Localizare Geografica Si Administrativa

Știința măsurătorilor terestre are ca obiect de studiu totalitatea operațiilor de teren și de calcul, care sunt efectuate în vederea reprezentării pe plan sau hartă a suprafeței terestre într-o anumită proiecție cartografică și scară topografică. Conținutul măsurătorilor terestre a evoluat de-a lungul timpului odată cu dezvoltarea societății, fiind dependent de realizarea unui scop utilitar legat de activitatea economică și, respectiv, a unui scop științific legat de determinarea formei și dimensiunilor Pământului.

Topografia este o ramură a geodeziei care se ocupă cu tehnica măsurătorilor unei porțiuni a scoarței Pământului, cu determinarea poziției elementelor scoarței terestre pe suprafețe mici (considerate plane), precum și cu tehnica reprezentării grafice sau numerice a suprafețelor măsurate, în scopul întocmirii de hărți și planuri; descrierea amănunțită a unui loc sub raportul așezării, configurației etc.; modul în care sunt dispuse în spațiu elementele unui ansamblu.

De asemenea topografia este o știință cu un puternic caracter aplicativ care s-a dezvoltat din necesitatea unei cunoașteri detaliate și a unei utilizări optime a suprafețelor de teren. Se știe că în limitele observabile al unui om curbura Pământului nu se poate sesiza. Deoarece în topografie se operează cu aceste limite, nu se ia în considerare curbura Pământului iar suprafețele măsurate se consideră că au fundament orizontal, altfel spus, pentru a obține planul topografic al unui loc, măsurătorile se realizează astfel încât să se obțină o imagine proiectată prin drepte paralele verticale a locului respectiv, pe planul orizontal tangent la sfera terestră într-un punct central din zona respectivă. Dar topografia nu vizează numai obținerea imaginii plane a terenului ci și pe cea a reliefului din zona respectivă, de asemenea dispoziția pe verticală a detaliilor. Astfel putem realiza o copie fidelă tridimensională a terenului din realitate.

Geodezia, se ocupă cu studiul, măsurarea și determinarea formei și dimensiunilor Pământului sau a unor părți întinse din suprafața acestuia, precum și cu determinarea poziției precise a unor puncte fixe de pe teren, ce formează rețeaua geodezică de sprijin pentru măsurătorile topografice. În cadrul măsurătorilor geodezice, care se execută pe suprafețe mari, se ține seama de efectul de curbură al Pământului.

Acestă lucrarea de diplomă reflectă cunoștințele acumulate în cei patru ani de studiu prezentând modul de întocmire a unei documentații cadastrale de dezlipire, pentru un teren situat în comuna Groși, zona metropolitană Baia Mare la o distanță de 5 km, în parte de nord-vestul al României.

Măsurătorile au fost realizate cu o stație totală SOUTH nts 360 și G.P.S-ul Trimble R4, care m-au ajutat la determinarea punctele, realizând o drumuire în circuit închis cu cinci puncte de stație.

Cadastru, cuprinde totalitatea lucrărilor necesare pentru identificarea, măsurarea și reprezentarea pe hărți și planuri cadastrale a bunurilor imobile de pe întreg teritoriul țării, indiferent de destinația lor și de proprietar. Prin introducerea cadastrului, se realizează cunoașterea și furnizarea, în orice moment, a datelor cadastrale din punct de vedere cantitativ, calitativ și juridic a bunurilor imobile din cuprinsul unui teritoriu cadastral. Inventarierea terenurilor se realizează atât prin reprezentarea grafică pe planuri la scări convenabile a elementelor care se evidențiază în cadastru, cât și analitic prin fișe și registre de evidență tehnică, economică și juridică în care se înregistrează date despre situația terenurilor și construcțiilor inventariate.

“Cadastrul funciar general este un complex de operații tehnice, economice și juridice întreprinse de stat, prin Oficiile de Cadastru și Organizarea Teritoriului de la județe, pentru cunoașterea și inventarierea sistematică și permanentă a fondului funciar.“

CAPITOLUL I

SCOPUL ȘI IMPORTANȚA TEMEI PROIECTULUI DE ABSOLVIRE

De la prima reprezentare topografică cunoscută a unui teritoriu și până astăzi

s-au scurs cinci milenii în care topografia a avut o evoluție continuă. Dat fiind puternicul sau caracter aplicativ, în momentul de față nu se poate concepe practic nici o lucrare de construcții, cadastru, etc. care să nu fie însoțită de măsurători topografice. Mai mult, diferite alte activități economice și sociale impun cunoașterea teritoriului din punct de vedere al poziției, formei mărimii și al detaliilor, care pot fi naturale (munții, ape, păduri, etc.) sau artificiale (drumuri, clădiri, etc.). Toate acestea presupun măsurarea și reprezentarea suprafețelor de teren sub formă de planuri topografice sau hărți, care redau la scară redusă atât imaginea de ansamblu cât și elementele componente ale teritoriului considerat, cu o precizie corespunzătoare cerințelor.

Prin caracterul său aplicativ, topografia și-a creat metode speciale de măsurare, calcul și reprezentare, în funcție de domeniul vizat, astfel că în momentul de fată are ramuri specifice, de exemplu: topografia generală, inginerescă, cadastrală, miniera, pentru construcții, etc.

Dezlipirea din punct de vedere tehnic este operațiunea tehnică de împărțirea a unei suprafețe de teren înscrisă în cartea funciară în mai multe suprafețe egale/inegale. Toate imobilele rezultate în urma dezlipirii trebuie să aibă acces la un drum sau să aiba îndeplinită condiția de servitute, dacă este cazul.

Scopul proiectului de absolvire este realizarea măsurătorilor topo-cadastrale și prelucrarea acestora în vederea dezlipirii unui imobil în trei loturi, situat în comuna Groși, județul Maramureș. Imobilul inițial are o suprafață de 5623 mp, după dezlipirea lotul 1 rezultând o suprafață de 3604 mp, lotul doi rezultând o suprafață de 1000 mp, iar lotul trei rezultând o suprafață de 1019 mp. Pentru realizarea dezlipirii în vederea cumpărării lotului doi s-a realizat un drum de acces cu lățimea de 4,5 m, având acces și la lotul trei din partea de nord. Prin rezolvarea etapelor de lucru am reușit să pun în practică cunostințele însușite în timpul facultății, în special la topografie, cadastru și geodezie.

Importanța lucrări este înscrierea în cartea funciara a imobilelor care au rezultat și întocmirea documentației cadastrală a fiecărui imobil, care are rolul de a ține evidența cu privire la suprafața, categoria de folosință și posesorii pentru a fi puse la dispoziția celor interesați, respectându-se ordinul 700 din 2014 al directorului general al ANCPI.

Măsurătorile au fost efectuate cu mijloace moderne (stație totală) și GPS, prelucrarea datelor măsurate în teren s-a efectuat cu ajutorul foi de calcul Excel, iar partea grafică a lucrării s-a realizeazat cu ajutorul programului AutoCad.

Pentru elaborarea cât mai eficentă a operațiunilor cadastrale pentru dezlipirea corpului de proprietate s-a impus efectuarea unor lucrari topo-geodezice.

CAPITOLUL II

LOCALIZARE GEOGRAFICĂ ȘI ADMINISTRATIVĂ

2.1 Prezentare generală

Maramureșul te așteaptă să descoperi tradițiile comunitaților umane armonios îndrăgite de spectaculozitatea naturii. Vârfuri montane alb-înzăpezite, păduri întinse, cascade și cursuri naturale de apă, diversitatea plantelor și animalelor dispărute în alte zone ale Europei, oameni având port popular viu colorat și trăind o viață ce păstrează multe elemente ale trecutului. Fiind înconjurat de munți, Maramureșul a rămas relativ izolat, permițând păstrarea unui stil de existență care în alte locuri a căzut demult pradă uitării. 

Fig.2.1. Localizarea județului Maramureș

Comuna Groși este situată în partea central-vestică a județului Maramureș, în nord-vestul României. Limitele județului Maramureș au luat ființă în anul 1968, ca urmare a împărțirii administrativ-teritoriale din timpul socialismului,  păstrându-se și astăzi.

Comuna aparține din punct de vedere administrativ-teritorial județului Maramureș, dar fiind încadrată Depresiunii Baia Mare, nu face parte din “Țara Maramureșului”, întrucât caracteristicile acesteia se pierd la bariera montană Oaș – Gutâi – Țibleș.

Se păstrează și aici, totuși, câteva din trăsăturile ținutului cu istorie străveche, legat dintotdeauna, prin creația sa materială și spirituală de glia și ființa neamului românesc, cu oamenii care și-au făcut o mândrie din a păstra datinile strămoșești.

Coordonatele geografice ale comunei sunt de 47° 36` lat° N și 23° 36` long E.

Suprafața totală ocupată de comună este de 23,5 km2.

Limitele comunei Groși sunt determinate de:

teritoriul municipiului Baia Mare, la nord

orașul Baia Sprie, prin localitatea Satu Nou de Sus, la nord-est

teritoriul comunei Dumbrăvița, prin localitățile Dumbrăvița și Rus, în est și sud-est, și prin satul Chechiș, în sud

teritoriul comunei Săcălășeni, la sud-vest

teritoriul comunei Recea, prin satul Mocira, la vest.

Fig. 2.2. Localizarea comunei Groși în județul Maramureș

Teritoriul comunei Groși aparține Depresiunii Baia Mare, situată în zona de contact dintre Platforma Someșeană și Carpații Orientali.

Relieful are forme specifice regiunii de contact a dealurilor din depresiunea Baia Mare cu zona montană, specific zonelor de deal cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane. Înălțimile comunei variază în limite foarte mici, între 160-320 m.

Reședința comunei este localitatea Groși, în componența comunei intrând încă două sate, Ocoliș și Satu Nou de Jos. Față de reședința de comună, satele sunt situate la distanțe cuprinse cuprinse între 5 km – Ocoliș și 4 km – Satu Nou de Jos.

Localitatea Groși, suburbană municipiului Baia Mare, la 5 km sud-est de acesta, este legată de acesta prin drumul național DN 18 B Baia Mare – Cărbunar – Târgu Lăpuș.

Legătura comunei cu municipiul Baia Mare se face pe șosea prin intermediul a două drumuri: unul național, care trece prin localitatea Groși, DN 18 B, respectiv drumul județean  care trece prin localitatea Satu Nou de Jos, iar localitatea Ocoliș are acces pe drumul comunal pietruit până la drumul județean asfaltat ce trece prin Satu Nou de Jos. Distanța față de Baia Mare este de 5 km pentru localitățile Groși și Satu Nou de Jos și 10 km pentru Ocoliș.

2.2. Populația

La începutul anilor 1990, populația totală a comunei era de 2.798 locuitori, iar la recensământul din anul 2002, dinamica demografică a urmat cursul scăderii numerice a populației înregistrat la nivelul întregii țări, ajungând la 2.354 locuitori.

În distribuția populației pe sate, se constată că aproape jumătate din populația comunei este domiciliată în reședința de comună: 45 % din total, adică 1.059 locuitori. Celelalte două localități ale comunei înregisrează un număr de locuitori mai redus: Satu Nou de Jos 707 locuitori și Ocoliș 588 locuitori.

În prezent, locuitorii comunei Groși sunt în proporție de 99 % români, înregistrându-se un număr de 23 de maghiari și 1 persoană de etnie ucraineană; alte etnii nu sunt reprezentate în comună.

Din punct de vedere confesional, se constată o ușoară mozaicare, dar predomină net populația ortodoxă, ce deține 89,8 % din totalul populației. Alte confesiuni: greco-catolică, romano-catolică, reformată și cultele neoprotestante sunt în procente de sub 1 % fiecare. În proporție de peste 7 % dintre locuitorii comunei s-au declarat de altă religie.

2.3. Istoric

Maramureșul are o istorie bogată în evenimente – descoperirile arheologice de până acum denotă existența unei interferențe între cultura națională și spirituală tradițională dacică și cea romană, punându-se astfel și pe aceste meleaguri bazele culturii daco-romane. Satele Groși și Satu Nou de Jos s-au format în apropierea centrului meșteșugăresc Baia Mare și populația a fost cuprinsă de multe frământări sociale, a avut mult de suferit de pe urma unor atacuri tătare. Satul Groși e atestat ca așezare de tip feudal în 1411, sub denumirea de Tökes.

Conscripțiile urbanistice din 1566 atestă că această localitate aparținea de domeniul Baia Mare, ce era compus din orașul Baia Mare, târgul Baia Sprie și 14 sate, printre care și Groși. În 1566 satul a fost greu lovit de turci, fiind arse case și locuitorii prădați. În Groși trei locuitori au fost uciși de turci și mai mulți au fost fugăriți. După atacul turcilor, satul devine pustiu, aici fiind așezată o tabără turcească.

Localitatea Groși este atestată documentar sub această denumire din anul 1411, când avea deja o oarecare dezvoltare și biserică. Primii locuitori s-au așezat aici însă cu mulți ani în urmă. Legenda care s-a transmis din generație în generație, spune că pe aceste meleaguri, cu multe sute de ani în urmă erau păduri de stejari cu copaci foarte groși, greu accesibile, unde s-au adăpostit unele familii din calea barbarilor.

