Metode DE Cercetare A Infractiunilor Savarsite DE Grupuri Criminale Organizate
METODE DE CERCETARE A INFRACȚIUNILOR SĂVĂRȘITE DE GRUPURI CRIMINALE ORGANIZATE
Întroducere
Noțiuni generale cu privire la organizare și structurile grupurilor criminale.
Noțiunea și activitățile grupurilor criminale organizate.
Structura și semnele grupului criminal organizat
Categorii de infracțiuni ce țin de criminalitatea în grup și
organele specializate în prevenirea și combaterea crimei organizate și atribuțiile lor
Forme de manifestare și structurile, a grupurilor criminale organizate pe teritoriul Republicii Moldova
Grupurile criminale pe teritoriul Republicii Moldova
Structura criminalității și metodica determinării ei.
Metode de cercetare a infracțiunilor săvărșite de grupuri criminale organizate
3.1 Principalele metode de investigare și cercetare a infracțiunilor comise de grupuri criminale oraganizate
3.2 Măsurile operative de investigație și cercetare a grupurilor criminale organizate
3.3 Acțiuni procesuale de investigație la cercetarea infracțiunilor săvărșite de grupuri criminale organizate
Concluzii și sugestii
Bibliografie
Întroducere
De ce anume metode de cercetare a infracțiunilor săvărșite de grupuri criminale organizate? Deoarece este o temă de discuție la moment foarte interesantă și plus la toate acestea plină de întrebări, cum apar grupurile criminale organizate, unde își desfășoară activitatea, care este menirea grupului? Și care sunt perspectivele lui de dezvoltare? Se confront Republica Moldova cu astfel de activități ilegale în țară ? Aceastor întrebări se vor da răspunsuri în teza care o prezint plus la toate aceste și unele din metode pentru depistarea și reținerea astfelora de grupuri.
Până nu demult în ancheta a crimei organizate, în drept penal și criminologie a fost acordată o atenție insuficientă. În condițiile actuale, această problemă a devenit foarte urgentă din cauza necesității de a dezvolta abordări metodologice comune și de a studia crima organizată.
Încălcarea multor cerințe ale statului de drept în societate sunt larg răspândite și pot provoca daune foarte semnificative, atît materiale cît și morale, ceea ce face ca fenomenul crimei organizate, sociale să fie răspîndit.
Integritatea a crimei organizate este o condiție urgentă pentru eficiența acestuia. Relevanța crimei organizate a existat din totdeauna, există și încă ceva timp va exista. Deoarece contradicțiile între diferite acte legislative care conduc la ruptura artificială a existenței într-o societate de zeci de ani de legături economice, sociale și de altă natură, o scădere bruscă în producția totală, la creșterea prețurilor și a inflației.
Prin urmare, se crede că crima organizată este un subiect fierbinte abordat în importanța teoretică și practică.
Dacă am îcerca să descifrăm noțiunea de crminalitate a grupurilor organizate, ar fi insuficient să menționăm că aceasta este criminalitatea săvărșită nu spontan și nu de o singură persoană. O astfel de noțiune nu ar pune în incidență specificul crimei organizate la etapa actuală și nu ar putea specifica tehnicile și metodele de luptă împotriva ei. În esență, avem nevoie de alte criterii de apreciere a crimei săvărșite de grupuri criminale organizate și delmitarea de alte tipuri de crime.
Unul dintre criteriile recunoscute în întreaga lume constă în capacitatea forțelor de ordine de a stopa acest fenomen. În caz contrar aceste grupuri organizate se pot transforma în sindicate gigantice (de tipul cartelului Medelin), în stare să se opună autorităților legale.
Grupurile criminale naționale au căpătat un caracter transnațional și în consecință practicării altor tipuri de afacri ilicite, precum și ca urmare a creării de uniuni și sindicate transaționale.
Deși proporțiile criminalității organizate cresc, și caracterul ei atotpătrunzător și coruptiv se manifestă în viața socială, politică și economică a societății, încă mai persistă opinia că normele tradiționale din cadrul legislațiilor penale naționale pot fi suficiente și efective în lupta împotriva acestui fenomen major.
Este necesar faptul de a evedinția că problemele criminalității organizate transnaționale au depășit cu mult limitele fundamentale ale dreptulu penal la nivel național, precum și internațional.
E cert faptul că în politicile sociale naționale urmează să fie aplicate nu numai mijloace juridice de luptă împotriva acestui flagel, ci și măsuri cu caracter social, o politică corespunzătoare în sfera învățămîntului, educației ș.a.
Observările emperice arată că crima organizată, la exterior, îmbracă forma unor astfel de infracțiuni obișnuite ca: atacurile armate, mituirile, fabricarea și punerea în circulație a banilor falși, traficul de stupefiante și arme, contrabanda, excrocheriile, răpire de persoane, omuciderile, pirateriile.
În acest caz este necesar a ține contde următoarele momente:
Există necesitatea, ca în limitele unui sistem legislativ determinat, de a clasifica infracțiunile menționate ca infracțiuni deosebit de grave;
Asupra fiecărui act, în care sunt prezente semnele criminalității a grupurilor criminale organizate, să acționate efectul cumulativ în calitate de factor hotărîtor la determinarea pedepselor;
Sunt necesare condiții procedurale suplimentare la cercetarea, anchetarea, învinuirea și condamnarea pe această categorie de fapte;
Stabilirea unor măsuri stricte și controlate asupra proceselor de executare a pedepselor, corectarea și reabilitarea a persoanelor învinuite în comiterea crimilor organizate.
Ținînd cont de cele expuse este necesar de a începestudiul problemei cu
determinarea trăsăturilor și caracteristicilor noțiunii de grup criminal organizat.
Aici am evideția următoarele grupuri de trăsături specifice ce caracterizează “grupul criminal organizat”, și anume:
Stabilitatea;
Modul sistematic;
Teritoriul activității criminale;
Scopul;
Mijloacele;
Asigurarea securității participanților.
Prin urmare, scopul de studiu este de a determina cele mai eficiente forme și metode de crimă organizată.
Obiectul de studiu este în sine a crimei organizate ca un fenomen în toate manifestările sale. În conformitate cu scopul criminalistica are următoarelor sarcini:
Pentru a identifica apariția factorilor a crimei organizate.
Identificarea prognozarea unei crime organizate.
Identifica rolul de corupție în crima organizată.
Identificarea de afacerilor grupurilor criminale.
Identificare modalităților de combatere a crimei organizate.
Noțiuni generale cu privire la organizare și structurile grupurilor criminale.
Noțiunea și activitățile grupurilor criminale organizate.
Definiție: Prin grupul criminal organizat înțelegem, un grup structurat și alcătuit din trei sau mai multe persoane, existente pentru o perioadă de timp și care acționează în mod concentrat cu scopul de a comite una sau mai multe infracțiuni grave, în scopul de a obține direct sau indirect beneficii financiare sau alte materiale.
Membru al grupului – persoana care participă intenționat sau săvârșește intenționat infracțiuni cu bună știință în interesul grupului criminal organizat, indiferent de locul și funcțiile ce i-au fost încredințate în cadrul desfășurării activității criminale.
Din definiție putem spune că grupările criminale organizate sunt foarte periculoase pentru faptul că mai mulți indivizi fac o cualiție conștientă pentru a săvîrși o infracțiune cu un mare impact social.
Criminalitatea organizată este o problemă care în ultimele decenii a luat amploare, mai ales cu privire la acțiunile de tipul celor aparținînd crimei organizate.Acest aspect a relevat încă o dată că realitatea socială a luat-o înaintea reglementării legale. Cu toate că măsurile de prevenire și combatere s-au intensificat, nu au reușit să înlăture total acest fenomen. Din contra, pare a acapara nu doar noi teritorii, ci și noi domenii de acțiune. Astfel, se vorbește tot mai mult de criminalitatea „gulerelor albe”, de traficul de stupefiante, de traficul de organe și țesuturi umane, de criminalitatea cibernetică sau de spălarea de bani. .
Activitatea acestor formațiuni are un caracter antisocial, criminal. În raporturile interpersonale se pune preț nu pe trăsăturile morale ale indivizilor sau pe alianțele afective, ci doar pe calitățile care contribuie la implicarea cu succes în activitatea criminală. Aceste relații sînt fundamentate pe concurență, egoism, tendința de afirmare, frică, dominare materială și spirituală, venind în dezacord cu caracterul raporturilor sociale, pe care membrii grupului criminal le tratează cu cinism, opunîndu-se sistemului valorico-normativ împartășit de comunitate.
D. Anzieu și T. Martin caracterizează în următorul mod grupul criminal:
– întrunește un număr restrîns de membri;
– realizează o activitate comună în vederea atingerii unui scop unic;
– membrii lui împărtășesc aceleași emoții negative sau pozitive în raport cu anumite evenimente, fenomene, obiecte etc;
– indivizii incluși în structura și activitatea criminală sînt dependenți de aceasta și conștienți de dependența dată;
– fiecare din ei își asumă rolul, pe care i l-a atribuit grupul, nedepășind cadrul strict reglamentat de acesta;
– împartasesc norme comune și aderă la subcultura lumii criminale.
Cu cît mai organizat e grupul criminal, mai mare e gradul de periculozitate socială pe care acesta îl prezintă, cu atît mai diferențiate sînt rolurile și funcțiile participanților. Structura funcțională a grupului se află într-o legătură directă cu scopurile și motivația întreg grupului și a fiecărui participant al lui, cu rezultatul activității criminale. Nici un participant la acțiunea criminală în grup nu poate fi considerat nevinovat, cît de neînsemnat n-ar fi rolul lui în aceasta. Dar în cadrul evaluării personalității fiecărui participant e nevoie de o tratare individuală a intereselor, motivației, gradului de informare despre caracterul acțiunilor, a atitudinii psiholologice etc.
Funcția de furnizare a informației care facilitează activitatea criminală a grupului poate fi îndeplinita de persoane din afara formațiunii criminale.
Frecvent în grupurile criminale este înregistrata funcția de protejare, de asigurare a securității grupului, de menținere a conspirației, a disciplinei intragrupale, iar în cazuri de încalcare – de sancțiune a celor vinovați. Aceasta este îndeplinita de anturajul mai apropiat “conducerii” și determină un statut relativ înalt în grup. Totodată se remarcă și funcția de elaborare a normelor intragrupale și introducere a lor în cotidianul grupului, care ține de persoanele cu o orientare antisocială constantă sau cu o oarecare practică a activității criminale.
Potrivit acesteia, se poate vorbi de crima organizata atunci cînd grupurile de persoane:
a) sunt îndreptate în primul rînd spre profiturile ilegale;
b) comit sistematic delicte care au consecinte grave pentru societate;
c) sunt capabile să ascundă eficient aceste delicte în special prin folosirea forței fizice sau prin eliminarea persoanelor, apelînd la corupție sau alte metode.
În opinia criminologilor greci, patru elemente de bază pot permite definirea criminologică a crimei organizate:
1. O organizare ierarhică internă (distribuția strictă a sarcinilor) cu un nucleu limitat ca număr de membrii și cu o rețea întinsă de colaboratori atrași dintr-o paletă largă de medii sociale, care sunt ținuți la colaborare prin legea tăcerii și care se bucură de beneficiile implicite pe care le oferă o astfel de relație;
2. O activitate ilicită bine calculată și planificată care țintește sume mari de bani sau alte profituri prin asumarea unui risc minim, mai ales în domeniul afacerilor cu bunuri și servicii de aceeași natură, cum ar fi: traficul de droguri și prostituția, făptuitorul trebuie să fie în cunoștință de cauză cu privire la scopurile ilicite ale asociației și ca prin comportamentul sau susține astfel de scopuri;
3. Utilizarea amenințărie;
c) sunt capabile să ascundă eficient aceste delicte în special prin folosirea forței fizice sau prin eliminarea persoanelor, apelînd la corupție sau alte metode.
În opinia criminologilor greci, patru elemente de bază pot permite definirea criminologică a crimei organizate:
1. O organizare ierarhică internă (distribuția strictă a sarcinilor) cu un nucleu limitat ca număr de membrii și cu o rețea întinsă de colaboratori atrași dintr-o paletă largă de medii sociale, care sunt ținuți la colaborare prin legea tăcerii și care se bucură de beneficiile implicite pe care le oferă o astfel de relație;
2. O activitate ilicită bine calculată și planificată care țintește sume mari de bani sau alte profituri prin asumarea unui risc minim, mai ales în domeniul afacerilor cu bunuri și servicii de aceeași natură, cum ar fi: traficul de droguri și prostituția, făptuitorul trebuie să fie în cunoștință de cauză cu privire la scopurile ilicite ale asociației și ca prin comportamentul sau susține astfel de scopuri;
3. Utilizarea amenințărilor cu violență sau a violenței în vederea atingerii scopurilor grupului, dar numai cu condiția ca folosirea altor mijloace mai puțin violente, cum ar fi mituirea, scăpările legale, să nu dea rezultat;
4. Abundența de resurse financiare, influența politică, tehnologia modernă, folosite ca mijloace de derulare a activităților ilicite, precum și toleranța sau chiar protecția din partea unor oficiali guvernamentali corupți din administrație, poliție și alții, precum și dezvoltarea altor legături locale și internaționale.
Definirea respectivă cuprinde în conținut caracteristicile esențiale ale fenomenului, ca fiind:
– gradul sporit de periculozitate al acestor activități ce afectează grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice;
– activitatea infracțională este sistematizată, planificată, conspirată, cu caracter de continuitate;
– stabilitatea unității infracționale;
– existența liderului si ierarhia subordonarii;
– specializarea membrilor, decurgînd din divizarea atribuțiilor;
– existența unor mecanisme de neutralizare a controlului social;
De asemenea, sunt nominalizate caile și mijloacele specifice asociațiilor criminale, compatibile cu acest concept ca fiind coruperea persoanelor influente din toate sectoarele vieții economice, sociale, juridice și politice, în mod deosebit a specialiștilor din sistemul justiției penale.
Evident, scopul este inclus în concept, ca fiind obținerea de profituri ilicite, la cote deosebit de ridicate.
Dacă am adăuga ca definirea respectivă nu exclude, ca mijloc, și folosirea violenței fizice și psihice, considerăm ca acest concept ar întruni elementele unei definiri criminologice a conceptului de crimă organizată.
Primele încercari de definire juridică a crimei organizate au demonstrat o preocupare evidentă din partea specialiștilor pentru a înfrunta fenomenul prin studiul științific al acestuia sunt reținute următoarele exigențe juridice:
a. grupul să fie format din minimum trei persoane.
b. membrii săi să fie asociați cu intenția ascunsă de a comite una sau mai multe infracțiuni.
c. grupul să aibă o structură permanentă, avînd capacitatea de a comite infracțiunile respective.
d. grupurile crimei organizate trebuie să fie definite, din punct de vedere legal, de autoritătile naționale competente, iar această definire trebuie să fie fundamentată pe necesitățile și particularitătile proprii fiecărei țări.
e. definițiile trebuie să includă elemente specifice care să dea o descriere clară a elementului material și a elementului moral care se combină pentru a provoca o pagubă socială.
f. elementul material trebuie definit funcțional, el trebuie să cuprindă cel puțin fapta de a fi membru al structurii permanente a organizației și, după caz, de a fi executat o activitate, în vederea îndeplinirii scopurilor organizației.
Dintre multiplele reuniuni ce s-au desfășurat, un loc aparte îl reprezintă Reuniunea Ministerială a Președinților de state de la Neapoli, unde a fost adoptat Planul Mondial de acțiune contra criminalității transnaționale organizate, ce cuprinde printre altele, următoarele puncte:
a) Comunitatea internațională trebuie să se pună de acord asupra unei definiții comune a conceptului de criminalitate organizată pentru a face mai omogene măsurile luate la nivel național ți mai eficace cooperarea internațională.
b) Pentru combaterea efectivă a criminalității organizate, comunitatea internațională trebuie să țină cont de caracteristicile sale structurale și metodele specifice pentru a elabora strategii, politici, legi sau alte masuri. Deși nu se constituie într-o definiție juridică sau exhaustivă a fenomenului, elementele următoare permit a caracteriza crima organizată: organizare de grupuri cu scopuri de activități criminale; legaturi ierarhice sau relații personale care permit anumitor indivizi sa conducă grupul; recurgerea la violență; intimidare și corupție în vederea realizării de profituri sau pentru a obține sechestru pe teritorii sau piețe; spalarea profiturilor ilicite atît în sensul unei activități criminale cît și pentru infiltrarea economiei legale; potential de expansiune în orice noua activitate și dincolo de frontierele naționale; cooperarea cu alte grupuri criminale organizate transnațional.
c) Pentru a detecta, preveni și combate într-o manieră judicioasă activitățile criminale transnaționale organizate, comunitatea internațională trebuie să întărească cunoașterea organizațiilor criminale și a dinamicii lor. Statele trebuie să strangă, analizeze și să difuzeze statistici și informații fiabile asupra acestui fenomen.
d) Fiecare stat trebuie să studieze experiența statelor care au fost obligate să facă față criminalității organizate și să interpreteze informațiile reieșite din studiul și analiza structurii și activităților criminale ale acesteia pentru a încerca să elaboreze principii directoare care i-ar putea fi utile pentru determinarea măsurilor legislative în materie de drept penal și procedura penală, dispoziții regulamentare și structuri organizatorice care sunt necesare pentru a preveni și combate acest fenomen.
e) Statele trebuie să examineze, dacă este cazul, posibilitatea de a adopta reglementari legislative care să califice ca infracțiune participarea la o organizație criminală sau o asociație de raufăcători și instaurînd o responsabilitate penală a persoanelor fizice, pentru a întări capacitatea de luptă contra criminalității organizate în interiorul frontierelor lor și pentru a îmbunătăți cooperarea internațională.
f) Statele trebuie să asigure condițiile ca justiția penală să dispună de structuri și mijloace suficiente pentru a face față activităților complexe ale criminalității organizate, în primul rînd garanții contra corupției, intimidării și violenței.
g) Pentru combaterea eficace a criminalității organizate, statele trebuie să depășească codul de tacere și intimidare. Ele trebuie să examineze posibilitatea recurgerii la tehnici fiabile de strangere de probe, cum ar fi: supravegherea electronică, operațiunile clandestine și livrarile supravegheate, cînd aceasta este prevazută în legislația națională și cu respectarea deplină a drepturilor individuale și, în special, a dreptului la respectul vieții private și sub rezerva, dacă este cazul, a unei supervizări judiciare. Importante sunt și măsurile vizate să încurajeze membrii organizațiilor criminale să coopereze ți să depună marturie, în special, programele de protecție a martorilor și familiilor lor iar în limitele impuse de legislația națională de un tratament mai favorabil, ca recompensă pentru colaborarea în derularea cercetărilor și judecății.
h) Statele trebuie să se străduiască, atunci cînd este justificat, să creeze celule speciale de cercetare și să le doteze pentru cunoașterea aprofundată a caracteristicilor structurale și a metodelor de funcționare a grupurilor criminale organizate. Statele trebuie, de asemenea, să se straduiască să asigure membrilor acestor celule formarea și resursele necesare, în scopul ca aceștia să-și poată concentra eforturile asupra strîngerii și analizei informațiilor asupra criminalității transnaționale organizate.
i) Statele trebuie să pună la punct programe educative pentru crearea unei
culturi de moralitate și legalitate și să elaboreze și să aplice măsuri destinate să aducă la cunoștintă publicului efectele nefaste ale criminalității organizate și să obțină atașamentul comunității în sprijinirea eforturilor naționale și internaționale de luptă contra criminalității organizate.
j) Statele trebuie să examineze posibilitatea adoptării masurilor de restituire sau de indemnizație adecvate în favoarea victimelor criminalității organizate.
k) O.N.U. și organizațiile mondiale și regionale competente trebuie, dacă este necesar, să pună la punct modele și directive practice în materie de drept material și de drept procesual bazîndu-se pe experiența și cunoștințele specializate ale statelor și pe contribuțiile organizațiilor interesate. O.N.U. și aceste organizații trebuie de asemenea să ajute statele, la cererea lor, să examineze și să evalueze legislația lor, să planifice și să întreprindă reforme, ținînd cont de practicile existente și tradițiile culturale, juridice și sociale.
Pentru a duce o evidență mai bună în țară legiuitorii propun ca să fie o: – Cooperarea polițienească cu organele similare ale altor tări este efectuată de către organele.
Ministerului Afacerilor Interne;
Ministerului Apărării;
Serviciului de Informații și Securitate al Republicii Moldova;
Serviciului de Protecție și Pază de Stat;
Serviciului Vamal;
Departamentului instituțiilor penitenciare al Ministerului Justitiei;
Serviciului de Grăniceri;
Centrului pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției.
Această cooperare se efectuează atît la nivel bilateral, cît și în cadrul diferitor structuri organizaționale internaționale și regionale.
Calificare a infracțiunilor comise de un grup criminal organizat
Practica judiciară și teoria ne spune – în cazurile în care este comisă o crimă de un grup organizat, toți membrii grupului sunt recunoscuti de co-autori a infracțiunii, indiferent dacă au luat parte la crimă. În cazul în care persoana nu este membru al unui grup organizat, dar ajută la punerea în aplicare a crimelor sale, acesta poate fi considerat un complice, instigator și organizator al infracțiunii . Excepție fac cazurile cînd crima în curs de desfășurare necesită un subiect special, și trăsături relevante nu au toți membrii grupului. În acest caz, artiștii interpreți sau executanți sunt persoane cu caracteristici speciale a subiectului, și toate celelalte sunt considerate ca organizatori, instigatori și complici.
