Infractiunea de Coruptie. Luarea de Mita

LUCRARE DE LICENȚĂ

Infracțiuni de corupție

Luarea de mită

Introducere

Am ales această temă din sfera infracțiunilor prevăzute în Codul penal și legi speciale, deoarece vreau să studiez în detaliu fenomenul de corupție. Prin informațiile pe care le voi analiza în capitolele prezentate vreau să ofer o viziune clară și completă pentru cei care sunt interesați în studierea infracțiunii de luare de mită.

În lucrarea de față urmăresc să expun elementele principale ale infracțiunii studiate, pentru a fi înțelese cât mai clar, în acest sens oferind cât mai multe date și informații.

Nivelul corupției din România este destul de ridicat,iar numărul infracțiunilor depistate nu este relevant, în realitate se comit un număr mai mare de astfel de fapte. Studierea amănunțită a acestor infracțiuni poate duce la găsirea unor noi soluții de prevenire și combatere.

Lucrarea este structurată în mai multe capitole, înprimele cinci fiind ilustrate elemente teoretice ale infracțiunilor corupție, accentul fiind pus pe infracțiunea e luare de mită. În ultimul capitol am realizat un studiu de caz în care

Capitolul I. Considerații generale

I.1 Referințe istorice

Apărarea valorilor sociale fiind o condiție de existență a societății, relațiile de apărare socială au apărut odată cu societatea și au cunoscut atât forma relațiilor de cooperare cât și forma relațiilor de conflict.

Faptele îndreptate împotriva valorilor sociale atrăgeau reacția din partea persoanei vătămate care îmbrăca uneori forma răzbunării. Deoarece în această situație erau prezente conflicte repetate, nu se putea tolera un asemenea comportament deoarece afecta stabilitatea socetății și a membrilor săi. Era necesar ca reacția de răzbunare a părții vătămate să fie limitată prin impunerea unor reguli. Astfel a luat naștere o primă regulă ți anume „legea talionului”, care avea la bază expresia „ochi pentru ochi, dinte pentru dinte”. Această lege impunea ca pedeapsa pentru autorul unei fapte să fie proporțională cu răul pe care l-a exercitat asupra victimei, cu alte cuvinte infractorul era tratat cu aceleași metoda pe care le-a folosit împotriva victimei. Însă nici aceasta metodă nu era potrivită pentru interesele societății deoarece de multe ori regula talionului nu era egală pentru persoanele implicate datorită faptului că răzbunarea față de un inculpat nu avea același impact asupra lui ca în cazul victimei, astfel se compromitea ideea de justuție. În aceste condiții s-a ajuns la concluzia că între cele două parți trebuie să existe o înțelegere în care partea vătămată trebuie să primească o indemnizație care să compenseze faptele săvârșite asupra sa. Astfel în locul regulii talionului a apărut compoziția care intervenea în favoarea victimei pentru a stabili o egalitate între răul creat de autor și consecințele produse

În ceea ce privește infracțiunile de serviciu sau în legătură cu serviciul, în special infracțiunea de dare și luarea de mită, acestea erau foarte întâlnite în vremurile trecute.De exemplu în Grecia Antică, deoarece mita era foarte frecventă, Platon propunea ca funcționarii care în schimbul exercitării datoriei care le revenea primeau foloase sau daruri, să fie aspru pedepsiți, mai exact pedeapsa cu moartea. El spunea că „nu trebuie să primești daruri nici pentru lucruri bune, nici pentru lucruri rele”. Tot în Grecia, Herodot povestește cum regele persan Cambzse după ce a ordonat ca un judecător sa fie ucis pentru că a primit bani în schimbul unei strâmbe judecăți a judeca strâmb o cauzăDeosebit de aspru erau pedepsiți magistrații care judecau strâmb, ți-a tapițat scaunul din pielea acestuia

Un alt rege persan, Darius, aplica pedeapsa cu moartea prin crucificare pentru judecătorii corupți. De asemenea Cicero vedea ca pe o crimă gravă fapta magistratului care nu dădea dovadă de corectitudine și era corupt. Există o vorbă în care se spune că “ atunci când vinovatul este achitat, e condamnat judecătorul”, vorbă care se aplica destul de des în acea perioadă

Prințul Talleyrand, era un om politic de la începutul secolului trecut care, în schimbul unor cadouri primite favoriza pe cei care apelau la el, astfel dobândindu-și o mare avere.

La români, în perioada feudală, au fost cunoscute două principale izvoare de drept cu aplicare și intensitate diferite în funcție de împrejurările în cadrul cărora se impuneau: dreptul cutumiar și dreptul feudal scris. Cât privește dreptul feudal scris, ce cuprindea pravilele laice care întăreau puterea domnitorului în dauna feudalilor aproape independenți, a însemnat un lung proces în cursul căruia privilegiul imunității feudale a dispărut treptat concomitent cu creșterea rolului aparatului de stat.

“Cartea românească de învățătură” cuprinde, în marea ei majoritate norme de drept penal. Infracțiunea (vina) și pedeapsa (certare) prevăzute în această pravilă erau stabilite și de legislația bizantină. Cele mai numeroase dispoziții se refereau la omor, furt, injurii, infracțiuni contra familiei (bigamie, incest), infracțiuni contra pudoarei și bunelor moravuri, dar prevedeau sancțiuni și pentru fapte ce constituiau infracțiuni de corupție (nedreptele luări).

In conștiința multor cetățeni mai este înrădăcinată ideea rămasă de pe vremea slujbașilor feudali că nu se poate obține nimic fără să dai ceva funcționarului, părere care nedreptățește marea majoritate a funcționarilor de astăzi care muncesc conștiincios, respectându-se pe ei înșiși și munca pe care o prestează, fiind un exemplu de cinste și corectitudine.

In dispozițiile pravilei, instigatorul și complicele erau în general pedepsiți la fel ca autorul. In multe cazuri stabilirea pedepsei era lăsată la aprecierea judecătorului (“după voia giudețului”).

După unirea din 1859 a Principatelor Române, s-a simțit, în mod imperios, necesitatea unificării legislative și în domeniul penal. In era în vigoare Condica criminală din 1826, iar în Româneasca în 1850 a fost promulgată Condica criminală și de procedură. Acestea erau cele două Coduri penale în vigoare la momentul unirii care urmau a fi unificate și modernizate.

Codul Penal intrat în vigoare în 1865, în pofida numeroaselor obiecții referitoare la conținut și formă, a reușit să realizeze unificarea legislativă penală și să insereze reglementarea faptelor socialmente periculoase precum și pedepsirea lor, în contextul general al noilor relații sociale și politice de după 1859.

Burghezia s-a grăbit cu elaborarea Codului penal pentru a-și putea asigura unul din cele mai importante instrumente juridice în lupta împotriva dușmanilor ei și mai ales împotriva maselor populare. Acest cod, publicat în 1864, intrat în vigoare în 1865 a fost un pas inainte față de legislația feudală. Ulterior acest cod care a rămas în vigoare până în 1937 a fost supus la numeroase modificări.

Infracțiunile cunoscute în perioada precedentă continuă să existe aproape neschimbate cu unele deosebiri în ceea ce privește pedepsele. Unele infracțiuni se transformă, apar altele noi, unele pedepse se restrâng și până la urmă dispar (pedeapsa capitală).

În ceea ce privește faptele de corupție, erau reglementate sub formă de “nedreptele luări”, adica o faptă a unui funcționar care prin orice mijloace silește o persoană să-i dea bani sau alt profit de orice natură la care nu era obligat.

După constituirea statului național unitar român a existat un timp relativ scurt cu o pluralitate de prevederi penale. S-a creat astfel în România, o situație deosebită în privința aplicării legii penale, întrucât erau în vigoare mai multe legislații și anume: Codul penal din 1864, Legea ungară în principal Codul penal de la 1868 și Codul contravențional din 1879 (în Transilvania), Legea austriacă respectiv Codul penal austriac din 1852 (în Bucovina), iar în Basarabia unde fusese în vigoare Codul penal rus a fost extinsă legea penală din veche Românie (din 1919).

In toate aceste regiuni care în 1918 au devenit Marea Românie funcționa o legislație penală distinctă în ceea ce privește reglementarea unor fapte ce constituiau infracțiuni de corupție. Din considerente de politică legislativă, organele centrale ale vremii au păstrat în vigoare legislațiile penale existente până la elaborarea unui cod penal unic.

Incă din 1920 au început lucrările în vederea intocmirii noului cod unic, iar din 1925 lucrările de întocmire a proiectului de cod penal au fost preluate de Consiliul Legislativ înființat în același an. Votat și promulgat la 16 Martie 1936 Codul penal unic a intrat în vigoare la 1 Ianuarie 1937.

Acest cod a reflectat destul de concludent o orientare spre politica guvernanților de atunci, fapt ce s-a concretizat în principal printr-o reglementare minuțioasă a infracțiunii și a făcut o clasificare în crime, delicte și contravenții.

Faptele care erau prevăzute ca luare de mită erau trecute în categoria delictelor, fiind sancționate cu închisoare corecțională și interdicții corecționale ca pedeapsă accesorie.

Legislația penală din perioada 1938-1944, s-a caracterizat prin amplificarea faptelor incriminate și printr-o înăsprire excesivă a regimului pedepselor. Domeniul cel mai vizat al reglementărilor era cel al ordinii publice (politice) și siguranța statului. In timpul regimului antonescian se constată o amplificare a incriminărilor și o diminuare până la dispariție a garanțiilor procesuale.

După terminarea războiului, la începutul anului 1945, organele legislative ale vremii au adoptat o serie de acte normative foarte importante în materie penală. Printr-un Decret Lege erau pedepsiți foarte aspru criminalii și profitorii de război precum și cei care au fost găsiți vinovați de dezastrul țării.

In ceea ce privește reglementarea faptelor de corupție, numite delicte, fiind sancționate cu pedeapsa corecțională, Codul penal cuprindea o secțiune referitoare la “nedreptele luări”, fapta care era prevăzută (definită) astfel: “Funcționarul public care prin orice mijloace silește o persoană să dea bani sau alt profit, la care nu este obligată după lege, comite delictul de nedreaptă luare și se pedepsește cu închisoare corecțională”. Tot în codul de la 1937, într-o secțiune care privea explicarea unor termeni legali se regăsea definiția dată de legiuitor funcționarului ca subiect activ la infracțiunea de luare de mită (nedreapta luare), astfel: “Prin funcționar se înțelege acela care exercită permanent sau temporar, cu orice titlu, indiferent dacă și cum a fost investit, o funcție sau o însărcinare de orice natură, în serviciul vreuneia din unitățile sau organizațiile obștești”. De asemenea erau funcționari militarii și preoții, iar membrii corpurilor legiuitoare erau scoși din sfera funcționarilor ca subiecți activi la infracțiunile de corupție.

In Codul penal din 1937, în capitolul “Delicte săvârșite de funcționari sau particulari”, în Secțiunea I erau reglementate faptele de dare și luare de mită. In ceea ce privește fapta incriminată ca luare de mită, legiuitorul definea în art.251, astfel: “Funcționarul public care în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la funcția sa, ori a face un act contrar îndatoririlor funcției sale, pretinde sau primește, fie direct, fie indirect: bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos ce nu i se cuvine după lege, ori acceptă o astfel de promisiune sau nu o respinge, săvârșește delictul de luare de mită ”. Potrivit alin.2 era pedepsită mai grav luarea de mită dacă era săvârșită de o persoană care făcea parte din Corpul Judecătoresc, Corpul Ofițeresc, ori o persoană care avea calitatea de funcționar însărcinat cu: contractarea, predarea, recepția sau supravegherea unor furnituri sau lucrări publice, cu atribuirea de orice drepturi asupra bunurilor statului, cu controlul aplicării legilor speciale pentru reprimarea speculei ilicite și a sabotajului economic, ori cu stabilirea sau încasarea drepturilor statului din taxe, timbre și impozite. De asemenea, erau pedepsiți mai grav constituind astfel o circumstanță mai agravantă, funcționarii publici care din cauza mituirii au săvârșit un act ilegal sau nedrept. De asemenea, dacă fapta era săvârșită de doi sau mai mulți funcționari publici, aceasta era sancționată mai grav.

In privința obiectului mitei, în toate cazurile de luare de mită, banii sau bunurile, ori valoarea lor se luau în folosul statului – aceasta măsură se aplică și în cazul infracțiunii de dare de mită neurmată de acceptare.

In orânduirea socialistă mita constituia un fapt deosebit de grav și se pedepsea cu o foarte mare severitate – “nici nu poate fi altfel dacă ne gândim ca funcționarul printr-o asemenea faptă se compromite nu numai pe sine, dar și instituția din care face parte” – spuneau autorii de drept penal ai vremii. In fața funcționarilor statul ridică multiple exigențe, deoarece prin funcția pe care o dețin, prin autoritatea de care se bucură, ei pot să facă nu numai bine dar și rău cetățenilor și statului socialist – din acest punct de vedere legea sancționa sever pe acei funcționari care se făceau vinovați de săvârșirea infracțiunii de luare de mită.

Legislația penală de după anul 1990 prevedea sancționarea severă a celor care intră sub incidența art. 254 Cod penal.

Astfel, pentru eficiența combaterii corupției s-a urmărit perfecționarea cadrului legislativ menit să asigure transparența activității funcționarului public și a altor persoane cu atribuții de conducere, control, constatare și sancționare a faptelor de luare a deciziilor sau de influențarea acestora.

