Metode de Combatere a Infractionalitatii. Metoda Criminal Profiling Aplicabilitate In Prevenirea Si Combaterea Actelor de Crima Organizata

CAPITOLUL 3

METODE DE COMBATERE A INFRACȚIONALITĂȚII. METODA CRIMINAL PROFILING –

APLICABILITATE ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA ACTELOR DE CRIMĂ ORGANIZATĂ

3.1. Definirea tehnicii de criminal profiling

După o ușoară creștere la mijlocul anilor ’90, infracțiunile în general, cu excepția omorurilor au cunoscut o ușoară scădere. Pe lângă omoruri, cele mai grele de anchetat sunt infracțiunile în serie. În încercarea de a ajuta la identificarea și arestarea acestui gen de infractori, mulți dintre criminologi au lansat teorii și metode specifice. De cele mai multe ori, acești infractori sunt inteligenți și le crează plăcere să pună în dificultate organele de anchetă. Sistemul cunoscut de toată lumea poartă denumirea de profiling, iar totalitatea tehnicilor folosite sunt cunoscute sub denumirea de criminal profiling.

Dat fiind caracterul interdisciplinar al criminal profiling exsită mai multe definiții, însă nu greșim dacă ne referim la el ca fiind o tehnică prin intermediul căreia se identifică trăsături ale infractorului prin analizarea atentă a locului infracțiunii, de unde se pot trage concluzii cu privire la comportamentul agresorului din timpul săvârșirii infracțiunii.

O altă definiție este dată de către Hickey care se referă la criminal profiling ca fiind procesul prin intermediul căruia sunt identificate trăsături de personalitate, tendințe comportamentale, posibilă locație geografică și informații cu privire la aspecte demografice ale unui făptuitor, bazându-se pe informațiile culese prin analizarea infracțiunii și a modului de săvârșire.

Deși definițiile de mai sus sunt cuprinzătoare la privire la noțiunea de criminal profiling, cea mai complexă definție îi aparține lui Geberth care vede profilingul ca pe o tehnică medico – legală care le funizează organelor de anchetă informații care le ajută să identifice tipul infractorului prin trăsăturile de personalitate similare cu ale altor infractori care au savârși același gen de infracțiuni.

Astfel, putem concluziona că tehnica de criminal profiling reprezintă procesul prin care sunt analizate comportamentul și acțiunile din timpul săvârșirii unei infracțiuni cu scopul de a identifica trăsături ale infractorului.

După ce sunt trasate trăsăturile principale, urmează procesul analizării acestora și a persoanelor la care întâlnim respectivele trăsături pentru a putea fi excluși cei care din diverse motive nu se pot face vinovați de săvârșirea respectivei infracțiuni.

În acest sens, este important să facem și diferența dintre criminal profiling și racial profiling. Astfel, cum am stabilit mai sus, criminal profiling se referă la anliza unei/ unor infracțiuni pentru a identifica făptuitorul, pe când racial profling are în vedere posibilii făptuitori, dată fiind natura infracțiunii.

De asemenea, trebuie făcută distincția între criminal profiling și intelligence based profiles. Deși intelligence profiles evidențiază informații demografice cu privire la un anumit individ, trebuie recunoscut faptul că aceste profile reprezintă, de fapt, o compilație de particulatirăți cunoscute ale unui anumit care a mai săvârșit sau a fost suspectat de săvârșirea unei asemenea infracțiuni.

Trebuie evitată și analogia dintre criminal progiling și probele ADN deoarece profilele ADN sunt strâns legate de investigația criminalistică și presupun potrivirea mostrei ADN preluată de la suspect cu cea găsită la locul infracțiunii. Probele ADN sunt acceptate fără excepție de către instanțele de judecată din întreaga lume.

În cele din urmă, aducem în discuție și distincția dintre criminal profiling și profilul psihologic. Într-adevăr, profilul psihologic sau profilul personalității se referă, în practica psihologică, la evaluarea și adianosticarea unui anumit pacient, pe când criminal profiling reprezintă examinarea unei infracțiuni pentru a identifica comportamentul manifestat la momentul săvârșirii ei și în urma analizării comportamentului se generează o desciere a individului cel mai probabil să manifeste acel timp de comportament.

3.2. Istoria tehnicii de criminal profiling

Contrar opiniei că tehnica de criminal profiling este relativ nouă, unul dintre cele mai vechi exemple îl găsim în lucrarea „Hippias Maior” a lui Platon, unde se sugera că urâțenia era un semn al imperfecțiunilor ontologice și arăta un deficit de raționalitate.

Interesant este faptul că una dintre primele aplicări practice ale simbiozei dintre comportament și personalitate în contextul unei investigații criminale apare în timpul Angliei victoriene, în regiune Whitechapel, unde avusese loc o serie de cinci omoruri sadice care păreau aleatorii. Divizia de Investigare a Criminalității din Londra a solicitat ajutorul doctorului Thomas Bond. Această serie de crime urma să devină legendară, iar făptuitorul cunoscut sub numele de Jack the Ripper.

Pentru a putea identifica fpătuitorul, dr. Bond a fost solicitat să analizeze probele adunate de către investigatori în legătură cu cazul, iar raportul lui a inclus evaluară ale comportamentului infracțional manifestat în timp săvârșirii infracțiunii:

„… toate cele cinci omoruri au fost comise, fără nicio îndoială, de aceeași persoană. În primele patru cazuri gâturile par să fie tăiate de la stânga la dreapta, iar în ultimul caz, din pricina mutilării excesive, este imposibil de stabilit cum a fost făcută tăietura. Toate indiciile mă fac să concluzionez că femeile erau întinse pe jos când au fost omorâte”.

De asemenea, el a inclus în raport și câteva precizări cu privire la caracteristicile posibile ale infractorului:

„… În fiecare caz tăieturile au fost făcute de către o persoană care nu are cunoștințe medicale. Din punctul meu de vedere nu are cunoștințe de măcelar sau orice altă persoană obișnuită să taie animale moarte”.

„… Este o persoană care suferă de manii erotice. În aparență, infractorul apare ca un bărbat mai degrabă inpfensiv, de vârstă mijlocie, bine îmbrăcat. Este o persoană singuratică, cel ami probabil fără ocupație, cu un venit mic”.

Ce șochează la evaluare dr. –ului Bond este faptul că deși aceste lucruri scrise acum mai bine de 120 de ani se regăsesc și în profiluri multor infractori contemporani. Aceast raport reprezintă o încercare de stabilire a făptuitorului fiecărei victime pentru a se decide dacă suntem în situația unui criminal în serie sau nu. Acest răspuns poate fi găsit numai după analiza a modus operandi.

3.3. Psihologia infracțiunilor violente în serie

3.3.1. Tehnica de criminal profiling în practică

Una dintre condițiile de bază necesare interpretării trăsăturilor comportamentale din momentul săvârșirii infracțiunii o reprezintă atenția la detalii. Într-adevăr, la prima analiză a scenei infracțiunii, când însă se urmărește protejarea și conservarea acesteia în vederea prelevării probelor, multe detalii pot fi scăpate. Mai este și problema identificării profilerului cu victima sau a victimei cu un membru al familei, situație care îi îngreunează gândirea din cauza emoțiilor. De aceea, calitatea fotografiilor judiciare trebuie să fie cea mai bună; analiza acestora, dublată de analiza probelor fizice, este modalitatea cea mai sigură în evidențierea trăsăturilor făptuitorului.

În timpul analizării scenei infracțiunii, investigatorul trebuie să răspundă unor întrebări: Care a fost firul evenimentelor? Cum s-a întâlnit victima cu făptuitorul: a fost luată prin surprindere sau atacatorul a ademenit-o? Făptuitorul a fost nevoit să imobilizeze victima pentru a o putea controla? Mutilarea a intervenit înainte sau după moartea victimei? Care a fost motivul crimei? Se găsesc printre probe elemente care nu erau necesare pentru săvârșirea infracțiunii, dar au fost totuși folosite de către atacator?

Răspunsul la ultima întrebare are menirea de a stabili dacă există vreo semnătură a unui infractor în serie, dacă investogatprii au de-a face cu un criminal în serie. Prin răspunsul la întrebarea cum s-a întâlnit victima cu infractorul se poate stabili gradul de inteligență al acestuia (dacă a ademenit victima nivelul acestuia de inteligență este unul ridicat), dacă a atacat-o pe la spate se poate vorbi despre o lipsă de încredere a infractorului în propria persoană. La întrebarea referitoare la mutilare se poate stabili nivelul de sadism pe care îl manifestă infractorul: dacă a mutilat victima cât încă era în viață ne aflăm în fața unui criminal lipsit de empatie, cu o nevoie crescută de a-și pune în practică fanteziile. Astfel, se realizează personificarea criminalului.

