Formarea Profesionala A Functionarilor Publici CU Statut Special

Contents

CAPITOLUL 1: CADRUL NAȚIONAL ȘI EUROPEAN ÎN DOMENIUL FORMĂRII PROFESIONALE A FUNCȚIONARIILOR CU STATUT SPECIAL

Secțiunea 1. Considerații generale

Secțiunea 2: Instituții naționale de formare și cooperare funcționarilor cu statut special

Secțiunea 3: Politici europene în domeniul calitătii educației și formării profesionale

Secțiunea 4: Strategia “Europa 2020” în domeniul educației și formării profesionale

Subsecțiunea 1: Comunicatul de la Bruges din 7 decembrie 2010 privind intensificarea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale pe perioada 2011-2020

Secțiunea 5: Întărirea cooperării europene în domeniul formării profesionale

Subsecțiunea 1: Procesul de la Copenhaga

Subsecțiunea 2: Comunicatul de la Maastricht din 14 decembrie 2004 privind viitoarele priorități ale cooperării europene consolidate în domeniul EFP

Subsecțiunea 3: Comunicatul de la Maastricht

Subsecțiunea 4: Comunicatul de la Helsinki din 5 decembrie 2006 privind cooperarea europeană consolidată în domeniul educației și formării profesionale

CAPITOLUL 2: ORGANISME ALE UNIUNII EUROPENE PE LINIA COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI

Secțiunea 1: Oficiul European de Poliție (EUROPOL)

Subsecțiunea 1: Obiective Europolului

Subsecțiunea 2: Sarcinile Europolului

Secțiunea 2: Organizarea Europol-ului

Subsecțiunea 1: Unitățile Naționale

Subsecțiunea 2: Ofițerii de Legătură

Subsecțiunea 3: Sistemul compiuterizat din cadrul Europol(T.E.C.S)

Secțiunea 3: Domeniile de cooperare în cadrul Europolului

Subsecțiunea 1: Traficul ilicit de droguri

Subsecțiunea 2: Infracțiuni ce privesc rețelele de imigrare ilegală

Subsecțiunea 3: Traficul de persoane

Subsecțiunea 4: Spălarea banilor proveniți din infracțiuni

Secțiunea 4: Acordul privind cooperarea dintre Romania si Oficiul European de Politie(EUROPOL)

Secțiunea 5: Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (EUROJUST)

Secțiunea 6: Acordul privind cooperarea dintre România și Eurojust

Secțiunea 7:Alte instituții și organisme de cooperare internațională din România

Subsecțiunea 1: Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (C.C.P.I.)

Subsecțiunea 2: Principii care stau la baza cooperării polițienești internaționale

Subsecțiunea 3: Atribuțiile Centrului de Cooperare Polițienească Internațională

Subsecțiunea 4: Proceduri specifice activității C.C.P.I:

Secțiunea 8: Acordul S.E.C.I. (South-East European Cooperative Initiative)

Capitolul 3: COLEGIUL EUROPEAN DE POLIȚIE(CEPOL)

Secțiunea 1: Rolul CEPOL în domeniul formării profesionale

Secțiunea 2: Structura Colegiului European de Poliție

Subsecțiunea 1: CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Subsecțiunea 2: DIRECTORUL EXECUTIV

Subsecțiunea 3: COMITETUL ȘTIINȚIFIC PENTRU FORMARE

Secțiunea 3: Obiectivele, metodele de invățare ,formare și cooperare ale CEPOL

Subsecțiunea 1: Obiectivele Colegiului European de Poliție

Subsecțiunea 2: Metode de învățare ,formare și cooperare

Secțiunea 4: Programa comună,programul de schimb și publicațiile CEPOL

Subsecțiunea 1: Programa comună CEPOL

Subsecțiunea 2: Programul de schimb

Subsecțiunea 3: Publicațiile CEPOL

Secțiunea 5: Participarea funcționarilor publici cu statut special din România la activitățile Colegiului European de poliție

Capitolul 4:Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene(FRONTEX)

Secțiunea 1: Rolul FRONTEX în domeniul formării profesionale

Secțiunea 2: Atribuțiile FRONTEX

Secțiunea 3: Organizarea Agenției Europene FRONTEX

Secțiunea 4: Cooperarea agenției FRONTEX

CAPITOLUL 1: CADRUL NAȚIONAL ȘI EUROPEAN ÎN DOMENIUL FORMĂRII PROFESIONALE A FUNCȚIONARIILOR CU STATUT SPECIAL

Secțiunea 1. Considerații generale

Formarea profesională este o instituție complexă,ce precede de regulă încadrarea în muncă,și care constă în pregătirea sistematică a persoanelor,în vederea creșterii capacităților lor de a-și asuma funcții sociale pe piața muncii și care înglobează orice gamă de activități de educație în vederea dobândirii de calificări.

În sens restrâns, formarea profesională reprezintă activitatea desfășurată de o persoană înainte de încadrarea sa în muncă, în scopul de a dobândi cunoștințele de cultură generală și de specialitate, necesare pentru exercitarea unei profesii sau meserii. În această accepție, formarea profesională este echivalentă calificării profesionale.

În sens larg, formarea profesională desemnează și perfecționarea acestei pregătiri,respectiv dobândirea de cunoștințe noi, privită ca un proces continuu, obiectiv determinant al progresului societății, dar și de dezvoltare neîntreruptă a științei și tehnicii moderne.Formarea profesională este practic procedura prin care se asigură creșterea și diversificarea competențelor profesionale, prin inițierea, calificarea, recalificarea, perfecționarea și specializarea persoanelor în căutarea unui loc de munc

Fazele formării profesionale

Formarea profesională este un proces care se desfășoară în două faze: prima fază se derulează în timpul școlarizării, în cadrul sistemului național de învățământ, iar cea de-a doua fază are loc în timpul activității profesionale.

Cea de-a doua fază, reglementată de legislația muncii, prezintă o importanță deosebită în condițiile actuale: procesele tehnologice și științifice cunosc o dezvoltare accentuată și determină necesitatea perfecționării, recalificării și adaptării salariaților la noile condiții de muncă.

În ceea ce privește calificarea profesională, aceasta poate fi dobândită în cadrul sistemului național de învățământ sau în afara acestui sistem.

Modalitățile de formare profesională a funcționarilor publici:

programe de formare organizate și desfășurate de către furnizorii de formare profesională, finalizate cu certificat de participare sau, după caz, diplomă de absolvire.

programe de formare organizate și desfășurate sau, dupa caz, aprobate de angajatori în cadrul autorităților și instituțiilor publice.

programe de formare organizate și desfășurate în cadrul implementării de proiecte cu finanțare externă.

alte forme de prgătire profesională prevăzute de lege.

Secțiunea 2: Instituții naționale de formare și cooperare funcționarilor cu statut special

După cum o prezintă literatura de specialitate „poliția” este un organ al administrației publice, locale sau centrale, instituit prin lege, cu o activitate reglementată de dreptul intern și actele normative internaționale.

Dicționarul Explicativ al Limbii Române, ediția a II-a revizuită,din 2009 prezintă cuvântul políție ~i (s. f.) provenit din rusescul polija cu mai multe sensuri: 1) Organ de stat însărcinat cu menținerea ordinii publice și cu reprimarea infracțiunilor; 2) (cu sens colectiv) Totalitatea polițiștilor dintr-o poliție/reprentanzenții poliției; 3) Clădire în care își află sediul o poliție.

După Vasile Barbu termenul „poliția” derivă din cuvântul grecesc „polis” care are semnificația de oraș, iar după Eugen Bianu își are originea tot în limba greacă, derivând de la cuvântul „politeia”, care se traduce prin „activitate de ordine în stat” .

Astfel și în România termenul și funcția apare încă din vremea fanarioților unde cuvântul „poliție” se găsește în documente ca activitate de stat cu referire anterior la activitatea domnitorului care avea dreptul și obligația de a asigura ordinea internă prin luarea măsurilor pentru menținerea ordinii și siguranței.

Potrivit art.1 din legea cadru,Legea nr. 360/2002, privind Statutul polițistului,cu modificările și completările ulterioare, „polițistul este funcționarul public civil ,cu statut special,înarmat,ce poartă,de regulă,uniform și exercită atribuțiile stabilite pentru poliția română prin lege,ca instituție specializată a statului.”

Statutul special este conferit de îndeplinirea îndatoririlor,de riscurile deosebite la care sunt supuși polițiștii pe timpul exercitării raportului de serviciu, de portul de armă și de celelalte diferențieri prevăzute in prezentul statut.Profesia de politest,prin natura sa implică îndatoriri si riscuri deosebite.

Pe timpul și în legătură cu îndeplinirea atribuțiilor de serviciu,polițistul este investit cu exercițiul autorității publice,în limitele competențelor stabilite prin lege,dar niciodată în interes personal.

Polițiștii, atât corpul agenților de poliție cât și corpul ofițerilor de poliție, provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de invătământ ale Ministerului Afacerilor Interne : Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”București, Școala de agenți de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de agenți de poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.

Alături de instituțiile enumerate, colaborarea pe diferite linii se realizează și prin intermediul altor structuri precum Institutul de Prevenire și Psihologie, Institutul Național de Statistică, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Universitatea din Bucuresti (Departamentul de Sociologie și Asistentă Socială in Muncă), Colegiul Național de Afaceri Interne, Agenția Națională Anti-Drog, Agenția Națională împotriva traficului de Persoane etc.

Secțiunea 3: Politici europene în domeniul calitătii educației și formării profesionale

Investiția eficientă în capitalul uman prin sisteme de educație și formare reprezintă o componentă esențială a strategiei Europei pentru a asigura niveluri înalte de creștere economică durabilă, bazată pe cunoaștere, de ocupare a forței de muncă, ce reprezintă esența strategiei de la Lisabona, promovând în același timp împlinirea pe plan personal, coeziunea socială și cetățenia activă. Educația și formarea joacă un rol determinant în soluționarea multor provocări socioeconomice, demografice, de mediu și tehnologice cu care se confruntă Europa și cetățenii săi în prezent și în anii ce vor urma.

Programul de lucru Educație și Formare 2010 lansat în 2001 și urmarea acestuia, cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării („ET 2020″), adoptată de către Consiliu în mai 2009, reprezintă strategia europeană și cooperarea în domeniul educației și formării.

Cooperarea europeană în domeniul educației și formării pentru perioada până în 2020 ar trebui să fie instituită în contextul unui cadru strategic care să cuprindă sistemele de educație și formare ca un întreg, în perspectiva învățării de-a lungul vieții.

În special, cadrul ar trebui să abordeze următoarele patru obiective strategice:

Realizarea în practică a învățării de-a lungul vieții și a mobilității;

Îmbunătățirea calității și a eficienței educației și formării;

Promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active;

Stimularea creativității și a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător,

la toate nivelurile de educație și de formare.

Strategia Uniunii Europene subliniază cooperarea dintre state și învățarea reciprocă. Sprijinirea tuturor cetățenilor în vederea îmbunătățirii competențelor și calificărilor reprezintă un aspect crucial în dezvoltarea UE și asigurarea de locuri de muncă, precum și pentru promovarea egalității și incluziunii sociale.

