Infractiunea de Trafic de Influenta. Probleme Teoretice Si Practice

CUPRINS

INTRODUCERE

Fenomenul de corupție a existat din primele zile ale organizării sociale, însă acesta este mult mai vizibil în societatea contemporană datorită campaniilor de presă, posibilităților de comunicare care au condus la transformarea acestui fenomen într-un subiect important pentru public. Corupția are la bază dorința de sporire a puterii, de obținere a unor câștiguri personale în mod fraudulos. Este de înțeles de ce combaterea și prevenirea corupției a devenit una dintre principalele preocupări ale Uniunii Europene, și nu numai. Se remarcă și România, unde obiectivul principal al politicii interne a devenit lupta anti-corupție, iar în acest sens au fost adoptate o serie de acte normative care să favorizeze dezvoltarea unui mediu social corect și sigur pentru cetățeni.

Legislația penală veche nu s-a ocupat cu delimitarea infracțiunilor de corupție, cu alte cuvinte, nu a existat o secțiune separată a Codului penal destinată doar infracțiunilor de corupție. În prezent, în noul Cod penal există o asemenea secțiune. Motivul care a stat la baza legiutorului român a fost, în primul rând, obiectul juridic al acestor infracțiuni de corupție, care constă în încrederea publică de care se bucură instituțiile statului, cât și funcționarul. Astfel, noul Cod penal aduce o nouă viziune acestor infracțiuni, reglementările din noul Cod penal incluzând infracțiuni ce erau prevăzute în legi speciale, cât și principii ce au fost consacrate la nivel european.

Dintre infracțiunile de corupție, am abordat pe larg în cele ce urmează infracțiunea de trafic de influență, care, deși este cea mai răspândită infracțiune în toate palierele societății, este cel mai greu de depistat și de probat în practică întrucât, pe de-o parte, atât cumpărătorul de influență, cât și vânzătorul de influență, au interese comune, iar pe de altă parte pentru dovedirea acestei infracțiuni se apelează de foarte multe ori la interceptări și înregistrări audio-video sau prin realizarea de flagrant. De asemenea, infracțiunea de trafic de influență poate afecta nu numai o persoană sau un grup de persoane, ci chiar întreaga populație, atunci când, de exemplu, această infracțiune a fost folosită pentru a adopta o anumită lege, o ordonanță a Guvernului sau un Ordin de ministru. Astfel, lucrarea de față expune, într-un cadru detaliat, problemele teoretice și practice ce apar în cazul infracțiunii de trafic de influență.

Prezenta lucrare este structurată în patru capitole. În primul capitol m-am ocupat de expunerea noțiunii de corupție, aspectelor generale, cât și de istoricul infracțiunii de trafic de influență. Acestea duc la o bună percepere a tot ceea ce înseamnă fenomenul de corupție pentru țara noastră, cât și de a vedea de unde, când și în ce context a apărut infracțiunea de trafic de influență, atât la nivel internațional cât și la nivel intern.

Capitolul al doilea redă, într-un cadru amănunțit, analiza infracțiunii de trafic de influență, unde sunt prezentate diverse probleme ce apar în practica judiciară, dar și diferite păreri doctrinare.

În ceea ce privește al treilea capitol, acesta urmărește să delimiteze infracțiunea de trafic de influență de alte infracțiuni cu care poate fi confundat foarte ușor în practică. Astfel am delimitat traficul de influență față de luarea de mită, dar și față de infracțiunea de înșelăciune.

Al patrulea capitol și ultimul al acestei lucrări cuprinde prezentarea infracțiunii de trafic de influență în importante sisteme de drept, cum ar fi : sistemul francez, sistemul spaniol, dar și sistemul de drept american.

CAPITOLUL I. CONSIDERAȚII PRELIMINARE

În cadrul acestui prim capitol voi detalia ceea ce semnifică noțiunea de « corupție », mai ales în contextul actual din România, unde corupția a devenit tot mai frecventă (Sectiunea I). Totodată voi exemplifica anumite aspecte generale ale infracțiunilor de corupție din noul Cod penal (Secțiunea a II-a). În cadrul ultimei secțiuni (Secțiunea a III-a), este prezentată evoluția infracțiunii de trafic de influență de-a lungul timpului.

Secțiunea I. Noțiunea de corupție

Apariția fenomenului de corupție în societate este strâns legată de geneza acesteia, corupția fiind un fenomen social, care a luat naștere, apoi evoluând în interiorul primelor grupuri de oameni organizate. Astfel, corupția reprezintă, din punct de vdere istoric, una dintre cele mai vechi forme de criminalitate existente în societate

În eventualitatea în care am porni de la sensul comun al cuvântului coruptie, că fiind o abatere de la moralitate sau de la lege, din punct de vedere criminologic, coruptia a fost definită cu succes de către profesorul Joseph S. Nze, conform căruia corupția este un comportament care deviază de la îndatoririle normale ale unui rol public sau viloează legi împotriva exercitării anumitor tipuri de influență, cum ar fi : mita, nepotismul sau deturnarea de fonduri. De asemenea, nesocotirea legii de către funcționarii publici este nu numai permanent tolerată, dar și justificată pe baza așa-ziselor puteri discreționare, orientate nu de ideea de legalitate, ci de elasticul criteriu al oportunității.

Din punct de vedere sociologic, corupția cuprinde diverse fapte comise de anumiți indivizi, prin care sunt create imoral sau ilegal avantaje patrimoniale sau morale, ignorând regulile din societate, în dauna celorlalți membrii ai săi. În doctrină, s-a considerat că  avantajele sau beneficiile ilegale ori imorale se obțin prin șantaj, constrângere, înșelăciune, mituire, ori prin orice alte mijloace asemănătoare

Din punct de vedere economic, corupția reprezintă acel preț plătit de societate pentru actele de corupție comise de funcționarii acesteia, apreciind atât natura cât și mărimea prejudiciilor generate de acest fenomen. Astfel, corupția nu desemnează doar luarea și darea de mită sau traficul de influență, acest fenomen incluzând și alte fapte coruptive, care pot intra de exemplu în sfera ilicitului civil.

Din punct de vedere juridic, din păcate, nu există o definiție a corupției, cu toate că această noțiune este folosită, atât în Codul Penal, cât și în anumite acte normative. Cu titlu de exemplu, termenul de corupție este folosit în Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție. Dintre cauzele juridice ale corupției, în literatura juridică sunt exprimate : ineficiența legilor conjugată cu lipsa de fermitate în aplicarea acestora, devansarea juridicului de realitatea infracțională și slaba motivare financiară a membrilor organelor juridice.

Din perspectiva prevenirii și combaterii corupției, am în vedere faptul că procesul globalizării corupției înaintează mai rapid decât globalizarea economiei, iar nu în puține căzuri, globalizarea econimiei a implicat acte grave de corupție. Pentru prevenirea corupției, instituțiile statului trebuie sa aibă în vedere planul social, cultural, dar și cel politic. De-a lungul timpului, au fost elaborate o serie de convenții și rezoluții la nivel european, printre care enumerăm: Convenția penală privind corupția de la Praga din anul 1999, Convenția civilă privind corupția din 1999, Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției din anul 2003. Această problemă a corupției a fost avută în vedere și în România, prin adoptarea legii 78/2000 și a noului Cod penal, însă aceasta implică o acțiune fermă de combatere a acestui fenomen căre s-a extins periculos de mult. Corupția are că efect, în mod paradoxal nu numai sărăcirea celor cu nivel de trai modest, ci și îmbogățirea celor cu nivel de trai ridicăt. Astfel, cu cât mai multe persoane se îmbogățesc prin intermediul corupției, cu atât mai mult celelalte persoane vor avea un nivel de trai mai scăzut.

De asemenea, acest fenomen îndepărtează investitorii străini și serioși și prăbușește încrederea în instituțiile statului și în autoritățile publice, în condițiile în care activitățile organelor statului de prevenire și combatere a fenomenului nu se bucură de un succes vizibil.

Secțiunea a II-a. Aspecte generale privind infracțiunile de corupție

În ceea ce privește infracțiuniile de corupție, acestora le-a fost consacrat Capitolul I, denumit Infracțiuni de corupție, Titlul V, intitulat Infracțiuni de serviciu și de serviciu din cadrul Părții speciale a Noului Cod Penal. În cadrul Capitolului I sunt incriminate faptele prevăzute de art. 289 – 294 C. Pen. în următoarea ordine: art. 289 C. Pen. – Luarea de mită; art 290 C. Pen. – Darea de mită; art 291 C. Pen. – Traficul de influență; art. 292 C. Pen – Cumpărarea de influență; art. 293 C. Pen. – Faptele săvârșite de către membrii instanțelor de arbitraj sau în legătură cu aceștia; art. 294 C. Pen. – Faptele săvârșite de către funcționari străini sau în legătură cu aceștia.

Putem observa că datorită specificului obiectului protecției juridice, acestor infracțiuni le-a fost consacrat un capitol separat în Codul penal, spre deosebire de Codul penal de la 1968, unde aceste infracțiuni erau așezate în capitolul destinat infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul. Este adevărat că aceste infracțiuni au o legătură indirectă și cu serviciul din care face parte funcționarul, însă rațiunea care a stat la baza legiutorului român din 2009 a fost aceea că infracțiunile de mai sus prezintă fiecare în parte acte de corupție, iar nu neapărat acte în legătură cu serviciul.

Infracțiunile din acest capitol au ca obiect juridic general relațiile sociale referitoare la prestigiul unor instituții, onestitatea și probitatea funcționarilor sau funcționarilor publici căre își desfășoară activitatea în cădrul acestor instituții sau autorități. Însă există și un obiect juridic secundar ce constă în prestigiul și încrederea de care se bucură chiar funcționarul, de pildă în cazul infracțiunii de luare de mită sau dare de mită.