Pentru a putea stabili acuritatea tehnicii de criminal profiling în rezolvarea investigațiilor, au fost realizate mai multe studii. Astfel, potrivit lui Pinizzotto, un studiu realizat de către profilerul FBI John Douglas arată o rată destul de mare a utilității tehnicii de criminal profiling în rezolvarea cazurilor:

Graficul nr. …

Așadar, dintr-un număr total de 192 de cazuri în care a fost cerut ajutorul profiler-ilor , 46 dintre acestea au fost rezolvate prin folosirea tehnicii de criminal profiling. Când au fost întrebați în ce măsură i-au ajutat specialiștii în domeniu, 72% dintre cei intervievați au spus că indiciile oferite de profiler au condus în mod direct ancheta, 20,4% dintre ei au precizat că informațiile primite de la profiler au condus la localizarea probabilor suspecți, 17% dintre respondenți au afirmat că prin datele primite de la profiler au reușit să identifice suspecți, iar 5,6% dintre anchetatori s-au bucurat de ajutorul oferit de specialist în timpul audierii suspecților.

Un alt studiu este cel realizat în anul 1993, în Olanda, de către Jackson van

Koppen and Herbrink, unde un număr de șase polițiști care au lucrat cu profileri FBI au fost intervievați despre ajutorul primit de specialiști în arestarea infractorilor. Rezultatele arată astfel:

Graficul nr. …

Așa cum rezultă și din graficul de mai sus, unul dintre polițiști a considerat utilă colaborarea cu profiler-ul Fbi deoarece acesta nu a adus informații noi în investigație, în cât ce doi dintre ei au fost foarte încântați de această colaborare, iar ceilalți trei au considerat de ajutor sfaturile profiler-ului, însă nu au avut rezultatele dorite pentru că specialistul FBI a expus doar câteva caracteristici, însă nu pe toate, lucru ce a determinat o analiză prea generală a infractorului.

Al treiles studiu este cel realizat de Copson în anul 1995, intervievații fiind ofițeri de poliție din Regatu Unit al Marii Britanii. Rezultatele studiului arată de 82,6% dintre ofițerii de poliție intervievați au considerat de mare ajutorul intervențiile profiler-ilor, iar 92,4% dintre ei ar dori sa mai lucreze cu speciliști FBI. Persoanele respondente au considerat de util ajutorul profiler-ilor din următoarele motive:

Graficul nr. …

În cele mai multe dintre cazuri, specialiști FBI au ajutat ofițerii englezi să înțeleagă mai bine cazul, fiind urmate situațiile în care au indicat noi linii de anchetă. În mai puține situații, informațiile acestora au ajutat la rezolvarea cazului și numai în 2,7% dintre cazuri au ajutat la identificarea infractorului.

Unul dintre cele mai recente studii a fost realizat în anul 2001de către Trager and Brewster. Au fost intervievați ofițeri de poliție de la 46 de secții de poliție din Statele Unite ale Americii.23 dintre departamente au completat de mai multe ori chestionarul, dat fiind faptul că au lucrat în repetate rânduri cu profileri.

Din punctul de vedere al ofițerilor de poliție, 62,2% au fost mulțumiți de colaborarea cu specialistul FBI, 58,1% dintre ei spun că profiler-ul le-a direcționat investigația spre găsirea infractorului, 52,4% dintre ei au confirmat că le-a fost prezis comportamentul viitor al atacatorului, în timp ce 37,8% dintre cei chestionați au fost ajutați de informațiile primite de la profiler la identificarea suspectului.

În ceea ce privește informațiile primite de la profileri, situația arată astfel: în 74,4% dintre cazuri au fost identificate nevoile psihologice ale infractorului, 67,7% dintre respondeți au primit sfaturi despre interogarea suspecților, în 63,2% specialistul în criminal profiling a stabilit corect nivelul de educație/ IQ-ul infractorului, în 61,5% dintre cazuri au fost veridice informațiile privind starea mentală a atacatorului, în timp ce în 56,8% au fost stabilit cu acuratețe condițiile în care locuia infractorul. 51,4% dintre ofițerii de poliție au primit informații corecte cu privire la starea civilă a atacatorului, iar în puțin peste 40% dintre cazuri s-au stabilit cu acuratețe trăsăturile fizice ale vinavutului (45,7%), ocupația (44,7%) și informațiile relevante despre familie (42,4%).

Deși studiul a fost unul complex, nu s-a putut stabili, așa cum arată și rezultatele, nivelul de satisfacție al ofițerilor de poliție în ceea ce privește folosirea tehnicii de criminal profiling.

3.3.2. Caracteristicile criminalului în serie

Interesul și groaza populației a crescut cu certitudine în ceea ce privește criminalii în serie. Cu fiecare crimă, parcă se dezbracă tot mai mult de haina umanității, lăsând în urmă doar temere și șoc. Deși există peste tot în lume, numărul cel mai mare de criminali în serie poate fi găsit în Statele Unite ale Americii, unde, mai mult de 200 de persoane devin anual victime ale acestui gen de infracțiuni. Din păcate, acest gen de infractori nu se oprește până nu sunt arestați.

Probabil cea mai complexă definiție dată criminalului în serie îi aparține lui Steven Egger conform căreia „O crimă în serie se constituie atunci când unul sau mai mulți indivizi comit o a doua omucidere și/sau altă crimă ulterior; este fără predeterminare (nu există o relație prealabilă între autor și victimă); survine într-un moment distinct și, aparent, nu are nicio legătură cu omuciderea inițială, fiind, în general, comisă într-o zonă geografică diferită. Mobilul nu este tentația câștigului material, ci pare să fie dorința de a-și exercita puterea asupra victimelor. Acestea din urmă pot avea o valoare simbolică, sunt percepute ca fiind neînsemnate și se află, cel mai adesea, în imposibilitatea de a se apăra singure sau de a-i alerta pe ceilalți. De asemenea, ele sunt frecvent percepute ca nefiind prea puternice, din pricina situației lor în timp și spațiu sau a statutului lor în mediul căruia îi aparțin.”

Motivele crimelor în serie sunt diverse. Astfel, variază de la infractori care doresc să-și pună în aplicare fanteziile, la asistente care se joacă “de-a Dumnezeu”, până la oameni cu probleme psihice care ucid prostituate pentru a le pedepsi pentru păcatul lor. Așadar, dată fiind diversitatea motivelor, misiunea organelor de anctetă este una foarte grea.

Mai mult decât atât, criminalii în serie sunt, de cele mai multe ori, niște persoane cu o înfățișare care ne determină să îi consierăm indivizi “de încredere”, foarte buni la a se prezenta. Nivelul lor ridicat de intelignță le permite să fie credibili, lucru care îi face foarte periculoși. De asemenea, sunt inventivi, astfel încât modalitatea lor de a găsi victime diferă de la a juca anumite rolui (de exemplu, o persoană de la firma de cablu sau un polițist care răspunde la un apel) până la a aborda victimele direct pe stradă. De aceea, mulți în consideră reprezentativ pe Theodore Bundy când se referă la criminali în serie, în special datorită șarmului și inteligenței sale.

Totuși, aspectul fizic plăcut nu este o trăsătură definitorie pentru acest gen de infractori. Mulți pot fi văzuți ca persoane urâte, analizându-le din punct de vedere al standardelor convenționale. Printre ei, se regăsește nu număr mare de indivizi care au renunțat la școală, însă, în general, marea majoritate apar ca fiind persoane normale. De exemplu, criminalul în serie din Baton Rouge, Derrick Todd Lee, care a avut probleme în timpul școlii din cauza IQ-ului scăzut, era considerat un vecin prietenos care făcea grătare pentru prieteni și vecini și conducea un grup de studiu al Bibliei. Așadar, el nu se potrivește profilului tipic al criminalului în serie, fiind mai degrabă văzut ca tipul predicatorului.

În Statele Unite ale Americii s-a realizat un studiu pe baza statisticilor referitoare la un număr de 558 de criminali în serie care au acționat începând din anul 1900. Astfel, s-a concluzionat că numărul bărbaților criminali în serie este cu mult mai mare decât al femeilor, așa cum reiese și din graficul următor:

Graficul nr. …

Dintr-un total de 558 de criminali în serie, 480 dintre ei sunt bărbați dintre aceștia fiind albi), iar restul de 78 de indivizi sunt femei. Din totatul bărbaților criminali în serie, aproximativ 82% sunt de culoare albă, 15% sunt negrii, hispanici sunt în proporți de 3,6%, restul fiind criminali în serie de altă rasă, etnie, după cum se arată în studiul amintit mai sus.

