Institutii Procesual Penale

Ridicarea de obiecte si înscrisuri cu scopul de a fi folosite ca mijloace de proba în procesul penal, trebuie descoperite si stranse de catre organele de urmarire penala, prin intermediul unor procedee reglementate de Codul de procedura penala (art. 96-111). Potrivit art. 96 CODUL DE PROCEDURA PENALA, organul de urmarire penala sau instanta de judecata are obligatia sa ridice obiectul si înscrisurile ce pot servi ca mijioc de proba în procesul penal.

Ridicarea de obiecte si înscrisuri este un act procedural, care presupune cunoasterea, de catre organele judiciare a locului unde se gasesc acestea. Masura ridicarii de obiecte si înscrisuri se dispune de organul de urmarire penala prin rezolutie, iar de instanta de judecata prin încheiere. Legiuitorul a instituit doua modalitati de efectuare a acestei activitati:

-ridicarea la cerere (art. 96, 97, 98 C.proc.pen.);

-ridicarea silita (art. 99 C.proc.pen.) Ridicarea la cerere-luarea obiectelor sau înscrisurilor ce pot servi ca mijioc de proba de la persoana fizica sau juridica care le are în posesie si care are obligatia sa le prezirite,sa le predea, sub luare de dovada organelor judiciare.

Daca organul de urmarire penala sau instanta de judecata apreciaza ca si o copie de pe un înscris poate sefi un mijioc de proba, se retine numai copia. Daca obiectul sau înscrisul are caracter secret , prezentarea,predarea se face în conditi care sa asigure pastrarea secretului, a condfidentialitatii. Observatie:Nerespectarea acestei dispozitii legale constituie infractiune (potrivit art. 252 C. pen.).

Ridicarea la cerere reprezinta luarea obiectelor sau înscrisurilor, atunci cand nu au fost predate de bunavoie la cererea organelor judiciare. In timpul judecatii dispozitia de ridicare silita a obiectelor ,înscrisurilor se comunica procurorului, care va lua masuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penala (conform articolului 99 alin. 2 C.proc.pen.). O ridicare speciala de înscrisuri si obiecte face referire la corespondenta si obiectele trimise de învinuit sau inculpat sau adresate acestuia si aflate în posesia unitatilor postale sau de transport. Astfel, daca sunt întrunite conditiile privitoare la existenta datelor sau indiciilor temeinice privind pregatirea sau savarsirea unei infractiuni pentru care urmarirea penala se efectueaza din oficiu si daca se impune pentru aflarea adevarului, iar stabilirea situatiei de fapt sau identificarea faptuitorului nu pot fi realizate în baza altor probe (art. 911 alin. 1 C.proc.pen.), instanta de judecata, la propunerea procurorului, în cursul urmaririi penale sau, din oficiu, în cursul judecatii, poate dispune prin încheiere motivate ca orice unitate postala sau de transport sa retina sj sa predea scrisorile, telegramele si oricare alta corespondenta, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori Procedura de retinere si predare a corespondentei si obiectelor se desfasoara în conditiile prevazute de art. 911 C.proc.pen. In cazuri urgente si temeinic justificate, masura poate fi dispusa, în scris, si de catre procurer, cu obligatia de a informa de îndata instanta. Organul judiciar cerceteaza continutul corespondentei si obiectelor ce i se predau, retinand ceea ce este necesar pentru lamurirea cauzei. Corespondenta si obiectele ridicate care nu au legatura cu cauza se restituie destinatarului.

Perchezitia

Notiune.Clasificare:Perchezitia reprezinta actul procedural care consta in cercetarea efectuata asupra imbracamintei unei persoane sau la locuinta acesteia, cu scopul de a gasi si ridica obiecte sau înscrisuri, cunoscute organului judiciar, dar nepredate de bunavoie, precum si în vederea eventualei descoperiri a unor alte mijloace de proba necesare solutionarii cauzei penale. Fiind o derogare importanta de la principiul constitutional al inviolabilitatii domiciliului, consacrat în art. 27 al Constitutiei romane, legiuitorul a instituit numeroase garantii în vederea respectarii drepturilor si libertatilor persoanei, care ar putea fi încalcate prin dispunerea perchezitiei. In acest sens Codul de procedura penala stabileste în art. 100-106 cazurile si conditiile limitativ prevazute de lege în care se poate dispune efectuarea perchezitiilor. Textul constitutional stabileste, în mod expres, situatiile în care se poate deroga de la dispozitiile care consacra inviolabilitatea domiciliului si resedinta unei persoane, în alin. 2 al art. 27, printre care si situatia executarii unui mandat de arestare sau a unei hotarari judecatoresti. Totodata, ca o garantie suplimentara, prevederile constitutionale au suferit modificari în alin. 2, 3 si 4 ale art. 27 în sensul ca singura autoritate competenta sa dispuna perchezitia domiciliara este judecatorul. Perchezitia poate fi efectuata în conditiile si în formele prevazute de lege, perchezitiile în timpul noptii fiind interzise, în afara de cazul infractiunilor flagrante. Ratiunea care a stat la baza restrangerii acestor drepturi si libertati fundamentale ale cetatenilor, prevazute de Constitutie, cum sunt inamovibilitatea persoanei, inamovibilitatea domiciliului, inamovibilitatea secretului corespondentei etc., rezida în rolul deosebit de important pe care îl au aceste procedee de investigate – ridicarea de obiecte sau înscrisuri si perchezitia – în solutionarea unei cauze penale, Efectuarea la timp si In bune conditii a perchezitiilor si a ridicarii de obiecte si înscrisuri asigura procurarea unor probe indispendabile, iar uneori unice, pentru rezolvarea cauzei. Perchezitia poate fi efectuata ca urmare a refuzului de a se preda obiectele si înscrisuriie solicitate dar se poate dispune si distinct de ridicarea de obiecte si înscrisuri. Potrivit art. 100 alin, 1 C.proc.pen., cand persoana careia i s-a cerut sa predea vreun obiect sau vreun inscris dintre cele aratate în art. 98 tagaduieste existenta sau detinerea acestora, precum si ori de cate ori exista indicii temeinice ca efectuarea unei perchezitii aste necesara pentru descoperirea sj strangerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia . Perchezitia poate fi domiciliara sau corporala. Perchezitia corporala consta în cautarea de obiecte si înscrisuri presupuse a se afla sau a fi ascunse în îmbracaminte ori asupra corpului unei persoane (inclusiv in bagajele si mijloacele de transport cu care calatoreste). Cercetarea poate fi extinsa si asupra corpului persoanei perchezitionate pentru a se descoperi eventuale urme de violenta sau alte semne revelatoare ale faptei savarsite.

