Femeia Victima a Traficului de Persoane

Traficul de carne vie este un flagel al timpurilor noastre ce a luat amploare atât la nivel mondial, cât și național.

Pare de neînțeles ca la începuturile secolului XXI, practica primitivă și barbară de a cumpăra și vinde ființe umane să existe. Cu toate acestea, traficul cu persoane, predominant cu femei și copii, este o practică larg răspândită și, conform tuturor indicilor, o realitate în continuă creștere.

Traficul de carne vie ca fenomen transnațional este de o complexitate care îl face greu de anihilat. Fiecare etapă a lui înseamnă o grea încercare pentru victime, dar abuzurile fizice și psihice iau amploare în fazele finale.

Nimeni în lume nu se poate preface a nu observa că "cea mai veche meserie din lume" este astăzi nu doar un fenomen social, ci în multe țări a devenit o industrie importantă cu o contribuție majoră la produsul intern brut.

Studiile de specialitate au relevat faptul că cele mai semnificative forme de manifestare a traficului de carne vie sunt prostituția organizată și proxenetismul conex. În pofida faptului că există multe interdicții asupra traficului, rețelele internaționale care fac comerț cu femei și copii continuă să prospere.

Succesul acestor rețele se poate atribui câtorva factori, cum ar fi direcția de orientare a economiei globale, declinul statutului socio-economic al femeilor, cererea care există în țările de destinație și profitabilitatea enormă a unei astfel de afaceri, apatia din partea guvernelor și chiar complicitatea guvernelor. Traficul din Europa de Est și Centrală înspre Europa de Sud și de Vest își găsește cauzele în rata înaltă de șomaj printre femei și sărăcia din țara lor de origine, în viziunile de tip romantic despre munca în străinătate și despre cea din industria sexului, precum și în distanța relativ scurtă din punct de vedere geografic, care face ca recrutarea și transportarea femeilor să fie eficiente și ieftine, ceea ce face controlul asupra familiilor victimelor mai simplu.

O lacună enormă o constituie lipsa de informație despre această problemă care nu este doar o problemă națională, ci una transnațională și care necesită o abordare adecvată și eforturi comune din partea tuturor guvernelor.

Este dificil de determinat problema ca atare și, cel mai important, de a dovedi că a fost comisă o crimă organizată transnațională, cu participarea diferitor grupări criminale internaționale, acest lucru constituind un obstacol serios în soluționarea problemei date. De aici, se impune ideea necesității de coordonare și elaborare a unui plan de acțiuni de cooperare între guverne și ONG-uri în întreaga lume. Fenomenul traficului de ființe umane a depășit de mult hotarele unei țări sau regiuni, devenind un factor destabilizator și demoralizator de proporții. Cooperarea dintre statele de origine, de tranzit și de destinație pentru persoane constituie o condiție indispensabilă. Numai prin eforturi comune pot fi depășite pericolele acestui flagel uman.

În România, acest fenomen a luat amploare odată cu căderea comunismului și aprofundarea declinului economic, caracterizat prin lipsa locurilor de muncă, remunerarea joasă a muncii prestate, lipsa mijloacelor financiare pentru asigurarea unui trai decent, ceea ce face ca potențialele victime să fie ușor păcălite de traficanții care le spun povești despre cât de bine este "afară" și cât de mulți bani se pot câștiga. Succesul traficanților este facilitat și de naivitatea victimelor ce rezidă din lipsa de cultură, nefăcându-se prea multe eforturi pentru conștientizarea sau prevenirea acestui fenomen.

Analiza asupra traficului de carne vie realizată în perioada 2005-2007 arată faptul că printre cauzele proliferării traficului de carne vie se numără și legislația penală încă lacunară și insuficient armonizată, abordarea din unghiuri diferite a fenomenului traficului, eficiența redusă a controlului în acest domeniu contrabalansată de acțiunile tot mai bine organizate ale crimei transfrontaliere, ce exploatează rapid disfuncționalitățile existente.

Comercializarea relației umane implicată de prostituție, însoțită de promiscuitate, reflectă devalorizarea femeii, fiind receptată de marea masă ca una de satisfacere a dorințelor sexuale. În timp ce bărbații care cumpără favoruri sexuale continuă să rămână persoane respectabile, femeile care vând astfel de favoruri sunt desconsiderate și stigmatizate ca fiind imorale. De altfel, această diferențiere se păstrează și la nivelul percepției proxenet-prostituată, în sensul că, deși în cele mai multe cazuri prostituata este victima, este mai învinovățită decât proxenetul care o exploatează.

Traficul de carne vie presupune încălcarea drepturilor omului, respectiv demnitatea, libertatea și securitatea persoanei. Prin încălcarea acestor drepturi, condiția persoanei este redusă la situația de marfă cumpărată și vândută la traficanți, încălcările drepturilor persoanei umane fiind mai mult decât suficiente pentru luarea unor măsuri drastice pentru combaterea acestui fenomen.

CAPITOLUL I..

FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Secțiunea I. Evoluția fenomenului

În ultimul deceniu, traficul de ființe umane a devenit o problemă majoră, atât la nivel național cât și internațional, fenomenul, implicând un număr mare de persoane, are profunde implicații de ordin social și economic, afectează numeroase persoane și țări.

După 1990, într-o perioadă relativ scurtă, țările din regiunea centrală și nord-est europeană au devenit atât ca sursă, cât și ca tranzit, o zonă ce „rivalizează” cu regiunile tradiționale din America Latină, Asia de Sud Est sau Africa, constituind una din cele mai importante surse de femei și copii traficați pentru exploatare sexuală sau muncă forțată în Europa Occidentală.

Fenomenul nu este cunoscut la adevărata lui dimensiune, mobilitatea populaței, simplificarea procedurilor de trecere a frontierelor, posibilitatea unor activități aparent legale și obscuritatea acestui tip de activități, face ca datele statistice să nu fie exacte.

Traficul de ființe umane a crescut în România, începând cu anul 1990, sub formele clasice și în mod deosebit sub forma traficului de femei pentru prostituție.

Dacă în anul 1996, conform unor date ale Ministerului Administrației și Internelor, au fost descoperite 26 rețele de traficanți, în anul 1997 au fost soluționate peste 49 de cazuri.

În primele 8 luni ale anului 2001 au fost cercetate peste 325 de persoane pentru infracțiuni de trafic și infracțiuni conexe.

În prima parte a anului 2003 poliția a identificat 658 de infracțiuni legate de traficul de persoane, iar un număr 184 rețele de trafic au fost anihilate.

În perioada ianuarie 2000 – decembrie 2004 numai O.I.M. București a acordat asistență unui număr de 935 victime ale traficului de persoane.

Îngrijorător este faptul că printre victimele traficului de persoane se regăsesc din ce în ce mai mulți minori.

Numai în anul 2004 un număr de 59 minori repatriați au declarat că au fost victime ale traficului de persoane. Dintre aceștia 22 au fost implicați în comiterea de furturi sub coordonarea unor majori, 31 au fost constrânși să practice cerșetoria, iar 6 fete minore au fost obligate să practice prostituția.

Dintre minorii care au fost repatriați în cursul anului 2004, audiați până în 2005, 93 au declarat ca au fost victime al traficului de ființe umane sub diferite forme.

Datele furnizate de diferitele instituții confirmă o creștere a fenomenului sub toate formele, dar dimensiunea lui reală nu este cunoscută.

Dacă în anul 2004, în România au fost condamnate pentru trafic 49 de persoane, în anul 2005 au fost condamnate peste 103 persoane.

Conform unui Raport al Departamentului de Stat S.U.A, anual, aproximativ 800.000 de persoane, bărbați, femei și copii sunt traficați peste frontierele țărilor de origine.

Dintre aceștia 80% sunt femei, iar dintre acestea un procent de 70% sunt traficate în scopul exploatării sexuale.

În afara traficului extern de persoane, anual milioane de victime sunt traficate în interiorul frontierelor de stat în perioada 2006 – 2007 fiind filate și anihilate 47 de rețele de traficanți de carne vie de pe teritoriul României.

O.N.U. estimează că profiturile obținute de traficanți se situează între primele trei surse de venituri din crima organizată, alături de traficul de droguri, cu care uneori traficul de persoane se interferează și traficul de arme.

Lipsa unei politici coerente pentru eliminarea cauzelor și a factorilor favorizanți traficului de persoane, va face ca una din cele mai grave forme de restrângere a libertății umane să existe, numărul de victime să crească de la an la an.

Secțiunea a II-a. Definirea infracțiuniii de trafic de ființe umane prin prisma acordurilor internaționale

În ultimii ani s-a constatat o creștere permanentă a traficului de persoane către, prin și dinspre sud-estul Europei, lucru care reprezintă atât o provocare majoră pentru forțele polițienești, cât și o problemă gravă de violare a drepturilor omului.

A crescut din ce în ce mai mult convingerea că lupta împotriva traficului necesită o abordare coordonată, multidisciplinară la nivel național, regional și internațional, care să implice toți factorii de decizie cu atribuții în acest domeniu. Acțiunile polițienești de combatere a traficului de persoane se desfășoară și sunt legate în mod complex de un context mai larg, care include egalitatea dintre sexe, antidiscriminarea, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale și a principiilor democrației în activitatea poliției.

Pe lângă studierea fenomenului și a modului de operare folosit de rețelele de trafic, este importantă și cunoașterea unui element deosebit de important în lupta anti-trafic: definirea infracțiunii de trafic de persoane, așa cum apare ea în diferitele acorduri internaționale.

Dacă infracțiunea nu este clar definită, atât studiul problemei, cât și elaborarea unor soluții devin aproape imposibile. De asemenea, soluțiile găsite vor varia în funcție de modul în care este definită infracțiunea. Lipsa unei definiții clare îngreunează și cooperarea transfrontalieră. Atâta vreme cât guvernul, poliția, instituțiile judiciare și organizațiile OIG-ONG nu se vor concentra pe același tip de infracțiune și pe același tip de victime, strategiile și soluțiile propuse vor rămâne necoordonate și ineficiente.

În unele state, chiar dacă traficul de persoane este prevăzut de lege ca infracțiune separată, se pedepsește numai traficul pentru scopuri sexuale și se omit celelalte forme de exploatare, în care victimele traficate sunt ținute în condiții de muncă forțată, sclavie sau aservire. Prin aceasta, legea nu protejează victimele traficate în scopul muncii forțate în gospodărie sau în fabrici sau în scopul serviciilor sexuale altele decât prostituția, cum ar fi pornografia, strip-tease-ul sau masajul. În toate aceste cazuri, traficanții nu vor fi urmăriți în justiție și nu vor fi pedepsiți.

Definiția Națiunilor Unite privind traficul de persoane

Până acum câtva timp, la nivel regional și internațional nu exista o definiție universal valabilă și obligatorie din punct de vedere legal. Lucrătorii din acest domeniu utilizau diferite definiții, care deseori se suprapuneau sau se dublau. Această problemă a fost rezolvată prin efectuarea unor cercetări, care au dus la elaborarea și publicarea Protocolului Națiunilor Unite pentru prevenirea, combaterea și pedepsirea traficului de persoane, în special femei și copii, ca anexă la Convenția Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transfrontaliere. Această convenție, cunoscută mai mult sub numele ei scurt de „Protocolul de la Palermo”, a stabilit un standard referitor la infracțiunile de trafic. În multe state, legislația specifică luptei anti-trafic a fost elaborată sau se află în curs de elaborare, bazându-se în întregime pe prevederile acestui Protocol.

Articolul cel mai important al întregului document este art. 3, care definește infracțiunea de trafic de persoane după cum urmează:

(a) Prin “trafic de persoane” se înțelege „recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unei persoane prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința, ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane. Exploatarea include, minimum, exploatarea prostituției altor persoane sau alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee asemănătoare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe.”

(b) ”Consimțământul persoanei, victimă a traficului, la exploatarea descrisă în alineatul (a) din prezentul articol va fi irelevant, dacă s-a folosit vreunul din mijloacele menționate în alineatul (a)”.

(c) ”Recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea sau primirea unui copil, în scopul exploatării, vor fi considerate "trafic de persoane", chiar dacă nu s-a folosit nici unul din mijloacele menționate în alineatul (a) din prezentul articol."

(d) "Prin "copil" se înțelege orice persoană cu vârsta sub 18 ani."

Această definiție progresivă și modernă are mai multe aspecte pozitive, deoarece reflectă realitatea traficului de persoane din zilele noastre.

În primul rând, ea recunoaște toate formele de trafic. Noțiunea de trafic nu mai este restrânsă la exploatarea sexuală. Definiția se concentrează pe condițiile de muncă forțată, aservire, pe practicile asemănătoare sclaviei și pe sclavie, fiecare dintre acestea fiind definite în mod distinct.

În al doilea rând, ea nu se concentrează în mod exclusiv pe femei și fete, ci recunoaște că victimele pot fi atât femei, cât și bărbați, fete și băieți.

În al treilea rând, definiția nu cere ca victima să treacă peste o frontieră recunoscută în mod internațional, ci ține cont de faptul că există persoane traficate în interiorul granițelor unei țari, dintr-o regiune în alta.

În al patrulea rând, cu excepția traficării persoanelor cu vârsta sub 18 ani, Protocolul cere o formă oarecare de distorsionare a voinței victimei informate, respectiv prin violență, înșelăciune sau abuz de autoritate, respectând astfel faptul că persoanele adulte sunt apte de a lua decizii autodeterminate privind viața lor, în special în ce privește munca și migrația.

În ceea ce privește exploatarea, Protocolul Națiunilor Unite privind traficul de persoane stipulează că:

"Exploatarea va include, dar nu se va limita la exploatarea prostituției altor persoane sau la alte forme de exploatare sexuală, executarea unei munci sau îndeplinirea de servicii, în mod forțat, ținerea în stare de sclavie sau alte procedee similare de lipsire de libertate ori de aservire sau prelevarea de organe."

Convenția împotriva sclaviei, art. 1, definește” sclavia” ca:

"Starea sau condiția unei persoane, asupra căreia se exercită una sau toate puterile care derivă din dreptul de proprietate."

Procedee asemănătoare sclaviei sunt constrângerea cauzată de datorii, aservirea, căsătoriile în scopul exploatării și munca infantilă. Totuși este important de reținut că termenii "exploatarea prostituției" și "exploatarea sexuală" nu sunt definiți în legile internaționale și că Protocolul, în mod voit, lasă acești termeni nedefiniți. Protocolul poate fi considerat ca un pas înainte în procesul de armonizare a definițiilor, dar el nu rezolvă toate problemele.

Și alte organizații internaționale au elaborat definiții ale fenomenului de trafic de persoane:

Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane

Definiția Convenției Europol privind traficul de persoane subliniază în mod explicit natura predominant sexuală a exploatării victimelor. Referitor la infracțiunile enumerate în articolul 2 (2), Convenția conține următoarea definiție:

"Traficul de persoane reprezintă metodele de supunere a unei persoane la dispoziția reală și ilegală a altor persoane, prin folosirea forței, a amenințării cu forța, a abuzului de autoritate, sau a inducerii în eroare, în scopul exploatării prostituției, al exploatării sexuale de orice fel, al abuzului minorilor sau al comerțului cu minori abandonați."

Definiția Consiliului Europei privind traficul de femei (și prostituția forțată)

Adunarea definește traficul de femei și prostituția forțată ca fiind „orice metodă legală sau ilegală de a transporta femei și/sau de a face comerț cu acestea, cu sau fără consimțământul lor inițial, în scopul prostituției forțate, a căsătoriilor forțate sau al altor forme de exploatare sexuală forțată. Folosirea violenței poate fi: fizică, sexuală și/sau psihologică, și include atât intimidarea, cât și abuzul de autoritate sau abuzul unei situații de dependență.”

Alianța globală împotriva traficului de femei (GAATW)

Definește traficul după cum urmează: „Orice acte sau tentative de recrutare, transportare (înăuntrul sau în afara unor frontiere), cumpărare, vânzare, transfer, primire sau cazare a unei persoane, prin folosirea inducerii în eroare, a constrângerii (inclusiv utilizarea amenințărilor sau abuzul de autoritate) sau a constrângerii cauzate de datorii, în scopul aducerii sau menținerii acestei persoane, fără consimțământul ei, plătită sau neplătită, într-o formă de aservire (muncă în gospodărie, aservire sexuală sau de reproducție), într-o formă de muncă forțată sau constrânsă, sau în condiții asemănătoare sclaviei, exploatarea ei petrecându-se în altă comunitate decât cea în care persoana trăia în momentul inducerii ei în eroare, constrângerii prin forță sau constrângerii cauzate de datorii.”

Toate aceste definiții au în comun unele elemente-cheie:

Nici una dintre definiții nu se reduce la utilizarea forței, ci toate includ o gamă largă de strategii de control și de constrângere, prin care victimele sunt determinate să consimtă la traficare;

Toate definițiile se referă atât la traficul înăuntrul cât și la traficul în afara unor frontiere;

Toate definițiile contribuie la capturarea celor care facilitează traficul de persoane.

Secțiunea a III-a. Forme ale traficului de ființe umane

Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor (de origine, tranzit, destinație) o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.

Din definiția traficului de persoane cuprinsă în Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, în special al femeilor și copiilor, adițional la Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, rezultă și formele în care se concretizează această infracțiune, în raport de caracteristicile persoanelor traficate și traficante, de scopul urmărit și interesul vizat, de natura cauzelor care au generat fenomenul, de implicațiile sociale, dar și de specificul valorilor sociale lezate (drepturile omului ).

Privit din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei, fiind pe deplin justificată aprecierea că traficul de ființe umane este o formă a sclaviei la început de mileniu.

Sub aspect economic, traficul presupune: interese financiare (profituri uriașe), rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor care provin din trafic și pe baza cărora se realizează activitatea de traficare).

Din punctul de vedere al originii fenomenului, factorii care generează și susțin traficul sunt sărăcia accentuată a victimelor, nivelul educațional scăzut, neîncrederea în sine, eșecurile în viață, migrația occidentalilor, amatori de experiențe sexuale către est, unde piața prostituției este mai tentantă.

Din perspectiva valorilor sociale lezate, persoanele traficate sunt reduse la condiția de „marfă”, sunt dezumanizate treptat, fiindu-le lezate sentimentele cele mai profunde, trauma suferită marcându-le întreaga evoluție viitoare.

Din perspectiva implicațiilor sociale, din cauza creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de persoane devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării și de utilizarea tehnologiilor moderne.

Prin prisma scopului vizat, traficul presupune profituri scăzute pentru societate și profituri uriașe pentru traficanți, care reinvestesc veniturile obținute în derularea în continuare a activităților ilicite. Prostituția (în general exploatarea sexuală a femeilor și copiilor) constituie principalul scop al traficului și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și prelevarea de organe (victimele sunt bărbați, femei, copii).

Formele traficului variază în funcție de: numărul persoanelor implicate, tipul de traficanți, de victime sau de „clienți” ori „consumatori”, de gradul de organizare pe care se bazează extinderea traficului și în raport de care traficul rămâne național sau se extinde peste granițe. În traficul de ființe umane pot fi implicate persoanele fizice (agenți de recrutare, contrabandiști, complici care au abuzat de poziția lor din cadrul autorităților administrative ale statelor implicate), dar și persoane juridice (companii hoteliere, de spectacol, agenții de turism, societăți de transport, firme de producție și distribuție de casete video, edituri, sex-shop-uri, companii care oferă spectacole de strip-tease etc.).

Din perspectiva organizării traficanților, traficul îmbracă următoarele forme:

traficul ocazional, când se raportează doar la transportarea internă/internațională a victimelor;

traficul în bande sau grupări mici, când traficanții sunt bine organizați și specializați în traficarea cetățenilor în afara granițelor, folosind aceleași rute;

traficul internațional, cel mai laborios organizat, derulat de rețele periculoase și greu de combătut.

Din perspectiva victimelor – copii traficați, traficul poate fi clasificat în funcție de natura abuzivă a actelor exercitate asupra lor și care vizează:

aspectul social (abuz psihologic, fizic, atac sexual sau viol, supravegherea pentru împiedicarea deplasării ori a liberei circulații a victimelor, lipsa puterii de decizie, lipsa accesului la servicii medicale, obligarea de a consuma alcool și droguri, avort forțat, malnutriție, forțarea victimei să-și recruteze la rândul ei rudele sau prietenii);

aspectul juridic (deposedarea de acte identitate, posedarea și utilizarea de acte false, amenințările cu predarea la poliție);

aspectul economic (împovărarea cu datorii, neplată, reținerea unor plăți nejustificate).

Secțiunea a IV-a. Etapele traficului de ființe umane

Recrutarea

Există trei categorii de recrutori și transportatori:

bărbați, cu vârste cuprinse între 20-30 ani (70% dintre recrutori);

femei cu vârste cuprinse între 18-55 ani;

familii.

Aspectul fizic al recrutorilor: îngrijit, plăcut, de natură să inspire încredere.

Ocupațiile recrutorilor:

presupun relații cu publicul: vânzători, barmani, taximetriști;

angajați ai unei firme fantomă;

membri ai unor rețele de trafic.

În funcție de cele de mai sus printre metodele de recrutare se enumeră:

oferte false de locuri de muncă în străinătate, bine plătite, (chelnăriță, bucătăreasă pe vase de croazieră, dansatoare, baby-sitter, sau lucrător în agricultură, în țări precum Franța, Italia, Grecia, Germania etc.) făcute direct victimelor prin cunoștințe, rude, persoane apropiate;

anunțuri de mică publicitate;

răpire.

Pentru ca aceasta să funcționeze, traficanții trebuie ori să forțeze ori să convingă victimele să-și părăsească familiile lor și să călătorească cu ei. Acest lucru se realizează prin mai multe metode.

Unele victime sunt pur și simplu ridicate cu forța, câteodată după ce au fost drogate. Altele pleacă de bună voie după ce ajung la o înțelegere cu persoana care recrutează, ce contactează victima prin intermediul unui anunț în ziar, prin agențiile de recrutare sau prin alte contacte personale.

Unele din aceste victime „voluntare” sunt complet păcălite în legătură cu natura adevărată a traficului, crezând că li se vor oferi locuri de muncă normale în țara de destinație. Altele știu că vor lucra în cadrul industriei sexuale, dar sunt păcălite referitor la condițiile de muncă și de trai, aranjamentele financiare și libertatea personală.

Adeseori, ele sunt de acord să reînapoieze o sumă de bani pentru cheltuieli precum documentele de călătorie, costurile drumului și cele legate de infrastructura prostituției. Această situație duce la un aranjament „pe datorie”, în cadrul căruia victima nu poate niciodată câștiga suficienți bani pentru a-și plăti datoria față de traficant. Iar această sumă va crește considerabil, datorită costurilor ascunse de „infrastructură” din țara de destinație, precum publicitatea sau cheltuielile închirierii clădirilor, a cărui existența și ale cărui datorii nu au fost divulgate victimei în faza recrutării.

Principalele zone de recrutare: Iași, Bacău, Vaslui, Neamț, Suceava, Botoșani, Mehedinți, Dolj, Gorj, Olt, Caraș-Severin, Galați, Brăila.

Transportul

Trecerea frontierei spre țara de destinație se face cu ajutorul recrutorilor sau al călăuzelor și poate fi:

legală, sub pretextul unei excursii, în cazul persoanelor ce au pașaport.

ilegală, în cazul persoanelor minore sau care nu posedă pașaport, situație în care călăuzele promit trecerea frontierei în siguranță, în schimbul unei sume de bani sau fără plată, așteptând momentul prielnic părăsirii țării sau constituirii grupului.

În cele mai multe cazuri, pe parcursul transportului, victimele sunt tratate civilizat, li se oferă condiții decente de cazare și masă, pot lua legătura cu familia.

Riscurile reprezentate de traficul de ființe umane devin vizibile când:

firma sau persoanele care intermediază găsirea unui loc de muncă în străinătate dau detalii insuficiente despre condițiile de lucru, cazare, salarizare. Ofertele de genul „plătesc eu pentru tine și te răscumperi tu când ajungem” conțin aproape întotdeauna un pericol potențial;

slujba care urmează a fi prestată necesită un grad de calificare scăzut (dansatoare, ospătărițe, baby-sitter etc.), presupune câștigarea unor sume de bani tentante, fără un volum de muncă corespunzător;

firmele sau persoanele intermediare se oferă să faciliteze obținerea pașaportului, a vizelor, chiar ilegal;

recrutorii/călăuzele cer actele de identitate ale persoanelor traficate;

trecerea frontierei se face în mod fraudulos;

pe parcursul drumului se face apel la diferite călăuze;

destinația inițială este deturnată;

cei care călătoresc în grup sunt separați și dirijați pe rute diferite.

Traseele și modalitățile de trasport depind de circumstanțele geografice. Victimele sunt traficate cu avionul, cu barca, cu trenul, cu bacul, cu mașina sau pur și simplu pe jos, pentru a ajunge în țara de destinație.

Traseul poate include o țară de tranzit sau poate fi direct între locația de origine și cea de destinație. Trecerea frontierelor se poate face în mod deschis sau ascuns, legal sau ilegal.

Adesea, traficanții vor confecționa documente false pentru victime și le vor însoți pe durata fazei transportării, pentru a le asigura protecția.

În linii mari, există o serie de trasee cheie în regiune:

Vanzarea

Se realizează în țara de destinație, fără știrea victimelor, care devin astfel „proprietatea” unor patroni de stabilimente din zona Balcanilor, precum Bosnia și Herțegovina, FRI a Macedoniei, Albania etc, a căror limbă nu o vorbesc, unde nu se pot orienta și nu pot cere ajutor pentru a ieși din impas. Aspectul fizic și vârsta – fixează prețul de vânzare.

Sechestrarea si exploatarea

De cele mai multe ori, victimele realizează că au fost vândute abia în momentul în care sunt sechestrate și exploatate, etapă caracterizată prin:

sechestrarea în locuri bine închise, izolate;

lipsa totală a posibilităților de comunicare;

tratamentul administrat victimelor: de la izolare în condiții inumane (întuneric, mizerie, frig, foame), viol comis de una sau mai multe persoane, maltratare, amenințare, până la distrugerea personalității, a rezistenței fizice, a suportului sufletesc, pentru o anumită opoziție, a voinței sau, în unele cazuri, până la ucidere.

Exploatarea sexuală depinde de condițiile locale din cadrul industriei sexuale teritoriale și de nivelul supravegherii de către poliție. Serviciile de prostituție sunt oferite pe stradă în zonele cu lumină roșie, în bordeluri, în cluburile de dansuri erotice, în baruri, prin agențiile de escortă, în saloane de saună și masaj, precum și în locuințe private.

Victimelor li se cere să muncească în program prelungit și să presteze orice serviciu sexual cerut de clienți. Pentru a se asigura de acordul victimelor, traficanții folosesc diferite mecanisme de control. Printre acestea, cele mai utilizate sunt:

Alte forme de exploatare sunt mai puțin vizibile sau bine înțelese. Exploatarea prin muncă are multe caracteristici din cele enumerate mai sus, mai ales cele privind confiscarea documentelor, amenințările de dare în vileag și cele împotriva victimelor și/sau celor dragi lor.

Revanzarea

victimele intră într-un ciclu al falselor datorii: cei care le cumpără pretind că trebuie să-și recupereze banii din „munca” lor. În majoritatea cazurilor este vorba despre o revânzare către o altă persoană care, la rândul său, a plătit o sumă care trebuie recuperată;

rețea cu circuit închis – revândute de “n” ori, în anumite cazuri chiar de clienți.

Evadarea

se face în conjuncturi favorabile, speculate cu orice risc de victime;

în unele cazuri, victimele sunt confundate cu prostituatele, motiv pentru care nu sunt tratate cu seriozitate de autorități;

victimele se adresează ambasadelor sau consulatelor României din țările respective.

Repatrierea

se realizează prin intermediul O.I.M., cu sprijinul ambasadelor, consulatelor României care se ocupă de formalitățile de repatriere;

victimelor li se eliberează pașaport consular și documente de călătorie;

primirea în țară se face de către echipa de asistență a O.I.M., care le integrează în programele O.I.M. de asistență pentru victimele traficului de femei și de prevenire a traficului în domeniu.

CAPITOLUL II.

ANALIZA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Secțiunea I

Cine sunt traficanții?

Traficul este controlat și exploatat în principal de grupurile criminale organizate. Posibile profituri mari și riscul minim de a fi prins și pedepsit fac din traficul în scopul exploatării sexuală o afacere tentantă în multe țări ale lumii. În timp ce profitul rezultat din traficul cu ființe umane pentru exploatare sexuală se asemănă cu cel din traficul cu stupefiante, mărimea pedepsei pentru aceste infracțiuni nu suportă comparație. Condamnarea acestui tip de infracțiune atrage probabil pedeapsa minimă, fapt ce acționează ca un magnet pentru infractorii organizați.

Fenomenul nu este exclusiv controlat de marile rețele criminale. Grupurile pot fi destul de mici și pot opera fără nici o legătură unii cu alții, atunci când acest lucru este rentabil. Aceste grupuri se pot specializa pe diferite elemente ale infracțiunii, precum recrutarea de persoane, transportul, administrarea bordelului etc.

Rețelele traficante pot fi formate din grupuri etnice sau naționale omogene, ce trafică victime din aceleași locuri. De asemenea, ele pot fi formate din grupuri mixte, în care infractorii și victimele provin din diferite țări și grupuri etnice.

Rețelele de infractori nu acționează izolat unele de altele. Sunt stabilite legături cu alte forme de crimă organizată, precum traficul cu arme și stupefiante ori alte infracțiuni. La nivel structural, aceste legături pot fi constante sau deloc afiliate, după cum diferitele componente se întâlnesc pentru a comite o infracțiune, atunci când este rentabil de ambele părți.

În traficul de persoane în scopul exploatării sexuale sunt implicați diferiți infractori, pe mai multe planuri, începând cu acțiuni desfășurate spontan de infractori individuali, neorganizați, până la filiere internaționale de trafic cu un grad complex de organizare.

Există trei categorii de filiere sau rețele de trafic:

• Rețele „particulare”

Rețelele „particulare” sunt mici grupuri care își desfășoară activitatea în cadrul unor familii sau comunități etnice răspândite în afara unei țări. Atunci când apar solicitări din partea comunităților din străinătate, aceste rețele livrează câte o femeie sau două. Pentru a recruta femei pentru bordeluri sau rețele de prostituție, traficanții migranți se folosesc de contactele lor familiale sau etnice din țara de origine. Rețelele „particulare” sunt prezente în regiunile de graniță dintre țara de origine și cea de destinație, și în cadrul unor comunități etnice.

• Rețele infracționale organizate pe o scară largă.

Rețelele infracționale organizate pe o scară largă controlează toate aspectele traficului de persoane, de la recrutare și transport până la managementul local al bordelurilor și al prostituatelor de stradă.

Traficul de persoane este organizat ca o firmă cu mai multe secții, cum ar fi „secția de recrutare”, „secția de procurare a documentelor”, „secția de transport”, „secția de management al prostituției”. Traficanții iau foarte în serios aceste activități lucrative și dau dovadă de „profesionalism”, folosind metode deosebit de brutale pentru a menține ordinea și disciplina. Victimele sunt privite ca mărfuri cu care se face comerț, asemănător comerțului clasic cu sclavi.

Acest tip de rețele infracționale organizate provin în primul rând din Ucraina, Rusia și Bulgaria, dar se extind în întreg estul și centrul Europei.

Aceste rețele au agenți în vestul Europei, care se ocupă de managementul rețelelor de bordeluri și de prostituție și folosesc țările de tranzit doar pentru a obține documente false sau ca „teren de antrenament” înainte să pornească mai departe spre vest.

• Rețelele infracționale de distribuție

Rețelele de crimă organizată recrutează și transportă fete dintr-o țară în alta, vânzându-le către bordeluri și rețele de prostituție din alte țări, organizate și conduse la nivel local. Membrii acestor rețele pot fi considerați „vânzători en gros” sau „distribuitori”, care aprovizionează „vânzătorii cu amănuntul” la nivel local, aceștia la rândul lor derulând și controlând infrastructura de prostituție locală.

Câteodată, victimele sunt vândute de mai multe ori la rând, către diferite bordeluri sau rețele criminale, în orașe sau țări diferite, sau rămân în cadrul aceleiași rețele, fiind mutate de pe o piață pe alta.

În ciuda faptului că toate trei nivelurile de trafic există și funcționează în mod paralel, în ultimul timp traficul provenind din Comunitatea Statelor Independente și din Sud-estul Europei este derulat în principal de rețele infracționale foarte profesioniste și foarte bine organizate. Aceste două regiuni geografice au una dintre cele mai dinamice rate de creștere a traficului, reprezentând o pătrime din traficul mondial cu personae.

Evoluțiile din ultimul timp, respectiv valul considerabil de migrație, nesiguranța politică și economică din estul Europei, dar și creșterea accelerată a industriei sexului în vestul Europei, au dat de gândit rețelelor infracționale deja existente, care au înțeles că traficul de persoane în scopul prostituției prezintă un enorm potențial de profit. Deseori, una și aceeași organizație se ocupă atât cu trecerea ilegală de persoane peste graniță, cât și cu comerțul cu stupefiante și cu arme de foc, ceea ce reduce considerabil riscul infractorilor de a fi descoperiți, arestați și pedepsiți corespunzător.

B. Cine sunt victimele?

Traficul de persoane afectează bărbați, femei și copii. Este foarte important să reținem că nu există un profil exact al potențialelor victime ale traficului de persoane. Mai degrabă, totul depinde de scopul final pentru care traficantul alege indivizii sau de cererea din țările/zonele de destinație etc.

În orice caz, în sud-estul Europei, majoritatea cazurilor de trafic presupun traficarea de femei și copii în scopul exploatării sexuale. Se pot identifica unele caracteristici de bază, care par să rămână constante:

• într-o covârșitoare majoritate, victimele sunt femei și fete, cu toate că se estimează că circa 2% din victimele traficate sunt bărbați sau băieți;

• victimele tind să aibă vârste între 18 și 25 ani, dar există un număr din ce în ce mai mare de victime sub 18 ani;

• victimele sunt recrutate din sate, din orașe și din zonele sărace, defavorizate;

• de cele mai multe ori, victimele nu au un loc de muncă sau sunt sărace;

• este posibil ca victimele să aibă un nivel redus de pregătire, să fi suferit discriminări în familie și la locul de muncă;

• deseori, victimele provin din familii disfuncționale;

• în cele mai multe cazuri, victimele nu vorbesc limbi străine.

Principala caracteristică a vulnerabilității potențialei victime este dorința ei puternică de a-și îmbunătăți condițiile precare de viață prin plecarea și obținerea unor venituri în străinătate.

Conform unui proiect de cercetare instrumentat de OIM în regiunea balcanică în anul 2001, se estimează că cel puțin 170.000 de persoane sunt traficate anual în această zona.

Marea majoritate a victimelor provin din țări caracterizate de greutăți economice, unde predomină sărăcia și lipsa posibilităților. Această situație este accentuată de existența situațiilor conflictuale sau a instabilității din astfel de țări.

Mai mult, poziția vulnerabilă a femeilor în multe societăți și lipsa lor de oportunitate pe piața locală a forțelor de muncă creează condiții suplimentare de excludere, contribuind la dezvoltarea traficului. În multe cazuri, dacă traficul se realizează prin forță sau în urma unei înșelăciuni, victimele nu au decât puține alte opțiuni viabile pentru ele în viață.

Tendința predominantă a fost ca victimele să fie să fie traficate din țări de origine sărace spre țări de destinație mai bogate din emisfera vestică. Oricum, acest gen de afaceri se schimbă în mod constant, deoarece fostele țări de origine sau de tranzit își îmbunătățesc situația, devenind astfel țări de destinație.

