Infracționalitatea Juvenilă DIN Municipiul București – Studiu DE Geografie Socială

INFRACȚIONALITATEA JUVENILĂ DIN MUNICIPIUL BUCUREȘTI – STUDIU DE GEOGRAFIE SOCIALĂ

Cuprins

Introducere – Definirea termenilor cheie ……………………………………………………………… 3

Fenomenul infracțiunii juvenile în societatea românească …………………………………… 5

Cauzele și factorii care determină creșterea fenomenului

de infracționalitate juvenilă ……………………………………………………………………………….. 5

Prevenirea infracțiunilor și luarea măsurilor ce se impun

față de minorii care au săvârșit infracțiuni ………………………………………………………….. 6

Traficul de ființe umane – fenomenul exploatării sexuale …………………………………….. 7

Cauzele traficul de ființe umane ………………………………………………………………………… 7

2.1.1. Date statistice privind fenomenul exploatării sexuale ………………………………….. 9

Consumul de alcool în rândul adolescenților și tinerilor din România ……………….. 10

2.2.1. Cauzele consumului de alcool ………………………………………………………………….. 12

Consumul de droguri – un comportament deviant …………………………………………….. 13

Studiu de caz – Infracționalitatea juvenilă în municipiul București …………………….. 14

Date generale despre zona de studiu …………………………………………………………………. 14

Scopul și obiectivele studiului ………………………………………………………………………….. 18

Metodologie ……………………………………………………………………………………………………….18

Infracționalitatea juvenilă din municipiul București …………………………………………. 19

Infracționalitatea juvenilă din municipiul București,

la nivelul celor 6 sectoare ………………………………………………………………………………….. 24

Absenteismul școlar – rol important în generarea

infracționalității juvenile …………………………………………………………………………………… 33

Date generale …………………………………………………………………………………………………… 35

Metodologie ……………………………………………………………………………………………………… 38

Cercetarea propriu-zisă …………………………………………………………………………………….. 39

Concluziile studiului …………………………………………………………………………………………. 52

Percepția cetățenilor cu privire la infracționalitatea juvenilă din

Municipiul București ……………………………………………………………………………………….. 53

Metodologie ……………………………………………………………………………………………………. 53

Cercetarea propriu-zisă a fenomenului …………………………………………………………….. 54

Cercetarea propriu-zisă a fenomenului …………………………………………………………….. 59

Bibliografie ………………………………………………………………………………………………………. 60

Anexa 1 ………………………………………………………………………………………………….. 63

Anexa 2 ………………………………………………………………………………………………….. 65

Introducere – Definirea termenilor cheie : „criminalitate”,  „criminalitatea minorilor”, „minor”,  „infracționalitate / delicvență” ,  „juvenil” ,  „infracționalitatea / delicvența juvenilă”

Potrivit Dicționarului explicativ al limbii române, prin criminalitate se înțelege: totalitatea infracțiunilor săvârșite pe un anumit teritoriu într-o anumită perioadă.

Astfel, fenomenul criminalității este de maximă importanță pentru orice societate modernă, acesta căpătând o amploare deosebita în ultimii 20 de ani, deși dezvoltatea lui începe treptat după cel de-al II-lea Război Mondial.

Pericolul pentru societate și pentru organizarea statală îl reprezintă forme noi de criminalitate, cum ar fi : trafic de droguri, trafic de persoane, trafic de armament, dar și criminalitatea economică și financiară, corupția și spălarea banilor. Acesta acoperă și noile aspecte ale criminalității organizate, cum sunt criminalitatea informatică și infracțiunile de mediu. În general formele cele mai periculoase sunt cele legate de criminalitatea organizată.

Într-o altă ordine de idei, criminalitatea minorilor cuprinde totalitatea faptelor penale săvârșite de persoanele care nu au împlinit vârsta de 18 ani.

Același Dicționar enumeră mai multe sensuri ale cuvântului minor, însă în sensul care prezintă pentru noi interes înseamnă: „care nu a împlinit încă vârsta la care își poate exercita toate drepturile”.

Cu referire la disciplina noastră, considerăm mai oportun să folosim termenul de infracționalitate / delincvență juvenilă, deoarece se atribuie la comiterea tuturor abaterilor de la normele în vigoare, precum și de la cele morale. El nu se reduce doar la fapte interzise de legea penală și nu se limitează doar la vârsta stabilită de legea penală de tragere la răspundere penală, ci relatează totalitatea abaterilor comise de minori la diferite etape ale vieții sale.

În psihologia din spațiul românesc termenul de infracționalitate / delincvență juvenilă a fost preluat și folosit într-un sens restrâns, deoarece are scopul de a face o diferențiere distinctă între infracțiunea comisă de adulți și cea comisă de minori.

Prin infracționalitate / delincvență înțelegem:

Fenomen social care constă în săvârșirea de delicte.

Totalitatea delictelor săvârșite la un moment dat, într-un anumit mediu sau de către persoane de o anumită vîrstă.

Prin cuvântul juvenil se înțelege: „care aparține tinereții, tineresc".

Pentru înțelegerea exactă a sensului cuvântului juvenil, se face trimitere la un alt termen – tinerețe, care, la rândul său, înseamnă: „ Perioadă din viața omului între copilărie și maturitate”.

Fenomenul infracțiunii juvenile în societatea românească

În ultimele decenii, una din problemele sociale majore cu care s-a confruntat și se confruntă societatea este reprezentată de infracționalitatea juvenilă. Acest fenomen al infracționalității juvenile se interpretează ca fiind o problemă socială, determinată de alte probleme sociale, care se află într-o corelație permanentă cu modalitățile de gestionare și utilizare a resurselor de către societate, de realizare a educației, dar și de funcționare a structurilor și instituțiilor sociale dintr-un stat.

Există două aspecte importante care trebuie luate în considerare, și anume : vârsta celor implicați și problemele care conduc la comiterea infracțiunilor. Câteva dintre acestea sunt : sărăcia, lipsa de resurse, lipsa de educație, privarea de șanse, marginalizarea socială, anomia.

Totuși, în unele țări dezvoltate se înregistrează o creștere accentuată a infracționalității juvenile . De exemplu, Statele Unite ale Americii, Anglia, Suedia sunt state în care infracționalitatea juvenilă înregistrază valori extrem de mari, iar din această cauză putem deduce că infracționalitatea juvenilă nu cunoaște bariere geografice sau niveluri de dezvoltare.

În societatea românească, infracționalitatea juvenilă s-a amplificat considerabil după schimbarea socio-politică din 1989. Cei mai reprezentativi factori care au agravat fenomenul infracționalității juvenile sunt atât sărăcia, inegalitățile sociale din ce în ce mai profunde, fenomenul de instituționalizare a copiilor, abandonul familiar și școlar, absența programelor de protecție dar și starea de anomie instituțională, morală și legislativă.

Astfel putem afirma că majoritatea delincvenților din societatea noastră comit infracțiuni asupra proprietății, în comparație cu delincvenții din statele bine dezvoltate care comit infracțiuni violente, în special sub influența consumului de alcool sau de droguri.

Cauzele și factorii care determină creșterea infracționalității juvenile

Cauzele și factorii care determină creșterea fenomenului infracționalității juvenile îi putem aborda prin evoluția factorilor economici și culturali, a mentalităților și atitudinilor de tranziție de la vechile la noile moduri de viață, normele de conduită, modelele de comportament și resursele comunitare.

Având în vedere faptul că infracționalitatea juvenilă presupune o analiză multidisciplinară a fenomenului, o analiză complexă, cauzele și factorii care determină creșterea fenomenului de infracționalitate juvenilă implică preocupări nu numai din partea sociologilor, ci și a criminologilor, antropologilor, psihologilor, pedagogilor și de ce nu și a geografilor sau a altor categorii de specialiști cu atribuții în domeniu.

Examinând datele statistice accesibile, situația infracționalității juvenile după anul 1989, se constată tendința de ascensiune a fenomenului, formele de comportamente delincvente, elementele de noutate în comportamentul delincvent și se caută explicațiile acestor tendințe care se leagă și de problematica tranziției, și anume, de la sistemul social vechi la cel în proces de construcție și consolidare.

Din anul 1990, când infracționalitatea juvenilă a căpătat o amploare deosebită, investigațiile s-au concentrat pe „copiii străzii”, cei internați în centrele de copii, în școlile speciale, minorii internați în centrele de reeducare, în arestul poliției, în urma săvârșirii unor fapte penale grave. Astfel, obiectivul investigațiilor îl constituie identificarea cauzelor și a împrejurărilor care determină sau favorizează infracționalitatea juvenilă.

Principalele victime ale deteriorării nivelului de trai, funcționalității defectuoase a serviciilor de îngrijire a sănătății, de educație și de protecție socială au devenit minorii, care, neputând să își satisfacă atât necesitățile biologice și afective, cât și cele intelectuale și educative, adoptă un comportament deviant, îngroșând rândurile „copiilor străzii”.

De-a lungul timpului s-a constatat că infracționalitatea juvenilă nu se leagă în mod strict de proveniența copiilor sau tinerilor din familii dezorganizate, respectiv monoparentale, astfel că, aproape jumătate dintre delincvenții minori provin din familii complete, dar care nu satisfac nevoile de protejare și de socializare a copiilor.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că majoritatea delictelor sunt comise la oraș, mai ales în anumite orașe mari,dar un număr însemnat de minori provin din mediul rural, deoarece, totdeauna infracționalitatea poate fi asociată cu formele predelincvente privind școlaritatea precară a elevilor, abandonul școlar, absențele repetate de la ore. Din această cauză populația de etnie rromă este mai predispusă datorită situației sociale precare, marginalizării sociale, multiplelor frustrări pe care le suferă; toate acestea generând infracționaliatea juvenilă în rândul acestora.

Prevenirea infracțiunilor și luarea măsurilor ce se impun față de minorii care au săvârșit infracțiuni

Infracționalitatea juvenilă este condiționată de dinamica vieții socio-economice, de starea de anomie existentă la nivel macro și micro-social. Resocializarea minorilor implică abordarea diferitelor aspecte cum ar fi: existența unui mare număr de minori arestați preventiv, numărul mare de minori cu deficiențe fizice și psihice din centrele de reeducare și penitenciare, numărul mare de minori care provin din medii cu promiscuitate, pregătirea inadecvată a personalului didactic din domeniul psiho-pedagogiei.

Un rol deosebit de important în prevenirea infracțiunilor și de protecție a minorilor, precum și în luarea măsctorii care determină creșterea infracționalității juvenile

Cauzele și factorii care determină creșterea fenomenului infracționalității juvenile îi putem aborda prin evoluția factorilor economici și culturali, a mentalităților și atitudinilor de tranziție de la vechile la noile moduri de viață, normele de conduită, modelele de comportament și resursele comunitare.

Având în vedere faptul că infracționalitatea juvenilă presupune o analiză multidisciplinară a fenomenului, o analiză complexă, cauzele și factorii care determină creșterea fenomenului de infracționalitate juvenilă implică preocupări nu numai din partea sociologilor, ci și a criminologilor, antropologilor, psihologilor, pedagogilor și de ce nu și a geografilor sau a altor categorii de specialiști cu atribuții în domeniu.

Examinând datele statistice accesibile, situația infracționalității juvenile după anul 1989, se constată tendința de ascensiune a fenomenului, formele de comportamente delincvente, elementele de noutate în comportamentul delincvent și se caută explicațiile acestor tendințe care se leagă și de problematica tranziției, și anume, de la sistemul social vechi la cel în proces de construcție și consolidare.

