Importanta Experientei Perioadei de Supraveghere In Procesul

CUPRINS

Introducere…………………………………………………………………………………………..2

Capitolul 1. Cadrul teoretic al lucrării…………………………………………………………… 3

Importanța experienței perioadei de supraveghere în procesul

de desistare………………………………………………………………………………….3

Principii ale unei practici eficiente în scăderea riscului de recidivă……………………5

1.2.1. Metode de intervenție eficiente utilizate în reducerea recidivei……………………6

1. 3. Relația consilier de probațiune – persoană supravegheată,

fundament al unei practici eficiente………………………………………………………..7

Capitolul 2. Aspecte metodologice………………………………………………………………..9

2.1. Obiectivele cercetării……………………………………………………………………..….9

2.2. Mijloace și procedee folosite……………………………………………………………….9

2.3. Date despre subiecți……………………………………………………………………….10

2.4. Locul și perioada de desfășurare a interviurilor…………………………………………11

2.5. Limitări……………………………………………………………………….……………. 11

Capitolul 3. Prezentarea și interpretarea rezultatelor…………………………………………..11

3.1. Părerea persoanelor supravegheate despre supraveghere…………………………..12

3.2. Zone în care supravegherea a ajutat cel mai mult………………………………………14

3.3. Zone în care supravegherea a ajutat cel mai puțin…………………………………….15

3.4. Influența supravegherii asupra motivației de schimbare

și a atitudinii față de infracțiune…………………………………………………….…….17

3.5. Importanța relației persoană supravegheată – consilier…………………………….…19

Concluzii și recomandări………………………………………………….……………………….23

Anexa 1…………………………………………………………………….………………………..26

Bibliografie……………………………………………………………………………….………….29

INTRODUCERE

Domeniul justiției penale a fost în centrul cercetărilor din ultimii ani în ceea ce privește prevenirea criminalității și reabilitarea infractorilor. Deși la nivel internațional există tot mai multe cercetări care includ punctele de vedere ale infractorilor cu privire la modul în care perioada de probațiune s-a dovedit a fi utilă în reducerea sau desistarea comportamentului infracțional, până în prezent nu am identificat cercetări semnificative în acest domeniu realizate în România.

În prezent, la nivel european s-au pus bazele realizării unui studiu comparativ (proiect COST) cu o abordare metodologică care va oferi o măsurare precisă a proceselor importante pentru supraveghere, posibilitatea de a percepe supravegherea din diferite perspective (a infractorilor, a consilierilor/ofițerilor de probațiune, a terților), precum și efectele sale asupra aspectelor de viață ale persoanelor condamnate (familie, muncă, educație, relații cu ceilalți, depășirea problemelor). Acest studiu va fi realizat într-o manieră comparativă, adresând aceleași întrebări infractorilor din cât mai multe jurisdicții europene și această cercetare va umple un gol important în literatura de specialitate, România urmând a fi implicată în această cercetare.

Motivația alegerii temei acestei lucrări a avut ca punct de plecare tocmai această cercetare și interesul constant al sistemului de probațiune românesc de a oferi servicii de calitate și de a utiliza cele mai eficiente modalități de lucru cu persoanele care au comis infracțiuni, cu scopul de a reduce comportamentul infracțional. Această lucrare își propune să adune informații de la persoanele aflate în supravegherea serviciului de probațiune cu privire la percepțiile, experiențele și modul cum înțeleg relația lor cu Serviciul de Probațiune și cum se raportează la perioada de supraveghere.

Scopul acestei lucrări este acela de a evidenția, din perspectiva persoanelor aflate în supraveghere, ceea ce pentru ei a fost de mare ajutor și a dus la scăderea riscului de recidivă, și dacă, perioada de supraveghere a adus schimbări pozitive în viața lor. Cu alte cuvinte, lucrarea își propune să evalueze măsura în care supravegherea a influențat motivația infractorilor de a se schimba și atitudinea lor față de infracțiune. Totodată, vor fi evidențiate abordările și abilitățile frecvent utilizate de către consilierii de probațiune în lucrul cu persoanele ce au comis infracțiuni și se va urmări dacă aceste abordări includ principii eficiente de practică. Prin prezentarea principiilor și abordărilor pe care consilierii de probațiune le adoptă în lucrul cu persoanele aflate în supraveghere încercăm să surprindem modul în care aceste abordări sunt experimentate de către infractori.

CAPITOLUL 1. CADRUL TEORETIC AL LUCRĂRII

Probațiunea nu înseamnă numai atingerea unor obiective. Ea presupune promovarea și respectarea unor valori. Printre acestea, recunoscute la nivel internațional, se regăsesc: ”respectul pentru persoane, valoarea umană, integritate și intimitate, echitate, deschidere și responsabilitate, principiul minimei intervenții, principiul normalizării, principiul intervenției oportune, principiul continuității intervenției, preocuparea pentru colaborarea cu alte organizații”( Haines, K. s.a., 2000, p. 60).

Importanța experienței perioadei de supraveghere în procesul de desistare

Începând cu anii 1970, într-un context de pesimism predominant cunoscut ca ”nothing works” (Martinson, 1974) au apărut cercetări care recunosc că experiența oamenilor condamnați este esențială în înțelegerea perspectivei și modului în care reacționează la diferite sancțiuni. Pentru o lungă perioadă de timp, vocea infractorilor nu a fost auzită de către factorii de decizie sau de cercetători. Mai recent, studii (Maruna, 2004; Maruna, Lebel, Mitchell, & Naples, 2004; Rex, 1999) precum și alte cercetări pun accentul pe necesitatea interacționării cu infractorii într-un mod pozitiv și respectuos. Mai mult decât atât, acest angajament ar trebui să sublinieze importanța schimbărilor subiective în conștiința de sine și identitatea persoanei, reflectate în schimbarea motivațiilor și experiența individuală. Accesul la capital social sau oportunități legitime (cum ar fi ocuparea forței de muncă, căsătorie, etc.) este esențial în desistare dar, după cum sugerează McCulloch and McNeill (2007), desistarea se produce dacă aceste oportunități au un sens pentru infractor.

În studiul realizat asupra experiențelor a 66 de condamnați și 21 ofițeri de probațiune, Rex (1999) a constatat că infractorii care au atribuit schimbările din comportamentul lor intervențiilor realizate de către consilierii de probațiune au descris și definit desistarea ca un proces activ și participativ. De asemenea, au sugerat că, în scopul unei interacționări pozitive cu supravegherea, infractorii au nevoie să se simtă tratați cu respect de către un personal de probațiune motivat și grijuliu.

Sub umbrela studiilor despre desistare, o serie de cercetători s-au axat pe importanța relației în parteneriatul persoană supravegheată – consilier de probațiune asupra procesului de supraveghere. Burnett and McNeill (2005, pp. 235-236), de exemplu, au concluzionat că, în procesul de supraveghere, consilierul de probațiune nu ar trebui să se concentreze doar pe consolidarea abilităților sau dezvoltarea de competențe, ci pe o ”agendă mai largă care interacționează cu narațiunea infractorului – cum el sau ea construiește și poate reconstrui poveștile despre sine”. Bazându-se pe literatura de specialitate existentă, autorii susțin principiul conform căruia relația dintre consilier și autorul infracțiunii este o condiție de bază pentru reducerea recidivei. În acest context, percepțiile subiective ale infractorului sunt esențiale în dezvoltarea și susținerea relației constructive cu consilierul.

McNeill (2006, p. 47), în susținerea concluziilor lui Maruna (2001), apreciază că ”desistarea se află undeva în interfețele dintre dezvoltarea maturității personale, schimbarea legăturilor sociale asociate cu anumite tranziții din viață și construcțiile narative subiective individuale pe care infractorii le construiesc în jurul acestor evenimente și schimbări cheie.”

De asemenea, studiile realizate privind conformarea, sugerează că modul în care persoanele aflate în supraveghere interpretează interacțiunile și experiențele supravegherii sunt determinante pentru implicarea, participarea lor și progresul înregistrat. Potrivit Tyler (1990) conformarea este înțeleasă ca un proces dinamic care poate fi plasat pe un continuum, de la conformarea pe termen scurt la conformarea pe termen lung (Bottoms, 2001) sau de la conformarea formală la conformarea de fond (Robinson and McNeill, 2008). Pe scurt, conformarea pe termen scurt se referă la conformarea infractorului față de hotărârea judecătorească în timp ce conformarea pe termen lung se referă la aderarea infractorului la lege sau angajamentul său față de un comportament care respectă legea. Pe baza acestei distincții, Robinson and McNeill (2008) propun o diferențiere suplimentară între conformarea formală și cea de fond. Prima implică conformarea tehnică la hotărârea judecătorească, în timp ce conformarea de fond se referă la implicarea activă și semnificativă a contravenientului la cerințele legii penale. Un bun indicator al conformării de fond este decizia interiorizată a infractorului de a renunța la crimă (Ugwudike and Raynor, 2013). Deși cercetările demonstrează că infractorii sunt mai înclinați să producă o conformare pe termen scurt, o relație bună între consilierii de probațiune și persoanele supravegheate poate oferi o bază pentru o conformare de fond (Phillips, 2011; Ugwudike, 2011). În afară de o relație pozitivă, infractorii par să se conformeze în cazul în care percep atitudinea personalului ca fiind pozitivă, respectuoasă și echitabilă. Dimpotrivă, atitudini și comportamente negative ale personalului au tendința să fie mai degrabă asociate cu neconformarea (McCulloch, 2010). Desigur, acest lucru nu înseamnă că alți factori, cum ar fi problemele financiare, de sănătate mintală, instabilitate locativă etc. nu sunt importanți în conformare (Farrall, 2002; McCulloch, 2010), dar ceea ce este important aici este ceea ce personalul profesionist poate face pentru a declanșa sau a sprijini conformarea și, prin urmare, desistarea.

