Mostrele DE Comparatie In Expertiza Judiciara
MOSTRELE DE COMPARAȚIE
ÎN EXPERTIZA JUDICIARĂ
CUPRINS
INTRODUCERE
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DISPUNEREA EXPERTIZEI ȘI
NECESITATEA OBȚINERII MODELELOR DE COMPARAȚIE
1.1. Noțiunea și prevederile procesual – tactice de dispunere și efectuare a
expertizelor judiciare și a constatărilor tehnico-științifice
1.2. Conceptul și natura juridică a scriptelor și modelelor pentru cercetarea
comparativă în cadrul expertizei judiciare
1.3. Clasificarea scriptelor și modelelor pentru cercetarea comparativă
2. TACTICA ȘI TEHNOLOGIA OBȚINERII MODELELOR EXPERIMENTALE
PENTRU CERCETAREA COMPARATIVĂ
2.1. Reglementarea procesuală a obținerii modelelor experimentale pentru
cercetarea comparativă
2.2. Pregătirea în vederea obținerii scriptelor și modelelor experimentale
2.3. Tactica colectării modelelor experimentale pentru cercetarea comparativă
2.4. Fixarea rezultatelor obținerii modelelor pentru cercetarea comparativă
3. PARTICULARITĂȚI DE OBȚINERE A MODELELOR EXPERIMENTALE
PENTRU EFECTUAREA DIVERSELOR GENURI DE EXPERTIZE JUDICIARE
3.1. Obținerea modelelor pentru realizarea expertizelor criminalistice tradiționale
3.2. Tactica obținerii modelelor experimentale pentru expertiza fonoscopică
3.3. Particularități tactice de obținere a modelelor experimentale pentru expertiza
criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor
3.4. Obținerea modelelor experimentale de aer și obiecte de natură biologică
3.5. Tehnologia și tactica obținerii modelelor necesare expertizei solului
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Analiza dos.penal nr.2013118006 administrat de CNA de învinuire a cet. D.L. în săvârșirea infracțiunilor prevăzute de art.44, art.332 Cod penal a Republicii Moldova
Anexa 2. Mostre de comprație experimentale de scris preluate în cauza nr. 2013118006
Anexa 3. Mostre de comprație experimentale de semnătură în cauza nr. 2013118006
Anexa 4. Mostre de comparație în expertiza criminalistică a urmelor de mâini
INTRODUCERE
Actualitatea problemei abordate. Eficacitatea descoperirii și cerсetării infracțiunilor este strîns legată de larga întrebuințare a cunoștințelor speciale. Ele se folosesc, în primul rînd la forma desfășurării expertizelor judiciare de diverse tipuri. În majoritatea cazurilor la producerea expertizelor judiciare sunt necesare obiecte materiale pentru cercetare, cu alte cuvinte-mostre pentru cerectare comparativă. Ele pot fi produsele activității vitale a organismului omului sau produsele activității bine determinate a persoanei sau unei grupe de persoane, dar și alte obiecte.
Actualitatea investigației iese în relief din momentul în care constatăm că tema abordată este una slab elaborată în literatura autohtonă din punct de vedere științific, și în special din momentul în care constatăm un grad înalt de mediatizare a subiectului atât pe plan intern cât și internațional.Tot mai fregvent se cere un nivel științific de probare a faptelor, argumente bazate pe cercetări speciale de specialiști versați în domeniul științelor forensic.
În plan teoretic problema colectării mostrelor pentru cercetare comparativă la momentul actual nu este analizată îndeajuns și de savanții din străinătate. În mare parte de aceasta s-au ocupat doar В.А. Жбанков, Долженко Н.И și А.И. Мандрик (Rusia), alte aspecte ale acestei probleme au fost reflectate în diverse articole ce au analizat în mod detaliat tactica colectării mostrelor pentru cercetare comparativă în scopul realizării diverselor tipuri de expertize.
Din studierea practicii cercetării pe cauze penale se observă, că organele de urmărire penală deseori fac greșeli în procesul pregătirii obținerii mostrelor și efectuarea acestei acțiuni de urmărire penală. Dificultățile cu care se confruntă ofițerii de urmărirre penală în acest caz, într-o oarecare măsură se explică și de lipsa ordinii determinate a efectuării respectivei acțiuni de urmărire penală, precum și inexistenței recomandărilor științifice ce țin de parametrii calității și cantității tipurilor de mostre comparație, care trebuie să fie colectate în fiecare caz concret.
Toate acestea în totalitate demonstrează actualitatea și importanța practică a temei în cauză.
Scopul și obiectivele tezei. Scopul lucrării de față este analiza literaturii de specialitate și a doctrinei criminalistice privind colectarea mostrelor de comparație, elaborarea pe această bază a unor concluzii și recomandări practice orientate spre perfecționarea activităților practice de obținere a astfel de moste. Din acest scop au decurs și obiectivele studiului nostru: – a formula noțiunea și prevederile procesuale de dispunere și efectuare a expertizelor judiciare; – a expune conceptul și natura juridică a mostrelor comparative; – a clasifica mostrele pentru cercetarea comparativă; – a arăta reglementarea procesuală și tactica colectării mostrelor experimentale pentru cercetarea comparativă; – a developa fixarea rezultatelor obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă; – a demonstra obținerea mostrelor pentru realizarea expertizelor criminalistice tradiționale, expertiza fonoscopică, expertiza criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor, a mostrelor experimentale de aer și obiecte de natură biologică a mostrelor necesare expertizei solului și celor de păr de proveniență umană.
Metodologia cercetării. Metodologia de cercetare are la bază metoda dialectică materialistă de cunoaștere a realității obiective. În cadrul cercetării temei au fost utilizate și alte metode general-științifice: metode logico-juridice, istorice, analitice, de drept comparat, precum și statistice. Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova [1], secțiunea a 8-a „Colectarea mostrelor pentru cerсetare comparativă” a Codului de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [3], Legea Republicii Moldova “Cu privire la statutul ofițerului de urmărire penală”. Nr.333, adoptată la 10.11.2006 și publicată în Monitorul Oficial nr.195 din 22.12.2006 [4], Legea Republicii Moldova “Cu privire la expertiza judiciară” nr.1086-XIV din 23.06.2000 [5], alte acte normative departamentale ce țin de domeniul criminalisticii, activității operative de investigații, precum și lucrările doctrinare ale savanțior criminaliști din domeniu (Golubenco Gh., Stancu Em., Белкин Р.С., Долженко Н.И. ș.a).
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Importanța teoretică și valoarea practică a cercetării efectuate constă în aceea că în ea se conține rezultatul unei analize complexe a stării actuale a literaturii de specialitate privind mostrele de comparație ecesare efectuării expertizelor judiciare, în baza căreia se formulează concluzii și recomandări, a căror realizare, în opinia autorului va optimiza aplicarea cunoștințelor criminalistice de specialitate în cadrul acestor activități de urmărire penală. Conținutul lucrării și modul de expunere, credem permite utilizarea ei în procesul de instruire juridică profesională a studenților, dar și ca ghid practic la dispoziția practicienilor în activitatea profesională de combatere a criinalității.
Sumarul compartimentelor tezei. În compartimentul 1 „Considerați generale privind dispunerea expertizei și necesitatea obținerii modelelor de comparație” se pune accentul pe noțiunea și prevederile procesuale de dispunere și efectuare a expertizelor; conceptul și natura juridică a mostrelor; clasificarea mostrelor pentru cercetarea comparativă.
În compartimentul 2 „Tactica și tehnologia obținerii modelelor experimentale pentru cercetarea comparativă” se expun regulile tactice, organizatorice și procesuale de obținere a mostrelor de comparație și de fixare procesuală a acestei acțiuni de urmărire penală.
În compartimentul 3 „Particularități de obținere a modelelor experimentale pentru efectuarea diverselor genuri de expertize judiciare” se analizează principalele elemente specifice de preluare a modelelor de comparație în cazul experizei criminalistice tradiționale, expertiza fonoscopică, expertiza criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor, a mostrelor experimentale de aer și obiecte de natură biologică a mostrelor necesare expertizei solului și celor de păr de proveniență umană.
1. CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND DISPUNEREA EXPERTIZEI
ȘI NECESITATEA OBȚINERII MODELELOR DE COMPARAȚIE
1.1. Noțiunea și prevederile procesual – tactice de dispunere și efectuare a
expertizelor judiciare și a constatărilor tehnico-științifice
În literatura de specialitate expertiza judiciară a format de multă vreme un obiect de preocupare deosebită. Majoritatea sistemelor de drept ale multor țări au adoptat denumirea de „expertiză”, însă în unele state ea este denumită ca „probă prin experți”, „rapoartele experților”, „concluziile experților”. Încă în secolul trecut, în Franța expertiza a fost denumită ca cercetare prin mijloace științifice de către un specialist a unor situații de fapt în legătură cu un proces a cărei natură necesită lămuriri speciale, verificare separabilă de ideea în litigiu [45, p.30].
De atunci pînă la momentul actual au mai fost date multe definiții expertizei. Unii autori au definit expertiza drept „operații încredințată de judecători unor specialiști pentru aplicarea cunoștințelor speciale, în domeniul în care nu le pot percepe” [46, p.16]. În literatura sovietică de specialitate expertiza judeciară este difinită, deja, ca instituție autonomă în procesul penal, în care este formată totalitatea normelor, care stabilesc formele personale, condițiile și modalitățile aplicării cunoștințelor speciale [19, p.139].
Codul de procedură penală al Republicii Moldova prevede că concluziile expertului se prezintă în cazurile în care spre a se stabili împrejurările, care au importanță pentru cauză, este nevoie de cunoștințe speciale în domeniul științei, tehnicii sau meseriei. Conform dispoziției art. 93 CPP a Republicii Moldova concluziile expertului servesc ca sursă de probă [3].
Noțiunea de expertiză precum și de expert, denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia își au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi, iar expertus – cel care are experiență, care încearcă sau care a probat.
Astfel, în literatura juridică s-au formulat diferite definiții ale expertizei ca mijloc de probă dar în ultima analiză expertiza poate fi denumită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluționării de către un expert, prin cunoștințe specifice fiecării specialități, activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care aceasta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.
Savanții au convenit ca în codurile de procedură penală și civilă expertiza să fie considerată și definită ca un mijloc de dovadă reglementat de lege, la care recurge instanța în cazul în care, pentru stabilirea adevărului obiectiv este nevoie de elucidarea unor împrejurări de fapt, pentru dezvoltarea cărora sunt necesare cunoștințe speciale în domeniile știinei, tehnicii, artei sau vreunei meserii pe care judecătorul sau organul de urmărire penală nu le posedă. Ca urmare a definirii expertizei judiciare ca instituție de drept, a devenit incontestabilă necesitatea reglementării drepturilor și obligațiilor participanților la proces legate de ordonarea expertizei, pregătirea acesteia, precum și efectuarea ei [38, p.40]. Astfel, legiuitorul la 23 iunie adoptat legea cu privire la expertiza judiciară, ca lege organică, ce a întrat în vigoare de la 16 noiembrie 2000, ultima modificare semnificativă a căreia a fost în 29 decembrie 2005 (Monitorul oficial nr.25-27 din 10 februarie 2006). Conform acestei legi, expertiza judiciară este definită ca o acțiune practico-științifică și constă în efectuarea de către expert în scopul aflării ației art. 93 CPP a Republicii Moldova concluziile expertului servesc ca sursă de probă [3].
Noțiunea de expertiză precum și de expert, denumire dată persoanei desemnate cu efectuarea acesteia își au originea în limba latină unde experior înseamnă a încerca, a dovedi, iar expertus – cel care are experiență, care încearcă sau care a probat.
Astfel, în literatura juridică s-au formulat diferite definiții ale expertizei ca mijloc de probă dar în ultima analiză expertiza poate fi denumită ca fiind activitatea de cercetare a unor împrejurări de fapt, necesare stabilirii adevărului obiectiv în cauza supusă soluționării de către un expert, prin cunoștințe specifice fiecării specialități, activitate desfășurată la cererea organului judiciar în situația în care aceasta nu poate singur să lămurească respectiva împrejurare de fapt.
Savanții au convenit ca în codurile de procedură penală și civilă expertiza să fie considerată și definită ca un mijloc de dovadă reglementat de lege, la care recurge instanța în cazul în care, pentru stabilirea adevărului obiectiv este nevoie de elucidarea unor împrejurări de fapt, pentru dezvoltarea cărora sunt necesare cunoștințe speciale în domeniile știinei, tehnicii, artei sau vreunei meserii pe care judecătorul sau organul de urmărire penală nu le posedă. Ca urmare a definirii expertizei judiciare ca instituție de drept, a devenit incontestabilă necesitatea reglementării drepturilor și obligațiilor participanților la proces legate de ordonarea expertizei, pregătirea acesteia, precum și efectuarea ei [38, p.40]. Astfel, legiuitorul la 23 iunie adoptat legea cu privire la expertiza judiciară, ca lege organică, ce a întrat în vigoare de la 16 noiembrie 2000, ultima modificare semnificativă a căreia a fost în 29 decembrie 2005 (Monitorul oficial nr.25-27 din 10 februarie 2006). Conform acestei legi, expertiza judiciară este definită ca o acțiune practico-științifică și constă în efectuarea de către expert în scopul aflării adevărului, a unor cercetări privind obectele materiale, organismul uman, fenomenile și procesele ce ar putea conține informații importante despre circumstanțele cauzelor examinate de organele deurmărire penală, procuratură și de instanță judecătorească [5].
Pregătirea în vederea dispunerii expertizelor și constatărilor impune desfășurarea mai multor activități. Acestea sunt: – Analiza necesității și utilității dispunerii expertizelor și constatărilor.Unul dintre principiile care stau la baza cercetării criminalistice este și acela potrivit căruia orice activitate ilicită se consumă în timp și spațiu și lasă urme, ceea ce confirmă teza consacrată și anume că nu există infracțiuni perfecte. Urmele și mijloacele materiale de probă nu au fost analizate, interpretate și valorificate pentru deținerea unui maxim de date menite să contribuie la clarificarea diferitelor împrejurări referitoare la condițiile în car au fost săvîrșite infracțiunea, făptuitori etc., în scopul aflării adevărului [17, p.68].
Pentru valorificarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, în scopul arătat, sunt necesare cunoștințele de specialitate și mijloace tehnice adecvate, pe care organele judiciare, oricît ar fi de dotate, nu le posedă. În vederea dispunerii expertizei, organele judiciare trebuie să procedeze la o analiză temeinică a necesității și utilității acestora, spre a nu se recurge la concursul specialiștilor decît atunci cînd pot contribui la lămurirea unor fapte sau stări de fapt care prezintă importanță pentru cauză respectiv pentru aflarea adevărului.
Potrivit prevederilor Codului de procedură penală al Republicii Moldova (art. 93 CPP), expertiza și constatarea constituie mijloc de probă, cu valoare probantă egală cu a celorlalte mijloace de probă, printre care am enumera atât constatarea tehnico-științifică, cât și cea medico-legală. Expertiza și constatarea contribuie, deci, la aflarea adevărului, cu privire la existența sau inexistența infracțiunii, la persoana care a sâvârșit-o, precum și la alte împrejurări necesare pentru corecta soluționare a cauzei. Elemente de probă îndoielnice ori simple indicii pot, prin efectuarea expertizei, să fie reținute ca probe ori înlăturate ca fiind fără valoare [18, p.87].
Organul de urmărire penală sau instanța de judecată, constatând existența condițiilor necesare, sunt obligate să dispună efectuarea expertizei chiar dacă nu întrevăd posibilitatea unor concluzii certe, în raport cu materialul documentar care poate fi pus ia dispoziția experților ori în raport cu nivelul dezvoltării științei și a posibilităților tehnice existente în domeniul respectiv.
Organele competente dispun efectuarea unei expertize atunci cînd, pentru rezolvarea unei chestiuni, care cere cunoștințe de specialitate, nu se pot folosi alte mijloace de probă [21, p.144]. Deci expertiza este facultativă, conform Art. 148 al CPP al RM, care prevede următoarele circumstanțe: – Dacă organul de urmărire penală care a dispus expertiza sau instanța de judecată consideră că raportul expertului nu este suficient de clar sau complet, poate fi dispusă efectuarea unei expertize suplimentare de către același expert sau de către un alt expert. – În cazul în care concluziie expertului nu sunt întemeiate, există îndoieli în privința lor sau a fost încălcată ordinea procesuală de efectuare a expertizei, poate fi dispusă efectuarea unei contra expertize de către un alt expert sau alți experți. La efectuarea acestei expertize se poate pune și chestiunea autenticității metodelor utilizate anterior. În ordonanță sau în încheierea prin care s-a dispus contraexpertiza trebuie să fie concretizate motivele efectuării ei. La efectuarea expertizei suplimentare sau a contraexpertizei poate participa și primul expert pentru a da explicații, însă el nu participă la efectuarea investigațiilor și la finalizarea concluziilor.
Constatînd necesitatea efectuării unei expertize sau a constatării, ofițerul de urmărire penală penal întocmește o ordonanță în acest sens, în care arată motivele pentru care o dispune, denumirea instituției care urmează s-o efectuiezesau numele de familie a expertului sau specialistului, întrebările asupra cărora trebuie prezentate concluzii, lista de documente și obiecte ce vor fi puse la dispoziție expertului.
Despre dispunerea expertizei se aduce la cunoștința bănuitului, inculpatului, persoanei care va fi supusă nemijlocit expertizei, sau reprezentantului lor legal și î-i explică drepturile și obligațiile în legătură cu aceasta. Dacă persoana urmează a fi supusă expertizei psihiatrice, ea este informată despre aceasta în prezența apărătorului sau a reprezentantului ei legal. Faptul aducerii la cunoștință a ordonanței de numere a expertizei judiciare se consemnează într-un proces – verbal.
