Notiunea, Continutul Si Obiectul Dreptului la Aparare In Procesul Penal

CUPRINS

Cap. I. Noțiuni introductive

1.1. Noțiunea, conținutul și obiectul dreptului la apărare în procesul penal

1.2. Reglementări interne și internaționale privind dreptul la apărare

1.3. Exigențele „egalității armelor” în procesul penal

Cap. II. Asistența juridică în procesul penal

2.1. Aspecte generale

2.2. Asistența juridică facultativă

2.3. Asistența juridică obligatorie

2.3.1. Asistența juridică obligatorie a suspectului și inculpatului

2.3.2. Asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate, părții civile și părții responabile civilmente

2.3.3. Avocatul din oficiu

Cap. III. Reprezentarea în procesul penal

3.1. Noțiune

3.2. Reprezentarea legală

3.3. Reprezentarea convențională

Cap. IV. Calitatea de avocat

4.1. Noțiuni introductive

4.2. Reglementarea profesiei de avocat în România

4.3. Dobândirea calității de avocat

4.4. Incompatibilități

Cap. V. Drepturile și obligațiile apărătorului în procesul penal

5.1. Drepturile și obligațiile apărătorului în cursul urmăririi penale

5.2. Drepturile și obligațiile apărătorului în Camera preliminară

5.3. Drepturile și obligațiile apărătorului la instanța de fond

5.4. Drepturile și obligațiile apărătorului la instanța de apel

5.5. Drepturile și obligațiile apărătorului în căile de atac extraordinare

Cap VI. Sancțiunile procedurale privind nerespectarea dreptului la apărare

Cap VII. Practica judiciară privind respectarea dreptului la apărare

7.1. Practica instanțelor de judecată din România

7.2. Practica CEDO în materie

Cap VIII. Concluzii

Cap. I. Noțiuni introductive

1.1. Noțiunea, conținutul și obiectul dreptului la apărare în procesul penal

Incă din cele mai vechi timpuri, s-a considerat că indivizii au anumite drepturi ce își au izvorul în însăși natura umană.

"Omul este stăpânul destinului său" este teza avansată de către primii gânditori, sofiștii. Această idee a fost dezvoltată ulterior de către Platon și Aristotel, postulând că "din punct de vedere natural, oamenii sunt egali și numai prin lege devine cineva liber sau sclav."

Bazele științifice ale doctrinei drepturilor individuale ale omului au fost puse de către raționaliști, substituind revelația cu rațiunea. Din această școală a fost dezvoltată ulterior teoria contractului social, care a cunoscut o largă răspândire începând cu secolele XVII-XVIII prin intermediul operelor lui Hobbes, Locke și Rousseau. Cetățenii raționali, pentru a putea închia un contract bazat pe înțelegeri voluntare și reciproce, trebuiau să fie capi de familie, contractanți fiind socotiți numai bărbații. Părțile contractuale erau socotite raționale și egale, existând excluderi de gen, de rasă, de clasă. Erau considerați membri deplini ai societății civile doar bărbații înstăriți de rasă albă.

Școala istorică recunoaște importanța libertăților individuale, precum și necesitatea justiției sociale în forma organizată a societății, contestând teoria drepturilor naturale imanente.

in sistemul acuzatorial, dar mai ales la greci si la romani, apararea era exercitata de profesionisti.

la inceputurile epocii romane, dreptul la aparare se concretiza prin reguula potrivit caeia nimeni nu putea fi judecat, nici macar sxlavvul, farra a fi aparat. (Herciu Marinel, Asistent juridca si reprezentarea in proocesul penal, editura Casei corpului didactic in Bacau, 2012, pag 30)
in ceea ce privste apararea la romani, la incepu aceasta era  exercitata "de catre patronii pentru clientii lor", apoi oratores care pldau in favoarea litigantilor. in cele din urma, acestora li s/au asociat jurisconsultii. acestia lamureau litigiul in fapt si indrept, pe baza legilor si principiilor de drept.
in timp, cele doa functii s/au contopoi intr/una singura, avocatul imbinand arta oratoriei cu stiinta dreptului, astfel, avocatura dobandind rangul unei profesiuni.
in timpul Republicii, la greci si la romani, avcati s/ai bucurat de un mare prestigiu, acesti ridicandu/se la cele mai inate demnitati.
in ceea ce priveste orgnizarea avocturii, in timpuk Imperiului, aceasta a fost structurata in ordine, si anume, organizatii preofesionale care purtau numele de corporatii au consortii, in care erau inscrisi avocatii.
in sistemul inchizitorial, functia de aparare era lipsita de orice garantia, deoaarece functiile procesuale nu erau separate, judecatorul fiind si aparator. acest lucru se datora faptului ca judecatorul avea un rol predominant, procedura era scrisa, fiindu/i specifice probele legale si xiitand conceptia ca inculpatul nu este subiectul procedurii, ci obiectul acesteia.
in sistemul acuzatoral modern (procedural mixt), apararea si avocatul dobadesc o dezvoltare accentuata. (jidova pag 2).