Se spune că inițial mica așezare se numea “La copacii groși”. În prezent există chiar o zonă a localității care se numește “buciumi”, adică trunchiuri de copaci groși.

Există un urmaș al falnicilor copaci de odinioară, ce poate fi văzut și astăzi, cu vechime de peste 300 de ani, declarat monument al naturii.

Fig. 3. Arbore secular

Localitatea Groși a aparținut pe rând localităților Baia Sprie, Tăuții de Sus, Recea și Săcălășeni. Din anul 1946, a devenit reședință de comună, având în componență satele Ocoliș, Satu Nou de Jos și Satu Nou de Sus. Din anul 1968, comuna Groși, a cărei reședință este localitatea Groși, mai are în componență doar satele Ocoliș și Satu Nou de Jos.

Etimologia localității Groși. Satul Groși apare sub diverse denumiri: Thukes, Tökes, Groschi. Denumirea provine de la adjectivul gros, groși din latinescul “grosus”, cu referire la bușteni.

Pentru motivarea numelui, în sat circulă o legendă: în timpul năvălirilor tătare, pe teritoriul actual al unor grajduri a existat o pădure mare de stejari ce aveau trunchiurile atât de groase încât oamenii au făcut scorburi în aceste trunchiuri pentru a se ascunde de năvălitori. Un cetățean fiind întrebat unde locuiește a arătat spre pădure și a spus: “Vezi copacii aceia groși? Acolo locuiesc”.

2.4. Relieful

Teritoriul comunei Groși se interferează unității depresionare Baia Mare. Relieful este specific zonelor de depresiuni colinare cu mari denivelări de teren alternate cu mici depresiuni plane.

Formele de relief sunt specifice regiunii de contact a Depresiunii Baia Mare cu zona montană. Depresiunea Baia Mare reprezintă ea însăși zona de contact dintre Platforma Someșeană și Carpații Orientali, pe latura sudică a munților vulcanici Gutâi și Țibleș.

Depresiunea Baia Mare este un golf cu câmpie joasă, de terase și piemonturi de acumulare. Actuala regiune făcea parte, până la sfârșitul pliocenului, dintr-un bazin marin intens, devenind mai târziu lacustru. O intensă activitate vulcanică s-a produs în timpul neogenului, care a alcătuit un lanț muntos vulcanic, dezvoltat în nord pe o lungime de 50 de km: Oaș – Gutâi – Țibleș. Eruptivul din această regiune este de origine sarmațiană și tortoniană.

Cadrul natural se prezintă sub forma unor dealuri colinare cu altitudini de 250 m. Pe teritoriul localității Satu Nou de Jos se produc cele mai mari diferențe de altitudine, întrucât aici altitudinile dealurilor coboară de la 300 de m în est la 175 de m spre vest. Relieful deluros prezintă pante între 5-20 %, cu un grad avansat de eroziune atât ca suprafață cât și ca adâncime, cu frecvente situații de alunecări de teren. Nota generală a reliefului este cea caracteristică pentru Depresiunea Baia Mare.

Originea acestuia este tectono-erozivă, cu altitudini medii de 200 de m, cu terase și lunci largi. Terasa cu cea mai mare altitudine din întrega depresiune, cea de 50 – 60 m se află pe teritoriul comunei Groși, între Satu Nou de Sus și Satu Nou de Jos, la nord de Dealul Iezerului (330 m) și Dealul Groșilor (305 m). Teritoriul comunei se încadrează în zona seismică F, având Ks=0,08 m/s și perioada de colț de 0,7 s.

Formele de relief sunt: Lunca Lăpușului, terase, platouri, versanți și văi între versanți. Lunca râului Lăpuș se întinde de-o parte și de alta în satele Ocoliș și Satu Nou de Jos. Terasele se întind pe teritoriul satului Groși în trei trepte, în jurul râului Lăpuș și a pârâului Cărbuneasa care constituie hotar cu Baia Mare.

Trecerea de la o terasă la alta se face brusc dar diferențele de nivel sunt mici. Terenul prezintă adâncituri unde adesea băltește apa. Platourile ocupă suprafețe mici în satele Ocoliș și Satu Nou de Jos și prezintă un aspect plan.

Versanții constituie forma de relief dominantă pe teritoriul comunei și se găsesc în toate cele trei sate componente ale comunei.

După aspectul lor, se împart în două categorii: lini și frământați. Versanții lini se întind pe o fâșie îngustă de la Satu Nou de Jos, trecând la nord de Groși spre localitatea Satu Nou de Sus.

Versanții frământați domină satele Groși, Ocoliș și Satu Nou de Jos și au în general expoziții și pante diferite și abrupte, destul de frământate, prezentând frecvent rupturi și alunecări. Între versanți există văi care colectează apa din pâraie și torenți care seacă de regulă pe timp de vară.

2.5. Clima

Climatul local se încadrează în tipul de climă temperat – moderat – continentală. Factorii care condiționează clima sunt: poziția zonei studiate în cadrul teritoriului țării, influența sistemelor barice azoric, siberian, irlandez și mediteranean, precum și diversitatea formelor de relief.

Clima depinde de poziția comunei în județ, situarea județului Maramureș în nord-vestul, precum și de poziția României pe continentul european. Alți factori determinanți pentru caracteristicile climei sunt: dispunerea formelor de relief, circulația generală a maselor de aer.

Caracteristicile climei în comuna Groși sunt condiționate îndeosebi de relief, mai ales prin prezența formelor înalte situate pe marginile Depresiunii Baia Mare și orientarea lor, cu influență hotărâtoare asupra distribuției maselor de aer și mersului vremii. Lanțul muntos constituie o barieră de protecție pentru depresiune de curenții mai reci ai iernii dinspre nord și est, asigurându-i un regim termic favorabil, fapt ce rezultă și din prezența unor specii de plante termofile, cum este castanul dulce.

Factorii climato-genetici se grupează în trei mari categorii: factori cosmici (radiativi), factori dinamici (circulația generală a maselor de aer și distribuția centrilor barici) și factori geografici locali (particularități și influențe introduse de specificitatea fizionomiei geografice a suprafeței topografice).

2.6. Tipuri de soluri

Solurile podzolice argiloiluviale ocupă suprafețe relativ mari pe teritoriul comunei Groși, ca și în întreaga Depresiune Baia Mare. Acestea se găsesc situate, în general, în condițiile unui relief orizontal sau puțin înclinat, pe versanții cu textură grosieră și un drenaj destul de slab.

Depozitele de suprafață pe care s-au format aceste soluri sunt destul de variate: argile, nisipuri, gresii etc. În general apa freatică se află la mare adâncime. Un rol important în formarea acestor soluri l-au avut factorii climatici: o temperatură medie anuală de 9,80 °C și o cantitate de precipitații de 995 mm/an.

Acest tip de sol apare de obicei sub păduri. Solurile podzolice sunt supuse procesului de pseudogleizare, ce influențează negativ aerația solului, datorită drenajului intern și extern slab.

Din punct de vedere chimic, conținutul în humus este destul de redus – între 1 – 10 %, scăzând pe profil. Fertilitatea solurilor podzolice argiloiluviale este limitată de lipsa calciului și de reacția acidă. Prin urmare, aceste soluri sunt folosite ca pășuni, fânețe naturale. Sunt necesare lucrări de drenaj și lucrări pentru înmagazinarea apei în sol, deoarece aceste soluri suferă de deficit de umiditate în timpul verii. Corectarea acidității ridicate se face prin aplicarea amendamentelor calcaroase. Ramura agricolă principală pe aceste soluri este pomicultura.

Solurile brune de pădure podzolite formează o trecere spre solurile podzolice. Formele de relief pe care sunt răspândite aceste soluri diferă de la terenuri plane, versanți cu diferite înclinări, până la platforme. Depozitele pe care s-au format sunt extrem de diverse: luturi, argile, argile marnoase, gresii etc – roci sedimentare, sărace în elemente bazice.

Fertilitatea lor este slabă sau mijlocie, putând fi folosite pentru cultura cerealelor, a plantelor industriale și pentru pășuni și livezi. Principalul mijloc pentru ridicarea potențialului de fertilitate în constituie folosirea îngrășămintelor minerale și organice.

Profilul, umezit permanent, prezintă caractere de gleizare. Vegetația caracteristică naturală pe aceste soluri este cea de fâneață umedă, în general vegetație iubitoare de umezeală. Solurile dernogleice și dernoamfigleice s-au format pe depozite variate (luturi, argile) și conțin de obicei intercații de nisip sau pietriș.

Pentru aceste soluri, sunt necesare lucrări de drenaj. Acestea pot fi folosite ca pășuni, fânețe și pentru unele culturi agricole (porumb, orz, ovăz, plante de nutreț). Argilitatea lor, excesul temporar de apă și conținutul redus de substanțe nutritive duce la o scădere a fertilității lor, recoltele fiind mici și de calitate inferioară. Sunt necesare amendamente cu calciu și îngrășăminte organice.

Solurile erodate pot pierde, în cazul unei eroziuni slabe,până la moderată,
50 % din grosimea orizontului cu humus, iar în cazul solurilor podzolice, îl pot pierde integral. Procesul de eroziune poate avea loc pe versanți puternic înclinați, datorită apei de șiroire, care îndepărtează orizonturile superioare, putându-se ajunge până la roca-mamă.

Aceste soluri au o fertilitate redusă și împiedică folosirea mijloacelor mecanizate. Sunt necesare lucrări ameliorative de împiedicare a eroziunii, folosirea îngrășămintelor minerale și organice pentru refacerea acestor terenuri.

Datorită reliefului accidentat, solurile sunt puțin profunde, cu grad ridicat de bazificare și o reacție puternic acidă, însușiri ce limitează atât gama culturilor cât și producția vegetală.

Resursele subsolului sunt practic inexistente în comună.

2.7.Vegetația

Vegetația reprezintă un element reprezentativ în definirea peisajului, fiind condiționată de climă, apă și sol. Aceasta ilustrează asocierea zonalității pe latitudine cu cea în altitudine, ca și interferența sistemelor barice deasupra teritoriului.

Este o componentă de mare sensibilitate a peisajului geografic, reacționând la cele mai neînsemnate variații ale factorilor de mediu.

Deoarece comuna este situată într-o zonă de contact a șesului, dealurilor cu munții, se vor întâlni atât plante caracteristice pentru șes cât și pentru zona deluroasă, vegetația fiind reprezentată prin asociații lemnoase și ierboase.

2.8.Fauna

Deși ca repartiție geografică se supune aceleiași zonalități ca și vegetația, datorită marii sale mobilități și posibilităților sporite de adaptabilitate, nu mai respectă în aceeași măsură limitele diferitelor zone.

Factorul antropic și-a pus amprenta destul de mult asupra acestui element, determinând unele specii să-și micșoreze destul de mult arealul de răspândire și numărul.

Fauna pădurilor cuprinde specii de interes vânătoresc: vulpe, căprioară, iepuri; specii mai strâns legate de păduri, reprezentate de veverițe și șoareci de pădure. Dintre amfibieni pot fi menționati: broasca râioasă, brotăcelul.

Dintre păsări, se pot aminti cucul, ciocănitoarea pestriță. În aceste păduri există de asemenea o faună bogată reprezentată de insecte, viermi hidrofili și miriapode.

Unele insecte de pădure, cum sunt cărăbușul (Melolontha vulgaris), omida, diferite specii de melci provoacă mari pagube, atacând lemnul arborilor sau frunzele.

Fauna de șes este reprezentată prin chițcanul de ogor (Sorex araneus), cârtița (Talpa europaea), ariciul (Erinaceus europaeus), dihorul (Putorius- putorius), șopârla cenușie (Lacerta agilis), vrabia (Paser domesticus) etc.

CAPITOLUL III

SITUAȚIA LUCRĂRILOR GEODEZICE ȘI TOPOGRAFICE

3.1.Rețeaua geodezică

Rețelele geodezice sunt alcătuite dintr-un ansamblu de puncte situate și marcate durabil pe suprafața fizică a Pământului, a căror poziție este determinată cu precizie, în cadrul unor sisteme de referintă. Pentru măsurătorile tereste acestea au funcții bine precizate, diferențiindu-se in (fig.)

Fig.3.1. Succesiunea determinarii rețelelor

rețele geodezice, care servesc efectiv la determinarea formei și dimensiunilor Pământului, asigură legătura cu țările vecine și constituie la infrastructura lucrărilor topo-fotogrammetrice. Ele se determină centralizat, de către instituții specializate în condiții riguroase de precizie;

rețele geo-topografice, cu aspecte comune celor doua discipline, ca lucrări curente, de competență și în obligația operatorului topograf, chiar dacă parțial sunt executate de alții, la comandă.

Realizarea acestor rețele urmează o succesiune logică de determinare, fiecare condiționată de precedență și de o metodologie proprie.

După rolul lor, la nivel național, se disting în principiu trei mari categorii:

rețeaua geodezică propriu-zisă, de diferite ordine și împortanța, cu funcții multiple, denumită frecvent rețeaua geodezică. Punctele, folosite curent în lucrările topografice, au poziția spațială definite prin coordonate X,Y,Z date în sistemul de referintă proprii;

rețeaua geodezică de nivelment, structurată și ea pe mai multe ordine și care asigură baza ridicărilor altimetrice, respective stabilirea altitudinilor;

rețeaua gravimetrică, pe care se sprijină metodele dinamice de determinare a formei și dimensiunile Pământului.