Învinuitul, bănuitul are unele drepturi și obligații față de dispunerea și efectuarea expertizei, drepturi care trebuie respectate, prevăzute de art.64 CPP al R.Moldova [3]: – să știe de ce este bănuit și, în legătură cu aceasta, imediat după reținere sau după ce i s-a adus la cunoștință hotărîrea despre aplicarea măsurii preventive sau recunoașterea în calitate de bănuit, să fie informat în prezența apărătorului, în limba pe care o înțelege, despre conținutul bănuielii și despre încadrarea juridică a faptelor infracționale de săvîrșirea cărora este suspectat; – imediat după reținere sau după recunoașterea în calitate de bănuit, să primească de la persoana care l-a reținut informație în scris despre drepturile de care dispune prin prezentul articol, inclusiv dreptul de a tăcea și de a nu mărturisi împotriva sa, precum și să primească de la organul de urmărire penală explicații asupra tuturor drepturilor sale; – imediat după reținere sau după ce i s-a adus la cunoștință hotărîrea de aplicare a măsurii preventive ori de recunoaștere în calitate de bănuit, să primească de la organul de urmărire penală copia de pe hotărîrea respectivă sau copia de pe procesul-verbal privitor la reținerea sa; – în caz de reținere, să primească consultație juridică, în condiții confidențiale, din partea apărătorului pînă la începutul primei audieri în calitate de bănuit; – din momentul cînd i s-a adus la cunoștință actul procedural de recunoaștere în calitate de bănuit, să aibă asistența unui apărător ales de el, iar dacă nu are mijloace de a plăti apărătorul, să fie asistat în mod gratuit de către un avocat din oficiu, precum și, în cazurile admise de lege, să renunțe la apărător și să se apere el însuși; – să aibă întrevederi cu apărătorul său în condiții confidențiale, fără a se limita numărul și durata lor; – dacă acceptă să fie audiat, la cererea sa, să fie audiat în prezența apărătorului; – să recunoască fapta de săvîrșirea căreia este bănuit și să încheie acordul de recunoaștere a vinovăției; – să accepte o procedură specială de urmărire penală și de judecare a cauzei, în condițiile prevăzute de prezentul cod, în cazul recunoașterii vinovăți-ei; – să facă declarații sau să refuze de a le face; – să participe la efectuarea acțiunilor procesuale, de unul singur sau fiind asistat de apărător, la solicitarea sa, ori să refuze de a participa la ele; – să anunțe imediat, dar nu mai tîrziu de 6 ore, prin organul de urmărire penală, rudele sau o altă persoană, la propunerea sa, despre locul unde este reținut etc.
Expertiza criminalistică cuprinde metode și mijloace tehnice aflate la dispoziția organelor judiciare, cît și mijloacele folosite în procesul efectuării expertizei. Ea reprezintă alături de expertiza medico – legală, contabilă și tehnică, unul din cele mai importante mijloace de probă puse la dispoziția organelor judiciare, esența ei constînd în efectuarea de către persoane competente a unor examinări speciale pentru obținerea de date faptice, care au o importanță probantă în cauză. Este cunoscut faptul că expertiza criminalistică are, între altele, menirea de a examina comparativ caracteristicile concrete ale obiectelor studiate, în vederea stabilirii identității sau apartenenței comune, stabilirea condițiilor și cauzelor nemijlocite care au dus la formarea acestora, mecanismul de formare a urmelor și altele [21, p.56].
Mostrele pentru cercetarea comparativă sunt aplicate foarte des la expertizele de identificare. Mai jos, în capitolele ce urmează ne vom referi detaliat la problematica mostrelor de comparație, aici însă, credem necesar a aduce unele considerații introductive.
Pentru obținerea mostrelor pentru comparație, ofițerul de urmărire penală trebuie să cunoască ce modele trebuie ridicate și să înfăptuiască corect această activitate atît procesual, cît și criminalistic. Modelul pentru comparație (modelul – tip) este un obiect material folosit pentru compararea cu proba materială cu scopul stabilirii apartenenței de grup și identificării individuale a persoanelor, obiectivelor, animalelor, stabilirii personalității cadavrului, precum și clarificării celor circumstanțe importante pentru cauză. Modelul pentru comparație este purtător al caracteristicilor (trăsăturile, semnelor) obiectelor materiale în litigiu. În funcție de modalitatea de reflectare a acestor caracteristici, modelile pentru comparație pot fi de două feluri: – Modele pentru comparație care reflectă o trăsătură exterioară a obiectului (model – tip ale amprentelor degetelor, obiecte de efracție, modele de înscrisuri); – Modele pentru comparație care reflectă caracteristicile sale individuale interioare: mostre de sînge, salivă, praf.
Conceptul și natura juridică a scriptelor și modelelor pentru cercetarea
comparativă în cadrul expertizei judiciare
Problema privind conceptul și natura juridică a mostrelor pentru cercetarea comparativă până la momentul actual rămîne discutabilă.
În literatura criminalistică și de procedură penală se întâlnesc cele mai diverse opinii despre mostrele pentru cercetarea comparativă [43, p.259]. Mulți autori evidențiază faptul că mostrele provin fără îndoială de la acel obiect sau grup de obiecte ce pot fi supuse identificării. Desigur, o importanță mare o are și originea obiectului supus cercetării – ceea ce și asigură autenticitatea mostrelor pentru cercetarea comparativă, element care le deosebesc de urme [29, p.6]. De altfel, e necesar de menționat și scopul obținerii mostrelor, daca acestea se produc pentru realizarea cercetărilor, obținerea acestora condiționează alte acțiuni importante pentru rezultatele cercetării în privința cazului și constituie, de regulă condiția principală a efectuării acestor acțiuni ulterioare.
Mostra pentru cercetarea comparativă constituie acel obiect material, ce provine de la un alt obiect și constituie o parte integrantă din el, obținut pentru realizarea cercetărilor speciale întru identificarea sau stabilirea apartenenței obiectului de identificat, de asemenea și la stabilirea altor circumstanțe ce au importanță pentru cazul cercetat.
O legătură cu conceptul mostrelor o are și natura juridică a lor, în special, dacă acestea pot fi atribuite probelor materiale. În literatura procesuală și criminalistică această întrebare la fel este litigioasă. Pe bună dreptate se subliniază în literatura de specialitate, că mostrele pentru cercetarea comparativă pot fi considerate mai curănd ca probe materiale. Adeseaori, obiectele recunoscute ca probe materiale sau urmele descoperite pe aceste obiecte( scrisori, urme de sânge pe îmbrăcăminte, depistate prin perchiziție ș.a.) se utilizează în calitate de mostre.
Conform legislației, în calitate de probe pot fi recunoscute diferite obiecte asupra cărora au fost îndreptate faptele infracționale, precum și documentele ce pot servi drept mijloc de descoperire a infracțiunii și stabilire a circumstanțelor cauzei penale.
Probele se anexează la cauză și se păstrează pîna la pronunțarea și intrarea în vigoare a sentinței judecătorești. La mostrele de comparație, această ordine nu todeauna este valabilă.
Mostrele pentru cercetare comparativă, de regulă nu sunt supuse cercetării și aprecierii de către instanță, însă cercetării si evaluării sunt supuse doar rezultatele expertizei pentru care obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativa constituie un element de pregătire către expertiză. Și mai mult de atît, la momentul ședinței de judecată mostrele pot fizic să nu existe, deoarece vor fi utilizate pe parcursul expertizei. De aici rezultă ca mostrele nu pot fi probe.
В.А. Жбанков afirmă că mostrele nu pot fi considerate ca probe, aducînd următoarele argumente: – probele în mod obiectiv sunt legate cu pregătirea, săvârșirea și tăinuirea crimei, iar mostrele pentru cercetare comparativă sunt legate cu faptul infracțiunii numai prin obiecte, pentru comparare cu care ele au fost obținute. – probele nu pot fi schimbate, adică înlocuite, deoarece nu se poate fără de ele reproduce infracțiunea, cît și urmele lui. Mostrele, de regulă, pot fi obținute în orișice cantități. – procesul apariției probelor nu depind de ofițerul de urmărire penală și instanța de judecată, dar necesitatea obținerii mostrelor sunt conduse de ele. – probele la etapa cercetării nu întotdeauna se compară cu mostrele, importanța lor pentru caz poate fi constatată în urma realizării acțiunii de urmărire penală. Mostrele pentru cercetarea comparativă întotdeauna se compară cu probele [32, p.5].
În principiu afirmația respectivă poate fi acceptată. Însă B.A. Жбанков susține că mostrele sînt înlocuibile și pot fi obținute în orice cantitate, ceea ce poate fi atribuită doar mostrelor experimentale. La mostrele „ libere” sau „ condițional libere”, aceasta nu se referă.
Concluzia este că mostrele pentru cercetarea comparativă e o categorie de obiecte individuale folosite în procedura judiciară, B.A. Жбанков subliniază faptul că mostrele de calitate proastă sau înaltă pot fi considerate în calitate de probe materiale. Calitatea producției joasă sau înaltă este examinată de obiectele acțiunilor criminale a învinuitului, de aceea și mostrele ridicate pentru cercetarea a acestei producții vor fi de asemenea probe materiale, și nu mostre pentru cercetare comparativă [31, p.6-7].
Întradevăr, mostrele producției fabricate, calității joase a materialelor de construcție, armei falsificate etc., constituie obiecte a acțiunilor criminale, probe materiale, care deseori se manifestă în două calități: rămînînd probe materiale, ele în același timp constituind mostre pentru cercetare comparativă. E important de menționat că mostrele de acest gen pot fi supuse nu doar cercetărilor comparative, identificatoare, dar și celor diagnostice.
În legătură cu aceasta este important de clarificat un moment și anume: dacă e posibilă utilizarea probelor materiale în calitate de mostre pentru cercetare comparativă? În legislație răspuns la această întrebare nu există, însă în practică nu prezintă careva dificultăți. Iată unul din exemple: Cetățeanul C. a procurat de la o persoană necunoscută o armă și patru cartușe, anexate la dosarul penal în calitate de probe materiale. A fost dispusă expertiza criminalistică. Una dintre întrebări, adresate expertului a fost cea privind utilității glonțurilor pentru foc. Expertul a răspuns la respectiva întrebare, realizînd tragerea tuturor gloanțelor.
Corect a procedat expertul în cazul respectiv? Da, deși aceste probe materiale au fost supuse schimbărilor. Dar, în primul rînd, o altă posibilitate să răspundă la întrebarea ofițerului de urmărire penală n-a avut; în al doilea rînd gloanțele și cartușele trase vor fi păstrate în colecția de tuburi și gloanțe și posibil cu ajutorul lor va putea fi descoperită infracțiunea. De menționat, că la nimeni nu trezește îndoieli posibilitatea folosirii în calitate de mostre pentru cercetare comparativă ridicate la locul faptei a urmelor de sînge și alte obiecte.
Categoria științifică „mostre pentru cercetarea comparativă” după geneza sa e strîns legată, cu așa noțiune ca „mostră”. În legătură cu noțiunea de mostră aceasta e interpretată ca obiect de probă. În criminalistică noțiunea de „mostră” e percepută ca acea parte a materiei, produsului, mărfii conferindu-i o prezentare, obiect care poate fi interpretat de cele asemănătoare acestuia, exemplar al vreunui articol, după care se fabrică altele asemănătoare: model, probă, etalon. Evident că noțiunile de „mostră”, „probă”, „model” și „etalon” sunt sinonime, însă în urma unei analize profunde observăm că există careva diferențieri într-e aceste noțiuni.
După părerile mai multor autori, modelele nu pot constitui mostrele pentru cercetare comparativă. V.Koldin consideră că mostrelor nu pot fi atribuite așa numitele “mostre științifice”- etaloanele diverselor grupe de clasificare: genuri, specii, modele, mărci etc. Din punctul de vedere a acestui autor, „mostra științifică”(etalon) constituie exprimarea caracteristicilor corespunzătoare grupelor de clasificare, de care se folosește expertul la soluționarea sarcinilor propuse în fața lui. Etalonul nu constituie mostră concretă, individual-determinată după gen sau obiect, el la fel nu indică asupra legăturilor individuale corespunzătoare [34, p.73]. Însă nu putem să fim de acord în totalitate cu această opinie. Modelul (etalonul) posedă toate indiciile mostrelor. Etaloanele în cercetările de expertiză constituie obiecte materiale de proveniență cunoscută, al căror proces de apariție în procedura penală depinde de ofițerul de urmărire penală sau expert și nu e legat nemijlocit cu faptul infracțiunii. Modelele tip pot fi înlocuite și reproduse și sunt utilizate la compararea cu probele.
După cum scriu și alți autori, noțiunea de mostre trebuie înțeleasă ca diverse obiecte materiale ce reflectă asupra lor semnele altor obiecte sau chiar ce posedă propriile însușiri și calități, utilizabile cu scopul identificării și stabiliri apartenenței la gen, animale, diferitor obiecte, substanțe, de altfel și la stabilirea cărorva circumstanțe, simplificării descoperirii și cercetării infracțiunii [11, p.61]. Reeșind din respectiva precizare, atît modelele tip, cît și etaloanele, constituie mostrele. În noțiunea de etalon sau model tip sunt incluse pe lîngă semnele, însușirile și calitățile diverselor obiecte, cît și propriile particularități, însușiri și calități. Modelele tip și etaloanele se referă la obiectele dintr-un grup strict determinat. Etaloanele sunt purtătoare de acea informație de care trebuie să dispună corpurile delicte cercetate. Fără îndoială că modelele tip și etaloanele pot poseda nu toate, ci doar o parte din însușirile obiectului. În cele din urmă modelele tip și etaloanele pot fi considerate în calitate de mostre, ceea ce în procesul penal apar în rezultatul efectuării acțiunilor de urmărire penală, și anume obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă și dispunerea efectuării expertizei
În cele ce urmează va fi analizată noțiunea de „mostră pentru cercetare comparativă” prezentă în literatura criminalistică. А.В. Дулов e unul dintre primii autori care a atras atenția asupra naturii procesuale și criminalistice a mostrelor și probelor. După părerea acestui autor, în calitate de mostre pot fi considerate acele obiecte ce posedă esențialele calități și însușiri din marea grupă a obiectelor analogice [30, p.165]. Pe lîngă aceasta, el subliniază că de mostre trebuie deosebite probele, care constau în scoaterea unei părți dintr-un tot întreg pentru determinarea însușirilor, calităților obiectului. Materialele comparative constituie urmele obiectelor identificate sau fixarea rezultatelor acțiunilor acestor obiecte, utilizabile în cadrul procesului cercetării de expertiză pentru aprecierea identității urmelor și rezultatelor acțiunilor lăsate de obiectul respectiv în alte locuri [30, p.167].
Poziția autorului А.В. Дулов a fost supusă criticii în literatura criminalistică și procesuală.
O altă opinie asupra definiției de mostre pentru cercetare comparativă în cercetările criminalistice și de expertiză o are și Р.С. Белкин, care consideră că sunt „obiecte materiale prezentate expertului pentru compararea cu obiectele identificate și diagnosticate (de obicei probele materiale)” [26, p.137].
Este evident, că obiectele materiale despre care vorbește Р.С. Белкин, nu sunt doar puse la dispoziția expertului, dar pot fi obținute de către el în procesul expertizei experimentale. În afară de aceasta, mostrele sunt folosite în expertize nu doar la compararea cu alte obiecte, dar și în calitate de materiale pentru cercetare separate (pentru expertizele diagnostice). Ultima circumstanță nu este luată în considerație practic în toate determinările noțiunii de mostră.
Conform părerii Н.И. Долженко, mostrele pentru cercetare comparativă sunt obiectele materiale, care provin evident de la un alt obiect și este considerat ca parte constituantă ce reflectă particularitățile sale, obținut pentru efectuarea cercetărilor speciale în scopul identificării și stabilirii altor circumstanțe a crimei cercetate [29, p.19].
În corespundere cu legea procedurii penale în calitate de probe materiale sunt considerate obiectele, care au servit drept instrument la infracțiune sau au păstrat asupra lor urmele infracțiunii, sau au fost obiecte ale faptei infracționale, precum și banii sau alte valori materiale, dobândite pe căi infracționale, și alte obiecte și documente, care pot servi drept mijloc la descoperirea infracțiunii, stabilite drept, circumstanțe de fapt în cauza penală, constatarea vinovaților sau dezmințirea învinuirii, sau atenuării răspunderii inculpatului.
După părerea altor cercetători asupra acestei probleme, nu toate obiectele folosite la cercetări comparative constituie mostre din punct de vedere procesual. Spre exemplu, В.Я. Колдин consideră că în calitate de mostre pot fi considerate glontele, alice, amprente digitale și alte amprente obținute de la persoanele cunoscute urmării penale sau obiecte [34, p.93].
Catalogarea mostrelor pentru cercetare comparată la probele materiale este justificată prin faptul că: mostrele sunt obiecte materiale cu însușiri determinate și calități; – mostrele pot servi ca mijloace la descoperirea infracțiunii, stabilirea împrejurărilor cauzei penale, de asemenea la descoperirea vinovaților sau respingerea acuzării; – mostrele sunt accesibile doar participanților procesului penal.
În același timp mostrele pentru cercetare comparativă posedă particularități esențiale ce nu le permite raportarea lor la probele materiale. În legătură cu aceasta se expune părerea în privința faptului că mostrele sunt probele materiale derivate. După cum este cunoscut nu toate mostrele pentru cercetare comparativă obțin inițial calitatea de probe materiale. E evident, faptul că mostrele nu servesc la înlocuirea inițialei probe materiale.
În teoria identificării criminalistice pentru soluționarea întrebării privind identitatea obiectelor cercetate ce se împart în identificabile și identificate. Sub noțiunea de identificabile se înțelege obiectele ce reflectă însușirile sale și altor obiecte. La cele identificate se referă obiectele ce reflectă însușirile altor obiecte, ca cele materiale în sens larg (fotografiile, manuscrisele), de asemenea reflecțiile psihice în conștientul oamenilor. Mostrele se referă la obiectele identificate de origine determinată.
