Infractiunile de Trafic de Persoane

Drept

Infractiunile de Trafic de Persoane

Byadmin ianuarie 1, 2024

Capitolul 1

1. Noțiuni și terminologii folosite pentru înțelegerea conceptului de trafic de persoane

1.1 Considerații generale privind corupția si conceptul de libertate al persoanei

Corupția este calificată drept o activitate ilicită din domeniul politicii sau al administrării de stat, care constă în folosirea de către factorii de decizie a drepturilor și împuternicirilor încredințate lor cu scopul îmbogățirii personale. Documentele publice normative internaționale definesc corupția în mod diferit.

În documentele O.N.U. despre lupta împotriva corupției există o asemenea definire a acestui fenomen: abuz de putere în vederea obținerii câștigului în scopuri private. Din aceasta reiese că fenomenul de corupție depășește cadrul fenomenului mitei. Această noțiune include în sine mituirea (recompensă cu scopul alunecării de pe pozițiile îndeplinirii datoriilor de serviciu), nepotismul (protecție în baza relațiilor personale) și însușirea mijloacelor publice în scopuri personale. Instrucțiunea elaborată de către secretariatul O.N.U. în baza experienței diferitor țări include în noțiunea de corupție, furtul, delapidarea, însușirea averii statului de către funcționarii de stat, abuz în serviciu în scopul obținerii ilicite a unor foloase personale în rezultatul utilizării neoficiale a statutului lor de persoană oficială, conflictul dintre datoria civică și interesul personal.

In ce privește formele de manifestare ale corupției, pe site-ul oficial al Biroului Națiunilor Unite pentru Lupta Drogurilor si a Crimei, găsim următoarea lista de comportamente: ,,conflictul de interese, delapidarea, frauda, mita, corupția politica, nepotismul si extorcarea.”

Grupul interdisciplinar pentru corupție al Consiliului Europei i-a dat acestui fenomen o definiție mai largă: corupția reprezintă mituirea sau alt comportament al persoanelor cărora le-a fost încredințată exercitarea unor funcții în sectorul de stat sau privat, comportament ce duce la încălcarea obligațiilor în conformitate cu statutul lor de funcționar public, colaborator privat, agent independent sau de persoană responsabilă ce practică alt gen de activități și are drept scop obținerea unor venituri ilegale pentru sine sau alții. În cazul de față subiect al acțiunilor corupte poate fi numai o persoană publică, funcționar.
De cele mai multe ori, corupția este interpretata și privită ca o deviere de la norme: ale dreptului, deontologiei de serviciu sau eticii general acceptate. Respectiv, corupția nu este decât o totalitate de fapte și acte ale unor persoane. Pe parcurs vom fi interesați însă doar de persoane activând în numele statului – „agenți de stat", respectiv „genurile" de corupție asupra cărora ne vom concentra vor fi acelea de corupție politică, economică și administrativă.
Corupția de stat (politică și administrativă) există din moment ce funcționarul are posibilitatea de a gestiona resursele ce nu-i aparțin prin luarea (sau neluarea) anumitor decizii. Din punct de vedere normativ, decizia funcționarului ar trebui să fie dictată de scopurile, stabilite de lege, și normele culturale și morale aprobate de societate (așa-numitul interes public). Corupția ia naștere imediat ce comportamentul funcționarului bazat pe principiul urmăririi interesului public este substituit de comportamentul său generat de interesul privat. Conceptul de conflict de interese este, prin urmare, crucial pentru noțiunea de corupție.

Ilustrul politolog american, Samuel P. Huntington, definește corupția ca fiind „un comportament al demnitarilor publici care se abat de la normele acceptate, pentru a servi unor scopuri particulare’’ .

Definiția generală a corupției (de altfel, și cea mai răspândită) pe care o folosesc instituțiile de referință în domeniul anti-corupție, precum Transparency International și Banca Mondială, este „abuzul de funcție publică în scopuri private”. Referindu-se la expresiile concrete ale fenomenului, Pieter Bottelier (fost cosultant superior al Băncii Mondiale pentru Asia de Est și Regiunea Pacificului) specifică faptul că abuzul dat se produce din moment ce „un funcționar acceptă, solicită sau extorchează mită sau când agentul privat oferă mită spre a ocoli politicile și procesele publice în vederea avantajului concurențial sau a profitului. Abuzul de funcție publică poate avea loc și în lipsa directă a mitei, prin patronaj și nepotism, vinderea bunurilor de stat la un preț sub nivelul celor curente, coalizare în vederea sustragerii resurselor publice sau furt direct (necomplicat)” .

Corupția reprezintă folosirea abuzivă a puterii publice, în scopul satisfacerii unor interese personale sau de grup. Ca act antisocial, corupția este frecvent întâlnită în societate și este deosebit de gravă deoarece favorizează interesele unor particulari, mai ales în aria economica, afectând interesele colective prin: însușirea, deturnarea și folosirea resurselor publice în interes personal, ocuparea unor funcții publice prin relații preferențiale, încheierea unor tranzacții prin eludarea normelor morale și legale.

Corupția vizează un ansamblu de activități imorale, ilicite, ilegale realizate nu numai de indivizi cu funcții de conducere sau care exercită un rol public, ci și de diverse grupuri și organizații, publice sau private, în scopul obținerii unor avantaje materiale sau morale sau unui statut social superior prin utilizarea unor forme de constrângere, șantaj, înșelăciune, mituire, cumpărare, intimidare.

Printre cauzele care favorizează apariția corupției se regăsesc și:

– slăbirea autorității statului datorită ineficienței instituțiilor acestuia, degradarea nivelului de trai al indivizilor;

– lipsa unor valori sociale însoțită de alterarea respectării principiilor morale, lipsa unei reforme la nivelul instituțional și legislativ care să fie în concordanță cu condițiile socio-economice.

Libertatea este conceputa de obicei ca absenta oricărei constrângeri exterioare: acest sens uzual al cuvântului libertate, definește, de altfel, si sensul sau originar. La originile civilizației noastre, libertatea este condiția libera a omului care nu este sclav (servus) sau prizonier. Prin opoziție cu sclavul, tratat ca o unealta neisufletita, lipsita de drepturi, stăpânul sau cetățeanul dispunea in mod liber de persoana sa si participa activ la viata orașului. Astfel, libertatea este mai intai un statut, adică o condiție sociala si politica, garantata printr-un ansamblu de drepturi si datorii, înainte de a fi conceputa de către filozofi si teologi ca o caracteristica individuala pur psihologica si morala.

Libertatea mai înseamnă si ca individul trebuie sa suporte consecințele faptelor sale, ca va fi lăudat sau blamat pentru ele. Libertatea si responsabilitatea sunt inseparabile. O societatea care nu recunoaște ca fiecare individ are propriile valori pe care este indreptatit sa le urmeze, nu poate avea nici un respect pentru demnitatea individului si nu poate cunoaște libertatea. La fel de adevărat este, ca intr-o societate libera, individul va fi respectat in funcție de modul cum isi folosește libertatea.

Reglementari juridice

Documentul juridic cel mai important care a reușit sa releveze intr-o forma moderna problema drepturilor si libertăților omului a fost adoptat la 26 august 1789, in perioada Revoluției Franceze, prin ,,Declarația drepturilor omului si cetățeanului” care înscrie chiar in primul sau articol ideea ca ,, oamenii se nasc liberi si raman liberi si egali in drepturi. Deosebirile sociale nu pot fi fondate decât pe egalitatea comuna”, stabilind ca scop al oricărei asociații politice apărarea drepturilor naturale si imprescriptibile ale omului, libertatea, proprietatea, siguranța si rezistenta împotriva asupririi.

Cele mai importante documente adoptate in perioada postbelica, in domeniul apararii drepturilor omului sunt

Declarația Universala a Drepturilor Omului

Convenția Europeana privind protecția drepturilor omului si apărarea libertăților fundamentale cu Protocolul Adițional din 20 martie 1952;

Pactul Internațional privind drepturile cetatenesti si politice

In plan intern, dreptul la libertate este garantat prin Constituția României si Codul de procedura Penala.

Libertatea individuala, in accepțiunea sa strict juridica, a fost si a rămas categoria, sau mai exact, instituția care a preocupat si preocupa, in cel mai înalt grad, societatea umana, individul si puterile publice. Segment al unei categorii mai largi – libertatea – libertatea individuala asigura omului acea securitate juridica atât de necesara vieții.

Instituția libertății individuale trebuie abordata ca o instituție intr-o evidenta evoluție si perfecționare, de la un simplu deziderat filozofic si politic la o realitate juridica. Știut fiind ca libertatea individuala a fost si a rămas, din păcate, ținta abuzurilor si ilegalităților, ramane evident interesul pentru cercetarea științifica de identificare, in complexitatea lor a factorilor de risc, a cauzelor incalcarilor de lege, dar mai ales a identificării soluțiilor practice legislative de protecție eficienta a celor doua mari interese care apar: interesul individului, inteles ca drept fundamental si interesul statului, inteles ca o ordine de conduita a oamenilor, o ordine juridica de constrângere, putere de comanda, voința distincta de voința indivizilor, fiind mai mult decât suma voințelor individuale, ea situându-se deasupra lor.

Domeniu de mari dimensiuni teoretice, legislative si jurisprudențiale, libertatea individuala si siguranța persoanei au cunoscut si cunosc reușite, dar si nerealizări. Aceasta deoarece libertatea individuala are o dinamica ce tine pasul, intr-o simetrie aproape perfecta, cu dinamica economica si sociala, cu evoluția spiritului civic, cu calitatea profesionala si morala a autoritarilor publice. Intr-o exprimare destul de apropiata de adevăr, reușitele si neîmplinirile in domeniu sunt direct proporționale cu calitățile guvernării, cu maniera in care exigentele statale si cele individuale ale omului se afla sau nu intr-un raport echilibrat, rezonabil.

Având in vedere dispozițiile constituționale si legale, putem observa ca libertatea individuala este o instituție juridica având o dubla natura: constituționala si penala. De aici pot rezulta mai multe consecințe teoretice si practice precum: fiind o instituție cu dubla natura juridica – penala si constituționala – instituția libertății individuale poate fi considerata autonoma; caracterul interdisciplinar este evident, eforturile teoretice si practice pentru protecția libertății individuale trebuie sa fie atât din partea constitutionaliostilor cat si din partea penaliștilor, reglementările juridice in materie trebuie sa se coreleze, jurisprudența in materie trebuie sa fie mai nuanțata decât in alte domenii, prioritate având instituțiile privind drepturile omului.

1.2. Traficul de persoane

Traficul de persoane este o infracțiune împotriva libertății persoanei comisa de către traficanți in scopul exploatării persoanei si poate sa implice sau nu trecerea frontierelor. Traficul de persoane incalca drepturi si libertati fundamentale ale omului, de la libertatea de mișcare, de comunicare sau de exprimare, la dreptul oricărei ființe umane la demnitate, securitate, integritate fizica si psihica, iar in cazuri extreme incalcand chiar dreptul la viata.

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de drame omenești, traficul de ființe umane EXISTA. Prezent mai ales in zonele afectate de conflicte si in statele confruntate cu dificultati economice, traficul de ființe umane a cuprins si România, ca tara de origine si tranzit pentru victime. Insa cauzele lui nu trebuie explicate doar din perspectiva lipsurilor de ordin material. Prin factorii care determina vulnerabilitatea unei persoane fata de trafic – nivelul de educație sau istoria unor abuzuri in familie, de pilda – traficul este un fenomen social. Ființele umane sunt reduse la condiția de marfa, vândute si revândute din ce in ce mai scump ca si civic, cu calitatea profesionala si morala a autoritarilor publice. Intr-o exprimare destul de apropiata de adevăr, reușitele si neîmplinirile in domeniu sunt direct proporționale cu calitățile guvernării, cu maniera in care exigentele statale si cele individuale ale omului se afla sau nu intr-un raport echilibrat, rezonabil.

Având in vedere dispozițiile constituționale si legale, putem observa ca libertatea individuala este o instituție juridica având o dubla natura: constituționala si penala. De aici pot rezulta mai multe consecințe teoretice si practice precum: fiind o instituție cu dubla natura juridica – penala si constituționala – instituția libertății individuale poate fi considerata autonoma; caracterul interdisciplinar este evident, eforturile teoretice si practice pentru protecția libertății individuale trebuie sa fie atât din partea constitutionaliostilor cat si din partea penaliștilor, reglementările juridice in materie trebuie sa se coreleze, jurisprudența in materie trebuie sa fie mai nuanțata decât in alte domenii, prioritate având instituțiile privind drepturile omului.

1.2. Traficul de persoane

Traficul de persoane este o infracțiune împotriva libertății persoanei comisa de către traficanți in scopul exploatării persoanei si poate sa implice sau nu trecerea frontierelor. Traficul de persoane incalca drepturi si libertati fundamentale ale omului, de la libertatea de mișcare, de comunicare sau de exprimare, la dreptul oricărei ființe umane la demnitate, securitate, integritate fizica si psihica, iar in cazuri extreme incalcand chiar dreptul la viata.

Fenomen subteran cu dimensiuni globale, vinovat de producerea a milioane de drame omenești, traficul de ființe umane EXISTA. Prezent mai ales in zonele afectate de conflicte si in statele confruntate cu dificultati economice, traficul de ființe umane a cuprins si România, ca tara de origine si tranzit pentru victime. Insa cauzele lui nu trebuie explicate doar din perspectiva lipsurilor de ordin material. Prin factorii care determina vulnerabilitatea unei persoane fata de trafic – nivelul de educație sau istoria unor abuzuri in familie, de pilda – traficul este un fenomen social. Ființele umane sunt reduse la condiția de marfa, vândute si revândute din ce in ce mai scump ca simple obiecte si apoi exploatate de către traficanți, care obțin profituri substanțiale

Asociat si cu denumirea de sclavie moderna, traficul de persoane reprezintă o amenințare pentru libertatea, integritatea fizica si psihica si pentru viata celor care ii cad prada.

Traficul de ființe umane este o activitate infracționala prin care se obține un profit mare cu riscuri scăzute, ce are efecte grave pentru siguranța si bunăstarea victimelor sale.

Traficul de persoane este o relație de victimizare, asociata cu consecințe extrem de dure pentru victime (violente continue din partea traficanților, care pot duce inclusiv la uciderea persoanelor traficate). Consecințele negative ale traficului se extind de la victimele directe (traume fizice si psihologice, consecințe grave asupra sanatatii persoanelor, dar si diminuarea șanselor persoanelor de a duce o viata normala, datorita faptului ca traficarea împiedica achiziționarea unor deprinderi necesare pentru a funcționa ca membru al societății), la comunitățile și societatea din care acestea provin și care se confrunta cu pierderea capitalului uman, cu cheltuieli crescute pentru recuperarea și reintegrarea sociala a persoanelor traficate.

Traficul de ființe umane a cunoscut o creștere constantă în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

Fenomenul nu este unul episodic, implicând un număr mare de persoane, cunoscând profunde conotații de ordin social și economic, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.

În acest context, se impune formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, proces care întâmpină însă o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului, datorată mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor, iar, în al doilea rând, din obscuritatea fenomenului, asigurată de menținerea manifestărilor sale în contextul unor activități aparent legale.

Un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.

Conceptul de trafic nu este unul nou, pentru prima data fiind utilizat in secolul XVI, in calitate de sinonim pentru comerț. Astfel, acest termen nu avea conotații negative. Totuși, către sec. XVII, traficul a început a fi asociat cu vânzarea ilicita si/sau neloiala a mărfurilor. Deși la începuturi, prin trafic se înțelegea, in mare parte, vânzarea de droguri si arme, către sec. XIX aceasta noțiune mai includea si comerțul cu ființe umane tratate ca bunuri si vândute in sclavie. Acest comerț ’’tradițional” cu sclavi a fost scos in afara legii spre finele sec. XIX.

La inceputul sec. XX, termenul de trafic se referea de obicei, la comerțul de sclavi albi, care reprezenta circulația peste frontierele internaționale a femeilor si copiilor in scopul practicării prostituției. Doar spre finele anilor 90, traficul a fost asociat cu prostituția si exploatarea sexuala a femeilor si copiilor.

Odată cu adoptarea Protocolului pentru prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, adițional Convenției ONU,împotriva criminalității transnaționale organizate (Protocolul de la Palermo, 2000), in domeniul traficului au fost inserate doua inovații:

– in primul rând, a fost adoptata o definiție internaționala a traficului de ființe uman;

– in al doilea rând, definiția oferita de Protocol este una destul de extinsa privind domeniul de aplicare si inserează munca forțata ca unul dintre scopurile traficului, pe langa scopul exploatării sexuale.

In timp ce Protocolul enunța câteva distincții certe intre traficul in scopul exploatării sexuale si traficul in scopul exploatării muncii si a serviciilor (precum si practicile referitoare la sclavie sau similare sclaviei si servituții), trebuie ținut cont de faptul ca exploatarea sclaviei nu reprezintă munca forțata. In general, traficul la moment se refera la circulația persoanelor, de multe ori ilegala, peste hotare sau pe teritoriul aceluiași stat, fenomen tratat ca o activitate comerciala care finisează cu exploatarea prin munca sau sexuala.

Articolul cel mai important al întregului document este Articolul Trei, care definește infracțiunea de trafic de persoane după cum urmează:

(a) Prin “trafic de persoane” se înțelege recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

(b)” Consimțământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în alineatul (a)".

(c)” Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele menționate în alineatul (a) din prezentul articol."

(d) "Prin "copil" se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."

Aceasta definiție are mai multe aspecte pozitive care reflecta realitatea fenomenului:

– nu restrânge traficul la exploatarea sexuala. Ea se concetreaza asupra condițiilor de munca forțata, aservire, tinere in stare de sclavie si a practicilor similare sclaviei, fiecare din ele după cum au fost definite in dreptul internațional;

– ea nu se concentrează in exclusivitate asupra femeilor si fetelor, dar recunoaște ca femeile, barbarii, fetele si băieții pot fi cu toții victime;

– ea nu cere ca victimele sa traverseze un hotar recunoscut internațional, ținând cont de faptul ca persoanele pot fi traficate intern, dintr-o regiune in alta, in hotarele unei singure tari;

– cu excepția cazului in care o persoana cu vârsta de 18 ani, Protocolul impune o anumita distorsiune a voinței victimei liber exprimate, prin recurgere la forța, inselaciune, abuz de putere si astfel respecta capacitatea unei persoane adulte de a lua decizii determinate autonom referitoare la viata sa, in mod special referitor la munca si opțiunile de migrație. Datorita faptului ca inselaciunea este suficienta pentru un caz de trafic, aplicarea forței si constrângerii, nu sunt elemente necesare. Daca oricare din mijloacele ilegale au fost folosite ( de exemplu: constrângere, frauda, inselaciune), este irelevant daca victima cedeaza in cele din urma si accepta exploatarea.

