Identificarea Criminalistică A Armelor DE Foc
IDENTIFICAREA CRIMINALISTICĂ
A ARMELOR DE FOC
CUPRINS
INTRODUCERE
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ARMELE DE FOC ABORDATE ÎN
CADRUL BALISTICII JUDICIARE
Balistica judiciară: noțiune, obiect, sarcini
Construcția și clasificarea armelor de foc în criminalistică
Muniția armelor de foc: construcție, clasificare și caracterizare
Urmele împușcăturii și varietățile lor
EXAMINAREA ARMELOR DE FOC, A MUNIȚIILOR ȘI A URMELOR
FOLOSIRII LOR LOCULUI
Unele particularități de cercetare a locului faptei în cauzele privind aplicarea
armelor de foc la săvârșirea infracțiunilor
2.2. Stabilirea distanței de tragere, a locului de unde s-a tras la fața locului
și a altor împrejurări ale cauzei
2.3. Fixarea, ridicarea și examinarea preliminară la fața locului a armelor
de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcătură
3. IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC ȘI A MUNIȚIILOR ÎN CADRUL
EXPERTIZEI BALISTICE DE LABORATOR
3.1. Expertiza balistică a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcare
Identificarea armelor de foc după urmele de împușcătură
Scurtă privire asupra unor sisteme de identificare automatizată a armelor de foc
după gloanțe și tuburi trase
ÎNCHEIERE
BIBLIOGRAFIE
ANEXE
Anexa 1. Analiza dos.penal nr.1999860 privind omorul prin împușcare a cet. G.M.
Anexa 2. Imagini fotografice ce reproduc principalele fenomene balistice
INTRODUCERE
Actualitatea problemei abordate. Atât în Republica Moldova, cât și în alte state est-europene se constată că, în ultimii cincisprezece ani, infracționalitatea tinde să se globalizeze, să se internaționalizeze, infractorii folosind metode tot mai noi și devenind mult mai ingenioși. Crima organizată se manifestă tot mai mult prin creșterea numărului infracțiunilor săvârșite cu violență, ajungându-se ca pe lângă traficul și consumul de droguri, a traficului de persoane să se extindă traficul cu arme și muniții, materii explozive, multe din omoruri fiind săvârșite cu ajutorul armelor de foc, nu de puține ori la comandă, ceea ce demonstrează că infractorii au devenit mult mai abili, au împrumutat și aplică metode specifice mafiei, fiind de cele mai multe ori cu un pas înaintea organelor de drept [22, p.5].
Se impune ca o necesitate stringentă perfecționarea metodelor și mijloacelor de luptă pentru contracararea unor asemenea fenomene. Este necesar ca organele judiciare să-și perfecționeze atât mijloacele de investigare, cât și cele de probațiune pentru stabilirea adevărului, să elaboreze legi durabile în timp și spațiu. Devine evident faptul că folosirea mijloacelor tehnico-științifice se impune ca o condiție sine qua non în activitatea de investigare criminalistică a infracțiunilor cu aplicarea armelor de foc și a munițiilor. Problematica în cauză se elaborează în cadrul balisticii judiciare. Folosirea datelor balisticii judiciare în cercetarea infracțiunilor conduce la identificarea armei și prin aceasta, a persoanei care a săvîrșit fapta. Folosirea mijloacelor și metodelor specifice balisticii judiciare ajută la descoperirea și cercetarea multor infracțiuni grave precum omorul, tîlhăria etc. Bazele teoretice ale cercetărilor balistice (cercetări al căror scop îl constituie identificarea armei după glonț, tub, bură etc.), se sprijină pe teoria identificării și altor teorii ale științei criminalistica.
Scopul și obiectivele proiectului. Scopul lucrării de față este analiza literaturi de specialitate privind identificarea armelor de foc, a munițiilor și urmelor acesora, tragerea pe această bază a unor concluzii și elaborarea unor recomandări orientate spre perfecționarea activităților practice privind cercetarea acestor obiecte în cadrul cercetării locului faptei, dar și în laboratoarele balistice. Din acest scop au decurs și obiectivele studiului nostru: – a formula noțiunea, obiectul și sarcinile balisticii; – a prezenta construcția armelor de foc și importanța cercetării lor; – a clasifica armele de foc; a caracteriza construcția și clasificarea munițiilor; – a clasifica urmele împușcăturii; – a developa unele particularități de cercetare a locului faptei în cauzele privind aplicarea armelor de foc la săvârșirea infracțiunilor; – a expune procedura de procesare a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcătură; – a aborda aspecte metodice privind efectuarea expertizei balistice a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcare, precum și problematica identificării automatizate a armelor de foc.
Metodologia cercetării. Metodologia de cercetare a acestei teme are ca suport metoda dialectică materialistă de cunoaștere a realității obiective. În cadrul cercetării temei au fost utilizate metode logico-juridice, istorice, analitice, de drept comparat, precum și statistice. La fel au fost utilizate lucrările elaborate de V.Bercheșan, Gh.Golubenco,V. Măcelaru, S.Kustanovici, V. Rucikin ș.a. Baza normativă a cercetării o constituie prevederile Constituției Republicii Moldova [1]. ale Codului penal și de procedură penală a Republicii Moldova în vigoare [2,3], Legea Republicii Moldova “Cu privire la arme”(denumirea în redacția legii Nr.563- XV din 19.10.2001) nr.110-XIII din 18.05 1994 și publicată în Monitorul Oficial nr.4/43 din 08.09.1994 [4], Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 9 noiembrie 1998 nr.31[6], alte acte normative departamentale ce țin de domeniul activității de investigație [5].
Semnificația teoretică și valoarea aplicativă a lucrării. Importanța teoretică a cercetării efectuate constă în aceea că în ea se conține rezultatul unei analize complexe a stării actuale a doctrinei criminalistice privind cercetarea criminalistică a armelor de foc, a munițiilor și urmelor acestora, în baza căreia se formulează concluzii și recomandări, a căror realizare, în opinia autorului va optimiza aplicarea cunoștințelor criminalistice de specialitate în cercetările de teren și de laborator a astfel de obiecte. Valoarea practică a lucrării constă în modul de expunere, ce permite utilizarea ei în procesul de însușire a criminalisticii de către studenți, dar și ca ghid practic pentru practicieni în activitatea lor profesională de combatere a criminalității.
Sumarul compartimentelor proiectului. În compartimentul 1 „Aspecte generale privind armele de foc abordate în cadrul balisticii judiciare” se formulează noțiunea și sarcinile balisticii judiciare, se expune construcția și clasificarea armelor de foc și a munițiilor, precum și problematica procesării la fața locului a urmelor acestora.
În compartimentul 2 „Examinarea armelor de foc, a munițiilor și a urmelor folosirii lor la fața locului” se discută aspectele cercetării locului faptei în astfel de cauze, soluționarea problemei stabilirii distanței și locului de unde s-a tras, precum și toată problematica depistării, fixării și ridicării urmelor folosirii armelor de foc și a munițiilor la comiterea infracțiunilor.
În compartimentul 3 „Identificarea armelor de foc și a munițiilor în cadrul expertizei balistce de laborator” se analizează principalele elemente metodice privind efecturea expertizei balistice a armelor de foc, a munițiilor și urmelor acestoa, procedura de obținere a mostrelor de comparație necesare efectuării acestor expertize. O atenție sporită este acordată problemei identificării armeor de foc cu țeava ghintuită, dar și a armelor de foc cu țeava lisă. Totodată se arată și posiblitățile actuale ale acestui gen de expertiză criminalistică, expunându-se lista întrebărilor ce pot fi puse în fața expertului balistician în cazul examinării a astfel de obiecte specifice. Se expun și posibilitățile sistemelor automatizate de identificare balistică.
1. ASPECTE GENERALE PRIVIND ARMELE DE FOC ABORDATE ÎN
CADRUL BALISTICII JUDICIARE
1.1. Balistica judiciară: noțiune, obiect, sarcini
Balistica judiciară este parte componentă a criminalisticii, care poate fi privită ca o știință ce se ocupă de studierea armelor de foc, munițiilor acestora, precum și toate fenomenele determinate de tragere [27, p.210] privite din punct de vedere a problemelor ridicate sau puse în fața organelor de urmărire penală.
La concret, balistica judiciară este un compartiment al armologiei judiciare care studiază armele de foc, munițiile și legitățile împușcăturii, elaborează mijloace și procedee de colectare și cercetare a astfel de obiecte și urmele folosirii acestora în cursul descoperirii, cercetării și prevenirii comiterii infracțiunilor. În balistica judiciară se studiază așa probleme ca, determinarea tipului de armă și a sistemului ei după părțile muniției care au fost folosite la împușcătură și de asemenea după urmele create în timpul împușcăturii.
Spre deosebire de alte domenii ale tehnicii criminalistice, (precum este traseologia, examinarea înscrisurilor, dactiloscopia ș.a.), balistica judiciară a devenit domeniu aparte a criminalisticii doar cu cca 70 de ani în urmă. Acesta se evidențiază de alte domenii prin elaborarea și perfectarea unor metode proprii de examinare, în deosebi identificarea armelor de foc după urmele lăsate pe proiectil și pe tub [29, p.219].
Etimologic, denumirea de balistică derivă din grecescul „ballo”, care înseamnă a arunca.
În înțelesul actual, balistica studiază toate fenomenele și procesele care au loc pe timpul tragerii, ceea ce este echivalentul unui proces mult mai complex decât aruncarea proiectilului. La etapa inițială a deszvoltării balisticii judiciare, însă problemele cercetării armelor de foc era abordată separat în diverse lucrări în dependență de profilul acestora ca: medicina legală, balistica militară și criminalistică. În prezent balistica judiciară este tratată în mod unitar de către majoritatea absolută a autorilor de specialitate.
Astfel problemele ce se pun în fața balisticii judiciare sînt următoarele:
1) Depistarea urmelor lăsate de agresor și a urmelor de folosire de către el a armelor de foc;
2) Descoperirea armelor și a munițiilor folosite în cadrul comiterii infracțiunilor;
3) Stabilirea direcției și a distanței de la care s-a fost efectuat tragerea din arma de foc;
4) Stabilirea vechimii împușcăturii prin expertizarea reziduurilor din țeavă armei examinate;
5) Identificarea armei folosite după urmele formate de mecanismele armei în procesul de tragere – procese studiate de balistica interioară și cea exterioară;
6) Identificarea muniției folosite în cadul săvârșirii unor infracțiuni cu arma de foc;
7) Stabilirea faptului dacă focul unei arme se putea declanșa singur, fără a apăsa pe trăgaci;
8) Stabilirea faptului dacă o armă conține schimbări în construcția ei și dacă arma cuprinde elemente străine ne prevăzute de construcția ei inițială;
9) Refacerea seriei unei arme, dacă ea a fost înlăturată premeditat de către infractor, pentru a nu putea fi posibilă identificarea ei de către organele judiciare [27, p.381].
Multe din aceste probleme ofițerul de urmărire penală trebuie să le rezolve singur în procesul
cercetării corpurilor delicte. Dar pentru a da un răspuns definitiv la această întrebarese numește o
expertiză balistică în unitățile de expertiză ale sau ale Ministerului de Justiție.
În situațiile de teren, întrebările mai semnificative ce se formulează în fața expertizei balistice judiciare pentru a fi rezolvate la fața locului sunt: a) determinarea locului și a distanței de tragere; b) diferențierea orificiului de intrare și a orificiului de ieșire a proiectilului, adică stabilirea direcției de tragere din arma de foc ș.a.
Cînd, însă rezolvarea acestor probleme necesită cunoștințe din medicina legală, la cercetarea leziunilor corporale provocate de arma de foc sau dacă este necesară examinarea hainelor persoanelor vii sau a cadavrelor, care poartă pe sine urme ale împușcăturii, poate fi numită nu numai o expertiză criminalistică dar se poate so o armă conține schimbări în construcția ei și dacă arma cuprinde elemente străine ne prevăzute de construcția ei inițială;
9) Refacerea seriei unei arme, dacă ea a fost înlăturată premeditat de către infractor, pentru a nu putea fi posibilă identificarea ei de către organele judiciare [27, p.381].
Multe din aceste probleme ofițerul de urmărire penală trebuie să le rezolve singur în procesul
cercetării corpurilor delicte. Dar pentru a da un răspuns definitiv la această întrebarese numește o
expertiză balistică în unitățile de expertiză ale sau ale Ministerului de Justiție.
În situațiile de teren, întrebările mai semnificative ce se formulează în fața expertizei balistice judiciare pentru a fi rezolvate la fața locului sunt: a) determinarea locului și a distanței de tragere; b) diferențierea orificiului de intrare și a orificiului de ieșire a proiectilului, adică stabilirea direcției de tragere din arma de foc ș.a.
Cînd, însă rezolvarea acestor probleme necesită cunoștințe din medicina legală, la cercetarea leziunilor corporale provocate de arma de foc sau dacă este necesară examinarea hainelor persoanelor vii sau a cadavrelor, care poartă pe sine urme ale împușcăturii, poate fi numită nu numai o expertiză criminalistică dar se poate solicita și efectuarea unei expertize medico-legale [8, p.202].
Organul de urmărire penală trebuie să cunoască anume ce probleme pot fi rezolvate cu folosirea mijloacelor de teren și care sînt problemele care pot fi rezolvate numai prin intermediul expertizei balistice judiciare de laborator sau a expertizei medico-legale.
În procesul cercetării și identificării criminalistice, balistica judiciară utilizează date din diferite domenii ca de exemplu: fizica, chimia, medicina legală (după cum a fost arătat mai sus). Și de aceea unii autori pledează pentru restrîngerea domeniului balisticii judiciare astfel ea să se oprească la studierea urmelor din exteriorul corpului omenesc sau a obiectelor, pe haine, piele, argumentînd, că de aici începe domeniul exclusiv al medicinii legale. Însă credem că nu se poate trasa o linie strictă de demarcație. Numai prin colaborarea specialiștilor din ambele domenii se pot face pași serioși în vederea aprofundării cunoștințelor în acest domeniu.
Domeniul balisticii judiciare vizează astfel numai armamentul portativ [36, p.69]. Balistica judiciară poate fi privită sub trei aspecte: 1. Balistica interioară – care studiază fenomenele legate de transformarea energiei chimice în energia cinetică prin arderea pulberii (pirostatică și pirodinamică), precum și studierea urmelor create de diverse piese ale armei; 2. Balistica exterioară – se ocupă de studierea comportamentului și traiectorie proiectilului, de asemenea viteza glonțului la ieșirea din țeavă, în timpul zborului pe traiectorie, pînă la lovirea țintei, de asemenea studiază fenomenele ce pot influența traiectoria zborului proiectilului; 3. Balistica terminală – are drept scop studierea fenomenului generate de proiectil la atingerea țintei. Se au în vedere totalitatea reacțiilor fiziologice și biologice precum și schimbările parvenite în corpul victimei.
În concluzie, balistica judiciară este o ramură distinctă a criminalisticii care are drept scop studierea și elaborarea metodelor de examinare a armelor de foc, a munițiilor, a substanțelor explozive folosite la fabricarea lor și a urmelor împușcăturii în scopul soluționării problemelor ridicate la cercetarea infracțiunilor comise cu aplicarea armelor de foc (omor, tîlhării etc.).
Prin urmare, în sfera preocupărilor balisticii intră numai cercetarea acelor infracțiuni în care armele de foc au fost folosite potrivit naturii lor specifice. Spre exemplu folosirea unei arme de foc pentru realizarea „amenințării” în cadrul laturii obiective a infracțiunii de tâlhărie [3], nu pune probleme deosebite din punct de vedere criminalistic față de infracțiunea de tâlhărie în care amenințarea s-a realizat cu ajutorul unei arme albe. În cazul în care, însă, realizarea amenințării în cadrul infracțiunii de tâlhărie, ca și în situația altor infracțiuni contra bunurilor sau persoanei (piraterie, lipsirea de libertate în mod ilegal etc.) se exteriorizează și prin tragerea efectivă cu arme de foc, problemele acestui mod de utilizare a armei intră în sfera balisticii judiciare.
Nu intră în sfera preocupărilor balisticii judiciare cercetarea infracțiunilor de nerespectare a regimului armelor și munițiilor. Altfel spus, în sfera de preocupare a balisticii judiciare intră doar acele infracțiuni în care folosirea armei de foc se materializează în aruncarea proiectilului.
Importanța cercetării criminalistice a faptelor comise cu arme de foc este dată de acțiunea conjugată a unui complex de factori: ▪ Infracțiunile săvârșite cu arme de foc aduc atingere unor valori sociale fundamentale ca viața și integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Tocmai de aceea, eforturile societății, prin organele specializate ale statului, îndreptate în sensul cercetării condițiilor în care a fost săvârșită infracțiunea și a identificării făptuitorilor, trebuie să se sprijine pe cele mai noi date și informații ale științei criminalisticii în general, a balisticii judiciare în particular; ▪ Folosirea armelor de foc în săvârșirea de infracțiuni devine și în țara noastră tot mai frecventă; ▪ Cercetarea faptelor în care au fost folosite arme de foc, prezintă practic date de specificul însăși al acestor arme, pe de o parte, precum și de caracteristici generale ale împrejurărilor săvârșirii acestui gen de infracțiuni, pe de altă parte; ▪ Infracțiunile în care au fost folosite arme de foc, asigură cel puțin aparent din punct de vedere al sentimentelor făptuitorului, o mai mare securizare a acestuia sub aspectul riscului de a fi identificat și ulterior obligat să suporte represiunea penală. Astfel, infracțiunile pot fi săvârșite de la distanță, din locuri ascunse, într-un timp foarte scurt, iar în cazul armelor moderne se asigură o mare precizie și silențiozitate.
În aceste condiții, înfăptuirea justiției reclamă din partea științei criminalisticii, a balisticii judiciare, în special, utilizarea celor mai eficiente procedee tactice și reguli metodologice, astfel încât scopul procesului penal să fie fără excepție atins.
1.2. Construcția și clasificarea armelor de foc în criminalistică
O problemă de importanță deosebită în balistică prezintă construcția și clasificarea armelor de foc și a munițiilor. În știința criminalistică acestea au o clasificare destul de simplă și accesibilă pentru practicienii dreptului.
Pentru a trece, însă la clasificarea lor este necesar mai întîi de stabilit ce se înțelege prin noțiunea “armă de foc” și de stabilit unele caracteristici ale lor. Astfel, conform Hotărîrii Plenului Curții Supreme de Justiție din 9 noiembrie 1998: “Prin armă de foc se înțelege acea armă a cărei funcționare determină aruncarea unuia sau a mai multor proiectile. Principiul de funcționare a acesteia are la bază forță de expansiune a gazelor provenite din detonarea unei capse ori prin explozia unei încărcături”[6].
Sunt considerate arme de foc și ansamblurile, subansamblurile și dizpozitivele care pot constitui și pot funcționa ca armă de foc. Nu pot fi considerate arme de foc chiar și părțile lor componente care nu pot fi utilizate pentru efectuarea împușcăturii (cum ar fi țeava separată, patul armei, tragaciul ș.a.m.d.), dacă nu sunt probe pertinente, că persoana care le deține are intenția de a asambla segmentele date pentru a confecționa o armă de foc capabilă să efectuieze împușcături cu muniții.
Armele de foc sînt compuse dintr-o țeavă cu anexele ei; un închizător; un mecanism de dare a focului; un mecanism de alimentare cu cartuș; patul și mecanismele accesorii. Din punct de vedere al examinării criminalistice pe noi ne-ar interesa în deosebi țeava, mecanismul de tragere, datorită acelui fapt, că ele formează la tragere, pe proiectil și pe tub urme cu o valoare deoasebită de identificare [30, p.335].
Țeava armei de foc. Țeava este formată din camera de detonare sau altfel spus
camera de explozie, conul de forțare care asigură pătrunderea glonțului în ultima zonă a țevei și partea ghintuită a ei. Deci, este un dispozitiv prin care proiectilului i se conferă o viteză și o direcție necesară pentru a atinge și a nimici ținta, iar în cazurile țevilor ghintuite pentru asigurarea unei precizii mai mari a glontelui. Țeava este formată din camera cartușului sau camera de detonare, conul de forțare sau de racordare care asigură patrundera glonțului în ultima zonă a țevii, zona ghintuită sau zona directoare. Armele de foc se clasifică în două grupe de bază: – cu teava gintuită ; – cu țeava lisă.