În ceea ce privește obiectul material al infracțiunilor prevăzute și pedpsite în Capitolul I din Codul penal, acestea, potrivit opiniei majoritare, sunt lipsite de obiect material, banii sau alte foloase reprezentând bunuri date în vederea săvârșirii infracțiunii. Există însă și opinii, minoritare, în care se arată că în cazul infracțiunii de trafic de influență, există un obiect material ce constă în sumele de bani sau alte foloase primite.

Subiectul activ este, în principiu, calificat, fiind reprezentat de: funcționarul, funcționarul public, membrii adunărilor parlamentare ale organizațiilor internaționale sau ale unui stat străin, ș.a.

Cu titlu de excepție, în cazul infracțiunilor de dare de mită, trafic de influență sau cumpărare de influență, subiectul activ nu este calificat, putând fi orice persoană, fizică sau juridică, care are

capacitate penală. Referitor la participația penală, aceasta este posibilă sub toate formele : coautorat, instigare și complicitate. În cazul coautoratului, acesta trebuie să aibă și el calitatea cerută de lege subiectului activ în situațiile când acesta din urmă este circumstanțiat.

Subiectul pasiv principal este instiuția din căre face parte subiectul activ sau din care face parte funcționarul public în cazul infracțiunilor care nu au subiect acitv circumstanțiat. Însă, uneori subiectul pasiv secundar este chiar funcționarul, spre exemplu în cazul comiterii infracțiunii de trafic de influență sau dare de mită.

Cu privire la locul și timpul săvârșirii infracțiunii, acestea nu prezintă relevanță pentru reținerea infracțiunilor de corupție din Noul Cod penal.

Referitor la situația premisă, aceasta constă în preexistența unor atribuții de serviciu de care este legată săvârșirea faptei, adică a unor raporturi de serviciu existente.

Sub aspectul laturii obiective a acestor infracțiuni de corupție, elementul material constă într-o acțiune sau inacțiune prin care se aduce atingere prestigiului instiuției sau unității în care îsi desfășoară activitatea funcționarul public. Urmarea imediată corespunzătoare acestor infracțiuni constă în producerea unor stări de pericol pentru societate. Legătura de cauzalitate dintre faptă și urmarea imediată produsă trebuie să existe în cazul infracțiunilor de rezultat, iar în cazul infracțiunilor de pericol, aceasta rezultă din materialitatea faptei.

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunilor de corupție, sub aspectul vinovăției, acestea se comit cu intenție, directă sau indirectă.Există însă și opinii conform cărora, aceste infracțiuni se comit doar cu intenție directă, calificată prin scop. Mobilul și scopul infracțiunii nu prezintă relevanță pentru reținerea infracțiunii.

Cu privire la formele infracțiunilor de corupție, tentativa, de regulă, este asimilată faptei consumate, nefiind incriminată. Consumarea infracțiunii are loc în momentul realizării acțiunii sau inacțiunii ce constă în elementul material. De asemenea, aceste infracțiuni se pot comite în formă continuată, desigur numai în ipoteza în care se îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 35 alin.(1) C.pen.

Aceste infracțiuni sunt pedpsite de lege cu închisoarea. Cu toate acestea, în cazul infracțiunilor de dare de mită și cumpărare de influență există cauze de nepedpsire pentru mituitor, respectiv pentru cumpărătorul de influență, condiția esențială pentru a putea opera aceste cauze, fiind aceea de a denunța fapta mai înainte ca organul de urmărire penală să fi fost sesizat cu privire la aceasta.

Secțiunea a III-a. Istoricul infracțiunii de trafic de influență

Analiza evoluției reglementărilor infracțiunii de trafic de influență prezintă o importanță ridicătă, deoarece, așa cum vom vedea, legiuitorul național a avut viziuni diferite cu privire la această infracțiune de-a lungul timpului.

Originea acestei infracțiuni se găsește în dreptul roman și se atribuie împăratului Alexandru Severus, care, atunci când a aflat că Vetronio Zurio, slujitorul său, abuzând de relațiile pe care le avea cu el, vindea credulilor presupusa favoare, l-a condamnat cu arderea pe rug de lemne verzi. În timp ce rugul ardea a pus să se strige « Fumo punitur qui qui fumum vendit » . De aici, a fost dată faptei denumirea de « vendita di fumo » , iar făptuitorului pe aceea de « venditori di fumo » .

Un moment important în evoluția legislației penale românești l-a constituit edictarea Codului penal din 1865, care, deși a avut că model Codul penal francez de la 1810, nu a incriminat decât mituirea pasivă, în articolele 144 și 145.  Dar ceea ce a fost considerată ca o inovație a legiuitorului de atunci a fost incriminarea în articolul 146 a traficului de influență. Această inovație a fost determinată de intenția legiutorului de a nu sancționa corupția activă. În concret, noutatea legiuitorului de la 1865 nu-i aparține acestuia, ci aceasta a avut ca sursă de inspirație Pravilnicească Condică din 1780. Marele penalist român Vintilă Dongoroz spunea că "art. 164 constituie partea originală a Codului nostru, iar ceea ce constituie inovațiunea legiuitorului nostrum în art. 146 este sancționarea unei situațiuni cu totul distinctă de corupțiunea activă și anume fapta unui particular care, fără a fi mituit sau încercat să mituiască un funcționar public, a cerut, a luat, sau a făcut să i se promită diferite avantaje pentru a pune în joc influența sa pe lângă un funcționar public, toate acestea fără ca acel funcționar să fi avut cunoștință de ele". Sancțiunea o constituie pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 2 ani și cu o amendă, valoarea îndoită a lucrurilor luate sau promise, fără ca amenda să fie mai mică de 200 lei. Lucrurile primite sau valoarea lor se confiscă în folosul ospiciilor sau caselor de binefacere ale localității unde s-a comis faptul, iar dacă mijlocitorul era un funcționar, "va pierde dreptul de a mai ocupa funcțiuni si nu va putea primi funcțiune".

          Dezvoltarea capitalismului în România, realizarea unității naționale, evoluția vieții social-economice românești au impus realizarea unei noi legislații, astfel că la data de 17 martie 1936 a fost adoptat un nou Cod penal, publicat în Monitorul Oficial nr. 65 din 18 martie 1936 și intrat în vigoare la 1 ianuarie 1937, denumit și Codul penal Carol al II-lea. În partea specială a acestui cod, Titlul III, intitulat Crime și delicte contra administrației publice, capitolul II – "Delicte săvârșite de funcționari și particulari", art. 252, se incrimina traficul de influență.

Ulterior Codului penal Carol al II-lea, a fost elaborat și adoptat Codul penal din 1968, care a intrat în vigoare de la 1 ianuarie 1969 și care a păstrat conținutul infracțiunilor de corupție. Astfel, ceea ce l-a preocupat pe legiuitorul de la 1969 atunci când a incriminat această faptă a fost tocmai necesitatea ca actele ce intră în atribuțiile funcționarilor să nu fie făcute sub influența unor persoane interesate și nici măcar să nu se lase o asemenea impresie. Persoanele care folosesc influența lor, reală sau imaginară, asupra unui funcționar discreditează serviciul din care face parte acesta și chiar pe funcționar , creând o stare de suspiciune în legătură cu corectitudinea acestuia.

          Față de incriminarea din articolul 252 din Codul penal Carol al II-lea, infracțiunea de trafic de influență în varianta de la 1969 (articolul 257 Cod penal 1969) nu este prevăzută forma agravată a traficului de influență, cum este prevăzută în alin. (2) al Codului penal Carol al II-lea și nu se incriminează separat fapta prevăzută în alineatul (3) al aceluiași articol și anume fapta aceluia căre, prevalându-se de o pretinsă însărcinare din partea unei persoane oficiale, cere unei autorități să facă sau să nu facă un act în cădrul atribuțiilor sale. O asemenea faptă, dacă s-ar săvârși va putea constitui, după căz, abuz în serviciu, înșelăciune, uzurpare de calități oficiale. De altfel, denumirea este expresivă și exactă, redând fidel adevărata esență a delictului.

Ulterior a fost adoptată Legea 78 din 8 mai 2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, care în articolul 5 alin.1 așează infracțiunea de trafic de influență în rândul infracțiunilor de corupție alături de infracțiunile de luare de mită, dare de mită si primirea de foloase necuvenite. Astfel, potrivit legii 78/2000 sunt infracțiuni de corupție cele prevăzute la art 254 – 257 din Codul penal de la 1969, precum și cele prevăzute în legi speciale, că modalități specifice ale infracțiunilor prevăzute la art 254 -257 VCP, în funcție de calitatea persoanelor care săvârșesc sau față de care se săvârșesc faptele ori în raport cu sectoarele de activitate unde acestea se comit.

După încercări nereușite de adoptare a unui nou Cod penal, acesta a fost aprobat în anul 2009, prin Legea 286/2009 și a intrat în vigoare de la data de 1 februarie 2014. În Noul Cod penal, infracțiunea de trafic de influență face parte din Titlul al V-lea, Capitolul I., intitulat „ Infracțiuni de corupție”, în articolul 291 Cod penal.

CAPITOLUL AL II-LEA. ANALIZA INFRACȚIUNII DE TRAFIC DE INFLUENȚĂ

Infracțiunea de trafic de influență face parte din acele infracțiunile care aduc atingere unor activități de interes public sau altor activități reglementate de lege, fiind prevăzută atât în Noul cod penal, cât și în Legea 78/2000. În Noul Cod Penal, aceasta este așezată în Titlul V, intitulat „ Infracțiuni de corupție și de serviciu”, Capitolul I, denumit „ Infracțiuni de corupție”, în art. 291 NCP într-o variantă tip, în art. 308 NCP raportat la art. 291 NCP într-o variantă atenunantă, precum și de legea 78/200 într-o varaintă agravată. Astfel art. 291 alin. (1) prezintă varianta tip a infracțiunii. Varianta atenunantă a infracțiunii este prevăzută în art 308 NCP raportat la art 291 NCP. În Legea 78/2000 pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, infracțiunea de trafic de influență este prevăzută în art 7 din lege într-o variantă agravată.