Din anul 1990, când infracționalitatea juvenilă a căpătat o amploare deosebită, investigațiile s-au concentrat pe „copiii străzii”, cei internați în centrele de copii, în școlile speciale, minorii internați în centrele de reeducare, în arestul poliției, în urma săvârșirii unor fapte penale grave. Astfel, obiectivul investigațiilor îl constituie identificarea cauzelor și a împrejurărilor care determină sau favorizează infracționalitatea juvenilă.

Principalele victime ale deteriorării nivelului de trai, funcționalității defectuoase a serviciilor de îngrijire a sănătății, de educație și de protecție socială au devenit minorii, care, neputând să își satisfacă atât necesitățile biologice și afective, cât și cele intelectuale și educative, adoptă un comportament deviant, îngroșând rândurile „copiilor străzii”.

De-a lungul timpului s-a constatat că infracționalitatea juvenilă nu se leagă în mod strict de proveniența copiilor sau tinerilor din familii dezorganizate, respectiv monoparentale, astfel că, aproape jumătate dintre delincvenții minori provin din familii complete, dar care nu satisfac nevoile de protejare și de socializare a copiilor.

Pe de altă parte, se remarcă faptul că majoritatea delictelor sunt comise la oraș, mai ales în anumite orașe mari,dar un număr însemnat de minori provin din mediul rural, deoarece, totdeauna infracționalitatea poate fi asociată cu formele predelincvente privind școlaritatea precară a elevilor, abandonul școlar, absențele repetate de la ore. Din această cauză populația de etnie rromă este mai predispusă datorită situației sociale precare, marginalizării sociale, multiplelor frustrări pe care le suferă; toate acestea generând infracționaliatea juvenilă în rândul acestora.

Prevenirea infracțiunilor și luarea măsurilor ce se impun față de minorii care au săvârșit infracțiuni

Infracționalitatea juvenilă este condiționată de dinamica vieții socio-economice, de starea de anomie existentă la nivel macro și micro-social. Resocializarea minorilor implică abordarea diferitelor aspecte cum ar fi: existența unui mare număr de minori arestați preventiv, numărul mare de minori cu deficiențe fizice și psihice din centrele de reeducare și penitenciare, numărul mare de minori care provin din medii cu promiscuitate, pregătirea inadecvată a personalului didactic din domeniul psiho-pedagogiei.

Un rol deosebit de important în prevenirea infracțiunilor și de protecție a minorilor, precum și în luarea măsurilor ce se impun față de minorii care au săvârșit infracțiuni, îl constituie realizarea unui sistem unitar de justiție pentru minori.

După 1989, fenomenul infracționalității juvenile a prezentat un interes deosebit pentru identificarea măsurilor adecvate pentru reducerea numărului de minori implicați și aspectelor noi de infracționalitate cum ar fi: creșterea gradului de pericol social al faptelor săvârșite cu violență, săvârșirea unor infracțiuni în grup (uneori alături de un major), scopul săvârșirii unor delicte și coborârea vârstei la care se săvârșește primul delict, precum și numărul foarte mare de delicte săvârșite de către un minor și comportamentul delicvent persistent al unor minori.

Traficul de ființe umane – fenomenul exploatării sexuale din România

Traficul de ființe umane se manifestă cu precădere în zonele în care lipsește o legislație corespunzătoare, dar și un sistem de cooperare între diferite organisme guvernamentale și ONG-uri, a căror activitate comună trebuie să aibă ca obiect prevenirea traficului.

Cauzele traficul de ființe umane

Cauzele pot fi de ordin personal, care contribuie la orientarea individului spre activitatea de prostituție sau proxenetism, și cele micro și macrosociale ce favorizează și mențin desfășurarea unor astfel de ocupații, iar cele mai relevante sunt urmatoarele:

Cauze macro-sociale

Factori socio-economici

Nivelul de trai – se prezintă două dimensiuni : una obiectivă, care se raportează la nivelul mediu de trai dintr-o societate, și o o dimensiune subiectivă care face referire la percepția individuală asupra nivelului de trai dintr-un stat. Astfel că părerile sunt împărțite, iar unii își vor considera nivelul de trai satisfacator, alții nesatisfăcător.

Deoarece zonele cele mai sarace din România sunt Moldova și Muntenia, acestea sunt mai predispuse la desfășurarea activității de prostituție.

Șomajul duce la scăderea bruscă a nivelului de trai ce afectează echilibrul individului. Pe de altă parte, șomajul mai poate fi caracterizat prin cauzarea unui dezechilibru în cadrul structurii familiei, astfel, autoritatea capului de familie se va diminua, iar rolul său de susținător al familiei este alterat.

Crizele economice sunt caracterizate de o inflație galopanta, un blocaj financiar, lipsa pieței externe de desfacere a mărfurilor, toate acestea afectând capacitatea de producție, nivelul salariilor și rata șomajului. Astfel, unele persoane sunt nevoite să își părăsească țara de origine și să își caute un loc de muncă mai bine plătit în alte state.

Factori educaționali

Deficiențele educaționale sunt cele care precipită,de fapt,procesul angajării în prostituție sau proxenetism, punând subiectul în imposibilitatea de a face altă alegere. Practic, gradul de instruire reprezintă cel mai important factor determinant al unui comportament și apare ca o rezultantă a educației receptate și sedimentate în familie, a pregătirii școlare și profesionale, a percepției experiențelor proprii.

Factori socio-culturali

Religia deține un rol foarte puternic de influențare și prevenție în combaterea infracționalităților. Anumite valori religioase limitează aspirațiile ilegitime sau pot rezolva tensiunea dintre nivelul aspirațiilor și realitate.

Discriminarea reprezintă refuzul de a trata un grup social conform asprațiilor sale. Aceasta este exercitată la diferite niveluri ale claselor sociale, sexelor, apartenenței religioase, instruirii, emigrării grupărilor etnice. Intensitatea acestor disciminari depinde de criteriile economice, sociale și politice ale societății respective.În țările de origine, din cauza discriminării, femeile nu au intotdeauna aceleași posibilități profesionale sau economice precum bărbații, ele fiind mai atinse de sărăcie, ceea ce le poate impinge la desfășurarea de infracțiuni, respectiv prostituția.

Urbanizarea. Mișcarea populației umane în plan geografic (mobilitatea orizontală) și în plan profesional (mobilitatea verticală), determinate de urbanizare are ca efect micșorarea controlului social. Accentuarea urbanizării, ca și a industrializării, de altfel, este direct proporțională cu creșterea infracționalității.

Factorii juridici

Alte cauze ale proliferării traficului de persoane pot fi : existența unor lacune și nearmonizarea legislației penale, abordarea din unghiuri diferite a fenomenului exploatării sexuale și nu în ultimul rând ineficiența controlului în acest domeniu.

Cauze micro-sociale

Modelul familial

Majoritatea victimelor provine din familii care nu se preocupă de asigurarea unei socializări corecte a copiilor sau care asigură modelele de socializare negative, implicându-i în activități infracționale.

Apartenența la diferite grupuri

Gradul scăzut de instruire determină luarea unor decizii pe baza unor percepții exagerate privitoare la obstacolele în plan socio-profesional sau prin imitarea comportamentului altor persoane a căror situație este apreciata în mod superficial ca fiind similară. Ca exemplu putem da cazul tinerelor pe care prietenii le introduc în rețelele de prostituție, a elevelor cu un comportament libertin care fac din prostituție o distracție, cazurile de prostituție mascată de diverse ocupații din domeniul modelling-ului.

2.2.1. Date statistice privind fenomenul exploatării sexuale

Datele statistice existente la Biroul de Statistică Judiciară, în România, despre evoluția numărului de victime minori ale infracțiunilor de natură sexuală, ale abuzului și exploatării sexuale, arată că după amploarea deosebită a fenomenului dupa 1989, numărul total de cazuri pe toate tipurile de astfel de infracțiuni, înregistrat în anii 2004 și 2005 reprezentând 55% din numarul de cazuri consemnat pentru perioada 1999-2000. Din nefericire violul și actul sexual cu un minor rămân infracțiunile de natură sexuală care produc cele mai multe victime în rândul minorilor.

Evidențele Biroului de Statistică Judiciară indică faptul că numărul minorelor exploatate sexual este foarte redus, și anume 5 cazuri în 2004 și 2 cazuri în 2005; însă, pe de altă parte, presa menționează frecvent tendința ascendentă a numărului de prostituate (inclusiv minore ) și de proxeneți.

Cifrele semnalate în Mass-media cu privire la numărul prostituatelor din România care cad victime, anual, rețelelor de „traficanți de carne vie” din numeroase țări este de ordinul sutelor, iar între 20% și 30% dintre acestea sunt tinere cu vârste cuprinse între 16 și 18 ani.

Ca și în alte state, și în România evidențiază dezvoltarea rapidă a unor mijloace de mascare a modului în care are loc procesul de racolare a prostituatelor și a locațiilor unde se desfășoară actul de prostituție. Astfel, putem vorbi de o “migrare” a prostituatelor din “stradă” către locații închiriate sau aflate în proprietatea proxeneților. De asemenea, recrutarea clienților nu se mai face direct din stradă ci indirect, cu ajutorul telefoniei mobile, anunțuri de tipul “matrimoniale”, cluburi, restaurante sau hoteluri de lux, saloane de masaj, dar în special prin internet.

Oferirea acestor servicii prin mijloace moderne de comunicare (telefon mobil, internet, etc.) are implicații grave asupra răspândirii prostituției și în rândul minorilor deoarece proxenetul este mai puțin expus.

Rezultatele studiului realizat de Salvați Copiii în rândul tinerelor exploatate sexual coincid cu cele furnizate de cercetările realizate pe plan internațional și în România în ceea privește vârsta implicării în prostituție. Astfel 11 ( 69%) din cele 16 persoane intervievate au fost exploatate sexual în scopuri comerciale de la vârste mai mici de 18 ani, 3 dintre ele având vârste chiar sub 15 ani. Studiul ARAS, realizat în anul 2005 relevă că 60% dintre cele 395 de tinere investigate începuseră deja să practice sexul comercial înainte de a deveni majore iar 11% din total înainte de 14 ani.

Consumul de alcool în rândul adolescenților și tinerilor din România

„ În România, consumul de alcool este acceptat de societate pornind de la considerente culturale – în primul rând datorită tradiției, iar abuzul este condamnat moral sau legal din cauza efectelor negative legate de comportament. Cu toate că sunt conștienți de acestea tinerii par să accepte alcoolul decât fumatul.”

Deși consecințele consumului de alcool sunt mai grave, totuși este mai ușor tolerat decât fumatul, 57% dintre respondenți considerând fumatul un drog, față de doar 40% în cazul alcoolului.

„ Atitudinea ușor diferită a tinerilor față de alcool, comparativ cu cea față de tutun, de exemplu, poate fi cauzată și de atitudinea diferită a familiei, profesorilor etc., a celor importanți pentru ei (significant others) față de substanțe drogo-dependente, procentul adulților care consumă alcool – cel puțin ocazional – fiind mult mai mare decât al celor care fumează. ”

„Socializarea într-un mediu în care părinții consumă alcool la petreceri reprezintă o normă, prietenii consumă și ei alcool, ceea ce determină tolerarea și ca un prim pas către consum; aproximativ jumătate dintre cei cu vârste de 11-14 ani și 77% dintre subiecții de peste 18 ani au experimentat, cel puțin o dată, consumul de alcool. Totuși, consumul frecvent de alcool este destul de rar la tineri, doar 4% dintre cei de 11-14 ani și 18% dintre cei de peste 18 ani fiind consumatori frecvenți – beau alcool de mai multe ori pe săptămână sau zilnic.

