Egalitatea Si Dreptuile Femeilor In Statul Islamic

Islamul este una dintre cele trei mari religii monoteiste care numără astăzi peste un miliard de adepți. Această religie “a dat naștere unei civilizații prestigioase a cărei influență se exercită asupra omului până în zilele noastre”

Ipoteza generală pe care o acceptă este cea conform căreia lumea musulmană are un set de valori ce se opun elementelor democrației de tip occidental, prezintă elementele specifice Islamului, precum și principalele surse de incompatibilitate, punând accentual pe acele valori Islamice care fac posibil un dialog intercivilizațional, pe compatibilitatea dintre Islamul politic și valorile democrației de tip occidental, încercând în prealabil o înțelegere a funcționării societății musulmane, a regulilor sale intrinsece, precum și tendințele predominante față de contextul contemporan.

Ideologia islamică a fost și a rămas dominată de etnicitate și confesionalism, supremația Coranului fiind sursă primară de drept ce constă în inimitabilitatea sa.

Islamul este mai greu înțeles de către Occidentali, probabil datorită diferențelor culturale și a obstacolelor limbii” , astfel că la o primă abordare, islamul poate deveni subiectul multor controverse. Teama de prozelitism, ca și dorința efectivă a unora de a-i converti pe alții împiedică și astăzi un dialog senin nu numai între creștini și musulmani, ci mai ales între lumea musulmană și restul lumii. Mulți sunt însă convinși, de o parte și de alta, că dialogul este necesar și urgent și că, oricât de patetic sună această declarație a unui musulman din Pakistan:”trebuie să învățăm să trăim într-o comunitate de dimensiuni universale dacă nu vrem sa fim condamnați la dispariție după ce ne vom fi omorât între noi”.

Islamul, care în limba arabă înseamnă “supunere față de Dumnezeu”, reprezintă după cum spun musulmanii “un sistem de viață complet”, îmbinând tradiția religioasă cu viața de zi cu zi. “El proclamă o credință religioasă și niște ritualuri precise, dar stabilește și o anumită rânduială a societății, ocupându-se de viața de familie, legislație civilă și penală, de afaceri, de reguli de etichetă, de alimentație, de îmbrăcăminte, și până și de igiena personală. Pentru islamul tradițional nu are sens distincția occidentală între viața religioasă și viața seculară.”

Pentru a înțelege natura comunității islamice și premisele ce au stat la baza constituirii ei, sunt analizate aspecte de natură istorică, etnică, socială sau a habitatului, dar și religioasă sau lingvistică, din trecutul preislamic al Peninsulei Arabe, precum și potențialul lor de realizare a unei coeziuni comunitare.

Istoria diferită a Arabiei de nord de cea de sud, cu tipurile diferite de organizare social-comunitară, formele de locuire nomadă și sedentară cu particularitățile lor, precum și diviziunile etnice dovedesc existența unor mentalități și civilizații eterogene, care au fost acoperite de unitatea islamului, dar care aveau să erupă sub diverse forme în istoria acestuia. Analiza și critica originii arabe relevă o lipsă de dovezi biblice în ceea ce privește descendența etnică sigură a arabilor, în schimb constată revendicări genealogice constante a acestora, încă din perioada preislamică și mai ales după apariția islamului, de la matricea abrahamică, prin Ismael, confirmate patronimic și de izvoarele creștine.

Divizarea unității islamice fundamentale și premisele evoluției confesionale vor porni de la interpretarea diferită a activității profetice, înțeleasă fie ca un model imuabil și definitiv, a cărui consemnare în tradiție „Sunna„ poate furniza toate soluțiile existente în dirijarea vieții comunitare și personale musulmane, fie ca un fundament revelat și încheiat la nivel vizibil, în forma legislativă, însă continuat la nivel esoteric, pe linia genealogică a urmașilor profetului. Tensiunea dintre cele două orientări va opune „oamenii tradiției” (ahl al-sunna) și „oamenii casei” profetului (ahl al-bayt) sau sunniții și șiiții, declanșarea propriu-zisă pornind de la principiile diferite de alegere ale conducătorului comunității

Coranul și Sunna sunt sursele primare care au construit răspunsuri în privința problemelor comunității ridicate de expansiunea politico-religioasă și de apariția unor aspecte noi ale vieții individuale și comunitare. Noile provocări, ce nu găseau specificații clare în Coran și Sunna, au impus apariția unor formule noi de reglementare ce presupuneau, fie un efort interpretativ, fie o constatare tacită sau explicit.

Esența acestora constă în utilizarea logicii sau a intelectului drept criteriu hermeneutic. Aceste metode interpretative, care implică fiecare forme secundare de aplicare, în special sub formă analogică, vor fi evaluate diferit în sunnism și în șiism. În sunnism, școlile juridice vor prelua sarcina interpretării juridico-doctrinare a surselor primare, folosind instrumente specifice tradiției conservatoare sau liberale a fiecărei madhab; ca o linie generală, ele vor acorda prioritate efortului interpretativ, bazat pe opinia personală, sau analogie și consensul comunității. Ulterior, interpretarea juridică a școlilor sunnite va fi suspendată definitiv, în urma așa-numitei, justificată prin desăvârșirea hermeneuticii Sharia, și va fi permisă doar imitația elaborărilor anterioare.