În contextul traficului pentru exploatare sexuală, criteriul etnic joacă un rol din ce în ce mai mare în demografia infracțiunii, deoarece clienții cer femei din grupuri etnice diferite de ale lor. De exemplu, victimele din SE Europei pot fi întâlnite acum lucrând în cadrul industriei sexuale din SE Asiei; victimele din Africa pot fi găsite lucrând în industriile sexuale din Europa iar victimele din Europa de Est vor fi întâlnite la lucru în bordelurile din America Centrală.

Ca urmare a acestor schimbări, traficul cu ființe umane se poate acum descrie ca un excelent exemplu al globalizării economice, mai ales în cazul industriei sexuale.

Media de vârstă scăzută a victimelor traficului din numeroase locații este de departe cea mai îngrijorătoare tendință. Încă odată, acest fapt reflectă pur și simplu cererea clientului, bazată pe percepții și cerințe. De exemplu, copiii traficați sunt tot mai mult implicați în prostituție, deoarece clienții consideră că relațiile sexuale cu copii reduc riscul contaminării cu boli transmisibile sexual.

Un raport al UNICEF privind traficul cu ființe umane din sud-estul Europei, publicat în 2002, a menționat că există dovezi privind numărul crescând de copii (băieți și fete) traficați în regiune în diferit scopuri de exploatare, precum pedofilie și pornografie, muncă forțată și cerșit.

În raport se ia notă de numeroșii copii răpiți din regiune și se precizează că din cele 30.000 de persoane albaneze estimate a fi fost traficat pentru prostituție de-a lungul Europei, 60% ar fi fost copii.

C. Care sunt infracțiunile?

Infracțiunea de trafic produce victime. Acestea din urmă suferă probabil cele mai grave încălcări ale drepturilor omului. Traficul în vedera exploatării sexuale include deturnarea, violența sexuală și fizică, violul și înrobirea. Unele victime sunt omorâte și chiar și pentru cele salvate este puțin probabil să-și revină din trauma psihologică suferită.

Traficul mai include și infracțiunile pivot precum traiul din câștigurile victimelor exploatate sexual, administrarea bordelurilor, trecerea ilegală a frontierei, sclavia, lipsirea de libertate și fabricarea și posesia de documente falsificate.

Unele țări din regiune nu au încă o legislație specifică combaterii traficului, care să pedepsească această infracțiune în sine dar se bazează în schimb pe delictele penale menționate mai sus. Din ce în ce mai mult, țările adoptă noi legislații specifice combaterii acestui fenomen pentru a pedepsi infracțiunea și a dispune pedepse adecvate în funcție de gravitatea faptei penale. Aceste progrese naționale tind să reflecte standardele stabilite prin numeroase instrumente legale internaționale în materie, în special prin Protocolul Națiunilor Unite privind infracțiunea de trafic, semnat la Palermo în decembrie 2000.

Traficul de persoane se compune din multe alte infracțiuni grave. Practic este imposibil să se comită infracțiunea de trafic independent de alte forme de activități criminale, așadar orice investigație privind acțiunile criminale ale traficanților de ființe umane trebuie să se concentreze de fiecare dată și asupra infracțiunilor aferente traficului, care au fost probabil comise ca parte integrantă a procesului de trafic.

Acest lucru este deosebit de important în cazurile în care legislația națională nu prevede pedepsirea traficului sau este deficitară în acest sens. O legislație neadecvată privind traficul nu va putea fi niciodată folosită de către organele de poliție ca scuză pentru evitarea acțiunilor întreprinse împotriva traficanților, deoarece posibilitatea este foarte mare ca aceștia din urmă să fi comis una sau mai multe din următoarele infracțiuni:

Abuz fizic și psihologic al victimei, inclusiv omor, viol, etc;

Facilitarea imigrării ilegale;

Apartenență la structuri de crimă organizată;

Corupție;

Spălare de bani;

Diferite infracțiuni din contextul prostituției, comise împotriva indivizilor traficați, cum ar fi exploatarea prostituției altei persoane, proxenetismul, încurajarea promiscuității, facilitarea prostituției, apelarea la serviciile sexuale ale persoanelor prostituate, etc;

Reprezentarea și/sau posesia de documente de identitate și de călătorie false sau furate.

Situația care a marginalizat tinerii și în special femeile pe piața de muncă fără a oferi alternative, mai ales tinerilor care reprezintă 76% din victime, grupa de vârstă 18-20 de ani constituind ponderea în rândul acestora o reprezintă recesiunea economică înregistrată în această parte a Europei. O altă categorie de persoane vizată de traficanți în prezent este cea a persoanelor cu handicap locomotor, precum și a minorilor.

De asemenea, liberalizarea circulației cetățenilor români în spațiul SCHENGEN a permis unora dintre aceștia să pună bazele unor rețele de prostituție în alte țări din această regiune, rețele alimentate de complici rămași în țară.

Victimele sunt atrase prin diferite mijloace pornind de la anunțuri publicitare care oferă locuri de muncă diverse, promisiuni de asigurare de proteze pentru persoane cu handicap locomotor și până la sechestrarea de femei, traficanții de ființe umane recurg la o multitudine de mijloace pentru atragerea victimelor.

Traficul de femei care sunt obligate să se prostitueze a suferit modificări în ceea ce privește destinațiile, această categorie de victime care în anii precedenți erau vândute proxeneților din țările fostei Iugoslavii, în prezent fiind traficate în Spania, Italia, Franța și Turcia. Totodată, se conturează noi potențiale destinații în Japonia, Emiratele Arabe Unite și Africa de Sud.

Alte schimbări înregistrate sunt reprezentate de sporirea numărului victimelor provenite din zona de sud și de est a țării și extinderea rețelelor de prostituție locale în țările de destinație. O nouă formă de promovare a pornografiei este cea prin INTERNET, unde adesea sunt folosiți minori.

Cauza acestor modificări este conturarea de noi zone de interes pentru rețelele de traficanți, atât pentru practicarea prostituției, cât și pentru organizarea și extinderea rețelei de cerșetori, în special de către persoanele cu handicap sau de către minori.

În ceea ce privește emigrația, situația înregistrată în perioada de referință a acestui an evidențiază faptul că numărul cetățenilor români returnați pe baza acordurilor de readmisie a scăzut de la 13.282 în 2006 la 7205 în 2007.

Statisticile arată că principalii „furnizori” de emigranți continuă să fie zonele de sud și de est ale țării, regiuni cu potențial economic scăzut în timp ce, pentru deplasarea către zonele de destinație, în prezent se recurge cu precădere la ruta Iugoslavia-Italia-Franța-Spania sau Ungaria-Austria-Franța-Spania față de anul precedent, când majoritatea emigranților erau călăuziți prin Ungaria-Cehia-Austria-Germania sau Ucraina-Polonia-Germania.

Evoluția fenomenului migrației arată că schimbările apărute sunt reprezentante de originea imigranților, a căror majoritate era reprezentată anul trecut de cetățenii afgani 2.742, urmați de cei irakieni 2.395 și cei somalezi 2.127, iar în acest an, cei mai mulți fiind proveniți din Irak 1.236, urmați de cei din Somalia 1.025 și din Sudan 1.019, situație existentă din cauza schimbărilor de ordin politic (de exemplu noua turnură a conflictului militar din Afganistan), în special, dar și de ordin economic.

Alte modificări constau în reducerea numărului intrărilor ilegale (de la 3.616 în 2003 la 2.731 în 2004), schimbarea zonei de intrare în România, de la frontiera de est în anul precedent, la cea de sud în acest an și deplasarea preponderentă a migranților pe ruta Turcia-Bulgaria, față de Moscova-Chișinău în anul trecut.

Sectiunea a II-a. Efectele traficului asupra societății.

• Violența crescută la nivelul grupurilor criminale organizate care au un interes financiar pe piețele sexului și ale muncii existente. Deoarece victimele traficate sunt scoase sau introduse pe piețele ilegale ale sexului și muncii, acest lucru conține latenta unor violente ”razboaie ale teritoriilor” întrucât traficanții se confruntă cu elemente infracționale locale pentru a avea controlul asupra acestor forme profitabile de exploatare umană. Acesta este îndeosebi cazul traficului pentru exploatarea sexuală, întrucât mizele financiare implicate sunt foarte mari. Piețele sexului pe care se gasesc victimele traficului sunt parțial controlate de infractori locali care acționeaza în cooperare cu grupuri importante de traficanți care pot furniza femei.

• Creșterea și diversificarea crimei organizate. Traficul organizat nu are loc într-o izolare ermetica. Odată înființate, rețelele de trafic se diversifica rapid și dezvoltă relații reciproc avantajoase cu organizațiile criminale organizate existente care operează în alte sfere, cum ar fi terorismul, traficul de droguri și arme.

• Destabilizarea economică prin intensificarea spălarii banilor. Profitabilitatea traficului va duce rapid la forme sofisticate de spălare de bani internă și externă care poate submina condițiile de pe piața financiară și comercială și poate genera destabilizarea economică. Estimările curente plasează profitabilitatea globală a traficului de ființe umane la aproape un triliard de dolari, mai mult decât întregul PIB al unor state mai mici.

• Destabilizarea demografica. Traficul de ființe umane pe o scară semnificativă poate destabiliza populațiile la nivel micro și macro, fie sub aspectul numărului victimelor care sunt traficate în afara țării de origine, fie sub aspectul numărului unor anume grupuri etnice sau naționale care sunt traficate într-o zonă sau piața anume în țara de destinație.

• Cresterea coruptiei în sectorul public. Infracțiunea de trafic și corupția parcă au fost facute una pentru cealalta. Natura multi-fațetata a infracțiunii creează numeroase oportunitați de corupție a oficialilor din diferite instituții, iar fluxul zilnic de numerar asigură mijloacele de a submina întregul efort de combatere a traficului întreprins de organele de aplicare a legii. Într-adevar, infracțiunea de trafic și relația sa cu practicile de corupție pot fi considerate ca amenință capacitatea sistemului de justiție penală și încrederea societații civile în aceasta.

• Corupția politică și traficul de influenta. Într-o manieră similară, bunăstarea generată de traficanți din activitățile lor infracționale le poate permite acestora cumpărarea influenței politice și coruperea sistemului politic în avantajul lor personal.O altă trăsătură poate fi abilitatea acestora de a corupe procesul politic prin intermediul santajării politicienilor care utilizează serviciile prostituatelor traficate care sunt victime.

• Destabilizarea investiției economice în interior. Această amenințare poate avea loc ca un produs cumulat al uneia sau mai multor alte riscuri strategice. De exemplu,atunci când prezența traficului criminal organizat a condus la spălare de bani și la corupție endemică în sectorul public pâna într-acolo încât subminează încrederea în sistemul economic elementar, acest lucru poate avea un impact negativ asupra strategiilor privind investițiile interne ale marilor conglomerate globale.

Țările din regiunea centrală și sud-est europeană reprezintă atât țări sursă cât și țări de tranzit penru traficul de ființe umane. Într- o perioadă relativ scurtă, după 1990, aceatsă regiune a ajuns să rivaliz cu regiunile tradiționale, cum ar fi America Latină, Asia de sus-est sau Africa, constituid una dintre cele mai importante surse de femei și copii traficați pentru exploatare sexuală sau muncă forțată din Europa Occidentală. Formularea unor politici coerente pentru prevenirea și combaterea traficului cu ființe umane întâmpină o serie de dificultăți rezultate, în primul rând, din necunoașterea dimensiunilor reale ale fenomenului. Aceasta se datorează mobilității foarte mari, intensei circulații peste frontiere a persoanelor și bunurilor. De asemenea, obscuritatea fenomenului este asigurată și de menținerea manifestărilor sale în contexul unor activități aparent legale.

În plan regional, criza din Balcani din ultimul deceniu a favorizat dezvoltarea fenomenul traficului de ființe umane, România fiind în centrul acestui gen de comerț atât ca țară de tranzit cât și ca țară de origine, în principal, din două motive: 1. poziția sa geografică; 2. existența unui număr mare de persoane sărace, dispuse să facă aproape orice pentru bani.

Pe baza statisticilor realizate de Poliția Română s-au conturat de-a lungul anilor anumite rute de trafic, ce depind de legislația existentă în țara de destinație sau de structura rețelelor de traficanți și vechimea lor pe o anumită rută.

Prima rută de trafic începe în Republica Moldova, tranzitează România și de aici, prin Ungaria, ajunge în Europa Occidentală (în special Franța și Germania).

O a doua rută se conturează via Serbia, Belgradul fiind cunoscut ca centru al traficului de ființe umane, către celelalte state din fosta Iugoslavie, Italia și Grecia.

Cea de a treia rută străbate Bulgaria și merge fie spre Grecia și Turcia, fie spre Italia, prin Macedonia și Albania.

Războaiele din ultimul deceniu au făcut din Balcani un adevărat rai pentru traficanți. Controalele la granițe au devenit superficiale, iar comunități umane întregi au fost sărăcite sau nevoite să se confrunte cu renunțarea la codurile morale rigide, caracteristice regimurilor comuniste.

Deși fenomenul ia amploare în întreaga lume, nu doar în țara noastră, prea puțini traficanți a fost prinși, ceea ce se explică prin absența unei legislații corespunzătore în multe dintre țările sursă. Deși există convenții internaționale și alte documente adoptate de diverse organisme, este nevoie și de o legislație proprie fiecărei țări.

Semnalele de alarmă trase de societatea civilă și de comunitatea internațională, au determinat autoritățile publice să recunoască existența fenomenului traficului de ființe umane și să ia atitudine față de pericolul pe care îl reprezintă acest flagel pentru societate. Ca urmare, instituțiile guvernamentale au dat curs unei serii de măsuri orientate spre prevenirea și combaterea comerțului cu ființe umane.

În luna decembrie a anului 2000, România a semnat Convenția ONU privind combaterea criminalității organizate internaționale și două Protocoale (adiționale) privind combaterea traficului cu migranți și, respectiv, pentru prevenirea, suprimarea și pedepsirea traficului cu persoane.

În baza acestui protocol a fost elaborat un Plan național pentru prevenirea, combaterea și sancționarea traficului de persoane, la întocmirea căruia au participat reprezentanții principalelor autorități guvernamentale și organizații neguvernamentale implicate în acest domeniu.

Printre acțiunile realizate, la capitolul reglementare juridică a problemei în cauză, evidențiem adoptarea de către Parlamentul României a Legii nr.678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane publicată în M.O. nr. 783 din 11.12.2001, modificată si completată prin Ordonanța de Urgență nr. 143 din 24.10.2002, prin intrarea în vigoare a Legii nr. 196/2003 privind prevenirea și combaterea pornografiei, Legea nr. 39 din 21.01.2003 și Legea nr. 161 din 19 aprilie 2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice și la mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, publicată în Monitorul Oficial Partea I nr. 279 din 21 aprilie 2003.

În Raportul Anual al Departamentului de Stat al SUA referitor la traficul de ființe umane, dat publicității în luna septembrie a anului 2003, România era una dintre țările nominalizate, considerată a fi lider regional în lupta antitrfaic.

În raport se arată că Guvernul României, deși nu îndeplinește standardele minime pentru combaterea traficului, face eforturi deosebite pentru contracararea fenomenului. Au fost votate legi importante pentru a întări pedepsele aplicate traficanților, au fost sporite resursele puse la dispoziția poliției pentru anchetarea și aducerea în fața instanței a celor implicați în acest comerț cu ființe umane și se preconiza înființarea de adăposturi care să ofere ajutor victimelor traficului de ființe umane, în momentul în care acestea se întorc în România.

CAPITOLUL III

PROTECTIA VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE

Secțiunea I. Categorii de victime

Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violență, abuzuri de autoritate sau amenințări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală, sau persoanele care au fost înșelate de traficanți și au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără legătură cu comerțul sexual, sau persoanele care sunt conștiente de adevaratele intenții ale traficanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației lor vulnerabile( psihică, socială ,economică,familială, afectivă)

Traficul de persoane are consecințe deosebit de grave (materiale și morale) pentru victime, consecințe de care nu se ține cont în cursul anchetelor și al urmăririi penale împotriva traficanților. Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informații, ca martori, trebuie ajutate, încurajate și asistate permanent.

Secțiunea a II-a. COPIII – victime ale traficului de persoane

Anual, mii de copii (băieți, fete) sunt traficați pentru a fi exploatați în scopuri comerciale, fiind recrutați – fie prin înșelăciune, constrângere sau forța, fie sunt transportați în țară sau peste granițele naționale și vânduți în repetate rânduri.

Ei devin victime ale acestui fenomen larg raspândit în România care se transformă tot mai mult în țara de origine și de tranzit a traficului de persoane.

Cel mai bun instrument legislative în prevenirea, protecția și recuperarea copiilor traficați sau care riscă să fie traficați este Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului (1989), în art. 355 se stipulează „drepturile copilului de a fi protejat împotriva traficului”.

Un alt instrument legislativ care completează Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnational Organisational Crime) devenit și Protocolul de la Palermo, definește copilul- orice persoana cu vârsta mai mică de 18 ani.

Legislația română în vigoare garantează protecția și asistență minorilor – victime ale traficului de persoane – prin Legea nr. 678/2001, art. 26 alin. (4). Traficul de copii se realizează în mai multe etape:

-traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa,

− prezumția de corecție, fraudă, înșelăciune sau abuz de putere din partea traficantului,

− intenția de a exploata etc.

Cum pot fi traficați copiii?

Mijloacele de traficare a acestei categorii umane– reduse astfel la condiția de marfă sunt multiple: recrutare, transport, transfer, adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forțata (agricolă, casnică), la cerșit, furat sau exploatat sexual sau pentru a fi dat ilegal spre adopție, pentru transfer de organe.

După recrutare și intrare în țara de destinație, victimele-copii devin captivi total: nu au acte de identitate, nu au dreptul la liberă circulație sau comunicare sunt continuu amenințati.

Cei care preiau copiii le oferă hrană, haine, adăpost, droguri – în perioada exploatării lor, îi obligă să reîntoarcă, prin muncă, valoarea acestora. Copiii nu primesc bani pentru activitățile lor, sunt abuzați fizic, hrăniți prost și supuși perversiunilor sexuale de la 8 la 12 ore pe zi (câte 6 – 10 clienți/zi) . Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbați sau femei, cunoștințe, vecini, părinți, iubiți. Unele fete care au fost traficate devin la rândul lor traficanți, se întorc în locațiile de unde au plecat și recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (mame, unchi, frați). Aceștia însă, nu recunosc acest fapt, ci văd o sursă de protejare a copilului, de supraviețuire a familiei). După recrutare, copiii pot fi traficați de-a lungul granițelor naționale sau internaționale.

De exemplu, în Europa de sud-est, principalele țări de origine sunt Albania, Bulgaria, România si și Moldova (copiii fiind traficați spre alte țări), țări de destinație (unde sunt primiți copiii) sunt Kosovo, Macedonia, Bosnia și Herțegovina, iar principalele țări de tranzit (care servesc ca punct de intrare în altă țară) sunt Serbia, Muntenegru și Croația.

Copiii pot deveni victime prin intervenția unor factori de risc (de vulnerabilitate): anumite istorii din viața lor, factori de stress (abuz sexual, tortură, maltratare), respingerea și opoziția normelor sociale si morale de contact ale mediului lor social. Împotriva fenomenului de a deveni victime și pentru protecția copilului trebuie maximalizată intervenția factorilor protectivi.

Majoritatea copiilor traficați suferă prin separarea de comunitatea unde au trăit, prin condițiile vitrege de viață și muncă, prin amenințările proxeneților, ale traficanților, prin neîncrederea în autorități, lipsa unui statut legal și astfel dezvoltă relații de dependență emoțională cu traficanții lor (iubindu-i și urându-i în același timp). Traficantul devine singurul adult pe care îl are copilul în țara unde este exploatat. Chiar dacă reușesc să „evadeze” din lumea traficului și se întorc acasă, impactul social devine mai puternic: familia îl poate respinge, nu mai are aceleași abilități sociale, educative cu ale celorlalți copii, iar impactul psihologic este un prag greu de trecut: sentimentele de rușine și vinovăție conduc la lipsa încrederii, conduc la gânduri și tentative de sinucidere, la toate acestea adăugându-se și impactul fizic ale traficului suferit: violența fizică din partea traficanților, clienților, proxeneților, contactarea de boli cu transmitere sexuală. Toate eforturile anti trafic–copii se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale lor: la viață, la dezvoltare, la protecție, dreptul la participare, dreptul la informație (al copiilor-victime ale traficului, copiilor vulnerabili de a fi exploatați). Asistența și protecția copilului – victimă a traficului de ființe umane trebuie să fie cu totul specială, distinctă de a adulților din toate punctele de vedere: lege, politică, programe, acțiuni adoptate de instituții publice, private, tribunale.

Printre măsurile speciale de protejare și ajutorare a copiilor – victime ale traficului sunt incluse unele proceduri, astfel încât:

− să nu fie implicați penal, nu trebuie sancționați ca urmare a situației lor de ființe traficate;

− să se realizeze o reunire a copiilor traficați cu familiile lor (după o analiză de risc și consultarea copilului dacă este în interesul copilului);- li se vor oferi, pe timpul procesului penal, programe de asistență fizică, psihică, medicală, juridică, educativă;

− să fie protejați împotriva traficanților (și în timpul procedurilor de obținere a compensațiilor);

– să le fie protejate intimitatea și identitatea, prin inițierea de programe adecvate, de catre persoanele ce lucrează cu copiii-victime. Statisticile privind numărul copiilor traficați sunt greu de obținut fiind ingreunate de natura clandestină a mijloacelor de traficare și dificultăților legale de identificare a acestor categorii de victime

Națiunile Unite au oferit unele statistici estimative, indicându-se la nivel mondial aproximativ 1,2 milioane de copii traficați în scopul exploatării prin muncă; rapoartele ONG estimează că mii de băieți și fete mai mici de 13 ani sunt traficați din și în interiorul Europei de est pentru muncă forțată, cerșit, furt, iar Banca Mondială indică faptul că peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani și nu au acces la apă potabilă.

Secțiunea a III-a. FEMEILE – victime ale traficui de persoane

Rețelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanții acționând transfrontalier: de exemplu, fete (femei) traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud. Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri comerciale urmează aceleași căi cu cele ale traficului drogurilor, armelor – generând profituri uriașe.

Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, își au originea într-un abuz mintal și fizic din istoria lor de viață. De aceea, procesul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul personal al fiecărei femei traficate.

Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și morale.

De exemplu, o adolescentă traficată argumenta motivația pentru care a plecat din România: „Când m-am hotărât să părăsesc România, nu exista nici o șansă pentru mine aici. Aveam un copil de crescut, părinții mei îmi tot cereau bani, tatăl copilului plecase în Italia și nu se mai întorsese. Am încercat de multe ori să-mi găsesc de lucru, dar cine să mă angajeze fără o diplomă de liceu și cu un copil care mă aștepta acasă? Așa că am crezut că asta era ultima mea șansă. Am plecat în Serbia cu ajutorul unui bărbat și, în final, m-am trezit în Sarajevo.”

Vulnerabilitatea socială stă la baza factorilor de risc pentru fiecare femeie traficată, factori ce include medii de familie abuzive, sprijin limitat, sărăcie, precum și visul oricărei femei de a avea un viitor mai bun. Această problemă o putem exemplifica prin situația a două tinere surori, abuzate sexual de tatăl lor și care au fugit de acasă și au fost abordate de un „lider” al străzii, care a vrut să le ducă în Serbia, însă au fost salvate pentru moment prin Centrul de Consiliere al Organizației Salvați Copiii – România.

Deși se află în siguranță, își continuă școala, există momente în care își doresc „să-și încerce norocul” peste hotare. Femeile sunt ademenite prin promisiuni de câștiguri importante, încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare, animatoare, prostituate, ori nu se specifică acest lucru).

Din raportul unor victime-femei, s-a evidențiat faptul că au fost transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și țări, au fost examinate medical și nu au știut unde se află. Ele erau obligate să se prostitueze în țările de tranzit.

O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influența mijloacelor mass-media, a tehnologiilor informaționale noi – imagini înșelătoare, degradante ale femeii (de exemplu banalizarea, vanzarea propriului trup, care implca pierderea respectului de sine si a demnitatii).

Traficul de femei se efectuează sub forma ofertelor de locuri de muncă sau sub acoperirea agențiilor matrimonial prin posta electronic. Femeile sunt recrutate prin anunțuri publicitare care le “promit” o cariera de dansatoare, de lucrator hotelier, chelnerite,babysitter etc.; însă ajunse în țara de destinație sunt deposedate de pașapoarte și silite să devină sclave ale traficanților.

Inainte de transportul în țara de destinație, victima este staționată intr-o locație stabilită de recrutor, pană la crearea unui grup și perfectarea actelor de deplasare, fiind sub o strictă supraveghere; apoi sunt predate unor călăuze pentru a trece “in siguranță” frontiera.

Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza și prin consimțământul acestora, femeile părăsind țara cu viză turistică; apoi se exercită violenîele,iar femeile sunt vândute altui proprietar, li se rupe contractul de transport, li se iau pașapoartele, și în final, sunt forțate să se prostitueze.

In plan local, din statisticile Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Iași, reținem ca în anul 2004 au fost trimiși în judecată pentru săvârșirea infracțiunilor de trafic de persoane și de minori prevăzute și pedepsite de Legea nr. 678/2001, un număr de 30 de traficanți, însă aceștia au acționat alături de alți coinculpați, săvârșind și alte infracțiuni în legătură strânsă cu traficul de persoane, anume infracțiunile de fals privind identitatea, fals în declarații, lipsire de libertate, proxenetism, viol, trecere frauduloasă de frontieră. Acești inculpați s-au constituit în grupuri organizate de trafic de „carne vie”, au racolat tinere pentru practicarea prostituției, transport și exploatarea lor sexuala.

Grupurile infracționale au acționat pe diferite rute: România – Polonia, România – Germania (pentru exploatare sexuală), Olanda, Coreea de Sud, Serbia, Grecia.

Pentru reducerea riscurilor ca femeile să accepte tentațiile oferite de traficanți, echipele de consiliere derulează continuu programe de protecție și asistență sociala (art.26, alin.5 din Legea nr. 678/2001). Astfel, victimele pot fi cazate, la cerere, în centre de asistență și protecție, pot beneficia de azil (în conformitate cu dreptul international al refugiatilor) unde li se asigura conditii pentru igiena personala, hrană, eventual locuință sociale, unde pot fi însoțite și de copiii minori. Important este faptul că primirea victimelor în aceste centre nu este condiționată de cooperarea lor în procesul penal.

CAPITOLUL IV

PSIHOLOGIA VICTIMEI TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Secțiunea I. PERSPECTIVA PSIHOTRAUMATOLOGICA asupra victimelor traficului de ființe umane

I.1. Considerații generale

În anul 1991 Dr. George Everly a introdus termenul de psihotraumatologie pentru a descrie studiul experiențelor traumatice, prevenirea și tratamentul simptomelor cauzate de acestea.

Psihotraumatologia este definită de Fischer G. și Riedesser P. (1998) ca fiind studiul leziunilor psihice în ceea ce privește condițiile de apariție, desfășurarea lor actuală ca și consecințele imediate și pe termen lung (traumatizare, modelul desfășurării traumatizării psihice).

Sunt multiple evenimente care au cauze naturale sau provocate de om și care au contribuit la dezvoltarea psihotraumatologiei. De exemplu mulți dintre soldații americani, veterani ai războiului din Vietnam care au dezvoltat tulburări psihopatologice, au trebuit să fie trimiși acasă și internați în centre speciale pentru veterani. Echipe multidisciplinare de psihologi, medici, asistenți sociali și pedagogi au dezvoltat o teorie privind existența unei relații între situația de război și manifestarea experiențelor traumatice, printre altele și formularea sindromului de stres posttraumatic numit în continuare SSPT.

Cutremurele și inundațiile au făcut victime care au atras atenția specialiștilor ce au demarat lucrări de cercetare și eforturi terapeutice în scopul reabilitării lor. Mișcările sociale, mai ales cele care s-au opus oprimării și sclaviei, mișcările muncitorești, au dus la umanizarea muncii și interzicerea exploatării prin muncă a copiilor. Mișcarea femeilor a pus în evidență atitudinea de violență față de femei și copii, atitudine ținută mereu ascunsă. O atenție specială este acordată de psihotraumatologie abuzului sexual și maltratării copilului, iar începând cu anii 1990, când în Europa fost comunistă a apărut o formă nouă de sclavie, traficul de ființe umane, atenția psihologilor, asistenților sociali, medicilor a fost îndreptată și spre evaluarea și reabilitarea victimei traficului de ființe umane exploatate sexual.

Pentru ca evenimentele traumatice ca să fie percepute de individ ca fiind stresante, acestea trebuie să îndeplinească trei condiții și anume:

– Gradul de control asupra evenimentului. Cu cât un eveniment este mai puțin controlabil cu atât este mai probabil ca el să fie perceput ca fiind stresant. Evenimente de viață incontrolabile sunt: moartea unei persoane dragi, o boală gravă, pierderea locului de muncă, răpirea și sechetrarea etc. Imposibilitatea de a controla evenimentul, de a-l opri să aibă loc, crește intensitatea stresului, pe când convingerea că putem controla evenimentele reduce starea de anxietate chiar dacă nu excercităm niciodată acel control. Percepția individului asupra controlabilității unui eveniment este tot atât de importantă în evaluarea pe care o face pe cât este de importantă controlabilitatea efectivă a acestor evenimente.

– Predictibilitatea. Capacitatea de a prezice apariția unui eveniment stresant, chiar dacă individul nu îl poate controla, reduce de obicei severitatea stresului. Semnalul de avertizare înaintea unui eveniment stresant permite persoanei să inițieze un anumit proces pregătitor care să acționeze în sensul diminuării efectelor unui stimul nociv. În cazul unui șoc impredictibil nu poate exista nici o perioadă de siguranță; pe când în cazul unui șoc predictibil subiectul se poate relaxa într-o anumită măsură până când un semnal îl avertizează că un șoc este pe cale de a se produce. Experimentele psihologice realizate în laborator au arătat că atât oamenii cât și animalele preferă evenimentele neplăcute predictibile celor impredictibile.

– Măsura în care evenimentele stresante pun la încercare limitele capacităților individului și stima de sine. Nivelul de la care un eveniment devine stresant diferă de la un individ la altul. Fiecare persoană este înzestrată cu un potențial unic de rezistență la conflict, frustrare, stres și are propria experiență de viață personală, caracteristici ce-l pot ajuta să se adapteze sau să facă față mai ușor situațiilor stresante. Cercetătorii Holmes și Rahe (1967) au argumentat că orice schimbare în viață care solicită numeroase reajustări poate fi percepută ca stresantă. Încercând să măsoare impactul schimbărilor de viață au elaborat Scala evenimentelor de viață. Evenimentele de viață sunt eșalonate începând cu cele mai stresante (decesul unuia

Acest fapt a fost demonstrat într-un studiu (Glass și Singer, 1972) în care două grupuri de subiecți au fost expuse unui zgomot puternic, extrem de neplăcut. Subiecților dintr-un grup li s-a spus că pot face să înceteze zgomotul apăsând pe un buton, dar li s-a cerut insistent să nu facă acest lucru decât dacă era absolut necesar. Subiecții din celălalt grup nu au avut nici un control asupra sunetului emis. Nici unul dintre subiecții care aveu un buton de control nu l-au apăsat de fapt, astfel încât expunerea la zgomot a fost aceeași pentru ambele grupuri. Cu toate acestea performanța în rezolvarea ulterioară a diferitelor probleme a fost seminficativ mai mică pentru grupul care nu avusese control, indicând că aceștia erau mult mai tulburați de zgomot decât grupul care avusese potențial controlul.

Într-un studiu (Abbott, Schoen și Badia, 1984) șoarecilor li s-a oferit posibilitatea să aleagă între un șoc semnalat și un șoc nesemnalat. Dacă șoarecele apăsa o bară la începutul seriei de șocuri, fiecare șoc era precedat de un semnal de avertizare. Dacă șoarecele nu reușea să apese bara, nici un semnal de avertizare nu se emitea pe parcursul seriei de teste. Toți șoarecii au învățat rapid să apese bara, manifestând o preferință importantă pentru șocurile predictibile. Oamenii aleg și ei, în general, șocurile predictibile în defavoarea celor impredictibile. De asemenea ei prezintă o activitate emoțională redusă și raportează mai puțină neliniște în așteptarea apariției șocurilor predictibile, și le percep pe acestea ca mai puțin stresante decât pe cele impredictibile de aceeași intensitate. (Katz și Wykes, 1985). Un exemplu de impredictibilitate cronică (Hunter, 1979), este cazul femeilor a căror soți au fost declarați dispăruți în războilul din Vitnam. Neștiind dacă soții lor sunt vii sau morți, a fost extrem de dificil pentru ele să-și aline durerea și să-și continue viața. Prin comparație cu soțiile a căror soți au fost uciși sau cu cele a căror soți erau prizoneri, soțiile cu soții declarați dispăruți în misiune au prezentat cea mai precară stare de sănătate fizică și emoțională.

Diferite studii au constatat o serie de diferențe culturale și de vârstă (Masuda și Holmes, 1978; Ruch și Holmes, 1971). Este important de amintit și faptul că unii oamnei nu consideră că schimbări majore sau situații tensionante (cum ar fi săptămâna dinaintea unui examen pentru un student), ar fi stresante. Stima de sine este vitală pentru echilibrul psihologic. Atunci când ea este înaltă, ne permite să acționăm eficient, să ne simțim bine în propria piele, să facem față dificultăților existenței. Când stima de sine este scăzută provoacă numeroase suferințe și neplăceri care vin să perturbe viața cotidiană. Evenimentele traumatice pot afecta stima de sine și-i poate reduce nivelul acesteia. De exemplu: o victimă a traficului de ființe umane repatriată și întoarsă în satul său poate fi stigmatizată și etichetată de autorități (polițist, medic, preot etc.) dar și de restul persoanelor din comunitate ca fiind prostituată. Această situație va face mai dificil procesul de reinserție socială a acesteia. Vulnerabilitatea stimei de sine este determinată și de importanța, autoritatea persoanei cu care aceasta interacționează și este mai sensibilă la respingerea socială de cât la acceptarea socială.

Secținea a II-a. Sindromul de stres posttraumatic (SSPT)

Orice incident care a avut loc imediat și/sau într-un mod neașteptat poate avea drept rezultat atât o traumă fizică cât și un șoc emoțional. Efectele acestor incidente asupra corpului și minții umane pot fi traumatizante și dramatice. Șocul emoțional poate crea reacții de stres numit stres post-traumatic. În procesul de consiliere a victimei accentul cade pe identificarea acestor incidente. Pentru majoritatea dintre noi nu este obișnuită implicarea într-un accident sau calamitate și nici amenințarea propriei vieți.

Stresul posttraumatic poate fi definit în termeni comuni ca „reacții normale ale unor oameni normali la evenimente care pentru ei sunt neobișnuite, anormale”.

Complexul de simptome ale tulburărilor cauzate de influența traumatizantă a diverșilor factori stresanți asupra psihicului, de regulă, ieșiți din comun, în comparație cu experiența obișnuită a unui om, a fost descris în 1980 în DSM-III, ediția a 3-a, primind denumirea de sindromul tulburărilor de stres posttraumatic.

O experiență cumplită, intensă și dureroasă nu poate fi ignorată sau uitată. Aceasta devine parte din viața noastră și poate cauza multe simptome grave, în special atunci când nu le recunoaștem și le negăm existența.