Diferențe apar în ceea ce privește vârsta la care încep crimele în serie:

Graficul nr. …

Așadar, din total de 480 de bărbați criminali în serie analizați în prezentul studiu, aproximatix 198 dintre ei și-au început activitatea infracțională după împlinirea vârstei de 20 de ani, iar 140 dintre ei după 30 de ani. Un număr destul de ridicat de persoane dintre persoanele analizate au început crimele în serie înainte de a împlini 20 de ani (62 de persoane), dar și după împlinirea vârstei de 40 de ani (59 dintre ei), în timp ce 21 de indivizi au început să comită crime în serie după 50 de ani.

De remarcat faptul că minorii nu apar în acest studiu, deși și printre ei sunt cazuri izolate de „arhangheli ai crimei”, fiind văzuți ca niște persoane „debusolate”.

De exemplu, tânărul Jesse Pomeroy, născut în sudul Bostonului, Statele Unite ale Americii, în anul 1860. La vârsta de doar 11 ani a atacat și torturat un număr de șapte băieți, motiv pentru care a fost trimis, doi ani mai tarziu, la Școala de corecție. După eliberare, acesta a escaladat la omor, luând viața unei fetițe de 11 ani și a unui băiat de 14 ani. La momentul arestării acesta a mărturisit încă 27 de omoruri, însă doar 12 cadavreau au fost recuperate.

În ceea ce privește preferințele criminalilor în serie în ceea ce privește victimele, studiul arată următoarele rezultate:

Graficul nr. …

Așa cum rezultă și din graficul de mai sus, cei mai puțin dintre criminalii în seria aleg sa-și omoare cunoștințele (11 din cei 480 analizați) sau membrii ai familiei (20 dintre ei). Relativ puțini intră în categoria „Îngeri ai morții” – 38 dintre criminalii în serie incluși în studiu.

Victime minore au fost înregistrate în infracțiunile comise de 52 dintre criminali, pe când adulții au picat victimelor a 198 de criminali în serie, 39 dintre aceștia omorând bărbați, iar resul de 159 femei.

Pentru 59 dintre criminalii analizați, victimele preferate erau prostituatele, în timp de nu număr de 102 indivizi condamnați pentru crime în serie nu aveau stabilit un gen anume, omorând la întâmplare persoane din mai multe categorii.

Criminalii în serie urmăresc, așadar, persoane pe care le pot urmări, captura, controla și omorî pentru a-și satisface impulsurile sadice și fantetiile violente.

În ceea ce privește criminalele în serie, preferințele lor cu privre la victime diferă puțin:

Graficul nr. …

În timp ce puțini criminali în serie alegeau ca victime membrii familei, în cazul criminalul în serie persoanele din această categorie par să fie victimele preferate (pentru 42 dintre criminalele în serie incluse în studiu). Acest lucru arată că femeile se simt mai confortabil să omoare persoane cu care interacționează, care dezvoltă o relație de dependență față de ele, după cum arată și numărul mare de victime pacienți (13 dintre cele 78 de criminale în serie analizate preferă pacienții).

Rezultatele studiului arată că pentru 10 dintre criminalele în serie incluse în statistici, victimele preferate erau copiii, cum a fost și cazul lui Marybeth Tinning Schenectady din New York, care a fost suspectată că și-a omorât toți cei 9 copii, pentru a atrage simpatia celor din jur. Ea a fost condamnată la 20 de ani de închisoare, găsindu-se dovezi doar pentru uciderea unuia dintre copii.

Prostituatele nu reprezintă un interes ridicat pentru criminalele în serie, însă există un număr relativ mare de 7 criminale în serie care nu au stabilit un gen anume. Reprezentativă pentru această categorie este Aileen Wuornos, o prostituată din Florida, care a ucis 7 bărbați în decurs de un an. Ea se distingea prin modus operandi, acesta fiind asemănător cu al unui criminal în serie.

Profilul criminalului în serie are în vedere și locația din punct de vedere geografic unde el comite omorurile. În prezentul studiu, rezultatele sunt următoarele:

Graficul nr. …

După cum rezultă din graficul de mai sus, 406 dintre criminalii al căror comportament a fost analizat au ales să comită înfracțiunile la nivel local, în apropierea casei sau a locului de muncă, în zone cunoscute de ei.

Într-un număr mai mic găsim criminali în serie care acționează la nivel regional (88 dintre cei analizați) sau la nivel național, cei care străbat distanțe mari pentru a putea omorî persoane. Scopul este de a îngreuna activitatea organelor de acnhetă, astfel încât să nu poată face legătura dintre victimă și infractor. Așadar, criminalii în serie sunt persoane cu locuri de muncă și familii, care merg duminica la biserică și ucid în timpul liber.

Totuși, nimeni nu a descoperit ce se petrece cu adevărat în mintea unei persoane atunci când simte impulsul de a ucide sau când ajunge să își pună în practică planul macabru. Când auzim de o asemenea situație, în primul rând ne întrebăm de ce persoana respectivă nu poate să conștientizeze gravitatea faptelor sale, ce conexiuni se petrec între sinapsele neuronale de ajunge să nu mai poată distinge binele de rău. În principiu, ne gândim la criminali ca fiind persoane fără discernământ, însă realitatea ne constrazice dat fiind faptul că în multe situații omorurile par să fie rezultatul unei descătușări a instinctelor animalice, iar în acest caz putem afirma că e aflăm în fața unui caz patologic, care depășește cu mult limitele unui așa-zis impuls de moment.

De aceea considerăm util să aplicăm metoda determinismului strict al proceselor mintale a lui Freud. „Fiecare eveniment era văzut ca rezultatul și, în același timp, cauza altor evenimente. Abordarea psihogenetică a psihoanalizei încearcă să explice experiențele și comportamentul individului în termenii stadiilor ontogenetice anterioare și ai modalităților de adaptare. Înțelegerea completă a comportamentului din prezent necesită explorarea antecedentelor, în special istoricul psihosexual al copilăriei timpurii. Ca și în mecanica newtoniană, psihanaliza clasică folosesște conceptul unei traiectorii care poate fi vizualizată atunci când se raportează la pulsurile instinctuale implicând sursa, impulsul, ținta și obiectul”.

De exemplu, un tânăr de 20 ani din județul Cluj și-a ucis mama și bunicul. Declarația dată organelor de anchetă se încheie cu mențiunea băiatului că serile când învăța se gândea la îndeplinirea ritualului (uciderea mamei și a bunicului) fiindcă așa îi dicta conștiința. Tânărul a atacat-o inițial pe mama sa, iar zgomotul l-a trezit și pe bunicul său, „care a venit din camera lui și cu bastonul cu care umbla m-a lovit peste cap, după care amândoi au sărit pe mine. Am reușit să scap și fiind într-o stare de nervozitate maximă, am început să sparg tot ce-am întâlnit în cale, vitrinele de la dulap, de la recamier, pahare, vaze. Au sărit din nou pe mine amândiu și cu un ciob de sticlă pe care l-am luat de pe jos am tăiat-o pe mama în zona gâtului.

„M-am enervat și am început să lovesc tot ce era în cale … am lovit un scaun…după care cu piciorul scaunului, l-am lovit pe bunic de mai multe ori în față, iar acesta a căzut. …am luat un cârlig de agățat carnea și un lanț metalic, m-am întors în cameră și am agățat cârligul în în gura bunicului rupându-i falca. În timp ce îl băteam pe bunicul, mama striga să-l las în pace și să vin la ea, să facem dragoste, fapt care m-a enervat mai tare … am lovit-o în zona feței , mama căzând jos lângă bunicul.

Am prins-o de păr și de haine și am târât-o pe scări în curte, lângă cișmea, unde i-am mai aplicat o lovitură… și am aruncat-o în puț….

M-am întors în cameră și cu cârligul de porci în gură l-am tras pe bunicul din casă în curte, l-am așezat cu fața în jos …, iar cu un ciob i-am tăiat beregata.

După ce sângele bunicului s-a răcit l-am dezbrăcat în pielea goală, m-am uns cu sângele acestuia pe tot corpul și mi-am pictat o cruce pe piept, dup care m-am întors în cameră, am uns ceasul de pe masă cu sânge, am luat Biblia și m-am întors în curte , am uns-o cu sânge și am lăsat-o lângă bunic.

Am mai luat din hambar o furcă metalică cu care, în timpul ritualului … am despicat pielea de pe capul bunicului și al mamei.”

Deși speța prezentată mai sus nu prezintă omoruri săvârșite de criminali în serie, o considerăm a fi reprezentativă pentru categoria bolnavilor psihici care comit omoruri. Ce șochează cel mai tare în acest caz este ritualul înfiorător gândit în amănut de către tânăr, mai ales că acesta părea a fi un individ fără probleme. Trebuie totuși menționat că acest tânăr fusese bolnav de encefalită, ceea ce a lăsat sechele, iar tănărul a început să manifeste comportament schizofrenic.