În cazul infracțiunii de trafic de influență, acțiunea ce constituie elementul material nu este nemijlocit legată de activitatea de serviciu, aceasta își rsfrânge negativ efectele asupra acesteia, iar crearea suspiciunii că funcționarii sau alți salariați sunt coruptibili, că ei pot fi influențați în exercitarea atribuților de serviciu, aruncă o lumină defavorabilă asupra instituților de interes public sau a altor persoane juridice, aducând atingere inclusiv activității acestora. Astfel, această infracțiune poate induce ideea posibilității promovării unor interese, pe căi oculte, ilegale, prin cumpărarea favorurilor funcționarilor.

Secțiunea I. Obiectul juridic al infracțiunii de trafic de influență

În cazul infracțiunii prezentate, putem distinge între obiect juridic generic, care reprezintă acel fașcicul sau grupul de valori sociale de aceeași natură ocrotite prin normele penale, fiind comun unui grup de infracțiuni și obiect juridic special, care reprezintă acea valoare socială concretă care este lezată prin infracțiune, servind la determinarea individualității unei infracțiuni în cădrul unui grup de infracțiuni. Astfel, pe de-o parte, obiectul juridic generic al infracțiunii de trafic de influență, constă în relațiile sociale căre se pot forma și dezvlota numai în condițiile bunei desfășurări a activităților publice sau a altor activități, iar pe de altă parte, obiectul juridic special il constituie acele relații sociale referitoare la desfășurarea activității unităților publice sau private în conditii care să asigure încrederea și prestigiul de care să se bucure personalul acestora. Prin comiterea faptei de către subiectul activ, se creează o stare de neîncredere în legătura cu acea corectitudine a funcționarului public sau funcționarului. Aceste relații sociale sunt  incompatibile cu orice intervenție, reală sau imaginară, de natură a-i știrbi prestigiul și a-i perturba normala desfășurare.  

Secțiunea a II-a.Obiectul material al infracțiunii de trafic de influență

În cazul infracțiunii de trafic de influență, potrivit opiniei majoritare, obiectul material lipsește. Există opinii care, însă, au rămas în minoritate, în căre se susține că, dacă făptuitorul primește un bun, există un obiect material ce constă în acel bun, însă acțiunea făptuitorului nu este îndreptată asupra unor bunuri, acestea fiind dobândite prin săvârșirea infracțiunii ori sunt oferite pentru a determina comiterea acesteia. Astfel, consider că acestea reprezintă bunri date în vederea comiterii infracțiunii, iar nu obiect material al acesteia.

Cu toate acestea, se poate imagina situatia când folosul constă în prestarea unei munci de către cumpărătorul de influență ( de exemplu, legarea unei colecții de cărți, efectuarea unei instalații de apă, repararea unui automobil ), în acest caz obiectul muncii prestate devenind și obiect material al infracțiunii.

Secțiunea a III-a. Subecții infracțiunii de trafic de influență

În cadrul acestei secțiuni, voi face discuție pe de-o parte despre subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență §1, iar pe de altă parte despre subiectul pasiv al infracțiunii §2.

§1. Subiectul activ

Subiectul activ nemijlocit, adică autorul infracțiunii de trafic de influență poate fi orice persoană care are capacitatea de a răspunde penal, fără nicio altă condiționare.

Într-un punct de vedere exprimat în doctrină, s-a susținut că pentru a putea fi subiect activ al infracțiunii de trafic de influență este necesar ca făptuitorul să răspundă cerinței esențiale de a avea influență sau a lăsa să se creadă că are influență asupra funcționarului. Influența, reală sau presupusă, pe care subiectul activ al infracțiunii o are sau lasă să se inteleagă că o are asupra funcționarului nu este o condiție impusă subiectului activ, ci reprezintă mijloacele prin care acesta realizează elementul material al laturii obiective al acestei infracțiuni. În ipoteza în care conchidem astfel, ar însemna că subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență să fie condiționat de relațiile, legăturile acestuia cu funcționarul, condiționare exclusă chiar de însăși formularea legii. 

Subiectul activ poate fi chiar și un funcționar public, însă acesta apare ca un terț în raport cu funcționarul pe lângă care se intervine. În ipoteza în care fapta este săvârșită de un funcționar public, iar acesta are și el atribuții în legătură cu actul pe care urmează să-l îndeplinească funcționarul public de a cărui favoare se prevalează, va exista un concurs de infracțiuni între luare de mită și trafic de influență, cu condiția ca făptuitorul să fi asigurat persoana că va beneficia și de serviciile care intră în competența sa. În ceea ce privește participația penală, aceasta este posibilă sub toate formele : coautorat, instigare și complicitate. În practica judiciară, s-a considerat că are calitatea de complice persoana prin intermediul căreia autorul primește folosul, deoarece activitatea acesteia reprezintă un ajutor dat în vederea comiterii infracțiunii.

Față de poziția funcționarului, aceasta este susceptibilă de caracterizari diferite.

O primă ipoteză este aceea în care funcționarul nu a știut că autorul s-a prevalat de influența pe care o are sau lasă să se creadă că o are asupra lui, dar a cedat intervenției acestuia și a efectuat actul de serviciu vizat de traficul de influență. În aceasta situație, funcționarul, neavând cunoștintă de săvârșirea infracțiunii de trafic de influență, nu poate fi considerat participant la această infracțiune.

Dacă prin efectuarea actului, funcționarul și-a incălcăt vreo îndatorire de serviciu, acesta poate fi tras la răspundere pentru infracțiunea de abuz în serviciu. De asemenea, dacă funcționarul a comis o altă infractiune, acesta poate răspunde pentru acea infracțiune în calitate de autor.

În ipoteza în care, în vederea efectuării actului, funcționarul a pretins sau a primit bani ori alte foloase sau a acceptat, acesta se face vinovat de comiterea infracțiunii de luare de mită în calitate de autor.

O a doua ipoteză vizează faptul că funcționarul a știut că autorul se prevalează de influența reală sau presupusă asupra lui și, prin comportarea sa, i-a înlesnit primirea folosului, fără a ceda insă intervenției și fără a îndeplini actul de serviciu dorit . În această situație, funcționarul, având reprezentarea faptei comise de traficantul de influență, inclusiv a rezultatului ei, și ajutând în mod conștient la săvârșirea sa, acesta devine complice la infracțiunea de trafic de influență.

O altă ipoteză se referă la faptul că funcționarul a cunoscut că autorul trafică influența, reală sau presupusă, ce ar avea-o asupra sa, și pentru a-l ajuta să primească folosul, a efectuat actul solicitat. În acest caz, există, de asemena, complicitate la infracțiunea de trafic de influență, eventual în concurs cu infracțiunea de luare de mită, dacă, dând curs intervenției, a comis o faptă prevăzută de legea penală.

În anumite situații, autorul, după ce a pretins un folos, pentru a determina pe un funcționar să facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu, primește bani prin intermediul altei persoane. În acest caz, s-a decis că fapta unei persoane, care îndeplinind funcția de instructor la o școală de șoferi amatori, a primit de la o altă persoană pe care o pregătise pentru examen o sumă de bani spre a o preda altui inculpat care urma să-i faciliteze, prin cunoștințele sale, reușita la acel examen, constituie complicitate la infracțiunea de trafic de influență.

Cel care cumpără influența reală sau presupusă a autorului infracțiunii de trafic de influență are calitatea de subiect activ al infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 292 Cod penal – cumpărare de influență.

§2. Subiectul pasiv

În primul rând, se impune a se face distincția între subiectul pasiv general, subiectul pasiv special și subiectul pasiv secundar al infracțiunii de trafic de influență. Cu privire la cel dintâi, acesta este reprezentat de stat ca titular al valorii sociale ocrotite, lezată prin fapta comisă. Subiectul pasiv special este organul, instituția de stat, organismul de stat, persoană juridică de interes public sau privat sau orice altă unitate în al cărei serviciu se află funcționarul și al cărei prestigiu este afectat prin săvârșirea infracțiunii de trafic de influență ori persoana prevăzută în art. 308 C. pen. Subiectul pasiv special al infracțiunii de trafic de influențî poate fi și structura organizatorică, autoritatea ce aparține unei organizații publice internaționale la care România este parte sau a unui stat străin. Subiectul pasiv secundar, atât în varianta tip, cât și în varianta agravată a infracțiunii este funcționarul a cărui autoritate este traficată și a cărui corectitudine este pusă la îndoială, iar în varianta atenuată este persoana care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. 2 C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice și asupra căreia subiectul activ pretinde că are influență.

“Notiunea de ,,funcționar public” este definită de Codul penal în art. 175. Cu titlu de exemplu, reprezintă funcționari publici în sensul art. 175 alin. 1 lit. a) deputații, miniștrii, judecătorii, procurorii; art. 175 alin. 1 lit. b) primarii, Președintele Curții de Conturi, polițiștii; 175 alin. 1 lit. c) Guvernatorul Băncii Naționale a României, directorul unei regii autonome, persoanele încadrate în unitățile bancare cu capital majoritar de stat; 175 alin. 2 medicii, executorii judecătorești, farmaciștii, notarii.

De asemenea, pot fi subiecți pasivi ai infracțiunii de trafic de influență pesoanele prevăzute la art. 294 C. pen., ( dacă prin tratatele internaționale la care România este parte nu se prevede altfel ), cât și persoanele prevăzute la art. 1 din Legea 71/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea infracțiunilor de corupție. În practica judiciară s-a considerat că au calitatea de funcționari publici și, deci, pot fi subiecți pasivi ai infracțiunii de trafic de influență, printre alții: Inspectorul din cadrul Oficiului județean pentru Protecția Consumatorului, delegatul Direcției de Muncă si Protecție Socială , Șeful de birou judiciar din cadrul poliției.

