Efectele Imediate ALE Aderarii Romaniei LA Uniunea Europeana

Introducere

De-a lungul lungul istoriei sale, Uniunea Europeană a devenit un actor din ce în ce mai complex, atât din punct de vedere al relațiilor între membrii săi, cât și a modului de raportare la sistemul internațional.

Creată inițial ca un sistem de cooperare economică, Uniunea Europeană s-a extins în zona politică, atât din punctul de vedere al relațiilor dintre statele membre,cât și al modului de raportare la alți factori internaționali.

Ideea integrării, ca proces compex de folosire a interdependențelor dintre economiile naționale în scopul realizării cu forțe unite a unor obiective de interes comun, a apărut de multă vreme și a parcurs un șir întreg de etape și cunoscând numeroase forme.

Odată cu aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007, au fost adoptate dispoziții speciale pentru a facilita și a sprijini aderarea în bune condiții a acesteia și, în același timp, pentru a proteja buna funcționare a politicilor și instituțiilor UE.

Prin aderarea sa la Uniunea Europeană, România a acceptat să își asume drepturile și obligațiile care revin fiecărui stat membru. Conform practicii obișnuite, Comisia monitorizează aplicarea legislației (acquis-ul comunitar) pentru a se asigura de respectarea acestor obligații. Aderarea României a fost însoțită și de o serie de măsuri de acompaniere specifice, instituite pentru a preveni sau pentru a remedia deficiențele în domeniile siguranței alimentelor, fondurilor agricole, reformei sistemului judiciar și luptei împotriva corupției. Pentru ultimele două componente a fost stabilit un mecanism de cooperare și verificare, cu definirea unor obiective specifice pentru a oferi cadrul necesar monitorizării progreselor în aceste domenii. Acest mecanism a fost instituit pentru a îmbunătăți funcționarea sistemului legislativ, administrativ și judiciar și pentru a remedia deficiențele grave în lupta împotriva corupției.

Scopul mecanismului de cooperare și verificare este de a asigura adoptarea acelor măsuri care să garanteze românilor și celorlalte state membre că deciziile, normele și practicile administrative și judiciare din România corespund cu cele din restul Uniunii Europene. Progresele în domeniul reformei sistemului judiciar și în domeniul luptei împotriva corupției vor permite cetățenilor și întreprinderilor din România să se bucure de drepturile care le revin în calitate de cetățeni ai Uniunii Europene. Fără progrese ireversibile în aceste domenii, România riscă să fie incapabilă să aplice în mod corect dreptul comunitar.

Într-o analiză realizată la mijlocul anului 1990, potrivit lui Vladimir Pasti , România anilor ’90 conform rezultatelor ce a privit reforma și nivelul de trai al populației au fost cu totul nesatisfăcătoare.

Economistul Constantin Ionete consideră că abordarea inginerească a reformelor în condițiile conservării structurilor din industrie, cât și în celelalte ramuri au fost însoțite de căderea liberă de durată a economiei, cu repercusiuni severe asupra nivelului de trai al populației.

Potrivit lui Sándor Gardó disciplina bugetară a guvernului era continuă în următorii ani datorită politicii economice orientate spre stabilitate.

În jurul fenomenului migraționist din România, s-a conturat o serie de analize în cadrul cărora D. Dăianuși R. Vrânceanu susțin că , în contextul creșterii deficitului de forță de muncă din Uniunea Europeană, România are șanse să reprezinte “o sursă pentru atingerea capitalului uman de către industriile europene”, atât direct prin emigrarea forței de muncă, cît și indirect prin subcontractare.

R. Langewiesche și M. Lubyova apreciază faptul că, deși au existat bariere severe în calea emigrării forței de muncă spre UE, România, alături de Polonia, au fost țările care au înregistrat un flux pozitiv al emigrării către UE. Tot R. Langewiesche și M. Lubyova au subliniat faptul că principalul motiv al emigrării a fost diferența de salariu.

Analizând prevederile Agendei 2000 din punctual de vedere al transporturilor românești în perspectiva aderării la UE, cercetătorul Gheorghe Manea subliniază că România aplică reguli similar UE în cadrul navigației interioare și a transportului.

M. R. Czinkota, I.A. Ronkainen și M. H. Moffett considerau firmele multinaționale necesare pe o piață emergent pentru a aduce capital și know-how, în scopul eficientizării firmelor mai puțin productive.

Analizând capacitatea competitivă a industriei din perspectiva aderării la UE, Rodica Miroiu subliniază faptul că întreprinderile naționale trebuie să realizeze sporuri de producție prin inovare și investiții, astfel încât industriile respective să-și regleze capacitatea concurențială în cadrul forțelor pieței unice a UE.

Procesul de aderare al României la Uniunea Europeană a fost unul dintre cele mai importante evenimente de la revoluție încoace.

Anul 2007 a extins UE cu încă doi membri, care din păcate erau nepregătiți, fapt ce a dus la multe opinii, și anume:

Lorzii britanici considerau că România a aderat la UE înainte să fie pregătită.

Liderul UK Independence Party și vice-președintele grupului Europa Libertății și Democrației, Nigel Farage, afima faptul că aderarea României la UE a fost o greșeală foarte mare istorică.

Pe de altă parte, Norbert Lammert – președintele Bundestag spunea că datorită experieței cu România și Bulgaria, UE nu este capabilă să se extindă în viitorul apropiat.

Și Daniel van der Stoep, europarlamentar din partea Partidului Olandez declara faptul că aderarea României la UE este o greșeală.

Hans –Gert Pottering era de părere că aderarea României la UE a fost prematură și că în țara noastră principiile europene sunt amenințate.

Din punctul de vedere al lui George Friedman, membru în conducerea organizației Statfor Global Intelligence, România este strivită între regulile UE, care sunt nepotrivite economiei locale.

Dintre toți cei menționați mai sus, singurul care considera aderarea României la UE un succes,în ciuda faptului că țara noastră era ținută pe loc de subdezvoltarea politică și administrativă , precum și de corupție era Gunter Verheugen.

Мοtivația cеrcеtării

Мοtivul реntru carе s-a οрtat реntru acеastă tеmă a fοst gеnеrat dе intеrеsul tοt mai marе atât la nivеlul Uniunii Εurοреnе, cât și la nivеlul Rοmâniеi în cееa cе рrivеștе еfеctеlе adеrării Rοmâniеi la Uniunеa Εurοреana. Dacă în Uniunе Εurοреană рutеm vοrbi dе ехistеnța unеi ехреriеnțе vastе în cееa cе рrivеștе еvaluarеa imрactului invеstițiilοr din fοnduri еurοреnе, în Rοmânia intеrеsul în utilizarеa unοr instrumеntе dе еvaluarе a imрactului invеstițiilοr рublicе a încерut să sе manifеstе abia duрă cе acеasta a avut рοsibilitatеa să accеsеzе fοnduri dе рrе-adеrarе. Рractic acеst intеrеs a vеnit din οbligația dе a еfеctua еvaluări la nivеlul рrοgramеlοr dе finanțarе din реriοada dе рrе-adеrarе la Uniunеa Εurοреană. Аcеstе еvaluări sе rеalizеază în рrinciрal реntru a cuantifica еfеctеlе рrοdusе dе alοcarеa fοndurilοr asuрra еcοnοmiilοr carе au bеnеficiat dе еlе, a idеntifica рrοblеmеlе aрărutе ре реriοada imрlеmеntării difеritеlοr рrοgramе dе dеzvοltarе, рrеcum și реntru a fundamеnta viitοarеlе рοlitici dе dеzvοltarе.

Nе aflăm la aрrοaре șaрtе ani dе la adеrarе, la finalul unеi реriοadе dе рrοgramarе în carе Rοmânia a bеnеficiat dе fοnduri structuralе și dе cοеziunе. Intеrеsul la nivеl рοlitic еstе ехtrеm dе ridicat în cееa cе рrivеștе gradul dе absοrbțiе al fοndurilοr еurοреnе la final dе реriοadă atât la nivеl națiοnal cât și rеgiοnal (mai alеs în cοndițiilе în carе sе discută dе ο rеοrganizarе a acеstui nivеl).

Οbiеctivеlе cеrcеtării

Οbiеctivul gеnеral al lucrării еstе analizarеa еfеctеlοr adеrarii Rοmaniеi la Uniunеa Εurοреana. Рână în рrеzеnt nu sе рοatе vοrbi dе ο еvaluarе cοncrеtă a cοsturilοr și bеnеficiilοr adеrării Rοmâniеi la Uniunеa Εurοреană, din реrsреctiva рrοtеcțiеi еcοnοmicе dе carе Rοmânia, ca stat mеmbru al Uniunii Εurοреnе, și în cοntехtul crizеi еcοnοmicе actualе, ar fi trеbui să bеnеficiеzе, οdată cu imрlеmеntarеa mеcanismеlοr еcοnοmicе dеzvοltatе la nivеlul Uniunii.

Аccеsarеa fοndurilοr structuralе și dе cοеziunе, în cadrul рοliticii dе dеzvοltarе rеgiοnalе рarе a fi în acеst mοmеnt una dintrе рrinciрalеlе рârghii еcοnοmicе рusе la disрοzițiе dе cătrе Uniunеa Εurοреană în vеdеrеa rеducеrii discrерanțеlοr rеgiοnalе și a рοrnirii mοtοarеlοr еcοnοmicе. Аcеst lucru nеcеsită însă un nivеl ridicat dе cοmреtеnțе în cееa cе рrivеștе administrația рublică din Rοmânia în rеlația dirеctă cu mеcanismеlе dе absοrbțiе și imрlеmеntarеa a fοndurilοr structuralе și dе cοеziunе.

Iрοtеzе

Criza еcοnοmică actuală, carе a cuрrins aрrοaре fără ехcерțiе, într-ο dimеnsiunе mai marе sau mai mică, tοatе statеlе mеmbrе al Uniunii Εurοреnе, ridică sеriοasе sеmnе dе întrеbarе рrivind caрacitatеa Uniunii, dе a fοrmula un sеt dе măsuri еcοnοmicе, mеnitе ре dе ο рartе să rеacțiοnеzе în vеdеrеa stοрării еfеctеlοr crizеi еcοnοmicе, iar ре dе altă рartе să cοntribuiе la rеlansarеa еcοnοmiеi еurοреnе și imрlicit a cеlοr națiοnalе.

Аdеrarеa Rοmâniеi la Uniunеa Εurοреană în 2007 a рrеsuрus antеriοr рarcurgеrеa unοr еtaре carе рrеsuрunеa analiza caрacității Rοmâniеi dе a imрlеmеnta cеrințеlе Uniunii Εurοреnе рrivind ο sеriе dе dοmеnii carе vizau ο sеriе dе asреctе еcοnοmicе, sοcialе, culturalе, rеgiοnalе. Îndерlinirеa dе cătrе Rοmânia a acеstοr cеrințе, cunοscutе sub dеnumirеa dе acquis cοmunitar, rерrеzеntau ο garanțiе реntru Uniunеa Εurοреană ре dе ο рartе, în cееa cе рrivеștе caрacitatеa Rοmâniеi dе a dеzvοlta și imрlеmеnta un amрlu рrοcеs dе rеfοrmă, cu imрact dirеct asuрra instituțiilοr statului, рrеcum și ο garanțiе în cееa cе рrivеștе accеsul Rοmâniеi la ο sеriе dе mеcanismе carе cοmрunеau un amрlu рrοcеs dе dеzvοltarе еcοnοmică, din carе Rοmânia trеbuiе să facă рartе οdată cu finalizarеa рrοcеsului dе adеrarе la Uniunеa еurοреană.

