Institutia Familiei In Europa Contemporana
CUPRINS
INTRODUCERE
Lucrarea de față,încearcă să demonstreze în primul rând că familia reprezintă un subiect din ce în ce mai dezbatut în domeniul studiilor europene. Considerând dimensiunea importantă a acestui subiect este destul de greu să alcătuiesc un tablou cât mai complet al acestuia .Am inceput prin câteva delimitări conceptuale,ajutându-ma de unele definții ale unor cercetători în domeniu.
În cel de-al doilea capitol am facut o scurtă prezentare a celor mai importante funcții ale familiei.De la funcția biologică care oferă membrilor cuplului asigurarea satisfacerii necesităților sexuale la cea economică cu rol important îm obținerea veniturilor ce asigură satisfacerea nevoilor membrilor familiei.Nu în ultimul rând funcția psihoafectivă oferă cuplului aromonia,iubirea și încrederea de care au nevoie.
Tot în cel de-al doilea capitol sunt tratate schimbările valorice ale familiei și de asemenea sunt analizate dintr-o perspectiva comparativă a statelor europene stilurile de viată familială prezente.
In partea a treia este făcută o prezentare a tipurilor de familie și sunt dezbătute unele dintre cele mai importante probleme actuale din sfera familiei,mai precis am vorbit despre efectele migrației și ale declinului demografic asupra familiei.
In cel de-al patrulea capitol am încercat o analizare a politicilor de suport destinate familiei și copilului și am încercat să cuprind forma sistemului de prestații la nivelul tărilor din Uniunea Europeană.
In partea a doua este tratată politica pronatalistă și măsurile adoptate de statele europene în scopul scăderii ratei natalității.
2.1 Delimitări conceptuale
Oricât de mult am încerca însă să definim într-o manieră corectă și completă familia, nu am reuși să facem acest lucru deoarece, cu siguranță, am fi constrânși de propriile noastre valori, păreri, care sunt de cele mai multe ori limitate la experiențe proprii. Așadar, putem spune că familia, dincolo de orice aparență, e mai mult decât o simplă relaționare între cei doi parteneri, sau între parteneri și copiii lor.
Familia este considerată elementul natural și fundamental al societății, principiu ce apare atât în cadrul actelor noastre legislative, cât și în unele acte internaționale privind drepturile omului cum ar fi: Declarația Universală a Drepturilor omului, adoptată a ONU la 10 Decembrie 1948, Pactul Internațional privind drepturile economice, sociale și culturale, adoptat a ONU la 16 Februarie 1966, Pactul Internațional privind drepturile civile și politice, adoptat a ONU la 16 Decembrie.
De-a lungul timpului, încă de la apariția conceptului de familie, au fost oferite mai multe definiții de autori celebri, care au studiat îndeaproape acest „produs al sistemului sociale”.
I. Mihăilescu este de părere că definirea familiei poate fi abordată având în vedere două perspective: una sociologică și una juridică. Astfel, autorul amintit anterior definește din punct de vedere sociologic familia ca reprezentând „un grup social constituit pe baza relațiilor de căsătorie, cosanguinitate și rudenie, membrii grupului împărtășind sentimente, aspirații și valori comune”. Potrivit autorului menționat, definiția anterioară evidențiază calitatea de grup primar al conceptului abordat, în cadrul căreia predomină relațiile informale, directe. Pe de altă parte însă, din punct de vedre juridic „familia este un grup de persoane între care s-au stabilit un set de drepturi și obligații, reglementat norme legale”.
M. Voinea, asemenea lui I. Mihăilescu, abordează familia din aceleași două perspective. Autoarea menționată consideră că din punct de vedere sociologic familia „desemnează grupul de persoane unite prin căsătorie, filiație sau rudenie, ce se caracterizează prin comunitate de viață, de sentimente, interese și aspirații”. Importanța acestei definiții este dată de faptul că în cadrul acesteia ne sunt prezentate atât modalitățile prin care poate lua naștere o familie, într-o manieră mai completă decât a făcut-o C. Levi-Strauss, cât și ceea ce caracterizează o familie. În sens juridic însă, familia a fost definită ca „grup de persoane între care există drepturi și obligații, care-și au originea în acte juridice precum căsătoria, înfierea, rudenia, sau în raporturi asimilate relațiilor de familie”.
I. Mitrofan și N. Mitrofan expun în lucrarea intitulată „Familia de la Z” definițiile formulate pentru conceptul de familiei de mai mulți autori precum C. Levi-Strauss, R. Vincent, E. Brugess și H. Locke, A. Berge, O. Badina și F. Makler. Acestea for fi prezentate în cele ce urmează.
C. Levi-Strauss a fost de părere că familia „este un grup care își are originea în căsătorie, fiind alcătuit din soț și soție și copiii născuți din unirea lor (grup căruia i se pot adăuga și alte rude), pe care-i unesc drepturi și obligații morale, juridice, economice, religioase și sociale (inclusiv drepturi sau interdicții sexuale)”. Această definiție, evidențiază, spre deosebire de cea propusă de M. Voinea, doar unul din modurile prin care ia naștere în mod oficial o familie (căsătoria), membrii din care aceasta este alcătuită, și ne prezintă tipurile de drepturi și obligații pe care le au membrii unei familii.
R. Vincent a formulat următoarea definiție: „familia constituie un grup înzestrat cu caracteristici proprii, cu anumite obiceiuri, care respectă anumite tradiții, chiar inconștient, care aplică anumite reguli de educație, într-un cuvânt, care creează o atmosferă”.
E. Brugess și H. Locke au identificat următoarea definiție pentru familie: „unitatea de interacțiuni și intercomunicări personale, cuprinzând rolurile sociale de soț și soție, mamă și tată, fiu și fiică, frate și soră”. Importanța acestei definiții pentru conceptul avut în vedere în cadrul acestui subcapitol este aceea de a evidenția faptul că fiecare membru al unei familii îndeplinește un anumit rol, care diferă în funcție de poziția din cadrul acesteia, aceste roluri intarecționând unul cu celălalt și, inevitabil, se influențează reciproc.
A. Berge a considerat că „familia constituie un fel de personalitate colectivă a cărei armonie generală influențează armonia fiecăreia dintre părți”. Definiția prezentată anterior pune în lumină faptul că armonia, înțelegerea, comunicarea dintre membrii unui cuplu îi influențează în mod direct atât pe ei, cât și pe descendenții acestora. Spre exemplu, dacă între soț și soție predomină certurile, neînțelegerile, dezvoltarea psihologică a copiilor lor va fi una precară, iar dacă în cazul în care comportamentul negativ degenerează în violență fizică îndreptată către unul dintre parteneri sau către copiii cuplului, atunci și dezvoltarea fizică a acestora vă avea, în mod evident, de suferit.
O. Badina și F. Makler sunt de părere că „familia este un grup social, realizat prin căsătorie, cuprinzând oameni care trăiesc împreună, cu o gospodărie casnică comună, sunt legați prin anumite relații natural-biologice, psihologice, morale și juridice”.
C. Zamfir și L. Vlăsceanu au definit de asemenea familia, conchizând că aceasta, în sens larg reprezintă „un grup social ai cărui membri sunt legați prin raporturi de vârstă, căsătorie sau adopțiune și care trăiesc împreună, cooperează sub raport economic și au grijă de copii”, iar în sens restrâns au fost de părere că acest concept poate fi definit ca „un grup social format dintr-un cuplu căsătorit și copiii acestuia”.
Se poate observa așadar faptul că diferitele definiții prezentate au abordat diferite concepte, însă toate au fost utilizate în vederea îndeplinirii aceluiași obiectiv, și anume acela de a defini, într-un mod cât se poate de complet, conceptul de familie.
2.2. Funcțiile familiei
Familia, în calitatea sa de nucleu al societății, îndeplinește anumite funcții, nemaiîntâlnite la alte grupuri. Funcțiile pe care aceasta le realizează reprezintă „totalitatea responsabilităților ce revin familiei în cadrul arhitectonicii de ansamblu a activităților economico-sociale într-o anumită perioadă istoricește determinată”.
J. Sabran delimitează funcțiile pe care o familie le îndeplinește în:
A) funcții fizice (de reproducere, economică, de protecție)
B) culturale, care au în vedere aspecte afective și sociale.
Autorul Ioan Mihăilescu identifică în operă sociologului român Henri H. Stahl, două mari categorii de funcții ale familiei: interne (având rolul de a crea un regim de viață intimă care să asigure membrilor familiei un climat de afecțiune, protecție și securitate), și funcții externe, cu rol în dezvoltarea personalității membrilor grupului, socializare și integrare socială. Din cadrul funcțiilor interne trebuie avute în vedere, potrivit autorului amintit mai sus, funcțiile biologice și sanitare (care au rol în satisfacerea nevoilor sexuale ale celor doi parteneri, asigurarea descendenței, evoluție biologică normală a celor ce compun familia), funcțiile economice (care sunt realizate prin constituirea anumitor venituri destinate întregii familii, și care să permită organizarea acesteia), funcțiile de solidaritate familială (care se manifestă prin sprijinul, respectul, sentimentele dintre părinți și copii, copii și bunici), funcțiile pedagogico-educative și morale (cu rol în asigurarea educației copiilor, socializării primare a acestora).
Funcția biologică, așa cum a fost menționat anterior, este aceea de a procrea și de a asigura satisfacerea necesităților sexuale ale membrilor cuplului. De aici reies și cele două laturi ale acestei funcții: sexuală și de reproducere.
La nivelul societății intervin o serie de factori ce influențează comportamentele de procreare, cum ar fi:
1) nivelul de dezvoltare al societății din punct de vedere economic;
2) politicile sociale în sfera familiei;
3) nivelul general de instruire și educație.
Din cadrul factorilor economici și sociali care influențează funcția biologică fac parte:
evoluția în ceea ce privește relațiile dintre membrii familiei;
reducerea ratei mortalității infantile;
eforturile financiare considerabile necesare educației copiilor;
implicarea femeilor în activități extrafamiliale productive (afectează fertilitatea);
nivelul de instrucție al partenerilor
Latura funcției biologice care se referă la reproducere este una foarte importantă, deoarece numai prin intermediul acesteia este asigurată exista fiecărei societăți.
Cu privire la cea de a doua latură a acestei funcții, cea sexuală, I. Mihăilescu evidențiază importanța acesteia, însă observă că de-a lungul timpului au survenit o serie de schimbări în ceea ce privește atitudinea populației față de comportamentul sexual, cum ar fi:
micșorarea vârstei la care inițierea sexuală are loc;
creșterea permisivității în ceea ce privește relațiile sexuale premaritale;
creșterea numărului persoanelor care practică relații sexuale înainte de a se căsători;
membrii cuplului familial se bucură de o creștere a libertăților sexuale, existând diferențe semnificative de la o societate la alta, atât în ceea ce privește comportamentele propriu-zise, cât și a gradului în care acestea sunt acceptate.
Potrivit funcției igienico-sanitare pe care o îndeplinește, familia trebuie să asigure membrilor săi condițiile necesare dezvoltării biologice, fizice a acestora. Această funcție este, de asemenea, una deosebit de importantă deoarece orice societate are nevoie de membri cu o dezvoltare fizică și biologică corespunzătoare, în vederea asigurării continuității acesteia.