Secțiunea a IV- a. Conținutul constitutiv al infracțiunii de trafic de influență

În cadrul acestei secțiuni voi prezenta, pe de-o parte latura obiectivă a infracțiunii de trafic de influență §1, ce cuprinde elementul material §1.1., urmarea imediată §1.2., legătura de cauzalitate §1.3., iar pe de altă parte latura subiectivă a infracțiunii §2.

§1.Latura obiectivă

Prin intermediul laturii obiective a conținutului constitutiv al unei infracțiuni se desemnează totalitatea condițiilor cerute de norma de incriminare cu privire la actul de conduită pentru existența infracțiunii. Examinarea laturii obiective a infracțiunii de trafic de influență se va realiza prin exemplificarea elementelor sale componente: elementul material (§1.1), urmarea imediată (§1.2) și legătura de cauzalitate între elementul material și urmarea imediată (§1.3).

Elementul material

În cazul infracțiunii de trafic de influență, elementul material constă în acțiunea de traficare a influenței, reală sau presupusă, care se poate realiza într-una din modalitățile alternative prevăzute de norma de incriminare.

O primă modalitate este aceea de pretindere de bani sau alte foloase. « A pretinde » înseamnă a solicita ceva sau a impune să i se dea ceva. Această modalitate a infracțiunii poate fi realizată prin cuvinte, gesturi, scrisori, telefonic, telegrafic, sms-uri, iar inițiativa aparține întotdeauna funcționarului, fapta fiind săvârșită independent de acceptarea sau neacceptarea cererii. În practica judiciară, s-a decis ca fapta inculpatei de a se plânge, în cursul discuțiilor cu denunțătoarea, că nu are bani pentru a-și petrece concediul pe litoral și a o determina astfel, pe martoră, să-i procure pe numele ei și să-i cedeze un bilet, lăsând-o să înțeleagă că ar avea influență pe lângă funcționari ai Ministerului Integrării Europene, în vederea selectării unui proiect cu finanțare nerambursabilă, constitutie infracțiunea de trafic de influență. Într-o altă decizie, s-a decis că inculpatul, tehnician la Primăria Bîrlad a afirmat față de denunțători că ajutorul său pentru obținerea unei locuințe sociale din fondul locativ , « costă » deoarece trebuie să intervină pe lângă mai multe persoane cu funcții, constituie infracțiunea de trafic de influență.

O a doua modalitate este aceea de primire de bani sau alte foloase, care se poate realiza nu numai prin modalitatea remiterii banilor sau a altor foloase, dar chiar și fără a exista o înmânare materială a acestora. Cu titlu de exemplu : În situația remiterii unui cec la purtător ori a unei recipise de depozit ; în căzul înmânării cheilor clădirii unde se află obiectul care se dă mită. În aceste situații, nu este vorba despre o promisiune, intrucât promisiunea semnifică o remitere viitoare afectată de condiția acceptării. În practica judiciară, s-a decis că întrunește elementele modalității de «  primire », fapta inculpatului care acceptă o sumă de bani, fără să fi fost pretinsă în prealabil, afirmând că prin influența pe care o are asupra unor funcționari de la Registrul Auto Român și la organele de poliție, poate obține înmatricularea unui autoturism, fără a mai fi nevoie de verificareaa faptică a stării tehnice a acestuia. De asemnea, voința făptuitorului poate fi manifestă sau tacită, fiind posibil ca traficantul care a ajuns în posesia banilor sau altor foloase să nu le refuze, dar nici să se manifeste expres în sensul păstrării, însă lăsând deschisă posibilitatea de a beneficia efectiv de el în viitor. În doctrină, s-a susținut că există « primire »  chiar în condițiile în care, prin trecerea unui anumit interval de timp, avantajul respectiv a încetat de a mai putea fi valorificat, de exemplu atunci când a expirat valabilitatea biletului de avion.

O a treia modalitate a elementului material este reprezentată de acceptarea promisiunii de bani sau alte foloase, ce presupune manifestarea acordului de voință referitor la promisiunile făcute. În practică, s-a reținut existența infracțiunii de trafic de influență în sarcina inculpatei, care în calitate de director al Direcției Finanțelor Publice Iași, a acceptat să primească de la denunțătoare, în două rânduri, cadouri constând în bijuterii din aur, în scopul de a interveni pe lângă un funcționar din cadrul Primăriei Iași, pentru a nu-i demola acesteia un garaj construit ilegal. «  A accepta «  presupune a consimți la ceva. Ca atare, inițiativa aparține cumpărătorului de influență, subiectul activ al infracțiunii de trafic de influență fiind pus în fața promisiunii, pe care o acceptă. Această acceptare poate fi realizată în mod expres sau tacit. Astfel reprezintă acte de acceptare tacită următoarele : nerespingerea promisiunii de bani sau alte foloase, persoana care nu refuză promisiunea.

Noțiunea de « alte foloase » poate desemna orice fel de avantaje patrimoniale (de exemplu: comisioane, bunuri, amânarea plății unei datorii), dar și nepatrimoniale (de exemplu : acordarea unui grad militar, acordarea unor distincții onorifice)

Pentru existența infracțiunii de trafic de influență, se cer a fi îndeplinite mai multe cerințe esențiale.

O primă cerință este aceea ca subeictul activ al infracțiunii să aibă influență ori să lase să se creadă că are influență asupra funcționarului public sau persoanei care exercită, permanent sau temporar, cu sau fără o remunerație, o însărcinare de orice natură în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute în art. 175 alin. (2) C. pen. sau în cadrul oricărei persoane juridice

«  A avea influență asupra unui funcționar public înseamnă a avea trecere, a se bucura în mod real de încrederea acestuia, a fi în mod real în bune relații cu el » Nu prezintă relevanță, dacă făptuitorul a precizat sau nu numele funcționarului public asupra căruia are influență sau lasă să se creadă că are influență, fiind suficient ca acesta să-l fi determinat numai prin calitatea acestuia. Astfel, în practica judiciară s-a decis că pentru reținerea infracțiunii de trafic de influență, nu este necesar ca inculpatul să indice în mod nominal funcționarul public pe lângă care pretinde că ar avea trecere, dacă din conținutul celor afirmate de el se desprinde competența acestui funcționar de a dispune cu privire la actul referitor la care se trafică influența. De altfel și jurisprudența străină a îmbrățișat același punct de vedere, stabilind că, pentru existența infracțiunii de trafic de influență, nu este nevoie ca persoana pe lângă care se va interveni să fie explicit arătată, ci este suficient să se lase a întelege, fără dificultate, care ar fi această persoană.

În jurisprudență s-a spus că există infracțiunea de trafic de influență, atunci când fapta concretă se referă la oferire sau acceptare de a da bani sau alte foloase în schimbul unor acte promise de o persoană cu reală sau presupusă influență asupra unui funcționar public cu atribuții de serviciu în sfera cărora intră și posibilitatea de a îndeplini acele acte.

Tot în practica judiciară s-a mai stabilit că  nu are nicio relevanță dacă făptuitorul a atribuit sau nu vreun nume funcționarului pe lângă care s-a prevalat că are trecere ori influență reală sau presupusă și nici dacă numele atribuit este real sau fictiv.

O altă condiție pentru existența infracțiunii de trafic de influență este reprezentată de faptul

că făptuitorul să promită intervenția sa pe lângă un funcționar public sau o perosană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane fizice dintre cele prevăzute la art. 175 alin. (2) sau în cadrul oricărei persoane juridice, în scopul de a-l determina să îndeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, ori să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. Cu alte cuvinte, este necesar ca acea persoană pe lângă care făptuitorul pretinde că are influență, să aibă competența necesară de a efectua actul pentru care se trafică influența. În ipoteza în care acel act nu intră în sfera atribuților de serviciu ale funcționarului , se va reține săvârșirea infracțiunii de înșelăciune. În acest sens, s-a decis că pretinderea unei sume de bani pentru a interveni pe lângă organele de poliție și procuratură în scopul de a nu fi pusă în executare o hotărâre judecătorească nedefinitivă – faptă ce nu intră în atribuțiile de serviciu ale acestor organe -, constituie infracțiunea de înșelăciune.

Mergând în aceeași linie, nu constituie infracțiunea de trafic de influență fapta unui avocat care, în baza mandatului său, intervine în mod legal pe lângă o autoritate ca să îndeplinească un act ce intră în atribuțile de serviciu ale acestuia și primește pentru activitatea sa un onorariu, condiția fiind aceea ca avocatul să obțină mandatul fără să se prevaleze de influența sa asupra funcționarului competent să efectueze acel act. Desigur că, în ipoteza în care clientul angajează avocatul în considerarea influenței pe care acesta o are asupra unui anume funcționar, iar avocatul a confirmat aceasta, fapta acestuia din urmă întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență.

De asemenea, nu prezintă relevanță pentru existența infracțiunii de trafic de influență dacă acel act a fost efectuat sau nu, dacă intervenția care a fost promisă a avut loc sau nu și nici dacă prin traficarea influenței s-a urmărit efectuarea unui act legal sau ilegal.

O altă cerință esențială pentru existența infracțiunii de trafic de influență constă în aceea ca elementul material al infracțiunii să fie realizat, fie mai înainte ca funcționarul public sau persoana pe lângă care s-a promis că va interveni să fi indeplinit actul respectiv, fie concomitent cu îndeplinirea acestuia. Această cerință reiese din conținutul art. 291 C. pen, potrivit căruia scopul urmărit prin traficarea influenței de către faptuitor este acela de a-l determina pe funcționar să indeplinească, să nu îndeplinească, să urgenteze, să întârzie îndeplinirea unui act ce intră în îndatoririle sale de serviciu sau să îndeplinească un act contrar acestor îndatoriri. În situația în care modalitățile elementului material sunt săvârșite după îndeplinirea actului, prin inducerea în eroare a victimei de către inculpat, cum că acesta din urmă a intervenit pe lângă o anumită persoană pentru a-i facilita anumite formalități, constituie infracțiunea de înșelăciune. În practica judiciară, s-a stabilit că, dacă pretinderea și remiterea unei sume de bani a avut loc după ce pașaportul fusese întocmit de către funcționarul de la Serviciul Pașapoarte, nu se poate reține existența elementelor obiective ale infracțiunii de trafic de influență.

