Metode Tehnico Tactice de Depistare a Comportamentului Simulat

CUPRINS

Introducere

Studiul influenței emotivității asupra detectării comportamentului simulat, cu ajutorul tehnicii poligraf, prezintă un real interes atât din punct de vedere teoretic cât și practic-aplicativ. Fundamentul teoretic al acestui studiu constă în faptul că în situații reale de testare atât subiecții vinovați cât și cei nevinovați sunt motivați pentru a oferi răspunsuri pe baza cărora să se aprecieze faptul că nu sunt implicați în fapta penală, și prin urmare nivelul aroussal-lui emoțional este ridicat.

Lucrarea de față se înscrie pe linia decelării principalelor efecte pe care emotivitatea subiecților, aduși pentru a fi testați la poligraf, le exercită asupra gradului de detectare a comportamentului simulat.

Contactul cu autoritatea, reflectarea asupra aspectelor punitive care ar putea surveni în cazul în care rezultatul testării la poligraf ar fi în defavoarea subiectului, determină trăirea unor intense emoții, indiferent de faptul că acesta este implicat sau nu în comiterea faptei pentru care este suspectat.

Vom trece în revistă principalele direcții de studiu în domeniul tehnicii poligraf, precum și practicienii care s-au ocupat cu studiul și dezvoltarea acesteia. De asemenea vom face o referire la acele aspecte psihofiziologice ale sferei afective care se află în strânsă legătură cu comportamentul simulat.

În cadrul lucrării, se vor prezenta diverse aspecte legate de comportamentul simulat, precum și principalele tehnici utilizate în vederea evidențierii acestuia urmând ca aspectul principal să aibă în vedere estimarea modalității de interacțiune dintre factorul emoțional și comportamentul simulat.

Studiul experimental va demonstra gradul de influență al factorului de natură emoțională, diferit de la subiect la subiect, asupra detectării comportamentului simulat.

Lucrarea utilizează corespunzător cerințele cercetării teoretice, prin metodologia riguroasă utilizată, cât și aplicabilitatea în domeniul practicii judiciare.

Capitolul I

Importanța testării poligraf pentru aflarea adevărului

Investigarea infracțiunilor este o activitate deosebit de complexă, iar de modul în care aceasta se realizează, depinde descoperirea autorilor faptelor penale.

Organele de cercetare penală, pe de o parte, sunt direct interesate de a găsi cea mai scurtă cale spre descoperirea autorilor infracțiunilor, deoarece rămânerea în libertate a acestora prezintă un pericol social, iar pe de altă parte, acestea sunt interesate să folosească mijloace legale, cât mai eficiente și în același timp, riguros științifice care să conducă la obținerea mijloacelor de probă.

Totodată, trebuie subliniat faptul că organele de cercetare penală în activitatea lor complexă de ascultare a părților implicate în procesul judiciar, de efectuare a reconstituirilor, a recunoașterilor din grup, etc., sunt interesate în aflarea adevărului de care depinde orientarea celorlalte activități specifice.

Testul poligraf nu este și nu poate fi o probă dincolo de orice îndoială că cel supus expertizării minte sau spune adevărul. E folosit cel mult ca un mijloc tehnic, prin care de obicei organele de cercetare penala își constituie o premisă tactică de la care pleacă în vederea găsirii altor probe. Despre acest proces vorbește si profesorul Tudorel Butoi în Tratatul sau de psihologie judiciară atunci când face vorbire despre bioconversie. Așadar rezultatul testului poligraf doar coroborat cu alte probe poate conduce la concluzia că martorul respectiv minte.

Activitatea infracțională este marcată de o încărcare psihică, caracterizată printr-o exacerbare a simțurilor și atenției, ceea ce face ca derularea evenimentelor în timpul comiterii faptei să fie reținute irevocabil și independent de voința făptuitorilor, la nivelul memoriei sub formă de informație. Toate aceste date – informații percepute senzorial – definesc matricea infracțională și se regăsesc în modul de operare reprezentând o clasă aparte de „urme” care sunt mult mai stabile în timp decât categoriile de urme clasice, dar pentru care este nevoie de metode specifice de „prelevare” și interpretare.

La toată această problematică a răspuns cu succes psihofiziologia criminalistică, folosind tehnica poligraf.

Astfel, prin introducerea în anul 1974, a investigației științifice a infracțiunilor, folosind tehnica poligraf, poliția română s-a aliniat la mijloacele moderne de investigație, recunoscute și utilizate pe plan mondial de compartimentele tehnico-științifice ale celor mai avansate poliții din lume.

Tehnica poligraf se bazează in principiu pe monitorizarea activității sistemului nervos autonom – cu componentele sale simpatic și parasimpatic – activitate reflectată în modificările psihofiziologice ce apar în organismul uman.

Ca urmare a operațiilor de gândire induse de stimulii auditivi asociați testului poligraf se formează reprezentări și au loc actualizări ale memoriei subiectului examinat. Aceste fenomene psihologice sunt guvernate de legea liberului arbitru, subiectul fiind liber să desfășoare orice operații cognitive cu informația indusă de test. Reversul acestei libertăți îl constituie imposibilitatea controlării reacțiilor fiziologice de alertă ce apar la receptarea stimulilor cu potențial negativ – de exemplu: informații legate de implicarea subiectului testat într-un act infracțional. Tocmai aceste modificări psihofiziologice consecutive unui stimul bine individualizat – întrebare din chestionarul poligraf – sunt cele care denotă implicarea / neimplicarea subiectului într-o anumită activitate cu relevanță penală.

Folosirea acestei tehnici exclude cu desăvârșire abuzurile, lezarea integrității corporale și a demnității umane, fiind în totală concordanță cu normele elementare ale drepturilor omului.

Tehnica poligraf este o metodă științifică de investigare a infracțiunilor, se utilizează în paralel cu metodele clasice de investigații ale muncii judiciare și nu se substituie acestora. Rezultatele și concluziile formulate prin această metodă se coroborează cu celelalte mijloace de probă existente în dosarul cauzei.

Capitolul II

Aspecte procesual penale

2.1 Expertiza – noțiuni generale

Din punct de vedere procesual penal, soluționarea legală temeinică a cauzelor penale poate impune uneori cunoștiinte temeinice din anumite domenii extrajudiciare. Organele de urmărire penală sau judecătorul sunt obligați, pentru îndeplinirea sarcinilor de serviciu să facă o bună documentare asupra domeniului care are legătură cu cauza dedusă judecății, dar aceste informații nu fac altceva decât să îl familiarizeze cu domeniu respectiv.

Uneori, pentru soluționarea cauzelor este nevoie de mai mult decât de o simplă documentare, ceea ce cunosc organele judiciare nu constituie probă în procesul penal, astfel că este nevoie de o altă opinie avizată asupra unora dintre elementele care compun faptele, care contribuie la aflarea adevărului. Cunoștințele și experiența unor specialiști, concretizate în concluzii ale unui raport, constituie probă în procesul penal.

Expertiza are drept obiect, potrivit definiției date în art.172 NCPP, „constatarea, clarificarea sau evaluarea unor fapte ori împrejurări ce prezintă importanță pentru aflarea adevărului”. Faptele ce urmează a fi analizate interesează situația de fapt, constituie la aflarea adevărului dar nivelul de cunoștințe le depășește pe cele ale unui jurist, acestea trebuie să fie cunoștințe specializate în diverse domenii: tehnic, medicină, sociologie, psihologie, economie etc.

Persoana care efectuează expertiza trebuie să fie specializată și recunoscută ca făcând parte din corpul experților tehnici judiciari. Analiza trebuie să fie o activitate de specialitate, din acest punct de vedere, o expertiză având drept obiect analiza legislației sau interpretarea unui text legal este inadmisibilă, de asemenea apare ca fiind inutilă o expertiză care să constate fapte sau împrejurări care pot fi lămurite printr-o cercetare la fața locului realizată de organele judiciare.

Expertiza poate fi dispusă de către organele de urmărire penală prin ordonanță sau de către instanța de judecată prin încheiere, ambele motivate la cererea părților, sau din oficiu, atunci când apreciază că este necesară pentru aflarea adevărului.

Organul de urmărire penală sau instanța va desemna experți care să efectueze expertiza dintre experții oficiali din laboratoare sau instituții de specialitate ori dintre experții independenți autorizați din țară sau din străinătate ori, în domeniile strict specializate, dacă pentru înțelegerea probelor sunt necesare anumite cunoștințe specifice sau alte asemenea cunoștințe, poate solicita opinia unor specialiști care funcționează în cadrul organelor judiciare sau din afara lor, fără ca acestea din urmă să constituie o expertiză în sensul legii. De asemenea, la efectuarea expertizei pot participa experți independenți autorizați, numiți la solicitarea părților sau a subiecților procesuali principali. La rândul său procurorul poate solicita ca un expert recomandat de el să participe la efectuarea expertizei, dar numai în cazul în care expertiza este dispusă de către instanță.

