Infractiuni Contra Patrimoniu
CUPRINS
Cuprins
Abrevieri
Capitolul I . Considerații generale ale infracțiunii contra patrimoniului
Secțiunea I. Importanța ocrotirii patrimoniului
1.1. Noțiunea de patrimoniu
1.2. Scopul ocrotirii patrimoniului
1.3. Particularități privind structura infracțiunilor contra patrimoniului
Secțiunea II. Referințe istorice si evoluția incriminării
2.1. Furtul reglementat în dreptul roman
2.2. Furtul reglementat în codurile penale anterioare
Capitolul II. Conținutul legal al infracțiunii de furt calificat
Secțiunea I. Analiza elementelor constitutive
1.1. Cadrul juridic
1.2. Obiectul juridic
1.3. Obiectul material
1.4. Subiecții
1.5. Latura obiectivă
1.5.1. Elementul material
1.5.2. Urmarea imediată
1.5.3. Raportul de cauzalitate
1.6. Latura subiectivă
Secțiunea II. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale
Capitolul III. Comparație între vechiul Cod penal si noul Cod penal
Capitolul IV. Elemente de drept penal comparat
4.1. Franța
4.2. Italia
4.3. Republica Moldova
Bibliografie
Anexe
ABREVIERI
Titluri periodice
M. Of. Monitorul Oficial al României
R.D.P. Revista de Drept Penal
Acte normative, instanțe, hotărâri judecătorești
C.pen. Codul penal
C.S.J. Curtea Supremă de Justiție
dec. decizie
I.C.C.J. Înalta Curte de Casație și Justiție
Alte abrevieri
art. articol
alin. Alineat
Rep. Republica
Ed. Editura
p. pagină
ș.a. și altele
vol. volumul
nr. numărul
CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII GENERALE ALE INFRACȚIUNII CONTRA PATRIMONIULUI
SECTIUNEA I. IMPORTANȚA OCROTIRII PATRIMONIULUI
Noțiunea de patrimoniu
Oricărei persoane îi este recunoscut dreptul de a avea un patrimoniu indiferent de consistența sau valoarea acestuia. Chiar si copilul nenăscut, cu condiția ca acesta sa se nască viu poate fi beneficiarul unui patrimoniu.
În materia dreptului întâlnim doua accepțiuni ale patrimoniului, fapt determinat de ramura de drept care îl reglementează. Astfel în dreptul civil prin patrimoniu se înțelege, totalitatea drepturilor si obligațiilor cu valoare economică ce aparține unui singur subiect de drept., adică totalitatea drepturilor si datoriilor ce pot fi evaluate în bani. Codul civil ne spune ca orice persoana fizica sau juridica este titulara a unui patrimoniu. Cu toate că textul spune "totalitatea drepturilor" unele dintre acestea, de care persoanele sunt îndreptățite să beneficieze, sunt excluse din sfera dreptului civil, cum ar fi dreptul la nume, dreptul la viată privată sau la demnitate. Aceste drepturi din urmă le găsim în legea fundamentală a României și anume in Constituție.
Patrimoniul civil este privit ca fiind universal, unic, divizibil si intransmisibil în totalitate prin acte juridice între vii. Acesta este și o garanție a titularului care va răspunde cu întreg patrimoniul său actual si viitor.
În dreptul penal noțiunea de patrimoniu este diferită. Aici bunurile titularului nu sunt interpretate ca o universalitate, nefiind privite în totalitatea lor, ci individual. Fiecare bun, în parte este susceptibil de a fi apropriat de infractori prin mijloace frauduloase ori de a fi distrus, deteriorat, tăinuit, gestionat fraudulos etc.
1.2.Scopul ocrotirii patromoniului
Patrimoniu este singurul "motor" care conduce persoana în viața economică de zi cu zi. Cu cât patrimoniul acesteia este mai vast și de o valoare mai mare, cu atât persoana respectivă are o libertate de alegere mai mare, se bucură de prosperitate și de posibilitatea de aș satisface nevoile personale.
Fiecare sistem de drept, pe toată durata lui a oferit o atenție sporită ocrotirii patrimoniului, fiind o componentă importantă a vieții persoanei fizice sau juridice. Atât legea fundamentală cât și alte ramuri de drept (dreptul civil, dreptul administrativ) dar în special dreptul penal se ocupă de protejarea patrimoniului și de protejarea titularului său. Astfel legile penale sau extra penale prin normele lor sancționează comportamentul făptuitorului, indiferent de victimă.
Infracțiunea de furt, reprezintă forma tipica a infracțiunilor patrimoniale și principala modalitate de prejudiciere a patrimoniului, având frecvența foarte mare în raport cu alte infracțiuni, de aceea se regăsește încă din cele mai vechi legiuiri printre faptele interzise de lege.
Pentru că patrimoniul să fie protejat de legea penală, acesta trebuie păstrat, conservat în starea anterioară comiterii infracțiunii.
În Noul Cod penal, normele de incriminare a faptelor ilicite săvârșite contra patrimonului sunt sistematizate în cinci capitole, luând în considerare situațiile de fapt în care se pot găsi bunurile ca enități patrimoniale, cât și caracterul său natura acțiunilor ilicite prin care pot fi schimbate aceste situații de fapt.
Particularități privind structura infracțiunilor contra patrimoniului
Toate infracțiunile contra patrimoniului sunt prevăzute în titlul al – II – lea din noul Cod penal, după infracțiunile contra persoanei și sunt structurate în cinci capitole :
Cap. I. Furtul
Cap. II. Tâlhăria și pirateria
Cap. III. Infracțiuni contra patrimoniului prin nesocotirea încrederii
Cap. IV. Fraude comise prin sisteme informatice și mijloace de plata electronice
Cap. V. Distrugerea su tulburarea de posesie
Toate aceste infracțiuni prezintă arat asemănări cat si diferențe.
Obiectul infracțiunilor contra patrimoniului
Obiectul juridic generic este reprezentat de relațiile sociale care implică patrimoniul. Așa cum menționează și Constituția României patrimoniul este apărat indiferent dacă este public sau privat.
În doctrina penală se consideră că infracțiunile contra patrimoniului se clasifică, ținând cont de specificul activității materiale, în infracțiuni contra patrimoniului bazate pe sustragere (furt, tâlhărie, piraterie), infracțiuni contra patrimoniului bazate pe fraudă (abuz de încredere, înșelăciune) și infracțiuni contra patrimoniului bazate pe samavolnicie (distrugere, degradare, tulburare de posesie). Aceasta ordine nu este ceva nou printre codurile penale române.
Obiectul material nu este același ca în cazul obiectului juridic putând fi bunuri mobile sau bunuri mobile și imobile.
În cazul furtului simplu, furtului calificat, tâlhăriei, abuzului de încredere, delapidări sau însușiri a bunului găsit, obiectul material va fi în toate situațiile un bun mobil.
În cazul altor infracțiuni, cum ar fi distrugerea sau tulburarea de posesie, obiectul material poate fi imobilul asupra căruia se îndreaptă activitatea infracționala a făptuitorului.
Subiectul activ de regulă, în cazul infracțiunilor de acest tip poate fi orice persoană fizică care poate răspunde penal. Chiar și pentru persoanele juridice tot o persoană fizică răspunde aceasta acționând în numele și în interesul persoanei juridice.
Calitatea de subiect activ îi revine proprietarului, unui bun, care se afla în momentul săvârșirii în posesia sau detenția altei persoane. Posesia sau detenția sunt exercitate în mod legal de cel împotriva căruia acționează proprietarul.
În cazul infractiunii de la art. 242 privind gestiunea frauduloasă, aici subiectul activ trebuie să fie administrator judiciar. Și în cazul furtului urmărit la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, subiectul activ este circumstanțial, în sensul că, trebuie să îndeplinească una din următoarele condiții : să fie membru de familie în raport cu partea vătămată; să fie un minor care comite fapta în dauna tutorelui, sa locuiască împreuna cu victima sau să fie găzduit de aceasta. Aceste calități trebuiesc avute în momentul săvârșirii furtului simplu, calificat sau în scop de folosință.
Participația penală este posibilă, în cazul furtului, sub toate formele.
Subiectul pasiv al acestei categorii de infracțiuni poate fi o persoana fizică, juridică sau statul.
În cazul infracțiunilor complexe cum ar fi tâlhăria sau pirateria, apare o particularitatea obiectivă, în sensul că vor exista unele diversificări privind subiectul lor pasiv, atunci când pe lângă persoana subiectului pasiv principal, al cărui patrimoniu a fost lezat prin violență, va exista și un subiect pasiv secundar și anume persoana fizică ce suportă violențele exercitate de făptuitor, chiar dacă acesta nu a fost lezat în drepturile sale patrimoniale.
Latura obiectivă.
Elementul material al infracțiunilor contra patrimoniului poate fi realizat printr-o acțiune în cazul furtului simplu atunci când făptuitorul ia un bun din posesia sau detenția altuia, în cazul tâlhăriei când este utilizată violența și amenințarea, furtul comis, prin violență sau amenințate de o persoană care face parte din echipajul sau din pasagerii unei nave aflate în marea libera, al bunului ce se găsește pe acel vas sau pe o alta navă, în cazul pirateriei, însușirea, dispunerea sau folosirea pe nedrept al unui bun al altuia de către cel care i-a fost încredințat în baza unui titlu și cu un anumit scop, în cazul abuzului de încredere și fapta persoanei care în frauda creditorilor falifică, sustrage sau distruge evidențele debitorului ori ascunde o parte din activul averii acestuia, în cazul bancrutei frauduloase.
Atunci când elementul material este realizat printr-o inacțiune infractorul recurge la nerestituirea bunului în cazul infracțiunii de abuz de încredere, neluarea măsurilor necesare preîntâmpinării prejudiciului la gestiune frauduloasă și la nepredarea bunului găsit în situația însușirii bunului găsit.
Unele infracțiuni au elementul material sub forma unei singure acțiuni (furtul), altele sub forma unor acțiuni alternative (distrugerea) ori cumulative (tâlhăria, pirateria), iar în alte situații acțiuni sau inacțiuni alternative ( însușirea bunului gasit sau ajuns din eroare la făptuitor).
Urmarea imediată este aceiași la toate infracțiunile contra patrimoniului și constă în producerea unei pagube în urma atingerii patrimoniului unei persoane fizice sau juridice. În cazul infractiunilor de tâlhărie si piraterie, fiind afectate silabe valori sociale, in secundar, va apărea si o alta urmare reținuta in mod adiacent de norma de incriminare.
Legătura de cauzalitate arată raportul dintre elementul material și urmarea imediată care în funcție de infracțiune acesta trebuie demonstrat sau rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă de regulă, este realizată prin intenție directă sau indirectă. Și aici tâlhăria și pirateria au ceva în plus și anume faptul că pot fi realizate și cu praeterintenție iar distrugerea și din culpă. La aceste infracțiuni intenția fiind caracterizată și prin scopul urmărit de făptuitor, îi conferă acesteia caracterul de intenție calificată.
Forme. Modalități. Sancțiuni.
Forme.
Actele de pregătire nu sunt incriminate și nu sunt posibile la toate infracțiunile contra patrimoniului.
Tentativa conform noului Cod penal se pedepsește la art. 228 Furtul, art. 229 Furtul Calificat, art. 230 Furtul în scop de folosința, art. 233 Tâlhărînsușirea bunului gasit sau ajuns din eroare la făptuitor).
Urmarea imediată este aceiași la toate infracțiunile contra patrimoniului și constă în producerea unei pagube în urma atingerii patrimoniului unei persoane fizice sau juridice. În cazul infractiunilor de tâlhărie si piraterie, fiind afectate silabe valori sociale, in secundar, va apărea si o alta urmare reținuta in mod adiacent de norma de incriminare.
Legătura de cauzalitate arată raportul dintre elementul material și urmarea imediată care în funcție de infracțiune acesta trebuie demonstrat sau rezultă din materialitatea faptei.
Latura subiectivă de regulă, este realizată prin intenție directă sau indirectă. Și aici tâlhăria și pirateria au ceva în plus și anume faptul că pot fi realizate și cu praeterintenție iar distrugerea și din culpă. La aceste infracțiuni intenția fiind caracterizată și prin scopul urmărit de făptuitor, îi conferă acesteia caracterul de intenție calificată.
Forme. Modalități. Sancțiuni.
Forme.
Actele de pregătire nu sunt incriminate și nu sunt posibile la toate infracțiunile contra patrimoniului.
