Luarea DE Mita 2
LUAREA DE MITA
INTRODUCERE
Faptul că fenomenul corupției a existat din cele mai vechi timpuri, constituind până în prezent unul dintre cele mai grave și mai răspândite comportamente ale unor persoane cu funcții importante, este o afirmație ce nu suportă îndoială.
Fenomen social, corupția reprezintă un factor perturbator pentru democrație si pentru ordinea de drept.
Actualizarea problemei se impune mai ales din cauza impactului negativ, foarte puternic al fenomenului corupției asupra democrației statului, echității sociale, a justiției și a respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Modalitățile de atribuire, conform legislației în vigoare, înconjoară o arie largă de aspecte privind achizițiile publice. Ele se aplică în funcție de situația efectivă creată de activul care face obiectul procedurii de atribuire, de cerințele contractantului pe de o parte și posibilitățile financiare ale acestuia pe de altă parte, firește de ofertanți și alți factori de influentă.
Lucrarea de față constituie o încercare de a aborda problema corupției din perspectiva infractiunii luarii de mita și a formelor ei sub aspectul teoretic al dreptului penal .
Se propune prin prezenta lucrare îmbunătățirea interpretarii și aplicării eficiente a normelor de drept în practică nu doar la nivel teoretic, a elimina textele cu interpretare ambiguă și cu posibilități de eludare a legii și de evitare a răspunderii. Necesită de asemenea adoptarea unui șir de măsuri spre perfecționarea aparatului public, spre ridicarea responsabilității funcționarilor, publicitatea în activitatea factorilor de decizie și transparența activității lor, informarea largă a societății civile despre modul de rezolvare a intereselor ei, precum și controlul eficient din partea organelor de control competente, mass – media și societății civile, asupra aparatului public.
CAPITOLUL I. FENOMENUL CORUPȚIEI ÎN ROMÂNIA
1.1. Accepțiunile notiunii de coruptie in dreptul penal roman.
Problema corupției în Romania post-comunistă a constituit unul dintre factorii ce au îngreunat progresul de dezvoltare economică și politică, un element ce a sabotat din interior drumul și aspiratiile României către o intrare în normalitate după revoluția din 1989. Aceasta este o părere unanim acceptată și recunoscută ca atare chiar dacă cu nuanțe diferite în cazurile majoritații țărilor aparținand fostului bloc comunist. Odată cu începerea negocierilor în vederea aderării României la Uniunea Europeană, semnalele externe din ce în ce mai frecvente primite de Guvernul României au făcut din problema corupției unul din punctele negative esențiale ce stăteau în calea procesului de aderare. După semnarea tratatului de aderare în 2005, corupția a constituit și constituie înca unul din capitolele problematice, din cauza cărora aderarea României putea fi amânată. În consecință Guvernul Romaniei în colaborare cu diverse organizații ale societății civile și cu ajutorul organismelor internaționale au stabilit că lupta anti-corupție trebuie să devină una dintre preocupările centrale ale întregii societăți românești în vederea creșterii nivelului de integritate și de încredere față de instituțiile statului și a încadrării societății românești în rândul comunității europene.
Termenul de „corupție” are originea de la cuvântul francez „corruption” și latinescul „corruptio”, prin ce se subînțelege abaterea de la moralitate, de la cinste, de la datorie, sau desfrânare. Sinonimul cuvântului „corupție” este „venalitate” – însușirea proprie a unei persoane, care este lipsită de scrupule, care face orice lucru pentru bani.
Problemele corupției preocupă societatea de mai mult timp. S-au făcut și încercări de a delimita corupția pe plan internațional.
O definiție mai largă este oferită de către Consiliul Europei: „corupția reprezintă luarea de mită sau orice alt comportament al unor indivizi, cărora li s-a delegat exercițiul unor responsabilități publice sau de stat, ceea ce conduce la încălcarea acestor obligații, care derivă din statutul persoanelor cu funcție de răspundere, colaboratorilor individuali, agenților independenți, în scopul obținerii unor beneficii ilegale”.
Conform art. 2 al prezentei legi noțiunea de corupție are următoarea semnificație: „Corupția este un fenomen antisocial ce reprezintă o înțelegere ilegală între două părți, una promițând sau propunând privilegii sau beneficii nelegitime, cealaltă, antrenată în serviciul public, consimțind sau propunându-le în schimbul executării sau neexecutării unor anumite acțiuni funcționale ce conțin elemente ale infracțiunii prevăzute de Codul Penal”.
Reieșind din această definiție dată corupției de către legiuitor este de menționat faptul că aceasta nu diferă mult de noțiunea mitei, ba chiar este mai îngustă decât aceasta din urmă, fiindcă mita nu poate fi numai propusă sau promisă, consimțită sau primită, dar și extorcată. Acest fapt fiind omis din definiția noțiunii de corupție dată de legea sus-numită.
Apoi legea conține prevederea unor „anumite acțiuni funcționale”, însă în știința dreptului penal s-a constatat că componența luării de mită prevede nu numai cazurile când subiectul acționează în limitele competenței sale de serviciu, ci și „atunci când persoana cu funcții de răspundere, bazându-se pe autoritatea sa de serviciu, influențează asupra altor persoane întrebuințând legăturile sale personale cu alte posibilități legate de situația de serviciu”.
Noțiunea dată corupției de „Legea privind combaterea corupției și protecționismului” nu reprezintă altceva decât darea-luarea de mită. Există în teorie și altă părere, conform căreia corupția este privită mai larg decât mita. Unii specialisti consideră că: „amploarea și pericolul social deosebesc substanțial corupția de mită.” Fenomenul corupției după manifestarea sa obiectivă este mai variat decât mita. Fiindcă corupția nu rezidă doar în mită, ce cunoaște o deosebită amploare în societate, ci este un fenomen social negativ, care se distinge prin multiple modalități și diverse forme privind folosirea directă și cu intenție de către persoanele cu funcții de răspundere a drepturilor legate de postul deținut în scopuri de îmbogățire personală.
Specialiștii din România pledează că: „corupția nu înseamnă numai luare și dare de mită, traficul de influență, abuzul de putere și funcție, ci și actele de imixtiune ale politicului în sfera privată, utilizarea funcției politice în interes personal, realizarea unui volum de afaceri între indivizi.” Tot în această ordine de idei V.Dobrinoiu susține că: „în esență corupția reprezintă un abuz de putere în scopul obținerii de avantaje materiale sau alte foloase (onoruri, titluri, publicitate, exonerare de răspundere)”.
In documentul adoptat de către Guvernul României în anul 2010 numit „Strategia națională anticorupție”, o altă definitie a ce se înțelege prin termenul de corupție ne este oferită:
• devierea sistematică de la principiile de imparțialitate și echitate care trebuie să stea la baza funcționării administrației publice, și care presupun ca bunurile publice să fie distribuite în mod universal, echitabil și egal ;
și
• substituirea lor cu practici care conduc la atribuirea către unii indivizi sau grupuri a unei parți disproporționate a bunurilor publice în raport cu contribuția lor.
Sintetizând în final cele expuse mai sus am definit fenomenul corupției ca: ”fenomenul social de amploare caracterizat prin mituire, protecție si utilizarea atribuțiilor de serviciu pe care le oferă funcția publică deținută de către persoanele cu funcții de răspundere.
Țările aflate in plin proces de dezvoltare, care trec printr-o perioadă de tranziție ,sunt cele mai vulnerabile în fața marilor riscuri legate de fenomenul corupție.
Pe fondul coruperii unor funcționari publici cu atribuții judiciare sau financiare, ori a unor funcționari vamali responsabili, manifestarile crimei organizate au căpătat un caracter transnational.
În țările europene, astfel de domenii în care activitățile infracționale au loc pe fondul unor acte de corupție sunt următoarele:
– Activitatea întreprinderile ajung de multe ori să fie controlate de către organizațiile criminale care le consideră indispensabile datorită obiectului lor de activitate, poziționării geografice, piețelor de desfacere, etc; în acest proces, pe lângă acțiunile de intimidare, mita este folosită pentru "cucerirea" întreprinderii, prin influențarea factorilor de decizie iar, pe de altă parte, după dobândirea controlului întreprinderii respective, profiturile obținute sunt utilizate pentru comiterea unor noi acte de corupție.
– Contrabanda cu țigări fabricate în străinătate efectuată prin sustragerea fizică de la regimul de tranzit și prin întocmirea unor documentații false aferente importurilor de țigări însoțite de coruperea unor funcționari vamali cu atribuții de inspecție;
– Evaziunea fiscală prin utilizarea unor firme fantomă organizate pe mai multe paliere;
– Spălarea banilor inclusiv prin repunerea în circulație, sub formă de mită, a unor fonduri dobândite ilicit sau prin reciclarea sau refolosirea de către funcționarii corupți a sumelor de bani primite cu titlu de mită;
– Comercializarea ilegală a alcoolului;
– Falsificarea cardurilor;
– Transferurile frauduloase de bani prin mijloace electronice (inclusiv prin Internet);
-Traficul de deșeuri și infracțiunile asupra mediului înconjurător constituie un fenomen transregional, legat de strângerea și distrugerea deșeurilor atât urbane cât și industriale; datorită lipsei cronice de instalații adecvate, organizațiile criminale recurg în mod sistematic la depozitarea sau distrugerea ilegală a deșeurilor toxico-nocive, cu obținerea unor profituri uriașe, iar asemenea activități, cu consecințe dezastroase și ireversibile asupra mediului înconjurător, au loc deseori cu complicitatea unor funcționari corupți.
– Traficul de arme, materiale nucleare, droguri sau ființe umane reprezintă activități criminale cu caracter transnațional care generează profituri mari și, în același timp, prezintă riscuri mici pentru infractorii implicaț
În cadrul programelor guvernamentale privind prevenirea și acțiunea împotriva corupției, pornindu-se de la identificarea sectoarelor vulnerabile la corupție și a factorilor de risc specifici au fost identificate următoarele forme de corupție:
– corupția administrativă "privește activitatea administrației publice locale și centrale, autoritățile vamale, sănătatea și asistența socială, cultura și învățământul, instituțiile din domeniul apărării, ordinii publice și siguranței naționale – corupția în justiție" cu referire la autoritățile judecătorești "parchete și instanțe";
– corupția economică în special în domeniul financiar-bancar, în agricultură, silvicultură și în unele ramuri ale industriei: metalurgie-siderurgie, precum și în prelucrarea și comercializarea petrolului.
– corupția politică legată în special de activitatea parlamentară și a partidelor politice: efectele negative ale imunității parlamentare, influențarea inițiativelor legislative, finanțare partidelor politice și a campaniilor electorale.
România a făcut obiectul preocupării Uniunii Europene, care a monitorizat și analizează în continuare fenomenul corupției în țara noastră.
Raportul catre Parlamentul European privind progresele realizate de Romania in cadrul mecanismului de cooperare si verificare este un raport intermediar elaborat în cadrul mecanismului de cooperare si verificare (MCV), care oferă informații tehnice actualizate privind evoluțiile importante înregistrate în ultimele șase luni în România, respectiv de la ultimul raport al Comisiei din luna iulie 2011. Sunt furnizate informații actualizate în primul rând referitoare la măsurile care au fost finalizate sau urmează să fie finalizate în perioada imediat următoare, indicându-se totodată acțiunile care nu au fost încă întreprinse.
Recomandările cuprinse în ultimul raport privind progresele înregistrate, adoptat de Comisie la 20 iulie 2011, constituie termenul de referință pentru evaluarea progreselor înregistrate în raport cu obiectivele urmărite și pentru identificarea problemelor încă nesoluționate. În vara anului 2012, Comisia va prezenta o evaluare globală a progreselor înregistrate de România, în cadrul MCV, din momentul aderării sale la UE.
S-au constatat o serie de evoluții în felul în care România a dat curs recomandărilor Comisiei. Noul Cod civil a intrat în vigoare fără probleme în octombrie 2011 și se preconizează că în iunie 2012 va intra în vigoare și Codul de procedură civilă. Ca răspuns la recomandările Comisiei privind riscul ca în unele cazuri de corupție la nivel înalt să se împlinească termenele de prescripție, Înalta Curte de Casație și Justiție a accelerat derularea proceselor privind cazurile de corupție la nivel înalt.
Această măsură ar putea avea un impact pe termen mai lung, putând conduce la raționalizarea procedurilor judiciare și la adoptarea unor hotărâri judecătorești definitive pronunțate fără întârzieri. S-au înregistrat progrese în Parlament în ceea ce priveste proiectul de lege privind confiscarea extinsă. Direcția Națională Anticoruptie (DNA) și Agenția Națională pentru Integritate (ANI) au continuat să instrumenteze o serie de cazuri importante, inclusiv referitoare la un număr semnificativ de politicieni și înalți funcționari.
Noile legi privind reformarea modului de numire a magistraților în cadrul Înaltei Curti de Casatie si Justitie privind răspunderea disciplinară a magistraților au stabilit cadre menite să asigure o mai mare claritate și rigoare. A fost redactată o amplă strategie națională anticorupție.
Evoluțiile din ultimele luni din România evidențiază, de asemenea, o serie de domenii în care ar trebui depuse eforturi suplimentare, în lumina recomandărilor Comisiei.
Pregătirile pentru punerea în aplicare a Codului penal și a Codului de procedură penală ar trebui să continue în domenii precum recrutarea pentru funcții specifice și reechilibrarea resurselor alocate instanțelor; ar trebui, de asemenea, ca aceste măsuri să fie incluse într-un plan de punere în aplicare clar si cuprinzător.
Capacitatea factorilor de decizie din sistemul judiciar de a soluționa în mod adecvat problemele legate de integritatea și răspunderea magistraților este, în continuare, o preocupare în rândul cetățenilor. Hotărârile pronuntate în procese-cheie vor trebui să contribuie și mai mult la descurajarea în mod eficace a corupției la nivel înalt. Ecourile pozitive cu care a fost întâmpinat proiectul de strategie națională anticorupție ar trebui să fie însoțite de o susținere fermă din partea tuturor institutiilor, pentru a se asigura o eficacitate cât mai mare a acestei strategii.
Sunt necesare eforturi suplimentare pentru a obține rezultate mai convingătoare în ceea ce
priveste recuperarea produselor provenite din săvârsirea de infracțiuni.
Trebuie, prin urmare, să se depună în continuare eforturi în lunile ce urmează pentru a demonstra că s-au obținut rezultate convingătoare în acest sens, având în vedere evaluarea globală a progreselor înregistrate de România în cadrul mecanismului de cooperarea si verificare de la aderarea sa la UE, pe care urmează să o realizeze Comisia, în vara anului 2012.
Recomandari ale Comisiei
În contextul continuării reformei sistemului judiciar, Comisia a recomandat în special României să adopte un plan de punere în aplicare a Codului de procedură civilă, a Codului penal și a Codului de procedură penală, să prevadă suficiente resurse pentru reorganizarea necesară a sistemului judiciar, să îmbunătățească procesul de formare si recrutare, să consolideze capacitatea Institutului Național de Magistratură si să creeze un cadru de cooperare cu sistemul judiciar si societatea civilă pentru a monitoriza progresele înregistrate în reforma sistemului judiciar.
Noul Cod civil a intrat în vigoare fără probleme la 1 octombrie si a fost însotit de diferite initiative de formare si de sensibilizare. Pe baza studiilor de impact finalizate în luna noiembrie 2011, s-a anunțat recent că intrarea în vigoare a Codului de procedură civilă este prevăzută pentru iunie 2012. Celelalte coduri vor intra în vigoare în martie 2013, lăsând astfel timp suficient pentru recrutarea unui număr mare de magistrați si personal judiciar si pentru restructurarea sistemului judiciar. În ultimele luni, s-au întreprins actiuni legate de legislația de punere în aplicare a
Codului de procedură civilă, a Codului penal și a Codului de procedură penală, iar studiile de impact pentru toate codurile au fost finalizate în luna noiembrie. Ar trebui în prezent să se dea curs declarațiilor recente privind punerea în aplicare prin adoptarea legislatiei de punere în aplicare si prin finalizarea unui plan cuprinzător de punere în aplicare, cu implicarea tuturor părtilor interesate din parlament, din guvern, din sistemul judiciar și din societatea civilă, inclusiv prin adoptarea măsurilor pregătitoare necesare, cum ar fi acordarea de prioritate recrutărilor, reorganizarea sistemului judiciar si actiunile de formare.
De la ultimul raport al Comisiei, România a lansat un proiect pentru dezvoltarea unor standarde optime privind volumul de lucru al instanțelor, primele rezultate ale acestuia fiind asteptate în vara acestui an. Va fi lansat în curând un proces de analiză funcțională a sistemului judiciar, care va fi finalizat până la sfârșitul anului 2012.
Unele posturi vacante au fost realocate de către Consiliul Superior al Magistraturii, însă persistă dezechilibre grave între diferitele instante și parchete în ceea ce priveste volumul de lucru.
Urmează să fie aprobată de Consiliul Superior al Magistraturii o propunere de armonizare a examenelor de admitere si de consolidare a formării initiale oferite magistraților. Au fost prezentate, de asemenea, propuneri de alocare de posturi suplimentare pentru Institutul Național de Magistratură și de îmbunătățire a facilitătilor de formare. S-a oferit finantare pentru recrutarea a 15 noi formatori în cadrul Institutului.
Pentru a asigura o mai mare răspundere a sistemului judiciar, Comisia a recomandat în special României să demonstreze că a adoptat decizii de management transparente și obiective, să continue reformarea Inspecției Judiciare și să asigure publicarea în format electronic a întregii jurisprudențe si motivarea în timp util a hotărârilor judecătorești.
De la ultimul raport al Comisiei, România a adoptat acte legislative destinate să sporească răspunderea disciplinară a magistraților. Aceste acte modifică sistemul de abateri disciplinare, măresc sancțiunile și consolidează independența Inspecției Judiciare. Se elimină, de asemenea, posibilitatea ca magistrații să eludeze sanctiunile disciplinare prin pensionare în cursul derulării unui proces pe motive disciplinare. În noiembrie 2011, Consiliul Superior al Magistraturii a adoptat o strategie si un plan de actiune în vederea sporirii integrității magistraților. Cu toate acestea, o serie de cercetări penale recente în care au fost implicați înalți magistrați a suscitat rezerve cu privire la hotărârea si capacitatea Consiliului de a asigura integritatea si răspunderea magistratilor.
Numirile efectuate în luna august 2011 în cadrul Înaltei Curti de Casatie și Justitie au fost
criticate pentru lipsa de transparență si obiectivitate. Cu toate acestea, România a adoptat o nouă lege în luna decembrie, care a fost reintrodusă de guvern pentru a reforma practica numirilor în cadrul Înaltei Curti de Casatie si Justiție . Legea introduce îmbunătățiri substanțiale cu privire la procedurile de numire si poate avea o contributie importantă la reformarea Înaltei Curți. Impactul acestei legi va depinde de voința institutiilor competente de a asigura punerea sa în aplicare. Adoptarea legii ar trebui urmată de o ocupare rapidă a posturilor vacante, în special din secția penală, printr-un proces de recrutare transparent și bazat pe merite. O reorganizare și mai
profundă a Inaltei Curți ar contribui la consolidarea capacității acesteia de a îndeplini în mod eficace atribuțiile legate de procedura hotărârilor preliminare, care va fi introdusă de noile coduri ca un instrument esențial de unificare juridică.
În continuare, hotărârile judecătoresti motivate nu sunt publicate online în mod global si actualizat. Trebuie asigurată la nivel general respectarea termenelor legale de motivare a hotărârilor judecătoresti, în special pentru că există riscul ca, în unele cazuri de corupție la nivel înalt, tergiversarea motivărilor să atragă prescrierea cazului prin amânarea posibilității introducerii căilor de atac.
Combaterea corupției
Pentru a asigura o eficacitate sporită a acțiunii judiciare în cazurile de coruptie la nivel înalt, Comisia a recomandat în special României să îmbunătățească modul de gestionare a cazurilor și procedurile judiciare în cazurile de corupție la nivel înalt si să îmbunătățească caracterul disuasiv si coerenta sanctiunilor judecătoresti aplicate în acest domeniu. Comisia a recomandat, de asemenea, continuarea reformei Înaltei Curti de Casatie și Justitie pentru a putea demonstra rezultate mai bune în ceea ce priveste frauda în domeniul achizițiilor publice si pentru a adopta norme procedurale pentru ridicarea imunității parlamentare.
De la ultimul raport al Comisiei, Înalta Curte de Casatie și Justiție a adoptat o serie
de măsuri de management si administrative pentru a asigura o mai mare celeritate în derularea proceselor în cazurile de corupție la nivel înalt, în special a celor în care exista riscul împlinirii termenelor de prescriptie. Aceste măsuri au inclus tratarea cu prioritate a cazurilor în care se apropie împlinirea termenelor de prescriptie si utilizarea temporară a sălilor de judecată libere din alte instante pentru a spori frecvența sedințelor. Înaltei Curti i-a fost pusă la dispoziție o clădire suplimentară în luna noiembrie 2011. Aceste măsuri au determinat accelerarea desfăsurării unui număr de procese care se aflau pe rolul Înaltei Curti si au avut drept efect si o creștere a numărului hotărârilor pronuntate. În cursul anului 2011, au fost solutionate 15 acțiuni în primă instanță la nivelul Camerei penale a Înaltei Curti de Casatie si Justitie, comparativ cu doar două astfel de cazuri în anul 2010. Înalta Curte a pronuntat decizii definitive în nouă procese de corupție la nivel înalt.
Înalta Curte de Casație și Justiție a publicat orientări privind stabilirea pedepselor în cazul anumitor infractiuni de coruptie, pe baza unei analize a hotărârilor judecătoresti definitive. Aceste orientări sunt considerate utile de către practicieni si ar putea fi îmbogătite, diseminate pe scară mai largă si integrate în programele de formare, monitorizându-se, totodată, aplicarea lor. Analiza sentințelor judecătoresti în cazurile de corupție la nivel înalt indică faptul că pedepsele aplicate rămân adesea aproape de limita juridică minimă, iar în peste 60 % din cazuri, executarea pedepselor este suspendată.
DNA a continuat să funcționeze ca un serviciu eficace de urmărire penală în cazurile de coruptie la nivel înalt. În 2011, a crescut numărul trimiterilor în judecată, al hotărârilor judecătoresti si al condamnărilor. Odată cu accelerarea instrumentării cauzelor în fata Înaltei Curti de Casatie și Justitie, această evolutie a fost vizibilă mai ales la nivelul hotărârilor judecătorești definitive: în 2011 au fost pronuntate 158 de hotărâri judecătoresti definitive în cazuri sesizate de DNA, în comparație cu 85 în 2010. Această activitate a continuat să vizeze un număr important de politicieni si de funcționari de rang înalt. Direcția Generală Anticoruptie din cadrul Ministerului
Administratiei și Internelor a luat măsuri în vederea consolidării activitătii sale de combatere a coruptiei.
Din iulie 2011, s-au pronuntat 5 condamnări în fața instantelor de prim grad de jurisdicție împotriva a 13 inculpați, în procese în domeniul achizitiilor publice. În ceea ce priveste faptele care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii Europene, s-au pronuntat 5 condamnări definitive si 4 condamnări nedefinitive din iulie anul trecut. Având în vedere importanța achizițiilor publice pentru economia României, trebuie depuse eforturi speciale pentru a se garanta faptul că actiunile în justitie sunt instrumentate în mod eficient și rapid. Îmbunătățirea cunostințelor financiare si contabile ale magistraților și asigurarea unei disponibilități sporite a unor experți externi calificați sunt în continuare măsuri necesare pentru asigurarea eficacității procedurilor judiciare. Întreprinderea unor actiuni proactive în sensul dezvoltării unei jurisprudențe consecvente în procesele care țin de domeniul achizițiilor publice ar contribui, de asemenea, la garantarea derulării cu succes a procedurii de judecată a acestor cazuri.
Pentru a remedia deficiențele constatate în practica judiciară în cazurile de coruptie la nivel înalt, Institutul National de Magistratură și Înalta Curte au organizat, cu sprijinul DNA, reuniuni și sesiuni de formare în acest sens. Astfel de initiative ar trebui adoptate într-un mod mai sistematic și ar trebui consolidate în cadrul unui plande actiune cuprinzător, astfel încât să se aducă generale practicii judiciare în procesele de corupție la nivel înalt. Ar putea fi acordată o atenție deosebită îmbunătățirii normelor privind autorizarea și finanțarea depozițiilor experților în instanțe și justificărilor invocate pentru amânarea termenelor de audiere.
România a elaborat o analiză comparativă a practicilor din alte state membre referitoare la procedura de ridicare a imunității parlamentarilor și a inclus acest subiect în noul proiect de strategie națională anticorupție. În calitatea sa de autoritate competentă să adopte noi norme juridice, Parlamentul trebuie, în prezent, să ducă mai departe această inițiativă.
Pentru a asigura o mai mare eficacitate a punerii în aplicare a politicilor în domeniul integrității, Comisia a recomandat României să demonstreze existența unor rezultate pozitive în ceea ce privește pronunțarea de sancțiuni prin care să se dea curs hotărârilor Agenției Naționale pentru Integritate (ANI), să îmbunătățească și să uniformizeze practicile comisiilor de cercetare a averilor și să amelioreze capacitatea investigativă a ANI și cooperarea sa cu alte instituții.
De la ultimul raport al Comisiei, bugetul Agenției Naționale pentru Integritate (ANI)
a fost majorat semnificativ și instituția atras fonduri UE importante, menite să asigure îmbunătățirea sistemelor și procedurilor sale de informații. ANI a încheiat o serie de acorduri de cooperare cu alte instituții și a realizat o primă evaluare specifică a riscurilor, precum și verificări pe scară largă cu privire la conflictele de interese din domeniul achizițiilor publice, la nivel local și regional.
Numărul rezultatelor pozitive obținute de ANI a crescut în ultimele luni. Conform
noului său temei juridic, din 2010 până în prezent, ANI a depistat 18 cazuri de averi potențial nejustificate, în valoare totală de 5,7 milioane EUR, 23 de cazuri de conflicte de interese de natură administrativă și 118 cazuri de incompatibilități.
Modul în care s-a asigurat urmărirea judiciară și administrativă a acestor cazuri nu a fost pe de-a-ntregul pozitivă. În două prime cazuri prezentate de ANI în temeiul legislației anterioare, hotărârile definitive ale Înaltei Curți au confirmat existența unor averi nejustificate și a dispus confiscarea lor. Ca urmare a constatării unor incompatibilități în temeiul legislației anterioare, o persoană care ocupa o funcție publică a fost demisă, au fost aplicate sancțiuni în alte două cazuri, iar șase alte persoane aflate în funcții publice au demisionat.
O mulțime de alte procese, în special legate de conflicte de interese, se află încă pe rolul autorităților judiciare. Întregul proces a fost complicat prin instituirea comisiilor de cercetare a averilor, create în august 2010 ca organisme intermediare între ANI și instanțe. Sunt în curs de elaborare orientări comune sau reguli de procedură destinate să îmbunătățească eficacitatea procedurilor și să uniformizeze practica judiciară. În ultimele luni s-au derulat o serie de seminarii de formare pentru a încuraja cele mai bune practici. Instanțele vor trebui totuși să se pronunțe, într-un caz care va constitui o premieră în acest sens, dacă ANI are competenșa de a ataca cu recurs hotărârile de respingere a cazurilor pronunțate de comisii.
Efectul disuasiv potențial al investigațiilor ANI este limitat de întârzierile și de lipsa de consecvență constatate în modul în care se dă curs, fie pe cale administrativă, fie
judiciară, investigațiilor ANI. Tentativele de a ridica semne de întrebare cu privire la independența juridică și instituțională a ANI au abătut, de asemenea, atenția de la eforturile de consolidare a rezultatelor pozitive obținute de ANI. Faptul că urmează să fie numit un nou președinte al ANI reprezintă o oportunitate de a sublinia stabilitatea instituțională și integritatea ANI.
Pentru a obține rezultate mai bune în combaterea corupției, Comisia a recomandat României să asigure o mai bună coordonare la cel mai înalt nivel, să elaboreze o nouă strategie multianuală anticorupție și să creeze în acest scop un grup de monitorizare. Comisia a recomandat, de asemenea, ca România să demonstreze că a obținut rezultate convingătoare în ceea ce privește recuperarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni și din spălarea de bani, să adopte o nouă lege privind confiscarea extinsă, să elaboreze norme pentru prevenirea conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice și să consolideze procedurile și capacitatea autorităților competente din domeniul achizițiilor publice.
De la ultimul raport al Comisiei, România a elaborat un nou proiect de strategie anticorupție, care a fost primit în mod pozitiv de experții și practicienii din domeniu.
Punerea în aplicare eficace și impactul strategiei vor depinde de existența unui sprijin
și a unei susțineri politice largi. Adoptarea strategiei de către Parlament ar constitui un semnal pozitiv puternic în acest sens. Instituirea unui mecanism vizibil de monitorizare a strategiei ar spori impactul acesteia, ca și obligația impusă tuturor componentelor guvernamentale de a pune în aplicare strategia în domeniile lor specifice de competență și de a prezenta rapoarte privind rezultatele obținute. Din vara anului 2011 până în prezent, s-a obținut de asemenea finanțare din fondurile UE pentru o serie de proiecte în domeniul combaterii corupției, inclusiv în Ministerul
Educației, al Sănătății, al Administrației și Internelor. A început procesul de punere în aplicare și în prezent sunt așteptate rezultatele acestui proces. Din punctul de vedere al efectului disuasiv, faptul că, în luna noiembrie, un politician a fost exclus din partidul din care făcea parte în momentul în care au fost lansate împotriva lui o anchetă penală privind corupția la nivel înalt a fost considerat un
exemplu convingător de asumare eficace a răspunderii publice. Cu toate acestea, alți parlamentari condamnați în cazuri de corupție participă în continuare, ca membri activi, la ședințele parlamentului.
În cazul în care proiectul de lege privind confiscarea extinsă, care este în prezent discutat în Parlament, este adoptat în forma propusă, acesta ar consolida considerabil caracterul disuasiv al pedepselor. Va trebui ca această lege să fie acompaniată de măsuri prin care să se garanteze faptul că se dă curs în mod eficace hotărârilor pronunțate în instanță prin care se aplică sancțiuni financiare. Trebuie să se demonstreze în continuare rezultate convingătoare în ceea ce privește recuperarea produselor provenite din săvârșirea de infracțiuni. Măsurile luate de Procurorul General s-au concretizat într-o creștere considerabilă a volumului activelor înghețate în anul 2011. O notă orientativă a fost difuzată parchetelor pentru a încuraja urmărirea penală a spălării de bani ca infracțiune de sine-stătătoare în cadrul legislației existente.
În luna decembrie 2011, România a adoptat un cod de conduită privind incompatibilitatea și conflictul de interese în gestionarea fondurilor UE. A fost creat un grup de lucru, însărcinat cu dezvoltarea mecanismelor de monitorizare, care să asigure aplicarea dispozițiilor acestui nou cod de conduită.
De la ultimul raport al Comisie, au fost adoptate modificări juridice și măsuri administrative pentru consolidarea protecției împotriva neregulilor și a conflictelor de interese în gestionarea fondurilor publice. Printre măsuri se numără elaborarea unei documentații standard pentru licitații și consolidarea capacității Autorității Naționale pentru Reglementarea și Monitorizarea Achizițiilor Publice (ANRMAP) de a efectua verificări ex-ante. ANRMAP a încheiat acorduri de cooperare cu alte instituții publice. În prezent, sunt în discuție noi măsuri care ar putea contribui la îmbunătățirea aplicării eficace a normelor în domeniul achizițiilor publice.
"Anual, corupția produce pagube de 120 de miliarde de euro economiei comunitare", sublinia comisarul european pentru afaceri Interne Cecilia Malmstrom. "Ceea ce reprezintă aproape un procent din Produsul Intern Brut al UE, respectiv bugetul întregii comunității pe aproape un an." Deși există diferențe de stil și complexitate, corupția ca fenomen permanent afectează în egală măsură statele membre ca și statele de la granițele Uniunii Europene. Investițiile scad, piața internă suferă și finanțele publice sărăcesc acolo unde corupția dictează.
Autoritățile unionale sunt obligate să acționeze. În caz contrar, sunt pericilitate credibilitatea și încrederea cetățenilor. Potrivit celor mai recente sondaje comandate de Comisia Europeană, cetățenii susțin că nivelul corupției a crescut în ultimii trei ani. Aproape trei sferturi dintre cei chestionați consideră corupția drept problemă permanentă și cred că funcționarii și membrii guvernelor sunt coruptibili.
În plus, mulți experți reclamă lipsa unor progrese reale. "Nu au fost luate măsuri care să soluționeze problemele"- e critica adusă UE de către Dominik Enste, de la Institutul pentru economia germană din Köln. Unele state și-au propus combaterea reală a corupției și a economiei subterane, dar acțiunile sunt mai degrabă singulare. "Și totuși, subiectul se bucură de multă atenție, astfel încât datele puse la dispoziție de diferite state nu sunt acceptate necondiționat. " Enste amintește și de Grecia care și-a asigurat accesul în Uniunea Europeană pe baza unor bilanțuri false. Și Nienke Palstra de la "Transparency International" manifestă rezervă: "Salutăm importanța pe care o câștigă combaterea corupției, dar promisiunile trebuie acoperite de fapte."
Statele comunitare au conștientizat de mult care sunt rădăcinile corupției și ce ar trebui schimbat. Lipsește însă voința politică. "Una din cele mai importante provocări este angajamentul slab al politicienilor în combaterea corupției." se plânge și comisarul european Malmström. Deși există cadrul legislativ internațional și european, "asistăm la abordări foarte diferite în anumite state membre".
De abia la mijlocul anului trecut, Uniunea Europeană a prezentat un pachet propriu de măsuri împotriva corupției. O noutate în cadrul strategiei o reprezintă Raportul european despre combaterea corupției, care "în viitor va prezenta deficitele și punctele slabe în cele 27 de state membre, ca și disponibilitatea politicienilor de a acționa", explică Malmström. Raportul, bazat printre altele pe analize și informații ale institutelor publice precum și pe informațiile livrate de experți independenți, va fi publicat din doi în doi ani. Atât cercetătorul Enste cât și angajata Transparency International, Palstra, consideră măsurile ca fiind un pas important, dar nu decisiv. La nivel european, de exemplu, lipsesc posibilitățile pedepsirii în justiție a corupților dovediți.
Corupția întârzie și extinderea Uniunii Europene, pentru că state candidate precum Croația sau Serbia au intrat de mult în vizorul observatorilor, după cum constată Enste. "Se poate constata de pe acum o frânare a procesului de aderare". Ceea ce nu este neapărat un dezavantaj. Respectarea criteriilor de aderare "ar putea proteja Uniunea Europeană de probleme precum criza datoriilor sau cele cu care se confruntă sudul continentului. Și Nienke Palstra crede în șansele oferite de criză. În opinia ei, negocierile de aderare sunt "o ocazie unică" pentru a continua reformele.
Raportul european asupra combaterii corupției, care va fi prezentat pentru prima oară în 2013, ar putea spori presiunile politice. Posibili candidați vor încerca să nu apară în listele negre. În centrul raportului se vor afla, în mod sigur, și România și Bulgaria. Amânarea aderării la spațiul Schengen a intrat în stand by după veto-ul exprimat de Olanda. Ambele state trebuie să progreseze în reforma justiției și combaterea corupției și a criminalității organizate. Dacă raportul nu le va fi favorabil, românii și bulgarii riscă să râmână pe termen lung în afara spațiului de liberă circulație.
CAPITOLUL 2. LUAREA DE MITA
2. 1. Conditii preexistente
În general, scrierile de drept împart mituirea în: mituire activă (darea de mita) și mituire pasivă (luarea de mita). Aceste reprezentări , raportate la dispozitiile legii noastre penale, după parerea lui V. Dobrinoiu sunt necorespunzatoare întrucât ele nu relevă semnificația reală a fiecărei fapte. În sensul art. 289 corupția zisă pasivă nu este doar fapta funcționarului care se lasă plătit , fie pentru a îndeplini un act al funcției sale, fie pentru a se abține de la el, atâta vreme cât în una din modalitățile sale inițiativa aparține acestuia și nu celui care mituiește.
Sistemul incriminarii bilaterale – adoptat de Cod penal român cuprinde darea si luarea de mită ca infracțiuni de sine stătătoare.
În structura lor darea și luarea de mită sunt două laturi ale unei fapte complexe care, exceptând cazul când pretinderea mitei nu este urmată de acceptare – presupune concursul a doua persoane, cel care mituiește si cel mituit. De aceea, unii specialiști au susținut că darea si luarea de mita reprezintă o infractiune bilaterala în care fapta ilicită se naște dintr-un raport bilateral, "intervenit între subiecții actului" – dar pe care legiuitorul, din considerente de politică penală, a disociat-o, incriminând separat cele doua acte care o alcatuiesc "încât, desi faptul prin natura sa, este un subiect activ, plural, activitatea fiecarui cooperant constituie o infractiune aparte (individuala)".
În cazul dării și luării de mita, se succed două situații subiective , de asemenea conjugate între ele. Actiunilor de "oferire" si de "dare" de bani si alte foloase, de la darea de mita, le corespunde la luarea de mita o actiune de "primire", iar actiunii de "promitere" a unei sume de bani ori a unui alt avantaj, de la corupția activă îi corespunde, în cazul coruptiei pasive "acceptarea" sau "nerespingerea" promisiunii. Pe de altă parte, sub aspect subiectiv, în timp ce mituitorul pretinde sa-l determine pe cel mituit la o anumit comportament în legătura cu sarcinile serviciului sau, acesta din urmă, acceptând mita, acceptă în mod deliberat să aibă un comportamentul anticipat de cel dintâi creîndu-se astfel o situaț de dependenșă fașă de cel care a corupt.
Pentru îndeplinirea atribuțiilor de serviciu funcționarul public sau orice alt funcționar, nu trebuie sa se lase influențat de foloase materiale, de obtinerea unor drepturi ce nu i se cuvin
2.2 Obiectul infractiunii
A)Obiectul juridic special
Relatiile sociale a căror formare, desfășurare și dezvoltare normală impun un comportament cinstit a oricarui functionar sau salariat in raporturile de seviciu ale acestora cu cetățenii, combaterea faptelor de venalitate prin care sunt lezate prestigiul, autoritatea, credibilitatea de care se bucure autoritatea, institutia, organul statal, unitatea in care făptuitorul isi desfasoara activitatea precum si prejudicierea intereselor legale ale persoanelor alcătuiesc obiectul juridic al infracțiunii luării de mită.
Prin incriminarea faptelor care constituie infracțiunea de luare de mită sunt oblăduite și relațiile sociale referitoare la asigurarea și respectarea drepturilor și intereselor legitime ale persoanelor, acestea constituind ociectul juridic special secundar al infracțiunii.
B)Obiectul material
Luarea de mita nu are ca obiect material acțiunea făptuitorului nefiind indreptată și exercitată impotriva unui bun, a unei existente materiale, corporale.Sumele de bani sau foloasele pretinse, primite, acceptate ori a căror oferire nu a fost respinsă, nu reprezintă obiectul material al infracțiunii de luare de mită, ci profitul obținut de funcționar sau alt salariat prin înfăptuirea acesteia.
Nu trebuie confundat obiectul mitei cu cel al infractiunii de luare de mita, ori prin incriminarea faptelor care constituie infracțiunea, legiuitorul a avut în vedere mita și nu accepțiunea infracțiunii de mită.
Obiectul material al infractiunii o reprezintă bunul, existenta materială asupra căreia se rasfrânge acțiunea făptuitorului, însă la infracțiunea de luare de mită aceasta nu actionează.
De aceea sunt specialisti care își exprimă rezerva vis-à-vis de acele opinii care sustin fie ca in toate cazurile infracțiunea de luare de mită are ca obiect material « bunurile sau alte foloase », fie că tratând subiectul mai nuanțat afirmă că existența acestuia atunci când funcționarul a efectuat îndatorirea pentru a cărui indeplinire a primit mită, dacă acesta priveste un obiect material.Aceasta va constitui în același timp obiectul material al infracțiunii de luare de mită, a infracțiunilor de corupție si cele asimilate.
2.3. Subiecții infracțiunii de luare de mită
Mita este definită în Dicționarul Explicativ ca fiind „suma de bani sau obiecte date sau promise unei persoane, cu scopul de a o determina să-și încalce obligațiile de serviciu sau să-și îndeplinească mai cu râvnă aceste obligații”. După cum se poate observa, autorii scapă din vedere aspectul luării de mită, fapt oarecum scuzabil având în vedere că dicționarul a fost întocmit de filologi, și nu de juriști.
a). Subiectul activ
După cum se observă din conținutul legal, subiectul activ este calificat, cu alte cuvinte, autor al unei astfel de infracțiuni poate fi doar un funcționar public sau funcționar în accepțiunea dată prin art. 175 alin 1 si 2 C.penal Functionarul public “este persoanan care,cu titlu permanent sau temporar,cu sau fara remuneratieexercita:a)atributii si responsabilitati stabilite in temeiul legii,in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative,executive sau judecatoresti;b)exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura;c)exercita singura sau impreuna cu alte persoane,in cadrul unei regii autonome,al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat ori al unei persoane juridice declarate ca fiind de utilitate publica,atributii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia. 2)De asemenea este considerat functionar public,in sensul legii penale,persoana care exercita un serviciu in interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public”.
Așadar, pentru a putea fi considerată „funcționar”, o persoană trebuie să întrunească în mod cumulativ următoarele calități: să fie încadrată în muncă, să exercite o însărcinare (indiferent dacă a fost sau nu investită, indiferent de modalitatea exercitării – cu orice titlu, și indiferent de durata acestei însărcinări – permanent sau temporar), iar însărcinarea respectivă să fie exercitată în serviciul unei unități publice – „tot ceea ce privește autoritățile publice, instituțiile publice, instituțiile sau alte persoane juridice de interes public, administrarea, folosirea sau exploatarea bunurilor proprietate publică, serviciile de interes public, precum și bunurile de orice fel care potrivit legii sunt de interes public”.
Durata exercitării însărcinării nu prezintă relevanță. Poate fi exercitată fie pentru o scurtă perioadă de timp, fie pentru o lungă perioadă – permanent. Nu prezintă relevanță nici dacă funcționarul a fost investit prin contract, repartizare, concurs, numire sau alegere, nici chiar validitatea raportului de muncă, răspunzând penal pentru luare de mită și funcționarii investiți nelegal sau neregulat, adică aceia ale căror forme de investire sunt în curs de îndeplinire sau nu sunt valabile, fiind făcute cu încălcarea unor prevederi legale, ori de către organe sau persoane incompetente, cu condiția de a fi exercitat în mod efectiv o însărcinare în interesul unei unități publice. Deci, simpla exercitare a unor atribuții specifice funcției este suficientă pentru ca persoana să fie considerată „funcționar” în sensul legii penale, cu mențiunea că unitatea în cauză să-și dea acceptul, chiar și tacit, pentru că altfel nu poate fi vorba despre un raport de serviciu între persoana respectivă și unitatea publică. Mai mult, chiar o persoană condamnată, care execută pedeapsa la locul de muncă poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită. În literatura de specialitate se argumentează în acest sens că, deși prestarea muncii nu reprezintă îndeplinirea unei obligații izvorâte dintr-un contract de muncă – nici chiar atunci când munca este prestată în aceeași unitate – ci executarea unei pedepse, aplicată printr-o hotărâre judecătorească, iar raporturile dintre condamnat și unitate își au sorgintea în infracțiunea săvârșită și se stabilesc pe baza mandatului de executare a pedepsei, totuși în sfera acestor raporturi apar ulterior și aspecte reglementate în mare măsură de dreptul muncii, condamnatul având, cu anumite limitări, toate drepturile și îndatoririle ce le revin la locul de muncă persoanelor încadrate în muncă. Constatăm așadar că, în faza executării, raportul juridic penal se interferează cu elemente ale dreptului muncii, care îi conferă, în această fază, o fizionomie specifică. De asemenea, persoana neîncadrată în muncă, dar aflată în termenul de încercare, în vederea angajării definitive, are calitatea de funcționar și poate răspunde pentru infracțiunea de luare de mită. În sprijinul acestei idei, s-a afirmat că în perioada respectivă persoana îndeplinește sarcinile de serviciu ale funcției în care urmează a fi angajată și, deși nu există încă un contract de muncă, se supune regulamentului de ordine interioară și disciplinei muncii din unitatea respectivă.
În doctrina și practica judiciară se consideră că pot fi subiecți ai infracțiunii de luare de mită orice funcționari publici, funcționari sau alți salariați, chiar elevii și studenții practicanți, în măsura în care îndeplinesc o însărcinare în serviciul unei unități sau organizații de stat în care efectuează practica.
Controverse există în literatura de specialitate cu privire la calitatea de funcționar a medicilor și la răspunderea lor penală pentru infracțiunea de luare de mită. Înainte de 1989, medicii erau considerați funcționari publici, în baza art. 175 C. penal. Hotărârea Guvernului nr. 220/1992, care aprobă noile reglementări cu privire la statutul medicului, arată că medicul nu mai trebuie privit ca funcționar public. Or, art. 1 pct. 3 și 4 din Principiile de bază ale statutului medicului în România se referă la funcționar public și nu la noțiunea de funcționar în sensul art. 175 C. penal. În Legea nr. 74/1995 privind exercitarea profesiei de medic, se prevede expres că medicul nu este funcționar public („Medicul nu este funcționar public în timpul exercitării profesiunii medicale prin natura umanitară și liberală a acesteia” – art. 3, alin. 2).
În situații similare sunt notarii publici, care până în 1989 erau considerați funcționari publici. În art. 3 din Legea 36/1995 a notarilor publici și a activității notariale s-a prevăzut că notarul public are „statutul unei funcții autonome”. Totuși, majoritatea doctrinarilor consideră că profesioniștii menționați vor răspunde pentru luare de mită în baza art. 175 C. penal.
În ceea ce privește avocații, înainte de 1989 erau considerați „alți salariați” în baza art. 148 C. penal vechi. Ca urmare, și aceștia puteau fi subiecți ai infracțiunii de luare de mită, pentru că art. 258 C. penal prevedea aplicarea dispozițiilor privitoare la funcționarii publici și altor funcționari. În infirmarea acestor dispoziții vine o decizie a Tribunalului care consideră că faptele unui avocat care pentru a presta asistență juridică a pretins și încasat de la justițiabili sume de bani peste onorariul stabilit nu constituie infracțiuni de luare de mită, deoarece numai avocații aleși de organele de conducere ale colegiului și biroului colectiv de asistență juridică, precum și persoanele care fac parte din aparatul tehnico-administrativ îndeplinesc însărcinări în serviciul colegiului de avocați și pot fi socotite „alți salariați”
Parerea specialistilor este că ar trebui să se ajungă la un consens avându-se în vedere natura și primordialitatea actelor normative în discuție. În ceea ce privește sfera aplicării normelor juridice, normele generale au sfera mai largă de aplicabilitate, în speță Codul penal reprezintă dreptul comun în materie, iar normele speciale derogă de la dreptul comun (specialia generalibus derogant). După gradul și intensitatea incidenței normelor juridice, normele-principii (Codul penal) se impun cu o forță de valabilitate mult mai evidentă decât normele-mijloace normative (legile ce reglementează exercitarea unor profesii). Conform principiului ierarhiei normelor juridice, o normă ierarhic superioară poate dispune „soarta” unei norme juridice ierarhic inferioare. Totuși, la fel de adevărat este că legea specială derogă de la legea generală, creând una sau mai multe excepții de la aceasta. Rămâne ca specialiștii să își spună părerea și astfel să se încerce adoptarea unui punct de vedere comun.
Nu trebuie trecut cu vederea faptul că există acte normative speciale în care sunt incriminate infracțiunile de corupție. De exemplu, Legea nr. 78/ 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție conține reguli speciale privind anumite categorii de persoane cărora li se aplică prezenta lege, categorii de infracțiuni, precum și dispoziții privind descoperirea și urmărirea infracțiunilor. În ceea ce privește subiectul activ al infracțiunilor de corupție și implicit al infracțiunii de luare de mită, Legea 78/2000 se arată mai cuprinzătoare decât prevederile Codului Penal, dispunând aplicarea prevederilor sale următoarelor persoane:
a) care exercită o funcție publică, indiferent de modul în care au fost investite, în cadrul autorităților publice sau instituțiilor publice;
b) care îndeplinesc, permanent sau temporar, potrivit legii, o funcție sau o însărcinare, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influența, în cadrul serviciilor publice, regiilor autonome, societăților comerciale, companiilor naționale, societăților naționale, unităților cooperatiste sau al altor agenți economici;
c) care exercită atribuții de control, potrivit legii;
d) care acordă asistență specializată unităților prevăzute la lit. a) și b), în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența;
e) care, indiferent de calitatea lor, realizează, controlează sau acordă asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le pot influența, cu privire la: operațiuni care antrenează circulația de capital, operațiuni de bancă, de schimb valutar sau de credit, operațiuni de plasament, în burse, în asigurări, în plasament mutual ori privitor la conturile bancare și cele asimilate acestora, tranzacții interne și internaționale;
f) care dețin o funcție de conducere într-un partid sau într-o formațiune politică, într-un sindicat, într-o organizație patronală ori într-o asociație fără scop lucrativ sau fundație;
g) alte persoane fizice decât cele prevăzute la lit. a) – f), în condițiile prevăzute de lege.
După cum se poate observa, până la lit. d) inclusiv, se reproduce ideea exprimată atât de Cod, cât și de doctrina și practica judiciară cu privire la funcționarii publici și celelalte categorii de funcționari cu atribuții de exercițiu sau de control în cadrul instituțiilor sau autorităților publice, a căror analiză am întreprins-o mai sus. În continuare însă, la lit. e) calitatea făptuitorului nu importă, fiind suficient să realizeze, controleze sau să acorde asistență specializată, în măsura în care participă la luarea deciziilor sau le poate influența, în domeniul comercial-bancar.
În ceea ce privește Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 43/4 aprilie 2002 privind Parchetul Național Anticorupție, parchet specializat în combaterea infracțiunilor de corupție, se prevăd ca posibili subiecți activi ai infracțiunilor de corupție și implicit ai infracțiunii de luare de mită, în art. 13, alin. 2, următorii:
dacă indiferent de calitatea persoanelor care le-au comis, au cauzat o pagubă materială mai mare decât echivalentul în lei a 100 000 euro sau o perturbare deosebit de gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei alte persoane juridice;
deputați și senatori, membrii Guvernului, secretari de stat și asimilații acestora, judecătorii Curții Constituționale, membrii, judecătorii, procurorii și controlorii financiari ai Curții de Conturi și ai Camerelor de Conturi județene, președintele Consiliului Legislativ, Avocatul poporului, guvernatorul și viceguvernatorii Băncii Naționale a României, președintele Consiliului Concurenței, magistrați, ofițeri superiori, generali, mareșali, amirali, notari publici, executori judecătorești, consilieri județeni și locali, primari, prefecți, subprefecți, persoane cu funcții de conducere și de control în cadrul autorităților publice centrale și locale sau în cadrul instituțiilor publice, membrii consiliilor de administrație și persoane care dețin funcții de conducere de la director, inclusiv, în sus în cadrul regiilor autonome de interes național sau local, al companiilor și societăților naționale, societăților comerciale la care statul sau o autoritate a administrației publice este acționar, instituțiilor publice care au atribuții în procesul de privatizare al unităților centrale financiar-bancare.
După cum se observă, aici se incriminează fapte care fie au un pericol social ridicat, prin producerea unor pagube materiale deosebite sau prin crearea unei stări de dezordine, de tulburare gravă a activității unei autorități publice, instituții publice sau oricărei persoane juridice, fie sunt săvârșite de persoane care au o anumită funcție sau un anumit rang înalt în ierarhia socială, în diferite domenii de activitate, cum ar fi aparatul legislativ, executiv, judecătoresc, bancar, militar, etc.
b) Subiectul pasiv
Subiectul pasiv general este statul, ale cărui interese, privind desfășurarea activității organizațiilor de stat și publice, prestigiul acestora, și îndeplinirea serviciului de către funcționari și alți salariați, în condiții de probitate și la adăpost de orice suspiciune, sunt grav lezate prin săvârșirea unor fapte de natura luării de mită.
Subiectul pasiv special este organizația de stat, autoritatea publică, instituția publică sau de interes public ori persoana juridică privată, în serviciul căreia făptuitorul realizează îndatoririle de serviciu. Uneori, poate fi subiect pasiv special și o persoană fizică, în condițiile în care a fost constrânsă să dea mită de către funcționarul corupt, însă acesta este subiectul pasiv secundar sau adiacent.
c) Participația penală
Infracțiunea de luare de mită poate fi săvârșită în oricare formă a participației penale. Câteva observații se impun, totuși. În primul rând, pentru a fi în prezența participației penale, trebuie să existe o pluralitate de făptuitori, care să acționeze cu vinovăție, cooperând efectiv la săvârșirea unei faptei prevăzute de legea penală. Deci, pentru a fi considerată un act de participare penală, acțiunea făptuitorilor trebuie să îmbrace una din următoarele forme: efectuarea de acte prin care se realizează material, în mod nemijlocit, fapta prevăzută de legea penală (autorat); efectuarea de acte prin care se determină altă persoană să comită o faptă prevăzută de legea penală (instigare); efectuarea de acte prin care se înlesnește sau se ajută în orice mod la săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală (complicitate). Situația juridică a instigatorului sau a complicelui este hotărâtă de felul actelor de participație comise de el însuși și de fapta materială săvârșită de executorul ei. În ipoteza în care executarea faptei nu a început, deci nu se poate vorbi încă de o faptă incriminată, chiar dacă instigatorul și complicele au prestat contribuția lor, în mod firesc nu ne vom afla în prezența unei participații. Altfel spus, participația pedepsibilă ia naștere numai în momentul în care fapta însăși, prevăzută de legea penală, îmbracă o formă pedepsibilă. Or, în cazul luării de mită, chiar tentativa, deși posibilă, nu este incriminată și sancționată. De asemenea, simpla intenție de a contribui la săvârșirea infracțiunii nu atribuie persoanei în cauză calitatea de participant; comunicarea rezoluției de participare și aprobarea planului criminal nu sunt nici ele acte de participare – atâta vreme cât nu sunt însoțite de alte manifestări externe de natură a contribui la săvârșirea faptei – afară, bineînțeles, de cazul în care au determinat la autor hotărârea de a săvârși fapta prevăzută de legea penală sau l-au întărit în hotărârea de a o comite, situație în care constituie instigare și, respectiv, complicitate. Nu va exista instigare dacă activitatea instigatorului nu a fost cauza determinantă a hotărârii luate de autor (de exemplu, când autorul concepuse el însuși infracțiunea și luase hotărârea de a o săvârși anterior activității de instigare), după cum nu există nici complicitate, dacă autorul nu se folosește de ajutorul dat de complice sau dacă acest ajutor este impropriu comiterii faptei.Nu este necesar ca autorul să aibă cunoștință despre activitatea instigatorului sau complicelui; dacă însă autorul cunoaște activitatea desfășurată de instigator sau complice, legătura subiectivă va fi neapărat bilaterală, reciprocă, întrucât o asemenea legătură, pornind de la instigator sau complice către autor este oricum necesară.
Nu trebuie uitat faptul că luarea și darea de mită constituie infracțiuni distincte în dreptul penal român, așadar, mituitul și mituitorul sunt subiecți activi ai infracțiunilor mai sus menționate, iar nu coautori ai uneia sau alteia dintre aceste infracțiuni; cu atât mai puțin, mituitorul nu poate fi instigator sau complice la infracțiunea de luare de mită. În acest sens, s-a reținut că, în cazul infracțiunilor în discuție, activitatea autorului uneia dintre cele două infracțiuni reprezintă întotdeauna un ajutor dat autorului celeilalte infracțiuni. Cel ce dă mită înlesnește prin însuși acest fapt luarea de mită. Totuși autorul infracțiunii de dare de mită nu este considerat și complice la luarea de mită. Participația acestuia la săvârșirea infracțiunii de luare de mită se absoarbe în autoratul la infracțiunea corelativă de dare de mită. Dar dacă autorul dării de mită nu este considerat complice la luarea de mită, cu atât mai puțin complicele la darea de mită ar putea fi considerat complice și la luarea de mită, tocmai datorită unității juridice în care se situează acțiunile participanților în realizarea unei infracțiuni unice. Infracțiunea unică de dare de mită cuprinde în însuși conținutul său elementele caracteristice ajutorului (complicității) la luarea de mită. În speță, se consideră că fapta unei persoane de a primi bani și alte bunuri de la studenții candidați la examene și de a le preda unui cadru didactic, condamnat pentru luare de mită, spre a-i declara promovați, constituie complicitate la aceasta infracțiune, iar nu dare de mită.
În situația în care autorul infracțiunii de luare de mită declară că instigatorul l-a constrâns moral pentru a-l determina să săvârșească infracțiunea mai sus menționată, autorul faptei va trebui să probeze spusele sale. Dacă va putea dovedi constrângerea morală exercitată asupra sa de către instigator, autorul nu va mai putea fi condamnat pentru luare de mită, întrucât, în conformitate cu art. 46, alin. 2 C. penal, „… nu constituie infracțiune fapta prevăzută de legea penală, săvârșită din cauza unei constrângeri morale, exercitată prin amenințare cu un pericol grav pentru persoana făptuitorului ori a altuia, și care nu putea fi înlăturat în alt mod”. În schimb, instigatorul va fi judecat și condamnat pentru instigare la infracțiunea de luare de mită, iar pe de altă parte, dacă se dovedește constrângerea morală, se realizează și conținutul unei alte infracțiuni, și anume șantajul.
E necesar de subliniat faptul că instigarea absoarbe complicitatea, având în vedere că formele de participație săvârșite cu intenție au caracter absorbant, iar instigarea ca formă de participație principală înglobează complicitatea ca formă de participație secundară. Așadar, în situația în care intermediarul a conceput infracțiunea de luare de mită și l-a determinat pe funcționar să o săvârșească prin intermediul său, el va cumula și calitatea de complice, dar va răspunde numai pentru instigare.
În cazul în care doi intermediari acționează succesiv (suma de bani sau folosul material de altă natură este luat de unul dintre intermediari și transmis celuilalt care, la rândul său, îl remite funcționarului), ambii intermediari vor fi complici la luarea de mită, chiar în situația în care primul intermediar nu îl cunoaște personal pe funcționarul mituit, sau dacă primul intermediar nu face altceva decât să îl ajute pe cel de-al doilea la îndeplinirea actului său de complicitate. În prima ipoteză, complicele și autorul pot să nu se cunoască, fiind suficient pentru existența complicității ca primul să aibă cunoștință despre fapta autorului și să-l ajute la realizarea ei, chiar fără ca autorul să știe. Totuși, instanța a calificat ca nefiind complicitate la luare de mită fapta intermediarului de a transmite obiectul mitei de la mituitor la cel de-al doilea intermediar, pentru motivul că nu a cunoscut personal pe funcționarul mituit, și în consecință a dispus achitarea acestuia. În a doua situație, când primul intermediar îl ajută pe celălalt la îndeplinirea actului sau la complicitate, nu este complice al complicelui, ci un complice al autorului infracțiunii de luare de mită, pentru că ajutorul dat complicelui nu reprezintă decât un sprijin la realizarea infracțiunii însăși, deci un act de complicitate la comiterea acesteia.
S.2 Continutul constitutiv
Preliminarii. In lucrarile clasice de drept penal, mituirea este clasificata in mituire activa (darea de mita) si mituire pasiva (luarea de mita). Desi prezinta unele avantaje teoretice, ea nu corespunde intru totul realitatii legislative de la noi, pentru ca nu releva semnificatia reala a fiecarei fapte. Astfel, uneori – de pilda in varianta normativa a pretinderii – mituitul are initiativa, el este cel activ in cadrul acestui targ al coruptiei. In
continuare vom analiza continut constitutiv1 al infractiunii de luare de mita.
2.4 Latura obiectiva.
a) Elementul material.
Elementul material al laturii obiective a infractiunii de luare de mita constă în fapta funcționarului care, în conditiile și scopurile prevăzute de art. 289 cp, pretinde ori primește bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori acceptă promisiunea unor astfel de foloase sau nu o respinge. Acea sta poate fi săvârșită alternativ în oricare dintre modalitățile normative , printr-o actiune care să constea în pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase, sau printr-o inacțiune nerespingerea unor asemenea promisiuni.
Luarea de mita – art 289 cp – precizează că infracțiunea de luare de mită este fapta funcționarului de a pretinde sau primi bani sau alte foloase care nu i se cuvin, sau de a accepta promisiunea unor astfel de foloase ori de a nu respinge o asemenea promisiune.
Fapta prevăzută în alin. 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, se pedepsește cu închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi.
Banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul luării de mită se confiscă, iar dacă acestea nu se găsesc, cel în cauză este obligat la plata echivalentului în bani.”
Potrivit art. 7 al. (1) din legea 78/2000 „fapta de luare de mită , prevăzuta la art. 289 din Codul penal, daca a fost savarsita de o persoana care, potrivit legii, are atributii de constatare sau de sanctionare a contraventiilor ori de constatare, urmarire sau judecare a infractiunilor, se sanctioneaza cu pedeapsa prevazuta la art. 289 al. (2) din Codul penal privind savarsirea infractiunii de catre un functionar cu atributii de control.”
Potrivit art. 9 din aceeasi lege „in cazul infractiunilor prevazute in prezenta sectiune, daca sunt savarsite in interesul unei organizatii, asociatii sau grupari criminale ori al unuia dintre membrii acesteia sau pentru a influenta negocierile tranzactiilor comerciale internationale ori schimburile sau investitiile internationale, maximul pedepsei prevazute de lege pentru aceste infractiuni se majoreaza cu 5 ani.”
În cazul săvârsirii elementului material al laturii aobiective in modalitatea pretinderii, initiativa este a functionarului corupt, iar in celelalte, aceasta apartine mituitorului sau unui intermediar, interpus al acestuia.
Prima modalitate normativa de savarsire a alementului material al laturii obiective a infractiunii, consta in fapta de a pretinde bani sau alte foloase necuvenite. A pretinde inseamna a cere, a formula o anumita pretentie. Pretinderea , ca modalitate de realizare a elementului material al laturii obiective a luarii de mita, inseamna pretentia , cererea formulata de catre subiectul activ de a i se da bani sau alte foloase necuvenite, in imprejurarile si scopurile prevazute de lege. Ea poate fi realizata prin cuvinte, scrisori, prin orice mijloc de comunicare, gesturi, semne, comunicare inteleasa de cel caruia ii este adresata, putand fi atat expresa cat si aluziva, ocolitoare. Astfel, daca actiunea de pretindere este ocolitoare, aluziva, nu este necesar ca ea sa poata fi inteleasa de oricine.
Este necesar si suficient ca in raport de imprejurarile si mijloacele folosite, pretinderea sa fie inteligibila pentru cel caruia i se adreseaza. Mai mult, s-a spus ca in raport de caracterul unilateral al actiunii de pretindere, nu este necesar nici ca cel caruia ii este adresata aluziv cererea de catre functionar, sa fi priceput, daca acesta din urma a voit sa fie inteles. Alaturi de alti autori , apreciem ca, pentru existenta elementului material al laturii obiective a luarii de mita, in acesta modalitate, nu este suficienta vointa de actiune in acest sens a functionarului, fiind necesar, mai mult decat atat, sa se faca inteles de cel caruia i se adreseaza, ca acesta sa inteleaga demersul facut. Actiunea de pretindere realizata prin asemenea mijloace trebuie sa aiba o semnificatie exacta, precisa, sa sugereze neindoielnic, neechivoc, cererea de bani sau foloase necuvenite, aceasta trebuind sa fie inteleasa ca atare de catre cel caruia i se adreseaza. Acesta trebuie sa inteleaga nu numai ca s-a formulat o cerere, pretentie de a da functionarului bani sau alte foloase, dar si ca acestea sunt necuvenite.
In oricare din formele de realizare a pretinderii, aceasta trebuie sa fie neechivoca, manifestand intentia functionarului de a conditiona de ea indeplinirea ori intarzierea efectuarii unui act privitor la indatoririle sale de serviciu sau efectuarea unui act contrar acestor indatoriri, sa ajunga la constiinta celui caruia ii este destinata si sa fie inteleasa de acesta. Destinatarul pretentiei formulata de functionarul corupt nu trebuie sa inteleaga semnificatia penala a faptei, dar el trebuie sa stie ca prin aceasta pretindere se conditioneaza indeplinirea corespunzatoare a indatoririlor de serviciu de catre acesta.
In cazul in care pretinderea se formuleaza prin scrisoare, infractiunea nu se savarseste in momentul expedierii corespondentei ci in acela in care aceasta a fost primita de destinatar, care, luand cunostinta de continutul ei, intelege solicitarile ce i se adreseaza. Atitudinea destinatarului pretentiei – de accptare sau respingere a cererii formulata de catre functionarul corupt, dupa receptionarea si intelegerea acesteia – nu influenteaza asupra existentei elementului material al laturii obiective a infractiunii in aceasta modalitate.
A doua modalitate de savarsire a elementului material al laturi obiective a luarii de mita, consta in actiunea de primire de bani sau alte foloase. Primirea inseamna luarea in posesie, in stapanire de catre subiectul activ , a banilor sau foloaselor necuvenite, care i se ofera, i se dau, i se remit. Spre deosebire de pretindere, primirea implica o predare efectiva a banilor sau bunurilor care nu este realizata din initiativa functionarului ci a corupatorului sau a altuia. Ea trebuie sa fie voluntara si presupune o relativa simultaneitate, concomitenta cu acceptarea care o precede in mod logic. Primirea nu poatre fi conceputa fara acceptarea prealabila de catre functionar a faptelor sau foloaselor, insa intre acestea axista un interval de timp extrem de scurt, care determina relativa lor concomitenta, simultaneitate; astfel comprimat, nu ingaduie acceptarii sa devina ea insasi relevanta penal, din punctul de vedere al elementului material al laturii obiective a infractiunii de luare de mita.
Daca cele doua actiuni nu ar fi simultane, concomitente si ar fi avut loc o acceptare a promisiunii de bani sau foloase, separata in timp de primirea ulterioara, atunci elementul material al laturii obiective se realizeaza in atreia modalitate, infractiunea consumandu-se in momentul acceptarii. Primirea ulterioara a banilor sau foloaselor nu mai este relevanta pentru existenta infractiunii care s-a consumat in momentul acceptarii, fiind numai o confirmare probatorie in timp a acesteia. Primirea poate fi realizata si prin lasarea banilor sau a bunurilor in locul indicat de catre functionar sau convenit de el, astfel incat acesta sa le aiba la indemana, sa le poata prelua oricand, sa poata dispuna de ele , ori prin remiterea acestora unui tert fata de care avea o obligatie care este stinsa in acest mod. De altfel, atunci cand se refera la foloase nici nu este posibila primirea lor manuala ci numai dobandirea avantajelor create.
In cazul in care banii sau bunurile au ajuns la functionar prin posta, in urma expedierii lor cu trenul sau in alt mod asemanator, destinatarul – pentru a se exclude ideea primirii – trebuie sa-si manifeste neintarziat vointa de a nu accepta; el nu este obligat sa le reexpedieze trimitatorului, dar , daca nu o face, trebuie sa denunte fapta autoritatilor. Daca darul sau folosul este predat unei persoane din familia functionarului, primirea se considera realizata numai atunci cand functionarul, afland despre remiterea folosului si fiind constient ca acesta ii este destinat lui, in considerarea efectuarii unui act de serviciu, se hotaraste sa-l pastreze.
Acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase este cea de-a treia modalitate normativa de savarsire a elementului material al laturii obiective a infractiunii de luare de mita. Prin acceptare se intelege atitudinea subiectului activ de a fi de acord, a consimti, a se invoi cu promisiunea de bani sau foloase, ce i.a fost facuta in schimbul serviciilor sale.
Acceptarea poate fi expresa sau tacita, rezultata din comportarea, gestica subiectului activ, acesta trebuind sa fie neindoielnica, in sensul ca a acceptat promisiunea de mituire care i s-a facut. In aceasta modalitate a elementului material al laturii obiective, initiativa apartine corupatorului ori interpusului acestuia, functionarul acceptand promisiunea de bani sau alte foloase necuvenite.
Pretentios cu conduita functionarului in indeplinirea atributiilor de serviciu,legiuitorul a prevazut ca, in al patrulea rand, elementul material al luarii de mita poate consta in simpala nerespingere a promisiunii de bani sau alte foloase. In conceptia Codului penal roman, atitudinea pasiva a functionarului fata de oferta de mituire, de a nu o respinge, constituie prin ea insasi, o fapta socialmente periculoasa, o manifestare a coruptiei care trebuie combatuta prin mijlocul incriminarii infractiunii de luare de mita in acesta modalitate.
Legea penala cere functionarului o atitudine corecta, cinstita, demna, transanta fata de oferta de mituire, impunandu-i o pozitie ferma, neechivoca, clara, de respingere a acesteia. Ramanerea in expectativa a functionarului fata de oferta de mituire facuta prin promisiunea de bani sau de alte foloase, este nu numai un act nedemn ci si unul de coruptie care trebuie prevenit si pedepsit, ea fiind pusa de legea penala pe acelasi plan cu acceptarea.
Prin nerespingere se intelege atitudinea pasiva, omisiva a functionarului care nu-si
realizeaza obligatia stabilita in sarcina sa si nu da la o parte, nu refuza promisiunea corupatorului.
2.5.1 Conditii esentiale ale elementului material.
Actiunea sau inactiunea care constituie elementul material al luarii de mita trebuie sa indeplineasca mai multe conditii concomitente:
Pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea promisiunii trebuie sa se refere la bani sau alte foloase. Prin bani se intelege moneda divizionara sau bancnotele nationale sau straine – cu putere circulatorie, indeplinind functia de masura a valorii, mijloc de plata, de circulatie si de acumulare. Titlurile de valoare si valorile de orice fel, chiar daca au o valoare baneasca, nu pot fi incluse in aceasta notiune, in definirea infractiunii de luare de mita, ele neavand nici economic si nici juridic aceasta semnificatie.
Definind obiectul mitei , Codul penal din 1865 se referea la „daruri si prezenturi”,
ceea ce insemna acelasi lucru, iar in Codul penal din 1936 la „bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos necuvenit dupa lege”. In actualul art. 289 se vorbeste despre „bani sau alte foloase” dar in literatura juridica s-a spus ca prin expresia „alte foloase” se intelege orice profit, incluzand bunurile, valorile si comisioanele la care se referea codul anterior. Astfel, inacceptiunea generala prin folos se intelege castig material sau moral, avantaj, profit sau beneficiu. In practica judiciara s-a decis ca obiectul mitei poate consta, printre altele, in : a) sume de bani , indiferent daca sunt date in mod expres ca un dar sau sub forma unui imprumut simulat; b) acordarea unui imprumut.Imprumutul constituie un folos in sensul codului penal si, din moment ce a fost solicitat de un functionar in scopul de a face un act ce tine de atributiile sale de serviciu, toate elementele infractiunii de luare de mita sunt realizate; c) diferite daruri sub orice forma, cum ar fi vanzarile simulate, schimburi avantajoase pentru functionar, pierdere voita la joc de noroc in favoarea functionarului etc.
S-a discutat daca obiectul mitei poate consta doar in bunuri mobile sau atat in bunuri mobile cat si in bunuri imobile. Formularea din art. 289 C.p. nu cuprinde vreun indiciu de excludere a imobilelor din sfera bunurilor ce pot fi date sau luate ca mita.
O alta problema importanta legata de stabilirea sferei notiunii de obiect al mitei, este aceea daca prin „alte foloase” in sensul art. 289 C.p. se inteleg numai valori materiale ori si valori de natura nemateriala.
In literatura noastra juridica mai veche, sub imperiul Codului penal din 1865, s-a emis
parerea ca o avansare sau o numire intr-o functie nu poate fi considerata ca obiect al luarii de mita.
Referindu-se la expresia „daruri sau alte foloase”, prin care legea germana desemneaza obiectul mitei , un autor arata ca, in timp ce, in general, notiunii de „dar” i se atribuie o semnificatie exclusiv materiala, aceea a unui transfer de avere, notiunii de „folos” unii ii recunosc iar altii ii neaga si o semnificatie imateriala. Acest autor considera ca ambele notiuni au, fiecare in parte, o dubla semnificatie iar ceea ce intereseaza pentru existenta luarii de mita nu este caracterul material sau imaterial al subventiei, ci faptul daca in raport cu situatia obiectiva a primitorului, dar si cu aprecierea subiectiva a acestuia, subventia respectiva reprezinta pentru el un dar sau un alt folos. Astfel, satisfacerea orgoliului, realizarea unor avantaje in munca, daca declanseaza o atitudine publica pozitiva, pot fi privite ca avantaje, ca foloase. Adesea avantajele imateriale ofera satisfactii mai mari decat cele materiale. Acest lucru e atestat de energia, curajul si banii folosite pentru satisfacerea vanitatii sau autoritatii.
In raport de reglementarea actuala din tara noastra, consideram ca obiectul mitei il pot constitui si unele foloase imateriale. Prin expresia „alte foloase”, utilizata in art. 289 C.p.,se inteleg orice fel de avantaje, patrimoniale (bunuri, comisioane, imprumuturi, premii, amanarea platii unei datorii, folosinta gratuita a unei locuinte, prestatia gratuita a unui serviciu) dar si nepatrimoniale (acordarea unui titlu sau a unui grad ori a altor distinctii onorifice).
Termenul „folos” desemneaza „orice castig material sau moral” si nu exista nici un indiciu ca, in cuprinsul art. 289 C.p. , legiuitorul ar fi dorit sa dea acestui termen o alta semnificatie. El a inteles sa foloseasca acest termen tocmai pentru a atribui obiectului mitei un continut mai larg, care sa includa si avantajele nemateriale, fiind evident ca fapta unui functionar de a pretinde sau primi, de a accepta sau a nu respinge promisiuni privind foloase de natura nemateriala, in scopul indicat de lege, nu este cu nimic mai putin periculoasa decat savarsirea unor astfel de actiuni pentru foloase materiale. Atunci cand se refera la masura confiscarii legiuitorul nu mai foloseste notiunea de „alte foloase” ci pe aceea de „bani, valori sau orice alte bunuri” .
A doua conditie prealabila consta in aceea ca banii sau celelalte foloase pretinse ori primite sau a caror promisiune a fost acceptata ori nu a fost respinsa, sa fie necuvenite, sa nu fie legal datorate. Ele sunt necuvenite nu numai cand indeplinirea actului este gratuita, dar si in situatia in care se pretind , primesc, accepta sau nu se resping de catre functionar banii sau alte foloase care depasesc ceea ce este legal datorat pentru actul efectuat sau serviciul prestat.
Savarsirea oricareia dintre faptele care pot determina elementul material al
laturii obiective , pretinderea, acceptarea sau nerespingerea trebuie sa fie anterioare sau concomitente cu indeplinirea , neindeplinirea, intarzierea indeplinirii actului privitor la indatoririle de serviciu ale functionarului, ori cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.
O alta conditie esentiala consta in aceea ca actul pentru a carui indeplinire , neindeplinire etc. se pretinde, se primeste, se accepta sau nu se respinge promisiunea unor foloase, sa faca parte din sfera atributiilor de serviciu ale functionarului, adica sa fie un act privitor la indatoririle sale de serviciu sau un act contrar acestor indatoriri . In intelesul art. 289 C.p. prin act se intelege orice activitate care trebuie efectuata de functionar in conformitate cu indatoririle, atributiile, competentele de serviciu ale acestuia.
Indatoririle de serviciu ale functionarului sunt definite ca fiind tot ceea ce cade in seama acestuia in conformitate cu normele care reglementeaza, guverneaza serviciul respectiv ori este inerent naturii acestuia.Daca actul in vederea indeplinirii caruia functionarul asavarsit actiunea sau inactiunea care defineste elementul material nu intra in competenta sa, in atributiile sale de serviciu, nu este realizata latura obiectiva a infractiunii de luare de mita. Actul care excede competentei functionarului nu devine act de serviciu, nici in cazul in care este indeplinit la locul de munca si in timpul programului de lucru .
b) Urmarea imediată și raportul de cauzalitate.