Buna funcționare a cooperării prin utilizarea unor noi metode de colaborare în rețea este necesară nu doar între instituțiile Uniunii Europene ci și cu toate părțile interesate relevante, care pot aduce o contribuție considerabilă politicilor de dezvoltare, implementare și evaluare.

Prin urmare, sistemele de educație și formare profesională ar trebui să fie mai deschise și mai relevante pentru nevoile cetățenilor, ale pieței muncii și ale societății în general.

S-a dorit colaborarea cu statele membre pentru a analiza modalitățile de îmbunătățire a indicatorilor existenți, inclusiv a celor privind abandonurile timpurii din sistemele de educație și formare, și să raporteze Consiliului până la sfârșitul lui 2010 cu privire la măsura în care cadte prin lege,dar niciodată în interes personal.

Polițiștii, atât corpul agenților de poliție cât și corpul ofițerilor de poliție, provin, de regulă, din rândul absolvenților instituțiilor de invătământ ale Ministerului Afacerilor Interne : Academia de Poliție “Alexandru Ioan Cuza”București, Școala de agenți de poliție “Vasile Lascăr” Câmpina, Școala de agenți de poliție “Septimiu Mureșan” Cluj-Napoca.

Alături de instituțiile enumerate, colaborarea pe diferite linii se realizează și prin intermediul altor structuri precum Institutul de Prevenire și Psihologie, Institutul Național de Statistică, Institutul de Studii pentru Ordine Publică, Universitatea din Bucuresti (Departamentul de Sociologie și Asistentă Socială in Muncă), Colegiul Național de Afaceri Interne, Agenția Națională Anti-Drog, Agenția Națională împotriva traficului de Persoane etc.

Secțiunea 3: Politici europene în domeniul calitătii educației și formării profesionale

Investiția eficientă în capitalul uman prin sisteme de educație și formare reprezintă o componentă esențială a strategiei Europei pentru a asigura niveluri înalte de creștere economică durabilă, bazată pe cunoaștere, de ocupare a forței de muncă, ce reprezintă esența strategiei de la Lisabona, promovând în același timp împlinirea pe plan personal, coeziunea socială și cetățenia activă. Educația și formarea joacă un rol determinant în soluționarea multor provocări socioeconomice, demografice, de mediu și tehnologice cu care se confruntă Europa și cetățenii săi în prezent și în anii ce vor urma.

Programul de lucru Educație și Formare 2010 lansat în 2001 și urmarea acestuia, cadrul strategic pentru cooperarea europeană în domeniul educației și formării („ET 2020″), adoptată de către Consiliu în mai 2009, reprezintă strategia europeană și cooperarea în domeniul educației și formării.

Cooperarea europeană în domeniul educației și formării pentru perioada până în 2020 ar trebui să fie instituită în contextul unui cadru strategic care să cuprindă sistemele de educație și formare ca un întreg, în perspectiva învățării de-a lungul vieții.

În special, cadrul ar trebui să abordeze următoarele patru obiective strategice:

Realizarea în practică a învățării de-a lungul vieții și a mobilității;

Îmbunătățirea calității și a eficienței educației și formării;

Promovarea echității, a coeziunii sociale și a cetățeniei active;

Stimularea creativității și a inovării, inclusiv a spiritului întreprinzător,

la toate nivelurile de educație și de formare.

Strategia Uniunii Europene subliniază cooperarea dintre state și învățarea reciprocă. Sprijinirea tuturor cetățenilor în vederea îmbunătățirii competențelor și calificărilor reprezintă un aspect crucial în dezvoltarea UE și asigurarea de locuri de muncă, precum și pentru promovarea egalității și incluziunii sociale.

Buna funcționare a cooperării prin utilizarea unor noi metode de colaborare în rețea este necesară nu doar între instituțiile Uniunii Europene ci și cu toate părțile interesate relevante, care pot aduce o contribuție considerabilă politicilor de dezvoltare, implementare și evaluare.

Prin urmare, sistemele de educație și formare profesională ar trebui să fie mai deschise și mai relevante pentru nevoile cetățenilor, ale pieței muncii și ale societății în general.

S-a dorit colaborarea cu statele membre pentru a analiza modalitățile de îmbunătățire a indicatorilor existenți, inclusiv a celor privind abandonurile timpurii din sistemele de educație și formare, și să raporteze Consiliului până la sfârșitul lui 2010 cu privire la măsura în care cadrul coerent de indicatori și criterii de referință adoptat de Consiliu în luna mai 2007 ar putea fi ajustat, astfel încât să asigure coerența acestuia cu obiectivele strategice din acest cadru.

În calitate de mijloace de monitorizare a progreselor și de identificare a provocărilor, o serie de niveluri de referință ale performanței medii europene „criterii de referință europene” ar trebui să sprijine obiectivele strategice prezentate în concluziile sus-menționate pentru perioada 2010-2020.

Aceste criterii de referință ar trebui să se bazeze pe cele existente adoptate în cadrul programului de lucru „Educație și formare 2010”.

Dezvoltat de Statele membre în cooperare cu Comisia Europeană, Cadrul de Referință a fost adoptat de Parlamentul European și de Consiliu. Cadrul de Referință reprezintă un element esențial în monitorizarea implementării prevederilor Declarației de la Copenhaga și în activitatea permanentă de reînnoire a sistemelor de educație și formare profesională din Europa.

Având în vedere valoarea adăugată larg recunoscută a mobilității, și în vederea creșterii acesteia, Comisia este invitată să înainteze Consiliului o propunere privind un criteriu de referință în acest domeniu până la sfârșitul anului 2010, axându-se inițial pe mobilitatea fizică între țări în domeniul educației superioare, ținând seama atât de aspectele cantitative, cât și de cele calitative, cum s-a evidențiat în cadrul Conferinței de la Leuven și Louvain-la-Neuve.

Având în vedere importanța învățării a două limbi străine de la o vârstă fragedă, Comisia este invitată este înainteze Consiliului , până la sfârșitul anului 2012 o propunere privind un eventual criteriu de referință în acest domeniu, pe baza lucrărilor în desfășurare cu privire la competențele lingvistice.

Secțiunea 4: Strategia “Europa 2020” în domeniul educației și formării profesionale

Subsecțiunea 1: Comunicatul de la Bruges  din 7 decembrie 2010 privind intensificarea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale pe perioada 2011-2020

Comunicatul de la Bruges prezintă obiectivele strategice pe termen lung ale cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale („EFP”) pentru perioada 2011-2020. Aceste obiective se bazează pe realizările anterioare și sunt menite să răspundă provocărilor actuale și viitoare, ținând seama de principiile fundamentale ale procesului de la Copenhaga.

Procesul de la Copenhaga a contribuit în mod semnificativ la creșterea gradului de conștientizare a importanței educării și formării profesionale, atât la nivel european, cât și la nivel național, în special prin implementarea unor instrumente europene, a unor principii și a unor orientări comune în domeniul formării profesionale.

Obiectivul dublu al Educației și formării profesionale inițială și cea continuă au în comun obiectivul dublu de a contribui la capacitatea de inserție profesională și la creșterea economică și de a răspunde provocărilor mai extinse de la nivelul societății, în special promovarea coeziunii sociale.

Ambele ar trebui să ofere tinerilor, precum și adulților, oportunități atractive și provocatoare de carieră și ar trebui să atragă în mod egal bărbații și femeile, persoanele cu un potențial ridicat și cele care, indiferent din ce motive, se confruntă cu riscul excluderii de pe piața forței de muncă.

Pentru ca educarea și formarea profesională să răspundă provocărilor actuale și viitoare, sistemele europene de învățământ și formare trebuie:

să fie flexibile și de înaltă calitate;

să se adapteze la evoluțiile pieței muncii și să țină seama de sectoarele și competențele emergente;

să asigure o formare continuă adaptată și ușor accesibilă;

să asigure durabilitatea și excelența EFP, printr-o abordare comună a procesului de asigurare a calității;

să permită oamenilor să devină autonomi pentru a se adapta și pentru a gestiona schimbările, facilitându-le dobândirea de competențe-cheie;

să faciliteze și să încurajeze mobilitatea transnațională a cursanților și a formatorilor în domeniul EFP;

să asigure o finanțare durabilă a formării profesionale și utilizarea eficientă și echitabilă a acestei finanțări.

Secțiunea 5: Întărirea cooperării europene în domeniul formării profesionale

Subsecțiunea 1: Procesul de la Copenhaga

Lansat în 2002 prin adoptarea – „Declarației de la Copenhaga” a Miniștrilor Europeni ai Educației și Formării Profesionale și a Comisiei Europene privind întărirea cooperării europene în domeniul educației și formării profesionale, procesul de la Copenhaga vizează creșterea performanțelor, a calității și a atractivității educației și formării profesionale (EFP) si se bazează pe priorități convenite de comun acord, revizuite o dată la doi ani.

Procesul de la Copenhaga vizează îmbunătățirea calității și a atractivității educației și formării profesionale (EFP) prin consolidarea cooperării la nivel european.

Până în 2020, sistemele de formare profesională ar trebui să fie mai atrăgătoare și deschise tuturor, asigurând un învățământ de calitate și pe deplin adaptat nevoilor de pe piața muncii. Acestea trebuie să fie suficient de flexibile pentru a permite trecerea cu ușurință la un alt sistem de învățământ (învățământ școlar, învățământ superior etc.). Educația și formarea profesională de-a lungul vieții trebuie să fie ușor accesibilă și mai axată pe carieră. Posibilitățile de a efectua o parte din educația sau formarea profesională în străinătate trebuie sporite.

Procesul de la Copenhaga cuprinde:

dimensiune politică, prin care se urmărește stabilirea unor obiective europene comune și reformarea sistemelor de formare profesională naționale;

dezvoltarea unor cadre europene comune și a unor instrumente care să sporească transparența și calitatea competențelor și a calificărilor, precum și să faciliteze mobilitatea;

cooperare în scopul sprijinirii învățării reciproce la nivel european și pentru implicarea tuturor părților interesate relevante de la nivel național.

Pentru 2010, aceste priorități au fost:

consolidarea dimensiunii europene în domeniul formării profesionale;

creșterea nivelului de informare, orientare și consiliere privind formarea profesională, precum și a transparenței acesteia;

dezvoltarea de instrumente pentru recunoașterea și validarea reciprocă a competențelor și a calificărilor;

îmbunătățirea asigurării calității în domeniul educației și formării profesionale.

Subsecțiunea 2: Comunicatul de la Maastricht din 14 decembrie 2004 privind viitoarele priorități ale cooperării europene consolidate în domeniul EFP

Proiectul intitulat Sistemul European de Credite pentru Formarea Profesională (ECVET) este conceput în vederea facilitării transferului, acumulării și recunoașterii rezultatelor învățării.

ECVET este un cadru metodologic comun care facilitează acumularea și transferul de credite aferente rezultatelor învățării între diversele sisteme de calificări. Scopul acestui sistem este de a promova mobilitatea transnațională și accesul la învățarea pe tot parcursul vieții. ECVET nu este menit să înlocuiască sistemele naționale de calificări, ci să optimizeze comparabilitatea și compatibilitatea între acestea.