Elena a fost sechestrată împreună cu un grup de prietene din orașul ei timp de 3 luni. Când s-au întors acasă li s-a dat posibilitatea să-și exprime sentimentele și să-și povestească experiența de trafic. Unele dintre prietenele ei au fost bucuroase că pot face asta, însă Elena a părăsit grupul. Era furioasă și supărată spunându-i psihologului că nu vrea să spună nimănui ceea ce i s-a întâmplat, că se simțea bine, nu avea nimic și că nu înțelege de ce trebuie să vorbească. În timp ce psihologul o asculta, Elena a început să spună că simțea că nu aparține grupului deși îi cunoștea pe toți foarte bine. Se simțea izolată, îi era frică, astfel încât nu a putut să completeze nici măcar niște formulare simple. După un timp, a recunoscut că avea impresia că înnebunește și va avea o depresie. Deși a început prin negarea problemei, a vorbit cu psihologul aproape două ore. Elena a fost ascultată și asigurată că reacțiile ei au fost normale.

Această etapă s-a constituit într-un pas important pentru acceptarea sentimentelor de furie, frustrare, izolare, însingurare, neascultare și teama că își pierde controlul.

Încercarea de evitare a sentimentelor rareori are reușită și poate cauza reacții de necontrolat pe perioade mai lungi de timp. Îndepărtarea de cei care au trăit aceeași experiență duce la izolare și însingurare.

Simptomele stresului post-traumatic pot apărea înainte, în timpul evenimentului precum și după consumarea acestuia, de aceea putem spune că reacțiile nu sunt doar post-traumatice ci pot apărea mai devreme astfel:

Înainte de trafic Elena știa că va trebui să treacă ilegal granița, să lucreze ca baby-sitter în Italia și nu spusese nimic familiei despre toate acestea. Ea se pregătea pentru o situație dificilă și periculoasă. Își făcea planuri legate de plecarea de acasă și trăia cu frică și incertitudine pentru ce va urma.

În timpul traficului: reacțiile emoționale pe perioada traficului pot fi reprimate sau controlate, nemanifestându-se niciodată, sau pot fi exprimate în momentul evadării din locul în care a fost sechestrată și forțată să se prostitueze.

După încetarea traficului: reacțiile pot apărea imediat sau mai târziu, variind de la câteva minute la câțiva ani.

Pentru a înțelege simptomele SSPT trebuie avute în vedere experiența anterioară de viață, caracterul și personalitatea victimei, consecințele traumatice ale evenimentului și tipul de ajutor pe care l-a primit aceasta în timpul și după producerea incidentului.

Se poate întâmpla ca unul dintre simptomele SSPT să fie nemanifestarea nici unui simptom, astfel încât lipsa vreunei reacții a victimei poate constitui de fapt o reacție.

II.1. Reacții caracteristice ale SSPT

În timpul unui eveniment traumatizant pot apărea anumite reacții fizice și emoționale dintre care majoritatea pot fi ținute sub control, dar există și simptome specifice, care se manifestă după producerea evenimentului, ca și continuări ale experienței trăite.

Sunt trei variante ce înglobează simptomele stresului post-traumatic: reexperimentarea, evitarea și provocarea.

a. Reexperimentarea

Evenimentul care a provocat trauma unei persoane poate fi experimentat de aceasta din nou, peste câteva ore, zile, luni sau chiar ani: sentimentele și emoțiile generate de momentul traumatic pot fi simțite ca și când ar avea loc în prezent. Ele pot varia de la o ușoară tulburare la sentimente intense și copleșitoare. Senzațiile și emoțiile simțite în momentul producerii incidentului care au fost reprimate și împinse în inconștient, pot ieși la suprafață într-un moment cu totul neașteptat prin reacții declanșatoare – aceste sentimente pot fi declanșate de imagini (emisiuni TV, filme, fotografii, articole de presă, oameni sau discuții pe tema respectivă), sunete, mirosuri, gusturi sau chiar atingeri. Stimulii declanșează sentimente care sunt însoțite de revenirea simptomelor. Acestea se pot manifesta nu doar după săptămâni sau luni, ci chiar după mulți ani și pot fi provocate de anumiți stimuli externi care pot aduce trecutul traumatic în prezent. De exemplu, în cadrul unei emisiuni televizate se poate face un anumit comentariu însoțit de imagini care să prezinte un incident similar. Persoana afectată de SSPT poate experimenta, privind emisiunea, sentimente pe care credea că le poate ține sub control.

Reacțiile spontane. Un alt mod de a reexperimenta simptomele este atunci când nu sunt declanșate de ceva anume, apar „din senin” și nu au, cel puțin în aparență, nici o cauză externă. Aceste experiențe pot apărea sub formă de flash-back-uri sau flash-forward-uri. Simptomele se pot manifesta treptat sau spontan, neducând neapărat persoana la locul și în timpul incidentului, ci creându-i, în prezent, sentimente, emoții, imagini, mirosuri și sunete asociate cu evenimentul traumatic. O modalitate de auto-protecție este îngroparea acestor evenimente, împreună cu sentimentele asociate acestora, adânc, în inconștient. Se preferă, deci, uitarea acestora, deși ele nu vor dispărea în realitate. În anumite momente, când victima își amintește de incident sau când este relaxată și nu se gândește la ceva special, zidurile „protectoare” se deschid, iar emoțiile și sentimentele alunecă și invadează prezentul.

b. Evitarea

Orice incident traumatizant avertizează victima cu privire la posibila repetare a lui. Dacă cineva a fost implicat într-un accident feroviar va refuza o eventuală călătorie cu trenul. O intervenție neprofesionistă în depășirea acestei situații va fi aceea de a determina (cu atitudine glacială) această persoană să folosească trenul ca mijloc de transport. Dacă ai căzut de pe bicicletă și te-ai lovit puțin, atunci îți poți învinge frica urcându-te din nou. A sprijini o persoană să-și învingă teama poate fi o strategie bună în cazurile minore, dar s-ar putea să nu fie de nici un ajutor pentru cineva implicat într-un accident grav sau o calamitate.

Acest lucru depinde până la un punct de experiențele anterioare, de natura incidentului, de profunzimea fricii, de alte sentimente și emoții generatoare de anxietate precum și de capacitatea individului de a face față situației.

O parte dintre persoanele care au trecut printr-un accident traumatic încearcă să evite orice le reamintește de acesta – oameni, sau alte lucruri care i-ar face conștienți de amintirile și sentimentele refulate. Această atitudine poate determina izolare, introversiune și nesiguranță.

O altă formă a evitării este negarea sentimentelor (frică, rușine etc.), victima experienței traumatice care adoptă această atitudine nu vrea să facă cunoscut persoanelor din jur (rude, colegi, prieteni), ceea ce simte cu adevărat, păstrând astfel sentimentele reale în secret. Este posibil ca aceasta să nu manifeste nici un simptom, sau să nu fie conștientă de acesta, timp de o lungă perioadă de timp, dar într-un final să se găsească în situația de a nu putea face față situațiilor de viață astfel încât să-i scadă considerabil eficiența la locul de muncă, să-și distrugă căsnicia, prieteniile etc.

Tot o formă de evitare este atunci când oamenii își ocupă gândurile și viața numai cu amintiri despre incidentul traumatic. Unii consemnează totul într-un jurnal și trăiesc în trecut, sau se înconjoară de obiecte ce le amintesc de eveniment. Alții se implică numai în amintiri și nu se mai opresc din vorbit pe tema acestui subiect, se blochează în propriile sentimente și nu pot merge mai departe, situație ce împiedică trăirea în prezent și confruntarea cu realitatea.

c. Provocarea

Datorită faptului că un accident traumatic provoacă sensibilizarea sistemului nervos, pot apărea noi simptome: victima poate deveni extrem de sensibilă și irascibilă, iar reacțiile acesteia pot deveni ciudate și neașteptate, de exemplu, contradicție între limbaj și comportament: Îmi spune ceva și face cu totul altceva, negând ce spusese prima dată și atunci începe să arunce cu lucrurile prin casă pentru cel mai neînsemnat motiv. Este foarte dificil pentru membrii familiei sau colegi să locuiască și să interacționeze cu astfel de persoane. Conștientizarea de către victimă a atitudinii iraționale precum și reacțiile la provocarea acesteia de către cei din jur demască incapacitatea victimei de a face față evenimentelor și experiențelor normale de viată. Aceasta se manifestă prin retragere, izolare, izbucniri de furie și violență, accese de liniște și introversiune.

Un semn al amplificării sentimentului de provocare este dorința de a face lucruri din impuls, fără a avea nici un motiv (de exemplu la unele persoane se va manifesta prin dorința de a face cumpărături, achiziționând lucruri inutile și scumpe în timp ce alții, își vor schimba stilul de viață, relațiile, locul de muncă, își vor schimba înfățișarea, vor divorța, în concluzie: vor face lucruri pe care nu le-au făcut niciodată înainte). Distorsiunea cognitivă a acestor persoane este: Viața este scurtă si din acest motiv trebuie să o trăiesc din plin. Ce rău este în asta?

Reexperimentarea unui eveniment, evitarea amintirilor, exaltarea și provocarea sunt simptome tipice ale stresului post-traumatic. Acestea pot sau nu să fie evitate în timpul incidentelor, însă pot reveni luni sau ani mai târziu cu efecte negative asupra victimei.

II.2. O perspectivă asupra simptomelor SSPT

A. Anxietatea

Sindromul de stres post-traumatic este considerat o tulburare de anxietate, deoarece multe dintre simptomele acestuia sunt comune anxietății. Anxietatea cuprinde gânduri de îngrijorare, hiperexcitabilitate emoțională și fizică.

În mod normal, atunci când creierul percepe o amenințare, acesta emite un lanț de schimbări fizice care pregătesc corpul pentru luptă sau fugă. Mesajele sunt transmise prin intermediul nervilor și a hormonilor către diferite organe ale corpului. Mușchii se tensionează, bătăile inimii sunt mai rapide și mai puternice, ritmul respirator crește. Creierul devine mai vigilent si capabil să reacționeze mai repede. Aceste modificări constituie răspunsul la stres și pregătesc corpul pentru urgențe. După ce corpul își reia starea de odihnă și relaxare se realizează faptul că energia consumată pentru a răspunde la stres este epuizantă din punct de vedere fizic. În anxietate mintea rămâne tot timpul în alertă, păstrându-se emoțiile și starea de excitabilitate a corpului.

Anxietatea presupune o arie de simptome:

– fizice: tensiune motrică cu contracții musculare, oboseală, tremur, greață, probleme ale tractului digestiv, hiperventilare pulmonară, creșterea ritmului cardiac, senzații de sufocare și atacuri de panică;

– tulburări neuro-vegetative: uscarea gurii, transpirație, mâncărimi ale mâinii și ale feței, stări de surzenie, senzație de jenă la nivelul epigastrului sau de strânsoare la nivelul gâtului;

– oboseală emoțională: iritare, dispoziție fluctuantă, frică, emoții exagerate, pierderea încrederii;

– oboseală mentală: confuzie, incapacitate de concentrare, sau incapacitate de a lua decizii, amnezii temporare;

– oboseală spirituală: descurajare, lipsă de speranță, disperare.

Manifestările anxietății exogene reprezintă doar un răspuns exagerat la stres, acestea scad în intensitate pe măsură ce se impune sistemului nervos să se calmeze și cresc în intensitate pe măsură ce persoana consideră că nu le poate face față și că acestea trebuie să se oprească de la sine sau cu ajutorul cuiva din exterior.

Comportamentul de evitare este specific anxietății. Încercând să scape de situațiile, persoanele ce le declanșează anxietatea, victimele își pot provoca o diminuare temporară a acesteia, dar cu costuri energetice mari. În acest mod se menține frica față de ceea ce declanșează comportamentul de evitare, astfel încât nu învățăm să ne dominăm fricile. De fiecare dată, evitarea este recompensată cu o reducere pe termen scurt a anxietății. Abordând comportamentul de evitare tindem să-l folosim din nou în viitor. Distragerile pe care le folosim pentru a scăpa de frică cum ar fi implicarea în activități solicitante, vor fi asociate cu frica prin condiționare. Curând distragerile vor deveni declanșatori prin asociere. Antidotul evitării este reprezentat de comportamentul prin care victima face față lucrurilor de care îi este teamă și permite suportarea simptomelor până în momentul în care răspunsul la stres dispare, iar sistemul său nervos devine mai puțin reactiv. Acest lucru se învață gradual.

B. Disocierea

În conștientizarea normală, oamenii se simt pe deplin angajați în experiențele lor de viață. Ei sunt conștienți de ceea ce-i înconjoară, sunt conectați la mediul din jurul lor și la propriile lor sentimente. În ciuda sentimentelor și emoțiilor lor variate, atunci când sunt puși în situații diferite de viață, ei se simt mereu aceleași persoane. Atunci când amintirile normale sunt declanșate sau retrase intenționat, oamenii le pot examina și apoi le pot pune deoparte, după cum doresc. Distragerile din conștientizarea prezentă sunt fie plăcute, fie, cel puțin, controlabile. De exemplu: când ai de plătit facturi și ești cu mintea la o călătorie la munte, poți reveni la sarcina pe care o ai de făcut, dacă așa dorești. Amintirile sunt îndepărtate într-un mod organizat, ele pot fi conștientizate și apoi, din nou, îndepărtate din conștient.

Disocierea este un proces mental prin care o persoană încercă să scape de amintirile sau situațiile tulburătoare. Mintea sa poate apărea ca fiind separată de experiența corporală traumatizantă trăită. Putem evada mental dintr-o experiență actuală neplăcută printr-o fugă din realitate sau putem evada temporar dintr-o amintire traumatică, separând și îndepărtând amintirea. În loc să fim conectați la toate amintirile noastre, amintirea evenimentelor traumatice puternice se disociază, se izolează, fiind îndepărtată pentru un timp, nefiind integrată în memoria de lungă durată. Astfel, în loc să se regăsească cu celelalte amintiri ca în filele unui dosar, amintirea traumatică rămâne separată, „afișată”, intervenind, însă, în mod repetat în conștiință. Amintirile traumatice disociate sunt îndepărtate, separate, fragmentate sau compartimentate astfel încât informațiile nu sunt integrate cu restul memoriei și nici nu sunt conectate pe deplin în conștientizarea prezentă. Amintirile traumatice conțin multe aspecte: gânduri, imagini, sentimente, comportamente și senzații fizice. Toate acestea sunt împachetate în materialul traumatic propriu al persoanei dând acesteia un sentiment de identitate. Astfel, asupra aceluiași eveniment traumatic oameni diferiți au percepții diferite.

Indicatori ai disocierii:

– corpul devine rigid,

– persoana răspunde încet la provocările celorlalți,

– lucrurile par să se miște foarte încet sau foarte repede,

– emoțiile sunt amorțite, nu există sentimente,

– nu simte durerea așteptată ca urmare a evenimentului traumatic,

– nu are contact cu ceea ce o înconjoară,

– pierde sentimentul a ceea ce se întâmplă,

– amnezie,

– se uită în gol, ochii se mișcă nerăbdători dintr-o parte în alta,

– clipește foarte des,

– este deconectată de ceea ce este în jur și nu se implică în prezent,

– se simte ca spectator al situației prezente nu ca participant la situația prezentă,

– neatenție, lapsus-uri,

– visează cu ochii deschiși în mod excesiv,

– hiperactivitate sau retragere,

– comportament automat, se simte ca un robot,

– adoarme ușor/somnolență,

– dezorientare spațio-temporală,

– pierderea șirului conversației,

– derealizare(nu simte oamenii si lumea ca fiind reale ,se simte ca un străin într-un loc familiar, nu se recunoaște în oglindă, lumea îi apare ca într-un vis),

– se simte ca si cum nu ar fi acolo,

– privește lumea din afara propriului corp,

– viata îi este acum împărțită: înainte și după evenimentul traumatic („sunt o persoana total diferită acum”),

– nu are stare,

– prezența ticurilor,

– face deseori grimase,

– sentimente confuze (dacă își suprimă trauma nu se poate concentra, iar mintea devine goală),

– comportament neobișnuit, inexplicabil, (o femeie dependentă de familie părăsește din senin casa timp de 2 zile),

– încercări de a rămâne ancorat în prezent, („ bate darabana cu degetele”),

– auto-alinare (legănarea corpului înainte și înapoi)

– lucrurile arată și sună diferit, culorile se estompează sau devin mai puternice, sunetele sunt mai puternice sau aude sunete ca un zgomot de fond,

– lucrurile par îndepărtate sau neclare/confuze.

Putem spune că disocierea, în sine, uneori poate avea o funcție liniștitoare, deoarece, fiind un mecanism automat de protecție, oferă o oarecare ușurare și o anumită protecție față de durerea traumatică care copleșește persoana. Pe de altă parte, respingerea continuă a amintirilor necesită o energie foarte mare care obosește și provoacă un comportament irascibil. În starea de anestezie (amorțire) a amintirilor dureroase se pierd amintirile și sentimentele plăcute. Chiar dacă victima încearcă să atenueze amintirile dureroase, ele vor reveni cu siguranță într-un anumit moment.

Disocierea întârzie sau chiar împiedică vindecarea, deoarece victima nu-și conștientizează amintirile dureroase și nu le asociază cu experiențele pe care le poate controla.

Dacă disocierea nu poate fi controlată de către victimă atunci simptomele experiențelor traumatice, neprelucrate vor continua să se manifeste până în momentul în care experiența traumatică dobândește un sens, adică este prelucrată și integrată în memoria de lungă durată. Aceasta înseamnă că victima poate să-și amintească și să vorbească conștient despre evenimentele traumatice, fără ca acest demers să-i provoace tulburări.

II. 3. Trăsături asociate SSPT

1. Auto-învinuirea. Oamenii cu SSPT se învinovățesc pentru incapacitatea de a-și controla simptomele („trebuie sa fiu un fraier dacă sunt deprimat”), sau comportamentele specifice ( „nu îmi vine să cred că mi-am părăsit soțul în felul ăsta… – ce se întâmplă cu mine?”) Vina poate fi asumată dacă ea este reală și dacă duce la îmbunătățirea comportamentului și caracterului. Auto-condamnarea nu ajută niciodată. Vina și rușinea neprelucrate vor face vindecarea mai dificilă. În procesul de consiliere a victimei, prin utilizarea tehnicilor cognitiv-comportamentale, se poate interveni în prelucrarea acestor emoții.

2. Perspective năruite. Fiecare dintre noi deține speranțe care pun ordine în lumea haotică în care trăim și fac ca stresul să fie suportabil. Cercetătorii arată că SSPT se datorează perspectivelor sumbre despre sine, despre lume și despre ceilalți.

3. Tulburări de stare: Tulburările de stare sunt întâlnite alături de alte tulburări SSPT și includ:

Depresia. Aceasta are o structură logică, de la stimă de sine scăzută, lipsă de speranță, rușine, sentiment de pierdere, sentimentul distrugerii permanente, până la pesimism. Prin urmare, victimele traumei riscă să adopte un comportament suicidar până în momentul în care gândurile și sentimentele negative sunt tratate.

Anxietatea (vezi pagina din acest capitol care tratează anxietatea )

Ostilitatea. Aceasta reprezintă o atitudine de neîncredere față de ceilalți. Se poate manifesta prin iritabilitate, furie sau izbucniri față de: cei care nu au trecut prin trauma respectivă și nu pot înțelege, agresor, acele persoane care nu au protejat victima (părinți, frați etc.), agresorii secundari (cei care au racolat victima și care făceau parte din „cercul de prieteni”), membrii familiei care au încurajat victima să accepte oferta de a pleca în străinătate la lucru.

Durerea simțită în fața pierderilor. Este posibil ca aceasta să nu fie întotdeauna evidentă pentru cei din preajma victimei.

4. Consum de substanțe care creează dependență. Alcoolul, aurolacul, cocaina, opiumul, amfetaminele sau alte droguri sunt folosite frecvent în încercările victimei de a-și ușura durerea. Aceste „auto-tratamente” oferă o ușurare doar temporară și îngreunează procesul de vindecare.

5. Comportamente compulsive. În încercările de a scăpa de durere, persoanele cu SSPT pot adopta comportamente compulsive : absentează din senin și fără motiv de la lucru, pleacă de acasă fără aparent nici un motiv, fac schimbări radicale în stilul de viață, mănâncă și cumpără compulsiv, manifestă schimbări bruște în comportamentul sexual.

6. Dureri somatice. Când trauma nu poate fi prelucrată și exprimată verbal, deseori durerea se manifestă somatic, de cele mai multe ori în zonele corpului care au fost traumatizate fizic. Deseori durerea fizică servește ca o distragere de la durerea emoțională. Durerile fizice pot deveni cronice (de cap, ale pelvisului, de spate, hipertensiune, astm, probleme ale pielii, inflamări ale gâtului, senzații de leșin, amorțirea anumitor părți ale corpului, extenuare, tulburări gastro-intestinale). Specialiștii au observat că durerile fizice sunt resimțite de persoane care au fost traumatizate în copilărie și anume în faza preverbală de dezvoltare.

7. Supracompensări. În efortul de a-și recâștiga controlul pierdut, unele persoane cu SSPT se lasă conduse de o dorință acerbă pentru obținerea succesului, realizare personală sau dobândirea unei forme fizice bune. Aceasta poate constitui o modalitate pozitivă de depășire a traumei dar, în același timp, poate frâna vindecarea deoarece prin aceste metode nu se prelucrează trauma.

8. Automutilarea. Una din ironiile SSPT constă în faptul că unele victime se autopedepsesc. După observațiile lui Matsackis, automutilările includ: „arderi, loviri, tăieri, zgârieri excesive, folosirea unor obiecte dure și abrazive pe piele sau pe scalp, introducerea unor obiecte ascuțite în corp, lovirea cu capul de pereți, smulgerea părului și a sprâncenelor în scopuri necosmetice etc.” Aparent, aceste comportamente nu au o explicație logică, dar de cele mai multe ori ele sunt precedate de o copilărie traumatizată (cum ar fi abuzul sexual și/sau fizic). Persoanele își provoacă răni ca răspuns la durerea disociată copleșitoare.

Există cel puțin 16 motive care explică acest comportament complex:

– Exprimă durerea care nu poate fi verbalizată. În situația în care copilului abuzat sexual i s-a spus să păstreze secretul sau în situația în care abuzul a avut loc înainte ca acesta să învețe să vorbească. De exemplu, când acest copil spune: „Ceva oribil mi s-a întâmplat” – aceasta poate însemna un strigăt de ajutor.

– Încercări de a converti durerea emoțională în durere fizică. Durerea fizică poate fi localizată, dislocată sau eliberată oferind o distragere temporară de la durerea emoțională.

– O ușurare paradoxală a durerii. Stresul declanșează producerea de hormoni naturali în creier (endorfine și enchefaline), care anesteziază sau ușurează temporar durerea fizică. Aceste așa-zis „analgezice” induse de stres ajută la o explicare a motivului pentru care victimele traumei devin dependente de stimulii care au legătură cu trauma.

– Este un mod de a simți că trăiesc. Anestezia emoțională și disocierea fac ca victima să simtă că nu mai trăiește. Faptul că ea conștientizează durerea fizică o face să se concentreze în prezent, să creadă că este mai bine decât situația în care nu simte nimic. Unele dintre aceste persoane spun că sângele oferă o senzație caldă și liniștitoare care le eliberează stresul și le amintește că sunt încă în viață.

– Oferă un sentiment iluzoriu de putere și de control al durerii. În procesul de inversare a rolurilor prin asumarea de către victimă a rolului de agresor aceasta poate crede: „De această dată sunt rănită, sunt la sfârșitul controlului, pot decide când începe și când se termină durerea.”

– Încercări de a încheia ceea ce nu a fost încheiat. Ideea repetărilor compulsive presupune faptul că se repetă experiența suferită până în momentul în care este considerată încheiată – prelucrată și învățată într-un mod mai bun. Din păcate, retrăirea abuzului nu schimbă faptul că trauma s-a petrecut, doar încheierea prelucrării traumei realizează acest lucru.

– Este o modalitate de a continua durerea și tendințele agresive. Persoana gândește: “Dacă îmi descarc furia rănindu-mă pe mine nu voi provoca rău nimănui altcuiva”. Poate este singura posibilitate de a opri furia pentru un timp. Victima ar trebui învățată modalități constructive de a exprimare a emoțiilor, modalități ce pot fi folosite ca antidot.

– Eliberarea emoțiilor puternice care nu pot fi exprimate direct. „Nu îmi pot vărsa furia pe cel care m-a abuzat pentru că este puternic, așa că mă înfurii pe mine însumi”.

– Face corpul neatractiv pentru a evita abuzuri ulterioare. Această modalitate defensivă de a-și provoca răni capătă sens în cazul unui copil/femeie care s-a simțit incapabil să oprească abuzul sexual. Slăbirea sau creșterea în greutate excesiv poate constitui un scop similar.

– Poate asocia trauma cu momente plăcute. Unii agresori, după săvârșirea abuzului, au remușcări, devin mai atenți și mai iubitori pentru un timp. Prin urmare, victimele pot condiționa semnalul de durere cu începutul momentelor plăcute.

– Imită ceea ce a văzut când era copil. Copiii imită în mod natural comportamentele adulților, ei învață să abuzeze dacă părinții lor au abuzat de ei, așa cum vor învăța să fie buni, dacă părinții lor au constituit un model în acest sens.

– Poate fi o încercare de atașament față de părinți. Copiii resimt o nevoie profundă să se atașeze de părinți, chiar dacă sunt respinși. Pentru a câștiga aprobarea părintelui abuziv copilul poate internaliza atitudinile de pedepsire. Gândirea copilului poate fi: „Voi demonstra că sunt bun și devotat tatălui făcând ceea ce îmi face el mie”. Acest lucru capătă mai mult înțeles când realizăm că abuzatorii de cele mai multe ori izolează victimele, făcându-le dependente de aprobarea lor. Nevoia de aprobare face ca victima să se identifice cu agresorul. Un copil poate confunda abuzul cu apropierea emoțională, dacă abuzul a fost singura formă de atenție arătată de părinte. Copilul poate gândi: „Dacă continui să mă rănesc până la urmă ei mă vor iubi”.

– Poate însemna o întoarcere la trecutul familial pe care îl înțeleg. Copilul gândește: „Nu înțeleg comportamentul iubitor, dar înțeleg durerea, nu întotdeauna mă face să mă simt bine, dar cel puțin este previzibilă”.

– Este consistentă cu imaginea de sine a persoanei. Oamenii se comportă cu ei înșiși în funcție de imaginea pe care o au despre sine. Abuzul învață victima: „Nu valorez nimic, sunt rău, sunt un obiect – așadar are sens să mă tratez ca pe un obiect”. Auto-pedepsirea derivă din sentimentul de învinovățire sau inadecvare.

– Este compatibil cu imaginea unei persoane despre o lume mutilată și un viitor non-existent. „Lumea în care trăiesc este urâtă, nedreaptă și nu am ce căuta în ea.”

– Este asimilat cu sentimentul de siguranță, dacă acest comportament de automutilare determină internarea în spital. „Este un loc în care sunt îngrijită, mi se dă atenție și sunt în siguranță.”

O altă formă de autodistrugere este reprezentată de revictimizare. Repetarea compulsivă explică doar parțial motivul pentru care o femeie ar păstra o relație abuzivă. Dependența nu rezolvă problemele amintirilor disociate. Abuzul tinde să creeze starea de amorțire și incapacitatea de a se autoproteja. Adultul care a fost abuzat în copilărie va căuta de cele mai multe ori o figură puternică și autoritară care să îl salveze. Deseori aceasta este un alt abuzator care poate detecta un strigăt de ajutor al unei potențiale victime. Abuzatorii își izolează victimele inducându-le un sentiment de neajutorare, dependență, făcându-le să fie recunoscătoare pentru „cea mai mică dovadă de afecțiune.” În mod progresiv, victima privește abuzatorul ca pe o persoană puternică și respectată. Devine din ce în ce mai greu să părăsească relația pe măsură ce ciclul de victimizare continuă.

Numărul mare de cercetări asupra SSPT a permis obținerea unor noi răspunsuri la multe întrebări privind natura și diagnosticul acestuia. În DSM-III-R au fost incluse noi criterii concretizate ale sindromului de stres post-traumatic:

1) prezența în anamneză a unei situații traumatizante;

2) întoarcerea permanentă la trăirile legate de circumstanțele traumei;

3) visele și coșmarurile pe tema traumei;

4) amintirile obsesive;

5) întoarcerile la situația traumatizantă prin asociații sau asemănarea circumstanțelor;

6) "reactivitatea fiziologică".

Secțiunea a III-a. Sindromul Stockholm

Denumirea acestui sindrom este legată de un studiu al victimelor unui jaf care a avut loc într-o bancă din Stockholm, când mai mulți oameni au fost luați ostateci. S-a observat că o parte din ostateci dezvoltau sentimente de simpatie și empatie cu agresorii lor. În cadrul acestui simptom, anumite caracteristici comportamentale aparțin atât agresorilor cât și victimelor:

– Vina. Persoanele care sunt ținute cu forța își direcționează frica și frustrarea spre cei care dețin autoritatea și își manifestă nevoia de a învinovăți pe cineva – ca și în cazurile pierderii unei persoane apropiate. Este posibil ca printre persoanele învinovățite să fie alți membri ai grupului de ostateci. Transformând frustrările în agresivitate, o parte din victimele traficului de persoane devin la rândul lor racolatori.

– Simpatie și empatie. Victimele aflate în captivitate ajung să creadă că cei care le sechestrează nu sunt chiar atât de răi pe cât credeau la început. Încep să vadă în agresorii lor niște ființe capabile de sentimente umane. Chiar și cel mai mic gest de bunătate din partea agresorilor le „demonstrează” că de fapt aceștia sunt niște oameni cumsecade. Atunci când o astfel de situație durează mai mult, eliberarea unui ostatic este întâmpinată cu strigăte de bucurie și câteodată există sentimentul: Ei bine, nu-i așa că nu-s atât de răi? Au eliberat pe cineva. Pentru aceste persoane nu contează faptul că toți captivii au fost ținuți mai multe zile, luni sau chiar ani și supuși unor rele tratamente.

Într-un mod asemănător, agresorii pot dezvolta sentimente de apropiere și chiar atașament față de victimele lor. Sunt cazuri în care ostaticii s-au alăturat propriilor agresori, s-au identificat cu aceștia și au ajuns să le ia partea și să lucreze împreună cu ei/pentru ei. O victimă care-și exprimă nemulțumirea în legătură cu lipsurile socio-economice întărește convingerea agresorului că ceea ce face este benefic, transformând astfel victima într-un aliat al acestuia.

După întoarcerea în libertate, persoanei victimă, diagnosticată cu sindromul Stockholm, îi este afectată auto-percepția, felul în care gândește și simte despre ea însăși, despre ceilalți ostateci și despre agresori. De asemenea, pot fi afectate relațiile cu familia, prietenii, determinând astfel, într-o anumită măsură, modul ei de a supraviețui și a se adapta.

Modalități de a face față situațiilor traumatizante (stilul de coping)

În situațiile traumatizante, mecanismele de apărare sunt orientate spre păstrarea echilibrului intern a sistemului biologic, psihic sau social și de aceea se neglijează, în caz de conflict, realitatea înconjurătoare. Copingul vizează „adaptarea individului prin ajustare” (asimilare prin acomodare) în cadrul principiului realității pragmatice și/sau comunicative.

O ipoteză importantă de lucru pentru consilieri și pentru victime este aceea că reacțiile la traumă și pierderi – oricare ar fi acestea – conțin în ele germenii înnoirii și reabilitării. Dacă victimelor li se permite și sunt încurajate să-și manifeste suferința profundă, sentimentele și emoțiile emergente pot depăși încet trauma și pot reveni la sentimentul că viața poate și merită a fi trăită. Vor fi conștiente că în urma incidentului viața nu va mai fi la fel, dar se vor putea adapta la noi modalități de viață.

Metode și strategii pentru adaptare și ajutor

Brian Keenan, într-un articol din The Guardian din anul 1991 scria:

„ Fiecare trebuie să găsească în sine metodele care conțin și controlează durerea și confuzia. Nu există răspunsuri gata pregătite, este un proces lent de redescoperire în care negarea sau evadarea din învălmășeala interioară reprezintă antiteza auto-vindecării. Mergem pe acest drum singuri. Putem fi ajutați, dar nu putem fi împinși de la spate sau direcționați greșit. Fiecare avem puterea în noi înșine de a ne reumaniza. Suntem proprii noștri vindecători.”

Anumite atitudini determinate de valori și credințe ale societății în care trăim, stilul de personalitate, pot îngreuna foarte mult posibilitățile de a face față unor situații, fie că este vorba de pierderea unei ființe dragi, traficul de ființe umane, sau orice alte experiențe traumatizante cu care un individ se poate confrunta de-a lungul vieții.

Stadiile prin care o victimă trece în situație de durere și privare de libertate sunt:

1. Negarea. În faza de negare, victima refuză să conștientizeze ce s-a întâmplat, încearcă să se convingă că totul este ca înainte de incident. Negarea mai este denumită și „faza de tampon” deoarece în timpul acestei faze, individul își mobilizează resursele și se adaptează psihologic și social pierderii.

2. Furia. Aceasta se poate manifesta diferit: victima poate învinovăți pe alții pentru pierderea suferită, poate avea stări de agitație, poate brusca pe cei din jurul ei cu manifestări violente sau se poate autoînvinovăți. Eliberarea furiei poate fi o modalitate eficientă de a depăși o situație traumatizantă.

3. Negocierea. Aceasta poate fi făcută de victimă cu ea însăși, sau dacă este o persoană religioasă, simbolic, cu Dumnezeu. Aceasta tinde să facă o contra ofertă realității traumatizante, realitate pe care victima dorește să o șteargă din memorie deoarece vrea ca viața să fie ca și înainte. Se încearcă realizarea unei înțelegeri cu ea sau cu divinitatea care să o întoarcă în timp, înaintea incidentului.

4. Depresia. În această fază este simțit sentimentul pierderii, începe integrarea pierderii și se instalează depresia. Aceasta se manifestă prin lipsa interesului de a-i asculta pe cei din jur, oboseală, izbucniri de plâns, sentimente de vinovăție, lipsa unui scop în viață, senzația că-și merită pedeapsa. Plăcerea și bucuria sunt greu de realizat chiar și atunci când se fac activități care au plăcut dintotdeauna. Există multe feluri în care se poate manifesta o persoană aflată în această fază, o extremă a acesteia constă în existența gândurilor suicidare și din această cauză victima trebuie convinsă să apeleze la serviciile de consiliere.

5. Acceptarea. Aceasta este etapa finală a durerii suferite, este momentul în care se realizează că viața trebuie să continue, se realizează capacitatea de a-și recâștiga energia și de a-și vizualiza scopurile viitoare.

ANEXA I

ANCHETĂ SOCIALĂ

I. Date de identificare ale victimei

Numele și prenumele: B.E.

Data și locul nașterii: 14.04.1998, Iasi

Starea civilă: necasatorită

Copii (nume si varsta): nu are copii

Domiciliul: Str. I.C. nr 97

Studii: 8 clase

Ocupația: fară ocupație în prezent. Nu a lucrat niciodată.

II. Date despre familie

II.1. Date despre mamă:.

