Limitele Juridice ale Exercitarii Dreptului de Autor
Cuprins
Introducere
Capitolul 1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL DE AUTOR
1.1 Aspecte generale referitoare la protecția juridică a creației intelectuale în România
1.2 Izvoarele dreptului de autor
1.3 Categorii de creații intelectuale protejate juridic în România
1.4 Acte normative prin care este protejată juridic creația intelectuală în România
1.5 Obiectul dreptului de autor
1.5.1 Aspecte generale privind obiectul dreptului de autor
1.5.2 Originalitatea operei
1.6 Subiectul dreptului de autor
Capitolul 2. CONȚINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
2.1 Noțiuni introductive
2.2 Drepturi morale
2.2.1 Dreptul de divulgare
2.2.2 Dreptul de retractare
2.2.3 Dreptul la paternitatea operei respectiv a calității de autor
2.2.4 Dreptul la nume
2.2.5 Dreptul la integritatea operei
2.3 Drepturi patrimoniale
2.4 Dreptul de autor și regimul matrimonial
Capitolul 3- LIMITELE JURIDICE ALE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR
3.1 Preliminarii
3.2 Restrângerea
3.3 Limitele exercitării dreptului de autor
3.4 Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor
3.4.1 Cesiunea exclusivă
3.4.2 Cesiunea neexclusivă
3.5 Clauzele obligatorii în contractele de cesiune a drepturilor de autor
3.6 Contractele specifice drepturilor de autor
3.6.1 Contractul de comandă
3.6.2 Contractul de editare
3.6.3 Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală
3.6.4 Contractul de închiriere
Capitolul 4. REGIMUL JURIDIC SPECIAL AL UNOR CATEGORII DE OPERE – jurisprudență
3.1 Operele cinematografice și ale opere audiovizuale
3.1.1Decizie fără precedent cu privire la drepturile de autor asupra francizei Sherlock Holmes
3.2 Programele pentru calculator
3.2.1Întrebare preliminară cu privire la drepturile de autor și programele pentru calculatoare
3.3 Operele de artă plastică , de arhitectură și fotografice
3.4 Protectia portretului, a destinatarului corespondentei si a secretului sursei de informare
Jurisprudență relevantă
1. Cauza C-314/12
2. DOSAR NR. 24334/3/2010
Incheiere
Bibliografie
Introducere
Lucrarea de față aparține domeniului de propietate intelectuală. Am ales să dezvolt câteva dintre elementele componente ale dreptului de autor, un subiect foarte controversat în zilele noastre.
Proprietatea intelectuală este intangibilă chiar dacă manifestarea sa exterioară este una vizibilă sau exprimată material. Astfel, o pictură este un obiect tangibil, dar obiect al proprietății intelectuale îl reprezintă creativitatea autorului.
Proprietatea intelectuală este rezultatul unei activități umane chiar dacă în timpul creației intervine și un aparat, precum computerul în cazul persoanei care realizează un program pentru calculator.
Titularul dreptului intelectual are capacitatea legal recunoscută de a autoriza sau interzice accesul anumitor persoane la creația sa în sens de utilizare, reproducere, etc.
Separarea dreptului intelectual de obiectul fizic în care creația intelectuală se regăsește este uneori greu de imaginat și înțeles. De exemplu, este posibilă fotocopierea unei cărți în scop de revânzare sau creșterea unei plante pentru a vinde semințele, atât timp cât aceste obiecte materiale se află în proprietatea celui care dorește să facă aceste lucruri? Răspunsul este negativ având în vedere intangibilitatea dreptului intelectual, care limitează ceea ce dreptul de proprietate
Drepturile de autor sau copyright reprezintă o formă de protecție garantată de lege a lucrărilor originale ale unui autor, prinse într-o formă tangibilă de exprimare. Potrivit legii dreptului de autor, "Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea si destinația lor".
Prin Convenția de la Berna din anul 1886, revizuită în 1971, nu mai este necesară indicarea faptului că o operă este protejată pentru că se înțelege că proprietatea intelectuală a unei opere aparține autorului pentru simplul fapt că el a creat-o. Copyright-ul conferă autorului dreptul exclusiv de a reproduce, distribui, modifica și interpreta, expune public sau de a licenția operele sale.
În cadrul sistemului de e-learning, internetul devine mediul de distribuție a materialelor informative, iar autorii cursurilor/modulelor se confruntă cu problema utilizării resurselor științifice (texte, imagini, fișiere video etc) protejate de drepturile de autor. În lumea digitală se aplică aceleași legi ale proprietății intelectuale ca și pentru toate celelalte creații originale. Este important de știut că diversele materiale preluate de pe internet pentru a fi utilizate în prezentările cu scop educațional se află sub diferite licențe.
Licența este contractul între titularul dreptului de autor și utilizatorul unei creații protejate prin copyright, care reglementează atât drepturile utilizatorului, cât și condițiile de utilizare. Simbolul © (de la copyright) avertizează asupra caracterului protejat al proprietății intelectuale a unei creații („toate drepturile rezervate” – all rights reserved). Materialele marcate cu acest simbol pot fi distribuite public numai dacă se obține permisiunea proprietarului dreptului de autor.
În cazul în care se obține permisiunea de utilizare a unui anumit material protejat este interzisă modificarea informațiilor legate de dreptul de autor (informațiile care identifică lucrarea, creatorul, proprietarul dreptului de autor, precum și termenele și condițiile de utilizare). Este important să se atribuie corect lucrarea, indicând sursa acesteia, numele autorului și să se păstreze notița de copyright. Întotdeauna se va considera că materialele publicate pe internet sunt protejate de drepturile de autor, chiar dacă nu sunt marcate cu simbolul ©, până când se va putea stabili cu certitudine că nu sunt sub incidența acestei legi.
Prin urmare, trebuie verificate informațiile despre copyright de la fiecare site în parte.
În cazul lucrărilor care aparțin domeniului public (public domain, PD), practic nu există proprietari ai dreptului de autor (“nici un drept rezervat” – no rights reserved). Doar pentru că o lucrare nu include o notificare a drepturilor de autor, nu înseamană că este în domeniul public. Creațiile sunt în domeniul public în cazul în care drepturile de proprietate intelectuală au expirat sau în cazul în care nu sunt protejate de legea copyright-ului.
Uneori, autorii renunță la dreptul de proprietate intelectuală asupra operelor lor și astfel acestea se încadrează în domeniul public. Creațiile care aparțin domeniului public pot fi copiate, utilizate, modificate, redistribuite și expuse public liber, după cum dorește utilizatorul.
Licențele Creative Commons (CC) reprezintă licențe deschise, care oferă autorilor drepturi și libertăți flexibile care permit schimbarea termenilor de licențiere de la clasicul “toate drepturile rezervate” la “unele drepturi rezervate” („some rights reserved”). Sunt disponibile 6 licențe CC, care permit autorilor sa-și păstreze dreptul de proprietate intelectuală, dar în același timp lasă utilizatorilor posibilitatea să copieze și să distribuie opera, cu condiția atribuirii acesteia în condițiile specificate de autor sau licențiator. Unele din aceste variante permit utilizarea comercială și crearea de lucrări derivate, dar și în cadrul acestor licențe se păstrează dreptul de a da credit autorului. Atribuirea corectă trebuie să includă următoarele informații: titlul lucrării, numele autorului,numele licenței și notița de copyright. Știința, tehnologia și inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic,
asigurând durabilitatea dezvoltării și competitivitatea economică de perspectivă a României.
Inovarea și transferul tehnologic trebuie să fie și soluțiile pentru rezolvarea problemelor din economie dar și pentru înnoirea permanentă a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării românești la cerințele și presiunile unei piețe libere, în expansiune, în contextul globalizării.
Reforma în domeniul proprietății intelectuale trebuie să țină cont și de anumite probleme sociale și economice existente, în special în legătura cu transferul tehnologic, comerțul electronic, biotehnologiile și tehnologia informației.
Schimburile tehnologice și noile modele de gestiune economică trebuie accelerate astfel încât să fie apte să includă problematica proprietății intelectuale ca element de coeziune economică între marii producători și întreprinderile mici și mijlocii capabile să facă față noilor provocări ale globalizării.
Protecția Proprietății Intelectuale în România nu reprezintă încă un punct forte din acest motiv anumite analize instituționale și de specialitate realizate până în prezent au condus la concluzia ca o asemenea abordare novatoare a problematicii este necesară și trebuie să stea la baza elaborării și dezvoltării unei strategii în domeniul Protecției Proprietății Intelectuale.
În primul capitol al acestei lucrari am tratat noțiunile generale despre dreptul de autor, cum ar fi : izvoarele dreptului de autor, categorile de creație intelectuală, obiectul dreptului de autor, actele normative și subiectul dreptului de autor.
În cel de al doilea capitol , conținutul dreptului de autor este caracterizat din prisma drepturilor morale și a celor patrimoniale.
În urmatorul capitol , am adus în atenție limitele juridice ale exercitării dreptului de autor. Am tratat cesiunea drepturilor patrimoniale de autor, în cadrul acestui , al treilea capitol, precum și contractele specifice drepturilor de autor.
În ultimul capitol am făcut o paralela între practică judiciară și teorie între ceea ce înseamnă regimul juridic special al unor categorii de opere . Am adus în discuție , operele cinematografice și cele audiovizuale ; programele pentru calculator ; operele de artă plastică, de arhitectură și fotografie și de asemenea câteva considerente în ceea ce privește protecția portretului , a destinatarului corespondenței și a secretului sursei de informare.
Ca și încheiere a acestei lucrari , am ales două spete, zic eu , relevante pentru tema aleasă.
Capitolul 1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL DE AUTOR
Aspecte generale referitoare la protecția juridică a creației intelectuale în România
Conform articolului 2 punctului 1 Cod Procedură Civilă, competența civilă materială este a tribunalului , în procesele din prima instanță. De asemenea, conform articolului 27 punctului 1 Cod Procedură Penală competența penală materială este tot a tribunalului, ca și în cazul cauzelor civile.
Dacă stăm să analizăm , observăm că legislația din domeniul propietății intelectuale nu relegementează în mod special drepturile de propietate intelectuală , precum recunoaște în mod special anumite prerogative persoanelor fizice care au realizat formele specifice creației intelectuale. Această idee este susținută și de Legea numarul 8 /1996 , care spune că în realitate propietarul dreptului de autor, nu este în totalitate un propietar, din cauza celor trei atribute esențiale: usus, fructus și abusus.
Expresia creație intelectuală și de propietate industrială sunt pleonastice deoarece , evident, creația intelectuală ,respectiv propietatea intelectuală includ și creația tehnică, respectiv propietatea industrială.
Izvoarele dreptului de autor
În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare și artistice a fost Legea presei – 13 aprilie 1862. Aceasta recunoștea creatorilor , dreptul de a reproduce, de a vinde și de a ceda operele lor. Reproducerea sau imitarea unei opere fără consimțământul autorului se sancționează printr-o dublă sancțiune și anume : confiscarea exemplarului și plata unei amenzi .
La 28 iunie 1923 intră în vigoare „Legea proprietății literare și artistice”. Această lege se caracterizează prin două trăsături esențiale și anume :
protecția dreptului de autor era asigurată independent de îndeplinirea vreunei formalități;
recunoștea dreptul de autor și ului corespondenței și a secretului sursei de informare.
Ca și încheiere a acestei lucrari , am ales două spete, zic eu , relevante pentru tema aleasă.
Capitolul 1. NOȚIUNI GENERALE DESPRE DREPTUL DE AUTOR
Aspecte generale referitoare la protecția juridică a creației intelectuale în România
Conform articolului 2 punctului 1 Cod Procedură Civilă, competența civilă materială este a tribunalului , în procesele din prima instanță. De asemenea, conform articolului 27 punctului 1 Cod Procedură Penală competența penală materială este tot a tribunalului, ca și în cazul cauzelor civile.
Dacă stăm să analizăm , observăm că legislația din domeniul propietății intelectuale nu relegementează în mod special drepturile de propietate intelectuală , precum recunoaște în mod special anumite prerogative persoanelor fizice care au realizat formele specifice creației intelectuale. Această idee este susținută și de Legea numarul 8 /1996 , care spune că în realitate propietarul dreptului de autor, nu este în totalitate un propietar, din cauza celor trei atribute esențiale: usus, fructus și abusus.
Expresia creație intelectuală și de propietate industrială sunt pleonastice deoarece , evident, creația intelectuală ,respectiv propietatea intelectuală includ și creația tehnică, respectiv propietatea industrială.
Izvoarele dreptului de autor
În România, prima lege care a reglementat dreptul de autor de opere literare și artistice a fost Legea presei – 13 aprilie 1862. Aceasta recunoștea creatorilor , dreptul de a reproduce, de a vinde și de a ceda operele lor. Reproducerea sau imitarea unei opere fără consimțământul autorului se sancționează printr-o dublă sancțiune și anume : confiscarea exemplarului și plata unei amenzi .
La 28 iunie 1923 intră în vigoare „Legea proprietății literare și artistice”. Această lege se caracterizează prin două trăsături esențiale și anume :
protecția dreptului de autor era asigurată independent de îndeplinirea vreunei formalități;
recunoștea dreptul de autor și străinilor în aceleași condiții ca și pentru români – „principiul tratamentului național”.
În cadrul legii se prevedea și faptul că în cazul morții autorului, moștenitorii săi, vor păstra dreptul moral de a împiedica denaturarea operei respective. Această lege a statuat că acest drept se transmite pe cale succesorală doar pe o perioadă de 30 de ani din momentul morții autorului.
Academia Română era cea care revendica dreptul moral al operei , facându-l perpetuu, din momentul în care opera înceta de a mai constitui un drept exclusiv intrând în patrimoniul public. De asemenea mai era prevăzut și dreptul autorului de a interzice prin testament publicarea operelor publicate în timpul vieții dar numai pentru o perioadă de 30 de ani.
Legea nr. 8/14 martie 1996 „privind dreptul de autor și drepturile conexe” a fost publicată în M.O. nr. 60 din 26 martie 1996 și a intrat în vigoare la trei luni de la publicare. Datorită proporților legii – 154 articole – putem afirma că este o dovadă suficientă pentru a constata alinierea la reglementările europene în materie.
Operele de creație intelectuală se împart în trei categorii , și anume :
opere literare , artistice sau științifice , precum și orice asemenea opere de creație intelectuală care generează dreptul de autor ;
interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți sau/și executanți ; înregistrările sonore ale producătorilor de înregistrări sonore și emisiunile organismelor de radiodifuziune și televiziune ;
invențiile care dau dreptul la brevetul de invenție și care constituie titlul de protecție pentru invenție;
Categorii de creație intelectuale protejate juridic în România
Potrivit legislației curente, următoarele categorii de creație intelectuală sunt protejate juridic: operele, interpretările sau execuțiile artiștilor interpreți și executanți , înregistrările sonore ale producătorilor de înregistrări sonore , emisiunile organismelor de radiodifuziune și televiziune, bazele de date , invențiile , mărcile de produs/servicii , desenele sau modelele industrial , indicațiile geografice.
Conform articolului 3 punctului 1 din Legea numarul 344/ 2005 , drepturile de proprietate intelectuală , corespunzătoare celor enunțate mai sus, sunt considerate următoarele categorii :
Dreptul de autor
Drepturile conexe dreptului de autor
Drepturile asupra mărcilor de produs sau de servicii înregistrate
Drepturile asupra desenelor și modelelor industriale
Drepturile asupra indicațiilor geografice
Drepturile asupra brevetului de invenție
Drepturile asupra certificatului suplimentar de protecție
Drepturile asupra soiurilor de plante
Drepturile conexe sunt drepturile de proprietate intelectuală , altele decât drepturile de autor , de care beneficiază artiștii interpreți sau executanți pentru propriile interpretări sau execuții , producătorii de înregistrări sonore pentru propriile înregistrări , organismele de radiodifuziune și televiziune pentru propriile emisiuni .
Brevetul de invenție este titlul de protecție care poate fi obținut pentru orice invenție, ce are ca obiect un produs, un procedeu sau o metodă , în toate domeniile tehnologice, cu condiția ca invenția să fie nouă, să implice o activitate inventivă și să fie susceptibilă de o aplicare industrială . ( legea nr. 64/1991 privind brevetul de invenție, pub. în M.Of. nr. 212/21.10.1991) .
Marca de produs sau de serviciu reprezintă un semn susceptibil de reprezentare grafică care servește la deosebirea produselor sau serviciilor unei persoane fizice sau juridice de cele aparținând altei persoane. Pot constitui mărci semnele distinctive: cuvintele, inclusiv numele de persoane, desenele, literele, cifrele, elementele figurative, formele tridimensionale, combinațiile de culori, etc.
Desenul sau modelul industrial reprezintă aspectul nou al unui produs, având o funcție utilitară . Indicația geografică reprezintă denumirea care servește la identificarea unui produs originar dintr-o anumită țară , regiune sau localitate a unui stat, în cazul în care o calitate , reputație sau alte caracteristici determinate pot fi , în mod esențial , atribuite acestei origini geografice .
Acte normative prin care este protejată juridic creația intelectuala în România
În prezent , pe plan intern , drepturile de creație intelectuală sunt reglementate prin următoarele acte normative :
Constituția României – art. 15 alin (1) ; art. 30 alin (1), (6), (7), (8)
Legea nr. 129/1992 privind protecția desenelor și modelelor industriale
Legea nr. 8/1996 privind dreptul de autor și drepturile conexe
Legea nr. 329/2006, OUG nr. 123/2005, Legea nr. 285/2004 privind modificarea și completarea Legii nr. 8/1996
Legea nr. 64/1996 privind brevetul de invenție
Legea nr.84/1998 privind mărcile și indicațiile geografice
Legea nr.334/2005 privind unele măsuri pentru asigurarea respectării drepturilor de propietate intelectuală în cadrul operațiunilor de vămuire
Decretul nr.31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice
Hotărârea de Guvern nr.833/1998 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.84/1998
Hotărârea de Guvern nr.579/1999 pentru aprobarea Metodologiilor privind utilizarea repertoriului de opere muzicale al organismelor de gestiune colectivă a drepturilor de autor si a tabelelor cuprinzând drepturile patrimoniale cuvenite autorilor
Hotărârea de Guvern nr. 499/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr. 64/1991
Hotârârea de Guvern nr.1171/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a Legii nr.129/1992
Ordonanța Guvernului nr. 25/2006 privind întărirea capacității administrative a Oficiului Roman pentru Drepturile de Autor
Ordonanța de Guvern nr. 124/2000 privind completarea cadrului juridic privind dreptul de autor și drepturile conexe, prin adoptarea de măsuri pentru combaterea pirateriei în domeniile audio și video, precum și a programelor pentru calculator
În plan internațional , există și o serie de acte normative care reglementează drepturile de creație intelectuală :
Convenția internațională pentru protecția proprietății industriale din Paris 1883
Convenția de la Berna pentru protecția operelor literare și artistice din Paris 1886
Convenția universal privind dreptul de autor din Geneva 1952
Convenția internațională pentru protecția artiștilor interpreți sau executanți, a producătorilor de fonograme și a organismelor de radiodifuziune din Roma 1961
Tratatul de cooperare în domeniul brevetelor din Washington 1970
Tratatul privind dreptul mărcilor din Geneva 1994
Obiectul dreptului de autor
Aspecte generale privind obiectul dreptului de autor
Potrivit articolului 7 din Legea nr. 8 /1996 , din Capitolul III din Partea I a Titlului I : obiectul dreptului de autor este constituit din operele originale de creație intelectuală în domeniul literar , artistic sau științific , oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor.
Conform acestui articol putem trage mai multe concluzii :
Obiectul dreptului de autor este alcătuit numai din opera de creație intelectuală ; opera este produsul activității individului uman.
Operele trebuie să fie originale , adunând suficiente elemente particulare care să le distingă de alte creații
Operele trebuie să aparțină domeniului literar, artistic sau științific
Pentru a constitui obiect al dreptului de autor , nu are relevanță modalitatea de creație , modul sau forma concretă de exprimare și nici valoarea sau destinația lor;
Pentru a fi protejată juridic, creația intelectuală trebuie să fie conformă cu legea care interesează ordinea publică și bunele moravuri.
Clasificarea operelor :
Majoritatea legislațiilor nu cuprind o enumerare a categoriilor de opere protejate în cadrul dreptului de autor, mărginindu-se fie la o definiție cu caracter general, fie la o referire la cele trei mari categorii de clasificare doctrinală și anume : opere literare, artistice și muzicale. În unele cazuri, opera muzicală este înglobată în categoria celor artistice. Operele științifice sunt, uneori, menționate separat. Unele legislații nu cuprind o definiție a operei protejabile. Condițiile protecției fiind desprinse de jurisprudență și doctrină.
Legislațiile mai noi însă, printre care și actuala lege română, au recurs la o enumerare a operelor protejabile fără însă a atribui acestei enumerări un caracter limitativ.
După contribuția autorului la realizarea lor : opere originale și opere derivate.
După obiectul lor : opere literare , artistice și științifice.
După modul de exprimare : opere scrise , opere orale, opera realizate prin metode analoage fotografiei
După numarul persoanelor care au contribuit la realizarea lor, sunt opere cu un singur autor sau simple , opere comune și opere colective.
Opera de creație intelectuală este recunoscută și protejată, independent de aducerea la cunoștința publică, prin simplul fapt al realizarii ei, chiar în forma nefinalizată. Recunoașterea drepturilor prevazute în legea privind dreptul de autor și drepturile conexe nu prejudiciază și nu exclude protecția acordată prin alte dispoziții legale.
Constituie obiect al dreptului de autor operele originale de creație intelectuală în domeniul literar, artistic sau științific, oricare ar fi modalitatea de creație, modul sau forma de exprimare și independent de valoarea și destinația lor, denumite fiind și opere protejate, cum sunt:
scrierile literare și publicistice, conferințele, predicile, pledoariile, prelegerile și orice alte opere scrise sau orale, precum și programele pentru calculator;
operele științifice, scrise sau orale, cum ar fi: comunicările, studiile, cursurile universitare, manualele scolare, proiectele și documentațiile științifice;
compozițiile muzicale cu sau fară text;
operele dramatice, dramatico-muzicale, operele coregrafice și pantomimele;
operele cinematografice, precum și orice alte opere audiovizuale;
operele fotografice, precum și orice alte opere exprimate printr-un procedeu analog fotografiei;
operele de artă grafică sau plastică, cum ar fi: operele de sculptură, pictură, gravură, litografie, artă monumentală, scenografie, tapiserie, ceramică, plastică sticlei și a metalului, desene, design, precum și alte opere de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
operele de arhitectură, inclusiv planșele, machetele și lucrările grafice ce formează proiectele de arhitectură;
lucrările plastice, hărțile și desenele din domeniul topografiei, geografiei și științei în general.
operele de artă digitală
De asemenea , articolul 8 din legea 8/1996 include în obiectul dreptului de autor și următoarele categorii de opere derivate :
„traducerile, adaptările, adnotările, lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare, artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație;
culegerile de opere literare, artistice sau științifice, cum ar fi : enciclopediile și antologiile, colecțiile sau compilațiile de materiale sau date, protejate ori nu, inclusiv bazele de date care, prin alegerea sau dispunerea materialului, constituie creații intelectuale.”
În doctrină prima condiție este denumită originalitatea operei și este considerată ca o expresie a amprentei personalității și individualității autorului. Originalitatea nu trebuie confundată cu noutatea care pentru invenție este o condiție impusă pentru ca aceasta din urmă să poată fi brevetată. O operă poate fi originală fără a fi nouă.
Alături de operele absolut originale există și opere relativ originale ai căror autori au împrumutat unor creații preexistente elemente protejate, fără ca acest lucru să-i priveze de vocația la dreptul de autor, cum este cazul unei întregi categorii de opere denumite derivate sau compozite.
Prin opere derivate se înțeleg acelea care au fost create plecând de la una sau mai multe opere preexistente . Pentru recunoașterea operei derivate , și mai ales pentru protecția ei, este necesar ca prin această operă să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale. .
Originalitatea operei
După cum am menționat mai sus, articolul 7 din Legea 8/1996 , menționează că opera trebuie să fie originală. Autorul Teodor Bodoașcă susține că originalitatea operei este dată de noutatea și autenticitatea creației intelectuale, sub un aspect sau altul , în domeniul literar , artistic sau științific.
În momentul în care vorbim despre originalitatea operei , nu putem vorbi în general , ci trebuie analizată într-un mod particular prin raportarea la totalitatea operelor preexistente din domeniul literaturii , științei și culturii.
Articolul 8 din Legea 8/1996 prezintă ca și categorii de opera derivate următoarele :
Traducerile, adaptările, adnotările , lucrările documentare, aranjamentele muzicale și orice alte transformări ale unei opere literare , artistice sau științifice care reprezintă o muncă intelectuală de creație ( litera a)
Culegerile de opere literare, artistice sau științifice , cum ar fi : enciclopediile și antologiile, colecțiile sau complilațiile de materiale sau date, inclusiv bazele de date care constituie creații intelectuale (litera b)
Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor urmatoarele:
ideile, teoriile, conceptele, descoperirile științifice, procedeele, metodele de funcționare sau conceptele matematice ca atare și invențiile, continuate într-o opera, oricare ar fi modul de preluare, de scriere, de explicare sau de exprimare;
textele oficiale de natură politică, legislativă, administrativă, judiciară și traducerile oficiale ale acestora;
simbolurile oficiale ale statului, ale autorităților publice și ale organizațiilor, cum ar fi: stema, sigiliul, drapelul, emblema, blazonul, insigna, ecusonul și medalia;
mijloacele de plata;
știrile și informațiile de presa;
simplele fapte și date.
Teodor Bodoașcă își exprimă parerea cu referire la opera derivată, spunând că această trebuie să întrunească cumulativ două cerințe:
Să fie rezultatul unei activități intelectuale de creație
Să nu fie prejudiciate drepturile autorilor operei originale
Art. 72 , din cadrul capitolul IX din lege care reglementează programele pentru calculator, include în categoria operele de creație intelectuală protejate și :
orice expresie a unui program ,
programele de aplicație și sistemele de operare , exprimate în orice fel de limbaj ,
materialul de concepție pregătitor,
manualele .
Conform prevederilor alin.2 al articolului 72 din lege , în materia programelor pentru calculator nu sunt protejate : ideile , procedeele , metodele de funcționare , conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator.
Subiectul dreptului de autor
Legislația din vigoare creează diferența dintre calitatea de autor al unei opere , pe de o parte , și aceea de subiect al dreptului de autor al unei asemenea opere , pe de altă parte .
Calitatea de autor al unei opere o poate avea numai persoana umană , deoarece numai ea dispune de însușirile, capacitățile fizice și spirituale care sunt necesare realizării unei asemenea creații . Articolul 3 alin. 1 din Lege precizează că „ este autor persoana fizică sau persoanele fizice care au creat opera” .
Imediat ce opera a fost finalizată , chiar dacă nu este terminată , autorul dobândește dreptul de autor asupra operei realizate și , odată cu aceasta , calitatea juridică de subiect al dreptului de autor . Ea rezultă din prevederile art. 1 alin.1 din lege conform cărora dreptul de autor ( respectiv de titular al dreptului de autor ) asupra unei opere este recunoscut și garantat „ în condițiile prezentei legi” .
Subiect al dreptului de autor poate fi atât o persoană fizică cât și o persoană juridică. Actuala noastră reglementare recunoaște un drept de autor și persoanelor juridice și ca urmare acestea vor putea deveni titularii drepturilor născute din creația intelectuală. Însă , ceea ce se poate acorda și se acordă uneori , prin lege , altor persoane fizice sau juridice nu este calitatea de autor , care în mod firesc nu poate aparține decât creatorului , ci numai „ beneficiul protecției” acordate autorului .
Prin acesta putem trage o concluzie,și anume accea că opera nu poate fi creată de către o persoană juridică, ci prin exclusivitate doar de către o persoană fizică.
În susținerea acestei concluzii putem aduce următoarele articole din Legea nr.8/1996:
art. 3 alin (2) subliniază că pot beneficia de protecția acordată autorului persoanele fizice și persoanele juridice , altele decât autorul , doar în cazurile expres prevăzute de lege
art. 3 alin (3) prevede faptul că se poate transmite doar calitatea de subiect al dreptului de autor și nu calitatea de autor.
art. 4 alin (1) recunoaște prezumția de adevăr, respectiv autorul este persoana sub numele căruia opera a fost adusa la cunoștiința pentru prima dată în fața publicului, acest lucru fiind susținut până la proba contrarie
Doctrina împarte subiectele dreptului de autor în subiecte primare / originare, adică acele persoane care au creat nemijlocit opera și subiecte derivate – persoane care în virtutea competențelor recunoscute de lege dobândesc atribute ale dreptului de autor. Se prezumă a fi autor persoana sub numele căreia opera a fost adusă la cunoștința publicului – prezumție relativă.
Când opera a fost adusă la cunoștința publică sub formă anonimă sau sub un pseudonim care nu permite identificarea autorului, dreptul de autor se exercită de persoana fizică sau juridică ce o face publică având consimțământul autorului, atât timp cât acesta nu iși dezvaluie identitatea.
În legătură cu subiectele originare întâlnim următoarele situații :
opera a fost creată de o singură persoană;
opera a fost creată de două sau mai multe persoane – operă cu mai mulți autori, realizare în coautorat. ( comună )
Așa cum se susține în doctrină, pentru existența coautoratului trebuie îndeplinite trei condiții:
opera să fie creată de două sau mai multe persoane fizice împreună
participarea fiecărei persoane fizice la realizarea operei respective șă fie creativă
între persoanele fizice care participă la realizarea operei să existe o înțelegere prealabilă , adică o legătură subiectivă anterior creării acesteia.
În cazul coautoratului există un obiect comun : opera, asupra căreia mai multe persoane (coautorii) își vor exercita drepturile, ca urmare și aici se vor aplica regulile cu privire la coproprietate din dreptul comun.
În cazul în care sunt mai mulți autori s-ar putea întâlni situația în care unul dintre autori să fie principal iar ceilalți coautori. Opera poate fi un tot unitar fără a putea determina partea fiecărui coautor, situație în care coautorii nu pot exploata opera decât de comun acord, foloasele materiale împărțindu-se între aceștia.
O altă ipoteză este aceea în care contribuția fiecărui coautor să fie distinctă, ceea ce ar putea duce la posibilitatea ca fiecare să-și poată valorifica singur numai partea din operă în așa fel încât să nu-i prejudicieze pe ceilalți. În raport cu persoana fizică sau juridică , în doctrina acestei materii se scot în evidență diferențele dintre subiectul primar și subiectul secundar al dreptului de autor.
Spre deosebire de operele comune, operele colective, au un caracter complex, fiind rezultatul unirii, într-un corp comun a mai multor opere individuale, situație în care dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativa, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată (spre exemplu opera cinematografică sau altă operă audiovizuală).
Subiectele derivate sunt toate persoanele succesoare în dreptul de autor. Acestea pot dobândi dreptul fie prin moștenire potrivit legislației civile fie prin acte între vii. Ceea ce se dobândește sunt în primul rând drepturi patrimoniale și în mod cu totul excepțional o parte din drepturile personal nepatrimoniale.
Este opera colectivă opera în care contribuțiile personale ale coautorilor formează un tot, fără a fi posibil, dată fiind natura operei, să se atribuie un drept distinct vreunuia dintre coautori asupra ansamblului operei create. În lipsa unei convenții contrare, dreptul de autor asupra operei colective aparține persoanei fizice sau juridice din inițiativă, sub responsabilitatea și sub numele căreia a fost creată.
Capitolul 2. CONȚINUTUL DREPTULUI DE AUTOR
Noțiuni introductive
Legea nr. 8/1996 , în Capitolul IV din Partea I a Titlului I , sub denumirea marginală conținutul dreptului de autor , regelementează două categorii de drepturi ce se nasc din realizarea unei opere . și anume :
drepturile morale
drepturile patrimoniale.
Deoarece părerile diferă , anumiți autori preferă concepția “ monistă” decât cea “dualistă ”. Faptul că au existat aceste două concepții a determinat legiuitorul să insereze norme care se referă la dreptul de autor, iar altele care se referă la drepturile de autor.
În doctrină dreptul de autor a fost definit ca fiind acea posibilitate conferită de lege autorului unei opera de creație intelectuală de a o utiliza potrivit aprecierii sale, în scopul satisfacerii intereselor personale , nepatrimoniale sau patrimoniale , în limitele prevăzute de lege.
Drepturile de autor sunt acele prerogative morale sau patrimoniale recunoscute de lege autorului unei opera de creație intelectuală în domeniul literar , artistic sau științific ori altor persoane fizice sau juridice , de a a avea , în condițiile legii care interesează ordinea public și bunele moravuri , o anumită conduită și de a pretinde o conduită corespunzătoare celorlalte subiecte de drept și, la nevoie, de a face apel la forța de constrângere a statului pentru respectarea lor.
Conform art. 24 din Legea nr. 8/1996, dreptul de autor asupra unei opere literare, artistice sau științifice se naște din momentul creării operei, oricare ar fi modul sau forma concretă de exprimare. Opera poate fi creată și pe bucăți, caz în care pentru fiecare dintre acestea se va calcula un termen de protecție distinct.
Drepturi morale
C. Stătescu, enumeră ca reprezentând „aspectul personal nepatrimonial al dreptului de autor” următoarele prerogative care sunt strâns legate de personalitatea autorului și, în consecință, netransmisibile atât prin acte între vii, cât și pentru cauză de moarte :
dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului;
dreptul de a fi recunoscut autor sau dreptul la calitatea de autor;
dreptul la inviolabilitatea operei.
Pentru A. Ionașcu , drepturile personale nepatrimoniale ale autorului sunt următoarele:
dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului;
dreptul de a fi recunoscut autor;
dreptul de a consimți la folosirea operei de către alții și de a cere încetarea actelor de folosire săvârșite de alții fără consimțământul său;
dreptul la inviolabilitatea operei și la folosirea acesteia în condiții potrivite cu natura ei.
Toate aceste drepturi se caracterizează prin faptul că sunt inalienabile în timpul vieții autorului , netransmisibile la moștenitori și imprescriptibile. A. Ionașcu face însă o distincție între „dreptul autorului de a fi recunoscut autor și dreptul său la inviolabilitatea operei și la folosirea ei în condiții potrivite cu natura operei, care se transmite, la moartea autorului, uniunii sau asociației respective de creatori ori, în lipsă, organului de stat competent, pe de o parte, și dreptul personal nepatrimonial al autorului de a aduce opera la cunoștința publicului și cel de a consimți la folosirea de către alții, pe de altă parte, cu privire la care în lipsa unei dispoziții în lege ajunge la concluzia dedusă din natura lor, că se sting la moartea autorului. Pentru Fr. Deak și Șt. Cărpenaru, erau recunoscute de legea din 1956, autorului, următoarele drepturi personal nepatrimoniale:
dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului;
dreptul de a fi recunoscut ca autor;
dreptul de a consimți la folosirea operei de către alții și de a cere încetarea actelor de folosire săvârșite de alții fără consimțământul său;
dreptul la inviolabilitatea operei.
În legătură cu opiniile exprimate de autorii la care ne-am referit, Yolanda Eminescu face următoarele constatări :
“Cu o singură excepție, toți autorii citați sunt de acord asupra prerogativelor nepatrimoniale care alcătuiesc dreptul de autor. Numai pentru C. Stătescu, dreptul autorului de a folosi opera (prin reproducere, difuzare, reprezentare etc.) a cărui consecință este aceea de a consimți la folosirea operei de către alții, aparține categoriei drepturilor patrimoniale.
Nici unul dintre autorii citați nu menționează distinct printre drepturile personale nepatrimoniale, un drept esențial, dreptul de retractare și modificare, cu alte cuvinte, dreptul autorului, care rămâne stăpân al operei sale, de a o retrage, revenind asupra consimțământului dat la folosirea operei sale sau de a o modifica, în principiu, oricând.”
Luând în considerare prevederile exprese ale actualei reglementări în materia dreptului de autor (într-o formă mai analitică), respectiv art. 10 din Legea nr. 8/1996, Yolanda Eminescu formulează următoarea concluzie : „Dreptul subiectiv al autorului presupune următoarele prerogative cu caracter personal nepatrimonial :
dreptul de divulgare sau dreptul de a aduce opera la cunoștința publicului pentru prima oara
dreptul de retractare
dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor
dreptul la respectul integrității operei sau dreptul la calitatea acestuia “
Legislația noastră nu enumără caracterele juridice ale drepturilor morale de autor , dar acestea pot fi concluzionate din următoarele dispoziții ale legii . Astfel :
dreptul moral de autor este strâns legat de persoana autorului : autorul personal are și exercită dreptul de a decide dacă , în ce mod și cum va fi adusă opera la cunoștință publică, numele sub care opera va fi adusă la cunoștință , modalitatea în care acest lucru va fi făcut , precum și retractarea operei divulgate pentru motive care sunt lăsate la aprecierea suverană a autorului .
dreptul moral al autorului este inalienabil și neurmăribil ( insesizabil ) : este destinat a asigura protecția personalității autorului .
drepturile morale ale autorilor au un caracter perpetuu și imprescriptibil : utilizarea operei nu poate aduce atingere memoriei autorului , iar opera nu poate fi disociată de creatorul ei , chiar încetat din viață . După moartea autorului , exercițiul dreptului de a pretinde recunoașterea calității de autor și a dreptului de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări și atingeri care prejudiciază onoarea sau reputația autorului se transmit prin moștenire . Imprescriptibilitatea drepturilor morale înseamnă că ele pot fi exercitate atât timp cât opera rămâne în memoria oamenilor și face obiectul unei exploatări .
Dreptul de divulgare
Noua reglementare în materia dreptului de autor prevede expres dreptul de divulgare :
„Art. 10. – Autorul unei opere are următoarele drepturi morale:
dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștință publică;”
Dreptul de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștința publicului – dreptul de divulgare – are un rol hotărâtor asupra nașterii drepturilor patrimoniale care prin exercitarea dreptului de divulgare devin drepturi propriu-zise. Dreptul de divulgare, ca drept personal nepatrimonial nu este transmisibil prin acte între vii. Acest drept moral se transmite moștenitorilor sau , după caz , organismelor de gestiune colectivă .
Dreptul de retractare
Dreptul de retractare este opusul dreptului de divulgare și urmarea consecinței directe a caracterului absolut și discreționar al acestuia. El constituie totuși un drept distinct a cărui soartă nu este indisolubil legată de cea a dreptului de divulgare, lucru care apare cu evidență în cazul operelor postume.
Dreptul de retractare nu a fost prevăzut în reglementarea anterioară , dar articolul 10 litera e din Legea nr. 8/1996 prevede în mod expres acest drept : „e) dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare , prejudiciați prin exercitarea retractării.”
În conformitate cu prevederile articolului 77 alineatul 3 din Lege, dreptul de retractare a operei nu este recunoscut în cazul programelor de calculator .
Dreptul de a retracta opera constă în posibilitatea recunoscută autorului de a-si retrage opera pe care a divulgat-o anterior. Dreptul de retractare poate fi exercitat în orice moment care survine divulgării , motivele care stau la baza deciziei aparținând exclusiv autorului și neputând fi supuse cenzurii instanței.
2.2.3 Dreptul la paternitatea operei respectiv a calității de autor
Dreptul de a pretinde recunoașterea calității de autor al operei este prevăzut de art. 10 lit. b) din lege, numit în doctrină dreptul la paternitatea operei.
Dreptul la paternitatea operei sau dreptul la calitatea de autor se bazează pe necesitatea de a respecta legătura firească dintre autor și creația sa. Această problemă poate fi privită din mai multe unghiuri : cel pozitiv și cel negativ. Când dreptul îmbracă aspectul pozitiv, constă în dreptul autorului de a revendica oricând calitatea de autor. Atunci când dreptul îmbracă aspectul negativ , asta înseamnă că dreptul se opune la orice act de contestare a acestei calități din partea unor terți.
Aspectul pozitiv al dreptului la paternitatea operei implică și dreptul autorului la nume, adică dreptul de a decide dacă opera va fi adusă la cunoștința publicului sub numele său, sub un pseudonim sau fără indicare de nume; poate reveni oricând asupra acestei hotărâri și publica opera sub numele său (art. 10 lit. c din legea 8/1996 prevede : „c) dreptul de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică;”).
2.2.4 Dreptul la nume
Numele autorului, dacă acesta a decis publicarea operei sub numele său, trebuie indicat de cesionarul dreptului de reproducere, reprezentare, executare sau difuzare în orice alt mod al operei, pe coperta operei publicate în volum separat, la începutul sau sfârșitul celor publicate în culegeri sau periodice, pe programe, afișe și orice materiale publicitare.
Dreptul de a decide asupra numelui sub care opera va fi adusă la cunoștința publică constă în posibilitatea juridică conferită autorului de a stabili cuvântul sau grupurile de cuvinte atașate denumite operei care au rolul de a implica persoanei autorului, creației intelectuale.
În cazul operelor derivate este obligatorie și indicarea numelui autorului operei originale. Obligația de indicare a numelui există și în cazurile în care, potrivit legii, opera sau fragmente din ea pot fi folosite fără consimțământul autorului.
Voința autorului cu privire la modul de a scrie numele trebuie respectată întocmai (cu prenumele întreg, cu inițială etc.). Nerespectarea voinței autorului în legătură cu numele va constitui adesea, nu numai o încălcare a dreptului la nume, dar și a dreptului la calitatea de autor.
În cazul în care un terț publică o operă proprie sub numele altuia (de obicei, un autor cunoscut) nu ne vom afla în fața unei încălcări a dreptului la calitatea de autor, ci a unei încălcări a dreptului personal nepatrimonial la nume.
Dreptul la calitatea de autor este recunoscut numai persoanelor fizice , nu și persoanelor juridice. După moartea autorului, exercițiul acestui drept se transmite moștenitorilor sau , după caz , organismelor de gestiune colectivă , pe durată nelimitată .
Dreptul la integritatea operei.
Dreptul la inviolabilitatea operei este prevăzut expres în art. 10 lit. d) din legea nr.8/1996 : „d) dreptul de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa;”.
Dreptul la inviolabilitatea operei este denumit în doctrină și în unele legislații, drept la respectul sau integritatea operei. Prin acest drept se înțelege prerogativa autorului de a face cunoscută opera sa în forma hotărâtă de el și, ca urmare, inadmisibilitatea oricăror suprimări, modificări sau completări fără acordul autorului.
Natura nepatrimonială a dreptului la inviolabilitatea operei face ca acest drept să aibă un caracter absolut , inalienabil și imprescriptibil . În consecință , el nu încetează și nici nu poate fi considerat diminuat în cazul cesionării pe cale convențională sau legală a exercițiului drepturilor patrimoniale ale autorului asupra operei .
Majoritatea legislațiilor naționale europene asigură prin consacrarea acestui drept protecția operei împotriva oricăror modificări care ar constitui o atingere adusă onoarei, reputației sau altor interese ale autorului. Legea franceză și belgiană garantează în această privință, autorului, o protecție absolută.
Să subliniem faptul că noua reglementare în art. 11 se pronunță ferm și explicit : „(1) Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renunțări sau înstrăinări”, iar mai departe reglementează transmiterea exercițiului drepturilor cu privire la calitatea de autor și respectarea integrității operei : „(2) După moartea autorului, exercițiul drepturilor prevăzute la art. 10 lit. a), b) și d) se transmite prin moștenire, potrivit legislației civile, pe durată nelimitată. Dacă nu există moștenitori, exercițiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie ” . Onoarea consta în sentimentul de auto prețuire pe care îl cere fiecare persoane fizice iar reputația constă în respectul de care se bucură persoanele din partea celorlanți.
Dreptul de a pretinde respectarea integrități operei conferită titularului urmărind prerogative:
dreptul de a pretinde terților să respecte integritatea operei
dreptul de a se opune oricărei modificari sau transformări și în general oricărei atingeri aduse operei
dreptul de a apela la nevoie la forța coercitivă a statului pentru prevenirea, constatarea sau încetarea încălcări dreptului ori pentru stabilirea și acoperirea prejudiciului suferit ca urmare a nesocotiri integrități operei având în vedere faptul că dreptul nesocotit este un drept moral si prejudiciul cauzat este tot de natura morala.
Potrivit Legii nr. 8/1996 în art.10 , autorului îî sunt reglementate cinci drepturi morale:
de a decide dacă, în ce mod și când va fi adusă la cunoștință publică opera;
de a pretinde recunoașterea calității ca autor al operei;
de a decide sub ce nume va fi adusă opera la cunoștință publică;
de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune oricărei modificări, precum și oricărei atingeri aduse operei, dacă prejudiciază onoarea sau reputația sa;
dreptul de a retracta opera, despăgubind, dacă este cazul, pe titularii drepturilor de utilizare, prejudiciați prin exercitarea retractării.
Drepturile morale nu pot face obiectul vreunei renuntari sau instrainari. Dupa moartea autorului, exercitiul unora dintre drepturile prevazute mai sus se transmite prin mostenire, potrivit legislatiei civile, pe durata nelimitata.
Daca nu exista mostenitori, exercitiul acestor drepturi revine organismului de gestiune colectiva care a administrat drepturile autorului sau, dupa caz, organismului cu cel mai mare numar de membri, din domeniul respectiv de creatie. Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide daca, in ce mod si cand va fi utilizata opera sa, inclusiv de a consimti la utilizarea operei de catre altii.
Drepturile morale de autor vor fi protejate pe toata durată vieții autorului. De la aceasta regulă legile instituie 3 excepții în care exercitiul dreptului de a decide daca în ce mod și când va fi adusă opera la cunoștiința publică. Exercitiul dreptului de a pretinde recunoașterea calități de autor și exercițiul dreptului de a pretinde respectarea integrității operei se transmite prin moștenire legală sau testamentară.
În concluzie drepturile morale de autor sunt asociate juridic din momentul creări operei și până la data decesului autorului cu excepția celor 3 drepturi cărora li se asigură o protecție juridică continuă.
Drepturi patrimoniale
Dreptul patrimonial, în vechea legislație prevedea doar posibilitatea de utilizare și exploatare a operei. În conformitate cu noua regementare, există diferențe între dreptul autorului de a folosi opera și de a dispune de ea, sau de dreptul autorului de valorificare a operei.
După cum spunea și Yolanda Eminescu, în ceea ce privește dreptul la reparație în caz de folosire fără drept a operei, considerăm că nu este cazul ca acesta să fie transformat într-o prerogativă în compunerea dreptului de autor. Susțin asta pentru că el este o regulă de răspundere civilă care intervine în toate cazurile de încălcare a unor drepturi recunoscute de lege.
Drepturile patrimoniale de autor sunt drepturi subiective , a căror existență este condiționată de manifestarea de către autor a dreptului de a aduce opera la cunoștință publică și de a o exploata în beneficiul său și al succesorilor săi . Drepturile patrimoniale de autor sunt legate de persoana autorului , sunt exclusive și limitate în timp .
Conform art. 12. din lege : „Autorul unei opere are dreptul patrimonial exclusiv de a decide dacă, în ce mod și când va fi utilizată opera sa, inclusiv de a consimți la utilizarea operei de către alții.”
În cazul în care autorul se decide să-și utilizeze și să-și exploateze opera în mod direct, el poate face aceasta în orice chip și prin orice modalități , fără nici un fel de îngrădiri decât acelea care decurg din obligația generală a oricărei persoane de a respecta legea și bunele moravuri . Cele mai frecvente situații în practică sunt acelea în care autorul își exercită dreptul la utilizarea și exploatarea operei prin intermediul altor persoane fizice sau juridice . Din acest drept exclusiv care aparține autorului de a-și exploata opera iau naștere alte drepturi distincte și exclusive ale autorului prevăzute expres prin art. 13 din lege, după cum urmează :
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza reproducerea integrală sau parțială , directă sau indirectă , temporară sau permanentă , prin orice mijloace și sub orice formă a operei. În art. 14 din lege, este prevăzut înțelesul noțiunii de reproducere în sensul că : „Prin reproducere, în sensul prezentei legi, se înțelege realizarea uneia sau mai multor copii ale unei opere, prin orice mijloc și sub orice formă , inclusiv realizarea oricarei inregistrari sonore sau audiovizuale a unei opere.”
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza distribuirea operei . Articolul 14 indice 1 din Lege prevede și înțelesul noțiunii de distribuire a operei , astfel : ” Prin distribuire , în sensul prezentei legii , se înțelege vânzarea sau orice alt mod de transmitere , cu titlul oneros sau gratuit , a originalului sau a copiilor , precum oferirea publică a acestora ”
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza importul în vederea comercializării pe teritoriul României a copiilor de pe cumpănă , realizate cu consimțământului autorului . Prin import, se intelege introducerea pe piața internă, cu scopul comercializării, a originalului sau a copiilor legal realizate ale unei opere fixate pe orice fel de suport. dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza închirierea operei .Acest drept de a autoriza închirierea operei poate fi acordat pe o perioadă de timp limitată, dar în schimbul unui avantaj economic sau comercial direct sau indirect remarcat că acest drept este o noutate în reglementarea actuală el nefiind prevăzut în decretul nr. 321/1956.
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza împrumutul operei . Potrivit art. 14 indice 4 , prin împrumut se înțelege punerea la dispoziție spre utilizare, pentru un timp limitat și fără un avantaj economic sau comercial direct ori indirect, a unei opere prin intermediul unei instituții care permite accesul publicului în acest scop. Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului și dă dreptul acestuia la o remunerație echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunțări.
Legiuitorul a prevăzut în art. 14 indice 5 că nu pot face obiectul închirierii sau împrumutului:
proiectele de structuri arhitecturale;
originalele sau copiile operelor de design ori de artă aplicată produselor destinate unei utilizări practice;
originalele sau copiile operelor, în scopul comunicării publice ori pentru a căror utilizare există un contract;
lucrările de referință pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituții;
operele create de autor în cadrul contractului individual de muncă, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza comunicarea publică, direct sau indirect a operei, prin orice mijloace, inclusiv prin punerea operei la dispoziția publicului, astfel încât să poata fi accesată în orice loc și în orice moment ales, în mod individual, de către public;
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza radiodifuzarea operei.
dreptul patrimonial al autorului de a autoriza retransmiterea prin cablu a operei
dreptul patrimonial exclusiv al autorului de a autoriza realizarea pe baza operei sale a unor opere derivate (traducere, publicarea în culegeri, adaptarea , precum și orice altă transformare a unei opere preexistente , dacaă acesta constituie creașie intelectuală.
dreptul de suită ( denumire preluată din limba franceză ) reprezintă dreptul autorului, care și-a transmis cu titlu oneros originalul operei, sub forma unui drept de creanță, de a încasa o cotă din prețul de vânzare obținut la orice revânzare a operei, ulterioară primei înstrăinări de către autor . Sub un alt mod de a spune , acesta reprezintă posibilitatea conferită de lege autorului de a cunoaște locul în care se află opera sa și de a încasa un procent din prețul de vânzare obținut la orice act de revânzare a acesteia, ulterioara primei înstrăinari a ei de către însuși autor. Acest drept este recunoscut numai în cazul operei originale de artă grafică sau plastică și cazul operei fotografice. El se aplică tuturor actelor de revânzare care implică în calitate de vânzător-cumpărator sau intermediar saloane, galerii de arta precum și fara a-și găsi aplicabilitatea atunci când cei implicați sunt persoane fizice care nu au calitatea de comerciant. Acest drept nu poate face obiectul unei renunțări sau înstrăinări scos din circuitul civil inalienabil, insesizabil și imprescriptibil. Acest drept este recunoscut în mod expres de lege autorului operei de artă plastică , artă grafică sau al unei opere fotografice pentru orice revânzare care implică, în calitate de vânzători, cumpărători sau intermediari, saloane, galerii de artă, precum și orice comerciant de opere de artă. Suma care îi va reveni autorului la fiecare revânzare a operei se calculează conform următoarelor cote, fără a putea depăși 12.500 euro:
de la 300 la 3.000 euro – 5%;
de la 3.000,01 la 50.000 euro – 4%;
de la 50.000,01 la 200.000 euro – 3%;
de la 200.000,01 la 350.000 euro – 1%;
de la 350.000,01 la 500.000 euro – 0,5%;
peste 500.000 euro – 0,25%.
Acestor autori li se recunoaște și o altă serie de drepturi care rezultă din dreptul de suită : Acestea drepturi subiective dă naștere la următoarele obligații pentru terți:
vânzătorul trebuie să comunice autorului informații în legatură cu prețul vânzării și cu locul unde se afla opera dupa revânzare în cel mult 2 luni de la data vânzării
vânzătorul răspunde de reținerea din prețul vânzări a unei sume datorate ca drept de suită pentru autor
de a solicita vânzătorului , cumpărătorului sau intermediarului în timp de 3 ani de la revânzarea pentru a se asigura plata sumelor datorate ca drepturi de suita
de a obține permisiunea de la proprietar sau de la posesor să aibă acces la opera sa și de ai fi pusă la dispoziția acesteia dacă este absolut necesar pentru exercitarea dreptului de autor. Exercitarea acestui drept nu poate aduce atingere unui interes legitim al proprietarului sau al posesorului.
de ai fi oferită operei la prețul de cost al materialului înainte ca proprietarul originalului să distruga creația intelectuală.
Fundamentul dreptului de suită constă tocmai în principiul echității și al echivalenței restabilirii echilibrului dintre valoarea operei la un anumit moment dat și remunerația ce i se cuvine autorului.
Durata protecției dreptului de autor diferă în raport de categoria din care face parte opera de modul în care aceasta a fost adusă la cunoștiința publică și chiar de împrejurarea aducerii sau nu la cunoștiința publică dupa împlinirea termenului de protecție juridică opera intra în domeniul public adică momentul utilizări operei recunoscut titularilor drepturilor morale sau patrimoniale înceteaza și din acest moment opera intra în patrimoniul comun al umanități putând fi folosită liber de orice persoană fizică/juridică.
Atat drepturile morale cât și cele patrimoniale se nasc din momentul realizări operei. Cu toate acestea nașterea lor nu este sinonimă cu exercitiul acestui drept. Exercițiul drepturilor morale presupune ca o condiție esențiala divulgarea operei iar exercițiul drepturilor patrimoniale implică utilizarea operei.
În ambele cazuri este necesară manifestarea de voință a autorului operei fară de care dreptul de autor ar rămâne un simplu drept virtual. Momentul de la care curge termenul de protecție juridică este momentul creeari operei indiferent de autor. Dacă opera este creată în părți, serii, volume sau orice altă formă de continuitate termenul de protecție va fi calculat pentru fiecare din aceste componente din momentul creări lor și nu din momentul realizări operei în întregime.
dreptul de recuperare pe care-l are autorul asupra unei opere care ar urma să fie distrusă aflată în proprietatea altei persoane. Conform art. 23 alin. 1 : „Proprietarul originalului unei opere nu are dreptul să o distrugă înainte de a o oferi autorului la prețul de cost al materialului.”
dreptul autorului de a-și transmite drepturile patrimoniale prin moștenire potrivit legislației civile.
dreptul autorului sau al titularului dreptului de autor de a ceda drepturile sale patrimoniale prin contract . Cesiunea drepturilor patrimoniale ale autorului poate fi limitată la anumite drepturi , la un anumit teritoriu și respectiv la o anumită perioadă de timp . Principalele contracte prin care autorul poate transmite ( cesiona ) altora drepturile sale sunt : contractul de comandă a unei opere viitoare , contractul de editare , contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală , contractul de închiriere a unei opere , contractele ce pot fi încheiate în domeniile speciale reglementate în partea a doua a legii : domeniul operelor cinematografice sau domeniul utilizării programelor pentru calculator , etc.
Dreptul de autor și regimul matrimonial
Legea nr. 8/1996 nu cuprinde dispoziții relative la dreptul de autor și regimul matrimonial .Bunurile dobândite în timpul căsătoriei , de oricare dintre soți , sunt de la data dobândirii , bunuri comune .
Calitatea de bun comun nu trebuie dovedită . Pe de altă parte ,sunt enumerate limitativ, categoriile de bunuri care sunt proprii : lit. d – manuscrisele științifice sau literare , schițele și proiectele artistice , proiectele de invenții , precum și alte asemenea bunuri .
Ceea ce am menționat mai sus nu se referă la drepturile morale sau la drepturile patrimoniale de autor , ci la obiectele materiale prin care se exteriorizează opera de creație intelectuală a autorului , obiect care este distinct de operă .Foloasele patrimoniale obținute de autor rezultate din exploatarea operei realizate în timpul căsătoriei , dacă opera a fost realizată și exploatată în timpul căsătoriei , constituie bun comun, având același regim ca și retribuția. Drepturile morale nu pot aparține decât soțului autor .
Dreptul de autor conferă titularului său mai multe drepturi care decurg din dreptul exclusiv de exploatare a operei. Deși legea perrmite în principiu autorului să exploateze singur opera, de regulă intervine altcineva care va limita din punct de vedere economic beneficiile acestuia.
sunt drepturi subiective civile strâns legate de persoana autorului
sunt drepturi subiective civile în principiu exclusive adica absolute
sunt drepturi subiective civile temporare, durează pe tot parcursul vieții autorului iar dupa moartea sa se transmit moștenitorilor pe timp limitat
aceste drepturi pot face obiectul instrăinării sau al cesiuni exclusive sau neexclusive
prin derogare de la dreptul comun unele din aceste drepturi nu pot fi transmise prin moștenire.
Potrivit Legii 81/1996 utilizarea unei opere dă naștere pentru autorul acestei la drepturi patrimoniale distincte și exclusive constând în autorizarea sau interzicerea următoarelor operațiuni:
reproducerea operei
distribuirea operei
importul în vederea comercializări pe piața internă a copiilor după operă realizate cu consimțământului autorului
închirierea operei
imprumutul operei
comunicarea publică în mod direct sau indirect a operei prin orice mijloace astfel încât să fie accesata în orice loc și-n orice moment ales individual sau de către public
radio-difuzarea operei
transmiterea prin cablu a operei
realizarea de opere derivate
Împrumutul efectuat prin biblioteci nu necesită autorizarea autorului și dă dreptul acestuia la o remunerație echitabilă. Acest drept nu poate face obiectul unei renunțari. Remunerația echitabilă nu se datorează în cazul în care împrumutul este realizat prin bibliotecile instituțiilor de învațământ și prin bibliotecile publice cu acces gratuit.
Împrumutul unor opere fixate în înregistrari sonore sau audiovizuale nu poate avea loc decât dupa 6 luni de la prima distribuire a operei.
Dispozițiile legii privind închirierea și împrumutul nu se aplica:
construcțiilor rezultate din proiecte arhitecturale;
originalelor sau copiilor operelor de design ori de arta aplicată, utilizate pentru realizarea produselor de consum;
originalelor sau copiilor operelor, realizate în scopul comunicarii publice ori pentru a căror utilizare există un contract;
lucrarilor de referință pentru consultare imediată sau pentru împrumut între instituții;
operelor create de autor în cadrul contractului individual de munca, dacă acestea sunt utilizate de către cel care a angajat autorul, în cadrul activității obișnuite.
Persoana care, după încetarea protecției dreptului de autor, aduce la cunoștință publică, în mod legal, pentru prima oară, o operă nepublicată înainte beneficiază de protecția echivalentă cu cea a drepturilor patrimoniale ale autorului. Durata protecției acestor drepturi este de 25 de ani începând din momentul în care a fost adusă pentru prima oară la cunoștință publică, în mod legal.
Durata drepturilor patrimoniale asupra operelor aduse la cunoștință publică, în mod legal, sub pseudonim sau fără indicarea autorului este de 70 de ani de la data aducerii la cunoștință publică a acestora. În cazul în care identitatea autorului este adusă la cunoștință publică înainte de expirarea termenului de 70 ani sau pseudonimul adoptat de autor nu lasă nici o îndoială asupra identității autorului, drepturile patrimoniale se vor întinde pe tot timpul vieții autorului.
Dreptul de autor pentru operele realizate în colaborare, se vor întinde pe o perioadă de 70 de ani de la moartea ultimului coautor. Dacă aceste opere au fost făcute din mai multe bucăți, dreptul de autor al fiecărui coautor, se va întinde pe o perioadă de 70 de ani de la moartea fiecărui coautor în parte.
Drepturile patrimoniale asupra operelor colective vor dura 70 de ani de la data aducerii operelor la cunoștința publică, sub condiția ca în termen de 70 de ani de la crearea operei, aceasta să fie adusă la cunoștința publicului.
Drepturile patrimoniale asupra programelor pentru calculator durează tot timpul vieții autorului, iar după moartea acestuia se transmit prin moștenire, potrivit legislației civile, pe o perioadă de 70 de ani.
În cazul drepturilor de autor asupra desenelor și modelelor industriale acestea se vor întinde pe durata valabilității certificatului de înregistrare întrucât aceste drepturi sunt conferite prin acest certificat.
Conform art. 31 din Legea nr. 129/1992, perioada de valabilitate a unui certificat de înregistrare a desenului sau modelului industrial este de 5 ani de la data constituirii depozitului reglementar și poate fi reînnoită pe două perioade succesive de 5 ani.
Pe întreaga perioadă de valabilitate a certificatului, titularul este obligat la plata taxelor de menținere în vigoare a acestuia. Neplata acestor taxe atrage decăderea titularului din drepturi. Decăderea titularului din drepturi se publică în Buletinul oficial de proprietate industrială al Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci.
În cazul în care autorul operei a decedat, termenele se calculează începând cu data de 1 ianuarie a anului următor morții autorului sau aducerii operei la cunoștința publică.
Capitolul 3- LIMITELE JURIDICE ALE EXERCITĂRII DREPTULUI DE AUTOR
Preliminarii
Comparând dreptul de proprietate cu dreptul proprietății intelectuale în privința existenței în timp, vom constata că dreptul de proprietate este perpetuu pe când dreptul de proprietate intelectuală este limitat în timp.
Napoleon considera la timpul său că : „proprietatea autorilor n-ar trebui să dureze decât în timpul vieții lor”.
Ideea limitării duratei dreptului de autor datează încă din secolul al XVIII–lea și se bazează atât pe natura specifică a acestui drept cât și pe rațiuni de interes social. Legiuitorul a acordat un tratament diferențiat proprietății asupra bunurilor corporale față de proprietatea asupra bunurilor incorporale (creațiile intelectuale) datorită faptului că bunurile corporale în general sunt utilizate de un proprietar sau mai mulți coproprietari, pe când operele intelectuale au tendința de a cădea în domeniul public, de multe ori necunoscându-se autorul unei opere după trecerea unei perioade mai îndelungate de timp.
Discutând limitele dreptului de autor ne vom referi atât la durata protecției dreptului de autor, cât și la limitele exercitării dreptului de autor.
Majoritatea legislațiilor prevăd excepții de la dreptul exclusiv al autorului de a utiliza opera sa datorită unor considerente de interes general cât și datorită factorului social îndeplinit de dreptul de autor. În Capitolul VI al Legii nr. 8/1996 și legislația română a prevăzut limitele exercitării dreptului de autor, limitări care corespund cu prevederile comunitare în materie respectiv Directivele Comisiei Comunității Europene”. Astfel conform reglementării române, sunt permise utilizări ale operelor fără consimțământul autorului și fără ca acesta să fie remunerat, dacă sunt respectate următoarele 3 condiții :
utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe;
să nu contravină exploatării normale a operei;
să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare .
Aceste utilizări, așa cum sunt prevăzute în art. 33 din lege sunt :
reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică;
utilizarea de scurte citate dintr-o opera, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.
În privința dreptului de citare se fac următoarele precizări :
citarea nu trebuie să fie un scop în sine ci ea trebuie să fie justificată de natura sau scopul operei în care reproducerea dintr-un alt autor este folositoare;
cât privește întinderea citatului, el trebuie să reprezinte în ansamblu textul în care este încorporat, un accesoriu și nu rațiunea de „a fi” a textului;
de asemenea trebuie reprodus întreg citatul în sensul că citatul trebuie reprodus fidel în formă exactă așa cum a fost cuprins în textul publicat de autor;
desprinderea citatului din contextul operei trebuie să se facă în așa fel încât să nu dea naștere la nici o alterare a înțelesului pasajului citat, a ideii pe care autorul citat a exprimat-o așa cum reiese ea din citarea pasajului în întreg contextul din care a fost desprins.
utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
reproducerea pentru informare și cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice culturale sau științifice, care funcționează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecția permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituții de învățământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;
reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în scopuri comerciale;
reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activităților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plată;
utilizarea operelor în timpul celebrărilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică;
utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expozițiilor cu acces public sau cu vânzare, al târgurilor, licitațiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
De menționat faptul că pentru cazurile prevăzute la alin.1 literele b), c), e), f) și i) este impusă menționarea sursei și numelui autorului dacă acesta apare pe lucrarea utilizată, iar în cazul operelor de artă plastică sau de arhitectură, și locul unde se găsește originalul.
Reproducerile unei opere permise de art. 33 fără consimțământul autorului au , în principiu , numai scop de informare pentru învățământ , cercetare , actualitate sau în beneficiul persoanelor cu handicap.
De asemenea legea prevede că nu constituie o încălcare a dreptului de autor reproducerea unei opere fără consimțământul autorului pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii dar trebuie respectate următoarele condiții :
opera să fi fost adusă anterior la cunoștință publică,
reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei,
să nu aducă un prejudiciu autorului sau titularului dreptului de utilizare .
De asemenea, în conformitate cu prevederile art. 35 din lege , sunt permise și următoarele transformări ale operei :
transformarea privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția publicului,
dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia din urmă,
dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor.
Deși art. 35 nu prevede expres , pentru ca aceste transformări să fie permise este necesar ca , în prealabil , opera să fi fost adusă la cunoștință publică .
Restrângerea
În Capitolul VI al Legii nr. 8/1996 și legislația română a prevăzut limitele exercitării dreptului de autor, limitări care corespund cu prevederile comunitare în materie respectiv Directivele Comisiei Comunității Europene”. Astfel conform reglementării române, sunt permise utilizări ale operelor fără consimțământul autorului și fără ca acesta să fie remunerat, dacă sunt respectate următoarele 3 condiții :
utilizarea să fie conformă bunelor uzanțe
să nu contravină exploatării normale a operei
să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularii drepturilor de utilizare
Aceste utilizări, așa cum sunt prevăzute în art. 33 din Lege sunt :
reproducerea unei opere în cadrul procedurilor judiciare, parlamentare sau administrative ori pentru scopuri de siguranță publică;
utilizarea de scurte citate dintr-o opera, în scop de analiză, comentariu sau critică ori cu titlu de exemplificare, în măsura în care folosirea lor justifică întinderea citatului.
utilizarea de articole izolate sau de scurte extrase din opere în publicații, în emisiuni de radio sau de televiziune ori în înregistrări sonore sau audiovizuale, destinate exclusiv învățământului, precum și reproducerea pentru învățământ, în cadrul instituțiilor de învățământ sau de ocrotire socială, de articole izolate sau de scurte extrase din opere, în măsura justificată de scopul urmărit;
reproducerea pentru informare și cercetare de scurte extrase din opere, în cadrul bibliotecilor, muzeelor, filmotecilor, fonotecilor, arhivelor instituțiilor publice culturale sau științifice, care funcționează fără scop lucrativ; reproducerea integrală a exemplarului unei opere este permisă, pentru înlocuirea acestuia, în cazul distrugerii, al deteriorării grave sau al pierderii exemplarului unic din colecția permanentă a bibliotecii sau a arhivei respective;
reproducerile specifice realizate de către biblioteci accesibile publicului, de către instituții de învățământ sau muzee ori de către arhive, care nu sunt realizate în scopul obținerii unui avantaj comercial sau economic direct ori indirect;
reproducerea, cu excluderea oricăror mijloace care vin în contact direct cu opera, distribuirea sau comunicarea către public a imaginii unei opere de arhitectură, artă plastică, fotografică sau artă aplicată, amplasată permanent în locuri publice, în afara cazurilor în care imaginea operei este subiectul principal al unei astfel de reproduceri, distribuiri sau comunicări și dacă este utilizată în scopuri comerciale;
reprezentarea și executarea unei opere în cadrul activitaților instituțiilor de învățământ, exclusiv în scopuri specifice și cu condiția ca atât reprezentarea sau executarea, cât și accesul publicului să fie fără plata;
utilizarea operelor în timpul celebrarilor religioase sau al ceremoniilor oficiale organizate de o autoritate publică;
utilizarea, în scopuri publicitare, a imaginilor operelor prezentate în cadrul expozițiilor cu scop public sau cu vânzare, al târgurilor, licitațiilor publice de opere de artă, ca mijloc de promovare a evenimentului, excluzând orice utilizare comercială.
Totodată, reproducerea unei opere pentru uzul personal ori pentru cercul normal al unei familii fără consimtământul autorului nu constituie o încalcare a dreptului de autor. În temeiul art. 34 alin. 2 , în situația prevăzută la alin. 1 , se datorează o remunerație compensatorie . Această remunerație se plătește de persoana care realizează reproducerile și se cuvine pentru suporturile pe care se pot realiza înregistrări sonore sau audiovizuale ori pe care se pot realiza reproduceri grafice ale operelor. De asemenea, remunerația compensatorie se plătește și pentru aparatele de sine stătătoare concepute pentru realizarea de copii și care permit efectuarea de copii , indiferent de modul de funcționare. Remunerația se stabilește prin negociere , în condițiile prevăzute de art. 107 alin 5-9 din Legea nr.8/1996.
Limitele exercitării dreptului de autor
În condițiile prevăzute mai sus, sunt permise reproducerea, distribuirea, radiodifuzarea sau comunicarea către public, fără un avantaj direct sau indirect, comercial sau economic:
de scurte extrase din articole de presa și reportaje radiofonice sau televizate, în scopul informării asupra problemelor de actualitate, cu excepția celor pentru care o astfel de utilizare este, în mod expres, rezervată;
de scurte fragmente ale conferințelor, alocuțiunilor, pledoariilor și ale altor opere de același fel, care au fost exprimate oral în public, cu condiția ca aceste utilizări să aibă ca unic scop informarea privind actualitatea;
de scurte fragmente ale operelor, în cadrul informațiilor privind evenimentele de actualitate, dar numai în masură justificată de scopul informarii;
de opere, în cazul utilizării exclusiv pentru ilustrare în învățământ sau pentru cercetare științifică;
de opere, în beneficiul persoanelor cu handicap, care sunt direct legate de acel handicap și în limita cerută de handicapul respectiv.
Sunt exceptate însa de la dreptul de reproducere actele provizorii de reproducere care sunt tranzitorii sau accesorii și constituie o parte integrantă și esențială a unui proces tehnic și al căror scop unic este să permită transmiterea, în cadrul unei rețele între terți, de către un intermediar, sau utilizarea licita a unei opere ori a altui obiect protejat și care nu au o semnificație economică de sine stătătoare.
Nu constituie o încălcare a dreptului de autor, în sensul legii privind dreptul de autor și drepturile conexe, reproducerea unei opere fără consimțământul autorului, pentru uz personal sau pentru cercul normal al unei familii, cu condiția ca opera să fi fost adusă anterior la cunoștință publică, iar reproducerea să nu contravină utilizării normale a operei și să nu îl prejudicieze pe autor sau pe titularul drepturilor de utilizare.
Utilizarea operelor fără consimtâmăntul autorului în cazurile prezentate implică, așa cum am precizat, și respectarea unor cerințe speciale pentru fiecare caz în parte, în raport cu modul de utilizare a operei, genul operei protejate și locul în care are loc utilizarea acesteia.
În general, dreptul de reproducere și de reprezentare este limitat la scurte extrase. Scopul urmarit, care condiționează dreptul de reproducere și reprezentare, consta în: analiză critică ori comparată a unor concepții, opinii, puncte de vedere; informarea publicului asupra evenimentelor de interes general cu caracter de actualitate; protejarea unor categorii defavorizate; asigurarea desfașurării unor proceduri judiciare sau administrative; derularea normala a activității de învatamânt în institutiile de specialitate; înlocuirea unor opere distruse sau disparute.
Transformarea unei opere, fără consimțământul autorului și fară plata unei remunerații, este permisă în următoarele cazuri:
dacă este o transformare privată, care nu este destinată și nu este pusă la dispoziția publicului;
dacă rezultatul transformării este o parodie sau o caricatură, cu condiția ca rezultatul să nu creeze confuzie în ce privește opera originală și autorul acesteia;
dacă transformarea este impusă de scopul utilizării permise de autor;
dacă rezultatul transformării este o prezentare rezumativă a operelor în scop didactic, cu menționarea autorului.
Cesiunea dreptului de radiodifuzare a unei opere către un organism de radiodifuziune sau de televiziune dă dreptul acestuia să înregistreze opera pentru nevoile propriilor emisiuni, în scopul realizării, o singură dată, a radiodifuzarii autorizate. În cazul unei noi radiodifuzari a operei astfel înregistrate, este necesară o nouă autorizare din partea autorilor, în schimbul unei remunerații care nu poate face obiectul unei renunțari. Dacă în termen de 6 luni de la prima radiodifuzare nu se solicită aceasta autorizare, înregistrarea trebuie distrusă.
În cazul înregistrarilor temporare ale unor opere realizate prin mijloace proprii de organismele de radiodifuziune sau de televiziune pentru propriile emisiuni, conservarea acestor înregistrari în arhivele oficiale este permisă în cazul în care prezintă o valoare documentară deosebită.
Cesiunea drepturilor patrimoniale de autor
Prima reglementare privind transmiterea contractuală a dreptului de autor a fost Legea nr. 956 din 24 iulie 1946. Anterior acestei legi contractul de valorificare a dreptului de autor era supus reglementărilor dreptului comun. Legea amintită nu s-a ocupat decât de operele literare și de contractul de editare ; dispozițiile ei erau aplicate prin extindere și contractului de reprezentare.
O nouă reglementare a contractului a intervenit în anul 1949 prin Decretul nr. 17 din 14 ianuarie (completat ulterior prin Decretul nr. 19 din 16 februarie 1051) conform căruia : „dreptul de autor putea fi valorificat direct sau prin contractul de editare, de reprezentare publică, prin contractul de folosință a unei într-un film și prin contractul de difuzare a unei opere prin radio și televiziune”,
În noua reglementare legiuitorul a analizat amplu și distinct contractul de cesiune a dreptului de autor, contract pe care îl vom întâlni doar în cadrul proprietății industriale.
De asemenea sunt reglementate contractul de editare, de reprezentare în public a unei opere (formele prin care se poate realiza această comunicare sunt variate : de la recitarea publică, execuție lirică, reprezentare dramatică până la difuzarea prin orice procedee a cuvintelor sunetelor și imaginilor.), contractul de difuzare a unei opere prin radio sau televiziune, contractul de comandă cât și contractul de închiriere a unei opere.
Privitor la contractul de cesiune, acesta este definit astfel : „convenția prin care o parte, numită cedent (autorul operei), transmite cu titlu oneros sau gratuit, în tot sau în parte unei alte persoane numită cesionar (persoană fizică sau juridică) drepturile patrimoniale născute din crearea unei opere literare, artistice sau tehnice”. Titularul dreptului de autor poate ceda prin contract numai drepturile sale patrimoniale . Dispozițiile art. 1415 C.Civil , interzic locațiunile ereditare.
În general contractele de valorificare a drepturilor de autor au ca obiect o operă terminată în momentul încheierii contractului, dar, în cazul unui autor cunoscut și recunoscut ca valoros într-un anumit domeniu, se poate ivi dorința de a se solicita acelui autor crearea în beneficiul unei persoane a unei anumite opere. Această cerere se poate materializa printr-un contract de comandă.
Caracterele juridice ale contractului de cesiune a drepturilor patrimoniale de autor sunt:
are ca obiect transmiterea drepturilor patrimoniale de autor ;
este un contract consensual ;
este un contract cu titlul oneros ;
este un contract , în principiu , intuitu personae ;
este un contract sinalagmatic .
Legea nr. 8/1996 reglementează cesiunea drepturilor patrimoniale de autor în capitolul VII , care conține regulile comune pentru contractele de valorificare a drepturilor patrimoniale , și regulile speciale pentru contractul de editare , contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală , contractul de închiriere și contractul de comandă . Regulile comune ale cesiunii se aplică , în mod corespunzător , în completarea regulilor speciale , pentru celelalte tipuri de contracte reglementate de lege , precum și în cazul încheierii unor contracte nenumite prin care se valorifică drepturi patrimoniale de autor .
Cesiunea poate fi limitată în timp, în spațiu sau la un anumit drept, putând fi exclusivă sau ne exclusivă.
Cesiunea exclusivă
În cazul cesiunii exclusive, însuși titularul dreptului de autor nu mai poate utiliza opera în modalitățile, pe termenul și pentru teritoriul convenite cu cesionarul și nici nu mai poate transmite dreptul respectiv unei alte persoane. Caracterul exclusiv al cesiunii trebuie să fie expres prevazut în contract.
Cesiunea neexclusivă
În cazul cesiunii neexclusive, titularul dreptului de autor poate utiliza el însuși opera și poate transmite dreptul neexclusiv și altor persoane. Cesionarul neexclusiv nu poate ceda dreptul sau unei alte persoane decăt cu consimțământul expres al cedentului.
Clauzele obligatorii în contractele de cesiune a drepturilor de autor
părțile contractante cu indicarea exactă a elementelor de identificare ale acestora,
precizarea expresă a dreptului patrimonial care se transmite prin contractul în cauză,
modalitatea de utilizare a operei,
durata în timp a cesiunii,
felul cesiunii (exclusivă sau ne exclusivă),
remunerația titularului dreptului de autor.
Lipsa oricăreia dintre aceste clauze poate duce la anularea contractului, anulare care poate fi cerută de partea interesată. Este lovit de nulitate absolută contractul de cesiune care are drept obiect cedarea dreptului patrimonial privitor la totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sa ne nominalizate.
Contractul trebuie să îmbrace forma scrisă cerută însă numai ad probationem și nu ad validitatem. De la această regulă există o excepție : contractul care are ca obiect folosirea operei în presă.
În privința remunerației care i se cuvine autorului, aceasta se va stabili prin acordul părților și va putea fi proporțională cu încasările provenind din utilizarea operei sau se poate stabili o sumă fixă.
Dacă părțile nu au stabilit prin contract modalitatea de remunerare, autorul are dreptul să ceară acest lucru pe cale judecătorească, instanța urmând a stabili suma datorată, ținând cont de sumele care se plătesc uzual pentru astfel de situații, cât și de opera în sine, în funcție de felul cesiunii.
Legea noastră reglementează și o acțiune specială pentru revizuirea contractelor lezionare , având unele asemănări cu acțiunea în resciziune pentru leziune din dreptul comun . Potrivit art. 43 alin. 3 din lege , în cazul unei disproporții evidente între renumerația autorului și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale , autorul poate solicita organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau mărirea convenabilă a remunerației .
În cazul operelor create în cadrul unui contract individual de muncă, drepturile patrimoniale sunt stabilite prin acel contract de muncă și ele (drepturile patrimoniale) pot aparține fie, unității care l-a angajat pe autor, fie autorului. Dacă prin contractul de muncă s-au cedat unității drepturile patrimoniale născute din crearea operei este obligatorie precizarea termenului pentru care ele au fost cedate, iar în cazul în care acest termen nu se regăsește în contract, acesta nu va putea fi mai mare de 3 ani de la predarea operei.
După expirarea acestui termen, drepturile patrimoniale vor reveni autorului. De asemenea, autorul unei opere create în baza contractului individual de muncă, își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei create în baza contractului ca parte componentă din ansamblul creației sale.
Cesiunea unuia dintre drepturile patrimoniale ale titularului dreptului de autor nu are niciun efect asupra celorlalte drepturi ale sale, daca nu s-a convenit altfel.
În cazul cesiunii dreptului la reproducere a unei opere se prezumă ca dreptul la distribuirea copiilor unei astfel de opere a fost, de asemenea, cesionat, cu excepția dreptului la import, dacă nu se prevede altfel prin contract.
Contractul de cesiune a drepturilor patrimoniale trebuie să prevadă drepturile patrimoniale transmise și să menționeze, pentru fiecare dintre acestea, modalitațile de utilizare, durata și intinderea cesiunii, precum și remunerația titularului dreptului de autor. Absența oricareia dintre aceste prevederi dă dreptul părții interesate de a cere rezilierea contractului.
Cesiunea drepturilor patrimoniale privind totalitatea operelor viitoare ale autorului, nominalizate sau nenominalizate, este lovită de nulitate absolută.
Remunerația cuvenită în temeiul unui contract de cesiune a drepturilor patrimoniale se stabilește prin acordul parților. Cuantumul remunerației se calculeaza fie proporțional cu încasările provenite din utilizarea operei, fie în suma fixă sau în orice alt mod.
Când remunerația nu a fost stabilită prin contract, autorul poate solicită organelor jurisdicționale competente, potrivit legii, stabilirea remunerației. Aceasta se va face avându-se în vedere sumele platite uzual pentru aceeași categorie de opere, destinația și durata utilizării, precum și alte circumstanțe ale cazului.
În cazul unei disproporții evidente între remunerația autorului operei și beneficiile celui care a obținut cesiunea drepturilor patrimoniale, autorul poate solicită organelor jurisdicționale competente revizuirea contractului sau marirea convenabilă a remunerației.
În lipsa unei clauze contractuale contrare, pentru operele create în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu precizate în contractul individual de munca, drepturile patrimoniale aparțin autorului operei create. În acest caz, autorul poate autoriza utilizarea operei de către terți, numai cu consimțământul angajatorului și cu recompensarea acestuia pentru contribuția la costurile creației. Utilizarea operei de către angajator, în cadrul obiectului de activitate, nu necesită autorizarea angajatului autor.
În cazul în care clauza prevăzută mai sus există, această urmează să cuprindă termenul pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor. În absența precizarii termenului, acesta este de trei ani de la data predarii operei.
După expirarea termenelor prevăzute anterior, în lipsa unei clauze contrare, angajatorul este indreptățit să îi pretindă autorului plata unei cote rezonabile din veniturile obținute din utilizarea operei sale, pentru a compensa costurile suportate de angajator pentru crearea operei de către angajat, în cadrul atribuțiilor de serviciu. La expirarea termenului pentru care au fost cesionate drepturile patrimoniale de autor, drepturile patrimoniale revin autorului.
Autorul unei opere create în cadrul unui contract individual de munca își păstrează dreptul exclusiv de utilizare a operei, ca parte din ansamblul creației sale.
În lipsa unei convenții contrare, titularul dreptului de autor asupra unei opere apărute într-o publicație periodică păstrează dreptul de a o utiliză sub orice formă, cu condiția să nu prejudicieze publicația în care a aparut opera.
În lipsa unei convenții contrare, titularul dreptului de autor poate dispune liber de operă, daca aceasta nu a fost publicată în termen de o luna de la data acceptarii, în cazul unui cotidian, sau în termen de 6 luni, în cazul altor publicații. În cazul contractului de comandă pentru opere viitoare, în lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale aparțin autorului.
Autorul poate solicită desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl utilizează sau îl utilizează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil.
Autorul nu poate solicită desființarea contractului de cesiune, dacă motivele de neutilizare sau de utilizare insuficientă se datorează propriei culpe, faptei unui terț, unui caz fortuit sau de forța majoră.
Desființarea contractului de cesiune, menționata mai sus, nu poate fi solicitată înainte de expirarea a doi ani de la data cesionarii dreptului patrimonial asupra unei opere. În cazul operelor cedate pentru publicațiile cotidiene, acest termen va fi de trei luni, iar în cazul publicațiilor periodice, de un an.
Proprietarul originalului unei opere de artă plastică sau fotografică are dreptul să o expună public, chiar dacă aceasta nu a fost adusă la cunoștință publică, în afara cazului în care autorul a exclus în mod expres acest drept prin actul de înstrăinare a originalului. Dobândirea proprietății asupra suportului material al operei nu conferă prin ea însași un drept de utilizare asupra operei.
Contractele specifice drepturilor de autor
Contractul de comandă
A fost reglementat și prin Decretul nr. 321/1956 dar este reglementat și în actuala Lege nr. 8/1996. Ceea ce este specific acestui tip de contract este faptul că acordul părților nu poartă numai asupra unei opere viitoare, dar mai ales asupra actului de creație al autorului. Acesta din urmă, nu se obligă numai să cedeze în limitele prevăzute de lege, drepturile pe care le va dobândi asupra operei sale viitoare, dar și să creeze acea operă.
În ceea ce privește obligației autorului de a crea opera cerută, contractul apare ca un contract de executare de lucrări, iar în ceea ce privește obligația autorului de a autoriza publicarea operei sale terminate, contractul are natura unui contract de valorificare a drepturilor de autor.
Contractul de comandă trebuie să prevadă atât termenul de predare cât și pe cel de acceptare a operei de către cel ce a comandat-o. După predarea operei, beneficiarul poate să o accepte, să o refuze sau să ceară anumite modificări. În situația în care beneficiarul refuză opera, adică denunță unilateral contractul, autorul operei are dreptul să păstreze sumele încasate și să primească drept despăgubire contravaloarea lucrărilor, respectiv cheltuielile făcute cu executarea lucrărilor pregătitoare în vederea realizării operei.
Legea recunoaște și autorului dreptul de a solicita desființarea contractului de cesiune a dreptului patrimonial în cazul în care cesionarul nu îl exploatează sau îl exploatează într-o măsură insuficientă și dacă, prin aceasta, interesele justificate ale autorului sunt afectate considerabil. Cauzele de exonerare de răspundere pentru cesionar în caz de neexploatare sau exploatare insuficientă a operei sunt :
culpa autorului,
fapta unui terț pentru care nu e ținut să răspundă,
cazul fortuit,
forța majoră.
Termenul în care se poate cere desființarea contractului de cesiune în cazul neexploatării sau exploatării insuficiente a operei, începe să curgă doar după expirarea a 2 ani de la data cesionării dreptului patrimonial asupra operei. Dacă opera cedată urmează a fi publicată în publicații cotidiene, acest termen va fi de 3 luni, iar în cazul publicațiilor periodice de 1 an.
În cazul vânzării originalului unei opere de artă plastică sau fotografică, cumpărătorul are dreptul să o expună public chiar dacă ea nu a fost publicată până la acel moment, cu condiția ca autorul să nu fi interzis în mod expres exercitarea acestui drept în actul de înstrăinare a operei. Cel ce dobândește proprietatea asupra suportului material al operei nu dobândește ca urmare a acestui fapt și un drept de utilizare asupra operei.
Contractul de editare
Contractul de editare este acel contract prin care autorul cedează editorului temporar în schimbul unei sume de bani numită remunerație, dreptul său de reproducere și distribuție a operei.
Nu constituie contract de editare conventia prin care titularul dreptului de autor il imputerniceste, pe cheltuiala sa, pe un editor, pentru a reproduce si, eventual, a distribui opera. In aceasta situatie se aplica prevederile de drept comun referitoare la contractul de antrepriza. Pe lângă aceste două drepturi cedate autorul poate ceda editorului său și un drept de a autoriza traducerea și adaptarea operei.
Titularul dreptului de autor poate ceda editorului și dreptul de a autoriza traducerea și adaptarea operei. Cesiunea către editor a dreptului de a autoriza alte persoane să adapteze opera sau să o utilizeze în orice alt mod trebuie să facă obiectul unei prevederi contractuale exprese.
Contractul trebuie să cuprindă sub sancțiunea nulității relative următoarele clauze :
durata cesiunii;
natura exclusiva sau neexclusiva si intinderea teritoriala a cesiunii;
numarul maxim si minim al exemplarelor;
remuneratia autorului, stabilita in conditiile prezentei legi;
numarul de exemplare rezervate autorului cu titlu gratuit;
termenul pentru aparitia si difuzarea exemplarelor fiecarei editii sau, dupa caz, ale fiecarui tiraj;
termenul de predare a originalului operei de catre autor;
procedura de control al numarului de exemplare produse de catre editor.
Editorul are următoarele obligații specifice :
să respecte clauzele contractuale;
să permită autorului să facă modificări în cazul unei ediții noi;
să ceară consimțământul autorului atunci când dorește să cedeze contractul de editare;
să înapoieze autorului originalul operei primite pentru publicare dacă nu s-a convenit altfel.
Contractul de editură încetează la expirarea perioadei pentru care el a fost încheiat. Autorul are dreptul să ceară desființarea contractului dacă editorul nu-i publică opera în termenul convenit cât și daune dacă prin nepublicare, a suferit un prejudiciu.
Editorul care a dobândit dreptul de publicare a operei sub forma unui volum are, față de alți ofertanți similari, la pret egal, dreptul prioritar de publicare a operei în forma electronică. Editorul trebuie să opteze în scris, în cel mult 30 de zile de la primirea ofertei scrise a autorului. Dreptul mentionat anterior este valabil timp de 3 ani de la data publicarii operei.
Editorul este obligat să permită autorului să aducă îmbunătățiri sau alte modificari operei în cazul unei ediții noi, cu condiția ca aceste îmbunătățiri sau modificări să nu mărească esențial costurile editorului și să nu schimbe caracterul operei, dacă în contract nu se prevede altfel. Editorul va putea ceda contractul de editare numai cu consimțământul autorului.
Editorul este obligat să înapoieze autorului originalul operei, originalele operelor de artă, ilustrațiile și orice alte documente primite pentru publicare, dacă nu s-a convenit altfel. În lipsa unei clauze contrare, contractul de editare va înceta după expirarea duratei stabilite sau după epuizarea ultimei ediții convenite.
Se consideră epuizate ediția sau tirajul al căror numar de exemplare nevândute este mai mic de 5% din numarul total de exemplare și, în orice caz, dacă este mai mic de 100 de exemplare.
Dacă termenul pentru publicarea operei nu este prevazut în contract, editorul este obligat să o publice în termen de cel mult un an de la data acceptarii acesteia. În cazul distrugerii operei datorită forței majore, autorul este îndreptățit la o remunerație care îi va fi platită numai dacă opera s-a publicat.
Dacă o ediție pregatită este distrusă total, datorită forței majore, înainte de a fi pusă în circulație, editorul este îndreptațit să pregătească o ediție nouă, iar autorul va avea drept de remunerație numai pentru una dintre aceste ediții.
Dacă o ediție pregatită este distrusă parțial, datorită forței majore, înainte de a fi pusă în circulație, editorul este îndreptațit să reproducă, fără plata remunerației către autor, numai atâtea copii câte au fost distruse.
În privința suportării riscului contractului, legiuitorul a făcut distincția între operele publicate și cele nepublicate. Astfel, riscul pieirii operei va fi suportat de editor, dacă opera a fost publicată, el având obligația de a plăti remunerația convenită autorului. Dacă opera este distrusă total înainte de a fi pusă în circuit civil editorul este îndreptățit să pregătească o ediție nouă , iar autorul va avea drept de remunerație numai pentru una dintre aceste ediții .
Contractul de editare poate îmbrăca forma a 2 feluri de contracte :
contract de prestare de servicii,
contract de antrepriză.
În primul caz, autorul pe cheltuiala sa îl împuternicește pe editor să-i reproducă opera, urmând ca autorul să-și valorifice singur opera după editare. În cazul în care autorul îl împuternicește pe editor ca pe cheltuiala sa să-i reproducă opera și să i-o difuzeze suntem în situația celui de-al doilea tip de contract și anume cel de antrepriză, căruia i se aplică dispozițiile Codului Civil.
După cum se cunoaște contractul de antrepriză este acel contract în virtutea căruia una dintre părți – denumită antreprenor – se obligă să execute pe riscul său o anumită lucrare pentru cealaltă parte – denumită client – în schimbul unei remunerații.
Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală
Contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală este acel contract prin care titularul dreptului de autor cedează unei persoane fizice sau juridice dreptul de a reprezenta sau de a executa în public o operă actuală sau viitoare, literară, dramatică, muzicală, dramatico-muzicală, coregrafică sau o pantomimă în schimbul unei remunerații, cesionarul având obligația să o reprezinte sau să o execute în condițiile convenite.
Contractul se va încheia în formă scrisă, fie pe durată determinată fie pe un număr determinat de comunicări către public.
Față de contractul de editare contractul de reprezentare teatrală sau de execuție muzicală, deosebirea care apare se referă la faptul că în cel de-al doilea legea prevede includerea în contract, în mod expres, a datei la care va avea loc premiera sau singura comunicare a operei, după caz, celelalte clauze fiind asemănătoare.
Contractul de închiriere
Acest tip de contract, este prevăzut în legea nr. 8/1996, dar în mod sumar, precizându-se doar că I se aplică regulile din dreptul civil, referitoare la contractul de locație, prevăzut de art. 1410 Cod civil.
Prin acest contract, autorul unei opere, cedează utilizarea , pe un anumit termen, cel puțin a unui exemplar, al operei sale, în original sau copie, în schimbul unei sume de bani.
Acest tip de contract se folosește în special pentru categoria de opere ca : programe pentru calculator sau opere fixate în înregistrări sonore sau audiovizuale.
Din analiza acestor contracte se poate desprinde concluzia că, pe de o parte, prin ele se realizează atât aducerea operei la cunoștința publicului cât și exploatarea acelei opere, iar pe de altă parte, următoarele trăsături esențiale ale acestor contracte :
au ca obiect, transmiterea temporară a dreptului de a utiliza o operă determinată;
sunt contracte consensuale;
sunt contracte sinalagmatice;
sunt contracte încheiate intuitu personae;
forma scrisă este prevăzută pentru aceste contracte ca o condiție ad probationem și nu ad validitatem.
În privința capacității autorului de a încheia un contract de valorificare a drepturilor sale asupra operelor create se vor aplica dispozițiile comune cu privire la capacitate.
Capitolul 4. REGIMUL JURIDIC SPECIAL AL UNOR CATEGORII DE OPERE – jurisprudență
Operele cinematografice și ale opere audiovizuale
Operele cinematografice ca obiect al dreptului de autor au dat naștere la numeroase discuții în literatura juridică, iar soluția adoptată de diferite legislații naționale sunt departe de a fi unitare.
Până la apariția Legii nr. 8/1996, în țara noastră, aceste opere nu au fost reglementate în mod distinct. În actuala reglementare ele se regăsesc tratate separat în capitolul VIII al legii menționate iar dispozițiile referitoare acestui fel de opere sunt în concordanță cu directivele comunitare în materie.
Legiuitorul român definește acest gen de opere astfel : „Opera audiovizuala este opera cinematografica, opera exprimata printr-un procedeu similar cinematografiei sau orice alta opera constând dintr-o succesiune de imagini in mișcare, însoțite sau nu de sunete.”
Opera audiovizuală are mai mulți autori. Sunt autori ai operei audiovizuale, în condițiile operei comune, regizorul sau realizatorul, autorul adaptării, autorul scenariului, autorul dialogului, autorul muzicii special create pentru opera audiovizuală și autorul grafic pentru operele de animație sau al secvențelor de animație, când acestea din urmă reprezintă o parte importantă a operei. În contractul dintre producatorul și regizorul sau realizatorul operei părțile pot conveni să fie incluși ca autori ai operei audiovizuale și alți creatori care au contribuit substanțial la crearea acesteia.
Cei doi autori principali, regizorul și producătorul, sunt definiți astfel de actuala reglementare :„Regizorul sau realizatorul operei audiovizuale este persoana fizică ce își asumă conducerea creării și realizării operei audiovizuale, în calitate de autor principal.”
„Producătorul unei opere audiovizuale este persoana fizică sau juridică ce își asumă responsabilitatea producerii operei și, în această calitate, organizează realizarea operei și furnizează mijloacele necesare tehnice și financiare.”
În cazul în care opera audiovizuală urmează să fie creată prin adaptarea unei alte opere preexistente, trebuie reamintit faptul că dreptul la adaptarea audiovizuală este dreptul exclusiv al titularului dreptului de autor asupra unei opere preexistente de a o transforma sau de a o include într-o operă audiovizuală. În aceste condiții legea prevede că este necesară cesiunea dreptului exclusiv mai sus precizat printr-un contract încheiat între titularul dreptului de autor și producătorul operei audiovizuale, distinct de contractul de editare, în care se vor prevedea expres condițiile producției, difuzării și proiecției operei audiovizuale.
De remarcat că în cazul în care nu există o convenție contrară, autorii operei audiovizuale, precum și alți autori cu contribuții la aceasta, își păstrează toate drepturile de utilizare separată a propriilor contribuții, în condițiile legii. Producătorul și autorul principal sunt cei care hotărăsc dacă opera audiovizuală este terminată sau nu, versiunea definitivă, dacă opera va fi adusă la cunoștința publicului și modul în care va fi exploatată versiunea definitivă a operei.
În ceea ce privește folosirea drepturilor patrimoniale, acestea se vor împărți între autorii operei audiovizuale. Remunerația autorului poate fi stabilită pentru fiecare mod de utilizare a operei audiovizuale care este proporțională cu încasările brute rezultate din utilizare.Autorii au dreptul să ceară producătorilor, periodic, situația încasărilor realizate din utilizarea operei.
Rezilierea contractului dintre producător și autor poate fi cerută de acesta din urmă dacă producătorul în termen de 5 ani de la încheierea contractului nu finalizează opera audiovizuală sau nu difuzează opera în termen de 1 an de la finalizarea ei.
În cazul în care unul dintre autorii prevazuți mai sus refuză să definitiveze contribuția sa la opera audiovizuală sau se afla în imposibilitatea de a o face, el nu se va putea opune folosirii acesteia în vederea definitivării operei audiovizuale. Acest autor va avea dreptul la remunerație pentru contribuția avută.
Opera audiovizuală se consideră finită, când versiunea definitivă a fost stabilită de comun acord între autorul principal și producator.
Este interzisă distrugerea suportului original al versiunii definitive a operei audiovizuale în forma copiei standard. Autorii operei audiovizuale, alții decât autorul principal, nu se pot opune aducerii la cunoștința publică, precum și utilizării specifice a versiunii definitive a operei, integral sau parțial.
Prin încheierea contractului de adaptare, titularul dreptului de autor asupra unei opere preexistente transferă unui producator dreptul exclusiv de transformare și de includere a operei respective într-o operă audiovizuală.
În lipsa unei clauze contrare, remunerația pentru fiecare mod de utilizare a operei audiovizuale este proporțională cu încasările brute rezultate din utilizarea operei.
Producatorul este obligat să remită autorilor, periodic, situația încasărilor percepute după fiecare mod de utilizare. Autorii primesc remunerațiile cuvenite fie prin intermediul producatorului, fie direct de la utilizatori, fie prin organismele de gestiune colectivă a drepturilor de autor, pe baza contractelor generale încheiate de acestea cu utilizatorii. Pentru dreptul de închiriere, autorii primesc remunerația conform prevederilor legale.
Dacă producatorul nu finalizează opera audiovizuală în timp de cinci ani de la încheierea contractului sau nu difuzează opera audiovizuală într-un an de la finalizarea acesteia, coautorii pot cere rezilierea contractului, daca nu s-a convenit altfel.
Decizie fără precedent cu privire la drepturile de autor asupra francizei Sherlock Holmes
Potrivit hotărârii judecătorului federal Rubén Castillo, personajele și alte elemente ale francizei Sherlock Holmes fac parte din domeniul public, putând fi utilizate în mod liber de către oricine, informează The Washington Post.
Deși detectivul Holmes a fost menționat în imprimare pentru prima data în urmă cu 125 de ani, urmașii scriitorului Arthur Conan Doyle susțin că atât timp cât zece dintre opere sunt protejate prin drepturi de autor, atunci și elementele cuprinse în acestea sunt protejate de aceleași drepturi și nimeni nu poate utiliza denumirile Holmes, Watson sau 221 B Baker Street fără să plătească o taxa de licențiere.
Contrar acestor susțineri, judecătorul Rubén Castillo a decis că toate povestirile legate de Holmes care au urmat celei dintâi ar trebui să fie considerate derivate care au la bază originalul. În acest sens, tribunalul a subliniat că tot ceea ce a fost scris înainte de 1 ianuarie 1923 este considerat ca aparținând domeniului public și a decis că Holmes și Watson erau personaje formate în totalitate încă de pe ultima pagină a operei “Un studiu în roșu” (A study in Scarlet) și că aproximativ 50 de opere ale scriitorului Conan Doyle nu pot fi protejate de drepturile de autor. Acest lucru implică faptul că orice element introdus în 1923 sau după acest an va fi protejat de drepturile de autor și toate elementele care apar exclusiv în aceste povestiri nu pot fi utilizate.
Impactul deciziei lui Castillo va crea, cel mai probabil, un precedent și nu se va limita doar la franciza Sherlock Holmes, mai ales că drepturile de autor asupra unora dintre cele mai importante personaje ale culturii pop (Mickey Mouse, Superman) vor expira în următoarele decenii.
Programele pentru calculator
Programele pentru calculator sunt reglementate în capitolul IX din Legea nr. 8/1996, reglementare care este considerată insuficientă în legislația română. În conformitate cu prevederile art. 72 din lege „protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregătitor, precum și manualele.”
Protecția programelor pentru calculator include orice expresie a unui program, programele de aplicație și sistemele de operare, exprimate în orice fel de limbaj, fie în cod-sursă sau cod-obiect, materialul de concepție pregatitor, precum și manualele.
Ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale, nu sunt protejate. Titularul dreptului de autor al unui program pentru calculator beneficiază în mod corespunzator de drepturile prevazute de lege, indeosebi de dreptul exclusiv de a realiza și de a autoriza:
reproducerea permanentă sau temporară a unui program, integral sau parțial, prin orice mijloc și sub orice formă, inclusiv în cazul în care reproducerea este determinată de instalarea, stocarea, rularea sau executarea, afișarea sau transmiterea în rețea;
traducerea, adaptarea, aranjarea și orice alte transformări aduse unui program pentru calculator, precum și reproducerea rezultatului acestor operațiuni, fără a prejudicia drepturile persoanei care transformă programul pentru calculator;
distribuirea și închirierea originalului sau ale copiilor, sub orice formă, ale unui program pentru calculator.
Prima vânzare a copiei unui program pentru calculator pe piața internă de către titularul drepturilor sau cea făcută cu consimțământul acestuia epuizează dreptul exclusiv de autorizare a distribuirii acestei copii pe piața internă.
În lipsa unei clauze contrare, drepturile patrimoniale de autor asupra programelor pentru calculator, create de unul sau de mai mulți angajați în exercitarea atribuțiilor de serviciu ori dupa înstrucțiunile celui care angajează, aparțin acestuia din urma. În lipsa unei clauze contrare, printr-un contract de utilizare a unui program pentru calculator se prezumă ca:
utilizatorului i se acordă dreptul neexclusiv de utilizare a programului pentru calculator;
utilizatorul nu poate transmite unei alte persoane dreptul de utilizare a programului pentru calculator.
Cesiunea dreptului de utilizare a unui program pentru calculator nu implica și transferul dreptului de autor asupra acestuia. Utilizatorul autorizat al copiei unui program pentru calculator poate, fără autorizarea titularului dreptului de autor, să analizeze, să studieze sau să testeze funcționarea acestui program, în scopul de a determina ideile și principiile care stau la baza oricarui element al acestuia, cu ocazia efectuarii oricăror operațiuni de instalare, afișare, rulare sau executare, transmitere ori stocare a programului, operațiuni pe care este în drept să le efectueze.
Dreptul autorului de a retracta opera nu se aplică programelor pentru calculator. Dispozițiile prevederilor pentru limitele exercitării dreptului de autor nu se aplică programelor pentru calculator.
Nu sunt protejate prin lege, ideile, procedeele, metodele de funcționare, conceptele matematice și principiile care stau la baza oricărui element dintr-un program pentru calculator, inclusiv acelea care stau la baza interfețelor sale.
Autorul programelor pentru calculator are aceleași drepturi morale și patrimoniale ca și oricare autor al unei opere literare sau artistice. El poate ceda drepturile de utilizare a unui program pentru calculator fără ca aceasta să ducă la transferul dreptului de autor asupra programului. Dacă programele pentru calculator sunt realizate în exercitarea atribuțiilor de serviciu, acestea pot fi exploatate de cel angajat, dacă prin contract nu s-a convenit altfel.
Întrebare preliminară cu privire la drepturile de autor și programele pentru calculatoare
Judecătorul suprem federal german se întreabă în domeniul protecției drepturilor de autor și a programelor pentru calculatoare. (C-458/13 Grund și alții)
Situația de fapt (preluată de pe curia):
produse hibride care conțin atât programe pentru calculator, cât și alte opere sau obiecte protejate de dreptul de autor
domeniul de aplicare material al directivei
Dispoziții incidente : articolul 1 alineatul (2) litera (a) și articolul 6 alineatul (2) din Directivă 2001/29/CE privind armonizarea anumitor aspecte ale dreptului de autor și drepturilor conexe în societatea informațională Domeniul de aplicare (2) Cu excepția cazurilor menționate la articolul 11, prezentă directivă lasă intacte și nu aduce în nici un fel atingere dispoziților comunitare privind:
protecția juridică a programelor pentru calculator
Articolul 6 (extras)
Obligații privind măsurile tehnice
(2) Statele membre prevăd o protecție juridică adecvată împotriva fabricării , importului , distribuirii, vânzării, închirierii, publicității în scopul vânzării sau închirierii sau posesiunii în scopuri comerciale a dispozitivelor, produselor sau componentelor, sau furnizării de servicii care:
(a) fac obiectul unei promoții, publicități sau vânzări în scopul nerespectării sau
(b) au doar un scop comercial sau o utilizare limitate în afara nerespectării sau
(c) sunt proiectate, produse, adaptate sau realizate în principal în scopul de a permite și facilita nerespectarea oricăror măsuri tehnice eficiente.
Operele de artă plastică , de arhitectură și fotografice
Persoana fizică sau juridică organizatoare a expozițiilor de artă răspunde de integritatea operelor expuse, luând toate măsurile pentru înlăturarea oricărui risc. Contractul de reproducere a unei opere de artă trebuie să conțina indicații care să permită identificarea operei, cum ar fi o descriere sumară, o schiță, un desen, o fotografie, precum și referiri la semnatură autorului. Pe toate exemplarele trebuie să figureze numele ori pseudonimul autorului sau orice alt semn convenit care să permită identificarea acestuia.
A. Operele de artă plastică, pot fi bi sau tridimensionale la baza protecției lor stând individualitatea operei care se bazează pe creația artistică. Autorul operei de artă plastică se bucură de toate drepturile morale și patrimoniale prevăzute de lege.
Reproducerile după operele de artă plastică se pot realiza doar pe baza unui contract care trebuie să conțină indicații necesare pentru identificarea operei (o schiță, un desen, o fotografie) precum și referiri la semnătura autorului. Reproducerile nu pot fi puse în vânzare fără consimțământul titularului dreptului de autor, consimțământ care este dat după examinarea reproducerii.
După realizarea reproducerii toate instrumentele speciale care au folosit la realizarea acelei reproduceri, trebuie să fie distruse sau făcute inutilizabile, dacă nu sunt achiziționate de către titularul dreptului de autor sau dacă nu s-a convenit altfel.
De asemenea modelele originale după care s-au realizat reproducerile trebuie restituite titularului. În situația în care opera de artă plastică este expusă într-o expoziție, persoana fizică sau juridică care organizează acea expoziție suportă riscul dispariției sau distrugerii totale sau parțiale a operei.
B. Operele de arhitectură – pot fi realizate numai cu acordul arhitectului, iar construcția realizată, va trebui să poarte la loc vizibil numele arhitectului.
C. Operele fotografice sunt protejate în cadrul instituției dreptului de autor cu precizarea că „nu pot beneficia de protecția legală a dreptului de autor fotografiile unor scrisori, acte documente de orice fel, desene tehnice și alte asemenea”.
Dreptul autorului unei opere fotografice de a utiliza propria operă nu trebuie să prejudicieze drepturile autorului operei de artă reproduse în opera fotografică. Drepturile patrimoniale asupra operei fotografice, care a fost creata în executarea unui contract individual de muncă sau la comandă, se prezumă că aparțin, pentru o perioadă de 3 ani, celui care angajează sau persoanei care a facut comandă, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel.
Transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra unei opere fotografice se produce în momentul înstrăinării negativului operei fotografice. Persoana care comandă să i se execute o fotografie poate să publice sau să reproducă acea fotografie fără consimțământul autorului dacă nu s-a convenit altfel. Dacă fotografia originală poartă numele autorului, acest nume trebuie să figureze și pe reproducere.
Modelele originale si alte elemente ce au servit celui care a facut reproducerile trebuie sa fie restituite detinatorului cu orice titlu al acestora, daca nu s-a convenit altfel. Sunt considerate opere fotografice si fotogramele peliculelor cinematografice. Nu pot beneficia de protectia legala a dreptului de autor fotografiile unor scrisori, acte, documente de orice fel, desene tehnice si altele asemenea.
Instrainarea negativului unei opere fotografice are ca efect transmiterea drepturilor patrimoniale ale titularului dreptului de autor asupra acesteia, dacă prin contract nu s-a prevăzut altfel. Fotografia unei persoane, atunci când este executată la comandă, poate fi publicată, reprodusă de persoană fotografiată sau de succesorii sai, fără consimțământul autorului, dacă nu s-a convenit altfel. Dacă numele autorului figurează pe exemplarul original al fotografiei, el trebuie să fie menționat și pe reproduceri.
Protecția portretului, a destinatarului corespondenței și a secretului sursei de informare
Operele care conțin un portret nu pot fi utilizate fără acordul persoanei reprezentate de acel portret. Autorul, proprietarul sau posesorul acesteia nu are dreptul sa o reproduca sau sa o utilizeze fara consimtamantul persoanei reprezentate sau al succesorilor acesteia, timp de 20 de ani dupa moartea persoanei reprezentate.
De la această regulă există și excepții. Și anume , a) în cazul în care persoana reprezentată în portret este de profesie model sau a fost remunerată pentru a poza , b) difuzarea unei opere care conține un portret poate fi făcută fără autorizația persoanei reprezentate dacă :
Este o persoană general cunoscută și portretul a fost executat cu ocazia activităților sale publice;
Portretul persoanei reprezentate constituie numai un detaliu al unei opere ce prezintă o adunare, un peisaj sau o manifestare publică.
Corespondența adresată unei persoane, poate fi utilizată doar cu consimțământul destinatarului acelei corespondențe , iar după moartea sa , timp de 20 de ani , cu consimțământul succesorilor săi, cu condiția ca persoana destinatară să nu-și fi exprimat o altă dorință.
Atât destinatarul cât și persoana reprezentată într-un portret se bucură de dreptul moral de a pretinde respectarea integrității operei și de a se opune modificărilor sau denaturărilor ce i-ar crea un prejudiciu.
Autorul are dreptul să ceară editorului sau producătorului său, să păstreze secretul sursei de informații folosită în operă și să nu comunice documente referitoare la aceasta. Dezvaluirea secretului este permisa cu consimtamantul persoanei care l-a incredintat sau in baza unei hotarari judecatoresti, definitive si irevocabile.
Jurisprudență relevantă
Cauza C-314/12
Un furnizor de acces la internet poate fi obligat să blocheze accesul clienților săi la un site web care aduce atingere dreptului de autor. O astfel de somație și executarea acesteia trebuie însă să asigure un just echilibru între drepturile fundamentale în cauză.
Constantin Film Verleih, o întreprindere germană care deține, printre altele, drepturile asupra filmelor „Vikingul Vic” și „Pandorum”, precum și Wega Filmproduktionsgesellschaft, o întreprindere austriacă care deține drepturile asupra filmului „Panglica albă”, au constatat că filmele lor puteau fi vizionate sau chiar descărcate, fără acordul acestora, de pe site-ul internet „kino.to”. La cererea acestor două întreprinderi, instanțele de judecată austriece au interzis societății UPC Telekabel Wien, un furnizor de acces la internet cu sediul în Austria, să furnizeze clienților săi accesul la acest site. UPC Telekabel consideră că nu îi poate fi aplicată o asemenea interdicție. Astfel, la data săvârșirii faptelor, aceasta nu avea nicio relație comercială cu operatorii site-ului kino.to și nu s-ar fi stabilit niciodată că propriii clienți ar fi acționat în mod nelegal. În plus, UPC Telekabel susține că diferitele măsuri de blocare susceptibile să fie aplicate puteau, în orice caz, să fie eludate tehnic. În sfârșit, unele dintre aceste măsuri ar fi excesiv de costisitoare.
Sesizată cu litigiul în ultimă instanță, Oberster Gerichtshof (Curtea Supremă, Austria) solicită Curții de Justiție să interpreteze Directiva Uniunii privind dreptul de autor, precum și drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii. Directiva prevede posibilitatea titularilor de drepturi să solicite pronunțarea unei ordonanțe președințiale împotriva intermediarilor ale căror servicii sunt folosite de terți pentru a aduce atingere drepturilor lor. UPC Telekabel apreciază că nu poate fi calificată drept intermediar în acest sens.
Prin hotărârea pronunțată astăzi, Curtea răspunde Oberster Gerichtshof că o persoană care pune la dispoziția publicului pe un site internet obiecte protejate fără acordul titularului de drepturi utilizează serviciile furnizorului de acces la internet al persoanelor care accesează aceste obiecte. Astfel, un furnizor de acces precum UPC Telekabel care permite clienților săi să acceadă la obiecte protejate puse la dispoziția publicului pe internet de un terț este un intermediar ale cărui servicii sunt folosite pentru a aduce atingere dreptului de autor.
În această privință, Curtea subliniază că directiva, care urmărește să garanteze titularilor de drepturi un nivel ridicat de protecție, nu impune existența unei relații speciale între persoana care aduce atingere dreptului de autor și intermediarul împotriva căruia poate fi pronunțată o somație.
De asemenea, nu este necesar să se dovedească nici faptul că clienții furnizorului de acces la internet accesează efectiv obiectele protejate puse la dispoziția publicului pe site-ul internet al unui terț, întrucât directiva impune ca măsurile pe care statele membre au obligația de a le lua pentru a se conforma acesteia să aibă drept obiective nu numai încetarea încălcărilor aduse dreptului de autor sau drepturilor conexe, ci și prevenirea acestora.
În plus, Oberster Gerichtshof solicită să se stabilească dacă drepturile fundamentale recunoscute de dreptul Uniunii trebuie interpretate în sensul că se opun ca, prin intermediul unei somații pronunțate de o instanță națională, să se interzică unui furnizor de acces la internet să permită accesul clienților săi la un site internet care publică online obiecte protejate fără acordul titularilor de drepturi, în cazul în care această somație nu precizează ce măsuri trebuie să adopte furnizorul de acces respectiv, iar acesta din urmă poate evita sancțiunile coercitive impuse pentru încălcarea interdicției menționate făcând dovada că a luat toate măsurile rezonabile.
În această privință, Curtea arată că, în cadrul unei astfel de somații, drepturile de autor și drepturile conexe (care fac parte din dreptul de proprietate intelectuală) intră în principal în conflict cu libertatea de a desfășura o activitate comercială de care beneficiază operatorii economici (precum furnizorii de acces la internet), precum și cu libertatea de informare a utilizatorilor de internet. Or, în cazul în care mai multe drepturi fundamentale se află în conflict, revine statelor membre sarcina să se asigure că se întemeiază pe o interpretare a dreptului Uniunii și a dreptului lor național care permite asigurarea unui just echilibru între aceste drepturi fundamentale.
În ceea ce privește mai concret dreptul la libertatea de a desfășura o activitate comercială a furnizorului de acces la internet, Curtea apreciază că somația menționată nu pare să aducă atingere conținutului însuși al acestui drept, dat fiind că, pe de o parte, lasă destinatarului său sarcina de a stabili măsurile concrete care trebuie adoptate pentru a atinge rezultatul urmărit astfel încât acesta poate alege să aplice măsuri care să fie cel mai bine adaptate resurselor și capacităților de care dispune și care să fie compatibile cu celelalte obligații și provocări cărora trebuie să le facă față în exercitarea activității sale și că, pe de altă parte, permite destinatarului său să fie exonerat de răspundere făcând dovada faptului că a luat toate măsurile rezonabile.
În consecință, Curtea apreciază că drepturile fundamentale în cauză nu se opun unei astfel de somații, cu condiția dublă ca măsurile adoptate de furnizorul de acces să nu priveze în mod inutil utilizatorii de posibilitatea de a accede în mod licit la informațiile disponibile și ca aceste măsuri să aibă ca efect să împiedice sau, cel puțin, să facă dificil realizabile accesările neautorizate ale obiectelor protejate sau să descurajeze în mod serios utilizatorii să acceseze obiectele puse la dispoziția lor cu încălcarea dreptului de proprietate intelectuală. Curtea precizează că utilizatorii de internet, precum și, de altfel, furnizorul de acces la internet, trebuie să își poată valorifica drepturile în fața instanței. Este de competența autorităților și a instanțelor naționale să verifice dacă aceste condiții sunt îndeplinite.
DOSAR NR. 24334/3/2010
Pe rol pronunțarea în cauza penală de față, privind pe inculpatul S.G., trimis în judecată sub aspectul săvârșirii infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, prev. de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
TRIBUNALUL,
Deliberând asupra cauzei penale de față, constată următoarele:
Prin rechizitoriul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, a fost pusă în mișcarea acțiunea penală și s-a dispus trimiterea în judecată în libertate a inculpatului S.G. pentru săvârșirea infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, prevăzute de art. 141 teza I din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
În cuprinsul actului de sesizare a instanței s-au reținut următoarele:
Fundația Culturală I. E., prin reprezentatul său legal, A.P., a formulat un denunț penal, prin care semnala săvârșirea unei fapte de plagiat. În concret, în cuprinsul denunțului se semnalează faptul că traducerea din limba rusă în limba română a lucrării „Memorii” a scriitorului L.T., efectuată de traducătorul G.S., editată, publicată și distribuită de către S.C. „A. H.” S.R.L., nu reprezintă o operă de creație intelectuală originală, ci traducătorul G.S. și-a însușit în mod ilicit o traducere anterioară a aceleiași opere efectuată de traducător sub denumirea de ”Jurnal”.
În continuare, Editura A. H. i-a propus doamnei A.P., reprezentatul legal al Fundației Culturale I.E., transmiterea drepturilor de autor privitoare la traducerea lucrării ”Jurnal”, însă propunerea a fost declinată pentru motivul că, la rândul său, Fundația Culturală I.E. intenționa ca în anul 2010, an în care se celebrează centenarul morții scriitorului L.T., să publice lucrarea ”Jurnal” în traducere în prestigioasa colecție „100 Capodopere”. La câteva luni după aceste discuții, la Târgul de Carte G. din luna noiembrie 2008, Editura A. H. a lansat pe piață lucrarea „Memorii” a scriitorului L.T. în traducerea realizată de domnul G.S.
În drept, fapta inculpatului S.G., pseudonim literar G.S., constând în însușirea în mod ilicit a unei traduceri anterioare din limba rusă în limba română a operei ”Jurnal” – L.T. efectuată de partea vătămată, prin prezentarea acestei traduceri ca fiind propria sa operă de creație intelectuală în lucrarea ”Memorii” sub pseudonimul „G.S.”, editată, tipărită și publicată de Editura A. H., întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere prevăzute de articolul 141 teza 1 din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe.
Într-adevăr potrivit articolului 8 alin 1. litera a) din Legea nr. 8/1996 privind drepturile de autor și drepturile conexe traducerile sunt considerate opere derivate, adică opere a căror creație s-a realizat plecând de la una sau mai multe opere preexistente, sunt recunoscute ca opere distincte de creație intelectuală și pe cale de consecință traducătorului, ca oricărui alt autor al unei opere de creație intelectuală, îi sunt recunoscute cele două categorii de drepturi stabilite de Legea nr. 8/1996, respectiv drepturile morale (articolul 10) și drepturile patrimoniale (articolul 13).
Protecția juridică a dreptului de paternitate asupra operei, recunoscut autorului și consacrat în articolul 10 din Legea nr. 8/1996, se asigură inclusiv pe cale penală întrucât fapta prin care se încalcă acest drept este considerată infracțiune și sancționată ca atare de articolul 141 teza I din Legea nr. 8/1996.
Analizând latura obiectivă a infracțiunii prevăzute de articolul 141 din Legea numarul 8/1996, instanța reține că elementul material constă în acțiunea de a-și însuși în mod ilicit calitatea de autor al unei traduceri anterioare din limba rusă în limba română a operei ”Jurnal” – L.T. efectuată de partea vătămată.
Sub aspectul laturii subiective, inculpatul a acționat cu vinovăție în modalitatea intenției directe, conform dispozițiilor articolului 19 alin 1. punctul 1 lit. a Cod penal, întrucât inculpatul a prevăzut rezultatul faptei sale și a urmărit producerea lui prin săvârșirea faptei.
La individualizarea pedepsei ce urmează a fi aplicată inculpatului, instanța va avea în vedere dispozițiile articolului 52 Cod penal, precum și criteriile generale de individualizare prevăzute de articolul 72 Cod penal, respectiv gradul de pericol social al faptei săvârșite, persoana infractorului și împrejurările care atenuează sau agravează răspunderea penală.
În concret, instanța constată că fapta inculpatului prezintă un pericol social concret mediu față de amploarea lucrării în privința căreia a pretins în mod ilicit recunoașterea dreptului de paternitate ținându-se totodată cont de lipsa antecedentelor penale și de atitudinea constant sinceră și cooperantă a inculpatului, motiv pentru care în baza articolului 141 teza 1 din Legea nr. 8/1996 va condamna pe inculpatul S.G. la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere, cuantum apreciat de instanță ca fiind de natură a asigura îndeplinirea funcțiilor de constrângere, reeducare, exemplaritate și eliminare ale pedepsei.
Aplicarea pedepselor accesorii inculpatului trebuie realizată atât în baza articolelor 71 și 64 Cod penal, cât și prin prisma Convenției Europene a Drepturilor Omului, a Protocoalelor adiționale și a jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului care, în conformitate cu dispozițiile articolului 11 alin. 2 și articolului 20 din Constituția României, fac parte din dreptul intern ca urmare a ratificării acestei Convenții de către România prin Legea nr. 30/1994.
Astfel, în cauza Hirst c. Marii Britanii (hotărârea din 30 martie 2004), Curtea a apreciat că o aplicare automată, în temeiul legii, a pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a vota, care nu lasă nici o marjă de apreciere judecătorului național în vederea analizării temeiurilor care ar determina luarea acestei măsuri, încalcă articolul 3 din Primul Protocol adițional.
Prin urmare, în aplicarea jurisprudenței Curții Europene a Drepturilor Omului, instanța nu va aplica în mod automat, ope legis, pedeapsa accesorie prevăzută de articolul 64 lit. a teza I, ci va analiza în ce măsură, în prezenta cauză, aceasta se impune față de natura și gravitatea infracțiunii săvârșite sau comportamentul inculpatului.
În plus față de jurisprudența Curții în materie, instanța va avea în vedere și decizia nr. LXXIV (74) din 5 noiembrie 2007 a Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care s-a admis recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție și s-a stabilit că ”dispozițiile articolul 71 Cod penal referitoare la pedepsele accesorii se interpretează în sensul că, interzicerea drepturilor prevăzute de articolul 64 lit. a teza I – Cod penal nu se va face în mod automat, prin efectul legii, ci se va supune aprecierii instanței, în funcție de criteriile stabilite în art. 71 alin. 3 Cod penal”.
Astfel, natura faptei săvârșite determină instanța a aprecia că aplicarea pedepsei accesorii a interzicerii dreptului de a alege, care este o valoare fundamentală într-o societate democratică, nu ar fi proporțională și justificată, motiv pentru care, în baza articolului 71 Cod penal și articolul 3 din Protocolul nr. 1 adițional CEDO, va interzice inculpatului drepturile prev. de art. 64 lit. a teza a II-a , C.p., pedeapsă accesorie aplicată alăturat pedepsei principale aplicate în cauză.
Cu privire la individualizarea judiciară a modului de executare a pedepsei, instanța reține dispozițiile art. 81 C.p., conform cărora se poate dispune suspendarea condiționată a executării pedepsei pe o anumită durată cu îndeplinirea cumulativă a următoarelor condiții: pedeapsa aplicată este închisoarea de cel mult 3 ani sau amendă; infractorul nu a mai fost condamnat anterior la pedeapsa închisorii mai mare de 6 luni; se apreciază de instanță că scopul pedepsei poate fi atins chiar fără executarea acesteia.
Instanța consideră că în prezenta cauză sunt îndeplinite cerințele prevăzute de legiuitor, condamnarea prin prezenta sentință fiind de 1 an închisoare și inculpatul neavând antecedente penale, astfel încât instanța are convingerea că scopul pedepsei poate fi atins și fără executarea de către inculpat a pedepsei aplicate.
PENTRU ACESTE MOTIVE ÎN NUMELE LEGII HOTĂRĂȘTE:
În baza art. 141 teza 1 din Legea nr. 8/1996 condamnă pe inculpatul S.G., la pedeapsa de 1 an închisoare pentru săvârșirea infracțiunii de însușire fără drept a calității de autor al unei opere.
În baza art. 71 Cod penal și art. 3 din Protocolul adițional nr. 1 la Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale, interzice inculpatului drepturile prevăzute de art. 64 lit. a teza a II-a, Cod penal.
În baza art. 81 Cod penal suspendă condiționat executarea pedepsei pe o durată de 3 ani, termen de încercare stabilit în condițiile art. 82 Cod penal.
În baza art. 359 Cod procedură penală atrage atenția inculpatului asupra dispoziților art. 83 Cod penal, a căror nerespectare are ca urmare revocarea suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 71 alineat 5 Cod penal suspendă executarea pedepselor accesorii pe durata suspendării condiționate a executării pedepsei.
În baza art. 118 lit. a Cod penal dispune confiscarea a 1034 exemplare ale lucrării ”Memorii”, L.T. în traducerea lui G.S., bunuri produse prin săvârșirea faptei.
În baza art. 191 alin. 1 Cod procedură penală obligă inculpatul la plata sumei de 25.000 lei cu titlu de cheltuieli judiciare avansate de stat.
Încheiere
Proprietatea intelectuală, privită sub cele două componente ale sale, proprietatea industrială pe de o parte și drepturile de autor și drepturile conexe pe de altă parte, este una dintre pârghiile de bază ale dezvoltării economice, sociale și culturale ale națiunii.
În acest context se poate aprecia că protecția drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanță, în esență, scopul și finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligenței umane și, în același timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.
Strâns legată de acest domeniu este activitatea de cercetare – dezvoltare și inovare care constituie o componentă strategică, hotărâtoare pentru dezvoltarea economică și pentru progresul social. Astfel, știința, tehnologia și inovarea reprezintă domenii care generează constant progres tehnologic, asigurând durabilitatea dezvoltării și competitivitatea economică de perspectivă a României.
Totodată inovarea și transferul tehnologic sunt soluții pentru rezolvarea problemelor economice și pentru înnoirea permanentă a tehnologiilor necesare prin racordarea cercetării românești la cerințele și presiunile unei piețe libere, în expansiune, în contextul globalizării.În procesul de înfăptuire a reformei în domeniul proprietății intelectuale se va ține cont de problemele sociale și economice, în special în legătură cu transferul tehnologic, comerțul electronic, biotehnologiile și tehnologia informației.
De asemenea, se impune o reorientare în ceea ce privește schimburile tehnologice și noile modele de gestiune economică apte să includă problematica proprietății intelectuale ca element de coeziune economică între marii producători și întreprinderile mici și mijlocii capabile să facă față noilor provocări.
Pentru că activitatea de inovare, cercetare – dezvoltare a unei organizații să fie una funcțională și orientată spre îmbunătățire continuă și spre cunoaștere este necesară stabilirea unor obiective generale pentru activitatea de protecție a proprietății intelectuale, dar și obiective specifice pentru fiecare proces amintit, care mai apoi vor fi corelate cu obiective pentru fiecare structură a organizației.
În economia de piață, în care domnește cu adevărat legea concurenței, organizațiile cu prestigiu au înființate departamente/compartimente specializate, care urmăresc și valorifică în beneficiu propriu toate greșelile organizațiilor concurente, cu precădere pe cele din domeniul proprietății intelectuale.
Drepturile de proprietate intelectuală au devenit, la nivel mondial, o sursă de venit foarte importantă pentru companii, arată un comunicat de presă.
În acest sens, studiul arată că sectoarele în care se utilizează pe scară largă drepturile de proprietate intelectuală generează aproximativ 39% din totalul activității economice din UE, care asigură în mod direct aproximativ 26% din totalul locurilor de muncă din UE.
Comisarul pentru piața internă și servicii , Dl. Michel Barnier , a declarat : ” sunt convins că drepturile de proprietate intelectuală joacă un rol extraordinar de important în stimularea inovării și a creativității și salut publicarea acestui studiu care confirmă că promovarea drepturilor de proprietate intelectuală înseamnă creștere economică și locuri de muncă. Studiul ne va ajuta să ne bazăm în continuare procesul de elaborare a politicilor pe date concrete. Studiul ne arată că utilizarea drepturilor de proprietate intelectuală în economie este omniprezentă: de la industriile de înaltă tehnologie, la producătorii de articole sportive, jucării și jocuri pe calculator , toate aceste sectoare folosesc pe scară largă nu doar un tip, ci adesea , mai multe tipuri de drepturi de proprietate inteelctuală ” .
Simon Pearson, Lead Advisory Partner la Ernst & Young (EY), afirmă că mari corporații nu iau în considerare proprietatea intelectuală (IP): "Am văzut cazuri, în care până la 65% din proprietatea intelectuală nu este exploatată".
În momentul în care o companie dorește o recapitalizare și optimizare a capitalului de care dispune deja, aceasta poate înregistra rezultate bune dacă va conștientiza potențialul utilizării acestor drepturi. Compania Nortel Networks a intrat în procedura de protecție a creditorilor în America de Nord și Europa în anul 2009 și a vândut, treptat, afacerile sale globale. Nortel a comercializat portofoliul de brevete într-o tranzacție separată, pentru suma de 4,5 miliarde de dolari
Proprietatea intelectuală este una dintre pârghiile de bază ale dezvoltării unei țări în toate documentele. Astfel se poate aprecia ca protecția drepturilor de proprietate intelectuală este de o mare importanță finalitatea acesteia fiind protejarea produsului inteligentei umane și, în același timp, garantarea beneficiului consumatorilor de a se folosi de acest produs.
Bibliografie
I . Cărți
Alexandru Cristian Strenc , Tehnologia informație . Protejarea și respectarea dreptului proprietății intelectuale , Editura Universul Juridic , București , 2010
Francisk Deak, Tratat de drept civil.Contracte speciale , Editura Actami, București , 1999
Georgiana Tudor , Proprietate intelectuală III –Practica judiciară 2007-2008, Editura Hamangiu , București , 2009
I. P. Filipescu , ” Tratat de dreptul familiei ”, ed. a VII-a , Editura All Back , București 2000
Ioan Macovei , Tratat de drept al proprietății intelectuale , Editura CH Beck, București , 2010
T. Bodoașcă , T. Drăghici , „ Dreptul Familiei ” , Editura ” Dimitrie Cantemir ” , Târgu Mureș , 2006
T. Bodoașcă și A. Drăghici , Teoria generală a dreptului , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2009
Teodor Bodoașca, Dreptul proprietății intelectuale, Ediția a II-a revazută, Editura Universul Juridic, București, 2012
V.Roș “Dreptul propietății intelectuale” , Editura Global Lex, București , 2000
V. Roată , Dreptul proprietății intelectuale , Editura Eftimie Murgu , Reșița, 1999
II. Reviste de specialitate
C. Romițan, Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr.8/1996 , în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” , nr. 1/2007
C.Romițan , Competența de judecată a litigiilor ce au ca obiect drepturile bănești cuvenite autorilor , artiștilor interpreți sau executanți ori a producătorilor de înregistrări sonore, în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” nr. 1/2008
L. Dănilă , Considerații privind competența instanțelor de judecată în soluționarea litigilor de drept de proprietate intelectuală , în „ Revista română de drept dreptul proprietății intelectuale ” nr. 1 /2007
L.Glod , Calitatea de producător în înțelesul Legii nr.8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe , în „ Dreptul ” nr. 8/2000
R.Pârvu , A. M. Marinescu , Remunerația compensatorie pentru copia privată , în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” nr.2/2005
T. Bodoașcă și A. Drăghici Contribuții la stadiul regimului juridic al bunurilor proprii ale soților prevăzute de art. 31 lit. d din Codul Familiei , în “Revista română de dreptul propietății intelectuale” nr. 3/2008
T. Bodoașcă , Opinii privind caracterul constitutive sau translativ de drepturi reale imobiliare al înscrierilor în cartea funciară , în ” Dreptul „ nr. 5/2006
T. Bodoașcă , Contribuții la definirea dreptului de autor și stadiul reglementărilor legale referitoare la durata protecției juridice a drepturilor de autor , în „ Dreptul” nr. 6 sau 7/2009
T.Bodoașcă , Unele aspecte juridice particulare privind contractul de închiriere a operei în reglementarea Legii nr.8/1996 , în ” Dreptul ” nr. 10/2003
III. Alte surse bibliografice
Dicționarul Explicativ al Limbii Române , apărut sub egida Academiei României – Institutul de Lingvistică “ Iorgu Iordan ” , Editura Universul Enciclopedic , București , 1998
Bibliografie
I . Cărți
Alexandru Cristian Strenc , Tehnologia informație . Protejarea și respectarea dreptului proprietății intelectuale , Editura Universul Juridic , București , 2010
Francisk Deak, Tratat de drept civil.Contracte speciale , Editura Actami, București , 1999
Georgiana Tudor , Proprietate intelectuală III –Practica judiciară 2007-2008, Editura Hamangiu , București , 2009
I. P. Filipescu , ” Tratat de dreptul familiei ”, ed. a VII-a , Editura All Back , București 2000
Ioan Macovei , Tratat de drept al proprietății intelectuale , Editura CH Beck, București , 2010
T. Bodoașcă , T. Drăghici , „ Dreptul Familiei ” , Editura ” Dimitrie Cantemir ” , Târgu Mureș , 2006
T. Bodoașcă și A. Drăghici , Teoria generală a dreptului , Editura Academiei Forțelor Terestre , Sibiu , 2009
Teodor Bodoașca, Dreptul proprietății intelectuale, Ediția a II-a revazută, Editura Universul Juridic, București, 2012
V.Roș “Dreptul propietății intelectuale” , Editura Global Lex, București , 2000
V. Roată , Dreptul proprietății intelectuale , Editura Eftimie Murgu , Reșița, 1999
II. Reviste de specialitate
C. Romițan, Drepturile morale de autor sub imperiul Legii nr.8/1996 , în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” , nr. 1/2007
C.Romițan , Competența de judecată a litigiilor ce au ca obiect drepturile bănești cuvenite autorilor , artiștilor interpreți sau executanți ori a producătorilor de înregistrări sonore, în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” nr. 1/2008
L. Dănilă , Considerații privind competența instanțelor de judecată în soluționarea litigilor de drept de proprietate intelectuală , în „ Revista română de drept dreptul proprietății intelectuale ” nr. 1 /2007
L.Glod , Calitatea de producător în înțelesul Legii nr.8/1996 a dreptului de autor și a drepturilor conexe , în „ Dreptul ” nr. 8/2000
R.Pârvu , A. M. Marinescu , Remunerația compensatorie pentru copia privată , în „ Revista română de dreptul proprietății intelectuale ” nr.2/2005
T. Bodoașcă și A. Drăghici Contribuții la stadiul regimului juridic al bunurilor proprii ale soților prevăzute de art. 31 lit. d din Codul Familiei , în “Revista română de dreptul propietății intelectuale” nr. 3/2008
T. Bodoașcă , Opinii privind caracterul constitutive sau translativ de drepturi reale imobiliare al înscrierilor în cartea funciară , în ” Dreptul „ nr. 5/2006
T. Bodoașcă , Contribuții la definirea dreptului de autor și stadiul reglementărilor legale referitoare la durata protecției juridice a drepturilor de autor , în „ Dreptul” nr. 6 sau 7/2009
T.Bodoașcă , Unele aspecte juridice particulare privind contractul de închiriere a operei în reglementarea Legii nr.8/1996 , în ” Dreptul ” nr. 10/2003
III. Alte surse bibliografice
Dicționarul Explicativ al Limbii Române , apărut sub egida Academiei României – Institutul de Lingvistică “ Iorgu Iordan ” , Editura Universul Enciclopedic , București , 1998
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Limitele Juridice ale Exercitarii Dreptului de Autor (ID: 128436)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.