Datele rezultate din cercetarea cantitativă și calitativă din cadrul proiectului Consumul de droguri în rândul adolescenților și tinerilor, lansat de Organizația Salvați Copiii în a doua jumătate a anului 2004 și implementat de un grup de tineri specialiști coordonat de Marian Preda, Gabriel Jderu și Ioana-Alexandra Mihai, arată o pondere redusă a consumului frecvent de alcool în rândul fetelor, dar o pondere mare (egală cu cea a băieților) a celor care consumă alcool rar sau ocazional; aceste fete care sunt consumatori ocazionali au tendința să împrumute comportamentul băieților în ciuda tradiției, a modelului cultural în care au fost socializate (mamele subiecților consumă alcool doar în proporție de 34%, față de tați – 69%).

Surprinde, de asemenea, ponderea mai ridicată cu 10% a consumatorilor de alcool între tinerii din mediul urban, comparativ cu cei din mediul rural. Deși producția este prezentă în rural, în timp ce, în mediul urban, alcoolul este cumpărat în cele mai multe cazuri, doar 54% dintre tinerii din rural consumă alcool (10% frecvent) și 64,5% dintre cei din urban (11% frecvent).

Banii de care dispun tinerii reprezintă un alt factor important ce favorizează consumul de alcool.

Majoritatea respondenților primesc bani de la părinți (77%) sau îi au din alocație (37%), 18% având venituri proprii; 70% dintre adolescenți și tineri pot să cheltuie cum vor banii primiți, iar 27% primesc bani pentru a-i cheltui pe anumite lucruri; deși la cei mai mulți tineri banii se duc pe haine (46%) sau pe mâncare (39%), nu sunt neglijate nici cheltuielile pentru petrecerea timpului liber – 29% dintre tineri, pentru țigări – 12% sau băuturi alcoolice – 2,5%.

Un factor important de reducere a consumului de alcool în rândul adolescenților este interdicția de a cumpăra alcool. Ca în multe alte cazuri, reglementările legale în România sunt „doar pe hârtie”, în realitate societatea aplicând alte norme, în cazul alcoolului mult mai permisive. 46% dintre subiecții minori acestei cercetări (11-17 ani) au fost trimiși de părinți să cumpere alcool doar în ultimele 12 luni, iar 89% dintre ei au cumpărat „întotdeauna fără probleme”, doar 0,5% nereușind să cumpere niciodată.

Toate acestea reprezintă o dovadă a atitudinii foarte permisive a familiei, dar și a lipsei de responsabilitate a agenților economici și lipsei de control din partea sistemului.”

Cauzele consumului de alcool

În cauzalitatea alcoolismului se formulează trei factori probabili :

Factorii socio-culturali vizează rolul alcoolului în diferite contexte culturale. Astfel, se deosebesc culturile permisive față de alcool precum iudaismul, creștinismul și culturile represive cum sunt islamismul, hinduismul, budismul.

Factorii psihologici care presupun existența unor predispoziții față de alcoolism

Alți factori de risc:

sexul: rata alcoolismului bărbaților față de femei este de 3:1;

istoricul familial: riscul copiilor ce provin din familii de alcoolici de a deveni ei înșili alcoolici este de aproximativ patru ori mai mare decât la copiii din familiile nealcoolicilor;

factorul geografic: este un factor ce delimitează un anumit tip de consum al unui anumit tip de alcool, consum determinat inițial de condițiile de mediu.”

2.3. Consumul de droguri – un comportament deviant

Consumul de droguri este un fenomen larg răspândit în societatea noastră. Acesta, reprezintă un comportament deviant ce pune în pericol sănătatea persoanelor care au un astfel de comportament, dar, în același timp, ameninṭă ṣi siguranṭă membrilor comunităṭii din care aceștia fac parte. Consumul de droguri a devenit, în timp, o reală problemă socială, pentru care autorităṭile ṣi organizaṭiile naṭionale caută diferite soluṭii ṣi strategii pentru protejarea consumatorilor de droguri dar, mai ales, pentru prevenirea ṣi combaterea acestui fenomen.

În anul 2007 a fost implementată pentru a treia oară la nivel național componenta pentru România a studiului European ESPAD – Proiectului școlar european privind consumul de alcool și alte droguri (derulat la nivel internațional în 1995, 1999, 2003, 2007). Instituțiile implicate în derularea studiului 2007 au fost: Școala Națională de Sănătate Publică și Management Sanitar, Agenția Națională Antidrog și Ministerul Educației, Cercetării și Tineretului.

Conform rezultatelor acestui studiu prevalența consumului oricărui drog ilegal de-a lungul vieții în rândul elevilor de 16 ani a fost în anul 2007 de 14,5% (14,9% în cazul băieților și 14,2% în cazul fetelor). Consumul experimental de alcool cu pastile a înregistrat cel mai ridicat procent (4,4%; 5% în cazul băieților și 3,8% în cazul fetelor), urmat de consumul experimental de inhalante (4,1% atât în cazul fetelor, cât și în cel al băieților).

Comparativ cu anul 2003, s-au înregistrat prevalențe de-a lungul vieții mai ridicate pentru consumul oricărui tip de drog ilegal, exceptând consumul de tranchilizante/sedative fără prescripție medicală (scădere de la 6,6% la 4,1%). Consumul experimental de ecstasy, cocaină, droguri injectabile a înregistrat o dublare față de anul 2003 (ecstasy – de la 0,6% în anul 2003 la 1,2% în anul 2007; cocaină – de la 0,7% în anul 2003 la 1,5% în anul 2007; droguri injectabile – de la 0,3% în anul 2003 la 0,7% în anul 2007).

Studiu de caz – Infracționalitatea juvenilă în municipiul București

Date generale despre zona de studiu

Atestat documentar în anul 1459, dar cu o existență anterioară îndelungată dovedită arheologic, Bucureștiul devine treptat centru polarizator al teritoriului național, ajungând ca din anul 1881 să dețină funcția de capitală a României.

Municipiul București este situat în regiunea sudică a țării, între Ploiești la nord și Giurgiu la sud, în centrul Câmpiei Române și anume în Câmpia Bucureștilor (parte constituentă a Câmpiei Vlăsiei), de o parte și de alta a Dâmboviței și Colentinei. Altitudinile absolute variază între 70 – 90 m , iar cele relative nu depășesc 15 – 20 m.

Teritoriul municipiului se întinde pe o suprafață de 238 km2, fiind împărțit administrativ în șase sectoare și se învecinează cu județul Ilfov, care înconjoară cele șase sectoare.

Deși Bucureștiul este situat în condițiile unui climat temperat-continental, se resimt ușor influențele caracteristice zonei de contact a maselor continentale estice cu cele vestice sau sudice. Curenții de aer estici dau amplitudini termice ce ajung la peste 70° C, între verile călduroase și iernile geroase, uneori aspre. Influențele vestice și sudice determină toamne lungi și călduroase, ierni blânde și primăveri timpurii. Media anuală a temperaturii în București este de 10 °C în nordul orașului și 11°C în sud.

Cea mai importantă rețea hidrografică din oraș o repezintă cele două râuri, Dâmbovița și Colentina. Valea Dâmboviței, în interiorul capitalei are lățimi cuprinse între 300 – 500 m și 2000 – 2200 m, iar întregul curs al acestui râu a fost supus unor lucrări de canalizare. Valea Colentinei este mai îngustă, prezentând un coeficient de sinuozitate mai accentuată determinând formarea mai multor lacuri ce se întind de-a lungul râului Colentina, în perimetrul orașului,  precum Lacul Herăstrău, Lacul Floreasca,  Lacul Tei sau Lacul Colentina, ce sunt amenajate și au funcția principală de agrement.

Bucureștiul concentrează aproape 9 % din totalul populației țării și cu puțin peste 15 % din cea urbană, astfel conform datelor finale rezultate la recensământul din anul 2011, municipiul București se află pe primul loc în ierarhia urbană, înregistrându-se un total de 1883425 de locuitori.

După cum se poate vedea în graficul de mai jos, evoluția populației are o tendință ascendentă, înregistrând-se valoarea minima de locuitori de 633355, în anul 1930, iar cea maximă de 2067545 locuitori din anul 1992, urmând ca mai apoi valorile sa scadă treptat până în anul 2011.

Figura 3 – Evoluția populației în municipiul București

Sursa : date prelucrate – Anuarul statistic București, 2009 și http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Pe lângă fluctuațiile natalității și mortalității, această creștere se datorează faptului că Bucureștiul devine treptat centrul polarizator cel mai important al teritoriului național, având loc fenomenul de deplasare a populației din mediul rural în mediu urban, astfel după cel de-al doilea Război Mondial din cauza colectivizării forțate și industrializării urbane, capitala avea circa 45 % din populația domiciliată născută în alte zone geografice. Pe de altă parte, după 1989, abrogarea restricțiilor privind stabilirea domiciliului în orașe mari a făcut ca în 1992, Bucureștiul să înregistreze valoarea maximă a locuitorilor.

Deși Bucureștiul rămâne cel mai important centru de destinație a deplasărilor interne, după 1992 rata migrațiilor scade, deoarece majoritatea persoanelor s-au stabilit în municipii și orașe.

Din analiza dinamicii structurii populației pe grupe de vârstă se constată tendința de îmbătrânire a populației pusă în evidență de scăderea ponderii populației tinere, justificată de scăderea valorilor fertilității și de scăderea drastică de copii ce revin unei femei din contingentul fertil (15 – 49 ani).

Figura 4 – Populația stabilă pe grupe de vârstă, la 1 iulie – București

Sursa : date prelucrate – Anuarul statistic București, 2009

Scopul și obiectivele studiului

Studiul își propune să analizeze infracționalitatea juvenilă din municipiul București, pentru o mai bună înțelegere a factorilor ce favorizează și conduc la acest fenomen și modalitățile de prevenire a acestei probleme.

Obiectivul general al acestui studiu este determinarea cauzelor și factorilor ce favorizează și conduc la fenomenul infracționalității juvenile și strategiile de prevenire al acestui fenomen, la nivelul municipiului București.

Metodologia studiului

Pentru realizarea acestui studiu s-au folosit ca principale metode : observația propriu – zisă a fenomenului de infracționalitate juvenilă și, cea mai importantă, analiza documentelor și a datelor statistice bazată pe corelație.

Metoda observației este în multe cazuri indicată ca procedeu al cercetării geografice, este o metodă de bază și, totodată, cea mai veche, în orice disciplină științifică. Ea constă în urmărirea intenționată și înregistrarea exactă, sistematică, a diferitelor fenomene de cercetat, cât și a contextului în care acestea se produc.

Avantajele observației sunt de necontestat, ea fiind metoda care furnizează cantitatea maximă de material faptic actualizat, cu privire la obiectul de studiu, oferind acces la realitate. Printre dezavantajele acestei metode punctăm faptul că nu pot fi complet eliminate subiectivismul și individualitatea observatorului din actul observației; totodată, observatorul trebuie să aștepte manifestarea fenomenelor de cercetat sau poate influența obiectele și fenomenele studiate.

Cea mai importantă și reprezentativă metodă folosită pentru realizarea acestui studiu este analiza documentelor și a datelor statistice bazată pe corelație.

Potrivit „Strategiei sectoriale de prevenire a delicvenței juvenile” există mai multe baze de date ce cuprind infracțiunile comise în școli și licee, în funcție de instituția care a fost sesizată (unitatea de învățământ, Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Poliția, etc.). Cu toate acestea, bazele de date existente nu sunt unitare și complete cu privire la infracțiunile comise de minori în afara mediului școlar, dar de asemenea nu există nici o instituție care să aibă o proiecție reală asupra acestei probleme.