Acestei necesități i-a răspuns adoptarea de către Parlamentul României a Legii 83/1992, care a fost abrogată prin Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, lege care vizează faptele de corupție, concretizată într-un act normative special. Noutatea din cadrul Legii 78/2000 este extinderea cadrului infracțiunilor de corupție, cu cele prevăzute în legi speciale, ca modalități specifice a infracțiunilor prevăzute în articolele 254-257 C.p. în funcție de persoanele față de care sunt săvârșite, calitatea pe care o au persoanele asupra cărora sunt săvârșite infracțiunile sau cea a persoanelor care le săvârșesc.

“Corupția, este un fenomen deosebit ce se manifestă tot mai acut în plan intern și în context internațional, fapt ce a determinat noi reglementări în legislația românească”.

La 1 februarie 2014 a intrat în vigoare Noul Cod Penal unde infracțiunile de corupție sunt prevăzute în articolele 289-294. Față de Vechiul Cod Penal, s-au făcut modificări în aria pedepselor privind infracțiunile de corupție, acestea fiind separate de infracțiunile de serviciu (art. 295-309), modificându-se și articolele acestora. Luarea de mită este prevăzută la art.289 în Noul Cod Penal.

I.2 Necesitatea protejării relațiilor privind autoritatea sau buna desfășurare a relațiilor de serviciu

Pentru a putea preveni și combate faptele de corupție este nevoie de o eficiență mai mare a mijloacelor folosite în acest sens, deoarece acest fenomen se extinde de la o zi la alta la nivel juridic, social, economic și moral fiind nevoie de ro reducere a acestor gen de fapte.

“Corupția, spălarea banilor murdari, constituie o adevărată frână în calea rezolvării problemelor interne și internaționale, constituind un adevărat atac la democrație și la statul de drept”. Astfel rezultă faptul că problema acestui fenomen de corupție trebuie să fie o prioritate pentru națiunile civilizate în ceea ce privește prevenirea și combaterea. faptelor.

De-a lungul anilor România a semnat mai multe convenții cu privire la prevenirea și combaterea infracțiunilor de corupție și s-a ajuns la concluzia că la nivel de stat, trebuie construit un instrument juridic special pentru a diminua aceste fenomene negative.

“Faptele numite generic “de corupție” constituie o manifestare antisocială, ea prezintă un pericol social grav și aduce atingere relațiilor sociale a căror normală formare, desfășurare și dezvoltare nu sunt posibile fără apărarea bunului mers al activității organizațiilor de stat și private, prin asigurarea exercitării cu probitate de către funcționari (sau alți salariați) a atribuțiilor ce le sunt încredințate și prin combaterea faptelor de venalitate ale acestora”.

Datoria funcționarilor publici în ceea ce privește apărarea relațiilor sociale și buna desfășurare a funcționării instituțiilor de stat este de a-și desfășura activitatea în sectorul unde sunt repartizați. îndeplinindu-și cu integritate atribuțiile fără a profita de funcția pe care o dețin și de a-și procura un venit suplimentar prin fapte de corupție, ceea ce ar fi în defavoarea societății.

“Infracțiunile cuprinse sub denumirea generică de infracțiuni de corupție nu formează un grup distinct în Codul penal, ci fac parte din categoria infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul cu toate că se diferențiază de celelalte infracțiuni din această categorie mai cu seamă prin caracteristicile elementului material“.

Conceptul de “corupție” nu avea o definiție prevăzută în legi speciale sau în Codul penal, în acest fel existând mai multe interpretări în legătură cu acest fenomen.

Pentru a rezolva această problema, a fost adoptată legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, în care s-a procedat la limitarea la doar 4 infracțiuni a conceptului de corumpție, și anume: luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite și traficul de influență.

De asemenea, infracțiuniile cuprinse în Legea 78/2000 sunt reglementate în Codul penal , luarea de mită, darea de mită, primirea de foloase necuvenite ți traficul de influență se sancționează conform acestuia.

“Ceea ce este comun acestor infracțiuni este obiectul juridic generic de grup care constă în relațiile sociale privind exercitarea cu cinste și probitate profesională de către funcționarii publici sau salariaților asimilați acestora, a atribuțiilor de serviciu ori cele încredințate în mod special.”

Referitor la măsurile luate în vederea combaterii și prevenirii fenomenului corupției, în România au luat ființă o serie de organisme care se prezintă sub forma unor comisii la nivelul Parlamentului României pentru investigarea unor abuzuri sau cazuri de corupție semnalate în anumite domenii ale vieții sociale, de asemenea au fost înființate anumite structuri permanente care acționează în cadrul diferitelor autorități publice. Necesitatea combaterii fenomenului de corupție – care constituie o formă de poluare a vieții sociale și a tuturor sectoarelor de activitate – face necesară intervenția legii penale.

I.3 Aspecte comune cu privire la infracțiunile de serviciu

Dintre faptele prevăzute ca infracțiuni de serviciu sau în legătură cu serviciul sancționate de Codul penal român, cele mai multe sunt incriminate și în majoritatea codurilor penale moderne și contemporane. Ceea ce catacterizează în principal sub grupul infracțiunilor de serviciu sau în legătură cu serviciul este valoarea socială apărată și anume bunul mers al activității organizațiilor de stat și apărarea intereselor legale a persoanelor particulare.

Instituțiile publice și persoanele particulare sunt egal interesate ca să fie asigurată îndeplinirea regulată și eficientă de către funcționari (și alți salariați) a îndatoririlor de serviciu, ca exercițiul funcțiunilor să fie asigurat împotriva venalității unor funcționari sau a altor salariați precum și împotriva tendinței de a obține câștiguri ilicite.

Legea penală protejează activitatea instituțiilor publice contra abuzurilor și neglijenței funcționarilor săvârșite fie în raporturi interne, adică în prejudiciul imediat al unităților unde sunt angajați, fie în raporturile externe, adică în prejudiciul imediat al unor persoane particulare, care poate fi și o unitate alta decât aceea unde se pretează serviciul de către funcționar.

Obiectul juridic special în cazul infracțiuniilor de serviciu este constituit de asigurarea funcționării în bune condiții a activității instituțiilor publice și apărarea relațiilor sociale prevăzute de legea penală.

Pentru ca relațiile sociale să se formeze și să se dezvolte în condiții normale este nevoie ca funcționarii sau alți salariați să își îndeplinească atribuțiile de serviciu cu integritate, fără a săvârși fapte de corupție care ar putea aduce atingere relațiilor sociale.

De regulă la infracțiunile de corupție obiectul material lipsește.

“La infracțiunea de luare de mită, foloasele injuste nu sunt obiectul material al faptei pentru că ele nu constituie obiectul ocrotirii penale, ci actele de serviciu.” Subiect activ nemijlocit al acestor infracțiuni poate fi numai un funcționar în înțelesul art. 175 C.P sau alt salariat. In cazul câtorva infracțiuni (de exemplu: darea de mită și traficul de influență) subiect activ poate fi orice persoană, inclusiv funcționarii sau alți salariați. Subiectul activ este competent să înfăptuiască actul de serviciu prin intermediul căruia s-a produs urmarea prevăzută de normă juridică. Atunci când funcționarul nu avea această abilitate (de a întocmi actul), fapta va putea constitui altă infracțiune.

Subiect pasiv este în principal organizația de stat asupra căreia s-a răsfrânt urmarea prevăzută de lege. La luarea de mită, dacă pentru obținerea mitei este exercitată o constrângere asupra unei persoane, aceasta este și ea subiect pasiv special a infracțiunii.

Elementul material în conținutul infracțiunilor de serviciu constă într-o acțiune sau inacțiune care produce totdeauna, ca urmare imediată, o atingere adusă bunului mers al activității unei organizații de stat însoțită uneori și de o vătămare a interesului legal al vreunei persoane.

Sub aspectul laturii subiective, infracțiunile din această subdiviziune se săvârșesc în general cu vinovăție sub forma intenției, adică infractorul trebuie să-și fi dat seama de natura și urmările faptei sale și să fi dorit (intenție directă) sau să le fi acceptat (intenție indirectă).

Consumarea faptei reprezintă punctul final al desfãșurãrii activitãții infracționale. La infracțiunile de serviciu sau în legãturã cu serviciul, consumarea faptei implicã executarea acțiunii socialmente periculoasã prin care s-a adus atingere bunului mers al activitãții organizației de stat ori intereselor particularilor și s-au produs uneori anumite vãtãmãri.

În toate aceste situații pentru a fi realizatã integral latura obiectivã este necesar sã existe o legãturã de cauzalitate între activitatea infracționalã și urmarea imediatã.

I.4 Codul de Conduită și formele de răspundere ale funcționarului public

Codul de conduită al funcționarilor publici este prevăzut în Legea nr. 7/ 2004. Potrivit acestei legi, codul de conduită reglementează normele de conduită profesională a funcționarilor publici, norme obligatorii pentru persoanele care ocupă o funcție publică în cadrul autorităților și instituțiilor publice locale și centrale precum și în cadrul autorităților administrative autonome, denumite în continuare autorități și instituții publice.

Obiectivul acestui cod este de a asigura o bună administrare în ceea ce privește interesul public, diminuarea faptelor de corupție și a birocrației precum și de a asigura calitatea serviciului public oferit.

Potrivit art.14 din Legea 7/2004 funcționarilor publici le este interzis să accepte sau să solicite orice fel de foloase care ar însemna o recompensă pentru exercitarea funcției pe care o deține, tocmai pentru a nu diminua imparțialitatea în îndeplinirea atribuțiilor ce îi revin fiecărui funcționar în parte.

Funcționarii publici care nu respectă acest cod și încalcă dispozițiile acestuia vor răspunde disciplinar potrivit legii. În acest sens se va forma o Comisie de disciplină competentă în a cerceta încălcarea prevederilor prezentului cod și de a propune aplicarea sancțiunilor disciplinare, în condițiile legii. În cazul în care faptele săvârșite de către un funcționar public întrunesc elementele constitutive ale unei infracțiuni, vor fi sesizate organele de cercetare penală competente, conform legii, care vor face cercetări în vederea luării unor măsuri.

În perioada postbelică, conform majorității autorilor, existau cinci forme de răspundere a funcționarilor publici:disciplinară, contravențională, materială, civilă și penală aflate sub influența regimului legal din acea perioadă.

„În doctrina actuală, funcționarul public fiind supus regimului statuar, autorii identifică patru forme ale răspunderii funcționarului public:disciplinară, contravențională, penală și patrimonială.”

V. Vedinas deosebește cinci forme ale răspunderii funcționarului public raportându-se la faptul că fapta sau faptele pot fi săvârșite în timpul exercitării funcției, în legătură cu exercitarea funcției sau fără să aibă vreo legătură cu funcția, dar afectează prestigiul funcționarului public iar încrederea pe care cetățeanul o acordă acelui serviciu public scade.

Acestea sunt:

Răspunderea disciplinară

Răspunderea contravențională

Răspunderea patrimonială

Răspunderea civilă

Răspunderea penală

Capitolul II. Analiza elementelor constitutive

II.1 Noțiune și definiție

Codul penal anterior adoptat în anul 1936, intrat în vigoare în anul 1937, prevedea in art.251 infracțiunea de mită, aceasta fiind definită astfel: “Funcționarul public care, în scopul de a îndeplini, a nu îndeplini, sau a întârzia îndeplinirea unui act privitor la funcția sa, ori a face un act contrar îndatoririlor funcției sale, pretinde sau primește, fie direct, fie indirect bani, bunuri, valori, comisioane sau orice alt folos ce nu i se cuvine după lege, ori acceptă o astfel de promisiune sau nu o respinge, săvârșește delictul de luare de mită”.

Spre deosebire de acest text care făcea referire la bani, bunuri, valori sau comisioane, în art. 289 din actualul Cod penal se menționează numai bani sau alte foloase. Prin expresia “alte foloase” se înțelege orice profit, deci și bunurile, valorile, comisioanele la care se referea vechiul cod. In cuprinsul dispozițiilor din codul penal în vigoare nu sunt prevăzute agravante asemănătoare cu cele din art. 251 C.P. anterior (“pedeapsă era mai gravă dacă fapta era comisă de o persoană care făcea parte din Corpul Judecătoresc, Corpul Ofițeresc sau era un funcționar însărcinat cu unele atribuții administrative”), legea penală actuală făcând referire în art 175 alin. (2) doar la noțiunea de “persoana care exercita un serviciu de interes public pentru care a fost investita de autoritatile publice sau care este supusa controlului ori supravegherii acestora cu privire la indeplinirea respectivului serviciu public.”, înțelegând ca prin aceasta să fie incluși atât funcționarii enumerați în vechiul text de lege penală cât și alți funcționari cu atribuții în controlul unor activități din cadrul instituțiilor de stat sau/și private.

In dreptul penal mituirea a fost privită de unii autori ca o faptă bilaterală la săvârșirea căreia participă în mod necesar prin acțiuni corelative două persoane și anume mituitorul, care dă mita și mituitul, care o primește. In raport de conduita subiecților participanți avem un subiect mituit în speță funcționarul sau funcționarul public ori alt salariat asimilat acestora) și un subiect care dă mita, numit mituitor.

In ceea ce privește incriminarea mituirii în dreptul penal există două sisteme:

sistemul incriminării unilaterale, care incriminează ca infracțiune numai luarea de mită, iar pe mituitor îl tratează ca participant la săvârșirea infracțiunii;

sistemul incriminării bilaterale sau al dublei incriminări care sancționează atât darea de mită cât și luare de mită ca infracțiuni de sine stătătoare. Acest sistem corespunde necesității de a reprima atât fapta de pericol social a mituitorului cât și pe cea a mituitului.

Actualul cod penal a adoptat sistemul bilateral potrivit căruia este reglementată atât luarea de mită ca infracțiune mai gravă cât și darea de mită.

Luarea de mită este infracțiune de serviciu sau în legătură cu serviciul prin care legiuitorul a incriminat orice conduită a funcționarilor de a se lăsa influențați de interese materiale, de obținerea unor foloase ce nu i se cuvin.

Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea unor fapte de corupție a fost adoptată de Parlamentul României tocmai pentru a sprijini combaterea și prevenirea corupției. Această lege lărgește cadrul infracțiuniilor de corupție cu cele prevăzute în legi speciale.

Funcționarul trebuie sa-și îndeplinească atribuțiile în mod legal și cu o corectitudine desăvârșită, fără a-ți face o sursă de venituri ilicite din exercitarea acestora.

În art.289 C.P este definită de către legiuitor infracțiunea de luare de mită astfel: “Fapta functionarului public care, direct ori indirect, pentru sine sau pentru altul, pretinde ori primeste bani sau alte foloase care nu i se cuvin ori accepta promisiunea unor astfel de foloase, in legatura cu indeplinirea, neindeplinirea, urgentarea ori intarzierea indeplinirii unui act ce intra in indatoririle sale de serviciu sau in legatura cu indeplinirea unui act contrar acestor indatoriri, se pedepseste cu inchisoare de la 3 la 10 ani si interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta..”

II.2 Obiectul juridic

Obiectul juridic generic al infracțiunii de luare de mită este format din relațiile sociale apărate de legea penală care aduc atingere activității organizațiilor de stat sau private sau organizațiilor publice. În acest sens vorbim de faptele care aduc atingere bunului mers al instituțiilor publice și private, cât și intereselor cetățenilor. Aceste valori sociale nu s-ar putea menține fără ca funcționarii să dea dovadă de corectitudine și sa-și respecte funcțiile ocupate fără a-și crea un venit ilicit profitând de funcția deținută intr-o unitate publică sau privată, aceștia având responsabilitatea de a respecta o conduită impusă de legea penală.

In acest mod definesc și unii autori obiectul juridic al infracțiunii de luare de mita subliniind că acesta este dat de relațiile sociale legate de integritatea de care dau dovadă funcționarii, precum și de corectitudinea cu care își îndeplinesc atribuțiile de serviciu și activitățile în instituțiile publice sau private.

Integritatea de care trebuie să dea dovadă un funcționar în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu este o valoare socială necesară pentru o bună desfășurare a relațiilor de serviciu, oferind astfel o garanție intereselor legale ale persoanelor.

II.3 Obiectul material

Infracțiunile de corupție nu au , de regulă, obiect material. Toate foloasele care rezultă din săvârșirea acestora nu fac parte din obiectul material al acestor gen de fapte ci reprezintă mijloace prin care se comit infracțiunile.

Așadar și la infracțiunea de luare de mită lipsește, de regulă, obiectul material. Totuși se punea în discuție dacă efectuarea actului pentru care funcționarul a primit mita, se referă la un obiect material, atunci acesta va fi și obiectul material al infracțiunii. Această opinie nu poate fi împărtășită, pentru că atingerea relațiilor sociale este adusă de acțiunea de a primi sau de a pretinde bani sau alte foloase ci nu de efectuarea actului.

În cazul în care făptuitorul prin luarea de mită urmărește obținerea în mod direct a unui bun, obiectul material al infracțiunii de luare de mită este chiar acel bun. De precizat e că nu că nu constituie obiect material al infracțiunii de luare de mită banii care au fost primiți sau pretinși de către un funcționar, aceștia fiind mijloace prin care se săvârșește infracțiunea.

In concluzie, obiectul material al infracțiunii de luare de mită nu trebuie confundat cu foloasele obținute în urma săvârșirii faptei, acestea făcând parte din obiectul mitei.

II.4 Subiectul infracțiunii

Infracțiunea de luare de mită este o infracțiune cu subiect activ calificat, cu alte cuvinte doar un funcționar public sau un alt funcționar poate fi subiect al acestei infracțiuni.

Potrivit art. 175 alin (1) Cod penal, funcționarul public este “Functionar public, in sensul legii penale, este persoana care, cu titlu permanent sau temporar, cu sau fara o remuneratie:

a)exercita atributii si responsabilitati, stabilite in temeiul legii, in scopul realizarii prerogativelor puterii legislative, executive sau judecatoresti;

b)exercita o functie de demnitate publica sau o functie publica de orice natura;

c)exercita, singura sau impreuna cu alte persoane, in cadrul unei regii autonome, al altui operator economic sau al unei persoane juridice cu capital integral sau majoritar de stat, atributii legate de realizarea obiectului de activitate al acesteia..”

Alin. (2) al aceluiași articol prevede faptul că funcționarul este atât persoana menționată la alin (1) precum și persoana investită de autoritățile publice sau care are atribuții de control sau supraveghere a acestora.

“Distincția dintre funcționari și funcționari publici este necesară, deoarece ajută la împărțirea din punct de vedere a legii penale în două categorii a salariaților, astfel: salariați – funcționari publici, salariați – funcționari (adică ceilalți funcționari), împărțire care are consecințe asupra tratamentului penal după calitatea faptuitorului”..

Daca comparăm noțiunea de funcționar public din dreptul penal cu noțiunea de funcționar public din dreptul administrativ se observă că în primul caz există o sferă mai extinsă, acesta pentru a deveni funcționar public trebuie să îndeplinească o condiție și anume să fie investit oficial cu îndeplinirea funcției. de Asemenea acesta trebuie să fie remunerat pentru munca prestată.

Din punct de vedere penal atât funcționarul văzut din latura dreptului administrativ cât și cel ilustrat de legea penală vor răspunde pentru faptele săvârșite care presupun această calitate a subiectului.

In dreptul muncii, noțiunea de funcționar este înlocuită cu noțiunea de salariat sau angajat, persoanele având încheiat un contract individual de muncă.

“Fapta incriminată poate fi săvârșită de mai mulți autori (având calitatea de funcționari sau/și alți salariați), care au contribuit nemijlocit, în mod simultan (comisie, colectiv, echipă) sau succesiv la săvârșirea luării de mită”. Așadar pot exista mai mulți subiecți activi pe langă autorii infracțiunii, cum ar fi instigatorii sau complicii, însă pentru aceștia nu se cere calitatea de funcționar. De remarcat este faptul că instigatorul sau complicele în cazul infracțiunii de mită pot fi trați la răspundere chiar dacă nu au calitatea cerută de lege la fel ca ți autorul.

Legea 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea unor fapte de corupție este cea care delimitează subiecții infracțiunii de luare de mită aici fiind găsite explicații în legătură cu persoanele care pot fi subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită.

Potrivit art. 8 1 din Legea 78/2000 pot fi subiecti al infracțiunii de luare de mită în calitate de autor, următoarele categorii de persoane:

funcționarii care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuții similare în cadrul unei organizații publice internaționale la care România este parte;

membrii adunărilor parlamentare a organizațiilor internaționale la care românia este parte;

funcționarii care își desfășoară activitatea pe baza unui contract de muncă ori alte persoane care exercită atribuții similare în cadrul Comunităților Europene;

persoanele care exercită funcții judiciare în cadrul instanțelor internaționale a căror competență este acceptată de România precum și funcționarii de la grefele acestor instanțe;

funcționarii unui stat străin;

membrii adunărilor parlamentare sau administrative ale unui stat străin.

De precizat este faptul că persoanele cu funcții de conducere din cadrul instituțiilor publice, sunt obligate să își declare averea în condițiile prevăzute de lege. În cazul în care nu se depun aceste declarații de avere se va dispune începerea din oficiu a procedurii de control a averilor funcționarilor.

Cu privire la calitatea de subiect activ al infracțiunilor de corupție este de reținut că acesta este circumstanțiat, calificat, cu excepția infracțiunilor de trafic de influență și eventual a unor infracțiuni definite de lege ca infracțiuni ce constituie modalități specifice ale infracțiunii prevăzute în art. 291 C.P. precum și cu excepția infracțiunii prevăzute de art. 290 C.P. (darea de mită) și celor asimilate ei, aceste fapte putând fi săvârșite de orice persoane incluzând aici și pe funcționari.

Ceea ce concretizează Legea nr. 78/2000 este incidența prevederilor art. 289-294 C.P. și în ceea ce-i privește pe manageri, directori, administratori și cenzori ai societăților comerciale, companiilor societăților naționale, regiilor autonome și oricăror alți agenți economici.

Prin director sau director general (manager) al societății comerciale se înțeleg administratorii desemnați ca atare de Consiliul de Administrație al societății comerciale; administratorul societății comerciale este persoana fizică – asociat sau neasociat – desemnată de Adunarea Generală a Asociaților sau acționarilor pentru a îndeplini acte de administrație a societății (funcția de administrator există la societățile pe acțiuni, în comandită pe acțiuni, societăți pe acțiuni și cele cu răspundere limitată). Cenzorul este persoana fizică însărcinată de Adunarea Generală a societății comerciale cu această funcție dintre asociații sau acționarii ori dintre contabilii autorizați și cu studii superioare.

Managerii, directorii și administratorii precum și cenzorii agențiilor economice se încadrează în articolele 289-291 din Cod penal și în cele prevăzute de legea 78/2000 privind faptele de corupție.

Alte exemple de subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită sunt: organul de poliție care primește bani pentru a nu lua o măsură de sancționare contravenșională, cadrul didactic care în schimbul unei sume de bani promovează sau favorizează un candidat la examen etc.

În soluționarea unui caz unde făptuitorul era un avocat, s-a iscat o controversă în ceea ce privește îndeplinirea calitatății de subiect al infracțiunii de luare de mită. S-a luat hotărârea că atâta timp cât sunt angajați să acorde asistență juridică,avocații îndeplinesc calitatea de subiecți activi ai infracțiunii. Ulterior Instanța Supremă, printr-un recurs extraordinar, a decis că avocatul în cauză nu poate fi comparat cu “alt salariat” deci nu poate fi subiect al infracțiunii de luare de mită.

In motivarea deciziei s-ar reține faptul ca potrivit prevederilor art. 254 C.P (art.289 Noul Cod Penal) subiectul activ al infracțiunii de luare de mită trebuie sa aiba calitatea de funcționar sau alt salariat asimilat acestuia.

Din examinarea structurii organizatorice și funcționale a Colegiilor de avocați, organizații cu caracter profesional, în raport cu reglementarea din Decretul nr. 281/1954 cu modificările ulterioare, rezultă că sub acest aspect trebuie făcută o distincție între avocații care au numai calitatea de membri ai colegiului în baza căreia sunt abilitați să exercite profesia de avocat, de acordare a asistenței juridice justițiabililor, și avocați aleși în organele de conducere ale colegiului și Birourilor Colective de Asistență Juridică, deoarece în sensul prevederilor legale anterior menționate – numai aceștia din urmă pot fi subiecți activi ai infracțiunilor de serviciu.

Este de remarcat că potrivit art. 34 din Decretul nr. 218/1954 angajarea avocatului se face de către justițiabili prin intermediul Biroului Colectiv de Asistență Juridică și că el indeplinește rolul de mandatar al persoanelor care l-au angajat în cadrul procesului ,fiind împuternicit sa-I reprezinte în fața instanțelor de judecată.

Avocatul pledant are deci în cadrul colegiului un statut juridic și profesional propriu, autonom, de liber profesionist, care cuprinde drepturile și obligațiile prevăzute de lege și de normele de deontologie profesională.

De reținut faptul că în momentul săvârșirii faptei subiectul trebuie să aibă calitatea cerută de lege, anume aceea de a fi funcționar. Dacă faptuitorul în momentul săvârșirii faptei nu avea această calitate dar a pretins sau primit foloase ori a acceptat promisiunea lor, cu condiția dobândirii în viitor, fapta ar putea constitui eventual o înșelăciune.

S-a reținut că inculpatul fiind administrator al unei societăți comerciale, având ca obiect și jocuri de întrajutorare, a pretins și a primit de la 12 persoane, în mod repetat, diferite sume de bani pentru a le asigura premierea anticipată prin înscrierea într-o evidență specială, ceea ce nu s-a mai realizat datorită încetării jocului respectiv.

S-a apreciat că fapta inculpatului nu poate fi incadrată la infracțiunea de luare de mită, fapta săvârșită de către acesta întrunind elementele constitutive ale infracțiunii de înșelăciune prevăzută de art. 244 C.P.

Procurorul a declarat apel dar acesta a fost respins. La recurs, procurorul a susținut că fapta trebuia încadrată la infracțiunea de luare de mită.

Având în vedere că în momentul săvârșirii faptei inculpatul avea calitatea de administrator al societății comerciale, fiind astfel funcționar, fapta prin care a pretins diferite sume de bani de la 12 persoane se încadrează la infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289. alin. 1 C.P.

In practica judiciară recentă s-au pronunțat hotărâri contradictorii și în ceea ce privește calitatea de medic ca subiect activ al infracțiunii de luare de mită.

Astfel, Judecătoria Brașov a condamnat pe inculpatul B.E. pentru săvârșirea a 7 infracțiuni de luare de mită prevăzută de art. 254 alin. 1 C.P. ( art.289 Noul Cod Penal )

Instanța a reținut că în cursul anului 1990 inculpatul în calitate de medic primar, șef al secției “Nou-născuți” de la Spitalul Municipal de Obstretică și Ginecologie Brasov a pretins sau acceptat bani și diferite bunuri în 7 cazuri pentru a-și exercita atribuțiile sale de serviciu. Tribunalul Brașov a admis recursul declarat de inculpat și l-a achitat cu motivarea că faptele nu sunt dovedite.

Recursul extraordinar declarat în cauză a fost admis de Curtea Supremă de Justiție, Secția penală care schimbând temeiul achitării a motivat că medicul nu poate fi subiect activ al infracțiunii de luare de mită deoarece nu are calitatea de funcționar.

Șapte judecători de la Curtea Supremă de Justiție, a admis recursul extraordinar declarat împotriva ultimelor două hotărâri și a decis că inculpatul poate fi subiect al infracțiunii de luare de mită pentru că a avut o funcție într-o instituție sanitară de stat și anume medic șef de secție al Spitalului Municipal Brașov.

Un alt caz interesant este cel în care a fost condamnat inculpatul C.L. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 289 alin. 1 C.P și primirea de foloase necuvenite care era prevăzută la art. 256 din Vechiul Cod Penal, în Noul Cod Penal această infracțiune fiind extrasă. S-a reținut în fapt că în perioada 1989-1997, inculpatul a îndeplinit funcția de medic generalist având ca atribuții de serviciu examinarea lucrătorilor de la unitățile comerciale, vizarea periodică a carnetelor de sănătate ale acestora, verificarea stării igienico – sanitare a localurilor de alimentație publică și întocmirea actelor de constatare cu privire la condițiile igienico – sanitare de la unitățile de diferite profile. Incălcându-și aceste atribuții de serviciu, inculpatul a pretins și primit de la 18 persoane bani și bunuri pentru a întocmi documentația în vederea autorizărilor diferite magazine și baruri, pentru a întocmi sau viza carnetele de sănătate, pentru a nu lua măsuri de sancționare contravențională sau pentru eliberarea certificatelor de sănătate în vederea căsătoriei. In perioada 1994-1995 inculpatul a primit de la alte 9 persoane bani și bunuri după îndeplinirea îndatoririlor de serviciu.

In apărarea sa inculpatul a invocat împrejurarea că nu poate avea calitatea de subiect activ al infracțiunilor de luare de mită și primirea de foloase necuvenite. Prin apelul făcut, a motivat același argument făcând referire la Legea nr. 74/1994, însă apelul i-a fost respins ca nefondat, pe motivul că în timpul săvârșirii faptei avea calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită și de primirea de foloase necuvenite deoarece în acea perioada avea funcția de medic într-o unitate medico – sanitară publică.

Legea privind exercitarea profesiei de medic este, în ansamblul său o lege cu caracter civil. Având în vedere această natură juridică a legii, nu se poate vorbi nici de aplicarea principiului “mitior lex”.

Așa fiind, aplicarea legii penale intervine în toate situațiile în care s-a încălcat relația dintre medic și autoritatea pe care o reprezintă și nu între medic și pacient.

Instigator sau complice poate fi însă orice persoană care îndeplinește cerințele legii pentru a răspunde penal.

Cel care dă mită (mituitorul) nu este participant la infracțiunea de luare de mită, ci autor al unei infracțiuni distincte și anume darea de mită prevăzută de art. 290 C.P.

Funcționarul va putea fi definit astfel: “prin funcționar se înțelege orice persoană care exercită o însărcinare în serviciul unei persoane juridice de drept privat”.

Un alt text va putea avea nota marginală “persoana care exercită un serviciu de necesitate publică” și va suna astfel: “prin persoana care exercită un serviciu de necesitate publică se înțelege orice persoană particulară care exercită profesia de avocat, medic sau alte profesii de interes general pentru care este necesară o abilitare specială a autorităților și care este supusă controlului acestora fără a fi în serviciul vreunei unități publice sau private”.

Aceeași calitate o au și persoanele particulare care exercită un serviciu declarat de necesitate publică printr-un act al autorității executive.

Subiectul pasiv al infracțiunii de luare de mită poate fi orice persoană juridică de interes public sau persoana juridică privată, ori instituția publică precum și autoritatea publică care beneficiază de favorurile făptuitorului .

II.5 Latura obiectivă a infracțiunii

In cadrul infracțiunilor pe care le poate comite un funcționar, un loc important prin gravitatea ei ocupă luarea de mită.

In acest caz funcționarul își comercializează, își vinde funcția și încrederea care i-au fost acordate primind direct sau indirect ori pretinzând bani sau alte foloase, ori numai acceptând promisiunea unor astfel de foloase.

In schimbul acestora el se angajează să facă ceva, sau să nu facă ori să întârzie efectuarea uni act care intră în atribuțiile funcției sale.

Așa cum se observa, mita prezintă unele trăsături specifice care trebuie bine reținute spre a putea deosebi aceste fapte de alte încălcări pe care le-ar putea comite funcționarul și care nu prezintă aceeași gravitate ca luare de mită.

Infracțiunea de luare de mită are conținuturi alternative, putându-se realiza sub aspectul elementului material printr-o acțiune de primire sau pretindere de bani sau alte foloase necuvenite funcționarului în scopul de a îndeplini sau neîndeplini atribuțiile de serviciu.

Alteori infracțiunea se poate comite prin omisiune, atunci când funcționarul nu respinge promisiunea sau oferte de bani sau foloase necuvenite făcută de mituitor în scopul încălcării îndatoririlor de serviciu.

Situația premisă se răsfrânge asupra calității impuse subiectului activ – funcționar sau alt salariat – conferindu-i acestuia anumite îndatoriri de serviciu care sunt indispensabil legate de însăși existența infracțiunii.

Acțiunea făptuitorului de “a pretinde” ceva (bani sau alte foloase) înseamnă a cere cuiva în mod stăruitor, a formula o anumită pretenție. Pretinderea semnifică cererea exprimată fără dubiu de către subiectul activ, în sensul că dorește să primească folosul nelegal. In această modalitate de săvârșire a infracțiunii inițiativa aparține funcționarului (făptuitorului). Nu este necesar că pretenția formulată de funcționar să fie satisfacută. Acțiunea de pretindere se poate realiza în orice mod – prin cuvinte, gesturi, scrisori sau orice alt mijloc de comunicare, dar trebuie să fie înțeleasă de cel căruia i se adresează.

A primi ceva înseamnă a prelua, a lua ceva în posesie. Primirea implică o dare efectivă, iar inițiativa aparține mituitorului. Acțiunea de primire trebuie să fie voluntară și spontană, ea presupune o concomitență între acceptarea propunerii și primire.

A accepta o promisiune, fie ea de bani sau alte foloase de un funcționar, duce evident la acordul făptuitorului de a oferi mita. Dacă funcționarul face o promisiune cu siguranță i se va oferi o ofertă. Această ofertă se poate accepta de către funcționar și prin simple gesturi, chiar dacă nu își dă acordul verbal.

În cazul în care nu se resping banii sau alte foloase ilustrează lipsa oricărei riposte corespunzătoare a făptuitorului la oferta de mituire care i se face. Această pasivitate a funcționarului nu poate fi însă de orice natură, ci ea trebuie să fie izvorată dintr-o atitudine favorabilă ideii de acceptare a mituirii.

Nerespingerea unei promisiuni nu poate fi concepută fără acordul corelativ al formulării unei promisiuni de către o altă persoană. Această modalitate de săvârșire a infracțiunii de luare de mită nu este decât o acceptare tacită, ea fiind incriminată separat pentru a se stabili clar obligația funcționarului de a respinge o asemenea promisiune.

Fiind obligat de lege să respigă o promisiune stabilită determină ca un funcționar să acționeze cu integritate împotriva persoanei care oferă mita, astfel reușind sa-și apere prestigiul funcției pe care o ocupă ți totodată îți îndeplinește în mod corect atribuțiile de serviciu ce îi revin fără a aduce atingere relațiilor sociale.

Modalitățile de săvârșire a infracțiunii se pot realiza direct de către funcționar sau indirect prin intermediul altor persoane ori prin alte mijloace (poștă, tren etc.).

“Elementul material al faptei se săvârșește întotdeauna înaintea efectuării sau neefectuării actului de serviciu ori a realizării lui necorespunzătoare”.

Nu este obligatoriu că folosul injust să fie determinat în momentul acceptării promisiunii, după cum acest folos poate consta și în într-un împrumut ori în efectuarea unei plăți de către mituitor pentru cel mituit.

Infracțiunea subzistă chiar dacă folosul pretins sau promis făptuitorului nu i se mai remite efectiv.

Pentru întregirea elementului material al laturei obiective a infracțiunii de luare de mită este necesar că pretinderea, primirea, acceptarea sau nerespingerea de promisiuni să aibă ca obiect bani sau alte foloase. Banii pot fi efectivi (monede, bancnote) sau sub forma de valori ori titluri de orice fel. Banii sau celelalte foloase la care se referă acțiunea sau inacțiunea făptuitorului trebuie să fie necuvenite, adică făptuitorul să nu fie îndreptățit a le pretinde, primi, accepta.

Fapta se comite în legătură cu un folos necuvenit subiectului activ pe care acesta îl primește sau urmează a-l primi de la mituitor.

In practica judiciară s-au exprimat câteva puncte de vedere și în legătură cu înțelesul noțiunii de folos necuvenit. Astfel s-a subliniat faptul că mita se deosebește de comision.

Comisionul rezultă întotdeauna dintr-un contract comercial ori își are izvorul într-un act sau fapt comercial, deci este necesar să existe o însărcinare de a efectua legal o tranzacție comercială.

Prin foloase necuvenite unii autori înțeleg orice folos material care ar constitui o îmbogățire fără just temei adică o sporire a activului patrimoniului făptuitorului pe cale ilicită a exercitării necorespunzătoare a atribuțiilor sale de serviciu.

Legea enunță exemplificativ deoarece aceștia reprezintă mijlocul cel mai frecvent de corupere a funcționarului.

Prin “foloase”, în sensul legii penale, se înțeleg și împrumuturile, căci întrebuințarea acestora asigură beneficii. Prin urmare în mod just s-a stabilit că este lipsită de temei apărarea șefului de personal a unei unități care a propus angajarea pe o funcție pentru o persoană care nu îndeplinea condițiile necesare pentru a ocupa acel post, iar în Comisia de examinare a susținut interesul respectivei persoane, obținând în schimb anterior, unele sume de bani pe care le-a justificat ca împrumuturi urmând deci să le restituie.

Folosul ilicit este dobândit sau urmează a fi dobândit de către autor (făptuitor – funcționar) prin îndeplinirea, neîndeplinirea ori întârzierea îndeplinirii unui act cu privire la atribuțiile sale de serviciu.

Nu conteaza dacă foloasele sunt primite de către funcționar înainte sau după nerespectarea atribuțiilor ce îi revin, dar pentru a exista fapta trebuie să existe o înțelegere în acest sens.

Banii sau foloasele trebuie să fie pretinse sau primite cu titlu de contraechivalent al conduitei pe care făptuitorul se angajează să o aibă, adică pentru îndeplinirea, neîndeplinirea atribuțiilor de serviciu. Dacă făptuitorul pretinde sau primește o sumă de bani ori alte foloase cu titlu de obligație care trebuia îndeplinită de cel ce solicita efectuarea actului deși o asemenea obligație nu este impusă de lege, fapta nu constituie luare de mită ci abuzul în serviciu prev. la art. 297 C.P.

Există opinia potrivit căreia fapta va constitui abuz în serviciu și nu luare de mită, ori de câte ori funcționarul va motiva destinația bunului sau banilor și va destina efectiv profitul ilicit primit nu în folos propriu ci în folosul unității.

O cerință esențială pentru existența infracțiunii de luare de mită este ca actul pentru a cărui îndeplinire, neîndeplinire ori întârziere a îndeplinirii și pentru care se pretinde, se primește, se acceptă sau nu se respinge oferta unor foloase, să facă parte din sfera atribuțiilor de serviciu ale funcționarului.

Funcționarul care pretinde sau primește bani ori foloase necuvenite trebuie să fie competent a îndeplini sau a nu îndeplini acel act în momentul săvârșirii faptei (acțiunii sau inacțiunii) incriminate. Nu interesează dacă ulterior comiterii faptei funcționarul și-a pierdut această competență.

Dacă în momentul pretinderii de foloase necuvenite făptuitorul nu avea potrivit atribuțiilor sale de serviciu posibilitatea și competență de a îndeplini, a neîndeplini (promisiunea făcută), însă a lăsat să se creadă că are abilitatea legală în acest sens, fapta nu poate primi calificarea de luare de mită ci eventual de înșelăciune.

În ceea ce privește noțiunea de act privitor la atribuțiile de serviciu, în practica judiciară s-a decis că și actele care se pot efectua de o persoană care are funcții de conducere și care sunt prevăzute în îndatorirle unui alt funcționar, fac obiectul cerințelor art 289 C.P. De exemplu dacă primarul care are funcție de conducere efectuează acte care erau în atribuțiile viceprimarului iar în schimbul lor pretinde bani sau alte foloase, atunci el va fi cel care răspunde penal pentru infracțiunea de luare de mită prevăzută de art. 289 C.P.

În concluzie actul privind atribuțiile de serviciu nu trebuie să fie unic, la întocmirea acestuia pot participa și alți funcționari care au atribuții în acest sens..

De asemenea pentru a îndeplini elementele constitutive ale infracțiunii de luare de mită trebuie ca banii sau foloasele pretinse, primite sau acceptate să nu reprezinte o datorie legală față de funcționar. Bunurile ilicite obținute trebuie să fie provenite în urma unei conduite incorecte a funcționarului care nu și-a respectat atribuțiile de serviciu în vederea executării unui act.

Acțiunea de primire sau pretindere trebuie să fie anterioară sau concomitente cu momentul întocmirii actului sau neefectuării acestuia ori întocmirea unui act contrar atribuțiilor sale de serviciu.

Infracțiunea de luare de mită subzistă chiar dacă folosul pretins sau promis făptuitorului nu i se mai remite efectiv.

O problemă discutată în literatura juridică a fost aceea dacă poate exista luarea de mită în cazul în care valoarea folosului material primit de funcționar este foarte redusă.

Opiniile au fost împărțite, însă practica instanței supreme promovează ideea că atâta timp cât art.289 C.P. nu cere existența unei proporții între valoarea actului pretins de la funcționar și suma de bani sau folosul ilicit obținut de către acesta – rezultă că, în consecință, conținutul infracțiunii se realizează.