Perchezitia domiciliara consta într-o cercetare efectuata în încaperile unde Iccuieste persoana perchezitionata si în dependintele acesteia.Procedura de efectuare a perchezitiei si a ridicarii de obiecte si Inscrisuri asa cum rezulta din economia textului art 100 C.proc.pen.. pentru a se dispune efectuarea unei perchezitii, este necesara" îndeplinirea, cumulativ, a unor conditii de fond si de forma. Astfel, efectuarea perchezitiei se poate dispune daca este incidenta una din urmatoarele cerinte esentiale:

-sa existe sau sa se presupuna, în mod întemeiat, ca exista un obiect sau înscris ce poate servi ca mijloc de proba. In posesia unei persoane fizice sau juridice care refuza predarea acestora, la cererea organelor judiciare, tagaduind existenta sau detinerea lor;

-sa existe indicii temeinice ca efectuarea perchezitiei este necesara pentru descoperirea si strangerea probelor. Legea lasa la latitudinea organelor judiciare sa aprecieze daca se impune sau nu efectuarea perchezitiei. In literatura de specialitate, s-a apreciat ca este posibila efectuarea unei perchezitii, pentru prinderea faptuitorului, atunci cand sunt indicii ca el se afla ascuns într-o locuinta. Pentru efectuarea perchezitiei domiciliare, se cer a fi îndeplinite si unele conditii formale:

– masura sa fie dispusa de catre judecator, prin încheiere motivata, în cursul urmaririi penale, la cererea procurorului sau in cursul judecatii. Masura nu poate fi dispusa înainte de începerea urmaririi penale;

– obligatia pentru organul judiciar care efectueaza perchezitia sa se legitimeze si sa prezinte autorizatia data de judecator;

– sa se faca in prezenta unor martori asistenti si a persoanei perchezitionate, iar în lipsa acesteia, în prezenta unui reprezentant, a unui membru ai familiei, sau a unui vecin, avand capacitatea de exercitiu. Daca persoana la care se face perchezitia este retinuta ori arestata, va fi adusa la perchezitie. Organele judiciare care efectueaza perchezitia sunt:

– in cazul perchezitiei domiciliare: procurorul sau organul de cercetare penala, însotit de lucratori operativi, în cursul urmaririi penale; în cursul judecatii, masura se comunica procurorului, în vederea efectuarii acesteia. Cu ocazia unei cercetari locale, perchezitia poate fi efectuata si de catre instanta (art. 102 alin. 1 C.proc.pen.); – în cazul perchezitiei corporate, se efectueaza dupa caz, de organul de cercetare penala, procuror sau judecator (art. 106 C.pr.pen.). Timpul de efectuare a perchezitiei este reglementat în art. 103 C.proc.pen., care prevede ca perchezitia domiciliata si ridicarea de obiecte si înscrisuri se poate face între orela 6,00 si 20,00, iar în celelalte ore numai în caz de infractiune flagranta sau cand perchezitia urmeaza sa se efectueze într-un local public. Perchezitia începuta între orele 6,00 si 20,00 poate continua si în timpul noptii. Organul judiciar care efectueaza perchezitia, dupa prealabila legitimare si în cazurile prevazute de lege dupa prezentarea autorizatiei data de judecator, are dreptul sa deschida încaperile sau alte mijloace de pastrare în care s-ar putea gasi obiectele sau înscrisurile cautate, daca cel în masura sa le deschida refuza aceasta. Organul judiciar este obligat sa se limiteze ia ridicarea numai a obiectelor sau înscrisurilor care au legatura cu fapta savarsita. Obiectele sau înscrisurile a caror circulaite sau detinere este interzisa se ridica întotdeauna (art. 105 alin. 2 C.proc.pen.). O alta obligatie prevazuta de lege pentru organul judiciar, menita sa fixeze un cadru procesual legal de efectuare a perchezitiei, în conditiile respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale persoanei perchezitionate, este cea înscrisa în alin. 3 al art. 105 C.proc.pen., conform careia organul judiciar ar trebui sa ia masuri ca faptele si împrejurarile din viata personala a celui perchezitionat, si care nu are legatura cu cauza, sa nu devina publice. Perchezitia corporala se efectueaza de catre organul judiciar care a dispus-o de persoana desemnata de acest organ, dupa ce, in prealabil, s-a legitimat. Perchezitia corporala se face numai de catre o persoana de acelasi sex cu cea perchezitionata. Referitor la actuala reglementare a perchezitiei corporate, observam unele diferentieri ale conditiilor si procedurii de efectuare fata de perchezitia domiciliara, ce care le consideram nejustificate. Astfel, textul art. 100 C.pr.pen., care contine dispozitiile generale, privitoare ia conditiile de efectuare a perchezitiei, la felurile perchezitiei, ia organele care o pot dispune si efectua si fixeaza momentul procesual in care se poate dispune perchezitia, prevede, printre altele, in alineatul 6, ca perchezitia domiciliara nu poate fi dispusa inainte de inceperea urmaririi penale. Per a contrario, aceasta inseamna ca perchezitia corporala poate fi efectuata si inaintea inceperii urmaririi penale. Or, in raport de de principiul inviolabilitatii persoanei, proclamat prin art. 23 din Constitutie, este inadmisibil a se accepta efectuarea unei perchezitii corporale asupra unei persoane, inainte de a se incepe urmarirea penala. Totodata, potrivit art. 100 alin. 3 C.pr.pen., numai perchezitia domiciliara este conditionata de autorizarea judecatorului data prin incheiere motivata, ceea ce Inseamna ca pentru perchezitia corporaia nu este necesara autorizatia judecatorului. Consideram, de asemenea, ca si aceasta diferenta de reglementare este inadmisibila, in raport de acelasi text constitutional, care consacra principiul inviolabilitatii persoanei. Aceste diferentieri, precum si altele care se refera la dispunerea perchezitiei, la timpul de efectuare, la obligativitatea prezentei martorilor asistenti. care garanteaza mai mult invioiabilitatea domiciliului decat inviolabilitatea persoanei, sunt, in opinia noastra, neconstitutionale si ar trebui remediate in viitorul cod de procedura penala. In opinia noastra, consideram ca in viitoarea reglementare ar trebui sa se prevada posibilitatea perchezitiei corporale inainte de inceperea urmaririi penale, numai intr-o singura situatie, de exceptie, si anume in cazul infractiunilor flagrante. Pentru ratiuni de operativitate si promptitudine, in cazul acelorasi infractiuni flagrante, tot pe cale de exceptie, s-ar justifica efectuarea unei perchezitii corporale si fara autorizarea judecatorului. O dispozitie speciala este cuprinsa in art. 215 alin. 2 C.proc.pen., potrivit caruia, pot efectua perchezitii corporale asupra faptuitorului si pot verifica lucrurile pe care acesta le are cu sine, comandantii de nave si aeronave si agentii de politie de frontiera. Trebuie sa se faca distinctie, insa, intre perchezitiile cu caracter judiciar, folosite ca procedee probatorii in cauzele penale si perchezitia vamala, extrajudiciara, care se face la punctele de trecere a frontierei de stat. In cursul efectuarii perchezitiei si a ridicarii de obiecte sj inscrisuri, organul judiciar trebuie sa le prezinte persoanei de la care sunt ridicate si celor care asista, pentru a fi recunoscute si a fi insemnate de catre acestea spre neschimbare, dupa care se eticheteaza si se sigileaza. Prezentarea acestor obiecte si inscrisuri persoanelor prezente si martorilor asistenti constituie o garantie a legalitatii de efectuare a masurii, dar are si menirea de a face practic imposibiia o contestatie ulterioara cu privire la provenienta si identitatea acestora. Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete si sigilii se împacheteaza sau se închid, pe cat posibil, laolalta, dupa care se aplica sigilii. Obiectele care nu pot fi ridicate se sechestreaza si se lasa in pastrare fie celui la care se afla, fie unui custode. Probele pentru analiza se iau cel putin in dublu si se sigileaza. Una din probe se lasa celui de la care se ridica, iar in lipsa acestuia, reprezentantului, unui membru al familiei, celui cu care locuieste sau unui vecin si daca este cazul, custodelui. Proba lasata persoanei in cauza da posibiiitatea acesteia de a cere o noua analiza in cazul in care are indoieli cu privire la autenticitatea probei analizate sau cu privire la obiectivitatea analizei de la laborator. Aceasta dispozitie legala creeaza o garantie in plus a dreptului de aparare. Cu privire la efectuarea perchezitiei si a ridicarii de obiecte sau inscrisuri, legea prevede obligativitatea consemnarii acestora într-un proces-verbal, care trebuie sa cuprinda, in afara mentiunilor generate prevazute de art. 91 C.proc.pen., urmatoarele: locul, timpui si conditiile in care inscrisurile si obiectele au fost descoperite si ridicate, enurnerarea si descrierea lor amanuntita, pentru a putea fi recunoscute. Totodata, se va face mentiune si despre Obiectele care nu au fost ridicate, precum si de acelea care au fost lasate in pastrare. Copia procesului-verbal se lasa persoanei la care s-a facut perchezitia sau de la care s-au ridicat obiectele si inscrisurile, ori reprezentantuiui acesteia sau unui membru al familiei, iar in lipsa, celor cu care locuieste, unui vecin si, daca este cazul, custodelui. Pentru ca obiectele si inscrisurile ridicate sa poata servi la solutionarea cauzei penale, legiuitorul a prevazut reguli speciale de conservare, restituire sau valorificare a acestora. Astfel, obiectele si inscrisurile ridicate, care constituie mijloace de proba, se ataseaza la dosar sau sunt pastrate in alt mod. Obiectele si inscrisurile ridicate, care nu sunt atasate la dosar, pot fi fotografiate, atasandu-se la dosar fotografiile, care se vizeaza. Art. 109 alin. 3 C.proc.pen. prevede ca pana la solutionarea definitiva a cauzei, mijloacele materiale de proba se pastreaza de organul de urmarire penala sau de instanta de judecata la care se gaseste dosarul. Obiectele supuse confiscarii nu se restituie. Sunt supuse restituirii persoanei careia îi apartin:

– obiectele si înscrisurile predate sau ridicate in urma perchezitiei si care nu au legatura cu cauza;

– obiectele ce servesc ca mijloc de proba, daca nu sunt supuse confiscarii, pot fi restituite persoanei careia îi apartin, chiar înainte de solutionarea definitiva a procesului, afara de cazul cand prin aceasta restituire s-ar putea stanjeni afiarea adevarului.

Organul de urmarire penala sau instanta de judecata pune in vedere persoanei careia i-au fost restituite obiectele, ca este obligata sa le pastreze pana la solutionarea definitiva a cauzei (art. 109 C.proc.pen.). Daca obiectele ridicate sunt dintre cele aratate in art. 165 alin. 2 C.proc.pen. si, daca nu este cazul a fi restituite, se conserva sau se valorifica prin intermediul unitatilor de profil. In cazurile in care ridicarea de obiecte sau înscrisuri se efectueaza la o unitate dintre cele prevazute în art. 145 C. pen., se vor aplica si prevederilor art. 111 C.proc.pen.

Cercetarea la fata locului

Notiune si importanta Cercetarea la fata locului este un procedeu probatoriu care consta in deplasarea organului judiciar la locul unde s-a savarsit infractiunea sau unde s-a produs rezultatul ori unde au ramas urme, in vederea constatarii situatiei locului savarsirii infractiunii, a descoperirii si fixarii urmelor infractiunii, al stabilirii pozitiei si starii mijloacelor materiale de proba si a împrejurarilor în care a fost savarsita infractiunea. Aceasta activitate procedurala se efectueaza numai atunci cand este necesar (art. 129 alin. 1 C.proc.pen.) si de urgenta, deoarece orice întarziere poate avea drept consecinta modificarea aspectelor locului savarsirii infractiunii prin disparitia sau denaturarea urmelor infractiunii. Importanta acestui procedeu probatoriu consta în rolul pe care îI poate avea în afiarea adevarului cu privire la existenta sau inexistenta infractiunii, la persoanele care au savarsit-o, precum si la alte împrejurari necesare pentru justa solutionare a cauzei.

Procedura cercetarii la fata locului Cercetarea la fata locului se poate dispune atat în faza de urmarire penala. cat si în faza de judecata, procedura fiind distinct reglementata. Astfel, potrivit art. 129 alin. 2 C.pr.pen., în faza de urmarire penala, organele de urmarire penala efectueaza cercetarea la fata locului în prezenta matorilor asistenti, cu exceptia cazurilor cand nu este posibil. Atunci cand este necesar cercetarea se face în prezenta partilor, însa neprezentarea partilor încunostiintate nu împiedica efectuarea cercetarii. Din economia textului, rezulta, asadar, ca între procedura de efectuare a cercetarii la fata locului din faza de urmarire penala si cea din faza de judecata, exista deosebiri. Principala distinctie consta în aceea ca în faza nepublica a procesului penal (în cursul urmaririi penale), cercetareala fata locului trebuie efectuata în prezenta martorilor asistenti. Aceasta mentiune de obligativitate a prezentei martorilor asistenti nu este întamplatoare. Ea exprima si reflecta grija si nevoia legiuitorului pentru a creea garantia ca cercetarea la fata locului se va efectua corect si temeinic. Numai prin exceptie, cand prezenta martorilor asistenti nu este posibila, cercetarea la fata locului va putea fi realizata doar de organul de urmarire penala. In asemenea situatii, expresia ,,afara de cazul cand aceasta nu este posibil", impune concluzia logica ca ori de cate ori cercetarea la fata locului va fi efectuata numai de organul de urmarire penala, vor trebui sa existe în dosar dovezi certe care sa probeze imposibilitatea prezentei unor martori asistenti. In faza de judecata, care este caracterizata prin publicitate, instanta efectueaza cercetarea la fata locului fara participarea martorilor asistenti.In acest sens, art. 129 alin. 4 C.pr.pen. prevede ca cercetarea se efectueaza de catre instanta, cu citarea partilor si în prezenta procurorului cand participarea acestuia la judecata este obligatorie. Pentru garantarea dreptului de aparare, învinuitul sau inculpatul retinut sau arestat trebuie sa fie adus la cercetare.Numai prin exeptie, daca nu poate fi adus, organul de urmarire penala are obligatia sa-i puna în vedere ca are dreptul sa fie reprezentat si îi asigura, la cerere, reprezentarea. Aparatorul învinuitului sau inculpatului are dreptul sa participe la cercetarea la fata locului, sens în care ca fi încunostiintat cu privire la ziua si ora desfasurarii acestei activitati, însa lipsa sa nu împiedica efectuarea cercetarii. Pentru asigurarea desfasurarii în bune conditii a cercetarii la fata locului, organul de urmarire penala sau instanta de judecata pot interzice persoanelor care se afla ori vin la locul unde se efectueaza cercetarea, sa comunice între ele sau cu alte persoane, ori sa piece înainte de terminarea cercetarii. Despre efectuarea cercetarii la fata locului, constatarile facute, urmele si obiectele gasite si ridicate, se încheie un proces-verbal, care trebuie sa cuprinda, în afara mentiunilor prevazute în art. 91 C.proc.pen. si urmatoarele: descrierea ama-nuntita a situatiei locului faptei; descrierea urmelor gasite, a obiectelo-

examinate si a celor ridicate;

-a pozitiei si starii celorlalte mijloace materiale de proba, astfel ]ca acestea sa fie redate cu precizie si, pe cat posibil, cu dimensiunile respective.

La procesul-verbal se pot anexa si schitele, desenele, fotografiile sau alte lucrari asemanatoare care vor fi vizate de organul care a efectuat cercetarea.

