Lupta Impotriva Coruptiei

Introducere

„Cine are putere, este tentat să

abuzeze de ea” (Montesquieu)

Dreptul, prin multiplele lui discipline, nu abordează conceptul de corupție la nivel empiric. Corupția se aseamănă cu o prismă cu multiple fațete, care poate fi privită din mai multe unghiuri. Ea poate fi privită ca un fenomen social sau din unghiul științelor politice, a teoriei economice și organizaționale, ori din cel al dreptului penal sau al dreptului civil.

Este greu de definit cu exactitate conceptul de corupție, acesta fiind înțeles în diferite feluri, în funcție de realitatea socială și economică din fiecare stat. în rapoartele naționale prezentate de Franța și Ungaria cu ocazia Congresului Internațional de Drept Penal de la Beijing din septembrie 2004, definiția corupției este limitată la aceea de schimb între un avantaj nedatorat pe de o parte, și îndeplinirea sau abținerea de la îndeplinirea unui act care face parte din atribuțiile de serviciu legate de sectorul public sau privat. în alte rapoarte naționale, cum este spre exemplu, cel al USA, corupția înglobează toate formele de abuz de autoritate.

Conform unui studiu, autorii infracțiunilor de corupție aparțin nu doar mass-media, administrației sau afacerilor, ci, în același timp, și sferei politice. Tot astfel, s-a stabilit că unele fapte de corupție au avut ca scop finanțarea partidelor politice și a candidatului la Președinție.

Studii sociologice din anii 1960 au scos în evidență caracterul funcțional al corupției în dezvoltarea așa-ziselor efecte pozitive ale corupției în modernizarea țărilor în curs de dezvoltare astfel încât, cauzele corupției nu trebuie căutate în lipsa de moralitate a indivizilor, ci în reacția rațională raportată la injustiția economică.

În esență, corupția relevă mai degrabă un abuz de putere sau o lipsă de probitate la nivelul luării deciziilor. Este greșită asocierea în mod automat a corupției cu corupția din dreptul penal, chiar dacă este adevărat că aceasta este întotdeauna în strânsă legătură cu lumea infracțională. Diversitatea formelor în care se manifestă este demonstrată de diversitatea vocabularului folosit pentru a o descrie: comision ocult, bacșiș, cadou, practică comercială neloială etc.

Ținând cont de dificultățile întâmpinate în elaborarea unei definiții comune în ceea ce privește corupția, diversele instanțe internaționale au preferat să se concentreze mai degrabă pe definiția de „plată ilicită”, decât pe noțiunea mult prea largă de corupție, care înglobează și plata ilicită, fără a se limita însă la aceasta.

Ulterior, Grupul Multidisciplinar asupra Corupției (GMC) a adoptat, la rândul său, o definiție, considerată și ea mult prea vagă și care nu corespunde definițiilor juridice propuse de majoritatea statelor membre și mai ales definițiilor din domeniul dreptului penal, potrivit căreia „corupția constă în acordarea de comisioane oculte și alte foloase care implică persoanele învestite cu funcții publice sau private, care au violat propriile obligații decurgând din calitatea de funcționar public, de angajat privat, de agent independent sau de o altă relație de acest gen, în vederea obținerii de avantaje ilicite de orice natură, pentru el sau pentru altul.”

În necesitatea de a găsi soluții comune pentru definirea corupției, GMC a elaborat o listă de infracțiuni legate de corupție, anexat programului de acțiune, listă ce face obiectul a numeroase dezbateri și care trebuie îmbunătățită.

Capitolul I

Considerații generale privind corupția

I.1. Diagnoza corupției din sistemul juridic

Influențând negativ imparțialitatea decidentului, corupția afectează astfel corectitudinea deciziilor luate. Am văzut mai sus ce este corupția și unde anume se poate manifesta ea în cadrul sistemului juridic. Vom vedea acum ce anume cauzează corupția judiciară și care sunt formele ei de manifestare. De asemenea, vom analiza mijloacele folosite pentru corupere și vom arăta cum are loc contactul între cel corupt și corupător. în final, vom stabili tipurile de corupție și efectele pe care aceasta le produce direct asupra personalului și sistemului și, indirect, asupra societății.

Corupția este un fenomen social complex. Cauzele corupției și factorii care favorizează apariția corupției sunt multiple: de natură juridică (instabilitatea legislativă, reglementări incomplete, necorelări între norme, hotărâri judecătorești nepredictibile, practică judiciară neunitară), de natură politică (Parlamentul dezincriminează infracțiuni de corupție sau le sancționează mai ușor ori chiar intenționează desființarea instituțiilor anticorupție, Președintele țării grațiază persoane condamnate pentru corupție, parlamentarii blochează cercetarea de către procurori în dosarele de corupție privind miniștrii), administrativă (comportamentul funcționarilor, birocrație, lipsa autorității), socială (inegalitate socială), economică (aspirația la bunăstare și confort).

Raportat la sistemul juridic, cauzele și factorii care contribuie la răspândirea corupției sau la conturarea percepției despre corupție sunt:

a. Deficitul de informație

– Conduita personalului: dacă organul judiciar lasă impresia că nu cunoaște cauza ori nu are interes să soluționeze cu celeritate un dosar sau dacă acordă amânări nejustificate, respectiv dacă nu cunoaște procesul de circulație internă a documentelor și a dosarelor, ori locul în care se găsește o informație, toate acestea vor crea cetățeanului impresia fie că interesul personalului față de situația sa particulară trebuie „stimulat", fie că acestea sunt semnale ale unei cereri de mituire;

– Lipsa informațiilor despre funcționarea sistemului: de multe ori cetățeanul nu își cunoaște drepturile, dar nici nu are acces la informații despre modul de funcționare a sistemului legal din România pentru a-i fi protejate drepturile, ceea ce îl face credul față de cei care pretind foloase pentru a grăbi sau a asigura rezolvarea problemei sale;

– Accesul deficitar la legislație al populației: legislația din România este disponibilă gratuit doar în anumite condiții. Actele normative nu sunt accesibile pentru justițiabilii cetățeni străini sau minoritățile naționale, nefiind încă traduse în limbile de circulație internațională sau a acestor minorități. Ghidurile existente pe site-ul unor instituții sau în unele instanțe sunt mai degrabă reproduceri ale textelor de lege decât broșuri în care să se explice pe înțelesul cetățeanului de rând drepturile sale și căile procedurale pe care le are la îndemână pentru apărarea acestora;

– Slabul acces la jurisprudență: aplicații electronice gratuite pentru jurisprudență există doar pentru uzul intern al unor instanțe și parchete. Publicul nu are la dispoziție o bază de date, nici măcar cu privire la dosarele în care este implicat. La 31 ianuarie 2006 a intrat în vigoare obligația ca toate instanțele să publice jurisprudență pe internet, însă sunt și în prezent instanțe care nu au introdus datele necesare.

– Colaborarea neadecvată cu presa: deseori, în presă apar informații confidențiale din cursul procedurilor judiciare, ca urmare de cele mai multe ori a unor înțelegeri dintre anumiți jurnaliști și angajați. De exemplu, în schimbul informațiilor primite în mod regulat de la conducătorul unei instituții judiciare, acesta va beneficia de protecția trustului respectiv de presă împotriva criticilor publice cu privire la activitatea sa ori a instituției, sau mass-media va fi folosită chiar pentru răzbunări personale ori presiuni.

b. Lipsa controlului și a responsabilității

Lipsa democrației judiciare: din nefericire, mai sunt reguli nescrise, ce caracterizează sistemul și care sunt perpetuate din cauza lipsei unei culturi deontologice, cum ar fi acelea că șefii nu pot fi criticați, cazurile de incompetență trebuie acoperite, actele de corupție nu se dezvăluie public, trebuie câștigată favoarea presei, asociația sau integritate. în acest context, amintim și roiul presei și al asociațiilor profesionale, care este esențial pentru expunerea abuzurilor, presiunea publică dovedindu-se de multe ori de mare efect;

– Mecanisme de răspundere deficitare: corupția înflorește unde riscul de expunere și de sancționare este redus. în momentul de față, prin desființarea recursului în anulare, judecătorii din recurs pot pronunța orice hotărâre, neexistând o altă cale de a fi răsturnată. Pericolul arbitrariului este astfel foarte mare. Deși în cursul timpului au fost semnalate erori judiciare foarte grave, nu au existat nici un fel de sancțiuni pentru cei care le-au comis. Impunitatea față de erorile comise cu intenție sau gravă neglijență, cu toate că există dispoziții vizând răspunderea disciplinară sau cea penală, atrag costuri mari pentru justițiabili și societate, precum și cultivarea sentimentului că magistrații sunt deasupra legii. în același timp, tolerarea unor astfel de cazuri care sunt doar punctuale în prezent, face ca blamul public să se extindă și asupra marii majorități a magistraților și celorlalți agenți publici care sunt corecți. La toate acestea se adaugă riscurile scăzute de sancționare a agentului public incorect. Lipsa de integritate este accentuată de nesancționarea descurajantă a corupților: după cum vom arăta mai jos, în practică cuantumul sancțiunilor aplicate de instanțe celor judecați pentru infracțiuni de corupție este mic; or, dacă aceștia nu sunt sancționați cu pedepse dure, dacă nu își pierd locurile de muncă, dacă procesele durează mult, se dezvoltă o cultură a impunității care generează mai multă corupție;

Reglementări ce permit decizii discreționare: corupția poate apărea în legătură cu modul în care polițiștii și procurorii decid începerea urmăririi penale, sau cu situațiile de preluare a cauzelor de la organul de cercetare penală la procuror ori de la procurorul de caz la procurorul de la parchetul ierarhic superior, sau cu modul de exercitare a atribuțiilor procurorilor de a decide netrimiterea în judecată, sau cu criteriile de aplicare a unei sancțiuni administrative în loc de una penală celui cercetat, sau cu stabilirea cuantumului pedepselor aplicate de judecători. Aceasta pentru că la luarea deciziilor enumerate stau doar criterii generale prevăzute de lege, în rest puterea de apreciere pe care o are organul judiciar fiind decisivă. Pe această putere de apreciere se explică modul diferit de aplicare a legii de judecători diferiți la cazuri similare: de exemplu, diferențele mari de pedepse aplicate în dosare distinct dar pentru același tip infracțiuni comise în aceleași condiții, sau arestarea unor inculpați și nearestarea altora deși sunt bănuiți de comiterea unor fapte identice, ori întreruperea executării pedepsei pentru unii condamnați și respingerea cererilor similare pentru alții.

c. Oportunități

– Salarii mici: veniturile lunare ale magistraților sunt mulțumitoare, însă cele ale personalului auxiliar și conex, în special ale arhivarilor și agenților procedurali sunt foarte scăzute, ceea ce poate favoriza corupția administrativă. Dar creșterea veniturilor nu este singura garanție a reducerii corupției implicând judecători și procurori a crescut), ci trebuie însoțită de schimbare de atitudini, stabilirea unui sistem meritocratic de exercitare a funcției, respectiv instituirea și aplicarea unor reglementări anticorupție;

Restricțiile impuse de natura funcției: legea stabilește interdicția personalului din sistemul juridic de a mai desfășura alte activități, cu excepția funcțiilor didactice din învățământul superior juridic. Această interdicție afectează, fără nicio rațiune, inclusiv personalul auxiliar din instanțe și parchete, care este împiedicat în a obține venituri suplimentare legale, deși acesta nu este implicat direct în luarea deciziilor judiciare;

Contactul direct cu publicul: puterea discreționară, combinată cu contactul direct cu publicul, generează vulnerabilități. Tot un astfel de efect îl are și activitatea îndelungată în același post: dacă o persoană exercită atribuții în același post o perioadă îndelungată, se creează relații înăuntrul și în afara instituției care pot încuraja ascunderea corupției și favoritismul – este vorba în special de cei care lucrează direct cu publicul, dar și cei de la compartimentele auxiliare, cum ar fi resursele umane;

Cauze cu miză importantă: dorința de îmbogățire rapidă este stimulată de soluționarea unor cauze având ca obiect bunuri cu valori mari, sau implicând politicieni ori oameni de afaceri cercetați penal, care își pot permite să ofere importante sume de bani sau alte foloase pentru obținerea unor soluții favorabile.

d. Condiții sociale

Frecventarea acelorași medii, școli, asociații, respectiv relații apropiate de familie: relațiile astfel create facilitează contactul direct cu persoane care exercită funcții judiciare, ceea ce poate favoriza darea de mită și traficul de influență. Pericolul crescut a unor astfel de relații dintre magistrați, grefieri, polițiști cu foștii lor colegi deveniți avocați, respectiv puterea de influențare din partea politicienilor care sunt și avocați au determinat legiuitorul să introducă anumite interdicții de practicare a avocaturii.

Relațiile civile ori de rudenie dintre cei implicați în soluționarea unui dosar au determinat, de altfel, reglementarea legală a unor cauze de incompatibilitate sau a unor interdicții.

I.2. Scurt istoric privind infracțiunea de luare de mită

Codul penal de la 1864 incrimina luarea de mită, într-o variantă tip – art. 144 alin. (1)-o variantă asimilată-art. 144 alin. (3)-și două variante agravate în art. 145 grupate în secțiunea IV- Despre mituirea funcționarilor publici – a capitolului II – Crime și delicte comise de funcționarii publici în exercițiul funcțiunei lor — din cadrul titlului III – Crime și delicte în contra intereselor publice.

În Codul penal de la 1936, luarea de mită a fost incriminată prin dispozițiile din art. 251, având un conținut juridic similar cu cel din reglementarea în vigoare.

Fapta era mai gravă dacă era comisă de anumite categorii de persoane, arătate în alin. (2) al textului, ori dacă cel mituit săvârșea, din această cauză, un act nedrept sau ilegal – alin. (3).

Textul era poziționat în secțiunea I (Darea și luarea de mită) a capitolului II (Delicte săvârșite de funcționari sau particulari) din titlul III al părții speciale intitulat „Crime și delicte contra administrației publice”.

Codul penal de la 1968 prevede fapta de luare de mită în art. 254, în grupul infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul, într-un conținut juridic asemănător celui din Codul penal anterior, dar într-o redactare superioară.

De remarcat că atât legea penală în vigoare (art. 256), cât și cea anterioară (art. 240) au incriminat primirea de foloase necuvenite ca o infracțiune de sine stătătoare, cu condiții și limite proprii de sancționare, mai mici decât cele prevăzute în cazul luării de mită.

Situații tranzitorii. în raport cu dispozițiile Codului penal de la 1968, dispozițiile din noul Cod penal sunt mai favorabile infractorului, limitele speciale de pedeapsă prevăzute pentru luarea de mită, în toate variantele sale de incriminare, fiind inferioare celor din legislația în vigoare, chiar dacă au fost ușor mărite, prin Legea nr. 187/2012, față de cele stabilite prin Legea nr. 286/2009.

I.3. Elemente de drept comparat

În Codul penal german, fapta penală examinată este incriminată prin § 331, cu denumirea marginală de „Primirea de foloase necuvenite”, text poziționat în cadrul capitolului 30 (Infracțiuni de serviciu) al părții speciale.

Constituie primire de foloase necuvenite în varianta de bază și se sancționează cu închisoarea de până la 3 ani sau o amendă fapta funcționarului public sau a însărcinatului special al serviciului public care pretinde, acceptă să i se promită sau primește un folos, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii unui act în virtutea funcției sale.

Fapta este mai gravă, fiind sancționată cu închisoarea de până Ia 5 ani sau o amendă, dacă este comisă de judecătorul sau judecătorul de arbitraj care pretinde, acceptă să i se promită sau primește un folos, pentru sine sau pentru altul, drept contraserviciu pentru o acțiune judecătorească pe care a întreprins-o sau o va întreprinde. In acest caz, se pedepsește și tentativa.

Reprezintă o cauză specială de nepedepsire a faptei tipice situația în care făptuitorul acceptă să i se promită sau primește un folos pe care nu l-a pretins el, dacă organul judiciar competent a aprobat în prealabil primirea sau dacă făptuitorul denunță imediat fapta și organul judiciar competent aprobă primirea.

Dacă prin îndeplinirea actului de serviciu făptuitorul își încalcă sau și-ar încălca astfel atribuțiile de serviciu, sancțiunea va fi închisoarea între 6 luni și 5 ani, iar fapta astfel comisă este calificată drept corupție și prevăzută în § 332 alin. (1). în cazurile cu consecințe mai puțin grave, se aplică pedeapsa cu închisoarea de până la 3 ani sau o amendă. Legea germană sancționează în acest caz și faptul tentat.

În cazul în care prin îndeplinirea actului de serviciu judecătorul sau judecătorul de arbitraj își încalcă sau și-ar încălca astfel atribuțiile de serviciu, pedeapsa este închisoarea între 1 an și 10 ani. Când se produc consecințe mai puțin grave, se aplică pedeapsa cu închisoarea între 6 luni și 5 ani.

Potrivit § 335, corupția cu consecințe deosebit de grave este pedepsită cu închisoarea între 1 an și 10 ani

Un caz cu consecințe deosebit de grave, în sensul acestui text, există atunci când: folosul respectiv are o valoare însemnată; făptuitorul acceptă în mod repetat foloase pe care le-a pretins drept contraserviciu pentru un act pe care îl va îndeplini în virtutea funcției sale în viitor; ori când făptuitorul acționează în mod calificat sau în calitate de membru al unei asocieri care s-a constituit în scopul comiterii unor astfel de infracțiuni.

Potrivit art. 318 (Comp ție pentru un act oficial) din Codul penal italian, funcționarul public care pentru a elibera un act oficial primește pentru sine sau pentru un terț, în bani sau sub forma de alte foloase, o retribuție care nu i se cuvine, sau acceptă promisiunea ei, este pedepsit cu închisoare de la 6 luni la 3 ani.

Dacă funcționarul public primește retribuția pentru un act oficial deja înfăptuit, pedeapsa este de închisoare de până la un an.

În art. 319 este incriminată de sine stătător fapta de corupție pentru eliberarea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, cu următorul conținut: „Funcționam) public care pentru a omite sau a întârzia sau pentru a fi omis sau întârziat eliberarea unui act de către biroul său, sau pentru a executa sau a fi executat un act contrar îndatoririlor de serviciu, primește pentru sine sau pentru un terț bani sau alte foloase, sau acceptă promisiunea lor, este pedepsit cu închisoare de la 2 la 5 ani”.

Dispozițiile art. 319 se aplică și celui care ocupă o funcție publică, iar cele din art. 318 se aplică și celui care ocupă o funcție publică, numai dacă acesta ocupă un post de funcționar public, cazuri în care pedepsele sunt reduse cu cel mult o treime.

Aceste fapte au fost sistematizate în partea I (Despre delicte ale funcționarilor publici împotriva administrației publice) a titlului II [Despre delicte împotriva administrației publice, alături de fapte precum: delapidarea (art. 314), abuzul de putere (art. 317), pedepsele pentru corupător (art. 321), instigarea la corupție (art. 322), abuzul în serviciu (art. 323) etc.].

Codul penal spaniol consacră mai multe texte faptelor de corupție în capitolul V (Coruperea) din titlul XIX al părții speciale – Delicte împotriva administrației publice.

Astfel, conform art. 419, „Autoritatea sau funcționarul public care, în beneficiul propriu sau al unui terț, pretinde sau primește, personal sau prin interpuși, cadouri sau acceptă oferirea acestora sau promisiunea oferirii lor pentru a realiza, în exercitarea funcției sale, o acțiune sau o omisiune care constituie infracțiune, va fi sancționat cu pedeapsa închisorii de la 2 la 6 ani, cu amendă începând de la suma echivalentă cu valoarea cadoului până la triplul acesteia și decăderea specială din postul sau funcția publică pe o perioadă de la 7 la 12 ani, fără a se aduce atingere pedepsei corespunzătoare delictului comis în raport de darul sau promisiunea respectivă”.

Dacă scopul mitei este reprezentat de o acțiune injustă care nu constituie delict, iar aceasta se realizează, subiectul activ va fi sancționat cu pedeapsa închisorii de la 1 la 4 ani și cu decăderea specială din postul sau funcția publică pe o perioadă de la 6 la 9 ani și cu închisoare de la 1 la 2 ani și cu decăderea specială din postul sau funcția publică pe o perioadă de la 3 la 6 ani, dacă nu realizează respectiva acțiune. în ambele cazuri, se va aplica, în plus, o amendă începând de la suma echivalentă cu valoarea cadoului până la triplul acesteia.

Când cadoul solicitat, primit sau promis are ca scop abținerea de la o acțiune pe care ar trebui să o realizeze autorul în exercitarea funcției sale, pedepsele vor fi de amendă începând de la suma echivalentă cu valoarea cadoului până la dublul acesteia și decăderea specială din postul sau funcția publică pe o perioadă de la 1 la 3 ani (art. 42 f).

Dispozițiile precizate se vor aplica și juraților, arbitrilor, experților sau oricăror persoane care iau parte la exercitarea funcției publice.

Când mita intervine într-o cauză penală în favoarea inculpatului, fiind oferita de soț sau de o altă persoană cu care acesta are o legătură stabilă printr-o relație de afectivitate analogă sau de un ascendent, descendent sau frate natural, prin adopție sau prin alianță de același grad, se va aplica mituitorului pedeapsa cu amendă de la 3 la 6 luni (art. 424).

Codul penal francez] incriminează corupția pasivă prin art. 432-11 ca o fapta prin care o persoană depozitară a autorității publice, însărcinată cu o misiune din serviciul public, sau învestită cu un mandat electiv public, solicită sau este de acord, fără nici un drept, în orice moment, direct sau indirect, cu diverse oferte, promisiuni, daruri, cadouri sau avantaje: fie pentru a îndeplini sau pentru a se abține de la îndeplinirea unui act din funcția, din misiunea sau din mandatul său sau facilitat de funcția, misiunea sau mandatul său; fie pentru a abuza de influența sa reală sau bănuită în vederea obținerii de către o autoritate sau administrație publică de distincții, locuri de muncă, piețe sau orice altă decizie favorabilă.

Codul penal suedez prevede infracțiunea de luare de mită în secțiunea 2 a capitolului XX – Abuzul în serviciu. Prin urmare, un angajat care primește, acceptă o promisiune sau cere mită sau o altă recompensă necuvenită pentru a-și îndeplini sarcinile de serviciu va fi condamnat pentru luare de mită, la amendă sau închisoare de cel mult 2 ani. Același lucru se va aplica și dacă angajatul a comis fapta înainte de a obține postul sau după ce l-a părăsit. Dacă fapta este gravă, se impune închisoarea de cel mult 6 ani.

Acest text se va aplica și unui membru al unui directorat, administrație, consiliu de conducere, comitet sau altă asemenea agenție aparținând statului, municipalități, consiliu județean, asociație a autorităților locale, parohie, societate religioasă, birou de asigurări sociale; unei persoane care exercită o sarcină în baza unui statut; unui membru al forțelor armate în baza hotărârii asupra ofenselor disciplinare ale membrilor forțelor armate etc. sau altei persoane îndeplinind o datorie oficială prevăzută de lege ori unei persoane care fără a avea o sarcină de felul celei de mai sus, exercită autoritatea publică; sau unei persoane, alta decât cele menționate, căfeia, din motive de credibilitate, i s-a dat sarcina de a administra afacerile financiare sau legale ale altuia sau îndeplinind independent o sarcină care cere cunoștințe tehnice calificate sau supervizând administrarea unei asemenea afaceri sau sarcini.

Codul penal chinez, adoptat la 1 iulie 1979, prin art. 386 sancționează atât pe cel care primește mită, cât și pe cel care pretinde mită, acesta din urmă fiind însă sancționat mai aspru.

Astfel, cei care primesc o sumă mai mare de 100.000 yuani vor fi condamnați la mai mult de 10 ani de închisoare cu termen fix sau închisoare pe viață și li se pot, în plus, confisca averile.

Cei care acceptă o sumă mai mare de 50.000 yuani, dar mai mică de 100.000 de yuani, vor fi condamnați la mai mult de 5 ani de închisoare cu termen fix și li se pot, în plus, confisca averile; dacă suma este mai mare de 5.000 yuani, dar mai mică de 50.000 yuani, vor fi condamnați la mai mult de 1 an, dar mai puțin de 7 ani de închisoare cu termen fix, iar dacă suma este mai mică de 5.000 de yuani, situația fiind gravă, vor fi condamnați la mai puțin de 2 ani de închisoare cu termen fix sau detenție criminală. în cazuri mai ușoare, aceștia din urmă vor primi pedeapsă administrativă, care va fi hotărâtă de unitatea de care aparțin sau de organul administrativ superior.

I.4. Aspecte generale privind infracțiunea de luare de mită

Sub aspectul sistematizării, fapta de luare de mită a fost inclusă, alături de darea de mită, traficul de influență și cumpărarea de influență, în grupul infracțiunilor de corupție (capitolul I) din titlul V – Infracțiuni de corupție și de serviciu.

Denumirea titlului V din partea specială a noului Cod penal a fost considerată discutabilă de unii autori, deoarece fiecare din aceste grupe de infracțiuni (de corupție și de serviciu) are un obiect juridic distinct. Acestea ar putea coexista sub o denumire comună (cu un obiect juridic comun de grup), cum ar fi aceea de „infracțiuni contra intereselor publice”, așa cum prevedea noul Cod penal din 2004 (adoptat prin Legea nr. 301/2004') care sistematiza sub acest titlu atât infracțiunile de corupție, cât și pe cele de serviciu, ca și alte infracțiuni care se înscriu în acest obiect juridic comun. Denumirea titlului nu poate să constea dintr-o simplă asociere a denumirii infracțiunilor componente, ci trebuie să exprime trăsăturile comune ale grupelor de infracțiuni componente.

Spre deosebire de varianta prezentată de comisia de cod în proiectul de Cod penal (în continuare Proiect), legiuitorul din 2009 a modificat semnificativ conținutul juridic al acestei incriminări în ceea ce privește sfera persoanelor fizice care pot comite nemijlocit această infracțiune (funcționar public în loc de funcționar), latura obiectivă din al cărui conținut a fost înlăturată modalitatea normativă a nerespingerii promisiunii unor foloase necuvenite, precum și varianta agravată caracterizată de comiterea faptei de anumiți funcționari publici (funcționar public ce ocupă o funcție de demnitate publică, îndeplinește o funcție de conducere sau cu atribuții de control ori ocupă o funcție ce implică exercițiul autorității de stat) șL. forma de vinovăție cu care se poate săvârși luarea de mită.

Astfel, dacă în mod tradițional luarea de mită nu se putea comite decât cu" intenție directă, intenția fiind calificată de scopul urmărit de făptuitor prin realizarea acțiunii incriminate, în raport cu noua reglementare această faptă se va putea săvârși și cu intenție indirectă.

Acțiunea incriminată, în noua reglementare, se poate realiza de către subiectul activ nemijlocit, atât pentru sine, cât și pentru altul.

De asemenea, cel care în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu nu va respinge promisiunea de bani sau alte foloase care nu i se cuvin nu va răspunde penal, ci. eventual disciplinar, o atare inacțiune putând fi interpretată ca o manifestare necorespunzătoare la serviciu sau în societate.

În legătură cu varianta din Proiect s-au exprimat și unele observații critice, susținându-se că nu s-a trecut ca element circumstanțial de atenuare situația când fapta este comisă de o persoană care execută un serviciu de interes public. Aceasta fiind liber profesionist ar fi trebuit sancționată mai blând. Dacă se majorau limitele de pedeapsă prevăzute în alin. (1) se putea evita enumerarea agravantelor, care dacă ar fi rămas în această redactare ar fi determinat necesitatea explicării funcției de demnitate publică, ce ar fi trebuit să fie alta decât cea care implică exercițiul autorității de stat, prevăzută distinct la lit. c).

Pe aceeași linie de gândire s-a mai spus că este de neînțeles excepția din alin. (3) al textului din Proiect întrucât cel mai adesea luarea de mită se comite „pentru a îndeplini” un act privitor la îndatoririle de serviciu. Ca atare, în raport cu această excepție, dacă persoana la care se referea art. 176 alin. (2) din Proiect ar fi luat mită pentru a îndeplini un act, nu ar fi răspuns penal.

Legiuitorul și-a însușit în parte aceste observații și a înlăturat din conținutul luării de mită, în forma redactată în Proiectul de Cod penal, varianta agravată a acesteia, concomitent cu o înăsprire a limitelor speciale de pedeapsă prevăzute pentru fapta tipică (limitele pedepsei închisorii au fost majorate de la 2 la 7 ani la 3 la 10 ani).

De menționat că unele împrejurări agravante ale luării de mită, așa cum fuseseră prevăzute în Proiect, au fost introduse prin Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 289/2009 privind Codul penal, în Legea nr. 78/ 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Astfel, fapta de luare de mită săvârșită de o persoană care: exercită o funcție de demnitate publică este judecător sau procuror; este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor; este una dintre persoanele prevăzute la art. 293'°, se sancționează cu pedeapsa prevăzută în art. 289, ale cărei limite se majorează cu o treime (art. 7 din Legea nr. 78/2000).

Rațiunea acestor împrejurări agravante este determinată de necesitatea sporirii exigenței față de acele categorii de funcționari publici care, prin natura atribuțiilor funcționale, dețin și exercită prerogative de putere importante pentru societate, iar coruperea acestora afectează grav încrederea publică în autoritățile sau instituțiile publice.

De asemenea, față de reglementarea în vigoare, în art. 289, în mod discutabil, nu a mai fost prevăzută ca variantă agravată ipoteza în care luarea de mită este comisă de un funcționar cu atribuții de control, fiind de altfel înlăturată și noțiunea de funcționar.

Intr-un alineat distinct este incriminată luarea de mită când este săvârșită de către o persoană care exercită o profesie de interes public – funcționar public asimilat -, dar numai în ipoteza comiterii acestei fapte în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri. Prin această dispoziție s-a dorit rezolvarea controversei dacă notarul public, executorul judecătoresc sau alte persoane care execută o funcție de interes public, pentru care este necesară o abilitare specială din partea autorităților publice, poate fi sau nu autor al luării de mită. în aceste cazuri, răspunsul nu poate fi decât pozitiv, așa cum de altfel ne-am pronunțat și cu alte prilejuri.

În noua reglementare, nu vor fi intra sub incidența legii penale faptele prevăzute în art. 289 alin. (I) atunci când sunt comise de vreuna dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu.

Pentru realizarea în condiții mai bune a prevenției generale, în cazul luării de mită, s-a prevăzut ca pedeapsă complementară interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia s-a săvârșit fapta, întrucât comiterea unei astfel de fapte de corupție este incompatibilă cu exigențele morale și profesionale cerute pentru ocuparea unei funcții publice.

Reglementarea infracțiunilor de corupție în noul Cod penal este în consens cu prevederile Convenției penale a Consiliului Europei privind corupția, ratificată de România prin Legea nr. 27/2002, act care definește corupția activă și corupția pasiva.

În urma ratificării de către România a Protocolului adițional la Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, prin Legea nr. 260/2004, cadrul infracțiunilor de corupție s-a completat cu o prevedere referitoare la extinderea normelor penale respective în privința faptelor de dare și luare de mită comise de persoanele implicate în soluționarea litigiilor pe cale de arbitraj intern sau internațional (art. 2-4 din protocol).

Astfel, conform art. 293 – Fapte săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia dispozițiile din art. 289 se aplică în mod corespunzător și persoanelor care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce le este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.

Potrivit art. 294 – Fapte săvârșite de către funcționarii străini sau în legătură cu aceștia – (text preluat cu modificări din Legea nr. 78/2000 modificată și completată), așa cum a fost modificat prin Legea nr. 187/2012, prevederile referitoare la luarea de mită se aplică în privința următoarelor persoane, dacă, prin tratatele internaționale la care România este parte, nu se dispune altfel: funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte (de pildă, Organizația Națiunilor Unite, Fondul Monetar Internațional, Consiliul Europei etc.); membrilor adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale la care România este parte; funcționarilor sau persoanelor care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori altor persoane care exercită atribuții similare, în cadrul Uniunii Europene; persoanelor care exercită funcții juridice în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România, precum și funcționarilor de la grefele acestor instanțe; funcționarilor unui stat străin; membrilor adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin; precum și juraților din cadrul unor instanțe străine.

De asemenea, în temeiul art. 308 („Infracțiuni de corupție și de serviciu comise de alte persoane”), în conținutul stabilit prin Legea nr. 187/2012, dispozițiile din art. 289 privitoare la funcționarii publici se aplică în mod corespunzător și faptelor săvârșite de către sau în legătură cu persoanele care exercita, permanent sau temporar, cu sau fară o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime.

În legătură cu conținutul art. 175 alin. (1) lit. c), așa cum fusese stabilit prin Legea nr. 286/2009, au fost exprimate rezerve cu privire la faptul dacă simpla declarare de utilitate publică a unei asociații sau fundații conferă funcționarilor acesteia calitatea de funcționar public. Sub influența doctrinei, prin Legea nr. 187/ 2012 conținutul noțiunii de funcționar public, prevăzut în art. 175 alin. (1) lit. c) a fost, pe bună dreptate, restrâns prin înlăturarea expresiei „ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publică”, cum era cazul, de pildă, al Asociației Române de Științe Penale sau al Asociației Criminaliștilor din România.

Capitolul II

Conținutul legal și constitutiv al infracțiunii de luare de mită

II.1. Concept și caracterizare

Corupția reprezintă o amenințare pentru democrație, preeminența dreptului și drepturile omului, subminează principiile de bună administrare, echitate și justiție socială, denaturează concurența, împiedică dezvoltarea economică și pune în pericol stabilitatea instituțiilor democratice și bazele morale ale societății.

În noua concepție legislativă, luarea de mită, în varianta de bază, reprezintă fapta funcționarului public care, direct sau indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin, ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase, în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

În varianta asimilată, fapta de luare de mită, săvârșită de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2), constituie infracțiune numai când este comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Luarea de mită mai este incriminată într-o variantă atenuată, prevăzută în art. 308, dar și într-o variantă agravată, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000, ipoteze de incriminare determinate de anumite calități pe care trebuie să le aibă autorul la data săvârșirii faptei.

În cazul infracțiunii de luare de mită, banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Această faptă constituie o manifestare antisocială și este incriminată prin dispozițiile din art. 28923.

II.2. Condiții preexistente

II.2.1. Obiectul juridic

II.2.1.1. Obiectul juridic special

Obiectul juridic special al luării de mită constă în acele relații sociale referitoare la interesele publice, a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu ar fi posibilă fără a asigura exercitarea cu cinste, probitate și corectitudine a atribuțiilor de serviciu a funcționarilor publici sau a persoanelor prevăzute în art. 293, art. 294 și în art. 308.

De asemenea, prin această incriminare sunt protejate bunul mers al activității unităților arătate la art. 176, al persoanelor juridice de drept privat și interesele legale ale persoanelor particulare.

II.2.1.2. Obiectul juridic material

Obiectul material la infracțiunea de luare de mită reprezintă o chestiune controversată.

Într-o primă opinie24, obiectul material al acestei infracțiuni îl constituie mita, adică banii sau alte foloase care nu i se cuvin făptuitorului.

Într-o altă părere s-a susținut că la această infracțiune, de regulă, lipsește obiectul material, însă atunci când autorul a efectuat actul pentru a cărui îndeplinire a primit mita, dacă acest act privește un obiect material acesta va fi în același timp și obiect material al infracțiunii (de exemplu, un funcționar poștal care acordă prioritate în remiterea coletelor celor care îi oferă mită). De asemenea, atunci când folosul necuvenit constă în prestarea unei munci (spre exemplu: repararea unui imobil, efectuarea unor lucrări de instalații electrice, zugrăvirea unor încăperi), obiectul asupra căruia se efectuează munca devine și obiect material al infracțiunii și poate servi ca probă pentru existența infracțiunii.

Alți autori susțin expres sau implicit (prin neabordarea acestei chestiuni) că luarea de mită nu are obiect material.

În susținerea acestei ultime teze, la care subscriem, s-a afirmat că sumele de bani ori foloasele respective, atunci când constau în bunuri corporale, nu constituie decât „lucruri dobândite prin săvârșirea infracțiunii”, în sensul legii penale și că prima opinie confundă obiectul material al infracțiunii de luare de mită cu obiectul mitei. Cu privire la opinia exprimată în lucrarea „Explicații teoretice ale Codului penal român. Partea specială”, se apreciază că actele efectuate de autor nu sunt tipice infracțiunii de luare de mită, pentru a se putea afirma că bunurile asupra cărora poartă materialitatea lor constituie obiectul material al infracțiunii, ci tipice sunt faptele de pretindere, primire sau acceptare a promisiunii. Or, numai dacă acestea ar purta asupra unui bun s-ar putea pune în discuție ca acesta să fie obiect material al infracțiunii de luare de mită.

În practica judiciară, s-a decis, în mod corect, că infracțiunea nu are obiect material, deoarece banii sau foloasele constituie obiectul mitei, iar nu obiectul infracțiunii.

II.3. Subiecții infracțiunii

II.3.1. Subiectul activ

Subiectul activ nemijlocit (autor) al acestei infracțiuni proprii nu poate fi decât un funcționar public ori o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fară o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice, caz în care limitele speciale ale pedepsei se reduc cu o treime – art. 308 sau vreuna dintre persoanele arătate în art. 293 ori în art. 294.

Așadar, la infracțiunea de luare de mită subiectul activ nemijlocit este calificat, cu excepția cazurilor în care este comisă de o persoană particulară din cele menționate în art. 308.

În noul Cod penal, definiția noțiunii de funcționar public este fundamental schimbată față de reglementarea în vigoare.

Astfel, funcționar public, în sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație: exercită atribuții și responsabilități, stabilite în temeiul legii, în scopul realizării prerogativelor puterii legislative, executive sau judecătorești; exercită o funcție de demnitate publică sau o funcție publică de orice natură; sau care exercită, singură sau împreună cu alte persoane, în cadrul uiiei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atribuții legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia.

De asemenea, este considerată funcționar public, în sensul legii penale, persoana care exercită un serviciu de interes public pentru care a fost învestită de autoritățile publice sau care este supusă controlului ori supravegherii acestora cu privire la îndeplinirea respectivului serviciu public.