Tot în practica judiciară, s-a decis că sunt îndeplinite elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influență în următoarele situații : fapta inculpatului care, în calitate de subofițer de poliție a pretins și a primit bani de la învinuită, lăsând să se creadă că are influență asupra polițistului care instrumenta cazul ; fapta inculpatului care a primit diverse sume de bani, lăsând să se înțeleagă că-l poate influența pe ofițerul competent să elibereze în regim de urgență două pașapoarte turistice; fapta inculpatului care a pretins denunțătoarei D.C.M. suma de 400.000.000 lei, creându-i convingerea că are o influență reală asupra funcționarilor din Primăria Sectorului 1 București, în vederea aprobării unei cereri prin care denunțătoarea solicitase o locuință socială.

Urmarea imediatã

Urmarea imediată constă în starea de pericol creată pentru bunul mers al instituției sau altei personae juridice, organului, autorității în serviciul căreia se află funcționarul public sau persoana solicitată de făptuitor. De asemenea se creează o stare de pericol și pentru prestigiul acestor instituții și chiar al funcționarului public sau al altei persoane, iar infracțiunea de trafic de influență rămâne prin structura sa o infracțiune de pericol, a cărei existență nu este condiționată de producerea unui rezultat, cuantumul sau valoarea sumelor sau a altor foloase neavând relevanță sub aspectul pericolului social al faptei.

Legătura de cauzalitate

Legătura de cauzalitate rezultă din materialitatea faptei (ex re). Există însă opinii, potrivit cărora infracțiunea de trafic de influență există doar în situația în care există un raport de cauzalitate între acțiunea făptuitorului de pretindere, primire, acceptare de bani sau alte foloase și urmarea imediată, respectiv starea de pericol creată.

§2. Latura subiectivã

În ceea ce privește latura subiectivă a infracțiunii de trafic de influență, în literatura juridică s-au exprimat mai multe opinii. Astfel într-o primă opinie, majoritară, se consideră că infracțiunea de trafic de influență se săvârșește cu intenție directă calificată prin scop, iar într-o altă opinie, minoritară, se spune că infracțiunea de trafic de influență se poate comite, atât cu intenție directă, cât și cu intenție indirectă. Cu privire la prima opinie, făptuitorul acționează cu intenție directă calificată prin scop care constă în realizarea sau nerealizarea unui act ce intră în atribuțiile de serviciu ale funcționarului, neexistând niciun dubiu referitor la atitudinea sa de conștiință și de voință. Actul de conduită, specific traficului de influență este precedat și însoțit de o anumită atitudine psihică, față de fapta și urmările ei. Referitor la cea de-a doua opinie, în cazul intenției indirecte, făptuitorul acceptă producerea unor asemenea consecințe, însă consider că este necesară voința făptuitorului de a primi, de a pretinde sau de a a accepta bani sau alte foloase, adică să existe un contraechivalent al conduitei sale ilicite precum și știința că însușește ceva nemeritat. Astfel, în practica judiciară s-a statuat că fapta inculpatului, care profitând de funcția sa de director de management, într-o perioadă de aproximativ 5 luni de zile a racolat 12 persoane, față de care s-a prevalat de relațiile sale de serviciu ce le avea cu conducerea unui alt agent economic, solicitându-le și primind sume importante de bani cu promisiunea intervenției ce urma să o facă pentru angajarea lor în diferite posturi la acea unitate, folosind și o regizare perfectă, prin manopere frauduloase, pentru a le convinge de realitatea promisiunilor, întrunește, sub aspect obiectivc și subiectiv, elementele constitutive ale infracțiunii de trafic de influentă.

De altfel, intenția directă derivă și din scopul în vederea căruia acționează făptuitorul – de a determina un funcționar să-și încalce îndatoririle de serviciu prin îndeplinirea, neîndeplinirea, urgentarea ori întârzierea îndeplinirii unui act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. Mai mult, nici nu este necesar că acest scop să fie realizat, ci doar să fie urmărit de faptuitor. În ipoteza în care făptuitorul îl determină pe funcționar să comită o faptă în legătură cu serviciul care constituie infracțiune, atunci va exista un concurs de infracțiuni, respectiv între trafic de influență și instigare la infracțiunea comisă de funcționar.

În literatura juridică s-a facut uneori afirmația conform căreia, pentru existența infracțiunii de trafic de influență este necesar un acord de voință, o convenție ilicită între cumpărătorul și traficantul de influență. Această idee își găsește originea într-o lucrare mai veche a profesorului V. Dongoroz, în care se afirmau următoarele: «  culpabil de delictul de trafic de influență nu se poate face decât persoana care a încheiat acel – pactum sceleris -, prin care în schimbul darurilor sau foloaselor primite sau pretinse se obligă a interveni ». Acest punct de vedere nu-și găsește aplicarea în toate stiuațiile cuprinse în prevederile legale. Astfel, este ușor de observat că doar unele dintre modalitățile elementului material se pretează la incheierea unui acord. În cazul primirii și al acceptării are loc întradevăr o convenție ilicită , însă în cazul pretinderii, infracțiunea de trafic de influență se consumă prin însăși formularea pretenției fără să fie necesară și acceptarea acesteia. Or, din moment ce înțelegerea ilicită nu caracterizează toate modalitățile infracțiunii, rezultă că ea nu este de esența acesteia.

Secțiunea a V-a. Forme. Modalități. Sancțiuni. Aspecte procesuale

În cazul infracțiunii de trafic de influență, actele de pregătire sunt posibile, dar nu sunt incriminate. În ceea ce privește tentativa la această infracțiune, aceasta este asimilată faptei consumate. Astfel, simpla pretindere de bani sau alte foloase în scopul arătat constituie, în esență, un început de executare, însă legiuitorul a ințeles să o sancționeze cu pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea consumată.

Consumarea infracțiunii de trafic de influență are loc în momentul la care făptuitorul pretinde sau primește bani sau alte foloase ori acceptă promisiunea de bani sau alte foloase în scopul de a-l determina pe funcționar să facă sau să nu facă un act ce intră în atribuțiile sale de serviciu. De altfel, infracțiunea de trafic de influență intră în categoria infracțiunilor de consumare anticipată. De asemenea, pentru consumarea infracțiunii, este irelevant dacă intervenția promisă a fost sau nu realizată și nici dacă actul de serviciu a fost sau nu efectuat.

În ipoteza în care făptuitorul comite mai multe modalități ale elementului material, suntem în prezența unei singure infracțiuni de trafic de influență, iar nu în prezența unui concurs de infracțiuni sau a unei infracțiuni continuate. În această situație, fapta se va consuma în momentul realizării primei activități infracționale. De altfel faptele prin care se concretizează două sau chiar toate acțiunile comise de aceeași persoană, reprezintă în ansamblu o unitate infracțională naturală.

Infracțiunea prezentată este susceptibilă de a fi comisă în formă continuată. În acest sens, s-a decis în practica judiciară că faptele unei persoane săvârșite în baza aceleiași rezoluții infracționale de a pretinde și de a primi de mai multe ori, la diferite intervale de timp, de la o altă persoană, diverse sume de bani, pentru ca, prin cunoștințele sale printe funcționarii cu atribuție de decizie în poliție, să-i faciliteze angajarea, constituie infracțiunea de trafic de influență săvârșită în formă continuată. Desigur că, în prezent, trebuie îndeplinite condițiile prevăzute de art. 35 alin. (1) C. Pen. pentru a se putea reține săvârșirea infracțiunii în formă continuată. Totuși, în jurisprudența anterioară intrării în vigoare a Noului Cod penal, s-au exprimat și soluții contrare acestei opinii, într-o speță reținându-se că fapta inculpatului de a pretinde bani de la două martore – denunțătoare -, lăsând să se înțeleagă că are influență asupra viceconsulului de la Consulatul German din Sibiu și că va folosi acești bani pentru o programare rapidă la obținerea vizei, întrunește elementele constitutive a două infracțiuni de trafic de influență aflate în concurs real și nu în formă continuată, atât timp cât inculpatul nu a avut la bază o singură rezoluție infracțională în momentul comiterii faptei.

În ceea ce privește pedeapsa stabilită de lege pentru infracțiunea de trafic de influență, aceasta diferă în funcție de varianta în care este comisă. Astfel în cazul variantei tip, pedeapsa principală constă în închisoarea de la 2 la 7 ani. În cazul variantei agravate prevăzută în art. 7 din Legea 78/2000 M OF privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, limitele speciale prevăzute la art. 291 C. pen. se majorează cu o treime. La varianta atenunată a infracțiunii prevăzută și pedepsită de art. 308 C. pen. raportat la art. 291 C. pen., limitele speciale ale pedepsei prevăzută la art. 291 C. pen. se reduc cu o treime.

Referitor la banii, valoriile sau orice alte bunuri care au fost primite sunt supuse confiscării potrivit art. 291 alin. (2) C. pen., iar când acestea nu se mai găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent. În practica judiciară, s-a decis că, în cazul infracțiunii de trafic de influență, banii sau valorile confiscate nu se restituie persoanelor care le-au dat deoarece legea nu prevede o asemenea restituire, dar numai în măsura în care nu sunt îndeplinite condițiile art. 292 alin. (3) C. pen. în ce privește restituirea în caz de denuț al infracțiunii.