În plus, crearea unui grup criminal organizat, în anumite cazuri, poate fi considerată în sine ca un act criminal, indiferent dacă grupul a reușit să facă cel puțin o crimă.
Încercări actuale de clasificare a crimei organizate
Mafia, Yakuza și Triadele
Sunt tipuri tradiționale de organizare și manifestare acriminalității ce s-au dovedit a fi longevive și care au avut, inițial, un rol pozitiv, dar audegenerate abandonînd scopul, menținând însă principiile de luptă. La baza acestora, înprocesul formării, au stat opresiunea externă , opresiunea internă asupra unei pături sărace și sărăcia generalizată demonstrând astfel că se poate forma crima organizată oricând și oriunde aceste condiții vor exista. Inspirate din aceste trei tipuri,într-o serie de alte țări crima organizată se manifestă, de mai mult sau de mai puțin timp,abordând aceleași infracțiuni sau altele moderne, noi, important fiind câștigul. State sărace sau în proces de transformare politică și socială, sunt victime atât ale criminalității autohtone ce se cristalizează, cât și piețe ale criminalității externe, transnaționale existente deja. Astfel au apărut organizații tip Mafia formate de către alte grupuri etnice – vietnamezi, turci, kurzi, țigani, ruși, nigerieni (organizațiile criminale nigeriene dețin locul doi, după chinezi, în SUA pe piața drogurilor), columbieni, portoricani etc.
Triadele ori Yakuza – servesc de model popoarelor asiatice de care sunt legate prinobiceiuri și tradiții, constituind un real pericol pentru ordinea planetară, avându-se învedere că aceste popoare depășesc cu mult jumătate din populația globului. Dacă s-ar încerca o clasificare a tuturor organizațiilor din sfera crimei organizate, cea făcută de INTERPOL ar corespunde cel mai exact cu realitatea, acestea fiind împărțite în cinci grupe distincte.
a)Familiile Mafiei, în care găsim de regulă structuri ierarhice, norme interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate de activități licite și ilicite (se includ și carteluri columbiene ale drogului, bandele de motocicliști etc.).
b)Organizațiile profesionale ai căror membrii se specializează în una sau mai multe tipuri de activități criminale (traficul de mașini furate, laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor, imprimerii clandestine de monedă falsă, răpiri de persoane pentru răscumpărare, jafuri etc.).
c)Organizații criminale etnice, ca rezultat al unui concurs de împrejurări, cum ar fi imensa discrepanță a nivelurilor de viață, severitatea excesivă a autorităților de, procedurile restrictive de imigrare, expansiunea geografică a criminalității, slăbiciunea legilor (Triadele, Yakuza, Kastafaris – grupuri jamaicane s.a.).
d)Organizațiile teroriste internaționale care practică asasinatele, deturnările de avioane, răpirile de persoane, sub motivații politice, militare, religioase sau rasiale.
e)Reciclarea banilor- fenomen internațional cu o clientelă variată. Vînzători stînjeniți de milioane de dolari lichizi obținuți din afaceri ilicite, oameni de afaceri care încearcă să se sustragă de la impozite, deținători de fonduri obscure
Structura și semnele grupului criminal organizat
Structura grupului criminal poate fi examinată din două ipostaze:
1. Structura psihologică. Rezultă din particularitățile relațiilor dintre membrii grupului și raporturilor lor cu alte persoane din exterior la nivel interpersonal, sau cu alte grupuri – la nivel intergrupal. Aceste relații sînt determinate de anumite legități socio psihologice, determinînd organizarea internă socială a grupului, totodată supunîndu-se și celor cu caracter mai general, influențată fiind de mediul extern. Din această cauză cercetarea crimei săvîrșite-n grup trebuie să țină cont și de un șir de particuarități general sociale, care au determinat-o, pentru a putea nu doar califica corect delictul, dar și a elabora măsuri de reducere a acestui tip de criminalitate.
2. Structura funcțională. depine de divizarea rolurilor și plasarea fiecărui membru într-o ierarhie în funcție de status-ul intragrupal al lui. Din acest punct de vedere distingem diferite status-uri și, respectiv, funcții ale membrilor grupurilor criminale. Cercetarea structurii funcționale prevede aplicarea cunoștințelor despre grupul social în genere:
stratificarea membrilor pe verticală – în funcție de statusurile lor și în scopul asigurăriii coeziunii intragrupale, respectării normelor și regulilor interne, proces care se realizează prin instituirea unui climat de supunere;
pe orizontală – întrunind persoane cu același statut și realizînd sarcina coparticipării;
asigurarea conducerii – organizării, influenței, dominării celor ce au funcția de lider în scopul rezolvării scopurilor și sarcinilor, armonizării relațiilor intragrupale;
comunicarea – asigurarea coeziunii grupului și a conducerii cu eforturile membrilor lui; competiția sau cooperarea – condiție care facilitează activitatea în comun.
Există mai multe clasificări ale grupurilor criminale. În funcție de caracterul activității antisociale a lor V.Vasiliev distinge grupuri implicate în:
proprietății;
banditism – caracter complex, în care se împletește activitatea criminală îndreptată împotriva proprietății cu cea care provoacă prejudicii fizice și morale personalității;
viol în grup, acte de huliganism, efectuate uneori sub influența stării de ebrietate,
dezordini publice, uneori cu caracter politic, naționalist etc.
Alt cercetător, A.Samonov, le divizează conform acestui criteriu în grupuri care practică furturi, speculă, mită, acțiuni criminale de intermediere, contrabandă, mafie, huliganism, evidențiind în calitate de formațiune aparte grupul criminal din cadrul penitenciar.
Dacă vom utiliza în calitate de criteriu de clasificare caracteristicile cantitativ-calitative ale grupurilor criminale în cumul cu tipul activității pe care acestea o îndeplinesc, vom obține o tipologie mai optimală din punct de vedere al psihologiei juridice.
Așa deci, utilizînd aceste criterii putem distinge:
1. Grupuri situative. Deținînd un scop criminal și fiind orientate spre săvîrșirea unei infracțiuni, aceste grupuri sînt de fapt slab organizate, este lipsă, sau abia se conturează structura ierarhică a status-urilor, divizarea rolurilor și, respectiv, a funcțiilor. Activitatea acestor grupuri decurge în lipsa unui plan sau după unul întocmit pe loc. Frecvent asemenea grup nu are un lider, sau funcțiile lui le prea liderul formațiunii cu caracter neutru. Grupul poate activa o singură dată, epizodic, sau constant, trecînd la treapta următoare de dezvoltare.
2. Grupuri criminale organizate. Posedă o experiență criminală.
Acțiunile sînt plănuite din timp în comun, sau de către conducători, rolurile, și respectiv funcțiile, sînt împartite între membrii grupului. Grupul practică o activitate criminală stabilă într-un anumit domeniu, deține un fond material (bănesc), împarte veniturile provenite din crimă membrilor lui conform aportului. Are o structură ierarhică relativ stabilă, care în cele mai frecvente cazuri s-a conturat înca pînă la momentul comiterii primei crime, împartășește norme și reguli comune, regurge la sancțiuni în caz de nerespectare a acestora.
3. Organizații criminale. Practică o activitate criminală de amploare și cu un grad sporit de periculozitate socială, care, nu numai că este de durată, dar posedă și capacitatea de regenerare în caz de eșec. În grup este strict stabilită o ierarhie a status-urilor, împartite rolurile și funcțiile. Activitatea organizației criminale este reglată strict, respectarea normelor și regulilor este controlată de către lider, sau organizatori. Motivele, interesele, scopurile comune oferă grupului caracteristicile unei formațiuni cu caracter unitar.
V. Vasil’ev la fel distinge trei nivele ale criminalității în grup, pe care le vom caracteriza în continuare:
1. Nivelul inferior. Sunt grupuri cu o structură slab definită, componența lor adesea schimbîndu-se. Se specializează în anumite tipuri de activități criminale: viol, hoții, tîlhării, operații cu valută, realizarea substanțelor drogante etc. Împartirea rolurilor și, respectiv, a funcțiilor, sau se face pe loc, sau, în cazul unei organizări mai superioare – din timp și cu recrutarea unor forțe din exterior: cumpărători și realizatori ai obiectelor furate, informatori.
2. Nivelul mediu. Grupuri cu o structură determinată, cu conducători permanenți, uneori chiar ocupînd un post de stat. Activitatea criminală a acestora poate fi de diverse tipuri: sustragerea de bani, crime economice, spargeri etc. Membrii acestor grupuri trec o pregătire specială, sînt “profesioniști” într-un anumit domeniu.
3. Nivelul superior. Grupuri organizate avînd structura similară a celei a unui sindicat. Întrunesc profesionali în activitatea criminală. Posedă o ierarhie strictă și stabilă a status-urilor și rolurilor, funcțiile sînt determinate, acțiunile planificate. Utilizează mijloace tehnice moderne, posedă spațiu pentru întrunirile criminale, nu arareori – pentru activitatea de bază (falsificare, fabricare etc). În grup este instaurată o disciplină de fier, menținută prin control permanent și aplicarea de sancțiuni. Activitatea este conspirativă, utilizînduse diverse strategii în acest scop în funcție de politica de combatere a criminalității promovată de stat. Întrunesc în structura sa mai multe grupuri cu activitate multiplă, cu conducere la nivel primar, dar și centralizare strictă. Coroptează lucrători ai aparatelor de stat, utilizînd în acest scop diverse metode – de la mituire pînă la constrîngere prin șantaj. Posedă teritoriul său strict determinat, sfera de influență, iar în ultimii ani – mențin legături criminale nu doar cu alte grupuri criminale din spațiul unui singur stat, dar și la nivel internațional.
Acest ultim nivel este definit în Codul Penal cu noțiunea de organizație criminală. Iată cum ilustrează structura contemporană a criminalității organizate autorii cărții citate mai sus:
Organizația criminală este complexă, avînd forma unui sindicat, în structura căruia intră grupuri de informare, de cercetare și structurile criminale.
Fiecare grup criminal este alcătuit la rîndul lui din grupuri subordonate, conduse de lideri, care au la dispoziție detașamente ce asigură securitatea, agenți și detașamente încadrate direct în “producția” criminală.
În fiecare detașament sînt pînă la cincizeci de membri.
Liderii organizației criminale realizează contacte directe cu persoanele corupte din organele de drept, de administrare a statului, cu politicieni, conducerea băncilor, a firmelor și organizațiilor comerciale.
Semnele grupului criminal organizat
Din definiție criminologică distingem trei semene principale ale crimei organizate:
Primul semn – prezența asociaților de persoane care se pregătesc sistematic pentru o crimă.
Ei au o ierarhie, care se subordonează alți asociați. Puterea grupului este concentrată în mâinile liderilor care pot fi unul sau mai mulți, și numărul de participanți sau alți asociați au variat de la cinci oameni la mai multe sute de mii. Aceasta este o prezentare generală a asociației de tip criminal organizat.
Este evident că grupul nu este egal în ceea ce privește organizarea, structura și orientarea penale. Acest lucru se datorează unor factori sociali, economici, etnice și geografice.Prin urmare, trebuie să luam în considerare nivelurile de crimă organizată, care permite a evalua mai bine starea ei într-o anumită regiune. Convențional, nivelurile pot fi împărțite în: primitiv, mediu si mare.
Nivelul primitiv: – toată lumea știe rolul său și de planificare a crimelor. Mărimea grupurilor a variat de la trei la zece persoane.
Ocupație preferențiale – furt, jaf, tîlhărie și omoruri avînd contacte de corupție mai rare.
Nivelul mediu: – al crimei organizate este un fel de etapă de tranziție pentru construirea mai avansate și mai periculoase crime. Avînd între lider și interpret intermediari.
Asocierea este formată din mai multe divizii:
1:Cei care acționează.
2:Cercetași.
3:Interpreți sau executanți.
4:Gărzi de corp.
5:Finanțatori.
Gruparea era formată din cincizeci și mai mulți oameni.
Ocupația lor era: – escrocherii, traficul de droguri, contrabandă, operațiuni ilegale în sistemul bancar și de credite.
Avînd, de obicei, o relatie cu oficiali guvernamentali și de management.
Nivelul ridicat: – este reprezentat de către organizații criminale, și o structura de rețea. Aceste comunități au două sau mai multe niveluri de management și în conștiința de zi cu zi constituie noțiunea de mafia.
În organizațiile criminale de acest nivel sunt opt personaje principale:
1. Disponibilitatea resurselor materiale, care se manifestă în crearea unor fonduri comune de bani, care deține conturi bancare și imobiliare;
2. Acoperiș deasupra capului oficial înregistrau societăți mixte, cooperative, restaurante, cazinouri și așa mai departe;
3. Un organ colectiv de conducere care organiza cu grupul de oameni ședințe, cu aproape un picior de egalitate;
4. (Ustav) Carte cu anumite reguli de conduită, tradiții, legi și sancțiunile pentru încălcarea;
5. Sistem funcțional și ierarhic SUPRAVEGHETOR, divizie a organizației în grupurile sale, relațiile inter-regionale, prezența unui nucleu de conducere intermediare (Marelui Consiliu), gărzi de corp, serviciul de informare.
6.Sistem specific lingvistic-conceptual, care include vocabular, mai ales scris si vorbit (nume, instituții specifice,);
7.Cunoștințe de bază (colectarea de diferite tipuri de informații, contrainformații );
8. Prezența a oamenlor lor în guvern, sistemul judiciar și a sistemelor de aplicare a legii.
Cauzele criminalității în grup și organizate
Pot fi menționate mai multe cauze. Grupîndu-le în categorii putem vorbi despre cauzele:
cu caracter social-economic – în condițiile unei economii totalitare socialiste:
lipsa unei evidențe stricte – centralizarea puterii economice, erori administrative în selectarea și promovarea cadrelor, dezvoltarea sectorului tenebru în economie etc;
lipsa unui control strict – în conformitate cu legislația a activității structurilor economice comerciale, private, existența unor goluri legislative, care permit dezvoltarea economiei tenebre, infiltrarea în aceasta a elementului criminal, diferențierea vădită materială, neîncadrarea în cîmpul muncii a unui procent sporit al populației etc;
cu caracter politic și de drept – instabilitatea politică, promovarea de unele grupări a unor idei cu caracter discriminatoriu, lipsa unui instrument statal de control al respectării legislației în vigoare și chiar insuficiența aparatului legislativ, competența profesională joasă a multor specialiști din domeniul jurisprudenței, asigurarea insuficientă cu mijloace tehnice (transport, armament) și cu tehnici (metode strategice și tactice, consultanți calificați) a organelor a căror menire e lupta cu criminalitatea organizată, remunerarea joasă a lucrătorilor din poliție, anchetă, iar în rezultat – plecarea celor mai buni specialiști în structurile comerciale, private, corupția unor funcționari de stat, etc;
cu caracter psihologic – manifestările agresive înascute sau învatate, violența de diverse forme, motivația greșită, acordul cu valorile și normele cu caracter antisocial, tendința de a-și asigura o bunăstare fără un aport cu caracter social pozitiv, dorința de afirmare a unui statut înalt prin intermediul a diferitor mijloace nelegale etc., cu configurație psiho-socială – împartasirea acelorași interese criminale, necesitatea unirii în scopul realizării unei activități criminale complexe, convingeri, interese și orientări antisociale comune.
Ca să putem spune că există un grup criminal organizat trebue să întrunim următorele exigențe juridice:
a. grupul să fie format din minimum trei persoane.
b. membrii săi să fie asociați cu intenția ascunsă de a comite una sau mai multe infracțiuni.
c. grupul să aibă o structură permanentă, avînd capacitatea de a comite infracțiunile respective.
d. grupurile crimei organizate trebuie să fie definite, din punct de vedere legal, de autoritățile naționale competente, iar această definire trebuie să fie fundamentată pe necesitățile și particularitățile proprii fiecărei țări.
e. definițiile trebuie să includă elemente specifice care să dea o descriere clară a elementului material (actus reus) și a elementului moral (mens rea) care se combină pentru a provoca o pagubă socială.
f. elementul material trebuie definit funcțional, el trebuie să cuprindă cel puțin fapta de a fi membru al structurii permanente a organizației și, după caz, de a fi executat o activitate, în vederea îndeplinirii scopurilor organizației.
g. o persoană poate să fie declarată membră a unui grup dacă actele pe care le emite îi aduc profituri sau avantaje substanțiale și face servicii esențiale grupului respectiv. Ca alternativă – această asociere sau participare exterioară la grup nu trebuie incriminatădecât în lumina complicității clasice.
h. elementul moral presupune ca membrul grupului să fie conștient de scopurile asociației criminale și de faptul că actele sale susțin aceste scopuri.
Activitățile ce compun crima organizată au un caracter secret și bine organizat, din care cauză realizează un impact social deosebit de negativ, în multe state el constituind "cancerul perfid" care vlăguiește puterea societății amenință integritatea guvernelor, determină creșterea taxelor care se adaugă la prețul mărfurilor, periclitează siguranța și locurile de muncă ale cetățenilor, aduce daune agenților economici aflați în competiție, controlează prin forța banilor sindicatele, în final realizînd o puternică influență în sfera economicului, socialului și mai ales politicului.
Crima organizată este foarte periculoasă pentru faptul ca mai mulți indivizi se coalizează conștient pentru a săvârși infracțiuni cu un mare impact social. Crima organizată nu are granițe, fapt ce impune cooperarea eficientă a autorităților din toate statele , armonizarea legislației specifice si a metodelor de combatere.
1.3 Categorii de infracțiuni ce țin de criminalitatea în grup și
organele specializate în prevenirea și combaterea crimei organizate și atribuțiile lor
Omorul intenționat
Vătămarea intenționată gravă a integrității corporale sau a sănătății
Constrângerea persoanei la prelevarea organelor sau țesuturilor pentru transplantare
Răpirea unei persoane
Traficul de ființe umane
Privațiunea ilegală de libertate
Sclavia și condițiile similare sclaviei
Șantajul;
Infracțiuni care au produs consecințe grave contra patrimoniului
Traficul de copii
Atragerea minorilor la activitate criminală sau determinarea lor la săvârșirea unor fapte imorale
Atragerea minorilor la consumul ilegal de droguri, medicamente și alte substanțe cu efect narcotizant
Proxenetismul
Infracțiuni legate de circulația ilegală a sunbstanțelor narcotice, psihotrope sau a analoagelor acestora
Purtarea, păstrarea, procurarea, fabricarea, repararea sau comercializarea ilegală a armelor și munițiilor, sustragerii lor
Sustragerea materialelor sau a dispozitivelor radioactive ori a instalațiilor nucleare, amenințarea de a sustrage sau cererea de a transmite aceste materiale, dispozitive sau instalații
Fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși sau a titlurilor de valoare false
Fabricarea sau punerea în circulație a cardurilor sau a altor carnete de plată false
Dobândirea creditului prin înșelăciune
Pseudoactivitatea de întreprinzător
Spălarea banilor
Evaziunea fiscală a întreprinderilor, instituțiilor și organizațiilor
Contrabanda
Accesul ilegal la informația computerizată (infracțiunile din cap XI CP RM)
Încălcarea regulilor de securitate a sistemului informatic
Răpirea mijlocului de transport
Actul terorist
Activitatea de finanțare și asigurare materială a actelor teroriste („finanțarea terorismului”)
Luarea de ostatici
Crearea sau conducerea unei organizații criminale
Banditism
Organizarea unei formațiuni paramilitare ilegale sau participarea la ea
Coruperea (coruperea activă, trafic de influență, darea de mită)
Celelate infracțiuni care în cadrul componenței de infracțiune este prevăzută circumstanța agravantă „săvîrșită” de către un grup criminal organizat sau de către organizația criminală.
Organele specializate în prevenirea și combaterea crimei organizate și atribuțiile lor
prevenirea și combaterea criminalității organizate este efectuată de către subdiviziunile specializate ale:
Ministerului Afacerilor Interne,
Serviciului de Informații și Securitate,
Centrului de Combatere a Crimelor Economice și Corupției, Serviciului Vamal,
Serviciului Grăniceri,
Procuratura Generală.
Coordonarea activității subdiviziunilor specializate menționate sunt efectuate de către subdiviziunea de combatere a criminalității organizate a Ministerului Afacerilor Interne.
în cadrul activităților de prevenire și combatere a criminalității organizate, organele specializate colaborează între ele prin:
schimb de informații,
de experți,
prin activități comune de cercetare și demascare a grupărilor și organizațiilor criminale,
de instruire a personalului,
prin realizarea unor inițiative social-economice,
precum și prin alte activități în domeniu.
Procuratura Generală, Ministerul Justiției și Ministerul Afacerilor Interne efectuează studii periodice în scopul identificării cauzelor care determină și a condițiilor care favorizează criminalitatea organizată și inițiază campanii de informare privind acest fenomen.
Ministerul Afacerilor Interne, prin structurile sale specializate, realizează și menține în actualitate baza de date privind criminalitatea organizată, monitorizează și evaluează periodic acest fenomen, luând în considerare atât categoriile de persoane care fac parte din grupările și organizațiile criminale sau care au legătură cu acestea, cât și victimele criminalității organizate.
Atribuțiile organelor specializate în domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate.
(1) Organele specializate în domeniul prevenirii și combaterii criminalității organizate:
a) desfășoară activități de prevenire și combatere a criminalității organizate prin intermediul, prevenirii, depistării și curmării infracțiunilor legate de acest domeniu, în conformitate cu legislația în vigoare;
b) asigură protecția fizică a părților vătămate și a martorilor, îi acordă altă protecție și asistență conform prezentei legi, altor acte normative în domeniu;
c) desfășoară activități investigativ-operative, de urmărire penală, de cooperare internațională, de analiză și monitorizare în domeniu;
Ministerul Afacerilor Interne și subdiviziunile sale teritoriale desfășoară activități:
de prevenire și combatere a criminalității organizate în conformitate cu legislația în vigoare,
exercită urmărirea penală în cauze legate de acest fenomen,
supraveghează respectarea drepturilor omului,
întreprinde alte măsuri necesare în domeniu.
Procuratura Generală, în limitele competenței, desfășoară:
activități de prevenire și combatere a criminalității organizate în conformitate cu legislația în vigoare,
coordonează,
conduce și exercită urmărirea penală în cauze legate de acest fenomen,
supraveghează respectarea drepturilor omului,
întreprinde alte măsuri necesare în domeniu.
Centrul pentru combaterea crimelor economice și corupției și subdiviziunile sale teritoriale întreprind activități:
de prevenire,
depistare,
cercetare și curmare a acțiunilor de corupție și protecționism,
spălarea banilor și finanțarea terorismului, care sunt legate de criminalitatea organizată.
Serviciul de Informații și Securitate și subdiviziunile lui teritoriale desfășoară activități:
de prevenire și combatere a criminalității organizate prin intermediul depistării legăturilor organizațiilor internaționale și ale grupărilor criminale organizate naționale, prin activități desfășurate în limitele competenței sale.
Serviciul Vamal prin subdiviziunile sale teritoriale desfășoară activități:
de prevenire și combatere a criminalității organizate cooperând cu celelalte organe specializate,
asigură respectarea reglementărilor vamale la trecerea mărfurilor, mijloacelor de transport și persoanelor peste frontiera vamală a Republicii Moldova, perceperea drepturilor de import și drepturilor de export, vămuirea, controlul și supravegherea vamală.
Serviciul Grăniceri prin intermediul subdiviziunilor sale, desfășoară în cooperare cu alte autorități competente:
activități de prevenire și combatere a tuturor infracțiunilor din domeniul criminalității organizate transfrontaliere,
inclusiv migrației ilegale.
Ministerul Afacerilor Interne în comun cu Procuratura Generală, efectuează:
studii în vederea depistării și înlăturării cauzelor și condițiilor ce favorizează fenomenul criminalității organizate.
În popor aceste organizații criminale sau grupuri deseori au denumirea de: MAFIE – acest termen a apărut în Italia și s-a extins în multe țări ale lumii.
Celebrul judecator Giovanni Falcone, asasinat la 23.05.1952, enunță:
Mafia este o lume logică, rațională, funcțională si implacabilă. Mult mai logică, mai rațională și mai implacabilă decît statul.
Mafia este o articulație a puterii, o metamorfoză a puterii, dar și o patologie a puterii.
Mafia este un sistem economic, o componență obligatorie a sistemului economic global.
Mafia se dezvoltă datorită statului și își adaptează comportamentul în funcție de acesta.
În vorbirea curentă, cei mai multi confundă crima organizată, ca fenomen, cu Mafia. Ca urmare, pentru a include manifestarile unei organizații criminale în sfera crimei organizate, s-ar înțelege ca aceasta ar trebui neaparat sa fie de tip mafiot.
Ce este însă Mafia? Multi cercetatori precum si organisme guvernamentale și-au pus această întrebare pentru cunoasterea mecanismelor de formare, funcționare si spalare a profiturilor, a cailor si metodelor folosite, a domeniilor accesibile acesteia și cauzele ce o pot genera . Desigur, nu este ușor și nici pînă acum nu se cunoaște totul despre Mafie, deoarece anumite caracteristici privind organizarea și codul comportamental al componenților săi sunt greu de penetrat.
În opinia unor cercetări, termenul “Mafia” ca modalitate a crimei organizate – deriva din limba arabă și înseamnă “loc de refugiu”, concept ce se pare ca ar fi fost adoptat în Sicilia în timpul stapânirii arabe. Potrivit unei alte opinii – Mafia ar reprezenta o organizație secretă constituită în anul 1882, în timpul unei revolte, cunoscută în istorie sub numele de “viespile siciliene”, îndreptată împotriva ocupațiunilor francezi, iar termenul de Mafia ar corespunde prescurtarii cuvintelor unei lozinci frecvent utilizate: “Morte alla Francia, Italia anela” (Moarte Frantei, striga Italia)
Emigrația Italiană din sudul sărăcit al Italiei, ce începe cu 1870, ajunge să fie la un moment dat extrem de numeroasă . Ea face ca aceste modalități infracționale să fie exportate pe continentul american, în comunitatea Italiană și să reînvie formele de rezistență de odinioară, specifice de aceasta dată unei comunități de imigranti în fața unei societăți mult mai dinamice, explozive și de cele mai multe ori agresive cu aceștia. Pe parcursul acestei lungi perioade, pîna în zilele noastre, Mafia a continuat să parcurgă etapele rezistenței interne împotriva sărăciei, prin formele de atac față de proprietarii de pamînt și burghezie, și fața de normele de progres și ordine de drept instaurate în perioada modernă a centralizarii statului Italian.
În această a doua etapă s-a schimbat sensul termenului de Mafia în unul cu rezonanță criminală pentru autoritați, mai puțin pentru membrii structurilor mafiote, care și astazi consideră primirea în organizație ca fiind o onoare. În evoluția sa, Mafia, prin dinamismul și adaptabilitatea sa, s-a transformat dintr-o organizație de tip rural inițial, într-una industrială și de afaceri, de la o fortă locală si națională, într-o redutabilă rețea transnațională . În mod tradițional, când se vorbește de Mafie se au în vedere Cosa Nostra (mafia siciliana), Camorra Napolitana, N’drangheta calabreză, în Italia, și Cosa Nostra în America, cât si unele filiale ale acestora (Sacra Corona unita din Apreia – Italia, desemnată de mafia siciliană să folosească în exclusivitate zona litorală din regiunea respectivă pentru a face trafic de droguri s.a.)
Acestea au aceleași caracteristici (structura, conspirativitate, ermetism, profit, utilizarea forței fară reținere în atingerea scopului, existența codului comportamental specific). Se deosebesc, prin aria geografică natională sau transnațională unde își desfășoara activitatea, tradiții și tipurile de infracțiuni comise (droguri, jocuri de noroc, camata etc.).
Delimitarea sferei și zonei de acțiune se realizează pe baza de întelegere. Nerespectarea acestora a dus, de multe ori, la lupte sângeroase între organizații ca și între familiile acestora .
Dacă e să vorbim despre cele mai mari grupări criminale putem vorbi despre YACUZA, TRIADELE CHINEZEȘTI, CARTELURILE COLUMBIENE, ș.a aceste grupări criminale se ocupau cu cele mai mari activități criminale ce aduceau venituri enorme.
Criminalitatea „gulerelor albe”
Dificultatea stabilirii barierei dintre infracțiunile comise în sistemul crimei organizate și cele cunoscute sub denumirea de criminalitatea “gulerelor albe”
influențează în mod considerabil reacția socială împotriva acestor fenomene antisociale. Cert este că dominantă comportamentală a infractorilor romîni ce fac parte din categoria“gulerelor albe” este atitudinea de dispreț și de indiferență față de societatea civilă, față de proprietatea publică, față de lege, acțiunile lor constituind un“jaf” de mari proporții, cu consecințe nefaste asupra nivelului de trai al majorității populației. Manifestarea acesteiforme de criminalitate are loc în cele mai multe situații sub “protecția” autorităților publice, (administrație centrală și locală, justiție, organisme de control și constatare, poliție, gardă financiară, curtea și camera de conturi, protecția consumatorului, inspecția sanitară ș.a.), precum și a factorilor politici sau de decizie, inclusiv a parlamentarilor.Asemenea activități se produc în majoritatea sferelor economico-sociale, cum ar fi:
Comerțul desfășurat prin vânzarea de produse contrafăcute infestate, depreciate,expirate, cu prejudicii mari sub aspectul protecției sănătății populației, dar și a evaziunii fiscale, societății comerciale ilegal constituite, titluri de credit fără acoperire, contrabandă etc.;
Mediul prin traficul reziduurilor, amplasamente imobiliare și edilitare cu nerespectarea legii, defrișări, escavări etc.;
domeniul învățământului, sănătății, asigurărilor sociale, precum și majorările iraționale ale prețului produselor de bază, instituirile de impozite și taxe pentru menținerea unor sectoare nerentabile sau pentru acoperirea “găurilor negre” din sectorul industrial și financiar, jocuri piramidale tip Caritas, autorizări și avizări contrare legii, licitații contrafăcute, mită în instituțiile publice, justiție etc.
în industrie prin activitatea societăților “căpușă”, direcționarea fluxului deproduse spre societăți private “recunoscătoare”
de la firmele de stat ori achizițiide produse ce nu sunt necesare, ori slabe calitativ de la firme private, diminuarea artificială a valorii patrimoniului în vederea privatizării, creditarea cu produse și valori a firmelor particulare în condiții nelegale, facilități salariale, bonificații, diurne, premieri în scopul unor profituri uriașe, privatizări ilegale etc;
În domeniul financiar – bancar prin acordarea de credite fără acoperire, cu facilități nelegale, dobînzi preferențiale, reeșalonări repetate, nerecuperarea debitelor, acceptarea de garanții supraevaluate, cheltuieli costisitoare în imobile și mobile, sponsorizări costisitoare etc.
Contrabanda și evaziunea fiscală
Contrabanda și evaziunea fiscală sunt tipologii ale crimei organizate, cel mai bine dezvoltată în România. S-au identificat bande cu activități programate în timp, bine documentate și pregătite logistic, în care autorii își au roluri prestabilite, urmărind profituri uriașe și putere prin violență, fraudă și corupție.
Prin contrabandă și evaziune fiscală se întrețin și se dezvoltă economia subterană, fiind atrase în asemenea activitățiilicite personalități politice, guvernanți, funcționari publici cu putere de decizie.Din practica organelor vamale și ale poliției rezultă că infracțiunile de contrabandă sesăvârșesc în forma clasică, respectiv prin trecerea unor bunuri peste frontieră, prin altelocuri decât cele stabilite prin lege. Cazuistica în acest domeniu scoate în evidență faptul că zonele cele mai afectate ale țării au fost Portul Constanța, Dunărea inferioară, Portul Giurgiu, frontiera de vest cu Iugoslavia și Ungaria.
În aceste zone, grupurile de contrabandiști autohtoni și străini au stabilit legături infracționale cu filiere internaționale bine organizate ce sunt în complicitate cu lucrătorii vamali și căpităniile porturilor,dispun de mijloace financiare și materiale deosebite, de relații în rândul autorităților, astfel încât descoperirea și documentarea activității lor infracționale este deosebit dedificilă.
Modalitățile de comitere cel mai des întâlnite sunt:
prezentarea de documente de proveniență a mărfii din Republica Moldova, deși au altă origine, pentru a beneficia de scutirea de taxe import, ca urmare a acordului economic existent între cele două țări;
ambalaje false, pentru mărfuri de valoare scăzută (șervețele, produse alimentare etc.) ce ascund mărfuri cu taxă de import ridicată (cafea, alcool etc.);
prezentarea de documente ce atestă că mărfurile au fost în tranzit și au ieșit din țară, deși au fost comercializate în interior;
practicarea întroducerii sau scoaterii din țară de mărfuri, pe cale maritimă sau fluvială, prin andosarea în fals a canosamentelor nominative și mai recent pe calea eriană.
Criminalitatea organizata in fosta Uniune Sovietica
Fenomenul crimei organizate pe teritoriul republicilor ex – sovietice nu a apărutpe un teren arid, ci a fost rodul unei revoluții in timp a grupurilor de contrabandiști, hoțisi tâlhari, care dominau lumea interlopa. În regimul țarist bandele de proscriși reprezentau un simbol împotriva forțelor deordine. Aceste bande aveau o structura organizatorica bine conturata, coduri de onoaresi niveluri de aderare asemănătoare cu organizațiile tradiționale mafiote din Italia. Criminalitatea organizata din Rusia nu poate fi inteleasa fara a face referire laeconomia subterana, care a prosperat decenii, alături de economia oficiala planificata.
Totodată, pe fondul destrămării U.R.S.S. – ului si a retragerii Armatei Roșii dinfostele tari comuniste, aceasta a devenit leagănul ucigașilor din mafia, ce reprezintă oamenințare mult mai redutabila decât toți generali din fosta U.R.S.S. la un loc.
Retragerea Armatei Roșii din Afganistan constituie o sursa de umilința, de frustarepentru soldații si ofițerii ruși, ceceni, uzbeci, tajici, moldoveni, care simt ca statul i-atrădat. În prezent, exista o singura organizație criminala. In 1994 existau circa 5.700 deastfel de organizații pe teritoriul fostei U.R.S.S., dintre care cel puțin 200 au ramificațiiinternaționale, iar teritoriul Moscovei este aria de acțiune a 12 familii.
Activitatile criminale sunt variate: trafic ilegal de opere de arta, stupefiante,automobile furate, ființe umane.Un domeniu extrem de eficient pentru Mafia Rusa este cel al spalarii banilor murdari. Sectorul bancar rus este considerat ca fiind cel mai penetrat de organizațiilecriminale: in 1993, 120 bancheri au fost asasinați, iar in 1994, bancherul si publicistulAndrei Ajzderzis a fost impuscat prin ușa apartamentului sau, pentru ca a publicat olista cu 226 de nume de persoane suspecte ca ar fi lideri ai unor organizații criminale
Organizațiile criminale ruse cuceresc lumea . Conglomeratul criminal de diverseetnii ce populează teritoriul fostei U.R.S.S. este atras de o deschidere economica siculturala către Occident.Elitele acestora – Borys Nayfeld, Rachiel Brandwain, Otari Kvantrisvili, ViaceslavIvankov Marat Balagula, Boris Dekanidze, Rafael Bagdazarian, Efim Laskin reușesc sadirijeze. Unterwet – ul sa se alieze cu Cosa Nostra si cu cartelurile columbiene, reușindsa ridice la scara internațională lumea interlopă rusă
Forme de manifestare și structurile, a grupurilor criminale organizate pe teritoriul Republicii Moldova
2.1 Grupurile criminale pe teritoriul Republicii Moldova
Criminalitatea în Republica Moldova își are și ea rădăcini adînci în trecutul istoric. Încă în secolul al XV-lea aici a apărut o Sintagmă, alcătuită de ieromonahul grec Matvei Vlastares. Ea conține postulate, care reflectă problema criminalității și a pedepselor. Legislația pe atunci se considera foarte umană, deoarece se baza nu pe ideologia de clasă, ci se afla sub influența moralei religioase și țărănești. Legislația tindea să apere nu numai personalitatea, patrimoniul ei. în postulate se reflectă tendința de protejare a celor slabi de cei mai puternici. La sfîrșitul secolului al XVI-lea intensificarea asupririi țăranilor a fost însoțită de creșterea criminalității. A survenit reacția inversă: politica penală a fost brusc înăsprită.
După anul 1812, cînd Basarabia a intrat în componența imperiului rus, pe teritoriul ei a fost introdusă, bineînțeles, legislația țaristă. Totodată s-a ținut cont de specificul și tradițiile băștinașe.
În anii '60 criminalitatea lua amploare și acest fenomen nu s-a produs spontan. Una din cauze a fost reforma țărănească, care atît în Basarabia, cît și în alte regiuni ale Rusiei a soluționat problemele funciare nu în favoarea țărănimii. Pămînturile date țăranilor erau mai puțin fertile, iar uneori chiar părăginite. Sărăcia a generat un val al criminalității inițiat de păturile cele mai sărace.
Conducerea statului a fost nevoită să întreprindă o serie de măsuri urgente. Au fost elaborate și puse în acțiune statute judecătorești, au fost instituite judecătorii teritoriale și locale. Se preconiza reforma sistemului penitenciar, care însă, din lipsa de resurse, a fost amînată pentru o perioadă nedeterminată.
Reformele din anii 60-70 ai secolului al XlX-lea în Basarabia au păstrat legislația penitenciară și cea penală corespunzătoare relațiilor feudale. Pe atunci acționau legile penale necodificate, scrise de Armenopulo (1345), culegerea de legi a lui A. Donici (1814), Gramota Soborului a lui Mavrocor- dat (1785).
Ce prezentau aceste documente juridice pentru societatea de atunci? Cele șase cărți ale judecătorului Armenopulo, erau niște culegeri de legi care erau răspîndite în Bizanț, Grecia, Valahia, Moldova. O altă culegere de legi, alcătuită de A. Donici, constituie o încercare de a adapta dreptul roman și bizantin la condițiile social-economice ale Moldovei de la începutul secolului al XlX-lea.
Gramota Soborului a lui Mavrocordat reglementa relațiile funciare, care erau aplicate în practica judiciară foarte rar.
Normele juridice conținute în aceste trei documente legislative, pe de o parte, se contraziceau în tratarea multor probleme penale, iar pe de altă parte, nu corespundeau epocii și nivelului de dezvoltare a societății. De aici și nepotrivirea între reglementările juridice și normele morale stabilite în societate, între crimă și pedeapsă.
Acestea din urmă nu au putut să nu genereze rezonanța respectivă. Creșterea criminalității în Basarabia în a doua jumătate a secolului al XlX-lea, comparativ cu primele decenii, poate fi explicată, într-o oarecare măsură, anume prin această situație.
Fatală în problema criminalității a devenit perioada anilor 1917-1919. Distrugerea țării, criza dezastruoasă a economiei, războiul civil – toate acestea au creat un mediu favorabil pentru activizarea lumii criminale. Dacă adăugăm și destrămarea sistemului legislativ, ajungem la concluzia: cataclismele grave, care au fost suportate de societatea noastră, necorespunderea dintre legislație și realitățile existente, degradarea morală, au condiționat, pentru mulți ani înainte, situația infracțională și tendințele agravante ale criminalității în țara noastră.
Studiile efectuate în prezent asupra problematicii în cauză confirmă cu certitudine că și în societatea noastră de astăzi nivelul, proporțiile, caracterul criminalității, într-o măsură considerabilă, dacă nu chiar absolută, depind de starea statalității, de nivelul organizării și ordinii sociale în stat.
Perioada de tranziție.
Toate perioadele postsovietice au generat multiple convulsii sociale, instabilitate politică și economică, o puternică criză națională, exprimată printr-un conflict armat, care mai sîngerează și astăzi. Ecourile crizelor economică și social-politică își găsesc rezonanța în fenomenul infracțional.
Procesul formării și consolidării statului de drept, în condițiile specifice Moldovei, s-a dovedit a fi dificil și adesea contradictoriu.
Separarea puterilor în stat rămîne deocamdată un principiu teoretic, fără aplicare eficientă. Noile autorități ale statului de drept sunt uneori lipsite de personalitate, uneori chiar timorate, insuficient dotate și instruite.
Colaborarea dintre ele, în nepermis de multe situații, este defectuoasă, iar acțiunile lor, de multe ori, sunt apreciate diferit de către populație.
în aceste condiții, respectul pentru lege și ordinea de drept este scăzut, iar statul de drept devine pentru unii echivalentul anarhiei, violenței și bunului plac. De aici și pînă la comiterea faptelor antisociale rămîne o distanță mică, pe care, din păcate, mulți dintre indivizi o și parcurg.
Noile condiții social-economice favorizează, într-o măsură considerabilă adaptarea unor compartimente antisociale. Creșterea alarmată a șomajului, incertidzdinea mijloacelor de existență, degradarea continuă a nivelului de trai, provoacă disperarea unor defavorizați ai soartei, din rîndul cărora se recruteză viitorii infractori.
Analiza datelor statistice privind starea și dinamica infracțiunilor la nivel național, permite să se desprindă concluzia că, pe termen mediu, criminalitatea are o tendință generală de stabilizare. Această dinamică este apreciată luîndu-se în cosiderare și unele deficiențe în activitatea diverselor structure ale statului în perioda de tranziție.
Modificarea în sens pozitiv a condițiilor specific interne, precum și intensificarea cooperării internaționale, pot să influențeze în mod decisive această tendință în evoluția sa pe termen lung.
În domeniul sustragerilor de către grupuri mari de infractori, putem afirma că în Moldova există deja structuri formate ale crimei organizate. Astfel sunt înființate rețele pentru furturile de autoturisme, în special de proviniență străină și trafictrafic de droguri cu filiere în străinătate și cu structure organizatorice proprii. Acestea uneori comit șantaje cu amenințări pentru determinarea victemelilor să nu sesizeze organelle de resort.
S-au înregistrat deasemenea creșteri la majoritatea categoriilor de infracțiuni contra patrimoniului public și privat și a evaziunilor fiscale. Cele mai afectate domenii sunt:
Agricultura, unde a luat amploare furturile de tutun, chimicale, semințe, animale.
Industria energetică, unde s-a adus daune considerabile prin sustragerea energii electrici, deteriorarea aparatajului prețios pentru sustragerea metalelor colorate.
Sfera socială a fost afectată de furturile de computere și aparatajul de oficiu.
La această a contribuit și starea de ndisciplină și dezordine și gestionarea bunurilor unităților economice, neglijența agenților economici referitoare la protejarea patrimoniului public precum și neimplicarea factorilor de conducere în remidierea eficientă și urgentă a disfuncționalității interne.
Dorim noi ori nu, dar suntem datori să recunoaștem, că astăzi trăim într-o societatea unde orientarea la criminalitate și fărădelegi au devenit dominate, și acest domeniu nu este caracteristic doar pentru Moldova dar și pentru toate statele C.S.I.-lui, țările lumei a treia. Într-o oarecare măsură și statelor care se consideră lideri în ce privește nivelului progresului economic, bunăstării sociale a populației.
Criza care s-a declanșat în toate sferelevieții au provocat dereglarea proceselor sociale, decăderea primejdioasă a autorității statului, ignorarea normelor de drept și de convețuire în societate. Încă sociologul F. List, în 1900, a menționat că starea dezastruoasă a oamenilor, din punct de vedere economic, fizic și moral, generează indici înalți ai criminalității.
Nihilismul moral și juridic, care a creat metastaze adînci în societatea noastră, a condus la devalorizarea întregului sistem legislativ, executiv și judiciar, la fărădelegi în sfera economiei, la situația care creează pericol pentru flecare membru al societății.
Ce s-a întîmplat cu societatea noastră? De ce Moldova, cîndva considerată o grădină înfloritoare, a devenit astăzi o regiune cu o criminlitate avansată? De ce chiar în perioada de după cel de-al doilea război mondial, în condiții de foamete, în republică nu exista un asemenea nivel înalt al criminalității? Care sunt cauzele acestui fenomen atît de complex, cu care noi am intrat în secolul al XXI-lea? Din care cauză statul se eschivează de la soluționarea acestei probleme acute, iar organele puterii nu sunt în stare să asigure ordinea de drept în societate?
Presupunem că, pe viitor, istoricii, juriștii, criminologii, sociologii, medicii vor analiza situația de azi, vor studia profund condițiile de formare și statornicire a
statului nostru suveran, independent și de drept. Dar conducerea republicii trebuie să găsească astăzi răspunsul la aceste întrebări, pe care societatea îl cere insistent. De aceasta depinde nu numai liniștea personală, încrederea în ziua de mîine, de aceasta depinde siguranța politicii de contracarare a fenomenului, măsurile pe care statul și societatea le va contrapune criminalității.
Metodica determinării în literatura de specialitate criminalitatea este caracterizată de trei indici de bază: nivelul, structura, dinamica.
Nivelul criminalității este o caracteristică cantitativă, exprimată prin suma crimelor săvîrșite și a persoanelor ce le-au comis (persoane vinovate), precum și prin coeficienți sau indici relativi ai criminalității.
Trebuie menționat, că în practică, pentru caracteristica cantitativă a criminalității se utilizează combinarea a două noțiuni: "starea și nivelul crimina-
litățir.
Starea criminalității – este numărul de infracțiuni săvîrșite și al persoanelor ce le-au comis, pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp stabilită.
Nivelul criminalității – este valoarea determinată din numărul total de infracțiuni săvîrșite pe un teritoriu determinat într-o perioadă de timp stabi
ită, raportată la un număr stabilit de populație, spre exemplu la 1 000; 10 000 sau 100 000 locuitori.
Starea criminalității este determinată de indicele absolut, adică de numărul general al infracțiunilor, săvîrșite (înregistrate) într-o perioadă de timp determinată și pe un teritoriu stabilit, sau de numărul total de infractori, care au săvîrșit aceste infracțiuni. Spre exemplu, pe teritoriul Republicii Moldova pe parcursul anului 2010, au fost înregistrate 33402 infracțiuni, săvîrșite de 16 565 infractori.
Starea criminalității pe un teritoriu dat, în perioada indicată va fi caracterizată de acești indici absoluți. Dacă prima cifră, într-o oarecare măsură, este mai relevantă (excluzînd, bineînțeles, valoarea cifrei negre a criminalității) și mai aproape de realitate, atunci numărul infractorilor trebuie determinat reieșind din crimele descoperite, atunci cînd infractorii au fost demascați. în Republica Moldova, anual se descoperă doar circa 64% din numărul total de crime săvîrșite și numai, aproximativ, 10-15% din crimele săvîrșite în anii precedenți. Toate acestea generează anumite deficiențe la stabilirea numărului real al infractorilor ce au comis crime într-o anumită perioadă de timp.
Indicii absoluți, care reflectă valoarea generală a criminalității, nu permit efectuarea comparațiilor, ca metodă de bază în analiza nivelului infracțional.
Comparația poate fi de două feluri – compararea în spațiu și compararea în timp. Comp ararea în spațiu,permite compararea criminalității din două teritorii diferite, evaluată într-un interval de timp stabilit. Compararea în timp – este compararea criminalității, evaluată pe un teritoriu stabilit în diferite perioade de timp. Pentru soluționarea problemelor de analiză nominalizate, este necesară utilizarea indicilor relativi ai stării infracționale. Raportul intensității indică nivelul de răspîndire a crimelor în spațiul care le generează. Acest indice, numit în statistica judiciară coeficientul de răspîndire sau de intensitate al criminalității, se calculează prin raportarea numărului de infracțiuni la numărul de populație, luate în dimensiuni constante. Rezultă deci, că pentru calcularea coeficientului intensității al criminalității întotdeauna este necesar a ști numărul populației.
în legătură cu determinarea intensității criminalității apar două probleme:
Din care dimensiuni este constituit numărătorul raportului, adică numărul crimelor săvîrșite.
Ce trebuie să se subînțeleagă prin numărul populației, care alcătuiește numitorul raportului.
2.2 Structura criminalității și metodica determinării ei.
Structura este constituită și forma interioră de organizare, care reclamă o unitate a concludenței între elementele constitutive.
Cunoașterea criminalității, ca fenomen social, trebuie să cuprindă cunoașterea structurii ei, cunoașterea părților componente, a categoriilor de crime. La prima vedere, criminalitatea este formată dintr-o mare diversitate de fapte săvîrșite, deosebite între ele prin natura și gravitatea lor, cum sunt: omoruri, delapidări, violuri etc. La o cercetare mai atentă însă, se poate observa că această diversitate de fapte se repartizează în anumite grupe, după anumite criterii obiective și subiective, ajungîndu-se la un anumit sistem de crime destul de unitar și coerent.
Acest indice reflectă conținutul interior al criminalității, coraportul dintre grupuri sau tipuri particulare de infracțiuni evaluate totalmente într-o perioadă de timp pe un anumit teritoriu, evidențiate prin anumite calități de grup.
Descrierea structurii criminalității înseamnă, în primul rînd, relevarea ele- : mentelor constitutive ale ei în baza unor particularități; în al doilea rînd, stabilirea greutății specifice a fiecărui element în criminalitate; în al treilea rînd, stabilirea legăturii între elemente; în al patrulea rînd, stabilirea legăturii între fiecare element particular cu sistemul criminalității în general.
în analiza sistemului infracțional este necesar să se evidențieze indicii ce o caracterizează:
structura generală a criminalității;
structura unor grupuri de infracțiuni (patrimoniale, violente etc.);
structura unor tipuri de infracțiuni (omoruri, furturi, tîlhării, jafuri etc.).
Foarte des structura criminalității este determinată cu ajutorul grupărilor
tipologice și variaționale. Gruparea tipologică împarte totalitatea analizată în grupuri similare conform particularităților calitative esențiale. Gruparea variațională împarte totalitatea analizată în grupuri similare conform particularităților cantitative esențiale.
În cazurile cînd este necesar de reflectat valorile elementelor componente în proporții, se vor utiliza două procedee:
a) totalitatea analizată de admis ca , 100%;
b) evidențierea din această totalitate, a valorilor (cotelor-părți) a tuturor el ementelor constitutive.
Rezultă că dacă la baza evidențierii elementelor constitutive se pune particularitatea calitativă, atunci se folosește gruparea tipologică. Iar dacă îndeplinim aceleași condiții din punct de vedere al cantității, atunci se folosește gruparea variațională.
Utilizînd grupările și valorile relative ale dispersării, este necesar să se evidențieze indicii, care caracterizează structura generală a criminalității.
Structura criminalității, reieșind din clasificarea conform legislației
penale a Republicii Moldova.
Crimele săvîrșite și studiate de criminologie, corespund, și trebuie să corespundă, crimelor prevăzute de legea penală (Codul penal). Acest punct de vedere este exact și necesar, deoarece prima sistematizare și așezare a acestora a fost efectuată de legiuitor cu prilejul incriminării și sancționării faptelor
criminale (infracționale) și înscrierii lor în Codul penal. Incriminarea și sancționarea penală s-a efectuat după criterii obiective, anume obiectul diferitelor infracțiuni, adică valorile sociale cărora li se aduce atingere prin săvîrșirea de crime. Potrivit acestui criteriu, crimele se clasifică în lege în cîteva grupe sau categorii, în fiecare grupă înscriindu-se faptele ce vizează un anumit obiect; bunăoară,
la grupa crimelor contra persoanei se înscriu toate crimele ce aduc atingere acesteia,
la grupa crimelor contra bunurilor sau avutului sunt raportate toate crimele ce vizează dreptul la proprietate și posesia bunurilor și așa mai departe cu celelalte grupe de crime
în criminologie, de asemenea, se adoptă, în linii mari, sistemul grupării crimelor după obiect, cuprins în legea penală, fiindcă acest criteriu – obiectul,
valoarea socială – este deosebit de important și exact.
În cele ce urmează, vom invoca acest sistem de crime înscris în legea penală, pentru a avea o imagine cuprinzătoare asupra crimelor, care, împreună, alcătuiesc părțile componente ale criminalității. Este adevărat, crimino- logia cercetează crime săvîrșite, dar crimele săvîrșite sunt definite în prealabil de legea penală. În cele ce urmează, vom menționa formele criminalității cuprinse în Codul penal, pentru a se cuprinde întregul domeniu al criminalității și nu cel redus la cîteva grupe de crime, ceea ce se întîmplă des în criminologie.
Criminalitatea contra statului. Aceasta cuprinde un număr de 32 tipuri (specii) de crime, dintre care 11 sunt considerate deosebit de periculoase (trădare de patrie, spionajul, actul de teroare, diversiunea, sabotajul și altele). Unele crime contra statului, în anumite condiții – în funcție de scop, mobil etc. – îmbracă caracterul unor crime politice sau ideologice cum se susține în literatura de specialitate.
Criminalitatea contra persoanei. Aici există un număr de 35 crime, repartizate în mai multe subgrupe, și anume:
crime contra vieții (omorul premeditat cu circumstanțe agravante, omorul premeditat, omorul săvîrșit în stare de afect, omorul săvîrșit în condițiile depășirii limitelor legitimei apărări, omorul pruncului de către mamă, omorul din imprudență, determinarea la sinucidere);
crime contra integrității corporale sau sănătății (vătămarea intenționată gravă a integrității corporale, vătămarea intenționată mai puțin gravă a integrității corporale, torturarea etc.);
crime contra libertății persoanei;
infracțiuni contra demnității.
Criminalitatea contra proprietății cu un număr de 17 tipuri sau specii de infracțiuni, cum sunt furtul, jaful, tîlhăria, escrocheria etc.
Criminalitatea contra drepturilor politice, de muncă și alte drepturi cetățenilor care cuprinde un număr de 22 infracțiuni (împiedicarea desfășurării agitației preelectorale, împiedicarea exercitării dreptului de vot, încălcarea egalității în dreptul limbilor, etc.).
Criminalitatea economică, care cuprinde 31 infracțiuni (refuzul intenționat de a furniza date statistice sau prezentare intenționată de date statistice autentice, falimentul fals, încălcarea modului de exportare a mărfurilor și serviciilor, vînatul ilegal etc.).
Criminalitatea contra siguranței transporturilor constituită din 10 tipuri de infracțiuni.
Criminalitatea persoanelor cu funcții de răspundere care cuprinde 9 tipuri de infracțiuni (abuzul de putere sau abuzul de serviciu, neglijența, darea de mită, falsul în acte publice etc.).
Criminalitatea contra justiției constituită din 20 infracțiuni.
Criminalitatea contra ordinei de administrație alcătuită din 29 infracțiuni.
Criminalitatea contra securității publice, ordinei publice și a sănătății populației conține 41 tipuri de infracțiuni.
Criminalitatea militară constituită din 35 infracțiuni.
Pentru cuprinderea mai ușoară a sistemului de infracțiuni menționăm o schemă grafică:
În statul nostru sunt înscrise, după cele arătate mai sus, circa 281 tipuri de crime.
Acestea sunt tipuri sau modele abstracte și juridice de crime, de infracțiuni. Ori de cîte ori se comit astfel de fapte, acestea se caracterizează în raport cu legea penală. Prevederea crimelor în lege este necesară.
Însă în criminologie interesează crimele săvîrșite. Crimele prevăzute de lege interesează pe criminolog doar ca punct de referință. Apoi, într-un an nu se comit toate crimele prevăzute de lege, ci numai unele din ele. De exemplu, în cazul crimelor contra statului se comit unele – spionajul, sabotajul – dar nu se comit multe crime de trădări. În alt an, se comit acestea din urmă și nu se comit primele. Tot așa cu crimele contra persoanei ori contra bunurilor (deși nici se comit din fiecare grupă sau subgrupă).
Criminologia se ocupă de crimele care se săvîrșesc și caută să explice cauzele și mijloacele de combatere. Am arătat aici toate tipurile de infracțiuni prevăzute de lege, fiindcă, în mod obișnuit, criminalitatea se crede că este formată doar din cîteva tipuri de crime – omoruri, vătămări corporale, furturi, delapidări, etc., neglijîndu-se sistemul vast de crime, de infracțiuni din legile penale și uitîndu-se cîte feluri de valori sociale sunt amenințate prin infracțiuni și cîte feluri de infracțiuni există într-o țară. Pentru temeinicia acestor concluzii vom reveni la cifrele real înregistrate de statistica judiciară pe teritoriul țării noastre.
Pe parcursul perioadei indicate în republică au fost înregistrate în total 204 crime din capitolul "alte infracțiuni contra statului", dintre care: banditism -2; acțiuni care dezorganizează activitatea instituțiilor de corectare prin muncă-2; contrabandă – 15; sustragere de la încorporarea în serviciul militar în termen, pregătirea militară obligatorie sau în serviciul de alternativă -28; încălcarea regulilor cu privire la securitatea circulației și exploatarea transporturilor -l; deteriorarea căilor de comunicație și a mijloacelor de transport -7; fabricarea sau punerea în circulație a banilor falși sau hîrtiilor de valoare false – 136; încălcarea regulilor cu privire la operațiile valutare -11; alte infracțiuni -2. Deci este evident că în anul respectiv în țară s-au produs doar 8 tipuri de infracțiuni la capitolul "infracțiuni contra statului" al Codului penal, restul însă au rămas nepretinse.
Însă datele statisticii judiciare ne demonstrează că celor 6,0% de norme penale ce prevăd infracțiunile patrimoniale, le-au revenit circa 72,7% din criminalitatea constatată a republicii, pe cînd celor 11,4% ale normelor penale ce prevăd securitatea statului le-au revenit doar 0,6% din criminalitate. Pentru aceste motive am și -menționat formele criminalității din Codul penal. În această privință mai invocăm un aspect: în țara în care există o inflație de infracțiuni în lege, în mod necesar există și multe crime săvîrșite.
Oare inflația de incriminări nu duce la inflația de crime săvîrșite? Este o problemă pe care trebuie să o cerceteze știința criminologiei, îndeosebi sociologia criminală.
Structura criminalității după gradul de descoperire și cunoaștere.
În teoria și practica criminologiei se cercetează și structura criminalității după gradul de cunoaștere, descoperire, înregistrare, verificare și soluționare judiciară; este vorba, în termeni criminologiei, de întinderea sau adîncimea criminalității. Astfel, formele criminalității, după aceste criterii, sunt de trei feluri sau nivele: unul, sus, mai restrîns, mai conturat, mai bine cunoscut, este criminalitatea legală sau judecată; altul, vizibil și amestecat, dar mai întins este criminalitatea aparentă (sesizată) și ultimul, mai jos, mai adînc, mai puțin vizibil, dar existent și vast, criminalitatea reală (săvîrșită).
În cercetările criminologice se citează și se analizează cu precădere criminalitatea legală, fiindcă aceasta este certă, verificată și, în urma judecății, faptele se dovedesc că sunt, cu adevărat, infracționale, iar autorii, infractorii sunt cunoscuți, sunt descoperiți și verificați, constatați vinovați și pedepsiți conform prevederilor legii penale.
Nu-i mai puțin adevărat, însă, că cercetarea criminologică nu poate ignora criminalitatea sesizată, mai largă decît cea legală, de care se ocupă organele de cercetare penală (poliția și procuratura) și care, în multe cazuri, frămîntă opinia publică.
Criminalitatea reală se referă la ansamblul faptelor penale comise efectiv, indiferent dacă sunt ori nu sunt cunoscute de către vreunul din organele justiției penale. Această categorie are un grad maxim de generalitate, incluzînd toate celelalte categorii. Despre criminalitatea reală, în teoria și practica criminologică se fac cercetări prin care se caută a se dovedi că ea există, că are un volum mare. Dacă, bunăoară, criminalitatea aparentă este de 20 000 infracțiuni, criminalitatea reală se presupune că este de 30 000 infracțiuni.
Indiferent de faptul că diferența aceasta este mai mare sau mai mică, criminalitatea reală există.
Prin urmare, cunoașterea criminalității reale sub diversele sale aspecte (amploare, formă, localizare, evoluție) este de maximă importanță de cercetare criminologică. Din păcate însă, o cunoaștere riguros științifică a acestei cunoscuți, sunt descoperiți și verificați, constatați vinovați și pedepsiți conform prevederilor legii penale.
Nu-i mai puțin adevărat, însă, că cercetarea criminologică nu poate ignora criminalitatea sesizată, mai largă decît cea legală, de care se ocupă organele de cercetare penală (poliția și procuratura) și care, în multe cazuri, frămîntă opinia publică.
Criminalitatea reală se referă la ansamblul faptelor penale comise efectiv, ndiferent dacă sunt ori nu sunt cunoscute de către vreunul din organele justiției penale. Această categorie are un grad maxim de generalitate, incluzînd toate celelalte categorii. Despre criminalitatea reală, în teoria și practica criminologică se fac cercetări prin care se caută a se dovedi că ea există, că are un volum mare. Dacă, bunăoară, criminalitatea aparentă este de 20 000 infracțiuni, criminalitatea reală se presupune că este de 30 000 infracțiuni.
Indiferent de faptul că diferența aceasta este mai mare sau mai mică, criminalitatea reală există.
Prin urmare, cunoașterea criminalității reale sub diversele sale aspecte (amploare, formă, localizare, evoluție) este de maximă importanță de cercetare criminologică. Din păcate însă, o cunoaștere riguros științifică a acestei categorii nu este posibilă; din multitudinea faptelor comise, o bună parte rămîne întotdeauna necunoscută, din diverse motive. Această parte ascunsă reprezintă așa-numita "cifră neagră" a criminalității.
Cifra neagră a criminalității reprezintă ansamblul faptelor penale care se comit efectiv, dar care nu ajung la cunoștința organelor de justiție penală. în linii generale, cifra neagră ar putea fi reprezentată printr-o ecuație matematică, care reprezintă diferența dintre criminalitatea reală și criminalitatea aparentă: C.N. =C.R.- C.A.
Factorii care generează cifra neagră sunt numeroși și au o origine diversă. Ei pot fi însă grupați în trei categorii principale, care acoperă marea majoritate a ipotezelor practice. Aceste categorii sunt:
a) abilitatea infractorilor;
b) ineficiența organelor de cercetare penală;
c) "pasivitatea" victimelor.
a)Abilitatea infractorilor presupune comiterea unor fapte penale ideale, în condițiile în care urmele materiale și rezultatul socialmente periculos sunt greu ori imposibil de sesizat, de către organele de cercetare penală.
Atragem atenția că în aceste cazuri abilitatea infractorilor constă în aceea că însăși fapta nu este descoperită și nu ajunge deci Ia cunoștința organelor de justiție. Nu trebuie confundată această ipoteză cu cea a unor infracțiuni aparente, ajunse la cunoștința organelor judiciare, dar râmase cu autorul.
b)Ineficienta organelor de cercetare penală. Folosim această denumire generică pentru a ne referi desigur, în primul rînd, la organele de poliție, cărora le revin atribuțiile cu caracter general în cercetarea penală precum și procuratura în virtutea atribuțiilor ce-i revin în supravegherea generală și efectuarea anchetei penale.
Aceleași consecințe cu privire la cifra neagră decurg însă și din ineficiența altor organe cu anumite atribuții de control în diferite domenii și care au obligația legală de a sesiza organele de urmărire penală în cazul constatării unor infracțiuni. Conform ordinului MAI și Procuraturii Republicii Moldova nr. 401-15/45 din 28.09.1992 "Despre regulile de înregistrare, evidență și soluționare în organele afacerilor interne a cererilor, comunicărilor și a altei informații despre infracțiuni" în afară de sursele interne (organele de perfectare a documentelor, poliția rutieră, organele pază de stat etc.) în p.1.4 sunt enumerate și un șir de instituții și organizații care în activitatea lor tangenționează, într-o oarecare măsură, cu informația cu caracter infracțional, care necesită o verificare din partea organelor de cercetare penală..Astfel personalul medical este dator să sesizeze organele de poliție despre toate cazurile de adresare a cetățenilor cu leziuni corporale, care pot avea proveniență infractorică. La fel serviciul pompieri – despre toate cazurile de incendieri cu suspecție infracțională.
c) "Pasivitatea victimelor". Deși în ordinea prezentării apare pe ultimul loc, această categorie de factori are o contribuție substanțială la sporirea cifrei negre.