Problemele ce ar putea surveni din punct de vedere sociologic, din perspectiva doamnei M. Voinea, în exercitarea acestei funcții sunt următoarele:
A) starea de sănătate a copiilor, adulților, vârstnicilor;
B) igiena locuinței (măsura în care aceasta este dotată cu instalații igienico-sanitare) influențează starea de sănătate a oamenilor.
Funcția economică constă în obținerea veniturilor ce asigură satisfacerea nevoilor membrilor familiei, și este alcătuită din trei componente:
componenta productivă – care se referă la achiziționarea bunurilor necesare satisfacerii nevoilor membrilor familiei;
componenta profesională – care are în vedere transmiterea ocupațiilor de la părinți către copii;
componenta financiară – care reprezintă obținerea sumei de bani ce asigură acoperirea cheltuielilor familiei, constituirea economiilor.
Latura financiară a funcției economice se concretizează prin constituirea bugetului de cheltuieli și venituri. Acesta reprezintă un etalon pentru nivelul de trăi, care evidențiază următoarele:
„relația dintre venituri, mărimea (talia) familiei și posibilitățile de satisfacere a trebuințelor specifice ale membrilor familiei;
modul de obținere a veniturilor și formele acestora:
– salariu: temporar, permanent, de la stat, de la particular etc.
– ajutor șomaj;
– pensie: de vârstă, de urmaș, medicală;
– bursă: de elev, de student, parțială, integrală;
– alocații de stat: pentru copii; ajutoare sociale;
c) numărul și calitatea persoanelor aflate în incapacitate temporară sau parțială de muncă;
d) structura cheltuielilor; tipurile predominante de cheltuieli”
Latura din punct de vedere financiar a funcției economice este reprezentată de un buget comun, alcătuit din cheltuieli și venituri. Bugetul reprezintă cel mai potrivit indicator în ceea ce privește măsurarea nivelului de trai al grupului, care reprezintă măsura în care trebuințele umane sunt satisfăcute. Elementele ce vor fi expuse în cele ce urmează sunt considerate a fi importante în analiza bugetului de venituri și cheltuieli:
– modul în care sunt realizate veniturile;
– mărimea acestor venituri;
– structura cheltuielilor.
Scopul funcției pedagogico-educative, așa cum a fost precizat, este acela de socializare și integrare socială a indivizilor în diverse sfere ale societății. Socializarea este definită de către S. Rădulescu ca fiind un „proces social fundamental prin care orice societate își proiectează, reproduce și realizează prin conduite adecvate ale membrilor săi, modelul normativ și cultural”. Importanța procesului de socializare rezultă din următoarele aspecte:
socializarea formează educația, stăpânirea instinctelor și nevoilor, satisfacerea lor într-un mod prevăzut de societatea respectivă;
socializarea insuflă aspirații și năzuințe în vederea obținerii unor lucruri sau calități, a unui prestigiu;
socializarea permite transmiterea unor cunoștințe și posibilitatea satisfacerii unor roluri;
socializarea asigură o calificare profesională.
Socializarea reprezintă un proces prin care copilului îi sunt transmise, prin intermediul părinților, rudelor, anumite trăsături, norme, obiceiuri ale familiei din care acesta provine, care mai devreme sau mai târziu îl vor ajuta să se integreze în anumite activități, să învețe și să respecte normele, valorile general acceptate de societate. În perioada copilăriei, amprenta pe care familia o lasă asupra descendenților este una covârșitoare, de dezvoltarea ulterioară a copiilor depinzând și timpul pe care părinții îl acordă copiilor lor, măsura în care familia se implică în educarea acestora. Consider că pe măsură ce adulții acordă mai mult timp copiilor lor, gradul în care aceștia interacționează crește, copiilor fiindu-le astfel mai ușor să se integreze în cadrul activităților pe care le vor desfășura într-un cadru organizat.
L. Vlăs ceanu și C. Zamfir consideră că socializarea reprezintă un „proces psihosocial de transmitere-asimilare a atitudinilor, valorilor, concepțiilor sau modelelor de comportare specifice unui grup sau unei comunități în vederea formării, adaptării și integrării sociale a unei persoane”.Acest proces poate fi de mai multe feluri: primară, anticipativă, resocializarea.
Socializarea primară, așa cum sugerează și denumirea, reprezintă prima formă de socializare pentru un copil, un rol primordial avându-l în acest caz familia. Consider că acest tip de socializare durează până la vârsta de 5 ani, deoarece în acest moment copilul ia parte la acțiuni într-un cadru organizat, rolul familiei continuând să fie unul foarte important, dar diminuat, deoarece intervin și alte persoane specializate (educatorii) care contribuie la asimilarea procesului de socializare de către copil, atât prin intermediul jocurilor, care îi încurajează pe toți copiii să participe, să comunice între ei, dar și a altor activități interesante.
Resocializarea constă în abandonarea rolurilor anterioare și învățarea altora noi. De exemplu penitenciarele, mănăstirile „sunt locuri în care oamenii sunt izolați de restul societății pentru o perioadă mai lungă de timp și în care comportamentele lor sunt strict reglementate”.
Socializarea mai poate fi concordantă (conformă cu normele și valorile sociale generale) și discordantă-neconformă cu normele și valorile acceptate. Funcția de solidaritate familială este cea care influențează în mod considerabil creșterea, formarea și dezvoltarea personalității copilului, factorii care își pun amprenta asupra solidarității cuplului fiind de mai multe tipuri – interni, externi. Din cadrul celor interni amintesc: „dragostea reciprocă în alegerea partenerului; sentimentul de datorie față de soț și față de copii; aspirația comună spre ascensiune, spre carieră; grija pentru casă și gospodăria comună”. O altă clasificare a funcțiilor familiei este realizată de către I. Mitrofan și N. Mitrofan. Aceștia identifică următoarele 5 funcții ale familiei: biologic-sexuală, de procreare, economică, psihoafectivă și educațională.
Funcția psihoafectivă. În cadrul familiei, orice individ are nevoie de înțelegere din partea partenerului de viață. Dacă cei doi soți vor ști să comunice eficient, cu siguranță ei vor simți reciproc care sunt nevoile pe care le are fiecare membru al relației. Prin urmare, cu puțină deschidere, empatie, răbdare pentru a asculta dorințele partenerului, orice familie își poate îndeplini funcția psihoafectivă.
Diferența fundamentală dintre cele două abordări ale funcțiilor familiei prezentate se regăsește în cadrul funcției educaționale. Astfel, abordarea de față, realizată de către I. Mitrofan și N. Mitrofan spre deosebire de cea anterioară, identifică un număr de 4 subfuncții ale funcției educaționale:
instrumental-formativă, care se manifestă prin transmiterea către copii a informațiilor despre modul de utilizare a diferitelor obiecte. Astfel, aceștia își formează anumite deprinderi, aptitudini;
psihomorală. Un rol deosebit de important în îndeplinirea acestei subfuncții îl are modelul de conduită oferit de părinți;
social-integrativă. Potrivit acesteia, nivelul de adaptare și de integrare al unui copil în diverse activități sociale va fi influențat în mare măsură de familia din care acesta provine. Astfel, dacă părinții au acționat prin a încuraja copilul să participe la anumite activități, jocuri, în care sunt implicați și alți copii, acesta nu va întâmpina în perspectivă probleme grave de integrare;
cultural-formativă, care constă în formarea și dezvoltarea anumitor capacități creatoare, a sentimentelor estetice, a spiritului critic.
2.3. Stiluri de viața familială
Modul în care structura familiala interacționează cu funcțiile acesteia conduce în mod implicit la schițarea anumitor stiluri de viața familială în funcție de anumite criterii definitorii ale vieții de familie: capacitate de adaptare, integrare și dezvoltare, coeziune, stabilitate, tensiune.
În societatea actuală, întâlnim tot mai des familiile monoparentale, familiile comasate (recăsătorirea a două persoane divorțate cu copii) la fel ca și căsătoriile homosexuale.
Datele Recensământului din 2002 (INS) arată faptul că în România, dimensiunea medie a gospodăriei este de 2,92 persoane. Aproape 80% dintre gospodăriile populației sunt de tip familial (din totalul gospodăriilor 72,1% fiind formate dintr-un nucleu familial și 7,3% din două sau mai multe nuclee familiale).
Persoanele singure reprezintă 18.9% din gospodarii iar alte aranjamente nefamiliale 1,8%.
Cel mai răspândit model familial este cel al cuplurilor cu un copil cu o pondere în creștere. Din totalul populației, gospodăriile cu copii reprezintă 56,1%. Dintre acestea 52,2 % reprezintă familiile cu un singur copil, aproximativ 34% au doi copii iar cealaltă parte de 13,8% o reprezintă familiile cu trei sau cu mai mulți copii. Din cauza problemelor din societatea actuală, tot mai multe cupluri se limitează la un singur copil.
În țările din Europa de nord, gospodăriile formate din persoanele singure, fără partener reprezintă o treime din populație, ponderea acestora fiind mai redusă în țările foste socialiste.
Cea mai scăzută pondere la nivel european a persoanelor care trăiesc singure o deține Cipru cu 16% urmată de Portugalia cu 17,3% și România cu 18,9%.
Tabel 1. Tipuri de gospodarii din țările UE (%) – calcule pe date Eurostat conform recensământului național din perioada 2000-2002
România reprezintă o pondere de 73,6% a gospodăriilor de tip familial fiind destul de ridicată comparativ cu celelalte țări din Europa. În ceea ce privește familia cu mai multe nuclee ponderea cea mai mare o au tari precum Lituania (22.8%), Slovacia (19%) și Bulgaria (15,6%). România are și ea o pondere semnificativă de 7,3%, aproximativ de două ori mai mare comparativ cu celelalte țări din Uniunea Europeană. Norvegia, Franța sau Irlanda prezintă o pondere sub 1% în timp ce Elveția și Olanda nu au practic familii extinse.
Cuplurile căsătorite în România sunt reprezentate printr-o pondere de 73% ceea ce reprezintă aproximativ o treime (o pondere destul de ridicată similară cu țările situate pe coasta Mediteranei).
Statele din Nordul Europei și cele anglo saxone au cea mai ridicată pondere a uniunilor consensuale. În Danemarca, una din cinci familii este de acest tip. Un procent de peste 10% îl au țări precum Finalnda, Marea Britanie, Olanda și Estonia. România deține cea mai mică pondere.
În ceea ce privește familia monoparentală, conform statisticilor una din patru familii este monoparentală. Ponderea cea mai mare o deține Estonia cu 23,2%, urmată de Cehia cu 19%. România deține o medie de 11,7% fiind o valoare medie la nivel european.
Putem afirma deci că statele nordice și cele baltice dețin ponderi ridicate ale tuturor modelelor, persoane singure cu copii, familii monoparentale, etc.
Tabel 2. Tipuri de gospodarii (% din totalul gospodăriior familiale) – calcule pe date Eurostat.
2.4. Valori și mentalități în sfera familiei
Valorile familiale, au fost de-a lungul timpului incluse în valorile sociale mai generale. Dacă în trecut, era primordială loialitatea față de familii mai presus de interesele fiecărui individ pe măsura ce s-a extins spațiul de alegeri indivizii și-au creionat tot mai mult propriile aspirații. În acest fel, valorile familiale au fost trecute prin filtrul individual, pentru crearea propriului stil de viață.