Specialistul M. Fluierașu de la Inspectoral Județean de Poliție Neamț afirma într-un interviu că „nue de puține ori întâlnim în realitate infractorice reușesc să-și disimuleze aproape perfect anormalitatea de ordin psihic. … La cei normali există o anumită logică, un scenariu al viitoarei infracțiuni, dar cu psihopații, cota de imprevizibil crește considerabil”.

3.1. METODA FBI

La acest moment, există un număr de cinci metode de realizare a profilului psiho-comportamental al infractorului, prima fiind metoda analizei locului infracțiunii, metodă folosită de Biroul Federal de Investigații din Statele Unite ale Americii.

Acest proces de profiling are mai mulți pași. În primul rând, culegerea și evaluarea datelor primare, cunoscut sub denumirea de Profiling Inpus. Această etapă este extreme de importantă pentru că sunt adunate toate informațiile referitoare la caz, rezultatele autopsiei și ale probelor găsite la fața locului, schițarea unui profil al victimei, precum și alte informații care pot ajuta anchetatorii în a înțelege firul evenimentelor dinainte și după săvârșirea infracțiunii.

A doua etapă este cea de sistematizare a datelor (Decision Process Models), care presupune sistematizarea tuturor datelor într-un model logic și de a stabili dacă această infracțiune este savârșită de un infractor în serie.

În cea de-a treia etapă, a interpretării actului infracțional (Crime Assessment), se încearcă înțelegerea rolului jucat de victim și de aggressor, ajungându-se astfel la determinarea profilului infractorului (The Criminal Profiling). Acest profil conține vârsta aproximativă ale individului căutat de poliție, caracteristicile fizice, posibile devieri comportamentale, nivelul de educație, meseria și chiar nivelul său de relaționare cu alte persoane.

Așa cum susține și profesorul Butoi, în cazul infracțiunilor de omor se impune o planificare mai atentă a anchetei, un loc principal ocupându-l elaborarea versiunilor. Pentru elaborarea acestora se au în vedere:

Datele obținute cu ocazia cercetării la fața locului;

Interpretarea urmelor ridicate de la fața locului;

Datele obținute din examinarea cadavrului;

Rezultatele expertizei medico-legale și a altor expertize;

Datele furnizate de martorii oculari;

Investigații, sesizări anonime;

Natura și cauza morții;

Scopul săvârșirii omorului;

Urmele mijloacelor de transport;

Urmele instrumentelor ori substanțelor folosite la suprimarea vieții victimei;

Înscrisurile găsite la locul faptei sau ridicate cu ocazia unor activități.

Următoarea etapă constă în investigarea propriu-zisă (The Investigation) și implicit la reținerea infractorului (The Apprehension). Metoda FBI-ului se bazează pe analiza infractorului pronind de la o caracteristică de bază a acestuia: dacă este organizat sau nu, profilul său fiind conturat pentru a reconstrui povestea infracțiunii.

3.2. METODA DAVID CANTER

A doua metodă de profiling folosită în lume este cea a lui David Canter – metodologia psihologiei investigative – care se bazează pe dezvoltarea unui protocol de asigurare a suportului investigativ, pe caracteristicile interacțiunii dintre victimă și agresor.

Astfel, în primul rând se ia în considerare coeranța interpersonală (Interpersonal Coherence), prin presupunerea că infractorii interacționează cu victimele sale în același fel ca și cu toate persoanele pe care le întâlnește și, totdată, victima are o importanță aparte pentru agresor.

Al doilea factor luat în considerare este cel al timpului și locului comiterii infracțiunii, de unde se pot extrage informații cu privire la disponibilitatea agresorului în ceea ce privește domiciliul, programul și uneori chiar și viața sa personală.

Caracteristicile criminale (Criminal Characteristics) evidențiază trăsăturile infractorului care se face vinovat de săvârșirea unei anumite infracțiuni.

De asemenea, interesează și trecutul infracțional (Criminal Career), pentru a vedea existența unor alte acte criminale, precum și natura acestora, ajungându-se în final la alerta criminalistică (Forensic Awareness), prin care se stabilește dacă infractorul cunoaște tehnicile de investigație, încercând să-și ascundă identitatea prin purtarea de mănuși pentru a nu lăsa amprente și chiar a prezervativului. Atât metoda Canter, cât și cea a FBI-ului sunt criticate prin faptul că nu pot fi aplicate decât în mediul în care datele au fost colectate inițial.

3.3. METODA BRENT TURVEY

A treia metodă profiling folosită, despre care se și afirmă că vine să le completeze pe cele două amintite mai sus este cea a profesorului american Brent Turvey – metoda de analiză a probelor comportamentale. Această metodă are la bază studierea comportamentului criminal, care se execută în patru stagii.

În primul rând, se realizează analiza criminalistică echivocă (Equivocal Forensic Analysis), în timpul căreia se evaluează cea mai probabilă semnificație a dovezilor, fiind analizate fotografiile, înregistrările, însemnările investigatorilor, declarațiile martorilor, trecutul victimei, traseul acesteia înainte de atac.

A doua etapă este stabilirea profilului victimei (Victimology). În cadrul acestei etape se caută răspunsuri la întrebările de ce, cum, unde și când. Pentru a răspunde acestor întrebări, este necesar un profil al victimei, bazat pe vârstă, originea etnică, locul de muncă, anturajul, caracteristicile fizice, toate informațiile fiind utile pentru investigatori, deoarece de vreme ce înțeleg victima, pot contura și caracteristicile atacatorului.

Următoarea etapă este ce a analizării caracteristicilor locului faptei (Crime Scene Characteristics). În funcție de locul unde a avut loc agresiunea, se pot stabili impulsurile infractorului de a ataca victima, precum și însemnătatea locului respectiv pentru el.

În ultima etapă, cea a caracteristicilor infractorului, se stabilesc trăsăturile comportamentale ale acestuia în funcție de informațiile adunate în etapele anterioare.

Această metodă a fost criticată prin faptul că durează prea mult în timp, iar rezultatul depinde de cantitatea de informații acumulată, considerându-se că aplicabilitatea sa este mai mult trans-culturală.

3.4. MODUL DE OPERARE VERSUS SEMNĂTURA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ

A patra metodă este modul de operare versul semnătura psiho-comportamentală. În cadrul acestei metode se susține faptul că modul de operare al oricărui infractor în serie este unul învățat, dinamic și maleabil. Aceasta însă se poate schimba odată cu trecere anilor și acumularea de experiență infracțională, adică prin rafinarea metodei.

O a doua ipoteză pentru schimbarea modului de operare este cea conform căreia psihicul infractorului se deteriorizează din cauza consumului de alcool sau de substanțe euforizante sau chiar de încrederea în sine că a devenit atât de bun încât nu va fi prins niciodată de poliție.

Încrederea crescută în propria persoană este unul dintre principalele motive pentru care infractorii sunt prinși: devin mai neatenți și lasă urme, care odată ajunse în mâinile anchetatorilor, ajută la prinderea lui.

Dincolo de modul său de operare, fiecare infractor în serie are o semnătură a sa, o amprentă psiho-comportamentală, care nu se modifică, este statică. Această amprentă reprezintă, de fapt, ceea ce face în plus infractorul față de ceea ce este necesar pentru comiterea infracțiunii. Pe baza acestei semnături, se poate face legătura între cazuri, însă, înainte de toate, se poate stabili dacă avem de-a face cu un infractor în serie.

3.5. MODUL DE OPERARE VERSUS SEMNĂTURA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ

Cea de-a cincea metodă de profiling folosită este cea a profiling-ului geografic. Folosind această tehnică, se stabilește cu mare acuratețe domiciliul infractorului, locul să de muncă, rutele cele mai des folosite de acesta, iar prin analizarea datelor referitoare la timp, distanță și mișcare către și de la locul crimei se obține un model tridimensional denumit suprafață de risc, adică zonele cele mai probabile în care poate fi găsit infractorul. Astfel, anchetatorii își concentrează eforturile pe acea zonă.

3.6. CAZUL SÂRCĂ ION. METODA PSIHO-COMPORTAMENTALĂ

Cazul Sârcă Ion a fost analizat de marele criminalist dr. Țurai, acesta realizând un profiling pe baza identificării amprentei psiho-comportamentala a infractorului.

Ion Sârcă (28 ani) a fost arestat la data de 16 septembrie 1939 ca autor al tâlhăriei săvârșite cu câteva zile mai devreme asupra unui tânăr de 18 ani, căruia i-a furat îmbrăcămintea, ceasul și banii prin violență.