ECVET se aplică tuturor rezultatelor obținute de o persoană în diversele sisteme de educație și formare, care sunt ulterior transferate, recunoscute și cumulate în vederea obținerii unei calificări. Această inițiativă le permite cetățenilor europeni să obțină mai ușor recunoașterea formării, competențelor și cunoștințelor dobândite în alt stat membru.

Acest document a fost elaborat sub egida Comisiei Europene ca urmare a Rezoluției Consiliului Educației din data de 12 noiembrie 2002 și a Declarației de la Copenhaga, din 30 noiembrie 2002. Mandatul acordat în 2002 a fost reînnoit și întărit prin Comunicatul de la Maastricht, din 14 decembrie 2004, asupra căruia au căzut de acord miniștrii responsabili pentru educație și formare profesională din 32 de țări europene și, de asemenea, partenerii sociali europeni și Comisia.

Subsecțiunea 3: Comunicatul de la Maastricht

Confirmă succesul procesului de la Copenhaga în ceea ce privește sporirea vizibilității formării profesionale la nivel european. În plus, sunt prevăzute priorități specifice pentru activitatea la nivel național privind educația și formarea profesională dintre care enumerăm:

aplicarea unor instrumente și referințe comune pentru reformarea și dezvoltarea sistemelor și a practicilor din domeniul EFP;

obținerea de sprijin din partea fondurilor europene (cum ar fi cel social și de dezvoltare regională) pentru dezvoltarea educației și formării profesionale;

stabilirea unor abordări deschise privind învățarea, precum și a unor cadre de EFP flexibile și deschise, pentru a permite mobilitatea între diferite niveluri și contexte educaționale;

dezvoltarea unor medii care stimulează învățarea, atât în instituțiile de învățământ, cât și la locul de muncă;

promovarea dezvoltării continue a competențelor profesorilor și formatorilor din domeniul EFP.

Subsecțiunea 4: Comunicatul de la Helsinki din 5 decembrie 2006 privind cooperarea europeană consolidată în domeniul educației și formării profesionale

Comunicatul de la Helsinki evaluează procesul de la Copenhaga, trecând totodată în revistă prioritățile și strategiile acestuia. De la adoptarea Comunicatului de la Maastricht, s-au obținut progrese privind cadrele europene comune și instrumentele destinate educației și formării profesionale. Acesta impune acțiuni consolidate privind următoarele priorități:

îmbunătățirea imaginii, a statutului, a atractivității și a calității formării profesionale;

dezvoltarea, testarea și implementarea unor instrumente europene comune pentru EFP, astfel încât acestea să fie puse în aplicare până în 2010;

adoptarea unei abordări sistematice privind consolidarea învățării reciproce și a cooperării, în special prin utilizarea de date și indicatori consecvenți și comparabili;

Europa are nevoie de investiții în formarea profesională, astfel încât sistemele VET concepute prin rute educaționale flexibile trebuie cu fermitate să asigure continuarea studiilor, în special prin tranziția de la formarea profesională inițială la învățământul superior.S-a pus problema continuării dezvoltării formării prefesionale la nivel european prin utilizarea: EQF, ECVET, Cadrul European de Asigurare a Calității în VET promovat prin rețeaua inter-instituțională trans-europeana ENQA-VET, EUROPASS.

CAPITOLUL 2: ORGANISME ALE UNIUNII EUROPENE PE LINIA COOPERĂRII POLIȚIENEȘTI

Secțiunea 1: Oficiul European de Poliție (EUROPOL)

EUROPOL este organizația europeană care are drept scop îmbunătățirea cooperării efective a autorităților polițienești competente din statele membre în domeniul prevenirii și combaterii terorismului, a traficului ilegal de droguri și a altor forme grave ale crimei organizate prezente la nivel internațional.

Misiunea Europolului este de a aduce o contribuție semnificativă forțelor de ordine ale Uniunii Europene, împotriva crimei organizate cu o accentuare asupra organizațiilor criminale implicate. Baza Europolului a fost pusă prin Tratatul de la Maastricht al Uniunii Europene din 7 februarie 1992.

Cu sediul la Haga, în Olanda, Europol a început operațiuni limitate pe 3 ianuarie 1994 sub forma Unității Europol Antidrog (EDU), prin lupta împotriva drogurilor și treptat s-au adăugat și alte domenii importante ale criminalității. Europol a fost înființat la 26 iulie 1995 prin actul Consiliului European, întrunit la Bruxelles, cunoscut sub denumirea de „Convenția Europol”, încheiată de către statele membre în baza Titlului VI al Tratatului Uniunii Europene, decizându-se ca sediul acestuia să fie la Haga în Olanda.

Convenția a intrat în vigoare la 1 mai 1999, după încheierea procesului de ratificare de către cei 15 membri ai Uniunii Europene .

Subsecțiunea 1: Obiective Europolului

Obiectivul Europol constă în sprijinirea și consolidarea activității autorităților competente ale statelor membre și a cooperării reciproce a acestora în vederea prevenirii și a combaterii criminalității organizate, a terorismului și a altor forme grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre.

În sensul prezentei decizii, "autorități competente" reprezintă toate organismele publice din statele membre, responsabile, în temeiul dreptului intern, de prevenirea și combaterea infracțiunilor.

Tratatul de la Lisabona la art. 88 evidențiează că Europol susține și consolidează acțiunea autorităților polițienești și a altor servicii de aplicare a legii din Statele Membre pentru:” realizarea unui spațiu al libertății,securității și justiției”.

Subsecțiunea 2: Sarcinile Europolului

să faciliteze schimbul de informații între autoritățile statelor membre, în conformitate cu legislația națională a fiecărui stat, între ofițerii de legătură Europol (ELOs) delegați la acest organism de către statele membre ca reprezentanți ai diferitelor agenții naționale de menținere a ordinii;

să obțină, să coreleze și să analizeze informațiile și datele primite;

să anunțe și să furnizeze datele operaționale strânse de Europol sau alte surse pentru a ajuta activitățile polițiilor din statele membre în vederea descoperirii infracțiunilor;

furnizarea de ajutor tehnic statelor membre și menținerea unui sistem computerizat de colectare a informațiilor privind criminalitatea;

să dezvolte cunoașterea de specialitate a procedeelor de investigare a infracțiunilor de către statele membre (furnizând acestora sfaturi și metode);

în funcție de personalul și resursele bugetare de care dispune și în limitele stabilite de Consiliul de conducere, să asiste statele membre cu recomandări și cercetări în domeniile privind pregătirea membrilor autorităților competente, organizarea și echiparea acestor autorități, metode de prevenire a criminalității, metode tehnice și criminalistice și proceduri de investigare folosite de poliție etc.

Secțiunea 2: Organizarea Europol-ului

Subsecțiunea 1: Unitățile Naționale

Fiecare stat membru al Europol va stabili și desemna o Unitate Națională Europol care va aduce la îndeplinire sarcinile acestui organism european de cooperare polițienească.

Unitatea națională va fi singurul corp de legătură dintre Europol și autoritățile naționale competente.

Unitățile naționale au următoarele sarcini: să furnizeze Europolului informațiile și datele necesare aducerii la îndeplinire a atribuțiilor,să țină la zi datele și informațiile cu caracter polițienesc, să respecte cererile solicitate de Europol cu privire la informații și date cu caracter polițienesc, să emită cereri către Europol, referitoare la informații, date, studii și să furnizeze Europolului informațiile necesare pentru a fi stocate în sistemul computerizat.

Subsecțiunea 2: Ofițerii de Legătură

Fiecare unitate națională va trimite cel puțin un ofițer de legătură la Europol, care va fi instruit de unitatea națională și va reprezenta interesele statelor membre. Aceștia furnizează date și informații exercitându-și îndatoririle potrivit instrucțiunilor primite de la autoritățile române competente..

În același timp, ofițerii de legătură au dreptul să consulte diferite dosare în vederea îndeplinirii sarcinilor ce le revin.

Ministerul Administrației și Internelor transmite anual Secretariatului General al Consiliului Uniunii Europene și statelor membre informații referitoare la: trimiterea în misiune a atașaților de afaceri interne și a ofițerilor de legătură ce reprezintă România în state terțe sau în organizații internaționale acreditați în baza legislației naționale ori în baza obligațiilor internaționale asumate prin tratatele la care România este parte.

Toate informațiile schimbate între părți sunt comunicate prin intermediul punctului de contact cu Eurojust și al membrilor naționali implicați.

De asemenea Eurojust nu poate comunica nici o informație furnizată de România vreunui stat terț sau organism fără obținerea consimțământului României și fără a lua măsurile de siguranță ce se impun.

Ofițerii de legătură se bucură de privilegiile și imunitățile necesare îndeplinirii atribuțiilor ce le revin.

Subsecțiunea 3: Sistemul compiuterizat din cadrul Europol(T.E.C.S)

Convenția Europol prevede că acest organism menține un sistem computerizat pentru a permite accesul la informațiile cu caracter polițienesc care sunt colectate de el sau transmise de statele membre.

Acest sistem computerizat de informații are următoarele componente: un sistem informatic care permite accesul rapid al statelor membre și Europol la informațiile colectate,un sistem de analiză și un sistem de indexi care conțin anumite particularități ale dosarelor analizate.

În acest sistem computerizat de informații fiecare stat membru, reprezentat de Unitatea Națională și de ofițerul de legătură, are posibilitatea să-și introducă datele în concordanță cu procedurile lor naționale.

Sistemul de Informații poate fi folosit pentru a stoca, modifica și utiliza doar datele necesare pentru ca Europolul să-și poată îndeplini sarcinile, cu excepția datelor care se referă la delicte criminale asociate.

Datele introduse în acest sistem trebuie să se refere la: persoane suspecte că au comis ori au luat parte la comiterea delictelor criminale pentru care Europol este competent conform art. 2 din Convenția de înființare, persoanele care au fost condamnate pentru astfel de fapte, precum și persoanele pentru care există date că sunt pretabile să comită delicte criminale .

Secțiunea 3: Domeniile de cooperare în cadrul Europolului

Subsecțiunea 1: Traficul ilicit de droguri

Conform art.71 paragraful 1 din Convenția de aplicare a Acordului Schengen statele membre și-au asumat obligația de a lua toate măsurile negesare pentru stoparea traficului ilegal de stupefiante.

Producția pe scară largă și traficul ilicit de droguri continuă să afecteze Uniunea Europeană într-un mod foarte serios. Pentru a furniza informații importante țărilor membre, Europol a organizat al IV-lea Raport al Situației Uniunii Europene asupra producției și traficului de droguri, bazat pe contribuțiile statelor membre și pe informațiile din țările lumii a treia de la alte organizații și din alte surse.

Subsecțiunea 2: Infracțiuni ce privesc rețelele de imigrare ilegală

Imigrarea ilegală este o formă organizată de criminalitate și reprezintă o amenințare în continuă creștere pentru statele membre din Uniunea Europeană.

Au început pregătirile în vederea realizării unui proiect de combatere a rețelelor irakiene de imigrare ilegală. Aceste pregătiri au fost făcute în cooperare cu Forța de Protecție a Spațiului Schengen și prin prisma datelor importante adunate până acum, se poate spune că finalizarea acestui proiect cu sediul în Franța, va avea rezultate de o importanță vitală în lupta pentru combaterea imigrării ilegale.

Europol transmite, în mod regulat, un buletin de informații referitoare la imigrarea ilegală încă din aprilie 1997, care conține informații primite de la statele membre, organizații internaționale.

Subsecțiunea 3: Traficul de persoane

Un raport al situației privind traficului de persoane din Europa Centrală și de Est a fost realizat, bazat pe informațiile furnizate de 8 state membre ale Europolului. Două întâlniri ale experților au făcut posibil schimbul de informații activ, informații cu caracter operațional pentru sprijinirea anchetelor în curs de desfășurare. Primele contacte au fost stabilite cu țările afiliate și organizațiile nonguvernamentale, cu scopul îmbunătățirii nivelului de cunoaștere a fenomenului și impactul său asupra țărilor membre ale Uniunii Europene.

Subsecțiunea 4: Spălarea banilor proveniți din infracțiuni

Fenomenul spălării banilor a apărut în societățile dezvoltate economic și dotate cu sisteme financiar-bancare puternice ca o consecință logică a existenței unei criminalități orientate spre profit.

Spălarea banilor este un proces prin care „veniturile provenite dintr-o activitate infracțională sunt transportate,transferate,transformate sau amestecate cu fonduri legitime,în scopul de a ascunde proveniența sau dreptul de proprietate asupra profiturilor respective ”.

Dând curs unei propuneri făcută de EDU în 1997, Europol a participat la o întâlnire a unui grup de experți pentru a analiza eficiența măsurilor împotriva spălării banilor din statele membre. A fost întocmit și un raport ce identifică deficiențele și care conține o serie de propuneri în vederea luptei pentru combaterea acestora.

Un proiect pilot de monitorizare a traseelor parcurse de bunurile dobândite în urma infracțiunilor prin aeroporturile internaționale a fost finalizat în 1998, cu participarea a 7 state membre.

Secțiunea 4: Acordul privind cooperarea dintre Romania si Oficiul European de Politie(EUROPOL)

În vederea intensificării activităților de colaborare cu statele din Uniunea Europeană, a fost semnat la data de 25 noiembrie 2003, Acordul de cooperare dintre România și Biroul European de Poliție, ratificat prin Legea nr. 197/2004.

Potrivit aceleiași legi de ratificare a acordului privind cooperarea dintre România și Oficiul European de Poliție se poate preciza faptul că, în contextul acestui document sunt definite scopul, domeniile de cooperare, schimbul de informații și furnizarea acestora de către România, furnizarea de date personale de către Europol, evaluarea surselor și informațiilor, proceduri de confidențialitate a informațiilor, modul în care sunt reprezentați ofițerii de legătură, responsabilitatea asumată de România, precum și modalitățile de soluționare a disputelor.

În baza prevederilor Acordului de cooperare dintre România și Biroul European de Poliție (EUROPOL), la data de 15 februarie 2004, a fost desemnat Punctul Național Focal ca unitate specializată din cadrul Ministerului Afacerilor Interne care să acționeze ca punct național de contact pentru Europol, conform standardelor Uniunii Europene, care cooperează în prezent cu inter-agenții la nivel național și internațional, în vederea combaterii criminalității transnaționale.

Punctul Național Focal desfășoară activități de cooperare cu următoarele structuri: Centrul Regional S.E.C.I, ofițerii de legătură ai M.A.I. acreditați în alte state, cu ofițerii de legătură străini acreditați în România Europol prin intermediul Unității Naționale Europol, iar în viitor, cu țările membre din spațiul Schengen – prin intermediul Serviciului SIRENE.

Cooperarea poate presupune pe lângă schimbul de informații, toate celelalte atribuții ale Europol menționate în convenție, în special schimbul de cunoștințe de specialitate,informații privind procedurile de investigare, informații privind metodele de prevenire a criminalității, participarea la activități de pregătire, precum și oferirea de consultanță și sprijin în investigațiile criminale individuale.

Scopul prezentului acord este de a intensifica cooperarea dintre statele membre ale Uniunii Europene, acționând prin intermediul Europol, și Romania pentru combaterea formelor grave ale criminalității internaționale în domeniile prevăzute la art. 3, în special prin schimbul de informații și contacte periodice între Europol și România, la toate nivelurile corespunzatoare.

Secțiunea 5: Unitatea Europeană de Cooperare Judiciară (EUROJUST)

Eurojust este un organism al Uniunii Europene cu sediul la Haga în Olanda și are ca baza legală DECIZIA 2009/426/JAI A Consiliului din 16 decembrie 2008 privind consolidarea Eurojust și de modificare a Deciziei 2002/187/JAI de instituire a Eurojust în scopul consolidării luptei împotriva formelor grave de criminalitate

Eurojust are ca obiectiv stimularea și îmbunătățirea coordonării între autoritățile competente ale Statelor Membre,a investigațiilor și acuzațiilor Statelor Membre,luând în considerare orice cerere ce vine de la o autoritate competentă a Statului Membru și orice informație oferită în virtutea prevederilor adoptate în cadrul Tratatelor.

Un alt obiectiv al Eurojust este acela de a îmbunătăți cooperarea dintre autoritățile competente, în special prin facilitarea punerii în aplicare a asistenței juridice internaționale și executarea mandatelor europene de arestare.

Eurojust poate oferi sprijin în cadrul anchetelor și al urmăririlor penale asociate infracțiunilor penale care implică un stat membru și o țară terță sau un stat membru și Comisia și care aduc atingere intereselor financiare ale Comunității Europene.

Eurojust crește eficacitatea autorităților naționale de anchetare și de urmărire penală în cazurile de forme grave de criminalitate organizată și transfrontalieră, de ex. terorismul, traficul de ființe umane, traficul de droguri, fraudele și spălarea de bani, astfel încât acestea să îi aducă pe infractori rapid și eficient în fața justiției.

Eurojust își îndeplinește sarcinile prin intermediul membrilor naționali sau în calitate de colegiu și are puterea de a cere autorităților naționale competente să desfășoare o anchetă sau o urmărire penală a unor acte specifice, să recunoască faptul că una dintre ele poate fi mai în măsură să se ocupe de o anchetă sau să urmărească penal acte specifice, să coordoneze acțiunile între autoritățile competente, să constituie o echipă de anchetă comună sau să pună la dispoziție orice informații necesare pentru a-și îndeplini sarcinile.

Dintre sarcinile Eurojust amintim:

inițierea cercetării penale,precum și avansarea propunerilor de inițiere a urmăririi penale,efectuate de autoritățile naționale competente;

coordonarea cercetărilor și urmăririlor prevăzute la primul punct;

consolidarea cooperării judiciare,inclusiv prin soluționarea conflictelor de jurisdicție și prin strânsă cooperare cu Rețeaua Judiciară Europeană.

Eurojust asigură schimbul de informații între autoritățile competente și le oferă sprijinul în scopul realizării coordonării și cooperării optime.

Eurojust cooperează și cu Rețeaua judiciară europeană, cu Europol și cu OLAF. Eurojust asigură suport logistic și poate organiza și facilita întâlniri de coordonare între autoritățile judiciare și polițienești ale diferitelor state membre, în scopul de a le ajuta să își rezolve chestiunile juridice și problemele practice.

Pentru a-și putea îndeplini sarcinile în situații de urgență, Eurojust instituie coordonarea permanentă (OCC) cu rolul de a primi și de a prelucra în orice moment toate cererile care îi sunt înaintate. OCC poate fi contactată 24 de ore din 24, 7 zile din 7, printr-un punct de contact OCC unic în cadrul Eurojust.

Eurojust este alcătuit din 28 de membri naționali, câte unul din fiecare stat membru al UE. Membrii naționali sunt detașați în conformitate cu sistemele lor juridice naționale și ocupă posturi permanente la Haga. Membrii naționali sunt procurori și magistrați cu experiență sau ofițeri de poliție cu competențe echivalente.

Fiecare stat membru definește natura și sfera competențelor pe care le acordă membrului național în ceea ce privește cooperarea judiciară cu privire la respectivul stat membru.

Membrii naționali ai Eurojust sunt împuterniciți să facă schimb, fără autorizație prealabilă, de orice fel de informații necesare în vederea îndeplinirii funcțiilor Eurojust, între ei sau cu autoritățile competente ale propriului stat membru. În special, membrii naționali sunt informați de îndată în legătură cu un caz care îi privește.

Pentru a îndeplini obiectivele Eurojust, membrul național are cel puțin un acces echivalent la informațiile cuprinse în următoarele tipuri de registre ale statului său membru, care i-ar fi disponibile la nivel național în calitatea sa de procuror, judecător sau ofițer de poliție, după caz, sau este cel puțin în măsură să obțină aceste informații:

caziere judiciare;

registre privind persoanele arestate;

registre privind profilurile ADN;

alte registre ale statului său membru atunci când consideră că aceste informații îi sunt necesare pentru a-și putea îndeplini sarcinile.

Secțiunea 6: Acordul privind cooperarea dintre România și Eurojust

Articolul 2 din Legea nr. 58 din 22 martie 2006 prevede că magistratul de legătură la Eurojust este numit de Președintele României la propunerea ministrului justiției, dintre procurorii cu experiență în combaterea formelor grave ale criminalității transnaționale, a corupției și terorismului.

Procurorul desemnat ca membru național în Eurojust are competența teritorială, materială și personală pe întreg teritoriul României, pentru toate infracțiunile prevăzute în Decizia Eurojust și cooperează neîngrădit în procedurile care intră în obiectul de activitate al Eurojust cu autoritățile române și străine competente.

Membrul național în Eurojust are acces la informațiile conținute în cazierul judiciar, în Sistemul informatic național de semnalări și în orice baze de date care facilitează îndeplinirea obiectivelor Eurojust.

El este detașat la sediul Eurojust de la Haga și beneficiază de drepturile salariale și alte drepturi bănești corespunzătoare funcției diplomatice de ministru consilier, potrivit legislației în vigoare pentru personalul trimis în misiune permanentă în străinătate.

Președintele României, la propunerea ministrului justiției poate numi unul sau mai mulți asistenți ai membrului național în Eurojust, potrivit art. 2 alin.2 din Decizia Eurojust. Asistentul (asistenții) membrului național în Eurojust își desfășoară activitatea în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, fiind trimiși temporar la sediul Eurojust, fie pentru anumite activități, fie pentru a-i înlocui pe cei care îi asistă, pe o perioadă determinată.

Eurojust pentru probleme de terorism, criminalitate organizată și corupție.

Scopul Acordului dintre România și Eurojust este întărirea cooperării în vederea combaterii infracțiunilor grave cu caracter internațional. Autoritatea competentă din România pentru îndeplinirea obiectivelor acestui acord este Ministerul Public, reprezentat de Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție.

Părțile pot schimba informațiile necesare relevante, dar nu excesive pentru scopul și în concordanță cu prevederile acordului adică, în vederea combaterii infracțiunilor grave cu caracter internațional. Toate informațiile schimbate între părți sunt comunicate prin intermediul punctului de contact cu Eurojust și al membrilor naționali implicați.

De asemenea Eurojust nu poate comunica nici o informație furnizată de România vreunui stat terț sau organism fără obținerea consimțământului României și fără a lua măsurile de siguranță ce se impun.

Secțiunea 7:Alte instituții și organisme de cooperare internațională din România

Subsecțiunea 1: Centrul de Cooperare Polițienească Internațională (C.C.P.I.)

Reprezintă singura structură din România specializată în schimbul de date operative în domeniul luptei împotriva criminalității transfrontaliere organizate și a fost creat ca o platformă unică de cooperare polițienească pentru asigurarea gestionării informațiilor operative referitoare la cooperarea polițienească internațională.

În conformitate cu prevederile Hotărârii Guvernului României nr. 306 din 14 aprilie 2005 pentru aprobarea strategiei actualizate privind reforma instituțională a Ministerului Afacerilor interne a fost constituit Centrul de Cooperare Polițienească Internațională, care include în struca sa organizatorică: Punctul Național Focal (Serviciul Operațional, Unitatea Națională EUROPOL, Serviciul SIRENE) și Biroul Național Interpol (Serviciul Urmărire Internațională și Extrădări, Serviciul Documentare Operativă și Serviciul Identificare Judiciară).

Printre cele mai utilizate metode de cooperare polițienească internațională reamintim schimbul internațional operativ de date și informații cu caracter polițienesc, care este reglementat în România prin Statutul O.I.P.C. – Interpol, prin Acordul România-Europol și Acordul SECI.

Subsecțiunea 2: Principii care stau la baza cooperării polițienești internaționale

principiul reciprocității care se referă la schimbul de date și informații de interes operativ ce se realizează în condiții de reciprocitate;

principiul legalității prin care schimbul de date și informații operative se realizează la cererea autorităților competente potrivit dispozițiilor prevăzute de lege;

principiul prevalenței cooperării judiciare ce constă în aceea că dispozițiile legale privind cooperarea judiciară internațională în materie penală prevalează asupra dispozițiilor ordonanței.

principiul confidențialității prin care autoritățile române competente au obligația să asigure pe cât posibil, la cererea autorității solicitante, confidențialitatea cererilor de asistență formulate în domeniile reglementate de Ordonanța de Urgență nr. 103/2006.

Subsecțiunea 3: Atribuțiile Centrului de Cooperare Polițienească Internațională

primirea și transmiterea cererilor de asistență, care privesc:

organizarea și realizarea schimbului de date și informații operative desfășurat între autoritățile competente române și structurile similare din străinătate, precum și cu organisme ori instituții internaționale;

realizarea cooperării la nivel operațional în domeniul polițienesc pe segmentul schimbului de date și informații, cu respectarea regulilor de confidențialitate și de protecție a datelor cu caracter personal, precum și a legislației în domeniu;

informarea autorităților competente române și străine cu privire la traficul de droguri, falsificarea de monedă și alte titluri de valoare române sau străine, furturile de obiecte de artă și autovehicule, activitatea infractorilor străini sau români urmăriți internațional, conținutul unor documente de identitate străine în vederea prevenirii intrării/ieșirii ilegale a unor persoane, precum și despre orice alte fapte prevăzute de legea penală pentru luarea măsurilor operative ce se impun în domeniul prevenirii și combaterii criminalității cu caracter transfrontalier;

alte forme de cooperare și asistență polițienească ce derivă din tratate la care România este parte sau din instrumente juridice comunitare;

 dezvoltarea cooperării internaționale în lupta împotriva criminalității și coordonarea permanentă a activității atașaților de afaceri interne și ofițerilor de legătură români acreditați în străinătate, în domeniul schimbului de date și informații operative;

 coordonarea schimbului de date și informații între autoritățile competente române și străine, în scopul desfășurării unor acțiuni comune care necesită realizarea de operațiuni pe teritoriul mai multor state;

asigurarea schimbului de experiență cu structurile similare din străinătate.

În desfășurarea activităților specifice, C.C.P.I. constituie o bază de date proprie în care implementează, stochează cererile de asistență în condițiile legii.

Subsecțiunea 4: Proceduri specifice activității C.C.P.I:

Schimbul de date și informații operative se realizează între autoritățile române competente sau străine, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională, în baza cererii de asistență.

Autoritățile române competente pot fără cerere de asistență prealabilă, să transmită autorităților competente străine date și informații de interes operativ, atunci când se consideră că acestea ar putea ajuta la prevenirea, descoperirea sau combaterea criminalității.

Cererea de asistență se întocmește în scris și cuprinde următoarele elemente: autoritatea de la care emană cererea și destinatarul acesteia; data și numărul de înregistrare; obiectul și scopul cererii, precum și modul de utilizare a informației; datele persoanelor implicate, menționate în conformitate cu documentele lor de identitate naționale sau internaționale (dacă sunt cunoscute); caracterul de urgență și nivelul de clasificare a cererii; descrierea faptelor săvârșite, încadrarea lor juridică, conform legislației în vigoare și prezentarea faptelor de natură penală despre care există date sau informații că sunt pregătite sau comise; ofițerul de caz și coordonatele acestuia. Când cererea de asistență nu cuprinde aceste elemente se restituie autorității solicitante pentru completare.

În caz de urgență cererea de asistență poate fi transmisă verbal, cu respectarea ca să cuprindă toate elementele urmând ca în termen de cel mult 24 de ore, autoritatea solicitantă să o confirme și în scris.

Modalitățile de transmitere a cererilor de asistență trebuie să asigure respectarea dispozițiilor legale privind protecția informațiilor clasificate, precum și a celor referitoare la protecția datelor cu caracter personal.

În situații deosebite, determinate de necesitatea asigurării rapidității schimbului de date și informații sau a păstrării confidențialității acțiunilor desfășurate, solicitarea poate fi adresată direct autorității competente, române sau străine, după caz, situație în care autoritatea română competente va informa C.C.P.I. în termen de 24 de ore de la primirea, respectiv transmiterea cererii de asistență;

C.C.P.I. transmite cererea de asistență formulată de autoritățile competente străine, către autoritatea română competentă în funcție de obiectul acesteia. În cazul în care autoritatea căreia i s-a transmis cererea de asistență, constată că nu este competentă să o soluționeze, aceasta se transmite de îndată autorității române competente să o soluționeze, concomitent cu informarea C.C.P.I. Obligația de soluționare a cererii de asistență de către autoritățile române operează din momentul primirii acesteia.

C.C.P.I. transmite cererea de asistență formulată de autoritățile române competente către structurile străine corespondente acestuia ori, după caz, atașaților de afaceri interne sau ofițerilor de legătură români acreditați în străinătate ori a celor străini acreditați în România, încel mai scurt timp.

Informațiile scrise primite de autoritățile române competente în cadrul cooperării polițienești nu pot fi utilizate ca probe în procesul penal decât cu acordul scris al autorităților judiciare competente din statul care a furnizat informațiile respective.

Secțiunea 8: Acordul S.E.C.I. (South-East European Cooperative Initiative)

Stadiul actual de extindere a fenomenului de crimă organizată a scos în evidență faptul că eforturile naționale de combatere a acestuia nu reușesc să țină pasul cu evoluția permanentă, ingeniozitatea, periculozitatea din ce în ce mai profundă și mai specializată ce caracterizează activitatea rețelelor infracționale în ansamblul lor la nivel European.

omânia a cautat în tot acest timp alinierea la cerințele europene,participând la diferite intâlniri de interes european in domeniul cooperării ajungând in cele din urmă la data de 15 aprilie 1998, la Geneva, Comitetul de Agendă al SECI, a aprobat proiectul propus de delegația României, ca parte a programului.

Mai târziu, la data de 26 mai 1999, s-a încheiat la București Acordul de Cooperare pentru Prevenirea și Combaterea Infracționalității Transfrontaliere, ratificat de țara noastră prin Legea nr. 208/1999.

Prin Ordonanța de Urgență nr. 201/2000 s-a creat cadrul instituțional necesar în vederea funcționării Centrului Regional al Inițiativei de Cooperare în Sud-Estul Europei pentru combaterea infracționalității transfrontaliere, aprobat ulterior prin Legea nr. 357/2001.

Conform Convenției pentru stabilirea centrului Sud-Est European de aplicare a legii din 09.12.2009, articolul 1 face referire la înființarea Centrului de Aplicare a Legii în Sud-Estul Europei (SELEC) pentru a îndeplini obiectivul organizației care este de a oferi sprijin statelor membre și de a îmbunătăți coordonarea în prevenirea și combaterea criminalității, inclusiv a criminalității grave și a criminalității organizate, când astfel de infracțiuni implică sau par să implice un element de activitate transfrontalieră.

Conform art.2 din OG 30/2013 se desemnează punctual national focal din cadrul C.C.P.I.

Punctul national focal din cadrul CCPI are urmatoarele atributii:

sprijină activitatea ofițerilor de legatură români la SELEC, pentru prevenirea, constatarea, cercetarea și combaterea infracționalității transfrontaliere.

primește careri de asistență de la instituțiile competente în domeniul prevenirii și combaterii transfrontaliere în România.

urmărește activitățile de verificare desfășurate de unitățile de poliție și vama din România sau de alte structuri abilitate, asigurând soluționarea operativă și de calitate a cererilor de asistență;

Capitolul 3: COLEGIUL EUROPEAN DE POLIȚIE(CEPOL)

Secțiunea 1: Rolul CEPOL în domeniul formării profesionale

Colegiul European de Poliție (CEPOL), instituit în 2005 ca agenție a UE prin Decizia 2005/681/JAI a Consiliului, desfășoară activități legate de formarea cadrelor superioare responsabile cu aplicarea legii.

Prin Regulamentul (UE) nr. 543/2014 din 15 mai 2014 de modificare a Deciziei 2005/681/JAI a Consiliului, care a intrat în vigoare la 29 mai 2014, sediul CEPOL a fost transferat din Bramshill (Regatul Unit) la Budapesta (Ungaria).

Colegiul European de Poliție este o Academie pentru pregătirea ofițerilor de poliție superiori și de rang mediu din Uniunea Europeană. Misiunea sa este de a ajuta forțele de poliție naționale în lupta lor împotriva criminalității, în special împotriva criminalității trans-frontaliere. Această instituție desfășoară cursuri de pregătire în domeniul politicilor europene începând cu anul 2001.

CEPOL are drept scop facilitarea cooperării între forțele naționale de poliție prin organizarea de cursuri cu o dimensiune polițienească europeană. De asemenea, CEPOL definește programe comune privind teme specifice, diseminează cercetările relevante și bunele practici, coordonează un program de schimb la care participă cadre superioare din poliție și formatori.

Scopul CEPOL este de a contribui la formarea înalților responsabili de poliție ai statelor membre prin optimizarea cooperării dintre diversele componente ale CEPOL.

Acesta susține și dezvoltă o abordare europeană a principalelor probleme cu care se confruntă statele membre în combaterea criminalității, în prevenirea infracțiunilor și menținerea legii și ordinii și a siguranței publice, în special în ceea ce privește dimensiunile transfrontaliere ale acestor probleme.

Ca o agenție a Uniunii Europene, misiunea CEPOL este de a aduce împreună ofițeri superiori de poliție de la forțele de poliție din Europa,în mare parte pentru a sprijini dezvoltarea unei rețele și pentru încurajarea cooperării transfrontaliere în lupta împotriva criminalității, menținerea securității publice, legii și ordinii,prin organizarea de activități de formare și de rezultatele cercetării,

Colegiul European organizând între 80-100 de cursuri, seminarii și conferințe pe an pe subiecte cheie, relevante pentru toate forțele de poliție din Europa. 

Secțiunea 2: Structura Colegiului European de Poliție

Structura administrativă și de gestionare a CEPOL cuprinde:

un consiliu de administrație.

un director executiv.

un comitet științific pentru formare.

Subsecțiunea 1: CONSILIUL DE ADMINISTRAȚIE

Consiliul de administrație este format din câte un reprezentant al fiecărui stat membru și din doi reprezentanți ai Comisiei Europene.

Membrii Consiliului de administrație și supleanții acestora sunt numiți în funcție de cunoștințele lor în domeniul formării personalului responsabil cu aplicarea legii, luându-se în considerare competențele manageriale, administrative și bugetare relevante ale acestora.

Toate părțile reprezentate în Consiliul de administrație depun eforturi pentru a limita rotația reprezentanților lor în acest consiliu, cu scopul de a asigura continuitatea activității acestuia.

Atribuțiile CONSILIULUI DE ADMINISTRAȚIE:

adoptă, cu o majoritate de două treimi din membrii săi cu drept de vot, bugetul anual al CEPOL și exercită alte funcții în ceea ce privește bugetul CEPOL.

adoptă un raport anual de activitate consolidat privind activitățile CEPOL și îl transmite, până la data de 1 iulie a fiecărui an, Parlamentului European, Consiliului, Comisiei și Curții de Conturi.

adoptă o strategie internă antifraudă, proporțională cu riscurile de fraudă, ținând seama de costurile și beneficiile măsurilor care urmează să fie puse în aplicare.

se asigură că se dă curs în mod adecvat concluziilor și recomandărilor care decurg din rapoartele de audit și evaluările interne sau externe, precum și din investigațiile efectuate de Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF).

ia toate deciziile, luând în considerare atât cerințele operative, cât și cele financiare, privind instituirea structurilor interne ale CEPOL și, dacă este necesar, privind modificarea acestora.

Până la data de 30 noiembrie a fiecărui an, Consiliul de administrație adoptă programul multianual și programul de lucru anual, pe baza unui proiect înaintat de directorul executiv, ținând seama de avizul Comisiei și în funcție de programarea multianuală, după consultarea Parlamentului European și a parlamentelor naționale.

Subsecțiunea 2: DIRECTORUL EXECUTIV

Directorul executiv este numit de Consiliul de Administrație dintr-o listă de candidați propuși de Comisie, întocmită în urma unei proceduri de selecție deschise și transparente,pe o durată de 5 ani.

Fără a aduce atingere competențelor Comisiei și ale Consiliului de administrație, directorul executiv își exercită funcțiile în mod independent și nu solicită și nici nu acceptă instrucțiuni de la vreun guvern sau alt organism.

Directorul executiv răspunde de punerea în aplicare a sarcinilor Colegiului European,în special fiind răspunzător de:

punerea în aplicare a deciziilor adoptate de Consiliul de administrație.

elaborarea proiectului de program anual de lucru și a programării multianuale și înaintarea acestora Consiliului de administrație, după consultarea Comisiei.

elaborarea unui plan de acțiune în urma concluziilor rapoartelor și evaluărilor de audit interne sau externe, precum și a investigațiilor desfășurate de OLAF și prezentarea unui raport privind progresele înregistrate către Comisie, de două ori pe an, precum și în mod periodic către Consiliul de administrație.

elaborarea unui proiect de strategie internă antifraudă a CEPOL și înaintarea acestuia, spre aprobare, Consiliului de administrație.

protejarea intereselor financiare ale Uniunii prin aplicarea de măsuri preventive de combatere a fraudei, a corupției și a oricăror altor activități ilegale, prin realizarea de controale eficace.

Subsecțiunea 3: COMITETUL ȘTIINȚIFIC PENTRU FORMARE

Potrivit articolului 15 alineatul 1, Comitetul Științific pentru Formare este un organism consultativ independent care garantează și orientează calitatea științifică a activității desfășurate de CEPOL în domeniul formării.

Acesta este format din 11 persoane ,fiecare având cel mai ridicat nivel de calificare academică sau profesională, fiind independenți, nesolicitând sau acceptând instrucțiuni din partea vreunui guvern sau a altui organism.

Comitetul științific pentru formare este asistat de un secretar care este membru al personalului CEPOL desemnat de Comitetul științific și numit de directorul executiv.

Atribuțiile Comitetului științific pentru formare:

oferă consiliere directorului executiv în elaborarea programului anual de lucru și a altor documente strategice, în scopul de a asigura calitatea științifică și coerența acestora cu politicile și prioritățile sectoriale relevante ale Uniunii.

îndeplinește orice altă sarcină consultativă care are legătură cu aspectele științifice ale activității CEPOL referitoare la formare care este solicitată de Consiliul de administrație sau de directorul executiv.

emite avize independente pentru Consiliul de administrație și îi consiliază pe membrii acestuia cu privire la aspectele care se încadrează în domeniul său de competență.

emite avize independente și oferă consiliere cu privire la calitatea programelor, metodele de învățare aplicate, opțiunile de învățare și evoluțiile științifice.

Secțiunea 3: Obiectivele, metodele de invățare ,formare și cooperare ale CEPOL

Subsecțiunea 1: Obiectivele Colegiului European de Poliție

CEPOL sprijină, dezvoltă, desfășoară și coordonează activități de formare pentru personalul responsabil cu aplicarea legii, în conformitate cu Programul european de formare în materie de aplicare a legii, în special în domeniile privind lupta împotriva criminalității grave care afectează două sau mai multe state membre și a terorismului, gestionarea evenimentelor care prezintă un risc ridicat pentru ordinea publică și a evenimentelor sportive, planificarea strategică și comanda misiunilor Uniunii, precum și în ceea ce privește competențele de conducere în materie de aplicare a legii și competențele lingvistice.

CEPOL pune în aplicare activitățile de învățare menționate la alineatul 1 în cooperare cu rețeaua de institute de formare din statele membre, în conformitate cu normele financiare aplicabile CEPOL.

Totodată Colegiul European dezvoltă și actualizează periodic instrumentele și metodologiile de învățare și le aplică în cadrul unei perspective de învățare pe tot parcursul vieții în vederea îmbunătățirii competențelor personalului responsabil cu aplicarea legii.

Principalele obiective ale CEPOL sunt:

Creșterea cunoștințelor referitoare la sistemele polițienești naționale și structurile organizatorice ale acestora din Statele Membre,la Europol și la cooperarea polițienească trans-frontalieră în interiorul Uniunii Europene;

Întărirea cunoștințelor referitoare la instrumentele internaționale, în particular acelea care deja există la nivelul Uniunii Europene în domeniul cooperării în domeniul combaterii criminalității;

Asigurarea unei pregătiri potrivite ținând cont de respectarea drepturilor democratice, respectiv dreptul la apărare;

CEPOL reunește rețeaua de institute de formare din statele membre pentru personalul responsabil cu aplicarea legii și este în legătură cu câte o singură unitate națională din fiecare stat membru în special pentru :

formarea formatorilor și acordarea de asistență în ceea ce privește îmbunătățirea bunelor practici în domeniul învățării.

încurajarea dezvoltării cooperării regionale și bilaterale între statele membre, precum și între statele membre, organismele Uniunii și țările terțe.

elaborarea de programe comune specifice pentru personalul responsabil cu aplicarea legii în scopul formării acestuia în vederea participării la misiuni ale Uniunii.

Subsecțiunea 2: Metode de învățare ,formare și cooperare

Într-un mediu de învățare în rețea, cum ar fi CEPOL, comunitățile de practică pot învăța unele de la altele cu ușurință prin utilizarea tehnologiei on-line. Platformele au fost stabilite în funcție de nevoile diferite ale comunității, fiind fie închise (pentru grupuri specifice de profesioniști de poliție) sau deschise (bazele de cunoștințe de Poliție, platforma deschisă pentru cadre didactice, etc).

 În cadrul secțiunii platformei de LMS utilizatorii pot face, de asemenea, un tur virtual al unei secții de poliție, pentru a îmbunătăți și mai mult competențele lingvistice și a extinde cunoștințele lor de cele mai bune practici din alte state membre ale UE.

Utilizatorii își pot urmări progresul, prin utilizarea diagnosticului auto-test al fiecărui modul, precum ceasul și observațiile cu privire la o varietate de materiale de învățare, cum ar fi clipuri de cazuri practice.

Formarea în materie de aplicare a legii care va fi asigurată de agenție va ridica standardele activității polițienești desfășurate pe teritoriul UE, va contribui la consolidarea încrederii între agențiile de aplicare a legii, va participa la o cultură comună în materie de aplicare a legii și, prin urmare, va spori eficacitatea răspunsului UE la provocările comune în materie de securitate.

CEPOL contribuie la dezvoltarea cercetării relevante pentru activitățile de formare reglementate de regulament în special în ceea ce privește lupta împotriva formelor grave de criminalitate și chestiuni penale transfrontaliere, mai generale în activitățile de formare.

De asemenea Colegiul European promovează și instituie un parteneriat cu organisme ale Uniunii, precum și cu instituții academice publice și private și încurajează crearea unor parteneriate mai strânse între universități și institute de formare în materie de aplicare a legii din statele membre.

În ceea ce privește cooperarea, aceasta se realizează prin intermediul unităților naționale ale statelor membre,fiecare stat înființând sau desemnând o unitate națională care să aibe rol in cooperarea pe toate planurile cu Colegiul European.

CEPOL poate stabili și întreține relații de cooperare cu organismele Uniunii în conformitate cu obiectivele organismelor respective, cu autorități din țări terțe, cu institute de formare din țări terțe, cu organizații internaționale și părți private.

Secțiunea 4: Programa comună,programul de schimb și publicațiile CEPOL

Subsecțiunea 1: Programa comună CEPOL

Scopul Programei Comune(Curricula) CEPOL este de a oferi recomandări cu privire la formarea forțelor de poliție pe teme specifice cu o dimensiune europeană.  Statele membre pot utiliza apoi recomandări în cadrul programelor lor de formare de poliție la nivel național în funcție de nevoile lor individuale. Curricula comună prevede, de asemenea, ideile de bază și elementele de cursuri și seminarii CEPOL. 

Subiectele curriculei comune sunt stabilite de către  Consiliul de Conducere  și sunt în conformitate cu prioritățile stabilite la nivel european (Comisia Europeană, Consiliul Uniunii Europene, Parlamentul European, etc). 

Numărul participanților la cursurile și seminariile CEPOL este relativ mic (800 – 1200 de ofițeri superiori de poliție pe an) însă numărul polițiștilor care ar trebui să fie instruiți de către CEPOL este mult mai mare în Europa.

Curricula Comună vizează un public mult mai mare decât a fost posibil prin alte activități ale CEPOL. Ele nu au doar rolul de a contribui la educație sau formarea ofițerilor superiori de poliție ci ar trebui să fie, de asemenea, utilizate pentru pregătirea de bază a polițiștilor cu funcții inferioare, experților de poliție, profesorilor de poliție și a formatorilor, precum și ca bază și perfecționare pentru ofițerii de poliție în rândurile mici.

Numărul de cursuri de instruire vor crește în viitorul apropiat prin adăugarea Programele de pregătire și vor fi armonizate nu numai pentru înalții responsabili de poliție, dar și pentru ofițerii de rang mijlociu și alte grupuri țintă ale CEPOL.

Toate statele membre vor avea posibilitatea de a fi implicate în dezvoltarea curriculei commune prin formarea de " grupuri de lucru Ad-hoc " alcătuite în mod normal din patru pana la șase experți din diferite state membre. Instruirea trebuie să fie aplicată în cascadă în sistemele din toate statele membre  prin utilizarea metodei "Formare de formatori".

Subsecțiunea 2: Programul de schimb

Programul european de schimb de poliție este o activitate pilot anuală a CEPOL care presupune implicarea ofițerilor din statele member UE cu funcții de execuție și de conducere în schimburi bilaterale de bune practice pe domenii polițienești de interes european, în concordanță cu prevederile Programului de la Stockholm.

Obiectivul major al acestui program este acela de a promova încrederea reciprocă între participanți în vederea consolidării cooperării polițienești la nivel European, precum și de a crea premisele de colaborare ulterioară a specialiștilor implicați. Programul european de schimb urmărește:

să promoveze mobilitatea pentru a permite schimbul mai multor oficiali de aplicare a legii, în cadrul programelor de formare legate de practică.

stabilirea unei cunoașteri practice comune partajată în diferite domenii de poliție.

să difuzeze și să împărtășească, la nivelul UE, bunele practici de poliție.

să contribuie la crearea unei culturi europene de aplicare a legii.

să încurajeze învățarea reciprocă și crearea de rețele în cadrul cooperării polițienești europene.

Toate subiectele  acoperite de Programul european de schimb au fost identificate de către CEPOL ca arii tematice prioritare și cele mai multe au o dimensiune europeană sau transfrontalieră.

Implicarea in Programul european de schimb presupune participarea la o vizită de lucru într-un stat partener, precum și organizarea , în România, a unor activități la care va fi invitat reprezentantul statului partener respectiv.

Multilateralitatea schimbului de experiență constă în faptul că în fiecare tară care a identificat participanții se va implica și ca țară gazdă iar decizia de stabilire a parteneriatelor revine Secretariatului CEPOL.

Durata perioadei de schimb (atât în străinătate cât și în România) va fi de 13 zile sau 6 zile, iar limba de lucru este engleza. CEPOL acoperă toate cheltuielile cu excepția meselor de prânz și transportului intern ce cad în responsabilitatea țării trimițătoare.

Pentru a lua parte la un schimb, participanții trebuie să îndeplinească cumulativ mai ulte condiții legate de experiență în domeniu, cunoașterea limbii engleze și altele, publicate în Ghidul participantului la Programul de Schimb.

Subsecțiunea 3: Publicațiile CEPOL

Având un Catalog de ​​instruire anual, CEPOL realizează un portofoliu de activități adaptate la cele mai importante probleme de securitate internă ale statelor membre în prezent, o parte dintre aceste activități fiind organizate chiar de statele membre, inclusiv România(Webinar pe tema migrației, din 5 septembrie 2013).

Buletinul CEPOL conține o serie de publicații legate în mod specific de Cercetare și Știință din zona de lucru CEPOL. Documente legate de PGEAPS(Proiectul Grupurilor Științei Polițienești), Teoria și Practica de Poliție, Poliția și Știința în UE sunt doar câteva dintre titlurile din această secțiune unde mai găsim și Știința Europeană de Poliție sau Buletinul de cercetare.

Buletinul European de Știință și Cercetare este un jurnal electronic, care vizează difuzarea de informații și cunoștințe cu privire la activitățile de cercetare și noile evoluții în domeniul științei poliției în statele membre ale UE.

Dedicat pentru diseminarea rezultatelor cercetării pe de o parte, și de a face o contribuție semnificativă la promovarea unei abordări europene pentru știință de poliție pe de altă parte, Buletinul va facilita comunicarea și schimbul între ofițeri de poliție, studenți, profesori, formatori și cercetătorii din colegiile de poliție, precum și oameni de știință din domeniul poliției care lucrează în universități, institute de cercetare sau agenții guvernamentale.

 CEPOL se angajează să sprijine schimbul și dezvoltarea în continuare a cunoștințelor și a cercetării în domeniul poliției de promovând instruirea avansată pentru înalții responsabili de poliție la un nivel pan-european.

 În acest sens, CEPOL menține o bază de date dedicată cunoașterii denumită "e-Library" în care regăsim o arhivă și o bibliotecă virtuală conținând documente elaborate de specialiști din statele membre. Partiția dedicată României oferă zece documente în limba română și limba engleză realizate de specialiști din țara noastră.

Începând cu anul 2013, CEPOL a organizat anual o Conferință europeană în care experții au posibilitatea de a discuta subiecte relevante în domeniul formării poliției și educației la un nivel European.

Între 11 și 13 septembrie 2013 aceasta a avut loc la Muenster în Germania, pe tema impactului real și potențial al recentei crize economice care a lovit multe țări europene, criză ce a avut un impact semnificativ și asupra forțelor de poliție.

Cercetătorii universitari, cadre didactice de poliție și profesioniști au fost invitați să facă studii cu privire la situația actuală,la noile condiții, dezvoltarea potențialului teoretic, precum și din punct de vedere practic și educațional.

Secțiunea 5: Participarea funcționarilor publici cu statut special din România la activitățile Colegiului European de poliție

Conform regulii MAI din data de 24.06.2011 privind organizarea cursurilor,seminariilor,conferințelor și reuniunilor grupurilor de lucru sau comitetelor sub egida CEPOL în România, intrată în vigoare în data de 05.08.2011, participarea personalului român la activitățile CEPOL se bazează pe un set de reguli din care amintim:

Cursurile,seminarele,conferințele,reuniunile grupurilor de lucru,comitetele CEPOL sunt organizate în România, de regulă, în cadrul institutelor de formare ale MAI. Acestea pot fi organizate și în alte locații numai după aprobarea directorului CEPOL.

Organizarea cursurilor,seminarelor,conferințelor, reuniunilor grupurilor de lucru este precedată de semnarea Acordului de parteneriat-cadru și a Acordului de finanțare între MAI și Secretariatul CEPOL.

Înainte de începerea activității, directorul general al DGMRU nominalizează managerul de curs direct responsabil de pregătirea, implementarea și evaluarea activității CEPOL.

Cu 16 săptămâni înainte de începerea activității de pregătire, managerul de curs va transmite Secretariatului CEPOL, precum și Direcției generale financiare din cadrul MAI bugetul estimativ al activității. Costurile privind cazarea și masa pentru participarea la activitățile CEPOL se stabilesc în limitele prevăzute de reglementările în vigoare la nivelul Uniunii Europene și la nivel național.

Cu 15 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs transmite punctelor naționale de contact ale statelor membre CEPOL care sprijină organizarea activității și Secretariatului CEPOL invitația de participare la reuniunea pregătitoare în vederea desfășurării activității, care va cuprinde: informații privind cursul, formularele de înregistrare, transportul, rambursarea cheltuielilor, precum și agenda de lucru.

Cu 14 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs organizează, după caz, cu aprobarea directorului CEPOL, reuniunea pregătitoare.

Cu 12 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs transmite experților/lectorilor, punctelor naționale de contact și Secretariatului CEPOL invitația de participare la curs, care va conține obiectivele și proiectul de program al activității, precum și formularul în care sunt precizate aspectele logistice.

Cu 8 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs solicită Secretariatului CEPOL plata în avans a costurilor aferente activității de pregătire (maximum 75%). Managerul de curs retrimite tuturor punctelor naționale de contact din statele membre CEPOL invitația de participare.

Cu 6 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs finalizează lista cu participanții nominalizați la activitate.

În cazul în care nu se anunță participarea a cel puțin 15 persoane din cel puțin 10 state membre CEPOL, activitatea se poate anula sau amâna, cu aprobarea directorului CEPOL.

Cu 5 săptămâni înainte de începerea activității, structura de specialitate a MAI achiziționează biletele pentru lectorii/experții participanți la activitate. În cazul în care numele acestora nu sunt cunoscute, biletele pot fi achiziționate cu 4 săptămâni înainte de începerea activității. Bilete achiziționate pentru transportul pe calea ferată vor fi rambursate pentru clasa I, ruta cea mai scurtă.

În cazul în care activitatea se anulează sau se amână, cheltuielile de transport ale participanților sunt rambursate pe baza biletelor achiziționate, cu condiția ca rezervarea să nu se fi făcut mai devreme de 4 săptămâni de la începerea activității.

Punctul național de contact poate solicita Secretariatului CEPOL, cu cel puțin 4 săptămâni înaintea plecării, furnizarea unor bilete de călătorie gratuite. Cererea se face cu cel puțin 4 săptămâni înainte de ziua plecării. Scrisoarea de confirmare din partea organizatorului sau o copie a formularului de înregistrare trimis de către punctul național de contact se anexează la respectiva cerere.

Cu 3 săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs transmite Secretariatului CEPOL lista participanților, precum și bugetul revizuit, dacă este cazul, în funcție de numărul final al participanților la activitate.

Cu două săptămâni înainte de începerea activității, managerul de curs poate solicita participanților la activitate să elaboreze o serie de materiale necesare pentru buna desfășurare a cursului/seminarului/conferinței/reuniunii grupului de lucru/comitetului CEPOL.

Cu o săptămână înainte de începerea activității, managerul de curs trimite participanților/lectorilor/experților ultimele detalii organizatorice.

În termen de o săptămână după finalizarea activității, managerul de curs publică pe e-Net un rezumat al activității și îl transmite Secretariatului CEPOL.

În termen de 6 săptămâni după finalizarea activității, managerul de curs elaborează raportul de evaluare a activității și îl trimite Secretariatului CEPOL.

În termen de 8-9 săptămâni după finalizarea activității, managerul de curs transmite Secretariatului CEPOL comentarii/propuneri privind activitatea desfășurată în vederea publicării acestora pe e-Net.

Capitolul 4:Agenția Europeană pentru Gestionarea Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene(FRONTEX)

Secțiunea 1: Rolul FRONTEX în domeniul formării profesionale

Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene a fost înființată în baza Reglementării Consiliului (EC) nr.2007/2004 din 26.10.2004 cu privire la Tratatul de instituire a Comunității Europene. Această reglementare a fost ulterior amendată printr-o altă reglementare (EC) Nr. 863/2007 a Parlamentului European și a Consiliului din 11 iulie 2007 care stabilea un mecanism pentru crearea unor Echipe Rapide de Intervenție la Frontiere (RABIT) ce modifică Reglementarea Consiliului (EC) Nr. 2007/2004 cu privire la acest mecanism.

Sediul Agenției a fost ales la Varșovia – Polonia, așa cum a fost prevăzut în Decizia Consiliului nr. 2005/358/EC din 26 aprilie 2005 pentru stabilirea sediului FRONTEX.

FRONTEX coordonează cooperarea operațională între statele membre în domeniul gestionării frontierelor externe, asistă statele membre la formarea agențiilor de protecție a frontierelor naționale, inclusiv pentru stabilirea de norme comune de formare, efectuează analize ale riscurilor, urmărește evoluția cercetărilor în domeniile pertinente pentru controlul și supravegherea frontierelor externe, asistă statele membre în situații care necesită sprijin tehnic și operațional sporite la frontierele externe, furnizează statelor membre sprijinul necesar pentru organizarea de operațiuni de returnare comune.

FRONTEX lucrează în strânsă legătură cu alți parteneri ai Comunității și ai Uniunii Europene responsabili de securitatea frontierelor externe, cum ar fi EUROPOL, CEPOL ,OLAF, cooperarea vamală și cooperarea în materie de controale fitosanitare și veterinare, în scopul de a promova coerența generală.

FRONTEX întărește securitatea frontierelor, asigurând coordonarea acțiunilor statelor membre în cadrul punerii în aplicare a măsurilor comunitare referitoare la gestionarea frontierelor externe.

Agenția elaborează și dezvoltă un trunchi comun al planului de învățământ pentru formarea profesională a polițiștilor de frontieră și furnizează formare profesională la nivel european pentru instructorii polițiștilor de frontieră naționali ai statelor membre.

Agenția oferă, de asemenea, cursuri de formare profesională și seminarii suplimentare pe subiecte privind controlul și supravegherea frontierelor externe și returnarea resortisanților țărilor terțe pentru agenții serviciilor naționale competente ale statelor membre.

Secțiunea 2: Atribuțiile FRONTEX

Agenția Europeană pentru Managementul Cooperării Operative la Frontierele Externe ale Statelor Membre ale Uniunii Europene are următoarele atribuții:

efectuează analiza de risc;

coordonează cooperarea operațională între statele membre în ceea ce privește managementul frontierelor externe;

asistă statele membre la formarea polițiștilor de frontieră naționali, inclusiv la stabilirea standardelor comune de formare;

urmărește progresul cercetărilor relevante pentru controlul și supravegherea frontierelor externe;

asistă statele membre în situațiile care impun o asistență tehnică i operativă sporită la frontierele externe;

furnizează statelor membre sprijinul necesar pentru organizarea operațiunilor comune de returnare;

dezvoltarea unor studii în ceea ce privește controlul și supravegherea frontierelor externe;  asistență statelor membre atunci când este nevoie de sprijin cu tehnică și asistență operativă la frontierele externe ale UE.

Pentru realizarea atribuțiilor sale, FRONTEX cooperează îndeaproape cu parteneri europeni implicați în dezvoltarea securității la frontierele externe, precum: EUROPOL, CEPOL, Vama, organele de control fito-sanitar și veterinar.

Secțiunea 3: Organizarea Agenției Europene FRONTEX

Agenția este un organism comunitar, funcționează cu personalitate juridică.

În fiecare dintre statele membre, Agenția se bucură de cea mai largă capacitate juridică acordată unei persoane juridice în temeiul legii.

Aceasta poate, în special, să achiziționeze și să înstrăineze bunuri mobile și imobile și se poate reprezenta în justiție. Agenția este independentă în ceea ce privește chestiunile de natură tehnică.

Aceasta este reprezentată de directorul său executiv.Personalul agenției este format dintr-un număr suficient de funcționari și experți naționali în domeniul controlului și supravegherii frontierelor externe detașați de statele membre pentru îndeplinirea sarcinilor de gestionare. Restul personalului este format din alți angajați recrutați de agenție pentru îndeplinirea sarcinilor sale, după cum este necesar.

FRONTEX este condus de un Consiliu de Conducere (Management Board), alcătuit din șefii operativi ai Polițiilor de Frontieră și reprezentanți ai Comisiei Europene. Acest Consiliu stabilește bugetul, verifică executarea acestuia, adoptă măsurile financiare adecvate, stabilește proceduri de lucru transparente de luare a deciziei de către agenție și numește directorul executiv și adjunctul acestuia.

Printre alte atribuții, amintim:

adoptarea rapoartelor generale anuale ale Agenției pentru anul anterior și transmiterea acestuia către Parlamentul European, Consiliu și Comisie, Comitetului European Economic și Social și Curții de Auditori;

adoptarea programului Agenției pentru anul ce urmează, după primirea avizului din partea Comisiei și trimiterea acestuia Parlamentului European, Consiliului și Comisiei;

stabilirea procedurilor de luare a deciziilor în cazul atribuțiilor operative ale Agenției de către Directorul executiv;

stabilirea structurii organizaționale a Agenției și adoptarea politicii de personal.

Consiliul de Conducere este compus din reprezentanți ai fiecărui stat membru și doi reprezentanți ai Comisiei. Reprezentanții statelor membre sunt șefii operativi ai structurilor naționale responsabile cu managementul frontierei. Durata de reprezentare este de patru ani și poate fi prelungită numai o singură dată.

În cadrul acestui Consiliu mai participă și țările asociate ce implementează, aplică și dezvoltă acquis-ul Schengen. Aceștia au un reprezentant în Consiliul de Conducere dar au puteri limitate în ceea ce privește votul.

Șeful Consiliului de Conducere și adjunctul acestuia este ales de către Consiliu. Mandatul acestora este de doi ani, termen ce poate fi extins doar o dată.

Agenția este condusă de un director executiv. Acesta este complet independent în realizarea atribuțiilor sale. Parlamentul European sau Consiliul pot invita Directorul executiv al Agenției să informeze despre îndeplinirea atribuțiilor sale.

Atribuții ale directorului executiv:

pregătirea și implementarea deciziilor și programelor/activităților adoptate de către Consiliul de Conducere al Agenției;

adoptarea instrucțiunilor de procedură internă și publicarea de notițe, pentru asigurarea funcționării Agenției;

pregătirea programului de lucru, în proiect, și a raportului de activitate și înaintarea acestora către Consiliului de Conducere al Agenției;

exercitarea puterilor privind politica de personal;

elaborarea unor estimări privind cheltuielile, salariile și implementarea bugetului;

Directorul executiv răspunde de activitățile sale în fața Consiliului.

Desemnarea Directorului executiv se face la propunerea Comisiei. Consiliul de Conducere decide cu o majoritate de două treimi a tuturor membrilor cu drept de vot. Revocarea din funcție a directorului executiv se face de către Consiliul de Conducere, în ordinea inversă numirii.

Pe lângă directorul executiv, Consiliul alege și un director executiv adjunct.

Durata mandatului este de 5 ani, durată ce poate fi extinsă doar o singură dată cu până la încă 5 ani.

Data reuniunilor este stabilită de șeful Consiliului de Conducere. Acestea se desfășoară, cel puțin, de două ori pe an sau, la cererea șefului Consiliului sau a o treime dintre membrii săi. La deliberări este obligatorie participarea directorului executive al Agenției.

Irlanda și Regatul Unit participă în calitate de invitați. Consiliul poate invita, în calitate de observatori, orice persoană a cărui opinie poate fi de interes. Membrii Consiliului pot fi asistați de consilieri sau experți.

Deciziile se iau cu o majoritate absolută. Fiecare stat membru are dreptul la un vot. Directorul executiv al Agenției nu votează.

În cazul absenței unui membru, înlocuitorul acestuia poate să voteze în locul lui.

Ofițerul pe probleme strategice:

propune planificarea strategică pe termen lung a dezvoltării FRONTEX și a activităților acestuia;

urmărește îndeaproape problemele ce afectează securitatea frontierei, în special în ceea ce privește cooperarea operativă;

planifică și pregătește activitățile FRONTEX în ceea ce privește cooperarea cu Europol, precum și cu alte organisme guvernamentale sau nonguvernamentale ce se ocupă de securitatea frontierei;

urmărește cooperarea operativă cu statele membre și cu țările asociate Schengen;

participă la pregătirile programului de lucru anual al FRONTEX;

participă la pregătirea protocoalelor/acordurilor operative de lucru cu organizațiile care doresc să coopereze cu FRONTEX.

Ofițerul de relații externe:

pregătește cooperarea operativă a statelor membre și a țărilor asociate Schengen cu țările terțe;

pregătește cooperarea operativă cu țările terțe;

dezvoltă și menține o rețea de contacte cu țările partenere terțe responsabile cu managementul frontierei pentru a permite unităților FRONTEX să urmărească cooperarea operativă, inclusiv schimbul de informații și de experiență, pregătire, activități comune sau/și proiecte pilot;

dezvoltă aspecte de lucru structurate cu țările terțe în conformitate cu acordurile internaționale relevante și Politica de Relații Externe UE, pentru un parteneriat sustenabil;

intensifică schimbul de date și informații în domeniul relațiilor externe UE cu Comisia și Consiliul UE;

Secțiunea 4: Cooperarea agenției FRONTEX

Eficiența activităților desfășurate de către statele membre ale UE în domeniul combaterii migrației ilegale este strâns legată de existența unor relații de cooperare solide cu autoritățile competente din statele terțe, în special cele generatoare de migranți. În acest context, Consiliul Director a mandatat FRONTEX, în cadrul reuniunii din 1 septembrie 2006 să inițieze negocieri și să stabilească proceduri de lucru cu statele terțe și cu alte organizații internaționale.

Astfel, conducerea agenției a depus eforturi susținute pe această coordonată, reușindu-se însă progrese care nu sunt în toate cazurile satisfăcătoare. O descriere a situației în acest domeniu evidențiază următoarele aspecte:

Cooperarea operațională dintre Frontex și autoritățile competente din Moldova și Georgia în baza unor acorduri de colaborare și posibilitatea facilitării cooperării operaționale dintre Statele Membre UE și statele terțe mai sus amintite, este de o mare importanță având în vedere faptul că ambele țări fac parte dintr-o regiune geografică afectată de rutele de migrație ilegală, având totodată și o importanță strategică în contextul implementării de operațiuni comune în aceste zone. Mai mult, Moldova și Georgia sunt țări care se încadrează în obiectivul acțiunilor prioritare pe linia migrației cu focalizare pe regiunile estice și sud-estice învecinate statelor UE. S-au întreprins demersuri pentru ca Moldova să obțină statut de observator susținute și de către România.

Agenția Frontex a inițiat deja cooperarea cu Rusia, Ucraina și Elveția.

Cooperarea cu Croația este încă în fază de negociere.

Frontex și-a exprimat intenția de a începe negocierile de cooperare cu FYROM, Turcia, Egipt, Libia, Maroc, Mauritania, Senegal, Capul Verde. Vor fi, de asemenea invitate să coopereze alte state balcanice vestice, state din Africa de Vest, Statele Unite și Canada.