Urmarea infracțiunii constă într-o stare de pericol pentru desfășurarea corespunzătoare a serviciului în unitatea al cărei angajat este făptuitorul, precum și pentru prestigiul acesteia, cele două valori sociale fiind în fapt inseparabile.

Intre activitatea infracțională și urmarea produsă trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă din însăși materialitatea activității desfășurate de făptuitor.

II.6 Latura subiectivă

Sub aspectul laturei subiective, infracțiunea de luare de mită prevăzută la art. 289 C.P., se săvârșește numai cu intenție directă.

Făptuitorul (funcționarul) prin realizarea acțiunii incriminate, știind că banii sau foloasele nu i se cuvin, îndeplinește ori nu îndeplinește sau întârzie realizarea unui act ce intră în exercitarea atribuțiilor sale de serviciu, ba mai mult el face un act contrar acestor îndatoriri.

Cerința săvârșirii faptei cu intenție directă în toate modalitățile normative, rezultă din scopul special pe care îl urmărește în oricare din acțiunile sau inacțiunile incriminate.

Latura subiectivă constă în săvârșirea faptei cu intenția de a lua mită, adică cu intenția directă și în scopul special:

de a îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, adică a unui act licit pe care funcționarul este competent și obligat să-l îndeplinească;

de a nu îndeplini un act privitor la îndatoririle sale de serviciu, adică a unui act licit pe care funcționarul este competent și obligat să-l îndeplinească, dar în schimbul mitei acceptă sau promite în mod ilicit să nu-l îndeplinească;

de a întârzia îndeplinirea unui act privitor la îndatoririle sale de serviciu, adică de a efectua actul licit cu o întârziere ilicită, convenabilă mituitorului;

de a face un act contrar acestor îndatoriri, adică de a efectua un act ilicit.

In cazul în care actul ilicit în vederea căruia a fost luată mită și care a fost îndeplinit constituie prin el însuși infracțiune, va exista concurs real de infracțiuni.

De precizat că în textul art. 289 C.P. termenul de scop este folosit în accepțiunea sa strictă de finalitate ce se situează în afara infracțiunii. Astfel este suficient să se constate că finalitatea prevăzută în textul incriminator a fost urmărită de făptuitor, indiferent că s-a realizat sau nu, pentru că există intenția calificată și deci există infracțiunea de luare de mită.

Pentru ca infracțiunea de luare de mită să existe este necesară urmărirea unui scop în momentul săvârșirii faptei.

Mobilul infracțiunii de luare de mită este cauza care îl determină pe funcționar să i-a hotărârea dea a efectua fapte ilicite, deci acesta este reprezentat de dorința de a obține ușor venituri suplimentare.

II.7 Consumarea infracțiunii

Infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul în care s-a pretins sau s-a primit folosul necuvenit, activitățiile care se desfățoară după realizarea acestei fapte neinfluențând existența acestei infracțiuni.

Nu are importanță dacă foloasele au fost primite înainte sau după realizarea înțelegerii sau a actului efectuat. De asemena este de precizat faptul că infracțiunea de luare de mită există și în cazul în care banii pretinși sau promiși nu mai ajung în posesia funcționarului dare el a efectuat actul pentru care a pretins banii sau foloasele ilicite.

In practica judiciară s-a hotărât că infracțiunea de luare de mită se consumă în momentul în care se acceptă promisiunea făcută..

Chiar dacă după primirea folosului necuvenit făptuitorul îl restituie sau dacă după realizarea înțelegerii refuză primirea bunului fapta constituie în continuare infracțiunea de luare de mită. Același lucru se întâmplă ți în cazul în care funcționarul este demis între timp din funcția pe care o ocupa în momentul înțelegerii.

Deci este posibil ca infracțiunea de luare de mită să aibă loc și sub forma tentativei, aceasta nu se pedepsește.

II.8 Regimul sancționator

Potrivit dispozițiilor art. 289 C.P., “luarea de mită în conținut de bază se pedepsește cu închisoare de la 3 la 10 ani și interzicerea exercitarii dreptului de a ocupa o functie publica ori de a exercita profesia sau activitatea in executarea careia a savarsit fapta”. Potrivit art.289 alin. (3) : “Banii, valorile sau orice alte bunuri primite sunt supuse confiscarii, iar cand acestea nu se mai gasesc, se dispune confiscarea prin echivalent”

Este de reținut faptul că potrivit Legii 78/2000 dacă funcționarul care săvârșește infracțiunea de luare de mită are atribuții e control, pedeapsa se majorează cu doi ani

Dacă luarea de mită este săvârșită în interesul unei asociații, organizații sau grupări criminale, ori a unuia dintre membrii acesteia, maximul pedepsei se majorează cu 5 ani.

Potrivit art. 289 alin 3 C.P., banii, valorile sau orice alte bunuri care au făcut obiectul mitei se confiscă, această confiscare are natura juridică a confiscării speciale prevăzută de art. 112 alin.1 lit d. C.P., care prevede că “bunurile care au fost date pentru a determina savarsirea unei fapte prevazute de legea penala sau pentru a rasplati pe faptuitor”, se confiscă.

Nu vor fi supuse confiscării decât bunurile remise efectiv celui condamnat pentru luare de mită, iar dacă acestea nu se găsesc, se dispune confiscarea prin echivalent.

Când luarea de mită s-a săvârșit în participație, se va confisca de la fiecare participant numai “beneficiul” realizat personal.

Capitolul III. Forma agravată

Potrivit alin.2 al art. 254 din Vechiul C.P. “fapta prevăzută în alin.1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control se pedepsește cu închisoare de la 3 la 15 ani și interzicerea unor drepturi”. În Noul Cod Penal infracțiunea de luare de mită prev. la art.289 la alin. (2) prevede: “Fapta prevazuta in alin. (1), savarsita de una dintre persoanele prevazute in art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai cand este comisa in legatura cu neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale legale sau in legatura cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri” fără a fi prevăzută expres forma agravantă . Art. 175 alin (2) C.P. include funcționatii cu atribuții de control.

In doctrină și practică au existat diferite discuții cu privire la înțelesul noțiunii de funcționar cu atribuții de control – care erau sancționați mai aspru decât ceilalți funcționari atunci când săvârșesc infracțiunea de luare de mită, potrivit art. 254 alin.2 din vechiul C.P. care a fost introdus prin Legea nr. 65/1992.

Necesitatea care a stat la baza adoptării uni regim sancționator mai aspru a impus extinderea acestui regim și la organele de constatare și sancționare a contravențiilor ori de constatare, urmărire sau judecare a infracțiunilor.

Uneori în practică este foarte greu de făcut distincție între funcționarii cu atribuții de control și ceilalți funcționari. Astfel polițistul desemnat să supravegheze păstrarea ordinii și liniștii publice are și atribuții de control deci are calitatea de subiect activ al infracțiunii de luare de mită prevăzută de alin.2 art.289 C.P.

De exemplu șeful de tren deși are în atribuții verificarea și emiterea legitimațiilor de călătorie. În tren. acesta nu poate avea calitatea de subiect al infracțiunii de luare de mită în forma agravantă deoarece nu are atribuții de control prevăzute la art. 254 alin.2 Vechiul C.P

Printr-o sentință a Tribunalului Maramureș a fost condamnat inculpatul A.F. pentru săvârșirea infracțiunii de luare de mită prevăzută de art. 254 alin.2 Vechiul C.P. Numitul A.F. fiind șef al în ziua de 15 Ianuarie 1997, fiind șef al unui tren accelerat, cu ocazia verificărilor legițimatiilor de călătorie, a primit suma totală de 28.000 lei, de la mai mulți călători pentru a nu lua măsurile ce se impuneau astfel neîndeplinindu-și atribuțiile de serviciu.

Potrivit vechiului Cod Penal la art. 254 alin.2., săvârșirea infracțiunii de luare de mită de către un funcționar cu atribuții de control, constituie o condiție de agravare a răspunderii penale ori, din fișa de atribuții a inculpatului rezultă că acestuia îi revenea obligația de a “verifica și emite legitimațiile de călătorie în tren”. Această obligație nu poate fi asimilată însă cu “atribuțiile de control” la care se referă alin. 2 al art. 254 din vechiul C.P., astfel de atribuții presupunând examinarea sau analiza permanentă ori periodică a unei activități sau a unei situații sau pentru a urmări evoluția și a se lua măsurile de remediere a aspectelor negative constatate.

Așa fiind, inculpatul avea îndatorirea de a desfășura doar o activitate de constatare, de surprindere a unor cazuri de încălcare a regulilor privind călătoria pe calea ferată, ceea ce diferă în mod vădit de activitatea de control.

Ca urmare, nefiind întrunită cerința de agravare prevăzută de alin.2 al art. 254 din vechiul C.P., a fost schimbată încadrarea juridică a faptei în infracțiunea de luare de mită, forma de bază prevăzută de alin.1 al art. 254 vechiul C.P, respectiv art.289 din Noul Cod Penal.

Aceste decizii corecte în argumentarea lor și-au pierdut relevanța și eficiența juridică în condițiile adoptării Legii nr. 78/ 18 Mai 2000, act normativ care în art. 7 alin. 1 îl plasează pe conductorul de tren în postura de organ de constatare și sancționare a contravențiilor, astfel încât pretinderea de bani ori de foloase de către el se încadra, după intrarea în vigoare a actului normativ menționat, în dispozițiile art. 254 alin. 2 din vechiulC.P.

Din formularea “funcționar cu atribuții de control” din alin.2 al art. 254 vechiul C.P., introdus prin Legea nr. 65/1992, rezulta că subiectul activ calificat al infracțiunii prevăzute de acest text de lege trebuia să fie:

funcționar în sensul legii penale și

să aibă atribuții de control.

Din analiza expresiei “funcționar cu atribuții de control” reiese că legiuitorul leaga aceste atribuții în mod exclusiv de calitatea de funcționar al subiectului activ al infracțiunii de luare de mită.

Aceasta înseamna că pentru realizarea infracțiunii de luare de mită prevăzută în alin.2 al art. 254 vechiul C.P., nu se cerea ca pretinderea ori primirea de bani sau alte foloase, ori acceptarea promisiunii unor astfel de foloase sau nerespingerea ei să se facă exclusiv în legătură cu atribuțiile de control ale funcționarului în cauză.

Astfel, legiuitorul ar fi recurs la o formulare din care să rezulte o legătura directă între modalitățile obiective de săvârșire a infracțiunii și atribuțiile de control ale funcționarului, prevăzând cerința ca acțiunile care caracterizează latura obiectivă a infracțiunii să fie comise numai în legătură cu atribuțiile de control ale funcționarului. O asemenea formulare ar putea fi exprimată spre exemplu, într-un text de lege, cum ar fi: “fapta prevăzută în alineatul 1, dacă a fost săvârșită de un funcționar cu atribuții de control, în legătură cu aceste atribuții, se pedepsește”.

“In lipsa unei asemenea formulări exprese se poate trage concluzia că este realizată condiția subiectului activ calificat al infracțiunii ori de câte ori funcționarul în cauză are atribuții de control, indiferent de faptul că luarea de mită s-a săvârșit în scopul îndeplinirii, neîndeplinirii, întârzierii, îndeplinirii unor atribuții de control, de a face un act contrar acestor atribuții sau a oricăror altor îndatoriri de serviciu ale funcționarului în cauză.”

Prin “control” se înțelege activitatea de verificare, de analiză permanentă ori periodică a unei activități pentru a urmări mersul ei și pentru a lua măsuri de îmbunătățire; prin activitatea de “a păzi” înțelege, a sta de pază pentru a nu lăsa pe cineva să fugă, cu sinonimele de a veghea, a străjui.

Intre cele două acțiuni există deosebiri de esență, activitatea de control presupune o subordonare a celui controlat, în timp ce activitatea de pază este aceea de supraveghere (a veghea cu ochii), a păzi ca bunurile unității să nu fie sustrase sau distruse.

A considera că paznicul are atribuții de control în sensul art.254 alin.2 vechiul C.P. înseamnă a adăuga la lege, iar dacă legiuitorul ar fi avut aceasta în intenție, ar fi prevăzut în mod expres în textul de lege incriminat, fapta săvârșită de un funcționar cu atribuții de pază și control.

Printr-o sentință a Tribunalului Bacău, au fost condamnați inculpații, paznici la Societatea Comercială “Diana Forest S.A Bacău”, pentru săvârșirea infracțiunilor de complicitate la furt și luare de mită prevăzută de alin.2 art. 254 din vechiul C.P. S-a reținut în fapt că în ziua de 15 Aprilie 1995 un salariat al aceleiași societăți a convenit cu paznicii contra sumei de 50000 lei să-l ajute să scoată produse finite din magazia societății, pe care le-a transportat la domiciliul său.

Cum funcția de paznici îndeplinită de inculpați, nu implica atribuții de control în sensul legii penale, a fost admis apelul acestora și s-a dispun schimbarea încadră rii juridice din alin.2 in alin.1 al art. 254 din vechiul C.P.

Legea78/2000 privind pervenirea, combaterea și sancționarea unor fapte de corupție prevede faptul că funcționarul este obligat să declare în termen de 30 de zile de la primirea directă sau indirectă a unei donații sau daruri care au legătură cu atribuțiile de serviciu, exceptând cele care au valoare simbolică. De aceea nu constituie fapta de corupție, primirea de daruri care au valoare simbolică – aici se pot include darurile ocazionale, de exemplu: cadouri de Crăciun sau Anul Nou ori cele legate de evenimente istorice, cele care marchează ziua de naștere, precum și darurile care exprimă un sentiment de recunoștință sau respect personal. Astfel, micile daruri primite cu ocazia unor manifestări științifice, artistice, istorice sau culturale, având o valoare de marcare a evenimentului – nu pot constitui mita.

La fel se poate spune și despre protocoalele organizate de unele firme la primirea unor delegați străini sau cu ocazia organizării unor evenimente cultural-sportive. De exemplu o firmă de construcții de utilaje agricole din România are nevoie de ingineri de la o anumită firmă din Europa care sunt specializați în construcția unui anumit element din utilaj. Pe perioada șederii inginerilor și până la finalizarea proiectului între cele două firme se întocmește un protocol prin care inginerilor delegați la firma din România le sunt oferite anumite srvicii puse la dispoziție de cei care beneficiază în mod direct de acest proiect. Exemple de servicii oferite sunt asigurarea cazării și a mesei pe timpul șederii. În concluzie protocoalele nu fac obiectul infracțiunii de luare de mită deoarece se întocmește un act legal.

După intrarea în vigoare a Noului Cod Penal la 01.02.2014 forma agravantă prevăzută în vechiul Cod Penal la art. 254 alin.(2) dispare, în Noul Cod Penal la art.289 alin.(2) existența infracțiunii de luare de mită în cazul funcționarilor cu atribuții de supraveghere sau control fiind condiționată astfel: “ Fapta prevazuta in alin. (1), savarsita de una dintre persoanele prevazute in art. 175 alin. (2), constituie infractiune numai cand este comisa in legatura cu neindeplinirea, intarzierea indeplinirii unui act privitor la indatoririle sale legale sau in legatura cu efectuarea unui act contrar acestor indatoriri.”

Capitolul IV. Aspecte procedurale

Apăruta cu mare întârziere, în urma unor discuții cu privire la definirea și stabilirea infracțiunilor de corupție, legea pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, vine să clarifice unele aspecte procedurale privitoare la faptele de corupție.

Infracțiunile incriminate în Legea 78/2000 ca infracțiuni de corupție sau ca infracțiuni asimilate acestora ori ca infracțiuni în legătură directă cu infracțiunile de corupție, se urmăresc și se judecă potrivit regulilor de procedură obișnuite prevăzute de Codul de Procedură Penală.

Dacă aceste fapte sunt flagrante, se urmăresc și se judecă potrivit art. 293 și 298 C.P.P. Acțiunea penală pentru asemenea infracțiuni se pune în mișcare din oficiu. Aceasta înseamnă că procedura specială se aplică obligatoriu acestor infracțiuni (prevăzute de legea 78/2000 ca fiind fapte de corupție, asimilate acestora sau în legătură directă cu acestea) când sunt comise în condiții de flagranță.

Ca urmare, constatarea infracțiunilor se face potrivit dispozițiilor art. 293 C.P.P., cu întocmirea procesului verbal în care se consemnează cele constatate cu privire la săvârșirea faptei, declarațiile învinuitului și ale celorlalte persoane, precum și cu îndeplinirea obligațiilor organului de urmărire penală privind dreptul persoanele ascultate de a completa sau citi declarațiile date.

Dacă infracțiunile prevăzute în art. 21 alin.1 din Legea 78/ 2000, nu sunt flagrante, urmărirea penală și judecata se efectuează potrivit procedurii de drept comun. Astfel, sesizarea organelor de urmărire penală se poate face prin plângere sau denunț, conform prevederilor art.288-294 C.P.P.

Potrivit art. 23 din Legea 78/2000, persoanele cu atribuții de control sunt obligate să înștiințeze organul de urmărire penală sau, după caz, organul de constatare de săvârșire a infracțiunilor sau cu privire la orice date din care rezultă că s-a săvârșit o asemenea faptă ilicită.

In ceea ce privește competența, urmărirea penală se efectuează în mod obligatoriu, de către procurorul de la unitatea (parchetul) corespunzătoare instanței de judecată în prima instanța, pentru infracțiunile prevăzute de lege ca infracțiuni de

Dacă faptele de corupție sunt comise de către militari sau angajați civili din structurile militare, competența cercetării și judecății revine procurorului militar, respectiv instanței militare.

Pentru infracțiunile asimilate infracțiunilor de corupție (prevăzute de art. 10-13 din Legea nr.78/2000) și cele în legătură directă cu aceste infracțiuni, cercetarea se face de către organul de cercetare penală sub supravegherea procurorului de la unitatea corespunzătoare instanței care judecă fondul cauzei. În scopul strângerii de probe procurorul poate dispune pentru o perioadă de cel mult 30 de zile, în timpul umrăririi penale următoarele: In timpul efectuării urmăririi penale pentru asemenea fapte , procurorul poate să dispună pentru o durată , următoarele:

punerea sub supraveghere a conturilor bancare și a conturilor asimilate acestora;

punerea sub supraveghere și ascultarea liniilor telefonice;

accesul la sistemele informaționale;

comunicarea de acte autentice sau sub semnătură privată de documente bancare, financiare sau contabile.

Prin ordonanță motivată, procurorul poate dispune prelungirea acestor măsuri fără ca aceasta să depășească 30 de zile.

In cursul judecății, instanța poate dispune prelungirea acestor măsuri prin încheiere motivată.

S-a observat faptul că Legea nr.78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea unor fapte de corupție cuprinde unele reglementări derogatorii față de dispozițiile legii bancare (Legea nr.58/1998). Astfel, art.26 din Legea nr.78/2000 prevede “secretul bancar și cel profesional nu sunt opozabile organelor de urmărire penală, instanțelor de judecată sau Curții de Conturi”.

Cu privire la sfera de aplicare a dispozițiilor art. 26 din Legea nr.78/2000, s-a pus problema dacă acesta abrogă art. 37 din Legea nr. 58/1998 (Legea bancară), care limitează accesul organelor de urmărire penală ți judecătorești la secretul bancar. Potrivit art. 33 din Legea nr. 78/2000 orice dispoziție contrară se abrogă.

Intrucât există o lege nouă care reglementează aceeași materie, se va aplica legal, aceasta exprimând voința actuală a legiuitorului.

Ca urmare, dispozițiile art. 37 din Legea nr.58/1998 se abrogă prin dispozițiile art. 26 din Legea nr.78/2000 cu privire la inopozabilitatea secretului bancar și profesional numai în cazurile când sunt indicii temeinice cu privire la una din infracțiunile prevăzute de lege ca infracțiuni de corupție, asimilate acestora sau în legătura directă cu acestea.

Desprindem concluzia că dispozițiile art 37 din Legea nr.58/1998, referitoare la secretul profesional și bancar sunt abrogate parțial, adică doar în ceea ce privește infracțiunile expres prevăzute ca fiind fapte de corupție, asimilate acestora sau în legătură directă cu acestea, pentru restul acestor gen de fapte existând legea .

Potrivit dispozițiilor prevăzute de art. 23 alin.1 din Legea nr.78/2000, în cazul în care se se ia la cunoștință despre fapte care au character penal sau se dețin orice alte date sau indicii despre efectuarea unor acte ilicite, persoanele cu atribuții de control au obligația de a sesiza organele competente în condițiile legii despre aceste fapte.

Altă obligație a persoanelor cu atribuții de control este aceea de a sprijini activitatea organelor de urmărire penală prin asigurarea mijloacelor de probă și a urmelor infracțiunii rezultate din fapta comisă.

Potrivit art. 24 din Legea nr.78/2000, “persoanele care cunosc operațiuni ce antrenează circulații de capitaluri sau alte activități privind sume de bani, bunuri sau alte valori ce se presupune că provin din infracțiuni de corupție sau asimilate cu acestea ori din infracțiuni ce au legătură directă cu infracțiunile de corupție, au obligația să sesizeze organele de urmărire penală sau, după caz, organele de constatare a săvârșirii infracțiunii ori organele de control abilitate de lege”. Este de precizat faptul că o sesizare anonimă, conform art. 25 alin.3 din Legea 78/2000, nu poate fi luată în considerare.

Potrivit Legii de organizare judecătorească infracțiunile de corupție și cele assimilate cu acestea se judecă potrivit regulilor procesuale din dreptul comun, însă se pot forma ți complete assimilate.

Dacă după judecarea cauzei s-a pronunțat o hotărâre definitivă de condamnare, instanța de judecată dispune confiscarea banilor sau bunurilor care au fost dobândite în urma săvârșirii infracțiunii de luare de mită. În cazul în care acestea nu se găsesc cel condamnat este obligat să plătească echivalentul bunurilor în bani

Potrivit art.30 din Legea 78/2000 “Hotărârea judecătorească definitivă de condamnare sau de achitare se poate publica în ziarele centrale sau, după caz, locale menționate în hotărâre.”

Aceste prevederi au rolul de a atrage atenția asupra unor cazuri cu implicații deosebite în viața socială; este de reținut că publicarea trebuie dispusă de instanța care a pronunțat hotărârea definitivă în condițiile legii procesual penale.

Publicarea nu este obligatorie, deoarece în textul de lege se face precizarea că “se poate publica”. Inculpatul poate solicita publicarea în cazul pronunțării unei hotărâri de achitare, situație care va contribui la eliminarea suspiciunilor cu privire la persoana sa, generată de implicarea sa în proces în aceasta calitate.

Capitolul V. Aspecte de drept comparat

In legislația penală a altor state există o sistematizare a normelor penale speciale în cadrul codurilor penale ale statelor respective. Aceste coduri nu prevăd în partea specială decât o parte a incriminărilor, existând numeroase legi penale speciale și legi speciale cu dispoziții penale.

In unele legislații occidentale infracțiunile sunt împărțite în crime, delicte și contravenții (de exemplu în Franța) sau delicte și contravenții.

Codul penal german împarte infracțiunile în crime (verbrechen) și delicte (vergehen) pentru contravenții existând o lege specială (gesetzuber ortnungswedrigkeiteise). In concepția legislației penale contravențiile sunt încălcări care se situează în afara legii penale, o poziție similară adoptând și legislația anglo-americană.

In codul penal italian după prima aparte denumită “Despre infracțiuni în general”, în partea a doua sunt prevăzute delicte în special, iar în partea a treia sunt prevăzute contravențiile.

Până la adoptarea noului cod penal francez, legea penală franceză facea distincție între infracțiunile care aduc atingere intereselor publice și infracțiuni contra intereselor private, grupând infracțiunile pe baza acestora în două titluri. Noul cod penal francez adoptat la 22 Iulie 1992 și intrat în vigoare la 1 Septembrie 1993, nu face distincție între faptele îndreptate contra intereselor publice sau private și adoptă o nouă sistematizare a normelor speciale grupându-le astfel:

norme ce reglementează “crimele și delictele contra persoanei”;

normele ce reglemetează “crimele și delictele contra bunurilor”;

normele ce reglementează “crimele și delictele contra națiunii, statului și ordinii publice”.

In legislația penală spaniolă infracțiunile se împart în delicte (delictos) și abateri (faltas). Majoritatea infracțiunilor sunt prevăzute în codul penal alături de care se află în vigoare legi penale speciale. Partea specială a codului penal spaniol cuprinde în Cartea a doua delictele și pedepsele aplicabile acestora, iar în Cartea a treia sunt reglementate abaterile și pedepsele aplicabile acestora. Codul penal spaniol nu cunoaște și nu folosește noțiunea de “crimă”.

Capitolul VI. Studiu de caz

VI.1.Metodologia cercetării

VI.1.1.Scopul cercetării

Scopul general al acestei cercetări este măsurarea percepției cetățenilor despre infracțiunea de luare de mită în istituțiile publice, precum și identificarea efectelor și consecinșelor acestei infracțiuni și de a interpreta datele obținute din punct de vedere al eticii și a integrității funcționarului public. Cercetarea propune de asemenea identificarea rolului cetățeniilor în ceea ce privește prevenirea infracțiunii de luare de mită.

VI.1.2.Obiectivele cercetării

Identificarea percepției cetățenilor despre infracțiunea de luare de mită.

Identificarea efectelor și consecințelor infracțiunii de luare de mită.

Evaluarea implicării cetățenilor în prevenirea infracțiunii de luare de mită.

Pentru urmărirea obiectivelor am realizat o anchetă pe baza unui interviu. Colectarea datelor am realizat-o prin utilizarea unui chestionar (Anexa 2. p.), care a fost aplicat cetățenilor față în față, scopul general al cercetării fiind măsurarea percepției cetățenilor despre infracțiunea de luare de mită în istituțiile publice, precum și identificarea efectelor și consecinșelor acestei infracțiuni și de a interpreta datele obținute din punct de vedere al eticii și a integrității funcționarului public. Eșantionul a fost alcătuit din 40 de cetățeni români, selectarea cazurilor fiind făcută prin eșantionare neprobabilistică arbitrară, în intervalul 19 – 21 martie, între orele 10-12 pe holul cădirii Direcției Generale a Finanțelor Județului Bistrița-Năsăud, situată pe strada 1 Decembrie, Nr.6-8, Municipiul Bistrița. Principalul motiv pentru care am ales această locație în vederea aplicării chestionarului este fluxul mare de cetățeni din această instituție. De asemenea interiorul instituției dispune de mobilierul necesar pentru completarea chestionarului și desfășurarea întregii activități în condiții de liniște.

VI.2.Interpretarea datelor

Date demografice

Eșantionul a fost alcătuit din 40 de cetățeni români, selectarea cazurilor fiind făcută prin eșantionare neprobabilistică arbitrară, în intervalul 19 – 21 martie, între orele 10-12 pe holul cădirii Direcției Generale a Finanțelor Județului Bistrița-Năsăud, de pe strada 1 Decembrie, Nr.6-8, Municipiul Bistrița. Această locație a fost aleasă pentru aplicarea chestionarului datorită fluxului destul de mare de cetățeni în această instituție, spațiul interior asigurând mobilierul necesar pentru completarea chestionarului.

Eșantionul cercetării este alcătuit din cetățeni cu vârste cuprinse între 18 și 25 de ani într-un procent de 37,5%, din cetățeni cu vârste între 26 și 35 de ani, 32,5%, cu vârste între 36 și 50 de ani, 15%, și cu vârste mai mare de 50 de ani, 15%. Așadar se poate spune că din punct de vedere al vârste, eșantionul este unul reprezentativ cuprinzând reprezentanți ai tuturor categoriilor de vârstă.

În ceea ce privește ocupațile respondenților, am aflat că în acest sens avem un eșantion destul de diversificat, cuprinzând mai multe categorii sociale. Astfel, studenții reprezintă 42,5% din respondenți, cadrele didactice 17,5% , 15% din respondenți sunt muncitori, intreprinzători într-un procent de 27,5% și șomeri într-un procent de tot 7,5%. Din punct de vedere al sexului, eșantionul este structurat astfel: 55% persoane de sex masculin, și 45% persoane de sex feminin.

Percepția cetățenilor despre infracțiunea de luare de mită

Pentru a identifica percepția cetățenilor despre infracțiunea de luare de mită este nevoie ca aceștia să își exprime opinia despre respectarea eticii și a codului de conduită în instituțiile publice, acestea fiind și unul din motivele săvârșirii infracțiunii de luare de mită din cauza nerespectării acestora.

În ceea ce privește activitatea funcționariilor din instituțiile publice, trebuie în primul rând ca aceștia să respecte etica și codul de conduită existente la nivelul fiecărei instituții, acestea influențând buna desfășurare a relațiilor de serviciu precum și relațiile cu cetățenii. Astfel, privind măsura în care care sunt respectate etica și codul deontologic al funcționarului public în instituțiile publice, opiniile cetățenilor sunt reprezentate în graficul de mai jos. Astfel doar 7,5% din totalul respondenților au acordat nota 2, corespunzătoare unui nivel redus în care acestea sunt respectate, în timp ce 17,5% au acordat nota 3, care semnifică o respectare parțială, de mijloc. Totodată, majoritatea cetățenilor chestionați (57,5%) au acordat nota 4, corespunzătoare unui nivel ridicat de respectare a eticii și codului de conduită în instituțiile publice, iar 17,5% au acordat nota maximă 5. Putem spune așadar că cetățenii apreciază munca depusă de funcționarii publici la nivelul instituțiilor.

Grafic Nr.1. Nivelul la care sunt respectate etica și codul de conduită de către funcționarii publici

În zilele de astăzi, informația este vitală pentru cetășeni, percepția acestora despre infracțiunea de luare de mită fiind formată pe baza nivelului de informare deținut de fiecare în parte. Astfel fiind chestionați cu privire la cunoașterea cazurilor de mită din experiență proprie sau prezentate în presă în care să fie implicați funcționari publici, doar 35% din respondenți au afirmat acest lucru, restul de 75% neavând cunoștință despre astfel de cazuri.

Grafic Nr.2 Gradul de cunoaștere a infracțiunilor de luare de mită în care să fie implicați funcționari publici

Privind credibilitatea informațiilor despre infracțiunea de luare de mită, mass media a obținut cel mai mare procentaj din partea cetățenilor, aceștia alegând în proporție de 62,5% mass media ca sursă credibilă. Următorul loc ca și credibilitate a informațiilor oferite cu 22,5%, este ocupat de internet dat fiind faptul că acest chestionar a fost realizat pe un eșantion de cercetare care este alcătuit în mare parte din cetățeni cu vârste cuprinse între 18-35 de ani, aceștia având cunoștințele necesare de a accesa internetul. Ultimele două locuri dintre cele patru surse de informații în legătură cu infracțiunea de luare de mită menționate în chestionarul întocmit, sunt ocupate de instituțiile administrației locale și prieteni, colegi,membri ai familiei, ambele surse obținând un procentaj de 7,5% în opinia cetățenilor.

Grafic Nr.3 Nivelul de credibilitate a surselor de informații despre infracțiunea de luare de mită

Una din principalele cauze care duc la săvârșirea infracțiunilor de corupție de către funcționarii publici identificate este lipsa motivației financiare a acestora. Privind acest aspect, cetățenii au apreciat că motivația financiară este ceva mai mică, 32,5% acordând nota 2, iar 35% nota medie 3. Astfel, doar 25% au acordat nota 4, iar 7,5% au acordat nota maximă 5. Totodată în momentul în care au fost întrebați în mod direct care este principalul motiv pentru care funcționarii publici acceptă mită pentru îndeplinirea unor atribuții de serviciu, majoritatea respondenților au afirmat lipsa motivației financiare.

Grafic Nr.2.Motivația financiară a funcționarilor publici

O altă cauză identificată ar putea fi influența politicii în administrația publică. În ultimii ani, în România a fost foarte mediatizată această problemă. Influența politică este unul din principalele motive pentru care administrația publică nu își poate îndeplini corespunzător obiectivele, în special cele pe termen lung, conducătorii instituțiilor fiind deseori schimbați odată cu schimbările culorii politice de la nivelul administrației publice centrale.

Astfel percepția cetățenilor privind măsura în care funcționarii publici pot fi influențați politic în îndeplinirea atribuțiilor de serviciu arată astfel: 10% din respondenți acordând nota 2 acestei practici, iar 5% nota 1, în timp ce 50% au acordat nota medie 3, 27,5% nota 4, iar 7,5% nota 5

Grafic Nr.3.Influența politică asupra funcționarilor publici

Astfel, putem spune că cetățenii sunt reținuți în ceea ce privește influența politică asupra funcționarilor publci, iar această opinie poate fi pusă pe seama faptului că în cele mai multe cazurii noii funcționari publici sunt încadrați în funcție pe baza unor proceduri complexe de selecție și în urma unui concurs.

Nivelul la care este săvârșită infracțiunea de luare de mită de către funcționarii publici

Pentru a afla opinia cetățenilor cu privire la nivelul la care se săvârșește infracțiunea de luare de mită, am împărțit funcționarii în două categorii: funcționarii publici cu funcții de conducere și funcționarii publici cu funcție de execuție. Pentru prima categorie, respondenții au acordat în procent de 7,5 nota 2 (nota minimă 1 nu a fost acordată) , 15% acordând nota 3, 52,5% acordând nota 4 , iar 25% acordând nota maximă 5. Putem observa astfel că există totuși nemulțumiri destul de mari privind funcționarii publici cu funcții de conducere. La cea de-a doua categorie, cetățenii au acordat următoarele note: doar 7,5% au acordat nota 4, corespunzătoare unui nivel mare în care sunt influențați funcționarii cu funcții de execuție, în timp ce 20% au acordat nota medie 3, 47,5% au acordat nota 2, iar 25% au acordat nota minimă 1.

Astfel după cum putem observa și din graficul de mai jos, infracțiunea de luare de mită este mai întâlnită în rândul funcționarilor cu funcții de conducere, cetățenii acordând într-un procentaj destul de mare, notele mai mari reprezentând faptul că la nivelul conducerii pot interveni influențe.

Grafic Nr.4.Nivelul la care este săvârșită infracțiunea de luare de mită în cadrul instituțiilor publice

De asemenea după opinia cetățenilor, infracțiunile de corupție sunt săvârșite în general la nivelul funcționarilor cu funcții de conducere. Astfel percepția cetățenilor privind măsura în care infracțiuniile de corupție sunt săvârșite de funcționarii publici cu funcții de conducere arată astfel: 5% din respondenți acordând nota minimă 1 acestei practici, iar 10% nota 2, în timp ce 27.5% au acordat nota medie 3, 50% nota 4, iar 7,5% nota 5

Grafic Nr.5.Infracțiunile de corupție în rândul funcționarilor publici cu funcții de conducere

Infracțiunile de corupție în instituțiile publice

Un criteriu important pentru cetățeni în ceea ce privește infracțiunile de corupție din cadrul instituțior publice, este reprezentat de interesele funcționarilor publici. Prin urmare la întrebarea:„ Ce interese considerați că se află pe primul plan în activitatea funcționarilor publici?” respondenții au considerat în proporție de 47,5% că îm activitatea funcționarilor publici, pe prin plan se află interesele proprii, 37.5% interesele unui partid politic, 12.5% interesele cetățenilor, iar 2.5% au ales răspunsul „Nu știu/ Nu răspund”. Aceste rezultate scot în evidență nemulțumirea cetățenilor cu privire la activitățile funcționarilor publici din instituțiile publice. Se poate observa cum respondenții consideră că funcționarii tind să urmărească evoluția profesională și obținerea beneficiilor personale în detrimentul intereselor cetățenilor. De asemenea și interesele de partid au fost considerate mai importante decât cele ale cetățeanului.

Grafic Nr.6.Interesele funcționarilor publici

Un alt criteriu important este măsura în care instituțiile publice utilizează resursele financiare, ridicând un semn de întrebare în ceea ce privește fenomenul de corupție. Răspunsurile cetățenilor au demonstrat și în acest caz o puternică nemulțumire privind activitățile instituțiilor publice, 17,5% din respondenți considerând că instituțiile utilizează în mod eficient resursele într-o foarte mică măsură,, 52,5% afirmând că în mică măsură, 22,5% că într-o măsură medie, și doar 7,5% au considerat că resursele financiare sunt utilizate eficient într-o măsură destul de mare Astfel, putem spune că în opinia cetățenilor resursele financiare sunt utilizate defectuos, funcționarii publici din instituții fiind predispuși la fapte de corupție.

Grafic Nr.7.Infracțiunile de corupție în rândul funcționarilor publici cu funcții de conducere

În ceea ce privește cele mai des întâlnite infracțiuni de corupție savârșite de către funcționarii publici răspunsul cetățenilor este predominant în favoarea infracțiunii de luare de mită. Astfel 70% din cetățeni dat ca răspuns această infracțiune, 25% au ales infracțiunea de trafic de influență, iar 5% infracțiunea de dare de mită.

Grafic Nr.8. Infracțiuni de corupție în instituțiile publice

Selectarea funcționarilor în instituțiile publice

Instituțile publice din România au o legătură foarte strânsă cu sfera politică, astfel încât numirea unui funcționar public pe o funcție în cadrul unei instituții poate fi influențată de această sferă. Ideal ar fi ca funcționarul public care urmează să se angajeze intr-o institușie publică, să aibă parte de croterii egale de selecție, susținând un concurs. Am analizat percepția cetățenilor privind importanța criteriilor de selecție a funcționarilor publici. Astfel , am putut observa că în opinia cetățenilor chestionați, experiența profesională este unul dintre criteriile cele mai importante prin care se poate obține un post de funcționar. Astfel, 12,5% au considerat acest criteriu ca fiind de importanță medie, acordând nota 3, 57,5% ca fiind importanță mare, acordând nota 4, iar 30% ca fiind de importanță foarte mare, acordând nota maximă 5. De asemenea, și rezultatele obținute în urma testelor de selecție sunt considerate ca fiind esențiale pentru candidați, 15% din respondenți acordând nota 3, 22,5% acordând nota 4, iar 62,5% acordând nota 5. Analizând aceste rezultate, ajungem la concluzia că sistemul de selecție al funcționatilor este unul bazat pe merit.

În privința orientării politice a candidaților în obținerea unui post de funcționar public ,aceasta nu reprezintă un criteriu important de selecție în opinia cetățenilor, 15% din respondenși acordând nota 1, 30% acordând nota 2, 15% nota 3, 35% nota 4, iar un procent de 5% din totalul respondenților acordând nota 5.

Grafic Nr.9.Criterii de selecție a funcționarilor publici

Concluzii

Fenomenul de corupție reprezintă expresia concretă a unui ansamblu de acte și fapte ilicite, ilegale și imorale, care contravin normelor sociale și juridice existente și acceptate în societate, fenomen determinat de un complex de cauze și condiții de natură socială, economică, politică, morală și culturală.

In societatea românească de după Decembrie 1989, se observă o acută tendință de creștere a actelor și faptelor de corupție la toate nivelurile societății, tranziția de la o societate totalitară la una democratică nefiind singura explicație a acestui fenomen.

Astfel, s-a impus cu necesitate găsirea unor mijloace legale pentru a reduce și pune sub control acest fenomen, în condițiile în care, așa cum este unanim recunoscut, corupția nu poate fi eradicată în totalitate.

Corupția se corelează cu criminalitatea organizată și cu infracționalitatea financiar-economică, iar în România frecvența acestui gen de infracțiuni se asociază cu afectarea domeniilor strategice, politice, economice și sociale, determinând decapitalizarea Regiilor Autonome și a societăților comerciale cu capital de stat, blocarea retehnologizării, diminuarea piețelor de desfacere, neîncrederea în justiție etc.

Necesitatea stopării sau punerii sub control a acestor fenomene a impus apariția Legii nr.78 din 18 Mai 2000, care a fost adoptată după îndelungi dezbateri parlamentare și care trebuia adoptată cu mult timp inainte. Este o lege foarte utilă, dar ca orice lege, este perfectibilă și deocamdată trebuie aplicată ca atare.

O parte a opiniei consideră că punctul nevralgic al aplicării legislației penale pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, este dat de sistemul probator existent în sistemul penal românesc, insuficient corelat cu noile realități, sistem care trebuie reformat și îmbunătățit, aliniat sistemelor din țări cu democrație avansată.

Este adevărat că Legea nr.78/2000 introduce unele reglementări noi în privința probelor, dar acestea sunt insuficiente pentru combaterea fenomenului corupție, fiind necesară completarea acestor instituții noi, moderne și eficiente, care și-au dovedit cu prisosință forța probantă în țările avansate.

Cum foarte plastic era exprimat un punct de vedere în doctrina americană funcționarul public corupt nu va avea aerul de criminal pe care îl are un gangster sau un traficant de droguri, ci dimpotrivă va aduce cu el în sala de judecată credibilitatea instituției din care face parte.

Astfel stând lucrurile, mărturia agentului ce a lucrat sub acoperire combinată cu documente video și audio, poate constitui o probă prea puternică pentru a mai putea fi răsturnată în vreun fel.

Iată de ce, mai mult ca oricând, se impune instituția agentului sub acoperire, cu caracter de generalitate în materia probelor în procesul penal în condițiile în care deja s-au făcut primii pași – Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, conținând în premieră această instituție (art.1 lit.k).

In al doilea rând, legea pentru protecția martorilor a devenit o necesitate pentru că mai mult decât în oricare alt domeniu al aplicării legii penale, martorii apar într-un proces privind săvârșirea infracțiunii de corupție, au nevoie de protecție. Oamenii care pot depune mărturie nu tac din lașitate, ci din teama pentru viața lor și a familiilor lor.

Prin urmare, statul român trebuie să-i ferească pe posibilii martori în procesele de corupție de “conspirația tăcerii”, iar legea pentru protecția martorilor este cel mai puternic dintre toate posibilele instrumente în acest sens.

Eficiența acțiunilor anti-corupție nu poate fi atinsă fără cointeresarea organismelor judiciare, dotarea cu mijloace tehnice adecvate, aplicarea corectă a legislației specifice, salarizarea corespunzătoare a sectoarelor în care se dorește reducerea corupției și abordarea fenomenului corupție de la nivelele înalte spre cele inferioare.

O alta problemă o constituie infracțiunile săvârșite în condițiile crimei organizate care vor fi anchetate obligatoriu de către procuror în cadrul urmăririi penale.

In doctrină s-a arătat că termenul de “crimă organizată” semnifică activități ilicite cu o anvergură considerabilă, planificate și realizate de grupări de infractori constituite pe principii conspirative, în scopul obținerii unor importante venituri ilicite. In atingerea obiectivelor pe care și le propun, structurile crimei organizate utilizează metode și mijloace de mare violență, recurg la corupție și șantaj precum și la acțiuni disimulate cu apartenență licită.

Pentru a stimula activitatea de combatere a corupției (a crimei organizate în general), legea prevede ca procurorii care funcționeaza în cadrul secției de combatere a corupției și criminalității organizate din cadrul Parchetului de pe lângă Curtea Supremă de Justiție, al serviciilor și birourilor teritoriale specializate, precum și judecătorii completelor specializate ca și specialiștii din domeniul vamal, bancar și financiar vor primi pe lângă celelalte drepturi bănești (salariu) un spor de 30% din salariul de bază. Motivarea financiară a tuturor funcționarilor ar putea fi o soluție de prevenire a infracțiunilor de corupție.

De asemenea ar trebui efectuate mai multe campanii de promovare a numărului de telefon “TelVerde” 0800.806.806 prin care cetățenii pot sesiza fapte de corupție.

Anexă 1

Domnule Director General al D.G.A.

(Domnule șef birou al Biroului Anticorupție pentru Județul……)

Subsemnatul(a) …………………………………….., domiciliat(ă) în (localitatea) ……………………….., strada ……………………………….., nr. ….., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, județ (sector) …………., cod poștal ………., titular al cărții de identitate seria ……, nr. ……., CNP ……………………..………,

în temeiul art. 222 (respectiv, art. 223) din Codul de Procedură Penală, formulez prezenta(ul)

PLÂNGERE (DENUNȚ)

împotriva numitului(ei)* …………………….. domiciliat(ă) în (localitatea) ……………………., strada ……………………, nr. ……., bl. …, sc. ….., et. …, ap. ….., județ (sector) …..………….., cod poștal ………, titular al cărții de identitate seria ……., nr. ……., CNP …..……………,

pentru faptul că……………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….……..………….

(se descriu faptele)

Dovada săvârșirii infracțiunilor o fac cu următoarele mijloace de probă: …………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………….………………

(se descriu faptele și mijloacele de probă aferente).

Data Semnătura

*Se vor completa datele, dacă sunt cunoscute de către cel ce face denunțul sau plângerea

Anexa 2

Chestionar

Percepție

Apreciați pe o scară de la 1 la 5 (nota 5 reprezentând nota maximă) măsura în care sunt respectate etica și codul deontologic al funcționarului public în instituțiile publice:

Cunoașteți cazuri de luare de mită din experiența personală sau prezentate în presă și în care să fie implicați funcționari publici ?

Care dintre următoarele surse o considerați cea mai credibilă pentru furnizarea informațiilor despre infracțiunile de luare de mită :

În ce măsură apreciați că se poate vorbi despre infracțiunea de luare de mită în următoarele instituții publice?

În ce măsură apreciați că funcționarii publici din instituțiile următoare săvârșesc infracțiunea de luare de mită?

Apreciați pe o scară de la 1 la 5 (nota 5 reprezentând nota maximă)

Care dintre următoarele practici folosite la săvârșirea infracțiunii de luare de mită credeți că sunt cel mai frecvent întâlnite în instituțiile publice? (nota 5 reprezentând nota maximă)

Care dintre următoarele pot favoriza apariția infracțiunii de luare de mită?

Efecte și consecințe

Apreciați pe o scară de la 1 la 3 (nota 3 reprezentând nota maximă)

Care considerați că sunt cele mai grave consecințe și efecte ale infracțiunii de luare de mită? (nota 3 reprezentând nota maximă)

Implicare cetățeni

Pe care dintre următoarele instrumente de combatere a corupției le-ați folosit până în prezent?

Vârsta dumneavoastră:

Care este ultima școală pe care ați absolvit-o?

Ocupația dumneavoastră:

_____________________________________________________________________

Sexul dumneavoastră:

Bibliografie:

C. Mitrache, “Drept penal român”, Editura Șansa, București 1994.

Dan Baciu, Sorin M. Radulescu, “Corupția și crima organizată în România”, Editura Contitent XXI, București 1994.

Emil Molcuț, Emil Cernea, “Istoria statului și dreptului românesc”, Editura Șansa, București 1994.

G. Antoniu, C. Bulai, “Practica judiciară penală – Partea specială vol.III”, Editura Academiei, București 1987.

G. Antoniu, S. Daneș, T. Vasiliu, D. Pavel, “Codul penal al R.S.R – comentat și adnotat”, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977.

G. Antoniu, M. Popa, S. Daneș, “Codul penal pe înțelesul tuturor”, Editura Politică, București 1988.

Ghe. Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, “Drept penal – Partea specială”, Editura Europa Nova, București 1997.

Ion Ceterchi, “Introducere în studiul dreptului”, Editura Științifică, București 1962.

Ion Ceterchi, “Istoria statului și dreptului românesc”, Editura Științifică, București 1993.

Ion Neagu, “Tratat de procedură penală”, Editura Pro, București 1997.

L. Moldovan, “Luarea de mită în codul penal al R.S.R”, Cluj 1970.

Octav Loghin, Tudorel Toader, “Drept penal – Partea specială”, Casa de editură și presă Șansa, București 1994.

Oliviu Aug. Stoica, “Drept penal – Partea specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1976.

V. Dobrinoiu, “Corupția în dreptul penal”, Editura Romfel S.R.L, București 1995.

V. Dobrinoiu, “Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal”, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1993.

V. Dongoroz, R. Stanoiu, C. Bulai, “Explicații teoretice ale codului penal român, vol. IV. Partea specială”, Editura Academiei R.S.R, București 1972..

Legea nr. 78 din 18 Mai 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 219, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Colecția revistei “Dreptul” și “Drept penal”.

Colecția revistei “Criminologie și criminalistică”.

Colecția revistei “Pro Lege”.

Legea Nr. 7/ 2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ (1996) vol. II

Codul Penal din 1937 disponibil la http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/47

Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 19 martie 2013, editura Humangiu 2013

Site-ul Poliției Române: http://www.politiaromana.ro/prima_pagina/index.aspx

Site-ul Direcției Naționale Anticorupție: http://www.pna.ro

Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare la 01.02.2014

Bibliografie:

C. Mitrache, “Drept penal român”, Editura Șansa, București 1994.

Dan Baciu, Sorin M. Radulescu, “Corupția și crima organizată în România”, Editura Contitent XXI, București 1994.

Emil Molcuț, Emil Cernea, “Istoria statului și dreptului românesc”, Editura Șansa, București 1994.

G. Antoniu, C. Bulai, “Practica judiciară penală – Partea specială vol.III”, Editura Academiei, București 1987.

G. Antoniu, S. Daneș, T. Vasiliu, D. Pavel, “Codul penal al R.S.R – comentat și adnotat”, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1977.

G. Antoniu, M. Popa, S. Daneș, “Codul penal pe înțelesul tuturor”, Editura Politică, București 1988.

Ghe. Nistoreanu, Alexandru Boroi, Ioan Molnar, “Drept penal – Partea specială”, Editura Europa Nova, București 1997.

Ion Ceterchi, “Introducere în studiul dreptului”, Editura Științifică, București 1962.

Ion Ceterchi, “Istoria statului și dreptului românesc”, Editura Științifică, București 1993.

Ion Neagu, “Tratat de procedură penală”, Editura Pro, București 1997.

L. Moldovan, “Luarea de mită în codul penal al R.S.R”, Cluj 1970.

Octav Loghin, Tudorel Toader, “Drept penal – Partea specială”, Casa de editură și presă Șansa, București 1994.

Oliviu Aug. Stoica, “Drept penal – Partea specială”, Editura Didactică și Pedagogică, București 1976.

V. Dobrinoiu, “Corupția în dreptul penal”, Editura Romfel S.R.L, București 1995.

V. Dobrinoiu, “Traficarea funcției și a influenței în dreptul penal”, Editura Științifică și Enciclopedică, București 1993.

V. Dongoroz, R. Stanoiu, C. Bulai, “Explicații teoretice ale codului penal român, vol. IV. Partea specială”, Editura Academiei R.S.R, București 1972..

Legea nr. 78 din 18 Mai 2000 publicată în Monitorul Oficial nr. 219, privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție.

Colecția revistei “Dreptul” și “Drept penal”.

Colecția revistei “Criminologie și criminalistică”.

Colecția revistei “Pro Lege”.

Legea Nr. 7/ 2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici

A. Iorgovan, Tratat de drept administrativ (1996) vol. II

Codul Penal din 1937 disponibil la http://lege5.ro/Gratuit/heztqnzu/codul-penal-din-1936/47

Codul penal și Codul de procedură penală, actualizat 19 martie 2013, editura Humangiu 2013

Site-ul Poliției Române: http://www.politiaromana.ro/prima_pagina/index.aspx

Site-ul Direcției Naționale Anticorupție: http://www.pna.ro

Noul Cod Penal și Noul Cod de Procedură Penală intrat în vigoare la 01.02.2014

Anexă 1

Domnule Director General al D.G.A.

(Domnule șef birou al Biroului Anticorupție pentru Județul……)

Subsemnatul(a) …………………………………….., domiciliat(ă) în (localitatea) ……………………….., strada ……………………………….., nr. ….., bl. ……, sc. ……, et. ……, ap. ……, județ (sector) …………., cod poștal ………., titular al cărții de identitate seria ……, nr. ……., CNP ……………………..………,

în temeiul art. 222 (respectiv, art. 223) din Codul de Procedură Penală, formulez prezenta(ul)

PLÂNGERE (DENUNȚ)

împotriva numitului(ei)* …………………….. domiciliat(ă) în (localitatea) ……………………., strada ……………………, nr. ……., bl. …, sc. ….., et. …, ap. ….., județ (sector) …..………….., cod poștal ………, titular al cărții de identitate seria ……., nr. ……., CNP …..……………,

pentru faptul că……………………………………………………..

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………………….……..………….

(se descriu faptele)

Dovada săvârșirii infracțiunilor o fac cu următoarele mijloace de probă: …………………………………………………

…………………………………………………………………………………………………………………………….………………

(se descriu faptele și mijloacele de probă aferente).

Data Semnătura

*Se vor completa datele, dacă sunt cunoscute de către cel ce face denunțul sau plângerea

Anexa 2

Chestionar

Percepție

Apreciați pe o scară de la 1 la 5 (nota 5 reprezentând nota maximă) măsura în care sunt respectate etica și codul deontologic al funcționarului public în instituțiile publice:

Cunoașteți cazuri de luare de mită din experiența personală sau prezentate în presă și în care să fie implicați funcționari publici ?

Care dintre următoarele surse o considerați cea mai credibilă pentru furnizarea informațiilor despre infracțiunile de luare de mită :

În ce măsură apreciați că se poate vorbi despre infracțiunea de luare de mită în următoarele instituții publice?

În ce măsură apreciați că funcționarii publici din instituțiile următoare săvârșesc infracțiunea de luare de mită?

Apreciați pe o scară de la 1 la 5 (nota 5 reprezentând nota maximă)

Care dintre următoarele practici folosite la săvârșirea infracțiunii de luare de mită credeți că sunt cel mai frecvent întâlnite în instituțiile publice? (nota 5 reprezentând nota maximă)

Care dintre următoarele pot favoriza apariția infracțiunii de luare de mită?

Efecte și consecințe

Apreciați pe o scară de la 1 la 3 (nota 3 reprezentând nota maximă)

Care considerați că sunt cele mai grave consecințe și efecte ale infracțiunii de luare de mită? (nota 3 reprezentând nota maximă)

Implicare cetățeni

Pe care dintre următoarele instrumente de combatere a corupției le-ați folosit până în prezent?

Vârsta dumneavoastră:

Care este ultima școală pe care ați absolvit-o?

Ocupația dumneavoastră:

_____________________________________________________________________

Sexul dumneavoastră: