Favorizarea Faptuitorului

împotriva celui față de care s-a făcut denunțul sau plângerea ori s-au produs probele, că denunțul, plângerea sau probele sunt nereale.

Actele pregătitoare și tentativa nu sunt incriminate de legiuitor, consumarea infracțiunii are loc în momentul în care denunțul, plângerea, respectiv probele nereale sunt aduse la cunoștința autorităților, fiind vorba de o infracțiune momentană.

În conformitate cu Codul Penal, infracțiunea favorizării făptuitorului este delimitată ca fiind autorul dat făptuitorului în scopul împiedicării sau îngreunării cercetărilor într-o cauză penală, tragerii la răspundere penală, executării unei pedepse sau măsuri privative de libertate, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. În acest caz, edeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor, iar favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

În primul rând, s-a renunțat la folosirea notiunilor de „infracțiune” si „infractor” în favoarea celor de „faptă prevazută de legea penală” si de „faptuitor” întrucât activitatea de înfăptuire a justiției este împiedicată inclusiv prin sprijinirea unei persoane care a comis o faptă interzisă de legea penală, dar care ar puteaîin concret să nu angajeze răspunderea penală datorită unor cauze care fac imposibilă întrunirea elementelor constitutive ale infracțiunii (de pildă minoritatea sau intentia atunci cand legea prevede expres). Aceste caractersitici se aplică fiind condiționate de faptul că atragerea responsabilității penale se face în urma desfășurării unui proces penal și nu în raport de aprecierea făcuta de favorizator. În același timp, s-a renunțat la favorizarea reală in sensul ca ajutorul dat trrebuie sa fie efectiv, ca modalitate de comitere a acestei infracțiuni, acțiunile respective fiind prevazute în conținutul infracțiunii de tăinuire. Aceste modificări și, de asemenea, aplicabilitatea lor se bazează pe buna funcționare a Codului Penal Italian și a Codului Penal Spaion, acestea fiind și modelele după care s-au operat schimbările din cadrul acestui articol.

7.4.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiției care sunt periclitate prin acțiunile de natură a-l ajuta pe făptuitor de a se sustrage de la răspunderea penală.

Obiectul material

În unele situații infracțiunea poate avea obiect material, respective un bun, un înscris sau valoare care constituie obiect ca mijloc de probă sau corp delict și care s-a aflat sau se află în posesia făptuitorului sau a altei persoane(tainuitor). Atunci când ajutorul dat unui făptuitor privește în mod direct un bun (exemplu: favorizatorul ascunde bunul provenit din infracțiune fara a stii ca acesta provine dintr-o infractiune) acel bun va constitui obiectul material al infracțiunii.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârșește fapta.

Participația penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiectul pasiv principal este statul ca administrator al justiției penale, iar în plan secundar poate fi orice persoană ale cărei interese au fost prejudiciate prin săvârșirea faptei. În cazul infracțiunii de favorizare a făptuitourului, textul incriminator nu cere nici o condiție de loc, dar prevede o condiție de timp, în ideea că făptuitorul este ajutat după ce a comis fapta penală.

Latura obiectivă constă în acțiunea favorizatorului de a da ajutor unui alt făptuitor. Ajutorul poate fi dat prin acte comisive sau omisive, poate fi dat personal de favorizator sau prin intermediar. Nu constituie ajutor declarațiile mincinoase date de o persoană. În acest caz, dacă sunt întrunite toate condițiile poate fi reținută infracțiunea de mărturie mincinoasă. Dacă ajutorul dat unei persoane constituie prin el însuși o infracțiune se vor aplica regulile concursului de infracțiuni.