Totuși, din punctul meu de vedere, instituția cu o bază de date care se apropie cât de cât realitate este Ministerul Muncii, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice, și anume Direcția Protecția Copilului.

Infracționalitatea juvenilă din municipiul București

În cadrul prezentului studiu au fost analizate datele, din anii 2008 – 2013, privind copiii care săvârșesc fapte penale, precum : furt, omor, prostituție, tâlhărie, vătămare corporală, viol, altele, și răspund sau nu răspund penal. Astfel, în municipiul București furtul alături de tâlhării dețin ponderile cele mai mari dintre infracțiunile săvârșite, iar din punct de vedere spațial, sectorele 2 și 3 înregistrează cele mai multe infracțiuni, la nivelul municipiului.

Figura 5 – Copii care au săvârșit infracțiuni și nu răspund penal – București, 2008-2013

Sursa : date prelucrate – Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

În figura 5, putem observa pe grafic că numărul total al infracțiunilor variază, astfel anul 2011 înregistrează un număr maxim de infracțiuni, cu un total de 366, iar numărul minim de infracțiuni corespunde anului 2012 cu un total de 238. Această ierarhie nu include și anul 2013 deoarece datele centralizate sunt doar până în luna iunie.

Conform celor două grafice (figura 5 și figura 6), observăm că furtul deține cea mai mare pondere a infracțiunilor pe tot intervalul de timp studiat. Cu o pondere semnificativ mai mică, urmează alte infracțiuni decât cele menționate, continuând cu tâlhăriile, prostituția care înregistrează valori maxime în anul 2008, urmând ca în anul 2009 valorile să scadă drastic, astfel că din anul 2010 până în prezent valorile să fie nule. Infracțiunile precum vătămarea corporală și violul dețin valori destul de mici, iar în anul 2009 se înregistrează un singur caz de omor.

Figura 6 – Copii care au săvârșit infracțiuni și răspund penal – București, 2008-2013

Sursa : date prelucrate – Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

Factorii care favorizează producerea acestor infracțiuni juvenile în municipiul București, sunt:

individuali, precum: psihologici, absenteism școlar, discriminare (de gen, socială, etnică), probleme de sănătate, etc.

Conform Inspectoratului Școlar al Municipiului București, în municipiul București se înregistrează o rată mare a absenteismului școlar, comparativ cu normele impuse de regulamentul școlar, înregistrându-se la învățământul primar – 8 absențe nemotivate/an/elev, la învățământul gimnazial – 31 absențe nemotivate/an/elev, la învățământul liceal și SAM (Școala de Arte și Meserii) – 68 absențe nemotivate/an/elev.

familiali: tipul familiei (organizată, dezorganizată, monoparentală, conflictuală), modul de educație (slabeducogenă sau neglijare, relații slabe cu școala și cadrele didactice), părinți absenți ca urmare a lucrului în străinătate sau ca urmare a executării unor pedepse privative de libertate.

În prezent, nu se cunoaște numărul exact al copiilor rămași acasă în urma plecării unuia sau ambilor părinți în străinătate pentru perioade lungi de timp. Autorități ale administrației publice locale și centrale depun eforturi în vederea determinării numărului acestor copii și, cu toate acestea, dimensiunea reală a acestui fenomen rămâne necunoscută.

La nivel central, Direcția Protecția Copilului din cadrul Ministerului Munci, Familiei, Protecției Sociale și Persoanelor Vârstnice prezintă, trimestrial, o situație statistică elaborată pe baza datelor raportate de către serviciile publice de asistență socială (SPAS) de la nivelul fiecărei unități administrativ/teritoriale și a direcțiilor generale de asistență socială și protecția copilului de la nivelul fiecărui județ/sector (DGASPC). Această situație statistică nu reflectă numărul total la copiilor cu părinți plecați, ci doar al acelora ale căror situații sunt cunoscute și înregistrate de SPAS/DGASPC.

Observăm în graficul de mai jos că numărul maxim de copii cu părinți plecați la muncă în stăinătate, din București se înregistrează în anul 2011, iar numărul minim în anul 2012. Dacă facem o analogie cu numărul total de infracțiuni, observăm că tot în anul 2011 se înregistrează un număr maxim de infracțiuni, cu un total de 366, iar numărul minim de infracțiuni corespunde tot anului 2012 cu un total de 238.

Deci, factorul familial, și anume absența părinților ca urmare a lucrului în străinătate are un impact foarte mare asupra infracționalității juvenile din București, astfel lipsa relației copiilor cu părinții plecați s-a dovedit a avea efecte de izolare, scădere a încrederii în sine, scădere a rezultatelor școlare, absenteism și chiar abandon școlar, lipsa implicării și participării la acțiuni extra-școlare, ajungând chiar la comportamente și atitudini indezirabile social (infracționalitate, violență etc).

Figura 7 – Copiii cu părinți plecați la muncă în stăinătate, din București

Sursa : date prelucrate – Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

Însă, la acest factor familial, se poate adăuga și tipul de familie monoparentală, care are ca și cauza principală divorțurile, în mod special după numărul copiilor minori rămași prin desfacerea căsătoriei, astfel că în anul 2008 se înregistrează un total de 3390 de divorțuri din care : 2261 fără copii, 922 cu un singur copil, 174 cu doi copii, 31 cu 3 copii și 2 cu peste 4 copii, cu o pondere relativ mare divorțurilor în care copiii au avut de suferit, deoarece acele famili au devenit monoparentale, dar și dezorganizate.

Figura 8 – Procentul divorțurilor în funcție de copii, București – anul 2008

Sursa : date prelucrate – Anuarul statistic București, 2009

factori ce țin de mediul școlar: atitudine proactivă a cadrelor didactice, organizarea serviciului de permanență pe unitatea de învățământ, dificultăți de comunicare profesori-elevi, lipsa permanenței psihologilor în școli, deficiențe ale sistemului de pază.

comunitate: anturaj, mediatizare excesivă a modelelor negative

Un studiu al Poliției Capitalei, realizat patru ani consecutivi (2006-2009), arăta că numărul grupurilor de copii care se manifestau în stradă, prin comportamente predelincvente sau delincvente, în urma abandonului școlar și/sau familial era de circa 20/an, fiecare grup având câte 4-6 membri. În aceste grupuri se consuma frecvent alcool și uneori, droguri, iar în unele acționau persoane care se eliberaseră din penitenciar, având un rol important în învățarea de către minori a tehnicilor de reușită infracțională.

Infracționalitatea juvenilă din municipiul București, la nivelul celor 6 sectoare

În continuare vom analiza în municipiul București totalitatea infracțiunilor juvenile comise în perioada ianuarie 2008 – iunie 2013, la nivelul celor 6 sectoare.

Din „ Reprezentarea grafică a infracționalității juvenile din Municipiul București” observăm că sectorele 2 și 3 înregistrează cele mai multe infracțiuni, la nivelul municipiului, iar sectorul 4 înregistrează cele mai puține infracțiuni.

Figura 9 – Reprezentarea grafică a infracționalității juvenile din Municipiul București, ianuarie 2008 – iunie 2013

Sursa : date prelucrate – Direcțiile Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului

Vom încerca să identificăm cauzele și factorii care situează sectoarele 2 și 3 pe primele locuri privind infracționalitatea juvenilă.

În primul rând vom analiza numărul populației cuprinse între 0 și 19 ani repartizat în fiecare sector, deoarece dacă numărul mare al populației juvenile corespunde cu sectoarele 2 și 3, atunci acesta ar putea constitui unul din factorii care influențează în aceste zone numărul mare al infracționalității juvenile.

Figura 10 – Populația cuprinsă între 0 și 19 ani, la nivelul fiecărui sector, 2011

Sursa : http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Din graficul de mai sus putem constata că sectorul 3 înregistrează cea mai mare valoare a populației cu vârsta cuprinsă între 0 și 19 ani, urmând sectorul 6 și sectorul 2 cu diferențe mici în ceea ce privește numărul populației juvenile, însă sectorul 1 înregistrează valoarea cea mai mică față de sectorul 4.

Astfel, numărul populației poate să constituie unul din factorii care influențează numărul mare de infracționalități juvenile comise în aceste sectoare,.

Pe de altă parte, din cauza situației sociale precare, marginalizării sociale, multiplelor frustrări pe care le suferă populația de altă etnie, duce la generarea infracționalității juvenile.

Conform graficului privind etniile principale la nivelul fiecărui sector, observăm că sectorul 5 înregistrează valoarea cea mai mare a populației de etnie rromă, fiind urmat de sectorul 2 și 3. Însă, atât sectorul 2 cât și sectorul 3 dețin un număr însemnat al populației de etnie chineză (sectorul 2 înregistrează cea mai mare valoare a populației chineze – 886), maghiară, turcă și evreiască.

Deci, cu excepția sectorului 5 care deține cea mai mare pondere a populației, însă, doar de etnie rromă, populația sectorelor 2 și 3 este alcătuită dintr-un mozaic de etnii.

Astfel, ponderile mari ale etnilor ce intră în componența populațiilor din sectoarele 2 și 3 este unul din factorii care favorizează comiterea infracțiunilor juvenile.

Un alt factor important care determină infracționalitatea juvenilă este nivelul de educație. De aceea în continuare, vom analiza sectoarele din punctul de vedere al populației după nivelul de educație.

Conform graficelor de mai jos sectorul cu cel mai mare nivel de educație este reprezentat de sectorul 1, iar cel cu cel mai scăzut nivel de educație este sectorul 5.

Figura 12- Populația după nivelul de educație, sector 1, 2011

Sursa : http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Figura 13 – Populația după nivelul Figura 14- Populația după nivelul

de educație, sector 2, 2011 de educație, sector 3, 2011

Sursa : http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Figura 15 – Populația după nivelul Figura 16- Populația după nivelul

de educație, sector 4, 2011 de educație, sector 5, 2011

Sursa : http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Figura 17- Populația după nivelul de educație, sector 6, 2011

Sursa : http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/

Astfel în sectorul 1, 44% din populația acestui sector dețin studii universitare, 30% studii liceale și doar 14% studii gimnaziale. După sectorul 1, se clasează sectorul 6 cu 39% din populație cu studii universitare și 36 % cu studii liceale, iar în ceea ce privește studiile gimnaziale tot 14 %.

Urmează sectoarele 2 și 3, care au ponderi asemănătoare, și anume 37 – 38% din populație cu studii universitare, 32 -33 % dețin studii liceale, iar 17 % dețin studii gimnaziale.

Sectorul 4 are aceleași procente cu sectorul 5 în ceea ce privește studiile liceale – 34% – însă în domeniul universitar, gimnazial și primar, sectorul 4 stă mult mai bine decât sectorul 5.

Altfel spus, sectorul 5 deține cele mai mici ponderi în ceea ce privește studiile universitare, doar 30 %, și cele mai mari ponderi la nivelele inferioare de educație, și anume 23 % din populație au doar studii gimnaziale și 9% au studii primare.

După analiza acestui factor constatăm faptul că sectorul 5 ar trebui să înregistreze cele mai multe infracțiuni juvenile, urmând sectoarele 2 și 3, iar pe ultimele locuri sectorele 1, 6 și 4, însă se pare că nivelul de educației, în cazul nostru, nu influențează infracționalitatea juvenilă din municipiul București, deoarece această analiză vizează toată populația și nu doar cea juvenilă.

Din categoria factorilor ce țin de mediul școlar, absenteismul școlar este unul dintre cei mai importanți factori ce generează comiterea infracționalităților juvenile.

Analizând situația absenteismului școlar, pe sectoare, în perioada septembrie 2013 – februarie 2014, sectorul 3 înregistrează valoarea maximă a numărului de absențe nemotivate / elev de 14,3 ,urmând sectoarele 2, 5 și 6 cu valori cuprinse între 11,3 și 11,9 absențe nemotivate / elev, iar sectorul 4 înregistrează valoarea minimă de 9,03.

Figura 18 – Situație absenteism – clasificare pe sectoare, septembrie 2013 – februarie 2014

Sursa : date prelucrate – http://www.ismb.edu.ro/

Pe de altă parte, din analiza incidentelor de violență în unitățile de învățământ din Municipiul București, an școlar 2012 – 2013, constatăm conform datelor transmise de către Direcția Generală de Poliție a Municipiului București și directorii unităților de învățământ, în anul școlar 2012 – 2013, în unitățile de învățământ au avut loc 244 de incidente față de 142 în anul școlar 2011 – 2012. Din totalul incidentelor raportate 213 sunt infracțiuni din care 58 de furturi și 135 de lovituri. În anul școlar 2012 – 2013 au fost înregistrate, pentru prima dată, pătrunderea cu pistol în unitățile de învățământ.

În figura 19 am contabilizat și detaliat incidentele de violență petrecute în unitățile de învățământ, la nivelul fiecărui sector, precum : loviri, furturi și port/amenințări cuțit.

Sectorul 4 deține cele mai puține incidente de violență – 30 – , iar la extrema cealaltă se situează sectorul 1 cu maximum de incidente de 52, fiind urmat de sectorul 2, iar mai apoi de sectorele 5 și 6 care sunt la egalitate.

În toate sectoarele se înregistrează incidentul de port/amenințări cuțit (sectoarele 2 și 3 deținând valorile cele mai mari de 2 și 3 port/amenințări cuțit ), cu excepția sectorului 5 în care au loc doar incidente de tipul loviri și furturi.

Acești factori de natură școlară, relevă faptul că sectoarele 2, 3 și 1 dețin numărul cel mai mare al infracționalității juvenile și explică de ce sectorul 4 înregistrează cele mai mici valori ale infracționalității juvenile din Municipiul București.

După analiza tuturor factorilor prezentați mai sus, observăm faptul că sectoarele 2 și 3 dețin cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă, urmând sectorul 1, iar pe ultimele locuri clasându-se sectoarele 5, 6 și 4 cu cele mai puține infracțiuni comise de către populația juvenilă din municipiul București.

În opinia mea, una din ipotezele ce ar putea explica acest rezultat ar fi că, așa cum am observat în figura 5 și 6, dar și în figura 19, furturile dețin o pondere foarte mare în cadrul infracțiunilor juvenile, astfel sectoarele 1, 2 și 3 au un nivel de trai mai ridicat decât sectoarele 5, 6 și 4, de aceea furturile se înregistrează în număr mai mare în aceste sectoare. De asemenea, datorită nivelului de trai mai ridicat din aceste sectoare, părinții sunt ocupați la locurile de muncă, astfel copii lor nu au parte de o supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori și în special a celor “problemă”, părinții nu mai au timp să cunoască anturajul, locurile și mediile frecventate de către copiii lor, dar lipsește și legăturile ce trebuie să aibă loc permanent între familie și școală.

Pe de altă parte, din cauza diversității etnice din cadrul sectoarelor 2 și 3 se generează multiple frustrări, conflicte, marginalizări sociale sau chiar segregări în cadrul populației, ceea ce face ca infracționalitatea să fie mai ridicată în aceste sectoare.

Absenteismul școlar – rol important în generarea infracționalității juvenile

Absenteismul școlar poate fi definit ca o problemă socială explicată din ce în ce mai des drept o caracteristică socio-culturală a mediului din care provine elevul.  Astfel, acest fenomen este primul factor asociat în mod direct cu abandonul școlar.

Formele absenteismului școlar :

absenteism selectiv (fuga de la școală este frecventă la o singură disciplină sau doar la câteva discipline)

absenteism generalizat (fuga de la școală este frecventă și generalizată, prefigurează abandonul școlar)

căutarea singurătății (reacție la tensiunea puternică intra- sau interpersonală)

dorința de a fi cu partenerul (la adolescenți)

dorința de apartenență la grup (,,ritualuri de inițiere’’)

atitudine defensivă față de autoritatea unui sistem.

Cercetările desfășurate pe o perioadă mai mare de timp, reliefează faptul că abandonul școlar determină pe termen lung o creștere a activității infracționale. Cei care abandonează școala au șanse de reușită pe piața muncii și posibilitatea unor câstiguri obținute prin mijloacele recunoscute social mult mai reduse în comparație cu cei care își termină studiile.

În România, problema absenteismului școlar a început să capete amploare, mai ales în ultimii 10 ani. Dacă la începutul perioadei de tranziție, după 1990 se făceau eforturi pentru încurajarea școlarizării, în special pentru copiii defavorizați social sau ai populației rrome, autoritățile încercând să diminueze rata abandonării școlii, în prezent, se constată un dezinteres crescând față de oferta educațională, chiar printre elevii ai căror familii le pot oferi condiții adecvate de studiu și viață.

La nivelul municipiului București s-a înregistrat o creștere semnificativă a numărului de absențe, mai ales în rândul elevilor din învățământul liceal. Dacă inainte de 1989, elevii din școlile bucureștene înregistrau în jur de 3 absențe nemotivate pe an, în prezent se înregistrează în jur de 33 de absențe nemotivate pe cap de școlar.

Factorii care determină acest fenomen :

factori care țin de personalitatea și starea de sănătate a elevului (motivație școlară scăzută, lipsă de interes, încredere scăzută în educația școlară, oboseală, anxietate, autoeficacitate scăzută, imagine de sine deteriorată, sentimente de inferioritate, abilități sociale reduse, pasivitate, etc.) ;

factori care țin de familie, condițiile socio-economice ale familie (sărăcia, stil parental indiferent, neglijent, familii dizarmonice, părinți foarte ocupați sau plecați în străinătate, etc.) ;

factori care țin de contextul școlar specific (inclusiv relația profesor-elev): presiunea grupului, supraîncărcarea școlară, comunicarea defectuasă elev-profesor (ironizarea, umilirea elevului) evaluarea subiectivă, frica de evaluare, conflict cu colegii, etc.

De asemenea, foarte importantă este și variabila vârstă:

la elevii mici – fuga de la școală poate fi o manifestare a ,,fobiei școlare’’; cauze: dependență crescută de părinți, părinți care valorizează excesiv educația școlară; stiluri parentale supraprotectoare, autoritare sau indiferente; strategie defensivă față de colegii violenți, eșecul școlar, situații umilitoare

la elevii mari – fuga de la ore este rezultatul unei opțiuni (proces de deliberare, luare a deciziei); cauzele pot fi: frica de evaluare, de eșec, fobia / anxietatea socială (frecventă în perioada adolescenței, manifestată prin anxietate față de situația de a fi observat de colegi, teama de a vorbi în public, teama de a interacționa cu persoane de sex opus, teama de critică, stimă de sine scăzută); teama de pedeapsă, teama de pierdere a statutului în grup

riscurile fugii de la școală: depresia, consum de toxice legale și ilegale, acte delictuale, abandon școlar.

Specialiștii consideră că, în România, cea mai mare problemă este nu accesul la educație, ci menținerea elevului într-o formă de învățământ.

Voi analiza acest fenomen la nivelul sectorului 5, deoarece așa cum se poate observa în figura 18, acesta este unul dintre sectoarele care înregistrează o valoare medie de 11,86 de absențe nemotivate / elev, în primul semestru al anului școlar 2013 – 2014.

Am ales două unități școlare Școala Gimnazială „I. G. Duca” și Școala Gimnazială Nr. 126, deoarece Școala Gimnazială „I. G. Duca” înregistrează o medie de 0,53 de absențe nemotivate / elev, cea mai mică valoare din sectorul 5, iar Școala Gimnazială Nr. 126 înregistrează circa 8,45 de absențe nemotivate / elev.

Date generale

Așa cum am menționat anterior aceste două unități școlare sunt localizate în teritoriul administrativ al sectorului 5, astfel Școala Gimnazială „I. G. Duca” – Nr. 146 se află aproximativ în nord-vestul sectorului, respectiv aproximativ în centrul Municipiului București, iar Școala Gimnazială Nr. 126 este localizată în sudul orașului, respectiv partea central-vestică a sectorului; la o distanță relativ mică de aproximativ 3 km.

Din anul 1935 până la 1 Septembrie 1960, Școala Gimnazială „I. G. Duca” a funcționat ca și Școala Nr. 50 baieti I.G. Duca. Până la 23 August 1944 școala a funcționat cu 4 clase având în total 10 clase și 280 de elevi. În școală a funcționat și un curs supraprimar de 3 clase.

La 1 Septembrie 1960 când s-au numerotat din nou unitațile școlare Școala Nr. 26 de baieți a fost transferată cu întreg personalul și arhiva în clădirea din Sos. Panduri și a primit denumirea de Școala de 8 ani Nr. 146. În perioada 1960-1971 aceasta și-a mărit numărul de elevi, ajungând la 1100 cuprinși în clasele I-X, secție serală și învățământ fără frecvență. Conducerea școlii a făcut demersuri la I.S.M.B. (Inspectoratul Școlar al Municipiului București) și în anul 1998 primește denumirea de Școala cu clasele I-VIII Nr.146“I.G.Duca”.

Figura 20 – Localizarea geografică a unităților școlare

Sursa : date prelucrate Google Maps

În prezent Școala Gimnazială „I. G. Duca”are un număr total de elevi de 935, iar în perioada septembrie 2013 – februarie 2014 au fost contabilizate 2167 de absențe, dintre care 1670 au fost motivate, semnificând un număr relativ redus de absențe raportat la numărul total de elevi.

Figura 21 – Școala Gimnazială „I. G. Duca” (Nr.146)

Sursa : prelucrare Google Earth

Pe de altă parte, privind evoluția Școlii Gimnaziale Nr. 126 aflăm că prin anul 1953 învățau în 8 săli de clasă, peste 200 de elevi în clasele I-IV. Prin anul 1963 școala devine Școala Nr.126, când se hotărăște ca elevii care veneau de la 2-3 km depărtare, să terminen aici și ciclul gimnazial. Din anul școlar 1965-1966, în Școala cu clasele I-VIII Nr.126 existau câte două clase paralele din fiecare an de studiu (8 clase I-IV; 8 clase V-VIII). Se construiește un alt local de școală (peste șosea) în anii 1972-1973 și tot acum, Școala nr.142, aflată pe Mărgeanului, este desființată, iar clădirea este preluată ca al doilea local al Școlii nr.126, care avea sediu în strada Lerești . Școala cu clasele I-VIII nr.126 funcționează între anii 1973-1985 în localul A, aflat pe strada Lerești (16 săli de clasă, laborator fizică-chimie, laborator biologie, atelier lucru fete, atelier lucru băieți) și localul B situat pe strada Mărgeanului ( 10 săli de clasă ) .

Din anul 1985 până în anul 2000 s-a funcționat în trei schimburi, însă pe fiecare an ce trece Școala cu clasele I-VIII nr.126 înscrie din ce în ce mai puțini elevi în clasa I, datorită concurenței școlilor din jur, ajungând în anul 2002 să înscrie în clasa I 34 de elevi. 

Actualmente Școala Gimnazială nr. 126 funcționează cu 15 colective de elevi, cu un total de 515 de elevi, și 5 colective de grădiniță. La nivelul elevilor, în perioada septembrie 2013 – februarie 2014, au fost înregistrate 6447 de absențe, dintre care 2095 au fost motivate, acest lucru semnificând un număr relativ crescut de absențe raportat la numărul total de elevi.

Figura 22 – Școala Gimnazială Nr. 126

Sursa : http://scoala126.scoli.edu.ro/

Metodologie

Pentru a identifica și evidenția factorii ce generează apariția absenteismului școlar, dar și corelația dintre factorii familiali și sociali și fenomenul absenteismului am utilizat ca metodă de cercetare cantitativă ancheta pe bază de chestionar în vederea colectării de date statistice necesare.

Ancheta este o metodă în cercetarea socialului datorită particularității că realitatea respectivă conține elemente – indivizii umani – cu care cercetătorul poate intra într-o relație de comunicare directă, prin limbaj.

Cunoscutul sociolog român Septimiu Chelcea, consideră ancheta ca fiind metodă generală, în a cărei aplicare concretă se regăsesc două forme: chestionarul și interviul, însă instrumentul folosit în acest studiu este chestionarul.

„Chestionarul de cercetare reprezintă o tehnică si corespunzător o tehnică de investigare constând dintr-un ansamblu de întrebări scrise si care prin administarea de către operatorii de anchetă sau prin autoadministare, determină din partea persoanelor anchetate răspunsuri ce urmează a fi înregistrate în scris.”

În cadrul chestionarului am folosit 9 itemi cu întrebări închise deoarece acestea prezintă următoarele avantaje :

facilitează analiza statistică a răspunsurilor

sprijină memoria celui anchetat

înlesnesc „angajarea” în răspunsul la chestionar a persoanelor

Trebuie precizat faptul că acest chestionar a fost aplicat într-un număr de 93 de exemplare elevilor din ciclul gimnazial ai Școlii Gimnaziale „I. G. Duca” (Nr.146), iar din partea Școlii Gimnaziale Nr. 126, după foarte mari rețineri și discuții am reușit să chestionez 89 de elevi din ciclul gimnazial.

Cercetarea propriu-zisă

Ipotezele de lucru

Absenteismului are loc frecvent, în special, la elevii care au părinții în străinătate

la muncă, fără ocupație, sau cu un nivel scăzut de educație și de trai.

Elevii cu vârste de peste 13 ani, dar și cei de altă etnie sunt predispuși la o pondere mare de absenteism școlar pentru căutarea singurătății, la adolescenți dorința de a fi cu partenerul sau dorința de apartenență la grup.

Din elevii chestionați la Școala Gimnazială „I. G. Duca” (Nr. 126) 33 dintre acestia au 13 ani, iar aproape jumătate (46) din numărul total au 14 sau peste 14 ani. Acest lucru se datorează faptului că la acest chestionar au răspuns elevii claselor a VI -a, a VII –a și elevii a două clase a VIII –a, aceștia evidențiidu-se cu cel mai mare procentaj.

Figura 23 – Procentul elevilor pe clase

Școala Nr. 146

Figura 24 – Procentul vârstelor elevilor

Școala Nr. 146

Pe de altă parte la Școala Gimanzială Nr.126 au un deficit de elevi astfe, cei chestionați fac parte din toate clasele din ciclul gimnazial – V-VIII – într-un număr aproximativ egal, astfel vârstele dominante sunt de 12 – 13 ani.

Figura 25 – Procentul vârstelor elevilor – Școala Nr. 126

Figura 26 – Procentul elevilor pe clase – Școala Nr. 126

Așa cum am observat din datele Inspectoratului Școlar al Municipiului București, Școala Gimnazială „I. G. Duca” înregistrează o medie de 0,53 de absențe nemotivate / elev, cea mai mică valoare din sectorul 5, deci absenteismul școlar nu reprezintă o problemă pentru această unitate școlară, iar Școala Gimnazială Nr. 126 înregistrează circa 8,45 de absențe nemotivate / elev, ceea ce înseamnă destul de mult având în vedere numărul redus de elevi.

Etnia poate constitui unul dintre factorii care generează absenteismul. Astfel, din cauza situației sociale precare, marginalizării sociale, multiplelor frustrări pe care le suferă populația de altă etnie, poate genera fenomenul de absenteism școlar și mai departe la infracționalitatea juvenilă.

Figura 27 – Procentul etniilor – Școala Nr.146

Figura 28 – Procentul etniilor – Școala Nr.126

Așa cum se observă în graficele de mai sus privind etnia elevilor constatăm că la unitatea școlară Nr.146 majoritatea elevilor sunt de etnie română, în proporție de 99 %, iar restul de 1% este reprezentat de altă etnie în afara etniei rrome. Pe de altă parte la Școala Nr. 126 etnia rromă este prezentă în proporție de 5 %. Acest lucru poate fi și din cauza poziției geografice în cadrul municipiului București, și anume Școala Nr. 146 se află situată aproximativ în centrul orașului, iar Școală Nr. 126 este o una dintre școlile periferice ale capitalei.

După analiza acestor grafice putem menționa că etnia poate joaca un rol în declanșarea absenteismului școlar.

Un alt factor important l-ar putea constitui tipul familiei elevului (cu ambii părinți, cu un părinte sau orfan), dar și statutul social al părinților.

Figura 29 – Tipul familiei – Școala Nr.146

Figura 30 – Statutul social al părinților – Școala Nr.146

La Școala Gimnazială „I. G. Duca” majoritatea elevilor au ambii părinți și sunt căsătoriți, iar într-o proporție mică de 12 % sunt divorțați.

Pe de altă parte Școala Nr. 126 deține un procent mai mic al elevilor cu ambii părinți, de 83 %, iar aici se întâlnesc și 1 % cazuri de elevi orfani. Comparativ cu cealaltă unitate școlară privind statutul social al părinților, aceasta are un procent mai mare al părinților divorțați de 16 % și al părinților necăsătoriți cu un procentaj mult mai mare, de 13 %, față de 2 %.

Figura 31 – Tipul familiei – Școala Nr.126

Figura 32 – Statutul social al părinților – Școala Nr.126

Altfel spus, mediul familial al elevilor Școlii Nr. 146 este mai propice pentru creșterea și educarea unui copil decât mediul familial al elevilor Școlii Nr. 126, de aceea absenteismul școlar este mai crescut în această unitate școlară.

În continuare vom analiza nivelul de educație al părinților, atât al mamei cât și al tatălui, astfel cu cât nivelul de educație al părinților este mai ridicat, copilul are parte de desfășurarea procesului educativ și de activități intelectuale atât acasă cât și la școală.

Figura 33 – Nivelul de educație al mamei – Școala Nr. 146

Figura 34 – Nivelul de educație al mamei – Școala Nr. 126

Conform graficelor de mai sus, la Școala Nr.146, 89 % din mamele elevilor dețin studii superioare, un procent destul de însemnat față de 33 % din mamele elevilor Școlii Nr. 126. Astfel mamele elevilor Școlii Nr. 126 cu studii liceale sunt într-un procent majoritar de 49 % , urmând cele cu studii superioare și apoi cele cu studii gimnaziale. Procentele între cele două școli sunt foarte diferite, reieșind faptul că la Școala Nr. 146 majoritatea mamelor au studii superioare, față de mamele elevilor de la Școala Nr. 126 care dețin studii liceale, superioare și într-un procent mai mic studii gimnaziale, însă 2% dintre mame sunt fără studii.

În ceea ce privește tații elevilor diferențele de procente între Școala Nr. 146 și Nr. 126 sunt asemănătoare cu cele ale mamelor, singura diferență constând în faptul că nu există tați fără studii.

Figura 35 – Nivelul de educație al tatălui – Școala Nr. 146

Figura 36 – Nivelul de educație al tatălui – Școala Nr. 126

Nivelul de educație al părinților se reflectă în ocupația părinților. Cei cu un nivel de educație scăzut au șanse de reușită pe piața muncii și posibilitatea unor câstiguri obținute prin mijloacele recunoscute social mult mai reduse în comparație cu cei care au un nivel de educație superior.

Figura 37 – Procentul mamelor angajate – Școala Nr. 146

Figura 38 – Procentul mamelor angajate – Școala Nr. 126

Figura 39 – Procentul taților angajați – Școala Nr. 146

Figura 40 – Procentul taților angajați – Școala Nr. 126

Comparând graficele de mai sus observăm că majoritatea părinții elevilor Școlii Nr. 146, într-un procent de peste 95 % , sunt angajați pe când părinții elevilor Școlii Nr. 126 ce sunt angajați dețin un procent ce trece puțin de 80 %, restul fiind șomeri sau fără ocupație ceea ce înseamnă că au un venit foarte mic sau chiar lipsește .

Analizând percepția elevilor cu privire la situația materială a familiei observăm că diferențele nu sunt foarte mari la cele două unități școlare, iar procentele rezulatate se corelează destul de puțin cu nivelul educației și procentul de ocupație al părinților. Astfel 58 % din familiile elevilor chestionați din fiecare școală au o situație materială bună, peste 25 % au o situație foarte bună, în jur de 15 % din familii au o situație materială mijlocie, iar la Școala Nr. 126 doar 1 % au recunoscut că familiile lor au o situație materială foarte scăzută.

Figura 41 – Percepția elevilor asupra situației materiale a familiei – Școala Nr. 146

Figura 42 – Percepția elevilor asupra situației materiale a familiei – Școala Nr. 126

Unul dintre factorii care determină acest fenomen este reprezentat de părinții elevilor ce sunt plecați în străinătate la muncă. De regulă, acești copii nu beneficiază de un mediu familial adecvat pentru dezvoltarea lor psiho-emoțională normală. Ei au în general peste 13-14 ani și s-a evidențiat faptul că pentru acești copii, riscurile de abandon școlar, infracționalitate și consum de droguri sunt mai mari.

Conform graficelor de mai jos, procentul elevilor ce sunt plecați în străinătate la muncă este destul de mic, sub 10 %. Diferența dintre cele două unități școlare este de 5 %, acest factor demonstrând de ce Școala Nr. 126 înregistrează o valoare mai mare a absenteismului școlar.

Figura 43 – Procentul elevilor cu unul dintre părinți plecat în străinătate la lucru

Școala Nr. 146

Figura 44– Procentul elevilor cu unul dintre părinți plecat în străinătate la lucru

Școala Nr. 126

La ultima întrebare a chestionarului am vrut să aflu pecepția elevilor cu privire la absenteismul școlar. Am constatat că la Școala Nr. 146 jumătate din elevii chestionați absentează de la orele de la școală foarte rar, 37 % nu abandonează lecțiile, iar restul absentează deseori sau foarte des. Comparativ, la Școala Nr. 126 aproximativ jumătate dintre aceștia (46 %) nu își abandonează orele, 32 % foarte rar, însă procentele sunt puțin mai mari în ceea ce privește elevi care absentează deseori și foarte des, și chiar 1 % au recunoscut că absentează întotdeauna.

Figura 45 – Percepția elevilor despre absenteismul școlar – Școala Nr. 146

Figura 46 – Percepția elevilor despre absenteismul școlar – Școala Nr. 126

Concluziile studiului

Prin comparația dintre cele două unități școlare, am realizat și demonstrat care sunt fatorii dominanți în generarea fenomenului de absenteism școlar. Faptul că Școala Nr. 126 înregistrează o medie de circa 8,45 de absențe nemotivate / elev față de 0,53 absențe nemotivate / elev, cea mai mică valoare din sectorul 5, a Școlii Nr. 146 poate fi motivat prin diferențele ce apar în rezultatele studiului.

Nivelul absenteismului este mai mare la Școala Nr. 126 din cauza faptului că aici există copii de etnie rromă care pot îi influența și pe ceilalți la absenteism în grup, pe când la cealaltă unitate școlară se înregistrează doar un caz care aparține altei etnii și pare a se integra perfect în colectiv.