Tentativa conform noului Cod penal se pedepsește la art. 228 Furtul, art. 229 Furtul Calificat, art. 230 Furtul în scop de folosința, art. 233 Tâlhăria, art. 234 Tâlhăria calificată, art. 235 Pirateria, art. 239 Abuzul de încredere prin frauda creditorilor, art. 241 Bancruta frauduloasă, art. 244 Înșelăciune, art. 245 Înșelăciune privind asigurările, art. 246 Deturnarea licitațiilor publice, art. 247 Exploatarea patrimonială a unei persoane vulnerabile, art. 249 Frauda informatică, art. Efectuarea de operațiuni financiare în mod fraudulos, art. 251 Acceptarea operațiunilor financiare acceptate în mod fraudulos, art. 253 alin. (3) și alin. (4) Distrugerea.
Modalități
Modalități normative
În raport de conținutul lor legal, infracțiunile contra patrimoniului prezintă modalități normative stabilite printr-un conținut închis de incriminare sau printr-un conținut deschis care permite și alte modalități decât cele enumerate de legiuitor.
Modalități faptice
Se pot întâlni foarte multe situații, diferite una de cealaltă.
Sancțiuni
Limitele minime și maxime ale infracțiunilor contra patrimoniului sunt diferite în funcție de natura infracțiunii. Pedeapsa aplicată poate fi una principală cum ar fi închisoare, amendă sau cele doua împreună. În cazul infracțiunilor de tâlhărie, piraterie, distrugere calificată, se prevede și aplicarea pedepsei complementare de interzicerea exercitării unor drepturi.
Aspecte procesuale.
Pentru majoritatea infracțiunilor contra patrimoniului, acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu însă se poate pune în mișcare și la plângerea prealabilă a persoanei vătămate atunci când cel care a săvârșit infracțiunea este membru de familie, un minor care îi cauzează o pagubă tutorelui sau o persoană care locuiește împreună cu victima ori este găzduit de acesta.
În unele cazuri împăcarea părților înlătura răspunderea penală.
Organul autorizat să execute urmărirea penală este de regulă poliția judiciară sub conducerea și supravegherea procurorului iar judecata în primă instanță este de competența judecătoriei. Excepție de la aceste reguli fac distrugerea calificată și infracțiunile săvârșite cu intenție depașită care au avut ca urmare imediată moartea victimei. În aceste situații urmărirea penală este efectuată de procuror care se subordonează procurorului ierarhic superior iar judecarea cauzei este de competența tribunalelor.
SECȚIUNEA II. REFERINȚE ISTORICE ȘI EVOLUȚIA INCRIMINĂRII
2.1. Furtul reglementat în dreptul roman
Dreptul roman a fost un model pentru numeroase viitoare sisteme de drept, principile fundamentale ale romanilor, cu precădere cele din dreptul privat roman fiind păstrate. Prin normele lor prohibitive, absolut necesare, doreau disciplinarea indivizilor.
Plecând de la celebra divizare a dreptului făcută de Ulpianus, humus studii duae sunt positiones, publicum et privatum (doua sunt chestiunile acestui studiu: public si privat), romanii au clasificat delictele in doua mari categorii: delicte publice (delicta publica) si delicte private (delicta privata). Acestea erau clasificate astfel în funcție de interesul ocrotit și anume cele publice erau instituite să ocrotească interesul general al persoanelor iar cele private ocroteau interesul particular. Termenul de delict iși are sorgintea in cuvântul latin delinquo-delinliqui-delictum care înseamnă a avea lipsuri, a fi de vina, a greși, a se face vinovat.O altă diferența era cu privire la modul de judecare al acestora. Cele publice erau judecate înaintea unor tribunale penale de către magistrați, senat, adunare centuriană sau împărat si sancționate cu pedepse foarte aspre cum ar fi pedeapsa cu moartea sau exilul. Cele private se judecau de către judecători aleși din rândul persoanelor particulare iar aceștia se foloseau de normele civile, adică judecau pe calea procedurii obișnuite. Fiind sancționate mai ușor decat cele publice, cei care comiteau infracțiuni private, delincvenții, de regula, trebuiau sa plătească o amenda (poena) celui vătămat. Dacă erau mai mulți fiecare plătea victimei amenda prevăzută de lege. Răspunderea delictuală era în principiu una colectivă însă in epoca post-clasica romană este consacrat principiul răspunderii individuale. Furtul (furtum) era denumit de romani, delict privat vechi care cunoștea mai multe forme si moduri de săvârșire. Acesta este și izvor al obligațiunilor delictuale. Prin acțiunile sale hoțul, comitea o faptă ilicită care aducea atingere patrimoniului persoanei prin sustragerea pe ascuns a unui lucru. Jurisconsulții au incercat să dea o definiție cât mai clară a furtului iar din definițiile acestora reies diferite moduri de săvârșire a furtului.
Furtum rei constă în sustragerea unui lucru al altuia făra acordul acestuia iar in opinia marelui jurisconsultului Gaius se putea comite și prin reținerea și folosirea bunului altuia sau prin însușirea unor false calități. Bunul care face obiectul furtului trebuia sa fie mobil și corporal și să faca parte din circuitul civil. Există o asemănare cu furtul calificat din Noul Cod penal și anume în situația în care furtul este săvârșit asupra bunurilor ce fac parte din patrimoniu (res extra patrimonium). Acest tip de furt era considerat mai grav si se pedepsea foarte aspru conform legii Iulia peculatus (înseamnă delapidare, deturnare a banului public), în funcție de calitatea persoanei cu moartea sau deportarea acestuia.
Furtum usus adică furtul în scop de folosință constă în folosirea nepermisă sau peste limitele permise al unui lucru al altuia. Aceasta denumire o regăsim si la art. 230 din Noul Cod penal însă ceea ce reglementează este diferit, aici fiind necesar ca bunul care este folosit pe nedrept sa fie un vehicul sau un terminal de comunicații.
Furtum possessionis adică însușirea posesiuni propriului lucru constrâns în sustragerea de către chiar proprietarul bunului a posesiuni asupra acestuia, posesiune ce aparține temporar și de drept altei persoane (creditor gajat, posesor de buna credința, etc.).
Furtum prohibitum era săvârșit atunci când o persoană se opunea percheziției efectuate în vederea stabilirii furtului și pentru recuperarea bunurilor sustrase de acesta.
Furtum oblatum (furtul oferit) se numește acela în care obiectul furat ți-a fost încredințat ție de cineva si a fost găsit la tine, ba chiar ți-a fost dat cu intenție ca să fie descoperit mai degrabă la tine, decât la cel care ți l-a dat. Acest tip de furt a fost cunoscut în epoca lui Iustinian. Cel care cumpara de bună-credința bunul de la hoț, avea împotriva acestuia o acțiune specială numită actio furti oblati. Prin aceasta acțiune se cerea întreitul sumei plătite de cumpărător vânzătorului.
Furtum conceptum (furtul tăinuit) era comis în situația în carea bunul furat era grăit la o terță persoană, care nu era autorul furtului, iar aceasta situație era susținuta cu martori. În zilele noastre aceasta infracțiunea de tăinuire face parte din infracțiunile contra înfăptuirii justiției fiind o infracțiune distinctă față de cele contra patrimoniului.
Furtum manifestum (furtul flagrant) et nec manifestum (furtul neflagrant) sunt două tipuri de furt care au cunoscut diferite definiții în funcție de perioadă.
În Legea celor XII Table, furtum manifestum, era prezentat drept situația în care, în urma unei perchezitii corporale și/sau domiciliare bunul sustras se găsea asupra autorului. Percheziția era făcută după o procedură specială numita lance et licio. Cel ce efectua percheziția, adică victima furtului purta doar un brâu numit licium în zonele intime iar in mâna ținea un taler de balanța numit lanx. Aceasta metodă era utilizată pentru a nu se crede că victima a introdus în casa hoțului obiectul furat și astfel incriminându-l pe nedrept.
O altă condiție a percheziției lance et licio era prezența martorilor care înconjurau casa, păzind toate ieșirile prin care s-ar fi putut scoate obiectul furat. Descoperirea obiectului în casa celui urmărit era asimilată cu prinderea asupra faptului.
Sancționarea acestui furtum manifestum era diferită în funcție de persoana care săvârșea furtul. Dacă era om liber era supus unor pedepse corporale și apoi încredințat victimei care îl putea vinde, deci acesta iși pierdea calitatea de om liber devenind sclav. Acesta avea posibilitatea de a scapa mai ușor daca se înțelegeau cu victima sa îi muncească un anumit număr de zile sau sa îi plătească o anumită sumă de bani.
Dacă delincventul era sclav, era omorât fiind aruncat de pe Stânca Tarpeiană.
Existau doua situații în care autorul era omorât indiferent de calitatea lui și anume atunci când furtul era săvârsit în timpul nopții sau când furtul era săvârșit în timpul zilei, iar făptuitorul se folosea de o armă pentru a comite furtul și pentru a nu fi prins. Pentru a se lua în calcul acest mod mai grav de comitere a furtului, victima trebuia să iși cheme vecinii, care urmau sa ia la cunoștință situația data și drept urmarea sa aibă calitatea de martori.
Aceste situații se regăsesc și în dreptul penal actual fiind două din cele șaisprezece agravante ale furtului calificat respectiv art. 229, alin. (1) lit. b) in timpul nopții si art. 229, alin. (2) lit. c) de o persoana având asupra sa o armă.
Datorită inrădăcinării obiceiului de a plăti victimei o sumă de bani, pretorul a dorit să renunțe la aplicarea de pedepse corporale delicventului. Acesta îi dădea dreptul victimei să cearî împătrit, cvadruplu sau chiar mai mult din valoarea bunului celui care îl sustrăgea.
O altă lege dată de pretor era tot in favoarea făptuitorului. Acesta se referă la situații în care autorul era prins asupa bunului sustras dându-i dreptul să iși întocmească o apărare si să o susțină pe calea unui proces.
Iustinian dă o altă definiție a furtului flagrant, spunând acesta că este situația în care autorul este prins asupra faptului sau în locul unde a fost săvârșit furtul ori este văzut sau prins cu bunul sustras în mâna într-un loc public sau privat. Dacă hoțul a reușit să ducă lucrul la destinație și a fost prins după acest moment, el nu mai este considerat hoț
flagrant.
În legătură cu furtul neflagrant, furtum nec manifestum, doctrina spune că este orice alt furt care nu este considerat furt flagrant. Sancțiunea acestuia este una mai blândă reprezentând dublul valorii bunului furat.
În dreptul clasic furtul dobândește noi trăsături putând fi comis si prin mânuirea, folosirea sau atingerea lucrului altuia nu doar prin sustragere ca în dreptul vechi. În acest sistem nu era considerat furt dacă hoțul lua un bun fără proprietar sau dacă sustrăgea un lucru sacru. În cea din urmă situație era comis un sacrilegiu.
Pentru apărarea patrimoniului propriu și pentru repararea prejudiciului cauzat, persoanele aveau la dispoziție condiții furtiva. Așa cum spunea Gaius aceasta era o acțiune personală, exercitată de către proprietarul bunului împotriva celor care au atentat la proprietatea sa.
Infracțiunea de furt a evoluat de la o epocă la alta atât din punct de vedere al definiției cât și al sancțiuni. Au dispărut unele practici cum ar fi percheziția solemna, fiind folosită una nesolemnă și pedepsele aspre considerate în societatea modernă drept tortură care este interzisă și drept urmare pedepsit cel care o săvârșește.Și pedeapsa cu moartea a fost abolită dar nu peste tot fiind regăsită în unele sisteme de drept actuale.
2.2. Furtul reglementat în codurile penale anterioare
Legislațiile penale din toate timpurile și din toate orânduirile sociale au incriminat și sancționat sever infracțiunile săvârșite împotriva averii particulare.
Ca o împotrivire față de cei ce-și durau fabuloase averi din spolierea celor exploatați, activitățile infracționale împotriva patrimoniului spoliatorilor au luat, încă de la începutul orânduirii feudale, forma asociațiilor organizate în bande, care purtau diferite denumiri și care au dăinuit și continuă să dăinuiască evoluate și în orânduirea capitalistă.