Reconstituirea

Notiune si importanta:Atunci cand este necesara verificarea si precizarea unor date de la locul faptei, organul de urmarire penala sau instanta de judecata poate sa procedeze la reconsttuire care consta In reproducerea, în întregime sau in parte, a modului si conditiilor in care s-a savarsit fapta. Cu ajutorul reconstituirii, organele judiciare pot desprinde concluzii mai aproape de realitate cu privire la veridicitatea declaratiilor martorilor si la rolul fiecaruia din obiectele materiale in comiterea faptei, cat si asupra aptitudinii acestora de a servi ca mijloace materiale de proba. Reconstituirea se face in prezenta invinuituiui sau inculpatului si in aceleasi conditii de loc si timp in care s-a savarsit infractiunea. Dat fiind faptul ca prin reconstituire se imita modul de savarsire a unei infractiuni, in literatura de specialitate s-a apreciat ca nu se poate efectua reconstituirea daca s-ar aduce atingere moralitatii publice, sau daca s-ar crea o anumita stare de pericol pentru ordinea publica. Reconstituirea nu trebuie confundata cu experimentul judiciar, prin care uneori organeie de urmarire penala verifica, la locul faptei sau in alta parte, posibilitatea ca o anumita actiune sa fi avut loc, in anumite conditii de loc si de timp.Trebuie insa mentionat ca experirnentul judiciar nu este un mijloc de proba legal si nici un procedeu de probatiune admis de lege.

Procedura reconstituirii

Reconstituirea poate fi facuta atat in faza de urmarire penala, cat si in faza de judecata, numai la fata iocului. Spre deosebire de cercetarea la fata Iocului, prezenta invinuitului sau inculpatuiui este obligatorie. De asemenea, trebuie sa fie prezenti martorii asistenti, afara de cazul cand nu este posibil. Referitor la obligativitatea prezentei martorilor asistenti la reconstituirea efectuata in faza de urmarire penala, facem trimitere la comentariul de la sectiunea anterioara. Atunci cand este necesar, pot participa si partile, sens in care vor fi incunostiintate cu privire la data si ora reconstituirii.

Neprezentarea partilor incunostiintate nu impiedica efectuarea reconstituirii. Despre efectuarea reconstituirii se incheie un proces-verbal care trebuie sa cuprinda, in principiu, aceleasi mentiuni ca si procesul-verbal de cercetare la fata locului. De asemenea, se pot face schite, fotografii, desene, care se vizeaza si se anexeaza la procesul-verbal.

TACTICA EFECTUĂRII PERCHEZIȚIEI ȘI RIDICAREA DE

OBIECTE ȘI ÎNSCRISURI

Deosebiri intre ridicarea de obiecte si inscrisuri si perchezitia

Noțiuni și aspecte generale

Declarația universală a drepturilor omului – adoptată și proclamată de Adunarea Generală a O.N.U. prin rezoluția 217 din 10 decembrie 1948, consacră, în art. 12 inviolabilitatea persoanei și domiciliului acesteia, prin sintagma: „Nimeni nu va fi supus imixtiunilor arbitrare în viața sa particulară, în familia sa, la domiciliul său ori în corespondență nici al unor atingeri ale onoarei sau reputației sale. Orice persoană are dreptul la protecția legii împotriva unor astfel de imixtiuni sau atingeri”. Constituția României modificată și completată statuează în art. 23 alin. 1 că „libertatea individuală și siguranța persoanei sunt inviolabile”, iar în art. 27 alin. 1 inviolabilitatea domiciliului și reședinței persoanei. Legea fundamentală instituie totuși și excepții ale normelor constituționale expuse mai sus, precizând expres în art. 23 alin. 2 că: „Percheziționarea, reținerea sau arestarea unei persoane sunt permise numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege”, iar, potrivit art. 27 alin. 3 „Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și formele prevăzute de lege”. Codul de procedură penală reglementează această instituție în capitolul II „Mijloacele de probă” – Secțiunea VIII – art. 100-108 și respectiv art. 111, fără a ne oferi o definiție a acesteia, motiv pentru care sarcina enunțării unei astfel de definiții a revenit autorilor de specialitate. Percheziția este un act de urmărire penală și de criminalistică tactică prin care se caută și se ridică, din anumite locuri sau asupra unor persoane, obiecte ce prezintă importanță pentru descoperirea și administrarea probelor într-o cauza penală sau pentru demascarea infractorului1 .

Un alt specialist, apreciază percheziția ca fiind un act procedural destinat căutării și ridicării unor obiecte care conțin sau poartă urme ale unei infracțiuni, a corpurilor delicte, a înscrisurilor, fie cunoscute fie necunoscute organului judiciar și care pot servi la aflarea adevărului2 .

Percheziția este o activitate de urmărire penală și de tactică criminalistică ce constă în căutarea, asupra unei persoane, în locuința sau locul ei de muncă ori în locuri deschise publicului a obiectelor, valorilor sau înscrisurilor a căror existența ori deținere este tăgăduită. Din economia art. 100 C.p.p., astfel cum a fost modificat prin O.U.G. nr. 109/24 oct. 2003, rezultă implicit că scopul efectuării percheziției îl constituie descoperirea și strângerea probelor (definite în art. 63 C.p.p.) în vederea lămuririi cauzei sub toate aspectele. Pentru efectuarea percheziției trebuie întrunită una din următoarele condiții: „Când persoana căreia i s-a cerut să predea vreun obiect sau vreun înscris dintre cele arătate în art. 98 tăgăduiește existența sau deținerea acestora, precum și ori de câte ori există indicii temeinice că efectuarea unei percheziții este necesară pentru descoperirea și strângerea probelor, se poate dispune efectuarea acesteia3 ”. În funcție de natura cauzei, prin efectuarea percheziției se poate asigura realizarea unuia sau mai multor scopuri:

– descoperirea de obiecte care conțin ori poartă urmele infracțiunii; – descoperirea de obiecte care au fost folosite sau au fost destinate să servească la săvârșirea infracțiunii; – găsirea de obiecte produs al unor infracțiuni;

– descoperirea bunurilor, valorilor proprietate a învinuitului ori inculpatului sau a părții responsabile civilmente, care urmează a fi indisponibilizate pentru asigurarea recuperării pagubelor materiale cauzate prin infracțiune ori garantarea executării pedepsei complementare a confiscării averi, în condițiile prevăzute de lege;

– găsirea obiectelor procurate cu sumele însușite;

– descoperirea de bunuri sau valori deținute contrar legii;

– găsirea bunurilor ori valorilor primite în vederea săvârșirii unor infracțiuni în legătură cu serviciul;

– descoperirea persoanelor care se sustrag de la urmărirea penală, judecată sau executarea pedepsei;

– găsirea persoanelor dispărute de la domiciliu, a cadavrelor sau a părților din cadavre etc.

În literatura de specialitate este învederată importanța percheziției, determinată de faptul că, în multe împrejurări, ea devine decisivă în soluționarea cauzei penale, prin obținerea de probe absolut necesare stabilirii faptelor sau împrejurărilor în care a fost săvârșită o infracțiune, precum și a identificării autorului4 . Ridicarea de obiecte și înscrisuri reprezintă o activitate procedurală mai puțin complexă decât percheziția deoarece se cunosc obiectele și însemnările, locurile în care se află, precum și persoana care le deține.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri poate fi însoțită de percheziție, atunci când se neagă existența și deținerea obiectelor și înscrisurilor solicitate ori se refuză predarea. Ridicarea de obiecte și înscrisuri este reglementată în art. 96 – 99 C.p.p. „Organul de urmărire penală sau instanța de judecată are obligația să ridice obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal. Orice persoană fizică sau persoană juridică, în posesia căreia se află un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora. Dacă organul de urmărire penală sau instanța de judecată apreciază că și o copie de pe un înscris poate servi ca mijloc de probă, reține numai copia. Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului ori a confidențialității. Instanța de judecată, la propunerea procurorului, în cursul urmăririi penale, sau din oficiu, în cursul judecății, poate dispune ca orice unitate poștală sau de transport să rețină și să predea scrisorile, telegramele și oricare altă corespondență, ori obiectele trimise de învinuit sau inculpat, ori adresate acestuia, fie direct, fie indirect. Măsura prevăzută în alin. 1 se dispune dacă sunt întrunite condițiile arătate în art. 911 alin. 1 și potrivit procedurii acolo prevăzute. Reținerea și predarea scrisorilor, telegramelor și a oricăror alte corespondențe ori obiecte la care se referă alin. 1 pot fi dispuse, în scris, în cazuri urgente și temeinic justificate și de procuror, care este obligat să informeze de îndată despre aceasta instanța. Corespondența și obiectele ridicate care nu au legătură cu cauza se restituie destinatarului. Dacă obiectul sau înscrisul cerut nu este predat de bunăvoie, organul de urmărire penală sau instanța de judecată dispune ridicarea silită. În cursul judecății dispoziția de ridicare silită a obiectelor sau înscrisurilor se comunică procurorului, care ia măsuri de aducere la îndeplinire prin organul de cercetare penală.”

Clasificarea perchezițiilor.

Perchezițiile pot fi clasificate după mai multe criterii:

A. După locul de efectuare: percheziții corporale. Percheziția corporală constă în inspectarea îmbracăminții și ridicarea lucrurilor aflate asupra persoanei percheziționate care pot contribui la aflarea adevărului. Percheziția corporală poate fi dispusă, după caz, de organul de cercetare penală, de procuror sau de judecător conform art. 100 alin. 3 și alin. 5 C.p.p Organul judiciar care urmează a efectua percheziția este obligat ca, în prealabil, să se legitimeze și să prezinte autorizația dată de instanță. Potrivit art. 106 alin. 2 C.p.p., percheziția corporală se face numai de o persoana de același sex cu persoana percheziționată. După efectuarea percheziției se procedează la întocmirea unui proces-verbal în forma și condițiile prevăzute de lege, iar obiectele și/sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă sunt ridicate. În general percheziția corporală se face asupra persoanei prinse în flagrant, săvârșind o infracțiune; asupra persoanei căreia i se efectuează percheziția domiciliară; persoanei care este prinsă după o urmărire efectuată cu ocazia arestării; persoanei care urmează a fi introdusă în arest. Înainte este indicată percheziția preliminară care este destinată preîntâmpinării unei acțiuni violente a persoanei percheziționate ceea ce presupune, dezarmarea acesteia , respectiv verificarea împrejurării dacă are sau nu asupra sa o armă albă sau de foc, precum și orice alte obiecte sau substanțe ce ar putea pune în pericol organul judiciar, permițând celui percheziționat să fugă5 . Tactic, percheziția persoanei se realizează în două faze: percheziția îmbrăcămintei și percheziția corpului. Percheziția amănunțită se va efectua de sus în jos, începând cu obiectele de pe cap, apoi se cercetează spatele, porțiunile de sub brațe, mâinile de la umăr până la degete, pieptul, se continuă cu picioarele prin interior exterior, până la glezne, precum și manșetele pantalonilor, ciorapii, iar în final încălțămintea. Cercetarea se face prin palpare, prin strângerea porțiunilor de îmbrăcăminte mai groasă întrucât la o simplă pipăire, obiectele subțiri inclusiv metalice, pot trece deseori neobservate. Percheziția îmbrăcămintei presupune verificarea în parte a fiecărei piese din care este formată, mergând, la nevoie, până la scoaterea de pe corpul persoanei. La obiectele de îmbrăcăminte se va acorda o atenție deosebită cercetării căptușelii, cusăturilor, buzunarelor, gulerelor, vatelinei de la umeri, țesăturilor interioare de la piept, iar dacă se impune îmbrăcămintea poate fi descusută, atât cât să permită verificarea interioară6 . Este cunoscut faptul că lenjeria de corp și batistele pot ascunde până la 500 grame de droguri, prin apretare cu astfel de substanțe, motiv pentru care în cazul percheziției corporale se va acorda atenția cuvenită inspectării acestor obiecte. Încălțămintea trebuie studiată cu atenție la talpă, branțuri, căptușeală și tocuri, aceasta fiind o ascunzătoare în general pentru obiecte mici. De asemenea vor fi avute în vedere și obiectele deținute asupra persoanei, spre exemplu: ceasuri, brichete, curele de pantaloni, portofele, agende, ochelari, geamantane, tocuri de ochelari, obiectele de cosmetică, trusele de machiaj, spray-urile, cutiile de medicamente, instrumente muzicale, umbrele, bastoane etc. percheziții domiciliare. Este de observat că art. 100 C.p.p. care reglementează efectuarea percheziției face trimitere la art. 98 C.p.p.. Or, art. 98 C.p.p. plasează percheziția numai în faza “urmăririi penale sau a judecății”. În cazul infracțiunii flagrante, percheziția domiciliară se efectua fără autorizarea magistratului conform art. 101 pct. 3 C.p.p. în redactarea avută până la intrarea în vigoare la 1 iulie 2004 a Legii nr. 281/20037 dar și în acest caz, momentul începerii urmăririi penale este identic cu momentul constatării infracțiunii flagrante. De asemenea, legiuitorul potrivit art. 96 coroborat cu art. 100 C.p.p. modificat, când reglementează refuzul predării mijloacelor de probă și percheziția, situează aceste acte în cadrul procesului penal fără diferențieri între faza urmăririi penale și faza judecății. În alin. ultim al art.100 C.p.p. astfel cum a fost modificat prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 109/2003, a fost reglementată în mod expres această problemă astfel: „Percheziția domiciliară nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale”. Numai procurorul poate solicita, în cursul urmăririi penale, autorizarea unei percheziții domiciliare. Potrivit art. 100 alin. 3 C.p.p. coroborat cu art. 203 alin. final C.p.p., procurorul poate solicita autorizarea percheziției la propunerea motivată a organelor de cercetare penală sau din oficiu. Astfel, chiar dacă partea vătămată sau organul de cercetare penală ar aprecia utilă efectuarea unei percheziții domiciliare, acestea nu se pot adresa direct judecătorului, ci vor trebui să adreseze cererea procurorului care, dacă va aprecia că autorizarea percheziției este utilă bunei desfășurări a urmăririi penale în cauză, va adresa judecătorului o cerere în acest sens. Pentru a începe derularea unei proceduri de autorizare a percheziției, este necesară verificarea îndeplinirii următoarelor două condiții preliminare: Începerea urmăririi penale Din punct de vedere procedural, percheziția se situează în cadrul procesului penal. Așadar, potrivit art. 100 alin. 6 C.p.p., solicitarea de autorizare a percheziției domiciliare poate fi adresată de către organele de urmărire penală instanței de judecată numai ulterior momentului începerii urmăririi penale. Art. 100 alin. 6 C.p.p. nu distinge cu privire la tipurile de urmărire penală, deci nici instanța de judecată nu trebuie să o facă. În plus, urmărirea penală privește fapta și nu făptuitorul, astfel încât este irelevant dacă s-a început urmărirea penală cu privire la persoana cunoscută și presupusă a fi comis fapta sau, mai întâi, cu privire la faptă, urmând a se identifica, ulterior, făptuitorul. Mai mult, probele ridicate în cursul efectuării unei percheziții in rem pot conduce la identificarea făptuitorului și, deci, la începerea urmăririi penale in personam. Existența unuia dintre motivele prevăzute de lege pentru autorizarea percheziției Din punct de vedere tactic, percheziția domiciliară parcurge mai multe momente consecutive: deplasarea, blocarea și pătrunderea în domiciliul vizat. Percheziția domiciliară poate fi dispusă numai de judecător, după ce a fost începută urmărirea penală, prin încheiere motivată. Se poate proceda la efectuarea percheziției numai în baza autorizației de percheziție dată de instanța de judecată. Autorizația instanței de judecată va fi dată în scris și motivat și poate fi folosită o singură dată. Percheziția nu poate fi dispusă înainte de începerea urmăririi penale și se efectuează numai în cursul zilei, între orele 6,00-20,00, însă, odată început în termenul legal, poate continua și după ora 20,00. Prin sintagma «în timpul nopții» se înțelege, în practică, timpul când întunericul este efectiv instalat. Amurgul nu face parte din noapte întrucât întunericul nu s-a instalat și, deci, atenția persoanelor nu este influențată de noapte. Zorile, însă, fac parte din «timpul nopții» pentru că întunericul încă mai persistă, iar trecerea de la starea de somn la cea de activitate cotidiană influențează capacitatea de atenție a oamenilor. Organul judiciar care efectuează percheziția este obligat să se legitimeze și să prezinte autorizația judecătorului. Percheziția domiciliară are loc în prezența persoanei la care se efectuează, iar în lipsa acesteia în prezența unui membru al familiei etc.. În cazul unei instituții publice sau persoane juridice de interes privat, percheziția are loc în prezența unui reprezentant al acestora, precum și a martorilor asistenți, minim 2, după cum prevede legea procesual penală. Persoana reținută sau arestată va fi adusă la percheziție. Este interzisă efectuarea în același timp cu percheziția a oricăror acte procedurale în aceeași cauză care, prin natura lor, împiedică participarea persoanei la care se efectuează percheziția. Deplasarea în vederea percheziției trebuie făcută de așa manieră încât, persoana ce urmează a fi percheziționată să nu sesizeze intenția organelor desemnate a efectua această activitate, pentru a nu întreprinde activități ce ar putea duce la eșuarea percheziției (distrugerea obiectului percheziției). Ajunși la fața locului se iau măsuri de blocare a căilor de acces, pentru ca persoana percheziționată să nu poată părăsi incinta sau să nu arunce obiectele sau materialele ce ar putea compromite scopul percheziției. În practică, s-a ridicat problema dacă dispozițiile art. 101 al. 2 C.p.p. în vigoare până la 1 iulie 20038 referitoare la efectuarea percheziției domiciliare pe baza consimțământului scris al percheziționatului, sunt Această dispoziție era și este constituțională și după revizuire întrucât nici o dispoziție din Constituția revizuită nu interzice implicit sau explicit percheziția domiciliară pe baza consimțământului scris al percheziționatului; în art. 23 pct. 2, constituantul dispune că percheziția este permisă numai în cazurile și cu procedura prevăzută de lege, ceea ce înseamnă că legiuitorul este împuternicit în acest sens, și dacă așa a hotărât legiuitorul inițial, aceasta a fost și este în limitele Constituției; în art. 27 pct. 1 teza II, constituantul dispune că nimeni nu poate pătrunde sau rămâne în domiciliul ori în reședința unei persoane fără învoirea acesteia; or, legiuitorul, în temeiul învoirii acesteia, a introdus condiția mai restrictivă prin sintagma „consimțământul scris al acesteia”9 în cazul percheziției, ceea ce înseamnă că percheziția nu poate fi efectuată pe baza unei învoiri verbale, ci numai scrise dacă legiuitorul prevede aceasta; în art. 12 din Declarația Universală a Drepturilor Omului și în art. 17 al Pactului Internațional cu privire la Drepturile Civile și Politice, sunt interzise numai imixtiunile arbitrare sau ilegale în domiciliul persoanei. Procedura, după pătrunderea în domiciliul vizat, are ca punct incipient legitimarea conducătorului acestei operațiuni, identificarea celui percheziționat, prezentarea motivului descinderii și a mandatului procurorului de percheziție, solicitarea adresată persoanei percheziționate de a predea obiectele sau bunurile ce fac obiectul cercetării, urmând a fi efectuată percheziția corporală asupra persoanei . În situația în care persoana la care se face percheziția este reținută sau arestată, ea va fi adusă la percheziție. Când aducerea nu este posibilă, percheziția domiciliară se va face în prezența persoanelor menționate conform art. 104 alin. 4 C.p.p.. Organul judiciar care efectuează percheziția are dreptul potrivit art. 105 alin. 1 C.p.p. să deschidă, chiar prin forțare, încăperile sau alte mijloace de păstrare în care s-ar putea găsi obiecte sau înscrisuri căutate, dacă cel în măsură să le deschidă refuză acest lucru. Nu constituie percheziție domiciliară, în sensul art. 100, ridicarea de obiecte conținând droguri, dacă acestea au fost descoperite de către lucrătorii de poliție într-o locuință în urma unei sesizări pentru tulburarea liniștii publice, înainte de începerea urmăririi penale.

Există situații în care în respectiva locuință se află și alte persoane, caz în care conducătorul acțiunii are obligația de a le identifica și a le da în supravegherea unuia din membrii echipei operative și nu li se permite părăsirea locuinței acestor persoane, iar persoanelor care sosesc ulterior începeri percheziției, vor fi legitimate și li se va cere să rămână pe loc. Atunci când situația impune acest lucru se poate efectua o percheziție corporală sumară asupra persoanelor aflate în încăpere în prezența martorilor asistenți, pentru a evita eventuale incidente. Pe întreaga durată a percheziției se va urmări starea emoțională a persoanei percheziționate: dereglarea respirației, schimbarea vocii, congestionarea feței, modificarea timpului de latență, crisparea, efectuarea unor gesturi și mișcări nefirești. Se stabilesc cu persoana percheziționată date despre spațiul respectiv, după care se solicită de la acesta cheile de la diverse încăperi, dulapuri, lăzi, etc., stabilindu-se și ordinea în care se efectuează percheziția și sarcinile ce revin fiecărui membru al echipei operative. Există câteva reguli de cercetare și examinare în procesul percheziției și anume: examinarea sistematică și multilaterală a tuturor locurilor și obiectelor, în mod special a acelor locuri și părți de obiecte ascunse vederii; examinarea sobei, crematoriului, coșului de gunoi și a părților din locuința folosită în comun; asigurarea posibilității percheziționatului și a martorilor asistenți de a urmări și observa modul de desfășurare și constatările făcute; prezentarea percheziționatului și martorilor asistenți a obiectelor, înscrisurilor, valorilor găsite în timpul percheziției. Obiectele, înscrisurile sau valorile se prezintă persoanei de la care sunt ridicate și celor care asistă, pentru a fi recunoscute și a fi însemnate de către acesta spre neschimbare, după care se etichetează și se sigilează (art. 107 alin 1 C.p.p.). Obiectele care nu pot fi însemnate ori pe care nu se pot aplica etichete și sigilii se împachetează sau se închid, pe cât posibil laolaltă, după care se aplică sigilii (art. 107 alin. 2 C.p.p.), obiectele care nu pot fi ridicate se sechestrează și se lasă în păstrare fie celui la care se află, fie unui custode (art.107 alin. 3 C.p.p.). Organul judiciar este obligat să se limiteze la ridicarea obiectelor și înscrisurilor care au legătură cu fapta (art. 105 alin.2 C.p.p.). Obiectele sau înscrisurile a căror circulație sau deținere este interzisă se ridică totdeauna (art. 105 alin. 2 C.p.p.). În ceea ce privește faptele și împrejurările din viața personală a celui percheziționat și care nu au legătură cu cauza, organul judiciar va lua măsurile care se impun pentru ca acestea să nu devină publice. Echipa operativă care va efectua percheziția trebuie să aibă în componența sa un număr suficient de polițiști, specialiști, precum și martori asistenți și să li se asigure mijloacele tehnice necesare: surse de iluminare, truse de chei, unelte, diverse sonde și detectoare (pentru metale, cadavre), aparatură de fotografiat, filmare și înregistrare videomagnetică. Probele pentru analiză se iau cel puțin în dublu exemplar și se sigilează. Una dintre probe se lasă celui de la care se ridică iar, în lipsa acestuia, unui reprezentant ori a unui membru al familiei sau a unui vecin având capacitate de exercițiu. Senatorii, deputații și alte persoane care se bucura de imunitate nu pot fi supuși percheziției, cu excepția infracțiunilor flagrante (Constituția României, art. 69 alin. 2). Potrivit art. 108 alin.1 C.p.p., despre efectuarea percheziției și ridicarea de obiecte și înscrisuri se întocmește un proces-verbal, care va constitui un mijloc de probă în procesul penal. Procesul-verbal în afară de mențiunile prevăzute de art. 91 C.p.p. mai trebuie să cuprindă și următoarele elemente: data și locul încheierii; baza legală a efectuării percheziției; datele de identificare a martorilor asistenți; precizarea faptului că organul judiciar s-a legitimat, a arătat scopul sosirii și după caz, a prezentat autorizația emisă de instanță; mențiuni despre legitimarea persoanelor găsite în locuință; precizarea că i s-a solicitat persoanei percheziționate să predea bunurile, înscrisurile sau valorile ce interesează cauza penală ori cele deținute contrar dispozițiilor legale; răspunsul dat de cel percheziționat; numărul încăperilor, dependințelor, anexelor și spațiilor folosite în comun, supuse percheziției; dacă rezultatul căutărilor, obiectele, înscrisurile și valorile descoperite au fost arătate persoanei percheziționate și martorilor asistenți, au fost însemnate spre neschimbare, ambalate și sigilate; mențiunea expresă că, în afara bunurilor, înscrisurilor ori valorilor descoperite și descrise în procesul-verbal, nu s-a mai ridicat altceva; eventuale obiecții ale percheziționatului și martorilor asistenți; condițiile de luminozitate, ora începerii și ora terminării percheziției. Procesul-verbal se va realiza în termeni clari și preciși, iar o copie se va lăsa persoanei la care s-a efectuat percheziția sau de la care s-au ridicat obiectele sau înscrisurile, ori reprezentantului acesteia sau unui membru al familiei, iar în lipsa, celor cu care locuiește unui vecin și, dacă este cazul, custodelui (art. 108 alin. 4 C.p.p.). – percheziția la locul de muncă. Se efectuează în paralel sau imediat după efectuarea percheziției domiciliare, pentru ca obiectele ori înscrisurile ascunse în acest loc să nu fie distruse sau îndepărtate. Această activitate are loc după o analiză temeinică a necesității și oportunității ei cu autorizarea procurorului. Percheziția la locul de muncă se face de regulă când infracțiunile săvârșite sunt în legătură cu atribuțiile de serviciu ale persoanei cercetate ori când sunt indicii că acolo se află obiecte ori înscrisuri ce pot contribui la soluționarea cauzei penale. – percheziția în locurile deschise publicului. Se efectuează atunci când situația impune acest lucru, ea se pregătește din timp, pe baza cunoașterii obiectelor sau valorilor căutate, a locului și persoanei percheziționate, prin mobilizarea persoanelor participante, pregătirea mijloacelor tehnice necesare, în modul cum În faza recunoașterii terenului, intră particularitățile în urma examinării acareturilor, gardurilor, stogurilor de fan, paie, mașinilor agricole, gropilor, fântânilor unde se execută fotografii de orientare și schițe. Faza examinării continuă cu examinarea terenului porțiune cu porțiune, atenția fiind îndreptată mai mult către zonele care prezintă săpături proaspete sau puternic bătute. Terenul proaspăt săpat este mai afânat, chiar dacă la suprafață a fost bătut, fapt care se observă prin introducerea de răngi sau țăruși în locurile suspecte. De asemenea, apa aruncată pe aceste porțiuni de teren se absoarbe mai repede decât în locurile nesăpate. Stogurile de fân sau paie în care s-a umblat cu câteva zile înainte prezintă altă nuanță de culoare, de regulă mai deschisă decât restul suprafeței asupra căreia au acționat timp îndelungat ploile și razele solare11. Tot în cadrul percheziției se vor efectua fotografii de ansamblu, fotografii-schiță ale încăperii sau spațiului în care au fost descoperite obiectele sau înscrisurile, precum și fotografii de detaliu ale acestora și ale ascunzătorilor. B. După temeiul legal: – percheziții efectuate pe baza autorizației procurorului – percheziții efectuate pe baza consimțământului scris al persoanei percheziționate – percheziții efectuate în caz de infracțiune flagrantă C. După timpul de efectuare: – percheziții efectuate în timpul zilei – percheziții efectuate în timpul nopții. Legea a stabilit că: Percheziția se dispune de judecător și se efectuează în condițiile și în formele prevăzute de lege. Perchezițiile în timpul nopții sunt interzise, afară de cazul infracțiunilor12flagrante. D. După persoanele participante: – percheziții la care participă numai lucrători ai organului de urmărire penală – percheziții la care participă și specialiști E. După numărul persoanelor la care se efectuează: – percheziții individuale, efectuate la o singură persoană – percheziții de grup, care sunt de regulă simultane 1.3. Pregătirea percheziției. Pentru pregătirea percheziției este necesar ca organul de cercetare să aibă suficiente referințe despre obiectele, valorile sau actele căutate, despre persoanele urmărite precum și despre locul în care acestea s-ar află. Tactic vorbind, trebuie pregătit și întocmit anterior un plan de desfășurare, iar efectuarea ei este indicată a se face dimineața. Pentru ca eficiența acestei activități să fie o reușită, percheziția trebuie ținută în secret până la momentul efectuării, pentru ca persoanele ce urmează a fi percheziționate să nu fie anterior prevenite, în caz contrar fiind posibil ca ceea ce se caută să dispară și eficiența activității să fie compromisă13. Desfășurarea percheziției trebuie făcută în așa fel încât sa fie respectate drepturile și respectul dreptul la viața intimă, pudoare, efectuarea urmând a se face de către o persoană de același sex cu persoana percheziționată. Organele desemnate a efectua percheziția nu au dreptul de a face aprecieri sau considerații cu privire la persoana percheziționată, la obiectele sale de îmbrăcăminte sau la alte aspecte, iar ținuta organelor judiciare trebuie să fie sobră. Pentru prevenirea unor eventuale violențe din partea persoanei percheziționate aceasta trebuie așezată în poziția cu mâinile ridicate sprijinite de un perete, obiect de mobilier etc., în așa fel încât poziția corpului să aibă o înclinație oblică, iar picioarele trebuie depărtate14. În situația în care percheziția se efectuează într-un loc deschis și în preajma nu sunt obiecte de sprijin se va cere persoanei să stea în genunchi cu mâinile ridicate. Pregătirea percheziției presupune cinci etape: A. Stabilirea scopului perchezitiei. Cunoașterea obiectelor ce se caută, a naturii, a formei și dimensiunilor acestora, aceasta prezentând o importanță deosebită întrucât în raport cu datele referitoare la bunurile și valorile căutate, precum și cu posibilitățile de ascundere, se stabilesc locurile de examinat, metodele specifice de căutare și mijloacele tehnice adecvate. B. Cunoașterea unor date despre cel perchiziționat. Aici trebuie cunoscute câteva elemente de bază cum ar fi: cetățenie, naționalitate, temperament, starea de sănătate, pregătirea și profesia, ocupația, locul de muncă, cunoștințele lui în domeniul altor meserii, preocupări în afara serviciului, relații la locul de muncă și în afara acestuia. Se completează cu date despre componența familiei, raporturile atât ale percheziționatului cât și a familiei cu vecinii din imobil etc. C. Cunoașterea unor date referitoare la locul în care urmează a se efectua percheziția. Ținând cont de locurile în care se va desfășura percheziția, trebuie să se stabilească: adresa la care se află locuința percheziționatului; caracteristicile de construcție ale clădirii; planul exterior și interior al locuinței perchiziționatului; compunerea locuinței, topografia acesteia; spațiile folosite în comun și în exclusivitate; căile de acces în locuință; existența ori lipsa postului telefonic etc. D. Stabilirea participanților la percheziție, asigurarea mijloacelor tehnice necesare, alegerea momentului începerii percheziției și a modalităților de pătrundere în locuința perchiziționatului. Numărul participanților la percheziție poate diferi de la caz la caz în funcție de scopul și locul ei și de persoana la care se efectuează. În general la percheziție participă: organul de urmărire penală; martorii asistenți; persoana perchiziționată sau reprezentantul său; specialiștii în diferite domenii de activitate, dacă se impune acest lucru. Pentru atingerea scopului percheziției este necesar ca echipa să fie dotată cu mijloace tehnice necesare (detectoare de metal, sonde electromagnetice, aparate Roentgen de format mic, detectoare de cadavre etc.). În situații speciale când percheziția urmează a se efectua simultan sau în imobile situate în zone rău famate, pregătirea acestei activității impune o atenție deosebită, iar numărul persoanelor care alcătuiesc echipa de cercetare va fi mai numeroasă. E. Obținerea autorizației necesare percheziției. Percheziția domiciliară și la locul de muncă se efectuează pe baza autorizației procurorului. Autorizația procurorului pentru efectuarea percheziției se obține în urma solicitării scrise a organului de cercetare penală și a examinării materialelor cauzei. Cu excepția constatării în flagrant a infracțiunii, percheziția trebuie să fie efectuată în baza autorizației procurorului. În mod excepțional organele de cercetare penală pot cere în scris consimțământul persoanei ce urmează a fi percheziționată, pentru a evita unele evenimente care ar putea împiedica realizarea scopului. 1.4. Reguli la efectuarea percheziției. Indiferent de natura locului unde se desfășoară percheziția există câteva reguli comune cu caracter tactic. Dintre acestea facem referire în primul rând, la regulile de baza ale percheziției domiciliare, privite în sensul sau larg, reguli care, într-un mod specific, pot fi adaptate și percheziției corporale15:

– percheziția efectuată cu minuțiozitate;

– percheziția desfășurată metodic și sistematic;

– observarea în permanență a comportamentului persoanei perchiziționate;

– efectuarea percheziției în strictă conformitate cu prevederile legii.

Ridicarea de obiecte și înscrisuri.

Ridicarea de acte sau înscrisuri este o activitate asemănătoare percheziției însă ea se deosebește prin faptul că organul judiciar are cunoștință la cine se află obiectul sau actul căutat, iar persoana care îl deține recunoaște acest lucru. Pentru ridicarea acestora, inițial se solicita pe cale de adresă ce anume act sau obiect urmează a fi predat la organul judiciar. Doar în situația în care persoana nu dă curs solicitării se va proceda la ridicarea obligatorie în prezența martorilor asistenți 16. În procesul-verbal în care se vor trece toate detaliile cu privire la activitatea efectuată se vor menționa și starea de funcționare, autenticitatea actului sau obiectului și starea acestora. Ridicarea de obiecte și înscrisuri este definită ca activitatea de urmărire penală și de criminalistică tactică prin intermediul căreia organul de urmărire sau instanța de judecată asigura obiectele și documentele ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal17. Obiectele și înscrisurile ce pot servi ca mijloc de probă în procesul penal se pot clasifica astfel: – obiecte și înscrisuri care au fost folosite ori erau destinate să servească la săvârșirea infracțiunii; – obiecte ce reprezintă produsul infracțiunii; – obiecte și înscrisuri care conțin sau poartă o urmă a faptei comise; – orice alte obiecte și înscrisuri care pot servi la aflarea adevărului în cauza investigată Ca și percheziția, ridicarea de înscrisuri și obiecte are caracterul auxiliar de descoperire și strângere a unor mijloace de probă, ridicarea făcându-se în două moduri:la cerere și ridicare silită. Legea nr. 281 din iunie 2003 aduce modificări importante și în ce privește efectuarea ridicării de obiecte și înscrisuri. Orice persoană fizică sau juridică, în posesia căreia se afla un obiect sau un înscris ce poate servi ca mijloc de probă, este obligată să-l prezinte și să-l predea, sub luare de dovadă, organului de urmărire penală sau instanței de judecată, la cererea acestora (art. 97 alin. 1 C.p.p.). Dacă obiectul sau înscrisul are caracter secret ori confidențial, prezentarea sau predarea se face în condiții care să asigure păstrarea secretului ori confidențialității (art. 97 alin. 3 C.p.p.).

BIBLIOGRAFIE:

– Noul cod de procedura penala al Romaniei.

– Nicolae Volonciu, citat.

– 2 Emilian Stancu, Tratat de criminalistică, Ed. Actami, București 2001.

– 3 Codul de procedură penală al României.

-4 Bulai, Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român. Vol. I, op.cit., p. 236-237;Gh. Theodoru, L. Moldovan, op.cit., p. 142. 5 Charles E. O’hara., Principii de bază ale cercetărilor penale, Ediția a IV-a. Ed. Springfield, Ilinois, S.U.A., 1976, în traducere în lb. Română (manual scris), p.947-949.

– 10 Î.C.C.J., sp., dec. nr. 5748/2004, în C 48, pp. 861-862.

-11 A. Ciopraga, op.cit., p.141.

– 13 Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008. 14 Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008, p.283. 15 R. Lechat, op.cit., p.245 și urm.;A.R.Ratinov, op.cit., p.136 și urm.; A.Ciopraga, op.cit., p.205; M. Basarab, op. cit., p.303; I. Mircea, op. cit., p. 189; G. B. Karanovici, op.cit., p.307 și urm.; C. Suciu, op.cit., p. 547-548; M. Le Clere, op.cit., p.266-268; Tratat de tactică criminalistică, supra. cit., p. 285.

– 16 Mircea Badila, Vasile Vidrighin, Criminalistica, Ed. Altip – Alba Iulia 2008, p.286. 17 Autor: Ministerul de interne; coord. Constantin Aionitoaie, Tratat de tactică criminalistică