Urmarea imediată, în opinia majorității teoreticienilor, opinie la care subscriem, constă într-o stare de pericol pentru relațiile sociale ocrotite prin incriminare, în cazul nostru pentru îndeplinirea îndatoririlor de serviciu de către funcționari și, implicit, pentru desfășurarea activității organizațiilor de stat și publice, întrucât prin încercarea de corupere sau prin coruperea efectivă a funcționarului, se impietează asupra probității acestuia – condiție indispensabilă pentru buna și normala funcționare a serviciului. În sprijinul acestor afirmații se susține că, în cazul luării de mită, rezultatul nu îmbracă haina unei urmări materiale. Totuși, unii autori consideră că luarea de mită este o infracțiune materială, de rezultat, bazându-se pe criteriul împărțirii infracțiunilor în infracțiuni de pericol sau formale și infracțiuni de rezultat sau materiale. Credem că o asemenea părere nu poate fi admisă, deoarece starea de pericol, urmarea imediată a infracțiunii în discuție, este inevitabilă, certă, fără a necesita primirea efectivă a unul bun sau folos cu caracter material. Însă aceasta nu înseamnă că rezultatul nu trebuie dovedit, dar proba existenței și întinderii sale se face dovedind materialitatea activității desfășurate de infractor. În doctrină s-a relevat și faptul că atunci când elementul material constă în primirea de mită care a fost pretinsă în scopul îndeplinirii unui act licit privitor la îndatoririle de serviciu, urmarea imediată constă și în vătămarea patrimoniului adusă persoanei constrânse să dea mită. Deși acest aspect este irelevant sub aspectul luării de mită, se cuvine menționat că atunci când mituitorul dă mita din proprie inițiativă, nu se poate vorbi despre o pagubă în patrimoniul acestuia; dimpotrivă, când o persoană este constrânsă să dea mită, fapta acesteia nu cade sub incidența legii penale, iar prejudiciul material suferit de ea este urmarea directă și imediată a activității ilicite a funcționarului incorect.
Raportul de cauzalitate trebuie să existe întotdeauna între acțiunea (pretinderea, primirea, acceptarea) ori inacțiunea (nerespingerea) săvârșită de funcționar și rezultat, în sensul că tocmai acțiunea/ inacțiunea a creat starea de pericol pentru relațiile sociale cu privire la buna și normala desfășurare a raporturilor de serviciu. Existența legăturii de cauzalitate nu depinde, la fel ca urmarea imediată, de îndeplinirea efectivă a actului în considerarea căruia a fost luată mita.
2.5 Latura subiectiva.
Se poate afirma ca latura subiectiva la infractiunea de luare de mita consta in vointa functionarului de a efectua una din activitatile specifice laturii obiective, in scopul de a indeplini, a nu indeplini ori a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, ori in scopul de a efectua un act contrar acestor indatoriri, fiind constient ca prin aceasta creaza o stare de pericol pentru bunul mers al organizatiei, care este de neconceput in conditiile lipsei de probitate a functionarilor.
Vointa pe care o implica latura subiectiva a infractiunii de luare de mita se refera la efectuarea, de catre functionar, a actiunii de pretindere sau primire a folosului necuvenit, ori de acceptare sau nerespingere a promisiunii de mita, in scopul de a-si incalca indatoririle de serviciu, in oricare din modalitatile aratate. Actul de vointa sub impulsul caruia este savarsita fapta este precedat insa – in cazul luarii de mita ca si al oricarei infractiuni – de un act de constiinta, de o atitudine a constiintei fata de fapta conceputa si de urmarile ei. Altfel spus, constiinta creaza cauzalitatea psihica, iar vointa declanseaza cauzalitatea fizica a faptei.
In cazul luarii de mita, faptuitorul – savarsind cu vointa actiunea-inactiunea ce constituie elementul nmaterial al infractiunii – stie ca foloasele pe care le pretinde, primeste etc. nu i se cuvin si ca mita are derpt scop fie indeplinirea, neindeplinirea sau intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale de serviciu, fie efectuarea unui act contrar acestor indatoriri. Actionand in acest fel, cu constiinta ca primeste o retributie necuvenita, in legatura cu efectuarea unui act de serviciu, faptuitorul are, implicit, reprezentarea pericolului creat pentru activitatea organizatiilor de stat si publice care presupune cu necesitate prestarea serviciului de catre functionari si alti salariati, in conditii de probitate si legalitate. Intrucat acest rezultat este cert, inrvitabil, implicat in mod necesar de toate actiunile-inactiunile specifice luarii de mita, se poate spune ca forma de vinovatie specifica luarii de mita este intentia directa.
In cazul luarii de mita „acceptarea” desemneaza una din actiunile tipice si se raporteaza la promisiunea folosului facuta functionarului de catre mituitor. Or, odata ce promisiunea folosului – conceput ca o retributie pentru actul de serviciu – a fost acceptata de functionar, rezultatul, constand in starea de pericol pentru valorile sociale ocrotite prin incriminare este, in toate cazurile cert, de neevitat, iar functionarul nu si-l poate reprezenta decat astfel.
In legatura cu scopul indicat in cuprinsul art. 289 c.p., este de mentionat ca pentru existenta infractiunii este suficient ca faptuitorul sa fi actionat in vederea finalitatii respective, fiind indiferent daca acel scop s-a realizat sau nu.
In literatura de specialitate s-a afirmat ca „sub raportul vinovatiei, mita se savarseste cu intentie directa, caracterizata prin scopul urmarit de faptuitor, si anume obtinerea unui avantaj material pentru a indeplini, a nu indeplini, a intarzia indeplinireaunui act privitor la indatoririle de serviciu ori a indeplini un act contrar acestor indatoriri”
Alti autori considera ca scopul caracteristic laturii subiective a luarii de mita nu este cel de a obtine un folos material, ci acela de a face, a nu face etc. un act privitor la indatoririle de serviciu. Scopul mentionat in definitia de mai sus reprezinta, de fapt, mobilul care il determina pe autor sa comita luarea de mita, dorinta de a obtine castiguri necuvenite.
In literatura juridica s-a mai pus intrebarea daca infractiunea de luare de mita este caracterizata printr-un acord subiectiv intre mituit si mituitor. S-a raspuns de multe ori afirmativ, apreciindu-se ca ceea ce caracterizeaza aceasta infractiune, este traficul, conventia ilicita , ca mituirea pasiva este „intelegerea intervenita intre un functionar public si un particular, in virtutea careia primul se angajeaza sa faca sau sa nu faca un act care intra in functiunea sa si celalalt sa procure un avantaj oarecare in schimb” In acelasi sens, s-a afirmat ca „luarea de mita presupune existenta unui acord prealabil intre functionar si mituitor”.
Consider ca acordul de vointa nu constituie o caracteristica a luarii de mita, deoarece nu este propriu tuturor ipotezelor prevazute in norma incriminatoare. Daca, dintre activitatile tipice , primirea banilor sau foloaselor, precum si acceptarea si nerespingerea promisiunii unor asemenea foloase se pot realiza pe baza unui acord sau a unei intelegeri exprese sau tacite, in cazul pretinderii, un asemenea acord nu exista intotdeauna.
Referitor la dovada intentiei, se relevare ca aceasta se deduce, in general, din materialitatea faptei. Deducerea intentiei ex re nu inseamna ca existenta ei este presupusa, fara a mai trebui sa fie dovedita, cu incalcarea prezumtiei de nevinovatie. Dimpotriva,aceasta obliga instanta sa faca dovada tuturor situatiilor, imprejurarilor sau circumstantelor in care s-a comis fapta – susceptibile de a evidentia pozitia subiectiva a faptuitorului. In plus, trebuie sa se demonstreze de ce faptele in sine releva existenta intentiei.
Formele Infractiunii de luare de mita
Codul nostru penal nu incrimineaza actele preparatorii sau pregatitoare ca forma infractionala. În cazul luarii de mita este de observat, daca se tine seama de esenta activitatilor incriminate, ca dintre cele patru modalitati de realizare ale elementului material, cel putin doua – acceptarea si nerespingerea promisiunii – nu sunt în esenta lor decât, acte pregatitoare ale primirii efective de mita, pe care însa legiuitorul, pentru considerentele aratate, a înteles sa le incrimineze autonom, situându-le pe acelasi plan, sub raportul semnificatiei lor penale, cu luarea de mita propriu-zisa.
Consumarea
Are loc în momentul realizarii oricareia din cele patru actiuni – inactiuni incriminate alternativ prin art. 289 din Codul penal
În practica judiciara s-a decis – de exemplu – ca infractiunea de luare de mita se consuma în momentul în care se pretinde folosul si nu în acela în care este primit, ca este suficienta simpla acceptare a promisiunii facute, predarea banilor sau a foloaselor putând sa aiba loc ulterior sau putând sa nu se realizeze. Nu este relevanta împrejurarea ca banii primiti s-au dat dupa efectuarea actului ori dupa acordul intervenit între mituitor si mituit sau daca fapta nu a fost urmata de primirea banilor pretinsi sau promisi.
Rezulta deci ca orice activitate ulterioara acestui moment nu are nici o influenta asupra existentei infractiunii. Astfel fapta constituie luare de mita chiar daca faptuitorul restituie folosul primit, îl refuza sau daca ulterior promisiunii este înlaturat din functia pe care o ocupa
2.8 Modalitati
Luarea de mita, în oricare din variantele (tip, agravanta) are doua modalitati:
– pretinderea sau primirea de catre functionar de bani sau alte foloase ce nu i se cuvin;
– acceptarea sau nerespingerea de catre functionar a promisiunii de foloase necuvenite;
În ceea ce priveste varianta agravata se presupune ca fapta este savârsita de un functionar cu atributii de control.
Într-o opinie se sustine ca a doua varianta agravata este cea prevazuta de Legea 42/1992 când fapta este savârsita de un agent constatator, un organ de urmarire penala sau judecator ce instrumenteaza contraventiv sau infractiuni prevazute de legea privind protectia populatiei împotriva unor activitati ilicite,
Pe lânga modalitatile normative aratate mai sus, infractiunea de luare de mita poate reprezenta si diferite modalitati faptice determinate de circumstantele concrete în care se comite infractiunea. De modalitatile faptice se va tine seama la evaluarea gradului de pericol social concret al faptei si dozarea pedepsei.
2.8 Sanctiuni
a)Pedeapsa principala
Infractiunea de luare de mita este sanctionata cu închisoare de la 2 la 7 ani, iar daca fapta a fost savârsita de un functionar cu atributii de control se pedepseste cu închisoare de la 3 la 15 ani potrivit dispozitiilor Legii 78/2000.
Conform Legii nr. 12/1990 modificata prin legea nr. 42/1991 actulizata în cazul savârsirii faptei de catre functionari împuterniciti sa constate infractiuni sau contraventii sanctionate de acest act normativ ori sa le instrumenteze, pedeapsa este de la 5 la 14 ani, întrucât art. 5 al acestei legi prevede ca minimul si maximul prevazut de art. 289 alin. 1 se majoreaza cu câte 2 ani.
Referitor la individualizarea pedepsei este de subliniat necesitatea ca instantele de judecata sa evalueze cu grija în fiecare caz în parte, ponderea diverselor circumstante reale si personale în conturarea gravitatii concrete a infractiunii
În cazul luarii de mita aplicarea pedepsei complementare sus mentionate este obligatorie.
Printre drepturile al caror exercitiu poate fi interzis Cod pen. prevede . si dreptul de a exercita o functie sau de a ocupa o profesie de natura acelor de care s-a folosit condamnatul la savârsirea infractiunii.
Interzicerea acestui drept poate fi însa dispusa – a aratat Tribunalul Suprem – numai daca fapta comisa de cel condamnat este în strânsa legatura cu fapta sau cu profesia sa.
c)Confiscarea speciala
Potrivit art. 289 alin. 3 Cod pen. banii, valorile sau orice alte bunuri care au facut obiectul luarii de mita se confisca, iar daca acestea nu se gasesc, condamnatul este obligat la plata echivalentului lor în bani, la fel cum prevede si Legea 78/2000.
Indicarea obiectului confiscarii prin expresia "bani, valori sau alte bunuri" subliniaza dorinta legiuitorului de a viza si avantajele nepatrimoniale sau neevaluabile în bani (situatie în care se va putea însa dispune, când ar fi cazul, restabilirea situatiei anterioare
CAPITOLUL III.
DELIMITĂRI ALE INFRACȚIUNII DE LUARE DE MITĂ DE ALTE INFRACTIUNI
Luarea de mită / Traficul de influență
Traficul de influenta este reglementat de Codul penal in art.291
Între luarea de mită și traficul de influență, elementul de diferențiere se află la obiectul infracțiunii. Dacă la luarea de mită, înțelegerea dintre funcționar și particular, atunci când există, are ca obiect efectuarea, neefectuarea sau întârzierea efectuării de către cel dintâi, a unui act privitor la îndatoririle de serviciu, ori efectuarea unui act contrar acestor îndatoriri, la traficul de influență înțelegerea care, de această dată nu se mai perfectează cu funcționarul, are ca obiect intervenția subiectului activ, un particular, pe lângă funcționar pentru a-l determina să facă ori să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Cu alte cuvinte, în timp ce la luarea de mită funcționarul trafica cu funcția sa, la traficul de influență particularul trafica cu influența sa, reală sau presupusă. Trebuie să se rețină că ambele infracțiuni sunt infracțiuni de pericol, aducând atingere aceluiași obiect juridic; totuși, se deosebesc prin aceea că discreditarea organelor de stat sau publice se realizează în mod direct în cazul luării de mită, deoarece fapta arată că un funcționar este corupt, și indirect în cazul traficului de influență, deoarece fapta creează impresia că un funcționar poate fi influențat în legătură cu atribuțiile sale de serviciu. O problemă aparentă se ivește în situația în care traficantul este el însuși un funcționar. Dacă funcționarul trafica propriile lui atribuții de serviciu, în scopul arătat de art. 289 C. penal, ne aflăm indubitabil în prezența unui caz de luare de mită; dacă însă, funcționarul uzează de influența pe care o exercită funcția sa sau chiar propriile relații, asupra unui alt funcționar care urmează să facă sau să nu facă un act referitor la atribuțiile sale de serviciu, el va comite infracțiunea de trafic de influență.