Agresorul și-a cunoscut victima în București și i-a promis acesteia un loc de muncă bine plătit, la care se adaugă hrana și locuința la o fermă în jurul Bucureștiului, Tânărul, care era în căutarea unui loc de muncă, a acceptat oferta agresorului.

În drum spre fermă, Sârcă s-a oprit pentru a cumpăra mâncare și o sticlă de alcool și, i-a propus tânărului să o ia direct pe câmp pentru a scurta drumul. Apoi, i-a sugerat acestuia să se oprească pentru a mânca. După ce au mâncat și au băut, Sârcă a scos o bucată de sfoară și legandu-l pe tânăr de mâini și de picioare, l-a deposedat de haine și de bunuri. Apoi, l-a lăsat legat în mijlocul câmpului, amenințându-l să nu anunțe poliția.

Tânărul a fost găsit a doua zi de către locuitori din acea zonsă și jandarmeria a fost anunțată. Pe baza informațiilor oferite de victimă și a plângerilor deja existente la postul de poliție din comuna respectivă, agresorul a fost arestat două zile mai târziu. Acesta a recunoscut și alte 6 tâlhării săvârșite în condiții similare, asupra unor tineri care au fost ademeniți tot cu promisiunea unui loc de muncă la o fermă din jurul Capitalei.

De asemenea, Sârcă mai fusese arestat și condamnat la o pedeapsă privativă de libertate de 2 ani la penitenciarul Arad pentru alte 6 astfel de tâlhării, însă acestea au fost săvârșite în zona orașului Arad.

Pentru infracțiunile săvârșite în împrejurimile Bucureștiului, aceasta a fost condamnat la 5 ani închisoare.

A. Modul de operare

Caracteristic lui Ion Sârcă este faptul că acesta ademenea tinerii sub promisiunea unui loc de muncă pentru a-i putea atrage în zona unui câmp, unde îi lega la mâini și la picioare pentru a le putea lua hainele și bunurile.

De luat în considerare și modul acestuia de a le câștiga încrederea și de a-i face să se relaxeze prin cumpărarea de băutură și mâncare.

În acest caz, poate fi expusă metoda de profiling folosită de FBI pentru că aceasta se bazează pe compararea comportamentului infractorului cu alți infractori pe care i-au întâlnit deja, căutând asemănări și deosebiri între ei pentru a vedea dacă se potrivește unei tipologii studiate deja.

De asemenea, și metoda David Canter – cea a psihologiei investigative- poate fi exlusă ca metodă de lucru deoarece, așa cum am prezentat anterior, aceasta se bazează pe analiza elementelor precum loc, timp, experința infractorului, folosind metode statistice pentru a contura trăsăturile infractorului.

Dintre cele cinci metode profiling prezentate, în speță se poate folosi cea a analizării probelor comportamentale, prin prisma faptului că folosirea acestei metode presupune analizarea comportamentului infracctorului prin reconstituirea incidentului pe baza probelor fizice și pe psihologie. Totodată, această metodă se pliază acestui caz dat fiind faptul că se ia în considerare și amprenta psiho-comportamentală a infractorului. Desigur, aceasta poate fi folosită în coroborare cu metoda geografică pentru a restrânge aria de căutare.

Din prezentarea cursului evenimentelor, reiese fără echivoc faptul că agresorul avea o mare disponibilitate în zona Bucureștiului, mai exact în zonele mărginașe nelocuite, ceea ce însemna că agresorul are domiciliul stabil în București.

Pe durata detenției lui Ion Sârcă, în zone din jurul Capitalei au fost găsite opt cadavre. Toate cele 8 victime erau dezbrăcate, cu mâinile legate, la 6 din ele identic. De asemenea, probele adunate au demonstrat și faptul că funia cu care au fost legate 7 cadavre provenea din aceeași frânghie îmbâcsită cu cadran, iar în al optulea caz, mâinile victime fuseseră legate cu un șnur negru. Legăturile erau identice la toate victimele.

Mai mult decât atât, la locul fiecărei crime s-a găsit câte o sticlă din care

s-au consumat băuturi alcoolice, iar urmele digitale găsite pe sticle erau identice.

La toate cele 8 victime s-au găsit urme de strangulare identice cu mâna. Agresorul se afla în spatele acestora, iar acest lucru s-a putut demonstra prin urmele lăsate de degete pe gâturile victimelor, asasinul folosindu-și ambele mâini de fiecare dată.

În urma autopsiei medico-legale s-a stabilit că agresorul practicase acte de pederastie asupra tuturor celor 8 victime. În urma probelor adunate, s-a stabilit pe baza amprentei psiho-comportamentală că organele de anchetă aveau de a face cu un criminal în serie.

Unul dintre achetatori a hotarât să compare modul acesta de operare cu cel al tâlhăriilor și asasinărilor din ultimii 15 ani, iar în momentul în care a scos fișa lui Sârcă a descoperit același mod de operare, realizând și că a prins asasinul.

După ce a petrecut 2 ani în închisoare, agresorul a fost trimis pe front pentru reabilitate, însă în scurt timp s-a întors în București ca dezertor și a început să satisfacă plăcerile sexuale ale unor bătrâni pervertiți sexual, activități pentru care era și plătit. Însă dorința de a activa ca tâlhar s-a instaurat din nou în mintea lui, așa că a început să-și stranguleze victimele în timpul în care profita de ele. Așadar, se vede o escaladare în ceea ce privește gradul de pericol social al infracțiunii.

B. Analiza psihologică a lui Ion Sârcă

În această speță, comportamentul asasinului se datorează, în primul rând, familiei problematice din care provenea. Dat fiind faptul că în nicio declarație de a sa nu apare nimic legat de vreo femeie, putem concluziona că persona violentă din copilăria sa era chiar mama, fiindu-i imposibil să socializeze cu femei.

Acesta este și motivul pentru sexualitatea sa deviantă, care se manifestă cu precădere în momentul în care cunoaște acei bătrâni.

În cazul lui Sârcă, se vede un ”cumul de deficiențe sanitare, biologice și intelectuale și o lungă istorie de excluderi și respingeri sociale” care îl fac să se simtă marginal față de societatea în care trăiește, după cum descrie E. Johnson acest tip de comportament, adăugând că în cazul delincvenților comiterea actului infracțional este o reacție la excluderea și respingerea pe care o resimte.

Harold Lindner vorbește despre existența unor factori predispozanți care sunt accentuați de factori precipitanți, rezultatul fiind criminoza. În astfel de momente, comportamentul criminal este explicat prin dorința agresorului de a se relaxa și de a restabili homeostaza. Însă, prin acest comportament, infractorul dă dovadă de imaturitate intelectuală dat fiind faptul că odată ce infracțiunea a fost comisă apare nevoia de a construi o formă de defensivă pentru a nu fi prins de poliție. Așadar, el nu poate să prevadă pe termen lung consecințele actelor sale antisociale.

Personalitate lui Ion Sârcă se apropie de ideile formulate de către Pinatel, elevul criminologului belgian Etienne de Greff, în ”teoria generală a personalității criminale”. Conform acestei teorii, momentul decisiv este trecerea la actul criminal. În cazul infracțiunilor mai grave, caracteristicile principale ale infractorului sunt egocentrismul, labilitatea, agresivitatea și indiferența afectivă. Accentul este pus pe faptul că ”nucleul personalității criminale nu este un dat, ci o rezultantă”.

În aceeași lucrare, Pinatel vorbește despre situațiile care sunt căutate, acestea fiind momentele în care personalitatea domină, iar actul criminal este o rezultantă a personalității; în aceste situații factorii de mediu influențează formarea personalității și, implicit, cea a situațiilor. Astfel, ”mediul poate fi criminogen nu numai prin multiplicarea ocaziilor de a comite crime, ci, în egală măsură, și prin faptul că ușurează structurarea personalităților criminale”.

Un criminal precum Ion Sâncă reușește să depășească aversiunea față de actele odioase prin faptul că el nu are sentimente de simpatie față de nimeni. Astfel, el vede victima ca pe un obiect fără valoare, față de care actul infracțional este chiar de dorit, după cum confirmă și studiul echipei I. Lenoir, J.R. Levoine și G. Ostaptzeff, care au analizat asasinatul sub aspect antropologic-cultural și psihologic.

Acest tip de infractori, din punctul de vedere al psihiatrului berliney Karl Leonhard, nu gândesc nici prea mult și nici prea departe față de momentul prezent. ”Ei nu devin violenți dintr-o indiferență afecvtivă, ci din cauza unei mari tensiuni afective,… nu au înțelegere acele cerințe care reclamă o judecată mai profundă”.