Astfel putem clasifica acest sistem de valori în cel patriarhal și cel modern. Dacă ne referim la cel patriarhal putem afirma că acesta a dominat cea mai mare parte a istoriei ultimelor secole și a rămas parte a vieții sociale și în contemporaneitate. Toate aceste valori pot fi încadrate în sistemul legislativ și în credințele și așteptărilor indivizilor. Această „tradiționalitate” cuprinde un alt tip de instituții sociale. Atributele esențiale ale tradiționalității erau considerate „imobilismul, localismul, rigiditatea, conservatorismul” în schimb, modernitatea aduce drept valori „dinamismul, mobilitatea, flexibilitatea, individualismul.
În timp ce modernitatea a fost descrisă prin predilecția pentru raționalizare și planificare în dezavantajul tradiției ca bază pentru luarea deciziilor, postmodernitatea poate fi descrisă prin direcția clară către autoexprimare și către împlinirea nevoilor fiecărui individ în parte.
Omul postmodern este caracterizat în primul rând prin deschidere la nou, armonie și hedonism. Shalom H Schwartz identifica în lucrarea sa trei axe bipolare: autonomie versus dependența de societate, dominare versus armonie și egalitarism versus preferința pentru ierarhii.
Inglehart arată că modul în care se constituie orientările de valoare ale indivizilor depind în mare măsură de mediul social economic în care aceștia evoluează. Orientarea de tip postmodernă poate fi în opinia lui evaluată prin următoarele direcții: revalorizarea tradițiilor, respingerea modernității și răspândirea noilor valori și stiluri de viață. Indivizii, prin natura lor, tind să acorde prioritate lucrurilor rare. În opoziție cu modernitatea, orientarea postomodernă presupune valori ale autoexprimării, autorealizării, orientării către nevoi superioare în contrast cu satisfacerea nevoilor de bază.
Așadar, postmodernitatea familială este în strânsă legătură cu schimbările valorice aceasta fiind caracterizată prin acordarea unei mai mare importante intereselor individuale în fața așteptărilor pe care societatea le are de la familie, prin numărul mare al celorlalte modele familiale apărute, altul decât cel clasic.
Analiza demografică indică pe lângă scăderea nupțialității, creșterea vârstei medii la căsătorie, scăderea natalității o schimbare a stilurilor de viața familială și facem referire aici la familiile monoparentale, familii comasate, uniuni consensuale, căsătorii homosexuale.
În relațiile de familie pe primul loc ca valoare este iubirea, considerate esențială pentru o căsătorie fericită, urmată la o mică diferență de încrederea în partener. Pe lângă acestea, cu un procent deloc de neglijat regăsim, sprijinul reciproc, banii și locuința proprie.
Sexul nu este considerat un criteriu de diferențiere, în rândul bărbaților sau în rândul femeilor, însă femeile acordă o mai mare importanță iubirii – diferența fiind de doar 4%.
Starea civilă – aici întâlnim diferențe semnificative și cel mai important exemplu este cel al persoanele care trăiesc în concubinaj și acordă cea mai mare importanță locuinței proprii. Acest fapt fiind determinat de distorsiunile induse de perioada tranziției, dificultatea tot mai mare a tinerilor de a-și putea achiziționa propria locuință.
Vârsta este și ea un element de diferențiere. O dată cu înaintarea în vârstă, se observă o scădere a importanței iubirii, paralel cu creșterea importanței încrederii și resurselor material: banii și locuința proprie.
Educația este privită în mod diferit în funcție de nivelul fiecărui individ. Iubirea este considerate cea mai importantă de cei cu studii medii. În schimb, încrederea reciprocă primează în fața iubirii atât pentru cei cu studii superioare ca și a celor cu școala primară sau fără școală.
Mediul de rezidență nu constituie un element de diferențiere însă s-a observat că iubirea este considerată cea mai importantă în mediul urban în timp ce în mediul rural se acordă o mai mare importanță sprijinului reciproc și situației materiale.
3.1. Tipuri de familie
În spațiul european, întâlnim conform autorului Emmanuel Todd, patru sisteme familiale. Determinarea lor implica însă trei parametri:
caracterul exo/endogamic al căsătoriei, adică existența unor norme mai mult sau mai puțin ridicate în ceea ce privește alegerea unui soț, care pot fi efectuate în afară sau în interiorul familiei;
caracterul simetric al familiei, care se regăsește în raportul dintre frați (și surori) și în special în cutumele succesorale de tip egalitar sau neegalitar;
caracterul integrat al familiei, care se observa în rapoartele părinte-copil și se manifestă în special prin coexistenta (conviețuirea) mai multor generații sau lipsa acestora; rapoartele sunt de natura autoritară sau liberală.
Aplicarea celor două principii de autoritate și de egalitate, fiecare dintre ele putând lua două valori opuse, creează o tipologie cu patru categorii:
– familia nucleară absolută – un sistem familial în care relațiile dintre părinți și copii sunt de tip liberal iar relațiile dintre frați de tip neegalitar.
familia nucleară egalitară – un sistem familial în care relațiile dintre părinți și copii sunt de tip liberal iar relațiile dintre frați de tip egalitar;
familia sursă – un sistem familial în care relațiile dintre părinți și copii sunt de tip autoritar, iar relațiile dintre frați de tip neegalitar;
familia comunitară – un sistem familial în care relațiile dintre părinți și copii sunt de tip autoritar iar relațiile dintre frați de tip egalitar.
Cu toate acestea, în eseul sau privind sistemele de familie din Europa de Vest (țările din afara blocului comunist și care aparțin sferelor catolice și protestante). Emmanuel Todd a identificat o a cincea categorie din zona frontierelor între familia nucleară egalitară și familia sursă: familia incompletă (autoritară și parțial egalitară).
O serie de studii sociologice, demografice, juridice evidențiază faptul că familia europeană este în derivă, se produce un fenomen de dezinstituționalizare a familiei, revoluția sexuală urmează revoluției industriale, sporește numărul copiilor născuți înaintea și în afara căsătoriei (în 1980 peste 40% din totalul copiilor nou născuți în Suedia aveau mame necăsătorite, iar în Franța în perioada 1982-1986 numărul nou născuților cu mame necăsătorite a crescut cu 50% reprezentând 22% din totalul nașterilor, familia europeană refuză să își asigure perpetuarea. Se consideră astfel că un copil este prea puțin – iar doi prea mulți.
Realitatea este în schimb puțin diferită. O medie de 2,10 copii pentru o femeie garantează reproducția simplă a generațiilor (dintre țările europene Irlanda are în 1987 un număr mediu de 2,34 de născuți vii pentru o femeie, R.F. Germania are 1.41, Austria 1.43, Italia 1.31 față de 1965, țările industrializate au înregistrat o scădere cu 35% a numărului mediu de născuți vii pentru o femeie.
Niciun specialist nu contestă semnele declinului instituției tradiționale a căsătoriei și semnele crizei familiei: ponderea crescută a persoanelor singure, înmulțirea „uniunilor libere” (free union), sporirea numărului divorțurilor, apariția copiilor în afara căsătoriei, reducerea nupțialității (numărul de căsătorii încheiate într-o perioadă de 1 an raportat la volumul total al populației). Cu toate schimbările făcute și care probabil vor continua, va rămâne totuși marcată dorința oamenilor de a conviețui fericiți în cupluri dând naștere și educându-și copii.
Perspectivele teoretice asupra familiei au evoluat de la un consens cvasiunanim asupra dominației familiei nucleară și a rolului ei central în societate până la pluritatea modelelor familiale alternative și a abordărilor lor teoretice din contemporaneitate.
3.1.1. Familia tradițională
Acest tip de familie nu a reprezentat modelul cel mai răspândit ci mai degrabă unul puternic idealizat care poate fi considerat caracteristic societății preindustriale prin atributele sociale: relațiile strict reglementate dintre membri, autarhia și izolarea de societate, rolul fundamental în societate, funcțiile de bază pe care le îndeplinește distribuția inegală a rolurilor.
Familia tradițională reprezintă o instituție conservatoare, în care sistemul valoric era puternic modelat de valorile religioase și se baza pe păstrarea tradițiilor și obiceiurilor, pe practicarea unor reguli stricte menite să mențină stabilitatea și așa numitul „spirit de clan”.
Din punct de vedere economic, familia tradițională se baza pe o economie de subzistență, „reprezintă unitatea fundamentală de producție care furniză nu numai hrană, ci și o mulțime de obiecte în gospodărie. Economia gospodăriei era una autarhică de subzistență, un indicator al circuitului închis al familiei și al tuturor activităților și funcțiilor pe care le îndeplinea familia tradițională. Producția și consumul erau realizate în cadrul gospodăriei, la ele participând toți membrii familiei.
La nivelul funcțiilor, familia tradițională asigura totalitatea nevoilor individului, de la funcția de reproducere, educația copiilor, îngrijirea bătrânilor până la transmiterea tradițiilor și obiceiurilor culturii respective. Pentru că funcția dominantă a familiilor tradiționale era de reproducere, era mai puțin importantă perspectiva dezvoltării personalității părinților sau copiilor.
Rolurile sunt distribuite conform ierarhiei, conformismului și puterii. Acestea definesc un stil de viață al familiei ce consacră superioritatea părinților asupra copiilor, a vârstnicilor asupra tinerilor, etc. Relațiile de gen erau asimetrice, bărbatul deținând poziția privilegiată.
3.1.2. Familia modernă
Familia modernă este puternic influențată de progresul tehnologiei.Principala caracteristică a acestui tip de familie este structura de autoritate și putere.
Datorită dorinței tot mai intense a emancipării femeii s-a instalat în cuplu o flexibilitate a raporturilor de putere.Odată ajunsă la un nivel satisfăcător al carierei și dobândind independență economică femeia ia cu mai multa ușurința propriile decizii.
Familia modernă înlocuiește unele caracteristici ale vieții de familie traditională.De la faptul că prezența maternă a devenit discontinuă din cauza ieșirii femeii pe piața munci pâna la faptul că familia modernă aduce un raport de autoritate mai bun,deciziile în cadrul acesteia fiind luate chiar și de către un singur membru.
Modernitatea însa nu aduce schimbări doar la nivel social.Odată cu această nouă „eră”se nasc și transformări de natură economică prin sporirea resurselor.
Dacă familia tradițională este caracterizată prin responsabilitate,comunicare între membrii familiei și unitate,familia modernă pune accent pe individualism ca valoare,fapt care explică numarul crescut de divorțuri și toleranta fața de acest fenomen social.
Familia modernă pune accent pe independența,pe libertatea alegerii partenerului și nu în ultimul rând pe dezvoltarea personala.
In ciuda faptului că acest nou tip de familie este caracterizat de egalitate între soți la nivelul luării deciziilor și a modului de educație a copiilor,barbatul deține în continuare o poziție privilegiată.
Incercând o sintetizare a principalelor schimbări putem observa că acum :
-există un model de familie care devine puternic idealizat;
-autoritatea patriarhală este în scădere și crește rolul individului în decizia asupra momentului căsătoriei și a alegerii partenerului.
-o parte dintre funcțiile familiei încep să fie preluate de instituții precum statul sau școala
-femeia pătrunde pe piața muncii;
-există o dorință de egalizare a rolurilor domestice;
Dimensiunea statistică a monoparentalității
Transformările din ultima perioadă în ceea ce privește numărul crescut al divorțurilor,a schimbărilor valorice și de mentalitate au condus la o răspandire a acestui tip de familie.
Conform statisticilor,în Norvegia,este o pondere de 20% a familiilor monoparentale.Un numar relativ semnificativ îl intalnim și în Marea Britanie unde una din cinci familii cu copii sunt monoparentale.
In cazul României întalnim un procent de 10-12% ,relativ mic comparative cu alte țări.
3.1.3. Familia contemporană
Schimbările din societatea contemporană au dovedit faptul că ne aflăm în fața unei civilizații postmoderne care a devenit o entitate orientată spre diversitate,spre tehnologie și chiar spre un nou tip de consum.
Maria Voinea în lucrarea „Restructurarea familiei:modele alternative de viata” identifică unele sisteme cauzale în „restructurarea familiei” care au dus la dezvoltarea altor modele familiale: – creșterea gradului de ocupare a femeilor pe piața muncii și a dorinței lor de afirmare socială schimbare care a condus la afectarea funcțiilor economice și de socializare ale familiei,la reducerea autorității masculine și a fertilității și la cresterea probabilităților de divorț.
-mobilitatea teritorială sub forma unei migrații,fie definitive sau fie temporale,care contribuie la modificarea modelelor tradiționale,prin extinderea ariei de selecție a partenerului.
-procesele de urbanizare și moderniare care permit apariția uniunilor consensuale hetero sau homosexuale,a căsătoriilor de probă etc.
-creșterea gradului de scolarizare a populației,a nivelului de instruire a femeii,care influentează atitudinea față de căsătorie,vârsta la căsătorie și chiar distribuirea rolurilor.
3.1.4. Familia monoparentală
Familia monoparentală reprezintă un tip de familie care este alcătuită, spre deosebire de familia nucleară, dintr-un singur părinte și copiii acestuia.
Din punct de vedere sociologic însă, familia monoparentală poate fi considerată „un grup social constituit pe baza relațiilor de rudenie între unul dintre părinți (părintele singur) și copilul său copiii săi, grup caracterizat prin stări afective, aspirații și valori comune”. Acest tip de familie este considerat a fi o abatere de la familia nucleară, care este formată din soț, soție și copiii acestora.
Din punct de vedere juridic, familia monoparentală este definită „ca un grup de persoane între care s-au stabilit drepturi și obligații, reglementate prin norme legale”.
I. Mitrofan și C. Ciupercă au în vedere în definiția formulată cauzele care prin care s-a ajuns în această situație: „familiile monoparentale se referă la menajele formate dintr-un singur părinte și copiii acestuia, menaje ce pot să apară fie în urma divorțului sau abandonului familial, fie în urmă decesului unui părinte, a adopției realizate de o persoană singură sau a creșterii copiilor în afara căsătoriei”.
Potrivit lui P. Iluț, ponderea familiilor monoparentale a înregistrat o creștere semnificativă (în anii ’80 – 24% din totalul numărului de familii aveau un singur părinte, pe când în anii ’60 procentul înregistrat era doar de 12%). Pentru a explica această creștere galopantă, trebuie evidențiate cauzele prin care se ajunge în această situație: divorțul, moartea unuia dintre parteneri. O altă posibilitate, mai puțin întâlnită, prin care o familie o familie poate ajunge să fie monoparentală este despărțirea pe cale amiabilă a partenerilor, fără însă a divorța. Drept urmare, numărul cazurilor de familii monoparentale poate fi mai mare decât cel existent în statistici. Pe de altă parte, părinții singuri care au în întreținerea lor copii, se pot implica în diferite relații, locui împreună cu noul partener(ă), fără însă a și-o oficializa, de teama unui nou eșec.
Inevitabil, familiile monoparentale se confruntă, în opinia autorilor I. Mitrofan și C. Ciupercă, cu anumite dificultăți, care diferă de la mamă la tată. Astfel, potrivit în familiile monoparentale cu mamă greutățile întâmpinate ar putea fi următoarele: dificultăți de ordin material, mama trebuie să îndeplinească rolul ambilor părinți, ceea ce va determina o învățare confuză a rolului propriu de către copil; de asemenea copilul va fi tratat ca un confident de mamă și va învăța rolul de partener substitutiv al părintelui absent, acest fapt conducând la maturizarea prematură a copilului. Pe de altă parte, un tată singur la rândul său dificultăți serioase: are de îndeplinit sarcini domestice, care deseori revin copiilor, iar dacă copilul în cauză este o fată, tatăl va avea inhibiții în a discuta cu ea problemele acesteia.
Anumite cercetări întreprinse care au avut în vedere familia monoparentală au scos la iveală și alte consecințe care se răsfrâng asupra copiilor, cum ar fi devianță, abandon școlar. Consecințele diferă în funcție de sexul copilului. Astfel, în cazul băieților este întâlnit mai des comportamentul deviant în comparație cu fetele. Pe de altă parte, mariajele fetelor ce provin din astfel de familii prezintă un grad de stabilitate mai redus față de băieți.
O tipologie a familiei monoparentale a fost realizată de C. Ștefan, și a avut în vedere următoarele criterii de clasificare:
În funcție de numărul persoanelor care alcătuiesc familia întâlnim:
familie monoparentală binară (care are în componență doi membri);
familie monoparentală terțiară (care are în componență trei membri) ș.a.m.d.
În funcție de calitatea și permanența interacțiunilor avem:
familie camuflată (soțul sau soția acestuia nu interacționează din punct de vedere psihologic cu ceilalți membri ai familiei);
familie în care unul dintre părinți menține legătura doar cu copiii, nu și cu celălalt membru al cuplului care a contribuit la apariția fizică a descendenților;
familii monoparentale care are un părinte decedat;
familii monoparentale propriu-zise (care au ajuns în această situație în urma divorțului părinților.
Spre deosebire de familia nucleară, în cadrul căreia autoritatea exercitată de către părinți este împărțită, autoritatea în cadrul tipului de familie abordat îi revine părintele unic, ceea ce determină efecte contradictorii cum ar fi supralicitarea părintelui, momente de criză (când părintele nu mai este capabil să facă față solicitărilor, presiunii).
3.2. Modele alternative ale familiei
Căsătoria de facto
Căsătoria de facto reprezintă un simbol al relației de dragoste în societatea modernă. Forțele demografice, culturale și economice au generat o impunere a acestui tip de relație ca fiind unul tot mai des întâlnit.
Conform teoriei lui Anthony Giddens uniunea consensuală este o „relație pură” care desemnează „o situație unde relația socială a fost inițiată numai pentru ea însăși, pentru ceea ce poate obține fiecare persoană dintr-o asociere susținută cu cealaltă și se continuă numai în măsura în care amândoi partenerii consideră că le aduce suficiente satisfacții pentru ca fiecare să o obțină”.
Alegerea pentru concubinaj „încearcă să satisfacă prin conjugare nevoia de dependent și de identificare cu cea de autonomie, angajând implicarea afectivă plenară, negând aspectul contractual al relației și exaltându-l pe cel al libertății de manifestare, pe măsură satisfacției mutual și a nevoilor autentice de a fi împreună.
Multitudinea schimbărilor apărute în planul familiei în ultima perioadă nu a contribuit la pierderea importanței noțiunii de familie, aceasta încă se menține la niveluri ridicate și continuând să ofere cea mai mare satisfacție indivizilor. Numeroase cercetări au arătat că, în pofida așteptărilor, a rămas un număr foarte mare a comportamentelor familiale relative tradiționale. Ceea ce s-a schimbat în schimb, a fost, gradul de toleranță față de unele comportamente care anterior erau considerate inacceptabile. Astăzi, căsătoria nu mai este considerată o instituție indispensabilă, dar continuă să fie una preferată de majoritatea indivizilor.
Celibatul(nonmariajul)
Reprezintă un model de menaj în care se afirmă în deplină libertate individualitatea.In societatea modernă,acest model este tot mai des întâlnit din cauza unor factori precum constrângerea economică,lipsa locuinței,imaginea deformată a familiei,din cauza psihotraumelor cauzate de conflictele din familie.
Totodată celibatul ofera anumite avantaje celor care îl adoptă:o mai mare posibilitate de realizare profesională,independență economică,schimbare,libertate personală.
In plan social,consecințele celibatului sunt multiple contribuind la scăderea natalității și nupțialității ceea ce poate duce la un puternic declin demografic pe termen lung.
Familiile fara copii
Acest model reprezintă unul tot mai des întâlinit,fiind prezent în rândul țărilor dezvoltate într-un procent de 10-15%.Aceste cupluri nu asigură reproducerea biologică,însă alegerea de a nu a avea copii nu este din păcate întotdeauna a cuplurilor din cauza stării de sănatate fizice și mentale.
In cadrul acestui tip de familie atența este focalizată doar pe cuplu soț-soție de cele mai multe ori considerându-se ca un copil restrânge cercul activităților profesionale si de asemenea presupune responsabilități parentale de care tot mai mulți se feresc
Familiile reconstituite
Familia reconstituită reprezintă un model de asociere între parteneri care au mai fost căasătoriți.
Actualul cuplu reunește copii din mai multe uniuni familiale realizând propria succesiune.Problemele pe care le întampină pot fi de la cele de natură economică,modul de la educare a propriilor copii și unitatea cuplului.
Cel mai adesea,o astfel de familie dezorientează noțiunea de familie și cea de părinte din cauza relației dintre copii și parinți vitregi care conduc la anumite tensiuni și din cauza dorinței fiecăruia de a își defini propriul rol.
Concubinaju(uniunea consensuală)
Reprezintă un model de asociere al cuplurilor moderne fără un act legal de căsătorie.Cauzele care determină alegerea acestui model famililal sunt multiple,printre cele mai importante fiind faptul că uniunea consensuală duce la un mod de a trai împreuna mai economic în primul rând.De asemenea,în unele cazuri acesta poate fi considerat o etapă premergatoare căsătoriei.Pe lângă numeroasele avantaje,concubinajul dăuneaza gradului de importanța a funcției reproductive și la perpetuarea rolului familiei tradiționale.
3.3. Efectele migrației si declinului demografic asupra familiei
Migrația a devenit la nivelul Uniunii Europene o problemă de natură economică și socială. Un factor crucial care a alimentat această problemă a fost aderarea celor 10 țări, în mai 2004 din Europa Centrală și de Est precum și zona Mediterană.
Efectele acestei probleme importante la nivelul Uniunii Europene au fost creșterea șomajului în rândul muncitorilor necalificați din cauza noului val de forțe de muncă ieftină și calificată. Majoritatea statelor membre însă își focalizează eforturile asupra combaterii șomajului și asupra capacității de inserție profesională a propriei populații.
Totodată migrarea, privită dintr-un punct de vedere opus, ajută la găsirea soluțiilor cu privire la insuficiența forței de muncă și mai ales în contextul îmbătrânirii populației Uniunii Europene (potrivit unui sondaj Eurobarometru s-a constatat că numai 42% din populație sunt îngrijorați de acest aspect deși într-un procent de 71% sunt conștienți de îmbătrânirea populației).
Încercând să găsim o motivație prin prisma factorilor socio-economici a acestei probleme se poate afirma că măsurarea acestora se realizează pe baza conceptelor macro-economice și micro-sociale și a diferitelor variabile (sărăcie relativă, familie, venit, stiluri de viață, serviciu, insatisfacții personale și sociale).
