Infiintarea Persoanei Juridice
ÎNFIINȚAREA PERSOANEI JURIDICE
(Studiu de caz: Înființarea unei societăți cu răspundere limitată)
Cuprins
Introducere
Capitolul I. Persoana juridică – subiect de drept civil
1. Noțiunea de persoană juridică
1.1. Definiție
1.2. Reglementarea persoanei juridice
2. Elementele constitutive ale persoanei juridice
2.1. Organizarea de sine stătătoare
2.2. Patrimoniul
2.3. Scopul
3. Calitatea de persoană juridică
3.1. Efectele personalității juridice
4. Clasificarea persoanelor juridice
4.1. Criterii de clasificare a persoanei juridice
4.2. Categorii principale de persoane juridice române
Capitolul II. Înființarea persoanei juridice
1. Modurile de înființare a persoanei juridice
1.1. Conținutul modurilor de înființare a persoanei juridice
2. Înregistrarea persoanei juridice
3. Nulitatea persoanei juridice
3.1. Efectele nulității persoanei juridice
4. Identificarea persoanei juridice
4.1. Noțiune
4.2. Natura juridică a identificării persoanei juridice și ocrotirea atributelor de identificare a persoanei juridice
4.3. Clasificarea atributelor de identificare
Capitolul III. Capacitățile persoanei juridice
1. Capacitatea juridică
1.1. Definiție și structura capacității civile a persoanei juridice
2. Capacitatea de folosință a persoanei juridice
2.1. Noțiune
2.2. Caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice
2.3. Începutul capacității de folosință a persoanei juridice
2.4. Conținutul capacității de folosință a persoanei juridice
2.5. Principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice
2.6. Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice
3. Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice
3.1. Noțiune și reglementare generală
3.2. Începutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
3.3. Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
3.4. Încetarea capacității de exercițiu a persoanei juridice
Capitolul IV. Reorganizarea persoanei juridice
1. Reorganizarea persoanei juridice
1.1.Noțiune și reglementare
1.2. Formele de reorganizare a persoanei juridice
1.3. Efectele reorganizării persoanei juridice
2. Încetarea persoanei juridice
2.1. Noțiune și reglementare
2.2. Modurile de încetare a persoanei juridice
Studiu de caz privind înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată
Concluzii
Bibliografie
Listă abrevieri
alin. – alineat
art. – articol
lit. – litera
M. Of. – Monitorul Oficial
NCC – noul Cod civil
nr. – numărul
op. cit. – opera citată
O.G. – Ordonanță de Guvern în România
O.U.G. – Ordonanță de Urgență a Guvernului în România
p. – pagina
Introducere
Am ales această temă numită „Înființarea persoanei juridice deoarece entitatea juridică reprezintă un pilon al societății actuale ce se bazează pe societăți economice, agricole, asociații și alte tipuri de persoane juridice.
Importanța persoanei juridice în societatea actuală este dată de faptul că relațiile economice naționale și internaționale, raporturile sociale, culturale, politice se realizează din ce în ce mai mult prin intermediul persoanelor juridice. Persoana juridică prezintă interes în diferite ramuri ale dreptului ca dreptul internațional privat, dreptul comercial.
Importanța acesteia poate fi ilustrată și prin ponderea mare pe care o are în produsul intern brut al fiecărui stat fiind principala producătoare de valoare adăugată în sensul că persoanele juridice sunt cele ce duc la creșterea economică a statului în care își exercită existența.
„Persoana juridică – subiect colectiv de drept de sine stătător care participă la raporturile juridice, având răspundere civilă proprie – este un colectiv de oameni având structură organizatorică bine determinată dispunând de independență patrimonială și care urmărește un scop în acord cu interesele obștești”.
În această lucrare mi-am propus să prezint persoana juridică din societatea românească și procedeele la care această entitate juridică este supusă.
Am început această lucrare de licență cu partea introductivă continuând apoi prin a prezenta conținutul acesteia.
Lucrarea dezbate de-a lungul celor patru capitole etapele existenței persoanei juridice și capacitatea acesteia de acțiune în sistemul juridic român.
Primul capitol al lucrării „Înființarea persoanei juridice” prezintă noțiunea și reglementarea legală a persoanei juridice: art.25 din noul Cod civil prevede în alin. 1 „Subiectele de drept civil sunt persoanele fizice și persoanele juridice” și alin. 2 „Persoana juridică este orice formă de organizare, care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și obligații civile”, elementele constitutive ale acesteia, calitatea de persoana juridică și clasificarea entităților juridice.
Al doilea capitol pune în discuție înființarea persoanei juridice, modurile de înființare a acesteia prevăzute în noul Cod civil la art. 194. Atât înregistrarea, nulitatea entității, cât și identificarea persoanei juridice în circuitul civil se regăsesc în acest capitol.
Cea de a treia parte a lucrării explică capacitatea civilă a persoanei juridice, aprofundând ambele componente ale sale: capacitatea de folosință a persoanei juridice și capacitatea de exercițiu a persoanei juridice.
Ultima parte și anume capitolul patru, descrie procedeul de reorganizare al persoanelor juridice prin formele acestuia.
Partea practică a tezei de licență se referă la prezentarea modului de înființare a persoanei juridice, a societății cu răspundere limitată prezentând actele necesare pentru constituirea acesteia.
Lucrarea am încheiat-o prin formularea unor Concluzii și prin prezentarea bibliografiei studiate pentru redactarea acesteia.
Capitolul I. Persoana juridică – subiect de drept civil
Noțiunea de persoană juridică
Noțiunea de persoană reprezintă, în general, un individ al speciei umane – omul considerat în totalitatea însușirilor sale fizice și psihice. Termenul derivă din latinescul persona, pe care romanii l-au definit prin termenul „personae”, ulterior devenit „personam” precum și din cuvântul de origine etruscă „phersu”, care desemna masca pe care o purtau actorii din lumea antică pe scenă sau în locuri publice, sugerând personajul pe aceștia îl interpretau.
În aria dreptului termenul de persoană a primit un înțeles diferit, devenind sinonim cu acela de subiect de drept „desemnându-l în mod generic pe titularul de drepturi și obligații civile – individ sau colectivitate umană organizată – care, în această calitate participă la diverse raporturi juridice”.
Noțiunea de persoană în doctrina juridică are în vedere atât persoana fizică cât și cea juridică ca subiecte de drepturi și obligații civile, ca participanți la raporturi juridice de drept civil.
Definiție
În cuprinsul vechii reglementări, persoana juridică nu avea o definiție proprie și legală, însă erau cuprinse suficiente componente pentru construcția uneia. Astfel s-a dat posibilitatea doctrinei spre formularea mai multor definiții pentru persoana juridică.
În doctrină, persoana juridică, de-a lungul anilor, a fost cuprinsă de o varietate de înțelesuri. În viziunea lui Matei Cantacuzino, persoana juridică este „rezultatul unei nevoi reale, consacrat prin procesul de diferențiere și de sinteza socială, de diviziune a puterilor ce constituie esența vieții”.
În cartea profesorului C. Stătescu apăruta în anul 1970, viziunea lui asupra persoanei juridice era conturată prin definiția „persoana juridică – subiect colectiv de drept de sine stătător care participă la raporturile juridice, având o răspundere civilă proprie – este un colectiv de oameni având o structură organizatorică bine determinată dispunând de independență patrimonială și care urmărește realizarea unui scop în acord cu interesele obștești.”.
În alte definiții persoana juridică ne este descrisă ca „un colectiv de oameni care întrunind condițiile cerute de lege este titular de drepturi subiective și obligații civile” sau ca „o colectivitate de oameni care are o structură organizatorică determinată și un patrimoniu propriu, distinct și care urmărește realizarea unui scop licit”.
În ceea ce privește noua legislație, intrată în vigoare în anul 2012, persoana juridică este reglementată în noul Cod civil prin art. 25 alin. 3 „ persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile cerute de lege, este titulară de drepturi și de obligații civile”.
Din definițiile date observăm că persoana juridică reprezintă „un colectiv de oameni”, „o organizație”.
Regula de bază a persoanei juridice constă în faptul că persoana juridică este „un colectiv de oameni care întrunește condițiile legale pentru a fi titular de drepturi si obligații civile”.
Denumirea de persoană juridică este consacrată de noul Cod civil care prin art. 188 ce dispune că: „sunt persoane juridice entitățile prevăzute de lege, precum și orice alte organizații legal înființate care, deși nu sunt declarate de lege persoane juridice, îndeplinesc toate condițiile prevăzute la art. 187”
Reglementarea persoanei juridice
În perioada romană, pe teritoriul Daciei, printre persoanele morale recunoscute, putem aminti gruparile teritoriale ca municipiile, coloniile ori diferite colegia. Acestea erau administrate de persoane fizice, alese conform statului de funcționare. Încetau să mai existe când scopul pentru care au fost create fusese atins, când desfășurau o activitate potrivnică ordinii de stat, prin hotararea membrilor săi, datorita scăderii numărului de membri sub cel stabilit.
În perioada feudalismului, erau considerate persoane morale bisericile, mănăstirile, episcopiile, mitropolia, școlile, așezămintele de binefacere, frățiile și breslele de meșteșugari și negustori. În perioada de destrămare a feudalismului, numărul asociațiilor lucrative cu scop comercial este în continuă creștere, ca urmare a dezvoltării relațiilor de schimb. În Legea Caragea, se prevedea „tovărășia este un fel de obștire (comunitate) și se zice, când între doi inși sau mai mulți tocmindu-se, vor pune toți câte atât, cu care se neguțătoresc împreună, având de obște și câștigul și paguba”. O asemenea tovărășie era socotită ca o singură „persoană moralicească” spre deosebire de cea „firească”. Importanța căpătată de diversele forme de asociere reiese și din faptul că legiuirile vremii cosacră părți speciale reglementărilor, așa cum prevede Legea Caragea pentru „tovărășie” (III, 14) sau pentru „contractul de tovărășie” Codul Calimach (II, cap. 30 etc.).
Vechile conferii pastorale au început să se transforme în ascociații de oieri, iar marii proprietari de oi su contribuit la formarea de cooperative bancare de ajutor pastoral (precursoare ale bancilor populare); la alcătuirea unor instituții culturale pentru conservarea tradițiilor locale.
Cel mai important moment legislativ care stabilea statutul legal al persoanelor juridice l-a constituit Codul civil de la 1864, chiar dacă și acesta cuprindea numai fragmentar și răzleț dispoziții referitoare la persoanele juridice (art. 96, 811, 817).
Vechea legislație era lipsită, în general de o reglementare sistematică a acestei importante instituții juridice. Lacunele au fost suplinite pe larg, prin Legea nr. 21 din 6 februarie 1924, care completa prevederile Codului Comercial.
Pe teritoriul țării existau mai multe feluri de reglementări până la adoptarea acestei legi, care, în esență, a realizat efectiv unificarea dreptului în acest domeniu. Încercările de a încadra această lege în cuprinsul Codului Civil, au eșuat. Potrivit legii privitoare la comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului, din 7 iulie 1924, îlocuită apoi prin Legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor și avuțiilor statului, din 16 martie 1929, cu modificările ulterioare, unele stabilimente publice cu caracter economic, au fost organizate după principiile de funcționare ale întreprinderilor particulare șopiile, mitropolia, școlile, așezămintele de binefacere, frățiile și breslele de meșteșugari și negustori. În perioada de destrămare a feudalismului, numărul asociațiilor lucrative cu scop comercial este în continuă creștere, ca urmare a dezvoltării relațiilor de schimb. În Legea Caragea, se prevedea „tovărășia este un fel de obștire (comunitate) și se zice, când între doi inși sau mai mulți tocmindu-se, vor pune toți câte atât, cu care se neguțătoresc împreună, având de obște și câștigul și paguba”. O asemenea tovărășie era socotită ca o singură „persoană moralicească” spre deosebire de cea „firească”. Importanța căpătată de diversele forme de asociere reiese și din faptul că legiuirile vremii cosacră părți speciale reglementărilor, așa cum prevede Legea Caragea pentru „tovărășie” (III, 14) sau pentru „contractul de tovărășie” Codul Calimach (II, cap. 30 etc.).
Vechile conferii pastorale au început să se transforme în ascociații de oieri, iar marii proprietari de oi su contribuit la formarea de cooperative bancare de ajutor pastoral (precursoare ale bancilor populare); la alcătuirea unor instituții culturale pentru conservarea tradițiilor locale.
Cel mai important moment legislativ care stabilea statutul legal al persoanelor juridice l-a constituit Codul civil de la 1864, chiar dacă și acesta cuprindea numai fragmentar și răzleț dispoziții referitoare la persoanele juridice (art. 96, 811, 817).
Vechea legislație era lipsită, în general de o reglementare sistematică a acestei importante instituții juridice. Lacunele au fost suplinite pe larg, prin Legea nr. 21 din 6 februarie 1924, care completa prevederile Codului Comercial.
Pe teritoriul țării existau mai multe feluri de reglementări până la adoptarea acestei legi, care, în esență, a realizat efectiv unificarea dreptului în acest domeniu. Încercările de a încadra această lege în cuprinsul Codului Civil, au eșuat. Potrivit legii privitoare la comercializarea și controlul întreprinderilor economice ale statului, din 7 iulie 1924, îlocuită apoi prin Legea pentru organizarea și administrarea pe baze comerciale a întreprinderilor și avuțiilor statului, din 16 martie 1929, cu modificările ulterioare, unele stabilimente publice cu caracter economic, au fost organizate după principiile de funcționare ale întreprinderilor particulare și asa-numitelor regii publice comerciale. Au funcționat numeroase întreprinderi mixte, care erau persoane juridice cu caracter comercial, nefiind astfel supuse regimului juridic administrativ ca stabilimente publice, care erau create din inițiativa particulară, asociații și fundații care desfășurau o activitate de interes general (spitale, biblioteci, cămine pentru bătrîni). Acesta era, în principiu, regimul juridic al dreptului comun. O remarcă se impune în privința societăților civile. Deși tratate larg în Codul Civil de la 1864, legiuitorul nu le-a acordat, totuși, personalitate juridică, făcând din ele societăți lipsite de utilitate publică, astfel că acestea „au recurs la dispoyițiile art. 236 Cod comercial de la 1887, potrivit cărora societățile civile vor putea să împrumute formele societății pe acțiuni, devenind astfel persoane juridice, dar păstrându-și și caracterul civil.
În anul 1923 se încearcă unificarea legislației cooperatiste, iar în 1928 a fost promulgat Codul Cooperației, adoptat prin Legea de organizare a cooperației din 1929, care a reușit să definească noțiunea de Societate Cooperatistă și să stabilească regulile fundamentale privind persoanlitatea ei juridică.
Pe baza Legii societăților civile de credit funciar rural din 27 iunie 1923 se puteau constitui societăți civile de acest gen, cu personalitate juridică, pe bază de asociere directă a proprietarilor.
În conjunctura social-economică și politică postbelică, fără să se abroge Legea nr. 21/1924, s-a adoptat o reglementare generală al cărei conținut s-a concretizat în Decretul nr. 31/1954, cu privire la persoanele fizice și juridice, în prezent abrogat.
După evenimentele din anul 1989, ținându-se cont de noile realități, s-a trecut treptat la elaborarea unei noi legislații. Odată cu adoptarea noului Cod civil român, s-a realizat o unificare legislativă, dedicându-se un întreg titlu persoanei juridice, constituind un progres juridic.
În noul Cod civil român persoana juridică este reglementată în Titlul IV, Cartea I „Despre persoane”, art. 187-251, înlocuind în totalitate dispozițiile Decretului nr. 31/1954 și a Decretului nr. 32/1954 care au fost abrogate expres prin art. 230 lit. n) și o) din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind Codul civil.
Actele juridice ce detaliază regimul juridic specific diferitelor categorii de persoane juridice, aflate în circuitul civil, au apărut după anul 1990, după cum urmează:
Legea nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale;
Legea nr. 26 din 1990 privind registrul comerțului;
Legea nr. 36 din 1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură;
Legea nr. 62 din 2011, legea dialogului social;
Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice;
Legea nr. 109 din 1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit;
Legea nr. 114 din 1996, a locuinței;
Legea nr. 32 din 2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurării;
Legea nr. 540 din 2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor;
Legea nr. 312 din 2004 privind Statutul Băncii Naționale a României;
Legea nr. 1 din 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației;
Ordonanța Guvernului nr. 26 din 2000 cu privire la asociații și fundații;
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99 din 2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Elementele constitutive ale persoanei juridice
Art. 187 din noul Cod civil intitulat „ Elementele constitutive” (ale persoanei juridice) consacră cele trei componențe principale ale persoanei juridice: organizarea de sine stătătore, patrimoniul propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
Conținutul celor trei elemente constitutive legale prezintă particularități de la o categorie de persoane juridice la alta sau chiar de la o persoană juridică la alta în funcție de dispozițiile care afectează un element constitutiv sau altul.
Elementele constitutive ale persoanei juridice sunt cumulative, necesare și suficiente, în sensul că lipsa unui element are drept consecință lipsa calității de persoană juridică. Acestea sunt aplicabile tuturor persoanelor juridice instituite prin lege, rezultând atât caracterul general cât și cel de legalitate al elementelor constitutive.
Organizarea de sine stătătoare
Organizarea proprie, denumită și organizare de sine stătătoare reprezintă unul din elementele constitutive ale persoanei juridice. Organizarea proprie constă în structurarea persoanei juridice și a colectivului ei.
Legislația prevede o anumită structură organizatorică pentru fiecare tip de persoană juridică, astfel structura entității va fi stabilită prin actul normativ. Asigurarea coordonării activității pentru care aceasta a fost creată cât și reprezentarea în relațiile cu terții se realizează de către organele de administrare. Prin organizare de sine stătătoare se înțelege alcătuirea persoanei juridice ca un întreg sau structurarea pe activități ce urmează a se desfășura, precizându-se reprezentanții organelor de administrare.
Datorita diversității persoanelor juridice avem și diversitate în ceea ce privește structura organizatorică a acestora, aceasta diferind de la o categorie de persoane la altă categorie în sensul că fiecare persoană își poate stabili, conform prevederilor legale, structura organizatorică proprie potrivită și modalitățile de realizare a scopului urmărit.
Organizarea de sine stătătoare contribuie la realizarea scopului persoanei juridice, acesta din urmă fiind și el un element constitutiv al entității. Prin prezentarea competențelor organelor sale de conducere oferă elementele necesare pentru cunoașterea modului de valorificare a capacității de exercițiu a persoanei juridice.
Patrimoniul
Patrimoniul propriu constă în totalitatea drepturilor și obligațiilor ce pot fi evaluate în bani și care au ca titular persoana juridică, art. 31 alin. 1 NCC „Orice persoană fizică sau persoană juridică este titulară a unui patrimoniu care include toate drepturile și datoriile ce pot fi evaluate în bani”.
Patrimoniul persoanei juridice drept este distinct de patrimoniile persoanelor fizice ce o compun. Asociații nu au niciun drept asupra patrimoniului persoanei juridice ci doar asupra părților lor sociale. Doar după dizolvarea persoanei juridice are loc partajarea activului patrimonial între asociați. Patrimoniul entității are doua laturi, activă si pasivă. Activul patrimonial este format din drepturile patrimoniale care au ca titular persoana juridică iar pasivul patrimonial conține toate obligațiile care pot fi evaluate în bani și care-i incumbă acestui subiect colectiv de drept.
Importanța acestui element decurge din faptul că patrimoniul reprezintă premisa participării persoanei juridice la circuitul civil și realizarea scopului (obiectului de activitate). Participarea la circuitul civil implică și posibilitatea de a răspunde pentru faptele care au adus atingere drepturilor terților.
Scopul
Scopul propriu reprezintă acel element constitutiv al persoanei juridice care exprimă rațiunea existenței acesteia. El trebuie să respecte condițiile de legalitate și să fie determinat și în concordanță cu interesul general.Acesta reprezintă întinderea capacității civile a persoanei juridice și premisa a organizării de sine stătătoare și a patrimoniului propriu a acesteia.
Legea stabilește concret, la modul general, scopul fiecărei persoane juridice prin actul de înființare, statut sau regulamentul de organizare și funcționare.
Importanța scopului propriu reiese din faptul că organizarea de sine stătătoare și patrimoniul propriu pot exista numai în prezenta unui scop licit și determinat. Scopul explică și justifică rațiunea înființării persoanei juridice.
Calitatea de persoană juridică
Art. 25 al. (3) din NCC: Persoana juridică este orice formă de organizare care, întrunind condițiile prevăzute de lege, este titulară de drepturi și obligații civile.
Persoana juridică este o entitate juridică, dotată de lege cu capacitate juridică nelimitată de la nașterea sa până la stingere și care va avea drepturi încă de la concepție, este o forma de organizare ce poate fi titulară de drepturi și de obligații civile dacă întrunește condițiile cerute de lege.
Au statut de persoană juridică entitățile prevăzute de lege, dar și alte organizații înființate legal care, deși nu sunt reglementate de lege ca persoane juridice, îndeplinesc condițiile prevăzute la art. 187 din noul Cod civil.
Art. 187 din NCC prevede: Elementele constitutive. Orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui anumit scop licit și moral, în acord cu interesul general.
Din momentul întrunirii celor trei elementelor premise prevăzute de lege in art. 187 NCC și anume a organizării de sine stătătoare, existențeiunui patrimoniu licit și dorinței realizării unui scop moral și licit, entitățile prevăzute de lege cât și alte organizații constituite conform prevederilor legale sunt persoane juridice. Există și entități colective care cu toate că au respectat prevederile legale de înființare, acestea nu au statut de persoană juridică fiindu-le refuzat prin declarația sau dispoziția expresă a legii.
Există persoane juridice supuse înregistrării în registrul comerțului, astfel aceasta dobândește calitatea deplină de persoană juridică exclusiv prin înregistrare, lipsa acesteia însemnând lipsa persoanei juridice. Persoanele juridice de drept privat nu se pot înființa decât printr-un act de înființare autorizat conform prevederilor legale.
Calitatea de persoana juridică îi oferă entității juridice calitatea de subiect de drept, astfel persoana juridică are: atribute de identificare proprii; voință și interese proprii; naționalitatea proprie; patrimoniu propriu; responsabilitatea juridică proprie atât civilă, cât și penală. Fiind subiect de drept civil persoana juridică poate dobândi drepturi și își poate asuma obligații.
Efectele personalității juridice
Calitatea de personalitate juridica îi oferă entității juridice calitatea de subiect de drept distinct de constituentul său. Având calitatea de subiect de drept, persoana juridică dobândește atribute proprii de identificare și anume sediul propriu, nume sau denumirea, emblemă; voință și interese proprii, naționalitate proprie, patrimoniu, responsabilitate juridică proprie.
Persoana juridică poate fi titulară de bunurilor corporale cât și debunuri necorporale ca: emblema, marca, secretul comercial. Pentru încălcarea drepturilor sale persoana juridică poate pretinde despăgubiri materiale, dar și alte modalități de reparare a prejudiciului.
Conform art. 193 NCC „persoana juridică (…) răspunde pentru obligațiile asumate cu bunuri proprii, afară de cazul în care prin lege se dispune altfel”.
Având un patrimoniu propriu, persoana juridică are și răspundere juridică proprie distinctă de cea a constituenților săi. De aici rezultă și importanța și caracterul esențial al patrimoniului propriu ca element constitutiv al persoanei juridice.
Faptul că persoana juridică are răspundere civilă aceasta își asumă consecințele faptelor sale creatoare de prejudicii, putând garanta acoperirea prejudiciului cauzat din patrimoniul propriu.
Răspunderea reparatorie, apare în cazul răspunderii civile, concretizându-se prin executarea în natură a obligației ori prin despăgubire.
De altfel, persoana juridică va avea și răspundere sancționatorie, cu caracter aflictiv, așa cum este cazul răspunderii penale sau contravenționale. Dacă fapta penală sau contravenția sunt generatoare de prejudicii, răspunderea reparatorie se poate cumula cu răspunderea sancționatorie.
Datorită caracteristicii de a fi subiect de drept distinct de constituenții săi rezultă și separația patrimoniilor între persoana juridică și aceștia. Această situație este revelatoare a limitării răspunderii membrului persoanei juridice la nivelul valoric nominal al contribuției sale la constituirea patrimoniului inițial al persoanei juridice.
Clasificarea persoanelor juridice
Datorită numărului diversității și multitudinii persoanelor juridice în ziua de astăzi este necesară existența unei clasificări a persoanelor juridice.
Conform articolului 189 din noul Cod civil „ persoanele juridice sunt de drept public sau de drept privat”.
Criterii de clasificare a persoanei juridice
Literatura de specialitate a dezvoltat o clasificare a persoanelor juridice după mai multe criterii după care persoanele juridice se pot împărții în grupe, subgrupe, etc.
Un criteriu de clasificare a persoanelor juridice este domeniul dreptului de care aparțin acestea. Astfel, ele pot fi:
-persoane juridice de drept public ca: statul, organele puterii legislative, organele puterii executive; organele autorității judecătorești; instituții de stat; agenții economici de stat.
– persoane juridice de drept privat: partidele politice, sindicatele, cultele religioase, organizațiile cooperatiste, asociațiile și fundațiile, societățile comerciale.
Potrivit legii educației fizice și sportului, Legea nr. 69/2000art. 26, cluburile sportive pot fi persoane juridice de drept privat daca sunt organizate fără scop lucrativ sau societăți comerciale sportive pe acțiuni și persoane juridice de drept public.
Un alt criteriu de clasificare este in funcție de forma dreptului de proprietate, astfel există:
persoane juridice ce au la bază proprietatea publică: statul, unitățile administrativ-teritoriale;
persoane juridice care au doar proprietate privată: societăți comerciale, partidele politice, asociațiile și fundațiile fără scop patrimonial, etc.
persoanele juridice cu proprietate mixtă.
Natura scopului urmărit împart persoanele juridice în:
persoane juridice cu scop patrimonial ca regiile autonome, societățile comerciale, organizațiile cooperatiste care urmăresc și realizează unele acte de comerț;
persoanele juridice cu scop nepatrimonial cum sunt instituțiile de stat, partidele politice, sindicatele, cultele religioase, unele asociații și fundații.
După criteriul naționalității distingem persoanele juridice române – sunt constituite după criteriile legii române și își au sediul principal în România, și persoane juridice străine – pot desfășura activitățile lor pe teritoriul României, în condițiile legii, chiar dacă sunt constituite după legile locului unde au fost înființate.
Privind modul de înființare avem: persoane juridice constituite prin act de dispoziție, prin lege sau printr-un act constitutiv, al organului competent ca organele puterii de stat, regiile autonome, societățile comerciale cu capital de stat. Persoanele juridice ce iau ființă prin act juridic de asociere la fel ca societățile comerciale cu capital privat, asociațiile, asociații cooperatiste.
După criteriul duratei de existență a persoanelor juridice avem persoane juridice constituite pe o perioadă determinată – care la îndeplinirea termenului specificat în actul de constituire sau în momentul realizării scopului pentru care a fost îndeplinită, se dizolvă. Persoanele constituite pe perioada nedeterminată, reglementate in noul Cod civil la art. 195 care dispune: „ Persoana juridică se înființează pe durată nedeterminată dacă prin lege, actul de constituire sau statut nu se prevede altfel”.
Categorii principale de persoane juridice române
Principalele peroane juridice române sunt: statul, organele puterii legislative, organele puterii executive, organele autorității judecătorești, Curtea Constituțională, unitățile administrativ-teritoriale, persoanele juridice de stat, partidele politice, societățile comerciale, organizațiile cooperative de credit, asociațiile și fundațiile, sindicatele, cultele religioase, casele de ajutor reciproc.
Statul, în dreptul privat, nu încheie raporturi juridice in nume propriu, ci prin intermediul diferitelor organe și instituții ale sale.
Organele puterii legislative ale României sunt formate din Camera Deputaților și Senatul, Consiliul Legislativ care este organ consultativ cu personalitate juridică al Parlamentului.
Organele puterii executive, ele fiind: administrația prezidențială, Guvernul României, ministerele și alte organe de administrație, Instituția prefectului, alte autorități administrative.
Administrația prezidențială cuprinde serviciile publice aflate la dispozițiile președintelui României pentru a-și îndeplini atribuțiile funcției sale, acest lucru este reglementat de art. 1 din Legea nr. 47 din 1997 privind serviciile din subordinea Președintelui României.
Guvernul României, organ central al puterii executive, asigură realizarea politicii interne și externe a țării și exercită conducerea generală a administrației publice pe întreg teritoriul țării.
Ministerele și alte organe de specialitate ale administrației publice centrale subordonate Guvernului.
Instituția prefectului este reglementată prin Legea nr. 340 din 2004și detaliată în Hotărârea Guvernului nr. 460 din 2006.
Organele autorităților judecătorești ce cuprind instanțele de judecată, Ministerul Public și Consiliul Superior al Magistraturii.
Potrivit prevederilor legale, justiția în România se realizează prin Înalta Curte de Casație și Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești. Conform legii organizării judiciare, puterea judecătorească se exercită de Înalta Curte de Casație și Justiție și de celelalte instanțe judecătorești instituite prin lege.
Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept precum și drepturile și libertățile cetățenilor, exercitând atribuțiilor prin procurori, constituiți prin parchete.
Consiliul Superior al Magistraturii are un rol de garant al independenței justiției, având ca principalele atribuții propunerea către Președintele României pentru numirea în funcție a judecătorilor și procurorilor și constituie instanța disciplinară pentru judecători și procurori. Curtea Constituțională„este unica autoritate de jurisdicție constituțională din România. Scopul Curții Constituționale este garantarea supremației Constituției”.
Unitățile administrativ-teritoriale „sunt persoane juridice de drept public, cu capacitate juridică deplină și patrimoniu propriu”.
Persoanele juridice de stat cuprind instituțiile de stat (instituții bugetare) – înființate în domeniile de învățământ, sănătate, știință, cultură și agenți economici de stat – regii autonome și societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat.
Partidele politice sunt organizații de tip asociativ, constituite în baza Legii nr. 14 din 2003care in art. 1, teza a II-a precizează ca partidele „sunt persoane juridice de drept public”.
Societățile comerciale cu capital privat sunt reglementate prin Legea nr. 31 din 1990. Societățile comerciale cu capital privat se organizează și își desfășoară activitatea în variate domenii ale economiei și se constituie în una din formele: „societate cu răspundere limitată” (S.R.L.), „societate pe acțiuni” (S.A.), „societate în nume colectiv” (S.C.), „societate în comandită pe acțiuni” (S.C.A.), „societate în comandită simplă”.
Societățile agricole s-au înființat în temeiul Legii nr. 36 din 1991 ca fiind persoane juridice de drept privat, fără caracter comercial.
Organizațiile cooperatiste de credit, reglementate prin Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 97 din 2000, in categoria cărora intră: Cooperativa de credit – instituție de credit constituită ca o asociație autonomă de persoane fizice în scopul îndeplinirii nevoilor și aspirațiilor lor comune de ordin economic, social, cultural; Casa centrală a cooperativelor de credit – constituită prin asocierea de cooperative de credit în scopul gestionării intereselor lor comune, a urmării centralizate a respectării dispozițiilor legale, a reglementărilor proprii, aplicabile tuturor cooperativelor de credit, afiliate, prin exercitarea supravegherii, pe baze individuale, a controlului administrativ, financiar, tehnic, asupra organizării și funcționării acestora.
Asociațiile și fundațiile în privința lor legea prevede că persoanele fizice și persoanele juridice care urmăresc realizarea unor activități de interes general sau în interesul unor colectivități pot forma asociații și fundații ca persoane juridice fără scop patrimonial.
Sindicatele sunt organizații de tip asociativ, fără caracter politic, independente față de organele de stat partide politice și față de orice alte orice alte organizații. În categoria sindicatelor se includ și federațiile și confederațiile sindicale. Spre a încheia acte juridice sindicatele au nevoie și de reprezentativitate legală în afară de personalitate juridică.
Sindicatele sunt reglementate de Legea nr. 62 din 2011.
Cultele religioase sunt persoane juridice conform art. 5 din Legea nr 489 din 2006, „structurile religioase cu personalitate juridică reglementate de lege sunt cultele si asociațiile religioase”. Potrivit art. 8 din același act normativ „Cultele recunoscute sunt persoane juridice de utilitate publică. Ele se organizează și funcționează în baza prevederilor constituționale și ale legii, în mod autonom potrivit propriilor statute sau coduri canonice”.
Casele de Ajutor Reciproc sunt organizații de tip asociativ, în această categorie de persoane juridice avem: Casele de Ajutor Reciproc ale salariaților,reglementate prin Legea nr. 122 din 1996 și Casele de Ajutor Reciproc ale pensionarilor.
Casele de Ajutor Reciproc ale salariaților au ca obiect de activitate ajutarea salariaților prin acordarea de împrumuturi cu dobândă rezonabilă.
Capitolul II. Înființarea persoanei juridice
Înființarea persoanei juridice conține două înțelesuri, astfel primul sens are în vedere actele juridice prin care legea reglementează crearea acestei entități, iar cel de al doilea sens are în vedere totalitatea operațiunilor juridice prin care are loc crearea acesteia.
Modurile de înființare a persoanei juridice
După cum s-a remarcat în literatura de specialitate, un rol deosebit de important în legătură cu înființarea persoanelor juridice revine statului, prin organele sale, în modalități diferite: el dictează normele juridice care stabilesc condițiile și procedura înființării acestora; totodată, participarea statului la înființarea persoanelor juridice se concretizează în aceea că, prin acte ale organelor sale abilitate, statul înființează unele categorii de persoane; este cazul înființării organelor de stat, care sunt și persoane juridice, precum și acela al înființării agenților economici de stat și înființării instituțiilor de stat.
Alteori, statul își face simțită prezența la înființarea persoanelor juridice prin investirea unor organe ale sale cu prerogativa autorizării înființării, ocazie cu care se valorifică, nu numai legalitatea procesului de înființare, ci și oportunitatea creării unor noi astfel de subiecte de drept. Intervenția statului în procesul de înființare a persoanei juridice este justificată de interese generale de natură economică, fiscală și politică. Ținând seama de cele arătate și de legislația în vigoare, putem reține că, prin înființarea persoanei juridice înțelegem constituire, crearea unui nou subiect de drept civil, în condițiile stipulate de lege.
Persoanele juridice se pot înființa prin două categorii de dispoziții: dispoziții legale generale și dispoziții legale speciale.
Dispozițiile legale generale sunt cuprinse în Constituția României și în noul Cod civil în art. 194.
Constituția României reglementează înființarea organelor statului din sfera puterii legislative, puterii executive și din sfera autorității judecătorești.
Actul normativ ce conține normele generale de înfăptuire a persoanei juridice este noul Cod civil. Potrivit art. 194 NCC:
„(1) Persoana juridică se înființează:
a) prin actul de înființare al organului competent, în cazul autorităților și al instituțiilor publice, al unităților administrativ-teritoriale, precum și al operatorilor economici care se constituie de către stat sau de către unitățile administrativ-teritoriale. În toate cazurile, actul de înființare trebuie să prevadă în mod expres dacă autoritatea publică sau instituția publică este persoană juridică;
b) prin actul de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii;
c) în orice alt mod prevăzut de lege.
(2) Dacă prin lege nu se dispune altfel, prin act de înființare se înțelege actul de constituire a persoanei juridice și, după caz, statutul acesteia”.
Dispozițiile legale speciale privind înființarea persoanelor juridice sunt cuprinse în norme speciale cum ar fi: legea privind organizarea și funcționarea Guvernului României și ministerelor, cu modificările ulterioare; legea privind organizarea judiciară; legea privind administrația publică locală; legea privind societățile comerciale; legea privind partidele politice etc.
Conținutul modurilor de înființare a persoanei juridice
Înființarea persoanei juridice prin „act de dispoziție al organului de stat competent”
Prin actul de dispoziție a organului de stat competent trebuie să se înțeleagă că aceasta fiind legea, hotărârea Guvernului, hotărârea consiliului județean. Un astfel de act este adoptat spre înființarea unei persoane juridice de drept public.
Prin astfel de acte au fost înființate următoarele persoane juridice: organele puterii legislative – Camera Deputaților și Senatul, în urma alegerilor, prin Legea nr. 373 din 2004 republicată; organele puterii executive – administrația prezidențială înființată prin Legea nr. 47 din 1994, Guvernul României și Ministerele, funcționarea fiecărui minister în parte este reglementat de acte normative speciale; organele puterii judecătorești – instanțele de judecată ordinare, curțile de apel, Înalta Curte de Casație și Justiție funcționează în baza Legii nr. 304 din 2004 privind organizarea judiciară; unitățile administrativ-teritoriale funcționează potrivit prevederilor Legii nr. 215 din 2001, cu modificările și completările ulterioare, care reglementează că fiecare comună, oraș, județ are personalitate juridică; instituțiile publice de interes național sunt înființate și funcționează în baza legilor sau a hotărârilor de Guvern; regiile autonome de interes național se înființează prin hotărârea de Guvern, iar cele de interes județean prin hotărârea Consiliului local.
Datorită modalităților de înființare a societăților comerciale aceste se dividă în societăți constituite în baza Legii nr. 15 din 1990 ca succesoare a fostelor unități economice socialiste de stat – supuse procesului de privatizare și societăți comerciale prin transformarea regiilor autonome. Procesul de privatizare se aplică societăților comerciale, indiferent de actul în baza căruia au luat naștere, la care statul sau o alta autoritate a administrației publice este acționar sau asociat, societăților comerciale cu capital majoritar de stat precum și regiilor autonome.
Prin cele prezentate concluzionăm că actele ca: legea adoptată de Parlamentul României, hotărârea sau ordonanța Guvernului, hotărârea Consiliului județean sau local prin care persoana juridică ia naștere reprezintă „actele de dispoziție a organului de stat competent”.
Înființarea persoanelor juridice prin „act de înființare al celor care o constituie, autorizat, în condițiile legii”
Înființarea persoanei juridice prin acest mod presupune adoptarea actelor: act de constituire și statutul organizației, act de recunoaștere, înregistrarea, înmatricularea la Registrul comerțului.
actul de constituire și statutul organizației alcătuiesc actul de înființare dacă sunt adoptate de adunarea generală, conferință ori congres;
actul de recunoaștere a înființării de către organul competent, se verifica legalitatea și nu oportunitatea actului de înființare;
înregistrarea se va face la organul prevăzut de lege. Potrivit art. 200 alin. 2 din noul Cod civil „Prin înregistrare se înțelege înscrierea, înmatricularea sau, după caz, orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege, făcută în scopul dobândirii personalității juridice sau al luării în evidență a persoanelor juridice legal înființate, după caz”.
Înmatricularea la Registrul comerțului se va face conform Legii nr. 26/1990 privind Registrul comerțului, modificată și completată ulterior și Legii nr. 359/2004 privind simplificarea formalităților la înregistrarea în Registrul comerțului a persoanelor fizice, asociațiilor familiale și a persoanelor juridice, înregistrarea fiscală a acestora, precum și la autorizarea funcționării persoanelor juridice.
Modul de înființare prin act autorizat are în vedere parcurgerea etapei de adoptare a actului de constituire și prin autorizare care este dată de instanța de judecată ori de un organ al puterii executive, organ administrativ.
După ce aceste etape sunt realizate, spre a putea fi înființată și pentru a funcționa ca o persoană juridică, legea cere expres înmatricularea (înregistrarea) și înscrierea persoanei juridice, condiție pentru dobândirea personalității juridice. Pentru luarea în evidență ca plătitor de taxe și impozite persoana juridică trebuie să fie înregistrată la organul fiscal.
Modul de înființare a persoanei juridice a fost preluat de mai multe acte normative care au reglementat înființarea, organizarea și funcționarea acestor persoane juridice în consens cu noile realități socio-politice și economice.
Înființarea persoanelor juridice „printr-un alt mod reglementat de lege”
Acest mod de înființare este reglementat de legea română și are în vedere statul român – persoană juridică, în raporturile în care participă nemijlocit, în nume propriu, ca subiect de drepturi și obligații civile, și misiunile diplomatice și oficiile consulare – potrivit articolului unic din Legea nr. 37 din 1991: „înființarea, desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare se fac prin decret al Președintelui României, la propunerea Guvernului”. Acest mod este numit înființarea „prin actul șefului statului român la proprunerea Guvernului țării”, observându-se că în acest mod de înființare există două acte juridice succesive: propunerea Guvernului și Decretul prezidențial.
În literatura de specialitate există opinia că, în această categorie mai pot intra organizațiile profesionale ale avocaților, notarilor, medicilor, auditorilor, executorilor judecătorești, asociațiile de locatari etc.
Înregistrarea persoanei juridice
Conform art. 200 din noul Cod civil înregistrarea este obligatorie pentru persoanele juridice dacă legea prevede acesta.
Potrivit prevederilor acestui articol, înregistrarea persoanei juridice înseamnă înscrierea, înmatricularea, sau orice altă formalitate de publicitate prevăzută de lege spre dobândirea personalității juridice sau a luării în evidență a persoanelor juridice legal înființate. Înregistrarea se va face la cerere, ori din oficiu, în cazurile prevăzute de lege.
Art. 202 din noul Cod civil privind lipsa înregistrării prevede:
„(1) Dacă înregistrarea persoanei juridice are caracter constitutiv, persoana juridică nu se consideră legal înființată cât timp înregistrarea nu a fost efectuată.
(2) Dacă însă înregistrarea este cerută numai pentru opozabilitate față de terți, actele sau faptele juridice făcute în numele sau în contul persoanei juridice, pentru care nu s-a efectuat publicitatea prevăzută în acest scop de lege, nu pot fi opuse terților, în afară de cazul în care se face dovada că aceștia cunoșteau că publicitatea nu a fost îndeplinită”.
În ceea ce privește răspunderea pentru neefectuarea formalităților de înregistrare, legea prevede în art. 203 din noul Cod civil:
„Fondatorii, reprezentanții persoanei juridice supuse înregistrării, precum și primii membri ai organelor de conducere, de administrare și de control ale acesteia răspund nelimitat și solidar pentru prejudiciul cauzat prin neîndeplinirea formalităților de înregistrare a persoanei juridice, dacă aceste formalități trebuiau să fie cerute de aceste persoane”.
Nulitatea persoanei juridice
Sancțiunea aplicată persoanei, în situația în care condițiile de înființare nu sunt respectate, este nulitatea persoanei juridice și este reglementată în noul Cod civil în art. 196-199.
Cauzele de nulitate sunt anterioare sau cel mult concomitente cu momentul înființării persoanei juridice. Conform noului Cod civil cauzele de nulitate sunt reglementate în art. 196 prin care se prevede:
„1) Nulitatea unei persoane juridice poate fi constatată sau, după caz, declarată de instanța judecătorească numai atunci când:
a) lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în forma autentică în situațiile anume prevăzute de lege;
b) toți fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili, la data înființării persoanei juridice;
c) obiectul de activitate este ilicit, contrar ordinii publice ori bunelor moravuri;
d) lipsește autorizația administrativă necesară pentru înființarea acesteia;
e) actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate;
f) actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și vărsat;
g) s-au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social minim, subscris și vărsat;
h) nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de lege;
i) au fost nesocotite alte dispoziții legale imperative prevăzute sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice.
(2) Nerespectarea dispozițiilor alin. (1) lit. a), c)-g) se sancționează cu nulitatea absolută”.
Nulitatea absolută intervine dacă: lipsește actul de înființare sau nu a fost încheiat în formă autentică în situațiile prevăzute de lege, obiectul de activitate este ilicit, este contrar bunurilor moravuri; actul de înființare nu prevede denumirea, sediul sau obiectul de activitate; actul de înființare nu prevede aporturile fondatorilor sau ale asociaților ori capitalul social subscris și vărsat. Dacă s-au încălcat dispozițiile legale privind patrimoniul inițial sau capitalul social minim, subscris sau vărsat va atrage nulitatea absolută a persoanei juridice.
Persoana juridică va atrage asupra sa nulitatea relativă dacă fondatorii sau asociații au fost, potrivit legii, incapabili în momentul înființării persoanei juridice. Dacă nu s-a respectat numărul minim de fondatori sau asociați prevăzut de lege, ori dacăau fost nesocotite alte dispoziții legale imperative prevăzute sub sancțiunea nulității actului de înființare a persoanei juridice vor aduce sancțiunea nulității relative.
Nulitatea relativa a persoanei juridice poate fi invocată în termen de un an de la data înregistrării sau înființării acesteia conform prevederilor art. 197 noului Cod civil.
Conform prevederilor art. 197 alin. 2 se acoperă în toate cazurile dacă până în momentul închiderii dezbaterilor în fața primei instanțe de judecată cauza nulității a fost înlăturată, sancțiunea nulității relative sau absolute se va acoperi în toate cazurile.
Efectele nulității persoanei juridice
Efectele nulității persoanei juridice vor produce efecte numai pentru viitor, ca o excepție de la principiul retroactivității efectelor nulității.
Efectele nulității din NCC prevăzute în art. 198 constau în încetarea persoanei juridice și intrarea acesteia în lichidare. Noul Cod civil dispune în art. 198:
„(1) De la data la care hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității a devenit definitivă, persoana juridică încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare.
(2) Prin hotărârea judecătorească de constatare sau declarare a nulității se numesc și lichidatorii.
(3) Hotărârea judecătorească definitivă se comunică, din oficiu, spre a fi notată în toate registrele publice în care persoana juridică a fost înregistrată sau, după caz, menționată.
(4) În toate cazurile, fondatorii sau asociații răspund, în condițiile legii, pentru obligațiile persoanei juridice care s-au născut în sarcina acesteia de la data înființării ei și până la data notării în registrele publice a hotărârii judecătorești prevăzute la alin. (3).”
În ceea ce privește nulitatea persoanei juridice asupra regimului actelor juridice încheiate cu terții Codul civil dispune în art. 199:„(1) Constatarea sau, după caz, declararea nulității nu aduce atingere actelor încheiate anterior în numele persoanei juridice de către organele de administrare, direct sau prin reprezentare, dupăcaz.
(2) Nici persoana juridică și nici fondatorii sau asociații nu pot opune terților nulitatea acesteia, în afară de cazul în care se dovedește că aceștia cunoșteau cauza de nulitate la momentul încheierii actului.”
Identificarea persoanei juridice
Identificarea persoanei juridice este reglementată în noul Cod civil prin articolele 225-231.
Noțiune
Importanța identificării persoanei juridice rezultă din necesitatea individualizării subiectului colectiv de drept civil ca participantă la raporturile juridice civile.
Mijloacele de identificare ale persoanei juridice sunt: denumirea, sediul, naționalitatea, firma, numărul de înregistrare în Registrul Comerțului, contul bancar, capitalul social, Codul unic de înregistrare, telefonul, faxul, e-mailul etc.
Prin identificarea persoanei juridice se înțelege individualizarea acesteia ca subiect de drept ce participă la raporturile civile în nume propriu.
Identificarea persoanei juridice are două înțelesuri. Astfel în primul sens înseamnă totalitatea normelor care reglementează mijloacele de individualizare a subiectului colectiv de drept civil, iar in cel de al doilea sens reprezintă chiar mijloacele de identificare a entității, mijloace ca: sediul, denumirea, naționalitatea.
Identificare are o importanță deosebită în circuitul civil evidențiindu-se în ceea ce privește capacitatea juridică a acesteia, în privința competenței jurisdicționale, a soluționării operative a tuturor aspectelor legate de încheierea ori executarea actelor juridice.
Atributele de identificare a persoanei juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale. Sunt drepturi imprescriptibile atât sub aspect extinctiv cât și achizitiv – oricât de mult timp ar trece, sunt intim legate de persoana titularului lor, orice persoană juridică își poate exercita drepturile personale nepatrimoniale ce decurg din denumire, sediu, naționalitate.
Natura juridică a identificării persoanei juridice și ocrotirea atributelor de identificare a persoanei juridice
În dreptul civil atributele de identificare ale persoanei juridice sunt drepturi subiective personale nepatrimoniale, dar instituția juridică a identificării este complexă datorită normelor juridice ce o formează ele făcând parte din ramuri diferite de drept (drept civil, drept constituțional, drept administrativ), astfel avem atribute de identificare ce se vor găsi în mai multe ramuri ale dreptului.
Naționalitatea – ca atribut de identificare se califică atât din punct de vedere al dreptului civil cât și al dreptului constituțional și dreptului internațional privat, de astfel și marca deși are și funcția de mijloc de identificare aparține dreptului de proprietate industrială și dreptului comercial.
În dreptul civil atributele de identificare au fost reglementate în art. 54-55 din Decretul nr. 31 din 1954, abrogat, iar acum in ceea ce priveșteprotecția de drept civil a atributelor de identificare art. 253-257 din noul Cod civil o reglementează.
Clasificarea atributelor de identificare
Atributele de identificare a persoanei juridice sunt denumire, sediul, naționalitatea, firma, marca, contul bancar, capitalul social, codul fiscal, codul unic de înregistrare, telefonul, faxul, adresa de e-mail.
Criteriile de clasificare a atributelor de identificare:
în funcție de domeniul de aplicare:
atributele generale de identificare din acre fac parte: denumirea, sediul, naționalitatea, contul bancar, atributele ce pot fi întâlnite la toate persoanele juridice;
atribute de identificare specifice din care fac parte: marca, emblema etc., aceste atribute ce privesc numai anumite persoane juridice.
în funcție de criteriul obligativității:
atribute obligatorii: denumire, sediul, naționalitatea;
atribute facultative cum sunt emblema, fax-ul, adresa de e-mail.
Naționalitatea persoanei juridice reprezintă apartenența la un anumit stat, la un sistem de drept național. Art. 225 din Codul civil prevede că: „ Naționalitatea persoanei juridice. Sunt de naționalitate română toate persoanele juridice al căror sediu, potrivit actului de constituire sau statutului, este stabilit în România”.
De asemenea și art. 2571 din Codul civil face referire la naționalitatea persoanei juridice dispunând: „ persoana juridică are naționalitatea statului pe al cărui teritoriu și-a stabilit, potrivit actului constitutiv, sediul social. Dacă există sedii în mai multe state, determinant pentru a identifica naționalitatea persoanei juridice este sediul real. Prin sediu real se înțelege locul unde se află centrul principal de conducere și de gestiune a activității statuare, chiar dacă hotărârile organului respectiv sunt adoptate potrivit directivelor transmise de acționari sau asociați din alte sedii”.
Denumirea persoanei juridice
Denumirea persoanei juridice este mijlocul de identificare a subiectului colectiv de drept care constă în cuvântul sau grupul de cuvinte stabilit cu această semnificație, în condițiile legii.
Fiind un drept nepatrimonial acest atribut de identificare al entității juridice îi conferă titularului sau prerogativele:
să folosească acea denumire prin care se individualizează în reporturile juridice civile concrete;
să pretindă altora să o individualizeze prin denumirea sa;
să ceara în justiție, restabilirea dreptului la denumire atunci când acesta i-a fost atins sau știrbit.
Denumirea dar și schimbarea acesteia este reglementată în noul Codul civil în art. 226 care dispune:
„Denumirea persoanei juridice. (1) Persoana juridică poartă denumirea stabilită, în condițiile legii, prin actul de constituire sau statut.
(2) Odată cu înregistrarea persoanei juridice se vor trece în registrul public denumirea ei și celelalte atribute de identificare”, și art. 228 ce reglementează schimbarea denumirii persoanei juridice:
„ Persoana juridică poate să își schimbe denumirea sau sediul, în condițiile prevăzute de lege”.
Persoanele juridice care fac parte din anumite domenii de activitatea sunt supuse unor reguli speciale privind stabilirea denumirii.
În art. 7 și 8 din Legea nr. 31 din 1990 a societăților comerciale, republicată, se prevede că denumirea și sediul sunt elemente obligatorii care trebuie să fie cuprinse în actul constitutiv. În Legea nr. 26 din 1990 a registrului comerțului este definită firma, în art. 30 alin. 1, ca fiind „numele sau după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și semnează”.
Legea societăților agricole reglementează in art. 14 din ce se compune firma dispunând:
„Firma societății se compune:
dintr-o denumire prin care să se deosebească de late societăți;
din cuvintele „Societate agricolă” fără prescurtări;
din indicarea localității în care își are sediul”.
Codul civil reglementează în art. 229 dovada denumirii dispunând:
„Dovada denumirii și sediului. (1) În raporturile cu terții, dovada denumirii și a sediului persoanei juridice se face cu mențiunile înscrise în registrele de publicitate sau de evidență prevăzute de lege pentru persoana juridică respectivă.
(2) În lipsa acestor mențiuni, stabilirea sau schimbarea denumirii și a sediului nu va putea fi opusă altor persoane”.
Sediul persoanei juridice
Ca și în cazul denumirii persoanei juridice, sediul acesteia este unul din principalele atribute de identificare, acel mijloc de identificare prin indicarea unui anumit loc stabilit, în condițiile legii, cu această semnificație.
Ca și dreptul la denumire, dreptul la sediu este un drept personal nepatrimonial.
Sediul persoanei juridice servește în primul rând pentru identificarea entității juridice în raporturile juridice de orice fel în care aceasta este parte, va determina competența instanțelor judecătorești ori a arbitrajului, determinându-se adresa la care persoanele juridice urmează să fie citate sau se vor îndeplini anumite acte procedurale. Sediul este privit și ca loc pentru primirea corespondenței si ca loc din care organele de conducere executivă coordonează activitatea pentru care a fost constituită persoana juridică. Sediul va putea ajuta la determinarea naționalității persoanei juridice.
Prerogativele dreptului la sediu sunt de a folosi sediul, astfel persoana juridică individualizându-se în raporturile civile concrete la care participă, de a pretinde celorlalte persoane juridice sau fizice să o individualizeze prin sediul său, de a cere în justiție restabilirea dreptului la sediu atunci când i s-a adus vreo atingere.
Stabilirea sediului persoanei juridice este reglementat,cu caracter general prin prevederile art. 227 din noul Cod civil, în conformitate cu care „ Sediul persoanei juridice se stabilește potrivit actului de constituire sau statului”.
Dispozițiile speciale adoptate în diferite domenii de activitate, în totalitatea lor precizează caracterul obligatoriu al existenței unui sediu pentru a putea ființa o persoană juridică în acest sens avem art. 7 lit. „b” din Legea nr. 31/1990 privind societățile comerciale, potrivit căreia „Actul constitutiv al societății în nume colectiv, în comandită simpla sau cu răspundere limitată va cuprinde (…) b)firma, denumirea, sediul și dacă este cazul, emblema societății”.
Clasificarea sediului persoanei juridice se poate face după mai multe criterii:
după importanța sa în volumul activității persoanei juridice avem:
sediul principal – locul principal unde se desfășoară întreaga activitate a persoanei juridice;
sediul secundar – locul în care persoana juridică desfășoară doar o parte din activitatea sa;
în funcție de teritoriul tării unde se află sediul persoanei juridice:
sediul în țară – sediul principal al persoanei juridice se află în România;
sediul în străinătate – sediul principal este în afara teritoriului României;
în funcție de caracterul său:
sediul de drept comun (legal) este obligatoriu;
sediul convențional (ales) este facultativ.
Dovada sediului se face conform art. 229 din noul Cod civil.
Naționalitatea persoanei juridice reprezintă apartenența la un anumit stat și prin aceasta la un sistem de drept național. Art. 225 din noul Cod civil prevede că sunt de naționalitate română toate persoanele juridice al căror sediu este stabilit în România, potrivit actului de constituire sau statutului.
Alte atribute de identificare
Art. 230 din Codul civil prevede: „Alte atribute de identificare. În funcție de specificul de activitate, persoana juridică mai poate avea și alte atribute de identificare, cum sunt numărul de înregistrare în registrul comerțului sau într-un alt registru public, codul unic de înregistrare și alte elemente de identificare în condițiile legii”.
Contul bancar al unei persoane juridice prezintă importanță, prin intermediul său efectuându-se obligatoriu principalele operațiuni monetare ale persoanei juridice.
Codul de identificare fiscală al persoanei juridice este un simbol cifric care servește la identificarea persoanei juridice în raporturile privitoare la evidența statistică. Obligația de înregistrare fiscală pentru orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal prin primirea unui cod de identificare fiscală este prevăzută în art. 72 din Ordonanța Guvernului nr. 84 din 12 decembrie 2012 privind Codul de procedură fiscală:
"Art. 72 Obligația de înregistrare fiscală.
(1) Orice persoană sau entitate care este subiect într-un raport juridic fiscal se înregistrează fiscal primind un cod de identificare fiscală. Codul de identificare fiscală este:
a) pentru persoanele juridice, precum și pentru asocieri și alte entități fără personalitate juridică, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
b) pentru comercianți, persoane fizice și juridice, precum și pentru alte entități care se înregistrează potrivit legii speciale la registrul comerțului, codul unic de înregistrare atribuit potrivit legii speciale;
c) pentru persoanele fizice care desfășoară activități economice în mod independent sau exercită profesii libere, cu excepția celor prevăzute la lit. b), codul de înregistrare fiscală atribuit de organul fiscal;
d) pentru persoanele fizice, altele decât cele prevăzute la lit. c), codul numeric personal atribuit potrivit legii speciale;
e) pentru persoanele fizice care nu dețin cod numeric personal, numărul de identificare fiscală atribuit de organul fiscal.
(2) În scopul administrării impozitului pe venit, în cazul persoanelor fizice care sunt contribuabili potrivit titlului III privind impozitul pe venit din Codul fiscal, codul de identificare fiscală este codul numeric personal.
(3) În cazul persoanelor sau al entităților prevăzute la alin.(1) lit. a), c) și e), atribuirea codului de identificare fiscală se face exclusiv de către organul fiscal din cadrul Agenției Naționale de Administrare Fiscală, pe baza declarației de înregistrare fiscală depuse de aceste persoane sau entități.
(…)(7) Declarația de înregistrare fiscală se depune în termen de 30 de zile de la: a)data înființării potrivit legii, în cazul persoanelor juridice, asocierilor și al altor entități fără personalitate juridică”.
Codul unic de înregistrare (C.U.I.) este reglementat prin Legea nr. 359 din 2004 modificată prin Ordonanța de Urgență. nr. 44 din 2008 și publicată în Monitorul Oficial nr. 328 din 25 aprilie 2008. Certificatul de înregistrare al comerciantului include și codul unic de înregistrare. Acest cod fiind utilizat de toate sistemele informatice care prelucrează date privind comercianții precum și de comercianți în relațiile cu terții, inclusiv cu autoritățile și instituțiile publice, astfel codul unic de înregistrare devine un atribut de identificare al comerciantului.
Firma, definită prin art. 30 din Legea nr. 26 din 1990 privind registrul comerțului, ca fiind „numele, sau după caz, denumirea sub care un comerciant își exercită comerțul și sub care semnează”.
O anumită categorie de persoane juridice – în special comercianții se identifică prin firma lor.
Marca privind calitatea este o instituție juridică complexă.
Mărcile de fabrică sau de comerț sunt semne distincte pe care le folosesc persoanele juridice pentru a deosebi produsele, lucrurile și serviciile lor de cele identice sau similare cu ale altor persoane juridice. În dreptul civil, marca are funcția de a servi la identificarea persoanei juridice, la individualizarea sa prin natura obiectului activității sale materializat în raporturi juridice dintre producătorii de bunuri, executarea de lucrări, prestarea de servicii.Telefonul, faxul, adresa de e-mail etc. sunt mijloace tehnice de identificare a persoanei juridice și care constau în simboluri cifrice.
Capitolul III. Capacitățile persoanei juridice
Capacitatea juridică
„Capacitatea juridică” a fost definită în literatura de specialitatea ca fiind „aptitudinea persoanei fizice sau persoanei juridice de a participa (în nume propriu sau pentru altul) ca titular de drepturi și obligații, la raporturile juridice”.
Conținutul capacității juridice are inclus si capacitatea juridică de ramura, care există și se exprimă în funcție de obiectul de reglementare a ramurii de drept respective.
Parte a capacității juridice o reprezintă și capacitatea civilă a persoanei juridice, ceea ce ne face sa concluzionă, ca între capacitatea juridică și capacitatea civilă există un raport de la întreg la parte.
Definiție și structura capacității civile a persoanei juridice
Capacitatea civilă a persoanei juridice nu este definită de noul Cod civil, dar în alin. 1 și 2 al art. 205 – data dobândirii capacității civile – se face precizarea ca „(1)Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării, au capacitatea de a avea drepturi si obligații de la data înregistrării lor” iar „(2)Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”.
O definiție ce o considerăm mai completă dată în literatura de specialitatea este cea conform căreia capacitatea civilă a persoanei juridice este „aptitudinea de a avea drepturi subiective civile și obligații civile (capacitatea de folosință) precum și aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi subiective civile și de a-și asuma și îndeplini obligațiile civile prin încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere (capacitatea de exercițiu).
Din definiția dată observăm că în structura capacității civile sunt doua componente:
capacitatea de folosință fiind aptitudinea de a avea drepturi și obligații;
capacitatea de exercițiu fiind aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi civile și de a-și asuma și executa obligațiile civile.
Capacitatea de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință a persoanei juridice este acea componentă a capacității civile a acestui subiect de drept, ce constă în aptitudinea de a avea drepturi subiective civile și obligații civile, indiferent de izvorul acestora.
Noțiune
Potrivit art. 205 din noul Cod civil persoana juridică dobândește capacitatea de folosință la data înregistrării lor, iar după caz prin actul de înființare, de la data autorizării constituirii lor ori de la data împlinirii oricărei condiții impuse prin lege.
Art. 206 din noul Cod civil reglementează conținutul capacității de folosință a persoanei juridice. Potrivit alin. 1 din articolul menționat persoane juridică poate avea orice drepturi și obligații civile, excepție făcând cele care prin natura lor ori prin lege aparțin exclusiv persoanei fizice. Alin. 2 prevede „Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut”.
Caracterele juridice ale capacității de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință a persoanei juridice se caracterizează prin: legalitate; inalienabilitate; intangibilitate; generalitate; specialitate.
Legalitatea capacității de folosință constă în reglementarea acesteia doar prin lege, reglementarea capacității de folosință a persoanei juridice are în vedere începutul, conținutul si încetarea acesteia.
Inalienabilitatea este însușirea capacității de folosință a persoanei juridice de a nu putea forma obiect de renunțare în tot sau în parte și nici obiect de înstrăinare sau cedare.
Intangibilitatea face referire la faptul ca nu i se poate aduce nici un fel de îngrădiri sau limitări cu excepția cazurilor și în condițiile prevăzute de lege.
Caracterul general al capacitații de folosință se regăsește în aptitudinea generală de a avea toate drepturile și obligațiile civile care se circumscriu limitelor specialității capacității de folosință a acesteia.
Specialitatea, caracter juridic distinctiv al capacitații de folosință a persoanei de a avea acele drepturi și obligații civile care se circumscriu principiului specialității capacității de folosință a persoanei juridice, adică acelea care sunt în acord cu scopul pentru care persoana juridică a fost înființată.
Capacitatea de folosință a persoanei juridice diferă ca întindere de la o persoană juridică la alta în funcție de scopul specific al fiecăreia.
Începutul capacității de folosință a persoanei juridice
În noul Cod civil in art. 205 alin. 1 și 2 este reglementat începutul capacității de folosință a persoanei juridice.
Art. 205 prevede:
„Data dobândirii capacității de folosință.
(1) Persoanele juridice care sunt supuse înregistrării au capacitatea de a avea drepturi și obligații de la data înregistrării lor.
(2) Celelalte persoane juridice au capacitatea de a avea drepturi și obligații, după caz, potrivit art. 194, de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.”
Din cele reglementate prin lege înțelegem ca există două reguli după care se determina începutul capacității de folosință a persoanei juridice și anume prin regula dobândirii capacității de folosință de la data înregistrării – pentru persoanele supuse înregistrării prin lege, și regula dobândirii capacității de folosință de la data actului de înființare, de la data autorizării constituirii lor sau de la data împlinirii oricărei alte cerințe pe care legea o prevede după caz.
În literatura de specialitate s-a format o sistematizare a persoanei juridice în funcție de data la care începe capacitatea deplina de folosință a persoanelor juridice, astfel avem:
societățile comerciale și organizațiile economice străine ce funcționează în România vor avea capacitate de folosință de la data înregistrării conform prevederilor legale din Decretul-lege nr. 122 din 1990 la art. 7;
capacitatea de folosință începe de la data înscrierii în registrul special destinat, ținut de instanța judecătorească pentru asociațiile și fundațiile fără scop patrimonial, societățile agricole, asociațiile de proprietari;
capacitatea de folosință începe de la data înmatriculării în registrul comerțului pentru regiile autonome, societățile comerciale, societățile cooperatiste;
capacitatea de folosință a persoanelor juridice de stat începe de la data actului de dispoziție care le înființează pentru organele puterii legislative, executive și judecătorești, instituțiile de stat, unitățile administrativ-teritoriale, persoanele juridice înființate de autoritățile administrației publice locale;
de la data recunoașterii înființării de către Guvern, începe capacitatea de folosință a persoanelor juridice cum sunt camerele de comerț și industrie;
partidele politice și sindicatele dobândesc capacitatea de folosință de la data hotărârii definitive și irevocabile de admitere a înregistrării a instanței judecătorești (de la data autorizării înființării).
În alin. 3 al art. 205 este prevăzută excepția de la alin. 1 și 2 privind începutul capacității de folosință, astfel această capacitatea poate fi anticipată, restrânsă sau limitată.
Art. 205 alin. 3 prevede: „Cu toate acestea, persoanele juridice prevăzute la alin. (1) pot, chiar de la data actului de înființare, să dobândească drepturi și să își asume obligații, însă numai în măsura necesară pentru ca persoana juridică să ia ființă în mod valabil”.
Începutul capacității de folosință anticipată începe din momentul constituirii viitoarei persoane juridice. Este vorba de perioada când încă nu există această persoană, ci există o entitate care a început să parcurgă o perioadă în care se derulează procedura de dobândire a calității de subiect de drept.
Capacitatea de folosință limitată se dobândește de la data actului de dispoziție a organului de stat competent, a actului de înființare ce urmează a fi recunoscut sau, după caz, a actului de înființare ce urmează a fi autorizat. Despre această capacitate se poatevorbi doar în cazul organelor de stat, instituțiilor de stat, unitățile administrativ-teritoriale, autorităților administrației publice locale.
Conținutul capacității de folosință a persoanei juridice
Conținutul capacității de folosință anticipată a persoanei juridice conține două laturi, latura activă – cuprinde aptitudinea de a avea drepturi subiective, și latura pasivă – constă în aptitudinea de a-și asuma obligații civile.
Conținutul este determinat de scopul recunoscut de lege entității în formare, adică de înființarea valabilă și completă a persoanei juridice care să-i permită dobândirea capacității de folosință deplină, respectiv a calității de subiect de drepturi și obligații pentru a putea participa la viața juridică.
Conținutul capacității de folosință deplină a persoanei juridice poate fi determinat sintetic si analitic.
Conținutul capacitații de folosință deplină reprezentat prin aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile în general este modul sintetic al acestuia.
Spre determinarea analitica a conținutului acestei capacități trebuie urmărite criteriul naturii drepturilor și obligațiilor civile și criteriul izvorului drepturilor și obligațiilor civile.
După natura drepturilor și obligațiilor civile capacitatea se exprimă în aptitudinea de a avea drepturi patrimoniale și personale nepatrimoniale – latura activă a conținutului, și obligații patrimoniale și nepatrimoniale – latura pasivă.
După izvorul drepturilor și obligațiilor avem drepturi și obligații ce au ca izvor legea, actul juridic și cele ce au ca izvor faptele juridice „stricto sensu”.
Regulile capacitații de folosință deplina sunt:
persoana juridică nu poate avea drepturi și obligații civile care nu pot aparține decât persoanei fizice ca numele, domiciliul, sănătate etc.;
conținutul capacității de folosință a persoanei juridice variază în funcție de categorie din care face parte aceasta;
limita esențială a conținutului capacității de folosință a persoanei juridice este dată de scopul său, adică de obiectul de activitate această limită se exprimă în principiul specialității capacității de folosință,aceste reguli fiind de fapt limitări ale capacității.
Principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice
Conform reglementărilor legale persoanele juridice nu trebuie sa mai respecte principiul specialității capacității de folosință, fapt ce contravine dispozițiilor at. 187 conform căruia orice persoană juridică trebuie să aibă o organizare de sine stătătoare și un patrimoniu propriu, afectat realizării unui scop licit și moral, în acord cu interesul general.
Conform alin. 2 art. 206 principiul specialității trebuie respectat doar de către persoanele juridice fără scop patrimonial „(2) Persoanele juridice fără scop lucrativ pot avea doar acele drepturi și obligații civile care sunt necesare pentru realizarea scopului stabilit prin lege, actul de constituire sau statut”.
Alin. 3 din articolul menționat prevede că „actul juridic încheiat cu încălcarea dispozițiilor alin (1) și (2) este lovit de nulitate absolută”.
Încetarea capacității de folosință a persoanei juridice
Capacitatea de folosință anticipată a persoanei juridice încetează în momentul în care aceasta dobândește capacitate de folosință deplină și anume la data înregistrării persoanei juridice, la data înscrierii în registrul special, la data înmatriculării în registrul comerțului, la data actului de dispoziție prin care se înființează persoana juridică, la data rămânerii irevocabile a hotărârii judecătorești care autorizează înființarea persoanei juridice, la data recunoașterii înființării persoanei juridice.
Încetarea capacității de folosință deplină la data încetării calității de subiect de drept a acesteia potrivit art. 251 din noul Cod civil „Data încetării personalității juridice.
(1) Persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise.
(2) Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la data îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege”
.
Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice
Noul Cod civil reglementează expres noțiunea de capacitate de exercițiu a persoanei juridice la Secțiunea a 2-a. Capacitatea de exercițiu și funcționarea persoanei juridice, art. 209-224.
Definiția capacității de exercițiu a persoanei juridice rezultă din art. 209 alin. 1 potrivit căruia „persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, de la data constituirii lor”.
Noțiune și reglementare generală
În literatura de specialitate este dată o definiție mai completă și anume: „Capacitatea de exercițiu a persoanei juridice este acea componentă a capacității civile a acestui subiect de drept ce constă în aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi subiective civile și de a-și asuma și îndeplini obligații civile prin încheierea de acte juridice de către organele sale de conducere”.
Persoane juridică participă la circuitul civil prin încheierea de acte juridice civile care presupun o manifestare de voință prin existența lor. Aceste acte juridice se vor încheia de către organele de conducere, organele administrative – sunt organe administrative persoanele fizice sau juridice care, prin lege, actul de constituire sau statut, sunt desemnate să acționeze în raporturile cu terții. Organele de conducere ale persoanei juridice acționând în limitele drepturilor ce-i sunt conferite prin lege exprimă voința persoanei juridice.
Reglementarea generală cuprinsă în art. 209-224 dispune:
persoana juridică își exercită drepturile și își îndeplinește obligațiile prin organele sale de administrare, art. 209 alin. 1;
actele juridice încheiate de organele persoanei juridice, în limitele puterilor ce le-au fost conferite, sunt actele persoanei juridice însăși, art. 218 alin.1;
faptele ilicite atrag și răspunderea personală a celui ce le-a săvârșit atât față de persoana juridică, cât și față de cel de-al treilea, art. 219 alin.2;
faptele licite și ilicite săvârșite de organele sale obligă însăși persoana juridică, dacă au fost îndeplinite cu prilejul exercitării funcției lor, art. 219 alin. 1;
raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale sunt supuse, prin asemănare, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de înființare sau statut, art. 209 alin. 3.
Începutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
În legislația românească nu există reglementare expresă cu privire la data la care începe capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, astfel în literatura de specialitate au fost formulate mai multe opinii cu privire la acest lucru.
O primă opinie consideră că momentul dobândirii capacității de exercițiu coincide cu momentul dobândirii capacității de folosință a persoanei juridice.
Altă opinie spune ca această capacitate s-ar dobândi la data desemnării organelor sale de conducere, iar o a treia opinie, opinie ce domină în doctrină, susține că începutul capacității de exercițiu a persoanei juridice este dat de momentul înființării acesteia, însă, realizarea efectivă a capacității de exercițiu astfel dobândită este condiționată de desemnarea persoanelor fizice investite cu atribuții de organe de administrare.
Premisa obligatorie a capacității de exercițiu a persoanei juridice este existența capacității de folosință a entității juridice, premisă asigurata prin prevederile art. 205 din noul Cod civil.
Titular al capacității de exercițiu este persoana juridică însăși ca subiect de drept civil și nu organele de administrare a acesteia.
Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice
Conținutul capacității de exercițiu a persoanei juridice se regăsește chiar în definiția acesteia și anume: „aptitudinea de a dobândi și exercita drepturile și de a-și asuma și îndeplini obligațiile civile prin încheierea de acte juridice civile de către organele sale de conducere”.
Din definiție concluzionăm că la fel ca și în cazul capacității de folosință a persoanei juridice, capacitatea de exercițiu are două laturi: cea activă – constând în dobândirea și exercitarea drepturilor subiective civile prin încheierea de acte juridice și latura pasivă – ce constă în asumarea și îndeplinirea obligațiilor civile prin încheierea de acte juridice civile.
Înțelegerea conținutului capacității de exercițiu a persoanei juridice este determinată de cunoașterea limitelor acesteia, limitele capacității de exercițiu se identifică cu limitele capacității de folosință dată fiind strânsa legătură dintre aceste prin faptul că sunt componențe ale capacității civile a persoanei juridice.
Astfel limita impusă de principiul specialității capacității de folosință a persoanei juridice are la bază următoarele reguli:
capacitatea de exercițiu a persoanei juridice nu poate fi mai întinsă decât capacitatea de folosință a acesteia, regula este valabilă atât în cazul capacității de folosință limitată cât și în cazul capacității de folosință deplină;
dacă capacitatea de folosință a persoanei juridice presupune aptitudinea de a avea drepturi și obligații civile indiferent de izvorul lor concret (acte juridice și fapte juridice) capacitatea de exercițiu a persoanei juridice înseamnă aptitudinea de a dobândi și exercita drepturi civile și de a-și asuma obligații civile, exclusiv prin încheierea de acte juridice civile, astfel sub aspectul izvorului – capacitatea de exercițiu a persoanei juridice este mai redusă decât capacitatea de folosință a acesteia.
Limita impusă de pluralitatea organelor de conducere ale persoanelor juridice, prin art. 218 alin. 1 noul Cod civil actele încheiate de organele de administrare ale persoanei juridice sunt actele persoanei juridice însăși numai dacă au fost încheiate „în limitele puterilor ce le-au fost conferite”.
Înțelegerea exactă a conținutului capacității de exercițiu a persoanei juridice presupune reținerea ideii că această capacitate înseamnă nu numai prerogativa încheierii de acte juridice civile directe, personal, de către persoanele fizice care reprezintă persoana pentru că au calitatea de organ de conducere, ci și prerogativa de a da mandat altor persoane, pentru ca acestea, în numele și pe seama persoanei juridice, să încheie acte juridice civile, care vor avea ca parte pe însăși persoana juridică astfel reprezentată.
Principiile capacității de exercițiu a persoanei juridice
Principiile ce stau la baza realizării conținutului capacității de exercițiu a persoanei juridice sunt: principiul pluralității organelor de conducere ale persoanei juridice, principiul răspunderii persoanelor fizice care alcătuiesc organele de conducere a persoanei juridice, principiul obligativității hotărârilor și deciziilor organelor de conducere și administrare, principiul separației de patrimoniu, principiul contrarietății de interese.
Principiul pluralității organelor de conducere ale persoanei juridice.
Din perspectiva dreptului civil acest principiu al pluralității organelor de conducere prezintă interes prin consecințele ce decurg din această pluralitate și anume:
cerința respectării delimitărilor de atribuții impusă de art. 205 alin. 1 Cod civil: „în limitele puterilor ce le-au fost conferite” sunt actele persoanei juridice însăși;
de regulă, în raporturile cu terții, persoana juridică este reprezentată prin organul unipersonal de conducere, având calitatea de reprezentant legal – întrucât această calitate rezultă din lege.
Dacă vor fi împuternicite alte persoane de către organul de conducere, aceștia vor fi reprezentanții convenționali ai persoanei juridice.
Principiul răspunderii persoanelor fizice care alcătuiesc organele de conducere a persoanei juridice pentru modul cum realizează capacitatea de exercițiu.
Art. 209 alin. 3 din noul Cod civil prevede: „Raporturile dintre persoana juridică și cei care alcătuiesc organele sale de administrare sunt supuse, prin analogie, regulilor mandatului, dacă nu s-a prevăzut altfel prin lege, actul de constituire sau statut”.
Persoana juridică are dreptul de a stabili și modifica limitele împuternicirilor conferite organului, are dreptul de a-i da instrucțiuni privind modul de a reprezenta interesele stabilite de structura organizatorică proprie a persoanei juridice.
În raporturile cu terții persoana juridică este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc puterea de reprezentare conferită prin actul de constituire sau statut. Clauzele sau dispozițiile actului de constituire ori ale statului, precum și hotărârile organelor statuare ale persoanei juridice care limitează sau lărgesc puterile conferite exclusiv de lege acestor organe sunt considerate nescrise, chiar dacă au fost publicate (art. 218 alin. 2 și 3 noul Cod civil).
Potrivit art. 220 din noul Codul civil, acțiunea în răspundere pentru prejudiciile cauzate persoanei juridice împotriva administratorilor, cenzorilor, directorilor și a altor persoane având calitate de membrii, prin încălcarea îndatoririlor stabilite în sarcina lor pentru persoana juridică aparține organului de conducere competent care va decide cu majoritatea cerută de lege.
Principiul obligativității hotărârilor și deciziilor organelor de conducere și administrare se desprinde din prevederile cuprinse în art. 212 NCC conform căruia hotărârile și deciziile luate de organele de conducere și administrative în condițiile legii, actului de constituire sau statutului sunt obligatorii pentru cei care nu au luat parte la deliberare sau au votat împotrivă, hotărârile și deciziile luate au efect față de terți numai de la data publicării lor în registrele publice.
Principiul separației de patrimoniu, membrii organelor de administrare ai unei persoane juridice trebuie sa acționeze în interesul acesteia întocmai ca un bun proprietar. Organele de conducere au obligația de a asigura si menține separația dintre patrimoniul persoanei juridice și patrimoniul lor propriu. Bunurile persoanei juridice ori informațiile pe care le obțin prin funcția lor nu pot fi folosite în interesul lor ori al terților.
Principiul contrarietății de interese cuprins în art. 215 NCC conform căruia este lovit de nulitate relativă actul juridic încheiat în frauda intereselor persoanei juridice de un membru al organelor de administrare.
Încetarea capacității de exercițiu a persoanei juridice
Reglementarea actuală nu are nicio dispoziție expresă în ceea ce privește stabilirea momentului încetării capacității de exercițiu a persoanei juridice, dar se ia în vedere corelația dintre capacitatea de folosință și capacitatea de exercițiu a persoanei juridice, în sensul că cea din urmă nu poate exista fără capacitatea de folosință.
Astfel, momentul încetării capacității de exercițiu a persoanei juridice este momentul încetării capacității de folosință fiind momentul încetării ființei persoanei juridice însăși.
Încetarea capacității de exercițiu poate avea loc în moduri diferite:
înregistrarea dizolvării, la organul competent, când legea dispune această formalitate;
înscrierea dizolvării și lichidării în registrul stabilit de lege în mod expres;
radierea din registrul persoanelor juridice.
Capitolul IV. Reorganizarea și încetarea persoanei juridice
Reorganizarea persoanei juridice
Reorganizarea persoanei juridice este reglementată în art. 232 din noul Cod civil dispunând „Reorganizarea persoanei juridice este operațiunea juridică în care pot fi implicate una sau mai multe persoane juridice și care are ca efecte înființarea, modificarea ori încetarea acestora”.
Noțiune și reglementare
Conținutul articolului 232 ne dezvăluie elementele definitorii ale reorganizării persoanei juridice și anume faptul că antrenează una sau cel puțin două persoane juridice și presupune efectele creatoare, modificatoare totale sau parțiale în funcție de natura reorganizării.
În sens larg, reorganizarea se înțelege ca fiind ansamblul de măsuri ori operațiuni prin care persoana juridică își remaniază structura organizatorică adoptând o nouă formă structurală.
Reorganizarea persoanei juridice este reglementată in noul Cod civil în Carte I – Despre persoane, Capitolul V, art. 232-243.
În legislație nu există un text care să reglementeze competența de reorganizare a persoanei juridice astfel s-a admis, în doctrină, aplicarea principiului simetriei juridice în sensul că organul care decide înființarea persoanei juridice este competent să decidă și reorganizarea ei.
Acest principiu al simetriei în cazul reorganizării persoanei juridice este reglementat prin art. 233 alin. 2 ce dispune „ Reorganizarea se face cu respectarea condițiilor prevăzute pentru dobândirea personalității juridice, în afară de cazurile în care prin lege, actul de constituire sau statut se dispune altfel”.
Pentru a exemplifica cele spuse mai sus avem alte acte legislative ce denotă acest principiu:
Legea nr. 31 din 1990 privind societățile comerciale prevede în art. 239 alin. 1 că fiecare societate în parte stabilește condițiile de modificare a actului de constituire a societății spre fuziunea ori divizarea acesteia;
Legea privind dialogul social, Legea nr. 62 din 2011 art. 36 „În cazul reorganizării unei organizații sindicale, hotărârile asupra patrimoniului se iau conform prevederilor statut”;
Art. 66 din Legea nr 36 din 1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură, dispune că: „Fuziunea mai multor societăți agricole trebuie hotărâtă de adunarea generală extraordinară a fiecăreia cu majoritatea de 2/3 din numărul membrilor asociați”.
Formele de reorganizare a persoanei juridice
Formele de reorganizare sunt stabilite de legiuitor in art. 233 din noul Cod civil alin. 1 ce prevede: „Reorganizarea persoanei juridice se realizează prin fuziune, prin divizare sau transformare”.
Observă că formele de reorganizare ale persoanei juridice sunt fuziunea, divizare ori transformarea acesteia.
Fuziunea
Art. 234 din noul Cod civil „Fuziunea se face prin absorbția unei persoane juridice de către o altă persoană juridică sau prin contopirea mai multor persoane juridice pentru a alcătui o persoană juridică nouă”.
Literatura de specialitate a evidențiat că ceea ce este specific pentru fuziunea persoanelor juridice ca formă a comasării sale este faptul că două sau mai multe persoane juridice se contopesc spre alcătuirea unei persoane juridice noi.
Fuziunea poate fi de două feluri:
fuziune prin absorbție;
fuziune prin contopire.
Absorbția este acea formă a fuziunii care constă în înglobarea unei persoane juridice care își încetează existența de către o altă persoană juridică, aceasta sporindu-și patrimoniul.
Fuziunea prin contopire reprezintă unirea a două sau mai multe persoane juridice, ce își încetează existența și înființarea în acest mod a unei noi persoane juridice.
Asupra persoanelor juridice implicate, fuziunea va avea impact asupra patrimoniului acestora, în sensul că persoana juridică care fuzionează încetează să existe ca subiect de drept distinct, astfel va lua naștere o nouă persoană juridică prin fuziune, iar drepturile și obligațiile sale vor fi transmise noii persoane.
Preluarea drepturilor și obligațiilor este reglementată în art. 235 din noul Cod civil: „Efectele fuziunii.
(1) În cazul absorbției, drepturile și obligațiile persoanei juridice absorbite se transferă în patrimoniul persoanei juridice care o absoarbe.
(2) În cazul contopirii persoanelor juridice, drepturile și obligațiile acestora se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate”.
În cazul societăților comerciale sunt legi speciale ce ne prezintă particularități în ceea ce privește fuziunea. Legea nr. 31/1990, modificată și completată, privind societățile, prevede că fuziunea este operațiunea prin care:
una sau mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei alte societăți în schimbul repartizării către acționarii societății sau societăților absorbite de acțiuni la societatea absorbantă și, eventual, al unei plăți în numerar de maximum 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate sau,
mai multe societăți sunt dizolvate fără a intra în lichidare și transferă totalitatea patrimoniului lor unei societăți pe care o constituie, în schimbul repartizării către acționarii lor de acțiuni la societatea nou constituită și, eventual, al unei plăți în numerar maximum de 10% din valoarea nominală a acțiunilor astfel repartizate.
Fuziunea internațională este reglementată prin art. 2584 din noul Cod civil, potrivit căruia „Fuziunea unor persoane juridice de naționalități diferite poate fi realizată dacă sunt îndeplinite cumulativ condițiile prevăzute de legile naționale aplicabile statutului lor organic”.
În ceea ce privește instituțiile de credit bancar se reorganizarea lor se va face cu respectarea prevederilor legale în materie și cele ale Băncii Naționale a României.
În cazul contractelor încheiate în considerarea calității persoanei juridice supuse reorganizării conform prevederilor art. 240 din noul Cod civil acestea nu își vor înceta efectele, în afara cazului când părțile au stipulat expres contrariul sau menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate.
Divizarea
Divizarea este denumirea generică a celei de a doua forme a reorganizării persoanei juridice.
Art. 236 din noul Codul civil, prevede: „(1) Divizarea poate fi totală sau parțială.
(2) Divizarea totală se face prin împărțirea întregului patrimoniu al unei persoane juridice între două sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înființează prin divizare.
(3) Divizarea parțială constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice, care continuă să existe, și în transmiterea acestei părți către una sau mai multe persoane juridice care există sau care se înființează în acest mod”.
Divizarea parțială reglementată în alin. 3 art. 236, este o formă a divizării care constă în desprinderea unei părți din patrimoniul unei persoane juridice care își menține ființa și transmiterea acestei părți desprinse către una sau mai multe persoane juridice care există deja sau care se înființează în acest fel.
Efectele divizării, reglementat în noul Cod civil prin art. 237 – patrimoniul persoanei juridice ce a încetat a avea ființă prin divizare se împarte în mod egal între persoana juridică dobânditoare, dacă prin actul ce a dispus divizarea nu s-a stabilit o altă proporție.
Potrivit alin. 2 din art. 237 cu privire la divizare parțială, când o parte din patrimoniul unei persoane juridice se desprinde și transmite unei alte persoane juridice, patrimoniul persoanei divizare va fi redus proporțional cu partea transmisă.
Răspunderea persoanei juridice în caz de divizare este reglementată prin art. 238 și dispune: „(1)În cazul divizării, fiecare dintre persoanele juridice dobânditoare va răspunde:
a) pentru obligațiile legate de bunurile care formează obiectul drepturilor dobândite sau păstrate integral;
b) pentru celelalte obligații ale persoanei juridice divizate, proporțional cu valoarea drepturilor dobândite sau păstrate, socotită după scăderea obligațiilor prevăzute la lit. a).
(2) Dacă o persoană juridică înființată în condițiile art. 194 alin. (1) lit. a) este supusă divizării, prin actul de reorganizare se va putea stabili și un alt mod de repartizare a obligațiilor decât acela prevăzut în prezentul articol”.
În cazul divizării contractele existente se vor repartiza conform prevederilor legale unei singure persoane juridice spre executarea lor.
Art. 240 din noul Cod civil prevede și reglementează încetarea unor contracte. Astfel, în cazul contractelor încheiate de către persoane juridică supusă reorganizării, potrivit alin. 1, acestea nu își încetează efectele, doar dacă părțile contractante nu au stipulat altfel ori dacă „menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate”.
În cazul în care menținerea ori repartizarea contractului este condiționată de acordul părții interesate, conform alin. 2 art. 240 aceasta va fi notificată prin scrisoare recomandată în termenul prevăzut de lege.
Transformarea
Transformarea persoanei juridice este cea de a treia formă a reorganizării acesteia.
Transformarea persoanei juridice a fost reglementată de legiuitor prin noul Cod civil în art. 241 alin. 1 ce prevede: „Transformarea persoanei juridice intervine în cazurile prevăzute de lege, atunci când o persoană juridică își încetează existența, concomitent cu înființarea, în locul ei, a unei alte persoane juridice”.
Transformarea unei persoane juridice constă în schimbarea formei ei juridice de desfășurare a activității, trecerea ei de la o persoană la alta, fără ca activitatea ei să înceteze deoarece, concomitent, ia naștere altă persoană juridică. Ca efect al transformării, persoanei juridice îi este aplicat un alt regim juridic.
Această formă a reorganizării persoanei juridice intervine numai în cazurile prevăzute de lege, în cazul aceste forme drepturile și obligațiile persoanei juridice care și-a încetat existența se transferă în patrimoniul persoanei juridice nou-înființate, cu excepția cazului în care prin actul prin care s-a dispus transformarea se prevede altfel.
Efectele reorganizării persoanei juridice
Efectele de drept civil ale reorganizării persoanei juridice sunt reglementate general prin noul Cod civil în art. 235 și 237-240, dar și prin legi speciale.
Efectele reorganizării persoanei juridice pe plan civil sunt:
efectul creator și extinctiv;
efectul translativ:
efectul asupra întinderii răspunderii patrimoniale a persoanei juridice dobânditoare;
transmiterea contractelor;
data producerii efectelor reorganizării.
Efectul creator al reorganizării constă în înființarea unei persoane juridice ca urmare a operațiunii juridice de reorganizare.
Raportat la formele reorganizării, efectul creator se produce întotdeauna când are loc fuziunea și transformarea persoanei juridice, în ceea ce privește divizarea poate exista un efect creator facultativ, iar absorbția nu produce nici un efect creator.
Efectul extinctiv are în vedere încetarea ființei persoanei juridice astfel, contopirea persoanei juridice produce întotdeauna acest efect (toate persoanele ce se contopesc își încetează existența), transformarea persoanei juridice de asemenea produce acest efect la fel ca și divizarea totală, însă divizarea parțială nu va produce niciodată acest efect asupra persoanei juridice.
Efectul translativ reprezintă transmiterea drepturilor și obligațiilor de la persoana juridică supusă reorganizării la o altă persoană juridică ori la persoana juridică ce ia ființă prin procesul de reorganizare, acest efect rezultă din prevederile art. 235 alin. 2 și art. 237.
Întinderea răspunderii persoanei juridice dobânditoare urmărește două ipoteze și anume întinderea răspunderii persoanei juridice dobânditoare în caz de fuziune și în caz de divizare.
Întinderea răspunderii persoanei juridice dobânditoare în caz de fuziune prin absorbție sau contopire, persoana juridică dobânditoare preluând drepturile și obligațiile persoanei juridice supusă fuziunii, va răspunde de toate obligațiile preluate indiferent de raportul concret dintre drepturi și obligații, respectiv dintre activ și pasiv.
Întinderea răspunderii în caz de divizare este reglementată prin art. 238 din noul Cod civil. Din prevederile legale observam că acest principiu are un caracter supletiv ca regulă, el fiind imperativ numai pentru organizațiile cooperatiste și obștești, persoana juridică va răspunde pentru pasiv proporțional cu cota dobândită din activ.
Transmiterea contractelor în caz de reorganizareîn cazul fuziunii – vor fi transmise ca elemente de patrimoniu, în cazul divizării principiul este consacrat în art. 239 ce prevede: „În caz de divizare, contractele se vor repartiza, cu respectarea dispozițiilor art. 206 alin. (2), art. 237 și 238, astfel încât executarea fiecăruia dintre ele să se facă în întregime de către o singură persoană juridică dobânditoare, afară numai dacă aceasta nu este cu putință”.
Data producerii efectelor reorganizării este reglementat de art. 242 din noul Cod civil:
„(1) În cazul reorganizării persoanelor juridice supuse înregistrării, transmiterea drepturilor și obligațiilor se realizează atât între părți, cât și față de terți, numai prin înregistrarea operațiunii și de la data acesteia.
(2) În ceea ce privește celelalte persoane juridice nesupuse înregistrării, transmiterea drepturilor și obligațiilor, în cazurile prevăzute la alin. (1), se realizează atât între părți, cât și față de terți, numai pe data aprobării de către organul competent a inventarului, a bilanțului contabil întocmit în vederea predării-primirii, a evidenței și a repartizării tuturor contractelor în curs de executare, precum și a oricăror alte asemenea acte prevăzute de lege.
(3) În cazul bunurilor imobile care fac obiectul transmisiunii, dreptul de proprietate și celelalte drepturi reale se dobândesc numai prin înscrierea în cartea funciară, în baza actului de reorganizare încheiat în formă autentică sau, după caz, a actului administrativ prin care s-a dispus reorganizarea, în ambele situații însoțit, dacă este cazul, de certificatul de înregistrare a persoanei juridice nou-înființate”.
Încetarea persoanei juridice
Art. 244 prevede: „Persoana juridică încetează, după caz, prin constatarea ori declararea nulității, prin fuziune, divizare totală, transformare, dizolvare sau desființare ori printr-un alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege”.
Noțiune și reglementare
În literatura de specialitate încetarea persoanei juridice a fost definită prin formula conform căreia „ prin încetarea persoanei juridice înțelegem sfârșitul calității de subiect colectiv de drept civil”.
În noul Codul civil nu este reglementată definiția încetării persoanei juridice dar sunt reglementate modurile de încetare prin art. 244-249.
Reglementări speciale completează instituția încetării persoanei juridice pentru unitățile economice de stat, societăți comerciale, societăți agricole, partide politice etc.
Art. 251 din noul Cod civil, arată că persoanele juridice supuse înregistrării încetează la data radierii din registrele în care au fost înscrise. Celelalte persoane juridice încetează la data actului prin care s-a dispus încetarea sau, după caz, la îndeplinirii oricărei alte cerințe prevăzute de lege.
Modurile de încetare a persoanei juridice
Reglementarea modurilor de încetare a persoanei juridice este făcută prin art. 244 din noul Codul civil, conform căruia persoana juridică poate înceta prin:
constatarea ori declararea nulității persoanei juridice;
fuziunea, divizarea totală ori transformarea persoanei juridice;
dizolvarea persoanei juridice;
alt mod prevăzut de actul constitutiv sau de lege.
În general, încetarea persoanei juridice se hotărăște de către același organ care a decis înființarea ei, excepție face cazul în care instanța de judecată hotărăște încetarea persoanei juridice ca sancțiune adusă acesteia.
Dizolvarea persoanei juridice
Literatura de specialitate a formulat o serie de definiții, dar acestea nu diferă foarte mult între ele.
Potrivit definiției date de C. Stătescu, dizolvarea este „acel mod de încetare a persoanei juridice aplicabil în cazurile prevăzute de lege și presupunând lichidarea”.
Chiar dacă atât reorganizarea, dar și lichidarea persoanei juridice reprezintă încetarea acesteia, între cele două instituții există deosebiri esențiale, astfel:
legea stabilește situațiile pentru dizolvare, în cazul reorganizării nu sunt prevăzute situațiile când aceasta intervine;
reorganizarea are un caracter general, ea aplicându-se tuturor categoriilor de persoane juridice, domeniul dizolvării este, în principiu, restrâns la persoanele juridice de tip asociativ;
dizolvarea ca operațiune juridică de încetare a persoanei juridice presupune obligatoriu lichidarea, în timp ce reorganizarea persoanei juridice nu presupune o asemenea fază.
Cazurile generale de încetare a persoanei juridice sunt reglementate în noul Cod civil, aceste reglementări sunt aplicabile, în general, tuturor persoanelor juridice. Noul Cod civil face distincție între cauzele de dizolvare ale persoanei juridice de drept privat și cauzele de dizolvare a persoanelor juridice de drept privat.
Art. 245 din noul Cod civil reglementează cauzele de dizolvare a persoanei juridice de drept privat, conform acestuia „ Persoanele juridice de drept privat se dizolvă:
a) dacă termenul pentru care au fost constituite s-a împlinit;
b) dacă scopul a fost realizat ori nu mai poate fi îndeplinit;
c) dacă scopul pe care îl urmăresc sau mijloacele întrebuințate pentru realizarea acestuia au devenit contrare legii sau ordinii publice ori dacă ele urmăresc un alt scop decât cel declarat;
d) prin hotărârea organelor competente ale acestora;
e) prin orice alt mod prevăzut de lege, actul de constituire sau statut”.
Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile prevăzute în art. 245 din noul Cod civil ce prevede: „Persoanele juridice de drept public se dizolvă numai în cazurile și în condițiile anume prevăzute de lege”.
Anumite persoane juridice ca asociațiile și fundațiile, societățile comerciale, societățile agricole, organizații sindicale, partide politice au reglementări speciale privind dizolvarea și lichidarea acestora.
Dizolvarea asociațiilor și fundațiilor se face potrivit reglementărilor legale din Ordonanța Guvernului nr. 26 din 2000 privind asociațiile și fundațiile, aprobată și modificată prin Legea nr. 246 din 2005, conform căreia asociațiile se dizolvă de drept, prin hotărâre judecătorească sau prin hotărârea adunării generale, iar fundațiile se dizolvă fie de drept fie prin hotărâre judecătorească.
Dizolvarea de drept a asociațiilor are loc în cazurile prevăzute de art. 255 din Ordonanța Guvernului nr. 26 din 2000și anume prin:
la împlinirea duratei pentru care a fost constituită;
reducerea numărului de asociați sub limita fixată de lege;
imposibilitatea constituirii adunării generale sau a consiliului director în conformitate cu statutul asociației dacă această imposibilitate durează mai mult de un an de la data, potrivit statutului, adunarea ori consiliul director trebuia să se întrunească.
Constatarea dizolvării prin hotărâre judecătorească se va face la cererea persoanei interesate la judecătoria în a cărei rază se află sediul asociației. Aceasta se face în cazurile:
când scopul sau activitatea asociației a devenit ilicită;
când realizarea scopului este urmărită prin mijloace ilicite sau contravine ordinii publice;
când asociația a devenit insolvabilă.
Fundațiile se dizolvă de drept potrivit prevederilor legale ale art. 55 alin. 1 și 2 din Ordonanța Guvernului nr. 26 din 2000 și în situația imposibilității întrunirii consiliului director conform statutului fundației, dacă această situație durează mai mult de un an de la data la care trebuia constituită întrunirea.
Dizolvarea fundațiilor prin hotărâre judecătorească se va face conform prevederilor legale, aplicabile și dizolvării asociațiilor.
Dizolvarea societăților comerciale este reglementatăprinLegea nr. 31 din 1990, republicată. Conform legiuitorului cazurile de dizolvare comune tuturor formelor de societate sunt:
trecerea timpului stabilit pentru durata societății, declararea nulității societății, hotărârea adunării generale, falimentul societății, hotărârea tribunalului la cererea oricărui asociat pentru motive temeinice, alte cauze prevăzute de lege ori de actul constitutiv al societății.
Societatea comercială, conform Legii nr. 31 din 1990, republicată și modificată, are ca și cauză de dizolvare lipsa organelor statuare ori neputința acestora de a se întruni, încetarea activității, nu are sediul cunoscut, nu și-a completat capitalul social.
Dizolvarea se va pronunța la tribunalul la cererea oricărei persoane interesate sau a Oficiului Național al Registrului Comerțului.
Persoanele juridice, comercianți, care nu au urmat demersurile și nu au respectat data la care acestea trebuiau făcute prevăzute de legea preschimbării certificatelor de înmatriculare și celor de înregistrare fiscală , vor fi radiați din oficiu pe baza încheierii judecătorului delegat.
Dizolvarea societăților agricole este reglementată de Legea nr. 36 din 1991în art. 64, potrivit căruia aceasta se va dizolva:
la terminarea activității;
la constatarea imposibilității de a se realiza obiectul de activitate al societății agricole;
prin retragerea asociațiilor;
prin hotărârea asociațiilor.
Dacă activitatea societății agricole este făcută ilicit, instanța judecătorească va lua hotărâre ca aceasta să își înceteze existența prin procedura dizolvării, în restul cauzelor de dizolvare hotărârea se va lua de către adunarea generală a societății agricole.
Dizolvarea organizațiilor sindicale se va face conform prevederilor din art. 37 din Legea nr. 62 din 2011, privind dialogul social, potrivit căruia „Sindicatele se pot dizolva prin hotărârea membrilor sau a delegațiilor acestora, adoptată conform statului propriu”.
Dizolvarea partidelor politice poate avea loc conform prevederilor legale prin:
hotărârea pronunțată de Curtea Constituțională;
hotărârea pronunțată de Tribunalul București;
autodizolvare, hotărâtă de organele competente prevăzute în statut;
reorganizare.
La cererea Ministerului Public, Tribunalul București va constata încetarea existenței partidului în cazul în care acesta este inactiv.
Clasificarea cauzelor de dizolvare si efectele sale
Clasificarea cauzelor de dizolvare a persoanelor juridice se face după modul în care operează, după natura ori caracterul lor, după vocația lor.
După modul în care operează se disting două cauze de dizolvare:
cauze în care dizolvarea operează de drept, cum ar fi: împlinirea termenului, realizarea ori imposibilitatea realizării scopului, scăderea numărului membrilor persoanei juridice sub limita legală;
cauze în care dizolvarea se produce prin actul organului competent care poate fi: hotărârea adunării generale a persoanei juridice, hotărârea instanței judecătorești ori hotărârea puterii executive.
După natura ori caracterul lor sunt cauze de dizolvare voluntare – împlinirea termenului pentru care persoana juridică a fost constituită, realizarea scopului ori imposibilitatea realizării acestuia, scăderea numărului membrilor sub limita stabilită de lege ori de actul constitutiv și cauze de dizolvare silită – dacă scopul urmărit de persoana juridică a devenit ilicit, scopul persoanei juridice este ficțiune, falimentul.
După vocația lor cauzele sunt generale care se aplică tuturor persoanelor juridice care încetează prin dizolvare, și cauze speciale care se aplică numai anumitor persoane juridice.
Persoana juridică nu își încetează existența de îndată ce a fost dizolvată ci numai după ce a fot realizat activul și plătit pasivul acesteia.
Efectul dizolvării este lichidarea persoanei juridice așa cum este stabilit prin art. 248 din nou Cod civil potrivit căruia „Prin efectul dizolvării, persoana juridică intră în lichidare, în vederea valorificării activului și plății pasivului”.
Datorită necesității de timp pentru finalizarea procesului de încetare a persoanei juridice, timp în care au loc mai multe operațiuni de lichidare, alin. 2 din art. 248 dispune: „Persoana juridică își păstrează capacitatea civilă pentru operațiunile necesare lichidării până la finalizarea acestei”.
Conform prevederilor alin. 3 art. 248 din noul Cod civil procedura lichidării nu se va declanșa în cazul în care încetarea persoanei juridice va avea loc prin fuziune, dizolvare totală sau transformare.
Literatura de specialitate a definit lichidarea ca fiind „efectul direct și obligatoriu al dizolvării care constă în operațiunile juridice de realizare a activului și plată a pasivului subiectului colectiv de drept civil”.
Operațiunea juridică de lichidare are două laturi și anume realizarea activului și plata pasivului. Operațiunile tehnice unei persoane juridice se realizează de către organele persoanei juridice sau de către persoanele desemnate special de către organele competente care au dispus dizolvarea, numite lichidatori.
Realizarea activului reprezintă ansamblul operațiunilor care au ca efect încasarea tuturor creanțelor cât și crearea posibilităților patrimoniale pentru plata datoriilor persoanei juridice.
Plata pasivului reprezintă ansamblul operațiunilor juridice care urmăresc stingerea obligațiilor pe care persoana juridică le are față de alte subiecte de drept civil.
Lichidatorii au următoarele competențe: reprezentarea persoanei juridice aflate în lichidare în justiție, îndeplinirea tuturor operațiunilor necesare lichidării, vânzarea prin licitație publică a bunurilor mobile și imobile ale persoanei juridice, lichidarea și încasarea creanțelor, efectuarea de tranzacții, contractarea de obligații cambiale, împrumuturi neipotecare și îndeplinirea oricăror alte acte necesare procesului de lichidare.
În urma încheierii operațiunii de lichidare destinația bunurilor este reglementată în art. 249 din noul Cod civil care prevede: „Destinația bunurilor rămase după lichidare
(1) Oricare ar fi cauzele dizolvării, bunurile persoanei juridice rămase după lichidare vor primi destinația stabilită în actul de constituire sau statut ori destinația stabilită în hotărârea organului competent luată înainte de dizolvare.
(2) În lipsa unei asemenea prevederi în actul de constituire sau statut ori în lipsa unei hotărâri luate în condițiile alin. (1), precum și în cazul în care prevederea sau hotărârea este contrară legii sau ordinii publice, la propunerea lichidatorului, bunurile rămase după lichidare se atribuie de instanța competentă, prin hotărâre supusă numai apelului, unei persoane juridice cu scop identic sau asemănător, dacă prin lege nu se prevede altfel. Atunci când există mai multe astfel de persoane juridice, lichidatorul propune cel puțin 3 persoane juridice, caz în care bunurile se atribuie prin tragere la sorți.
(3) În cazul în care persoana juridică a fost dizolvată pentru motivele prevăzute la art. 245 lit. d), precum și în cazul în care nicio persoană juridică nu este de acord cu preluarea bunurilor rămase după lichidare în condițiile alin. (2), acestea vor trece în proprietatea comunei, orașului sau municipiului în a cărui rază teritorială se află bunurile.
(4) În toate cazurile, transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după lichidare are loc la data preluării lor de către beneficiari, dacă prin lege nu se prevede altfel. Procesul-verbal de predare-primire și hotărârea judecătorească rămasă definitivă, în cazurile prevăzute la alin. (2) ori (3), constituie titlu de proprietate sau, după caz, pot servi drept temei juridic pentru intabularea în cartea funciară. În cazul bunurilor imobile, dispozițiile Art. 1244 și cele în materie de carte funciară rămân aplicabile”.
Art. 251 din noul Cod civil reglementează momentul la care încetează persoana dizolvată, astfel persoana juridică va înceta la data ultimului act de lichidare:
la data înregistrării dizolvării la organul competent, dacă legea prevede această formalitate;
la data înscrierii dizolvării și lichidării în registrul prevăzut de lege;
la data radierii persoanei juridice din registrul persoanelor juridice.
Art. 250 reglementează desființarea unor persoane juridice dispunând: „1) Persoanele juridice înființate de către autoritățile publice centrale sau locale, nesupuse dizolvării, pot fi desființate prin hotărârea organului care le-a înființat.
(2) În acest caz, dacă organul competent nu a dispus altfel, drepturile și obligațiile persoanei juridice desființate se transferă persoanei juridice dobânditoare, proporțional cu valoarea bunurilor transmise acesteia, ținându-se însă seama și de natura obligațiilor respective”.
Studiu de caz privind înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată
În urma absolvirii Facultatea de Construcții și Instalații, persoanele fizice A.A. și A.I. s-au decis să înființeze o societate juridică în cadrul căreia să exercite capacitățile dobândite pe parcursul studiilor.
Pentru a se decide în privința formei societății și pentru a afla ce anume implică o societate comercială și ce documente sunt necesare pentru înființarea unei persoane juridice, acestea au consultat un angajat al Oficiului Național al Registrului Comerțului.
În urma celor discutate cu angajatul O.N.R.C., A.M. și O.I. au decis oportun înființarea unei societăți comerciale cu răspundere limitată (S.R.L.), societate neplătitoare de T.V.A. apoi au început demersurile completării documentelor necesare pentru dosarul de înființare a unei persoane juridice – societate comercială cu răspundere limitată.
Primul pas a fost alegerea variantelor denumirii firmei, legea prevede alegerea a trei variante în ordinea preferințelor, apoi verificarea disponibilității și rezervarea denumirii ce se face prin completarea cererii verificare disponibilitate și/sau rezervare firmă persoane juridice, stabilind și rezervând numele firmei ca fiind S.C. CONTRUCT PRO S.R.L.
Conform prevederilor legale asociații au ales obiectul principal și obiectele secundare de activitate ale societății, acestea fiind stabilite în codul CAEN. Obiectul principal al activității – 4120 – Lucrări de constrcții a cladirilor rezidențiale și nerezidențiale, aceasta clasa include: -constructia tuturor tipurilor de cladiri rezidentiale: -case pentru o singura familie -cladiri pentru mai multe familii, inclusiv cladiri inalte (bloc turn) -constructia tuturor tipurilor de cladiri nerezidentiale: -cladiri pentru productie industriala, de exemplu fabrici, ateliere, uzine etc -spitale, scoli, cladiri de birouri -hoteluri, magazine, centre comerciale, restaurante -cladiri pentru aeroporturi -sali de sport si similare -garaje, inclusiv garaje subterane -depozite -edificii religioase -asamblarea si ridicarea de constructii din prefabricate pe santier Aceasta clasa include de asemenea: -modificarea si renovarea structurilor rezidentiale existente Aceasta clasa exclude: -ridicarea constructiilor prefabricate complete din parti deja fabricate, dar nu din beton, -constructia de instalatii industriale, cu exceptia cladirilor; obiectele secundare ale activității societății; 4339 – Alte lucrari de finisare Aceasta clasa include: -curatarea cladirilor noi dupa finalizarea lucrarilor de constructii -alte lucrari de finisare a cladirilor n.c.a. Aceasta clasa exclude: -activitati ale designerilor de decoratiuni interioare; 4333 – Lucrari de pardosire si placare a peretilor Aceasta clasa include: -montarea, acoperirea, prinderea sau aplicarea in cladiri sau in alte tipuri de constructii de: -placi din ceramica, beton sau piatra (pentru pardoseli si pereti), repere din teracota pentru sobe -parchet si alte acoperitoare de pardosea din lemn, lambriuri -mocheta si linoleum, inclusiv acoperitoare pentru pardoseli din cauciuc sau mase plastice -elemente de acoperire, pentru pardoseli sau pereti din gresie, granit, marmura -tapete; 4322 Lucrari de instalatii sanitare, de incalzire si de aer conditionat Aceasta clasa include lucrari de instalatii sanitare, lucrari de instalare a sistemelor de incalzire si aer conditionat, inclusiv completari, modificari, intretinere si reparare. Aceasta clasa include: -instalarea in cladiri sau alte constructii de: -sisteme de incalzire (electrice, cu gaze si petrol) -cuptoare, turnuri de racire -dispozitive de colectare a energiei solare pentru obtinerea de energie, alta decat cea electrica -instalatii si echipamente sanitare -echipament si tubulatura pentru instalatiile de ventilatie si aer conditionat -armaturi pentru tevi de gaz -conducte de abur -sisteme de stins incendii (sisteme de sprinklere) -sisteme de aspersoare pentru peluze (suprafete cu gazon) -instalarea sistemelor de conducte Aceasta clasa exclude: -instalarea sistemelor de incalzire electrice prin pardoseli.
Sediul social al firmei a fost stabilit în apartamentul lui A.A., aflat la parterul unui bloc – fiind nevoie de semnătura locatarilor pentru deschiderea sediului în acel loc, trebuie făcută dovada existenței contractului de comodat pentru deschiderea sediului.
Următorul pas spre înființarea societății a fost deschiderea unui cont bancar și depunerea capitalului social de către unul dintre asociați.
Întocmirea actului constitutiv este unul din demersurile necesare pentru înființarea societății. Acest act este structurat pe capitole ce cuprind: Capitolul I – Denumirea, sediul, forma juridică a societății și durata acesteia; Capitolul II – Obiectele de activitate ale societății; Capitolul III – Capitalul social, prezentând aportul asociațiilor la constituirea capitalului social; Capitolul IV – Drepturile și obligațiile asociațiilor; Capitolul V – Administrarea societății, desemnarea persoanei care va administra și va reprezenta societatea în relațiile cu terții; Capitolul VI –Controlul societății; Capitolul VII – Dizolvarea societății; Capitolul VIII – Dispoziții finale, sunt prezentate actele de susținere a cererii. Fiecare capitol cuprinde o serie de articole ce explica rolul acestuia.
A.A. și A.I. au mai depus la dosarul de înființare al societății cazierele fiscale, declarații pe propria răspundere pentru desfășurarea activității societății, declarații pe propria răspundere că nu au antecedente penale și că îndeplinesc condițiile cerute de lege pentru a fi asociați și administratori, specimenul de semnătură, cererea de înregistrare a societății comerciale.
După depunerea dosarului la Biroul Unic din cadrul Oficiului Registrului Comerțului în termen de circa 4 zile, directorul unității va autoriza funcționarea societății moment în care firma va funcționa legal.
Documentele necesare pentru înființare sunt:
Actul constitutiv al societății;
Actele de identitate si copie după acestea ale asociațiilor;
Cerere verificare disponibilitate și/sau rezervare firma persoane juridice;
Cerere verificare disponibilitate și/sau rezervare emblemă persoane juridice;
Cerere de înregistrare – persoane juridice (pentru ca funcția de calcul a formularului sa fie activată, este necesar în mod obligatoriu selectarea casetei "înregistrare în registrul comerțului");
Cerere înregistrare la ANAF;
Declarație pe propria răspundere cum că sunt îndeplinite condițiile de funcționare;
Declarație pe propria răspundere din care să rezulte că, anterior datei înmatriculării societății în registrul comerțului nu a mai deținut și nu deține calitatea de acționar, asociat sau membru al organelor de conducere din cadrul unei întreprinderi constituite în spațiul economic european;
Dovada sediului, prezentarea contractului de comodat;
Se vor plăti taxele aferente depunerii documentației la dosarul de înființare, taxe ca: taxa pentru rezervarea numelui, taxa plătită pentru cererea de înregistrare, depunerea sumei ce reprezintă capitalul social – aceasta este de regulă circa 200 lei, când se depune cererea pe propria răspundere se va plăti încă o taxă în valoare de 354 lei, alte taxe ce implică procurarea de tipizate precum registrele oficiale, care sunt obligatorii, facturier, chitanțier, cărți de vizita, dar si sigla și ștampila societății.
Documente necesare pentru înființarea persoanei juridice– modele
Model act constitutiv al societății cu răspundere limitată
ACT CONSTITUTIV AL
SOCIETĂȚII S.C. CONSTRUCT PRO S.R.L.
(MAI MULȚI ASOCIAȚI)
Între:
D-nul/d-na A.A , cetățean român/străin, născut(ă) la data de 23.03.1991, în Moinești, jud. Bacău, domiciliat(ă) în Moinești str. Zorilor, nr. 2B, bl. – , sc. – , et. 1, ap. 4, jud. Bacău, posesor(e) al CI/BI/Pașaport, seria XC nr. 407630, eliberat de SPCLEP Moinești, la data de 14.04.2004, CNP 1910323044000,
sau
Societatea ……………………., persoană juridică română/străină , cu sediul social în ………………………., înregistrată la ………………., având următoarele date de identificare …………………………….., reprezentată de d-nul/d-na …………………………. , conform Hotărârii Adunării Generale Extraordinare a asociaților/acționarilor nr. …. din data de…………
și
D-nul/d-na A.I , cetățean român/străin, născut(ă) la data de 07.08.1965, în Comănești, jud. Bacău, domiciliat(ă) în Bacău, str. Cuza Vodă, nr. 6, bl. 4, sc.-, et. 3, ap. 21, jud. Bacău, posesor(e) al CI/BI/Pașaport, seria XC nr. 103389, eliberat de SPCLEP Bacău, la data de 12.08.2003, CNP 1650807040000.
În conformitate cu dispozițiile Legii nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările si completările ulterioare, a intervenit prezentul act constitutiv prin care s-a hotărât înființarea unei societăți cu răspundere limitată.
CAP. I. FORMA JURIDICĂ, DENUMIREA, DURATA,SEDIUL SOCIAL
Art. 1.1. Forma juridică
Societatea este o persoană juridică română, constituită în forma de societate cu răspundere limitată. Societatea își desfășoară activitatea in conformitate cu legislația în vigoare și ale prezentului act constitutiv. Societatea este titulară de drepturi si obligații și răspunde față de terți cu întregul patrimoniu; asociații răspund numai în limita aportului la capitalul social.
Modificarea formei juridice se realizează prin hotărârea adunării generale a asociaților, cu respectarea dispozițiilor prevăzute de lege.
Art. 1.2. Denumirea
Denumirea societății este: S.C. CONSTRUCT PRO S.R.L., conform dovezii privind disponibilitatea firmei nr. 2073 , din 13.05.2015 , eliberată de Oficiul Registrului Comerțului de le lângă Tribunalul Bacău .
În toate actele – facturi, oferte, comenzi, tarife, prospecte și alte documente întrebuințate în comerț, emanând de la societate, trebuie să se menționeze denumirea, forma juridică, sediul social, numărul de înregistrare în registrul comerțului ,codul unic de înregistrare și capitalul social. Sunt exceptate bonurile fiscale, emise de aparatele de marcat electronice, care vor cuprinde elementele prevăzute de legislația din domeniu.
Dacă societatea își creează o pagină de internet proprie, aceste informații vor fi publicate și pe pagina de internet a societății.
Modificarea denumirii societății se realizează în urma hotărârii adunării generale a asociaților și numai după ce, în prealabil, s-a efectuat operațiunea de verificare a disponibilității firmei.
Art. 1.3. Durata
Durata de funcționare a societății este nedeterminată.
sau
Durata de funcționare a societății este pe o perioadă de ……. ani, de la data de…….. până la data de ……… și poate fi prelungită în condițiile prevăzute de lege.
Art. 1.4. Sediul social.
Sediul societății este în Bacău, Str. Cuza Vodă, nr. 6, bl. – sc. – , et. 0 , ap. 5, județ/sector Bacău.
Sediul societății poate fi mutat în orice loc, prin hotărârea adunării generale a asociaților, cu respectarea condițiilor de formă și publicitate prevăzute de lege.
Societatea va putea înființa sedii secundare – sucursale, agenții, reprezentanțe sau alte asemenea unități fără personalitate juridică – și la alte adrese, în alte localități din România și alte state, cu respectarea prevederilor legale în materie.
CAP. II. OBIECTUL DE ACTIVITATE AL SOCIETĂȚII
Art.2.1. Obiectul de activitate al societății este:
– Domeniul principal de activitate este – Construcții de clădiri, căruia îi corespunde grupa CAEN 412
– activitatea principală : clasa CAEN 4120 – Lucrări de construcții a clădirilor rezidentiale și nerezidentiale;
– activități secundare: clasa CAEN 4211- Lucrări de construcții a drumurilor și autostrazilor;
clasa CAEN 4212 – Lucrări de construcții a drumurilor și a căilor ferate.
clasa CAEN 4213 – Construcția de poduri și tuneluri;
clasa CAEN 4321 – Lucrari de instalatii electrice
clasa CAEN 4332 – Lucrari de tamplarie si dulgherie
CAP.III. CAPITALUL SOCIAL, PĂRȚILE SOCIALE
Art.3.1. La constituire, capitalul social subscris și vărsat al societății este de 50.000 lei, din care:
50.000 lei, aport în numerar;
…………………………………lei, reprezentând ……………….. EUR/USD/……, la cursul B.N.R. din data de ,……lei/1 EUR/USD/…., aport în numerar;
…………………………………lei, reprezentând (descriere bun aportat)……………………………, aport în natură;
fiind împărțit într-un număr de ……. părți sociale, cu o valoare nominală de …………… lei/parte socială.
Art.3.2.Capitalul social este deținut de către asociați astfel:
Nume ……….A………. Prenume ……………….A……………., aport la capitalul social 90%, reprezentând un număr de 4000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și în valoare totală de 40.000 lei, participare la profit 90 % și participare la pierderi 90%;
Nume ……….A………. Prenume …………………I………….., aport la capitalul social 10 %, reprezentând un număr de 1000 părți sociale, cu o valoare nominală de 10 lei/parte socială și în valoare totală de 10.000 lei, participare la profit 10% și participare la pierderi 10%;
(…)
CAP. IV. DREPTURILE ȘI OBLIGAȚIILE ASOCIAȚILOR
Art. 4.1. Părțilesociale conferă posesorilor lor drepturi egale respectându-se pentru fiecare asociat următoarele:
– dreptul la dividende, în funcție de aportul la capitalul social al fiecărui asociat;
– acordarea unei cote proporționale cu activul social rezultat în caz de lichidare;
– dreptul de participare la conducerea societății prin exercitarea dreptului la vot și controlul asupra evidențelor și registrelor contabile;
– dreptul de a fi informat asupra activității societății;
– dreptul de a se retrage din societate;
(…)
CAP. V. CONDUCEREA SOCIETĂȚII
Art. 5.1. Adunarea generală a asociaților este organul suprem de conducere a societății și are următoarele atribuții principale:
– să aprobe situația financiară anuală și să stabilească repartizarea profitului net;
– să desemneze administratorii și cenzorii sau după caz, auditorii interni, să-i revoce și să le dea descărcare de activitatea lor, precum și să decidă contractarea auditului financiar, atunci când acesta nu are caracter obligatoriu, potrivit legii;
– să modifice actul constitutiv.
– alte atribuții prevăzute de legislația în vigoare.
(…)
CAP. VI. ADMINISTRAREA SOCIETĂȚII
Art. 6.1. Administrarea societății se face, de către d-nul/d-na…………A.A………, cetățean român/străin, născut(ă) la data de 23.03.1991, în Comănești, jud. Bacău, domiciliat(ă) în Moinești str. Zorilor, nr. …-.., bl. 2B, sc.…-., et. 1, ap. 4, jud. Bacău, posesor(e) al CI/BI/Pașaport, seria XC nr. 407630, eliberat de SPCLEP Moinești, la data de 14.04.2004, CNP 1910323044000
Sau
Societatea ……………………., persoană juridică română/străină , cu sediul social în ………………………., înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului de pe lângă Tribunalul ……………….,cu număr de ordine J…./……………….., CUI ……………………, reprezentată de d-nul/d-na …………………………. , conform Hotărâri Adunării Generale Extraordinare a asociaților/acționarilor nr. …. din data de………… ,
având puteri depline de reprezentare și administrare a societății, pe o perioadă nelimitată/de…….ani.
(În cazul în care sunt numiți mai mulți administratori, se vor menționa puterile ce li s-au conferit și dacă ei urmează să le exercite împreună sau separat).
(…)
CAP.VII. ACTIVITATEA SOCIETĂȚII
Art. 7.1.Exercițiul economico – financiar începe la 1 ianuarie și se termină la 31 decembrie ale fiecărui an.
Primul exercițiu va începe la data constituirii societății.
Art. 7.2.Angajarea personalului societății se face cu respectarea legislației în vigoare.
(…)
CAP. VIII. CONTROLUL ACTIVITĂȚII SOCIETĂȚII
Art. 8.1.Controlul activității societății îl exercită asociații sau cenzorii, când sunt numiți de asociați sau, după caz, de către auditorii financiari.
(…)
CAP. IX. EXCLUDEREA ȘI RETRAGEREA ASOCIAȚILOR
Art. 9.1. Poate fi exclus din societate:
– asociatul care pus în întârziere, nu aduce aportul la care s-a obligat;
– asociatul-administrator care comite fraudă în dauna societății sau se servește de semnătura socială sau de capitalul social în folosul său sau al altora.
(…)
CAP. X. DIZOLVAREA SOCIETĂȚII ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII.
Art. 10.1.Au ca efect dizolvarea societății și dau dreptul fiecărui asociat să ceară lichidarea acestuia:
– trecerea timpului stabilit pentru durata societății; asociații trebuie să fie consultați de administratori cu cel puțin trei luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia. În lipsă, la cererea oricăruia dintre asociați, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării, conform art.119 alin. (3) din Legea nr. 31/1990 privind societățile, republicată, cu modificările și completările ulterioare.
– imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea acestuia;
– declararea nulității societății;
– hotărârea adunării generale;
– hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice; precum și neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;
– falimentul;
– alte cauze prevăzute de lege sau de modificările prezentului act constitutiv;
(…)
Registrele societății vor fi păstrate timp de 5 ani.
CAP. XI. LITIGII
Art. 11.1.Litigiile societății cu persoane fizice sau juridice sunt de competența instanțelor judecătorești.
(…)
CAP.XII. DISPOZIȚII FINALE
Art.12.1. Prezentul act constitutiv intră în vigoare de la data semnării lui de către asociați.
Art.12.2. Prevederile actului constitutiv se completează cu normele Codului Civil, Codului Muncii, Legii nr. 31/1990, republicată, cu modificările și completările ulterioare, și ale legislației civile în vigoare.
Cerere de verificare disponibilitate și/sau rezervare firmă
Cerere de înregistrare
Declarație pe propria răspundere pentru desfășurarea activității societății
Concluzii
Concluzionez că instituția persoanei juridice este reglementată în noul Cod civil în Cartea I „Despre persoane”, Titlu IV, intitulat chiar „Persoana juridică”, dar în Titlul I la „Dispoziții generale” găsim atât reglementări comune ale persoanei juridice cât și a persoanei fizice.
Instituția persoanelor, prin specificul ei, aparține dreptului civil chiar dacă își extinde ramificațiile și în alte domenii, omniprezentă în tot sistemul juridic, prezența ei fiind obligatorie în raporturile juridice de natură diferită.
În Codul civil din 1864 nu exista o reglementare completă a persoanei juridice, ea fiind fragmentată. În anul 1954, statutul persoanelor fizice cât și cel al persoanelor juridice a fost reglementat prin Decretul nr. 31 din 30 ianuarie 1954 privitor la persoanele juridice și persoanele fizice, Decretul nr. 32 din 31 ianuarie 1954 pentru punerea în aplicare a Codului familiei și a Decretului privitor la persoanele fizice și juridice, dar nici acum nu a existat o reglementare specifică și strictă a persoanelor juridice.
Până în momentul aplicării noului Cod civil sediul comun al reglementării persoanei juridice îl constituiau dispozițiile cuprinse de art. 25 și următoarele din Decretul nr. 31 din 1954, dar existau și încă există acte normative speciale ce reglementează anumite categorii de persoane juridice, ca exemplu avem: Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice; Legea nr. 1 din 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației; Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice; Legea nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Cum am arătat mai sus prezența fragmentată a reglementării persoanei juridice atât în Codul civil din 1864 cât și în Decretul nr. 31 din 1954 a dat voie legiuitorului să introducă și să reglementeze pentru prima dată instituția persoanei juridice în toate fazele acesteia de înființare, reorganizare și încetare, reglementând și elementele constitutive ale entității și capacitatea civilă a acesteia în cadrul noului Cod civil, astfel reglementările consacrate sunt în totalitate elemente noi aduse societății juridice românești spre crearea unui cadru legal, general, modern și unitar, aplicabil tuturor persoanelor juridice indiferent de regimul lor ori de forma lor juridică.
Pe lângă introducerea reglementării și definirii persoanelor juridice în noul Cod civil, notez că actuala reglementare conține clasificarea categoriilor de persoane, clasificare ce până acum a fost făcută de doctrină neavând un cadru general fixat în Decretul nr. 31 din 1954.
Actuala reglementare în art. 189 face clasificare persoanelor juridice potrivit căreia există persoane juridice de drept public si persoane juridice de drept privat.
Un alt element de noutate important adus de noul Cod civil în conturarea regimului juridic al persoanei juridice este cel al nulității entității fiind reglementate în art. 196 cauzele de nulitate, nulitatea persoanelor juridice reprezintă sancțiunea adusa acestora dacă înființarea lor nu s-a făcut conform prevederilor legale.
Prin Cartea I din noul Cod civil împreună cu alte reglementări naționale și internaționale referitoare la instituția persoanei juridice s-a urmărit crearea unui cadru legislativ unitar, care să constituie dreptul comun în materie fiind aplicabil tuturor persoanelor juridice, cu respectarea particularităților juridice și a normelor speciale aplicabile fiecărei categorii de persoane.
Bibliografie
Tratate. Monografii. Cursuri. Studii.
C.L. Popescu – Funcționarea Consiliului Suprem al Magistraturii în ipostaza de instanță de judecată și dreptul la un proces echitabil în „Dreptul” nr. 3/2005.
C. Stătescu – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturi reale, Editura Didactică și Pedagogică București, 1970.
C.T. Ungureanu – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2012.
E. Chelaru – Drept civil. Persoanele, în reglementarea noul Cod civil, Curs universitar, Ediția a 3-a, editura C.H. Beck, București 2012.
E. Chelaru – Noul Cod civil. Comentariu pe articole, art. 1-2664. (Coordonatori, Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei), Editura C.H. Beck, București, 2012.
G. Boroi – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, București, 2002.
G. Boroi – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2010.
G. Boroi– Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2010.
Gh. Beleiu – Drept civil român, 1995.
Gh. Beleiu– Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediție revăzută și adăugită, Editura Șansa, București, 1998.
Gh. Beleiu– Capacitatea juridică și capacitatea civilă în dreptul român în revista „Studii de drept românesc” nr. 2/1990.
Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Universul Juridic, București, 2001.
Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediția a IX-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Editura Universul juridic, București, 2006.
Ioan Ciochină-Barbu – Drept civil. Persoanele, Editura Junimea Iași, 2008.
Ioan Ciochină-Barbu – Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, Editura Pim, Iași, 2012.
I.Dogaru, S. Cercel – Drept civil. Persoanele, curs universitar, Editura C.H. Beck, București, 2007.
M. Cantacuzino – Elementele dreptului civil, București, 1921.
Mircea M. Costin, Călin M. Costin – Dicționar de drept civile de la A la Z, Editura Hamangiu, București, 2007.
M. Mureșan, A. Boar, S. Diaconescu – Drept civil. Persoanele, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2000.
M. Nicolae – Considerații generale asupra calității de subiect de drept civil a statului român în „ Pandectele Române” nr. 3/2002.
Marilena Uliescu, coordonator – Noul Cod Civil. Studii și comentarii, volumul I, Cartea I și Cartea a II-a (art. 1- 534), Editura Universul Juridic, București, 2012.
O. Ungureanu – Drept civil. Introducere, ediția a VII-a, Editura „Rosetti”, București, 2005.
P. Trușcă, A.M. Trușcă – Drept civil.Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Legislație
Constituția României.
Codul civil actualizat, cu aplicare de la data de 01.10.2011.
Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice.
Legea nr. 1 din 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice.
Legea nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurării.
Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Legea nr. 37/1991 privind înființarea, desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.
Legea nr. 47/1997 privind serviciile din subordinea Președintelui României.
Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Legea 69/2000 privind educația fizică și sportul.
Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit.
Legea nr. 114/1996 privind locuința.
Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților si al uniunii acestora.
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Webografie
http://www.coduri-caen.com/
http://www.efin.ro/acte_necesare_2059/model_act_constitutiv_srl.html
www.legeaz.net
http://www.onrc.ro
http://www.onrc.ro/romana/formulare_pj.php
http://www.onrc.ro/romana/formulare_pj.php
Bibliografie
Tratate. Monografii. Cursuri. Studii.
C.L. Popescu – Funcționarea Consiliului Suprem al Magistraturii în ipostaza de instanță de judecată și dreptul la un proces echitabil în „Dreptul” nr. 3/2005.
C. Stătescu – Drept civil. Persoana fizică. Persoana juridică. Drepturi reale, Editura Didactică și Pedagogică București, 1970.
C.T. Ungureanu – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2012.
E. Chelaru – Drept civil. Persoanele, în reglementarea noul Cod civil, Curs universitar, Ediția a 3-a, editura C.H. Beck, București 2012.
E. Chelaru – Noul Cod civil. Comentariu pe articole, art. 1-2664. (Coordonatori, Fl.A. Baias, E. Chelaru, R. Constantinovici, I. Macovei), Editura C.H. Beck, București, 2012.
G. Boroi – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura All Beck, București, 2002.
G. Boroi – Drept civil. Partea generală. Persoanele, Editura Hamangiu, București, 2010.
G. Boroi– Drept civil. Partea generală. Persoanele, Ediția a 4-a, revizuită și adăugită, Editura Hamangiu, București, 2010.
Gh. Beleiu – Drept civil român, 1995.
Gh. Beleiu– Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, ediție revăzută și adăugită, Editura Șansa, București, 1998.
Gh. Beleiu– Capacitatea juridică și capacitatea civilă în dreptul român în revista „Studii de drept românesc” nr. 2/1990.
Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Editura Universul Juridic, București, 2001.
Gh. Beleiu – Drept civil român. Introducere în dreptul civil. Subiectele dreptului civil, Ediția a IX-a, revăzută și adăugită de M. Nicolae și P. Trușcă, Editura Universul juridic, București, 2006.
Ioan Ciochină-Barbu – Drept civil. Persoanele, Editura Junimea Iași, 2008.
Ioan Ciochină-Barbu – Drept civil. Persoanele, în reglementarea noului Cod civil, Editura Pim, Iași, 2012.
I.Dogaru, S. Cercel – Drept civil. Persoanele, curs universitar, Editura C.H. Beck, București, 2007.
M. Cantacuzino – Elementele dreptului civil, București, 1921.
Mircea M. Costin, Călin M. Costin – Dicționar de drept civile de la A la Z, Editura Hamangiu, București, 2007.
M. Mureșan, A. Boar, S. Diaconescu – Drept civil. Persoanele, Ed. Cordial Lex, Cluj-Napoca, 2000.
M. Nicolae – Considerații generale asupra calității de subiect de drept civil a statului român în „ Pandectele Române” nr. 3/2002.
Marilena Uliescu, coordonator – Noul Cod Civil. Studii și comentarii, volumul I, Cartea I și Cartea a II-a (art. 1- 534), Editura Universul Juridic, București, 2012.
O. Ungureanu – Drept civil. Introducere, ediția a VII-a, Editura „Rosetti”, București, 2005.
P. Trușcă, A.M. Trușcă – Drept civil.Persoanele, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Legislație
Constituția României.
Codul civil actualizat, cu aplicare de la data de 01.10.2011.
Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice.
Legea nr. 1 din 2005 privind organizarea și funcționarea cooperației.
Legea nr. 14 din 2003 privind partidele politice.
Legea nr. 15 din 1990 privind reorganizarea unităților economice de stat ca regii autonome și societăți comerciale.
Legea nr. 26/1990 privind registrul comerțului.
Legea nr. 32/2000 privind societățile de asigurare și supravegherea asigurării.
Legea nr. 36/1991 privind societățile agricole și alte forme de asociere în agricultură.
Legea nr. 37/1991 privind înființarea, desființarea și schimbarea rangului misiunilor diplomatice și oficiilor consulare.
Legea nr. 47/1997 privind serviciile din subordinea Președintelui României.
Legea nr. 62/2011 privind dialogul social.
Legea 69/2000 privind educația fizică și sportul.
Legea nr. 109/1996 privind organizarea și funcționarea cooperației de consum și a cooperației de credit.
Legea nr. 114/1996 privind locuința.
Legea nr. 122/1996 privind regimul juridic al caselor de ajutor reciproc ale salariaților si al uniunii acestora.
Legea nr. 215/2001 privind administrația publică locală.
Legea nr. 312/2004 privind Statutul Băncii Naționale a României.
Legea nr. 340/2004 privind instituția prefectului.
Legea nr. 489/2006 privind libertatea religioasa si regimul general al cultelor.
Legea nr. 540/2002 privind casele de ajutor reciproc ale pensionarilor.
Ordonanța Guvernului nr. 26/2000 privind asociațiile și fundațiile.
Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 99/2006 privind instituțiile de credit și adecvarea capitalului.
Webografie
http://www.coduri-caen.com/
http://www.efin.ro/acte_necesare_2059/model_act_constitutiv_srl.html
www.legeaz.net
http://www.onrc.ro
http://www.onrc.ro/romana/formulare_pj.php
http://www.onrc.ro/romana/formulare_pj.php
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Infiintarea Persoanei Juridice (ID: 128140)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.