. Asimilarea acestor persoane care nu sunt propriu-zis funcționari publici cu această categorie noțională a fost justificată de comisia de redactare a Codului penal prin aceea că ele exercită atribute de autoritate publică, ce le-au fost delegate printr-un act al autorității statale competente și sunt supuse controlului acesteia.

După părerea noastră, mai potrivit ar fi fost ca această categorie noțională să fie reglementată într-un text de sine stătător. Necesitatea acestei categorii distincte se impunea și datorită unui regim juridic diferențiat pe care trebuie să-l aibă în raport cu legea penală, între cel aplicabil funcționarului public și cel care incumbă persoanelor particulare. Sub acest aspect, a pune pe același plan, din punct de vedere al tratamentului penal aplicabil, persoana care exercită un serviciu în interes public cu funcționarul public ni se pare un exces.

De observat că funcționarul public nu mai este definit prin referirea la termenul public și nu mai apare în definiție ideea că însărcinarea există „indiferent cum a fost învestită”, mențiune existentă în formularea din legea penală în vigoare. Avem rezerve asupra acestei omisiuni. Menținerea acestei condiții ar fi explicat mai bine intenția legiuitorului.

Noua legislație penală atribuie un înțeles mai larg acestei noțiuni decât dreptul penal pozitiv în conținutul căreia introduce și persoane care, în raport cu reglementarea în vigoare, ar avea calitatea de simplu funcționar (spre exemplu, persoanele care au calitatea de salariat, în sensul dreptului muncii, în cadrul unei persoane juridice de drept privat). Mai mult, noul Cod penal asimilează funcționarul public cu persoanele care exercită un serviciu de interes public, prevedere legală care nu are corespondent în Codul penal de la 1968 și care extinde semnificativ înțelesul noțiunii de funcționar public.

O anumită extindere se produce și în cazul funcționarului public numit (învestit) cu încălcarea dispozițiilor legale (de exemplu, persoana angajată nu are studiile necesare ori este numită în funcție de o persoană necompetentă sau peste numărul de posturi prevăzute în statutul unității ori cu încălcarea condițiilor minime necesare pentru a putea participa la concursul sau examenul organizat pentru ocuparea acelui post), în literatura de specialitate, mai veche și mai nouă, afirmându-se că, și lovită chiar de nulitate, numirea nu-1 privează de calitatea de funcționar public pe perioada exercitării ei. Aparența de drept pe care o creează prin exercitarea publică a prerogativelor funcției publice pe care o realizează până la constatarea neregulatei învestiri și anularea actului administrativ de numire în funcție atrage răspunderea sa penală în calitate de funcționar public, în sensul art. 175. Anularea actului administrativ de numire în funcție nu poate produce efecte decât pentru viitor.

Spre deosebire de legea penală în vigoare, care în art. 147 definește noțiunea de funcționar public în același text cu noțiunea de funcționar, noul Cod penal nu mai definește noțiunea de funcționar, astfel încât, în principiu, acesta va beneficia de același regim juridic penal ca al oricărei persoane fizice responsabile penal (cu anumite excepții explicit prevăzute de lege, cum este cazul infracțiunilor de corupție și de serviciu comise de alte persoană – art. 308, de pildă) sau vătămată prin infracțiune, după caz.

Mai mult, așa cum este redactat art. 308, în noua reglementare luarea de mită poate fi comisă și de alte categorii de persoane decât cele care au calitatea de salariat în cadrul unei persoane juridice de drept privat [așa cum stabilește art. 147 alin. (2) din Codul penal de la 1968], deoarece însărcinarea pe care o exercită făptuitorul în numele „oricărei persoane juridice” poate fi de orice natură, permanentă sau temporară, retribuită sau nu și se poate întemeia și pe alte raporturi juridice decât cele de serviciu sau de muncă.

În consecință, categoria subiecților activi nemijlociți ai infracțiunii de luare de mită la care face referire art. 308 este mai largă decât cea prevăzută în art. 147 alin. (2) din Codul penal de la 1968, aceștia putând fi și persoane fizice care nu sunt salariați în cadrul unei persoane juridice (de pildă, vor putea fi autori ai acestei fapte penale acele persoane care exercită o însărcinare în cadrul unei persoane juridice în baza unui contract de colaborare sau de prestări servicii), care în tăcerea legii poate fi și de drept public, cu excepția celor la care face referire explicit sau implicit art. 175.

În varianta tip, autor poate fi acel funcționar public care nu are vreuna dintre calitățile prevăzute în art. 7 din Legea nr. 78/2000, deoarece acestea sunt elemente circumstanțiale de agravare. Prin urmare, în varianta agravată prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000, subiect activ nemijlocit nu poate fi decât o persoană care: exercită o funcție de demnitate publică; este judecător sau procuror; este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor; este una dintre persoanele prevăzute la art. 293.

în noua reglementare, funcționarul cu atribuții de control nu mai reprezintă o împrejurare agravantă, deși, cu toate diversitatea de opinii exprimate în legătură cu înțelesul acestei noțiuni, de lege ferenda ea ar trebui reintrodusă.

Judecătorul sau procurorul sunt persoane care au dobândit aceste calități în condițiile prevăzute în Legea nr. 303/2004 privind statutul judecătorilor și procurorilor, republicată.

În categoria organelor de cercetare penală intră atât organele de cercetare penală ale poliției judiciare, în sensul art. 55 alin. (4) din noul Cod de procedură penală (adoptat prin Legea nr. 135/2010) raportat, în principal, la prevederile Legii nr. 364/2004 privind poliția judiciară, cât și organele de cercetare penală specială, în sensul art. 55 alin. (5) din noul Cod de procedură penală cu luarea în considerare a actelor normative care le reglementează activitatea.

în practica judiciară s-a decis că fapta persoanei care, în calitate de agent de poliție, în exercitarea atribuțiilor de serviciu, pretinde și primește o sumă de bani, în scopul de a nu sancționa cu amendă contravențională persoana care a săvârșit contravenții la regimul circulației pe drumurile publice, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită, în variantă agravată, întrucât agentul de poliție constituie, în sensul art. 7 din Legea nr. 78/2000, o persoană care are, potrivit legii, atribuții de constatare și de sancționare a contravențiilor.

Persoană care „are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor”, potrivit art. 15 alin. (1) din Ordonanța Guvernului nr. 2/2001 privind regimul juridic al contravențiilor, este acea persoană anume prevăzută în actul normativ care stabilește și sancționează contravenția.

Pot fi agenți constatatori: primarii, ofițerii, agenții de poliție și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor, special abilitați, persoanele împuternicite în acest scop de miniștri și de alți conducători ai autorităților administrației publice centrale, de prefecți, președinți ai consiliilor județene, primari, de primarul general al municipiului București, precum și de alte persoane prevăzute în legi speciale.

Ofițerii, agenții de poliție și subofițerii din cadrul Ministerului Administrației și Internelor constată contravenții privind: apărarea ordinii publice; circulația pe drumurile publice; regulile generale de comerț; vânzarea, circulația și transportul produselor alimentare și nealimentare, țigărilor și băuturilor alcoolice; alte domenii de activitate stabilite prin lege sau prjn hotărâre a guvernului.

Persoanele prevăzute în art. 293 sunt persoanele care, pe baza unui acord de arbitraj, sunt chemate să pronunțe o hotărâre cu privire la un litigiu ce Ie este dat spre soluționare de către părțile la acest acord, indiferent dacă procedura arbitrală se desfășoară în baza legii române ori în baza unei alte legi.

Potrivit art. 243 din Legea nr. 187/2012, dispozițiile art. 293 se aplică indiferent dacă membrii instanțelor de arbitraj sunt români sau străini.

Infracțiunea de luare de mită se mai poate comite și de către una dintre persoanele arătate în art. 1 din Legea nr. 78/2000, și anume: care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost învestite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice; care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici; care exercită atribuții de control, potrivit legii; care acordă asistență specializată autorităților publice, instituțiilor publice, serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența; care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții comerciale interne și internaționale; care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fară scop lucrativ sau fundație; precum și alte persoane fizice decât cele prevăzute mai sus, în condițiile prevăzute de lege.

Categoriile de persoane prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000 sunt obligate, în temeiul art. 2 din același act normativ, să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fară să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.

Întrucât categoriile de persoane prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000, cu excepția celor de la lit. f), se circumscriu conținutului de funcționar public, prevăzut în art. 175, fară ca prin această enumerare să se creeze un tratament penal diferențiat față de cel instituit pentru funcționarul public, de lege ferenda acestea ar trebui înlăturate din conținutul textului invocat.

În practica judiciară, s-a decis că săvârșește această infracțiune: cadrul didactic care primește o sumă de bani pentru a favoriza un candidat la examen, ori pentru a le procura elevilor proiecte de diplomă întocmite de alte persoane; revizorul contabil care se înțelege cu gestionarul să nu înregistreze plusurile, urmând să împartă între ei banii rezultați; expertul, însărcinat de instanță, care primește un folos pentru a întocmi un raport favorabil uneia dintre părți; expertul din cadrul unui birou local de expertize tehnice, desemnat să efectueze expertize în cauze judiciare și retribuit sub forma onorariului prin biroul de expertize dacă pretinde sume de bani pentru reevaluarea bunurilor la un preț mai mic pentru a-l ajuta pe mituitor să câștige licitația în condiții avantajoase; lichidatorul judiciar al unei societăți comerciale, numit prin hotărâre judecătorească, care a pretins o sumă de, bani mituitorului pentru subevaluarea unor bunuri ce urmau să-i fie vândute acestuia; angajatul de la serviciul administrativ care primește sume de bani pentru a favoriza o persoană la întocmirea listei de locuințe; ofițerul de poliție care primește bani pentru a nu face acte de cercetare în legătură cu o infracțiune de speculă descoperită; subofițerul de poliție care, în calitate de ajutor al ofițerului de serviciu pe unitate, a primit de la infractori un „laptop” pentru a nu întocmi actele necesare în vederea tragerii acestora la răspundere penală; conductorul de bilete S.N.C.F.R. care pretinde și primește bani pentru a nu încheia acte de contravenție călătorilor fără bilete; medicul salariat al unei instituții sanitare care a pretins și acceptat bani ori diferite bunuri, în șapte cazuri, pentru a-și exercita atribuțiile de serviciu, de acordare a asistenței medicale copiilor născuți prematur sau distrofici; directorul unei bănci care pretinde sume de bani în scopul acordării unui credit bancar; executorul judecătoresc care a luat o sumă de bani pentru a îndeplini o îndatorire de serviciu; agentul de poliție care pretinde șoferului de autotren o sumă de bani pentru ca acesta să poată să-și continue drumul, deși avea asupra sa o bicicletă pentru care nu a prezentat documente justificative; militarul în termen, aflat în postul de santinelă la un punct de trecere a frontierei, care a primit o sumă de bani de la o persoană pentru a-i permite să intre în țară pe la postul său, fară controlul vamal al bunurilor achiziționate în străinătate.

De asemenea, s-a mai stabilit ca poate comite această infracțiune și: membrul în comisia de privatizare; inspectorul de specialitate cadastru; comisarul de Gardă Financiară; polițistul; agentul de poliție; funcționarul Administrației Domeniului Public; medicul la o instituție a statului (publică). .

In raport cu dispozițiile din art. 308 alin. (1), autor al infracțiunii de luare de mită poate fi, pe lângă funcționarul public, și o persoană care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice.

în acest sens, infracțiunea de luare de mită se poate săvârși de către: administratorul unei societăți comerciale; asociatul unic și administratorul unei societăți comerciale, cazuri în care însă limitele speciale de pedeapsă prevăzute în art. 289 se vor reduce cu o treime.

Nu poate fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de luare de mită angajatul care primește foloase materiale pentru a nu-și îndeplini obligația generală de a asigura paza împotriva sustragerilor de la locul de muncă, prevăzută în contractul de muncă prin care fusese angajat în funcția de electrician.

După părerea noastră, avocatul (ca de altfel și notarii publici, lichidatorii, executorii judecătorești), în raport cu dispozițiile din art. 175 alin. (2), poate fi autor al infracțiunii dc luare de mită, în orice situație, dacă realizează toate condițiile de incriminare prevăzute în art. 289 alin. (2).

Deși art. 39 alin. (1) din Legea nr. 51/1995 pentru organizarea și exercitarea profesiei de avocat, republicată, așa cum a fost modificat prin Legea nr. 187/ 2012, prevede că „In exercitarea profesiei, avocații sunt ocrotiți de lege, fără a putea fi asimilați funcționarilor publici, cu excepția situațiilor în care atestă identitatea părților, a conținutului sau datei unui act”, această dispoziție nu este de natură să înlăture incidența dispozițiilor din art. 175 alin. (2) în ceea ce privește aplicarea legii penale. Interdicția asimilării avocaților cu funcționarii publici, se referă la înțelesul pe care această noțiune îl are în dreptul administrativ și nu în sensul dreptului penal

În raport cu legislația în vigoare, doctrina și practica judiciară erau de părere că acesta ar putea fi subiect activ nemijlocit al infracțiunii de luare de mită numai dacă activitatea sa ilicită se circumscrie dispozițiilor din art. 1 lit. e) din Legea nr. 78/2000, cu modificările și completările ulterioare.

În ipoteza în care există și un intermediar, acesta nu poate fi decât complice sau instigator. Chiar dacă prin activitatea sa, intermediarul înfăptuiește acțiunea tipică a infracțiunii de luare de mită, această activitate fiind prestată pentru altul, iar nu pentru sine, fapta sa nu poate fi caracterizată decât ca un act de ajutor, deci de complicitate. Intermediarul chiar funcționar public fiind, dar neavând atribuții în legătură cu actul pretins de mituitor, nu face altceva decât să transmită solicitarea făcută de funcționarul public competent să efectueze actul vizat de mituitor sau acceptarea de către acesta a unei oferte anterioare.

În cazul luării de mită pot apărea situații în care mita ajunge de la mituitor la mituit prin doi intermediari care acționează succesiv, ultimul remițând făptuitorului folosul necuvenit. în acest caz, primul intermediar este complice al autorului luării de mită și nu al celui de-al doilea intermediar, fiind posibil ca primul intermediar să nu-l cunoască pe mituit și fapta să subziste. Este suficient în astfel de situații pentru existența complicității ca primul intermediar (în cazul nostru) să aibă cunoștință despre fapta autorului și să îl ajute, chiar din umbră și chiar fără ca acesta să știe de realizarea ei.

Dacă intermediarul efectuează atât acte de instigare, cât și acte de complicitate la aceeași infracțiune de luare de mită, acesta va fi ținut să răspundă numai pentru instigare deoarece este o formă de participație principală care absoarbe în conținutul său complicitatea ca formă de participație secundară.

În legătură cu încadrarea juridică a faptei unei persoane care dă ajutor atât celui care dă mită, cât și celui care ia mită au fost exprimate păreri contradictorii.

Într-o primă părere, s-a spus că fapta nu poate fi încadrată decât ca o infracțiune unică de complicitate fie la luare de mită, fie la darea de mită.

Într-o a doua părere, se susține, pe drept cuvânt, că în acest caz soluția corectă este cea a complicității concomitente la ambele infracțiuni. Dacă intermediarul a acționat la cererea și în interesul mituitorului, transmițând banii ori celelalte foloase funcționarului public mituit, el este complice la darea de mită, caz în care complicele cunoaște și activitatea autorului luării de mită, prevăzând rezultatul acestei fapte pe care fie îl urmărește, fie îl acceptă și la a cărui realizare contribuie și el.

Pe de altă parte, din moment ce legiuitorul din 2009 a făcut din luarea și darea de mită două infracțiuni de sine stătătoare, acestea își vor păstra acest regim juridic chiar dacă în fapt este posibil ca aceeași persoană să înfăptuiască acte de ajutor atât față de mituitor, cât și față de mituit.

Luarea de mită poate fi săvârșită de mai mulți autori (având calitatea cerută de lege), care au contribuit nemijlocit în mod simultan (comisie, colectiv, echipă) sau succesiv la comiterea infracțiunii. Coautoratul este posibil la această faptă penală numai dacă toți coautorii au vreuna dintre calitățile cerute de lege la data săvârșirii faptei. În caz contrar, fapta acestora va fi încadrată drept complicitate concomitentă.

Potrivit art. 240 din Legea nr. 187/2012, în aplicarea dispozițiilor din art. 135, prin autorități publice se înțeleg autoritățile prevăzute în mod expres în titlul III, precum și în art. 140 și 142 din Constituția României, republicată.

II.3.2. Subiectul pasiv

b) Subiectul pasiv special al luării de mită este autoritatea publică, instituția publică sau altă persoană juridică de drept public, persoana juridică de interes public, persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul își exercită atribuțiile de serviciu.

În situația în care luarea de mită este comisă de o persoană care exercită un serviciu de interes public, subiect pasiv este statul ca titular al intereselor publice apărate prin această incriminare.

În varianta prevăzută în art. 294, subiect pasiv va fi, după caz, o autoritate publică a statului străin, o instanță internațională sau o organizație internațională dirî care face parte subiectul activ al infracțiunii.

Dacă mituitorul este constrâns prin orice mijloace de către cel care a luat mita, atunci acesta va fi subiect pasiv al infracțiunii de luare de mită.

Locul și timpul săvârșirii infracțiunii. Art. 289 nu prevede expressis verbis condiții referitoare la locul sau timpul comiterii luării de mită.

II.4. Conținutul constitutiv al infracțiunii de luare de mită

II.4.1. Situația premisă

Situația premisă. în structura infracțiunii de luare de mită (în conținutul ei juridic) intră ca părți componente o situație premisă și conținutul constitutiv al faptei.

Situația premisă constă în prealabila existență a unui serviciu având competența de a efectua acte de felul aceluia care ocazionează comiterea luării de mită. în cadrul acestui serviciu își exercită atribuțiile funcționarul public ori persoana arătată în art. 293, art. 294 sau în art. 308, care săvârșește luarea de mită.

Infracțiunea nu poate fi concepută fără această situație premisă, ce se răsfrânge asupra calității făptuitorului, atribuindu-i anumite îndatoriri de serviciu.

II.4.2. Latura obiectivă

a) Elementul material al normei de incriminare analizate constă, în mod alternativ, într-o acțiune de pretindere sau primire de bani sau alte foloase care nu i se cuvin subiectului activ nemijlocit, ori în acceptarea promisiunii unor astfel de foloase.

A „pretinde” înseamnă a solicita ceva cuiva, a formula o anumită pretenție, a cere ceva. în această situație, inițiativa săvârșirii luării de mită pornește de la făptuitor.

Pentru existența elementului material nu este necesar ca pretinderea banilor sau foloaselor, ori înțelegerea în privința primirii acestora să fi fost urmată de executare. Simplul fapt al pretinderii, act preparator în raport cu primirea, este suficient pentru consumarea infracțiunii, fiind lipsit de relevanță, pentru existența infracțiunii, dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea banilor pretinși.

Pretinderea și primirea unui folos necuvenit de către un funcționar public, după îndeplinirea, în parte, a unei îndatoriri de serviciu, dar înainte de finalizarea ei, constituie infracțiunea de luare de mită. Aprobarea de către organul competent a unei cereri, urmată de refuzul de a comunica petiționarului soluția înainte de a i se da o sumă de bani, înseamnă a condiționa îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu de un folos material, și nu a primi folosul ca răsplată necuvenită pentru îndeplinirea acelui act.

Dacă primirea de bani a avut Ioc înainte de îndeplinirea actului de către făptuitor, fapta constituie luare de mită, ca și în cazul în care a existat o înțelegere anterioară de primire de bani sau de alte foloase, chiar dacă acestea s-au înmânat funcționarului public după îndeplinirea actului.

În doctrină, s-a susținut că pretinderea poate fi și aluzivă, dar, în același timp, neechivocă, fiind suficient ca ea să fie inteligibilă pentru cel căruia i se adresează.

Nu este necesar ca suma de bani să fie determinată în concret în momentul pretinderii, fiind suficient să fie exprimată într-un procent din valoarea sumelor totale ce i-au fost aprobate drept compensații mituitorului.

Comite această infracțiune și cel care pretinde o sumă de bani dc la o persoană pentru a-i întocmi documentele de restituire a unor garanții vamale, solicitarea fiind întărită și de tergiversarea întocmirii documentelor respective. Fapta constituie infracțiunea de luare de mită indiferent dacă inculpatul a dobândit sau nu, efectiv, folosul după îndeplinirea actului privitor la îndatoririle sale de serviciu-5.

A ,primi” înseamnă a intra în posesia obiectului mitei, în orice mod. Săvârșește infracțiunea de luare de mită, în această modalitate normativă: funcționarul public care observă că solicitantul îi pune în cutia de pe birou o sumă de bani pentru a face un act la care era obligat după lege și nu refuză folosul oferit; sau profesorul care primește o sumă de bani pentru a promova o elevă la disciplina pe care o predă.

Banii sau alte foloase pot fi pretinse sau primite atât direct, cât și indirect, adică prin persoană interpusă (membru de familie, prieten, coleg de serviciu etc.). Situația este identică și în cazul acceptării promisiunii de foloase. Persoana interpusă, în funcție de activitatea ilicită executată, va răspunde, așa cum am arătat deja, în calitate de instigator sau complice. '

Primirea se poate realiza și implicit, prin lăsarea banilor sau bunurilor într-un loc indicat de către făptuitor, pentru a intra în sfera sa de dispoziție. Când remiterea obiectului mitei s-a făcut către un terț, făptuitorul trebuie să aibă cunoștință, cel puțin la un moment dat, despre acest fapt și de împrejurarea că acest folos material i-a fost remis pentru a face sau a nu face ceva ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Funcționarul public care returnează imediat bunul pe care nu l-a solicitat mituitorului nu comite fapta de luare de mită.

În practica judiciară, s-a decis, în mod just, că primirea unei sume de bani, cu titlu de împrumut, în scopul de a face un act contrar îndatoririlor sale de serviciu, constituie infracțiunea de luare de mită, întrucât împrumutul constituie un folos, în sensul textului incriminator al acestei fapte.

în raport cu noua reglementare, primirea foloaselor necuvenite se poate realiza, în opinia noastră și după întocmirea actului de către făptuitor.

Primirea trebuie să fie voluntară și spontană, termen ce presupune o relativă concomitență între acceptarea propunerii și primire sau, cu alte cuvinte, inexistența între aceste două momente, a unui interval de timp care să permită acceptării să devină ea însăși relevantă juridic. în general, orice primire implică o acceptare, care poate interveni fie chiar în momentul primirii, fie anterior. în această modalitate normativă, acceptarea și primirea nu se pot produce decât în același timp, întrucât, dacă ar fl avut loc o acceptare a unei promisiuni de bani ori alte foloase anterior primirii acestora, infracțiunea de luare de mită s-a fi consumat în momentul acceptării.

Echivalează iu primirea, în sensul legii penale, și situația în care funcționarul public nu primește în mod expres folosul material respectiv, păstrând posibilitatea de a beneficia efectiv de el, chiar dacă între timp, avantajul respectiv a încetat să mai poată fi valorificat (de pildă, data biletului de avion lăsat pe masa funcționarului public a expirat).

În aceste situații, credem că trebuie analizate toate împrejurările comiterii faptei care nu va constitui infracțiune decât dacă din manifestarea de voință a făptuitorului (de pildă, cuvinte, gesturi, atitudini etc.) rezultă în mod indubitabil că știa de acel folos și că îl va putea utiliza ulterior, fiind în sfera sa de dispoziție.

Existența dubiului în această privință impune adoptarea unei soluții de achitare a inculpatului pe motiv că faptei îi lipsește unul dintre elementele sale constitutive.

A „accepta” promisiunea înseamnă a fi de acord cu aceasta. Acceptarea poate fi expresă sau tacită, atitudine ce trebuie să rezulte în mod indubitabil din probele administrate în cauză.

Acceptarea de promisiuni nu realizează elementul material al incriminării dacă făptuitorul denunță de îndată celor în drept că i s-au făcut promisiuni de dare de mită.

Fiind o infracțiune cu conținut alternativ, dacă făptuitorul realizează mai multe dintre acțiunile incriminate (de pildă, acceptarea este urmată de primirea banilor promiși), unitatea infracțiunii nu este afectată, nefiind incidente regulile concursului de infracțiuni.

Legiuitorul nu a mai așezat pe același plan nerespingerea promisiunii cu acceptarea acesteia, scoțând din sfera ilicitului penal nerespingerea promisiunii de foloase deși aceasta fusese considerată de redactorii Codului penal din 1968 că echivalează cu o acceptare tacită. în consecință, făptuitorul nu va mai fi astfel stimulat să ia o poziție activă (de refuz sau denunțare) față de persoana care desfășoară o activitate de corupere.

Acțiunea incriminată poate privi alternativ, fie efectuarea unui act licit (atunci când este vorba de îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu ale făptuitorului), fie efectuarea unor acte ilicite (atunci când e vorba de îndeplinirea unui act contrar îndatoririlor de serviciu).

Prin „îndatorire de serviciu” se înțelege tot ceea ce cade în sarcina subiectului activ nemijlocit al acestei infracțiuni potrivit normelor ce reglementează serviciul respectiv ori care sunt inerente naturii acestui serviciu. îndatorire de serviciu reprezintă și executarea unui ordin (dispoziție) legal dat de organul ierarhic superior funcționarului public ori vreunei persoane dintre cele prevăzute în art. 293, art. 294 sau în art. 308.

Infracțiunea de luare de mită subzistă și în situația în care actul nu constituie decât componenta unei activități finale, la care participă și alți funcționari publici având atribuții legate de aceasta.

b) Cerințe esențiale. Legiuitorul a atașat acțiunilor incriminate mai multe cerințe esențiale ce trebuie realizate cumulativ, pentru ca fapta comisă de subiectul activ nemijlocit să constituie infracțiunea de luare de mită:

1. Pretinderea, primirea sau acceptarea trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase.

Banii pot fi efectivi sau sub formă de valori ori titluri de orice fel echivalând bani.

Prin expresia „alte foloase” s-a afirmat, pe bună dreptate, că se înțeleg orice fel de avantaje patrimoniale (bunuri, împrumuturi, premii, amânarea plății unei datorii, folosința gratuită a unei locuințe, prestări de servicii în mod gratuit, promovarea în serviciu) sau nepatrimoniale (acordarea unui titlu sau a unui grad, ori a altei distincții onorifice).

Practica judiciară este în consens cu această teză. Astfel, s-a decis că fapta șefului serviciului personal dintr-o unitate, de a solicita o sumă de bani cu titlu de împrumut, dintre care pe unele le-a și restituit, în scopul de a facilita angajarea unor persoane, realizează infracțiunea de luare de mită. Chiar dacă atribuțiile de a aproba angajarea și a semna ordinul de încadrare le exercită directorul unității, șeful serviciului personal are îndatoriri de serviciu în această privință, concretizate în obligația de a face parte din comisia de examinare a noilor angajați și de a propune organigrama unității și încadrarea personalului.

Prin expresia „alte foloase” nu se înțeleg și favorurile de natură sexuală, pretinse sau obținute de funcțional public în legătură cu atribuțiile sale de serviciu de la o persoană interesată direct sau indirect, întrucât prin voința legiuitorului o astfel de fapta a fost incriminată distinct și atenuat prin art. 299 – folosirea abuzivă a funcției în scop sexual.

De menționat că această faptă penală, aflată în relație de specialitate cu luarea de mită, poate fi comisă și de vreuna dintre persoanele prevăzute în art.

Banii sau celelalte foloase pretinse, primite, promise trebuie să fie necuvenite, să nu fie legal datorate, să aibă un caracter de retribuție, adică să constituie plata sau răsplata în legătură cu efectuarea unui act determinat, un act arătat în mod explicit.

În alți termeni, pretinderea sau primirea foloaselor de către autor ori acceptarea de către acesta a promisiunii de foloase trebuie să reprezinte un contraechivalent al conduitei lipsite de probitate a celui care s-a angajat să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze sau să întârzie îndeplinirea unui anumit act privitor la îndatoririle sale de serviciu, ori să efectueze un anumit act contrar acestor îndatoriri.

Caracterul de retribuție implică existența unei anumite proporții între actul determinat și răsplată și conștiința pentru autor că este vorba de o retribuție. Dacă între folosul pretins, primit sau promis și actul determinat există o vădită disproporție în sensul că actul determinat depășește cu mult în valoare sau importanță folosul, caracterul de retribuție este exclus. Situația este identică și atunci când subiectul activ nemijlocit are credința că este vorba de manifestarea unui sentiment de afecțiune ori de compasiune, iar nu de o retribuție. De aceea, nu constituie infracțiunea de luare de mită primirea de mici daruri ocazionale (de exemplu, cadouri de Anul Nou ori de Sărbătorile Pascale) sau de daruri care exprimă (din partea celui care oferă sau promite) un sentiment de recunoștință ori de respect personal.

Instanța supremă a decis inițial că este necesar să existe o proporție între valoarea actului și folosul promis, astfel ca acesta să apară ca o răsplată. Soluția a fost însă criticată pe considerentul că existența unei proporții nu este o cerință a legii, chiar dacă există ca o realitate obiectivă implicată în structura intimă a raporturilor care se creează între mituit și mituitor. Fapta există chiar dacă se oferă subiectului activ nemijlocit o sumă excesiv de mare. în realitate „cadoul” primit de autor conține atât o valoare proporțională cu serviciul prestat, cât și o valoare suplimentară, reprezentând fie o plată anticipată a celorlalte seivicii ilicite, fie o donație făcută acestuia. Tot astfel, darurile ocazionale oferite făptuitorului, dacă sunt în legătură cu un serviciu concret pe care mituitorul îl solicită acestuia, vor avea și ele caracterul de mită. Numai dacă i se oferă făptuitorului daruri simbolice (un buchet de flori, o fotografie, o ilustrată etc.) pentru serviciile solicitate s-ar putea admite că nu ne aflăm în fața unor foloase în sensul normei de incriminare examinate, asemenea mici atenții excluzând ideea unei retribuții, a unei traficări a funcției, a unei răsplate pentru serviciul solicitat.

Banii sau celelalte foloase sunt necuvenite și atunci când pentru îndeplinirea unui act care este gratuit se pretinde sau se primește peste ceea ce este legal datorat sau se acceptă o promisiune care depășește ceea ce este datorat.

Banii sau foloasele pretinse, primite ori promise cu privire la un act ilicit sunt întotdeauna necuvenite.

Banii sau foloasele să fie pretinse, primite sau acceptate pentru sine sau pentru altul (de pildă, pentru un membru de familie sau un prieten). Ar fi de reflectat dacă altul presupune și o persoană juridică sau numai o persoană fizică.

În raport cu specificul incriminării, întrucât legea nu distinge, noțiunea „pentru altul” credem că semnifică faptul că beneficiar al acțiunii incriminate este o altă persoană fizică decât subiectul activ nemijlocit. Dacă autorul comite vreuna dintre acțiunile incriminate alternativ prin art. 289 – în interesul unei persoane juridice de drept public sau privat, fapta sa nu va mai putea fi considerată drept luare de mită.

De lege ferenda, pentru a înlătura orice echivocitate în interpretarea expresiei „pentru altul” și pentru a evita o eventuală aplicare a acesteia in malam parlem, după aceasta s-ar impune adăugarea sintagmei „ori în folosul unei persoane juridice”

în toate cazurile făptuitorul trebuie să cunoască caracterul de retribuție al acestor foloase și faptul că au fost remise în legătură cu îndeplinirea, neîndepUnirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, sau în legătură cutfndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau de alte foloase de către funcționarul public atrag incidența textului numai dacă sunt comise fie în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu, fie în legătură cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri.

Pretinderea sau acceptarea de promisiuni nu pot fi decât anterioare sau concomitente îndeplinirii, neîndeplinirii, urgentării ori întârzierii în îndeplinirea actului determinat privitor la îndatoririle de serviciu. în schimb, primirea foloaselor se poate realiza și după acest moment.

Într-o altă opinie, mai apropiată de litera și spiritul textului examinat în care a fost inclusă primirea de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256 din Codul penal de la 1968, se consideră, pe drept cuvânt, că toate cele trei acțiuni incriminate alternativ de text se pot realiza înaintea înfăptuirii actului, în timpul întocmirii acestuia sau după redactarea sa, indiferent dacă actul a fost conform sau contrar atribuțiilor de serviciu ale făptuitorului.

Pretinderea unor foloase de către funcționar și primirea acestora după efectuarea actului privitor la îndeplinirea îndatoririlor sale de serviciu pentru care foloasele au fost pretinse constituie infracțiunea de luare de mită.

Această condiție constitutivă nu presupune pentru consumarea faptei ca actul ce intră în îndatoririle de serviciu ale funcționarului public sau actul contrar acestor îndatoriri să se și înfăptuiască, fiind suficient să se constate legătura, conexiunea dintre acestea.

Cerința ca fapta funcționalului public să fie săvârșită în legătură cu îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu este realizată și în situația în care îndeplinirea actului cade în atribuțiile altui funcționar public, dar făptuitorul, prin modul în care-și realizează propriile sarcini de serviciu, poate influența îndeplinirea actului de către funcționarul public competent.

Există luare de mită în legătură cu neîndeplinirea unui act privitor la îndatoririle de serviciu în cazul: celui însărcinat cu atribuții de control privind consumul de apă și cu verificarea tehnică a branșamentelor care a primit bani pentru a nu sesiza branșarea ilegală la rețeaua de apă a unui alt consumator; a unui controlor de bilete SNCFR care a primit sume de bani, pentru a nu încheia procesul-verbal de constatare a contravenției unor călători fară bilet.

Sunt întrunite elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în legătură cu întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle de serviciu în cazul: unei persoane însărcinate cu executarea unui mandat de arestare preventivă care a primit foloase de la cel urmărit, în scopul de a nu executa imediat, ci după o perioadă de timp, acel mandat; sau al unui gestionar la un depozit de material lemnos care a primit sume de bani pentru a confirma în fals unele note de recepție.

În varianta asimilată, este necesar ca acțiunea incriminată să fie comisă în legătură cu neîndeplinirea, întârzierea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale sau în legătură cu efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri.

Dacă pretinderea, primirea sau acceptarea promisiunii de bani sau de alte foloase de una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) se comit în legătură cu îndeplinirea ori urgentarea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale legale, fapta nu constituie infracțiune.

Primirea de foloase necuvenite de către una dintre persoanele prevăzute în art. 175 alin. (2) după îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale legale a fost dezincriminată.

Actul la care face referire textul incriminator trebuie să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului public, adică să fie un act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Nu are relevanță pentru existența infracțiunii dacă actul funcționarului public, în vederea căruia se dă mită, privește numai o îndatorire de serviciu specifică sau generală, deoarece legea penală are în vedere actul funcționarului public privitor la îndatoririle sale de serviciu, în genere.

Dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea în niciun mod, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută* însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci, eventual, de înșelăciune. Dacă ulterior, deși nu intră în atribuțiile sale de serviciu, funcționarul public îndeplinește actul, fapta sa va putea fi încadrată și ca o infracțiune de uzurpare a funcției, prevăzută în art. 300, dacă și celelalte condiții de incriminare acolo prevăzute sunt realizate prin activitatea sa.

Persoana cu atribuții privind conducerea și controlul unei activități, când primește foloase pentru îndeplinirea nemijlocită a acestora, este autor al infracțiunii de luare de mită. Prin acte privitoare la îndatoririle de serviciu ale funcționarului public se înțeleg $i actele care, în mod obișnuit, sunt de atribuția directă a altui funcționar public, dar pe care persoana cu funcție de conducere, cum este primarul, le poate efectua și nemijlocit.

Urmarea imediată în cazul infracțiunii examinate constă într-o stare de pericol’14, după caz, pentru bunul mers al activității unităților arătate în art. 176., al persoanelor juridice de drept privat, al unor autorități publice ale statului străin, al unei instanțe internaționale sau organizații internaționale din care face parte făptuitorul.

în cazul în care luarea de mită se săvârșește în legătură cu îndeplinirea unui act licit, prin constrângerea mituitorului prin orice mijloace, urmarea imediată constă și în vătămarea patrimonială adusă mituitorului. în celelalte cazuri, diminuarea patrimoniului mituitorului cu valoarea mitei nu reprezintă o pagubă a infracțiunii de luare de mită.

în cazul acestei infracțiuni, circumstanța atenuantă prevăzută în art. 75 lit. d) nu este incidență, chiar dacă făptuitorul ar îndeplini condițiile impuse de acest text cu privire la achitarea pagubei.

Legătura de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea incriminată și urmarea imediată trebuie să existe și rezultă din materialitatea faptei (ex re).

Atunci când luarea de mită este realizată prin constrângere – termen care are un înțeles mai larg decât cel arătat în art. 24 și în art. 25, – legătura de cauzalitate între acțiunea sau inacțiunea comisă de făptuitor și paguba pricinuită mituitorului trebuie să fie dovedită.

II.4.3. Latura subiectivă

a) Elementul subiectiv specific infracțiunii de luare de mită, în toate variantele sale de incriminare, este intenția directă sau indirectă.

Există și părerea, discutabilă, potrivit căreia infracțiunea examinată nu se poate comite decât cu intenție directă. în această concepție, cerința „în legătură cu îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau în legăUiră cu îndeplinirea unui act contrar acestor îndatoriri” califică intenția, având rol de scop în conținutul incriminării prevăzute în art. 289.

Pe lângă exprimarea fără echivoc în această privință a legiuitorului, expresiile „în legătură” (referitor la) și „în scopul” (în vederea, pentru a) nefiind sinonime, s-ar mai putea susține contrar acestei păreri că dacă legiuitorul ar fi voit să rețină incidența textului analizat numai atunci când fapta descrisă se comite cu intenție directă ar fi utilizat aceeași exprimare cu cea din reglementarea în vigoare, respectiv „în scopul”.