În ceea ce privește aspectele procesuale ale infracțiunii de trafic de influență, reținem că acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu în toate cazurile. Cu toate acestea, împăcărea părților nu este posibilă, fiind necesar că legea să prevadă în mod expres acest lucru, ceea ce nu se întâmplă în cazul traficului de influență. Cu privire la compentența materială, aceasta aparține în primă instanță Tribunalului. Dacă făptuitorul are o anumită calitate, fiind parlamentar, senator, membru al Guvernului, judecător al Curții Constituționale, al I.C.C.J, membru al C.S.M. sau procuror în cadrul P.I.C.C.J, competența de judecătă se determină după regulile competenței personale, urmând ca în aceste cazuri, infracțiunea să fie judecată potrivit art. 40 alin. (1) din Codul de procedură penală de Înalta Curte de Casație și Justiție.

În ipoteza în care există suspicinea rezonabilă că făptuitorul, devenit suspect și apoi inculpat, a săvârșit infracțiunea de trafic de influență, se poate lua față de acesta măsura arestării preventive, nefiind necesar să fie îndeplinite condițiile cumulative prevăzute de art. 223 NCPP.

CAPITOLUL AL III-LEA. INFRACȚIUNEA DE TRAFIC DE INFLUENȚĂ CU ALTE INFRACȚIUNI

În cadrul acestui capitol voi realiza o comparație, în primul rând între infracțiunea de trafic de influență și infracțiunea de luare de mită, iar în al doilea rând între infracțiunea de trafic de influență și cea de înșelăciune prin analizarea aspectelor teoretice și practice.

Secțiunea I. Delimitarea traficului de influență de infracțiunea de luarea de mită

O primă diferență importantă între infracțiunea de trafic de influență și infracțiunea de luare de mită apare chiar din conținutul normativ, astfel la cea dintâi infracțiune subiectul activ necircumstanțiat trafică influența sa reală sau presupusă asupra funcționarului, în timp ce la luare de mită, chiar funcționarul este cel care îsi trafică propria-i funcție.

Din perspectiva obiectului juridic al celor două infracțiuni, acesta este similar, respectiv discreditarea instituțiolor de stat, însă în cazul infracțiunii de luare de mită se aduce atingere în mod direct statului prin faptul că funcționarul este corupt, în schimb în cazul infracțiunii de trafic de influență se aduce atingere în mod indirect statului prin crearea impresiei că funcționarul poate fi influențat în legătura cu sarcinile sale de serviciu

Referitor la planul subiectiv, la luarea de mită, faptuitorul realizează în toate căzurile că, datorită propriei corupții își discreditează funcția, în timp ce la infracțiunea de trafic de influență, atât cel căre trafică influența, cât și cumpărătorul de influență îsi dau seama că lasă impresia că funcționarul este influențabil

În situația în care funcționarul îsi trafică proprile sale atribuții de serviciu, acesta va săvârși infracțiunea de luare de mită. . În acest sens, s-a decis în mod corect că fapta unui profesor, membru al comisiei de bacalaureat de a fi primit de la două persoane ce s-au prezentat la examen diverse sume de bani, în scopul de a le asigura reușita la acest examen, constituie infracțiunea de luare de mită, iar nu infracțiunea de trafic de influență, deoarece în calitatea sa de examinator, inculpatul avea dreptul și obligația de a se pronunța asupra pregătirii căndidatilor la materia pentru care era desemnat să examineze, astfel că a săvârșit fapta pentru a-și îndeplini într-un anumit mod sarcinile de serviciu. Împrejurarea că acele persoane au dat banii crezând că inculpatul va uza de influența sa pe lângă ceilalti examinatori, este irelevantă în ceea ce privește încădrarea juridică a faptei, atât timp cât inculpatul nu s-a prevalat de o asemenea influență. Tot în acest sens, s-a decis că, fapta persoanei care prin activitatea sa, înlesnește primirea unei sume de bani de către funcționar pentru serviciul făcut de aceasta celui ce apelase la intervenția sa, întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de complicitate la luare de mită și nu de trafic de influență. Cu toate acestea, infracțiunea de trafic de influență va exista, în ipoteza în care funcționarul se prevalează de influența pe care i-o conferă relațiile sale sau funcția pe lângă un alt funcționar, pentru că acesta din urmă să facă sau să nu facă un act privitor la atribuțiile sale de serviciu. În acest ultim caz, deși autorul este chiar un funcționar, acesta comite infracțiunea ca un simplu particular care are influență sau lasă să se creadă că are influență asupra unui alt funcționar. Astfel, în ipoteza în care o persoană care are atribuții de control pretinde și primește o sumă de bani pentru a interveni pe lângă șefii săi în vederea angajării unei alte persoane în acel serviciu și care dă aviz favorabil în acest sens, constituie infracțiunea de trafic de influență și nu aceea de luare de mită

Secțiunea a II-a. Delimitarea traficului de influență de infracțiunea de înșelăciune

De foarte multe ori în practică, infracțiunea de trafic de influență este confundată cu cea de înșelăciune care este prevăzută de art. 244 C. Pen.

O primă diferență între cele două infracțiuni apare chiar din capitolul unde acestea sunt situate în Codul penal. Traficul de influență este așezat în capitolul privind infracțiunile de corupție, iar înșelăciunea în capitolul privind infracțiunile contra patrimonului

În ceea ce privește obiectul juridic special al infracțiunii de trafic de influență, acesta îl constituie acele relații sociale referitoare la buna desfășurare a raporturilor de serviciu, pe când în cazul infracțiunii de înșelăciune, acesta constă în încrederea reciprocă ce trebuie să existe între subiecții raporturilor patrimoniale.

Un alt criteriu de diferențiere între cele două infracțiuni îl constituie rezultatul. Astfel, traficul de influență este o infracțiune de pericol, nefiind conditionat de producerea unui prejudiciu, față de înșelăciune care este o infracțiune de rezultat, fiind de esența infracțiunii producerea unei pagube.

Esențial pentru reținerea infracțiunii de înșelăciune este rezultatul acțiunii de inducere în eroare a victimei și de a obține, prin fraudă, anumite foloase de la o persoană de bună-credință, pe când în cazul infracțiunii de trafic de influență, cel care oferă banii sau îi promite bani sau alte foloase, este de rea-credință, acesta urmărind satisfacerea intereselor personale pe căi frauduloase.

În ipoteza în care o persoană îsi atribuie o calitate falsă, care-i conferă poziția necesară pentru a face un anumit act solicitat de către cumpărătorul de influență, fără a mai interveni pe lângă un alt funcționar , reprezintă infracțiunea de înșelăciune. În acest sens, în practică s-a stabilit că „fapta inculpatul care și-a declinat calitatea de director general al unui agent economic, promițând victimei că va interveni pe lângă funcționarul de la personal pentru a o angaja, obținând în felul acesta anumite sume de bani și alte bunri reprezintă infracțiunea de înșelăciune, iar nu trafic de influență.”

Tot în practica judiciară s-a mai reținut că „fapta unui inculpat de a se fi prevalat de o influență presupusă asupra directorului general RATB, dar pe care în realitate nu o avea, primind o suma de bani pentru intervenția ce o va face pe lânga acesta, constituie doar infracțiunea de trafic de influență și nu infracțiunea de înșelăciune.”

De asemenea, simpla laudă a unei persoane cu pretinsa sa influență asupra unor funcționari și care a mizat pe naivitatea victimei și care în acest fel a obținut anumite sume de bani, constituie infracțiunea de trafic de influență, iar nu înșelăciune.

Aceasta nu înseamnă însă că traficul de infleunță nu ar putea constitui uneori infracțiunea-mijloc pentru realizarea unei infracțiuni de înșelăciune, care devine astfel infracțiunea-scop. Astfel, se poate imagina următorul exemplu : o persoană despre care se știe că are influență asupra unui funcționar, vrea sa-i facă un cadou sau să-l invite pe acesta la un restaurant cu prelungire la bar și cere de la cel interesat suma necesară pentru achiziționarea cadoului sau acoperirea altor cheltuieli, acestea obținându-se peste banii sau folosul care constituie plata influenței făptuitorului. În realitate însă, oferirea pretinsului cadou este o amăgire pentru obținerea unui profit injust. În această situație, amăgirea prin care s-a săvârșit infracțiunea constituie prin ea însăși o infracțiune de înșelăciune, iar infracțiunea de trafic de influență a servit ca mijloc fraudulos pentru realizarea amăgirii si deci va exista în acest caz un concurs de infracțiuni.

CAPITOLUL AL IV-LEA. ELEMENTE DE DREPT COMPARAT

În acest capitol voi prezenta reglementarea infracțiunii de trafic de influență în importante sisteme de drept. În primul rând, voi arăta cum este reglementată infracțiunea de trafic de influență în sistemul de drept francez (Secțiunea I), în al doilea rând voi trata reglementarea infracțiunii din sistemul de drept spaniol (Secțiunea II), iar în ultimul rând voi exemplifica reglementarea infracțiunii în sistemul de drept american (Secțiunea III).

Secțiunea I. Reglementarea infracțiunii de trafic de influență în sistemul de drept francez

În Codul penal francez, se disting mai multe ipoteze ale infracțiunii de trafic de influență și anume : traficul de influență activ și pasiv al persoanei private ( art. 432-2 alin. (1) și (2) ) ; traficul de influență activ și pasiv efectuat de o persoană care exercită o funcție publică ( art. 432-11 alin. (2) și art. 433-1 alin. (1) și (2) ) ; traficul de influență activ și pasiv realizat în interesul persoanelor juridice ( art. 433-25 ).

În ceea ce privește traficul de influență pasiv al persoanei private, acesta este reglementat în art. 432-2 alin. (1) Cod penal francez. Astfel, fapta privatului este prezentată ca o infracțiune comisivă, de pericol, cu un comportament alternativ și premeditat. Obiectul comportamentului este reprezentat de vânzarea-cumpărarea activității administrației publice sau exercitarea de presiuni nepermise asupra funcționarilor publici. Se remarcă faptul că norma de incriminare protejează integritatea funcționarilor publici.