Cadrul infracțiunilor contra avutului era oarecum limitat în legiuirile penale din orânduirea sclavagistă, a sporit mereu în timpul orânduirii feudale, pentru a ajunge la o adevărată hipertrofie în societatea capitalistă, care, în domeniul infracțiunilor patrimoniale a oferit și continuă să ofere puternici factori criminogeni și să solicite mereu ingeniozitatea infractorilor și a așa-zișilor oameni de afaceri.
În privința sancțiunilor, toate legiuirile penale s-au caracterizat prin pedepse de o asprime fără margini. Pedeapsa cu moartea era aplicată în majoritatea cazurilor, uneori de la prima faptă, alteori în caz de recidivă.
Legislațiile penale, menținând categoria infracțiunilor patrimoniale, au conceput, pentru prima oară, împărțirea acestora în două grupuri distinct prin obiectul lor juridic generic, infracțiuni contra avutului public sau privat (proprietății socialiste) și infracțiuni contra avutului personal și particular (proprietate privată). Această divizare era necesară față de specificul orânduirii la temelia căreia se găsește avutul obștesc.
Vechile legiuiri penale, începând cu pravilele lui Vasile Lupu curpinse în Cartea pentru învățături, din anul 1646 și Matei Basarab Îndreptarea legii, din anul 1652 și terminând cu condicele penale ale lui A. Sturza din anul 1826 în Moldova și a lui B. Știrbei în anul 1850 în Muntenia, conțineau prevederi referitoare la infracțiunile privind patrimoniul.
Codul penal român de la 1864, compilat aproape în întregime după codul penal francez, conținea în capitolul privitor Ia „Crime și delicte contra proprietăților” dispoziții copiate, în mare majoritate, din codul penal prusian (art. 306-380). În Codul de la 1864 în grupul infracțiunilor contra proprietății erau incluse și unele infracțiuni care aveau numai indirect legătură cu ocrotirea avutului.
Codul penal român de la 1936 prevedea inițial, în Cartea II, titlul XIV infracțiunile contra avutului în genere, sub denumirea de „Crime și delicte contra patrimoniului” (art. 524-573); ulterior însă, după instaurarea noii orânduiri sociale, a fost introdus la 1950 în titlul XIV un capitol nou, cu denumirea de „Unele infracțiuni contra avutului obștesc” (art. 536 -536 ) care au primit diferite modificări în anii următori.
În Codul penal de la 1936 cadrul infracțiunilor contra patrimoniului a fost restrâns la limitele sale firești, toate infracțiunile care fuseseră în mod nepotrivit înglobate acestui cadru în Codul de la 1864 fiind așezate în alte despărțăminte corespunzătoare obiectului lor juridic.
În raport cu aceste precedente legislative cadrul infracțiunilor contra avutului personal sau particular a primit în Codul penal în vigoare o reglementare superioară. Au fost eliminate unele infracțiuni care nu priveau în principal relațiile sociale de ordin patrimonial (exemplu: abuz de încredere profesional comis de avocați, fraudarea creditorilor, înșelăciune în emigrare, nerespectarea drepturilor de autor, jocul de noroc) unele dintre aceste fapte fiind scoase din sfera dreptului penal, altele așezate în grupul de infracțiuni corespunzător obiectului lor juridic. Pe de altă parte, au fost introduse în cadrul infracțiunilor patrimoniale faptele care privesc în principal relațiile sociale de ordin patrimonial, cum sunt faptele de furt care produc pericol public săvârșite cu intenție sau din culpă (atingerea adusă bunurilor în cazul acestor fapte fiind urmarea imediată și efectivă, pe când pericolul public apare numai ca o posibilitate ce amenință, deci ca o eventuală și indirectă urmare), și fapta de tăinuire de bunuri (și prin această faptă se aduce imediat și efectiv o atingere relațiilor sociale de ordin patrimonial și numai indirect și eventual o stânjenire în desfășurarea cursului justiției).
Remarcăm, pe de altă parte, că în Codul penal de la 1968 cadrul infracțiunilor contra avutului personal sau particular pare, formal, mult mai restrâns decât cadrul aceleiași categorii de infracțiuni din codul penal anterior. În realitate nu ne găsim în fața unei diminuări substanțiale a cadrului infracțiunilor, ci a unei concentrări a acestora în texte incriminatoare mai cuprinzătoare, așa încât fapte care în codul anterior se încadrau în texte diferite, în codul actual sunt cuprinse în același text, care își găsesc, deopotrivă, o corectă încadrare (de exemplu s-a dat o redacțiune mai cuprinzătoare infracțiunilor de furt, tâlhărie, gestiune frauduloasă, înșelăciune, însușirea bunului găsit).
CAPITOLUL II. CONȚINUTUL LEGAL AL INFRACȚIUNII DE FURT CALIFICAT
SECȚIUNEA I. ANALIZA ELEMENTELOR CONSTITUTIVE
1.1.Cadrul juridic
Fapta de furt a fost incriminată încă din cele mai vechi timpuri fiind o infracțiune des intalnită care aduce atingere valorilor patrimoniale ale persoanei. Deoarece furtul săvârșit asupra unor bunuri, în anumite condiții de timp sau prin folosirea unor anumite mijloace este considerat mai periculos, legiuitorul a ales să sancționeze mai grav aceaste metode de realizare a furtului. Astfel in art. 229 din C. pen. regăsim furtul calificat structurat în trei alineate.
„Alin. (1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări :
Într-un mijloc de transport în comun;
În timpul nopții;
De o persoană mascată, deghizată sau travestită;
Prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Alin. (2) Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări :
Asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
Prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
De o persoană având asupra sa o armă,
pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alin. (3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri :
țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă ;
componente ale sistemelor de irigații;
componente ale rețelelor electrice ;
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică ;
un mijloc de transport sau orice mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale, sau aeriene ori în caz de dezastru ;
instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice ;
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații ,
se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Obiectul infracțiunii
Obiectul juridic generic este format din valori sociale de aceiași natură apărute într-un grup de norme penale fiind regăsite în Codul penal pe titluri. În cazul furtului calificat obiectul juridic de grup este format din relațiile sociale care privesc patrimoniul persoanei în sens civil.
Codul penal a avut în vedere toate criteriile de individualizare a infracțiunilor contra patrimoniului sistematizându-le pe capitole sau după natura lor.
Obiectul juridic special este valoarea socială căreia i se aduce atingere prin comiterea infracțiunii, fiind o componentă a obiectului juridic generic. Furtul calificat ocrotește prin obiectul său juridic special posesia sau detenția unui bun, favorizându-l prin aceasta pe proprietar și proprietatea privată a acestuia. Posesia nu este întodeauna a proprietarului putând fi exercitată de o altă persoană decât proprietarul iar atunci aceasta este denumită posesie legitimă sau nelegitimă.
Posesia legitimă și detenția sunt ocrotite împotriva oricui chiar și a adevăratului proprietar, acesta putând fi acuzat de infracțiunea de furt deoarece legea îl protejază pe posesorul sau detentorul din acel moment.
Posesia nelegitimă este și aceasta ocrotită împiedicând astfel săvârșirea unui furt și prin urmare atingerea relațiilor de tip patrimonial. Dacă nu ar fi ocrotită un bun furat ar putea face la rândul lui obiectul material al altui furt, insă dacă proprietarul ia bunul furat aflat în posesia sa detenția hoțului nu ne vom afla în prezentța infracțiunii de furt.
Deși din punctul de vedere al dreptului civil există deosebiri esențiale între posesie și detenție, sub aspectul dreptului penal ele sunt pe acelasi plan.
1.3.Obiectul material
Obiectul material este reprezentat de bunul, lucrul sau valoarea periclitată prin comiterea comportamentului interzis. Fiind o infracțiune materială furtul calificat are drept obiect material bunul mobil care se află în posesia sau detentia altuia.
Bunul poate fi mobil prin natura sa, adică toate cele pe care legea nu le considera imobile, prin anticipație sunt acele bunuri care, prin natura lor sunt imobile, dar pe care părțile unui act juridic le privesc ca mobile în considerarea a ceea ce vor devenii în viitor și mai poate fi mobil prin determinarea legii.
Acesta(bunul mobil) este de doua feluri și anume animat și neanimat.
Suntem în prezența unui bun mobil animat atunci când ne referim la animale, păsări si alte viețuitoare domestice pe care le putem găsi in gospodăria unei persoane.
Bunurile mobile neanimate sunt orice alte bunuri, pe care le găsim, indiferent de starea lor fizică.
Paleta bunurilor mobile care pot face obiectul material al acestei infracțiuni este una foarte largă regăsindu-se majoritatea, astfel și banii, titlurile de credit precum și orice alte valori care echivalează cu banii sunt bunuri mobile.
Arborii, fructele sau recoltele pot forma și acestea obiectul material dupa ce au fost desprinse de sol sau din tulpini. La fel și pământul și iarba care au fost luate de pe suprafața unui teren și duse în altă parte.
Cum corpul uman nu poate constitui obiect material s-a reținut ca anumite adaosuri ale acestuia cum ar fi proteza, peruca s.a. pot face obiectul furtului.
Deoarece textul menționează doar bunurile mobile fiind o prevedere expresa, bunurile imobile nu sunt destinate furtului în aceste condiții însă fac obiectul furtului acele bunuri imobile prin natura sa dar devenite mobile prin destinație. De exemplu o casă de locuit nu poate fi furată în întregul ei, în schimb pot fi furate tabla sau țigla de pe acoperiș, ferestrele, ușile, țevile, deoarece devin mobile.
Pe langă aceste bunuri și cele cu valoare economică, cum ar fii energia electrică, termică pot face obiectul material al furtului simplu si calificat.
Potrivit art. 228 sunt bunuri mobile și înscrisurile care fac parte din patrimoniul unei persoane, chiar dacă nu au o valoare economică. Fac parte din categoria înscrisuri, atât cele cu valoare probantă, cât și actele scrise, care au valoare materială independentă, ca de exemplu manuscrisele, memorile, jurnalele intime, corespondența etc..
O condiție esențială pentru ca un bun mobil să fie obiectul material al infracțiunii de la art. 229 din NCP este aceea ca acesta trebuie să se afle în detenția sau posesia altuia ci nu a făptuitorului. În caz contrar se poate reține eventual o altă infracțiune.
Dacă bunul a fost abandonat, găsit sau ieșit din posesia unei persoane făra voia acesteia, nu va face nici în aceste cazuri obiectul material al furtului.
1.4. Subiecții infracțiunii
Subiecții infracțiunii sunt persoanele fizice sau juridice care au săvârșit sau au participat la săvârșirea unei infracțiuni, respectiv persoana asupra căreia se răsfrânge urmarea infracțiunii.
Subiectul activ al unei infracțiunii este persoana fizică sau juridică care a săvârșit nemijlocit sau a participat la săvârșirea infracțiuniiputând avea calitate de autor, coautor, complice sau instigator.
În cazul infracțiunii de furt calificat, de regulă, orice persoana fizică care îndeplinește condițiile cerute de lege pentru a fi subiect al unei infracțiuni, poate fi subiect activ, excepție făcând alin. (1) lit. c), când făptuitorul este o persoana mascată, deghizată sau travestită si alin. (2) lit. c), când făptuitorul este o persoană care are asupra sa o armă.
Într-o proporție semnificativă, infracțiunile contra patrimoniului se săvârșesc în participatie penală fiind posibilă și participația penală improprie, în măsura în care la intervenția intenționată a complicelui sau instigatorului, autorul a acționat din culpă sau fără vinovație.
Participația penală este posibilă sub toate formele. Chiar și proprietarul sau coproprietarul poate fi subiect activ al infracțiunii de furt calificat atunci când bunul lui se află legal în posesia sau detenția altei persoane. În practica judiciară s-a reținut infracțiunea de furt în aceasta variantă de comitere, în cazul în care inculpatul a sustras oile, proprietatea sa, oborul comunal, fiind aduse acolo întrucât fuseseră găsite păscând pe terenul unei unități agricole care urma sa fie despăgubită. Și în cazul sustragerii bunului mobil de la celălalt proprietar se reține infracțiunea de furt.
Calitatea dintre subiecți adică dacă sunt membrii de familie, minor care comite fapta in dauna tutorelui sau o persoană care locuiește împreună cu victima ori este găzduită de aceasta contează doar din punct de vedere procedural deoarece acțiunea penală se pornește împotriva făptuitorului doar la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Persoana juridica la rândul ei poate fi subiect activ al infracțiunii de furt calificat, însă în fapt comiterea faptei interzise de legea penală este săvârșită tot de o persoana fizică care acționează în realizarea obiectului de activitate sau în interesul ori în numele persoanei juridice . Astfel este atrasă atât răspunderea penală a persoanei juridice cât și răspunderea penală a persoanei fizice indiferent de participația fiecăruia și de contribuția adusă.