Pe de altă parte, în conținutul luării de mită s-a absorbit fapta de primire de , foloase necuvenite din vechea reglementare, infracțiune care se săvârșea atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă.

b) Cerințe esențiale. Spre deosebire de reglementarea în vigoare, art. 289 nu mai prevede nici o cerință esențială referitoare la scop, cunoașterea acestuia, alături de mobilul cu care a acționat făptuitorul, prezentând interes numai în ceea ce privește individualizarea judiciară a pedepsei.

II.5. Forme, modalități, sancțiuni

II.5.1. Formele infracțiunii

Actele pregătitoare. Luarea de mită este o infracțiune intenționată, comisivă și de pericol, la care legiuitorul nu a sancționat actele preparatorii.

Luarea de mită este și o infracțiune cu consumare anticipată deoarece simplul act cu caracter preparator al „pretinderii” sau al „acceptării” de promisiuni consumă infracțiunea.

Tentativa nu este posibilă Ia această infracțiune cu execuție promptă în modalitățile pretinderii și acceptării promisiunii de foloase necuvenite. Existența tentativei s-ar putea pune însă în discuție la modalitatea normativă a primirii, dar legiuitorul a înțeles să nu o incrimineze și implicit să o sancționeze.

Consumarea faptei de luare de mită se realizează în momentul producerii urmării imediate, aceasta fiind inerentă, implicită acțiunii incriminate.

Restituirea folosului primit ori renunțarea la folosul acceptat, fiind posterioare consumării faptei, nu înlătură existența infracțiunii și implicit a răspunderii penale.

În ipoteza promisiunii de foloase este fără relevanță pentru existența infracțiunii dacă aceasta a fost respectată sau nu.

Epuizarea. Deși este o infracțiune instantanee, luarea de mită poate în concret să îmbrace o formă continuată de săvârșire când obiectul mitei este remis în rate succesive de către mituitor, nemijlocit sau prin persoane interpuse. In această situație, luarea de mită se va epuiza la data plății ultimei rate.

În noua reglementare, o condiție de existență a infracțiunii continuate este unitatea de subiect pasiv.

Prin art. 238 din Legea nr. 187/2012 s-a prevăzut că în aplicarea dispozițiilor art. 35 alin. (1), condiția unității subiectului pasiv se consideră îndeplinită și atunci când: bunurile ce constituie obiectul infracțiunii se află în coproprietatea mai multor persoane; ori când infracțiunea a adus atingere unor subiecți pasivi secundari diferiți, dar subiectul pasiv principal este unic.

În practica judiciară s-a stabilit că primirea de către procurorul șef al secției de urmărire penală în cadrul parchetului de pe lângă tribunal, la două date diferite, în realizarea aceleiași rezoluții infracționale, a două sume de bani pentru a înlocui cu produse de serie armele originale care constituiau coruri delicte într-un dosar penal privind infracțiunea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor pe care l-a instrumentat și pentru a restitui persoanei inculpate și trimise în judecată în acest dosar armele originale, care prezentau o valoare pentru persoana inculpată, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită în formă continuată și ale infracțiunii de favorizare a infractorului în formă continuată, sub forma favorizării reale, ambele aflate în concurs real de infracțiuni.

De asemenea, s-a decis că fapta inculpatului care a primit de Ia doi subalterni o sumă de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu în favoarea lor reprezintă o singură infracțiune de luare de mită în formă continuată. Existența în acest caza unei singure rezoluții infracționale rezultă din aceea că inculpatul a săvârșit actele caracteristice fiecărei infracțiuni în același loc, cu aceeași ocazie, prin modalități identice, în realizarea unui scop unic și fără ca activitatea sa să fi fost întreruptă, de natură să-l determine a lua o nouă rezoluție, astfel că sunt aplicabile dispozițiile privind continuitatea.

In nota critică a acestei decizii, s-a afirmat că în cauză există o singură infracțiune de luare de mită în forma unității naturale întrucât aceasta s-a consumat în momentul acceptării folosului, care este distinct de momentul primirii, la rândul său o modalitate alternativă de consumare a infracțiunii. Cum acceptarea s-a realizat printr-o singură manifestare de voință (act unic), nu mai are relevanță pentru încadrarea juridică într-o infracțiune unică de luare de mită faptul că sumele au fost primite, succesiv, de la două persoane, dispozițiile referitoare la infracțiunea continuată nefiind incidente.

În schimb, s-a statuat că faptele persoanei, care are calitatea de comisar al Gărzii Financiare, de a pretinde și primi o sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale, precum și de a pretinde și primi foloase care nu i se cuvin de la administratorul unei alte societăți comerciale, în scopul de a nu efectua controale la aceste societăți, de a anunța controalele și de a nu aplica sau de a aplica la limita minimă legală sancțiuni contravenționale, întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, în varianta agravată, aflate în concurs real de infracțiuni.

De asemenea, fapta ofițerului de poliție judiciară de a primi o sumă de bani de la administratorul unei societăți comerciale, în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un dosar penal în care a fost delegat să efectueze acte de cercetare penală și fapta aceleiași persoane de a primi o altă .sumă de bani, după un interval de trei ani, de la același administrator al unei societăți comerciale, în scopul de a propune o soluție de neîncepere a urmăririi penale într-un alt dosar penal în care a fost delegată să efectueze acte de cercetare penală întrunesc elementele constitutive a două infracțiuni de luare de mită, în variantă agravată, aflate în concurs real de infracțiuni.

II.5.2. Modalitățile infracțiunii

Modalități simple. Infracțiunea de luare de mită prezintă mai multe modalități normative descrise în conținutul normei de incriminare prevăzute în art. 289, cărora, în raport cu împrejurările în care este comisă fapta, le pot corespunde o multitudine de modalități faptice.

Fapta este incriminată în două variante, una tip și alta asimilată, prevăzută în alin. (2) al textului.

Modalități calificate. Infracțiunea de luare de mită are o variantă agravată, prevăzută în art. 7 din Legea nr, 78/2000, atunci când este comisă de o persoană care: exercită o funcție de demnitate publică; este judecător sau procuror; este organ de cercetare penală sau are atribuții de constatare ori de sancționare a contravențiilor; ori care este una dintre persoanele prevăzute la art. 293.

Varianta atenuată are în vedere cazurile în care luarea de mită este comisă de vreuna dintre persoanele menționate în art. 308.

II.5.3. Sancțiuni

În varianta tip și cea asimilată, luarea de mită se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitării dreptului de a ocupa o funcție publică sau de a exercita profesia sau activitatea în executarea căreia a săvârșit fapta.

În varianta atenuată, prevăzută în art. 308, limitele de pedeapsă prevăzute în art. 289 se reduc cu o treime.

În varianta agravată, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000, limitele de pedeapsă prevăzute pentru infracțiunea de luare de mită tipică se majorează cu o treime.

Pentru persoana juridică, pedeapsa aplicabilă, potrivit art. 137, în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită, în variantă simplă, asimilată și atenuată, este amenda de la 180 la 300 de zile-amendă sau amenda de la 240 la 420 zile-amendă, în varianta agravată, prevăzută în art. 7 din Legea nr. 78/2000.

Suma corespunzătoare unei zile-amendă, în cazul persoanei juridice, este cuprinsă între 100 și 5.000 lei.

Instanța stabilește numărul zilelor-amendă ținând cont de criteriile generale de individualizare a pedepsei. Cuantumul sumei corespunzătoare unei zile-amendă se determină ținând seama de cifra de afaceri, în cazul persoanei juridice cu scop lucrativ, respectiv de valoarea activului patrimonial în cazul altor persoane juridice, precum și de celelalte obligații ale persoanei juridice.

Când prin infracțiunea săvârșită persoana juridică a urmărit obținerea unui folos patrimonial, limitele speciale ale zilelor-amendă prevăzute de lege pentru infracțiunea comisă se pot majora cu o treime, fără a se depăși maximul general al amenzii. La stabilirea amenzii se va ține seama de valoarea folosului patrimonial obținut sau urmărit.

Potrivit art. 289 alin. (3), „banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscării, iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent”, normă specială în raport cu cea prevăzută în art. 112. Natura juridică a acestei măsuri este aceea de formă de executare a confiscării speciale.

Deopotrivă, în cazul infracțiunii de luare de mită dacă fapta este susceptibilă să îi procure un folos material inculpatului, se poate aplica măsura de siguranță a confiscării extinse, prevăzută în art. 1121 și urm. Dacă mita a fost obținută prin constrângerea mituitorului sau dacă acesta a denunțat autorității fapta mai înainte ca organul de urmărire să fie sesizat pentru infracțiunea de luare de mită, nu se va mai proceda la confiscare, iar bunurile care au format obiectul luării de mită vor fi restituite persoanei care le-a dat.

Confiscarea va fi lipsită de obiect și ca atare inaplicabilă dacă luarea de mită s-a realizat în modalitatea normativă a pretinderii și aceasta nu a fost urmată de o remitere efectivă a bunului. Aceeași soluție se impune și în ipoteza acceptării promisiunii de foloase, dacă nu a fost urmată de o remitere efectivă a obiectului mitei, precum și în situația în care folosul obținut constă într-un avantaj nepatrimonial. In această din urmă ipoteză, se va putea dispune însă restabilirea situației anterioare, potrivit art. 256 din noul Cod de procedură penală.

În cazul în care cel mituit este surprins în flagrant primind bani puși de către poliție la dispoziția denunțătorului, aceștia se restituie poliției, neputându-se dispune, totodată, și confiscarea sumei de la inculpat prin obligarea lui la plată. În cazul infracțiunii de luare de mită, dacă activitatea infracțională a fost săvârșită în participație, instanța este datoare, dacă bunurile și valorile date pentru comiterea infracțiunii nu se mai găsesc, să stabilească ce anume bunuri sau valori au revenit fiecărui participant și să-l oblige pe fiecare, separat, la plata echivalentului în bani al acelor bunuri și valori de care a profitat.

Prin aceeași decizie de îndrumare s-a stabilit că regula prevăzută în Codul civil, potrivit căreia cei ce au săvârșit împreună un fapt ilicit producător de prejudicii răspund solidar pentru daunele cauzate, nu se aplică în cazul obligației înscrise în normele de incriminare ale faptelor de corupție, deoarece în aceste situații nu este vorba de repararea unor daune produse prin infracțiunile respective, ci de o măsură care are scopul de a împiedica pe infractor să profite, într-o formă oarecare, de fructul activității sale infracționale. Persoanele care denunță faptele, mai înainte ca organul de urmărire să fi fost sesizat, au dreptul la restituirea banilor, valorilor sau oricăror alte bunuri pe care le-au dat, fară a avea calitatea de părți civile în procesul penal, ci calitatea de martori.

II.6. Aspecte procesuale

Competența de a efectua urmărirea penală a luării de mită revine procurorului din cadrul parchetului de pe lângă tribunal, dacă fapta nu este comisă de o persoană care atrage o competență superioară de investigare și urmărire. Soluționarea în primă instanță a acestei fapte penale se realizează de către tribunal, cu excepția cazurilor în care calitatea autorului luării de mită reclamă o competență superioară.

Capitolul III

Delimitarea de alte infracțiuni și răspunderea penală

III.1. Legătura cu alte infracțiuni ori situații în care s-a pus în discuție existența infracțiunii de luare de mită

Cu toate că infracțiunea de luare de mită nu este înrudită decât cu darea de mită și are unele legături cu abuzul în serviciu, în cele ce urmează ne propunem să examinăm și raporturile pe care le are această faptă penală față de alte infracțiuni în situații întâlnite în practica judiciară de la noi.

Șantajul spre deosebire de luarea de mită presupune primirea folosului injust ca urmare a constrângerii persoanei vătămate, activitate nelegată de îndeplinirea atribuțiilor de serviciu ale inculpatului.

Într-o speță, instanța a reținut existența infracțiunii de luare de mită și nu a șantajului dacă inculpatul, impiegat șef de tură la o secție de cale ferată uzinală, a determinat pe un subaltern să-i plătească o sumă de bani, amenințând-o că altfel va îndeplini unele acte ce intrau în sfera atribuțiilor sale de serviciu, care vor putea avea ca efect îndepărtarea victimei din postul său.

Furtul. În practica judiciară, s-a statuat că primirea de bani sau alte foloase de către un paznic pentru a înlesni furtul unor bunuri aflate în paza lui și săvârșirea sustragerii cu permisiunea sa constituie infracțiunea de luare de mită în concurs real cu complicitatea la furt139. In schimb, s-a considerat că nu comite și infracțiunea de luare de mită paznicul unei societăți comerciale care a participat nemijlocit la comiterea infracțiunii de furt calificat de către coinculpat, dacă banii promiși de acesta reprezentau partea ce-i revenea paznicului din valorificarea bunurilor sustrase și nu răsplata pentru o acțiune sau inacțiune privitoare la îndatoririle sale de serviciu.

Înșelăciunea nu prezintă asemănări cu infracțiunea de luare de mită, deoarece în acest caz nu putem vorbi despre vreo inducere în eroare a mituitorului întrucât acesta este de rea-credință și știe în ce scop oferă sau dă bunurile sau foloasele respective celui mituit. Astfel, pe bună dreptate, instanța supremă a stabilit că funcționarul care, pretinzând în mod mincinos că are competența de a efectua un anumit act de serviciu, cere și obține, în acest scop, o sumă de bani comite infracțiunea de înșelăciune și nu de luare de mită. La fel, dacă în momentul pretinderii foloaselor necuvenite făptuitorul nu avea în nici un mod, potrivit atribuțiilor sale de serviciu, posibilitatea și competența de a îndeplini promisiunea făcută, însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită, ci, eventual, de înșelăciune. Dacă autorul pretinde ori primește bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase pentru îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act care nu intră în îndatoririle sale de serviciu, fapta nu constituie luare de mita, ci eventual altă infracțiune (trafic de influență, înșelăciune etc.).

Fapta administratorului unei societăți comerciale, având ca obiect și jocuri de întrajutorare, de a fi pretins și primit, în această calitate, de la 12 persoane, în mod repetat, diferite sume de bani, pentru a le asigura premierea anticipată, prin înscrierea într-o evidență specială, ceea ce nu s-a mai realizat datorită încetării jocului, constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu infracțiunea de înșelăciune, pentru comiterea căreia nu este necesar ca autorul să aibă o anumită calitate. Există și părerea că ar putea totuși constitui și luare de mită în situația în care, după pretinderea sau acceptarea promisiunii foloaselor, subiectul a dobândit calitatea de funcționar public și apoi, în baza înțelegerii anterioare, a primit foloasele pretinse sau promise. Dacă la data săvârșirii acțiunii tipice, făptuitorul era funcționar public, va exista luare de mită chiar dacă mai înainte de efectuarea actului în vederea căruia a săvârșit fapta, el a pierdut calitatea respectivă și chiar dacă banii sau foloasele pretinse ori promise anterior i s-au dat efectiv după pierderea calității.

Pretinderea și primirea de bani, inducând în eroare persoana vătămată cu privire la împrejurarea că actul pentru a cărui neîndeplinire făptuitorul a pretins și primit banii privește îndatoririle sale de serviciu, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune, iar nu pe cele ale infracțiunii de luare de mită.

Abuzul in sennciu. Unele opinii controversate s-au exprimat și cu privire la aplicarea principiului specialității în cazul săvârșirii infracțiunii de luare de mită și a celei de abuz în serviciu.

Într-o asemenea speță, instanțele s-au pronunțat că inculpatul (conductorul de tren care a luat mită) a comis infracțiunea de luare de mită, fiind vorba de un text de incriminare cu caracter special', care exclude și aplicarea textului cu caracter general referitor la infracțiunea de abuz în serviciu, devenind inaplicabile prevederile legale privind concursul de infracțiuni.

După părerea noastră, în discuția asupra raportului dintre infracțiunea de luare de mită și cea de abuz în serviciu trebuie avut în vedere că fapta de luare de mită constituie o formă specială de abuz în serviciu a funcționarului public deoarece el, totodată, își îndeplinește defectuos îndatoririle de serviciu cu consecința vătămării intereselor legale ale persoanei. în acest caz se aplică regula specialității, fiind vorba de un concurs de norme, infracțiunea de luare de mită ca normă specială având prioritate asupra incriminării cu caracter general. Ar exista un concurs de infracțiuni (deci o pluralitate de infracțiuni) numai dacă funcționalul comite, în schimbul luării de mită, o infracțiune. Actul ilegal la care se referă legiuitorul în formularea infracțiunii de luare de mită trebuie să fie un act străin de îndatoririle de serviciu (de pildă, funcționarul primește o sumă de bani ca să falsifice un act ori să facă un denunț calomnios etc.). în acest caz funcționarul public va răspunde pentru un concurs de infracțiuni, ca de altfel și atunci când prin activitatea sa ilicită a pricinuit o pagubă subiectului pasiv.

În speța privitoare ia conductorul de tren considerăm că există numai infracțiunea simplă de luare de mită, comisă pentru a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu (încheierea unui proces-verbal de contravenție) și ca urmare se aplică principiul specialității. Ca atare, soluția instanței de judecată este mai corectă decât soluțiile contrare propuse de unii comentatori care au considerat că în speță ar fi vorba de un concurs de infracțiuni (luare de mită și abuz în serviciu).

Cele două fapte ar fi concurente numai dacă după îndeplinirea actului contrar îndatoririlor de serviciu s-ar produce și una dintre urmările prevăzute în art. 297.

În acest sens, s-a decis că faptele inculpatului, care are calitatea de membru în consiliul de administrație al unei societăți comerciale pe acțiuni, de a îndeplini, în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, acte contrare hotărârilor conducerii societății și atribuțiilor stabilite în contractul de administrare privitoare la încheierea unor contracte, cauzând societății un prejudiciu care se circumscrie noțiunii de consecințe deosebit de grave, precum și de a primi o sumă de bani în scopul încheierii unui contract în detrimentul societății, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunii de abuz în serviciu în variantă agravată și ale infracțiunii de luare de mită.

Dacă făptuitorul va motiva destinația și va destina efectiv profitul ilicit primit în folosul unității, fapta va constitui abuz în serviciu.

Nu constituie infracțiunea de luare de mită, ci aceea de abuz în serviciu fapta funcționarului public de a pretinde persoanelor care solicită luarea în evidență ca șomeri, să aibă asupra lor formularele ce trebuiau completate, cu care centrul de muncă și protecție socială nu fusese dotat, sau să plătească acestuia costul formularului pentru procurarea acestora. Sumele de bani primite de la solicitanți fiind folosite exclusiv pentru procurarea rechizitelor necesare, autorul nu a realizat un folos necuvenit în scopul îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu.

Darea de mită. în sistemul nostru penal, corupția pasivă (luarea de mită) și corupția activă (darea de mită) reprezintă infracțiuni distincte, mituitorul nefiind sancționat ca participant (instigator sau complice) la infracțiunea de luare de mită, cum era în sistemul Codului penal din 1864, ci ca autor al unei fapte penale de sine stătătoare.

În practica judiciară, s-a decis că, pentru existența infracțiunii, este irelevantă împrejurarea că funcționalul public indică sau nu corect ce destinație urmează să le dea banilor primiți. Importantă este poziția subiectivă privitoare la primirea foloaselor în legătură cu îndatoririle sale de serviciu. Sub acest aspect, cel care dă bani sau alte foloase se poate afla în eroare de fapt cu privire la destinația acestora, împrejurare, de asemenea, lipsită de relevanță. Prin urmare, a condiționa existența infracțiunii de luare de mită de preexistența infracțiunii de dare de mită, deși cele două infracțiuni sunt autonome, înseamnă a adăuga la lege, ceea ce este interzis.