D'Aguesseau spunea despre avocatura ca "reprezinta un ordin la fel dde vechi ca si magistratura, la fel de nobil  ca si virtutea si la fel de neecesar ca si justiti". avocatura are radacini vechi si pregnante si in spatiul romanes
In perioad feudalismului timpuriu, in Transilvabia, la fel ca si in Tarile Romane, desfasurarea procesului se aracteriza prin obligativitatea  partilor in litigiu de a se prezenta personal in fata judecatorului, indifereent de natura civila sau penala a cauzei, reprezentarea fiind posibila doar in privinta clor lipsiti de capacitate procesula. pe vremea aaceea, erau considerati lipsiti de capacitate procesuala: FEMEILE CASSATORITE, pesoanele puse sub tutla e
reprezentarea prin mandatar sau pocurator a devenit o institutie accepttata in sistemul judiciar rimanesc, desfiintandu/se printr/un decreet din anul 1500, orice interdictie in acest sens. cu toate acestea, ss/a mentinut regula conform careia, in caz de violentte, partea care nu sse prezita personal nu mai putea niciodata revoca afirmatiile avocatuluui sau. (Cristinel Murzea, Emil Poenaru, Reprezentarea in drreeptul privat, Editura C.h bECK, Bucuresti, 2007, p.115). 

in ceea ce priveste apararea intereselor suveranului in cauze carese refeereau la drepturile curtii regale, exista in aceasta perioada o institutiie numita avvocatul general a curtii. (ioan les, organizarea sistmmuui judiciar romanesc, noil reglementari, editura all beck, bucressti, 2004, p. 167)

necesitatea reglementarii dreptului la aparare in Moldova i Tara Romaneasca a aparut inca din epoca fanariota, a urmare a procesului dde organizare a sistemului judiciar

in Romania, avocatura intra in legalitate la 30 septembrie 1831, moment memorabil la care Iordache Golescu, Marele Logofat al Dreptatii, anunta ca la Buccuresti s/a pus piatra d temelie a primului baarou al tarii, Baroul Ilfov(matefi roxana, statutul juridic al profesiei dee avocat 2011, ed academia de politie aleandru ioan cuza, pag 16).

In realizarea justitiei penale, respectarea drepturilor si intereselor legitime ae indivizilor are doua conotatii: una publica si una privata. astfel, asa cum societatea, prin intermediul statului care este forma organizata a societatii, are dreptul si interesul sa traga la raspunedre penala, potriit culpein si periculozitatii sale, pe cel ce  savarsit o fapta penala, asa si iinculpatul are interesul dar mai ales dreptul sa/si dovdesca nevinovatiaa sau gradul de vinovatie, astfel incat sa nu primeasca o sncctiune mai severa decat i s/ar cuveni de fapt.

rolul apararii il constituie salvgardarea acesotr interese ale societatii si individului, ajutand la asigurarea si mentinerea linistii publice si ordinii de drept, realiarea dreptatii, asigurarea ordinii in justitie, cu garantarea drepturlor si libertatior indivizilor, toate acestea constituind motive care      presupun existnta unui sistem eficient de garantii. (traian pop, drept procesual penal, Parte generala vol II, tIPOGRAFIA Nationala S.A. CLUJ)

DEF apararea, ca notiune, presupune activitatea desfasurata de o persoana i vederea valorificarii intereselor sale legale care i/au fost lezate si de a combate acuzatiile care  i se duc.
Dreptul la aparare este jn drept fundamental. Acesta este prevazut in numeroase acte nomermative ca carcater intern sau international. Legea fundamentala prevede in art 24 "…."
Acest articol recunoste legitimitatea dreptului la aparare, surprinzabd continutul acestui drept sub cele doua acceptiuni ale sale.
Intr-o acceptiune mai larga " dreptul la aparare cuprinde totalitatea drepturilor si regulilor procedurale care ofera individului posibilitatea de a se apara impotriva acuzatiilor care i se aduc, sa conteste invinuirile, sa isi demonstreze nevinovatia. Practic, i se ofera posibilitatea de a-si valorifica pretentiile sau de a dovedi netemeinicia pretentiilor adversarului. Aceasta acceptiune include si oosibilitatea folosirii avocatului. In acceptiunea sa restransa, dreptul la aparare cuprinde doar posibilitatea folosirii unui avocat, posibilitate pe care poate sa o exercite sau nu. " ( herciu marinel pag 31) 

Udoriu ….

1.2. Reglementări interne și internaționale privind dreptul la apărare

1.3. Exigențele „egalității armelor” în procesul penal

Cap. II. Asistența juridică în procesul penal

2.1. Aspecte generale

In art 24 aalin 2 din Constitutie  se arata ca "…"
Conf art 88 alin 1 ncpp….
Asistenta juridica este o importanta componenta adreptului la aparare. Aceasta consta in apararea, asistarea si reprezentarea partilor din proces si a celorlalte persoane interesate, de cafre avocati. Apararea este, deci, o forma a asistentei juridice si consta in activitatea procesuala de valorificare a drepturilor si intereselor partilor sau persoanelor interesate din proces.

O definitie care sa exprime corect continutuk acestei notiuni trebuie sa includa:
– caracterul complex al activitatii desfasurate in realizarea asistentei juridice;
– scopul asistentei  juridice care const ain apararea si promovarea intereselor procesuale ale partilor
– conditionarea legala a acestei activitati, atat sub aspectul interesului partii realizat prin asistenta juridica, cat si sub asoectul mijloacelor folosite de aparator. ( herciu 40) 
Referitor la natura juridica a asistentei juridice in sistemul procesului penal roman, trebuie analizata legatura dintre asistenta juridica si dreptul la aparare. Astfel, retinem ca asistenta juridica este o componenta a dreptului la aparare, de asemnea este o garantie a dreptului la aparare, ca mijloc de asigurare a acestui drpt fundamnetal al partilor in procesul lenal si nu in ultimul rand, asistenta juridica este o modalitate a dreptului la aparare, deoarece acesta din urma se realizeaza prin asistenta juridica. (Herciu 41)
Principala compenenta a asistentei juridice este asistarea, insa asistenta juridica se orezinta ca i activitate mult mai complexa, activitate pusa in slujba apararii intereselor legitime ale partii, fiind lesne de inteles ca realizarea acestor interese presupune mai mult decat a fi de fata sau a lua parte la sedinta de judecata, deoarece astfel nu s.ar mai putea indeplini scopul urmarit. Acest scop nu s.ar putea realiza deact orin indeplinirea unei game largi de activutati, precum oferirea de consultatii juridice, redactarea si intocmirea diverselor cerei, memorii, cunoasterea dosarului.etc
Modalitatile de realizare a asistentei juridice sunt:
A) apararea pe care avocatul o asigura partii in cadrul procesului penal. Aceasta se realizeaza prin rxercitiul concret al prerogativelor, formalitatilor, posibilitatilor si garantiilor recunoscute de lege tuturor partilor in vederea sustinerii si valorificarii drepturilor si intereselor lor legitime.
B.prima modalitate: consultatia de specialitate pe care avocatul o poate oferi partilor prin lamuririle si sfaturile pe care le da acestora;
C. Asistarea efectiva de catre aparator cu ocazia efectuarii diferitelor acte procesuale si procedurale pe parcursul procesului penal, aceasta modalitate presupunand prezenta partii alaturi de aparator
D. Pe tot parcursul procesului, aparatorul este cel care intocmeste si redacteaza diferite cereri, plangeri sau memori cu natura juridica diferita.
E. On sens larg, asistenta juridica include si reprezentarea.
(Herciu marinel, 39) 
In ceea ce priveste trasaturile asistentei juridice, acestea se desprind din continutul ei concret si sunt urmatoarele:
A. Asistenta juridica este complexa, datorita multiplelor modalitati si mijlace de exprimare si de realizare;
B. Asistenta juridica este efectiva. Acesta inseamna ca nu se poate realiza decat prin implicarea deplina a aparatorului in proces si prin exercitarea directa a tuturor prerogativelor si formalitatilor recunoscute de lege pentru apararea intereselor legitime ale partilor. Deci, ea nu are caracter abstract sau teoretic.
C. Asustenta juridica este per,amenta, in sensul ca se desfasoara le tot parcursul procesului penal, si in toate fazele acestuia.
D. Asistenta juridica este generala, ea fiind recunoscuta si garantata tituraor partilor din procesul lenal
E. Asistenta juridica are un caracter profesional, fiind o asistenta de soecialitate. Ea este acordata de petsoane cu pregatire juridica, licentiate in acest domeniu. (Gheorghe nistoreanu, mihai apetrei, laurentiu nae, asistenta juridica in lrocesul penal, editura ministerului de interne bucuresti, 1993 pag 33-34).