În ceea ce privește exploatarea, Protocolul Națiunilor Unite privind traficul de persoane stipulează că:

,,Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituției altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

Convenția împotriva sclaviei, articolul 1, definește sclavia ca

"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."

Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă. Totuși este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definițiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.

Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:

In conformitate cu art. 4 al Convenției Consiliului Europei privind masurile contra traficului de ființe umane, expresia”trafic de ființe umane”, desemnează recrutarea, transportul, transferul, cazarea sau primirea persoanelor prin amenințarea cu ori prin utilizarea forței sau a altor forme de constrângere, prin răpire, frauda, inselaciune, abuz de autoritate ori de o situație de vulnerabilitate sau prin oferirea ori acceptarea de plați sau de avantaje pentru obținerea consimtamantului unei persoane având autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatării. Exploatarea cuprinde cel puțin exploatarea altor persoane prin prostituție sau alte forme de exploatare sexuala, munca ori serviciile forțate, sclavia sau practicile similare acesteia, aservirea ori prelevarea de organe.

Din punct de vedere criminologic, traficul de ființe umane poate fi definit, ca fiind o forma particulara de manifestare a criminalității organizate care consta in comerțul cu oameni sau cu organe si țesuturi ale lor in scopul extragerii de profituri considerabile, speculând o anumita cerere si oferta existenta in acest sens. Definiția criminologica are un caracter natural, ea reflecta realitatea așa cum este.

Lipsa unei definiții clare a infracțiunii de trafic de persoane reprezintă un obstacol ce împiedica prevenirea eficienta si urmărirea penala, recunoașterea drepturilor omului, cercetarea fenomenului, elaborarea si coordonarea unei politici eficiente, cooperarea internaționala in scopul combaterii acestui flagel.

1.2.1. Trăsăturile traficului de persoane

Fenomenul traficului de ființe umane poate avea mai multe trasaturi, după cum urmează:

– privit din punct de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțata, violenta, abuzul de încredere, agresiunea fizica si psihica a persoanei, fiind pe deplin justificata aprecierea ca traficul de ființe umane este o forma a sclaviei la început de mileniu.

– sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale si internaționale, circulația ilicita a banilor (spălarea banilor care provin din trafic si pe baza cărora se realizează activitatea de traficare);

– din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează si susțin traficul sunt sărăcia accentuata a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea in sine, eșecurile in viata, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale, către Est, unde piața prostituției este mai tentanta.

– din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de „marfa”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferita marcându-le întreaga evoluție viitoare.

– din perspectiva implicațiilor sociale, datorita creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național si transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării si de utilizarea tehnologiilor moderne.

– prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute in derularea in continuare a activităților ilicite.

Prostituția (in general exploatarea sexuala a femeilor si copiilor), constituie principalul scop al traficului si modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri. De asemenea, traficul de ființe umane se realizează in scopul folosirii la munci forțate, comiterii de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului si prelevării de organe (victimele sunt barbati, femei, copii).

Din punct de vedere al complexității fenomenului traficului de ființe umane, putem evidenția următoarele trasaturi ale acestuia:

– este o forma de manifestare a crimei organizate si, in aceasta calitate, poseda trăsăturile caracteristice acestui tip de criminalitate, are o esența identica si se supune legilor de existenta proprii fenomenului din care face parte. Traficul de persoane este organizat de grupuri criminale clandestine care sunt adesea implicate si in alte tipuri de criminalitate organizata. Structurile acestor grupuri sunt foarte variate, pornind de la grupuri amatoare, izolate, pana la organizații structurate la nivel internațional;

– este o forma de violenta, deoarece victimele traficului sunt supuse adesea unor forme de violenta care le afectează foarte grav.

1.2.2. Formele traficului de persoane

Din definiția traficului de persoane cuprinsa in Protocolul pentru prevenirea, suprimarea si pedepsirea traficului de persoane, adițional Convenției ONU, împotriva criminalității transnaționale organizate, rezulta si formele in care se concretizează aceasta infracțiune, in raport de caracteristicile persoanelor traficate si traficante, de scopul urmărit si de interesul vizat, de natura cauzelor care au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar si de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului).

Formele traficului variază in funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, de victime sau de „clienți”ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului si in raport de care traficul ramane național sau se extinde peste granițe. In traficul de ființe umane pot fi implicate persoane fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autoritarilor administrative ale statului), dar si persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societati de transport, firme de producție si distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri,companii care oferă spectacole de striptease etc.).

Din perspectiva organizării traficanților, traficul imbraca următoarele forme:

– traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea interna/ internaționala a victimelor;

– traficul in bande sau grupuri mici când traficanții sunt bine organizați si specializați in traficarea cetățenilor in afara granițelor, folosind aceleași rute;

– traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase si greu de combătut.

Din perspectiva victimelor – copii traficați, traficul poate fi clasificat in funcție de natura abuziva a actelor exercitate asupra lor si care vizează:

– aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori liberei circulații a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool si droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei sa-si recruteze, la rândul ei, rudele sau prietenii.

– aspectul juridic (deposedarea de acte de identitate, posedarea si utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la politie);

– aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplata, reținerea unor plați nejustificate).

Cercetări recente au arătat ca traficul nu este atât de asociat cu alte forme de crima organizata cum se credea. Mulți traficanți sunt oportuniști care profita de un prilej favorabil. Pe de alta parte, traficul de ființe umane si crima organizata folosesc uneori aceleași rute si rețele, in unul din modurile de mai jos:

– traficul paralel, in care persoanele sunt traficate folosind aceleași rute si rețele ca pentru mărfurile ilegale;

– traficul combinat, in care traficul de persoane se face in același timp cu alte forme de contrabanda ( de exemplu, folosind aceleași vehicule);

– traficul de înlocuire, in care aceleași rute sunt folosite pentru traficul cu diferite mărfuri, altele de fiecare data ( de exemplu, rețelele crimei organizate pot folosi fostele rute ale traficanților de arme pentru a introduce clandestin persoane intr-o zona de conflict după terminarea ostilităților).

– traficul invers, in care aceleași rute sunt folosite pentru traficul in ambele direcții; traficul de persoane se desfasoara intr-un sens, iar contrabanda cu droguri, in celalalt sens;

– comerțul cu amânuntul combinat, in care se face trafic de mărfuri diverse, inclusiv de arme, droguri si arme.

Pot fi evidențiate următoarele forme ale traficului de ființe umane, in dependenta de scopul propriu-zis al traficului inițiat:

• traficul de ființe umane, in special al femeilor si copiilor cu scop de exploatare sexuala, inclusiv:

– pentru organizarea prostituției;

– pentru organizarea practicării prostituției in unitățile militare sau in locurile de dislocare a forțelor armate;

– pentru organizarea turismului sexual;

– pentru servicii pornografice (in special folosirea copiilor de ambele sexe in acest scop);

• traficul de ființe umane in scop de exploatare prin sclavie, inclusiv:

– folosirea in munci istovitoare;

– folosirea in economia tenebra;

– folosirea in activitati de producere a produselor ilegale sau de contrabanda;

– folosirea in lucrări casnice;

– munca copiilor (spălarea mașinilor, munca agricola etc);

• traficul de ființe umane, in special al copiilor si invalizilor in activitatea de cerșetorie, cum ar fi:

– folosirea copiilor

– folosirea invalizilor

– „arenda” pruncilor pentru cerșetorie

• căsătoriile in scop de exploatare (inclusiv folosirea sistemului „mirese prin posta”):

– pentru folosirea persoanei in munca casnica;

– pentru nașterea forțata a copiilor;

– pentru îngrijirea bolnavilor si vârstnicilor, copiilor, etc

• traficul de ființe umane in scopul prelevării si transplantării organelor si țesuturilor;

• traficul de copii, in scopul adopției ilegale;

• traficul de ființe umane in scopul folosirii in conflicte armate;

Capitolul 2

Aspecte privind infracțiunea de trafic de persoane adulte prevăzute de legea 678/2001

In România, inrautatirea condițiilor socio-economice a determinat o mare parte a populației sa considere emigrarea ca unica oportunitate de atingere a unui standard decent de viata. In condițiile in care existau numeroase bariere in acest sens, migrația ilegală și apelul la persoane sau rețele care sa favorizeze acest lucru, precum și integrarea pe piața muncii din străinătate a părut o alegere raționala pentru multe persoane, in special femei. Predominanta acestui fenomen in rândul femeilor a fost data de lipsa oportunităților pe care o aveau de înfruntat acestea în România (sărăcie, lipsa locurilor de munca), dar și de aparenta unor oportunitati mai mari în străinătate (posturi de munca de menajere, infirmiere, meserii pentru practicarea cărora nu este nevoie de specializare).

Procesul a fost favorizat în România de absenta unei legislații în acest domeniu pana în 2001. Singurele infracțiuni care erau legate de trafic se refereau la proxenetism (care era însă greu de dovedit datorita presiunilor care se exercitau asupra victimelor), lipsirea de libertate în mod ilegal sau sclavie. De asemenea, sistemul de protecție a copilului a fost practic inexistent în primii ani de după Revoluția din România și nu a existat control asupra scoaterii din tara a copiilor sau a adopțiilor internaționale. În aceste condiții, riscurile la care se expuneau traficanții erau foarte mici, practic inexistente.

Dezvoltarea pe care fenomenul a atins-o astăzi se datorează profitabilității sale. O serie de aspecte au favorizat procesul și au dus la dezvoltarea sa, traficanții având de înfruntat un număr mic de obstacole si numeroase beneficii.

Costurile pe care le-a presupus traficul internațional de persoane vizau mituirea vameșilor, trecerea ilegală a granițelor sau costurile pentru a face rost de acte, costuri care s-au redus substanțial o dată cu eliminarea obligativității vizelor și integrarea României în UE, condiții ce par din această perspectivă a favoriza traficul de persoane.

Oportunitățile au fost date de existența unei largi categorii de persoane care își doreau să emigreze, de slaba educație a publicului, ceea ce nu le permitea să distingă pericolele la care se expuneau, de incapacitatea și neimplicarea autorităților și de o mare cerere în străinătate pe piața serviciilor sexuale sau a muncii.

Referindu-ne la societatea româneasca, dincolo de cauzele economice, apariția si dezvoltarea traficului de persoane a fost în primul rând efectul unei slabe funcționări a instituțiilor sociale care au fost incapabile să formuleze un răspuns pertinent la noile provocări.

Traficul de persoane a fost favorizat de lipsa de informare a persoanelor, care au devenit astfel potențiale victime, dar și de lipsa obstacolelor cu care s-au confruntat organizațiile infracționale, care le-a permis astfel sa obțină venituri foarte ridicate. Ambele aspecte au fost rezultatul unei slabe funcționari a instituțiilor sociale care trebuiau sa descurajeze ambele fenomene.

Vulnerabilitățile sociale cu legătura directa cu traficul de persoane au fost identificate la nivelul instituțiilor, al cadrului legislativ, al mecanismelor de prevenire precum și cu sistemele de protecție sociala a persoanelor vulnerabile, iar acest demers a constituit baza formulării unor propuneri de soluționare a fenomenului.

Legea 678/2001 privind prevenirea si combaterea traficului de persoane este o lege penală specială cu întâietate de aplicare fața de reglementările generale. Scopul – declarat de legiuitor – al reglementărilor pe care această lege le aduce este în egală măsură acela de prevenire și combatere a traficului de persoane cât și de protecție și asistență a victimelor unui astfel de trafic, care constituie o violare a drepturilor persoanei și o atingere a demnității acesteia.

Prin dezvoltarea economică fără precedent a unor țări sau regiuni ale lumii a cărei consecință directă este creșterea veniturilor personale – și deci a puterii financiare – a majorității locuitorilor din aceste țări și regiuni, precum și prin extinderea din ce în ce mai mare – aproape până la generalizare – a mijloacelor de comunicare informaționale rapide a crescut foarte mult numărul și aria potențialilor cumpărători/consumatori de carne vie provenind din alte țări sau regiuni sărace, ajungându-se la un adevărat comerț internațional cu persoane în diferite scopuri – prostituție, pornografie, prelevări de organe, etc.

Necesitatea introducerii acestor noi reglementări rezidă în pericolul social deosebit de ridicat pe care îl reprezintă atât pentru individ cât și pentru societate, în ansamblu, faptele de trafic de persoane. Inegalitățile sociale profunde dintre cele două extreme cunoscute și în țara noastră și anume “clasa săracilor” și “clasa bogaților” generează riscuri mari mai ales pentru tinerii proveniți dintre săraci, care dornici de a ieși din sărăcie sunt atrași de mirajul câștigurilor promise de traficanți și apoi exploatați fără milă de către aceștia. Dependența inițială a victimelor de oprimatori se accentuează și le face pe parcursul “afacerii” mai vulnerabile și mai ușor de controlat primilor revenindu-le din câștiguri atât cât să trăiască iar celorlalți cea mai consistentă parte.

Diversitatea metodelor de exploatare a victimelor de către traficanți impune o reacție pe măsură din partea societății, de contracarare a fenomenului atât prin asprirea pedepselor cât și prin confiscarea câștigurilor sau a bunurilor obținute în mod ilicit. Prin adoptarea acestei legi, separat de prevederile din codul penal, s-au stabilit noi mijloace de luptă împotriva acestui fenomen din ce în ce mai amplu și mai diversificat și s-a dat o nouă eficiență prevederilor Convenției O.N.U. pentru reprimarea traficului de ființe umane și a exploatării prostituției semenilor adoptată în 1949 și ratificată de România prin Decretul nr.482/1954 precum și Convenției pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale ale acestuia adoptată la Roma în 1950 ratificată de România prin legea nr.30/1994 și a Convenției O.I.M. privind munca forțată sau obligatorie adoptată în 1930 și ratificată de România prin Decretul nr.213/1957.

După intrarea în vigoare, la 11 decembrie 2001 a Legii 678/2001, în terminologia juridică din țara noastră și-au făcut apariția două noi categorii de termeni speciali și anume infracțiuni privind traficul de persoane, respectiv infracțiuni în legătură cu traficul de persoane.

2.1 Structura juridica a infractiunii de trafic de persoane

A Conținut legal si caracteristici

Constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane prin amenințare sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, frauda sau inselaciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea persoanei de a se apăra ori de a-si exprima voința, ori prin darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, in scopul exploatării aceste persoane.

Fapta este mai grava când este savarsita de doua sau mai multe persoane împreuna (alin.2 lit a), s-a cauzat victimei o vătămare grava a integrității corporale sau sanatatii( alin.2 lit b), ori a fost savarsita de un funcționar public in exercitiul atribuțiilor de serviciu (alin.2 lit.c).

Fapta este si mai grava daca a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei(alin.3).

B Condiții preexistente

a) Obiectul infracțiunii

Luând in considerație caracterul complex al faptei prejudiciabile din contextul traficului de ființe umane, obiectul juridic special al acestei infracțiuni este si el complex.

Astfel, obiectul juridic principal al infracțiunii consta in apărarea libertății fizice a persoanei, adică a posibilității acesteia de a se mișca, de a circula, de a acționa după voința sa si in limitele admise de lege. Libertatea fizica a persoanei constituie o importanta valoare sociala, de aceea faptele care aduc atingere acestei valori sociale, lezează in ultima instanța si interesele societatii, in general, interesata in realizarea si garantarea drepturilor omului si libertății acestuia.

Obiectul juridic secundar al infracțiunii de trafic de ființe umane îl formează relațiile sociale cu privire la libertatea psihica, integritatea corporala, sănătatea, libertatea sau inviolabilitatea sexuala, viata persoanei sau alte valori sociale.

Obiectul juridic special al traficului de ființe umane este format din relațiile sociale cu privire la libertatea persoanei. Libertatea pesoanei nu include doar libertatea fizica, adică libertatea de a se deplasa, dar si libertatea care presupune lipsa oricărei presiuni psihice, îndreptata la schimbarea comportamentului persoanei. Intr-o societate civilizata, libertatea persoanei nu poate constititui obiectul vreunei afaceri. Obiectul juridic secundar al acestei infracțiuni poate fi constituit din relațiile sociale care asigura dezvoltarea normala, fizica si morala a copilului sau libertatea sexuala a persoanei sau viata si sănătatea persoanei, capacitatea de a dispune, etc.

Obiectul material al infracțiunii este corpul ființei umane asupra căreia se răsfrâng acțiunile exercitate de traficant.

b)Subiectul activ

Subiectul activ al infracțiunii de trafic de ființe umane poate fi orice persoana fizica care îndeplinește condițiile generale de răspundere penala. Traficanții sunt atât barbati cat si femei.

In general recrutorii sunt persoane tinere, imbricate îngrijit si care fac o buna impresie, atât prin semnele exterioare ale bunăstării lor cat si prin poveștile de succes pe care le vehiculează privind propria reușita ori a altor persoane care au plecat la munca in străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cat prezintă ca fiind foarte atractive condițiile de lucru: posturi in tari din Europe de vest, foarte bine plătite si care nu necesita o calificare deosebita.

Ca subiecți activi ai infracțiunii de trafic de persoane, femeile reprezintă, in majoritatea cazurilor, prima veriga in lanțul de traficare, acestea captând foarte ușor încrederea si interesul tinerelor, profitând de lipsa experienței de viata a acestora, de lipsa educației, de starea lor materiala precara si naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate sa lucreze in străinătate si s-au întors cu sume mari de bani, dupa o perioada scurta de timp. Femeile care savarsesc astfel de fapte au fost, in majoritatea cazurilor, ele insele victime ale traficului, cunoscând astfel foarte bine mecanismul de traficare si devin foarte experimentate in atragerea victimelor si plasarea lor in scopul exploatării Femeile se ocupa de trafic de bunăvoie de cele mai multe ori, pentru câștigurile mari obținute, dar alteori desfasoara aceasta activitate din cauza presiunii exercitate asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut, in schimbul eliberării lor.