Includem în această categorie situațiile în care persoanele care au suferit direct sau indirect o vătămare de pe urma unor fapte penale, nu sesizează organelor de justiție respectivele fapte. Natura infracțiunilor susceptibile de a intra în această categorie este diversă (furt, vătămare corporală, viol etc.) nu are relevanță în ce privește cifra neagră.
Criminalitatea aparentă reprezintă totalitatea crimelor (infracțiunilor) săvîrșite sau pretins săvîrșite, care sunt crime sau care apar ca și crime și care au ajuns la cunoștința sau au fost înregistrate la organele de urmărire penală.
Criminalitatea aparentă cuprinde toate acele fapte care, cel puțin într-o fază incipientă, prezintă o aparență penală. Dacă această aparență se confirmă ori nu și dacă avem sau nu de a face cu o infracțiune care atrage răspunderea penală, este datoria organelor judiciare de a stabili.
În multe cazuri, după inițierea unei activități de verificare și administrarea probelor necesare, organele judiciare pot ajunge la concluzii contrare aparenței inițiale. Astfel, dacă la verificarea faptelor aparente sunt relevate cazurile prevăzute de articolul 275 al Codului de procedură penală al R. Moldova care sunt descrise Circumstanțele care exclud urmărirea penală:
Urmărirea penală nu poate fi pornită, iar dacă a fost pornită, nu poate fi efectuată, și va fi încetată în cazurile în care:
1) nu există faptul infracțiunii;
2) fapta nu este prevăzută de legea penală ca infracțiune;
3) fapta nu întrunește elementele infracțiunii, cu excepția cazurilor cînd infracțiunea a fost săvîrșită de o persoană juridică;
4) a intervenit termenul de prescripție sau amnistia;
5) a intervenit decesul făptuitorului, cu excepția cazurilor de reabilitare;
6) lipsește plîngerea victimei în cazurile în care urmărirea penală începe, conform art.276 CPP, numai în baza plîngerii acesteia;
7) în privința unei persoane există o hotărîre judecătorească definitivă în legătură cu aceeași acuzație sau prin care s-a constatat imposibilitatea urmăririi penale pe aceleași temeiuri;
8) în privința unei persoane există o hotărîre neanulată de neîncepere a urmăririi penale sau de încetare a urmăririi penale pe aceleași acuzații;
9) există alte circumstanțe prevăzute de lege care condiționează excluderea sau, după caz, exclud urmărirea penală.
Evident că în cazurile nominalizate mai sus, instanțele de cercetare penală vor refuza în pornirea unui proces penal și respectiv faptul aparent nu va fi constatat ca infracțiune. Deci prin asemenea metode se delimitează criminalitatea aparentă de criminalitatea legală. întru întărirea celor expuse mai sus voi aduce ca exemplu date statistice despre criminalitatea aparentă în organele de justiție ale Republicii Moldova.
Structura criminalității conform gradului de pericol social – crime grave ce nu prezintă pericol mare și neînsemnate.
Cunoașterea criminalității după gradul de gravitate este la fel de importantă ca și celelalte aspecte amintite. în general, în teoria dreptului penal și în teoria criminologică, ca și în practica penală și criminologică, se menționează următoarele forme ale criminalității după gravitate: criminalitatea gravă, criminalitatea de gravitate mijlocie și criminalitatea ușoară.
Importanța distincției între aceste forme de criminalitate rezidă în aceea că o semnificație are situația cînd se înregistrează un număr mare de infracțiuni grave, cum sunt omorurile, violurile, leziunile corporale grave, tîlhăriile etc. și alta este situația cînd se înregistrează infracțiuni mijlocii și ușoare.
În problema formelor criminalității după gravitate, trebuie să se țină seama de dreptul penal. în unele legislații penale, infracțiunile sunt împărțite în crime și delicte, crimele prezentînd o gravitate mare (omor, trădare, etc.), delictele fiind de o gravitate mijlocie ori ușoară (omor din culpă, calomnie etc.).
În legislația în care nu există o clasificare a infracțiunilor în delicte și crime, cum este legislația noastră penală, deosebirea infracțiunilor după gravitatea lor se face după două criterii formale: caracterul și gradul pericolului social, felul și durata sau cuantumul pedepsei prevăzute de lege.
Din punct de vedere criminologie ne interesează structura criminalității săvîrșite pe un anumit teritoriu într-o perioadă de timp stabilită. Referindu-ne la coraportul grupelor de infracțiuni după gravitatea lor, săvîrșite în Republica Moldova în anul 2010: Crime grave au fost înregistrate total – 8210; ce nu prezintă un pericol social mare -1073 5 ; neînsemnate — 2525, reiese că ponderea maximală o constituie infracțiunile ce nu prezintă pericol mare. E firesc că denumirea de "nu prea grave " se referă la caracterul infracțiunilor în particular, însă dacă infracțiunile singulare de acest gen se evidențiază printr-o mulțime considerabilă și o frecvență înaltă pe un anumit teritoriu într-o perioadă anumită, atunci criminalitatea dată capătă un caracter nou, cu mult mai periculos și îngrozitor pentru societate.
Ne vom referi însă pe parcurs la componența criminalității grave, pentru a determina care tip de infracțiuni anume joacă rolul determinant în această categorie. Pentru aceasta vom folosi datele statisticii judiciare despre crimele grave săvîrșite în anul 2009-2010 pe teritoriul republicii.
Fără îndoială, infracțiunea de banditism (art.283 CP RM) este o infracțiune deosebit de gravă, însă numărul lor redus (5 infracțiuni) , mai ales că infracțiunea are o componență formală, adică infractorii puteau fi prinși înainte de a aduce daune societății, face să se situeze pe o treaptă cu jaful, tîlhăria și escrocheria (articolele 187,188, și 190 CP RM), care au devenit destul de periculoase pentru societate datorită frecvenței cu care atentează asupra membrilor societății, după cum vedem din schema de mai sus și mai ales dacă luăm în considerație cinismul și dîrzenia de care sunt însoțite. Scurta concluzie ne demonstrează încă odată importanța caracteristicii calitative, cum este structura criminalității pentru analiza criminologică.
Greutatea specifică a celor mai răspîndite infracțiuni Legislația penală enumără în prezent circa 270 tipuri de infracțiuni, însă pe diferite perioade de timp, ele sunt săvîrșite cu o frecvență diferită. Nivelul de răspîndire a unor categorii de infracțiuni, după cum am relatat cu un alt prilej la capitolul "nivelul criminalității", determină caracterul criminalității la diferite etape de evoluție a societății. în ultimii ani, inclusiv mai ales in 2010 în Republica Moldova și-au păstrat răspîndirea așa categorii de infracțiuni cum sunt criminalitatea contra persoanei și criminalitatea contra patrimoniului. Nivelul înalt de răspîndire a acestor categorii de infracțiuni este determinat de anumiți factori social-economici ce au orientat criminalitatea asupra unor valori destul de importante, cum sunt persoana, integritatea sa fizică, psihică și morală, precum și drepturile ei asupra patrimoniului ca un impact al eu-lui, în total 25 655
Furt – 9 136
Jafuri și tîlhării- 1 208
Violuri cu tentativă- 264
Leziuni corporale grave- 369
Omoruri cu tentativă- 240
Narcomania- 1879
Huliganism- 767
În anul 2010, comparativ cu anul precedent, a crescut numărul infracțiunilor înregistrate
contra patrimoniului (cu 48,1%)
infracțiunilor privind viața sexuală (cu 38,6%),
infracțiunile contra familiei și minorilor și a infracțiunilor contra securității și a ordinii publice (respectiv cu 21,4% și 21,0%)
Din categoria infracțiunilor contra patrimoniului cele mai răspîndite sunt: pungășiile, numărul cărora a crescut de 3,3 ori
după care urmează escrocheriile (de 1,7 ori)
furturile (cu 49,4%)
șantajul (cu 23,1%)
jafurile (cu 20,0%)
În același timp, rămîn a fi în creștere cazurile de:
viol (cu 39,4%),
huliganism (cu 24,5%)
vătămări intenționate grave (12,7%)
cazurile de omor (cu 10,4%)
Din numărul total de infracțiuni înregistrate, fiecare a treia este săvîrșită de persoane în vîrstă aptă de muncă, dar fără ocupație. Infracțiunile săvîrșite de către minori sau cu participarea acestora au constituit 4,0% în total infracțiuni, față de 4,5% în anul 2009 și 8,0% în anul 2006. În anul 2010 de către minori au fost comise 1,4 mii infracțiuni comparativ cu 2,1 mii în anul 2006. Anual peste 120 infracțiuni sînt săvîrșite de către fete.
Persoane care au comis infracțiuni. În anul 2010 au fost relevate 16,6 mii persoane care au comis infracțiuni, comparativ cu 14,1 mii persoane în anul precedent și 17,4 mii persoane în anul 2006. La 100 mii locuitori revin în medie 465 persoane care au comis infracțiuni față de 484 persoane în anul 2006. Fenomenul de infracționalitate în republică este dominat de bărbați, femeile constituind o cotă foarte mică în rîndurile persoanelor care au comis infracțiuni (10,6%). Cele mai frecvente infracțiuni în care sunt implicate femeile sunt furturile, infracțiunile legate de droguri și escrocheriile. La 100 mii femei revin în medie 95 femei care au comis crime, în cazul bărbaților acest indicator constituie 865 persoane. Femeile comparativ cu bărbații încalcă legea la o vîrstă mai înaintată. Astfel, fiecare a doua femeie care a comis crime este în vîrstă de 30 și mai mulți ani, iar în cazul bărbaților acest indicator constituie 39%.
În anul 2010, 634 persoane au comis crime repetat, acest indicator fiind în descreștere pe parcursul ultimilor ani. Totodată, se înregistrează tot mai multe cazuri a persoanelor care au comis crime pentru prima dată, dar a celor care au comis crime în grup (cu circa 20,0%). Deasemenea se înregistrează o creștere impunătoare a persoanelor care au comis crime în stare de ebrietate – de 2,8 ori față de anul precedent.
În anul 2010 din total persoane relevate care au comis infracțiuni 1586 sînt minori. Cel mai mare nivel de implicare a minorilor în săvîrșirea crimelor a fost înregistrat în anul 2006 – 2160 persoane sau 12,6% din total infractori. La 100 mii populație în vîrstă de pînă la 18 ani, în medie revin 207 minori care au săvîrșit infracțiuni față de 255 minori în anul 2006.
Contra persoanelor au fost înregistrate 5,8 mii crime, în urma cărora au decedat 621 persoane sau cu 100 persoane mai mult comparativ cu anul 2006.
Principalele cauze de deces fiind accidentele rutiere – 46,2%, omorurile – 36,4% și vătămările intenționate – 9,3%. Anual în urma infracțiunilor grave își pierd viața peste 290 persoane, iar în rezultatul celor deosebit de grave și excepțional de grave – peste 170 persoane.
Persoane condamnate. În instanțele judecătorești cu pronunțarea sentinței au fost examinate 9085 dosare sau cu 132 dosare mai puțin comparativ cu anul 2009. Numărul persoanelor condamnate în anul 2010 a fost de 7815 persoane, cu 62,9% mai puțin comparativ cu anul 2006. Din total condamnați, 9,2 la sută sînt femei (în anul 2006 – 10,7% femei). La 100 mii populație revin în medie 219 condamnați față de 346 în anul 2006.
Conform datelor din 2004 Moldova era împărțită între cinci hoți în lege:
Miku – Petru Gîlcă, Malhaz Djaparize – Malhaz , Makena – Vladimir Mahalciuc , Patron – Ion Gușan, Șket – Veceslav Grigoriev. Și unul care din anii 1990 este fugit din țără fiind Bolgar – Grigorii Carmalac.
Aceștea erau liderii grupărilor criminale care comiteau infracțiuni grave și deosebit de grave.
Deasemena în moldova există și încă grupări mafiote cum sunt „Mafia Țîgănească” . Aceștea sunt împărțiti în taburi criminale, unde comit crime toți : femei copii bărbați adică toți ce trăesc în aceste taburi. Aceasta se întîmplă deorece familiile romilor sunt mari și ca să întreții o așa familie de mare este și o problemă foarte mare deaceea unii din romi lucrează fără a se odihni iar alții comit crime pentru a se întreține. Deaceea crimele comise de ei mai totdeauna se deferă și formele lor de manifestare tot sunt diferite pentru că ei sunt ivrntivi, energici, inteligenți și plus la aceasta sunt și foarte ciudați. Principalele crime cu care se ocupă țiganii sunt furturile, escrocheriile și vînzările de narcotice.
Fiecare trib a romilur specializează grupul lor criminal unele di aceste grupuri sunt:
Negrii – hoți profisionali, jumătate din ei sunt femei care sunt conduse de un hoț cu experiență. Fiecare din ei au lucrul lor bine specializat, care trebue să fure. Care trebue să pătrundă în apartament. Lucrurile furate la ei niciodată nu au fost găsite deaceea crimele comise de ei mereu au fost nedescoperite. Între ei nu sunt trădători deoarece după aceasta tabul și el vor avea o grea povară.
Lovarii – aceștea sunt specializați pe furturi din apartamente, schimburi valutare și pe la stații.
Colderarii – Grupele cele mai fregvente întîlnite. Ele aderă strict la tradițiile naționale și legile interne de grup, alege baroni de tabor. Meserii, stau în grupuri mari pe la piețe și stații. Ei cunosc bine felurile de a chici sau a ghipnoteza sau felul de a scoate răul ce îți este venit. Astfel dau tot felurile de bunuri de pe ei plus și banii.
Servi – sunt specealizați pe furturi de buzunare, și vinderea narcoticilor.
Valahi – aceștea se ocupă cu traficul și anume mult specializat în aur.
Plașiunii – sunt specializați în omoruri la comandă omorau preoții, și tot erau secealizați în deosebi pe jafuri.
Liderul țîganilor (Baron) – este capul taburilor de țigani, deasemenea este ales între ei. El trebue să aibă reputație și să țină la tabul lor. Conform informație poliției ca să oprești o așa grupare criminală este foarte greu deoarece în timpul cînd deții un țîgan el este mut, și deasemenea el este patriot și credincios tabului, deaceea el nicicînd nu va trada tabul lui. Cum am mai spus e greu de deținut vriun țîgan deoarece odată ce a fost reținut vreo unul din ei ba este bolnav sau minor, femei insărcinate sau îdeosebi a fugit într-o direcție necunoscută unde își pierde urma.
În privința vînzărilor de droguri la ei cel mai des sunt implicate femeile și anume în vînzările de cantități mici, vînzările ei le fac acasă transmițînd printr-o fereastră sau alte crapături. Țiganii foarte bine sau instalat în Rusia, Romînia unde își dezvoltă această afacere foarte bine.
Conform ultimilor date ale MAI grupări crminale în Republica Moldova Au fost depistate grupări criminale care întroduceau, realizau și legalizau mașini de model „Toyota”, „Honda”, „Mazda”, și „Vaz” furate din Federația Rusă (informează serviciul de presă MAI).
După ce un șir de acțiuni operative de investigație angajații DSO MAI în colaborare cu miliția din Federația Rusă au stopat activitatea unui grup de 6 persoane,cu vîrste cuprinse între 25-30 ani originari din sudul republicii care în complicitate cu alte persoane din Rusia, întroduceau și comearcealizau în țara noastră autovehicole furate din țările CSI.
Infractorii care bine organizați și activau după un plan stabilit: după ce furau unitățile de trnsport le schimbau numerele caroserii și ale motorului după care utilizînd un set de acte false le aduceau în Moldova. Aici numerele de înmatriculare ruse erau scoase și perfectat un alt pachet de acte false.
Conform informațiilor acestora, automobilele erau scoase de la evidență din Rusia iar cu numerele de tranzit erau devamate și înregistrate în Republica Moldova conform cerințelor legale. În ultimii ani multe din astfel de cazuri sunt întîlnite în R.M care colaboratorii poliție nu leau depistat chiar dacă sunt la curent cu această informație.
Pentru a cîștiga usor banii pe aceste automobile deseori se găsea o piață de desfacere, mai profitabilă
Un astfel de caz, miliția din Rusia la data de 11.05.2011 a depistat o grupare criminală care au fost suspectați de furtul a 40 de mașini de lux, doi din acești suspecți sunt cetățeni ai Republicii Moldova. Conform datelor poliției și din ceea ce au povestit infractorii, aceste automobile erau furate la comandă și fiind înregistrate în rusia adică cu un pachet de acte și numere erau două mașini una legală și una furată cea legală rămînea în rusia iar cea furată pleca peste hotare. Conform acestor date infractorii ocupînduse de această meserie de mai mulți ani au primit și o poreclă de (дваиняшки) adică două automobile cu un singur pachet de acte. Din aceste mașini multe din ele au ajuns pe așa cale în Republica Moldova unde au fost devamate înregistrate și vîndute la un preț de 30-50% mai eftine decît pe piață. Aceste mașini pe teritoriul RM nu au fost depistate dar cred că în următorii ani aceasta se va întîmpla și vor fi trași la răspundere și persoanele ce se ocupă de perfectarea documentelor.
Tot prin așa metodă au fost descoperite cazuri de întroducere în țără a mașinilor furate și din Europa .
Metode de cercetare a infracțiunilor săvărșite de grupuri criminale organizate
3.1 Principalele metode de investigare și cercetare a infracțiunilor comise de grupuri criminale oraganizate
Strategii de luptă împotriva crimei organizate.
Obiective.
Obiectivele specifice ce se au în vedere în elaborarea strategiilor de prevenire și combatere a crimei organizate sunt:
a) reducerea vulnerabilității societații la infiltrarea organizațiilor criminale;
b) reducerea posibilităților de acumulare și folosire a profiturilor obținute din activități ilicite;
c) stabilirea, dezmembrarea și lichidarea organizațiilor criminale prin urmărirea și condamnarea acestora, confiscarea bunurilor obținute din infracțiuni și a celor folosite în astfel de scopuri.
Elemente obiective și subiective. O importanță deosebită în elaborarea strategiilor de combatere a fenomenului crimei organizate o au elementele obiective care, neluate în calcul, pot influența în mod negativ rezultatele ce se scontează a fi obținute.
Ca elemente obiective se pot menționa:
– nivelul resurselor disponibile;
– calificarea și competența cadrelor, în special a celor care își desfășoara activitatea în sistemul justiției penale și în serviciile de reprimare a crimei organizate.
Ca elemente subiective se au în vedere:
– nivelul corupției și vulnerabilitatea față de acest fenomen;
– legăturile de complicitate existente între gruparile criminale organizate și anumite elemente ale sistemului politic, economic și administrativ.
Strategii de luptă împotriva crimei organizate.
Un rol primordial în elaborarea strategiilor de combatere a crimei organizate îl are identificarea celor mai eficiente metode ce vor fi folosite în scop preventiv și de reprimare a acestui fenomen. Deși interdependente din punct de vedere al efectelor produse, metodele de prevenire și cele de reprimare a crimei organizate diferă între ele, în special ca mod de acțiune.
Metodele preventive presupun acțiuni defensive care vizează, în principal, îngustarea ariei de operare a organizațiilor criminale, în timp ce metodele de reprimare implică măsuri ofensive, avînd drept scop slabirea, dezmembrarea și lichidarea structurilor criminale.
Strategiile preventive. Strategiile preventive pun accent pe urmatoarele obiective:
– reducerea posibilității organizațiilor criminale de a desfașura activități infracționale;
– reducerea vulnerabilității sectoarelor economice legale.
Strategiile care vizează reducerea posibilităților organizațiilor criminale de a desfășura activități compatibile cu crima organizată, integrează ca metode:
– diminuarea cererii de bunuri și servicii ilicite;
– recuperarea bunurilor și serviciilor monopolizate de către organizațiile criminale;
– consolidarea valorilor moralității și ale legalității;
– conștiențizarea populației asupra pericolului pe care crima organizată îl reprezintă pentru societate.
Strategiile care urmăresc reducerea vulnerabilității economiei legale pun un accent deosebit pe transparența cît mai mare a sectoarelor economico-financiare, întrucît organizațiile criminale sunt interesate să penetreze în economia legală pentru:
– spalarea și investirea veniturilor ilicite;
– asigurarea unei poziții respectabile în societate pentru membrii acestora;
– exercitarea unui control mai riguros asupra ariei de acțiune în scopul obținerii de profituri maxime;
– diminuarea, pe cît posibil, a riscurilor acțiunilor represive din partea autorităților statale.
Prin accentuarea transparenței în sectoarele economiei legale, se poate realiza o mai bună monitorizare a activităților ce se desfățoara în cadrul acestora, sporind posibilitatile de depistare a acțiunilor de penetrare din partea organizațiilor criminale, respectiv de prevenirea acestora.
Reducerea vulnerabilității economiei legale trebuie să se facă în mod echilibrat, prin mecanisme economico-financiare de reglare care sa favorizeze concurența și sa evite riscul ca organizațiile criminale să recurgă la violența ori la acte de corupție pentru a obține monopolul în anumite domenii.
Strategiile de prevenire a crimei organizate diferă, în anumite privințe, de cele de prevenire a criminalității.
Potrivit raportului întocmit de Secretariatul General al Națiunilor Unite și prezentat la cel de-al VIII-lea Congres ținut la Havana , strategiile de prevenire a criminalității sunt categorisite în strategii directe și strategii indirecte.
Strategiile directe cumulează, în special, categoria măsurilor preventive cu un pronunțat caracter practic-aplicativ ce urmăresc restrîngerea posibilităților de comitere a faptelor infracționale.
În categoria strategiilor și măsurilor preventive directe, se includ cele vizînd:
– reducerea potențialului de comitere a infracțiunilor;
– protecția fizică împotriva furturilor;
– marcarea obiectivelor de valoare pentru o identificare individuală;
– patrularea preventivă stradală și zonală;
– supravegherea transportului public;
– inființarea de asociații cetățenești cu atribuțiuni pe linia prevenirii criminalității;
– asigurarea de catre organele de poliție a unor servicii de consultanță antiinfracțională;
– desfășurarea de campanii publicitare antiinfracționale, cu implicarea mass-media etc.
Strategiile indirecte au ca finalitate, pe de-o parte, identificarea, structurarea și influențarea posibilităților societății pentru îmbunătățirea calității generale a vieții, iar, pe de alta parte, restrangerea cîmpului de acțiune al criminalității.
În categoria măsurilor ce pot face obiectul strategiilor indirecte intră:
– promovarea de programe de măsuri pentru îmbunătățirea sistemului de învațămînt și al protecției sociale;
– elaborarea unor programe de măsuri specifice, bine concepute și susținute material de stat sau organizate de poliție, împreună cu alte structuri din justiție, administrație sau de natură obștească, pentru ocuparea timpului liber al adolescenților într-un mod cît mai placut și util;
– ridicarea standardului de viață al comunităților, pornindu-se de la premisa că sărăcia este o componență esențială a cauzalității creșterii ratei infracționalității.
Desigur, paleta măsurilor ce fac obiectul strategiilor de prevenire a fenomenului infracțional este mult mai largă, aceasta variind de la o țară la alta, în funcție de nivelul de dezvoltare, gradul de educare al populației, rata criminalității s.a.
Aceste metode au cîtevai niveluride cercetare:
Metoda de cercetare operativă: în care sunt incluse acumularea informațiilor
secrete despre fapta penală care să ne permit să începem urmărirea.
– Metoda de investigare a unei activități infracționalepe de grupuri criminale organizate.
Ambele aceste tehnici pot fi comune pentru divulgarea și investigarea la orice fel de activitate criminală organizată și înalt nivel de depistarea și investigarea a anumitor tipuri de infracțiuni comise de grupuri organizate.
Acest capitol se referă la tehnicile de bază de cel mai înalt nivel.
Începutul anchetei de activitate criminală a analizat, în unele cazuri, ce este de durate de timp diferite (de multe ori de lungă durată).Aacest test operativ-de căutare a grupurilor criminale ce au o activitate criminală , deseori se încheie cu transferul de informații de investigație colectate de către autoritățile de anchetă în alte structure unde pot fi perdute, sau operațiunea duce la arestarea unora dintre membrii săi – membri care au facut parte la comitera crimei. Aceasta poate avea loc (de exemplu, în timpul ce au venit la adunărilor criminale numite sxotcă și alte acțiuni criminale).
O situație tipică medico-legale în curs de dezvoltare în acest stadiu, o are informația secretă care este acumulată de organele de urmărire penală care trebue foarte bine păzită și păstrată ca să nu se divulge secretul operativ (de ex. în tipul cînd se pregătește să facă o percheziție la domiciliu infractori pot fi înștiințați și reușind să ascundă) toate probele deaceea divulgare activității infracționale menționate necesită un cerc restrîns de persoane care să cunoască despre aceasta pentrucă este o informație operațională. Această situație , la rândul său are mai multe varietăți, datorită timpului de transmitere la investigarea materialelor de inteligenta, durata șederii a organizație criminale sub controlul organelor operaționale, și deasemenea de cunoscut despre suspecți orice informație necesară pentru porinirea dosarului penal.
Fiecare dintre aceste tipuri de situații se caracterizează prin cantitatea de informații diferite, executate în mod corespunzător operațional și de ancheta, eficienței operaționale în conducerea operațiilor, și cel mai important, gradul de relevanță al informațiilor colectate pentru o investigație. Cu toate acestea, atunci cînd analiza de informații și investigație este corect combinată, cum ar efectuate de investigator și poreclele operațiuni de căutare din el cel mai adesea nu se poate extrage datele necesare pentru deschiderea anchetei. Deoarece, cu toate acestea, astfel de situații, de multe ori apar cu privire la rezultatele activității operative-de căutare, evaluare corectă și investigare a utilizării a datelor colectate sunt esențiale pentru dosar sau mai bines pus sunt foarte principale.
În privința aceasta o importanță deosebită o are colectarea probelor care necesită o responsabilitate mare și o disciplină a organului de umărire penală. Unde trebue de demonstrate că crima comisă, este comisă de un grup criminal organizat și fapta este prevăzută în codul penal.
De aici și se începe formele sau metodele de cercetare deoarece ele se fac cu operativitate adică odată ce sa comis crima, ofițerii de urmărire penală imediat ce sunt sesizați ca să comis o crimă trebue să se prezinte la fața locului ca probele să nu fie șterse. Odată ce sau prezentat și facănd cunoștnță cu cazul este necesar ca să lucreze după procedeu probator cu adancă semnificație în aflarea adevarului.
Obiectivele cercetării la fața locului. Potrivit unei bogate experiențe practice în materie, reluată și în literatura de specialitate, atît din țara noastră, cît și din străinatate, pot fi scoase în evidentă principalele sarcini care revin cercetării la fața locului, în esență acestea fiind urmatoarele:
a. Cunoașterea și investigarea directă de catre organul de urmarire penală sau de către instanța de judecată a scenei infracțiunii sau a locurilor înscrise în categoria “locului faptei”.
b. Descoperirea, fixarea și ridicarea urmelor infracțiunii, a mijloacelor materiale de probă.
c. Obținerea de date cu privire la modul de operare al faptuitorului, la numarul de persoane care au luat parte la comiterea infracțiunii.
Pentru operațiune se desemnează oechipa și deasemenea un șef al ei. Șeful echipei are următoarele obligații:
1)Trebuie să preia controlul, asigurînd siguranța personalului din subordine și securitatea locului consumării infracțiunii. De asemenea, este esențial să ia măsurile necesare, pentru a asigura echipamentul de protecție adecvat pentru membrii echipei,urmărind, în același timp, respectarea recomandărilor standard pentru a-i proteja împotriva factorilor de risc, care ar putea fi prezenți în sânge sau în oricare alt fluid din corpul uman, cercetat la fața locului.
2)Organizează, împreună cu medicul legist, verificarea stării victimelor, iar încaz de necesitate, dispune măsuri adecvate pentru acordarea primului ajutor medicalși pentru transportarea acestora la cea mai apropiată clinic medicală, dacă acestemăsuri nu au fost luate anterior.
3)Ia măsuri pentru a interzice pătrunderea la locul săvârșirii infracțiunii, petimpul desfășurării activității, a oricăror persoane, indiferent de calitate, funcție sau grad, care nu au sarcini în legătură cu cercetarea la fața locului sau cu salvarea victimelor.
4)Asigură relația cu mass-media sau desemnează un membru al echipei pentruaceasta.
5)Este indicat să conducă o inspecție inițială – în vederea unei cercetări
preliminare, pentru evaluarea eventualelor urme și necesități de dotare ori de participare a unor alte categorii de specialiști decît cei care fac parte deja din echipă,pregătind cu această ocazie o descriere preliminară a locului, ca bază de plecare în argumentarea măsurilor ce vor fi dispuse și pentru redactarea procesului- verbal,atunci cînd se va pune problema fixării rezultatelor cercetării la fața locului.
6)Examinează, împreună cu medicul legist, victimele;
7)Dispune măsuri de identificare a cadavrelor pe baza semnalmentelor,
obiectelor, documentelor și îmbrăcămintei găsite asupra acestora; dispune efectuarea de investigații în zonă și efectuarea de prezentări pentru recunoaștere a cadavrului toaleta și a obiectelor.
8)Determină modul de cercetare și sarcinile – adecvate și oportune – pentru
fiecare membru al echipei.
9)Asigură schimbul de informații între cei care caută, cercetează și cei care investighează , (tehnicieni criminaliști-anchetatori)
10)Colaborează cu alte formațiuni, impunând un spirit cooperant.
11)Asigură provizii și echipament pentru echipă, în cazurile în care se impune aceasta activitate.
12)Reevaluează continuu eficiența cercetării, pe tot parcursul activității.
13)Coordonează activitatea de întocmire a procesului-verbal de cercetare la fața locului.
14)Părăsește locul la finalizarea cercetării, inventariind operațiunile care s-ausuccedat în intervalul: sosirea echipei la fața locului – plecarea echipei de la fața locului.
Membrii echipei, – cu sarcini de investigație și cercetare, vor desfășura activități
precum:
1) identifică martorii oculariși făptuitorii;
2) efectuează investigații printre rude, vecini sau alte persoane care au cunoscut
sau au avut relații cu victima, cu privire la starea sănătății, obiceiurileși modul de
viață ale acesteia, relațiile sale cu alte persoane;
3) verifică activitatea persoanelor suspecte, care ar fi putut săvârși fapta,
îndeosebi modul în careși-au petrecut timpul în perioada critică, corespunzătoare cu
perioada în care s-a săvârșit fapta;
4) întocmesc o evidență cu persoanele care au avut acces în câmpul infracțiuniiși
care ar fi putut crea modificări în configurația acestuia;
5) participă la acțiuni de căutare în diverse locuri, în scopul găsirii unor obiecte
purtătoare de urme sau corpuri delicte;
6) efectuează, în funcție de necesități, audieri, confruntări, percheziții,
recunoașteri din grup de persoaneși obiecte, etc., întocmind acteleprocedurale
prevăzute de lege;
7) culeg informații în legătură cu fapta săvârșită, persoanele, valorileși obiectele
implicate, alte elemente de natură a ajuta la lămurirea tuturor împrejurărilor, ce
caracterizează săvârșirea infracțiuni.
Deasemenea în urma ce a fost săvărșită o infracțiune care organul de urmărire penală constată că a fost săvărșită de un grup criminal organizat primele dintre cercetări pecare le face sunt:
În primul rind cercetează persoanele care sunt la evidență. În urma căreia sunt întrebate unde se aflau în timpul cînd sa comis infracțiunea. La evidența operative sunt persoanele, care prezintă pericol pentru securitatea și ordinea de drept, în privința căreia sunt acumulate suficiente probe ce ar permite înaintarea unei măsuri de prevenire mai aspre ca notificarea, printr-o decizie motivată, a conducătorului subdiviziunii specializate în prevenirea și combaterea criminalității organizate, este luată la evidență operativ-preventivă.
După cercetările duse și aflînd că este vorba de un grup criminal organizat, și avînd carevai informație cu care am putea bănui carevai persoane din acest grup pentru a mai acumula carevai probe șeful echipei de urmărire penală aplică următoarele măsuri de prevenire și combatere a criminalității organizate:
Conform legii privind activitatea operativă de investigații cunoaștem următoarele înfăptuiri a măsurilor operative de investigații:
(1) Măsurile operative de investigații se înfăptuiesc numai în conformitate cu legislația și numai în cazul cînd pe altă cale este imposibil
(2) În scopul soluționării sarcinilor organele care exercită activitatea operativă de investigații, respectînd regulile de conspirație, sînt în drept:
1) să înfăptuiască, cu autorizarea judecătorului de instrucție, următoarele măsuri operative de investigații:
a) cercetarea domiciliului și instalarea în el a aparatelor audio, video, de fotografiat, de filmat etc.;
b) supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice;
c) interceptarea convorbirilor telefonice și a altor convorbiri;
d) controlul comunicărilor telegrafice și a altor comunicări;
e) culegerea informației de la instituțiile de telecomunicații;
2) să înfăptuiască alte măsuri operative de investigații:
a) chestionarea;
b) culegerea informației;
c) urmărirea vizuală;
d) urmărirea și documentarea cu ajutorul metodelor și mijloacelor tehnice moderne;
e) colectarea mostrelor pentru cercetarea comparativă;
f) efectuarea achizițiilor de control și a controlului livrărilor de mărfuri și producție aflate în circulație liberă sau limitată;
g) cercetarea obiectelor și actelor;
h) identificarea persoanei;
i) cercetarea încăperilor, clădirilor, porțiunilor de teren și a mijloacelor de transport;
j) cercetarea corespondenței condamnaților;
k) ținerea convorbirilor cu aplicarea detectorului comportamentului simulat;
l) marcarea cu substanțe chimice și alte substanțe speciale;
m) experimentul operativ;
n) infiltrarea operativă în organizațiile criminale a colaboratorilor titulari din subdiviziunile operative și a persoanelor care colaborează în mod confidențial cu organele care exercită activitate operativă de investigații, utilizînd acte de identitate și alte documente de acoperire;
o) controlul transmiterii banilor sau altor valori materiale extorcate.
p) monitorizarea tranzacțiilor efectuate prin unul sau mai multe conturi bancare.
3.2 Măsurile operative de investigație și cercetare a grupurilor criminale organizate
Măsurile operative de investigații se efectuează exclusiv de Ministerul Afacerilor Interne, de Serviciul de Informații și Securitate al Republicii Moldova și de Centrul pentru Combaterea Crimelor Economice și Corupției în condițiile legii și numai în cazurile în care aceste măsuri sînt necesare pentru asigurarea securității naționale, ordinii publice, bunăstării economice a țării, menținerea ordinii de drept și prevenirea sau descoperirea infracțiunilor grave, deosebit de grave și excepțional de grave, pentru ocrotirea sănătății, protejarea moralității ori pentru apărarea drepturilor și libertăților altor persoane.
Lista acțiunilor enumerate mai sus este exhaustivă și poate fi modificată sau completată numai prin Lege.
În procesul efectuării măsurilor operative de investigații se face uz de sisteme informaționale, de mijloace tehnice speciale destinate pentru obținerea ascunsă a informației, de aparate de înregistrare video, audio, de filmat, de fotografiat și de alte mijloace tehnice moderne.
Persoanele oficiale ale organelor care exercită activitate operativă de investigații participă personal la organizarea și înfăptuirea măsurilor operative de investigații, recurgînd după caz la ajutorul persoanelor oficiale și al specialiștilor din diferite domenii de cunoștințe, precum și al unor cetățeni care colaborează benevol, în mod public sau secret, cu organele care exercită activitate operativă de investigații.
Finanțarea activității operative de investigații.
Ministerelor și departamentelor împuternicite cu exercitarea activității operative de investigații li se alocă în acest scop mijloace financiare din bugetul de stat.
Controlul asupra cheltuirii mijloacelor financiare alocate pentru activitatea operativă de investigații se exercită de către conducătorii ministerelor respective, precum și de către un reprezentant al Ministerului Finanțelor special împuternicit
Infiltrarea operativă.
a) Organele specializate în prevenirea și combaterea criminalității organizate pot înfăptui infiltrarea operativă în grupările criminale deja create și în organizațiile criminale a colaboratorilor poliției, a colaboratorilor titulari ai poliției, apartenența cărora la acest organ este cifrată, cetățenilor, care colaborează cu organele poliției confidențial, utilizînd alte acte de identitate și alte documente de acoperire.
Deseori aceste persoane odată ce sunt infiltrate în grupurile criminale poate să se întîmple ca activitatelor să fie fatală deoarece membrii grupărilor criminale pot să simtă acestă urmărire a polițieii. Pot să apară și alte evenimente ca de exemplu să ducă în eroare organele de poliție. Una ce este just în cazul dat caă persoana ce este deacord ca să fie infiltrată în vriun grup criminal trebue să recunoască faptul că în urma activității lui sau pasul pe care îl face este o singură ieșire din situație – să rețină grupul ciminal organizat. În alt caz aceasta poate să ducă la moarte colaboratorului de poliție sau alt prejudiciu cauzat. Sau să piardă toate urmele a membrilor grupului și să dispară toate șansele de ai reține.
b) Infiltrarea operativă – măsuri de investigații operative, bazate pe infiltrare, conform legendei a colaboratorilor subdiviziunilor specializate în prevenirea și combaterea crimei organizate, precum și a cetățenilor care colaborează cu organele de poliție confidențial, în mediul criminogen și la obiecte, cu scopul acumulării informației despre procesele care au loc, prelucrării, stabilirii relațiilor de încredere cu persoanele bănuite în săvârșirea contravențiilor, liderii și autoritățile lumii criminale, afaceriștii lumii tenebre, documentării activității lor criminale și soluționarea altor probleme de caracter operativ în combaterea criminalității.
Conform art. 135-136 al Codului de Procedură Penală se efectuează interceptare comunicărilor, și efectuarea interceptărilor și înregistrarea comunicărilor și a altor convorbiri.
Interceptarea și înregistrarea comunicărilor este o intervenție în viața privată a persoanei, din care motiv necesită a fi aprobată de către judecătorul de instrucție.
Inițierea procedurii de interceptare și înregistrare a comunicărilor se efectuează de către conducătorul organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate prin emiterea unei ordonanțe motivate, bazîndu-se pe materialele operative acumulate despre existența unei bănuieli rezonabile referitor la documentarea unui grup sau organizații criminale. Ordonanța de efectuare a interceptărilor și înregistrărilor trebuie să cuprindă căile și locul efectuării interceptării și înregistrării.
Procurorul care supraveghează și conduce activitatea organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate studiind ordonanța și materialele operative prezentate, la rîndul său înaintează către judecătorul de instrucție un demers referitor la autorizarea interceptării și înregistrării comunicărilor și altor convorbiri.
Judecătorul de instrucție examinînd ordonanța, demersul și materialele prezentate, printr-o încheiere motivată, autorizează sau respinge demersul în privința interceptării și înregistrării comunicărilor și altor convorbiri.
Interceptarea și înregistrarea comunicărilor și altor convorbiri se efectuează pentru o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită în aceleași condiții pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire pentru o durată care să nu depășească 30 de zile. Durata totală a interceptării și înregistrării comunicărilor și altor convorbiri nu poate depăși durata de 6 luni.
Dacă pe parcursul efectuării interceptării au dispărut motivele, organul specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate este obligat să anuleze interceptarea indiferent de momentul expirării termenului interceptărilor.
Judecătorul de instrucție după terminarea interceptării și înregistrării comunicărilor și altor convorbiri autorizate, în termen rezonabil, anunță în scris sursele care au fost interceptate și înregistrate, termenul în care a fost efectuată măsura, motivul efectuării interceptărilor cît și alte date.
Imitarea (înscenarea) infracțiunii.
(1) Inițierea procedurii de imitare a infracțiunii se efectuează, de către conducătorul organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate, prin emiterea unei ordonanțe motivate, bazîndu-se pe materialele operative acumulate despre existența unei bănuieli rezonabile referitor la săvîrșirea unei fapte infracționale de către un grup sau organizație criminală.
Ordonanța de efectuare a imitării infracțiunii trebuie să cuprindă :
a) data și locul întocmirii;
b) numele, prenumele și calitatea persoanei care o întocmește;
c) informația privind necesitatea imitării infracțiunii, prin care să se demonstreze imposibilitatea prevenirii și descoperirii infracțiunii prin alte metode;
d) date despre persoanele, în privința cărora se va aplica imitarea infracțiunii (dacă se dispune de asemenea date);
e) limitele acțiunilor concrete, aplicate la imitarea infracțiunii, care necesită a fi în corespundere strictă cu prevederile Codului penal, Codului de procedură penală, Codului contravențional;
f) datele persoanelor care vor efectua acțiuni la imitarea infracțiunii;
g) durata anticipată de realizare a imitării infracțiunii;
h) rezultatul scontat.
(2) Procurorul care supraveghează și conduce activitatea organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate, studiind ordonanța și materialele operative prezentate, la rîndul său înaintează către judecătorul de instrucție un demers referitor la autorizarea imitării infracțiunii.
(3) Judecătorul de instrucție examinînd ordonanța, demersul și materialele prezentate, printr-o încheiere motivată, autorizează sau respinge demersul în privința imitării infracțiunii.
(4) Imitarea infracțiunii se autorizează pe un termen rezonabil.
(5) Nu poate fi autorizată și îndeplinită o imitare a infracțiunii, care reprezintă o amenințare directă pentru viața, sănătatea umană sau poate provoca alte urmări grave;
Supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice moderne cu înregistrarea informației.
Controlul acțiunilor, evenimentelor, faptelor, circumstanțelor care au loc în domiciliul persoanei verificate, bănuite sau celei ce prezintă interes operativ.
Această măsură se realizează în scopul obținerii și fixării informației despre circumstanțele infracțiunilor comise sau celor în curs de pregătire, despre membrii grupărilor criminale, activitatea, legăturile și finanțarea lor etc.
Inițierea procedurii de supraveghere a domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice moderne cu înregistrarea informației se efectuează de către conducătorul organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate prin emiterea unei ordonanțe motivate, bazîndu-se pe materialele operative acumulate despre existența unei bănuieli rezonabile referitor la documentarea unui grup sau organizații criminale. Ordonanța trebuie să cuprindă necesitatea efectuării măsurii, locul, tipul mijloacelor moderne utilizate și perioada de înfăptuire a măsurii.
Procurorul care supraveghează și conduce activitatea organului specializat în prevenirea și combaterea criminalității organizate studiind ordonanța și materialele operative prezentate, la rîndul său înaintează către judecătorul de instrucție un demers referitor la autorizarea măsurii.
Judecătorul de instrucție examinînd ordonanța, demersul și materialele prezentate, printr-o încheiere motivată, autorizează sau respinge demersul.
Supravegherea domiciliului prin utilizarea mijloacelor tehnice moderne cu înregistrarea informației se efectuează pentru o durată de cel mult 30 de zile și poate fi prelungită în aceleași condiții pentru motive temeinic justificate, fiecare prelungire pentru o durată care să nu depășească 30 de zile. Durata totală a măsurii nu poate depăși durata de 6 luni.
La finalizarea măsurii petrecute obligatoriu și în termen cât mai scurt se demontează mijloacele tehnice instalate.
3.3 Acțiuni procesuale de investigație la cercetarea infracțiunilor săvărșite de grupuri criminale organizate
Reținerea
Una din măsurile preventive privative de libertate reglementată în Codul de procedură penală este reținerea.
Potrivit legii măsura reținerii poate fi luată de organul de cercetare penală și de catre procuror față de învinuit dacă sunt probe sau indicii temeinice că acesta a săvărțit o faptă prevăzută de legea penală.
Condițiile și cazurile în care se poate lua măsura reținerii sunt limitativ prevazute de lege (ex. infracțiunea este flagrantă; învinuitul a fugit ori s-a ascuns etc.). Măsura se poate dispune numai dacă legea prevede pentru infracțiunea săvărșitî pedeapsa închisorii oricare ar fi limitele acesteia.
Obligațiile pentru cei care au luat măsura reținerii:
să adcucă la cunoștință învinuitului ca are dreptul să-ți angajeze un apărător;
bănuitul are dreptul de a nu face nici o declaratie, atragandu-i-se acestuia ca ceea ce decalara poate fi folosit impotriva sa; sa incunostinteze pe procuror despre masura luata, respectiv pe conducatorul parchetului daca retinerea a fost dispusa de procuror.
Reținerea se ia pe baza de ordonanță în care se menționează ziua și ora la care reținerea a început.
Reținerea infractorilor are loc prin trei faze.
Învinuitul se cheamă la ofițerul de urmărire penală pentru a fi interogat unde în baza probelor devine învinuit și este reținut.
Învinuitul este dat în căutare și în timpul cînd este găsit sau sunt informații unde se poate afla, ofițerul de urmărire penală cere Procurorului Ordonanța de reținere pentru a reține infractorul
Se organizează flagrantul infracțiunii pentru ca infractorii să fie reținuți chiar la locul săvărșirii faptei, sau sunt urmăriți pînă la următoare
Percheziția
Deasemenea una din principalele este pecheziția care în timpul efectuării are niște nuanțe specifice. Percheziția se efectuează confor articolelor 125-132 codul de procedură penală, unde sunt incluse toate nuanțele și scopul lor și deasemene modul ei de efectuare.
(1) Organul de urmărire penală este în drept să efectueze percheziție dacă din probele acumulate sau din materialele de investigație operativă rezultă o presupunere rezonabilă că într-o anumită încăpere ori într-un alt loc sau la o anumită persoană se pot afla instrumente ce au fost destinate pentru a fi folosite sau au servit ca mijloace la săvîrșirea infracțiunii, obiecte și valori dobîndite de pe urma infracțiunii, precum și alte obiecte sau documente care ar putea avea importanță pentru cauza penală și care prin alte procedee probatorii nu pot fi obținute.
(2) Percheziția se poate efectua și în scopul descoperirii unor persoane căutate, precum și a unor cadavre umane sau de animale.
(3) Percheziția se efectuează în baza ordonanței motivate a organului de urmărire penală și numai cu autorizația judecătorului de instrucție.
(4) În caz de delict flagrant, percheziția se poate efectua în baza unei ordonanțe motivate fără autorizația judecătorului de instrucție, urmînd ca acestuia să i se prezinte imediat, dar nu mai tîrziu de 24 de ore de la terminarea percheziției, materialele obținute în urma percheziției efectuate, indicîndu-se motivele efectuării ei. Judecătorul de instrucție verifică legalitatea acestei acțiuni procesuale.
(5) În cazul constatării faptului că percheziția a fost efectuată legal, judecătorul de instrucție confirmă rezultatul acesteia printr-o încheiere motivată. În caz contrar, prin încheiere motivată, recunoaște percheziția ca fiind ilegală.
Pregătirea în vederea efectuării percheziției
Reușita unei percheziții depinde în cea mai mare măsură de pregătirea temeinică a acesteia. Activitatea de pregătire a percheziției, începînd din domeniul luării deciziei de a o efectua și pînă în momentul înmînării sub semnătură a copiei de pe ordonanță privind efectuarea percheziției, decurge în mod confidențial. Activitățile pregătitoare se materializează în:
Stabilirea obiectivelor percheziției. Determinarea cu precizie a scopului acestei acțiuni se face în funcție de infracțiunea cercetată , ceea ce szupune că organul organul de urmărire penală trebue să aibă o reprezentare destul de clară asupra naturii obiectelor și documentelor căutate. El trebuie să țină seama, pe cît este cu putință, de caracteristicile lor generale (forma, dimensiunea, structura), de culoarea de posibilitatea de ascundere, de distrugere, de fragmentare.
Cunoașterea locului percheziției. Pe lîngă stabilirea exactă a adresei unde se află imobilul, în care urmează a fi efectuată percheziția, se va ține cont de următoarele aspect: caracteristicile de construcții a clădirii (amplasamentul, numărul de nivele, construcțiile auxiliare), planul exterior și interior a locuinței percheziționarului, căile de acces în locuință (drumuri, cărări, numărul ușilor de intrare-ieșire), posibilitățile de comunicare telefonică cu exteriorul sau de altă natură.
Cunoașterea unor date despre percheziționat. Interesează trăsăturile positive și negative de character, gradul de cultură, profesia și funcția exercitată, pasiunile viciile, predilecția de a executa anumite lucrări casnice, activități care îl preocupă ca diletant, viața de familie, raporturile cu vecinii, relațiile care le întreține cu alte persoane.
Stabilirea momentului efectuării percheziției. Prin specificul său percheziția este o acțiune cu character înapoiat ce trebue efectuată, de regulă, cu maximă operativitate. Dar înt și situații cînd se amînă în mod scop tactic. Amînarea rolul de a liniști persoana suspectă, de a-i da impresia că nu va fi percheziționată și
astfel să fie determinată să renunțe la ascunderea obiectelor.
Pregătirea mijloacelor texnice necesare efectuării percheziției. Este vorba de surse de iluminare, rulete pentru măsurare, truse de chei pentru deschiderea ușilor și a obiectelor de mobilier, diverse unelte (ciocan, lopată, tîrnacop șorubelniță) sonde metalice, magneți puternici, (pentru scoaterea obiectelor metalice din fîntîini, ape curgătoare, bălți), detectoare, aparate , Roentgen portabile, aparatura de fotografiat și înregistrarea videomagnetică.
Formarea echipei care vca efectua percheziția. Organul de urmărire penală care efectuează și conduce percheziția, în funcție de gradul de dificultate a acesteia, de mărimea locurilor și terenurilor percheziționate, vom forma o echipă dintrun număr sufficient de persoane, care îl vor ajuta la căutare obiectelor. Acestor persoane de regulă polițiștii, li se adduce la cunoștință scopul percheziției, fiecare dintre ei urmează să primească sarcini concrete.
Dacă natura cauzei o impune, în echipă vor fi incluși specialiști din diverse domenii (constructori, electricieni, mecanici)
Regulile tactice folosite la efectuarea percheziție
Percheziția sdomociliară presupune, în desfășurarea ei parcurgerea a patru etape successive: deplasarea la locul percheziției, pătrunderea în locul percheziției, primele activități effectuate la locul percheziției și efectuarea percheziției propriu-zise
Deplasarea la locul percheziției. În unele cazuri, persoanele care se află în încăpere care urmează a fi percheziționate încearcă să zădzrnicească efectuarea percheziției prin refuzul de a deschide ușa de access sau prin deschiderea ușii cu întîrziere. O astfel de comportare se poate datora deseori intențieii acestor persoane de a îndepărta sau distruge obiectele, valorile, documentele care interesează sau chiar de a fugi. De aceea pentru a asigura caracterul înapoiat al percheziției, organul de urmărire penală va stabili din timp metoda deplasării și pătrunderii în încăpere.
Sosirea membrilor echipei la locul percheziției trebue să fie surprinzătoare, astfel încît ei să nu fie observați de persoanele interesate. Mijlocul de transport, cu care sa făcut deplasarea, va fi oprit la o anumită distanță de locul unde se va face percheziția. Restul drumului urmează a fi parcurs pe jos – cite unul sau în grupuri 2-3 persoane. Dacă percheziția se efectuează într-un apartament dintr-un bloc cu mai multe etaje, liftul se va opri cu 1-2 etaje mai sus de nivelul unde se află apartamentul respective.
Concomitant, șeful echipei trebuie să întreprindă măsuri de blocare a căilor de acces și de asigurare a pazei perimetrului locului care va fi percheziționat.
Pătrunderea în locul percheziției. De regulă se sună sau se bate la ușă.
Membrii echipei în acest timp vor ocupa astfel de poziție, încît prin vizorul ușii de access au fereastră să fie observată doar o singură persoană. De dorit un cunoscut al persoanei percheziționatului. De asemenea acesta poate fi un poștaș, lucrător al stație de telefoane, al serviciului rețelei de gaz administrator de bloc sau o altă persoană care nu trezește suspeciuni.
În caz de refuz de a deschide ușa, organul de urmărire penală va recurge la pătrunderea forțată în încăpere, utilizînd în acest scop instrumentele pregătite din timp.
Primele măsuri luate la locul percheziție. Pătrunzînd în încăpere cel ce conduce echipa va prezenta legitimația de serviciu, ordonanța de efectuare a percheziției și mandatul de percheziționare. Totodată, persoanei la care se face percheziția i se înmînează, sub semnătură, copia de pe ordonanță.
Apoi reprezentantul organului de urmărire penală cere să i se predea obiectele și documentele menționate în ordonanță. Dacă obiectele și documentele căutate se predau benevol, atunci se limitează la ridicarea acestora, fără a mai efectua alte măsuri de investigație.
În cazul în care refuză predarea benevolă a obiectelor și documentelor respective, se va proceda la efectuarea următoarele activități:
Instectarea rapidă a întregului spațiu supus percheziției, în cadrul căreia se vor cerceta WC-urile, sobele, tuburile de aruncat gunoiul, orice instalație care care ar putea fi folosită la distrugerea obiectelor sau documentelor căutate.
Prevenirea încercărilor de semnalizare în exterior (mutări de ghiveciuri de flori din geam, aranjarea pierdelelor într-o poziție dinainte stabilită comunicarea prin aparatura telefonică mobilă.)
Strîngerea tuturor persoanelor prezente la locul percheziției la una din încăperi sau într-un spațiu limitat. Aceste persoane vor fi legitimate, întrbate asupra calității sau împrejurării care explică prezența lor în acest loc. Nu se va permite ieșirea din locuință a nici uneia din ele. La fel se procedează și cu persoanele care sosesc în locuință pe timpul efectuării percheziției. De la această măsură sînt exceptate persoanele sosite în inters de serviciu (medic, angajați ai poștei, rețelei telefonice etc.) cărora nu li se permite să ia contact direct cu persoanele percheziționate.
Examinarea atentă a locului ce urmează a fi percheziționat pentru a se avea o reprezentare clarăasupra întinderii și caracteristicilor acestui loc. Se va pătrunde în toate încăoerile, percheziționatului i se va cere să de explicații asupra obiectelor, aparatelor și instalațiilor aflate în încăperi. Șeful echipei va lua de la persoana percheziționată toate cheiile de la încăperi, mobilier, le va încuia pînă la verifivarea lor efectivă, după care va stabili ordinea în care se va efectua percheziția și sarcinile ce îi revine fiecărui membru din echipă
Efectuarea percheziției propriu-zise. Efectuarea unei percheziții se raportează la natura și particularitățile locului cercetat. Însă indiferent de aceste particularități opercheziția propriu zisă se face cu mare atenție, nu trebuie de făcut în grabă mare. Se trage atenția la percheziționat dacă nu face carevai schimbări a feței în timpul ce se face percheziția. Bine se caută prin albume de fotografii cărți și pahare.
La crima organizată persoanele care efectuează percheziția se impart în mai multe echipe. Aceasta se face pentru ai lua pe neprinși de veste pe toți odată, deasemenea de efectuarea perchezițieie de dorit că să cunoscă cît mai puține persoane care vor efectua percheziția. Deoarece ca să nu fie cinevai din coloboratori implicați în acest grup și să preîntîmpine de aceasta membrii grupului.
De ce percheziția se efectuează de mai multe echipe, și în mai multe locuri la aceeași oră? Aceasta se face penru că în timpul ce efectuăm perchezia pe rînd în mai multe locuri, infractorii pot să reușească să ascundă multe probe din alte locuri unde se programează să se efectueze percheziția care să fie de folos pentru a reține grupul criminal organizat.
Șeful echipelor ce programează efectuarea percheziția e de dorit să cunoască planul încăperii unde se va petrece perchezia, de aceasta este nevoie deoarece сa să protejeze persoanele care efectuează percheziția și memrilor poliției cu o prgătire specială.
Perioada de timp cînd se face percheziția este de la 6:00 pînă la 22:00 iar în caz de flagrant se face și noaptea.
Scopul percheziție este de a decoperi carevai probe de a reține totodată și infractorii.
Cercetarea la fața locului
Privită în ansamblu, pregătirea cercetării la fața locului are un caracter unitar,fiecare dintre activități succedîndu-se într-o ordine logico-operativă, de modul în care se realizeazăși rezultatele uneia depinzînd caracteristicile celei ce va urma. Mai mult, activitățile pregătitoare trebuie să aibă la bază o concepție care să integreze fiecare segment în efortul organizatoric general, menit să asigure desfășurarea cercetării la fața locului în cele mai bune condiții.
Deasemenea se face în două faze:
Cercetarea la fața locului în faza statică
Caracteristic acestei faze este faptul că se procedează la o examinare atentă a locului faptei, fără a i se aduce acestuia nici o modificare. Vor fi prezentate, în continuare, activitățile asimilate de către doctrină cu observația ca și practica judiciară le-a confirmat acestei faze într-o succesiune cronologică, ce are ca fundament atît principii logice, cît și necesități de ordin operativ.
Debutul constă în observarea locului faptei. În cazul încăperilor, aceasta se efectuează dintr-un singur loc, iar în cazul unor suprafețe cu o anumită întindere, seprocedează la parcurgerea acestora astfel încât să poată fi observat orice element de natură să intereseze ancheta. Momentul este prielnic pentru ca,șeful echipei să verifice, în concret, dacă perimetrul, ce urmează a fi cercetat, a fost corect delimitat, urmînd a se proceda în funcție de situație.
Paralel cu observarea locului faptei, este necesară orientarea topografică și criminalistică a acestuia. Orientarea topografică presupune orientarea locului faptei,în funcție de punctele cardinale, iar orientarea criminalistică are în vedere orientarea în interiorul perimetrului de cercetat, în funcție de reperele ce caracterizează sistemulde referință, în momentul efectuării activității – clădiri, copaci izolați,șosele, drumuri de acces, locul unde a fost descoperit cadavrul, locul unde se observă abandonat mijlocul de transport folosit de către făptuitori, etc.
Conturarea unor versiuni, care să aibă ca obiect căile folosite, de către participanții la activitatea ilicită, pentru acces și pentru părăsirea locului faptei analizând natura și aspectul locului faptei ajută la precizarea mai bună a limitelor perimetrului de cercetat și a metodelor ce vor fi folosite pentru efectuarea cercetăriila fața locului.
După efectuarea activităților descrise mai sus – activități pe care le consider de debut urmează stabilirea căilor de acces și a locurilor ce pot fi folosite pentru deplasare în interiorul locului de cercetat, de către membrii echipei.
Este necesar să fie observată aici necesitatea păstrării cît mai intacte a locului faptei, ce impune atît alegerea oportună a căilor de acces, cît și limitarea, la strictul necesar, a numărului de persoane ce vor pătrunde în perimetrul pe care se efectuează cercetările, astfel încît să se evite apariția unor atitudini permisive față de șefii ierarhici ai celor ce constituie echipa, reprezentanții mass-media, diverși cunoscuți,care să facă posibilă distrugerea urmelor inițiale și crearea altora; urme care să inducă în eroare ancheta și să îngreuneze finalizarea corectă a cauzei.
După stabilirea căilor de acces în interiorul perimetrului de cercetat, va pătrunde șeful echipei, însoțit, în primul rând, de specialistul criminalist dar și de alți specialiști , medici legiști, toxicologi, armurieri, etc. în funcție de specificul activității infracționale cercetate. O dată cu intrarea în locul săvârșirii infracțiunii, pentru a se putea face aprecieri corecte asupra situației, este necesar să se acorde atenție și să se noteze ora pătrunderii în câmpul infracțiunii, starea instalațiilor, aparatelor, a ușilor, ferestrelor, sistemelor de închidere, cu care sunt prevăzute acestea, starea sistemelor de iluminare, de aprovizionare cu energie electrică, gaze natural și apă, de condiționare și filtrare a aerului, vizibilitate, situația atmosferică, mirosurile persistente, starea căilor de acces, amplasarea diferitelor obiecte, starea și poziția victimelor, a cadavrului, etc.
Există situații cînd, pătrunderea în perimetrul de cercetat, în funcție de modulde efectuare a activității ilicite, nu se face decît după înlăturarea pericolelor iminente localizarea și stingerea incendiilor, dezamorsarea dispozitivelor ce pot produce explozii, verificarea nivelului de radioactivitate sau de compuși toxici din aer, deconectarea sistemelor de aprovizionare cu gaze sau energie electrică.
O dată cu parcurgerea locului faptei, se va proceda la marcarea și protejarea locurilor unde se găsesc urme ori mijloace materiale de probă, fiind notată dispunerea acestora, în raport cu reperele și alte urme sau mijloace materiale de probă, cu care se învecinează. Aici trebuie făcută o precizare:
în fapt, are loc o intensă activitate de căutare a urmelorși mijloacelor de probă,
nimeni nu trebuie să accepte că ar putea fi vorba despre un fel de survolare a locului faptei, urmînd a se marca tot ce, eventual,„sare în ochi”.
Cercetarea la fața locului este caracterizată de meticulozitate iar profesionalismul impune o atenție mărită la fiecare amănunt.
Pe măsura desfășurării activității, toate urmele și mijloacele materiale de probăvor fi analizate, trebuind să fie avute în vedere următoarele elemente:
poziția,
Starea în care se prezintă,
amplasarea,
forma și dimensiunile,
categoriile de urme, ce apar ca evidente pe mijloacele materiale de probă descoperite.
Când precizarea raporturilor de distanță, dintre reperele descoperite în cîmpul infracțional, poate contribui la explicarea mecanismului producerii infracțiunii, se recomandă fixarea exactă a poziției fiecărui reper, prin raportarea la alte două.
O atenție deosebită, apreciez că, trebuie acordată așa numitelor urme de poziție. Analizînd și căutînd explicații cu privire la existența, poziția, starea de degradare, etc., a pieselor de mobilier, a instalațiilor sanitare, instalațiilor de aclimatizare, obiectelor de veselă, electrocasnice, altor obiecte de folosință îndelungată, se pot obține date ce pot fi importante, prin coroborare, în ansamblul anchetei penale.
În raport cu cele care se descoperă,ținînd cont de cum evoluează procesul complex al elaborării și verificării de versiuni, se vor stabili zonele, respective locurile, unde se impune desfășurarea unor operațiuni de revelare a urmelor latente, particularizate, din punct de vedere al procedeelor folosite, în funcție de natura lor urme de mâini, de sânge, urme lăsate de diferite părți ale corpului, etc. și de timpul scurs de la săvârșirea infracțiunii.
Tot în faza statică, este oportună folosirea cîinelui de urmărire pentru prelucrarea urmelor de miros. Ca regulă, trebuie să se insiste asupra necesității ca această activitate să fie desfășurată într-un stadiu al activității, în care mirosurile, legate de activitatea infracțională sau de participanții la aceasta, să nu fie viciate și amestecate cu mirosuri specifice ale celor ce fac parte din echipa de cercetare, ale mijloacelor de transport ori diferitelor echipamente deplasate la fața locului. Conducătorul câinelui de urmărire va fi însoțit, pe traseul pe care îl va parcurge cîinele, de încă 1-2 membri din echipă, practica demonstrând că, în funcție de
rezultatele prelucrării urmei de miros, trebuie luate unele măsuri operative cum ar fi:
imobilizarea făptuitorului, în cazul când câinele indică cu certitudine o persoană ca fiind creatoarea urmei prelucrate,
luarea unor măsuri de conservare și pază, în cazul unor urme sau mijloace materiale de probă ce sunt găsite pe traseul parcurs de cîine,
luarea măsurilor de acordare a primului ajutor, în cazul descoperirii unor persoane în suferință, etc.