În ajutorul analizării acestor factori Organizația Mondială pentru Migrații (IOM) propune modelul push-pull. Pull – face referire la cinci factori care atrag, prezenți în țara gazdă iar push reprezintă doi factori din țară de origine care împing indivizii să emigreze.
Fenomenul migrației externe a apărut din “motive clasice”(venituri mai mari, condiți mai bune de viață, locul de muncă), dar și cauze mai “exotice”:nevoia de stimă (75%), aventura (39%), curiozitatea pentru alte medii de viață(26%), nevoia de împlinire(8%).
Migrația este influențată de o serie de factori economici,politici si sociali:fie în țara de origine a unui imigrant(factori push)sau în țara de destinație (factori pull).
Istoric vorbind,prosperitatea economică și stabilitatea politică a UE au fost punctele de atracție ale imigranților.
In țările de destinație,migrația internațională poate fi o soluție pentru rezolvarea deficitelor specifice forței de muncă.
Conform statisticilor,în anul 2011 au fost estimate un numar de 1,7 milioane de persoane care au imigrat în Uniunea Europeană.Cel mai mare numar de migrații a fost raportat în Marea Britanie(566 044) în 2011,urmat de Germania (489 422) și Italia (385 793) aceste patru țări reprezentând 60,3% din imigranții din țarile membre UE.
Sursă:Eurostat.Accesat la 10.06.2013
Cel mai mare numar al emigranților a fost raportat în Spania (507 742),urmată de Marea Britanie (350 703),Germania (249 045) și Franța cu (213 367).
Raportat la dimenisunea populației rezidente,Luxemburg a înregistrat cel mai mare numar de imigranți in 2011(38 de imigranți la 1000 de persoane),urmată de Cipru (26) și Malta (13).Irlanda,în schimb a avut cel mai mare numar de emigranți în 2011(19 emigranți la 1000 de persoane).
Sursa:Eurostat.Accesat la 10.06.2013
Ponderea relativă a întoarcerilor cetățenilor din numărul total de imigranti a fost în Lituania (89,3%) urmată de Portugalia (63,6%),Croatia (55,%),Estonia (54,8%) și Grecia (54,5%).Acestea sunt țările care au avut un procent al persoanelor care au revenit în țara de origine mai mare de 50%.La polul opus,se situeaza Luxemburg,Austria,Italia,Cipru și Spania unde s-a înregistrat un procent de sub 10% in 2011.
Ca răspuns la presiunile migrației au fost luate măsuri de urgență la nivelul Uniunii Europene prin creearea unor politici europene globale în acest domeniu:
Trecerea frontierelor
Controlul frontierelor externe ale Uniunii Europene.Acesta trebuie să faciliteze intrarea peroanelor autorizate și totodată să mențină un nivel înalt de securitate.In acest scop,se dorește crearea unui sistem european al polițistilor de frontieră și adoptarea unei politici europene în materie de retrimitere în țara de origine a imigranțiilor ilegali.Comisia Europeana cere toate statelor membre să adopte Directiva “returnare” privind normele si procedurile comune.
Șederea în spațiul Schengen
Un instrument important în ceea ce priveste mobilitatea îl constituie politica în materie de vize în scopul evitării abuzurilor legale de liberalizarea a regimului vizelor.De asemenea Comisa Europeană dorește introducerea unor clauze de salvgardare privind vizele care să permită suspendarea rapidă și temporară a exonerării de obligatia de a deține viză pentru o țară terță care figurează pe lista pozitivă,în cazul unei situații de urgență,atunci când este necesară o recție promptă pentru soluționarea dificultătilor cu care se confruntă statele membre.(Regulament al Parlamentului European și al Consiliului de modificare a Regulamentului (CE) nr.539/2001 de stabiliere a listei țărilor terțe ai căror resortisanți trebuie să dețină viză pentru trecerea frontierelor)
Datorită faptului că Uniunea Europeană recunoaște faptul că migranții sunt o forță de muncă indispensabilă se doreste recunoașterea calificării migranților și simplificarea procedurilor administrative.Creearea unui permis unic de ședere si de muncă,care sa permită țărilor membre să iasă,să intre sau să ramana în statul care eliberează permisul si să autorizeze atât deplasarea liberă pe teritoriul acelui stat cât si să își exercite activitatea autorizată în baza permisului.
Un alt instrument îl reprezintă integrarea imigranților în societatea europeană respectându-se echilibrul între drepturile acestoria și legile țării gazdă cu scopul de a exploata la maximum avantajele economice,sociale si culturale ale imigrației.
Relațiile cu țările terțe.
Se cere găsirea unui echilibru între organizarea migrației legale și maximizarea beneficiilor reciproce ale migrației pentru dezvoltare.Trebuie consolidata dimensiunea umană printr-o abordare care are în centrul ei migranții.
Migratiile politice din interiorul Uniunii Europene sunt tot mai preocupate de atragerea unui anumit profil de migrant,de cele mai multe ori în încercarea de a atenua deficitul de competențe specifice.Selecția poate fi efectuată pe baza competenței lingvistice,experiență,educație și vârsta.Alternativ,angajatorii pot face selecția astfel încât migranțtii sa aiba o slujba înca de la sosirea lor în țara respectivă.
Pe lângă politicile menite să încurajeze recrutarea forței de muncă,politica imigranțiilor este,de cele mai multe ori,axată pe două domenii:să prevină migrația neautorizată și angajarea ilegală a migranților care nu au voie să lucreze și promovarea integrării migranților în societate.Resurse semnificative s-au mobilizat pentru lupta împotriva traficului și contrabandei rețelelor în Uniunea Europeană.
In Comisia Europeană,Direcția Generală pentru Afaceri Interne este responsabilț de politica imigrației.In 2005,Comisia Europeană a relansat dezbaterea pe tema unui set de reguli comune în vederea admiterii migranților economici cu o carte verde privind o abordare UE a gestionării migrație economice care a dus la adaptarea unui plan politic privind migrația legală la sfârșitul anului 2005.In iulie 2006,Comisia Europeană a adoptat un raport asupra politicii prioritătilor în lupta impotriva imigratiei ilegalea resortisantilor tarilor terte care isi propune sa gaseasca un echilibru între securitate și drepturile de bază în timpul tuturor stadiilor ale procesului de imigrare ilegală.
In septembrie 2006,Comisia Europeană a prezentat cel de-al treilea raport anual privind migrația și integrarea.O comunicare a Comisiei Europene adoptată în Octombrie 2008 a subliniat importanța consolidării abordării globale a migrației:coordonare,coerența și sinergii ca un aspect al politici de dezvoltare externă.Programul Stockholm,adoptat de sefii de stat și guvern ai Uniuni Europene în Decembrie 2009 stabilește un cadru și o serie de principii pentru dezvoltarea continuă a politicilor europene în domeniul justitiei si afacerilor interne pentru perioada 2010-2014;problemele legate de migratie sunt o parte centrală a acestui program.
In scopul prevederii modificărilor convenite,Comisia Europeană a adoptat un plan de acțiune prin implementarea programului Stockholm-crearea unui spațiu de libertate,securitate,justiție pentru cetațenii europeni în 2010.Planul prevede un numar de domenii prioritare,oferind măsuri pentru:
-evaluarea politicilor și mecanismelor de justiție,libertate și securitate
-intruirea profesioniștilor din domeniul juridic și de securitate,precum și autoritaților juridice și de aplicare a legii
-activități de conștientizare a publicului
-dialoguri cu societatea civilă
-programe financiare noi
La nivelul României,în ceea ce privește migrația, conform prognozelor realizate de Institutul Național de Statistică, România va înregistra în continuare o micșorare a volumului populației, încât e posibil ca în 2020 să ajungă la 20 milioane locuitori. Migrația circulatorie externă este un fenomen care a înregistrat o creștere constantă în România ultimilor ani. Deplasările temporare în străinătate urmate de reveniri în țară s-au amplificat considerabil în special după 1998. În mai 2001, în cadrul unui sondaj reprezentativ la nivel național, 34% dintre cei intervievați declarau intenția de a pleca în străinătate pentru o perioadă de timp pentru turism, lucru temporar, completarea educației/calificării sau pentru emigrare. Dacă turismul extern poate fi privit ca element al stilului de viață, deplasările pentru muncă sunt parte a unei strategii de viață, cu efecte majore asupra individului/gospodăriei și, în condițiile în care fenomenul capătă amploare, cu efecte deloc de neglijat la nivel național. Țările dezvoltate din vestul Europei par a fi destinația privilegiată în cadrul procesului migrației circulatorii externe pentru muncă din România.
Comunitățile de migranți români clandestini din Franța, Italia, Spania încep să fie menționate în studiile consacrate fluxului internațional de migrație către Europa Occidentală. Restricțiile impuse în regimul de acordare a vizelor de către aceste țări nu par a descuraja proiectele de migrație și plecările. Fenomenul își continuă ascensiunea în ciuda lor, sugerând existența unor factori puternici de respingere în aria de origine.
După 1989, România a intrat în circuitul internațional al migrației și în cei 15 ani de „normalitate” a circulației internaționale, schimbările s-au succedat cu repeziciune, iar tabloul actual al migrației reproduce tendințele globale: creștere ca număr, diversificare ca forme, dinamică accentuată. Migrația din perioada 1990 concretizată în deplasările pentru comerț în țările vecine, deplasările bazate pe solicitarea dreptului de azil, caracteristice perioadei, sunt mai degrabă acțiuni „de explorare” a spațiului internațional și de definire a proiectului individual de migrație. Marea majoritate a deplasărilor sunt însă bazate pe specularea breșelor în legislația restrictivă de control a statelor de destinație, fiind vorba despre o migrație clandestină, bazată în principal pe dezvoltarea rețelelor de migrație.
3.4. Instituția căsătoriei
Constituirea familiei reprezintă o problematică complexă care cuprinde atât factori sociali,juridici,economici dar si psihologici.
Actul căsătoriei se află la baza constituirii familiei fiind considerat de toți specialiștii un eveniment demografic puternic.
Din punct de vedere terminologic ,conform “Dicționarului de sociologie” căsătoria este considerată o “modalitate acceptată social prin care două sau mai multe persoane constituie o familie”.
Vorbind despre căsătorie putem afirma că in prezent pentru majoritatea persoanelor din țările europene aceasta reprezintă încă o instituție importantă. Există însă și țări, ca de exemplu Franța, Belgia, Malta care o consideră o instituție demodată. Țările care au continuat să păstreze un anumit atașament față de căsătorie sunt țările socialiste.
Indiferent dacă căsătoria este susținută sau nu, majoritatea europenilor acordă o mare importanță relațiilor afective de lungă durată. În cele mai multe dintre țările europene oamenii consideră că pentru a fi fericiți este nevoie de o relație stabilă. Țările socialiste sunt adeptele acestui concept. La fel și în cazul Greciei, Portugaliei, Franței, Italiei. La polul opus, în Olanda, numai o cincime din populație consideră că este nevoie de o relație stabilă pentru a fi fericit.
România face parte din rândul țărilor care cred în importanță acestei instituții (85,70%).
Căsătoria – o instituție învechită? Sursa WVS – date din 2005-2008. Accesat la 10.06.2013
3.5 Divorțul
Conform “Dicționarului de sociologie”,divorțul reprezintă„o modalitate prescrisă social și legal de disoluție a căsătoriei”
Se consideră că există trei etape ale divorțului:
-Stările conflictuale.Se consideră ca primul indicator care invocă divorțul este apariția insatisfacției fața de partener și de conviețuirea în cuplu.Motivele cele mai des întalnite sunt :conflictele valorice,agresivitatea verbală și fizică,alcoolismul soților,lipsa de afectivitate și infidelitatea.
-Separarea premergătoare.Nu este o etapă prin care trec toate cuplurile căsătorite.
-Disoluția legală.Se înaintează cererea de divorț către tribunal.
-Acomodarea în perioada de după divorț.Este probabil cea mai grea perioadă,adaptarea la noul stil de viață implicând numeroase transformări.
Divorțul este privit ca un fenomen ambivalent pentru că deși rezolvă o serie de probleme precum înlăturarea tensiunilor,a conflictelor din familie și odată cu trecerea timpului ajută la atenuarea traumatizării suferite pe parcursul unelor căsătorii,de cele mai multe ori duce la creearea unor stări psihice deteriorate.
In urma divorțurilor cel mai mult au de suferit copii(conform statisticilor cei care au vârsta sub 6 ani)care rămân o perioada marcați de această experiență.Modul în care ei percep divorțul diferă în functie de vârstă și de calitatea relației pe care au avut-o cu părinții.
In ceea ce privește situația la nivel european,divorțul are o medie relativ mică tinând cont de faptul ca tot mai multe cupluri amână momentul căsătoriei.Conform statisticilor,cele mai puține cazuri de divorț se întâlnesc în țările catolice precum Italia,Spania,Grecia,Cipru iar cel mai mare procent îl întâlnim în Lituania,Belgia,Elveția.
România areo medie destul de scăzută la nivel european,aproximativ divorțuri la 1000 de locuitori.
Creșterea numărului divorțurilor a dus la o creștere a numărului recăsătoriilor.Conform unor studii efectuate în SUA,80% din cei care divorțează și au sub 30 de ani se recăsătoresc în aproximativ 5 ani.
3.5. Femeia – mama casnică sau femeie de carieră?
Deși conflictul dintre sexe a devenit un clișeu, după 40 de ani în care s-a considerat că locul femeilor este acasă, îngrijindu-se de copii și cămin, astăzi putem afirma că accesiunea socială a devenit un vis pentru un număr mare de femei.
Există opinii conform cărora femeia casnică este la fel de realizată ca femeile care au o carieră acestea făcând subiectul unor analize. Acest mod de viață este acceptat de un număr foarte mare de persoane în țări precum Finlanda (31,60%) sau Malta. Finlanda poate fi considerată o situație specială deoarece criza economică din anii `90 a condus la o retragere a societății către valorile de tip tradițional. Atât familia cât și Biserica au câștigat o importanță spectaculoasă ca instituții sociale. Dintre țările cu un acord scăzut, face parte și România (9,8%) alături de Croația, Bulgaria, Albania, Grecia, Letonia, Germania.
Sursa WVS – date din 2005-2008. Accesat la 10.06.2013
Explicațiile sunt date de diverși factori cum ar fi: imaginea femeii în acea societate, implicarea masivă a femeii în treburile gospodărești în ciuda angajării pe piața muncii, ponderea scăzută a femeilor ocupate, factor ce ține de situația economică și politică din respectivele țări.
România deține o pondere destul de mică a persoanelor care sunt de acord cu afirmația potrivit căreia a fi casnică poate contribui la dezvoltarea personală în aceeași măsură ca alegerea unei cariere.
Cel mai important factor care influențează această alegere este nivelul de educație. Femeia casnică este o alegere pentru un număr foarte mic de persoane cu studii superioare conform unui sondaj, 23% dintre cei cu studii superioare au fost de acord cu această afirmație, comparativ cu 40% dintre cei care au studii elementare. De asemenea, acceptarea modelului femeii casnice este semnificativ mai răspândit în rândul persoanelor care locuiesc în mediul rural, unde ocuparea femeii pe piața muncii este mai scăzută, iar orientările valorice de tip tradițional sunt mai frecvente.
De-a lungul timpului,femeia a trecut printr-un proces de emancipare prin care și-a câstigat autonomia și libertatea de decizie.
Fertilitatea
Fertilitatea este influențată în primul rând de comportamentul nupțial al populației,ponderea cea mai mare în fertilitatea totală având-o cuplurile stabile .
Societatea modernă se confruntă cu o serie de probleme care au condus, pe termen lung la scăderea fertilității.
Rata fertilității se află în aproape toate națiunile europene sub nivelul de 2.1 copii/cuplu.
Factori precum accelerarea îmbătrânirii demografice,proporția populației muncitoare în declin, imigrațiile au avut consecințe grave asupra economiilor europene. De aceea, au fost luate o serie de măsuri la nivelul Uniunii Europene prin trei politici importante majore:
– sprijinirea căsătoriilor și a cuplurilor tinere de a avea copii
– sporirea numărului de imigranți în țările care necesita forțe de muncă
– reformularea politicilor sociale în încercarea de a diminua consecințele nefavorabile ale acestora.
Este un lucru bine știut faptul că declinul ratelor fertilității poate fi încetinit cu ajutorul politicilor guvernamentale.
În cazul Spaniei de exemplu, deși în urmă cu o generație a fost a doua țară cu cel mai ridicat nivel al fertilității acum este, conform analizelor a doua țară cu cea mai mică rată de fertilitate din cadrul țărilor membre UE (după Italia) ducând lipsă de o politică clare cu privire la populație. Principala motivație este cu siguranță rată mare a șomajului și mă refer aici la tinerii cu vârsta până în 30 de ani, costul întreținerilor și dorința tot mai des întâlnită a tinerilor de a locui cu părinții. Soluția ar fi o politică care să stimuleze economia, în scopul reducerii șomajului în primul rând sau o mai mare accesibilitate pe piața imobiliară.
La polul opus întâlnim Franța, cu a doua cea mai ridicată rată a fertilității din Europa (după Irlanda). Aceasta a implementat o politică activă cu privire la încurajarea familiilor de a avea copii demonstrând o grijă pe termen lung al acestei probleme.
Sursă:Eurostat.Accesat la 10.06.2013
Factorii care influențează fertilitatea pot fi clasificați pe mai multe criterii având fiecare propria importanță. Putem vorbi aici despre factori demografici reprezentați de distribuția populației pe sexe, valorile de nupțialitate și divorțialitate, structura populației feministe pe grupe de vârstă.
Factorii nutritivi și medicamentoși și facem referire aici la modul în care se alimentează populația și la tratamentele pe care le urmează în funcție de afecțiunile de care suferă. Așa cum bine știm, consumul excesiv de alcool și tutun, substanțele aditive din anumite alimente pe care le consumăm sunt câteva din cauzele infertilității atât a femeilor cât și a bărbaților.
Factorii sociali, determinați atât de perioada de școlarizare, gradul de educație și angajare profesională a populației feminine, mediul de locuire.
Pe lângă acești factori, la fel de importanți sunt și cei legislativi, datorați prevederilor din Codul Muncii, Codul Familiei, Drepturilor Copilului, sistemului de alocație pentru mame și copii, durata concediilor parentale și postnatale, programe de facilități medicale și protecție materno-infantile, strategia de planificare și contracepție, condițiile medicale de practicare a avorturilor.
Mulți specialiști încurajează natalitatea timpurie sau descurajarea nașterii târzii considerând că astfel s-ar crea un echilibru la nivelul fertilității. Un argument frecvent adus în acest sens este fertilitatea din SUA, în mod constant mai ridicată decât în Europa.
Cu toate aceste probleme din societatea contemporană, putem vorbi de un număr ideal de copii?
Din cauza faptului că dimensiunea ideală a familiei s-a redus de-a lungul timpului în toate țările fiind considerat un factor determinant în scăderea ratei fertilității, statisticile arată ca astăzi întâlnim în majoritatea familiilor doar 2 copii.
Potrivit datelor din Eurobarometru (2006) Austria și România sunt singurele țări din UE care nu ating nivelul de înlocuire a generațiilor în rândul tinerilor.
4. Politicile familiale în sfera familiei
La nivelul Uniunii Europene există un consens general în ceea ce privește necesitarea adoptării unui suport destinat familiei, însă, nu putem vorbi despre o politică familială comună.
Politicile familiale au evoluat în condiții sociale diferite de la o țară la alta. Importanța acestora este construită pe principiul că familia a reprezentat de-a lungul timpului un nucleu de bază care stă la temelia societăților. Din cauza unui număr tot mai mare a divorțurilor, a familiilor monoparentale, a ratei natalității s-a creat o instabilitate care a pus în discuție conceptul de familie. Dacă după primele decenii de după război am asistat la un adevărat baby-boom, astăzi statele europene se confruntă cu o scădere a natalității din cauza îmbătrânirii populației. Astfel modelul tradițional de familie este înlocuit de familiile monoparentale, de uniunile consensuale etc. Din cauza faptului că „familia” se află într-un proces destul de rapid de transformare, au fost dezvoltate mai multe variante de politici familiale menite să încurajeze natalitatea. Se consideră că pentru a putea ajuta familia acesta trebuie privită ca pe o instituție și nu ca pe un grup de indivizi.
Delimitări conceptuale
În ultimii 30 de ani, au fost oferite mai multe definiții politicilor familiale. Majoritatea cercetătorilor, le definesc ca fiind un “ansamblu de măsuri în favoarea familiei, destinate a avea un impact asupra resurselor și chiar a structurii familiei”.
Unul dintre cei mai mari cercetători care au analizat politicile familiale este M. Jean-Claude Barbier. În opinia sa, politicile familiale reprezintă “un proces prin care sunt elaborate de către stat unele acțiuni și programe create pentru familii și membrii lor”.
În opinia lui Anne H. politicile familiale constituie un ajutor financiar acordat familiilor, dreptul familiei, servicii și avantaje pentru părinții care lucrează.
Politicilor familiale le-a fost acordată o importanță semnificativă relativ recent în literatura de specialitate.
Shirley Zimmermann definește politica familială ca fiind „o colecție de opțiuni politice separate pe diferite domenii, dar interrelaționate, care se adresează problemelor familiei cu impact asupra societății în ansamblu”.
În funcție de fiecare societate în parte întâlnim diferite intervenții ale statului în viața de familie.
În țările occidentale, există un sistem de suport care se bazează pe obiective diferite și facem referire aici la relațiile parentale, susținerea familiei în realizarea efectivă a funcțiilor ce o privesc și nu în ultimul rând asigurarea unui minim nivel de trăi. Majoritatea politicilor familiale au avut de-a lungul evoluției lor obiective demografice explicite sau implicite, scopul dimensionării populației fiind unul major. Această distincție este necesară în scopul distingerii caracterului politicilor familiale.
Politicile familiale explicite cuprind măsuri recunoscute și luate ca atare. Acestea presupun programe specifice care vizează atingerea obiectivelor precise ale familiilor. Un foarte bun exemplu, este cel al Franței care și-a exprimat principalele obiective în acest sens încă de la sfârșitul anilor `30.
În schimb, obiectivele implicite, reunesc acțiuni care au drept țintă anumite segmente ale populației și anumite probleme sociale.
Gerda Neyer este de părere că semnificațiile termenului de politica familială, la nivelul statelor europene, vizează patru categorii de măsuri:
-beneficiile de maternitate (concediul de sarcină, indemnizațiile de naștere etc.)
– beneficiile parentale în primii ani de viața ai copilului
– beneficiile financiare pentru copii și familiile cu copii
– serviciile de îngrijire a copilului (grădinițe, școli)
Instrumentele care vizează familia, privite dintr-un punct de vedere mai general reunind inclusiv măsurile explicite sunt diverse:
– serviciile sociale: învățământ gratuit, servicii de îngrijire a preșcolarilor
– sistemul de asistență socială cu ajutorul căruia sunt oferite servicii pentru familiile cu probleme, bani.
– legislația prin care se realizează protecția legală a familiei. Cuprinde un ansamblu de reglementări prin care se acționează asupra comportamentelor demografice în mod direct.Aceste măsuri formeaza într-un sens restrâns politica demografică.Măsurile legislative au ca obiectiv reglarea natalitătii.Cele mai frecvent utilizate sunt cele care facilitează accesul la mijloacele de control al fecundității.
– sistemul de prestații familiale în bani și natura (alocațiile pentru copii, beneficii legate de maternitate. Prestațiile diferă de la o țară la alta în privința: criteriilor de eligibilitate, beneficiarilor, cuantumurilor. Potrivit înțelesului reglementarii Consiliului UE acestea mai poartă denumire de Alocații familiale.
– sistemul fiscal, ca sistem al redistribuirii care recunoaște prezenta copilului, a soției dependente sau a părintelui singur.
În ceea ce privește aspectele utilizării acestor instrumente pe plan internațional, putem distinge:
Veniturile.
Vorbim aici de garantarea unui venit minim pe familie avem în general 25% din pensia de asigurări sociale minimă în țări precum Israel, Bulgaria, Franța,Cehoslovacia; 35% din salariul minim în Belgia, Marea Britanie, Polonia;
– În cazul României întâlnim indexări în funcție de evoluția prețurilor.
Prestațiile familiale
Alocația pentru copii și avem alocații universal în țări precum Suedia, România, Ungaria sau numai pentru persoanele sărace în S.U.A, Marea Britanie. În schimb, în Franța întâlnim un dublu sistem de alocații, unele cu caracter universal și altele mai selective doar pentru anumite familii (cele cu venituri mici sau cu mulți copii)
Dacă în majoritatea țărilor alocația se acorda doar în cazul în care unul dintre părinți face parte din populația ocupată, în România, alocația este universală și este acordată cu condiția frecventării cursurilor de către copii școlari.
Vârsta limita de acordare a alocațiilor este de 16 ani, în schimb, în cazul continuării studiilor vârsta limita se mărește până la 20 de ani.
În ceea ce privește cuantumul acestora în țări precum Polonia, Cehoslovacia, România aceste este între 4 și 10%. În alte țări, în funcție de anumite condiții precum: mame singure, orfani, copii handicapați alocația este sporită și întâlnim un procent de 25% -200%.
Sistemul familial are un efect redistributiv pe vertical de la cei cu venituri mici și pe orizontală de la familiile fără copii sau cu copii puțini.
Asistența socială este mai bine organizată în statele occidentale. Aceasta este destinată persoanelor defavorizate sau în unele cazuri chiar individualizată. Cuprinde așa cum am mai spus, beneficii în bani asistență comunitară,sprijin pentru familiile cu dificultăți de socializare,sprijin pentru îngrijirea vârstnicilor. Întâlnim de asemenea, asistență socială și pentru persoanele private de o familie proprie, care trăiesc în instituții speciale.
Serviciile sociale. Aceste măsuri fac parte din categoria intervențiilor sociale învățământul general gratuit, asistența medicală gratuită, servicii de îndrumare a adulților în relațiile cu copii, servicii de alimentație,servicii de asistență pentru îngijirea locuințelor. Toate aceste servicii sunt concentrate asupra familiilor cu resurse economice și sociale slabe (familii monoparentale, bătrâni singuri).
Subvențiile pentru produsele destinate copiilor din cauza austerității financiare au fost treptat înlăturate. Însă există pentru familiile extreme de sărace anumite reduceri la chirie, taxele pentru creșa/grădiniță, manuale, medicamente.
Revenind la politicile familiale putem afirma că acestea au două orientări opuse-modelul universalist și cel minimalist.
Analizele empirice concrete au arătat faptul că politicile familiare nu pot fi tratate ca un tot unitar.
În țările scandinave o atenție specială se acordă egalității dintre mame și tați atât în privința sarcinilor familiale cât și în viața profesională.Astfel au fost elaborate politici sociale care ajută la o mai bună conciliere între aceste două aspecte.Un exemplu important este cel al Suediei unde au fost implementate măsuri în domeniul concediilor parentale și al legislației familiale.Aici,politica familală se întemeiaza pe trei dimensiuni importante:ajutor pentru părintii care lucreaza(prin plata concediilor parentale),ajutor acordat familiilor propriu-zise și dreptul partajat între mamă și tată la concediile parentale.
Astfel s-a constatat un nivel ridicat de ocupare a fortei de munca feminine și o mai mare participare a taților la îngrijirea copiilor.
In Tările de Jos se pune accent pe dezvoltarea muncii cu fracțiune de normă astfel încât să se dea posibilitatea petrecerii mai mult timp cu copii.Cu toate acestea doar un procent de 73,2 % al barbațior si doar 45,9% dintre femei care ocupa un job cu normă întreagă.
In Franța, politica familială se caracterizează printr-o stabilitate în timp și printr-o diversitate de alocații financiare,sistem pentru îngrijiri dedicate copiilor sub trei ani sau mai mici,grădiniță gratuită începând cu vârsta de trei ani,sistem fiscal echitabil pentru familii.Aceste măsuri au dus la o rată de ocupare a forței de muncă în rândul femeilor și un indice de feritlitate ridicat.
In Marea Britanie,politicile familiale se bazează pe lupta împotriva sărăciei familiilor și se acceptă unanim faptul că statul nu intervine în opțiunile privind viața familiala a indivizilor.Aici mamele găsesc locuri de muncă destul de usor.Un factor important îintalnit aici este acela ca indicele de feritilitate al femeilor care se orientează mai mult către viața de familie decât al celor implicate în viața profesională este de două ori mai mare.
In Germania au fost implementate o serie de măsuri care constau în sisteme de supraveghere mai dezvoltate,concediul parental de paisprezece luni,ajutoare specifice si punctuale pentru combaterea sărăciei copiilor.
Jane Lewis susține că există trei modele familiale:
– cel al bărbatului ca aducător de venit – male breadwinner model – Marea Britanie. Acest model determină o schimbare pe piața muncii, existând o participare mai redusă a femeilor.
– cel al bărbatului aducător de venit – modified male breadwinner model – Franța întâlnindu-se o mai puternică participare a femeilor pe piața muncii.
– modelul slab al bărbatului aducător de venit – weak male breadwinner model – Suedia unde independența femeii este puternic încurajată.
Clasificările în funcție de bunăstarea fiecărui stat evidențiază părți foarte importante a politicilor familiale. Din cauza faptului că participarea pe piața muncii și îngrijirea copiilor sunt considerate două aspecte similar, ținta politicilor familiale este îndreptată spre politicile de ocupare.
Politicile familiale atribuie o importanță semnificativă modului în care se reușește reducerea dependentei femeii.
Costurile politicilor sociale
Dacă facem o analiză comparativă a eforturilor statelor din Uniunea Europeană putem vedea că prin programele specializate acestea și-au îndreptat atenția către unele direcții foarte importante cum ar fi: persoanele cu invaliditate, pentru locuințe, în caz de șomaj, pentru persoanele vârstnice, pentru sănătate.
Costurile politicilor sociale în domeniul familiei în țările dezvoltate sunt destul de ridicate.Media europeană a cheltuielilor sociale este de 27% din PIB, întâlnindu-se variații foarte mari în țări precum Suedia – cheltuie 33% din PIB, Estonia sau Letonia 13% din PIB.
Cheltuielile privind familia au o medie de 2,1% din PIB. Din cauza disparităților dintre țări însă, există inegalități majore în oferirea suportului social: 3,9% din PIB în Danemarca și Luxembourg iar în Polonia și Spania mai puțin de 1%.
Familiile și copiii dețineau o pondere medie de 7.8 %.
În ceea ce privește ponderea cheltuielilor privind familia și copii din totalul cheltuielilor sociale putem observa diferențe considerabile în Luxembourg și Irlanda peste 15 % și sub 5% în Olanda, Elveția, Polonia și Spania.
Tipuri de politici familiale la nivel European
Așa cum am mai spus, politicile familiale, acționează diferit în funcție de societate. Putem astfel creiona, câteva modele specifice țărilor din Europa Occidentală.
Tipul scandinav este caracterizat de trei obiective:
– favorizarea participării mamelor pe piața muncii
– egalizarea relațiilor de gen atât în responsabilitățile domestice cât și pe piața muncii
– ameliorarea responsabilităților de îngrijire a copiilor
Tipul mediteranean.
În țările din Europa de Sud, politicile familiale legate de creșterea copiilor nu sunt evaluate. De asemenea concediul paternal nu este plătit. Alocațiile pentru copii nu sunt universal și comparative cu restul țărilor europene acestea sunt extreme de scăzute.
În Austria și în Germania, politicile nu încurajează intrarea mamelor pe piața muncii. Deși beneficiile familiale sunt generoase, cele legate de îngrijirea copiilor sunt insuficiente.
Belgia și Franța, susțin în schimb mamele pe piața muncii, având sisteme de îngrijire bine puse la punct.
4.1 Politica pronatalisată
Pronatalismul reprezintă în opinia lui Naomi Pfeffer un “concept elastic”deschis unei multitudini de interpretări și mai ales de variante naționale.
Acest tip de politică a fost dezvoltat ca urmare a scăderii ratei natalității și are scopul de crestere a numărului populației prin puterea natalității.
Înainte de a prezenta situația actuală a țărilor care au adoptat politici demografice pronataliste doresc să fac o mică prezentare a situației României din 1966 când,în plin regim comunist aceasta avea să fie subiectul unui experiment social nemaintalnit până atunci în istorie.
Din cauza marii nevoi de forțe de muncă s-a decis crearea unei politici de creștere forțată a natalității prin mijloace murdare și anume prin interzicerea avorturilor și practic obligarea femeilor de a avea cât mai mulți copii.Se sancționau astfel toate abaterile de la lege(Decretul care interziceau practicarea avorturilor și întreruperea sarcinilor cu câteva excepții(în cazul în care sarcina punea în pericol viața femeilor,dacă unul dintre părinți suferea de o boala ereditară ,dacă viitoarea mamă avea peste 45 de ani, sau aceasta avea deja 4 copii)
Țara noastră nu era însă un caz singular.Toate țările comuniste au adoptat după cel de-al doilea război mondial o politică pronatalistă agresivă.
Aceasta lege a fost în vigoare aproximtiv 10 ani când s-a cerut legalizarea avorturilor din cauza efectelor asupra sănătații femeilor.
În prezent situația este diferită.In țările în care aces tip de politică este în vigoare,ca de exemplu Franța, Japonia sau Germania au fost implementate măsuri care ajută în primul rând proaspetele mămici.Măsurile diferă în funcțtie de fiecare țară în parte.De exemplu, în Japonia este oferit la nașterea copilului de către stat un beneficiu în bani de 2,448,89 $,le sunt oferite mamelor posibilitatea de a avea acasă un ajutor în îngrijirea copiilor,se acordă o alocație de pâna la 100 $ pentru cei care fac și al treilea copil.
În Germania măsurile sunt diferite.Aici există concedii maternale plătite,concediul postnatal are o durată de 8 săptămani,li se oferă un concediul parental egal cu salariul net al mamei.
In cazul Franței măsurile sunt numeroase.Vorbim aici de un concediu postnatal de 6 săptămani și prenatal de 10 săptămani.Familiilor care nu au posibilități financiare li se reduc 10% din taxa pentru școli materiale,sau chiar în unele cazuri aceasta nu se platește.Din iulie 2006 pentru cel de-al treilea copil părintii primesc 750 euro pe luna dacă își iau un an de concediu fără plată pentru a avea grija de nou născut.
România oferă alocații de stat pentru copii si ajutoare pentru copii bolnavi.Vârsta limită pâna la care beneficiază de alocații este de pâna la 16 ani sau 18 ani în cazul în care aceștia își continuă studiile.În cazul copiilor până la 7 ani care nu urmează învățământul general obligatoriu aceștia nu beneficiază de alocația de stat.Concediul maternal plătit are o durată de până la 52 de zile pentru concediul prenatal și până la 60 de zile concediu postnatal.Se acordă concedii plătite mamelor care au copii bolnavi sub 3 ani,cu avizul medicului.
La polul opus întâlnim China unde există un concediu maternal foarte redus de doar 65 de zile la prima naștere diminuându-se odată cu venirea pe lume a altor copii.Alocațiile se acordă doar familiilor cu un singur copil și se oferă concediul medical plătit(de 14 zile) femeilor care fac avort. Această țară susține căsătoria târzie cu copii mai puțini,sau chiar unul.
4.2 Protecția socială a copilului
Reformele din domeniul protecției copilului au apărut ca răspuns la politica pronatalistă din perioada regimului comunist.In acest sens,statul și-a luat angajamentul de a sprijini familiile care nu aveau posibilitatea să creasca un numar mai mare de copii.Ajutorul consta în plasarea copiilor în institutii specializate care au condus astfel la crearea unei rețele de institutii.
Sistemul de protecție a copilului are rolul de a elabora politici cu scopul protejării copilului și coordonării anumitor programe finanțate atât la nivel național cât și internațional.
La nivelul Uniunii Europene,măsurile întreprinse în domeniu protecției copilului joacă un rol solid,foarte important pentru activitatea UE.
Pentru a consolida aceste drepturi,de mulți ani,Uniunea Europeană a întreprins acțiuni multidimensionale care cuprind:
discutarea drepturilor copilului în cadrul dialogului politic.Scopurile acestei acțiuni sunt la rândul ei multiple:
-se dorește sensibilizarea drepturilor copiilor,a normelor și standardelor internaționale;
-promovarea reformei legislative pentru a asigura conformitatea legislației naționale cu privire la normele și standardele internaționale în domeniul drepturilor;
-promovarea dezvoltărilor unor instituții naționale independente în domeniul drepturilor copilului,în conformitate cu principiile de la Paris;
-promovarea unei coordonări eficiente a activitățior interdepartamentale și a acțiunilor între autoritațile naționale și cele subnaționale,precum și a unei alocări a resurselor adecvate în vederea asigurarii promovarii și protecției drepturilor copilului;
-elaborarea unor indicatori adaptați copiilor și a unor evaluări de impact asupra copiilor pentru promovarea și protecția drepturilor copilului;
-susținerea angajamentelor societății civile în promovarea și protecția drepturilor copilului
-promovarea participării copiilor în procesul decizional pentru protecția drepturilor acestora.
monitorizarea progreselor înregistrate în ceea ce privește promovarea drepturilor copilului;
finanțarea proiectelor de promovare și protecției drepturilor copilului
cooperarea pentru dezvoltare,cu scopul încercării eliminării cauzelor sărăciei;
crearea unei concordanțe între politica comercială și protecția drepturilor copilului.Drepturile copilului sunt reglementate prin normele de muncă în acordurile bilaterale;
ajutor umanitar care vizează în principal copii separați de familiile lor,copii înrolati în forte sau grupuri armate și educația acestora în situații de urgență.
Studiul de caz -Suedia
Suedia oferă celor două milioane de persoane sub 18 ani numeroase drepturi,putând fi considerată un exemplul foarte bun în domeniul protecției copilului.Pentru a proteja aceste drepturi,guvernul suedez a numit un Avocat al Poporului(ombudsman)care are obligația de a respecta prevederile Convenției Natiunilor Unite.
Pe lânga toate aceste măsuri întreprinse,exista diferite organizații care se ocupă de bunastarea tinerilor.
Drepturile copiilor în societate BRIS – este o organizație care oferă copiilor servicii de sprijin care constă în linii de telefon de asistenăa sau consiliere prin poșta electronica.Conform unor statatistici,în anul 2010 BRIS a înregistrat un numar de 115.335 de contacte.
Toate serviciile oferite se bazează pe voluntariat și pe sprijin financiar.Scopul acestei organizații este acela de a consolida drepturile copiilor și tinerilor și de a îmbunătați condițiile lor de viață.
Un alt scop al acestei organizatii este acela de a influența opinia publică și factorii de decizie și de a contribui la creșterea respectului adulților pentru copii ca indivizi.
Prieteni-este o altă organizație non-profit a cărei misiune este oprirea agresiunii.Obiectivul aceste organizații este asigurarea unui sistem de securitate și egalitate în rândul copiilor.
Aceasta organizație a cooperat cu aproximativ 1,500 de școli.
Salvati copii-este o organizație compusă din mai mult de 87 000 de membri,organizați în aproximativ 250 de filiale în toata Suedia.Această organizație pledează pentru drepturile copiilor.
5.Familia ca subiect al studiilor europene
In ultimile decenii,familiile din societățile europene au trecut prin schimbări esențiale care au provocat probleme sociale noi.Aceste schimbări reprezinta un subiect ingrijorător.Modelele familiale,până nu demult marginale societății,devin din ce în ce mai răspândite.Se constată un numar tot mai mare a copiilor născuți în afara căsătoriei și o amânare a căsătoriei și a copiilor tot mai mult.
Aceste schimbări ale familiei au consecințe importante si asupra regimului de reproducere.Menținerea comportamentelor reproductive au condus la îmbătrânirea populației sau la creșterea alarmantă a populațiilor în tările în curs de dezvoltare.
Varietatea tipurilor de familie nu a luat însa locul modelului clasic,aceasta rămânând cel mai puternic valoriza model.Se poate spune însa ca noutatea constă în faptul ca avem acum o familie mai democratică în sânul căreia deciziile sunt luate in comun.
Familia reprezintă din punct de vedere cultural un mediu socio-uman în interiorul căruia fiecare fiinta isi creaza personalitatea culturala.Aceasta pune individul intr-un sistem coerent de norme si ii ofera acestuia reperele necesare pentru constituirea propriei identitati.
De-a lungul timpului,familia a cunoscut transformări importante și la nivelul funcților acestora,evoluția având o strictă legatură cu schimbările din mediul socio-economic.
Aceste transformări au condus la consecințe importante pentru individ,atât negative cât și pozitive.
Rata natalității a scăzut din cauza schimbărilor suferite de modelele familiale în țările dezvoltate.Copii au devenit surse de investiție în viitor iar educația și socializarea acestora reprezintă din ce în ce mai mult o funcție a societății.In societatea contemporană,modernitatea a adus schimbări în sfera familiei prin creșterea autodeterminării familiale,individuale și profesionale în comparație cu familia tradițională unde individul încă de la naștere se integra într-un sistem clar defint de roluri prescris în funcție de averea sau numele individului.
Familia ramâne o bază solidă care oferă individului protecție ș identitate indiferent de forma prin care acesta își găsește echilibrul.Putem afirma deci,că familia are rol de moderator moral în societate .
Bibliografie
A.Giddens -Dragoste,angajament și relatie pură,în transformarea intimității,sexualitatea,dragostea și erotismul în societățile moderne.Editura Antet, 2000,București,
C.Stefan -Familia monoparentala:aspecte privind protectia sociala,Editura Arefeana,2001,Bucuresti
C Stefan -Familia monoparentala:o abordare politică,Polirom,2006,Iasi
C. Levi-Strauss -Les Structures elementaires de la parente 1949.
E Todd -Inventarea Europei,Fundația Amarcord,Timișoara ,2002
E.Stanciulescu –Sociologia educatiei familiale,vol I-II,Editura Polirom,2007,Iasi
E.Zamfir -Sistemul de asistență socială,Editura Universitatea din București,2005
F.Chipea- Familia contemporană-tendinte globale și configurații locale,Expert,Bucuresti,2001
F.Fukuyama -Marea ruptură-Natura umană și refacerea ordinii sociale,Humanitas, Bucuresti,2002,
G.A Paladi ,A N Rosca -Familia-elementul natural si fundamental al societatii,Chisinau,1995
G.Irimescu -Asistența sociala a familiei și a copilului,Curs,Editura Universității „Al.I.Cuza”,Iași,2002
I Mitrofan,n Mitrofan-Familia de la A la Z,mic dictionar al vieții de familie,Editura Stiințifică,1991,București
I.Mihailescu -Familia în societățile europene,Editura Universității din București,București,1999
I.Mitrofan ,C.Ciupercă -Psihologia relațiilor dintre sexe,Editura Alternative,București,1997
I.Mitrofan -Cuplul conjugal-armonie si dizarmonie,București,1998
I.Mitrofan,N.Mitrofan -Elemente de psihologie a cuplului,Casa de Editura și Presa „Sansa” SRL,Bucuresti,1994
J Goody-Familia europeană-o incercare de antropologie istorica,Polirom,2003,Iasi
L.Vlasceanu -Familia și relațiile de gen în Sociologie și modernitate.Tranzitii spre modernitatea reflexivă,Polirom,Iasi,2007
M. Voinea -Familia și evoluția sa istorică,București,1978
M. Voinea -Psihologia familiei,Editura Universitătii din Bucuresti,1996
M. Voinea-Familia contemporană.Mica enciclopedie.Focus Bucuresti,2005
M.Miroiu-Studii de gen,Editura Polirom,2002,Iasi
M.Saharneanu –Marea criza a familiie,Femeia Moldovei,nr 2,Chisinau,1995
M.Spanu -Introducere în asistența socială a familiei și protecția copilului,Editura Tehnica,Chisinău
O Gagauz –Familia contemporană între traditional și modern ,Academia de Stiinte a Republicii Moldova,Institutul Intergare Europeana si Stiinte Politice,2002
P.Ilut-Sociopsihologia și antropologia familiei,Polirom,Bucuresti,2005
R Popescu -Introducere in sociologia familiei:familia romaneasca in societatea contemporana,Polirom,2009,Iasi
R.Inglehart Modernisation and Post-Modernisation Cultural,Economic and Political Change in 43 Societies,Princeton University Press
S.Schwartz-Mapping and Interpreting Cultural Differences around the Word,2004
Site-uri web:
www.fertilityguide.com
http://epp.eurostat.ec.europa.eu/
www.insse.ro
http://www.mmuncii.ro/ro/
www.wvsevsdb.com
www.oecd.org/social/family/database
www.bris.se
www.friends.se
www.savethechildren.se
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Institutia Familiei In Europa Contemporana (ID: 128258)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.