Dar ce se înțelege exact prin personalitate? O definiție a fost dată în 1971 de către M. și F. Gauguelin, care spuneau că atunci ”când ne referim la personalitate, ne referim la toate caracteristicile unui individ, indiferent dacă aceste caracteristici sunt de natură fizică-fiziologică, pur psihologică sau social-morală, cu singura restricție: respectivele caracteristici să posede o relativă stabilitate”.

Consider a fi important de subliniat faptul că trăsăturile sunt ale personalității și nu ale comportamentului. Personalitatea unei persoane s-a format încă de la o vârstă timpurie, pe baza diverselor experiențe prin care a trecut individul, iar comportamentul său este dictat de către personalitate.

Astfel, în cazul Sârcă vedem un comportament deviant, născut pe o personalitate afectată de stilul de viață dezorganizat și problemele existente în familie.

Studiile arată că în cazul unui individ dezvoltat în armonie cu societatea și în condițiile culturii europen, personalitatea este formată în jurul vârstei de 25 ani, putând să mai existe totuți trăsături insuficient maturizate, însă în cazul infractorilor recidiviști acest proces se oprește mult mai devreme, rămânând imaturi, însă aceasta nu este o cauză de înlăturare a răspunderii penale.

Imaturitatea nu se referă la un nivel de inteligență scăzut, ci, așa cum arată și P. Coslin în lucrarea sa, doar la incapacitatea sau capacitatea redusă a individului de a stabili un raport între câștiguri și pierderi în momentul savârșirii actului infracțional.

În cazul Ion Sârcă vedem atât o lipsă de maturitate, cât și un nivel de inteligență destul de redus al infractorului, însă nu și o personalitate criminală transmisă genetic, ci doar cultivată pe timpul vieții din cauza mediului în care a crescut. Problemele și frustrările acestuia acumulate de-a lungul timpului au dat naștere unui sentiment de inferioritate pe care subiectul înțelege că îl poate învinge doar în momentele savârșirii actelor criminale.

Concluzii și probleme spre reflecție

În prezenta lucrare s-au evidențiat și analizat câteva metode de combatere a infracționalității – metode criminal profiling, existente în literatura de specialitate, precum și o analiză privind evidențierea caracteristicilor rezultate din chestionarele completate de către persoanele condamnate pentru consum și trafic de droguri. Deasemenea am prezentat o metodă de combatere a actelor infracționele – criminal profiling, prin exemplificarea cazului Ion Sârcă.

Tehnica de criminal profiling, comparativ cu cea de prevenire, are o aplicabilitate mai mare prin prisma faptului că se folosește după momentul săvârșirii infracțiunii. Pe de altă parte, trăim într-o societate mult prea ocupată cu propriile sale probleme pentru a acorda atenție și celor din jur.

Peste tot există multe strigăte de ajutor din partea celor care doresc să se salveze cât încă mai pot, însă această acțiune nu poate să fie realizată de către vecini sau prieteni. Primii care trebuie să conștientizeze problemele copiilor lor sau ale rudelor este familia. Prevenirea infracțiunilor se poate reliza optim doar dacă există interesul celor din jur și intervenția lor grabnică, de îndată ce observă comportamente ieșite din tipar.

În prezent, societatea actuală se luptă mai mult cu activități de combatere, o luptă lungă și anevoioasă și, din păcate, nu cu rezultatele scontate. Prevenirea, începută în familie, și continuată prin educație în instituții abilitate ale statului poate fi o modalitate eficientă de luptă împotriva criminalității.

3.7. NOȚIUNI GENERALE PRIVIND TRAFICUL ȘI CONSUMUL ILICIT DE DROGURI

Combaterea traficului și consumului ilicit de droguri sunt prevăzure în Legea 143 din 2000, modificată și completată prin Legea 522 din 2004. Acest act normativ are drept scop clarificarea sau introducerea unor elemente noi legate de asistența consumatorilor de droguri, măsurile de reducere a riscurilor asociate, circuitul informațional etc. De asemenea, au fost introduse prevederi noi în domeniul prevenirii consumului de droguri, care să reechilibreze balanța între reducerea cererii și cea a ofertei de droguri. De asemenea, a fost reconsiderată poziția față de consumatorii de droguri prin abordarea patologiei acestora din perspectivă biologică și socială.

Ca element de noutate au fost introduse și definite noțiuni distincte pentru consumator și consumator dependent. Apar definiți termenii de circuit terapeutic, evaluare a consumatorului etc. iar sancțiunile aplicate pentru infracțiuni la regimul drogurilor sunt diferite în funcție de categoria de risc din care face parte drogul. O analiză completă a legii, precum și contextul normativ actual vor fii analizate corespunzător în conținutul tezei.

Infracțiunea de consum și trafic ilicit de droguri va fi analizată, pe baza răspunsurilor primite la întrebările formulate în chestionar. Analiza va fi efectuată folosind metoda comparativă între femei și bărbați, ambele grupuri răspunzând acelorași întrebări. Analiza se va realize pe următoarele variabile: vârstă, familia din care provine, pregătire profesională, meseria condamnatului, antecendente penale, durata pedepsei aplicate, activități desfășurate în penitenciar și alte informații relevante, precum existența problemelor de genul consumului cronic de alcool, droguri, tentative de suicid, autovătămare și cazuri de refuz al vizitatorilor pe perioada detenție.

Am considerat ca fiind amprente importante și tentativele de sucid și autovătămare deoarece vreau să cred că cei care nu au tins spre astfel de acțiuni tratează situația lor cu optimism tragic și ”… motivul pentru care vorbesc despre un optimism tragic, adică despre un optimism în fața tragediei, se referă la potențialul uman care, la cotele sale cele mai înalte, ne permite întotdeauna:

(1) să transformăm suferința într-o realizare omenească și într-o implinire umană,

(2) să derivăm din vinovăție șansa de a ne schimba în bine și,

(3) să derivăm din efemeritarea vieții un motiv de a trece responsabil la acțiune.”

3.8. TENDINȚE RELEVANTE PRIVIND CONCEPTUL DE CRIMINAL PROFILING

După atâtea analize și dezbateri legate de ”crima organizată”, departe de a fi epuizate toate modalitățile în cercetarea respectivei, putem afirma că însăși ființa umană este influențată în permanență de mediul în care trăiește, ajungând astfel la o înregistrare activă sau pasivă a experiențelor cu caracter reformator sau deformator. Însă în contextul contradicțiilor cu mediul social, individul ajunge să se îndepărteze de regulile impuse de lege și acceptate de majoritatea indivizilor, fiind incapabil de a mai înțelege și accepta prescripțiile sociale, ceea ce duce la un caracter repetitiv al faptelor sociale, nemaiavând sensul unui eveniment.

Așa cum spunea Victor Frankl, “S-ar putea spune că instinctele sunt transmise prin intermediul genelor și valorile se transmit prin tradiții, însă sensurile, fiind unice, reprezintă o chestiune de descoperire personală”.

Astfel, cei care aleg conduitele antisociale aderând la grupurile de crimă organizată ori prin comiterea de infracțiuni mai mult sau mai puțin grave au și obligația de a răspunde pentru faptele lor. Persoanele în cauză au ales să-și urmeze voința, făcând doar ceea ce corespunde valorilor lor esențiale, subliniind încă o dată vulnerabilitățile existente la nivel individual și societal de rezistență la acest tip de ”frustrare ”, respectiv tip de criminalitate.

Evoluția criminalității și evidenta lipsă a rezultatelor atinse pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen prin utilizarea legislației în vigoare, în ultimii ani, a impus dezvoltarea unor noi metode de investigare a criminalității și anume „criminal profilingˮ – profilul infractorului. A nu se face confuzie la traducerea termenului: trebuie avut în considerare că termenul de „crime” este folosit în limba engleză cu sensul de „infracțiune”, de aceea „criminal profilingˮ se poate folosi pentru analizarea mai multor tipuri de infractori și nu doar a celor care comit crime, în sensul de omoruri.

Este arhi cunoscut că în multe state americane și vest europene, profilul criminalului este o metodă științifică în cadrul investigațiilor criminale, impunându-se incontestabil în identificarea autorilor necunoscuți, la noi în țară acest domeniu nu a fost explorat și cu atât mai puțin folosit. Putem învinovăți sistemul că nu formează asemenea specialiști, însă trebuie să acceptam faptul că atât timp cât există interes pentru a dezvolta un anumit domeniu din partea autorităților, există interes și pentru specializarea pe acel domeniu.

Termenul de „profiling” este folosit acum în mare parte datorită filmului „Tăcerea mieilor”, însă unii specialiști numesc activitatea lor „analiză de urmarire penală”, iar alții „psihologie de investigație”.

Indiferent de denumire, activitatea în sine, deloc ușoară, ci de o mare profunzime, subtilitate și analizarea detaliului, scopul este același: a ajuta, pe de o parte, investigatorii să examineze dovezile de la locul infracțiunilor, iar pe de altă parte, a ajuta victimele și martorii să creeze portretul robot al atacatorului. ”Descrierea” ca și metodă poate include variabile psihologice, cum ar fi trăsăturile de personalitate, patologii și modele de comportament, precum și variabile demografice, cum ar fi vârsta, rasa sau locația geografica. Anchetatorii se folosesc de aceste informații pentru a restrânge câmpul de suspecți sau pentru a ști cum să interogheze un suspect aflat deja in custodie.

Criminal profiling are la baza psihologia judiciară, reprezentând una dintre cele mai mari și controversate metode de luptă împotriva criminalității. Dar dacă este folosită corespunzător, are potențial de a deveni una dintre cele mai puternice instrumente folosite de autoritățile judiciare.

Nicio crimă nu are justificare, însă este nevoie să înțelegem motivațiile care la stau la baza săvârșirii ei. Totodată, așa cum spunea și profesorul Tudorel Butoi în lucrarea sa avem nevoie din punct de vedere legal să înțelegem derularea reală a evenimentelor, dar și pentru a ne avertiza asupra pericolului din noi și din semenii noștri, care are adesea rădăcini în social, dar și cu determinări în social. Mai mult decât atât, putem veni și în ajutorul delincventului să înțeleagă de ce a comis fapta, existând, în puține cazuri, posibilitatea ca acesta să se întoarcă pe pământul umanității, nemaifiind un subiect al recidivei în criminalitate.

Deși există posibilitate nelimitată de informare cu privire la criminal profiling, este totuși dificil să înțelegem actele și comportamentul infractorilor din punctul psihologiei judiciare. De aceea, nu oricine poate deveni un bun profiler. Ashton-Wolfe spunea că „deși cunoștințele științifice și precizia sunt indispensabile în prinderea infractorilor, acestea nu sunt de ajuns. Accepțiunea modernă a meseriei de detectiv se bazează pe principiile de bază, dar și pe studiile continue și metodice ale detectivului”.

Meseria de ”criminal profiler” presupune analizarea dovezilor de la locul crimei, analizarea suspecților, realizarea unui profil al infractorului și elaborarea unor teorii cu privire la modul în care s-au succedat acțiunile în timpul săvârșirii infracțiunii. Toate acestea sunt posibile datorită spiritului fin de observație al profilerului, dar și datorită educației sale științifice solide. Conform principiului schimbării lui E. Locard, există o mărturie lăsată de cineva care trece printr-o cameră. Totdeauna acea persoană ia ceva cu ea și lasă ceva în urmă! Se poate stabili trecerea unei persoane printr-o cameră, prin ceea ce acea persoana ia și lasă în urmă.

Din punct de vedere al probelor psihologice, totul se reduce la comportament, la modelele și modurile sale de exteriorizare, specialistul fiind chemat să descifreze și să reconstituie aceste manifestări prin interpretarea fragmentelor de informații deținute în cauză. Un pattern comportamental poate fi similar în exprimare zi de zi la unii subiecți dar, la alții aflați în situații excepționale, acest pattern se poate modifica semnificativ. Infracțiunile cu violență implică, poate cel mai mult, latura dinamică a comportamentului uman. Din punctul de vedere al autorului, această latură comportamentală ce îl conduce la manifestarea violenței este normală, în acest mod alimentându-și nevoile interioare conflictuale la nivel inconștient. Din acest motiv însă, pentru specialist scena crimei va conține indiciile unor manifestări comportamentale specifice ce vor ilustra aceste nevoi și pattern-uri.

Harold Lindner, într-o lucrare publicată în 1955 susține că pentru a înțelege crima reală trebuie să înțelegem motivele care îl determină pe individ să acționeze. În concepția autorului, motivele cu caracter de predispoziție sunt legate de teama individului de a fi considerat slab sau insuficient de bărbătesc ori o ostilitate exagerată față de orice persoană care refuză un semn de gratificație. Astfel, în timpul actului criminal delincventul încearcă să se relaxeze prin rezolvarea tensiunii interne și restabilirea echilibrului inițial, ceea ce este doar o încercare de a restabili homeostaza.

Agenția de Criminal profiling Pat Brown descrie activitatea profilerilor care, în principiu, începe după ce s-au adunat toate probele fizice de la locul săvârșirii infracțiunii. Ei, de multe ori, se deplasează la locul crimei, însă cea mai mare parte a timpului o petrec analizând pozele judiciare ale victimelor și încearcă să pună cap la cap dovezile cu informațiile despre suspecți. Practic, un criminal profiler realizează munca de detectiv și investigator, însă din punct de vedere psihologic și nu legal.

Ca parte a evaluării probelor, un profiler încearcă să reconstituie evenimentele din momentul infracțiunii. Folosindu-se de modele de gândire, ei încearcă să umple golurile din povestea conturată de dovezi. Când lipsesc dovezile mai directe de la locul infracțiunii, profilerul are rolul de martor expert. În statele unde această metodă este reglementată, profilerul, în astfel de cazuri depune mărturie în timpul procesului, oferind un motiv pentru cele întâmplate și conturând cele întâmplate cît mai aproape de realitate. O asemenea mărturie, însoțită de dovezi solide, ar putea convinge juriul sau judecătorul, în funcție de sistemul de drept, dincolo de orice îndoială.

În final, se realizează și produsul fizic al muncii profilerului: un raport cu concluziile acestuia. Aceasta include o evaluare a motivelor suspectului și modele de comportament și o teorie despre modul în care s-a petrecut crima. Acest raport este prezentat procurorului sau organelor de aplicare a legii, stabilind împreună cum să utilizeze raportul în timpul procesului.

Metoda „profilul infractorului” se folosește cel mai des în cazurile de criminali în serie sau în cazuri cu autori necunoscuți și mai puțin la infracțiunile comise de grupurile de crimă organizată. Însă, nu trebuie să facem greșeala că membrii crimei organizate nu sunt criminali obișnuiți. Într-adevăr, ei au avantajul de a avea o organizare, datorată numărului mare de membrii și a metodelor de comitere a infracțiunilor, în funcție de scopul grupării.

În România, această tehnică a fost aprobată sub denumirea de investigație de tip profiling, însă ea are aceeași valoare ca și testul poligraf, în ceea ce privește aplicabilitatea și admisibilitatea ei ca mijloc de probă.

Pe de altă parte, în alte state au fost înființate și dezvoltate departamente speciale care se ocupă cu cercetarea unor metode speciale de realizare a profilului. Astfel, în Statele Unite ale Americii, FBI-ul a înființat încă din anul 1950, un important centru de cercetare și dezvoltare a profiling-ului, numit Investigative Support Unit, National Center for the Analysis of Violent Crime, aflat în compunerea Critical Incident Response Group (Grup de Răspuns în Situații de Criză). Și la nivel European, INTERPOL-ul a înființat în 1993, o unitate de analiză a infracțiunilor numită Analytical Criminal Intelligence Unit (ACIU). Prin intermediul acestui department, ACIU evaluează dimensiunea și natura diverselor activități infracționale, inclusiv cele ale grupurilor criminale organizate sau ale criminalilor în serie, introducând totodată structuri, metode și tehnici destinate efectuării unei analize complexe a fenomenului infracțional.

Analiza informațiilor în materie penală, care mai poartă și denumirea de analiză penală, este un instrument de baza în investigațiile criminale. Aceasta este împărțită în analiza operațională (sau tactică) și strategie. Aptitudinile de bază necesare sunt similare, însă diferă nivelul de detaliu și persoana pentru care sunt analizate aceste informații.

Importanța unui asemenea departament constă în faptul că lipsa unei capacități strategice și tactice pe deplin dezvoltate împiedică serios capacitatea unei agenții de aplicare a legii pentru a evalua cu precizie și de a preveni criminalitatea organizată în jurisdicția sa sau de a anticipa amenințările criminaliății care pot afecta din surse externe jurisdicția. Acest lucru, la rândul său, a fost o piatră de încercare în dezvoltarea strategiei științifice de control a criminalității, care ar avea un impact măsurabil asupra efectelor criminalității.

Inteligența tactică oferă sprijin direct și imediat la activitatea de urmărire penală. Aceste informații imediat utilizabile au fost rapid preluate, fie din fișierele manuale sau din baza de date, fără a fi supuse unei analize cuprinzatoare. Printre elementele care se verifică în acest fel se află verificări de nume, identificatori, istorii penale, asociații criminale sau prețurile de vânzare a drogurilor. Astfel de informații sunt folosite pentru o perioadă scurtă de timp sau pentru cazuri relativ simple.

Analiza strategică oferă o privire de ansamblu asupra domeniului de aplicare și caracterul activității infracționale, care contribuie la dezvoltarea unei strategii eficiente (de exemplu, de prevenire, de izolare, de deplasare) pentru a reduce efectele economice și sociale negative asociate cu una sau mai multe categorii de activități criminale. Analiza strategică inteligentă folosește nu numai nevoilor organizației, dar și celor care dezvoltă politici și programe în acest domeniu. Astfel, de exemplu, pentru a analiza problema traficului de droguri, trebuie analizate elemente cum ar fi sursa drogurilor, numărul consumatorilor, cantitatea consumată, consecințele economice și asupra sănătății, precum și alte costuri asociate cu consumul de droguri.

Ca și în cazul crimei organizate, exista mai multe definiții cu privire la profilul criminalului. Una dintre cele mai complexe este dată de Comisia pentru principii etice și psihologie judiciară din Statele Unite ale Americii, care definește psihologia judiciară ca reprezentând „toate formele de conduită profesională, când acționează ca un expert psihologic pe probleme psihologice explicite în asistență directă la instanțele de judecată, părțile la procedurile judiciare, insituții de corecție și de sănătate mintală medico-legale și agențiile administrative, judiciare și legislative care acționează în exercitarea puterii judecătorești.”

Întră-o altă accepțiune, venind din partea lui Vernon Geberth, „profilul psihologic este o încercare elevată de a furniza anchetatorilor informații specifice despre un autor necunoscut ce a comis o infracșiune dată, proces bazat pe cercetarea atentă a locului faptei, victimologie și teoriile psihologice cunoscute”.

Din punctul de vedere prezentat în 1996 de către R. M. Holmes și S. T. Holmes, profilerii au trei obligații majore, în relația lor directă cu organele de anchetă: în primul rând, acesta trebuie să schițeze profilul social și psihologic al infractorului, evaluarea psihologică a informațiilor relevante cu privire la persoana suspectului și consultatea cu organele de anchetă cu privire la interogarea suspectului. Nu toți profilerii trebuie să îndeplinească și cea de-a treia condiție, precum nu toate infracțiunile necesită analiza unui profiler. Aceași autori susțin că această metodă ar trebui folosită doar în cazurile în care infractorul dă semne de psihopatie sau când crimele sunt de o violență crescută sau ritualice, cum ar fi violurile și incendierile.

Așadar, ne aflăm în situația de a răspunde la întrebarea formulată de J. Nuttin in 1963, „de ce un organism intră într-o activitate și de ce printre multe variante de posibilități își va desfășura activitatea într-o anumită direcție”?

Realitatea e că nevoile noastre și ale organismului sunt multe și se diversifică, făcând practic inutilizabilă întocmirea unor liste de trebuințe, așa cum au făcut unii cercetători ca Murray în 1938 și Cattell, doisprezece ani mai târziu. Astfel a luat naștere piramida lui Maslow, care a înlocuit piramida necesităților introducând un principiu ierarhic în aprecierea lor. Acesta distinge cinci categorii de tipuri motivaționale, a căror analiză poate arăta direcția preferențială către care tinde omul. (vezi figura 3.1)

Figura 3.1

SURSA:

Conform ierarhizării trebuințelor, realizată de către Maslow, putem afirma faptul că omul acționează pe trepte ierarhice, fiind astfel mai interest de a-și satisfice nevoile de baza, care prin natural lor sunt tiranice, decât de a socializa. Indiferent de ciclul vital uman, dinamica acestora rămâne aceeași.

Ce se poate reproșa acestei piramide? Este faptul că nu răspunde întrebării de ce motivele actionează diferit de la persoană la persoană? Însă dacă se cunosc motivele dominante se pot face predicții și postdicții asupra comportamentului său într-o situație dată. Astfel, de exemplu, în cazul în care întâlnim un individ care se conduce în viață în funcție de ce părere are anturajul său despre el, cel mai probabil va avea o reacție violentă dacă va fi mustrat în fața acestora.

Modalitatea și violența arată gradul de agresivitate acumulată, dar și locul ocupat de agresiune în ierarhia valorilor intime. Acțiunea sa nu va putea fi cenzurată de Supra Eu, întrucât agresorul vede oamenii din jur ca având o valoare utilitară, adică există numai în măsura în care îi satisfac nevoile. Această modalitate de gândire este îndeosebi întâlnită la psihopați.

Mediul social reglementează coercitiv satisfacerea nevoilor primare, iar pe celelalte le crează sau le transformă. Tocmai de aceea, este nevoie să cunoaștem infractorul dincolo de caracteristicile sale care se desprind de la locul săvârșirii infracțiunii, adică prin grupul social din care provine și prin intermediul factorilor demografici.

Evident, există și factori care depășesc piramida lui Maslow, deoarece “comportamentul uman este multideterminat de condiții situaționale, de fapte cognitive, de practice sociale, atitudini, alături de dorințele individului”, așa cum susținea psihologul D. Krech. Printer factorii care depășesc piramida e și nivelul de aspirații, concept introdua de T. Dembo în 1931, fiind dezvoltat ulterior, în 1935, de către K. Lewin.

Nivelul de aspirații se referă la atingerea scopului dorit de către individ, luându-se în considerare acțiunile sale pentru a-l atinge. O dată atins, se pune problema eșecului în acest domeniu și acțiunile sale pentru a evita eșecul. Despre nivelul de aspirații putem vorbi și din perspectiva infractorului. În funcție de condiția sa socială, acesta realizează că pe căi considerate cinstite de către societate, bunurile la care el aspiră sunt prea greu, dacă nu chiar imposibil, de achiziționat. De aceea, mulți indivizi recurg la acte infracționale, de multe ori ajungând la nivelul celor cunoscuți prin “loviturile date”.

Așadar, gradul de periculozitate a unui comportament aberant, raportat la mediul existent, este în relație directă cu dorințele și aspirațiile persoanei, motivațiile acesteia, precum și nivelul de degradare a vieții sale etice.

Criminal profiling este o metodă ce poate fi folosită și în combaterea infracțiunilor de crimă organizată, deși cei mai mulți specialist susțin utilizarea ei în cazul criminalilor în serie.

Luând în considerare structura și numărul de membrii într-o astfel de grupare, este necesar să se realizeze profilul indivizilor pentru a înțelege, la urma urmei, motivația sa pentru a săvârși acele infracțiuni, gradul de violență pe care o poate folosi, precum și metodele de reabilitare a acestuia, dacă se va pune problema.

Așadar, concluzionăm: existența unui câmp larg de aplicare al psihologiei în cadrul elaborării concepției de lucru în cazurile mai complicate, cum ar fi infracțiunile comise de grupările de crimă organizată este corectă, dar și necesară. În asemenea cazuri, interpretarea corectă a dovezilor găsite la locul comiterii infracțiunii, precum și exploatarea raționala a acestora, la care se adaugă rezultatele expertizei medico-legale și examinarea științifică a urmelor descoperite, apare ca esențială, determinantă. Evident, sunt de o reală importanță și informațiile obținute de la victime, în cazurile în care este posibil sau de la martori.

Sunt, de asemenea, și situații în care urmele sunt puține sau chiar lipsesc din câmpul infracțional, atunci fiind salvatoare interpretările psihologice ale situației, în special cele referitoare la presupusul mobil al faptei ori modificările comportamentale ale unor persoane sau alte aspecte semnificative.

Astfel putem aprecia că acestui domeniu de activitate ar trebui sa i se acorde o mai mare atenție, în egală măsură și necondiționată în domeniul pregătirii specialiștilor. Chiar dacă în România o astfel de expertiză nu are valoare probantă din punct de vedere procesual-penal, având exact același regim juridic ca și biodetecția comportamentului simulat, este de neconceput în prezent o investigație majoră fără a se aplica și acest criminal personality profiling. Cu toate acestea, la noi în țară această metodă a fost aplicată sporadic, fără substanță, neexistând criterii stricte de evaluare a specialiștilor pe această linie, specialiști practic inexistenți.

Realitatea infracțională determinată în speță de consecințele devastatoare ale crimei organizate, ne demonstrează, probabil pînă când nu va fi prea târziu, utilitatea introducerii acestei tehnici de ”criminal profiling” și în legislația românească. Alte state au această tehnică de peste zece decenii (SUA – încă din 1980 folosește tehnica în cauză) și nu au ce-și reproșa via-a-vis de importanța acesteia în eliminarea acelor ”timpi morți” parcurși de la comiterea faptei și până la state – vinovații naturali.