Implicarea Participantilor In Procesul Civil
IMPLICAREA PARTICIPANȚILOR ÎN PROCESUL CIVIL
Cuprins
Capitolul 1 Aspecte introductive privind procesul civil si participanții
1.1 Noțiunea de proces civil
1.2 Participanții la procesul civil
1.2.1. Noțiuni introductive
1.3 Rolul și importanța participanților în procesul civil
1.3.1 Rolul avocatului în cadrul procesului civil
1.3.2 Rolul procurorului în cadrul procesului civil
Capitolul II. Instanța de judecată
2.1 Rolul judecătorului în procesul civil
2.1.1 Corelația dintre rolul activ al judecătorului și unele principii generale ale procedurii
civile
2.1.2 Compunerea instantei si constituirea ei
2.1.3 Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanței
2.2 Participarea procurorului la procesul civil
2.2.1. Poziția procesuală a procurorului în procesul civil
2.2.2.Formele participării procurorului la procesul civil
Capitolul III. Părțile în procesul civil
3.1.Drepturile și îndatoririle părților. Abuzul de drept procedural
3.1.1.Coparticiparea procesuală
3.1.2.Efectele coparticipării procesuale
3.2.Participarea terților la judecată
3.3. Reprezentarea convențională a persoanelor fizice în procesul civil
Concluzii
Bibliografie
CAPITOLUL 1
ASPECTE INTRODUCTIVE PRIVIND PROCESUL CIVIL ȘI PARTICIPANȚII
Noțiunea de proces civil
Termenul “proces” este polisemantic. El are mai multe semnificații. Astfel, prin proces înțelegem o evoluție,succesiune de stări,operații sau fenomene. Însă,din punct de vedere juridic termenul semnifică un lititgiu, aflat sub incidența normelor juridice;activitatea desfășurată în scopul soluționării litigiului.
Văzut ca o ” activitate” procesul civil reprezintă o succesiune cauzată de acte și de fapte. Acestă mișcare se desfășoară în timp și spațiu,între participanții ei luând ” naștere” raporturi civile. Obiectul, scopul acestei ” mișcări” îl reprezintă soluționarea unui litigiu juridic.
Procesul civil servește ca formă a constrângerii de stat pentru valorificarea dreptului subiectiv încălcat și, prin aceasta, la restabilirea ordinii de drept tulburate.
În literatura juridică s-a arătat că în cadrul statului de drept justiția poate fi privită din două unghiuri: primul ca sistem al organelor judecătorești și al doilea ca activitate desfășurată de aceste organe. aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Actele normative de drept material recunosc persoanelor fizice și juridice drepturi civile (se au în vedere nu numai drepturile recunoscute prin legislația civilă, dar și cele care intră în conținutul raporturilor de dreptul muncii, familiei, de drept comercial etc.) în scopul satisfacerii intereselor materiale și de altă natură în acord cu interesul public, potrivit legii și regulilor de conviețuire socială.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Astfel, pentru a putea înțelege noțiunea de proces civil trebuie menționat faptul că actul de justiție se înfăptuiește prin intermediul instanțelor de judecată. Instanțele de judecată prin intermediul cărora se înfăptuiește actul de justiție sunt: tribunalele,curțile de apel, judecătoriile și Înalta Curte de Casație și Justiție care au în competență judecarea litigiilor în materie civilă, comercială, de dreptul muncii,de contencios administrativ, penală și în alte materii prevăzute de lege.
Procesul civil reprezintă o acțiune desfășurată de instanță, parți și alte persoane,precum și raporturile juridice care se manifestă între participanți, având scopul înfăptuirii drepturilor de judecată. Procesul civil este urmat de anumite documente și fapte.În cadrul procesului civil se realizează raporturi juridice între părți dar și între părți și instanță, obiectul unui proces civil fiind solutionarea unei neînțelegeri care are loc între părți. Înștiințarea organului judecătoresc prin înaintarea unei cereri de chemare în judecată reprezintă prima etapă,aetapă care este urmatăadeadeliberareaa și pronunțarea unei hotărâri. Participanții indispensabili în cadrul unui proces civil sunt: instanța, părțile respectiv reclamantul și pârâtul cât și a altor participanți. Scopul unui proces civil fiind reprezentat de rezolvarea unui litigiu sau a unei situații ce necesită rezolvare pe cale judiciară.
În principiu procesul civil parcurge două faze :
a) faza judecății propriu-zise care se desfășoară în fața instanței de fond și se finalizează cu deliberarea și pronunțarea hotărârii definitive. Aceasta este urmată de judecata în calea ordinară de atac(apelul), în cazul în care hotarârea este supusă apelului, urmată, dacă este cazul de recurs,contestația de anulare și revizuirea, recursul în interesul legii, care vizează hotărările deifinitive sau irevocabile.
b)faza executării silite a hotărârii judecătorești și a altor titluri executorii, în cadrul căreia hotărârile deifinitive sau alte titluri executorii sunt îndeplinite de către organul de executare competent din ordinul și sub controlul instnței judecătorești (atunci când ea a emis titlul executoriu).
Nu este obligatoriu ca procesul să parcurgă toate aceste etape. Este posibil ca procesul să se termine fără o judecată propriu-zisă atunci când reclamantul își retrage acțiunea sau renunță la dreptul său.
Judecata are loc în fața instanței de fond, sfârșindu-se printr-o dezbatere și pronunțarea unei hotărâri judecătorești. Acestă etapă include următoarele: faza judecății care începe prin depunerea unei cereri de chemare în judecată; etapa scrisă, părțile sunt informate asupra pretențiilor, mijloacelor de apărare și a probelor ce vor fi administrate în cadrul procesului;etapa dezbaterilor se poate desfășura la mai multe termene de judecată astfel dând șansa fiecărei părți să își prezinte pretențiile, apărările, să aducă probe și să pună concluzii. Această dezbatere este administrată de un judecător dar cu respectarea unor principii fundamentale.
Etapa deliberării și pronunțării hotărârii- judecătorul sau completul de judecată se retrage în camera de consiliu, pentru deliberare și formularea hotărârii ce urmează a fi pronunțată în ședință publică.
Procesul civil trebuie să se desfășoare în conformitate cu legea,iar cei care judecă procesul au obligația să asigure respectarea dispozițiilor legii privind realizarea drepturilor și îndeplinirea obligațiilor părților din proces. După ce hotărârile sunt pronunțate,acestea devin irevocabile și pot fi puse în aplicare,fie de bunăvoie sau poate fi utilizată executarea silită. Executarea silită poate fi efectuată prin două moduri:direct sau indirect.
A doua fază este reprezentată de executarea hotărârilor care in unele cazuri se poate face prin forța de obligare a statului în cazul în care debitorul nu vrea să îndeplinească obligația de bună voie.
În ceea ce privește oralitatea" procesele civile se dezbat oral cu excepția cazurilor în care legea dispune altfel sau când părțile solicită expres instanței ca judecata să se faca numai pe baza actelor depuse la dosar." Oralitatea reprezintă dreptul părților de a-și susține verbal pretențiile, de a discuta regularitatea actelor de procedură și de a formula concluzii, sub sancțiunea nulității hotărârii.
Cu privire la publicitatea proceselor civile, legea precizează că "acestea sunt publice în afară de cazurile prevăzute de lege." Publicitatea procesului este o garanție a imparțialității judecătorului care administrează justiția. Principiul publicității este consacrat de Constituție, care la articolul 127 prevede faptul că ședințele de judecată sunt publice,afară de cazurile prevăzute de lege.
Conform acestui principiu procesul civil se desfășoară în fața instanței, în ședință publica,dar în același timp și în fața părților și a altor persoane străine care doresc să asiste la dezbateri.
Principiul publicității este important deoarece prin intermediul lui se asigură și finalitatea legalității și aflării adevărului.
Procesul civil se desfășoară în limba română, iar în conformitate cu articolul 18 alin (2) din Codul de procedură civilă, "Cetățenii români aparținând minorităților naționale au dreptul să se exprime în limba maternă în fața instanțelor de judecată, în condițiile legii." În alineatul al treilea se precizează faptul că “Cetățenii străini și apatrizi care nu înțeleg sau nu vorbesc limba română au dreptul de a lua la cunoștință de toate actele și lucrările dosarului, de a vorbi în instanță și de a pune concluzii, prin traducător autorizat, dacă legea nu prevede altfel." Faptul că judecata este publică îi face pe judecători să acorde o mai mare atenție a modului în care judecă și motivează hotărârile, astfel putând fi controlați și urmăriți de cei care asistă la judecată.
Cu privire la principiile fundamentale ale procesului civil acestea sunt: principiul independenței judecătorului, principiul organizării justiției pe sistemul dublului grad de jurisdicție, principiul liberului acces la justiție, principiul contradictorialității, dreptului la apărare, rolului activ al judecătorului, disponibilității,etc.
Judecătorii au ca îndatorire primirea și soluționarea tuturor cererilor de competența instanțelor judecătorești potrivit legii. Aceștia nu au dreptul să refuze invocând motive precum că legea nu prevede, este neclară sau incompletă. Acest lucru este precizat în articolul 5 din Codul de procedură civilă :"Niciun judecător nu poate refuza să judece pe motiv că legea nu prevede, este neclară sau incompletă".
Orice persoană are dreptul la o judecată echitabilă,desfășurată în termen optim și previzibil, judecata fiind facută de o instanță independentă și mai ales imparțială. Drepturile procesuale trebuiesc exercitate în mod egal fără discriminări.
Părțile dintr-un proces civil nu sunt nevoite să plătească judecătorii, procurorii, grefierii sau executorii judecătorești pentru că aceștia sunt funcționarii statului. Justiția este gratuită,cetățenii fiind nevoiți să suporte doar acele cheltuieli care țin de taxele de timbru, onorariile avocatului, cheltuielile privind administrarea probelor, timbru judiciar sau alte taxe.
Nimeni nu poate îngrădi dreptul la apărare,acesta fiind garantat. Părțile au dreptul de a fi reprezentate sau asistate în condițiile legii. Acestora li se oferă posibilitatea să i-a parte la desfășurarea procesului. Ele pot să cunoască conținutul dosarului,să prezinte susținerile în scris doar cu respectarea legii.
Procesul civil este contradictoriu deoarece presupune două părți care au interese contrare,de unde reiese rolul procesului: acela de a pune capăt stării conflictuale și de a stabili adevărul .
Potrivit principiului contradictorialității: "Instanța nu poate hotărî asupra unei cereri decât după citarea sau înfățișarea părților, dacă legea nu prevede altfel." Părțile trebuie să își facă cunoscute reciproc și în timp util, direct sau prin intermediul instanței, după caz, motivele de fapt și de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictori de drept pe care își întemeiază pretențiile și apărările, precum și mijloacele de probă de care înțeleg să se folosească, astfel încât fiecare dintre ele să își poată organiza apărarea.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Părțile au obligația de a expune situația de fapt la care se referă pretențiile și apărările lor în mod corect și complet, fără a denatura sau omite faptele care le sunt cunoscute. Părțile au obligația de a expune un punct de vedere propriu față de afirmațiile părții adverse cu privire la împrejurări de fapt relevante în cauză.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Părțile au dreptul de a discuta și argumenta orice chestiune de fapt sau de drept invocată în cursul procesului de către orice participant la proces, inclusiv de către instanță din oficiu.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Instanța este obligată, în orice proces, să supună discuției părților toate cererile, excepțiile și împrejurările de fapt sau de drept invocate.
Instanța își va întemeia hotărârea numai pe motive de fapt și de drept, pe explicații sau pe mijloace de probă care au fost supuse, în prealabil, dezbaterii contradictorii. "
Principiul cotradictorialității oferă posibilitatea părților aflate în litigiu să participe în mod activ la discutarea susținerilor, la prezentarea pretențiilor și cu privire la inițiativele instanței în exercitarea rolului său activ.
Caracterul contradictoriu există și în cazul în care la judecarea pricinii se prezintă o singură parte. În acest caz instanța este obligată, după ascultarea părții prezente, să studieze întregul dosar pentru a putea examina probele existente. În cazul în care se constată că una dintre părți nu a fost legal citată, procesul se amână, în acest mod oferind celeilalte părți dreptul de a-și exprima pretențiile și apărările .
Întâlnim acest principiu și la judecarea căilor de atac, deoarece, în orice moment instanța poate invoca, din oficiu, anumite motive.
Contradictorialitatea se întâlnește și în faza executării silite deoarece debitorul este înștiințat cu privire la executarea silită.
Acest principiu oferă părților oportunitatea de a discuta și a combate orice element prezent în proces. Motivele trebuiesc făcute cunoscute de către părți în mod reciproc precum și mijloacele de probă pe care aceștia intenționează să le folosească în cadrul procesului.aaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaasdsfsdgdsgsfdgfgdfgdfg
Părțile au obligația de a prezenta situația de fapt într-un mod corect si complet fără ca unele fapte să fie omise sau ascunse.Situația trebuie prezentată în conformitate cu realitatea. Instanța trebuie să i-a hotărâri, soluții doar pe baza motivelor de fapt și de drept, pe baza explicațiilor sau mijloacelor de probă prezentate. aaaaaaaaaaasfgdfgdaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaaa
Judecătorul are rolul de a soluționa litigiul ținând cont de regulile de drept. Are obligația să "studieze" toate mijloacele legale pentru ca să nu fie greșeli în aflarea adevărului și pentru ca legea să se aplice in mod echitabil. Judecătorul trebuie să se pronunțe asupra a tot ceea ce s-a cerut, fără însă a depăși limitele învestirii, în afară de cazurile în care legea ar dispune altfel.
1.2 Participanții la procesul civil
1.2.1. Noțiuni introductive
Participanții la activitatea de judecată a cauzelor civile și de executare a hotărârilor pronunțate sunt: instanța, părțile, procurorul, organul de executare, alte persoane și organe care poartă denumirea generală de participanți la procesul civil.
Legea acordă unora dintre acești participanți drepturi dar în același timp le impune și anumite obligații procesuale care pot influența soarta procesului.Acești participanți poartă denumirea de subiecți ai procesului civil.Aceștia sunt: instanța de judecată, părțile, procurorul, terții participanți la proces și organul de executare silită. În temeiul articolului 55 din Codul de procedură penală sunt părți în procesul civil: reclamantul,pârâtul, precum și în condițiile legii terțele persoane care intervin voluntar sau forțat în proces.
Părțile poartă denumiri diferite în funcție de mijlocul procesual folosit.Astfel: în cadrul cererii de chemare în judecată avem reclamant și pârât, în apel apelant și intimat, în recurs recurent și intimat, în cazul contestației în anulare contestator și intimat, în cazul cererii de revizuire avem revizuent și intimat, în faza executării silite avem creditor și debitor.
