Falsificarea Si Contrafacerea Marfurilor

INTRODUCERE

Nu ma indoiesc ca toata lumea a auzit de criza mondiala actuala si probabil cu totii ne intrebam ce impact va avea aceasta asupra economiei romanesti. Impactul negativ al acestei crize a dus la aparitia din ce in ce mai mare a infractiunilor economice. Infracționalitatea fiind un fenomen care evoluează și suferă modificări alături de societatea in care se manifestă.

Atitudinea societății și reacția sa față de infractiunile economice deseori ii încurajează pe infractori. Astfel scopul principal urmărit de infractori este reușita,succesul social sau financiar. În realizarea acestui scop, chiar dacă există și mijloace legale, mijloacele ilegale nu sunt excluse, în măsura în care sunt eficiente, astfel, vechiul principiu machiavelic „scopul scuză mijloacele” este permanent în actualitate.

Infractiunile economice se desfășoară în contextul vieții economice, a afacerilor și a finanțelor,prin metode și mijloace care nu fac apel la forță și la violență fizică,astfel că acest tip de criminalitate nu este cunoscut, iar când este cunoscut este tratat cu indiferență.

În lucrarea de față am prezentat pe larg efectele nefaste ale falsificării și contrafacerii mărfurilor precum și o serie de inițiative adoptate in combaterea acestora atât la nivel european cât și în România.

Efectele și consecințele grave ale falsificării și contrafacerii mărfurilor sunt binecunoscute. În actualele condiții economice, contrafacerea mărfurilor a devenit o afacere înfloritoare si foarte prospera. Aceasta este favorizată de realizarea unor produse concurențiale prin scăderea costurilor, ceea ce afectează negativ calitatea. De asemenea produsele contrafăcute apărute pe piețele încă neformate, unde consumatorii nu sunt bine informați, se datorează și tendinței de globalizare în cadrul economiei mondiale. Toate acestea favorizează contrafacerile și falsificările.

Lucrarea este realizată în trei capitole dintre care primele două capitole prezintă noțiuni teoretice cu privire la considerațiile generale asupra falsificării și contrafacerii mărfurilor precum și inițiative pentru combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor atât la nivel European cât și în România.

În primul capitol am abordat pe larg noțiunile generale privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor:

conceptul de marfă și semnificațiile particulare ale acestuia,

tipuri și falsificări ale mărfurilor,

contrafacerea mărfurilor, dimensiuni actuale

aspectele economice și sociale privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor

În cel de-al doilea capitol am abordat pe larg inițiativele pentru combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor atât în România cât și la nivel European:

evoluția falsificării și contrafacerii mărfurilor la nivel European;

combaterea falsificării și contrafacerii în România (instituții pentru combaterea falsificărilor și contrafacerilor precum și legislația română în această direcție);

combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor la nivel european (inițiative și instituții implicate în combaterea contrafacerilor precum și legislația în vigoare);

În cel de-al treilea capitol al lucrării am realizat un studiu de caz asupra fenomenului de falsificare și contrafacere al parfumurilor. Am abordat noțiuni generale despre istoria precum, modul de obținere si ciclul de viata al parfumurilor, modalitățile de falsificare ale acestora precum și o serie de asemănări și deosebiri între produsele falsificate și cele originale.

Industria contrafacerilor, constituie un mare pericol, atat pentru producători, distribuitori, consumatori, dar și pentru stat. Dacă vorbim despre produse de lux contrafăcute, ne gândim în special la produsele cosmetice și la parfumuri.

Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor, dorința acestora de a achiziționa produse de marcă la prețuri scăzute, precum și gradul scăzut de informare în legătură cu modul in care este apreciata calitatea produselor sau serviciilor.

CAPITOLUL I: CONSIDERAȚII GENERALE PRIVIND FALSIFICAREA ȘI CONTRAFACEREA MĂRFURILOR

1.1 Conceptul de marfă. Semnificații particulare

Marfa reprezintă orice bun economic apt să satisfacă o trebuință socială, reală destinat schimbului de piață.

Din definițiile surselor românești rezultă următoarele trăsături esențiale:

marfa este orice bun care se vinde și se cumpără;

marfa este rezultat al muncii omenești;

marfa este destinată schimbului, deci este gândită și realizată exclusiv pentru nevoi nepersonale;

schimbul mărfii se face prin vânzare-cumpărare, adică prin fapte de comerț.

În sursele occidentale, în Grande Dizionario Enciclopedico din Italia (1958) marfa reprezintă orice bun mobil care poate forma obiectul unui act de vânzare-cumpărare și care este destinat schimbului. În sens larg, sunt mărfuri și bunurile imateriale: deschiderea unei întreprinderi, brevetele, riscurile asigurabile, pentru că pot fi obiecte de tranzacție comercială.

Marfa este considerată „obiect, produs care se vinde și se cumpără".Așadar, caracterul de marfă nu este o însușire a bunurilor ci este o relație de tranzitie între bunuri și persoane. În timpul trecerii lor, de la posesia primului proprietar în posesia ultimului proprietar, se numesc "mărfuri", dar când acestea ajung la consumatorul final, ele devin "bunuri de consum".

1.2 Falsificări ale mărfurilor. Semnificații și tipuri

Falsificarea este operația de obținere a unui produs asemănător cu altul, deja existent în comerț, operație efectuată în scop de înșelăciune și de obținere a unor venituri ilicite. Falsul este un termen juridic însemnând infracțiunea săvârșită prin alterarea adevărului într-un act scris, prin adaosuri sau ștersături făcute cu rea-credință, prin imitarea semnăturii, denaturarea conținutului său produsul unei acțiuni de falsificare.

În cazul produselor alimentare, falsificarea presupune „adaosul oricărei substanțe naturale sau sintetice în produse în scopul mascării unor defecte ale produselor alimentare, precum și în scopul modificării sau conferirii de proprietăți pe care produsele nu le justifică prin compoziția lor naturală și prin normele de fabricație”

Principalele direcții posibile de falsificare, în cazul produselor alimentare, pot fi rezumate după cum urmează:

îndepărtarea uneia sau mai multor componente naturale;

modificarea proporției normale de componente chimice specifice;

introducerea în produs a unor substanțe nespecifice și nici normale naturii acestuia;

înlocuirea unor componente naturale cu altele sintetice sau artificiale, fără aviz sanitar favorabil;

comercializarea unui înlocuitor de produs drept produs natural;

recondiționarea unui produs degradat sau viciat, în scopul mascării defectelor care ar fi evidențiat proprietățile necorespunzătoare ale produsului respectiv.

În cazul mărfurilor nealimentare, pe lângă factorii care favorizează falsurile produselor alimentare, operează și unii factori specifici, între care:

orizontul limitat de cunoaștere al cumpărătorilor cu privire la mărfuri;

tendința de a șoca, prin portul unor categorii de produse cu funcție de personalizare evidentă (confecții, încălțăminte, obiecte de podoabă etc);

fenomenul modă, care creează permanent presiune asupra ofertei, generează condițiile succesului produsului falsificat prin susținerea acestuia chiar de către cumpărătorii care, cu bună știință de cele mai multe ori, consideră că achiziția unor bunuri „la modă “, la un preț mai mic, este un avantaj pentru ei;

Tipuri de falsificări ale mărfurilor

Denaturarea constă în modificarea materiilor prime (rețetelor de fabricație) și a procedeelor tehnologice. Aceasta se practică prin:

realizarea unor produse originale, de calitate superioară existente pe piață, prin folosirea

parțială sau în totalitate a altor materii prime (de calitate inferioară) și operații tehnologice decât cele specifice;

modificarea proporției normale a unor componente specifice produselor originale autentice

prin obținerea unui produs și comercializarea acestuia la același preț cu cel original,

extragerea unor componente valoroase din produse sau materii prime naturale și valorificarea acestora pe alte căi;

Substituirea constă în realizarea următoarelor procedee:

înlocuirea unor componente cu cost ridicat cu substanțe inactive sau de umplutură, cu eficacitate scăzută în utilizare sau chiar dăunătoare pentru consumatori;

înlocuirea unor componenți naturali ai produselor cu componenți obținuți prin procedee

chimice, neavizați din punct de vedere igienico-sanitar și prezentarea lor ca fiind naturali;

încadrarea intenționată a unor produse de calitate inferioară într-o clasă de calitate superioară;

Imitarea constă în:

realizarea unor ambalaje, etichete, și mărci identice sau asemănătoare cu cele ale unor produse de prestigiu și utilizarea lor pentru produse care nu corespund calitativ cu produsele autentice;

aplicarea unor etichete conținând specificații ca: produs “natural”,” biologic’,” ecologic”, pe ambalajele unor produse alimentare ce nu au caracteristici specifice care să justifice aceste denumiri, imitând doar denumirile produselor autentice și fiind comercializate la prețurile acestora;

folosirea ilegală a unor denumiri de produse care imită indicațiile geografice care se acordă și pot fi folosite numai de către producătorii pentru care aceste indicații au fost înregistrate (în România, la Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM);

Destructurarea este realizează prin:

demontarea unor produse în părți componente și comercializarea acestora că piese de schimb noi;

dezasamblarea unor produse, prin destructurarea unui sistem în două sau mai multe părți componente îmbinate într-un ansamblu care se comercializează ca atare;

Recondiționarea reprezintă operația ce constă în remedierea unor produse de folosință

îndelungată, cu defecte de fabricație sau care au suferit degradări în timpul transportului și reducerea lor în starea de funcționare, fiind apoi comercializate la prețul pieței.

Reconstituirea constă în restructurarea materială a unui produs prin recompunerea parților componente aflate sub forma unor fragmente, care sunt comercializate apoi ca obiecte originale.

Pirateria se referă la:

produsele “pirat” sunt produse care oferă aparența unor produse autentice, fără să posede caracteristicile de calitate și durata specifică de utilizare a produselor originale;

pirateria este folosită în domeniul software, CD-urilor etc., cu consecințe asupra drepturilor de proprietate industrială;

Alte modalități de falsificare sunt:

modificarea termenului de valabilitate real înscris de producător pe ambalaj și

comercializarea produselor cu deprecieri calitative cauzate de expirarea datei limită de consum, la prețul inițial al produselor;

modificarea termenului de garanție

modificarea denumirii unor mărci de prestigiu prin suprimarea sau adăugarea unor litere, a unui sufix sau a unei cifre pentru a induce în eroare consumatorii neavizați, pentru care sonoritatea și garanția calității rămân aceleași;

1.3 Contrafacerea mărfurilor. Dimensiuni actuale

Contrafacerea, în sens general reprezintă reproducerea în scop fraudulos, a unui obiect sau falsificarea acestuia. În domeniul mărcilor, contrafacerea este actul prin care se încalcă dreptul exclusiv de care beneficiază titularul unei mărci înregistrate. Concurența neloială în domeniul mărcilor reprezintă o conduită incorectă prin care se încalcă reguli stabilite în domeniul economico-comercial.

Mărfurile contrafăcute sunt definite de legea 344/2005 astfel:

a) orice marfă, inclusiv ambalajul sau, care poarta, fără autorizare, o marcă identică

b) orice simbol al unei mărci de produs sau de serviciu (inclusiv logo, eticheta, autoadeziv, broșura, instrucțiuni de utilizare sau document de garanție care poartă un astfel de simbol;

c) orice ambalaj care poarta mărci de produse contrafăcute, prezentate separat;

Principalii factori socio-economici care favorizează activitățile frauduloase de contrafacere a mărfurilor sunt: creșterea continuă a populației globului, creșterea exponențială a necesităților pentru unele mărfuri, perfecționarea profesională, lipsa de educație în domeniu a unor segmente de consumatori. De asemenea amploarea fenomenului de contrafacere este influențat și de calitatea execuției contrafacerii, gradul de falsificare, zonă geografică de realizare sau de comercializare a produsului contrafăcut ș.a.

În funcție ce calitatea execuției exista mai multe tipuri de contrafacere a unor produse precum:

Contrafacerea artizanală (tradițională) este bazata pe îndemânarea unui specialist în producerea de falsuri. Acest tip de contrafacere este întâlnit de regulă în domeniul artelor, antichităților ș.a.

Contrafacerea de slabă calitate folosește in principiu materii prime, materiale și tehnologii mai puțin valoroase. Această formă de contrafacere este cea mai comună. Ea folosește tehnici care nu necesită o prea mare îndemânare dar implică o finanțare considerabilă și bune abilități organizaționale deoarece depinde de nivelul economiei la scară mondială. Falsificatorii operează adesea la nivel internațional și pot produce sau cumpăra componente din multe țări, pot să le asambleze, ambaleze și eticheteze în altă țară și totuși să le vândă în cu totul alte țări.

Contrafacerea de înaltă performanță necesită abilități considerabile pentru a realiza produse foarte apropiate cu originalul. De exemplu falsificarea produselor electronice cum ar fi circuite imprimate care conțin software pentru jocuri pe calculator. Alte produse care au fost atacate de falsificatorii de înaltă performanță sunt: valuta, cărțile de credit, cartelele telefonice, decodoarele pentru sateliți, produsele farmaceutice etc.

Conform Programului Național Anticontrafaceri (PNAC), vânzarea produselor contrafăcute reprezintă un procent de 5% din comerțul mondial și crează un profit ilicit de 250 miliarde euro. Consecința acestui fapt este desființarea anuală a peste aproximativ 200.000 de locuri de muncă în Europa și SUA. Fenomenul contrafacerilor deteriorează climatul afacerilor unei țări, stimulează concurența neloială și, nu în ultimul rând, afectează grav consumatorii.

Cei care realizează produse contrafăcute se bazeaza pe două categorii de consumatori:

– prima categorie reprezinta persoanele cu venituri mici, uneori educație proporțională, care sunt motivați de necesități materiale de moment preferând prețul mic și ignorând alte detalii cu privire la calitate;

– profilul celei de-a două categorii de consumatori, sunt persoane mai educate, cu venituri mai mari care percep marca, dar sunt înșelați de aparenta calitate a produsului.

De aceea, educarea consumatorului și combaterea contrafacerilor reprezintă un domeniu foarte important în țările dezvoltate. Consumatorii sunt avizați periodic asupra pericolelor la care se expun cumpărând un produs piratat, iar legea este foarte drastică cu falsificatorii. Însă, în România, contrafacerile și falsificările au atins dimensiuni alarmante.

În ultimii ani, piața românească a fost invadată de zeci de mii de produse contrafăcute. Dacă in urma cu câțiva ani, contrafacerile vizau numai mărcile considerate de lux, în 2011, falsurile afectează toate categoriile de produse. La ora actuală, nu există nici un domeniu neatins de piraterie și contrafacere.Se falsifica totul: de la produsele alimentare și cosmetice, medicamente, până la haine, țigări, mașini, calculatoare, telefoane – produse de lux sau produse obișnuite.

1.4 Aspecte economice și sociale privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor

Contrafacerea și falsificarea mărfurilor constituie un fenomen complex in continua crestere deoarece are multe implicații economice, sociale și juridice. În literatura de specialitate mass-media evidențiază ca aproximativ 80% din marile companii internaționale sunt afectate de contrafacere și sunt nevoite să cheltuiască sume mari pentru a lupta împotriva acestei practici. Efectele negative se manifestă asupra economiei mondiale prin dereglări în sfera comerțului. În prezent, contrafacerea nu se limitează numai la țările în curs de dezvoltare,aceasta se dezvolta atât în țările puternic industrializate, cât și în economiile în curs de dezvoltare.

Contrafacerea este astăzi o problemă serioasă și totuși este extreme de greu să se obțină o statistică exactă pentru a demonstra acest lucru iar una din cauze este că această activitate are un caracter secret. Un studiu asupra Impactului Economic al Fenomenului Contrafacerii în UE emis și confirmat de Grupul Mondial de Luptă Împotriva Contrafacerii indică faptul că doar în patru sectoare din industrie, companiile au pierdut venituri de aproximativ 15,9 miliarde euro.

Astfel, s-a elaborate ” Cartea verde privind lupta împotriva contrafacerii” precum și regulamentul de aplicare a măsurilor în vederea interzicerii punerii în practică,exportul si reexportul mărfurilor contrafăcute și a mărfurilor pirat.

Organizația Mondială a Comerțului (OMC) prin acordul TRIPS, privind aspectul drepturilor de proprietate intelectuală legate de comerț, referitoare la protecția mărcii și prin Convenția de la Paris asigură interzicerea folosirii mărcii ca modalitate de contrafacere a mărfurilor.

Comerțul cu mărfuri contrafăcute prezintă un pericol major la adresa securității naționale, business-lui legal, precum și la dezvoltarea economică a țării.

La extinderea fenomenului în țara noastră contribuie în primul rând puterea scăzută de cumpărare, dorința consumatorilor de a achiziționa produse de marcă la prețuri cat mai mici și, nu în ultimul rând, ignoranța în legătură cu modul de apreciere a calității produselor.

La fel ca și în alte state, produsele cel mai frecvent falsificate prezente pe piața românească sunt cele cu valoare adăugată mare și o rată ridicată a vânzărilor. Aici intră,în primul rând produsele alimentare, apoi îmbrăcămintea și încălțămintea, produsele cosmetice, piesele de schimb pentru autovehicule, produsele de uz casnic și gospodăresc, telefoanele mobile, ceasurile, jucăriile, produsele software și chiar pietrele prețioase. Spre deosebire de contrafacerile prezente în piața vest-europeană, cele din România se remarcă printr-o calitate mai slabă, punând astfel și mai mult în pericol sănătatea și viața consumatorilor.

Concurența neloială

Concurența neloială prevede următoarele situații:

concurența dintre stat și societățile cu capital de stat precum și firmele private;

concurența dintre firmele străine și cele românești;

Firmele care se ocupă cu falsificarea și contrafacerea produselor se bazează pe lipsa de informare a consumatorilor sau pe confuzia pe care o creeaza în mintea clienților. Cel mai utilizat domeniu este acela al semnelor distinctive și în special al mărcilor. Se consideră că dreptul de autor se răsfrânge doar asupra numelui unui produs, dar în mod normal el se răsfrânge și asupra etichetei și asupra formei grafice si a concepției.

Potrivit prevederilor Convenției de la Paris pentru protecția proprietății industriale, constituie „un act de concurență neloială orice act de concurență contrar practicilor cinstite în materie industrială sau comercială". Dar, din păcate există mulți producători care modifică mai mult sau mai putin un nume, fură pur și simplu concepția grafică a etichetei și apoi scot produsul pe piață. De aceea se impune cu necesitate nu doar protecția consumatorilor ci si protecția celor care își pun în joc talentul, munca, timpul și chiar economiile de-o viață. Pentru protecția lor funcționează ORDA (Oficiul Român pentru Drepturi de Autor) și OSIM (Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci).

Producătorul prejudiciat se poate adresa direct instanței, dar, înainte se poate consulta cu avocați specializați în astfel de probleme, respectiv apărarea drepturilor de autor, a dreptului intelectual cât și concurența neloiala.

Din pacate rezolvarea cazurilor în fața justiției întâmpină în România o serie de dificultăți. Prima problemă este aceea a procedurii care durează foarte mult timp, se cheltuiesc foarte mulți bani (avocați, taxe) iar numărul judecătorilor specializați în protejarea dreptului de autor și al concurenței neloiale este foarte scăzut. Din cauza aceasta, foarte puține dosare ajung în instanță.

Evaziunea fiscală

Contrafacerea mărfurilor este o forma de criminalitate economică care se comporta ca un fenomen acut pe piața românească. Evaziunea fiscală a atins o cotă îngrijorătoare. În ultimii ani, nu se mai acționează dezorganizat ci se remarcă o grupare și perfecționare a infractorilor, astfel că evaziunea fiscală a ajuns o afacere foarte profitabilă pentru aceștia. Aceste infracțiuni de contrafacere și evaziuni fiscale au ajuns să afecteze foarte grav economia națională.

În țara noastră cele mai reprezentative grupari care acționează sunt: ucraineană și moldovenească, mafia chinezească, țigănească, turcă, arabă,. La aceștia se adaugă și agenții economici români care fac ca bugetul să aibă pierderi extrem de mari. Studiind, criminalitatea economică în România, a fost elaborat un studiu de specialitate în care este evidențiata existența a trei etape în evoluția acestui fenomen:

Prima etapă este numită „ermetică" si este caracteristică grupurilor care s-au format pe criterii etnice și profesionale;

A doua etapă este „etapa de deschidere a grupurilor" care realizează absorbția în interiorul acestor grupuri a specialiștilor din domeniul comercial, administrativ, financiar (funcționari bancari, experți, juriști, ș.a.);

A treia etapă „de internaționalizare",se manifestă printr-un parteneriat de afaceri între grupurile conducătoare, ca sa-și asigure supremația în afaceri.

Specialiștii Comitetului European pe Probleme de Criminalitate au realizat în 2008 un studiu și au ajuns la concluzia că valoarea bunurilor contrafăcute depistate în anul 2007 este de aproximativ 50 de milioane de lei. Printre principalele mărfuri evidențiate în acest studiu fac parte: mărfuri textile, încălțăminte sport, bunuri de uz casnic de folosință îndelungată etc. Acestea sunt vandute la prețuri neinsemnate.

Se impune o colaborare mai bună între Oficiul pentru Protecția Consumatorilor, Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (OSIM) și Garda Financiară și astfel se vor obține rezultate benefice atât pentru consumatori cât și pentru producători.

Potrivit unui studiu realizat de Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică ( OCDE ) din 2008 , se estimează că , la nivel internațional, comerțul cu mărfuri contrafăcute a crescut de la 100 miliarde euro în 2000 la 250 de miliarde euro în 2007. Cifrele publicate de Comisia Europeană cu privire la activitățile vamale naționale reflectă o creștere a numărului de cazuri înregistrate de mărfuri suspecte de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală de la 26 704 în 2005 la 43 572 în 2009, însemnând peste 60 % în 5 ani.

Un studiu realizat în 2010 la cererea Camerei Internaționale de Comerț arată că în 2008 în UE s-au pierdut peste 20 miliarde EURO și peste 200 000 de locuri de muncă din cauza pirateriei.

In UE, principala inițiativă pentru combaterea contrafacerilor este Observatorul European al contrafacerii și al pirateriei („Observatorul”). Acesta face referire la îmbunătățirea colectării datelor, schimbul de bune practici în sectorul public, privat și in special in sensibilizarea publicului.

Publicitatea falsă

Legea publicității este fără îndoială necesară. Reglementarea coincide atât cu dispozițiile legale care privesc publicitatea în zona audiovizualului cât și a Legii Concurenței.

La capitolul „Dispoziții generale" legea specifică faptul că e menită sa protejeze atât consumatorii de produse și servicii cât și producătorii de bunuri precum și interesul împotriva publicității înșelătoare..

Publicitatea înșelătoare se referă la orice formă de publicitate care induce în eroare orice persoană, aducand prejudicii drepturilor de consumator sau care poate afecta interesele unui concurent.

Publicitatea comparativă reprezinta orice tip de publicitate care identifică explicit sau implicit un concurent sau bunurile ori serviciile oferite de acesta.

Publicitatea este modalitatea esentiala pentru companii, prin care isi fac cunoscute produsele și serviciile pe care le oferă. Totuși, consumatorii trebuie să se ferească de companiile care vand produse sau servicii de slabă calitate, care costă mai mult decât ar trebui. Falsitatea mesajului publicitar poate fi analizată sub două aspecte: după conținutul si destinatarul mesajului .

Ținand cont de conținutul mesajului, falsa publicitate, este fară îndoială o publicitate care atribuie unui produs o altă compoziție decât cea reală sau o însușire pe care nu o posedă. Există o serie de reclame care încalcă legea fără a fi însă sancționate. Pentru a pune in valoare mesajul publicitar unele firme apelează la tot felul de mijloace. Duplicitatea mesajului este evidentă mai ales când mesajul publicitar al unui produs este însotit de recomandarea unui medic. Nu de puține ori au fost difuzate pe micile ecrane spoturi publicitare care ne recomanda să comparăm un produs sau altul, anunțându-ne în final că respectiva marfă are prescriptia medicului.

OPC avertizează că singurele menționări de acest tip, care pot prezenta încredere pentru consumatori sunt cele care poartă ștampila laboratorului „Larex" sau ale organizațiilor autorizate de lege.

CAPITOLUL II: INIȚIATIVE EUROPENE PENTRU COMBATEREA FALSIFICĂRII ȘI CONTRAFACERII MĂRFURILOR

2.1 Evoluția falsificării și contrafacerii mărfurilor la nivel european

Contrafacerea și pirateria au devenit fenomene de proporții internaționale, având consecințe importante pe plan economic și social. Aceste fenomene afectează în egală măsură buna funcționare a pieței interne, precum și protecția consumatorilor, în special în ceea ce privește sănătatea și securitatea publică. Această situație provoacă deturnări de trafic și distorsiuni ale concurenței, ceea ce duce la pierderea încrederii operatorilor în piața internă și la o scădere a investițiilor. Se estimează că aceste activități reprezintă între 5 și 7 % din comerțul mondial și provoacă o pierdere la nivel mondial de 200 000 de locuri de muncă anual. În plus, se consideră că întreprinderile din Uniunea Europeană (UE) care sunt angajate în activități internaționale pierd între 400 și 800 de milioane de euro pe piața internă și aproximativ 2 000 de milioane de euro în exteriorul Uniunii. Sectorul informatic este îndeosebi afectat.

Studiile internaționale arată că economia mafiei rezultată din comerțul cu marfă contrafăcută reprezintă un sfert din economia mondială. Dacă un kilogram de canabis aduce un profit de peste 3000 de euro, un kilogram de CD-uri contrafăcute aduce un profit de aproximativ 4000 de euro, în condițiile în care riscul unei sancțiuni penale pentru traficul cu produse contrafăcute este foarte mic.

Procentul global al contrafacerilor la nivel european este de aproximativ 30%, iar la nivel internațional, economia subterană rezultată din comerțul cu produse falsificate reprezintă un procent de 35% din economia mondială. Totodată, contrafacerile din industria farmaceutică sunt estimate la 15 miliarde de euro.

Potrivit reprezentanților Uniunii Europene, 70% dintre produsele contrafăcute provin din China, iar rulajul acestora este de peste 800 de miliarde de euro numai în Europa.

Până în prezent, acțiunea Comunității Europene (CE) s-a axat în principal pe armonizarea dreptului material și crearea unui drept unitar la nivel comunitar. Astfel, au fost puse in armonie unele drepturi naționale de proprietate intelectuală, cum ar fi mărcile, desenele și modelele, brevetele de invenții și anumite aspecte ale drepturilor de autor. Acțiunea Comunității s-a axat pe crearea unor drepturi unitare la nivel comunitar, valabile pe întreg teritoriul Comunității Europene, cum ar fi marca comunitară și desenele sau modelele comunitare.

Contrafacerea și falsificarea încălcărilor drepturilor de proprietate intelectuală sunt fenomene care se extind pe o scară din ce in ce mai largă, căpătând în prezent o dimensiune internațională. Din această cauză ele reprezintă o amenințare serioasă la adresa economiilor naționale. În interiorul pieței europene, aceste fenomene exploatează în special lipsa de legatura în ceea ce privește mijloacele de protejare a drepturilor de proprietate intelectuală. Drept urmare, produsele contrafăcute și piratate sunt mai degrabă vândute în țările care impiedica prin mijloace mai puțin eficiente decât altele, contrafacerea și pirateria.

2.2 Combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor în România

2.2.1 Instituții implicate în combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor

2.2.1.1 Asociația Română pentru Combaterea Contrafacerilor (ARCC)

ARCC a fost înființată în data de 10 octombrie 2002 și are ca principal obiectiv combaterea contrafacerilor și falsurilor de orice fel. ARCC monitorizează cazurile de contrafacere prin identificarea lor și elaborarea unor strategii de aducere la cunoștința publică. Aceasta asociație promovează proiecte de acte normative în domeniul contrafacerilor, creând și susținând campanii pentru educarea populației.

Un alt scop al ARCC este acela de a informa și avertiza cetățenii asupra pericolelor la care se expun cumpărând produse falsificate. De asemenea, aceștia trebuie să cunoască adevăratele pagube aduse economiei naționale din cauza rețelelor de falsificatori.

Pentru realizarea acestui obiectiv, ARCC colaborează cu toate instituțiile ce au ca scop protejarea proprietății intelectuale, industriale și protecția mărcii, dar și cu organele abilitate ale statului.

Obiectivele, strategia și programele ARCC sunt:

extinderea colaborării în mediul de afaceri pentru reducerea cazurilor de contrafacere ;

dezvoltarea parteneriatelor cu autoritățile, instituțiile publice și organizațiile reprezentative ale societății;

integrarea asociației în rețeaua internațională a organizațiilor de combatere a contrafacerilor

structurarea activităților economice pentru susținerea obiectivelor și programelor asociației;

Programele ARCC sunt:

implementarea de modele de comunicare, dialog, consultare ;

crearea de grupuri de lucru specializate pentru armonizarea eforturilor de soluționare a

cazurilor de contrafacere identificate pe piata

stabilirea relațiilor de cooperare cu Camerele de Comerț și Industrie;

colaborarea cu alte asociații active în mediul de afaceri;

stabilirea relațiilor de cooperare, consultare și afiliere la asociațiile internaționale cu tradiție în combaterea contrafacerilor;

organizarea Conferinței Internaționale de Combatere a Contrafacerilor, anuală, cu participarea organizațiilor internaționale reprezentative;

organizarea participării membrilor asociației și partenerilor de proiecte la manifestări

internaționale externe;

demararea de activități economice prin efort propriu pentru producerea materialelor de

comunicare, informare si promovare.

2.2.1.2 Organizația de Antipiraterie în Audiovizual RO-ACT

Obiectivele principale ale RO-ACT sunt următoarele:

apărarea drepturilor de autor și a drepturilor conexe ale membrilor săi împotriva oricărei forme de piraterie audio vizuală sau furt intelectual;

cooperarea cu organisme de drept public său privat care desfășoară activități în domeniu;

desfășurarea unor activități care să conducă la inițiative legislative pentru a îmbunătăți cadrul legal deja existent;

Mijloacele de realizare a acestor obiective sunt:

monitorizarea piețelor video și cinematografică;

colaborarea cu celelalte organisme private care acționează în domeniul drepturilor de

Autor:Business Software Alliance (BSA) și Uniunea Producătorilor de Fonograme din România (UPFR);

cooperarea și colaborarea cu instituțiile statului abilitate in desfășurarea activităților din domeniul Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDĂ), Poliție, Ministerul Culturii, Vamă;

cooperarea și colaborarea cu ambasada Statelor Unite ale Americii;

2.2.1.3 Oficiul Român pentru Drepturile de Autor (ORDĂ)

ORDĂ este un organ de specialitate al administrației publice centrale în subordinea Guvernului, cu personalitate juridică, fiind autoritate unică de reglementare, evidența prin registre naționale, supraveghere, autorizare, arbitraj și constatare tehnico-științifica în domeniul drepturilor de autor și al drepturilor conexe.

Misiunea ORDĂ constă în:

perfecționarea cadrului normativ național prin actualizarea și armonizarea cu normele juridice europene și internaționale;

eficientizarea aplicării legislației prin extinderea și intensificarea măsurilor de evidență națională, avizare și expertizare;

creșterea nivelului de conștientizare în utilizarea și respectarea dreptului de autor și drepturilor conexe prin acțiuni de informare a publicului și de formare a mediului de afaceri, a titularilor de drepturi, a utilizatorilor și a autorităților publice.

ORDĂ are ca atribuții reglementarea în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe; activitatea registrelor naționale; activitatea de gestiune colectivă; activitatea de constatare și expertiză tehnico-științifică; activitatea de reprezentare internațională; activitatea de informare și instruire.

Atribuțiile O.R.D.A. sunt următoarele:

reglementează activitatea din domeniu prin decizii ale directorului general, potrivit legii;

elaborează proiecte de acte normative în domeniul său de activitate;

participă la elaborarea și actualizarea Strategiei Naționale în domeniul proprietății

intelectuale.

O.R.D.A. desfășoară activități de reprezentare în relațiile cu organizațiile de specialitate similare, inclusiv instituții și organisme din Uniunea Europeană, precum și cu organizațiile internaționale la care statul român este parte, în domeniul dreptului de autor și al drepturilor conexe.

Oficiul de stat pentru Invenții și Mărci (OSIM)

OSIM este un organ de specialitate al administrației publice centrale, autoritate unică pe teritoriul României în asigurarea protecției proprietății industriale, în conformitate cu legislația națională în domeniu și cu prevederile convențiilor și tratatelor internaționale la care România este parte.

OSIM are următoarele atribuții:

înregistrează și examinează cererile din domeniul proprietății industriale, eliberând titluri de protecție care conferă titularilor drepturi exclusive pe teritoriul României;

este depozitarul registrelor naționale ale cererilor depuse și ale registrelor naționale ale titlurilor de protecție acordate pentru invenții, mărci, indicații geografice, desene și modele industriale,

editează și publică Buletinul Oficial al Proprietății Industriale al României;

editează și publică fasciculele brevetelor de invenție;

administrează, conservă și dezvoltă, întreținând o bază de date informatizată;

efectuează, la cerere, servicii de specialitate în domeniul proprietății industriale;

desfășoară cursuri de pregătire a specialiștilor în domeniul proprietății industriale;

editează și publică Revista Română de Proprietate Industrială;

atestă și autorizează consilierii în domeniul proprietății industriale, ținând evidența acestora în registrul național.

2.2.2 Legislația privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor în România

Falsificarea produselor nu este un fenomen recent. Ea s-a practicat din cele mai vechi timpuri și se dovedește a fi o problemă perpetuă a societății umane. Dacă în trecutul nu prea îndepărtat falsificările se manifestau în special în cazul produselor alimentare, treptat ele s-au extins și la produsele industriale. Astăzi, se poate afirma că nu există produse, mai ales cu prețuri mari, care să nu constituie obiect al falsificării.

În România, contrafacerea și falsificarea mărfurilor afectează un spectru foarte larg de produse. Specialiștii apreciază că aproximativ 70% din produsele de pe piață sunt contrafăcute ceea ce situează România pe locul II în regiune, după Ucraina.

Poliția Romană a depistat, în primul trimestru al anului 2007, un număr de 111 infracțiuni în domeniul contrafacerilor. Produsele industriale contrafăcute afectează bugetul personal al consumatorului, uneori chiar și viața.

Principalele obiective privind stoparea și diminuarea contrafacerilor se referă la:

asigurarea accesului consumatorilor la informații corecte privind calitatea produselor industriale comercializate pe piața românească;

promovarea cooperării internaționale în cea ce privește protecția consumatorilor de mărfurile contrafăcute sau falsificate;

promovarea acțiunilor de supraveghere a pieței pentru respectarea legislației în vigoare referitoare la producerea și comercializarea produselor contrafăcute;

crearea unui sistem de educare și informare a consumatorilor în privința mărfurilor contrafăcute existente pe piață;

promovarea și protecția intereselor economice ale consumatorilor.

Fenomenul contrafacerii în date statistice se prezintă astfel:

80% din produsele cosmetice comercializate pe piața românească sunt contrafăcute;

frauda în domeniul produselor petroliere, în România, se estimează la 700-800 milioane EURO;

70% din mărfurile vândute în România sunt contrafăcute (la acest aspect, România ocupă locul 2 în Europa, după Ucraina), în timp ce la nivelul Uniunii Europene acest indicator arată doar 30%, iar la nivel mondial este și mai mic: 10%;

80% din mărfurile contrafăcute comercializate în România pătrund în țară prin portul Constanța.

Aceste date evidențiază poziția de neinvidiat a României în ceea ce privește comerțul cu mărfuri frauduloase.

Organizații guvernamentale:

Oficiul de Stat pentru Invenții și Mărci – OSIM;

Oficiul Român pentru Drepturile de Autor – ORDĂ;

Autoritatea Națională pentru Protecția Consumatorilor – ANPC;

Autoritatea Națională a Vămilor – ANV;

Agenția Națională de Administrare Fiscală – ANAF;

Garda Financiară;

Autoritatea Națională Sanitar Veterinară și pentru Siguranța Alimentului – ANSVSA;

Inspectoratul General de Poliție (Poliția de Frontieră și Poliția Economico Financiară).

Organizații nonguvernamentale:

Asociația Națională pentru Protecția Proprietății Industriale;

Asociația Europeană Anticontrafacere în România – REACT;

Organizația de Antipiraterie în Audiovizual – RO-ACT;

Asociația Română pentru Combaterea Contrafacerilor – ARCC;

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România – APCR.

2.3 Combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor la nivel european

2.3.1 Inițiative privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor în Europa

Contrafacerea și falsificarea au consecințe alarmante asupra economiei europene. Uniunea Europeană (UE) este cel de-al doilea importator mondial de bunuri și servicii și datorită faptului că piața să unică este larg deschisă și transparentă, este expusă unui veritabil risc de a fi invadată de produse contrafăcute. Piața contrafacerilor valorează aproximativ 500 miliarde EURO, reprezentând în jur de 7-10% din comerțul mondial. Aceste practici ilegale cauzează pierderea a sute de mii de locuri de muncă calificate și bine plătite în Europa.

Economia UE s-a specializat în produse de înaltă calitate, cu valoare adăugată mare, protejate de drepturile de proprietate intelectuală,asadar protejarea proprietății industriale este un instrument esențial pentru sprijinirea competitivității externe a industriei europene.

"Contrafacerea reprezintă un fenomen pluriform și diversificat, care are grade diferite de gravitate și afectează aproape toate sectoarele economice" și există un număr din ce în ce mai mare de tipuri de produse contrafăcute, care nu se mai limitează la produsele de lux și de înaltă calitate, ci includ și produse de uz comun, cum ar fi jucăriile, medicamentele, produsele cosmetice și produsele alimentare.

Raportul PE atenționează asupra faptului că nu toți consumatorii știu că prin achiziționarea unui produs care are o origine dubioasă se comite o infracțiune. De aceea, statele membre au sporit numărul acțiunilor de sensibilizare și informare a cetățenilor, în demersul lor de combatere a contrafacerii și au extins programele de educație a consumatorilor în Europa și în țările în curs de dezvoltare, acțiuni precise însoțite de o finanțare adecvată, pentru a evita riscurile asociate produselor contrafăcute potențial periculoase.

Fenomenul contrafacerilor trebuie combătut la nivel internațional cu ajutorul inițiativelor bilaterale și multilaterale precum Acordul Comercial Împotriva Contrafacerii (ACTA) și aplicarea deplină a Acordului privind Aspectele legate de Comerț ale Drepturilor de Proprietate Intelectuală (TRIPS).

Contrafacerea și falsificările au ajuns sa fie fenomene de proporții internaționale, având consecințe importante pe plan economic și social. Această situație provoacă modificari ale concurenței, ceea ce duce la pierderea încrederii operatorilor în piața internă și la o scădere a investițiilor.

Pentru rezolvarea acestor aspecte Comisia Europeană a adoptat diferite măsuri și inițiative pentru îmbunătățirea și consolidarea luptei împotriva contrafacerii și falsificărilor precum:

acțiuni cu caracter urgent, pentru care propunerile Comisiei vor fi înaintate

imediat;

acțiuni prevăzute de către Comisie pe termen mediu;

alte inițiative care implică autoritățile publice și sectorul privat.

2.3.2Instituții implicate în combaterea falsificării și contrafacerii mărfurilor

2.3.2.1 Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF)

OLAF a fost înființat în anul 1990, pentru a proteja interesele financiare ale Uniunii

Europene și pentru a asigura o utilizare cât mai bună a resurselor Uniunii Europene. OLAF operează ca un serviciu independent de investigație în cadrul Comisiei Europene.

OLAF are următoarele atribuții:

efectuarea de investigații externe de natură administrativă, ca parte a luptei împotriva fraudei, a corupției și a oricăror alte activități ilegale care afectează în mod negativ interesele financiare ale Comunității și în scopul combaterii fraudei care implică orice act sau activități ce contravin dispozițiilor din Comunitate;

efectuarea de investigații administrative interne, în scopul de:

a combate fraudă, corupția și orice activitate ilegală care afectează într-un mod negativ interesele financiare ale Comunității;

a investiga faptele grave legate de desfășurarea activităților profesionale care pot constitui o încălcare a obligațiilor de către funcționarii superiori și alte categorii de angajați ai Comunităților

efectuarea de misiuni de investigație în alte zone, la solicitarea instituțiilor și organismelor comunitare;

contribuția la consolidarea cooperării cu statele membre în domeniul prevenirii fraudei;

elaborarea de strategii pentru combaterea fraudei (pregătirea inițiativelor legislative și de reglementare în domeniul de activitate al Oficiului);

demararea oricărei alte activități operaționale de combatere a fraudei (dezvoltarea infrastructurii, colectarea și analizarea informațiilor, oferirea de suport tehnic);

menținerea contactului direct cu autoritățile naționale de aplicare a legii, precum și cu cele judiciare;

reprezentarea Comisiei în domeniul prevenirii fraudei;

Misiunea OLAF este de a proteja interesele financiare ale Uniunii Europene, pentru a combate fraudă, ​​corupția și alte activități ilegale. Oficialii OLAF au puteri extinse de investigare, acestea se pot efectua la fața locului la sediile de afaceri din țările membre ale Uniunii Europene și în alte țări. 

OLAF este responsabil al Centrului European Tehnic și Științific, care analizează monedele falsificate. Numărul de monede euro falsificate retrase din circulație în 2011 a crescut cu 9% față de anul precedent, cu un total de 185 000 de monede confiscate, față de până la 1624 200 în 2009.

2.3.2.2 Acordul Comercial de Combatere a Contrafacerii (ACTA)

ACTA este un tratat comercial plurilateral propus ca răspuns la „creșterea globală a comerțului cu bunuri contrafăcute și lucrări protejate de drepturi de autor”. Domeniul de aplicare al ACTA este larg, și include contrafacerea bunurilor fizice cât și „distribuirea prin internet și tehnologia informației”.

Una din cele mai importante probleme legate de ACTA este faptul că a fost negociat în secret, în ultimii patru ani, de mai multe țări și UE. Tocmai pentru a nu atrage atenția asupra sa, acordul a fost considerat un acord de schimburi comerciale. El include sancțiuni penale pentru încălcarea drepturilor de autor. Articolul 23 al ACTA insistă asupra aplicării unor sancțiuni penale, atât pentru cei acuzați de piraterie, cât și pentru cei care ajută sau încurajează această activitate. Aici pot fi incluși utilizatorii de rând, dar și providerii de Internet.

ACTA a fost inițiată și este promovată de companii mari care dețin drepturi de proprietate intelectuală. Printre numele mari care se remarcă în spatele ACTA se numără MPAA, Time Warner, Sony, The Walt Disney Company, GlaxoSmithKline și Pfizer.

ACTA prevede că "pentru a proteja informațiile privind regimul drepturilor în format electronic, fiecare parte prevede protecție juridică corespunzătoare și sancțiuni juridice eficace împotriva oricărei persoane care săvârșește una din următoarele fapte cu știință și fără autorizație sau, în cazul sancțiunilor civile, având motive întemeiate de a crede că această faptă va determina, va permite, va facilita sau va disimula o încălcare a unui drept de autor sau a unor drepturi conexe: eliminarea sau modificarea oricărei informații privind regimul drepturilor în format electronic; distribuirea, importul în vederea distribuirii, radiodifuzarea sau televizarea, comunicarea către public sau punerea la dispoziția publicului a unor opere, interpretări, execuții sau fonograme, știind că informațiile privind regimul drepturilor în format electronic au fost eliminate sau modificate fără autorizație"

Fiecare parte semnatară a ACTA asigură ca legislația să cuprinde proceduri de aplicare a legii, care să permită o acțiune eficienta împotriva oricărui act de încălcare a drepturilor de proprietate intelectuală.

2.3.2.3 Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (TRIPS)

Acordul privind aspectele legate de comerț ale drepturilor de proprietate intelectuală (Acordul Trade Related Aspects of Intellectual Property Rights – TRIPS), intrat în vigoare la 1 ianuarie 1995, este cel mai complex acord multilateral asupra proprietății intelectuale. Acordul acoperă zone ale proprietății intelectuale cum sunt drepturile de autor și cele conexe (de exemplu, drepturile de producător, ale caselor de discuri și companiilor de difuzare radio și televiziune). Acordul TRIPS reprezintă cel mai ambițios acord internațional în domeniul drepturilor de proprietate intelectuală.

TRIPS reprezintă cea mai semnificativă întărire a normelor globale în domeniul proprietății intelectuale. Respectarea obligațiilor impuse de TRIPS contribuie la îndreptarea spre armonizarea standardelor internaționale și la solidificarea regimului internațional.

Acest acord acoperă cinci probleme importante precum:

modul în care principiile de bază ale sistemului comercial și alte acorduri din domeniul proprietății intelectuale ar trebui aplicate;

modul în care se poate oferi o protecție adecvată drepturilor de proprietate intelectuală;

modul în care statele trebuie să întărească adecvat aceste drepturi pe teritoriul propriu;

modul de rezolvare a disputelor asupra proprietății intelectuale între statele membre Organizației Mondiale a Comerțului (OMC);

aranjamentele speciale privind perioadele de tranziție în perioada introducerii noului sistem;

Acordul stabilește standarde generale în legătură cu fiecare dintre principalele domenii de proprietate intelectuală acceptate. Astfel, sunt fixate standarde minime de protecție care urmează a fi oferite de fiecare membru. De aceea, TRIPS a fost definit ca fiind „un acord cu standarde minime, care permite membrilor să ofere un grad mai mare de protecție a proprietății intelectuale, dacă aceștia o doresc. Statele membre sunt libere să determine cea mai potrivită metodă de implementare a prevederilor acordului, conform propriului sistem legal și propriilor politici în materie”

Protejarea mărcilor de fabrică și de comerț poate fi valoroasã în țările în curs de dezvoltare, deoarece oferă stimulente pentru a dezvolta recunoașterea mărcilor pentru meseriile de calitate înaltă.

TRIPS specifică faptul că procedurile privind înregistrarea mărcilor de fabrică sau de comerț trebuie să fie atât transparente, cât și independente de caracteristicile bunurilor și serviciilor pentru care se caută protecție.

Legislația europeană privind falsificarea și contrafacerea mărfurilor

Contrafacerea și falsificarea constituie o amenințare tot mai importantă pentru economie. Între 2005 și 2010, numărul cazurilor de mărfuri suspectate de încălcarea drepturilor de proprietate intelectuală, înregistrate la frontierele UE, a crescut de la 26 704 la peste 80 000.

Raportul publicat în 2010 de Comisia Europeană furnizează date statistice privind tipul, originea și metoda de transport ale produselor care încalcă DPI oprite la frontierele externe ale UE.

Principalele categorii de articole oprite în vamă au fost: țigarete (35%), consumabile de birou (10%), alte produse din tutun (9%), etichete și logouri (9%), îmbrăcăminte (8%) și jucării (8%). Un procent de 15% din totalitatea articolelor reținute a fost alcătuit din produse de uz casnic precum șampoane, săpunuri, medicamente sau aparate de uz casnic (uscătoare de păr, aparate de ras, componente de calculatoare), care ar putea avea consecințe asupra sănătății și siguranței consumatorilor (fig.1) Una dintre tendințele majore în acest an o reprezintă numărul tot mai mare de rețineri de colete poștale.

Figura1. – Principalele categorii de articole oprite în vamă

Sursă: Raportul Comisiei Europene 2011

Produsele falsificate și contrafăcute amenință economia europeană, concurând neloial produsele originale și subminând poziția producătorilor acestora. Falsurile reprezintă un risc și pentru consumatori, făcând rabat de la calitate și siguranță. Situația s-a agravat, în special în condițiile în care internetul facilitează descărcările ilegale de muzică, filme, programe și lucrări ușor de digitalizat. Dacă până de curând falsificatorii se axau pe produse de lux, acum au trecut la bunuri de larg consum – alimente, cosmetice, produse de curățat, medicamente, piese de schimb etc. În acest context o abordare europeană ar proteja mai bine drepturile de proprietate intelectuală și ar combate mai eficient piratarea și contrafacerea.

Potrivit datelor statistice publicate de Comisia Europeană, la 15 iulie 2011, numărul produselor contrafăcute au crescut uimitor. În 2010, vamele au înregistrat aproximativ 90.000 de cazuri, aproape dublu față 2010. Aceasta însemnând aproximativ 105 de milioane de produse reținute la frontiera externă a UE.

Numărul cazurilor produselor reținute la frontiera externă a UE din 2000 până în 2010 se prezintă astfel:

Figura 2 Numărul cazurilor de produse contrafăcute reținute la vama UE din 2000 până în 2010

Ținând seama de amploarea fenomenului de contrafacere și falsificare al mărfurilor la nivel european Comisia Europeană a adoptat o serie de măsuri de prevenire și sancționare..

Un rol important în diminuarea contrafacerilor și falsificărilor îl au și instituțiile europene și internaționale cu activitate în acest domeniu precum:

Convenția de la Paris din 20 martie 1883 pentru protecția proprietății industriale;

Convenția Brevetului European încheiată la München pe 5 oct. 1973;

Aranjamentul de la Madrid din 14 aprilie 1891 privind înregistrarea internațională a mărcilor, revizuit la Stockholm -1967 și la Madrid – 1989;

Organizația Mondială de Proprietate Intelectuală.

De asemenea, la data de 26 aprilie 2006, Comisia Europeană a lansat o propunere de Directivă cu privire la atingerile aduse dreptului de proprietate intelectuală și care modifică o altă propunere pe care Instituția o adoptase în luna iulie 2005. Motivul acestei modificări: Comisia dorește ca aceasta viitoare Directivă să fie în concordanța cu o Decizie recentă a Curții de Justiție a Comunităților Europene din 13 septembrie 2005, prin care Curtea stabilește că dispozițiile de drept penal necesare punerii în aplicare a dreptului comunitar relevă de ordinea juridică comunitară.

Cel mai recent studiu cu privire la domeniul contrafacerilor realizat în 2010 de firma TERA Consultants din Paris la solicitarea Camerei Internaționale de Comerț pentru oprirea contrafacerilor și a pirateriei (Internațional Chamber of Commerce’s Business Action to Stop Counterfeiting and Piracy – BASCAP) arată că în 2008 în UE s-au pierdut 10 miliarde EURO și peste 185 000 de locuri de muncă din cauza pirateriei în domeniul muzicii, al cinematografiei, al televiziunii și al programelor informatice.

În conformitate cu numeroasele studii realizate de Comisia Europeană care confirmă creșterea constantă a comerțului cu mărfuri contrafăcute rezultă că acest tip de comerț:

reduce semnificativ investițiile în inovație și distruge locurile de muncă;

amenință sănătatea și siguranța consumatorilor europeni;

creează probleme grave pentru IMM-urile europene,

cauzează pierderi de venituri fiscale generate de reducerea vânzărilor declarate;

reprezintă o atracție pentru crima organizată.

CAPITOLUL III: STUDIU DE CAZ: FALSIFICAREA ȘI CONTRAFACEREA PARFUMURILOR

Istoria parfumurilor

O femeie frumoasă, modernă și elegantă nu se poate lipsi de parfumul preferat pentru că fiecare dintre noi își dorește să aibă un miros de neuitat, care să-i sublinieze personalitatea și farmecul.Importanța parfumurilor a fost stabilită încă din cele mai vechi timpuri, lor atribuindu-se puteri magice și calitatea de a trezi imaginația și simțurile.

Astfel, Roma imperială punea la mare preț produsele cosmetice și parfumurile. „Telinum”, parfumul lui Julius Caesar, era preparat din miere și esență de sulfină, iarbă de Grecia, măghiran și trestie. Corpurile stăpânelor și curtezanelor erau îngrijite de „enctoriste”, care le ungeau cu uleiuri și balsamuri parfumate. Pentru fiecare parte a corpului era folosit un parfum diferit, indicând gradul de rafinament: pentru brațe-esența de mirt, pentru gât și obraji-esența de palmier, pentru păr-esența de măghiran, pentru genunchi-esența de mosc.

Frumoasa Cleopatra, preocupată de procedeele de înfrumusețare, prepara un parfum numit „Kiphe”, din amestec de miere, vin, henne, lemn de trandafir, măcriș, boabe de ienupăr, crocus, trestie mirositoare și diverse rădăcini.Dintotdeauna, așadar, parfumurile au fost sinonime cu eleganța și distincția.

Parfumul a fost folosit pentru prima dată de egipteni ca parte a ritualelor religioase. Principalele utilizări erau arderea tămâiei și aplicarea balsamurilor și uleiurilor. Uleiurile parfumate erau aplicate pe piele atât în scop cosmetic, cât și medical. Apoi, ele au fost folosite exclusiv în ritualurile religioase și în ceremoniile de purificare.

Încă din antichitate oamenii au apreciat și folosit esențele parfumate. Parfumurile erau ofrande pentru zei și se credea că acestea îmbogățesc corpul și îl face mai demn de apariție în fața zeilor.În civilizațiile antice, de la Egipt și până în Grecia, parfumul nu exista în formă și compoziția actuală. Florile, esențele naturale și rășinile în forma naturală erau folosite în timpul ceremoniilor dedicate zeilor. Pe măsura trecerii timpului interesul în parfumarea corpului și a mediului înconjurător a crescut, folosirea lor fiind multiplă – sub formă de uleiuri, macerat de plante, produse ce prin ardere dădeau esențe plăcut mirositoare. Folosirea substanțelor plăcut mirositoare se face atât de către cei bogați cât și de cei săraci. Se credea că acestea ajutau în tratarea afecțiunilor și completau frumusețea corporală.

În 1900 "La Belle Epoque" a transformat parfumul într-un produs de lux cu un ambalaj fermecător și cu nume prestigioase. "Noua Artă" a fost adoptata cu entuziasm și a încurajat oamneni talentați precum Coty și Lalique să creeze parfumuri celebre. Pentru ca mai târziu, anii `20 să aducă odată cu emanciparea femeii și încadrarea ei în muncă, parfumuri pline de prospețime și energie. Dezvoltarea și cercetările în domeniul chimiei au dus la crearea parfumeriei așa cum o cunoaștem noi astăzi. Alchimia a făcut loc chimiei și s-au creat astfel noi arome. Revoluția franceză nu a afectat cererea de parfumuri. Din contră, a existat unul numit “Parfume a la Guillotine”.

Ultima etapă revoluționară din istoria parfumului este plasată la sfârșitul secolului al XX-lea, odată cu dezvoltarea industrială ale cărei consecințe sunt considerabile: fabricarea produselor de serie, înființarea marilor magazine, dar mai ales apariția primelor produse de sinteză, determinată de dezvoltarea chimiei organice.

Etapele creării parfumurilor

Parfumurile sunt un amestec lichid de uleiuri aromatice sau compuși aromatici, de fixativi și de solvenți, utilizate pentru a da corpului uman, unor obiecte sau spațiului de locuit un miros plăcut.

Metodele de folosire și extragere a uleiurilor aromate se bazează pe principiul macerării și distilării. Un ingredient foarte important este acela compus din solvenți volatili care împrăștie aroma în urma pulverizării. Este considerat cel mai pur parfum acela compus din arome extrase din flori. Multe din tehnicile moderne folosesc culturile de plante.

3.2.1 Distilarea

Este principala metodă de extracție a uleiurilor. Procesul de distilare este bazat pe principiul fierberii materialului și extragerea esențialului prin evaporare. După condensare uleiul este separat de apă și poate fi colectat. Plantele sunt strivite pentru a-și elibera uleiurile mai ușor. Pentru obținerea unui kilogram de ulei de trandafir sunt necesare cinci-șase tone de petale. Metodele curente mai implică punerea de plante pe o sită prin care trec vaporii fierbinți.

3.2.2 Infuzia și macerarea

Atingând apogeul în 1860, această tehnică este foarte rar întrebuințată, deoarece este o procedură foarte costisitoare care nu se bazează pe întrebuințarea căldurii astfel obținându-se o aromă de cea mai bună calitate. Această procedură este folosită în general la flori foarte delicate care nu păstrează aromele la temperaturi foarte ridicate. Exemple fiind: iasomie, violete, tuberoza și trandafiri.

Infuzia se bazează pe principiul absorbirii mirosului de către grăsimi. Petalele sau celelalte părți aromate ale unei plante sunt scufundate în uleiuri ce vor absoarbe aroma. Uleiurile sunt extrase din grăsimi prin dizolvarea soluției alcool ce urmează a fi păstrate o săptămână și apoi supuse unei răciri la o temperatură de -680F. Astfel esența se va dizolva în alcool dar grăsimea va rămâne. Amestecul va fi răcit și filtrat de mai multe ori pentru îndepărtarea grăsimii. Apoi se lasă să se evapore alcoolul obținându-se esența pură.

Macerarea este similară infuziei. Se folosește la extragerea uleiurilor din ingrediente animale, vanilie sau iris și durează o perioadă lungă de timp.

Expression

Este o tehnică foarte simplă în care se folosesc fructe citrice fiind supuse unor presări la rece, operație în urma căreia se extrag esențele uleioase cu ajutorul unor role sau bureți. Această operație nu implică folosirea căldurii drept pentru care aromă este foarte apropiată de mirosul natural al fructului. Egiptenii în antichitate adunau flori într-un săculeț de mătase care era stors până se scurgea tot uleiul din ele.

Extracția cu solvenți volatili:

Această metodă de extracție a uleiurilor aromate se folosește pentru plante a căror aromă este deteriorată de temperaturi ridicate. Uleiurile sunt extrase folosind solvenți care au punctul de fierbere mai mic decât al apei, cum ar fi eter sau substanțele extrase din petrol care au un grad ridicat de evaporare. Aceste metode sunt folosite în general pentru dizolvarea esențelor din plante sau grăsimi animale.

Metoda uzuală implică aplicarea materialului aromat pe site din metal într-un container; solventul este aplicat peste ele după care este lăsat să se evapore lăsând în urmă o substanță numită ‘beton’ formată din uleiul esențial și ‘stearoptente’. Uleiul aromat poate fi separat de ‘stearoptente’ prin extracția cu alcool, rezultând cea mai pură și concentrată substanța din toate uleiurile cunoscute.

Head Space:

Tehnica utilizată mai ales pentru florile a căror esență e dificil de captat (gardenia, lăcrămioară). Floarea rămâne în sol, nu se efectuează nici o culegere a acesteia. Un clopot de sticlă acoperă floarea, iar un gaz neutru, care e sub clopot, capturează parfumul lor. Gazul e încărcat cu molecule odorante care vor fi analizate și reproduse în laborator, datorită substanțelor naturale și sintetice.

Mulțumită acestor procedee, putem să regăsim mirosurile care ne sunt dragi, materii prime de origine naturală. Din ce în ce mai mult, sunt încorporate mirosurile sintetice, dar ele nu fac decât să consolideze sau chiar să îmbunătățească persistența sau delicatețea parfumului.

Există 3 proprietăți universale de recunoaștere a compoziției de bază. Aceste proprietăți ale parfumului se numesc "note".

Note de vârf: Ceea ce simțul percepe inițial la un parfum se numește notă

De vârf sau ‘impactul inițial’. Acest miros durează 1-5 minute până la evaporarea alcoolului. Notele de vârf conțin în cele mai multe cazuri arome cu un grad mai slab de fixare. Dispar rapid dar oferă o introducere armonioasă notelor din inima parfumului. Notele de vârf sunt de obicei formate din citrice, flori, plante sau fructe proaspete.

Note de mijloc: După câteva minute, în funcție de natura pielii fiecăruia,

Împrăștie o aromă caracteristică fiecărui individ. De obicei durează de la 10 la 20 de minute până la definirea aromei pe piele.

Note de bază: Notele de bază sunt cele mai stabile și cele mai durabile

Note din compoziția unui parfum. Ele apar la aproximativ 10 minute de la aplicare și își mențin mirosul până la 24 de ore, în funcție de concentrație. Această parte a unui parfum este cea mai caldă și cea mai senzuală și crează cea mai armonioasă conexiune cu mirosul pielii. Baza conține în majoritatea cazurilor note de ambră, mosk, tămâie, lemn de santal, vanilie și numeroase rășini.

Formele principale sub care se prepară produsele de parfumerie propriu-zisă sunt următoarele:

Extractul – l’Extrait

Conține cel mai ridicat procent de esență concentrată diluată în alcool de 90 de grade!Reprezintă cea mai importantă și cea mai dorită formă a unui parfum și singura care oferă mirosul veritabil.Intradevar este mai costisitoare dar dăruiește treptat o multime de emoții și senzații plăcute!

Parfumul – le Parfum

Cunoscătorii admit că între Extract și Parfum există o similitudine ce merge până la identitate.

Apa de Parfum – l’Eau de Parfum

La fel de puternică și de persistentă ca parfumul, această formă – relativ nouă contine aproximativ 20% esență concentrată, diluată în alcool de 90 de grade.Fidelă față de sursa de origine, frecvent prezentată sub formă de spray, rămâne forma cea mai solicitată și cea mai bine vândută în toată lumea

Apa de toaletă – l‘Eau de Toilette

Un produs indispensabil, fidel parfumului mamă. Datorită concentrației sale (sub 10 % esență concentrată, diluată în alcool de 90 de grade) se poate foloși din abundență, de mai multe ori pe parcursul zilei, pentru a se crea un efect global. Lasă o impresie mai discretă decât extractul, parfumul sau apa de parfum ,este mai bogată, asigurând un efect de prospețime, este o componentă neprețuită a parfumării.

Apa de Colonie – l’Eau de Cologne

Nu este vorba despre versiunea diluată a unui extract, ci despre o entitate în sine!Din punct de vedere tehnic, concentrația unei ape de colonie se situează în jurul a 80 %, esența fiind diluată în alcool de 85 de grade.Apa de colonie obținută prin distilare, numită “aqua mirabilis” datează din secolul al XVII-lea cand comerciantul italian care a obținut-o a dus-o la Köln (Cologne),de aici se explică si numele acestui minunat produs .O colonie veritabilă este întemeiată pe citrice, la care se adaugă flori și mirodenii.

3.3 Ciclul de viata al parfumurilor

Ciclul de viata descrie evolutia acestuia, caracterizata prin vanzarile lui în timp. Fiecare produs trece printr-o serie de etape în decursul evolutiei lui comerciale, iar totalitatea fazelor acestora constituie ciclul de viata comerciala a produsului. Viata comerciala este definita ca timpul scurs între aparitia comerciala a parfumului si disparitia comerciala a lui.

Faza de crestere reprezinta perioada în care parfumul începe sa se vanda din ce în ce mai mult pe piata, pe baza activitatilor de promovare, distributie si a influentelor publicitare.

Rezolvarea unui larg proces decizional este influentata de factori culturali, sociali, personali si psihologici. Ca prima etapa este informarea auditoriului, crearea de preferinte si convingerea de achizitionare. Producatorii si distribuitorii sunt din ce in ce mai atrasi de perspectiva volumului ridicat de vanzari si profit.

Preturile raman relativ stabile, posibil sa manifeste o usoara tendinta de scadere în timp. Se dezvolta capacitati de productie noi sau se extind capacitatile existente. Se creaza si se dezvolta retele de distributie si se apeleaza la credite. Succesul de piata al parfumului este una din garantiile recuperarii capitalului investit si al rambursarii creditelor. Marja de profit ramane ridicata,de aceea la momentul actual in industria parfumurilor ponderea de falsificare este una dintre cele mai mari.

3.4 Piața parfumurilor în România

Piața parfumurilor din România cunoaște o continuă transformare de la an la an, sofisticarea cumpărătorului determinând acest lucru. Pentru a îndeplini dorințele clienților, companiile aflate pe piață încearcă să surprindă mereu cumpărătorul cu produse noi.

Potrivit unui studiu de piață, realizat de Coty România, în anul 2007, piața parfumurilor reprezintă 17% din totalul cosmeticelor, fiind cotată la o valoare de aproximativ 60 de milioane de euro, dintre care produsele contrafăcute reprezintă aproximativ 70% din totalul acestora.

În urma unui studiu realizat de Euromonitor în 2011 piața produselor cosmetice a crescut cu 90% față de anul precedent, suma înregistrată din vânzarea parfumurilor fiind de 200 milioane de euro, aceasta crescând cu 5% față de anul 2010.

Industria parfumurilor de lux în România este foarte timidă și nu are un ecou prea mare. În schimb putem vorbi despre duplicarea ilicită a acesteia. Această situație cere măsuri de siguranță pentru protecția mărcilor ce pot varia de la holograme de siguranță amplasate pe ambalajul fiecărui produs și până la modificările legislației cu privire la controlul pe piața de desfacere.

Succesul vânzărilor de parfumuri derivă din calitate, dar un parfum este cumpărat și pentru satisfacerea nevoilor emoționale, pentru senzația de exclusivitate, naturalețe și distincție.

Cu toate acestea, din cauza mijloacelor financiare reduse ale consumatorului român, prețul este un aspect foarte important în luarea deciziei de achiziție, de multe ori consumatorul preferând să cumpere un produs "no name" sau contrafăcut, nu unul de marcă.

Alegerea unui parfum este subiectivă, iar gusturile sunt foarte puțin influențate de anturaj. Cei care formează cererea pe piața parfumurilor din România aparțin în general mediului urban. Acest lucru este o urmare a educației primite și a mediului în care trăiesc. Pe măsură ce nivelul educației crește, înclinația de a consuma un asemenea produs este mai mare. Totodată aceasta este și o urmare a faptului că veniturile consumatorilor din mediul urban sunt net superioare celor din mediul rural.

Pe piața parfumurilor de lux, consumatorii au început să se îndrepte către produsele de calitate, către parfumurile cu ingredienți exclusivi, rari. Un nivel mai ridicat al cererii se regăsește la persoanele tinere și scade în mod constant pe măsură ce se înaintează în vârstă.

Un alt factor care influențează nivelul cererii este anotimpul (de exemplu cererea crește în perioada sărbătorilor de iarnă, atunci când o parte din produse sunt achiziționate cu scopul de a fi oferite drept cadou).

Cererea este orientată în special și în funcție de prețul parfumului. În România mare parte a consumatorilor preferă achiziționarea miresmelor mai ieftine, spre deliciul falsificatorilor de parfumuri.

Printre principalii competitori pe piața parfumurilor din România se regăsesc: Coty, Everet Farmec, Oriflame, Avon.

În ceea ce privește parfumurile de lux, acestea sunt comercializate prin intermediul celor 2 rețele Ina Center (16 magazine) și Privilege (9 magazine), acestea acoperind doar 12 orașe din România.

Piața” neagră” din România este estimată “optimist” la nivelul de 40% în condițiile unei fiscalități excesive generate natural de neplata contribuțiilor la buget a companiilor fără acces la capital și fără productivitate.

Fenomenul contrafacerilor este atât de bine insinuat în viața cotidiană a românilor și atât de larg răspândit, încât practic a scăpat de mult de sub control. Lucru care se observă cel mai bine, atunci când vine vorba de dimensiunile sale. Estimarea pierderilor cauzate de flagelul falsurilor pleacă de la cel puțin un miliard de euro anual și merge până la aproape 3 miliarde de euro.

Piața parfumurilor la nivel mondial

Parfumurile în ziua de azi sunt create de oameni antrenați în spiritul tradițiilor estetice renascentiste. Acești meșteșugari, care petrec ani în ucenicie, vorbesc în mod neobișnuit de notițele chilimbar și acordurile florale albe. Odată cu anul 2000, producătorii de parfumuri vorbesc despre afinitățile moleculare care leagă proteinele receptoare florale. Mai mult, marile case de modă nu fac numai parfumuri pentru bărbați, femei sau copii, ci și pentru animale.

În cinstea parfumului, în inima orașului francez Grasse a fost creat un muzeu al parfumeriei, în care vizitatorii pasionați de arome pot descoperi o minunată colecție de flacoane, coșulețe cu sticluțe de parfum, rețetare și aparate care sunt dovada istorică a parfumeriei din antichitate până în zilele noastre. Muzeul le dezvăluie vizitatorilor toate etapele creării unui parfum și chiar îi învață cum să recunoască diversele arome.

În ultimul deceniu s-a produs, pe plan mondial, o imensă diversitate de bunuri cu uz cosmetic. Accesul consumatorilor zi de zi la cosmetice depinde de mecanismele prin care se formează sortimentul industrial (al producătorilor), completat cu un sortiment adecvat provenit din import și prin care se formează sortimentul comercial la nivelul angrosiștilor și detailiștilor.

Parfumurile au ajuns pe locul al treilea în topul vânzărilor globale, după produsele de îngrijire solară și îngrijire pentru copii. Creșterea vânzărilor de parfumuri a fost generată de piețele din America de Nord și din Europa de Vest, precum și de evoluția rapidă a piețelor în dezvoltare, datorată în mare parte vânzărilor directe.

La nivel mondial, cei mai importanți cinci jucători pe piața de parfumuri ale acestei industrii de 17.8 miliarde de dolari sunt Givaudan, Internațional Flavors & Fragrances, Firmenich, Symrise și Quest Internațional.

Printre cele mai scumpe parfumuri din lume numite și “diamante curgătoare” se numără:

Clive Christian’s Imperial Majesty (215.000$) – Parfumul Clive Christian's Imperial Majesty este primul pe podium, deținând medalia de aur la categoria "cele mai scumpe parfumuri din lume", având un preț de 215.000 $. Parfumul Clive Christian este dovada pură că parfumurile sunt "diamante lichide". Sticla prețioasă în care a fost înglobat parfumul are strălucire de diamant nu doar la modul metaforic.

Aceasta este decorată cu un colier din aur de 18 carate încrustat cu un diamant de 5 carate. În fiecare an sunt produse doar 5 sticluțe de parfum. Dintre cele 5 sticluțe de parfum produse (2 au fost păstrate pentru arhivă), trei au fost deja vândute. Parfumul se găsește în ediții limitate, datorită extravaganței și rarității ingredientelor pe care le conține: ylang ylang, vanilie tahitian, ananas, prună, piersica albă, trandafir, iasomie indiană, stânjenel albastru, garoafă, tonka, santal Indian. Aceste ingrediente au nevoie de cel puțin 6 luni pentru a cristaliza aroma dorită. Parfumul a fost decorat de către Regina Victoria pentru calitate și excelență. Prețul include și livrarea produsului într-un Bentley.

Christian No. 1 (2.150 $) – Parfumul este o combinație

Extravagantă de iasomie indiană, mandarină și lemn de santal. Sticluța este realizată din cristal prelucrat manual și decorată cu un colier din aur de 18 carate încrustat cu un diamant de 5 carate. Capacul este realizat după modelul original agreat de Regina Victoria.

Caron’s Poivre (2.000 $) – Casa Carson a luat ființă în Paris, acum mai bine de 100 de ani. Parfumul Poivre, creat pentru prima dată în 1954, ce înseamnă "piper" în limba franceză. Acest parfum este o combinație de lavandă, iasomie, lăcrămioară, garoafă roșie, lemn de santal, cedru, tonka și mosk, sticluța parfumului fiind încrustată cu cristale.

Chanel No 5 (1.850$) – Unul dintre cele mai renumite parfumuri

din lume conține, în mare parte, iasomie. Chanel no.5 este probabil cel mai cunoscut parfum, primul care poartă numele designerului și emblema parfumurilor de elită a tuturor timpurilor. A fost primul parfum al creatoarei pariziene Gabrielle ‘Coco’ Chanel. Istoria a dezvăluit faptul că Chanel a comandat crearea a 6 parfumuri de către Ernest Beaux. Ele au purtat mărcile No.1, No.2, până la No.6. Chanel a fost plăcut impresionată de No.5, și l-a ales ca formulă câștigătoare. Inițial, Chanel oferea gratuit acest parfum clienților săi. Acest parfum rămâne cel mai bine vândut produs al Parfumes Chanel, compania estimând că la fiecare 30 de secunde o sticluță de parfum este vândută în lume.

Baccarats Leș Larmes Sacrees de Thebe (1.700$) – Baccarat, cunoscut mai degrabă că făuritorul de cristale fine, a intrat în această afacere la sfârșitul anilor ‘90 cu trei ediții limitate, producție proprie. Parfumul este o combinație de tămâie si mir. Din acest produs mai există doar 6 sticluțe de parfum la Roja Dove Haute Parfumerie, în Londra. Prețul ridicat se datorează ambalajului, creat sub formă de piramidă din cristale Baccarat, iar aroma evocă era egipteană.

Create în ediții limitate, esențele parfumate ale marilor case cu renume în domeniu respectă și astăzi tradițiile păstrate de-a lungul multor secole și fascinează prin note unice. Păstrate în ambalaje speciale și alcătuite din cele mai rafinate arome, parfumurile de calitate oferă experiențe senzoriale unice și aduc un ultim retuș eleganței.

3.6 Fenomenul de falsificare al parfumurilor

Falsificarea este operația de imitare, substituire, recondiționare, reconstituire, transformare, denaturare, alterare a caracteristicilor de calitate ale unui produs, în scopul obținerii unor produse asemănătoare cu cele originale și în vederea realizării unor venituri ilicite (foloase necuvenite).

Datorită sumelor considerabile obținute de pe urma acestor activități fenomenul s-a extins aproape în toate țările lumii. Cel mai frecvent se falsifică produsele cu valoare adăugată mare și o rată ridicată a vânzărilor (produse cosmetice, piese de schimb auto, produse petroliere, pietre prețioase, produse din sticlă, produse ceramice, produse textile, încălțăminte sport, ceasuri, software, telefoane mobile, moneda).

Produsele falsificate, de o calitate îndoielnică, uneori chiar foarte proastă, pot fi întâlnite peste tot, la tarabe sau chiar în marile centre comerciale.

Cu toate că România nu este o mare producătoare de mărfuri contrafăcute, ci doar o bună consumatoare și o țară de tranzit, fenomenul ia amploare de la o lună la alta. Iar acest fapt este generator de evaziune fiscală, economie subterană și corupție.În situația contrafacerilor foarte mari, consumatorii trebuie să aibă în vedere următoarele aspecte:

prețul produselor contrafăcute este mult mai mic, cu 20-60%, comparativ cu cel al produselor originale, deoarece falsificatorii urmăresc că produsul falsificat să se vândă mult mai repede decât cel original;

produsele falsificate se comercializează în majoritatea cazurilor pe internet, la tarabe, boutique-uri, etc., locuri accesibile pentru consumatorii ocupați (fără prea mult timp liber alocat cumpărăturilor);

produsele falsificate nu sunt însoțite de documente cum ar fi: declarația de conformitate,carte tehnică, instrucțiuni de folosire, certificat de garanție;

ambalajul produselor falsificate este realizat din materiale de slabă calitate, iar calitateaimprimării informațiilor de pe ambalaj (eticheta) este slabă datorită folosirii unor cerneluri de calitate inferioară;

informațiile de pe ambalaj (etichetă) sunt incomplete (lipsește adresa producătorului sau În cele mai multe cazuri se oferă un număr de mobil sau o căsuță poștală, nu se face referire la standardul de produs, compoziția produsului este incompletă etc.);

unele caracteristici organoleptice (culoare, miros, textură, consistentă, gust, aromă, limpiditate, luciu etc., caracteristice pentru fiecare produs) ce pot fi identificate cu ajutorul simțurilor (vizual, olfactiv, gustativ, tactil) nu sunt specifice produselor respective;

asemănarea denumirii unor mărci de produse (servicii) prin suprimarea sau adăugarea unei Litere, a unei cifre, a unui sufix (de exemplu "Reabok" în loc de "Reebok", care este produsul original de încălțăminte sport);

absența la unele produse a unor elemente de siguranța (care atestă că acel produs esteoriginal): holograma; fire textile de siguranță – vizibile numai în domeniul razelor ultraviolete; codul de bare etc.

Produsul contrafăcut și produsul falsificat reprezintă două lucruri distincte, chiar dacă amândouă sunt de proastă calitate. Produsul contrafăcut este acel produs obținut astfel încât să semene cu un produs autentic, dar nici un procent din produsul autentic nu se regăsește în el. Produsul falsificat este obținut astfel încât să semene cu un produs autentic, un procentaj din cel real regăsindu-se în fals. Chiar dacă ultimul dintre produse, cel falsificat, are în el ceva autentic, el este tot de proastă calitate și contravine legilor în vigoare.

Modalități de falsificare a parfumurilor

Cel mai frecvent se falsifică produsele cu valoare adăugată mare și o rată ridicată a vânzărilor. Este și cazul produselor cosmetice și al parfumurilor. „Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor; dorința acestora de a achiziționa produse de marcă la prețuri modice; gradul scăzut de informare în legătură cu modul de apreciere a calității produselor".

Modalitățile de depistare a falsurilor diferă de la o grupă de produse la alta, iar în unele cazuri sunt extrem de costisitoare din cauza procesului de imitare aproape perfect a produselor respective, dar și din cauza costurilor ridicate ale aparaturii, substanțelor și resursei umane folosite pentru identificarea acestora.

Există o multitudine de modalități de falsificare a produselor cosmetice și a parfumurilor. Una dintre acestea este înlocuirea uleiurilor eterice naturale cu substanțe chimice de sinteză, cum ar fi eugenolul, care imită mirosul de cuișoare; vanilina care imită mirosul de vanilie. Uleiurile eterice sunt deosebit de scumpe din cauza procesului de obținere. Pentru a obține 1000 g ulei eteric de trandafir sunt necesare 3000kg de petale, iar un kilogram de petale se obține de la cca 1500 de trandafiri. Substituirea unor uleiuri eterice naturale, foarte valoroase, dar și foarte scumpe cu altele tot naturale, dar de o calitate inferioară, este o altă modalitate de a falsifica un parfum. De exemplu, cel mai valoros ulei eteric de trandafir se obține din trandafiri albi.

O altă practică este aceea de înlocuire a unui component sau mai multor componente din rețeta de fabricație. Obținerea unui parfum de lux poate dura ani și poate conține între 100 și 200 de componente, iar un specialist în parfumuri poate distinge până la 2000 de substanțe grație unei memorii deosebite a mirosurilor. Până și etichetele, flacoanele și ambalajele de prezentare pot fi contrafăcute.

Casele de creație a parfumurilor de lux își protejează produsele prin aplicarea pe ambalaj a unor holograme sau prin confecționarea ambalajelor din sticlă Galle, Murano, cristal satinat etc. Un fenomen frecvent întâlnit este imitarea mărcilor. Această modalitate de contrafacere se bazează pe necunoașterea completă a mărcii respective de către consumatori din cauza unor aspecte de nuanță etimologică a cuvântului ce compune marca respectivă.

„Marca L’OREAL GENESIS a fost imitată de marca GENESSE (firma cu capital româno-belgian). Contrafacerile în domeniul produselor cosmetice pot fi recunoscute de cumpărători printr-o metodă relativ simplă și la îndemână: examinarea organoleptică, care se bazează pe folosirea combinată a celor două simțuri, mirosul și văzul, dar depinde foarte mult de acuitatea simțurilor și cunoștințelor referitoare la parfumul, marca examinată.

Parfumurile de lux falsificate prezintă câteva elemente de recunoaștere specifice, precum:

parfumul degajă miros puternic de alcool,

nuanța de parfum este mai puternică;

parfumul pătează testerul (hârtia specială de testare) din cauza componentelor sintetice;

gradul de persistență în timp este foarte scăzut,

elementele codului de bare EAN nu sunt suficient de clare;

ambalajul de carton (cel exterior) nu prezintă elemente de identificare a mărcii în relief;

nuanțele de culoare folosite pentru ambalajul exterior nu sunt suficient de vii (sunt pale), iar legătura între două nuanțe de culoare se face brusc, și nu treptat, sau ambalajul interior de carton lipsește,

Un alt lucru de care trebuie să ținem cont este acela că produsele cosmetice de lux nu se vând la tarabe, pe stradă, și prețul acestora nu este unul modest. Produsele cosmetice de lux se comercializează în magazine de specialitate, se caracterizează printr-o calitate deosebită, mod de prezentare atrăgător și prețuri pe măsură. Produsele cosmetice nu sunt doar pentru înfrumusețare, ci contribuie și la menținerea sănătății fizice și mentale. Comercianții români de parfumuri sunt obligați să specifice pe etichete compușii care pot provoca alergii. Măsura vine în urma unei directive obligatorie în țara noastră, prin care se urmărește evitarea eczemelor și a crizelor de astm provocate de alergenii din parfumuri și cosmetice.

De cele mai multe ori, consumatorii pot depista produsele contrafăcute dacă urmăresc cu mare atenție documentele însoțitoare, informațiile de pe ambalaj sau calitatea produselor. Inspectorii ANPC susțin că „produsele contrafăcute nu sunt însoțite de declarația de conformitate, carte tehnică, instrucțiuni de folosire, certificat de garanție sau bon fiscal “, fiind mai ușor de depistat de consumatori.

În cazul produselor contrafăcute, ambalajul acestora este realizat din materiale necalitative, informațiile de pe ambalaj sau etichetă fiind incomplete, nefiind menționat numele importatorului sau producătorului și nici termenul de garanție sau alte informații de interes privind produsul.

Un element de siguranță îl reprezintă codul de bare care însoțește fiecare produs. Puțini consumatori știu însă să citească un cod de bare și astfel să poată identifica dacă produsul respectiv provine din țara din care i-a spus vânzătorul sau importatorul. Pe codul de bare al fiecărui produs trebuie să scrie țara de proveniență, iar veridicitatea acesteia poate fi ușor depistată de consumator.

Codificarea produselor și structura codului, făcută la nivel internațional EAN-UCC, este următoarea: primele trei cifre reprezintă prefixul țării de proveniență, următoarele patru cifre numărul producătorului, următoarele cinci cifre reprezintă numărul de identificare al produsului, iar ultima cifră este denumită cifra de control. Majoritatea produselor sunt marcate cu un număr format din 13 cifre, însă întâlnim produse cu opt sau mai puține cifre.

În România, unii producători au adoptat voluntar eticheta-hologramă pentru a proteja marca. Parfumurile contrafăcute nu au certificate de origine sau autenticitate și nici garanție, așa cum se întâmplă cu produsele originale.

Acestea miros a alcool, au o culoare mai puternică, pătează, nu persistă în timp și nu sunt ambalate într-un carton de protecție înainte de a fi puse în cutie. Persoanele care au cumpărat un fals fără să-l recunoască, poate avea reacții alergice încă de la prima întrebuințare a acestuia.

Uscarea, exfolierea și înroșirea pielii sau apariția unor eczeme sunt indicii clare că parfumul este un fals. Specialiștii spun că produsele contrafăcute sunt extrem de riscante pentru sănătate, mai ales că se adresează oamenilor de toate vârstele, de la copiii de câteva luni până la pensionari.

Asociația pentru Protecția Consumatorilor din România (APCR) avertizează asupra pericolului la care se expun cumpărătorii care, din lipsă de informație, achiziționează un parfum sau un produs cosmetic contrafăcut.

Produsele cosmetice și de parfumerie contrafăcute pot avea efecte nocive asupra consumatorilor. Ele se fac vinovate de uscarea excesivă a pielii, exfolierea și ofilirea pielii, înroșirea acesteia, favorizarea apariției unor eczeme etc.

Este foarte importantă prezența ANPC și OPC în lupta împotriva falsificării mărfurilor prin efectuarea de controale, deplasări la sesizările consumatorilor, impunerea anumitor norme, prezentări de expoziții de falsuri etc.

Parfum original vs. Parfum contrafăcut

În prezent calitatea produselor pe care le cumpărăm este foarte îndoielnică iar parfumurile nu fac excepție. Cele contrafăcute sunt din ce în ce mai comercializate iar cumpărătorii sunt induși de fiecare dată în eroare.

Falsificarea parfumurilor este o mare problemă la nivel mondial, milioane de parfumuri contrafăcute sunt vândute în fiecare an în toată lumea. Este destul de greu să deosebim un parfum contrafăcut de unul original deoarece au același nume, etichetă, sticla, cutia aproape identice, și un miros foarte asemănător cu parfumul original.

Falsificatorii de parfumuri cu ajutorul tehnicilor moderne de tipărire, de reproducere a recipientelor au devenit din ce în ce mai buni. Aceștia sunt capabili de a produce replici aproape identice ale tuturor mărcilor renumite de parfumuri.

Parfumurile contrafăcute nu sunt supuse standardelor de calitate folosite în timpul fabricării produselor cosmetice din toată lumea. Pentru a fi profitabile parfumurile contrafăcute trebuie să se realizeze la un preț mic, utilizându-se ingrediente de calitate inferioară, periculoase, care pot cauza reacții alergice sau pot produce îmbolnăvirea consumatorilor.Există câteva aspecte care pot fi verificate în momentul cumpărării unui parfum care ne ajută la depistarea falsurilor.Un parfum contrafăcut iti poate pune sănătatea în pericol.Chiar dacă este mai ieftin, cumpărarea unui parfum falsificat poate fi echivalentul aruncării banilor pe fereastră, e o risipa de bani.

Datorita faptului ca parfumul este contrafăcut, mirosul specific dispare repede, și până ajungi la servici mirosul de parfum va dispărea, uneori putând să fii pusă în situații penibilă. În cazul unor parfumuri este posibil ca după o perioadă mirosul parfumului să se schimbe și să devină neplăcut.

Momentul potrivit pentru alegerea unui parfum este dimineața, pentru că sistemul nervos este odihnit, iar simțul olfactiv nu este încărcat de poluare și de diverse alte stări și senzații. Cu o zi înainte și în dimineața zilei în care urmează să aleagem un parfum, este indicat să evităm mâncărurile condimentate, ceapă și usturoi, deoarece acestea pot schimba mirosul produsului. Mai întâi se încearcă parfumurile pe blotere (cartonașe impregnate cu parfum). Când miroși, bloterul se ține la câțiva centimetri de nas.Se încearcă parfumul la încheietura mâinii, pe locuri unde venele se află mai la suprafață și se simte pulsul. Sângele cald stimulează "înflorirea" esențelor aromate.

Potrivit tabelului nr. 1 există o serie de asemănări și deosebiri între parfumurile originale și cele contrafăcute.

Tabelul nr.1 Asemănări și deosebiri între parfumurile originale și parfumurile contrafăcute

Efecte:

Produsele cosmetice și de parfumerie contrafăcute pot avea efecte nocive asupra consumatorilor. Ele se fac vinovate de uscarea excesivă a pielii, exfolierea și ofilirea pielii, înroșirea pielii, favorizarea apariției unor eczeme etc.

CONCLUZII ȘI PROPUNERI

Falșificarea parfumurilor ia amploare la nivel mondial, majoritatea persoanelor cumpărând produse falsificate cu buna știință. Acestea pot fi întâlnite peste tot, la tarabe sau chiar în marile centre comerciale

Deși au același nume, etichetă, sticlă, cutia aproape identică și un miros foarte asemănător care te pot induce în eroare, parfumurile contrafăcute sunt foarte diferite de cele originale.

Parfumurile contrafăcute nu sunt supuse standardelor de securitate normale aplicate produselor cosmetice din toata lumea. Fiind ieftine, se utilizează ingrediente de o calitate inferioară, periculoase, care pot cauza reacții alergice sau pot păta îmbrăcămintea.

România nu este o mare producãtoare de mãrfuri contrafãcute, ci doar o bunã consumatoare și o țarã de tranzit, fenomenul luând amploare de la o lunã la alta.

Casele de creație a parfumurilor de lux își protejează produsele prin aplicarea pe ambalaj a unor holograme sau prin confecționarea ambalajelor din sticlă Galle, Murano, cristal satinat etc

Produsele cosmetice de lux se comercializează în marile magazine de specialitate, se caracterizează printr-o calitate deosebită, mod de prezentare atrăgător și prețuri pe măsură

Produsele cosmetice nu sunt doar pentru înfrumusețare, ci contribuie și la menținerea sănătății fizice și mentale.

Comercianții români de parfumuri sunt obligați să specifice pe etichete compușii care pot provocă alergii, pentru că se urmărește evitarea eczemelor și a crizelor de astm provocate de alergenii din parfumuri și cosmetice.

Consumatorii pot depista produsele contrafăcute dacă urmăresc cu mare atenție documentele însoțitoare, informațiile de pe ambalaj sau calitatea produselor, acestea nefiind însoțite de declarația de conformitate, cartea tehnică instrucțiunile de folosire, certificate de garanție sau bon fiscal

Produsele cosmetice și de parfumerie contrafăcute pot avea efecte nocive asupra consumatorului, ele facându-se vinovate de uscarea excesivă a pielii, exfolierea și ofilirea pielii, înroșirea pielii, favorizarea apariției unor eczeme etc.

PROPUNERI

Consumatorul ar trebui să fie foarte atent în momentul în care își cumpără un parfum pentru a evita achizitionarea unui fals

Trebuie să urmărească cu atenție acele semne caracteristice parfumurilor originale care să le diferențieze de cele contrafăcute

CONCLUZII

Din ceea ce am prezentat pe tot parcursul lucrării am putut concluziona că atât în România cât și la nivel european piața produselor falsificate și contrafăcute se extinde din ce în ce mai mult și constituie o amenințare importantă pentru economie. Aceste fenomene afectează în egală măsură buna funcționare a pieței interne, precum și protecția consumatorilor, în special în ceea ce privește sănătatea și securitatea publică.

Ținând seama de amploarea și pericolul pe care îl prezintă falsificarea și contrafacerea produselor, în România, au fost luate o serie de măsuri de prevenire și sancționare a comerțului cu produse contrafăcute. Au fost înființate numeroase organizații atât guvernamentale (OSIM, ORDĂ, ANPC etc.) cât și neguvernamentale (REACT, RO-ACT, ARCC, APCR)

Contrafacerea și falsificarea au consecințe alarmante și asupra economiei europene. UE este cel de-al doilea importator mondial de bunuri și servicii și datorită faptului că piața să unică este larg deschisă și transparentă, este expusă unui veritabil risc de a fi invadată de produse contrafăcute.

Având în vedere că economia UE s-a specializat în produse de înaltă calitate, cu valoare adăugată mare, adesea protejate de drepturile de proprietate intelectuală, protejarea proprietății industriale este așadar un instrument esențial pentru sprijinirea competitivității externe a industriei europene.

Produsele falsificate și contrafăcute amenință economia, concurând neloial produsele originale și subminând poziția producătorilor acestora. Falsurile reprezintă un risc și pentru consumatori, făcând rabat de la calitate și siguranță. Situația s-a agravat, în special în condițiile în care internetul facilitează descărcările ilegale de muzică, filme, programe și lucrări ușor de digitalizat. Dacă până de curând falsificatorii se axau pe produse de lux, acum au trecut la bunuri de larg consum – alimente, cosmetice, produse de curățat, medicamente, piese de schimb etc.

Produsele falsificate, de o calitate îndoielnică, uneori chiar foarte proastă, pot fi întâlnite peste tot, la tarabe sau chiar în marile centre comerciale.

Cel mai frecvent se falsifică produsele cu valoare adăugată mare și o rată ridicată a vânzărilor. Este și cazul produselor cosmetice și al parfumurilor. Factorii care contribuie la dezvoltarea acestui fenomen sunt: puterea scăzută de cumpărare a consumatorilor; dorința acestora de a achiziționa produse de marcă la prețuri modice; gradul scăzut de informare în legătură cu modul de apreciere a calității produselor

Succesul vânzărilor de parfumuri derivă clar din calitate, dar un parfum este cumpărat și pentru satisfacerea nevoilor emoționale, pentru senzația de exclusivitate, naturalețe și distincție.Datorită mijloacelor financiare reduse ale consumatorului român, prețul este un aspect foarte important în luarea deciziei de achiziție, de multe ori consumatorul preferând să cumpere un produs "no name" sau contrafăcut, nu unul de marcă

Astfel calitatea produselor pe care le cumpărăm este foarte îndoielnică iar parfumurile nu fac excepție. Parfumurile contrafăcute nu sunt supuse standardelor de calitate folosite în timpul fabricării produselor cosmetice din toată lumea. Pentru a fi profitabile parfumurile contrafăcute trebuie să fie realizate la un preț mic, utilizându-se ingrediente de o calitate inferioară, periculoase, care pot cauza reacții alergice, pot produce îmbolnăvire sau pot păta îmbrăcămintea. Un astfel de parfum contrafăcut poate pune sănătatea consumatorilor în pericol.

Produsele cosmetice și de parfumerie contrafăcute pot avea efecte nocive asupra consumatorilor. Ele se fac vinovate de uscarea excesivă a pielii, exfolierea și ofilirea pielii, înroșirea acesteia, favorizarea apariției unor eczeme etc.

BIBLIOGRAFIE

Acordul comercial de combatere a contrafacerii, Bruxelles, 23 august 2011

Basmo, C.1990, Protecția socială în practica țărilor dezvoltate, Revista Tribuna Economică nr. 20

Brian Innes, Introducere în Falsuri și contrafaceri, București, 2007.

Codul Comercial Român, 10 mai 1987, privind faptele de comerț, art.3, al.1, 2,

Convenția de la Bruxelles privind competenta judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la 27 septembrie 1968 (JO 1972, L 299, p. 32), înlocuită prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), prevede recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești intre statele membre.

Convenția de la Paris, 1967, pentru protecția proprietății industrial, Art. 10 bis, al. 2, Art 15 al. 2

Cristian Florescu, ORDĂ, Evoluție de la piraterie la contrafacere în domeniul drepturilor de autor

Decizia Comisiei Europene nr. 1999/3, din 9 decembrie 1998 privind procedurile de punere în aplicare a Directivei 95/57/CE a Consiliului privind culegerea datelor statistice în domeniul turismului

Decizia Comisiei Europene, privind protecția mediului prin dreptul penal, cauza- 176/03

10 Decizia civilă nr. 277 A din 21 decembrie 206, Curtea de Apel București, privind proprietatea intelectuală.

Dicționarul explicativ al limbii române, 1996

Grande Dizionario Enciclopedico (Marele Dicționar Enciclopedic), Italia, 1958

Grupul Băncii Mondiale, 1999

Hotărârea de Guvern nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor

Hotărârea de Guvern. nr. 573/1998, privind organizarea și funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci

Ordonanța de Guvern nr.21/1992 privind protecția consumatorilor

Ordinul Ministerului Sănătății. 661/1995, normele de igiena privind alimentele și protecția sanitară a acestora

OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), Dimensiunea de contrafacere și piraterie a produselor tangibile – versiunea actualizată din noiembrie 2009,

P.N.A.C., Programul Național Anticontrafaceri, 2003

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, 2008, ivind protecția intereselor financiare ale Comunităților – Lupta împotriva fraudei;

Teodoru, T.1990, Protecția Consumatorului-protectia pieței, Revista Tribuna Economică nr.24

Zara, M., Legislația și Protecția consumatorului, Ed. Evrika, Brăila 1999

http://www.anticontrafaceri.org/

http://www.orda.ro/

http://www.osim.ro/

http://ec.europa.eu/anti_fraud/

http://ec.europa.eu,

News

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do,

http://www.iccwbo.org/bascap/id35360/index.html http://www.divahair.ro/lux/cele_mai_scumpe_zece_parfumuri_din_lume

http://doarparfumuri.com/tehnica-expression.html

http://www.odore.ro/cum-sunt-structurate-parfumurile/

http://www.artline.ro/Istoria-parfumului–Vremuri-si-parfumuri–13231-1-n.html

http://www.parfumio.ro/parfum-original-vs-parfum-contrafacut/

http://www.scrigroup.com/afaceri/comert/Cum-sa-ne-ferim-de-produsele-f84998.php

http://prohair.shopmania.biz/info/noutati

BIBLIOGRAFIE

Acordul comercial de combatere a contrafacerii, Bruxelles, 23 august 2011

Basmo, C.1990, Protecția socială în practica țărilor dezvoltate, Revista Tribuna Economică nr. 20

Brian Innes, Introducere în Falsuri și contrafaceri, București, 2007.

Codul Comercial Român, 10 mai 1987, privind faptele de comerț, art.3, al.1, 2,

Convenția de la Bruxelles privind competenta judiciară și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială, semnată la 27 septembrie 1968 (JO 1972, L 299, p. 32), înlocuită prin Regulamentul (CE) nr. 44/2001 al Consiliului din 22 decembrie 2000 privind competenta judiciară, recunoașterea și executarea hotărârilor în materie civilă și comercială (JO 2001, L 12, p. 1, Ediție specială, 19/vol. 3, p. 74), prevede recunoașterea reciprocă a hotărârilor judecătorești intre statele membre.

Convenția de la Paris, 1967, pentru protecția proprietății industrial, Art. 10 bis, al. 2, Art 15 al. 2

Cristian Florescu, ORDĂ, Evoluție de la piraterie la contrafacere în domeniul drepturilor de autor

Decizia Comisiei Europene nr. 1999/3, din 9 decembrie 1998 privind procedurile de punere în aplicare a Directivei 95/57/CE a Consiliului privind culegerea datelor statistice în domeniul turismului

Decizia Comisiei Europene, privind protecția mediului prin dreptul penal, cauza- 176/03

10 Decizia civilă nr. 277 A din 21 decembrie 206, Curtea de Apel București, privind proprietatea intelectuală.

Dicționarul explicativ al limbii române, 1996

Grande Dizionario Enciclopedico (Marele Dicționar Enciclopedic), Italia, 1958

Grupul Băncii Mondiale, 1999

Hotărârea de Guvern nr. 482/1992 privind organizarea și funcționarea Oficiului pentru Protecția Consumatorilor

Hotărârea de Guvern. nr. 573/1998, privind organizarea și funcționarea Oficiului de Stat pentru Invenții și Mărci

Ordonanța de Guvern nr.21/1992 privind protecția consumatorilor

Ordinul Ministerului Sănătății. 661/1995, normele de igiena privind alimentele și protecția sanitară a acestora

OCDE (Organizația pentru Cooperare și Dezvoltare Economică), Dimensiunea de contrafacere și piraterie a produselor tangibile – versiunea actualizată din noiembrie 2009,

P.N.A.C., Programul Național Anticontrafaceri, 2003

Raport al Comisiei către Parlamentul European și Consiliu, 2008, ivind protecția intereselor financiare ale Comunităților – Lupta împotriva fraudei;

Teodoru, T.1990, Protecția Consumatorului-protectia pieței, Revista Tribuna Economică nr.24

Zara, M., Legislația și Protecția consumatorului, Ed. Evrika, Brăila 1999

http://www.anticontrafaceri.org/

http://www.orda.ro/

http://www.osim.ro/

http://ec.europa.eu/anti_fraud/

http://ec.europa.eu,

News

http://www.insse.ro/cms/rw/pages/index.ro.do,

http://www.iccwbo.org/bascap/id35360/index.html http://www.divahair.ro/lux/cele_mai_scumpe_zece_parfumuri_din_lume

http://doarparfumuri.com/tehnica-expression.html

http://www.odore.ro/cum-sunt-structurate-parfumurile/

http://www.artline.ro/Istoria-parfumului–Vremuri-si-parfumuri–13231-1-n.html

http://www.parfumio.ro/parfum-original-vs-parfum-contrafacut/

http://www.scrigroup.com/afaceri/comert/Cum-sa-ne-ferim-de-produsele-f84998.php

http://prohair.shopmania.biz/info/noutati

ANEXA I 19990428

Decizia Comisiei din 28 aprilie 1999 de instituire a Oficiului European de Luptă Antifraudă (OLAF) (notificată cu numărul SEC (1999) 802] (1999/352/CE, CECO, Euratom)

COMISIA COMUNITĂȚILOR EUROPENE,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene și, în special, articolul 162 al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului și, în special, articolul 16 al acestuia,

având în vedere Tratatul de instituire a Comunității Europene a Energiei Atomice și, în special, articolul 13 al acestuia,

(1) întrucât instituțiile și statele membre acordă o mare importanță protejării intereselor financiare ale Comunităților și luptei antifraudă și a altor activități ilegale împotriva intereselor financiare ale Comunităților; întrucât importanța unor acțiuni în acest scop este confirmată de articolul 209a din Tratatul CE, articolul 78i din Tratatul de instituire a Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului, articolul 183a din Tratatul Euratom, precum și de articolul 280 din Tratatul CE, astfel cum a fost modificat de Tratatul de la Amsterdam;

(2) întrucât toate mijloacele disponibile trebuie folosite pentru a se atinge acest obiectiv, mai ales în ceea ce privește funcțiile de investigare atribuite la nivelul Comunității, iar actuala alocare și repartizare a responsabilităților la nivel național și comunitar trebuie menținute;

(3) întrucât sarcina de a face investigații administrative în scopul protejării intereselor financiare ale Comunităților a fost atribuită până acum Grupului operativ de coordonare a combaterii fraudei, care a înlocuit Unitatea pentru Coordonarea Combaterii Fraudei (UCLAF);

(4) întrucât necesitatea de a spori eficacitatea combaterii fraudei și a altor activități ilegale desfășurate în detrimentul intereselor financiare ale Comunităților implică instituirea unui Oficiu European de Luptă Antifraudă, denumit în continuare "oficiul", care trebuie să își exercite atribuțiile de investigație în mod complet independent;

(5) întrucât independența directorului oficiului și rolul Comitetului de supraveghere, ce decurg din prezența decizie, precum și din regulamentele CE și Euratom privind investigațiile coordonate de oficiu, urmăresc să garanteze bună desfășurare a investigațiilor făcute de oficiu, fără ca acestea să interfereze cu celelalte funcții ale sale, cum ar fi cele care țin de competența Comisiei, mai ales în probleme de legislație;

(6) întrucât responsabilitatea oficiului ar trebui să cuprindă, în afară de protejarea intereselor financiare, toate activitățile care țin de protejarea intereselor Comunității față de acțiuni ilegale care pot duce la procese administrative sau penale;

(7) întrucât definiția funcțiilor oficiului trebuie să includă sarcinile îndeplinite până acum de Grupul operativ pentru coordonarea combaterii fraudei și, mai ales, sarcinile privind pregătirea unor acte cu putere de lege și norme administrative în domeniul de activitate al acestui oficiu, inclusiv instrumentele care se încadrează la titlul VI din Tratatul privind Uniunea Europeană,

DECIDE:

Articolul 1

Instituirea oficiului

Se înființează prin prezenta Oficiul European de Luptă Antifraudă (OLAF), denumit în continuare "oficiul". Oficiul înlocuiește Grupul operativ de coordonare a combaterii fraudei și îi preia toate îndatoririle.

Articolul 2

Sarcinile oficiului

(1) Oficiul exercită toate atribuțiile Comisiei de a face investigații de natură administrativă cu scopul de a intensifica combaterea fraudei, a corupției și a altor activități ilegale care afectează într-un mod nefavorabil interesele financiare ale Comunității, dar și împotriva oricărui act sau activități ce contravine dispozițiilor din Comunitate.

Oficiul răspunde de desfășurarea investigațiilor administrative interne cu scopul de a:

(a) combate fraudă, corupția și orice activitate ilegală care afectează într-un mod nefavorabil interesele financiare ale Comunității;

(b) investiga faptele grave legate de desfășurarea activităților profesionale care pot constitui o încălcare a obligațiilor de către funcționarii superiori și alte categorii de angajați ai Comunităților și care pot duce la măsuri disciplinare și, atunci când este cazul, la inițierea unei acțiuni penale sau o încălcare similară a obligațiilor de către membrii instituțiilor și ai organismelor, de către șefii organismelor și angajații instituțiilor și ai organismelor care nu intră sub incidența Statutului funcționarilor Comunităților Europene și a condițiilor de angajare a altor categorii de funcționari ai Comunităților.

Oficiul exercită atribuțiile Comisiei așa cum sunt ele definite în dispozițiile din cadrul tratatelor, sub rezerva limitărilor și a condițiilor menționate în acestea.

Oficiul poate fi însărcinat de către Comisie sau de către alte instituții sau organisme să facă investigații în alte domenii.

(2) Oficiul răspunde de acordarea de sprijin din partea Comisiei în cooperarea cu statele membre în domeniul combaterii fraudei.

(3) Oficiul răspunde de activitatea de definire a conceptului de combatere a fraudei, menționată la alineatul (1).

(4) Oficiul răspunde de pregătirea unor inițiative legislative și de reglementare ale Comisiei, având drept scop combaterea fraudei, în conformitate cu alineatul (1).

(5) Oficiul răspunde de orice activitate operativă a Comisiei legată de combaterea fraudei, în conformitate cu alineatul (1), mai ales în ceea ce privește:

(a) dezvoltarea infrastructurii necesare;

(b) asigurarea culegerii de informații și a analizării acestora;

(c) oferirea de asistență tehnică, mai ales în domeniul instruirii, altor instituții și organisme, precum și autorităților naționale competente.

(6) Oficiul se află în contact direct cu poliția și cu autoritățile judiciare.

(7) Oficiul reprezintă Comisia, la nivelul serviciilor, în toate forurile implicate, în domeniile la care se referă acest articol.

Articolul 3

Independența funcției de investigare

Oficiul exercită atribuții de investigare definite la articolul 2 alineatul (1), în condiții de deplină independență. În exercitarea acestor atribuții, directorul oficiului nu solicită și nu primește instrucțiuni de la Comisie, de la vreun guvern sau de la oricare altă instituție său organism.

Articolul 4

Comitetul de supraveghere

Se înființează un Comitet de supraveghere, compoziția și atribuțiile acestuia fiind stabilite de corpul legiuitor al Comunității. Acest comitet răspunde de monitorizarea periodică a modului în care oficiul duce la îndeplinire funcția de investigare.

Articolul 5

Directorul

(1) Oficiul este condus de un director, numit de Comisie, după consultarea cu Parlamentul European și cu Consiliul, pentru un mandat de cinci ani, care poate fi înnoit o dată. În vederea numirii directorului, după prezentarea unui aviz favorabil de către Comitetul de supraveghere, Comisia întocmește o listă a candidaților care au calificările necesare, după lansarea unei invitații de a depune cereri, publicată, dacă este cazul, în Jurnalul Oficial al Comunităților Europene.

Directorul răspunde de desfășurarea investigațiilor.

(2) În ceea ce privește directorul, Comisia își exercită atribuțiile ce revin autorităților care fac numirea în funcție. Orice măsură în conformitate cu articolele 87, 88 și 90 din Statutul funcționarilor Comunităților Europene este luată după consultarea Comitetului de supraveghere, în urma unei decizii motivate a Comisiei. Decizia este comunicată pentru informare Parlamentului European și Consiliului.

Articolul 6

Funcționarea oficiului

(1) Directorul oficiului exercită, în raport cu personalul oficiului, atribuțiile care îi sunt conferite prin Statutul funcționarilor Comunităților Europene privind autoritatea împuternicită să facă numiri și prin Regimul aplicabil celorlalți agenți ai Comunităților privind autoritatea împuternicită să încheie contracte de muncă. Directorului i se permite să delege toate aceste atribuții. În conformitate cu Statutul personalului și cu Regimul aplicabil celorlalți agenți, directorul stabilește condițiile și detaliile privind recrutarea, mai ales în ceea ce privește durata contractelor și prelungirea lor.

(2) După consultarea Comitetului de supraveghere, directorul trimite directorului general pentru bugete un proiect preliminar de buget, pentru a fi inclus la capitolul special pentru oficiu din bugetul general anual.

(3) Directorul acționează ca ordonator de credite în execuția rubricii bugetare speciale din partea A a bugetului, referitoare la oficiu, și a rubricilor antifraudă detaliate din partea B. Directorul poate să delege aceste atribuții.

(4) Deciziile Comisiei privind organizarea să internă se aplică oficiului în măsura în care ele sunt compatibile cu dispozițiile privind oficiul adoptate de organul legislativ al Comunității, cu prezența decizie și cu regulile detaliate de punere în aplicare a acesteia.

Articolul 7

Data intrării în vigoare

Prezenta decizie se aplică de la data intrării în vigoare a Regulamentului (CE) al Consiliului și al Parlamentului European privind investigațiile realizate de Oficiul European de Luptă Antifraudă. Până în prima zi a lunii care urmează numirii directorului oficiului, activitatea curentă a oficiului va fi coordonată de directorul Grupului operativ de coordonare a combatere a fraudei.

Adoptată la Bruxelles, 28 aprilie 1999.

Pentru Comisie

Jacques Santer -Președintele