Numele și prenumele: G.A

Data și locul nașterii: 12.03. 1970

Starea civilă: recăsatorită

Copii (nume și vârsta): B.E., 16 ani și G.L., 13 ani

Domiciliul: Str. I.C. nr 97

Studii: Școala profesională

Ocupația actuală: Lucrează confecționeră la S.C. XXX

Observații: Mama are o relatie conflictuală cu fiica sa. Înainte de perioada de trafic a victimei au existat numeroase conflicte. În prezent atitudinea mamei este de respingere. Această atitudine este alimentată în special de tatăl vitreg al victimei. Amintirile mamei despre clientă sunt preponderent negative. Nu manifestă compasiune pentru experiențele dureroase prin care a trecut fiica sa. Nu are nici o soluție privind reintegrarea socială a fiicei sale.

II.2.Date despre tată:

Numele și prenumele: G.V.

Data și locul nașterii: 14.07.1968

Starea civilă: căsătorit

Copii (nume si vârsta): B.E., 16 ani (fiica vitregă) și B.L., 13 ani (fiica naturală)

Domiciliul: Str. I.C. , nr 97

Studii: Școala profesională, calificarea dulgher

Ocupația actuală: Lucreaza ca dulgher la S.C. XXX

Observații: Victima nu și-a cunoscut niciodată tatăl natural. Mama ei a divorțat când clienta avea un an și apoi s-a recăsătorit. Tatăl vitreg manifestă o atitudine de totală respingere față de fiica vitregă. Pentru el prezența ei reprezintă doar probleme. Nu vrea sub nici o formă să o primească acasă. El argumentează cu numeroase întamplări în care fiica vitregă a furat diferite obiecte din casă s-au a fugit pentru luni întregi de acasă fară să dea nici un semn familiei. Tatăl vitreg nu manifestă nici un semn de compasiune pentru situația prin care a trecut B.E. De asemenea, nu are nici o soluție pentru reintegrarea socială a clientei.

III Istoricul social al victimei

B.E. a locuit in comuna X din județul Iași, la mătușa sa T.M., până la vârsta de 5 ani. A urmat apoi cursurile Școlii Generale X. B.E. a fost e o elevă mediocră până în clasa a V-a, moment în care notele au început să devină îngrijorătoare pentru părinți. În această perioadă s-a integrat într-un grup de prieteni care se aflau in conflict cu legea penală. Sub influența lor a fugit de acasă în repetate rânduri și uneori a furat unele lucruri din casă. În vara anului 2003 a fugit de acasa la un prieten pe nume YY. In cele din urma acesta s-a dovedit a fi un traficant de ființe umane care a vândut-o unui „cunoscut” ZZ.

B.E. a fost sechestrată și exploatată timp de 8 luni de zile într-un apartament din Iași. Victima a reușit să evadeze din situația de sechestrare și exploatare sexuală în primavara anului 2004.

IV. Starea de sănătate

Consultațiile și analizele medicale realizate arată că victima B.E. este sănătoasă clinic.

V. Situția materială

Locuința: Părinții victimei locuiesc împreună cu sora sa într-o casă cu 2 camere. Casa este mobilată modest. Părinții dețin 1000 de metri pătrați de pământ arabil în comuna XXX și au planuri ca în următorii doi ani să-și construiască acolo o casă cu mai multe camere.

Venituri: Mama are un salariu de 2.500.000 lei și tatăl un salariu de 4.500.000 lei. Ocazional primesc alimente de la rudele care locuiesc la țară, repsectiv bunicii materni ai victimei. B.E. nu are venit propriu și nici nu are o calificare profesionala care să-i permită să se întrețină singură.

VI. Relațiile în familie și comunitate

Relațiile în familie: B.E. nu s-a simțit niciodată acceptată de familie. Primii 5 ani a locuit la matușa sa din comuna XXX, și-a văzut ocazional mama și tatăl vitreg. A simțit mereu ca există o competiție între ea și sora mai mică. A resimțit faptul că sora mai mică a fost cea preferată de părinți. În adolescență aceste frustrări și conflicte au luat amploare și au constituit un factor favorizant și de vulnerabilitate pentru fuga de acasă și racolarea de către traficanții de persoane pentru exploatare sexuală.

Relații in comunitate: B.E. are un anturaj de prieteni care fac parte dintr-un grup cu ridicat risc de delincvență. Victima s-a simțit respinsă de familie și s-a apropiat de acest grup în care s-a simțit acceptată. Apartenența la acest grup de prieteni a reprezentat fară îndoială un factor favorizant pentru intrarea in circuitul traficului de persoane. Vecinii își amintesc despre clientă că era genul de fată „care face probleme” și au în general o percepție negativă față de victimă.

VII. Opinii ale unor persoane relevante din comunitate

Diriginta victimei susține că B.E. era în general o elevă normală dar care la un moment dat s-a apropiat de un „grup periculos”. Aceasta a dus la scăderea notelor, a frecvenței școlare și la unele atitudini lipsite de respect față de profesori. Deși a solicitat de nenumărate ori întrevederi cu părinții victimei aceștia au rămas nepăsatori față de situația delicată școlară și comportamentală a fetei lor. „B.E. avea potențial, dovadă fiind faptul că fără mult sprijin a terminat cele 8 clase și a trecut de examenul de capacitate.”

T.M, mătușa victimei menționează faptul că „B.E. a fost o fată bună, cuminte, la locul ei dar dezinteresul și respingerea familiei au dus la intrarea ei într-un grup de prieteni cu puternică influență negativă.”

VIII. Optiunile victimei privind planul de reintegrare sociala

B.E. dorește să se întoarcă acasă și să-și continue studiile respectiv să finalizeze liceul. Este conștientă de faptul că există riscul de a nu mai fi primită acasă de părinți și de aceea se gândește ca ar putea sta la mătușa ei, T.M, și să –și continue clasele liceale în comuna XXX.

IX. Concluzii si recomandări ale asistentului social

După discuțiile cu părinții victimei prezența acesteia în casa lor este exclusă. Chiar dacă aceștia ar consimți, riscul ca un conflict să izbucnească în scurt timp ar fi foarte ridicat. După mai multe vizite la familia mătușei clientei, T.M., cred că B.E. poate locui fară riscuri în locuința acesteia. Factorii de protecție care vin în sprijinul acestei alegeri sunt următorii:

– există posibilități materiale și financiare ale familiei mătușei, în vizita la domiciliul mătușii s-au observat condiții de viață decente;

– comuna este destul de departe de oraș ceea ce reduce riscul reîntâlnirii victimei cu persoanele care au racolat-o și traficat-o;

– comuna are un liceu în care victima poate fi înscrisă pentru a-și continua studiile;

– familia mătușii o acceptă pe clientă și prin urmare aceasta nu simte sentimentul respingerii;

– suportul emoțional și empatia arătată de mătușă îi va facilita victimei refacerea psihică;

– Se recomandă vizite periodice ale asistentului social pentru monitorizarea reintegrării în acest mediu.

SURSE FOLOSITE:

1. Mama, G.A. ; 2. G.V. 3. Diriginta, V.B.; 4. Mătusa, T.M.; 5. Vecina, L.S.

Semnătura:

Data:

_____________________

asistent social Sebastian Ghica

ANEXA II

Nr. 2284 / 18. 04. 2005

RAPORT DE EVALUARE PSIHOSOCIALĂ

Efectuată de: Adela Serea, manager de caz

Solicitată Da 􀀻 Solicitant: Centrul de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane Iași

Nu □

Data solicitării: 15.04.2005

Data efectuării: 18.04.2005

SURSE FOLOSITE: L. Ramona, L.Raluca, L. Aurica

A. DATE PERSONALE

Nume și prenume: L. RALUCA și L. RAMONA

Data nașterii: 3. 07. 1987

Adresa: Iași, com. Bivolari, sat Bivolari

Starea de sănătate: Persoanele asistate deși declară că nu suferă de boli cronice, ambele acuză probleme de respirație (senzație de sufocare) și numai Ramona acuză în plus dureri în zona inimii.

Evenimente personale semnificative:

Raluca și Ramona au declarat că în luna iunie 2004, o colegă de școală le-a propus să plece în Caransebeș ca să lucreze ca barman-ospătar. Odată ajunse acolo au fost obligate să fie dame de companie, dansatoare și să se prostitueze într-un bar. Au reușit să plece singure după aproximativ 2 luni și jumătate.

B. SITUAȚIA ȘCOLARĂ / PROFESIONALĂ

Raluca și Ramona au absolvit VIII clase la școala din Bivolari și apoi au urmat cursurile unei școli profesionale (Grupul Școlar de Arte și Meserii Bivolari), obținând calificarea în meseria de croitor. Au lucrat 2 luni la o firmă de confecții din Iași, dar au renunțat la acest loc de muncă din cauza salarizării.

C. DATE DESPRE MEMBRII FAMILIEI

MAMA: L. Aurica (47 ani), locuiește în com. Bivolari împreună cu soțul său, L. Petru.

L. Aurica a absolvit liceul și apoi un curs de calificare, în prezent lucrând ca bucătăreasă la S. C. Astra S. A., com. Bivolari.

TATĂL: L. Petru (49 ani), locuiește în com. Bivolari, este de meserie mecanic auto. Până în septembrie 2003 a lucrat ca paznic la S. C. XXX S. A. În prezent se ocupă de gospodărie și lucrează pământul. Mai are un copil din prima căsătorie.

D. ISTORICUL SOCIAL AL FAMILIEI

Raluca și Ramona provin dintr-o familie organizată (părinții sunt căsătoriți din anul 1986) cu 4 copii (Cristina, 23 ani, căsătorită, locuiește în Iași; Gabriel, 22 ani, locuiește în Buzău; Raluca, 17 ani și Ramona, 17 ani).

Relația Ralucăi și Ramonei cu mama este conflictuală, ambele își acuză mama de faptul că nu este interesată de situația lor, nu le oferă înțelegere și ajutor. Despre relația cu tatăl acestea declară că se înțeleg bine cu acesta deși consumă băuturi alcoolice din cauza mamei lor care „este rea de gură și nu lasă pe nimeni în pace”. Raluca și Ramona declară că au acceptat să plece în Caransebeș deoarece nu mai puteau suporta sitația tensionată și certurile pe care le aveau cu mama.

Raluca și Ramona consideră că au avut o relație foarte bună cu sora lor mai mare până când aceasta s-a căsătorit și a plecat în orașul Iași.

L. Aurica (mama) declară că situația conflictuală din familie este cauzată de cele două cele două fete gemene ale ei Raluca și Ramona care „au un comportament indecent, se ceartă cu toată lumea din sat, vorbesc vulgar și sunt agresive.”

E. SITUAȚIA MATERIALĂ / FINANCIARĂ

Condiții de locuit: Ramona și Raluca locuiesc împreună cu părinții într-o casă cu 2 camere, hol și bucătărie, mobilată corespunzător și în condiții igienico-sanitare bune.

Situația financiară (resurse financiare/venituri): Sursa de venit a familiei este salariul mamei de aproximativ 4. 000 000 lei.

F. EVALUAREA PSIHOLOGICĂ

Pentru evaluarea psihologică s-au folosit:

Chestionarul de evenimente traumatice,

Chestionarul pentru depresie BECK,

Testul de evaluare a simptoamelor post-traumatice,

Observația și interviul.

Evaluarea psihologică a pus în evidență faptul că atât Ramona și Raluca prezintă, ca urmare a experiențelor traumatice prin care au trecut manifestări ale sindromului de stres posttraumatic și anume: nervozitate nejustificată de situații, recții fizice exagerate, depresie, tulburări de somn(insomnii), tulburări de concentrare a atenției, stimă de sine scăzută, sentiment de neapartenență la familie, sentimentul îndepărtării și detașării de ceilalți din jur. Raluca prezintă anxietate ridicată și dificultăți în realizarea planurilor de viitor. Ramona este mai impulsivă și prezintă slabă capacitate de autocontrol.

G. ASISTENȚĂ ACORDATĂ ÎN CENTRUL DE ASISTENȚĂ ȘI PROTECȚIE A VICTIMELOR TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE ADMINISTRAT DE ASOCIAȚIA ALTERNATIVE SOCIALE IAȘI

Asistență socială – medierea relației cu mama, înscrierea la cursul de calificare în meseria de brutar organizat de AJOFP Iași și plata contravalorii acestui curs, asigurarea rechizitelor și echipamentelor necesare participării la cursul de calificare.

Asistență medicală – control ginecologic general, analize și tratament BTS, analize și tratament pentru admiterea la partea practică a cursului de calificare.

Consiliere psihologică – consiliere pentru depășirea perioadei de criză (prin încurajarea acestora de a –și relua activitățile obișnuite, prin implicarea în activități noi) și pentru optimizarea imaginii de sine.

Consiliere educațională – activități de auto și intercunoaștere, de optimizare a comunicării și de rezolvare a conflictelor, de consiliere în vederea reintegrării profesionale, etc.

H. SITUAȚIA PREZENTĂ A PERSOANELOR ASISTATE

În prezent Raluca și Ramona. urmează cursul de calificare în meseria de brutar. Consilierea psihologică a diminuat manifestările sindromului de stres posttraumatic și considerăm că acestea sunt relativ stabile din punct de vedere psihic Împreună cu consilierul educațional și-au realizat un plan de integrare socio-profesională pe termen mediu.

Relația Ralucăi și Ramonei. cu mama s-a îmbunătățit, ambele părți recunoscând că numărul conflictelor s-a redus.

Manager de caz

___________________

psihopedagog Adela Serea

CAPITOLUL V.

COOPERAREA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Traficul de ființe umane, una dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor persoanelor, a demnității și integrității acestora, se desfășoară de regulă într-un areal extins ca teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale, stabilirea identitații și circulației persoanelor.

Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen în continuă creștere între instituții și autorități, între acestea și organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii orcărei forme de sclavie.

Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de persoane intervin și „elemente” de extraneitate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este necesară și o cooperare internațională între organismele cu atribuții în prevenirea și combaterea acestor forme de exploatare umană.

Secțiunea I. Cooperarea dintre instituțiile statului în prevenirea traficului de ființe umane

I.1. Forme ale cooperării interne

Atribuții în domeniul prevenirii și combaterii traficului de persoane, separat sau în cooperare, au potrivit dispozițiilor din Legea nr. 678/2001, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Solidarității Sociale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Familiei, Ministerul Justiției,Ministerul Public, Autoritatea Națională pentru Protecția Copilului și Adopție, Consiliile Judetene, Consiliile Locale și alte instituții.

În prevenirea și combaterea traficului de persoane, se pot implica potrivit dispozițiilor din lege și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai societății civile care separat ori prin cooperare cu organisme similare sau instituții ale statului, pot desfășura activități în acest sens.

Numărul mare de instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, se explică prin amploarea și diversitatea fenomenului, atât la nivela național cât și internațional.

Fiecărei instituții, prin lege, i-au fost atribuite sarcini în prevenirea și combaterea traficului de persoane,sarcini care trebuie realizate separat sau prin cooperare între ele.

Între cele mai importante atribuții in domeniu i-au fost atribuite Ministerului Afacerilor Externe, instituție a cărei activitate se răsfrânge atât în sfera cooperării interne cât și internaționale.

Printre altele M.A.E. are obligația de a întocmi și transmite instituțiilor interesate o listă cu statele care prezintă potențial ridicat sub aspectul traficului de persoane.

Deși legea nu face distincții, apreciem că în sfera acestei atribuții trebuie cuprinse doar acele state care asigură tranzitul și „consumul” traficului de persoane.

Potrivit notei întocmită în anul 2004, printre țările cu potențial ridicat sub aspectul „beneficiarilor”traficului de persoane, se numără țări precum Germania, Italia, Spania, Olanda, Franța. Prezintă de asemeni potențial, tot sub acest aspect, țări precum Polonia, Turcia, Japonia, Serbia și Muntenegru.

Sub aspectul tranzitului și stabilirii legăturilor dintre traficanți, prezintă potențial ridicat țări precum Albania, Serbia, dar și celelalte state enumerate cu potențial ridicat sub aspectul existenței beneficiarilor exploatării persoanelor.

Instituțiile interesate în receptarea acestor informații oferite de M.A.E. ar trebuit sa fie cele care asigură verificarea documentelor de călătorie în exterior pentru potențialele victime.

O altă atribuție importantă a M.A.E. este aceea legată de posibilitatea identificării cetățenilor străini asupra cărora există indicii că ar fi implicați în traficul de persoane, în vederea luării de măsuri pentru a împiedica accesul lor pe teritoriul României .

Colaborarea trebuie realizată cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administrției și Internelor.

Celelalte atribuții ale M.A.E. privesc acordarea de asistență victimelor cetățeni români aflate pe teritoriul altor state, eliberarea de documente în vederea repatrierii, sens în care va desemna un diplomat responsabil cu aplicarea metodologiei. Deasemeni, M.A.E, facilitează cetățenilor străini, victime ale traficului, aflați pe teritoriul României, eliberarea de pașapoarte sau titluri de călătorie.

Alte atribuții ale M.A.E. privesc o activitate de informare a victimelor despre drepturile conferite de legislația română, de promovare a legislației române și a legislației altor state în domeniul traficului de ființe umane.

Ministerului Muncii și Solidarități Sociale și Familiei, îi revine obligația de a stabili măsuri care să conducă la integrarea în piața munci a persoanelor care prezintă un risc ridicat de a fi traficate, în special femeile din zonele defavorizate și persoanele marginalizate social.

În acest sens Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă trebuie să dezvolte programe de informare privind piața muncii, de formare profesională, de informare cu privire la drepturile salariaților, de cooperare cu agenții economici pentru angajarea cu prioritate a persoanelor cu risc de a fi traficate.

Pe linia protecției victimelor traficului M.M.S.S.F., prin Agențiile județene de ocupare a forței de muncă trebuie, să elaboreze programe de inițiere și formare profesională a victimelor care sunt cazate în centre de asistență, să le asigure servicii de consiliere în vederea identificării de locuri de muncă.

Deasemeni, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, M.M.S.S.F., are obligația de a identifica posibilități de stimulare a agenților economici dispuși să angajeze persoane cu risc ridicat de a fi

traficate ori victime ale traficului de persoane, dacă acestea au absolvit cursurile de formare profesională.

Ministerul Educației Cercetării și Tineretului are potrivit legii obligația ca împreună cu celelalte ministere și cu organizațiile neguvernamentale să inițieze și să aplice programe educative pentru părinți și copii, în mod deosebit pentru grupurile care prezintă potențial ridicat de a fi victime, programe care să conștientizeze participanții asupra riscurilor ce le presupune o acceptare conștientă a exploatării unei persoane prin muncă forțată, sclavie, aservire, prostituție, pornografie, prelevare de organe ori ale asemenea încălcări ale drepturilor și libertăților omului.

Considerăm că aceleiași instituții îi revine obligația de a informa părinții și copii cu privire la drepturile pe care le au atunci când sunt victime ale traficului de persoane.

Ministerul Justiției și Ministerul Public, au obligația, de a efectua periodic studii cu privire la cauzele care determină și condițiile care favorizează traficul de persoane.

Consiliilor județene și Consiliilor locale le revin obligația, potrivit legii, de a sprijinii și a finanța centrele de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane, de a asigura cu prioritate victimelor locuințe sociale.

Ministerul Administrației și Internelor , instituții cu atribuții importante în reprimarea traficului de persoane, are potrivit legii și obligații care țin de prevenirea și protecțiea victimelor, de evaluare statistică a fenomenului.

Pe liniile de prevenire M.A. I. are obligația de a realiza și difuza materiale documentare prin care să fie cunoscute riscurile la care pot fi supuse potențialele victime ale traficului de persoane.

Prin structurile specializate, în colaborare și cu alte ministere, M.A.I. monitorizează și evaluează periodic fenomenul, în baza de date luându-se în considerație traficanții, victimele și persoanele juridice care s-au implicat în activitatea de trafic de persoane.

Baza de date se menține în actualitate iar rapoartele de evaluare și informațiile statistice se publică semestrial cu avizul ministrului.

Deasemeni, M.A.I.are obligația de a asigura la cerere, pe teritoriul României, protecția fizică a victimelor traficului, prin Poliția de frontieră, identifică și preia victimele în vederea îndrumărilor către centrele de asistență specilaizată, centre care funcționează în prezent în județele Arad, Botoșani, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Mehedinți, Satu Mare și Timiș.

M.A.I., stabilește pentru transportatorii care au fost complici la o infracțiune de trafic de persoane, perioada cât unitatea va asigura cazare și întreținere victimelor.

Atunci când victima este o persoană străină, M.A.I. împreună cu M.A.E. facilitează eliberarea actelor de identitate când acestea au fost furate sau distruse.

Pentru identificarea victimelor traficului de persoane M.A.I., prin lucrătorii operativi, poate efectua, cu respectarea legii, controale în incinta sediului orcărei persoane juridice.

I.2. Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane

Prin H.G nr.1266/2001, Guvernul României, a impus, în baza unui plan național, instituțiilor implicate în combaterea traficului de persoane, direcții de cooperare și acțiune care să eficientizeze această activitate în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 678/2001.

Într-o listă anexă hotărârii sunt enumerate instituțiile cu atribuții în combaterea traficului de ființe umane, principalele fiind: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Ministerul Muncii Solidaritații Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Educației Culturii și Tineretului, Organizația Internațională pentru Migrați, Organizația Oficiul Național pentru Refugiați, Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopții și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teroristă.

Planul prevede și activitațile pe care trebuie să le întreprindă în cooperare instituțiile mai sus menționate pe linia combaterii traficului de ființe umane, fiind axat pe acțiuni de cercetare, prevenire, combatere, asistență și întărirea cadrului legal.

În pricipal, acțiunile pe care trebuie să le desfășoare instituțiile guvernamentale și organizațiile non-guvernamentale se înscriu în următoarele direcții:

a) îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într-un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului;

b) informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor implicate de traficul de ființe umane;

c) elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea traficului;

d) asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;

e) protecția victimelor traficului de ființe umane;

f) aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;

g) cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea traficului de ființe umane;

h) identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabilirea măsurilor de eliminare a cauzelor;

i) reducerea posibilităților de eludare a legii;

j) pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;

k) tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea traficului de persoane;

l) securizarea controlului la trecerea frontierei de stat;

Obiectivele din plan sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru atingerea lor, sunt stabiliți partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele de realizare și indicatorii de eficiență.

Apreciem că unele din obiectivele cuprinse în plan sunt realizabile și pot contribui la prevenirea în bună măsură a traficului de ființe umane.

Unele obiective sunt de durată și implică pentru realizarea lor resurse materiale și umane însemnate.

În același scop al combaterii traficului de ființe umane, dat fiind că printre victime se regăsesc din ce în ce mai mulți minori, prin H.G. nr.1927/2004, a fost aprobat Planul Național de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, plan conform căruia Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopții, dar și altor instituții ale statului, le revin importante atribuții.

Tot în acest scop, al combaterii traficului de ființe umane, a fost creată o rețea națională de judecători specializați în soluționarea unor astfel de cauze. Indiferent de formele de cooperare existente sau care se vor mai inființa, combaterea traficului de ființe umane depinde de eficiența cu care se aplică efectiv legea penală în cauzele descoperite dar mai ales de existența unor măsuri concrete de informatizare și conștientizare asupra riscului acestui fenomen, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, femei și copii.

Nu în ultimul rând pentru prevenirea acestui flagel, sunt necesare măsuri de ordin general, cum ar fi dezvoltarea economică, educația, eliminarea sărăciei, acordarea de șanse egale pentru toate persoanele indiferent de categoria socială din care provin.

Secțiunea II. Forme ale cooperarării internaționale în combaterea traficului de ființe umane

II.1. Forme de cooperare internațională

În general, cooperarea internațională în domeniul aplicării legii, este complexă și foarte greoaie având în vedere sistemele judiciare diferite, legislația neuniformă, politici penale și sociale diferite ale statelor.

De cele mai multe ori, traficul de ființe umane se consumă prin participarea unor persoane aflate sub jurisdicția unor state diferite.

Componentă a crimei organizate, traficul de ființe umane, poate fi prevenit și combătut printr-o cooperare internațională efectivă între toate instituțiile cu atribuții de aplicare a legii, prin organizațiile neguvernamentale, prin adoptarea unor legislații interne și internaționale corespunzătoare.

Prin Legea nr. 672/2001, așa cum a fost modificată, în art. 45-47, s-a prevazut o cooperare internațională în materia traficului de persoane doar informală.

130

Potrivit acestor dispoziții, MinisterulAdministrației și Internelor și Ministerul Public, au obligația de a desemna ofițeri și magistrați de la nivelul parchetelor de pe lângă tribunale, de legătură cu ofițeri și magistrați din alte state cu scopul coordonării acțiunilor din cursul urmăririi penale.

În acest sens s-au constituit puncte de contact în cadrul M.A.E. și Parchetului de pe langă Înalta Curte de Casație și Justiție cu instituții similare din alte state.

Potrivit acelorași dispoziții, societățile de transport internațional și personalul abilitat să controleze documentele de călătorie, au obligația să verifice realitatea și legalitatea condițiilor de tranzit sau de primire pentru persoanele care călătoresc cu un astfel de mijloc de transport.

Cooperarea internațională în prevenirea și combaterea traficului de ființe umane nu se limitează la aceste dispoziții legale.

Convențiile internaționale în domeniu, la care România a devenit parte prin semnare sau ratificare, constituie instrumente juridice care permit atât o cooperare informală cât și una judiciara.

Dacă toate statele lumii ar adopta în legislația internă aceiași definire a traficului de ființe umane (spre exemplu cea stabilită prin Convenția de la Palermo-2000), dacă ar fi pedepsiți și „beneficiarii” explotatrii sexuale, lupta împotriva acestui flagel ar fi mult mai eficientă.

Nu ne propunem a trata in lucrarea de față forme ale cooperării internaționale de tip informal în care accentul cade mai mult în sarcina organizațiilor și instituțiile extrajudiciare ori a organizațiilor neguvernamentale ci aspecte ale cooperării judiciare ca mijloc de combatere a traficului de ființe umnae.

Cu toate că organele judiciare au un rol esențial în prevenirea traficului sub acest aspect, considerăm , având în vedere factorii favorizanți, că un rol determinant îl poate avea instituțiile și organizațiile guvernamentale și neguvernamentale, care au în obiectul lor de activitate apărarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

Nu de legislație în domeniu ducem lipsă ci de mecanisme care să o facă aplicabilă și eficientă.

Traficul de ființe umane, ca formă a crimei organizate, implică în desfășurarea lui ca infracțiunea, de cele mai mult ori persoane aflate sub juristdicția unor state diferite.

De aceea, pe linia combaterii acestui fenomen este necesară o cooperare judiciară internațională între instituțiile cu atribuții în acest sens.

Ratificarea de către România a Convenției Europene privind Extradarea – Paris 1957 și a celor două Protocoale adiționale a Convenției Europene de asistență judiciară în materie penală – Strasbourg 1959și a Protocolului adițional, a Convenției privind transferul de proceduri în materie penală- Strasbourg 1972, a Convenței privind valoarea internațională a hotărârilor represive – Haga 1970, a Convenției Europene privind transferul persoanelor condamnate – Strasbourg 1983 și a altor convenții de cooperare în materie penală, a creeat premisele adoptării unei legislații interne care să corespundă aquis-ului comunitar în domneiu.

Intrarea în vigoare a Legii nr. 302/ 2004, privind cooperarea judiciară internațională în materie penală,a abrogat legislația internă anterioară mai lacunară și neunitară, a armonizat legislația internă cu procedurile mai simplificate stabilite de Convenția Uniunii Europene din 29 mai 2000 și al doilea Protocol adițional a Convenției a Consiliului Europei din 8 noiembrie 2001, ambele cu privire la asistență judiciară internațională în materie penală.

Devenită lege internă de bază în materia cooperări penale internaționale, Legea nr. 302/2004, este un instrument de bază pentru organele judiciare în combaterea traficului de ființe umane componentă a criminalității organizate transfrontaliere.

Toate formele de cooperare reglementate de Legea nr. 302/2004 sunt aplicabile în materia combaterii traficului de ființe umane prin cooperare judiciară internațională.

Formele de cooperare internațională judiciară regelementate de Legea nr. 302/2004 sunt:

– extrădarea;

– transferul de proceduri în materie penală;

– recunoașterea și executarea hotărârilor în materie penală;

– transferul persoanelor condamnate;

– comisiile rogatorii;

– înfățișarea martorilor, experților și a persoanelor urmărite;

– comunicarea actelor de procedură care se întocmesc sau se depun într-un proces penal ;

– cazierul judiciar ;

– predarea în baza unui mandat european de arestare .

Cu excepția dispozițiilor care reglementerază cooperarea în ceea ce privește mandatul european de arestare, dispoziții care vor intră în vigoare după aderarea României la Uniunea Europeană, toate celelalte forme ale cooperării judiciare internaționale prevăzute de Legea nr. 302/2004, sunt aplicabile.

Considerăm că dat fiind posibilă participarea la realizarea laturii obiective a infaracțiunii de trafic de ființe umane a unor persoane aflate sub jurisdicții diferite, administrarea unor probe în afara teritoriului României ori pe teritoriul României de către autorități judiciare, ar fi util de a analiza acele forme de cooperare care pot fi des întalnite în instrumentarea unor astfel de cauze.

Considerăm ca fiind deosebit de utilă în combaterea traficului de ființe umane acea formă a cooperarii judiciare internaționale care permite adminstrarea probelor, respectiv comisia rogatorie internațională precum si celelalte forme de cooperare reglementate de Titlu VII din Legea nr.302/2004, forme pe care le com analiza in continuare.

II.2. Comisia rogatorie internațională

Definită ca fiind acea formă de cooperare internațională în materie penală, prin care o autoritate judiciară dintr-un stat împuternicește o autoritate judiciară de același fel – din alt stat, să îndeplinească în locul și în numele său activități judiciare într-un proces penal, comisia rogatorie intrnațională este reglementată în titlul VII din Legea nr. 302/2004.

Comisiile rogatorii internaționale se execută în România în conformitate cu dispozițiile legii române și pot avea ca obiect:

a) percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri.

Comisiile rogatorii internaționale având ca obiect percheziția, ridicarea de obiecte, înscriuri și sechestrul pot fi îndeplinite de autoritățile judiciare române atunci când România este stat solicitat, cu respectarea dispozițiilor de drept procesual român, art.96-11 C.proc.pen, respectiv art. 165-170 C.proc. pen., dacă sunt îndeplinite și următoarele condiții:

– infracțiunea care motivează comisia rogatorie să fie susceptibilă de a permite României, ca stat solicitat, să acorde extrădarea adică persoana care este urmărită penal sau judecată să nu se afle în unul din cazurile enumerate la art. 23 din Legea nr. 302/2004, iar fapta să fie incriminată și pedepsită în condiții care să permită extrădarea;

– percheziția, ridicarea de obiecte și înscrisuri ori sechestru se aduc la în deplinire numai dacă nu contravin dispozițiilor din Codul de procedură penală care reglementează aceste instituții.

Cele două condiții speciale pot fi prevăzute și pe cale de reciprocitate între statul solicitant și statul solicitat.

b) remiterea obiectelor și dosarelor.

Comisia rogatorie internațională având acest obiect se execută de statul Român numai dacă obiectul sau dosarul cerut nu este necesar pentru o procedură penală în curs în România.

Obiectele și dosarele se predau numai sub formă de copii sau fotocopii certificate.

Dacă statul solicitant cere în mod expres originalele, autoritatea judiciară a statului Român le poate transmite numai dacă este posibil și sub condiția de restituire cât mai urgentă, atunci când nu se renunță în mod expres la obiecte sau dosare.

c) deși legea nu prevede, considerăm că aceleași condiții sunt valabile atunci când obiectul Comisiei rogatorie îl formează o transmitere a mijloacelor materialelor de probă, cu excepția celor a căror circulație este permisă numai în baza unor avize special (arme, muniții, opere de arta, etc..).

d) ascultarea incupatului, părții vătămate, martorilor și a celorlalte părți, a experților și confruntare.

Administrarea acestor probe prin comisie rogatorie internațională se poate face de statul Român în calitate de stat solicitat cu respectarea normelor procesual penale române, singura excepție fiind aceea că martorii sau experții depun jurământ numai dacă statul solicitant o cere expres și legea internă română nu se opune.

În lipsa altor dispziții speciale apreciem că procedura de adinistrare a acestor probe prin comisie rogatorie internațională se face potrivit legii procesuale penale române cu mențiunea că potrivit art. 161 din Legea nr. 302/2004, atunci când statul solicitat cere în mod expres informații despre data și locul efectuării comisiei rogatorii, pot asista sau colabora tot la cerere, autorități și persoane ale statului solicitant în limitele permise de legea ramână.

De altfel, această dispoziție este valabilă pentru toate comisiile rogatorii internaționale.

Ca alternativă la cererea obișnuită de comisie rogatorie internațională cu acest obiect, prin Legea 302/2004 s-a introdus posibilitatea audierii unei persoane aflate pe teritoriul României prin videoconferință.

Audierea martorilor, experților, inculpatului, părții vătămate, se face potrivit dispozițiilor stabilite de art. 164 din Legea nr. 302/2004.

Cererea de audiere prin videoconferință în afara informaților prevăzute de art. 19 din Legea nr. 302/2004 trebuie să arate motivele pentru care martorul sau expertul nu poate fi audiat pe teritoriul statului solicitant, motive care trebuie să țină de oportunitatea sau imposibilitatea prezenței persoanei pe teritoriul acelui stat .

În cerere trebuie precizat denumirea autoritații judiciare și numele persoanelor care vor proceda la audieri prin acest mijloc.

Cererea poate fi refuzată de statul român dacă contravine principiilor sale fundamentale de drept ori nu dispune de mijloacele tehnice necesasre.

Martorul sau expertul se citează potrivit legii române, iar audierea se face în prezența unui magistrat român competent, asistat după cauză de un interpret, magistrat care verifică identitatea persoanei audiate și are obligația de a veghea ca audierea să se desfășoare cu respectarea principiilor fundamentale stabilite de legea română.

Audierea se face direct de autoritatea judiciară competentă a statului solicitant.

Autoritățile judiciare pot conveni dacă este cazul asupra unor măsuri de protecție a martorului sau expertului audiat.

Martorul sau expertul poate fi asistat de un interpret și poate invoca dacă legea penală română sau legea statului solicitant permite, dreptul de a nu depune mărturie.

Autoritatea judiciară romană, fără a aduce atingere măsurilor convenite pentru protecția martorului, intocmește un proces verbal în care se consemnează identitatea persoanei audiate, data și locul audierii, dacă s-a depus sau nu jurământul, condițiile tehnice în care s-a desfășurat audierea, în scris care se înainteză autorității judiciare competente a statului solicitant.

Această modalitate de audiere poate fi făcută numai pentu martori și experți.

Audierea inculpaților sau învinuiților în această alternativă la cererea obișnuită de comisie rogatorie, se poate face numai cu consimțământul persoanei în cauză și dacă există un acord în acest sens între autoritățile judiciare române și cele ale statului solicitant.

Prin comisie rogatorie cu respectarea legislației române în vigoare, se mai pot efectua activități judiciare în procese penale precum:

– confiscarea bunurilor provenite din săvârșirea unei infracțiuni;

– măsuri provizorii de conservare a mijloacelor de probă, menținerii unui situații sau protejării unor interese amenințate;

– localizări și identificări de persoane și obiecte ;

– cercetarea la fața locului și reconstituire;

– expertize, constatări medico-legale sau tehnico-stiințifice;

– transmitere de informații necesare într-un anumit proces;

– interceptări si inregistrări audio-video;

– examinarea documentelor de arhivă și a fișierelor specializate.