Teoriile normative (Tyler, 1990) înțeleg conformarea ca rezultat al moralității personale. Pe baza studiului său, Tyler a ajuns la concluzia că oamenii se conformează normelor nu numai din motive instrumentale dar și pentru că ei cred sau ajung să creadă că acest lucru este adevărat și just. Dacă recunoaștem că oamenii ar putea alege să se conformeze din motive morale înseamnă că practica supravegherii trebuie să recunoască rolul infractorului ca fiind unul critic. Astfel, dacă acesta trebuie să internalizeze valorile sau să crească responsabilitatea personală, în scopul de a se implica în procesul de schimbare, atunci percepțiile subiective și semnificațiile lui sunt esențiale. După cum s-a sugerat de către McCulloch (2013), ca urmare a tuturor acestor factori care au un impact asupra progresului supravegherii, ar putea fi util să se recunoască faptul că rezultatele sancțiunilor comunitare sunt construite și progresează ca un efort co-productiv care implică infractorul, profesionistul și pe toți cei relevanți. Schimbarea valorilor infractorului sau a obligațiilor morale percepute nu poate fi realizată doar cu efortul profesional, ci cu o implicare profundă a infractorului și a celor apropiați.

Strâns legat de motivele morale de conformare, legitimitatea joacă, de asemenea, un rol crucial în nivelul participării infractorului la propria sa reabilitare. Pe scurt, infractorii ar putea fi mai dispuși să se conformeze în cazul în care percep autoritatea ca fiind corectă și justă. Într-adevăr, literatura de specialitate sugerează că infractorii au mai multe șanse de a se conforma, implica și progresa dacă percep și experimentează sancțiunile comunitare și exercitarea autorității ca fiind echitabile, juste și rezonabile (Bottoms, 2001, Robinson and McNeill, 2008).

După cum s-a subliniat anterior, experiența subiectivă a infractorilor este esențială, în principal din motive pragmatice. Probleme cum ar fi conformarea, relația profesională, moralitatea personală și sensurile subiective atașate diferitelor evenimente din viață sunt descrise în literatura de specialitate ca fiind legate de reducerea recidivei (Burnett & McNeill, 2005, Robinson & McNeill, 2008).

Principii ale unei practici eficiente în scăderea riscului de recidivă

Eforturile cercetătorilor s-au canalizat pe dezvoltarea și implementarea de programe de intervenție care să fie eficiente în scăderea riscului de recidivă. Bonta (2004) oferă o privire de ansamblu asupra diferitelor metode de reducere a criminalității recidiviste și le descrie în trei abordări generale.

Prima din cele trei abordări este cea corecțională, respectiv practica medicală sau de consiliere bazată pe observație și experiență, în detrimentul unei baze științifice. Această abordare este definită ca acel tip de intervenție care nu se bazează pe teorii sau cunoștințe validate științific și care nu au fost evaluate.

Cea de-a doua abordare despre care Bonta (2004) discută, este abordarea ”de descurajare” sau ”a fi dur”. Bonta susține că pedeapsa doar inhibă comportamentul infracțional și nu duce la învățarea unor comportamente noi. El susține, de asemenea, că infractorii au foarte puține comportamente pro-sociale și susține că cele pe care le posedă trebuie să fie consolidate, încurajate și recompensate.

Același autor numește cea de-a treia abordare ca ”reabilitarea infractorului” și sugerează că răspunsul la recidivă stă în furnizarea de resurse umane. Acesta se concentrează asupra abordărilor care par că funcționează în reducerea comportamentului infracțional. Această abordare a fost dezvoltată de către Donald Arthur Andrews și Bonta (2010) ca paradigma ”What works”, principiu ce este în continuare rafinat și dezvoltat. Se remarcă în prezent în literatura de specialitate o schimbare de la dominantul ”What works” la paradigma desistării (Maruna, Porter, & Carvalho, 2004). Paradigma desistării nu este preocupată doar de ceea ce este eficient în practica serviciilor de probațiune ci este mai interesată de procesul de schimbare din perspectiva infractorului.

Nucleul teoretic al mișcării what works îl reprezintă modelul RNR (risc – nevoie – responsivitate). Acest model se bazează pe subsumarea a trei principii: al riscului, al nevoii și al responsivității.

În conformitate cu principiul riscului, intervenția consilierului de probațiune în relația cu persoana condamnată trebuie să fie în concordanță cu nivelul estimat al riscului beneficiarului: mic, mediu sau ridicat. Principiul nevoii presupune că intervenția trebuie să se realizeze asupra factorilor criminogeni, acei factori care se află la originea adoptării comportamentului infracțional, iar principiului responsivității îi este subsumată concepția conform căreia intervenția trebuie să fie în concordanță cu abilitățile infractorului, capacitățile sale intelectuale, nivelul motivației, particularități de ordin cultural etc. (D. A. Andrews & Bonta 2010)

Metode de intervenție eficiente utilizate în reducerea recidivei

În literatura de specialitate (McGuire, 1995) au fost identificate zece metode de intervenție care s-au dovedit deosebit de eficiente în reducerea riscului de recidivă. Acestea sunt:

Programe de intervenție ce răspund stilurilor de învățare ale infractorilor – programele care se potrivesc cu stilul de învățare al infractorilor și utilizează metode care s-a demonstrat că produc în mod consistent schimbări sunt mai eficiente.

”Stilurile de învățare ale majorității infractorilor necesită metode active și participative mai degrabă decât modul didactic, pe de o parte, sau un mod experimental lejer structurat, pe de altă parte”.(McGuire, 1995, p.15)

Existența unui model clar al schimbării susținut de cercetări științifice: consilierii de probațiune ar trebui să precizeze clar ce factor de risc va fi vizat de un program sau o intervenție și cum se va face acest lucru.

Axarea intervenției pe nevoile criminogene: aceste nevoi criminogene sunt identificate în procesul de evaluare al riscului și consilierul de probațiune va ajuta infractorul să-și revizuiască critic alegerile sale ofensatoare din trecut și din prezent și îl va ajuta să identifice oportunități de a satisface acele nevoi în mod legitim.

Folosirea unor metode de intervenție ce au la bază teorii cognitiv-comportamentale: abilitățile de construire a unei relații, cele de structurare și cele motivaționale sunt importante pentru stimularea clientului și menținerea participării sale la intervenții cognitiv-comportamentale și la alte intervenții.

Folosirea unor metode multi-modale: folosirea acelor metode care încorporează o gamă largă de componente sau tehnici care vizează o serie de obiective diferite.

Folosirea unor metode orientate spre abilități: acest lucru va ajuta dezvoltarea abilităților în domenii cum ar fi rezolvarea de probleme, managementul conflictelor, ocuparea forței de muncă etc.

Recunoașterea faptului că infractorii se confruntă cu probleme multiple și acest lucru include dificultăți interpersonale și interne, precum și presiuni externe.

Luarea în considerare a influenței și stilului consilierului: consilierii de probațiune eficienți stabilesc relații de înaltă calitate și sunt fermi, dar corecți.

Integritatea programului: acest lucru implică acordarea atenției la livrarea unui program așa cum este stabilit în designul său. Se impune, de asemenea, ca programul să fie evaluat.

Evaluarea rezultatelor: intervențiile trebuie să fie monitorizate și evaluate cu scopul de a ști ce este eficient.

Relația consilier de probațiune – persoană supravegheată, fundament al unei practici eficiente

Semnificația esențială a relațiilor client-asistent este evidențiată în studii de specialitate (Maruna, Porter, et al., 2004; Rex, 1999; Trotter, 2006). Aceste studii au explorat perspectiva infractorilor cu privire la ce a fost util pentru ei în procesul de schimbare a comportamentului infracțional. S-a constatat că cel mai mare impact pozitiv asupra infractorilor a avut loc atunci când au fost tratați cu respect, le-a fost oferit spațiu pentru a vorbi despre problemele lor și s-au simțit ascultați. Cele mai eficiente relații client-asistent au fost cele care au implicat optimism, încredere și loialitate. Din aceste studii reiese că pentru a avea eficiență, relațiile ar trebui să fie participative, cu scop, pro-sociale și explicite în ceea ce privește negocierea rolurilor, limite și așteptări reciproce.