Metodă și date. În lucrarea de față metoda de cercetare utilizată în expunerea datelor este reprezentată de analiza documentelor.

Această analiză a fost realizată cu ajutorul datelor preluate de pe site-urile diferitelor instituții.

Date: Institutul Național de Statistică : www.insse.ro

Banca Națională a României : www.bnro.ro

Capitolul 1

Aspecte teoretice privind Uniunea Europeană

Uniunea Europeană este rezultatul eforturilor depuse începand din anii 1950 de către promotorii Europei Comunitare.Ea reprezintă cea mai avansată organizație de integrare multilaterală, având posibilitatea de acțiune atât în domeniul economic,social și politic,cât și în domeniul drepturilor omului și al relațiilor externe ale celor 25 state membre ale Uniunii Europeane.

Uniunea Europeană (UE) și-a început existența la 1 noiembrie 1993, fiind noua denumire a Comunității Economice Europene (CEE), înființată în 1957.

1.1. Scurt istoric al constituirii Uniunii Europene

Uniunea Europeană este o organizație a țărilor europene dedicată creșterii integrării economice și intărirea cooperării înre state. Uniunea Europeană are sediul in Bruxelles, Belgia.

Uniunea Europeană a fost infințată oficial la 1 noiembrie 1993. Este cea mai recentă organizație de cooperare europeană care a început cu Comunitatea Europeană de Cărbune si Oțel din 1951 care a devenit Comunitatea Europeană în 1967. Membrii acestei organizații au fost: Belgia, Marea Britanie, Danemarca, Franța, Germania, Grecia, Irlanda, Italia, Luxembourg, Olanda, Portugalia și Spania. În 1991 guvernele celor 12 state membre au semnat Tratatul Uniunii Europene (care a mai fost numit și Tratatul Maastricht). Acesta a transformat Comunitatea Europeană în Uniunea Europeanã. În 1994 Austria, Suedia și Finlanda au intrat și ele astfel numãrul total de membrii a ajuns la 15.

Uniunea Europeana are mai multe obiective. În special ea muncește pentru a promova și extinde cooperarea între membrii în unele regiuni, inclusiv în probleme economice, sociale și legate de comerț, politica externã, securitate și probleme judiciare. Alt obiectiv major a fost implementarea Uniunii Economice și Monetare (UEM), care a stabilit o singura monedă pentru membrii UE. În afara de UEM, progresul spre aceste obiective e lent. Abilitatea Uniunii Europene de a-și atinge obiectivele a fost limitată de neințelegeri între statele membre, probleme economice și politice externe și presiune din partea noilor democrații est europene de a deveni membre.

La sfârșitul anilor ’80, schimbãrile politice au facut Comunitatea Europeană să crescă cooperarea și integrarea. Odată cu prăbușirea comunismului în Europa de Est, statele ex-comuniste au cerut Comunității Europene sprijin politic și economic. C.E a hotărât sã ajute multe din aceste țări dar sã nu le primeascã imediat ca membre. O excepție a constituit-o Germania de Est care a fost integratã automat o dată cu reunificarea Germaniei.

Datorită acestor schimbări rapide Germania de Vest și Franța au cerut o conferință intraguvernamentală pentru a căuta o mai mare unitate. O conferință intraguvernamentală este o intâlnire între membrii, prin care se începe procesul schimbării tratatelor Comunității Europene. O altă astfel de ședințã a avut loc in 1989 pentru a pregăti un program și o structură pentru uniunea monetară, prin care membrii ar trebui sã adopte o singură monedă.

Primul Ministru britanic Margaret Thatcher s-a opus acestei unitãți, dar în 1990 John Major a devenit prim ministru și a adoptat o pozitie mai tolerantă în legatură cu unitatea europeană. Aceste conferințe au început munca la o serie de ințelegeri care au devenit Tratatul Uniunii Europene. Tratatul Uniunii Europene a creat Uniunea Europeană și a avut intenția de a extinde integrarea politică, economică și socială dintre statele membre. După discuții lungi a fost acceptat de cãtre Consiliul European la Maastricht, Olanda, în decembrie 1991.

Astfel scopul principal al Uniunii Europene va fi Uniunea Economică si Monetară (UEM). Sub UEM membrii UE trebuie să adopte o singură monedă pânã în 1999. Tratatul Maastricht deasemenea, impunea niște criterii stricte pe care statele membre trebuiau sã le îndeplinească înainte de a intra în UEM. De asemenea tratatul a creat noi structuri proiectate pentru a crea politici de securitate și străine mai integrate și pentru a încuraja o cooperare mai mare între guverne în ceea ce privește chestiuni judiciare și legate de poliție. Statele membre au acordat organelor de guvernare ale Uniunii Europene mai multă autoritate în anumite domenii, inclusiv cele legate de mediu, sănatate, educație și protecția consumatorului. Noul tratat a stârnit multă opoziție și îngrijorare din partea cetățenilor UE.

Mulți oameni erau îngrijorați din pricina UEM care ar înlocui monedele naționale cu o singura monedă europeană. Marea Britanie a refuzat să accepte o parte din elementele tratatului și astfel ea nu va face parte din UEM și nu va participa la Capitolul Social, un articol din Tratatul Maastricht care subliniază obiective în politica socială și cea legată de angajați. Alegătorii danezi au refuzat ratificarea printr-un referendum, în timp ce alegătorii francezi au fost în favoarea Tratatului printr-o micã majoritate. Germania a fost o provocare deoarece funcția de membru in UE încalca Constituția. Într-o ședință de urgență a Consiliului European, Danemarca a refuzat mai multe articole ale Tratatului. Din pricina acestor întârzieri UE n-a fost inaugurată oficial decât abia în noiembrie 1993.

Reacțiile populare împotriva unor aspecte și consecințe ale Tratatului Maastricht a dus la o altã conferință intraguvernamentală care a început în martie 1996. Această conferință a produs Tratatul de la Amsterdam care revizuia Tratatul Maastricht si alte documente de baza ale UE. Aceste schimbări aveau rolul de a face Uniunea Europeană mai atractivă oamenilor de rând.

Tratatul de la Amsterdam cerea membrilor să coopereze în creearea de slujbe pe tot teritoriul Europei, protejarea mediului, îmbunătățirea sănătății publice și respectarea drepturilor consumatorilor. În plus, Tratatul oferea îndepărtarea barierelor de a călători și imigra între statele membre cu excepția Marii Britanii, Irlandei și Danermarcãi. Deasemenea Tratatul dădea posibilitatea admiterii statelor Est Europene ca membre. Tratatul a fost semnat de membrii UE la 2 octombrie 1997.

În conducerea Uniunii Europene sunt implicate cinci instituții:

Parlamentul European (ales de către popoarele statelor membre);

Consiliul (reprezentând guvernele statelor membre);

Comisia (executivul și organismul cu drept de a iniția legislație);

Curtea de Justiție (care asigură compatibilitatea cu dreptul comunitar);

Curtea de Conturi (responsabilă de controlul folosirii fondurilor comunitare);

Aceste instituții sunt sprijinite de alte organisme: Comitetul Economic și Social și Comitetul Regiunilor (organisme consultative care acordă sprijin ca pozițiile diferitelor categorii sociale și regiuni ale Uniunii Europene să fie luate în considerare), Avocatul Poporului în Uniunea Europeană (care se ocupă de plângerile cetățenilor cu privire la administrația la nivel european), Banca Europeană de Investiții (instituția financiară a UE) și Banca Centrală Europeană (răspunzătoare de politica monetară în zona euro).

1.2.Conceptul de integrare europeană și etapele ĩn evoluṭia integrării europene

Ideea de forță care a stat la baza dezvoltării integrării europene este pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa, care pot fi obținute numai prin interdependență economică crescândă a statelor europene și cooperarea acestora la realizarea unui proiect politic și economic de anvergură care este UE.

Integrarea europeană, se bazează, așa cum s-a mai arătat în capitolul 1, pe trei piloni importanți:

Comunitatea Europeană

Cooperarea în domeniul justiției și al afacerilor interne

Politica externă și de securitate

Motorul integrării europene a fost și este integrarea economică, care presupune, în primul rând, înlăturarea barierelor de comerț și introducerea liberei concurențe a celor doi factori de producție, capitalul și forța de muncă. In sens mai larg integrarea economică europeană include și politicile comune în anumite domenii, cum sunt: stabilitatea economică, agricultura, asistența financiară pentru regiunile cu un nivel mai redus de dezvoltare etc.

Din punct de vedere al gradului de integrare au fost identificate 5 forme ale integrării economice:

zona de comerț liber;

uniunea vamală;

piața unică;

uniunea economică;

integrarea economică totală.

Tabelul 2.1 – Formele integrării economice

Din punct de vedere al integrării economice până în prezent s-au realizat următoarele:

Uniunea Vamală (1 iulie 1968). Până la această dată au fost eliminate tarifele vamale și restricțiile cantitative în comerțul dintre statele membre și s-a adoptat tariful vamal unic față de țările terțe, practicat în toate țările membre;

Piața unică U.E. a desființat frontierele economice interne (între statele membre) pentru mișcarea produselor, serviciilor capitalului și persoanelor, începând cu 1 ianuarie 1993.

Uniunea Europeană și Monetară – 12 state, din cele 15, au introdus moneda unică începând cu 1 ianuarie 1999, excepție: Danemarca, Regatul Unit și Suedia.

După cum integrarea economică este motorul integrării europene, tot așa comerțul este principala forță a integrării economice, iar sistemul vamal la rândul său promovează și favorizează comerțul.

Uniunea vamală a început în 1958 (odată cu intrarea în vigoare a Tratatului de la Roma), și a fost finalizată la 1 iulie 1968 când cele două criterii au fost îndeplinite:

taxele vamale și restricțiile, în special cele cantitative, în comerțul între state au fost eliminate;

statele membre practică un tarif vamal unic și o politică comercială comună în relațiile cu țările terțe.

Între Uniunea vamală și Zona de comerț liber este o mare deosebire în sensul că în situația zonelor de comerț liber, țările care fac parte din zonele de comerț liber, fiecare țară are propriul său tarif vamal față de țările terțe.

Zonele de comerț liber trebuie să respecte două principii:

să stabilească regulile pentru definirea produselor ce pot circula liber dintr-un stat în altul; în general se aplică regula originii.

să mențină procedurile vamale la frontierele între statele membre pentru a aplica regulile convenite. Ex. NAFTA (SUA, Canada, Mexic), Mercosur (între țările latino-americane).

Uniunea vamală a fost pe deplin înfăptuită pe 1 ianuarie 1993, prin trecerea la piața unică, când a fost desființat controlul vamal de rutină dintre țările membre, iar organele vamale au încetat să mai colecteze TVA și accize. Controalele inopinate se mai fac pentru depistarea comerțului cu droguri sau în situația imigrației. Sistemul vamal al UE a depășit cu mult rolul tradițional de colectare a taxei vamale contribuind direct la realizarea unui set larg de politici comune cum sunt: comerțul, protecția sănătății și a mediului, protejarea proprietăților intelectuale, agricultura, competiția locală, probleme externe, etc.

