Federalismul

UNIVERSITATEA BABEȘ – BOLYAI

Acord o atenție deosebită uneia dintre teoriile integrării europene, și anume federalismului în privința definirii sale propice și ilustrării viitorului UE. După cum se cunoaște, federalizarea se realizează prin pași mărunți, în primul rând economici, care la rândul lor vor îngloba și alte forme de cooperare prin legături funcționale între state, astfel încat să nu fie afectată suveranitatea vreunui stat.

De asemenea acest proces implică crearea de noi instituții care să permită cooperarea, implicarea și educarea elitelor naționale în cadrul unei integrări cumulative.

Indiferent de cât de diferite pot fi opiniile cu privire la federalism, există câteva puncte centrale pe care aș dori sa le evidențiez.

Primul privește rădăcina etimologică a termenului. El provine din latinescul „foederis” (tratat), care presupune pact, alianță, asociere umană. Asocierea umană are la bază un imperativ comun, respect reciproc, recunoaștere, toleranță, egalitate, parteneriat, anume realizarea binelui comun. Astfel, federația reprezintă un aranjament instituțional care ia forma unui stat, dar diferit de statul propriu-zis prin aceea că guvernul său central încorporează în procesele decizionale, unități decizionale, pe baze constituționale.

Al doilea punct de consens privind federalismul se referă la principiul de evitare a războiului, întrucăt ideologiile liberală, democratică și socială s-au dovedit incapabile să asigure mijloacele necesare pentru a preveni războiul între state, federalismul a fost privit drept una dintre „speranțele ideologice” pentru a asigurarea păcii eterne.

Al treilea definește federalismul ca principiul de organizare al unei entități multi-culturale în cadrul căruia i-au fost delegate anumite puteri, oferindu-i-se în acest fel legitimitatea acestui guvern supranațional în aceste domenii.

Mai detaliat, am putea spune că federalismul este un concept care schițează organizarea unui teritoriu conlocuit de comunități de culture diferite într-un cadru instituțional care asigură unitatea teritorială și în același timp garantează siguranța cetățenilor de pe acel teritoriu. O funcționare corespunzătoare a unei asemenea entități presupune o diviziune a puterilor. Aceasta înseamnă mai multă eficiență și o garanție că deciziile luate respectă specificitățile locale.

Existența a mai multe nivele de putere politică poate stimula participarea politică a cetățenilor la diferitele nivele de jurisdicție. Spre exemplu, dacă Uniunea Europeană ar fi un stat federal, ar fi o entitate multiculturală care găzduiește înăuntrul granițelor francezi, germani, finlandezi, italieni etc., fiecare cu propria lor cultură, dar toate state democratice. Conlocuirea înăuntrul acelorași granițe le oferă mai multe șanse oamenilor să se cunoască reciproc, să înțeleagă mai bine și să tolereze culturi diferite. Toate aceste grupuri culturale diferite sunt constituite în cadrul unor state democratice care își au propriile guverne (francezii pe al lor, germanii pe al lor, etc.) ce iau decizii privind interesul general (european).

Analiza structurii federative și a procesului de federalizare implică considerente de ordin politic: subsidiaritate, alocarea puterilor, interguvernamentalism și codeter- minare, transferuri de resurse, dar și cerințe economice, constrângeri bugetare severe, competitivitate la nivel federal, uniune economică internă, precum și considerente de ordin social/cetățenesc: uniune socială, mobilitatea capitalului uman, participare și legitimitate democratică.

Modelul federal este foarte flexibil, dovadă faptul că realizarea competitivității economice și coeziunii sociale este compatibilă cu o gamă largă de valori și norme sociale. Problematica federalismului trebuie regândită prin prisma provocărilor globalizării și cerințelor noii ordini economice mondiale.

În acest context procesul de federalizare, caracteristic și UE, trebuie privit nu numai în lumina împărțirii puterilor (cadrul constituțional), ci și în ceea ce privește aspectele sale politice, instituționale, sociale. Înlăturarea deficitului democratic, sporirea participării cetățenilor, creșterea responsabilității instituțiilor sunt teme de actualitate pentru procesul de federalizare și adâncire a integrării. Implicarea sporită a cetățenilor este menită a contribui la creșterea eficienței și performanțelor structurilor federale.

Federaliștii promovează o constituție europeană. Ei spun că este nevoie de o arhitectură instituțională care să aibă în mijloc Parlamentul European. Toate celelalte instituții ale UE ar trebui să se bazeze ca legitimitate pe Parlamentul European. Este necesară prezența principiului subsidiarității, adică statul supranațional nu dispune decât de acele competențe care fac necesară funcționarea lui, nivelul local, dar și cel național dispun mai ales de competențele necesare funționării sistemului instituțional.

Sistemul supranațional este cel care dispune de cele mai multe și cele mai mari competențe, însă în practică exercitarea competențelor începe de la niveluri inferioare. Practica politică este considerată ca fiind foarte importantă. Statul federal european ar trebui să aibă atât o economie cât și o armată comune, bazate pe principii comune.

Dacă Uniunea Europeană ar fi un stat federal, Parlamentul European ar avea putere în mod clar în politica externă, de securitate și afaceri interne, domenii în care în momentul de față nu are nicio putere.

UE ar fi astfel un stat federal care ar avea în mod definitiv un guvern. Acest rol ar fi preluat de către Comisia Europeană, care ar avea putera inițativei legislative în toate domeniile specificate în Constituție, ar avea un Parlament bicameral format din actualul Parlament și din Consiliul de Miniștri în care deciziile ar fi luate prin vot majoritar asigurându-se astfel atât eficiența decizională, cât și transparența discuțiilor care ar fi deschisă cetățeniilor europeni. Curtea European de Justiție ce funcționează deja ca o curte a unui stat federal ar judeca și cazurile aduse de cetățenii europeni însăși.

Cei mai entuziaști adepți ai adâncirii integrării europene consideră că UE ar trebui să evolueze către o federație a Statelor Unite ale Europei, în care guvernele naționale să devină guverne locale, asemenea Landurilor din Germania sau statelor federale din SUA. Pentru a atinge un asemenea stadiu, UE ar trebui să aibă un sistem fiscal comun, forțe militare comune dar și instituții care să acționeze în numele ei în plan extern.

Cum federalismul se dovedește a nu fi însă un concept static sau cu valoare absolută, ci unul dinamic, care îmbrăca forme diferite în situații și perioade diferite (în funcție de particularitățile și natură forțelor politice, economice, sociale, istorice și culturale locale), nu sunt suficiente argumente care să susțină ideea că federalismul european ar trebui să arate exact cel american chiar german, cum, în acest moment, procesul integrării s-a dovedit a fi unul extrem de prielnic inovației, cu certitudine drumul pe care se merge în viitor va fi unul particular UE.

Există numeroase modele federale în lume: China, Brazilia, Germania. Ce am văzut în SUA ne arată că federalismul nu este automat o rețetă a bunei guvernări. În Grupul Spinelli credem că dacă vrei să fii respectat în lume trebuie să fii identificat. Pentru chinezi, pentru brazilieni, instituțiile UE sunt prea complicate. Ei nu înțeleg cine ce face aici. Nu spunem că vrem să centralizăm Europa, ci vrem o Europă puternică și care să pună în comun câteva elemente care acum nu sunt în comun: apărarea, economia, cercetarea și politica externă. Nimeni nu vrea să încalce diversitatea statelor membre și să-i facă pe toți la fel. Iar cine vrea să plece, ușa e deschisă, că doar nu e o dictatură. Dar o dată ce ai intrat, primind bani de la ceilalți, trebuie să joci după reguli.
Prin urmare de ce e nevoie de mai multa integrare ? Nu e o chestiune care ține de ideologie. Trebuie să confirmăm, să fim eficienți, într-un cuvânt „să transmitem”. Trebuie să convingem că UE poate fi o putere în lume. Pur si simplu, nu ne putem susține interesele în fața Chinei și a altor actori importanți dacă rămânem fragmentați și luăm decizii în mai multe capitale.

În ceea ce privește viitorul procesului de federalizare a UE, în literatura de specialitate se pot distinge trei direcții federaliste în care Uniunea ar putea evolua, și anume:

– transformarea statelor membre în unități asemănătoare celor din SUA, Canada sau Germania;

– „o Europă a regiunilor” unde barierele naționale dispar iar nivelele de guvernare devin regionale și europene;

– limitare a puterilor instituțiilor central-europene prin elaborarea unor principii constituționale solide care să protejeze drepturile statelor member.

Drumul pentru o federație europeană propriu zisă este încă lung, dar pașii mici în direcția federală constituie un progress, cât de încet ar fi el.