În abordarea bazată pe relație, Trotter (2007) a privit relația ca încorporând patru abilități interpersonale principale. Primele două dintre acestea sunt empatia și ascultarea. Pur și simplu, empatia este ca o înțelegere a sentimentelor clienților și a sugerat că ascultarea este o manifestare practică a acesteia. Utilizarea umorului este de asemenea, o abilitate utilă de folosit într-o relație atât timp cât este potrivit. Trotter face o distincție între umor ca o tehnică conștientă și umor de situație. Acesta poate fi folosit pentru a debloca un impas în procesul de asistență și pentru umanizarea situațiilor. A treia abilitate interpersonală este optimismul. În cazul în care asistentul crede că beneficiarul se poate schimba și în cazul în care clientul crede că asistentul îl poate ajuta, există dovezi că rezultatele vor fi mai bune. Conceptul este deosebit de important în lucrul cu clienții involuntari, cazuri în care pare să existe o tendință spre pesimism. Trotter numește ultima abilitate de comunicare interpersonală ”dezvăluirea de sine”. El a descoperit că prin acordarea unor informații personale, asistenții au îmbunătățit relația lor de lucru cu clienții.

În plus față de construirea relațiilor, Trotter (2007) identifică alte trei abordări pentru o practică eficientă. Acestea sunt:

Clarificarea rolului: Rezultatele sunt îmbunătățite pentru clienți atunci când asistenții se concentrează să-i ajute să înțeleagă rolul asistentului și rolul clientului în relația directă. Acest lucru implică discuții constante despre subiecte cum ar fi autoritatea și modul în care aceasta ar putea fi utilizată, rolul dublu al consilierului, cel de sprijin și cel de control social, obiectivele și scopul intervenției atât din perspectiva clientului cât și a consilierului, precum și probleme legate de confidențialitate. Pe scurt, clarificarea rolului este răspunsul la întrebarea ”de ce suntem aici?”.

Modelarea pro-socială: abordarea pro-socială este o abordare prin care consilierii trebuie să identifice clar care sunt valorile pe care doresc să le promoveze și să încurajeze în mod intenționat aceste valori, prin utilizarea laudelor și recompenselor. Acest lucru implică, de asemenea, modelarea corespunzătoare a valorilor pe care consilierul urmărește să le promoveze și provocarea expresiilor și acțiunilor antisociale sau pro-infracționale.

Abilitatea de a rezolva probleme: Rezolvarea problemelor implică lucrul cu definiția pe care clientul o dă problemei, dezvoltarea obiectivelor realizabile ce aparțin mai degrabă clientului decât consilierului și identificarea alături de client a strategiilor necesare pentru atingerea obiectivelor.

Maruna (2004), bazându-se pe probe psihologice și criminologice, susține că promovarea desistării și conformarea implică eforturi pentru a dezvolta punctele forte ale infractorului atât la nivel individual cât și social. Cluley (2004) susține că acest lucru nu este o noutate pentru consilierii de probațiune din moment ce practica eficientă a probațiunii se bazează în prezent pe utilizarea practicii multi-modale în rezolvarea nevoilor criminogene și precizează că se bazează pe o varietate de intervenții, inclusiv interviul motivațional, terapii concentrate pe soluții scurte și abordări cognitiv-comportamentale. Deși politicile și strategiile sistemului de probațiune sunt scrise în general în cadrul unui discurs focusat pe risc, calificarea și abilitățile personalului de probațiune pot ajuta la transformarea acestui lucru într-un dialog semnificativ și pozitiv pe parcursul supravegherii.

CAPITOLUL 2. ASPECTE METODOLOGICE

Obiectivele cercetării

Obiectivele acestei lucrări au fost stabilite în urma consultării literaturii de specialitate, luându-se în considerare principiile practicii eficiente în probațiune și abilitățile de bază care s-au dovedit a avea un impact pozitiv asupra persoanelor supravegheate.

Obiectivele acestei lucrări constau în :

Identificarea elementelor ce și-au dovedit eficacitatea în reducerea comportamentului infracțional.

Evidențierea factorilor pe care persoanele supravegheate i-au identificat ca fiind utili în reabilitarea lor în perioada de supraveghere și dacă există o concordanță între punctele de vedere ale acestora și literatura de specialitate.

Evaluarea măsurii în care supravegherea a influențat motivația infractorilor de a se schimba și atitudinea lor față de infracțiune.

Dat fiind faptul că această cercetare este una în mare parte exploratorie și se axează pe perspectiva persoanelor aflate în supraveghere și ca atare este interesată de experiența avută cu serviciul de probațiune și în ce măsură aceasta a avut un impact asupra lor, nu putem formula în acest moment o ipoteză de tipul dacă ….atunci sau cu cât …..cu atât. Rezultatele acestui studiu pot fi utilizate însă în formularea unor ipoteze ulterioare pentru a aprofunda domeniul cercetat.

Mijloace și procedee folosite în cercetare

Având în vedere caracterul exploratoriu al acestei cercetări, au fost folosite metode de cercetare calitativă care să permită o flexibilitate în cercetare astfel încât prioritățile și punctele de vedere ale persoanelor intervievate să fie remarcate și nu limitate. Principala metodă de colectare a datelor a fost interviul semi-structurat.

Obiectivul principal al realizării de interviuri semi-structurate cu persoanele aflate în supraveghere a fost acela de a evoca experiența unică și individuală pe care au trăit-o în relație cu supravegherea.

Interviul individual (Anexa 1) cuprinde întrebări cu privire la modul în care cei intervievați descriu supravegherea și care este pentru ei scopul supravegherii; modul în care viața le-a fost afectată de către supraveghere, ce i-a ajutat cel mai mult și ce i-a ajutat cel mai puțin, cum ar descrie relația pe care o au cu consilierul de probațiune, ce i-ar influența să stea departe de infracțiuni pe viitor. Durata interviurilor a fost de aproximativ 30 de minute.

Acest studiu este limitat de faptul că cercetează experiențele persoanelor aflate în supraveghere și va lua în considerare doar un lot de subiecti, de 30 de persoane condamnate dintr-o anumită zonă, respectiv București.

Date despre subiecți

Interviul semi-structurat a fost aplicat unui număr de 30 de persoane aflate în supravegherea serviciului de probațiune. Cei 30 de subiecți (reprezentând aproximativ 1% din numărul total al persoanelor aflate în evidența SP București) care au acceptat să participe la interviurile individuale au fost de sex masculin, cu vârste cuprinse între 24 și 58 de ani. S-a încercat obținerea acceptului de a participa la interviu și din partea a două persoane de sex feminin dar au refuzat motivând că nu dispun de timpul necesar ca urmare a faptului că au copii mici acasă și trebuie să se întoarcă repede la domiciliu. Infracțiunile pentru care au fost condamnați și au primit o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea executării pedepsei sub supravegherea Serviciului de Probațiune sunt infracțiuni de furt calificat, tâlhărie, trafic și consum de droguri, înșelăciune, corupție sau în legătură cu ordinea publică. Toate persoanele care au participat la interviuri au declarat că nu au mai comis infracțiuni în ultimele 12 luni sau mai mult. Patru dintre cei intervievați au obligația de a se supune măsurilor de control sau tratament în scopul dezintoxicării, unul are de prestat muncă în folosul comunității, doi au obligația de a participa la un program de reintegrare socială și trei au obligația de a desfășura o activitate sau un curs de învățământ sau de calificare. De asemenea, precizăm că unul dintre cei intervievați s-a mai aflat în trecut în evidența serviciului de probațiune tot pentru o infracțiune de furt calificat și un altul a beneficiat înainte de suspendarea sub supraveghere din prezent, de o suspendare condiționată.

Locul și perioada de desfășurare a interviurilor

Interviurile individuale au avut loc în perioada 07.11.2014- 28.11.2014 în cadrul Serviciului de Probațiune București. Toți cei intervievați și-au dat acordul cu privire la participarea la interviu și au fost informați cu privire la natura și scopul cercetării. Toți respondenții au fost informați că astfel vor ajuta Serviciul de Probațiune să înțeleagă ce cred ei că a funcționat și nu a funcționat în perioada de supraveghere. De asemenea, a fost specificată opțiunea de refuz și au fost asigurați de anonimatul lor.

Limitări

În realizarea acestui studiu a trebuit să se acorde atenție modului în care acesta a fost realizat deoarece persoanele intervievate se află în supravegherea serviciului de probațiune și s-a ținut cont că ar fi puțin probabil ca acestea să răspundă negativ, de teamă că ar afecta relația lor cu consilierul de probațiune sau ar putea să încerce adesea să dea răspunsuri ”corecte” și să spună doar ce ei cred că dorește consilierul să audă. Pentru a evita pe cât posibil această situație au fost intervievați beneficiari ai serviciului care așteptau în locurile amenajate pentru a fi preluați de către consilierii de probațiune și nu am fost interesată să aflu numele lor și cel al consilierului de probațiune manager de caz. Tuturor li s-a dat garanția de anonimat și au fost încurajați să fie cât mai sinceri posibil. S-a sperat că aceste măsuri vor da o imagine mai clară din partea persoanelor aflate în supraveghere.