Pentru a înțelege modul de manifestare al comunității islamice și tipul de transformări interne sau externe pe care le-a suferit începând cu perioada modernă, sunt necesare câteva precizări preliminare referitoare la sensul termenului umma, formele fundamentale de manifestare comunitară a musulmanilor, precum și la natura sau poziția pe care o ocupă umma, în calitate de „comunitate a credincioșilor”, în raport cu Dumnezeu, în doctrina musulmană clasică.

Constanta comună tuturor curentelor de gândire este caracterul defensiv al ideologiei islamice, rolul casei islamului în ultimul veac de ”război, agitație, uzurpare, discriminare și teroare fiind acela de victim”. Ideologia islamului defensiv afirmă că încălcarea drepturilor omului este o problemă străină casei islamului, care își asumă dialogul între civilizații pe baza rațiunii, și toleranței pe care civilizația europeană a redescoperit-o prin intermediul casei islamului . Lumea islamică al Alam al-Islami își asumă astfel efortul de reducere a diferențelor etnice determinate de jurisprudența religioasă, și de cultură. M. Khatami face distincția între capacitatea de adaptare la cerințele modernității, și pericolul imitației, prin reafirmarea valorilor trecutului.

Declarația universală a drepturilor omului în Islam (19 septembrie 1981) este rezultatul unui mod colectivist de reprezentare a lumii – ummah. Conceptul de ummah (unitate, națiune, comuniune) implică reorganizarea lumii pe alte criterii decît cele statale, în baza distincției tradiționale între dar ul islam și dar ul harb.

În secolul XX, islamizarea relațiilor internaționale a avut drept consecință definirea a două sfere diplomatice total distincte.

Ambasadorul Irakului la ONU, Radjai Khorassan, în anul 1984, a condamnat “Carta drepturilor omului„, ca fiind contrară ideologiei islamice, și tributară tradiției laice iudeo-creștine, în condițiile în care, din septembrie 1981, exista o Declarație universală a drepturilor omului în islam, în acord cu tradiția – hadith, și cu necesitățile imediate și eshatologice ale Ummei.

În plan politic, problema este măsura în care preceptele coranice se regăsesc în corpul de prevederi legislative ale fiecărui stat. În Casa Islamului, conceptul de suveranitate populară nu există. Așadar, într-o comunitate islamică nu pot exista indivizi sau structuri autonome care să adopte legi în locul celor dictate divin, să se erijeze în echivalentul puterii legislative în Occident. ”Aplicarea în lumea islamică a principiului separației puterilor în stat se află într-o contradicție de fond cu preceptele religioase islamice”.

Într-o comunitate islamică nu pot exista indivizi sau structuri autonome care să adopte legi în locul celor dictate divin, să se erijeze în echivalentul puterii legislative în Occident. Aplicarea în lumea islamică a principiului separației puterilor în stat se află într-o contradicție de fond cu preceptele religioase islamice. Demersul de raportare a realităților specifice lumii islamice, înrădăcinate fie în Coran, fie în tradițiile cultural-filosofice, la disputa pe marginea drepturilor omului, este extrem de dificil. Practici caracteristice lumii islamice precum lapidarea violatorilor, amputarea mâinii drepte a hoților sau tratamentul femeilor în societate se constituie, în continuare, în puncte de contradicție acerbă cu realitatea europeană a drepturilor omului.

Dreptul la libertate religioasă este menționat într-un singur articol din Declarația Universală a drepturilor Omului în Islam, fundamentat pe Coran: „Toți oamenii au dreptul la libertate religioasă și la practicarea religiilor lor„ (cf. Coran, 109, 6). Cazul Iranului este însă dovada incompatibilității acestui articol din declarație, cu realitatea.

Femeile în societatea și civilizația islamică

Islamul susține că femeile și bărbații sunt egali din punct de vedere al caracteristicilor umane esențiale, precum și al responsabilităților și drepturilor principale pe care aceștia le au; conceptul care a fost inovator în totalitate pentru întreaga omenire, mai ales în comparație cu alte civilizații din vremea Profetului Mohammed (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!) și continuă să rămână la același nivel de noutate pentru multe persoane ale timpului nostru. De asemenea, islamul susține că bărbații și femeile au roluri și obligații complementare în societate, care sunt direct proporționale cu abilitățile lor fizice, morale și sociale, precum și cu diferențele existente între ei. Calitățile înnăscute ale femeilor pot găsi împlinirea completă numai atunci când sunt comparate cu cele ale bărbaților, la fel cum și calitățile înnăscute ale bărbaților sunt complete doar dacă sunt comparate cu rolul complementar pe care femeile îl joacă în societate.

Condiția femeii în Islam a devenit subiect de discuție în plan juridic abia în secolul al XIX-lea, după treisprezece secole de abordare din perspectivă strict coranică.Tonul primilor reformatori musulmani – Tahhar Haddad sau Qasim Amîn a fost moralizator și apologetic.

Spre deosebire de soțul ei, cercul social al unei femei, dacă este căsătorită, trebuie să fie restrâns, conform interpretărilor tradiționale, la prietene și la mahram – membrii masculini ai familiei extinse cu care nu poate întreține relații sexuale. Aceștia sunt tații, fiii, frații, frații de lapte, nepoții și rudele masculine prin alianță. Deși tradițiile locale diferă,tabu-ul asupra asocierii feminine cu bărbați din afara relațiilor mahram este răspândit în toate societățile musulmane. În anumite părți din Africa, la sud de Sahara, legea islamicăa ajuns să se amestece cu tradițiile locale care le acordă femeilor drepturi substanțial mai mari în privința căsătoriei și divorțului.

În cadrul Facultăți de Științe Juridice a Universității Richmond, anul 1992 au fost puse bazele unei organizații menită să sprijine drepturile femeii musulmane ”Karamah”. Scopurile sale sunt orientate către promovarea și înțelegerea legislației islamice, context în care sunt explicate drepturile femeilor așa cum decurg acestea din shariah și din Coran. Karamah și-a propus să conteste atitudinile cu caracter patriarhal, și să ofere femeii islamice, indiferent de nivelul său de pregătire, o organizație în care să se afirme în limitele permise de shariah.

Obiectivul major al Karamah este de a dezvolta jurisprudența islamică în acord cu problemele femeii musulmane. Organizația Karamah a fost reprezentată la cea de a IV-a Conferință Internațională a Femeilor de la Beijing, desfășurată sub egida Națiunilor Unite, și dezvoltă programe împotriva violenței domestice.

Femeile din lumea islamică/ arabă, ca și în alte zone ale lumii, au trait de-a lungul istoriei discriminarea ca o experiență dura și au fost supuse unor restricții inimaginabile de libertăți si drepturi. Unele dintre aceste practici sunt bazate pe convingeri religioase, dar multe din limitări sunt culturale si emana de la tradiție, mai degrabă decât de la religie. Aceste constrângeri principale, care creează un obstacol față de drepturile femeii și libertățile ei sunt reflectate în legi de care se ocupă  justiția penală. Femeile cu greu po să pătrundă într-o lume pe cât de fascinantă pea atât de dură, cum este lumea arabă.

Majoritatea scriitorilor au discutat despre statutul femeilor în perioada pre-islamica Saudită, iar concluziile lor au fost amestecate. Totusi, conform legii tribale cutumiare existente în Arabia, la apariția Islamului, femeile ca regulă generală, nu au avut practic niciun statut legal. Ele au fost vândute în căsătorie de către tutorii lor, pentru un preț plătit pentru tutore. Astfel soțul se putea căsători dacă vroia, iar femeile ar fi avut foarte putine drepturi de proprietate, succesiune sau deloc. Islamul a fost introdus în Peninsula Arabică în secolul al șaptelea, și a îmbunătățit, în general, statutul femeilor în comparație cu culturile anterioare arabe. În conformitate cu decretele coranice, atât bărbații, cât și femeile au aceleași obligații și responsabilități în închinarea lor fata de Allah. După cum afirmă Coranul: "Eu nu voi suferi pierderea muncii oricăruia dintre voi, dacă bărbat sau femeie vor proceda corect unul de altul."

Islamul a interzis femeii să poarte veșmintele transparente, care permit să se vadă trupul, precum și veșmintele care permit să se vadă conturile trupurilor și cu deosebire locurile ispititoare, cum sunt sânii, șoldurile. Hijabul este o obligatie pentru femeile musulmane. Femeile musulmane poartă o varietate de veșminte pe cap, în conformitate cu hijab (principiul modest de a se îmbrăca) sunt denumite uneori ca voaluri.

Din punct de vedere istoric, pe lângă libertățile care le-au fost luate,  femeile arabe au reușit să se remarce,  jucând un rol important în fondarea multor instituții de învățământ islamice, cum ar fi fondatoarea Fatima Al-Fihri lui de la Universitatea din Al Karaouine în 859.

În prezent statutul femeilor în lumea arabă este extrem de controversat. Deși ele au reușit să patrundă în anumite medii sociale cu greu se pot remarca. În islam, femeile au voie să lucreze, dar sub rezerva anumitor condiții, cum ar fi cazul în care o femeie are nevoie de resurse financiare și un loc de muncă fără a neglija rolul ei important ca mamă și soție. Este responsabilitatea comunității musulmane de a organiza locul de muncă pentru femei, astfel încât ele să poată face acest lucru într-o atmosferă culturală musulmană, în cazul în care drepturile sale (astfel cum este prevăzut în Coran) sunt respectate. De exemplu, Arabia Saudita, este poate cea mai traditionalistă dintre țările arabe. Aici femeile n-au înca drept de vot,  nu au voie sa șofeze iar în mijloacele de transport au locuri rezervate în spate, separat de ceilalți pasageri deoarece interacțiunea cu alți bărbați este evitată cu orice preț. Iar casele au două intrări, una pentru femei, alta pentru bărbați.

Variatele cereri cu privire la libertatea femeilor, eliberare și drepturi egale cu bărbații au putut fi auzite pe întreg mapamondul și numeroase sloganuri care au fost create pentru astfel de proteste. În unele societăți, femeile au fost cu adevărat asuprite, tratate cu violență și nedreptățite și, de asemenea, le-au fost negate drepturile de bază ale ființei umane. De asemenea, nu se poate nega faptul că unii musulmani au deviat de la principiile și învățăturile Islamului. Însă, pe de altă parte, legile Islamice au adunat drepturile femeii într-un sistem cuprinzător și echilibrat al drepturilor și obligațiilor umane. Examinarea atentă a unora dintre lozincile propagate prin mișcările internaționale de eliberare a femeilor arată că acestea se învârt în jurul a trei elemente de bază: libertatea femeilor, drepturi egale cu bărbații și drepturile femeii.

Revendicarea drepturilor femeilor

Femeile din întreaga lume au drepturi egale. Nu există niciun sistem de legi care să păstreze, mențină și să protejeze cu adevărat drepturile femeilor mai mult decât sistemul Islamic de legi, chiar dacă vorbim despre trecut sau despre timpurile moderne:„Regulile, normele și verdictele referitoare la femei în Islam sunt clare, sincere și deschise. Islamul mizează pe grija completă care trebuie acordată în protejarea femeii; care să facă față la orice lucru care ar putea să îi dăuneze ei personal sau care poate aduce daune reputației și caracterului său.”

Islamul s-a răspândit într-o manieră uluitoare în întreaga lume, aducând un sistem de viață complex, care se adresează fiecărei nevoi umane în parte. Islamul nu contrazice și nu intră în conflict, și nici nu respinge niciuna dintre cerințele legale, solide și semnificative, privind existența umană, care sunt esențiale pentru tot ceea ce se petrece în viață.

Cu scopul de a înțelege schimbările pe care Islamul le-a adus femeilor, trebuie să observăm pe scurt statutul femeilor în lume înainte de apariția Islamului, atât în societatea arabă, cât și în alte societăți ale lumii.

Articolele ce privesc Declarația din 1981 care face referire la viața privată, dreptul de întemeiere a unei familii, drepturile soției. ”Soții au drepturi și obligații egale unul față de celălalt, așa cum apar ele în shariah… însă bărbații stau mai presus”(Coran 2, 228). Drepturile femeii, fundamentate exclusiv pe Coran sunt să trăiască alături de soțul ei, să fie întreținută în timpul căsătoriei și în perioada premergătoare divorțului, să ceară soțului încheierea amiabilă a contractului matrimonial prin hul – răscumpărarea din căsnicie, să-și moștenească soțul.

La începutul secolului XX, problemele legate de accesul la educație păreau rezolvate, deși participarea la viața publică și desființarea vălului erau categoric respinse. Mișcarea feministă raportată, în mod constant, la autenticitatea ideologiei islamice folosește ca unice sisteme de referință Coranul și Sunna.

Egalitatea femeilor și a bărbaților în Islam și natura complementară a unuia față de celălalt. Într-un anumit sens, egalitatea dintre bărbați și femei este posibilă, pentru că sunt amândoi ființe umane, în alt sens, egalitatea dintre bărbați și femei este imposibilă și absurdă, datorită diferențelor naturale care există între ei, din punct de vedere al calităților fizice, mentale, emoționale și psihologice, înclinațiilor și abilităților. Observând aceste două aspecte, trebuie să ne gândim până unde merge egalitatea și în ce constă complementaritatea dintre ei.

Dacă egalitatea totală între membrii aceluiași gen nu este posibilă, din cauza diferențelor naturale privind puterea și calitățile existente, atunci este cu totul imposibil să existe egalitate între bărbații și femei. Allah Preaînaltul și Atoateștiutorul spune în Coranul cel Glorios:„Și din fiecare lucru Noi am creat perechi. Poate că voi vă veți lăsa îndemnați!”

În multe cazuri, Islamul tratează femeile în mod egal cu bărbații:

Femeile și bărbații sunt egali din punct de vedere al umanității lor. Islamul nu plasează femeia într-o anumită categorie, numind-o, spre exemplu, sursă a răului, vinovată de „păcatul originar”, care a determinat alungarea pentru totdeauna din Paradis a lui Adam (Pacea fie asupra lui!) sau să o numească sursă a răului, deoarece ea este cea care a pierdut cutia Pandorei, răspândind, astfel, toate relele din lume, așa cum spun unele doctrine religioase.

Egalitatea în îndeplinirea îndatoririlor și a practicilor religioase atât pentru bărbați, cât și pentru femei. Mărturisirea de credință (Sheheda), Rugăciunea (As-Salat), caritatea obligatorie (Az-Zakat), Postul (As-Siyam), Pelerinajul (Hajj) sunt cerute în mod egal pentru ambele sexe. În unele cazuri, aceste cerințe sunt un pic mai reduse pentru femei, tocmai pentru a le ușura anumite greutăți. Spre exemplu, ținând cont de sănătatea ei psihică și de starea ei fizică, femeia aflată la menstruație sau cea aflată în perioada postnatală, este scutită de obligația de a se ruga și de a posti. Ea trebuie să recupereze zilele de Post pierdute după ce perioada de menstruație sau cea postnatală ia sfârșit, însă nu și Rugăciunile pierdute, pentru că aceasta ar fi o povară prea mare.

Egalitate în tratament – atât femeile, cât și bărbații primesc aceiași răsplată pentru ascultare și aceleași pedepse pentru neascultare, atât în această viață, cât și în Viața de Apoi.

Egalitate în îndeplinirea obligațiilor morale – Femeile au aceleași obligații morale și aceleași drepturi generale ca și bărbații în ceea ce privește păstrarea castității, integritatea, onoarea și respectul personal etc. Nu sunt admise standardele duble. Prin urmare, oricine acuză în mod fals o femeie de adulter sau de orice alt fel de păcat trupesc este acuzat în mod public, la fel ca și un bărbat.

Egalitate în privinta accesului la calificare – Femeile sunt la fel de calificate ca și bărbații și le este permis să se angajeze în tranzacții financiare și să dețină proprietăți. Conform Legislației Islamice, femeile pot deține proprietăți, pot cumpăra, vinde și să se angajeze în tranzacții financiare fără să aibă nevoie de tutelă, fără avea restricții sau limitări – o situație nemaiauzită în multe societăți până în timpurile moderne.

Comportamentul corect al bărbatului impune respectul unanim – Islamul arată că un bărbat care apreciază, respectă și tratează femeia drept și pe deplin, are o personalitate sănătoasă și cinstită, în schimb, un bărbat care se poartă rău cu ele este nedrept și demn de dispreț.

Egalitate în privința dreptului la educație și la dezvoltarea personală – Islamul acordă aceleași drepturi femeilor ca și bărbaților în ceea ce privește educația și dezvoltarea.

Egalitate în privința responsabilității în societate – Bărbații și femeile, conform celor mai bune pregătiri, au obligativități și responsabilități similare în reformarea și corectarea societății. Bărbații și femeile au pe umerii lor responsabilitatea de a impune binele și de a interzice răul.

Echitabilitate în privința moștenirii – Bărbații și femeile au drepturile stabilite și bine determinate pentru a primi echitabil partea lor din avere, la fel cum ei sunt obligați să plătească Zakatul (caritatea obligatorie) calculat. Toți învățații musulmani sunt de acord în unanimitate asupra acestui subiect. Femeia are stabilită partea ei de moștenire, așa cum se va discutat în detaliu mai târziu, ceea ce a fost un drept de neconceput în multe societăți.

Egalitate în acordarea refugiului – O femeie, la fel ca și un bărbat, poate oferi cuiva dreptul de a căuta refugiu și protecție printre musulmani.

Toți învățații musulmani au fost de acord că semnificația cuvântului «musulman», atunci când este folosit în scripturile revelate, include atât bărbații, cât și femeile, așa cum am arătat mai sus. Astfel, Islamul acordă femeilor același drept la învățământ pentru a înțelege obligațiile religioase și sociale, obligându-le în același timp să-și educe copii în cea mai bună manieră, în concordanță cu principiile Islamice corecte. Desigur, femeile au obligații clare în creșterea copiilor, care sunt proporționale cu abilitățile lor, iar bărbații au obligații complementare de finanțare, protecție, și ca o însumare a obligațiilor lor, menținerea unității familiei.

Drepturi ale femeilor în diferite etape ale vieții

Islamul cere părinților să dea copiilor nume frumoase, să aibă grijă de ei, de nevoile lor, să le ofere în mod rezonabil, în funcție de venituri, un mod de viață decent, respectabil și onorabil.

Îngrijarea și protejarea este cel mai important drept al copiilor după dreptul la alăptare. Mama are dreptul la custodia copilului, băiat sau fată, în primii ani de viață, până la 13, 14 ani. Acest lucru se aplică, în special în cazurile de divorț din cauza diferențelor esențiale dintre părinți. Islamul dă dreptul mamei la custodia copilului în perioada primelor ani de viață, deoarece, ea în general, are mai multă grijă și este mult mai atentă la nevoile copilului.

Legea Islamică stabilește că părinții trebuie să aibă o deosebită grijă și să acorde atenție maximă copiilor lor, și mai ales fetelor datorită nevoilor speciale ale acestora.

Legea Islamică stabilește că părinții trebuie să aibă o deosebită grijă și să acorde atenție maximă copiilor lor, și mai ales fetelor datorită nevoilor speciale ale acestora. Islamul subliniază importanța îngrijirii orfanilor. Faptul că este orfan are un impact negativ atât mental, cât și spiritual și emoțional asupra copilului. Această stare poate cauza deviații comportamentale în timp, în special dacă societatea în care trăiește nu-i oferă atenția cuvenită, nu-i satisface nevoile, să fie binevoitoare și miloase cu el. Islamul acordă o atenție deosebită bunăstării orfanilor, băieți sau fete în aceeași măsură.

Islamul cere ca rudele de gradul întâi să aibă grijă de orfan. Dacă nu există, atunci această responsabilitate revine reprezentanților statului, ca să se ocupe de gestionarea problemelor lor și să le ofere protecție.

Islamul are grijă de copiii ilegitimi, care au ajuns în această situație nu din vina lor, ci a părinților care nu au dorit să îi recunoască. Guvernul din țările musulmane este obligat să aibă grijă de astfel de copii la fel ca și de orfani, astfel încât și aceștia să devină, prin Voia lui Allah Preaînaltul, membrii obișnuiți și benefici ai societății.

Jurisprudența Islamică îl obligă pe tată (sau pe tutore) să își întrebe fetele atunci când este vorba de căsătorie, deoarece opinia ei este deosebit de importantă pentru a exista un mariaj valid. Ea este liberă de orice fel de constrângere și, prin urmare, poate accepta sau refuza propunerea.

Unul dintre cele mai mari semne ale Bunăvoinței, Milei și Puterii lui Allah Preaînaltul, este acela că El, Gloriosul, a creat perechi pentru oameni, unul provenind din celălalt, astfel încât ei să își fie mângâiere, mulțumire și companie unul celuilalt.

Baza societății este familia, iar soțul și soția sunt co-parteneri în cadrul acesteia, iar pe aceste considerente este clădită familia musulmană. Pentru succesul familiei și liniștea casei, Islamul asigură fiecăruia dintre soți anumite drepturi și îndatoriri.

Egalitatea între soți:

Bărbații care sunt căsătoriți cu mai multe soții trebuie să se poarte cu dreptate, sinceritate și egalitate atunci când este vorba de relația lor cu ele. Aceasta se referă la hrană, haine, casă și timp, care trebuie împărțite în mod egal între ele, ca și legăturile și relațiile intime.Acest lucru demonstrează faptul că soțul trebuie să se poarte cu dreptate, egalitate și sinceritate cu toate soțiile sale. El este avertizat cu privire la pedeapsa groaznică a paraliziei și a diformității în Ziua Judecății, la fel cum și el a paralizat și deformat drepturile soțiilor sale în această viață.

Este ilegal ca soțul să își maltrateze soția în orice mod: abuz, cu greutăți, hărțuire, împovărarea nejustificată, insulte, privarea de avere sau fonduri, interzicându-i să iasă din casă atunci când este permis etc. într-o încercare de a obliga să plătească cu tot ceea ce deține pe soțul său, astfel încât el să o elibereze prin divorț. Legea Islamică îi permite soțului să impună anumite restricții femeii în cazul în care aceasta are un comportament imoral și rușinos, dezonorându-l astfel atât pe el, cât și familia lui, fiind dăunătoare întregii societăți. Celor care continuă să se comporte indiscret, conducând la suspiciunea de infidelitatea reală, li se poate oferi libertatea prin divorț; la fel cum și ea poate cere „khul”, care înseamnă dizolvarea căsătoriei, în cazul unui comportament inadecvat din partea soțului. Soțul trebuie să își protejeze și să își apere soția și copiii prin orice mijloace de orice fel de rău sau act imoral care ar putea să aibă loc.

Soțul trebuie să locuiască alături de soția sa într-un mod onorabil, să se poarte bine unul cu altul și cu respect. El trebuie să mențină un aspect decent, curat și acceptabil atunci când se relaxează în interiorul gospodăriei sale, la fel cum i-ar plăcea ca soția sa să facă acest lucru pentru el, deoarece cei doi trebuie să își arate respect și decență unul celuilalt.

Concepții greșite despre statutul femeii în Islam

Există unele idei preconcepute despre femei și drepturile ei în Islam, care au fost larg propagate. Aceste concepții greșite sunt de multe ori repetate de cei cu intenție rea, cu scopul de a defăima Islamul și musulmanii. De-a lungul secolelor, în Islam, femeia a fost onorată și respectată. Nelegiuirile unora care deviază, nu reflectă principiile și Legile de bază ale Islamului.

Căsătoria cu mai multe femei în același timp ”poligamia” este o practică veche în istoria omenirii și este permisă de Legea Islamică. Printre altele, poligamia a fost binecunoscută de vechii evreii, egipteni, greci, persani, asirieni, japonezi, hinduși, ruși și nemți. Poligamia era binecunoscută în rândul triburilor păgâne arabe, înainte de apariția Islamului, dar nu exista o limită a numărului de soții, ca în cazurile Profeților menționați mai sus. Odată cu apariția Islamului, Legea Islamică a tolerat poligamia, dar un bărbat poate avea dreptul doar la patru soții, si trebuie să respecte anumite reguli pentru aceste căsătorii.

Poligamia în societatea Islamică este limitată numai la patru soții; căsătoriile fiind efectuate în mod legal, cu contract de căsătorie propriu-zis, martori, etc. Bărbatul suportă toate sarcinile și responsabilitățile financiare pentru soție și copiii lui din căsătoriile sale. Toți copii sunt legitimi și trebuie să fie crescuți și educați sub responsabilitatea ambilor părinți. Se poate pune întrebarea, dacă poligamia este permisă pentru bărbați, de ce nu este permisă poliandria pentru femei? Răspunsul la această întrebare este simplu, deoarece numeroase motive naturale și fizice, menționate mai sus, se opun ca aceasta să fie o opțiune valabilă. Bărbații din toate societățile au aceeași poziție, dominație și autoritate asupra gospodăriilor prin rezistența lor naturală. Chiar dacă, de dragul argumentului, am renunța la ideea că ei au această putere și presupunem că o femeie are doi sau mai mulți soți; atunci va apărea întrebarea: cine va avea autoritatea supremă și cine va fi responsabilul casei,acest lucru ar crea o concurență dăunătoare, gelozie, furie și ură între soți, lucru ce ar duce la mari distrugeri în societate. Mai mult decât atât, în cazul în care unei femei i s-ar da dreptul de a se căsătorii cu mai mulți bărbați, cine ar fi tatăl legal al copilului pe care ea îl poartă, și cum ar putea fi stabilită convingător paternitatea? Ce s-ar întâmpla cu demografia societății după câteva generații în urma acestui aranjament? Ar putea fi capabili bărbații să rămână caști în cadrul jurămintelor de căsătorie într-un asemenea aranjament cu o singură soție, sau ar putea fi tentați în promiscuitate? Răspunsurile la toate aceste întrebări sunt evidente. Datorită faptului că o femeie poate rămâne gravidă o dată pe an, și numai cu un singur bărbat, în timp ce un bărbat poate lăsa însărcinată în mod natural mai mult de o femeie, iar de aici rezultă că este mai logic și natural ca un bărbat să aibă mai multe soții, iar femeia numai un singur bărbat.

Un alt drept al femei este acela de putere a tutelei în contractul de căsătorie, în jurispudența Islamică, una din condițiile principale pentru căsătorie este acordul femei. Dacă o femeie este forțată să accepte o căsătorie nedorită, ea are dreptul de a prezenta cazul său în fața unui judecător musulman pentru a solicita anularea căsătoriei.

O altă condiție este ca ea să nu se căsătorească fără a avea un tutore. Tatăl ei, sau dacă el nu este în viață – bunicul ei, unchiul din partea tatălui, fratele sau chiar fiul ei matur, administrația oficială a statului – trebuie să acționeze în calitate de tutore pentru a se asigura că drepturile ei sunt protejate și să semneze contractul de căsătorie împreună cu ea. Rolul său este să se asigure că mirele este sincer, ca ea să aibă o zestre corespunzătoare, precum și doi martori care să depună mărturie pentru contractul pe care ea îl va accepta. Toate aceste măsuri sunt pentru a proteja drepturile și sanctitatea căsătoriei.

Dreptul femei la divorț

Decizia de a divorța îi aparține soțului.În perioada preislamică, divorțul era considerat o armă folosită împotriva femeii, acesta fiind numai în mâinile bărbatului; atunci când el vroia să își rănească soția, divorța de ea apoi o lua înapoi, după bunul lui plac. Nu existau reguli stabilite, iar femeia nu avea niciun drept.

Divorțul este permis până la urmă în Islam, pentru a scăpa de orice prejudiciu cauzat de diferențele ireconciliabile. Acesta poate deveni necesar în unele cazuri. Sunt reguli stricte în ceea ce privește divorțul, pentru a proteja interesele și drepturile părților implicate: soț, soție și copii. Unele dintre ele au fost menționate mai sus.

Divorțul poate fi interzis în cazurile în care acesta nu ar rezolva problemele, ci dimpotrivă ar cauza daune mai mari celor doi parteneri, fără a se ajunge la rezolvarea de care este nevoie.

Jurisprudența Islamică cere, pentru a evita un eventual divorț, să fie aduse soluții atunci când disputele și diferențele critice apar între soț și soție.

Dreptul femei la lucru

Legea Islamică nu ia femeii dreptul de a lucra în limitele în care îi sunt protejate demnitatea și onoarea. Islamul permite femeii să efectueze personal contractele sale de afaceri și tranzacțiile financiare. Toate aceste contracte și tranzacții sunt solide și valabile în opinia Jurisprudenței Islamice. Există anumite condiții stabilite, iar în cazul în care acestea sunt încălcate, permisiunea ei de a lucra este considerată nulă, și ea poate fi oprită să își folosească acest drept (de lucru).

Meseria pe care o practică femeia în afara casei nu trebuie să contravină sarcinilor sau responsabilităților sale față de soț și copii. Munca ei trebuie să fie împreună cu alte femei și să nu fie într-un mediu în care sunt și bărbați, unde ar putea intra în contact fizic cu bărbații sau se poate expune molestării sau abuzului.

Munca pe care o întreprinde femeia în afara casei, trebuie să fie în primul rând, o muncă legală sau o muncă ce se potrivește cu natura și fizicul femeii. De exemplu, ea nu trebuie să fie obligată să facă o muncă grea, industrială, sau alte munci ce sunt mai potrivite bărbaților.

Dreptul la educație a fost revendicat și obținut în majoritatea țărilor musulmane, nu fără a lăsa loc și unor curiozități. La unele universități din țări arabe există o „Facultate de fete”, singura la care acestea au acces. Pe de altă parte, se poate constata că numărul fetelor care intră în universități în țările bogate este adesea mai mare decât al băieților: fetele studiază la universitate pentru că o fată cultivată are mai mari șanse să se mărite (ea se poate ocupa mai bine decât altele de educația copiilor), iar despre băieții se crede că au suficiente cunoștințe din liceu pentru a intra în afaceri de timpuriu, sau dacă nu le au, că pot studia în Occident pentru a le dobândi la un nivel superior.

CONCLUZII

Islamul este eternul Mesaj Divin al lui Allah, Preaînaltul, Atotputernicul, pentru întreaga omenire, transmis de Profetul și Mesagerul lui Allah (Pacea și binecuvântarea lui Allah fie asupra sa!).În baza tuturor principiilor toți bărbații și femeile sunt egali în privința caracterului uman, al obligațiilor și responsabilităților. Toți, bărbații și femeile, sunt creați egal, diferențele dintre ei fiind rasa, limba, trai, și zona geografică, , nu intervin în niciun fel pentru a crește sau micșora această onoare. Adevărata diferență dintre ei este bazată pe credința lor, angajamentul lor față de Islam.

Învățăturile Islamului elimină toate diferențele artificiale dintre oameni, și îi pune pe toți pe picior de egalitate. Una dintre învățăturile esențiale ale Islamului, de multe ori interpretată greșit, prea mult sau prea puțin explicată, este că „o femeie este egală cu un bărbat în tot, cu excepția cazului în care există o realitate distinctă și o excepție.”

O femeie nu se va bucura de onoarea ei naturală și de toate drepturile și libertățile sale, decât dacă va fi sub protecția Divină și justă a Islamului. Islamul desemnează anumite datorii și obligații care merg neapărat mână în mână cu toate celelalte drepturi.

În prezent statutul femeilor in lumea araba este extreme de controversat. Deși ele au reușit să pătrundă în anumite medii sociale cu greu se pot remarca. În islam, femeile au voie să lucreze, dar sub rezerva anumitor condiții, cum ar fi cazul în care o femeie are nevoie de resurse financiare și un loc de muncă fară a neglija rolul ei important ca mamă și soție. Este responsabilitatea comunității musulmane de a organiza locul de muncă pentru femei, astfel încât ele sa poata face acest lucru într-o atmosferă culturală musulmană, în cazul în care drepturile sale (astfel cum este prevăzut în Coran) sunt respectate. De exemplu, Arabia Saudita, este poate cea mai traditionalista dintre tarile arabe. Aici femeile n-au încă drept de vot,  nu au voie să șofeze iar în mijloacele de transport au locuri rezervate în spate, separat de ceilalți pasageri deoarece interacțiunea cu alți barbați este evitată cu orice preț. Iar casele au doua intrări, una pentru femei, alta pentru barbați.

Femeile musulmane sunt atât de diverse în ceea ce privește clasa căreia îi aparțin, teritoriul geografic, apartenența etnică, vârsta, educația și multe altele, încât orice generalizare privind statutul acestora este lipsită de sens. Chiar ideea că ar exista o tradiție comună uniformă simplifică în mod dramatic o moștenire intelectuală și juridică de un mileniu și jumătate.Multe femei din diverse țări arabe au continuat să ia poziție în favoarea emancipării femeii, fie prin opera lor literară, fie prin lucrări consacrate acestui subiect, fie prin activitate în numeroasele asociații care apără drepturile femeilor pe plan arab și internațional. Printre numele care s-au impus prin cercetări sociologice și istorice orientate în direcția feminismului se numără marocanca Fatima Mernissi. Alături de multe alte scriitoare din diverse țări arabe, o autoare cunoscută pentru romanele și eseurile în care denunță opresiunea la care sunt supuse femeile musulmane este Assia Djebar.

Femeile contestă sistemul patriarhal care predomină în societățile musulmane, dominația bărbaților care a fost încurajată de către mișcările fundamentaliste de diverse orientări și cer drepturi egale cu ale bărbaților, așa cum au obținut femeile din alte țări. O direcție importantă a feminismului arab se manifestă în zilele noastre în rândurile femeilor care aparțin minorităților musulmane din țări occidentale. Și aici, mișcarea de emancipare este contracarată de diverse forme de manifestare a islamului politic.

Nu toate femeile intelectuale sunt dornice să se alăture mișcărilor feministe, unele pentru că sunt mulțumite de situația lor, altele de teama taților, soților sau mediului în care trăiesc. În multe locuri feminismul este considerat o parte a complotului occidental destinat să șubrezească temelia societății musulmane.

În dezbaterile din mass-media occidentală, un punct de vedere adesea exprimat este acela că Islamul nu este compatibil cu drepturile umane, așa cum sunt ele formulate în Occident, în special cu drepturile femeilor. Pe cealaltă parte, în așa numita Lume Islamică, termeni precum fenimism și drepturile umane ale femeilor, sunt adesea descrise ca fiind ideologii străine, care nu își găsesc locul în Islam. Nu este neobișnuit ca termeni precum drepturile universale umane, drepturile femeilor și feminismul să fie văzute ca niște concepte importate din Occident. În consecință, în multe societăți islamice, poate fi periculoasă sublinierea termenilor ca feminism și drepturile femeilor într-o dezbatere, din moment ce oamenii cred că aceste idei nu au ce căuta în cultura musulmană. Ea este privită ca o chestiune occidentală, incompatibilă cu norma islamică.

Bibliografie

Anne- Marie Delcambre, Islamul, Editura C.N.I.”Coresi S.A., București, 1999,

Anghelescu, N., Introducere în islam, Ed. Enciclopedică, București, 199,3 p.8

Coran

Filoramo, G., Massenzio M.,Raveri, M., Scarpi, P., Manual de istorie a religiilor, Ed. Humanitas, București, 2003,

Gaudin, P., Marile religii ale lumii. Ed Orizonturi, București, 1995.

Ibidem.

J.L.Esposito, J.O.Voll, Islam and democracy, Oxford University Press, New York, 1996.

K:J:Holsti, International Politics, New Jersey, 1995, p. 74, apud Islam și democrație

Mohammad Khatami, Islam, dialog și societatea civilă, Editura Argus, 2001.

Sir Hamilton, ”Civilizație arabă”

http://www.karamah.org/home.htm