Pentru a putea fi desemnată expert în cadrul procedurilor judiciare, persoana respectivă trebuie să îndeplinească condițiile prevăzute de O.G. nr.2/2000, privind organizarea activității de expertiză tehnică judiciară și extra-judiciară, să fie înscrisă pe lista experților din cadrul Biroului central pentru expertize judiciare din cadrul Ministerului Justiției.

Drepturile și obligațiile expertului sunt precizate în art.175 NCPP, la fel ca și sancțiunile aplicabile în caz de nerespectare a acestor obligații. Deci pentru a-și desfășura activitatea, expertul are dreptul la un onorariu stabilit de către organele judiciare și poate beneficia de măsuri de protecție întocmai ca martorii amenințați, dar i se poate aplica și o amendă judiciară și poate fi tras la răspundere civilă, în cazul întârzierii sau refuzului nejustificat de efectuare a expertizei.

După desemnarea expertului, organul de urmărire penală sau instanța de judecată fixează un termen pentru când sunt chemate părțile, subiecții procesuali principali și expertul. La termenul fixat li se aduc la cunoștință acestora, precum și procurorului obiectivele expertizei, întrebările la care expertul trebuie să răspundă, dreptul de a face observații, modificări sau completări legate de acestea.

Asigurarea corectitudinii și transparenței expertizei este garantată de îndeplinirea a trei condiții cerute de lege în activitatea de întocmire a raportului:

dreptul părților sau al subiecților procesuali principali de a desemna experți care să participe la efectuarea expertizei – art.172 alin.8 NCPP. În situația în care acești experți au altă opinie decât cea exprimată de expertul desemnat, vor întocmi rapoarte cu opinii separate. Expertul parte are aceleași drepturi pe care le are și expertul desemnat de către instanță. În opinia unor autori, s-a pus problema în activitatea curentă dacă expertul parte are aceleași drepturi pe care le are și expertul desemnat de către instanță. S-a pus problema în activitatea curentă dacă expertul parte are dreptul să se prezinte la institutul unde are loc expertiza, să participe la activitatea expertului titular, să folosească instrumentele și logistica instituției unde se efectuează expertiza. Autorii susțin că expertul parte are dreptul să urmărească activitatea expertului desemnat, să consemneze în raportul său eventualele inadvertențe pe care le-a constatat, dar nu poate utiliza resursele și logistica unei instituții unde nu este angajat, pentru a-și produce propriile concluzii asupra obiectului expertizei;

când instanța este cea care ordonă efectuarea expertizei, obiectivele, desemnarea expertului, necesitatea acesteia sunt discutate în ședință publică, în contradictoriu cu toate părțile și subiecții procesuali principali din cauză, discuțiile fiind consemnate de către grefier și înregistrate, astfel că vor putea fi consultate și verificate de către instanța de control judiciar sau într-o eventuală acțiune în răspundere împotriva magistratului;

raportul trebuie să cuprindă pe lângă mențiunile formale (organul care a dispus expertiza, data când s-a efectuat aceasta, numele și prenumele expertului, data și locul unde a fost efectuată, data întocmirii raportului de expertiză, obiectul ei și obiectivele, materialul pe baza căruia a fost efectuată, dacă părțile sau subiecții procesuali principali au participat la ea) și descrierea în amănunt a operațiunilor de efectuare a expertizei , obiecțiunile sau explicațiile părților, analiza acestora, iar în final concluziile expertizei. Detalierea de către expert a operațiunilor care au stat la baza concluziilor constituie o garanție a corectitudinii expertizei, a modului transparent în care aceasta a fost efectuată.

Organul de urmărire penală sau instanța nu este obligată să adopte concluziile raportului de expertiză. Deoarece expertiza a fost considerată ca necesară de către organele judiciare, concluziile acesteia trebuie să fie clare și neechivoce. Pentru aceasta, se poate proceda la audierea expertului, procedura fiind similară audierii martorilor.

Când raportul de expertiză este incomplet sau modalitățile de efectuare a expertizei prezintă deficiențe relevate de către experții consultanți ori de către părți după efectuarea expertizei, organul judiciar poate dispune efectuarea unui supliment de expertiză de către același expert.

În cazul în care organul de urmărire penală sau instanța de judecată are îndoieli asupra corectitudinii raportului și a concluziilor acestuia poate proceda în două modalități:

fie înlătură expertiza din materialul probator, stabilind situația de fapt pe baza celorlalte probe existente la dosarul cauzei, fie

atunci când expertiza este indispensabilă aflării adevărului, ordonă o nouă expertiză. O nouă expertiză se dispune și atunci când nu poate fi desemnat același expert pentru efectuarea suplimentului de expertiză.

Potrivit legii, efectuarea unei noi expertize se poate dispune de către organele judiciare atunci când „concluziile raportului de expertiză sunt neclare sau contradictorii ori între conținutul și concluziile raportului de expertiză există contradicții,iar aceste deficiențe nu pot fi înlăturate prin audierea expertului”.

Valoarea probantă a expertizelor nu este prestabilită de către Codul de procedură penală. Ca toate probele din dreptul român, aceste probe vor fi analizate în context, prin coroborarea cu celelalte probe existente la dosarul cauzei.

Importanța raportului de expertiză criminalistică este una deosebită, aceasta constituind o probă științifică, ce conține răspunsuri și concluzii veridice care duce la justa soluționare a cauzei, de asemenea cuprinde istoricul cauzei, etapele și constatările expertului ,acest amalgam de informații și desfășurarea expertizei în mod logic statuează raportul de expertiză la un nivel superior din punct de vedere probatoriu , având o valoare diferită chiar față de proba testimonială sau proba înscrisurilor.

Raportul de expertiză, ce poate fi denumit și raport tehnico-științific este un document de referință care are ca scop elucidarea unor situații contradictorii, este un mijloc de informare ce oferă siguranță, înlătură presupuneri și suspiciuni, asigurând aflarea adevărului.

Un raport de expertiză criminalistică poate avea atât forma orală cât și formă scrisă; se prezintă sub formă orală dacă expertiza se desfășoară în fața organului care a dispus efectuarea sa, forma scrisă presupunând cercetare în laborator sau pe teren, documentări, deplasări, analize, teste de laborator, etc, ceea ce necesită o anumită perioadă de timp. Forma depinde în principal de problema care a dus la efectuarea expertizei.

Din punct de vedere al redactării, raportul de expertiză criminalistică trebuie să respecte anumite reguli:

raportul se redactează pe file albe A4;

raportul se redactează ținându-se cont de respectarea termenilor de specialitate dar totodată având un vocabular accesibil, fraze clare, explicite, concise;

raportul de expertiză criminalistică necesită o acuratețe deosebită, în general nu se admit greșeli sau corecturi – acestea dacă sunt necesare se fac la sfârșitul documentului cu semnătura expertului;

raportul se redactează în mai multe exemplare;

paginile raportului trebuie numerotate, se cere semnătura și parafa expertului pe fiecare pagina, iar pe ultima pagină se va trece data redactării;

raportul de expertiză trebuie să fie obiectiv, adică expertul nu este liber în formarea opiniei sale;

raportul de expertiză trebuie să fie depus la termenul stabilit de către instanță – se depune cu minim cinci zile înainte de data ședinței de judecată;

la momentul depunerii, expertul va depune la registratura instanței o copie a raportului pentru fiecare parte în cauză, prezintă copia martor însă aceasta rămâne la el deoarece constituie proba depunerii raportului.

Din punct de vedere structural, raportul de expertiză cuprinde:

antet – denumirea instituției care a dispus expertiza, numărul dosarului, termenul la care trebuie depus dosarul;

preambulul – numele și prenumele expertului, calificarea sa,numărul legitimației de expert;

părțile – numele și prenumele,adresa de domiciliu și calitatea lor în proces;

scurt istoric – elementele principale care arată obiectivul expertizei;

obiectivul expertizei – scopul pentru care este realizata expertiza,întrebările,informațiile ce se doresc clarificate;

desfășurarea expertizei – cuprinde toate acțiunile ce se desfășoară pentru realizarea raportului de expertiză;

constatările expertului – aceasta este secțiunea care interesează în mod deosebit, deoarece cuprinde rezultatele investigațiilor efectuate de către expert; acestea trebuie descrise exact și interpretate obiectiv;

concluzii finale – acestea reprezintă răspunsurile expertului la obiectivele stabilite pentru expertiză;

anexe – cuprind documentele, dovezi care susțin constatările expertului.

La redactarea raportului de expertiză criminalistică, indiferent de cauza propusă spre soluționare este necesar să fie respectate toate procedurile reglementate de lege în acest sens, acesta să fie efectuat cu respectarea actelor normative și a legislației în vigoare.

2.2 Competența experților în state din comunitatea europeană

Italia

Conform alin.1 al art.220 al CPP al Italiei, la dispunerea expertizei se recurge când este necesară o evaluare ce implică utilizarea de mijloace tehnice, științifice sau artistice și îndeplinește mai multe funcții, care necesită cunoștințe specifice, desfășurarea de investigații în scopul alcătuirii probatoriului, dobândirea datelor ce alcătuiesc probatoriul, selecționarea și interpretarea acestora, realizarea de evaluări asupra datelor.