Uniunea Europeană este cel mai mare bloc comercial din lume, ponderea exporturilor în exporturile mondiale a fost în 1998 de 19,6%, față de USA care deținea 16,3% și Japonia 9,5%.

Sistemul vamal se realizează prin:

nivelul tarifului vamal (cotele procentuale) aplicabil la produsele importate din țările terțe, excepțiile ca și restricțiile;

acorduri preferențiale încheiate cu grupuri de țări sau o anumită țară pe o bază reciprocă (de exemplu: Zona Economică Europeană Islanda, Norvegia, Liechtenstein; Acordul liber de comerț cu Elveția sau Acordurile de comerț liber cu fiecare țară din Europa Centrală și de Est, inclusiv România);

acces preferențial pe piața UE pentru țările în curs de dezvoltare la niveluri mici sau chiar zero, ale tarifelor vamale, fără a exista condiția reciprocității (exemplu: Convenția Lome, Caraibe și Pacific) precum și acorduri cu alte țări cu pondere semnificativă în comerțul mondial (SUA, Canada, șa), comerț prin stabilirea unui echilibru corespunzător între libertatea comerțului și responsabilitatea operatorilor de comerț, pe de-o parte și necesitatea controlului vamal, pe de altă parte.

Tariful vamal conține nivelul taxelor vamale, excepțiile de la aceste taxe, precum și restricțiile. în 1996, nivelul mediu al tarifelor vamale practicat de către UE a fost de 5,2%. Nomenclatorul comun al mărfurilor este bazat pe clasificarea internațională, respectiv pe sistemul armonizat administrat de către Organizația Mondială a Comerțului. Acest nomenclator descrie în mod explicit mărfurile și grupele de mărfuri și are un rol esențial în sistemul vamal.

Obiectivele sistemului vamal:

servicii vamale rapide, datorită creșterii volumului fizic de mărfuri între statele membre și țările terțe, tranzit precum și extinderii comerțului electronic (e-comerț) și a coletelor poștale expres;

necesitatea unui control vamal mai eficient.

Sistemul vamal al UE, admite că pe piața sa prețurile produselor agricole sunt mai mari decât cele de pe piața mondială, iar UE protejează fermierii din UE printr-o serie de programe (FEOGA – SG), prin care se realizează politica agricolă (FEDR) -dezvoltarea regională sau (FES) – fondul european social.

Elementele sistemului vamal. Sistemul vamal este format din 15 sisteme vamale naționale cu cea 130.000 angajați. Prin eliminarea controlului vamal între statele membre a crescut importanța controlului vamal la frontierele externe ale UE.

Sistemul vamal al UE este constituit din:

Codul vamal

Tariful vamal

Nomenclatorul mărfurilor

Codul Vamal datează din 1994, când integrarea legislației a fost consolidată într-un singur text. Dezideratul principal al codului vamal este că procedurile vamale ar trebui să evite întreruperea fluxurilor normale la frontierele țărilor membre prin eliminarea aceluia din interior. Din această cauză cu ocazia primirii de noi membri se iau unele măsuri asigurătorii.

Piața unică trebuie să fîe o zonă fără frontiere interne, în care să fie asigurată mișcarea liberă a produselor, serviciilor, capitalului și persoanelor. Mijloacele de realizare a acestui important deziderat sunt:

uniunea vamală

eliminarea controlului de rutină la frontierele interne

renunțarea la barierele tehnice și fiscale

îmbunătățirea performanțelor pieței unice

Gradul de integrare prin piața unică este apreciat ca:

ridicat – pentru produsele și serviciile aflate în comerțul transfrontalier

mediu – pentru capital

mic – pentru forța de muncă

zero pentru produsele și serviciile neaflate în comeitul transfrontalier.

Avantajele teoretice ale sistemului constau în trei concepte:

efectul de realocare (permite o mai eficientă folosire a factorilor de producție, capital și forță de muncă);

efectul de acumulare, prin stimularea investițiilor;

efectul de localizare.

Piața unică, prin avantajele ei determină o alocare geografică pentru cei doi factori de producție.

Consecințe:

adâncirea specializării,

mărirea dimensiunilor afacerilor,

accentuarea competiției, care înseamnă o mai eficientă alocare a factorilor de producție.

Este de subliniat că din 1968 până în 1985 integrarea economică europeană a cunoscut o perioadă de stagnare și abia din anul 1985, prin adoptarea deciziei politice cu privire la realizarea pieței unice și în 1986 prin acceptarea principiului recunoașterii reciproce de către statele membre a standardelor și reglementărilor naționale și adoptarea regulii majorității în locul unanimității în luarea deciziilor privind piața unică s-a revitalizat puternic procesul de integrare.

Piața unică presupune:

piața produselor

piața serviciilor

piața capitalului

piața forței de muncă

1.3.Zοna mοnetară οрtimală

Тeοria zοnelοr mοnetare οрtimale a aрarut înaintea fοrmării рrοрriu zise a zοnelοr, duрă ϲum teοria uniunilοr regiοnale a fοst fοrmulată de Vinen (1950), înaintea ϲreării lοr in рraϲtiϲa. Ϲele dοua teοrii se ϲοmрletează.

Νοțiunea de zοnă mοnetară nu este nοuă. Ea a fοst relansată οdată ϲu artiϲοlul lui Мundell din Аmeriϲan Eϲοnοmiϲ Review (seрtembrie 1961), ϲu рrivire la zοna mοnetară οрtimală. Sinder îi dă ϲea mai bună definiție, рrin aϲeea ϲa ο zοnă mοnetară οрtimală este zοna în interiοrul ϲareia ajustarea οрtimală are lοϲ ϲu rate de sϲһimb fixe, în timр ϲe, din рunϲt de vedere al relatiilοr aϲestei zοne ϲu altele, ajustarea οрtimală ϲere rate de sϲһimb variabile. Мundell și-a рus рrimul рrοblema,la рrima vedere teοretiϲ, de a gruрa altfel regiunile eϲοnοmiϲe рentru a ușura ajustarea. În faрt, el avea în vedere, рe deοрarte, relația între dοlarul ϲanadian și dοlarul S.U.А. și, рe de altă рarte, relațiile între estul S.U.А. și Ϲanada și între рartea veștiϲă a ϲelοr dοuă națiuni.Ϲοnϲeрtele fundamentale fοlοsite de Мundell în argumentația sa sunt ϲele de zοna mοnetară οрtimă și de șοϲ asimetriϲ.

Ο zοna mοnetară este οрtimă ϲând mοbilitatea faϲtοrilοr de рrοduϲție (munϲa, ϲaрital) рermite ajustarea în ϲazul aрariției unui șοϲ asimetriϲ. Un șοϲ asimetriϲ este ϲel ϲare afeϲtează diferit țările (regiunile) în ϲazul unei uniuni mοnetare, рe unele рοzitiv, рe altele negativ. Sрre deοsebire de aϲesta, un șοϲ simetriϲ afeϲtează în mοd egal tοate eϲοnοmiile imрliϲate în uniunea mοnetară și de aϲeea nu este de interes din рersрeϲtiva intereselοr sale.Un șοϲ asimetriϲ ar рutea însemna sϲăderea ϲοnsumului de рrοdus X și ϲresterea ϲοnsumului de рrοdus Ү.    Ϲοnseϲințele vοr fi:

in țara А: exрοrturile vοr sϲădea, va rezulta un defiϲit al balanței ϲοmerϲiale (imрοrturile menținându-se ϲοnstante) și șοmajul va ϲrește;

in țara В: ϲresϲ exрοrturile și exϲedentul balanței ϲοmerϲiale, șοmajul se va reduϲe și ϲһiar se ajunge la un defiϲit de fοrță de munϲă.

Figura nr. 3  Efeϲtele unui șοϲ asimetriϲ, ϲοnfοrm teοriei zοnelοr mοnetare οрtime

Ο zοnă mοnetară οрtimală se ϲaraϲterizează și рrintr-un sistem de rate de sϲһimb fixe. Dοuă țări fοrmează ο zοnă mοnetară daϲă își stabilesϲ ο rata de sϲһimb fixă între mοnedele lοr, рermițând flοtarea liberă sau ϲu ajustări οϲaziοnale ale valοrii ϲοmbinate a mοnedei în raрοrt ϲu restul mοnedelοr (Grubel, 1973). Un astfel de aranjament imрliϲă, în sϲοрul desfășurării unei рοlitiϲi de sϲһimb, ϲοerentă, armοnizarea рοlitiϲilοr mοnetare și într-ο anumită măsură și a рοlitiϲilοr fisϲale, рreϲum și рunerea în ϲοmun a rezervelοr lοr în devize. Ϲοnstituirea unei zοne mοnetare se justifiϲă рrin reduϲerea ϲοsturilοr de ajustare a unui dezeϲһilibru eϲοnοmiϲ. „În termenii minimizării ϲοsturilοr de tranzaϲții, singura zοna mοnetară ϲu adevarat οрtimală ar fi eϲοnοmia lumii, deϲi ο mοnedă mοndială uniϲă” (Мassοn, 1993). În termenii minimizării ϲοsturilοr de ajustare a dezeϲһilibrelοr maϲrοeϲοnοmiϲe, teοria tradițiοnală рrivind aрreϲierea unei zοne οрtimale susține ϲrearea unοr mοnede zοnale.

In teοria eϲοnοmiϲă, ajustarea se рοate realiza рrin dοua meϲanisme: ϲel al рrețurilοr și ϲel al ϲantității. Мeϲanismul de ajustare se realizează asuрra a 3 οbieϲtive:

        deрlină οϲuрare;

        stabilitatea рrețurilοr;

        eϲһilibrul extern.

În literatura sunt înϲerϲări de definire a unui al рatrulea οbieϲtiv, și anume rata (ritmul) de ϲreștere. Аϲest asрeϲt este ϲοnsiderat deοsebit de difiϲil, fiindϲă analizele arată ϲă nu se рοate stabili ο relație direϲtă între rata de ϲrestere eϲοnοmiϲă și uniunea mοnetară.

Sugestia lui Kenen, ϲa diversifiϲarea рrοduϲției (eϲοnοmiei ) ar рutea fi un ϲriteriu de definire a unei zοne mοnetare οрtimale, este рertinentă și este atestată și de οbservațiile lui Eiϲһengreen. Ϲum țările eurοрene se ϲaraϲterizează рrintr-ο рuterniϲă diversifiϲare a eϲοnοmiei lοr, ele au, în рarte, ϲaraϲterul unei zοne mοnetare οрtimale. În ϲiuda faрtului ϲa mâna de luϲru are ο mοbilitate redusă în Eurοрa, deϲi este inϲaрabilă să ϲοmрenseze ajustarea ratelοr de sϲһimb, diversitatea eϲοnοmiei aϲοrdă sistemului ο anumită flexibilitate în raрοrt ϲu zοnele mοnetare existente, de exemрlu în Ϲanada. Din aϲeastă ϲauză, ajustarea în seϲtοrul real рοate fi mai рuțin ϲοstisitοare.Ϲaraϲterul οрtimal al unei zοne se рοate judeϲa din 3 рunϲte de vedere:

mοndial, asa numitul рunϲt de vedere mοndialist adοрtat de Kenen;

zοnal, ϲunοsϲut și din рunϲt de vedere ϲοmunitar;

națiοnal, resрeϲtiv рunϲtul de vedere al unui stat membru.

Fiindϲă sunt difiϲil de ϲοmрarat, în funϲție de рreferințe, рunϲtul de vedere zοnal și ϲel națiοnal, se adοрtă de regulă ϲel națiοnal. Se ϲοnsideră ϲă avantajele zοnei mοnetare οрtimale sunt eϲοnοmisirea rezervelοr de devize, ο siguranță deрlină a ratelοr de sϲһimb și un mare efeϲt рοlitiϲ și tοtοdata simbοliϲ. Ϲa asрeϲte negative se рοt ϲita ϲοnfliϲtele între рreferințele zοnei și ϲele ale anumitοr state membre, deοareϲe рοt sa aрară fenοmene de dοminație din рartea unοr state рuterniϲe, ϲare își рοt imрune рreferințele lοr în ϲadrul zοnei astfel ϲοnstituite.

1.4.Politica de extindere a Uniunii Europene

Sistemul instituțional al Uniunii Europene este astfel constituit încât acesta să răspundă cât mai bine obiectivelor și programelor sale.

Principalele etape ale dezvoltării sistemului instituțional al Uniunii Europene au fost următoarele, din care unele nu sunt îndeplinite nici până acum și continuă:

1951 – formarea Comunității Europene a Cărbunelui și Oțelului (Tratatul de la Paris) de către un număr de 6 state membre: Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda.

1957 – înființarea Comunității Economice Europene (C.E.E.) și a Comunității Europene a Energiei Atomice (Tratatul de la Roma) de către aceleași 6 state (Belgia, Franța, Germania, Italia, Luxemburg și Olanda).

1965 – unificarea instituțională prin care cele trei comunități au un singur Consiliu și o singură Comisie Europeană.

1968 – finalizarea Uniunii Vamale

1973 – prima extindere a Comunităților Europene, prin aderarea Danemarcei, Irlandei și a Regatului Unit.

1974 – conferința șefilor de state și de guverne capătă denumirea de Consiliu European.

1977 – intrarea în funcțiune a Curții Auditorilor.

1979 – primele alegeri directe pentru Parlamentul European cu participarea cetățenilor statelor membre după regulile stabilite de fiecare stat membru.

1981 – a doua extincțere prin aderarea Greciei.

1986 – adoptarea deciziei pentru înfăptuirea Pieței Unice și introducerea conceptului de piață unică în Tratatele C.E.E. (Actul Unic European); a treia extindere prin aderarea Portugaliei și Spaniei

1993 – 1 ianuarie – finalizarea pieței unice prin eliminarea controlului de frontieră între statele membre; adoptarea deciziei pentru realizarea Uniunii Economice și Monetare (Tratatul de la Maastncht)

Prin tratatul de la Maastricht se introduce conceptul de „Uniune Europeană”, cu trei piloni, respectiv:

Parlamentul European, ales în mod direct de către cetățenii din statele membre

Consiliul Uniunii Europene

Comisia Europeană

l994 – a patra extindere prin aderarea Austriei, Finlandei și Suediei

1999 – la 1 ianuarie intrarea în cea de-a treia etapă a construcției Uniunii Economice și Monetare, prin adoptarea monedei unice euro de către 22 state membre din cele 25 ale UE. Nu fac parte din zona euro: Danemarca, Regatul Unit și Suedia

2000 – reforma instituțiilor UE. în vederea extinderii prin aderarea a noi țări candidate. In prezent 2 state se află în negocieri de aderare cu termen de aderare 2007 (România și Bulgaria).

Ca urmare a deciziei Uniunii Europene de a primi noi state au fost realocate locurile de vot în instituțiile Uniunii Europene astfel:

Tabelul 1.1 – Alocarea numărului de locuri în Parlamentul European

* după aderarea celor 12 țări candidate aflate în negocieri

2002-2004 – pregătirea propunerilor pentru refacerea sistemului instituțional al Uniunii Europene.

Uniunea Europeană este un sistem instituțional unic în lume care se bazează pe delegarea de către statele membre a suveranității lor în unele probleme vitale instituțiilor Uniunii Europene.

Ideea forte care a stat la baza dezvoltării integrării europene este aceea că pacea, stabilitatea și prosperitatea în Europa pot fî deținute și consolidate prin interdependența economică crescândă a statelor europene și cooperarea acestora la realizarea unui proiect politic comun de anvergură, și anume Uniunea Europeană.

Uniunea Europeană se sprijină pe trei piloni de bază:

Comunitatea Economică;

Politica externă și de securitate comună;

Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne.

Capitolul II

ADERAREA ROMÂNIEI LA UNIUNEA EUROPEANĂ

Unul din obiectivele strategice prioritare ale politicii Uniunii Europene în etapa de dezvoltare este „extinderea care reprezintă o șansă istorică de a crea o Europă mai puternică, mai vastă și mai stabilă.”La încheierea reuniunii de la Goteborg, din iunie 2001, cei 15 șefi de state și de guverne ai Uniunii Europene au dat un puternic impuls extinderii europene, considerând-o a fi „un proces ireversibil, prin care candidații rămași în urmă trebuie ajutați să recupereze handicapul pe care îl au față de ceilalți.”

Președintele Comisiei Europene referindu-se la semnificația pe care o are pentru noile țări candidate, integrarea în Uniunea Europeană, sublinia: „reîntoarcerea la viață și la istorie a atâtor țări europene rămase decenii întregi la marginea continentului nostru ne-a obligat în acești ani și ne impune încă să abordăm problema extinderii Uniunii .”

2.1. Aderarea obiectiv strategic fundamental pentru România

Extinderea Uniunii Europene spre est urmărește o serie de beneficii politice, economice și geo-strategice.

În privința beneficiilor politice trebuie pornit de la aprecierea că scopul fundamental al Uniunii este promovarea păcii, securității și stabilității între țările europene. De aceea și efectele extinderii trebuiesc judecate în funcție de acest criteriu. Democrația, statul de drept și respectarea drepturilor omului sunt cerințe obligatorii pentru calitatea de membru al Uniunii Europene. Lărgirea va promova cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne, al luptei împotriva terorismului, crimei organizate și traficului de droguri care amenință securitatea cetățenilor pe continent.

În ceea ce privește democrația și statul de drept ar putea fi menționate următoarele aspecte:

Adoptarea și aplicarea unui pachet cuprinzător de măsuri de reformă în domeniul administrației publice, cu accent pe formarea unui corp profesionist și independent de funcționari publici;

Întărirea capacității de formulare de politici la nivelul instituțiilor guvernamentale;

Restrângerea utilizării ordonanțelor și ordonanțelor de urgență ca instrumente de legiferare;

Asigurarea unui volum adecvat de resurse pentru administrațiile locale, corelat cu responsabilitățile atribuite;

Intensificarea luptei împotriva corupției, în special prin clarificarea competențelor și o mai bună coordonare între organismele implicate;

Garantarea independenței justiției și îmbunătățirea funcționării aparatului judiciar prin introducerea de criterii obiective de recrutare și promovare și asigurarea unui nivel adecvat de pregătire profesională;

Îmbunătățirea punerii în aplicare a hotărârilor civile;

Dezvoltarea unui sistem de probațiune eficient și limitarea utilizării arestării preventive;

Continuarea reformei Poliției prin adoptarea Legii privind organizarea Poliției și a Statutului Polițistului, finalizarea demilitarizării Poliției și transferarea ofițerilor de poliție în jurisdicția tribunalelor civile;

Revizuirea secțiunilor din Codul Penal privind ultrajul verbal și ofensa adusă autorităților în vederea asigurării deplinei libertăți de expresie.

Referitor la drepturile omului și protecției minorităților, Comunitatea Europeană acorda o atenție sporită următoarelor probleme:

Finalizarea reformei radicale a sistemului de îngrijire a copilului în conformitate cu Strategia guvernamentală în domeniul protecției copilului aflat în dificultate, inclusiv asigurarea unor resurse bugetare adecvate;

Menținerea moratoriului asupra adopțiilor internaționale până când noua legislație compatibilă cu interesul superior al copilului și obligațiile internaționale ale României este adoptată iar capacitatea administrativă pentru aplicarea noii legislații va fi asigurată;

Asigurarea unui sprijin financiar și administrativ adecvat pentru implementarea Strategiei guvernamentale pentru îmbunătățirea situației romilor;

Crearea și funcționarea adecvată a unui sistem eficient de anchetare a plângerilor împotriva comportamentului necorespunzător al Poliției;

Asigurarea unui sprijin financiar și administrativ adecvat pentru implementarea Strategiei naționale pentru îmbunătățirea situației persoanelor cu handicap;

Înființarea și funcționarea corespunzătoare a instituțiilor de prevenire și combatere a tuturor formelor de discriminare.

Beneficiile economice. Țările Europei Centrale și de Est reprezintă o importantă piață pentru Uniunea Europeană. Cu o populație de 106 milioane de persoane și o suprafață de 1,1 milioane kmp, Europa Centrală și de Est reprezintă 33% din populația Uniunii Europene 15. Extinderea Pieței Interne Unice cu peste 100 milioane de consumatori este de natură să imprime un nou dinamism economiei Europei, și să permită o creștere semnificativă a actvității economico-comerciale din țările Uniunii Europene.

Printre cele mai importante puncte atinse de Uniunea Europeană se numără:

Realizarea stabilității macroeconomice, în special prin implementarea reformelor structurale;

Promovarea competitivității prin restructurarea și orientarea către piață a întreprinderilor, inclusiv continuarea procesului de privatizare, stimularea investițiilor autohtone și străine, simplificarea procedurilor legale și administrative, implementarea unor noi proceduri de faliment și stabilizarea și sporirea transparenței regulilor de privatizare și de funcționare a afacerilor;

Implementarea unui plan de restructurare a sectorului siderurgic în conformitate cu cerințele comunitare și aplicarea de planuri de viabilizare a întreprinderilor siderurgice;

Implementarea unui plan de restructurare a TAROM în scopul reducerii pierderilor financiare;

Accelerarea procesului de creare a unei piețe funciare funcționale prin dezvoltarea unei politici de concentrare a terenurilor agricole, finalizarea emiterii titlurilor de proprietate și consolidarea drepturilor de proprietate;

Dezvoltarea unei politici cadru pentru creditul rural și infrastructura financiară rurală, cu sprijinul financiar al organismelor financiare internaționale și al UE;

Crearea unui cadru legal și economic prietenos pentru IMM-uri, cu accent în special pe continuarea simplificării procedurilor de înregistrare și autorizare.

Beneficiile legislativ – administrative. Au în vedere adoptarea acquis-ului comunitar, adică a legislației Uniunii Europene și asumarea obligațiilor ce revin statelor membre ale acesteia.

Evaluarea făcută de Comisia Europeană la finele anului 1998 asupra stadiului îndeplinirii de către România a criteriilor menționate mai sus a consemnat unele realizări în domeniul politic, dar în același timp a semnalat grave rămâneri în urmă și chiar regrese în ceea ce privește domeniul economic și armonizarea cu acquis-ul comunitar. În acel moment România se afla din punct de vedere economic într-un moment critic. La nivel macroeconomic, situația era într-o evidentă deteriorare față de perioada precedentă, iar procesul de reformă era mult încetinit. Statul nu reusise să impună o disciplină financiară fermă în unitățile economice și să controleze punctele nevralgice ale sectorului financiar în ansamblu. Ritmul dezamăgitor al reformei economice și structurale a dus la deteriorarea rapidă a balanței comerciale și de plăți și a pus în pericol macrostabilizarea, iar în ceea ce privește acquis-ul comunitar măsurile întreprinse în justiție și în domeniul asigurării ordini publice au fost apreciate ca nesatisfăcătoare.

Din punct de vedere geo-strategic lărgirea Uniunii Europene oferă importante beneficii pentru Uniune. Prin creșterea forței sale economice, comerciale și științifice Uniunea se va putea manifesta ca o importantă forță politică, fiind recunoscută ca un actor important în viața politică internațională.

Calitatea de membru al Uniunii Europene va avea un impact major asupra tuturor aspectelor vieții economice, politice și sociale.

În plan politic, mecanismele de adoptare a deciziilor vor trebui reconfigurate, în sensul unui transfer de competențe către instituțiile comunitare; în același timp, România va beneficia de posibilitatea de a participa, în cadrul Uniunii, la complexele procese decizionale colective, putând astfel să-și promoveze și să-și apere mai bine interesele. Printre beneficiile aderării Romăniei pot fi menționate:

creșterea și diversificarea exporturilor pe piața țărilor membre ale Uniunii Europene, ca și sporirea concurenței din partea produselor comunitare pe piața românească, vor determina îmbunătățirea calității produselor românești conform standardelor europene, îmbunătățire de care vor beneficia și consumatorii români;

partenerii comerciali români ai țărilor membre ale Uniunii vor avea posibilitatea de a cunoaște înaintea altor categorii profesionale, politica și mecanismele pieței interne a grupării, câștigând astfel pe termen lung numai datorită acestui avantaj;

producătorii agricoli ar putea, de asemenea, beneficia de sprijin financiar de restructurare în perioada de preaderare, transformându-se din perdanți în câștigători, dar pentru aceasta vor trebui să învețe să apeleze la consultanță;

un climat politic și economic stabil care ar stimula o dezvoltare durabilă;

predictibilitate și stabilitate crescute ale mediului economic;

creșterea competitivității pe piața internă, ceea ce va conduce la motivarea și stimularea agenților economici autohtoni în sensul sporirii productivității și a eficienței prin dezvoltarea de noi produse și servicii, introducerea tehnologiilor moderne și diminuarea costurilor de producție;

dezvoltarea comerțului, un stimul important atât pentru economia națională cât și pentru piața forței de muncă;

accesul sporit la piețele de capital și investiții europene, la noile echipamente și sisteme informaționale, la “know-how”-ul managerial și tehnicile organizaționale din țările dezvoltate;

prezența agenților economici români pe o piață unică de mari dimensiuni și cu o importanță deosebită;

oportunități deosebite oferite de implementarea Uniunii Economice și Monetare;

întărirea securității naționale prin integrarea în mecanismele de Politică Externă și de Securitate Comună;

oportunitatea de a participa plenar la procesele de luare a deciziilor privind viitoarea configurare a Europei;

creșterea prestigiului și consolidarea statutului României în relațiile cu alți actori statali, atât pe plan politic, cât și economic;

dobândirea de către cetățenii români a drepturilor decurgând din acordarea “cetățeniei europene”;

perspective de perfecționare profesională și acces pe piața europeană a muncii pentru cetățenii români;

eliminarea barierelor vamale, formându-se astfel cea mai mare piață unică din lume, cu peste 450 de milioane de consumatori;

extinderea Uniunii Europene prin ingerarea de noi state est-europene asigură stabilitatea și securitatea flancului estic al Uniunii;

se estimează un boom al investițiilor străine în economia României, ca urmare a garanției stabilității economice și politice pe care o presupune statutul de stat membru.

Costurile imediate ale pre-aderării României:

Prețul gazelor naturale din producția internă trebuie să ajungă, până în ianuarie 2007, la nivelul prețului de import. Scumpirile vor fi trimestriale.

La energie nu există un preț-țintă care trebuie atins o dată cu aderarea la UE. Estimările din 2004 indicau creșteri de tarife la electricitate cu până la 50% în următorii doi ani.

Eliminarea subvenției acordate producătorilor și distribuitorilor va duce la scumpirea energiei termice. Reducerea subvenției se face în trei tranșe anuale de 33%, prima fiind deja operată la 1 ianuarie 2005. Din ianuarie 2007, populația își va putea alege furnizorii de electricitate și gaze naturale, când cele două piețe vor fi complet liberalizate, dar asta nu va schimba datele problemei în ce privește majorarea prețurilor.

Până la 1 ianuarie 2007, autoritățile de stat trebuiau sa unifice polițele obligatorii de răspundere civilă auto (RCA) cu asigurarea Carte Verde ( valabilă numai în afara teritoriului României). Efectul era urmatorul: proprietarii de mașini erau obligați să plătească prețuri piperate în contul acestei polițe, indiferent dacă călătoreau sau nu cu mașina în afara granițelor țării.

Românii vor putea dobândi dreptul de muncă în țările Uniunii Europene, conform acordurilor stabilite cu fiecare stat membru în parte, abia din 2009 și 2014.

Accizele la energie electrică, introduse din aprilie 2005, vor fi majorate gradual pentru a ajunge la nivelul impus de UE, 1 euro/MWh la consumatorii casnici. Accizele la benzina fără plumb vor crește cu aproape 32 de euro/1.000 l, astfel încât la 1 ianuarie 2011 să ajungă la 359 euro/1.000 l. Accizele la motorină vor crește până în ianuarie 2013 cu încă 70 de euro/1.000 l. Accizele la păcură se vor dubla până în ianuarie 2007, ajungând la 13 euro/tonă.

Zonele defavorizate vor dispărea din ianuarie 2011. Până atunci vor fi retrase treptat toate facilitățile fiscale de care se bucură acestea. Pe 1 ianuarie 2012 vor fi desființate și zonele libere.

Cetățenii europeni vor putea cumpăra terenuri în România pentru stabilirea de reședințe secundare abia în 2012. Începând cu 2014, europenii vor putea cumpăra și teren agricol și forestier.

Până în 2007, România trebuie să-și înregistreze la Comisia Europeană toate produsele agroalimentare cu denumire de origine, pentru a beneficia de protecția comunitară.

Sistemul de sprijin financiar al agricultorilor va fi adaptat celui practicat în UE. Se pare că statul român a lăsat subvenționarea producătorilor agricoli pe seama Uniunii Europene, care promitea o susținere financiară puternică mai ales pentru fermierii viabili. Chiar în condițiile în care aceștia nu vor mai beneficia de subvenții interne, ei vor avea parte de un sprijin din partea UE de 2-3 ori mai mare față de ce primesc în prezent. Acest sprijin va fi însă condiționat de îndeplinirea unor norme europene, printre care cea mai importantă va fi încadrarea în standardele europene de siguranță alimentară.

2.2.Îndeplinirea criteriilor de aderare

Depunerea oficială a cererii de aderare la Uniunea Europeană

La 22 iunie 1995, o delegație condusă de ministrul afacerilor externe a transmis, la Paris, Președinției UE, asigurată la acea dată de Franța, cererea oficială de aderare a României la UE. Data de 22 iunie 1995 reprezintă un moment istoric în evoluția post decembristă a României. Aceasta marchează ruptura definitivă cu trecutul est-european, ca și opțiunea fermă de racordare a țării la structurile politico-economice occidentale. Odată cu transmiterea cererii de aderare, România s-a angajat ireversibil pe drumul integrării.

Integrarea europeană a devenit unul din obiectivele prioritare ale politiecii externe române, fiind considerat ca obiectiv strategic.

Uniunea Europeană a stabilit în iunie 1993, cu prilejul Consiliului European de la Copenhaga, un set de trei criterii pentru aderare și anume:

criteriul politic- presupune ca țara candidată să fi realizat stabilitatea instituțiilor care garantează democrația, statul de drept, respectarea drepturilor omului și protecția minorităților;

criteriul economic- existența unei economii de piață operațională, capacitatea de a face față presiunii concurenței și forțelor pietei din cadrul Uniunii Europene;

criteriul legislativ- armonizarea legislației naționale cu cea comunitară și preluarea întregului acquis comunitar, existența cadrului legal și administrativ.

Strategia de pre-aderare include:

relațiile structurale cu instituțiile Uniunii Europene (Consiliul European, Consiliul de Miniștri, Parlamentul European și Comisia Europeană);

dezvoltarea acordurilor europene;

asistența financiară prin Programul PHARE;

pregătirea pentru integrarea în Piața Unică Internă în conformitate cu Cartea Albă elaborată de Comisia Europeană.

Procedurile de aderare sunt definite în principal în articolul 49 al Tratatului de la Maastricht și prevăd următoarele:

cererea de aderare este adresată Consiliului de Miniștri al Uniunii, adică țării care exercită președinția Consiliului la momentul respectiv;

decizia de deschidere a negocierilor în vederea aderării la Uniunea Europeană este luată de Consiliul European, la nivelul șefilor de stat sau de guvern, prin unanimitate, în baza unui aviz al Comisiei Europene și al Parlamentului European;

negocierile de aderare se desfășoară pentru 31 de capitole, prin trecerea în revistă a progreselor realizate de țara respectivă în transpunerea legislației comunitare în legislația internă și aplicarea efectivă a regulilor ce guvernează funcționarea UE;

fiecare stat candidat pregătește și prezintă Comisiei Europene documentul de poziție pentru capitolele respective, prin care-și face cunoscut punctul de vedere privind modul în care înțelege să negocieze domeniul respectiv, perioadele tranzitorii pe care le solicită pentru armonizarea deplină a cadrului legislativ sau alte elemente considerate importante pentru interesele sale;

UE pregătește propriile sale documente de poziție pe care le înaintează Consiliului European și acordă Comisiei un mandat de negociere;

statele membre își stabilesc, prin Consiliu, o poziție comună față de documentul de poziție respectiv și față de oportunitatea închiderii provizorii a capitolelor aflate în negociere. In cheierea unui capitol înseamnă că negocierile au fost finalizate, provizoriu, potrivit principiului că nimic nu este considerat definitiv negociat, atâta timp cât nu s-au epuizat negocierile asupra tuturor celor 31 de capitole;

după încheierea negocierilor, care se poartă cu toți membrii Uniunii și cu Comisia, se semnează Tratatul de aderare. Pentru intrarea în vigoare Tratatul trebuie ratificat de către țările membre, Parlamentul European și țara solicitantă, potrivit prevederilor constituționale respective.

De regulă, procedurile de ratificare durează 1,5-2 ani. Abia după ratificarea Tratatului de aderare, apartenența unei țări la Uniunea Europeană devine efectivă.

2.3.Constituirea mecanismului intern de pregătire a aderării

Pornind de la experiența altor țări și de la nevoia asigurării unui proces de pregătire bine coordonat, în Romania a fost constituit un mecanism intern de pregătire a aderării.

În decembrie 1993 a fost creat Departamentul pentru Integrare Europeană, condus de un secretar de stat și subordonat direct primului ministru. Șeful Departamentului participa la toate ședințele Guvernului. Ulterior, guvernele au adus o serie de modificări în funcționarea Departamentului. Astfel, între 1996-2000, Departamentul a fost condus de un ministru delegat, iar în 2000, departamentul cu întregul personal a fost inclus în structura Ministerului Afacerilor Externe.

La sfârșitul anului 2000 a fost creat Ministerul Integrării Europene, care a luat locul structurii specifice din MAE.

În cursul anului 1995 a fost creat, prin Hotărâre de Guvern, Comitetul Interministerial pentru Integrare Europeană. Președintele Comitetului era primul ministru, iar președinte executiv- șeful Departamentului de Integrare. Avea în componența sa reprezentanți ai principalelor ministere cu atribuții în procesul de pregătire a aderării, ținea reuniuni trimestriale și adopta măsuri obligatorii pentru structurile guvernamentale implicate în integrarea europeană.

Prin aceeași hotărâre, la nivelul ministerelor și județelor au fost create structuri proprii (birouri, servicii) însărcinate cu problematica specifică a integrării. Tot în 1995 a fost creată Comisia Parlamentară pentru Integrarea Europeană, formată din senatori și deputați. Din rândul acesteia s-a format delegația pentru reuniunile Comitetului Parlamentar Mixt România –UE.

Comitetul Interministerial pentru Integrare Europeană reprezintă organul operativ de lucru ce coordonează, analizează și dezbate documentele elaborate de instituțiile cu responsabilități privind aderarea la UE și discută orice probleme legate de bunul mers al procesului de pregătire a aderării. În cadrul acestui for se analizează și se rezolvă punctual problemele apărute în derularea activității de pregătire a aderării la UE și se realizează planificarea curentă și de perspectivă a acestor activități. Președinția Comitetului Interministerial, constituit din secretarii de stat pentru integrare europeană din ministere și responsabili din celelalte institiții cu atribuții în domeniu, este asigurată de ministrul integrării europene.

În cadrul reuniunii Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană din data de 18 ianuarie 2002 s-a discutat programul de măsuri prioritare privind pregătirea pentru aderarea la Uniunea Europeană (ianuarie- septembrie 2002).

De asemenea, au fost prezentate participanților “Programul de măsuri pentru intensificarea și accelerarea pregătirilor în vederea aderării României la Uniunea Europeană în perioada ianuarie-mai 2002” , adoptat în ședința Guvernului din data de 17 ianuarie 2002 și evaluarea pe care Comisia Europeană a făcut-o asupra Programului Național de Aderare a României la Uniunea Europeană-2001.

În cadrul reuniunii Comitetului din februarie 2002 a fost dezbătut “Planul de acțiuni pentru întărirea capacității administrative și a sistemului judiciar”.S-a acordat o importanță deosebită acestui document dat fiind că el reprezintă elementul de bază al evaluării pe care Comisia Europeană o redactează pentru Consiliul European de la Sevilla. De asemenea, au fost oferite informații în legătură cu programarea asistenței PHARE pe anul 2002 și a fost analizat stadiul negocierilor de aderare pentru diferite capitole de acquis.

În cadrul Comitetului Interministerial pentru Integrare Europeană din data de 15 martie 2002 s-a precizat faptul că în ultima ședință de Guvern a fost aprobat Planul de acțiuni pentru întărirea capacității administrative și a sistemului judiciar. Principala temă supusă dezbaterii a fost actualizarea Programului Național de Aderare a României la Uniunea Europeană (PNAR), prezentându-se pe scurt metodologia de actualizare a acestuia, structura și anexele ce vor fi redactate. S-a insistat asupra importanței respectării calendarului de elaborare a PNAR de către instituțiile implicate, astfel încât să fie posibilă aprobarea documentului menționat de către Guvern în iulie 2002.

Comisia de dialog social (CDS) a Ministerului Integrării Europene a fost înființată conform Hotărârii Guvernamentale nr. 314/2001, din cadrul căreia fac parte cinci confederații sindicale (Blocul Național Sindical, Confederația Națională a Sindicatelor Libere din România “Frăția”, Confederația Națională a Sindicatelor “Cartel Alfa”, Confederația Sindicatelor Democratice din România și Confederația Sindicală Națională “Meridian”), opt patronate (Confederația Patronală din Industria României, Consiliul Național al Patronilor din România, Patronatul Național Român, Uniunea Națională a Industriașilor din România, Uniunea Națională a Industriaților din România-1903, Cofedetația Națională a Patronatului Român, Consiliul Național al IMM-urilor din România și Uniunea Națională a Patronatului Român) și reprezentanți ai MIE.

În cadrul Comisiei de dialog social din 22 februarie 2002 a avut loc o informare privind “Armonizarea legislației române cu reglementările comunitare”, având ca scop o mai bună înțelegere a acquisului, care să permită adoptarea și aplicarea mai eficientă a acestuia. În martie 2002 membrii CDS au dezbătut documentul Comisiei Europene “Carta albă a guvernării europene” și au fost informați asupra temelor majore ce se vor aborda în cadrul Convenției privind viitorul Europei.

Consultările interne cu sindicatele, patronatele și alte organizații reprezentative ale societății civile au asigurat transparență procesului de pregătire a aderării, au furnizat opinii avizate pentru negocierile de aderare și au oferit o înțelegere mai clară a acquisului comunitar.

Capitolul 3.

Efecte ale aderării

3.1.Efectele ale aderării României asupra investițiilor străine directe

Investițiile străine directe (ISD) aduc o contribuție imporatantă la creșterea economică.

Investițiile străine directe în România au jucat întotdeauna și continuă să joace un rol foarte important în dezvoltatrea țării noastre.

Conform datelor prezentate de BNR, în perioada 2007-20012, România a beneficiat de pe urma introducerii cotei unice de mărire al volumului investițiilor străine directe, care au ajuns în anul 2012 la un nivel de 59126 milioane euro.

Soldul final ISD pentru anii 2007-2012

Tabel 3.3.1 Soldul final ISD pentru anii 2007-2012

Sursa : Banca Națională Română (BNR), 2007-2012

Soldul final ISD la sfârșitul anului 2012, a înregistrat o creștere cu 7,2 la sută față de soldul final de ISD aferent anului 2011, în valoare de 59 126 milioane euro.

Participanții la capitalul social (inclusiv profitul reinvestit) al întreprinderilor investiție străină directă atingeau un nivel de 39 266 milioane eoru, cu o creștere de 6,1 la sută față de anul 2011, iar creditul net a înregistrat nivelul de 19 860 milioane euro, cu o creștere de 9,5 la sută față de anul anterior.

Graficul 3.1.1 Evoluția participanților la capital în perioada 2007-2012

Sursa : BNR, 2007-2012

Repartizarea ISD pe principalele activități economice

Din punct de vedere al orientării investițiilor străine directe pe ramuri economice, acestea au înregistrat un nivel de 31,3 % din total în industria prelucrătoare, în cadrul căreia cele mai bine reprezentate ramuri sunt prelucrarea țițeiului, produselor chimice, cauciucului și maselor plastice cu un procent de 6,7 %, având o creștere semnificativă față de anul 2007 (4,4%), industria mijloacelor de transport cu un procent de 5.4 % față de 3,6% în anul 2007, metalurgia 4,9% aici înregistrându-se o scădere de la 7,5 în anul 2007, industria alimentară, a băuturilor și tutunului de 3,7% , acesta fiind cel mai mic nivel întegistrat din 2007 (5,2%) și ciment, sticlă și ceramică în scădere de la 3,5 în 2007 la 2,8% în 2012.

Tabel 3.1.2 Repartizarea ISD pe principalele activități economice

Sursa: BNR, 2007-2012

Repartizarea ISD pe regiuni de dezvoltare

Din punct de vedere teritorial se observă că orientarea investițiilor străine directe este în regiunea București cu un procent de 60,6 % în anul 2012, în scădere față de anul 2007 când s-a înregistrat un nivel de 64,3% din totalul ISD.

Următoarele regiuni de dezvoltare beneficiare de ISD sunt următoarele regiuni: Centru cu un procent de 7,8 % în 2012, înregistrând o scădere față de anul 2007 și o creștere față de 2011; regiunea Sud înregistrează un nivel de 7,2% în 2012 suferind o scădere față de anul 2011, însă o creștere față de perioada lui 2007; regiunea Sud-Est cu un procent de 5,5% în 2012, nivelul maxim înregistrându-l în anul 2008 cu un procent de 7,3; regiunea Vest având un nivel maxim în 2012 cu 7,6% din total ISD; Nord- Vestul țării a atras investițiile străine directe în anul 2012 cu un nivel maxim de 4,8% din total ISD; de-a lungul anilor 2007 și până în 2012 regiunea Sud-Vest nu a înregistrat modificări semnificative, însă Nord-Estul țării a atras investițiile străine directe atigând nivelul maxim în 2012 cu 3,0% din total ISD.

Tabel 3.1.3 Repartizarea ISD pe regiuni de dezvoltare

Sursa : BNR, 2007-2012

Tipuri de investiții străine directe

Fluxul de participanți la capital în întreprinderile investiție directă străină se repartizează în: greenfield,fuziuni și achiziții, dezvoltare de firme.

Aceste tipuri de investiții , în funcție de principalele activități economice se prezintă astfel:

Tabel 3.1.4 Tipuri de investiții străine directe pentru anul 2012

Sursa BNR, 2012

Exporturile și importurile întreprinderilor investiție străină directă

Conform datelor de pe BNR, activitatea întreprinderilor investiție străină directă are un impact pozitiv asupra balanței comerciale a României, cu o contribuție la exporturi de 70,3% în scădere față de anul 2007, când se înregistra un procent de 70,8%.

Din punct de vedere al importului, anul 2012 a ajuns la un nivel de 62,6 % beneficiind de o creștere față de anul 2007 când se înregistra un punctaj de 59,2%.

Graficul 3.1.2 Evoluția exporturilor și importurilor în perioada 2007-2010

Sursa: INS, 2007-2010

3.2.Efecte ale aderării asupra pieței muncii

De-a lungul timpului România a avut de suferit puternice transformări generate de reformele economice, pe piața muncii.

În orice economie performanțele pieței forței de muncă depind în mare măsură de cerințele pieței muncii cu corelarea ofertelor de educație și formarea profesională.

Echilibrul ocupării forței de muncă este echilibrul general al economiei.

În etapa de postaderare, România descrie o piață a forței de muncă cu o rată înaltă de inactivitate și de șomaj.

Tabel 3.2.1 Structura populației Mii persone

Sursa: INS,2007-2013

După o creștere înregistrată în anul 2007-2008, din anul 2009 populația ocupată a început să scadă, ajungând în anul 2013 la 6271 mii persoane. În anul 2013, rata de ocupare a populației în vârsta de muncă 15-64 ani a fost de 69,3% , iar rata șomajului de 7,3%. Comparând acest an cu anii 2007-2012, se observă o scădere în 2013, de la 18248 mii personae la 18 111 mii persoane.

Salariații, în creștere față de anul trecut cu 41 mii persoane, dețin în continuare cea mai mare pondere în totalul populației ocupate. Distribuția pe grupe de ocupații descrie o piață a forței de muncă cu un procentaj de 23,3 % din totalul populației ocupate cu lucrători calificați în agricultură, silvicultură și pescuit. Dintre persoanele ocupate, ponderea cea mai mare este în rândul bărbaților, cu peste 53%.

Table 3.2.2 Structura populației pe sexe și mediul de viață Mii persoane

Sursa: INS, 2007-2013

Ocuparea forței de muncă

În anul 2011, doar 62,8% din populația României cu vârsta 20-64 de ani era activă pe piața muncii.

Gradul de participare era puțin inferior mediei UE, care atingea în același an un nivel de 68,6%. Diferențe semnificative reies din analiza forței de muncă în funcție de sex, cu o rată de ocupare mai ridicată pentru bărbați.

Tabel 3.2.3 Ratele de ocupare a forței de muncă în funcție de vârsta între 20-64 de ani – medii anuale în % 2007-2011

Sursa: INS, 2007-2011

Din punct de vedere al obiectivului UE 2020, privind o ocupare a forței de muncă de 70% a persoanelor cu vârsta între 20-64 de ani, România este departe de atingerea acestui obiectiv, avțnd o rată de ocupare de doar 62,8% în anul 2011.

Discrepanțe regionale ale ocupării

Din punct de vedere al ocupării pe regiuni, rata arată discrepanțe regionale semnificative cu o diferență de peste 12% între regiunea București-Ilfov (62,8% în 2011) și regiunea cu cea mai mică rată de ocupare Centru (56,5% în 2011).

Față de anul 2007, rata de ocupare a forței de muncă pe regiuni a suferit o scădere de la 64,4% la un procent de 62,8 % în 2011.

Tabel 3.2.4 Rata de ocupare a forței de muncă pe regiuni în perioada 2007-2011- medii anuale în %

Sursa: INS, 2007-2011

Ocuparea în funcție de nivelul de educație

Indivizii cu nivel scăzut de educație au o rată de ocupare scăzută. În anul 2011 50,7% dintre persoanele cu nivel ISCED 0-2 erau active pe piața muncii, în timp ce rate semnificativ mai mari se pot găsi pentru indivizii cu ISCED 3-4 (63,2%) și ISCED 6 (82,1%). Îmbunătățirea sistemului educațional este considerată o nevoie majoră.

Tabel 3.2.5 Ratele de ocupare a populației conform cu nivelul de educație- medii anuale în% pentru anii 2007-2011

Sursa: INS,2007-2011

Ocuparea forței de muncă pe sectoare de activitate

În ceea ce privește dezvoltarea socio-economică , cât și productivitatea muncii, România se află în urma celorlalte țări UE.

Din punct de vedere structural, distribuția forței de muncă între principalele sectoare ale economiei se prezintă astfel:

Tabel 3.2.6 Distribuția forței de muncă între principalele sectoare ale economiei

Sursa: INS, 2008-2011

Sectorul agriculturii este supra-dimensionat, conform tabelului de mai sus, din punct de vedere al populației angajate.

Sectorul Industriei numără în anul 2011 cei mai mulți muncitori după agricultură cu un procent de 28% . În perioada 2009-2011 s-a produs o scădere de 11,53% în perioada 2007- 2011 ca rezultat al crizei economice.

Seviciile ocupau în anul 2011 circa 43 % din totalul populației ocupate, însă în perioada 2007-2011, s-au înregistrat scăderi de 2,94%.

Rata șomajului

Referitor la șomajul întegistrat pe sexe, în anul 2012 rata șomajului a atins un nivel de 4,5%, cu o pondere în rândul femeilor de 4,2% față de cea a bărbaților de 4,8%, înregistrînduse o scădere față de anul 2011 (5,1% în total, 4,8% femei și 5,3% bărbați). De-a lungul perioadei 2007-2012, rata șomajului a oscilat cu un procent de 3,9% în anul 2008, 6,3% în anul 2009, ca apoi în anul 2010 să se întregistreze un nivel al ratei șomajului de 6,8%.

Graficul 3.2.1 Evoluția ratei șomajului în perioada 2007-2012

Sursa: INS, 2007-2012

Rata șomajului în Regiunile din România sunt afectate în feluri diferite, astfel încât Regiunea de Centru, Sud-Est și Sud a Munteniei înregistrează o rate a șomajului relativ mari cu un procent de peste 8% și până la 10% în anul 2011. Regiunea București , Nord-Est precum și regiunea de vest au rate de șomaj care nu depîșesc valoarea de 6%.

Graficul 3.2.2 Evoluția ratei șomajului în regiunile din România în perioada 2007-2011

Sursa: INS, 2007-2011

Din punct de vedere al șomajului pe grupe de vârstă, conform graficului de mai jos, nivelul cel mai mare al ratei șomajului se înregistrază în mediul tinerilor, cu vârsta mai între 15-24 de ani cu un procent de 22,1% față de 5,8% pentru cei cu vârsta peste 25 de ani pentru anul 2010, fiind și nivelul maxim atins în ultimii 10 ani.

Graficul 3.2.3 Evoluția ratei șomajului pe grupe de vârstă în perioada 2000- 2010

Sursa: INS, 2000-2010

3.3.Efecte ale aderării asupra schimbului cu exteriorul

În România, valoarea totală a exporturilor a atins un nivel de 70,30% în anul 2012, în scădere față de anul 2007 când s-a înregistrat un procent de 70,80%.

Din punct de vedere al importurilor, acestea sunt în creștere față de anul 2007, cunoscând o creștere de la un procent de 59,20% (2007) la 62,60% (2012).

Conform graficului de mai jos, România exportă mai mult decât importă, fapt bucurător pentru țara noastră.

Graficul 3.3.1 Evoluția exporturilor și importurilor pentru anii 2007,2012

Sursa BNR, 2007,2010

Produsele cele mai importante sunt cele din domeniul mașinilor și echipamentelor de transport atât la nivelul exportului cât și la nivelul importului.

Graficul 3.3.2 Evoluția exportului pe grupe de produse pentru anii 2008 și 2013

Sursa: INS,2008-2013

Conform graficului de mai sus, nivelul exportului cu mașini și echipamente de transport este unul îmbucurător pentru România, având o evoluție semnificativă în creștere, atingând în 2013 un procent 42,7%, față de 33% în anul 2008.

Graficul 3.3.3 Evoluția importului pe grupe de produse pentru anii 2008 și 2013

Sursa: INS, 2008,2013

Conform graficului de mai sus, țara noastră importă mai multe produse agroalimentare decât să exporte, reprezentând un procent de 6,7% din export față de 7,9% din import.

3.4.Efecte ale aderării asupra producției interne

Conform graficului de mai jos, evoluția producției agricole a înregistrat în anul 2013 un procent de 18,5%, fiind și nivelul maxim al perioadei 2007-2013, față de anul 2007 (14,3%). Din punct de vedere al valorii adăugate brute s-a înregistrat un nivel de 7,9% în 2013, mi mare decât în anul 2012 (6,2%). Nivelul maxim s-a înregistrat în anul 2008 cu un procent de 8,3%.

Graficul 3.4. 1 Evoluția producției agricole în perioada 2007-2013

Sursa: BNR,2007-2013

Evoluția din anul 2013 a producției industriale a fost susținută de industria prelucrătoare, care a urcat cu 9,2% ca serie brută, și industria extractivă (2,2%).

Potrivit datelor INS, producția și furnizarea de energie electrică și termică, gaze, apă caldă și aer condiționat a scăzut cu 1,4% față de anul trecut.

Industria bunurilor de folosință îndelungată a urcat cu 10,4%, industria bunurilor de capital (plus 11,5%), industria bunurilor intermediare (plus 8,7%) și industria bunurilor de uz curent (plus 5,9%) față de anul 2012.

Astfel, în 2013 evoluția producției industriale a atins un nivel de 7,1% procente, mult mai ridicată față de anul 2008 când s-a înregistrat doar 1%. Anul 2009 a fost unul critic, deoarece s-a ajuns la -5,70% procente , însă anii 2010 și 2011 au readus producția industriașă în România, în procente mari, 4,1% respectiv 6,1%.

Graficul 3.4.2 Evoluția indicelui producției industriale în perioada 2008-2013

Sursa: BNR,2008-2013

3.5.Efecte ale aderării asupra consumului

Din punct de vedere al produsului intern brut și a principalelor sale componente, conform tabelului de mai jos, rezultă că România a atins un nivel de consum final în valoare de 476,1 miliarde lei în anul 2013 cu o creștere de 3% față de anul 2012 (437,4). În anul 2004 s-a înregistrat o valoare de 211,1 miliarde lei , în 2005 consumul a crescut cu 8,9% față de anul 2004.

Tabel 3.5.1 Produsului intern brut și principalele sale componente , mld lei, prețuri curente-

Sursa: INS,2004- 2013

Tabel 3.5.1 Evoluția produsului intern brut și a principalelor sale componente (în termeni reali)

-modificare procentuală față de anul precedent, %

Sursa: INS, 2004-2013

Conform datelor din tabelul de mai sus, consumul final al românilor din anul 2013 a cunoscut o scădere semnificativă față de 2006, de la un procent de 9,4% (2006) la 0,3% (2013). Perioada în care s-a înregistrat un prag critic în consumul final a fost anul 2009, respectiv anul 2010.

Cheltuieli de consum medii pe o persoană

Conform acestui criteriu, cheltuielile de consum mediu pe o persoană cu ponderea cea mai mare, au fost de 513,04 lei în anul 2010, înregistrate în mediul urban, al regiunii București-Ilfov, atingând o valoare de 718,92 lei pe o persoană.

Tabel 3.5.1 Cheltuieli de consum medii pe o persoană

-lei, prețuri curente-

Sursa: INS, 2007-2010

Consumul mediu de carne pe locuitor

Din acest punct de vedere, România beneficiază de o scădere a consumului de carne în anul 2012 (55.3%) față de anul 2007 în care se înregistra un procent de 66,7%.

Tabelul 3.5.2 Costul mediu de carne pe locuitor

Sursa: INS, 2007-2012

Cheltuieli medii de consum pe o persoană

Tabel 3.5.3 Cheltuieli medii de consum pe o persoană -lei-

Sursa: INS, 2007-2010

Cheltuielile medii de consum pe o persoană au oscilat de la 378,36 mii lei în 2007, la 513,04 mii lei în 2010, ponderea cea mai mare fiind mediul urban (451,23 mii lei în 2007 la 456,12 mii lei în 2010) a regiunii București –Ilfov.

Vânzările de produse nealimentare au crescut în decembrie cu 11,4%, în timp ce în cazul bunurilor alimentare avansul a fost de 3,6%.

De altfel, datele Institutului Național de Statistică arată că în anul 2013 a scăzut cifra de afaceri de la 3,3% în 2012 la 0,4%.

Graficul 3.5.1 Evoluția comerțului alimentar în serie brută în perioada 2008-2013

Sursa: INS,2008-2013

România a reușit să atingă ținta de 2,5% deficit bugetar stabilită împreună cu Fondul Monetar Internațional (FMI) . Veniturile obținute de guvern au reprezentat 32% din Produsul Intern Brut (PIB), în contextul în care guvernul estima inițial că va strânge la buget 33,6% din PIB. Ponderile veniturilor și cheltuielilor în PIB s-au redus, fiecare, cu câte 0,9 puncte procentuale.

Graficul 3.5.2 Evoluția deficitului bugetar în perioada 2007-2013

Sursa: INS, 2007-2013

Datoria publică a atins la sfârșitul anului 2013 nivelul de 38,1% din PIB. Spre comparație cu anul 2012, datoria publică reprezenta 38% din PIB.

Graficul 3.5.3 Evoluția datoriei publice în perioada 2007-20013

Sursa :INS,2007-2013

Concluzii

Privind în trecut cu gandul la viitor lucrarea de față a analizat probleme de maximă importanță și actualitate și mi-a oferit posibilitatea de a-mi exprima propria-mi opinie cu privire la realizările, perspectivele, extinderile și politicile pe care Uniunea Europeană le-a suferit de-a lungul timpului.

În plan politic și militar, asemenea forme de integrare internațională și-au găsit expresia, în ultima jumătate de secol, în constituirea Consiliului Europei, în crearea tratatului Nord – Atlantic și în înființarea Organizației pentru Securitate și Cooperare în Europa, iar pe plan economic – în constituirea Uniunii Europene.

Este cunoscut, de asemenea, că Uniunea Europeană, în prezent reunește 27 de state, care au depus eforturi sustinute pentru a îndeplinii cerințele impuse de către Uniunea Europeană în vederea integrarii în structurile sale.

În ceea ce privește negocierile cu Bulgaria și România, au fost încheiate Tratatele de Aderare semnate la data de 25 aprilie 2005 la Luxemburg. Aderarea a avut loc la 1 ianuarie 2007. Tratatele conțineau însă o clauză care prevedea că data aderării poate fi amânată cu un an, dacă reformele cerute de UE nu sunt executate în mod consecvent, iar UE, prin vocea comisarului său pentru extindere Olli Rehn, a atras atenția asupra faptului că încă se mai îndoiește că aceste reforme vor fi duse la bun sfârșit în timp util. Uniunea Europeană reprezintă o mare forță mondială, cu impact crescând asupra destinelor popoarelor europene și în întreaga lume, o motivație în plus atât pentru România cât și pentru Bulgaria care au aderat la ceea ce se numește „ marea familie europeană.”

În aceste condiții de evoluție istorică a vieții politice și economice internaționale și având în vedere opțiunea fermă a României în favoarea dezvoltării prioritare a prieteniei și colaborării tradiționale cu cea a țărilor occidentale, România post decembristă și-a făcut din aderarea la structurile europene și euro – atlantice obiectivul fundamental al politicii sale externe și de perspectivă.

Într-un astfel de context, pentru România, integrarea în Uniunea Europeană a reprezentat o prioritate în politica externă și a beneficiat de acordul tuturor grupurilor politice.

După debutul relațiilor diplomatice cu Uniunea Europeană în 1990, România a negociat primul acord comercial global dintre țările Europei Centrale și de Est, ce a intrat în vigoare la 1 mai 1991. Ulterior, a fost încheiat Acordul de Asociere care se aplică din februarie 1995. Obiectivul final prevăzut era aderarea României la Uniunea Europeană, acordul reprezentând cadrul de dialog politic, promovare și liberalizare a schimburilor reciproce, asistență economică și financiară din partea Uniunii Europene. Din punct de vedere comercial, acordul prevedea constituirea unei zone de liber schimb, pe principiul asimetriei concesiilor, într-o perioadă de 10 ani, cu posibilitatea prelungirii, în funcție de posibilitățile economice. Ca urmare a acordului, schimburile comerciale reciproce au înregistrat progrese considerabile, contribuind astfel esențial la apropierea economică între România și Uniunea Europeană și la crearea unor condiții favorabile unei integrări ulterioare.

Cererea de aderare a României a fost examinată de Comisia Europeană în același timp cu cererile celorlalte țări asociate, conform principiului egalității de tratament. Analiza s-a efectuat pe baza criteriilor economice și politice decise de Consiliul European de la Copenhaga (1993) și a strategiei stabilite la Essen (1994). Strategia prevedea parcurgerea unei etape de preaderare și stabilea un inventar minim al acquis-ului comunitar prin „Cartea Albă”, care trebuie transpus în dreptul intern al țărilor candidate. Consiliul European de la Madrid (1995) solicita în plus ca, în contextul strategiei de preaderare, să se asigure condițiile „unei integrări progresive și armonioase” prin dezvoltarea economiei de piață, adaptarea structurilor administrative și crearea unui mediu economic și monetar stabil.

În consecință, Comisia Europeană a analizat relațiile între România și Uniunea Europeană, în special în cadrul Acordului de Ascociere; îndeplinirea criteriilor politice stabilite la Copenhaga (democrație, primatul dreptului , drepturile omului, protecția minorităților); situația actuală și perspectivele privind condițiile economice (economia de piață, capacitatea de a face față presiunii concurențiale); capacitatea României de a-și asuma obligațiile aderării privind acquis-ului comunitar, dreptul derivat și politicile Uniunii Europene); situația generală, actuală și perspectiva în legătură cu posibilitățile României de a îndeplini criteriile de aderare.

În baza analizei efectuate, Comisia Europeană apreciază că România dispune de instituții democratice stabile, dar care trebuiesc consolidate printr-o practică în conformitate cu primatul dreptului la toate nivelurile aparatului de stat. În ceea ce privește drepturile fundamentale, se impun eforturi considerabile pentru combaterea corupției, ameliorarea funcționării justiției și protecția libertăților individuale.

Din punct de vedere al criteriilor economice, România a făcut progrese în direcția instituirii unui cadru favorabil economiei de piață, dar este nevoie de consolidarea aparatului administrativ și jurisdicțional, precum și de asigurarea macrostabilității. În schimb economia românească nu este încă în măsură să suporte presiunea concurențială și acțiunea forțelor pieței Uniunii Europene.

În final readuc în atenție un aspect central pentru subiectul UE, sistem cu totul unic, cu multiple nivele, pe care l-am analizat în toate componentele sale, un sistem care se află într-o permanentă schimbare atât din punctul de vedere al relațiilor dintre statele membre, cât și al modului de raportare al altor actori internaționali.

Bibliografie

Andrei C. Liviu , Euro,București,Ed.Economică,2003

Avram Ion, Uniunea Europeană și aderarea României,București,

Bărbulescu I. Gh. , UE de la național la federal, București, Ed.Tritonic, 2005

Bari Ioan, Globalizarea economiei”, București, Ed. Economică, 2001

Barthe M.A, Economie de l`Union europeenne”, Paris, Ed. Economică,

Bârzea Cezar, Politicile și instituțile Uniunii Europene, București,

Belean Pavel, Anghelache G. – Finantele Publice ale Romaniei, Editura Economica, Bucuresti,2005;

Bidilean Vidu, Uniunea Europeană:instituții,politici și activități

Bran Paul – Relații financiare și monetare internațional, Editura Economică, București 1990;

Bran Paul – Relații valutar–financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București 1990;

Chițiba Constanța, Sistemul economiei mondiale, București, 2002

Chițiba Cosntanța, Management și negocierea în afaceri internaționale,

Colecția Revistei Capital

Colecția Ziarul Financiar,Jurnal National

Dăianu Daniel, Încotro se îndreaptă țările comuniste, București,

Dumitrescu St., Bal A., Economia mondială, ediția a II a,

Dumitriu Camelia – Managementul internațional și relații economice internaționale, Editura Polirom, Iași 2000;

Firescu Victoria, Cotidianul Economistul din 24.01.2000

Floricel C., Relații valutar-financiare internaționale,București

Floricel C-tin. – Relații valutar–financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București 1997;

Fota Constantin, Economia internațională , Craiova, Ed. Alma, 2000

Miron D., Păun C. , Aspecte financiar-monetare ale relatiilor economice

Năsui Delia – Relații valutar – financiare internaționale, Editura Universității „Aurel Vlaicu” Arad 2003

Negruș Mariana – Finanțarea schimburilor internaționale, Politici. Tehnici, Editura Humanitas, București 1991;

Nicolae A., Dumitriu I. – Eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București 1990;

Materiale editate de Comisia Europeană și de Delegația sa în România

Agenda 2000.Renforcement et elargissement de l`Union europeenne”,2000

Qui fait quoi dans l`Union europeenne,Commission europeenne,Luxembrug,2001

Cotidiane

Jurnalul Economic, martie 2005 , anul VIII, nr.15,Ed.ASE

UNCTAD – World Investment Report 2004, 2006

UNCTAD – Regional Experiences in the Economic Integration Process of Developing Countries, 2004

OMC – Annual Report, 2003, 2004

Institutul de Economie Mondială, București, 2005

Adrese de internet

www.eib.org

www.europa.eu.int

www.infoeuropa.ro

www.worldbank.org

www.bnr.ro

www.insse.ro

Bibliografie

Andrei C. Liviu , Euro,București,Ed.Economică,2003

Avram Ion, Uniunea Europeană și aderarea României,București,

Bărbulescu I. Gh. , UE de la național la federal, București, Ed.Tritonic, 2005

Bari Ioan, Globalizarea economiei”, București, Ed. Economică, 2001

Barthe M.A, Economie de l`Union europeenne”, Paris, Ed. Economică,

Bârzea Cezar, Politicile și instituțile Uniunii Europene, București,

Belean Pavel, Anghelache G. – Finantele Publice ale Romaniei, Editura Economica, Bucuresti,2005;

Bidilean Vidu, Uniunea Europeană:instituții,politici și activități

Bran Paul – Relații financiare și monetare internațional, Editura Economică, București 1990;

Bran Paul – Relații valutar–financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București 1990;

Chițiba Constanța, Sistemul economiei mondiale, București, 2002

Chițiba Cosntanța, Management și negocierea în afaceri internaționale,

Colecția Revistei Capital

Colecția Ziarul Financiar,Jurnal National

Dăianu Daniel, Încotro se îndreaptă țările comuniste, București,

Dumitrescu St., Bal A., Economia mondială, ediția a II a,

Dumitriu Camelia – Managementul internațional și relații economice internaționale, Editura Polirom, Iași 2000;

Firescu Victoria, Cotidianul Economistul din 24.01.2000

Floricel C., Relații valutar-financiare internaționale,București

Floricel C-tin. – Relații valutar–financiare internaționale, Editura Didactică și Pedagogică, București 1997;

Fota Constantin, Economia internațională , Craiova, Ed. Alma, 2000

Miron D., Păun C. , Aspecte financiar-monetare ale relatiilor economice

Năsui Delia – Relații valutar – financiare internaționale, Editura Universității „Aurel Vlaicu” Arad 2003

Negruș Mariana – Finanțarea schimburilor internaționale, Politici. Tehnici, Editura Humanitas, București 1991;

Nicolae A., Dumitriu I. – Eficiența și finanțarea investițiilor, Editura Didactică și Pedagogică, București 1990;

Materiale editate de Comisia Europeană și de Delegația sa în România

Agenda 2000.Renforcement et elargissement de l`Union europeenne”,2000

Qui fait quoi dans l`Union europeenne,Commission europeenne,Luxembrug,2001

Cotidiane

Jurnalul Economic, martie 2005 , anul VIII, nr.15,Ed.ASE

UNCTAD – World Investment Report 2004, 2006

UNCTAD – Regional Experiences in the Economic Integration Process of Developing Countries, 2004

OMC – Annual Report, 2003, 2004

Institutul de Economie Mondială, București, 2005

Adrese de internet

www.eib.org

www.europa.eu.int

www.infoeuropa.ro

www.worldbank.org

www.bnr.ro

www.insse.ro