Pentru existența laturii obiective trebuie îndeplinite următoarele condiții:

a) ajutorul sa priveasca cel puțin un act al activității infracționale a autorului;

b) ajutorul trebuie acordat autorului altei infracțiuni (nu interesează dacă acesta e autor sau participant la săvârșirea unei infracțiuni, sub forma instigării sau complicității);

c) ajutorul dat unui făptuitor trebuie să aibă ca destinație obiectivă împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspundere penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate;

Acordarea acestui ajutor înseamnă a da orice sprijin pentru a împiedica identificarea autorului, descoperirea probelor, etc.(exemplu: favorizatorul îl ascunde pe făptuitor sau ține ascunse bunuri provenite din săvârșirea infracțiunii). Actele de ajutor trebuie date în intervalul de timp de la săvârșirea infracțiunii până la trimiterea în judecată, pe tot parcursul judecații sau după ce hotărârea a rămas definitivă. Ajutorul poate consta în acte care au drept scop împiedicarea sau îngreunarea efectuării oricărui act de procedură sau poate privi întârzierea executării sau sustragerea condamnatului de la executarea pedepsei(ascunderea condamnatului).

Urmarea imediată a infracțiunii este crearea unei stări de pericol pentru buna desfășurare a activității de înfăptuire a justiției.

Consumarea infracțiunii are loc în momentul în care favorizatorul dă ajutor făptuitorului, iar acest ajutor este apt să realizeze unul din scopurile prevăzute în enunțul art.269 Cod penal.

Raportul de cauzalitate: Între inacțiunea făptuitorului și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate ce rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă constă în vinovăția făptuitorului manifestată sub forma intenției.

Pedeapsa aplicată favorizatorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

Favorizarea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

Actele pregătitoare nu sunt încriminate de legiuitor, iar consumarea infracțiunii are loc în momentul când activitatea de ajutor a fost realizată și s-a produs urmarea imediată, în sensul că ajutorul dat a dus la împiedicarea sau îngreunarea cercetărilor într-o cauză penală, tragerea la răspunderea penală, executarea unei pedepse sau măsuri privative de libertate.

7.5. Tăinuirea

Infracțiunea de tăinuire se concretizează prin primirea, dobândirea, transformarea ori înlesnirea valorificării unui bun, de către o persoană care, fie a cunoscut, fie a prevăzut din împrejurările concrete, că acesta provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, chiar fără a cunoaște natura acesteia, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani sau cu amendă. De asemenea, pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor, iar tăinuirea săvârșită de un membru de familie nu se pedepsește.

Problematică tăinurii, sub incidența Noului Cod Penal, este destul de controversată. Încă de la comiterea acestei infracțiuni, prin tăinuire are loc îngreunarea sau împiedicarea identificării ori a recuperării bunurilor tăinuite. De asemenea, trebuie să menționăm că nu toate bunurile care formează obiectul tăinuirii provin din comiterea unor infracțiuni contra patrimoniului, fapt care îngreunează clasificarea unei acțiuni ca și o infracțiune contra patrimoniului. Un exemplu elocvent în acest caz ar fi o sumă de bani primită de tăinuitor în schimbul ascunderii unor acte de identitate false ori a unor mari sume de bani provenite din traficul de droguri sau de persoane. Prin urmare, s-a evidențiat că fapta va fi considerată infracțiune numai atunci când tăinuitorul a cunoscut proveniența ilicită a bunurilor, cu toate că în practică au existat anumite rezerve în acest sens. Tot aici mai trebuie menționat faptul că bunul provine din comiterea unei fapte interzise de legea penală fară sa fie necesară cunoașterea naturii acesteia (furt, tâlharie, înselaciune etc.).

7.5.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale apărate de legea penală referitoare la înfăptuirea justiției. În subsidiar infracțiunea are ca obiect juridic special și relațiile sociale cu caracter patrimonial, respectiv asigurarea integrității patrimoniului prin recuperarea prejudiciului cauzat prin săvârșirea faptei prevăzute de legea penală.

Obiectul material îl constituie bunul care provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, pe care tăinuitorul l-a primit, dobândit, transformat sau a cărei valorificare a înlesnit-o. Datorită specificului acestei infracțiuni, obiectul material nu poate fi decât un bun mobil.

Subiectul activ poate fi orice persoană fizică cu capacitate penală care săvârșește fapta.

Participația penală este posibilă sub toate formele sale.

Subiect pasiv poate fi orice persoană fizică sau juridica în paguba căruia s-a săvârșit infracțiunea. În subsidiar subiect pasiv este și statul, acesta fiind administratorul justiției penale.

Primirea presupune acțiunea făptuitorului care acceptă să dețină cu orice titlu bunul ce provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, sub formă de gaj, deposit sau comodat.

Dobândirea presupune achiziționarea bunului de către făptuitor, în sensul că devine proprietar al bunului prin intermediul unui contract de vânzare-cumpărare, schimb, donație, deposit sau comodat.

Transformarea presupune a modifica substanța sau forma bunului, în funcție de natura acestuia, prin prelucrare, montare, demontare, dezmembrare, etc.

Înlesnirea valorificării înseamnă a ajuta, a sprijini, în orice mod o persoană să valorifice, să vândă bunul provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală.

Legiuitorul folosește expresia:,, faptă prevăzută de legea penală,, și de aceea latura obiectivă va fi realizată chiar dacă bunul provine din săvârșirea unei fapte care nu constituie infracțiune (exemplu: fapta a fost săvârșita de un minor care nu răspunde penal).

Urmarea imediată a infracțiunii constă în schimbarea situației de fapt a bunului, prin trecerea lui în altă sferă patrimonială ori prin modificarea substanței bunului în cazul transformării acestuia.

Raportul de cauzalitate : Între inacțiunea făptuitorului și urmarea imediată există o legătură de cauzalitate ce rezultă din materialitatea faptei.

Latura subiectivă constă în vinovăția făptuitorului manifestată sub forma intenției.

Pentru existența infracțiunii se cere în plus ca făptuitorul să fi cunoscut sau să fi prevăzut din împrejurările concrete ale cauzei că bunul provine din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală. Nu interesează dacă făptuitorul a cunoscut sau nu natura faptei prevăzute de legea penală din care provine bunul.

Pedeapsa aplicată tăinuitorului nu poate fi mai mare decât pedeapsa prevăzută de lege pentru fapta săvârșită de autor.

Actele pregătitoare și tentative nu sunt incriminate de legiuitor iar consumarea infracțiunii are loc în momentul executării oricăreia dintre acțiunile specifice: primirea, dobândirea, transformarea, înlesnirea valorificării bunului provenit din săvârșirea unei fapte prevăzute de legea penală, făptuitorul conoscând sau prevăzând sursa provenienței bunului respectiv.

7.6. Obstrucționarea justiției

Acțiunea catalogată ca și infracțiune prin obstrucționarea justiției are următoarele caracteristici:

(1) Persoana care, fiind avertizată asupra consecințelor faptei sale:

a) împiedică organul de urmărire sau instanța să efectueze, în condițiile legii, un act procedural;

b) refuză să pună la dispoziția organului de urmărire penală, instanței sau judecătorului sindic, în tot sau în parte, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute, care i-au fost solicitate în mod explicit, în condițiile legii, în vederea soluționării unei cauze, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă.

(2) Dispozițiile alin. (1) nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracțiunea care formează obiectul procesului penal.

7.6.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile special referitoare la buna înfăptuire a justiției, activitate care este incompatibilă cu lipsa de cooperare din partea persoanelor cărora li se solicit sprijinul de către autoritățile judiciare.

Obiectul material. Infracțiunea de obstrucționare a justiției este lipsită, de regulă, de obiect material. Totuși, în variant alternative poate consta în înscrisurile sau bunerile deținute, pe care făptuitorul refuză să le pună la dispoziția organelor judiciare.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, existând și o excepție expres prevăzută de lege; astfel, potrivit art.271 alin.2, dispozițiile alin.1 nu se aplică în cazul persoanei urmărite sau judecate pentru infracțiunea care formează obiectul procesului penal. Deci, dacă activitatea de înfăptuire a justiției se desfășoară în cadrul unui process penal, nu pot săvârși infracțiunea de obstrucționare a justiției persoanele care au calitatea de suspect sau inculpat, deoarece nu se poate impune acestora obligația de autoacuzare.

Subiectul pasiv, nu poate fi altul decât statul, întrucât prin obstrucționarea justiției pericolul creat vizează statul ca titular al dreptului de a înfăptui justiția.

Elemental material. Fapta se realizează printr-o acțiune alternative a făptuitorului, de a împiedica fără drept, organul de urmărire sau instant să efectueze în condițiile legii un act procedural, ori de a refuza să pună la dispoziția acestora, în tot sau în parte, date informații, înscrisuri sau bunuri deținute, care i-au fost solicitate în vederea soluționării unei cauze.

Impiedicarea presupune, oprirea, interzicerea efectuării actului, având ca efect neândeplinirea de către organele judiciare sau instant de judecată. Un astfel de act procedural ar putea consta în audierea martorilor, a persoanei vătămate, efectuarea confruntării, interceptarea convorbirilor sau comunicărilor, accesul la un sistem informatic, supravegherea video, etc.

Refuzul de a pune la dispoziție, datele, informațiile, înscrisurile sau bunurile deținute presupune acțiunea sau inacțiunea făptuitorului care nu dă curs cererii explicite a organelor de urmărire penală, instanței sau judecătorului sindic, fie printr-o atitudine activă de respingere, de neacceptare a cererii, fie printr-o atitudine pasivă, de refuz al cooperării. Esențial pentru existent infracțiunii este o cerere explicită a organelor mai sus precizate, în lipsa acestei cereri, fapta nu constituie infracțiune. Constituie infracțiune și o acceptare partial a cererii, deoarece refuzul îndeplinește elementele constitutive ale infracțiunii dacă se realizează în tot sau în parte. Important pentru existent infracțiunii este avertizarea prealabilă a persoanei de către organul de urmărire penală, instant sau judecătorul sindic, asupra consecințelor sale.

Urmarea imediată constă în crearea unei stări de pericol pentru desfășurarea normal și legală a activității de înfăptuire a justiției. Nu este necesar ca fapta de obstrucționare a justiției să conducă la imposibilitatea terminării procedurii ori la o soluție contrară intereselor justiției și aflării adevărului, ci doar ca fapta să pună în pericol înfăptuirea justiției.

Raportul de cauzalitate. Între starea de pericol și activitatea subiectului active trebuie să existe o legătură de cauzalitate. Aceasta rezultă de regulă din însăși săvârșirea acțiunii incriminate.

Sub aspectul subiectiv, infracțiunea se săvârșește atât cu intenție direct, cât și indirect. Făptuitorul, fiind avertizat asupra consecințelor faptelor sale, împiedică efectuarea unui act procedural ori refuză să pună la dispoziție organului judiciar datele, informațiile sau obiectele deținute, urmărind sau acceptând că prin activitatea sa se va periclita înfăptuirea actului de justiție.

În cazul infracțiunii de obstrucționare a justiției, actele de pregătire și tentative, deși posibile, nu sunt incriminate. Infracțiunea se consumă în momentul în care s-a realizat activitatea de împiedicare a efectuării unui act procedural ori în momentul refuzului punerii la dispoziție a datelor, informațiilor, înscrisurilor sau bunurilor deținute, periclitându-se înfăptuirea justiției.

7.7. Influențarea declarațiilor

Activitatea de influențare a declarațiile capătăt caracter infracțional atunci când :

(1) Încercarea de a determina sau determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, prin corupere, prin constrângere ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant, săvârșită asupra sa ori asupra unui membru de familie al acesteia, să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani. Dacă actul de intimidare sau corupere constituie prin el însuși o infracțiune, se aplică regulile privind concursul de infracțiuni.

(2) Nu constituie infracțiune înțelegerea patrimonială dintre infractor și persoana vătămată, intervenită în cazul infracțiunilor pentru care acțiunea penală se pune în mișcare la plângere prealabilă.