Expertiza se desfășoară atunci când trebuie să se desfășoare investigații, adică în sensul că judecătorul este obligat să admită și chiar să dispună efectuarea expertizei, dacă se află în situația de a nu putea să facă investigații de sine stătător, sau să emită raționamente numai în baza competențelor proprii.

Jurisprudența italiană plasează expertiza între mijloacele de probă alături de mărturie, confruntare, recunoaștere etc., așadar prin acestea sunt furnizate elemente direct utilizabile în procesul de fundamentare a deciziei.

Expertul ( Perito) este ales de judecător , considerat mai potrivit pentru îndeplinirea sarcinii respective atât în lista de experți cât și în afara acesteia. Art. 220 alin.2 al CPP precizează că nu se admit expertize pentru a stabili obișnuința în infracțiune, tendința către delicvență, caracterul sau personalitatea inculpatului și în general calitățile psihice, independente de cauze patologice. Se pune accent și pe gradul de competență și calificare al expertului și merge pe ideea numirii unui specialist care este înscris pe o listă de experți, înscrierea funcționând ca o garanție a profesionalismului acestuia. Dacă expertiza are un grad de complexitate mare, judecătorul poate dispune efectuarea unei expertize colegiale. Efectuarea expertizei se dispune prin ordonanță , în prezența procurorului și a apărătorilor părților. Judecătorul verifică dacă există sau nu cauze de incompatibilitate sau de incapacitate a expertului și îi prezintă acestuia obligațiile ce îi revin potrivit legii procesual penale. Expertul dă răspunsuri orale în conformitate cu opiniile exprimate în procesul verbal, cu excepția situației în care judecătorul îl autorizează să-și exprime opinia în scris.

Răspunsul la întrebările formulate trebuie să fie imediate, dar se poate acorda și un termen de până la 90 de zile în acest sens.

Atât experții cât și consultanții tehnici sunt ascultați ca martori, sub jurământ, sub sancțiunea nulității. Experții pot utiliza în expunerea lor texte sau publicații spre deosebire de martori.

Părțile care doresc ascultarea experților trebuie să anunțe cu cel puțin 7 zile înainte de data fixată pentru dezbatere, lista cu circumstanțele care trebuie să fie stabilite prin expertiză.

Președintele Tribunalului sau al Curții cu jurați, atunci când este făcută p cerere în acest sens , autorizează prin decret citarea experților. Președintele poate stabili dacă citarea acestora se va face la data stabilită pentru dezbaterea propriu-zisă sau la o dată ulterioară.

Expertul trebuie să indice ziua, ora și locul unde vor începe operațiunile de expertiză iar judecătorul ia act de acest lucru în procesul verbal. Expertul poate fi autorizat de judecător să vadă anumite acte, documente, obiecte ce aparțin părților etc. Expertul poate fi autorizat să participe la examinarea părților și la evaluarea probelor și se poate servi de personal auxiliar în desfășurarea de activități care nu implică emiterea de judecăți de valoare. Expertul poate cere informații inculpatului, părții vătămate sau altor persoane. cu unicul scop de a servi la realizarea raportului de expertiză. Experții sunt organizați în asociații profesionale și se supun și dispozițiilor unor legi speciale, în funcție de domeniul din care provin.

Spania

Conform Codului de procedură penală ( Ley de Enjuiciamiento Criminal)

instanța dispune efectuarea expertizei pentru a cunoaște sau a preciza unele fapte sau circumstanțe importante pentru cauză.

Există experți titulari sau netitulari. Primii sunt cei care dețin titlul aferent unei științe sau arte, a cărei exercitare este reglementată de o autoritate publică. Experții netitulari deși nu posedă un titlu oficial, au în schimb cunoștințe și experiență practică semnificativă într-un anumite domeniu sau activitate.

Motive de recuzare a experților sunt diverse: gradul de rudenie până la al patrulea grad cu cel care a depus plângere sau cu acuzatul, interesul direct sau indirect în cauză, relațiile de prietenie sau dușmănie cu una dintre părți. Partea care dorește recuzarea expertului numit de instanță trebuie să o facă în scris înainte de administrarea probelor, expunând motivele și dovezile în baza cărora cere acest lucru.

Înainte de efectuarea expertizei, experții numiți de instanță sau propuși de părți depun jurământ că vor descoperi și vor declara adevărul.

Efectuarea expertizei este supravegheată de judecătorul de instrucție sau de instanța de judecată. Poate fi de asemenea delegat și un ofițer al Poliției judiciare.

Raportul de expertiză va conține pe cât posibil: descrierea persoanei sau a obiectului expertizei, a stării și a modului în care e află, descrierea detaliatp a tuturor operațiilor realizate de experți și a rezultatelor constatate, concluziile expertizei.

Instanța poate din oficiu sau la cererea părților și a apărătorilor acestora, să ceară lămuriri și explicații suplimentare experților.

In sfera civilă activitatea de expertiză este reglementată de Codul de procedură civilă. In situațiile când pentru clarificarea unor fapte sau împrejurări importante pentru cauză sunt necesare conștiințe științifice, artistice, tehnice, se dispune expertiza.

Relatarea experților se realizează în ședință publică, cu excepția cazului în care instanța, din oficiu sau la cererea părților decide altfel.

Desemnarea experților poate fi realizată prin două proceduri:

de către instanța de judecată din oficiu atunci când expertiza este pertinentă în procese asupra recunoașterii sau tăgăduirii paternității sau maternității, asupra capacității persoanelor sau în procesele familiale.

de către instanță la cererea oricăreia dintre părți, în acest caz costul expertizei va fi suportat de persoanele care au solicitat-o. Desemnarea de către instanță a unui expert în acest caz are loc în 5 zile de la solicitare. Experții pot fi propuși și de către părți. Concluziile se prezintă într-un raport scris.

In cazul în care expertul nu se prezintă la termenul fixat, instanța după ce ascultă martorii, decide dacă procesul poate continua sau se suspendă.

Înainte de a realiza expertiza , experții depun jurământ sub care se obligă să spună adevărul.

In termen de 3 zile de la numire, expertul trebuie să solicite fondurile pe care le consideră necesare pentru desfășurarea activității, trebuie să dea informații și explicații suplimentare atunci când este cazul.

Anglia și Țara Galilor

Common law, ca unul din marile sisteme de drept, a cărui componență esențială este precedentul judiciar, este aplicabil astăzi în Anglia, Țara Galilor și în fostele colonii britanice.

De regulă depozițiile experților pot privi doar aspectele de fapt și sunt inadmisibile opiniile lor privind cauza ca atare. Însă în cazul în care pentru soluționarea dosarului sunt necesare cunoștințe de specialitate într-un anumit domeniu, atât în procesele civile cât și în cele penale se recurge la serviciile unor experți care își pot exprima opinia de specialiști cu privire la faptele care urmează a fi dovedite.

Astfel, folosirea expertului apare ca o excepție de la regula generală potrivit căreia mărturiile care conțin opinii sunt inadmisibile.

In procesele civile din Anglia și Țara Galilor există trei tipuri de experți:

expert desemnat de una dintre părțile aflate în litigiu;

expert desemnat în comun de părțile aflate în litigiu;

expertul consultant, este desemnat de una dintre părți pentru a-i oferi consultanță fără a avea nici o obligație față de instanță.

Dacă două sau mai multe părți intenționează să folosească serviciile unui expert asupra unui aspect particular, instanța poate decide ca acest lucru să fie realizat de către un singur expert. Dacă însă părțile nu cad de acord în privința persoanei care urmează a fi desemnată în calitate de expert, instanța poate alege expertul dintr-o lista întocmită de părți sau poate decide ca alegerea să se facă într-un alt mod. Niciuna dintre părți nu are posibilitatea de a desemna un expert sau de a se folosi de raportul realizat de acesta fără permisiunea instanței.

Înainte de momentul în care instanța acordă permisiunea desemnării unui expert, este necesar să se stabilească dacă acesta deține o specializare adecvată și experiență, dacă îi sunt cunoscute îndatoririle generale ale unui expert, dacă este în măsură să întocmească un raport și să răspundă întrebărilor ori să se consulte cu alți experți, precum și o descriere a sarcinilor care îi sunt solicitate, disponibilitatea de a participa la proces și lipsa unui conflict de interese.

Persoanele care participă la un proces în calitate de experți nu au nevoie de o acreditare specială fiind suficient să dețină pregătirea și calificările care le permit să se pronunțe asupra aspectelor care formează obiectul cauzei.

Activitatea desfășurată de către expert se concretizează într-un raport întocmit în formă scrisă cu excepția cazului în care instanța decide altfel.

Alături de sprijinul oferit în investigarea infracțiunilor de către forțele polițienești sau de către alte structuri cu atribuții în aplicarea legii, compania guvernamentală britanică oferă servicii și publicului larg precum și organizațiilor din domeniul privat atât în Anglia, Țara Galilor cât și în alte țări.