2.2. Asistența juridică facultativă

2.3. Asistența juridică obligatorie

2.3.1. Asistența juridică obligatorie a suspectului și inculpatului

2.3.2. Asistența juridică obligatorie a persoanei vătămate, părții civile și părții responabile civilmente

2.3.3. Avocatul din oficiu

Cap. III. Reprezentarea în procesul penal

3.1. Noțiune

3.2. Reprezentarea legală

3.3. Reprezentarea convențională

Cap. IV. Calitatea de avocat

4.1. Noțiuni introductive

potrivit Dictionarului Explicativ al Limbii Romane, avocatul repre4zinta "persoana calificata pentru a acorda asisteta juridica"
la incceput, avvocatii erau numiti ADVOCATI sau VECHILI si erau licentiati ai scolilor dde drept de la Viena, Paris sau GERMANIA *(matefi roxana pag 17)
sub aspect etimmologic, termenult de avocat provine de la lat advocatus, care inseamna cel chemat sa dea ajutor. Anterior aparitiei acestui termen au mai fost folosite si alte denumiri, precum: causidicus, assertor, clamato, legis doctor, legum magister, miles legalis.
Termenul de avocat a inceput sa fie utilizat in tara noastra abia la jumatatea sec xix.lea. (Matefi roxana pag 11)
Dostoievski califica avocatul drept "un amic al umanitatii", iar LA Bruyere considera ca "avocatul reprezinta pentru altii ceea ce initial reprezentau primii apostoli" ( mircea dutu, o istorie a avocaturii romane, de la origini pana in prezent, vol i, editura economica 2001, bucuresti p 14.)
Avocatul a mai fost definit ca fiind " o persoana calificata si abilitata conform dreptului national sa pledeze in numele clientilor sai, sa practice dreptul, sa-si consiliee si sa-si reprezinte clientii in materie juridica" ( recomandarea Consiliului de Ministri ai Statelor membre ale Uniunii Europene 2000 (21) din 25 octombrie 2000 cu privire la libertatea de exercitiu a profesiei de avocat ).
Notiunea de avocat comporta numeroase definitii in doctrina romaneasca, printre care: " un om de cultura, un bun vorbitor care, daruindu-si mintea, sufletul, logica, ratiunea si cunostintele sale de specialitate acorda un insemnat sprijin in descoperirea, realizarea indeplinirea dezideratului de dreptate sociala si juridica." ( ligia danila, organizarea si exercitarea profesiei de avocat, ed chbeck, bucuresti, 2007, p14).
Viorel mihai ciobanu defineste avocatul " un partener al justitiei" ( viorel mihai ciobanu, tratat teoretic si practic de procedura civila, teoria generala, vol 1, editura national, bucuresti, 1996 p80), in timp ce ioan les il defineste drept un " colaborator al nudecatorului" ( ioan les, organizarea sistemului judiciar, a avocaturii si a activitatii notariale, ed lumina lex bucuresti, 1997 p 136.
Avocatii mai sunt definiti drept " cetateni luminati, onesti si independenti", " buni cunoscatori ai dreptului avand calificarea necesara pentru a infrunta in numele partilor, toate avatarurile duelului judiciar". ( cristinel murzea, emil poenaru, reprezentarea in dreptul privat, ed chbeck, bucuresti, 2007 p118)

Art 88 alin 1 cpp

4.2. Reglementarea profesiei de avocat în România

4.3. Dobândirea calității de avocat

4.4. Incompatibilități

Cap. V. Drepturile și obligațiile apărătorului în procesul penal

5.1. Drepturile și obligațiile apărătorului în cursul urmăririi penale

5.2. Drepturile și obligațiile apărătorului în Camera preliminară

5.3. Drepturile și obligațiile apărătorului la instanța de fond

5.4. Drepturile și obligațiile apărătorului la instanța de apel

5.5. Drepturile și obligațiile apărătorului în căile de atac extraordinare

Cap VI. Sancțiunile procedurale privind nerespectarea dreptului la apărare

Cap VII. Practica judiciară privind respectarea dreptului la apărare

7.1. Practica instanțelor de judecată din România

7.2. Practica CEDO în materie

Cap VIII. Concluzii