Echilibrul Reciproc al Puterilor. Situatia din Romania

Echilibrul reciproc al puterilor

Situația din România

Teoria separarii puterilor în stat ȋși are originea ȋn secolul Luminilor,adică secolul 18, unde a apărut ca o reacție ȋmpotriva monarhiei absolute. Monarhia absolută este o formă de guvernământ ȋn care puterea supremă este deținută ȋn totalitate de rege, care se consideră personificarea statului. În acest sens,este celebră afirmația lui Ludovic al 14-lea “Statul sunt eu.” – “L’état c’est moi.”

În privința teoriei separării puterilor ȋn stat există savanți care ȋi plasează originea ȋn Antichitate. Aristotel, ȋn lucrarea sa “Politica” afirmă că ȋn orice orânduire statală există părti, 3 elemente:

– Adunarea Generală, care se ocupa de afacerile publice;

-Corpul Funcționarilor( de care aparținea comandamentul);

-Corpul Judiciar care avea ca scop aplicarea legilor și implicit realizarea justiției;

Cel care a formulat doctrina modernă a separării puterilor ȋn stat a fost englezul John Lock. În lucrarea sa, “Essay on Civil Government”(1688) el distinge 3 puteri: puterea legislativă( considerată supremă), puterea executivă și puterea federativă ( de a declara război,pace sau de a ȋncheia tratate). Un alt filosof care s-a ocupat de principiul separării celor 3 ȋn cartea sa “L'esprit des lois” a fost Charles-Louis Montesquieu.

În era modernă, principiul separării puterilor stă la baza conceptului de stat de drept.Statul de drept reprezintă structura ȋn care statul și dreptul se află ȋntr-un raport de complementaritate.Dreptul nu poate exista ȋnafara statului,deoarece cel din urmă conferă anumitor norme caracterul de obligativitate și juridicitate.La rândul lui, dreptul (sau normele juridice) limitează puterea statului,impunând o anumită direcție acțiunilor acestuia. Statul polițienesc acționează prin dreptul forței,statul de drept prin forța dreptului.La baza conceptului de stat de drept stau 4 principii esențiale:domnia legii, legalitatea administrației, separarea puterilor și respectarea drepturilor și libertăților cetățenești.

Principiul separării puterilor ȋn stat presupune o ȋmpărtire a puterii către instituții distincte,independente, ȋnzestrate cu atribute și privilegii de conducere.Această divizare are ca scop ȋnlăturarea ca puterea absoluta să fie deținută de o singură instituție sau entitate, deci moderarea puterii. Separarea puterilor ȋn stat presupune distincția celor 3 puteri și anume: Judecatorească, executivă și legislativă.

Puterea judecatorească este prima putere și aparține instanțelor de judecată.În ordine ierarhică crescătoare, instanțele din România sunt: judecătoriile, tribunalele, Curțile de Apel și Înalta Curte de Casație și Justiție.Raporturile sistemului justiției cu legislativul se referă la faptul că funcționarea instanțelor judecătorești se realizează numai ȋn conformitate cu legea.La nivel local legea este aplicată de instanțele judecătorești,iar la nivel central de Înalta Curte de Casație și Justiție.

Puterea executivă are ca scop asigurarea bunului mers al vieții publice, prin organizarea aplicării legilor și punerea lor ȋn executare la cazuri concrete.Dacă este necesar se poate recurge la forță de constrângere a statului.Într-un stat ,puterea executivă este ȋmpărțită ȋntre Președinte și Guvern.În Romania, executivul este dualist,adică este format din Guvern și Președinte,fiecare exercitându-și atribuțiile specifice,relativ independent unul de altul. În funcție de stat,Guvernul mai poate purta și alte denumiri: Cabinet, Consiliu de Miniștri. În puterea executivă, Constituția mai include,pe lângă Președinte și Guvern, administrația publică formată din: ministere, autorități administrative autonome,consilii locale,primari,consilii județene și prefecți.

Puterea legislativă este deținută de Parlament care are drept de inițiativă, adică poate iniția proiecte de lege.În teoria clasică a separării puterilor ȋn stat, legislativul (Parlamentul) veghează asupra modului de aplicare a legilor executivului ( Guvern). Acest control se realizează prin metode care diferă de la un stat la altul: realizarea unor verificări,adresarea la Curtea Supremă sau ȋn situații excepționale dizolvarea guvernului. Parlamentul este instituția care reprezintă interesele poporului, autoritatea sa se bazează pe voința electoratului exprimată prin alegerile periodice. Parlamentul poate fi unicameral-ȋn UE din 27 de țări, 13 au parlament unicameral- sau bicameral. Bicameralismul este format din camera inferioară- Camera Deputaților- și camera superioară- Senatul. Parlamentul României se ȋnscrie ȋn cea de-a doua structură.

Parlamentul are ca atribuții: adoptarea legilor, care sunt obligatorii pentru toți cetățenii statului, organizarea armatei, realizarea apărării naționale, organizarea administrativă și teritorială a statului,organizarea ȋnvățământului și adopatarea bugetului. De-a lungul timpului, istoria instituțiilor politice românești a fost marcată de mai multe momente importante:

Adunările Obștești din Muntenia și Moldova;

Convenția de la Paris și consacrarea regimului parlamentar în Principate;

 1864 – anul înființării Senatului;

Sistemul parlamentar în baza Constituției de la 1866;

1919 – Primul Parlament ales prin vot universal;

1923 – moment de referință în istoria vieții parlamentare din România;

1926 – introducerea ”primei electorale”;

Parlamentul României în timpul dictaturii carliste;

19 noiembrie 1946 – ultimele alegeri parlamentare de dinaintea dictaturii comuniste;

1991 – adoptarea primei Constituții post-comuniste;

2003 – modificarea Constituției.

La momentul actual,Parlamentul este format din 176 de senatori,reprezentați de Călin Popescu Tăriceanu și 407 deputați,reprezentați de Vasile Zgornea.Între Senat și Camera Deputaților există mici diferențe: numărul diferit de parlamentari și ȋn ce domenii legislative este fiecare cameră decizională,respectiv care este ultima cameră care adoptă decizia.

Separarea celor 3 mari puteri,respectiv a Instanțelor judecătorești,Guvernului și Parlamentului,instituții cu organizări,activități și atribute proprii și specifice; nu ȋnseamnă izolarea acestora,ci interdependența și un control reciproc.Conform acestui principiu nicio putere nu prevalează asupra celeilalte și nu ȋși asumă prerogativele specifice unei terțe puteri. Între ele nu există o ierarhie; nu se poate afirma că una este mai importantă decât celelalte,deoarece prin excluderea unei puteri echilibrul și bunul mers al lucrurilor ar fi tulburate.Atunci când puterea autorităților este limitată crește puterea celor ce sunt guvernați.

Într-un stat democratic,se precizează la nivel constituțional respectarea principiului puterilor ȋn stat, și respectiv al echilibrului puterilor.În Constituție, în articolul 1 se prevede: “Statul se organizează potrivit principiului separației și echilibrului puterilor – legislativă, executivă și judecătorească – în cadrul democrației constituționale.” Limitarea la numai 3 puteri de stat este o caracteristică specifică Constituției României actuale.

Situația din România,în ceea ce privește separarea puterilor, este cel puțin diferită,s-ar putea spune chiar atipică.România este considerată, la nivel internațional, în prezent,una din țările europene cu cel mai înalt grad de corupție la nivel judecătoresc,la nivel guvernamental, și respectiv la nivel parlamentar.La nivel statal,se remarcă faptul că Parlamentul este o instituție democratică, dar nu pe deplin democratică, deoarece liderii Senatului și Camerei Deputaților nu se aleg de către popor în mod direct, ci de către membrii deja aleși ai Parlamentului.Puterea judecătorească și puterea executivă nu sunt,la rândul lor, instituții complet democratice,pentru că membrii acestora nu sunt aleși direct de către populație, ci sunt numiți de către anumite autorități sau instituții,fapt ce ȋi determină pe aceștia să devină vulnerabili și dependenți față de cei care i-au numit .La nivel local sau județean, puterea judecatorească se dovedește a fi nedemocratică, deoarece membrii și conducătorii nu sunt aleși ȋntr-un cadru formal,ci sunt numiți.

În acest context,la nivel statal nu s-a realizat o separare completă a Puterii legislative (Parlamentul) de Puterea executivă (Guvernul),ȋn sensul că au existat anumite situații când membri ai Parlamentului au intrat ȋn Guvern(ca miniștri sau secretari de stat), unde și-au păstrat funcțiile; și, astfel au participat la ședințele la care erau interesați ei direct sau la care erau interesate partidele.

Prin urmare, chiar dacă ȋntre cele 3 puteri-legislativă,executivă și judecatorească- nu există o separare deplină, acestea trebuie să colaboreze ȋntre ele.În cadrul acestei colaborări,este vitală păstrarea independenței și separarea funcțiilor lor juridice.Consider justificat că, indiferent de gradul de flexibilitate al raporturilor de colaborare și conlucrare ȋntre cele 3 mari puteri, pentru menținerea separației și echilibrului, este necesar a delimita concret funcțiile conferite fiecărei puteri,precum și gradul de conlucrare și mediere.

Student: Burcea Andreea

Grupa 112

Bibliografie:

“Separația puterilor ȋn stat”- Gheorghe Gheorghe

“Separarea și echilibrul puterilor în stat”-Anca Vahnovan

https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-constitutional/capitolul-9-separarea-puterilor-in-stat/