2.3 Tipuri de expertize reglementate

În art.182 – 191NCPP sunt arătate zece tipuri de expertize care prezintă specificitate din perspectiva legii procesual penale și a legii penale.

2.3.1 Lămuriri de la institutul de emisiune – art.182NCPP

Solicitarea poate fi făcută de către organul de urmărire penală sau instanța de judecată, pentru a se putea stabili falsificarea de monedă sau de alte valori. În acest caz,expertiza va fi efectuată de experți ai Băncii Naționale, care vor stabili dacă ne aflăm în fața unei infracțiuni.

2.3.2 Expertiza falsului – art.183 NCPP

Pentru identificarea falsificării unui înscris, fie că este sub semnătură privată sau oficial, este necesară efectuarea unei expertize care să stabilească dacă a fost modificat conținutul actului prin suprascriere, copiere, modificare.

2.3.3. Expertiza medico-legală psihiatrică – art.184 NCPP

Principalul obiectiv al acesteia este de a stabili discernământul unei persoane, starea psihică a unei persoane în momentul săvârșirii faptei, descoperirea tulburărilor de natură psihică ce îi pot afecta discernământul, gradul de discernământ în momentul săvârșirii faptei – discernământ diminuat în diferite procente – finalmente dacă a fost conștientă de faptele sale și de consecințele lor.

2.3.4 Autopsia medico-legală – art.185 NCPP

Organele de urmărire penală sau instanța de judecată dispun efectuarea unei autopsii în caz de moarte violentă ori când aceasta este suspectă de a fi violentă sau când nu se cunoaște cauza morții ori există o suspiciune rezonabilă că decesul a fost cauzat direct sau indirect printr-o infracțiune ori în legătură cu comiterea unei infracțiuni. Totodată se dispune autopsia medico-legală dacă decesul s-a produs în perioada în care persoana se afla în custodia poliției, a Administrației Naționale a Penitenciarelor, în timpul internării medicale nevoluntare sau în cazul oricărui deces care ridică suspiciunea nerespectării drepturilor omului, a aplicării torturii sau a oricărui tratament inuman.

2.3.5 Exhumarea – art.186 NCPP

Poate fi dispusă de procuror sau de instanța de judecată, pe baza unor indicii că moartea a fost rezultatul unei activități infracționale. Unul dintre aceste indicii este, cum se arată la autopsia medico-legală, opinia medicului legist, care poate arăta în punctul său de vedere că există elemente contradictorii în decesul unei persoane, elemente care trebuie investigate aprofundat prin efectuarea unei autopsii. Exhumarea se dispune prin ordonanță de către procuror și prin încheiere de către instanța de judecată.

2.3.6 Autopsia medico-legală a fetusului sau a nou-născutului – art.187 NCPP

Noua reglementare în materia expertizelor a particularizat autopsia, prevăzând un temei special pentru expertiza asupra fetusului. Datorită faptului că acesta, din punct de vedere legal, nu prezintă atributele persoanei, prevederile aplicabile în cazul autopsiei asupra persoanei din art.185 NCPP lăsau loc de interpretări și contestări ale probei sub aspectul legalității.

2.3.7 Expertiza toxicologică – art.188 NCPP

Se poate dispune asupra unor substanțe găsite în mediul din care provine victima sau asupra probelor biologice recoltate de la victimă în procedura prevăzută de art.190 NCPP privind examinarea fizică.

2.3.8 Examinarea medico-legală a persoanei – art.189 NCPP

Este prima etapă prin care sunt constatate urmele și consecințele unei infracțiuni.

2.3.9 Examinarea fizică – art.190 NCPP

Cercetarea corpului unei persoane se poate realiza în două modalități:

prin percheziția corporală – art.165-166 NCPP

prin examinarea fizică – art.190 NCPP.

Cele două modalități de cercetare a corpului au u impact diferit asupra vieții intime a persoanei prin modalitatea în care se execută. Percheziția corporală este prima modalitate de investigare a corpului unei persoane, iar examinarea fizică reprezintă forma ulterioară, mai complexă și invazivă.

2.3.10 Expertiza genetică judiciară . art.191 NCPP

Reprezintă o noutate în materia probelor în cadrul procesului penal român. Reglementarea sa s-a impus datorită progresului științific și credibilității mari de care se bucură acest tip de analiză.

2.4 Procedura de examinare cu tehnica poligraf

Este evident faptul că odată cu explozia tehnologică actuală determinată de noile valențe ale comunicării științifice prin mijloace electronice multiple și viteze de analiză și sinteză științifică deosebită a creat premisele unor noi descoperiri în domeniu care fac ca aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzelor penale să se facă pe bază de probe certe, argumentate științific, care să ajute în mod cert la stabilirea vinovăției persoanelor implicate în cauzele penale.

Au existat, istoric vorbind, o multitudine de mijloace și tehnici de-a lungul timpului pentru verificarea sincerității sau nesincerității inculpaților, dar cel mai edificator dintre acestea este aparatul de tip poligraf care și-a demonstrat validitatea datorită modalităților de înregistrare a modificărilor fiziologice ale organismului datorate impactului emoțional ce este asociat simulării.

Impactul emoțional puternic al dualității dintre comiterea faptei interzise de legea penală și încercarea ascunderii adevărului prin simulare declanșează stări emoționale care pot fi puse în evidență prin observare directă sau indirectă prin evaluarea reacțiilor psihofiziologice.

„O simulare sau o disimulare perfectă nu este posibilă și datorită relațiilor strânse între manifestările psihice și cele fiziologice – greu de stăpânit – descoperirea comportamentului real fiind posibilă pentru un observator avizat”.

Datorită diverselor interese sociale de grup, există o polemică care îmbracă diverse aspecte între adepții și contestatarii utilizării tehnicii poligraf pe latura drepturilor individuale ale persoanei și cele ale societății, iar „refuzul de a se supune examinării poligraf ar constitui un indiciu sau chiar o dovadă a vinovăției”.

Odată îndeplinit criteriul respectării de către stat a condiției de legalitate se poate analiza necesitatea ingerinței respective într-o societate democratică. Acest aspect este extrem de delicat situându-se practic la intersecția dintre drepturile individuale și cele ale societății.

„Nimeni nu poate fi condamnat pentru o acțiune sau o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, nu constituia o infracțiune potrivit dreptului național sau internațional. De asemenea, nu se va aplica o pedeapsă mai severă decât aceea aplicabilă în momentul în care infracțiunea a fost comisă.

Prezentul articol nu va aduce atingere judecării și pedepsirii unei persoane vinovate de o acțiune sau de o omisiune care, în momentul în care a fost comisă, era criminală conform principiilor generale de drept recunoscute de națiunile civilizate”.

Utilizarea în procesul judiciar a rezultatelor examinării cu ajutorul tehnicii poligraf nu este ferită de posibilitatea producerii unor erori, iar pe de altă parte, din cauza implicațiilor sale de ordin etico-juridic, rezultatele trebuie exploatate cu maximum de prudență.

În prezent acesta este folosit și în scopuri civile, pentru a fi verificată loialitatea funcționarilor unor firme de renume, sau servicii de informații.

Examinarea suspectului sau a inculpatului prin tehnica poligraf nu face parte din mijloacele de probă evidențiate de Codul de procedură penală conform Titlului IV, Capitolul I, Art.97 astfel:

ART. 97

Proba și mijloacele de probă

„(1) Constituie probă orice element de fapt care servește la constatarea existenței sau inexistenței unei infracțiuni, la identificarea persoanei care a săvârșit-o și la cunoașterea împrejurărilor necesare pentru justa soluționare a cauzei și care contribuie la aflarea adevărului în procesul penal.

(2) Proba se obține în procesul penal prin următoarele mijloace:

declarațiile suspectului sau ale inculpatului;

declarațiile persoanei vătămate;

declarațiile părții civile sau ale părții responsabile civilmente;

declarațiile martorilor;

înscrisuri, rapoarte de expertiză sau constatare, procese-verbale, fotografii, mijloace materiale de probă;

orice alt mijloc de probă care nu este interzis prin lege.

(3) Procedeul probatoriu este modalitatea legală de obținere a mijlocului de probă” (Codul de Procedură penală, 2010).

Una dintre cele mai actuale probleme ale activității judiciare este axată pe analiza comportamentului simulat a persoanelor implicate în diverse cauze penale, existența unei stări de surexcitare psihică fiind numai un indicator al nesincerității, ținând cont de unul din principiile generale ale Codului de procedură penală, indicat în Titlul I, art.5, astfel:

ART. 5

Aflarea adevărului

„(1) Organele judiciare au obligația de a asigura, pe bază de probe, aflarea adevărului cu privire la faptele și împrejurările cauzei, precum și cu privire la persoana suspectului sau inculpatului.

