Expatriatii In Bucuresti
STUDIU ASUPRA EXPATRIAȚILOR DIN BUCUREȘTI
CUPRINS
INTRODUCERE
I. SERVICII PENTRU EXPATRIAȚI
1.1 Relocarea
1.1 Atelierele cross-cultural
1.3 Școlile pentru expatriați
1.4 Rețele de socializare pentru expatriați
1.5 Publicații pentru expatriați
1.6 Expatriații în emisiuni de televiziune
II. MANAGERII EXPATRIAȚI
2.1 Tipuri de manageri în funcție de loialitatea față de firmă
2.2 Adaptarea culturală
2.3 Factori determinanți în adaptarea internațională
III. IMPRESII ALE EXPATRIAȚILOR ASUPRA ROMÂNIEI ȘI A ROMÂNILOR
IV. CONCLUZII
V. ANEXE
INTRODUCERE
La nivel european și național migrația reprezintă un subiect important în discursul politic, mai ales în ultimul deceniu, o dată cu semnarea diferitelor tratate ce reglementează acest aspect la nivel comunitar și, în cazul României, o dată cu schimbările provocate de aderarea la Uniunea Europeană. De-a lungul unei perioade îndelungate de timp, guvernele naționale aveau responsabilitatea de a manageria migrația, stabilind regulile de admitere și de ieșire din teritoriul lor, precum și sistemul de vize de rezidență. După al Doilea Război Mondial imigranții în Europa erau fie din fostele colonii, fie veneau în țări precum Franța, Elveția sau Germania cu contracte de muncă și erau întotdeauna responsabilitatea acestor state care îi primeau, trebuind să respecte legile acestora referitoare la naționalitate și cetățenie. În contextul Uniunii Europene însă, apariția monedei comune Euro și interdependența economică au dus la schimbarea modului în care fiecare stat membru își exercită suveranitatea. Libertatea de mișcare și dreptul la muncă pe teritoriul comunitar (cu anumite restricții) au creat un fenomen care este văzut ca o necesitate mai ales din punct de vedere economic, dar și ca o amenințare la ordinea, valorile și tradițiile țărilor țintă. Spațiul nu este deschis numai liberei circulații a serviciilor, ci și infractorilor și celor care vor să profite de beneficiile țărilor cu sisteme de protecție socială mai dezvoltate.
În momentul de față, un procent important de țări europene se confruntă cu o gravă problemă demografică cauzată de îmbătrânirea populației și de rata scăzută a natalității, ceea ce are consecințe directe asupra forței de muncă. Deși tendința clară în migrație este est-vest, se poate spune că în ultimii zece ani motivul principal al acesteia este integrarea pe piața muncii. Atragerea muncitorilor calificați constituie un aspect important în Strategia Lisabona, care își propunea ca, până în 2010, să transforme UE în cea mai competitivă economie bazată pe cunoaștere din lume.
Spre deosebire de emigrația românească care reprezintă aproximativ 10% din populație, imigrația în România are valori semnificativ mai mici. În prognoza pentru 2013-2015, Comisia Națională de Statistică estimează că numărul de imigranți poate crește până la 200.000 – 300.000 de imigranți, adică 1% – 1, 4% din totalul populației.
România nu este o țară cu tradiție în ceea ce privește imigrația, fenomenul este oarecum nou și a luat amploare mai ales în ultimul deceniu, în special datorită creșterii economice , aderării la Uniunea Europeană și a politicilor de încurajare a venirii la studii în România pentru migranții-etnici români. Până la jumătatea anilor 2000 numărul de imigranți nu era foarte mare: majoritatea veneau din țări precum China, Turcia, Iran, Iordania sau Siria pentru a-și deschide afaceri, având ca sprijin o legislație care încuraja acest tip de activități. Pe lângă aceștia, trebuie menționați cei care erau înscriși la facultățile din România, urmând, într-un fel, tradiția începută în perioada de dinainte de Revoluție. Putem spune astfel că principalele trei comunități de imigranți erau cei din Republica Moldova, China și Turcia. Spre deosebire imigranții chinezi și turci, imigranții moldoveni au fost atrași spre România mai mult pentru studii și mai puțin pentru activități antreprenoriale, cu toate acestea însă, ei se regăsesc în sectoarele care prezintă deficit de forță de muncă precum comerț, confecții, agricultură sau construcții. De asemenea, o diferență importantă între aceste trei comunități este că în cazul cetățenilor moldoveni bariera limbii nu există, ceea ce este un factor deosebit de important în integrare.
Odată cu 2007, România a trecut într-o nouă etapă a administrării chestiunii imigrației în calitatea sa de membru al Uniunii Europene. Începând cu această dată, atenția instituțiilor românești din domeniu s-a concentrat pe cetățenii din țările terțe, adică din spațiul extra-comunitar deoarece în ceea ce îi privește pe cetățenii UE/SEE, a fost transpusă Directiva Consiliului 38/2004/CE referitoare la dreptul la liberă circulație și ședere pentru cetățenii comunitari și familiile acestora. Astfel, între anii 2007-2010, numărul cetățenilor UE care stau legal în România a crescut de două ori și jumătate, cu în jur de 35% pe an.
Grafic nr.1. Evoluția numărului de cetățeni UE și SEE în România, perioada 2007-2010
Sursa datelor statistice: Oficiul Român pentru Imigrări
Însă cine sunt imigranții de pe teritoriul țării noastre la mijlocul anului 2014? Aproximativ 35% din ei
sunt membrii de familie ai unui cetățean român / cetățean UE/SEE, iar aproximativ 8% sunt în România pentru a fi împreună cu familia lor. 16,2% se află aici pentru studii iar pentru angajare aproximativ 9%. Situația detaliată este prezentată în tabelul de mai jos.
Tabel Stoc cetățeni din state terțe, după scopul șederii
Sursa: Oficiul Român Pentru Imigrări,
http://ori.mai.gov.ro/api/media/userfiles/analiza%20statistica%20sem%20I.pdf
Distribuția teritorială a imigranților, în mod deloc surprinzator, are în frunte capitala țării, urmată de județele Cluj și Timiș, care se află printre județele cu PIB-ul cel mai mare din România.
Stoc Cetățeni din state UE, după județul de reședință
Sursa tabelului: Oficiul Român de Imigrări
http://ori.mai.gov.ro/api/media/userfiles/analiza%20statistica%20sem%20I.pdf
I. SERVICII PENTRU EXPATRIAȚI
1.1 Relocarea
Alegerea locului unde potențialul expatriat va trăi denotă, de multe ori, gradul de implicare în
societatea de adopție. Hotelul nu este o soluție pe termen lung, așa că la un moment dat intră în joc agențiile imobiliare. Există în București firme specializate în găsirea de case pentru angajații de top ai multinaționalelor, iar această specializare a venit, firește, pe măsură ce numărul străinilor, dar și nevoia de servicii de calitate, a crescut.
Datorită prezenței în număr tot mai mare a multinaționalelor pe piața românească, și serviciile de relocare au cunoscut o creștere considerabilă, având o tendință ascendentă încă de la începutul anilor 2000. În acea perioadă, managerii străini veneau în România pentru o perioadă mai lungă sau mai scurtă de timp pentru a instrui angajații români astfel încât aceștia să poată prelua la un moment dat funcția trainer-ului, economisindu-se astfel prin folosirea capitalului uman autohton resurse considerabile. Serviciile de relocare implică în primul rând găsirea unei locuințe, însă nu se limitează aici: se oferă de asemenea asistență contractuală, schimbarea permisului de conducere, obținerea permisului de muncă, legalizări, obținerea vizei de muncă, precum și numeroase workshop-uri și training-uri. De obicei, aceste servicii sunt oferite străinilor care își deschid afaceri și vor să rămână în România pe o perioadă nedeterminată, muncitorilor sezonieri sau cetețenilor străini care au contracte pe perioade mai lungi de trei ani.
Creșterea cererilor este, în momentul de față, susținută de două tipuri de solicitări: relocarea clasică, pentru cetățenii europeni, în care accentul cade pe căutarea unei locuințe, găsirea unei școli pentru copii, training-uri culturale și cursuri de limba română pentru străini și nu pe aspectul birocratic, care nu este prea complicat. Pentru cei care nu provin din Uniunea Europeană, urgența este legată de documentația necesară șederii legale în România: obținerea permisului de muncă, a permisului de ședere, reîntregirea familiei, proces foarte complex și care poate presupune costuri mari dacă nu sunt consiliați adecvat în legătură cu documentele de care vor avea nevoie din țara natală.
În mod deloc surprinzător, există o perioadă a anului când companiile de relocări au considetabil mai mulți clienți, și anume vara. Acest lucru se întâmplă deoarece este sezonul în care copii sunt în vacanță, iar în cazul unei relocări cu întreaga familie, este necesară acordarea unei atenții deosebite copiilor și soției. Găsirea unei școli adecvate este un proces complex, în special dacă este se dorește înscrierea lui în sistemul de stat.
În general, majoritatea expaților caută case sau vile, în ansambluri rezidențiale sau construcții individuale, care le pot oferi un confort sporit din punctul de vedere al spațiului de locuit și al petrecerii timpului liber (curte interioară, gradină, piscine, saună etc).
Deși în ultimii ani orașe precum Timișoara, Cluj sau Brașov au cunoscut o creștere economică importantă, principala destinație a expatriaților care vin să muncească în România rămâne Bucureștiul și zonele sale limitrofe. De exemplu, numărul de companii care se decid să își stabilească sediile în Județul Ilfov a crescut spectaculos, Pipera fiind una din cele mai solicitate și din cauza traficului din ce în ce mai aglomerat din capitală.
Una dintre zonele preferate de către expați este Pipera-Tunari, peste 35% dintre tranzacțiile de închiriere din zonă fiind făcute de către companii pentru expați sau angajați în proiecte pe termen scurt și mediu. Potrivit datelor agențiilor imobiliare, angajații marilor companii multinaționale preferă Pipera pentru proximitatea locului de muncă, facilitățile din zonă și existența spațiilor verzi.
Zona de nord a capitalei este – cu obiecțiile legitime care pot fi aduse acestui termen – o zonă rezidențială cu un statut aparte și oarecum cu un circuit închis: mijloacele de transport în comun nu aparțin Primăriei, ci unor firme private, există suficiente super – / hiper – marketuri încât să nu fie necesară deplasarea până în București, precum și alte servicii, începând cu grădinițele private și terminând cu cabinete stomatologice sau saloane de înfrumusețare. Una dintre cele mai importante școli internaționale – „American School” – loc unde majoritatea elevilor sunt copii ai expatriaților, se află tot în zona de nord, în Pipera.
1.2 Atelierele Cross-Cultural
În lipsa unor strategii coerente de promovare a țării, apărem din când în când, cu bune sau cu rele în vizorul lumii, însă ce știu, de fapt, străinii înainte să accepte un loc de muncă la noi în țară? Majoritatea mai nimic, în afară de ceva nume sonore din sport, Dracula, Ceaușescu și, poate, câțiva regizori români care au făcut o figură frumoasă la festivalurile europene de film. Pentru aceste situații, alte țări precum Statele Unite, Germania sau Japonia au dezvoltat cursuri speciale de ”cultural training” care au deja tradiție. La noi, aceste cursuri sunt relativ noi, iar oferta nu este foarte variată. În general, școlile de limbi străine au cursuri de ”limba și cultura română” însă orele de cultură română sunt integrate în cele de limbă. În ultimii ani, au apărut, totuși cursuri dedicate exclusiv particularităților culturii române, începând de la tradiții și obiceiuri până la ”cultura de afaceri” și ceea ce presupune a fi un bun manager într-o firmă în România. International House (http://hrmanageronline.ro/integrarea-lingvistica-si-culturala-a-expatilor/), una dintre cele mai bine plasate pe piață școli de limbi străine, oferă ateliere care pot dura două ore – cel mai scurt, iar cel mai lung este de două zile.Atelierul de două ore se concentrează asupra următoarelor elemente:
Definirea obiectivelor atelierului;
Atitudini și valori: triunghiul cultural, stereotipuri și generalizări, Exercițiu comparativ: țara mea de origine vs. România;
Comportamente: comportamente specifice românilor vs. ca. International House (http://hrmanageronline.ro/integrarea-lingvistica-si-culturala-a-expatilor/), una dintre cele mai bine plasate pe piață școli de limbi străine, oferă ateliere care pot dura două ore – cel mai scurt, iar cel mai lung este de două zile.Atelierul de două ore se concentrează asupra următoarelor elemente:
Definirea obiectivelor atelierului;
Atitudini și valori: triunghiul cultural, stereotipuri și generalizări, Exercițiu comparativ: țara mea de origine vs. România;
Comportamente: comportamente specifice românilor vs. comportamente specifice conaționalilor managerului;
Îmbunatatirea percepției privind diferențele culturale: sistemul trans-cultural, instrumentul RADAR;
Comunicarea, din perspectiva românilor: cum stabilesc românii o relatie de afaceri, atitudinea lor fața de timp, cum iau deciziile și cum negociază, cum lucrează în echipă;
Plan de adaptare la mediul de viață românesc: 7 lucruri de care trebuie să îmi amintesc, 5 lucruri pe care trebuie să le fac;
Cadrul de mai sus a rezultat în urma a 12 ani de rulare a programului în Bucuresti și reflectă cel mai des solicitate direcții de cunoastere și pregătire ale unui manager străin.
Atelierul de două zile include conținutul lărgit al atelierului de două ore, plus următoarele teme:
Tradiții și obiceiuri românesti, relevante pentru mediul de afaceri;
Momentele esențiale din istoria României și a Bucureștiului;
Trăsături ale vieții politice: înainte de 1989 – după1989;
Să cunoaștem capitala: tur al Bucureștiului, cu vizite la Muzeul Satului, Palatul Parlamentului și Muzeul Cotroceni;
Să cunoaștem bucătăria: incursiune în gastronomia tradiționala (cina la un restaurant românesc, cu atmosfera interbelică);
România turistică: stațiuni și locuri de vizitat în țara noastră;
Servicii utile legate de casă și de educatia copiilor;
Cursul se desfasoară fie la sediul clientului, fie la International House Executive Center; pentru variantele de o zi sau două zile este prevăzut un tur al orașului (1h 30 minute) și vizite în locatii de interes din București (muzee, piețe, restaurante etc.)
Metodologia cursului implică: problematizarea, reflecția, comparația, jocurile de rol și studiile de caz. Discuțiile au la bază experiențele trăite de foștii și actualii cursanți, precum și de trainerii expuși la poziții de management în România și în străinătate, în medii culturale diverse. Manualul de curs este creat de Barry Tomalin, expert în cross-cultural training, de la International House din Londra, și are la baza peste 30 de ani de cercetări și ateliere practice, livrate în birourile companiilor multinationale din Europa, Asia, Africa si America. Cursurile sunt livrate, de regulă, pentru grupe formate din managerul străin și membrii familiei sale. Sunt rare cursurile formate din manageri străini din companii diferite, întrucât agendele lor ocupate sunt dificil de armonizat.
City Compass (http://citycompass.ro/), unul dintre cele mai importante și cuprinzătoare site-uri pentru străinii din România, nu doar din București, are de asemenea o secțiune dedicată orelor de training intercultural. ”Trainingul City Compass poate fi adaptat ariilor de cultură de afaceri, rezolvarea problemelor, specificități ale țării și instalarea în noul mediu, printre altele. Sesiunile lor sunt împărțite astfel:
Sesiuni pentru echipe: training-uri de o zi sau de 2 zile, 11 – 16 participanți
Sesiuni pentru grupuri: training-uri de o zi sau de două zile, 3-10 participanți
Sesiuni individuale, semi-individuale: training-uri de o zi sau de două zile, 1-2 participanți
Sesiuni pentru familii: traininguri de o zi sau de două zile, adaptat în funcție de numărul de participanți
Expații mai pot alege și serviciile unui cabinet psihologic pe nume ”Mindroom” (http://www.mindroom.ro/consiliere-%C5%9Fi-training-intercultural), care se adresează atât românilor cât și străinilor. Anunțul lor de prezentare sună astfel:
” Consiliere și training intercultural
Interculturalitatea e un fenomen palpabil și real. Dacă citești aceste rânduri și ești român, cu siguranță ai cel puțin o cunoștință care vine din altă țară. Sau care s-a mutat în altă țară. Ești expat și tocmai te-ai mutat în România? Felul de a fi al celor de aici pare mult diferit de al tău? Vino cu nevoile tale la o sedință pentru a găsi soluțiile și strategiile care ți se potrivesc. Și pentru a regăsi un echilibru între dorința de a te integra în noua cultură și aceea de a-ți păstra individualitatea.
Serviciile de consiliere și mediere culturală pe care le oferim ating un grad de profunzime și de complexitate ridicat. Pe lângă aspectele generale care țin de comunicarea interculturală, țin cont și de trăsăturile psihologice – atât cele personale cât și cele cultural”.
După cum se poate observa, oferta pentru acest tip de cursuri este destul de limitată în România, însă se poate opta pentru a urma un astfel de curs în țara de origine. De departe, Regatul Unit are cele mai multe oferte, însă firmele respective nu sunt specializate pe România, ele oferă servicii de acest tip pentru o multitudine de țări din toată lumea. Formele de susținere a cursului sunt și ele variate: workshopuri, programe de tutorat sau webinare, în funcție de preferințele clientului. Una dintre aceste firme, Communicaid, (http://www.communicaid.com/) susține următoarele:
”Un curs Communicaid ”A munci și a trăi în România” vă va furniza următoarele:
vedere de ansamblu asupra contextului cultural al României, incluzând aspecte istorice, sociale și religioase.
Metode de comunicare cruciale pentru a înțelege și a răspunde la subtilitățile sociale și la nuanțele culturii române
Metode de conștientizare a șocului cultural și soluții pentru a-l depăși.
Informații esențiale și practice pentru a vă îmbunătăți experiența de a trăi și lucra în România”.
Nu mulți expați urmează acest tip de cursuri, pe de o parte deoarece consideră că se vor descurca la fața locului și pe de altă parte deoarece consideră că este suficient să fie bine pregătiți în domeniul lor și să cunoască bine cultura de afaceri din noua țară, dat fiind că sunt aici într-o misiune ce presupune implementarea unor strategii. Cu toate acestea, există și categorii aparte, pentru care o documentare temeinică asupra României este esențială: în ambasadele țărilor străine din București, profilul de țară este studiat cu luni înainte de a ajunge în misiune. Ambasadorii, miniștii și consilierii, adică angajații cei mai importanți în ordinea ierarhiei învață despre geografia țării, situația economică, principalele partide politice și liderii lor, istorie, precum și elemente de cultură încă din momentul în care au aflat care va fi următoarea lor misiune. De asemenea, o altă metodă de informare sunt așa-numitele telegrame (informări zilnice despre evenimentele cele mai importante care circulă între ambasadele din diferite țări ale unui anumit stat) în care numele României este menționat.
1.3 Școlile pentru copiii expatriaților
Un aspect foarte important atunci când este vorba despre mutarea într-o țară străină este cel legat de opțiunile referitoare la educație, uneori chiar mai important decât beneficiile legate de casă și mașină, deoarece costurile pentru un an de școlarizare într-o școală particulară nu sunt deloc neglijabile. Taxele de scolarizare care pot depăși 18.000 de dolari pe an sunt suportate uneori în totalitate de către companii, în cazul expatilor care vin să conducă afacerea din Romania a firmei-mamă. Aceste sume sunt prohibitive pentru majoritatea părinților români, de aceea cine studiază în aceste centre de învățământ sunt copiii diplomaților, ai managerilor de top din țară sau din străinătate, copiii sportivilor sau ai oamenilor de afaceri. Deși costurile pentru un an de școlarizare pot părea extrem de ridicate prin raportare la veniturile locale sau la sistemul de învățământ public, atunci când sunt comparate cu unități de învățământ similare din alte țări această percepție dispare. Salariile ridicate ale profesorilor (unii din ei nativi, care, la rândul lor sunt relocați), investițiile în echipament școlar, materiale didactice, activități extracuriculare, pază și curățenie, toate se regăsesc în taxele școlare.
Prezența acestor școli străine în România este destul de discretă. Nu au campanii publicitare agresive pentru că de fapt nu au nevoie. Este suficientă accesarea paginii de internet a fiecăreia pentru a a avea aproape toate informațiile legate de taxe, profesori, chiar și eventualii colegi de clasă. De asemenea, recomandările elevilor, ale părinților sau ale absolvenților sunt suficiente și susțin școli care fac parte din sisteme cu tradiție peste tot în lume. În ciuda taxelor foarte mari, există liste de așteptare, în special în cazul celor cu predare în limbi străine. Printre cele mai căutate școli din București se numără Cambridge School, International American School of Bucharest (AISB) sau International British School of Bucharest (IBSB). Prima școală particulară înființată în București este International American School of Bucharest, iar povestea ei este una aparte căci cine a depus eforturi pentru ca ea să existe au fost ambasadorul american la București, Bill Crawford și soția sa, Barbara. La început, materialele didactice au fost donate de familii iar o parte din mobilă a fost cumpărată din Germania și adusă cu avioane militare americane. Începând cu anul 1990, școala a fost reamplasată în trei sedii din capitală, până când în 2002 a fost deschis un sediu nou.
După terminarea studiilor, majoritatea absolvenților pleacă la studii la universități renumite din Europa și din America. Pentru o treime din aceștia taxele sunt achitate de părinți, iar pentru restul sunt achitate de ambasade sau de companiile multinaționale. În prezent, la școala americană învață aproximativ de 700 de elevi care provin din 50 de țări diferite.
În trecut, companiile erau dispuse să acopere integral cheltuielile pe care le aveau expații cu școlarizarea copiilor, însă acum plata taxelor nu mai este o garanție. În schimb, se pune la dispoziția angajatului o sumă fixă pentru educație iar apoi părintele decide dacă o folosește pe toată sau alege opțiuni mai ieftine. Un aspect care nu este trecut cu vederea este și păstrarea identității culturale. Deși cele mai bine cotate școli din București sunt cu predare în limba engleză, unii părinți preferă o școală unde copii învață în limba maternă cultura țării din care provin. Printre acestea se numără: Școala Germană din București (adresă: Str. Aron Cotrus, nr. 51, București, web: www.dsbu.ro), Școala Franceză Anna de Noailles (adresă: Str. Cristian Tell, nr. 22, sector 1, București, web: www.lyfrabuc.ro), Școala Japoneză (adresă: Str. Alexandru Constantinescu, nr. 21, Sector 1, București, e-mail: jpschool@zappmobile), Școala Grecească (adresă: Str. Parfumului nr.9, sector 3, 030841, București, e-mail: [anonimizat]).
1.4 Rețele de socializare pentru expatriați
Unul dintre cele mai populare site-uri de socializare pentru expatriați este Internations (http://www.internations.org/about/internations), care dorește să aducă împreună „mințile globale”, lucru pe care l-a reușit din plin, din moment ce este prezent în mai mult de 390 de comunități globale.
Internations este prima comunitate online pentru oamenii care trăiesc și muncesc în străinătate. Membrii acestui site interacționează cu oameni care se află în situații similare, care au aceleași interese și nevoi. Ei pot face schimb de informație în chestiuni care țin de statutul de expatriat, atât la nivel global cât și la nivel local. Internations se adresează comunității internaționale: diplomați, membri ai ONG-urilor, corespondenți străini, expatriați angajați de companiile multinaționale și membrii familiilor acestora. De asemenea, sprijină localnicii care au legături puternice cu această comunitate. Rețeaua lor este platforma perfectă pentru a face schimb de opinii și de informație despre particularitățile locale. Calitatea de membru este oferită strict prin invitație, pentru ca Internations să rămână o rețea de încredere, unde siguranța datelor și protecția intimității sunt prioritare. Există mai multe tipuri de membri, iar cei care doresc să aibă acces la toate facilitățile site-ului trebuie să plătească o taxă lunară.
În ceea ce privește Internations România, aceștia își propun să îi spijine pe expatriați în ”a cunoaște mai bine comunitatea de expatriați de aici și în a descoperi modul de viață al românilor în toate aspectele lui, de la a mânca o mămăligă tradițională, până la a sărbători Mărțisorul. De la munții Transilvaniei și până la Delta Dunării și coasta Mării Negre, România are multe de oferit expatriaților, turiștilor și călătorilor din toată lumea. Cu toate acestea, comunitatea din ce în ce mai mare de expați din România este atrasă în principal de provocările economice din industria textilă sau de dezvoltarea urbanistică din București și Constanța.” (http://www.internations.org/romania-expats). Site-ul are șase diviziuni principale, fiecare împărțindu-se la rândul său în subcategorii: pagina de start, grupuri, membri, forum, ghid și evenimente unde sunt abordate aproape toate aspectele legate de traiul în străinătate, de la oportunități de lucru și angajări, până la probleme legate de taxe, școli particulare pentru copii și săli de sport.
Un alt site dedicat expaților este Expat Blog. Acesta a fost creat în 2005 și se intitulează a fi o ”rețea de schimb de informații dedicată vieții în străinătate”. Oferă informații gratuite și sfaturi celor care trăiesc sau au de gând să trăiască într-o altă țară. Site-ul îi încurajează pe utilizatori să își împărtășească experiențele cu ceilalți, insistând pe faptul că toată lumea poate participa. Expat Blog are zece secțiuni principale: destinații, bloguri, catalog, anunțuri, ghid, cazare, locuri de muncă, rețea, poze și forum. Expat Blog acordă o importanță mai mare poveștilor de viață, există secțiuni precum Blogul Lunii sau Interviul Lunii în care sunt povestite pe larg impresiile unor oameni care, uneori, au ajuns să trăiască în culturi diametral opuse față de cele din care proveneau.
1.5 Publicații pentru expatriați
City Compass a fost fondat în 2008 de doi germani și de un român cu scopul de a-i face pe expatriați să se simtă acasă în București și în România. În 2013 a fost fondat grupul City Compass. Acesta oferă o paletă variată de informații și servicii pentru expatriați, companii internaționale și pentru turiștii străini. Cele trei direcții ale City Compass Group sunt: tururi și eveniment, consultare interculturală și servicii media.
City Compass Tours & Events este un parteneriat între City Compass SRL și Terra Carpatica SRL iar la conducerea sa este Thorsten Kirschner, specializat în consultanță pentru turism și crearea de evenimente (i.e. TravelBuzau.com, Carpathian Tourism Cluster Romania, Mobile Cooking Romania și altele). Serviciile principale includ tururi cu ghid, evenimente pentru corporații și servicii asociate, team building exclusiv, vacanțe pentru managementul de top, ponturi de călătorie.
City Compass Intercultural Consulting. Datorită unei cereri din ce în ce mai mari pentru training intercultural și programe de primire a angajaților corporatiști, a fost înființat în 2013 City Compass Intercultural Consulting. Serviciile principale sunt: workshopuri și training-uri interculturale, comunicare interculturaă, servicii de informare a expaților și a nou-veniților, coaching și informații practice special adaptate fiecărui client despre România.
City Compass Media Services. Pentru a-i face pe oameni să se simtă acasă în România ei oferă: un ghid anual al României și al Bucureștiului, pe hârtie și e-book, cu informații verificate și la zi despre România, ediții speciale pentru companii. Un newsletter săptămânal în engleză despre eveniemntele din București și din România, o aplicație smartphone pentru iOS și Android pentru a găsi evenimente, articole și tururi în București și în România în timp real, ponturi folositoare pentru nou-veniți și turiști, un registru extins al firmelor bazat pe contribuțiile comunității de cititori, pentru clienții corporate informație adaptată nevoilor acestora în limba engleză, precum feed-uri RSS despre evenimentele din București și din România.
Romania Insider (http://www.romania-insider.com/) este partener al City Compass și este administrat de o echipă de jurnaliști, editori și scriitori-invitați care acoperă o mare varietate de subiecte, adaptate pentru publicul străin. Este lider de piață, cu aproximativ o sută de mii de vizitatori unici pe lună. Acesta a pornit ca un proiect solo în 2010 și a avut dorința de a fi o sursă de știri proaspete și de calitate pentru comunitatea de expatriați. Site-ul în limba engleză a fost fondat de o româncă (Corina Chirileasa) care apoi a făcut un parteneriat cu City Compass. În curând echipa s-a extins și acum oferă comunității internaționale știri articole de fond și păreri despre România, ceea ce ajută firmele locale și internaționale să fie la curent cu tot ce se întâmplă în mediul de afaceri.
„Mai români decât românii” este o carte apărută în 2013 la Editura Polirom, coordonată de Sandra Pralong. Titlul acesteia este inspirat dintr-o postare a blogger-ului Sam cel Român în care spunea ”sunt mai român decât tine”, iar cartea în sine este o colecție de patruzeci și patru de mărturii scrise de expatriații din România, în ordinea cronologică a stabilirii lor în țara noastră. Jumătate din co-autori vorbesc românește, iar unele texte au fost scrise direct în limba română pentru a se păstra culoarea și farmecul în exprimare, altele au fost traduse de voluntari care au ajutat la materializarea acestui proiect. Cei 45 de coautori vin din 19 țări‚ de pe toate cele cinci continente. Majoritatea sunt europeni (28) și vin din 9 țări: Marea Britanie (10), Italia (4), Elveția (3), Franța (3), Olanda (3), Germania (2), Belgia (1), Grecia (1) și Rusia (1). Continentul asiatic este reprezentat de de cinci țări: India (2), China, Pakistan, Liban și Siria, câte unul. Din America (de Nord) sunt șapte participanți iar din America de Sud un mexican. Din Africa au contribuit un camerunez și o congoleză, iar din Australia o persoană s-a stabilit în România și a fost dispusă să își scrie părerea despre viața de aici. Aproape o treime dintre coautori sunt femei (13) iar restul de 32 sunt bărbați și au ocupații dintre cele mai variate: mass-media și comunicare, antreprenori, management, ONG-iști, constructori, medici, arhitecți, peisagiști sau educatori și formatori.
Ordinea includerii în volum este cronologică, în funcție de data stabilirii în România (majoritatea coautorilor au făcut multe vizite înainste să se decidă, dar a fost luată în considerare data instalării, iar opt dintre ei au fost în România chiar înainte de 1989. Jumătate din ei (22) s-au stabilit în România înainte de 1995, mulți descoperind România imediat după Revoluție, când au venit aici cu ajutoare.
1.6 Expatriații în emisiuni de televiziune
Emisiunea Pașaport de România difuzată pe TVR2 (http://www.tvrplus.ro/emisiune-pasaport-de-romania-71) este o emisiune pentru publicul larg și are ca punct de pornire următoarea supoziție: un străin care nu vorbește românește și o gazdă (de la țară) care nu vorbește limbi străine vor găsi o cale de comunicare, vor trece de bariera lingvistică și vor reuși să împărtășească aspecte fundamentale din modul lor de viață. Gazdele și oaspetele sunt urmăriți de-a lungul câtorva zile în care se dorește prezentarea vieții cotidiene a țăranilor din satele (turistice) ale României. Se încearcă de asemenea promovarea diferitelor meșteșuguri/ târguri/ tradiții practicate în zonă, exotice chiar și pentru unii români, prin urmare de neratat pentru un străin. Acesta pleacă într-un sat din România, unde stă câteva zile, timp în care va cunoaște obiceiurile și tradițiile oamenilor locului. Trebuie să se adapteze condițiilor și să se integreze, iar pentru a câștiga pașaportul de România el trebuie să demonstreze că poate trăi în acel sat. În fiecare ediție localnicii evaluează prestațiile străinului și comentariile acestuia despre ceea ce i se întâmplă. La sfârșitul fiecărei ediții telespectatorii sunt invitați să-l voteze pe invitat la o adresă de e-mail. Cei care întrunesc cele mai multe voturi merg în semifinală, iar apoi în finală.