1.5. Latura obiectivă
Corespunde de fapt componentei obiective a tipicității și include la orice infracțiune:
1.5.1. Elementul material
Acesta este comportamentul interzis prin norma de incriminare, comportament care poate consta fie într-o acțiune însemnând un comportament activ, o manifestare activă sau inacțiune atunci când infractorul rămâne în pasivitate deși avea obligația legală de a acționa.
În cazul furtului calificat elementul material este în mare asemănător cu cel al furtului simplu, având în plus circumstanțele agravante. Acestea sunt sistematizate în trei alineate în funcție de gravitatea produceri lor, crescând totodată pedeapsa închisorii. Constituie furt calificat potrivit alin. (1) furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
într-un mijloc de transport în comun;
Săvârșirea furtului în aceasta condiție de loc încadrează furtul simplu în sfera furtului calificat. Aceasta agravantă constituie o preocupare a legiuitorului din pricina înmulțirii furturilor în mijloacele de transport.
Prin "mijloc de transport în comun" se înțelege atât mijlocul de transport care are anume aceasta destinație cum ar fi trenuri, tramvaie, autobuze, avioane, vapoare, metroul, maxi-taxi etc., cât și acelea care, fără a avea destinația mai sus arătată este utilizat pentru a transporta mai multe persoane împreună cum ar fi remorca unui tractor.
Aglomerația din aceste mijloace de transport în comun constituie un factor favorizant pentru infractori la săvârșirea furtului. De regulă, pasagerii au asupra lor bagaje de valoare mai mică sau mai mare cum ar fi telefoane, portofele, genți și care uneori rămân fără pază sau supraveghere, împrejurare de care profita hoții. Este necesar ca bunul susceptibil de sustragere să fie asupra pasagerului sau în spațiile destinate transportului în comun(bănci, culoar, loc pentru bagaje). Autorul furtului calificat poate fi un alt pasager sau poate face parte din personal. Deoarece textul nu cere un număr necesar de persoane în momentul săvârșirii, în mijlocul de transport respectiv se pot afla numai șoferul, persoana vătămată si făptuitorul.
Nu contează la reținerea acestei agravante dacă mijlocul de transport se află sau nu în curs de deplasare sau la capăt de linie însă, acesta trebuie să se afle în timpul programului de funcționare și nu în garaj sau în atelier pentru efectuarea anumitor reparații.
Ca o opinie unanimă în practica judiciară și în literatura juridică s-a reținut cu privire la taxiuri, faptul că acestea nu ar fi mijloace de transport în comun, întrucât ele au o capacitate redusă de transport, iar persoanele care călătoresc în acestea sunt, de regulă, în relații de încredere reciprocă și, pe de altă parte, există condiții sporite de asigurare a bunurilor mobile aflate asupra pasagerilor.
Această agravantă este o circumstanță reală care se răsfrânge asupra tuturor participanților în măsura în care au cunoscut-o sau au prevazut-o.
b) în timpul nopții;
Pe motiv că cele mai multe furturi sunt comise în timpul nopții și anume atunci când întunericul a luat în mod real locul luminii, legiuitorul a ales să pedepsească mai grav furtul comis în această condiție de timp.
O altă motivare a introducerii acestei agravante este aceea că vizibilitatea este redusă, șansele de supraveghere a bunurilor sunt mai mici iar șansele infractorului de a transporta bunul sunt mai mari. Încrederea acestora crește din pricina vulnerabilități persoanei la lăsarea întunericului. Făptuitorii nu mai sunt intimidați, putând fi recunoscuți sau chiar prinși mai greu decât în timpul zilei.
Amurgul (apusul) este considerat ca fiind în timpul zilei iar zorile (răsăritul) sunt considerate ca făcând parte din timpul nopții, însă se va ține seama de faptul că nici apusul și nici răsăritul nu schimbă deodată ziua în noapte și noaptea în zi, intre apusul soarelui și ziua reală existând un interval de tranziție, în care cele doua stări se întrepătrund. De aceea și în practica judiciară s-a reținut că furtul comis la șaptesprezece minute după intervenția apusului nu este comis în timpul nopții, întunericul nu s-a instalat în mod concret. La luarea în calcul a acestui criteriu astronomic se va ține seama de anotimp, oră, ziua săvârșirii, luna și poziția tipografică în care a avut loc comiterea faptei interzise de legea penală demonstrându-se prin probe. Nu prezintă importanță daca făptuitorul a profitat de timpul nopții sau daca l-a ajutat la comiterea furtului.
Se reține chiar dacă o parte din acțiunile făptuitorului au fost executate în timpul nopții iar altele în timpul zilei sau dacă locul respectiv este luminat artificial.
Practica a stabilit că se considera furt în condiții art. 229 lit. b) fapta săvârșită într-un spațiu public sau privat, unde se reduce ori încetează activitatea odată cu instalarea nopții ( parc, locuință, nu și centre comerciale ori săli de spectacol).
Atunci când infracțiunea are loc în subsoluri, salină, în timp ce un tren trece printr-un tunel, peștera se considera că infractorul a profitat de aceasta împrejurare, întunericul nefiind cauzat de fenomenul natural al nopții.
Există diferite opinii pro și contra, cu privire la reținerea acestei agravante în momentul în care are loc o eclipsă în timpul zilei, considerându-se stare de întuneric survenită în urma unui fenomen natural. Tind să cred în opinia celor care sunt contra reținerii acestei situații și anume că eclipsa survenită în timpul zilei nu face parte din timpul nopții și pe cale de consecință nu se va reține această agravantă.
c) de o persoană mascată, deghizată sau travestită;
Acestă agravantă constă în folosirea, cu premeditare de către făptuitor a anumitor procedee pentru a nu fi recunoscut, recurgând la mascare, deghizare sau travestire. Astfel infractorul devine mai periculos, mai curajos iar persoana vătămată este intimidată și înfricoșată de imaginea acestuia.
O persoană mascată este o persoană care poartă, total sau parțial, o mască, adică făptuitorul își acoperă fața cu o mască reală, cu o bucată de stofa, pânza, își pune peste față un ciorap, căutând astfel să își ascundă fața de privirile oamenilor, evitând sa fie recunoscut și identificat.Mascarea este mult mai eficientă atunci când făptuitorul folosește măști destinate carnavalurilor sau sărbătorilor tradiționale.
Prin deghizare, făptuitorul reușește sa își ascundă întreaga identitate. Acesta se îmbracă într-o anumită manieră și folosește diferite artificii, cum ar fi o barbă falsă, perucă, ochelari, mustață pentru aș schimba adevarata înfățișare.
Prin travestire persoana își schimbă adevarata identitate sexuală iar de regulă aceasta metodă este folosită de persoanele de sex masculin. Schimbându-și înfățișarea sau purtând haine ale sexului opus acesta crează o imagine falsă a identității sale sexuale fiind una total diferită de cea reală.
Infractorul apelează la aceste procedee în momentul săvârșirii faptei iar pentru reținerea aceste agravante nu este important daca l-au ajutat sau nu la comiterea furtului.
Nu se va reține această circumstanță în situația în care făptuitorul este de obicei mascat, deghizat sau travestit, demonstrându-se ca nu a folosit aceasta metoda pentru a putea săvârși mai ușor infracțiunea de furt.
d) prin efracție, escaladare, sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase;
Această metodă de pătrundere în vederea sustragerii de bunuri este încadrată în rândul agravantelor pe motiv că făptuitorul dă dovadă de stăruință și premeditare fiind considerat mult mai periculos decat cel care săvârșește un furt în mod spontan.
Efracția presupune înlăturarea prin violență a oricărui obiect sau dispozitiv ce se interpune între făptuitor și bunul ce se urmărește a fi sustras cum ar fi ruperea, spargerea, demontarea dispozitivelor de închidere care sunt destinate să asigure securitatea obiectelor vizate de făptuitor.
Efracția este o metodă violentă prin care făptuitorul socotește să ajungă la bunul dorit, acesta trebuie însă să fie un obiect real și nu simbolic.
În practica judiciară, s-a reținut această agravantă atunci când furtul a fost comis prin spargerea geamului, stricarea încuietorii etc, prin spargerea ori distrugerea lacătelor, broaștelor ori altor sisteme de închidere-încuiere a ușilor, porților, caselor, caselor de bani etc., prin înlăturarea plasei care acoperă fereastra etc. Nu se va reține această agravantă în situația în care făptuitorul pentru a ajunge la bun trage zăvorul de la o poartă. Acesta nu este o metodă violentă, iar autorul nu este nevoit să distrugă încuietoarea pentru a pătrunde.
Distrugerea bunului atunci când se încearcă săvârșirea unui furt prin efracție va fi absorbită de furt însă nu și infracțiunea de rupere de sigilii prevăzută de art. 260 Noul C. pen., aceasta intrând în concurs cu cea de furt calificat. Ruperea de sigilii nu constituie pătrundere prin efracție deoarece sigiliul aplicat nu are caracterul unei încuietori.
Se reține și în cazul violenței asupra unor dispozitive de închidere interioare cum ar fi încuietorile geamantanelor, valizelor, dulapurilor etc..
Dacă făptuitorul se folosește de escaladare pentru a ajunge la bunul dorit acesta nu va trebui să distrugă obstacolul intervenit între el si bun ci doar sa îl treacă. Sunt astfel de obstacole pentru făptuitor, zidurile, garduri etc.. Deci, prin escaladare nu se aduce atingere integrității obstacolului.
Dacă aceasta metodă îi ajută pe hoți să scape și astfel să își păstreze bunul sustras nu se va reține și infracțiunea de furt calificat săvârșită prin efracție.
Prin folosirea unei chei adevărate se înțelege faptul că, făptuitorul era sau nu îndreptățit sa aibă această cheie iar dacă este îndreptățit nu folosește cheia conform destinației sale și nu în modul în care i-a fost încredințată. Pentru reținere nu interesează daca autorul obținuse cheia legitim sau ilegal. S-a reținut această agravantă și în cazul proprietarului care folosește o cheie adevarată pentru a lua din locuința închiriată un telefon și un fax aparținând chiriașului.
Cheia mincinoasă este o cheie falsă ori o cheie confecționată de făptuitor sau orice alt obiect care îl poate ajuta pe acesta să deschidă fără a fi nevoit să distrugă încuietoarea. Daca făptuitorul folosește o "cheie" pentru a desface o butelie de furtunul sau de alimentarea în ideea de a sustrage butelia, nu se va reține infracțiunea de furt calificat prin folosirea unei chei ci eventual o alta infracțiune.
Cele două chei trebuiesc folosite exclusiv la săvârșirea furtului, neavând importanță dacă au fost sau nu folosite după. Susținerea folosirii acestor metode trebuie întărită prin probe mai ales în cazul unei tentative.
e) prin scoaterea din funcțiune a sistemului de alarma ori de supraveghere.
Din dorința și nevoia de a se simți în siguranță, dar și pentru a încerca o intimidare a presupușilor infractori, persoanele apelează la diferite metode de alarmă sau supraveghere.
În vechiul cod nu se regăsea această circumstanță însă legiuitorul a ales să o treacă în rândul agravantelor și drept urmare să o sancționeze mai grav deoarece în ziua de azi majoritatea proprietăților fie ele locuințe, spații comerciale ș.a. sunt dotate cu sisteme de alarmă și supraveghere.
Prin sistem de alarmare împotriva efracției se înțelege ansamblul de echipamente electronice care, pot fi compuse din centrală de comandă și semnalizare optică și acustică, detectoare, butoane și pedale de panică, control de acces și televiziune cu circuit închis cu posibilități de înregistrare si stocare a imaginilor si datelor, corespunzător gradului de siguranța impus de caracteristicile obiectivului păzit.
Aceste sisteme de alarmă sau supraveghere pot fi scoase din funcțiune prin deteriorare, distrugere, detașarea, întreruperea sursei de alimentare sau prin orice alt mod care le vor aduce în stare de ineficientă.
O condiție esențială de reținere este aceea ca în momentul săvârșirii infracțiunii, sistemul trebuie sa fie complet funcțional, în caz contrar se va reține infracțiunea prevăzută de art. 228 C. pen., furtul simplu sau furtul calificat dacă există o altă cauza a acestuia.