Referitor la traficul de influență activ al privatului, acesta este prevăzut de art. 433-2 alin. (2) C. pen. francez. De aceasta dată, acțiunea frauduloasă constă în cedarea la solicitările mediatorului sau în propunerea către acesta de a lua o decizie favorabilă. În prima modalitate, propunerea mediatorului este acceptată, că atare, agentul trebuie sa aprobe oferta de a efectua o activitate de influențare a funcționarului public. Eroarea asupra acțiunii frauduloase va scuza acțiunea și va oferi cumpărătorului un tratament opus celui prevăzut pentru mediator, care va răspunde de infracțiunea de trafic de influență pasiv. Codul penal francez nu a exclus posibilitatea de a-l supune pe cumpărătorul medierii la un tratament mai favorabil față de cel prevăzut pentru intermediar.

În ce privește traficul de influență pasiv săvârșit de o persoană care exercită o funcție publică, acesta este prevăzut de art. 432-11 alin. (2) Cod penal francez. Această normă se carcterizează prin calificarea specială a subiectului activ al infracțiunii, iar acțiunea ce constituie elementul material al infracțiunii constă în cererea de foloase ori în a accepta promisiuni sau daruri drept echivalent pentru influența ce se exercită asupra unui funcționar public.

Infracțiunea de trafic de influență activ al privatului asupra unui funcționar public, acesta este incriminat în art. 433-1 Cod pen. francez și are la bază comportamentul avut de cumpărătorul medierii în traficul de influență al funcționarului public

În ceea ce privește traficul de influență comis de către persoanele juridice, acesta este reglementat de art. 433-25 Cod penal francez. În acest caz, se au în vedere atât societățile comerciale, cât și asociațile, partidele, sindicatele sau instituțiile publice teritoriale sau economice.

Pentru a fi angajată răspunderea persoanei juridice, este necesar ca ilegalitatea să fie comisă de un organ sau un reprezentant al acesteia și să fie comisă în interesul persoanei juridice. Prin noțiunea de “ organe ” se indică toate persoanele care au puterea de a îndeplini acte juridice obligatorii pentru funcționarea persoanelor juridice, cum ar fi: director general, consiliul de administratie, adunarea asociatilor ), iar prin termenul “reprezentant” se desemnează acea persoană fizică care este învestită cu puterea de a acționa în numele persoanei juridice.

Pedeapsa pentru comiterea acestei infracțiuni este aceeasi pentru toate ipotezele de comitere a infracțiunii, constând în 10 ani de închisoare și 1.000.000 F. amendă. De asemenea se mai pot aplica și anumite pedepse complementare care sunt facultative. Pentru persoană fizică se poate aplică pedeapsa complementară în sensul notării interdicției de a se afla pe teritoriul Frantei, iar pentru persoanele juridice condamnate se pot aplică diverse interdicții, confiscări sau publicărea hotărârii de condamnare.

Din păcate, actuala reglementare a infracțiunii de trafic de influență în România, nu face nicio distincție între influența legală și influența ilegală, așa cum a fost delimitată în Codul penal francez. De asemenea trebuie remarcat faptul că legiutorul român a reglementat ipotezele în care se consumă traficul de influență prin incriminarea acțiunii anterioare și a celei concomitente îndeplinirii sau neîndeplinirii actului de către funcționar în cadrul sarcinilor sale de serviciu, iar nu și traficul de influență succesiv, adică cel care intervine după ce actul a fost efectuat de către funcționar.

Un aspect pozitiv și comun, atât reglementării din Franța, cât și reglementării din România, este reprezentat de faptul că în ambele sisteme de drept persoana juridică poate fi subiect activ al infracțiunii de trafic de influență, aceasta putând avea calitatea de autor, complice sau instigator la comiterea infracțiunii.

Secțiunea a II-a. Reglementarea infracțiunii de trafic de influență în sistemul de drept spaniol

Codul penal spaniol incriminează delictele de trafic de influență în art. 428, art. 429, art. 430. Această reglementare se caracterizează prin aceea că pedepsește doar traficul de influență pasiv, adică fapta tipică realizată de către mediator, însă nu sancționează traficul de influență activ, adică comportamentul ce constă în cumpărarea influenței. De asemenea, este incriminat atât traficul de influență anterior, cât și cel succesiv.

În articolul 428 Cod penal spaniol se incriminează traficul de influență săvârșit de un funcționar public. Conform Codului penal spaniol, este funcționar public cel care exercită funcții publice prin lege, prin alegere sau prin desemnare, iar autoritatea este reprezentată de parlamentari sau persoanele care desfășoară o activitate jurisdicțională. Se mai remarcă și obiectul juridic special al acestei infracțiuni, care este alcătuit, pe de-o parte din imparțialitatea administrației publice, iar pe de altă parte, din integritatea morală a funcționarilor publici. De asemnea, prin norma de incriminare este pedepsită, atât influența exercitată pentru obținerea unui act contrar îndatoririlor de serviciu, cât și pentru obținerea unui act îndeplinit conform acestor atribuții.

Articolul 429 din Codul penal spaniol sancționează traficul de influență comis de către o persoană privată.În această ipoteză, subiectul activ nu mai este funcționarul public, ci particularul. În acest caz este sancționată activitatea de influență ce se bazează pe relații personale, de rudenie, prietenie, nefiind inclusă în această ipoteză activitatea de traficare bazată pe competența profesională a făptuitorului, cum se întămplă la art. 428 Cod penal spaniol, când influențează hotărârea jurisdicțională sau legislativă.

Articolul 430 din Codul penal spaniol rglementează oferta de influență. Prin incriminarea ofertei de influență, legiuitorul spaniol a dorit să realizeze o prevenție a unei acțiuni periculoase sau premeditate căre este îndreptată împotriva administrației publice, respectiv a caracterului de gratuitate potențială a activității administrative, acest caracter fiind garantat de Constituția spaniolă în art. 31 alin. (3). Constat totuși redactarea defectuosă a art. 430 alin. (2) în sensul că legiuitorul a omis sa specifice dacă agentul coruptiv trebuie să fie parte componentă a persoanei juridice sau poate fi doar asociat, angajat ori un anumit terț legat de persoană juridică printr-un contact de prestări servicii. Consider corect primul punct de vedere exprimat, în sensul că, pentru a putea fi trasă la răspundere persoană juridică, aceasta trebuie să comită faptele de corupție doar prin reprezentantii săi legali sau cei care au putere de conducere în cadrul acesteia, iar nu un simplu terț sau angajat.

Secțiunea a III-a.Reglementarea infracțiunii de trafic de influență în sistemul de drept amercian

Înainte de a trece la examinarea traficului de influență în S.U.A., voi face câteva delimitări în ceea ce privește activitatea de lobby.

Activitatea de lobby se reduce la activitatea de influență remunerată asupra funcționarilor publici și parlamentarilor în scopul de a obține acte administrative sau acte normative. Putem spune că dreptul de lobby decurge din Primul Amendament al Constituției americane, care recunoaște fiercărui cetățean dreptul de petiție. Această activitate este reglementată în « Lobbying Disclosure Act ” și are ca idee centrală descoperirea identității persoanelor care fac lobby prin înscrierea acestora într-un registru public. Acest act normativ permite atât activitatea de intermediere ce se bazează pe convingere profesională sau autoritate, dar și pe aceea care se bazează pe prietenie sau pe relații de rudenie cu funcționarul.

Totuși, activitatea de intermediere remunerată și care este desfășurată de privat asupra parlamentarilor si funcționarilor publici, este incriminată de art. 210 și art. 211 din Codul Statelor Unite.

Astfel, art. 210 Cod S.U.A. sancționează pe cel care oferă sau promite un folos în schimbul exercitării sau promisiunii de a exercita o oarecare influență pentru a face rost de o numire la un birou sau angajare federală.

Art. 211 Cod S.U.A. sancționează pe oricine solicită sau primește, drept contribuție politică sau ca retribuție personală, un folos în schimbul promisiunii de sprijin sau de exercitare de influență pentru a obține o numire la un birou sau angajare federală.

Infracțiunea de trafic de influență comisă de funcționarii publici este reglementată de dispozitiile art. 203, art. 205, art. 207 din Codul S.U.A.

Art. 203 Cod S.U.A. pedepsește parlamentarii și funcționarii publici sau funcționarii din palierul executiv, legislativ sau judiciar. Legiuitorul american a exclus din sfera reglementării activitatea de pură inflormare sau de consultanță, intrând in componența elementului material al infracțiunii numai activitatea de reprezentare, adică de a susține interese private pe lângă autoritatea publică. Pe lângă această normă, au fost introduse și cauze de nepedpsire a funcționarului în art. 203 litera d), cum ar fi: cel care intervine în favoarea unei rude apropiate, în calitate de tutore, curator, administrator sau personal fiduciar. Cu toate acestea, cauzele de nepedepsire nu operează dacă intermedierea a avut ca obiect acțiuni de care funcționarul public s-a ocupat personal și material prin decizie, aprobare, recomandare, parere, investigație sau orice alt mod.

Articolul 205 Cod S.U.A. sancționează conflictul de interese ale funcționarilor publici.Sancționarea infracțiunii de trafic de influență o regăsim și în conținutul art. 207 U.S. code și care prevede anumite limitări ale activității foștilor funcționari publici și funcționarilor din sectorul administrative și legislative. Scopul acestei reglementări este acela de a evita ca anumite funcții publice să lege niște relații cu alți funcționari, la care foștii funcționari să poată apela în cadrul operațiunii de intermediere către Administrația Publică.