Trafic de influență. Faptele persoanei, având calitatea de ofițer de poliție judiciară, de a pretinde și primi sume de bani, în scopul de a administra probe în favoarea uneia dintre părți ori de a nu administra probe în dosare penale, și de a pretinde și primi sume de bani lăsând să se creadă că are influență asupra procurorilor pentru â-i determina să adopte soluții de netrimitere în judecată în dosare penale, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de luare de mită, în variantă agravată, și de trafic de influență, în variantă agravată, aflate în concurs real de infracțiuni.

Falsul intelectual. În mod discutabil, instanța supremă a decis că fapta polițistului de a primi foloase pentru a nu întocmi acte de cercetare penală privind o infracțiune rutieră și de a nu consemna în raportul de activitate că l-a oprit pe conducătorul auto pentru control constituie infracțiunea de luare de mită în scopul de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, iar nu și de fals intelectual prin omisiune, accastă din urmă faptă fiind inclusă în latura obiectivă a luării de mită.

După părerea noastră infracțiunea de fals intelectual trebuia reținută în speță deoarece nu se absoarbe niciodată în cea de luare de mită. în măsura în care scopul pentru care se primesc foloasele necuvenite se realizează și constituie prin el însuși infracțiune, în toate cazurile vor fi incidente regulile concursului real de infracțiuni.

Contrabandă. De altfel, ulterior, pe bună dreptate, instanța supremă a revenit asupra jurisprudenței sale și a stabilit că în cazul în care scopul se realizează prin săvârșirea unei fapte ce întrunește trăsăturile unei infracțiuni, aceasta nu este absorbită în luarea de mită, ci constituie o faptă penală distinctă, cele două infracțiuni aflându-se în concurs real. în speță, instanța a reținut un concurs de infracțiuni între complicitatea la infracțiunea de contrabandă și infracțiunea de luare de mită.

Neîndeplinirea efectivă a atribuțiilor de serviciu, în mod intenționat, pentru a înlesni săvârșirea contrabandei de către un alt inculpat prin introducerea ilegală în țară a țigărilor constituie luare de mită în concurs cu complicitate la infracțiunea de contrabandă.

III.2. Răspunderea penală pentru corupție a personalului din penitenciare

III.2.1. Considerații introductive asupra răspunderii penale

Societatea umană reprezentată prin stat își impune un comportament adecvat structurii sale politice și economice pentru toți membrii societății.

Existența individului uman în complexul vieții de relație este supusă normelor de toate categoriile, fie că este vorba de norme simple de conviețuire, de norme etice, ori de norme juridice în general.

O consecință imediată a intervenției normelor de conduită în viața de relație este aceea a limitării și condiționării libertății de acțiune a individului. Numai astfel este posibilă coexistența tuturor într-un organism social și realizarea concordanței între interesele individuale cu cele colective, care se realizează printr-o limitare și disciplinare utilă a conduitelor individuale.

În aspectele sale cele mai importante și mai strâns legate de interesele comune, întreaga noastră conduită este limitată în posibilitățile sale și supusă comandamentelor colectivității organizate.

Normele juridice se găsesc sub control și verificare continuă din partea autorității statale. Prin aceste norme, statul prin organele sale, controlează și supraveghează permanent activitatea membrilor colectivității. Această supraveghere a comportamentului uman este mai vizibilă și mai susceptibilă de înțeles sub toate aspectele sale, mai ales în momentul când anumite persoane sunt trase la răspundere, adică controlul și verificarea intervin în cazul unor fapte precise, în cazul faptelor interzise, în special de legea penală, când infractorul, adică cel care înfrânge o dispoziție legală, trebuie să justifice conduita sa antisocială și să suporte consecințele respective.

Politica penală a statelor feudale era întemeiată pe principiul imputațiunii obiective care consta în aplicarea sancțiunilor penale persoanelor și lucrurilor, chiar când se putea stabili o relație obiectivă între fapta comisă și aceste persoane vii, sau lucruri și uneori chiar morți. Justiția feudală a practicat sistemul imputațiunii colective când pentru fapta unei singure persoane, în afară de orice legături de ordin subiectiv sau obiectiv ale acesteia cu alte persoane, răspunderea penală intervenea pentru grupuri întregi de persoane.

Răspunderea penală limitată la persoana infractorului și condiționată a constituit dezideratul burgheziei liberale în Revoluția franceză și rezolvarea a fost adusă prin cunoscuta Declarație a drepturilor omului și cetățeanului din 1789 în virtutea căreia răspunderea penală devine personală, limitată și condiționată.

Legislațiile ulterioare momentului Revoluției Franceze au adoptat principiul răspunderii penale în mod limitat și condiționat.

Același principiu a fost păstrat și în legislația română în sensul că orice persoană care a săvârșit o faptă ce constituie infracțiune urmează a fi adusă în fața instanțelor de judecată pentru a răspunde din punct de vedere penal.

Răspunderea penală alături de instituția infracțiunii și a sancțiunilor este o instituție fundamentală a dreptului penal.

Răspunderea penală este o formă a răspunderii juridice și reprezintă consecința nesocotirii dispoziției normei juridice penale.

Răspunderea penală este însăși raportul juridic de conflict, de constrângere, raport juridic complex cu drepturi și obligații specifice pentru subiecții participanți. Singurul temei al răspunderii penale este infracțiunea.

III.2.2. Principiile răspunderii penale

Răspunderea penală se caracterizează prin anumite idei de bază. diriguitoare ce se regăsesc în normele de reglementare a răspunderii penale și care au un anumit specific raportat la această instituție juridică. în doctrina penală nu există unanimitate cu privire la numărul și cadrul principiilor răspunderii penale. Legat de această problemă s-au conturat următoarele principii ale răspunderii penale:

– principiul legalității răspunderii penale – presupune legalitatea incriminării și a sancțiunilor. Acest principiu este un principiu fundamental al întregului sistem de drept, inclusiv și al dreptului penal. în domeniul răspunderii penale acest principiu presupune că nașterea, desfășurarea și soluționarea raportului juridic penal se realizează doar potrivit legii. Legalitatea răspunderii penale presupune legalitatea încriminării și legalitatea sancțiunilor de drept penal;

– infracțiunea este unicul temei al răspunderii penale. Acest principiu rezidă din dispozițiile art. 15 alin. 2 Noul Cod penal în care se arată că infracțiunea este singurul temei al răspunderii penale, adică răspunderea penală se întemeiază pe faptul că infracțiunea este fapta care prezintă pericol social, săvârșită cu vinovăție și prevăzută de legea penală;

– principiul umanismului exprimat în conținutul și condițiile constrângerii. în domeniul răspunderii penale acest principiu își găsește expresie în condițiile și conținutul constrângerii juridice, care intervine în cazul săvârșirii infracțiunii ca și prin prevederea unor exigențe ale legii penale, cărora cetățenii statului nostru li se pot conforma;

– principiul răspunderii penale personale. Acest principiu presupune faptul că răspunderea penală intervine doar cu privire la persoana fizică care a săvârșit sau a participat la săvârșirea unei infracțiuni. Răspunderea penală este individuală, ea nu poate fi colectivă și nu poate interveni pentru fapta altuia;

– principiul unicității răspunderii penale, răspunderea se stabilește o singură dată – o singură pedeapsă pentru infracțiunea săvârșită. Inculpatul nu poate fi sancționat de mai multe ori pentru aceiași infracțiune deoarece, la momentul aplicării pedepsei se stinge raportul juridic de răspundere penală. Săvârșirea unei infracțiuni atrage după sine o singură pedeapsă principală sau o singură măsură educativă;

– principiul inevitabilității răspunderii penale. Acest principiu dezvăluie faptul că săvârșirea unei infracțiuni atrage inevitabil răspunderea penală în cadrul raportului juridic de răspundere penală. în situația în care răspunderea penală este înlăturată ca urmare a intervenției unor cauze de exonerare de răspundere penală cum ar fi: amnistia, lipsa plângerii prealabile, împăcarea părților, etc., importanța acestui principiu nu este diminuată. Strâns legat de acest principiu acționează alte două principii specifice răspunderii penale, și anume – cel al egalității tuturor persoanelor în fața legii penale, precum și cel al oficialității legii penale pentru tragerea la răspunderea penală a infractorului;

– principiul individualizării răspunderii penale. Răspunderea penală este o răspundere concretă pentru o faptă penală concretă și pentru o persoană fizică individualizată. De aceea această răspundere penală este diferențiată după natura și gravitatea infracțiunii, după persoana infractorului, după condițiile concrete în care a fost săvârșită infracțiunea. Toate aceste elemente au menirea de a realiza o prevenție specială și generală. Noul Cod penal în vigoare cuprinde în partea generală de la art. 74 până la art. 106, dispoziții speciale privitoare la individualizarea pedepsei. în cadrul individualizării pedepsei, judecătorul aplică, de fapt principiile răspunderii penale și realizează în concret, tragerea la răspundere din punct de vedere penal a făptuitorului, de către societate.

– Principiul prescriptibilității răspunderii penale

Pentru a fi eficace și pentru a se realiza prevenția specială și generală, răspunderea penală, menită să restabilească ordinea de drept încălcată, trebuie să intervină prompt, cât mai aproape de momentul săvârșirii infracțiunii. Această promptitudine în tragerea la răspundere a celor care intră în câmpul infracțional creează un sentiment de securitate a valorilor sociale, de încredere în autoritatea legilor.

Cu cât răspunderea penală intervine mai târziu față de data săvârșirii infracțiunii, cu atât eficiența ei scade, rezonanța socială a infracțiunii se stinge treptat, iar stabilirea răspunderii penale nu mai apare ca necesară.

Este de remarcat că în toată această perioadă de timp urmările infracțiunii au putut fi reparate, înlăturate sau șterse ca urmare a trecerii timpului, iar infractorul s-a putut îndrepta ca urmare a temerii privind răspunderea penală. Legiuitorul a prevăzut că în cazul în care răspunderea penală nu intervine, după trecerea unei perioade de timp, să se stingă dreptul de a trage la răspundere penală pe făptuitor, ca urmare a prescriptibilității răspunderii penale.

Excepție de la prescripția răspunderii penale o fac infracțiunile contra păcii și omenirii, infracțiunile contra vieții și infracțiunile intenționate care au avut ca urmare moartea victimei pentru care s-a prevăzut imprescriptibilitatea, atât a răspunderii penale cât și a executării pedepsei (art. 153 alin. 2 Noul Cod penal în vigoare).

III.3. Lupta împotriva corupției pe plan intern

III.3.1. Analiza infracțiunilor de corupție reglementate de Legea nr. 78/2000

III.3.1.1. Istoricul legii Expunere de motive. Evoluție

Elaborarea unui cadru legislativ adecvat în vederea prevenirii și sancționării faptelor de corupție a constituit o preocupare constantă a legiuitorului român după 1989, preocupare intensificată în ultimii ani datorită amplificării fenomenului corupției în toate domeniile de activitate, mai ales și ca urmare a apariției criminalității organizate cu implicații asupra acestui fenomen, ceea ce impune elaborarea unor politici adaptate în vederea prevenirii și sancționării acestor fapte.

Prima lege specială adoptată în acest sens, a fost Legea nr. 83/1992 privind procedura urgentă de urmărire și judecare pentru unele infracțiuni de corupție, care, în cuprinsul art. 1 stipula că infracțiunile prevăzute în art. 254, 255, 256 și 257 din C. pen, dacă sunt flagrante, se urmăresc și se judecă potrivit dispozițiilor speciale care reglementează procedura flagrantă, consacrând implicit ca infracțiuni de corupție cele 4 infracțiuni prevăzute în Codul penal, respectiv darea și luarea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență.

Ulterior, Legea nr. 83/1992 a fost abrogată implicit prin intrarea în vigoare a Legii nr. 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care, în cuprinsul art. 31 stipulează că „prevederile prezentei legi se completează, în ceea ce privește urmărirea și judecata, cu dispozițiile Codului de procedură penala’, iar potrivit art. 33 din aceeași lege, orice dispoziție contrară prezentei legi se abrogă.

Legea nr. 78/2000 constituie cadrul legal pentru procedurile speciale aplicabile infracțiunilor de corupție enumerate expres în cuprinsul acesteia, constând printre altele în folosirea investigatorilor sub acoperire sau a investigatorilor cu identitate reală (art. 26), punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora, punerea sub supraveghere sau interceptarea comunicațiilor, accesul la sisteme informaționale, comunicarea de înscrisuri, documente bancare, financiare ori contabile (art. 27), dispoziții care se completează cu reglementările Codului de procedură penală, astfel cum reiese din textul art. 31 alin. 1.

Legea nr. 78/2000 este cea care oferă o viziune de ansamblu asupra infracțiunilor de corupție incriminate în dreptul penal român, enumerându-le expres și grupându-le în patru categorii, și anume: infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiuni aflate în legătură directă cu infracțiunile de corupție, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, ultima categorie de infracțiuni fiind introdusă ulterior, prin Legea nr. 161/2003.

De-a lungul timpului, Legea nr. 78/2000 a suferit mai multe modificări privind atât procedura specială aplicabilă acestor infracțiuni, cât și modificări referitoare la textele incriminatoare, respectiv adăugarea unor infracțiuni distincte, cum ar fi infracțiunea prevăzută de art. 82, sau chiar a unei secțiuni distincte care înglobează, așa cum am arătat anterior, infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, considerate ca fiind și ele infracțiuni de corupție.

Deoarece legea nu prevede o dată concretă privind intrarea ei în vigoare, se aplică regula generală în acest sens, și anume aceea a publicării sale în Monitorul Oficial, dată la care acesta își produce consecințele juridice în vederea cărora a fost adoptată.

La capitolul II, Legea cuprinde și anumite reguli speciale de comportament privind anumite categorii de persoane, în scopul prevenirii faptelor de corupție. Astfel, art. 2 prevede că „persoanele prevăzute la art. 1 sunt obligate să îndeplinească îndatoririle ce le revin din exercitarea funcțiilor, atribuțiilor sau însărcinărilor încredințate, cu respectarea strictă a legilor și a normelor de conduită profesională, și să asigure ocrotirea și realizarea drepturilor și intereselor legitime ale cetățenilor, fără să se folosească de funcțiile, atribuțiile ori însărcinările primite, pentru dobândirea pentru ele sau pentru alte persoane de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite.”

Art. 3 din aceeași Lege stipulează că „(1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a), precum și persoanele care dețin o funcție de conducere, de la directori inclusiv, în sus, în cadrul regiilor autonome, companiilor naționale, societăților naționale, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, instituțiilor publice implicate în realizarea procesului de privatizare, Băncii Naționale a României, băncilor la care statul este acționar majoritar, au obligația să își declare averea în condițiile prevăzute de Legea nr. 115/1996 privind declararea și controlul averii demnitarilor, magistraților, funcționarilor publici și a unor persoane cu funcții de conducere. (2) Nedepunerea declarației de avere de către persoanele prevăzute la alin. (1) atrage declanșarea din oficiu a procedurii de control al averii în condițiile Legii nr. 115/1996.”

În sfârșit, art. 4 prevede că (1) Persoanele prevăzute la art. 1 lit. a) și c) au obligația să declare, în termen de 30 de zile de la primire, orice donație directă ori indirectă sau daruri manuale primite în legătură cu exercitarea funcțiilor sau atribuțiilor lor, cu excepția celor care au o valoare simbolică. (2) Dispozițiile Legii nr. 115/1996 referitoare la modalitatea depunerii declarației de avere se aplică în mod corespunzător și în cazul prevăzut la alin. (1).”

Aceste reguli speciale de comportament cuprinse în Capitolul 2 din Legea nr. 78/2000, sunt în concordanță cu Rezoluția (97) 24 privind cele 20 de principii directoare vizând lupta împotriva corupției, adoptată de Comitetul de Miniștri la 6.11.1997 cu ocazia celei de-a 101-a sesimie a Comitetului de Miniștri, care, printre obiectivele sale, prevede necesitatea elaborării unor instrumente specifice potrivite, cum ar fi codurile de conduită, care să precizeze avantajul comportamentului așteptat de la funcționarii publici.

În legătură cu Legea nr. 78/2000, s-a afirmat că prevederile acesteia sunt în deplină concordanță atât cu convențiile și tratatele internaționale la care România este parte, cât și cu dispozițiile și principiile enunțate în Constituția României.

Rațiunea instituirii unor dispoziții speciale privitoare la infracțiunile de corupție

Așa cum se precizează la art 1 din aceeași lege, scopul elaborării acestui act normativ este acela de instituire a unor măsuri de prevenire, descoperire și sancționare a faptelor de corupție.

Față de cele amintite anterior, putem afirma că rațiunea reglementării infracțiunilor de corupție în cuprinsul unor dispoziții speciale, vizează în principal următoarele aspecte:

– necesitatea instituirii unor noi incriminări care să corespundă particularităților de cercetare și combatere a infracțiunilor de corupție (crearea competenței speciale derogatoare);

– necesitatea de a răspunde imperativelor Consiliului Europei și a organismelor Uniunii europene (politicile de prevenire și combatere a corupției);

– subordonarea reglementărilor interne celor europene ca instrument de monitorizare a legislației;

– întărirea combaterii criminalității grave.

III.3.1.2. Clasificarea infracțiunilor cuprinse în legea nr. 78/2000

Așa cum am arătat, Legea nr. 78/2000 grupează infracțiunile cuprinse în conținutul ei în 4 categorii și anume: 1) infracțiuni de corupție, 2) infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, 3) infracțiuni care sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora și 4) infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, astfel cum se prevede în cuprinsul art 5 din aceeași lege. în cele ce urmează, vom face o prezentare succintă a fiecărei categorii enumerate.

Infracțiuni de corupție

Potrivit art. 5 alin. 1 din Legea nr. 78/2000, în înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni de corupție infracțiunile prevăzute la art. 254-257 din C. pen., la art 61 și 8? din prezenta lege, precum și infracțiunile prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice ale infi'acțiunilor prevăzute la art. 254-257 din C. pen., la art. 61și din prezenta lege, infracțiuni detaliate în cap. III, secțiunea a 2-a a Legii nr. 78/2000.

Astfel, în primul rând, legea enumera ca fiind infracțiuni de corupție, infracțiunile prevăzute în cuprinsul art. 254-257 din partea specială a Codului penal, infracțiuni grupate separat în conținutul art. 6 din prezenta lege, care prevede expres faptul că aceste infracțiuni se pedepsesc potrivit textelor de lege care le incriminează, respectiv a celor prevăzute în Codul penal.

O altă infracțiune de corupție incriminată în cuprinsul art. 6 din lege vizează traficul de influență sub forma corupției active,1 și care, ca modalitate de săvârșire, este corelativă traficului de influență sub forma corupției pasive prevăzut de art. 257 C. pen.

În ceea ce privește infracțiunea prevăzută la art. 82, aceasta reprezintă o modalitate specifică a infracțiunii de dare de mită incriminată de art. 255 C. pen., cu precizarea că, acest text de lege se aplică doar faptelor de corupție săvârșite cu privire la tranzacțiile comerciale internaționale.

Infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție

Potrivit art. 5 alin. 2 din Legea nr. 78/2000, în înțelesul prezentei legi, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție, infracțiunile prevăzute la art. 10-13, infracțiuni detaliate în cap. III, secțiunea a 3-a.

Astfel, potrivit art. 10, sunt infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție următoarele fapte: a) stabilirea, cu intenție, a unei valori diminuate, față de valoarea comercială reală, a bunurilor aparținând operatorilor economici la care statul sau o autoritate a administrației publice locale este acționar, comisă în cadrul acțiunii de privatizare ori de executare silită, de reorganizare sau lichidare judiciară ori cu ocazia unei operațiuni comerciale, ori a bunurilor aparținând autorității publice sau instituțiilor publice, în cadrul unei acțiuni de vânzare a acestora sau de executare silită, săvârșită de cei care au atribuții de conducere, de administrare, de gestionare, de executare silită, de reorganizare ori lichidare judiciară; b) acordarea de subvenții cu încălcarea legii, neurmărirea, conform legii, a destinațiilor subvențiilor; c) utilizarea subvențiilor în alte scopuri decât cele pentru care au fost acordate, precum și utilizarea în alte scopuri a creditelor garantate din fonduri publice sau care urmează să fie rambursate din fonduri publice.

Art. 11 incriminează ca infracțiune asimilată infracțiunilor de corupție fapta persoanei care, în virtutea funcției, a atribuției ori a însărcinării primite, are sarcina de a supraveghea, de a controla sau de a lichida un agent economic privat, de a îndeplini pentru acesta vreo însărcinare, de a intermedia sau de a înlesni efectuarea unor operațiuni comerciale sau financiare de către agentul economic privat ori de a participa cu capital la un asemenea agent economic, dacă fapta este de natură a-i aduce direct sau indirect foloase necuvenite.

Potrivit art. 12, constituie infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție următoarele fapte, dacă sunt săvârșite în scopul obținerii pentru sine sau pentru altul de bani, bunuri ori alte foloase necuvenite și anume: a) efectuarea de operațiuni financiare, ca acte de comerț, incompatibile cu funcția, atribuția sau însărcinarea pe care o îndeplinește o persoană ori încheierea de tranzacții financiare, utilizând informațiile obținute în virtutea funcției, atribuției sau însărcinării sale; b) folosirea, în orice mod, direct sau indirect, de informații ce nu smit destinate publicității ori permiterea accesului unor persoane neautorizate la aceste informații.

Art. 13 incriminează fapta persoanei care îndeplinește o funcție de conducere într-un partid, într-un sindicat sau patronat ori în cadrul unei persoane juridice fără scop patrimonial, de a folosi influența ori autoritatea sa în scopul obținerii pentru sine ori pentru altul de bani, bunuri sau alte foloase necuvenite, în timp ce art. 131 face referire la infracțiunea de șantaj, prevăzută la art. 194 din Codul penal, în care este implicată o persoană dintre cele prevăzute la art. 1, iar art. 132 vizează infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor publice, infracțiunea de abuz în serviciu contra intereselor persoanelor și infracțiunea de abuz în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, dacă funcționarul public a obținut pentru sine sau pentru altul un avantaj patrimonial sau nepatrimonial.

Infracțiuni care sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora

Potrivit art. 5 alin. 3 din Legea nr. 78/2000, prevederile prezentei legi sunt aplicabile și infracțiunilor menționate la art. 17, care sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție sau cu cele asimilate acestora, infracțiuni detaliate în capitolul III, secțiunea a 4-a.

Astfel, conform art. 17, în înțelesul prezentei legi, următoarele infracțiuni sunt în legătură directă cu infracțiunile de corupție, cu infracțiunile asimilate acestora sau cu infracțiunile împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene:

– tăinuirea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a, precum și favorizarea persoanelor care au comis o astfel de infracțiune;

– asocierea în vederea săvârșirii unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau la lit. a) din prezentul articol;

– falsul și uzul de fals săvârșite în scopul de a ascunde comiterea uneia dintre infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșite în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

– abuzul în serviciu contra intereselor publice, abuzul în serviciu contra intereselor persoanelor și abuzul în serviciu prin îngrădirea unor drepturi, săvârșite în realizarea scopului urmărit, printr-o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– șantajul, săvârșit în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– infracțiunile de spălare a banilor, prevăzute în Legea nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, atunci când banii, bunurile sau alte valori provin din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– contrabanda cu bunuri provenite din săvârșirea unei infracțiuni prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a sau săvârșită în realizarea scopului urmărit printr-o asemenea infracțiune;

– infracțiunile prevăzute în Legea nr. 87/1994 pentru combaterea evaziunii fiscale, cu modificările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– infracțiunea de bancrută frauduloasă și celelalte infracțiuni prevăzute în Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, republicată, cu modificările și completările ulterioare, săvârșite în legătură cu infracțiunile prevăzute în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– traficul de droguri, traficul de substanțe toxice și nerespecta- rea regimului armelor de foc și al munițiilor, săvârșite în legătură cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– infracțiunile de trafic de persoane, prevăzute în Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, săvârșite în legătură cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a;

– infracțiunea prevăzută în Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 159/2001 pentru prevenirea și combaterea utilizării sistemului financiar-bancar în scopul finanțării de acte de terorism, aprobată prin Legea nr. 466/2002, săvârșită în legătură cu o infracțiune prevăzută în secțiunile a 2-a și a 3-a.

Capitolul IV

Studiu de caz al infracțiunii de luare de mită. Sorin Oprescu

Sorin Oprescu a fost reținut sâmbătă noapte în data de 6.06.2015 la ora 00.33, când ar fi primit o tranșă de  25.000 de euro dintr-un total de 60.000 ceruți de la patru denunțători, prin intermediul unui subordonat care ar fi intermediat mita. În timpul zilei de duminică, procurorii DNA au dat publicității o serie de informații despre cum ar fi primit, de-a lungul timpului, primarul Capitalei diferite sume de bani. Astfel,  Potrivit unui martor care apare în referatul DNA, primarul general primea banii în pungă de cadou, sub o pernă ornamentală de pe o canapea, și își lua măsuri de precauție atunci când primea sume de bani drept mită, folosind inclusiv un aparat pentru bruierea telefoanelor mobile. Totodată, unul dintre denunțătorii din dosarul lui Sorin Oprescu susține că i-a dat mită acestuia un milion de euro, în perioada 2013- 2015.

O parte din cei 25.000 de euro pe care Sorin Oprescu i-ar fi primit drept mită în noaptea dintre sâmbătă spre duminică în data de 7 septembrie 2015 au fost găsiți asupra sa în trafic, iar restul la reședința de la Ciolpani.

Sorin Oprescu a primit bani marcați, sub supraveghearea procurorilor, care însă nu au putut face flagrantul imediat ce edilul a intrat în posesia banilor, pentru că la locul faptei se aflau alte persoane care nu trebuiau să știe despre dosarul lui Oprescu, pentru că ar fi putut divulga informații altor suspecți.

Astfel, Oprescu a plecat cu banii, fiind monitorizat permanent de anchetatori.

Primarul a plecat în data de 7 septembrie, sâmbătă noapte către un alt suspect cercetat în dosar pentru a-i remite o parte din suma primită ca mită, au mai spus sursele citate.

Atunci anchetatorii au considerat oportun să-l rețină pe primar și l-au oprit în trafic, nu departe de locuința sa de la Ciolpani.

Toți banii marcați au fost găsiți și recuperați de anchetatori.

Potrivit DNA, în perioada 2013 – 2015, la nivelul Primăriei Capitalei s-a înființat o rețea organizată care le cerea operatorilor economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea Primarului trebuiau să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului Primarului Municipiului București.

Procurorii susțin că 10% din valoarea contractului ajungea la Sorin Oprescu, în vreme ce executantul lucrărilor păstra doar între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului Municipiului București, cu titlul de mită.

Rețeaua era formată din persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea Primarului Municipiului București, care facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul Primarului Municipiului București, precum și pentru Primar.

Potrivit DNA, pe 5 septembrie, în baza unei înțelegeri prealabile cu conducătorul unei instituții publice din subordinea sa și o persoană de încredere a primarului, Sorin Oprescu a primit de la primul suma de 25.000 euro din totalul de 60.000 euro pretinși de cei doi de la un număr de patru denunțători pentru edilul municipiului București.

Solomon Wigler, consilierul personal al primarului Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de procurorii Direcției Naționale Anticorupție (DNA), după ce a fost prins în flagrant în timp ce primea tot 25.000 de euro mită.  Potrivit Direcției Naționale Anticorupție (DNA), Solomon Wigler a cerut, în total, 230.000 de euro, unui om de afaceri, pentru ca Primăria Capitalei să aprobe planurile urbanistice zonale pentru construirea a trei supermarket-uri în București, dar și pentru ca municipalitatea să ofere o donație.

În perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, în calitate de consilier personal al primarului Municipiului București, Wigler a cerut suma totală de 230.000 euro. El a primit, în mai multe tranșe, suma de 204.000 euro de la un om de afaceri (martor denunțător) pentru a interveni pe lângă funcționari din aparatul administrativ al primarului General al Municipiului București și consilieri din cadrul Consiliului General al Municipiului București, lăsând să se creadă că are influență asupra acestora, în vederea inițierii și votării unor proiecte de hotărâri, conform DNA. Nu cu mult timp înainte de a fi ridicat de DNA, Sorin Oprescu declara că nu îi este frică de nimic, deoarece nu a săvârșit nici o infracțiune

Potrivit unui comunicat al Direcției Naționale Anticorupție, procurori ai DNA – Secția de Combatere a Corupției au efectuat cercetări într-o cauză penală ce vizează suspiciuni privind săvârșirea unor infracțiuni de corupție, comise în perioada 2013-2015.

Astfel, ca urmare a obținerii autorizărilor legale de la instanța competentă, duminică sunt efectuate percheziții în 13 locuri din municipiul București și județele Bacău, Călărași și Ilfov, din care trei sunt sediile unor instituții publice, restul reprezentând sediile unor societăți comerciale și domiciliile unor persoane fizice.

Conform unor surse judiciare, percheziții au loc la Primăria Capitalei, Administrația Cimitirelor și la Centrul Cultural "Palatele Brâncovenești".

În cauză, procurorii au beneficiat de sprijin de specialitate din partea Serviciului Român de Informații și din partea Brigăzii Speciale de Intervenție a Jandarmeriei.

Primarul Capitalei, Sorin Oprescu, a fost reținut de DNA în data de 7 septembrie 2015 pentru luare de mită, după ce ar fi primit 25.000 de euro de la patru denunțători.

Primarul ar fi primit cei 25.000 de euro sâmbătă de la șeful unei instituții din primărie, care ar fi intermediat mita.

"În perioada 2013-2015, un grup bine organizat, la care a aderat și inculpatul Oprescu Sorin Mircea, a înființat în administrația locală din municipiul București un sistem prin care operatorii economici care doreau să primească contracte din partea instituțiilor publice aflate în subordinea primarului trebuia să remită o parte din profitul brut realizat din execuția acelor contracte, cu titlul de mită, unor factori de decizie din cadrul aparatului primarului municipiului București", se arată în ordonanța de reținere a procurorilor Direcției Naționale Anticorupție (DNA).

Conform documentului citat, executantul păstra pentru sine între 30% și 33% din profitul brut, iar diferența era remisă funcționarilor din cadrul aparatului primarului municipiului București, cu titlul de mită. Un procent de 10 din valoarea contractului ar fi fost cerut pentru Sorin Oprescu.

"Concret, membrii grupului, persoane cu funcții de conducere din cadrul a două instituții publice din subordinea primarului municipiului București facilitau câștigarea contractului, vorbeau cu angajații din subordine să accepte documentația de atribuire, precum și să aprobe și dispună efectuarea plății facturilor emise de firmele respective, foarte repede față de momentul facturării, totodată solicitând sume de bani pentru persoane cu funcții de conducere în aparatul primarului municipiului București, precum și pentru primar".

Potrivit procurorilor anticorupție, în data de 7 septembrie 2015 în baza în baza unei înțelegeri prealabile cu șeful unei instituții publice din subordinea Primăriei și o persoană de încredere a primarului, Oprescu ar fi primit de la primul 25.000 de euro din 60.000 de euro pretinși de cei doi de la patru denunțători pentru Oprescu.

Sorin Oprescu, născut în 1951, este primar al Capitalei din iunie 2008. El a absolvit Facultatea de Medicină Generală București, fiind medic specialist chirurg. Membru al PDSR și apoi al PSD, el a fost, din iulie 2006, președintele PSD București, funcție din care a demisionat după câteva luni, după ce a pierdut în fața lui Mircea Geoană competiția pentru funcția de președinte al partidului.

În aprilie 2008 a demisionat din PSD pentru a candida ca independent pentru funcția de primar general al municipiului București, iar din iunie 2008 este primar general al Capitalei.

În ultimul an, au intrat în vizorul DNA, consilierul personal al primarului, dar și un director din Primăria Capitalei.

În 26 iunie, consilierul personal al primarului Sorin Oprescu, Solomon Wigler, a fost trimis în judecată, în dosarul în care este acuzat că ar fi luat mită 204.000 de euro pentru intervenții în aprobarea unor Planuri Urbanistice Zonale necesare construirii a trei supermarketuri.

Potrivit procurorilor, în perioada mai-iunie 2012 – mai 2015, Solomon Wigler, în calitate de consilier personal al primarului general al Capitalei, a pretins, în mai multe rânduri, 230.000 de euro și a primit, în mai multe tranșe, 179.000 de euro de la un o persoană (martor denunțător în cauză), promițând că va interveni la funcționari din aparatul administrativ al edilului și la consilieri din Consiliul General al Municipiului București, pentru inițierea și votarea unor proiecte de hotărâre care vizau aprobarea unor planuri urbanistice zonale (PUZ) necesare edificării a trei supermarketuri în București și acceptarea unei donații de către Primăria Capitalei.

După primirea celor 179.000 de euro, în patru tranșe, respectiv înainte și după votarea hotărârilor respective, Solomon Wigler a fost prins în flagrant, în 3 iunie, în timp ce primea alți 25.000 de euro, din diferența de 51.000 de euro de la suma pretinsă.

Pe 19 decembrie 2014, șeful Direcției generale de infrastructură și servicii publice (DGISP) din Primăria Capitalei, Mădălin Dumitru, a fost trimis în judecată de DNA, fiind acuzat că administra firme și că a primit bani și bunuri pentru a acorda contracte ale municipalității.

Printre altele, Dumitru este acuzat că, în perioada 2009 – 2014, în calitate de director general în cadrul DGISP, președinte al comisiilor de evaluare și președinte al comisiei de recepție a lucrărilor, a pretins și primit, de la o societate comercială, foloase necuvenite de peste 9.200 de lei, constând în efectuarea unor lucrări de reparații/renovare/instalații, materialele necesare și obiecte electrocasnice pentru a-și exercita influența în vederea atribuirii, derularea în bune condiții a contractelor și pentru a aproba decontarea unor lucrări neefectuate.

Astfel în sacina lui Sorin Oprecu s-au reținut următoarele:

La data de 31.03.2015 la Direcția Națională Anticorupție, Secția de combatere a corupției, s-a înregistrat în evidența cauzelor penale denunțul formulat de către denuntărul X și Y (numele denunțătprilor sunt secrete) cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. De art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prev. de art. 291 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la trafic de influență prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 291 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000 și spălare de bani prev. de art. 29 alin. 1 lit. b din Legea nr. 656/2002.

Prin ordonanța nr. 181/P/2015 din data de 01.04.2015 în cauză s-a început urmărirea penala cu privire la săvarșirea infracțiunilor menționate, fiind ulterior extinsă prin ordonanțele din datele de:

-15.04.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, dar și cu privire la participarea numitului OPRESCU SORIN MIRCEA la săvârșirea faptelor cercetate,

– 27.04.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat prev. de art. 367 din Codul penal,

– 09.05.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, dar și cu privire la

participarea numitului ( ) la săvârșirea faptelor cercetate.

– 27.05.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, dare de mită prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la dare de mită prev. de art. 48 alin. 1 rap. la art. 290 alin.

– C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– 19.08.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, art. 12 lit. a din Legea nr. 78/2000, precum și cu privire la participarea lui ( ) la săvârșirea faptelor cercetate. Prin aceeași ordonanță a fost schimbată și încadrarea uneia din faptele de trafic de influență în complicitate la dare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 290 c.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. complicitate la luare de mită prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– 24.08.2015, cu privire la săvârșirea infracțiunilor de luare de mită prev. de art. 289 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și trafic de influență prev. de art. 291 C.pen. rap. la art. 6 din Legea nr. 78/2000.

– 26.08.2015, cu privire la la săvârșirea infracțiunilor de dare de mită prev. de art. 290 alin. 1 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la dare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și instigare la abuz în serviciu, dacă funcționarul a obținut pentru altul un folos necuvenit, în formă continuată, prev. de art. 47 rap. la art. 297 C.pen. cu aplic. art. 13 din Legea nr. 78/2000 și art. 35 alin. 1 C.pen, precum și cu privire la participarea lui ( ).

Prin ordonanța din data de 21.08.2015 s-a dispus efectuarea în continuare a urmăririi penale față de suspecții:

– ( ) , , sub aspectul comiterii infracțiunilor de:

– luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002,

– luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002,

– luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, spălare de bani, prev. de art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002,

– luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, două infracțiuni de dare de mită, prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen., ( ), sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, două infracțiuni de complicitate la luare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, trafic de influență, prev. de art. 291 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.,

– , sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită prev. De art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000,

– , sub aspectul comiterii infracțiunilor de complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002, complicitate la spălare de bani, prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002 și complicitate la complicitate la dare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 48 rap. la art. 290 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, toate în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.,

– , sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de complicitate la spălarea banilor prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002 și complicitate la spălarea banilor prev. de art. 48 C.pen. rap. la art. 29 lit. b din Legea nr. 656/2002,în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.,

Prin ordonanța din data de 05.09.2015 urmărirea venală efectuată a fost extinsă și față de suspecții:

– OPRESCU SORIN MIRCEA, sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și, sub aspectul săvârșirii și a câte unei infracțiuni de complicitate la luare de mită prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000 și complicitate la dare de mită, prev. de art. 48 rap. la art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000, în concurs real cu aplicarea art. 38 alin. 1 C. pen.

Prin ordonanța din data de 06.09.2015 s-a pus în mișcare a acțiunea penală împotriva inculpatului OPRESCU SORIN MIRCEA,

Primar al Municipiului București, sub aspectul comiterii infracțiunii de luare de mită prev. de art. 289 C.pen. cu aplic. art. 6 din Legea nr. 78/2000.

Prin ordonanța nr. 181/P/2015 din data de 06.09.2015, ora 900.32, față de inculpatul OPRESCU SORIN MIRCEA a fost luată măsura preventivă a reținerii pe o perioadă de 24 de ore, începând cu data de 06.09.2015, ora 00.33 și până la data de 07.09.2015, ora 00.33.