Analiza efectuată permite realizarea următoarei concluzii: Mostrele pentru cercetarea comparativă constituie obiectele materiale de proveniență cunoscută, reflectoare de semne, calități și însușiri a obiectelor sau chiar ce posedă propriile particularități, calități și însușiri, obținute de subiecții, cercetării judiciare a probelor în ordinea stabilită conform legii pentru efectuarea cercetărilor identificatoare sau stabilirii apartenenței grupei diferitor obiecte materiale, de asemenea la stabilirea cărorva circumstanțe.
1.3. Clasificarea scriptelor și modelelor pentru cercetarea comparativă
Mostrele pentru cercetare comparativă pot fi clasificate în dependență de diferite temeiuri.
În ceea ce urmează voi examina clasificarea mostrelor în dependență de caracterul reflectării
particularităților în obiectele ce cercetează proveniența. În corespundere cu aceasta mostrele primei grupe se clasifică în: – reflectările nemijlocite apărute prin acțiune reciprocă a contactului (mostrele urmelor papilare, picioarelor ș.a.); – reflectarea deprinderilor ca manifestări specifice stereotipului dinamic exprimate în semnătură ș.a.m.d.; – particularitățile imaginii foto fixate în rezultatul proceselor fizice și chimice.
Mostrele celei de a doua grupe se clasifică în: – a) părți ale obiectelor materiale sau substanțelor (firul de par, sânge ș.a.m.d.); b) obiectele materiale (etaloanele sau mostrele ș.a.m.d.); c) ,,probele mijlocii’’ a obiectelor separate (produse de provenienț animalică, cereale)
Importanța respectivei clasificări constă în aceea că reprezentarea particularităților în mostră trebuie să fie la fel ca și obiectul supus cercetării. Înaintea obținerii mostrelor, ofițerul de urmărire penală trebuie să cerceteze obiectul supus studiului, să determine unicitatea reflectării în el a semnelor. Spre exemplu, dacă la locul săvîrșirii infracțiunii a fost descoperit o urmă de mușcătură asupra unui obiect, atunci și mostrele pentru cercetare comparativă trebuie obținute în formă de urmă de mușcătură sau dacă sustragerea cerealelor din hambar e produs numai la suprafața stratului atunci și mostra pentru cercetare comparativă trebuie să fie luată din același strat de cereale pentru că particularitățile obiectului cercetat în acest caz vor fi altfel.
În dependență de timp și condițiile apariției mostrele se clasifică în: libere și experimentale, dar mai există o categorie pe lîngă cele menționate: – libere-obiectele materiale cultivate nu în scopul cercetării comparative ce apar sau create pînă la intentarea cauzei penale. – condițional libere – apărute în urma intentării cauzei penale, însă nu în legătură cu pregătirea materialelor pentru expertiză. – experimentale – obiecte materiale, obținute de ofițerul de urmărire penală după intentarea dosarului penal scopul cercetării comparative în rezultatul efectuării acțiunilor speciale.
E important de menționat faptul că noțiunile terminologice ,,libere”, ,,condițional-libere” și ,,experimentale” nu sunt reușite. Р.С. Белкин scrie că mostrele experimentale constituie rezultatul acțiunilor special realizabile [27, p.216]. Această acțiune sau fenomen pot fi repetate de nenumărate ori atît în scopuri înlăturării elementelor accidentale pentru obținerea rezultatelor cît și în scopul studierii, stăpânirii însuși apariției procesului.
În ceea ce privește mostrele de sânge, sol, firelor de păr, de salivă ș.a., la fel pot fi obținute pe cale experimentală, după cum spune Р.С. Белкин. Însă, astfel de mostre pot fi și libere în acel sens că apariția lor poate nu are legătură cu cauza penală cercetată, dar au importanță mostrele în momentul legăturii cu cauza.
Această apreciere nu poate fi recunoscută convingătoare. Nicidecum nu pot fi recunoscute experimentale următoarele acțiuni ca obținerea mostrelor de sânge, urmelor digitale ș.a., de aceea termenul ,,mostrelor experimentale” constituie artificial și nefiresc. Un alt termen și mai nereușit e ,,mostra libere” (apariția lor poate fi și nu legată cu cauza penală).
Cele mai reușite denumiri ar fi cu privire la mostrele libere – precriminale, la condițional-libere-postcriminale, la experimentale-speciale (aici se are în vedere mostrele obținute în cadrul cercetărilor pe cauza penală).
E necesar de analizat și importanța respectivei clasificări. Dacă mostrele experimentale sunt obținute în rezultatul realizării acțiunilor speciale provocatoare de fenomene, atunci cele libere în urma efectuării cercetării la fața locului, ridicării de obiecte, percheziției pot fi puse la dispoziție părții vătămate, bănuitului, inculpatului, apărătorului ș.a.. Procesul obținerii mostrelor trebuie transpus în proces-verbal corespunzător acțiunii de urmărire penală, unde se indică: cine, cînd, în ce cantitate, ce fel de mostre sunt obținute. În ele se descriu amănunțit și condițiile lor de descoperire, ridicare și ambalarea.
Mostrele mai pot fi clasificate și în dependență de genul expertizelor judiciare. În acest caz se poate de vorbit despre mostre utilizate la expertizele traseologice, grafoscopice ș.a.. Această clasificare are importanță la determinarea metodelor obținerii mostrelor pentru producerea unui sau altui gen de expertiză, spre exemplu metoda obținerii mostrelor scrisului, fotoportretului.
Pe lîngă clasificările menționate de mai sus, mai putem observa și altele, precum: 1. După caracterul reflectării însușirilor obiectului supuse cercetării: – mostrele reflectoare a însușirilor individuale a obiectului; – mostrele reflectoare a însușirilor generice și de grup a obiectului; 2. Mostrele experimentale la rîndul său pot fi clasificate după subiect: – mostre obținute de ofițerul de urmărire penală; – specialist; – expert; 3. După calitatea procesuală a părților, de la care se colectează mostrele: – mostre de la partea vătămată; – martor; – bănuit; – inculpat; 4. După tipuri de expertiză: – mostre pentru expertize criminalistice tradiționale; – mostre pentru expertiza criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor; – mostre pentru expertiza medico-legală 5. După circumstanțele obținerii: – mostre obținute pe baza liberului consimțămînt; – mostre obținute forțat [16, p.75].
E important de menționat despre etaloane, mostre ce se află în colecțiile în natură (de exemplu, colecția glonțurilor, cartușelor ș.a.). Careva din autori nu le raportează la mostrele pentru cercetare comparativă. Însă mostrele de colecție sunt aceleași obiecte materiale, care reflectă însușirile unei grupe determinate, ce pot fi obținute și acumulate în scopul stabilirii apartenenței de gen a obiectului identificat.
Pentru respectarea cerințelor autenticității mostrelor, crearea și completarea colecției în natură a mostrelor e necesar de efectuat într-o consecutivitate stabilită. Toate mostrele colecției se înregistrează după o oarecare consecutivitate, se pun la evidență și trec inventarierea.
2. TACTICA ȘI TEHNOLOGIA OBȚINERII MODELELOR
EXPERIMENTALE PENTRU CERCETAREA COMPARATIVĂ
2.1. Reglementarea procesuală a obținerii modelelor experimentale pentru
cercetarea comparativă
Articolul 154 al Codului de procedură penală a Republicii Moldova [3] determină ordinea procesuală de obținere a mostrelor pentru cercetarea comparativă, care prevede că organul de urmărire penală este în drept să colecteze mostrele de la bănuit și învinuit, de asemenea și de la martori sau partea vătămată, dar numai în cazul în care trebuie să verifice dacă aceste persoane au lăsat urme la locul unde s-a produs evenimentul sau pe corpurile delicte.
Colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă este o acțiune care are ca scop asigurarea expertului cu anumite materiale. Scopul colectării constă în efectuarea unei cercetări comparative cu urmele care au fost lăsate la locul infracțiunii, cu alte corpuri delicte colectate în cadrul efectuării unor acțiuni procesuale [9, p.264].
Organul de urmărire penală nu este limitat în colectarea anumitor mostre. Condiția esențială pentru efectuarea acestor acțiuni constă în faptul că în cadrul acțiunilor nu trebuie aplicate metode care pun în pericol viața și sănătatea persoanei sau care înjosesc onoarea și demnitatea acestuia. Chiar dacă în lucrările unor criminaliști obținerea mostrelor forțată e imposibilă, majoritatea autorilor consideră că la refuzul bănuitului sau a altei parți pot fi obținute și forțat. În afară de acestea trebuie respectată cerința constituțională privind interzicerea înjosirii demnității omului, de aceea aici trebuie să participe și procurorul.
De la bănuit și învinuit mostrele pot fi colectate de fiecare dată cînd acestea sunt necesare pentru efectuarea expertizei. De la martor și partea vătămată mostrele pot fi colectate doar în cazurile cînd apare necesitatea de a verifica dacă aceste persoane, fiind la locul comiterii faptei ar fi putut să lase urme sau dacă aceste persoane au lăsat urme pe corpurile delicte.
Este rațional ca la luarea mostrelor pentru cercetare comparativă să participe un specialist. În unele cazuri colectarea mostrelor este imposibilă fără participarea specialistului (spre exemplu, la colectarea mostrelor de sânge ș.a.), participarea acestuia asigurînd calitatea mostrei,. Este rațional ca la colectarea mostrelor să participe expertul care efectuează cercetarea comparativă dacă există o asemenea posibilitate [9, p.265].
În legătură cu necesitatea colectării de mostre pentru cercetarea comparativă se întocmește o ordonanță motivată a organului de urmărire penală. Pe lîngă datele generale pe care trebuie să le conțină o ordonanță se vor indica și datele cu privire la persoanele care le vor colecta (expert, specialist sau altă persoană). În afară de datele personale se indică și specialitatea persoanei, instituția în care activează, persoana de la care se vor colecta mostrele, statutul său procesual (bănuit, învinuit, partea vătămată sau martor). În cazul cînd se vor colecta mostrele de la partea vătămată sau martor, se vor indica motivele.
Decurgerea propriu-zisă a acțiunii și rezultatele colectării mostrelor pentru cercetare comparativă sunt consemnate în procesul – verbal al acțiunii procesuale. Mostrele pentru cercetare comparativă, de regulă, sunt transmite expertului, odată cu ordonanța de colectare a mostrelor, împreună cu alte materiale.
La ordonanță se anexează și procesul – verbal de colectare a mostrelor pentru cercetare comparativă. În caz de necesitate, atunci cînd mostrele colectate sunt insuficiente, expertul se poate adresa organului de urmărire pentru prezentarea unor mostre suplimentare. Expertul de asemenea poate să solicite participarea personală la colectarea mostrelor [20, p.104].
De regulă, colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă se efectuează în faza de urmărire penală. În cazul cînd în fază de urmărire nu au fost colectate mostrele și nu s–a efectuat o expertiză, instanță la cererea părților, poate colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă.
Atît în cazul admiterii, cît și al respingerii cererii de colectare a mostrelor se emite o încheiere a instanței de judecată. La admiterea cererii unei părți instanța pune în discuție chestiunea privind mostrele care trebuie colectate, cantitatea lor, numărul și alte chestiuni.
Enumerarea modelelor de mostre în art. 155 CPP nu este exhaustivă. Colectarea mostrelor nu poate duce de fiecare dată la punerea în pericol a vieții și sănătății omului sau la lezarea onoarei și demnității. La colectarea mostrelor de sânge, spermă, păr, secvențe de unghii, microparticule pe corp, salivă, sudoare si alte eliminări ale corpului participă de regulă, un medic-legist în calitate de specialist. La ridicarea de amprente digitale, mulaje ale dinților și falangelor participă, de regulă, un specialist în domeniul criminalisticii. La colectarea mostrei de fonogramă a vocii înregistrarea trebuie efectuată cu aparataj de același tip.
La colectare mostrei de arme de diferite tipuri, cartușe, tuburi de cartușe, gloanțe, piese și unelte folosite la confecționarea acestora, în ordonanță de colectare a mostrelor se va indica faptul dacă acestea sunt sau nu funcționale [9, p.266].
Art. 156 al Codului de proceduri penală al Republicii Moldova prevede colectarea atît a mostrelor experimentale, adică mostrele colectate doar în cadrul acțiunii procesuale respective-de colectare a mostrelor, cît și a „mostrelor libere”, adică mostrele colectate în cadrul altor acțiuni procesuale, cum ar fi cercetarea la fața locului, percheziția, ridicarea și altele.
De menționat că colectarea silită a mostrelor poate avea loc doar în cazuri excepționale, cu condiția că: – efectuarea expertizei este obligatorie, potrivit art. 143 Codului de procedură penală a Republicii Moldova sau efectuarea expertizei este determinată de importanța raportului de expertiză pentru soluționarea justă a cauzei, iar expertiza nu poate fi efectuată fără cercetări comparative; – au fost epuizate toate căile de convingere a persoanei să prezinte mostra benevol; – nu vor fi utilizate metode care vor pune în pericol viața și sănătatea , onoarea și demnitatea persoanei. Se va lua în considerație și faptul că unele mostre pot fi colectate doar dacă persoana acceptă acest lucru (spre exemplu, înscrierile, fonograma vocii ș.a.).
Atît expertul, cît și specialistul nu au dreptul de a colecta mostre independent pentru cercetarea comparativă. În cazul cînd ofițerul de urmărire penală nu a pus la dispoziția expertului mostre, aceste sunt insuficiente sau neutilizabile, expertul solicită mostre suplimentare.
În cazul cînd colectarea mostrelor este o acțiune procesuală separată, se emite o ordonanță prin care se dispune efectuarea acestei acțiuni procesuale, ordonanță obligatorie pentru persoana de la care se colectează mostrele. Ordonanța este obligatorie și pentru specialistul care este atras la această acțiune procesuală. În cazul în care se efectuează altă acțiune procesuală, cum ar fi, percheziția sau ridicarea, și pe parcurs s-au colectat mostre, nu este necesară o ordonanță separată, acest fapt însă se înscrie în procesul-verbal al percheziției sau altor acțiuni procesuale.
În cazul sigilării mostrelor, pachetul sigilat trebuie să fie semnat atît de persoana care efectuează acțiunea respectivă, de către specialist, dacă acesta a participat, cît și de către persoana de la care s-au colectat mostrele. Procesul-verbal cu privire la colectarea mostrelor se întocmește în cazul cînd aceasta este o acțiune separată. În restul cazurilor faptul dat se înscrie în procesul-verbal al acțiunii procesuale respective. În procesul-verbal se înscriu pe lîngă datele generale și date despre persoana de la care s-au colectat mostrele, faptul că au fost colectate în mod benevol sau silit, ce mijloace au fost utilizate, consecutivitatea acțiunilor și calitățile mostrelor ridicate. Dacă persoana refuză să prezinte benevol mostrele, se vor indica motivele invocate de persoană [23, p.99].
2.2. Pregătirea în vederea obținerii scriptelor și modelelor experimentale
Pregătirea pentru realizarea acțiunilor de urmărire penală include în sine o totalitate de măsuri, realizate de către ofițerul de urmărire penală.
Pentru soluționarea întrebării, care și în ce cantitate sunt necesare mostrele, ofițerul de urmările penală trebuie să analizeze materialele cauzei penale, în cazul necesității să consulte specialistul. Acesta va ajuta ofițerul de urmările penală să determine, la observarea căror cerințe trebuie de atras atenția în cazul obținerii mostrelor, ce fel de metodă e nevoie de folosit pentru a asigura calitatea necesară și cantitatea mostrelor. După ce ofițerul de urmările penală va ajunge la concluzia că pentru soluționarea întrebării apărute în cadrul cercetării e necesară dispunerea expertizei și pentru producerea ei sunt necesare cercetări a mostrelor pentru cercetare comparativă va iniția pregătirea pentru realizarea respectivei acțiuni de urmărire penală.
În procesul pregătirii mai întîi de toate e nevoie de clarificat: ce scop urmărește acțiunea de urmărire penală și ce pregătire trebuie efectuată (sursa obținerii mostrelor, tipurile lor, cantitatea, efectuarea acțiunilor de urmărire penală așa ca percheziția, ridicarea de obiecte și documente).
Organizarea pregătirii pentru obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă include în sine: soluționarea întrebărilor privind timpul și locul producerii; determinarea de ofițerul de urmările penală a cercului de persoane, ce vor participa la efectuarea acțiunilor de urmărire penală, de asemenea alegerea mijloacelor tehnice necesare, ce vor fi folosite la luarea mostrelor.
Locul realizării acțiunilor de urmărire penală poate fi cabinetul ofițerului de urmările penală sau medical, o instituție criminalistică.Timpul obținerii mostrelor se determină în dependență de scopul cercetării. La obținerea mostrelor de la bănuit sau inculpat, dar în anumite cazuri de la martori sau părțile vătămate, soluționînd întrebarea privind timpul efectuării acțiunii de urmărire penală, ofițerul de urmărire penală trebuie să se bazeze pe următoarea considerație de ordin tactic: cînd trebuie de obținut mostrele necesre, deoarece obținerea lor prematură poate să influențeze comportamentul pe mai departe a unei sau alte persoane. În procesul obținerii mostrelor ea poate afla de efectuarea expertizei ce va urma. Momentul privind timpul efectuării acțiunii de urmărire penală are în sine două etape: – alegerea momentului efectuării acțiunii de urmărire penală ; – determinarea continuității lui. Totodată e nevoie de luat în considerație, că asupra integrității dovezilor, pe o anumită perioada de timp influențează două grupe de factori: a) factorii legați de procesele naturale; b) factorii privind comportamentul părților cointeresate
Alegând momentul obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă de la persoane vii, ofițerul de urmările penală trebuie să țină cont de starea fizică, psihică a părților cointeresate, probabilitatea efectuării acțiunilor de urmărire penală cu participarea lor, probabilitatea de refuz de a participa benevol la acțiunile de urmărire penală. Continuitatea obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă depinde de tipul mostrelor și specificul ridicării lor.