Sistemele de supraveghere video servesc la urmărirea si înregistrarea imaginilor dintr-un spațiu care trebuie supravegheat, lucru care facilitează recunoașterea celui care a comis furtul. Pentru a aduce în stare de neîntrebuințate în acel moment a unui astfel de sistem se presupune că hoțul ar fi fost pregătit în acest scop dând dovadă de profesionalism prin folosirea unor mijloce tehnice moderne. Acest fapt îl califică pe infractor drept unul mult mai periculos. Făptuitorul scoate din funcțiune sau modifică aceste aparaturii în vederea comiterii faptei prevăzute de legea penală.
Dacă persoana vătămată omite să activeze acest sistem sau să îl conecteze la o sursă de energie nu se va considera că furtul a fost săvârșit în condițiile cerute de art. 229, alin. (1), lit. e).
Constituie furt calificat potrivit alin. (2) furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
Pentru a fi în prezența acestei agravante textul cere ca bunul mobil sustras să facă parte din patrimoniul cultural. Bunul cu valoare patrimonială culturală poate fi în posesia statului sau a unui colecționar de artă.
Sunt astfel de bunuri tablouri, sculpturi, cărți literare în ediții rare, instrumente muzicale, hărți vechi, monede, obiecte arheologice etc..
Ordonanța nr. 68 din 26 august 1994 privind protejarea patrimoniului național cultural spune în art.1 faptul că patrimoniul cultural național este compus din bunuri culturale mobile și imobile cu valoare deosebită, de interes public care sunt mărturii de neînlocuit ale potențialului creator în relația sa cu mediul natural și cu mediul istoricesc constituit de pe teritoriul României, ale istoriei civilizației naționale și universale.
În art. 1 din aceiași ordonanța regăsim obiectul material al acestei infracțiuni care poate conține doar bunuri din patrimoniul cultural național mobil acesta cuprinzând bunuri cu semnificație istorică și documentar, bunuri cu valoare artistică, bunuri cu valoare etnologică și bunuri cu valoare științifică și tehnică.
Fac obiectul material al acestei agravante si bunurile mobile din patrimoniul arheologic (unelte, monede, manuscrise, bijuterii, fotografii, icoane, broderii, textile, podoabe, trofee, bunuri de importantă tehnica).
Bunurile de patrimoniu care fac parte din cultura națională trebuiesc ocrotite deoarece cultura la rândul ei este un element important în societate.
b) prin violarea de domiciliu sau sediu profesional;
Această situație ajunge în rândul agravantelor furtului calificat ca urmare a unor discuții în doctrină și a unei practici neunitare în instanțe. Legiuitorul a dorit să pună capăt acestor opinii diferite și să tindă spre o practică unitară.
Astfel disputa se dădea în situațiile pătrunderii în domiciliu punându-se întrebarea dacă infracțiunea de violare de domiciliu este absorbită de ceea de furt sau nu.
Potrivit Noului Cod pen. Infracțiunea de violare a domiciliului sau cea de violare a sediului profesional este absorbită în infracțiunea de furt calificat, iar dacă există mai multe metode de săvârșire a furtului cum ar fi escaladarea, efracția, vor fi reținute toate ca circumstanțe agravante ale furtului.
În cazul reținerii se va avea în vedere pătrunderea fără drept, în orice mod, într-o locuință, încăpere, dependință sau loc împrejmuit ținând de domiciliul victimei.
Totodată consimțământul celui vătămat lipsește.
În cazul furtului săvârșit prin violarea sediului profesional prezintă importantă pătrunderea fara drept, în orice mod, în oricare din sediile unde o persoana juridică sau fizică își desfășoară activitatea profesională.
c) de o persoană având asupra sa o armă.
Este o situație care își găsește perfect locul în rândul agravantelor de la art. 229, astfel evitându-se apariția unei urmări imediate mult mai gravă decat cea generată de un simplu furt. Infractorul știind că deține o armă o poate folosi în orice moment daca se simte amenințat sau este atacat de victimă ori de orice altă persoană aflată în preajma acestuia. Am menționat faptul că infractorul știe de armă deoarece este o condiție esențială pentru reținerea agravantei ca acesta să cunoască că deține o armă în momentul săvârșirii furtului. Dacă făptuitorul nu cunoaște ca arma se afla asupra lui nu sunt îndeplinite prevederile art. 229 alin. (2) lit. c) . Hoțul care are asupra sa acest obiect periculos, arma este mult mai încrezător, săvârșește furtul cu mai multă ușurintă și cel mai grav este faptul că arma respectivă poate fi utilizată fără reținere de către posesor atragând totodată incidența altei infracțiuni și nu cea a furtului calificat.
Legiuitorul în agravanta respectivă reține cu titlu de armă doar prevederile art. 179 alin. (1) și anume, arme sunt instrumentele, dispozitivele sau piesele declare astfel prin dispoziția legii ci nu și dispozițiile art. 179 alin. (2) unde sunt prevăzute obiectele asimilate armelor sau care pot fi folosite ca și arme, deoarece acestea devin arme doar dacă au fost întrebuințate ca arme de atac.
Atunci când arma este folosită contrar legii, fără un permis care iți dă dreptul să o deții cel care o are asupra sa va răspunde pentru un concurs de infracțiuni realizat de infracțiunea de furt calificat și cea de nerespectare a regimului armelor și munițiilor prevăzut la art. 342 din Noul Cod penal.
Faptul că arma nu îl ajuta pe făptuitor la comiterea furtului, că nu a fost vizibilă sau ca infractorul a avut sau nu intenția să comită furtul atunci când purta armă nu sunt condiții relevante la reținerea agravantei. De asemenea nu este important nici dacă victima a știut de existența armei sau dacă a fost intimidată de aceasta. Nici amenințarea victimei cu respectiva armă nu este o condiție de reținere pentru că astfel ar fi îndeplinite cele două condiții cerute în cazul infracțiunii de tâlhărie.
Practica judiciară a decis că se reține acest tip de agravare al furtului simplu în orice situație în care făptuitorul are asupra sa o armă, chiar și în situația în care în interes de serviciu ar fi obligat să o poarte. Scopul urmărit de făptuitor în acestă situație nu este luat în calcul.
Prin furtul anumitor bunuri cum ar fi produsele petroliere, gazele naturale, componente ale sistemelor de semnalizare, dispozitive de semnalizare, mijloace de transport la intervenții sau incendii se produce o urmare imediată vădit mai gravă și astfel, legiuitorul a ales să reglementeze furtul acestor tip de bunuri într-un alt alineat și să îl pedepsească mai grav pe cel care îl comite.
Constituie furt calificat potrivit alin. (3) furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă ;
Furtul acestor tipuri de produse cum este petrolul sau derivate ale sale, ori bunuri care ajută la transportul lor, prezintă o deosebită atenție din partea hoților. Aceștia recurg la vinderea produselor sustrase și astfel obțin venit, în cele mai multe cazuri fiind singura lor sursa de trai. Obiectul material al alineatului trei lit. a) nu mai este orice bun mobil, ci produse petroliere sau gaze naturale aflate în conducte, cisterne, vagoane-cisternă sau depozite. Legiuitorul a ales să califice furtul simplu în această situație din pricina însemnătății petrolului, a produselor fabricate cu ajutorul acestuia și a gazelor naturale, fiind bunuri absolut necesare traiului în acest secol. O altă explicație ar fi, că acest tip de furt produce consecințe însemnate cum ar fi poluarea mediului, înregistrare de pierderi mari de produs, costuri necesare reparării prejudiciului. Pe lângă consecințele menționate, o alta ar fi posibilitatea producerii unor incendii din pricina naturii inflamabile a acestor produse.
Se va reține infracțiunea în formă consumată și nu în varianta tentativei atunci când infractorii au sustras produsele însă nu le-au și transportat. Nu contează dacă inainte de a fi prinși au sustras sau nu cantitatea dorită. Astfel, s-a reținut în practica Curții Supreme de Justiție că împrejurarea în care făptuitorii au fost surprinși sustrăgând produse petroliere din conductă, după ce au umplut mai multe butoaie cu produsul sustras până în acel moment, când le-au abandonat și au fugit de la locul faptei, nu atribuie acesteia caracterul de tentativă la infracțiunea de furt. Cantitatea sustrasă din conductă și pusă în recipiente a fost scoasă din posesia părții vătămate, furtul acesteia fiind deci consumat.
Pot fi părți vătămate ale acestui furt societățile care au ca obiect de activitate produse petroliere, dar în nici un caz rezervele proprii de combustibil ale unei societății fără obiect de activitate specific. Nici benzina din rezervor sau din pompele unei stații nu face obiectul acestei agravante.
Dacă, săvârșind sustragerea, făptuitorul produce și avarierea conductei, infracțiunea de furt calificat intră în concurs cu infracțiunea de distrugere prevăzută de art. 253 C. pen..
componente ale sistemelor de irigații;
În încercarea de a diminua furtul acestor sisteme legiuitorul a stabilit o pedeapsă mai mare pentru făptuitor. Rațiunea ar fi acea că, aceste bunuri fac parte din infrastructura sistemului de irigații și în urma furtului buna circulație a apei, irigarea unor terenuri și întreg sistemul ar fi împiedicat să mai funcționeze, provocând astfel daune. Și aici obiectul material este deja stabilit de legiuitor fiind reprezentat de totalitatea bunurilor care alcătuiesc un sistem de irigații ( conducte, pompe, hidranți ș.a.). Făptuitorul va fi pedepsit pentru infracțiunea de furt calificat în condițiile alin. (3) lit. b) și în situația în care sistemul nu mai este funcționabil sau s-a degradat, astfel, Curtea Suprema a decis că, sustragerea unor vane sau hidranți dintr-o coloană de irigații constituie infracțiunea de furt calificat chiar dacă sistemul de irigare nu era în stare de funcționare datorită sustragerii și degradării altor componente. Mai constituie infracțiunea de furt calificat sustragerea unor dale din beton de la canalul de irigații sau a electromotorului mandat la o stație de pompare a apei folosit pentru colectarea apei din canalul de desecare a terenului.
componente ale rețelelor electrice ;
Energia electrică este un produs primar al traiului de zi cu zi și, astfel a necesitat o atenție sporită din partea legiuitorului. Acesta, atât în vechiul Cod penal cât și în noul Cod penal a ales sa califice furtul care privește componente ale rețelelor electrice. Conform legii energiei electrice nr. 13/2007 art. 3 prin rețea electrică se înțelege ansamblul de linii, inclusiv elementele de susținere și de protecție a acestora, stațiile electrice si alte echipamente electroenergetice conectate între ele prin care se transmite energia electrică de la o capacitate de producere a energiei electrice la utilizator. Rețeaua electrică poate fi rețea de transport sau de distribuție.
Rețea electrică de distribuție este rețeaua electrică cu tensiunea de linie nominală până la 110 kV inclusiv.
Rețea electrică de interes public este rețeaua electrică la care sunt racordați cel puțin doi utilizatori.
Rețea electrică de transport este rețeaua electrică de interes național și strategic cu tensiunea de linie nominală mai mare de 110 kV.
Pentru reținerea acestei agravante trebuie îndeplinită cerința obiectului material și anume, furtul să privească orice tip de componentă a rețelelor electrice și anume, cabluri, stâlpi și alte lucruri care ajută la transportul energiei electrice. S-a reținut in practica judiciara această formă a furtului calificat în cazul sustragerii unei cantitati de aluuminiu ( cabluri electrice ) montată pe stâlpii de susținere, întrucât în concret cablurile electrice reprezintă componente ale rețelei electrice respective.
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică ;
Pericolul social este reprezentat de urmarea mai gravă pe care o poate aduce un astfel de furt. Lipsa bunurilor menționate în textul de lege în momentul intervenției în caz de incendiu sau la o altă situație de urgență poate duce la îngreunarea acesteia sau în cel mai rau caz la eșec. Obiectul material este reprezentat de dispozitive de stropire cu apă, senzori pentru detectarea căldurii, mecanismele de declanșare a sirenelor, semnalelor luminoase, instalatii pentru praf inert sau apă.
un mijloc de transport sau orice mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale, sau aeriene ori în caz de dezastru ;
Din cauza necesitații permanente a acestor mijloace de transport legiuitorul a ales să sancționeze mai grav acest tip de furt. În cazul solicitariilor, ajungerea într-un timp cât mai scurt este primordială, iar furtul ar duce la îngreunarea misiunii sau la incapacitatea personalului de a se deplasa la locul faptei. Acest tip de furt pote avea ca urmare nu doar deposedarea de bunul personal dar și, privit în sens larg pierderea de vieți umane. Enumerarea dată de textul de lege se referă la autospeciale, autovehicule destinate acordării primului ajutor, nave de salvare, și orice alte vehicule din categoria acestora.
instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
Posibilitaea anulării eficienței mijloacelor de transport și primejduirea siguranței transporturilor feroviare, rutiere, navale sau aeriene prin furtul instalațiilor de siguranță și dirijarea traficului constituie motivul instituirii acestei agravante. Dacă furtul privește doar unele componente ale căii ferate, în afară de cele enumerate mai sus va fi atrasă incidența legii nr. 289/2005 privind unele măsuri pentru prevenirea și combaterea fenomenului infracțional în domeniul transportului pe cale ferată. Infractorul trebuie să cunoască realitatea și utilitatea acestor bunuri, în caz contrar această agravantă nu se va răsfrânge asupra lui.
S-a reținut în practica judiciară ca a comis furt calificat în acestă variantă în cazul sustragerii bobinelor care controlează electric prezența unui tren pe calea ferată, întrucat aceasta constituie instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar.
bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice;
Siguranța și viața persoanei este un obiectiv principal de apărare al legii, iar astfel legiuitorul incriminează mai grav orice situație care le-ar putea pune în pericol. Furtul trebuie să vizeze sistemele de semnalizare luminoasă sau sonoră, indicatoarele, alte dispozitive speciale de semnalizare. Fapta inculpatului constituie infracțiunea de furt calificat având în vedere că prin sustragerea acestor bunuri a fost pusă în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice , indicatoarele având scopul de a avertiza pe conducatorii auto despre eventuale pericole ce pot apărea în trafic.
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații.
Din pricina imposibilității de a apăra tot timpul aceste bunuri, legiuitorul a ales să îl pedepseasca mai aspru pe cel care comite acest tip de furt. Pentru reținerea acestei agravante trebuie să fie bunuri de interes general, lipsa acestora sau aducerea lor în stare de nefuncționare prin descompletare (atunci când furtul poartă asupra unor componente ale acestora) trebuie să aducă atingere unui numar mare de persoane, private astfel de un serviciu de interes public. Infractorul trebuie să cunoască realitatea și utilitatea acestor bunuri, în caz contrar această agravantă nu se va răsfrânge asupra lui.
Datorită practicii neunitare a instanțelor judecătorești cu privire la încadrarea juridică ce trebuie dată faptei de insușire pe nedrept de cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații, în cazul în care acestea nu sunt efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații. Astfel, Înalta Curte de Casație și Justiție a decis că în momentul sustragerii acestea trebuie să fie efectiv integrate într-o rețea sau într-un sistem de comunicații aflat sau nu în funcțiune.
1.5.2. Urmarea imediată
Aduce o pagubă în patrimoniul persoanei vătămate care poate fi atât persoană fizică, cât și persoană juridică. Aceasta este deposedată de bunul personal în condițiile art. 229 care ajunge în patrimoniul infractorului.
1.5.3. Raportul de cauzalitate
În cazul acestei infracțiuni rezultă din materialitatea faptei.
1.6. Latura subiectivă
Se reține intenția directă a persoanei atunci când comite infracțiunea de furt calificat, deoarece acesta este conștient de faptele sale și drept consecință de urmarea imediată pe care o produce. Se admite părerea că, în mod excepțional, infractorul poate comite infracțiunea în discuție cu intenție indirectă atunci când bunul furat ar conține în el un alt bun, a cărei eventuală prezență, faptuitorulu nu a putu-o prevedea, acceptând rezultatul eventual al acțiunii sale.
O altă caracterizare a acestei infracțiuni este dată de scopul victimei care este calificat.
Constiuie infracțiunea de furt situația în care făptuitorul și-a însușit pe nedrept un bun care nu-i aprține, iar împrejurarea că victima avea la randul ei , unele obligații față de el, nu are nicio relevanță.
SECȚIUNEA II. FORME. MODALITĂȚI. SANCȚIUNI. ASPECTE PROCESUALE
2.1. Forme
Actele de pregătire sunt posibile nu și incriminate. Sunt posibile toate formele imperfecte de comiterea ale infracțiunii însă doar tentativa este pedepsită. Furtul calificat poate fi comis doar sub forma tentativei imperfecte, cea perfectă nefiind posibilă.
Consumarea infracțiunii are loc atunci când sunt întrunite toate elementele constitutive cu urmarea imediată, deci atunci când victima este deposedată de bunul luat pe nedrept, iar infractorul împosedat.
Se vorbește despre epuizarea infracțiunii atunci când aceasta are loc într-o formă continuă sau continuată (același subiect pasiv). În primul caz momentul epuizării faptei va fi acela al intervenției unei voințe contrare de a face să înceteze prelungirea activității ilicite a autorului. La forma continuată, epuizarea are loc în momentul săvârșirii ultimului act al activității infracționale.
2.2 Modalități
Modalități normative
În raport de conținutul lor legal, infracțiunile contra patrimoniului prezintă modalități normative stabilite printr-un conținut închis de incriminare sau printr-un conținut deschis care permite și alte modalități decât cele enumerate de legiuitor.
Modalități faptice.
Se pot întâlni foarte multe situații diferite una de cealaltă.
2.3. Sancțiuni.
a. Furtul calificat prevăzut de art. 229 alin. (1) este pedepsit cu închisorea de la 1 la 5 ani;
b. Furtul calificat prevăzut de art. 229 alin. (2) este pedepsit cu închisoarea de la 2 la 7 ani;
c. Furtul calificat prevăzut de art. 229 alin. (3) este pedepsit cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Se pot aplica și pedepse complementare prevăzute la art. 66 alin. (1) C. Pen.
Este posibilă și participația penală sub forma coautoratului, complicității sau instigării, dar și participația penală improprie ( unele persoane acționează cu vinovație, iar altele din cuplă).
2.4 Aspecte procesuale.
Pentru infracțiunea de furt calificat acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu.
Este nevoie de plângerea personei vătămte pentru punerea în mișcare a acțiunii penale atunci când infractorul este membru de familie cu victima, un minor, iar victima îi este tutore, ori acesta locuiește împreună cu victima sau este gazduit de acesta.
Conform noului Cod penal art. 231 alin. 2 împăcarea părților înlătură răspunderea penală în cazul furtului calificat doar dacă este vorba de alin. (1) și alin. (2) lit. b). și c).
Organul autorizat să execute urmărirea penală este de regulă poliția judiciară sub conducerea și supravegherea procurorului, iar judecata în prima instanță este de competența judecătoriei. Excepție de la aceste reguli fac distrugerea calificată și infracțiunile săvârșite cu intenție depășită care au avut ca urmare imediată moartea victimei. În aceste situații urmărirea penală este efectuată de procuror care se subordonează procurorului ierarhic superior, iar judecarea cauzei este de competența tribunalelor.
CAPITOLUL III. COMPARAȚIE ÎNTRA VECHIUL COD PENAL ȘI NOUL COD PENAL
Furtul calificat în noul Cod penal:
„Alin. (1) Furtul săvârșit în următoarele împrejurări :
Într-un mijloc de transport în comun;
În timpul nopții;
De o persoană mascată, deghizată sau travestită;
Prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate ori a unei chei mincinoase,
Se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
Alin. (2) Dacă furtul a fost săvârșit în următoarele împrejurări :
Asupra unui bun care face parte din patrimoniul cultural;
Prin violare de domiciliu sau sediu profesional;
De o persoană având asupra sa o armă,
Pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Alin. (3) Furtul privind următoarele categorii de bunuri :
țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă ;
componente ale sistemelor de irigații;
componente ale rețelelor electrice ;
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică ;
un mijloc de transport sau orice mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale, sau aeriene ori în caz de dezastru ;
instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice ;
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații ,
Se pedepsește cu închisoarea de la 3 la 10 ani.”
Furtul calificat în vechiul Cod penal :
“Furtul săvârșit în următoarele împrejurări:
de două sau mai multe pesrsoane împreună;
de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică;
de către o persoană mascată, deghizată sau travestită;
asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra;
într-un loc public;
într-un mijloc de transport în comun;
în timpul nopții;
în timpul unei calamități;
prin efracție, escaladare sau prin folosirea fără drept a unei chei adevărate sau a unei chei mincinoase,
se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani.
Cu aceeași pedeapsă se pedepsește și furtul privind:
un bun care face parte din patrimoniul cultural;
un act care servește pentru dovedirea stării civile, pentru legitimare sau identificare.
Furtul privind următoarele categorii de bunuri:
țiței, gazolină, condensat, etan lichid, benzină, motorină, alte produse petroliere sau gaze naturale din conducte, depozite, cisterne ori vagoane-cisternă ;
componente ale sistemelor de irigații;
componente ale rețelelor electrice ;
un dispozitiv ori un sistem de semnalizare, alarmare ori alertare în caz de incendiu sau alte situații de urgență publică ;
un mijloc de transport sau orice mijloc de intervenție la incendiu, la accidente de cale ferată, rutiere, navale, sau aeriene ori în caz de dezastru ;
instalații de siguranță și dirijare a traficului feroviar, rutier, naval, aerian și componente ale acestora, precum și componente ale mijloacelor de transport aferente;
bunuri prin însușirea cărora se pune în pericol siguranța traficului și a persoanelor pe drumurile publice ;
cabluri, linii, echipamente și instalații de telecomunicații, radiocomunicații, precum și componente de comunicații ,
se pedepsește cu închisoare de la 4 la 18 ani.
Furtul care a produs consecințe deosebit de grave se pedepsește cu inchisoare de la 10 la 20 de ani și interzicerea unor drepturi.
În cazul prevăzut la alin. (3) lit. a), sunt considerate tentativă și efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecție a conductei de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului, etanului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum și deținerea, în acele locuri sau în apropierea depozitelor, cisternelor sau vagoanelor-cisternă, a ștuțurilor, instalațiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare.”
Între cele două articole se observă atât schimbări de conținut și structură cât și schimbări care privesc sancțiunile. După analizarea acestora se remarcă faptul că în Vechiul Cod penal numărul agravantelor era mai mare și anume douăzeci de agravante structurate în patru alineate iar în Noul Cod penal sunt doar șaisprezece agravante structurate în trei alineate.
NCP a renunțat la o serie de elemente circumstanțiale agravante care erau prevăzute de C. pen. din 1969 și a adăugat două astfel de elemente noi.
Astfel, agravantă de la art. 209 lit.a) de două sau mai multe persoane împreună nu se mai regăsește în noua reglementare fiind sancționată conform furtului simplu. În situația în care furtul va fi comis de mai multe persoane împreuna (cel putin trei) se va putea reține drept circumstanță agravantă "săvârșirea faptei de trei sau mai multe persoane împreună" prevăzută la art. 77, lit.a) din Noul Cod pen.. Cele două articole, respectiv art. 209 lit. a) și art.77 lit. a) aveau un conținut apropriat iar legiuitorul a ales sa nu mai califice furtul în această situatie.
Un alt caz care nu se mai regăsește în noua reglementare, însă exista în vechea reglementare este furtul săvârșit în condițiile alineatului 1 litera d) și anume asupra unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința sau de a se apăra. Și în această situație se poate aplica art.77 care prevede la lit. e) o situație asemănătoare vechii agravante adică "săvârșirea infracțiunii profitând de starea de vădită vulnerabilitate a persoanei vătămate, datorită vârstei, stării de sănătate infirmități sau altor cauze".
Articolul 77 litera g) din Codul penal se mai aplică și furtului comis în timpul unei calamități care după prevederile noii reglementări nu mai constituie furt calificat ci furt simplu cu posibilitatea reținerii acestei agravante din partea generală a dreptului penal.
Legiuitorul a ales să nu mai incrimineze nici furtul care este executat într-un loc public. Nu este considerat mai periculos un hoț care săvârșește un furt într-un loc public decât unul care săvârșește același furt într-un spațiu privat, deci pericolul sporit nu era evidențiat prin intermediul acestui tip de agravantă. S-a mai avut în vedere la eliminarea acestei agravante faptul că a reține și o asemenea împrejurare ar duce practic la transformarea tuturor faptelor de furt în furturi calificate.
Agravantă de la lit. b) din VCP, de o persoană având asupra sa o armă sau o substanță narcotică se mai regăsește parțial în Noul cod și anume situația în care o persoană are asupra sa o substanță narcotică, nu mai face parte din art. 229. Situația în care o persoană are asupra sa o armă în momentul săvârșirii furtului a fost păstrată în art.229 alin. (2) lit. c) fiind considerată în continuare o situație de comitere a furtului mult mai gravă și mai periculoasă și totodată necesară să fie pedepsită mai grav.
O altă circumstanță la care a renunța legiuitorul se referă alin. (2) lit.b) din VCP privind actele care servesc pentru dovedirea stării civile, pentru legitimarea sau identificarea persoanelor.
Și situația în care odată cu comiterea furtului se vor produce consecințe deosebit de grave, va fi sancționată corespunzător furtului simplu, ieșind după noua reglementare din sfera furtului calificat. Articolul 183 din Noul Cod penal spune că " Prin consecințe deosebit de grave se înțelege o pagubă materială mai mare de 2.000.000 lei ”. Valoarea pagubei materiale constituie, însă, un criteriu general de individualizare a pedepsei prevăzut în art. 74. alin (1) lit. c) din noul Cod penal (natura și gravitatea rezultatului produs ori a altor consecințe ale infracțiunii). Deci nu mai există vechea agravantă dar se va ține cont de art. 74 la calcularea pedepsei aplicate.
În cazul furtului comis în public, având asupra sa o substanță narcotică, dacă furtul a produs consecințe deosebit de grave sau au fost sustrase acte ce servesc la dovedirea stării civile, la identificare sau legitimare nu se mai poate reține nici o altă agravantă precum în cazul celor care pot reține agravantele de la art. 77 C. pen.. Instanța poate aplica pentru majorarea limitelor de pedeapsă prevederile articolului 78 din C. pen..
Pe lângă agravantele scoase dintre circumstanțele furtului calificat am menționat că sunt și două cazuri noi care înainte de elaborarea Noului Cod penal nu erau calificate.
Astfel, există situația de la alin. (1) lit. e), în care pentru a putea sustrage un bun mobil și pentru a nu risca să fie prins sau recunoscut infractorul este nevoit să scoată din funcțiune sistemul de alarmă sau de supraveghere. Scoaterea din funcțiune poate fi săvârșită prin acțiuni exercitate fie direct asupra sistemului de alarmă (spre exemplu, ruperea firelor, distrugerea unității centrale), fie indirect (spre exemplu, decuplarea locuinței de la rețeaua de alimentare cu electricitate). Ideea de a se adapta noilor schimbări, realității sociale actuale deoarece majoritatea proprietatilor fie ele case, spații comerciale, hale etc. sunt dotate cu astfel de sisteme, legiuitorul a ales sa incrimineze mai grav aceasta situație. Dacă în momentul anihilării sistemul de alarmă sau supraveghere este distrus de care făptuitor acesta nu va raspunde și pentru distrugere, infracțiunea respectivă fiind absorbită în cea de furt calificat.
Cel de-al doilea caz pe care legiuitorul îl reține în plus față de vechea reglementare vine din necesitatea de a pune capăt discuțiilor din doctrină și practicii neunitare în acest domeniu. Acesta trece în rândul agravantelor în alin. (2) lit. b) violarea de domiciliu sau sediu profesional.
Astfel, noua situație presupune două acțiuni din partea făptuitorului care trebuie sa pătrundă fără drept într-un domiciliu sau sediu profesional, bineînțeles fără consimțământul celui vătămat iar cea de-a doua acțiune întreprinsă presupune luarea bunului mobil în scopul însușiri pe nedrept.
Chiar dacă sunt mai multe infracțiuni comise laolaltă acesta va răspunde doar pentru cea de furt calificat fiind absorbite infracțiunile prevăzute la art. 224 Violarea de domiciliu și/sau cea de la art. 225 Violarea sediului profesional.
În vechiul Cod penal la art. 209 alin. (5) este prevăzut faptul ca în cazul alin. (3) lit. a) se consideră tentativă, efectuarea de săpături pe terenul aflat în zona de protecție a conductei de transport al țițeiului, gazolinei, condensatului, etajului lichid, benzinei, motorinei, altor produse petroliere sau gazelor naturale, precum și deținerea, în acele locuri sau în aproprierea depozitelor, cisternele sau vagoanelor-cisternă, a ștuțurilor, instalațiilor sau oricăror altor dispozitive de prindere ori perforare. Și acest articol constituie una dintre diferențele prezente între vechea și noua reglementare deoarece în noul Cod penal nu mai există tentativă în aceste cazuri.
Nu se va considera furt sau furt calificat în situația în care bunul mobil sustras este o armă sau muniție letală sau neletală din categoria celor supuse autorizării. Infracțiunea respectivă va fi sancționată dupa prevaderile art. 342 alin. (3) care reglementează nerespectarea regimului armelor și munițiilor.Prin armă se înțelege „instrumentele, dispozitivele sau piesele declarate astfel prin dispozițiile legale. ” Și în cazul în care bunul mobil sustras este un material nuclear sau altă materie radioactivă făptuitorul va fi tras la răspundere după prevederile art. 345 alin.(2) și nu după cele ale art. 229 privind furtul calificat.
Sustragerea unui cadavru sau a cenușii care rezultă după incinerarea acestuia nu face obiectul furtului calificat ci al infracțiunii de profanare de cadavre ori mormite prevăzută la art. 383 din noul Cod penal.
După noua reglementare a Noului Cod penal infracțiunea de furt calificat (nu numai aceasta) poate fi executată în forma continuată numai atunci când subiectul pasiv este același.
Aplicarea legii penala mai favorabile. Distingem următoarele ipoteze de aplicare a legii penale mai favorabile în cazul infracțiunilor care nu au fost definitiv judecate la intrarea in vigoare a NCP:
(i) fapta constituie furt calificat conform art. 209 alin. (1) sau (4) C. pen. 1969 [3-15 ani respectiv 10-20 ani], iar conform legii noi va constitui furt simplu prevazut de art. 228 NCP [6luni-3 ani sau amenda] (spre exemplu, furtul comis in public sau care a produs consecinte deosebit de grave)-legea noua va fi legea mai favorabila, avand in vedere limitele de pedeapsa mai reduse, precum si posibilitatea aplicarii amenzii penale. Chiar daca potrivit legii noi ar fi incidenta, o circumstanta agravanta genetala legea penala mai favorabila ramane NCP,intrucat maximul special care ar putea fi aplicat este acela de 4 ani, conform art. 78 dfin NCP, ramand oricum inferior maximului special din legea veche;
(ii) fapta constituie furt calificat conform art. 209 alin. (1)[ 3-15 ani] , alin. (2)[ 3-15 ani], alin.(3)[ 4-18 ani] C. Pen. 1969, iar conform legii noi va constitui furt calificat prevazut de art. 229 alin. (2) lit. a) si c)[ 2-7 ani] sau alin. (3)[ 3-10 ani] NCP (spre exemplu, furtul comis in timpul noptii sau de o persoana avand asupra sa o arma)- legea noua va fi legea mai favorabila avand in vedere limitele de pedeapsa mai redusa. In cazul alin. (3) poate fi identificata legea penala mai favorabila numai daca instanta se orienteaza catre maximul special;
(iii) fapta este calificata drept concurs de infractiuni potrivit legii vechi si infractiune complexa conform legii noi (furtul comis prin violarea de domiciliu) – legea mai favorabila va fi determinata prin compararea pedepsei rezultate obtinute in urma aplicarii regimului concursului de infractiuni prevazut de C. Pen. 1969 cu pedeapsa principala prevazuta de NCP (v. Observații art.36).
Pe lângă toate aceaste diferențe între noul și vechiul Cod penal, principala diferență apare la nivel sancționator. Se remarcă cu ușurintă faptul ca limitele, atat cele minime cat si cele maxime au scăzut simțitor. Astfel, daca în codul vechi pedeapsa pentru alin. (1) era de la 3 la 15 ani in noul cod limita maximă a scazut drastic de la 15 la 5 ani, iar cea minimă cu o diferența de doar doi ani, de la 3 ani la 1 an. În practica vechiul cod maxima de pedeapsa era criticata ca fiind mult prea mare si aproape niciodată aplicată unei persoane care a savarsit infractiunea in discuție. Pentru alin. ( 2) limitele, atat cele minime cat si cele maxime erau aceleași ca in cazul alin. (1) in vechiul Cod penal. Si in acest caz limitele au scăzut foarte mult ajungând de la 3- 15 ani la o pedeapsa cu închisoarea de la 2 la 7 ani.
În vechiul Cod penal cel care sustrăgea bunuri prevăzute in art. 209 alin. (3) putea sa primească o pedeapsa intre 4-18 însă si aici limitele au scăzut, in special, limita maxima ajungându-se la o pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 10 ani.
Din examinarea datelor statistice referitoare la criminalitatea descoperită și constată rezultă că faptele contra patrimoniului atât anterior anului 1996, cât și după acest an, când sau majorat limitele speciale ale pedepselor, nu a cunoscut nici o reducere, ci, dimpotrivă, se poate vorbi chiar de o anumită creștere, având în vedere mai cu seamă consecințele de ordin material produse prin săvârșirea acestora. ( A se vedea tabelul din Anexe)
CAPITOLUL IV. ELEMENTE DE DREPT PENAL COMPARAT
Compararea este de natura cunoașterii având posibilitatea de a lărgi orizontul celui care o studiază și de a-l ajuta să iși formeze o opinie solidă bazată pe mai multe sisteme, ramuri de drept, ci nu doar în urma studierii unui drept particular. Aceasta nu are un conținut propriu ( în sensul că ea se poate aplica numai unui anumit obiect al cunoașterii), ci este asemenea unei haine pe care o anumită știință, o îmbracă pentru a dobândi un nou aspect, pentru a oferi noi cunoștințe în cadrul respectivului domeniu care se dorește a fi comparat. Se are în vedere faptul că obiectul comparației pot fi doar elemente care pot fi comparate, care prezintă elemente comune, nefiind posibil să se compare două lucruri care prezintă doar asemănări sau doar deosebiri. Nici comparația fără sens nu este recunoscută de către comparatiști.
Metoda comparativă este definită ca fiind acel demers ordonat și sistematic prin care se scot în evidență asemănările, deosebirile și cauzele acestora dintre doi sau mai mulți termeni comparabili.
4.1. Franța
Codul penal francez reglementează furtul simplu în articolul 311-1 ca fiind sustragerea frauduloasă a bunului altuia. Definiția dată enumeră cele patru elemente ale infracțiunii. Acestea sunt sustragerea, bunuri sustrase, proprietatea altuia și frauda.
În articolul următor, 311-2 este reglementată sustragerea de energie în prejudiciul altuia, care în legislația franceză se asimilează furtului simplu. În codul penal român acest tip de furt se asimilează tot furtului simplu în art. 228 alin. (3). Pentru aceste două alineate făptuitorul poate primi o pedeapsă de 3 ani de închisoare și o amendă de până la 45.000 de euro.
De altfel, inculpatul poate primi și pedepse complementare prevăzute în art 311-14.
Furtul calificat în codul penal francez. Articolul 311-4 enumeră cele nouă agravante.
Acestea sunt:
Furtul comis de mai multe persoane care acționează în calitate de autor sau de complice dar fără să constituie o bandă organizată. Aceasta agravantă se găsea și în vechiul cod penal român însă legiuitorul a ales să nu o mai incrimineze în cadrul furtului calificat în noul Cod penal.
Furtul comis de un custode al autorități publice sau de o persoană însărcinată cu prestarea unui serviciu public, în timpul exercitării sau cu ocazia exercitării funcțiilor sau serviciului. Este o situație care nu se regăsește în art. 229 din C. pen. român.
Furtul comis de o persoană care și-a atribuit pe nedrept calitatea de custode al autorități publice sau însărcinată cu prestarea unui serviciu public. Și aceasta este o situatie care nu se regăsește în art. 229 din C. pen. român.
Furtul precedat, acompaniat sau urmat de violența asupra altuia dar fără să îi producă acestuia o incapacitate totală de muncă. Furtul cu violența este reglementat de codul penal în cazul infracțiunii de tâlhărie la art. 233, însă nu prevede și situația mai gravă de aducere a persoanei în stare de incapacitate de muncă. Deci nici acestă agravantă nu se regăsește în art. 229 din C. pen. român.