3.1. Rețeaua de triangulație

Triangulația reprezintă o metodă de determinare a pozițiilor punctelor de pe suprafața Pământului pe una din suprafețele de referință și de proiecție adoptate.
Aceasta se caracterizează prin aceea că legăturile directe între puncte conduc la forme geometrice simple (triunghiuri și mai rar patrulatere) în care mărimile măsurate sunt unghiurile. Denumirea de triangulație a metodei provine de la această caracteristică.
Rețeaua națională cu puncte de triangulație poartă denumirea de rețea geodezică națională. Rețeaua geodezică este formată din totalitatea punctelor de triangulație de stat. Aceasta este împărțită în rețele de triangulație de diferite ordine, care diferă în primul rând prin lungimea laturilor, figurilor geometrice din care sunt formate astfel sunt realizate rețelele de triangulație de ordinul I, II, III, IV, V.

3.2. Rețeaua Geodezică de Îndesire

Se realizează astfel încât să asigure densitatea de puncte necesare pentru executarea lucrărilor de introducere și întreținere a cadastrului general. În configurația rețelei geodezice de îndesire se include cel puțin 4 puncte din rețeaua geodezică de sprijin astefel încât poligonul format să încadreze toate puncetele rețelei de îndesire.

Metode folosite:

triangulație

trilaterarție

triangulație- trilaterarție

rețele de drumuiri poligonometrice

intersecți înainte

retrointersecți

intresecții combinate

tehnologi geodezice bazate pe observații satelitare (G.P.S.)

3.3. Rețeaua Geodezică de Ridicare

Este creată în scopul asigurării numărului de puncte necesare măsuratorilor topografice și cadastrale de detaliu.  Punctele rețelelor geodezice de ridicare sunt determinate prin:

intersecții înainte,

retrointersecții,

intersecții combinate,

drumuiri poligonometrice,

tehnologie GPS, utilizându-se puncte din rețeaua geodezică de sprijin și de îndesire.

3.4. Rețele geodezice de nivelment

Ca și în planimetrie, la nivel național se construiește o rețea de sprijin nivelitică care stă la baza tuturor ridicărilor nivelitice din teritoriu.

Rețeaua geodezică de nivelment este compusă din 4 ordine:

Rețeaua de Nivelment de Stat de ordinele I, II, III și IV a fost constituită, la momentul inițial, din cca 14000 repere și mărci de nivelment, completată cu o Rețea de îndesire de ordinul V, constituită, la momentul inițial, din cca 250 repere și mărci de nivelment.

Rețeaua altimetrică de ordinul I a României acoperă uniform teritoriul țării,fiind una dintre cele mai apreciate din Europa.

Chiar dacă multe mărci și/sau repere de nivelment au fost distruse, rețeaua existentă este suficient de densă pentru a fi folosită ca rețea de sprijin în efectuarea lucrărilor realizate în diverse sectoare ale economiei naționale.

3.5. Rețeaua altimetrică

Rețele de puncte definite numai într-o singură coordonată, altitudinea sa, cum se spune de cele mai multe ori, înălțimea deasupra mării, sunt cunoscute ca rețele geodezice altimetrice. Punctele unei astfel de rețele sunt materializate prin repere și mărci de nivelment, pentru marea lor majoritate fiind cunoscute și coordonatele planimetrice dar, evident, nu cu precizia cerută de rețele geodezice planimetrice

Se cunosc mai multe metode de determinare a altitudinii (cotei) unui punct (metoda nivelmentului trigonometric, metoda nivelmentului geometric, nivelmentul barometric, nivelmentul hidrostatic, etc.).

.

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA APARATELOR ȘI A SOFT-URILOR UTILIZATE

4.1. Stația totală

Stațiile totale fac parte din generația noua a instrumentelor topografice având, în principiu, funcționalitatea unui tahimetru clasic. Apariția, perfecționarea continuă, răspândirea și folosirea lor aproape în exclusivitate, ca și confirmarea avantajelor de precizie, de confort în manevrare și randament, au făcut din stațiile totale simbolul, activitații topografului modern. Stațiile totale (ST) sunt intrumente electronice capabile să determine în teren majoritatea elementelor topografice (unghi, distante, diferențe de nivel, suprafețe), să efectueze prin intermediul unor softuri integrate numeroase calcule topografice și să stocheze datele din teren în memorii electronice. Denumirea generică de stații totale sau înteligente s-a impus din literatura străina, prin publicațiile de specialitate editate în limbile producătorilor de instrumente.

În structura unui stații totale sunt incluse același axe, același organe principale și același mișcări ale intrumentelor clasice cunoscute, la care se adaugă partea eletronică încorporată în aceeași carcasă.

Axele stației totale, ca linii imaginare, de referință, concurente într-un punct, sunt:

Axa principală VV’, care în poziția de lucru trebuie să fie verticală și perpendiculară, prin construcție, pe cercul orizontal (limbi) în centrul lui, fiind materializată prin firul cu plumb sau fascicolul laser;

Axa secundară H-H’, în jurul căreia basculează luneta , perpendiculară pe axa principală și pe cercul vertical în centru lui, care devine orizontală în timpul măsurătorilor. Un capăt al axei secundare este marcat pe carcasă, sevind astfel la determinarea înalțimii aparatului;

Axa lunetei LL’, perpendiculară pe axa secundară, reunește centrele optice și focarele lentilelor care compun luneta. Intersecția firului reticular orizontal (fro) cu cel vertical (frv), ca punct material, trebuie să se găsească pe această axă.

4.1.1.Stație totală SOUTH nts-360

Stațiile totale SOUTH NTS-S360 conțin mai multe programe pentru măsurători, împreună cu funcții de colectare de date și setarea parametrilor care pot fi folosite pentru diverse tipuri de măsurători profesionale și pentru construcții.

Cu discul cu codare absolută puteți începe lucrul imediat după pornirea instrumentului. Unghiul Azimuth va fi salvat chiar dacă alimentarea se întrerupe accidental.

Cardul SD are o capacitate mare de stocare, viteză mare de transfer, flexibilitate și siguranța în folosire. După ce salvați diverse date ale lucrării pe cardul SD, puteți să îl citiți ușor introducându-l în portul SD al laptopului. Fiecare 1MB al cardului SD poate memora până la 8500 unități de date de măsuratori și coordonate transferate din datele de măsurători sau până la 22000 unitați de date de coordonate.

Memoria internă va permite să efectuați usor managementul fișierelor, inclusiv adăugarea, ștergerea, modificarea și transferul datelor.

Stațiile totale din seria NTS-360 pot măsura fără reflector pe distanțe mari cu precizie înaltă pe diverse materiale sau culori cum ar fi ziduri, stâlpi, dealuri, pământ, lemne, etc. Pentru țintele greu acesibile măsurătoarea fără reflector poate fi folosită cu succes.

Pe lângă programele obișnuite de măsurători, această serie de stații totale conține și programe speciale care permit măsurarea cotelor îndepărtate, măsurători cu offset, trasarea, retrointersectie, calculul ariilor, proiectarea și trasarea drumurilor, etc. Acestea pot îndeplini toate cerințele lucrărilor profesionale.

4.1.2. Caracteristici South NTS 360

Telescop

Imaginea Directă 
Puterea de mărire a stației 30X 

Diametrul efectiv 45 mm (EDM 50 m

Rezoluția 4" 
Câmpul de vizibilitate 1°30′ 

Distanță minimă de focusare 1 m 

Măsurarea distanței (în condiții normale)

Cu o prismă 1.8 km

Set de trei prisme 2.5 km 

Set de trei prisme 2.5 km 

Valoarea minimă 1 mm 

Valoarea minimă 1 mm 

Durata de măsurare

Modul fin 3 sec

Modul continuu 1 sec

Modul simplu 6 sec

Valoarea maxima afișată 9999.999 m

Corecția atmosferică 

Temperatura C or F 

Temperatura C or F 

Corectarea curburii pământului K=0.14/0.20/0

Constanța prismei 0 mm / 30 mm 

Măsurarea unghiurilor 

Metodă de măsurare Incremental Photoelectronic Encoder

Compensatorul stației topografice

Orizontal Dual 

Vertical Dual

Acuratețe (DIN18723) 2" 

Valoarea minimă selectabilă 1" și 5" 

Sensibilitatea nivelelor de călare

Nivela torică 30"/2 mm 

Nivela torică 30"/2 mm 

Compensare verticală DA

Tipul compensatorului Detecție electrică în lichid /nivela sferică 

Dispozitivul de centrare optică al stației totale 

Imagine Directă 

Mărirea 3x

Afișarea și transferul datelor

Ecran stație totală tip LCD, patru linii de caractere

Port comunicație RS-232 

Baterie echipament NiH reîncărcabilă tip NB-20 (6V 3.8AH) 

Tensiune 6VDC

Timp de încărcare 1.5 ore 

Temperatura de lucru -20 °C – +45 °C 

Ambază Detașabilă 

4.1.3. Componente stație

1.Semnul central

2. Dispozitiv optic de centrare

3. Port serial

4.Șureb de calare

5.Baza

6.Inel de focusare

7.Reticul

8. Șurub de blocare a mișcării verticale

9.Șurub de mișcare fină verticală

10. Tastatură

11.Circulară

12.Colimator

13.Obiectiv

14.Nivelă torică

15.Ecran

16.Șureb ambazei

17.Baterie

18.Capacul Bateriei

19.Card SD

20.Port USB

21.Șurub de mișcare fină pe orizontală

22,Șurub de blocare a miscării orizontală

4.2. GPS-ul Trimble R4

Receptorul GPS Trimble R4 este un sistem compact și robust folosit pentru măsurători de acuratețe ridicată. Antena, receptorul și acumulatorul sunt înglobate în aceeași carcasă pentru a oferi comoditate la utilizarea acestuia ca sistem mobil.

Echipat cu tehnologia Trimble R-Track, trimble R4 recepționează semnalele de la sateliții NAVSTAR dar și semnalele din constelația GLONASS se îmbunătațesc solutia sistemului GPS, astfel se pot obține rezultate bune și în condiții nefavorabile de efectuare a măsurătorilor satelitare. În plus, Trimble R4 recepționează și semnalele aferente constelațiilor Galileo, QZSS și BeiDou (COMPASS)

Utilizat ca receptor mobil, acesta este robust și ușor, cablurile fiind eliminate complet pentru asigurarea unor condiții de lucru în teren cât mai bune.

Ca și unitate de control, sistemul Trimble R4 folosește Trimble SLATE sau TSC3. Aceasta înregistreaza și stochează datele preluate de receptor cu ajutorul programului Trimble Access, care rulează atât în limba engleză, cât și în limba română. Unitatea combină confortul unui smartphone cu durabilitatea și performanțele caracteristice produselor Trimble. Are un design ergonomic, afișajul având un contract ridicat, ușor de utilizat chiar și în condiții de luminozitate puternică.

Conexiunea prin radio se realizează pe o bandă de frecvențe între 430-450 MHz, aprobată de autoritatea naționala pentru Administrare și Reglementare în Comunicații.

4.2.1. Caracteristici

Măsurătorii

Precizia ridicată a corelărilor multiple pentru măsurarea pseudo-distanțelor

Urmărirea riguroasă a unudei GNSS purtătoare cu o precizie de sub 1mm într-o lungime de bandă de 1Hz

220 canale

GPS:L1C/A,L1C,L2C,L2E

GLONADD:L1C/A,L1P,L2P,L2C/A,L3

SBAS:L1C/A,QZSS,WAAS,EGNOS,GAGAN

GALILEO:E1,E5A,E5B

BeiDou(COMPASS):B1,B2,B3(Optional)

Măsurători Statice

Orizontal……………………………………………+-3mm+0.1ppm RMS

Vertical……………………………………………..+-3,5mm+0,4ppm RMS

Măsurători FastStatic

Orizontal……………………………………………..+-3mm+0.5ppm RMS

Vertical……………………………………………….+-5+0,5ppm RMS

Măsurători Cinematice (RTK) în rețea

Orizontal………………………………………………+-8 mm + 0.5 ppm RMS

Vertical………………………………………………..+-15 mm + 0.5 ppm RMS

Timp inițializare……………………………………caracteristici < 8 secunde

Rigurozitatea inițializării…………………………caracteristicic > 99%

Poziționare GPS diferențială pe cod

Orizontala…………………………………………….+-0.25 m + 1 ppm RMS

Vertical…………………………………………………+-0.5 m +1 ppm RMS

Poziționarea diferențiala WAAS/EGNOS precizie caracteristică <5m 3DRMS

Temperatura

Temperatura de operarea……………………………………de la -40C la +65C

Temperatura de depozitare………………………………….de la -40C la +75C

Umiditate…………………………………………………………..100% condens

Sistemul de alimentare:

Alimentarea de la 11v DC la 28V DC. Mufa pentru alimentarea externă cu protecție la supratensiune pe portul 1. Acumulatori interni detasabili 7.4 V,2.6 Ah Li-Ion. Consumul este de sub 3.2W în modul RTK cu radio intern.

Autonomia cu bateria interna:

5 ore- receptor cu opțiune de recepție 430-450

2,5 ore- receptor cu opțiunea transmisie/recepție

4,7 ore- GSM/GPRS

Sistem de comunicare și stocarea a datelor

Serial 3 cuple (Lemo 7 pini) pe portul 1.RS-232 pe portul 2 (Dsub 9 pini)

Optional-Radio integrat cu opțiune recepție/transmisie 430-450MHz

Putere transmitere a datelor:0.5 W

Raza de acțiune: caracteristic 3-5km/10km în condiții optime

Bluetooth integrat 2.4 GHz

Suport cartelă telefon mobil pentru medem GSM

4.3. Prezentarea softurilor utilizate pentru prelucrarea datelor

4.3.1. Microsoft Word

Microsoft Word este un procesor de texte, fiind folosit în editarea documentelor (Fig.4.2.1). La ora actuală este cel mai folosit editor de texte, datorită faptului că este creat de către Microsoft, cea mai puternică firmă de software din lume (user friendly), adică un produs foarte accesibil, chiar și pentru cei care au o experiență redusă în folosirea calculatoarelor.

O caracteristică importantă, care a dus la impunerea acestui produs, este capacitatea de a recunoaște texte create cu alte procesoare de texte prin conversii de format, permițând o tranziție rapidă de la procesoare diferite sau versiuni anterioare.

Fig.4.3.1.Microsoft Word

Editorul de texte Microsoft Word oferă o serie de facilități cum sunt următoarele: editarea documentelor, transferuri și inlocuirea seturilor de caractere din text, editări de tabele, funcții de corectare gramaticală și funcții pentru ecuații matematice, importul de texte, baze de date și imagini grafice create cu alte procesoare, funcția "What you see is what you get" de previzualizare a documentelor editate și posbilități de imprimare.

4.3.2. Microsoft Excel

Microsoft Excel este un program de calcul tabelar (Fig.4.2.2.). Acest tip de aplicații a fost dedicat inițial memorării și prelucrării datelor care pot fi organizate sub formă tabelară, pe linii si coloane.

Fig.4.3.2. Microsoft Excel

Dezvoltarea ulterioară a aplicațiilor de calcul tabelar a permis extinderea posibilităților de prelucrare, astfel încât aplicațiile de ultima generație nu mai pot fi considerate ca fiind limitate la prelucrări de tabele. Microsoft Excel este un instrument complex de analiză a datelor și informațiilor economice, tehnice sau științifice.

Datorită integrării în pachetul Microsoft Office, aplicația aratã similar celorlalte componente (Microsoft Word, Microsoft PowerPoint etc.), ceea ce reduce considerabil timpul de instruire. Integrarea cu celelalte aplicații nu se reduce însã doar la aspect, datele primare și rezultatele prelucrãrilor pot fi practic transferate între toate componentele Office.

4.3.3. AutoCAD

AutoCAD-ul este un produs al firmei Autodesk și este la ora actuală cel mai popular program de proiectare asistată de calculator. Utilizând aplicația AutoCAD putem modela obiecte din lumea reală (3D) și realiza desene tehnice și reprezentări grafice (2D). El este utilizat ca instrument de lucru în activitatea de desenare și proiectare a inginerilor, arhitecților, tehnicienilor și studenților la inginerie. Deși este un instrument de lucru profesional este ușor de utilizat pe calculatoarele personale iar pentru a-l cunoaște, la nivel mediu, este suficient studiul cărților de specialitate. Exista și posibilitatea învățării de pe site-uri dedicate, dar cele mai multe sunt în limba engleză și de aceea este necesară cunoașterea unor termeni tehnici în această limbă.

În acest mediu putem importa punctele prin coordonatele rectangulare, putem crea reprezentări tridimensionale a perimetrelor, se pot crea profile în mod automat pe baza modelului 3D, se pot trasa curbe de nivel, se pot crea rapoarte cu calcule volumetrice sau structurale, tabele de dimensionare a conductelor, oferă funcționalități de implementare a proiectului, realizând planurile de trasare direct din modelul creat și eliminând etapele de editare manuală.

Desenarea în AutoCAD înlocuiește complet utilizarea echipamentelor de desen tradiționale ( creion, riglă, radieră, echerul, etc. ) ale proiectantului. În comparație cu desenele tehnice și reprezentările grafice executate manual, desenarea utilizând programe informatice, precum AutoCAD reprezintă următoarele avantaje :

pot fi realizate proiecte la scară naturală 1:1 ;

precizia de execuție a desenelor este foarte mare,

timpul de execuție este redus deoarece există biblioteci cu obiecte standardizate care pot fi inserate în desen ;

calitatea desenului este foarte bună ;

costurile de execuție sunt reduse ;

desenele pot fi exportate în alte aplicații și prelucrate;

transferul fișierelor la distanță este facil utilizând internetul.

AutoCAD este un produs soft profesional, destinat proiectanților profesioniști din toate domeniile tehnice, arhitecților și cercetătorilor științifici din diverse specialități. Mediul AutoCAD crează condiții optime de dezvoltare a proiectelor tehnice din cele mai variate domenii. De aceea, AutoCAD este folosit de cea mai diversă familie de proiectanți, din cele mai diverse domenii tehnice de activitate.

Datorită extinderii sale mondiale, mediul AutoCAD este aprofundat în universitățile tehnice, în cele de arhitectură, în medicină, geografie și astronomie. Pregătirea pentru viitor în domeniul tehnic include aproape evident și componenta AutoCAD.

Fig.4.3.3 Crearea Layer-elor

Crearea Layer-elor

La începerea unui desen, utilizatorul are nevoie să-și defineasca mai multe layer-e odata, folosind caseta de dialog Layer Control. Pentru a scurta timpul, se vor introduce toate numele layer-elor, separate de virgulă.

4.3.4. Notepad

Notepad (popular MS Notepad sau simplu Notepad) este un editor simplu de text, inclus în sistemul de operare Windows de la Microsoft. Are puține funcții pentru formatarea textului, fiind un editor de text în clar, dar poate lucra cu caractere ASCII, ISO și/sau Unicode). Extensia implicită de stocare a fișierelor create cu Notepad este .txt. Textul în clar pe care îl folosește îl face să fie un editor cu fișiere suportate pe toate sistemele de operare, deoarece nu are nevoie de reformatarea textului la deschidere.

Notepad este un program simplu pentru editare de text și este utilizat cel mai des pentru a vizualiza sau edita fișiere text. Un fișier text este un tip de fișier identificat de obicei prin extensia .txt a numelui de fișier.

Totuși, deși sunt simple, fișierele de text în clar se pot uneori folosi la programare. Notepad, de asemenea, poate deschide și prelucra texte de sisteme de operare gen Unix și MacOS, dar cu greutăți/inexactități în privința caracterelor care marchează un nou rând (newline); aceste probleme sunt rezolvate într-o anumită măsură de MS Wordpad. Wordpad este superior acestui program datorită metodelor de tratare a textului mult mai avansate, facilitate de formatul .doc. Notepad oferă o funcție simplă de înregistrare automată a informației de timp și dată, de fiecare dată când se deschide documentul/textul respectiv. Pentru a activa această funcție, prima linie a documentului trebuie să fie ".LOG" (dar fără ghilimelele care se văd aici).

Fig.4.3.4. Notpad

4.3.5. TopoSys

TopoSys este un soft de specialitate geodezic care folosește concepția și procedurile moderne de calcul în scopul rezolvării referinței geodezice a observațiilor efectuate cu stațiile totale sau prin tehnologia GNSS.

Acesta înglobează toate funcționalitățile necesare definirii și utilizării Sistemelor de Referință a Coordonatelor conform standardelor internaționale, având un număr mare de Sisteme de Coordonate definite pe datum-uri geodezice locale sau globale. Metodele interne de filtrare a erorilor și compensarea datelor prin Metoda Celor mai Mici Pătrate, sunt rezultatul cercetărilor științifice în domeniu, testate pe nenumărate măsurători topografice și geodezice, atât pe rețele geodezice locale, cât și pe rețele GNSS naționale.

Fig.4.3.5. Crearea unui proiect nou

CAP V

METODOLOGIA DE REZOLVARE A PROIECTULUI

În cadrul acestui proiect s-au făcut măsuratori cu ajutorul stației totale SOUTH nts 360 și a GPS Trimble R4 și s-au realizat următoarele etape:

5.1. Operațiile pregătitoare

În faza pregătitoare m-am întâlnit cu beneficiarul care mi-a dat mai multe detalii despre zona în care trebuie să mă deplasez pentru a realiza dezlipirea imobilului.

Pentru consultarea și identificarea punctelor geodezice din zona, cât și a informațiile tehnice, economice și juridice a terenului, am apelat la Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară (O.C.P.I), cât și la Primăria comunei Groși.

După toate informațiile obținute mi-am pregătit echipamentele topografice necesare; stație totala, G.P.S-ul, trepid telescopic, prismă, ruletă, tăruși de lemn, cuie topografice, spray, caiet de notițe și ruletă.

5.2. Operațiuniile realizate pe teren

Am studiat zona de interes în vederea stabilirii punctelor de îndesire și de ridicare a detalilor.

În primul rând, am determinat punctele 101 și 102 cu ajutorul G.P.S-ul materializându-se printr-un punct topografic, apoi înstalându-se stația în punctul 101, parcurgând urmatoarele operații studiate; centrare și calarea aparatului, stabilirea parametrilor de confirmare, introducerea coordonatelor ( punct de stație, punct de legatură, punct de trasat ), introducerea înălțimii aparatului.

Pentru orientarea drumuirii, din puctul de sprijin 101, s-a vizat un alt punct de triangulatie cunoscut biserica din Satu Nou de Jos punctul 1000. Se execută ridicarea tuturor detalilor vizibile din punctul 101, apoi se materializează punctul 102 printr-un tărus de lemn și se dă viză în ambele poziții ale aparatului. Aparatul este mutat în 102, se vizează punctul anterior 101 în ambele poziții ale intrumentului, urmând apoi ca să se treacă la ridicarea tuturor detalilor vizibile, după terminare detalilor se vizează punctul 103.

Determinarea tuturor punctelor de drumuire este identic cu cel prezentat anterior, fară a da viză la punctul 1000.

Distanța dintre puncte a fost realizată prin metoda indirectă electronic cu ajutorul stație.

Pentru acesta dezlipire am avut nevoi de 5 puncte de stație pentru a fii luate toate detaliile, deoarece în partea de sud a imobilului erau construite solarii. Metoda folosită; drumuirea planimetrică în circuit închis și metoda radierii.

5.2. Operațiuniile realizate la birou

La faza de birou, descărcăm datele din stația totală și G.P.S pe care le-am obținut pe teren, apoi urmând a fi prelucrate, în vederea compensării măsurătorilor. Datele sunt prelucrate cu programe specifice (TopoSys), urmând apoi să fie reprezentat grafic cu ajutorul AutoCad. Calculul drumuirii s-a realizat clasic, cu ajutorul programului Exel din cadrul Microsoft Office.

Având inventarul de coordonate în format electronic împreună cu codul atribuit fiecărui detaliu măsurat, se trece la introducerea coordonatelor în AutoCad cu ajutorul softului TopoLT. După ce au fost importate toate punctele se trece la unirea lor în funcție de codul specific obținându-se geometrizarea zonei studiate, apoi la documentațiile specifice dezlipirii imobilului.

Fig.5.1. Schema drumuirii

CAPITOLUL VI

STABILIREA REȚELEI TOPOGRAFICE

Sistemul de proiecție ’’Stereografică1970”, oficializat și introdus la noi de aproape trei decenii, este în prezent generalizat și obligatoriu. Ca regulă generală, toate ridicările trebuie încadrate în rețeaua geodezică națională determinată pentru coordonatele plane în ‚, proiecția Steriografică 70” și pentru cote în planul de referintă ,,Marea Neagră 1975”.

6.1. Proiecția Steriografică 1970

Proiecția Stereografică 1970 reprezintă proiecția cartografică oficială a României. Aceasta a fost adoptată în anul 1973 și a înlocuit vechea proiecție Gauss-Kruger. Toate lucrările topo-geodezice efectuate pe teritoriul României sunt executate în sistem de proiecție Stereo 70 sau Stereografic 1970: hărți și planuri cadastrale, hărți topografie etc. Acest sistem de proiecție s-a adoptat, având la baza elementele elipsoidului Krasovski – 1940 și planul de referință pentru cote MAREA NEAGRA -1975.

  Elipsoidul Krasovski (1940), care se folosește din anul 1951 și care are următorii parametric geometrici :

Semiaxa mare : a = 6 378 245, 000 00 m ;

Semiaxa mica :  b = 6 356 863, 018 77 m ;

Turtirea geometrică : f = 0, 003 352 329 869 = 1/298,3 ;

Prima excentricitate (la patrat) : e² = 0, 006 693 421 623 ;

A doua excentricitate (la patrat) : (e´)² = 0, 006 738 525 415 ;

Raza polară : C = 6 399 698, 901 780 m

 Câteva elemente legate de Proiecția Stereografică 1970:

 are asociat elipsoidul Krasovski 1940, orientat la Pulkovo;

 polul proiecției Q0 denumit uneori și "centrul proiecției", are coordonatele geografice :

                     ► latitudinea B0 = 46º N

                     ► longitudinea L0 = 25º E Greenwich

         Polul proiecției este un punct fictiv, nu este materializat pe teren, situat aproximativ în centrul geometric al teritoriului României, la nord de orașul Făgăraș.

Figura 6.1 – Polul proiectiei Stereo 70

 Adâncimea planului de proiecție este de aproximativ 3.2 km față de planul tangent la sfera terestră în punctul central. Întreaga țară este reprezentată pe un singur plan, în urma intersecției dintre acest plan și sfera terestră de rază medie s-a obținut un cerc al deformațiilor nule cu centrul în polul Q0 și raza de 201.7 kilometri.

 ● sistemul de axe de coordonate plane rectangulare xOy are ca origine imaginea plană a polului proiecției, axa Ox este imaginea plană a meridianului de 25º și are sensul pozitiv spre nord, iar axa Oy are sensul pozitiv spre est.

 ● coeficientul de reducere a scării, folosit la transformarea coordonatelor rectangulare din planul tangent (în polul Q0), în planul secant, paralel cu cel tangent, are valoarea :

                    ► c=1-(1/4000)=0.999 750 000

 ● coeficientul de revenire la scara normală, de la planul secant la cel tangent, este :

                    ► c'=1/c=1.000 250 063

Deformația relativă pe unitatea de lungime (1 km) în punctul central al proiecției este egală cu -25 cm/km și crește odată cu mărirea distanței față de acesta pană la valoarea zero pentru o distanță de aproximativ 202 km. După această distanță valorile deformației relative pe unitatea de lungime devin pozitive și ating valoarea de 63,7 cm/km la o depărtare de centrul proiecției de aproximativ 385 km.   

Figura 6.2– Harta deformațiilor liniare relative pe teritoriul României în proiecția Stereografică 1970.

Adoptarea proiecției Stereo 70 a urmărit o serie de principii care satisfac cerințele de precizie și câteva aspecte specifice teritoriului României dintre care amintim: 

Teritoriul României are o formă aproximativ rotundă și poate fi încadrat într-un cerc cu raza de 400 km;

Limitele de hotar sunt încadrate, în cea mai mare parte ( 90 %), de un cerc de raza 280 km și centru în polul proiecției;

Proiecția este conformă (unghiurile sunt reprezentate nedeformat); 

Deformațiile negative și pozitive sunt relativ egale, ceea ce permite o compensare a lor, adică prin prezentarea în planul Proiecție Steriografică 70 este menținută suprafața totală a teritoriului.

Modul în care se realizează proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970. 

    Modul în care se realizează proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970. 

Figura 6.3 – Proiecția punctelor de pe suprafața terestră pe planul proiecției Stereografice 1970.

r – raza cercului deformațiilor nule

H – adâncimea planului de proiecție

1, 2, 3,…9 – puncte de pe suprafața terestră

1’, 2’, 3’, …9’- puncte de pe suprafața planului de proiecție Steriografic 1970.

Pentru a putea vizualiza mai ușor mărimea și caracterul deformațiilor liniare s-au utilizat culori diferite in reprezentarea planului de proiecție Stereografic 1970 astfel: 
– culoarea roșu pentru valori negative ale deformațiilor (distanța din teren > distanța plan proiecție);

– culoarea galben pentru valori aproximativ egale cu zero ale deformațiilor (distanța teren ~ distanța plan proiecție);

– culoarea albastră pentru valori pozitive (distanța teren < distanța plan proiecție). 

6.2. Sistemul de cote Marea Neagră 1975

Pentru determinarea altitudinii punctelor topografice a fost necesar să se ia în considerare o suprafață de nivel față de care să se poată determina atât înălțimile punctelor uscatului, cât și adâncimile punctelor batimetrice, situate pe fundul mărilor și oceanelor. Astfel s-a stabilit ca suprafața de nivel, de referință, suprafața curba a apelor liniștite ale mărilor și oceanelor, presupusă a fi prelungită pe sub continente, care în orice punct al său este perpendiculară pe verticala locului, și care se numește geoid. Acestei suprafețe, luată ca sistem de referință, i se atribuie cota 0 (zero). Pentru o anumită țară, suprafața de nivel zero se determină prin observații îndelungate, executate față de un reper fix numit zero fundamental, folosindu-se aparate speciale numite medimaremetre sau medimaregrafe.

Pentru țara noastră, suprafața de nivel zero este suprafața liniștită, de nivel mediu, a Marii Negre. Lucrările de nivelment executate înainte de 1951 au fost racordate la o placă de bronz instalată pe chei în apropierea maregrafului din Constanța. Această placă poartă, printre altele, înscrisă altitudinea sa de 2,48 m față de “zero miră maregraf”, adică față de nivelul mării, acceptat sau presupus la data instalării maregrafului. Direcția Topografică Militară, folosind datele înregistrărilor la maregraful din portul Constanța, în intervalul 1933-1975, a stabilit nivelul mediu al Mării Negre la epoca 1975. A rezultat o creștere a nivelului mării cu +0,139 m față de zero al mirei maregrafului , astfel încât altitudinea plăcii de bronz, menționată mai înainte a fost stabilită la 2,341 m. Astfel prin intermediul unor lucrări de nivelment geometric repetat (1962, 1963, 1964, 1970, 1972) și determinări gravimetrice, s-a calculat altitudinea reperului fundamental de tip I-DTM din Capela Militara din Constanța, care este punctul zero fundamental pentru rețeaua de nivelment de stat din țara noastră .

Sistemele de referință pentru nivelment, definite practic de locul de amplasare al punctului zero fundamental în raport cu care se calculează altitudinile pentru întreg teritoriul național, au fost, la noi, diferite în timp:

Marea Adriatică pentru Transilvania și banat la începutul secolului trecut și Marea Neagră în restul țării;

Marea Baltică 1 și 2 după cel de-al doilea război mondial, în comun cu toate țările foste comuniste;

Marea Neagră 1975 până în prezent.

Rețeaua de nivelment a țării este structurată pe șase ordine, fiind independentă de cea planimetrică și cuprinde peste 17 500 de repere determinate în sistemul de altitudini normale Marea Neagră 1975, cu punctul zero fundamental în Capela Militară Constanța. În ansamblu rețeaua noastră altimetrică este una considerată dintre cele mai reprezentative din Europa.

6.3. Rețele Geodezice Topografice

Pentru a putea întocmi planuri topografice, hărți și lucrări de cadastru, se aleg pe suprafața terestră o serie de puncte a caror poziție în spațiu diferă, dar care proiectate ortogonal pe o coală de desen și unite ne vor reda cu fidelitate forma și dimensiunile acelei zone ( la scară ).

Punctele sunt situate pe poziții dominante și repartizate pe teritoriu în colțurile unei rețele de triunghiuri, poziția acestor puncte fiind determinată cu precizie mare, prin coordonatele rectangulare X, Y și Z.

Ansamblul triunghiurilor care acoperă teritoriul de măsurat se numește canevas.

Rețeaua Geodezică de stat sau Rețeaua de Triangulație : reprezintă rețeaua de puncte de sprijin ce formează baza tuturor ridicărilor planimetrice.

În funcție de distanța dintre puncte, de precizia măsurătorilor și calculelor, punctele ce formează Rețeaua Geodezică se clasifică astfel :

Ordinul  I , având punctele ( vârfurile triunghiurilor ) situate la 20-60 km, în medie 30 km;

Ordinul  II, vârfurile de triunghiuri sunt intercalate în Ordinul I și la distanțe între 10-20 km, în medie 15 km;

Ordinul  III, punctele sunt dispuse în interiorul triunghiurilor de Ordinul II la distanțe de 5-10 km, în medie 7 km;

Ordinul  IV,  cuprinde puncte situate în interiorul triunghiurilor de Ordinul III și sunt situate la distanța medie de 3 km;

Ordinul  V , sunt punctele intercalate în triunghiuri de Ordinul IV la distanța medie de 1,5 km.

Triangulația geodezică  de ordin superior este formată din punctele de Ordinul I, II si III, desfașurate de-a lungul paralelelor și meridianelor, alcătuind așa numita Rețea Primordiala , care face legătura cu rețelele statelor vecine.

Triangulația geodezică de ordin inferior,  numită și Triangulație Topografică, constituie Rețeaua de Îndesire și este alcătuită din punctele de Ordinul IV si V.

Triangulația topografică se folosește pentru îndesirea rețelei de puncte de sprijin, în vederea legăturii măsurătorilor de detaliu de puncte geodezice. Principalele caracteristici ale triangulației topografice sunt următoarele :

alegerea punctelor se face cât mai aproape de suprafețele pe care se vor efectua măsurătorile în detaliu. Numărul lor trebuie să asigure densitatea cerută de un punct la 2.5 – 5 km pătrați;

distanța între puncte să fie de 1 – 3 km;

triunghiurile formate să fie cât mai apropiate de cel echilateral, evitându-se unghiurile mai mici de 40 g sau mai mari de 160 g;

să aibă vizibilitate la celelalte puncte care întră în forma de canevas stabilită;

raportul dintre lungimile maxime și minime ale vizelor de determinare să nu fie mai mare de 3 : 1 ;

laturile care formează bazele de triangulației să fie măsurabile direct și să aibă o lungime de 600-1500 m.

Triunghiurile formate prin unirea punctelor se pot grupa în mod direct, deosebindu-se următoarele forme de canevas :

poligon cu punct central;

patrulater;

lanț de triunghiuri;

lanț de patrulatere;

lanț de poligoane;

rețea complexă;

Alegerea forme de canevas depinde de condițiile de teren și de operator, dar în același timp și de precizia căutată, deoarece formele poligonale și complexe de triangulație asigură o precizie mai mare decât lanțurile de triunghiuri sau patrulatere.

Se indică ca cel puțin o latură a canevasului sa fie delimitată de doua puncte geodezice de ordin superior cu coordonate cunoscute. Această latură va servi ca bază de calcul sau bază de pornire.

Din coordonatele rectangulare ale punctelor de la extremitățile bazei se poate calcula atât lungimea bazei ( distanța orizontală redusă la elipsoid ), cât și orientarea ( azimutul ) acestei direcții.

6.4. Determinarea poziției cu ajutorul GPS-lui

Determinarea poziției se referă la obținerea în urma unor observații (măsurători) satelitare efectuate în puncte de interes, a coordonatelor (absolute sau relative) acestor puncte într-un sistem de referință bine precizat.

Sateliții au un rol activ difuzând semnale care sunt recepționate de către instrumente (receptoare) specializate care decodifică acest semnal. După decodificarea semnalului din acest sunt extrase informațiile necesare determinării poziției receptorului, în cazul nostru GPS-ul.

Sistemele Satelitare de Navigație Globală (GNSS) sunt sisteme care permit determinarea cu precizie ridicată a poziției într-un sistem de referință geocentric, în orice punct situat pe suprafața terestră, folosind sateliți artificiali ai Pământului. 

În momentul de față cele mai cunoscute sisteme GNSS sunt sistemele NAVSTAR-GPS, GLONASS și GALILEO.

Cu ajutorul G.P.S-ui Trimble R4 folosit pentru acestă lucrare, care a recepționat semnale difuzate de către sateliții decodificând aceste semnale am identificat poziția receptorului în situația nostra poziția puntului 101 și 102.

Prima stație GNSS permanenta în România a fost BUCU (Bucuresți), instalată în anul 1999 în cadrul Facultății de Geodezie – UTCB, apoi fiind instalate patru stații GNSS permanente: BACA (Bacău), BAIA (Baia Mare), COST (Constanța) și DEVA (Deva) care sunt integrate în proiectul EUREF-EPN.

Odată cu instalarea unui număr suficient de stații GNSS permanente, pe întreg teritoriul țării, a fost posibil realizarea unui pas nou în determinarea poziției bazate pe utilizarea tehnologiilor de poziționare satelitare GNSS, prin trecerea de la determinarea poziției în modul postprocesare, la determinarea poziției în timp real.

În funcție de nivelul de precizie cerut, au fost realizate sisteme de determinare a poziție de tip:

D-GNSS (differential GNSS) – cu precizie decimetrică;

RTK ( Real Time Kinematic) – cu precizie centimetrică;

În România realizarea unui sistem de determinare a poziției de tip RTK a fost posibilă, odată cu lansarea a sistemului ROMPOS (Romanian Position Determination System), realizat de către Agenția Națională de Cadastru și Publicitate Imobiliară.

Sistemul ROMPOS include următoarele tipuri de servicii:

ROMPOS DGNSS – pentru aplicații cinematice în timp real cu o precizie de poziționare între 3m și 0,5m;

ROMPOS RTK – pentru aplicațiile cinematice precise în timp real cu o precizie între 0,5 și 2cm, posibil de utilizat în: cadastru, construcții etc.

ROMPOS GEO (geodezic) pentru aplicațiile posprocesare și o precizie sub 2 cm, posibil de utilizat în: realizarea rețelelor geodezice de sprijin și de îndesire etc.

Prin utilizarea unui singur receptor GNSS și acces din teren la internet prin conexiuni de tipul GSM/GPRS se poate determina, aproape instantaneu, poziția și precizia de determinare a acestei poziții, crescând astfel eficienta lucrărilor și volumul de lucrări care pot fi realizate în unitate de timp, costurile scazând simțitor.

6.5. Drumuiri planimetrice

Drumuirea este o metodă de îndesire a rețelei geodezice în vederea determinării coordonatelor punctelor de detaliu în teren.

Drumuirea este o linie poligonală, frântă, în care poziția reciprocă a punctelor este determinată prin măsurarea distanțelor dintre punctele de frângere și prin măsurarea unghiurilor în punctele de frângere ale traseului poligonal.

De cel mai multe ori însă, traseul poligonal se sprijină la capete pe puncte de coordonate cunoscute – drumuiri sprijinite – care permit ca punctele de drumuire să fie determinate într-un anumit sistem de coordonate. În această situație, ultima latură a traseului poligonal reprezintă o supradeterminare, care permite un control al elementelor măsurate în teren. Controlul elementelor măsurate devine și mai concludent dacă în punctele de coordonate cunoscute pe care se sprijină drumuirea, se măsoară suplimentar direcții spre alte puncte de coordonate, cunoscute, care fiecare reprezintă un alt element de control.

6.5.1. Clasificarea drumuirilor în funcție de elementele de sprijin

– drumuire liberă;

–         drumuire sprijinită la capete pe punctele de coordonate cunoscute;

–         drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute și orientari cunoscute (pe laturi cunoscute);

– drumuire cu punct nodal;

Drumuire liberă

Drumuire sprijinită la capete pe puncte de coordonate cunoscute;

Drumuire sprijinită pe capete pe puncte de coordonate cunoscute și laturi cunoscute

Drumuire cu punct nodal

În mai multe situații drumuirile se pot sprijini la capete pe puncte din alte drumuiri construindu-se în asa numit rețele poligonale.

Drumuire în circuit închis

În aceasta lucrare am realizat o drumuire in circuit inchis cuprizand 5 puncte de statie.

Fig.6.5. Puncte de statii

După modul de construire al traseelor poligonale se remarcă faptul că metoda drumuirii este o metodă deosebit de flexibilă în determinarea pozițiilor punctelor din teren, fără să necesite cheltuieli prea mari în marcarea și semnalizarea punctelor.

6.5.2. OPERAȚIILE DE CALCUL A DRUMUIRII PLANIMETRICE

Fig.6.5.1. Calculul drumuiri in Exel

Operațiile de teren la drumuire au scopul de a determina elementele necesare pentru calculul coordonatelor vârfurilor poligonației; aceste elemente sunt: lungimea, orientarea și unghiul de pantă al fiecărei laturi a drumuirii.

În vederea desfasurarii operatiilor de calcul de drumuire am urmat următoarele etape de calcul.

Calculul orientărilor de sprijin:

Calculul orientărilor brute ale laturilor drumuirii:

3.Calculul erorilor și corecțiilor pe orientare:

T = 

                        n = numărul de unghiuri măsurate (orientări compensate);

                        m = precizia dispozitivului de citire

Dacă eӨ<TӨ atunci se poate compensa drumuire, dacă nu se refac măsurătorile.

– corecția totală pe orientare:

CӨ= -eӨ

– corecția unitară pe orientare:

CuӨ= ;

unde: n – numărul de stații;

4. Compensarea orientărilor:

5.Calculul coordonatelor relative brute:

6.Calculul erorilor de neînchidere pe coordonate:

– eroare totală de neânchidere: e=;

– toleranța admisă la neânchidere:

T=;

Dacă exy < T, atunci drumuirea se poate compensa, dacă nu se refac măsurătorile.

7.Calculul corecțiilor totale pe coordonate relative:

CΔX=-eΔX

CΔY=-eΔY

8.Calculul corecțiilor unitare pe coordonate relative:

unde:

D = suma distanțelor dintre stații

9.Compensarea coordonatelor relative:

ΔXc101-102=ΔX102-103+D102-103*CuΔX

ΔYc101-102=Δy102-103+D101-103*CuΔy

ΔXc102-103=ΔX103-104+D103-104*CuΔX

ΔYc102-103=ΔY102-103+D102-103*CuΔY

ΔXc103-104=ΔX104-105+D104-105*CuΔX

ΔYc103-104=ΔY104-105+D104-105*CuΔY

10.Calculul coordonatelor absolute:

X102=X101+ΔXc101-102

Y102=Y101+ΔYc101-102

X103=X102+ΔXc102-103

Y103=Y102+ΔYc102-103

X104=X103+ΔXc103-104

Y104=Y103+ΔYc103-104

Xcalc.C=Xn-1+ΔXcn-1

Ycalc.C=Yn-1+ΔYc1n-1

Verificare:

Xcalc.C=XdatC

Ycalc.C=YdatC

În cazul erorilor de închidere ale poligonațiilor sau drumuirilor depășesc toleranțele admise, se refac calculele. Dacă valorile erorilor sunt mari înseamnă că s-au strecurat greșeli fie în calcule, fie în măsurători. În acest caz se verifică atât calculele cât și măsurătorile pe teren pentru a descoperii greșelile.

6.5.3. Proiectarea rețelelor de drumuire

Proiectarea rețelelor de drumuire se va face în funcție de următoarele criterii:

Traseul drumuirilor se va alege de regulă de-a lungul arterelor de circulație, în lungul cursurilor de apă, de-a lungul canalelor, digurilor, etc., deoarece lațurilr și punctele de drumuire trebuie să fie accesibile;

Punctele de drumuire se fixează în zone ferite de distrugere astfel încat instalarea aparatului în stație să fie făcută cu ușurință;

Între punctele de drumuire alăturate trebuie să fie vizibile astfel să se poate efectua măsurarea distanțelor și a unghiurilor fără dificultate;

Punctele de drumuire trebuie să fie alese cât mai aproape de punctele de detaliu ce urmează a fi măsurate;

Distanțele dintre punctele de drumuire se determina în funcție de condițiile concrete din teren, de gradul de acoperire cu vegetație și de tipul de aparat cu care se vor face determinările. În cazul în care vor efectua măsurătorile cu aparatură clasica (teodolit) distanța medie se recomandă a fi între 100 – 150 m, distanța minimă fiind între 40 – 50 m, iar cea maximă 2000 – 3000 m.

Atât unei laturi de drumuire cât și lungimea totală a traseului poligonal sunt dependente de situația concretă din teren. Astfel, în intravilan lungimea treseului va fi mai mică decât în extravilan unde vizibilitatea este mai mare.

6.6. Marcarea și semnalizarea punctelor rețelelor de sprijin

Atât punctele din rețelele de triangulație, cât și cele din rețelele de nivelment se marchează pe teren de așa natură, încât să asigure păstrarea intactă, în timp, a poziției lor.

În cazul punctelor de triangulație interesează păstrarea poziției în plan a verticalei punctului considerat, iar în cazul punctelor de nivelment este importantă păstrarea intactă a cotei punctului. Aceste cerințe sunt îndeplinite prin plantarea în sol a unor borne de beton armat și încastrarea în aceste borne a unor mărci realizate din fontă, care reprezintă punctul matematic. Adâncimea de instalare a bornelor în sol este mai mare decât adâncimea de îngheț și depinde de stabilitatea solului. Bornele au forma de trunchi de piramidă cu secțiune pătrată, iar dimensiunile acestora depind de clasa de importanță a punctului și de condițiile de instalare.

În cazul punctelor de triangulație, sub borna de beton, la o anumită adâncime se instalează una sau mai multe borne suplimentare cu mărci din fontă care materializează, verticala punctului (fig. 6.5.1). Acestea permit refacerea bornei superioare în cazul distrugerii sale accidentale. Deasupra bornei inferioare se intercalează un strat de semnalizare din cărbune, cărămidă sau alte materiale deosebite care să atenționeze despre existența reperului suplimentar, care nu trebuie să fie deranjat.

Fig. 6.5.1. Marcarea punctelor din rețelele planimetrice de triangulație

bornă de suprafață ; b) bornă îngropată

1-marcă de fontă cu cap sferic ; 2-bornă de beton armat; 3- borne suplimentare; 4-mărci de fontă suplimentare ; 5-strat de balast; 6-mortar de ciment; 7- umplutură de pământ; 8-groapă de fundație; 9-șanț de scurgere a apelor pluviale

La rețelele de nivelment instalarea bornelor de beton se face astfel încât marca de fonta încastrată în capul bornei să se situeze Ia o adâncime de sub nivelul terenului iar baza bornei să fie situată sub adâncimea maximă de îngheț (Fig. 6.5.2.a). O astfel de amplasare ferește reperul de variațiile de temperatură care produc dilatări sau contracții și de fenomenul de dislocare datorită înghețului și dezghețului din sol, în terenurile mai slabe, în locul bornei se realizează coloane de beton armat turnate în foraje, executate pâna la un strat tare sau impermeabil.

Punctul matematic (punctul asupra căruia se realizează măsurătorile) este reprezentat de capul semisferic al mărcii de fontă încastrată în corpul mărcii de beton (fig. 5.3.3.b).

Fig. 6.5.2.a. Reper fundamental de nivelment

1-marcă de fontă cu punctul matematic; 2-marcă suplimentară; 3-bornă de beton armat; 4-capac; 5-șanț de scurgere a apelor pluviale

Fig. 6.5.3.b Marcă de fontă pentru repere

1-corpul mărcii; 2-punctul matematic; 3-bornă de beton armat

Așa cum s-a afirmat, la punctele rețelelor de triangulație interesează stabilitatea verticalei acestora. Deoarece asupra acestor puncte se realizează măsurători unghiulare de la mare distanță, verticala lor este materializată deasupra bornelor prin intermediul unor semnale vizibile. Aceste semnale se construiesc de obicei sub forma unor piramide la sol (Fig.6.5.4.a) sau piramide cu poduri (Fig.6.5.5.b). La partea superioară a acestora se instalează un pop vertical a cărui axă coincide cu verticala punctului marcat la sol. Pe acest pop se instalează un semnal sub forma unui cilindru sau fluture. Piramidele sunt construite din lemn și au trei sau patru picioare, având înalțimi de 10-30m.

Fig. 6.5.4.a. Piramidă la sol

1- bornă superioară; 2- bornă suplimentară 3- punct matematic; 4- pop ; 5- fluture ; 6- contrafișă; 7- rigidizare ; 8- picior

Fig. 6.5.5.b. Piramidă cu poduri

l- bornă; 2- picior; 3- contravântuire; 4- poduri ; 5- pop ; 6- cilindru; 7- pilastru

În interiorul orașelor punctele de triangulație se fixează pe terasele acoperiș ale clădirilor înalte și se semnalizează prin intermediul balizelor cu pilastru (Fig.6.5.6.a) iar punctele de nivelment se marchează cu reperi plantați în pereții construcțiilor stabile (Fig.6.5.7.b).

Trebuie subliniat ca în interiorul orașelor, construcțiile înalte cum sunt clopotnițele bisericilor, coșurile de fum, castelele de apă ,antenele de televiziune sunt utilizate ca puncte de îndesire a rețelei de triangulație. Astfel, pentru crucile bisericile și pentru paratrasnetele de pe celelalte construcții înalte se calculează coordonatele rectangulare. Deși aceste puncte nu sunt accesibile, ele sunt utilizate pentru ridicări topografice în orașe.

Fig. 6.5.6.a. Baliză cu pilastru

1- terasă acoperiș ; 2- pilastru de beton ; 3- pop ; 4- fluture

Fig. 6.5.7.b. Reper de perete pentru nivelment

1- punct matematic; 2- coada reperului; 3- perele

Capitolul VII

Ridicarea detaliilor

7.1. Ridicarea detaliilor planimetrice

Ridicarea topografică planimetrică a unei suprafețe terestre este ansamblul operațiilor prin care se adaugă toate datele necesare elaborării planului topografic la scară a zonei măsurate

Principalele elemente de ridicare care sunt prezentate în acest capitol sunt mărimile topografice (unghiuri, distanțe, diferențe de nivel) cu ajutorul cărora se transpune pe planul topografic un anumit obiectiv comun sau special. În acest scop se impun următoarele lucrări premergătoare:

Se dezvoltă rețelele topografice de ridicare prin lucrări topografice plane și de nivelment până în aproprierea obiectivului nominalizat;

Se stabilesc elementele geometrice cu ajutorul cărora se definește poziția în spațiu a obiectivului;

Odată rezolvată această problemă sunt identificate mărimile topografice de poziționare planimetrică și nivelitică a tuturor detalilor. Pentru aceasta:

Se stabilesc elementele topografice de ridicare în numărul și natura topografiei, geometriei și construcției corecte a obiectivului;

Se determina gradele de precizie cu care se materializează pe teren și se execută rețeua de ridicare;

Se determină elementele topografice și se întocmesc schița măsurătorilor, se culeg date structurale sau de orice alte detalii tehnice;

Parcurgerea etapelor de ridicarea detalilor din teren respectă următoarele precizarii:

Distanța maximă punct de srijin – punct caracteristic 100 m;

Numărul punctelor măsurate dintr-o stație să nu depășească 100 m;

Măsura punctelor caracteristice se va face în sens orar, pornind de la baza de sprijin într-o singură poziție a lunetei ( poz I );

Prima viză și ultima viză va fi spre punctul de sprijin;

Se masoară pentru fiecare punct caracteristic

– unghiul orizontal

– unghiul de declivitate a terenului

– distanța inclinată (sau direct distanța orinzontală)
Ridicarea detelilor planimetrice se sprijină pe o serie de puncte cunoscute, ce formează rețeaua de sprijin a ridicării. Sistemul de sprijin planimetric trebuie să fie reprezentat la nivelul terenului de o rețea geodezică formată din puncte marcate în teren și de coordonate în acel sistem.

Forma și dimensiunile acestei rețele depinde de:

Froma și dimensiunile suprafeței ridicate, relieful acesteia;

Gradul de acoperire a suprafeței cu detalii naturale și artificiale

Scara planului topografic redactat în final;

Reprezentarea planimetrică a unei suprafețe ridicate este unitară, omogenă, continuă și fidela numai dacă se utilizează metoda adecvate de măsurare bazate pe teren o baza de ridicare planimetrică care îndesește rețeaua de sprijin prin intersecții și drumuiri cu teodolidul sau stații totale. Pentru ridicarea detalilor planimetrice înițiale se va face o schiță cu detaliile măsurate în stație.

La proiectarea drumuirilor se vor îndepli următoare condiții:

Să se sprijine pe puncte de triangulație sau poligonometrice;

Punctele de drumuire să fie amplasate în zone stabile, necirculate;

Să existe vizibilitate între puncte vecine ale drumuirii și de la acestea spre detalii;

Să se aleagă cu grijă instrumentele de măsurat unghiul și distanțe și să se verifice inaitea utilizării;

Distanțele dintre punctele drumuirii să fie aproximativ egale, astfel;

– 150 m la ridicarea pe scară 1: 1000

– 250 m la ridicarea pe scară 1: 2000

Laturile drumuirii se măsoară de doua ori în sens direct și invers cu panglici de otel sau cu intrumente electronice;

Distanțele de măsurare se reduc la orizontală când panta terenului este mai mare de 1 grad;

Lungimea maximă a unei drumuirii să nu depășească:

– 100 m la ridicarile pentru scară 1 : 500;

– 2 km la ridicarile pentru scară 1 : 1000;

– 3 km la ridicarea pentru scară 1 : 2000;

Pentru distanțele măsurate în terenuri cu puncte, toleranțele se majoreză astfel;

Cu 100 % pentru terenuri cu panta peste 15 grade;

Cu 50 % pentru terenuri cu panta între 10 – 15 grade;

Cu 20 % pentru terenuri cu panta între 3 – 10 grade;

Ridicarea detelilor de planimetrie pe cale numerică se sprijină pe rețeaua de ridicare și se realizează prin următoarele metode:

7.1.1. Metoda drumuirii

Este specifice rețelelor de ridicare, se utilizează în cazul radierii unor detalii de forma alungită ( culmi, canale, instalații de transport, conductete ) traseul se desfășoară în lungul acestora, iar stațiile se aleg la schimbări de direcție sub pantă. Elementele necesare se măsoara cu un tahimentru de orice fel, o busolă sau chiar un nivelment, după importanța detaliului și reliefului terenului. Poziția punctelor în

plan se raportează grafic sau se calculează x și y. Cotele se deduc prin nivelment trigonometric, eventual prin nivelment geometric.

7.1.2. Metoda radierii

Este de fapt o metodă combinată cu drumuirea. În acest caz se staționează cu aparatul în punctele ce trebuie nivelate pe drumuire și după ce se nivelează punctul drumuirii, se rotește aparatul și se nivelează și alte puncte din jur (radiale). Citirile se înscriu în tabele separate pentru cele două categorii de puncte

Pentru determinarea cotelor mai multor puncte de detaliu răspândite pe teren, aparatul se așază în regiunea centrală a acestor puncte A. Se vizează apoi pe rând mirele din punctele ce trebuie nivelate, mai întâi înapoi pe un punct de cotă cunoscută și apoi înainte pe fiecare miră din punctele necunoscute. Diferențele de nivel se calculează fie între punctul de cotă cunoscută și fiecare din celelalte puncte, fie între fiecare punct, în parte, după sistemul drumuirilor de nivelment.

Dacă aparatul se așează în stație chiar pe punctul de cotă cunoscută, în loc de citire înapoi se ia înălțimea aparatului hi.

În practică, nivelarea punctelor de detaliu prin metoda radierii se combină cu nivelarea prin metoda drumuirii. În acest caz, citirile de pe punctele de detaliu sunt citiri intermediare între citirile înapoi și înainte făcute pe punctele drumuirii 101, 102, 103, 104, 105.

Punctele caracteristice ale detaliilor de planimetrie și de nivelment se ridică prin metoda radierii ce se utilizează în orice situație acolo unde se poate duce o viză și se poate măsura o distanță.

Pe teren se vor culege coordonatele polare ale punctelor radiate, adică se măsoară distanțele de la punctul de stație la punctul radiate și unghiurii iar în carnetul de observații pe teren la rubrica respectivă se intocmește o schița a detaliilor care face obiectul ridicării în plan, precum și a categoriile de folosință și alte date pe care le cosiderăm necesare la întocmirea planului.

Cordonatele plane ale punctului 1 radiat se calculează:

Poziția în plan a unui punc radiat (nou) este definită în raport cu punctele A și B (vechi) din rețeaua de ridicare, prin unghiul polar sau orientarea θA1 și de distanța redusă la orizont dA1. În funcție de aceste elemente punctul se raportează grafic eventual se deduc coordonatele plane x1 și y1. Se poate deduce la rândul ei și cota punctului A1 și diferența de nivel ∆ZA1.

  Când detaliile se ridică prin măsurarea unghiurilor și distanțelor cu aceleași toleranțe ca și la drumuiri, lungimea distanțelor polare nu trebuie să depașească 100 m. De regulă se execută astfel de radieri combinate la care cu același instrument se măsoară elementele necesare; un tahimetru de orice tip, inclusiv electronic; distanța inclinată sau redusă, unghiul de înclinare și cel orizontal.

În cadrul acestui proiect ridicarea detalilor s-a realizat cu ajutorul stației totale SOUTH nts-360 și cu ajutorul GPS-ului TRIMBLE.

Carnet de teren:

STN 1,1.700,S

SS 100,1.700,IGN

HV 13.1216,95.4046

SS 1000,1.700,T

SD 10.5620,102.3046,59.274

SS 1001,1.700,T

SD 38.2518,100.4259,66.971

SS 1002,1.700,T

SD 59.6157,103.8617,39.604

SS 1003,1.700,T

SD 94.3577,96.9685,29.129

SS 1004,1.700,T

SD 150.3503,97.4925,42.003

SS 1005,1.700,T

SD 166.7401,99.6101,62.562

SS 1006,1.700,T

SD 176.1820,98.9577,89.433

SS 1007,1.700,T

SD 12.3956,107.2364,36.048

SS 1008,1.700,T

SD 17.4345,105.7938,14.021

SS 1009,1.700,T

SD 189.9459,102.7759,24.619

SS 1010,1.700,T

SD 193.1006,101.5716,44.754

SS 2,1.700,S

SD 188.4549,99.6246,106.824

STN 2,1.700,S

SS 1,1.700,IGN

HV 388.4552,100.4111

SS 2000,1.700,T

SD 361.2336,100.6712,18.514

SS 2001,1.700,T

SD 396.9012,99.3055,14.967

SS 2002,1.700,T

SD 173.2151,101.4234,4.257

SS 2003,1.700,T

SD 188.3132,100.4737,35.572

SS 2004,1.700,T

SD 187.4700,100.7379,84.645

SS 2005,1.700,T

SD 186.7907,100.6493,136.433

SS 2006,1.700,T

SD 180.6978,100.0750,134.169

SS 2007,1.700,T

SD 178.4888,99.7564,100.233

SS 2008,1.700,T

SD 174.5700,99.8598,64.942

SS 2009,1.700,T

SD 165.0145,101.0456,37.112

SS 2010,1.700,T

SD 72.9941,97.0783,14.604

SS 2,1.700,S

SD 188.4549,99.6246,106.824

Pentru calculul coordonatelor punctelor radiate am folosit calculatorul cu programul de calcul în Excel.

CAPITOLUL VIII

Redactarea planului TOPO-CADASTRAL

Planul topografic este reprezentarea grafică convențională a unei suprafețe de teren mai restrânse, care se întocmește la scări mai mici sau egale 1:10 000, unde proiectarea punctelor de pe suprafața terestră se face ortogonal, iar efectul de curbură al Pământului se neglijează. Planul conține mult mai multe amănunte decât harta.

Pe planurile topografice întocmite la scările: 1:500; 1:1000; 1:2000; 1:5000 și 1:10000 se reprezintă forma geometrică și dimensiunile elementelor de planimetrie, precum și relieful terenului.

Precizia planurilor cadastrale trebuie menționat faptul ca orice operațiune de măsurare sau raportare pe un plan topografic sau cadastral se va înscrie în limitele de precizie grafică de 0,1 – 0,2 mm.

Precizia planului cadastral trebuie să fie egală cu precizia planului topografic din care a derivat tinând cont și de deformarea acestuia în timp.

Pe planurile eroarea maximă a punctelor caracteristice ale detalilor, marcate în teren față de rețeaua de ridicare și conturul bine definit din teren, nu trebuie să depășescă 0,5 mm pe plan. Eroarea maximă a punctelor caracteristice detaliilor nemarcate în teren față de rețeaua de ridicare nu trebuie să depășescă 0,7 mm pe plan. Eroarea maximă a punctelor variabile ( malurile râurile, potecilor etc ), față de cele mai apropiate puncte ale rețelei de ridicare, nu trebuie să depășească 1 mm pe plan.

Măsurătorile de pe teren s-au realizat cu stație totală, ceea ce permite prelucraea datelor automat, cu ajutorul programelor de specialitate AutoCad. Radactarea planului se face cu ajutorul calculatorului, iar tipărirea lor cu ajutorul imprimantelor sau a plotterelor.

Lucrările de birou se înscriu ca o continuare a măsuratorilor din teren având drept obiectiv prelucrarea datelor și raportarea planului topografic. În special dacă se prezintă în format digital, stă la baza rezolvării unor probleme frecvente, cum ar fi determinarea mărimii suprafețelor, împărțirea lor și rectificarea hotarelor.

Etapele de lucru, desfășurate la birou pentru elaborarea planului topografic sunt:

Procesarea datelor rezultate din măsurători, până la obținerea coordonatelor tuturor punctelor;

Raportarea planimetriei, respectiv a punctelor caracteristice care definesc detaliile de la suprafață terenului;

Legarea în desen, prin unirea acestora conform schițelor din teren, aplicarea semnelor convenționale, a simbolurilor;

Trasarea liniilor de nivel pentru redarea reliefului

Definitivarea planului prin înscrierea datelor de identificare, legenda, etc.

Raportarea coordonatelor în AutoCAD a fost realizat cu TopoLT, un program de raportare al inventarului de coordonate, care ne simplifică munca pentru realizarea planulu topo-cadastral.

Fig.8.1. Raportrea punctelor cu TopoLT în AutoCAD

După ce au fost întrodu-se coordonatele în AutoCAD și am obținut poziția lor am trecut la realizarea planului prin folosirea comenzilor specifice: linie, polilinie, semne convenționale și simboluri.

Semnelor convenționale trebuie să fie ilustrative ( adică să sugereze natura elementului figurat ), simple de desenat, explicite.

Pentru planimetrie semnele convenționale sunt:

Semne convenționale de contur, folosite pentru reprezentarea conturului detaliului reprezentat, fără a da detalii privind poziția sau dimensiunile detaliilor din interiorul conturului reprezentat ( ex: păduri, livezi, ape etc. );

Semne convenționale de scară, indică cu precizie poziția pe hartă a unui detaliu, în axul său fără a preciza conturul sau informații privind conținutul detaliului ( ex: comune, orașe, biserici etc .);

Semne convenționale explicative care dau detalii privind natura elementelor reprezentate ( de ex. În conturul cu care s-a reprezentat o livadă se precizează natura detaliului: specia și dimensiunile medii ale copacilor ).

Fig.8.2.Raportarea coordonatelor în AutoCad

Fig.8.3. Panul realizat în AutoCAD

capitolul IX

Întocmirea documentației CADASTRALE

Documentația cadastrală este ansamblul înscrisurilor tehnice, juridice și administrative necesare înregistrării imobilului la cerere în sistemul integrat de cadastru și carte funciară, prin care se constată situația reală din teren.

Cartea Funciară este un registru public, care cuprinde evidența juridică integrală ți exactă a imobilelor, proprietatea persoanelor fizice ți juridice din aceeași localitate

Pentru întocmirea documentații cadastrale la cererea proprietarului imobilului situat în comuna Groși, în vederea înscrierii acestuia în Cartea Funciara, conform prevederilor legale în vigoare, respectând Ordinul 700 din 2014.