În Codul de procedură penală nu este indicat locul obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă [3]. În unele cazuri, mostrele pot fi obținute în cabinetul ofițerului de urmările penală (de exemplu mostrele firului de păr, semnături), în alte cazuri locul obținerii lor se determină de locul aflării sursei obținerii mostrelor. Careva tipuri ale mostrelor pot fi obținute, doar în instituții specializate, unde au condițiile necesare, instrumentele, aparatura, specialiști. Mostrele experimentale a glontelui poate fi obținut doar în subdiviziunea experto-criminalistică, mostrele de sînge e indicat să le obțină în condițiile instituției, medicinale, unde poate fi asigurată sterilitatea necesară, mostrele țesăturilor cadavrului – în morgă sau laboratoarele medico-legale ș.a.m.d. În situații complicate ofițerul de urmările penală poate să consulte specialistul în privința locului obținerii mostrelor, condițiilor care trebuie să corespundă în fiecare caz aparte [25, p.244].
În procesul pregătirii obținerea mostrelor ofițerul de urmările penală trebuie să soluționeze, cine și în ce calitate va face parte în respectiva acțiune de urmărire penală. Legea prevede [3] ca părțile obligatorii, ce trebuie să fie prezente sunt ofițerul de urmările penală și partea de la care e nevoie de obținut mostrele. În afară de aceasta, ofițerul de urmările penală în fiecare caz va soluționa momentul privind necesitatea participării specialiștilor, lucrătorilor organelor de urmărire penală, traducătorului, părinților sau reprezentanților legali ai minorului, apărătorului.
La pregătirea pentru obținerea mostrelor o importanță considerabilă o are și asigurarea prezentării părților ceea ce nu constituie o problemă pentru ofițerul de urmărire penală, dar trebuie de evidențiat că chiar cea mai mică neatenție poate conduce la consecințe negative.
O mare importanță o are și modalitatea chemării părților a respectivei acțiuni de urmărire penală. B.A. Жбанков recomandă „bănuitul, învinuitul, martorul, partea vătămată să-i cheme după regulile chemării respectivilor participanți. Martorului, părții vătămate poate fi trimisă citația cu indicarea, cînd și unde trebuie să se prezinte. Bănuitul și învinuitul se cheamă la locul efectuării acțiunii de urmărire penală la cerințele ofițerului de urmările penală, precum și la efectuarea interogatoriului, examinării”[31, p.15].
Soluționarea problemei privind necesitatea utilizării mijloacelor tehnico-științifice depinde de specificul tehnologiilor obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă a unuia sau altuia tip, particularitatea ambalărilor, minuțiozitatea fiecărei lor.
Una din importantele etape a pregătirii pentru obținerea mostrelor constituie pregătirea mijloacelor tehnice necesare. Ele pot fi împărțite în următoarele trei grupe: I grupă – mijloacele, cu ajutorul cărora are loc procesul fabricării mostrelor. II grupă – mijloacele, cu ajutorul cărora se realizează fixarea procesului obținerii mostrelor. III grupă – mijloacele, cu ajutorul cărora se efectuează ambalarea mostrelor obținute
Cea mai vastă grupă o constituie I grupă a mijloacelor tehnice. Ea depinde de tipul mostrelor obținute, precum și de caracterul reflectării în ele a particularităților. Deci, pentru obținerea mostrelor, urmelor de mîini este nevoie de un anumit tip de mijloace tehnice, a semnăturii – de alt tip. În același timp în cazurile dificultății obținerii reflectării indicilor, spre exemplu uzării liniilor pălmilor, e nevoie de aplicat mijloacele tehnice speciale (pelicula dactiloscopică, placa de sticlă, etc.), deoarece întrebuințarea mijloacelor obișnuite nu conduce la rezultatele necesare [31, p.15].
Mijloacele ce asigura fixarea procesului obținerii mostrelor (a II-a grupă a mijloacelor tehnice), sunt aparatul foto, aparatul de luat vederi etc. Cea de a III-a grupă a mijloacelor tehnice o constituie mijloacele cu ajutorul cărora se realizează ambalarea mostrelor obținute. Aici fac parte, spre exemplu, tifonul, vata, hîrtie de împachetat, pachete, plicuri, cutii; eprubetele, borcan de sticlă; ceară roșie, sfoară, acele.
Precizarea prealabilă a tacticii colectării mostrelor pentru cercetare comparativă depinde de tipul lor. Ofițerul de urmările penală trebuie să studieze metoda colectării necesare, în fiecare caz a mostrelor și dovezilor, să determine consecutivitatea experimentelor și desfășurarea acțiunii de urmărire penală. De asemene trebuie să chibzuiască și asupra faptului, în caz că partea de la care va trebuia să obțină mostrele va refuza să le pună la dispoziție. Toate măsurile preparatorii trebuie să-și găsească oglindirea în planul efectuării acțiune de urmărire penală.
Criminaliștii de nenumărate ori au subliniat că planificarea nu întotdeauna presupune întocmirea planului în formă scrisă. Dar în ori și ce caz efectuarea acțiunii de urmărire trebuie să fie bine pusă la punct. Problema privind elaborarea planului în formă scrisă depinde de împrejurările cauzei, gradul de dificultate. În caz că viitorul proces de obținere a mostrelor e compus din relații tehnologice sau în cazul acesta pot interveni situații de conflict sau vor fi incluse un număr mare participanți, întocmirea planului va fi obligatorie.
Următoarea pregătire pentru obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă se realizează nemijlocit înaintea inițierii acțiune de urmărire penală, la locul procedurii lui. Ofițerul de urmărire penală trebuie să ia cunoștință în mod detaliat cu obiectul de la care, vor fi obținute mostrelor, să determine caracterul situației tactice, să prognozeze ulterioara lui dezvoltare și să introducă corespunzătoarele rectificări în planul său. În particular, ofițerul de urmările penală trebuie să verifice, dacă s-au prezentat părțile care trebuie să ia parte la obținerea mostrelor, să se convingă în individualitatea lor, să verifice pregătirea și completitudinea mijloacelor tehnice, care vor fi folosite.
Înaintea începutului obținerii mostrelor pentru cercetare comparativă, ofițerul de urmărire penală trebuie să explice tuturor participanților drepturile lor, obligațiile, obiectivul acțiunii de urmărire penală și rolul fiecăruia. Instruirea specialistului, poate fi efectuată din timp pentru ca să-i acorde posibilitatea pregătirii mijloacelor tehnice necesare și materialul ajutător.
2.3. Tactica colectării modelelor experimentale pentru cercetarea comparativă
Tactica colectării mostrelor experimentale pentru cercetarea comparativă, prezintă o totalitate de teze și procedee tactice integrate într-un sistem de două niveluri. Primul nivel, de sus, conține poziții comune tacticii tuturor acțiunilor de urmărire penală. A doua treaptă, de jos, compune multiple și diverse procedee tactice executării acțiunilor concrete de urmărire penală. Careva din aceste procedee se utilizează absolut la situațiile în care are loc acțiunea de urmărire penală, altele doar în anumite situații.
La pozițiile comune ale tacticii tuturor acțiunilor de urmărire penală se referă: – egitatea acțiunii de urmărire penală, – unitatea conducerii la executarea respectivei acțiuni de urmărire penală, – activitatea și ambițiozitatea ofițerului de urmărire penală, – stadialitatea, – situaționarea, – necesitatea utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice corespunzătoare, – întrebuințarea (în cazuri extreme) a ajutorului specialiștilor, de asemenea și a colaboratorilor organelor de urmărire penală.
În cele din urmă voi încerca să dezvăluim conținutul acestor poziții comune referitor la acea acțiune de urmărire penală ca obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativă.
Legitatea acțiunii de urmărire penală înseamnă mai întîi de toate trebuie să se efectueze în mod întemeiat, atunci cînd ofițerul de urmărire penală are motive să presupună că în urma acestui rezultat a acțiunii de urmărire penală vor fi obținute probele, ce au importanță pentru cazul cercetat. În al doilea rînd, legitatea acțiunii de urmărire penală înseamnă că la desfășurarea acestuia trebuie să se țină cont de garanțiile juridice ale participanților săi și ordinii procesuale a efectuării lui. În al treilea rînd, presupune asigurarea obiectivității, plenitudinii și multilateralității.
Referitor la obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă, condiția temeiniciei presupune obținerea mostrelor numai atunci cînd dispunerea unei sau altei expertize, într-adevăr este necesară, dar asigurarea efectuării fără mostrele corespunzătoare este imposibilă. În același timp nu trebuie văzută ca încălcare a legii, cazul cînd ofițerul de urmările penală obține mostrele amprentelor digitale sau mostrele semnăturii martorului sau părții vătămate, dar în continuare în puterea acelor sau altor circumstanțe necesitatea dispunerii expertizei decade.
Respectarea garanțiilor juridice a participanților privind obținerea mostrelor și ordinea de efectuare a acestei acțiuni de urmărire penală conduce la faptul că ofițerul de urmările penală trebuie să explice martorului, părții vătămate, bănuitului, învinuitului, specialistului (dacă ei participă la el): – esența respectivei acțiuni; – ordinea ei procesuală; – drepturile și obligațiile lor.
Este important de accentuat că la obținerea mostrelor semnăturii amprentelor digitale, salivei, sîngelui etc. martorii și părțile vătămate în majoritatea covîrșitoare a cazurilor percep această procedură destul de calm. De regulă, nu apar probleme la obținerea acestui gen de mostre și la bănuiți sau învinuiți. În același timp nu este exclus faptul că bănuiții pot în mod conștient să dramatizeze situația, învinuind ofițerul de urmările penală ce încearcă să obțină de la ei mostrele necesare, în aceea că el le-ar leza într-un anumit mod drepturile sale. În așa cazuri e necesar la prezența acestora să clarifice că dreptul obținerii mostrelor experimentale pentru cercetare comparativă oferite ofițerului de urmările penală de lege și în acest caz nicidecum nu poate fi vorba despre încălcarea inviolabilității persoanei, în afară de aceasta în caz de necesitate mostrelor eliminărilor organismului pot fi obținute forțat și aceasta la fel nu poate fi considerată ca încălcare a legi, chiar dacă participantul procesului refuză să ofere mostre, care nu pot fi obținute în mod forțat trebuie convins că acest refuz e dezavantajos mai întîi de toate lui, deoarece va fi evaluată de judecată ca tentativă de complicare a cercetării. În cazul refuzului categoric de oferire a mostrelor va fi înlocuit cu proces-verbal, care va fi anexat la caz [42, p.19].
Principiul obiectivității e indisolubil legat cu principiul plenitudinii acțiunii de urmărire penală. Obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă semnifică că obiectele trebuie să fie obținute în cantitatea și caliatea corespunzătoare, să corespundă cerințele care se prezintă la ele.
Următorul principiu al tacticii criminalistice – unitatea conducerii acțiunii de urmărire penală semnifică răspunderea de pregătirea lui și conducerea însărcinată ofițerului de urmărire penală sau lucrătorului organului de urmărire penală. Acest principiu se răspîndește și asupra obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă. Ofițerul de urmările penală ia hotărîrea în privința obținerii mostrelor pentru cercetare comparativă, realizează pregătirea (emite decizia, alege locul și timpul efectuării acțiunii de urmărire penală, cheamă partea de la care vor fi ridicate mostrele pentru cercetare comparativă, determină participanții acțiunii de urmărire penală, alege specialistul, dacă este nevoie), și principalul – întotdeauna participă la obținerea mostrelor, conduce desfășurarea acțiunii de urmărire penală și întocmește personal procesul-verbal.
O situație unică apare în cazurile cînd obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă e legată cu dezgolirea persoanei de sex opus. În corespundere cu normele legii procesual penale ofițerul de urmările penală la aceasta nu participă. În așa cazuri lui nu-i rămîne decît să întocmească procesul-verbal din spusele specialistului sau să dea însărcinare lucrătorului organului de urmărire penală de același sex de la care să ridice mostrele.
Dar chiar și în așa cazuri ofițerul de urmările penală trebuie să aprecieze desfășurarea și rezultatele obținerii mostrelor, în același timp metoda utilizată de specialist, în caz de necesitate s-o supună controlului (de exemplu să se consulte cu alți specialiști, literatura respectivă).
Pentru obținerea mostrelor, corespunzătoare cerințelor, ofițerul de urmărire penală trebuie să folosească tot întregul complex ce are la dispoziție din procedeele tactice. În afară de procedeele, speciale, care se aplică la obținerea tipurilor concrete de mostre, aici pot fi benefice și careva din procedeele tactice utilizate pe parcursul interogării, așa ca stabilirea contactului psihologic cu persoana de la care se vor lua mostrele, stimularea calităților lui pozitive și altele.
În cazuri separate pot fi întrebuințate și procedeele ce asigură obținerea mostrelor fără înștiințarea persoanei. Spre exemplu, dacă la cercetare e nevoie de calitatea mostrelor de înregistrare audio a bănuitului sau învinuitului și există motiv de presupunere că poate să se refuze de la participarea la acțiune de urmărire penală, atunci se poate de interogat cu aplicarea înregistrării audio, mai apoi de folosit fonograma obținută ca mostră pentru cercetare comparativă. Adevărul e că obiectele obținute în aceste cazuri nu pot fi atribuite nici unui tip de mostre pentru cercetare comparativă, atît din punctul de vedere a timpului și condițiilor obținerii lor cît și după caracterul mostrelor. Dar, după importanța probatorie asemenea obiecte sunt apropiate mostrelor experimentale, deoarece proveniența lor nu poate forma careva îndoieli.
Certitudinea provenienței (veridicitatea) constituie stabilirea exactă de la care persoană sau obiect sunt obținute mostrele. Obținând mostrele experimentale, ofițerul de urmările penală e obligat să se convingă că provin de la obiectul care e necesar de identificat. Veridicitatea mostrelor experimentale realizate în prezența ofițerului de urmărire penală, de obicei nu trezesc îndoieli. Ea se obține pe calea verificării documentului, de asemenea și perfectării procesuale a mostrelor obținute.
Cantitatea mostrelor depinde de genul obiectului indentificat, masa sa și suprafața. Deci, mostrele la așa substanțe ca narcotice, praf tutun por fi oferite în cantitate de la 1-50gr, sol, materiale de combustibil lubrifiant de la 100-1000gr.
Mostrele semnăturii, trebuie să reflecte toate variantele semnăturilor persoanei verificate, mostrele grînelor ridicate din depozit trebuie să reflecte componența grîului prezente în depozit [44, p.160]. Comparabilitatea mostrelor presupune reflectarea indiciilor după același gen și volum ca și în obiectul cercetat. Spre exemplu, mostrele experimentale a semnăturii și scrisului trebuie să corespundă originalului în particular după cîțiva parametri: transcripție; – materialul și instrumentul; – condițiile realizării.
Utilizarea mijloacelor tehnico-criminalistice este o altă condiție generală respectarea căreia e importantă la realizarea oricărei acțiuni de urmărire penală. În majoritatea cazurilor ridicarea reușită a mostrelor pentru cercetarea comparativă nu poate fi realizată fără tehnica necesară.
A.И. Мандрик propune următoarele clasificări a mijloacelor tehnico-științifice, în dependență de destinația specială folosite la obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativă: – mijloacele nemijlocite obținerii mostrelor; – mijloacele anterioare cercetării mostrelor- mijloacele fixării și ambalării mostrelor [39, p.120].
În dependență de apariția mijloacelor tehnico-științifice: – create special cu scopul obținerii mostrelor pentru cercetarea comparativă; – împrumutate și adaptate; – mijloacele folosite pentru obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativă fără careva modificări.
În funcție de subiect: – folosite de ofițerul de urmările penală; – folosite de specialiști.
În dependență de genurile mostrelor obținute: – mijloacele mostrelor obținute în legătură cu persoana; – mijloacelor mostrelor obținute de proveniență animalică ș.a [39, p.119].
Ultima din pozițiile comune tactice – folosirea la efectuarea acțiunilor de urmărire penală de ajutorul specialistului și lucrătorilor organului de urmărire penală.
Participarea specialistului la obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativă, în mod simțitor sporește rezultatele viitoarei expertize, dar uneori fără participarea efectuării și obținerii concluziilor veridice se dovedesc a fi imposibile. Dreptatea acestei afirmații este confirmată de practică. Frecvente cazuri sunt cînd ofițerul de urmărire penală efectuînd acțiunea de urmărire penală independent comite greșeli serioase. În rezultat are loc pierderea informației importante, se ridică mostre de calitate proastă, nu corespund cerințelor tehnologice de ridicare.
2.4. Fixarea rezultatelor obținerii modelelor pentru cercetarea comparativă
Cu ocazia obținerii modelelor pentru cercetarea comparativă în fiecare caz aparte e nevoie de întocmit un document, în care vor fi fixate acțiunile și rezultatele acestui procedeu probatoriu de urmărire penală. Acest document constituie procesul-verbal.
Legea procesual penală reglementează întocmirea procesului-verbal, oricărei acțiuni de urmărire penală și constituie competența exclusivă a ofițerului de urmărire penală. Procesul-verbal privind obținerea mostrelor pentru cercetare comparativă poate fi întocmit, atît în cadrul acțiunii de urmărire penală, cît și nemijlocit după finisarea acestuia. Spre exemplu, obținerea mostrelor de sînge se realizează de specialist, ofițerul de urmările penală în acest timp are posibilitatea fixării acțiunilor și rezultatelor acțiunilor de urmărire penală [10, p.185].
Procesul-verbal trebuie să fie exact și deplin, el trebuie să reflecte cerința obiectivității mostrelor, comportamentul participanților acestei acțiuni de urmărire penală sau rezultatelor sale. O atenție deosebită în procesul de protocolare au importanță cazurile opunerii fizice a persoanei de la care e nevoie să obțină mostre pentru cercetare comparativă. În așa situații trebuie de descris amănunțit în proces-verbal toate acțiunile acestei persoane, de altfel și măsurile întreprinse de ofițerul de urmărire penală.
Cu conținutul procesului-verbal trebuite aduși la cunoștință toți participanții acțiunii de urmărire penală. Ei au dreptul la remarcă și declarații supuse inserării în proces-verbal. Documentul se semnează de ofițerul de urmărire penală și toate părțile participante în procesul ridicării mostrelor pentru cercetare comparativă. Procesu-verbal privind obținerea mostrelor constă din partea introductivă descriptivă și finală.
În partea introductivă trebuie să fie incluse următoarele: locul unde s-au produs acțiunile de urmărire penală (de indicat denumirea administrativă sau geografică a acestui loc); cine a întocmit procesul-verbal (funcția; numele, prenumele); numele, prenumele și adresa participanților la acțiunea de urmărire penală; informațiile privind: – importanța fiecărui participant. – explicarea participanților a drepturilor și obligațiilor. – aducerea la cunoștință a poziției specialistului privind posibilitatea răspunderii penale în cazul neîndeplinirii corespunzătoare a funcțiilor sale.
În partea descriptivă se prezintă condițiile în care s-a produs obținerea mostrelor și însuși desfășurarea acțiunii de urmărire penală cu descrierea detaliată a fiecărei etape și rezultatelor obținute. Fixării obligatorii se supun și posibilitățile ambalării mostrelor obținute.
În partea finală se indică dacă s-au întocmit planurile-schiță a locului producerii acțiunii de urmărire penală, dacă s-au realizat înregistrări video, foto. Aici se fixează și remarcile realizate de participanții acțiunii de urmărire penală. Se finisează întocmirea procesului-verbal cu semănarea de părți, ce au participat în acțiune de urmărire penală [31, p.59].
La mijloacele suplimentare a fixării acțiunilor și rezultatelor obținerii mostrelor se referă fotografierea, înregistrarea audio, înregistrarea video, elaborarea planurilor și schemelor, realizarea copiilor și mulajelor. Fotografierea este unul dintre cele mai accesibile mijloace de fixare. Fotografierea la obținerea mostrelor se efectuează după regulile generale de fotografiere judiciară se realizează nemijlocit de ofițerul de urmărire penală sau specialist. În proces-verbal e important de reflectat însuși faptul folosirii fotografierii, indicarea obiectului ce a fost fotografiat, de descris mijloacele fotografice și condițiile fotografierii. Caracteristice materialelor, cantitatea de fotografii, informațiile despre persoană care a realizat fotografierea.
După cum se menționează în literatură apare rareori importanța întrebuințării înregistrării video la obținerea mostrelor pentru cercetarea comparativă [6, p.52]. Ea este utilă la întrebuințarea în situațiile corespunzătoare: – cînd obținerea mostrelor e dificil de obținut din punct de vedere tehnologic și de aceea necesită descrierea numeroaselor explicații relaționate cu folosirea dispozitivului și caracterului acțiunilor, – dacă obținerea mostrelor se realizează în lipsa conceperilor, – dacă persoana cointeresată refuză categoric să ofere în cadrul cercetărilor a mostrelor ce sunt legate de activitatea biologică (nu permite tăierea unghiilor, luarea mostrelor de sânge, firului de păr).
3. PARTICULARITĂȚI DE OBȚINERE A MODELELOR EXPERIMENTALE
PENTRU EFECTUAREA DIVERSELOR GENURI DE EXPERTIZE JUDICIARE
3.1. Obținerea modelelor pentru realizarea expertizelor criminalistice tradiționale
Tehnologia obținerii modelelor experimentale pentru cercetarea comparativă, necesare la realizarea majorității tipurilor de expertize judiciare sunt tratate destul de bine în literatura criminalistică. Aceasta se referă mai întîi de toate la expertizele criminalistice tradiționale.
Criminalistul autohton conf. univ. Golubenco Gh. în clasa expertizelor criminalistice, la nivel de gen, menționează expertiza scrisului, stabilirii autorului spiritual al textului, expertiza tehnico-criminalistică a documentelor, fototehnică, balistică, a tehnicii de explozie (exploziologică) [15, p.113], traseologică, inclusiv dactiloscopică (a se vedea anexa 2) fonografică, lingvistică, expertiza după fotoportret, expertiza banilor și a hârtiilor de valoare, expertiza restabilirii numerelor și însemnelor de marcă și expertiza substanțelor, materialelor și articolelor [13, p.54]. În cele ce urmează ne vom referi doar la unele expertize crimnalistice.
Cât privește modelele pentru expertiza grafoscopică, metodica obținerii mostrelor experimentale de scris și a semnăturii au fost analizate în lucrările lui Орлов Ю.К., В.А. Жбанков, В.П. Колмаков și altor autori.
Obținerea mostrelor de scris și semnătură. Scrisul prezintă nemijlocit nu reflectarea însușirilor determinate ale persoanei, ci a rezultatelor deprinderilor scrisului, rareori fixează aceste deprinderi, de aceea nereflectînd în totalitate a tuturor sistemelor mișcării mîinii persoanei procesul condițional-reflector multilaterale [31, p.24]. Pentru efectuarea expertizei e nevoie de prezentat mostre libere și experimentale ale scrisului (a se vedea anexa 1, 2, 3).
Una dintre cele mai importante cerințe o constituie stabilirea autenticității provenienței lor de la anumite persoane. Condiția de bază, ce asigură, îndeplinirea cerințelor autenticității mostrelor libere a scrisului constituie obținerea lor nemijlocită de către ofițerul de urmărire penală. În nici un caz nu trebuie încredințate obținerea mostrelor altor persoane.
Pentru ca mostrele libere să fie de calitate bună, acestea trebuie să corespundă documentului cercetat după următoarele particularității: limba în care sunt întocmite, timpul executării lor, destinație, conținut și gen, instrumentul utilizat, materialul pe care a fost scris documentul, împrejurările și condițiile întocmirii documentului cercetat, starea scriitorului, modalitatea îndeplinirii documentului, stilul scrisului.
Limba mostrelor de scris. Mostrele trebuie să fie scrise în aceeași limbă, ca și documentul cercetat, deoarece particularitățile identificatore a scrisului în manuscrise de diferite scrisului în mod radical se diferențiază. Expertul trebuie să cunoască limba cu ajutorul căruia sunt îndeplinite manuscrisele și condițiile formării scrisului în manuscrise cu semne determinate a scrisului. Ofițerul de urmărire penală e obligat să colecteze mostrele libere efectuate în aceeași limbă ca și documentul cercetat și s-o încredințeze studiului expertului ce posedă acest limbaj.
Timpul executării lor. E de dorit ca mostrele să fie realizate în acea perioadă de timp ca și documentul cercetat. Aceasta circumstanță se explică cu faptul că scrisul în bază formării căruia stă lucrul sistemului automat a deprinderilor, posedă o stabilitate determinată. Dar această stabilitate e relativă deoarece însușirile scrisului se modifică cu timpul.
După destinație, conținut și gen. E de dorit ca mostrele libere după aceste indicii să corespundă documentului cercetat. Posesorii scrisului format la nivel înalt pot avea două sau trei variante de scrisuri. Varianta formată de-a lungul învățării și formarea pe parcursul vieții a scrisului, e numit ca cel de bază; iar cele formate mai tîrziu pe baza deprinderilor avute și folosite doar în condiții determinate se numesc adiționale. Modul de diferențiere a variantei de bază de cea adițională poate fi diferit.
După instrumentul utilizat. Trebuie să tindă spre aceea ca mostrele scrisului să fie executate de același instrument ca și textul documentului cercetat. Acesta e necesar deoarece în dependență de instrumentul folosit scrisul suferă schimbări. Ofițerul de urmărire penală trebuie să țină cont de aceasta la colectarea mostrelor scrisului. În cazul lipsei mostrelor ofițerul de urmărire penală oferă mostre de alte stiluri deoarece și cu ajutorul lor e posibilă identificarea persoanei.
Materialul pe care a fost scris documentul. Mostrele libere a scrisului trebuie să fie executate pe material analogic ca și documentul cercetat. Diferențele în scris a unei și aceeași persoane în dependență de materialul pe care e scris textul pot fi considerabile. Totuși cercetările realizate au arătat că la scrierea textelor de una și aceeași persoană pe materiale distincte modificări în scris nu ies din limitele variației scrisului persoanei date.
Împrejurările și condițiile întocmirii documentului cercetat. Este preferabil ca textul mostrelor să fie efectuate în aceleași împrejurări, ca și documentul cercetat. La acestea se poate de menționat următoarele momente: iluminarea, poziția ș.a. Cercetările au arătat că condițiile respective influențează asupra însușirilor scrisului [35, p.28].
Pentru ca mostrele să fie direcționate expertului, realizate în împrejurări analogice și condiții ca și documentul cercetat, ofițerului de urmărire penală îi e necesar să stabilească în ce împrejurări au fost executate documentele cercetate și mostrele. În acest caz ofițerul de urmărire penală informația necesară poate fi obținută din materialele cauzei penală, analiza conținutului cercetat și mostrelor, iar în unele cazuri interogarea persoanelor determinate privind împrejurările efectuării documentului
Starea scriptorului. Dacă e cunoscut că documentul cercetat a fost într-o situație determinată neobișnuită, atunci e de dorit ca mostrele libere a manuscriselor la fel să fie executate întro-o situație analogică a scriitorului. La situațiile neobișnuite se referă: – bolile fizice si psihice; – încordarea fizică și mentală; – starea de ebrietate; – situație neobișnuită legată de condițiile mediului înconjurător (teamă, îngrijorare în legătură cu calamitățile ș.a.); – și alte cazuri a încălcării normale pentru situația respectivă.
Împrejurările menționate trebuie luate în considerație de ofițerul de urmărire penală la colectarea mostrelor libere, deoarece ele duc la schimbarea însușirilor scrisului.
Ritmul scrisului. Mostrele libere a scrisului trebuie să fie realizate în același ritm ca și documentele cercetate. Influența tempoului scrisului asupra însușirilor scrisului se cerceta de criminaliști referitor la diferite construcții a scrisului – complicat, simplificat. Schimbările însușirilor se cercetează în trei tempouri: la încetinire, la accelerarea, într-un ritm rapid. Mostrele de control a scrisului o constitue mostrele, efectuate într-un temp normal, adică în așa temp, care e caracteristic persoanei date le scrierea în condiții normale.
După modalitatea îndeplinirii actului cercetat. Modalități a îndeplinirii actului cercetat: – imitarea scrisului unei alte persoane; – imitarea cu mîna stîngă; însemnări cu cifre; – denaturarea propriului scris [40, p.65]. Realizarea documentulor enumerate duc la schimbarea scrisului.
Obținerea acestor mostre prezintă o complicitate determinată. De aceea ofițerul de urmărire penală mai întîi de toate trebuie să afle modalitatea îndeplinirii documentului. Informațiile privind ridicarea materialului cauzei și la examinarea documentului cercetat. Spre exemplu, la imitarea însușirilor proprii scrisului se ia în considerație modificările nivelului de elaborare, înclinare, mărimea scrisului, cărorva însușiri particulare scrisului, și anume așa care după părerea denaturatului constituite cel mai observabil. Cu toate acestea însușirile particulare rămîn neschimbate și în totalitatea sa caracterizează persoana ce a scris manuscrisul cercetat. La imitarea scrisului altei persoane se urmăresc încălcările coordonării mișcării și încetinirea, tempului realizării, și anume în acele litere, care se caracterizează prin imitație, se încalcă caracterul proporțional a scrisului, se micșorează continuitatea [8, p.109].
La scrierea cu mîna stîngă, dacă lipsește deprinderea, se urmărește mișcarea încetinită ce dă dovadă de frînturi, întortocheală, poziție nestabilă a longitudinii axiale. Însușirea primordială constituie oglindirea literelor sau elementelor separate. La scrierea cu mîna stîngă însușirile stabilite a scrisului în manuscrise se reflectă nu în volum deplin și de aceea pentru cercetarea lor e nevoie de un număr mai mare de mostre. Deoarece persoana ce scrie realizează semnele scrisului cu mîna stîngă neizolat de la deprinderile de scris avute cu mîna dreaptă, așa careva însușiri a scrisului caracteristice scrisului cu mîna dreaptă, oricum se mută de cel ce scrie. De aceea pe lîngă mostrele scrisului realizate cu mîna stîngă e necesară punerea la dispoziție a mostrelor realizate cu mîna dreaptă.
După însușirile stilului scrisului. E de dorit ca mostrele libere să corespundă documentullui cercetat după însușirile stilului scrisului. În acest caz mostrele libere pot servi raporturile scrise, lucrările de diplomă, articole, conspecte care reflectă particularitățile stilului scrisului persoanei.La obținerea mostrelor libere a scrisului o importanță mare o are calitatea mostrelor. La stabilirea cantității mostrelor libere și experimentale trebuie să rezulte din următoarele circumstanțe: – in volumul materialului scris a documentului cercetat: cu cît e mai mic de volum cu atît mai mult e nevoie de mostre, – în ce măsură s-a reușit prezentarea mostrelor, corespunzătoare mai sus numit: cu cît ele corespund acestor cerințe, cu atît mai mult mostre trebuie colectate.
Studierea practicii de expertiză arată că textul realizat în condiții grafic necesare, atunci trebuie de trimis spre cercetare: – nu mai puțin de 5-6 pagini a mostrelor libere și aceeași cantitate a celor experimentale; – majoritatea posibilă a mostrelor libere. Mostrele libere a scrisului pentru cercetarea persoanelor verificate pot fi depistate la locul domiciliului, serviciului, de învățămînt, prietenilor și rudelor ș.a. [37, p.47].
Pot fi recomandate 2 forme de legalizare a mostrelor pentru cercetarea comparativă: – pe partea verso a foii sau pe spațiu liber al foii se face o însemnare despre mostrele scrisului și semnăturii se legalizează și se pune semnătura ofițerului de urmărire penală și data: Legalizînd mostrele e nevoie de indicat ce fel de text manuscris se legalizează, ca expertul în mod special la realizarea unui document la mai multe persoane pentru ca să fie clar de care persoană a fost scris textul, de asemena ce fel de text pot fi folosite la comparare; – dacă dint-un anumit motiv nu poate fi efectuată înscrierea legalizată, atunci în acest caz de completat registrul. În registru se menționează respectivul document, ce tezt al documentului trebuie folosit în calitate de mostre cercetare comparativă, cine l-a scris sau alte informații.
Obținerea mostrelor experimentale ale scrisului. Mostrele libere a scrisului se produc de persoana verificată nemijlocit la efectuarea cercetării de urmărire penală. Pînă la obținerea mostrelor experimentale ofițerul de urmărire penală e obligat să se asigure că s-a prezentat tocmai persoana care a fost chemată pentru efectuarea acțiunii de urmărire penală.
În procesul obținerii mostrelor experimentale un rol important îl joacă și calitatea lor. Calitatea corespunzătoare la astfel de mostre se asigură prin corespunderea lor. Cu obiectul cercetat după limba întocmită timpul executării; destinație și conținut; tipul instrumentului utilizat; materialul documentului scris; împrejurările, cndițiile întocmirii; starea persoanei ce scrie; tempul scrisului; modalitatea îndeplinirii; însușirile stilului scrisului. Importanța respectării acestor condiții apare la obținerea mostrelor libere.
La obținerea mostrelor experimenatle e nevoie de luat în considerenție următoarele împrejurări fundamentale. Dacă documentul cercetat e întocmit în condiții neobișnuite persoanei respective, atunci trebuie de obținut mostrele experimentale a scrisului realizat atât în condiții neobișnuite, cît și în condiții obișnuite.
Procesul obținerii mostrelor experimentale a scrisului constă din următoarele etape: -pregătitoare; – de lucru; – executarea rezultatelor obținerii mostrelor.
La colectarea mostrelor experimentale e inadmisibilă permiterea persoanei să copieze trextul cercetat. Studierea practicii obținerii mostrelor experimentale arată că ofițerii de urmărire penală astfel de acțiuni admit, ceea ce constituie o încălcare gravă a procedurii obținerii modelelor experimentale.
Pentru obținerea mostrelor sub formă de dictare, în criminalistică sunt elaborate următoarele procedee, direcționate la obținerea mostrelor corespunzătoare calității [6, p.39].
Textul se dictează cu un glas, fără accentuarea logică și pauza, fără separarea semnelor de punctuație, fără accentuarea particularităților scrierii cuvintelor aparte și silabelor. Tempoul dictării trebuie să fie așa încît persoana să poată reușit să scrie textul. Cuvintele se dictează așa cum se rostesc; dacă persoana întreabă cum trebuie scris un cuvînt sau altul, atunci trebuie de răspuns că trebuie de scris, așa cum îl scrie de obicei. Unul și același text se repetă de mai multe ori. Pe lîngă aceasta se recomandă de repetat acele propoziții în text, în care sunt prezente greșeli ortografice. Este inadmisibilă dictarea cuvintelor complicate pe litere sau evidențierea vocalelor neaccentuate, cuvinte străine se dictează așa cum se citesc.
În procesul dictării ofițerul de urmărire penală trebuie întotdeauna să supravegheze persoana și dacă el nu a observat că persoana va schimba scrisul, artunci dictarea se recomandă de încetinit sau accelerat în dependență de aceea că în așa mod persoana încercă să-și schimbe scrisul său. În cazul dacă pesoana încercă să ascundă scrisul său atunci unul și același text trebuie dictat de cîteva ori cu întreruperi de timp de 20-30 minute. În acest caz persoana verificată nu e în stare să modifice unele și aceleași însușiri în scris. După fiecare dictare textul se ia pentru ca persoana să nu poată să se orienteze după însușirile scrisului pe care intenționează să le schimbe[42, p.16].
La falsificarea cu premiditare a scrisului verificat (înclinația, marimea literilor, particularităților a scrisului), în dependență de aceste condiții trebuie obținute mostrele experminetale. Dacă, de exemplu, vor fi stabilite schimbări în înclinația scrisului a manuscrisului cercetat, atunci trebuie de propus persoanei verificate să scrie textele cu poziția axial longitudională literelor analogice manuscriselor cercetate.
La realizarea manuscrisului cercetat prin metoda imitării caracterelor de tipar sau desen tebuie să propună perosnei efectuarea textului cu toate caracterele cunoscute lui. În acest caz nu trebuie să-i arate careva, litere. Dacă se va dovedi că printre mostrele obținute nu este tipul caracterului urmărit în documentul verificat, atunci trebuie să-l pună să execute textul cu caractere determinate. În cazul realizării manuscrisului cercetat cu imitarea scrisului altei persoane, e necesar de pus la dispoziție mostrelor experimentale a scrisului persoanei și mostrele scrisului persoanei pe care o imitau. Ce a fost spus mai sus se referă la mostrele libere. Dacă scrisul cercetat e realizat cu mîna stîngă, la obișnuitul scris cu mîna dreaptă pentru persoană, atunci e nevoie de pus la dispoziție mostre experimentale realizate cu ambele mîini a persoanei.
Dacă va fi stabilit că documentul cercetat s-a efectuat la iluminare proastă, în frig, în picioare, în mănuși sau în combinări determinate a condițiilor enumerate spre exemplu în frig cu mănuși sau în un loc cu luminozitate redusă, atunci la obținerea mostrelor experimentale a scrisului se urmăresc după posibilitățile în aceleași condiții.
Mostrele experimentale în mod obligatoriu se atribuie persoanei și se legalizează cu semnătura ofițerului de urmărire penală. Condițiile obținerii mostrelor experimentale a scrisului se reflectă în procesul-verbal privind colectarea mostrelor pentru cercetare comparativă. Pentru facilitarea lucrului expertului, ofițerului de urmărire penală i se recomandă să facă așa înscrieri pe mostre care sunt îndeosebi cele mai importante la expertizele multiobiective.
Obținerea mostrelor semnăturii (a se vedea anexa 1a prezentului proiect de licență).
Metoda obținerii mostrelor semnăturii se bazează pe aceleași poziții ca și mostrele scrisului. Dar după cum volumul materialului grafic a semnăturii nu e mare, metoda obținerii mostrelor semnăturii are particularitățile sale. De aceea, la obținerea lor e necesar de urmat cerințe suplimentare, realizarea cărora are importanță mare la cercetarea cauzelor penale [22, p.301].
După componența sa (transcripția) semnăturii se subdivizează în: literale, liniare (constă din linii, neformînd litere), amestecate (constă din litere determinate și linii, neformînd litere).
În afară de aceasta, semnăturile se subdivizează în: depline (conțin toate literele), prescurtate (nu conțin toate literele), cu adăugiri (la semnătură se adaugă inițialele sau îmbinările condiționale a liniilor, iar pe partea finală a semnăturii-parafate).
De regulă, la una și aceeași persoană există cîteva variante de semnături. Aceasta se explică prin aceea că la caracterul scrierii influențează numeroși factori. Deci semnăturile, realizate în condiții normale, în documentele oficiale pot fi mai complete decît semnăturile în documentele de lucru. La plenitudinea semnăturii influențează: spațiul în document, unde trebuie să fie realizată, prezența dispozitivului de scris (semnătura realizată cu creionul, de regulă, e mult mai concisă decît cu cerneala)..
În cadrul trimiterii spre cercetare a mostrelor semnăturii expertului trebuie de prezentat mostrele libere și experimentale. La obținerea lor ofițerul de urmărire penală trebuie să țină cont că semnătura cercetată poate fi executată din numele existente în realitate sau persoane inventate, La cercetarea semnăturii realizarea din numele persoanelor în realitate existente, care sunt cunoscute organelor de urmărire penală, sunt necesare mostrele libere și experimentale: – mostrele semnăturii persoanei din numele lui au fost efectuate semnăturile cercetate, – texte scrise de aceste persoane, – texte scrise de executori presupuși, – texte scrise de persoana presupusă în care s-ar conține familiile din numele căruia au fost îndeplinite semnăturile, – mostrele semnăturii persoanelor presupuse
Studierea practicii de cercetare arată că ofițerii de urmărire penală nu întotdeauna obțin mostrele semnăturii și scrisului persoanei din numele cărora a fost executată semnătura.
Necesitatea prezentării expertului la dizpoziție cu mostrele semnăturii și scrisului ei se explică cu aceea că în vederea limitării materialului grafic, ce conține în semnătură, lui îi este dificil de a judeca despre particularitățile generale și particularitățile a scrisului peroanei. E necesar ca mostrele scrisului persoanei presupuse să conțină familia persoanei, din numele cui e executat semnătura cu aceea ca semnele scrisului sunt comparabile. Aceasta va ajuta expertul la clasificarea suprapunerilor și particularităților diferențiate.
La ridicarea mostelor libere a semnăturii presupusului e nevoie de obținut după posibilitate toate variantele semnăturii lui, atrăgînd atenția la variantele celei mai apropiate de cea cercetată. Așa variante a semnăturii pot fi depistate pe documente analogice cercetate. La obținerea de la persoana verificată a mostrelor experimentale a semnăturii lui îi trebuie cerută scrierea semnăturii lui în toate variantele posibile. Existența mostrelor experimentale a semnăturii presupusului sunt importante, deoarece falsificatorul deseori introduce particularități a propriei semnături în semnătura falsificată [28, p.41].
Mostrele experimentale a scrisului trebuie să conțină numele persoanei din numele căreia e realizată semnăturii. În afară de aceasta trebuie să obțină mostre experimentale a semnăturii nu mai puțin din 20 de ori. Numele și semnătura sunt necesare pentru ca la dispoziția expertului să fie îmbinări de cuvinte analogice. Dacă persoana verificată afirmă că semnătura cerectată, el a falsuficat-o atunci trebuie s-o scrie nu mai puțin de 20 de ori, nearătîndu-i semnăturii cercetată
La direcționarea spre cercetare a mostrelor experimentale a semnăturii ele nu trebuie să fie mai puțin de 20. Semnătura trebuie obținută în așa mod ca pe fiecare foaie să fie 2-3 semnături. După executarea a 2-3 semnături se ia foaia și îi dau următoarea. Acesta e necesare pentru ca persoana să nu poată copia primele semnături executate. Dacă persoana refuză realizarea variantei respective a semnăturii, atunci reeșind din circumstanțele cauzei se poate de propus executarea unei semnături pe foaie cu întreruperea de 5-7 minute. Nu e exclusă posibilitatea respectării colectării semnăturii peste cîteva zile.
La direcționarea spre expertiza, a documentelor cu semnături e de dorit ca obținerea următoarele mostre: mostrele libere a scrisului (nu mai puțin de 5 pagini) – mostrele libere a semnăturii lui (nu mai puțin de 10 semnături) – mostre experimentale a semnăturii (nu mai puțin de 5) – mostre experimentale a scrisului (nu mai puțin de 10) – E necesar ca în textul propus cerectării numele să fie întîlnite de 10-15 ori. – mostre experimentale a semnăturii numelui
b) Obținerea mostrelor de gloanțe și cartușe pentru identificarea armelor de foc. În decursul cercetării de către experți, ei recurg la procedura alegerii probelor de la acele obiecte, care se află la dispoziția lor sau care le sunt prezentate (se efectuează retezul gloanțelor și tuburilor de cartuș, a obține trasee experimentale a uneltelor de efracție ș.a.m.d.).
Aceasta este justificată de dificultății a acțiunilor experimentale, pe care ofițerul de urmărire penală nu poate să le realizeze aceste acțiuni de sinestătător din cauza lipsei cunoștințelor specifice, a condițiilor speciale, aparatelor și dispozitivelor.
În practică se efectuează următoarele acțiuni, despre care scria Ю.К. Орлов: „la colectarea de către expert a mostrelor obiectelor, primite de către el pentru cercetare, de la ofițer de urmărire penală împuterniciri speciale nu necesită, deoarece aceste obiecte sunt prezentate expertului, și ordonanța pentru dispunerea expertizei oferă posibilitatea de a utiliza diferite metode de cercetare, chiar și cele legate cu fabricarea mostrelor pentru cercetare comparativă” [40, p.190].
În literatura criminalistică nu odată se atrăgea atenția asupra pregătirii minuțioase pentru efectuarea experimentului de expertiză la identificarea armei de foc și a munițiilor care îi aparțin. Cele mai reușite în domeniul pregătirii și efectuării experimentului de expertiză balistică, după părerea noastră, sunt propunerile lui Б.М. Комаринeц și В.С. Аханов: – tragerea experimentală trebuie să fie lipsită de primejdie pentru expert și pentru cei din apropiere; – armele trebuie să fie pregătite pentru efectuarea tragerii experimentale; – gloanțele pentru tragerea experimentală trebuie să fie selectate special pentru aceasta; – trebuie să fie efectuate câteva focuri de probă; – tragerea experimentală trebuie să asigure obținerea a gloanțelor experimentale fără deformarea lor de un obstacol; – la efectuarea tragerii experimentale trebuie să fie garanția că aceste gloanțe nu sunt confundate cu altele, – tragerea experimentală trebuie să fie efectuată în așa fel, ca expertul cu ușurință să se orienteze în poziția corespunzătoare a urmelor câmpului tăieturii pe gloanțele experimentale [36, p.182].
La sfârșitul anilor sec. al XX-lea, В.С. Аханов a propus metoda proprie de obținere a mostrelor experimentale. El consideră că pentru cercetarea completă e destulă tragerea a două gloanțe experimentale [24, p.159-160]. Referitor la cantitatea necesară de trageri experimentale, recomandările criminalisticilor și specialiștilor în sfera balisticii judiciare sunt contradictorii. Noi dăm prioritate lui Б.М. Комаринец, care afirmă că numărul tragerilor, necesare pentru efectuarea expertizei, depinde de particularitățile specifice ale cercetării. La prima probă experimentală el propune ca să fie efectuate trei trageri (împușcături): unul înainte curățirii camerei detonante și altele două după curățirea întregii canalului țevii de foc.
Obținerea gloanțelor experimentale din armele de foc ghintuite. Obiectivul metodicii constă în soluționarea problemei, dacă acest glonte a fost tras din acest exemplar prezentat a armei de foc. Mai întâi de toate expertul trebuie să pregătească arma pentru tragerile experimentale: să controleze starea tehnică a canalului țevii de foc, în caz de necesitate să curețe și să ungă arma. În cazul coroziunii la începutul țevii de foc curățirea și ungerea ei se efectuează numai după tragerile experimentale în serie pentru obținerea gloanțelor experimentale.
După aceasta trebuie de selectat și pregătit cartușele. Tragerile experimentale se efectuează cu aceleași cartușe care au fost găsite la fața locului. Dacă la fața locului s–au utilizat cartușe de calitate proastă e necesară diminuarea masei încărcăturii cu pulbere în cartușele care sunt la dispoziția expertului.
Pentru a ușura depistarea semnelor caracteristice pe gloanțele experimentale, pe gloanțe trebuie de făcut semn caracteristic care are continuare pe cartuș și pe tub. La introducerea glonțului în cameră detonantă ele trebuie să fie orientate identic referitor la acest semn.
După aceste pregătiri se efectuează trageri experimentale în capturatorul de gloanțe. La gloanțele experimentale se face un semn convențional,despre care se și indică în încheiere.
În caz de necesitate (după rezultatele cercetării comparative) se efectuează 2-3 serii de trageri cu diferite greutăți de masă a încărcăturii cu pulbere în cartușe. Gloanțele experimentale sunt extrase din dispozitivul care se trage, și se efectuează cercetări comparative a urmelor la gloanțele experimentale și gloanțele cercetate.
În expertizele dactiloscopice se folosesc mostre experimentale de impresiuni digitale, preluate de la persoanele bănuite sau învinuite, operante pentru identificări (a se vedea anexa 4).
3.2. Tactica obținerii modelelor experimentale pentru expertiza fonoscopică
În scopul soluționării cu succes a acestei probleme, legate de cercetările de expertiză a fonogramelor magnetice, expertul trebuie să dispună de aceste probe. În calitate de obiecte pot servi, în dependență de situația care trebuie să fie clarificată fonograma și aparatajul de înregistrare (magnetofon, video–magnetofon, dictofoane, banda magnetică) [28, p.63].
Cele mai importante condiții necesare mostrelor vorbirii, în afara calității corespunzătoare a înregistrărilor, constituie volumul necesar de semnale a vocii persoanei supuse identificării și, de asemenea, suprapunerea probelor și bandei magnetice care trebuie identificată și probele experimentale după coloritul lor emoțional. Suprapunerea se realizează de persoana care analizează aceste probe, pe calea stabilirii cu cel identificat a contactului corespunzător conținutului. Materialele oferite pentru cercetarea comparativă trebuie să conțină cuvinte și fraze în care sunt cel mai bine accentuate particularitățile de exprimare, patologii ale vorbirii sau alte devieri de pronunțare de la regulile generale a limbii literare.
Timpul vorbirii spontane a persoanei identificate pe mostră trebuie să fie o înregistrare nu mai mică de 5 min [29, p.67]. Mostrele trebuie să fie obținute în discuția liberă, dar nu în lectura textului pregătită anterior, acesta se admite numai în caz de fonogramă problematice a textului citit. Acestea pot constitui povestiri după tematică legate cu conținutul fonogramei problematice sau discuției cu persoana de la care trebuie obținute mostre.
În procesul pregătirii și obținerii mostrelor trebuie de respectat următoarele reguli de bază: – nu se recomandă de întrerupt persoana, de la care se obțin probele a limbii vorbite, sau să vorbească câteva persoane concomitent; – sau de făcut înregistrarea pe același aparataj pe care a fost făcute înregistrarea pe care s-a efectuat înregistrarea fonogramei; – înainte de a purcede la înregistrare trebuie de făcut câteva înregistrări de probă cu poziția diferită a microfonului și stabilirea nivelului de înregistrare.
În literatura criminalistică se poate de găsit o astfel de recomandare: – microfonul trebuie să fie plasat la o distanță de de la gura persoanei, mostra înregistrării glasului persoanei supuse acestei proceduri; – ferestrele și ușile în încăperea în care se efectuează înregistrarea trebuie să fie închise, aparatele telefonice trebuie să fie deconectate, să fie înlăturate obiectele care pot să provoace sunete străine; – pe banda magnetică trebuie să fie fixat, când, de cine și în prezența cui a fost făcută selectarea materialului.
Procesul de identificare este procedura cea mai complicată din lucru desfășurate pe așa numitele cazuri „teroriști pe telefon” sau („comicilor pe telefon”), care este cauzată de înregistrări neînsemnate după timp (până la un minut) a continuității discuției.
3.3. Particularități tactice de obținere a modelelor experimentale pentru expertiza
criminalistică a materialelor, substanțelor și articolelor
Obținerea mostrelor a produselor petroliere. Obținerea probelor pentru expertize criminalistice a materialelor, substanțelor și articolelor prezintă un proces destul de anevoios, și de regulă necesită cunoștințe speciale [28, p.79].
În literatura de specialitate sunt prezentate recomandări concrete de obținere a probelor pentru expertiza articolelor din masă plastică și din materiale de polimer, din substanțe narcotice, de asemenea și altor tipuri de expertize a materialelor, substanțelor și articolelor. Aceste metodici totalmente corespund cerințelor reale și cu succes pot fi utilizate în practică. Pentru obținerea mostrelor produselor petroliere sunt necesare utilaje speciale: pentru substanțe de consistența prafului – un dispozitiv pentru selectarea probelor pulverulente; pentru substanțe cu consistența solidă – cuțit, topor, hârleț, pentru cele lichide – tuburi din sticlă, dispozitiv mobil sau care are capacitate de a selecta probe. Inventarul pentru acumularea și păstrarea mostrelor lichide a produselor petroliere trebuie să fie curat, uscat. Obținerea mostrelor se face în locul, îngrădit de praf și precipitații atmosferice. Înainte de obținerea mostrelor din rezervorul de petrol și produselor petroliere trebuie să fie lăsate nu mai puțin de 2 ore, după care trebuie de înlăturat substanța de la suprafață apa și murdăria.
Obținerea mostrelor de petrol și produselor petroliere din cisternele auto și cisternele feroviare se efectuează în felul următor: – se măsoară nivelul produsului în rezervor; – determină nivelul mostrelor obținerii rămase pe pereți; – instalația de acumulare a probelor închisă se lasă până la nivelul indicat și deschid dopul sau capacul.
Mostrele de la diferite niveluri trebuie de selectat în ordinea descendentă de sus în jos. Se acumulează trei probe câte 1 metru cub la înălțimea de 1/3 diametru din rezervor. O probă amestecată a acestor probe : de la nivelurile de sus, de la mijloc, de jos. Aceste probe nu se amestecă în proporții egale, pentru fiecare tip de rezervor proporțiile sunt diferit. De exemplu, din rezervorul cilindric situat vertical proba însumată va avea proporția de amestecare 1:3:1 de sus, de la mijloc, de jos, dar din rezervorul cilindric situat orizontal cu diametrul –proporția va fi 1:6:1. volumul probei însumate trebuie să fie nu mai mare de 2 metri cubi.
În cazul în care se diminuează numărul de benzol prin amestecul a diferitor tipuri de benzină, expertului se prezintă o mostră unică, extras din cisternă de la un nivel nefixat și transpusă în vas care prealabil este spălat cu apă.
Obținerea mostrelor din rezervorul mașinii, butoi, bidoane și din alte materiale de ambalat.
Conținutul din aceste materiale de ambalaj mai întâi trebuie bine amestecat. Amestecul conținutului din butoi, betoane se amestecă prin scuturarea acestora sau cu ajutorul altor dispozitive de amestec. Pentru acumularea mostrelor în timp de 5 minute în acest caz se folosesc tuburi care se lasă până la fundul vasului, mai apoi partea de sus a tubului se închide cu degetul și ulterior tubul se scoate din vas. Deschiderea părții acoperite, lichidul trebuie să fie turnat în vas aparte pentru formarea unei mostre unice, prin amestecul ei.
Obținerea mostrelor de substanțe lubrifiante și uleioase a produselor petroliere din butoi, bidoane, din borcane etc. se efectuează cu ajutorul unui tub de sticlă (metalic) cu diametrul de 9-. Se selectează nu mai puțin de 3 mostre a câte 200 gr. Mostra unică se formează în baza amestecului din fiecare mostră fără să fie topite, și greutatea sa nu trebuie să depășească de 0,5- [28, p.80-81].
Înaintea ambalării acestei mostre a produselor petroliere este necesar de amestecat și de turnat în diferite vase curate și uscate de sticlă de acoperit foarte bine cu dopuri, care nu se dizolvă la substanțe petroliere. Gura borcanului sau vasului se învăluie cu pachet de polietilenă sau alt material, care poate să asigure integritatea acestei mostre, și o mai leagă cu sfoară, capetele acesteia se trec prin etichetă. Capetele acesteia se plombează. Pe etichetă se indică felul produsului, denumirea întreprinderii, volumul produsului petrolier în lot, de la care s–a selectat mostra; calificarea produsului petrolier, numărul rezervorului și înălțimea turnării, numărul lotului, numărul ambalajului, rezervorului ș.a. din care au fost obținute mostrele, locul, data primirii acestei mostre; numele, prenumele, patronimicul funcția persoanei, care a primit această mostră, numele și prenumele persoanelor care au asistat la primirea mostrei.
b) Obținerea probelor de substanțe narcotice sau psihotrope. În ultimii ani, în legătură cu creșterea circuitului ilegal a substanțelor narcotice pe piața ilegală, deseori apare necesitatea de a efectua cercetări, a masei impunătoare a substanțelor narcotice, ambalate în diferite moduri (pastile, prafuri, ampule cu substanțe narcotice, substanțe de proveniență vegetală) acestea conținându–se în diferite ambalaje. Efectuarea acestor expertize este costisitoare și ocupă timp.
Pentru efectuarea acestei expertize este necesar de utilizat o astfel de metodă pentru obținerea mostrei ca să reprezinte întreaga masă a substanțelor parvenite spre expertiză. În acest caz metoda de obținere a mostrei depinde de masa parvenită de substanță pentru cercetare și starea lui fizică. Substanțele care urmează să fie cercetate pot fi: pastile, prafuri, ampule cu substanțe narcotice, substanțe de proveniență vegetală. Pentru cercetare parvin atât plantele mărunțite cât și plantele în starea lor naturală, care alcătuiesc masa întreagă.
În cele mai simple cazuri parvin în ambalajele substanțelor narcotice. În calitate de ambalaj poate servi: pastile, praf, substanța presată în brichete, vase cu lichide (ampule, sticle, bidoane).
După efectuarea cercetării exterioare a pastilei, ulterior ea este mărunțită în consistență de praf, ampulele sunt scuturate bine, o parte din acel praf și o parte di n această ampulă sunt supuse cercetării cu metode speciale. Dintr-o coală de hârtie, pentru cercetare sunt tăiate porțiuni în centru și porțiuni de la colțuri la o oarecare distanță de la capătul foii. În cazul cercetării substanțelor (în această consistență sunt întâlnite hașișul, opiu), obținerea mostrelor poate fi efectuată pe 2 căi. Brichetul se mărunțește și ulterior se procedează la fel ca și la cercetarea substanțelor psihotrope. Dacă brichetul nu se mărunțește atunci mostrele se acumulează de pe toată suprafața acestuia, și ulterior se face o (adâncitură de vreo 3-) și din partea centrală se ia mostra, acesta se amestecă cu probele obținute și dizolvate.
Substanțele lichide se amestecă până toată masa devine omogenă, și îndată selectează mostre pentru cercetare. Dacă lichidul parvine în cantități mari (câteva zeci de litri) atunci cu pipeta sau cu furtun extrag 10 ml de la suprafață, de la mijloc și de la fundul vasului această substanță se amestecă și se cercetează. În total se primește aproximativ 30 de ml.
La parvenirea substanței cu consistență de praf care are greutatea aproximativ 500 gr. Acesta fiind dizolvată într –un vas (pachet de polietilenă, vas cu dop), dacă în această substanță sunt ghemuri ele urmează a fi mărunțite. Pentru obținerea mostrei cu calitatea înaltă și greutatea necesară se utilizează metoda conului. În acest caz substanța este răsturnată pe o suprafață dreaptă, ca să aibă forma unui con, conul se împarte în patru părți cu două lini perpendiculare care intersectează vârfului lui. Două din aceste părți car sunt diametral opuse se selectează pentru cercetare, iar substanța rămasă este vărsată înapoi în vas, de unde a și fost luat. Operația se efectuează de atâtea ori până ce masa sa nu va ajunge la 25 de gr. Dacă cantitatea prafului cercetat este mai mică de 25 de gr., atunci el este dizolvat și apoi este cercetat [28, p.90-91].
În cazul parvenirii plantelor nemărunțite, de la plantă direct se acumulează mostre din diferite părți ale plantei de sus, de jos și de la mijlocul pachetului. În dependență de ambalaj în care a fost transportat se acumulează mostre din saci, legătură se acumulează mostre de pe suprafața de sus, apoi după destupare la o adâncime de . Mostrele ambalate în lăzi se selectează mai întâi de la suprafață de sus apoi de la mijloc și de la fundul lăzii. Mostrele selectate trebuie să fie aproximativ de aceeași masă și de asemenea să fie evitată mărunțirea lor în timpul selectării. Mostrele se amestecă și se determină partea de cercetare prin metoda conului, selectează partea care trebuie să fie cercetată ca să fie egală aproximativ cu masa de 25 gr. Analogic se studiază și mostrele parvenite în masă de 500 de grame.
Mai dificil este în cazul când parvin pentru cercetare mai multe ambalaje de același fel. Mai întâi se apreciază unicitatea acestor unsori după exterior: dacă ambalajele sunt identice, ampule, foi de hârtie perforate marcate după mărime, culoare, numerotare: dacă unsoare din aceste mostre este identică după culoare, consistență și starea fizică a acestora. Dacă sunt la fel atunci se colectează mostre pentru cercetare; dacă nu sunt identice, atunci ambalajele se grupează după caracteristici exterioare și mai apoi se colectează mostre. Dacă parvin mai puțin de 10 ambalaje cercetarea se face asupra tuturor, din 10 -100 ambalaje parvenite sunt cercetate doar 10 alese aleatoriu. În cazul parveniri a mai mult de 100 de ambalaje atunci de asemenea se cercetează numai 10 care coincide cu rădăcina pătrată din numărul de ambalaje parvenite, care se rotunjește până la cel mai apropiat număr de întregi.
În cazul cercetării ambalajului cu mostrele combinate (în cazul, lada cu pastile depresante) mai întâi se selectează lada din care se va face cercetarea, mai apoi (vase, cutii), mai apoi selectează unități de producție în unități (ampule, pastile) după regulile indicate anterior.
c) Obținerea mostrelor de reziduuri lăsate de armă pe mâinile persoanei care a efectuat împușcătura. Această metodă se aplică în cazurile în care este necesar de depistat produsele arderii prafului de pușcă pe mâinile infractorului care a efectuat împușcătura: – din pistol cu extracția cartușelor împușcate prin partea dreaptă; – în cazul tragerii dintr-un revolver, dacă la fabricarea acestei arme a fost lăsat spațiu dintre cilindru și gură de foc. Dacă este stabilit că a fost utilizată arma de vânătoare, automat, carabin, probele nu se selectează.
Agenții de poliție și ofițerii de urmărire penală trebuie să țină seama că urmele prafului de pușcă se menține pe mâini în decurs de 3 ore în cazul în care acesta nu s –a spălat pe mâini după ce a efectuat împușcătura, dar în cazul sinuciderii pentru un timp îndelungat. Pentru obținerea acestor probe trebuie de avut următoarele instrumente și materiale: vată și bandaj; mănuși de cauciuc, pensetă; vase cu volum de 5 și 10 ml., alcool sau soluție de 7% soluție de acid azotic.
Acțiunile de acumulare a acestor probe se efectuează în felul următor. În vas se toarnă câteva mililitri de alcool etilic sau soluție de 7% de acid azotic. Apoi se îmbarcă mănușile de cauciuc, vata sau bandajul este luat cu pensetă care este învăluită și ulterior acesta se lasă în această soluție. Soluția în plus se stoarce mostrele se obțin de pe partea exterioară a palmei de pe degetele mari și arătător și porțiunii dintre ele.
Mai întâi se efectuează spălatul de pe mâna, în care, presupunem, că nu a fost arma. Tamponul se lasă în vas, pe care trebuie de indicat explicația pentru care a fost efectuată această procedură și de asemenea să fie notate și de către cei prezenți, autentificată cu semnătura ofițerului de urmărire penală. Și tamponul obținut se lasă în alt vas la fel se indică numărul și toate rechizitele. La fel trebuie de efectuat și spălatul mâinii presupuse în care s –a aflat arma de foc. În vase separate se lasă mostrele de control și obținute recent, care înainte de acesta au fost îmbibate cu soluție de alcool pentru spălatul (control 1 și control 2) [41, p.64].
3.4. Obținerea modelelor experimentale de aer și obiecte de natură biologică
Obținerea probelor de aer, presupune selectarea acestora din atmosferă. Ținând cont de specificitatea procedurii și a aparatajului necesar, aici este necesar ajutorul unui specialist.
Unul din posibilitățile de obținerea a mostrelor aerului este metoda aspirațională, în care aerul se absoarbe prin aspirare de ambianță. Substanțele care se află în aer se rețin și se dizolvă sau întră în reacție cu aspirarea de ambianță. Pentru obținerea mostrelor se utilizează diferite aspiratoare de diferite construcții. Absorbirea maximă a unor substanțe se realizează cu ajutorul diferitor construcții de aspirare și a filtrelor. Prin această metodă de aspirare cu ajutorul aparatelor speciale și a filtrelor se poate de concentrat substanța în așa fel ca ea să poată fi supusă identificării. Volumul necesar de aer și timpul de aspirare a lui se determină de specialist, reieșind din metodicele deja existente și scopul urmărit prin această colectare a probelor substanțelor nocive dăunătoare sau microorganisme din atmosferă. Este necesar ca aceste instalații să fie disponibile și pentru expert. Această întrebare trebuie să fie clarificată în decursul desfășurării colectării probelor de la fața locului. Colectarea probelor trebuie să se înceapă de la locul emisiei poluării și a teritoriilor adiacente de la locul poluării. În localitatea care este intersectată de această poluare, colectarea probelor se efectuează și în depresiuni și pe înălțimi. Probele sunt selectate de obicei la o înălțime de 0,5 de la suprafața pământului, la înălțimea la care se efectuează respirația.
În cazul necesității acumulării probelor chiar înaintea poluării, trebuie de ținut minte că aceste probe sunt acumulate din 5 sau 8 locuri diferite pe o distanță de și ulterior la fiecare 1000 de m până ce se depistează substanțele de poluare[29, p.92]. Specialistul trebuie să ia în considerație că cantitatea și calitatea probelor depinde nu numai de minuțiozitatea efectuării acumulării probelor. Trebuie de luat în considerație și așa factori importanți ca starea tehnică a substanței (praf) în momentul obținerii probelor, particularități fizico –chimice a captării acestei substanțe, vitezei și volumului de aspirare a substanței și utilizării reacției.
În calitate de experți la cercetarea la fața locului și pentru obținerea probelor sunt invitați specialiști, cel puțin un felcer. De regulă, ei nu posedă experiența necesară în această direcție, și nu pot da explicații la parvenirea probelor. Toate acestea diminuează calitatea obținerii unei imagini clare a cauzei și a urmărilor care vor parveni. Pentru participarea la efectuarea acestei selectări a probelor la fața locului trebuie să fie invitați specialiști de calificare înaltă în acest domeniu, specialiști în igiena radiației, ingineri – chimiști, având experiențe și practică cu astfel de cazuri, și cu abilități de utilizarea a aparatajului [33, p.52].
În cazul obținerii a probelor de praf filtrul se scoate din cartușul pentru excluderea împrăștierii acesteia în așa fel și se plasează în pachet și este îndreptat către laboratorul de cercetare. În act se indică temperatura aerului și umiditatea, presiunea, viteza și direcția vântului, informații despre situarea zonelor sanitare și distanța lor de la întreprindere, care ar putea fi sursa poluării. De asemenea în act se indică locul de unde a fost obținute probele, utilajul utilizat, caracteristica și volumul probelor, modalitatea de păstrare a lor și modul de transportare.
Probele de sol pentru analiza chimică, se obțin de regulă în apropierea întreprinderii –sursa poluării, de asemenea și la diferite distanțe de acesta (de la până la zeci de kilometri). Acesta depinde de intensitatea petrecerii poluării, de asemenea caracterul substanțelor nocive. Probele se numerotează, pe ambalaj se indică timpul obținerii, locul unde s –au desfășurat măsurările, datele de caracterizare a solului (tipul, componența chimică), cine a efectuat obținerea probelor și cine le –a primit. Toate aceste date se introduc în cat de cercetare la fața locului. La acest act se anexează planul localității cu indicarea obținerii mostrelor.
În practica de cercetarea a mostrelor de poluarea a atmosferei în unele cazuri se mai pot întâlni și intoxicație a animalelor din cauza acestei poluări. Important în cast caz ca să fie efectuate analizele cât mai urgente a materialului patologic pentru cercetări comparative.
Pentru cercetările ulterioare se exclude tractul digestiv, o parte din ficat () de la vite mari cornute, dar de la animalele mici ficatul în întregime, un rinichi, mușchii scheletului, în caz de bănuieli de intoxicație prin piele –o parte de piele, mușchi, partea inimii care conține cel mai mult sânge, 200 ml de sânge, o parte de splină și o parte din creier.
De la animalele bolnave se pot depista și substanțele nedigerate și ca urmare vărsate, urină, excremente, componența stomacului obținerea acesteia prin metode corespunzătoare. În caz de suspiciuni asupra intoxicației de la produsele cerealiere, sau hrană sau substanțelor chimice (îngrășăminte minerale, pesticide) în laborator sunt trimise aceste cereale, substanțe.
În decursul obținerii mostrelor biologice anchetatorul trebuie să țină cont că intoxicația animalelor sunt obligatorii cercetări gistologice. La expertiză sunt trimise părți ale organelor, în care se presupune că ar putea surveni modificări fiziologice. Părți ale organelor sunt plasate în vase speciale și îndată sunt trimise la expertiză. Fiecare mostră se numerotează și se semnează, pe etichetă se indică ce organ este (sau care parte a organului) în e cantități sunt trimise la expertiză, ce fel de animal este și care sunt intoxicațiile presupuse, data morții și disecției, cui a aparținut acest animal [28, p.99].
În decursul cercetării la fața locului ofițerul de urmărire penală ia măsuri de obținere a mostrelor de iarbă, frunze, copaci, legumelor (ceapă, varză), ca și mostre a ierbii, fără rădăcini.
Frunzișul și pomușoarele se selectează din patru părți, de sus în jos de fiecare parte. Cantitatea frunzișului pentru cercetare necesar este stabilit de agrotehnician sau botanist. Mostrele acumulate sunt plasate în cutii și deîndată sunt trimise la expertiză. În caz de cercetare la fața locului se face înregistrarea referitor la locul obținerii mostrelor, cantitatea, cine a acumulat numerotarea borcanelor, cutiilor, pachetelor cui iau fost trimise și cu care transport.
La cercetarea aparatajului tehnic întrebuințat pentru curățirea aerului de praf și gaz, trebuie să fie asigurată integritatea participanților de la fața locului.
3.5. Tehnologia și tactica obținerii modelelor necesare expertizei solului
Expertiza criminalistică are ca obiectiv și cercetarea particulelor de sol [12, p.68], aceasta este legat de necesitatea stabilirii circumstanțelor prin care au fost impurificate obiectele și stabilirea faptului dacă aceste impurificări aparțin locului cu pricina.
Din acest motiv ofițerul de urmărire penală trebuie să efectueze un complex de proceduri care ar putea depista solului la fața locului, de selectare, acumulare și pregătire a materialelor care includ: – depistarea și confiscarea obiectelor cu stratificare, care sunt asemănătoare cu solul; – examinarea și cercetarea obiectelor care sunt purtători de impurificări, ambalajul lor; – examinarea la fața locului desfășurarea localizării teritoriului în spațiu, extragerea și ambalarea a probelor comparative de la fața locului și cele de control din apropierea acestuia; – culegerea datelor specifice despre acest sol în acest teritoriu sau în local, culegerea datelor despre condițiile climaterice în momentul comiterii incidentului sau în perioada de identificare (precipitații, temperatura aerului, umiditatea solului); – culegerea datelor despre utilizarea acestor obiecte cu impurificări după acest incident până la confiscarea acestora , și despre oarecare schimbări cu acest lot (salubrizarea, sau planificarea autostradă) în perioada de identificare.
Cercetarea mostrelor și depistarea pe ele a stratificării, asemănătoare aceluiași tip de sol, permit organului de urmărire să rezolve întrebarea de a stabili tipul expertizei judiciare. Luarea acestei decizii pune în fața anchetatorului o problemă, stabilirea locului incidentului și obținerea a probelor a solului pentru compararea lor ulterioară.
Localizarea nu trebuie privită ca o procedură nouă, care nu s –a efectuat de către ofițer de urmărire penală a locului incidentului. Termenul de loc al faptei criminaliștii îl tratează în felul următor: „ fragment de spațiu în limitele căruia a avut loc o infracțiune sau alt incident cu relevanță criminalistică, precum și locul în care s-au manifestat consecințele materiale ale acestora” [14, p.76-77]. Deci, se presupune determinarea concretă a locului, stabilind frontierele în care se va lucra. Însă determinarea locului terenului ca obiect al identificării juridice a solului, dar nu în calitate de loc de desfășurare a incidentului, necesită de la ofițer de urmărire penală cunoștințe, timp suplimentar, iar în unele cazuri se poate apela și la specialiști.
Procesul de localizare trebuie să fie finisat cu obținerea probelor de sol, alcătuirea schemelor desfășurării incidentului. Probele solului se delimitează în 2 categorii: Proba de comparare, care se obține de la terenurile cercetate; probele de control, care au fost obținute de la teritoriile adiacente acestui lot, cu scopul de a determina obiectul ce urmează a fi cercetat.
Probele solului de control vor constitui și probele acumulate de la locul de muncă sau de trai a pătimitului sau a persoanei suspectate. Ele se obțin cu scopul depistării din toată masa stratificării pe obiectele impurificate a acelei părți a substanței care nu are nici o legătură cu locul incidentului, dar este legată de aflarea persoanei pe alte teritorii, în perioada comiterii acestui incident și până la confiscarea acestor obiecte. Necesitatea obținerii a astfel de probe nu întotdeauna este luată în considerație de ofițerul de urmărire penală, însă pentru expert ele ușurează cu mult aprecierea rezultatelor cercetărilor.
Masa probelor extrase trebui să fie de la 50 la 200 gr. Solul umed cel mai bine dacă el va fie acumulat în pachete din hârtie foarte trainică, care ajută concomitent la uscarea acesteia în pachet și plombarea acesteia. Pentru soluri uscate se admite ambalarea în pachete de polietilenă. Fiecare probă trebuie să fie numerotată, trebuie să aibă foaie de însoțire unde urmează să fie indicate datele despre loc: adâncimea, modul de acumulare și data de extragere. Punctele din care au fost efectuate extrageri de sol trebuie să fie indicate în schemă [12, p.68].
Solul se acumulează cu ajutorul hârlețului, înlăturarea stratului de sol care corespunde suprafeței obiectului care a avut cu această porțiune de sol contant. Dacă suprafața de interacțiune este mare, atunci se extrag câteva probe de pe această suprafață din diferite puncte de interacțiune și se obține o probă unică. Ultimul reprezintă o masă de sol obținut prin amestec a mai multor probe (de la 2 la 5) probe, acumulate din diferite puncte, și ulterior obținerea masei necesare pentru expertiză. Modul de obținere a probelor trebuie să fie descris în act [7, p.35].
Adâncimea de pe care se acumulează această probă, se determină de circumstanțele cazului. Pentru cercetarea comparativă a suprapunerilor pe încălțăminte, ea constituie de la 1 la , în dependență de consistența solului de pe haină -de la 1 la .
La dispoziția expertului se trimit: decizia de dispunere a expertizei, probele de comparare și de control de pe lot, actele de cercetare la fața locului și obținerea de probe, schema incidentului cu indicarea locurilor din care s-a efectuat selectarea probelor, certificate despre starea climaterică în acea zi, certificat de utilizare a mijloacelor, aparatajului în decursul identificării.
ÎNCHEIERE
Rezultatele investigațiilor efectuate, a analizei doctrinei criminalistice și legislației privind colectarea modelelor pentru cercetare comparativă permit a conchide că aceasta reprezintă o acțiune procedurală inerentă cercetării unei fapte penale. O importanță majoră în acest sens o deține proveniența obiectului supus cercetării, solționată prin cercetarea comparativă.
1. Scopul obținerii mostrelor, este tocmai realizarea identificărilor sau stabilirea apartenenței obiectului de identificat, determinarea altor circumstanțe a cazului cercetat.
2. Importantele caracteristici ale obietelor ce conțin în sine particularitățile, însușirile și calitățile celor ce cad în orbita infracțiunii, reflectă esența și menirea mostrelor pentru cerectarea comparativă, deoarece orice obiect material posedă propriile semne, calități și însușiri care pot fi utilizate în expertiza judiciară pentru identificări.
3.Analiza efectuată permite a constata că mostrele pentru cercetare comparativă constituie obiecte materiale de proveniență cunoscută, ce caracterizează obiectele în litigiu obținute de organele de urmărie penală în ordinea stabilită pentru efectuarea cercetărilor identificatoare sau stabilirii apartenenței grupei generice a diferitor obiecte materiale, precum și la stabilirea cărorva circumstanțe esențiale ce influențează optimizarea procesului cercetării infarcțiunii.
4. Scopul colectării constă în efectuarea unei cercetări comparative cu urmele care au fost lăsate la locul infracțiunii, cu alte corpuri delicte colectate în cadrul efectuării unor acțiuni procesuale. Prezența specialistului sau a expertului la colectarea mostrelor este eficientă deoarece aceasta asigură calitatea și cantitatea mostrelor, utilitatea lor.
5. O altă etapă în cadrul tacticii colectării mostrelor constituie pregătirea aceste acțiuni, aceasta incluzînd în sine soluționarea întrebărilor privind timpul și locul colectării, determinării persoanelor participante la efectuarea acțiunilor de urmărire penală, cît și alegerea mijloacelor tehnice necesare. În cadrul tacticii colectării mostrelor pentru cerectare comparativă trebuie soluționate următoarele probleme: – legitatea acțiunii de urmărire penală; – unicitatea conducerii acestei acțiunii de urmărire penală; – caracterul activ, – stadialitatea; – necesiattea utilizării mijloacelor tehnico-criminalistice; – recurgerea la ajutorul specialiștilor.
6. În afară de aceste procedee, aici pot fi benefice și careva din procedeele tactice utilizate în cadrul interogării, recum stabilirea contactului psihologic cu persoana de la care se vor obține mostrele, convingerea acestuia de a le prezenta benevol. Pe lîngă calitatea lor, mostrele trebuie să mai îndeplinească un șir de cerințe: certitudinea provenienței, reprezentativitate, comparabilitatea. O semnificație mare trebuie acordată și fazei fixării acțiunilor și rezultatelor colectării mostrelor petru cercetarea comparativă, care va contribui la stabilirea autentică de către expert a adevărului științific în cauzele instrumentate.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994, p. 1-6. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 128-129 din 13.09.2002, p.4-8. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331126
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea cu privire la expertiza judiciară, adoptată la 23 iunie 2000, nr. 1086 – XIV. În: Monitorul Oficial al al Republicii , nr. 144-145 din 16.11.2000, p.3-5.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311530
Monografii, articole de spacialitate
Aionițoaie C. ș.a. Tratat de tactică criminalistică. : Carpați, 1992. 327 p.
Bercheșan V., Pletea C. Cercetarea la fața locului În: Tratat de Tactică Criminalistică. : Carpați, 1992, p.26-75.
Ciopraga A. Criminalistica. Tratat de tactică. : Gama, 1996. 481 p.
Dolea I.ș.a. Comentariul Codului de procedură penală a Republicii Moldova. Ediția II. Chișinău: Cartier Juridic, 2005. 534 p.
, Roman D., Sedlețchi Iu. Drept procesual penal: Partea generală. Ed.a 2-a rev. și adăug. Chișinău: Cardidact, 2005. 335 p.
Doraș S. Criminalistica. Chiinău: Tipografia centrală, 2011. 629 p.
Ghid de expertize judiciare /Inst. Rep. de Expertiză Judiciară și Criminalistică: M.Gheorghiță, Z.Brega…; coord.:M. Gheorghiță. Chișinău: ÎI „Angela Levința”, 2005. 103 p.
Golubenco Gh., Neicuțescu O. Expertiza criminalistică: realități și perspective. Bacău: Bistrița, 2009. 156 p.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-crimialistică a descoperirii infracțiunilor.Chișinău: Tipografia Centrală, 2010. 235 p.
Golubenco Gh. Tehnica criminalistică de explozie în contextul combaterii terorismului: aspecte teoretice. În: Materialele Simpozionului internațional “Contribuția criminalisticii la investigarea actelor teroriste și a altor evenimente cu consecințe grave”, desfășurat pe 23-24 octombrie 2006. București: ACR, 2007, p. 113-118.
Golunski Criminalistica. București: Editura Știinlifică, 1961. 565 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București: Editura Științifică, 1990. 244 p.
Mitrache C. Comentariu în practica judiciară penală. Vol. III, București: Editura Academiei, 1992. 287 p.
Petruhin Z. Probleme ale expertizei judiciare. Moscova: Literatura juridică, 1960. 310 p.
Stancu E. Tratat de criminalistică. București: Universul juridic, 2002. 703 p.
Teodoru Gr., Moldovanu L. Drept procesual penal.București:Universul juridic, 1999. 244 p.
Аверьянова Т.В., Белкин Р.С., Россинская Е.Р. Криминалистика. Москва: Издательство НОРМА, 2006. 971 c.
Аверьянова Т.В. și alții. Криминалистика. Учебник для вузов. Под ред. Р.С. Белкина. Москва: НОРМА-ИНФРА, 1999. 971 c.
Аханов В.С.Криминалистическая экспертиза огнестрельного оружия и следов его применения. Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1979. 265 c.
Белкин Р.С. Курс криминалистики: учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. Москва: ЮНИТИ – ДАНА, Закон и право, 2001. 837 c.
Белкин Р.С. Криминалистическая энциклопедия. Москва: Юристь, 1990. 339 c.
Белкин Р.С. Криминалистика: Учебный словарь – справочник. Москва: Издательство Юристь, 1999. 313 c.
Георгицэ М. Возможности судебных экспертиз: криминалистическое обеспечение. Кишинэу: Î.S.F.E.-P.”Tipografia Centrală”, 2008. 198 с.
Долженко Н.И. Образцы для сравнительного исследования и тактика получения экспериментальных образцов. Москва: Издательство Юрлитинформ, 2003. 107 c.
Дулов А.В. Права и обязанности участников судебной экспертизы. Москва: Юридическая Литература, 1962. 88 c.
Жбанков В.А. Получение образцов для сравнительного исследования в уголовном судопризводстве. Москва: Юридическая Литература, 1969. 120 c.
Жбанков В.А. Получение образцов для сравнительного исследования. Москва: Юрлитинформ, 1992. 144 c.
Каплунов И. К вопросу о причинах экспертных ошибок. Ташкент: Адилет, 1991. 104 c.
Колдин В.Я. Судебная идентификация. Москва: Юрлитинформ, 2002. 273 c.
Колмаков В.П. О внутреннем убеждении советского судебного эксперта. В: Вопросы советской криминалистики. Москва: Госюриздат, 1951, c. 28-29.
Комаринец Б.М. Методика криминалистической экспертизы. Выпуск 3. Москва: Юридическая Литература, 1961. 282 c.
Корухов Ю., Орлов Ю., Эджубов Л. Оценка достоверности заключения эксперта. В: Социалистичесская законность, nr. 6, 1983, c. 46-47.
Корухов Ю.Г. Допустимы ли правовые экспертизы в уголовном процессе. В: Законность, №1, 2000, с.39 – 40.
Мандрик Л.И. Процессуальные и криминалистические аспекты получения образцов для сравнительного исследования. Минск: Амалфея, 1991. 210 с.
Орлов Ю.К. Гносеологическая сущность и процессуальная форма образцов для сравнительного исследования. Вып. 5. Москва: Юридическая Литература, 1973. 165 c.
Орлов Ю. Заключение эксперта и его оценка. Москва: БЕК, 1995. 129 c.
Получение образцов для производства экспертиз (пособие для следователей и инспекторского состава). Кишинев: МВД МССР, Оперативно – технический отдел, 1970. 82 c.
Энциклопедия судебной экспертизы. Под ред.Т.Аверьяновой, Е. Россинской. Москва: Закон и право, 1999. 369 c.
Яблоков Н.П. Криминалистика: учебник. 2-изд., перераб. Москва: Норма, 2008. 399 c.
Bonier Ed. Traite theoretique et pratique des preuves en droit civiles et en droit criminal. Paris: Presses Universitaires de France, 1988. 381 p.
Glasson E. Precis theoretique et pratique de procedure civile. Paris: Presses Universitaires de France, 1970. 257 p.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05 iulie 2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994, p. 1-6. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 128-129 din 13.09.2002, p.4-8. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=331126
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova, nr.122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr.104-110 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Legea cu privire la expertiza judiciară, adoptată la 23 iunie 2000, nr. 1086 – XIV. În: Monitorul Oficial al al Republicii , nr. 144-145 din 16.11.2000, p.3-5.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311530
Monografii, articole de spacialitate
Aionițoaie C. ș.a. Tratat de tactică criminalistică. : Carpați, 1992. 327 p.
Bercheșan V., Pletea C. Cercetarea la fața locului În: Tratat de Tactică Criminalistică. : Carpați, 1992, p.26-75.
Ciopraga A. Criminalistica. Tratat de tactică. : Gama, 1996. 481 p.
Dolea I.ș.a. Comentariul Codului de procedură penală a Republicii Moldova. Ediția II. Chișinău: Cartier Juridic, 2005. 534 p.
, Roman D., Sedlețchi Iu. Drept procesual penal: Partea generală. Ed.a 2-a rev. și adăug. Chișinău: Cardidact, 2005. 335 p.
Doraș S. Criminalistica. Chiinău: Tipografia centrală, 2011. 629 p.
Ghid de expertize judiciare /Inst. Rep. de Expertiză Judiciară și Criminalistică: M.Gheorghiță, Z.Brega…; coord.:M. Gheorghiță. Chișinău: ÎI „Angela Levința”, 2005. 103 p.
Golubenco Gh., Neicuțescu O. Expertiza criminalistică: realități și perspective. Bacău: Bistrița, 2009. 156 p.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-crimialistică a descoperirii infracțiunilor.Chișinău: Tipografia Centrală, 2010. 235 p.
Golubenco Gh. Tehnica criminalistică de explozie în contextul combaterii terorismului: aspecte teoretice. În: Materialele Simpozionului internațional “Contribuția criminalisticii la investigarea actelor teroriste și a altor evenimente cu consecințe grave”, desfășurat pe 23-24 octombrie 2006. București: ACR, 2007, p. 113-118.
Golunski Criminalistica. București: Editura Știinlifică, 1961. 565 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București: Editura Științifică, 1990. 244 p.
Mitrache C. Comentariu în practica judiciară penală. Vol. III, București: Editura Academiei, 1992. 287 p.
Petruhin Z. Probleme ale expertizei judiciare. Moscova: Literatura juridică, 1960. 310 p.
Stancu E. Tratat de criminalistică. București: Universul juridic, 2002. 703 p.
Teodoru Gr., Moldovanu L. Drept procesual penal.București:Universul juridic, 1999. 244 p.
Аверьянова Т.В., Белкин Р.С., Россинская Е.Р. Криминалистика. Москва: Издательство НОРМА, 2006. 971 c.
Аверьянова Т.В. și alții. Криминалистика. Учебник для вузов. Под ред. Р.С. Белкина. Москва: НОРМА-ИНФРА, 1999. 971 c.
Аханов В.С.Криминалистическая экспертиза огнестрельного оружия и следов его применения. Волгоград: ВСШ МВД СССР, 1979. 265 c.
Белкин Р.С. Курс криминалистики: учеб. пособие для вузов. 3-е изд., дополненное. Москва: ЮНИТИ – ДАНА, Закон и право, 2001. 837 c.
Белкин Р.С. Криминалистическая энциклопедия. Москва: Юристь, 1990. 339 c.
Белкин Р.С. Криминалистика: Учебный словарь – справочник. Москва: Издательство Юристь, 1999. 313 c.
Георгицэ М. Возможности судебных экспертиз: криминалистическое обеспечение. Кишинэу: Î.S.F.E.-P.”Tipografia Centrală”, 2008. 198 с.
Долженко Н.И. Образцы для сравнительного исследования и тактика получения экспериментальных образцов. Москва: Издательство Юрлитинформ, 2003. 107 c.
Дулов А.В. Права и обязанности участников судебной экспертизы. Москва: Юридическая Литература, 1962. 88 c.
Жбанков В.А. Получение образцов для сравнительного исследования в уголовном судопризводстве. Москва: Юридическая Литература, 1969. 120 c.
Жбанков В.А. Получение образцов для сравнительного исследования. Москва: Юрлитинформ, 1992. 144 c.
Каплунов И. К вопросу о причинах экспертных ошибок. Ташкент: Адилет, 1991. 104 c.
Колдин В.Я. Судебная идентификация. Москва: Юрлитинформ, 2002. 273 c.
Колмаков В.П. О внутреннем убеждении советского судебного эксперта. В: Вопросы советской криминалистики. Москва: Госюриздат, 1951, c. 28-29.
Комаринец Б.М. Методика криминалистической экспертизы. Выпуск 3. Москва: Юридическая Литература, 1961. 282 c.
Корухов Ю., Орлов Ю., Эджубов Л. Оценка достоверности заключения эксперта. В: Социалистичесская законность, nr. 6, 1983, c. 46-47.
Корухов Ю.Г. Допустимы ли правовые экспертизы в уголовном процессе. В: Законность, №1, 2000, с.39 – 40.
Мандрик Л.И. Процессуальные и криминалистические аспекты получения образцов для сравнительного исследования. Минск: Амалфея, 1991. 210 с.
Орлов Ю.К. Гносеологическая сущность и процессуальная форма образцов для сравнительного исследования. Вып. 5. Москва: Юридическая Литература, 1973. 165 c.
Орлов Ю. Заключение эксперта и его оценка. Москва: БЕК, 1995. 129 c.
Получение образцов для производства экспертиз (пособие для следователей и инспекторского состава). Кишинев: МВД МССР, Оперативно – технический отдел, 1970. 82 c.
Энциклопедия судебной экспертизы. Под ред.Т.Аверьяновой, Е. Россинской. Москва: Закон и право, 1999. 369 c.
Яблоков Н.П. Криминалистика: учебник. 2-изд., перераб. Москва: Норма, 2008. 399 c.
Bonier Ed. Traite theoretique et pratique des preuves en droit civiles et en droit criminal. Paris: Presses Universitaires de France, 1988. 381 p.
Glasson E. Precis theoretique et pratique de procedure civile. Paris: Presses Universitaires de France, 1970. 257 p.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Mostrele DE Comparatie In Expertiza Judiciara (ID: 128619)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.