Prefix 0040 este o emisiune care s-a derulat între 2006 și 2008 și a fost difuzată pe TVR Internațional. Emisiunea care avea drept titlu prefixul României își propunea să facă un portret al străinilor stabiliți aici, indiferent dacă era vorba de o perioadă mai scurtă de timp sau pentru toată viața.. Să afle poveștile lor , motivele sau întîmplările care i-au adus la noi în țară și, nu în cele din urmă, să vadă imaginea României prin ochi de expat. Amănuntul care deosebea această emisiune de altele de acest gen era acela că dialogul cu intervievații avea loc în limba română. Astfel, echipa emisiunii a filmat aproape o sută de personaje care veneau din Europa, din Africa, Asia sau America Latină. Artiști, medici, oameni de afaceri, sportivi, aduși la un numitor comun de o trăsătură pe care o aveau cu toții, fără excepție: erau niște aventurieri, iar la momentul interviurilor aventura lor purta numele de „România“.
Pașaport diplomatic. Această emisiune (http://www.digi24.ro/Emisiuni/Digi24/Pasaport+Diplomatic/) este difuzată sâmbăta, de la orele 18:30 pe canalul Digi24. Este singura emisiune despre profesioniștii din diplomație și își dorește să aducă în prim-plan o lume greu accesibilă publicului larg. Deși invitații nu sunt exclusiv străini, accentul pică pe chestiuni de politică externă în care este implicată și România sau care au consecințe în viața politică românească.
II. MANAGERII EXPATRIAȚI
Aproape o treime din respondenții la acest studiu sunt manageri care provin din țări diferite, ce au culturi manageriale și abordări față de România și față de români, datorită contctelor anterioare stabilirii aici cât și – în cazul celor care vin de foarte departe – informării cu privire la țara noastră. Mobilitata din ce în ce mai mare din ultimii 30 de ani a făcut ca această categorie să fie atent studiată, atât din dorința de a eficientiza costurile, dar și pentru că întâlnirea dintre două sau mai multe culturi pe terenul afacerilor este extrem de interesantă pentru sociologi și pentru antropologi.
Odată depășite etapele instalării, cunoașterii colaboratorilor, a colegilor și a mediului de afaceri în general, odată depășită acomodarea în noua țară, managerul străin se poate confrunta, mai ales lucrând într-o țară plină de contradicții precum România, cu situația ca sediul central să îi ceară ceva ce nu poate fi implementat. Aceasta dă naștere dilemei care la un moment dat, va apărea în viața fiercărui manager expatriat: pe de o parte își dă seama că ceea ce i se cere este ori greșit ori imposibil deoarece nu se iau în considerare condițiile locale, iar pe de altă parte, în calitate de angajat al unei firme, trebuie să se supună deciziilor șefilor.
2.1 Tipuri de manageri în funcție de loialitatea față de firmă
Astfel, managerii expatriați, în funcție de loialitatea lor se împart în patru categorii: loiali companiei mamă, loiali operațiunilor locale, loiali amândurora sau niciunora (Black, J.S., H.B. Gregersen & M. Mendenhall, 1992)
Paradoxul ”dublei loialități” :
1. Agenții liberi sunt aceia care sunt devotați carierei lor înainte de toate.
2. Expatriații ”care și-au lăsat inima acasă” sunt foarte devotați cartierului general și nu au un grad ridicat de loialitate pentru filiala locală. Fie că nu vor, fie că nu pot să se adapteze la cultura locală, ei implemenează fără rezerve directivele firmei. Acest tip de angajat este foarte portrivit atunci când firma-mamă vrea să se asigure că va obține ceea ce-și dorește în străinătate.
3.Expatriații care devin nativi dezvoltă un atașament aparte pentru țara în care este trimis și un atașament din ce în ce mai scăzut față de conducerea firmei din țara de origine. Aceștia se identifică cu modul de a face afaceri, cu limba, cultura și valorile locale. Se întâmplă ca de multe ori ei să nu ia în considerare politicile impuse de la centru și, chiar dacă aceasta le poate cauza probleme la sediul central, are loc o creștere a respectului și a loialității colegilor din filială, ceea ce va duce la creșterea productivității în postul din străinătate. Astfel are loc un paradox organizațional (luptând contra sediului, expatriatul devine mai productiv în postul din filială) și de multe ori acest comportament ”deviant” este tolerat pentru că aduce rezultate pozitive.
4. Cetățenii duali sunt loiali atât firmei-mamă cât și filialei locale. În momentul în care apare o situație conflictuală, aceștia încearcă să o rezolve, chiar dacă asta înseamnă depunerea unor eforturi considerabile. Ceea ce este un factor cu adevărat important în rezolvarea acestor conflicte este libertatea de acțiune. Cu cât managerii expatriați au mai multă putere de decizie, cu atât ei vor deveni mai responsabili pentru cum se desfășoară lucrurile la locul de muncă și se simt mai devotați operațiunilor locale. Iar pentru că libertatea de decizie este oferită de firma-mamă, acest lucru se traduce printr-un mai mare devotament față de firmă. Această categorie de manageri expatriați este, desigur, cea ideală pentru orice afacere care are filiale și în străinătate. Însă pentru ca acest tip de manager să fie cât mai prezent printre angajații firmei, aceasta trebuie să aibă încredere în evaluările lui, în ideile și în sfaturile lui. Fără o bună comunicare și o descentralizare a puterii, managerii duali nu vor apărea foarte des în cadrul de personal al firmelor care s-au extins peste hotare.
2.2 Adaptarea culturală
Adaptarea internațională reprezintă măsura în care managerul expatriat se simte bine muncind și trăind în cultura-gazdă și se poate spune că acest proces începe din clipa în care s-a semnat contractul. Ca străin, încerci într-o primă fază să decriptezi tot felul de ritualuri, de simboluri și de gesturi, însă a descoperi ce definește cu adevărat o cultură este un proces destul de îndelungat și laborios și nu sunt mulți cei care reușesc să o facă, uneori din lipsă de interes, alteori din lipsă de timp.
Studiind dinamica acestui șoc cultural, cercetătorii au descoperit că există un ciclu care ia forma literei ”U” și care este împărțit în patru etape: luna de miere, șocul cultural, adaptare și excelență.
În prima fază , străinul este fascinat de cultura locală. Locuiește la hotel sau într-un apartament luxos, totul este nou, iar expunerea la o nouă limbă și cultură este interesantă. Este perioada experimentelor, neplăcerile sunt trecute cu vederea punându-se accentul pe colegi, mâncare, posibilități de petrecere a timpului liber etc. Această etapă durează de obicei două- trei luni, iar firma-mamă îi acordă un sprijin important expatriatului (de exemplu, înscrierea la școală a copiilor, facilități cu transportul, găsirea celor mai bune clinici ș.a.). Totul este distractiv și nou și pare o aventură. De cele mai multe ori, cei care călătoresc într-o țară străină și turiștii rămân la această etapă, iar cei care lucrează în străinătate pe termen scurt nu simt aceste etape distincte ale șocului cultural. Ei rămân la sentimente fără prea multe nuanțe, ori le place un oraș foarte mult, ori nu le place, însă aceste percepții sunt bazate mai ales de instincte și pe o evaluare destul de sumară.
În timpul șocului cultural sentimentele expatriatului trec de la ”îndrăgostirea” de noul loc la starea de confuzie și uneori deziluzie, la întrebări cu privire la propria persoană și la cât sunt de potriviți pentru misiunea încredințată. Cauza principală a acestor fluctuații este nesiguranța, o piață a muncii din ce în ce mai instabilă și în egală măsură, îndoieli legate nu numai de propria adaptare, dar și de cea a familiei. Punctele de orientare obișnuite (uneori chiar la propriu) dispar, cultura de afaceri poate fi radical diferită și, încet-încet, sprijinul acordat de firma-mamă se diminuează, iar expatriatul și familia sa trebuie să învețe să se descurce singuri în activitățile zilnice. De asemenea, soția trebuie să înceapă să se ducă singură la cumpărături, la medic, să afle care sunt cele mai bune restaurante și locuri potrivite pentru timpul liber, cum să își facă noi prieteni pentru a intra într-o rutină zilnică nu foarte diferită de cea ce acasă. Pe măsură ce se întâmplă acest lucru, se lovesc se diferențele culturale. Figura prezentată mai sus arată că de la 3 până la 9-10 luni după sosire curba se adâncește, expatriatul dorind să se adapteze normelor țării gazdă.
Există și destule cazuri în care expatriații nu trec de etapa șocului cultural și, fie se întorc acasă mai devreme decât plănuiseră, fie rămân la post însă nu sunt nici fericiți nici eficienți. Curba în formă de ”U” pentru aceștia are, în cel mai bun caz, brațul scurt mai lung decât cel drept, ceea ce indică o anumită adaptare, dar nu de ajuns de profundă pentru a compensa frustrările expunerii la o nouă cultură sau, în cazuri extreme, aceasta nu există deloc.
Adaptarea apare în momentul în care expatriatul începe să învețe normele, scrise sau nescrise, și modalitățile în care se fac lucrurile la locul de muncă și în societate. Încet- încet, ei învață ceea ce este important și semnificativ, subtilitățile gestuale și de limbaj, ce poate fi ignorat și pe ce trebuie pus accentul. Învățarea limbii străine agilizează acest proces deoarece reușesc să se facă înțeleși în conversațiile de zi cu zi, dar pentru asta este nevoie de un efort considerabil din partea noului venit. Dacă aceste eforturi sunt constante și dacă perioada pentru care rămâne în țara-gazdă este suficient de lungă, expatriatul poate ajunge la faza de excelență, când își poate desfășura activitățile profesionale în mod eficient, poate naviga ușor printre diferitele nuanțe și gesturi în timpul întâlnirilor de afaceri, înțelege și acceptă relația cu instituțiile, ia parte la manifestările culturale și, în unele cazuri, se împrietenește cu colegii nativi și intră intimitatea culturii din care aceștia fac parte. Desigur, vor exista întotdeauna și surprize neplăcute, practici cu care el nu va fi de acord, însă acestea îl fac să constate că fiecare țară are sisteme și practici diferite, care nu sunt atotcuprinzătoare și perfecte nicăieri. Nu toți expatriații trec prin acest proces în același fel. Cei care au dorit să urmeze o pregătire interculturală (fie plătită de companie, fie de ei înșiși) înainte de plecarea în străinătate, au tendința de a se adapta mai bine. Panta dintre euforie și șocul cultural este mai puțin abruptă căci o serie de neclariăți și diferențe au fost deja anticipate și înlăturate, procesul de adaptare începând de fapt înainte de a pleca din țara de origine. Acest proces se numește ”socializare anticipativă” (Black & Mendenhall 1991: 189). Forma curbei și panta sunt influențate într-o bună măsură de eficiența personală, de dorința de a comunica și de a stabili relații cu localnicii. În ciuda acestor pregătiri, șocul cultural are loc, depinde numai intensitatea acestuia. Oricât de paradoxal ar părea, el este dovada că expatriatul încearcă să se integreze, că nu dorește să rămână izolat într-un club al străinilor, ceea ce înseamnă că este pe calea cea bună.
2.3 Factori determinanți în adaptarea internațională
Cercetătorii care au studiat modul în care se oamenii se adaptează într-o altă țară au ajuns la concluzia că acest proces are cel puțin trei faze: adaptarea la locul de muncă, dezvoltarea relațiilor cu oamenii din țara gazdă și adaptarea la mediul de afaceri din străinătate (Black, Menhenhall & Oddou 1991: 291 – 317). În acest proces, străinii au nevoie de aptitudini care să îi ajute, atât pe ei cât și pe compania care i-a delegat să lucreze în altă țară în a face față celor trei dimensiuni ale adaptării internaționale. Unele aptidudini sunt necesare în toate trei dimensiunile, iar altele permit adaptarea la una sau la două dimensiuni.
Cadru pentru adaptarea internațională
Două mari variabile influențează decisiv gradul de adaptare al noului-venit: adaptarea familiei și noutatea culturii. În mediul de lucru expatriatul poate avea ablități interculturale excelente și performanțe remarcabile, dar cercetările arată că dacă membrii familiei nu se adaptează, atunci apar probleme care pot conduce la o plecare prematură în țara mamă.
Black și Gregersen (1991) au descoperit că factorii de mai jos pot determina o adaptare pozitivă a familiei:
Familia a fost încă de la început de acord cu postul din străinătate
Familia s-a putut adapta la noutatea culturii
Standardele de viață sunt acceptabile pentru familie
Familia s-a angajat, din proprie inițiativă, în pregătirea interculturală
Noutatea culturii se referă la diferențele de bază între credințele religioase, rolul sexelor, valorile și normele din țara-mamă și țara-gazdă. Dacă diferențele sunt mari, noua cultură va părea cu atât mai îndepărtată și va fi cu atât mai dificil pentru expatriat să se integreze.
În ceea ce privește factorii individuali, aceștia sunt împărțiți în trei grupuri: aptitudinile de percepție, aptitudinile relaționale și eficacitatea personală. Acestea nu sunt o condiție sine qua non a adaptării la traiul într-o altă țară, însă sunt importante în încercarea de a înțelege noua cultură.
În toate trei dimensiunile mai sus menționate este esențială abilitatea de a avea și de a menține o stare de sănătate mentală stabilă și de asemenea de a avea încredere în capacitatea de a face față unor obiceiuri și tradiții surprinzătoare într-un mediu cu care străinul nu este familiar. Pentru ca acesta să facă față cu succes surprizelor din mediul cultural al țării gazdă este important ca el să aibă anumite aptitudini, printre care: reducerea stresului, substituirea pilonilor mentali și competența tehnică. Pe măsură ce instalarea în noua țară capătă contururi definitive intervine șocul cultural, însă aceasta este un semn că începe desprinderea de cultura din care provine și implicarea în noua cultură. Răspunsul la șocul cultural nu ar trebui să fie eliminarea lui subită, ci reducerea stresului care îl cauzează. Stresul poate apărea atât din motive personale cât și din motive ce țin de dorința de a se descurca bine la noul loc de muncă și de a demonstra că merită pe deplin încrederea care le-a fost acordată. Pe lângă aceasta apar inevitabilele sentimente de singurătate, frustrare legată de climă, alimentație sau condiții de locuit. Nu există o rețetă universal valabilă pentru a face față acestor încercări, însă este important să existe anumite „zone de stabilitate” la care se poate recurge de fiecare dată când situația devine prea tensionată, cum ar fi:
Înlocuirea pilonilor mentali: aceasta se referă la abilitatea de „a înlocui activitățile care le aduceau bucurie în cultura din țara natală cu activități similare care există în cultura gazdă” (Mendenhall & Oddou 1985). În orice țară există manifestări culturale precum dans, muzică, teatru, sport etc., însă depinde ce este improtant pentru fiecare popor în parte.
Competența tehnică: capacitatea de a-și îndeplini sarcinile cu succes este un element fundamental în adaptarea internațională. Dacă expatriatul nu găsește un mod de a-și pune în aplicare experiența și cunoștințele, încercarea de a se cunoaște noul mediu în care se află și de a stabili contacte cu oamenii din țara-gazdă în cel mai bun caz se va plasa la sfârșitul listei de priorități, asta dacă nu dispare în întregime.
Aptitudini relaționale. Aptitudinile relaționale vizează dorința expatriatului de a interacționa cu localnicii și de a stabili și dezvolta relații cu ei. Ele sunt importante pentru toate cele trei dimensiuni ale adaptării internaționale. Expatriații trebuie să decidă dacă le este suficient un nivel de interacționare minim sau dacă vor să se imerseze în cultura țării care i-a adoptat temporar. Dacă se decid pentru a doua variantă, ei trebuie să aibă cel puțin două aptitudini: dorința de comunicare cu localnicii și găsirea de îndrumători.
Se crede în mod eronat că pentru a fi un expatriat de succes este imperios necesar să vorbești fluent limba țării gazdă; fluența, este, neîndoios, un scop spre care se tinde, însă nu este nici pe departe o esențială pentru adaptarea internațională. S-au făcut cercetări care au scos la iveală faptul că, în dezvoltarea relațiilor cu localnicii este important mai degrabă faptul că expatriatul face eforturi pentru a învăța limba și mai puțin presupusa fluență. Fluența, pe de altă parte, poate lua multe forme, dar în general ea devine o monendă conversațională, adică expatriatul se folosește de ea în conversațiile zilnice pentru a le demonstra că și-a însușit elemente de limbaj și de cultură dintre cele mai diverse, de la fapte istorice importante, până la vedetele momentului și cele mai importante dezbateri din agenda publică. Astfel, expatriatul câștigă încrederea localnicilor și își înmulțește exponențial șansele de a dobândi noi cunoștințe.
Este benefic pentru un expatriat să aibă o relație mai apropiată cu un localnic, deoarece acesta îl poate ghida în primele luni de tatonare și experimentare iar apoi îi poate fi un prijin neprețuit în explicarea unor practici și situații care aparent sunt un nonsens. Prietenia cu un localnic pare să aibă asupra expatritului „același efect pe care îl are un îndrumător asura unui angajat nou, când persoana cu experiență îl ghidează ne neofit în complexitatea noii organizații sau culturi, pregătindu-l și ajutându-l să adopte comportamente corespunzătoare” (Mendenhall & Oddou 1985).
Aptitudinile de percepție se referă la capacitatea expatriatului de a înțelege de ce localnicii se comportă, reacționează și gândesc în modul în care o fac și de a trage concluzii cu privire la motivele acestor comportamente. Dacă se ajunge la această „decodare”, atunci străinii pot reduce în mare măsură incertitudinea psihologică asociată cu experimentul de a trăi într-o nouă cultură și se pot simți în largul lor în prezența localnicilor. Însă trebuie să recunoaștem că aptitudinile de percepție nu sunt un dat, ele sunt greu de folosit chiar și în contextul propriei culturi: a înțelege ce este în spatele unor declarații sau al anumitor comportamente nu este la îndemâna oricui. Tendința împotriva care trebuie combătută este aceea de a eticheta oamenii fără a avea suficiente date referitoare la mediul cultural din care provin. Este deosebit de important pentru adaptarea internațională ca expatriatul să înmagazineze suficientă informație despre ceilalți înainte de a-i cataloga drept „nesofisticați”, „înapoiați” „inculți” etc.
Pentru a considera că experiența lui într-o țară străină a fost de succes, acesta trebuie în primul rând să își îndeplinească sarcinile la un nivel cel puțin acceptabil. Există patru variabile, conform Black & Gregsen (1991) care îl pot ajuta sau împiedica pe managerul expatriat să se adapteze:
Libertatea de acțiune presupune flexibilitatea la locul de muncă în ceea ce privește regulile, procedurile și politicile, astfel încât managerul să aibă suficient spațiu de manevră și să nu fie limitat la respectarea orbească a unor reguli rigide.
Noutatea implică gradul de diferențiere între responsabilitățile și competențele între postul anterior și cel curent. Cu cât gradul de noutate este mai mare, cu atât expatriatul va avea dificultăți mai mari în a se adapta.
Claritatea se referă la cât de bine i-au fost explicate sarcinile noului post ( cu alte cuvinte dacă a înțeles de se așteaptă de la el). Un rol bine definit diminuează incertitudinea și îl ajută să se adapteze la noul ambient.
Conflictul în îndeplinirea rolului apare în momentul în care apar primele semnale contradictorii privind sarcinile și rolul, standardele de performanță. Acesta cauzează stres si dificultăți de adaptare.
În ceea ce privește sprijinul social și logistic, dacă firma-mamă îi asigură expatriatului mașină, locuință, plata taxelor școlare, informații practice legate de noua țară, atunci acesta va simți că face parte dintr-un grup social mai mare. Inexistența unui astfel de sprijin poate cauza frustrare, singurătate, neadaptare din lipsa de informare despre opțiunile disponibile.
Atunci când un expatriat acceptă un post într-o țară străină, probabil va fi nevoit să învețe și o nouă cultură organizațională, lucru absolut esențial pentru a avea rezultate bune. Orice organizație are propria cultură care influențează modul în care angajații își îndeplinesc sarcinile. Alături de noutatea culturii naționale, noutatea culturii organizaționale este un factor la fel de important în adaptarea la locul de muncă.
III. IMPRESII ALE PARTICIPANȚILOR LA STUDIU ASUPRA ROMÂNIEI ȘI A ROMÂNILOR
Metodologie: participanții la studiu au fost fost contactați pe e-mail și rugați să își împărtășească părerile despre București / România, atingând anumite puncte cum ar fi: diferența dintre femei și bărbați, limbajul gestual, etica muncii, prejudecăți, stereotipii etc.
Populația țintă este reprezentată de:
Adulți din mediul urban din România, cetățeni străini, care fac parte din trei mari categorii: expatriați care lucrează în multinaționale, expatriați care lucrează în ambasade ale misiunilor străine în România și manageri de top ai unor firme multinaționale cu filiale în București.
Instrument de cercetare: ”povestirea vieții”
Eșantionul: 19 subiecți
Culegerea datelor: culegerea datelor s-a realizat în perioada 15 noiembrie 2013 – 15 ianuarie 2014.
Introducerea și analiza datelor: zece texte au fost scrise în limba engleză, 7 au fost scrise în limba portugheză și unul a fost scris în limba italiană. Toate textele au fost traduse în limba română, păstrându-se punctuația fiecărui respondent.
Conform unui studiu realizat de Fundația Soros în 2011, termenul de ”expatriat” cu varianta ”expat” este definit după cum urmează: (Iris Alexe & Bogdan Păunescu, 2011)
«”Expatul sunt acele persoane, cel puțin în cazul României, de care vorbea doamna că au venit din vest în România, ăștia vin pentru perioadă foarte scurtă de timp și lucrează aici, iar ei au regimul de expați, adică au plecat de la firmele în care lucrau, la ei, în vest, sunt detașați aici, în România pentru șase luni, un an, doi ani și ei au regimul de expați. Deci au locație determinată, cu scop precis, până la urmă” (focus grup, București, români, mixt 16-65 ani)
”Expat de la expatriat” (focus grup, București, români, mixt 16-65 ani)
Se poate remarca faptul că, cel mai adesea, persoanele intervievate folosesc termenul generic de străin. O excepție o face utilizarea destul de frecventă și corectă a cuvintelor ”investitor”, ”oameni de afaceri”. De asemenea, participanții preferă să folosească termeni generici, determinați geografic, pentru a desemna un grup de străini sau altul, de exemplu: ”arabii”, ”chinezii”, ”occidentalii”.»
Expatriații sunt de fapt niște punți între culturi, făcând parte din echipe cu oameni din culturi diferite, de cele mai multe ori sunt dispuși (sau nevoiți) să se adapteze pentru a atinge scopurile pentru care au venit într-o țară străină. În viziunea lui Grigore Georgiu diferențele ”în ordinea comportamentelor practice exprimă diferențe culturale mai profunde, de substrat, care angajează valorile cristalizate în istoria de durată lungă a respectivelor societăți și comunități. În situațiile de comunicare interculturală punem fiesc în corelație planul de suprafață, adică practicile comunicative și comportamentele vizibile ale interlocutorilor, faptele și realitățile, cu planul de adâncime, cu valorile și credițele, adesea înrădăcinate în structurile inconștiente și colective ale indivizilor, grupurilor și comunităților. Lumea în care am aterizat și în care vrem, eventual, să ne fixăm, ne apare ca un complex de limbaje și noi trebuie să traversăm, printr-un efort de înțelegere, distanța dintre cele două planuri ale acestor limbaje și sisteme de semne, dintre expresii și semnificații, dintre semnificant și semnificat, dinstre subiectiv și obiectiv, dintre individual și social”. (Georgiu, 2010:76) Au apărut foarte multe puncte comune în relatările din acest studiu, iar acest lucru se observă în special la participanții care au aceeași naționalitate.
Această lucrarea încearcă să prezinte România prin ochii unor oameni care vin din țări și continente mai mult sau mai puțin îndepărtate, fără a avea pretenția că este reprezentativ și fără a încerca să generalizeze. Uneori, înșiși respondenții sunt conștienți că părerea lor este foarte relativă din cauza mediului în care locuiesc sau lucrează, a oamenilor cu care intră în contact și a standardului de viață.
Deși mesajul inițial prin care au fost rugați să își spună părerea despre România nu adresa întrebarea specifică „Ce știați despre România înainte de a veni aici?”, mulți participanți își încep povestirea răspunzând la această întrebare. Este surprinzător că atât în cazul celor europeni, cât și în cazul celor care vin de pe alte continente, răspunsurile sunt asemănătoare, România și, mai ales, cultura română sunt aproape necunosccute. Este interesant că acest lucru pare să nu se fi schimbat fundamental o dată cu căderea regimului comunist, mărturiile acestor oameni sunt revelatoare în acest sens. Elizete, în calitate de angajată a Ambasadei Braziliei la București a ajuns aici în anii optzeci, neștiind foarte bine la ce să se aștepte:
Am ajuns în România în plină «EPOCĂ DE AUR»(!!!). Perioada 1982 – 1989. Pot spune că șocul nu a fost așa de mare, căci înainte de a pleca din Brazilia aveam deja niște informații și o mică părere despre cum erau țara și locuitorii ei. Sigur că TRANSILVANIA a fost menționată de multe ori, în conversații cu prietenii care călătoriseră deja de mai multe ori în Europa de Est (Cortina de Fier). DRACULA înspăimânta pe orice se gândea la legendă (filme și povești). Însă nimic din toate acestea nu m-a impresionat, m-au impresionat în schimb frumusețea pitorească a TRANSILVANIEI. (Elizete Mitel, braziliancă, 63 ani)
Colegi ai Elizetei, din alte generații, și deci, cu mijloace diferite de acces la informație, (este de luat în considerare faptul că internetul poate aduce infinit mai multă informație despre un anume loc decât un ghid de călătorie sau un rezumat despre ecomonia țării) nu au ajuns în București știind cu mult mai mult: România este pentru brazilieni o țară la fel de exotică precum este Brazilia pentru români. (Zauder Fernando de Castro, brazilian, 33 ani). În cazul lui Augusto, pe lângă documentarea tehnică (din punct de vedere economic și politic) pe care o făcea în calitate de viitor șef al Cancelariei Ambasadei Braziliei în România, informațiile au venit și din partea colegilor de la postul în care se afla la momentul respectiv:
Am ajuns în România fără să știu prea multe despre țară. Am aflat, e drept, anumite lucruri spuse de persoane deloc cultivate din Canada, țară în care locuiam. Imaginea pe care o descriau nu era deloc drăguță… Credeam că voi ajunge într-o țară dominată de mafii locale și căreia îi lipsesc chiar și resursele de bază. Surpriza mea, când am ajuns, nu a putut fi mai mare! (Augusto Cesar Texeira Leite, brazilian, 46 ani).
Nici cazul lui Cesar Poppe nu este diferit:
Ce știam despre România înainte să fac această călătorie? – Nu prea multe, trebuie să recunosc: auzisem de Nadia Comăneci, de Hagi, de mitul lui Dracula; știam că este o țară din Europa de Est, foarte friguroasă, și relativ recent ieșită din comunism. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
În cazul europenilor, lucrurile sunt oarecum mai bine definite, datorită distanței mai mici și a legăturilor inevitabil mai strânse cu țara noastră, iar în cazul unor țări precum Italia sau Grecia, chiar intense prin numărul mare de imigranți (în cazul Italiei) sau de turiști (în cazul Greciei):
Încă îmi amintesc de atitudinile, gândurile și comentariile rudelor mele din Grecia când le-am spus pentru prima dată că am de gând să mă mut în România (acum trei ani și ceva). Sunt destul de sigur că aceste comentarii și atitudini reflectă în mare măsură ceea ce oamenii din afară cred despre România și despre români.
Puncte negative:
1. România e o țară periculoasă
2. În România se fură mult și sunt mulți țigani.
3. Ar trebui să am grijă cu câinii vagabonzi (sincer să fiu, nu înțelegeam asta înainte de a ajuge în București)
4. Ai grijă atunci când conduci în oraș.
5. Lipsă de autostrăzi pe tot teritoriul țării. În România se vorbește despre ore nu despre kilometri atunci când se face o călătorie.
6. Corupție
7. Servicii publice cu multă birocrație.
Partea pozitivă:
1. România e o țară frumoasă
2. E o țară plină de resurse
3. Este ”fierbinte” în ceea ce privește piața de afaceri, deci merită să faci afaceri acolo.
4. Este plină de femei frumoase (multe dintre ele dorind să se căsătoraescă cu un străin), deci și pozitiv și negativ (soacra mea a insistat mult pe tema asta). (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
Am venit pentru prima dată în România în septembrie 2012. Înainte știam doar niște stereotipii despre Transilvania / Dracula, „mici” și aveam doar o vagă idee despre ce mă aștepta în Europa de Est. (Martin Örnerfors, suedez, 24 de ani)
România a început să existe fizic în viața mea în noiembrie 2009. Înainte de asta era doar un loc fictiv alcătuit de imaginația mea, de poveștia ale colegilor care trăiseră acolo și de impresii despre românii pe care i-am întâlnit la Torino și în Bulgaria, unde mi-am petrecut primi 40 ani din viață. (Stefano Ciccone, 46 de ani)
Înainte să ajung aici, știam foarte puține lucruri despre România, generalități: știam că este o fostă țară comunistă din Europa Centrală. Și cine nu a auzit de poveștile despre Dracula și de faimosul său castel din Transilvania??? Îmi imaginam că toți oamenii sunt blonzi cu ochii albaștri (influența imigranțillor ucrainieni din Portugalia). (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
De asemenea, sunt de luat în considerare circumstanțele în care acești oameni ajung în țara noastră. Astfel, este diferită experiența acelora care își doresc să plece într-o țară străină și a acelora obligați să o facă pentru a câștiga mai bine sau pentru a se dezvolta profesional, iar unii dintre intervievați par a fi pe deplin conștienți de această diferență:
Mai întâi de toate un scurt istoric al existenței mele în România, căci asta cu siguranță poate influența părerea pe care o avem despre țara în care trăim. Păi, am lucrat în România pentru un an și jumătate, mai ales din cauza situației Portugaliei, care, după cum știm, este în criză. Prin urmare, pot spune că nu m-am dus din inițiativă proprie, ci pentru a fost cea mai bună decizie de luat la momentul respectiv. Am trăit, timp de un an și jumătate într-o zonă industrială a Ploieștiului. (Hélio Marques, portughez, 28 de ani)
Am început să mă interesez mai mult de România din cauza limbii. Într-o zi, ascultam un program de radio în limba română și muzicalitatea limbii m-a făcut să vreau să o învăț. Am vizitat apoi țara în august 2012 pentru prima dată și m-am îndrăgostit. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Care a fost motivul pentru care am venit în România? Din curiozitate, voiam să cunosc o țară diferită, o țară care să nu fie un clișeu. Eram într-o perioadă a vieții când aveam nevoie să rup un pic ritmul frenetic de la muncă și să îmi regândesc viața. Așa m-am hotărât să fac o călătorie în Europa, dar într-o țară care să nu fie aleasă de toată lumea și cu o limbă inteligibilă. Dintr-o dată mi-au venit în minte niște imagini din România folosite în jocul (n.m. video) „Half Life”. M-am hotărât pe loc. (César Poppe, brazilian 46 de ani)
Când a venit timpul să îmi aleg primul meu post, la sfârșitul lui 2011, nu a fost posibil să mă duc la Belgrad deoarece numărul de funcționari era deja complet. Atunci, totul a luat o întorsătură surprinzătoare: am primit invitația de a face parte din echipa ambasadei din București, pentru a lucra la sectorul cultural șipentru a coordona cursurile de limba portugheză pentru români. Nu am ezitat să profit de această oportunitate: aveam să îndeplinesc o funcție care se încadra în aria mea de specializare (Litere) și aș fi locuit în regiunea pe care doream atât de mult să o cunosc. De-a lungul șederii mele aici, cursul implementat la ambasadă a fost unul din marii vectori de socializare și inserare în cultura locală. (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
Odată luată hotărârea de a veni în țara noastră, expatriații au simțit nevoia să menționeze primele impresii, ce li s-a părut diferit, ce i-a surprins, ce li s-a părut firesc și care au fost lucrurile pe care nu și le-au putut sau încă nu și le pot explica. În cazul celor care au venit aici din America Latină, un factor care apare în aproape toate contribuțiile este vremea, atât de diferită față de cea din țara lor natală:
În februarie 2012 am ajuns la București pentru prima dată. Prima mea iarnă în Europa. Eram în Brasília, aproape 40 de grade și, în mai puțin de douăzeci de ore de zbor, mă găseam într-un oraș alb, acoperit de zăpadă, a cărui temperatură, dacă îmi amintesc bine, era în jur de minus cincisprezece grade. (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
Când am ajuns în România contactul meu real a fost cu frigul și cu zăpada, a fost tare plăcut. Imaginați-vă o persoană născută în Amazonia, unde e mereu o căldură foarte puternică, a șaptea fiică din 14 frați, obișuită mereu să umble desculță, să se cațere în copaci etc. A fost minunat, așa de minunat că știam deja după mirosul din aer când avea să ningă. Interesant, nu? (Elizete Mitel, braziliancă, 63 ani)
Prima oară când am văzut zăpada, nici nu mi-a venit să cred, m-am speriat. Am ajuns aici la sfârșitul lui februarie, era călduț și mi s-a spus că zăpada a trecut deja, că nu avea să mai ningă. Și, după vreo patru sau cinci zile m-am trezit, am vrut să ies la o cafea și când am deschis ușa blocului în fața mea s-a deschis un întuneric alb, o imensitate de alb. M-am speriat, am urcat din nou în apartament și când mi-am dat seama ce se întâmplase am coborât din nou, dar mă simțeam pierdut pe stradă, nu reușeam să văd nimic, să îmi dau seama unde sunt. Dar senzația de zăpadă pe mâini sau sub picioare este incredibilă. E curios că nu e așa de frig atunci când ninge. Chiar mi-a plăcut și abia aștept noul val de ninsoare. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
Cea mai mare frică a mea când am venit aici era iarna foarte grea, credeam cu adevărat că nu voi fi în stare să îi fac față și că o să mă îmbolnăvesc foarte rău. A fost prima iarnă din viața mea, cu multă zăpadă, temperaturi de -21 de grade și mult viscol. Dar e interesant cum cu haine adecvate și cu un pic de timp, corpul nostru se obișnuiește cu noua realitate. O gripă pe ici pe colo, dar a fost o experiență foarte mișto, a fost pentru prima dată când am văzut zăpadă! (Samara Indi, braziliancă, 25 ani)
Partea bună în toate acestea este recompensa pe care o primim o dată cu venirea primăverii care ne face să uităm de orice ghimpe și vedem doar flori și simțim parfumuri diferite și minunate. O explozie de viață și de culori pe care noi străinii o admirăm cu toții în această perioadă încântătoare. (Maria das Graças Malaquias, braziliancă, 61 de ani)
Alt lucru care merită menționat este paranoia legată de climă, sunt un pic complexați în direcția asta. Vara mie nu îmi era la fel de cald, ceea ce nu e surprinzător căci eu vin dintr-o țară tropicală. Dar, paradoxal, nici iarna nu îmi este frig ca celorlalți. Când eram în metrou, și, inocent, mi-am dat jos geaca, am primit priviri înspăimântate de la mulți, unii chiar păreau a spune ”Hei, nebunule, pune-ți geaca pe tine!”. Nu înțeleg. Însă, trebuie să recunosc, acum că a venit frigul, încep să îmi dau seama de ce este un entuziasm așa de mare pentru a face plimbări prin parcuri, pentru a merge la plajă, pentru a face un grătar la malul Dunării etc. vara. Pentru că în perioada de toamnă-iarnă acestea, clar, nu sunt prea plăcute din cauza frigului. Știu că pot părea ingenuu în a constata ceva ce este evident pentru un român, în legătură cu schimbarea anotimpurilor. Însă eu vin dintr-o regiune în care temperaturile medii anuale variază între 23 și 31 de grade, ceea ce înseamnă că eu nu știam ce înseamnă iarna până a veni aici. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Natura. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns în România a fost natura. Am făcut o călătorie cu mașina pe Transfăgărășan și Transalpina. Și a fost incredibil. După asta am văzut o groază de orașe românești și trebuie să spun că România are o poziționare geografică favorabilă iar armonia dintre munți și mare este pur si simplu perfectă. (Nadia Piotrovskaia, rusoaică, 27 de ani)
Ajunși în noua țară, nou veniții intră pentru prima oară în contact cu populația locală: cum sunt românii în ochii acestor străini? Marea majoritate a celor care au contribuit la această lucrare au adus în discuție latinitatea noastră, unii balcanismul nostru, alții europenitatea noastră. Unii au simțit nevoia să se refere la modul în care arătăm din punct de vedere fizic, și abia ai apoi la trăsăturile de caracter:
Oamenii de aici sunt un pic asemănători cu cei din sudul Braziliei, cu descendenții colonilzatorilor italieni și germani. Nu am observat diferențe în fizionomie. Chiar cred că oamenii aici sunt foarte asemănători unii cu alții, chiar îmi provoacă o stare de confuzie. Acolo nu, e destulă varietate: negrii, mulatrii, chinezi, japonezi, amestecături de tot felul etc. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
Îmi imaginam că toți oamenii sunt blonzi cu ochii albaștri (influența imigranțillor ucrainieni din Portugalia). (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
Înainte să călătoresc, mama mea m-a întrebat cum sunt românii, fizic vorbind. I-am spus că sunt albi. ”Dar nu sunt negrii acolo?” ”Negrii nu, dar se pare că sunt țigani”. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Din punctul meu de vedere populația este formată din persoane cu un aspect fizic și psihologic foarte bun (…)Aici, în această țară, cine nu este deja, învață să fie vanitos pentru a ține pasul cu frumusețea populației. (Maria das Graças Malaquias, braziliancă, 61 de ani).
În ceea ce privește profilul psihologic al românilor, lucrurile devin ceva mai complicate. O respondentă face diferența între cum erau românii acum treizeci de ani și cum sunt acum:
În acele vremuri, din punctul meu de vedere, românii erau mai amabili, mai delicați, educați și fără multe pretenții nu se vedeau invidia, lăcomia și lipsa de scupule.(…) Românii sunt oameni fericiți, comunicativi și le place o mâncare bună sau mai bine zis să mănânce bine. (…)Dar când erai invitat la ei acasă, poate că nu mâncau în ziua următoare pentru a-ți oferi ce aveau mai bun, chiar dacă rămâneau ore și ore la coadă pentru a găsi ceva mai bun ca să pună pe masă pentru invitat. (Elizete Mitel, braziliancă, 63 ani)
Părerile sunt împărțite, uneori contrastante, iar alte ori au un ton constatator, fără vreun fel de implicare, par a fi concluzii la care expatriații au ajuns după o anumită perioadă de timp petrecută în compania românilor:
Al doilea lucru de care mă temeam la început erau oamenii. Mi s-a spus mereu că europenii sunt de obicei mai reci și când e vorba de persoane noi în cercul lor de cunoștințe, nu sunt foarte receptivi. Chiar trebuie să recunosc că românii, în marea lor majoritate , nu sunt foarte simpatici, nu încearcă să fie și chiar sunt grosolani fără a avea cel mai mic motiv. Și ceea ce mă impresionează este că par să se fi obișnuit cu asta și când oamenii sunt nesimțiți față de alții nu fac sau nu răspund nimic, pur și simplu pentru că pentru ei e deja ceva normal. (Samara Indi, braziliancă, 25 ani)
Din punct de vedere istoric, ”românul” este un amestec interesant de tot felul de naționalități: albanezi, greci, bulgari, turci, unguri, nemți, evrei,… dacă ar trebui să descriu un român aș zice: bine-dispus, leneș, fără scrupule, evită responsabilitatea (”nu mă bag”). (…) Societatea este conservatoare și cu vederi foarte limitate. Este greu să îți faci noi prieteni, cei mai mulți oameni se limitează la cercul lor de prieteni și de rude și nu se gândesc să renunțe la această zonă de confort, nici măcar nu gândesc la posibilitatea că ai putea vrea să le devii prieten, viețile lor sunt prea pline. (Van den Abeele Charlotte, belgiancă, 39 ani)
De asemenea, am fost surprinsă din primele zile de bunătatea și de ospitalitatea românilor. În general oamenii sunt forte prietenoși și încearcă să te ajute (chiar dacă nu vorbesc engleză și tu nu vorbești română). Am trecut prin multe situații când oamenii mi-au arătat drumul doar prin gesturi, fără să știe engleză. S-au oprit, au deschis google maps și au încercat să mă ajute. (Nadia Piotrovskaia, rusoaică, 27 de ani)
Nivelul cultural este admirabil în toate nivelurile societății. Muzica, teatrul, artele în general sunt o prioritate în România. (Maria das Graças Malaquias, braziliancă, 61 de ani)
În general, oamenii sunt prietenoși și vorbesc engleza sau altă limbă care să nu fie româna (de cele mai multe ori franceza) (…) În relațiile între ei, românii nu sunt mereu foarte prietenoși, vorbesc dur, țipă și sunt nepoliticoși (în supermarket-uri, meciuri, baruri și concerte); ( Paul Ymkers, olandez, 54 ani)
Românii se recomandă de obicei ca ”latini”, susținând că împărtășesc nu numai rădăcinile lingvistice cu cu cei din sudul Europei, dar și anumite aspecte legate de mentalitate și stil de viață. Cu toate acestea, rareori mănâncă în oraș și destul de devreme (chiar mai devreme decât în Germania sau Austria) și majoritatea localurilor – baruri, pub-uri și restaurante – în special în afara Bucureștiului, închid în jur de 12 noaptea, ceea ce este de neconceput în Spania, Italia, Franța sau Portugalia. (S.G., 37 de ani, neamț)
România și Brazilia sunt considerate ”extremele latinității”. La fiecare eveniment diplomatic a devenit un clișeu să menționăm ”popoarele noastre, unite de latinitate”, pare ciudat, dar în același timp există multe asemănări și multe deosebiri între noi. Nu pot explica foarte bine, e ceva ce ține mai degrabă de sensibilitate și dacă ar trebui să explic în cuvinte, aș scrie atât de mult încât probabil l-aș plictisi pe cititor. (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
România s-a dovedit o țară primitoare și unde se poate găsi orice îți dorești. Oamenii, deși au suferit, au multă tensiune interioară și dinamism. Există viață, ca în orice altă țară cu rădăcini latine. Aceste rădăcini culturale sunt responsabile, în parte, și de relele care afectează societatea românească. (…) În doi ani în această țară am trecut prin momente rele în care a trebuit să am de-a face cu persoane fără educație, oameni cu mentalități înapoiate, prost-crescuți, lucru care, într-un anumit fel, este ceva definitoriu doar pentru România. Dar perioadele bune, cu întâlniri cu oameni bine-dispuși, fericiți, amabili, au fost incomparabil mai multe. (Augusto Cesar Teixeira Leite, brazilian, 46 de ani)
Primul lucru care m-a lovit la oamenii pe care îi întâlnesc în timp ce îmi fac meseria este pesimismul. (…) Prin natura lor, românii au obiceiul de a aștepta o răsplată pentru eforturile/acțiunile lor peste ce se cuvine (cultura bacșișului), este imposibil să crezi ”El/ea este deja plătit pentru a face asta”. (…) Prin natura lor, românii sunt foarte prietenoși, este foarte ușor să vorbești cu ei, fac un efort să înțeleagă… (Vijay Pallamaday, indian, 38 ani)
Toți oamenii pe care i-am cunoscut au fost drăguți, de la maniere frumoase la metrou până la noile prietenii. Cu toții sunt gata să îți ofere mâncare sau ceva bun de gustat. (Martin Örnerfors, suedez, 24 de ani)
Cum știam puține lucruri despre România și despre români, am rămas impresionat de calitatea oamenilor și de profesionalismul lor. Am lucrat acolo aproape 3 ani și în acest timp am avut ocazia de a întâlni tot felul de persoane: unele extrem de bine calificate și cu o etică a muncii excepțională, persoane inteligente cu dorința de a învăța un nou mod de a face lucrurile, foarte maleabile, amabile, motivate și punctuale. Noua generație stă foarte bine la cultură generală și la formarea profesională. Dar, de asemenea, am găsit persoane de la polul opus: nemotivate, fără dorința de a se adapta și de a evolua. (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
Nivelul de educație al oamenilor nu mi s-a părut dintre cele mai ridicate și chiar limitat în anumite sectoare. (…) În termeni sociali, sunt oameni amabili și simpatici, mereu gata să te ajute și care știu cum să te primească! Cel puțin colegii mei de muncă au fost așa! (Hélio Marques, portughez, 28 ani)
De asemenea, este foarte interesantă și părerea cuiva din afară care vorbește despre modul în care ne percepem noi pe noi. Nu întotdeauna ceea ce credem noi înșine despre noi este și ceea ce văd ceilalți:
Când vorbesc de ”latinitatea” lor unii români flirtează cu conceptul de a fi ”de obicei” în întârziere la întâlniri, dar, în mod interesant, de cele mai multe ori ajung fix la timp. De multe ori ajung prea devreme la întâlniri. (S.G., 37 de ani, neamț)
Când m-am întos din România pentru prima dată un prieten brazilian m-a întrebat. “ Și românii? Ce cred ei despre ei înșiși, care e principala lor caracteristică?” “Nu știu”, a fost răspunsul meu. Atunci, când m-am întors din nou aici în martie anul trecut am întrebat cel puțin zece oameni acest lucru și am obținut de fiecare dată același răspuns: “ospitalitatea, suntem gazde bune”. Și mi se pare adevărat, am fost bine primit aici și foarte bine tratat în majoritatea locurilor unde am fost. Dar nu chiar în toate. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
O altă componentă de care străinii se lovesc încă din primele zile de locuit în țara noastră este limba. Deși toți intervievații vorbesc limba română într-o mai mică sau mai mare măsură, unii au avut de făcut comentarii uneori foarte specifice legate de acest aspect. Fie că este vorba despre modul în care limba română reflectă mentalitatea românească:
Limba este o imagine perfectă a acestei mentalități (n.m., de evitare a responsabilității), se folosește foarte des persoana a treia impersonal ”s-a dat drumul”, nespunându-se astfel cine a făcut acest lucru, iar ăsta este un factor foarte important care este omis. De asemenea, poți să întrebi de o sută de ori cine a făcut un lucru, nu vrei afla niciodată… asta este nu numai copilăresc după părerea mea, este chiar un obstacol în orice fel de progres. (Van den Abeele Charlotte, belgiancă, 39 ani)
Despre cum sună:
Am început să mă interesez mai mult de România din cauza limbii. Într-o zi, ascultam un program de radio în limba română și muzicalitatea limbii m-a făcut să vreau să o învăț. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Sau despre cât de folositoare este pentru un expatriat și cât de definitorie pentru noi ca popor:
Primul lucru pe care l-am făcut a fost să studiez limba, a cărei sonoritate m-a captivat destul de mult la început. Nu ar fi fost atât de necesar să învăț româna pentru a rămâne aici pentru doi sau trei ani, cel puțin în capitală este posibil să supraviețuiești cu engleza fără prea mari probleme. În Brazilia e diferit: fără a vorbi măcar un ”portunhol” (n.m. combinație între portugheză și spaniolă). , viața este un pic dificilă pentru expatriați… (…). Latinitatea înseamnă limba română ? Da. Dar, în același timp există un vocabular foarte vast ”nelatin”: cuvinte din rusă, turcă, ungară și de asemenea de la popoarele care formează baza etnică, ca de exemplu dacii. Pentru mine limba română este destul de înșelătoare: deși un vorbitor de limbă portugheză poate învăța să scrie și să citească în câteva luni (cu un anumit efort), pentru a domina limba și a vorbi limba cultă este nevoie de un efort pentru tot restul vieții. Trebuie foarte mult studiu pentru a nu te încurca în pronume, în verbe, accente. Ca să nu mai vorbesc de ”falșii prieteni” româno-portughezi, care formează un capitol aparte și care pot genera situații ce variază de la hilar până la stânjenitor. Limbile română și portughezeă se disting prin gramatici ermetice, în parte prost elaborate, dar asta deja este un alt subiect… (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
Se spune că perioada de adaptare la o țară nouă este de șase luni, ceea ce unora le poate părea mult iar altora puțin. Indiferent de grupul din care fac parte (diplomați, manageri sau angajați la multinaționale) toți respondenții au trecut prin această perioadă, care este desigur influențată de motivul pentru care se află aici și de gradul de implicare în tot ceea ce înseamnă o nouă viață într-o nouă țară: în mod deloc surprinzător, mulți din cei care fac parte din grupul “angajați la multinaționale” au menționat birocrația și lipsa de competență a autorităților române:
Ce nu îmi place în România sunt serviciile adminsitrative care îți dau dureri de cap, te îmbătrânesc, multă birocrație. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
Birocrația. Și pe de altă parte, la multe ghișee (și chiar la biroul de imigrări) totul este în română, formularele, website-ul, toate informațiile. Chiar au refuzat să vorbească engleză cu mine și cu soțul meu (și a trebuit să luăm un prieten cu noi ca să ne traducă). (…) Am avut multe probleme la aeroport, la bancă și la departamentul de Resurse Umane al mai multor companii care nu știu nimic despre drepturile străinilor și pur și simplu nu sunt competenți în anumite chestiuni. Deci, pentru a găsi o slujbă, asigurare medicală, a zbura fără vize trebuie să te cerți tot timpul și să ai cu tine directivele de la Uniunea Europeană imprimate. (Nadia Piotrovskaia, rusoaică, 27 de ani)
Dacă există ceva de-a dreptul sinistru pe această planetă, acest ceva este birocrația românească. E incredibil de impresionantă lipsa de informație din partea anumitor funcționari și extrema lipsă de simpatie și răbdare pentru cetațenii străini care au probleme de rezolvat la Imigrări. Clădirea în sine unde a trebuit să merg de șapte ori până ce am primit în sfârșit viza de ședere este tenebroasă iar sistemul de funcționare este aproape suprarealist. La intrare este un aparat pentru a lua un bon de ordine și un anunț care spune “Vă rugăm luați un singur bon”. Dar de ce să iei un bon dacă pe afișajul electronic se pare că există un singur și etern număr “510 -3”? De ce un ghișeu cu numele “Eliberări documente”, dacă de fapt documentele se eliberează la alt ghișeu? De ce există acolo un document informativ (în spaniolă!) cu “La Historia de la Union Europea” care povestește glorioasa istorie a acestei uniuni continentale până în 2005 (!) adică, până la o perioadă deja trecută și în care România nici măcar nu făcea parte din ea? (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Tonul se mai îmblânzește în cazul managerilor, însă un respondent este de părere că, din păcate, corupția este asociată oricărei meserii sau activități:
Corupția este din păcate o prezență endemică, de la poliția de pe stradă până la spitale, ghișee, există peste tot. (Stefano Ciccone, 46 de ani)
Autoritățile … depinde de situația și de serviciile de care este nevoie. Putem spune că totul este posibil cu un pic de insistență, răbdare și investiție! (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
Servicii publice cu multă birocrație: aș face referire la ceea ce am spus anterior. În general, ”birocrația” voastră nu se compară cu birocrația mai mare și mai extinsă pe care o avem în Grecia. Apreciez faptul că de fiecare dată când a trebuit să am de-a face cu serviciile publice locale, m-am dus acolo în baza unei întâlniri stabilite anterior și totul a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă. (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
Viziunea acestor oameni despre anumite aspecte ale traiului în România este uneori foarte diferită, însă, în mod surprinzător, atât sud-americani, cât și europeni din state foarte dezvoltate precum Suedia au păreri comune:
Doar ca o notă de subsol, chiar cred că tramvaiele sunt mișto, noi le avem doar în două orașe mari. Infrastructura transportului public, după părerea mea, este foarte bună. (Martin Örnerfors, suedez, 24 de ani)
Am rămas surprins de transportul public. Este foarte ieftin și mult mai accesibil și dezvoltat decât în Portugalia. Taxiurile mi-au lăsat o impresie foarte rea din cauza taximetriștilor care încearcă să profite de străini și stabilesc niște prețuri foarte mari iar apoi este nevoie să negociezi pentru a ajunge la un preț convenabil pentru ambele părți. (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
Metroul din București mi se pare minunat, eficient, rapid și ieftin. De fapt, sistemul de transport public este excelent. Autobuzele sunt cu mult mai puțin agresive (în comparație cu cele braziliene) și foarte sofisticate, cu acele hărți electronice care arată stațiile și traiectul. Și tramvaiele sunt foarte bune și pline de șarm. Ceea ce mi se pare ciudat este că majoritatea persoanelor care urcă în autobuz și în tramvai, dintr-un motiv sau altul nu plătesc. Sunt puțini cei care validează abonamentul. Cineva mi-a explicat că asta nu înseamnă că nu sunt corecți și că profită. Motivul ar fi că o parte din cei care nu validează au abonament lunar sau ceva de genul ăsta. Adică e același lucru dacă validează sau nu. Totuși, care e problema în a valida abonamentul? Tind să cred că pur și simplu vor să meargă fără să plătească.(André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Bucureștiul este un oraș mult mai drăguț decât cred mulți; aveam imagini vechi (din vremea lui Ceaușescu) în minte, dar orașul s-a dovedit a fi modern și ușor de locuit; ( Paul Ymkers, olandez, 54 ani)
Înainte de prima mea venire am citit câteva texte ale lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu care spuneau că Bucureștiul este o metropolă incredibil de zgomotoasă, murdară și cu un trafic infernal unde se aud doar claxoane. Nu că ar da pe-afară de curățenie, dar mi s-a părut un oraș destul de îngrijit. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
În ciuda faptului că uneori modul în care ne percepem conaționalii este diferit de cum îi percep străinii, problemele care apar zilnic în ziare și la buletinele de știri nu au cum să treacă neobservate, chiar dacă dezbateri serioase pe această temă nu se întâmplă prea des. Problema minorității rrome, de exemplu:
Credeam că este o țară foarte săracă, în care majoritatea persoanelor sunt țigani. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
(…) tind să fiu de acord la problema cu țiganii care domină țara. Mie mi se pare bine că sunt grupați în anumite zone ale orașelor și nu peste tot, așa că dacă nu vrei să intri în contact cu ei, știi ce zone să eviți. (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
Iată un lucru interesant aici, țiganii. Vreau să aprofundez această temă. Din câte mi-am dat seama, sunt cetățeni de mâna a doua, rău-văzuți și discriminați. Văd tot timpul mulți atunci când mă duc la Obor, vând țigări (sau cel puțin anunță că au țigări, cred că nu pot să rămână cu marfa la vedere din cauza poliției) și alte produse. Nu văd nimic rău în asta, în a încerca să-ți câștigi traiul fiind vânzător ambulant. Dar se pare că de multe ori acele produse sunt obținute prin contrabandă. În fine, ceea ce îmi este clar e că figura țiganului este asociată lucrurilor negative și chiar de multe ori am vorbit cu oameni bine educați și cu o diplomă de facultate care spuneau “îi urăsc din toată inima”, “nu îmi plac”, “nu muncesc, sunt leneși, câștigă bani din prostituție și contrabandă”, “recunosc, sunt rasist, nu am nici cea mai mică simpatie pentru țigani, sunt periculoși până și polițiștilor le e frică de ei”. E adevărat că stereotipurile au partea lor de sens, dar nu pot fi luate drept modele perfecte de reprezentare. Nu cred că țiganii sunt niște demoni și dar nici că sunt niște amărâți. De aceea vreau să aflu mai multe despre o temă atât de polemică, pentru a avea o viziune mai nuanțată și obiectivă în legătură cu acest grup social. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
Una din chestiunile cele mai intrigante în România este tema țiganilor. Nu a fost ușor pentru mine, un Brazilian obișnuit să trăiască alături de alte etnii și cu multă inegalitate socială, să înțeleg asta. Mulți români spun că țiganii sunt originari din India, de parcă asta ar fi suficient pentru a diminua responabilitatea României în această temă. Nu există soluții ușoare pentru această problemă, dar cred că drumul cel bun este acela de a crea politici publice care să dea oportunități pentru cei care trăiesc la marginea societății. (Zauder Fernando de Castro, brazilian, 33 ani).
Ca aspect negativ, de exemplu (dar asta e ceva strict personal) este locul pe care îl au minoritățile – homosexualii, țiganii și oamenii cu dizabilități – în societate. (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
Câinii vagabonzi, subiect dezbătut intens în presă de fiecare dată când apare câte o victimă care le cade pradă, par să fie iremediabil legați de imaginea Bucureștiului. Astfel, inevitabil, se face referire la ei în mai multe mărturii:
Câini. Mulți câini. Care uneori au cuști pe stradă și oameni care îi hrănesc. Îmi pare chiar tău pentru câini și cred că ar trebui făcut ceva pentru ei. (Nadia Piotrovska, rusoaică, 27 ani)
Ai grijă cu câinii vagabonzi. Din păcate, am înțeles despre ce era vorba abia când am ajuns în București și am început să merg pe străzi. Deși îmi plac câinii (de fapt, doar câinii), ceea ce se întâmplă pe străzi e incredibil și ceva trebuie făcut. (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
Este lamentabil pericolul în care suntem puși de câinii vagabonzi care periclitează tot timpul viața trecătorilor, mai ales a celor nepreveniți. Pe lângă asta, mai există și câinii care au stăpân care pur și simplu lasă toată mizeria produsă de animalele lor în stradă, ignorând faptul că ar trebui să strângă fecalele care sunt peste tot și care fac orașul murdar și urât mirositor atunci când se calcă în diferitele resturi lăsate pe trotuar de stăpânii câinilor. (Maria das Graças Malaquias, braziliancă, 61 de ani)
După prima mea vizită am luat cu mine imaginea câinilor vagabonzi, și vorbind de câini, ceva ce m-a luat prin surprindere a fost să văd că aproape niciun câine nu stă în casă, și nici pisicile. În Suedia toate animalele de companie stau în casă și există și o groază de pisici care stau înăuntru, pe care proprietarii nu le-ar lăsa niciodată afară pentru că nu ar putea să se apere singure. (Martin Örnerfors, suedez, 24 de ani)
Se vorbește mult despre câinii din București. Am citit povești că ar fi fost și mai mulți cu ani în urmă. Am auzit că un turist japonez a murit atacat de câini. Recent, un copil a fost atacat mortal de o haită de câini într-un parc, ceea ce a cauzat multe dezbateri și știri la televizor, radio etc. Impresia mea este că nu sunt chiar așa de mulți și chiar cred că în general sunt foarte ”bine – crescuți”. Am observat că majoritatea au un fel de cip galben în ureche, ceea ce înseamnă că au fost deja tratați de autorități și că au dreptul de a se plimba pe unde doresc. E chiar pitoresc și simpatic să vezi câini în metrou și în gară, de exemplu. Cu toate acestea, mi s-a întâmplat să fiu înconjurat de o haită de câini când ieșeam de la muncă și mă duceam la metrou. Era noapte și au început să latre într-un mod deloc prietenos. Am împietrit fără să știu ce să fac, norocul meu a fost că a apărut nu știu de unde un paznic al unei firme de prin apropiere care s-a înțeles cu ei, i-a calmat și astfel am putut să scap nevătămat și să-mi văd de drum. Câinii nu sunt problema principală, însă sunt portretizați, dacă putem spune așa, într-un cunoscut film românesc numit ” Filantropica”, film pe care l-am văzut de două ori înainte să vizitez România pentru prima dată. (André Carlos Arruda Heliodoro, brazilian, 34 de ani)
De asemenea, modul în care conduc românii a fost menționat ce cel puțin 4 respondenți, fiind atât de diferit ceea ce se întâmplă în țările lor:
Mulți români, deși de obicei sunt destul de politicoși și inofensivi, tind să devină aproape fără scrupule atunci când conduc o mașină. A ignora evidentele pericole din trafic, depășirile riscante și depășirea vitezei par a fi ceva obișnuit pentru mulți. Majoritatea par cu totul inconștienți de faptul că pun în pericol viața lor și a altora. (S.G., 37 de ani, neamț)
Comportamentul pe străzi (traficul, atitudinea șoferilor) este de multe ori foarte nepoliticoasă și uneori foarte periculoasă; ( Paul Ymkers, olandez, 54 ani)
Ai grijă atunci când conduci în oraș. Foarte corect. Fiecare șofer se consideră șofer de Formula 1. Toată lumea se grăbește, toți conduc periculos și peste limita de viteză etc. (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
M-a înspăimântat traficul, agresivitatea șoferilor mai ales pe autostrăzile care traversează țara.(Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
Imaginile de la mineriadele de la începutul anilor 1990 au făcut încojurul lumii, și, din păcate, efectele acelor filmări se mai simt și astăzi. În Europa, se spune încă despre România că ar fi o țară primejdioasă și mulți expați ajung aici gândindu-se serios la problema siguranței. Aceasta apare în mai toate mărturiile brazilienilor ca fiind ceva care merită multă apreciere și pe care ei nu îl mai au în țara lor natală:
Ceea ce îmi place cel mai mult în România este siguranța zilnică de care oamenii se bucură. Nu este nevoie să îți programezi o călătorie luând în considerare siguranța familiei și a bunurilor care rămân acasă din cauza furturilor și a violenței atât de prezente în alte locuri. Violența și furturile în România sunt inexistente de fapt la cât de mici sunt, dacă facem o comparație cu alte țări. (Maria das Graças Malaquias, braziliancă, 61 de ani)
Din punctul meu de vedere am în București tot ce îmi trebuie pentru a trăi bine… nu îmi place să împart lucrurile în pro și contra, dar ca aspecte pozitive aș pune în evidență siguranța (lucru care, din păcate, nu mai există în marile orașe braziliene), accesul la orice fel de produse pe care le găsești în oricare altă capitală europeană, transportul public, universitățile, localizarea țării și diversitatea culturală. (Luiz Dorea Júnior, brazilian, 35 de ani)
Lucruri bune, pozitive în România sunt că: nu există violență. Poporul român e liniștit din punctul ăsta de vedere pentru că nu știe cum e să ieși pe stradă și să te temi pentru viața ta. Ăsta e un stres pe care românii nu îl au. (Cesar Poppe, brazilian, 46 de ani)
Aici merg senină pe străzi, pot să îmi scot aparatul foto sau celularul fără acea frică permanentă că se va întâmpla ceva. Sigur că nici aici un e un paradis în această privință, dar e MULT mai bine decât în Brazilia. Aici în România încă suntem mai liniștiți. Am fost în decembrie anul trecut în Brazilia și am văzut frica pe chipurile oamenilor, suferința din cauza violenței. Acesta e motivul principal pentru care vreau să rămân aici. (Samara Indi, braziliancă, 25 ani)
România e o țară periculoasă: nu este adevărat. Poliția este atât de răspândită și disponibilă, cel puțin în orașele mari unde am călătorit des. Se pare că românii au încredere și într-o anumită măsură le este frică de poliție și de serviciile de siguranță adiacente, ceea ce cred că are legătură cu vechile timpuri comuniste. Un lucru interesant pe care l-am observat a fost că, din cauza salariilor mici, este foarte obișnuit să vezi în fiecare firmă, magazin, farmacie etc. la intrare este un paznic, prin urmare, chiar dacă ești într-o zonă mai pustie noaptea, este normal să fie niște tipi care se ocupă cu siguranța la care poți apela în caz de nevoie. (Andreas Laspadakis, grec, 41 de ani)
În e-mail-ul trimis prin care erau rugați să își spună părerea despre România, respondenții au fost rugați să facă referire la gestică și la limbajul corpului. Deși nu există diferențe fundamentale, ele sunt totuși menționate:
Mișcările și limbajul corpului sunt previzibile și nu prea sofisticate (I guess here I am earning many friends…) și în loc să exprime personalitatea, par mai degrabă să caute confirmarea unei acceptări un oarecum vulgare și generalizate. Din contră, cine vorbește limba română într-o manieră mai puțin ”fizică”, arată o notabilă și naturală eleganță a vorbirii. (…) Fenomenul ”falsetto”. Mai ales bărbații, pentru a da o mai mare greutate argumentelor și pentru a căuta complicitate în dialog, ridică nivelul vocii cu două sau trei tonalități, în direcția ”soprană”. De obicei fenomenul este însoțit de desfacerea ambelor brațe și de datul capului pe spate. (Stefano Ciccone, 46 de ani)
Ceea ce m-a marcat cel mai mult în gesturile pe care le fac românii este modul de a se saluta. În primul rând, sărutul pe obraz este dat în mod invers față de cum se întâmplă la noi și se folosește între prieteni apropiați, în timp ce în Portugalia sărutul este folosit pentru a saluta femeile indiferent dacă le cunoaștem bine sau nu. În România este uzuală o strângere de mână pentru a saluta o persoană, fie bărbat, fie femeie. (Luís Lopes, portughez, 43 de ani)
CONCLUZII:
Deși globalizarea a armonizat multe aspecte ale vieții pentru oamenii activi și cosmopoliți, este de netăgăduit că diferențele între culturi continuă să existe. Acest studiu a dorit să afle care este percepția străinilor asupra României și a românilor, după ce au locuit aici o perioadă. Toți participanții la studiu, la momentul adunării contribuțiilor, trecuseră de perioada de adaptare (asta dacă nu luăm în considerare că viața într-o țară străină este o continuă adaptare), deci se poate spune că aveau deja formată o părere care putea fi susținută prin experiența de viață în această țară.
În primul rând și oarecum surprinzător pentru o epocă în care accesul la informație nu a fost niciodată mai ușor, este faptul că România continuă să fie o mare necunoscută pentru majoritatea zdrobitoare a celor care vin aici pentru prima dată. Fie că este vorba despre oameni de pe continente diferite sau despre europeni, imaginea României nu trece de câteva clișee care au fost perpetuate de-a lungul timpului. Partea bună este că, de cele mai multe ori, acest lucru funcționează în avantajul nostru. Suntem văzuți ca un popor ”cu inima ușoară”, căruia îi plac petrecerile cu mult dans și muzică și care crede că orice s-ar întâmpla, ”merge și așa”. Mulți străini ajung să ne caracterizeze în acest fel abia după ce ne văd ”la noi acasă” pentru că, din păcate, imaginea românului în străinătate nu este dintre cele mai bune. Aici intervin o serie de factori, printre care lunga perioadă de izolare din epoca dictaturii comuniste, emigranții angajați în activități ilegale, o proastă comunicare între autoritățile din România și autoritățile țărilor unde locuiesc comunități de români, dar și o anumită lentoare a gândirii a cetățeanului obișnuit, care generalizează cazurile din media și care pun o etichetă pe un întreg popor pe baza a ceea ce văd la televizor sau citesc în ziare sau a ceea ce spune un politician sau altul.
Oamenii sunt plăcut surprinși de transportul în comun, de oferta culturală, de mâncarea bună și ieftină, de siguranța de care se pot bucura în locurile publice. Pe de altă parte, unele lucruri par a nu se fi schimbat, sau dacă s-au schimbat, gradul în care a avut loc această schimbare este nesemnificativ: drumurile, politicile față de minorități, câinii vagabonzi, și, după cum a spus unul din respondenți, chiar mentalitatea oamenilor.
Un alt lucru care merită relevat este că grupul din care fac parte respondenții este foarte important în evaluarea țării adoptive: în vreme ce diplomații și managerii au pus în evidență mai mult partea care are legătură directă cu meseria lor (se fac mențiuni la mass-media, politică, economie, modul în care relaționează oamenii din mediul de afaceri), angajații la multinaționale au trebuit să intre în contact cu felurite autorități, lucru care le-a dat o perspectivă mai amplă, dar și motive de a critica și de a pune în evidență lipsa de competență din anumite domenii.
Portretul robot care a rezultat în urma acestui studiu, se poate spune că este, în mare măsură, același care se știa și care se bănuia: românul este primitor, vorbește bine limbi străine, este dornic de afirmare și adaptabil, săritor și, în anumite circumstanțe, extrem de nepăsător față de sine și față de ceilalți. România este o țară frumoasă, cu multe bijuterii nedescoperite, un amestec ciudat între latinitate și balcanism, complexă și contrastantă.
Este bine de știut însă că personajul colectiv care a desenat acest portret, are limitările sale, care sunt, de fapt limitările acestui studiu. Concluziile la care s-a ajuns nu se poate spune că sunt reprezentative, din cauza numărului mic de participanți. Aceștia, la rândul lor au un profil destul de asemănător: studii superioare, nu sunt la prima ședere într-o țară străină, au un standard de viața peste normal, poziții înalte și uneori foarte înalte, ceea ce înseamnă că se bucură de un statut privilegiat, care îi face să fie scutiți de întâmplări prin care ar trece un om de rând.
ANEXE:
Comecei a ter mais interesse pela Romênia por causa da língua. Um dia escutei um programa de rádio em língua romena e a musicalidade do idioma me levou a querer aprendê-lo. Por cause do estudo da língua fui conhecendo e se apaixonando cada vez mais sobre a cultura romena, e até que por fim visitei a Romênia e acabei me apaixonando pela amiga romena que conheci na internet e que foi minha anfitriã quando da minha primeira passagem por aqui em 2012. Retornei no ano seguinte em Março para tentar conseguir uma bolsa de estudos e continuar o relacionamento amoroso iniciado meses atrás. Infelizmente não consegui a bolsa mas felizmente algo mais bonito acabou acontecendo: casei-me.
Eis aqui algumas impressões formadas depois de quase um ano vivendo aqui:
Muito se fala dos cães de Bucareste. Li relatos de que eram em número ainda maior alguns anos atrás. Fiquei impressionado quando soube que um turista japonês morreu atacado por cães. Recentemente uma criança foi mortalmente atacada por uma matilha de cães num parque, o que suscitou muito debate e notícia na televisão, rádio etc. Minha impressão é que não são tantos assim os cães sem dono da capital. E até acho que são em geral muito bem comportados. Notei que a maioria deles tem uma espécie de registro amarelo na orelha (uma espécie de CNP canino), o que significa que é um cão já tratado pelas autoridades e que tem todo o direito de ir e vir por onde bem entender. É até pitoresco e simpático encontrar um cão no metrô ou na estação de trem por exemplo. No entanto, já me aconteceu de ser cercado por um bando de cães quando saía do trabalho em direção ao metrô. Era noite e começaram a latir nada amistosamente. Estaquei sem saber o que fazer, minha sorte foi que apareceu não sei de onde um vigia de uma empresa próxima e se entendeu com os cães, acalmando-os e fazendo assim com que eu pudesse ileso seguir meu caminho.
Os cães não são o assunto principal mas estão, de certa forma, retratados num conhecido filme romeno chamado “Filantropica”, filme que vi duas vezes antes de visitar a Romênia pela primeira vez. Frequentemente pergunto as pessoas daqui quais os filmes romenos que elas mais gostam. Gosto de perguntar isso não por estar atrás de recomendações, pois acho que já tenho um bom conhecimento do cinema romeno, mas mais para conhecer mais do gosto do público romeno em relação à sua própria cinematografia. Enfim, “Filantropica” foi sempre citado nas respostas. É um filme que trata, entre outras coisas, da questão da mendicância, um problema social que se acentuou depois da Revolução de 1989. Dez anos se passaram desde o lançamento do filme e minha primeira visita à Romênia, e com certa tristeza percebo que o cenário não mudou muito. São muitos os mendigos em Bucareste, não tantos quantos em Recife – Brasil, mas inquestionavelmente em quantidade considerável. E, alguns deles no estilo “Filantropica”, como, por exemplo, um velhinho que se posicionava na saída do metro da Romană, com um cartaz pendurado no pescoço que dizia assim “Fui um grande diretor de cinema, hoje peço esmolas”, com a foto dele vestido com um terno elegante (foto que até parecia ser montagem) e um texto grande em duas colunas contando provavelmente uma história trágica, de perda, injustiça e infelicidade. Na realidade são muitos os tipos de mendigos. Idosos inválidos que deixam a mostra uma parte do corpo ferida, jovens que sentam-se de cabeça baixa com uma mão estendida e a outra segurando um cartaz com “Estou com fome”, mães que entram no metrô com crianças de colo, um pai jovem e seu pequeno filho (também no metrô) que se ajoelham e rezam com rapidez de narração de jogo de futebol e depois se levantam dando uma volta igualmente rápida pelo vagão colhendo um leu ou dois de algum passageiro. Não quero aqui discutir a real necessidade daquele que pede esmola nem tampouco julgar se são mendigos por conveniência e comodismo. Me parece simplesmente um cenário muito triste. Até hoje só dei esmola uma vez. Para um jovem que entrou no metrô e recitou “Luceafărul”. Estava descalço, vestido com uma camisa esfarrapada e um trapo de bermuda, tinha a pele suja e vermelha e percebia-se que devia ter alguma doença. E entra no metrô e se ajoelha sem olhar pra ninguém, com um copo descartável na mão, e começa a recitar numa declamação mecânica a bonita história escrita por Eminescu. Para esse eu dei um leu.
Os romenos são gente boa e bem humorados, mas, são muito insatisfeitos e reclamam de muita coisa. Antes de minha primeira vinda li alguns textos de conhecidos autores, Gabriel Liiceanu e Andrei Pleșu, que diziam ser Bucareste uma mterópole incrivelmente barulhenta, suja e com um trânsito infernal onde o que se mais ouve são buzinas. Que é um primor de limpeza isso realmente não, mas me pareceu uma cidade muito bem cuidada. Com o trânsito, sinceramente, não vejo problema nenhum. Os motoristas são em geral bem mais educados que o brasileiros, e sem dúvida buzinam bem menos. Outra coisa que merece ser comentada é a paranoia com o clima, eles são um pouco complexados com isso. No verão eu não sentia tão calor quanto eles, o que não surpreende pois venho de um país tropical. Mas, paradoxalmente, também agora no inverno a impressão que fica é que sou menos atingido pelo frio. Nas vezes em que eu inocentemente tirei o casaco quando entrei no metrô, pela simples e excelente razão de sentir calor, recebi olhares espantados de muita gente, uns até pareciam a ponto de me dizer: “Ei maluco, não vai vestir seu casaco?”. Não entendo isso. Em compensação, agora que veio a estação fria, creio que entendi porque no verão há um entusiasmo geral pra passear nos parques, viajar pra praia, fazer um churrasco na beira do Danúbio, etc. Porque no período outono – inverno isso definitivamente não é agradável de fazer, por causa do frio. Sei que pareço ingênuo ao constatar algo que parece óbvio para um romeno, sobre a questão da mudança das estações. Acontece que venho de uma região em que as temperaturas médias anuais variam entre 23 e 31 graus, ou seja, nunca antes eu tinha experienciado o que significasse inverno.
Os romenos me parecem ter mais contato com a natureza do que os brasileiros. Há uma estatística que achei impressionante, de que mais de 40 % dos romenos vivem na zona rural (no Brasil só 15% das pessoas é que vivem no campo). É possível então encontrar muitos produtos (frutas, legumes, carnes) saudáveis nos mercados, porque são cultivados por agricultores. Também chama a atenção a grande quantidade de floriculturas em Bucareste e de casas com jardins. Isso sem falar nas áreas verdes nos parques, espaços verdadeiramente muito aprazíveis.
Antes de viajar minha mãe perguntou-me como são os romenos, fisicamente falando. Disse a ela que são brancos. “Mas, não tem negros lá?”. “Não, negros não. Mas, parece que tem ciganos”. “Ah, então uma cigana vai querer ler a sua mão!”. Eis um assunto interessante aqui, ciganos. Ainda pretendo estudar mais sobre esse tema. Pelo que percebi são cidadãos de segunda classe, mal vistos e discriminados. Sempre vejo muitos deles quando vou para Obor, vendendo cigarros (ou ao menos anunciando que tem cigarros, acho que não podem ficar com as mercadorias à mostra por causa da polícia) e outros produtos. Aparentemente não vejo nada de mal nisso, em tentar ganhar a vida sendo vendedor ambulante. Mas, parece que muitas vezes esses produtos são obtidos por contrabando. Enfim, o que está claro para mim é que a figura do cigano é associada a coisas negativas e até várias vezes já testemunhei gente bem educada e de formação universitária dizer “Odeio eles de todo o coração”, “não gosto deles”, “não trabalham, são preguiçosos, ganham dinheiro com prostituição e contrabando”, “reconheço, sou racista, não tenho a mínima simpatia pelos ciganos, são perigosos, até a polícia tem medo deles”. É verdade que os estereótipos tem sua parcela de sentido, mas não podem ser tomados como o modelo perfeito de representação. Não acredito que os ciganos sejam uns demônios e nem uns completos pobre coitados. Por isso é quero saber mais desse assunto tão polêmico, para ter uma visão mais nuançada e objetiva a respeito desse grupo social.
Uma coisa muito atrativa aqui é a oferta cultural. A cena teatral é ativa e tive oportunidade de assistir uma conhecida peça de um dramaturgo americano num belo teatro de Bucareste chamado Odeon. Lotado. E dizem que é sempre assim, todos os espetáculos são com casa cheia. Fiquei surpreso com uma iniciativa chamada “A noite dos museus”, todos os museus da capital ficam abertos além do horário e pode-se entrar de graça. Mas, nem sempre é garantia de uma boa experiência. Como não precisa pagar, metade da cidade quer se aproveitar disso e todos os museus se abarrotam de visitantes. Quanto aos cinemas, a programação alternativa é muito satisfatória. Fiz questão de me associar a cinemateca romena e ter assim um simbólico desconto no preço do ingresso. Mas, por outro lado acho uma aberração certas medidas tomadas por algumas salas, exigindo um número mínimo de espectadores pagantes para que o filme seja efetivamente exibido. Nas salas da cinemateca agora é de 4 o número de espectadores e na Sala Horia Bernea do MȚR determinaram pra ser de 8. Isso é um completo absurdo, é simplesmente não querer promover a cultura cinematográfica. Imaginem um padre dizer que não vai celebrar a missa porque somente um fiel compareceu na igreja? Com o cinema o princípio é o mesmo. Deviam passar o filme indiferente do número de espectadores.
Diz-se que os romenos são religiosos, e que é realmente correta a estatística que 80 % da população participa da Missa da Páscoa. Fui para a igreja no sábado para o domingo de Páscoa e fiquei fascinado com o pouco que vi, as velas, os cânticos longuíssimos, muitas pessoas idosas com animais. Talvez a única impressão negativa foi ter visto alguns garotos de bermuda na igreja, e outros jovens que mexiam nos seus telefones celulares. E algo que eu acho também um pouco estranho é que nem todos (talvez a maioria) assistem a missa do início ao fim. Ninguém vai ao cinema, por exemplo, pra ver duas ou três cenas e sair antes do fim do filme. Contudo, parece que na igreja as coisas são diferentes e o ritual da missa não parece ser algo assim tão envolvente, já que uma boa parte dos fiéis com muita naturalidade chega com a missa já iniciada e deixa a igreja antes dela terminar. Ainda sobre religião, uma outra observação. Quando estive na Argentina, as duas figuras mais presentes nas bancas de revistas eram Maradona e Carlos Gardel (posters, revistas, cartazes, camisas, cartões). Aqui na Romênia não é nem Nadia ou Maria Tănase e sim alguém da Religião Ortodoxa: um tal de Arsenie Boca. Breve vou também ler algum livro dele, até para tentar entender melhor sobre a teologia ortodoxa.
Quando voltei da Romênia a primeira vez, um amigo brasileiro perguntou-me. “Mas e os romenos? O que é que eles acham sobre eles próprios, qual a principalmente característica deles?”. “Não sei”, foi a minha resposta. Então, quando retornei pra cá em Março do ano passado, fiz essa pergunta pra pelo menos dez pessoas e obtive a mesma resposta: “A hospitalidade, somos um povo que gosta de receber bem as pessoas”. E me parece verdade, fui bem recebido aqui e muito bem tratado na maioria dos lugares por onde andei. Mas, nem em todos. Tive problemas com um administrador de bloco que implicou comigo por algum motivo, chegando ao ponto de dizer que chamaria a polícia caso eu não regularizasse sem demora minha situação de “novo morador do bloco”. Isso foi quando voltei em Março de 2013, e em nenhum momento eu deixei de descumprir a lei, eu ainda poderia permanecer 15 dias como “visitante” e só depois me registrar oficialmente, o que prontamente fiz depois dessa antipática interpelação intimidatória. No entanto, mesmo depois de me tornar um “morador regularizado”, o tal senhor continuou com uma clara atitude hostil. Claramente virava o rosto quando nos cruzávamos em frente ao prédio e por vezes não respondia a meus cumprimentos, uma situação muito chata e constrangedora. Mas, o pior ainda estava por vir: a falta de hospitalidade por parte dos funcionários da burocracia romena. Se existe algo muito sinistro nesse planeta, isso chama-se burocracia romena. É incrivelmente impressionante a falta de informação por parte de alguns funcionários e a extremíssima falta de simpatia e paciência para com os cidadãos estrangeiros que tem problemas a resolver na Imigração. O próprio prédio onde tive que ir por sete vezes até que finalmente recebi meu visto de residência é tenebroso e o sistema de funcionamento beira o surrealismo. Na entrada há uma máquina de emitir senhas de atendimento e um aviso que diz “Por favor, retire só uma senha”. Mas, pra que retirar senha, se o painel eletrônico parece que eternamente sinaliza “510 – 3”? Para que um guichê com o nome “Eliberării”, se na verdade os documentos são entregues num outro guichê? Para que existe lá um cartaz informativo (em espanhol!) com “La Historia de la Unión Europea” que conta a gloriosa história dessa união continental até 2005 (!) ou seja, até um período já passado e no qual a Romênia ainda não era membro do clube?
Quando vim aqui pela primeira vez esperava encontrar uma presença mais forte dos grande cantores populares do passado. Mas, não ouvi ninguém escutar ou falar sobre Maria Tănase. Aliás, a única vez em que vi algo de música popular naquele agosto de 2012 foi quando estávamos em Sfântu Gheorghe. O casal idoso que nos hospedou gostava de assistir um programa na televisão dedicado a música popular. Já em setembro passado comemorou-se o centenário da mesma Maria Tănase de maneira muito discreta, eu diria até que a data passou quase desapercebida. Todavia, sei que a música popular é algo de grande valor cultural para os romenos. Num sábado de fim de outono, em plena Piața Obor, tive a prova disso. Um cantor popular se apresentava (vestido à caráter) e muita gente dançava de maneira espontânea e alegre, pessoas de idade, vendedores, mendigos e também bêbados. Uma outra boa quantidade de pessoas (algumas jovens) assistia e apreciava sinceramente o espetáculo. E o dançarino mais entusiasmado era justamente um senhor idoso que visivelmente tinha algumas limitações físicas mas que transbordava energia juvenil. Uma cena muito comovente.
O metrô de Bucareste me parece uma maravilha, eficiente, rápido e barato. Aliás, o sistema público de transporte é excelente. Os ônibus são bem menos agressivos (comparando com os estabanados brasileiros) e muito sofisticados com aqueles mapas eletrônicos apontando as estações e o trajeto. Também os bondes são ótimos e charmosos. O que acho estranho é que a maioria das pessoas que sobem nos ônibus e bondes, por um motivo ou outro, não pagam. São poucos os que validam o cartão de viagem no contador eletrônico do veículo. Alguém já me explicou que isso não quer dizer que todos são desonestos e aproveitadores. O motivo seria que uma boa parte dos que não apresentam o cartão teriam na verdade um tal de “abonamento mensal” ou coisa do tipo. Ou seja, tanto fazia apresentar o cartão ou não. No entanto, qual o problema em simplesmente apresentar o cartão? Tendo a crer que simplesmente querem andar sem pagar.
Ainda não me acostumei com o costume de dar gorjeta pra taxistas e cabeleireiros. Se o taxímetro já marca o valor da corrida em função da distância percorrida, pra que ainda pagar algo a mais? Na realidade nem ando assim tanto de táxi, raramente os utilizo (mas me parece estranho dar gorjeta pra esse serviço). Mas, quanto aos cabeleireiros, deixo gorjeta para não parecer chato. É verdade que sempre saí satisfeito das quatro vezes que cortei o cabelo mas… é um sofrimento. Os barbeiros e cabeleireiras são um tanto agressivos no manejo da máquina, além de tudo ser rápido. Creio que a cabeleireira que mais demorou só precisou de dez minutos pra cortar meu cabelo (No Brasil o mesmo atendimento é feito em no mínimo 25 minutos, e com muito mais delicadeza)
A cena política é tragicômica, povoada de políticos cretinos e ladrões. Obviamente que isso não é privilégio dos romenos, também em terras brasileiras as práticas de corrupção são uma constante. Contudo, o que me impressionou aqui de forma positiva é que de vez em quando os políticos realmente são presos. E não são políticos peixe-pequeno não, é gente de peso que vai em cana. Um tal Gigi Becali (cara influente e cheio da grana, parece-me que já foi deputado no Parlamento Europeu) foi preso no ano passado, e outros ex-ministros também. Parabéns pra justiça romena, nem tudo está perdido
A impressão que fica é que a população idosa é muito mais ativa e independente aqui do que na América do Sul. Vejo muitas pessoas de idade nas ruas, nos ônibus, no metrô, indo ao mercado fazer compras ou passeando pelo parque.
Pra encerrar uma última observação crítica. Outra coisa que não gosto e acho bastante estranha é a geral despreocupação por parte dos romenos de não escrever com diacríticos. Seja na internet, nos email, nos anúncios publicitários pelas ruas, em sites ou instituições oficiais e mesmo em locais públicos (no metrô por exemplo, PIATA MUNCII, PIATA ROMANA, PACII). Sempre escrevo com os diacríticos e isso às vezes surpreende as pessoas. Uma amiga disse-me uma vez que “sou muito paciente”, só porque tenho o cuidado de escrever com ă, î, ă, ș, ț. Já outra pessoa simplesmente me escreveu que “Îmi place că folosești diacritice ”. Bom, não sai qual é a dos romenos (bem, não todos, mas uma boa parte deles) de negligenciarem os diacríticos na escrita. Só por economia de tempo, tinta e materiais não me parece uma boa desculpa. Seja como for, me parece no mínimo uma falta de respeito para com seu próprio idioma.
Traducere:
Am început să mă interesez mai mult de România din cauza limbii. Într-o zi, ascultam un program de radio în limba română și muzicalitatea limbii m-a făcut să vreau să o învăț. Am vizitat apoi țara în august 2012 pentru prima dată și m-am îndrăgostit.
Se vorbește mult despre câinii din București. Am citit povești că ar fi fost și mai mulți cu ani în urmă. Am auzit că un turist japonez a murit atacat de câini. Recent, un copil a fost atacat mortal de o haită de câini într-un parc, ceea ce a cauzat multe dezbateri și știri la televizor, radio etc. Impresia mea este că nu sunt chiar așa de mulți și chiar cred că în general sunt foarte ”bine – crescuți”. Am observat că majoritatea au un fel de cip galben în ureche, ceea ce înseamnă că au fost deja tratați de autorități și că au dreptul de a se plimba pe unde doresc. E chiar pitoresc și simpatic să vezi câini în metrou și în gară, de exemplu. Cu toate acestea, mi s-a întâmplat să fiu înconjurat de o haită de câini când ieșeam de la muncă și mă duceam la metrou. Era noapte și au început să latre într-un mod deloc prietenos. Am împietrit fără să știu ce să fac, norocul meu a fost că a apărut nu știu de unde un paznic al unei firme de prin apropiere care s-a înțeles cu ei, i-a calmat și astfel am putut să scap nevătămat și să-mi văd de drum.
Câinii nu sunt problema principală, însă sunt portretizați, dacă putem spune așa, într-un cunoscut film românesc numit ” Filantropica”, film pe care l-am văzut de două ori înainte să vizitez România pentru prima dată. Deseori îi întreb pe oamenii de aici ce filme românești le plac. Îmi place să întreb asta nu doar pentru că vreau recomandări, cred că am deja o perspectivă amplă asupra cinematografiei românești, ci pentru a afla mai multe despre gusturile publicului românesc raportate la propria sa cinematografie. În fine, ”Filantropica” apare tot timpul în răspunsuri. E un film care abordează, între altele tema cerșetoriei, o problemă socială care s-a accentuat după Revoluția din 1989. Au trecut zece ani de la lansarea filmului și îmi dau seama că scenariul nu s-a schimbat foarte mult.
Sunt mulți cerșetorii din București, nu la fel de mulți ca în Recife – Brazilia, dar indubitabil în cantitate considerabilă. Și, unii dintre ei în stilul ”Filantropica”, de exemplu, un bătrânel care se așeza la ieșirea de la metrou Romană, cu un carton atârnat de gât care spunea așa: ”Am fost un mare regizor de cinema, azi sunt cerșetor”, cu o fotografie a lui îmbrăcat în costum elegant (fotografie care mi s-a părut a fi un montaj) și un text mare pe două coloane povestind probabil o poveste tragică, despre nedreptate și nefericire. De fapt, sunt multe feluri de cerșetori. Bătrâni invalizi care lasă la vedere o parte a corpului cu răni, tineri care se așază cu capul plecat și cu o mână întinsă și în cealaltă cu un carton cu ”Mi-e foame”, mame care intră în metrou cu copii în brațe, un tată tânăr și fiul său (tot în metrou) care îngenunchează și se roagă repede de parcă ar fi comentatori de fotbal și apoi se ridică și merg prin metrou luând câte un leu sau doi de la vreun pasager. Nu vreau să discut aici necesitatea reală a celui care cerșește și nici să judec dacă sunt cerșetori din comoditate sau pentru că e avantajos. Pur și simplu mi se pare o scenă foarte tristă. Până azi am dat bani doar o dată unui tânăr din metrou care recita ”Luceafărul”. Era desculț, îmbrăcat cu o cămașă și niște bermude jerpelite, avea pielea murdară și roșie și se vedea că este bolnav. Și intră în metrou, îngenunchează fără a se uita la nimeni, cu un pahar de plastic în mână și începe să declame mecanic frumoasa poveste a lui Eminescu. Lui i-am dat un leu.
Românii sunt de treabă și bine-dispuși, dar sunt foarte nemulțumiți și se plâng de multe lucruri. Înainte de prima mea venire am citit câteva texte ale lui Andrei Pleșu și Gabriel Liiceanu care spuneau că Bucureștiul este o metropolă incredibil de zgomotoasă, murdară și cu un trafic infernal unde se aud doar claxoane. Nu că ar da pe-afară de curățenie, dar mi s-a părut un oraș destul de îngrijit. Cu traficul, sincer, nu am nicio problemă. Șoferii sunt în general mult mai bine educați decât cei brazilieni și fără îndoială că nu claxonează așa de mult. Alt lucru care merită menționat este paranoia legată de climă, sunt un pic complexați în direcția asta. Vara mie nu îmi era la fel de cald, ceea ce nu e surprinzător căci eu vin dintr-o țară tropicală. Dar, paradoxal, nici iarna nu îmi este frig ca celorlalți. Când eram în metrou, și, inocent, mi-am dat jos geaca, am primit priviri înspăimântate de la mulți, unii chiar păreau a spune ”Hei, nebunule, pune-ți geaca pe tine!”. Nu înțeleg. Însă, trebuie să recunosc, acum că a venit frigul, încep să îmi dau seama de ce este un entuziasm așa de mare pentru a face plimbări prin parcuri, pentru a merge la plajă, pentru a face un grătar la malul Dunării etc. vara. Pentru că în perioada de toamnă-iarnă acestea, clar, nu sunt prea plăcute din cauza frigului. Știu că pot părea ingenuu în a constata ceva ce este evident pentru un român, în legătură cu schimbarea anotimpurilor. Însă eu vin dintr-o regiune în care temperaturile medii anuale variază între 23 și 31 de grade, ceea ce înseamnă că eu nu știam ce înseamnă iarna până a veni aici.
Românii mi se pare că au un contact mai mare cu natura decât brazilienii. Există o statistică pe care o consider impresionantă, care spune că mai mult de 40% din români trăiesc în zone rurale (în Brazilia doar 15% din oameni locuiesc la țară). De aceea putem găsi produse (fructe, legume, carne) sănătoase la piață, deoarece sunt cultivate de agricultori. De asemenea, mi-a atras atenția cantitatea mare de florării din București și de case cu grădini. Asta ca să nu mai vorbesc de zonele verzi din parcuri, spații cu adevărat foarte plăcute. Impresia mea este că populația vârstinică este mult mai activă și independentă aici decât în America de Sud. Văd multe persoane vârstnice pe stradă, în autobuze, în metrou, care merg la cumpărături sau care se plimbă prin parc.
Înainte să călătoresc, mama mea m-a întrebat cum sunt românii, fizic vorbind. I-am spus că sunt albi. ”Dar nu sunt negrii acolo?” ”Negrii nu, dar se pare că sunt țigani”. ”A, atunci o țigancă o să îți citească norocul.” Iată un lucru interesant aici, țiganii. Vreau să aprofundez această temă. Din câte mi-am dat seama, sunt cetățeni de mâna a doua, rău-văzuți și discriminați. Văd tot timpul mulți atunci când mă duc la Obor, vând țigări (sau cel puțin anunță că au țigări, cred că nu pot să rămână cu marfa la vedere din cauza poliției) și alte produse. Nu văd nimic rău în asta, în a încerca să-ți câștigi traiul fiind vânzător ambulant. Dar se pare că de multe ori acele produse sunt obținute prin contrabandă. În fine, ceea ce îmi este clar e că figura țiganului este asociată lucrurilor negative și chiar de multe ori am vorbit cu oameni bine educați și cu o diplomă de facultate care spuneau “îi urăsc din toată inima”, “nu îmi plac”, “nu muncesc, sunt leneși, câștigă bani din prostituție și contrabandă”, “recunosc, sunt rasist, nu am nici cea mai mică simpatie pentru țigani, sunt periculoși până și polițiștilor le e frică de ei”. E adevărat că stereotipurile au partea lor de sens, dar nu pot fi luate drept modele perfecte de reprezentare. Nu cred că țiganii sunt niște demoni și dar nici că sunt niște amărâți. De aceea vreau să aflu mai multe despre o temă atât de polemică, pentru a avea o viziune mai nuanțată și obiectivă în legătură cu acest grup social.
Un lucru foarte atractiv aici este oferta culturală. Scena teatrală este activă și am avut oportunitatea de a merge la o cunoscută piesă a unui dramaturg american într-un frumos teatru din București numit Odeon. Plin ochi. Și se spune că e mereu așa, toate spectacolele sunt cu casa plină. Am rămas surprins de o inițiativă numită “Noaptea albă a muzeelor”, toate muzeele din capitală rămân deschise peste orarul normal și se poate intra gratis. Dar asta nu înseamnă că vei avea parte de o experiență plăcută mereu. Cum nu se plătește, jumătate din oraș vrea să profite și toate muzeele se umplu de vizitatori. În ceea ce privește cinema-urile, oferta alternativă este foarte satisfăcătoare. Am vrut neapărat să devin membru al cinematecii române și astfel am primit și o reducere simbolică la prețul de intrare. Dar pe de altă parte, mi se par aberante anumite măsuri luate de anumite săli care cer un număr minim de spectatori plătitori pentru ca filmul să ruleze efectiv. În sălile Cinematecii e nevoie de patru oameni iar la Sala Horia Bernea de la MȚR de opt. Asta este complet absurd, înseamnă pur și simplu a nu vrea să promovezi cultura cinematografică. Imaginați-vă că un preot spune că nu va ține slujba doar pentru că în biserică este doar un credincios. La cinema principiul e același. Ar trebui să ruleze filmul indiferent de numărul de spectatori.
Se spune despre români că sunt religioși și că este corectă statistica de 80% din populație care participă la Slujba de Paște. Am fost la biserică sâmbătă noaptea spre duminică și m-a fascinat puținul pe care l-am văzut, lumânările, cântecele foarte lungi, foarte multe persoane în vârstă și cu animale. Poate singura părere de rău a fost că am văzut câțiva băieți în bermude în biserică și alți tineri care se jucau la telefoanele celulare. Și ceva ce mie mi se pare un pic ciudat este că nu toți (poate majoritatea) vin de la începutul slujbei și stau până la capăt. Nimeni nu se duce la cinema, de exemplu ca să vadă doar două sau trei scene și să plece înainte de sfârșitul filmului. Cu toate acestea, se pare că în biserică lucrurile sunt diferite și ritualul slujbei nu este foarte acaparator, din moment ce o parte din credincioși ajunge la slujba deja începută și pleacă din biserică înainte de sfârșit. Tot despre religie, altă observație. Când am fost în Argentina, cele mai reprezentative figuri la chioșcurile de reviste erau Carlos Gardel și Maradona. Aici în România nu sunt nici Nadia, nici Maria Tănase, ci un anume Arsenie Boca. În curând voi citi o carte a lui, pentru a încerca să cunosc mai multe despre religia ortodoxă.
Când m-am întos din România pentru prima dată un prieten brazilian m-a întrebat. “ Și românii? Ce cred ei despre ei înșiși, care e principala lor caracteristică?” “Nu știu”, a fost răspunsul meu. Atunci, când m-am întors din nou aici în martie anul trecut am întrebat cel puțin zece oameni acest lucru și am obținut de fiecare dată același răspuns: “ospitalitatea, suntem gazde bune”. Și mi se pare adevărat, am fost bine primit aici și foarte bine tratat în majoritatea locurilor unde am fost. Dar nu chiar în toate.
Dacă există ceva de-a dreptul sinistru pe această planetă, acest ceva este birocrația românească. E incredibil de impresionantă lipsa de informație din partea anumitor funcționari și extrema lipsă de simpatie și răbdare pentru cetațenii străini care au probleme de rezolvat la Imigrări. Clădirea în sine unde a trebuit să merg de șapte ori până ce am primit în sfârșit viza de ședere este tenebroasă iar sistemul de funcționare este aproape suprarealist. La intrare este un aparat pentru a lua un bon de ordine și un anunț care spune “Vă rugăm luați un singur bon”. Dar de ce să iei un bon dacă pe afișajul electronic se pare că există un singur și etern număr “510 -3”? De ce un ghișeu cu numele “Eliberări documente”, dacă de fapt documentele se eliberează la alt ghișeu? De ce există acolo un document informativ (în spaniolă!) cu “La Historia de la Union Europea” care povestește glorioasa istorie a acestei uniuni continentale până în 2005 (!) adică, până la o perioadă deja trecută și în care România nici măcar nu făcea parte din ea?
Când am venit aici pentru prima dată speram să găsesc o prezență mai puternică a marilor cântăreți populari ai trecutului. Dar nu am văzut pe nimeni să asculte sau să vorbească despre Maria Tănase. De fapt, singura dată când am văzut un pic de muzică populară în 2012 a fost când am mers la Sfântu Gheorghe. Cuplul vârstnic care ne-a găzduit asculta o emisiune de televiziune dedicată muzicii populare. Însă în septembrie anul trecut s-a comemorat centenarul Maria Tănase într-un mod foarte discret, eu aș spune aproape invizibil. Totuși, știu că muzica populară are o mare valoare culturală pentru români. Într-o sâmbătă la sfârșitul toamnei, în Piața Obor, am avut dovada acestui lucru. Un cântăreț popular dădea o reprezentație îmbrăcat într-un costum popular și multă lume dansa într-un mod spontan și bucuros, oameni în vârstă, vânzători, cerșetori și bețivi. O altă parte din oamenii prezenți (câțiva tineri) se uitau la spectacol și îl apreciau sincer. Și dansatorul cel mai entuziast era un domn în vârstă care în mod clar avea ceva limitări fizice, dar care dădea pe dinafară de energie. O scenă foarte emoționantă.
Metroul din București mi se pare minunat, eficient, rapid și ieftin. De fapt, sistemul de transport public este excelent. Autobuzele sunt cu mult mai puțin agresive (în comparație cu cele braziliene) și foarte sofisticate, cu acele hărți electronice care arată stațiile și traiectul. Și tramvaiele sunt foarte bune și pline de șarm. Ceea ce mi se pare ciudat este că majoritatea persoanelor care urcă în autobuz și în tramvai, dintr-un motiv sau altul nu plătesc. Sunt puțini cei care validează abonamentul. Cineva mi-a explicat că asta nu înseamnă că nu sunt corecți și că profită. Motivul ar fi că o parte din cei care nu validează au abonament lunar sau ceva de genul ăsta. Adică e același lucru dacă validează sau nu. Totuși, care e problema în a valida abonamentul? Tind să cred că pur și simplu vor să meargă fără să plătească.
Încă nu m-am obișnuit cu obiceiul de a da bacșiș la taximetriști și la frizeri. Dacă aparatul arată deja valoarea călătoriei, de ce să mai dai ceva în plus? De fapt, nici măcar nu prea merg mult cu taxiul, îl folosesc rar (dar mi se pare ciudat să dai bacșiș pentru acest serviciu). Însă în ceea ce-i privește pe frizeri, las bacșiș pentru a nu părea nerecunoscător. E adevărat că am plecat mulțumit de fiecare dată când m-am tuns, dar a fost o suferință de fiecare dată. Frizerii sunt cam agresivi în manevrarea mașinii și totul este foarte rapid. Cred că frizerița căreia i-a luat cel mai mult ca să mă tundă i-au trebuit doar zece minute iar în Brazilia durează cel puțin douăzeci și cinci de minute și totul este făcut cu mult mai multă delicatețe.
Scena politică este tragi-comică, populată de politicieni cretini și hoți. Desigur, asta nu se întâmplă doar la români, și la noi corupția este constantă. Cu toate acestea, ceea ce m-a impresionat aici a fost că politicienii români chiar merg la închisoare. Și nu doar peștii mici, chiar și cei mari au probleme. Un anume Gigi Becali (un tip influent și plin de bani, mi se pare că a fost deputat în Parlamentul European) a fost arestat anul trecut și alți foști miniștri la fel. Felicitări justiției române, nu totul este pierdut.
Pentru a încheia, o ultimă observție critică. Alt lucru care nu îmi place și care mi se pare foarte ciudat este lipsa de preocupare generală a românilor de a nu scrie cu diacritice. Pe internet, în e-mail-uri, în anunțurile publicitare pe stradă, pe site-uri și în instituții oficiale (la metrou ”Piata Muncii”, ”Piata Iancului”, ”Romana”, ”Pacii”). Eu scriu mereu cu diacritice și asta îi surprinde pe unii. O prietenă mi-a spus că sunt foarte răbdător, doar pentru că scriu cu ă, î, ș,ț. Alta mi-a spus pur și simplu ”îmi place că scrii cu diacritice”. Bun, nu știu care e treaba cu românii (sau, în fine, cu o bună parte din ei) de neglijează diacriticele în scris. Doar pentru a face economie de timp, resurse și materiale nu mi se pare o scuză bună. Oricum ar fi, mi se pare cel puțin o lipsă de respect față de propria limbă.
André Carlos Arruda Heliodoro, 34 de ani, brazilian, angajat multinațională
I am still recalling the attitudes / thoughts / comments of my relatives in
GR when i first told them that i plan to move in Romania (3 years and
something in the past). I am pretty much sure that these “comments and
attitudes” do reflect to a large extent what people outside Romania think
for Romania and the Romanian people.
On the negative side lets say:
1. Romania is a dangerous country
2. Romania is full of thefts and gipsies.
3. Be careful on the street dogs (to be fair, never understood what they
were telling me till the time i first landed in Bucharest).
4. Be careful when driving in the city.
5. Lack of highway networks all over the country. In Romania they are
talking about trips based on hours needed and not based on km travelled.
6. Corruption
7. Bureaucratic public services.
On the positive side:
1. Romania is a beautiful country
2. Is a country full of resources
3. Its a “hot” in terms of economic prospect market so its worth making
business there.
4. Its full of beautiful women (many of them looking to get married to a
foreigner), so both positive and negative as well (my mother in law was
insisting on that)
After being 3 years and something in Romania i can personally comment the
following on the above issues:
1. Romania is a dangerous country: its not true. The police is so widely
spread and immediately available at least in the big cities where i used to
travel a lot. Romanians seem to trust and in a certain extent being afraid
of the police and related security services which i believe is related to
the old communist times.
An interesting think i noticed is that due to the very low working salaries,
its very common every single company, shop, pharmacy etc to have a “security
person” outside so even if you are walking alone in the night in a rare
area, its common to have nearby some security guys that you can reach them
for potential help if needed.
2. Romania is full of thefts and gipsies: I would agree on the gipsies issue
which dominate the country. The good think for me is that they are
concentrated in certain areas of the cities and not all over the city, so if
you don’t want to get in contact with them, you know which areas to avoid.
Concerning thefts, you have to be a victim to understand it and to my level,
i have been a victim once in my 3 years here.
3. Be careful on the street dogs (to be fair, never understood what they
were telling me till the time i first landed in Bucharest). Unfortunately, i
understood what they were telling me only when i first arrived in Bucharest
and start walking on the streets. Although i am a lover of pets (and
actually only dogs) what is happening on the streets is amazing and
something needs to be done.
4. Be careful when driving in the city. Very correct. Each driver considers
him / her self like a F1 driver. Everyone is in a hurry, everyone is making
unproved and in some times dangerous driving / overdriving etc.
5. Lack of highway networks all over the country. In Romania they are
talking about trips based on hours needed and not based on km travelled.
Very, very true. i am really sorry being in a country with so many prospects
and potential economic development and roads still to be like they were in
Medieval times.
6. Corruption: Its general belief but to be honest, never had the time to
confront such a situation in my personal / business life here. Maybe the
fact that i am a foreigner, doing business for an international group of
companies didn’t allow me to confront this, or at least, Romanians showed /
treated me differently.
7. Bureaucratic public services: Again i would point to my comments on the
above issue. As a general opinion, your “bureaucracy” is not comparing to
the larger and greater one bureaucracy we face in my home country in Greece.
I still appreciate the fact that any time i had to confront the local public
services, i went there based on a pre-established meeting and everything was
done in a normally acceptable time.
Concerning the “positive side” issues mentioned above, most of them are
correct. Romania is a beautiful country (if you start traveling it). Its a
rich country based on the resources available.
I don’t like the fact that most of the rich resources have already been sold
to foreign groups of companies (petrol etc) but what to say about it (the
same was done in my home country as well).
Women in Romania are by far beautiful with attention to their dressing style
and body exercising issues.
Romanians people lack visibility and long term focus. Unfortunately they
live for the day today without planning and focus for the future. I believe
this is a residual from the old communist times and in my opinion will take
another one generation to see a swift in the mentality of the people.
There is a big difference on the beliefs of people over 40 years old with
the young and students. I have confronted many times people over 40 years
old that look back to the “old times” and in a way they liked what they had
in that time, compared to today. I believe this is related to the fact that
the fall of the communist times, found them to an age of round 20 years old,
without studies, without academic education and suddenly put them in an open
market that they really have to worked in order to prosper. Its also true
that many in this “age group” to have today kids and students in schools and
universities that they cannot provide them with the necessary financial
support to continue their studies in a proper way.
Overall i do believe that the mentality and vision of Romanian young at
least people is something that the state has to work deeper, but as i said
before its highly excused from the old times and to my opinion it will need
one more generation to pass in order to see important changes.
Andreas Laspadakis, Greek, 42, General Manager Etem Systems Romania
Încă îmi amintesc de atitudinile, gândurile și comentariile rudelor mele din Grecia când le-am spus pentru prima dată că am de gând să mă mut în România (acum trei ani și ceva). Sunt destul de sigur că aceste comentarii și atitudini reflectă în mare măsură ceea ce oamenii din afară cred despre România și despre români.
Puncte negative:
1. România e o țară periculoasă
2. În România se fură mult și sunt mulți țigani.
3. Ar trebui să am grijă cu câinii vagabonzi (sincer să fiu, nu înțelegeam asta înainte de a ajuge în București)
4. Ai grijă atunci când conduci în oraș.
5. Lipsă de autostrăzi pe tot teritoriul țării. În România se vorbește despre ore nu despre kilometri atunci când se face o călătorie.
6. Corupție
7. Servicii publice cu multă birocrație.
Partea pozitivă:
1. România e o țară frumoasă
2. E o țară plină de resurse
3. Este ”fierbinte” în ceea ce privește piața de afaceri, deci merită să faci afaceri acolo.
4. Este plină de femei frumoase (multe dintre ele dorind să se căsătoraescă cu un străin), deci și pozitiv și negativ (soacra mea a insistat mult pe tema asta).
După ce am locuit trei ani în România, pot comenta următoarele despre cele de mai sus:
1. România e o țară periculoasă: nu este adevărat. Poliția este atât de răspândită și disponibilă, cel puțin în orașele mari unde am călătorit des. Se pare că românii au încredere și într-o anumită măsură le este frică de poliție și de serviciile de siguranță adiacente, ceea ce cred că are legătură cu vechile timpuri comuniste. Un lucru interesant pe care l-am observat a fost că, din cauza salariilor mici, este foarte obișnuit să vezi în fiecare firmă, magazin, farmacie etc. la intrare este un paznic, prin urmare, chiar dacă ești într-o zonă mai pustie noaptea, este normal să fie niște tipi care se ocupă cu siguranța la care poți apela în caz de nevoie.
2. În România se fură și sunt mulți țigani: sunt de acord la problema cu țiganii care domină țara. Mie mi se pare bine că sunt grupați în anumite zone ale orașelor și nu peste tot, așa că dacă nu vrei să intri în contact cu ei, știi ce zone să eviți. În ceea ce privește jafurile, trebuie să fii victimă ca să înțelegi și mie mi s-a întâmplat o dată în trei ani de când sunt aici.
3. Ai grijă cu câinii vagabonzi. Din păcate, am înțeles despre ce era vorba abia când am ajuns în București și am început să merg pe străzi. Deși îmi plac câinii (de fapt, doar câinii), ceea ce se întâmplă pe străzi e incredibil și ceva trebuie făcut.
4. Ai grijă atunci când conduci în oraș. Foarte corect. Fiecare șofer se consideră șofer de Formula 1. Toată lumea se grăbește, toți conduc periculos și peste limita de viteză etc.
5. Lipsă de autostrăzi pe tot teritoriul țării. În România se vorbește despre ore nu despre kilometri atunci când faci o călătorie. Foarte, foarte adevărat. Îmi pare foarte rău că într-o țară cu atâtea perspective și potențial economic străzile sunt ca în Evul Mediu.
6. Corupție: este o părere generală, dar sincer să fiu, nu m-am confruntat cu ea în viața mea personală sau profesională. Poate din cauză că sunt străin și că lucrez pentru un grup internațional, pe mine românii m-au tratat diferit.
7. Servicii publice cu multă birocrație: aș face referire la ceea ce am spus anterior. În general, ”birocrația” voastră nu se compară cu birocrația mai mare și mai extinsă pe care o avem în Grecia. Apreciez faptul că de fiecare dată când a trebuit să am de-a face cu serviciile publice locale, m-am dus acolo în baza unei întâlniri stabilite anterior și totul a fost rezolvat într-o perioadă de timp rezonabilă.
În ceea ce privește partea pozitivă, majoritatea sunt corecte. România este o țară frumoasă (dacă începi să călătorești prin ea). Este o țară bogată, cu multe resurse.
Nu îmi place faptul că majoritatea resurselor au fost deja vândute unor grupuri străine (petrol etc.) dar ce să-i faci (așa s-a întâmplat și în țara mea).
Femeile în România sunt de departe foarte frumoase și acordă atenție hainelor și exercițiilor fizice.
Românilor le lipsește viziunea și gândirea pe termen lung. Din păcate, trăiesc pentru ziua de azi fără planuri de viitor. Cred că este o rămășiță din timpurile vechi comuniste și după părerea mea, este nevoie de încă o generație pentru a vedea o schimbare în mentalitatea oamenilor.
Este o diferență mare între credințele oamenilor de peste 40 de ani și cele ale tinerilor și studenților. De multe ori am avut discuții cu oameni de peste 40 de ani care se gândesc cu nostalgie la ”vremurile vechi” și într-un fel le place ce aveau atunci, în comparație cu ce au azi. Cred că asta are legătură cu faptul că regimul comunist s-a prăbușit când ei aveau în jur de 20 de ani, nu aveau studii, educație superioară, și dintr-o dată s-au trezit pe o piață liberă în care trebuiau să muncească pe bune ca să prospere. De asemenea, este adevărat că mulți din această ”grupă de vârstă” au copii astăzi, care studiază și pe care nu îi pot ajuta să își continue studiile într-un mod adecvat.
În general, cred că statul trebuie să lucreze mai mult la aspectul legat de mentalitatea tinerilor, dar cum am spus și mai devreme, este mai mult decât scuzabil din cauza timpurilor de demult și va fi nevoie să treacă încă o generație pentru a vedea schimbări importante.
Andreas Laspadakis, 41 ani, grec, manager-general Etem Systems
Minha experiência na Romênia
Cheguei à Romênia sem nada saber sobre o país. Soube, é verdade, diversas coisas que me contaram pessoas pouco ilustradas em conversas que mantive no Canadá, país onde morava. O quadro pintado não era nada bonito… Pensei que chegaria a um país dominado por máfias locais e carente até de recursos básicos. Minha surpresa, ao chegar, não poderia ter sido maior!
2. Nada do que me foi dito se mostrou verdade. Muito pelo contrário. A Romênia se mostrou um país acolhedor e onde se pode encontrar tudo o que alguém pode desejar. As pessoas, apesar de sofridas, são dotadas de tensão interior e dinamismo. Há vida, como em qualquer outro país de raízes Latinas. Essa mesma origem cultural também se mostra responsável, em parte, por mazelas que afetam a sociedade romena.
3. Cada povo tem suas peculiaridades. Mas, em minha modesta opinião, trata-se apenas de matizes de cores existentes em todas as sociedades. Em algumas, sobressaem-se certos aspectos. O que importa é que, as coisas boas e ruins estão presentes em todo lugar, em maior ou menor grau. Logo, tudo o que se diz de ruim sobre a Romênia não é privilégio do país. Ouço reclamações a respeito de corrupção na política, mas onde não há?
4. Minha experiência na Romênia mostrou-me que o país tem problemas, mas esses se reduzirão aos poucos. O país, em sua organização atual, é jovem. Tem muito a aprender. A sociedade tem muito a discutir. Mas tudo será gradualmente resolvido. O que se deve ter em mente é que a Romênia tem algo que o tempo não poderá trazer a muitos países em melhores condições econômicas atualmente, isto é, o caráter animado, cheio de vida de sua população.
Em dois anos no país, passei por momentos ruins em que tive de lidar com pessoas sem educação, gente de mentalidade atrasada, grosseira, coisa que, de forma alguma, é privilégio da Romênia apenas. Mas os períodos bons, marcados pelo contato com seres animados, alegres, gentis, foram incomparavelmente mais abundantes! O país me lembra o meu próprio, coisa que me dá um sentimento de estarem casa. Minha experiência na Romênia me faz dizer a todo romeno que encontro que acredite neste país! Que lute pela melhoria deste lugar, pois são os romenos que constroem a Romênia. Esta é uma terra de future! Basta abrir os olhos e ver um pouco mais longe!
Augusto Cesar Teixeira Leite, 46 anos, Chefe de Chancelaria, Embaixada do Brasil em Bucareste
Experiența mea în România
Am ajuns în România fără să știu prea multe despre țară. Am aflat, e drept, anumite lucruri spuse de persoane deloc cultivate din Canada, țară în care locuiam. Imaginea pe care o descriau nu era deloc drăguță… Credeam că voi ajunge într-o țară dominată de mafii locale și căreia îi lipsesc chiar și resursele de bază. Surpriza mea, când am ajuns, nu a putut fi mai mare!
Nimic din ce mi-au zis nu a fost adevărat. Chiar din contră. România s-a dovedit o țară primitoare și unde se poate găsi orice îți dorești. Oamenii, deși au suferit, au multă tensiune interioară și dinamism. Există viață, ca în orice altă țară cu rădăcini latine. Aceste rădăcini culturale sunt responsabile, în parte, și de relele care afectează societatea românească.
Fiecare popor are particularitățile lui. Dar, după umila mea părere, este vorba doar de nuanțe existente în toate societățile. În unele ies în evidență anumite aspecte. Ceea ce este important este că atât lucrurile bune cât și cele rele sunt prezente peste tot, într-o măsură mai mică sau mai mare. Prin urmare, tot ceea ce se spune de rău despre România reprezintă trăsăturile distinctive ale acestei țări. Aud de plângeri cu privință la corupția din scena politică, dar unde nu există corupție?
Experiența mea în România mi-a demonstrat că țara are probleme, dar acestea se vor reduce încet-încet. Țara, în organizarea sa actuală, este tânără. Ceea ce trebuie să luăm în considerare este că România are ceva ce timpul nu va putea aduce multor țări fără o economie prea bună și asta este felul de a fi plin de viață și animat al oamenilor.
În doi ani în această țară am trecut prin momente rele în care a trebuit să am de-a face cu persoane fără educație, oameni cu mentalități înapoiate, prost-crescuți, lucru care, într-un anumit fel, este ceva definitoriu doar pentru România. Dar perioadele bune, cu întâlniri cu oameni bine-dispuși, fericiți, amabili, au fost incomparabil mai multe. Țara îmi amintește de a mea, lucru care îmi dă senzația că mă aflu acasă. Experiența mea în România mă face să spun fiecărui român pe care îl întâlnesc să creadă în această țară! Să lupte pentru a îmbunătăți acest loc, căci românii construiesc România. Aceasta e o țară de future ! Trebuie doar să deschizi ochii și să vezi un pic mai departe!
Augusto Cesar Teixeira Leite, 46 de ani, brazilian, Șeful Cancelariei, Ambasada Braziliei în București
Dear Anca
Romanians are a very interesting people to be studied by antropologists, so i must congratulate you with your choice.
Personally i am going through a painful divorce with a Romanian man so i am not the most objective person to speak and you may feel this in my opinion, for which i apologize upfront !
Based on historical events, 'the romanian' is an interesting mixture of all kinds of nationalities: albanian, greek, bulgarian, turk, hungarian, german, jew, … if i were to describe a romanian, i would say: humorous, lazy, without scruples, avoiding responsibility (‘nu ma bag’)
The language is a perfect mirror of this mentality. there is strong usage of the 3rd person (impersonal) "s-a dat drumul" thus not mentioning who did it, whilst this is very important factor to know which is left out. Also you can ask who did something for a 100 times but you will never find out … this is not only childish to me, it is a real obstacle for progress of any kind
The society is conservative and closed-minded. it is hard to make new friends, most people stick to their circle of family and friends and don’t think to leave this comfort zone, they do not even think of the possibility that you might want to become a friend, their lives are too full
the kitchen is very traditional, every family is preparing always exactly the same dishes, but still everyone only wants to eat what his own mother prepared – this is killing me ! 'but it is exactly the same as what the neighbour is preparing!" I have met lots of young people who objected going abroad because they were certain not to like the foreign food – give me a break
Food is very important to a Romanian, ‘what did you eat?’ is a perfectly normal theme for a long conversation (whereas in my culture it is not done to spend a lot of time to this subject)
Romanians do not like to be outdoors, they like to be inside the house and make it very warm inside, the weather forecast is always predicting 'the most harsh winter ever' and then it turns out to be a very soft winter instead – when you are saying 'mm it is good outside' people say ' yes but in a few days it will start to rain' – when it is raining, people say they get sleepy – often activities are cancelled because of the rain – this is killing me, how do we in belgium get on with things, it rains like half of time there – you see people outside with a hat on when it is more than 10 degrees
theme of ‘transpiration’ and then changing cloths … in my country doesn’t exist, we just transpirate
in spring doesn’t start 1st of March, it starts 21st March
The 8 March is worldwide is a Day for Women’s Rights – here it is an occasion to treat women with a gift ?
i had one time an excursion with the school where we drove like 5 hours, got off the bus on a field next to the forest and people just sat next to the bus to eat their picknick and after we left again for bucharest – i asked them to join me for a walk in the forest but nobody wanted 'dangerous'/'dirty' – so far the excursion !!
people are very social, seek contact, are curious, gaze at each other (in my culture is impolite), look at what is in your shopping cart at carrefour (impolite in my culture), phone on their mobiles constantly and sometimes even look for confirmation from a neutral 3rd person (in my culture it is considered impolite to phone in public spaces where other people can hear you), want to be seen
gifts aren’t opened on spot
it is so dirty everywhere, streets are full with excreta and nobody seems to care but we do not want to hear a so-called 'cacaphonie' – this is killing me
Van den Abeele Charlotte, 39, Belgian, Embassy of Belgium to Bucharest
Dragă Anca,
Românii sunt un popor foarte interesant de studiat de către antropologi, așa că te felicit pentru alegere. Trec printr-un divorț dureros cu un bărbat român, deci nu sunt cea mai obiectivă persoană și poate că o să simți asta în părerile mele, lucru pentru care îmi cer scuze dinainte!
Din punct de vedere istoric, ”românul” este un amestec interesant de tot felul de naționalități: albanezi, greci, bulgari, turci, unguri, nemți, evrei,… dacă ar trebui să descriu un român aș zice: bine-dispus, leneș, fără scrupule, evită responsabilitatea (”nu mă bag”).
Limba este o imagine perfectă a acestei mentalități, se folosește foarte des persoana a treia impersonal ”s-a dat drumul”, nespunându-se astfel cine a făcut acest lucru, iar ăsta este un factor foarte important care este omis. De asemenea, poți să întrebi de o sută de ori cine a făcut un lucru, nu vrei afla niciodată… asta este nu numai copilăresc după părerea mea, este chiar un obstacol în orice fel de progres.
Societatea este conservatoare și cu vederi foarte limitate. Este greu să îți faci noi prieteni, cei mai mulți oameni se limitează la cercul lor de prieteni și de rude și nu se gândesc să renunțe la această zonă de confort, nici măcar nu gândesc la posibilitatea că ai putea vrea să le devii prieten, viețile lor sunt prea pline.
Bucătăria este foarte tradițională, fiecare familie prepară mereu exact aceleași feluri de mâncare, și cu toate astea toți vor să mănânce doar ceea ce mama lor le pregătea – asta mă omoară! ”dar este exact ce pregătește și vecinul!” Am întâlnit o groază de tineri care nu voiau să meargă în străinătate pentru că erau siguri că nu le va plăcea mâncarea – scutiți-mă 🙂
Mâncarea este foarte importantă pentru Români, „ce ai mâncat?” este un subiect perfect normal pentru o conversație lungă (în timp ce în cultura mea nu se face să vorbești atât de mult pe subiectul ăsta).
Românilor nu le place să stea afară, le place să stea în casă și să facă foarte cald înăuntru, buletinul meteo prezice întotdeauna ”cea mai dură iarnă din câte au fost” și apoi se dovedește a fi o iarnă foarte blândă – când spui, ”mm, e plăcut afară” oamenii spun ”da, dar peste câteva zile va începe să plouă”, când plouă, oamenii spun că li se face somn – de multe ori unele evenimente sunt anulate din cauza ploii – asta mă omoară – cum reușim noi în Belgia să ne vedem de viață, plouă cam jumătate din timp acolo – vezi oamenii afară cu căciulă chiar dacă sunt mai mult de 10 grade.
tema ”transpirației” și apoi schimbi hainele …. în țara mea nu există, noi pur și simplu transpirăm
in spring doesn’t start 1st of March, it starts 21st March în Belgia, primăvara nu începe la 1 martie, ci pe 21 martie
8 martie este ziua internațională a drepturilor femeii – aici este o ocazie de a-i oferi un cadou?
am fost o dată într-o excursie și am condus vreo 5 ore, am coborât din autobuz pe un câmp lângă o pădure și oamenii pur și simplu au stat lângă autobuz și și-au mâncat mâncarea și apoi am plecat spre bucurești – i-am rugat să vină cu mine la o plimbare în pădure, dar nimeni nu a vrut ceva ”periculos / murdar” – cam asta a fost excursia!!
oamenii sunt foarte sociabili, caută contactul cu alții, sunt curioși, se uită intens unii la alții (în cultura mea este nepoliticos), se uită la ce este în căruciorul de cumpărături la carrefour (nepoliticos în cultura mea), vorbesc constant la telefonul mobil și uneori chiar caută confirmare la o a treia persoană, neutră, (în cultura mea este considerat nepoliticos să suni în spații publice unde alții te pot auzi), vor să fie văzuți
darurile nu sunt desfăcute pe loc
Van den Abeele Charlotte, 39 ani, belgiancă, Ambasada Belgiei la București
Como vivo como estrangeira na Romenia.
Embora a lingua seja totalmente desconhecida no mundo a Romenia não é. A fama do Conde Drácula ligada a Romenia e do conhecimento de muita gente de muitos lugares do planeta.
O que eu mais gosto na Romenia é a segurança diária que as pessoas podem usufruir. Não é preciso programar um passeio levando em conta a segurança da familia e dos bens que ficam em casa devido ao perigo de roubos e violencias pelos quais é preciso considerar diáriamente em outros lugares. Por enquanto a proporção de roubos e violencia na Romenia é quase inexistente de tão pequena se considerar-mos outros países.
Eu gosto da população em geral, embora se pode ver que estão insatisfeitos com a economia em geral, uma parcela economicamente negativava sempre existe em toda parte. Na Romenia esta parcela negativa e compessada pelo otimismo e esperança que move positivamente maioria do povo Latino. Os romenos ficam muito felizes se encontram algum estrangeiro que goste do pais e admire o povo.
No meu ponto de vista a população é formada por pessoas de um ótimo aspecto fisico e psicológico. A nivel cultural e admirável em todos os niveis da sociedade. A musica, o teatro, artes em geral são prioridade na Romenia.
Em minha opinião de visitante, o desenvolvimento do país, é lento, lento, muito devagar e sem estimulo. A corrupção acompanha esse desenvolvimento lado a lado e muitas vezes impede o crescimento dos setores importantes para o bem estar da população em geral.
A boa parte de tudo isso é a recompensa da chegada da primavera que nos faz esquecer qualquer espinho e só ver flores e sentir perfumes diversos e maravilhosos. Uma explosão de vida e cores que todos nós estrangeiros nos admiramos desse periodo encantador.
Lamentável é o perigo que se corre com os cães de rua que sempre poem em perigo os transeuntes e principalmente os desavisados da existencia dos cães pelas ruas.
Seguindo os lamentáveis acontecimentos com os cães de rua, ha também os cães que teem donos e que simplesmente deixam toda a imundisse produzida por seus animais ignorado que deveriam recolher as fezes que se espalham por todas as ruas fazendo a cidade suja e mal cheirosa quando se pisa nos muitos detritos deixados nos passeios públicos pelos donos dos cães.
A Romenia feita de diversas franteiras com diferentes povos e costumes é uma mistura interessante e agradável de se conviver.
Aqui neste país, quem não é, aprende a ser vaidoso/sa para acompanhar a beleza da população. PIACE, GRAÇAS
Maria das Graças Malaquias, 61 de anos, brasileira, Chefe de Administração, Embaixada do Brasil em Bucareste
Cum trăiesc ca străină în România
Chiar dacă limba este cu totul necunoscută în lume, nu e și cazul României. Faima contelui Dracula legată de România este cunoscută multor oameni din multe locuri ale planetei.
Ceea ce îmi place cel mai mult în România este siguranța zilnică de care oamenii se bucură. Nu este nevoie să îți programezi o călătorie luând în considerare siguranța familiei și a bunurilor care rămân acasă din cauza furturilor și a violenței atât de prezente în alte locuri. Violența și furturile în România sunt inexistente de fapt la cât de mici sunt, dacă facem o comparație cu alte țări.
În general îmi plac oamenii, deși se vede că sunt nemulțumiți de economie în general, o parte negativă din acest punct de vedere există peste tot. În România această parte negativă este compensată de optimismul și de speranța care pun în mișcare majoritatea popoarelor latine. Românii sunt foarte fericiți dacă găsesc un străin căruia îi place țara lor și care admiră acest popor.
Din punctul meu de vedere populația este formată din persoane cu un aspect fizic și psihologic foarte bun. Nivelul cultural este admirabil în toate nivelurile societății. Muzica, teatrul, artele în general sunt o prioritate în România.
După părerea mea de vizitator, dezvoltarea țării este lentă, lentă, foarte înceată și fără niciun fel de stimul . Corupția însoțește această dezvoltare îndeaproape și de multe ori împiedică creșterea sectoarelor importante pentru confortul majorității populației.
Partea bună în toate acestea este recompensa pe care o primim o dată cu venirea primăverii care ne face să uităm de orice ghimpe și vedem doar flori și simțim parfumuri diferite și minunate. O explozie de viață și de culori pe care noi străinii o admirăm cu toții în această perioadă încântătoare.
Este lamentabil pericolul în care suntem puși de câinii vagabonzi care periclitează tot timpul viața trecătorilor, mai ales a celor nepreveniți. Pe lângă asta, mai există și câinii care au stăpân care pur și simplu lasă toată mizeria produsă de animalele lor în stradă, ignorând faptul că ar trebui să strângă fecalele care sunt peste tot și care fac orașul murdar și urât mirositor atunci când se calcă în diferitele resturi lăsate pe trotuar de stăpânii câinilor.
România care are graniță cu diferite popoare și obiceiuri este o combnație interesantă și plăcută pentru a trăi.
Aici, în această țară, cine nu este deja, învață să fie vanitos pentru a ține pasul cu frumusețea populației.
Maria das Graças Malaquias, 61 de ani, braziliancă, Șef Departament Administrativ Ambasada Braziliei
Minha experiência na Romênia
Cheguei a Romênia em plena EPOCA DE AUR (!!!). Período de 1982 a 1989.
Posso afirmar que o choque não foi tão grande, pois antes de sair do Brasil já tinha algumas informações e uma pequena visão de como era o País e seus habitantes. Claro que TRANSILVÂNIA foi mencionada muitas vezes, em conversas com os amigos que já tinham viajado para o LESTE EUROPEU (CORTINA DE FERRO).
DRÁCULA dava arrepios só em pensar na Lenda (filmes e contos). Mas nada disso me deixou impressionada, me deixou sim simpressionada a beleza pitoresca região da TRANSILVÂNIA.
Ao chagar na Romênia o meu contato real com o frio, neve!!! Foi gostoso. Imagine uma pessoa nascida e criada na Amazônia, sempre com calor de rachar (muito calor) (sétima filha de 14 irmãos); acostumada a andar descalça, subir em árvores etc. Foi maravilhos, tão maravilhoso que já sabia pelo cheiro ou pelo ar quando ia nevar. Interessante, não_ Naquela época o estrangeiro não tnha o direito de manter contato com os loais e vice-versa, mas eu sendo uma pessoa muito independente e sem medo do novo… sempre gostei de fazer amigos e ter amigos, consegui, apesar de que muios se viram ameaçados, ameaçados sim pela Polícia Política, de perderem o emprego e mantive a amizade com alguns até os dias de hoje.
Naquela época, em meu ponto de vista, os romenos eram mais amáveis, mais delicados, educados e sem muitas pretensões, nõa se deixava a inveja, a ganância e falta de escrúpulo transparecer. Exstia sim o mêdo real da SECURITATEA, existia sim a repressão, existida sim a falta de liberdade e também a falta de alimentação. Mas quando você era convidado na casa deles, provavalmente eles deixavam de comer no outro dia para te oferecer o melhor que tinham, mesmo que ficassem horas e horas nas filas paraa conseguirem algo de melhor e colocar na mesa para o convidado.
Os romenos são pessoas alegres, comunicativas e gostam de uma boa mesa, ou seja de comerem bem. Mamaliga, samale, papanasi, clatite (pancake) foram coiss que muito me atrairam logo que aqui cheguei. Não foi difícil me acostumar com a culinária romena, naquela éoca não existia muitas opções e você, apesar das restrições existentes tinham oportunidade de frequentarem restaurantes, o programa não passava das 22hs, mas creio que todos se sentiam contentes e podiam no dia seguinte contar aos amigos que foram em um restaurante com afamília.
A minha experiência chegou ao ápice quando tive contato realmente com família de romenos, aconteceu no momento em que coneci um jovem jogador de basquete. Então senti o que era ser seguido “urmarit” mas não me apavorei, pois acreditei e ainda acredito que o amor não tem fronteira, não tem cor e nem religião, esperamos uns 11 meses para que fosse autorizado o casamento, acho que se tivesse que contar detalhe por detalhe teria que fazer um livro ou até mesmo uma novela.
A geração atual não imagina a metade a situação pela qual passaram os pais ou avós, isso porque, depois da revoluçã de 1989, com a chegada rápida da DEMOCRACIA, a qual muitos não sabiam ou nem imaginavam que ELA chegaria na Romênia. Os mais velhos sentem saudades da “EPOCA DE AUR” e os jovens não valorizam a liberdade, e as vantagens da Democracia, o que se sente atualmente é uma verdadeira concorrência, é uma verdadeira “GUERRA FRIA” toso querendo mais e mais. Mais, no sentido de ganharem um bom salário, terem bons, carros, boas roupas, sem se importarem mesmo que tenam de apelar para empréstios das companhias bancárias. A geração atual deixou de respeitar os mais velhos, os pais, de respeitar as próprias amigas, de valorizar a família, a amizade e o convívio do lar. Preferem ir a “FAST FOODS” que comerem algo que a mão ou a avó preparam, especialmente nos finais de semana, quando o convívio da família é a reunião mais agradável de todos os tempos. Lembro com prazer os momentos passados em família, na Amazônia quando nos reuníamos, com tias, tios, primos e até mesmo vizinhos para aproveitarmos o domindo ou os feriados, sempre um ajudando os outros, foram moementos mágicos.
Muitas vezes vejo jovens que entram em ônibus, metros etc… e não cedem lugar para os idosos. Será que os seus familiares foram assim: sera que não é uma falta de aducação dos próprios pais; não foi a socedade que assim os fez, infelizmente.
Experiências cômicas: no período em que cheguei à Romênia era raro encontrar pessoas de côr. Fui convidada por amigos a passar um final de semana em Sinaia (LINDA!!!!) e tinha que ficar na fila para comprar pão quente, passou um garotinho por mim e eu ri!!! Ele rápido, vira-se para a mãe e diz ”mama eia e neagra dar are dintes albi”
Casamento: pela primeira vez tive a oportunidade de ver um casamento romeno no interior, com aqeulas árvores enfeitadas (Região de Breaza), cheguei a entrar na igreja mas o Padre mandou que me retirasse pois estava chamando a atenção dos fiéis.
Antigaemnte o Papai Noel (Mosu Neculai 6 de dezembro) era uma comemoração muito simples, em que as crianças se alegravam com uma maçã, uma laranja, ou mesmo algumas nozes. Atualmente com a invasão comercial, as crianças só querem (roupas de marca, laptop, tablet etc.)
(Elizete da Costa Mitel, 62 de ani, Brazilia, vice-consul Ambasada Braziliei)
Experiența mea în România
Am ajuns în România în plină ”EPOCĂ DE AUR” (!!!). Perioada 1982 – 1989.
Pot spune că șocul nu a fost așa de mare, căci înainte de a pleca din Brazilia aveam deja niște informații și o mică părere despre cum erau țara și locuitorii ei. Sigur că TRANSILVANIA a fost menționată de multe ori, în conversații cu prietenii care călătoriseră deja de mai multe ori în Europa de Est (Cortina de Fier).
DRACULA înspăimânta pe orice se gândea la legendă (filme și povești). Însă nimic din toate acestea nu m-a impresionat, m-au impresionat în schimb frumusețea pitorească a TRANSILVANIEI.
Când am ajuns în România contactul meu real a fost cu frigul și cu zăpada, a fost tare plăcut. Imaginați-vă o persoană născută în Amazonia, unde e mereu o căldură foarte puternică, a șaptea fiică din 14 frați, obișuită mereu să umble desculță, să se cațere în copaci etc. A fost minunat, așa de minunat că știam deja după mirosul din aer când avea să ningă. Interesant, nu? În acele vremuri străinii nu aveau dreptul să intre în contact cu cei născuți aici și vice-versa, dar eu fiind o persoană foarte independentă și fără frică de nou mi-a plăcut mereu să îmi fac prieteni și să am prieteni și am reușit și, chiar dacă unii au fost amenințati de Poliția Politică că își vor pierde locurile de muncă. Cu unii din ei am rămas prietenă până în ziua de azi.
În acele vremuri, din punctul meu de vedere, românii erau mai amabili, mai delicați, educați și fără multe pretenții nu se vedeau invidia, lăcomia și lipsa de scupule. Exista o frică reală de SECURITATEA, exista și represiune, exista lipsa de libertate și lipsuri alimentare. Dar când erai invitat la ei acasă, poate că nu mâncau în ziua următoare pentru a-ți oferi ce aveau mai bun, chiar dacă rămâneau ore și ore la coadă pentru a găsi ceva mai bun ca să pună pe masă pentru invitat.
Românii sunt oameni fericitți, comunicativi și le place o mâncare bună sau mai bine zis să mănânce bine. Mămăliga, sarmale, papanași, clătite (pancake) au fost lucrurile care m-au atras cel mai mult imediat ce am ajuns aici. Nu a fost dificil să mă obișnuiesc cu bucătăria românească, pe vremea aia nu existau multe opțiuni și chiar dacă existau restricții, se puteau duce la restaurant, programul nu depășea ora 22, dar cred că toți se simțeau bucuroși și puteau să le spună prietenilor a doua zi că au fost la restaurant cu familia.
Experiența mea a ajuns la punctul maxim atunci când am cunoscut cu adevărat o familie de români, s-a întâmplat în momentul în care am cunosscut un tânăr jucător de baschet. Atunci am simțit ce înseamna să fii ”urmărit”, dar nu m-am speriat, căci am crezut și încă mai cred că dragostea nu are frontiere, nu are culoare și nici religie, am așteptat unsprezece luni ca să fie autorizată căsătoria, cred că dacă ar trebui să spun totul în detaliu, ar trebui să scriu o carte sau un roman.
Generația aceasta nu își dă seama nici măcar de jumătate din situația prin care au trecut părinții și bunicii lor, după revoluția din 1989, și cu venirea rapidă a DEMOCRAȚIEI, pe care nu mulți o cunoșteau și pe care nu credeau să o vadă în România. Cei mai vârstnici simt nostalgie după ”EPOCA DE AUR” și tinerii nu valorizează libertatea și avantajele democrației, ceea ce se simte de fapt este o adevărată concurență, e un adevărat ”RĂZBOI RECE”, toți vor mai mult și mai mult. Mai mult în sensul de a câștiga un salariu bun, de a avea mașini bune, haine frumoase fără să le pese că trebuie să apeleze la împrumuturi de la bănci. Generația actuală nu mai îi respectă pe cei mai în vârstă, țara, propriile prietene, nu mai valorizează familia, prietenia și nu mai petrece timp acasă cu cei apropiați. Preferă să se ducă la ”FAST FOOD-URI” în loc să mănânce ceva preparat de mamă sau de bunică, mai ales la sfârșit de săptămână, când timpul împreună cu familia este cel mai plăcut din toate timpurile. Îmi aduc aminte cu plăcere de momentele petrecute cu familia, în Amazonia, când ne întâlneam cu toții, mătuși, unchi, veri și chiar și vecini pentru a profita de duminici sau de sărbători, ajutându-ne mereu unii pe alții, au fost momente magice.
De multe ori văd tineri care se suie în autobuz, metrou etc. și nu dau prioritate celor mai în vârstă. Oare și rudele lor au fost la fel? Oare nu e o lipsă de educație a propriilor părinți? Nu societatea i-a făcut așa, din păcate.
Experiențe nostime: în perioada când am ajuns în România se întâmpla rar să vezi persoane de culoare. Am fost invitată de niște prieteni să petrec sfârșitul de săptămână la Sinaia (SUPERBĂ!) și trebuia să stau la coadă ca să cumpăr pâine caldă, a trecut un băiețel pe lângă mine și am început să râd!! și el repede se întoarce spre mama lui și îi spune ”mama eia neagră dar are dinții albi”
Căsătoria: prima dată când am avut posibilitatea să văd o căsătorie la români la țară, cu copacii ăia împodobiți (regiunea Breaza), am intrat în biserică dar părintele m-a rugat să ies pentru că le distrăgeam atenția enoriașilor.
Înainte Moș Nicolaie (Moșu Neculai 6 decembrie) era o sărbătoare foarte simplă, copiii se bucurau de un măr, o portocală, sau chiar de niște nuci. Azi, cu invazia comercială, copiii vor doar haine de firmă, laptop, tabletă etc.)
Elizete da Costa Mitel, 63 ani, braziliancă, vice-consul Ambasada Braziliei la București
Antes de mais, um breve histórico da minha vivência na Roménia, pois o tipo de vivência num país influencia claramente a opinião que possa-mos ter sobre ele.
Ora, fui trabalhar para a Roménia durante 1 ano e meio, sobretudo devido á situação de Portugal hoje em dia, que como sabemos se encontra sobre a denominada ?crise?. Assim, podemos dizer que não fui de livre e espontânea vontade, mas porque foi a melhor opção a tomar na altura. Vivi, durante praticamente esse ano e meio, numa zona industrial de Ploiesti.
Do que constatei, tendo como termo de comparação Portugal, pois é a realidade que conheço bem, em geral a Roménia encontra-se com um grau de desenvolvimento com uns anos de atraso comparativamente a Portugal. Tanto a nível de serviços, a nível económico e social.
Desde as vias de comunicação aos transportes, passando pelas edificações em geral. O nível de educação, da própria população, não me pareceu dos mais elevados e com algum nível de pobreza em alguns sectores.
Na Roménia existe uma grande discrepância entre as classes sociais, mas não só, mesmo a nível regional. Como costumo dizer a colegas meus, Bucareste não é Roménia e Roménia não é Bucareste.
Bucareste é uma cidade evoluída, bonita, simpática, com muito movimento, muitos meios de comunicação, com muita vida, é uma cidade que ?fervilha? enquanto as restantes zonas da Roménia que conheço, são algo apáticas, com pouco movimento, não muito bonitas e com alguma pobreza.
Penso que existe uma grande discrepância entre a Capital e o restante País (pelo menos das zonas que eu conheço), e esta discrepância denota-se também, a nível social, pois a ?classe alta? é muito rica, enquanto a ?classe baixa? da população é muito pobre, denota-se assim uma grande diferença entre estas duas classes o que não é positivo.
Profissionalmente, no ramo em que estive inserido, denota-se ainda algum grau de corrupção, não é que ele não exista em todos os países, mas comparativamente com Portugal, este é de um nível superior e mais às claras.
Culturalmente á coisas que me fazem um pouco de confusão, poderei dar alguns exemplos, não quero dizer com isto que estão certos ou errados, apenas diferentes de nós em Portugal:
. Habitação ? De uma maneira geral, as habitações, estão inacabadas, diria mesmo que não são muito bonitas, denota-se alguma falta de ?brio? na execução da habitação própria que no fundo é o seu ?lar?. E quando digo isto, não é por falta de meios ou de riqueza, denota-se que mesmo tendo em conta estes factores, não dão muita importância á habitação própria, o que no fundo é o seu "lar".
. Cemitério ? Das várias visitas que fiz, achei estranho que grande parte dos cemitérios não são muito cuidados, denota-se um certo abandono-o destes, o que também me fez alguma confusão.
Mas claro nem tudo é mau, e a Roménia têm muitas coisas boas, ou mesmo muito boas!! Trata-se de um País, a meu ver, com muitas potencialidades, em franco desenvolvimento e a melhorar em muitas coisas. No ano meio que permaneci em terras Romenas, senti por diversas vezes esse mesmo desenvolvimento, em apenas uma ano e pouco! Pelo que constei, com o ramo da agricultura com algum destaque, e possui petróleo, o ouro negro, podendo ser praticamente auto-suficiente. Têm praticamente tudo, portanto o futuro parece-me muito risonho.
Possui zonas boas de turismo, das quais destaco as que fui visitar, desde logo o Palácio de Peles, absolutamente divinal, a zona de Sinaia, Castelo de Bran e no verão a zona de Mamaia =)
E pronto é mais ou menos a minha opinião!!
Em termos social, tem gente afavel e muito simpática, sempre pronta a ajudar, e que sabe receber! Pelo menos os meus colegas de trabalho eram assim!
Hélio Marques, 28 anos, português, orçamentista, Pragosa S.A.
Mai întâi de toate un scurt istoric al existenței mele în România, căci asta cu siguranță poate influența părerea pe care o avem despre țara în care trăim. Păi, am lucrat în România pentru un an și jumătate, mai ales din cauza situației Portugaliei, care, după cum știm, este în criză. Prin urmare, pot spune că nu m-am dus din inițiativă proprie, ci pentru a fost cea mai bună decizie de luat la momentul respectiv. Am trăit, timp de un an și jumătate într-o zonă industrială a Ploieștiului.
Din ceea ce am constatat, având ca punct de referință Portugalia, căci este realitatea pe care o cunosc bine, în general România are un grad de dezvoltare în urmă cu ceva ani față de Portugalia, atât la nivel de servicii cât și la nivel economic și social.
De la căile de comunicare la transporturi, și la clădiri în general. Nivelul de educație al oamenilor nu mi s-a părut dintre cele mai ridicate și chiar limitat în anumite sectoare.
În România există o mare discrepanță între clasele sociale, dar nu numai, chiar și la nivel regional. După cum obișnuiesc să le spun colegilor mei, Bucureștiul nu e România și România nu e București.
Bucureștiul este un oraș evoluat, simpatic, cu multă mișcare, multe mijloace de comunicare, cu multă viață, este un oraș care fierbe, în timp ce celelalte zone ale României pe care le cunosc sunt cumva apatice, cu puțină mișcare, nu foarte frumoase și destul de sărace.
Cred că există o mare discrepanță între capitală și restul țării (cel puțin în zonele pe care le cunosc eu și această discrepanță se vede bine la nivel social deoarece cei bogați sunt foarte bogați iar cei săraci sunt foarte săraci, se vede deci o mare diferență între aceste două clase și asta nu este pozitiv.
Din punct de vedere profesional, în domeniul în care am lucrat eu, există un anumit grad de corupție, nu că nu ar exista și în alte țări, dar spre deosebire de Portugalia este mai mare și mai ”pe față.”
Din punct de vedere cultural, există lucruri care mă nedumiresc un pic, aș putea da anumite exemple, nu vreau să spun cu asta că e bine sau că e rău, ci doar că sunt diferite de ale nostre în Portugalia:
Locuințele: în general, locuințele par neterminate, aș spune chiar că nu sunt foarte frumoase, se vede o oarecare lipsă de eleganță în execuția locuinței care în fond și la urma urmei va fi căminul tău. Și când spun asta nu e din cauza lipsei de mijloace sau de bani, se vede că, luând în considerare și acești factori, nu se acordă multă importanță locuintei proprii, care de fapt este căminul nostru.
.
Cimitirul: din cele câteva pe care le-am vizitat, mi s-a părut ciudat că marea majoritate nu sunt foarte bine îngrijite, se observă o stare de abandon, ceea ce iarăși m-a nedumirit.
Dar sigur, nu totul este rău și România are multe lucruri bune, sau chiar foarte bune!! În opinia mea, este o țară cu foarte mult potențial, care este într-o dezvoltare clară și care se îmbunătățește pe mai multe planuri. În anul și jumătate cât am rămas pe plaiuri românești am simțit de multe ori această dezvoltare, în doar un an și un pic! Din câte am văzut are o agricultură care iese în evidență și are și petrol, aurul negru, putând fi, practic auto-suficientă. Practic, are de toate, prin urmare viitorul mi se pare destul de luminos.
Are zone turistice foarte frumoase, cel mai mult mi-au plăcut Palatul Peleș, absolut divin, zona Sinaia, Castelul Bran și vara zona Mamaia =)
Cam asta e părerea mea!!
În termeni sociali, sunt oameni amabili și simpatici, mereu gata să te ajute și care știu cum să te primească! Cel puțin colegii mei de muncă au fost așa!
Hélio Marques, 31 ani, portughez, șef de lucrare Pragosa S.A.
1. O que sabias sobre Romenia antes de vir ?
Eu sabia muito pouco, basicamente coisas extremamente genericas: sabia que e um pais ex-comunista da Europa Central. E quem e que não ouviu os contos do Dracula, e do seu famoso castelo em Transilvania?!?!
2. Stereotipos
Imaginava que as pessoas fossem loiras e com olhos azuis (influencia dos imigrantes ucranianos em Portugal).
3. Etica do trabalho
Como sabia pouco coisas da Romenia e implicitamente dos Romenos, fiquei impressionado com a qualidade das pessoas, com o profissionalismo deles. Trabalhei la quase 3 anos e durante este tempo tive a oportunidade de encontrar todo tipo de pessoas no mundo do trabalho: pessoas altamente qualificadas com uma etica profissional excepcional, pessoas inteligentes com vontade de aprender uma nova maneira de fazer as coisas, muito maleaveis, gentils, motivadas e pontuais. A nova geração é muito boa em termos de conhecimentos e formação. Mas tambem encontrei pessoas ao polo oposto: pessoas desmotivadas, sem vontade de se adaptar e de evoluir.
Talvez a geração mais fascinante é a nascida nos anos 70, pois misturam uma formação na cultura Russa com uma logica ocidental adquirida mais recentemente. Simplesmente delicioso.
4. As mulheres
Sem duvida nenhuma que na Romenia ha muitas mulheres bonitas, emancipadas e que gostam de cuidar de si-proprias. Usam maquillagem no dia a dia, são muito preocupadas e atentas com o que vestem. São muito abertas e francas nas relações com os homens, mas sem ultrapassar os limites do bom senso, independentes, têm um sentido de humor apurado.
5. Os homens
Os homens são imaginativos nas soluções do dia a dia, gostam de futebol e carros, gostam de cerveja e de vinho misturado com agua (o que é um choque para a minha cultura). Posso dizer que os Romenos não são assim tão diferentes dos Portugueses.
6. Os gestos
O mais marquante para mim foi a maneira de se comprimentar. Primeiro, o beijo na cara é dado ao contrario e usa-se so entre amigos intimos enquanto em Portugal o beijo é usado para comprimentar as mulheres independamente que conhecemos muito bem ou não. Na Romenia usa-se muito o aperto de mão para comprimentar as pessoas, quer homem, quer mulher.
7. Modo de falar
No mundo do trabalho e dos negocios, o modo de falar é ambiguo de alguma maneira. Depois de assinar um acordo, há muitas surpresas depois. No mundo menos formal dos amigos, dos conhecidos, fala-se abertamente, com boa disposição, sem muito formalismo, com uma linguagem mais ou menos moderado (depende muito do assunto).
8. Politica, autoridades, comida, religião.
Cheguei a conclusão que os politicos são iguais em todo o lado. Os politicos romenos não fazem nenhuma excepção: são demagogos, agressivos no discurso e messagem com pouco conteúdo para a situação do pais e do povo romeno. Pelo menos é o que eu consegui do discurso deles.
As autoridades … depende da situação e dos serviços pretendidos. Podemos dizer que tudo é possivel com um pouco de insistencia, paciencia e investimento!
Comida! Uma maravilha! E tão diferente da comida portuguesa. As “sarmale” ficaram para sempre na minha memoria, tal como “placinta de branza” caseira.
Em termos de religião, assistei a um casamento ortodoxo e achei a cerimonia muito diferente da nossa. As igrejas são mais pequenas e mais intimas, mais escuras e mais aglomeradas. Claramente, os ritos religiosos não são iguais aos catolicos, mas não deixam de ter um charme especifico.
9. Coisas que impressionaram/intrigaram/enervaram/surpreenderam
Fiquei surpreendido com os transportes publicos. São muito baratos e muito mais acessiveis e desenvolvidos do que em Portugal. Os taxis é que deixaram uma impressão muito negativa por causa das motoristas que tentam de aproveitar-se dos estrangeiros e fixam preços muito altos, que depois se torna necessário negociar e ajustar para valor que satisfaçam ambas as partes.
Impressionou-me o acesso a cultura (os concertos publicos, as festas da terra, etc). A opera é uma verdadeira delicia. Os spectaculos de opera, de ballet e de teatro fazem parte do bater do coração da cidade (pelo menos do Bucareste) e são accessiveis para a maior parte de pessoas. A leitura é presente em todo o lado: nos transportes publicos, nos jardins. As pessoas (idosos, quer jovens, quer crianças, quer casais) vivem ao maximo os jardins da cidade.
Intrigou-me como um país ex-comunista, com fortes politicas socialistas passou em relativamente pouco tempo a um pais capitalista de consumo. O que quero dizer é que há categorias de pessoas que necessitam mais apoio social: por exemplo os idosos, as crianças, as familias sem recursos, os sem abrigo. Não há medidas (pelo menos medidas evidentes) para apoiar esses pessoas.
Meteu-me medo o transito, a agressividade das motoristas e viajar de carro na Romenia, especialmente nas estradas nacionais que atravessam o país.
Depois de viver quase três anos em Bucareste, e depois de visitar os maiores pontos de interesse (tal como Rasnov, Bucareste, Cluj, Constanta, Iasi, o norte da Moldavia e os mosteiros), posso dizer que me sinto enriquecido enquanto pessoa. Conheci pessoas fantasticas, sitios maravilhosos que nem sequer suspeitava. Mudei completamente a perspetiva sobre o mundo e sobre a vida.
Este país tem muitas joias valiosas, apenas é necessário estar atento e apreciar.
Luís Lopes, 43 anos, português,Chefe de Departamento de Contabilidade, Lena Construcții S.A.
Înainte să ajung aici, știam foarte puține lucruri despre România, generalități: știam că este o fostă țară comunistă din Europa Centrală. Și cine nu a auzit de poveștile despre Dracula și de faimosul său castel din Transilvania??? Îmi imaginam că toți oamenii sunt blonzi cu ochii albaștri (influența imigranțillor ucrainieni din Portugalia).
Cum știam puține lucruri despre România și despre români, am rămas impresionat de calitatea oamenilor și de profesionalismul lor. Am lucrat acolo aproape 3 ani și în acest timp am avut ocazia de a întâlni tot felul de persoane: unele extrem de bine calificate și cu o etică a muncii excepțională, persoane inteligente cu dorința de a învăța un nou mod de a face lucrurile, foarte maleabile, amabile, motivate și punctuale. Noua generație stă foarte bine la cultură generală și la formarea profesională. Dar, de asemenea, am găsit persoane de la polul opus: nemotivate, fără dorința de a se adapta și de a evolua.
Cumva, generația cea mai fascinantă este cea născută în anii ‘70, deoarece sunt o combinație între educația influențată de cultura rusă și o logică occidentală de dată mai recentă. Pur și simplu delicios.
Fără îndoială că în România sunt foarte multe femei frumoase, emancipate și cărora le place să se îngrijească. Folosesc machiaj în fiecare zi, sunt foarte preocupate și atente la ce îmbracă. Sunt foarte deschise și sincere în relațiile cu bărbații, dar fără a depăși limitele bunului simț, independente și au un simț al umorului foarte dezvoltat.
Bărbații români sunt foarte inventivi în a găsi soluții în viața de zi cu zi, le plac fotbalul și mași nile, berea și vinul amestecat cu apă (ceea ce este un șoc pentru cei din țara mea). Pot spune că românii nu sunt foarte diferiți de portughezi.
Ceea ce m-a marcat cel mai mult în gesturile pe care le fac românii este modul de a se saluta. În primul rând, sărutul pe obraz este dat în mod invers față de cum se întâmplă la noi și se folosește între prieteni apropiați, în timp ce în Portugalia sărutul este folosit pentru a saluta femeile indiferent dacă le cunoaștem bine sau nu. În România este uzuală o strângere de mână pentru a saluta o persoană, fie bărbat, fie femeie.
În lumea afacerilor, modul de a vorbi este oarecum ambiguu. După ce se semnează un acord, de multe ori apar surprize ulterior. Într-un ambient mai puțin formal, între prieteni și cunoscuți, se vorbește deschis, cu bună-dispoziție, fără prea multe formalități, cu un limbaj mai mult sau mai puțin moderat (dar depinde foarte mult de subiect)
Am ajuns la concluzia ca politicienii sunt la fel peste tot. Politicienii români nu sunt o excepție: sunt demagogi, agresivi în discurs și au un mesaj cu foarte puțin conținut pentru situația țării și a poporului român. Cel puțin asta am înțeles eu din discursul lor.
Autoritățile … depinde de situația și de serviciile de care este nevoie. Putem spune că totul este posibil cu un pic de insistență, răbdare și investiție!
Mâncarea! Minunată! Este așa de diferită de mâncarea portugheză. Sarmalele vor rămâne pentru totdeauna în mintea mea, la fel și plăcinta de brânză făcută în casă.
În ceea ce privește religia, am participat la o căsătorie ortodoxă și ceremonia mi s-a părut foarte diferită de a noastră. Biseriicle sunt mai mici și mai intime, mai întunecate și mai aglomerate. În mod clar, riturile religioase nu sunt la fel cu cele catolice, dar cu toate acestea au un șarm specific.
Am rămas surprins de transportul public. Este foarte ieftin și mult mai accesibil și dezvoltat decât în Portugalia. Taxiurile mi-au lăsat o impresie foarte rea din cauza taximetriștilor care încearcă să profite de străini și stabilesc niște prețuri foarte mari iar apoi este nevoie să negociezi pentru a ajunge la un preț convenabil pentru ambele părți.
M-a impresionat accesul la cultură (concertele publice etc.) Opera este o adevărată desfătare. Spectacolele de operă, de balet și de teatru dau pulsul orașului (cel puțin în București) și sunt accesibile pentru cea mai mare parte a oamenilor. Lectura este prezentă peste tot: transporturi publice, în parcuri. Oamenii de aici (fie tineri, bătrâni, copii sau cupluri) profită la maxim de parcurile orașului.
M-a intrigat cum o țară fostă comunistă, cu politici socialiste puternice a devenit într-un timp relativ scurt o țară capitalistă de consum. Ceea ce vreau să spun este că există categorii de oameni care au nevoie de mai mult sprijin social: de exemplu bătrânii, copii, familiile fără resurse, cei fără adăpost. Nu există măsuri (cel puțin nu măsuri evidente) pentru a sprijini aceste persoane.
M-a înspăimântat traficul, agresivitatea șoferilor mai ales pe autostrăzile care traversează țara.
După aproape trei ani în București, și după ce am vizitat cele mai importante locuri din țară (Râșnov, București, Cluj, Constanța, Iași, Nordul Moldovei și mănăstirile) pot spune că mă simt mai bogat ca om. Am cunoscut persoane fantastice, locuri minunate pe care nici măcar nu le bănuiam. Mi-a schimbat complet perspectiva despre lume și despre viață.
Această țară are foarte multe bijuterii valoroase, este nevoie doar să fii atent și să apreciezi.
Luís Lopes, 43 ani, portughez, Șef Departament Contabilitate, Lena Construcții S.A.
A ROMÊNIA E EU
Foi aproximadamente com 5 anos de idade, durante meu processo de alfabetização, que no subúrbio do Rio de Janeiro, onde passei minha infância, comecei a me tornar o que hoje chamo de "um filho da Guerra Fria". Explico. No Brasil, desde nossa afirmação como república no final do século XIX, somos "cativados" pelo American Way of Life. Curiosamente, o primeiro nome do Brasil após a proclamação da República (1889) foi "Estados Unidos do Brasil" – e isso só mudou em 1967. Fiz esse parêntese histórico pra dizer o quanto é impactante a cultura norte-americana no Brasil. “Para o bem e para o mal”. Em minha infância, vi o Brasil passar de um regime militar à democracia sem entender bem o que era aquilo e acompanhei, também sem entender mas com bastante entusiasmo, o primeiro grande festival internacional na Nova República Brasileira: o "Rock in Rio". Era a alvorada de um jovem país democrático e o rock era o cântico da liberdade. Foi a música que marcou minha infância e adolescência e isso foi fundamental para que desde criança eu quisesse aprender bem a língua inglesa e buscar a carreira do serviço exterior.
Por outro lado, nessa mesma época, aquela criança que estava sendo alfabetizada também era cativada por uma nação distante, cujo alfabeto "estranho" aguçava a curiosidade: era a tão "sombria" e "exótica" União Soviética. Ela estava presente diariamente nos noticiários brasileiros. Todo dia eu escutava "Gorbatchev", "Perestroika", "Glasnost". Não sabia o que significava, mas gostava da sonoridade daquilo. Via o alfabeto cirílico, ficava fascinado, e perguntava aos meus familiares o que era aquilo, mas ninguém sabia me responder, uns apenas diziam “ah, aqueles comunistas lá escrevem assim mesmo, com umas letras estranhas”. Não só por isso a "Cortina de Ferro" começou a me cativar: também pelo esporte. URSS e Iugoslávia eram potências em diversas modalidades. Vi também Steaua Bucareste e Estrela Vermelha de Belgrado (Crvena Zvezda) serem campeões e comemorei. Não sei bem por quê, mas comemorei. E, em minha adolescência, acompanhei com pesar o fim da URSS e as guerras civis na Iugoslávia.
Já perto dos trinta anos, fui aprovado nos exames para o MInistério das Relações Exteriores e senti que meu sonho de conhecer "o Leste" estava cada vez mais próximo. Consegui trabalhar em Belgrado por dois meses e aquele verão de 2010 foi inesquecível. Andava nas ruas e tinha a sensação que já conhecia o lugar.
Chegada a hora de escolher o meu primeiro Posto, no final de 2011, não era possível ir para Belgrado porque a embaixada estava completa. Foi então que tudo mudou surpreendentemente: recebi convite para integrar a equipe da embaixada em Bucareste, na condição de trabalhar no setor cultural e coordenar os cursos de língua portuguesa para os romenos. Não hesitei em agarrar essa oportunidade: exerceria uma função que estava dentro de minha área de formação (Letras) e estaria na região que tanto desejava conhecer. Ao longo de minha estada, o curso ministrado na embaixada foi um dos grandes vetores de socialização e inserção na cultura local.
Em fevereiro de 2012 cheguei a Bucareste, pela primeira vez. Primeiro inverno na Europa. Estava em Brasília, quase 40 graus, e em menos de vinte horas de voo estava numa cidade branca, coberta de neve, cuja temperatura se não me engano estava em torno de 15 graus negativos naquela ocasião.
Passado este "choque", começou meu período de adaptação na capital romena. A primeira coisa que fiz foi começar a estudar a língua, cuja sonoridade inicialmente me cativou bastante. Não seria tão necessário aprender romeno para ficar por aqui dois ou três anos pois, pelo menos na capital, é possível sobreviver com inglês sem maiores problemas – no Brasil já é diferente: sem falar pelo menos um "portunhol", a vida é um pouco difícil para os expatriados…
Senti inicialmente muitas semelhanças entre a Romênia e outros países balcânicos que já conhecia: a arquitetura meio caótica, as igrejas ortodoxas, bondes, a comida, a beleza das locais, o modo de se vestir das pessoas.
Brasil e Romênia são tidos como os "extremos da latinidade". Em todo e qualquer evento diplomático entre Brasil e Romênia é clichê mencionar "nossos povos, unidos pela latinidade…" parece estranho, mas ao mesmo tempo há entre nossos dois países muita familiaridade e disparidade. Não sei muito bem explicar, é algo que se dá muito no nível da sensibilidade – e talvez se eu fosse esmiuçar em palavras, ultrapassaria o limite deste papel e chatearia o leitor.
O que é "um país latino"? A Romênia é mesmo um país latino? Como se dá essa latinidade? Eis aqui perguntas para as quais não tenho resposta e talvez daria discussões intermináveis entre sociólogos, antropólogos, intelectuais. A latinidade está na língua romena? Sim, está. Mas, simultaneamente, há um vasto vocabulário "não-latino": palavras do russo, do turco, do húngaro e também de povos que estão na base étnica do país, como por exemplo os Dácios. A língua romena pra mim, é bastante capciosa: ao mesmo tempo que em poucos meses um falante de língua portuguesa pode entender e ler bem (com certo esforço), para dominar a língua com correção e falar a norma culta é algo que demanda o esforço de uma vida. Muito estudo para não escorregar nos pronomes, nos verbos, na acentuação. Sem falar nos falsos cognatos romeno-português, que formam um capítulo à parte e podem gerar situações que vão do hilário ao constrangedor. As línguas romena e portuguesa primam por gramáticas de fato herméticas, em parte mal elaboradas, mas isso já é outro assunto…
Guardadas as devidas proporções, a Romênia, assim como o Brasil, tem muita diversidade… de sotaques, de regiões, de climas, de etnias… Bucareste, Sighisoara, TImisoara, Bucovina, Brasov, Cluj, Constanta, Vama Veche… muitos lugares interessantes que visitei e completamente diferentes entre si. Percebo que, na capital, é muito presente a indiferença, a impessoalidade e constante o comportamento descortês (no trânsito, nos transportes públicos, no comércio). Esse fenômeno, infelizmente, se acentua cada vez mais também no Brasil e creio que seja algo de nosso tempo, das capitais. Mas, no interior (Tara) o trato é bastante diferente. E ainda se pode sentir certa ingenuidade e, sem dúvida, comer melhor. Não quero cair nos clichês "cidade grande x campo", mas foi a impressão que tive.
A perspectiva de um estrangeiro nunca vai ser igual à de um nativo, mas observo outra semelhança entre brasileiros e romenos: os extremos. Ou se exalta muito o país (muitas vezes sem saber exatamente do que se está falando) ou se diz que "tudo aqui é ruim, que nada vai mudar, tudo é uma porcaria, etc." De minha parte, tenho aqui em Bucareste, todas as facilidades para viver bem… não gosto de usar a famosa análise "prós e contras" mas em termos positivos eu destacaria a segurança (coisa que infelizmente não mais existe nas grandes cidades brasileiras), o acesso a quaisquer produtos como em qualquer capital europeia, o transporte público, as universidades, a localização do país e a diversidade cultural. Vejo como negativo, por exemplo, (mas isso é estritamente pessoal) o lugar que é reservado na sociedade às minorias ou parcela desfavorecida da sociedade – homossexuais, ciganos e deficientes, por exemplo e também o capitalismo agressivo (coisa que vivi na minha infância nos anos 1980 e vejo o quão nocivo é para uma sociedade). Mas com isso cada cultura lida à sua maneira e eu, como estrangeiro, não posso jamais julgar.
Não sei quando vou embora de Bucareste, isso depende de nossos chefes em Brasília. Mas o que posso dizer, nesses dois anos, é que fui muito bem acolhido e pude dar seguimento a todos meus projetos – no âmbito pessoal e profissional. Se voltaria? Claro que sim!!!
Luiz Dorea Júnior, 35 anos, brasileiro, Departamento Cultural da Embaixada do Brasil em Bucareste
EU ȘI ROMÂNIA
La aproximativ 5 ani, la începutul perioadei mele de alfabetizare, într-o suburbie a orașului Rio de Janeiro ,unde mi-am petrecut copilăria, am începută să mă transform în ceea ce astăzi numesc astăzi „un copil al Războiului Rece”. Explic. În Brazilia, de la afirmarea noastră ca republică la finele secolului al XIX-lea, am fost captivați de “ the American Way of Life”. În mod curios, primul nume la Braziliei după proclamarea Republicii (1889) a fost ”Statele Unite al Braziliei” și asta s-a schimbat în 1967. ”La bine și la rău.” În copilăria mea, am văzut cum Brazilia a trecut de la un regim militar la democrație fără să înțeleg prea bine despre ce era vorba și, de asemenea fără să înțeleg, dar cu foarte mult entuziasm, am văzut primul festival internațional al Noii Republici Braziliene : Rock in Rio. Erau zorii unei țări tinere și democratice și rock-ul era cântul libertății. Muzica mi-a marcat copilăria și adolescența și asta a fost fundamental pentru că de mic am vrut să învăț bine limba engleză și să fac o carieră în străinătate.
Pe de altă parte, în aceeași perioadă, acel copil care învăța primele litere, era captivat și de o națiune distantă, al cărei alfabet ciudat îi stârnea curiozitatea: era atât de sumbra și exotica Uniune Sovietică. Era prezentă zilnic în jurnalele de știri braziliene. Toată ziua auzeam ”Gorbaciov”, ”Perestroika”, ”Glasnost”. Nu știam ce înseamnă, dar îmi plăcea sonoritaeta. Am văzut alfabetul chirilic și m-a fascinat, îmi întrebam rudele ce era aia, dar nimeni nu știa să îmi răspundă, unii spuneau doar ”ah, comuniștii ăia scriu cu literele astea ciudate”. Nu numai din această cauză m-a fascinat Cortina de Fier, ci și din cauza sportului. URSS și Iugoslavia erau adevărate puteri mondiale la anumite sporturi. Am văzut de asemenea și Steaua București și Steaua Roșie Belgrad (Crvena Zvezda) devenind campioane și am sărbătorit. Nu știu bine de ce, dar am sărbătorit. Și, în adolescență, am asistat cu tristețe la căderea URSS și la războaiele civile din Iugoslavia.
În jurul vârstei de treizeci de ani, am fost aprobat la examenele Ministerului de Externe și am simțit că visul meu de a cunoaște ”Estul” era pe cale să se îndeplinească. Am reușit să lucrez în Belgrad timp de dOuă luni, iar acea vară a lui 2010 a fost de neuitat. Mergeam pre străzi și aveam senzația că știam deja locul.
Când a venit timpul să îmi aleg primul meu post, la sfârșitul lui 2011, nu a fost posibil să mă duc la Belgrad deoarece numărul de funcționari era deja complet. Atunci, totul a luat o întorsătură surprinzătoare: am primit invitația de a face parte din echipa ambasadei din București, pentru a lucra la sectorul cultural șipentru a coordona cursurile de limba portugheză pentru români. Nu am ezitat să profit de această oportunitate: aveam să îndeplinesc o funcție care se încadra în aria mea de specializare (Litere) și aș fi locuit în regiunea pe care doream atât de mult să o cunosc. De-a lungul șederii mele aici, cursul implementat la ambasadă a fost unul din marii vectori de socializare și inserare în cultura locală.
În februarie 2012 am ajuns la București pentru prima dată. Prima mea iarnă în Europa. Eram în Brasília, aproape 40 de grade și, în mai puțin de douăzeci de ora de zbor, mă găseam într-un oraș alb, acoperit de zăpadă, a cărui temperatură, dacă îmi amintesc bine, era în jur de minus cincisprezece grade.
După șocul inițial, a început perioada mea de adaptare în capitala României. Primul lucru pe care l-am făcut a fost să studiez limba, a cărei sonoritate m-a captivat destul de mult la început. Nu ar fi fost atât de necesar să învăț româna pentru a rămâne aici pentru doi sau trei ani, cel puțin în capitală este posibil să supraviețuiești cu engleza fără prea mari probleme. În Brazilia e diferit: fără a vorbi măcar un ”portunhol” (n.m. combinație între portugheză și spaniolă). , viața este un pic dificilă pentru expatriați…
Inițial am simțit foarte multe asemănări între România și alte țări balcanice pe care le cunoșteam: arhitectura este un pic haotică, bisericile ortodoxe, tramvaiele, mâncarea, frumusețea locurilor, modul de a se îmbrăca al oamenilor.
România și Brazilia sunt considerate ”extremele latinității”. La fiecare eveniment diplomatic a devenit un clișeu să menționăm ”popoarele noastre, unite de latinitate”, pare ciudat, dar în același timp există multe asemănări și multe deosebiri între noi. Nu pot explica foarte bine, e ceva ce ține mai degrabă de sensibilitate și dacă ar trebui să explic în cuvinte, aș scrie atât de mult încât probabil l-aș plictisi pe cititor.
Ce este o țară latină? România chiar e o țară latină? Ce înseamnă această latinitate? Iată întrebări la care nu am răspuns și care ar cauza discuții inetrminabile între sociologi, antropologi, intelectuali. Latinitatea înseamnă limba română ? Da. Dar, în același timp există un vocabular foarte vast ”nelatin”: cuvinte din rusă, turcă, ungară și de asemenea de la popoarele care formează baza etnică, ca de exemplu dacii. Pentru mine limba română este destul de înșelătoare: deși un vorbitor de limbă portugheză poate învăța să scrie și să citească în câteva luni (cu un anumit efort), pentru a domina limba și a vorbi limba cultă este nevoie de un efort pentru tot restul vieții. Trebuie foarte mult studiu pentru a nu te încurca în pronume, în verbe, accente. Ca să nu mai vorbesc de ”falșii prieteni” româno-portughezi, care formează un capitol aparte și care pot genera situații ce variază de la hilar până la stânjenitor. Limbile română și portughezeă se disting prin gramatici ermetice, în parte prost elaborate, dar asta deja este un alt subiect…
Păstrând proporțiile, în România, la fel ca și în Brazilia, există foarte multă diversitate… de accente, de regiuni, de climă, de etnii… București, Sighișoara, Timișoara, Bucovina, Brașov, Cluj, Constanța, Vama Veche…multe locuri interesante pe care le-am vizitat și care sunt complet diferite unele de altele. Mi-am dat seama că în capitală este foarte prezentă indiferența, impersonalitatea și este constant comportamentul nepoliticos ( în trafic, în transportul public, în comerț). Acest fenomen, din păcate, se accentuează din ce în ce mai mult și în Brazilia și cred că este un ”ceva” al vremurilor noastre și al capitalelor. Dar la țară oamenii te tratează diferit. Și încă se poate simți o anumită inocență și, neîndoios, se mănâncă mai bine. Nu vreau să cad în clișeele ”oraș vs. Sat”, dar am rămas cu această impresie.
Perspectiva unui străin nu va fi niciodată la fel cu cea a unui nativ, dar observ altă asemănare între brazilieni și români: extremele. Ori se ridică în slăvi țara (de cele mai multe ori fără o justificare reală) sau se zice ”aici totul e nasol, nu o să schimbe nimic, totul e o porcărie…” Din punctul meu de vedere am în București tot ce îmi trebuie pentru a trăi bine… nu îmi place să împart lucrurile în pro și contra, dar ca aspecte pozitive aș pune în evidență siguranța (lucru care, din păcate, nu mai există în marile orașe braziliene), accesul la orice fel de produse pe care le găsești în oricare altă capitală europeană, transportul public, universitățile, localizarea țării și diversitatea culturală. Ca aspect negativ, de exemplu (dar asta e ceva strict personal) este locul pe care îl au minoritățile – homosexualii, țiganii și oamenii cu dizabilități – în societate. La fel și capitalismul agresiv (lucru pe care l-am trăit în copilăria mea în anii 80 și văd cât este de nociv pentru o societate). Dar fiecare se raportează la aceste lucruri în mod diferit iar eu, ca străin, nu pot să judec.
Nu știu când voi pleca din București, asta depinde de șefii mei din Brasília. Dar ce pot spune, în acești doi ani am fost foarte bine primit și am putut să îmi desfășor toate proiectele – atât pe plan profesional cât și personal. Dacă m-aș întoarce? Cu siguranță.
Luiz Dorea Júnior, 35 ani, brazilian, Funcționar Departamentul Cultural al Ambasadei Braziliei la București
My first time in Romania was in september 2012. Beforehand I knew only some stereotypical things like Transylvania/ Dracula, mici and had a vague vibe of what the deep east Europe had in stored for me.
The first couple of times I went to Romania (this last time being the fifth) my amatuer foodie intrest brought me to various restaurant all throughout Bucharest trying various traditional dishes, enjoyable.
The Romanian obsession about pork wasn't all that surprising but it was my imagination that Sweden was the top user of dill, but in Romania, wherever I turned I saw dill used to almost everything and in ways I never seen before, we mainly just use it for various fish dishes .
What did I bring back home after my first visit, what I saw in the streets was a lot of homeless dogs, and speaking of dogs, one thing that caught me off guard was the fact that almost no pet/ owned dog stays inside the house, neither the cats. In Sweden all the pets live inside and there is even a lot of the cats that is indoor cats, that the owners never let outside couse they would not be able to fend for themselves out there.
I have only stayed in Bucharest, and in general the capital is just like every other big city in Europe. All aspect included, I see very little difference between our capital Stockholm and Bucharest. The food and the people are a little bit different but there is still huge malls with the same stores, the same clothes etc.
All the people I have met they’ve all been nice, from nice subway etiquette to the new friendships. They all are ready to offer you food, treats or whatever.
Just as a side note, I really think trams are cool, we only have it in two of our bigger cities. The infrastructure of public transportation in my eyes is really good.
Back to food, something I really enjoyed this summer was going to the huge food market Obor. I really like the option to buy good locally grown foods.
All in all, I think Romania is a place to visit in Europe that is underrated.
Martin Örnerfors, 24 years, Swedish,, employee in a multinational company
România prin ochii unui străin
Am venit pentru prima dată în România în septembrie 2012. Înainte știam doar niște stereotipii despre Transilvania / Dracula, „mici” și aveam o vagă idee despre ce mă aștepta în Europa de Est.
În primele dăți când am fost în România (acum este a cincea oară), ca un pasionat de mâncare ce sunt, am încercat diferite restaurante peste tot în București, mâncărurile fiind plăcute.
Obsesia românească pentru porc nu a fost atât de surprinzătoare, dar în mintea mea Suedia era utilizatorul numărul unu de mărar, dar în România, oriunde mă îndreptam, vedeam mărar folosit în aproape orice și în feluri pe care nu le mai văzusem înainte, noi îl folosim de obicei cu diferite feluri de pește.
După prima mea vizită am luat cu mine imaginea câinilor vagabonzi, și vorbind de câini, ceva ce m-a luat prin surprindere a fost să văd că aproape niciun câine nu stă în casă, și nici pisicile. În Suedia toate animalele de companie stau în casă și există și o groază de pisici care stau înăuntru, pe care proprietarii nu le-ar lăsa niciodată afară pentru că nu ar putea să se apere singure.
Am stat doar în București și în general capitala este la fel ca oricare altă capitală din Europa. Luând în considerare toate aspectele, sunt foarte puține diferențe între capitala noastră, Stockholm, și București. Mâncarea și oamenii sunt un pic diferiți, dar, totuși, există mall-uri imense cu aceleași magazine, aceleași haine etc.
Toți oamenii pe care i-am cunoscut au fost drăguți, de la maniere frumoase la metrou până la noile prietenii. Cu toții sunt gata să îți ofere mâncare sau ceva bun de gustat.
Doar ca o notă de subsol, chiar cred că tramvaiele sunt mișto, noi le avem doar în două orașe mari. Infrastructura transportului public, după părerea mea, este foarte bună.
Înapoi la mâncare, chiar mi-a făcut plăcere vara asta să mă duc la Piața Obor. Îmi place foarte tare opțiunea de a cumpăra produse crescute local.
Pentru a rezuma, cred că România este un loc în Europa care este subapreciat.
Martin Örnerfors, 24 ani, suedez,, angajat multinațională
Russian in Romania.
I am Russian, and I am living in Romania (Bucharest, to be precise) for a year for now. And for this time I had the opportunity to see the country and people, living in it, from different sides.
Nature. First thing, that I noticed, when I first arrived to Romania, is the nature. We took the trip by car through Transfagarasan and Transalpina. And it was amazing. And after that I've seen a lot of Romanian cities, and must say that Romania has a favorable geographicalposition and position and the harmony of mountains and the sea is simply perfect.
Architecture. I liked "Bucharest style" architecture, because it is very different from I've seen before. It is a mix of styles and cultures, that doesn't irritate, but gives its own special style to the city. You can see the influence of Turkish or communistic eras, for example. The thing that upsets is that many beautiful buildings are abandoned and not being renovated.
Cables in the streets really frighten me. Even in the city center you can find spools of cables that are not secured from the rain or snow and just hang when everyone can reach them.
Churches. From what I see, Romanians are very religious. You can find like 3 churches within 1 block of flats, church candles in the super markets and people, crossing themselves (when they pass the church) everywhere. Never in my life I have seen the chairs in the church, that you can pay to seat during a mass. And it is exactly how it works in Romania.
People. Also from the very first days I was surprised with the kindness and hospitality of Romanians. Generally people are very friendly and try to help (even if they do not speak English, and you do not speak Romanian). I experienced plenty of situations, when people showed me the way, just pointing to the place or directions, without knowing English. They stopped, opened google maps and tried to help.
The very pleasant thing is that Romanians have very good language skills, and fluently speak the languages (especially English, Spanish, Italian and French).
Romanian are always late. ALWAYS. But at the same time they are never in hurry. I got used when people let you know that they are late – here it never happened to me. They just late without notification, and might even not show up, but will be convincing you that they "will be in 5 minutes".
Compared to Russia, a lot of people smoke. In the clubs, streets, everywhere. And along with this there is a lack of places for non-smokers, and normally the non-smoking areas are less nicer, than the ones for smokers.
Chauvinism. Honestly, just once I heard a negative opinion about myself, just for being Russian. And the guy said that he hates Russians, just because Romanians were "under Russians", and he likes Germans, because those raped Russian women during WWII. No comments.
Bureaucracy. And from the other side, in many offices (and even in the Immigration office) everything is in Romanian, the papers, website, all the info. They even refused to speak in English with me and my husband (and we had to take our friend with us, so that he could translate to us).
I had a lot of issues at the airport, bank offices and with HRs of different companies, that they do not anything about the rights of foreigners, and simply not competent in certain questions. So to get a job, health care, fly without visas – you have to fight all the time and carry all the directives from EU printed with you.
Dogs. A lot of dogs. That sometimes have their box houses in the street, and people, who feed them. I feel really sorry for the dogs, and think that something should be done.
Nadia Piotrovska, 27 years, Russian, employee in a multinational company
O rusoaică în România
Sunt rusoaică și trăiesc în România ( București, ca să fiu mai exactă) de un an. Și în acest timp am avut posibilitatea să văd țara și oamenii ei din diferite puncte de vedere.
Natura. Primul lucru pe care l-am observat când am ajuns în România a fost natura. Am făcut o călătorie cu mașina pe Transfăgărășan și Transalpina. Și a fost incredibil. După asta am văzut o groază de orașe românești și trebuie să spun că România are o poziționare geografică favorabilă iar armonia dintre munți și mare este pur si simplu perfectă.
Arhitectura. Mi-a plăcut arhitectura ”tip București”, pentru că este foarte diferită de ce am văzut până acum. Este o combinație de stiluri și culturi care nu deranjează, ci dă orașului un stil propriu. Poți vedea influența turcească sau a perioadei comuniste, de exemplu. Ceea ce mă derajează este că foarte multe clădiri frumoase sunt abandonate și nu sunt renovate.
Cablurile de pe străzi mă înspăimântă cu adevărat. Chiar și în centrul orașului poți vedea mosoare de cabluri care nu sunt securizate împotriva ploii sau a zăpezii și care atârnă și pe care oricine le poate atinge.
Bisericile. Din ceea ce văd, românii sunt foarte religioși. Poți găsi trei biserici în raza unui bloc de apartamente, lumânări în supermarketuri și oameni care își fac cruce (atunci când trec pe lângă o biserică) peste tot. În viața mea nu am văzut scaune în biserică pe care trebuie să le plătești ca să stai jos. Și exact așa funcționează treburile în România.
Oamenii. De asemenea, am fost surprinsă din primele zile de bunătatea și de ospitalitatea românilor. În general oamenii sunt forte prietenoși și încearcă să te ajute (chiar dacă nu vorbesc engleză și tu nu vorbești română). Am trecut prin multe situații când oamenii mi-au arătat drumul doar prin gesturi, fără să știe engleză. S-au oprit, au deschis google maps și au încercat să mă ajute.
Lucrul foarte plăcut este că românii sunt foarte buni la limbi străine și vorbesc fluent limbile (în special engleza, spaniola, italiana și franceza).
Românii întârzie întotdeauna. ÎNTOTDEAUNA. Dar în același timp nu se grăbesc niciodată. M-am obișnuit ca oamenii să te anunțe că întârzie – aici nu mi s-a întâmplat niciodată. Întârzie fără nicio notificare și poate că nici măcar nu mai apar, dar te vor convinge că ajung ”în cinci minute”.
În comparație cu Rusia, o groază de oameni fumează. În cluburi, pe străzi, peste tot. Și din cauza asta lipsesc locurile pentru nefumători și în mod normal, zonele pentru nefumători sunt mai puțin drăguțe decât cele pentru fumători.
Șovinism. Sincer, doar o singură dată am auzit o părere negativă despre mine, doar pentru că sunt rusoaică. Și tipul a spus că urăște rușii, doar pentru că românii au fost ”sub ruși” și că îi plac nemții pentru că ei au violat rusoaice în timpul celui de-al doilea Război Mondial. Fără comentarii.
Birocrația. Și pe de altă parte, la multe ghișee (și chiar la biroul de imigrări) totul este în română, formularele, website-ul, toate informațiile. Chiar au refuzat să vorbească engleză cu mine și cu soțul meu (și a trebuit să luăm un prieten cu noi ca să ne traducă).
Am avut multe probleme la aeroport, la bancă și la departamentul de Resurse Umane al mai multor companii care nu știu nimic despre drepturile străinilor și pur și simplu nu sunt competenți în anumite chestiuni. Deci, pentru a găsi o slujbă, asigurare medicală, a zbura fără vize trebuie să te cerți tot timpul și să ai cu tine directivele de la Uniunea Europeană imprimate.
Câini. Mulți câini. Care uneori au cuști pe stradă și oameni care îi hrănesc. Îmi pare chiar tău pentru câini și cred că ar trebui făcut ceva pentru ei.
Nadia Piotrovska, 27 ani, rusoaică, angajată multinațională
I am living in since august 2010 with my family. In the north part of the city of Bucharest (Aleea Alexandru). Our impressions:
1. is much nicer as a city than many people think; we had the old image (Ceausescu time) in our head but city turned out to be modern and easy for living;
2. People are in general friendly and able to speak English or another Non-Romanian language (often French));
3. The food in is very hood, many different restaurants and much better than the fatter food in Transilvania;
4. For my son the cinema, disco and bars are very attractive;
5. Roads and transport in Bucharest and some other destinations close by are good, but in general infrastructure is not as good and it takes a long time to go from A to B (8 hours to Arad for example);
6. We have Romanian friends and we are often invited by them and they by us. Most of them are very generous;
7. Behavior on the roads (car traffic, driver’s attitude) Is often very impolite and sometimes very dangerous;
8. Towards each other Romanians are not always very friendly, hard talking, shouting and rude behavior (like in supermarkets, sport matches, bars and concerts);
9. Health system can be improved (they send you from docter to docter);
10. Political and social debates are often very insulting, animated and harsh (looks like they are really enemies, which they are often not);
11. News and Television do not know that ‘breaking news’ is only for real important events;
12. Dress code from many men and women looks to be posh and informal, but is often too ‘underdressed’;
13. Too many expensive cars on the road, while a lot of people live in poverty and deprivation;
Paul Ymkers, 54 years, Dutch, Counsellor at the Netherlands Embassy in Bucharest
Locuiesc în București din August 2010 împreună cu familia mea, în partea de nord a Bucureștiului (Aleea Alexandru). Impresiile noastre:
1. Bucureștiul este un oraș mult mai drăguț decât cred mulți; aveam imagini vechi (din vremea lui Ceaușescu) în minte, dar orașul s-a dovedit a fi modern și ușor de locuit;
2. În general, oamenii sunt prietenoși și vorbesc engleza sau altă limbă care să nu fie româna (de cele mai multe ori franceza)
3. Mâncarea în București este foarte bună, multe restaurante diferite și mult mai bună decât mâncarea mai grasă din Transilvania;
4.Pentru fiul meu cinema-ul, discotecile și barurile sunt foarte atractive;
5. Drumurile și transportul în București și în destinații din apropiere sunt bune, dar în general infrastrucutra nu este la fel e bună și durează mult să ajungi de la A la B (8 ore pentru a ajunge la Arad, de exemplu);
6. Avem prieteni români și suntem invitați la ei des și ei la noi. Majoritatea sunt foarte generoși;
7. Comportamentul pe străzi (traficul, atitudinea șoferilor) este de multe ori foarte nepoliticoasă și uneori foarte periculoasă;
8. În relațiile între ei, românii nu sunt mereu foarte prietenoși, vorbesc dur, țipă și sunt nepoliticoși (în supermarket-uri, meciuri, baruri și concerte);
9. Sistemul de sănătate ar putea fi mai bun (te trimit din doctor în doctor);
10. Dezbaterile politice și sociale sunt de multe ori foarte licențioase, animate și dure (pare că sunt chiar dușmani, ceea ce de cele mai multe ori nu sunt);
11. Știrile și televiziunile nu știu că “breaking news” este un termen doar pentru evenimente cu adevărat importante;
12.Codul vestimentar pentru mulți bărabați și femei pare a fi stilat și informal, dar de multe ori este “necorespunzător”
13. Prea multe mașini scumpe pe stradă, în timp ce mulți oameni trăiesc în sărăcie și lipsuri;
Paul Ymkers, 54 ani, olandez,consilier la Ambasada Olandei la București
Olá, eu me chamo Samara Indi, sou brasileira, tenho 25 anos, e desde 2011 moro na Romênia, em Bucareste. Primeiramente vim a estudos, mas quando conclui encontrei um emprego e aqui estou. Minha vida na Romênia, posso dizer, se trata de uma relação de amor e ódio. Explicarei melhor no decorrer do texto.
O meu maior medo ao vir para cá era o fato do inverno ser muito rigoroso, realmente pensava qur não iria aguentar ou iria ficaria muito doente. Porém isso não aconteceu. Foi o primeiro inverno da minha vida, com direito a muita neve, temperaturas de -21 graus e muito "viscol". Mas é interessante como com roupas apropriadas e um pouco de tempo, o nosso corpo se acostuma com a nova realidade. Uma gripezinha alí e outra acolá, mas foi uma experiência muito legal, foi aqui que vi neve pela primeira vez!
O segundo ponto que me deixava bem apreensiva no início eram as pessoas. Sempre me diziam que os europeus em geral são mais frios, e quando se tratam de pessoas novas no "círculo", não são muito receptivas. Realmente eu tenho que admitir, os romenos, na sua maioria, não são simpáticos, não tentam ser e ainda fazem questão de serem rudes e ignorantes sem o menor motivo. E o que me deixa mais impressionada é o fato de que as pessoas já são acostumadas com isso, então as pessoas são ignorantes com outras e essas nada fazem ou respondem, simplesmente porque para elas já é algo normal.
Eu já vi várias situações dessas, e quando eu perguntava "você não se importa que a pessoa seja grosseira com você?" E ela simplesmente dizia que era o jeito dela. É, pode até ser, mas a educação indenpende do jeito da pessoa, é uma questão de respeitar os outros.
Engraçado e que às vezes eu tive que adotar a técnica "grosseria em dobro". A pessoa era rude comigo sem motivo e eu respondia com mais ignorância ainda, e só assim a pessoa me tratava com educação. Incrível isso. "Primeiro vamos ser rudes, depois vamos ser educados". Que é isso. Mas claro que encontrei pessoas muito educadas e simpáticas, que me trataram bem e tentaram me ajudar no que precisava no momento. Isso em vários lugares e momentos: no shopping, na rua ao pedir uma informação, restaurantes, órgãos públicos… mas infelizmente isso não é a maioria.
Além disso, algo engraçado e ao mesmo tempo incômodo: as pessoas são bem indiscretas quando veem pessoas negras. As pessoas olham indiscretemente, algumas até tentam tirar fotos pelo celular. Antes eu ficava muito aborrecida com isso, mas eu aprendi a não me importar tanto e até dou um tchauzinho ou digo oi pra pessoa, assim ela fica desconcertada com a situação e para de ser indiscreta.
Eu já perguntei ao meu namorado, que é romeno, porque as pessoas ficam tão surpresas e olham tanto quando veem a pessoas negras. Ele disse que não é por preconceito, mas sim por ser algo novo, aqui a população negra ainda é pequena, a maioria são africanos que vem de seus países para estudar. Mas até que de 2011 pra cá essa indiscrição e espanto tem diminuido, pois a cada ano chegam mais africanos.
Mas aqui aconteceu uma coisa que me magou muito e eu fiquei repensar a questão do preconceito. Uma vez eu estava voltando para casa de ônibus e passei por um grupo de jovens e esses ao me verem imitaram o som de macacos. Foi muito ruim, mas não dei bola e tentei firmar o pensamento de que o preconceito está em todos os lugares. Aqui, ou no Brasil, o jeito é ignorar idiotas assim.
Mas para terminar esse tópico sobre as pessas romenas e meu convívio com elas como um todo: vou levando.
Uma das coisas que as poucos fui gostando e agora adoro são as comidas típicas. Antes foi um choque, varza calita, spanach, ciorba de burta… mas agora eu gosto demais, acho as comidas muito gostosas e sarmale está no meu coração. Só as sobremesas que ainda não sou muito adepta, pois em grande parte dos bolos ele gostam de "ensiropar" com essência de rum. E realmente não desce. Mas uma savarina ou ecler, bom demais!
Outra coisa que eu gosto demais aqui são as opções de entretenimento, principalmente os gratuitos ou de valor acessível. O centro velho, teatros, shows… e os parques, ahhh os parques. Lindos, bem cuidados, com muitas atividades e eventos, principalmente na primavera e verão, sendo minha atividade favorita aos fins de semana passear por eles.
Eu tenho planos de voltar para o Brasil, mas algo que me bloqueia quando penso a respeito é a questão da segurança. Aqui eu sinto um alívio ao andar pelas ruas, poder tirar minha câmera fotográfica ou celular sem aquele medo constante de que algo vai acontecer. Claro que aqui não é um mar de rosas nesse sentindo, mas é BEM melhor do que no Brasil. Aqui na Romênia ainda podemos ter um pouco de sossego. Fui em dezembro do ano passado ao Brasil e vi no rosto das pessoas o medo, a aflição por conta da violência. Realmente esse é motivo principal em querer permancer aqui.
Fazendo um resumo desses quase 3 anos que estou aqui na Romênia, eu posso dizer que está sendo uma experência muito interessante e grandiosa pra mim. Amadureci em muitos aspectos, mas principalmente o de lidar com as pessoas, que foi uma das maiores diferenças pra mim. Também tive a oportunidade de conhecer lugares e fazer coisas que se eu estivesse no Brasil jamais realizaria, e também pude experimentar a sensação de viver sem o medo de não voltar para casa. Estou muito grata a Deus por essa oportunidade.
Samara Indi, 25 anos, brasileira, empregada numa multinacional
Bună, mă numesc Samara Indi, sunt braziliancă, am 25 de ani și, din 2011 locuiesc în România, București. Inițial, am venit pentru studii, dar când le-am terminat am găsit de lucru și iată-mă aici. Pot spune că viața mea în România este o relație de iubire-ură. Voi explica mai bine, de-a lungul textului.
Cea mai mare frică a mea când am venit aici era iarna foarte grea, credeam cu adevărat că nu voi fi în stare să îi fac față și că o să mă îmbolnăvesc foarte rău. A fost prima iarnă din viața mea, cu multă zăpadă, temperaturi de -21 de grade și mult viscol. Dar e interesant cum cu haine adecvate și cu un pic de timp, corpul nostru se obișnuiește cu noua realitate. O gripă pe ici pe colo, dar a fost o experiență foarte mișto, a fost pentru prima dată când am văzut zăpadă!
Al doilea lucru de care mă temeam la început erau oamenii. Mi s-a spus mereu că europenii sunt de obicei mai reci și când e vorba de persoane noi în cercul lor de cunoștințe, nu sunt foarte receptivi. Chiar trebuie să recunosc că românii, în marea lor majoritate , nu sunt foarte simpatici, nu încearcă să fie și chiar sunt grosolani fără a avea cel mai mic motiv. Și ceea ce mă impresionează este că par să se fi obișnuit cu asta și când oamenii sunt nesimțiți față de alții nu fac sau nu răspund nimic, pur și simplu pentru că pentru ei e deja ceva normal.
Am fost martoră la situații din astea și când întrebam “nu te deranjează că e grosolan cu tine?” ea spunea că așa era felul lui de-a fi. Și poate că așa este, dar educația , indiferent de felul de-a fi al unei persoane, este o chestiune de respect față de ceilalți.
Ceea ce e nostim e că a trebuit să adopt tehnica “de două ori mai grosolană”. Cineva era grosolan cu mine fără motiv iar eu răspundeam cu și mai multă nepolitețe și doar așa persoana respectivă mă trata cu politețe. Incredibil. Dar sigur, am dat și peste persoane foarte poiticoase și simpatice, care m-au tratat bine și care au încercat să mă ajute în când am avut nevoie. Asta în diferite locuri și momente: în mall, pe stradă când ceream vreo informație, în restaurante, clădiri publice, dar, din păcate, nu aceștia sunt majoritatea.
Pe lângă asta, ceva nostim și incomod în același timp: oamenii sunt foarte indiscreți atunci când văd oameni de culoare. Se uită la tine indiscret, unii vor chiar să facă fotografii cu celularul. Înainte mă enerva asta destul de tare, dar am învățat să nu mă mai preocup cu asta așa de tare, și chiar fac un semn cu mâna și spun “bună”, așa rămân contrariați și nu mai sunt indiscreți.
L-am întrebat pe iubitul meu, care e român, de ce oamenii sunt așa de surprinși și se uită așa de mult când văd oameni de culoare. El mi-a spus că nu are legătură cu prejudecățile, ci că este ceva nou, aici populația de culoare neagră este încă mică, majoritatea sunt africani care vin să studieze. Dar parcă din 2011 și până acum s-a mai diminuat toată indiscreția și frica, deoarece vin din ce în ce mai mulți africani.
Dar aici s-a întâmplat ceva care m-a rănit mult și am rămas pe gânduri cu privire la discriminare. O dată, mă întorceam acasă cu autobuzul și am trecut pe lângă un grup de tineri care, când m-au văzut, au făcut zgomote de maimuțe. A fost foarte nasol, dar nu i-am băgat în seama și am încercat să mă conving că discriminarea este peste tot. Aici, în Brazilia, ce trebuie să faci e să ignori asemenea idioți.
Dar, ca să termin subiectul despre români și coabitarea mea cu ei per total: mă obișnuiesc.
Unul din lucrurile cu care la început eram în fază de adaptare, dar de pe care acum le ador este mâncarea tradițională. Inițial a fost un șoc, varză călită, spanac, ciorbă de burtă…dar acum îmi plac la nebunie! Doar cu deserturile nu mă împac încă, în mare parte sunt “însiropate” cu esență de rom. Și chiar nu merge. Dar o savarină sau un ecler, super bune!
Un alt lucru care îmi place foarte mult aici sunt posibilitățile de distracție, în principal cele gratuite sau cu prețuri accesibile. Centrul vechi, teatrele, concertele … și parcurile, ah! Parcurile. Frumoase, bine întreținute, cu multe activități și evenimente, în principal primăvara și vara, activitatea mea favorită la sfârșit de săptămână fiind să mă plimb prin ele.
Eu am planuri de a mă întoarce în Brazilia, dar ceva mă blochează când vine vorba de asta, problema legată de siguranță. Aici merg senină pe străzi, pot să îmi scot aparatul foto sau celularul fără acea frică permanentă că se va întâmpla ceva. Sigur că nici aici un e un paradis în această privință, dar e MULT mai bine decât în Brazilia. Aici în România încă suntem mai liniștiți. Am fost în decembrie anul trecut în Brazilia și am văzut frica pe chipurile oamenilor, suferința din cauza violenței. Acesta e motivul principal pentru care vreau să rămân aici.
Făcând um rezumat al acestor 3 ani de când stau în România, pot spune că este o experiență foarte interesantă și măreață pentru mine. M-am maturizat în multe privințe, dar în principal în relația cu ceilalți, care a fost cea mai mare diferență pentru mine. De asemenea, am avut posibilitatea să cunosc locuri și să fac lucruri pe care niciodată nu le-aș fi realizat în Brazilia și am putut experimenta senzația de a trăi fără frica de a nu mai ajunge acasă. Sunt foarte recunoscătoare Domnului pentru această șansă.
Samara Indi, 25 ani, braziliancă, angajată multinațională
Many Romanians, although usually rather polite and inoffensive, tend to become almost reckless and impolite when driving a car. Ignoring obvious dangers in traffic, risky overtaking maneuvers and speeding seem to be commonplace for many people. Most of them seem to be completely unaware of the fact that they are endangering themselves and others.
Romanians regularly introduce themselves as “latin people”, claiming they share not only linguistic roots with the peoples in but also a certain aspects of mentality and lifestyle. Nevertheless, they eat out rarely and quite early (even earlier than in or ) and in most places (particularly outside ) bars, pubs and restaurants will close at around 24.00 h – all these are things unthinkable in , , or .
Referring to their “Latinity” some Romanians, flirt with being “typically” late for appointments, but interestingly they are most often absolutely on time. They often even arrive too early to appointments.
My impression is, that there are more bookshops in than in most other European cities. There are even “automatic book dispensers” in the metro stations (never seen that anywhere else!). On the other hand, the volume numbers of ’s leading newspapers are ridiculously small. A “reading nation” without interest in print media?
S.G., 37, German, public servant, Embassy of Germany to Bucharest
Mulți români, deși de obicei sunt destul de politicoși și inofensivi, tind să devină aproape fără scrupule atunci când conduc o mașină. A ignora evidentele pericole din trafic, depășirile riscante și depășirea vitezei par a fi ceva obișnuit pentru mulți. Majoritatea par cu totul inconștienți de faptul că pun în pericol viața lor și a altora.
Românii se recomandă de obicei ca ”latini”, susținând că împărtășesc nu numai rădăcinile lingvistice cu cu cei din sudul Europei, dar și anumite aspecte legate de mentalitate și stil de viață. Cu toate acestea, rareori mănâncă în oraș și destul de devreme (chiar mai devreme decât în Germania sau Austria) și majoritatea localurilor – baruri, pub-uri și restaurante – în special în afara Bucureștiului, închid în jur de 12 noaptea, ceea ce este de neconceput în Spania, Italia, Franța sau Portugalia.
Când vorbesc de ”latinitatea” lor unii români flirtează cu conceptul de a fi ”de obicei” în întârziere la întâlniri, dar, în mod interesant, de cele mai multe ori ajung fix la timp. De multe ori ajung prea devreme la întâlniri.
Impresia mea este că sunt mai multe librării în București decât în majoritatea celorlalte orașe Europene. Există chiar și ”automate” în stațiile de metrou (nu am văzut asta nicăieri altundeva!). Pe de altă parte, tirajele principalelor ziare românești este ridicol de mic. O ”națiune cititoare” fără interes pentru ziarele tipărite?
S.G., funcționar public, 37 ani, neamț, Ambasada Germaniei
La Romania ha iniziato ad esistere fisicamente nella mia vita nel Novembre 2009. Prima
era stato solo un luogo fittizio fatto di immaginazione, racconti di colleghi che hanno
vissuto li, e di impressioni di persone di origine romena che ho incontrato a Torino e in
Bulgaria, dove ho trascorso i primi 40 anni della mia vita.
E serve anche una piccola premessa, del tutto scontata e banale, ma comunque
necessaria. Le mie opinioni sulla Romania e sui Romeni sono il frutto della Romania e dei
Romeni che io ho visto o incontrato, e quindi non hanno nessuna presunzione di essere
vere o affidabili. Sono quindi delle impressioni e delle suggestioni, non sempre legate tra
loro e forse anche contraddittorie.
Impressione n. 1
I Romeni, inspiegabilmente, hanno ammirazione e rispetto per l”italia e la sua storia
cultura. Si considerano in qualche modo fratelli di sangue o cugini mediterranei. Questo
purtroppo fino ad oggi, per un pregiudizio tutto italiano, non e’ reciproco. Io avevo qualche
timore di essere trattato male in risposta alla maniera nella quale l”italia tratta i molti
emigrati dalla Romania. Questo non e’ avvenuto, ed ha generato immediatamente uno
stato d’animo positivo nei confronti di tutti.
Impressione n. 2
C’e’ un una forte differenza tra gli uomini e le donne. Gli uomini sono molto “macho style” e
vedono il lavoro e la carriera come simboli di potere che autorizzano a lavorare meno. Le
donne lavorano il doppio, con grande intelligenza, onesta’ e competenza. Io consiglierei a
tutti di assumere in grande maggioranza donne se hanno intenzione di aprire un’azienda
in Romania.
Impressione n. 3
I movimenti e il body language sono prevedibili e poco sofisticati (I guess here I am
earning many friends…), ed anziche’ esprimere una personalita’ sembrano ricercare
conferme di un consenso un po’ basso e generalizzato. Al contrario chi parla la lingua
romena in una maniera meno “fisica”, esprime una notevole e naturale eleganza di
eloquio.
Impressione n. 4
Il fenomeno del “falsetto”. Soprattutto gli uomini, per dare maggior forza alle proprie
argomentazioni o cercare complicita’ nel dialogo, alzano di due o tre tonalita’ il livello della
loro voce, in direzione soprano. Di solito il fenomeno si accompagna con le due braccia
allargate e un arretramento della testa.
Impressione n. 5
La Romania e’ un posto meraviglioso dove vivere, la lingua, la cultura, il clima e i paesaggi
ne fanno un luogo speciale. La mancanza di middle class e di una adeguata politica
sociale rende molto difficile vivere se non si hanno abbastanza mezzi economici.
Impressione n. 6
L’etica del lavoro e’ molto alta, almeno nell’ambiente delle multinazionali dove ho lavorato.
Cosi’ come e’ molto alta la scolarizzazione, la propensione alle lingue straniere e
l’alfabetizzazione informatica. La relativa novita’ del sistema non socialista favorisce una
apertura mentale e un approccio molto aperto e innovativo nell’ambiente professionale.
L’altra faccia della medaglia e’ che le varie professionalita’ sono un po’ meno solide a
livello di esperienza.
La corruzione e’ purtroppo una presenza endemica, dalla polizia per strada alle corsie
degli ospedali, fino agli uffici, se ne ha traccia dappertutto.
Impressione n. 7
Tutto questa confusione, fatta di grandi sviluppi e di ingiustizie insopportabili, fa della
Romania un laboratorio affascinante, dal quale stanno nascendo cose bellissime.
Come la straordinaria Nouvel Vague del cinema d’autore e molti romanzi. In generale
credo che nei prossimi 20 anni sara’ molto piu’ divertente essere in Romania che in Italia.
Stefano Ciccone, 46 ani, italiano, Manager Renault Trucks Sud-Est Europeo
România a început să existe fizic în viața mea în noiembrie 2009. Înainte de asta era doar un loc fictiv alcătuit de imaginația mea, de poveștia ale colegilor care trăiseră acolo și de impresii despre românii pe care i-am întâlnit la Torino și în Bulgaria, unde mi-am petrecut primi 40 ani din viață.
Și e bine să plecăm de la o mică premiză, întru totul banală și previzibilă, dar în orice caz necesară. Părerile mele despre România și despre români sunt rodul României și românilor pe care i-am văzut și pe care i-am cunoscut, prin urmare nu au nicio pretenție de a fi adevărate sau de încredere. Sunt, deci, impresii și sugestii nu întotdeauna legate una de cealaltă și poate chiar contradictorii.
Impresia nr. 1
Românii, în mod inexplicabil, au admirație și respect pentru Italia, pentru istoria și cultura ei. Se consideră într-un fel frați de sânge sau verișori mediteraneeni. Faptul acesta, din păcate, și dintr-o prejudecată cu totul italiană, nu este reciproc. Mie mi-era oarecum teamă să fiu tratat rău ca răspuns la modul în care Italia îi tratează pe mulții emigranți români. Acest lucru nu s-a întâmplat și a generat imediat o stare de spirit pozitivă în relațiile cu ceilalți.
Impresia nr. 2
Există o mare diferență între bărbați și femei. Bărbații sunt mult mai ”macho” și văd munca și cariera ca simboluri ale puterii care le permit să lucreze mai puțin. Femeile muncesc de două ori mai mult, cu multă inteligență, onestitate și competență. Eu aș sfătui pe oricine își dorește să deschidă o afacere în România să angajeze cât mai multe femei.
Impresia nr. 3
Mișcările și limbajul corpului sunt previzibile și nu prea sofisticate (I guess here I am earning many friends…) și în loc să exprime personalitatea, par mai degrabă să caute confirmarea unei acceptări un oarecum vulgare și generalizate. Din contră, cine vorbește limba română într-o manieră mai puțin ”fizică”, arată o notabilă și naturală eleganță a vorbirii.
Impresia nr. 4
Fenomenul ”falsetto”. Mai ales bărbații, pentru a da o mai mare greutate argumentelor și pentru a căuta complicitate în dialog, ridică nivelul vocii cu două sau trei tonalități, în direcția ”soprană”. De obicei fenomenul este însoțit de desfacerea ambelor brațe și de datul capului pe spate.
Impresia nr. 5
România este un loc minunat pentru a trăi, limba, cultura, clima și peisajele îl fac un loc deosebit. Lipsa unei clase de mijloc și a unei politici sociale fac traiul foarte dificil dacă nu există suficiente resurse pecuniare.
Impresia nr. 6
Etica muncii este foarte bună, cel puțin în mediul multinaționalelor unde am lucrat. La fel precum e foarte ridicat nivelul școlarizării, înclinarea către limbile străine și alfabetizarea informatică. Relativa noutate a sistemului ne-socialist favorizează o deschidere și o abordare foarte inovativă în mediul de lucru. Cealaltă față a medaliei este că diferitele profesii sunt un pic mai puțin solide la nivel de experiență. Corupția este din păcate o prezență endemică, de la poliția de pe stradă până la spitale, ghișee, există peste tot.
Impresia nr. 7
Toată această stare de confuzie, făcută din mari dezvoltări și nedreptăți insuportabile fac din România un laborator fascinant, din care se nasc lucruri frumoase. Precum Noul Val Românesc în cinema-ul de autor și multele romane. În general, cred că în următorii douăzeci de ani va fi mult mai distractiv să fii în România decât în Italia.
Stefano Ciccone, 46 ani, italian, Manager Renault Trucks Europa de Sud-Est
The first thing that stuck me with people that I meet as part of my work is the pessimism.
Then I realized that pessimism is a national pass-time, I did not know that they were quotations on pessimism until I came to Romania.
The second impression is Romanians complain a lot… I feel that instead of comparing with the developed part of the EU – if Romanians can compare with what the country was before 1989, a lot of complain can be done away with.
The other is, Romanians tend to use a lot of words to say small things the mails are always very long…
They find it difficult to assume what will happen in terms of business in the future, but the holiday plans of summer are finalized in winter and vice-versa.
By nature, Romanians are in the habit of expecting a rewarded for their efforts/actions beyond the usual (the culture of bakshish), it is impossible to think, “He/she is already being paid to do this”
They usually say yes on the face, even if they disagree with you and continue with their initial thought behind your back
By Nature Romanians are very friendly, they are easy to talk to because, they make an effort to understand…
Vijay Pallamaday, 38, Indian, General Manager Dr. Reddy’s Romania
Primul lucru care m-a lovit la oamenii pe care îi întâlnesc în timp ce îmi fac meseria este pesimismul.
Apoi mi-am dat seama că pesimismul este un sport național, nu știam că există citate despre pesimism până să ajung în România.
A doua impresie este Românii se plâng mult… mi se pare că în loc să se compare cu țări dezvoltate din U.E., dacă românii ar putea să compare țara cu felul cum era înainte de 1989, multe plângeri ar dispărea.
Altceva, românii au tendința de a folosi multe cuvinte pentru a spune lucruri banale e-mail-urile sunt mereu foarte lungi….
Li se pare dificil să prezică ce se va întâmpla cu afacerile pe viitor, însă planurile de vacanță sunt făcute din iarnă și vice-versa.
Prin natura lor, românii au obiceiul de a aștepta o răsplată pentru eforturile/acțiunile lor peste ce se cuvine (cultura bacșișului), este imposibil să crezi ”El/ea este deja plătit pentru a face asta”.
De obicei spun da în față, chiar dacă nu sunt de acord cu tine și continuă să facă ce cred ei pe la spate
Prin natura lor, românii sunt foarte prietenoși, este foarte ușor să vorbești cu ei, fac un efort să înțeleagă…
Vijay Pallamaday, 38 ani, indian, manager-general Dr. Reddy’s Romania
A Romênia é um país tão exótico para os brasileiros quanto o Brasil o é para os romenos. Minha primeira impressão sobre Bucareste foi muito positiva, apesar de ter chegado em março de 2012 e encontrar a cidade coberta de neve. Não era a primeira vez que eu via neve na vida, mas foi a primeira vez que senti tanto frio.
De 2012 até hoje tive a oportunidade de conhecer outros países da Europa, e ganhei uma perspectiva melhor sobre a Romênia. Notei que, assim como na Ásia, onde morei 7 anos, a Europa também é um conjunto de países muito diferentes uns dos outros. Isso não ocorre com tanta evidência na América Latina ou África, onde os países são culturalmente mais homogêneos.
Minha visão da Romênia, após quase dois anos vivendo em Bucareste, é de que o país ainda está se acostumando com as liberdades que foram conquistadas após o fim do longo período comunista. Muitos resquícios dessa época ainda persistem, como por exemplo a cultura do suborno institucionalizado. O suborno, no longo prazo, é extremamente prejudicial para a sociedade como um todo porque “valoriza” a ineficiência.
A Romênia possui uma localização geográfica estratégica, próximo às grandes economias mundiais da Europa, Rússia e Oriente Médio. Os romenos podem se beneficiar dessa proximidade com vizinhos mais desenvolvidos. O Brasil, por outro lado, não pode contar com essa vantagem.
Uma das questões mais intrigantes sobre a Romênia diz respeito aos ciganos. Não foi fácil para mim, um brasileiro acostumado a conviver com diferentes etnias e grandes desigualdades sociais, compreender essa situação. Muitos romenos argumentam que os ciganos são originalmente da Índia, como se isso fosse suficiente para diminuir a responsabilidade da Romênia nesse assunto. Não há uma solução fácil para esse problema, mas acredito que o caminho certo passa pela criação de políticas públicas que gerem oportunidades para os que vivem à margem da sociedade. O Brasil vem obtendo bons resultados nos últimos anos com propostas desse tipo.
A Romênia é um país que possui uma boa qualidade de vida e bons índices de desenvolvimento humano. Considero Bucareste uma cidade segura. Outro fator muito positivo é a arborização da cidade, que conta com vários parques públicos. Apesar do trânsito caótico, Bucareste oferece alternativas como metrô e bonde, que funcionam bem e tem um bom alcance. Muitos romenos falam uma segunda língua, geralmente o inglês. Mas, devido à proximidade da língua latina, é fácil encontrar quem fale espanhol ou até mesmo português. Do ponto de vista cultural, um dos grande incômodos é a enorme quantidade de fumantes que existe neste país, e os estabelecimentos parecem priorizar essas pessoas, pois é muito raro encontrar lugares com área para não-fumantes.
Zauder Fernando de Castro, 34 anos, Vice-Cônsul, Embaixada do Brasil em Bucareste
România este pentru brazilieni o țară la fel de exotică precum este Brazilia pentru români. Prima mea impresie despre București a fost una foarte pozitivă, în ciuda faptului că am ajuns în martie 2012 când am găsit un oraș acoperit de zăpadă. Nu era prima dată când vedeam zăpadă, dar a fost prima dată când mi-a fost atât de frig.
Din 2012 până acum am avut posibilitatea să cunosc și alte țări din Europa și am o perspectivă mai bună asupra României. Am observat că, la fel ca în Asia, unde am locuit șapte ani, și Europa este o aglomerare de țări foarte diferite unele de altele. Asta nu este la fel de evident în America Latină sau în Africa, unde țările sunt ai omogene din punct de vedere cultural.
Părerea mea despre România, după aproape doi ani de când locuiesc în București e că este o țară care încă se obișnuiește cu libertățile pe care le-a cucerit după lunga perioadă comunistă. Multe obiceiuri din acea perioadă încă persistă, cum ar fi de exemplu cultura mitei insituționalizate. Mita, pe termen lung este extrem de dăunătoare pentru societate în ansamblul ei pentru că “valorizează” ineficiența.
România dispune de o localizare geografică strategică, e aproape de marile economii mondiale ale din Europa, Rusia și Orientul Mijlociu. Românii pot trage foloase din această proximitate cu vecinii mai dezvoltați. Brazilia, pe de altă parte, nu are acest avantaj. Una din chestiunile cele mai intrigante în România este tema țiganilor. Nu a fost ușor pentru mine, un Brazilian obișnuit să trăiască alături de alte etnii și cu multă inegalitate socială, să înțeleg asta. Mulți români spun că țiganii sunt originari din India, de parcă asta ar fi suficient pentru a diminua responabilitatea României în această temă. Nu există soluții ușoare pentru această problemă, dar cred că drumul cel bun este acela de a crea politici publice care să dea oportunități pentru cei care trăiesc la marginea societății.
Brazilia a obținut rezultate bune în ultimii ani cu propuneri de acest fel. România este o țară cu o bună calitate a vieții și cu indici buni de dezvoltare umană. Bucureștiul mi se pare un oraș sigur. Un alt factor foarte pozitiv este numărul mare de copaci din oraș, care are multe parcuri publice. În ciuda traficului haotic, Bucureștiul oferă alternative precum metroul și tramvaiul, care funcționează bine și care au o arie de acoperire mare. Mulți români vorbesc o a doua limbă, de obicei engleza. Dar, din cauza apropierii de limba latină, găsești ușor oameni care știu spaniolă sau chiar și portugheză. Din punct de vedere cultural, un lucru care mă deranjează foarte tare este cantitatea de fumători din țara asta, localurile par să dea prioritate acestor persoane, căci foarte rar poți găsi locuri cu zone pentru nefumători.
Zauder Fernando Castro, 33 ani, brazilian, Departamentul Consular, Ambasada Braziliei la București
Bibliografie:
Black, J. S., M. Mendenhall & G. Oddou 1991. “Toward a comprehensive model of international adjustment: An integration of multiple Theoretical perspectives”.Academy of Management Review, 16(2), pag.291-317
Black, J.S., & Gregersen, H. B. (1991). When Yankees come home: Factors related to expatriate and spouse repatriating adjustment. International Business Studies, 22(3), 671-694.
Georgiu, Grigore, Comunicare interculturală. Probleme, abordări, teorii, București, Comunicare.ro, 2010, p. 76
Mendenhall, M., & Oddou, G.R. (1985). The dimensions of expatriate acculturation: A review. Review,
10(1), 39-47.
Pralong, Sandra, Mai români decât românii ? De ce se îndrăgostesc străinii de România , București, Polirom, 2013
Sartori, Giovanni Ce facem cu strainii? Pluralism vs multiculturalism, Humanitas, București, 2007
Studiu asupra fenomenului imigrației în România. Integrarea străinilor în societatea românească. http://ec.europa.eu/ewsi/UDRW/images/items/docl_20205_314013002.pdf
http://citycompass.ro
http://www.mindroom.ro/consiliere-%C5%9Fi-training-intercultural
http://www.communicaid.com/
www.dsbu.ro
www.lyfrabuc.ro
jpschool@zappmobile
[anonimizat]
http://www.internations.org/about/internations
http://www.internations.org/romania-expats
http://www.romania-insider.com/
http://www.tvrplus.ro/emisiune-pasaport-de-romania-71
http://www.digi24.ro/Emisiuni/Digi24/Pasaport+Diplomatic/
Bibliografie:
Black, J. S., M. Mendenhall & G. Oddou 1991. “Toward a comprehensive model of international adjustment: An integration of multiple Theoretical perspectives”.Academy of Management Review, 16(2), pag.291-317
Black, J.S., & Gregersen, H. B. (1991). When Yankees come home: Factors related to expatriate and spouse repatriating adjustment. International Business Studies, 22(3), 671-694.
Georgiu, Grigore, Comunicare interculturală. Probleme, abordări, teorii, București, Comunicare.ro, 2010, p. 76
Mendenhall, M., & Oddou, G.R. (1985). The dimensions of expatriate acculturation: A review. Review,
10(1), 39-47.
Pralong, Sandra, Mai români decât românii ? De ce se îndrăgostesc străinii de România , București, Polirom, 2013
Sartori, Giovanni Ce facem cu strainii? Pluralism vs multiculturalism, Humanitas, București, 2007
Studiu asupra fenomenului imigrației în România. Integrarea străinilor în societatea românească. http://ec.europa.eu/ewsi/UDRW/images/items/docl_20205_314013002.pdf
http://citycompass.ro
http://www.mindroom.ro/consiliere-%C5%9Fi-training-intercultural
http://www.communicaid.com/
www.dsbu.ro
www.lyfrabuc.ro
jpschool@zappmobile
[anonimizat]
http://www.internations.org/about/internations
http://www.internations.org/romania-expats
http://www.romania-insider.com/
http://www.tvrplus.ro/emisiune-pasaport-de-romania-71
http://www.digi24.ro/Emisiuni/Digi24/Pasaport+Diplomatic/
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Expatriatii In Bucuresti (ID: 127833)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.