(2) Organele de urmărire penală au obligația de a strânge și de a administra probe atât în favoarea, cât și în defavoarea suspectului sau inculpatului. Respingerea sau neconsemnarea cu rea-credință a probelor propuse în favoarea suspectului sau inculpatului se sancționează conform dispozițiilor prezentului cod”.

Tehnica poligraf este o metodă științifică de investigare a infracțiunilor, se utilizează în paralel cu metodele clasice de investigații ale muncii judiciare și nu se substituie acestora. Rezultatele și concluziile formulate prin această metodă se coroborează cu celelalte mijloace de probă existente în dosarul cauzei.

Capitolul III

Testarea la poligraf din perspectiva istorica

3.1 Istoricul tehnicii poligraf

“Simularea este o mistificare intenționată a adevărului, învăluită și susținută pragmatic”. Conștientizarea acestui fapt, de către persoanele abilitate pentru a lămuri situații de acest gen, a avut ca și consecință dezvoltarea și utilizarea unor metode și tehnici de detectare a comportamentului simulat.

Încă din antichitate judecătorii persani utilizau o metodă pentru detectarea nesincerității, numită “proba orezului”. Procedura consta în a solicita persoana supusă investigației să ingereze o anumită cantitate de orez după fiecare declarație, fiind informată că, datorită “Voinței Divine”, persoanele care dau declarații false nu sunt capabile să treacă proba – să înghită cantitatea necesară de orez. Cu toate că pare naivă, această metodă a dat rezultate favorabile în multe cazuri, mai târziu demonstrându-se că are un fundament științific – o stare de activare emoțională intensă are ca efect scăderea cantității de salivă secretată, ingerarea unei cantități de orez uscat fiind foarte greu de realizat.

Detectarea comportamentului simulat a constituit o preocupare permanentă de-a lungul timpului pentru descoperirea de diverse tehnici și metode de punere în evidență a acestuia, dar, cu toate acestea nu s-au obținut rezultate concludente în aceste sens.

Medicul italian Cesare Lombroso a fost inițiatorul folosirii unui instrument științific pentru descoperirea nesincerității. „Invenția sa “hidrosfigmograful”, înregistra pe un tambur afumat modificări ale pulsului. Procedeul consta în introducerea mâinii subiectului într-o cuvă umplută cu apă. Mâna imersată era apoi aplicată spre partea de sus a cuvei printr-o membrană cauciucată. Modificările pulsului erau transmise apei, iar modificările de nivel ale apei erau transmise unui tub umplut cu aer și prevăzut la capăt cu o peniță aflată în contact cu un tambur rotitor afumat. Modificările organice înregistrate grafic permiteau o analiză detaliată în timpul audierii. Deoarece, prin această tehnică, doar o singură variabilă era înregistrată, instrumentul s-a numit “graf” și nu poligraf”.

O altă descoperire importantă a fost aceea prin care s-a pus în evidență faptul că au loc modificări importante în tiparul respirator al criminalilor investigați

Modificările tiparului respirator sunt propuse, în anul 1904 de către psihologii germani Wertheimer și Klein pornind de la descoperirile fiziologului italian Mosso, ca principal mijloc de punere în evidență a nesincerității în investigațiile criminalistice.

Primul poligraf cu inscriptor în cerneală (“The Ink Polygraf “) a fost inventat și utilizat de către cardiologul britanic James MacKenzie în anul 1908.

„Vittorio Benussi, profesor la Universitatea Graz, decide să testeze sugestiile postulate de către Wertheimer și Klein. El înregistrează tiparurile grafice respiratorii descoperind că ratele inspirație/expirație se modifică implicit atunci când persoanele mint. În cazuri-test, fiind măsurate reprezentările grafice ale respirației a descoperit că dacă lungimea respirației ar fi divizată pe lungimea celor două procese (inspirație/expirație) s-ar observa diferențe semnificative la compararea lor înainte și după minciună”. Publicarea în anul 1914 a acestor descoperiri a constituit cel mai consistent motiv pentru aplicarea metodei de examinare prin tehnica poligraf în țările din Europa.

Americanii preiau ideile europenilor în domeniul detectării nesincerității (comportamentului simulat) și dezvoltă o tehnică separată, catalizatorul acestei acțiuni fiind psihologul germano-american Hugo Munsterberg. În cartea sa “On the Witness Stand”, 1908, în capitolul “Urmele Emoției” acesta discută efectele modificărilor cognitiv-emoționale asupra tensiunii arteriale, respirației, reacției galvanice a pielii etc. subliniind posibilitatea utilizării unor astfel de reacții pentru a detecta comportamentul simulat.

În anul 1915 Wiliam M. Marston, studentul lui Munsterberg, descoperă că schimbările presiunii sistolice a sângelui pot fi asociate cu minciuna. Tehnica lui consta în utilizarea unui sfigmomanometru cu ajutorul căruia obținea citiri periodice, discontinui a tensiunii arteriale pe parcursul unui test de detectare a nesincerității. În anul 1917 Marston utilizează tehnica sa pentru rezolvarea unor cazuri de spionaj militar.

John A. Larson, în colaborare cu psihologul Robert Gisele, având în vedere spectaculoasele rezultate obținute de cercetările în domeniu, a realizat un aparat care utiliza tehnica poligraf adaptat să înregistreze în mod continuu tensiunea arterială, pulsul și respirația. Bunele rezultate obținute de către Larson în domeniul detectării comportamentului simulat au avut ca bază în mare parte sprijinului acordat de către August Vollmer, șeful poliției locale din Berkeley, care utilizează acest tip de poligraf obținând rezultate remarcabile.

„Leonarde Keller, studentul lui Larson, a popularizat rapid tehnica, iar în anul 1925 realizează un poligraf îmbunătățit denumit "Keller Polygraph". Acesta includea, în plus față de dispozitivele pentru înregistrarea modificărilor tensiunii arteriale-pulsului și respirației, un galvanometru pentru a înregistra ceea ce este cunoscut ca reflexul galvanic al pielii sau răspunsul electrodermal (galvanic skin reaction). În acest fel Keller punea bazele poligrafului modern.

John E. Reid descoperă că în anumite forme de activitate musculară neobservabilă, tensiunea arterială poate să se modifice în asemenea mod încât să afecteze acuratețea diagnosticului examinatorului.

Astfel în 1945, Reid realizează un model mai perfecționat de poligraf care, pe lângă celelalte modificări pe care le înregistra, stabilea legătura între micromișcările musculare și tensiunea arterială. Acest poligraf, în variante mai îmbunătățite tehnic însă păstrând aceleași principii de bază se utilizează, la scară largă, pentru detectarea comportamentului simulat”.

Cercetări privind descrierea comportamentului emoțional în cazul tehnicii poligraf

Aspectul comportamental cât și de la cel al corelatelor psihofiziologice pe care aceasta le implică constituie indicii primordiali pentru punerea în evidență a unei emoții.

„Comportamentul emoțional global reprezintă obiectivarea trăirii emoționale, întâlnită atât în aspectul inaparent, dar cel mai evident și mai ușor observabil în cel aparent. Aspectul aparent, denumit ca expresie emoțională, subsumează întreg ansamblul de reacții somatice și musculare (faciale, scheletice, viscerale, umorale etc.) pe care subiectul le dezvoltă în momentul experimentării unei emoții”.

Modelul specific al modificărilor aparente emoționale este constituit din – motilitatea corporală, tremurul muscular, expresivitatea facială (mișcările oculare, coloritul epidermic, expresivitatea vocală, secreția sudoripară) etc.

„Dintre toate categoriile de răspuns emoțional aparent, cea mai elocventă pentru observator o constituie expresia facială, fiind caracterizată ca un barometru al emoției. Astfel bucuria, tristețea, mânia, teama etc. pot fi foarte ușor citite pe fața unei persoane. Expresia "alb ca varul", referitoare la starea emoțională dezvoltată de către subiect în cazul unei situații, ce implică trăirea unei stări emoționale intense, este asociată cu starea de vasoconstricție periferică (determinată de teamă). La subiectul supus unei anchete judiciare, în cazul săvârșirii unei infracțiuni, expresia emoțională descrisă anterior este deseori prezentă, însă într-o nuanță mai difuză datorită tendinței subiectului de a simula o altă stare decât cea pe care o trăiește într-o astfel de situație.

Expresia vocală în emoție reprezintă un indice care ne poate spune multe despre trăirea subiectivă pe care o încearcă persoana. Ea se poate traduce prin modificări în timbru, tonalitate, intensitate, inflexiuni, accent etc. Aceste modificări sunt determinate de nivelul ridicat al tensiunii musculaturii scheletice generale, inclusiv a mușchilor laringelui care influențează tensiunea corzilor vocale, ducând la noi efecte de intensitate și tonalitate. Activitatea musculară a laringelui și a corzilor vocale are o influență directă asupra debitului sonor și, în special, a frecvenței sunetelor”.

Elementul cel mai evident în cazul trăirii unor emoții, pe un fond stressant (în cazul anchetei judiciare, a încercării de a simula etc.), este tremurul fiziologic (microtremurătura musculară) existent la nivelul tuturor mușchilor care acționează aparatul fonorespirator.