Infracțiunea de luare de mită în Noul Cod

– Elementul material al laturii obiective a infracțiunii de luare de mită constă în fapta funcționarului care, în condițiile și scopurile prevăzute de art. 254 C. pen., pretinde ori primește bani sau alte foloase, care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge.

Acesta poate fi săvârșit alternativ în oricare dintre cele patru modalități normative, printr-o acțiune (comisiune) constând în pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau printr-o inacțiune (omisiune), nerespingerea unei asemenea promisiuni. A pretinde înseamnă a cere, a formula o anumită pretenție. Pretinderea, ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a luării de mita, înseamnă pretenția, cererea formulată de către subiectul activ de a i se da bani sau alte foloase necuvenite, în împrejurările și scopurile prevăzute de lege. Ea poate fi realizată prin cuvinte, scrisori, prin orice mijloc de comunicare, gesturi, semne, comunicare înțeleasă de cel căruia îi este adresata, putând fi atât expresă, cât și aluzivă (nu este necesar ca ea să poată fi înțeleasă de oricine), ocolitoare (C.A. Bacău., s. pen., dec. nr. 101/2012, disponibilă pe mvw.legalis.ro, publicată în Buletinul Curților de. Apel – Supliment nr. 3/2012).

– Infracțiunile de luare de mită și trafic de influență deduse judecății se pretinde a fi fost comise de către inculpat în considerarea calității acestuia de conferențiar universitar în cadrul Facultății de Drept din Universitatea T. și membru al Comisiei de examinare și coordonator al temelor de licență ale studenților absolvenți, în perioada anului universitar 2005-2006, sesiunea de vară, moment la care inculpatul avea și calitatea de avocat în cadrul Baroului Brașov.

Calitatea de avocat a inculpatului, avută atât la data săvârșirii infracțiunilor, cât și ulterior, pe tot parcursul urmăririi penale, inclusiv la momentul trimiterii în judecată, impunea efectuarea urmăririi penale de către procurorul Direcției Naționale Anticorupție, în conformitate cu dispozițiile art. 13 alin. (1) lit. b) din O.U.G. nr. 43/2002 și art. 22 din Legea nr. 78/2000 (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 796/2010, disponibilă pe www.idrept.ro).

– Înalta Curte de Casație și Justiție apreciază că, în considerarea pericolului concret ridicat al faptelor de corupție, în speță constând în comiterea repetată a unor infracțiuni de luare de mită, și a finalității preventive a sancțiunii penale stabilite prin art. 52 C. pen., pedeapsa actuală de 2 ani și 6 luni închisoare – al cărei cuantum a fost stabilit prin reținere justificată de circumstanțe atenuante judiciare prevăzute în art. 74 C. pen., față de celelalte criterii de individualizare din art. 72 și urm. C. pen., se impune a fi executată prin privare de libertate, în condițiile art. 71, art. 64 alin. (1) lit. a) teza a Il-a, lit. b) și c) C. pen., înlăturându-se suspendarea sub supraveghere potrivit art. 861 și urm. C. pen. (I.C.CJ., s. pen., dec. nr. 148/2010, disponibila pi www.idrept.ro).

– Luarea de mită este o infracțiune instantanee, care se consumă în momentul în care funcționarul a primit, pretins, a accepta! sau nu a respins banii sau alte foloase necuvenite, în scopul de a nu îndeplini șaua întârzia efectuarea unui act la care era obligai potrivit îndatoririlor sale de serviciu ori a efectua un act contrar acestor îndatoriri, fiind lipsită de relevanță împrejurarea dacă fapta a fost sau nu urmată de primirea folosului sau banilor pretinși sau promiși.

Atâta vreme cât infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul acceptării de către funcționar a promisiunii unor sume de bani sau alte foloase, în scopurile arătate mai sus, este lipsit de relevanță faptul că banii sau foloasele promise au fost date după efectuarea actului. Orice activitate ulterioară momentului consumării nu are nicio influență asupra existenței infracțiunii sau caracterului unitar al acesteia

Ce deosebește infracțiunea de primire de foloase necuvenite de cea de luare de mită este împrejurarea că fapta este comisă după ce funcționarul a îndeplinit un act în virtutea funcției sale și la care era obligat în temeiul acesteia, iar, pe de altă parte, infracțiunea este necesar să fie săvârșită fară să fi existat o înțelegere sau acceptare anterioară a unei promisiuni de foloase necuvenite.

Nu în ultimul rând, pentru existența intenției de a primi foloase necuvenite, mai este necesară și o cerință negativă, respectiv să nu fi existat vreo înțelegere sau vreun acord prealabil cu cel de la care inculpatul primește folosul necuvenit.

În speță, s-a dovedit indubitabil că inculpatul a pretins și primit de la denunțător sume de bani în scopul îndeplinirii atribuțiilor de serviciu. Împrejurarea că banii au fost primiți cu mai multe ocazii, suma pretinsă și promisă nefiind precizată în totalitate la momentul inițial, însă vizau același scop urmărit, atât de ‘mituitor, cât și de către cel mituit, respectiv aceleași atribuții de serviciu ale inculpatului, nu face ca infracțiunea să constituie primire de foloase necuvenite și nu este de natură să afecteze unitatea infracțională.

Este greșit a se considera că denunțătorul are calitatea de persoană vătămată, deoarece persoanele care, după ce au dat mită inculpaților, au denunțat fapta în condițiile art. 254 alin. (3) C. pen. rapoi art. 19 din Legea nr. 78/2000 au corn rândul lor o faptă penală – pentru care beneficiază de impunitatea prevăzut; textul sus-menționat – și nu se ] considera că au suferit vreo vătămare infracțiunea comisă de inculpați; ele figura în proces în calitate de martori i Cluj, s. pen., dec. nr. 51/2009, disponibil www.idrept.ro).

– în opinie majoritară, înalta Curte a constatat că în mod nejustificat prima instanță a apreciat că lăsarea în libertate, chiar și sub control judiciar, a acestui inculpat nu ar constitui o stare de pericol pentru ordinea publică, neraportându-se nici la gravitatea faptei pentru care a fost cercetat inculpatul, ce făcea parte din organele autorității statului chemate tocmai să vegheze la respectarea legii, și nici la faptul că acesta, la momentul surprinderii sale în flagrant, a încercat să distrugă probele, înghițind bancnotele primite ca mită.

De altfel, se mai reține că prin modul în care a procedat prima instanță, pe de o parte, s-ar putea induce în comunitatea locală o stare de temere și de neîncredere a cetățenilor. în general, și a celor implicați în cauză, în special, în înfăptuirea corectă a actul de justiție, iar, pe de altă parte, s-ar putea zădărnici aflarea adevărului prin posibilitatea de a influența depozițiile unor martori ori cursul normal al procesului, dosarul aflându-se abia în faza inițială a cercetării judecătorești.

Totodată, dacă s-ar trece cu ușurință peste faptul, deloc de neglijat, că acest inculpat provenea din rândurile celor chemați să vegheze la apărarea valorilor sociale ocrotite de lege și special formați să aplice legea – ofițer de poliție judiciară – și s-ar admite cererea de liberare provizorie sub control judiciar, dispunându-se punerea sa de îndată în libertate, s-ar induce un puternic sentiment de insecuritate socială, de nesiguranță în rândul opiniei publice, fapt ce s-ar reflecta negativ asupra finalității actului de justiție.

– în opinie minoritară, s-a considerat că. pe baza profilului personal al inculpatului și a situației sale actuale, scopul măsurii preventive luate în cauză putea fi realizat și prin liberarea provizorie sub control judiciar (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 3022/2009, disponibilă pe www.idrept.ro).

– împrejurarea că în speță instanța nu a procedat la ascultarea inculpatului înainte de soluționarea cererii de liberare provizorie sub control judiciar nu poate fi valorificată de și nu poate constitui motiv de casare în cadrul unui recurs declarat în defavoarea inculpatului.

Se constată însă că este fondat motivul de recurs vizând netemeinicia încheierii atacate, fiind greșită concluzia la care a ajuns instanța, înainte de efectuarea vreunui act de cercetare judecătorească, că nu există împrejurări din care rezultă necesitatea de a-1 împiedica pe inculpat să comită alte infracțiuni ori că va încerca să zădărnicească aflarea adevărului prin influențarea martorilor în cauza ori prin alterarea sau distrugerea mijloacelor de probă sau alte asemenea fapte.

Faptul că a fost deja sesizată instanța în vederea tragerii la răspundere penală a inculpatului este lipsit de relevanță, iar împrejurarea că inculpatul a fost suspendat din funcție este departe de a constitui o garanție că acesta nu va comite alte infracțiuni sau nu va încerca să zădărnicească aflarea adevărului (I.C.C.J., s. pen., dec. nr. 715/2009, disponibilă pe www.idrept.ro).

– 1) Cu privire la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 254 C. pen., în mod greșit apărarea inculpatului a înțeles să invoce mici inadvertențe în declarația martorului denunțător. Este vorba de o inadvertență cu privire la suma de bani remisă, însă în mod legal și temeinic instanța, coroborând aceasta și cu celelalte probe, a interpretat această împrejurare ca firească, având în vedere intervalul de timp care a trecut de la momentul săvârșirii faptei, la momentul audierii.

– În ceea ce privește cea de-a doua infracțiune, traficul de influență, prevăzută de art. 257 alin. (1) C. pen., apărarea a arătat că denunțul este tendențios și a fost făcut din cauza amenzilor, care i-au fost aplicate martorului. Această susținere, pe lângă faptul că nu reflectă adevărul, nici nu are suport logic. Dacă astfel ar fi stat lucrurile, denunțul ar fi trebuit să vizeze persoanele care i-au întocmit procesele-verbale de sancționare, pentru că acelea erau persoanele care l-au nemulțumit pe denunțător. Dar denunțătorul i-a dat bani inculpatului tocmai pentru că acesta îi promisese anterior că va interveni pe lângă colegi, în sensul sistării acestor controale. Inculpatul, ce-i drept, nu a spus în mod direct că acceptă propunerile denunțătorului, dar, după cum a arătat și martorul în declarația de la cercetarea judecătorească (fila 74), a lăsat să se înțeleagă acest lucru.

Este adevărat că între considerentele sentinței și dispozitiv există o neconcordanță, în sensul că în considerente se arată că pedeapsa rezultantă va fi în cuantum de 4 ani închisoare, iar prin dispozitiv i-a fost aplicată o pedeapsă rezultantă de 3 ani închisoare. Dar această inadvertență nu impune desființarea sentinței, deoarece dispozitivul corespunde minutei, care este rezultatul deliberării. Pe de altă parte, desfiin sentinței pentru acest motiv ar înse agravarea situației inculpatului în prc cale de atac (C.A. București, s. pen., nr. 68/2008, disponibilă pe www.idrept.ri

Atunci când există probe certe vinovăție pentru săvârșirea infracțiunii luare de mită prevăzută de art. 254 alin. C. pen. și întrucât acțiunea de amenințau întocmirea unui dosar penal face parte conținutul constitutiv al acestei infracți' nu poate fi reținută și infracțiunea de șa; prevăzută de art. 194 alin. (2) C. pi urmând ca, în baza art. 334 C. proc. pen. se dispună schimbarea încadrării juridici faptelor, din infracțiunile menționate mai într-o singură infracțiune prevăzută art. 254 alin. (1) C. pen., fară a se fi raportare la art. 13 pct. 1 lit. b) din O.U. nr. 134/2005, care se referă la dispoziții procedură (C.A. Cluj, s. pen., di nr. 76/2007, disponibilă pe www.idrept.ro).

Concluzii

Reglementarea infracțiunilor de corupție în noul Cod penal este în deplin acord cu conținutul documentelor internaționale adoptate în această materie și ratificate de România, asigurând astfel o protecție corespunzătoare a valorilor și relațiilor sociale vizate prin aceste norme de incriminare.

Prin noul Cod penal, infracțiunii de luare de mită i s-a stabilit un conținut juridic mai cuprinzător decât cel prevăzut în Codul penal în vigoare, atât în ceea ce privește sfera subiecților activi nemijlociți (chiar dacă s-a renunțat la noțiunea de funcționar), cât și în legătură cu anumite elemente componente ale conținutului constitutiv al incriminării tipice – elementul material (deși s-a dezincriminat modalitatea nerespingerii promisiunii de foloase necuvenite), elementul subiectiv (fapta putând să fie comisă și cu intenție indirectă) – sau calificate (prin introducerea unor noi elemente circumstanțiale de agravare ori prin posibilitatea ca această infracțiune proprie să fie comisă și de către persoane particulare, în anumite condiții).

Un element de noutate este reprezentat și de crearea unei variante asimilate a infracțiunii de luare de mită atunci când este comisă de un funcționar public asimilat [iarăși un concept nou, introdus prin art. 175 alin. (2)], soluție prin care se vor curma controversele apărute în doctrina și practica judiciară autohtone în legătură cu posibilitatea ca persoanele care desfășoară o activitate de interes public să fie autori ai acestei fapte penale.

în acest sens, trebuie remarcată strădania redactorilor noii legislații penale de a încerca să tranșeze cât mai multe dispute teoretice sau practice, născute sub imperiul legii penale în vigoare.

Totuși, pentru o redactare și mai bună a textelor examinate s-ar impune unele modificări ale acestora.

Astfel, în ceea ce privește subiectul activ nemijlocit al acestei infracțiuni, în art. 1 din Legea nr. 78/2000 au fost menținute anumite categorii de persoane, care se regăsesc explicit sau implicit în conținutul noțiunii de funcționar public ori în cadrul persoanelor enumerate în art. 308 și care, din moment ce nu determină un regim juridic diferențiat (așa cum s-a stabilit, de pildă, pentru persoanele prevăzute în art. 7 din Legea nr. 78/2000), ar trebui înlăturate întrucât complică inutil materia.

În acest sens, de lege ferenda s-ar impune renunțarea la categoriile de persoane prevăzute în art. 1 din Legea nr. 78/2000, cu excepția celor de la lit. f).

De asemenea, în art. 7 din Legea nr. 78/2000 ar trebui introdusă ca element circumstanțial agravant ipoteza în care fapta este comisă de un funcționar public cu atribuții de control.

In ceea ce privește noțiunea de persoană care exercită un serviciu de interes public, ar fi mai potrivit ca această categorie noțională să fie reglementată într-un text de sine stătător. Necesitatea acestei categorii distincte se impunea și datorită unui regim juridic diferențiat pe care ar trebui să-l aibă din moment ce nu este un funcționar public propriu-zis, în raport cu legea penală, între cel aplicabil funcționarului public și cel care incumbă persoanelor particulare. Sub acest aspect, a pune pe același plan, din punct de vedere al tratamentului penal aplicabil, persoana care exercită un serviciu în interes public cu funcționarul public ni se pare un exces.

De observat că funcționarul public nu mai este definit prin referirea la termenul public, iar în definiție nu mai apare ideea că însărcinarea există, „indiferent cum a fost învestită”, mențiune existentă în formularea din legea penală în vigoare. Avem rezerve asupra acestei omisiuni. Menținerea acestei condiții ar fi explicat mai bine intenția legiuitorului.

În raport de modul în care este redactat art. 289, „topirea”, cu anumite excepții, a infracțiunii de primire de foloase necuvenite, prevăzută în art. 256 din Codul penal de la 1968, este bine-venită. Totuși, ar fi de reflectat, dacă se justifică dezincriminarea acestei fapte penale atunci când este comisă de către un funcționar public asimilat, fără a pune la îndoială că aceștia percep un onorariu corespunzător pentru îndeplinirea unui anumit act. Se pune întrebarea ce se va întâmpla dacă într-o atare situație funcționam! public asimilat pretinde sau primește o remunerație peste ceea ce îi este legalmente datorat? Deși textul art. 289 alin. (2) nu oferă un răspuns clar, legea penală fiind de strictă interpretare, credem că o astfel de faptă ar putea constitui cel mult o abatele disciplinară.

Nu în ultimul rând, credem că s-ar impune adăugarea după cuvântul „altul” a expresiei „ori în interesul unei persoane juridice”.

Bibliografie:

1. Antoniu, George, Observații cu privire la anteproiectul unui al doilea nou Cod penal, în „Revista de drept penal” nr. 1/2008

2. Boroi, Alexandru, Drept penal. Partea specială. Conform Noului Cod Penal, Editura C.H. Beck, București, 2011

3. Boroi, Alexandru, Nistoreanu Gheorghe, Drept penal. Partea specială, ediția a III-a, Editura All Beck, București 2005

4. Bulai, Costică, Filipaș, Avram, Mitrache, Constantin, Bulai, Bogdan Nicolae, Mitrache, Cristian, Instituții de drept penal, Editura Trei, București, 2008

5. Danileț, Cristi, Corupția și anticorupția în sistemul juridic, Editura CH. Beck, București, 2009

6. Diaconescu, Horia, Infracțiunile de corupție și cele asimilate sau în legătură cu acestea, Editura AII Beck, București, 2004

7. Dobrinoiu, Vasile, Corupția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, București, 1995

8. Dobrinoiu, Vasile, Luarea de milă. Crime și delicte contra intereselor publice săvârșite de funcționari publici și funcționari, în „Drept penal. Partea specială”, vol. II., Editura Lumina Lex, București, 2004

9. Dobrinoiu, Vasile, Luarea de mită (Infracțiuni de corupție), „Noul Cod penal comentat. Partea specială”, vol. II, Editura Universul Juridic, București, 2012

10. Duvac, Constantin, Conceptul de funcționar public în lumina noului Cod penal, în „Dreptul” nr. 1/2011

11. Duvac, Constantin, Luarea de mită (Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul), în „Drept penal. Partea specială”, vol. I, edijia a II-a revăzută și adăugită de Gh. Diaconescu, C. Duvac, Editura Fundației România de Mâine, București, 2006

12. Duvac, Constantin, Asemănări și deosebiri între înșelăciune și alte incriminări din noul Cod penal, în „Dreptul” nr. 2/ 2012

13. Niculeanu Constantin, Sinteză de practică judiciară a Curții de apel Craiova în materie penală pe trimestrul IV/2003, în „Dreptul” nr. 7/2004

14. Pascu, I., Gorunescu, M., Drept penal. Partea specială, ediția a 2-a, Editura Hamangiu, București, 2009

15. Pascu, I., Funcționar public (Comentariu), „Noul Cod penal. Partea generală”, vol. I, Editura Universul Juridic, București, 2012

16. Predescu, Ovidiu, Hărăstășanu, A., Drept penal. Partea specială, ediția a II -a revizuită, Editura Omnia Uni S.A.S.T., Brașov, 2007

17. Predescu, Ovidiu, Hărăstășanu, A., Drept penal. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2012

18. Rus, C., Dimofte, Gh., Infracțiuni de corupție, „Revista de drept penal” nr. 3/2003

19. Rusu, Marcel Ioan, Funcționarul public și corupția, Editura Universității Lucian Blaga, Sibiu, 2008

20. Rusu, Marcel Ioan, Instituții de drept penal. Partea generală, Editura Hamangiu, 2007

21. Udroiu, M., Drept penal. Partea specială, ediția 3, Editura C. H. Beck, București, 2011