CONCLUZII

Corupția este un fenomen social foarte dăunător pentru valorile sociale în orice societate, însă în țările în curs de dezvoltare, aceasta poate fi dezastruoasă, întrucât aduce atingere principiilor economiei de piață. De asemenea sunt afectate principiile statului, întrucât în societate se vor manifesta inechitatea, subminarea economiei sau punerea în pericol a stabilității instiuțiilor publice.

Societatea în ansamblul ei, statul în general, autoritățile și instituțiile publice, astfel cum acestea au fost reglementate de lege, persoanele particulare sunt deopotrivă interesate de îndeplinirea la timp, integral și eficient de către funcționari sau funcționari a îndatoririlor de serviciu, de corectiutudinea acestora, precum și de combaterea coruptiei acestora.

Cu anumite diferențieri specifice, legea are, de principiu, aceleași exigențe și în ceea ce privește conduita în serviciu a funcționarului public sau a altui funcționar, astfel cum aceștia din urmă sunt definiți de art. 175 Cod penal. De asemenea, legea apără activitatea instituțiilor publice și a altor personae juridice împotriva abuzurilor și conduitei neglijente a funcționarilor, în ceea ce privește raporturile interne, cât și a unor asemenea conduite ale acestora – prejudiciabile sau fapte de corupție – săvârșite de către aceștia în raporturile cu personae fizice sau alte persoane juridice

Totodată, legea penală protejează prestigiul, încrederea de care trebuie să se bucure autoritățiile, instituțiile publice și persoanele juridice în general în raporturile acestora cu cetățenii.

Organizarea și funcționarea autorităților publice, a servicilor publice, a persoanelor juridice în general, au fost concepute și realizate pentru satisfacerea intereselor legitime ale persoanelor și nu în ultimul rând ale cetățenilor. Doar în măsura în care realizarea acestui scop este garantată, organizarea și funcționarea acestor autorități îsi au rațiunea și se justifică.

Traficarea influenței pe care o anumită persoană o are pe lângă un funcționar ( reală) sau lasă să se creadă că o are ( presupusă ) creează grave stări de pericol pentru prestigiul, autoritatea oraganelor și instituților de stat, dar și pentru corectitudinea celor care îsi desfășoară activitatea în cadrul acestora și îndeplinind funcțiile încredințate. Această traficare este de natură să creeze o idee, care este nocivă pentru relațiile sociale, în ansamblul lor, care să susțină promovarea anumitor interese, pe căi oculte, necinstite și în afara condițiilor legii prin cumpărarea favorurilor funcționarului însărcinat cu examinarea și soluționarea acestora.

Nevoilor majore de protecție generală împotriva unor asemenea stări de pericol le corespunde incriminarea prin art. 291 N.C.P. a infracțiunii de trafic de influență.

Deși mult mai clară și mai completă decât prevederea din Vechiul Cod penal în art. 257, actuala reglementare prezintă și anumite cărențe. Astfel, încă nu s-a făcut o distincție între influența legală, care se bazează pe competența profesională a traficantului și influența ilegală ce se bazează pe relațiile personale și apropiate cu funcționarul. Opinez că această distincție îsi găsește aplicabilitatea în ipoteza în care cumpărătorul propune un contract de intermediere către o anumită instituție publică în vederea obținerii unui act căre să repsecte reglementările ce privesc activitatea administrativă, să fie legitim sau datorat legalmente acelui cetățean și care să nu contravină sarcinilor oficiale. Consider că, în acest fel nu este afectată imparțialitatea insituției publice, existând doar scopul de a rezolva prompt anumite cereri.

În ceea ce privește persoanei juridice pentru săvârșirea infracțiunii de trafic de influență de către o persoana juridică, aceasta din urmă răspunde în condițiile art. 135 Cod penal. Astfel, o persoana juridică răspunde penal pentru comiterea infracțiunii de trafic de influență, dacă aceasta este săvârșită , fie în realizarea obiectului de activitate, fie în interesul persoanei juridice, fie în numele acesteia. Noul cod penal, prin art. 291 a reglementat și infracțiunea de cumpărarea de influență. Astfel că în prezent este sancționat atât cel care pretinde, primește sau acceptă bani sau alte foloase, cât și cel care promite sau oferă bani sau alte foloase în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, a urgenta ori a întârzia îndeplinirea unui act.

Deși aspru pedepsită ( închisoarea), infracțiunea este comisă în mod frecvent în țara noastră, ceea ce a dus la pierederea încrederii în autoritățiile publice, în instituțiile publice, precum și în funcționarii care reprezintă aceste insituții. Mai mult, aceste intermedieri au repercusiuni asupra altor cetățeni căre sunt privați de a obține anumite beneficii legale în defavoarea cumpărătorilor de influență. În prezent, infracțiunea se comite deseori la cel mai înalt nivel, iar noua tehnică folosită de procurori prin interceptarea convorborilor telefonice, precum și prin realizarea de flagrante, au condus la aceeași concluzie.

Consider că se impune reformarea administrației publice din România, regândirea modalităților de colaborare cu societatea civilă. De asemenea se impune o mai mare transparență a instituțiilor și autorităților publice, astfel încât cetățenii sa aibă acces la o gamă cât mai largă de informații.

BIBLIOGRAFIE

1.TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII

Bodoroncea, G., Cioclei, V., Kuglay, I., Lefterache, L.V., Manea, T., Nedelcu, I., Vasile, F., Codul penal. Comentariu pe articole, Editura C. H. Beck, București, 2014

Bogdan, S., Drept penal. Partea specială, ed. a III-a, revizuită și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2009

Cherciu, E., Corupția. Căracteristici si particularități în România, Editura Lumina Lex, București,2004

Cioclei, V., Drept penal. Partea specială, Editura C. H. Beck, București, 2011

Cioclei, V., Rotaru, C., Drept penal. Partea specială Noul Cod penal, Căiet de seminar, ediția a 2-a, Editura C.H. Beck, București 2014

Diaconescu Horia, Drept penal, Partea specială, vol I, Editura Themis, Craiova, 2000

Dobrinoiu, V., Coruția în dreptul penal român, Editura Atlas Lex, București, 1995

Dobrinoiu Vasile, Hoțca Mihai Adrian, Gorunescu Mirela, Dobrinoiu Maxim, Pascu Ilie, Chis Ioan, Păun Costică, Neagu Norel, Sinescu Mircea Constantin – Noul Cod Penal Comentat. Partea specială, Editura Universul Juridic, București, 2012

Dongoroz, V., Despre traficul de influență, Editura. Tipografiei Curierul judiciar, București, 1922

Dongoroz, V. (coord.), Explicății teoretice ale Codului penal român, vol.IV, partea specială, Editura All Beck, București, 2003

Grigorovici Aneta, Infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul, Editura Științifică și Enciclopedică, București, 1976

Mădularescu Emilia, Traficul de influență, Studiu de doctrină și jurisprudență, Editura Hamangiu, București, 2006

Mitrache, C., Mitrache, C., Drept penal român. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2014

Murea Marius, Luarea de mită si primirea de foloase necuvenite, infractiuni de coruptie – Monografii, Editura Wolters Kluver, București, 2009

Toader, T., Drept penal. Partea specială, Editura Hamangiu, București, 2011

II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ

Stanciu, D.L., Prevenirea și combaterea corupției, www. Inm-lex.ro, p. 20, vizitat la 13.03.2015.

Mazilu, D., Prevenirea și combaterea corupției – exigențe majore ale extinderii schimburilor comerciale pe baza principiilor și normelor fundamentale ale dreptului comerțului internațional, în R.R.C. nr.1/2002

III. JURISPRUDENȚĂ

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 3008/2008, www.iccj.ro

I.C.C.J., S. unite, dec. XXXV/2007, M. Oficial nr. 764 din 12 noiembrie 2007

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 2938/2006 în Jurisprudența Secției Penale 2006

C.S.J., sec. Pen., dec. nr. 1957/2005,www.legeaz.ro, vizitat la 15.03.2015

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 6450/2005, www.ctce.ro, vizitat la 17.03.2015

I.C.C.J., sec. pen., dec. nr. 517/2005, nepublicată

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 470/2004, nepublicată

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 6668/2004, nepublicată

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 2058/2004, nepublicată

I.C.C.J., sec. Pen., dec. nr. 3178/2004, nepublicată

C.S.J., sec. Pen., dec. nr. 1071/2003, nepublicată

C.S.J., sec. Pen., dec. nr. 1576/2003, nepublicată

C.S.J., S. Pen., Dec. Nr. 540/2001, în R.D.P. nr. 3/2002

C.S.J.,sec. pen., dec. nr. 2383/1999, în R.D.P. nr. 4/2001

C.S.J., sec. Pen., dec. nr. 1659/1999 în T. Mrejeru ș.a.

C.S.J., S. Milit., Dec. Nr. 11/1995, în R.D.P. nr. 2/1996

C.S.J., S. Pen., Dec. Nr. 1923/1995, în R.D.P. nr. 4/1995

Trib. Suprem, sec. Pen., dec. nr. 1435/1983, nepublicată

Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 322/1981, nepublicată

Trib. Suprem, sec. Pen., dec. nr. 375/1975 în R.R.D. nr. 2/1976

Trib. Suprem, sec. pen., dec. nr. 4748/1972 în R.R.D. 8/1973

Trib. Suprem, sec. Pen., dec. nr. 40/1970 în R.R.D. nr. 7/1970

Trib. Suprem, Col. Pen., dec. nr. 3026/1967 în R.R.D. nr. 3/1968

T. Bucuresti, sec. Pen., sent. nr. 130/2006, www.ctce.ro.

T. Suceava, sent. Pen., nr 243/2002 în R.R.D. nr. 11/2003

Cas. Ital. III, dec. nr. 29/1940 în Jurisprudența generală, 1941

Cas. Ital.III, dec. 5/1939 în Codul penal al R.P.R. adnotat de V. Papadopol ș.a.,