„Tremurul fiziologic este o ondulație sau o oscilație minusculă determinată de stressul psihologic, ce corespunde frecvenței de 8-14 Hz. și poate fi atribuit undelor alfa”. În cazul unei persoane care nu este stressată tremurul fiziologic are o intensitate maximă. În momentul instalării stressului, acesta scade în intensitate sau este eliminat.

Creșterile sau scăderile intensității, frecvenței, timbrului vocii, ca urmare a reducerii tremurului fiziologic, reprezintă un indice al gradului de stress pe care-l încearcă persoana, des utilizat în practicile criminalistice în vederea detectării comportamentului simulat.

„Operând asupra modelului specific vegetativ și somatic nu trebuie separate aspectele externe, explicite, de cele implicite, abordându-se atât problema expresiei externe a emoției cât și a corelatelor neurofiziologice de care este legată.

Pe baza indicatorilor fiziologici utilizați atunci când studiem emoția putem obține o informație obiectivă asupra gradului de intensitate pe care aceasta-l implică. Indicatorii fiziologici utilizați pentru a evidenția gradul de trăire subiectivă a unei emoții, la nivel subiectiv sunt: electro-encefalograma (E.E.G.), activitatea cardiacă și a sistemului circulator, rata respiratorie, tensiunea musculară, modificările conductanței electrice ale pielii etc”.

„E.E.G.-ul reprezintă o măsură a emoției la nivel fiziologic central. Modalitatea de manifestare este a unei activări cu aspectul unui ritm de intensitate redusă și frecvență ridicată, având ca efect blocarea ritmului alfa sincronizat”. El apare în stările de emoție, depresie, anxietate, agitație etc. oferind indicații cu privire la intensitatea acestora. Măsurile pe care le oferă sunt nespecifice, referindu-se la starea respectiv nivelul de activare determinat de o emoție, însă foarte puțin la tipul emoției.

Activarea cardiacă și a sistemului circulator, prin ritmul cardiac, tensiunea sanguină și vasomotricitate, reprezintă una dintre prezențele cele mai frecvente și mai elocvente ale tabloului indicatorilor psihofiziologici ai emoției.

Ritmul cardiac oferă o dinamică marcată atât de caracterul stimulării emoției, cât și de faptul că acea stimulare este prezentă sau doar expectată. Astfel, emoția legată de prezența concretă a unor stimuli puternic stresanți determină o modificare în sensul accelerării ritmului cardiac, în timp ce doar anticiparea prezenței unor astfel de stimuli are ca efect decelerarea ritmului cardiac.

„Foarte uzitată în evidențierea emoției, tensiunea sanguină reflectă atât ritmul bătăilor inimii (volumul de sânge circulant), cât și tonusul vasomotor local pe unitatea de timp. Gradientele de presiune sanguină pot interesa faza sistolică sau cea diastolică, precum și diferențele dintre acestea la un ciclu sistolă-diastolă.

Ca răspuns la stimulii cu caracter negativ pentru persoană, care provoacă emoția (în condiții de anxietate, stress etc.) are loc o creștere temporară a tensiunii relaționată cu modificări ale ritmicității cardiace sau a vasomotricității.

Efectul modificărilor vasomotorii reflectă creșteri sau scăderi de volum sanguin la nivelul diferitelor părți din corp (deget, mână, braț etc.) rezultat al vasoconstrucției sau vasodilatației din regiunea respectivă.

Nu se poate vorbi despre o modificare pletismografică unică în emoție, vasodilatația sau vasoconstricția putând apărea în funcție de calitatea diferită a emoției (frică – vasoconstricție periferică; rușine – vasodilatație). Uneori ambele reacții pot fi surprinse concomitent prin înregistrări în puncte multiple, deoarece dislocuirea unei cantități de sânge dintr-o regiune a organismului poate determina afluxul crescut de sânge într-o altă regiune”. Modificările cardiovasculare sunt indicatori ai activității fizice existente în emoții, ai specificului calitativ al acestora.

Rata respiratorie evidențiază una din principalele măsuri ale emoției. Aceasta este înregistrată pneumatic la nivelul toracelui și abdomenului – pentru poligraf – sau termoelectric – la nivel nazal. Excitarea centrului respirator bulbar exercită controlul involuntar reflex asupra reglării respirației, care de asemenea poate fi supusă și controlului voluntar.

„Respirația este sensibilă la o varietate de variabile psihologice și modificări organice care însoțesc emoția. Astfel, ritmul și amplitudinea undelor respiratorii, durata lor, raportul inspirație/expirație, blocarea lor etc. sunt afectate de tipul emoției (agresivitate, frică, neliniște, groază etc.) precum și de starea conflictuală care le însoțește” .

Cu toate că nu există stricte valori parametrice sau modele respiratorii care să poată fi atribuite unor tipuri specifice de emoții, indicatorul de față face obiectul unor sofisticate investigații asupra comportamentului simulat în domeniul criminalistic.

„Tensiunea musculară poate fi înregistrată local sau generalizat fie prin intermediul înregistratorilor mecanici, fie, mai modern, prin culegerea potențialelor musculare electrice (E.M.G.). Acest tonus este considerat a fi strâns legat de starea emotivă. Astfel există o corelație pozitivă între E.M.G. din regiunea frontală și prezența anxietății, între înregistrările poligraf pentru micromișcările musculare și comportamentul simulat etc.”.

„Balanța mușchilor scheletici este în general echilibrată, și scăzută în relaxare. În actul motor, în stările emoționale crescute balanța nivelului tensiunii devine nu numai ridicată ci și discontinuă, cauzând tremorul. Emoțiile de intensitate crescută se pot exterioriza în tremor, acesta putând chiar dezorganiza răspunsul motor din momentul respectiv.

Modificările conductanței electrice a pielii reprezintă unul dintre cele mai sensibile măsuri ale activității fiziologice vegetative în emoție. Când activitatea corticală este redusă, iar componenta simpatică predomină conductanța electrică a pielii este mică, curba reacției crescând.

În cazul confruntării repetate cu stimuli nocivi, anxiogeni, conductanța electrică a pielii scade condiționat înaintea impactului cu stimulul, crește în timpul primei faze de acțiune a acestuia după care scade treptat. Folosindu-se o metodă poligrafică au fost obținute schimbări de potențial în raport cu încărcătura emoțională a cuvântului stimul. Paralel cu reacția electrodermică are loc o intensificare a activității glandelor sudoripare, indicatori ai stressului emoțional”.

Toate aceste corelate psihofiziologice și comportamentale ale emoției pot fi întâlnite în cadrul practicii judiciare, mai specific în domeniul detectării comportamentului simulat, având rolul de indici indirecți ai aspectului afectiv care acompaniază persoana în tot ceea ce face.

Capitolul IV

Reacțiile somato-viscerale

O mare cantitate a literaturii funcționale de neuroimagistică a elucidat relațiile dintre structura creierului și funcțiile acestuia, precum și modelele activității funcționale de-a lungul unei varietăți de paradigme funcționale de activare. Reprezentarea parametrică statistică a jucat un rol fundamental în aceste studii, pornind de la metodele părtinitoare de reîntoarcerea plasamentului și cele bazate pe ipoteze privind analiza datelor și facilitarea examinării nepărtinioare voxel – cu – voxel a tuturor regiunilor creierului. Chiar dacă vaste cunoștințe au fost dobândite în ultimii ani, în ceea ce privește regiunile creierului care se activează în timpul sarcinilor diferite, prin folosirea analizei reprezentării parametrice statice pe baza voxelilor, caracterizarea cantitativa a tuturor motivelor spațio-temporale ale activității creierului, față de examinarea voxel cu voxel, aceasta a primit mult mai putină atenție, în special ca mod prin care se deduce „starea mentală” cu ajutorul informațiilor funcționale imagistice. Diferența importantă dintre o analiză bazată pe voxel și analiza unui model spatio-temporal este aceeași ca și diferența dintre analiza univariată (concentrată) și cea multivariată. In mod special, motivul activității creierului nu este numai o adunare de voxeli activi, ci un mod prin care acesta poartă corelații printre voxeli diferiți. Au fost efectuate eforturi notabile pentru analiza motivului activității funcționale, dintre care unele intenționează să folosească aceste metode pentru a clasifica modelele complexe de activare, folosind metodele de învățare mecanice.

Mințirea este un comportament important din punct de vedere legal și social. Limitările specificității metodelor fiziologice disponibile în prezent privind detecția minciunii au îndemnat la explorarea metodelor alternative bazate pe corelările activității sistemului nervos central, cum ar fi electroencefalograma și imagistica prin rezonanta magnetica funcțională. Folosind analizele bazate pe reprezentarea parametrică statistică ale informațiilor mediei grupului de subiecți multipli, câteva studii recente ale imagisticii prin rezonanță magnetică funcțională au demonstrat diferențele din activitatea creierului pentru răspunsurile adevărate și neadevărate, în paradigme experimentale variate.