De asemenea, în practica judiciară se constată că remiterea unei sume de bani unui funcționar, din partea altei persoane, pentru ca acesta să îndeplinească un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, întrunește elementele complicității la infracțiunea de luare de mită, iar nu ale infracțiunii de trafic de influență.
3.2. Luarea de mită / Falsul intelectual
Chiar dacă cele două infracțiuni nu par a avea elemente comune, există în practica judiciară situații în care se nasc dispute în ceea ce privește includerea faptelor de fals în modalitățile de săvârșire a infracțiunii de luare de mită.
De exemplu, fapta unui polițist de a primi foloase pentru a nu întocmi acte de cercetare penală privind o infracțiune rutieră și de a nu consemna în raportul de activitate că l-a oprit pe conducătorul unui autovehicul pentru control constituie numai infracțiunea de luare de mită constând în neîndeplinirea unui act pe care era obligat să-i realizeze în virtutea îndatoririlor sale de serviciu, și nu infracțiunea de fals intelectual prin omisiune, această din urmă faptă fiind inclusă în latura obiectivă a infracțiunii de luare de mită. Așadar, deși posibil, concursul dintre cele două infracțiuni nu se realizează în speța de față, falsul intelectual săvârșit prin neîntocmirea actelor ce intrau în atribuțiile polițistului și primirea unei sume de bani în acest scop, făcând parte din modalitățile normative ale infracțiunii de luare de mită.
3.3 Luarea de mită / Abuzul în serviciu
Abuzul in serviciu art.297 Codul Penal
Deosebirea dintre luarea de mită și abuzul în serviciu constă în aceea că prestația nedatorată este cerută și obținută ca un drept în cazul abuzului, iar în situația luării de mită este cerută și obținută ca un avantaj acordat funcționarului peste ceea ce se datorează legal. Trebuie să ținem seama însă de câteva aspecte: normele care reglementează infracțiunile de abuz în serviciu au, în mod firesc, caracter general și în consecință devin aplicabile numai în lipsa unei norme cu caracter special. Totuși, este necesar ca elementele constitutive ale infracțiunii cu caracter special să se poată integra în sfera mai largă a elementelor care constituie infracțiunea incriminată de normele generale ale abuzului în serviciu, care au caracter subsidiar. Mai mult, atât doctrina, cât și practica judecătorească sunt unitare în sensul de a considera că o faptă poate fi calificată abuz în serviciu, numai dacă încălcarea atribuțiunilor de serviciu de către funcționar nu este incriminată distinct, de norme speciale, situație în care fapta trebuie încadrată în aceste norme
Este irelevant pentru existența infracțiunii faptul că funcționarul indică sau nu corect ce destinație urmează să dea banilor primiți; importantă este poziția lui subiectivă privitoare la primirea foloaselor în legătură cu îndatoririle sale de serviciu. Sub acest aspect, cel care dă bani sau alte foloase, se poate afla în eroare de fapt cu privire la destinația acestora, împrejurare de asemenea lipsită de relevanță.
Așadar, putem afirma că diferențierea infracțiunilor în discuție se poate face avându-se în vedere următorul criteriu: la luarea de mită, ambele părți știu că funcționarul își trafica funcția, pretinzând sau primind ceea ce nu i se datorează, în vederea îndeplinirii unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu sau contrar acestor îndatoriri; la abuzul în serviciu, funcționarul silește o persoană să-i dea bunuri sau alte foloase, pretinzând că acestea i se datorează în mod legal. Trebuie astfel „să se ia în considerare voința substanțială și efectivă a celor doi subiecți, pentru a se vedea care dintre ele s-a supus celeilalte”.
În ciuda diferențierilor nuanțate dintre infracțiuni – luare de mită și abuz în serviciu –, cele două infracțiuni nu se exclud reciproc, existând în practică situații în care luarea de mită și abuzul în serviciu apar în concurs.
CAPITOLUL IV
LUAREA DE MITĂ ÎN NOUL COD PENAL
Luarea de mita, in noul cod, este incriminata intr-o varianta tip, care are un continut apropiat de cel din Codul penal vechi.
Intr-un alineat distinct este incriminata luarea de mita cand este savarsita de catre o persoana care exercita o profesie de interes public, dar numai in ipotezacomiterii acestei fapte in scopul de a nu indeplini, a intarzia indeplinirea unui act privitor la indatoririle sale legale sau in scopul de a nu face un act contrar acestor indatoriri.
Prin aceasta dispozitie se rezolva mult controversata problema daca notarul public, executorul judecatoresc sau alte persoane care executa o functie de interes public, pentru care este necesara o abilitate speciala a autoritatilor publice, poate fi sau nu autor al luarii de mita.
Pentru realizarea in conditii mai bune a preventiei generale, in cazul normei de incriminare a luarii de mita, s-a prevazut ca pedeapsa complementara interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica sau de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta.
Infracțiunea de cumpărare de influență a fost preluată din Legea nr. 78/2000, modificată și completată prin Legea nr. 161/2003, la care s-a prevăzut aplicarea obligatorie a pedepsei complementare a interzicerii exercitării unor drepturi . Din aceeași lege a fost preluată si infractiunea de abuz de funcție, reglementata in art. 292
În sfârsit, acest capitol cuprinde un text general (art. 294) preluat din Legea nr. 78/2000 modificată și completată, în care se prevede că dispozițiile cuprinse in capitolul „infracțiuni de corupție” se aplică in mod corespunzator faptelor de coruptie săvârșite de către funcționarii străini ori in legatură cu activitatea acestora.
De aseamenea ,ca urmare a ratificării de către România a Protocolului adițional la Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția ,Legea nr.260/2004, s-a impus completarea cadrului infracțiunilor de corupție cu o prevedere care face referire la extinderea normelor penale respective in privința faptelor de dare și luatre de mită comise de persoanele implicate în soluționarea litigiilor pe cale de arbitraj intern sau internațional ,art.2-4 din Protocol.
CONCLUZII
Orice discuție neideologică cu privire la corupție trebuie să aibă în vedere și să țină seama de faptul ca aceasta este un fenomen social cu deosebit de grave consecințe antisociale asupra cărora nu se mai poate specula,
Examinarea corupției și consecințele ei, impun abordarea nu a sensului filozofic si politic al acesteia ci a celui social si juridic, care au determinat actiunea consecventă și fermă de prevenire, descoperire și sancționare a ei.
Grava decădere, descompunere morală – deopotrivă cauze și manifestări ale corupției – sunt prezente nu numai la nivelul corupților sau corupătorilor ci al societății în ansamblul ei.
Fenomen social, corupția este inamicul deosebit de periculos al vieții sociale civilizate, organizate statal, a ordinii de drept, a democrației, putând determina disoluția, dispariția acestora. Ca o caracatiță nevazută dar din ce în ce mai prezentă, mai agresivă și necruțătoare, corupția îsi întinde tentaculele surprinzând și strângând în încleștarea lor sufocantă, ucigătoare, largi și din ce în ce mai numeroase segmente ale existentei economice, sociale si politice,
Pericolul deosebit pe care îl reprezinta pentru societatea civilizată, organizată, corupția, amploarea pe care aceasta a luat-o pe întreg globul si internaționalizarea acesteia au determinat în afara celei la nivel statal si relația conjugata a comunitătii internaționale
Comunitatea internațională sesizând pericolul grav reprezentat de corupție atât pentru fiecare stat component cât și pentru ansamblul ei, a reacționat corespunzator, prin mijloacele și căile de care dispune.
Conjugarea acțiunilor și măsurilor naționale și internationale împotriva coruptiei este dovada indiscutabilă a pericolului pe care acest flagel îl reprezintă pentru societătțile naționale și comunitatea internaționala a faptului că lupta pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea ei este o necesitate de prim ordin, în afara de orice discutie.
Dacă în domenii precum poliția sau medicina infracțiunea de luare de mită era mai des întâlnită, în sistemul militar ea nu era așa comună. Însă cu noile schimbări intervenite și în acest sistem ca în multe altele, odată cu intrarea în Uniunea Europeană, aceasta devine tot mai des întâlnită. De exemplu folosirea unor servicii civile pentru satisfacerea necesităților interne ale unităților militare permite diferitelor persoane din sistem să abuzeze de funcția pe care o au.
Considerăm că aceste situații pot fi evitate prin adoptarea unor serie de măsuri. În primul rând printr-o organizare mult mai bine pusă la punct a tuturor evenimentelor de acest gen din sistemul public. Exercitarea unor controale severe și obiective din partea comisiilor competente asupra evenimentelor ce permit apariția acestei infracțiuni tot mai răspândită în societatea noastră. Nu în ultimul rând considerăm ca necesar o mai bună remunerație a întregului personal din acest sistem. O asemenea masură ar micșora cu siguranță amploarea acestui fenomen care se află într-o continuă ascensiune. Motivarea personalului prin oferirea unui salariu atrăgator ar face ca micile atenții venite din partea diferitelor persoane să devină ineficiente.
Sistemul public, care în momentul de față trece printr-o serie de schimbări, rămâne unul dintre pilonii de bază ai societății noaste. Însă acest fenomen al corupției care se dezvoltă la nivelul întregii societăți afectează și domenii care pun în pericol siguranța și integritatea țării. Sperăm ca în urma finalizării procesului de restructurare al armatei și prin adoptarea unor reglementări adecvate acest fenomenul corupției să dispară sau macar să-și diminueze amploarea.
BIBLIOGRAFIE
1. I. Vasiu, Drept penal – Partea Specială, Ed. Albastra, Cluj- Napoca, 2011
2. T.Toader, Drept Penal -Partea Specială, Ed. Hamangiu, București, 2009 ( sau 2010)
3. A.Boroi, Drept Penal – Partea Specială, Ed. C.H. Beck, București 2010
4. C.Bulai, A.Filipas, C.Mitrache, B.N.Bulai, C.Mitrache, Institutii de Drept Penal. Curs selectiv pentru licenta, Editura Trei , Bucuresti, 2008
5.V.Dobrinoiu,Drept penal.Partea Speciala.teorie si practica juridica,Ed.Universul Juridic,2011
6. C.Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București 2010
7. M. Udroiu, Drept penal Partea generală. Partea specială, Ediția 2, Editura C.H.
Beck, București, 2011
8. F.Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol 1., Ed Ch. Beck, vol. I,
București, 2008
9, Sectia penala – Jurisprudenta – Selectii 2010
10, Comisia europeana – Raport al Comisiei europene catre parlamentul European si Consiliul Europei
11Enste, Dominik., 2002, Hiding in the Shadows: The Growth of the Underground Economy. Economic Issues No. 30, IMF,
12. Cecilia Malmstron, Dezbatere din parlamentu European,10,02,2012
13,Nienke Palstra,Transparency International
14, Legea 27/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a legii nr.286/2009 privind Codul penal
BIBLIOGRAFIE
1. I. Vasiu, Drept penal – Partea Specială, Ed. Albastra, Cluj- Napoca, 2011
2. T.Toader, Drept Penal -Partea Specială, Ed. Hamangiu, București, 2009 ( sau 2010)
3. A.Boroi, Drept Penal – Partea Specială, Ed. C.H. Beck, București 2010
4. C.Bulai, A.Filipas, C.Mitrache, B.N.Bulai, C.Mitrache, Institutii de Drept Penal. Curs selectiv pentru licenta, Editura Trei , Bucuresti, 2008
5.V.Dobrinoiu,Drept penal.Partea Speciala.teorie si practica juridica,Ed.Universul Juridic,2011
6. C.Mitrache, Drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic,
București 2010
7. M. Udroiu, Drept penal Partea generală. Partea specială, Ediția 2, Editura C.H.
Beck, București, 2011
8. F.Streteanu, Tratat de drept penal. Partea generală, vol 1., Ed Ch. Beck, vol. I,
București, 2008
9, Sectia penala – Jurisprudenta – Selectii 2010
10, Comisia europeana – Raport al Comisiei europene catre parlamentul European si Consiliul Europei
11Enste, Dominik., 2002, Hiding in the Shadows: The Growth of the Underground Economy. Economic Issues No. 30, IMF,
12. Cecilia Malmstron, Dezbatere din parlamentu European,10,02,2012
13,Nienke Palstra,Transparency International
14, Legea 27/2012 pentru modificarea si completarea Codului penal al Romaniei si a legii nr.286/2009 privind Codul penal
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Luarea DE Mita 2 (ID: 128451)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.