Acest studiu este limitat și de faptul că a vizat un lot de subiecți, de 30 de persoane condamnate la o pedeapsă cu închisoarea cu suspendarea acesteia sub supravegherea serviciului de probațiune, dintr-o anumită zonă, respectiv București.

CAPITOLUL 3. PREZENTAREA ȘI INTERPRETAREA REZULTATELOR

Motivația din spatele acestui studiu a început prin examinarea altor cercetări efectuate în special în Marea Britanie și Irlanda de Nord și care au explorat din perspectiva infractorilor, ce anume au valorificat ei din perioada de supraveghere. Având în vedere că în România acest tip de studii în sistemul de probațiune este încă într-o fază de explorare (Durnescu, 2010, 2012) unul dintre obiectivele acestui studiu a fost tocmai acela de a identifica ce anume au găsit util persoanele aflate în supravegherea serviciului de probațiune în abordarea comportamentului lor infracțional dar și examinarea influenței pe care supravegherea a avut-o asupra motivației infractorului de a se schimba.

3.1. Părerea generală despre perioada de supraveghere

Vederea de ansamblu asupra supravegherii a fost, în general, o reacție pozitivă din partea persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probațiune. La întrebarea ”Care au fost sentimentele și așteptările dumneavoastră cu privire la condamnarea cu o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere?”, majoritatea celor intervievați a răspuns că la începutul supravegherii nu prea au știut la ce să se aștepte și ce s-ar fi așteptat de la ei, dar ulterior au înțeles care este scopul supravegherii. În schimb, toți 30 au precizat faptul că supravegherea a fost o opțiune mai ușoară față de pedeapsa cu închisoarea. 18 (60%) dintre persoanele intervievate au recunoscut că inițial au privit supravegherea ca fiind ușoară deoarece din informațiile primite de la avocații care i-au apărat au aflat că tot ce aveau de făcut era să se prezinte la serviciul de probațiune pentru a semna o fișă de prezență. Persoana care s-a mai aflat anterior în supravegherea serviciului de probațiune a avut o înțelegere clară a suspendării pedepsei sub supraveghere și a răspuns că știe ce se așteaptă de la el și care este rolul consilierului de probațiune. 11 respondenți, (36,66%), au înțeles că trebuie să respecte măsurile și obligațiile impuse de către instanța de judecată și să nu comită alte infracțiuni. Doi dintre cei unsprezece, persoane condamnate pentru fapte de înșelăciune și corupție, au susținut că nu sunt vinovați pentru săvârșirea acelor infracțiuni, dar că se conformează în ceea ce privește respectarea măsurilor și obligațiilor pe care le au de respectat.

Analizând răspunsurile primite la acest item reiese că în practică, consilierii de probațiune acordă timp pentru a clarifica rolul lor și așteptările cu privire la persoana supravegheată, în ceea ce privește respectarea măsurilor și obligațiilor impuse prin sentință de către instanța de judecată.

La întrebarea ”Cum ar descrie supravegherea?”, toți participanții au fost de acord în unanimitate că cel mai bun lucru la supraveghere este că nu trebuie să meargă la închisoare. Unul dintre cei intervievați a privit perioada de supraveghere ca pe ”o ușurare”, deoarece nu a fost nevoit să meargă la închisoare, altul a zis că ”a fost ca a doua șansă”.

”Decât închisoarea, aș prefera oricând probațiunea. Dacă ieși din sala de judecată și îți dă supraveghere, ai câștigat”.

Percepția unui alt beneficiar față de serviciul de probațiune a fost bazată pe ceea ce i-a spus un membru al familiei extinse, care s-a aflat și el în supravegherea serviciului de probațiune. El a spus că acesta l-a sfătuit să facă lucrurile așa cum dorește consilierul de probațiune, să-i spună acestuia tot ce crede el că ar vrea să audă, altfel acesta îl trimite în instanță pentru revocare, așa cum a pățit el, deoarece consilierul ”taie și spânzură”. Cu toate acestea, tânărul a recunoscut că el însuși nu a avut această experiență pe perioada supravegherii și a afirmat foarte clar că:

”Deși mi-a fost frică la început, pentru că mă și drogam, probațiunea m-a ajutat să intru în recuperare și tratament și am văzut supravegherea ca pe o a doua șansă.”

La întrebarea Care este pentru dumneavoastră scopul supravegherii?, 41% au răspuns că scopul supravegherii este cel de control, 24,57% au apreciat că scopul supravegherii este și de a îi determina să își rezolve problemele care au condus la săvârșirea de infracțiuni și 34,43% au răspuns că scopul probațiunii este și de a-i face să se gândească de două ori înainte de a mai comite o infracțiune. De asemenea, cele două persoane condamnate care nu își asumă responsabilitatea săvârșirii faptelor pentru care au fost condamnate văd supravegherea ca o modalitate de control și de limitare a libertății lor. Facem precizarea că în cazul unuia dintre acești beneficiari instanța i-a impus și obligația de a participa la un program organizat de către serviciul de probațiune sau în colaborare cu instituții din comunitate. Acest beneficiar se simte nedreptățit în raport cu această obligație și spune că îi displace această participare involuntară la un program și totodată privește serviciul de probațiune ca ”având o putere asupra lui”, în sensul că neparticiparea sa la un astfel de program duce la sesizarea instanței de judecată de către consilierul de probațiune. Această nemulțumire este în principal împotriva sentinței de judecată, beneficiarul susținând că ar fi trebuit să fie întrebat de către judecător dacă vrea să participe la un astfel de program și nu să fie forțat. Deși acest beneficiar s-a arătat profund neîncrezător față de sistemul de justiție și ne-a comunicat nemulțumirea sa cu privire la obligația impusă de instanța de judecată, a susținut că s-a conformat și a participat la un astfel de program pentru ”a nu avea probleme suplimentare”. A făcut precizarea că a participat la un program de grup organizat de către serviciul de probațiune în colaborare cu un psiholog.

Răspunsurile persoanelor intervievate la întrebarea ”Cum v-a afectat supravegherea viața?”, au fost împărțite astfel: 7 persoane au apreciat că supravegherea le-a afectat într-o oarecare măsură în mod negativ situația ocupațională, toți relatând că le este foarte greu să se învoiască de la locul de muncă pentru a veni la întrevederile stabilite. Ei se referă la faptul ca viața le este afectată în mod negativ din perspectiva cazierului și a antecedentelor penale, ceea ce nu are legătură în mod direct cu perioada de supraveghere. Aceștia declară că le este greu să își găsească un loc de muncă cu forme legale sau să își mențină locul de muncă actual din cauza cazierului și astfel, în strânsă legătură cu dificultățile întâmpinate în ceea ce privește locul de muncă sunt dificultățile financiare care le afectează și viața de familie. Trei dintre persoanele supravegheate sunt de părere că imaginea lor în comunitate a fost pătată și corelativ și viața socială a avut de suferit din cauza implicării lor într-un proces penal și a pedepsei primite și nu neapărat din cauza modalității de executare a pedepsei. 17 dintre cei intervievați sunt de părere că supravegherea i-a ajutat în mod pozitiv în ceea ce privește viața familială și cea cotidiană, precizând că relațiile cu familia s-au îmbunătățit de când sunt în supraveghere. O parte dintre aceștia au apreciat pozitiv faptul ca au fost sprijiniți in urmarea unor cursuri de calificare gratuită, reluarea procesului de învățământ în cadrul programului ”Șansa a doua” sau urmarea unui tratament de substituție sau consiliere psihologică care au vizat stoparea/reluarea consumului de droguri.

3.2. Zone în care supravegherea a ajutat cel mai mult

Toți participanții au fost de acord în unanimitate că cel mai bun lucru la supraveghere este că nu trebuie să meargă la închisoare. O mare parte dintre cei intervievați a simțit de asemenea că această sancțiune comunitară i-a ajutat într-o varietate de moduri. Acestea au variat de la acordarea șansei de a se schimba până la a-i ajuta ”să rămână cu picioarele pe pământ”, i-a ajutat să stea departe de necazuri și probleme, le-a oferit o oarecare ordine în viață dar și o rutină având în vedere frecvența întrevederilor.

”Consilierul de probațiune este acolo ca să se asigure că nu dai de probleme noi, că nu faci alte fapte, că muncești. Dacă ești corect și respecți întrevederile cu consilierul, la sfârșitul supravegherii dă bine în instanță”.

Un alt beneficiar a spus că pentru el era destul de dificil să își ocupe timpul de unul singur, se plictisea foarte ușor și în compania unui anturaj necorespunzător a început să consume droguri și toate acestea au dus la un comportament antisocial și la comiterea de infracțiuni. Faptul că a primit o condamnare cu suspendare sub supraveghere și obligația de a urma un tratament de dezintoxicare i-a oferit o rutină, care crede el, îl ține concentrat pe ceea ce trebuie să facă, în scopul de a-și rezolva dependența.

”Supravegherea și tratamentul la CAIA mi-au oferit un fel de rutină, ceea ce este destul de bine, deoarece înainte eram un aiurit. Faptul că trebuie să mă duc zilnic la tratament pentru metadonă și să vin la probațiune, la început la două săptămâni, acum la trei, mă ține concentrat și știu că zilnic am ceva de făcut.”