Emoția, unul dintre cele mai complexe psihologice relevă pe de o parte factori cognitivi și organici pe de o parte și interacțiunea cu multe alte procese pe de altă parte.

Procesele afective sunt fenomene psihice complexe, caracterizate prin modificări fiziologice mai mult sau mai puțin extinse, printr-o conduită marcată de expresii emoționale (gesturi, mimică etc.) și printr-o trăire subiectivă.

În urma conturării a trei moduri de abordare (introspecționist, behaviorist, cognitivist) s-a ajuns la un anumit consens în ceea ce privește sfera afectivității, mai specific, s-a realizat o decelare a componentelor procesului emoțional.

În domeniul psihologiei judiciare, emoția este considerată ca fenomenul tipic al sferei afective, deoarece aceasta, prin modificările psihofiziologice pe care le implică, poate fi supusă unei analize științifice sistematice.

Printre dimensiunile procesului afectiv distingem:

modificări cognitive – procesarea informației stimul venită din mediu, care în funcție de semnificație are rol activator sau nu;

modificări organice, vegetative – creșterea arousal – lui fiziologic, activarea cardiacă și a sistemului circulator, modificări la nivelul motilității gastrointestinale, tensiunii musculare, conductanței electrice a pielii etc.;

manifestări comportamentale: gesturi, reacții, mimică, expresii vocale.

Cele trei dimensiuni ale procesului afectiv nu pot fi luate separat, între ele existând o permanentă interacțiune sincronă, emoția fiind rezultatul conlucrării a trei tipuri de factori: cognitivi, organici și comportamentali. Rezultanta interacțiunii acestor factori se răsfrânge asupra trăirii subiective a persoanei, respectiv a modului cum aceasta resimte situația și se adaptează față de ea.

Bower încearcă să explice modul de declanșare a emoțiilor prin "Modelul Rețelelor Asociaționiste". Potrivit modelului său evenimentele și semnificațiile lor sunt reprezentate în termeni de concepte și de legături asociaționiste, în cadrul unei rețele semantice. Nodurile rețelei corespund unor concepte și evenimente specifice, fiind reprezentate prin clusteri. Reactualizarea situației sau evenimentului se realizează prin răspândirea activărilor în cadrul rețelei; evenimentele și conceptele sunt activate în momentul în care activarea nodurilor și unităților rețelei depășește o "valoare prag". Fiecărei emoții distincte îi corespunde un nod specific în cadrul rețelei, iar declanșarea emoției este complementară cu activarea nodului corespunzător. Există o conexiune între nodurile emoționale și cele conceptuale, activarea unuia determinând și activarea celorlalte noduri relaționate (în funcție de ponderea legăturilor) având ca efect trăirea, la nivel subiectiv, unei stări asemănătoare cu cea din situația care a dus la întărirea legăturilor dintre noduri.

Referirea la cele două modele explicative nu a fost deloc întâmplătoare, ea având o strânsă legătură cu studiile făcute în domeniul detectării comportamentului simulat.

Conform cu teoriile descrise anterior apărea problema referitoare la – "ce anume determină reacțiile vegetative în momentul testării subiectului cu tehnici destinate detectării comportamentului simulat?". În literatura de specialitate există puncte de vedere care susțin că modificările psihofiziologice, evidențiate prin testare, sunt determinate de gradul de percepere a riscului de a fi detectat (implicând o evaluare primară/secundară a situației), având ca suport teoretic cercetările efectuate de Lazarus. De asemenea, alte păreri în acord cu teoria postulată de către Bower, susțin că modificările psihofiziologice sunt determinate de situația (stimul) de testare, cu rol activator, care determină pentru subiect trăirea unei stări asemănătoare cu cea din momentul săvârșirii infracțiunii.

Istoricul tehnologiei detectării de minciuni este fascinant și, la un nivel fundamental, metodele detectării de minciuni se bazează pe aceiași ipoteză. Cele mai multe metode de detectare de minciuni se bazează pe faptul că există niște schimbări fiziologice detectabile în organismul uman atunci când mințim. În anul 1000 înainte de Hristos, chinezii au găsit o metoda primitivă pentru detectarea minciunilor care presupunea ca suspectul să mestece pudra de orez. Dacă pudra mestecată de acuzat rămânea uscată, acesta era găsit vinovat. Din punct de vedere al acestei metode există presupunerea că scăderea salivației are o strânsă legătură cu frica.

Poligrafele moderne se bazează pe faptul că schimbările activității electrodermale, presiunii sângelui și respirației sunt asociate cu mințitul. Un poligraf modern, ca și pudra de orez, nu detectează minciunile în mod direct. Poligraful detectează doar activitatea fiziologică despre care se crede că este asociată cu minciuna.

Un test poligraf de bază implică un interviu inițial cu un examinator urmat de un set de întrebări puse unui subiect conectat la poligraf. Există două tehnici cunoscute de interogare – testul întrebărilor de control și testul conștiinței vinovate. Testul întrebărilor de control încearcă să solicite un răspuns standard la stres și face o comparație schimbările fiziologice asociate acestui standard cu cele corespunzătoare întrebărilor de control și test. Testul conștiinței vinovate este diferit. Subiectului care este testat îi este descrisă scena infracțiunii. O dată ce interogatoriul este complet, rezultatul examinării este dat în funcție de schimbările fiziologice în urma vizionării unor detalii de la locul infracțiunii.

Pentru a lua în considerare precizia dispozitivelor pentru detectarea minciunilor ar fi util să dăm o definiție a minciunii. Mințitul este o acțiune universală și frecventă întâlnită la om, deși este clar că o definiție precisă a minciunii nu poate fi dată. Cea mai comună trăsătură a minciunii este intenția de a înșela, deși, chiar și acest aspect este controversat. De exemplu, Toma de Aquino susține că transmiterea unei informații false este minciună chiar dacă mincinosul știe sau nu că informația este falsă. Toate metodele moderne de detectare a minciunii presupun că minciuna este intenționată, cu scop precis și că se depune efort conștient în a minți. Cu toate acestea, având în vedere că există multe tipuri de minciuni și mincinoși, această presupunere este discutabilă. Unele dintre cele mai groaznice minciuni pot veni din partea unor psihopați care simt puțină emoție în timp ce mint sau din partea celor care își cred propriile minciuni. Pot de asemenea exista diferențe semnificative la cei care mint în funcție de cultura din care fac parte sau în funcție de sistemul lor de valori. Dat fiind faptul că există o mulțime de tipuri de minciuni și reacții fizice, nu este de mirare că metodele de detectare a minciunii nu sunt sigure.

In unele țări, dovezile obținute cu poligraful atârnă foarte greu. De exemplu, în Bruxelles, Poliția Federală Belgiană, angajează în fiecare an trei experți specializați în tehnica poligraf care testează peste 300 de suspecți. Cu toate acestea, este cunoscut faptul că în Statele Unite rezultatele testului poligraf nu sunt întotdeauna precise. Asociația Americană a Poligrafelor susține că testele cu poligraf sunt precise în proporție de 80-98%. In ciuda acestei afirmații, unele experimente au avut rezultate chiar de 67%.

Testele poligraf se bazează pe faptul că răspunsurile date în mod automat arată în mod clar minciuna. Cu toate acestea, acest lucru nu este întotdeauna valabil. Există multe situații confuze, variabile și comportamente diferite care pot duce la răspunsuri automate și pot face ca rezultatele poligrafului să fie inexacte. Deoarece testele poligraf provoacă excitare, acestea pot fi folosite pentru a identifica vina și frica. Oamenii pot suferi de frământări interioare atunci când mint; de asemenea, pot suferi și de stres fiziologic din cauza faptului că sunt interogați. Senzațiile de frică și vină pot fi experimentate în timpul unui test poligraf din mai multe motive în afară de minciună. De asemenea, dacă cel care minte nu se simte vinovat sau nu simte frică, minciuna lui poate rămâne nedetectată.

In ciuda acestor inexactități, piața poligrafelor pentru detectarea de minciuni înflorește.

Întrebările legate de precizie și măsurători greșite nu aduc în discuție partea etică a acestor detectoare de minciuni. Christopher H. Pyle scrie – „chiar dacă cei care operează aceste aparate ar putea detecta minciuna cu o precizie infailibilă și nu ar acuza niciodată un om nevinovat, tot ar trebui să le refuzăm serviciile”. Un motiv des întâlnit pentru a refuza comercializarea dispozitivelor pentru detectarea de minciuni este posibilitatea folosirii forțate.

Cu excepția angajaților agențiilor guvernamentale și a companiilor care oferă pază și protecție, folosirea poligrafelor asupra angajaților este interzisă în Statele Unite prin Actul Federal de Protejare a Angajaților împotriva Poligrafelor din 1998. Acest act interzice angajatorilor „să solicite, să ceară sau să sugereze, în mod direct sau indirect unui angajat sau viitor angajat să se supună oricărui test cu detectorul de minciuni”.

Un aspect foarte dezbătut este întrebarea dacă scanerele RMNf încalcă dreptul la confidențialitatea mentală internă. Acest aspect este și mai deranjant ținând cont de importanța confidențialității mentale.

Richard Glen Boire scrie:

„Nimic nu este mai privat, mai intim, care să aparțină mai mult sferei suveranității individuale decât mediul intern al minții sau intelectului persoanelor. Dreptul unei persoane la libertate, autonomie și confidențialitate asupra propriului intelect este situat în nucleul a ceea ce înseamnă a fi o persoană liberă”.

Din cauza temerilor că tehnologia poate invada acest sanctuar interior al minții, câțiva specialiști în etică neurologică au introdus termenul de libertate cognitivă care să descrie dreptul la confidențialitatea gândurilor și la menținerea proceselor de gândire ale individului private față de ceilalți, cu excepția cazului în care se acordă consimțământul.

In articolul lor „Neurotehnologii în curs de dezvoltare pentru detectarea de minciuni – promisiuni și pericole”, P.R. Wolpe și colaboratorii ne avertizează despre pericolele pe care le prezintă tehnologiile cu scanare RMNf asupra libertății cognitive. Ei susțin că din cauza folosirii detectoarelor de minciuni cu tehnica RMNf, „ar trebui sa definim pentru prima dată parametrii dreptului unei persoane la libertate cognitivă”, limitele în care statul are dreptul să vadă procesul de gândire al unui individ cu sau fără consimțământul acestuia, și utilizarea corespunzătoare a acestor informații într-un cadru civil, medico-legal sau de siguranță”

Studiile privind modificările psihofiziologice pe care le implică emoția arată că putem supune unei analize științifice sistemice acest domeniu.

Domeniul psihologiei judiciare s-a dezvoltat în decursul istoriei și au apărut mai multe metode de detectare a minciunilor. Toate se bazează pe schimbările psihofiziologice detectabile în organismul uman când mințim.

Poligraful detectează activitatea fiziologică asociată cu minciuna și implică un o procedură specifică desfășurată cu un examinator specializat în domeniu.

Capitolul V

Pregătirea în vederea testării

Respectarea cu rigurozitate a procedurii de examinare cu tehnica poligraf, de către cei care utilizează această tehnică în vederea detectării comportamentului simulat, asigură exactitatea în examinare, orientând just cercetările curente și ajutând la elaborarea de noi ipoteze de lucru în cauzele cu autori necunoscuți.

Examinările efectuate se realizează cu acordul scris al persoanei examinate, fapt evidențiat prin semnarea „Declarației de consimțământ”, refuzul examinării neavând efecte juridice (Anexa nr.1).

5.1 Pregătirea subiecților

Pentru subiecții ce vor fi examinați se au în vedere următoarele:

anterior, au avut asigurate condiții de odihnă și alimentație normală;

au fost într-o stare psiho-medicală normală;

nu au fost supuși unor anchete prelungite iar dacă acestea au avut loc, au fost întrerupte cu cel puțin 3 zile înainte de testare;

nu au fost amenințați cu examinarea, deoarece determină apariția reacțiilor parazite care împiedică formularea indicilor cerți;

nu au fost testate persoane sub influența băuturilor alcoolice sau a medicamentelor care influențează funcțiile sistemului nervos central;

nu s-au făcut împotriva persoanelor aduse la testare amenințări, constrângeri, promisiuni sau îndemnuri, factori care pot vicia rezultatul examinării;

nu se efectuează examinări poligraf pentru persoane care recunosc săvârșirea faptelor penale în afara laboratorului poligraf.

Următoarele categorii de persoane nu sunt supuse testării poligraf:

femeile ce sunt însărcinate sau cele care se află în perioada de alăptare;

minorii sub 18 ani;

alcoolicii

persoanele ce suferă de afecțiuni psihice;

persoanele care sunt sub tratament medical si nu poate fii întrerupt;

orice alte persoane neconsiderate apte de către examinator.

5.2 Elaborare test

Examinarea se va efectua pe baza dispunerii legale de efectuare a expertizei.

Testul pe care examinatorul îl va folosi pe durata examinării prin tehnica poligraf va ține cont de chestionarul cu problematica solicitată de organul de cercetare penală/instanța de judecată.

În cadrul interviului pre-test

subiectului i se prezintă expertul oficial/specialistul care va efectua examinarea;

i se aduc la cunoștință drepturile și motivele pentru care urmează a fi examinat;

se consemnează datele biografice;

se evaluează starea de sănătate psihică și fizică a subiectului;

se prezintă și se revizuie chestionarul utilizat la testare;

la finalul interviului pre-test subiectului s-e prezintă „Declarația de consimțământ la examinare” și este încunoștințat că are dreptul să refuze testarea. În cazul acceptării examinării, a semnat declarația de consimțământ;

pentru obținerea în examinări a unor rezultate cât mai concludente și pentru evitarea epuizării fiziologice a subiectului a fost contraindicat:

să se efectueze mai mult de 5 teste cu un subiect într-o singură zi;

să se examineze mai mult de 3 persoane într-o zi;

să se organizeze examinări după ora 17.00

Stabilirea condițiilor de înregistrare

Demararea examinării începe cu verificarea condițiilor de mediu și pregătirea aparaturii. Camera de examinare îndeplinește criteriile necesare unui astfel de experiment, și anume:

5.3.1 Condiții ambientale

încăperea de examinare a fost climatizată, temperatura din interiorul acesteia fiind reglată în funcție de anotimp pentru ca temperatura a mediului ambiant care să nu creeze disconfort subiectului examinat, de regulă între 200C și 220C, nici prea mică pentru a nu provoca contracții musculare suplimentare nedorite pe timpul experimentului, care pot denatura calitatea înregistrării, nici prea mare pentru a nu provoca stări de transpirație suplimentară, creșterea artificială a tensiunii arteriale sau alte stări conexe deficitare experimentului.

temperatura mediului ambiant este obligatoriu să fie optimă pentru buna funcționare a aparaturii folosite în cadrul experimentului pentru a nu crea diminuarea capacitatea de percepție a senzorilor aparatului poligraf și de a nu afecta calitatea înregistrărilor.

5.3.2 Condiții temporale

laboratorul este o încăpere liniștită, insonorizată, fără zgomote străine;

camera este sobră în privința mobilierului și zugrăvelii;

nu există nici un ornament, tablouri sau alte obiecte care ar putea într-un fel oarecare sa abată atenția persoanei în curs de examinare, sau care i-ar putea permite să le folosească pentru eforturi de evaziune psihologică;

persoana investigată nu a fost plasată în fața unei ferestre sau unei alte camere în cursul testului, din cauza distragerilor exterioare posibile, care pot afecta răspunsurile testului;

dispozitivele de iluminare sunt fixate pe tavan pentru a îndeplini condiția de a nu direcționa lumina direct spre fața subiectului, dar nici nu îl împiedică pe examinator să surprindă expresiile faciale ale persoanei examinate;

nu există o lumină orbitoare pe examinator deoarece aceasta va interfera cu observațiile examinatorului și poate deforma expresivitatea fizionomică a examinatorului cu privire la înțelegere, simpatie, etc.;

sursele de lumină naturale și artificiale existente în camera de examinare nu au creat un efect de contre-jour pentru aparatura de înregistrare video, pentru a nu crea un contrast puternic între lumină și întuneric care pot afecta analiza și exploatarea ulterioară a înregistrării video și ascunderea unor detalii strict necesare pentru determinarea parametrilor înregistrați ai micro-mișcărilor globilor oculari pe timpul experimentului;

podeaua încăperii de examinare va fi acoperită cu gresie uni (orice model, desen fiind interzise) pentru a preîntâmpina distragerea atenției subiectului de la problematica testului;

s-a evitat folosirea unor culori vii, aprinse atât la pereți, cât și la mobilier sau pardoseală (principiile psihologiei experimentale arată că astfel de culori activează diferit diverse blocuri funcționale ale organismului).

5.3.3 Condiții examinare

nu a fost admisă prezența altor persoane decât cea a examinatorul, în laborator, deoarece prezența altor persoane constituie stimuli prosexigeni, care vor influența negativ înregistrările fiziologice și vor influența în mod serios rezultatul examinării;

excepție fac translatorii care sunt admiși în laboratorul de examinare pentru cazurile în care sunt implicați cetățeni străini.

Examinatorul a respectat următoarele reguli deontologice:

a verificat și a respectat dacă sunt îndeplinite condițiile legale pentru efectuarea examinării;

s-a abținut de la efectuarea examinării dacă este soț, rudă sau prieten cu subiectul examinat;

nu s-au efectuat examinări în cazurile în care sunt implicate persoane din agentul economic în care lucrează;

în cazul cetățenilor străini a apreciat necesitatea efectuării examinării prin intermediul unui translator;

examinatorul a purtat obligatoriu halat alb;

a fost interzis ca pe parcursul examinărilor să abordeze sau să dezvolte cu persoana examinată subiecte despre religia din care face parte, probleme care presupun discriminări rasiale sau convingerile sale politice.