De asemenea, este considerată infracțiunea prin influențarea declarațiilor orice încercare de determinare a susținerii unei mărturii mincinoase. Reglementările penale alfate în vigoare, la nivel european, supun acestei infracțiuni inclusiv încercarea de a determina cât și determinarea unei persoane, indiferent de calitatea acesteia, nu numai sa dea declarații mincinoase dar și să nu sesizeze organele de urmarire penala, sa nu dea declaratii, sa isi retraga declaratiile ori sa nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară, indiferent dacă scopul final al acestor acțiuni constă în garantarea accesului liber la justiție prin protejarea libertății oricărei persoane de a se adresa justiției și de a da declarațiile ori de a înfățișa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale, independent de orice formă de presiune exercitată din partea vreunui terț, fie asupra sa, fie asupra membrilor de familie. Importanța și necesitatea incriminării unor asemenea fapte sunt pe deplin justificate de fenomenul actual al criminalității și de presiunile asupra celor care pot contribui la înfăptuirea justiției, dreptul comparat subliniind că legislațiile europene au introdus, chiar dacă unele destul de recent, reglementări similare in codurile lor penale. Cele mai bune exemple în acest caz sunt date de Codul Penal Francez, Codul Penal Spaniol și Codul Penal Intalian.

7.7.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special constă în relațiile sociale referitoare la buna înfăptuire a activității justiției, prin garantarea accesului liber la garantarea accesului liber la justiție prin protejarea libertății oricărei persoane de a se adresa justiției, de a da declarații ori de a înfățișa probele pe care le consideră necesare în raport de interesele sale.

Obiectul material. Infracțiunea de influențare a declarațiilor este lipsită de obiect material, întrucât banii sau alte foloase oferite în cadrul acțiunii de corupere constituie mijlocul folosit, nu obiectul material al infracțiunii.

Subiectul activ al infracțiunii poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile prevăzute de lege, necerându-se vreo calitate specială sau vreo limitare în acest sens. Participația penală este posibilă în toate formele sale: coautorat, instigare sau complicitate.

Subiectul pasiv nu poate fi decât statul, întrucât prin influențarea declarațiilor pericolul creat vizează statul ca titular al dreptului de a înfăptui justiția. În secundar se adduce atingere și persoanei constrânse sau asupra căreia se exercită o altă faptă cu efect vădit intimidant.

Elemental material constă în acțiunea făptuitorului care încearcă să determine sau determină o persoană prin constrângere sau corupere, ori prin altă faptă cu efect vădit intimidant să nu sesizeze organele de urmărire penală, să nu dea declarații, să își retragă declarațiile, să dea declarații mincinoase ori să nu prezinte probe, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură judiciară. Încercarea de a determina presupune încercarea de a convinge o persoană să acționeze într-un anumit fel sau să rămână în pasivitate. Determinarea presupune că acțiunea făptuitorului a reușit să trezească ecou în mintea persoanei determinate, care a luat hotărârea să îndeplinească cerința făptuitorului. Pentru existența infracțiunii este necesară îndeplinirea mai multor cerințe esențiale. O primă cerință se referă la modalitatea săvârșirii infracțiunii ce reprezintă elemental material. Astfel, încercarea de determinare sau determinarea trebuie comise prin corupere, constrângere sau altă faptă cu efect vădit intimidant.

Coruperea presupune oferirea sau promisiunea de bani sau alte foloase pentru a determina comiterea faptei, neavând importanță dacă oferirea sau promisiunea a fost acceptată sau respinsă.

Prin constrângere se înțelege, atât constrângerea fizică, cât și constrângerea morală, psihică, ambele trebuind să fie de natură a inspira celui asupra căruia se execută un sentiment de temere, din cauza căruia el nu mai are deplină libertate psihică. Astfel, persoana în cauză este obligată, forțată să acționeze în concordanță cu cerințele făptuitorului și împotriva obiectivului de aflare a adevărului și înfăptuire a justiției.

Activitatea de determinare a persoanei se mai poate realiza prin altă faptă cu efect vădit intimidant. Fapta poate să nu constituie infracțiune, poate fi chiar licită, dar în același timp trebuie să creeze o presiune asupra victimei, fiind susceptibilă să o determine să ia în considerare cererea făptuitorului(exemplu: concedierea acestuia de către angajator, urmată de promisiunea reangajării în cazul în care îndeplinește cerințele acestuia).

O altă condiție, pentru existența infracțiunii, se referă la sfera persoanelor asupra cărora se poate desfășura determinarea sau încercarea de determinare. Astfel, infracțiunea subzistă atât în cazul în care acțiunea se îndreaptă asupra subiectului pasiv secundar, cât și asupra unui membru de familie al acestuia. Se înțelege de la sine că o activitate de determinare a unui membru de familie este de natură să influențeze decizia subiectului pasiv, acesta fiind motivul prin care legiuitorul dorește protejarea acestei categorii de persoane.

O ultimă cerință vizează conținutul determinării. Determinarea se referă atât la omisiunea sesizării organelor de urmărire penală cât și împiedicarea de a da declarații sau omisiunea prezentării de probe în cauze penale, civile sau procedure judiciare. Pentru existența infracțiunii este important ca activitatea de determinare să se refere la o împrejuarare concretă care duce la justa soluționare a cauzei.

Urmarea imediată, este creată starea de pericol a înfăptuirii justiției, prin denaturarea adevărului.

Raportul de cauzalitate, reiese din materialitatea faptei.

Latura subiectivă. Infracțiunea este săvâșită de făptuitor cu intenție direct, constrânge sau corupe în scopul special de denaturare a adevărului, prevede că prin acțiunile sale este pusă în pericol înfăptuirea justiției, acceptând acest rezultat.

În cazul infracțiunii de influențarea declarațiilor, actele de pregătire și tentative sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Infracțiunea se consumă atunci când s-a realizat activitatea infracțională. Atunci când făptuitorul repetă activitatea infracțională, fapta îmbracă forma continuată de comitere.

7.8. Mărturia mincinoasă

Infracțiunea atribuită de către Codul Penal drep mărturie mincinoasă este caracterizată astfel :

(1) Fapta martorului care, într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură în care se ascultă martori, face afirmații mincinoase, ori nu spune tot ce știe în legătură cu faptele sau împrejurările esențiale cu privire la care este întrebat, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 3 ani sau cu amendă.

(2) Mărturia mincinoasă săvârșită:

a) de un martor cu identitate protejată ori aflat în Programul de protecție a martorilor;

b) de un investigator sub acoperire;

c) de o persoană care întocmește un raport de expertiză, ori de un interpret;

d) în legătură cu o faptă pentru care legea prevede pedeapsa detențiunii pe viață ori închisoarea de 10 ani sau mai mare, se pedepsește cu închisoare de la unu la 5 ani.

(3) Autorul nu se pedepsește dacă își retrage mărturia, în cauzele penale înainte de reținere, arestare sau de punerea în mișcare a acțiunii penale, ori în alte cauze înainte de a se fi pronunțat o hotărâre sau de a se fi dat o altă soluție, ca urmare a mărturiei mincinoase.

7.8.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale apărate de legea penală referitoare la buna înfăptuire a justiției. Poate exista si un obiect juridic secundar constând în relațiile sociale privitoare la demnitatea și libertatea persoanei.

Obiectul material. Infracțiunea de mărturie mincinoasă nu are obiect material deoarece acțiunea nu se îndreaptă împotriva unei entități material.

Subiectul activ al infracțiunii trebuie să fie unul calificat, în sensul că nu poate avea decât calitatea de: martor, martor cu identitate protejată ori în Programul de protective a martorilor, investigator sub acoperire, expert sau interpret. De reținut că nu au calitatea de martori persoanele care sunt părți în proces, această condiție fiind instituită de legiuitor.

Martorul cu identitate protejată este martorul amenințat, față de care s-a luat una din măsurile de protective, pentru cazul în care există suspiciunea rezonabilă că viața, integritatea corporală, libertatea, bunurile sau activitatea profesională a sa sau a unuia din membrii familiei ar putea fi puse în pericol, ca urmare a datelor pe care le deține si le furnizează organelor judiciare. Martorul aflat în Programul de protecție a martorilor este supus reglementărilor Legii privind protecția martorilor, program care are scopul apărării vieții, integrității corporale și sănătății persoanelor care au dobândit calitatea de martor protejat în condițiile legii.

Investigatorii sub acoperire, sunt lucrători din cadrul poliției judiciare, fiind folsiți în cazul infracțiunilor contra securității nașionale și de terorism. Aceștia pot fi audiați ca martori în cadrul procesului penal ca și categoria de martori amenințați. Expertul, este persoana specializată într-un domeniu de activitate care este solicitat într-o cauza penală sau civilă. Interpretul este persoana chemată sau numită de organele abilitate în vederea contribuirii la comunicarea între părți.

Subiectul pasiv, este statul deoarece justiția este atributul statului. Subiect pasiv secundar este persoana fizică sau juridical care este parte în proces și ale cărui drepturi au fost lezate prin săvârșirea infracțiunii.

Elementul material constă în două modalități alternative: se fac afirmații mincinoase sau nu se spune tot ce se știe, inucând în acest fel organele abilitate.

Deci, în primul rând persoanele care au calitatea calificată de martor, expert sau interpret fac afirmații mincinoase și în al doilea rând nu spun tot ce se știe în aflarea adevărului în cauza judiciară.

A face afirmții mincinoase înseamnă a face relatări nesincere, care sunt în contradictoriu cu cele știute de martor.

A nu spune tot ce știe, înseamnă a ascunde o parte din împrejurările esențiale, din ceea ce martorul cunoaște.

Important de reținut este faptul că pentru existența infracțiunii se cere ca fapta să fie consumată cu ocazia audierilor, nefiind elocvent dacă martorul a depus mărturie în favoarea sau defavoarea unei persoane.

Urmarea imediată

Este creată o stare de pericol în desfșurarea activității de înfăptuire a justiției deoarece se pot pronunța soluții netemeinice și nelegale prin săvârșirea faptei, fiind astfel vătămate valor ice privesc drepturile, interesele acesteia și implicit periclitarea bunei desfășurări a înfăptuirii justiției.

Raportul de cauzalitate : Între fapta comisă și urmarea imediată, concretizată într-o stare de pericol, trebuie să existe totdeauna o legătură de cauzalitate care rezultă din însăși materialitatea faptei săvârșite.

Latura subiectivă constă în vinovăția făptuitorului manifestată sub forma intenției directe și indirecte, aceasta presupune că făptuitorul dându-și seama de semnificația împrejurărilor pe care trebuie să le explice, le denaturează cu bună știință, urmărind sau acceptând actul de injustiție.

Organele abilitate, trebuie să analizeze cu grijă afimațiile martorilor, experților și interpreților, deoarece nu întotdeauna există rea credință în depozițiile acestora, și mai intervin anumite erori de perceptive care conduc la înlăturarea caracterului penal al faptei.

Actele de pregătire și tentative sunt lăsate în afara incriminării de către legiuitor. Infracțiunea se consumă atunci când s-a realizat activitatea infracțională.

Infracțiunea de mărturie mincinoasă se menține și în momentul când nu a fost pronunțată o hotărâre ilegală, fiind suficientă existența unor situații: martorul semneaza declarația după ce audierea s-a terminat, depunerea raportului de expertiză la organele abilitate, și când interpretul a depus traducerea. De asemenea, infracțiunea poate fi și sub formă continuată.

În ceea ce privește cauzele de nepedepsire, Se au în vedere două situații: cauze penale și alte cauze.

În cauzele penale, retragerea mărturiei mincinoase înainte de arestare, punerea în mișcare a acțiunii penale, va intervene cauza de nepedesire.

În a doua situație, în altfel de cauze, exonerarea intervine când retragerea mărturiei mincinoase are loc înainte de pronunțarea unei hotărâri.

7.9. Răzbunarea pentru ajutorul dat justiției

Săvârșirea unei infracțiuni împotriva unei persoane ori a unui membru de familie al acesteia, pe motiv că a sesizat organele de urmărire penală, a dat declarații ori a prezentat probe într-o cauză penală, civilă sau în orice altă procedură dintre cele prevăzute în art.273, se sancționează cu pedeapsa prevăzută de lege pentru acea infracțiune ale cărei limite speciale se majorează cu o treime.

Prin această nouă reglementare, aflată în strânsă corelare cu infracțiunea de influențare a declarațiilor, se urmarește de asemenea protejarea libertății de voință a persoanelor care sprijină activitatea de înfăptuire a justiției.

7.9.1. Elementele infracțiunii

Obiectul juridic special îl constituie relațiile sociale aparate de legea penală privitoare la buna înfăptuire a justiției, obiectul juridic secundar constă în protejarea relațiilor sociale afectate prin săvârșirea infracțiunii comise, relații sociale ce privesc patrimoniul persoanelor afectate.

Obiectul material, este același cu obiectul material al infracțiunii comise de făptuitor, depinzând dupa caz: bunurile distruse, în cazul infracțiunii de distrugere, sănatatea persoanei, în cazul infracțiunii de lovire sau alte violențe.

Subiectul activ, poate fi orice persoană care îndeplinește condițiile prevazute de lege și comite fapta.

Subiectul pasiv principal este statul care are atributul bunei înfăptuiri a justiției, iar subiectul pasiv secundar este persoana care a sesizat organele judiciare, a dat declarții sau a prezentat probe într-o cauză penală și împotriva căreia s-a comis infracțiunea de răzbunare. Participația penală este posibilă sub formele de coautorat, instigare sau complicitate.

Elementul material rezidă în acțiunea îndreptată împotriva unei persoane sau familiei acestuia. Poate consta în comiterea infracțiunii contra persoanei(omor, lovire sau alte violențe, lipsire de libertate în mod illegal,etc.), însă nu este exclusă nici infracțiunea îndreptată împotriva patrimoniului persoanei. Elementele infracțiunii pot fi întrunite și în cazul când sunt comise mai multe infracțiuni îndreptate împotriva victimei, pe motiv de răzbunare, datorită ajutorului dat justiției; aceste infracțiuni concurente, urmând a fi încadrate ca infracțiuni de răzbunare pentru ajutorul dat justiției aflate în concurs, ceea ce duce la majorarea limitelor speciale ale acestor infracțiuni.

Urmarea imediată constă în tulburarea bunei desfășurări a înfăptuirii justiției și încălcarea drepturilor și libertăților persoanelor care ajută la înfăptuirea justiției.

Raportul de cauzalitate : Între fapta comisă și urmarea imediată, concretizată într-o stare de pericol, trebuie să existe totdeauna o legătură de cauzalitate care rezultă din însăși materialitatea faptei săvârșite.

Latura subiectivă constă în vinovăția făptuitorului manifestată sub forma intenției directe, care urmărește să pună în pericol înfăptuirea justiției prin răzbunare pe persoana care ajută la înfăptuirea acesteia. Astfel, făptuitorul comite fapta urmărind răzbunarea pentru ajutorul dat justiției de victimă.

Forme : Actele pregătitoare și tentative sunt lăsate înafara incriminării de către legiuitor. Această infracțiune complex absoarbe în conținutul ei o infracțiune contra persoanei și se caracterizează printr-un mobil și scop special.

7.10. Sustragerea sau distrugerea de probe ori de înscrisuri

Conform Codului Penal în vigoare, (1) Sustragerea, distrugerea, reținerea, ascunderea ori alterarea de mijloace materiale de probă sau de înscrisuri, în scopul de a împiedica aflarea adevărului într-o procedură judiciară, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.

(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează împiedicarea, în orice alt mod, ca un înscris necesar soluționării unei cauze, emis de către un organ judiciar sau adresat acestuia să ajungă la destinatar.