Ghinturile sunt niște plinuri și goluri care pătrund toată suprafața țevei răsucinduse în jurul axei sale spre stînga sau spre dreapta, astfel imprimînd proiectilului în timpul tragerii o mișcare de rotație în jurul axei sale în direcția răsucirii lor. Țevile date se diferențiază între ele prin calibrul, numărul ghinturilor, sensul de răsucire și lățimea acestora din urmă, precum și pasul lor (adică distanța dintre ghinturi).La țevele pistoalelor și revolverelor ghinturile nu fac o rotație deplinlă datorită celui fapt, că au lungimea țevilor mică, pe cînd la puști de vânătoare, carabine care au o lugime a țevei mai mare ele fac o rotație mai deplină, astfel glonțul trecînd prin canalul țevei la ieșire primește o stabilitate mai mare în zbor și precizia de țintire în acest caz fiind mult mai mare.
La ghinturi după cum se știe se disting: flancurile ghintului și cîmpul ghinturilor, acestea din urmă făcînd delimitarea spațiului dintre două ghinturi și fundul ghinturilor [12, p.368]. Flancurile ghinturilor sînt acelea care imprimă o mișcare de rotație ptoiectilului, care mai pot fi numite altfel flancuri de atac. La armele automate moderne în partea ghintuită a țevei se găsește un orificiu necesar recuperării gazelor, care sînt folosite ulterior pentru reîncărcarea armei.
Deci, armele de foc cu țeava ghintuită se caracterizează prin prezența în canalul țevii pe toată lungimea ei a unor adâncituri (tăieturi) în pereții țevii, care după cum am menționat, se numesc ghinturi. Primele ghinturi au fost rectilinii, nu în formă de spirală și au fost inventate în a.1498 de ungurul Gaspar Țolner. Însă mai târziu în a.1515 August Koter a hotărât să dea ghinturilor o formă de spirală (helicoidală) și a constatat că sau îmbunătățit un șir de calități ale armelor ca: menține glonțul cu vârful înainte; precizia glonțului mai mare; efectul penetrant al glonțului mai mare; distanța mai mare de parcurgere [după 30, p.25].
Țeava lisă este întîlnită în cele mai dese cazuri la armele de vânătoare, la armele de construcție artizanală; în ultimul timp un șir de state au inclus în dotarea organelor de stat (poliție, armată) arme cu țeava lisă. Spre exemplu, în SUA apar sub denumirea de CAWS (armament pentru asalt), în Italia – SPAS (armament pentru asalt cu destinație specială).
2. Ansamblul mecanismelor de închidere, percuție și de extracție a tubului tras. Acestea servesc la procesul de identificare a armei de foc cu care a fost efectuată tragerea datorită particularităților de construcție a pieselor din componența lor, care vin în contact direct cu tubul cartușului. Aceste mecanisme snt: percutorul, peretele frontal a închizătorului, ghiara extractoare, pragul aruncător ș.a.
3. Realizarea împușcăturii este precedată de anumite operațiuni pregătituoare și anume:
Introducerea cartușului în camera de explozie care este închis de închizotor, în așa fel ca să nu aibă nici cel mai mic joc. Apoi urmează apăsarea pe tragaci, în momentul dat se pune în mișcare mecanismul de percuție astfel percutorul lovind capsa. După cum știm în capsă se găsesc substanțe chimice ușor inflamabile, astfel la lovire substanța chimică explodează și aprinde pulberea. Pulberea fiind compusă deasemenea din substanțe chimice ușor inflamabile arzînd foarte repede degajă o cantitate foarte mare de gaze care exercită o presiune puternică în cartuș aruncînd proiectilul cu o viteză foarte mare.
Deoarece cartușul are pereții foarte tari și ei fiind stînși din lateral de camera de explozii, iar din partea lui posterioară e presată puternic de închizător unica cale de ieșire a gazelor este aceea în direcția proictilului adică spre gura țevii. Presiunea este atît de mare încît la unele tipuri de arme ea ajunge pînă la 3.500 de atmosfere, astfel proiectilul este aruncat pe țeavă cu o viteză foarte mare, ajungînd pînă la 900 m/s. Presiunea gazelor scade odată cu alunecarea cartușului pe țeavă și după ieșirea glonțului ea scade pînă la cea atmosferică [26, p.55].
Armele de foc în doctrina ciminalistică pot fi clasificate după mai multe criterii și anume: 1. După construcția canalului țevei armele de foc se împart în cele cu țeavă lisă și cele cu țiava ghintuită. Armele cu țeavă netedă (lisă), ca armele de vînătoare, care sînt răspîndite în rîndul populației civile sînt destinate pentru împușcarea cu alice, mitralii, cartușe speciale de vînătoare și doar unele sînt destinate împușcărilor cu gloanțe. Puștile de vînătoare pot avea una, două, trei și foarte rar patru țevi. Armele de vînătoare ghintuite pot fi destinate tragerilor cu gloanțe cu înveliș de metal mai trainic (spre exemplu, cupru) sau glonți din plumb fără înveliș.
Calibrul armelor cu țeavă lisă se stabilește după sistemul vechi, acesta se determină anume prin numărul de alice rotunde ce se confecționează dintr-un pfund englez de plumb pentru pușca a cărei țeavă are un anumit diametru. Cele mai răspîndite calibre a acestor arme sînt: „12”, „16” și „20”. Calibrului „12” îi corespunde astfel un diametru a țevii de . Calibrul „16” cu și calibrul „20” cu . Prin urmare arma în cea mai mică cifră a calibrului are diametrul țevii cel mai mare [41, p.179]. La armele de vînătoare cu țeava lisă, alături de țevile obișnuite se găsesc țevile șoc, care se îngustează în apropierea gurii țevii, pentru a mări concentrația snopului de alice. Majoritatea armelor de vînătoare sînt neautomate dar sînt și unele excepții.
2. După lungimea țevii armele de foc se împart: arme cu țeavă lungă și cu țeavă mijlocie și arme cu țeavă scurtă. La armele cu țeavă lungă se alătură puștile, puștile mitralieră, arme de vînătoare, arme de tir cu lungimea țevii de 500-. Armele cu țeavă mijlocie sînt pistoalele mitralieră, pistoalele automate care au lungimea țevii de 200-. Armele cu țeavă scurtă le revin toate tipurile de pistoale și revolvere care au lungimea țevii de 30-. Armele cu țeavă scurtă au distanța de acțiune și precizia bătăii mult mai inferioară ca a celor cu țeavă lungă și mijlocie însă din motiv, că ele sînt mai ușor de purtat și de ascuns, anume cu ele sînt săvîrșite majoritatea crimelor.
Pistoalele sînt anume semiautomate fiindcă pentru fiecare tragere este necesar să se apese pe trăgaci.Revolverele sînt arme de mînă cu țeavă scurtă și ghintuită, care se alimentează cu cartușe dintr-o magazie în formă de butoiaș ce se învîrte după fiecare apăsare pe trăgaci, aducînd în fața percutorului (care la revolvere este cocoșul percutor), alt cartuș nou [26, p.31].
3. După modul de funcționare armele de foc se împart în: neautomate, semiautomate și automate. Armele ne automate se caracterizează prin acea că energia și presiunea gazelor se folosește numai pentru punerea în mișcarea a proiectilului. La asemenea tipuri de arme scoaterea tuburilor arse din armă precum și reîncărcarea se efectuiază manual și pentru producerea fiecărui foc se apasă pe trăgaci. Astfel de arme sînt: numeroase arme militare cu țeavă lungă; diferite tipuri de revolvere; puști de vînătoare cu țeava lisă (netedă), de asemenea unele tipuri de arme de tir. La armele semiautomate se referă acelea la care energia și presiunea gazelor se folosește nu numai pentru punerea în mișcare a proiectilului dar și pentru scoaterea tubului ars din armă și reîncărcarea cu un nou cartuș și numai pentru aducerea în mișcare a mecanismului de percuție se efectuează apăsări pe trăgaci pentru fiecare împușcătură.
Astfel de arme sînt construite în așa mod ca energia și forța gazelor să poată împinge închizătorul în urmă pentru ca după fiecare eliminare a tuburilor arse, cu ajutorul unui arc să revină înapoi aducînd astfel în camera de explozie un cartuș nou.
Armele automate sînt acele care folosesc energia și presiunea gazelor la fel ca și cele semiautomate, numai că aceste tipuri de arme se deosebesc de cele din urmă prin aceea că tragerile se pot efectua în serii doar cu o singură apăsare pe trăgaci (ținîndu-l apăsat). Numărul focurilor date depinde de durata apăsării trăgaciului și numărul cartușelor în magazie [42, p.537].
La armele semiautomate precum și la cele automate monșonul (zăvorul) efectuează mișcări înainte și înapoi în contul puterii arcului de reconstituire precum și a forței gazelor. Numai că pentru expedierea primului cartuș în țeavă este nevoie de a trage zăvorul pînă la urmă înapoi (cu mîna), el fiind readus în poziția inițială tot sub influența arcului de reconstituire expediind totodată în țeavă cartușul din magazia armei.
Unele sisteme de arme automate sînt dotate cu un mecanism special, altfel spus cu un translator prin mutarea căruia se permite tragerea în serii și de asemenea acestă armă poate fi folosită ca semiautomată la care tragere se efectuează foc cu foc. Ca exemplu ca astfel de armă poate servi automatul Kalașnikov. La automate de asemenea se referă toate tipurile de pistoale mitralieră și unele sisteme de pistoale.
4. Armele de foc de asemenea pot fi clasificate după calibru. Astfel deosebim:
– arme cu calibrul mic, la care se referă toate armele cu calibrul în limitele de 4,5 – .
– arme cu calibrul mijlociu, aici se deosebesc calibre în mărime de la pînă la .
– și arme cu calibrul mare – peste .
5. Încă o clasificare a armelor este acea după destinația lor la care deosebim următoarele:
– arme de luptă, care la rîndul lor se subîmpart în cele de model civil și cele de model militar.
La primele de referă pistoalele și revolverele cu puterea focului mică. Acest fapt se determină prin caracteristicile munițiilor atribuite la ele, în acest caz se are în vedere și calibrul armei, cel mai des fiind folosite calibrele în limitele de 6,35-, de asemenea și lungimea țevii.
La a doua grupă de arme, adică cele de tip militar se referă toate pistoalele și revolverele cu puterea focului mai mare. Aceste tipuri de arme au calibrul în limitele de 7,65-. Mai rar pot fi întîlnite în calibre mai mari [34, p.209].
Armele sportive. La aceste tipuri de arme se atribuie totalitatea armelor sportive sau altfel spus arme destinate tragerilor la țintă. Aceste din urmă sînt arme cu calibrul mic în limitele pînă la .
Armele cu calibrul mic se pot folosi nu numai pentru tragerile la țintă dar și pentru vînarea animalelor mici (cu blană scurtă), precum și a păsărilor.
– arme de vînătoare. La aceste tipuri de arme se atribuie cele cu țeavă lisă destinate vînatului. Mai pot fi întîlnite în asemenea cazuri și unele tipuri de arme de vînătoare cu țeavă ghintuită.
– arme de apărare apropiată de format mic sau altfel spus arme de buzunar. Asemenea tipuri de arme sînt destinate tragerilor cu muniții de calibrul mic și datorită mărimilor sale pot fi foarte ușor ascunse, de aceea în unele cazuri pot fi destul de periculoase.
– arme cu destinația specială. La asemenea tipuri de arme pot fi atribuite pistoalele de start, pistoalele rachetă ș. a.
6. Armele de foc mai pot fi clasificate și după modul de fabricație unde deosebim următoarele tipuri de arme: arme de fabrică produse în serie; arme de construcție proprie sau rudimentare; și arme transformate.
La armele de foc atipice se referă așa modele de arme, care după înfățișarea lor nu seamănă de loc cu o armă de foc, aceste arme mai sînt numite și deghizate, adică care pot fi montate în cîrjă, sau pot fi confecționate în formă de stilou obișnuit.
Armele modificate sînt acele obișnuite, adică de fabrică, produse în serii, însă cu unele schimbări sau modificări. Astfel poate fi tăiată și prescurtată țeava, poate fi retezată patul sau îndeobște poate fi schimbat și înlocuit cu unul mai mic sau de confecționare proprie. Se întîlnesc de asemenea și cazuri în care poate fi modificat și calibrul armei, adică pentru efectuarea tragerilor cu muniții de calibru mai mare sau să se poată folosi la trageri cartușe de butelie- formă. Astfel de exemplu se întîlnesc cazuri cînd la revolverul de tip Nagan de modelul anului 1885 pot fi lărgite camerele butoiașului – magazie folosindu-se în acest sens sfredelul. În acest caz la revolverul dat se folosește muniție de același calibru (), pe cînd corpul tubului este cu diametrul mult mai mare, adică se folosesc muniții de butelie – formă [38, p.102].
Armele rudimentare (sau de construcție proprie) uneori repetă modelele armelor produse în serie sau de fabrică, dar cele mai deseori reprezintă unele construcții primitive. La tragerile din astfel de arme este posibilă explozia sau ruperea țevii, care poate răni sau omorî pe însăși persoana care efectuează tragerea cît și alte persoane aflate în apropierea lui. Din această cauză astfel de arme sînt foarte periculoase. De asemenea pentru efectuarea tragerilor cu muniții de luptă mai pot fi folosite și pistoalele rachetă sau pistoalele cu gaze, acestea fiind de asemenea socotite arme modificate.
7. De asemenea armele de foc mai pot fi clasificate și după numărul de încărcături. Aici putem întîlni arme cu o singură încărcătură la care pentru producerea unui foc viitor este necesar de reîncărcat manual arma cu un nou cartuș dintr-o magazie care se află în afara armei. La acestea tipuri de arme se pot atribui armele de vînătoare cu o singură țeavă, pistoalele rachetă, unele arme de tir ș. a.
Armele cu repetiție. La acestea din urmă se atribuie armele înzestrate cu o magazie în interiorul armei care poate fi schimbată cu o altă magazie plină, după ca sînt trase toate munițiile din prima. Magazia mai poate fi reînzestrată (reîncărcată), din nou. Magaziile la revolvere și pistoale au de obicei de la trei pînă la opt cartușe. Iar la automate poate fi înzestrată cu cîteva zeci. Însă și unele tipuri de pistoale pot avea magazii înzestrate cu mai multe cartușe.
Iată de exemplu un model nou de pistol denumit „Earîghin” (ПЯ), este înzestrat cu 17 cartușe. Acest pistol este o modificație a pistolului „Makarov” însă mai performant. Primul se deosebește de al doilea încă prin ceea, că are viteza inițială a proiectilului de 465 m/s pe cînd al doilea are viteza începătoare de 315 m/s [35, p.283]. Clasificarea armelor de foc în balistica judiciară are o mare importanță fiindcă fiecare din clasificările examinate mai sus ne pot permite acumularea informațiilor despre una sau altă armă cu ajutorul căreia se poate mai ușor de identificat arma cu care sa comis infracțiunea, ceea ce ne permite în unele cazuri depistarea directă sau indirectă și rapidă a infractorului sau țintașului.
1.3. Muniția armelor de foc: construcție, clasificare și caracterizare
În primul rînd, este necesar de precizat ce anume pot fi socotite muniții ale armelor de foc. Deci, prin muniție se înțeleg: cartușele, proiectilele și încărcăturile de orice fel care pot fi întrebuințate la tragerile din armele de foc care de asemenea pot fi fabricate industrial sau în mod meșteșugăresc [6]. Munițiile constituie o altă categorie de obiecte care interesează balistica judiciară. Munițiile armelor de foc portative sînt denumite cartușe care deferă între ele după mai multe criterii și caracteristici și anume: – după tipul armei de foc, la care sînt folosite cartușe de luptă, de vînătoare, sportive și alte cartușe cu destinația specială. – după calibrul, de asemenea ca și la clasificarea armelor cartușele pot fi de calibru mic, mijlociu și mare.
Munițiile mai pot fi clasificate și după materialul din care sînt confecționate, după formă, structură, modul de fabricație ș. a. În fond, un cartuș este format din 4 părți și anume: tubul proiectilul, capsa și pulberea. La cartușele armelor de vînătoare mai sînt întîlnite și alte părți componente, așa numitele bura și rondela care sînt menite de a desparte praful de alice și de a închide partea deschisă a tubului care nu permite alicelor să se împrăștie [16, p.171].
În continuare vom trece la examinarea și descrierea fiecărei părți componente a cartușului.
Tubul. Tubul servește pentru asamblarea tuturor părților componente ale cartușului. Deoarece este închis ermetic tubul ferește de asemenea, încărcătura de pulbere de influența factorilor exteriori, iar în timpul tragerii oprește dirijarea gazelor spre închizător unica cale de ieșire a lor fiind acea în direcția proiectilului.
Tubul este format din gură sau partea deschisă care servește pentru sertizarea glonțului; partea conică (o porțiune de trecere de la gît la corpul tubului); corpul tubului și rozeta care poate avea un rebord, adică marginile rozetei depășesc în dimensiuni diametrul tubului sau poate avea un șanț inelar care servește la prinderea tubului de către gheara extractoare atunci cînd zăvorul este dat în urmă, astfel aruncînd tubul tras din camera de explozie în afară. Pe fundul tubului se găsește orificiul de amplasare a capsei, nicovala și orificiile de aprindere [26, p.38]. Acestea din urmă fac legătura între capsă și pulbere. La aprinderea substanței explozive din capsă flacăra prin aceste orificii pătrunde spre pulbere, aprinzînd-o pe aceasta din urmă.
Tuburile după formulă pot fi de 2 tipuri: cilindrice și butelie – formă. La armele de model civil se întrebuințează numai cartușe de formă cilindrică în schimb la cele de model militar se folosesc tuburi atît cilindrice cît și de butelie formă care permit în același timp să folosim gloanțe cu un calibru mai mic și să încărcăm tubul cu o cantitate mai mare de pulbere.
Tuburile sunt confecționate dintr-un metal trainic sau un aliaj de metale care trebuie să reziste la presiuni mari ale gazelor, de asemenea metalul trebuie să aibă și alte calități și să fie de oxidare redusă. Tuburile armelor de vînătoare sînt confecționate din metal, carton presat sau din masă plastică a căror rozetă este întotdeauna metalică. La armele de calibru mic tuburile sunt tot timpul de formă cikindrică și diametrul rozetei depășește diametrul tubului.
Proiectilul. Proiectilele pot fi gloanțe, alice, mitralii și poșe. Alicele, mitraliile și poșele se folosesc numai la armele cu țeavă lisă. Mitraliile fiind niște alice mai mari care depășesc în diametru . Poșele sînt alice de confecționare proprie din diferite materiale. La armele cu țeavă ghintuită se folosesc cartușe cu glonț. După destinație care pot fi obișnuite și speciale. Cele obișnuite sînt formate din cămașă și miez. La gloanțele care au miez de oțel între miez și cămașă mai au un start de plumb, astfel proiectilul are și o greutate mai mare și o putere mai mare de pătrundere. Astfel de gloanțe se deformează mai puțin la lovirea de unele obiecte. Gloanțele obișnuite cu miez de plumb nu are nici un semn destinctiv, care la gloanțele cu miez de oțel vîrful este de o culoare argintie.
Gloanțele mai pot fi confecționate și din metal masiv, ca de exemplu din plumb care sete folosit la armele de vînătoare cu țeavă ghintuită, însă ele sunt suficient de moi de aceea la lovire de obiecte mai dure sau mai masive se pot diforma mai ușor.
De asemenea mai pot fi gloanțe cu miez de oțel care sunt îmbrăcate cu un strat de plumb apoi învelite cu o cămașă de metal mai dur spre exemplu cu cupru sau alte aliaje. Astfel de proiectile sînt confecționate pentru a străbate obiecte mai dure. Astfel miezul de oțel este folosit pentru a preda o tărime mai mare proiectilului, învelișul de plumb este folosit pentru a preda o greutate mai mare glonțului iar cămașa de cupru este folosită pentru a proteja gloanțele de diformare și pentru a aluneca mai ușor pe canalul țevii. Astfel gloanțele primesc o greutate, o stabilitate și o putere de perforare mai mare [40, p.93].
Gloanțele mai pot fi diferențiate între ele și după forma vîrfului lor. Astfel putem întîlni gloanțe cu vîrful alungit și ascuțit; cu vîrful rotungit; cu vîrful retezat (la astfel de tipuri de proiectile pot fi atribuite cele de construcție proprie sau cele folosite de vînători la vînatul masiv precum ar fi gloanțele de tip Breneke). Breneke este un proiectil de formă cilindrică avînd o zonă de delatare (de formare) mediană și unele striații care îi permit să producă ruperi semnificative după pătrunderea în țintă (întrînd în contact cu obiectul proiectilul de tip Breneke pur și simplu se înșurubează în acesta din urmă în același timp datorită zonei de diformare produce ruperi semnificative în corpul animalului sau în alte obiecte în care nimerește). El este destinat (adică proiectilul de tip Breneke) după cum am mai spus vînatului masiv: pentru urși, mistreți ș. a.
Fundul glonțului de asemenea poate să difere de la caz la caz. Acesta poate fi scobit sau cu partea posterioară alungită și teșită. După forma vîrfului gloanțelor se mai deosebesc și cele în formă semisferică, coniformică cu capăt ascuțit, în formă de conus retezat.
Sînt de asemenea întîlnite și gloanțe cu o construcție deosebită. Din seriea acestor gloanțe putem enumera următoarele: proiectile incendiare, trasante, gloanțe antitanc-incendiare, proiectile perforatoare, perforant incendiare, trasare – explozive, incendiare de reglaj ș.a.[11, p.387].
Astfel de tipuri de proiectile, precum cele care au fost enumerate mai sus sînt întîlnite foarte rar în practica balistico-judiciară, pe timp de pace, din motiv că ele pot fi folosite mai des doar pe timp de război. Alicele, adică proiectilele folosite la armele de vînătoare au o formă sferică, care sînt fabricate din plumb sau din aliaje de plumb cu arsenic și antimoniu. Cînd alicele sînt confecționate meșteșugărește ele au o formă neregulată care poate fi ușor deosebită de cele de fabrică produse în serie. La fel după alicele confecționate meșteșugărește este mai ușor de stabilit persoane care le-a confecționat datorită faptului că este folosit plumb cu o altă compoziție de cît cea de fabrică, adică plumbul poate fi căpătat de persoana dată pe diferite căi, ca de exemplu extrăgînd și prelucrînd plăcile de plumb din acumulatoare.
Capsa. Capsa formează a treia parte a cartușului. În interiorul ei se conține o substanță explozivă ușor inflamabilă, cel mai des este folosit fulminatul de mercur sau stibiatul de plumb care exploadează la lovirea percutorului sau cocoșului percutor. Flacăra obținută prin orificiile de aprindere nimerește spre pulbere aprinzînd-o pe aceasta din urmă.
Substanțele explozive. Prin acestea din urmă se subînțelege în balistica judiciară încărcătura explozivă care este folosită la fabricarea munițiilor, adică pulberea.
În prezent cunoaștem două tipuri de pulbere care se întîlnesc mai frecvent în practică și anume: – pulberea neagră sau altfel spus pulberea cu fum; – pulberea fără fum sau coloidală.
Pulberea cu fum se prezintă sub formă de granule de formă și mărimi neregulate carde cu flacără mare, mult fum, produce un zgomot mare la tragere și nu arde complet. Pulberea în ziua de azi se folosește la armele de vînătoare și cele de construcție proprie. Ea nu se folosește la alte tipuri de arme de înaltă precizie ce se încarcă automat din motiv, că formează un strat gros de reziduri și arma se îmbîcdește ușor. Pulberea albă sau fără de fum prezintă nitrați de celuloză plastifiați cu diferiți solvenți. Ea are proprietăți balistice mult mai superioare în comparație cu cea neagră. Este formată din piroxilină și glicerină la care se mai adaugă alte substanțe chimice secundare [26, p.50]. Pulberea albă arde producînd o cantitate nu prea mare de fum, gazele degajate însă la arderea ei au o tensiune (intensitate) cu mult mai mare decît gazele pulberii negre.
În timpul efectuării tragerilor din arma de foc, indiferent de timpul acesteia se formează urme ale tragerii pe proiectil și tub. În cazul armelor cu țeava ghintuită se formează pe glonț urme caracteristice reliefului țevii. Aici ne aflăm în fața unei largi interpretări a noțiunii de urmă întru cît atît proiectilul cît și tubul sînt ele însele purtătoare de urmă valoroase pentru identificarea armei din care sa efectuat tragerea și deci servesc ca probe materiale pe cauza dată.
Urmele lăsate pe tuburi de formează în trei etape succesive și anume: în timpul încărcării armei; în timpul efectuării tragerii; și în timpul extragerii tubului tras. Pe parcursul acestor tei etape mecanismele principale care imprimă urme pe tub sînt: percutorul, peretele frontal al închizătorului, gheara extractoare, pragul aruncător (ejectorul) și pereții camerei de explozii.
În timpul încărcării, luînd în considerație, că toate acțiunile nu se desfășoară lent și că în timpul exploziei cartușul este presat puternic în urmă, spre peretele frontal al închizătorului și în timpul cînd închizătorul prea cartușul din încărcător sau altfel spus din magazia armei li aducîndu-l în camera de detonare, apoi asigurînd închiderea canalului țevii se sprijină strîns în fundul cartușului, care va prelua toate striațiile și neregularitățile lui va reflecta în tocmai micro relieful acestei piese.
În timpul împingerii cartușului în camera de detonare pe marginile lui vor rămîne urmele marginilor încărcătorului care se prezintă în formă de urme dinamice longitudinale. De asemenea pe marginile tubului se vor reflecta neregularitățile sau micro relieful camerei de explozii.
-În momentul efectuării tragerii sau al declanșării focului în primul rînd apar urmele percutorului, care face parte din mecanismul de percuție și servește la lovirea capsei cartușului și darea focului. Lovind capsa percutorul creează pe fundul capsei o adîncitură, în care cu ajutorul microscopului comparator se pot distinge toate trăsăturile caracteristice ale vîrfului acestuia.
De asemenea poziția unui percutor pe capsă poate fi diferită, care fapt ne poate ajuta la stabilirea tipului armei folosite la săvîrșirea unei infracțiuni. Ca exemplu, urma percutorului poate fi lăsată pe capsa în formă de o virgulă îngroșată sau în formă rotundă și ascuțită sau îndeobște poate fi mare și cu fundul neted ș. a. m. d.
De asemenea în timpul tragerii pot fi imprimate urmele peretelui frontal al închizătorului, pe fundul tubului [26, p.45]. Tot odată sub influența presiunii gazelor și dilatării cartușului pe pereții tubului se imprimă micro relieful pereților camerei de explozie.
– În momentul extragerii tubului ars pe partea anterioară a rozetei, anume pe marginea ei, se imprimă urmele ghearei extractoare care are rolul de a apuca gulerul tubului și de al arunca în afară în timpul expedierii închizătorului, zăvorului în urmă, lovindu-se de pragul aruncător tubul este aruncat în afara armei. Astfel examinînd atent tuburile putem da unele concluzii cu privire la arma cu care sa tras, fiindcă la unele tipuri de arme gheara extractoare este situată în diferite poziții, reeșind din aceasta el poate arunca tubul ars în diferite părți. La unele arme gheara extractoare poate arunca tubul ars în partea dreaptă la unele în sus iar la altele în partea stîngă.
Pe pereții tubului se mai pot forma și urmele marginilor ferestruicii închizătorului.
De asemenea poziția unui percutor pe capsă poate fi diferită, care fapt ne poate ajuta la stabilirea tipului armei folosite la săvârșirea unei infracțiuni. Ca exemplu, urma percutorului poate fi lăsată pe capsa în formă de o virgulă îngroșată, în formă rotundă și ascuțită, sau un semn convențional etc.
În cazul armelor de vînătoare cu țeavă lisă toate aceste urme imprimate pe tub au o valoare de identificare doar în cazul cînd tubul este folosit o singură dată, fiindcă după cum știm la astfel de arme tubul poate fi folosit de mai multe ori, fiind reîncărcat și schimbîndui capsa cu una nouă, astfel, ca urmă cu putere identificatoare poate servi numai urma percutorului pe capsă. Urmele de pe rozetă și de pe părțile laterale ale tubului vor fi în astfel de situații, urme de la mai multe trageri, din care cauză ele nu pot servi și nu pot fi utile la identificarea armei folosită la săvîrșirea infracțiunii [36, p.178].
Urmele de pe gloanțe. În cazul armelor cu țeavă ghintuită, datorită faptului că calibrul proiectilului este puțin mai mare de cît calibrul armei, aproximativ cu 0,2 – , pe el se imprimă macrorelieful și microrelieful canalului țevii. Urmele lăsate de ghinturi pe proiectil în urma alunecării lui prin canalul țevii se prezintă în formă de niște striații paralele răsucite în sensul ghinturilor. Cu ajutorul lor se stabilește numărul ghinturilor, direcția și unghiul de răsucire, distanța dintre plinuri și goluri și lățimea lor. Toate aceste date acumulate, ne pot indica sistemul armei folosite la săvîrșirea infracțiunii. Urmele macroreliefului canalului țevii sunt vizibile cu ochiul liber. Pe cînd urmele microreliefului se prezintă tot în formă de niște striații paralele, însă care spre deosebire de primele sunt invizibile și pot fi observate doar cu ajutorul utilajelor de mărire, ca de exemplu microscopul comparator sau alte tipuri de microscoape.
Toate aceste urme enumerate mai sus sînt proprii fiecărui exemplar de armă în parte fiindcă nu există două arme care să aibă același microrelief și macrorelief al pieselor ei componente.
Particularitățile microreliefului armei sînt formate încă din timpul fabricării ei. Apoi alte caracteristici a microreliefului se formează în urma folosirii de nenumărate ori a armei sau de păstrarea necorespunzătoare a armei.
Sînt și împrejurări în care pot apărea unele deformări ale proiectilului. Aceste fenomene pot fi urmărite în cazurile cînd calibrul glonțului este mare decît a armei. În așa caz deformarea se prezintă de regulă în alungirea glonțului. Dacă glonțul este de calibru mai mic, atunci urmele fiind să se formeze spre partea ascuțită a glonțului. În ceea ce privește urmele de pe proiectile cu mitraliile trase din arma de vînătoare ele de asemenea reproduc în mod dinamic iregularitățile țevii. Posibilitatea cercetări criminalistice a acestor urme de natură balistică este practic imposibilă sau perfectibilă [16, p.175].
Urmele macroreliefului canalului țevii sunt vizibile cu ochiul liber. Pe când urmele microreliefului se prezintă tot în formă de niște striații paralele, însă care spre deosebire de primele sunt invizibile și pot fi observate doar cu ajutorul utilajelor de mărire, ca de exemplu microscopul comparator sau alte tipuri de microscoape.
Toate aceste urme enumerate mai sus sînt proprii fiecărui exemplar de armă în parte fiindcă nu există două arme care să aibă același microrelief și macrorelief al pieselor ei componente.
1.4. Urmele împușcăturii și varietățile lor
Prin urme ale împușcăturii se înțelege în primul rînd, urmele specifice formate pe proiectil și pe tub mai ales la efectuarea tragerilor de la o anumită distanță. Urme ale tragerii pot fi considerate toate felurile survenite pe suprafața sau în profunzimea lor în urma efectuării tragerii, în timpul zborului proiectilului, pînă în momentul lovirii țintei.
Conform caracterului, mecanismului de formare și importanța lor, urmele pot fi divizate în trei mari categorii și anume: a) cu urmele create de arme pe proiectil și tub în urma interacțiunii acestora cu piesele mecanismului armei; b) lăsate pe proiectil pe suprafața ți în profunzimea obiectelor cu care vine în contact în urma împușcăturii; c) urme formate de factorii suplimentari ai împușcăturii.
În alte izvoare didactice clasificarea urmelor împușcăturii este următoarea: – urmele principale (urmele lăsate de proiectil nemijlocit pe obiecte); – urme suplimentare, care pot fi la rîndul lor împărțite în două mari categorii: a) urme suplimentare formate în indiferent de distanța de tragere; b) urme suplimentare formate la tragerea cu arma lipită de corp sau efectuată de la o distanță destul de mică [29, 237].
Urmele principale ale tragerii (rezultate din acțiunea mijlocită a proiectilului) sunt: urmele de perforare – cazul cînd proiectilul (indiferent ce glonț, alice, mitralii, poșe) la lovirea obiectului sau corpului formează un orificiu de intrare, un orificiu de ieșire și un canal care le unește. – urmele de pătrundere – sînt așa numitele canale oarbe, în acest caz există orificiul de intrare și ieșire. Aici nu există orificiu de ieșire – urmele de ricoșare în cazul cînd glonțul este deviat de obiect în funcție de viteza proiectilului de mărimea și forma obiectului și de unghiul de lovire [19, 93].
Urmele de perforare – a obiectelor cu o anumită grosime le sînt specifice toate trei elemente și anume orificiul de intrare; canalul; orificiul de ieșire. În cazul obiectelor subțiri nu mai poate fi vorba de canal, în unele cazuri chiar poate fi confundat orificiul de intrare cu cel de ieșire. De aceea orificiul de intrare și de ieșire trebuie de determinat în primul rînd, pentru a stabili linia zborului proiectilului. Mai mult ca atît studierea orificiului de intrare ne mai poate da informații despre tipul armei folosite, despre distanța de la care a fost efectuată tragerea ș. a.
La determinarea direcției zborului proiectilului trebuie de luat în vedere și așa semne ca acela, că glonțul pătrunzînd în interiorul obiectului dezbate o parte a suprafeței șui și îl introduce în interiorul obiectului. Acesta fiind primul semn al orificiului de intrare (absența mai mici porțiuni a suprafeței). Al doilea semn al orificiului de intrare este inelul de ștergere.
Al treilea semn este, că marginile lui sînt întoarse înăuntrul orificiului. Acest fenomen se observă foarte bine pe metal, faneră, masă plastică, hîrtie și alte materiale.
Al patrulea și cel mai important semn este depunerea pe marginile orificiului de intrare funinginii și a firicelelor de praf nearse. Însă aceste urme ale tragerii în dependență de arme folosite și muniții, ajung pînă la țintă doar în cazurile tragerilor de la distanțe foarte mici de circa 1,5 – 2 metri. Caracteristicile de formă a orificiului de intrare și a celui de ieșire depinde nu numai de distanța de la care sa tras, de forța cinetică a proiectilului de unghiul sub care proiectilul a lovit ținta sau de dimensiunile obiectului ci și de gradul său de plasticitate și elasticitate.
Astfel pe corpul uman orificiul de intrare se va caracteriza prin lipsă de țesut, marginile căruia vor fi ușor îndreptate spre interior și diametrul lui fiind apropiat cu cel al proiectilului. Canalul de perforare nu tot timpul va prezenta o formă rectilinie și sînt și unele devieri ale proiectilului de către oase, uneori fiind posibilă ruperea proiectilului în mai multe fragmente și în asemenea cazuri pot fi întîlnite mai multe orificii de ieșire existînd doar un singur orificiu de intrare [9, p. 93].
Pe îmbrăcăminte sau pe obiecte confecționate din materiale textile orificiul de intrare este mai mic decît cel de ieșire (de fapt ca și în toate celelalte cazuri), de regulă se depistează și o transportare a fibrelor spre interiorul canalului. Orificiul de ieșire prezintă deseori și rupturi în formă de cruce sau în formă de litera „T” cea ce poate fi observat uneori și la orificiul de intrare în cazurile efectuării tragerilor de la distanțe foarte mici care apar în urma acțiunilor gazelor și a aerului comprimat. Examinarea acestor orificii se face în strînsă corelare cu examinarea corpului uman. Ele se pot studie după straturi (ca exemplu palton – cămașă – maiou). Totodată examinarea se îndreaptă spre faptul formării mai multor orificii datorită îndoiturilor hainelor, cîteodată aceste fenomene pot crea de la prima vedere impresia, că sunt mai multe orificii adică în obiect s-a tras de mai multe ori. O altă situație care se poate întîlni poate fi acea cînd proiectilul străbate brațul și tot el străbate și toracele, de asemenea creînd impresia efectuării cîtorva focuri. Orificiile cu intrare în sticlă sunt cu ceva mai mari ca diametrul glonțului iar orificiul de ieșire este mai mare decît cel de intrare. În cazul dat urma tragerii se prezintă în formă de trunchi de con care se mărește în direcția zborului proiectilului. În majoritatea cazurilor mărimea orificiului în sticlă este invers proporțională cu viteza glonțului. Adică cu cît viteza este mai mare, orificiul este mai mic și invers [44, p.158].
Orificiile create de proiectile în tabla de metal redau aproape exact mărimea sau diametrul glonțului. În lemn uscat orificiile sînt cu ceva mai mari decît diametrul glonțului, iar în lemn umed sau verde datorită elasticității lui prezintă orificii mai mici.
În cazul urmelor formate în obiecte lipsite de elasticitatea (cărămidă, piatră, beton) orificiul de intrare este mai mare decît diametrul proiectilului, practic aflîndune în fața unei sfărîmări sau ruperi. În lemn orificiile pot fi aproape de același diametru. În cazul dat orificiul de intrare poate fi indicat de direcția fibrelor.
Urmele de pătrundere -după cum a mai fost spus se atribuie așa numitele canale oarbe care prezintă niște perforării înfundate, adică care au un orificiu de ieșire. Aceste canale se formează în caz cînd proiectilul și-a pierdut o mare parte a puterii sale și de penetrare din pricina rezistenții aerului dau dacă glonțul a trecut prin cîteva obstacole pînă a ajuns la țintă iar ținta este foarte groasă și proiectilul nu a putut învinge rezistența acestuia. În cazuri de necesitate el poate fi recuperat. Iar dacă este vorba de o persoană se efectuează o operație obligatorie. Elementele componente ale canalelor oarbe sînt: orificiul de intrare, care are aceleași caracteristici ca și la urmele perforării.
Urmele de ricoșare – constituie niște adîncituri sau zgîrieturi și uneori crăpături puțin adînci create de lovirea glonțului în zbor în funcție de unghiul de lovire și de natura obstacolelor (pămînt, cărămidă, lemn, suprafețe metalice ș. a.) care se află pe traiectoria zborului glonțului.
Trăsăturile caracteristice a urmelor de ricoșare constau în cea că glonțul în timpul ricoșării se îndepărtează de la obiectul atins, pierzîndu-și în același timp din viteză. Totodată ricoșarea face posibil lovirea altor obiecte ori persoane care inițial unde se aflau pe traiectoria primară a glonțului. Ipoteza dată trebuie luată în vedere de către organele de anchetă la stabilirea direcției și locului din care s-a efectuat tragerea. Să nu uităm, că glonțul în urma ricoseului se poate deforma și pătrunzînd în corpul uman poate forma unele orificii sau leziuni atipice, inducînd organul de cercetare în eroare, cela din urmă crezînd, că la împușcare au fost folosite careva gloanțe cu destinație specială folosite la unul sau la alt tip de armă [45, p.84].
Condițiile care pot favoriza formarea urmelor de ricoșare sînt următoarele: – viteza de zbor scăzută a glonțului din oarecare motive. – cînd unghiul dintre suprafața obiectului lovit și linia de zbor a proiectilului este mic; – densitatea sau duritatea mare a obiectului atins.
În apropierea urmelor de ricoșare pot apărea urmele schijelor de la proiectil. Schijele care sînt proiectate cu putere se pot izbi de obiecte formînd unele urme de suprafață. În interiorul acestor urme se pot păstra micropartica la metalice de pe glonț concomitent și particule ale obiectelor cu care glonțul sa lovit anterior sau le-a atins.
Ricoseul se poate produce în cazul contactului cu un obiect dur în cazul cînd unghiul de lovire dintre suprafața obiectului și linia zborului proiectilului este mai mic de 350. Iar în cazul obiectelor moi, ca solul sau apă obiectul de incidență trebuie să fie de 40-120 [19, p.93].
Al patrulea și cel mai important semn este depunerea pe marginile orificiului de intrare a funinginii și a firicelelor de praf nearse. Însă aceste urme ale tragerii în dependență de armele folosite și muniții, ajung până la țintă doar în cazurile tragerilor de la distanțe foarte mici de circa 1,5-2 metri. Caracteristicile de formă a orificiului de intrare și a celui de ieșire depinde nu numai de distanța de la care s-a tras, de forța cinetică a proiectilului, de unghiul sub care proiectilul a lovit ținta sau de dimensiunile obiectului ci și de gradul său de plasticitate și elasticitate.
Astfel pe corpul uman orificiul de intrare se va caracteriza prin lipsă de țesut, marginile căruia vor fi ușor îndreptate spre interior și diametrul lui fiind apropiat cu cel al proiectilului
Urmele secundare sunt: 1. Inelul de frecare sau de ștergere, se creează pe marginile orificiului de intrare de particule de unsoare, praf, rugină, alte substanțe ce se află pe suprafața proiectilului.
2. O altă urmă este inelul de metalizare care se constituie în special din particule și firicele de metal de pe suprafața glonțului în momentul perforării unor obiecte cu un anumit grad de densitate care se poate întîlni de exemplu la străbaterea unor oase plate din corpul uman. Firicelele date de metal pot fi purtătoare de informație despre metalul din care este confecționat proiectilul. De asemenea aici pot fi observate microparticole metalice a canalului țevii armei sau a unor obiecte de metal prin care a pătruns proiectilul sau le-a atins înainte de a lovi ținta.
Urmele suplimentare formate la tragerea cu țeava armei lipită de corp sau de la distanțe mici: 1. Rupturile provocate de gaze – apar la tragerea de la distanțe mai mici de care mai depinde și de tipul armei și a muniției. Aceste rupturi pot apărea în formă de cruce, în formă de litera „T” stau stelară, apărute ca rezultat a expansiunii rapide a gazelor. 2. Urmele gurii țevii – care poate apărea în formă de cerc mai numit și inel de contuzie sau în formă de semicerc în cazurile cînd tragerea a fost efectuată sub un unghi (de jos, de sus sau din părți). 3. Arsurile provocate de gazele încinse sau de flacără din gura țevii care ajung la temperaturi foarte înalte. Ele pot apărea la tragerile de la distanțe mici, mai ales în cazul armelor automate. 4. Armele de funigine care rezultă din combustia încărcăturii de pulbere, care depind de calitatea substanței explozive și de distanța de tragere. În cazul folosirii pulberii negre se poate forma la distanța de 2 metri. Pe lîngă pulberea arsă la formarea lor contribuie și rezidurile din capsă inclusiv și rezidurile tragerii anterioare, de pe țeava armei. 5. Tatuajul – este consecința pătrunderii în piele a resturilor de pulbere neagră arsă incomplet. Uneori particolele date de pulbere cu o forță destul de mare pentru a pătrunde prin haină, ajungînd la dermă (strat a pielii). La efectuarea tragerilor din pistol și revolvere tatuajul se poate forma la distanțe de pînă la , iar la folosirea armelor cu țeavă lungă la distanța de aproximativ 1 metru. 6. Urmele de unsoare din interiorul țevii mai pot fi depistate și în formă de stropi depuși în jurul orificiului de intrare. Acest fenomen se observă mai ales la efectuare primelor trageri din arma de foc care mai depind și de gradul de îngrijire a armei și de cantitate de unsoare aflată în interiorul țevii.
Mai departe în lucrarea dată se va observa, că însemnătatea urmelor secundare este foarte mare mai ales la stabilirea distanței de la care s-a tras și vor juca încă un rol mare în plan juridic la stabilirea unor aspecte referitoare la accidente, sinucideri, existența unor condiții a legitimei apărării precum și la stabilirea distanței și poziției între victimă și agresor.
Urmele secundare sau suplimentare pot fi examinate numai în condiții de laborator care necesită folosirea unor mijloace tehnice criminalistice speciale. Pe lîngă cele studiate mai sus mai sunt o mulțime de aspecte care de asemenea ne poate ajuta la stabilirea tipului armei folosite ca exemplu cum poate fi culoarea depunerii funuginei. Funiginea de la praful cu fum de culoare neagră într-o măsură oarecare poate fi mecanic ștearsă de pe suprafața obiectului ce nu se poate spune de funiginea de la praful fără fum care trainic se prinde (se lipește) de suprafața obiectului, căpătînd o culoare sură, sură gălbuie sau sură-verzuie. Uneori zona de depunere a funiginii de pulbere ne indică nemijlocit tipul armei folosite sau la stabilirea tipului muniției folosite la o armă oarecare.
2. EXAMINAREA ARMELOR DE FOC, A MUNIȚIILOR ȘI A URMELOR
FOLOSIRII LOR
Unele particularități de cercetare a locului faptei în cauzele privind aplicarea
armelor de foc la săvârșirea infracțiunilor
Una din sarcinle cercetării locului faptei pe cauzele legate de aplicarea armelor de foc este colectarea urmelor folosirii acestor arme. Se are în vedere depistarea și ridicarea atât a armei de foc, cât și gloanțele, tuburile, burele, alicele și alte accesorii ale acestora. Aceste obiecte trebuie căutate mai cu seamă în: 1. Locul unde s-a comis fapta; 2. Pe corpul și îmbrăcămintea victimei ori pe diferite obiecte aflate pe cîmpul infracțional; 3. Pe corpul și îmbrăcămintea persoanei care a tras cu arma; 4. Pe armă și în interiorul ei (țeavă, încărcător, alte detalii); 5. Pe tuburi și pe glonț.
I. Descoperirea, fixarea și manipularea armei de foc la fața locului. Dacă arma nu este găsită la locul faptei, trebuie căutată imediat în apropiere (ea poate fi aruncată în fîntîni, iazuri, gropi din vecinătatea locului faptei). Dacă este găsită la locul faptei, arma se fotografiază prin procedee fotografice de nod și de detaliu. Se fixează în procesul-verbal al cercetării locului faptei (CFL) – timpul, modelul, calibrul, lungimea tevii, inscripțile existente, precum și poziția, distanța de la obiectele din jur și față de cadavru. La fel, se cere să fixăm cum este orientată țeava armei, dacă arma este asigurată sau nu. Apoi, se trece la examinarea prealabilă a armei la fața locului.
Se verifică dacă este încărcată sau nu (trebuie de manipulat arma cu maximă prudență). Nu se îndreaptă țeava spre oameni, dar în sus sub un unghi de 45 de grade [43, p.145]. Arma se ridică de muchiile ei, pe care puțin probabil că există urme dijitale sau alte urme materiale, cu mișcări hotărăte, ca să nu o scăpăm jos, adică ca să evităm o împușcătură accidentală. Fixăm în procesul-verbal dacă se simte miros proaspăt de praf ars din țeavă, în ce poziție se află cocoșul, monșonul.
După acest examen arma se cercetează mai atent la o masă, pe o hărtie albă, curată pentru o examinare detailată. Se caută urme dijitale, sînge, țesuturi organice, fire de păr etc.
Se scoate încărcătorul, se trage monșonul înapoi și se examinează camera de detonare. Se extrage cartușul. Dacă acesta nu poate fi extras, se fixează o rondelă, între fundul cartușului și percutor. Se fixează în procesul verbal numărul cartușelor depistate în încărcător, dacă există pe acestea urme dijitale.
Se cercetează canalul țevii, dacă există sau nu funijine, urme de rugină, ulei etc. Arma nu se percutează nici într-un caz, nu se demontează. Gura țevii trebuie înfășurată cu o pânză albă curată ca să nu cadă ceva din interiorul țevii, după aceasta arma se înfășoară în întregime cu o hărtie albă curată și se ambalează într-o cutie fixând-o bine în ea. Ambalarea se face în așa fel ca să nu distrugem urmele de mâini, microurmele etc.
II. Examinarea tuburilor trase. Căutarea tuburilor se face în urma studierii numărului, aspectului și formei leziunilor de pe corpul victimei sau alte obiecte. Se stabilește distanța, direcția, locul de tragere și după aceasta se caută tuburile. Se iau în calcul cum se aruncă tuburile la arma concretă – în stînga, dreapta sau vertical înapoi, peste capul agresorului. În unele cazuri se aplică detectorul de metale, diverși magneți, alte mijloace (câinii-biodetectori specializați) etc. Tubul se fotogrofiază prin procedeul fotografiei de nod, de detaliu, se fixează în procesul-verbal forma tubului (cilindrică, butelie), culoarea, inscripții, semne de prindere a glontelui, urme de la mecanismele armei pe tub, defecte, prezența funiginei și a prafului ars, spațierea tubului [38, p.112]. În cadrul examinării se cere maximum atenție, ca să nu distrugem urmele dijitale pe suprafața acestor obiecte, întrucît uneori se aruncă intenționat tuburi când se înscenează omor, sinucidere etc. Tuburile trase, fiind înfășurate în vată se ambalează în cutiuțe (spre exemplu, de chibrite), se sigilează cu sijiliul organului de urmărire penală, indicându-se în procesul-verbal parametrii acestuia.
III. Examinarea gloanțelor. Căutarea gloanțelor la fața locului prezintă dificultăți mai ales când infracțiunea este comisă în loc deschis. De regulă, acestea se caută după urmele lăsate pe obstacole, precum: cadavrul sau îmbrăcămintea acstuia; obiectele din jurul victimei; pe podeaua unor încăperi ori înfipte în ea; pe tocurile ușilor sau ferestrelor ori în alte obiecte de mobilier; în tavanul sau pereții încăperii; în iarbă, pe pământ sau în pământ ș.a.
Se atrage atenția la găuri, apăsături, zgîrîituri din direcția înpușcăturii. Se realizează fotografia de nod și de detaliu. La examinarea gloanțelor se indică felul ei, forma, dimensiunile, culoarea, dacă există pe suprafața ei funigine, numărul, sensul urmelor rămase de la plinurile ghinturilor canalului țevii, prezența deteriorărilor. Se ambalează înfășurată în vată într-o cutiuță de chibrite, ce urmează a fi sigilată.
IV. Urmele de împușcătură. La examinarea deteriorărilor, ofițerul de urmărire penală trebuie să stabilească următoarele: numărul și localizarea deteriorărilor; felul obiectului-purtător de urmă; forma, dimensiunile și caracterul marginilor acestor orificii; direcția canalului glontelui raportat la obiectul-purtător de urmă; prezența și particularitățile urmelor suplimentare ale împușcăturii ce caracterizează împușcarea (cu țiava lipită sau de la o mică distanță); prezența unor indici ce arată direcția de împușcare [38, p.107]. Aceste urme pot fi îmbâxite cu sânge sau haina poate fi plină de murdărie. Uneori trebuie folosită tehnica criminalistică (convertizatoare optico-electronice, aparate cu radiații ultraviolete, lupe diverse). Este contraindicat să spălăm sângele sau murdăria din jurul găurii. Depistarea urmelor de unsoare din jurul găurii se face cu ajutorul unor aparate cu radiații UV la întuneric sau semiîntuneric.
Haina umedă de sânge se usucă la temperatura de cameră. Dacă pe ea s-au depistat urme de împușcătură, formate de la distanță mică atunci zona aceasta se acoperă cu o materie albă și se coase din ambele părți. Haina se pliază cu urmele de împușcătură înăuntru. Fiecare obiect vestimentar, lingerie se ambalează separat, paghetul se sigilează și se trimite la expertiza de laborator.
2.2. Stabilirea distanței de tragere, a locului de unde s-a tras la fața locului
și a altor împrejurări ale cauzei
Mijloacele tehnice și metodele tactice utilizate la investigarea oricărei fapte cu caracter penal, sunt utilizate și la cercetarea faptelor comise cu arme de foc. Există însă importante deosebiri, determinate de armele și munițiile folosite, de urmele caracteristice ce pot fi întîlnite pe corpul victimei sau pe diferite obiecte etc. [17, p.51].
O caracteristică a cercetărilor efectuate la fața locului rezidă în necesitatea desfășurării întregii activități în echipă, din care, în mod obligatoriu, trebuie să facă parte tehnicieni și experți în probleme de balistică. Nici un organ de urmărire penală (polițist, procuror), indiferent de gradul de pregătire profesională și de experiență practică, nu poate efectua singur cercetări în astfel de cauze, ci trebuie să se constituie o echipă din care vor face parte, în raport de specificul faptei, medicul legist, expertul criminalist în probleme de armament și muniție, experți în cercetare, identificare, ridicare și conservare a urmelor de natură balistică și nu numai.
Urgența deplasării la fața locului, în cazul în care la săvîrșirea faptei s-a folosit o armă de foc, reprezintă o altă condiție a cercetării. Urgența este impusă de pericolul dispariției urmelor, între care urmele împușcăturii prezintă cel mai mare interes [18, p.12].
Sarcinile echipei operative sosite la fața locului.
Prima obligație a echipei sosite la fața locului este aceea de a identifica persoanele care au suferit vătămări în urma împușcăturii. Trebuie făcută distincția între persoanele aflate în viață și cele care au fost ucise. Persoanele aflate în viață trebuie identificate și luate măsuri de salvare. În raport de gravitatea leziunilor suferite li se va acorda primul ajutor, iar dacă situația v-a impune, vor fi transportate la unitatea spitalicească cea mai apropiată. Dacă aceste persoane au fost deja transportate la spital vor fi colectate date pentru identificarea unității medicale și apoi a persoanelor respective.
Identificarea acestor persoane este necesară pentru a fi ascultate în cursul cercetărilor, dar, mai ales, pentru a fi examinate în vederea descrierii urmelor împușcăturii. V-a prezenta interes pentru aceasta atît corpul persoanei cît și îmbrăcămintea lui. Organul de urmărire penală va trebui să mențină în permanență legătura cu medicul curant, pentru a se interesa de starea sănătății victimei, gravitatea leziunilor și, eventual, recuperarea glonțului găsit în cursul unor intervenții chirurgicale. De asemenea, medicul legist v-a examina victima pentru a descrie cît mai fidel caracteristicile urmelor împușcăturii.
Dacă în urma împușcăturii au fost victime, înainte de a se proceda la autopsia cadavrului, se va examina îmbrăcămintea lui, apoi vor vi cercetate, consemnate, fotografiate și ridicate urmele găsite pe corpul victimei. O atenție deosebită trebuie acordată identificării cadavrelor necunoscute și recuperării glonțului găsit în timpul efectuării autopsiei [11, p.149].
Căutarea armelor de foc și a muniției. Armele de foc la fața locului pot fi găsite destul de rar. De regulă, sunt depistate în cazul sinuciderilor sau a simulărilor de sinucideri. De cele mai multe ori se trage de la distanță mare, autorul infracțiunii reușind să fugă. În aceste cazuri căutarea armelor se face simutan cu căutarea persoanei bănuite a fi autorul faptei respective.
Pentru aceasta, trebuie să se stabilească direcția și locul din care s-a tras.
După ce s-a stabilit, cel puțin cu aproximație, direcția și locul din care s-a tras, se continuie cercetările în locurile în care se bănuiește că s-a ascuns arma sau trăgătorul. Cercetările vor începe de la locul în care s-a aflat victima, spre periferie. În raport de trăsăturile caracteristice specifice ale terenului din jur, pentru căutarea armelor îngropate se vor folosi detectoare de metale, iar pentru cele aruncate în ape curgătoare, fîntîni, latrine, ori alte ascunzători, se vor folosi magneți puternici. În ultimii ani, organele de urmărire penală au fost dotate cu aparatură de ultima creație, care folosesc proprietatea razelor gamma sau a razelor Roentgen de a pătrunde prin obiecte de densități diferite. Aceste apărate pot fi folosite pentru căutarea armelor ascunse în ziduri de beton sau cărămidă, ori alte obiecte compacte cu o densitate mai redusă decît densitatea metalelor din care este construită arma.
Muniția. La fața locului se pot găsi cartușe netrase, abandonate sau pierdute, dar de cele mai
multe ori se găsesc tuburi ale cartușelor trase. Ele pot fi la vedere sau pot fi ascunse [15, p.159].
Dacă nu se găsesc din primele observări, se v-a folosi aparatura din dotația utilizată și la căutarea armelor: detectoare de metale, aparate cu raze gamma sau raze Roentgen. Ca urmare a examinării armei, cunoscîndu-se numărul cartușelor trase, în raport de numărul orificiilor de intrare se va insista pentru căutarea și identificarea tuturor tuburilor trase ale acestor cartușe. În cazul folosirii armelor de vînătoare pot fi găsite alice în corpul victimei sau în alte obiecte. Cele mai utile urme le întîlnim în cazul în care a fost găsită bura cartușului: fragment de pîslă sau cîrpă, hîrtie etc. Examinarea acesteia v-a da concluzii utile pentru identificarea autorilor.
Fixarea constatărilor făcute la fața locului. Armele și muniția găsite la fața locului trebuie să fie descrise în procesul-verbal de cercetare și fotografiate sau înregistrate cu camere de luat vederi, înainte de a fi ridicate. Conducătorul echipei de cercetare v-a supraveghea modul în care cei desemnați să consemneze constatările făcute și-au îndeplinit aceste îndatoriri. Se vor lua note pentru procesul-verbal de cercetare, pentru a putea fi descrise toate detaliile privitoare la urmele și obiectele atinse de împușcătură.
La descrierea armei și a muniției se vor consemna detaliile în legătură cu locul în care au fost găsite, distanța față de cadavru (cînd există) și față de alte repere (cel puțin 2) mai importante din apropiere. Organul de urmărire penală sau expertul (ori alt specialist) vor descrie arma cu toate elementele necesare pentru identificare, și în măsura în care condițiile de la fața locului o permit vor verifica starea tehnică a armei [15, p. 358].
Fotografierea armei și a muniției găsite la fața locului se face potrivit tehnicilor obișnuite, iar cînd este posibil, se vor folosi mijloacele tehnice speciale aflate în dotare. Se va urmări fixarea detaliilor privitoare la seria armei și alte elemente de identificare, defecțiuni sau alte modificări, cum ar fi scurtarea țevii, lipsa patului (mînerului) etc. de asemenea, vor fi fixate cu tehnica fotografică detalii ale urmelor de maîni, pete de sînge sau alte urme de împușcătură ce pot fi puse în evidență la fața locului.
Ridicarea armei și a muniței. Următorul moment al cercetării la fața locului îl constituie ridicarea armei și a muniției, acestea efectuându-se în vederea examenelor de laborator, a constatărilor tehnico-științifice sau a expertizelor criminalistice. Ridicarea armei și a muniției este o sarcină de mare răspundere a organului de urmărire penală, pentru că orice manevră greșită poate coduce la distrugerea urmelor de pe armă, crearea de pericole pentru cei din jur. Deci, o atenție deosebită trebuie acordată manipulării armei, pentru că este posibil ca aceasta să fie încărcată și să se declanșeze focul, cu urmări tragice pentru persoanele din jur. De modul în care se va proceda în această etapă a cercetărilor depinde și posibilitatea ce i se oferă expertului pentru efectuarea examinărilor ce vor fi dispuse în continuarea cercetării.
Practica organelor de urmărire penală a impus respectarea unor reguli obligatorii pentru toate faptele în care s-au folosit arme de foc. Aceste reguli privesc modul în care va fi manevrată arma pentru a nu se șterge urmele, ambalarea și transportarea acesteia pentru examinarea de laborator și expertiză criminalistică. Ambalajul va fi special construit la dimensiunile armei și va purta mențiuni utile pentru identificarea conținutului. Aceeași atenție va fi acordată și la ridicarea muniției, în primul rînd, a tuburilor și gloanțelor, dacă au fost găsite. Gloanțele găsite în corpul victimei vor fi recuperate de personalul medical calificat (chirurgul sau alt specialist), în prezența medicului legist și a expertului criminalist, cînd este posibil, pentru a se proteja urmele împușcăturii.
Alte obiecte purtătoare de gloanțe sau alice vor fi ridicate și ambalate ca atare, dacă sunt comod transportabile ori se vor secționa porțiuni din acestea, cînd este posibil și se vor transporta ambalate cu atenție la laborator. Tuburile trase conservă importante urme ale împușcăturii, de aceea vor fi ridicate și ambalate cu atenție, pentru a nu se degrada sau distruge urmele. În timpul manevrării lor, tuburile vor fi ridicate numai de extremități și vor fi acoperite la gură cu un fragment de vată, pentru ca aerul să nu distrugă urmele tragerii (funingine, pulbere nearsă etc.) și să nu cadă întâmplător murdărie [11, p.151].
Stabilirea distanței de tragere și a locului de unde s-a tras. Prin noțiunea de distanță de tragere înțelegem intervalul spațial parcurs de proiectil de la gura țevii pînă la obstacol. În raport de distanță, împușcăturile se repartizează în trei categorii: – împușcături fără distanță, fiind executate prin lipirea țevii armei de obiectul asupra căruia s-a tras. În cazurile acestea întîlnim urme suplimentarea ca : imprimarea gurii țevii armei sau afumări și arsuri aproape suprapuse; împușcături de la mică distanță (sub un metru), apreciate după acțiunea urmelor suplimentare ale împușcăturii, care vor depinde nu numai de distanță, ci și de ceilalți factori balistici; împușcături de la distanțe mari (peste ), cînd factorii suplimentari ai împușcăturii nu mai acționează, exceptînd urmele depuse de proiectil [16, p.266].
Distanța de la care s-a tras se mai poate aprecia și în raport cu efectul perforant al proiectilului, care pe cale experimentală se apreciază trăgînd în dispozitive captatoare de vată sau în scînduri de brad, de grosime, distanțele între ele cu un interval egal cu grosimea lor.
Pentru aprecierea exactă a împușcăturilor de la distanță mijlocie se fac trageri experimentale, cu arma bănuită că a fost folosită și cu același sort de cartușe, distanțînd fiecare tragere cu , pentru a crea modele de comparație pe baza urmelor suplimentare.
Obstacolul va prezenta urme de suprafață cu atît mai mari cu cît distanța de tragere a fost mai mare căci proiectilul pierzîndu-și mișcarea giratorie va lovi lateral. La distanță foarte mare, proiectilul nu va mai crea nici o urmă, căzînd ca o piatră.
La armele cu țeava lisă și cu proiectilele formate din alice sau mitralii, distanța de tragere se va putea aprecia uneori după dispersarea alicelor. Raportul dintre aria de răspândire a alicelor și distanța de tragere rămîne valabil numai pentru distanțele mici (pînă la ); dincolo de aceste distanțe au un rol determinant și alți factori; calitatea și cantitatea laicelor, calibrul armei și felul de construire a țevii, numărul alicelor, greutatea și forma lor, felul burelor etc.
Aprecierea distanțelor după împrăștierea alicelor se poate face numai pe suprafețe plane, drepte sau înclinate. Pe planurile înclinate aprecierea distanței se face după poziția axului mic al elipsei.
Pentru stabilirea direcției de tragere cu o armă de foc se va ține seama de orificiile de intrare și de ieșire a proiectilelor, de urmele suplimentare ale împușcăturii. Această problemă are uneori o mare importanță pentru stabilirea autorului împușcăturii și pentru diferențierea unei sinucideri de un omor. Sensul de perforare se va stabili prin studierea orificiilor de intrare și de ieșire și a canalului de perforare; de exemplu, sensul de perforare a unui geam de sticlă se poate stabili după sensul de răsucire a vălurelelor marginale de care s-a vorbit anterior.
Pentru stabilirea direcției de tragere, cînd e vorbă de distanțe mici ( pentru pistoale și revolvere, 100m pentru armele automate, pentru armele militare), la care influența traiectoriei practic poate să nu fie luată în considerare, se folosește metoda numită „vizarea directă a locului de tragere”. Dacă proiectilul a trecut prin cele două tăblii ale unei ferestre, se introduce un tub de hîrtie prin ambele perforații și, privind prin tub, vom putea determina cu precizie locul ocupat de arma cu care s-a tras. Dacă montăm un aparat fotografic pe un trepied, astfel ca axa optică a obiectivului să coincidă cu axa optică a tubului de hîrtie, vom putea fotografia locul de unde s-a tras.
În cazurile cînd vizarea nu se poate face prin două perforații succesive ale unei ferestre și urmele proiectilului sunt la distanță, cum ar fi un geam perforat și o urmă în peretele opus, vom fixa drumul parcurs de proiectil printr-o sfoară, pe care o prindem de tăblia de geam după ce, în prealabil, am lipit o coală de hîrtie ca să-i mărim rezistența. Fixarea sforii în tăblia de geam se face cu ajutorul unui bețișor, iar în perete, cu ajutorul unui cui sau al unei bucăți de lemn.
Sub sfoara întinsă, la locul unde are același nivel, vom pune un scaun sau o șipcă, pe care fixăm sfoara și apoi o tăiem în partea dinspre perete. Orientăm axa optică a unui aparat fotografic în mod paralel cu direcția sforei, scoatem instalația de vizare pentru a deschide geamul și executăm fotografia. În aprecierea direcției de tragere se va ține seama și de condițile balisticii exterioare, care pot determina schimbări importante de direcție. Pe lîngă elementele de bază ale traiectoriei, ca rezistența aerului și gravitația pămîntului, se va mai ține seama de sensul mișcării giratorii a proiectilului, de acțiunea laterală a vîntului și de fenomenul ricoșării.
La tragerile la distanță vîntul determină devierile cele mai pronunțate și anume la o viteză de 4 m/s, suflînd perpendicular pe traiectorie poate determina o abatere de , la o distanță de , iar la o distanță de aproximativ . la distanțe mai mari, abaterile provocate de vînt sunt considerabile [15, p.363].
2.3. Fixarea, ridicarea și examinarea preliminară la fața locului a armelor de foc,
a munițiilor și a urmelor de împușcătură
Cercetarea la fața locului se înscrie printre activitățile ce contribuie în mod substanțial la realizarea scopului procesului penal. În accepțiunea legii procesuale penale, cercetarea la fața locului constituie un procedeu probatoriu care servește la administrarea sau la aflarea unor mijloace de probă [15, p. 237].
Din punct de vedere criminalistic, cercetarea la fața locului reprezintă activitatea procedurală și de tactică criminalistică al cărei obiect îl constituie perceperea nemijlocită a locului unde s-a săvârșit infracțiunea, descoperirea, relevarea, fixarea, ridicarea și examinarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă, precizarea poziției și stării acestora, având ca scop stabilirea naturii și împrejurărilor comiterii faptei, precum și a datelor necesare identificării făptuitorului [23, p.22]. Importanța acestei activități rezidă în faptul că organul de urmărire penală percepe nemijlocit împrejurările în care a acționat făptuitorul, obiectele folosite sau atinse de către acesta, putându-se obține probe deosebit de prețioase în cauză. Ea reprezintă condiția de bază pentru soluționarea cu succes a cauzelor penale, întrucât, în marea majoritate a infracțiunilor, rezultatele obținute cu acest prilej constituie punctul de plecare, determină direcțiile în care se vor desfășura ulterior cercetările. De multe ori, cercetarea la fața locului reprezintă singura modalitate de obținere a probelor în prima fază a cercetărilor.
Prin loc al faptei, se înțelege locul unde s-a desfășurat activitatea ilicită, precum și cel în care s-au produs rezultatele acesteia. Efectuată la timp, atent și calificat, cercetarea la fața locului [7, p. 26]. poate duce la lămurirea numeroaselor probleme ce apar pe parcursul instrumentării unei cauze penale, cum ar fi: existența unor urme care să demonstreze că s-a săvârșit o infracțiune; căile folosite de făptuitor pentru a pătrunde în locul infracțiunii; activitățile desfășurate de făptuitori la locul faptei; instrumentele folosite la comiterea infracțiunii; locurile pe unde s-au deplasat făptuitorii în câmpul infracțiunii; numărul făptuitorilor; bunurile și valorile ce lipsesc de la locul faptei; existența așa-numitelor „împrejurări negative”; persoanele care au perceput – în tot sau în parte – sau puteau să perceapă fapta și împrejurările săvârșirii acesteia; modificările intervenite în câmpul infracțiunii, persoanele care le-au făcut și scopul acestora; cauzele, condițiile și împrejurările care au determinat, favorizat sau facilitat săvârșirea infracțiunii și măsurile de prevenire ce trebuie luate în viitor etc.
Privită prin prisma celor arătate, cercetarea la fața locului se dovedește a fi una din cele mai complexe activități desfășurate de organele de urmărire penală. Importanța acestei activități este dată și de faptul că rezultatele ei, nu numai că direcționează cercetările, dar, de cele mai multe ori, condiționează însăși finalitatea investigațiilor efectuate în cauză [7, p. 28].
Locul unde s-a săvârșit infracțiunea, unde s-au produs consecințele activității ilicite ori care, în orice mod, conservă urmele acesteia constituie sursa celor mai fidele informații ce pot fi valorificate în scopul aflării adevărului. Pe de altă parte, asigurând identificarea urmelor și a mijloacelor materiale de probă și, pe această bază, tragerea la răspundere penală a celor vinovați, cercetarea la fata locului prezintă o importanță deosebită și sub aspectul prevenirii și descoperirii operative a infracțiunilor și a făptuitorilor, implicit, împiedicarea acestora de a comite alte fapte antisociale.
Concluzionând asupra sarcinilor cercetării la fața locului, se poate aprecia că acestea sunt următoarele [35, p. 436]: examinarea și fixarea procesuală a ambianței de la locul săvârșirii infracțiunii; căutarea, relevarea, fixarea, ridicarea și interpretarea urmelor și mijloacelor materiale de probă, precum și fixarea procesuală a acestora; elaborarea și verificarea versiunilor cu privire la infracțiunea comisă și făptuitori ori referitoare la diversele împrejurări ale comiterii faptei – loc, timp, activități desfășurate, metode și mijloace folosite, mobil și scop, urmările produse etc.; determinarea cauzelor, condițiilor și împrejurărilor ce au determinat sau favorizat săvârșirea infracțiunii și a măsurilor de prevenire ce se impun.
Descoperirea armei este una din sarcinile importante ale cercetării la fața locului – în cazurile cînd s-au folosit arme de foc [31, p. 24]. Arma trebuie găsită cu orice preț, la locul comiterii faptei, în cazul sinuciderilor sau ale accidentelor. În cazul sinuciderilor arma se descoperă de regulă în imediata apropiere a victimei sau chair în mîinele acesteia. În scopul simulării unui atac din partea unei terțe persoane „victima” poate să arunce arma din mîină, caz în car arma trebuie căutată în jurul locului infracțiunii.
Dacă persoana a fost victima unei agresiuni sau a unei împușcături prin imprudență, nu trebuie exclusă posibilitatea descoperirii armei. Infractorul, pentru a scăpa de răspundere pentru omor sau rănire, de regulă, se va grăbi să scape de armă, cît mai repede cu putință. În acest caz trebuie să fie examinate amănunțit atît locul în care s-a găsit victima cît și locul unde s-a găsit cel ce a tras și care trebuie determinat cu atenție pe baza urmelor existente. Este necesar să avem în vedere această ultimă variantă, mai ales în cazurile cînd împușcătura s-a efectuat de la distanță.
În cazul în care la locul infracțiunii s-a găsit arma cu care s-a tras este mai ușor să se explice leziunile provenite din împușcături, întrucît experimental se pot verifica însușirile armei, starea ei, dacă nu cumva împușcătura se datorează unui accident sau unor defecte ale armei și etc.
Arma este necesară ca mijloc material de probă și urmează a fi verificată cu ajutorul gloanțelor și tuburilor arse, descoperite la locul infracțiunii. Descoperirea la timp a armelor aruncate previne și posibilitatea ca unele persoane înrăite, găsind întîmplător arma s-o poată folosi la săvîrșirea altor infracțiuni.
Arma de foc cu care a fost comisă infracțiunea poate fi descoperită la locul infracțiunii, la domiciliul bănuitului ori în alte locuri unde a fost ascunsă de către infractor. Cînd arma se descoperă la locul săvîrșirii infracțiunii, în primul rînd se va fixa prin fotografiere, iar după aceea prin descrierea în procesul verbal, completat și cu schițe, în care se vor arăta : distanța și poziția ei față de obiectele înconjurătoare, precum și față de cadavru. De asemenea, se vor preciza direcția în care este orientată țeava, poziția cocoșului și a închizătorului, dacă arma este asigurată sau nu. În cazul cînd arma nu se găsește la locul faptei, ofițerul de poliție trebuie să depună toată stăruința pentru a o descoperi. După fixarea armei în cîmpul infracțiunii urmează examinarea preliminară a acesteia. În acest scop, în primul rînd se va verifica dacă arma este încărcată sau nu, operațiune care se desfășoară cu multă precauțiune pentru a evita orice accident [33, p. 90].
Ridicarea armei, în vederea examinării preliminare se va face cu prudență pentru a nu se distruge eventualele urme digitale existente pe ea, care pot fi ale proprietarului armei, ale infractorului sau ale sinucigașului. Pentru a constata dacă pe armă au rămas urme digitale sau de altă natură aceasta se privește în diferite unghiuri de lumină, ținîndu-se numai de acele părți pe care în mod obișnuit nu pot rămîne urme digitale.
Urmele digitale pot fi descoperite pe patul lustruit al puștelor, pe trăgaci și garda trăgaciului; la pistoale – pe încărcător, pe cartușele existente în încărcător, pe țeavă sau în monșonul închizătorului. În cazul cînd nu există urme digitale sau dacă arma se poate manivra de așa natură ca aceasta să nu fie distrusă, se va proceda la descarcarea ei, cu mănuși de piele, sau de cauciuc, numărîndu-se cartușele. Cartușul din camera cartușului se scoate și se ambalează separat, iar cele aflate în încărcător, fără a fi scoase din el se trimit la laborator pentru descoperirea unor urme.
În afară de urmele digitale se acorda atenție deosebită și altor urme ce mai pot rămîne pe piesele armei examinate: pete de sînge, fire de păr, particule de sol, vopsea etc. De asemenea, se verifică dacă s-a tras de curînd sau dacă, în general, s-a tras cu acea armă. Verificarea se face organoleptic și prin observarea vizuală a aspectului interior al țevii armei [28, p.34].
În timpul tragerii, pe pereții canalului țevii se depune un strat de reziduuri solide rezultate din arderea pulberii, strat ce diferă în ceea ce privește cantitatea, aspectul și compoziția lui, în raport de pulberea folosită la încărcătura cartușului: pulbere neagră sau pulbere albă.
La tragerea cu cartușe încărcate cu pulbere neagră dacă arma nu a fost deschisă (nu a fost scos tubul ars la pușca de vînătoare sau nu s-a tras închizătorul la cele militare), mirosul particular, caracteristic al pulberii arse poate persista în țeavă 5-6 ore, iar în aer liber maximum o oră, deoarece arma pierde repede mirosul caracteristic.
La cercetarea țevii, reziduul are o culoare brună – închisă, puțin strălucitor și umed, care murdărește în negru, unsuros, degetul sau un tampon de vată care s-ar întroduce și freca în interiorul țevii. Acest aspect al reziduului nu se modifică timp de 24 ore. După 48 de ore, salpetrul nears absoarbe umeditate din aer și reziduul rămîne tot negru , însă mai puțin gras și mai apos. Pe vreme umedă aspectul se modifică mai repede decît pe urme uscate. Pînă la a treia zi după tragere reziduul, trecînd prin ușoare transformări își păstrează aspectul său proaspăt negru. Începînd de la a 4-a zi și pînă la a 6-a zi de tragere reziduul nu mai este perfect negru, și începe a avea culoare albicioasă, datorită oxidării sulfurilor care se transformă, astfel, în sulfați. După 6 zile de la tragere, rezidurile cenușii albicioase încep a lua o culoare maron prin foramrea oxidului feric. Cu cît regiunea este mai accentuată cu atît perioada de timp este mai lungă.
La tragere cu pulbere piroxilinică, reziduul rămas pe țeavă, nu este niciodată perfect negru; el este cenușiu sau brun, bătînd în verziu, galben sau roșcat, în funcție de culoarea ingridientelor pulberii. Ceea ce caracterizează rezidiul lăsat pe pulbere fără fum este faptul că el nu se modifică treptat, prin trecerea timpului și ca, aproape toate aceste reziduuri ale pulberii piroxilinice se transformă în rugină, după aproximativ 2-3 zile de la tragere. De aceea arma găsită la locul infracțiunii sau la bănuiți trebuie examinată organoleptic.
În cercetare trebuie să se verifice cu atenție dacă arma este curățată, unsă sau nu și dacă acest lucru s-a făcut mai demult sau de curînd. După examinarea țevii și descoperirea urmelor digitale se va face verificarea stării armei găsite la locul săvîrșirii faptei sau la bănuiți, printr-o examinare generală a armei. Această examinare constă în verificarea faptului dacă arma este asigurată (cu piedica pusă), lucrul fiind deosebit de important dacă este vorba de o sinucidere, întrucît în acest caz sinucigașul nu mai împiedică arma. Deci, cînd arma are piedica pusă se exclude versiunea sinuciderii. De asemenea, se verifică dacă arma are toate piesele componente, iar în caz că lipsește vreo piesă se menționează în procesul-verbal.
O grijă deosebită trebuie acordată armei găsite la locul infracțiunii, pentru a nu se produce accidente regretabile. Arma nu trebuie îndreptată spre vre-o persoană și nu se privește în țeavă înainte de descărcare sau de asigurare a ei. În vederea conservării reziduurilor existente în interiorul canalului țevii se vor lua măsuri pentru protejarea acestuia prin aplicarea unui degetar de cauciuc, cu bandă adezivă sau cu hîrtie care se leagă bine cu sfoara. Întroducerea în canalul țevii a unui dop sau tampon de vată nu este recomndabilă. După examinarea și conservarea urmelor, arma se ambalează în așa fel, încît urmele existente să nu fie distruse. În acest scop va fi înfășurată în vată sau hîrtie curată și introdusă într-o cutie mare sau ladă de dimensiuni adecvate, fixîndu-se pentru a nu se mișca și lovi în timpul transportării [10, p.157].
3. IDENTIFICAREA ARMELOR DE FOC ȘI A MUNIȚIILOR
ÎN CADRUL EXPERTIZEI BALISTICE DE LABORATOR
3.1. Expertiza balistică a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcare
Expertiza balistico-judiciară, respectiv expertiză criminalistică a armelor de foc, a munițiilor și urmelor acestora este una din cele mai complexe examinări la care sunt supuse atît armele de foc, muniția și urmele lor, cît și împrejurările legate de folosirea acestor arme [11, p.414].
Expertiza balistico-judiciară are ca obiect de cercetare arma corp-delict, munițiile armelor de foc și obiectele pe care sunt urmele lăsate de gloanțe, alice sau mitralii. Examinarea armei se face în scopul stabilirii tipului, modului și stării de funcționare, lipsei unor piese, gradului de uzură etc. În acest sens, se cercetează modul de funcționare a trăgaciului, a închizătorului, și a ghiarei extractoare, dacă are piese defectate sau înlocuite, se mai examinează resturile de funingine din canalul țevii, în vederea stabilirii compoziției sale chimice și a duratei de timp, scurse de la ultima împușcătură.
Gloanțele și tuburile arse găsite la locul faptei se examinează în 2 etape: întîi li se stabilește mărimea, forma, greutatea, numărul, lățimea și direcția răsucirii ghinturilor imprimate pe ele. A doua etapă a examinării gloanțelor și a tuburilor de la locul faptei se face prin compararea lor cu cele trase experimental. Examinarea gloanțelor și a tuburilor se poate face prin mai multe metode. Cea mai simplă constă în desfășurarea învelișului (cămășii), glonțului de la locul faptei și a celui tras experimental, după care se cercetează la microscop întîi separat și apoi comparativ. Această metodă constă în examinarea simultană a celor două proiectile sau tuburi sub un microscop de comparație, destinat cercetărilor criminalistice de laborator [9, p.235].
Cercetarea armelor de foc, a muniției și a urmelor formate de aceasta este o activitate complexă, în care sunt antrenați specialiști din multe domenii, precum mecanica, fizică, chimia, dinamica etc.
Primele constatări le face ofițerul specializat în arme și muniții, dar concluzii științifice fundamentale poate formula numai expertul criminalist, care posedă cunoștințe de specialitate corespunzătoare actualului stadiu de dezvoltare a tehnicii în domeniul construcției și folosirii armelor și munițiilor și dispune de mijloace tehnice moderne de examinare. Expertiză balistică poate privi aspecte foarte variate ale folosirii armei de foc la săvîrșirea unei infracțiuni: examinarea armelor și munițiilor, examinarea urmelor împușcăturii găsite pe arme și muniții, pe corpul omului sau pe diferite obiecte etc. Pe măsură ce se dezvoltă industria de armament și se fabrică arme cu mecanisme tot mai complexe, iar cei care le folosesc știu cum să ascundă urmele împușcăturii sau încearcă să le ascundă, expertul are de rezolvat probleme din ce în ce mai dificile [25, p.102]. În cazul săvîrșirii de infracțiuni cu arme de foc, prin care se aduce atingere vieții și sănătății persoanei pe lîngă participarea expertului criminalist, este necesară și prezența medicului legist, conlucrarea și colaborarea căror avînd o mare importanță pentru expertiză.
Pentru rezolvarea problemelor diverse ale investigației balistice, expertul criminalist recurge la metode și mijloace tehnico-științifice, dintre care se disting microscoapele, îndeosebi microscoapele comparatoare și stereo microscoape, striagrafele, examinările în radiații invizibile (de tipul radiațiilor infraroșii, roentgen și gamma ), analizele spectrale, metodele chimice de analiză a urmelor secundare ale tragerilor, ori de refacere a seriilor înlăturate. De mare utilitate sunt în prezent microscopul electronic cu baleiaj, cuplat cu dispozitiv de analiză spectrală, cu radiație Roentgen sau microscoape mecanice cu baleaj.
Expertiza balistică propriu – zisă a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcare
reprezintă prima etapă a cercetărilor criminalistice de laborator la care este supusă o armă de foc, acesteia adăugîndu-i-se și cercetarea muniției găsite în armă, a tuburilor și proiectilelor descoperite la fața locului [21, p.101].
Examinarea tehnică a armelor de foc (Stabilirea tipului, modelului și calibrului armei).
Tipul și modelul armei se pot stabili după gloanțele sau tuburile descoperite la locul faptei, pe care se depun urme caracteristice privitoare la detaliile închizătorului și ale percutorului, lățimea ghinturilor etc. [27, p.228]. Unele arme sau pistoale au imprimate, din procesul de fabricație, elemente de identificare privind denumirea armei (pistolului), firma producătoare, calibrul, canalul țevii etc. Dacă nu există nici un element de identificare imprimat pe armă, se examinează construcția țevii, mecanismul de dare a focului, direcția de aruncare a tuburilor trase și se compară cu altele asemănătoare, sau cu date cuprinse în cataloagele aflate în dotarea laboratoarelor de expertiză.
Spre exemplu, pentru a se stabili proveniența glonțului tras cu pistolul Parabellum, model 1933, trebuie să se știe următoarele date despre acest tip de armă: calibrul , suprafețele dintre ghinturi în număr de 4, lățimea ghinturilor între 1.91 – , unghiul de răsucire dextrogen de 6014// , glonțul cîntărește 5.5 gr. Aceste date sunt mai ușor de stabilit atunci cînd a fost găsită arma la locul faptei sau în cursul cercetărilor ulterioare. Dacă nu a fost găsită arma, putem afla tipul, modelul și celelalte caracteristici din examinarea urmelor găsite pe glonț sau pe tuburile trase [44, p.182].
Examinarea stării de funcționare a armei. Practica organelor judiciare este confruntată cu situații din cele mai controversate, atunci cînd persoana cercetată invocă declanșarea focului din cauza unor defecțiuni tehnice ale armei. De această dată, expertul are de rezolvat probleme foarte dificile. El va proceda mai întîi la examinarea armei și a fiecării piese componente, pentru a depista anumite imperfecțiuni în funcționarea lor. Astfel se stabilește dacă mecanismul de siguranță funcționează cu piedica de la blocarea cocoșului și dacă închizătorul și trăgaciul sunt blocate. De asemenea, se verifică dacă cocoșul “armat” este reținut în această poziție. Se verifică, apoi , dacă la apăsarea pe trăgaci cocoșul scapă ușor de poziția “armat”.
Examinarea va continua cu demonstrarea armei și examinarea fiecărei piese, separat, pentru a stabili dacă poartă aceeași serie. Chestiunea prezintă interes deosebit, deoarece sunt frecvente cazurile de înlocuire a unor piese originale, uzate sau pierdute, uneori înlocuirea făcîndu-se intenționat, pentru a împiedica sau îngreuna identificarea armei cu care s-a tras.
Stabilirea posibilităților de tragere cu o armă defectată. Expertiza criminalistică are, uneori, drept obiectiv cererea organelor judiciare de a se verifica apărarea inculpatului, care pretinde că arma găsită asupra lui era defectată și nu putea fi folosită la tragere. Practica a dovedit că aceste trageri sunt posibile. Astfel, la armele cu o îndelungată sau neglijentă folosire se poate produce împușcătura fără apăsare pe trăgaci, datorată, uneori, și montării greșite a închizătorului armei. De asemenea, s-a constatat că împușcătura este posibilă în urma unor lovituri puternice în patul sau mînerul armei. De cele mai multe ori, împușcătura fără apăsare pe tragaci se produce din cauza slăbirii arcului trăgaciului, uzuruii pieselor care mențin percutorul în poziția “armat”, uzurii arcului susținător al trăgaciului etc.
Trageri din întîmplare cu o armă în stare bună de funcționare. Expertiza balistică va trebui să evidențieze particularitățile de construcție ale armei, care permit posibilitatea unei împușcături accidentale. Deși arma este bună, sub toate aspectele tehnice și de funcționare, care pot produce asemenea împușcături din cauza folosirii imprudente sau neglijente a acesteia. Astfel, atunci cînd un pistol automat este încărcat și nu are siguranța pusă, dacă este lovit de pămînt, închizătorul alunecă înapoi, în virtutea greutății sale, pînă la peretele din spate al locașului, introduce cartușul în detunător, revine și lovește capsa, producînd împușcătura.
La unele pistoale, dacă nu au siguranța pusă, iar cartușul se găsește în detunator, se poate declanșa focul prin lovirea cocoșului. La alte pistoale, printr-o lovitură puternică, poate sări sigurnața, din care cauză se eliberează percutorul, iar dacă sunt încarcate, se produce împușcătura. Aceste aspecte pot fi clarificate numai după repetate trageri experimentale cu arma în litigiu și numai în urma unor atente examinări de laborator, în care sunt utilizate mijloacele tehnice de ultimă generație, se folosesc raze X sau gamma se înregistrează cu camere de luat vederi constatările făcute.
Examinarea armelor de foc atipice. Aici se au în vedere două categorii de arme, și anume: cele de fabricație industrială, dar care au fost modificate , și cele confecționate artizanal.
Armele modificate. Expertul va proceda mai întîi la o examinare tehnică generală a armei,
pentru a se stabile care a fost modelul inițial, modificările aduse și modul în care s-au făcut acestea, instrumentele folosite etc. expertiza continuă cu probe ce sunt incluse în examenul balistic al armei. Se știe din practica organelor judiciare și a experților, că cele mai frecvente modificări aduse armelor de foc industriale constau în retezarea țevii, pentru a fi mai ușor purtate sau ascunse. Deși modificate, aceste arme folosesc tot muniția originală, însă împușcătura are efecte diferite față de arma nemodificată: efectele diferă și după tipul de armă: cu țeavă ghintuită sau cu țeava lisă.
Determinarea noilor parametri tehnici a armelor modificate se face prin metode cunoscute experților din aceste domenii, precum: trageri experimentale în materiale cu rezistență cunoscută, trageri comparative și măsurarea vitezei glonțului cu ajutorul cronografului (dispozitiv care măsoară viteza de ejectare a proiectilului prin canalul țevii).
La armele cu țeavă lisă modificarea parametrilor tehnici se reflectă în gradul de împrăștiere al alicelor. Țeava armei este fabricată pentru a asigura un anumit grad de împrăștiere, în raport cu distanțele avute în vedere la proiectare. În timpul expertizei, pentru a se determina natura modificărilor suferite prin retezarea țevii, se fac trageri experimentale în panouri de carton, de la diferite distanțe și se compară rezultatele obținute.
Armele confecționate artizanal. Expertiza criminalistică a acestor arme parcurge două
etape importante: examenul tehnic general al armei și examenul balistic. În prima etapă se urmărește stabilirea mijloacelor folosite, materialele întrebuințate la confecționarea armei, examinarea fiecărei piese componente, felul muniției ce poate fi folosită etc. din practica organelor judiciare și a experților criminaliști a rezultat că la armele confecționate artizanal se folosește muniție de producție industrială, deci cartușe cu glonț sau cartușe pentru arme de vînătoare, folosite în scop de braconaj. Examenul balistic efectuat în laborator sau în poligon urmărește să se stabilească viteza glonțului cu ajutorul cronografului și determinarea energiei prin calcul, precum și rezultatul unor trageri experimentale în materiale cu rezistență cunoscută.
Refacerea înscripțiilor ștanțate pe arme. În cazul armelor furate, găsite, înlocuite cu altele de același tip, etc., persoanele interesate folosesc mijloace diferite, pentru a face să dispară inscripțiile necesare pentru identificarea armei. Cea mai răspîndită metodă constă în pilirea zonei în care se află inscripția. La cererea organelor judiciare, expertul va folosi mijloacele de care dispune tehnica actuală, pentru a evidenția conținutul inscripției originale [17, p.52]. Pentru aceasta se folosesc metode chimice bazate pe reacția diferită a părților metalice cu densitate mai mare, sub acțiunea unui reactiv. Mai este cunoscută metoda feromagnetică, care constă în aderarea selectivă a particulelor metalice la suprafața armei, magnetizată în prealabil. Rezultatul pozitiv al examinării se bazează pe faptul că particulele metalice vor adera mai mult la zonele stanțate [26, p.154].
Examinarea muniției. Investigarea criminalistică a muniției are rolul de a stabili tipul,
modelul și anul de fabricație al cartușelor, pe baza caracteristicilor, a inscripțiilor fabricilor producătoare, existente pe rozeta tubului. Ca și în cazul armei, interesează care este starea lor tehnică, dacă încărcătura coincide cu cea originală, care este gradul său de conservare, ș.a., ceea ce presupune un examen fizico-chimic complex.
Expertul dispune de mijloace tehnice moderne și de tabele și documente tehnice cu nomenculatura și datele tehnico-balistice ale acestora. Dintre mijloacele tehnice fac parte: șublerul, cu precizie de 0,1 sau , micrometrul de exterior, de , micrometrul special amenajat și balanța tehnică, cu precizie de 0,01 gr. Dintre instrumentele speciale, aflate în dotarea laboratorului de criminalistică amintim cronograful (instalație pentru măsurarea vitezei proiectilului), microscopul comparator etc. Prin aceste examinări se pot stabili: anul fabricării cartușului, calibrul sau codul complet al muniției. Destinația glonțului se stabilește după culoare vîrfului acestuia: negru, pentru glonțul perforant; verde, pentru cel incendiar; argintie, pentru glonțul exploziv etc. Modelul și tipul cartușului se stabilește prin măsurare și comparare cu tabelele aflate în laborator.După determinarea modelului și tipului muniției se stabilește starea de funcționare a acestuia, folosindu-se de mai multe procedee, precum cele balistice [26, p.156].
Expertiza balistică a urmelor de împușcare. Expertiza urmelor principale ale tragerii.
Expertiza criminalistica a urmelor principale ale unei trageri constă în examinarea orificiilor de intrare și de ieșire, a canalelor formate atît pe corpul uman, cît și pe obiectele cu care glonțul a venit în contact. Totodată , sunt supuse examinării și urmele de ricoșare. În privința expertizei orificiilor, începînd cu cele de intrare, o primă problemă de rezolvat este aceea a stabilirii faptului dacă acestea sunt sau nu consecința a unei arme de foc, ori a unei arme de altă natură. Răspunsul este posibil pe baza studierii caracteristicilor generale reflectate de urma de intrare a glonțului, caracteristici ce diferă în funcție de natura obiectului împușcat (țesut uman, geam, lemn, metal etc.).
Alături de aceste caracteristici, privitoare în primul rînd, la forma orificiului – uneori ușor de confundat cu ale altor obiecte înțepătoare – sunt avute în vedere caracteristicile individuale, specifice factorilor secundari ai împușcăturii , cum ar fi urmele de funingine, arsurile , tatuajul, rupturile provocate de gaze , precum și inelele de frecare și metalizare formate, indeferent de distanța de la care s-a tras. În situația existenței mai multor orificii de intrare și ieșire, se mai cere a fi clarificate și alte aspecte. De pildă, dacă ele au fost formate de același tip de gloanțe, dacă acestea au fost trase de una sau mai multe arme, dintr-o singură direcție sau din direcții diferite și dacă distanța de tragere a rămas neschimbată. Toate aceste aspecte se clarifică, în principal, pe baza examenului comparativ dintre urmele de litigiu și urmele împușcăturilor efectuate experimental, cu arme și pe suporturi asemănătoare celor descoperite la fața locului.
Expertiza urmelor secundare ale tragerii. Cercetarea criminalistică a acestor categorii de urme este destinată descoperirii și examinării urmelor aparținînd factorilor secundari ai tragerii cu o armă de foc, formați în jurul sau în interiorul orificiului de intrare a proiectilului, ca și urmelor specifice de tragere formate pe mîna persoanei care s-a folosit de armă.
Prima etapă a expertizei este destinată examinării obiectului presupus purtător de urme suplimentare de tragere, prin intermediul microscopului optic, deși rezultatele sale nu sunt întotdeauna concludente. De aceea este necesar să se recurgă la metode specializate, mai frecvent fiind utilizate: 1. examinarea chimică, prin care sunt puse în evidență urme suplimentare de împușcare existente în jurul orificiului de intrare, în țeava armei și pe mîna trăgătorului. De exemplu, se caută identificarea nitraților și nitriților cu ajutorul reactivelor speciali, cum ar fi cei pe bază de brucină, impregnați pe o hîrtie fotografică. Hîrtia se introduce sub materialul presupus purtător de urmă, după care se caută un fer cald, prezența nitriților conducînd la apariția unor puncte roșii. 2. Examinările spectrale, îndeosebi microanaliza spectrală și spectrofotometria de absorbție atomică, servesc la punerea în evidență a particulelor de cupru, plumb ș.a. existente în urmele suplimentare. Prin aceste metode este posibilă punerea în evidență aelementelor specifice chelului de metalizare și, de aici, determinarea naturii proiectilului. 3. Alte tehnici de descoperire sau de limitare a suprafeței în care se află factori suplimentari ai tragerii, se bazează pe examinarea în radiații infraroșii, rezultatele fiind observate cu ajutorul transformatorului electrono-optic sau fixate prin fotografie. Hîrtia fotografică se introduce sub obiectul presupus prutător de urme de funingine (de exemplu, o haină), după care va fi expusă la radiație IR. Aceste vor străbate obiectul, cu excepția locului în care sunt particulele de funingine, impresionînd hîrtia în funcție de gradul de penetrare. 4. Metode de certitudine. În prezent, aplicarea unor tehnici moderne de vîrf, în examinările criminalistice a făcut posibilă, printre altele, și stabilirea cu certitudine a existenței urmelor specifice tragerii, mai ales ale celor de pulbere, inclusiv pe mîna trăgătorului. Dintre tehnicile de vîrf intrate în uzul laboratoarelor de criminalistică, menționăm următoarele:
microscopia electronică cu baleiaj (M.E.B.), conjugată cu microscopie spectrală în radiații X, efectaută cu microsonda electronică de radiații roentgen cu dispersia de energie ( E.D.X.). acest gen de examinare permite o analiză punctuală a particulelor de pulbere descoperite pe mîna trăgătorului, prin microscopie , urmată de analiza spectro – chimică propriu – zisă.
Microspectrofotometria în radiații infraroșii, efectuată cu aparate de tip “Nanospec”, permite analiza unor particule de pulbere cu diametrul de 20 milimicroni, stabilind cu certitudine natura lor, fără ca metoda să aibă un caracter distructiv. Aparatul se compune dintr-un microscop cu detector în radiații infraroșii, un înregistrator special și un analizator pentru interpretarea datelor [30, p.382].
3.2. Identificarea armelor de foc după urmele de împușcătură
Identificarea armei de foc folosite în cadrul săvîrșirii unei infracțiuni se face după urmele lăsate de armă pe diferite obiecte, după proiectilele și tuburile trase, descoperite la locul faptei și după urmele formate de armă prin tragere pe elementele cartușului.
Procesul de identificare a unei arme de foc parcurge două etape: una prin care se urmărește identificarea de grup a armei respective și a doua, care urmărește identificarea ei individuală.
Identificarea de grup se referă la stabilirea modelului de armă, a calibrului și a altor caracteristici de categorie. Pentru această identificare se va ține seama de: calibrul, lungimea și forma proiectilelor, urmele tragerii pe aceste proiectile, prin care se indică numărul, sensul de rotație și mărimea ghinturilor; forma tuburilor și direcția lor de aruncare; poziția percuției pe capsă, a urmei formate de gheara extractoare și a pragului aruncător; de urmele principale și suplimentare create de arma de foc etc. Uneori însă, se pot trage cu arme de foc cartușe de fabricație proprie sau care au fost adaptate de la o altă armă.
După identificarea cu anumită aproximație a tipului și modelului armei de foc se vor căuta asemenea arme în vederea pregătirii examenului comparativ, ridicîndu-se armele de la persoanele bănuite.
Identificarea individuală pornește de la urmele formate de armă în timpul tragerii, pe proiectile și pe tuburile arse. Sunt cazuri cînd arma folosită de infractor va fi descoperită la locul faptei.arma va fi fotografiată ca obiect al infracțiunii și ridicată în vederea examinării ei și a executării tragerilor experimentale [30, p.364].
Identificarea individuală a armelor de foc cu țeava ghintuită.
Identificarea pe baza gloanțelor. Canalul țevii armei de foc cu țeavă ghintuită poartă
întotdeauna urmele uneltei cu care a fost lucrată, urme ce apar sub formă de striații fine, microscopice, caracteristice pentru fiecare lot de fabricație și care se reproduc cu fidelitate pe cămașa glonțului tras. Aceste striații la început sunt asemănătoare la lotul de arme fabricate într-un anumit timp, dar cu cît arma este folosită mai mult, fiind supusă și agenților atmosferici și acțiunilor gloanțelor, canalul țevii se individualizează, fapt ce determină crearea de către plinurile dintre ghinturi a unor striații caracteristice ce nu se găsesc la altă armă. Identificarea individuală a armei după glonț se face pe baza acestor striații create de canalul țevii și reproduse perfect pe cămașa glonțului.
Operațiunea de identificare se realizează de către criminalist atunci cînd i se pune la dispoziție glonțul corp delict, arma sau armele ridicate de la persoanele bănuite de comiterea infracțiunii, pentru a fi examinate și pentru a executa tragerile experimentale în scopul obținerii glonțelor model tip de comprație.
Prin compararea striațiunilor de pe glonțul corp-delict și a celor două gloanțe-model, tip de comparație, expertul poate demonstra identitatea armei cu care s-a tras prin suprapunerea și coincidența striațiunilor produse de plinurile dintre ghinturi, iar uneori chiar de ghinturi. Examinarea striațiilor de pe glonț se face folosind la început gloanțele trase experimental. După descoperirea unor particularități repetate pe gloanțele experimentale se înlocuiește unul din glonții experimentali cu glonțul corp delict și se face comparația detaliilor persistente ale urmelor descoperite pe glonțul tras experimental. Striațiile care coincid atît pe glonțul trimis pentru expertiză, cît și pe cel tras experimental se fotografiază cu ajutorul unei microfotocamere sau cu ajutorul unei camere de fotografiat montată pe microscopul comparator.
Comparația și fotografierea se efectuează în mod treptat, urmărind toate urmele plinurilor și ghinturilor. Pentru examinarea microscopică comparativă a urmelor de pe gloanțe se folosește microscopul comparator care este alcătuit din două microscoape montate în așa fel încît, sistemul prismelor unește imaginile a două obiecte examinate într-un singur cîmp de vedere al ocularului. Microscopul comparator are două măsuțe pentru obiectele de examinare [20, p.28].
În afară de acestea mai are o serie de accesorii care permit întrebuințarea lui în condiții cît mai bune. Printre aceste accesorii se numără un purtător de preparate, instalație care permite în mod lent și fără întrerupere mișcarea gloanțelor comparate pe suprafața măsuței pentru obiecte în două direcții reciproce, perpendiculare. Acest lucru permite expertului să introducă în cîmpul de vedere al microscopului diferite părți ale gloanțelor comparate. Pe purtătoarele de preparate se fixează susținătoarele de gloanțe, unde fiecare glonț se fixează între două șaibe. Prin rotirea unui mîner special șaibele în care este fixat glonțul, se rotesc sincron și astfel se realizează rotirea glonțului examinat în jurul axei sale.
Pentru comparații se pot folosi cu mult succes și camerele extensibile de microfotografiat cu casetă pentru negativ din sticlă sau celuloid de mărimea 6,5 pe 9cm. Examinarea gloanțelor și tuburilor se poate face și la stereo-microscop, atunci cînd nu există alt utilaj mai perfecționat, ceea ce implică însă un volum mai mare de muncă, examinare vizuală microfotografiei, comparații. Iluminarea striațiilor de pe glonț se realizează prin instalația microscopuluisau lumina zilei.
Identificarea pe baza tuburilor arse. Tubul cartușului prezintă mai multe variațiuni ale
urmelor cauzate de piesele armei cu care s-a tras, determinate de tipul și sistemul acesteia. Elementele individuale de identificare ce se disting pe tubul ars, sunt cauzate de: percutor; peretele frontal al închizătorului; camera de explozie; ghiara extractoare; dintele opritor (pragul aruncător).
(1) Urmele percutorului. În momentul declanșării foculul percutorul loveșta capsa tubului, imprimînd o adîncitură mai mult sau mai puțin pronunțată și caracteristică ca profunzime, formă și plasament. Astfel secțiunile transversale ale diferitelor percutoare pot fi: rotunde; ovale; pătrate; rombice; dreptughiulare. Secțiunile longitudinale spre vîrful percutatorului pot fi: plate; ascuțite; bombate; trapezoidale. De asemenea, neregularitățile microscopice de pe vîrful percutorului produc urme corespunzătoare în percuție, care se pretează foarte bine la identificarea acestuia. Alte caracteristici individuale extrem de prețioase pentru identificare sunt formate în capsă de unele modificări , deteriorări sau chiar rupturi ale percutorului ca uramare a uzurii acestuia.
(2) Urmele peretelui frontal al închizătorului. Peretele frontal al închizătorului, care în mod normal poartă urme de freză și unele urme produse de uzură apasă cu forța tubul, iar cu ocazia reculului ce se produce în momentul exploziei încărcăturii, aceste neregularități se imprimă mai mult pa capsă și pe fundul tubului.
(3) Urmele camerei de explozie. Camera de explozie, de cele mai multe cazuri prezintă pe perete neregularități sau proeminențe care se imprimă longitudinal pe latura tunbului cartușului la introducerea acestuia, cît și datorită dilatării lui în momentul exploziei și a extragerii tubului din camera de explozie.
(4) Urmele ghiarei extractoare. Ghiara extractoare produce o serie de striații pe gulerul tubului în momentul cînd tubul se lovește de pragul aruncător și este aruncat afară. Aceste urme sunt unice în felul lor și redau conturul muchiei ghiarei extractoare. Întrucît ele sunt produse întotdeauna în același fel, valoarea lor de identificare este deosebită.
(5) Urmele pragului aruncător dintelui opritor). La extragerea tubului ars în momentul cînd închizătorul atinge la capătul camerei de explozie, baza cartușului se lovește de pragul aruncător care face ca tubul să fie aruncat în afară. Datorită aceste lovituri pe gulerul tubului se creează urma pragului, care apare pe partea opusă striațiilor produse de ghiara extractoare.
Toate aceste urme create pe tubul ars, duc în mod cert la identificarea armei cu care s-a tras, dacă sunt examinate și interpretate în mod just de expert în raport cu urmele găsite pe tubul model tip de comparație. O importanță deosebită o au însă urmele lăsate pe percutor.
Identificarea individuală a armelor de foc cu țeavă lisă. Datorită principiilor balistice în baza cărora este construită o armă cu țeavă lisă și a muniției folosite, identificarea individuală cu ajutorul alicelor se poate face numai în mod indirect și numai în cazul cînd alicele au fost confecționate de infractor cu mijloace proprii. Din practică rezultă că, de obicei, cu ce-și confecționează singuri alicele sunt deținători clandestini de arme de vînătoare. Descoperind la locul comiterii infracțiunii alice din a căror formă și material rezultă cu nu sunt cumpărate din comerț, expertul va căuta să stabilească cu ce instrumenta au fost confecționate. Astfel, va putea deduce dacă alicele au fost confecționate cu o daltă sau clește din sîrmă, cuie sau plumb. Fiind în posesia acestor date și prin alte metode speciale el va stabili cercul de bănuiți, la care se vor căuta arme, cartușe încărcate similar, precum și instrumentele de care infractorul s-a folosit.
Prin analize de laborator, difracția și fluorescența în raze X, prin analiza spectrală se pot stabili unele elemente constituiente ale aliajelor materialelor din care s-au confecționat alicele comparativ cu materialele ridicate de la bănuiți.
Tuburile trase cu armă cu țeavă lisă nu prezintă urmele ghiarei extractoare, a dintelui opritor și fiind din carton, nici a camerei de explozie (elemente sigure de identificare individuală în cazul armelor cu țeava ghintuită). Singura urmă a mecanismului armei cu țeava lisă ce rămîne pe tub este cea lăsată de percutor pa capsă, care permite stabilirea în mod sigur a armei cu care s-a tras. Cu toate că tubul poate fi folosit de mai multe ori, capsa trebuie schimbată după fiecare tragere și în acest fel, urma percutorului pe capsă reprezintă totdeauna rezultatul ultimei trageri. În asemenea cazuri, elemenetele de identificare sunt: forma, profunzimea și plasamentul percuției, precum și unele caracteristici ale vîrfului percutorului.
În procesul de identificare individuală a armei de foc cu țeava lisă, burele joacă un rol mai secundar față de celelalte elemente și au valoare numai atunci cînd au fost confecționate de deținătorul armei din hîrtie, pînză, cîlți sau lînă. În asemenea situații burele descoperite la locul infracțiunii vor fi trimise expertului și vor putea fi folosite ca material comparativ în cazul cînd la domiciliul învinuitului se descoperă materiale similare.Burele confecționate de infractori trebuie cercetate foarte atent, întrucît hîrtia, în special, poate purta diferite inscripții, texte, pe baza cărora în cazul cînd la percheziția domiciliară se găsesc hîrtii și texte similare, se va efectua o expertiză grafică, care poate duce la identificarea infractorului [44, p.164].
3.3. Scurtă privire asupra unor sisteme de identificare automatizată a armelor de
foc după gloanțe și tuburi trase
Automatizarea evidențelor criminalistice este calea magistrală de dezvoltare a tehnicii criminalistice, inclusiv a balisticii judiciare. Este destul de dificil a examina manual caracteristici foarte mici ale obiectelor incluse în colecțiile balistice (gloanțe, tuburi etc.). Acestea cuprind în sine un volum enorm de obiecte, de unde și necesitatea automatizării lor. Soluționarea a astfel de sarcini este posibil doar în cazul implementării tehnologiilor industriale compiuterizate, existente la ora actuală pe plan internațional.
Astăzi cele mai recunoscute sisteme automatizate de identificare balistică sunt prezentate pe piețele producției producătorilor ruși: Sistemul „КОНДОР” (ООО «СДЦ», г.Санкт-Петербург); Sistemul „ТАИС” (ООО «ЛДИ-Русприбор», г.Санкт-Петербург); Sistemul „Арсенал”- (anexa 2)- ЗАО «Папилон», г.Миас), precum și a producătorilor occidentali: Sistemul „IBIS” (Forensic Technology Inc., Canada); Sistemul Drug Fire (FBI, USA)
Întrucăt sistemele automatizate de identificare balistică rusești nu cedează analogilor străini după indiciatorii tehnici de bază și sunt mai comode în exploatare, cu referință la lucrarea „Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiuilor”. Chișinău: F.E.P.”Tipogafia Centrală”, 2010. 235 p., semnată de cercetătorii Gh. Golubenco și V. Colodrovschi vom carateriza succint mai întâi sistemele producătorilor ruși.
Sistemul „КОНДОР” – include în sine o instalație de scanat optico-electronică cu 2 tipuri de casete (pentru glonți și tuburi de cartușe), ce permite instalarea comodă și rapidă în scaner a obiectelor cercetate. Mecanismul introducerii imaginii, precum și blocul dirijării și prelucrării semnalelor se instalează în compiuter.
Sistemul „ТАИС” – conține 2 aparate optico-electronice de scanat separate pentru înregistrarea glonților și tuburilor de cartușe evident, precum și 2 compiutere, unite între ele prin rețea. Sistemul include 2 instalații de introducere a imaginii și 2 blocuri de dirijare și prelucrare a semnalelor, care se instalează în fiecare compiuter aparte.
Sistemul „Арсенал” – conține un scaner balistic universal pentru înregistrarea suprafeței atât a glonților, cât și a tuburilor de cartușe, numărul de operatori și de centre pentru introducerea datelor se aleg în dependență de volumul bazei de date. Principala problemă constă în asigurarea compatibilității diferitor sisteme la etapa unificării bazelor locale de date ale expertizei balistice într-un sistem unic informativ-analitic cu diferite nivele [24, p.171].
Să examinăm instalațiile de scanat mai detaliat. În primul rând, ele diferă după metoda de înregistrare a suprafeței cercetate. Există 2 metode de înregistrare – „cadru” și „șanț” scanare.
În cazul scanării „cadru” suprafața cercetată este rotită în jurul axei (la înregistrarea glonțului) sau se mișcă (la înregistrarea tubului de cartuș) și se înregistrează pe cadre, granițele cărora „se contopesc” una cu alta după un anumit algoritm. În calitate de recepționator al imaginii se folosește matriță.
În cazul scanării „șanț” la orice mișcare a obiectului se înregistrează o parte foarte îngustă a suprafeței – fâșie. În calitate de recepționator al imaginii se folosește rigla.
Prima metodă are un rând de avantaje comparativ cu cea de a doua: o calitate mai superioară a imaginii datorită înregistrării suprafeței cu mici porțiuni – cadre, în comparație cu părțile înguste (fâșii);o viteză mai mare a înregistrării imaginii; obținerea unei imagini la aceeași scară; posibilitatea vizionării prealabile a cadrului înregistrat al suprafeței cercetate, controlului calității înregistrării imaginii și analiza acesteia într-un timp real.
Sistemul „Арсенал” utilizează a doua metodă de scanare. În sistemul „ТАИС” se folosește prima metodă cu diferite varietăți. Această metodă a primit denumirea de „cadru-fragment” al înregistrării și permite obținerea unei imagini cu un contrast ajustat.
Metoda constă în aceea că, suprafața se înregistrează sub formă de cadre, imaginile cărora constau din contopirea fragmentelor. Urmează de menționat că, producătorii străini pentru înregistrarea suprafețelor obiectelor supuse cercetării la fel folosesc în calitate de recepționator matrița. La înregistrarea adânciturii tubului de cartuș nu se folosește scanarea (se memorizează un singur cadru), însă la înregistrarea suprafețelor laterale ale glontelui se folosește „unirea manuală” a cadrelor și numai a fragmentelor, dar nu a întregii suprafețe.
În afară de metoda înregistrării există un rând de deosebiri ale instalațiilor de scanat, ce determină comoditatea folosirii sistemului în întregime. În primul rând, aceasta se referă la modul instalării obiectelor cercetate în scaner. De exemplu, în sistemul „Арсенал” – glonții se încleie și se centralizează într-un loc anumit, dar în sistemul „КОНДОР” – se folosesc plăci demontabile, ce permit rapid să se instaleze obiectul expertizei în scaner fără procedura centralizării (timpul instalării durează câteva secunde) datorită utilizării sistemului automat de identificare la înregistrarea fiecărui cadru. În sistemul „ТАИС”, în comparație cu sistemele „КОНДОР” și „Арсенал”, se folosesc 2 instalații de scanat separate.
Sistemelele balistice computerizate Drugfireși IBIS – sisteme care și-au dovedit fiabilitatea de-a lungul timpului, fiind folosite de agențiile federale, statale și locale din SUA.
Ambele oferă posibilitatea preluării de date de la gloanțe și tuburi trase, a înregistrării de informații într-o bază de date și a executării de corelări între un specimen dat și un segment indicat de utilizator din baza de date disponibilă. Aceste sisteme au de asemena în comun faptul că datele captate sunt o reprezentare bidimensională a suprafeței specimenului bazată pe variații ale intensității luminii așa cum este reflectată de subiect. Mai simplu, datele captate sunt o fotografie a specimenului.
Imaginea obținută de sistemul Drugfire este la o scară mai mare decât cea din microscopul comparator, dar asemănarea este totuși vizibilă. Printre alți factori de ordin tehnic, o motivație pentru folosirea acestui tip de date captate în sistemele automate de căutare și înregistrare existente a fost faptul că experții sunt obișnuiți cu acest tip de imagini [24, p.172].
Acest studiu are în vedere diferitele abordări ce sunt folosite în compararea prin intermediul bazelor de date cu imagini ce au ca obiect urmele lăsate pe suprafața glonțului și/sau a tubului tras, deoarece pe piață există mai multe metode de stocare a informației privind muniția utilizată de armele de foc în vederea investigării criminalistice. Aceste baze de date stochează imagini ale gloanțelor și/sau a tuburilor trase, determinate prin natura urmelor de pe acestea.
Instalația DRUGFIRE reprezintă un sistem automat, compiuterizat, de identificare criminalistică a armelor de foc, sistem ce integrează analize ale tuburilor trase și ale glonțului în cartoteci electronice ce cuprind și referințele armelor de foc într-o singură platformă compiuter.
Drugfire ajută experții balistici să identifice posibilele asemănări în urmele microscopice de pe gloanțe sau de pe tuburile trase pentru a putea determina dacă specimenele au fost trase cu aceeași armă. Cu această informație examinatorii pot face legătura între o armă de foc și unul sau mai multe acte criminale.
Acest sistem de imagini este conceput pentru a mări eficacitatea examinărilor criminalistice ale armelor de foc. Folosind imaginile Drugfire într-o bază de date automată, experții balistici sunt capabili să găsească rapid cazurile nerezolvate, să înmagazineze date și imagini, să compare gloanțele, cartușele sau tuburile trase înregistrate ca imagini în sistem.
De îndată ce o posibilă identificare este realizată prin intermediul Drugfire, proba fizică este comparată pentru o identificare absolută, identificare obligatorie având în vedere sistemul judiciar american care nu admite ca probă identificarea realizată de compiuter. Trebuie însă precizat că, deși nu este admisă de instanță, identificarea prin intermediul sistemelor automate reprezintă o importantă metodă de cercetare criminalistică a urmelor principale ale împușcăturii.
Camera video Drugfire captează și stochează imaginea tubului văzută prin microscopul comparator balistic. Examinatorul conduce apoi o căutare automată în baza de date.
Ritmul căutării este extrem de rapid, putând procesa 10 imagini pe secundă. Adițional, căutarea poate fi făcută în funcție de atribute cum ar fi calibrul armei, impresiunea ghinturilor, direcția răsucirii, adâncimea ghintului, particularitățile închizătorului, forma cuiului percutor, poziția extractorului și particularități de expulzare a tubului. Folosind sistemul, este mult mai eficient ca examinatorul să vadă dacă un cartuș se potrivește cu un altul folosit la o infracțiune.
Compiuterul afișează 24 de imagini concomitent în ordinea asemănării. Din seria de perechi posibile prezentate de compiuter examinatorul poate selecta imagini pentru examinare.
În plus, sistemul permite să fie mișcate înainte și înapoi, rotite sau mărite imaginile și să modifice luminozitatea ori contrastul imaginilor de pe ecran. Acestea sunt similare opțiunilor pe care examinatorul le are când lucrează cu microscopul comparator. Imaginile pot fi de asemenea întoarse sau inversate pentru a face compararea mai ușoară.
Din moment ce imaginile stocate de toate laboratoarele sunt disponibile în sistem, examinatorul poate mări cu ușurință baza de comparare. În plus, comparări simultane pot fi efectuate de mai multe laboratoare pe aceeași imagine.
În componența sistemului IBIS sunt incluși 2 moduli de programare: BULLETPROOF pentru analizarea glonților și BRASSCATCHER pentru identificarea tuburilor de cartușe. Ambele programe „extrag” toată informația necesară din aceste imagini în formă de „semnătură electronică”. Această semnătură se compară cu altele, ale altor probe materiale din baza de date, introduse din timp în memoria sistemului cu algoritm corespunzător [24, p.172].
Sistemul IBIS efectuează compararea automată a glonților și tuburilor de cartușe depistate la locul faptei cu ceea ce se află în memoria bazei de date și produce o aliniere în corespundere cu gradul de asemănare a dovezilor. Expertul se eliberează de lucrul rutin și poate să-și dedice timpul pentru cercetarea minuțioasă a probelor materiale la microscopul comparativ.
Datorită unirii compiuterelor în rețea, expertul obține o posibilitate unică de a petrece într-un timp foarte scurt analiza comparativă nu numai pe bazele de date locale, dar și pe cele naționale și chiar internaționale, ce conțin o mulțime de cazuri de utilizare a armelor de foc.
Cele menționate mai sus, dar și analiza experienței mondiale, a tendinței evoluției problemelor identificării în ansamblu și balisticii judiciare în particular, permit concluzia că sistemele automatizate de identificare balistică, în viitorul apropiat, alternative nu prevăd.
Cercetările existente, într-o măsură considerabilă, ridică eficacitatea expertizei balistice și-i permit expertului posibilități enorme, determinate de înregistrarea imaginilor digitale ale obiectelor cercetate. În afară de petrecerea expertizei balistico-judiciare, viteza înaltă a înregistrării obiectelor cercetate permit a insista asupra implimentării sistemelor automatizate de identificare balistică și în organele de drept al țării noastre.
ÎNCHEIERE
Rezultatele analizei doctrinei criminalistice privin balistica judiciară și a legislației în vigoare legată de aceste aspecte, am ajuns la următoarele concluzii:
1. Balistica judiciară este una din obiectele principale de studiu ale tehnicii criminalistice, care studiază construcția și funcționarea armelor de foc, fenomenele legate de tragere și urmele determinate de aceasta, în scopul rezolvării problemelor ridicate de urmărirea penală a infractorilor în legătură cu folosrea de către ei a armelor de foc.
2. Balistica judiciară astăzi a devenit un domeniu de sinestătător prin elaborarea și perfecționarea unor metode proprii de examinare, îndeosebi de identificare a armelor după urmele formate pe tub și pe proiectile. În prezent ea este tratată într-un mod unitar de autorii de specialitate – ca ramură distinctă a criminalisticii, destinată examinării armelor de foc și urmelor acestora prin metode și mijloace tehnico-științifice specializate, în scopul determinării împrejurărilor în care a fost folosită o armă la comiterea unei infracțiuni și a identificării ei.
3. Doctrina balistică-criminalistică contemporană tratează problema legată de armele de foc, munițiile și urmele create în urma împușcăturii destul de amănunțit cu cele mai importante aspecte legate de această întrebare, așa cum sunt: clasificarea armelor de foc și a munițiilor acestora; formarea urmelor de gloanțe, alice, mitralii și tuburi prin folosirea armelor de foc; urmele împușcăturii și clasificarea lor în criminalistică.
4. La fel de profund este tratată în știința criminalistică și problematica cercetării locului faptei în cazul infracțiunilor săvîrșite cu aplicarea armelor de foc, precum și cum se stabilește distanța și locul de unde s-a tras, cum se efectuează fixarea, ridicarea și examinarea preliminară la fața locului a armelor de foc, munițiillor și urmelor de împușcătură, ceea ce are o deosebită importanță la cercetarea infracțiunilor, aplicîndu-se mijloace tehnice în metode tactice utilizate la identificarea oricărei fapte cu caracter penal, care sunt utilizate și la cercetarea faptelor comise cu arma de foc.
5. În literatura de specialitate este profund elaborată și metodica expertizei balistice judici are și anume expertiza balistică a armelor de foc, a munițiilor și a urmelor de împușcare, care este una din cele mai complexe examinări, la care sunt supuse nu numai armele de foc, munițiile și urmele acestora, dar și împrejurările legate de folosirea lor în urma cărora poate fi identificată arma din care s-a tras și prin aceasta, persoana care a săvîrșit fapta.
Prin urmare, tema prezintă o deosebită importanță, deoarece cunoașterea aprofundată a ei contribuie nemijlocit la descoperirea de către practicieni a infracțiunilor de gravitate sporită (tâlhării, omoruri, bantitism ș.a.). De aici și propunerea noastră de a implementa sisteme automatizate de identificare balistică „IBIS”, „ARSENAL”în laboratoarele autohtone.
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104/447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii “Cu privire la arme” (denumirea în redacția legii Nr.563- XV din 19.10.2001) nr.110-XIII din 18.05 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4/43 din 08.09.1994.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311532
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 9 noiembrie 1998 nr.31 “Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea, fabricarea, desfacerea ilegală, sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor”. În: Culegere de hotărâri ale Plenului Curții Supreme de Justiție (1974-1999). Chișinău: Muzeum, 2000, p.281-284.
Monografii, articole de specialitate
Aionițoaie C. s.a. Tratat de tactică criminalistică, : Carpați, 1992. 327 p.
Alecu Gh. Criminalistică. : Ex Ponto, 2008. 465 p.
Beliș V. Tratat de medicină legală. Vol. I. București: Editura Medicală, 1995. 572 p.
Bercheșan V. Cercetarea la fața locului-principal mijloc de probă în procesul penal. București: Little Star, 2006. 319 p.
Bercheșan V., Ruiu M. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 752 p.
Cârjan L. Tratat de criminalistică. București: Pinguin Book, 2005. 828 p.
Ciopraga A. Criminalistica. Tratat de tactică, : Gama, 1996. 481 p.
Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a. București: Univers encyclopedic. 1998. 1192 p.
Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, partea generală, vol. I. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.1975. 436 p.
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Cartea Juridică, 2011. 630 p.
Doraș S. Expertiza criminalistică – mijloc eficient de administrare a probelor, inclusiv în cauzele cu minorii. În: Expertiza judiciară în cauzele privind minorii. Chișinău: IRP, 2005, p. 32-53.
Gheorghiță M. Tactica cercetării la fața locului: Mat.șt.didactic, ULIM. Chișinău: Î.I. “Angela Levința”, 2004. 70 p.
Golubenco Gh. Urmele infracțiunii. Teoria și practica examinării la fața locului. Chișinău: Garuda-Art. 1999. 159 p.
Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. Chișinău: F.E.P.”Tip.Centrală”. 2008, 215 p.
Golubenco Gh., Neicuțescu O. Expertiza criminalistică: realități și perspective. : Bistrița, 2009. 156 p.
Golubenco Gh. Securitatea personală. Ghidul cetățeanului. Chișinău: Cartier, 2002. 77 p.
Golubenco Gh., Gugu A. Cercetarea locului faptei în cazurile de furt din apartamente. : Rovimed Publishers, 2010. 92 p.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiuilor. Chișinău: F.E.P.”Tipogafia Centrală”, 2010. 235 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București:Editura Științifică. 1990. 246 p.
Măcelaru V. Balistica judiciară. București: Editura Ministerului de Interne, 1972. 176 p.
Criminalistica. : Chemarea, 1992. 430 p.
Mîrzac V. Înregistrările audio/video în activitatea de urmărire penală. Note de curs. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”. 2007. 80 p.
Stancu E. Tratat de Criminalistică. Ediția a V-a, revăzută și adăugită. București: Universul juridic, 2010. 830 p.
Suciu C. Criminalistică. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1972. 422 p.
Tetercev V., Mateicic V., Pădure A. Examinarea medico-legală a cadavrului la fața locului. Chișinău: Elan-Poligraf, 2004. 68 p.
Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики. – новое изд. переп. с изд.1908 г. Москва: ЛексЭст. 2002. 1116 c.
Диденко Ф.К. Применение научно технических средств и методов при осмотре места происшествия. Ярославль: Верхне-Волжское издательство, 1989. 173 c.
Kорниенко Н. А. Следы человека в криминалистике. CПб: Питер, 2001. 339 c.
Криминалистика: Учебник для бакалавров / Н.П.Яблоков.Москва: Юрайт. 2013. 280 c.
Кустанович С.Д. Судебная баллистика. Москва: Государственное юридическое издательство. 1956. 341 с.
Настольная книга следователя. Тактические приемы проведения осмотра места происшествия и допросов при расследовании преступлений различной категории. Научно-метоdическое пособие. Под ред.А.И. Дворкина. Москва: Экзамен, 2006. 637 c.
Обнаружение, фиксация и изъятие следов. Под ред. Е.И.Зуева. Москва:ВНИИ МВД СССР, 1969. 141 с.
Осмотр места происшествия. Практическое пособие. Под ред.А.И.Дворкина. Москва: Юристъ. 2002. 335 c.
Осмотр места происшествия. Справочник следователя. Под ред.проф. А.А.Леви. Москва: Норма. 1982. 223 c.
Ручкин В.А. Оружие и следы его применения. Москва: Юрлитинформ, 2003. 351 с.
Справочная книга криминалиста. Под ред. Н.А.Селиванова. Москва: Издательство НОРМА. 2000. 712 c.
Яблоков Н.П. Криминалистика: учебник / 2- изд., перераб. и доп. Москва: Норма, 2008. 399 c.
Якимов И.Н. Криминалистика. Руководство по уголовной технике и тактике. Новое изд., перепеч. c изд.1925г. Москва: ЛексЭст. 2003. 471 c.
ANEXE
Anexa 1
Analiza dos.penal nr.1999860 privind omorul din culpă prin împușcare a cet. G.M.
Circumstanțele cauzei:
În ziua de 15.11.1999, într-o pădure din județul Timiș, organele competente au organizat o partidă colectivă de vânătoare de mistreți, la care au fost invitați să participe mai mulți membri ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (A.G.V.P.S.) județeană, dar și unii cetățeni din Germania, rude cu vânătorii români.
Dată fiind miza, mistreții – cât și nivelul de dotare al participanților, majoritatea dintre aceștia dispuneau de carabine de vânătoare care utilizează cartușe cu glonț, arme deosebit de performante și bineînțeles, cartușele folosite erau corespunzătoare.
În timpul vânătorii, când se executase foc de armă din diferite standuri, s-a constatat că cetățeanul german G.M., de 49 ani, a fost împușcat din imprudență și a decedat instantaneu.
Organele de urmărire penală au ridicat cu ocazia cercetării la fața locului, obiectele vestimentare ale victimei și au dispus efectuarea unei expertize criminalistice complexe balistice-judiciare, biologice, fizico-chimice.Obiectivele, la care experții trebuiau să se pronunțe erau:
– stabilirea dacă orificiile existente în scurta de culoare verde cu care era îmbrăcată victima, au fost produse de un singur glonț sau mai multe, trase din armă de foc;
– decelarea orificiilor de intrare și de ieșire a glonțului/gloanțelor;
– dacă se află urme de ardere, precum și factori suplimentari ai împușcăturii;
– poziția victimei față de trăgător și unghiul de tragere, în final dacă pe scurtă se află urme de sânge uman și cărei grupe sanguine îi aparține.La o primă examinare a scurtei de culoare verde, s-a constatat că aceasta prezintă un număr de zece orificii, dispuse pe mâneca stângă și pe spatele scurtei, median în zona omoplatului drept. Pe fața anterioară a mânecii stânga se pot vedea opt orificii dispuse aproximativ liniar la distanțe oarecum constante, unele de altele.
Pe partea posterioară a mânecii, în vecinătatea manșetei, un alt orificiu, numerotat cu nr. 9, iar pe spatele scurtei, median în zona omoplatului drept se găsește ultimul orificiu, nr. 10.
După cum s-a putut vedea, scurta este confecționată cu o căptușeală interioară, de culoare albă. La nivelul orificiului numerotat cu nr. 9, este un altul, corespondent în căptușeala intermediară. Examinând orificiul existent la nivelul căptușelii, se constată că are formă neregulată, alungită, cu marginile zdrențuite. De jur-împrejurul orificiului se află o pată de culoare brun-roșcat cu aspect sangvinolent. Studiate la stereomicroscopul SM XX, fibrele textile existente la nivelul planului de secțiune apar scămoșate, iar extremitățile acestora sunt orientate către interior. La extremitatea unghiulară, materialul textil prezintă o urmă de presiune de culoare gri-închis, la care se află microparticule cu aspect de ștersătură, ceea ce atestă exercitarea în acel loc a unei acțiuni de frecare cu un obiect ascuțit care a penetrat sub un unghi de incidență de aproximativ 35 grade. Această urmă are aspectul unui guleraș de ștergere incomplet.
Examinând la stereomicroscop și celelalte orificii, se constată că cele numerotate cu numere impare au fibrele textile, de la nivelul de secțiune, orientate către interior, iar la cele pare, sunt dirijate către exterior. Pe fața interioară a mânecii stânga, orificiile au corespondență, iar în zonă se găsesc multiple pete de culoare brun-roșcat cu aspect sangvinolent, fiind depuse și urme de cheaguri coagulate. Examinările fizico-chimice realizate în cauză au stabilit că reactivul GRIESS a dat reacție pozitivă, ceea ce denotă prezența pe mâneca scurtei a ionilor azotat și azotit care sunt factori suplimentari ai împușcăturii.La laboratorul de biologie urmele de culoare brun-roșcat, au dat reacții pozitive în prezența apei distilate și în contact cu reactivii ADLER și GUARINO, stabilindu-se în final prezența sângelui uman care aparține grupei sanguine B III.
În continuarea examinărilor s-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar care a constat în sondarea orificiilor, folosind o baghetă subțire din material plastic. Cu această ocazie s-a constatat că, bagheta fiind introdusă prin orificiul nr. 9 (extremitatea inferioară-dorsală a mânecii stânga), aceasta penetrează toate cele trei straturi de material textil și apoi iese prin orificiul nr. 8, intrând din nou prin orificiul nr. 7, după care iese prin cel nr. 6 și reintră în nr. 5, ieșind prin nr. 4, reintrând prin nr. 3 și iese prin cel cu nr.2, urmând să intre pentru ultima dată prin orificiul nr. 1.Pentru ilustrarea experimentului judiciar s-a procedat la îmbrăcarea scurtei pe un manechin reglabil cu păstrarea baghetei prin orificiile existente și fotografierea acesteia.
Ieșirea definitivă a glonțului s-a produs prin orificiul nr. 10, ceea ce demonstrează că în interiorul corpului victimei s-a realizat o traiectorie care a afectat organele vitale iar urmarea a fost decesul victimei. Bagheta este de culoare verde și are o coadă ca de săgeată.
CONCLUZII
În urma examinărilor complexe criminalistice s-a concluzionat că asupra victimei s-a tras cu un singur cartuș din față puțin lateral stânga, glonțul penetrând sub un unghi de aproximativ 30 – 35 grade, iar în momentul împușcării, victima se afla cu mâna stângă întinsă spre înainte puțin lateral stânga și flectată la nivelul articulației cotului, astfel că palma se găsea aproximativ la nivelul umărului. Pe baza acestor concluzii, în urma anchetei efectuate, s-a stabilit autorul omorului din culpă, probându-i-se ulterior și prin alte probe găsite și prelevate cu ocazia cercetării la fața locului, că este autorul faptei
BIBLIOGRAFIE
Izvoare normative
Constituția Republicii Moldova, adoptată la 29 iulie 1994 cu modificările, introduse prin Legea nr. 1115-XIV din 05.07.2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, nr. 1-1994. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&l ang=1&id=311496
Codul de procedură penală al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 122-XV din 14.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.104/447 din 07.06.2003. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lan g=1&id=326970
Codul penal al Republicii Moldova, adoptat prin Legea Republicii Moldova nr. 985-XV din 18 aprilie 2002. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 128-129 (1013-1014) din 13.09.2002. http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=33126
Legea Republicii “Cu privire la arme” (denumirea în redacția legii Nr.563- XV din 19.10.2001) nr.110-XIII din 18.05 1994. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr.4/43 din 08.09.1994.http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=311532
Legea Republicii privind statutul ofițerului de urmărire penală. Nr.333, adoptată la 10.11.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii nr.195 din 22.12.2006.
http://lex.justice.md/index.php?action=view&view=doc&lang=1&id=319077
Hotărîrea Plenului Curții Supreme de Justiție a Republicii Moldova din 9 noiembrie 1998 nr.31 “Cu privire la practica judiciară în cauzele penale despre purtarea (portul), păstrarea (deținerea), transportarea, fabricarea, desfacerea ilegală, sustragerea armelor de foc, a munițiilor sau a substanțelor explozive, păstrarea neglijentă a armelor de foc și a munițiilor”. În: Culegere de hotărâri ale Plenului Curții Supreme de Justiție (1974-1999). Chișinău: Muzeum, 2000, p.281-284.
Monografii, articole de specialitate
Aionițoaie C. s.a. Tratat de tactică criminalistică, : Carpați, 1992. 327 p.
Alecu Gh. Criminalistică. : Ex Ponto, 2008. 465 p.
Beliș V. Tratat de medicină legală. Vol. I. București: Editura Medicală, 1995. 572 p.
Bercheșan V. Cercetarea la fața locului-principal mijloc de probă în procesul penal. București: Little Star, 2006. 319 p.
Bercheșan V., Ruiu M. Tratat de tehnică criminalistică. București: Little Star, 2004. 752 p.
Cârjan L. Tratat de criminalistică. București: Pinguin Book, 2005. 828 p.
Ciopraga A. Criminalistica. Tratat de tactică, : Gama, 1996. 481 p.
Dicționarul explicativ al limbii române. Ediția a II-a. București: Univers encyclopedic. 1998. 1192 p.
Dongoroz V. ș.a. Explicații teoretice ale Codului de procedură penală român, partea generală, vol. I. București: Editura Academiei Republicii Socialiste România.1975. 436 p.
Doraș S. Criminalistica. Chișinău: Cartea Juridică, 2011. 630 p.
Doraș S. Expertiza criminalistică – mijloc eficient de administrare a probelor, inclusiv în cauzele cu minorii. În: Expertiza judiciară în cauzele privind minorii. Chișinău: IRP, 2005, p. 32-53.
Gheorghiță M. Tactica cercetării la fața locului: Mat.șt.didactic, ULIM. Chișinău: Î.I. “Angela Levința”, 2004. 70 p.
Golubenco Gh. Urmele infracțiunii. Teoria și practica examinării la fața locului. Chișinău: Garuda-Art. 1999. 159 p.
Golubenco Gh. Criminalistică: obiect, sistem, istorie. Chișinău: F.E.P.”Tip.Centrală”. 2008, 215 p.
Golubenco Gh., Neicuțescu O. Expertiza criminalistică: realități și perspective. : Bistrița, 2009. 156 p.
Golubenco Gh. Securitatea personală. Ghidul cetățeanului. Chișinău: Cartier, 2002. 77 p.
Golubenco Gh., Gugu A. Cercetarea locului faptei în cazurile de furt din apartamente. : Rovimed Publishers, 2010. 92 p.
Golubenco Gh., Colodrovschi V. Asistența tehnico-criminalistică a descoperirii infracțiuilor. Chișinău: F.E.P.”Tipogafia Centrală”, 2010. 235 p.
Ionescu L., Sandu D. Identificarea criminalistică. București:Editura Științifică. 1990. 246 p.
Măcelaru V. Balistica judiciară. București: Editura Ministerului de Interne, 1972. 176 p.
Criminalistica. : Chemarea, 1992. 430 p.
Mîrzac V. Înregistrările audio/video în activitatea de urmărire penală. Note de curs. Chișinău: Academia „Ștefan cel Mare”. 2007. 80 p.
Stancu E. Tratat de Criminalistică. Ediția a V-a, revăzută și adăugită. București: Universul juridic, 2010. 830 p.
Suciu C. Criminalistică. București: Editura Didactică și Pedagogică, 1972. 422 p.
Tetercev V., Mateicic V., Pădure A. Examinarea medico-legală a cadavrului la fața locului. Chișinău: Elan-Poligraf, 2004. 68 p.
Гросс Г. Руководство для судебных следователей как система криминалистики. – новое изд. переп. с изд.1908 г. Москва: ЛексЭст. 2002. 1116 c.
Диденко Ф.К. Применение научно технических средств и методов при осмотре места происшествия. Ярославль: Верхне-Волжское издательство, 1989. 173 c.
Kорниенко Н. А. Следы человека в криминалистике. CПб: Питер, 2001. 339 c.
Криминалистика: Учебник для бакалавров / Н.П.Яблоков.Москва: Юрайт. 2013. 280 c.
Кустанович С.Д. Судебная баллистика. Москва: Государственное юридическое издательство. 1956. 341 с.
Настольная книга следователя. Тактические приемы проведения осмотра места происшествия и допросов при расследовании преступлений различной категории. Научно-метоdическое пособие. Под ред.А.И. Дворкина. Москва: Экзамен, 2006. 637 c.
Обнаружение, фиксация и изъятие следов. Под ред. Е.И.Зуева. Москва:ВНИИ МВД СССР, 1969. 141 с.
Осмотр места происшествия. Практическое пособие. Под ред.А.И.Дворкина. Москва: Юристъ. 2002. 335 c.
Осмотр места происшествия. Справочник следователя. Под ред.проф. А.А.Леви. Москва: Норма. 1982. 223 c.
Ручкин В.А. Оружие и следы его применения. Москва: Юрлитинформ, 2003. 351 с.
Справочная книга криминалиста. Под ред. Н.А.Селиванова. Москва: Издательство НОРМА. 2000. 712 c.
Яблоков Н.П. Криминалистика: учебник / 2- изд., перераб. и доп. Москва: Норма, 2008. 399 c.
Якимов И.Н. Криминалистика. Руководство по уголовной технике и тактике. Новое изд., перепеч. c изд.1925г. Москва: ЛексЭст. 2003. 471 c.
ANEXE
Anexa 1
Analiza dos.penal nr.1999860 privind omorul din culpă prin împușcare a cet. G.M.
Circumstanțele cauzei:
În ziua de 15.11.1999, într-o pădure din județul Timiș, organele competente au organizat o partidă colectivă de vânătoare de mistreți, la care au fost invitați să participe mai mulți membri ai Asociației Generale a Vânătorilor și Pescarilor Sportivi (A.G.V.P.S.) județeană, dar și unii cetățeni din Germania, rude cu vânătorii români.
Dată fiind miza, mistreții – cât și nivelul de dotare al participanților, majoritatea dintre aceștia dispuneau de carabine de vânătoare care utilizează cartușe cu glonț, arme deosebit de performante și bineînțeles, cartușele folosite erau corespunzătoare.
În timpul vânătorii, când se executase foc de armă din diferite standuri, s-a constatat că cetățeanul german G.M., de 49 ani, a fost împușcat din imprudență și a decedat instantaneu.
Organele de urmărire penală au ridicat cu ocazia cercetării la fața locului, obiectele vestimentare ale victimei și au dispus efectuarea unei expertize criminalistice complexe balistice-judiciare, biologice, fizico-chimice.Obiectivele, la care experții trebuiau să se pronunțe erau:
– stabilirea dacă orificiile existente în scurta de culoare verde cu care era îmbrăcată victima, au fost produse de un singur glonț sau mai multe, trase din armă de foc;
– decelarea orificiilor de intrare și de ieșire a glonțului/gloanțelor;
– dacă se află urme de ardere, precum și factori suplimentari ai împușcăturii;
– poziția victimei față de trăgător și unghiul de tragere, în final dacă pe scurtă se află urme de sânge uman și cărei grupe sanguine îi aparține.La o primă examinare a scurtei de culoare verde, s-a constatat că aceasta prezintă un număr de zece orificii, dispuse pe mâneca stângă și pe spatele scurtei, median în zona omoplatului drept. Pe fața anterioară a mânecii stânga se pot vedea opt orificii dispuse aproximativ liniar la distanțe oarecum constante, unele de altele.
Pe partea posterioară a mânecii, în vecinătatea manșetei, un alt orificiu, numerotat cu nr. 9, iar pe spatele scurtei, median în zona omoplatului drept se găsește ultimul orificiu, nr. 10.
După cum s-a putut vedea, scurta este confecționată cu o căptușeală interioară, de culoare albă. La nivelul orificiului numerotat cu nr. 9, este un altul, corespondent în căptușeala intermediară. Examinând orificiul existent la nivelul căptușelii, se constată că are formă neregulată, alungită, cu marginile zdrențuite. De jur-împrejurul orificiului se află o pată de culoare brun-roșcat cu aspect sangvinolent. Studiate la stereomicroscopul SM XX, fibrele textile existente la nivelul planului de secțiune apar scămoșate, iar extremitățile acestora sunt orientate către interior. La extremitatea unghiulară, materialul textil prezintă o urmă de presiune de culoare gri-închis, la care se află microparticule cu aspect de ștersătură, ceea ce atestă exercitarea în acel loc a unei acțiuni de frecare cu un obiect ascuțit care a penetrat sub un unghi de incidență de aproximativ 35 grade. Această urmă are aspectul unui guleraș de ștergere incomplet.
Examinând la stereomicroscop și celelalte orificii, se constată că cele numerotate cu numere impare au fibrele textile, de la nivelul de secțiune, orientate către interior, iar la cele pare, sunt dirijate către exterior. Pe fața interioară a mânecii stânga, orificiile au corespondență, iar în zonă se găsesc multiple pete de culoare brun-roșcat cu aspect sangvinolent, fiind depuse și urme de cheaguri coagulate. Examinările fizico-chimice realizate în cauză au stabilit că reactivul GRIESS a dat reacție pozitivă, ceea ce denotă prezența pe mâneca scurtei a ionilor azotat și azotit care sunt factori suplimentari ai împușcăturii.La laboratorul de biologie urmele de culoare brun-roșcat, au dat reacții pozitive în prezența apei distilate și în contact cu reactivii ADLER și GUARINO, stabilindu-se în final prezența sângelui uman care aparține grupei sanguine B III.
În continuarea examinărilor s-a procedat la efectuarea unui experiment judiciar care a constat în sondarea orificiilor, folosind o baghetă subțire din material plastic. Cu această ocazie s-a constatat că, bagheta fiind introdusă prin orificiul nr. 9 (extremitatea inferioară-dorsală a mânecii stânga), aceasta penetrează toate cele trei straturi de material textil și apoi iese prin orificiul nr. 8, intrând din nou prin orificiul nr. 7, după care iese prin cel nr. 6 și reintră în nr. 5, ieșind prin nr. 4, reintrând prin nr. 3 și iese prin cel cu nr.2, urmând să intre pentru ultima dată prin orificiul nr. 1.Pentru ilustrarea experimentului judiciar s-a procedat la îmbrăcarea scurtei pe un manechin reglabil cu păstrarea baghetei prin orificiile existente și fotografierea acesteia.
Ieșirea definitivă a glonțului s-a produs prin orificiul nr. 10, ceea ce demonstrează că în interiorul corpului victimei s-a realizat o traiectorie care a afectat organele vitale iar urmarea a fost decesul victimei. Bagheta este de culoare verde și are o coadă ca de săgeată.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Identificarea Criminalistică A Armelor DE Foc (ID: 128039)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.