Fratii Vitregi

LUCRARE DE DISERTAȚIE

FRAȚII VITREGI

COLIVIA DIN CRANFORD

CUPRINS

Cuprins

Tabel Cronologic

Chronology

Introducere

Introduction

Frații vitregi (text bilingv)

Colivia din Cranford (text bilingv)

Note finale

Bibliografie

TABEL CRONOLOGIC

CHRONOLOGY

INTRODUCERE

Elizabeth Gaskell, cunoscută și ca doamna Gaskell, romancieră și o scriitoare de povestiri scurte în timpul perioadei victoriene, prezintă în scrierile sale o imagine asupra societății, începând de la cei săraci și până la cei bogați. Ea a devenit o figură importantă în domeniul studiilor literare victoriene, realizând opere de o mare varietate. Elizabeth a fost prima care a scris biografia despre viața autoarei Charlotte Brontë. Familia Gaskell a călătorit prin Belgia și Germania, și acest lucru a avut o mare influență asupra poveștirilor sale scurte. Cercul social al familiei includea mulți autori, disidenți religioși sau autori precum Charles Dickens sau Charlotte Brontë. Multe din oprele ei, inclusiv povestirile scurte au fost publicate în revista lui Charles Dickens, Households Words.

Elizabeth Gaskell a analizat evenimentele petrecute în familia ei, relația cu soțul ei și comportamentul lor ca și părinți, relația dintre copii, rolul ei ca mamă, și apoi a reprezentat toate aceste lucruri în scrierile ei. Ea a început să scrie pentru a uita de nefericirea cauzată de moartea unora din copiii ei sau despre faptul că s-au îmbolnăvit.

Unul dintre argumentele pe care Charles Dickens le-a folosit pentru a o convinge pe Elizabeth Gaskell să devină una dintre colaboratorii revistei Households Words a fost faptul că forma scurtă a povestirii ar fi mult mai potrivită pentru stilul ei domestic decât o operă lungă.Gaskell întotdeauna a considerat că un roman cu multe pagini era plictisitor.

Poveștirile scurte ale lui Elizabeth Gaskell sunt bazate pe propriile experiențe, trecutul ei, familia ei și relația pe care a avut-o cu ei, moartea copiilor si amintirile ei din tinerețe. Un exemplu în acest sens este reprezentat de faptul că folosește numele William Preston în povestirea scurtă, „Frații vitregi,” care reproduce nume fiului mare al doamnei Preston. Un alt exemplu în acest sens poate fi subliniat de faptul că mama ei a murit atunci când ea era un copil. În mod asemănător, în povestirea „Frații vitregi” personajele sunt crescute de mătușa lor când mama lor moare.

Puternica credință a lui Elizabeth Gaskell în Dumnezeu și trecutul ei cu religia creștină i-au influențat foarte mult scrierile și acest lucru se poate observa în „Frații vitregi”. Ea este foarte sigură despre ce este bun și ce este rău, și are și o judecată morală.

„Frații vitregi,” scrisă în 1859 în mod special pentru Round the Sofa este o altă povestire de sfidare și neplăcere din Țara Lacurilor, revenind la remușcare si dragoste. (Matus L 2007: 116)

„Frații vitregi” este una dintre povestirile care au fost publicate în revista lui Charles Dickens, Households Words. Acestă poveste este bazată pe pierderea copiilor doamnei Gaskell și acțiunea are loc în secolul XIX. Dezvăluie povestea a doi frați vitregi, Gregory și fratele lui mai mic, al cărui nume nu îl vom afla. Mama lor, Helen, se recăsătorește cu un alt bărbat după moartea tătălui. Ea moare la naștere, lăsăndu-l pe Gregory să fie crescut de tatăl lui vitreg. Chiar dacă a fost tratat în mod greșit de către el, Gregory demonstrează pe parcursul povestirii că este un creștin adevărat.

„Frații vitregi” este povestea a doi fii, unul dintre ei preferatul tatălui și celălalt copilul mamei din prima căsătorie. Când mama lor moare, cel privilegiat, naratorul povestirii este cel care se poartă urât cu fratele lui vitreg. Dar într-o noapte de iarnă când se rătăcește în Fells, acest frate-vitreg prostuț este cel care îl salvează și se împacă chiar înainte ca Gregory să moară. Mântuirea prin iertare este evidențiată când tatălui îi pare rău pentru tot ceea ce îi făcuse lui Gregory.

Accentul în această povestire este pus asupra suferinței, dragostei și mai ales asupra pierderii. Este vorba de pierderea personajului feminin, mama și apoi în final, moartea fratelui vitreg, Gregory. Suferința este prezentă în aproape toate rândurile povestirii, chiar de la început și până la sfârșit. Este cel mai bine evidențiată de Gregory, din moment ce el îndură toate jignirile tatălui vitreg și de asemenea pe cele ale fratelui vitreg. El suferă foarte mult în liniștea lui și în final își dă viața pentru fratele lui.

Suferința și pierderea sunt prezente și la finalul povestirii când după moartea lui Gregory, toți membrii familiei suferă și realizează că au greșit în privința lui Gregory. Putem observa aici dragostea familiei, tatîl vitreg își dă seama că a fost nedrept față de Gregory și îi pare rău. Dar putem de asemenea observa dragostea naratorului pentru fratele vitreg, cel care și-a dat viața pentru a-o salva pe a lui.

În această poveste este prezentă și suferința feminină, legătura ei morală cu obligațiile și sacrificiile, și consecințele asupra indivizilor și asupra oamenilor din jurul ei. Personajul feminine, Helen suferă foarte mult și își sacrifică viața pentru un viitor mai bun, mai ales pentru fiul ei. Ea suportă foarte multe și muncește din greu pentru a-i da fiului ei tot ce are. Dar în momentul în care orbirea începe să apară, ea preferă să se mărite cu un bărbat pe care nu-l iubește pentru a avea o viață mai bună. Ea face un sacrificiu și are parte de multe suferințe.

Naratorul, un tânăr privilegiat căruia îi este permis să domnească peste fratele lui apparent prostuț, dar valoarea celui din urmă este dezvăluită când își salvează fratele de o furtună de zăpadă din Fells. Între cei doi are loc împăcarea, dar este prezentă și moartea, dat fiind că salvatorul moare în cele din urmă de frig și extenuare. Povestirea nu prezintă nicio trăsătură remarcabilă, dar subliniază încă o dată fascinația lui Gaskell cu sălbaticul și peisajele isolate unde partea mai primitivă a ființei umane, favorizată de un asemenea mediu, se luptă cu un spirit mai bun de bunăvoință creștină.

Doamna Gaskell face din Helen un personaj care stârnește compasiune. Chiar prima propoziție „Mama mea a fost măritată de două ori” este realizată pentru a ne face să simțim compasiune pentru ea pentru că știm că ceva rău trebuie să se fi întâmplat în prima ei căsătorie, dar nu aflăm asta decât mai încolo. Helen este transformată într-un personaj care îți provoacă compasiune de către doamna Gaskell și printr-o serie de evenimente îngrozitoare care i s-au întâmplat.

Povestea este scrisă bine și părțile sentimentale ale povestirii sunt dezvăluite și exprimate foarte bine. În acest caz, emotive se poate referi la faptul că ceva este drag pentru tine și are o anumită valoare. Întâmplările de care Helen a avut parte, personajul povestirii sunt foarte asemănătoare cu cele din viața lui Elizabeth Gaskell. Naratorul din această poveste este ajutat de mătușa Fanny, cea care îi povestește totul astfel încât el să poată povesti tot ce știe.De asemenea, consider că personajele sunt descrise în așa fel încât să producă admirație sau simpatie pentru ele din partea cititorului.

„Frații vitregi” este o operă care pune în aplicare o descriere vie a locului, speculație și mai ales evenimente captivante și dramatice. Este o operă despre jonglare între trecut și prezent, și vocea centrală. Cititorul este cel care trebuie să înțeleagă contextul povestirii, așa cum tăcerea și reticența sunt strategiile pe care le folosește Gaskell pentru a transmite emoții.

Într-o scrisoare către un scriitor începător, Gaskell face o distincție clară între forma eseului, unde narațiunea trebuie „să includă anumite opinii și gânduri” într-o manieră „îngrijită, pregnant și concisă,” și romanul, pentru care un „subiect bun” este esențial, multe din operele ei scurte estompează în mod deliberat și efectiv granițele dintre „realitate” și „ficțiune”. (Matus L, 541)

Primul narator al povestirii este născut după ce mama lui s-a căsătorit pentru a doua oară cu un burlac foarte bogat. Personajul feminine al povestirii, Helen nu a putut să evite a doua căsătorie pentru că era pe cale să orbească și nu se mai putea descurca cu toate treburile din jurul casei și cu un copil, Gregory.

Helen a trebuit să se căsătorească cu un bărbat pe care nu l-a iubit vreodată pentru că trebuia să supraviețuiască. Nu l-a iubit niciodată pe William Preston, bărbatul care era pe cale să-i devină soț, dar el o iubea. Rândul „ea îl iubea pe Gregory, dar nu și pe el,” este unul important care arată cât de strânsă era relația dintre Helen și Gregory, una mult mai unită decât cea cu soțul ei. Acest lucru arată faptul că cea de-a doua ei căsătorie s-a întâmplat din cauza lipsei banilor și nu din dragoste sau afecțiune. În același timp, dezvăluie și sacrificiile pe care ea le face pentru Gregory, sublinind legătura dintre ei.

Acesta este motivul pentru care naratorul trebuie să se bazeze pe spusele mătușii Fanny, care ocupă un loc central în această poveste. În felul acesta, el cunoaște toate detaliile și spune tot ce s-a întâmplat, chiar și înainte de nașterea lui- prima căsătorie a mamei lui, toate grijiile și problemele ei, prima moartea a soțului ei, cea de-a doua căsătorie cu William Preston și mai ales nașterea fratelui său vitreg.

Încrederea în vorbele auzite este un vechi truc, folosit de obicei de naratorii autobiografici, dar naratorul face uz de repetarea expresiilor precum „a fost mătușa Fanny cea care mi-a spus toate astea” și „după cum obișnuia mătușa Fanny să spună.” (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

De asemenea, mai descoperim încă o explicație pentru asta:

O demonstrație suplimentară, în mod special fără ambiguitate este furnizată atunci când naratorul descrie cum familia lui reacționează la dezastrul său într-o furtună din Fells. El explică cititorului: „mătușa Fanny- întotdeauna o vorbăreață- mi-a spus totul.” (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Mătușa Fanny este un personaj vorbăreț care îi dă naratorului toate informațiile de care ar putea avea nevoie pentru a fi capabil să spună totul despre viața lui și despre viața membrilor familiei. Toate lucrurile pe care le povestește, toate evenimentele așa cum s-au întâmplat fac din el un narator de încredere.

Din punctul lui de vedere, mătușa Fanny este o ființă bună, care s-a gândit mai mult la bunăstarea surorii ei decât la cea proprie și a fost cea care i-a crescut copii după moartea ei. Tot din spusele naratorului mai descoperim că ea a avut grijă mai mult de fratele mic și a început să țină mai mult la el decât la Gregory, primul născut.

Acesta este unul dintre motivele pentru care naratorul este uneori rușinat de comportamentul său.Pentru că a observant cum celelalte persoane din jurul lui vorbeau cu Gregory, l-au făcut și pe el să se comporte așa cu diferite ocazii, și apoi i-a părut rău.

„ Mi-e rușine- mă doare sufletul când mă gândesc cum devenisem odorul casei și cum îl disprețuiam pe bietul meu frate vitreg.” (The Half-Brothers, 1859)

Un alt aspect al povestirii este reprezentat de comparația naratorului, mătușa vorbăreață și personajul rezervat, mama lui. Helen, mama lui, personajul tăcut era acel gen de personaj care nu vorbea prea mult, preferând să facă lucrurile în ritmul ei, în timp ce mătușa Fanny este un personaj vorbăreț, unul care spune tot ce s-a întâmplat.

„(Mama mea) După aceea, părea că nu se mai gândește la nimic altceva decât la noul născut; abia dacă își mai aducea aminte de soțul sau de fiica ei, înmormântați în cimitirul din Brigham- cel puțin așa spunea mătușa Fanny, dar ea era o gură-spartă, pe când mama era foarte tăcută din fire. Poate că mătușa Fanny se înșelase crezând că mama nu s-a gândit niciodată la soțul și copilul ei doar pentru că nu-i pomenea vreodată”. (The Half-Brothers, 1859)

Prima persoană a naratorului pune cele două personaje, pe cel tăcut și pe cel vorbăreț într-o opoziție. Dar naratorul este cel care depinde de povestirile mătușii Fanny pentru a-și autentifica narațiunea. Dar în același aje, pe cel tăcut și pe cel vorbăreț într-o opoziție. Dar naratorul este cel care depinde de povestirile mătușii Fanny pentru a-și autentifica narațiunea. Dar în același timp putem descoperi o inconsistență din moment ce naratorul trebuie să depindă de povestirile mătușii Fanny.

Toate astea îl fac un narator nesigur dacă cititorul este capabil să observe acest lucru, și asta îl poate pune pe cititor în dificultatea de a alege între ei.

Procedeele iscusite sunt acele strategii ale tăcerii pe care Gaskell le evidențiază în cadrul subiectului pentru a-l impresiona pe cititor cu dragostea creștină pentru sacrificiul de sine. Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Dragostea creștină pentru sacrificiul de sine este cel mai mult reprezentată în această poveste de Helen și de toate sacrificiile pe care le face ea pentru a-i asigura o viață mai bună fiului ei. Ea se mărită pentru a doua oară cu un burlac, unul dintre cei mai bogați oameni din regiune, un om pe care nu-l iubește. La un anumit punct, până și mătușa Fanny a spus că bărbatul cu care Helen se va mărita ar fi mult mai potrivit pentru ea decât pentru sora ei. Dar ea se mărită cu el pentru că e pe cale să devină oarbă și nu mai poate să aibă grijă de treburile casei și de fiul ei. Ea vrea să-i dea o viață și un viitor mai bun.

În timp ce naratorul a fost un „băiat deștept,” fratele său după mamă, Gregory era greoi, stângaci și urât, strica tot ce atingea”. Bietul frate vitreg orfan nu a fost niciodată criticat pentru stângăcia lui fără să devină „mut și retras- aspru și posac, se gândea tatăl meu (al naratorului): idiot, obișnuia mătușa Fanny să îi spună.” (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Gregory este personajul izolat, cel pe care nu-l dorea nimeni în preajma lui deși este un personaj care ocupă un rol important în povestire și are foarte multă putere. El este văzut ca un personaj tăcut care nu e bun de nimic.

În felul acesta, Elizabeth Gaskell demonstrează că nu poate suporta nedreptățile și prejudiciile oamenilor. Pentru a sublinia acest lucru, ea:

îl introduce pe bătrânul Adam, sub îndrumarea căruia „Gregory devenise un fel cioban, ca să zic așa.” Vechiul cioban nu interpretează muțenia lui Gregory ca o manifestare a prostiei lui. „El susținea că fratele meu avea părțile sale bune, dar nu prea știa cum să și le arate; și pentru că știa cum gândesc cei din Fells, spunea că nu mai văzuse niciodată un băiețaș ca el.” (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Toți în poveste, în afară de ciobanul, Adam, consideră că Gregory este un băiat rău și că nu este bun de nimic. De fapt, el este cel care îl salvează pe fratele lui vitreg și are grijă de el. El este foarte grijuliu cu fratele lui vitreg pentru că e posibil ca el să fi presimțit furtuna și pericolul, și a plecat cu Lassie să îl caute. Gregory a stat tot timpul lângă fratele lui, l-a acoperit cu o pătură și a rămas în cămașă. În timp ce frații vitregi erau împreună, el a vorbit tot timpul despre mama lui și cum le-a luat mâinile și le-a pus una lângă cealaltă în patul ei chiar înainte de a muri.

Toate aceste întâmplări arată cum este Gregory de fapt, toată profunzimea lui psihologică și toată înțelepciunea lui. Comportamentul lui este explicat și arătat de-a lungul acțiunilor lui liniștite, fără a atrage atenția celor din jurul lui. Comportamentul lui tăcut este cel care îl ajută să își salveze fratele, dar și cel care îi aduce moartea.

În alegerea profesiei lui Gregory, precum și a numelui, Gaskell își merită pe deplin reputația de scriitoare cu un discernământ fără cusur și cu un stil pătrunzător. Sub manta stăpânului său, bătrânul Adam, Gregory înfățișează o imagine a bunului pastor creștin.„Eu sunt bunul cioban, cel care își dă viața pentru turmă.” (John 10: 11)

Gregory a fost un exemplu de cioban bun, el a îndurat multe suferințe, pierderea mamei, toate nedreptățile comise de oamenii din jurul lui și toate suferințele cauzate de tatăl lui vitreg. După cum descoperim din poveste, el era un om răbdător, care ar fi făcut orice pentru a-i ajuta pe cei de lângă el fără să aștepte nimic în schimb.

El este un creștin fără de păcat, dar unul care a trebuit să îndure păcatul fratelui vitreg cu prețul vieții.

La sfârșitul povestirii, toată familia înțelege sacrificiul pe care Gregory l-a făcut pentru fratele lui. Acum ei înțeleg toate momentele lui de tăcere și de ce au existat situații când nu vorbea și prefera să facă lucrurile de unul singur. El și-a dat viața pentru cea a fratelui său și a demonstrat în felul acesta toată dragostea și compasiunea pe care o avea față de el. După moartea lui, nimeni nu a mai putut să vorbească despre el și cu toții au preferat să păstreze liniștea.

„Nu mai pomeneam de Gregory. Nu mai eram în stare să vorbim despre el; dar, curios, el era în gândurile noastre. Lassie umbla fără să mai audă vreo mustrare; ba mai mult, tatăl meu încerca să o atingă, dar ea se dădea înapoi; și el, de parcă ar fi fost mustrat de bietul animal prost, ofta, și, o vreme, stătea dus pe gânduri” (The Half-Brothers, 1859)

După moartea lui, membrii familiei au considerat că prin a păstra liniștea și a nu mai vorbi despre Gregory era o cale de a-i prețui memoria. Liniștea și dragostea sunt cele care îi vor păstra vie amintirea în inimile și mințile lor. De asemenea, Gregory a preferat să prețuiască și să-și iubească mama în tăcere după moartea ei.

În această povestire discursul lipsește și la fel și comunicarea. Sunt puține momentele când personajele vorbesc unele cu celelalte, cu excepția momentul când mătușa Fanny îi povestește naratorului totul despre viața lui. Gregory este exemplu faptului că discursul lipsește, din moment ce este unul din personajele principale din povestire. El nu vorbește și suferă foarte mult din cauza vorbelor și pedepselor pe care i le aplică tatăl vitreg. Dar nici restul personajelor nu vorbesc prea mult. Un exemplu în acest sens îl reprezintă William Preston, despre care aflăm la începutul povestirii când vine să o viziteze pe mamă, că el nu vorbește prea mult și că este „tăcut din fire”.

Elizabeth Gaskell consideră că tăcerea își va păstra semnificația pe parcursul eternității și că nu își va pierde valoarea. Diversele ei strategii de tăcere sunt evidențiate în acestă povestire, de la tăcerea pe care o arată Gregory tot timpul, mai ales față de moartea mamei lui. Apoi avem exemplul mamei și cel al lui William Preston, și în sfârșit moartea lui Gregory, cel care i-a făcut pe toți membrii familiei să păstreze liniștea și să nu mai vorbească despre el.

Gregory face un sacrificiu și își dă viața pentru cea a fratelui său. Putem interpreta asta drept un act de eroism realizat într-o manieră tăcută. Gregory poate fi perceput ca un erou, dar unul rezervat, fără să fie menționat nicăieri.

Dar pe de altă parte, Gregory avea o legătură strânsă cu Lassie, câinele lui care era tot timpul cu el și fiind cel care l-a ajutat să își salveze fratele vitreg. Putem observa în acest caz legătura strânsă care apare între oameni și animale.

De-a lungul povestirii, Helen este un personaj este un personaj tăcut. Povestirea este structurată în așa manieră încât nu îi dă lui Helen prea multe șanse de a vorbi.

Mai mult, ne este prezentată suferința ei de la început și până atunci când moare. Această tehnică a tăcerii utilizată de autoare ar putea să sugereze faptul că femeile din acea perioadă nu aveau prea multe de spus pentru viața sau destinul lor. Ele trebuiau să își accepte soarta și să facă tot ce pot pentru ca copiii lor să aibă ce mânca.

Toată repetarea suferinței ei de-a lungul povestirii ne arată cât de nefericită se simțea după moartea soțului său. Erau multe momente când nu făcea decât să plângă cu orele. Toate aceste imagini ne arată disperarea ei față de tot ce i se întâmplase.

În povestirea scurtă „Frații vitregi,” tăcerea poate fi considerată o importantă și amplă cale de comunicare care ne poate arăta diverse indicii despre cum oamenii interacționează unii cu alții sau cum pot ei comunica. Gregory transmite o mulțime de sentimente către cititori prin felul său de a fi rezervat. Un alt personaj care este tăcută este Helen, mama lui. Ea nu dezvăluie prea multe de-a lungul povestirii.

În opoziție cu aceste două personaje tăcute, care sunt cele mai reprezentative exemple ale tehnicii utilizate de Elizabeth Gaskell, avem personajul vorbăreț, care este reprezentat de mătușa Fanny. Ea este un personaj viu, din moment ce ea este cea care îi povestește naratorului despre viața lui și despre mama lui, cea pe care nu a cunoscut-o niciodată.

Această opoziție între personajul tăcut și cel vorbăreț poate fi o tehnică specială utilizată de Elizabeth Gaskell pentru a accentua personajul tăcut, care este de obicei lăsat în umbră pentru că cel vorbăreț iese în față.

Consider că în această povestire este exact invers pentru că personajul vorbăreț este prezent tot timpul și joacă un rol important, și personajul tăcut este cel care subliniază toate întâmplările și ne arată cum se simt personajele principale, toate suferințele și pierderile lor.

Povestirea este foarte frumoasă și emoționantă și probabil a fost făcută pentru a vărsa lacrimi. Cea mai importantă calitatea a dragostei, acea de a continua să iubești pe alți în ciuda comportamentului lor rău este o lecție importantă care ne poate învăța ceva pe fiecare dintre noi. De asemenea povestirea ne transmite să nu îi tratăm urât pe alții, pentru că un tratament negativ asupra unui copil îl poate afecta în mod negativ, lucru care ar putea să-l facă pe copil să crească nefericit. Stângăcia, indiferența nu vin din prostie, dar provin de la comportamentul altora.

Importanța decorului este de asemenea importantă în poveste pentru a reflecta stilul de viață al oamenilor de la acea vreme. Cumberland, o zonă săracă din nordul Angliei, este o cale de a arăta cum trăiau oamenii atunci și faptul că nu primeau nicio educație, atât oamenii cât și femeile trebuiau să muncească din greu pentru a supraviețui și pentru a avea o familie.

În momentul când murea soțul, femeia era cea care trebuia să aibă grijă de casă și de familie. Ea pierdea tot sprijinul și viața ei se schimba pentru totdeauna și devenea una nefericită.

Acest lucru i se întâmplă și lui Helen, personajul feminin care moare din povestirea „Frații vitregi,” și surorii ei, mătușa Fanmy, care este cea care o ajută după moartea soțului și care îi va crește copiii după moartea ei. Ele trebuie să muncească din greu și să se străduiască să îi crească pe cei mici pentru a avea ce să mănânce.

Elizabeth Gaskell înfățișează prin intermediul acestor două personaje ce rol important are sărăcia și cum rămâne o problemă principală la acea vreme.

În această povestire scurtă, Elizabeth Gaskell folosește opoziții pentru a-i face pe cititori să le pară rău pentru Gregory. Tatăl vitreg dă vina pe Gregory pentru moartea lui Helen, gândindu-se că este singurul responsabil pentru faptul că soția lui a murit. El nu putea să îl iubească pe Gregory, mai ales că își iubea soția foarte mult, dar stilul de a scrie al lui Elizabeth Gaskell arată și subliniază gelozia pe care o simțea față de Gregory pentru că soția lui își iubea fiul și i-a acordat toată atenția ei, și mai ales pentru că nu îl iubea pe el.

Toată ura dintre Gregory și tatăl vitreg este cea care îl influențează pe narator să își explice comportamentul negativ. Această ură este izvorâtă de superioritatea pe care consideră că o are asupra lui Gregory. Naratorul este cel care este iubit de toți membrii familiei, chiar și de către servitorii și muncitorii de la fermă, și nu Gregory.

Acesta este motivul pentru care naratorul devine așa arogant și îl tratează pe fratele vitreg așa cum o făcuse. Și abia la sfârșitul povestirii realizează cum s-a purtat și toată judecata proastă pentru care acum îi părea rău, dar era prea târziu.

El și-a acceptat fratele când nu mai era nimic de făcut și acest lucru s-a întâmplat către sfârșitul povestirii. Acest lucru ne este arătat de faptul că naratorul îi spune lui Gregory „fratele lui” semnificând că în cele din urmă l-a acceptat. Cuvântul „frate” nu a mai fost menționat vreodată de-a lungul povestirii.

În ciuda tratamentului prost pe care îl primise de la fratele și tatăl său vitreg, Gregory rămâne un băiat bun, care este foarte răbdător. El nu se poartă urât cu nimeni și nici nu se poartă cum s-au purtat alții cu el. Toate aceste părți bune ale lui Gregory sunt menționate în povestire de către ciobanul Adam, care este singurul care îi observă calitățile. Deși tatăl vitreg nu îl crede, considerând că greșește, ciobanul își susține punctul de vedere foarte clar.

În această povestire, putem observa felul în care trăiau oamenii la acea vreme, faptul că femeile se străduiau din greu, mai ales după moartea primului soț, dar cel mai important sacrificiul pe care o mamă îl poate face pentru viitorul propriului copil.

Dragostea unei mame pentru propriul copil depășește orice granițe și este mai presus de propria fericire. Acesta este motivul pentru care Helen, personajul feminin principal acceptă să se căsătorească cu un bărbat pe care nu l-a iubit niciodată, după moartea primului soț.

Nedreptățile și tratamentul prost sunt reprezentate de ura tatălui vitreg față de personaj, dar și de superioritatea fratelui vitreg. Este prea târziu când ei realizează cât de neadecvat s-au purtat față de personaj, față de Gregory.

Povestirea scurtă „Frații vitregi” este una emotivă și nostalgic, o povestire care dezvăluie multe sentimente și mai ales una care transmite toate aceste sentimente cititorului.

„Colivia din Cranford”

„Colivia din Cranford” a fost prima dată publicată în publicația lui Charles Dickens, All the year round și este o povestire comică care se reîntoarce la lumea familiară de acum zece ani, cu aceleași personaje și aceeași lume socială.

La începutul povestirii este vorba despre Jessie Brown, care se căsătorește cu prima ei dragoste, maiorul Gordon, și ea devine o femeie bogată dintr-una săracă. Acum lor le place să călătorească și momentan se află la Paris unde vor rămâne pentru o perioadă. Doamna Gordon i-a promis naratoarei povestirii un cadou de la Paris și ea îi ceruse un cadou frumos și la modă.

Cadoul s-a dovedit a fi o colivie, dar nu una pentru o pasăre. Acest episode este unul amuzant și trece de la un lucru la altul, de la râs la nerăbdare, de la glume la comentarii grosolane.

Acestă povestire scurtă este înrudită cu cea mai cunoscută operă a ei, Cranford. (1853).

Pentru unul, nuvela este „fără structură,” cel mult „unită de stare, spirit și nuanță,” și altul respinge integritatea structurală cu un compliment stângaci, numind-o „cel mai bun exemplu al scriitorului de a nu se deranja în legătură cu organizarea structurală.” (Annette Hopkins, 1952:350)

Romanul „Cranford” se spune că este una dintre cele mai reprezentative opera ale lui Elizabeth Gaskell, dacă nu cea mai bună. Unii critici spun că romanul este fără un fir narativ, scop sau chiar poveste. Elizabeth Gaskell mărturisește că „Cranford” este unul din romanele pe care a fost tentată să le recitească și este unul care ocupă un loc special în inima ei. Este un roman spre care ea se reîntorcea în momentul în care avea nevoie de ceva pentru a se înveseli.

Romanul este unul episodic și în centrul lui le avem pe femeile din Cranford.

Una din temele principale din „Colivia din Cranford” este reprezentată de comedia, care derivă din comunicarea verbală dintre personaje și neînțelegerile lor, dar și din comportamentul lor, adesea unul ridicol. Comedia este centrată și asupra subiectelor precum îmbrăcămintea, obiecte de îmbrăcăminte sau teme despre cea mai potrivită culoare pentru obiectele de îmbrăcăminte și care este cea mai la modă.

Această poveste nu prezintă aceeași diplomație ca și prima, mai ales ca se bazează pe o glumă pornind de la o „colivie,” pe care Mary, naratorul o roagă pe Jessie Gordon să i-o trimită din Paris domnișoarei Pole. Din următorul rând ne putem da seama de părerea personajului:

„din moment ce erau făcute mai cu măiestrie la Paris decât oriunde altundeva.” (The Cage at Cranford, 1863)

Reacția lui Mary la ceea ce îi spune Jessie Gordon este care care pornește întreaga neînțelegere:

„Am fost mai degrabă dezamăgită… oricât de frumoasă ar fi o colivie, eu intenționasem să iau ceva pentru domnișoara Pole, nu pentru papagalul ei.” (The Cage at Cranford, 1863)

Personajele nu au nicio idee despre adevăr și abia atunci când sosește noua colivie, ei realizează că nu este o colivie adevărată. Fiecare personaj începe să își dea cu părerea despre structura fără fund și fără un vârf. Faimoasa colivie se dovedește a fi în cele din urmă nu o casă pentru papagalul domnișoarei Pole, ci un nou obiect de îmbrăcăminte realizat din cercuri. Doar abia atunci când domnul Hoggins le arată un articol cu același model al obiectului din fața lor, realizează și ei neînțelegerea. Până și servitoarea, Fanny, le-a spus că obiectul seamănă mai mult cu o fustă, dar ele i-au desconsiderat sugestia.

Personajele sunt mai degrabă confuse despre utilitatea obiectului și încep să argumenteze diverse sugestii pentru a face o nouă casă pentru papagal.

Structura și stilul povestirii sunt amuzante, dar și fără legătură în același timp.

Hopkins comentează asupra abilității lui Gaskell de a recrea perfect ceva scris cu mult timp înainte, susținând că această poveste „poate fi scăpată între ultimele două capitole (din Cranford) fără să trădeze un semn al originii recente.” (Shirley Foster, 2002)

„Colivia din Cranford” este o povestire independent bazată de asemenea pe ficțiune ale cărei rânduri de la început ne vorbesc de o dată inexactă și aparent liniștită după pauza de zece ani de la apariția ultimei nuvele:

„V-am povestit despre prietenii mei din Cranford din anul 1856?” (The Cage at Cranford, 1863)

Orașul Cranford joacă de asemenea un rol important în povestire. Este descris și reprezintă centrul de inters pentru toate povestirile și pentru romanul care îi poartă numele. Importanța orașului poate fi subiliniată de titlul în sine, făcându-l pe cititor să creadă că are loc mai multă acțiune în Cranford.

Dificultatea în povestire este reprezentată și apare atunci când Mary și domnișoara Pole refuză să arate că ele nu cunosc ultimele tendințe în modă. Așadar, ele încearcă să arate o imagine falsă lumii. Mary i-a spus domnișoarei Pole că o pălărie pe care și-o dorea nu era potrivită pentru ea, și nu a vrut să o lase pe domnișoara Pole să cumpere una nouă până când nu ajungea cadoul de la Paris. Dar când Mary a aflat că acesta nu va fi ce și-a dorit ea, a rugat-o pe domnișoara Pole să o lase să îi cumpere pălăria.

Domnișoara Pole îi spune lui Mary că este „zăpăcită” pentru că spusese atâtea lucruri. Când domnișoara Pole descoperă adevărul, ea îi spune lui Mary că ar fi trebuit să fie sinceră de la început și că ar fi trebuit să spună adevărul cu cuvintele ei.

Mary și-a dorit ca domnișoara Pole să aibă ceva la modă și drăguț, și a rugat-o pe doamna Brown din Paris să îi cumpere una. Dar asta a fost confuzia lui Mary. Pentru că nu a știut cum să-i explice lui Jessie Gordon ce dorea de fapt, ea a primit cu totul altceva pentru domnișoara Pole.

Mary ar fi trebuit să fie mai cinstită și mai specifică cu vorbele sale. Ea a explicat ce își dorea într-un mod ambiguu ca să obțină ceva la modă. De asemenea, ea a dorit să ia ceva pentru domnișoara Pole pentru a-și prelungi șederea, dar nu știa nimic despre modă, deși se purta ca și cum știa.

Ea ar fi trebuit să ofere mai multe detalii despre ceea ce își dorea, și domnișoara Pole a sfătuit-o același lucru:

„dar când vrei un lucru, spune ce vrei; în general este cea mai bună metodă”. (The Cage at Cranford, 1863)

Ea ar fi trebuit să spună adevărul și să îl tolereze.

Naratorul povestirii, Mary, poate fi percepută ca un personaj fals pentru că ea încearcă să mărească demnitatea domnișoarei Pole și de asemenea, pentru că se poartă ca și când știe totul despre modă. Adevărul este că ea știe foarte puțin despre modă încât nu știe măcar nici ce înseamnă o „colivie”. Chiar și când îi sugerează servitoarea Fanny că „colivia” seamănă ma mult cu o rochie decât cu o colivie, ea este desconsiderată de domnișoara Pole și de Mary, care se poartă ca și când ar ști totul despre modă.

La cină, sugestia de mai devreme făcută de servitoare este încă o dată desconsiderată de domnișoara Pole. Dar la sfârșit, domnișoara Pole și cu Mary sunt cele umilite când adevărul este dezvăluit. Adevărul este descoperit în fața domnului Peter și domnului Hoggins și ele sunt foarte rușinate, mai ales că domnul Hoggins a râs foarte mult când ele au susținut că este o „colivie”. El a insistat că nu este o „colivie” și că obiectul este un model de rochie, dar nu l-au crezut până ce nu a adus revista de modă a soției lui. Ele sunt și mai rușinate pentru că sugestia servitoarei s-a dovedit a fi adevărată și ea le-a demonstrat că avea o cunoștință superioară lor.

Mary este naratorul povestirii, naratorul la persoana întâi și este mult mai tânără decât majoritatea femeilor din Cranford, și este prin vizită. Ca și narator, Mary se poartă ca un individ, de unul singură, și mai exact ca un individ detașat, ca un narator clar la persoana întâi, dar la singular. Ca și personaj, ea apelează la naratorul de persoana întâi, dar la plural, și ea devine o parte a comunității din Cranford. Aceste lucruri pot fi observate din punctul de vedere al narațiunii sau al regulilor discursive.

Când Mary este naratorul, ea adoptă uneori o poziție comică sau chiar amuzantă și când este un personaj ea ia parte la acțiune și își arată lipsa de cunoștințe. Relația pe care Mary o are cu celelalte femei din comunitatea Cranford poate reflecta aspecte ale relației cu mama. Ea vorbește doar despre viața femeilor din Cranford. Ea nu spune nimic despre propriile sentimente sau gânduri, și doar povestește evenimentele în ordine cronologică.

Comunitatea ocupă de asemenea un loc important în povestire și este cea care o ajută pe Mary să povestească toate aceste lucruri pentru că însăși comunitatea este care i-a furnizat lui Mary toate materialele necesare pentru a putea vorbi despre lucrurile pe care le-a văzut sau la care a participat.

Deși „Colivia din Cranford” are aceeși temă și decorul, nu are aceeași structură precum „Cranford”. Personajele și acțiunea diferită din „Colivia din Cranford” este diferită de cea din „Cranford”.

În „Colivia din Cranford” este prezentă aceeași importanță pentru aspectul exterior al lucrurilor. Cu toții cred, și mai ales Mary că o „colivie” de la Paris este mult mai elegantă decât una din Anglia. De asemenea, în poveste tot ce este legat de „vulgar” are aceeași importanță ca și cuvântul „la modă”. Vulgarul este subliniat de grosolănia domnului Hoggins, mai ales când stă în prezența soției lui de neam nobil. În plus, în aceeași scenă putem observa grosolănia lui când stă în salon și mănâncă o bucată de pâine cu brânză.

Mai mult, avem și scena cu „colivia” când începe să râdă în „stilul său grosolan” și nu poate explica nici un singur cuvânt din cauza râsului. El râde chiar și la sfârșit când îi demonstrează domnișoarei Pole și lui Mary că a avut dreptate și că nu era o „colivie”.

Un alt exemplu în acest sens este reprezentat de scena când domnul Peter vine cu domnișoara Matty și domnul Hoggins nu poate explica din nou nimic din cauza râsului.

Din poveste mai aflăm și că bărbații sunt ca o piedică în casă și stau în salon când nu ar trebui. Dar la sfârșit, datorită domnului Hoggins și domnului Peter, care vine mai târziu, adevărul iese la iveală și află ce este mai exact acea „colivie”.

Elizabeth Gaskel expune în această povestire de a-i face pe bărbați să fie atât vulgari cât și grăitori de adevăr. Domnișoara Pole și Mary trebuie să îi accepte pe bărbați și ceea ce spun pentru că în această povestire au dovedit că au avut dreptate.

Acesta scurtă povestire este bazată pe multe detalii și necesită multă atenție și un ochi pentru detaliu, dar și interpretare pentru asta. În finalul povestirii avem confirmarea asupra acestui subiect.

O temă prezentă este distorsionarea realității și a cuvintelor din cauza neînțelegerii lui Mary și lipsei de cunoaștere. Dacă ea știa mai mult despre ceea ce voia, ar fi evitat să primească ce nu a dorit.

Mary se dovedește a fi foarte ignorantă când este vorba de moda de la Paris, la fel și doamnele din Cranford. „Colivia” este interpretată ca fiind o nouă casă pentru Polly-Cacadu, papagalul domnișoarei Pole, când de fapt este vorba de o construcție pentru o fustă purtată sub rochie atunci când fustele supradimensionate devin la modă.

În această poveste, Elizabeth Gaskell își concentrează atenția mai mult asupra femeilor decât asupra bărbaților. Ea îi asociază pe bărbați cu cuvântul „grosolan” în timp ce ea este preocupată de femeile necăsătorite din societate. Bărbații sunt o piedică în drum acasă și sunt unde nu ar trebui să fie, după cum aflăm și mai sus. Femeile au o adevărată legătură, și sunt persoane cu personalități puternice. Este important de observat că femeile nu au o legătură cu puțini bărbați prezenți în poveste și dau impresia că nu au nevoie de un bărbat în viața lor, și nici măcar de un soț.

Dar deși femeile sunt în centrul povestirii și au o legătură una cu alta, de fapt există anumite momente când ele își arată lipsa de cunoștințe, de exemplu când este vorba de obiectele de îmbrăcăminte, fără să știe ce obiect este la modă și care este demodat.

Toate personajele povestirii sunt personaje simpatice, care fac din povestire una comică și ironică în același timp cu toate vorbele lor, și cu ignoranța de care dau dovadă în anumite momente. Cel mai reprezentativ moment este atunci când femeile confundă faimoasa „colivie” adusă de la Paris cu o nouă casă pentru papagal. De asemenea, toate scenele cu bucătăreasa și Fanny, servitoarea, când încearcă să construiască o bază și un vârf pentru colivie, pot fi considerate comice. Femeile sunt mult mai comice decât bărbații în această povestire pentru că sunt momente când bărbatul, și avem aici exemplul domnului Hoggins care își arată grosolănia. O scenă reprezentativă este cea din salon când domnișoara Pole și Mary merg în vizită. Domnul Hoggins rămâne în salon și femeile consideră că stă unde nu trebuie. Un alt exemplu este reprezentat de faptul că mănâncă pâine cu brânză.

În „Colivia din Cranford” nu avem o introducere, și nicio descriere a locului pentru că naratorul la persoana întâi, Mary, începe să povestească despre vechii ei prieteni din Cranford. Din această scurtă povestire nu aflăm multe detalii despre sat sau despre oamenii care locuiau acolo. Este o carte despre fără răufăcători și poate fi considerată în același timp o carte fără un subiect real. Acest lucru se întâmplă pentru că nu ni se spune de la început despre un anumit lucru sau o anumită persoană.

Din primele rânduri aflăm despre familia Gordon, care sunt împreună după mult timp, și apoi merg la Paris unde vor sta pentru o vreme. După aceea, aflăm că naratorul, Mary, care stă la domnișoara Pole se gândește să-i facă un cadou și vrea să îi cumpere ceva nou și la modă. Dar pentru că nu a știut să explice exact doamnei Gordon, ea a primit o „colivie” ca și cadou pentru domnișoara Pole. Așadar abia pe mijlocul povestirii putem spune că e posibil să avem un anumit subiect pentru că după ce primesc „colivia,” toată atenția este îndreptată asupra ei. Toată lumea se gândește ce rol are și cum ar fi mai bine să o folosească pentru că nu pare să fie o „colivie” adevărată pentru Polly, papagalul, sau vreun obiect folositor.

Și la final, descoperim că nu este o „colivie,” ci un model de rochie, purtat de femei pentru a le ține rochiile.

În povestire, putem observa prezența lui Fanny, servitoarea, care ocupă un rol important în poveste, dar și prezența bucătăresei. Ele aveau o servitoare pentru că așa se proceda în acea perioadă. Servitoarele, si mai ales Fanny sunt personaje semnificative. Ea spune la un anumit punct că ea nu crede că darul era o „colivie,” dar nimeni nu a crezut-o și toată lumea a râs de ea.

Ea a spus că arată mai mult cu o rochie, în orice caz cu un obiect de modă, și s-a dovedit a avea dreptate în cele din urmă. Când ea i-a spus domnișoarei Pole și lui Mary ce credea că e de fapt obiectul, domnișoara Pole i-a spus să tacă și să aibă grijă de treburile ei. Așadar, servitoarea a fost tăcută pentru tot restul serii din moment ce domnișoara Pole i-a atras atenția.

Fanny s-a dovedit a fi inteligentă pentru o servitoare și a arătat asta prin faptul că a spus ce a crezut. În final, domnișoara Pole și Mary au fost rușinate de faptul că Fanny a avut dreptate și ele nu. Dar ele s-au simțit rușinate și pentru că au râs de ea și au crezut că vorbea prostii. Servitoarea a avut dreptate și ele nu.

Este interesant felul în care Elizabeth Gaskell a folosit inteligența servitoarei în povestire și nu pe cea a femeilor. De fapt, ea a demonstrat lipsa lor de cunoștințe, faptul că nu știau ce obiecte erau atunci la modă și care nu. A fost servitoarea cea care s-a dovedit a fi mai inteligentă într-o situație unde ele nu au avut niciun indiciu despre ce era obiectul respectiv și ce ar fi putut să facă cu el.

Limbajul și stilul din scurta povestire, „Colivia din Cranford” este unul formal, propozițiile sunt uneori prea lungi și putem observa că cuvintele prezente în text nu sunt mereu atât de simple. Cuvintele pot avea alte înțelesuri și interpretări și se pot referi la alte lucruri. Limbajul este potrivit pentru doamnele din Cranford și consider că îi conferă povestirii un nivel diferit.

„Colivia din Cranford” este ușor de citit pentru că a fost scrisă și este spusă dintr-o perspectivă obiectivă. Avem doar un narator la persoana întâi și în felul acesta este mult mai ușor să înțelegem textul fără alte dificultăți și mai ales, fără neînțelegeri, deși personajele fac mult mai greu ca subiectul să fie înțeles din cauza cuvintelor și interpretării lor greșite. Nu este o povestire plictisitoare, pentru că avem multe diferențe între personaje și felul în care interacționează unul cu celălalt. De asemenea, evenimentele care au loc în această povestire sunt cele care te fac să nu îți pierzi interesul și să vrei să o citești mai departe.

Elizabeth Gaskell are un fel de a scrie care te face să vrei să citești mai mult și transmite multe sentimente. De exemplu, în povestirea scurtă „Frații vitregi” descoperim suferința, pierderea și moartea, și toate aceste sentimente și întâmplări o transformă într-o povestire tristă și chiar dramatică.

În comparație cu „Frații vitregi,” „Colivia din Cranford” este o povestire scurtă, comică, una chiar amuzantă din moment ce „colivia” este confundată cu o nouă casă pentru papagal, când de fapt este un articol de îmbrăcăminte.

INTRODUCTION

A novelist and short story writer during the Victorian era, Elizabeth Gaskell, also known as Mrs. Gaskell displays in her writings a view upon the society, from the poor ones till the rich ones. She has become a figure of growing importance in the field of Victorian literary studies, producing work of great variety. Elizabeth was the first to write the biography of Charlotte Brontë. The Gaskell family travelled through Belgium and Germany and this fact had a big influence upon her short stories. The social circle of the family included many writers, religious dissenters or authors such as Charles Dickens or Charlotte Brontë. Many of her works, including the short stories were to be published in Charles Dickens’s journal, Households Words.

Elizabeth Gaskell analyzed the events that happened in her family, the relation with her husband and their behavior as parents, the relationship between her children, and her role as a mother and then portrayed all these in her writings. She began to write in order to forget about the unhappiness brought to her life by the death of some of her children or the fact that they got sick.

One of the arguments that Charles Dickens used to convince Elizabeth Gaskell to become one of the contributors of Households Words was the fact that the shorter form of the story would be more suitable for her domestic lifestyle than the longer works. Gaskell always thought that a long-length novel was boring.

The short stories by Elizabeth Gaskell are based on her own experiences, her background, her family and the relationship she had with them, the death of her children and also her youthful memories. One example in this way is represented by the fact that she uses the name William Preston in the short story, “Half-Brothers,” which reproduces the name of the real Mrs. Preston’s eldest son. Another example in this way may be underlined by the fact that when she was a child, Gaskell’s mother died. Similarly, in “The Half-Brothers,” the characters are raised by their aunt as well when their mother dies.

Elizabeth Gaskell’s strong belief in God and her background of Christian religion influences her writing a lot and this can also be noticed in “The Half-Brothers”. She is very certain about what is good and about what is evil and she has a moral sense.

‘‘The Half -Brothers,’’ written in 1859 specifically for Round the Sofa, is another Lake District tale of contempt and dislike turning to remorse and love. (Matus L 2007: 116)

“The Half-Brothers” is one of the short stories which were published in Charles Dickens’s journal, Households Words. This story is based upon the loss of Mrs. Gaskell’s children and the action is set in the 19th century, in Cumberland. It tells the story of two half-brothers, Gregory and his younger brother, whose name we will not find out. Their mother, Helen re-marries another man after the death of their father. She dies in childbirth, leaving Gregory to be brought up by his stepfather. Even though he had been badly treated by him, Gregory shows throughout the story that he is a true Christian.

The “Half-Brothers,” is the story of two sons, one of them the favored of the father and the other the child from the mother’s first marriage. When their mother dies, the privileged one, the narrator of the story is the one that behaves inappropriate with his stupid half-brother. But on a winter night when he gets lost on the Fells, this stupid half-brother, Gregory is the one that saves him and they reconcile just before Gregory’s death. Redemption through forgiveness is highlighted in the moment when the father feels sorry for all his harm he made to Gregory.

The emphasis in this short story is based upon suffering, love and especially loss. It is about the loss of the female character, the mother and then, in the end the death of the half-brother, Gregory. Suffering is present almost in all the lines of this story, starting from the beginning till the end. It is most highlighted by Gregory, as he endures all the mocks of his step-father and also of his step-brother. He suffers a lot in his own silence and in the end he gave his life for his brother.

The suffering and loss are also present at the end of the story when after Gregory’s death all the members of the family suffer and realize that they were wrongful about Gregory. We can notice here the love of the family, the step-father realizes that he was unfair towards Gregory and he feels bad about this. But we can also discover here the love of the narrator for his step-brother, the one that gave his life in order to save his.

In this story the female suffering is also present, its moral linkage with duty and self-sacrifice and its consequences on the individuals and on the people around her. The female character, Helen, suffers a lot and sacrifices her life for a better future, especially for her son. She endures a lot and works very hard to give her son all she has. But in the moment when her blindness occurs, she prefers to marry a man whom she does not love in order to have a better life. She commits a sacrifice and endures many suffering.

The narrator, a privileged younger son is allowed to lord it over his apparently stupid half-brother, but the latter’s worth is revealed when he rescues his sibling from a fierce snowstorm on the Fells. Reconciliation between them follows, but also death, as the rescuer finally succumbs to cold and exhaustion. The story has no particularly striking features, but it does once more highlight Gaskell’s fascination with wild and remote landscapes in which the more savage side of human nature, fostered by such an environment, struggles with a better spirit of Christian benevolence.

Mrs. Gaskell in this story makes Helen into a very sympathetic character. The very first sentence “My mother was twice married” is made to make us feel sympathy for her because we know that something bad must have happened in her first marriage, but we don't know what it is until later on in the paragraph. Helen is also made a sympathetic character by Mrs. Gaskell listing a series of dreadful events that happened to her.

The story is written well and the sentimental parts of the story are brought up and expressed very well. In this case, sentimental may refer to the fact that something is dear to you and it has a certain value for you. Things that happened to Helen, the character of the story are very similar to things that happened in the life of Elizabeth Gaskell. The narrator in this story is helped by Aunt Fanny, who gives all the needed information so that he can tell everything that he knows. Also I believe that some characters in the story are described in a way so as to provoke admiration or sympathy for them, from the reader.

“The Half Brothers” is a work that implements vivid description of place, speculation and especially exciting and melodramatic events. It’s also about the mingling between past and present and the central voice. The reader is the one that has to understand the context of the story as silence and reticence are the strategies that Gaskell used in order to convey emotions.

In a letter to a novice writer, Gaskell makes a clear distinction between the essay form, where the narrative must “introduce certain opinions and thoughts” with “neatness pithiness, & conciseness of expression,” and the novel, for which a “good plot” is essential, many of her shorter pieces deliberately and effectively blur the boundaries between “fact” and “fiction”. (Matus L, 541)

The first narrator of the story is born after his mother has married a man for the second time, a bachelor very rich. The feminine character of the story, Helen, could not avoid this second marriage because she was about to become blind and could not manage with all the chores around the house and with a children, Gregory.

Helen had to marry a man whom she never loved because she had to survive. She never loved William Preston, the man who was to become her husband, but he loved her. The line, “She loved Gregory but not him,” is an important line that show how strong was the relationship between Helen and Gregory, a much united one than with her second husband. This shows that her second marriage happened because of the lack of money and not of love or affection. This also shows the sacrifices that she does for Gregory underlying the bond between them.

This is the reason why the narrator has to base upon the telling of his aunt, Fanny, who occupies also a central place in this story. In this way, he knows all the details and tells everything that happened, even before his birth – the first marriage of his mother, all her cares and problems, her first husband’s death, the second marriage with William Preston and especially the birth of his half-brother.

Reliance on hearsay is an old trick often employed by autobiographical narrators, but the narrator makes repeated and unwise use of such expressions as ‘it was aunt Fanny who told me all this’ and ‘as aunt Fanny used to say’. (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Also we find out next another explication for this:

A further, particularly unequivocal, demonstration is provided when the narrator describes how his family reacted to his near disaster in a snowstorm on the Fells. He explains to the reader: ‘Aunt Fanny – always a talker – told me all’. (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Aunt Fanny is a talkative character, who supplies the narrator with all the information he could need in order to be able to tell everything about his life and about the life of the members of the family. All the facts that he tells, all the events like they happened make him a reliable narrator.

From his point of view, Aunt Fanny is a kind creature, who thought more about her sister welfare than her own and was the one that raise her children after her death. Also from the telling of the narrator, we discover that she took care more of the little brother and began to love him more than she loved Gregory, the first born.

This is one of the reasons why the narrator is sometimes ashamed by his behavior. Because he noticed how the other persons around him were talking with Gregory, made him to act like this in various occasions and then, he felt sorry.

‘I am ashamed – my heart is sore to think how I fell into the fashion of the family, and slighted my poor orphan stepbrother’. (The Half-Brothers, 1859)

Another aspect of this story is represented by the comparison of the narrator, the talkative aunt and a reticent character, his mother. His mother, Helen, the silent character was the kind of person who did not talk very much, preferring to do the things at her own speed while the Aunt Fanny is a talkative character, one that tells everything that happened.

[My mother] seemed after that to think of nothing but her new little baby; she hardly appeared to remember either her husband or her little daughter that lay dead in Brigham churchyard – at least so aunt Fanny said; but she was a great talker, and my mother was very silent by nature, and I think aunt Fanny may have been mistaken in believing that my mother never thought of her husband and child just because she never spoke about them. (The Half-Brothers, 1859)

The first person of the narrator puts the two characters, the silent one and the talkative one in an opposition. But the narrator is the one that depends upon Aunt Fanny talks in order to authenticate his narrative. But in the same time, we can discover there an inconsistency because the narrator has to depend all the time upon what Aunt Fanny tells him.

All this can make of him an unreliable narrator if the reader is able to notice this thing, and this can be difficult for the reader to decide among them.

The subtle devices are those strategies of silence which Gaskell has deployed within the plot of the story to impress the reader with the Christian love of self-sacrifice. (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

The Christian love of self-sacrifice is mostly represented in this story by Helen and all the sacrifices she does in order to give to her son a better life. She marries for the second time a bachelor, one of the wealthiest men of the region, a man whom she does not love. At one point, even Aunt Fanny said that the man whom Helen shall marry is more appropriated for her than for her sister. But she marries this man because she’s about to become blind and she no longer can take care of the house and of her own child. She wants to give him a better life and a better future.

While the narrator was ‘a clever lad’, his uterine brother, Gregory, ‘was lumpish and loutish, awkward and ungainly, marring whatever he meddled in’. This poor orphan stepbrother was never upbraided for his dulness without turning ‘silent and quiet – sullen and sulky, [the narrator’s] father thought it: stupid, aunt Fanny used to call it’. (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Gregory is the isolated character, the one that nobody wanted to have nearby and although he is a character who plays a major part in the story and has a lot of power, he is seen as a silent character who is no good.

In this way, Elizabeth Gaskell shows the she can’t stand the injustices and prejudices of people. In order to highlight this, she:

makes effective use of old Adam, under whom ‘Gregory was made into a kind of shepherd, receiving his training’. The old shepherd does not interpret his disciple’s taciturnity as a manifestation of stupidity: ‘He stood to it that my brother had good parts, though he did not rightly know how to bring them out; and, for knowing the bearings of the Fells, he said he had never seen a lad like him’ (Mitsuharu Matsuoka, 2002)

Everyone in the story, apart from the old shepherd, Adam considers that Gregory is a bad boy and is a good for nothing. In fact, he is the one that rescues his half-brother and takes care of him. He is very watchful of his half-brother because he may have sense the storm and the danger and he left with Lassie to look for him. Gregory stayed all the time near his brother, covered him with a plaid and remained in his shirt-sleeves. While the half-brothers were together, he spoke all the time about his mother and how she put their hands together in her bed just before she died.

All these happenings show how Gregory is in fact, all his philosophical depth and thoughtfulness. His behavior is explained and shown through all his silent actions, escaping the attention of those around him. His silent conduct is the one that helps him to save his brother but also the one that brings him death.

In the choice of Gregory’s profession as well as in his naming, Gaskell deserves her reputation as a writer of impeccable judgment and penetrating style. Assuming the mantle of his master, old Adam, Gregory presents an image of the Christian Good Shepherd: ‘I am the good shepherd; the good shepherd giveth his life for the sheep’ (John 10: 11)

Gregory was an example of a good Christian, he endured great sufferings, the lost of his mother, all the injustices made by people around him and all the sufferance caused by his step-father. As we find out from the story, Gregory was a patient man, who would do anything in order to help those around him without waiting for something in return.

He is a Christian without a sin, but one who had to endure the sin of the half-brothers with the price of his life.

At the end of the novel, all the family understands the sacrifice that Gregory made for his brother. Now they understand all his silent moments and why there were occasions when he did not speak and preferred to do things by himself. He gave his life for the one of his brother and proved in this way all the love and compassion he had for him. After his death, nobody could speak about him in the house and all of them preferred to keep silence.

We spoke no more of Gregory. We could not speak of him; but he was strangely in our thoughts. Lassie came and went with never a word of blame; nay, my father would try to stroke her, but she shrank away; and he, as if reproved by the poor dumb beast, would sigh, and be silent and abstracted for a time. (The Half-Brothers, 1859)

After his dead, the members of the family consider that keeping silence and talking no more about Gregory is a way to cherish his memory. It is silence and love that will keep his memory alive in their hearts and minds. Gregory also preferred to cherish and love his mother after her death trough silence.

In this novel, speech is missing and also communication. There are very few moments when the characters talk to each other, excepting the moment when Aunt Fanny tells the narrator all about his life. Gregory is the example of the fact that speech is not present, as he is one of the main characters of the story. He doesn’t speak and he suffers a lot because of all the telling and punishments that his step father gives to him. Nor do the other characters talk too much. We have here the example of William Preston, of whom we find out at the beginning of the story when he comes to visit the mother of the boys that he doesn’t speak very much and that he is ‘silent by nature’.

Elizabeth Gaskell considers that silence will keep its meaning through all eternity and that it will not lose its value. Her different strategies of silence are highlighted in this story, starting from the silence that Gregory showed all the time, especially towards the death of his mother. Then, we have the example of the mother and also of William Preston, and in the end the death of Gregory, the one that made all the members of the family to keep silence and talk no more about him.

Gregory makes a sacrifice and he sacrifices his own life for his brother. We can interpret this as an act of heroism made also in a silent way. Gregory can be perceived as a hero but a silent one, not mentioned anywhere.

But on the other hand, Gregory has a strong connection with Lassie, his dog that is all the time with him and being the one that helped to the rescue of his step-brother. We can sense here the special bound that appears between the animals and the humans.

Across the story, Helen is a silent character. The story is structured in such a way that it does not give Helen too many chances to speak. Moreover, it presents her suffering from the beginning till the moment she dies. This technique of silence used by the author in this story may also suggest the fact that women at the time had no word to say for their life or destiny. They had to accept their fate and do all they could so their children had what to eat.

The repetition of all her suffering throughout the story shows how miserable she felt after her husband death. There were many moments when all she do was nothing but crying or saying nothing for hours. All these images show her utter despair towards all that happened to her.

In the short-story “The Half-Brothers,” silence can be seen as a rich and powerful tool of communication that can show various clues as how human interact with one another and how they can communicate. Gregory conveys a lot of feelings especially to the readers by his way of being silent. Another character who remains silent throughout the story is Helen, his mother. She does not say very much within this story.

In contrast with these two silent characters, who are the most representative examples of the techniques of silent used by Elizabeth Gaskell, we have the talkative character, which is here represented by Aunt Fanny. She is a vivid character, as she is the one that tells the narrator all about his life and about his mother, the one he never knew.

This contrast between the silent and the talkative character can also be a special technique used by Elizabeth Gaskell in order to emphasize the silent one, which is regularly left in the corner as the talkative one comes in front of it.

I consider that in this story is just the opposite because although the talkative character is present all the time and plays an important role, the silent one is the character that highlights all the happenings of the story and shows how the main characters feel and all their suffering and loss.

The story is quite engaging and touching, and probably was made for shedding tears. The highest quality of love, which is to keep love others despite of their bad treatment to us is an important lesson that can teach each one of us something. It also tells us not to ill-treat others, for ill-treatment on child could negatively affect it, which would make the child grow up as an unhappy person. The awkwardness, the indifference came not from stupidity, but from others treatment.

The significance of the setting is also important in the story in order to reflect the life of people during that time. Cumberland, a poor area in the north of England, is a great way of showing how people back then lived and the fact that they had no education because both man and woman need to work hard in order to survive and to have a family.

In the moment when the husband died, the woman is the one that has to take care of the house and of the family. She loses all the support and her fate changes for ever and becomes a miserable one.

This is what happens to Helen, the female character that dies in the story “The Half-Brothers” and to her sister, Aunt Fanny, who is the one that helps her after the death of Helen’s husband and who will raise her children after her death. They have to work hard and to struggle to raise the little child and to have what to eat.

Elizabeth Gaskell portrays through these two characters how poverty plays an important role and remains a real problem at the time.

In this short-story, Elizabeth Gaskell uses contrasts in order to make the readers feel sorry for Gregory. The step-father gives the blame on Gregory for Helen’s death, thinking he is the only responsible for the fact that his dear wife died. He could have loved Gregory especially because he loved his wife very much, but the style of writing of Elizabeth Gaskell shows and underlines the jealousy that he felt for Gregory because his wife loved her son and gave all her attention to him, and she did not love him.

All the hatred between Gregory and his step-father is the one the influences the narrator to explain his bad behavior as well. This hatred is brought up by the sense of superiority he considers to have over Gregory. The narrator is the one that is loved by all the members of the family, even by the servants and workers at the farm, and not Gregory.

This is the reason why the narrator becomes so arrogant and treats his half-brother like he did. And is not until the end of the story that he realizes how he acted and all his bad judgment that he now feels sorry about, but is too late.

He accepted his brother when there was nothing to do and this happened at the end of the story. This is shown through the fact that the narrator calls Gregory “his brother” suggesting that he finally accepted him. The word “brother” was never mentioned before during the action of the story.

In spite of all the bad treatment he received from his step-father and half-brother, Gregory remains a good boy, who is very patient. He does not treat anyone in a bad manner or acts like other people treated him. All these good parts of Gregory are said in this story by the shepherd Adam, who is the only one that sees his qualities. Although his step-father does not believe Adam considering that he is wrong, the shepherd makes his own point very clearly.

We can notice in this story the way in which people live at that time, the fact that a woman struggled a lot, especially after the loss of her husband and the most important, the sacrifice that a mother is capable to do for the future of her own child.

The love of a mother for her own child goes beyond any borders and beyond her own happiness. This is the reason why the female character, Helen, accepts to marry a man whom she never loves after the death of her first husband.

The injustice and bad treatment are represented by the hate of the step-father towards the character and also by the superiority of the half-brother. It is too late that they realize how inappropriate they behaved towards the character, Gregory.

The short-story “The Half-Brothers” is a sentimental and a nostalgic one, a story that reveals a lot of feelings and especially one that conveys all this to the reader.

“The Cage at Cranford”

“The Cage at Cranford” was first published in Charles Dickens’s publication, All the year round and is a comic story returning to the familiar world of ten years earlier with the same characters and the same social world.

In the story, at the beginning it is about Jessie Brown, who marries her first love, Major Gordon and she becomes a rich woman from a poor one. Now they love to travel and are currently in Paris where they will stay for a while. Mrs. Gordon has promised to the narrator of the story a present from Paris and she has asked for a beautiful and fashion one.

The present proves to be a cage, but it is not a cage for a bird. This whole episode is hilarious and it turns from one thing to the other, from laughter to impatience, from jokes to vulgar comments.

This short-story is connected with Elizabeth Gaskell’s best known works, Cranford (1853).

For one the novel is "practically structureless," at most "united by mood, spirit, and tone," and another dismisses its structural integrity with a left-handed compliment, tagging it "the best known example of the advantage to the writer of not needing to bother about structural organization." (Annette Hopkins, 1952:350)

The novel “Cranford” is said to be one of most representative works of Elizabeth Gaskell, if not her best. Some critics say that the novel is without a narrative plot, purpose or even a story.

Elizabeth Gaskell confesses that “Cranford” is one of the novels she was tempted to reread and one that occupies a special place in her heart. It is a novel to which she returned in the moment when she needed something to cheer her up.

The novel is an episodic one and in the center of the novel we have the woman from Cranford.

A major theme of the story “The Cage at Cranford” is represented by comedy, which derives from the verbal communication between the characters and their misunderstanding and also from their behavior, sometimes a foolish one. Comedy is also centered about subjects such as clothing, items of clothing or topics about the most appropriate color for the items of clothing and which one is the most fashionable.

This story does not have the same diplomacy as the first one since it is based upon a joke starting from a “cage” which the narrator, Mary asks Jessie Gordon to send it from Paris to Miss Pole. We can find out from the next line the opinion of the character:

‘‘as cages were so much better made in Paris than anywhere else’’ (The Cage at Cranford, 1863)

Mary’s reaction to what Jessie Gordon says is the one that starts all this misunderstanding:

‘I was rather dismayed . . . for however pretty a cage it might be, it was something for Miss Pole’s own self, and not for her parrot, that I had intended to get’. (The Cage at Cranford, 1863)

The characters do not have a clue about the truth and it is not until the famous cage arrives that they realize it is not in fact a real cage. Each one of the characters starts to say their opinion about the structure with a bottom and a top. The famous cage proves to be in the end not a home for Miss Pole’s parrot, but a new fashionable item made of hoops. It is only when Mr. Hoggins shows them an article with the same model of the item they had in front of them, that they realize the misunderstanding. Even the servant, Fanny told them that the object looks more like a petticoat, but they scorned her suggestion.

Characters are rather confused about the usefulness of this item and they start to argue about this suggesting various ways to make it a home for the parrot.

The structure and style of the story are amusing but also inconsequential at the same time.

Hopkins, commenting on Gaskell’s ability to recreate so perfectly something written long before, states that this story ‘might be slipped between the last two chapters (of Cranford) without betraying a sign of its late origin’. (Shirley Foster, 2002)

“The Cage at Cranford” is an independent short-story based also on fiction whose opening lines tell us about an imprecise date and apparently untroubled over the gap of ten-year since the appearance of the last novel:

"Have I told you anything about my friends at Cranford since the year 1856?" (The Cage at Cranford, 1863)

The town of Cranford also plays an important role in the story. It is described and it represents the center of interest for all the stories and novel that carry its name. The importance of the town may also be highlighted by the title itself, making the reader to believe that there is more action happening in Cranford.

The difficulty in the story is represented and appears when Mary and Miss Pole refuse to show that they do not know the latest items of fashion. So, they are trying to show a false image to the world. Mary told to Miss Pole that a hat she wanted was not suitable for her and did not want to let Miss Pole to buy for herself a new one until her present from Paris was to come. But when Mary finds out that the present was not what she desired, she urges Miss Pole to let her to buy that hat.

Miss Pole says that Mary is “muddle-headed” because she said all those telling. When Miss Pole finds out the truth, she says to Mary that she should have been honest from the beginning and should have told her the truth in other words.

Mary wished for Miss Pole to have something fashionable and cute, and she asked Mrs. Brown in Paris to buy her. But this was Mary’s disarrangement. Because she did not how to explain to Jessie Gordon what she really wanted, she received something really different for Miss Pole.

Mary should have been more honest and more exact with her words. She explained what she wanted in a very ambiguous way in order to get something stylish. She wanted to get something for Miss Pole also to make her standing longer but she did not anything about fashion, although she acts like she did.

She should have given more details about what she wanted, and Miss Pole advised her same thing:

"when you want a thing, say what you want; it is the best way in general." (The Cage at Cranford, 1863)

She should have told the truth and support it.

The narrator of the story, Mary can be perceived as a false character because she tries to increase Miss Pole’s dignity and also because she acts like she knows everything about fashion. The truth is that she knows so little about fashion that she does not even know what a “cage” means. Even when the servant Fanny suggests that the “cage” looks more with a petticoat than with a cage, she is mocked by Miss Pole and also by Mary, showing off as if they know all about fashion.

At dinner, the early suggestion of the servant is once again mocked by Miss Pole. But in the end, it is Miss Pole and Mary that are humiliated when the truth is revealed. The truth is discovered in front of Mr. Peter and Mr. Hoggins and they are very ashamed especially because Mr. Hoggins laughed a lot when they sustained it was a “cage”. He insisted that is not a “cage” and that the item is a fashion-plate, but they did not believe him until he brought them the book of fashion of his wife. They are more ashamed because the suggestion of the servant proved to be right and she proved to have more superior knowledge than them.

Mary is the narrator of the story, the first-person narrator and she is much younger than the majority of Cranford ladies, and she is a visitor. As a narrator, Mary acts like an individual, all by herself and more exactly as a detached individual, as a distinct first-person narrator but in the singular. As a character, she appeals to the first-person narrator but in the plural and she becomes a part of the community in Cranford. These can be seen from the point of view of narration or discursive conventions.

When Mary is the narrator, she adopts sometimes a comic or even humorous position and when is a character she takes part in the action and proves her lack of knowledge. The relationship Mary has to the other women from the community of Cranford may be said to show aspects of the relation to the mother. She only says to the readers the story about the life of the women in Cranford. She does not say anything about her own feelings or thoughts, and she just tells all the happenings in chronological order.

The community also plays an important role in the story and is the one that helps Mary to narrate all the things because the community itself is the one that provided Mary all the necessary materials in order to be able talk about the things she saw or took part in.

Although “The Cage at Cranford” has the same theme and setting, it does not have the same structure as “Cranford”. The characters and the different action from “The Cage at Cranford” it is different from the one in “Cranford”.

In “The Cage at Cranford” is present the same importance for the external appearance of things. They all think and especially Mary that a “cage” from Paris is a more elegant one than one from England. Also in the story everything that it is connected with “vulgar” has the same importance as the word “fashionable”. The vulgar is highlighted by Mr. Hoggins’ vulgarity, especially when he stands in the presence of his aristocratic wife. Also in the same scene we can observe his vulgarity when he sits in the drawing-room and eats a piece of bread with cheese.

Further, we have the episode with the “cage” when he starts to laugh in his “boisterous vulgar way” and cannot explain a single word because of laughter. He even laughs at the end when he proves to Miss Pole and to Mary that he was right and it was not about a “cage”.

Another example in this way is represented by the scene when Mr. Peter comes with Mrs. Matty and Mr. Hoggins again cannot explain anything because of laughter.

From the story we also find out that men are only in the way at home and they stay in the drawing-room when it was not needed. But in the end, it is due to Mr. Hoggins and to Mr. Peter who comes later, that the truth is revealed and they finally find out what is all about that “cage”.

Elizabeth Gaskell develops in this story a way of making the men also vulgar but also the speakers of the truth. Miss Pole and Mary have to accept men and their words because in this story it was proved they were right.

This short-story is based a lot on details and in the same time it requires a lot of attention and an eye for detail and also interpretation for this. In the end of the story, we have a real confirmation upon its subject.

One theme present here is the distortion of reality and of words because of Mary’s misunderstandings and acknowledge. If she knew more about what she really wanted, it would have avoided receiving what she did not want.

Mary proves to be very ignorant when it comes to the new Paris fashions and also are the ladies of Cranford. The “cage” is misinterpreted as a new home for Polly-Cockatoo, Miss Pole’s parrot when instead it is all about a skirt construction worn under the dress when extensive skirts become fashionable.

In this story Gaskell focuses more on women rather than on the men in the story. She associates men with the word ”vulgar” while she is concerned with the unmarried women from the society. Men are in the way of the house and are where they should not be as we can find from the above. Women have a real bound in the story and they are strong personalities and individuals. It is important to notice the fact the women do not have a connection with the few men that are present in the story and they give the impression that they do not need a man in their life, not even a husband.

But although women are in the center of the story and have a connection one with the other, in fact, they have various moments when they prove their lack of knowledge, for example when it is about the items of clothes, not knowing what item is fashion or which one it outmoded.

All the characters in the story are sympathetic characters, which make the story to be a comic and ironical one in the same time with all their telling and ignorance proved at certain moments. The most representative moment is when the women confused the famous “cage” brought from Paris with a new home for the parrot. Also, all the scenes with the cook and the servant, Fanny, when they try to make a bottom or a top for the cage, can be considered to be comic. Women are more comic than men in this story because there are moments when man, for example Mr. Hoggins shows his vulgarity. A significant episode is the one in the drawing-room, when Miss Pole and Mary pay their family a visit. Mr. Hoggins remains in the drawing-room and he is considered by the women to stay in a place where he should not be. Also, the fact that he eats bread with cheese is another example.

In “The Cage at Cranford” we do not have an introduction, nor do we have a description of the village, as the first-person narrator, Mary starts to tell about her old friends from Cranford. From this short-story we do not find out many details about the village or about the people who lived there. It is a book without villains and it can be in the same time considered to be a book with a real plot. This thing happens because we are not told from the beginning about a certain thing or person.

In the first lines, we find out about the Gordon family, who are together after a long time and then, they go to Paris where they will stay for a while. After that, we are told that the narrator, Mary, who stays at Miss Pole, is thinking to make her a present and she wants to buy for her something new and fashionable. But because she did not know how to explain exactly to Mrs. Gordon, she received a “cage” as a present to give to Miss Pole. So it is barely at the middle of the story that we can say that it is possible to have a plot because after they receive the “cage” all the attention is towards it. Everyone is thinking about its role and how it is best to use it because it does not seem to be a real cage for Polly, the parrot, or an useful item.

And in the end we discover it was not a “cage,” but a fashion-plate, worn by women to hold their dresses.

We can notice in the story the presence of the servant, Fanny, who also plays an important role in the story, but also a cook. They have a servant because that is how they proceed at that time. Servants are significant characters, especially Fanny. She says at a certain moment that she does not think that the present was a “cage” but nobody believed her and everyone mocked her.

She said that it looks more with a petticoat, anyhow an item of fashion, which proved to be the truth in the end. When she told to Miss Pole and to Mary what she thought the real object was, Miss Pole told her to keep quiet and to take care of her job in other words. So, the servant was quiet for the rest of the night since Miss Pole drew her attention.

Fanny proved to be intelligent for a servant and showed this thing by saying what she thought. In the end, Miss Pole and Mary were ashamed of the fact that Fanny was right and they were not. But they also felt ashamed because they mocked her and considered she was telling nonsense. The servant proved to be right and they did not.

It is interesting how Elizabeth Gaskell made use of the intelligence of the servant in the story and not of the women. In fact, she showed their lack of knowledge, the fact they do not know what items were back then fashionable and which not. It was the servant who proved to be more intelligent in a situation where they did not have a clue what was the respective object and what could they have done with it.

The language and style in the short-story “The Cage at Cranford” is a very formal one, the sentences are sometimes quite long and we can notice that the words present in the text are not all the time as easy. The words may have different meanings and interpretations and could refer to other things. The language is appropriate for the ladies of Cranford and I consider that it gives the story a different level.

“The Cage at Cranford” is easy to be read because it was written and it is told from an objective view. We have only one first-person narrator and in this way it is easier to understand the text without any difficulties and especially without misunderstandings, although the characters make it harder to understand at a certain point the subject of the text because of their words and their misinterpretation. It is not a boring story, because we can find there many differences between the characters and the way they interact with one another. Also the events that happen in this short-story are the ones that make you do not lose your interest and to want to read it further.

Elizabeth Gaskell has a way of writing that makes you want to read further and it conveys you a lot of various feelings. For example, in the short-story, “The Half-Brothers” we discover suffering, loss and death and all these feelings and happenings make of it a sad and even dramatic one.

In comparison with “The Half-Brothers,” “The Cage at Cranford” is a comic short-story, even a humorous one as the “cage” is confused with a new home for the parrot when in fact it is an item of fashion.

NOTE ASUPRA TRADUCERII

BIBLIOGRAFIE

Bibliografie primară:

1. Gaskell, Elizabeth, The Half-Brothers, Smith, Elder and Co. Lizzie Leigh and Other Tales, edition by David Price, 1896.

2. Gaskell, Elizabeth, The Cage at Cranford, The works of Elizabeth Gaskell, Joanne Shattock, 2006.

Bibliografie secundară:

1. Dodsworth Martin, "Women Without Men at Cranford," Essays in Criticism

13, 1963.

2. Foster, Shirley, Elizabeth Gaskell, A Literary Life, New York: Palgrave Macmillan, 2002.

3. Gillooly Eileen, Smile of Discontent, Humor, Gender and Nineteenth Century British Fiction, The University of Chicago Press, London, 1999.

4. Handley Graham, An Elizabeth Gaskell Chronology, New York: Palgrave Macmillan, 2005.5. Hopkins B. Annette, Elizabeth Gaskell: Her Life and Works, London: John Lehman Ltd.,1952.

6. Maunder Andrew, The facts On File Companion to the British Short Story, Infobase Publishing, New York, 2007.

7. Matsuoka Mitsuharu, Aspects of Love in the Works of Gaskell, Tokyo: Hokuseido, 2002.

8. Matus L. Jill (ed.), The Cambridge Companion to Elizabeth Gaskell, Cambridge University Press, 2007.

9. Recchio Thomas, Elizabeth Gaskell’s Cranford, A Publishing History, Ashgate Publishing Company, England, 2009.

10. The Works of Mrs. Gaskell, British Quarterly Review, 1867.

11. Weyant S. Nancy, Elizabeth Gaskell, An annotated guide to English Language Sources, 1992-2001, Metuchen, NJ: Scarecrow Press Inc, 2004.