Art. 12 din Legea nr. 678/2001 a fost modificat prin O.U.G. nr. 79/2005, prin care se prevede si o calitate speciala pe care trebuie sa o îndeplinească subiectul activ al infracțiunii, respectiv cea de funcționar public in exercițiul atribuțiilor de serviciu. Nevoia unei astfel de reglementari speciale privind subiectul calificat sau circumstanțiat de calitatea de funcționar public a apărut datorita faptului ca, in numeroase cazuri activitatea infracționala desfășurata de traficanți a fost facilitata de reprezentanți ai autoritarilor publice , iar pe de alta parte, prin introducerea acestei circumstanțe agravante suplimentare celor deja instituite prin legea nr. 678/2001 (care se regăsește intre agravantele enumerate de art. 24 din Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane, încheiata la Varșovia la 16 mai 2005 si semnata de România la aceeași data), se realizează o armonizare a normelor interne cu legislația europeana existenta in materia traficului de ființe umane.

Cine sunt traficanții?

În traficul de persoane, în scopul exploatării sexuale, sunt implicați diferiți infractori, pe mai multe planuri, începând cu acțiuni desfășurate spontan de infractori individuali, neorganizați, până la filiere internaționale de trafic cu un grad complex de organizare.

Există trei categorii de filiere sau rețele de trafic:

Rețele “particulare”

Rețelele "particulare" sunt mici grupuri care își desfășoară activitatea în cadrul unor familii sau comunități etnice în mai multe țări. Atunci când apar solicitări din partea comunităților din străinătate, aceste rețele livrează câte o femeie sau două. Pentru a recruta femei pentru bordeluri sau rețele de prostituție, traficanții migranți se folosesc de contactele lor familiale sau etnice din țara de origine. Rețelele "particulare" sunt prezente în regiunile de graniță dintre țara de origine și cea de destinație, și în cadrul unor comunități etnice.

Rețele infracționale organizate pe o scară largă

Rețelele infracționale organizate pe o scară largă controlează toate aspectele traficului de persoane, de la recrutare și transport până la managementul local al bordelurilor și al prostituatelor de strada. Traficul de persoane este organizat ca o firmă cu mai multe secții, cum ar fi "secția de recrutare", "secția de procurare a documentelor", "secția de transport", "secția de management al prostituției". Traficanții iau foarte în serios aceste activități lucrative și dau dovadă de "profesionalism", folosind metode deosebit de brutale pentru a menține ordinea și disciplina. Femeile sunt privite ca mărfuri cu care se face comerț, asemănător comerțului clasic cu sclavi.

Acest tip de rețele infracționale organizate provin în primul rând din Ucraina, Bielorusia, Rusia și Bulgaria, dar se extind în întreg estul și centrul Europei. Aceste rețele au agenți în Vestul Europei, care se ocupă de managementul rețelelor de bordeluri și de prostituție și folosesc țările de tranzit doar pentru a obține documente false sau ca "teren de antrenament" înainte să pornească mai departe spre vest.

Rețelele infracționale de distribuție

Rețelele de crimă organizată recrutează și transportă fete dintr-o țară în alta, vânzându-le către bordeluri și rețele de prostituție din alte țări, organizate și conduse la nivel local. Membrii acestor rețele pot fi considerați "vânzători en gros" sau "distribuitori", care aprovizionează "vânzătorii cu amănuntul" la nivel local, aceștia la rândul lor derulând și controlând infrastructura de prostituție locală.

În ciuda faptului că toate trei nivelurile de trafic există și funcționează în mod paralel, în ultimul timp traficul provenind din Comunitatea Statelor Independente și din Sud-Estul Europei este derulat în principal de rețele infracționale foarte profesioniste și foarte bine organizate. Aceste două regiuni geografice au una dintre cele mai dinamice rate de creștere a traficului, reprezentând o pătrime din traficul mondial cu persoane.

Evoluțiile din ultimul timp, respectiv valul considerabil de migrație, nesiguranța politică și economică din Estul Europei, dar și creșterea accelerată a industriei sexului în Vestul Europei, au dat de gândit rețelelor infracționale deja existente, care au înțeles că traficul de persoane în scopul prostituției prezintă un enorm potențial de profit. Deseori, una și aceeași organizație se ocupă atât cu trecerea ilegală de persoane peste graniță, cât și cu comerțul cu stupefiante și cu arme de foc, ceea ce reduce considerabil riscul infractorilor de a fi descoperiți, arestați și pedepsiți corespunzător.

Coautoratul. Traficul de ființe umane presupune, in cele mai multe cazuri, desfășurarea unor activitati specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor, acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație, unde activitatea infracționala se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state. Astfel, traficul dobândește un caracter transnațional si transfrontalier in realizarea căruia sunt implicate mai multe persoane cu roluri precis determinate si care, prin acțiuni simultane sau succesive, conlucrează nemijlocit la comiterea faptei.

In acest fel se constituie rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, din care fac parte recrutori, intermediari, transportatori, gazde si traficanții propriu-ziși, care pur si simplu cumpăra victimele pentru a le exploata. Aceste rețele sunt grupuri de interese care acționează după reguli stricte si după principiul maximizării profitului.

Având in vedere caracterul complex al infracțiunilor de trafic de persoane prevăzute in Legea nr. 678/2001, acțiunile coautorilor pot avea un caracter identic (de exemplu doua persoane recrutează mai multe tinere, prin inselaciune, in scopul exploatării sexuale) sau diferit ( de exemplu o persoana recrutează victima minora, alta persoana o transporta in tara de destinație, iar o a treia o transfera in vederea muncii forțate). O condiție de existenta a coautoratului in cazul infracțiunilor de trafic de persoane, care deriva tot din natura lor complexa, o constituie voința comuna a coautorilor de a coopera la savarsirea nemijlocita a acțiunilor specifice de traficare , in baza unei înțelegeri prealabile exprese sau tacite in baza unei înțelegeri survenite in timpul executării.

Prin efectuarea nemijlocita a uneia dintre acțiunile ce caracterizează traficul de ființe umane (recrutarea, transpotarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane), fiecare participant isi aduce contribuția sa directa la savarsirea infracțiunii si va fi tras la răspândire penala in calitate de coautor, insa pentru forma agravata a infracțiunii de trafic de persoane, prevăzuta de art.12 alin. 2 lit. a din legea nr. 678/2001.

Complicitatea la traficul de ființe umane se materializează in activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajuta in orice mod la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din savarsirea faptei sau de a favoriza pe infractori, promisiune făcuta anterior începerii executării sau in timpul realizării acesteia.

Complicele are o contribuție indirecta la savarsirea actelor de traficare propriu-zisa, aportul sau real si efectiv fiind folosit insa de autorul nemijlocit al faptei; in caz contrar, in ipoteza in care ajutorul dat nu a servit comiterii infracțiunii, el nu poate avea o semnificație penala. Actele de complicitate pot consta si intr-un comportament pasiv ce favorizează savarsirea infracțiunii, ori in acțiuni de ajutorarea sau sprijinire cu caracter moral sau material, finalitatea lor fiind aceea de a ușura actele de executare ale autorului. Indiferent de natura actelor de înlesnire sau ajutorare efectuate, complicele trebuie sa acționeze întotdeauna cu intenție, acesta trebuie sa conștientizeze caracterul faptei savarsite si importanta contribuției sale la savarsirea infracțiunii de trafic de persoane. In momentul când complicele efectuează actiuni menite a-i ajuta pe traficanți sau adopta un comportament pasiv, ce favorizează savarsirea infracțiunii, el trebuie sa cunoască intenția autorilor si sa accepte sa le acorde acestora sprijinul necesar.

Complicitatea la infracțiunea de trafic de ființe umane, se poate concretiza, de exemplu, in obținerea de informații cu privire la potențialele victime si furnizarea acestora către traficanți, atragerea victimei, procurarea datelor necesare pentru transportarea lor in tarile de destinație, împiedicarea victimei de a se deplasa conform propriei voințe atunci când ea dorește aceasta, punerea la dispoziția traficanților de autoturisme ori locuințe pentru găzduirea victimelor. Pot fi complici la infracțiune si funcționari ai structurilor autoritarilor publice (polițiști, vameși, polițiști de frontiera), care se abțin cu intenție atunci când au suspiciuni motivate, sa întreprindă masuri in vederea stopării activității infracționale a traficanților, deși, in virtutea atribuțiilor de serviciu ei sunt obligați sa acționeze împotriva acțiunilor de acest gen.

Instigarea la infracțiunile incriminate prin legea nr.678/2001 este posibila si consta in activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe alta sa efectueze una sau mai multe dintre acțiunile specifice traficului de ființe umane, respectiv recrutarea, trasportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei peroane minore sau adulte, in scopul exploatării sale.

In concret instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoana insa transfera aceasta rezoluție infracționala unei alte persoane care o va prelua si va proceda la punerea ei in aplicare in calitate de autor, instigator sau complice.

In situația in care instigatorul isi va continua acțiunea de stimulare morala si după ce autorul nemijlocit trece la executare, actele sale vor constitui o complicitate morala, iar daca demersul instigatorului va fi urmat de actele de înlesnire ori întrajutorare, fapta sa imbraca forma unei complicitati materiale si, in cazul in care instigatorul va trece la executarea nemijlocita a infracțiunii alături de autorul material, activitatea sa se va completa si cu una de coautorat.

In urma unui studiu realizat in domeniu s-a realizat ca, in ceea ce privește profilul victimei și al familiei acesteia

– Dintre cele 80 de victime intervievate, 65% proveneau din mediul urban, din orașe și municipii reședință de județ din diverse zone ale țării.

– Cele 80 de victime intervievate aveau vârste cuprinse între 17 și 30 de ani la momentul interviului, dar implicarea în trafic fusese realizată la vârste cuprinse între 14 și 25 de ani. Unele dintre ele aveau un parcurs destul de lung, fiind traficate mai mulți ani la rând și erau minore la momentul exploatării.

– Cele mai multe dintre victimele intervievate (68%) au doar studiile gimnaziale, alte 15% erau absolvente de liceu, 10% au absolvit o școală profesională, iar restul de 7% absolvind numai două sau trei clase de liceu.

– 58% dintre victime nu aveau nici o ocupație la momentul traficării (unele se întreținea practicând prostituția de la 13-14 ani), 18% dintre ele erau eleve la momentul racolării, iar 24% aveau diverse ocupații: barmanița, vânzătoare, tapițer, patiser, lucrătoare la un atelier de marochinărie etc.

– Din datele prezentate de victimele intervievate, cele mai multe provin din familii cu mulți copii (4 –7 copii) sau care aveau în componență mai multe rude (bunici, cumnați, nepoți), numărul celor care aduceau venit în casă fiind redus. Sunt și situații în care victima era singură la părinți (8 cazuri, în două dintre ele părinții fiind adoptivi).

– În ceea ce privește statutul marital, 54% dintre ele erau necăsătorite, 23% trăiau în relații de concubinaj, 12% erau căsătorite, iar 11% erau divorțate. Copii aveau 22% dintre victime.

În funcție de așteptările victimelor la momentul plecării din România, au fost identificate trei tipuri de victime ale traficului de persoane pentru exploatare sexuală:

– femei care doresc să se prostitueze în străinătate.

– femei care pleacă în căutarea unui loc de munca legal sau ilegal obținut, dar admit și posibilitatea practicării prostituției, imaginându-și că o vor face în condiții pe care le vor putea controla;

– femei care doresc doar să găsească de lucru în străinătate, în posturi bine plătite comparativ cu posibilitățile lor din România, care au un nivel scăzut de trai și de educație; acestea cad victimă manipulărilor traficanților care le dau informații false despre oportunitățile de muncă în străinătate, dar și incapacității subiective și obiective a victimelor de a verifica realitatea acestor informații.

Cu privire la modalitățile de recrutare, cercetarea a evidențiat faptul că majoritatea victimelor au declarat că ele au avut inițiativa de plecare în străinătate. Unele dintre ele cunoșteau că acolo se vor prostitua, majoritatea fiind înșelate însă cu privire la natura muncii, la condițiile de muncă și de trai din străinătate, la realitatea locului de muncă promis, dar și la destinația reală, în unele cazuri

Este de remarcat faptul că, în aproape toate situațiile, racolatorii au cunoscut victimele prin intermediul unor cunoștințe sau a familiei, le-au căutat având deja informații despre situația materială precară a acestora și despre intenția de a-și căuta locuri de muncă în străinătate, având practic cunoscute o parte dintre elementele de vulnerabilitate care le-au permis manipularea.

c). Subiectul pasiv nu este calificat, putând fi orice persoana care este supusa acțiunii de traficare. Așadar, subiect pasiv poate fi atât o femeie, cat si un bărbat.

Daca persoana traficata are vârsta mai mica de 18 ani, vor fi aplicate dispozițiile art. 13 din Legea 678/2001.

Victime ale traficului sunt considerate:

– persoanele care au fost supuse la violenta, abuzuri de autoritate sau amenințări care au stat la baza intrării lor in acest proces ce a dus la exploatarea lor sexuala sau a survenit pe parcursul acestuia;

– acele persoane care au fost inselate de organizatori/traficanți si care au crezut ca au un contract de munca atrăgător, fara nicio legătura cu comerțul sexual sau pur si simplu un loc de munca obișnuit;

– acele persoane care sunt conștiente de adevăratele intenții ale organizatorilor/traficanților si care au consimțit anterior la aceasta exploatare sexuala, cauza fiind situația vulnerabila in care se aflau. Abuzarea de situația de vulnerabilitate a victimelor este inclusa, in mod expres, ca element constitutiv al traficului.

Pentru a înțelege mai bine mecanismul traficului de ființe umane, este necesar a releva trăsăturile caracteristice ale victimelor sub mai multe aspecte, cum ar fi vârsta, sexul, starea socială, ocupația, starea materială, mediul în care a habitat, studiile, motivele acceptării ofertelor criminale, statele de destinație sau scopurile exploatării. Cunoașterea acestor elemente este inerentă pentru proiectarea activității de prevenire și contracarare a traficului de ființe umane.

Cat privește sexul victimelor, datele studiilor în domeniu atestă că peste 80 la sută dintre persoanele traficate sunt femei, deși în ultimi ani a început să crească numărul cazurilor de traficare a persoanelor de sex masculin, inclusiv minori. Aici se cere de remarcat că, deși datele disponibile indică asupra ponderii majoritare a femeilor în rândurile victimelor traficului, nivelul real al traficului de bărbați este mult mai mare. Această situație se explică prin următoarele:

– pentru organele de drept este mai dificil a releva și proba cazurile de traficare a bărbaților;

– angajații organelor de drept nu dispun de o practică judiciară cu privire la traficul de bărbați la fel de solidă ca cea privitoare la traficul de femei în scop de exploatare sexuală;

– bărbații traficați ezită, în general, să sesizează organele de drept, cu unele excepții, iar organele de drept nu au implementat deocamdată un mecanism funcțional de relevare din oficiu a unor astfel de acte;

– dat fiind faptul că majoritatea bărbaților sunt traficați în scop de exploatare prin muncă, există riscul sporit ca mijlocul de înșelăciune la care recurg traficanții în procesul realizării traficului și la etapele exploatării posttrafic, să fie apreciat drept infracțiune de escrocherie sau chiar a le atribui la categoria delictelor civile.

Cu toate că datele surselor indică că în peste 80 la sută dintre cazurile relevate, victimele au fost traficate în scop de exploatare sexuală, au început să fie atestate tot mai multe cazuri de traficare a persoanelor, urmată de exploatarea concomitentă a acestora sub diferite forme: exploatarea sexuală și prin muncă, exploatarea sexuală și implicarea în cerșetorie și activități criminale, exploatarea sexuală, prin muncă și implicarea în cerșetorie și activități criminale.

În ceea ce privește vârsta victimelor, este de remarcat că majoritatea victimelor traficului de ființe umane sunt persoane cu vârsta cuprinsă între 18-25 de ani. Astfel, conform studiului realizat de experții Organizației Internaționale pentru Migrație, 73,9% dintre victimele traficului asistate făceau parte din acest grup de vârstă, iar 15,8% depășeau vârsta de 25 de ani. Totodată, ponderea minorilor printre victimele traficate este una relativ constantă de 10%.

Potrivit raportului realizat de experții Centrul Internațional pentru Protecția și Promovarea Drepturilor Femeii „La Strada”, ponderea victimelor traficate în varstă de pană la 25 de ani, s-a cifrat între 80% și 70%,, iar cea a persoanelor în vîrstă de peste 25 de ani a crescut de la 17% la 30%. Concomitent, a crescut ponderea minorilor printre victimele traficului, aceasta fiind de 15%.

Studiile în domeniu indică că majoritatea victimelor femei ale traficului nu cunoșteau despre viitoarea lor ocupație. Totuși, s-a constatat că, deși victimele au intuit în multe cazuri riscurile propunerilor traficanților, ele oricum acceptă ofertele acestora.

Cat despre starea socială a victimelor traficului de persoane, aceleași surse arată că în momentul recrutării majoritatea victimelor erau necăsătorite, ponderea acestora constituind între 75% și 78% din numărul total al victimelor identificate, în timp ce numărul victimelor căsătorite a variat între 15% și 6%. De menționat că o parte dintre victime erau mame la momentul recrutării.

Sub aspectul studiilor victimelor traficului, datele cercetărilor denotă că o mare parte dintre victime aveau studii generale obligatorii sau studii medii incomplete.

Vizavi de ocupația și starea materială a victimelor în momentul recrutării, studiul experților Centrului „La Strada” arată că majoritatea victimelor nu erau angajate în câmpul muncii, asigurându-și existența din contul veniturilor gospodăriei de pe lângă casă. Peste 80 % dintre victimele intervievate au recunoscut că se confruntau cu o sărăcie acută și nu vedeau nici o perspectivă de îmbunătățirii a stării materiale.

Cît privește locul de trai în momentul recrutării victimelor, datele studiului experților Centrului „La Strada” denotă că 48% dintre acestea locuiau în mediul rural, 22% – în mediul urban, iar 30% – în orășele sau suburbii.