Traseul parcurs de câine, manifestările specifice de comportament și rezultatele prelucrării urmelor de miros vor fi fixate într-un proces verbal ce se va anexa procesului verbal de cercetare la fața locului.
Aspectul locului faptei, mijloacele materiale de probăși urmele descoperite vor fi fixate prin înregistrările de sunet și imagine, practica subliniind importanța fixării imaginilor de orientare a locului faptei, imaginilor tip schiță, celor care au ca obiect doar locul fapteiși a imaginilor ce reprezintă obiectele principale.
Pe parcursul desfășurării activităților, constatările făcute se notează provizoriu, urmînd ca acestea să fie folosite ulterior, după terminarea activității, la întocmirea procesului verbal de cercetare la fața locului.
Sintetizînd cele arătate cu privire la faza statică, trebuie subliniat că aceasta constituie debutul cercetării la fața locului, echipa ia contact nemijlocit cu locul faptei, prin activitățile desfășurate se formează o imagine generală asupra locului faptei, asupra naturii activității cercetate și principalelor repere, care pot avea relevanță pentru anchetă, se înlătură orice posibilitate de distrugere sau dispariție a urmelor și mijloacelor materiale de probă.
Cercetarea la fața locului în faza dinamică
Faza dinamică se distinge prin complexitate, presupunînd participarea tuturor membrilor echipei la efectuarea investigațiilor și folosirea integrală a mijloacelor tehnico-științifice criminalistice, aflate la dispoziția lor.
După efectuarea activităților specifice fazei statice se procedează la examinarea minuțioasă a tuturor urmelor și mijloacelor materiale de probă descoperite în perimetrul cercetat cu privire la care se apreciază că au legătură cu săvârșirea infracțiunii existînd posibilitatea mișcării obiectelor purtătoare de urme, în funcție de posibilitățile tehnice din dotare.
Nu se pune problema de a repeta ceva, ci este vorba despre o continuare firească, într-o nouă fază, de natură a complete și desăvîrși cercetarea la fața locului.Se va examina atent fiecare obiect, eventual, cadavrul sau cadavrele, în cazu lactivităților infracționale ce au avut ca rezultat moartea uneia sau a mai multor persoane, urmărindu-se descoperirea tuturor urmelor care interesează cercetarea și a indiciilor, în legătură cu modul de formare, poziția și alte elemente, în conexiune cu urmele, de natură a explica desfășurarea activității infracționale.
Trebuie insistat pe examinarea multilaterală a fiecărei urme, ce va fi fixată prin înregistrarea de imagini, prin măsurători în raport cu alte urme descoperite, cadavru sau alte reperesituate în câmpul infracțional, va fi analizată sub aspectul naturii, culorii, formei,mirosului, etc. urmînd a se stabili, în concret, metodele de ridicare și modul de ambalare, în vederea transportului la sediul laboratoarelor unde vor fi expertizate.
Apreciez că, este locul aici, pentru a supune atenției, unele observații de natură a sublinia finalitatea acestei activități, în contextul general al anchetei penale .Cercetarea la fața locului nu se poate rezuma doar la o survolare a suprafeței locului săvârșirii infracțiunii, urmată de o inventariere a urmelor și mijloacelor materiale de probă.Ținînd seama de finalitatea ei, de rolul și locul acestei activități în economia anchetei penale, conducătorul echipei de cercetare are obligația de a cordona eforturile echipei, în direcția explicării fiecărei acțiuni sau fenomen, în urma căruia s-au produs modificări în starea sistemului de referință, devenit loc al faptei. Căutarea,descoperirea și examinarea de urme și mijloace materiale de probă, la fața locului, nu trebuie acceptată ca un scop în sine.
Simpla existență a unei urme, descoperite în perimetrul în care s-a săvârșit o infracțiune, nu înseamnă nimic sau înseamnă foarte puțin, dacă ea nu este relaționată cu activitatea infracțională și identitatea făptuitorilor.
În context, interpretarea existenței, naturii, poziției, mecanismului de formare și a altor elemente ce caracterizează urmele și mijloacele materiale de probă, devine deosebit de importantă; trebuie considerată elementul necesar să facă conversia unor stări de fapt, în elemente de anchetă.
Șeful echipei de cercetare la fața locului va primi, centraliza și analiza
Informațiile oferite de activitățile membrilor echipei, urmînd ca, pe baza acestora, să dea dispozițiile necesare pentru orientarea activității, în scopul obținerii maximului de informații.
Pe parcursul tratării problematicii din această secțiune, nu am făcut referiri la natura urmelor, la locurile unde pot fi găsite și suprafețele pretabile a păstra cel mai bine caracteristicile ce pot conduce la identificarea factorului creator, considerând, pe baza unor argumente de natură psiho-pedagogică, că este oportun a analiza aspectele arătate în cadrul unui demers științific, cu caracter preponderent de tehnică criminalistică.
Concluzii și sugestii
Valeriu Butulescu – poet , dramaturg și om politic romîn spune că „Zădărnicia justiție, în locul fiecărui criminal închis, un altul se va naște.” Prin aceast citat înțelegem că cît nu ne vom lupta cu faptele ce sunt prevăzute în codul penal ca infracțiune, tot deauna ele vor fi produse în continuare, și odată cu dezvoltarea omenirii aceste fapte criminale devin din ce în ce mai crude și mai periculoase pentru societate. Deorece unii indivizi fac aceasta din motivul că doresc să obțină putere, baza financiară puternică iar alții din cauza crizei economice ce se află și dorind un nivel de trai mai modern nui lipsesc pentru a pregăti de a săvărși crime împotriva statului sau a societății. De aceea scopul nostru pe viitor , este de a schimba atitudinea persoanelor în privința comiterilor de infracțiuni. Și aceasta în primul rînd trebue să o începem de la noi însuși, în familie, în cercul nostru de colegi și prieteni și anume să afacem așa ca în proverb „A hrăni fără a instrui, este cel mai mare păcat al părintelui”. Adică de a aduce la cunoștință pe viitor persoanelor depre pericolul cel produce un grup criminal organizat și despre faptul că oamenii legii sunt mereu la datorie pentru descoperirea acestor infracțiuni și de ai pedepsi pe cei vinovați. Dar pentru aceasta este nevoie de a dezvolta atît sistema legislativă cît și personalul care o reprezintă.
Dar odată ce avem parte de astfel de infracțiuni la moment, scopul nostru este de a proteja societatea și de ai pedepsi pe cei vinovați dar pentru aceasta este necesar în primul rînd de făcut o analiză științifică, multilaterală a acestui fenomen complicat, după determinarea dimensiunilor de răspîndire a pericolului social, a cauzelor și condițiilor ce favorizează apariția lor, pot fi formulate concret principalele direcții pentru lupta contra criminalității produse de grupuri și organizații criminale. Pentru aceasta este nevoie de mult optimism , instituirea documentație și a economiei de piață constituind cea mai bună bază pentru lupta împotriva acestui flagel. Alături de aceasta trebue să intervină statul cu o forță constructivă, manifestată prin legi și organe juridice. Care ar efectua în mod sistematic și la obiect, operațiunile informațional – analitice potrivind următoarele direcții.
a)Analiza situație economice în orașele și raioanele republicii, pentru a estima eventualele surse de profit în interesul crimei organizate;
b)Modelarea sistemului de relații în cadrul acestor surse ilicite;
Există o premisă de o deosebită importanță practică în luptacontra crimei organizate. Este vorba de protecția juridică a persoanelor angajate în misiuni speciale, pentru demascarea activităților crimei organezate. În acest sens, ar fi binevenită Legea despre activitățile de investigare operativă , ce ar rglamenta activitatea secretă a persoanelor aflate în misiuni speciale și le-ar impune asumare riscului de a se implica în activități nelegale. În aceste cazuri, însă urmează ca ei să știe exact pînă pînă unde le este permisă abaterea, avînd garan-ția că vor găsiprotecția juridică. Este cazul să recunoaștem că absența garanțiilor de securitate complică mult activitatea organelor de drept.
O deosebită importanță în combaterea criminalității la general, la general, și al celei organizate în special, o are pregătirea profesională a colaboratorilor de poliție:
Să fie instruiți colabaratorii de poliție în domeniul crimei organizate, să facă cunoștință cu toate categorile de infracțiuni ce țin de criminalitatea organizată.
Persoanele care pretind la ocuparfea acestor funcții să susțină un concurs la un nalt nivel profesional, cu o pregătire fizcă specială și un studiu profesional în domeniul activității operative – investigative, psihologiei.
Personalul să fie dotat cu cele mai performante sisteme de cercetare, ca și în SUA, și tot odată să fie asigurată viața polițiștilor și membrii famililor lui.
După destrămarea U.R.S.S., Reepublica moldova o pornit pe calea dezvoltării democrație și edificării unui stat de drept. Însă de la lozinci pînă la realizarea practiă este o cale lungă. Chiar o analiză superfecială ne dovedește că realizarea scopului e de domeniul viitorului îndepărtat. Un stat democratic și de drept arată toți cetățenii în mod echitabil, nu doar o parte și nu prin metode ce contravin intereselor majorității. Mai mult decît atît, costul criminalității depășește suma necesară unei buni asigurări a poliției. Ar fi normal ca statul săse intereseze, cu adevărat, în micșorarea costului criminalității.
Acest lucru poate fi obținut și fără alocarea unor sume mari de bani în scopul combaterii criminalității – prin măsuri de siguranță.
Prin termenul „măsură de siguranță ” se înțelege „un mijloc sau procedeu folosit pentru realiarea unei ambianțe ori unei atmosfere lipsite de primejdie”
Noțiunea „măsuri de siguranța ” este folosită în legislațiile penale naționale în înțelesul de măsuri specifice, de un caracter preventiv. Instituirea unor astfel de măsuri este rezultatul experienței acumulate de societate în lupta contra criminalității organizate.
Este necesar de respectat principiile de bază ale prevenirii și combaterii criminalității organizate
Principiul priorității – problema combaterii criminalității organizate este asumată ca o prioritate de Guvernul Republicii Moldova.
Principiul profesionalizării în toate domeniile de activitate – Lupta împotriva criminalității organizate presupune pregătirea profesională corespunzătoare a specialiștilor, precum și răspîndirea experienței, bunelor practici și a instrumentelor de lucru în domeniu.
Principiul continuității – Activitățile desfășurate în vederea combaterii fenomenului vor avea un caracter permanent.
Principiul legalității – Respectarea prevederilor Constituției și legislației naționale în materie, precum și a prevederilor specifice din tratatele internaționale la care R.Moldova este parte.
Principiul confidențialității – Datele personale deținute rezultate din activitățile specifice nu se fac publice decât în cazurile și în condițiile prevăzute de lege.
Principiul nediscriminării – Activitățile specifice de contracarare se aplică tuturor cetățenilor care săvârșesc fapte ilicite, indiferent de sex, apartenență etnică și religioasă etc.
Principiul coordonării și cooperării unitare între toate instituțiile implicate – practicile și procedurile în domeniul combaterii criminalității organizate vor avea la bază o concepție națională unitară.
Principiul cooperării internaționale – cooperarea internațională se va efectua în temeiul tratatelor internaționale încheiate de Republica Moldova în domeniu sau în condiții de reciprocitate, dacă acestea nu contravin legislației naționale sau angajamentelor internaționale asumate de Republica Moldova
Bibliografie
Constituția Republicii Moldova.
Codul de Procedură Penală al RM
Codul Penal al RM
DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Legea cu privire la poliție
Monitorul Oficial
Legea cu privire la procuratură
Legea cu privire la urmărirea penală
Legea cu privire la percheziție
Legea cu privire la reținere
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26.11.1987 Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1238-XIII din 09.07.1997
Al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de extrădare din 17.03.1978 Ratificat prin Legea nr.270-XV din 21.06.2001
Convenția privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională din 08.11.1990 Ratificată prin Legea nr.914-XV din 15.03.2002
Convenția europeană privind lupta împotriva traficului de ființe umane, Varșovia, 16.05.2005
Фил Bильямса Российская организованая преступность Москва крон пресс 2000
Ion Eugen Sandu, Florin Sandu, Gheorghe Iulian Ioniță
Editura Sylvi, București 2001
Igor Ciobanu, Criminalitatea organizată la nivel transnațional și unele
forme de manifestare în RM. Editura Museum, 2001
Veceslav Untilă Crima orgnizată
Editura Museum 2000
Salvatore Lupo, Istoria mafiei
Editura Polirom 1999
Octavian Pop, Gheorghe Neagu, Criminologie Generală
Editura Chișinău 2005
Tudor Amza Criminologie teoretică
Editura Lumina Lex 2000
И. В. Годунов Противодействие Организованной Преступности
Моква Высшая школа 2003
И.С Андреев, Г.И. Грамович, Н.И. Порубов
Курс криминалистики Минск Высшая школа 2000
B.A Жердев, В.И. Koмиссаров Расследование серийных
корыстнонасильственных преступлений совершенных
организованными группами на первоначальном етапе
Издательство Юрлитинформ Моква 2002
Veceslav Didîc, Mihai Căpătici, Valeriu Cușnir, Victor Moraru.
Tactica criminalistică. Acivitatea operativă de investigații. Cartea X
Chișinău 2009
D. Bancu, S. M. Rădulescu
“Corupția si crima in Romania,,-EdituraContinent XXI, București, 1994;
Gh. Mocuta
,,Criminalitatea organizata si spălarea banilor,, EdituraNoul Orfeu, București, 2004;
D. Miclea
„Cunoasterea crimei organizate”, Editura Pygmalion,București, 2001;
Gh. Nistoreanu, C. Paun
,, Criminologie,,-Editura Europa Nova,București, 1996
I. Pitulescu „ Al treilea razboi mondial. Crima organizata”, Editura National, București, 1995;
Emilian Stancu,, Tratat de criminalistica,, Ed. Universul Juridic,București, 2004
C. Voicu ,,Banii murdari si crima organizata,, Editura Artprint, București, 1995
Giovanni Falcone ,, Mafia. Judecători si oameni de culoare,,
Emilian Stancu „ Tratat de criminalistica ’’, Editia Universul Juridic, București,
Marie-Anne Matard-Bonucci, „Istoria Mafiei”, traducere de Narcisa Serbanescu, Editura Corint 2002
Cartea Alba a Crimei Organizate si Corupției, editata de Consiliul Suprem de Apărare al Tarii (C.S.A.T.)
Cartea Alba a Crimei Organizate si Corupției, editata de Consiliul Suprem de Apărare al Tarii (C.S.A.T.)
D.Anzieu, D., Martin, J. V. La dinamique des groupes restreints. Paris: Presses Univers. de France, 1969
Nastor Kourakis – Crima organizata Raport RIDP, Congresul AIDP
I. Pitulescu Al treilea război mondial, crima organizată Ed. Național, 1996,
Pinar Olger – Sistemul de justiție penală olandeză confruntându-se cu crima organizată,raport la Colocviul AIDP – 1997,
C.Lozovanu, unele aspecte ale luptei contra crimei organizate, raport la conferința științifico-practică „Strategia combaterii criminalității organizate în RM” , 23-05-1996. Or. Chișinău, ed. ARC, a. 1997
F. Macaru , C. Maneca, dicționar de neologisme, ediția a treia, edit. Academiei Romîne,
București, a 1978;
V. Bercheșan, C. Pletea, Ion-Eugen Sandu în Tratat de Tactică Criminalistică, Edit. Carpați, Craiova 1992
Legea privind prevenirea și combaterea crimei organizate. Proiect
Toate datele statistice din acest paragraf au fost culese de la D.I. a MAI sub Nr.F197=date: "Informația privind starea criminalității și rezultatele luptei cu ea pe teritoriul Republicii Moldova"
Ordinul MAI și Procuraturii RM nr.401-11/45 din 28.09.92. "Cu privire la evidența unică a infracțiunilor în cadrul organelor afacerilor interne
Procuratura.md
Statistica.md
Date statistice de pe MAI.md
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org
http://lex.justice.md
http://www.cnaa.md
http://www.law-moldova.com
Tocacilor.ro
Inj.md
http://bratva.hmarka.net
http://ru.wikipedia.org
Bibliografie
Constituția Republicii Moldova.
Codul de Procedură Penală al RM
Codul Penal al RM
DECLARAȚIA UNIVERSALĂ A DREPTURILOR OMULUI
Legea cu privire la poliție
Monitorul Oficial
Legea cu privire la procuratură
Legea cu privire la urmărirea penală
Legea cu privire la percheziție
Legea cu privire la reținere
Convenția europeană pentru prevenirea torturii și a pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante din 26.11.1987 Ratificată prin Hotărîrea Parlamentului nr.1238-XIII din 09.07.1997
Al doilea Protocol adițional la Convenția europeană de extrădare din 17.03.1978 Ratificat prin Legea nr.270-XV din 21.06.2001
Convenția privind spălarea banilor, depistarea, sechestrarea și confiscarea veniturilor provenite din activitatea infracțională din 08.11.1990 Ratificată prin Legea nr.914-XV din 15.03.2002
Convenția europeană privind lupta împotriva traficului de ființe umane, Varșovia, 16.05.2005
Фил Bильямса Российская организованая преступность Москва крон пресс 2000
Ion Eugen Sandu, Florin Sandu, Gheorghe Iulian Ioniță
Editura Sylvi, București 2001
Igor Ciobanu, Criminalitatea organizată la nivel transnațional și unele
forme de manifestare în RM. Editura Museum, 2001
Veceslav Untilă Crima orgnizată
Editura Museum 2000
Salvatore Lupo, Istoria mafiei
Editura Polirom 1999
Octavian Pop, Gheorghe Neagu, Criminologie Generală
Editura Chișinău 2005
Tudor Amza Criminologie teoretică
Editura Lumina Lex 2000
И. В. Годунов Противодействие Организованной Преступности
Моква Высшая школа 2003
И.С Андреев, Г.И. Грамович, Н.И. Порубов
Курс криминалистики Минск Высшая школа 2000
B.A Жердев, В.И. Koмиссаров Расследование серийных
корыстнонасильственных преступлений совершенных
организованными группами на первоначальном етапе
Издательство Юрлитинформ Моква 2002
Veceslav Didîc, Mihai Căpătici, Valeriu Cușnir, Victor Moraru.
Tactica criminalistică. Acivitatea operativă de investigații. Cartea X
Chișinău 2009
D. Bancu, S. M. Rădulescu
“Corupția si crima in Romania,,-EdituraContinent XXI, București, 1994;
Gh. Mocuta
,,Criminalitatea organizata si spălarea banilor,, EdituraNoul Orfeu, București, 2004;
D. Miclea
„Cunoasterea crimei organizate”, Editura Pygmalion,București, 2001;
Gh. Nistoreanu, C. Paun
,, Criminologie,,-Editura Europa Nova,București, 1996
I. Pitulescu „ Al treilea razboi mondial. Crima organizata”, Editura National, București, 1995;
Emilian Stancu,, Tratat de criminalistica,, Ed. Universul Juridic,București, 2004
C. Voicu ,,Banii murdari si crima organizata,, Editura Artprint, București, 1995
Giovanni Falcone ,, Mafia. Judecători si oameni de culoare,,
Emilian Stancu „ Tratat de criminalistica ’’, Editia Universul Juridic, București,
Marie-Anne Matard-Bonucci, „Istoria Mafiei”, traducere de Narcisa Serbanescu, Editura Corint 2002
Cartea Alba a Crimei Organizate si Corupției, editata de Consiliul Suprem de Apărare al Tarii (C.S.A.T.)
Cartea Alba a Crimei Organizate si Corupției, editata de Consiliul Suprem de Apărare al Tarii (C.S.A.T.)
D.Anzieu, D., Martin, J. V. La dinamique des groupes restreints. Paris: Presses Univers. de France, 1969
Nastor Kourakis – Crima organizata Raport RIDP, Congresul AIDP
I. Pitulescu Al treilea război mondial, crima organizată Ed. Național, 1996,
Pinar Olger – Sistemul de justiție penală olandeză confruntându-se cu crima organizată,raport la Colocviul AIDP – 1997,
C.Lozovanu, unele aspecte ale luptei contra crimei organizate, raport la conferința științifico-practică „Strategia combaterii criminalității organizate în RM” , 23-05-1996. Or. Chișinău, ed. ARC, a. 1997
F. Macaru , C. Maneca, dicționar de neologisme, ediția a treia, edit. Academiei Romîne,
București, a 1978;
V. Bercheșan, C. Pletea, Ion-Eugen Sandu în Tratat de Tactică Criminalistică, Edit. Carpați, Craiova 1992
Legea privind prevenirea și combaterea crimei organizate. Proiect
Toate datele statistice din acest paragraf au fost culese de la D.I. a MAI sub Nr.F197=date: "Informația privind starea criminalității și rezultatele luptei cu ea pe teritoriul Republicii Moldova"
Ordinul MAI și Procuraturii RM nr.401-11/45 din 28.09.92. "Cu privire la evidența unică a infracțiunilor în cadrul organelor afacerilor interne
Procuratura.md
Statistica.md
Date statistice de pe MAI.md
http://legislatie.resurse-pentru-democratie.org
http://lex.justice.md
http://www.cnaa.md
http://www.law-moldova.com
Tocacilor.ro
Inj.md
http://bratva.hmarka.net
http://ru.wikipedia.org
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Metode DE Cercetare A Infractiunilor Savarsite DE Grupuri Criminale Organizate (ID: 128512)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.