În lipsa unor mențiuni exprese privind îndeplinirea acestor acte procesuale penale prin comisie rogatorii internațională, apreciem că atunci când statul român are calitatea de stat solicitat se aplică dipozițiile din legea procesual penal română, cu excepția cazului când modalitatea de aducere la îndeplinire a obiectului cererii, este prevăzut într-o convenție internațioală la care România este parte ori a ratificat-o.

În afara acestor forme de cooperare penală internațională, în același titlu Legii nr. 302/2004, sunt reglementate și alte forme de cooperare:

a) transmiterea spontană de informații

Pentru statele membre ale convenției europene de asistență judiciară în materia penală, adoptată la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, autoritățile judiciare române pot transmite autorităților judiciare competente ale acestor state, fără a exista o cerere prealabilă, informațiile obținute în cadrul unei anchete atunci când acestea ar putea ajuta statul destinatar și să inițieze o procedură penală sau ar putea formula o cerere de asistență judiciară.

Asupra modului de utilizare a informațiilor, statul român poate impune anumite condiții pe care statul destinatar este obligat să le respecte.

b) supravegherea transfrontalieră

Pentru anumite infracțiuni dintre cele care dau loc la extrădare între care și traficul de persoane, atunci când nu există dispoziții contrare în convențiile aplicabile în relația cu acel stat, agenții unui stat srăin în cadrul unei anchete judiciare,în baza unei cereri prealabile de asistență judiciară, pot supraveghea sau continua supravegherea pe teritoriul României, a unei persoane ce se presupune că a participat la săvârșirea unei infracțiuni dintre cele enumerate mai sus.

Supravegherea poate fi exercitată la cerere și de autoritățile române competente.

Cererea se adreseză Ministerului Justiției, dar atunci când din considerente de urgență sau autorizarea prealabilă nu poate fi solicitată, agenții străini care acționează în cadrul unei anchete judiciare pentru fapte dintre cele enumerate la art. 169 alin. (5) din Legea nr. 302/2004, pot continua supravegherea persoanei bănunite de săvârșirea faptei pe teritoriul României, dacă comunică imediat trecerea frontierei Ministerului Justiției și formulează fără întârziere cererea de asistență judiciară cu arătarea motivelor care au justificat trecerea frontierei fără autorizație.

Supravegherea transfrontalieră se acordă numai pentru faptele expres enumerate la art. 169 alin. (5)și se desfășoară cu respectarea următoarelor condiții:

– agenții de supraveghere au asupra lor un documenet prin care le-a fost acordată permisiunea cu excepția cazului când din considerente de urgență nu au formulat cererea prealabilă;

– agenții sunt obligați să respecte dispozițiile legii române;

– agenții observatori trebuie să justifice calitatea lor oficială;

– nu pot utiliza arme decât în situații de legitimă apărare;

– nu pot reține și nici aresta persoana urmărită, nu pot pătrunde în domiciliul unei persoane sau în locuri inaccesibile publicului;

– prezintă raport autoritaților române competente despre orice operațiune.

Autoritățile statului sub jurisdicția căruia se afla agenții observatori, la cererea autorităților române contribuie la desfășurarea anchetei ce urmează operațiunii de supraveghere, inclusiv la procedurile judiciare.

c) echipe mixte de anchetă.

Pentru a facilita soluționarea unei cereri de comisie rogatorie internaționale, atunci când anchetele sunt dificile și implică importante mijloace umane sau materiale, ce privesc ambele state ori se desfășoară în ambele state și este necesară o acțiune coordonată și concertată, în baza art. 168 din Legea nr. 302/2004, se pot constitui echipe mixte de anchetă.

Cererea paote fi formulată de orice stat implicat iar echipa se constituie în statul în care trebuie efectuată ancheta.

Cererea trebuie să conțină propuneri referitoare la componența echipei, cei desemnați de statul care a formulat cererea având calitatea de membrii iar cei ai statului solicitat de membrii detașați.

Atunci când activitatea echipei comune se desfășoară pe teritoriul statului român, aceasta este condusă de un reprezentant al autorității judiciare române iar ceilalți membrii își desfășoară activități sub responsabilitatea acestuia.

Acțiunile echipei se desfășoară conform legilor române, membrii fiind abilitați să participe la efectuarea oricărui act procedural, dacă conducătorul echipei nu decide altfel.

Informațiile obținute de membrii echipei precum și cele obținute în mod obișnuit de un membru sau un membru detașat sunt utilizate în scopul pentru care a fost constituită echipa dar și în alte scopuri expres prevăzute de lege.

În condițiile prevăzute de legea română ca formă de cooperare penală internațională, în același titlu din Legea nr. 302/2004, este reglementat dar lacunar, livrarea supravegheată și anchetele sub acoperire.

Întreg titlul analizat reglementează procedura și obligațiile pe care le au autoritățile judiciare atunci când România este stat solicitat.

Din interpretarea art.171 din Legea nr. 302/2004 care consacră pricipiul specialității comisiei rogatorii se deduce ca aceleași condiții de formă și conținut trebuie să se îndeplinească o cerere de comisie rogatorie atunci când România este stat solicitant, indiferent de obiectul acesteia.

Indiferent de obiectul cerereii de comisie rogatorie internațională, cererea de asistență penală trebuie întocmită după modelul anexat.

ANEXA I

ROMÂNIA

……………………………………………………………. (Denumirea autorității judiciare emitente)

Tel.: ……………………; Fax: ………………..

……………………………………………………. (Adresa)

CERERE DE ASISTENȚĂ JUDICIARĂ INTERNAȚIONALĂ

ÎN MATERIE PENALĂ

1. Obiect: ………………….. (se va menționa după caz, comisie rogatorie, comunicare acte de procedură etc.)

2. Autoritatea judiciară solicitată:

2.1. Autoritatea judiciară competentă pentru …………………………………………………….. (localitatea în care își are domiciliul persoana căreia trebuie să-i fie înmânate actele etc.)

2.2 Nr. ref. ……………………………….(se va completa numărul de referință al autorității judiciare solicitate)

3. Autoritatea judiciară solicitantă:

3.1. ……………………………………. ( se completează denumirea autorității judiciare române cum este definită potrivit art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală)

3.2. Nr. ref. …………………….. (se va completa cu numărul de referință al lucrării autorității judiciare solicitante)

3.3. Dosar nr. ………………………………………………………………………………………………………………………

3.4. Termen de judecată: …………………………….. …………………………………………………………………..

(se va completa dacă este cazul)

3.5. Împotriva ……………………………………….. (se va completa numele persoanei care face obiectul anchetei penale)

ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ ٱ 1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 (se va bifa numărul de persoane împotriva cărora se desfășoară cauza penală)

4. Urgență 135

ٱ da

Această cerere are caracter urgent pentru următoarele motive ……………………………………………….

ٱ nu

5. Temeiul juridic al cererii (Se va bifa convenția aplicabilă în cazul specific pentru care se solicită asistență; convențiile sunt menționate cu titlu exemplificativ, autoritatea judiciară emitentă a cererii de asistență judiciară urmând să completeze lista de mai jos, menționând titlul convenției multilaterale – alta decât cele precizate mai jos – sau bilaterale în temeiul căreia se solicită asistență, în funcție de situație):

5.1. Convenții multilaterale

ٱ Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959.

ٱ Protocolul adițional la Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978.

ٱ Al doilea Protocol adițional Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001.

ٱ Convenția europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la Strasbourg la 27 ianuarie 1977.

ٱ Convenția ONU contra traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope, întocmită la Viena la 20 decembrie 1988.

ٱ Convenția europeană privind spălarea, descoperirea, sechestrarea și confiscarea produselor infracțiunii, încheiată la Strasbourg la 8 noiembrie 1990.

ٱ Convenția din 29 mai 2000 privind asistența judiciară în materie penală între Statele Membre ale Uniunii Europene.

ٱ Alte convenții multilaterale …………………………………………………………………………….. (a se menționa titlul covenției)

5.2. Convenții bilaterale: ……………………………………………………………………………………………………

(a se menționa titlul covenției)

6. Încadrarea juridică a faptei:…………………………………………………………………………………………………..

7. Expunerea sumară a faptei: …………………………………………………………………………………………………..

8. Activitatea solicitată:

ٱ localizarea și identificarea persoanelor /obiectelor

ٱ măsuri provizorii în vederea protejării mijloacelor de probă, menținerii unei situații existente sau protejării unor interese

ٱ ascultarea inculpatului

ٱ ascultarea de parte vătămată /parte civilă /parte responsabilă civilmente /experți

ٱ percheziția

ٱ ridicarea de obiecte

ٱ sechestru

ٱ remitere de obiecte și dosare

ٱ audieri prin video-conferință

ٱ transmiterea spontană de informații

ٱ interceptări și înregistrări audio și /sau video

ٱ livrări supravegheate

ٱ anchete sub acoperire

ٱ înfățișarea martorilor, experților și a persoanelor deținute

ٱ comunicarea cate de procedură

ٱaltele ……………………………………………………………………………………………………………………………… …..

(se va completa activitatea solicitată, în situația în care nu se regăsește printre cele sus menționate)

8.1. Informații suplimentare cu privire la activitatea solicitată

………………………………………………………….. (în funcție de activitatea solicitată, se vor indica elemente suplimentare, spre exemplu: numele și data nașterii persoanei care urmează să fie ascultată, dacă persoana în cauză este inculpat, martor, parte vătămată, adresa unde urmează să se efectueze percheziția sau ridicarea de obiecte etc.

În cazul în care se va solicita interceptarea și înregistrarea audio /video se va confirma emiterea unui ordin sau un mandat obișnuit de interceptarea în cadrul unei anchete penale, informații care să permită identificarea țintei interceptării, se va specifica obiectul anchetei penale, durata dorită pentru interceptare, date tehnice, în special referitoare la numărul de conectare la rețea, pentru a putea permite prelucrarea cererii)

8.2. Legătura dintre fapte și activitatea solicitată ………………………… ………………………………….

(dacă se va solicita o măsură coercitivă se va explica necesitatea aplicării unei astfel de măsuri)

8.3. Activitatea solicitată se va executa după cum urmează: …………………………………………

(se va coordona, dacă este cazul, executarea activității solicitate, se va indica prezența unui avocat, a unei a treia persoane pentru confruntare, notificări sau comunicări care trebuie efectuate)

8.4. Transmiterea parțială ……………………………………… (se va specifica dacă se solicită transmiterea parțială a documentelor, la ce interval de timp sau după executarea cărei activități)

9. Următoarele persoane vor fi prezente la efectuarea activității care face obiectul cererii de asistență judiciară:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

10. Cererea de asistență judiciară este confidențială pentru următoarele motive:

…………………………………………………………………………………………………………………………………………………………..

11. Autorități judiciare și servicii de poliție implicate:

ٱ Ofițer de legătură ٱ Magistrat de legătură ٱ E.J.N. – punct de contact

ٱ OLAF

ٱ EUROPOL

ٱ EUROJUST

ٱ INTERPOL

12. ANEXE:

ٱ cover note

ٱ dispoziții legale aplicabile

ٱ altele

Semnătura magistratului care solicită asistență judiciară internațională și ștampila autorității judiciare române solicitante.

Sectiunea a III-a

POLITICA EUROPEANĂ PRIVIND PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

La nivelul Uniunii Europene, problematica traficului de ființe umane se situează din punct de vedre tematic în domeniul Justiției și Afacerilor Interne, fiind subsumată problematicii mai largi a combaterii crimei organizate. Din punct de vedere politic, se poate spune că traficul de ființe umane apare ca temă distinctă pe agenda în materia justiției și afacerilor interne din 1986, când Parlamentul European începe să adopte primele rezoluții privind situația femeilor, în general, și a traficul de femei în particular. Cu toate acestea, se poate spune că traficul de ființe umane devine un punct important pe agenda politică a Uniunii Europene un deceniu mai târziu, când Comisia Europeană face publică prima sa comunicare în această materie. De atunci, la nivel instituțional european s-a dezvoltat o serie de politici, acte legislative și scheme de finanțare care au făcut ca prevenirea și combaterea traficului de ființe umane să nu mai fie o temă periferică.

Pentru a înțelege modul în care funcționează și a evalua instrumentele legislative și de politici în materia combaterii și prevenirii traficului, trebuie înainte de toate precizat care este cadrul instituțional la nivelul UE pentru cooperarea în materie penală, căreia i se subsumează lupta împotriva traficului de ființe umane. Aceasta relevă din pilonul al treilea, al acțiunii interguvernamentale, în care pentru procesul de luare a deciziilor Consiliul UE joacă un rol principal, în vreme ce Comisia Europeană și Parlamentul European au roluri secundare.

Secțiunea I. Cadrul instituțional și legislativ în domeniul Justiției și Afacerilor Interne

Instrumentele legislative comunitare sunt, potrivit articolul 249 TEC, regulamentele, directivele, deciziile, recomandările și opiniile. Recomandările și opiniile nu au caracter obligatoriu și nu stabilesc drepturi sau obligații pentru cei cărora li se adresează. Măsurile comunitare obligatorii sunt, prin urmare, regulamentele care sunt obligatorii pentru toate statele membre și sunt direct aplicabile, directivele care sunt obligatorii numai în ce privește rezultatul prescris și lasă la alegerea statelor membre mijloacele pentru atingerea rezultatului în cauză și deciziile care sunt obligatorii pentru cei cărora li se adresează.

Instrumentele legislative caracteristice pentru domeniul JAI în sens larg, care așa cum se va arăta mai jos nu aparține sferei comunitare, ci unui pilon distinct, sunt diferite ca formă și natură de instrumentele formale comunitare. Astfel, articolul 34 alineatul 2 din TUE după modificarea adusă prin Tratatul de la Amsterdam enumeră următoarele instrumente pe care Consiliul le poate adopta: poziții comune care definesc abordarea generală a UE într-o anumită privință, decizii cadru care sunt obligatorii în ce privește rezultatul, lăsând statelor membre alegerea metodelor de a obține rezultatul respectiv, și care sunt adoptate exclusiv pentru armonizare legislativă, deciziile care sunt obligatorii, dar lipsite de efect direct, adoptate în alte privințe decât armonizarea legislațiilor statelor membre, și convențiile care sunt recomandate spre aprobare de către statele membre, potrivit cerințelor constituționale ale acestora și care trebuie ratificate de parlamentele naționale. În afară de aceste instrumente, Consiliul poate folosi rezoluții, recomandări sau declarații care sunt lipsite de caracter obligatoriu, sunt informale și flexibile, însă reprezintă un mijloc eficient de exprimare a voinței politice.

Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne (JAI) a parcurs o evoluție interesantă, de la începuturi mai degrabă modeste la o politică tot mai dinamică și complexă. Cooperarea în acest

domeniu angajează statele membre în eforturi pentru definirea la nivel european a politicilor privind migrația, azilul, cooperarea polițienească și cooperarea judiciară. Natura sensibilă a acestor chestiuni, care împreună constituie domeniul JAI, au făcut ca progresul și cooperarea în acest domeniu să fie procese lente și dificile, care au implicat adeseori compromisuri politice și proceduri speciale de luare a deciziilor.

Tratatul de la Roma (1957) nu prevedea cooperarea în domeniul JAI, iar cadrul instituțional definit ulterior pentru chestiuni care relevă din acest domeniu a fost unul ad hoc, reprezentat de grupuri de lucru în domenii care aveau să se distingă mai târziu drept politici în domeniul JAI.

Prin Tratatul de la Maastricht (1993) cunoscut și ca Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE), este introdus sistemul celor trei piloni ai structurii UE: primul pilon cuprinde cele două comunități (Comunitatea Economică Europeană și Comunitatea Europeană a Energiei Atomice), în al doilea pilon se regăsește Politica Externă și de Securitate Comună, iar în cel de-al treilea cooperarea polițienească și judiciară în materie penală. Prin Titlul VI, tratatul aduce JAI sub auspiciile UE, deși prin menținerea unui caracter distinct datorat importanței atașate de statele membre chestiunilor JAI. Astfel, procedura de luare a deciziilor este una complexă și distinctă de metoda comunitară. În vreme ce pentru primul pilon procesul de decizie începe cu o propunere a Comisiei, prezentată Consiliului, care o poate adopta, modifica sau ignora, iar metoda de adoptare este cea comunitară, pentru cel de-al treilea pilon Comisia este lipsită de dreptul de a înainta propuneri, metoda le lucru fiind cea interguvernamentală. Cadrul instituțional JAI, astfel cum a fost definit de Tratatul de la Maastricht a făcut obiectul criticilor. Datorită caracterului sensibil al chestiunilor JAI și a reticenței statelor membre de a ceda la nivel comunitar orice control al deciziei în probleme prin natura lor interne, Tratatul de la Maastricht acordă, în privința JAI, importanță prioritară statelor membre și structurilor instituționale ale UE în care acestea participă direct. Astfel, procedura de adoptare a deciziilor și a alocării rolurilor instituționale, astfel cum este definită de tratat, prevede o Comisie lipsită de inițiativă legislativă, un Parlament cu rol exclusiv consultativ și o Curte de Justiție căreia nu i se recunoaște nici o competență în domeniul JAI. Mai mult, tratatul nu prevede pentru al treilea pilon instrumente legislative ca directivele, obligatorii în ce privește rezultatul, și regulamentele, cu caracter obligatoriu și efect direct, așa cum o face pentru domeniile comunitare din pilonul întâi. Deși se consideră că rolul cel mai important revine Consiliului, acesta nu poate lua decizii în această materie decât în unanimitate, ceea ce conduce la riscul blocării procesului decizional. Acest lucru face ca afirmația că în realitate statele membre sunt, fiecare în parte, actorul principal, să nu fie deloc riscantă.

Fără îndoială, primul progres important în definirea cadrului instituțional al JAI și către o capacitate a UE de a adopta decizii colective și obligatorii în acest domeniu, este realizat de Tratatul de la Amsterdam (1999), prin care se aduc în primul pilon, al acțiunii comunitare, o parte din chestiunile JAI, anume imigrația, azilul și controlul extern al frontierelor. Cooperarea în materie penală, care include terorismul, crima organizată, traficul de ființe umane și infracțiunile împotriva copiilor, traficul de arme, corupția și frauda, rămân în pilonul al treilea. Cu toate acestea, tratatul prevede și o realocare a rolurilor instituționale, potrivit căreia Comisia obține un drept de inițiativă legislativă pe care îl împarte cu statele membre, Parlamentul obține dreptul de a fi consultat, iar Curții de Justiție i se recunoaște o competență limitată de a pronunța hotărâri preliminare în chestiuni din pilonul al treilea, adică de a se putea pronunța cu privire la cazurile importante prezentate în fața instanțelor naționale.

Consiliul rămâne factorul de decizie dominant, iar hotărârile continuă să se adopte cu unanimitate. Tratatul nu aduce modificări logicii interguvernamentale din pilonul al treilea, păstrând procedurile și metodele interguvernamentale și regula unanimității. Se poate afirma însă că Tratatul de la Amsterdam deschide calea unei proces mai dinamic pentru cooperarea în domeniul JAI prin transferul unor chestiuni JAI sfera comunitară. Semnificația Tratatului de la Amsterdam este, prin urmare, una dublă, în sensul că deschide calea consolidării cooperării dintre statele membre în domeniul JAI, generând în același timp imaginea unei Europe de tip fortăreață (Fortress Europe) , în care politici comune în materie de vize și frontiere externe, azil și migrație ar face ca accesul să fie restricționat. Primul grup de dezbatere la nivel comunitar, cu caracter puțin formal, este Grupul Trevi, constituit în 1975 pentru discutarea în comun a problemelor ridicate de terorism, mai ales ca urmare a unor atacuri pe teritoriul unor state membre în anii '70. Îi urmează Grupul de cooperare judiciară, Grupul de Asistență reciprocă Vamală și Grupurile ad hoc privind imigrația și crima organizată.

În fine, un pas suplimentar către comunizare și o mai mare flexibilitate a procesului decizional în domeniul JAI este realizat de Tratatul de la Nisa (2001). Printr-o clauză specială, acesta prevede că în domeniile pe care tratatul de la Amsterdam le-a lăsat în pilonul al treilea, statele membre care doresc să stabilească o cooperare consolidată pot cere Comisiei să prezinte o propunere. În cazul în care aceasta refuză, statele membre interesate pot elabora ele însele o propunere pe care o înaintează Consiliului pentru autorizare. Aceasta este acordată cu majoritate calificată, după consultarea Parlamentului. Procedura cooperării consolidate, astfel cum este introdusă prin tratat, este legată intrinsec de acceptarea teoretică a mai multor viteze la nivelul UE și a diversității dintre statele membre. Mai mult, prin reformularea articolului 31, se redefinește acțiunea comună în domeniul cooperării judiciare penale astfel:

(1) Acțiunea comună în domeniul cooperării judiciare în materie penală vizează, printre altele:

(a) facilitarea și accelerarea cooperării între ministerele competente și autoritățile judiciare competente sau echivalentele acestora din statele membre în materie de procedură și executare a deciziilor, inclusiv, dacă este cazul, prin intermediul Eurojust;

(b) facilitarea extrădării între statele membre;

(c) asigurarea compatibilității normelor aplicabile în statele membre, în măsura necesară îmbunătățirii acestei cooperări;

(d) prevenirea conflictelor de competențe între statele membre;

(e) adoptarea progresivă a măsurilor de instituire a unor norme minimale referitoare la elementele constitutive ale infracțiunilor și la sancțiunile aplicabile în domeniul crimei organizate, al terorismului și al traficului de droguri.

Permițând statelor membre interesate să realizeze între ele o cooperare consolidată, tratatul rezolvă nu numai pentru eventuala blocare a procesului decizional, în măsura în care unanimitatea se dovedise de cele mai multe ori greu, ci și reglementarea mai flexibilă a procesului decizional, mai ales în considerarea extinderii UE, care avea să urmeze intrării în vigoare a tratatului, prin admiterea a 10 noi state membre la 1 mai 2004.

În ce privește inovațiile din Tratatul privind o Constituție pentru Europa, semnat de șefii de stat și de guvern la Roma în 29 octombrie 20004, datorită situației de criză generate de respingerea prin referendum în Franța și Olanda care face incert viitorul acestui tratat, vor fi menționate pe scurt în ultima parte a articolului.

Instrumente legislative și cadrul instituțional la nivelul Uniunii Europene

Instrumentele legislative existente la nivelul UE sunt determinate de cadrul instituțional pentru acest domeniu și pun accent, în principal, pe cooperarea polițienească și cooperarea judiciară în materie penală. Așa cum s-a arătat mai sus, dreptul penal este unul dintre domeniile care a rămas tributar suveranității naționale, iar cooperarea dintre state la nivelul UE este numai într-un stadiu incipient, prin comparație cu politicile comunitare. Cu toate acestea, încercările statelor membre de a îmbunătăți cooperarea în materie penală a condus la adoptarea mai multor norme, acorduri și tratate.

Cel mai important instrument legislativ pentru materia combaterii traficului de ființe umane este reprezentat de articolul 29 din Tratatul privind Uniunea Europeană (TUE). Crearea unui spațiu de libertate, securitate și justiție, care va fi realizat prin combaterea criminalității, a devenit principalul obiectiv al celui de-al treilea pilon . În termenii articolului 29,

obiectivul Uniunii este acela de a oferi cetățenilor un nivel ridicat de protecție într-un spațiu de libertate, securitate și justiție, prin elaborarea unei acțiuni comune a statelor membre în domeniul cooperării polițienești și judiciare în materie penală.

Tratatul menționează explicit că acest lucru se va realiza inclusiv prin prevenirea traficului de ființe umane și prevede o mai strânsă cooperare polițienească și între autoritățile judiciare. În același sens, este menționată explicit uniformizarea dispozițiilor de drept penal ale statelor membre.

Menționarea traficului de ființe umane la articolul 29 al tratatului, ceea ce face ca toate celelalte instrumente legislative adoptate să fie întemeiate pe acest articol din TUE.

În materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane, cele mai importante etape legislative sunt reprezentate de adoptarea Deciziei Cadru a Consiliului din 19 iulie privind combaterea traficului de ființe umane, de aproximare a legislațiilor penale ale statelor membre, Directiva Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență temporară pentru victimele traficului sau care au fost supuse unei acțiuni de facilitare a imigrației ilegale și care cooperează cu autoritățile și Decizia Cadru a Consiliului din 22 decembrie 2003 privind combaterea exploatării sexuale a copiilor și pornografiei infantile, legată numai în anumite privințe de traficul de ființe umane. La nivel comunitar au fost adoptate și alte acte normative, de importanță orizontală, relevante pentru materia traficului de ființe umane, în măsura în care fac posibilă și facilitează punerea în aplicare a legislației în această materie.

Directiva 2004/81/CE Consiliului din 29 aprilie 2004 privind permisul de rezidență eliberat resortisanților țărilor terțe care sunt victime ale traficului de ființe umane sau care au făcut obiectul unei acțiuni de facilitare a imigrației ilegale, care cooperează cu autoritățile constituie o măsura importantă în contextul acceptării unor măsuri speciale pentru persoanele care sunt victime ale fenomenului. Directiva are drept obiect definirea condițiilor și termenii eliberării unui permis de rezidență temporară resortisanților țărilor terțe care cooperează în lupta împotriva traficului de ființe umane și a imigrației clandestine (articolul 1). În ce privește victimele infracțiunilor legate de traficul de persoane în sens larg, directiva prevede ca măsura eliberării unui permis de rezidență să se facă inclusiv pentru acele persoane care au intrat clandestin pe teritoriul statelor membre (articolul 3 alineatul 1). Recunoașterea drepturilor fundamentale prevăzute de Carta Europeană a drepturilor fundamentale, enunțată și în preambul, se traduce și prin existența unei perioade de reflecție care să permită victimelor să se refacă oarecum după experiența traumatizantă și să scape de sub influența traficanților (articolul 6), precum și prin măsuri de asistență acordate victimelor înainte de eliberarea permisului de ședere, cum ar fi accesul la îngrijiri medicale, asistență lingvistică și asistență juridică gratuită (articolul 7).

Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului din 19 iulie 2002 privind combaterea traficului de ființe umane reprezintă cel mai important instrument în această materie. Așa cum s-a arătat, decizia cadru are caracter obligatoriu, deși este lipsită de efect direct, și poate constitui un instrument eficient de combatere la nivel european al fenomenului. Actul este adoptat după ce punerea în aplicare a acțiunii comune din 1997 a eșuat, principalul motiv fiind, potrivit Comisiei absența unui denominant comun în privind definițiilor și sancțiunilor la nivelul Uniunii. Textul decizie cadru se întemeiază în mare măsură pe Protocolul Convenției ONU, fără însă a prelua complet abordarea din protocolul menționat în măsura în care nu prevede protecție și asistență pentru victime.

În concluzie, se poate spune că textul deciziei cadru nu reușește să reglementeze în mod echilibrat pe de o parte obligațiile privind protecția și asistența victimelor, în legătură cu care decizia tace, și pe de altă parte imperativele răspunderii penale a infractorilor. Un posibil argument ar fi acela că există un act legislativ distinct, care reglementează statutul victimelor în procedurile penale, însă cadrul este unul mult prea general pentru nevoile și vulnerabilitățile speciale ale victimelor traficului de ființe umane. În plus, decizia cadru nu se referă la cauzele principale ale fenomenului de trafic de ființe umane, cum ar fi sărăcia, precaritatea socială și marginalizarea, fără a căror considerare abordarea anti-trafic este numai una segmentară și lipsită de caracter preventiv, după cum nu se referă la cooperarea cu țări terțe, de origine sau de tranzit.

În același context, al combaterii tuturor formelor de trafic și de exploatare a persoanelor, Decizia 2000/375/JAI a Consiliului din 9 iunie 2000 pentru combaterea pornografiei infantile pe internet reprezintă un instrument important pentru protecția drepturilor copilului.

Trebuie menționată, de asemenea, Decizia 2001/87/CE a Consiliului din 4 decembrie 2000 privind semnarea, în numele Comunității Europene a Convenției Organizației Națiunilor Unite împotriva criminalității organizate transnaționale și a Protocolului privind combaterea traficului de ființe umane, în special femei și copii, și traficului ilegal de imigranți pe cale terestră, aeriană sau maritimă.

La nivel instituțional, prin acte ale Consiliului, au fost create structuri specializate de cooperarea polițienească și de cooperare judiciară, cărora li s-au conferit competențe specifice și în domeniul combaterii traficului de ființe umane, în vederea consolidării la nivelul UE a acestor tipuri de cooperare în materie penală. Primele eforturi europene de instituționalizare a unei cooperări la nivelul forțelor de poliție și de discutare, deși la un nivel incipient, de discutare în comun a chestiunilor legate în principal de terorism, sunt concretizate in Grupul Trevi, urmat de crearea unei structuri operaționale Biroul anti-drog Europol în 1994. Prin Actul Consiliului din iulie 1995 se adoptă Convenția de stabilire a Oficiului European de Poliție, Europol, modificată ultima dată printr-un Actul Consiliului din noiembrie 2003, căruia i se extind competențele materiale la alte tipuri de criminalitate decât traficul de droguri. Important este că anexa Convenția Europol conține prima definiție traficului de ființe umane, ca formă de criminalitate. Traficul de ființe umane este definit astfel:

…faptul de a supune o persoană puterii reale și ilegale a altor persoane, prin folosirea violenței ori a amenințărilor sau prin abuzul unui raport de autoritate sau prin manipulări, în special în vederea exploatării prostituției altuia, a formelor de exploatare și de violențe sexuale cu privire la minori sau la comerțul legat de abandonul de copii. Aceste forme de exploatare cuprind, în egală măsură, activități de producere, vânzare sau de distribuire a materialelor pornografice cu minori.

Potrivit articolului 2 alineatul 1 și a anexei la Convenția privind Europol, acesta are drept obiectiv

îmbunătățirea, […] în cadrul cooperării polițienești dintre statele membre, eficiența autorităților statelor membre și cooperarea dintre acestea în ceea ce privește prevenirea și lupta împotriva formelor grave de criminalitate internațională, atunci când […] două sau mai multe state sunt afectate într-un astfel de mod încât […] se impune o acțiune comună a statelor membre.

Printre infracțiunile enumerate explicit de articolul menționat, pentru care Europol este competent în condițiile descrise mai sus, se numără traficul de ființe umane, inclusiv formele de exploatare și agresiunea sexuală sau traficul de copii abandonați, atunci când infracțiunea este transfrontalieră și, deci, sunt implicate două sau mai multe state membre.

Consiliul European de la Tampere recomandă instituirea unei structuri europene pentru coordonarea cooperării judiciare în materia criminalității organizate. O Decizie a Consiliului din iunie 2000 decide instituirea Eurojust, care este în final creat prin Decizie Consiliului în februarie 2002 , după ce importanța acestuia este menționată în articolul 31 al TUE modificat de Tratatul de la Nisa:

(2) Consiliul încurajează cooperarea prin intermediul Eurojust astfel:

(a) permite Eurojust să contribuie la o bună coordonare între autoritățile naționale de urmărire penală

din statele membre;

(b) încurajează participarea Eurojust la cercetările privind criminalitatea transfrontalieră gravă, în

special în caz de criminalitate organizată, ținând seama în special de analizele efectuate de Europol;

(c) facilitează o strânsă cooperare între Eurojust și Rețeaua judiciară europeană în special pentru a facilita executarea comisiilor rogatorii și punerea în aplicare a cererilor de extrădare.

Eurojust reunește câte un reprezentant al fiecărui stat membru care este judecător, procuror sau ofițer de poliție sau care are o competență profesională echivalentă și, în conformitate cu articolul 2 al Deciziei din 2002, are sarcina de a acorda sprijin în investigațiile infracțiunilor grave, în care este nevoie de asistență judiciară. Obiectivele Eurojust, definite la articolul 3 al deciziei menționate, sunt stimularea și îmbunătățirea cooperării dintre autoritățile statele membre, competente urmărirea penală și sancționarea infracțiunilor, precum și facilitarea asistenței juridice internaționale reciproce și a soluționării cererilor de extrădare. În ce privește competența materială, la articolul 4 al deciziei se menționează că Eurojust este competent în toate tipurile de criminalitate și de infracțiuni în care este competent Europol, deci inclusiv a diverselor firme ale traficului de ființe umane. În ce privește competența Eurojust, mai trebui precizat că, în conformitate cu articolul 3, aceasta este limitată de faptul că poate acționa numai la cererea unui stat membru și cu condiția ca potențiala infracțiune să mai implice, pe lângă statul care face cererea, un alt stat membru.

Faptul că Eurojust și Europol nu au competența de a declanșa procedurile penale reduce considerabil șansele acestora de a fi eficiente în materii ca traficul de ființe umane, care este un fenomen infracțional transfrontalier.

O trăsătură comună a celor două structuri de cooperare polițienească și judiciară este aceea că depind de voința de cooperare a statelor membre și de disponibilitatea acestora de le a transmite informațiile pe care le dețin. Acest lucru poate constitui o problemă pentru eficiența funcțională celor două structuri.

Instrumente nelegislative. Documente de definire a unei politici europene în materia combaterii traficului de ființe umane

În afara cadrului legislativ în sens formal, la nivelul UE au fost adoptate documente care au completat inițiativele legislative și au indicat măsura voinței politice a statelor membre. Se poate spune că instrumentele, mult mai numeroase, fără caracter legislativ elaborate la nivelul UE, au pregătit terenul pentru adoptarea de către Consiliu a unui cadru legislativ minim în materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane. Principala caracteristică a instrumentelor nelegislative este că au caracter de declarație și de recomandare, sunt lipsite de forță obligatorie și nu creează drepturi individuale. Fără îndoială, procesul elaborării acestor instrumente la diverse nivele instituționale ale UE, urmează aceeași dinamică a agendei politice cu privire la traficul de ființe umane.

1. Parlamentul European

Începând cu 1986, Parlamentul a adoptat cu regularitate rezoluții privind situația femeilor, în general, și a traficul de femei de femei, în particular. Astfel, prima rezoluție în materie, Rezoluția privind violența împotriva femeilor, din 1986, face referire la îmbunătățirea formării și pregătirii profesionale a polițiștilor care se ocupă de victimelor infracțiunilor sexuale. Acest lucru pare să indice că, potrivit estimărilor Parlamentului, modul în care ofițerii de poliție răspundeau la problemele acestor victime nu putea fi considerat unul optim. Prin această rezoluție se recomandă instituirea de proceduri care să permită victimelor să raporteze traficul autorităților competente, fără să a risca expulzarea pe de teritoriul statului în cauză. Alte motive identificate de Parlament drept potențială cauză a numărului mic de plângeri către poliție de către femeile traficate forțate să se prostitueze sunt dificultățile legate de limbă, izolare, precum și probleme psihologice generate de situația în sine și amenințări din partea celor care le exploatează.

Rezoluția privind exploatarea prostituției și a traficului de ființe umane, din aprilie 1989, face un pas important prin identificarea și recunoașterea unui patern general al traficului de ființe umane, dinspre țări de origine sau de tranzit sărace către țări de destinație bogate, ale Europei occidentale. Rezoluția recomandă îmbunătățirea accesului femeilor la un loc de muncă, învățământ și reabilitare socială, fapt care ar reduce considerabil riscul ca acestea să lucreze ca prostituate sau să fie exploatate în acest scop. Mai mult, se recomandă reglementarea și legalizarea rezidenței în cazul în care repatrierea victimei către țara de origine ori de proveniență ar pune în pericol siguranța personală a acesteia sau ar face ca victimele să intre din nou în cercul vicios al sistemului de exploatare prin prostituție.

În 1993, o nouă Rezoluție privind traficul de femei indică Europol drept instituția competentă în combaterea traficului de femei. Rezoluția introduce un anumit tip de protecție a martorilor, prin recunoașterea dreptului legal al acestora, de rezidență și protecție atât pe durata procedurilor legale, cât și ulterior.

Printr-o Rezoluție privind traficul de ființe umane, din 1996, Parlamentul indică traficul de femei drept activitate preponderentă în crima organizată. Prin această rezoluție se admite că inexistența unei definiții clare a traficului de ființe umane constituie o problemă și se propune clarificarea acestei noțiuni, precum și necesitatea cooperării polițienești și judiciare la nivelul statele membre pentru o eficientă combatere a traficului. Rezoluția cerea statelor membre să includă în legislațiile lor penale sancțiuni explicite ale traficului de ființe umane, precum și prevederi legate de prevenție în țările de origine și de destinație.

În fine, Raportul privind Comunicarea Comisiei către Consiliu și Parlamentul European pentru intensificare acțiunii în lupta împotriva traficului de femei, redactat în 2000, arată pentru prima oară că dificultățile întâmpinate la nivelul politicilor europene în această materie sunt generate de lipsa de sancționare la nivel penal în cazul unora dintre statele membre sau țări candidate, de inexistența unor prevederi speciale privind traficul de femei și de diferențele și, uneori, chiar divergențele dintre sistemele de drept, precum și de lipsa de cooperare dintre autoritățile competente ale țărilor de origine, tranzit și destinație, care permit traficanților să acționeze fără riscul de a fi sancționați. Recomandările acestui raport enunță liniile mari ale unei politici eficiente de combatere a traficului de femei: o abordare multidisciplinară, prevederi legale clare privind condițiile de imigrare, protecția martorilor, prevenire prin informarea statelor de origine, cooperare polițienească, judiciară și cooperarea cu asociațiile non guvernamentale, precum și măsuri de confiscare a profitului traficanților de femei, profit care explică în mare parte amploarea fenomenului.

Toate documentele menționate ale Parlamentului, deși lipsite de efecte juridice, identifică în natura economică precară factorul determinant al existenței traficului de ființe umane în general, și a celui de femei și minori în particular. În plus, comun acestor documente este că enunță necesitatea de a sprijini autoritățile țărilor de origine în prevenirea traficului de ființe umane, mai ales prin proiecte de informare, denunță lipsa unei definiții acceptate la nivel european și recomandă ca statele membre să adopte legislația necesară, care să definească elementele comune ale infracțiunii de trafic de femei și să prevadă sancțiuni. Documentele recomandă, de asemenea, dreptul la asistență pentru victime, astfel încât repatrierea acestora să nu genereze situații de marginalizare în țările lor de origine, precum și dezvoltarea unor politici echilibrate de angajare pe piața de muncă, de învățământ și de oportunități egale care să reducă riscul traficului de persoane vulnerabile. În fine, toate aceste documente recunosc importanță existenței unor politici de dezvoltare și de cooperare internațională și regională.

2. Comisia Europeană

Comisia Europeană a elaborat două comunicări importante privind traficul de femei în scopuri de exploatare sexuală, anume o Comunicare privind traficul de femei pentru exploatare sexuală și o Comunicare privind noi strategii de combatere a traficului de femei.

Obiectivul Comunicării privind lupta împotriva traficului de femei în scopul exploatării sexuale a fost acela de a genera o dezbatere publică cu privire la stimularea elaborării unei politici europene complexe privind traficul de femei, prin elaborarea unor propuneri detaliate în acest sens.

Principalele cauze ale traficului sunt identificate, ca și în cazul documentelor elaborate de Parlament, în sărăcia și marginalizarea femeilor în țările de origine. Cooperarea cu aceste țări este esențială pentru o combatere eficientă a fenomenului, iar aceasta trebuie acorde o importanță special consolidării poziției sociale a femeilor, în general, și reintegrării sociale a victimelor repatriate pentru evitarea marginalizării, în cazul particular al femeilor traficate.

Comunicarea din 1996 accentuează necesitatea unei abordări internaționale multidisciplinare, recomandă eliberarea permiselor de rezidență temporare pentru victimele care cooperează cu autoritățile, respinge măsura expulzării victimelor din cauza șederii ilegale ca fiind contraproductivă pentru urmărirea penală și pentru posibila sancționare a traficanților. Aceasta denunță, mai degrabă aluziv, lipsa de compatibilitate dintre diferitele sisteme judiciare și lipsa cooperării judiciare dintre statele membre, ca principale cauze ale sustragerii traficanților de la urmărirea penală, precum și reticența autorităților de a considera femeile în cauză ca fiind victimele traficului, deci victimele unei infracțiuni.

Recomandările privesc o formare profesională adecvată pentru autoritățile care au un prim contact cu victimele, pentru o îmbunătățire a reacției personale și instituționale a acestora, și identifică resursele bugetare alocate de statele membre ca factor de evaluare a eficienței combaterii traficului de femei.

Comunicarea privind noi măsuri de combatere a traficului de femei, din 1998, urmărește să mențină problema traficului de femei pe agenda politică prioritară a Uniunii Europene, să consolideze cooperarea internațională și europeană, precum și să stimuleze o abordare multidisciplinară. Important este faptul că această comunicare transmite un mesaj, mult mai clar decât cel din 1996, către statele membre cărora li se cere să adopte măsuri la nivel național și să coopereze la nivel european. Prevenirea traficului în țările de origine și pregătirea profesională adecvată a autorităților, relația dintre trafic și legislația privind imigrarea, precum și identificarea cauzelor principale ale traficului în sărăcie și statut social marginal al femeilor sunt teme preluate și de această comunicare. În plus, de această dată se elaborează mai mult chestiunea protecției victimelor și necesitatea elaborării dispozițiilor legislative speciale privind rezidența temporară a victimelor care cooperează cu autoritățile.

În septembrie 2002, este organizată o conferință europeană privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane – Provocare globală pentru secolul XXI, la inițiativa Comisiei. Concluziile acestei conferințe au fost cuprinse într-un document programatic, cunoscut sub denumirea de Declarația de la Bruxelles, care vizează dezvoltarea cooperării europene și internaționale, a măsurilor, standardelor, bunelor practici și mecanismelor concrete de prevenire și combatere a traficului.

Declarația conține măsuri de consolidare a eforturilor pentru punerea în aplicare a celor mai bune practici identificate printr-o abordare europeană, completă și coordonată. Anexa acestei declarații conține recomandări, standarde și bune practici, inclusiv îmbunătățirea contactelor directe dintre autoritățile competente și structurile non-guvernamentale din diferite state membre, îmbunătățirea cercetării și a formării profesionale, precum și o mai bună informare publică despre fenomen în sine.

Declarația recomandă schimbul de informații și constituirea unei baze de date europene ale persoanelor dispărute despre care se crede că ar fi victime ale traficului, precum și numirea unor raportori naționali care să coopereze prin mecanisme stabilite la nivel european, în cooperare cu instituțiile europene, Europol și Eurojust. Se menționează, de asemenea, importanța protecției și asistenței victimelor, care nu trebuie re-victimizate și cărora trebuie să li se recunoască drepturile fundamentale. Declarația recomandă, în această privință stabilirea unei rețele europene de asistență, acordarea imediată a asistenței, protecție adecvată în cazul în care victima acceptă să fie martor, precum și elaborarea unor măsuri de reintegrare socială, inclusiv prin cooperarea cu societatea civilă.

În ce privește cooperarea polițienească și cooperarea judiciară, Declarația de la Bruxelles prevede că acestea trebuie facilitate prin adoptarea de dispoziții legislative, inclusiv a unor sancțiuni adecvate, folosirea contactului direct, ratificarea și punerea în aplicare a Convenției UE privind asistența juridică reciprocă și a Deciziei cadru privind combaterea traficului de ființe umane, precum și a stabilirii de echipe de investigație comune. Declarația recomandă, de asemenea, consolidarea rețelelor de ofițeri de poliție și a magistraților de legătură, constituite prin Acțiuni Comune ale Consiliului, precum și instituirea unui grup de experți privind traficul de ființe umane. Prin urmare, putem spune că Declarația de la Bruxelles a stabilit agenda pentru acțiuni viitoare împotriva traficului de ființe umane la nivelul UE.

La acest moment, declarația reprezintă principala bază a eforturilor Comisiei în materia prevenirii și combaterii traficului. Consiliul UE a salutat abordarea generală din acest document și a fost de acord să examineze propuneri adecvate în vederea punerii în aplicare a măsurilor specifice prevăzute de declarație. Faptul că textul declarației a fost ulterior adoptat de Consiliul Uniunii Europene reprezintă un indiciu al importanței pe care UE o atașează combaterii și prevenirii traficului de ființe umane.

În 2003, Comisia elaborează o altă comunicare, către Parlament și Consiliu, în vederea Consiliului European de la Salonic, și anume Comunicarea privind dezvoltarea unei politici comune privind imigrația ilegală, traficul ilegal și traficul de ființe umane, frontierele externe și returnarea rezidenților ilegali. Abordarea traficului de ființe umane strategiile propuse de această nouă comunicare sunt dintr-o perspectivă a imigrației ilegale, ceea ce nu diminuează decât în parte impactul acestui document. Deși menționează Decizia Cadru 2002/629/JAI a Consiliului privind combaterea traficului de ființe umane, comunicarea nu face nici o altă referire sau recomandare cu privire la combaterea traficului. Trebuie menționat că, în același an, Comisia este reținută în criticarea statelor membre pentru lipsa de acțiune în conformitate cu Convenția Europeană privind Drepturile Omului, deși menționează că drepturile garantate de această convenție sunt interpretate diferit în diferite state membre, ceea ce poate conduce la inegalități ale calității de suspect și poate genera riscul ca încrederea reciprocă a statelor în sistemele lor de justiție să fie încălcată. Acest lucru poate avea consecințe grave privind recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești, care este poate cel mai important principiu al cooperării în materie penală dintre statele membre.

În martie 2003, Comisia a decis să instituie un grup de experți privind traficul de ființe umane, a căror principală sarcină a fost elaborarea unui raport, întemeiat pe Declarația de la Bruxelles, care să sprijine Comisia pentru lansarea propunerilor viitoare în materia prevenirii și combaterii traficului de ființe umane. Raportul întocmit de grupul de experți a fost transmis oficial Comisiei în decembrie 2004, urmând ca în cursul anului 2005, în temeiul acestui raport și a altor informații existente, inclusiv a evaluării legislației relevante din statele membre Comisia să emită o nouă Comunicare privind prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. Potrivit declarațiilor oficiale ale Comisiei, această comunicare va aborda problema dintr-o perspectivă a drepturilor omului, a situației specifice a copiilor, a necesității unei abordări holiste și integrate, inclusiv prin elaborarea unui plan cuprinzând cele mai bune practici, standarde și mecanisme de prevenire și combatere a traficului de ființe umane. Procedând astfel, Comisia se conformează în egală măsură concluziilor Consiliului European privind Programul de la Haga, din noiembrie 2004, de realizare a unui spațiu european de justiție, securitate și libertate.

3. Consiliul Uniunii Europene

La nivelul Consiliului Uniunii Europene, în afara instrumentelor legislative cu caracter obligatoriu despre care s-a discutat în secțiunea precedentă, au fost adoptate mai multe documente privind traficul de ființe umane, în temeiul articolului 31 (fost articol K3) al TUE, cele mai semnificative fiind Acțiunea Comună pentru determinarea unui stimulent și al unui program de schimb

Grupul cuprinde din 20 de experți independenți, numiți de Comisie, pe baza propunerilor statelor membre, a statelor în curs de aderare și a țărilor candidate, precum și a organizațiilor active în domeniul combaterii traficului de ființe umane.

pentru persoanele responsabile de acțiuni împotriva traficului de ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor și Acțiunea Comună pentru eliminarea traficului de ființe umane și al exploatării sexuale a copiilor. Ultimul document încearcă să alinieze diferitele definiții ale traficului de femei, din legislațiile diferitelor state membre, prin enunțarea unor caracteristici ale fenomenului, accentuarea importanței asistenței juridice reciproce și a protecției martorilor, precum și a importanței angajamentului din partea statelor membre în vederea schimbului de informații și a cooperării cu alte instituții competente. În plus, Acțiunea Comună din 1997 stabilește măsurile care trebuie adoptate la nivel național, precum și formele de cooperare dintre statele membre.

În 1997 este adoptată Declarația ministerială de la Haga privind orientările europene pentru măsuri efective de prevenire și combatere a traficului de femei în scopul exploatării sexuale. Prin această declarație, statele membre admit că fenomenul, datorită specificității sale, reclamă o abordare specială. Statele membre reafirmă, astfel, angajamentul de intensificare a cooperării la nivel european în lupta împotriva traficului de ființe umane, inclusiv prin îmbunătățirea schimbului de informații la nivelul poliției și implicarea cu rol central a Europol, datorită specializării sale în combaterea traficului de ființe umane. Acceptând necesitatea unei abordări multidisciplinare și coordonate, la nivel european și internațional, care să implice toți actorii, declarația enunță orientările generale privind cooperarea dintre statele membre, dintre acestea și țările candidate cu țările de origine, cu sistemul Organizației Națiunilor Unite și cu Interpolul. Declarația enunță, de asemenea, orientări privind prevenția în țările de origine și în cele de destinația, precum și instituirea unor raportori naționali la nivelul fiecărui stat membru.

Important este că declarația recomandă o schimbare de perspectivă privind cercetarea și urmărirea penală a cazurilor de trafic, cu accent pe traficant și nu pe persoanele care sunt victime ale acestui fenomen, acestea din urmă fiind încurajate prin măsuri speciale, cum ar fi acordarea rezidenței temporare cel puțin pe durata procedurilor penale și includerea în programul de protecție a martorilor, să denunțe traficul autorităților competente și să accepte să fie martori. Alte măsuri prevăzute de Declarația de la Haga prevăd confiscarea produselor traficului de ființe umane, că măsura cu caracter de descurajare, precum și acordarea de compensații pentru victime.

4. Consiliul European

Fără a fi primul consiliu care să facă referire la existența și dimensiunea îngrijorătoare a traficului de ființe umane, Consiliul European întrunit la Tampere, în octombrie 1999, constituie piatra unghiulară pentru definirea unei agende politice și de politici europene în vederea realizării unui spațiu de libertate, securitate și justiție.

Convocat după intrarea în vigoare a Tratatului de la Amsterdam, care a creat un momentum important pentru dinamizarea și comunizarea unei părți importante din domeniul JAI, Consiliul European de la Tampere este primul consiliu dedicat exclusiv chestiunilor JAI și reprezintă prima încercare de a realiza un spațiu de libertate, securitate și justiție. Ca parte a competenței sale de a trasa marile orientări în politicile UE, Consiliul European convocat la Tampere afirmă în concluziile sale, în materia traficului de ființe umane, necesitatea cooperării cu țările de origine și de tranzit, precum și cu Europol, inclusiv prin constituirea de echipe comune de investigație ale statelor membre, în care poate participa și Europol, pentru dezmembrarea organizațiilor criminale implicate în acest tip de trafic. Se atrage atenția și asupra dezvoltării campaniilor de informare și a prevenirii tuturor formelor de trafic de ființe umane (punctul 22).

Problema traficului de ființe umane este strâns legată de cea a imigrației și, în acest sens, Consiliul European se declară hotărât să combată formele de trafic și exploatarea economică a imigranților și atrage atenția asupra necesității de a adopta instrumente legislative europene care să sancționeze aceste infracțiuni grave și invită Consiliul Uniunii Europene să adopte legislație în acest sens (punctul 23).

Relevantă este recunoașterea drepturilor victimelor traficului, în special femei și copii (punctul 23), precum și cooperarea cu țările de origine și de tranzit (punctul 26). În fine, Consiliul European de la Tampere importanța unor definiții, incriminări și sancțiuni comune în ce privește traficul de ființe umane, în special exploatarea femeilor și exploatarea sexuală a copiilor (punctul 48). În fine, concluziile de la Tampere atrag atenția că trebuie realizate o mai bună compatibilitate și o mai mare convergență a sistemelor de drept din statele membre pentru a preveni folosirea lipsurilor acestor sisteme de către infractori, în vederea sustragerii de la sancționare.

Punerea în aplicare a măsurilor adoptate de Consiliul European întrunit la Tampere a fost monitorizată de către Comisie și s-a finalizat cu o Comunicare către Consiliu și Parlamentul European, de evaluare a programului de la Tampere și a orientărilor viitoare. În ceea ce privește traficul de ființe umane, în special de femei și copii, comunicarea notează că acțiunea trebuie să continue într-o formă care să combine măsuri preventive și măsuri de combatere a fenomenului. Într-un context subsidiar, referirea principală fiind la controlul migrației, se afirmă că o acțiune mai puternică împotriva traficului va fi facilitată de Tratatul privind o Constituție pentru Europa. Ce impact are statutul incert al acestui tratat asupra materie care interesează aici, vom analiza în secțiunea de concluzii.

Consiliul European de la Haga, din noiembrie 2004, analizează progresul în domeniul JAI realizat printr-o politică definită de Consiliul de la Tampere și, constatând că deși nu toate propune obiectivele au fost atinse, se poate orbi de un progres complex și coordonat, inclusiv în domeniul cooperării polițienești și a celei judiciare, întemeiate pe recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești. Consiliul European adoptă un program multi-anual, denumit Programul de la Haga. În ce privește traficul de ființe umane, se precizează că o abordare comună este necesară atât în combaterea, cât și în prevenirea acestui fenomen.

Consiliul European invită statele membre să îmbunătățească analiza cu privire la practicile și organizațiile criminale implicate în traficul de ființe umane, în strânsă cooperare cu Europol și Eurojust. Mai mult, Consiliul European invită Consiliul și Comisia să elaboreze în 2005 un plan privind dezvoltarea standardelor comune, a bunelor practici și ale mecanismelor de prevenire și combatere a traficului de ființe umane.

În iunie 2005, Consiliul adoptă Planul de acțiune privind punerea în aplicare a programului de la Haga prezentat de Comisie, care prevede o serie de măsuri specifice pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane. Astfel, în 2005 măsurile privesc propunerea de a semnare a Convenției Consiliului Europei cu privire la lupta împotriva traficului de ființe umane, la negocierea căruia Comisia a participat în numele UE și prezentarea unei Comunicări privind traficul de ființe umane.

Pentru 2006, se are în vedere revizuirea și eventuala modificare a legislației în materie de trafic de ființe umane, de exemplu prin facilitarea cooperării sectorului public cu cel privat și o mai mare coordonare la nivelul UE și o mai mare implicare a Europol, dar și revizuirea legislației privind traficul de organe și țesuturi umane.

De asemenea, într-un plan orizontal, cu relevanță indirectă pentru materia traficului de ființe umane, pot fi menționate alte măsuri care privesc adoptarea în 2006 a unei decizii cadru de către Consiliu privind participarea într-o organizație criminală, precum și revizuirea și modificarea, în 2008, a legislației privind bunurilor rezultate din infracțiuni.

5. Alte măsuri la nivelul UE

Programele financiare ale UE, gestionate de Comisie, reprezintă un instrument important de dezvoltare, consolidare și evaluare a politicilor, practicilor și cooperării din UE, în privința traficului de ființe umane și a exploatării sexuale a copiilor. Aceste programe comunitare oferă oportunități financiare pentru inițiative care au drept scop încurajarea cooperării și asocierii dintre instituții și organizații similare din diferite state membre și țări candidate sau în curs de aderare. Dintre acestea, trebuie menționate, cu precădere, programul AGIS pentru cooperarea în materie penală și îmbunătățirea sistemului de prevenție și de combatere a crimei organizate în general, precum și programele STOP și DAPHNE concepute în particular pentru prevenirea și combaterea traficului de ființe umane în particular, precum și combaterea diverselor tipuri de violență .

Finanțările în cadrul acestor programe includ cercetarea privind infracțiunile sexuale, inclusiv prevenirea recidivei și evaluarea riscului de recidivă, dezvoltarea cooperării dintre actorii implicați și crearea unor rețele profesionale care să faciliteze cooperarea, schimbul de informații și transferul de know how și a celor mai bune practici existente la nivelul UE, pregătire profesională, dezvoltarea unor baze de date pentru autoritățile competente cu privire la pornografia infantilă, centralizarea și administrarea datelor privind traficul de ființe umane și exploatarea sexuală a minorilor. Finanțarea unor astfel de inițiative contribuie, fără îndoială, la dezvoltarea unei culturi comune de prevenire și combatere a traficului de ființe umane și facilitează procesul de apropiere a legislațiilor penale ale diferitelor state membre.

Pentru țările recunoscute ca fiind țări de origine și de tranzit, cum sunt, de exemplu, Belarus, Moldova, Rusia și Ucraina, sau țările din Balcani, s-au dezvoltat programe de asistență financiară ale UE , cum sunt programele TACIS și programele CARDS.

Secțiunea IV. Acțiuni ale UE în contexte internaționale extinse

Problema traficului de ființe umane prezintă interes la nivelul continentului european, în contexte extracomunitare, dar și la nivel internațional. Prin Comisie, UE este activ implicată în acțiuni ale ONU, OSCE, ale Pactului pentru Stabilitate în Europa de Sud-est sau Consiliului Europei.

Relevante pentru acest context sunt propunerile Comisiei către Consiliu și adoptarea de către acesta din urmă a două decizii cu privire la Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane. În iunie 2004, Consiliul a adoptat Decizia care autorizează Comisia să negocieze in numele UE proiectul de convenție, pentru acele chestiuni care potrivit dreptului comunitar sunt incluse în primul pilon.

Cu privire la cooperarea în materie penală, prevăzută de Titlul VI al TUE, care aparține celui de-al treilea pilon, Consiliul a adoptat, în octombrie 2004 o Poziție Comună privind negocierile referitoare la proiectul de convenție menționat.

În ce privește Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva crimei organizate transnaționale și a Protocolului privind combaterea traficului de persoane, în special femei și copii, și traficul ilegal de imigranți pe cale terestră, aeriană sau maritimă, importanța acesteia la nivelul UE este recunoscută, precum și faptul că instrumentele ONU constituie baza unei cooperări consolidate globale, care este reflectată de relațiile UE cu țările terțe.

În cadrul unei agende transatlantice, UE a cooperat cu SUA în combaterea traficului de femei, în special prin organizarea de campanii de informare, puse în aplicare de Organizația Mondială pentru Migrație în țări de origine pentru traficul de femei cum sunt Bulgaria, Polonia, Ungaria și Ucraina. Scopul campaniilor de informare de acest tip este acela de a face cunoscute riscurile traficului, metodele folosite de traficanți, precum și de a asista potențialele victime și de a sprijini autoritățile competente în eforturile de îmbunătățire a capacității instituționale pentru a face acestui fenomen.

Toate aceste dezvoltări indică faptul că, la nivelul UE, traficul de ființe umane este un subiect important nu numai în relațiile dintre statele membre, ci și în relațiile cu terții, tocmai datorită caracterului global al traficului de ființe umane.

Secțiunea a IV-a. Concluzii și recomandări

Traficul de ființe umane a devenit în timp, așa cum s-a arătat, o temă importantă pe agenda politică a UE. În acest sens, se poate observa diversitatea instrumentelor legislative sau nu, adoptate pentru a face posibile atât prevenirea, cât și combaterea și sancționarea traficului de ființe umane.

În vreme ce majoritatea politicilor privesc prevenirea și combaterea traficului de ființe umane, instrumentele legislative privesc mai degrabă cooperarea polițienească și judiciară, astfel încât referirea la trafic ca atare este una indirectă. Se mai poate observa că, în general, politicile se lovesc de dificultatea unei puneri în aplicare efective, deoarece multe dintre documente au o valoare de recomandare, și nu una obligatorie.

La nivelul UE, prin urmare, necorelarea bunelor intenții ale statelor membre cu o obligația legală de a acționa în sensul intențiilor generează un dezechilibru la nivelul eficienței instituțiilor și structurilor europene ca Europol și Eurojust.

O problemă recurentă în multe dintre instrumentele menționate privește dificultățile existente la nivelul cooperării și coordonării dintre statele membre, pe de o parte, și cu țările terțe care sunt surse ale traficului. Această problemă relevă din caracterul special al cooperării în materie penală, o materie în care metoda comunitară nu este aplicabilă și în care statele membre par să dorească o prezervare a competențelor naționale.

Traficul de ființe umane este însă, tot mai mult, un fenomen care capătă un caracter internațional, în măsura în care transcende frontierele naționale. Aceasta explică, în mare parte, dificultățile pe care urmărirea penală a unor astfel de infracțiuni le întâmpină, dat fiind caracterul eterogen al diverselor sisteme de drept penal, inclusiv al procedurilor, precum și o anumită reticență a autorităților naționale față de autorități cu competențe similare din alte state.

Pe de altă parte, rezultatele mai degrabă modeste ale combaterii traficului de ființe umane, care să genereze un efect de descurajare, se explică prin caracterul limitat al sistemelor de drept naționale. Fiind un fenomen transnațional, soluțiile în privința combaterii trebuie să transcendă, în egală măsură, frontierele. Diversele inițiative la nivelul UE, cum ar fi mandatul de arestare european, Eurojust sau instituirea unui procuror european par să susțină o abordare transnațională a combaterii traficului de ființe umane.

Dificultatea relevă însă din reticența statelor membre de a transmite informațiile pe care le dețin la nivelul Europol și, după caz, a Eurojust, datorită caracterului sensibil al acestora și, foarte probabil, a unei lipse de încredere că acestea pot fi gestionate

Prin urmare, diversitatea legislativă a statelor membre, precum și absența unor denominanți comuni la nivelul definițiilor și ale sancționării infracțiunilor de trafic de ființe umane, fragmentarea la nivelul statelor membre și, pe cale de consecință și la nivelul UE, a sistemului de măsuri de asistență și protecție a victimelor traficului sunt factorii care explică starea de fapt la nivelul UE.

Comisia însăși acceptă că mai sunt necesare măsuri, inclusiv de natură preventivă, o protecție adecvată și asistență pentru victime, criminalizarea violenței sexuale în toate formele acesteia, precum și măsuri de asigurare a aplicării legii și cooperării judiciare.

Se poate afirma, că Tratatul privind o Constituție pentru Europa perpetuează, în această privință, o neclaritate prin faptul că progresul potențial al trecerii cooperării în materie penală în domeniul comunitar este temporizat, dacă nu chiar contrazis, prin prevederi conservatoare, de control al statelor membre în ce privește structurile instituționale ale cooperării în materie penală.

Sunt însă motive, de optimism moderat, pentru a crede că lucrurile vor fi dinamizate în viitor și că măsuri eficiente la nivel UE vor fi adoptate, fie și datorită caracterului global al fenomenului traficului. Extinderea UE la 1 mai 2004 cu 10 noi state membre din Europa Centrală și de Est generează o situație în care în cadrul UE aproape toate noile state membri sunt afectate de traficul de ființe umane, multe dintre aceste state fiind țări de origine. Situația în care se găsesc aceste state și riscul mai vechi al UE de a constitui un spațiu de destinație pentru traficul de ființe umane, este de natură să le sensibilizeze cu privire la chestiunea combaterii acestui fenomen. Se pot astfel genera abordări noi la nivelul Consiliului, o cooperare care să depășească etapa bunelor intenții și o schimbare de percepție privind o eficientă protecție a propriilor resortisanți și garantarea efectivă a unui spațiu de libertate, securitate și justiție care să prevaleze, în definirea unui nou concept de suveranitate, asupra exclusivității teritoriale în materie penală.

.

Sectiunea a V-a. ASPECTE DE DREPT COMPARAT

1. BOSNIA ȘI HERZEGOVINA

Bosnia și Herzegovina este o țară sursă de trafic și destinație pentru traficul cu femei și copii. Există cazuri de trafic intern, numărul victimelor locale fiind din ce în ce mai mare. Guvernul respectă standardele de combatere a traficului, mai ales în vederea prevenirii și protecției martorilor și a victimelor.

Prevenire

Una din țintele planului de acțiune a guvernului este conștientizarea publicului asupra fenomenului traficului prin campanii publice și mass-media. De asemenea, în programa școlară sunt prevăzute ore în care tinerii sunt avertizați asupra traficului de ființe umane, prezentându-li-se metodele de recrutare ale rețelelor criminale și consecințele bolilor cu transmitere sexuală și a dependenței de droguri. Numeroase organizații neguvernamentale sprijină lupta împotriva traficului prin campanii de postere, editarea de broșuri promoționale, spoturi publicitare și documentare de televiziune.

Incriminare

Bosnia și Herzegovina a stabilit un cadru legal care ajută punerea sub acuzare în mod eficient a traficanților, dar este necesar să se dezvolte resursele tehnice și specializate și să se intensifice cooperarea dintre autoritățile ce aplică legea.

Infracțiunile privitoare la trafic, la integritatea sexuală, la morală și demnitatea personală sunt prevăzute în articolele 188, 189, 190 din Codul Penal al Republicii Srpska, în articolul 2 din Legea privind ordinea publică și pacea a Republicii Srpska și art. 222, 224, 225, 227, 228, 229 din Codul Penal al Federației Bosnia și Herzegovina.

Guvernul desfășoară activități de intensificare a colaborării între autoritățile ce aplică legea la nivel regional și internațional și întărește schimbul de informații. Bosnia și Herzegovina este implicată activ în inițiativele regionale și internaționale din domeniul traficului, prin participarea la un număr semnificativ de seminarii și conferințe pe această temă.

Protecție

Victimele traficului de ființe umane, atât cele naționale, cât și cele de altă naționalitate, sunt identificate prin metode rapide, ca urmare a specializării polițiștilor, procurorilor, funcționarilor din consulate, asistenților sociali, inspectorilor muncii, pedagogilor și psihologilor. Acestora li se oferă protecție, consiliere legală și sprijin financiar, până la repatriere sau integrare socială, însă tot acest sistem trebuie îmbunătățit prin asigurarea de adăposturi, protecție medicală și prin crearea de noi posibilități de pregătire și angajare a victimelor traficului care sunt cetățeni ai statului.

Bosnia și Herzegovina, Federația Bosniei și Herzegovina și Republica Srpska au adoptat legi de protecție a martorilor amenințați și vulnerabili, fiind, în același timp, aprobată și Legea Programului de Protecție a Martorilor, însă implementarea lor se realizează cu dificultate, din cauza lipsei de resurse tehnice specializate și financiare. În acest sen, este necesar să se asigure abordări multisectoriale și multidisciplinare care să includă echipe de asistenți sociali, psihologi, medici și reprezentanți ai organizațiilor nonguvernamentale. Un prim pas a fost făcut prin încadrarea Unității de Protecție a Martorilor în Agenția de Protecție și Investigații a Statului.

2. COREEA DE NORD

Coreea de Nord este o țară de origine pentru persoanele traficate în vederea exploatării sexuale și a muncii forțate. Condițiile economice și politice din Coreea de Nord determină un număr mare de coreeni să părăsească țara, supunându-i riscului de a deveni victime ale traficanților. Femeile care ajung în nordul Chinei pot fi vândute ca mirese și exploatate ca prostituate. Guvernul Coreei de Nord se preocupă în mare măsură de abuzurile privind munca forțată din țară, însă mulți coreeni sunt trimiși să muncească în Rusia, în condiții de muncă forțată și exploatare, în scopul de a fi achitate datoriile guvernului Coreei de Nord către Moscova. Guvernul Coreei de Nord nu respectă standardele minime pentru eliminarea traficului și nici nu face eforturi semnificative în acest sens. Coreea de Nord nu recunoaște faptul că traficul de persoane reprezintă o problemă .În realitate, guvernul profită de pe urma muncii forțate a victimelor traficate.

Prevenire

Guvernul coreean nu ia nici o măsură pentru a împiedica traficul.

Incriminare

Nu există legi anti-trafic și nici rapoarte din care să rezulte tentativele guvernului de a acuza traficanții.

Protecție

Guvernul Coreei de Nord nu ia măsuri pentru protecția victimelor traficului. Nord-coreenii care sunt victime ale traficului și se întorc ulterior în țară, riscă să fie interogați de autorități și să ajungă în închisoare.

3. FILIPINE

Filipine reprezintă sursă, tranzit și, într-o mai mică măsură, țară de destinație, pentru persoane traficate în scopul muncii forțate și al exploatării sexuale. Tradiția de a căuta șanse economice în afara granițelor țării determină mulți tineri filipinezi să riște să devină victime ale traficului Femeile filipineze sunt traficate în scopul exploatării sexuale, spre destinații din Asia, Africa, Europa și America de Nord.

Traficanții atrag asemenea victime în străinătate, cu promisiuni false de angajare legală. Grupuri ce practică crima organizată fac trafic de persoane din China prin Filipine, însă mai puțin frecvet această țară este punct final de destinație. Există trafic intern din zonele rurale spre cele urbane. Exploatarea sexuală a copiilor din Filipine prin pornografie, Internet și turism sexual este o problemă care îngrijorează din ce în ce mai mult.

Guvernul face eforturi pentru respectarea standardelor minime de combatere a traficului, recunoaște faptul că traficul este o problemă și s-a implicat, de câțiva ani, la nivel internațional, în combaterea acestuia. La solicitarea președintelui statului, o echipă specializată a Departamentului de Afaceri Externe se ocupă de trafic. În 2002 s-a semnat acordul dintre Filipine, Malaiezia și Indonezia de a coopera la rezolvarea problemelor legate de infracțiuni transnaționale. În ciuda fluctuațiilor economice naționale, guvernul se implică în combaterea traficului și în protecție, însă acuzarea traficanților lasă de dorit.

Prevenire

Mai multe agenții guvernamentale sunt implicate în eforturile de combatere a traficului. Autoritățile supraveghează plecările muncitorilor cu contracte în străinătate, pentru a-i preveni împotriva traficului. De asemenea, monitorizează afacerile matrimoniale prin publicitate. Birouri guvernamentale se ocupă de campanii de informare asupra problemei mucii forțate a copiilor, exploatarea sexuală din industria hotelieră și alte afaceri legate de turism.

Incriminare

În anul 2003 Filipine a adoptat o lege anti-trafic completă. Au fost puși sub acuzare câțiva traficanți, însă aceste eforturi sunt minore în comparație cu amploarea fenomenului. Numărul condamnărilor reprezintă o problemă foarte serioasă. Guvernul nu poate stopa eliberarea de documente oficiale care stabilesc că femeile ce lucrează ca animatoare au dreptul la vize străine. De asemenea, corupția rămâne o problemă care necesită o atenție deosebită.

Protecție

Datorită experienței în cazurile de trafic, mulți funcționari oficiali înțeleg problema și știu cum să se ocupe e victimele traficului. Guvernul colaborează cu asociații neguvernamentale pentru a repatria victimele, a le oferi adăpost temporar, mijloace de transport, consiliere și sprijin financiar. De asemenea, pregătește reprezentanți ai legii pentru a se ocupa de victimele traficului. Ambasadele filipineze iau toate măsurile pentru a sprijini victimele în străinătate.

4. HAITI

Haiti este, în mare parte, o sursă a traficului de copii pentru exploatarea sexuală și munca forțată. Copiii sunt traficați și în interiorul țării de părinții săraci care-i plasează ca și servitori în casele unor familii mai bogate. Chiar dacă nu toți copiii sunt victimizați în acest proces, un număr important sunt exploatați sexual sau abuzați în condiții asemănătoare sclaviei. Guvernul din Haiti estimează că aproximativ 90.000-120.000 de copii sunt plasați ca servitori. Copii din Haiti sunt traficați și în Republica Dominicană, unde unii sunt exploatați similar. Un număr mare de imigranți ilegali intră în Republica Dominicană unde unii devin victime ale traficului. La o scară mai mică, Haiti este o țară de tranzit și destinație a traficului. Victimele sunt imigranți din țări cu nivel de trai scăzut, de obicei chinezi, tranzitând aceastaă țară pe drumul spre America de Nord, unde ajung în condiții de muncă forțată, pentru a plăti înapoi bani traficanților. Femei din Republica Dominicană sunt traficate în Haiti pentru prostituție. Multe din aceste femei vin în mod voluntar, dar multe sunt victime.

Guvernul din Haiti nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului și nu face eforturi în acest sens.

Prevenire

Guvernul încearcă să sensibilizeze opinia publică prin intermediul televiziunii și al radioului, transmițând mesaje despre tratarea abuzivă a copiilor ca servitori.. Ministerul Muncii și Protecției Sociale este desemnat să se ocupe de abuzul asupra copiilor.

Guvernul a organizat o serie de seminarii pentru părinți, profesori și copii, în scopul de a-i convinge asupra necesității de a renunța la plasarea minorilor ca servitori.

Incriminare

Guvernul din Haiti a adoptat recent o lege care interzice traficul de copii și lucrează pentru implementarea ei, însă, până în prezent, nu au fost puși sub acuzare traficanții. Există proiecte de lege pentru regularizarea muncii domestice a copiilor, dar ele nu sunt încă tranformate în legi. Guvernul nu monitorizează eficient și nu controleză adecvat granițele țării.

Protecție

Eforturile guvernamentale pentru a stopa abuzurile asupra copiilor au fost până în prezent limitate, datorită fondurilor insuficiente. Ministerul haitian al Muncii și Protecției Sociale finanțează proiecte pentru a monitoriza zeci de mii de copii folosiți ca servitori. Guvernul alocă fonduri pentru o linie gratuită unde abuzurile pot fi denunțate.

Monitorii investighează și răspund cererilor de asistență, însă datorită amplorii fenomenului, aceste eforturi sunt minime. Numărul copiilor salvați de la traficanți a crescut în ultimii ani. Repezentanții guvernului lucrează împreună cu asociațiile neguvernamentale locale pentru a readuce copiii la familiile lor naturale.

5. HONDURAS

Honduras este o țară sursă, dar și de tranzit pentru traficul în scopul exploatării sexuale și al muncii la negru. Cele mai multe victime din Honduras sunt femei tinere traficate în Guatemala, Insulele Belize, El Salvador, Mexic, Statele Unite și Canada. Femeile și copiii sunt traficați intern, mai ales din mediul rural în cel urban.

Guvernul din Honduras nu respectă în totalitate standardele minime pentru elminarea traficului, însă face eforturi, în ciuda resurselor limitate. Recunoaște faptul că traficul este o problemă, copiii din Honduras sunt vulnerabili și are un plan național de combatere a exploatării sexuale a copiilor. Honduras este deschisă colaborării cu organizațiile neguvernamentale și cu cele internaționale. Guvernul colaborează cu Mexicul pentru a identifica și repatria mai multe minore din Honduras, care lucrau ca prostituate în sudul Mexicului. Oficialități din Honduras cooperează, din anul 2002 și cu autoritățile americane în cazul unor investigații ale traficului spre Statele Unite.

Prevenire

Guvernul din Honduras nu a luat măsuri publice de informare asupra traficului, dar încearcă să atragă atenția asupra drepturilor copiilor și femeilor și asupra riscurilor asociate cu imigrarea ilegală. O comisie națională încearcă să combată abuzurile asupra copiilor care muncesc și caută să reintegreze minorii în programe educaționale. O serie de agenții guvernamentale, organizații internaționale și asociații neguvernamentale au dezvoltat un plan național de luptă împotriva exploatării sexuale a copiilor, fapt care reprezintă un important pas în dezvoltarea generală a unui plan național anti-trafic.

Incriminare

Hondurasul nu are legi comprehensive anti-trafic, dar cele privind exploatarea copiilor și statutul imigranților, incriminează traficul și permit statului sa trimită în instanță traficanții. Corupția este o probelemă serioasă și face dificilă condamnarea traficanților. Poliția din Honduras colaborează cu oficialități din Statele Unite, pentru a elabora un mod eficient de monitorizare a controlului vamal ce poate fi folosit împotriva traficanților.

Protectie

Guvernul din Honduras nu oferă nici o asistență victimelor străine ale traficului și nu alocă fonduri pentru organizațiile neguveramentale care ajută victimele, din cauza lipsei de fonduri, însă guvernul cooperează cu acestea, pentru a ajuta copiii din Honduras. Toate problemele legate de trafic sunt monitorizate de către autorități. Victimele străine ale traficului nu sunt protejate, putând fi chiar condamnate.

6. HONG- KONG

Hong -Kongul este un punct de tranzit și destinație pentru persoane traficate în scopul exploatării sexuale și al muncii forțate. Deși la început era doar o țară de tranzit pentru imigranții ilegali, Hong -Kongul a devenit o destinație pentru femeile traficate în scopul exploatării sexuale, provenite din China și Asia de Sud-Est. Victimele tranzitează Hong -Kongul și pentru a ajunge în America de Nord și Australia.

Guvernul din Hong -Kong se conformează standardelor minime privind eliminarea traficului. Autoritățile din Hong- Kong implementează măsuri anti-trafic în contextul combaterii migrațiilor ilegale. Guvernul inițiază controale eficiente ale migrațiilor și ale modului de trecere a granițelor, campanii de informare a autorităților vamale asupra modurilor de migrație ilegală și are o legislație bine pusă la punct, destinată să pedepsească traficanții.

Prevenire

Hong -Kongul menține controale eficiente ale migrațiilor și ale modului de trecere a granițelor ca mod pricipal de prevenire. Există o bună coordonare între poliție, Oficiul de imigrare, vămi și organizțiile neguvernamentale. Materiale informative în mai multe limbi sunt distribuite în locuri cheie pentru a informa femeile străine asupra drepturilor lor de muncă. Departamentul poliției care se ocupă cu imigrațiile ilegale publică un raport bianual care oferă noi informații despre metodele folosite de traficanți, făcând schimb de informații cu alte guverne. Oficialitățile iau măsuri pentru a opri folosirea de containere în scopul transportului clandestin de persoane.

Incriminare

Hong -Kongul nu are legi specifice anti-trafic, dar prevederi penale în legătură cu acesta sunt folosite pentru punerea sub acuzare a traficanților. Un număr mare de polițiști sunt repartizați pentru a monitoriza securitatea granițelor, aeroporturilor și transporturile navale, monitorizând, în același timp, potențialul trafic. În ultimii ani s-a realizat o mai bună cooperare internațională în ceea ce privește urmărirea penală și punerea sub acuzare a traficanților. Deși rapoartele întocmite în mod regulat și statisticile generale sunt publice prin lege, guvernul inițiază măsuri pentru a avea statistici mai concrete asupra victimelor traficului.

Protecție

Victimele traficului beneficiază de o gamă largă de servicii oferite în Hong-Kong. Făcîndu-se abstracție de statutul legal sau de fapta comisă, victimele traficului au acces la adăpost temporar în centre de refugiați pentru femei, având asigurate condiții decente de trai, servicii medicale și un centru de sprijin pentru victime.

Celor care depun mărturie împotriva traficanților li se asigură imunitate, permițându-li-se întoarcerea acasă fără a fi acuzate.

Străinilor angajați în Hong-Kong li se oferă același acces la servicii, de exemplu consilierea juridică împotriva angajatorilor, ca și angajaților conaționali.

7. INDIA

India este o țară de origine, tranzit și destinație pentru mii de persoane traficate. Traficul internațional de femei, bărbați și copii, în scopul exploatării sexuale, servituții domestice, muncii la negru și sub contract de ucenicie, este foarte larg răspândit. Bărbații indieni, la fel ca și femeile, sunt puși în situații de muncă forțată și uneori în condiții de sclavie, în Estul Mijlociu și în Vest. India este o destinație pentru turiștii în căutare de sex din Europa și Statele Unite. Femeile și copiii din Bangladesh sunt traficați în India sau sunt tranzitați prin India în drum spre Pakistan și Estul Mijlociu. Femeile și fetele nepaleze sunt traficate în India pentru exploatare sexuală comercială.

Guvernul Indiei nu îndeplinește pe deplin standardele minime de eliminare a traficului, deși face eforturi semnificative în acest scop, în ciuda resurselor limitate. Guvernul este mai eficient în prevenire și protecție. Guvernul ar trebui să accelereze instrumentarea cazurilor de trafic, să intensifice pregătirea ofițerilor de poliție de grad inferior, împotriva traficului, pe tot teritoriul țării și să crească numărul cazurilor de condamnare pentru oficialii corupți. Foarte îngrijorător este numărul ridicat de copii-victime forțați la exploatare sexuală comercială, în megaorașele Indiei.

Prevenire

Atât guvernul central, cât și cel al statului sprijină campaniile de prevenire. Ele intră în parteneriate cu organizații internaționale, guverne străine și asociații neguvernamentale care au încredere în programele având ca obiective prevenirea traficului și eradicarea sărăciei.

Guvernul Central și Proiectul său de Eradicare a Sărăciei își rezervă 40% din buget pentru proiecte privind femeile expuse la trafic prin oferirea de micro-credite. În efortul de a reduce numărul celor vulnerabili la acest fenomen, proiectul sprijină un program educațional de burse pentru tinere în 2000 dintre regiunile cele mai sărace ale Indiei. Ministerul Asistenței Sociale și al Sărăciei a stabilit o linie de ajutor pentru copii. Guvernul Central și o organizație internațională au semnat un acord de prevenire a traficului și asistență pentru copiii cu riscuri. Împreună cu o altă organizație internațională de prevenire a traficului, guvernul conduce cel mai mare program mondial de eliminare a muncii copiilor, care include furnizarea educației unui număr de 250 de milioane de copii din ciclul primar.

Statul Goa, împreună cu organizații neguvernamentale, susține campanii publice de informare despre pedofilie și turism sexual, pe plaje. Rețeaua de Transport în Comun a statului Maharashtra desfășoară

programe de instruire pentru șoferii și controlorii de autobuze, pentru a depista fetele în pericol și a afișat ostentativ numerele de ajutor anti-trafic, în stațiile de autobuze.

Statul Tamil Nadu a stabilit comitete de supraveghere la nivel sătesc, pentru a preveni traficul de femei și copii. Gara Centrală din Chennai a instaurat o ,,Linie pentru Copii ,, pentru salvarea și ținerea unei evidențe a copiilor care sunt luați din stat pentru muncă, precum și pentru supravegherea fugarilor și a altor copii în pericol.

În efortul de a aduce copiii înapoi la școală, Departamentul de Educație de Stat al Karnataka a lansat o campanie publică masivă de informare numită ,,De la muncă la Învățătură,, pentru a face cunoscută exploatarea prin muncă a copiilor, implicațiile legale pe care le are aceasta asupra patronilor și părinților.

Incriminare

Numărul condamnărilor traficanților de persoane, a deținătorilor de case de toleranță și a altora, asociați cu traficul de persoane, a crescut semnificativ. Trei tribunale speciale din New Delhi sunt desemnate să se ocupe de astfel de cazuri.

India are numeroase legi federale împotriva traficului de persoane pentru exploatare sexuală și a muncii la negru. Legea pentru Prevenirea Traficului Imoral interzice traficul de persoane, exploatarea sexuală și prevede pedepse și mai aspre pentru infracțiuni comise cu minori. În timpul investigațiilor poliția nu folosește frecvent toate prevederile acestei legi și, ca rezultat, poate minimaliza pedepsele potențiale împotriva traficanților de persoane și a deținătorilor de case de toleranță ce exploatează minori. Oficialitățile folosesc numeroase prevederi ale Codului Penal indian și ale Legii Justiției pentru Minori, pentru a condamna traficanții. În numeroase state există prevederi legale împotriva folosirii templelor religioase pentru exploatarea sexuală a fetelor. Forțată sau plătită, munca copiilor este ilegală in India. Pedepsele pentru traficul de persoane sunt asemănătoare celor pentru viol sau tâlhărie.

Guvernul central indian este depășit în lupta împotriva traficului de persoane, din cauza lipsei legilor federale care să stabilească jurisdicția în cazul infracțiunilor inter-statale, pentru a putea fi investigate de agenția centrală. Chiar dacă legile anti-trafic sunt naționale, aplicarea lor este posibilă numai în cazul guvernării statale. Aplicarea legii este și mai complicată atunci când include trafic între granițele statelor, din cauza lipsei de coordonare și a diferențelor dintre procedurile de investigare ale poliției din fiecare stat. Autoritățile au crescut semnificativ numărul de arestări ale traficanților de persoane și ale deținătorilor de case de toleranță, în ultimul an, dar instanțele, ce se supun unor proceduri greoaie, încetinesc procesul penal.

Vameșii iau mită sau închid ochii la traficul de persoane ce se desfașoară între state. S-a ajuns până acolo, încât unii polițiști au fost implicați în avertizarea proxeneților ce coordonează bordelurile, despre raidurile poliției.

Biroul Central de Investigații, ce se ocupă cu investigarea infracțiunilor de corupție și a traficului de persoane, a judecat numeroși polițiști, avocați, judecători și procurori. Cei găsiți vinovați de luare de mită, au fost pedepsiți cu amenzi și închisoare.

Traficul de persoane și deținerea de case de toleranță sunt infracțiuni în multe state, datorită Legii Controlului Crimei Organizate, ceea ce înseamnă că cei acuzați de aceste lucruri nu pot ieși pe cauțiune. Poliția din Maharashtra a organizat un curs de prevenire a traficului de persoane ce este obligatoriu pentru pregătirea viitorilor ofițeri de poliție. Statul Andhra Pradesh a instituit noi indicatoare de performanță pentru ofițerii de poliție care prevăd evaluarea acestora după numărul de traficanți si deținători de case de toleranță arestați și nu după numărul arestărilor de prostituate. Poliția din orașul Calcuta și din statul West Bengal a permis oganizațiilor neguvernamentale să participe la operațiunile de salvare din casele de toleranță.

Granițele sunt patrulate și monitorizate, dar nivelurile de monitorizare variază și sunt multe incidente de trecere necontrolată a frontierei. Granița dintre India și Pakistan este monitorizată atent. Pașapoartele și vizele nu sunt necesare nepalezilor pentru a intra în India, și astfel granița dintre Nepal și India este liberă. Guvernele din Nepal și India au fost de acord să formeze Organizația Comună împotriva Traficului de Persoane, pentru a colabora în investigații și a folosi în comun informații despre traficanți. Granița dintre India și Bangladesh este monitorizată, fiind necesare pașapoartele și vizele, însă continuă să existe un aflux de imigranți căutand locuri de muncă și de femei traficate în India.

Protecție

Curtea Supremă din India a decis ca victimele traficului de persoane să poată depune mărturie ,,pe cameră”. Departamentul pentru Femei și Dezvoltarea Copilului ajută organizațiile neguvernamentale să finanțeze rapatrierea femeilor și a copiilor traficați în India din alte țări. IÎn ultimii ani, guvernele statale au întemeiat case de protecție care oferă grijă custodială, educație, pregătire profesională și reabilitare socială. Departamentul pentru femei și Dezvoltarea Copilului a lansat un proiect numit ,,Swadahar” pentru a ajuta femei aflate în diferite circumstanțe, incluzând victime ale traficanților, ajutor care constă în adăpost, alimente, îmbrăcăminte, consiliere, asistență medicală și legislativă, pregătire vocațională și educație. Guvernarea centrală susține proiecte de reabilitare în mai multe state pentru 200.000 de copii care au fost preluați din condiții de muncă ilegale. Conducerea din Andhra Pradesh a adoptat o politică statală de salvare și reabilitare, care prevede faptul că fiecare district trebuie să formeze comitete anti-trafic. Împreună cu organizații neguvernamentale, poliția din Calcuta a deschis centre de ,,susținere”și servicii în fiecare secție de poliție, în care un polițist femeie ajută victime ale traficului de persoane sau ale violurilor. Oficiali ai ambasadelor indiene, din anumite țări, ajută cetățenii indieni, victime ale traficului de persoane prin munca la negru.

8. INDONEZIA

Indonezia este o sursă, zonă de tranzit și țară de destinație pentru persoane traficate în scopul exploatării sexuale și muncii la negru. Victime din Indonezia sunt traficate în Malaezia, Singapore, Taiwan, Hong Kong, Brunei, țările din Golful Persic și Australia. Trafic intens se face și între granițele Indoneziei pentru muncă sau exploatare sexuală. Țara este o destinație pentru unele victime traficate pentru exploatare sexuală.

Guvernul din Indonezia nu respectă complet standardele minime pentru combaterea traficului de persoane, însă face eforturi semnificative în acest prin aprobarea unor proiecte de lege pentru protejarea copiilor împotriva traficului de persoane și pentru constituirea unei comisii și a unui tribunal anti-corupție. Guvernarea a elaborat amendamente în legislație și a sporit numărul personalului implicat în lupta anti-trafic. Indonezia este deschisă unei cooperari multilaterale pentru combaterea traficului, dar ramân încă multe de făcut, mai ales în interiorul țării. O mare încercare pentru guvernare este aceea de a opri implicarea oficialilor săi în traficul de persoane.

Prevenire

Printr-un decret prezidențial, Indonezia a adoptat un plan național de combatere a traficului de persoane, atât pentru exploatare sexuală, cât și pentru munca la negru, dar implementarea acestuia este îngreunată de lipsa resurselor. Eforturile guvernării au crescut gradul de informare a funcționarilor publici de toate nivelurile, dar informarea populației pe tema traficului ramâne insuficientă. În acest sens, autoritățile colaborează cu asociații neguvernamentale, organizând dese campanii de informare prin intermediul televiziunii, a radioului și a materialelor scrise.

Împreună cu organizațiile neguvernamentale, guvernul a conceput unele cursuri de pregătire pentru angajați ai statului în centre de criză, dar oficialii din cadrul poliției, ai armatei și autorităților care se ocupă cu imigranții, nu sunt suficient de educați în prevenirea traficului, din punct de vedere operațional.

Incrimiare

Guvernul nu a emis o lege comprehensibilă împotriva traficului de persoane, dar un proiect de lege se află acum în Parlament. În Codul Penal s-au inclus pedepse mai aspre pentru traficanți și s-a adoptat Legea Protecției Copilului care ar trebui să protejeze minorii de traficul de persoane.

Autoritățile s-au folosit de legile în vigoare pentru a pune sub acuzare mai mulți traficanți. Corupția ramâne un obstacol major, dar s-au făcut arestări în rândul funcționarilor publici care aveau legături cu traficul de persoane. A început cooperarea cu alte state și cu organizațiile internaționale specializate în această problemă.

Protecție

Planul național cere ca victimele traficului să fie tratate ca atare, dar implementarea lui diferă mult. Unele autorități locale continuă sa trateze victimele ca pe niște vinovați și să abuzeze de ele în continuare. Deși, în general, asistența acordată victimelor a crescut, ramâne nesemnificativă față de amploarea fenomenului. Guvernul a colaborat cu asociații neguvernamentale și cu organizații ale societății civile pentru a crea unele adăposturi generale pentru victime și pentru a le oferi consiliere.

Reprezentanții Ministerului de Externe și ai Ministerului Muncii și-au sporit eforturile în sprijinirea victimelor traficului din străinătate.

9. ISRAEL

Israelul este o țară de destinație pentru traficul de persoane. Femei din Republica Moldova, Rusia, Ucraina și alte țări, foste membre ale Uniunii Sovietice, sunt traficate în Israel cu scopul exploatării sexuale comerciale. Persoane în căutare de slujbă sunt traficate și supuse la muncă forțată, în condiții extreme și de abuz fizic. Multor muncitori necalificați străini, în Israel, li se rețin pașapoartele, li se anulează contractele și nu li se plătesc salariile pe diferite perioade de timp. Firme, în special de construcții, aduc muncitori din China și Bulgaria în Israel pentru a munci în condiții echivalente cu munca forțată.

Guvernul israelian nu respectă în totalitate standardele minime pentru combaterea traficului, însă face eforturi semnificative în acest sens, prin urmărirea a numeroase cazuri de trafic în scopul exploatării sexuale și, într-o mai mică măsură, a traficului pentru munca forțată. Traficul pentru munca la negru este un fenomen relativ nou în Israel. Guvernul trebuie să protejeze drepturile muncitorilor imigranți și să stopeze frauda asociată cu munca la negru.

Prevenire

Guvernul, împreună cu organizațiile neguvernamentale, încearcă să crească nivelul de informare a populației, prin campanii care includ conceperea și distribuirea, în Israel, de fluturași și alte informații în limba rusă, despre traficul de persoane, pentru exploatarea sexuală comercială. Totodată, folosește consulatele și ambasadele din țări sursă pentru a oferi informații potențialelor victime ale traficului.

Incriminare

Legea din Israel prevede că traficul de persoane în scopul exploatării de orice fel este ilegal. Sunt, de asemenea, ilegale, alte fapte precum: violul, lipsirea de libertate, reținerea pașaportului, munca forțată, prostituția forțată sau frauda și răpirea în scopul prostituției. Pedeapsa maximă pentru trafic agravant sau trafic cu minori este de 20 de ani închisoare, la fel ca și cele pentru viol sau vătămare. Totuși, majoritatea cazurilor se rezolvă prin înțelegeri și medieri în fața instanței, ajungându-se până la pedeapse de doi ani. Sunt investigați și unii reprezentanți din poliție pentru luare de mită și pentru informarea bordelurilor despre raiduri, dar aceste cazuri de corupție nu sunt prea frecvente. Un număr mic de specialiști lucrează împotriva traficului, iar personalul insuficient și finanțarea redusă dăunează major eforturilor depuse. Ministerul Justiției ține seminarii anti-trafic pentru juriști și polițiști. Pentru a combate traficul, a fost creată, în 2002, Autoritatea pentu Imigrări, în scopul de a coordona activitatea guvernului legată de persoane de altă naționalitate, incluzând investigarea acuzațiilor aduse muncitorilor imigranți. S-au elaborat legi privitoare la angajare și salariul minim pe economie, garantând plata salariului și posibilitatea plecării în țara de origine anual, pentru lucrătorii imigranți, dar aceste legi nu sunt orientate împotriva angajatorilor care ar putea să încalce legea. În cadrul Autorității pentru Imigrare funcționează o unitate de investigații care a descoperit mai multe rețele de fraudă și fals în documente. Israelul exercită un control și o supraveghere strictă a granielor.

Protecție

Victimele traficului pentru exploatare sexuală care sunt dispuse să depună mărturie împotriva traficanților sunt cazate în adăpoturi finanțate de poliție și le sunt puse la dispoziție bani, asistență medicală și consiliere. Victimele care nu vor să depună mărturie sunt deportate. Victimele nu sunt acuzate sau amendate pentru încalcarea legilor precum: imigrarea ilegală sau deținerea de documente falsificate. Poliția încurajează victimele să depună plângere împotriva traficanților. Guvernul finanțează parțial o linie telefonică gratuită pentru acestea. Imigranții care raportează un delict nu sunt reținuți, li se permite accesul la un translator și pot sta în Israel pe perioada cât sunt martori într-un proces, însă unele organizații neguvernamentale susțin că aceste dispoziții sunt, într-un fel sau altul, încălcate.

10. ITALIA

Italia este o țară de destinație și tranzit către alte țări europene pentru traficarea persoanelor în scopul exploatării sexuale. Autoritățile italiene au depistat numeroase victime ale traficului, originare din Nigeria, Albania, Moldova, Ucraina, Rusia, România, Bulgaria, China și America de Sud ( Ecuador, Peru și Columbia). Rețelele albaneze de proxeneți dețin supremația în prostituția stradală, în cooperare cu mafia italiană.

Guvernul Italiei respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului. El deține un cadru legal puternic care incriminează traficul, punând pe primul plan drepturile omului. Legea italiană anti-trafic operează eficient, deopotrivă pe plan intern și internațional. Juriștii sunt implicați și preocupați că legile ce urmează a fi adoptate privind imigrația ar putea intra în conflict cu sistemul puternic existent pentru protecția victimelor.

Prevenire

Guvernul își concentrează eforturile în prevenire pe activități bilaterale cu țările sursă ca: Nigeria, Albania, Ucraina și România, pentru a diminua traficul.În special Nigeriei, Italia i-a furnizat resurse financiare, echipament și a pregătit poliția și organizațiile neguvernamentale pentru prevenirea traficului. De asemenea, guvernul a dus tratative și a încheiat o înțelegere regională cu statele vecine pentru a întări punctele de frontieră și condițiile de acordare a vizei. Acesta sponsorizează campanii de informare și o linie telefonică pentru potențialele victime, atât în limba italiană, cât și în engleză.

Incriminare

Guvernul își impune puternic legislația penală anti-trafic, în special prin coordonarea operațiunilor internaționale anti-trafic. Poliția italiană are forțe puternice, antrenate și conduse pentru a aplica legile penale anti-trafic.In colaborare cu Europolul, politia italiana întreprinde numeroase operațiuni pentru prinderea traficanților, multe din ele în colaborare cu guvernul Albaniei. Autoritățile italiene continuă să trimită în judecată numeroși suspecți traficanți pe teritoriul Italiei.

Protecție

Peste 2500 de reședințe temporare și permise de muncă au fost acordate victimelor traficului, garantându-li-se accesul la asistență legală și medicală, muncă, educație și protecție, ca martori, printr-o rețea atestată de guvern și recunoscută de organizațiile neguvernamentale. Prevederile pentru protejarea victimelor traficului sunt puse în aplicare de Ministerul Șanselor Egale. Acesta a introdus campanii publicitare pentru a ajuta prostituatele să-și cunoască drepturile și să abandoneze această meserie.

11. JAPONIA

Japonia este o țară de destinație pentru bărbați, femei și copii, în scopul exploatării sexuale. Victimele vin mai ales din China, Coreea de Sud, Tailanda, Taiwan, Filipine, Columbia și Europa de Est. Unele victime sunt atrase în Japonia prin înșelăciune, iar alții sunt conștienți de faptul că vor fi implicați în comerțul sexual japonez. Ambele categorii devin victime ale abuzului după sosire. Ulterior, victimele sunt vândute între traficanți.

Guvernul Japoniei nu respectă în totalitate standardele minime de eliminare a traficului, însă face eforturi semnificative în această direcție. Guvernul oferă susținere financiară internațională pentru lupta împotriva traficului în Asia de Sud-Est și organizează simpozioane care ajută alte guverne în lupta anti-trafic.

Prevenire

Japonia este activă din punct de vedere internațional, organizând seminarii de pregătire pentru funcționarii de la Imigrare din țările sursă din Asia de Sud-Est, pentru a-i ajuta să combată traficul uman. Guvernul susține campanii de informare împotriva abuzului asupra muncitorilor străini, însă trebuie să se facă eforturi legislative mai mari, în vederea eliminării turismului sexual, unii cetățeni călătorind în străinătate cu scopul expres de a practica sex cu minori.

Incriminare

Japonia nu are o lege care să interzică traficul, deși în practică aplică, împotriva traficanților, în principal legile privitoare la imigrare și la muncă. Guvernul investighează traficanții, însă numărul de acuzări este prea mic și pedepsele prea blânde, pentru a putea împiedica eficient activitatea sindicatelor implicate în trafic. De asemenea, guvernul japonez nu acuză și nu pedepsește în mod exemplar organizațiile criminale implicate în trafic.

Protecție

Autoritățile japoneze nu protejează victimele în mod adecvat. Posibilitatea guvernului de a oferi statutul de rezidență temporară străinilor într-o situație de urgență este rareori invocată în cazul victimelor de altă naționalitate ale traficului. Funcționarii japonezi sunt pregătiți să analizeze circumstanțele atenuante sau agravante ale victimelor de altă naționalitate, însă în practică ei au tendința de a le trata ca pe imigranți ilegali și a le deporta rapid.

Victimele suspectate că au încercat să evite deportarea pot fi reținute în centre de detenție, tratamentul fiind neadecvat statutului de victimă a traficului. Trebuind să facă față deportării, victimele nu se mai pot adresa justiției împotriva traficanților.

Japonia a făcut generoase donații organizațiilor internaționale pentru a ajuta victimele din Vietnam și Cambogia.

12. LIBERIA

Liberia este o țară sursă și destinație pentru persoane victime ale traficului și, de asemenea, are o problemă semnificativă cu traficul intern. Guvernul și forțele rebele din Liberia obligă bărbați, femei și copii să lucreze ca hamali, luptători, să se prostitueze sau sunt supuși altor munci forțate. Utilizarea copiilor ca soldați este larg răspândită și mulți sunt trimiși în conflicte cu țările vecine. Soldații sunt recrutați din taberele de refugiați, în special din Guineea. Chiar unii oficiali ai guvernului obligă copii să lucreze în fermele lor și în mine. Guvernul Liberiei nu respectă standardele minime de combatere a traficului, comițând chiar abuzuri.

Prevenire

Guvernul nu întreprinde nimic pentru împiedicarea traficului de ființe umane.

Incriminare

Deși nu există o lege anti-trafic, legea interzice folosirea minorelor sub 16 ani pentru prostituție sau scopuri imorale. Totuși guvernul nu pune sub acuzare traficanții.

Protecție

Guvernul nu oferă protecție pentru victimele traficului, însă există organizații internaționale și neguvernamentale care creează zone separate și sigure pentru copii, în taberele de refugiați, oferindu-le astfel protecție.

13. LITUANIA

Lituania este o țară sursă, zonă de tranzit și destinație pentru traficul de femei și copii, în scopul exploatării sexuale. Femeile lituaniene sunt transportate într-un număr din ce în ce mai mare spre Spania, Germania, Italia, Norvegia și Suedia. Acestea sunt transportate prin și în Lituania din Ucraina, Rusia și Bielorusia. Guvernul Lituaniei respectă în totalitate standardele minime de eliminare a traficului, organizând în acest sens puternice campanii anti-trafic și făcând eforturi evidente de aplicare a legii, inclusiv împotriva reprezentanților guvernamentali implicați în trafic.

Prevenire

Guvernul continuă să aloce fonduri semnificative din bugetul național pentru a implementa programul său de control și prevenire a traficului uman și prostituției. Acest program se adresează identificării cauzelor traficului uman, pentru a crea măsuri preventive mai eficiente.

Guvernul lituanian organizează campanii puternice de educare și informare preventivă, conlucrând cu organizații internaționale și nonguvernamentale și cu Consiliul Nordic al Miniștrilor. Ministerul Educației folosește rețeaua locală, concentrându-se către prevenirea traficului asupra potențialelor victime ale abuzului sexual. Problemele traficului sunt analizate în orele de religie și de etică din școli și a fost înființată o linie telefonică directă gratuită pentru elevi și părinți, ce oferă informații despre abuzul sexual și traficul de persoane.

Incriminare

Traficul de persoane în și din Lituania cu scopul de abuz sexual, câștig material sau personal și prostituție este interzis penal. Pedepsele variază de la 4 la 8 ani de închisoare, limitele fiind mai mari în cazul circumstanțelor agravante în care se include și traficul de copii. Legea prevede și confiscarea bunurilor folosite sau dobândite prin infracțiuni. S-au introdus noi pedepse pentru traficul de minori, conducerea caselor de toleranță și posesia de imagini pornografice cu copii. Guvernul a folosit cu succes supravegherea electronică și sub acoperire și tehnologia pentru videoconferințe în instanțe, în investigații și în luarea măsurilor legale împotriva traficanților acuzați de forțarea mai multor femei din Lituania să se prostitueze în casele de toleranță europene. De asemenea, monitorizează propria poliție în implicarea în trafic.

Guvernul are acorduri cu ministerele de interne din peste 20 de țări, incluzând cooperarea în domeniul traficului. Există ofițeri de legătură ai Interpolului care lucrează în Lituania. Un mai mare control al granițelor a dus la scăderea numărului de victime ale traficului din Ucraina, Rusia și Bielorusia, care trec prin Lituania. Poliția a creat o bază de date pentru monitorizarea celor ce săvârșesc infracțiuni legate de trafic. Aceste infracțiuni sunt investigate de departamentul de crimă organizată al poliției.

Protecția

Poliția oferă adăpost temporar, acces la servicii medicale, unele servicii de asistență legală și de consiliere a victimelor care au nevoie de protecție și guvernul oferă statut de rezidență atât temporară, cât și permanentă.

Din punct de vedere legal, victimele n-ar trebui ă fie pedepsite pentru prostituție sau emigrare ilegală în Lituania, totuși scutirea de deportare în cazurile de trafic nu se pune întotdeauna în practică. Ministerul Muncii și securității Sociale a pregătit asistenți sociali care se ocupă de victimele traficului, iar guvernul pregătește echipe speciale pentru ambasade și consulate din țări de destinație și tranzit, care ar putea sprijini financiar victimele.

Agenții guvernamentale și neguvernamentale încurajează victimele să intenteze procese sau să acționeze prin lege împotriva traficanților, dar frica de răzbunare descurajează aceste practici.

14. MACEDONIA

Macedonia este o țară de destinație pentru femei și copii care sunt traficați pentru prostituție din fosta Uniune Sovietică și Europa de Est, în special Ucraina, Moldova, România și Bulgaria. Unele victime rămân în Macedonia, în timp ce altele sunt transportate spre Albania, Croația sau Italia. Guvernul Macedoniei respectă în totalitate standardele pentru împiedicarea traficului, organizând, în acest sens, activități ale reprezentanților legii, din ce în ce mai eficiente, în zonele etnice albaneze care nu erau sub controlul guvernului și în zonele unde activitățile de trafic predomină.

Un motiv de îngrijorare este, însă, rata scăzută a condamnărilor față de cea a arestărilor, punându-se sub semnul întrebării integritatea membrilor aparatului judiciar.

Prevenire

Guvernul împreună cu Organizația Internațională pentru Migrații și agenții locale neguvernamentale au susținut financiar mai multe campanii de conștientizare a publicului pe sară largă, în vederea împiedicării traficului. Comitetul Interministerial Național Anti-trafic supraveghează implementarea Planului de Acțiune național. Guvernul a instituit o nouă procedură privind emiterea permiselor de lucru, în care un comitet centralizat verifică toate cererile pentru permise de lucru. În acest sens, cele pentru dansatoare și chelnerițe sunt verificate foarte strict și majoritatea sunt respinse.

Incriminare

Articolele 418 literele a, b, c din Codul Penal macedonean sunt aplicate pentru interzicerea și pedepsirea traficului de ființe umane, a prostituției organizate și forțate. Pedepsele pot ajunge până la 10 ani, iar bunurile rezultate din infracțiuni sunt confiscate. Anterior, pedeapsa maximă era de un an.

Poliția și-a mărit capacitatea de a investiga și aresta traficanții în zone în care controlul guvernului era limitat. Guvernul colaborează, de obicei, cu țările vecine, prin acorduri de cooperare bilaterală cu reprezentanții Națiunilor Unite din Croația, Serbia Muntenegru și Bulgaria. În acest sens, s-a creat Inițiativa Cooperării din Sud-Est (SECI).

Continuă și eforturile guvernului pentru înlăturarea corupției, fiind acuzați, în ultimul timp pentru trafic reprezentanți ai poliției locale.

Protecție

De obicei, poliția cazează victimele găsite în timpul raidurilor anti-trafic, în adăpostul de tranzit al guvernului pentru victimele traficului. În timp ce victimele sunt în adăpostul temporar, li se oferă, de către instituții neguvernamentale sprijinite de Organizația Internațională pentru Migrații, consiliere, servicii medicale și posibilitatea repatrierii. Victimele traficului nu primesc statut de rezidență sau viză de ședere temporară în Macedonia. Poliția și procurorii sunt pregătiți în ceea e privește traficul de persoane, iar guvernul lucrează la adoptarea unei legi de protecție a martorilor.

15. MAROC

Marocul este o țară de origine și tranzit pentru persoanele traficate. Predomină traficul intern de fete din mediul rural la orașe pentru servicii casnice. Traficul intern al femeilor în scopul exploătarii sexuale are loc la o scară mai mică. Bărbați marocani și femei care caută de lucru în Europa și Orientul Mijlociu, în construcții, ca menajeri ori îngrijitori în hotel sunt obligați la muncă forțată, trafic cu droguri sau sunt exploatați sexual. Marocul respectă standardele minime pentru eliminarea traficului.

Prevenire

Guvernul marocan participă la întâlniri la nivel înalt cu Uniunea Europeană și guvernele Italiei și Spaniei pentru întărirea condițiilor și procedurilor migrației în Europa. Diplomații marocani din țările de tranzit și destinație sunt pregătiți să asiste victimele marocane, iar oficialii consulari marocani sunt instruiți să ofere consultanță pentru adolescenții nesupravegheați și supuși riscului în Spania și Italia. Lucrând cu organizații neguvernamentale, guvernul sprijină numeroase campanii publicitare care avertizează tinerii cu privire la pericolul migrării în Europa și pe cetățeni împotriva folosirii minorelor ca menajere.

Incriminare

Marocul nu are o lege care să interzică traficul în mod special, însă utilizează mai multe legi care incriminează răpirea de copii, prostituția forțată și proxenetismul. Oamenii legii participă la antrenamente și seminarii cu privire la trafic, care sunt organizate de alte țări. Consiliul de miniștri din Maroc lucrează la o lege care prevede pedepse împotriva traficanților. Guvernul nu se implică în mod evident împotriva traficului, însă mai mulți funcționari vamali au fost condamnați pentru infracțiuni de corupție și contrabandă.

Protecție

Guvernul oferă fonduri modeste organizațiilor neguvernamentale, participă la campanii anti-trafic și împotriva angajării copiilor, coloaborează cu organizații internaționale, în scopul repatrierii minorilor angajați la treburi casnice și a creat un Centru de Imigrare care oferă servicii de consultanță, inclusiv explicații privind dreptul civil și drepturile emigranților. Secretariatul pentru Famile al Statului ia în custodie copiii abuzați.

16. MEXIC

Mexicul este o sursă majoră și punct de tranzit, în primul rând pentru imigranții ce călătoresc spre Statele Unite, dintre care mulți riscă să devină victime ale traficului, în scopul exploatării sexuale sau prin muncă. Persoanele care nu reușesc să treacă granița sunt forțate să se prostitueze în Mexic, inclusiv un număr mare de copii în zona de graniță cu Guatemala. Pe lângă traficul internațional, Mexicul are și trafic intern concretizat în special în exploatarea sexuală a copiilor. Guvernul Mexicului face eforturi semnificative pentru eliminarea traficului, însă nu respectă în totalitate standardele minime. Guvernul a lansat o campanie națională împotriva exploatării sexuale a copiilor, obținând interzicerea emigrării ilicite incluzând traficul. Totuși, eforturile de a ajuta victimele și de a pedepsi traficanții sunt încă limitate.

Prevenire

Campania națională împotriva exploatării sexuale a copiilor care cere oamenilor să raporteze această infracțiune, a început să aibă rezultate pozitive. Eforturile continue și progresive de a-i face pe oameni să fie conștienți de această problemă ajută la identificarea și sprijinul unui număr mare de victime.

Incriminare

Legile anti-trafic nu sunt strict aplicate, însă s-au redus semnificativ migrarea ilicită și traficul de persoane, datorită excelentei cooperări dintre reprezentanții autorităților mexicane și americane. Totuși, în unele zone, investigațiile sunt ineficiente în ceea ce privește prostituția și pornografia având ca obiect copiii. Poliția a fost sensibilizată de către Agenția de Asistență Socială Federală și organizații neguvernamentale.

Mexicul continuă să-și îmbunătățească eforturile de a monitoriza bine granițele. Totuși este o țară de tranzit, astfel încât proporțiile fenomenului nu pot fi corect cunoscute, iar funcționarii mexicani nu încearcă să facă diferența între victime și traficanți, deportându-i pe toți. Corupția și slaba aplicare a legii împotriva celor ce exploatează copiii fac ineficiente eforturile mexicanilor de punere sub acuzare a traficanților.

Protecție

Agenția de Asistență Socială a Guvernului sprijină victimele traficului repatriate din Statele Unite, oferindu-le adăpost, îngrijire medicală, redându-le familiilor. Disponibilitatea și calitatea acestor programe variază în funcție de regiune. Guvernul federal sprijină financiar ocazional organizații neguvernamentale pentru a ajuta victimele, dar în general, serviciile ar trebui extinse, pentru a răspunde nevoilor curente.

Victime ale traficului de altă naționalitate care se află ilegal în Mexic sunt, în general, deportate, în loc să primească sprijin și să fie folosite la depistarea traficanților.

17. REPUBLICA MOLDOVA

Moldova este sursă primară de femei și copii traficați în: Bosnia-Herzegovina, Franța, Portugalia, Germania, România, Bulgaria, Ungaria, Slovacia, Cehia, Polonia, Grecia, Cipru, Turcia și în Orientul Mijlociu (Israel, Emiratele Arabe, Pakistan și Afganistan). S-a constatat și o traficare spre Israel, prin Moscova și Egipt, iar recent s-au semnalat cazuri de moldovence traficate în Japonia. Bărbații moldoveni sunt traficați în Rusia și tările vecine și forțați la muncă și la cerșit. Moldova este de asemenea și o țară de tranzit pentru victimele traficate din Ucraina spre România. De asemenea, regiunea de graniță a Transnistriei, care nu e sub controlul guvernului, servete ca sursă și punct de tranzit pentru traficarea victimelor.

Guvernul Moldovei nu respectă în totalitate standardele minime pentru eliminarea traficului, însă face semnificative eforturi în acest sens.Guvernul a înființat Grupul Național al Muncii care a dezvoltat un plan strategic pe mai mulți ani de combatere a traficului. Cu toate acestea, îmbunătățirile sunt limitate, din cauza corupției, a lipsei resurselor fianciare, iar protecția neadecvată împiedică rezultatele așteptate.

Prevenire

Guvernul recunoaște că Moldova este una din cele mai importante țări sursă de persoane traficate în întreaga lume, dar această realitate nu este tratată ca o problemă prioritară. Cele mai multe activități sunt inițiate de organizații internaționale, subvenționate de instituții străine și implementate de organizații neguvernamentale, fără un suport din partea guvernului. Serviciul de Migrații al Statului și-a sporit eforturile antitrafic prin schimbul de informații cu agențiile autorizate în drept, nefiind afectat dreptul cetățenilor de a munci în străinătate. Serviciul de Migrații al Statului colaborează strâns cu organizațiile internaționale pentru informarea populației în legătură cu potențialul pericol al muncii în străinătate.

Incriminare

Traficul de persoane este interzis în Moldova, infracțiunile în legătură cu acesta fiind incriminate în articolele 165, 166, 167, 168, 207, 208, 361, 362 și 363 din Codul Penal al Republicii Moldova. Pedepsele pot ajunge până la 25 de ani de închisoare sau detențiune pe viață, în cazul în care infracțiunile sunt săvârșite asupra minorilor.

.Departamentul guvernului de combatere a traficului a angajat investigatori specializați în electronică și operațiuni sub acoperire. Guvernul Moldovei colaborează, de asemenea, cu țările membre ale Pactului de Stabilitate și cu organizații internaționale, pentru a intensifica aplicarea fermă a legilor anti-trafic și a programelor de combatere a traficului.

Oficialitățile moldovene colaborează cu cele din alte țări, iar informațiile puse la dispoziție au fost folosite în majoritatea investigațiilor din Moldova. Câteva rute de trafic au fost desființate datorită cooperării internaționale.

Academia de Poliție din Moldova cooperează cu organizațiile neguvernamentale pentru a dezvolta un nou program și pentru a implementa un modul anti-trafic în scopul pregătirii poliției. Guvernul investighează cazurile de trafic descoperite în care sunt implicati funcționari publici.

Protecție

Guvernul din Moldova este ineficient în protecția adecvată a victimelor. Cât timp tratează victimele ca infractori și nu oferă statut de rezident, adăpost, acces la justiție, servicii psihologice și medicale pentru victime. Guvernul încurajează victimele să asiste la investigarea și trimterea în judecată a traficanților. Legea basarabeană asigură protecție martorilor, inclusiv în ceea ce privește identitatea și domiciliul, dar în practică aceste disoziții nu sunt întotdeauna respectate, din cauza lipsei resurselor.

Nu există proceduri standard de operare pentru identificarea victimelor traficului.Victimele pot obține loc de muncă în timpul procesului, dar oportunitățile de lucru sunt puține in Moldova. Ministerul de Interne și cel al Afacerilor Externe îmbunătățesc identificarea victimelor și strategiile de sprijin prin personalul consular extern.

18. PAKISTAN

Pakistanul este o țară de origine, tranzit și destinație pentru femeile și copiii traficați în scopul exploatării sexuale și al muncii forțate. Există și trafic intern din zonele rurale în orașe în același scop. Pakistanul este o țară sursă și pentru traficul de băieți spre Emiratele Arabe Unite, Kuweit și Quatar, ca

jochei de cămile. Femeile și bărbații pakistanezi călătoresc în Estul Mijlociu al Asiei în căutare de lucru și sunt puși în situația de a munci forțat, în condiții de sclavie și abuz fizic. Pakistanul este țară de destinație pentru femei și copii traficați din Bangladesh, Afganistan, Iran și Asia Centrală, în scopul exploatării sexuale, comerciale și prin muncă.

Guvernul Pakistanului nu respectă încă în totalitate standardele minime de combatere a traficului, însă face eforturi semnificative de a realiza acest lucru, în ciuda resurselor foarte limitate și a faptului că unele teritorii ale sale nu sunt sub controlul guvernului. Se impune specializarea în combaterea traficului a ofițerilor de poliție, procurorilor și judecătorilor.

Prevenire

Guvernul nu susține programe de combatere a traficului, ci programe cu anumite obiective, cum ar fi: micșorarea sărăciei, eradicarea muncii copiilor, promovarea educației minorilor, creșterea veniturilor pentru femei, și care converg spre eradicarea cauzelor traficului. Guvernul a demarat un program pentru eliminarea exploatării prin muncă a copiilor, începând cu păstrarea acestora în școli, în special a celor ce provin din familii susceptibile de a deveni victime ale traficului.

În provincii, Ministerul Asistenței Sociale organizează ateliere de lucru pentru femei și centre de pregătire care oferă informații despre activități ce ar putea genera venituri. Agenția Federală de Investigații din Islamabad oferă pregătire pentru conștientizarea existenței traficului.

Incriminare

În anul 2002 guvernul a adoptat o lege care consideră infracțiuni toate modalitățile traficului, de la recrutare și transport, până la primirea sau cazarea unei persoane. Dacă violul și prostituția forțată sunt pedepsite de legile islamice Hudood, victimele nu sunt dispuse să depună mărturie, deoarece mărturia femeii este echivalentă cu existența adulterului, iar procurorii trag concluzia că mărturia ei nu are valoarea unei dovezi. Cazurile de trafic sunt investigate de poliție și Agenția Federală de Investigații, însă procedurile judiciare greoaie încetinesc desfășurarea proceselor.

Pakistanul și Iranul au semnat u acord de a organiza investigații comune asupra traficului de persoane și narcotice. Guvernul își îmbunătățește capacitatea de a avea patrule la granițe prin pregătire și echipare, dar zone întinse de graniță necontrolate permit traficanților să aducă femei și copii în Pakistan.

Protecție

Guvernul alocă fonduri pentru adăposturi și variate programe de pregătire, care oferă tratament medical, reprezentare legală și pregătire specializată. Guvernul oferă statut de rezidență temporară victimelor traficului de altă naționalitate și avocat la cerere. Totuși, fără sprijinul organizațiilor neguvernamentale, victimele ar putea fi tratate ca infractori și reținute, în baza statutului de emigrare ilegală. Multe victime stau în închisoare chiar și câțiva ani, fără a fi audiate. Ministerul Asistenței Sociale colaborează cu agenții neguvernamentale, pentru a oferi adăposturi femeilor, orfelinate și programe de reabilitare. În țările de destinație pentru muncitorii pakistanezi, reprezentanții oficiali ai ambasadei sprijină pe cei ce au fost victimele traficului sau au muncit în condiții de abuz.

19. POLONIA

Polonia este o țară de origine, tranzit și destinație pentru traficul de persoane, în primul rând femei, în scopul exploatării sexuale. Există și un oarecare trafic intern. Traficarea persoanelor se face spre și prin Polonia în special din Ucraina, Bulgaria, România, Bielorusia și Rusia. Cetățenii polonezi sunt transportați spre Europa de Vest, în special Germania, Italia, Belgia și Olanda. Guvernul Poloniei respectă standardele minime de eliminare a traficului aplicând legea și sprijinind proiectele asociațiilor neguvernamentale privind înființarea de adăposturi. Se oferă protecție victimelor care sunt dispuse să depună mărturie în procese. Eforturile în combaterea traficului sunt remarcabile în condițiile în care țara se confruntă cu dificultăți economice.

Prevenire

Guvernul colaborează cu agenții neguvernamentale pentru publicarea de materiale educative referitoare la traficul de persoane și pentru a organiza sesiuni de pregătire tratând această problemă. Ministerul de Externe a organizat pentru femei, în ceea ce privește modalitatea de identificare a potențialilor traficanți, iar Ministerul educației oferă programe a căror țintă este scăderea ratei de abandon școlar la adolescenți.

Incriminare

Legea poloneză interzice forțarea indivizilor să practice prostituția, traficul de persoane sau proxenetismul. Infracțiunile împotriva libertății sexuale și decenței sunt incriminate de articolele197,198, 199, 203 și 04 din Codul Penal polonez.

Guvernul investighează în mod activ traficul, deși este împiedicat de lipsa de resurse. Guvernul a instituit cursuri de pregătire pentru polițiști, pe tema investigării cazurilor de trafic și a modurilor de abordare a victimelor. Nu au fost semnalate cazuri de implicare a reprezentanților guvernului, în cazurile de trafic. Guvernul colaborează cu alte țări și organizații de securitate internațională în cazurile de trafic și repatriere a victimelor. De asemenea, el alocă resurse considerabile în monitorizarea granițelor. Poliția poloneză participă la operațiuni bilaterale cu polițiile cehă, germană, suedeză și cu forțele multilaterale baltice.

Protecție

Guvernul oferă spații publice organizațiilor neguvernamentale, pentru a fi folosite ca adăposturi pentru victimele traficului și susține financiar construirea de adăposturi similare, însă numărul adăposturilor este insuficient față de cel al victimelor. Legislația oferă victimelor de altă naționalitate cu statut de ilegalitate posibilitatea de a rămâne în Polonia pe tot parcursul desfășurării procesului împotriva traficanților, dar resursele actuale u oferă posibilitatea de a le sprijini financiar. În multe cazuri victimele sunt deportate imediat ce este posibil. Asociații neguvernamentale cooperează cu poliția pentru îmbunătățirea modului de abordare a victimelor în timpul investigațiilor. Guvernul a publicat, în acest sens, o broșură despre modul de tratare a victimelor traficului. Nu există un anume serviciu de asistență organizat pentru victimele repatriate în Polonia, deși acestea au dreptul la ajutor de șomaj și alte drepturi sociale. Polonia cooperează deschis cu alte țări la combaterea traficului și repatrierea victimelor.

20. PORTUGALIA

Portugalia este, în primul rând, o țară de destinație pentru persoanele traficate din Ucraina, Moldova, Rusia, România, Lituania și Bielorusia, de asemenea și din Brazilia, Angola și Capul Verde, în scopul muncii forțate a bărbaților și, într-o mai mică măsură, al exploatării sexuale a femeilor. Există și cazuri de trafic intern cu copii de la internate și orfelinate organizate de un cerc de pedofili. Victime ale traficului trec prin Portugalia spre Marea Britanie și alte țări europene. Guvernul Portugaliei respectă standardele de combatere a traficului, făcându-se eforturi mai ales în domeniul prevenirii, punerii sub acuzare și al protecției.

Prevenire

Eforturile guvernului sunt concentrate, în lipsa unei forțe polițienești centrale, asupra traficului și fără o diferențiere constantă și clară între contrabanda cu imigranți și trafic. Ministerul Muncii portughez a diseminat un ghid de întâmpinare, pentru a-i pune la curent pe imigranți cu elemente de bază al vieții și muncii în Portugalia și a împiedica exploatarea de către traficanți. Guvernul susține asociațiile neguvernamentale și organizațiile internaționale prin deschiderea de linii telefonice gratuite și prin activități de conștientizare a opiniei publice.

Incriminare

Noua lege a imigrării pune sub incidența legii penale noi modalități de trafic și mărește pedepsele pentru traficanți, fiind aplicate împotriva acestora și dispozițiile din Codul Penal privind falsul în documente, frauda, extorcarea de bani și alte activități infracționale.

Guvernul portughez pregătește reprezentanții legii pe tema traficului, colaborează cu Interpolul și Europolul, participând la sesiuni de pregătire comune. Totuși eforturile generale ale aparatului polițienesc sunt împiedicate de rivalități jurisdicționale. Guvernul a întețit supravegherea în aeroporturi, însă controlul granițelor pe unde intră în țară majoritatea traficanților și victimelor este mai slab. Guvernul lucrează cu autoritățile din Germania, Italia și Spania, pentru a realiza o bază de date a crimei organizate, sub monitorizarea Europolului care va supraveghea mai bine mișcările dintr-o țară în alta a traficanților și a altor infractori mai ales din Ucraina și Moldova. Guvernul folosește tehnici de investigație speciale în cazurile de trafic și investighează proprii funcționari atunci când are dovezi asupra implicării lor în traficul de persoane. Sub presiunea opiniei publice ce se confruntă cu amploarea fenomenului crimei organizate, judecătorii aplică pedepse mai mari pentru traficanți.

Protecție

Drepturile victimelor sunt respectate, iar guvernul oferă sprijin și statut de rezidență legală , ca stimulent, victimelor traficului care cooperează cu autoritățile. În timp ce majoritatea emigranților ilegali sunt deportați rapid sau li se cere să părăsească țara, noi reglementări ale legii permit guvernului să treacă peste cerințele vizei de ședere pentru victimele care ajută la investigații și punerea sub acuzare a traficanților. În cazurile de trafic, guvernul oferă programe de protecția martorilor și adăpost temporar pentru victime. Autoritatea de graniță portugheză sprijină financiar repatrierea voluntară și reintegrarea. Se iau măsuri ferme de protecția copilului împotriva traficului și a abuzurilor sexuale. Ministerele Sănătății, Educației și Muncii sprijină asociații neguvernamentale prin informarea victimelor traficului asupra drepturilor lor legale și prin suportul acordat în vederea integrării sociale.

21. UNGARIA

Ungaria este, în primul rând, o țară de tranzit și apoi o sursă și o țară de destinație pentru femei și copii traficați în scopul exploatării sexuale. Victimele de altă naționalitate din Rusia, Ucraina, România, Moldova și Bulgaria pot fi subiecți de exploatare în Ungaria , înainte de a fi tranzitate în Austria, Germania, Spania, Olanda, Italia, Franța, Elveția și Statele Unite. Bărbați din Irak, Bangladesh și Afganistan sunt traficați prin Ungaria spre țările din Uniunea Europeană și Statele Unite, pentru muncă forțată.

Guvernul Ungariei nu îndeplinește pe deplin standardele minime pentru eliminarea traficului, totuși acesta face în prezent eforturi semnificative în acest scop. Guvernul este din ce în ce mai mult implicat în problemele de trafic la cele mai înalte nivele ale sale, deși cooperarea insuficientă între organizații neguvernamentale și oficialii guvernamentali a rămas deficitară.

Prevenire

Guvernul furnizează sprijin financiar programelor de prevenire. Cu asistența Organzației Internaționale pentru Migrație, Ministerul Educației a implementat un program de educație preventivă în programa pentru gimnaziu iar Ministerul de Interne a lipit broșuri cu informații despre protecția victimelor, în fiecare secție de poliție. Guvernul s-a consultat cu organizațiile neguvernamentale pentru a facilita pregătirea specială pentru poliție, vameși și oficiali consulari, împotriva fenomenului.

Incriminare

Traficul de ființe umane este condamnat în Ungaria, cu pedepse comparabile cu alte crime grave, incluzând pedepse mult mai severe, în cazuri care implică minori și crimă organizată. Dispozițiile privitoare la trafic sunt incriminate în articolul 175/b din Codul Penal al Ungariei.

În multe cazuri, poliția și funcționarii de la Imigrare refuză să investigheze cazurile de dispariție a unor femei. Corupția de la vamă rămâne o problemă, dar poliția a arestat vameși pentru complicitate cu contrabandiști și traficanți. Guvernul a înființat Centrul Internațional pentru Cooperare în Afaceri Criminale, a semnat un acord bilateral de cooperare cu Europolul și participă în organizații contribuind la cooperarea în centrul și estul Europei, incluzând Inițiativa de Cooperare Sud-Estică, Pactul de Stabilitate și Consiliul Europei.

Protecție

Oficiul de Protecție a Victimelor, înființat de Ministerul de Interne, operează în multe localități, unde furnizează servicii de sprijin psihologic, consultanță legală pentru victime și protejează drepturile acestora. Teoretic, asistența pentru statutul de rezidență temporară, o scurtă amânare de la deportare și asistența de sprijin sunt la dispoziția victimelor traficanților care cooperează cu poliția și procuratura.

ANEXA

SPEȚA NR. 1

Șase fete din care trei gălățence au semnat în luna noiembrie 1999, un contract cu Agenția de impresariat artistic "ELL YTE" din Galați, respectiv cu S.C. FLODORE S.R.L. Ele urmau să plece în Turcia, să danseze la un cazino din Ankara. Fetele au plecat în ultima duminică a lunii noiembrie, numai că drumul lor s-a poticnit la București. Fetele au stat timp de trei săptămâni în București, pe motiv că nu li se rezolvase problema vizei. După trei săptămâni, cele șase fete au plecat către Turcia. Cazinoul în care au lucrat, s-a închis, fetele nu au primit nici un ban, urmând să fie vândute unui mafiot turc, pe nume Chemal. Patru dintre ele au reușit să fugă și să se întoarcă în România, anunțând autoritățile. Polițiștii de la crima organizată au încercat să organizeze un flagrant la sediul Agenției de impresariat artistic ,,ELL YTE". O angajată a poliției, tânără și drăguță a urcat la Agenție și a spus că este dansatoare și că vrea să plece în străinătate să presteze. Dorin Cristof, unul dintre cei doi asociați ai firmei S.C. FLODORE- Agenția de impresariat ELL YTE, a invitat-o pe tânără să vină la ora prânzului să dea o probă. După zece minute trei ofițeri de la Crima Organizată au descins în birou, unde se aflau cam 12 fete. Toate persoanele aflate în birou, împreună cu Dorin Cristof au fost invitate la poliție. Dorin Cristof a încercat să răspundă la toate acuzațiile care i-au fost aduse, numai că foarte multe răspunsuri au lăsat loc de alte întrebări. Acesta a declarat că fetele pleacă de la el cu contract absolut legal, de dansatoare, dar odată ajunse în străinătate, ele nu mai sunt controlate. Dorin Cristof a făcut contractele în așa fel încât să fie acoperit, cel puțin la prima vedere. În contract, la punctul 12 se specifică faptul că “artistul, în perioada în care se află în străinătate se obligă să depună periodic, cel puțin o dată pe lună, la bancă, obligațiile financiar- valutare prevăzute de contract”, adică comisionul agenției de 10% din salariul lunar, returnarea împrumutului oferit de agenție în vederea pregătirii artistului pentru acest contract, împrumutul fiind achitat la maxim o lună de la începerea activității. De cele mai multe ori fetele nu citesc cu atenție contractul pe care îl semnează și odată ajunse în străinătate, se trezesc că acumulează datorii foarte mari la hoteluri sau la masă, practic din cei câțiva dolari cu care sunt plătite pentru prestația de seară nemairămânându-le nimic, fiind obligate să se prostitueze pentru a-și achita datoriile.

Dorin Cristof a fost deferit justiției, continuând cercetările pentru a se descoperi întreaga rețea de trafic de persoane.

SPEȚA NR.2

Ofițerii Centrului Zonal de Combatere a Crimei Organizate și Antidrog Alba-Iulia, i-au identificat pe numiții Bucur Elena de 32 ani și Aurel Dinu de 30 ani din Sibiu, care în perioada 1999-2002, au racolat în vederea practicării prostituției în Turcia, mai multe fete, unele minore din județul Sibiu. Fetele erau transportate cu trenul până în București și de acolo cu autocarul până la Istanbul. În România, capul afacerii era Elena Bucur, care fiind cunoscătoare a limbii turce avea legăturile necesare cu proxeneții din această țară, cu care de altfel negocia “concesionarea” fetelor la fața locului, în Istanbul.

Potrivit cercetărilor efectuate de polițiștii de la Crima Organizată, fetele aveau 4-5 clienți pe zi, iar pentru prestațiile lor primeau în medie câte 50 euro, bani care erau virați în bugetul comun al proxeneților. La întoarcerea în țară, fetele primeau periodic doar un procent din încasări. Polițiștii au aflat că fetele plecau în Turcia perfect conștiente de faptul că vor practica prostituția. Din această cauză ele acceptau greu să-i recunoască drept proxeneți pe cei doi. De altfel, multe dintre ele s-au reîntors în Turcia sub protecția altor filiere de proxeneți români aflați în combinație cu cei turci.

Procurorii sibieni au arestat-o preventiv pe Elena Bucur pentru 30 zile pentru comiterea infracțiunii de proxenetism, faptă prevăzută și pedepsită de Codul Penal cu închisoare de la 5 la 15 ani.

Aurel Dinu este cercetat în stare de libertate pentru aceeași faptă.

SPEȚA NR. 3

Polițiștii de la Centrul Zonal de Combatere a Crimei Orgapizate Timiș l-au depistat pe numitul Ioan Vasile Butuc din Timișoara, care în perioada ianuarie-septembrie 2002, a racolat mai multe tinere din județul Timiș pe care le-a transportat în Spania și Italia, unde au fost obligate să practice prostituția.

Butuc a transportat fetele cu autoturismul proprietate personală și cu mașinile firmei de taximetrie S.C. Club Florida S.R.L. din Timișoara pe care o administra. Fetelor le promitea că vor lucra ca barman, ospătărițe sau femei de serviciu, dar când ajungeau la destinație, nu le mai dădea pașapoartele și le vindea unor proxeneți romani sau albanezi care activau în zonă contra sumei de 1.500 euro/bucata.

Polițiștii au descoperit că până în prezent au fost traficate astfel treisprezece fete, cinci fiind expulzate în România după ce au fost prinse de poliția italiană. Din depoziția uneia dintre fetele vândute a reieșit faptul că acestea au fost fraierite foarte ușor de Butuc, acesta spunându-le că trebuie să se prostitueze deoarece altfel nu mai aveau bani să-și plătească datoriile și să se întoarcă în țară. Ioan Vasile Butuc este cercetat în stare de arest preventive pentru comiterea infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută și sancționată de art. 12 din Legea 678\2001.

SPEȚA NR. 4

Antidrog Galați, l-au arestat pe numitul Maricel Nicolau, cunoscut în lumea interlopă sub numele Chiaburu, care se află de mult timp în atenția polițiștilor suspectat ca fiind capul unei rețele de prostituție. Alături de el, au fost încarcerați și Giuliano Angheluță, în vârstă de 28 ani și Marius Stângaciu în vârstă de 25 ani, ambii din Galați. Potrivit datelor obținute de poliția din Galați, în perioada 2001-2002, aceștia au racolat zeci de fete din diferite zone ale țării, cu promisiunea că vor câștiga bani mulți în străinătate, prestând diferite munci ca ospătărițe, femei de serviciu, cameriste etc. Acestora li se întocmeau pașapoarte false, apoi erau trimise în Spania unde rețeaua gălățeană era bine organizată și avea parteneri. După ce ajungeau aici, fetelor li se luau pașapoartele și erau obligate să se prostitueze într-un club de noapte din Alicante sau Malaga, fiind ulterior vândute altor proxeneți din Italia.

Veniturile obținute de traficanți depășesc 100.000 euro. În acest caz au fost audiate zeci de persoane de către procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Galați. Câteva din fetele duse în Spania au reușit să fugă și să se întoarcă în România, unde au fost de acord să depună reclamații împotriva proxeneților și să colaboreze cu anchetatorii. Ele au fost amenințate cu moartea de “locotenenții” lui Chiaburu, în repetate rânduri. Ionela de 16 ani este dintr-o comună din județul Galați și povestește că: “am cunoscut un băiat care m-a invitat la o cafea și m-a întrebat dacă nu vreau să plec în Spania unde aș câștiga mulți bani. Am fost de acord, mi-au făcut pașaport fals și m-au trimis împreună cu încă 7 fete în Spania. Am fost preluată de o altă persoană și duse într-un club din Alicante și obligate să ne prostituăm. La început am refuzat, însă am fost bătută cu picioarele și amenințată cu moartea dacă nu fac ce mi se spune. Timp de 3 luni am avut câte 20 clienți pe noapte, fiind solicitată de clienți pentru că nu aveam nici 16 ani. Nu am primit nici un ban și într-o zi am reușit să fug, ajutată de un spaniol, reușind să ajung în România."

O altă fată din Vrancea trimisă de Chiaburu în Spania, are 22 ani și declară: “Au venit la mine acasă, m-au pus în temă cu plecarea în Spania, spunându-mi că este vorba de muncă. M-au dus la Malaga și m-au încuiat într­un apartament, obligându-mă să mă prostituez. Am reușit să fug deschizând ușa cu o foarfecă. Când am ajuns în țară, m-am dus la poliție și am depus reclamație. După asta, au venit la mine niște băieți care m-au amenințat, zicând că dacă nu retrag plângerea, va fi rău pentru mine și familia mea.”

Polițiștii gălățeni încearcă să le protejeze pe fetele care au acceptat să colaboreze cu anchetatorii, însă fetele se tem pentru viața lor. Cei care au încercat să le intimideze pe victime pentru a-și schimba declarațiile, au profitat de lacunele existente în legislația penală.

Giuliano Angheluță și Marius Stângaciu au fost arestați și sunt cercetați pentru proxenetism, iar Maricel Nicolau, zis Chiaburul este arestat și acuzat de trafic de persoane, infracțiune prevăzută și pedepsită de Legea 678\2001.

BIBLIOGRAFIE

Parkinson, F., (1993): Post-Trauma Stress, Sheldon Press, London;

Organizația Mondială a Sănătății,(1998) ICD 10 Clasificarea tulburărilor mentale și de comportament, Editura All Educațional, București;

Salvați Copiii (2001): Ghid de bune practici pentru prevenirea abuzului asupra copilului;

Scheraldi,G.,R., (2000): Post-Traumatic Stress Disorder, Lowell House, Los Angeles;

Tudose, F., Tudose, C., Dobranici, L.,(2002) Psihopatologie și psihiatrie pentru psihologi,

Editura InfoMedica, București;

Fischer, G., Reidesser, P., (2001 Tratat de psihotraumatologie, Editura Trei, București; Gudjonsson, G.H.; Haward L.R.C., (1998) Forensic Psychology, a guide to practice, Routledge,

London;

Lelord, F., Andre, C., (1998): Cum să ne purtăm cu personalitățile dificile, Editura Trei, București;

Manus, A. , (2000): Psihozele și nevrozele adultului, Editura Științifică, București;

Atkinson, L.,R., Atkinson, C.,R., Smith, E.,E., Bem, D.,J., (2002) Introducere în psihologie, Editura Tehnică, București;

Băiceanu, L.,(2004) Dicționar ilustrat de psihologie englez-român, Editura Tehnică, București;

Butoi,T., Voinea,A., Butoi,A., Prodan,M.,C., Iftemie,V., Zărnescu,C., Butoi,I.,T., Nicolae,G.,L.,

(2004) Victimologie, Curs universitar, Editura Pinguin Book, București;

Buș, I., Miclea, M., David, D., Opre, A., (2005) Psihologie judiciară, Curs postuniversitar,

Universitatea „Babeș-Bolyai” Cluj-Napoca, Facultatea de Psihologie și Științe ale Educației.

Coffey, R., (1998): Unspeakable Truths and Happy Endings – Human Cruelty and the New Trauma Therapy;

Zolyneak, M., Drept penal, vol.ll, Editura Fundației Chemarea, Iași, 1993;

Volonciu, N., Drept procesual penal, Editura Didactică și pedagogică, București, 1972;

Basarab, M., Drept procesual penal, Universitatea „Babeș-Bolyai”, Cluj-Napoca, Facultatea de Drept, Vol ll, 1973;

Neagu, I., Drept procesual penal-Tratat, Global Lex, București, 2002;

Theodoru, G., Gr., Plaieșu, T., Drept procesual penal, partea specială,Universitatea „Al.I.Cuza”,

Iași, 1987;

Neagu, I., Drept procesual penal-Tratat, Global Lex, București, 2002;

Organizația Internațională pentru Migrație, Biroul din București, (2001) Studiul Vulnerabilitatea

tinerelor din România față de traficul de ființe umane

Nitoreanu, Ghe., Boroi, Al., (2002) Drept penal. Partea specială, Ed. All Beck, București;

Pătrăuș, M., Ușvat, C.F., Aspecte legate de incidența dispozițiilor art.329 din Codul penal, după intrarea în vigoare a Legii nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, Dreptul 10/2003

Stănescu, L., Consimțământul victimei traficului de persoane. Efecte, Revista de Drept Penal

nr.3/2004;

Vlăsceanu, A., Legea nr. 678/2001privind prevenirea și combaterea traficului de persoane-prezentare generală, nepublicată Legis 4.0 CTCE P.Neamț;

www.iatp.md

www.migratie.md

www.sens.org.ro

www.scj.ro

www.antitrafic.ro

Legea nr. 302/2004

Legea nr.678/2004

Bieber, R., Monar J., (ed.), Justice and Home Affairs in the European Union: The Development of the Third Pillar, Bruxelles, European Interuniversity Press, 1995;

Cini, M., European Union Policies, Oxford University Press, 2004;

Kuipjer, P., J., The Evolution of the Third Pillar from Maastricht to the European Constitution: Institutional Aspects, în Common Market Law Review 41, 2004, p. 609-626;

Reichel, P., The Handbook of Transnational Crime and Justice, Sage Publications Inc, 2004;

Rijken, C., Trafficking in Persons. Prosecution from a European Perspective, Cambridge University Press, 2003;

Comisia Europeană, Direcția Generală Justiție, Libertate și Securitate: http://europa.eu.int/comm/justice_home/index_en.htm

Parlamentul European: http://www.europarl.eu.int/default.htm

Consiliul Uniunii Europene: http://ue.eu.int/cms3_fo/index.htm

Pentru legislație comunitară: http://europa.eu.int/eur-lex/lex/

Raportul Anual al Departamentului de Stat al Statelor Unite ale Americii privind traficul de persoane,2003, www.state.gov;

Raportul Anual al Departamentului de stat al Statelor Unite ale Americii privind traficul de persoane, 2004;

Studiul Prevederi legislative privind traficul de ființe umane (extrase), Asociația Femeilor de Carieră Juridică, Chișinău, 2002;

www.state.gov

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane