Modalitati de Stingere a Creantelor Fiscale

Introducere

Executarea silită (urmărirea silită) este procedura prin mijlocirea căreia creditorul, titular al dreptului recunoscut printr-o hotărâre judecătorească sau ptintr-un alt titlu executoriu, constrânge –cu conncursul organelorde stat competente-pe debitorul său, care nu-și execută de bunăvoie obligațiile decurgând dintr-un asemenea titlu, de a și le adduce la îndeplinire, în mod silit.

În mod normal executarea unei hotărâri judecătorești sau a unui titlu executoriu se face de bunăvoie și numai în caz contrar se recurge la executarea silită.

II. Modalități de stingere a creanțelor fiscale.

Potrivit prevederilor legale, obligațiile bugetare individualizate prin titlul de creanță în sarcina contribuabililor se sting prin următoarele modalității: plata, compaensarea, darea în plată, restituirea, prescripția, declararea stării de insolvabilitate, a debitorului, deschiderea procedurii de reorganizare judiciară sau faliment și anularea.

II.1. Plata.

Aceasta este principala modalitate de stingere a creanțelor fiscale, contribuabilii, persoanele juridice sau persoanele fizice sau plătitorilor creanțelor fiscale, efecuează de bună voie obligația impusă în mod unilateral de către stat. În cazul în care contribuabilii se opun în a efectua plata , se aplică măsurile legale de constrângere în cadrul executării silite.

Plățile către organele fiscale se efectuează prin intermediul băncilor, Trezoreriei Statului și a altor instituții autorizate să deruleze operațiuni de plată.

Plata obligațiilor fiscale se efectuează de către debitori, distinct, pe fiecare impozit, taxă, contribuții și alte sume datorate bugetului general consolidat, inclusiv dobânzi și penalități de întârziere. Aceasta se poate face în numerar ( la casieriile unităților de trezorerie), prin mandat poștal, prin anulare de timbre mobile sau prin orice alt mijloc de plată permis de lege.

Termenul de plată este determinat prin dispozițiile Codului fiscal, sau late legi care reglementează diferite categorii de impozite, taxe, contribuții ori alte sume datorate unuia dintre bugetele locale.

Prin ordin al ministrului finanțelor publice, termenele de plată se stabilesc prin obligații fiscale conduse de Ministerul Finanțelor Publice și ale căror termene de plată nu sunt stabilite prin Codul fiscal și alte legi speciale, după cum am arătat, iar pentru creanțele fiscale destinate bugetelor locale care nu au termene de plată, acestea se vor stabili prin ordin comun al ministrului finanțelor publice și al ministrului administrației și internelor.

Conform legii, contribuțiile sociale adminstrate de Ministerul Finanțelor Publice, se vor vira la unitățile de trezorerie până la data de 25 a lunii următoare celei pentru care se efectuează plata drepturilor salariale, dar calculate și reținute de către angajatori.

Pentru diferențele de creanțe fiscale principale și pentru obligațiile fiscale accesorii, termenul de plată se fixează în funcție de plata la care i s-au anunțat aceste obligații contribuabilului, după cum urmează:

-plata se va efectua până la data de 20 a lunii următoare, dacă data înștiințării obligaților fiscale respective se clasează în intervalul de zile 1-15 din lună;

-plata se va face până la data de 20 a lunii următoare, dacă data înștiințării obligatiei fiscale respective se situează în intervalul de zile 16-31 din lună.

Modalitatea efectuării obligației bugetare prin plată directă, poate avea loc prin decontare bancară, în numerar, prin mandat poștal sau prin anulare de timbre mobile.

2.1.1.Plata prin decontare bancară. Această plată presupune intervenția unei unități bancare, un terț față de raport juridic bugetar existent între contribuabil și stat în care persoana fizică sau persoana juridică are deschis un cont.

Plata veniturilor publice trebuie efectuată la termenele stabilite de prevederile legale pentru fiecare tip de obligație fiscală, plătitorul va calcula și va dispune unității bancare virarea din contul său sumele datorate bugetului de stat, prin dispoziția dată băncii în acestă direcție se constată prin ordinul de plată, în care se înscriu datele din care se rezulte natura veniturilor și destinația sa – bugetului central sau bugetele locale.

La primirea dispoziției de plată, unitatea bancară are îndatorirea de a controla aspectele legate de completarea corectă a formularului de către subiectul plătitor, precizarea exactă de către acesta a contului bugetar în care va fi virată suma respectivă, precum și respectarea termenului legal de plată.

Băncile au obligația de a vira sumele reprezentând venituri bugetare în aceeași zi în care au debitat contul plătitorului. Nedecontarea de către unitățile bancare a sumele cuvenite bugetului general consolidat în termen de 3 zile lucrătoare de la data debitorului contului plătitorului, nu îl exonerează pe plătitor de obligația de plată a sumelor respective și atrage pentru aceasta obligația de plată accesoriilor (dobânzi, penalități și majorări de întărziere). Pentru a recupera sumele datorate bugetului și nedecontarea de unitățiile bancare, precum și accesoriilor, plătitorul se poate îndrepta împotriva unității bancare respective.

Data plăți va fi data la care banca a înregistrat în contul plătitorului pe temeiul instrumentelor de decontare.

Dovada plății obligației bugetare prin virament bancar se face după copia dispoziției de plată, certificată de plată, prin care s-a desfășurat plata.

2.1.2. Plata în numerar. Aceasta este o modalitate a plătitorului de a achita sumelor datorate bugetului de stat, prin prezentarea acestuia sau a reprezentantului său la organele la organele fiscale competente sau prin mandat poștal.

De obicei, plățile în numerar se fac la Trezoreria Statului, dar prin excepție, unele plăți pot fi realizate la administrații financiare, la unități poștale,sau unități ale CEC.

În condiția plății realizate în numerar dovada plății va fi data înregistrată în actul de plată eliberat de către organele sau persoanele abilitate de organul fiscal. Iar în cazul în care plata se efectueză prin mandat poștal, atunci acesta va fi adresat unității trezoreriei la care iși are conturile organul financiar la care suma este înregistrată pentru efectuare.

2.1.3.Plata prin aplicarea și anularea de timbre fiscale și/sau judiciare mobile se realizează în timpul întocmirii documentului pentru care se datorează taxa de timbru.

Dovada plății a taxelor de timbre este o modalitate de efectuare ce se face prin marca timbrului utilizat pe actul întocmit. În condiția, în care obligațiile fiscale care încetează prin anulare de timbre fiscale și/sau judiciare mobile, data plății este data întocmirii la organul competent al actului care s-au depus și anulat timbrele datorate potrivit legii.

II.2. Compensarea.

Este un mod specific de stingere a creanțelor fiscale ce se realizează pe cale amiabilă și care conduce la realizarea acestora.

Sumele astfel plătite se vor compensa cu alte creanțe fiscale ale contribuabilului restante sau viitoare. Compensarea se practică alternativ cu restituirea acestor sume.

Contribuabilul poate plăti mai mult decăt datorează fie ca urmare a unei erori de calcul, fie datorită altor împrejurări, cum ar fi modificarea ulterioară a creanței fiscale prin soluționarea unei contestații împotriva actului constatator al acestei creanțe.

Potrivit prevederilor Ordonaței Guvernului nr.11/1996, se compensează sau se restituie plătitorului următoarele sume:

cele plătite fără existența unui titlu de creanță;

cele plătite în plus față de obligația bugetară;

cele plătite ca urmare a unei erori de calcul;

cele plătite ca urmare a aplicării eronate a prevederilor legale;

cele de rambursat de la bugetul de stat , potrivit legii;

cele stabilite prin hotărâri sau decizii ale organelor jurisdicționale sau administrative.

Conform aceluiași act normativ , sumele plătite în plus peste cele legal datorate, sau care reprezintă o plată nedatorată, se compensează astfel:

cu obligații bugetare restante, începând cu cele mai vechi, din anii precedenți;

cu obligații scadente din anul în curs;

cu obligații bugetare viitoare, numai la cererea plătitorului.

Compensarea se efectuează de către organul fiscal competent, din oficiu sau la cererea contribuabilului, în termen de 30 de zile, cu alte creanțe fiscale, indiferent de natura lor.

Contribuabilul va fii anunțat în scris de către un organ competent în termen de 7 zile de la data efectuării operațiunilor de compensare.

În procedura fiscală, compensarea se practică alternativ cu restituirea, însă atunci când urmărirea se face de către organele fiscale locale contra persoanelor fizice, compensarea se face în două modalități:

-compensarea obișnuită;

-compensarea extinsă din oficiu.

2.2.1. Compensarea obișnuită este reglementată alternativ cu restituirea sumelor încasate fără bază legală de la aceleași persoane, ca urmare a unei impuneri sau taxări eronate, evaluări exagerate a bunurilor, impunerea unor bunuri sau venituri exceptate, etc.

Se consideră o compensare obișnuită, deoarece se practică între stat și aceiași contribuabili, persoane fizice.

2.2.2.Compensarea extinsă din oficiu se aplică în continuare , dacă după compensarea obișnuită rămân sume de bani plătite în plus și se constată că aceeași persoană sau membrii familiei cu care gospodărește împreună (soț, soție, părinți și copii) au restanțe înscrise în evidențele fiscale pe anul în curs sau pe anii precedenți.

In realitate are loc o dublă extindere a compensării din oficiu, pe de o parte în timp, întrucât operează asupra unor restante datorate pe anul în curs, sau pe anii precedenți, iar pe de altă parte, la debitori, deoarece se aplică pentru sume datorate atat de acceași persoană fizică cât și de unii membrii ai familiei sale cu care gospodărește în comun. În măsura în care, și după această compensare efectuată din oficiu, ramân totuși sume plătite în plus, fără baza legală, ele se pot restitui, la cererea contribuabililor.

În cazul în care termenul legal de prescripție nu s-a solicitat compensarea și/sau restituirea sumelor primite în plus, acestea se virează în contul ,,Veniturilor din aplicarea prescripției extinctive”.

II.3. Darea în plată.

Aceasta este o procedură specială de stingere a obligațiilor fiscale în care se transmit bunuri imobile aparținând debitorului fiscal în proprietate publică.

Creanțele fiscale sunt administrate de Ministerul Economiei și Finanțelor prin Agenția Națională de Administrare Fiscală, cu excepția celor cu reținere la sursă și a accesoriilor aferente acestora, precum și creanțele bugetelor locale pot fi stinse, la cererea debitorului, oricând, cu acordul creditorului fiscal, prin trecerea în proprietatea publică a statului sau, după caz, a unității administrativ-teritoriale a bunurilor imobile, inclusiv a celor supuse executării silite.

Utilizarea dării în plată este de capacitatea comisiilor speciale desemnate prin Ordin al Ministrului Finanțelor sau de către unitatea administrativ teritorială.

Procedura dării în plată poate fi aplicată în următoarele condiții:

-existența creanței, stabilite în condițiile legii.Creanțele fiscale care, potrivit legii, se sting în mod normal prin reținere la sursă nu fac obiectul acestei proceduri;

-voința debitorului fiscal exprimată în scris prin cererea de stingere a creanței în acest mod;

-bunul imobil oferit de debitor să fie de uz sau de interes public;

-existența unei solicitări de preluare în administrare a bunului imobil de către o entitate publică;

-acordul creditorului fiscal, exprimat prin decizia comisiei constituite în acest scop.

Prin darea în plată stingerea obligației fiscală este introdusă de către debitorul fiscal, cărui se adresează în scris prin cerere, organului fiscal capabil să administreze creanța. Debitorul poate formula cererea în orice clipă al momentului îndepliniri de plată, cuprinsă între apariția creanței fiscale sau încetarea acesteia, cât și în timpul executării silite.

În timpul examinării cererii organul fiscal competent, după caz, pronunță o propunere de acceptare sau neacceptare. După care, cererea simultan cu propunerea și documentația aferentă sunt trimise comisiei special alcătuite, care este bine pregătită să hotărască. În această prezumție, comisia poate stabili atât acceptarea cât și refuzarea cererii a debitorului.

În cazul în care se aprobă cererea, comisia va decreta organului fiscal să încheie procesul verbal de trecere în proprietate publică a bunului imobil și încetarea obligației fiscale care a făcut obiectul formalității.

II.4.Restituirea .

În dreptul fiscal restituirea reprezintă procedura de stingere a dreptului de creanță a debitorului fiscal asupra bugetului public în contul căruia a efectuat o plată nedatorată. Practic, suntem în fața unei condictio indebiti (acțiune pentru o plată nedatorată) care presupune exercitarea de către debitor, după caz, fie a dreptului la restituire, fie la dreptului la rambursarea taxei pe valoare adăugată.

2.4.1. Dreptul la restituire. Dreptul la restituire apare în timpul în care sumele virate în contul bugetului public obțin, cu titlul irevocabil, însușirea de sume nedatorate.

De regulă, restituirea se efectuează la cererea subiectului impozabil, cu situația ca acesta să nu aibă creanțe fiscale restante. Așadar, Codul de procedură fiscală prevede dreptul oricărui contribuabil de a-i fi restituite la cerere unele sume plătite în contul bugetului public, în următoarele condiții:

sumele au fost plătite fără temeiul legal;

sumele au fost plătite fără să existe un titlu de creanță în acest sens;

sumele au fost plătite dintr-o eroare de calcul;

sumele au rămas după efectuarea compensării, în condițiile legii;

sumele au fost plătite în plus față de obligația bugetară, stabilită prin denumirea de creanță;

sumele au fost plătite ca urmare a aplicării eronate a legii;

sumele au rămas după încheierea executării silite și stingerea creanțelor fiscale care a determinat aplicarea acesteia;

restituirea sumelor au fost stabilite prin hotărâre (decizie) a unui organ jurisdicțional sau administrativ.

Cererea de restituire se poate preda la organul fiscal competent de administrarea creanțelor bugetare. Aceasta trebuie să conțină codul de înregistare fiscală a subiectului impozabil, suma și însușirea creanței cerute a fi restituită, precum și acte doveditoare, în care reiese că acesta nu are datorii la buget.

După obținerea cererii, organul fiscal decurge la verificarea documentației anexate și a datelor din evidența pe plătitori. În rezolvarea cererii, dacă este necesar, organul fiscal competent poate cere în scris subiectului impozabil și alte și alte acte sesizate.

Termenul pentru verificarea cererii este de 45 de zile de la data depunerii și a înregistrării acesteia la autoritatea fiscală.

În cazul, în care , organul fiscal a remarcat în urma verificării constatarea unor obligații fiscale întărziate ale contribuabilului, atunci sumele se înapoiază numai după realizarea compensării acestor obligații.

Restituirea unei sume de la bugetul public se face în toate împrejurările care se fac la baza unei hotărâri a organului fiscal care conduce creanța respectivă. După hotărârea judecătorească prin care a comunicat definitiv și irevocabil, restituirea sumei se face în valută în lei la Banca Națională a României.

2.4.2.Dreptul la rambursare.