Pentru atribuirea documentatiei cadastrala a numerelor cadastrale pe baza planului parcelar se întocmește în doua exemplare cuprizând următoarele documentații:

borderou, conform anexa nr. 1.29 ;

cerere de recepție și inscriere, conform anexei nr. 1.31;

declarație pe propria răspundere cu privire la înstrăinarea și identificarea imobilului măsurat, conform anexei nr. 1.32;

memoriu tehnic, întocmit conform anexei nr. 1.33;

planul de amplasament și delimitare a imobilului sc. 1:200 – 1:5000 cu propunerea de dezlipire – conform anexei nr.1.36, în trei exemplare;

planurile de amplasament și delimitare pentru fiecare imobil care rezultă din dezlipire – conform anexei nr. 1.35, în trei exemplare;

calculul suprafețelor;

descrierile topografice ale punctelor noi din rețeaua de îndesire și ridicare;

dovada plății tarifelor pentru recepție și înscriere în cartea funciară.

După ce toate datele au fost transferate pe calculator, stocate și prelucrate cu soft-uri specializate, punctele calculate au fost importate în programul AutCAD cu ajutorul căreia am întocmit planul parcelar. Prelucrarea măsurătorilor s-a realizat cu aplicația corecțiilor pentru Proiecția Stereografică 1970.

După întocmirea calculul suprafeței a imobilelor care s-au făcut analitic a înventarului de coordonate s-a realizat fișierele necesare pentru fiecare imobil. Pe baza întocmiri anexelor necesar la verificarea documentației cadastrale de către oficiul teritorial.

Documentația întocmită se va depune la oficiile teritoriale de către proprietar sau de către persoana împuternicită, conform anexei 1.31.

9.1. Controlul, avizarea, recepția și aprobarea lucrărilor

Controlul pe parcursul executării lucrărilor de teren și de birou se face de către personalul de specialitate al OCPI, potrivit programelor întocmite în acest scop, sau la solicitarea executanțiilor. Rolul controlului pe parcursul executării lucrărilor îl constituie analiza și confirmarea stadiilor de realizare ale etapelor prevăzute în graficele convenite prin contracte.

În cazurile în care la controalele făcute din inițiativa OCPI se constată deficiențe de ordin tehnic sau de organizarea a lucrărilor, care anticipează o calitate scăzută sau neîncadrarea în termenul din contract, se întocmește procesul verbal de constatare în care se specifică măsuri și termene pentru remedieri.

Dacă la al doilea control constată că s-au remediat problemele, organul de control va înaita conducerii OCPI sau, după caz, ANCPI, raportul de constatare și propuneri, mergându-se până la realizarea contractului.

Avizarea documentațiilor tehnico-economice se va face de către OCPI, prin decizia directorului general, comisia de avizare.

Obiectivul principal al activității de avizare îl constituie analizarea eficiențelor soluțiilor tehnice și economice propuse în proiectul tehnic de ansamblu și în proiectul tehnic de execuție a lucrărilor destinate introducerii și întreținerii cadastrului general.

Analizarea soluțiilor tehnice în sedințele de avizare se face, dupa caz, în prezența executanților lucrărilor și în funcție de mărimea și complexitatea lucrărilor, la avizare fiind invitați și reprezentați ai ANPCI.

Recepția se va face pe baza dosarului de verificare întocmit de persoane fizice sau juridice autorizate, altele decât cele ale executantului. Recepția lucrărilor sau a etapelor de lucrări, potrivit condițiilor tehnice prevăzute în prezentele norme tehnice și în caietele de sarcini.

Recepția cadastrală constă în:

verificarea conținutului documentației;

verificarea existenței în baza de date ANCPI a persoanei autorizate care a întocmit documentația și valabilitatea autorizației;

verificarea concordanței între persoana autorizată care a întocmit documentația, cea care solicită recepția și cea menționată în declarația pe proprie răspundere;

localizarea amplasamentului imobilului în baza de date grafică, cu verificarea corectitudinii încadrării limitelor acestuia;

verificarea modului de calcul al suprafețelor;

corespondența între atributele descriptive și elementele grafice;

alocarea numărului cadastral în indexul cadastral, dacă documentația este corectă.

Din punct de vedere contractual, prin operațiunea de recepție se constată și se recunoasțe oficial că lucrarea s-a încheat și poate fi utilizată potrivit normelor stabilite de ANCPI.

Recepția finală a lucrărilor de introducere și întreținere a cadastrului general partea tehnică se consideră încheiată după afișarea rezultatelor măsurătorilor și rezolvarea contestațiilor cu prive la exacticitatea măsurătorilor.

După recepția cadastrală și înscrierea documentațiilor în Cartea Funciară beneficiarului i se eliberează încheierea de Carte Funciară, extrasul de Carte Funciară pentru informare și planul de amplasament și delimitare a imobilului.

Aprobarea pentru introducerea cadastrului general la nivelul unitații administrativ-teritoriale se face în termen de 3 zile de la data recepției finale. ANCPI va analiza felul în care au fost aplicate prevederile legale de ordin tehnic, economic și va emite ordinul de validare a cadastrului general.

Data emiterii ordinului reprezintă data oficială a introducerii cadastrului general.

După primirea ordinului de la ONCPI, OCPI va trasmite biroului de Carte Funciara registrele și copia de pe planurile cadastrale de bază.

La consilul local al unitații administrativ-teritoriale se vor transmite următoarele documente:

dosarul de delimitarea cadastrală a hotarului administrativ și a intravilanelor;

copia de pe procesul-verbal de recepție finală și de pe ordinul ANCPI;

registrele și copiile de pe planurile cadastrale;

CAP X

ANALIZA ECONOMICĂ

Analiza economică are ca rol aprecierea valorii unei lucrări. În urma acestei analize se poate calcula prețul real la care se poate executa lucrarea de către o persoana autorizată.

Specific lucrărilor de măsurători terestre este Catalogul de norme de deviz cu norme de timp pentru operațiile necesare realizării lucrărilor și prestării serviciilor de specialitate în cadrul Centrului Național de Geodezie, Cartografie, Fotogrammetrie și Teledetecție.

Devizul este piesa scrisă a documentației tehnico – economice cu ajutorul căreia se evaluează valoric volumul lucrărilor, se calculează prețul de cost al lucrării (obiectului, sau obiectivului). Devizul se întocmește pe categorii de lucrări, pe obiect, pe baza antemăsurătorilor aferente.

Documentația tehnico – economică este parte componentă a detaliilor de execuție a unei lucrări și face obligatoriu parte din: documentațiile necesare participării la licitații, studii de prefezabilitate și studii de fezabilitate. De asemeni constituie baza planificării execuției unei lucrări, prin posibilitatea estimării valorice și cantitative a cotei parte din lucrarea executată într-o perioadă de timp (lună, trimestru).

Valoarea unei lucrări, prețul la care o societate o poate realiza are mai multe componente:

salariile angajaților care efectuează lucrarea:

– ingineri

– figuranți

contribuțiile către bugetul de stat ale firmei:

– CAS angajator – 28,8%

– CAS angajat – 10,5%

– Șomaj – 5,2 %

– CASS – 5,5 %

– Risc de accidente – 0,27 %

– Garantarea creanțelor salariale – 0,25%

– Impozit salariu 16%

cheltuieli cu materiale consumabile necesare realizării lucrării:

– hârtie

– coperți lucrare

– țăruși

profitul firmei – 15%

TVA-ul plătit statului – 24%

În funcție de gradul de dificultate al lucrării, numărul de angajați și pregătirea lor diferă de la o lucrare la alta și de asemenea timpul de realizare a lucrării.

Pentru realizarea lucrării a participat un inginer topograf, pe timp de 2 săptămâni și 1 figurant pentru o zi.

S-au folosit pentru realizarea lucrării 5 tăruși .

Pentru redactarea lucrării s-a folosit un top de hârtie și 5 coperți.

În funcție de aceste cheltuieli, valoarea lucrării este calculată în tabelul următor:

Calculul valorii lucrării

1.Cheltuieli cu personalul

2.Total ore de lucru teren/birou

4.Taxe avizare și deplasare

3.Taxe și impozite

5. Calculul materialelor

6. Devizul extimativ final va avea următoarea structură și valoare:

Această lucrare de dezlipire a costat 1 601 Lei

CAP IX

Concluzii și propunerii

Activitatea desfășurată de topografi, în toate domeniile de activitate este foarte importantă. Această activitate se face simțită în toate domeniile de activitate, în locuri în care s-ar putea crede că nu au nimic de a face cu acest domeniu.

Vom găsi specialiști din domeniul măsurătorilor terestre în agricultură, silvicultură, piscicultură, arhitectură, arheologie, etc. De asemenea vom întâlni acești specialiști în diferite ramuri ale industriei, pentru urmărirea comportării în timp a terenurilor și contrucțiilor supuse diferitelor solicitări: curenți atmosferici, excavațiile subterane, trafic aglomerat, trepidațiile unor utilaje, etc. De asemenea tot acești specialiști sunt cei care supraveghează montarea unor utilaje și instalații de mare precizie unde buna funcționare a acestora depinde de poziția lor.

Pe lângă activitatea de măsurare, calculare și reprezentare pe planuri și hărți a terenurilor, tot specialiștii din domeniul măsurătorilor terestre sunt cei care transpun pe teren și urmăresc executarea proiectelor de investiții, oricât de mari și de complicate ar fi acestea, precum și urmărirea comportării în timp a constructiilor.

Știința măsurătorilor terestre este un domeniu de activitate foarte vechi dar și foarte răspândit de activitate. Specialiștii din acest domeniu sunt prezenți în toate domeniile vieții economice și au un rol important în buna desfășurare a activităților economice din țara noastră.

Colaborarea dintre topografi și proiectanți este foarte importantă deoarece de buna înțelegere dintre aceștia depinde în mare măsură realizarea corectă și în termen cât mai scurt a obiectivelor proiectate.

Lucrarea a fost realizată pentru dezlipirea unui imobil în trei loturi cu suprafețe inegale și pentru realizarea documentației cadastrală care face înscrierea în cartea funciara a imobilelor. Pentru vânzarea lotului doi beneficiarul a dorit să fie realizat un drum de acces din partea de nord, având acces și la lotul 1.

Cadastrul obiectiv exprimă intotdeauna realitatea din teren care este independentă de voința omului sau de natura societații.

Propunerea mea este urgentarea întabulării terenurilor agricole și acordarea de fonduri necesare pentru această activitate atât de importantă, cât și la identificarea și înregistrarea tuturor proprietarilor și a altor deținători legali de terenuri și de alte bunuri imobile, învederea asigurării publicității imobiliare și opozabilității drepturilor acestora față de terți.

Legat de obiectivele lucrărilor de cadastru, prin realizarea lucrărilor cadastrale se urmărește îndeplinirea aspectelor referitoare la:

– funcția tehnică a cadastrului general, realizată prin determinarea, pe bază de măsurători, a poziției configurației și mărimii suprafețelor terenurilor pe destinații, categorii de folosință și pe proprietari, precum și ale construcțiilor;

– funcția economică a cadastrului general, în cadrul căreia se evidențiază destinația, categoriile de folosință a parcelelor, precum și elementele necesare stabilirii valorii economice a bunurilor imobile;

– funcția juridică a cadastrului general, realizată prin identificarea proprietarului pe baza actului de proprietate și prin publicitatea imobiliară;

Specilaștii din domeniul măsurătorilor terestre trebuie să asigure tuturor proiectanților documentații tehnice corect întocmite, cu toate elementele terenului, clare și ușor accesibile pentru orice persoană care nu are o pregătire de specialitate.

În concluzie, lucrările topografice permit schimbul, vânzarea sau transmiterea prin moștenire a proprietaților funciare, organizarea și echiparea suprafețelor urbane, agricole și silvice, realizarea și urmărirea în timp a construcțiilor, deschiderea și dezvoltarea exploatarea miniere, inventarierea, utilizarea și protecția apelor și multe altele, care atestă importanța sa economică.

BIBLOGRAFIE

1. Gheorghe M. T. Rădulescu – Topografie generală – note de curs ;

2. Mihaila,M.-Cadastru general și publicitate imobiliara, Ed.”Ceres” București 1996;

3. Neuner, J. – Sistemul de Poziționare Globală GPS, Ed. Matrix, București, 2000 ;

4. Nicolae Boș- Cadastru general, Editura All Beck;

5. Ovidiu Iacobescu – Topografie Modernă, Editura C.H.Beck, Bucuresti 2007;

6. Ovidiu Ștefan, Gheorghe M.T.Rădulescu – Cadastru General, Editura Universității de Nord, Baia Mare 2012;

7. Rădulescu, G.M.T., – Topografie generală, Editura Risoprint, Cluj, 2004;

8. Rădulescu, G. M. T – Topografie generală, îndrumător de lucrări, Editura Risoprint, Cluj-Napoca, 2002.

9. Ștefan, O., Bădescu, G. – Bazele măsurătorilor de distanțe topo-geodezice prin unde electromagnetice, Editura Universității de Nord,Baia Mare, 2010

Note de curs

Bădescu Gabriel – Geodezie matematică;

Gheorghe M. T. Rădulescu – Topografie generală;

Ovidiu Ștefan – Cartografie matematică, Cadastru general;

Resurse în format electronic

http://www.subm.ro/ro/grosi.htm

Acasă

http://www.expertcadastru.ro/blog/81-stereo-70.html

lhttp://www.scrigroup.com

http://www.ocpiph.ro/download/Brosura_ROMPOS_lowres.pdf

http://www12.tuiasi.ro/users/109/Topografie_1.pdf

Prima pagină

http://www.zoomacad.ro/