Un alt factor evident este reprezentat de mediul familial adecvat pentru dezvoltarea și educația normală a elevului care este bine reprezentat la Școala Nr. 146 față de cealaltă școală în care există destul de multe cazuri cu familii monoparentale sau cu un statut social neadecvat pentru un elev (cu părinți divorțați sau chiar necăsătoriți).

Nivelul de educație al părinților împreună cu nivelul de trai al familiei are un rol deosebit în educația și formarea elevului, de aceea nivelul de educație și de trai mai scăzut al părinților elevilor Școlii Nr. 126 se reflectă în situația școlară dar și în absenteismul mai ridicat față de Școala Nr. 146.

Un alt factor important este numărul mai mare al cazurilor de elevii care au părinții în străinătate la muncă, astfel acei elevi nu au parte de o supraveghere permanentă de către ambii părinți, și de asemenea lipsesc legăturile ce trebuie să aibă loc permanent între familie și școală.

Din punctul meu de vedere, toate aceste diferențe sunt generate și de poziția geografică a acestor două unități școlare – Școala Nr. 146 se află aproximativ în centrul orașului, iar Școala Nr. 126 se află la periferia acestuia.

Absenteismului are loc frecvent, în special, la elevii de peste 13 ani, care au părinții în străinătate la muncă, fără ocupație, sau cu un nivel scăzut de educație și de trai, ce sunt predispuși la o pondere mare de absenteism școlar pentru căutarea singurătății, la adolescenți dorința de a fi cu partenerul sau dorința de apartenență la grup.

Percepția cetățenilor cu privire la infracționalitatea juvenilă din Municipiul București

Pentru a putea trage concluziile finale cu privire la gradul de infracționalitate juvenilă din Municipiul București, la factorii și cauzele care determină acest fenomen și la măsurile de prevenire care trebuiesc aplicate, vom încerca să aflăm și percepția cetățenilor cu privire la acest subiect.

Ipotezele de lucru :

Infracțioalitatea juvenilă reprezintă o problemă în municipiul București, unde sectoarele 2 și 3 dețin cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă.

Absenteismul și abandonul școlar generează o creștere a infracționalității, astfel cei care abandonează școala au șanse de reușită mult mai reduse pe piața muncii și implicit, câstiguri mult mai mici, obținute prin mijloacele recunoscute social în comparație cu cei care își termină studiile.

În cadrul unităților școlare nu se desfășară activități privind adpotarea măsurilor și strategiilor de prevenire a fenomenului infracțiunii juvenile.

Metododologie

Metoda de investigare, a percepției cetățenilor cu privire la fenomenul de infracționalitate juvenilă din municipiul București, utilizată în vederea culegerii și prelucrării informațiilor, este reprezentată de metoda cantitativă – ancheta pe bază de chestionar.

Pentru acest studiu au fost realizate 35 de chestionare și aplicate persoanelor care locuiesc în Municipiul București.

Datele de identificare relevă faptul că acsest chestionar a fost aplicat persoanelor cu vârsta cuprinsă între 22 și 60 de ani, în care domină vârstele cuprinse între 22 și 41 de ani, iar majoritatea persoanelor chestionate au fost de sex feminin (60%). Ca și nivel de educație 66 % au absolvit studiile liceale, 28 % dețin studii universitare, iar restul de 6 % cu studii post-universitare.

Figura 47 – Sexul persoanelor chestionate

Figura 48 – Nivelul de educație al persoanelor chestionate

Cercetarea propriu-zisă a fenomenului

Un prim grafic ne arată că 69 % din persoanele chestionate consideră că infracționalitatea juvenilă este o problemă în orașul București, posibil acest lucru se datorează faptului că mica criminalitate accentuează sentimentul de nesiguranță al populației, conform Poliției Române criza socio-economică a determinat o creștere a infracționalității, în special pe segmentul criminalității stradale.

Figura 49 – Infracționalitatea juvenilă privită ca o problemă a orașului București

Din Figura 9 – Reprezentarea grafică a infracționalității juvenile din Municipiul București, ianuarie 2008 – iunie 2013 realizată după datele prelucrate ale Direcțiilor Generale de Asistență Socială și Protecția Copilului, pe care am analizat-o ulterior am constatat că sectoarele 2 și 3 dețin cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă, urmând sectorul 1, iar pe ultimele locuri clasându-se sectoarele 5, 6 și 4 cu cele mai puține infracțiuni comise de către populația juvenilă din municipiul București.

Potrivit percepției cetățenilor asupra sectoarelor cu cel mai mic și cel mai mare grad al infracționalității juvenile situația stă altfel.

Figura 50 – Sectorul cu cel mai mare grad al infracționalității juvenile

Figura 51 – Sectorul cu cel mai mic grad al infracționalității juvenile

După cum putem observa în cele două grafice sectorul considerat cu cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă este sectorul 5 cu un procent de 60 %, iar sectorul cu cel mai mic grad infracționalitate juvenilă este sectorul 1 cu 48 %. În ceea ce privește celelalte sectoare percepția este împărțită, în special vorbind de sectoarele 3 și 4, 14 % consideră că sunt sectoare cu cel mai mare grad de infracționalitate, iar 17 % susțin că au cel mai mic grad infracționalitate juvenilă.

Deși în Figura 9 – Reprezentarea grafică a infracționalității juvenile din Municipiul București, ianuarie 2008 – iunie 2013 constatăm că sectoarele 2 și 3 dețin cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă, urmând sectorul 1, iar pe ultimele locuri clasându-se sectoarele 5, 6 și 4 cu cele mai puține infracțiuni comise de către populația juvenilă din municipiul București, acest lucru a fost demonstrat în studiul aferent.

Însă, în opinia mea, o altă ipoteză ar fi că în sectorul 5 infracțiunile nu s-au raportat la instituțiile specializate pentru a putea fi contabilizate din diverse motive, precum : frica, ignoranța populației și nivelul scăzut al educației , lipsa de încredere în instituții, o birocrație laborioasă, lipsa de timp și considerarea de lipsă de gravitate a faptei comise. Însă, această ipoteză poate fi verificată într-un alt studiu mai detaliat.

În următoarea întrebare a chestionarului am aflat percepția cetățenilor asupra celor mai importanți factori ce cauzează declanșarea infracționalității juvenile în București. Așa cum am demostrat pe parcursul acestei lucrări cei mai importanți factori ce determină infracționalitatea sunt : tipul familiei (organizată, dezorganizată, monoparentală, conflictuală) cu un procent de 22 %, absenteismul și abandonul școlar cu 17 %, factor ce este strâns legat de ceilalți factori, apartenența la diferite grupuri cu 14 % ce derivă din necunoașterea părinților a anturajului copilului, apoi cu 12 % absența părinților ca urmare a lucrului în străinătate și nivelul de trai al familiei.

Figura 52 – Factorii principali ce generează infracționalitatea juvenilă

Se pare că 59 % din persoanele chestionate consideră că absenteismul școlar este o problemă în unitățile școlare din București, însă 39 % nu știu exact dacă această problemă există din cauza lipsei de informații a populației asupra acestui subiect, de aceea 47 % sunt de părere că în cadrul unităților școlare nu se desfășoară activități în domeniul monitorizării și prevenirii fenomenului infracționalității juvenile, iar 27 % cred că au început să se desfășoare astfel de activități, iar restul persoanelor chestionate au preferat să nu răspundă.

Figura 53 – Percepția asupra existenței problemei absenteismului școlar în București

Figura 54 – Desfășurarea activităților în domeniul monitorizării și prevenirii fenomenului infracționalității juvenile în cadrul unităților școlare

6. Concluzii

Infracționalitatea juvenilă este o problemă socială determinată de alte probleme sociale, care se află într-o corelație permanentă cu modalitățile de gestionare și utilizare a resurselor de către societate, de realizare a educației, dar și de funcționare a structurilor și instituțiilor sociale dintr-un stat.

Municipiul București este cel mai dezvoltat oraș al țării din punct de vedere socio-economic, fiind și capitala acesteia, cu toate acestea se înregistrează o creștere accentuată a infracționalității juvenile . ceea ce înseamnă că acest fenomen nu cunoaște bariere geografice sau niveluri de dezvoltare.

Cei mai reprezentativi factori care au agravat fenomenul infracționalității juvenile, după schimbarea socio-politică din 1989, sunt atât sărăcia, inegalitățile sociale din ce în ce mai profunde, fenomenul de instituționalizare a copiilor, abandonul familiar și școlar, absența programelor de protecție dar și starea de anomie instituțională, morală și legislativă.

Pe parcursul acestei lucrări , spre surprinderea multor cetățeni ai Bucureștiului, sectoarele 2 și 3 dețin cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă și nu sectorul 5, urmând sectorul 1, iar pe ultimele locuri clasându-se sectoarele 5, 6 și 4 cu cele mai puține infracțiuni comise de către populația juvenilă din municipiul București.

În cadrul infracțiunilor juvenile furturile dețin o pondere foarte mare, acest lucru fiind cauzat de inegalitățile ce au loc la nivelul de trai.

De asemenea, părinții copiilor sunt ocupați la locurile de muncă, unii sunt plecați în străinătate la lucru, sau din cauza nivelului de educație scăzut al părinților, copii nu au parte de o supraveghere permanentă de către părinți, supraveghetori, tutori și în special a celor “problemă” ceea ce favorizează creșterea absenteismului școlar și ulterior a abandonului școlar, părinții nu mai au timp să cunoască anturajul, locurile și mediile frecventate de către copiii lor, dar lipsește și legăturile ce trebuie să aibă loc permanent între familie și școală.

O altă cauză o reprezintă diversitatea etnică din cadrul sectoarelor 2 și 3 ce generează multiple frustrări, conflicte, marginalizări sociale sau chiar segregări în cadrul populației, ceea ce duce la o infracționalitate mai ridicată în aceste sectoare.

Insitituțiile încearcă să elaboreze și să implementeze în unitățile școlare programe și strategii de monitorizare și prevenire a fenomenului de infracționalitate juvenilă, însă după părerea mea acestea nu dau rezultatele dorite din cauza faptului că nu există un personal bine instruit și specializat în această problemă.