Referitor la țările de destinație ale victimelor traficului de ființe umane este de menționat că geografia acestora nu este stabilă, ea modificându-se continuu. Dacă în perioada 2000-2001, majoritatea victimelor din Moldova erau transportate în regiunea Balcanilor, în perioada 2003-2004 acestea au început să fie traficate preponderent în Turcia, Cipru, Rusia, precum și în Emiratele Arabe Unite. Această situație se explică prin faptul că în ultimii ani, ca urmare a măsurilor antitrafic întreprinse în zona Balcanilor la insistența și cu sprijinul direct al comunității internaționale, pentru traficanți a devenit mai dificil realizarea comerțului cu oameni în această zonă. Pe de altă parte, o serie de țări, ca de exemplu Turcia, Cipru, Rusia sau Emiratele Arabe Unite au devenit tot mai atractive pentru traficanți, datorită existenței unei cereri sporite la servicii sexuale, regimului facil de intrare pe teritoriul lor, inexistenței unui mecanism eficient de identificare a cazurilor de trafic și de protecție a victimelor, pasivității organelor de drept etc..

Aceleași tendințe vizavi de țările de destinație a victimelor traficului sunt atestate și de Centrul pentru Combaterea Traficului de Persoane. Astfel, potrivit datelor statistice ale acestei subdiviziuni specializate, în primul trimestru al anului 2008, în 45 la sută dintre cazurile de trafic relevate victimele au fost traficate în Turcia, 23% – în Federația Rusă, 8% – Cipru, 6% – Emiratele Arabe Unite, 18% – în alte state, precum Ucraina, Grecia, Albania, Kosovo, Italia, Polonia, Germania, Israel.

In practica, victimele rareori denunța autoritatilor publice faptele, deoarece risca sa fie arestate, închise si expulzate ca persoane fara forme legale sau ca persoane care practica prostituția.

Este foarte important să reținem că nu există un profil exact al potențialelor victime ale traficului de persoane. Totuși se pot identifica unele caracteristici de bază, care par să rămână constante:

Într-o covârșitoare majoritate, victimele sunt femei și fete, cu toate că se estimează că circa 2% din victimele traficate sunt bărbați sau băieți;

Victimele tind să aibă vârste între 18 și 25 ani; totuși există un număr din ce în ce mai mare de victime sub 18 ani;

Victimele sunt recrutate de la sate, din orășele și din orașele din zonele sărace, defavorizate;

De cele mai multe ori, victimele nu au un loc de muncă sau sunt sărace;

Este posibil ca victimele să aibă un nivel redus de pregătire să fi suferit discriminări în familie și la locul de muncă;

Deseori, victimele provin din familii disfuncționale;

În cele mai multe cazuri, victimele nu vorbesc limbi străine.

Principala caracteristică a vulnerabilității potențialei victime este dorința ei puternică de a își îmbunătăți condițiile precare de viață prin plecarea și obținerea unor venituri în străinătate.

Daca activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, exista un subiect pasiv multiplu, iar in practica judiciara s-a ridicat problema , sub aspectul încadrării juridice, daca recrutarea mai multor persoane in același timp si loc, in baza unei rezoluții infracționale unice, pentru practicarea prostituției si transportarea lor in străinătate in vederea realizării de foloase materiale, constituie cate o unica infracțiune de trafic de persoane si de proxenetism, ori atâtea infracțiuni cați subiecți pasivi au fost recrutați in acest scop.

Prin interpretarea dispozițiilor Legii nr. 678/2001 si a art. 329 C. pen. rezulta ca infractiunile de trafic de persoane si de proxenetism , ce se savarsesc cu intenție au ca obiect juridic special, relațiile sociale care implica procurarea mijloacelor de existenta pe cai admise de lege, ce impun excluderea si condamnarea oricăror acte de proliferare a prostitutiei, inclusiv prin efectuarea de acte de comerț cu persoane in acest scop, ori de dobândire a unor foloase din practicarea acesteia, in raport cu care unicitatea rezoluției infracționale nu poate fi contestata.

Astfel, numărul subiecților pasivi caracterizează pericolul social al faptelor savarsite in baza aceleiași rezoluții infracționale si constituie element de circumstanțiere in operațiunea de individualizare judiciara a pedepsei.

Consimțământul victimei reprezintă un subiect destul de discutabil în teoria dreptului penal, datorită speciﬁcului său și inﬂuenței lui asupra activității infracționale. Luând în considerație particularitățile acestuia, legislația penală a diferitelor state îl tratează în mod diferit, raportându-l la anumite componențe de infracțiuni sau reglementând doar unele aspecte generale privind condițiile aplicării lui. Există însă diferite modalități de interpretare a inﬂuenței consimțământului victimei la caliﬁcarea infracțiunii, ﬁe acesta este obligatoriu pentru existența componenței de infracțiune, ﬁe prezența lui atrage excluderea caracterului penal al faptei în dependență de prevederile legale în acest sens.

Consimțământul victimei în dreptul penal este privit diferit, în dependență de mai multe circumstanțe: ﬁe că existența lui este apreciată datorită faptului că o infracțiune comisă cu acordul victimei își pierde din gradul său prejudiciabil și înlătură caracterul penal al faptei, ﬁind o manifestare liberă de voință, ﬁe că necesitatea lui este neglijată, considerându-se că existența consimțământului victimei nu este suﬁcientă pentru a îndreptăți un comportament sau altul și reprezintă, de fapt, o atentare asupra unor valori sociale protejate de lege.

Dezbaterea problemei privind consimțământul nu este nouă. Nu este ușor să se determine unde se oprește liberul consimțământ și unde începe constrângerea. În ce privește traﬁcul, anumite persoane nu știu ce le așteaptă, iar altele știu perfect că este vorba de a se prostitua. Anumiți cercetători și experți estimează că nu poate ﬁ vorba de traﬁc, în sensul strict al termenului, atunci cînd persoanele cunosc riscurile la care se expun și persistă dorința lor de a emigra. În același timp, chiar dacă o persoană dorește să emigreze pentru a găsi de lucru și, eventual, pentru a se prostitua, nu înseamnă că aceasta consimte să ﬁe supusă violenței sau abuzurilor de toate felurile. Sintagma „chiar și cu consimțământul persoanelor” se referă la faptul că persoanele pot sau nu consimți cu organizarea transportului lor sau a migrației lor: în cele două cazuri este vorba de traﬁcul de ﬁințe umane.

2.2 Conținut constitutiv

2.2.1.Latura obiectiva

a)Elementul material al laturii obiective se prezintă sub forma unei acțiuni cu mai multe modalitati alternative care se regăsesc intr-o mare măsura in unele acte internaționale adoptate in aceasta materie.

Acțiunea principala a traficului de ființe umane consta in: recrutarea, transportarea, transferul, adăpostirea sau primirea unei persoane.

1 Recrutarea, ca modalitate alternativa in care are loc traficarea, consta in atragerea victimei spre a fi exploatata in vederea obținerii unui profit.

La recrutare nu are importanta împrejurările in care a avut loc recrutarea:

Recrutarea fetelor interesate prin baruri, cafenele, cluburi și discoteci;

Recrutare prin rețele "particulare" în familii și în cercuri de prieteni;

Reclame, anunțuri, oferte de muncă sau pentru studii în străinătate;

Agenții care oferă locuri de muncă, studii, căsătorii sau călătorii în străinătate;

Căsătorii false.

Una din tehnicile de racolare este răpirea, dar mai des întâlnita este tehnica amăgirii totale sau parțiale a victimei, fie in legătura cu natura”muncii” pe care o va presta, fie in legătura cu diferitele condiții financiare sau de munca, fie in legătura cu toate aceste detalii la un loc.

Recrutor poate fi un independent sau o firmă cu profil aparent de impresariat artistic sau de plasare de forță de munca în străinătate. Aproximativ 70% dintre recrutori sunt bărbați cu vârsta cuprinsă între 20 și 30 de ani, uneori chiar mai în vârstă. Femeile recrutori reprezintă un procent mai mic și au vârsta cuprinsă între 18 și 35 de ani. Exista chiar și familii în care, atât soția cât și soțul se ocupă de racolarea și transportul victimelor.

De multe ori, victima îl cunoștea dinainte pe traficant sau pe recrutant, uneori este vorba chiar de o rudă care îi inspiră încredere. Ei au ocupații legate de locuri unde exista posibilitatea unui contact intens cu publicul cum ar fi barman, taximetrist, vânzător într-un magazin, vânzător de bilete pentru jocuri de noroc. .

Traficanții se folosesc de metodele menționate mai sus și își concentrează atenția asupra femeilor și fetelor aflate în căutarea unei șanse de a pleca în străinătate. În cele mai multe cazuri, acestea au o situație financiară și familială precară iar traficanții le oferă meserii bănoase în străinătate, cum ar fi chelnerițe, dansatoare, artiste, servicii de escortă, femei de serviciu pentru familii sau cosmeticiene. Și agențiile matrimoniale internaționale pot fi numai o "fațadă" pentru rețelele de trafic de persoane. De multe ori, femeile realizează de-abia după ce au ajuns în țara de destinație că au fost înșelate de traficant și descoperă că vor fi exploatate cu forța ca prostituate.

După cât se pare, există doar foarte puține criterii prin care femeile își pot da seama dacă este vorba de agenții serioase, care oferă munci legale, sau dacă este vorba de "fațade" pentru traficul de persoane. În unele cazuri, femeile sau fetele sunt vândute fără consimțământul lor, de către rude, de către "prietenul lor" sau de instituții de stat cum ar fi căminele de copii orfani. Se descoperă din ce în ce mai multe cazuri în care femeile și adolescentele au fost răpite cu forța de acasă și traficate în altă regiune în țara lor de origine sau în străinătate. Se estimează că mai mult de 25% din femeile recrutate își dau seama de la început că în străinătate vor lucra în industria sexului. Ele sunt însă induse în eroare în ce privește condițiile muncă în care li se cere să lucreze. Ele se așteaptă la un grad ridicat de independență, cred că vor putea lua decizii în legătură cu munca lor și își închipuie că vor lucra ca artiste de striptease, în "peep-show-uri" sau ca prostituate "clasice", făcând numai "sex clasic".

Femeilor care pleacă de bună voie în străinătate pentru a lucra în industria sexului nu li se spune în ce condiții vor lucra la sosirea la destinație: un număr mare de ore de muncă, servicii sexuale periculoase, fără prezervativ etc. De asemenea nimeni nu le spune că vor fi utilizate mijloace severe de constrângere, dacă ele încearcă să refuze munca sau să fugă. În unele cazuri, e posibil ca victima să bănuiască la ce fel de muncă va fi obligată, dar totuși nu își dă seama în ce condiții va lucra. Răspunsul la întrebarea dacă o persoană a fost sau nu constrânsă, înșelată sau dacă a consimțit de bună voie să fie traficată, este un element central în procesul de decizie dacă este vorba de o "victimă a traficului de persoane" în sensul Protocolului ONU sau nu.

Trebuie însă reținut că Articolul 3(b) din Protocolul ONU privind traficul de persoane prevede: "Consimțământul victimei … la exploatarea" descrisă în Protocol (respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane) "va fi irelevant", dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în Articolul 3(a) din Protocol, respectiv amenințare, violență sau alte forme de constrângere etc.

Este esențial să înțelegem că riscurile strategice prezentate de infracțiunile de trafic de persoane necesită o lărgire a perspectivei, dincolo de întrebarea dacă victima a consimțit sau nu. Trebuie să ne concentrăm atenția nu numai asupra victimei, ci și asupra infracțiunii și a infractorului. Riscurile strategige vor continua să existe, indiferent dacă victima traficată a consimțit sau nu, iar faptul că victima a încheiat o înțelegere cu traficantul nu trebuie să ducă la acceptarea infracțiunii de trafic de persoane.

În plus, Articolul 3(c) prevede că în cazul recrutării, transportării, transferării, cazării sau primirii unui copil în scopul exploatării, aceste activități vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit vreun mijloc din cele menționate în aliniatul (a) din Articolul 3. Alineatul (d) definește copilul ca fiind o persoană cu o vârstă sub 18 ani.

În concluzie, Articolul 3 pedepsește comiterea în legătură cu un copil a oricăreia dintre "activitățile" descrise în Protocol, indiferent de natura mijloacelor folosite sau de consimțământul victimei. Dat fiind numărul crescând de fete adolescente în jurul vârstei de 15 ani, traficate în mod constant din regiunea Balcanilor spre Europa Occidentală, această prevedere devine o armă-cheie în lupta împotriva traficului de persoane.

Traficanții care încearcă sa atragă persoanele in situație de trafic, utilizează un număr impunător de metode:

Prin forța, constrângere, ignoranta si complicitate – recrutorii pot atrage victimele promițându-le locuri de munca bine remunerate in statele de destinație. De asemenea, aceștia pot face uz de violenta si constrângere. Unele victime sunt răpite, dar in cele mai dese cazuri, la etapa recrutării exista o anumita înțelegere intre traficant si potențiala victima.

Prin recrutare voluntara a victimelor care nu intuiesc consecințe. Atrași de promisiunea unei vieți mai bune, mulți migranti pleacă voluntar cu recrutorii, unii chiar căutându-i, dornici fiind sa le plătească taxele solicitate si acceptând sa se îndatoreze fata de recrutor, astfel riscând sa ajungă intr-o situație de servitute, in care datoriile sunt de cele mai multe ori sporite de câteva ori.

Prostituție si trafic. Femeile care lucrează in industria sexuala a tarii de origine sunt supuse unui risc sporit de a deveni traficate. Aceasta, deoarece proxeneții, in mare parte, sunt membrii ai rețelelor criminale, iar femeile au fost deja traficate in tara lor, vândute sau revândute.

Documente false. Migrantii ar putea primi acte false – pașapoarte, vize, contracte de munca, certificate de casatorie etc.

Prin aplicarea anumitor proceduri. Înainte de plecare, traficanții ar putea sa-i oblige pe migranti si familiile lor sa plătească integral sau in parte cheltuielile de calatorie, in bani cash sau sub alte forme. De asemenea, traficanții le-ar putea impune migraților condiții clare, precum:

sa accepte tutela oferita de către un reprezentant al rețelei criminale in tara de destinație;

angajarea obligatorie in tara de destinație in condițiile dictate de către traficant;

angajarea in sectoarele selectate de către traficanți, fara a avea dreptul de a depune plângere;

un ,,jurământ al tăcerii”, care daca nu este respectat va genera arestarea migratului de către politie si deportarea lui.

Una dintre cele mai tentante promisiuni pentru tinerele femei din Europa Centrală și de Est este oferta unei cazări proprii, ceea ce reprezintă un nivel de indepenență inimaginabil în țările lor de origine. Femeile traficate sunt lăsate să creadă că vor pleca într-o țară bogată din Europa Occidentală, unde vor câștiga în scurt timp sume mari de bani, pe care le pot folosi pentru ele și familiile lor, în scopul ieșirii din sărăcie și disperare.

2. Tranzitul – transportul și trecerea frontierei

După procesul de recrutare urmează faza transportului și a transferului, care presupune și cazarea și primirea victimei în mai multe stagii, inclusiv preluarea inițială și transferul victimei pe teritoriul țarii ei de origine. Transportul este organizat de recrutor și se face pe trasee stabilite anterior de acesta. Transportul are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victima să nu aibă timpul necesar pentru a se răzgăndi.

Trecerea frontierei se face adesea în mod fraudulos. Victima trece granița însoțită de recrutor și de o călăuză, fiind apoi preluată de primul ei cumpărător, care drept garanție îi oprește pașaportul – dacă are. Din această tranzacție recrutorul câștigă o sumă variabilă de bani.

Există trei metode de bază pentru intrarea în țara de destinație:

Pe ascuns – intrare ilegală în vehicule, containere, trenuri, feriboturi, pe jos, etc.

Pe față – prin prezentarea unor documente de intrare falsificate, cum ar fi pașapoarte din UE furate sau falsificate

Pe față – prin prezentarea unor documente valabile, autentice, în care s-au aplicat vize de intrare false, de exemplu vize de turist sau de student.

În timpul călătoriei în țara respectivă sau în străinătate, e posibil ca drepturile fundamentale ale victimei să fie grav încălcate, ea fiind supusă la abuzuri și alte crime. Multe dintre victime n-au mai fost niciodată în străinătate și sunt total dependente de traficanții lor. Unele femei părăsesc țara de origine fără un pașaport valabil pentru călătorii internaționale, pentru că li s-a spus că nu au nevoie de el, sau că vor primi un pașaport mai târziu. Dacă totuși victimele sunt în posesia unui pașaport, de multe ori documentul le este confiscat, rămânând la traficant ca un fel de garanție că victima se va supune.

Victimele care se află în ilegalitate sunt și mai vulnerabile la capriciile agenților lor, care știu că e puțin probabil ca ele să obțină protecția poliției sau a statului respectiv, în cazurile în care procesul de transfer a fost întrerupt, sau victimele au cerut ajutor din proprie inițiativă.

Trebuie subliniat că unele femei își părăsesc de bună voie casa și familia, în căutarea unei vieți mai bune și ar fi fals să asumăm că toate femeile descoperite sau bănuite de imigrație ilegală ar fi victime ale traficului de persoane. De asemenea, poliția va trebui să rețină că măsurile anti-trafic trebuie îndeplinite fără a încălca drepturile fundamentale și demnitatea unei persoane, în special drepturile persoanelor traficate, ale migranților, ale persoanelor care și-au părăsit domiciliul aflat în aceeași țară, refugiații și solicitanții de azil. În plus, măsurile de combatere a traficului nu au voie să îngrădească libertatea de mișcare a fiecărei persoane. Când poliția intră în contact cu victime care se află în faza de transferare, trebuie să se analizeze cu atenție toate aspectele cazului, în vederea acordării unei asistențe și depistării eventualelor infracțiuni comise împotriva victimei.

Transportarea femeilor și a fetelor peste graniță este un aspect esențial al traficului internațional de persoane. În cele mai multe cazuri, recrutanții se bazează pe faptul că traficanți vor procura documentele și mijloacele de transport. Acest lucru le conferă traficanților un grad mai înalt de control în faza de tranzit.

În ultimii zece ani, țările din Sud-estul și Estul Europei au trecut prin faze de conflict, faze post-conflictuale și faze de tranziție politico-economică, care au determinat modificări politice, sociale și culturale substanțiale. Aceste schimbări au dus la creșterea sărăciei și a șomajului întregii populației, dar în special a femeilor, agravând astfel inegalitatea de putere dintre bărbați și femei, deja existentă.

În majoritatea acestor țări, femeile au fost cele care au avut cel mai mult de suferit de pe urma tranziției economice, ele având un risc sporit de șomaj și sărăcie, determinat în parte de structuri sociale patriarhale și de discriminarea femeilor în ocuparea forței de muncă. Femeile și copiii sunt mult mai dependenți decât bărbații de serviciile de asigurări sociale, cum ar fi asistența medicală sau alocațiile și grădinițele pentru copii. Dar tocmai aceste servicii au fost aproape complet lipsite de fonduri, ca o consecință a tranziției economice din ultima decadă. Drept consecință, traficul sporit de femei provenind din Sud-Estul și Estul Europei poate fi considerat ca un simptom și un rezultat al "feminizării" migrației determinate de sărăcie și lipsa locurilor de muncă

Europol descrie în raportul său de evaluare a traficului de persoane atât "geografia" celor mai importante rute utilizate de traficanți pentru a ajunge în țarile de destinație din Uniunea Europeană, cât și mijloacele de transport folosite pe fiecare rută în parte.

Principalele rute sunt:

Ruta Baltică

Din Rusia și statele baltice se merge pe rute terestre până la marea Baltică, apoi cu feribotul în țările Scandinave; mai rar se merge pe rute terestre direct în Finlanda și nordul Suediei.

Ruta Nordică

Din Estul Europei prin Polonia, Ungaria și Republica Cehă, în Germania și apoi Scandinavia. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

Ruta Centrală:

Din țările Europei Centrale se folosește rețeaua densă de autostrăzi sau legăturile feroviare de lungă distanță, pentru a ajunge în Austria și Nordul Italiei.

Ruta Balcanilor Centrali:

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin țările Balcanilor Centrali, apoi prin Ungaria până în statele UE.

Ruta Balcanilor de Sud:

Se pleacă din statele Caucazului, Asia și Europa de Est,
trecând prin Republica Moldova, România, Bulgaria și Albania, intrând în UE prin Italia sau Grecia.

Ruta Sudică:

Din Africa de Vest prin Algeria și Maroc, traversând cu vaporul strâmtoarea Gibraltar, ajungând în Portugalia și Spania.

Ruta Vestică:

Se pornește din America Centrală și de Sud, se intră în UE prin Peninsula Iberică. Această rută este folosită și ca ultimă etapă în călătoria migranților care vin cu avionul din Extremul Orient, Africa și America de Sud.

Nu trebuie neglijat faptul că, deseori, țara de destinație finală nu este prima țară din Uniunea Europeană în care intră persoana traficată; de aceea se va face distincția între rute de tranzit extern și intern. Unele filiere de trafic transportă victimele direct din țara de origine în țara de destinație, fără să mai treacă prin țări de tranzit.

Multe femei sunt duse peste graniță cu camionul, autoturisme particulare sau cu trenul, deoarece aceste mijloace de transport sunt mai flexibile decât avionul. De multe ori, victimele sunt transportate cu vehicule de mare capacitate pentru transport de lungă distanță, cum ar fi linii aeriene, vapoare și trenuri cu destinații îndepărtate.

Marea majoritate a companiilor serioase de transport vor lua la bord numai pasagerii care sunt în posesia unui bilet de călătorie valabil (deci autentic și achitat) și a vizelor corespunzătoare; iar personalul acestor companii nu permite urcarea la bord a pasagerilor decât după ce au verificat că aceștia dețin într-adevăr documentele necesare. Într-un număr redus de cazuri, companiile de transport mai puțin corecte și cu mai puține scrupule preiau numai responsabilitatea pentru verificarea biletelor de drum, așteptându-se ca Serviciul de Pașapoarte și Migrație să controleze dacă documentele de călătorie (pașaport și viză) sunt valabile și autentice. Companiile din această categorie sunt conduse de dorința de profit. În ciuda faptului că amenzile primite pentru transportarea pasagerilor fără documente de călătorie micșorează profitul, ele totuși încalcă des obligațiile lor legale de a verifica și documentele de călătorie. Nu există indicii că aceste companii ar fi implicate în infracțiunile de trafic, dar ele le favorizează în mod inevitabil prin acceptarea la bord a pasagerilor, fără să controleze dacă aceștia au voie să călătorească. În concluzie, traficanții vor folosi imediat serviciile companiilor care nu efectuează controale severe și rutele respective.

Autoritățile de stat pot reduce traficul de persoane pe aceste rute printr-o supraveghere sporită, de exemplu prin controale la anumite puncte de trecere etc. Totuși fiecare "rută" este mai mult un indicator general al direcției, și mai puțin un traseu specific marcat pe o hartă. Nu se dețin destule informații concrete suficiente despre aceste trasee. Traficanții sunt foarte iscusiți în a-și schimba rutele și metodele de operare, iar multe din informațiile despre activitățile lor se obțin în mod întâmplător sau ca anecdotă. Lipsa de informații este un punct slab al măsurilor anti-trafic, pentru care trebuie să se găsească soluții. În concluzie, cea mai dificilă sarcină este depistarea eficientă a punctelor vulnerabile pe parcursul acestor rute de trafic.

3. Transferul

Vânzarea este esența traficului de ființe umane. Victimele sunt transformate forțat în marfă și sortate ca atare de traficanții-cumpărători. În acest stadiu, victimele își dau seama că scopul traficantului este exploatarea. Din momentul în care victimele ajung în țara de destinație finală, ele descoperă că vor trăi în condiții de sclavie, de cele mai multe ori în industria sexului, dar și ca femei de serviciu la persoane particulare sau ca muncitoare în fabrici, lucrând un mare număr de ore în condiții inumane. Deseori, femeile sunt mutate din oraș în oraș și din țară în țară. Aceste deplasări au scopul de a le dezorienta, astfel încât ele să nu aibă timp să-și facă prieteni și să nu se poată familiariza cu împrejurimile. Alt motiv este împiedicarea poliției să descopere traficul de femei și să strângă informații.

4. Adăpostirea plasarea persoanelor traficate intr-un loc ferit pentru a nu fi descoperite de reprezentanții organelor de drept sau de persoanele terțe care ar putea anunța autoritățile despre infracțiunea de trafic de persoane. Adăpostirea victimei are loc in alta localitate. Acest loc poate fi hotel, local de recepție sau apartament. Victimele traficului de ființe umane sunt adăpostite, de regula, pentru a evita contactul cu alte persoane oficiale sau neoficiale.

Adăpostirea este foarte greu a fi probata, deoarece ea tine mai mult de asigurarea de loc de trai decât cu constrângere. Prezenta si gradul de vinovatie al proprietarului de local depinde de volumul de informație despre cele întâmplate, pe care îl deținea.

5 Preluarea – luarea in custodie a persoanelor de către un traficant de la altul ca urmare a vanzarii-cumpararii sau a altor tranzacții ilegale in scopul exploatării sau înlesnirii exploatării acesteia.

In toate modalitățile de existenta a elementului material pentru fapta prevăzuta de alin 1, legea cere, ca o condiție esențiala existenta unui anumit scop al infracțiunii, respectiv exploatarea victimei. Prin exploatarea unei persoane se înțelege:

executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii in mod forțat, cu incalcarea normelor legale privind condițiile de munca, salarizare, sănătate si securitate;

tinerea in stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire;

obligarea la practicarea prostitutiei, la manifestări pornografice in vederea producerii si difuzării de materiale pornografice sau la alte forme de exploatare sexuala;

obligarea la practicarea cerșetoriei;

prelevarea de organe.

Nu are relevanta daca scopul urmărit, respectiv exploatarea victimei s-a realizat sau nu. In situația realizării acestui scop, consideram ca trebuie sa se retina un concurs de infracțiuni intre infracțiunea de trafic de persoane adulte si infracțiunea care formează scopul exploatării (de exemplu, sclavie – art190 C. pen.; supunerea la munca forțata sau obligatorie – art 191 C pen etc), bineînțeles daca atât activitatea de trafic si activitatea subsecventa de exploatare se realizează de aceeași persoana.

O alta cerința esențiala pentru existenta infracțiunii de trafic de persoane adulte este ca acțiunile incriminate sa fie savarsite prin una din următoarele modalitati prevăzute in norma de incriminare: amenințare sau prin alte forme de constrângere , prin răpire, frauda ori inselaciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-si exprima voința, ori prin darea, primirea sau acceptarea de bani sau de alte foloase pentru obținerea consimtamantului persoanei care autoritate asupra victimei.

Prin amenințare se are in vedere acțiunea constituind o forma a violentei psihice, care presupune efectuarea de către făptuitor a unui act de natura sa inspire victimei temere, fapt ce o pune in situația de a nu mai avea resursele psihice necesare pentru a rezista constrângerii.

Violenta fizica nepericuloasa pentru viata si sănătatea persoanei consta in cauzarea intenționata a leziunilor corporale, care au drept urmare dereglarea de scurta durata a sanatatii sau o pierdere neînsemnata, dar stabila a capacitații de munca, fie prin aplicarea intenționata a loviturilor sau prin savarsirea altor acte de violenta care au cauzat o durere fizica daca acestea nu au creat un pericol pentru viata sau sănătatea victimei.

Violenta psihica consta intr-o amenințare asupra psihicului persoanei sub a cărei influenta, victima nu-si dirijează voința in mod liber si savarseste o activitate la dorința traficantului.

Răpirea unei persoane presupune acțiuni contrare dorinței sau voinței victimei însoțita de schimbarea locului de reședința ori de aflare temporara in alt loc cu privarea ei de libertate. Răpirea unei persoane presupune existenta următoarelor trei etape:

capturarea victimei;

luarea si deplasarea ei de la locul permanent sau provizoriu al acesteia (locul de trai, de munca, de odihna etc);

reținerea persoanei cu privarea de libertate împotriva voinței sau neluarea in seama a voinței acesteia.

Conﬁscarea documentelor constituie lipsirea victimei sub orice formă de documente de identitate, de călătorie ș.a. (pașaport, buletin de identitate, permis de ședere, documente de călătorie etc.).

Inșelăciunea constă în inducerea în eroare și păgubirea unei persoane prin prezentarea drept adevărate a unor fapte mincinoase sau inversate în scopul de a obține pentru sine sau pentru altcineva realizarea traﬁcului de persoane. Înșelăciunea ca metodă de săvîrșire a infracțiunii se poate manifesta atît prin acțiuni active, care constau în comunicarea informațiilor false despre anumite circumstanțe sau fapte, cât și prin inacțiuni care rezidă în ascunderea, tăinuirea circumstanțelor sau faptelor reale (de exemplu, false promisiuni pentru un loc de muncă legal, tăinuirea condițiilor adevărate în care victima va ﬁ forțată să muncească etc.).

De regulă, în contextul traﬁcului de ﬁințe umane, este vorba de înșelăciunea privitoare la promisiuni, atunci când făptuitorul induce victima în eroare în ceea ce privește intențiile sale adevărate (de exemplu, îi promite că va ﬁ angajată la o muncă decentă și bine plătită, cu toate că în realitate nu are această intenție).

Înșelăciunea este foarte des folosită în activitatea infracțională a traﬁcanților, pentru a convinge potențialele victime să accepte serviciile propuse. Victimele sunt înșelate de traﬁcanți prin:

− prezentarea, cu bună-știință, a unor informații false referitoare la tipurile de servicii pe care ei și complicii lor le acordă. De exemplu, traﬁcantul comunică persoanelor recrutate că își asumă obligația de a le asigura toate condițiile necesare deplasării lor în statul în care acestea doresc să-și caute un loc de muncă. Pentru serviciul propus el solicită în avans o sumă de bani, urmând ca restul banilor să ﬁe achitați după angajarea victimelor la serviciu în străinătate,condiție destul de tentantă pentru persoanele recrutate;

− oferirea unor promisiuni false privitoare la avantajele de care persoana racolată va beneﬁcia în statul străin. Traﬁcantul promite victimei că o poate angaja, în altă țară, la un serviciu bine remunerat în calitate de dansatoare, chelneriță, menajeră sau chiar prostituată, în condiții avantajoase;

− necomunicarea intențiilor adevărate pe care, de fapt, le urmărește. În acest caz, traﬁcantul nu comunică victimei despre intenția sa de a o transmite altor persoane, care o vor exploata sub diverse forme și o vor supune unui tratament inuman (maltratare ﬁzică, psihică).

Abuzul de poziție de vulnerabilitate presupune utilizarea de către traficant a stării speciale în care se găsește persoana datorită:

– situației sale precare din punct de vedere al supraviețuirii sociale;

– situației create de o sarcină, infirmitate, boală, deficiență fizică sau mintală;

– situației sale precare și ilegale în legătură cu intrarea sau șederea în țara de tranzit sau de destinație.

Prin vulnerabilitate se înțelege ansamblul de situații speciale care pot determina un om să accepte exploatarea sa. Starea de vulnerabilitate poate fi condiționată de diferiți factori, cum ar fi izolarea victimei, situația ei psihică sau economică grea, afectarea familială ori lipsa de resurse sociale și altele

Abuzul de putere reprezintă utilizarea în mod exagerat de către un subiect special – persoană cu funcție de răspundere din cadrul unei autorități publice – a atribuțiilor ce i-au fost conferite prin lege. Persoana cu funcție de răspundere face, cu intenție, uz de situația sa, în interes personal sau material, contrar intereselor de serviciu, pentru a asigura realizarea activității infracționale;

Abuzul de putere, ca modalitate de săvârșire a traficului de ființe umane, poate fi folosit atât de autorul (coautorul) infracțiunii, cât și de complice. Bunăoară, o persoană cu funcție de răspundere (funcționar de poliție, șef al postului vamal sau de grăniceri, procuror, funcționar din cadrul guvernului) este conducătorul unui grup de traficanți, sau membru al acestui grup, sau activează pe cont propriu, și contribuie nemijlocit la săvârșirea infracțiunii, prin înlăturarea impedimentelor de care se poate lovi el personal sau coautorii săi în procesul de realizare a actului de traficare a persoanelor. În acest caz, persoana cu funcție de răspundere săvârșește o infracțiune de trafic de persoane prin abuz de serviciu. Dacă una dintre persoanele cu funcție de răspundere sus-menționate și-a dat acordul din timp să ajute un grup de traficanți sau un traficant care activează pe cont propriu la săvârșirea traficului de persoane ori consimte acest lucru în timpul realizării actului infracțional sau după consumarea lui, atunci ea este complice la infracțiune.

Oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acesteia reprezintă alte mijloace prin care poate fi realizat elementul material al laturii obiective a traficului de persoane.

Oferirea constă în acțiunea făptuitorului de a pune la dispoziție, a înfățișa, a prezenta, a dărui, a propune altei persoane să primească bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra acelei persoane, în scopul exploatării acesteia.

Darea semnifică remiterea efectivă a banilor sau a altor foloase de natură materială.

Acceptarea reprezintă încuviințarea expresă sau tacită privind primirea banilor sau altor foloase în scopul obținerii consimțământului persoanei care poate influența potențiala victimă a traficului să dea curs solicitărilor făptuitorului.

Primirea constă în acțiunea de a intra efectiv în posesia banilor ori foloaselor destinate obținerii consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Oricare dintre aceste modalități trebuie să aibă ca obiect bani sau alte foloase (avantaje de ordin patrimonial sau nepatrimonial) și care reprezintă o răsplată pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării.

Persoana care are autoritate asupra unei alte persoane – și care, în cele mai multe situații, are calitatea de părinte al acesteia – are aptitudinea de a o influența în luarea deciziilor sale datorită naturii speciale a relațiilor dintre ele.

În mecanismul traficului de ființe umane sunt implicați mai mulți actori, în funcție de sarcina care îi revine traficantului concret. Actorii principali sunt:

capul,

racolatorul,

însoțitorul,

patronul,

victima.

Capul este persoana care organizează și conduce activitatea de traficare a ființelor umane.

Racolatorul este persoana care efectuează recrutarea (inclusiv tăinuirea, transmiterea) potențialelor victime.

Însoțitorul este persoana care asigură deplasarea persoanelor traficate (victimelor) din țara de origine spre țara de destinație sau de tranzit.

Patronul este persoana care cumpără victimele și le exploatează în diverse scopuri.

Victima este persoana care a fost traficată.

Pe lîngă actorii principali, în traficul de ființe umane sunt implicați, de asemenea, și o seamă de actori secundari. Dintre aceștia fac parte: informatori, lucrători ai serviciilor de perfectare a actelor de identitate, lucrători ai misiunilor diplomatice însărcinați cu perfectarea vizelor, polițiști, vameși, demnitari corupți etc.

Filierele constau din traseul, bine pus la punct și asigurat, pe care îl parcurg victimele traficului de ființe umane din țara de origine prin țara (eventual țările) de tranzit spre țările de destinație.

Este vorba de o schemă generală, în realitate însă, în funcție de o serie de factori, mecanismul traficului de ființe umane poate lua, bineînțeles, cele mai diverse forme de realizare a activității criminale. Spre exemplu, dacă traficul este înfăptuit de o singură persoană, atunci ea efectuează de una singură și racolarea, și transportarea, precum și vînzarea victimelor. Dar dacă traficul are loc în cadrul unei țări, atunci cade etapa transportării victimelor și toată gama de acțiuni ce se impun (perfectarea actelor, trecerea frontierei etc.).

Pentru a caracteriza cu precizie fenomenul în discuție este deosebit de important a remarca încă un aspect. Traficul de ființe umane are loc în condițiile excluderii voinței persoanei traficate din tranzacția efectuată, fie prin suprimare, fie prin inducere în eroare. Cu alte cuvinte, consimțămîntul victimei de a fi supusă comerțului ori lipsește (ea este forțată), ori, deși este prezent, el a fost pronunțat ca urmare a unor informații false furnizate de traficant, adică vizează alt lucru.

b)Urmarea imediata

Aceasta consta in starea de pericol creata pentru atributele fundamentale ale persoanei – in special a libertății individuale si a relațiilor sociale a căror normala desfășurare este condiționata de ocrotirea acestei valori sociale – si se produce independent de atingerea scopului exploatării victimei, fiind suficient ca făptuitorul sa acționeze in vederea acestei finalitati, si nu in realizarea ei efectiva.

Pe langa starea de pericol care constituie urmarea imediata, traficul de persoane poate avea uneori si anumite consecințe obiective – când infracțiunea este una de rezultat – constând in lezarea adusa corpului victimei prin vătămarea grava a integrității corporale sau a sanatatii, contaminarea vremelnica, avortul provocat ilegal, ori chiar moartea sau sinuciderea victimei. Producerea unui anumit rezultat nu este o cerința obligatorie pentru existenta infracțiunii de trafic de ființe umane ci determina reținerea unei forme agravate a infracțiunii.

c)Legatura de cauzalitate

Latura obiectiva a infracțiunii de trafic de ființe umane este realizata numai atunci când intre acțiunea făptuitorului realizata prin modalitățile prevăzute si urmarea imediata se poate stabili cu certitudine existenta unui raport de cauzalitate.

2.2.2. Latura subiectiva

Infracțiunea de trafic de persoane adulte se realizează, in general sub forma intenției directe. Pentru existenta modalității normative tipice prevăzuta in alin.1 se cere ca fapta sa fie savarsita in scopul exploatării unei persoane(intenție directa calificata prin scop).

In modalitatea agravata prevăzuta de art.3, forma de vinovattie este praeterintentia.

Traficantul are reprezentarea caracterului ilicit al actelor sale în realizarea cărora se implică în mod conștient și prevede consecințele lor,urmărind totodată producerea acestora.

Dat fiind faptul că în realizarea actelor de traficare a persoanelor sunt implicate mai multe persoane (racolatori, însoțitori, patroni, capi), fiecare dintre acestea au roluri diferite și urmăresc, dincolo de interesele comune, interese personale. De exemplu, racolatorul, știind despre scopul urmărit de patron sau cap, nu dorește neapărat ca victima să suporte eventualele consecințe prejudiciabile, însă acesta admite conștient survenirea lor. Prin urmare, în cazul dat racolatorul, în calitate de coautor al infracțiunii, acționează cu vinovăție sub forma intenției indirecte.

În ceea ce privește atitudinea complicelui față de urmările infracțiunii, acest subiect poate acționa atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă. De exemplu, în situația în care complicele îl ajută pe traficant să perfecteze actele necesare pentru remunerări financiare și nu îl interesează care va fi capătul actului infracțional, el acționează cu intenție indirectă.

În raport de mijloacele de realizare a acțiunilor de traficare (amenințarea, violența sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda, înșelăciunea, abuzul deautoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra saude a-și exprima voința, oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care areautoritate asupra altei persoane), latura subiectivă îmbracă forma de vinovățiea intenției indirecte. În modalitățile normative agravate prevăzute în art. 12 alin. (3) și art. 13alin. (4) din Legea nr.678/2001, sub aspectul laturii subiective, infracțiunile se săvârșesc cu praeterintenție, făptuitorul acționând cu intenție directă calificata de scop în ceea ce privește acțiunile prin care se realizează traficul și din culpă cu privire la rezultatul mai grav survenit, respectiv moartea sau sinuciderea victimei minore sau adulte.

2.3.Forme. Modalitati. Sancțiuni

2.3.1. Forme

Actele preparatorii, deși posibile nu se pedepsesc. Ca pregătire pentru traﬁc de ﬁințe umane ori traﬁc de copii pot ﬁ evidențiate acțiunile care formează condițiile necesare pentru săvîrșirea acestor infracțiuni, cum ar ﬁ colectarea informației cu privire la victimele traﬁcului, căutarea coparticipanților, formarea unui grup organizat pentru acest scop și încheierea unui acord preventiv pentru săvîrșirea traﬁcului de ﬁințe umane și a traﬁcului de copii s.a.

Tentativa este posibilă la toate infracțiunile de trafic – cu excepția celei prevăzute de art. 15 alin.(2) din Legea nr. 678/2001 și a variantelor normative agravate prevăzute înart. 12 alin. (3) și art. 13 alin. (4) din Legea nr. 678/2001, când faptele sunt săvârșite cu praeterintenție – și este pedepsită prin dispoziția cuprinsă în art.15 alin. (1) din Legea nr. 678/2001.

Consumarea infracțiunii are loc in momentul in care s-a comis acțiunea sub una din modalitățile infatisate prin care s-a realizat elementul material al laturii obiective si s-a produs urmarea imediata. Întrucât traficul de persoane adulte este o infracțiune cu conținut alternativ, faptele prin care se concretizează doua sau chiar toate acțiunile (recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, preluarea), savarsite de aceeași persoana, neîntrerupt si cu aceeași ocazie, vor constitui o unitate naturala de infracțiune (unitate simpla de infracțiune). Daca faptele se comit la intervale mai mari de timp si cu aceeași rezoluție infracționala, ele vor lua forma unei infractiuni continuate. Daca lipsește unitatea de rezoluție, va exista pluralitate de infractiuni.

Unele din acțiunile incriminate , cum ar fi transportarea, transferarea, cazarea presupun activitati de o anumita durata, o prelungire in timp, ceea ce subliniază faptul ca infracțiunea de trafic de persoane adulte savarsita in aceste modalitati este infracțiune continua. In consecința, va exista si un moment al epuizării, acela in care aceste acțiuni încetează.

De asemenea, persoana supusa traficului de persoane, care a savarsit ca urmare a exploatării sale, infractiuni in legătura cu traficul de persoane, nu este pedepsita pentru fapta sa daca mai înainte de a se fi început urmărirea penala pentru infracțiunea de trafic de persoane incunostiinteaza autoritățile competente despre aceasta, sau daca după ce a început urmărirea penala ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, înlesnește arestarea acestora.

Totodată persoana care a comis una dintre infracțiunile de trafic de persoane, denunța si facilitează identificarea si tragerea la răspundere penala, in timpul urmăririi penale a altor persoane care au savarsit astfel de infractiuni beneficiază de reducerea la jumătate a limitelor pedepsei prevăzute de lege.

2.3.2. Modalitățile infracțiunilor de trafic de ființe umane

Dispozițiile din alin. 1 al art. 12 si art. 13 din Legea nr. 678/2001, stabilesc conținutul infracțiunilor in modalitatea simpla, iar in alineatele următoare cuprinse in aceste articole sunt prevăzute modalitățile agravate ale traficului de persoane adulte sau minore particularizate prin anumite circumstanțe care sporesc gradul de pericol social al faptei si atrag un tratament sancționator mai sever.

In forma tip, fapta constituie delict si prezintă cinci modalitati normative de savarsire, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau preluarea unei persoane in scopul exploatării acesteia. Modalitatea asimilata constituie, de asemenea delict si prezintă doua modalitati normative de savarsire, respectiv determinarea sau permiterea intrării sau rămânerii pe teritoriul tarii a unei persoane victime a traficului de persoane.

Forma tip prevăzuta in alin 1 prezintă patru modalitati agravante (alin 2 lit. a-b si alin 3), toate constituind crime.

Modalitatile agravante privesc: mijloacele si procedeele folosite (amenințarea, violenta sau alte forme de constrângere, răpirea, frauda, inselaciunea, abuzul de autoritate sau profitând de imposibilitatea victimei de a se apăra sau de a-si exprima voința , oferirea, darea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimtamantului persoanei care are autoritate asupra altei persoane); persoana făptuitorului (pluralitatea de participanți, calitatea speciala a subiectului activ); natura si gravitatea consecințelor produse (cauzarea vatamarii grave a integrității corporale sau a sanatatii victimei, moartea sau sinuciderea victimei).

Astfel este sancționat mai grav traficul de persoane savarsit in următoarele împrejurări:

De doua sau de mai multe persoane împreuna.

Numărul mai mare de persoane participante la comiterea faptei sporește atât pericolul social al acesteia, cat si capacitatea de acțiune a făptuitorilor. Conlucrarea mai multor persoane contribuie la întărirea acestora de a savarsi infracțiunea, le da mai multa îndrăzneala si creează condiții favorabile de a acționa asupra victimelor, anihilând posibilitățile lor de apărare împotriva activității infracționale.

De obicei in traficarea persoanelor sunt implicați mai mulți subiecți care asigura, prin îndeplinirea rolurilor ce le revin, realizarea actului infracțional. Cooperarea făptuitorilor care acționează împreuna la efectuarea actelor de executare produce un efect intimidant asupra victimei si ii diminuează posibilitățile de a se opune acțiunilor acestora, sporind astfel șansele lor de reușita. Pentru a opera aceasta circumstanța agravanta este necesar ca cel puțin o persoana dintre cele doua sau mai multe care acționează împreuna sa aibă calitatea de autor si ea se răsfrânge asupra celorlalți participanți care au cunoscut împrejurarea ca fapta va fi comisa de mai multe persoane, astfel incat aceștia vor răspunde pentru forma mai grava a infracțiunii.

S-a cauzat victimei o vătămare grava a integrității corporale sau a sanatatii.

Este incidenta aceasta circumstanța de agravare a faptei atunci când ca urmare a procedeelor utilizate de traficant pentru realizarea acțiunilor ce se circumscriu elementului material al infracțiunii, s-a produs integrității corporale sau sanatatii victimei o vătămare care a necesitat pentru vindecare îngrijiri medicale mai mult de 60 de zile, pierderea unui simt sau organ, încetarea funcționarii acestora , o infirmitate permanenta fizica ori psihica, slutirea, avortul, ori punerea in primejdie a vieții persoanei.

Pentru realizarea agravantei este necesar în primul rând ca vătămarea gravă să fie consecința violențelor exercitate asupra victimei pentru a o constrânge să se lase recrutată de către făptuitor în vederea exploatării, iar în al doilea rând este condiționată de stabilirea praeterintenției făptuitorului. Această condiție este îndeplinită dacă autorul infracțiunii de trafic a prevăzut și vătămarea corporală gravă a victimei, dar a crezut fără temei că această urmare nu se va produce sau, dacă nu a prevăzut vătămarea corporală ca rezultat al activității sale, trebuia și putea să o prevadă. În cazul în care traficantul de persoane a urmărit anume vătămarea corporală gravă a victimei pentru ca apoi să o exploateze atunci va răspunde pentru ambele infracțiuni în concurs real.

Pericolul care ne urmărește consta in faptul ca victimele acestui fenomen, pe langa formele tradiționale de exploatare sunt folosite in ultimul timp in scopuri neadecvate, studiate si protejate de cadrul legislativ si anume:

ingerința in integritatea corporala cu scopul creării de ascunzișuri utilizate in contrabanda cu stupefiante si alte obiecte aflate sub regimuri speciale, la trecerea frontierei, limitate sau interzise in traficul civil;

folosirea ca donatori de organe, țesuturi prelevate pentru transplant;

clonarea de ființe umane cu consecințe imprevizibile pentru sănătate;

folosirea in conflicte militare sau in grupări criminale;

mame purtătoare (mama surogat).

Vătămarea corporala grava devine infracțiune absorbita, iar traficul de persoane adulte in aceasta forma este o infracțiune complexa.

Traficul de persoane adulte este, de regula, o infracțiune savarsita cu scopul de a obține beneficii. Daca traficul de persoane se comite cu scopul obligării unor persoane la practicarea prostituției, se pune problema raportului ce exista in infracțiunea de trafic de persoane adulte si proxenetism, daca scopul avut in vedere de traficant se realizează.

Daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei.

Ca și în cazul agravatei precedente, pentru existența agravatei, este necesar, în afara urmări specifice a infracțiunii, să se producă și un efect necesar și anume moartea sau sinuciderea victimei. Este de menționat că ți în acest caz făptuitorul acționează cu praeterintenție. Dacă făptuitorul a acționat cu intenție directă asupra victimei, în ceea ce privește moartea sau sinuciderea ei, atunci infracțiunea de trafic de persoane intră în concurs real cu infracțiunea de omor sau infracțiunea de determinare sau înlesnire a sinuciderii.

Tratamentul sancționator

Datorita importantei si specificului valorilor sociale ce fac obiectul ocrotirii penale prin incriminarea activităților de traficare a ființelor umane, in scopul exploatării acestora , sistemul sancționator instituit de legiuitor este deosebit de sever , ceea ce răspunde necesitații reprimării si contractarii acestui fenomen.

Pentru fapta prevăzuta in alin 1, persoana fizica se sancționează cu închisoare stricta de la 3 la 12 ani si interzicerea unor drepturi.

In modalitățile agravate prevăzute de alin 2, pedeapsa pentru persoana fizica este detențiunea severa de la 5 la 15 ani si interzicerea unor drepturi.

Persoana fizica se pedepsește cu detențiunea severa de la 15 la 25 ani si interzicerea unor drepturi, daca fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei (alin 3).

Capitolul 3

Posibila legătura intre infracțiunea de trafic de persoane si cele de corupție cunoscute

Corupția, ca fenomen social, a atras atenția spre studiul ei, încă din antichitate. Conform Dicționarului limbii române cuvântul “corupție” derivă din latinescul “coruptio-onis” și înseamnă stare de abatere de la moralitate, de la cinste, de la datorie. În materia dreptului penal, termenul caracterizează o anumită comportare a funcționarului care își comercializează, își vinde atributele funcției și încrederea acordată de societate, primind în schimb bani ori alte foloase. Corupția reprezintă un pericol social pentru societate prin vătămarea sau punerea în pericol a desfășurării activității statului și a tuturor sectoarelor vieții sociale.
Modificarea de-a lungul timpului, a tradițiilor, a condițiilor istorice și geografice influențate de factori de natură socială, au transformat percepția opiniei publice referitoare la fenomen, sensibilizând-o în evaluarea gravității acestor fapte și în incriminarea lor.
Criza social-economică, concurența neloială, slăbirea autorității statului, degradarea nivelului de trai pentru majoritate, neadaptarea legislației la condițiile economice și sociale, ceea ce face ca starea de fapt să meargă cu mult înaintea stării de drept precum și dorința individului de a se îmbogăți rapid și prin orice mijloace, în condițiile în care lipsurile generează specula iar prohibițiile de tot felul influențează consumul, conturează în principal, tabloul cauzelor concrete care generează acest fenomen antisocial.

Corupția reprezintă utilizarea abuzivă a puterii publice în scopul obținerii pentru sine sau pentru alții, a unor foloase necuvenite în următoarele forme:
– abuzul de putere în exercitarea atribuțiilor de serviciu;
– frauda;
– utilizarea fondurilor ilicite pentru finanțarea partidelor politice sau a campaniilor electorale;
– favoritismul;
– instituirea unui mecanism arbitrar de exercitare a puterii în domeniul privatizării sau al achizițiilor publice;
– conflictul de interese.
Grupul Multidisciplinar privind Corupția (G.M.C.) înființat în anul 1994 de către Comitetul de Miniștri al Consiliului Europei a adoptat provizoriu următoarea definiție: „Corupția cu care are legătură G.M.C. cuprinde comisioanele oculte și toate celelalte demersuri care implică persoane învestite cu funcții publice sau private, care și-au încălcat obligațiile care decurg din calitatea lor de funcționar public, de angajat privat, de agent independent sau dintr-o altă relație de acest gen, în vederea obținerii de avantaje ilicite, indiferent de ce natură, pentru ele însele sau pentru alții”.
Convenția penală a Consiliului Europei privind corupția, semnată de România la data de 27 ianuarie 1999, definește corupția în cele două modalități de săvârșire:
– corupția activă – „promisiunea, oferirea sau darea, cu intenție, de către orice persoană, direct sau indirect, a oricărui folos necuvenit, către un funcționar, pentru sine sau pentru altul, în vederea îndeplinirii sau abținerii de a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale” ;
– corupția pasivă – „solicitarea ori primirea, cu intenție, de către un funcționar public, direct sau indirect, a unui folos necuvenit, pentru sine ori pentru altul, sau acceptarea unei oferte sau promisiuni a unui astfel de folos, în vederea îndeplinirii sau abținerii de la a îndeplini un act în exercițiul funcțiilor sale”.
Potrivit convenției, corupția privește atât sectorul public cât și pe cel privat, iar faptele de corupție pot fi săvârșite de funcționari publici naționali și străini, parlamentari naționali, străini sau ai adunărilor parlamentare internaționale, funcționari internaționali, precum și de persoane care reprezintă organizații internaționale.
Corupția poate fi privită ca o problemă socială complexă, care este percepută de segmentele sociale si este ca fiind un fenomen deosebit de grav și periculos ce atacă bazele economice și politice ale societății, pune în pericol stabilitatea instituțiilor statale și afectează nivelul de trai al populației prin creșterea nejustificată a costurilor sociale.
Aria tot mai largă, complexitatea și continua diversificare a formelor de manifestare a acestui fenomen, împreună cu tendințele de globalizare fac din corupție o adevărată amenințare pentru democrație și pentru principiile statului de drept.
Programele guvernamentale privind prevenirea și combatere corupției pleacă de la ideea că fenomenul corupției este o disfuncție de sistem care afectează cadrul normativ, sistemul instituțional și relațiile interumane specifice instituțiilor sociale. Astfel, excesul normativ, ca și lipsa reglementărilor legale în anumite domenii alimentează factorii de risc pentru corupție.
La acestea se adaugă inexistența sau funcționarea necorespunzătoare a structurilor specializate care au atribuții de prevenire și control al corupției precum și strategiile ineficiente de selecție, recrutare, perfecționare și control al resurselor umane care trebuie să asigure funcționarea în condiții de legalitate a componentelor sistemului instituțional.

Corupția nu este o noutate pentru România, ci o avut o lungă și negativă tradiție istorică, fapt confirmat și de terminologia variată folosită pentru a ilustra fenomenul corupției.
În perioada recentă, oportunitățile oferite de fenomenul de tranziție coroborate cu insuficiența și ineficiența controlului statal au favorizat dezvoltarea actelor de corupție, în special a criminalității economice, orientată spre obținerea de profituri maxime.

De-a lungul timpului au fost create la nivelul executivului sau al autorității judecătorești mai multe organisme sau structuri pentru prevenirea și combaterea corupției (C.N.A.I.C.C.O., Secția de combatere a corupției și a criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție) care fie s-au dovedit ineficiente, fie au promovat imixtiuni reciproce în activitatea desfășurată.

Pornind de la legislația specifică existentă în unele țări europene (Italia, Spania, Germania) precum și de la necesitatea creării în România a unei structuri judiciare specializate în combaterea corupției, a fost creat Parchetul Național Anticorupție (înființat prin Ordonanța de Urgență nr. 43/2002, aprobată prin Legea nr. 503/2002 și modificată prin Legea nr. 161/2003). Parchetul Național Anticorupție este o structură autonomă în cadrul Ministerului Public, care-și exercită atribuțiile la nivel național, fiind concepută pentru combaterea „marii corupții”, în cadrul normativ creat prin Legea nr. 78/2000.

Situația economică și nivelul de educație al publicului la un moment dat, ca și de efortul instituțiilor statutului de a combate infracțiunile influențează direct accentuarea sau diminuarea fenomenului de criminalitate organizată, fie ca e vorba de trafic de droguri, trafic de persoane pentru prostituție sau forța de muncă, falsificare de moneda sau criminalitate informatica.
Sărăcia înlesnește în mare măsură fenomenul criminalității organizate. Sărăcia transforma multe persoane vulnerabile în victime, dar este și o adevărată pepinieră de membri ai unor astfel de rețele. Cele mai sărace județe ale Moldovei au dat nu numai “marfă” rețelelor de proxeneți din Franța, Spania sau Italia, dar si capi longevivi ai lumii interlope.
Pe de alta parte, după 1990, rețelele de criminalitate organizata au înflorit în România aproape fără să fie deranjate de intervenția statului, ba chiar alimentate de deciziile haotice ale tranziției. Nu a fost vorba numai de continuitate între cei care “adunaseră bani la saltea” in vremea comunismului, ci si de rețele cu totul noi. Astfel, rețelele de trafic de droguri orientate spre piețe din Europa Occidentala au prosperat. Momentul decisiv al instalării lor a fost in perioada războiului din fosta Iugoslavie, care a deviat traseul obișnuit, ce venea din Turcia, prin România. Granița permeabila cu Republica Moldova, dar si sărăcia extremă din unele județe precum Vaslui sau Botoșani a favorizat in anii ’90 și traficul de femei pentru prostituție. Din Bacău sau Buzău au plecat spre spațiul Schengen sute de victime ale traficului de ființe umane, inclusiv cu ajutorul falsificatorilor de acte.

Actul normativ cadru în acest domeniu este Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.
Legea se aplică numai anumitor categorii de persoane și stabilește reguli speciale de comportament pentru alte categorii de persoane, iar infracțiunile legate de fenomenul corupției sunt împărțite în trei categorii: infracțiuni de corupție, infracțiuni asimilate infracțiunilor de corupție și infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție.

Spre deosebire de legislația altor state, în legislația noastră nu există vreun text care să incrimineze o infracțiune numită "corupție", dar literatura juridică cuprinde în această noțiune în sens larg numeroase încălcări ale legii penale în ceea ce privește sfera relațiilor de serviciu. Concepută în cel mai popular sens al cuvântului, corupția este folosirea abuzivă a puterii în avantaj propriu. Din această cauză juriștii caută să identifice acele infracțiunii care presupun corupția, adică obținerea de profituri pe căi ilegale.
În literatura juridică de specialitate, în sfera noțiunii de "corupție" în mod strict înțeleasă, sunt incluse patru infracțiuni din categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Astfel, la art. 6 din Legea nr. 78/2000, cu modificările si completările ulterioare sunt prevăzute următoarele infracțiuni de corupție si anume:
– art. 254, Cod penal: luarea de mită;
– art. 255, Cod penal: darea de mită;
– art. 256, Cod penal: primirea de foloase necuvenite;

Manifestarea în proporții atât de mari a traficului de ființe umane a fost înlesnită considerabil de corupția ce afectează grav societatea noastră.

Traficul de persoane și corupția se potrivesc ideal, de parcă ar fi fost inventate una pentru cealaltă. Numeroasele faze ale infracțiunilor de trafic creează nenumărate "oportunități" de corupere a funcționarilor de stat din diferitele autorități și servicii. Sumele de bani plătite zi de zi reprezintă un metodă sigură de a submina eforturile anti-trafic ale întregului aparat de urmărire penală. Corupția și traficul de persoane au efecte distructive asemănătoare cancerului, punând în pericol eficiența întregului sistem judiciar penal și reprezentând o amenințare pentru încrederea societății civile în acest sistem judiciar.

Corupția autorităților poate constitui un factor care permite dezvoltarea fenomenului traficului de persoane; traficul și corupția se completează reciproc, prin aceea că traficul creează multiple oportunități care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.

Controlul slab al granițelor, lipsa sistemului de evidență a persoanelor care emigrează, în țara de origine, lipsa cadrului legislativ sau existența unui cadru legislativ neadecvat, inaplicabil referitor la migrație, la combaterea traficului de persoane, protecția victimelor și a martorilor constituie, de asemenea, cauze care au determinat apariția și dezvoltarea traficului de ființe umane.

Corupția a devenit în ultimul deceniu un fenomen cvasigeneral, pătrunzînd, practic, în fiecare por social. În aceste condiții, traficanții beneficiază de posibilități largi în desfășurarea activității lor criminale, expunându-se mai puțin riscului de a fi demascați și sancționați penal. Astfel, făptuitorii obțin, prin mită, acte de identitate (inclusiv false) și vize pentru persoanele care urmează a fi transportate în alte state.

Tot prin mită, traficanții își procură posibilitatea de a trece victimele peste frontieră, bucurându-se de complicitatea unor angajați ai organelor de stat, care verifică regimul de trecere a frontierelor. Pentru a-și facilita activitatea criminală, traficanții corup și lucrători de poliție. Aceștia din urmă sunt mituiți fie în scopul neintervenției lor în afacerile traficanților, fie în scopul încetării urmăririi penale, în cazul în care criminalii sunt cercetați penal pentru faptele lor.

Trebuie să menționăm și efectele indirecte ale coruperii unui polițist sau magistrat pentru a soluționa într-o anumită modalitate un caz dat, căci de acea soluție depind și alte stări de fapt care pot influența mersul societății. Astfel, neverificarea informațiilor cu privire la o licitație trucată poate favoriza terminarea unei clădiri fără respectarea normelor de siguranță, ceea ce pune în pericol viața persoanelor. Mituirea polițiștilor sau chiar a agenților SRI permite acțiuni nestingherite ale rețelelor de crimă organizată, ceea ce are consecințe negative asupra unui număr limitat de persoane (trafic de persoane) sau nelimitat (trafic de arme), pe termen lung (trafic de droguri) etc. Nesancționarea de către judecător a unui funcționar care a comis o ilegalitate poate permite o privatizare frauduloasă. Mituirea unui judecător însărcinat cu soluționarea unor contestații în litigii de dreptul muncii poate determina menținerea unor concedieri ilegale și punerea în primejdie a familiilor angajaților. Scutirea nelegală de impozite și taxe ale unei societăți comerciale cu mari datorii la stat nu va permite încasarea acestora și, astfel, se accentuează deficitul bugetar. Infractori periculoși pot rămâne în libertate ca urmare a scurgerilor de informații de la polițiști sau procurori sau pot fi puși în libertate ca urmare a mituirii unor judecători, punând astfel în pericol siguranța oricărui cetățean.

În procesul derulării activităților de trafic de ființe umane sunt corupți și alți reprezentați ai organelor de drept: procurori și judecători. Traficanții recurg, bine-înțeles, nu numai la coruperea celor indicați, ci și a altor funcționari, ale căror atribuții de serviciu se intersectează cu activitatea acestora.

Este interesant faptul că, în multe cazuri, stabilirea unor pedepse, neproporționale gradului de pericolul social al faptelor infracționale săvârșite, a avut loc după ce actele criminale imputate au fost recalificate conform altor articole sau aliniate din articole ale Codului penal, ale căror sancțiuni prevăd pedepse mai blânde. Această situație poate fi interpretată drept o utilizare a pârghiilor juridice existente de către judecători, în vederea aplicării unor pedepse mai blânde în privința persoanelor vinovate de săvârșirea actelor de trafic. Totodată, cele constate trezesc mari semne de întrebare asupra obiectivității și imparțialității unor judecători la examinarea cauzelor penale și aplicarea actului de justiție în privința persoanelor diferite judecății pentru fapte infracționale legate de traficul de ființe umane.

Referitor la modul în care unele instanțe judiciare au tratat cauzele penale privind infracțiunile de trafic sus-menționate și au aplicat sancțiuni în privința făptuitorilor, este necesar a sublinia că pedeapsa penală constituie un instrument social de asigurare a respectării celor mai importante norme sociale. Ea are funcția socială de a menține ordinea instituită în societate, în vederea asigurării unei activități și coexistențe armonioase și benefice a indivizilor, adică a viabilității și prosperității organismului social. Scopul ei este de a opri săvârșirea unor noi crime atât de către făptuitor, cât și de alți indivizi. Însă, în cazul în care pedeapsa este aplicată cu negarea principiilor și legităților pe care ea se fundamentează, nedreptățind unele persoane vinovate în raport cu altele, efectul ei se diminuează considerabil sau chiar produce reacții adverse în societate.

De menționat că mai multe surse de informare din țară și din străinătate atenționează în permanență, de mai mulți ani, despre nivelul foarte înalt al corupției în rândurile angajaților organelor de drept și, respectiv, nivelul foarte scăzut de încredere al populației față de aceste instituții.

Problema existenței corupției în rândurile angajaților organelor publice a fost abordată activ și de mass-media autohtonă. Vom readuce în discuție problema influenței corupției asupra criminalității. De observat, în această privință, că o faptă de corupție săvârșită de lucrătorul unei instituții de drept înseamnă, în multe cazuri, și o altă infracțiune tolerată, necontracarată. Funcționarii publici sunt corupți, după cum este bine știut, pentru ca aceștia să facă ori să nu facă ceva ce ține de atribuțiile lor de serviciu. Or în sarcina funcționarului unei instituții de drept cade îndatorirea de a contracara manifestările criminale ale unor indivizi. Prin urmare, el este corupt de persoane care au săvârșit o infracțiune (sau chiar mai multe infracțiuni), tocmai pentru a nu reacționa la actul de comportament criminal relevat, contrar obligaților lui funcționale.

Contracararea crimelor concrete sau, altfel zis, reprimarea penală a conduitelor criminale reprezintă o metodă indispensabilă de control criminologic asupra criminalității, fără de care aceasta se poate manifesta nestingherit. în situația în care funcționarul corupt al unei instituții de drept nu își îndeplinește obligația de a contracara comportamentele criminale, el creează, prin chiar acest fapt, condiții propice de manifestare a lor. Încurajați de lipsa de reacție a instanțelor abilitate și de posibilitatea de a procura imunitate, indivizii care au săvârșit crime se dedau și mai îndrăzneț la noi fapte penale, perseverând în conduita lor criminală. Ei transformă crima într-o modalitate obișnuită de realizare a intereselor sale persoanele, în detrimentul altora și al societății în ansamblu.

Tolerarea comportamentului criminal al unor indivizi conduce nu numai la amplificarea și perpetuarea orientării lor criminale, ci și la determinarea altor indivizi de a proceda în mod similar. Aceștia din urmă constată, în repetate rânduri, că unii dintre semenii lor recurg nepedepsit la modalități ilegale de realizare a propriilor interese, în timp cei ei sunt limitați considerabil în posibilitățile legale de realizare a intereselor lor și suportă privațiuni, deseori chiar mari. Dezavantajați puternic de condițiile inechitabile de existență socială și descurajați profund de incapacitatea autorităților publice de a menține normalitatea socială, tot mai mulți indivizi onești se văd nevoiți să facă uz de mijloace ilegale, inclusiv criminale, de interacțiune socială, în vederea asigurării unei vieți decente sau chiar supraviețuirii economice. Ei se conformează realității, adică realității efective, și neglijează raporturile juridice, care cunosc o materializare sporadică și denaturată, viciată, am putea spune chiar pervertită.

Guvernul nu satisface pe deplin standardele minime cu privire la eliminarea traficului de persoane. Mai mult, unii oficiali sunt implicați în trafic.

Aceste constatări se conțin în Raportul cu privire la traficul de ființe umane 2011, elaborat de Guvernul SUA. Autorii raportului au depistat complicitate în traficul de persoane din partea organelor de aplicare a legii și a altor oficialități guvernamentale. "Relatările despre existența unei larg răspândite corupții în sistemul judiciar și al poliției au persistat și nu există nicio oficialitate care să fi fost urmărită penal, condamnată sau care să fi ispășit vreo sentință cu închisoarea pentru infracțiuni legate de traficul de persoane", punctează raportul.

"Actualizările cazurilor de trafic de persoane în care au fost implicați polițiști, un primar, un consilier ministerial și angajați ai unor instituții administrate de guvern au ilustrat slăbiciunile din aparatul judiciar, inclusiv sentințele ușoare sau amenzile date infractorilor de trafic uman. Unii experți în domeniul combaterii traficului uman au exprimat preocupări cu privire la complicitatea existentă în aparatul judiciar în anumite cazuri de trafic de persoane. De exemplu, unele organizații neguvernamentale au raportat cazuri în care judecătorii au dat sentințe reduse în schimbul mitelor pecuniare. Unii inculpați nu au fost obligați să rămână în stare de arest pe durata procesului sau a anchetei și ca urmare au fugit din țară sau au continuat să-și hărțuiască victimele. De asemenea, poliția a supus hărțuielilor cel puțin un ziarist ca urmare a publicării de informații despre traficul de persoane.

Astfel, corupția din instituțiile de drept creează condiții favorabile de manifestare și propagare a criminalității în ansamblu.

În concluzie, corupția afectează întreaga societate românească. Alienarea integrității morale a națiunii asigură perpetuarea fenomenului în timp, și vor fi necesare eforturi susținute, bani și mulți ani pentru reducerea sa la valori „acceptabile”. Pană atunci, potențialul economic al țării va fi subminat așa cum am descris mai sus. Mai mult, imaginea României va rămâne pătată, iar investitorii străini onești vor evita contactul cu țara cea mai coruptă din UE.

Comportamentul corupt și corupția generalizată pavează drumul pentru regimuri totalitariste. Mecanismul este simplu: odată atinsă o anume „masă critică” și declanșarea tulburărilor sociale inerente, noii justițiari vor încerca să se acopere cu mantia legitimității prin expunerea clasei corupte și prin dorința de a-i pedepsi pe aceștia în numele poporului. Pe de altă parte, așa numitul ”folclor al corupției” reprezentat legendele despre cât de corupți sau cât de coruptibili sunt, de exemplu, funcționarii publici. Acesta are ca urmări resemnarea și fatalismul în rândul oamenilor obișnuiți, astfel încât până și celor care au puterea și voința de a rămâne incoruptibili le va fi tot mai greu sa fie acceptați ca atare, întărind convingerea ca fenomenul corupției este ceva normal.

Infracțiunea de trafic de minori

Această infracțiune este reglementată într-o formă simplă la articolul 13 aliniatul 1 și în mai multe forme agravate la următoarele 4 aliniate din lege.

Conform articolului 13 aliniatul 1 recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea sau primirea unei persoane cu vârstă cuprinsă între 15 și 18 ani, în scopul exploatări acesteia, constituie infracțiunea de trafic de persoane și se pedepsește cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi. În aliniatele următoare sunt prezentate formele agravate ale infracțiunii și anume:

-alin.2-Dacă fapta prevăzută la aliniatul 1 a fost săvârșită asupra unei persoane care nu a împlinit vârsta de 15 ani, pedeapsa este închisoarea de al 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

-alin.3-Dacă faptele prevăzute la aliniatele 1 și 2 sunt săvârșite prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acestei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1 și închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul aliniatului 2.

-alin.4-În cazul în care faptele prevăzute în aliniatele 1, 2 și 3 sunt săvârșite în condițiile prevăzute în articolul 12 aliniatul 2 și anume în formele agravate, pedeapsa este închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 1, închisoare de la 5 la 17 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 2, închisoare de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 1 și închisoare de la 7 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi în cazul aliniatului 3, teza 2.

-alin.5-Dacă faptele prevăzute în acest articol au ca urmare moartea sau sinuciderea victimei pedeapsa este închisoare de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi sau detențiunea pe viață.

2.1.Forma simplă

În ceea ce privește obiectul juridic special, obiectul material și subiecții infracțiunii sunt valabile considerațiile exprimate la forma simplă a infracțiunii de trafic de persoane, cu singura precizare că persoana umană subiect pasiv trebuie să în mod obligatoriu o persoană cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani. Chiar dacă ar fi vorba de o minoră care prin căsătorie dobândește capacitate deplină de exercițiu, cu condiția să fi împlinit la data căsătoriei vârsta de 15 ani și să fi obținut dispensa de vârstă la căsătorie, până la împlinirea vârstei de 18 ani ea rămâne în continuare subiect pasiv al infracțiunii.

În ceea ce privește latura obiectivă este de remarcat că traficul de minori constituie o infracțiune comisivă ce se realizează tot prin 5 acțiuni alternative și anume: recrutarea, transportarea, transferarea, găzduirea, primirea unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani.

După cum se poate observa, comparativ cu infracțiunea precedentă, legiuitorul a folosit în locul termenului de “cazare” termenul de ”găzduire” care are în esență același înțeles de primire a unei persoane într-o locuință pentru o perioadă de timp.

Spre deosebire de infracțiunea precedentă, convingerea persoanei cu vârsta cuprinsă între 15și 18 ani să se lase recrutată, transferată, găzduită, sau primită în vederea atingerii scopului urmărit de făptuitor –acela al exploatării –nu trebuie să se mai producă prin metodele sau acțiunile-mijloc enumerate anterior deoarece dacă ar fi folosite acele metode s-ar realiza forma agravată prevăzută de alin.3 din lege. Specific acestei forme a infracțiunii este lipsa constrângerii sau a inducerii în eroare a victimei pentru ca aceasta să se lase recrutată, transportată, transferată în scopul exploatării sale. Această formă simplă a infracțiunii ar putea exista doar atunci când făptuitorul îi aduce la cunoștință persoanei cu vârstă între 15 și 18 ani în ce scop o recrutează /transportă/ transferă/ găzduiește sau primește iar aceasta își dă consimțământul, deoarece potrivit art.16 din lege “consimțământul persoanei victimă a traficului nu înlătură răspunderea penală a făptuitorului”.

Latura subiectivă a infracțiunii constă în vinovăție sub forma intenției directe ce este dată de scopul special al exploatării persoanei. Participația nu este admisă de lege deoarece în cazul în care făptuitorul acționează în participație se realizează forma agravată a infracțiunii. Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care se realizează cel puțin una dintre urmările cerute de lege și anume recrutarea /transportarea /transfera-rea /găzduirea sau primirea persoanei indiferent dacă a fost realizat sau nu scopul urmărit de făptuitor.

Tentativa la infracțiunea de trafic de minori este posibilă și este pedepsită conform dispozițiilor articolului 15 aliniatul 1. Pentru ca fapta să rămână în forma tentativei se cere ca autorul să fi început discuțiile cu victima în vederea obținerii consimțământului acesteia la recrutare/transferare ș.a.m.d. în scopul exploatării ei, însă, să nu se producă urmarea cerută de lege fie din cauză că victima nu este de acord fie din orice altă cauză exterioară voinței făptuitorului.

2.2.Formele agravate

A. Fapta săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani –art.13 alin.2.

Față de forma simplă a infracțiunii singura condiție suplimentară care se cere este aceea ca persoana asupra căreia se exercită traficul să nu fi împlinit vârsta de 15 ani. În acest caz regimul sancționator este mai aspru și anume închisoare de la 5 la și interzicerea unor drepturi.

B. Fapta săvârșită asupra unei persoane cu vârsta de 15-18 ani prin mijloace de constrângere sau corupere –art.13 alin.3 teza I.

Față de forma simplă a infracțiunii există diferențe doar în ceea ce privește latura obiectivă, deoarece legea cere ca elementul material să se obțină prin:

amenințare, violență sau alte forme de constrângere;

prin răpire, fraudă sau înșelăciune;

abuz de autoritate;

sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința;

oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani sau alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altor persoane, toate acestea în scopul exploatării persoanei perspective.

Comentariile făcute cu privire la înțelesul acestor acțiuni-mijloc la infracțiunea de trafic de persoane în formă simpla rămân valabile, cu precizarea că prin ”persoană care are control asupra altei persoane” se poate înțelege: părinții, tutorele, curatorul, persoana care are în plasament familial minorul sau căreia și-a fost încredințat temporar în îngrijire de către o instituție de ocrotire. Credem că schimbarea formulări din ”persoană care are autoritate asupra altei persoane” (art.12 alin.1) în ”persoană care are control asupra altei persoane” (art.13 alin.3) ține doar de inconsecvența legiuitorului iar nu potrivită, mai corectă a ”persoanei care poate da consimțământul” cu privire la ceea ce urmează să facă sau să nu facă persoana minoră.

Diferențieri între această formă agravată și forma simplă a infracțiunii se regăsesc în ceea ce privește regimul sancționator mai aspru în cazul celei dintâi și anume închisoare de la 5 la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

C. Fapta săvârșită asupra unui minor care nu a împlinit vârsta de 15 ani prin mijloace de constrângere sau corupere –art.13 alin.3 teza II.

Această formă a infracțiunii se diferențiază de cea descrisă la litera B prin aceea că folosindu-se de mijloace de constrângere asupra unui minor care nu a împlinit 15 ani, respectiv de corupere a persoanei care are controlul asupra acestui minor, făptuitorul reușește să recruteze, ș.a.m.d. minorul în scopul exploatării sale.

Regimul sancționator este mai aspru și anume închisoare de la 7 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

D. Fapta săvârșită asupra unei persoane cu vârsta cuprinsă între 15 și 18 ani de către două sau mai multe persoane împreună ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății –art.13 alin.4 teza I.

E. Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății –art.13 alin.4 teza II.

F. Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății, comisă prin constrângere sau corupere –art.13 alin.4 teza III raportat la art.13 alin 3 teza II și art.12 alin.2.

În acest caz rămân valabile comentariile făcute la articolele menționate cu precizarea că regimul sancționator este cel al pedepsei închisorii de la 5 la 18 ani și interzicerea unor drepturi.

G. Fapta săvârșită asupra unui minor cu vârsta mai mică de 15 ani de către două sau mai multe persoane împreună, ori prin care s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății comisă prin constrângere sau corupere –art.13 alin.4 teza IV.

H. Traficul de minori săvârșit în oricare dintre modalitățile enumerate la articolul 13 a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei –art.13 alin.5.

În acest caz sunt valabile comentariile făcute la articolul 12 alin.3 și la articolul 13 din lege. Se observă că regimul sancționator prevăzut de legiuitor a fost înăsprit pedeapsa fiind închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi sau detențiunea pe viață.

Capitolul 4

Concluzii

Privit ca fenomen global al timpului nostru, traficul de persoane a transformat istoria comerțului cu persoane, adaptându-l din punct de vedere al scopului urmărit, societatii contemporane, diversității, complexității si dimensiunilor acesteia. Periculozitatea acestui fenomen depaseste cu mult previziunile si statisticile naționale si internaționale. Ca un organism tentacular bine organizat, traficul de persoane se adaptează constant la mediul social, speculându-i posibilele slăbiciuni si trecând peste barierele ridicate de lege, anihilarea unei rețele de trafic intr-o regiune a globului, putând determina prin imediata reacție de autoapărare, proliferarea traficului in alta parte a lumii.

Datorita faptului ca traficul de persoane prezintă un pericol social ridicat, aducând atingere grava drepturilor si libertăților fundamentale ale omului, norma penala constituie un instrument esențial, central chiar, al activității de prevenire si combatere al acestui fenomen anti-social.

La nivel național, pe fondul reglementărilor internaționale ONU și a celor regionale-europene, România a incriminat în anul 2001, pentru prima dată, traficul de persoane ca infracțiune penală. Receptiv la prefacerile juridice extranee și confruntat la rândul său cu fenomenul traficului de persoane, legiuitorul român a ales în timp să urmeze modelul Protocolului ONU și pe cel al Convenției Consiliului Europei, adaptând concomitent legislația penală și noului statut de membru al Uniunii Europene.

Rezultatul nu este neglijabil din perspectiva chestiunilor normate juridic, necesitând însă constante modificări și completări, uneori întârziate de multitudinea problemelor de reglementat și, în plus, de urgența care determină prioritatea reglementării lor.

Din analiza desfășurată, apreciem că progresele legislative în domeniul traficului sunt reale, fiind recunoscute ca atare de rapoartele de specialitate ale ONU, OSCE, SUA etc.

Legea specială nr. 678/2001 are în vedere problemele esențiale care necesită reglementare: prevenirea traficului, prinderea și sancționarea traficanților, protecția victimelor traficului de persoane. În acest sens, legea specială și regulamentul său de aplicare detaliază în capitole distincte regulile de prevenție, normele materiale penale privind incriminarea distinctă și sancționarea infracțiunilor de trafic de persoane, respectiv trafic de minori, și a faptelor în legătură cu acestea, normele procedurale referitoare la desfășurarea procesului penal, dispozițiile normative vizând protecția și asistența victimelor traficului și cele prin care se

încearcă să se asigure cooperarea internațională în domeniu.

Din punctul de vedere al formei, dar și, într-o anumită măsură, al conținutului, legea specială română urmărește firul normativ al Protocolului ONU. Definiția infracțiunii de trafic de persoane și cea a traficului de minori sunt preluate din textul internațional, respectând rigorile detaliului referitor la modalitățile și mijloacele de realizare a faptei, la scopul acesteia. Cu toate acestea, legea nu face nici o precizare expresă legată de incriminarea traficului național sau transfrontalier, incriminarea ambelor manifestări reieșind din textul legii.

În fapt, legea română îmbunătățește definiția ONU prin înserarea traficului de organe ca formă specifică a exploatării persoanelor traficate.

Pedepsele penale pentru infracțiunea de trafic de persoane, respectiv cea de trafic de minori respectă normele Protocolului ONU, pe cele comunitare și pe cele ale Convenției Consiliului Europei, fiind proporționale cu gravitatea faptei, distincte în funcție de formele agravate ale infracțiunilor și având un cuantum cuprins între 3 și 12 ani, respectiv 5 și 15 ani pentru formele simple ale acestora.

Un alt aspect pozitiv este acela al instituirii distincte și tranșante a dispoziției de nepedepsire a subiectului pasiv al infracțiunii de trafic pentru fapte săvârșite în perioada exploatării.

De asemenea, legea precizează expres și faptul că tragerea la răspundere penală a făptuitorului nu depinde de existența sau inexistența consimțământului victimei manifestat în momentul recrutării acesteia.

Cu toate acestea, carențele pe care le manifestă legea specială română nu sunt puține, fiind generate ca și în alte cazuri, de lipsa promptitudinii în completarea și modificarea normelor, acțiuni atât de necesare pentru aducerea la zi a textului, pentru menținerea sa în concordanță cu prefacerile realității. Avem în vedere, spre exemplu, introducerea în lege a unor norme de trimitere la prevederile Codului penal care referă la posibilitatea angajării răspunderii penale a persoanei juridice, acest aspect fiind reglementat ulterior intrării în vigoare a legii, prin intermediul normelor penale generale. De asemenea, ar fi necesară precizarea în lege a calității de subiect activ al grupurilor criminale organizate și trimiterea în acest sens la dispozițiile penale cuprinse în Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate.

O altă lacună a normelor anti-trafic o reprezintă lipsa incriminării cererii de persoane traficate, în sensul folosirii serviciilor prestate de victimele traficului, cunoscând situația de exploatare în care se află acestea. Proiectul Codului penal român are deja în vedere incriminarea pe viitor a acestei fapte, în conformitate cu normele ONU și cu cele ale Consiliului Europei.

Pe fondul armonizării legislative determinată de calitatea de membru al Uniunii Europene, legislativul român trebuie să aibă în vedere întregul complex de norme comunitare care au incidență asupra normelor juridice anti-trafic și care vizează aspecte de ordin procedural penal, asistența și protecția socială a victimelor traficului, în special a femeilor și copiilor etc. Astfel, modificarea și Legii nr. 678/2001 trebuie realizată în tandem cu cea a tuturor actelor

normative române care ating problemele traficului de persoane, de la norma penală, la cea administrativă, civilă sau cea a dreptului muncii etc.

În prezent, deși există propuneri concrete de perfectare a legii speciale române privind lupta anti-trafic, punerea lor în practică a fost amânată, ca urmare a elaborării unor noi coduri: penal, de procedură penală, civil și de procedură civilă.

Apreciem că, deși sistematizarea normativă realizată prin codificare este în esență benefică, nu credem că ea este oportună și în cazul traficului de persoane.

Complexitatea infracțiunii în sine impune mai degrabă păstrarea legii speciale care o incriminează și completarea ei, decât înlocuirea acestei legi cu norme penale materiale și procedurale, disparat enunțate în alte acte normative. Legea specială, prin faptul că se referă la principalele aspecte legate de prevenirea și combaterea traficului, echivalează cu un ghid normativ în domeniu, creând o imagine de ansamblu pentru cel care o aplică.

Ceea ce diminuează din eficiența legii anti-trafic nu este forma în care normele se prezintă, ci, în principal, actualizarea lor, precizia limbajului normativ, la care se adaugă și o lipsă de coordonare instituțională la nivelul structurilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, precum și o lipsă de resurse financiare, de altfel chestiune de notorietate în România.

Cu toate acestea, eforturile legislative și instituționale ale statului român de a preveni și combate traficul de persoane național și transfrontalier sunt notabile și constante, reflectate concret în numărul crescând de victime identificate, în numărul condamnărilor pentru infracțiunea de trafic, în identificarea și anihilarea unor rețele de trafic în regiune. Rezultatele pozitive sunt asigurate și de colaborarea directă și constantă a autorităților române cu cele corespondente ale statelor naționale și cu cele internaționale și regionale: UNODC, UNICEF, INTERPOL, Europol, Eurojust, FRONTEX etc.

De asemenea, apreciem ca benefică crearea Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, cu atribuții de monitorizare a manifestărilor fenomenului de trafic de persoane în vederea contracarării sale, activitate care facilitează coordonarea activităților de prevenire și combatere a traficului de persoane la nivel național, în funcție de datele statistice furnizate de către acest organism.

Ceea ce nu apreciem însă, este schimbarea periodică a ierarhiei administrative a instituțiilor implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, situație care creează confuzii de adresare la nivel intern și internațional și îngreunează rezolvarea operativă a problemelor legate de trafic.

Trebuie să recunoaștem că, în orice domeniu, inclusiv cel de față, acțiunile statelor lumii sunt ghidate de interesele proprii și doar în plan secundar de binele comun, planetar. Din această perspectivă, sistemul sancționator al ONU se dovedește adesea ineficient, conjunctura economică și politică dictând asupra tragerii la răspundere a statelor membre pentru neîndeplinirea obligațiilor asumate, inclusiv în cazul traficului de persoane.

Din perspectivă juridico-penală, dinamica fenomenului impune o continuă adaptare a legislației și a celorlalte măsuri sociale adiacente, fapt care necesită și un studiu atent al diverselor legislații care au înregistrat un real succes în domeniul combaterii și prevenirii traficului de persoane. Aceste reglementări vor putea servi ca model pentru crearea unor norme și standarde naționale și internaționale în sfera prevenirii și combaterii fenomenului de care ne-am ocupat în această lucrare.

Indiferent însă de rigoarea cu care infracțiunea de trafic de persoane va fi reglementată și sancționată la nivel internațional și național, dacă statele lumii nu vor avea în vedere, în primul rând, luarea măsurilor necesare în vederea combaterii cauzelor sociale și economice care întrețin fenomenul în sine, lupta va fi pierdută ab initio.

BIBLIOGRAFIE

I. Legislație și documente juridice internaționale

Acordul internațional de la Paris cu privire la reprimarea traficului cu femei (18 mai 1904).

Convenția internațională de la Geneva cu privire la reprimarea traficului cu femei și copii (30 sept. 1921).

Convenția internațională cu privire la traficul cu femei majore (11 octombrie 1933).

Convenția pentru reprimarea traficului cu ființe umane și a exploatării prostituirii semenilor (2 dec. 1949)

Convenția privind sclavia din 25 septembrie 1926

Convenția adițională privind abolirea sclaviei, a comerțului cu sclavi și ainstituțiilor și practicilor similare sclaviei din 7 sptembrie 1956

II. Legislație română

Codul de procedură penală al României.

Codul penal al României.

Regulamentul de aplicare a Legii nr.678/2001 aprobat prin H.G.299/2003, publicată în M.Of. nr.206/31.03.2003.

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane publicată în M.Of. nr.783 din 11 dec.2001.

Planul național de acțiune al Guvernului României pentru combaterea traficului de ființe umane aprobat prin H.G.nr.1216/2001, publicată în M.Of.nr.806/17.12.2001.

Legea nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterii criminalitații organizate.

H.G. nr.2209/2004 privind aprobarea Strategiei Naționale de combatere a criminalității organizate.

Constituția Uniunii Europene – proiect – Editura Univers Științific, București, 2005, coordonator Victor Aelenei.

H.G. nr.1584/2005 pentru înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale Împotriva Traficului

III. Lucrări elaborate de autori străini

Melisa Farley, H.Barkan, Prostitution, Violence Against Women and Posttraumatic Stress Disorder, San Francisco Journal, 1998.

J.Ryan, Legalized Prostitution:For Whose Benefit, July Sojourner: Women′s Forum, 1989.

Susan Key Hunter, Prostitution is Cruelty and Abuse to Women and Children, Michigan Journal of Gender and Law, 1993.

IV. Lucrări elaborate de autori români

Tratate, cursuri, monografii

V.Dongoroz, S.Kahane, I.Oancea, R.Stănoiu, I.Fodor, N.Iliescu, C.Bulai, V.Roșca, Explicații teoretice ale Codului penal român, Partea Generală, vol.I, Editura Academiei Române, București, 1969.

Prof univ.dr. Horia Diaconescu, Infractiunile de coruptie si cele asimilate acestora, Editura All Beck, Bucuresti,2004

Elena Macavei Prostituția între ignorare și mistificare, Editura ANTET, București 2005

Macavei Elena, Prostituția – mod de socializare și comercializare a sexului, Ed. ANTET, București 2002

Gh.Mateuț, Violeta Elena Petrescu, Nicoleta Stetroi, Elena, Onu, Aurel Dublea, Sofica Luca, Daniela Iovu, Radu Dimitrie Tărniceriu, Georgeta Lăcrămioara Gafta, Cătălin Luca, Raluca Alexandra Prună, Traficul de ființe umane. Infractor. Victimă. Infracțiune, Editura Asociația Alternative Sociale, Iași, 2005.

Al.Boroi, Gh.Nistoreanu, Drept penal, Parte specială, Ediția 3, Editura All Beck, București, 2005

I.Chipăilă, C.Drăghici, C.E.Ștefan, Ligia T.Pintilie, G.Oloeriu, M.C.Țupulan, Globalizarea traficului de copii, Editura SITECH, Craiova, 2006.

Georgeta Ungureanu, Gianina Cudrițescu, Cristina Lixandru, Camelia Voicu – Femeia contemporană – între deziderat și realitate, Editura Pro Universitaria, București, 2004;

8. Nicoleta Cristuș, Traficul de persoane, proxenetismul, crima organizată. Practică judiciară, Ed.Hamangiu, București 2006

Studii. Articole.

Mariana Boieru, Infracțiuni privind traficul de persoane, în Dreptul nr.9/2003

<LLNK 2 923 12>Olaru Codrut Aspecte comparative între infracțiunea de proxenetism, dispozițiile art.189 alin.3 din Codul penal și prevederile Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Revista "Dreptul", Nr. 4/2003,

Gh. Botnaru – Analiza juridico-penală a traficului de ființe umane, Revista Națională de Drept nr. 3/2002.

Codruț Olaru Revista de drept penal, anul X nr.2, aprilie-iulie, 200X=, Proxenetism, trafic de persoane,

5. Simion, B., Corlățeanu, S., Unele aspecte controversate privind infracțiunile de trafic de persoane și proxenetism, Dreptul 4/2005

Jursprudență, site-uri

Al.Boroi, S.Corlățeanu –Drept Penal.Partea generală, Culegere de spețe pentru uzul studenților, Ed. All Beck, București 2003.

Al.Boroi, N.Neagu, V.Sultănescu- Drept penal. Partea specială, Culegere de spețe pentru uzul studenților, București 2002.

www.alternativesociale.ro

www.antitrafic.ro

www.migratie.md

www.mj.ro

www.scj.ro

www.antiprostituție.ro

www.lastrada.md

Copyright Notice

© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.

Acest articol: Infractiunile de Trafic de Persoane (ID: 128218)

Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.

Infractiunile de Trafic de Persoane

Copyright Notice

Consideratii Teoretice Si Practice Legate de Obligatia de Intretinere In Sistemul Codului Familiei Si In Cel al Viitorului Cod Civil

Drept Financiar

Femeile Musulmane Si Drepturile Lor

.codul Calimach. Obligatii Si Contracte

Asistenta Judiciara Interntionala In Materie Penala

Contractarea Si Derularea Transpoerturilor Rutiere. Studiu de Caz la S.c. Galassini Romania S.r.l

Copyright Notice

Similar Posts