Un alt beneficiar a susținut că:

”Supravegherea mă ține cu picioarele pe pământ, așa că respect întrevederile. Știu oameni care au încălcat supravegherea și au fost băgați la închisoare pentru asta. Gândul acesta a fost primul în mintea mea care m-a făcut să vin la probațiune.”

Patru dintre cei intervievați au apreciat faptul că perioada de supraveghere i-a ajutat și în ceea ce privește stoparea consumului de droguri și urmarea unui tratament de substituție, trei au apreciat faptul ca au reușit să își continue studiile și alți trei au apreciat sprijinul oferit în vederea obținerii unei calificări profesionale. Cu toate că aceștia apreciază demersurile făcute de către consilierul de probațiune cu privire la aceste probleme, acest ajutor este văzut de către trei dintre aceștia prin prisma rolului de control al consilierului și nu al rolului terapeutic, de asistență. Din perspectiva lor, consilierul de probațiune trebuia să facă aceste demersuri, având în vedere că în cazul lor, prin sentința penală aveau obligația de a se supune măsurilor de tratament sau de a urma un curs de învățământ sau de calificare.

Având în vedere percepția acestor persoane, dar și părerea celor care văd supravegherea ca pe o modalitate de control, cred că se impune ca de la prima întrevedere cu persoanele supravegheate să le fie explicit prezentate acestora ambele elemente ale rolului consilierului, atât rolul de control cât și cel de asistare. Rolul dublu al consilierului, relația profesională duală de control și asistare implică discuții permanente pe tot parcursul perioadei de supraveghere.

Cei doi beneficiari care nu își asumă responsabilitatea săvârșirii infracțiunilor pentru care au fost condamnați și se consideră ”victime” ale sistemului de justiție sunt de părere că pentru ei supravegherea nu reprezintă o modalitate de ajutor ci, dimpotrivă, viața lor este afectată în mod negativ de supraveghere, dar nu din vina consilierului de probațiune.

Concluzionând, una dintre principalele teme care a apărut la majoritatea interviurilor a fost că supravegherea este percepută ca oferind un focus și un sprijin pentru ei. Deși, prin sentința penală au fost obligați să se prezinte la întrevederile cu consilierul de probațiune și în unele cazuri nu au fost de acord cu frecvența stabilită de către consilier, după ce au început să interacționeze cu consilierul și să stabilească o relație, au descoperit că având un astfel de sistem de control i-a ajutat să se concentreze pe rezolvarea problemelor lor specifice sau a acționat ca un motivator pentru a evita implicarea în alte activități infracționale.

3.3. Zone în care supravegherea a ajutat cel mai puțin

23 (76,66%) dintre participanții la interviuri nu au considerat că ar exista o zonă în care nu au primit ajutor sau ceva ce a fost ”cel mai rău lucru” la supraveghere. Cu toate acestea, îmi manifest rezerva cu privire la veridicitatea acestor răspunsuri, acestea putând fi răspunsuri precaute. Toți participanții la interviuri au fost asigurați de garanția anonimatului și li s-a prevăzut posibilitatea de a fi direct critici cu privire la serviciul de probațiune, dar cu toate acestea, așa cum s-a subliniat mai sus, acest lucru s-ar putea să fie incomod pentru persoanele aflate în supraveghere care în general încearcă să dea răspunsul ”corect” sau care doresc să scape cât mai repede de întâlnire.

După cum am mai precizat, persoana supravegheată care nu se consideră vinovată și are stabilită prin sentință obligația de a participa la un program de reintegrare socială susține că participarea sa la un astfel de program a fost un ”fiasco” deoarece din punctul său de vedere este o persoană bine integrată din punct de vedere socio-profesional și participarea involuntară la un astfel de program i-a displăcut profund. Acesta a precizat că, de asemenea, la acest program i-a displăcut faptul că între participanții la grup au existat în unele cazuri diferențe mari de înțelegere (educație) și unii dintre participanții la grup s-au comportat într-o manieră care din punctul lui de vedere a ținut grupul pe loc. El a simțit o oarecare frustrare față de acest lucru pentru că a considerat că nu era în măsură să le spună acelor membri ai grupului să fie tăcuți sau să fie punctuali la întâlniri.

De asemenea, beneficiarul care are impusă de către instanța de judecată obligația de a desfășura o muncă neremunerată în folosul comunității și care a desfășurat această activitate în cadrul Administrației Domeniului Public, apreciază perioada în care a desfășurat orele ca fiind perioada care l-a făcut să se simtă ”umilit”, având în vedere faptul că a desfășurat activități de curățenie stradală în proximitatea zonei în care locuiește și o parte dintre prietenii săi care l-au văzut, au râs de el. Ca urmare a acestei situații, a ajuns să înregistreze și unele absențe și a primit un avertisment de la consilierul de probațiune, aducându-i-se din nou la cunoștință posibilitatea sesizării instanței de judecată în vederea revocării suspendării sub supraveghere. El a trebuit să reia munca în folosul comunității și să accepte să fie ”luat la mișto” de către prieteni pentru a nu ajunge la închisoare.

Un alt beneficiar a spus că i-ar fi plăcut să primească mai mult ajutor practic cu educația și formarea profesională iar un alt beneficiar este profund nemulțumit că probațiunea nu l-a ajutat să beneficieze de un tratament gratuit cu metadonă și este nevoit ca din venitul său lunar, respectiv salariul minim pe economie, să aloce 550 lei pentru tratamentul de substituție. Acesta a precizat că deși consilierul său de probațiune a făcut demersuri pentru includerea sa într-un program gratuit, el se află pe lista de așteptare la CAIA Pericle de mai bine de un an de zile, motivul invocat de centru fiind penuria de medicamente dar și numărul redus de locuri, respectiv 4, alocate probațiunii.

3.4. Influența perioadei de supraveghere asupra motivației de schimbare și a atitudinii față de infracțiune

Analizând răspunsurile celor intervievați, reiese că principalii factori care i-au făcut să stea departe de săvârșirea unor infracțiuni variază de la teama de a fi prinși (7,15%), familie (35,72%), conștientizarea consecințelor comportamentului infracțional (10,71%) dar și faptul că ar avea prea multe de pierdut (14,28%) (de exemplu respect, încredere, loc muncă etc.) De asemenea, persoanele care s-au confruntat cu consumul de droguri au evidențiat și importanța urmării unui tratament de substituție (10,71%) și totodată a fost evidențiată ca un factor semnificativ și perioada de probațiune (21,43%).

Atitudinea celor intervievați cu privire la perioada supravegherii și importanța acesteia în schimbarea atitudinii față de infracțiune, cu excepția celor două persoane care se consideră nevinovate, a fost una pozitivă. Ba mai mult, persoana care în trecut a mai beneficiat de beneficiul suspendării sub supraveghere, a precizat că dacă în trecut, atitudinea sa față de probațiune ar fi fost alta, nu ar fi minimalizat importanța acesteia și ar fi fost deschis la sprijinul de care ar fi putut beneficia din partea consilierilor de probațiune, acum nu s-ar mai fi aflat în situația de a fi condamnat din nou. Acesta din urmă susține că prima dată când a fost în supraveghere era prea tânăr, minor, dar în prezent este de părere că s-a maturizat și și-a schimbat modul în care tratează supravegherea și o descrie ca pe o experiență pozitivă. Coroborând toate aspectele menționate cu vârsta respondenților, peste 24 de ani, și faptul că majoritatea susțin că de la săvârșirea infracțiunii și până în prezent s-au maturizat, constatăm că vârsta unei persoane poate fi un factor important în distanțarea față de un comportament infracțional și un stil de viață antisocial, atâta timp cât aceștia reușesc să dea un scop constructiv vieții lor. Astfel, perioada de supraveghere poate acționa ca o pârghie în impulsionarea unei persoane prin furnizarea unui scop și a unei îndrumări necesare în vederea atingerii scopului. Analizând aceste informații, constatăm că există legături între dezvoltarea maturității personale și procesul de desistare, aspecte ce reies și din literatura de specialitate (Maruna, 2004) și au fost prezentate în capitolul de teorie.

Cei care au atribuit schimbarea atitudinii față de infracțiune faptului că au reușit să conștientizeze consecințele adoptării unui comportament infracțional evidențiază și sprijinul de care au beneficiat în acest sens din partea consilierului de probațiune care le-a stimulat interesul pentru un stil de viață prosocial.

O parte dintre respondenți subliniază importanța modificărilor subiective în identitatea lor, modificări ce reflectă o dezvoltare a motivațiilor de a se schimba și care arată o preocupare mai mare pentru alții, și aici ne referim în principal la familie, și mai multă atenție pentru viitor. De asemenea, trebuie evidențiat și faptul că parte a participanților, atribuie comportamentul infracțional în afara lor. Pun totul pe seama drogurilor, alcoolului, lipsurilor materiale sau anturajului și am constatat că este o temă recurentă în rândul acestora așa cum a constatat și Maruna (2004) și care a denumit aceste tipare psihologice ”iluzii pozitive”.

”Furam tot ce îmi cădea în cale pentru a face rost de droguri”.

” Tovarășii mei de atunci au început să fure și am început și eu…. Dacă nu o făceam eram luat de fraier și nu mai eram acceptat de ei.”

Deși persoanele supravegheate ce se confruntau cu consumul de droguri atunci când li se cereau răspunsurile lor în ceea ce privește motivația de a se schimba și atitudinea lor față de infracțiune, au atribuit comportamentul lor ilicit exclusiv dependenței lor, au evidențiat totuși și importanța perioadei de supraveghere în schimbarea atitudinii lor față de comportamentul infracțional. Aceștia au relatat că deși la început au crezut că, odată ce au rezolvat problema dependenței, s-a schimbat și atitudinea lor față de infracțiune, în prezent sunt conștienți că deși există o legătură evidentă între consumul de droguri și criminalitate, aceasta nu este, în sine, o cauză a infracțiunilor. Ei au apreciat ședințele de consiliere individuală avute cu consilierul de probațiune sau programele la care au participat, activitatea lor fiind centrată pe infracțiune, managementul furiei, conștientizarea dependenței, zonele de risc și modul în care să abordeze sau să evite aceste riscuri.

La întrebarea privind motivele pentru care se conformează sentinței penale, răspunsurile au fost următoarele: ”nu doresc probleme suplimentare” – 14 răspunsuri, 5 au răspuns ”nu vreau să îmi dezamăgesc consilierul”, 4 au răspuns ”îmi este teamă că îmi va fi revocată suspendarea” și 7 au răspuns ”chiar doresc să mă schimb iar pedeapsa aplicată mă ajută în acest sens”.

Din centralizarea răspunsurilor primite de la persoanele supravegheate la întrebarea ”Cât de încrezător sunteți că nu veți recidiva?” rezultă că 12 sunt foarte încrezători, 16 încrezători și 2 așa și așa. Cei care nu au oferit un răspuns clar sunt persoane care se confruntă cu multiple nevoi criminogene și resursele de care beneficiază sunt limitate.

Analizând răspunsurile primite reiese că majoritatea persoanelor aflate în supraveghere și care au răspuns la această întrebare sunt sigure că nu vor recidiva. Putem spune că prin renunțarea la un comportament infracțional și la toate riscurile asociate acestuia, o persoană își poate transforma experiența în ceva pozitiv.

Importanța relației persoană supravegheată – consilier de probațiune

După cum s-a prezentat anterior, unul dintre principiile practicii eficiente face referire la relațiile dintre persoanele aflate în supraveghere și consilierii de probațiune și la faptul că intervențiile și-au dovedit eficacitatea atunci când relațiile stabilite au fost de înaltă calitate, ferme, dar corecte.

Când au fost rugați să descrie relația pe care o au cu consilierul de probațiune, majoritatea respondenților, 24 (80%), au descris relația ca fiind mai degrabă pozitivă, iar unul dintre ei (3,33%) a apreciat relația ca fiind un pic relaxată. Trei dintre participanți (10%) au descris relația cu consilierul ca fiind strict profesională, unul dintre beneficiari (3,33%) a apreciat relația ca fiind un pic tensionată și un respondent (3,33%) a apreciat relația sa cu consilierul ca fiind mai degrabă negativă.

Persoana supravegheată care a apreciat că relația sa cu consilierul de probațiune este una mai degrabă negativă, ”compromisă”, așa cum susține acesta, este nemulțumit de faptul că nu poate stabili o comunicare eficientă și nu este ascultat de către consilier. Acesta declară că nu se ține cont de opinia sa și nu poate discuta deschis cu consilierul problemele care îl îngrijorează. Concret, acesta susține că din cauza programului de lucru și din teama de a nu-și pierde locul de muncă i-a comunicat consilierului că îi este foarte dificil să se prezinte la întrevederi la ora stabilită de către acesta și a solicitat o altă oră. Consilierul i-a precizat că atât timp cât se află în supravegherea serviciului de probațiune pentru a executa o condamnare este obligat să se prezinte la data și ora fixată, altfel va primi avertismente și se va ajunge la sesizarea instanței. Relația a devenit tensionată ca urmare a faptului că beneficiarul nu a respectat în câteva rânduri ora stabilită, respectiv ora 10, și s-a prezentat la ora 13, în timpul liber avut la dispoziție pentru pauza de masă. Acesta declară că situația respectivă ”a enervat-o foarte tare pe doamna consilier care a început să țipe la mine și să mă amenințe cu revocarea. De atunci, la fiecare întrevedere îmi amintește de revocare, îmi vorbește răstit și mă lasă să aștept foarte mult la ușă. Mă simt mereu cu sabia la gât și vreau să vorbesc cu șeful să mă dea la alt consilier.”

Unul dintre cei intervievați a declarat că în prezent are un alt consilier față de cel avut inițial (consilierul respectiv a plecat din sistem), și a făcut o paralelă între relațiile stabilite cu cei doi consilieri. Acesta apreciază relația avută cu primul consilier ca fiind una relaxată, mai degrabă personală. El recunoaște că în acest context a încălcat de mai multe ori măsurile impuse de către instanța de judecată, neprezentându-se la întrevederile stabilite conform planului de supraveghere și consilierul a trecut cu foarte mare ușurință peste aceste absențe. De asemenea, acesta declară că la întrevederile avute cu consilierul nu au fost abordate problemele care au condus la adoptarea unui comportament infracțional și în prezent realizează că prima parte a supravegherii nu a avut nici un impact real asupra vieții sale. În prezent, apreciază relația cu noul său consilier ca fiind una pozitivă cu toate că la început, a încercat să procedeze la fel ca până atunci și recunoaște că pentru el, abordarea noului consilier, prin comparație, l-a făcut să se gândească și la posibilitatea revocării suspendării de către instanță. Acesta declară că atitudinea sa pe parcursul interacțiunilor cu noul consilier a fost una pozitivă și predispusă spre schimbare și totodată și-a schimbat și atitudinea cu privire la modul în care tratează supravegherea, în prezent apreciind-o ca pe o experiență pozitivă. Acesta declară că, odată ce a început să interacționeze cu consilierul său de probațiune, a învățat să descopere noi opțiuni și oportunități care să îl ajute în reducerea comportamentului infracțional. Deși noul consilier este strict, el apreciază la acesta faptul că ține cont de opinia sa, are așteptări clare de la el și este o persoană care îl tratează corect și care îl motivează.

Cei care au descris relația cu consilierul ca fiind una bună, pozitivă, au declarat că sunt tratați de către consilier corect și cu respect și acest lucru îi ajută și îi motivează pentru a avea un comportament prosocial.

Un procent de 25,5% dintre participanți au fost de acord și au descris consilierul cu care lucrează ca fiind profesionist și patru dintre aceștia l-au descris ca fiind strict. 14% dintre persoanele supravegheate au descris că s-au ”simțit ascultați” de către consilier și pot discuta cu acesta problemele care îi îngrijorează, 22,45% apreciază că sunt tratați corect și cu respect și 12,15% au considerat că pot avea încredere în el și acest lucru îi motivează. Persoana supravegheată care a descris relația sa cu consilierul de probațiune ca fiind una mai degrabă negativă consideră că nu este tratat cu respect și corect de către consilier deoarece nu a reușit să comunice în mod eficient cu acesta și consilierul nu ia în considerare opinia sa.

La întrebarea ”În ce măsură considerați că sunteți implicat în deciziile care vizează perioada de supraveghere?”, 51,11% dintre participanți au răspuns că sunt implicați în deciziile ce vizează planul de supraveghere, 34,45% că sunt implicați în stabilirea scopurilor și obiectivelor supravegherii, 11,11% dintre ei declară că sunt implicați în fixarea întrevederilor supravegherii și 3,33% susțin că opinia lor nu contează în deciziile luate cu privire la supraveghere.

Analizând aceste răspunsuri, participanții par să aprecieze faptul că sunt implicați în planificarea supravegherii lor și că au un rol în rezolvarea propriilor nevoi. Majoritatea au declarat că nu le place să li se spună doar ce să facă fără să fie consultați și au întărit faptul că o astfel de abordare nu ar face decât să aprofundeze neîncrederea lor în autoritate. Persoana care a răspuns că nu este implicat în deciziile luate de către consilier cu privire la supraveghere susține că experiența supravegherii l-a dezamăgit, ba mai mult a declarat că ” mă duc la întrevederi să-i spun ce vrea să audă și plec”.

Așa cum am precizat și în partea teoretică a lucrării, unul dintre principiile practicii eficiente este stabilirea unei relații de calitate între consilierul de probațiune și persoana supravegheată, acest lucru fiind esențial în încercarea de a motiva o persoană să facă o schimbare pozitivă în viața sa. Așa cum a fost deja constatat și în alte cercetări (Trevithick, 2003), relația infractor – consilier de probațiune are cel mai mare impact asupra motivației infractorului de a se schimba. Acest lucru a fost constatat și în urma acestui studiu care arată că persoanele supravegheate s-au simțit destul de confortabil în relația lor cu consilierul de probațiune și au spus că pot avea încredere în el. Se poate argumenta că această capacitate de a avea încredere în consilier le-a permis să se deschidă și să devină implicați activ în procesul de schimbare. De asemenea, faptul că le-a fost oferit timp și spațiu pentru a vorbi și a se simți ascultați, a fost de asemenea, important pentru persoanele supravegheate. Constatăm încă odată importanța modelării pro-sociale ca principiu al unei intervenții eficiente, persoana supravegheată privind simpla laudă pentru rezolvarea unor situații într-un mod prosocial ca pe un eveniment de importanță majoră.

” La început nu aveam nici o direcție în care să mă îndrept dar am fost îndrumat să fac un curs și să îmi găsesc un loc de muncă fără să simt nici un fel de presiune. M-am simțit ascultat când mi-am spus problemele și am simțit că pot să am încredere. Asta m-a făcut să fiu deschis, să pot spune tot ce mă îngrijorează și cum mă simt. Eu nu am fost învățat să fiu răsplătit sau lăudat de ai mei, dar consiliera mea găsește mereu un cuvânt bun pentru mine atunci când fac ceva bine, oricât de mic ar fi acel lucru.”

Concluzii și recomandări

Așa cum am mai precizat, scopul principal al acestei lucrări a fost acela de a examina experiențele persoanelor aflate în supravegherea serviciului de probațiune pentru a stabili dacă perioada de supraveghere reprezintă pentru ei o experiență valoroasă în procesul de reabilitare și dacă această supraveghere a vizat în mod eficient comportamentul lor infracțional.

Capitolul unu al acestei lucrări a prezentat literatura de specialitate cu privire la principiile practicii eficiente în procesul de desistare dar a prezentat și o serie de abordări, tehnici și abilități evidențiate în cercetări de specialitate ca fiind cele mai eficiente în reducerea comportamentului infracțional. Capitolul doi a subliniat metodologia utilizată pentru culegerea datelor, a prezentat obiectivele acestei lucrări dar și limitele sale. Capitolul trei a examinat răspunsurile, rezultatele la interviurile realizate, a prezentat aceste constatări și a încercat o relaționare a informațiilor obținute pentru a vedea în ce măsură au fost îndeplinite obiectivele acestei lucrări.

Urmărind aceste constatări, prima concluzie principală ce reiese din această lucrare este modul în care supravegherea realizată de către serviciul de probațiune este văzută de către persoanele condamnate cu suspendare sub supraveghere. Acest studiu a stabilit că experiența persoanelor condamnate în legătură cu supravegherea a fost în ansamblu una pozitivă. S-a constatat că, personalul serviciului de probațiune este explicit în ceea ce privește clarificarea rolului lor, în special cel de control, toți participanții la studiu având o înțelegere clară cu privire la consecințele nerespectării măsurilor și obligațiilor impuse de către instanță. Deși a fost evidențiat și rolul de suport, de sprijin al consilierului de probațiune, se pare că nu toate persoanele supravegheate au înțeles la fel de clar latura de asistare, de reabilitare a supravegherii. Supraaccentuarea rolului de control al supravegherii nu face decât ca cei aflați în supraveghere să creadă că personalul din probațiune nu poate fi de încredere.

Se impune deci, ca pe lângă evidențierea laturii de control a supravegherii să existe o promovare permanentă, pe toată durata supravegherii, a rolului de sprijin, de asistare pe care îl au consilierii de probațiune, pentru a risipi neîncrederea și teama, și a încuraja interacțiunea dintre persoanele supravegheate și serviciul de probațiune. Rezultatele acestei lucrări au constatat că persoanele aflate în supraveghere au mai multe șanse de a interacționa cu consilierul de probațiune și de a discuta deschis cu el problemele care îi îngrijorează atunci când consideră că sunt într-un mediu sigur și confidențial, atunci când li s-a oferit spațiul și timpul pentru a vorbi și a fi ascultați și au putut fi sinceri cu privire la cât de rele sunt lucrurile pentru ei, fără consecințe negative. Suntem de părere că o schimbare în bine a percepției persoanelor supravegheate cu privire la rolul de asistare al consilierului de probațiune poate fi realizată și printr-o scădere a încărcăturii de cazuri ce revin fiecărui consilier și corelativ acordarea unui timp suplimentar procesului de asistare și consiliere, ceea ce ar fi posibil prin realizarea de noi angajări în cadrul sistemului de probațiune.

De asemenea, studiul a explorat și eficacitatea supravegherii, respectiv zonele în care serviciul de probațiune i-a ajutat cel mai mult pe beneficiari în perioada de supraveghere. Am constatat că supravegherea le-a oferit persoanelor condamnate cu suspendare sub supraveghere un scop, o rutină, o structurare a activităților care, la rândul lor, i-au sprijinit în aderarea la un stil de viață pro-social.

Participanții la studiu au raportat, de asemenea, că supravegherea i-a ajutat să se concentreze asupra consecințelor implicării lor în activități infracționale. Conștientizarea consecințelor acțiunilor în care se implică a fost citată de către cei intervievați ca una din principalele influențe în ceea ce privește comportamentului infracțional atunci când s-au confruntat din nou cu oportunități de a săvârși infracțiuni. Un număr de respondenți a atribuit acest lucru direct muncii pe care au făcut-o în mod individual cu consilierul de probațiune sau ca parte dintr-un grup, intervențiile consilierului fiind centrate pe infracțiune. Prin urmare, se impune implicarea beneficiarilor în intervenții individuale sau programe de grup, intervenții concentrate pe infracțiuni pentru a viza un risc specific.

Având în vedere faptul că această abordare este experimentată de către persoanele aflate în supraveghere ca o metodă eficientă în aprofundarea perspectivei asupra propriului lor comportament, și ulterior, în reducerea comportamentului infracțional apreciez că la nivelul serviciului se impune o sporire a ședințelor de intervizare. În cadrul acestor întâlniri consider că este nevoie să se facă o trecere în revistă a principiilor practicii eficiente în scăderea riscului de recidivă, a modelului RNR (risc – nevoie – responsivitate) și a principalelor metode de intervenție utilizate, apoi să fie prezentate cazuri de succes în care să se vadă modul în care consilierul de probațiune a ajutat beneficiarul în revizuirea critică a comportamentului infracțional.

Serviciile de probațiune din România funcționează în prezent într-un climat de schimbare, ca urmare a intrării în vigoare a noilor coduri, respectiv cel penal și de procedură penală. Această perioadă de schimbare a pus în aplicare o serie de noi legi în ceea ce privește probațiunea, comunitatea, instanțele de judecată, în scopul de a îmbunătăți furnizarea de servicii pentru toți clienții probațiunii.

Așa cum s-a precizat și în partea teoretică a lucrării, supravegherea și-a dovedit eficiența atunci când consilierii de probațiune au reușit să stabilească relații de calitate cu persoanele supravegheate.

Acest studiu a arătat că, atunci când persoanele supravegheate au dezvoltat o relație bună cu consilierul de probațiune, au început să realizeze că acesta era acolo pentru a-i ajuta, și acest lucru a condus la o relație de încredere. Participanții au declarat că ei ”nu obișnuiesc să aibă încredere în nimeni, mai ales în cei din justiție”, și, prin urmare, atunci când un consilier de probațiune le-a câștigat încrederea, a fost extrem de important pentru ei. Ei au simțit că odată ce au putut să aibă încredere în consilier, au fost mai înclinați să-și analizeze comportamentul infracțional. De asemenea, persoanele supravegheate au răspuns bine la laude și această experiență a contribuit la crearea unui bun fundament pentru relația de lucru cu consilierul de probațiune

Această lucrare arată că pe lângă utilizarea unor metode de intervenție care și-au dovedit deja eficiența, relația dintre practician și persoană supravegheată este esențială pentru facilitarea și îmbunătățirea eficacității activității întreprinse cu infractorii, pentru a le reduce riscul de recidivă și pericolul social.

În realizarea acestui obiectiv apreciez că se impune axarea pe dezvoltarea și pregătirea profesională continuă a consilierilor de probațiune prin organizarea unor sesiuni de formare profesională a tuturor consilierilor în lucrul cu interviul motivațional, programul SEED, care subliniază importanța consolidării aptitudinilor de relaționare cu infractorii în cadrul practicii de probațiune, dar și o formare specializată a consilierilor de probațiune care să vizeze rezolvarea/ameliorarea diverselor nevoi cu care se confruntă persoanele supravegheate (adicții, agresivitate, lucrul cu familia etc.). De asemenea, este nevoie de o încurajare a derulării în cadrul serviciului de probațiune a programelor bazate pe abordări cognitiv-comportamentale, programe care și-au dovedit utilitatea în procesul de reabilitare și reintegrare socială a persoanelor aflate în supraveghere.

Deși acest studiu a fost realizat la o scară redusă și limitat în domeniul său de aplicare, și prin urmare, rezultatele nu pot fi generalizate la o populație mai largă de persoane supravegheate sper că și-a demonstrat valoarea prin includerea punctelor de vedere ale infractorilor cu privire la ceea ce este cel mai eficient în lucrul cu persoanele aflate în supravegherea serviciului de probațiune.

ANEXA 1

Ghid de interviu

Genul : M ☐, F ☐

Vârsta:

16-18 ☐

19-21 ☐

21-25 ☐

26-30 ☐

30-40 ☐

peste 41 ☐

Infracțiunea săvârșită: ………………………………………………………………………………

De câte luni/câți ani vă aflați în supravegherea serviciului de probațiune?

Care au fost sentimentele dumneavoastră referitoare la condamnarea la o pedeapsă cu suspendare sub supraveghere? La ce v-ați așteptat?

Cum ați descrie supravegherea?

Care este pentru dumneavoastră scopul supravegherii?

(Întrebări suplimentare)

De a mă pedepsi prin limitarea

libertății mele

De a mă determina să îmi

rezolv problemele care au condus la

comiterea de infracțiuni

De a mă determina să repar

prejudiciul pe care l-am produs

De a mă face să mă gândesc de

două ori înainte de a mai comite o

infracțiune/de a mă descuraja

De a mă controla

De a-mi reduce riscul de recidivă

De a-i proteja pe alții să devină victime

ale infracțiunilor mele

De a mă pedepsi într-o măsură mai

puțin costisitoare decât închisoarea

Nu văd nici un scop al supravegherii

Altul. Care?

Cum v-a afectat supravegherea viața?

Deloc, 2 – puțin, în mod pozitiv, 3 – puțin în mod negativ, 4 – așa și așa, 5 – puțin în mod negativ, 6 – mult în mod negativ

(Întrebări suplimentare)

Loc de muncă 1 2 3 4 5

Viață familială 1 2 3 4 5

Viață social 1 2 3 4 5

Viață cotidiană 1 2 3 4 5

Alt aspect. Care? 1 2 3 4 5

În ce fel v-a ajutat probațiunea cel mai mult?

În ce fel v-a ajutat probațiunea cel mai puțin?

Cum v-ați descrie consilierul de probațiune? (De la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total, 2 dezacord, 3 așa și așa, 4 acord, 5 acord total):

(Întrebări suplimentare)

Mă tratează cu respect 1 2 3 4 5

Mă tratează corect 1 2 3 4 5

Mă înțelege 1 2 3 4 5

Mă ajută 1 2 3 4 5

Mă motivează 1 2 3 4 5

Este rezonabil 1 2 3 4 5

Este strict 1 2 3 4 5

Este optimist 1 2 3 4 5

Este profesionist 1 2 3 4 5

Este de încredere 1 2 3 4 5

Îi pasă de mine 1 2 3 4 5

Mă place 1 2 3 4 5

Ia în considerare opinia mea 1 2 3 4 5

Suntem de acord asupra scopurilor 1 2 3 4 5

Are așteptări clare de la mine 1 2 3 4 5

Pot discuta cu el deschis problemele care mă îngrijorează

1 2 3 4 5

Cum ați descrie relația pe care o aveți cu consilierul de probațiune? (de la 1 la 5, unde 1 înseamnă dezacord total, 2 dezacord, 3 așa și așa, 4 acord, 5 acord total)

(Întrebări suplimentare)

Mai degrabă pozitivă 1 2 3 4 5

Mai degrabă negativă 1 2 3 4 5

Strict profesională 1 2 3 4 5

Mai degrabă personală 1 2 3 4 5

Un pic relaxată 1 2 3 4 5

Un pic tensionată 1 2 3 4 5

Presupunând că vă respectați măsurile și obligațiile impuse de către instanță, de ce o faceți?

(Întrebări suplimentare)

Îmi este teamă că îmi va fi revocată suspendarea 1 2 3 4 5

Nu vreau probleme suplimentare 1 2 3 4 5

Consilierul este foarte strict când încalc măsurile/obligațiile 1 2 3 4 5

Nu vreau să îmi dezamăgesc consilierul 1 2 3 4 5

Doresc să mă schimb și pedeapsa aplicată mă ajută în acest sens

1 2 3 4 5

În ce măsură considerați că sunteți implicat în deciziile care vizează: (1 – deloc, 2 – puțin, 3 – așa și așa, 4- mult, 5 – foarte mult):

Planul de supraveghere 1 2 3 4 5

Stabilirea scopurilor, obiectivelor supravegherii 1 2 3 4 5

Fixarea datelor întrevederilor de supraveghere 1 2 3 4 5

Alta, care: ______ 1 2 3 4 5

Faptul că sunteți în supraveghere v-a schimbat în vreun fel atitudinea față de comiterea de infracțiuni? Dacă da, cum?

Ați făcut vreo schimbare în viața dvs. ca urmare a probațiunii?

Dacă ați avea ocazia să comiteți o infracțiune din nou, care ar fi motivul principal care v-ar opri?

Cât de încrezător sunteți că nu veți recidiva? (1- deloc încrezător, 2 –puțin încrezător, 3- așa și așa, 4 – încrezător, 5 – foarte încrezător)

1 2 3 4 5

Felul în care gândiți acum se datorează probațiunii? (1 – deloc, 2 – puțin, 3 – așa și așa, 4- mult, 5 – foarte mult):

1 2 3 4 5

Mulțumesc!

BIBLIOGRAFIE

Andrews, D. A., & Bonta , J. (2010). The Psychology of Criminal Conduct, New Providence: Matthew Bender & Company Inc.

Bonta, J. (2004). Effective Practice–State of the Art (or Science?). Irish Probation, 57

Bottoms, A. (2001). Compliance and community penalties. Community penalties: Change and challenges, 87-116.

Burnett, R., & McNeill, F. (2005). The place of the officer-offender relationship in assisting offenders to desist from crime. Probation Journal, 52(3), 221-242.

Cluley, E. (2004). Applying the findings of the Liverpool Desistance Study in probation practice: Views from the front-line 1. Probation Journal, 51(3), 233-236.

Durnescu, I. (2010). Pains of probation: effective practice and human rights. International journal of offender therapy and comparative criminology.

Durnescu, I. (2012). What matters most in probation supervision: Staff characteristics, staff skills or programme?. Criminology and Criminal Justice, 12(2), 193-216.

Farrall, S. (2002). Rethinking what works with offenders: Probation, social context and desistance from crime: Willan Cullompton.

Haines, K. (2000). Ce este probațiunea? In I. Durnescu (Ed.), Manualul consilierului de reintegrare socială și supraveghere: Ed. Themis, Craiova.

Martinson, R. (1974). What works? Questions and answers about prison reform. The public interest, 35(2), 22-54.

Maruna, S. (2001). Making good: How Ex-Convicts Reform and Rebuild Their Lives. Washington, DC: American Psychological Association (electronic edition)

Maruna, S. (2004). Desistance from Crime and Explanatory Style A New Direction in the Psychology of Reform. Journal of Contemporary Criminal Justice, 20(2), 184-200.

Maruna, S., Lebel, T. P., Mitchell, N., & Naples, M. (2004). Pygmalion in the reintegration process: Desistance from crime through the looking glass. Psychology, Crime & Law, 10(3), 271-281.

Maruna, S., Porter, L., & Carvalho, I. (2004). The Liverpool Desistance Study and probation practice: Opening the dialogue. Probation Journal, 51(3), 221-232.

McCulloch, T. (2010). Realising Potential: Community service, pro-social modelling and desistance. European Journal of Probation, 2(2), 3-22.

McCulloch, T. (2013). Reanalysing the Compliance Dynamic: Toward a Co-Productive Strategy and Practice. What Works in Offender Compliance: International Perspectives and Evidence-Based Practice, 44.

McCulloch, T., & McNeill, F. (2007). Consumer society, commodification and offender management. Criminology and Criminal Justice, 7(3), 223-242.

McGuire, J. E. (1995). What works: Reducing reoffending: Guidelines from research and practice: John Wiley & Sons.

McNeill, F. (2006). A desistance paradigm for offender management. Criminology and Criminal Justice, 6(1), 39-62.

Phillips, J. (2011). Target, audit and risk assessment cultures in the probation service. European Journal of Probation, 3(3), 108-122.

Rex, S. (1999). Desistance from offending: Experiences of probation. The Howard Journal of Criminal Justice, 38(4), 366-383.

Robinson, G., & McNeill, F. (2008). Exploring the dynamics of compliance with community penalties. Theoretical Criminology, 12(4), 431-449.

Trevithick, P. (2003). Effective relationship-based practice: a theoretical exploration. Journal of Social Work Practice, 17(2), 163-176.

Trotter, C. (2007). Working with involuntary clients: A guide to practice: Sage Publications: London

Tyler, T. R. (1990). Why people obey the law: Procedural justice, legitimacy, and compliance: New Haven, CT: Yale University Press.

Ugwudike, P. (2011). Mapping the interface between contemporary risk-focused policy and frontline enforcement practice. Criminology and Criminal Justice, 11(3), 242-258.

Ugwudike, P., & Raynor, P. (2013). What Works in Offender Compliance: International Perspectives and Evidence-based Practice: Palgrave Macmillan

Surse internet

http://www.offendersupervision.eu (Proiect COST, Action IS1106, Offender Supervision in Europe- Working group 1- Experiencing supervision) [accesat în data de 02.12.2014]