7. Bibliografie

Amza Tudor (1998), Criminologie, Editura Lumina Lex, București

Anuarul statistic București, 2009

Armaș Iuliana (2006), Note de curs ce au la bază lucrarea „Teorie și metodologie geografică”, Editura Fundației România de Mâine

București – Monografie (1985), Editura Sport-Turism, București

Cepoiu Andreea – Loreta (2002), Elemente geografice privind restructurarea urbană în municipiul București

Chelcea S. (2004) , Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro

Cioclei Valerian (1998), Manual de criminologie, Editura ALL BECK

Crivenchi Svelana (2002) -Aspecte psihologice ale delincvenței// Delincevența juvenilă. Prevenire și recuperare. Universitatea de Criminologie. Conferință științifică a profesorilor Catedrei Asistență Socială și Sociologie din 15-16 ianuarie 2002 /Coleg. red.: M. Lașcu, Valeriu Bujor, A. Moraru, V. Troenco.- Chișinău: Centrul Editorial al Universității de Criminologie

Cotidianul Adevărul, 29 ian. 2007

Diacu Emanuela Liliana – Delincvența juvenilă. Factori multiplicați în determinarea comportamentului infracțional

Dicționarul explicativ al limbii române (1996), Ediția a II-a – București: Univers Enciclopedic

Druță Nicoleta, Timofticiuc Elena, Deac Livia, Firuță Tacea Antoaneta, Vintileanu Ioaneta, Argeșanu Mădalina, Ștepănescu Cristina (2004), Ghid de prevenire a traficului de ființe umane/UNICEF-Reprezentanță în România –București, Editura MarkLink București,

Grecu Florentina, Rădulescu Sorin M. (2003) – Delincvența juvenilă în societatea contemporană între Statele Unite și România. – București: Lumina Lex,

Lăzăroiu Sebastian, Alexandru Monica (2003), Who is the next victim? Vulnerability of young Romanian women to trafficking in human beings, IOM,

Mutu -Strulea Maria, Delicvența juvenilă – Suport de curs, Universitatea de stat din Moldova- Facultatea de Drept Catedra Drept Penal și Criminologie

Neamțu George, Stan Dumitru (coord.) (2005), Asistență socială. Studii și aplicații, Polirom, Iași,

Organizația *Salvați Copiii* România (2008) – Studiu privind exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor

Păunescu C. (1994), Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București

Penciu Ligia (2011)– Absenteismul Școlar, București

Pescaru Maria, rezumat lucrare de doctorat – Fenomenul delicvenței juvenile în societatea românească –

Preda, Marian,(2005),Consumul de alcool în rândul adolescenților și tinerilor, Revista de asistență socială nr. 1-2

Raport național privind situația drogurilor (2008), Consumul de droguri în școli și în rândul populației tinere

Stănoiu Rodica M. (1999), Criminologie, Editura “Oscar Print”, București

Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (1993) – Dicționar de sociologie.-București: Babce

Program inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj – Managementul prezenței elevilor la școală

Studiu privind relația dintre nivelul de trai și absenteism ca premisă a abandonului școlar

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/PIP%20studiu%20cersetorie%20ro%202013.pdf -(accesat în ianuarie 2014)

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/Rap%20anual%202012%20final.pdf\ -( accesat în ianuarie 2014)

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/analiza%2001.01.2012%2030.06.2013.pdf – (accesat în ianuarie 2014)

http://www.copii.ro/statistici.html?id=96 – (accesat în martie 2014)

http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_organised_crime/l33263_ro.htm – (accesat în august 2013)

http://www.insse.ro/ – Institutul Național de Statistică – (accesat în decembrie 2014)

http://www.ismb.edu.ro/documente/diverse/Absenteism/Absenteism_Unitati_Pe_Sectoare.pdf – (accesat în aprilie 2014)

http://www.ismb.edu.ro/documente/diverse/StareaInvatamantului_2012%20-%202013.pdf – (accesat în aprilie 2014)

http://www.politiaromana.ro/date_statistice_2012.htm – (accesat în aprilie 2014)

http://b.politiaromana.ro/pdf/strategia%20de%20prevenire%20a%20criminalitatii-19.07.2011.pdf – Strategia de prevenire a criminalității (2011-2016) – (accesat în aprilie 2014)

http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ – (accesat în februarie 2014)

http://www.salvaticopiii.ro/ – Situația copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – (accesat în februarie 2014)

http://scoala126.scoli.edu.ro/ – (accesat în aprilie 2014)

http://www.scoalanr146igduca.ro/ – (accesat în aprilie 2014)

www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2013/…/25_09_49_44Principii_1.doc – (accesat în mai 2014)

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/PENCIU%20LIGIA%20%20Absenteismul%20scolar/rezumat_teza_doctorat_Ligia_Penciu.pdf – (accesat în martie 2014)

Anexa 1

B-dul Nicolae Balcescu Nr. 1

70 111 Bucuresti, Sector 1, Romania

Chestionar

Mă numesc Săulescu Elena și realizez un chestionar pe tema Factorii absenteismul școlar din municipiul București pentru elaborarea lucrării de licență. Rezultatele studiului vor fi utilizate în scop științific.

Planificare teritorială

An III

Școala …………………………………………….

Clasa : aV-a aVI-a aVII-a aVIII-a

Vârsta:

11 ani 12 ani 13 ani

14 ani peste 14 ani

Etnia: română rromă altele

Din ce tip de familie faceți parte?

Cu ambii părinți Cu un părinte Orfan

Care statut social al părinților dumneavoastră ?

Căsătoriți Necăsătoriți Divorțați Văduvi

Nivelul de educație al părinților

Mama :

Fără studii Studii gimnaziale Studii liceale Studii superioare

Tata :

Fără studii Studii gimnaziale Studii liceale Studii superioare

Ce ocupații au părinții dumneavoastră?

Mama :

Fără ocupație Șomer Angajat

Tata :

Fără ocupație Șomer Angajat

Părinții dumneavoastră sunt plecați în străinătate la muncă?

Da Nu

Dacă da,

Ambii părinți Doar unul dintre părinți

Care este situația materială a familiei dumneavoastră ?

Foarte scăzută Mijlocie Bună Foarte bună

Vi se întâmplă să absentați de la orele de la școală?

Niciodată Foarte rar Deseori Foarte des Întotdeauna

Anexa 2

B-dul Nicolae Balcescu Nr. 1

70 111 Bucuresti, Sector 1, Romania

Chestionar

Mă numesc Săulescu Elena și realizez un chestionar pe tema Percepția cetățenilor cu privire la infracționalitatea juvenilă din municipiul București pentru elaborarea lucrării de licență. Rezultatele studiului vor fi utilizate în scop științific.

Planificare teritorială

An III

Considerați că infracționalitatea juvenilă este o problemă în orașul București ?

Da Nu Nu știu / Nu răspund

Dacă da, ce sector credeți că deține cel mai mare grad de infracționalitate juvenilă ?

Sectorul 1 Sectorul 2

Sectorul 3 Sectorul 4

Sectorul 5 Sectorul 6

Dar cel mai mic grad de infracționalitate juvenilă ?

Sectorul 1 Sectorul 2

Sectorul 3 Sectorul 4

Sectorul 5 Sectorul 6

Care credeți că ar fi cauzele și factorii principali care favorizează infracționalitatea juvenilă, în municipiul București ? (3 factori reprezentativi)

Credeți că absenteismul școlar este o problemă la nivelul municipiului București?

Da Nu Nu știu / Nu răspund

Credeți că în cadrul unităților școlare se desfășară activități în domeniul monitorizării și prevenirii fenomenului infracționalității juvenile?

Da Nu Nu știu / Nu răspund

Date de identificare :

Sex Feminin Masculin

Vârsta ………………………

Studii primare gimnaziale liceale post-liceale universitare

post-universitare

7. Bibliografie

Amza Tudor (1998), Criminologie, Editura Lumina Lex, București

Anuarul statistic București, 2009

Armaș Iuliana (2006), Note de curs ce au la bază lucrarea „Teorie și metodologie geografică”, Editura Fundației România de Mâine

București – Monografie (1985), Editura Sport-Turism, București

Cepoiu Andreea – Loreta (2002), Elemente geografice privind restructurarea urbană în municipiul București

Chelcea S. (2004) , Inițiere în cercetarea sociologică, Editura Comunicare.ro

Cioclei Valerian (1998), Manual de criminologie, Editura ALL BECK

Crivenchi Svelana (2002) -Aspecte psihologice ale delincvenței// Delincevența juvenilă. Prevenire și recuperare. Universitatea de Criminologie. Conferință științifică a profesorilor Catedrei Asistență Socială și Sociologie din 15-16 ianuarie 2002 /Coleg. red.: M. Lașcu, Valeriu Bujor, A. Moraru, V. Troenco.- Chișinău: Centrul Editorial al Universității de Criminologie

Cotidianul Adevărul, 29 ian. 2007

Diacu Emanuela Liliana – Delincvența juvenilă. Factori multiplicați în determinarea comportamentului infracțional

Dicționarul explicativ al limbii române (1996), Ediția a II-a – București: Univers Enciclopedic

Druță Nicoleta, Timofticiuc Elena, Deac Livia, Firuță Tacea Antoaneta, Vintileanu Ioaneta, Argeșanu Mădalina, Ștepănescu Cristina (2004), Ghid de prevenire a traficului de ființe umane/UNICEF-Reprezentanță în România –București, Editura MarkLink București,

Grecu Florentina, Rădulescu Sorin M. (2003) – Delincvența juvenilă în societatea contemporană între Statele Unite și România. – București: Lumina Lex,

Lăzăroiu Sebastian, Alexandru Monica (2003), Who is the next victim? Vulnerability of young Romanian women to trafficking in human beings, IOM,

Mutu -Strulea Maria, Delicvența juvenilă – Suport de curs, Universitatea de stat din Moldova- Facultatea de Drept Catedra Drept Penal și Criminologie

Neamțu George, Stan Dumitru (coord.) (2005), Asistență socială. Studii și aplicații, Polirom, Iași,

Organizația *Salvați Copiii* România (2008) – Studiu privind exploatarea sexuală în scopuri comerciale a copiilor

Păunescu C. (1994), Agresivitatea și condiția umană, Editura Tehnică, București

Penciu Ligia (2011)– Absenteismul Școlar, București

Pescaru Maria, rezumat lucrare de doctorat – Fenomenul delicvenței juvenile în societatea românească –

Preda, Marian,(2005),Consumul de alcool în rândul adolescenților și tinerilor, Revista de asistență socială nr. 1-2

Raport național privind situația drogurilor (2008), Consumul de droguri în școli și în rândul populației tinere

Stănoiu Rodica M. (1999), Criminologie, Editura “Oscar Print”, București

Zamfir Cătălin, Vlăsceanu Lazăr (1993) – Dicționar de sociologie.-București: Babce

Program inițiat de Inspectoratul Școlar Județean Cluj – Managementul prezenței elevilor la școală

Studiu privind relația dintre nivelul de trai și absenteism ca premisă a abandonului școlar

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/PIP%20studiu%20cersetorie%20ro%202013.pdf -(accesat în ianuarie 2014)

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/Rap%20anual%202012%20final.pdf\ -( accesat în ianuarie 2014)

http://anitp.mai.gov.ro/ro/docs/studii/analiza%2001.01.2012%2030.06.2013.pdf – (accesat în ianuarie 2014)

http://www.copii.ro/statistici.html?id=96 – (accesat în martie 2014)

http://europa.eu/legislation_summaries/justice_freedom_security/fight_against_organised_crime/l33263_ro.htm – (accesat în august 2013)

http://www.insse.ro/ – Institutul Național de Statistică – (accesat în decembrie 2014)

http://www.ismb.edu.ro/documente/diverse/Absenteism/Absenteism_Unitati_Pe_Sectoare.pdf – (accesat în aprilie 2014)

http://www.ismb.edu.ro/documente/diverse/StareaInvatamantului_2012%20-%202013.pdf – (accesat în aprilie 2014)

http://www.politiaromana.ro/date_statistice_2012.htm – (accesat în aprilie 2014)

http://b.politiaromana.ro/pdf/strategia%20de%20prevenire%20a%20criminalitatii-19.07.2011.pdf – Strategia de prevenire a criminalității (2011-2016) – (accesat în aprilie 2014)

http://www.recensamantromania.ro/rezultate-2/ – (accesat în februarie 2014)

http://www.salvaticopiii.ro/ – Situația copiilor ai căror părinți sunt plecați la muncă în străinătate – (accesat în februarie 2014)

http://scoala126.scoli.edu.ro/ – (accesat în aprilie 2014)

http://www.scoalanr146igduca.ro/ – (accesat în aprilie 2014)

www.unibuc.ro/prof/ene_m/docs/2013/…/25_09_49_44Principii_1.doc – (accesat în mai 2014)

http://www.unibuc.ro/studies/Doctorate2013Februarie/PENCIU%20LIGIA%20%20Absenteismul%20scolar/rezumat_teza_doctorat_Ligia_Penciu.pdf – (accesat în martie 2014)