Furtul facilitat de vulnerabilitatea persoanei din pricina vârstei, de stare de boală, de o infirmitate, de o deficiență fizică sau psihică, de starea de graviditate. Această stare este evidentă sau cunoscută de făptuitor în momentul furtului. Aceasta agravantă se regăsea oarecum în vechiul cod penal când făptuitorul profita de stare persoanei de a-și exprima voința sau de a se apăra, atunci cand săvârșea furtul. Nu o mai găsim în randul agravntelor din codul penal român actual.
Furtul comis într-o locuință sau într-un loc utilizat ori destinat depozitării de fonduri, valori sau mărfuri sau materiale iar făptuitorul pătrunde în interior prin înșelăciune, efracție sau escaladare. Făptuitorul care se ajută de efracție și escaladare în vederea sustragerii de bunuri este pedepsit și dupa legislația română în vigoare tot după prevederile furtului calificat art. 229, alin. (1) lit. d). Efracția este definită de Codul francez la fel ca în codul român și presupune utilizarea de forță, degradarea sau distrugerea tuturor dispozitivelor care îl opresc pe infractor să ajungă la bunuri și a oricărui obiect de închidere. Este asimilat efracției folosirea unei chei false ( cheie mincinoasă în Codul penal român) ori a unei chei obținute pe nedrept ( cheie adevărată în Codul penal român).
Furtul comis într-un vehicul destinat transportului în comun sau într-un loc destinat accesului transportului în comun. Articolul 229 din C. pen. român are ca prima agravantă la alin. (1) lit. a) furtul comis într-un mijloc de transport în comun dând aceiași importanță acestui tip de furt.
Furtul precedat, acompaniat sau urmat de un act de distrugere, degradare sau deteriorare. Distrugerea, în C. pen. român este o infracțiune distinctă de ceea de furt calificat iar atunci când furtul este comis, de exemplu, prin efracție iar bunul este distrus, infracțiunea de distrugere se absoarbe în ceea de furt calificat.
Furtul comis din motive de apartenență sau non-apartenență, adevărată sau presupusă, a victimei la o etnie, naționalitate, religie, orientare sexuală, adevărată sau presupusă. Nu se regăsește în rândul celor șaisprezece agravante din Codul penal român.
Furtul în aceste situații se sancționează cu închisoarea de pană la 5 ani și amenda de până la 75.000 de euro. Pedeapsa și amenda cresc în funcție de numărul agravantelor comise. Dacă sunt întrunite două, pedeapsa este de pana la 7 ani închisoare și amendă de până la 100.000 de euro, iar dacă sunt întrunite trei agravante, pedeapsa este de până la 10 ani închisoare și amendă de până la 150.000 de euro.
Se pedepsește mai grav furtul comis de o persoană majoră ajutată de unul sau mai mulți minori acționând ca autori sau complici. Astfel, prevede art. 311-4-1, pedeapsa va fi de până la 7 ani de închisoare și o amendă de până la 100.000 de euro. Daca minorii au mai puțin de treisprezece ani pedeapsa crește din nou ajungând la 10 ani de închisoare, iar amenda la 150.000 de euro.
O altă circumstanță este atrasă de furtul comis asupra aproapelui iar în urma violenței acesta este adusă în incapacitatea de a munci cel mult opt zile sau mai mult de opt zile. În primul caz vor fi 7 ani închisoare și 100.000 de euro amendă, iar în cel de-al doilea caz 10 ani închisoare și 150.000 de euro amendă. O situație mai gravă a acestei circumstanțe este aceea în care victima, aproape al făptuitorului, în urma violenței rămâne cu o infirmitate de muncă permanentă (art. 311-7). Pedeapsa va fi de 15 ani de închisoare și 150.000 de euro amendă.
O agravantă parțial asemănătoare cu cea din C. pen. român este aceea de la art. 311-8 în care este reglementat furtul comis folosind o armă sau care amenință cu o armă victima, ori dacă făptuitorul are asupra sa o armă autorizată sau al cărei port este interzis. Diferența dinte cele două articole 311-8 si 299 alin.(2) lit. c) este aceea că în C. pen. român, pentru a se reține această faptă ca fiind o agravantă a furtului calificat (și nu tâlhărie), trebuie ca făptuitorul doar să poarte arma fără să o folosească. Sancțiunea este de 20 de ani închisoare și 150.000 de euro amendă.
Furtul comis în bandă organizată prevede aceiași sancțiune (art. 311-9). Dacă este furt precedat, acompaniat sau urmat de violența asupra aproapelui pedeapsa crește la 20 de ani de închisoare, iar dacă se folosește o armă pedeapsa este de 30 de ani. Amenda este de 150.000 de euro în ambele cazuri.
Codul francez prevede o cauză de nepedepsire și o cauză de micșorare a pedepsei. Nu se va pedepsi făptuitorul care avertizează autoritățile, împiedică comiterea infracțiunii și ajută la identificarea altor persoane implicate. I se va reduce pedeapsa celui care aduce la cunoștința autorităților o infracțiune în curs de desfășurare, evitând ca aceasta să aducă moartea sau o infirmitate unei persoane și, ajută totodată la identificarea altor persoane implicate.
Furtul care din cauza violenței duce la moarte, tortură sau barbarie se pedepsește cu detențiunea pe viață și 150.000 de euro amendă.
Alte cauze de nepedepsire a furtului:
furtul comis în dauna ascendentului sau descendentului;
în prejudiciul soțului, excepție făcând căușul în care aceștia sunt despărțiți în fapt sau locuiesc separat.
Tentativa se pedepsește în toate cazurile prezentate mai sus.
4.2. Italia
Codul penal italian reglementează furtul calificat în articolul 625. Sunt prevăzute aici cele opt situați în care furtul simplu este considerat mai grav.
Acestea sunt:
Dacă vinovatul pentru a comite furtul, pătrunde sau ramâne într-un edificiu sau într-un alt loc destinat locuinței. Regăsim această situație si în C. pen. român la art. 229 alin.(2) lit. b), însă este prevăzut în plus și sediul profesional al persoanei juridice și nu doar domiciliul.
Dacă vinovatul utilizează violența asupra lucrurilor sau se foloseste de orice mijloc fraudulos. Agravantă relativ asemanătoare cu cea de la art. 229 alin. (1) lit. d), unde făptuitorul se foloseste de anumite procedee frauduloase, unele implică și violența pentru a ajunge la bunurile pe care dorește să le sustragă.
Dacă vinovatul poarta asupra sa arme sau substanțe narcotice însă fără sa le folosească. Este o agravntă identică cu una dintre agravantele furtului calificat in vechiul cod penal. În noua reglementre se mai regăseste doar situația în care vinovatul portă asupra sa o armă renunțându-se la situația în care are asupra sa substanțe narcotice. Condiția de reținere in cazul celor doua prevederi, româna si italiană este acea ca faptuitorul nu trebuie sa folosescă arma in momentul săvârșirii furtului, in caz contrar va fi atrasă incidența altei infracțiuni.
Dacă furtul este comis cu dexteritate sau smulgând bunul din mâna persoanei sau de pe persoană. În această agravantă se evidentiază abilitatea persoanei atunci cand săvârșește un furt, fiind considerată mai periculoasa o astfel de persoană. Nu regasim in C. pen. român aceasta agravantă.
Dacă furtul este comis asupra bagajelor calătorilor, in orice tip de vehicul, in stații, pe scari sau pe banci, in hoteluri sau in alte locuri unde se servesc alimente sau băuturi. Nu se regăsește în rândul celor șaisprezece agravante din Codul penal român.
Dacă furtul este comis de trei sau mai multe persoane sau de una singură dar care este travestită sau simulează calitatea de funcționar public sau de persoana însarcinată cu o funcție publică. Codul penal român în vigoare nu mai reglementează agravnta în care furtul era comis de mai multe persoane impreuna în cadul furtului calificat ci int-un articol din partea generală a codului. Dacă o persoană folseste metoda travestirii pentru a comite cu mai multa usurința furtul, faptuitorul este incriminat si de legiuitorul român dar si de cel italian dupa prevederile furtului calificat, deci acesta metodă este incriminata de ambele coduri.
Dacă furtul este comis asupra lucrurilor aflate in oficii sau unitati publice sau supuse sechestrului. Este o situație neincriminată de furtul calificat ci de furtul simplu in Codul penal român.
7-bis. Dacă furtul este comis asupra componentelor metalice sau a altor materiale componente ale infrastructurii, destinate circulatiei energiei electrice, serviciilor de transport, de telecomunicații sau alte servicii publice ori gestionate de persoane publice sau private in regim public. Și art. 229 din legislația română reglementează în art. (3) furtul de componente ale rețelei de energie electrică (lit. c). ), un mijloc de transport (lit. e). ) sau componente ale sistemului de telecomunicații, radiocomunicații si comunicații (lit. h). ) , totodată calificându-l.
Dacă furtul este comis asupra a trei sau mai mult animale adunate în turmă sau asupra bovinelor, cabalinelor și neadunate in turmă. Furtul calificat nu face referire în articolul sau din Codul penal român la furtul de animale, nefiind pedepsit dupa prevederile acestuia cela care îl săvârșește.
4.3. Republica Moldova
Codul penal al Republicii Moldova reglementează furtul si furtul calificat în articolul 186 din partea specială.
“(1) Furtul, adică sustragerea pe ascuns a bunurilor altei persoane,
se pedepsește cu amendă în marime de până la 300 unitați convenționale sau cu închisoare de până la 3 ani.
(2) Furtul săvârșit:
a) repetat;
b) de două sau mai multe persoane;
c) prin pătrunderea în încăpere, în alt loc pentru depozitare sau în locuință;
d) cu cauzarea de daune în proporții considerabile
se pedepseste cu amendă în marime de la 300 la 2.000 unitați convenționale sau cu închisoare de la 2 la 7 ani.
(3) Furtul săvârșit:
a) în timpul unei calamități;
b) de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală,
se pedepsește cu închisoare de la 5 la 10 ani cu ( sau fără ) amendă în mărime de la 1.000 la 3.000 unitați convenționale.”
Definiția furtului simplu este diferită in cele două coduri penale, cel român cerând ca bunul sa fie sustras pe nedrept, un bun al altuia, cu scopul de și-l însușii pe nedrept iar cel al Rep. Moldova spune ca sustagerea are loc pe ascuns, adică fară ca posesorul să cunoască acest fapt în momentul consumării infracțiunii.
Făptuitorul care devine recidivist din pricina săvârșirii mai multor furturi este pedepsit mai aspru de legiuitorul Republicii Moldova. Se va considera furt califiact atunci cand hotul comite in mod repetat infarcțiunea de furt. În legislația română starea de recidivă, in cazul furtului si in nici un alt caz, nu este pedepsită conform prevederilor art. 228-229 care reglmentează furtul simplu si furtul calificat. În C. pen. român recidiva o gasim în partea generală a acestuia la art. 41. Doctrina română spune că, repetarea acțiunii tipice de mai multe ori, din care rezulta obișnuința persoanei în a o săvârși este denumită infracțiune de obicei.
Situațiile de la alin. (2) lit. b) de două sau mai multe persoane impreuna, lit. d) cu cauzarea de daune în proporții considerabile si cea de la alin. (3) lit. a) în timpul unei calamități, nu mai sunt menționat in cadrul furtului sau al furtului calificat din Noul Cod penal roman, însa aceste agravante au fost reglementate în vechiul Cod penal la art. 209 care privea furtul calificat. Deci legea română nu este străina de aceste agravante dar legiuitorul a coniderat motivat sa renunțe la acestea atunci cand a elaborate un nou cod penal.
Furtul comis in locuință este considerat mai grav si de legiuitorul român, numai că acesta completeaza norma adaugând si sediul profesional al persoanei juridice pe aceiași treaptă cu locuința, domiciliul, dependința sau încăpere a acesteia.
Furtul săvârșit în condițiile articolului trei lit.b, de un grup criminal organizat sau de o organizație criminală nu se regăsește in randul agarvantelor de la art. 229, insa este vădit de ce legiuitorul din Rep. Moldova a ales sa îi iuncrimineze mai grav pe cei care acționează în grup sau fac parte dintr-o bandă. Aceștia sunt mult mai periculoți în comparație cu alți infractori care nu acționeaza organizat iar urmarea imediată cauzată poate fi mult mai gravă și prejudiciul mai mare.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infractiuni Contra Patrimoniu (ID: 128193)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.