Pentru a fi parte la proces o persoană trebuie să îndeplinească concomitent anumite condiții de valabilitate ale acțiunii procesuale: capacitate procesuală în condițiile legii, calitate procesuală, formularea unei pretenții,justificarea unui interes.
A. Poziția reclamantului în cadrul procesului civil
Reclamantul este persoana care formulează și înaintează cererea de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată se consemnează într-un înscris. Prin intermediul acestei cereri reclamantul solicită instanței ca pârâtul să-și îndeplinească o anumită obligație legală în raport cu reclamantul.
De exemplu în cadrul unui proces privind un teren reclamantul poate avea pretenția ca pârâtul să fie obligat la plata unei sume de bani, să respecte dimensiunile terenului, să lase în deplină proprietate și liniștită posesia acelui teren.
În cadrul unui proces civil în prima instanță părțile se numesc reclamant și pârât , în cadrul judecării de apel apelant și intimat, judecătorii de recurs: recurent și intimat.Terții sunt persoanele care se pot alătura părților,existînd un raport procesual între ei.
B. Poziția pârâtului în cadrul procesului
Pârâtul este persoana chemată în judecată. "Acesta are mai multe drepturi printre care:dreptul să-și susțină punctul de vedere, să se apere în fața instanței cu argumente bine întemeiate pe adevăr, are dreptul să-și exprime punctul de vedere privind cererea de chemare în judecată a reclamantului printr-un act procedural numit"întâmpinare" care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe prevăzute de lege. " Pârâtul are dreptul sa ceară dovezi privind declarațtiile reclamantului, dacă acesta consideră că susținerile acestuia sunt netemenice adică nu corespund realității. Acesta va putea invoca și faptul că pretențiile reclamantului sunt nelegale.Prin urmare acesta poate să declare recurs sau apel.
În funcție de interesul pe care îl are acesta are dreptul să solicite respingerea acțiunii dar și admiterea acesteia,totală sau parțială. Poziția pârâtului trebuie să fie nuanțată în funcție de capetele de cerere formulate de reclamant. Adică se poate solicita admiterea în parte, numai pentru un anumit capăt de cerere și respingerea pentru alte capete de cerere.
1.3. Rolul și importanța participanților în procesul civil
În cadrul unui proces civil participanții fără de care acesta nu se poate desfășura sunt:organul jurisdicțional, reclamantul și pârâtul, acestora alăturânduli-se și unii participanți numiți principali: organul de executare silită și procurorul, dar și alți participanți auxiliari, martori, experți ,fiecare având un rol important în cadrul procesului fiind indispensabili deoarece fără aceștia procesul nu poate avea loc.gjhfgjfgjfgjfgjgfjgfjfggfhfghfg
Părțile au un rol important în desfășurarea procesului, aceștia trebuind să fie obiectivi și imparțiali. Aceștia trebuie să se manifeste activ, să fie de ajutor părților în perceperea și exercitarea drepturilor procesuale și administrând probe. afhgfhfghfgjgfjfhjgfjfgj
1.3.1. Rolul avocatului în cadrul procesului civil
Funcția de avocat apare în România în mod necesar ca urmare a organizării funcțiunii judiciare. Scopul profesiei de avocat este de a apăra interesele legitime și drepturile persoanelor fizice și juridice. Avocatul, în exercitarea profesiei,apără drepturile și libertățile omului, asistă și reprezintă persoanele fizice și juridice în fața instanțelor , autorităților și instituțiilor precum și a altor persoane.
Printre sarcinile pe care le are avocatul se numară asigurarea liberului acces la justiție și executarea efectivă a dreptului la un proces echitabil. Activitatea avocatului este reprezentată de următoarele sarcini :
a) oferă consultații cu caracter juridic
b)oferă asistență și reprezentare juridică în fața instanțelor judecătorești, organelor de urmărire penală, autorităților cu atribuții jurisdicționale, notarilor publici și executorilor judecătorești, organelor administrației publice și a instituțiilor în condițiile legii
c)redacteză acte juridice
d)asistă și reprezintă persoanele fizice și juridice interesate în fața altor autorități publice cu atestarea identității părților
e)oferă activități de mediere
f)realizează activități fiduciare desfășurate în condițiile Codului Civil
1.3.2. Rolul procurorului în cadrul procesului civil
Ministerul Public reprezintă o instituție destinată apărării intereselor generale ale societății precum și drepturilor și libertăților fundamentale ale cetățenilor.
Potrivit articolului 131 alin (1) din Constituția României "În activitatea judiciară Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apără ordinea de drept, precum și drepturile și libertățile cetățenilor."
În cadrul procesului civil procurorul poate avea două funcții .Poate fi "parte principală" sau "parte alăturată". În cadrul funcției de parte principală acesta pornește acțiunea iar ca parte alăturată acesta participă la un anumit proces aflat deja în desfășurare. Această distincție este obligatorie deoarece consecințele juridice sunt diferite.
Procurorul are dreptul de a porni orice acțiune civilă, în orice fază a acesteia, poate exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești pronunțate.
În prezentul capitol am analizat noțiunea de parte, participant și importanța lor în cadrul unui proces. În continuare vom discuta despre instanța de judecată respectiv compunerea și constituirea ei dar și despre persoanele care au un rol decisiv în soluționarea unui litigiu, adică judecătorul și procurorul precum și îndatoririle pe care aceștia le au.
CAPITOLUL 2
INSTANȚA DE JUDECATĂ
2.1 Rolul judecătorului în procesul civil
Prin instanță judecătorească înțelegem organul de stat prin intermediul căruia se înfăptuiește justiția și se exercită puterea judecătorească. Potrivit articolului 2 alin(2) din Legea nr 304/2004 instanțele judecătorești sunt următoarele: Înalta Curte de Casație și Justiție, Curțile de Apel , tribunalele și judecătoriile. Instanța se identifică cu un anumit număr predeterminat de judecători, ea fiind reprezentată numai de un judecător sau de un complet de judecată.
Mai întâi, pentru a putea prezenta anumite aspecte privitoare la rolul unui judecător în cadrul unui proces civil trebuie să înțelegem ce semnifică judecătorul,cine este.
Astfel, judecătorul este un magistrat, o persoană care exercită funcții judiciare în cadrul autorității judecătorești. Acesta are, potrivit legii, sarcina de a soluționa procesele în cadrul unei instanțe judecătorești prin pronunțarea unei hotărâri.
Rolul său în procesul civil este important,acesta având intervenții pe tot parcursul procesului civil atât în faza judecății cât și în faza executării silite.
Raportându-ne la articolul 22 din Codul de procedură civilă judecătorul "are îndatorirea să stăruie prin toate mijloacele legale, pentru a preveni orice greșeală privind aflarea adevărului în cauză,pe baza stabilirii faptelor și prin aplicarea corectă a legii, în scopul pronunțării unei hotărâri judecătorești temeinice și legale".
În cadrul unui proces, judecătorul are dreptul să ceară părților să prezinte explicații oral sau în scris, are dreptul să dispună administrarea probelor pe care le consideră de folos.
Prin intermediul unui proces civil se urmărește protejarea unor interese private, lucru ce obligă ca părțile să exercite un rol important, nu doar în pornirea procesului ci și pe parcursul desfășurării acestuia.
Judecătorul are mai multe atribuții printre care : supravegherea modului de desfășurare a unui proces, respectarea legilor , aducerea la cunoștință părților drepturile și obligațiile pe care le au.
Tot judecătorul stabilește calificarea judiciară a actelor și a faptelor .El trebuie să se pronunțe cu privire la tot ce s-a cerut în cadrul procesului, fără a depăși limitele.
Acesta are ca sarcină și ordonarea dovezilor pe care le consideră a fi de folos pentru aflarea adevărului, în afara probelor aduse de părți. Mai exact, avem ca exemplu în articolul 254 alin(2) din Codul de procedură civilă mențiunea conform căreia "partea care nu a propus probe prin cererea de chemare în judecată, prin întâmpinare sau la prima înfățișare, cel târziu, nu mai are posibilitatea de a mai propune."
Însă există și anumite cazuri în care probele chiar dacă nu au fost propuse atunci când trebuia, instanța le poate primi. Aceste cazuri sunt următoarele :
a)”nevoia sporită în ceea ce privește proba care rezultă în urma modificării cereri;
b)în ceea ce privește nevoia de administrare a probei poate rezulta din cercetarea judecătorească în momentul în care partea nu putea să o prevadă;
c) partea aduce la cunoștintă instanței că, din motive justificabile, nu a propus în termen probele care au fost cerute ;
d) în legătură cu administrarea probei nu putem spune că poate duce la amânarea judecății;
e)toate părțile și-au dat acordul ."
Luând în considerare ideea potrivit căreia judecătorul are ca sarcină aflarea adevărului, "iar pentru a îndeplini această sarcină trebuie să ordoneze probele chiar și din oficiu, rezultă că în sistemul nostru procesual , cererea de chemare în judecată nu poate fi respinsă ca nedovedită, dupa ce s-au folosit toate mijloacele probatorii."
Judecătorul mai are drept atribuții și lămurirea, îndrumarea și sprijinirea parților pentru posibilitatea exercitării tuturor drepturilor și îndeplinirea tuturor îndatoririlor, însă numai dacă partea nu este asistată sau reprezentată de un avocat sau de mandatari.
O altă formă prin care judecătorul exercită un rol activ în cadrul unui proces o reprezintă diminuarea anumitor dispoziții legale restrictive, prin înlocuirea lor cu altele. Este vorba despre anularea unor sancțiuni date de către instanță, încuviințarea probelor și după prima zi de înfățișare, administrarea probei prin declarațiile martorilor, precum și a altor mijloace de probă, evitarea sancțiunii nulității recursului.
Un alt aspect cu privire la rolul judecătorului îl constituie posibilitatea acestuia de a cere părților explicații cu privire la situația reală pe care părțile le invocă pentru susținerea pretențiilor și apărării lor, și deasemenea discutarea oricăror împrejurări chiar dacă nu sunt cuprinse în cererea de chemare în judecată.
Judecătorul are posibilitatea să intervină într-un proces, să creeze un avantaj medierii față de alte forme de soluționare a litigiilor .
Astfel, judecătorul are posibilitatea să manifeste un rol activ, în limitele prevăzute de lege,însă dacă acest lucru nu este îndeplinit nu reprezintă un motiv pentru a se dispune anularea hotărârii.Trebuie să existe o determinare clară în textul de lege cu privire la drepturile și îndatoririle judecătorului. În cazul în care acest lucru nu este îndeplinit hotărârea se poate anula prin recurs sau prin apel.
2.1.1. Corelația dintre rolul activ al judecătorului și unele principii generale ale procedurii civile
A. Rolul activ al judecătorului și principiul disponibilității
Atunci când analizăm rolul activ al judecătorului în cadrul procesului civil nu trebuie să excludem principiul disponibilității. Acest principiu presupune dreptul persoanei interesate de a porni sau nu un proces civil, dreptul de a determina obiectul și limitele procesului prin cererile și apărările părților.
Așadar, prin acestea înțelegem importanța părților în cadrul procesului civil, acestea având un rol hotărâtor în determinarea existenței unui anumit proces. Părțile determină limitele judecății, atât din punctul de vedere al obiectului cât și cel al persoanelor între care se stabilesc raporturi juridice procesuale. Astfel, judecătorul este obligat să respecte cadrul procesual stabilit de părți.
Instanța are obligația să respecte anumite limite în ceea ce privește pronunțarea cu privire la cererile părților. În cazul în care aceste limite sunt depășite, hotărârea dată de aceasta poate fi atacată prin intermediul apelului, a recursului sau prin intermediul revizuirii.
Spre exemplu: în cazul în care o persoana este victima unui accident de circulație și aceasta cere ca pârâratul să fie obligat să plătească o anumită sumăde bani drept despăgubire, instanța, ținând cont de raportul de exepertiză cu privire la prejudiciu, nu poate acorda o sumă mai mare dacă reclamantul nu a cerut acest lucru.
După cum am spus, limitele cererii sunt stabilite de către reclamant. Acesta poate stabili și persoanele chemate în proces și obiectul procesului, judecătorul neavând posibilitatea de a introduce din propria inițiativă un terț în proces,neexistând nici o lege care să îi acorde acest drept.
Odată stabilită această limită, reclamantul și pârâtul au dreptul de a mări sfera acestora prin chemarea în judecată a altei persoane, chemarea în garanție și arătarea titularului de drept.
Însă, pentru ca judecata să nu fie amânată și pentru ca să se afle adevărul, legiuitorul a încălcat acest principiu, al disponibilității și a permis ca judecătorul să introducă o anumită persoană care nu a fost solicitată de către părți. Aceste persoane introduse au însă posibilitatea de a renunța la judecată și a pune capăt procesului. Însă, această posibilitate depinde de caracterul contencios sau necontencios al procedurii. Dacă procedura are caracter necontencios judecătorul poate introduce terți în proces chiar dacă părțile nu sunt de acord cu acest lucru. Dacă procedura are caracter contencios atunci instanța va respinge propria cerere de introducere a terților în proces, instanța neputând încălca voința părților.
Datorită rolului său activ, instanța poate să pună în discuție părților necesitatea de a introduce în proces alte persoane, dar dacă acestea vor fi sau nu introduse vor hotărî părțile.
Tot datorită rolului său activ, judecătorul are posibilitatea de a lămuri părțile cu privire la consecințele grave la care se expun, pentru a evita situații prejudiciabile pentru partea care nu le-a prevăzut.
În cazul în care instanța constată că prin actele de dispoziție părțile urmăresc fraudarea intereselor statului sau a altor persoane, aceasta poate să respingă cererile părților cu privire la aceste acte și va continua judecata.
B. Rolul activ al judecatorului si principiul contradictorialitatii
În toate etapele sale, procesul civil, cu excepția procedurii necontencioase, este contradictoriu, deoarece presupune două părți cu interese contrare, rolul procesului fiind acela de a pune capăt acestei stări conflictuale și de a restabili adevărul.
În Noul Cod de Procedură Civilă este prezentat acest principiu: articolul 14 alin (1):
" Instanța nu poate hotărâ asupra unei cereri decât după ciitirea sau înfățișarea partilor , dacă legea nu prevede altfel.
Judecătorul are un rol important în procesul civil deoarece acesta stabilește "echilibrul" dintre părți indiferent dacă una dintre părți nu este în măsură să-și apere interesele. Însă, intervenția acestuia poate însă afecta egalitatea părților, deoarece, în mod indirect poate îmbunătăți situația unei părți. Din această cauza această exercitare a rolului judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de apărarea al părților, iar, pentru că acest lucru să fie posibil , trebuie să se respecte principiul contradictorialității.
Contradictorialitatea există chiar din etapă scrisă, prealabilă dezbaterilor ce au loc în proces, deaorece prin cerera de chemare în judecată formulată de reclamant și prin întâmpinarea păratului , părțile își fac cunoscute pretențiile și apărările, precum și probele pe care doresc să le administreze pentru dovedirea acestora.
Instanța de judecată, datorită rolului activ ordona probele din oficiu, invocă excepții procesuale absolute, poate apela la diferite motive de ordine publică din oficiu, îi face cunoștință uneia dintre părți faptul că are dreptul să folosească anumite legi de ordine privată, acordă posibilitatea tuturor părților de a discuta în contradictoriu toate aspectele legate de proces.
Principiul contradictorialității "cântărește" mai mult decât rolul activ al judecătorului .
Studiu de caz 1 Principiul contradictorialității în procedura administrării probelor. Încălcare Consecințe. – Jurisprudenta ICCJ 2014
Circumstanțele cauzei. Cadrul procesual
Prin acțiunea formulată, reclamanta S.C. X SRL a solicitat desființarea deciziei nr.14.324/ 08.07.2010 a Ministerului Agriculturii și Dezvoltării Rurale, Agenția de Plăți pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, prin care s-a soluționat contestația formulată de petentă (fosta S.C. S S.R.L.) și suspendarea executării actului administrativ fiscal atacat.
În motivarea cererii sale, reclamanta a arătat că intimata a stabilit în sarcina sa un debit de 4.832.592,72 lei, prin procesul-verbal de constatare din data de 11.05.2010, la sesizarea Oficiului pentru Luptă Antifraudă (OLAF), dar nu este de acord cu constatările și aspectele reținute de OLAF. Petenta a mai invocat faptul că aceiași funcționari care le-au dat avizele pentru derularea contractului au fost cei care îi fac răspunzători în situația în care sesizarea OLAF ar fi întemeiată, precum și faptul că a respectat cu rigurozitate toate procedurile pentru achizițiile de utilaje necesare retehnologizării și modernizării.
Prin întâmpinare, intimata a arătat că emiterea procesului verbal de constatare nr. 9226/12.05.2010 s-a făcut de către APDRP, urmare a încălcării dispozițiilor din contractul de finanțare și implicit nerespectării prevederilor din Ghidul Solicitantului, Măsura 1.1. îmbunătățirea prelucrării si marketingului produselor agricole si piscicole, prevederi avute în vedere de beneficiar și impuse acestuia încă de la întocmirea cererii de finanțare și a documentelor aferente acesteia în vederea semnării contractului de finanțare menționat.
Soluția instanței de fond
Prin Sentința civilă nr. 1199 din 28 februarie 2011, Curtea de Apel București – Secția a VIII-a contencios administrativ și fiscal a respins cererea formulată de reclamanta S.C. MM SRL, prin administrator judiciar RA S.P.R.L., în contradictoriu cu pârâta Agenția de Plăți Pentru Dezvoltare Rurală și Pescuit, ca nefondată.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de fond a reținut, sub aspectul cererii de suspendare a executării, că aceasta este inadmisibilă, în condițiile neachitării cauțiunii fixate, conform art. 215 alin.2 Cod procedură fiscală; cauțiunea a fost fixată spre minim, ținând cont de situația de insolvență a petentei, cu toate că suma contestată este foarte mare și, cu toate acestea, cauțiunea nu s-a achitat.
Pe fondul cererii, instanța a constatat că petenta a primit finanțare nerambursabilă din partea intimatei în baza contractului nr. C 1.1214173400038/ 07.03.2005 (75% din partea CEE, iar 25% din partea statului), ambele componente fiind gestionate de MFP conform O.U.G. nr. 63/1999, că banii erau acordați pentru Proiectul Retehnologizarea și modernizarea abatorului și procesare carne din localitatea M, jud. S, iar OLAF a sesizat nerespectarea clauzelor contractului de finanțare și a recomandat recuperarea integrală a fondurilor comunitare acordate, procedura de recuperare fiind demarată de intimată conform O.G. nr. 79/2003, privind controlul și recuperarea fondurilor comunitare, emițându-se actele contestate de petentă. S-a reținut că au existat indicii de fraudă cu privire la procedura de achiziție a echipamentelor abatorului din Germania.
Instanța de fond a reținut că din cuprinsul procesului-verbal de constatare atacat de petentă a rezultat clar că OLAF a recomandat inițierea procedurii de recuperare a fondurilor, indiferent de rezultatul anchetei DNA, fiind suspiciuni de nereguli grave, respectiv prezentarea unor documente false în cadrul unei proceduri de selecție de oferte.
Curtea a apreciat că standardul impus de H.G. nr.1306/2007 este foarte înalt, fiind suficiente nereguli ce constituie “suspiciuni de fraudă”, or în cauză nimeni nu poate să conteste faptul că OLAF și Biroul Vamal din Munchen au avansat indicii de nereguli și suspiciuni de fraudă la achiziție. Aceasta apare cu evidență, întrucât Biroul Vamal din Munchen a arătat că firma H este birou de arhitectură și nu se ocupă cu comercializarea mașinilor.
S-a mai reținut în considerentele hotărârii atacate că, atâta timp cât au apărut suspiciuni de fraudă, iar art. 5 din H.G. nr.1306/ 2007 permite recuperarea creanțelor bugetare rezultate din nereguli care constituie în același timp și suspiciuni de fraudă, se consideră că intimata a procedat legal.
S-a apreciat de către instanță că H.G. nr.1306/2007 nu impune existența unei hotărâri judecătorești de condamnare sau a unor rechizitorii ale DNA, fiind suficiente suspiciunile de fraudă, constatate de autoritățile cu competențe în gestionarea fondurilor comunitare.
Deși petenta a solicitat proba cu expertiză, Curtea de apel a apreciat că această probă este nerelevantă, în raport de adresele OLAF (reluate în procesul-verbal), prin care s-a reținut că petenta ar fi comis infracțiuni în conformitate cu legislația națională, OLAF comunicând toate informațiile către DNA pentru a lua în considerare deschiderea unei anchete penale, recomandând și demararea procedurii administrative de recuperare a tuturor fondurilor decontate în cadrul acestui proiect, indiferent de rezultatul anchetei DNA, întrucât consideră că există dovezi suficiente că s-a produs o neregulă gravă, respectiv prezentarea de documente false în cadrul unei proceduri de selecție de oferte.
C. Rolul activ al judecatorului si aflarea adevarului
Rolul activ al judecătorului este consacrat în sistemul porcesual civil tocmai pentru a-i conferi o mai mare siguranță în stabilirea raporturilor de drept substanțial dintre părți. Dacă judecătorul a avut posibilitatea să exercite un rol activ și a manifestă un astfel de rol, putem considera că adevărul din hotărârea judecătorească este absolută deoarece pentru a lua această decizie judecătorul a consultat toate informațiile ce i-au fost puse la dispoziție. Însă dacă adevărul conținut într-o hotărâre judecătorească obținută într-un litigiu în care judecătorul a intervenit doar la final, este relativă deoarece judecătorul a luat în considerare doar elementele alese de părți. Rolul activ al judecătorului are o deosebită importanță în aflarea adevărului. Pentru că situația prezentată într-o speță să reflecte faptele reale, realitatea, nu este suficient existența unor dispoziții legale , ci este nevoie că judecătorul să aibă un rol activ pe tot parcursul procesului, să intervină ori de câte ori crede că este necesar.
Rolul activ al judecătorului cântărește foarte mult în aflarea adevarului. Există situații în care rolul activ este pus sub semnul întrebării, adică dacă acesta ar trebui sau nu să manifeste un rol activ, prin informarea părții care ar putea fi interesată de posibilitatea invocării unei anumite dispoziții legale. De exemplu avem în vedere cazul în care o parte ar propune un anumit mijloc de probă pentru ca să dovedească spusele sale însă cealaltă parte se opune probelor respective.
Dacă, într-un proces reclamantul propune că martorii să dea declarații pentru dovedirea unui anumit lucru, judecătorul va avea alegerea de a socoti dacă pârâtul are sau nu dreptul să se opună la încuviințarea acelei probe.
2.1.2. Compunerea instanței si constituirea ei
În sens larg, noțiunea de instanța desemnează organul împuternicit de lege să soluționeze un conflict între părți.
În sens restrâns noțiunea de instanță desemnează doar instanțele judecătorești.
În conformitate cu Legea nr 304/2004 privind organizarea judiciară, publicată în Monitorul Oficial al României, cu modificările și completările ulterioare, instanțele judecătorești sunt : Înalta Curte de Casație și Justiție, tribunalele, Curțile de apel și judecătoriile. Instanța se identifică astfel cu un număr predeterminat de judecători. Ea este reprezentată de un anume judecător sau de un complet de judecată.
Compunerea instanței
Prin "compunerea instanței" înțelegem alcătuirea sau formarea instanței de judecată dintr-un anumit număr de judecători prevăzut de lege. Dacă ar fi să comparăm argumentele și contraargumentele ar părea că un sistem mixt este cel mai potrivit , un anume judecător pentru cazurile mai simple și o formațiunea colegială pentru celelalte cazuri.
Legiuitorul nostru a preferat un sistem în care se deosebește modul în care are loc judecata în prima instanță și cum are loc într-o cale de atac prin care se realizează controlul judiciar. Potrivit Legii nr 304/ 2004 art 54 alin (1) " cauzele date în compentența primei instanțe, a judecătoriei, tribunaluilui și Curții de apel se judecă în complet format dintr-un judecător cu excepția cauzelor privind conflictele de muncă și de asigurări sociale ." " Completul pentru soluționarea în prima instanță a cauzelor privind conflictele de muncă și asigurări sociale se constituie dintr-un judecător și doi asistenți judiciari."
Aliniatul 2 al articolului 55 din Legea nr 304 /2004 prevede că " asistenții judiciari participă la deliberări cu vot consultativ și semnează hotărârile pronunțate. Opinia acestora se consemnează în hotărâre iar opinia separată se motivează ."
Din cauză că nu este prevăzut de lege recursul se soluționează în complet format de trei judecători chiar și atunci când se atacă o hotărâre ce a fost pronunțată de un singur judecător.
Secția ICCJ judecă în complet format din trei judecători ai aceleași secții. Conform articolului 33 din Legea 304/2004 președintele ICCJ prezidează Secțiile Unite, Completul de 9 judecători iar in cadrul secțiilor orice cmplet, când participă la judecată. În cazul în care președintele lipsește ședințele sunt prezidate de vicepreședintele instanței sau de un președinte de secție.Președinții de secții pot prezida orice complet de judecată din cadrul secției, iar ceilalți judecători prezidează prin rotație.
Constituirea instanței
Prin constituirea instanței înțelegem din ce este alcătuită o instanța incluzând toate organele și persoanale cerute de lege. Prin alcătuirea ei ințelgem participarea alături de judecătorul unui complet de judecată a grefierului și a magistratului asistent la ICCJ și a procurorului.
Grefierul de ședință are în atribuțiile sale următoarele lucruri :
a) asistă la ședințele de judecată și exercită atribuțiile prevăzute de lege și de regulament, totul fiind controlat de președintele completului de judecată.
b) întocmește actele de procedură
c)completează borderourile și predă corespondența pentru a fi expediată
d) are în sarcină completarea condiicii ședintelor de judecată, în care se trec dosarele din respectiva ședință
e) are sarcina de a comunica hotărârile judecătorești într-un anumit termen prevăzut de lge.
Cu alte cuvinte, grefierul este cel care se ocupă de sarcinile administrative și are atribuții limitate în activitatea judecătorească.
Magistratul asistent îndeplinește rolul grefierului la ICCJ. Magistrații asistenți beneficiază de stabilitate, numirea lor fiind în sarcina Consiliului Superior al Magistraturii pe baza de concurs.
Aceștia au mai multe atribuții printre care se numară: redactarea hotărârilor, participă la ședințele de judecată, redactează încheierile. Aceștia pot primi și alte sarcini încredințate de președintele ICCJ și vicepreședintele sau de președintele secției.
Procurorul este desemnat oficial să supravegheze dacă legile sunt aplicate în cadrul unui proces.
Din completul de judecată face parte și asistentul judiciar dar numai la soluționarea conflictelor de muncă și asigurări sociale în primă instanță. Aceștia participă la deliberare cu vot consultativ și semnează hârtiile.
În cazul în care completul este compus greșit înseamnă că de vină este alcătuirea completului , adică procesul a fost judecat de un număr mai mic sau mai mare de judecători decât cel impus de lege.
În cursul procesului această problemă poate fi invocată pe cale de excepție. Această excepție este de procedură pentru că vizează încălcarea legilor cu privire la alcătuirea instanței .
Greșita compunere sau constituire a instanței poate fi invocată prin intermediul contestației în anulare și revizuirii.
În Codul de procedură civilă sau în Legea Curții Supreme de Justiție nu se vorbește exact despre constituirea instanței însă există mai multe texte de lege care fac referire la acest aspect.
2.1.3. Incidentele procedurale privind compunerea sau constituirea instanței
Incompatibilitatea
Conform articolului 41 alin (1) din Codul de Procedură Civilă " Judecătorul care a pronunțat o încheiere interlocutorie sau o hotărâre prin care s-a soluționat cauza nu poate judeca aceeași pricina în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire și nici după trimiterea spre rejudecare " iar potrivit alin (2) " De asemenea nu poate lua parte la judecată cel care a fost martor, expert, arbitru, procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator în aceeași cauză.
Altfel spus, prin incompatibilitate ințelgem imposibilitatea judecătorului de a participa la soluționarea unei pricini. Așadar, judecătorul aflat în incompatibilitate atunci când acesta s-a mai pronunțat odată într-o anumită cauză printr-o hotărâre prin care s-a soluționat cauza, nu mai poate judecă acea cauza în apel, recurs, contestație în anulare sau revizuire.
Judecătorul se poate afla în incompatibilitate și atunci când a fost martor, procuror, expert, avocat asistent judiciar sau mediator în aceeași cauză.
O altă circumstanță în care judecătorul este incompatibil este atunci când și-a exprimat anterior părerea cu privire la soluționarea unei cauze. El este incompatibil și în următorele situații:
a) când este soț, afin până la gradul 4 inclusiv cu reprezentantul unei părți, dacă este căsătorit cu fratele sau sora uneia dintre aceste persoane
b) dacă el, soțul sau descendenții lor au primit daruri sau promisiuni
c) atunci când există alte elemente care nasc în mod întemeiat îndoieli cu privire la incompatibilitatea sa
d) dacă este tutore sau curator al uneia dintre părți.
Situația de incompatibilitate este reglementată de anumite norme imperative de organizare judecătorească. Interpretându-se strict, incompatibilitatea nu poate fi extinsă și cu privire la alte cazuri, conform articolului 47 alin (2) din Codul de Procedura Penală. Incompatibilitatea se invocă prin excepție.
Față de Codul de procedură anterior această stare de incompatibilitate este mai clar prezentată în noul Cod, în ceea ce privește primele 3 cazuri de incompatibilitate, deoarece se precizează implicarea judecătorului care a pronunțat o hotărâre cu privire la soluționarea unei cauze.
În Noul Cod sfera de incompatibilitate este extinsă deasemenea și situațiile în care se pune problema soluționării unei cauze în contestația în anulare sau revizuire,sau în momentul în care judecătorul a fost procuror, avocat, asistent judiciar, magistrat asistent sau mediator în aceeași cauză.
De asemenea, conform noului Cod de Procedură civilă sunt considerate cazuri de incompatibilitate cazurile de recuzare sau abținere.
În cazul în care judecata este în curs de executare, cadrul procesual de prezentare a incompatibilității este excepția. Oricare dintre părțile implicate,procurorul sau instanța din oficiu poate sesiza aceste lucru.
Abținerea sau recuzarea
Prin abținere înțelegem acea situație în care un judecător este conștient de faptul că se află într-unul din cazurile prevăzute de lege, și solicită să se retragă de la judecata unei anumite pricini.
Recuzarea semnifică situația în care una dintre părți cere, bineînțeles, în condițiile legii, ca unul sau mai mulți judecători să fie excluși de la soluționarea unei cauze.
Cele două cazuri de abținere și recuzare sunt similare.Însă există o deosebire: recuzarea este recomandată de părți iar abținerea derivă de la cel aflat într-o anumite situație prevăzută de lege.
Conform Codului de procedură civilă declarația de abținere se face în scris de îndată ce judecătorul a cunoscut existența stării de incompatbilitate sau verbal în ședință, fiind consemntă în încheiere.
Pentru ca o cerere de recuzare să fie conformă se face verbal sau în scris în cadrul unei ședințe pentru fiecare judecător în parte, arătându-se cazul de incompatibilitate și probele de care partea intenționează să se folosească.
Cererea în care se invocă alte motive decât cele privind incompatibilitatea este inadmisibilă. Inadmisibile sunt și acele cereri de recuzare privind alți judecători decât cei care fac parte din completul de judecată precum și cererile îndreptate impotriva aceluiași judecător pentru același motiv de incompatibilitate.
Cererea de recuzare se depune într-un singur exemplar pentru că adversarul nu va fi anunțat. Formularea ei nu determină suspendarea judecății. Cu toate acestea pronunțarea soluției în cauza nu poate avea loc decât după soluționarea cererii de recuzare.
Atunci când este formulată o cerere de recuzare împotriva unui udecător acestea poate declara că se abține, spre deosebire de situația în care există un motiv de incompatibilitate și atunci este obligat să se abțină.
Conform articolului 49 alin(1) din Codul de Procedură Civilă în cazul declarației de recuzare nu se va întocmi niciun act de procedură în cauza până la soluționarea ei.
Cererea de recuzare va fi soluționată de un complet de judecători, altul decât cel din care nu poate face parte și judecătorul acuzat sau care a declarat că se abține.
Există cazuri în care din cauza abținerii sau recuzării nu se poate alcătui completul.Astfel cerea se judecă de instanța ierarhic superioară.
Fără prezența părților instanța poate lua o hotărâre numai dacă apreciază că este necesar și în aceleași circumstanțe instanța poate ascultă și părțile.
Interogatoriul nu este permis că mijloc de dovadă a motivelor de recuzare.
Această declarație se soluționează printr-o încheiere care este pronunțată în ședința publică.
În cazul în care este admisă, judecătorul se retrage, încheierea arătând în ce măsură actele îndeplinite de judecător urmează să fie păstrate.
Există și cazuri în care din cauza abținerii sau recuzării completul de judecată nu se poate altcătui. Atunci se va trimite problema la o altă instanța de același grad.
Nu sunt supuse niciunei căi de atac încheierea prin care s-a aprobat sau s-a respins cerera, cea prin care s-a încuviințat recuzarea, precum și încheierea prin care s-a respins recuzarea.
În cazul în care instanța de apel consideră că recuzarea a fost respinsă greșit, reface toate actele de procedura și dacă este necesar și dovezile administrate la prima instanță.
În cazul în care instanța de recurs crede că recuzarea a fost respinsă greșit, va casa hotărârea și va trimite cauza spre a se rejudeca în instanță de apel sau la prima instanță.
2.2Participarea procurorului la procesul civil
Procurorul este un subiect procesual căruia legea îi oferă posibilitatea de a participa la procesul civil în condițiile și cazurile prevăzute de lege .
Acesta are ca rol principal apărarea intereselor genereale ale societății, ordinea de drept și inclusiv drepturile și libertățile cetățenilor. Există diferite opinii în ceea ce privește poziția procesuală a procurorului.
A. Rolul și importantă participării procurorului în procesul civil
Conform Legii nr 304/2004 privind organizarea judiciară, Ministerul Public are următoarele atribuții :
a) desfășoară urmărirea penală în cazurile și în stările menționate de lege și i-a parte la rezolvarea conflictelor prin alternative moduri;
b) dirijează și veghează activitatea de cercetare penală a poliției judiciare;
c) informează instanțele judecătorești cu privire la judecarea cauzelor penale conform legii;
d) exercită acțiunea civilă în cazurile prevăzute de lege;
e) i-a parte la ședințele de judecată;
f) exercită căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești
g) apără drepturile și interesele legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție, în conformitate cu legea;
h) controlează respectarea legii la centrele de detenție preventivă;
i) exercită alte sarcini în condițiile legii.
Procurorul beneficiază de independență, bineînțeles în condițiile legii.
Privit că o instanță procesuală, Ministerul Public decurge din urma unui lung proces istoric. Proveniența sa derivă din dreptul francez, unde a apărut la începutul secolului al XIV lea, în urma unei publicații a lui Philipe le Bel din 25 martie 1303, care stabilește atribuțiile "procurorilor regelui". Aceste atribuții erau axate spre apărarea intereselor fiscale ale statului, asistând la perceperea amenzilor și la sechestrele efectuate în câștigul tezaurului regal.
În structura justiței din țara noastră, dispozițiile cara au înglobat "procuratorii" există din anul 1831 când aceștia au fost creați prin " Regulamentul Organic și Regulamentul asupra îndatoririlor procurorilor, tribunalelor și divanelor în oricini civile și criminale " pentru Țara Românească, iar pentru Moldova, o lege din anul 1862.Aceștia era "orânduiți" de către domnitor și lucrau pe lângă judecători și divane.
Acesti procurori aveau diverse atributii printre care se numara: participarea la toate dezbaterile, urmarirea cu mare atentie a acestor dezbateri, sa inainteze judecatorilor “cuviincioase bagari de seama” in ceea ce priveste modul in care au judecat cauzele.
Munca Ministerului Public se desfasoara in conformitate cu urmatoarele principii:
a) principiul legalitatii potrivit caruia munca desfasurata este in conformitate cu legea;
b) principiul impartialitatii procurorilor potrivit caruia procurorii prezinta in instant concluzii luate pe baza studierii dovezilor avute;
c) principiul controlului ierarhic potrivit caruia organele subaltern se supun celor superioare.
Din acest ultim principiu reiese faptul ca dispozitiile procurorilor ierrahic superiori sunt indispensabile pentru procurorii aflati in subordine.Insa procurorul care este de parere ca hotararea este nelegala sau netemeinica are dreptul sa sesizeze procurorul ierarhic superior celui care a dat dispozitia.
2.2.1. Poziția procesuală a procurorului în procesul civil
Determinarea poziției procesuale a procurorului în cadrul procesului civil necesită analiza relațiilor acestuia cu instanța, cu părțile și cu ceilalți care i-au parte la procesul civil, a drepturilor și obligațiilor sale.
Aceste chestiuni nu sunt stabilite sub toate ipostazele.Potrivit articolului 92 din Codul de procedură civilă Ministerul Public are capacitatea de a primi calitatea de parte în procesul civil. Bineînțeles, această calitate trebuie exercitată în conformitate cu legea.
După cum știm, procesul civil are că menire rezolvarea unui litigiu între două sau mai multe subiecte de drept cu interese opuse.
În situația în care procurorul este cel care înaintează acțiunea civilă el devine parte în proces și în același timp devine persoană care deține drepturile și obligațiile caracteristice rolului pe care îl are în acțiunea respectivă.
Câțiva dintre autori nu acceptă ideea conform căreia procurorul este parte în proces deoarece acesta nu este rival cu vreuna dintre părțile aflate în litigiu, el necunoscând pretențiile acestora, menirea sa nefiind susținerea uneia dintre părți, ci doar să pună concluzii, în conformitate cu credințele sale și nu în ultimul rând conform legii. Se menționează și faptul că procurorul poate fi recuzat și este obligat să se abțină în situațiile scontate de lege, lucru ce susține idea conform căreia procurorul nu poate fi parte într-un proces.
Ideea conform căreia procurorul este parte în procesul civil este predominant. Există anumite împrejurări în care acesta devine parte în proces. Acestea sunt următoarele: a) în momentul în care acesta introduce o acțiune civilă, devine reclamant; b) atunci când exercită calea de atac a recursului, a apelului, contestației în anulare acesta capătă însușirea de recurent, appelant, revizuent, contestator; c) în cazul unui recurs, apel, revizuire sau contestație capătă însușirea de intimat.
Desigur, există o deosebire între procuror privit ca parte în proces și o parte obișnuită. Deosebirea constă în faptul că procurorul beneficiază doar de drepturile procesuale, însă asupra lui nu se extind consecințele de drept material ale hotărârilor judecătorești. În sistemul nostru judiciar, procurorul nu va fi nevoit să suporte cheltuielile de judecată.
Indiferent de forma sub care participă procurorul la un proces civil, acesta, ca un apărător al legalității socialiste, va fi nevoit să apere interesele părții care, în urma dezbaterilor și a probelor prezentate va avea câștig de cauză.
Articolul 32 din Codul de procedură civilă prevede următorul aspect: “încheierea prin care s-a hotărât recuzarea va arăta în ce măsură actele îndeplinite de judecătorul recuzat urmează să fie păstrate.” Trebuie evidențiat faptul că instanța nu va putea ordona ca unele acte întocmite de procuror să fie abrogate cum ar fi de exemplu cererea de chemare în judecată sau cererile de a se administra aumite probe.
Acesta trebuie să adauge concluziile sale în susținerea părții care are dreptate necontând poziția pe care o are în proces.
Faptele procurorului trebuie să satisfacă toate clauzele de forma acțiunii civile sub penalizările procedurale prevăzute de lege. Are obligația de a onora termenele procedurale sub sancțiunea decăderii, este obligat să administreze probele pentru a-și demonstra pretențiile și apărările iar în cazul în care hotărârea instanței nu este cea dorită, să se folosească de căile de atac puse la dispoziție de lege.
Deasemenea beneficiază de toate drepturile procesuale ale unei părți în procesul civil și partea împotriva căreia procurorul pune concluzii.
Există și cazuri în care procurorul doar intervine în judecata unui process. Astfel, el beneficiază de independență față de părțile procesului civil și are posibilitatea să-și spună convingerile pe care le consideră potrivite.
2.2.2 Formele de participare a procurorului în procesul civil
Cadrul legal al participării procurorului la procesul civil este reglementat în Constituția României. “În activitatea judiciară, Ministerul Public reprezintă interesele generale ale societății și apară ordinea de drept, precum și drepturile și interesele generale ale societății și drepturile și libertățile cetățenilor.”
Dacă ne raportăm la Codul de procedură civilă, procurorul poate porni în orice clipă orice acțiune civilă pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
Pentru a putea înțelege forma de participare a procurorului în procesul civil mai întâi trebuie să explicăm drepturile sale privind introducerea unei acțiuni civile și deasemenea limitele legale ale exercitării acestor drepturi.
Acest drept, de a porni acțiunea civilă, ori de câte ori este necesar, a generat mai multe discuții. Astfel, o parte din autorii care au analizat această problema i-au conferit dreptului de a porni acțiuna civilă două sensuri și anume: unul material: probabilitatea celui care cere ajutorul de a-i fi recunoscute drepturile, și un sens procesual, care constă în dreptul unei persoane de a se adresa instanței, de aici rezultând faptul că procurorul îndeplinește doar latura procesuală dreptului la acțiune.
În cazul în care ne raportăm la prima opinie conform căreia acțiunea civilă reprezintă posibilitatea unei persoane de a cere să i se apere anumite drepturi, acțiunea civilă ar însemna chiar dreptul subiectiv pe care îl apară. Astfel, acțiunea nu este altceva decât dreptul subiectiv civil pus în mișcare. “În concluzie nu există drept fără acțiune și nici acțiune fără drept; există o singură acțiune pentru orice drept; dreptul subiectiv se naște, subzistă și se stinge odată cu acțiunea; dreptul subiectiv are același obiect și aceeași natură că și acțiunea.”
Potrivit altei convingeri, prin acțiunea civilă înțelegem un drept diferit de dreptul subiectiv civil, neasemanandu-se cu dreptul pentru care servește că acțiunea, diferențiindu-se de acesta din punctul de vedere al obiectului și cauzei.
Ideea conform căreia acțiunea și dreptul se nasc este negată, existând probabilitatea ca un drept sa dea naștere mai multor acțiuni. Potrivit acestei concepții subiective, se apreciază că acțiunea civilă reprezintă un drept subiectiv recunoscut oricărui particular, un drept împotriva statului prin intermediul căruia se cere protecția judiciară. Însă, este greu de acceptat ca statul să fie subiect al dreptului respectiv.
Există cazuri în care acțiunea civilă este considerată a fi un drept privat, de sine stătător. Menirea acestei acțiuni fiind protejarea unui alt drept, tot subiectiv și privat cu care însă nu trebuie confundat. Acțiunea civilă este parte din categoria drepturilor potestative, prin care se conferă persoanelor anumite disponibilități pentru a se putea invoca provocarea unei noi consecințe juridice.
Având calitatea de parte în proces, procurorul are dreptul să redacteze cereri, să recomande probe, să aducă argumente cu privire la modul în care legea se respectă și la bună desfășurare a procesului, aducând la cunoștință concluziile cu privire la activitatea procesuală.
Concluziile date de procuror au o importantă deosebită deoarece conduc la descoperirea adevărului. Deci, concluziile trebuie formulate într-un mod cât mai lămuritor și evident și nu în ultimul rând să aibă legătură cu probele aduse în proces.Acestea pot fi redate în mod oral dar și în scris.
În cazul în care procesul a fost anulat din cauză că părțile au absentat, procurorul are dreptul să ceară reînceperea acestuia iar dacă părțile absentează din nou la data scadentă impusă de instanța de judecată, tot procurorul are dreptul să ceară reluarea procesului pentru că acesta beneficiază de drepturile procesuale ale părților.Însă există și cazuri în care instanța anulează procesul și părțile nu cer judecarea în lipsa, ele neprezentandu-se. În acest caz procurorul nu poate cere reînceperea procesului.
A. Exercitarea căilor de atac
“Căile de atac reprezintă mijloacele legale cu ajutorul cărora poate fi provocată, la cererea persoanelor interesate, o amplificare a fazei judecății în vederea efectuării, în anumite cazuri și condiții, a unui control judiciar asupra hotărârilor intervenite în cauzele civile.”
Dreptul procurorului de a exercita căile de atac este consacrat în articolul 92 alin (4) din Codul de procedură civilă. Acesta este îndreptățit să exercite căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, chiar dacă nu a pornit acțiunea civilă.
Potrivit articolului 68 din Legea nr 304/2004 privind organizarea judiciară, “Procurorul exercită, în condițiile legii, căile de atatc împotriva hotărârilor judecătorești pe care le consideră netemeinice și nelegale.”
Așadar, legea oferă procurorului dreptul de a exercita căile de atac împotriva hotărârilor judecătorești, la fel că părțile principale. Aceste cai de atac sunt: calea de atac a recursului și a apelului.
Însă, există și cazuri în care legea impune anumite condiții speciale pentru a putea exercita aceste căi de atac de către procuror. Spre exemplu, cazul termenului de apel care, spre deosebire de dreptul comun, pentru procuror termenul curge începând cu momentul pronunțării hotărârii, în afară de cazurile în care a participat la soluționarea cauzei, când termenul curge de la comunicare.
Din cadrul căilor exraordinare de atac fac parte revizuirea, contestația în anulare și recursul extraordinar. Contestația în anulare reprezintă totalitatea regulilor pe baza cărora o instanță de judecată își poate retrage propria hotărâre.Procurorul poate apela la această cale de atac chiar dacă a participat sau nu la judecarea procesului.
Revizuirea reprezintă o cale extraordinară de atac prin intermediul căreia, pe baza unor fapte, împrejurări sau probe descoperite după ce judecata a avut loc, se urmărește retractarea unei hotărâri judecătorești civile definitive sau irevocabile și efectuarea unei noi judecăți.
Prin intermediul recursului extraordinar se cere ca o hotărâre emisă nerespectând legea sau care nu are un temei legal să fie anulată.
B. Dreptul procurorului de a participa la activitatea de executare silită
Dreptul procurorului de a participa în această fază a procesului civil este reglementat în articolul 92 alin (5) al Codului de procedură civilă.Astfel, acesta poate alege care hotărâri să fie puse în executare. Acesta poate cere punerea în executare a hotărârilor pronunțate în favoarea minorilor, persoanelor puse sub interdicție,dispăruților.
Prin executare silită înțelegem punerea în practică a hotărârilor judecătorești cu ajutorul forței de constrângere a statului. Procurorul poate declanșa executarea silită indiferent dacă a participat sau nu la judecarea cauzei.
Prin urmare, procurorul nu are dreptul să solicite punerea în executare a unei hotărâri judecătorești în alte situații decât cele prezentate mai sus. Această soluție pare una firească deoarece procurorului nu i se poate acordă mai multe drepturi în materia executării silite decât cele recunoscute în legătură cu exercițiul acțiunii civile.
CAPITOLUL 3
PĂRȚILE ÎN PROCESUL CIVIL
Determinarea conceptului de parte este considerată a fi o chestiune delicată în problemele de drept procesual civil. Pentru a putea stabili conceptul de "parte" se pot lua în considerare "interesele contrarii" ale persoanelor între care a avut loc neînțelegerea.
O importanță teoretică deosebită o are în determinarea conținutului termenului "parte" în procesul civil. Pentru a cunoaște conținutul raporturilor procesuale trebuie să înțelegem semnificația termenului de parte în procesul civil.
Astfel, pentru o mai bună definire a conceptului de parte, trebuie luată în calcul existența unor raporturi juridice care țin de drept material cunoscut în judecată. Așadar, numele sau denumirea de reclamant sau de pârât se dă doar subiecților raportului juridic de drept material.
În cele ce urmează vom defini noțiunea de reclamant și pârat. Prin părât înțelegem partea împotriva căreia este introdusă acțiunea civilă. Acesta se mai numește și învinuit, acuzat sau inculpat. Pârâtul este cel care este chemat în judecată, fiind suspectat de încălcarea anumitor drepturi.
În cadrul unui proces nu este suficient doar să prezinți anumite pretenții, să spui anumite lucruri. Aceste pretenții trebuie demonstrate, susținute cu probe, dovezi, martori, expertize sau alte mijloace de probă. Trebuie să dovedești că ceea ce spui este adevărat.
Reclamantul este persoana care formulează și înaintează cererea de chemare în judecată. Prin intermediul acestei cereri reclamantul solicită instanței ca pârâtul să-și îndeplinească o anumită obligație legală în raport cu reclamantul.
Părțile au un rol important în desfășurarea procesului, aceștia trebuind să fie obiectivi și imparțiali. Calitatea de parte în procesul civil o va avea și persoana care înaintează o acțiune prin care se solicită să se constate inexistenta unui raport juridic de drept substanțial.
Rolul părților într-un proces civil este important, deoarece în jurul lor gravitează întreg procesul civil, iar în lipsa acestora activitatea procesuală nu poate avea loc.
3.1. Drepturile și îndatoririle părților. Abuzul de drept procedural
Persoanele care participă la un proces civil, având calitatea de părți, dobândesc drepturi și obligații. Astfel, aceste drepturi sunt impuse de lege cu scopul de a contribui la soluționarea cauzelor civile, principalul scop al justiției fiind de a fixa, de a afla adevărul. Este necesar ca părțile să aibă o participare activă pentru ca procesul să se desfășoare într-un mod favorabil, participare care trebuie să se înfăptuiască pe baza drepturilor și obligațiilor impuse de lege.
Drepturile recunoscute de lege părților sunt clasificate în :
a) drepturi comune ale reclamantului și pârâtului;
b) drepturi procesuale specifice reclamantului;
c) drepturi procesuale specifice pârâtului.
A. Vom vorbi mai întâi despre drepturile comune ale ambelor părți. Acestea sunt următoarele: dreptul la apărare, dreptul de a folosi limba maternă în justiție, dreptul de a participa la dezbaterile judiciare, dreptul de a solicita recuzarea judecătorilor și dreptul părților de a pune capăt procesului civil printr-o tranzacție.
În cele ce urmează vom detalia aceste drepturi procesuale. Unul dintre cele mai importante drepturi procesuale îl constituie dreptul la apărare. Acest lucru este reglementat în articolul 13 din Codul de procedură civilă:" Dreptul la apărare este garantat." Tot în articolul 13 este precizat faptul că pe toată durata procesului părțile au dreptul de a fi reprezentate sau după caz de a fi asistate în condițiile legii.
Dreptul de apărare reprezintă un drept al părților nu numai în procesul penal, ci și în cadrul procesului civil.
Dreptului la apărare îi sunt atribuite două accepțiuni: una materială și alta formală.
În sens material prin drept la apărare înțelegem ansamblul de privilegii recunoscute de lege părților cu scopul susținerii intereselor lor. Aici se încadrează și dreptul părților de a cunoaște toate actele din dosar, de a formula cereri, de a cere probe, de a invoca excepții de procedură, de a exercita căile de atac.
În sens formal prin drept la apărare înțelegem posibilitatea părților de a-și angaja un apărător care să le ofere o apărare certificată.
Un alt drept recunoscut de lege este dreptul de a folosi limba maternă în justiție. Conform primului articol din Constituția României " România este un stat național, independent, unitar și indivizibil." Majoritatea populației României este de origine română, fiind normal că procedura judiciară să se desfășoare în limba română. Nerespectarea acestui drept atrage după sine nulitatea hotărârii judecătorești pronunțate în cauză.
Dreptul părților de a participa la dezbaterile judiciare reprezintă posibilitatea acordată de lege părților de a participa la soluționarea cauzelor civile. Acest drept este recunoscut tuturor cetățenilor, însă, legea nu impune obligația pentu părți de a participa la activitatea de soluționare a cauzelor civile. Părțile pot hotărâ dacă este sau nu necesar să participe la proces pentru a-și apăra drepturile sau interesele.
În capitolul anterior am vorbit despre recuzarea judecătorilor. Astfel, prin recuzare înțelegem situația în care una dintre părți cere,bineînțeles,în condițiile legii, ca unul sau mai mulți judecători să fie excluși de la soluționarea unei cauze.
Un drept fundamental este considerat a fi accesul liber la justiție.Acest lucru este stipulat în articolul 6 din "Convenția pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale". Astfel,"orice persoană are dreptul la judecarea în mod echitabil, în mod public și în termen rezonabil, a cauzei în materie penală îndreptate împotriva sa."
Accesul liber la justiție implică existența unor structuri judiciare corespunzătoare. Este important că tribunalul la care are acces cetățeanul să aibă competență în plină jurisdicție în sensul de a i se recunoaște dreptul de a examina cauza în fond.
B. Drepturile procesuale ale reclamantului
Reclamantului îi sunt recunoscute următoarele drepturi: dreptul de a-și întregi sau modifica cererea de chemare în judecată, dreptul de a renunța la acțiune și dreptul de a renunța la dreptul subiectiv dedus în justiție.
Vom vorbi în cele ce urmează despre câteva dintre aceste drepturi.
a) Dreptul reclamantului de a-și întregi sau modifica cererea de chemare în judecată
Cererea de chemare în judecată este actul de procedură prin care partea interesată se adresează instanței pentru a invoca necesitatea aplicării legii într-un caz determinat, punând în mișcare acțiunea civilă. Cererea de chemare în judecată îndeplinește funcția de act de sesizare al instanței.
Pentru ca părțile să fie într-o poziție de egalitate, legislația procesuală precizează mențiunile pe care trebuie să le cuprindă cererea de chemare în judecată. Legea îi oferă păratului șansa de a cunoaște din timp pretențiile formulate de reclamant și dovezile pe care acesta se bazează,fiind astfel capabil să-și pregătească apărarea.
b) Dreptul de a renunța la acțiune sau la dreptul subiectiv dedus în judecată
Acest drept este menționat în Codul de procedură civilă, astfel reclamantul este îndreptățit să renunțe la acțiune sau chiar la dreptul afirmat.
Renunțarea la drept trebuie să fie făcută de către reclamant în ședință publică sau prin înscris autentic. Acest lucru se face sub controlul instanței de judecată, aceasta având ca îndatorire verificarea acelui act. Dacă după aceste verificări, instanța ajunge la concluzia că renunțarea la drept contravine legii, va lua act de desistarea reclamatului prin intermediul unei hotărâri.
C. Drepturile procesuale ale pârâtului
În cadrul procesului civil pârâtulului îi sunt recunoscute anumite drepturi și anume: dreptul de a-și formula apărarea prin întâmpinare, formularea propriilor pretenții cu ajutorul unei cereri reconventionale, dreptul de recunoaștere a pretențiilor reclamantului, dreptul de a formula propriile pretenții etc.
În continuare vom detalia modul de exercitare a unor drepturi care au o mai mare importanță. Vom începe cu dreptul pârâtului de a-și pregăti apărarea prin întâmpinare. Legea din țara noastră oferă păratului încă din faza inițială a procesului, ocazia de a-și formula apărarea, în formă scrisă.
Pârâtul are posibilitatea de a-și exercita acest drept cu ajutorul întâmpinării. Prin întâmpinare înțelegem un act procedural prin care pârâtul răspunde la cererea de chemare în judecată și datorită căruia, mai înainte de dezbaterea orală a procesului își prezintă în scris apărările sale și în același timp indică probele pe care își sprijină acele apărări.
În actualul sistem procesual întâmpinarea este obligatorie.Nu putem privi întâmpinarea ca un simplu drept al pârâtului, ci mai degrabă ca o obligație procesuală.
Un alt drept îl reprezintă formularea propriilor pretenții cu ajutorul unei cereri reconvenționale. În cadrul unui proces pârâtului nu i se impune să se limiteze la o simplă cerere orală. În momentul în care pârâtul are cu ce să-și justifice pretențiile față de reclamant, el poate cere ca aceste pretenții să fie valorificate printr-o acțiune reconvențională.
Cererea reconvențională reprezintă un act procedural prin care pârâtul formulează pretenții împotriva reclamatului.Cererea reconvențională trebuie depusă într-un anumit termen. În cazul în care pârâtul nu depune această cerere într-un anumit termen acțiunea reconvențională se va judeca separat de acțiunea principală.
Instanța se va pronunța asupra acțiunii principale și acțiunii reconvenționale printr-o singură hotărâre, hotărâre ce va cuprinde soluții privind ambele cereri.
D.Obligațiile părților
În ceea ce privește obligațiile procesuale, acestea sunt comune reclamantului și pârâtului. Printre cele mai importante sunt: îndatorirea părților de a se înfățișa în instanță, sub sancțiunea judecății în lipsă, obligația părții care a pierdut procesul să plătească cheltuielile de judecată, obligația părților de a formula cererile pe care le adresează instanței, obligația de a depune copii de pe înscrisurile invocate, obligația de a folosi în mod corect drepturile procesuale.
Una dintre cele mai importante obligații care le revine părților este obligația de a folosi în mod corect drepturile procesuale.Acestea trebuie exercitate cu bună credință și în concordanță cu scopul în vederea căreia au fost recunoscute de lege. Folosirea cu rea credință a drepturilor procedurale atrage răspunderea pentru pagubele făcute părții adverse.
E. Abuzul de drept procedural
Abuzul de drept procedural semnifică o formă a abuzului de drept materializată în exercitarea unui drept cu rea intenție, care este contrar scopului în vederea căruia a fost recunoscut de lege.
Abuzul de drept procedural, apare în momentul în care scopul economic și social pentru care a fost dedicat nu a fost luat în considerare, legea și moralitatea au fost încălcate, limitele materiale și juridice au fost depășite.
Literatura de specialitate amintește de două elemente specifice abuzului procedural.Acestea sunt:
a) elementul subiectiv: materializat în exercitarea cu rea credință a unui drept, fără justificarea unui interes special și legitim, doar cu intenția de a atinge drepturile procesuale a părții adverse;
b) elementul obiectiv: acesta se caracterizează prin folosirea dreptului procesual în alt scop decât cel reglementat de lege.
"Doctrina a identificat anumite aspecte ce trebuie îndeplinite pentru a determina caracterul abuziv al oricărui act de procedură și anume:
a) cel care realizează abuzul trebuie să fie titularul dreptului și să aibă capacitate procesuală;
b) dreptul procedural să fie exercitat ținând cont de limitele sale impuse de lege;
c) dreptul procedural să fie dirijat către realizarea unui alt scop decât acela pentru care a fost dat de lege;
d) dreptul procedural să fie produs prin încălcarea unor legi."
Referitor la sancționarea abuzului, aceasta este reglementată în Codul de procedură civilă articolul 12. Astfel, "partea care apelează la drepturile procedurale într-un mod abuziv trebuie să răspunde de pagubele făcute." Prin urmare, partea vătămată are posibilitatea de a fi despăgubită. Aceste despăgubiri sunt făcute doar la cerere.
3.1.1 Coparticiparea procesuală
Noțiunea de coparticipare procesuală semnifică situația juridică în care în cadrul unui proces civil participă, în calitate de părți mai multe organe sau persoane.
Coparticiparea poate fi rezultatul unei singure acțiuni sau a amai multor acțiuni combinate în cadrul aceluiași proces. În prezent coparticiparea procesuală este acceptată de majoritatea sistemelor de drept. Există situații în care procesul civil se desfășoară între mai mulți reclamanți sau pârâți, având denumirea de litisconsorțiu procesual.
Pentru a exista coparticiparea procesuală, trebuie să fie îndeplinită o anumită condiție și anume: obiectul pricinii să fie un drept sau o obligație comună a părților sau ca drepturile și obligațiile acestora să aibă o cauză.
Vom lua drept exemplu un accident de circulație. Victimele acelui accident vor acționa împreună împotriva autorului accidentului pentru obținerea despăgubirilor ce li se cuvin. În acest caz, coparticiparea procesuală permite ca o anumită perioadă de timp anumite cheltuieli să fie economisite, acest lucru făcând ca pronunțarea unor hotărâri judecătorești contradictorii să fie evitate.
A.Formele coparticipării procesuale
"Coparticiparea poate fi : a) activă (voluntară), când mai mulți reclamanți, cu ajutorul unei singure cereri cheamă în judecată un singur pârât. b) pasivă (formală), când un singur reclamant cheamă în judecată prin aceeași cerere mai mulți pârâți. c)mixtă, când în aceeași acțiune avem pluralitate de reclamanți și pârâți."
3.1.2 Efectele coparticipării procesuale
Potrivit Codului de procedură civilă coparticipanții procesuali se bucură, în raporturile dintre ei, de independență procesuală.Actele de procedură, apărările și concluziile unuia dintre reclamanți sau pârâți nu pot folosi nici păgubi celorlalți.Coparticipanții la proces iși păstrează independența procesuală.
"Regula libertății procesuale face excepție prin alin (2) al articolului 60 din Codul de procedură civilă unde se dispune următorul lucru: în cazul în care prin natura raportului juridic ori în baza unei legi, consecințele hotărârii ajung asupra reclamanților sau pârâților, acele acte ce privesc procedura, acte care sunt îndeplinite numai de o parte dintre ei sau în cazul în care termenele încuviințate unora dintre aceștia pentru a se îndeplini actele de procedura, sunt folositoare și celorlalți. În momentul în care actele de procedură sunt folositoare celor care sunt făcute de ceilalți,se vor lua în considerare cele mai favorabile."
Efectele coparticipării procesuale privesc toți reclamanții și pârâții. Spre exemplu, într-un proces civil, recursul afirmat de un singur participant, în cazul în care se va aprobă, le va fi de folos și celorlalți participanți, considerându-se că au preferat actul cel mai favorabil al nerecurării hotărârii.
Alte efecte ale coparticipării procesuale sunt următoarele:
a) în cazul în care există mai mulți pârâți care au un singur reprezentant se va face o copie de pe acțiune și de pe acte, predându-se doar o citație;
b) în cazul în care un participant, fie reclamant sau pârât nu s-a prezentat la proces odată cu ceilalți sau nu a făcut un anumit act de procedură, acesta va fi chemat în continuare;
c) în cazul în care mai mulți reclamanți sunt reprezentați de un singur apărător, va fi o întâmpinare și doar un singur rând de acte pentru toată lumea.
3.2 Participarea terților la judecată
"Procesul civil, în cea mai simplă formă a sa, are loc între cele două părți din proces, anume: reclamantul și pârâtul. Hotărârea judecătorească care se dă are efecte doar pentru cei care au participat în procesul respectiv.Pentru ca hotărârea să afecteze și alte persoane care ar putea avea un interes sau vreo legătură cu raportul juridic dezbătut în proces, legea permite participarea acestora la proces. Așadar, persoanele care participă la un proces deja început se numesc terțe persoane ."
Există mai multe forme de participare a terțelor persoane și anume: a) intervenția,
b) chemarea în judecată a altor persoane, c) chemarea în garanție și d) arătarea titularului dreptului.
Problema participării terților la judecata unui proces este reglementată de Codul de procedura civilă.
A.Intervenția
Articolul 62 din Codul de procedură civilă, prevede că orice persoană care are anumite interese poate interveni într-un proces civil. Datorită faptului că această intervenție se face din inițiativa terțului, poartă denumirea de interevenție voluntară. Aceasta are două forme și anume: a) intervenție principală; b) intervenție accesorie.
A. Intervenția principală reprezintă o solicitare făcută de o terță persoană care invocă propriile pretenții care au legătură cu obiectul cauzei aflată în desfășurare. Putem spune că acest tip de intervenție reprezintă o acțiune legată prin obiectul ei de fondul litigios al cauzei promovate de intervievent.
La rândul ei intervenția principală are mai multe caracteristici și anume:
a) este împotriva ambelor părți din proces;
b) se face în fața primei instanțe, înainte de închiderea dezbaterilor;
c) oferă terței persoane independență procesuală în sensul exercitării drepturilor și îndeplinirii obligațiilor sale procesuale.
B.Intervenția accesorie este demersul pe care o terță persoană interesată în soluționarea unei anumite cauze civile, intervine într-un proces, dar de data aceasta nu împotriva părților pentru a apăra drepturile și interesele uneia dintre părțile litigante.
Cererea de intervenție accesorie se poate face cu ajutorul unei cereri simple, pe tot parcursul procesului, chiar în fața instanței de recurs.
"Cererea de intervenție principală trebuie să cuprindă următoarele elemente:
a) numele, domiciliul sau reședința părților sau în cazul persoanelor juridice și sediul lor precum și numărul de înmatriculare în registrul comerțului sau de înscriere în registrul persoanelor juridice;
b) numele și calitatea celui care reprezintă partea în proces;
c) obiectul cererii și valoarea lui;
d) arătarea motivelor de fapt și de drept pentru care se înmatriculează cererea de intervenție principală;
e) arătarea dovezilor pe care se sprijină fiecare cerere;
f) semnătură intervieventului."
B. Chemarea în judecată a altor persoane
Această chestiune este reglementată în articolul 74 din Codul de procedură civilă. Așadar la un anumit moment, o parte poate chema în judeacată alte persoane care au posibilitatea de a cere aceleași drepturi ca cele ale reclamantului. Această formă de intervenție poate fi folosită atât de reclamant cât și de părat, însă momentul în care se pot realiza cererile este diferit.
Există o excepție, aceea că pârâtul are posibilitatea formulării cererii simultan cu întâmpinarea, iar reclamantul cel târziu la terminarea etapei dezbaterilor în fața primei instanțe.
În cazul în care aceste termene sunt încălcate se va aplica sancțiunea judecarii separate a cererii care este împotriva terțului. Persoanele chemate la judecată pot cere aceleași drepturi ca și reclamantul.
"Instituția chemării în judecată a altor persoane aduce o îmbunătățire modului în care este administrată justiția, prin faptul că duce la soluționarea într-un singur proces civil a tuturor pretențiilor ce decurg din aceleași raporturi juridice."
Cu privire la exemplarul cererii celui chemat în judecată, cererea de chemare în judecată va fi atașată la dosar împreună cu celelalte acte, astfel, persoană chemată în judecată va deveni parte în procesul civil, căpătând calitatea de intervievent.
C. Chemarea în garanție
Chemarea în garanție reprezintă o formă de participare a terțelor persoane la un proces civil.
Conform Codului de procedura civilă "o parte dintr-un proces are posibilitatea de a chema în garanție o altă persoană împotriva căreia ar putea să se îndrepte în cazul în care ar avea anumite pretenții, prin intermediul unei cereri de chemare în garanție." Prin urmare, chemarea în garanție reprezintă modalitatea juridică procesuală, cu ajutorul căreia o parte dintr-un litigiu, pe baza unei obligații de despăgubire cere că o terță persoană să fie introdusă în proces, cu scopul de a-i sprijini poziția procesuală pe care o ocupă.
Prin termenul "garanție" înțelegem o obligație pe care o persoană și-o asumă (garant) de a apăra o altă persoană împotriva unei pagube care s-ar putea produce.
Prin chemarea în garanție a unei persoane se urmărește ca obligația de garanție să fie realizată în cadrul unui proces în care dreptul persoanei garantate este amenințat.
Obligația de garanție revine tuturor persoanelor care transmit altor persoane un drept subiectiv în cazul în care această transmisiune se face cu titlu oneros.
Chemarea în garanție trebuie să îndeplinească toate condițiile pe care o cerere de chemare în judecată le are. Așadar, prin intermediul cererii de chemare în garanție cel garant nu urmărește doar realizarea unei apărări comune ci și dezdăunarea să în cazul în care ar pierde procesul.
Studiu de caz 2 (Chemarea în garanție)
Tribunalul București, secția comercială, decizia nr. 610 din 1 septembrie 1999
Prin sentința civilă nr. 2728/1999, pronunțată de Judecătoria sectorului 3, în dosarul nr. 6736/ 1998, s-a admis acțiunea reclamantei S.C. “H.” S.A. Breaza, împotriva pârâtei S.C. “E.M.C.” S.R.L. și a obligat-o la plata sumei de 9.818.084 lei, despăgubiri civile, cu cheltuieli de judecată și a respins cererea de chemare în garanție a S.C. “A. 2000” S.R.L.
Pentru a pronunța această soluție, instanța a reținut că reclamanta a livrat pârâtei marfă în valoare de 9.818.084 lei, pe care nu a achitat-o, iar neplata de către pârâtă a debitului nu este urmarea directă a emiterii de către S.C. “A. 2000” S.R.L. unor file cec în numele pârâtei.
împotriva acestei soluții a formulat apel pârâta S.C. “E.M.C.” S.R.L., solicitând desființarea sentinței atacate și, pe fond, admiterea cererii de chemare în garanție, respingând pretențiile intimatei-recla-mante, față de apelanta-pârâtă.
In motivarea apelului se arată că, între apelantă și chemata în garanție S.C. “A. 2000” S.R.L. s-a încheiat contractul nr. 11/1997, prin care aceasta se obliga să livreze produse din carne pentru garantarea plății, apelanta înmânând un număr de 4 file cec în alb semnate și ștampilate printre care și documentele necesare pentru ridicarea mărfii, necompletate. Fiind de rea-credință chemata în garanție nu și-a onorat obligațiile față de societatea apelantă dar, folosindu-se de actele încredințate a cumpărat și comercializat în interes propriu produse livrate de intimata-reclamantă, a cumpărat pompe în valoare de 9.818.084 lei și a depus fila cec E. 00000314829. Mai arată apelanta că s-a început urmărirea penală împotriva S.C. “A. 2000” și asociatului acesteia. Susține că reținerea instanței de fond, că neplata de către apelantă a produselor ridicate de S.C. “A. 2000” în numele apelantei dar în folosul său exclusiv, către intimata-reclamantă, nu este urmarea directă a emiterii de către chemata în garanție a unor file cec în numele societății apelante, este criticabilă, astfel că solicită admiterea apelului.
Apelul este nefondat.
În baza comenzii pârâtei emise la 6.04.1998 semnată și ștampilată de reprezentanții acestei firme, reclamanta a livrat produse în valoare totală de 9.818.084 lei, pentru care s-au întocmit facturile “FM 16 964951/1998 și FM 16 964971/1998, fila cec E. 00000314829 emisă de pârâtă, nu a fost decontată B.C.R., refuzând virarea sumei pe motiv că “trăgătorul se află în interdicție bancară”, fiind restituită.
Se constată că marfa a fost ridicată de delegatul societății pârâtei O.A., așa cum rezultă din deleg, de mărfuri nr. 36/6.03.1998 semnată și ștampilată de reprezentanții legali ai societății pârâte.
Raporturile comerciale intervenite între reclamantă și pârâtă implică respectarea drepturilor și obligațiilor reciproce, respectiv livrarea mărfii și achitarea contravalorii acesteia.
în relațiile contractuale dintre S.C. “E.M.C.” S.R.L. și S.C. “A. 2000” S.R.L., clauzele din contract, modul de derulare al acestuia privesc raporturile dintre părțile contractante, iar neplata de către pârâtă a debitului către reclamantă nu este urmarea directă a emiterii de către chemata în garanție a unor file cec în numele pârâtei, a relațiilor comerciale stabilite prin contractul nr. 11/28.07.1997.
În aceste condiții, în temeiul dispozițiilor art. 296 C. pr. civ., tribunalul urmează să respingă apelul ca nefondat.
Prezenta face parte integrantă din decizia civilă nr. 610/1.09.1999.
CURTEA
Prin sentința civilă nr. 2728/1999, Judecătoria sectorului 3 București a admis acțiunea reclamantei S.C. “H.” S.A. Breaza împotriva pârâtei S.C. “E.M.C.” S.R.L. București pe care a obligat-o la plata sumei de 9.818.084 lei despăgubiri plus cheltuieli de judecată.
S-a respins cererea de chemare în garanție a S.C. “A. 2000” S.R.L. București.
împotriva acestei sentințe a declarat apel în termen legal timbrat pârâta S.C. “E.M.C.” S.R.L. București.
Prin decizia civilă nr. 610 din 1.09.1999 Tribunalul București – secția comercială a respins ca nefondat apelul, reținând că marfa a cărei contravaloare a fost solicitată prin acțiune, a fost ridicată de delegatul societății pârâte O.A., iar raporturile comerciale intervenite între reclamantă și pârâtă implică respectarea drepturilor și obligațiilor reciproce, respectiv livrarea mărfii și achitarea contravalorii acesteia.
împotriva acestei decizii a declarat recurs în termen, netimbrat, pârâta S.C. “E.M.C.” S.R.L.. București criticând-o pentru nelegalitate și netemeinicie.
înainte de a analiza motivele de recurs, instanța constată că, pentru termenul din 12.01.2000, recurenta a fost citată cu mențiunea de a achita taxa de timbru de 41.000 lei.
Potrivit art. 6 alin. ultim din Decretul nr. 199/ 1955, taxele de timbru se plătesc anticipat soluționării cererii deduse judecății. Instanța poate acorda un termen pentru achitarea taxei de timbru, urmând ca partea să fie încunoștințată de obligația pe care o are în legătură cu plata taxei de timbru, pentru a fi în măsură să depună suma corespunzătoare până cel mai târziu la primul termen de judecată.
Întrucât recurenta nu s-a conformat dispozițiilor instanței, având în vedere prevederile art. 20 și urm. din Legea 146/1997, urmează a se anula recursul ca netimbrat.
A. Drepturile și obligațiile celui chemat în garanție
Terțul chemat în garanție are aceleași drepturi și obligații ca și părțile principale. Acesta are dreptul de a îndeplini orice acte procedurale care sunt considerate a fi necesare pentru apărarea celui garantat. Datorită faptului că scopul chemării în garanție este de a realiza o apărare comună a terțului și a celui garantat, este normal ca garantului să i se recunoască posibilitatea de a opune cererii principale orice apărări și excepții.
"Garantul are dreptul de a invoca în orice fază a procesului civil, încălcarea unor norme procedurale imperative."
Drepturile procesuale ale terțului depind și de anumite raporturi juridice ce decurg din existența unei obligații legale sau din obligația de despăgubire.
Studiu de caz 3. Cerere de chemare în garantie formulată de către pârât după închiderea dezbaterilor asupra fondului. Limitele investirii instantei de judecată. Liberul acces la instantă. Conditii de realizare.
"Conform dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă la prima zi de înfățișare, legea permite efectuarea unor acte de procedură menite a întregi cadrul inițial al procesului și de a suplini anumite lipsuri semnalate până la această dată. De asemenea, până la prima zi de înfățișare și pârâtul poate să formuleze cerere de chemare în garanție, conform art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă.
Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfățișare atrage, de regulă sancțiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.
Prin urmare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene în care pot fi realizate actele de procedură, după a căror expirare valorificarea pretenției nu mai este posibilă.
Decizia CC nr. 1/1994
Prin acțiunea înregistrată pe rolul Judecătoriei Constanța sub nr. 39107/212/2009, reclamanta L.A. a solicitat, în contradictoriu cu pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice, pronunțarea unei hotărâri prin care pârâtul să fie obligat la plata valorii de circulație a imobilului situat în Constanța, strada E.V., județul Constanța, cu titlu de prejudiciu material rezultat din privarea de dreptul de proprietate dobândit potrivit contractului de vânzare-cumpărare nr. 27239/25.10.1996.
În motivare, reclamanta a învederat primei instanțe că a avut alături de autorii săi calitatea de chiriaș asupra imobilului în discuție, devenind în cursul anului 1991 titular al contractului de închiriere, iar prin contractul de vânzare-cumpărare menționat a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului.
Contractul de vânzare-cumpărare, a precizat reclamanta, a fost validat de instanțele judecătorești, respectiv sentința civilă nr. 521/15.06.1999 pronunțată de Tribunalul Constanța, respectiv decizia civilă nr. 5/17.01.2000 pronunțată de Curtea de Apel Constanța, în cauza având ca obiect revendicare, acțiune formulată de A.P. și E.P., în cadrul căreia a fost formulată cerere de intervenție în interes propriu, vizând constatarea dreptului de proprietate asupra imobilului.
S-a mai arătat că ulterior, prin sentința civilă nr. 6408/24.06.2005 pronunțată de Judecătoria Constanța a fost respinsă cererea formulată de moștenitorii menționați anterior, vizând constatarea nulității absolute și a contractului de vânzare-cumpărare prin care a dobândit dreptul de proprietate asupra imobilului în discuție. Prin decizia civilă nr. 284/18.04.2006 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a dispus modificarea în parte a sentinței atacate, în sensul că a fost constatată nulitatea absolută numai a titlului său de proprietate.
Astfel, a arătat reclamanta că succesorii foștilor proprietari au obținut recunoașterea dreptului de proprietate și au obținut obligarea autorităților locale la restituirea spațiului în discuție, astfel încât a apreciat că se impune a se reține în sarcina statului obligația de reparare a prejudiciului.
În referire la răspunderea statului face trimitere reclamanta la dispozițiile Legii nr. 1/2009, dar și la opinia Curții Constituționale care a stabilit prin Decizia nr. 1183/17.09.2009, faptul că este echitabil ca statul să acorde despăgubiri la prețul de piață al imobilelor, care să permită cumpărarea unei noi locuințe, având în vedere că la data dobândirii imobilului de la stat, cumpărătorul a plătit prețul real, stabilit potrivit actelor normative în vigoare la acel moment.
În ceea ce privește imobilul în discuție a mai relevat reclamanta că a intrat sub incidența dispozițiilor Legii nr. 112/1995, fiind trecut în proprietatea statului cu titlu, fiind antrenată răspunderea statului pentru evicțiune ca urmare a desființării contractului, pentru prejudiciul material stabilit la valoarea de circulație a bunului, prin privarea de proprietate.
Prin sentința civilă nr. 11525 din 5 mai 2010 pronunțată de Judecătoria Constanța în dosarul civil mai sus menționat a fost admisă acțiunea reclamantei, cu obligarea pârâtului la plata sumei de 460.000 lei cu titlu de daune materiale, reprezentând valoarea de circulație a imobilului situat în Constanța, strada E.V.
Împotriva acestei sentințe a declarat apel pârâtul Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța, care a criticat-o pentru nelegalitate și netemeinicie, sub aspectul greșitei aplicări la speță a dispozițiilor art. 50 alin. (2) din Legea nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, reclamanții fiind cumpărători de rea credință. S-a mai susținut că instanța de fond a omis să se pronunțe asupra cererii de chemare în garanție a R.A.E.D.P.P. Constanța.
Prin decizia civilă nr. 421/18 octombrie 2010 pronunțată de Tribunalul Constanța s-a admis apelul pârâtului Statul Român prin Ministerul Finanțelor Publice reprezentat de D.G.F.P. Constanța și s-a desființat sentința apelată, cu consecința trimiterii cauzei spre rejudecare primei instanțe.
Pentru a pronunța această soluție, instanța de apel a reținut, în esență, că instanța de fond s-a pronunțat numai cu privire la acțiunea principală, omițând să analizeze și cererea de chemare în garanție a R.A.E.D.P.P. Constanța, cerere formulată de pârâtul Statul Român.
Împotriva acestei decizii, în termen legal, a formulat recurs reclamanta L.A., care a criticat-o pentru nelegalitate, conform dispozițiilor art. 304 pct. 9 Cod procedură civilă.
Recurenta reclamantă a susținut că instanța de fond nu a fost legal investită cu nicio cerere de chemare în garanție formulată de pârâtul Statul Român, după încheierea dezbaterilor pe fond, în termenul de pronunțare, în cadrul concluziilor scrise, la capitolul subsidiar s-a formulat și o cerere de chemare în garanție a R.A.E.D.P.P. Constanța.
Nefiind legal investită, instanța de fond nu s-a pronunțat asupra cererii de chemare în garanție, situație în care apreciază recurenta că Tribunalul Constanța, în mod greșit, cu aplicarea nelegală a dispozițiilor art. 297 Cod procedură civilă coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă, a dispus desființarea hotărârii primei instanțe și trimiterea cauzei spre rejudecare.
Analizând legalitatea hotărârii recurată în raport de criticile recurentei reclamante, se constată că recursul este fondat pentru următoarele considerente:
Conform principiului disponibilității ce guvernează procesul civil, părțile au dreptul de a dispune de obiectul procesului (dreptul subiectiv sau interesul născut din raportul juridic dedus judecății) și de mijloacele procesuale acordate de lege în acest scop. În virtutea acestui principiu, părțile pot determina nu numai existența procesului, prin declanșarea procedurii judiciare și prin libertatea de a se pune capăt procesului înainte de a interveni o hotărâre pe fondul pretenției supusă judecății, ci și conținutul procesului, prin stabilirea cadrului procesual, în privința obiectului și a participanților la proces, a fazelor și etapelor pe care procesul civil le-ar parcurge.
Dreptul părților de a determina limitele procesului este, în principiu, neîngrădit, instanța de judecată nu poate introduce din oficiu o altă persoană în proces, posibilitatea de a lărgi sfera procesului având-o numai părțile (reclamantul și pârâtul prin chemarea în judecată a altei persoane sau prin chemarea în garanție – cereri formulate în termenele prevăzute de lege) ori, terțele persoane (prin intervenție voluntară).
Conform dispozițiilor art. 132 Cod procedură civilă la prima zi de înfățișare, legea permite efectuarea unor acte de procedură menite a întregi cadrul inițial al procesului și de a suplini anumite lipsuri semnalate până la această dată.
De asemenea, până la prima zi de înfățișare și pârâtul poate să formuleze cerere de chemare în garanție, conform art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă.
Neefectuarea acestor acte la prima zi de înfățișare atrage, de regulă sancțiunea decăderii din dreptul de a le mai putea îndeplini.
Instituirea unui termen de decădere prin dispozițiile art. 132 Cod procedură civilă nu este de natură să împiedice liberul acces la justiție, partea interesată putând formula pretențiile sale pe cale separată, printr-o nouă cerere adresată instanței judecătorești; în condițiile în care realizarea acestor pretenții este strâns legată de acțiunea pendinte pe rolul instanței, legiuitorul a reglementat excepția de conexitate, părțile putând recurge la această procedură cu respectarea dispozițiilor art. 164 Cod procedură civilă.
Curtea Constituțională a statuat că liberul acces la justiție presupune accesul la mijloacele procedurale prin care se înfăptuiește actul de justiție. S-a considerat că legiuitorul are competența exclusivă de a stabili regulile de desfășurare a procesului în fața instanțelor judecătorești, soluție ce rezultă din dispozițiile Constituției („Competența și procedura de judecată sunt stabilite prin lege”).
Legiuitorul poate stabili reguli speciale de procedură, precum și modalitatea de exercitare a drepturilor procesuale, astfel încât liberul acces la justiție să nu fie afectat (Decizia nr. 1/1994 a Curții Constituționale).
Prin urmare, exercitarea unui drept de către titularul său nu poate avea loc decât într-un anumit cadru, prestabilit de legiuitor, cu respectarea anumitor exigențe, între care și stabilirea unor termene în care pot fi realizate actele de procedură, după a căror expirare valorificarea pretenției nu mai este posibilă.
În speță se reține că, prin acțiunea de chemare în judecată înregistrată la data de 8 decembrie 2009 pe rolul Judecătoriei Constanța, reclamanta L.A. a solicitat angajarea răspunderii Statului Român pentru evicțiune, în condițiile Legii nr. 10/2001, modificată prin Legea nr. 1/2009, ca urmare a faptului că a fost evinsă de fostul proprietar al imobilului situat în Constanța, strada E.V., locuință cumpărată de reclamantă în calitate de chiriaș în temeiul Legii nr. 112/1995.
La termenul de judecată din 17.02.2010 – prima zi de înfățișare, pârâtul legal citat nu s-a prezentat în instanță și nici nu a formulat o cerere de chemare în garanție a R.A.E.D.P.P. Constanța, conform dispozițiilor art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă.
După administrarea probei cu expertiză tehnică de evaluare a imobilului și comunicarea acesteia pârâtului, la termenele de judecată din 31.03.2010 și respectiv la 28.04.2010 nu a fost depusă la dosar nicio cerere de chemare în garanție a unui terț, situație în care, după încheierea dezbaterilor asupra fondului, la data de 28.04.2010, pentru a da posibilitatea pârâtului Statul Român de a depune concluzii scrise, instanța a amânat pronunțarea la data de 5.05.2010.
În cadrul notelor scrise, depuse la dosar (după încheierea dezbaterilor), pârâtul a inserat și o cerere de chemare în garanție a R.A.E.D.P.P. Constanța, cerere care în mod judicios nu a fost avută în vedere de prima instanță în condițiile în care aceasta nu a fost legal sesizată, conform art. 61 alin. (2) Cod procedură civilă.
Conform dispozițiilor art. 129 ultim alineat Cod procedură civilă, judecătorii sunt datori să hotărască numai asupra celor ce formează obiectul pricinii supuse judecății, instanța neputând depăși limitele investirii sale.
Cum în speță prima instanță a fost legal investită exclusiv cu acțiunea reclamantei L.A., iar după încheierea dezbaterilor, sub sancțiunea neluării în seamă, nu mai pot fi formulate cereri noi, în mod judicios Judecătoria Constanța s-a pronunțat în limitele investirii sale legale, exclusiv asupra acțiunii reclamantei.
Constatând că Tribunalul Constanța a făcut o greșită aplicare a dispozițiilor art. 297 Cod procedură civilă coroborate cu art. 61 alin. (1) Cod procedură civilă și art. 150 Cod procedură civilă, curtea va admite recursul reclamantei și va casa hotărârea recurată, cauza urmând a fi trimisă spre rejudecare instanței de apel – Tribunalul Constanța."
Arătarea titularului dreptului
Arătarea titularului dreptului este o formă de intervenție forțată care se poate face numai de pârât și doar în cazul cererilor pentru valorificarea unui drept real.
Pârâtul este însărcinat cu arătarea adevăratului titular al dreptului. El poate face această cerere împreună cu întampinarea iar în cazul în care legea nu impune, la prima zi de înfățișare.
"Această cerere trebuie să îndeplinească anumite condiții:
a) să fie formulată de către pârâtul care este deținător cu titlu precar al unui bun sau care exercită în numele altei persoane un drept;
b) să se urmărească prin această acțiune principală valorificarea unui drept real."
Din momentul în care terțul este introdus în proces, cererea privind arătarea titularului de drept produce efecte comune oricărei cereri incidente.
"Efectele formelor de participare a terților la judecată sunt considerate a fi următoarele:
a) prorogarea competenței instanței sesizate cu cererea principală asupra cererii incidente și
b) obligarea terțului de a lua procedura exact în starea în care se află în momentul introducerii sale în proces."
3.3 Reprezentarea convențională a persoanelor fizice în procesul civil
Reprezentarea are loc pe baza unui contract de mandat între părțile aflate în litigiu și un terț care este de acord să o reprezinte în proces.
"Prin contract de mandat intelegem un contract pe baza căruia o persoană, mandatarul, se obligă să îndeplinească un anumit act sau să efectueze o activitate pe seama altei persoane de la care a primit această însărcinare, numită mandant."
Pentru ca o persoană fizică să poată fi reprezentată într-un proces civil trebuie să fie respectate anumite condiții care au legătură cu persoana reprezentantului și cu forma reprezentării. În primul rând ca o persoană să poată reprezenta o altă persoană într-un proces civil trebuie să benefiecieze de capacitate de exercițiu.
În lege nu mai sunt stipulate și alte condiții speciale pentru ca o persoană să aibă calitatea de reprezentant însă, în momentul în care această persoană nu este avocat nu va putea pune concluzii decât prin intermediul unui avocat.
A. Reprezentarea prin mandatar neavocat
În dreptul nostru instanța nu poate refuza ca o persoană să fie reprezentată în instanță, dar limitează persoanele care pot apara în cadrul unui proces civil interesele altor persoane. Legea oferă părților posibilitatea de a putea împuternici un terț pentru a le reprezenta în judecată, terț care are dreptul să îndeplinească actele de procedură necesare, neimpunandu-se condiția ca mandatarul ales să fie avocat.
În continuare vom prezenta câteva aspecte ce țin de atribuțiile mandatarului neavocat. Astfel, acesta nu are dreptul să pună concluzii privind excepțiile procesuale, atât în etapa dezbaterilor cât și în etapa cercetării procesului. Mandatarul neavocat poate redacta cererea de chemare în judecată, poate propune anumite mijloace de probă, poate formula cereri în decursul procesului, poate depune înscrisuri la dosar, dar în schimb nu are dreptul să formuleze concluzii asupra excepțiilor procesuale.
În cazul în care mandatarul dorește să renunțe la împuternicire, poate face acest lucru doar cu condiția să ducă la cunoștiința mandantului și la cunoștința instanței de judecată cu cel puțin 15 zile înaintea termenului de înfățișare. Renunțarea la împuternicire nu este opozabilă părții adverse decât de la data comunicării acesteia, excepție făcând cazurile în care renunțarea a avut loc în ședința de judecată.
B.Reprezentarea prin avocat
Acest tip de reprezentare se distinge de reprezentarea prin mandatar neavocat prin faptul că persoana care reprezintă o parte indtr-un proces este avocat. Prin avocat înțelegem o persoană care, pe baza calificării și a profesiunii sale, are calitatea, de a acorda asistență juridică.
În acest caz, activitatea de reprezentare este determinată de un contract de asistență juridică încheiat între avocat și client. Prin intermediul acestui contract se stabilesc și puterile de care beneficiază avocatul,respectiv întinderea mandatului.
Reprezentarea prin avocat este considerată a fi principala formă de apărare a persoanelor fizice în procesul civil. Prin intermediul unei procuri de reprezentare persoana reprezentată trebuie să fie preciazată. Scopul acestui mandat de reprezentare îl reprezintă îndeplinirea actelor în numele și pentru persoana reprezentată.
În legea noastră din România, nu este precizat faptul că o persoană nu are voie să fie reprezentată de mai mulți avocați.Însă, reprezentarea prin mai mulți avocați poate genera unele dificultăți în ceea ce privește actele de procedură.
După cum am spus, și avocatul are nevoie de procură pentru a putea încheia actele de dispoziție, în cazul în care în contract nu s-a menționat acest lucru. Contractul de asistență juridică trebuie semnat obligatoriu de către client, acesta făcând dovada nașterii raportului juridic respectiv.
C.Sancțiunea în cazul nejustificarii calității de reprezentant
Prin justificarea calității de reprezentant înțelegem obligația unei persoane care nu participă în nume propriu la un proces civil să prezinte în fața instanței de judecată actul prin care îi conferă dreptul de a reprezenta pe una dintre părți.
În cazul în care reprezentantul părții nu demonstrează calitatea pe care o are, instanța poate da o dată fixă pentru realizarea acestei lipse, iar în cazul în care dacă la data scadentă aceasta nu este realizată cererea va fi anulată. Acest lucru se face prin intermediul unei copii legalizate de pe înscrisul care dovedește calitatea lor.
În cazul în care în conținutul acelei cereri nu este precizat faptul că persoana care a redactat acea cerere este doar un reprezentant al titularului, se va invoca excepția lipsei calității procesuale, din cauza că, cel care a depus cererea în nume propriu, în loc să o redacteze în numele reprezentantului, nu este titular al acelui drept. Nejustificarea calității de reprezentant poate fi invocată pe cale de excepție de către persoana interesată.
Concluzii
Lucrarea de licență "Implicarea participanților în procesul civil" este împărțită în trei capitole.
Primul capitol conține aspecte introductive privind procesul civil și participanții la proces. Sunt explicate noțiunile de parte și participant, implicarea participalilor subiecți fără de care un proces civil nu se poate desfășura.
Când spunem proces civil ne gândim la un conflict între două părți care au interese contrare; de aici ne dăm seama de rolul unui proces, acela de a pune capăt stării conflictuale și de a stabili adevărul. Pentru a pune capăt acestor stări părțile au nevoie de cineva care să le reprezinte în instanță. Acest lucru este posibil cu ajutorul persoanelor competente, cu o anumită pregătire profesională.
În afară de subiecții principali ai unui proces, pârâtul și reclamantul, mai există și alți participanți care au o importanță deosebită, contribuția lor fiind esențială. Aceștia sunt: martorii, experții, interpreții și nu în ultimul rând reprezentanții. Legea acordă acestora anumite drepturi dar în același timp și obligații.
Părțile dintr-un proces poartă denumiri diferite în funcție de mijlocul procesual folosit. Astfel, în cadrul cererii de chemare în judecată avem reclamant și părat, în apel apelant și intimat, în recurs recurent și intimat iar în cazul contestației în anulare contestator și intimat.
Un rol central în activitatea judiciară îl ocupă instanța de judecată. Aceasta are calitatea de autoritate statală specializată, dacă putem spune, în activitatea de distribuire a justiției.
După cum am precizat în al doilea capitol al acestei lucrări, judecătorul, pe tot parcursul procesului veghează asupra respectării dispozițiilor legale având posibilitatea fixării termenelor și ordonarea măsurilor necesare judecării cererii. Judecătorul, are un rol activ în cadrul procesului civil, iar acest lucru conduce la aflarea adevărului, acesta folosind toate mijloacele legale necesare pentru lămurirea situației.
Datorită rolului sau activ, instanța poate să pună în discuție părților necesitatea de a introduce în proces alte persoane, dar dacă acestea vor fi sau nu introduse vor hotărî părțile.
Tot datorită rolului sau activ, judecătorul are posibilitatea de a lămuri părțile cu privire la consecințele grave la care se expun, pentru a evita situații prejudiciabile pentru partea care nu le-a prevăzut.
Judecătorul are un rol important în procesul civil deoarece acesta stabilește "echilibrul" dintre părți indiferent dacă una dintre ele nu este în măsură să-și apere interesele. Însă, intervenția acestuia poate afecta egalitatea părților, deoarece, în mod indirect poate îmbunătăți situația uneia. Din această cauza această exercitare a rolului judecătorului nu trebuie să afecteze dreptul de apărare al părților, iar, pentru ca acest lucru să fie posibil , trebuie să se respecte principiul contradictorialității.
Soluționarea procesului nu poate avea loc fără participarea părților între care există un conflict: reclamantul și pârâtul. Însă, în cadrul procesului mai pot interveni și alte persoane. Acestea pot participa la activitatea judiciară, fie din propria inițiativă, fie din inițiativa părților principale. Astfel, terțele persoane, odată introduse în proces devin părți.
După cum știm, procesul nu poate avea loc fără implicarea părților. Astfel, reclamantul este persoana care formulează și înaintează cererea de chemare în judecată. Cererea de chemare în judecată se consemnează într-un înscris. Prin intermediul acestei cereri reclamantul solicită instanței că pârâtul să-și îndeplinească o anumită obligație legală în raport cu reclamantul.
Pârâtul este persoana chemată în judecată. Acesta are mai multe drepturi printre care: dreptul să-și susțină punctul de vedere, să se apere în fața instanței cu argumente bine întemeiate pe adevăr, are dreptul să-și exprime punctul de vedere privind cererea de chemare în judecată a reclamantului printr-un act procedural numit"întâmpinare" care trebuie să îndeplinească mai multe cerințe prevăzute de lege.
Există cazuri în care într-un proces pot există mai mulți reclamanți sau mai mulți pârâți, purtând numele de coparticipare procesuală. Coparticiparea poate fi activă (voluntară), când mai mulți reclamanți cu ajutorul unei singure cereri cheamă în judecată un singur părat; pasivă(formală), când un singur reclamant cheamă în judecată prin intermediul aceleași cereri mai mulți pârâți și mixtă, când în aceeași acțiune avem pluralitate de reclamanți și pârâți.
În ceea ce privește voința părților de a participa la procesul civil, putem spune că aceasta este de două feluri: voluntară, atunci când terțele persoane intră în proces din propria lor inițiativa și forțată în momentul în care aceștia sunt chemați în proces de către subiecții principali.
Dacă analizăm rolul Ministerului Public în cadrul procesului civil, putem spune că el poate lua parte la activitatea judiciară beneficiind de calitatea de subiect procesual, dar și de organ al statului care asigură și garantează legalitatea.
Dacă ne raportăm la Codul de procedura civilă, procurorul poate porni în orice clipă orice acțiune civilă pentru apărarea drepturilor și intereselor legitime ale minorilor, ale persoanelor puse sub interdicție și ale dispăruților, precum și în alte cazuri prevăzute de lege.
În ceea ce privește contradictorialitatea în procesul civil, putem spune că aceasta reprezintă șansa care este oferită părților de a avea posibilitatea de a participa în mod activ la demonstrarea propriilor drepturi.
În ceea ce privește reprezentarea persoanelor fizice, aceasta se realizează prin intermediul unui contract de mandat între o parte din proces și un reprezentant. Prin contract de mandat înțelegem un contract pe baza căruia o persoană, mandatarul, se obligă să îndeplinească un anumit act sau să efectueze o activitate pe seama altei persoane de la care a primit această însărcinare, numită mandant.
Pentru ca o persoană fizică să poată fi reprezentată într-un proces civil trebuie să fie respectate anumite condiții care au legătură cu persoana reprezentantului și cu forma reprezentării. În primul rând ca o persoană să poată reprezenta o altă persoană într-un proces civil trebuie să benefiecieze de capacitate de exercițiu.
În lege nu mai sunt stipulate și alte condiții speciale pentru că o persoană să aibă calitatea de reprezentant însă, în momentul în care această persoană nu este avocat nu va putea pune concluzii decât prin intermediul unui avocat.
Prin urmare, din cele prezentate putem constata că reclamantul și pârâtul sunt principalii subiecți procesuali obligatorii, deoarece în lipsa acestora activitatea judiciară nu poate avea loc.
Lucrarea "Implicarea participanților în procesul civil" este o reprezentare cât mai complexă a participanților din cadrul unui proces civil, a modului în care părțile își exercită drepturile în cadrul unui proces și care pot beneficia de anumite condiții de participare.
Bibliografie
I. Tratate, cărți, lucrări de specialitate
1. Alecsandru Constantin Șendrea, Curs de procedură civilă , București.
2. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic și practice de procedură civilă,vol.I, Editura All Beck, București, 2006.
3. Florea Măgureanu, Drept procesual civil , Editura Universul Juridic, București, 2010.
4.Gr.Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol II, Editura Științifică, București.
5.Grigore Tocilescu, Curs de procedură civilă, Partea aIIa, Iași.
6.Gabriel Boroi, Tratat de drept procesual civil, Editura Hamagiu,București.
7. Ioan Leș, Codul de procedură civilă comentat pe articole, Editura C.H.Beck,București.
8. Ioan Leș, Participarea părților în procesul civil, Ediția 2, Editura C.H.Beck, București,2008.
9. Ilie Stoenescu, Grațian Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactica si Pedagogica,1966.
10. Ion Deleanu, Tratat de procedura civilă, Editura Universul Juridic, București,2013.
11. Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, Editura Universul juridic, București,2013.
*** Dicționar explicativ al limbii romăne.
II Legi, Ordonanțe de Guvern, Ordonanțe de urgență,Cod Civil, Constituții
12. Constituția României
13. Codul civil si Codul de procedura civila, Editura C. H. Beck, București, 2013.
14. Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.
III Jurisprudență
15. Sentința civilă nr.2728/1999 pronunțată de Judecătoria sectorului3, București.
16. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr 14,324/08.07. 2010
IV. Surse web
17. www.legeaz.net
18. www.cdep.ro
Bibliografie
I. Tratate, cărți, lucrări de specialitate
1. Alecsandru Constantin Șendrea, Curs de procedură civilă , București.
2. Ciobanu Viorel Mihai, Tratat teoretic și practice de procedură civilă,vol.I, Editura All Beck, București, 2006.
3. Florea Măgureanu, Drept procesual civil , Editura Universul Juridic, București, 2010.
4.Gr.Porumb, Codul de procedură civilă comentat și adnotat, vol II, Editura Științifică, București.
5.Grigore Tocilescu, Curs de procedură civilă, Partea aIIa, Iași.
6.Gabriel Boroi, Tratat de drept procesual civil, Editura Hamagiu,București.
7. Ioan Leș, Codul de procedură civilă comentat pe articole, Editura C.H.Beck,București.
8. Ioan Leș, Participarea părților în procesul civil, Ediția 2, Editura C.H.Beck, București,2008.
9. Ilie Stoenescu, Grațian Porumb, Drept procesual civil român, Editura Didactica si Pedagogica,1966.
10. Ion Deleanu, Tratat de procedura civilă, Editura Universul Juridic, București,2013.
11. Mihaela Tabarca, Drept procesual civil, Editura Universul juridic, București,2013.
*** Dicționar explicativ al limbii romăne.
II Legi, Ordonanțe de Guvern, Ordonanțe de urgență,Cod Civil, Constituții
12. Constituția României
13. Codul civil si Codul de procedura civila, Editura C. H. Beck, București, 2013.
14. Legea nr.134/2010 privind Codul de procedură civilă, republicată în Monitorul oficial, Partea I, nr. 545 din 3 august 2012.
III Jurisprudență
15. Sentința civilă nr.2728/1999 pronunțată de Judecătoria sectorului3, București.
16. Decizia Înaltei Curți de Casație și Justiție nr 14,324/08.07. 2010
IV. Surse web
17. www.legeaz.net
18. www.cdep.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Implicarea Participantilor In Procesul Civil (ID: 128079)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.