E Diplomacy In Perioada Administratiei Obama – Rodham Clinton

E-DIPLOMACY ÎN PERIOADA ADMINISTRAȚIEI

OBAMA – RODHAM CLINTON

INTRODUCERE

În lucrarea de față ne propunem să analizăm potențialul inovator al noii diplomații și oportunitatea înființării unor noi domenii virtuale ale diplomației și reprezentanților săi în contextul și relevanța schimbărilor care au loc în sistemul internațional. Printre factorii care au determinat apariția noilor abordări ale politicii internaționale pot fi diversificarea actorilor scenei internaționale, digitalizarea telefoniei, Mass mediei audio-vizuale, apariția Internet-ului și a sateliților de comunicație.

Dezvoltarea internetului și a rețelelor de socializare, multiplicarea actorilor statali și non-statali, diversificarea problematicii în sistemul internațional și, implicit, apariția unor factori temporali obligă reprezentanții guvernamentali să găsească alternative. E-Diplomacy reprezintă o alternativă pentru cetățenii lumii de a participa la derularea evenimentelor, de a înțelege provocările politicii mondiale, de a nu se simți excluși din firul evenimentelor și al deciziilor care se formulează în cadrul politicii externe.

E-Diplomacy nu are o denumire specifică în spațiul academic sau în Mass-Media. Pe parcursul cercetării Pe parcursul cercetării, am descoperit că autori consacrați ai relațiilor internaționale au utilizat diferite sinonime, astfel:

On-line Diplomacy este folosit pentru prima dată de Mark Leonard într-un raport pentru a atrage atenția asupra necesității adaptării diplomației la era digitală.

pe domenii virtuale americane și europene putem accesa e sau E-Diplomacy,

termenul de Real-Time Diplomacy a fost folosit de Philip Seib,

Diplomație Publică 2.0 este utilizată de Nicholas J. Cull și James K. Glassman,

Diplomație Digitală sau Diplomație Digitală 2.0. se regăsesc pe site-ul oficial al Ministerului de Externe al Marii Britanii sau pe cel al Departamentului de Stat American.

pe domenii virtuale canadiene apar termenii Web-Diplomacy sau Twit-Diplomacy.

pe domenii virtuale anglofone ale Mass-media apare Net Diplomacy.

Instant Diplomacyare o istorie mai veche, a fost folosit prima oară în anii’60 pentru a face diferența între diplomația Lordului Palmerson și diplomația contemporană primelor emisiuni politice în spațiul audio-vizual.

Cyber Diplomacy este utilizat de Jan Mellisen.

Virtual Diplomacy este termenul întrebuințat de Daryl Copeland, Evan Potter și Richard Kohler.

pe domeniile virtuale guvernamentale sau Mass-Media ale Europei termenul îl găsim tradus în diferite limbi ca Diplomație Digitală.

21st Century Statecraft este un termen puțin întâlnit, dar a stat la baza înființării departamentului E-Diplomacy al Statelor Unite în perioada guvernului Obama-Rodham-Clinton.

Diplomarketing – autoarea site-ului diplomație digitală a Ministerului de Externe a Israelului, Nili Goldberg.

Triplomacy este noul termen promovat de Deborah Wilson Nutter, Universitatea Tuffs US.

Diplomacy 3.0. a fost lansat de Departamentul De Stat a SUA în 2010, este folosit pe site-uri precum Suedia (Andreas Sandre) sau Turcia(Gökhan Yücel).

Dintre termenii enumerați mai sus, noi ales ca în această lucrare să utilizăm termenul E-Diplomacy.

Obiectiv

Motivele alegerii temei:

In epoca informației și în plin proces al globalizării au început să fie din ce în ce mai utilizați termeni care au în componență formatul digital și /sau își desfășoară o parte a activității în spațiul virtual. Avem adresă electronică, instituțiile iar companiile derulează ședințele pe Skype și teleconferințe, interviuri de angajare se fac telefonic sau video. Pe de altă parte, nu putem omite efectele adverse precum manipularea sau mișcările sociale cu caracter agresiv care au ca punct de organizare rețele sociale virtuale, iar acestea sunt agora noastră.

Mass-media și spațiul virtual pot influența percepția publicului privind reputația și renumele indivizilor, actorilor statali și non-statali sau a sistemului internațional.

Partidele nu mai sunt percepute numai pentru programele și ideologiile cu care erau obișnuite înainte. Odată cu apariția dezbaterilor politice a apărut un nou tip de politician, iar Charisma și caracterul lui poate influența într-o măsură mai mare publicul alegător decât partidul.

Schimbările și transformările de mai sus au desprins o nișă care poate fi dezvoltată în acest domeniu. Această cercetare este inovativă și va fi dezvoltată ulterior acestui demers.

***

Ipoteză

Întrebarea principală de cercetare este reprezentată de o ipoteză formulată pe baza schimbărilor care au loc la nivel internațional și, apoi, a posibilității de adaptare în cadrul instituțiilor statului . Întrebarea de cercetare care se aplică este:

Ipoteza centrală

Plecând de la premisa că E-Diplomacy reprezintă un instrument al diplomației publice. La rândul ei, aceasta este un instrument al diplomației prin intermediul căreia se consolidează Politica Externă a unui stat, atunci:

De ce ar fi necesare schimbări pentru nivelurile de informare, posibila motivație a diplomației de a implica IT, riscul de control al multimediei asupra opiniei publice și care ar fi riscurile controlate odată fiind modificate instituțiile guvernamentale ?

Întrebări ajutătoare

Acest gen de întrebări sunt folosite pentru a aduna cunoștințele necesare pentru a găsi un răspuns la întrebarea centrală. Pentru acest demers vom explica termeni mai puțin utilizați în domeniul relațiilor internaționale, dar aceștia vor explica rolul fiecărui termen, concept sau paradigmă utilizați.

Noțiunile de bază ale tehnologiei actuale sunt permanent utilizați. Folosim smart-phone-urile pentru telefonia mobilă transmisă prin sateliți, lap-top-urile, ascultăm la radio digital, iar canalele de televiziune sunt transmise pe rețele ce cablu, prin fire de carbon, în mod analog.

Tehnologia actuală a transferat mediul social în unica sferă construită de om, unde nu există nici ierarhie socială, nici reguli/legi stabilite, încă. Uneori, nici termenii nu sunt bine-determinați și nici identitățile utilizatorilor confirmate. Așadar, mediul nou creat are nevoie de timp pentru organizare și reglementare dar efervescența activităților nu lasă la dispoziție acel timp cu care au fost obișnuiți actorii politici în spațiul real.

Mediul virtual – telematic (prin sateliți) și digital (rețele analog) – sunt facilități ale erei informaționale, locul unde tehnologia combinată cu ideologia ne lasă expuși și fără apărare în fața celorlalți. Creșterea puterii pe internet devine proporțională cu sălbăticia și haosul. Acest fapt îi conduce pe utilizatori să ceară ajutor pentru a naviga. Astfel, va începe ierarhizarea și lumea reală va deveni echivalentă cu cea virtuală.

Întrebarea direcționează activitățile care urmează a fi întreprinse în scopul de a obține răspunsuri la secțiunea întrebări, de la cercetare empirică la cadrul holistic:

Ce strategii de lucru și ce acțiuni ar putea fi întreprise pentru a îmbunătăți imaginea unui stat?

E-Diplomacy – un instrument nou în Diplomația Publică sau al Diplomației tradiționale?

Cum a fost acceptat Soft Power de state care au politici bazate pe Hard Power?

Care ar fi avantajele și dezavantajele unei E- Diplomacy pentru guvernul unui stat? (alternative).

Cu m și de ce ar fi motivați diplomații pentru a folosi tehnologia IT?

Ce canale multimedia se pot activa pentru eficientizare și control al riscurilor pentru a obține rezultate pozitive?

Care este mesajul?

Cum arată o platformă de E-Diplomacy sigură? Exemple de bune-practici.

Cum este / va fi reglementat spațiul telematic și cel digital de legile internaționale privind dreptul diplomatic vs. Dreptul internetului/IT?

Pregătirea unui diplomat pentru platformele de E-Diplomacy?

Motivația pentru care ar trebui să respecte, de asemenea, legile și regulamentele combinate? Cum?

Ce obstacole există în calea desfășurării activității unui E-Diplomat?

Alte ipoteze care vin în ajutorul ipotezei centrale sunt: E-DIPLOMACY este multi-level și interactivă, oferă participanților feedback în timp real, cetățenii din comunități pot coopera direct cu actorii statali sau non-statali; folosesc instrumente care nu necesită birocrație, pot valorifica informațiile pentru a consolida politica externă.

Lucrarea pleacă de la premisa generală că oamenii au căutat să inventeze și să descopere permanent unelte care să le faciliteze viața. După ce, unii au avut un fel de unelte, ceilalți altfel de instrumente un început să le schimbe între ei. La început mai rar apoi, din ce în ce mai des aceste unelte/instrumente au început, la rândul lor să îi influențeze modul de viață al oamenilor. Astfel, lumea în care trăim este transformată permanent și este dificil de ținut pasul cu ele. Acestea influențează toate domeniile vieții noastre ale mediului privat sau public.

De ce lumea diplomatică ar rămâne în afara transformărilor?

Cine ar fi crezut în urmă cincizeci de ani că în viața privată a oamenilor vor utiliza curent aparate audio-video pentru conferințe intercontinentale?

***

Surse primare și secundare

Sursele primare sunt reprezentate de lucrările principalilor autori în domeniul relațiilor internaționale, Hans Morgenthau, Joseph Nye Jr., Alexander Wendt și alții. Pentru politica externă și construirea studiului de caz au fost consultate lucrări și citați autori precum Jan Mellisen, Nicholas Cull, Jonson Hall, Graham Allison și Philip Zelikow, Iulia Motoc și Șerban Filip Cioculescu, Hillary Rodham – Clinton, Henry Kissinger.

Sursele secundare ale lucrării includ: articole științifice, ale institutelor și centrelor de cercetare în domeniu, site-uri oficiale guvernamentale și ale Mass-media.

Metodologie

Pentru facilitarea înțelegerii acestui concept și necesitatea transformării instituțiilor care pot implementa E-Diplomacy vom utiliza metoda de cercetare exploratorie.

Modelul teoretic care a fost utilizat pentru a facilita acest demers este Modelul Geert Hofstede. Chiar dacă acest model este folosit, în general, pentru studii sociale privind culturile ni s-a părut oportun să îl folosim având în vedere elementele inovatoare cu care E-Diplomacy pe care le poate aduce vastului domeniu al Diplomației.

Deși suntem diferiți, avem proleme comune, iar, cele patru dimensiuni pe care Hofstede le utilizează în analiza modelului care i-a dat numele pot fi utilizate, nu numai, pentru cultură, dar și în domeniul diplomației publice, în instituțiile și ambasadele unei națiuni. În cadrul unei organizații se vor fi explorate dimensiunile principale (gender, individual/ apartenența la grup, tolerarea ambiguității, relația de putere dintre șef și subaltern) care fac obiectul modelului Kofstede legate de masculinitate/ feminitate, nivelul individual al funcționarului versus cel al culturii organizaționale, distanța reprezentată de gradul de inegalitate sau ierarhia din sistemul public și politic și nivelul de ambiguitate permis ( lipsa unor informații sau neînțelegerea lor pot conduce la concluzii eronate).

În primul capitol al acestei lucrări am operat cu concepte din domeniul relațiilor internaționale, teorii ale politicii externe, diplomație tradițională și, legate de diplomație publică, Soft Power și E-Diplomacy. Perspectiva teoretică a Relațiilor Internaționale aleasă pentru a explica contextul apariției și dezvoltarea acestui concept, este socio-constructivismul.

Capitolul următor este dedicat instituțiilor, ambasadelor, organizaților și personalităților care au platforme virtuale pentru E-Diplomacy. Având în vedere specificul temei vor fi prezentate exemple de bune-practici și limitele acestora.

Prin studiul de caz, am dorit să evidențiem oportunitatea înființării departamentelor virtuale, succesul obținut prin utilizarea noilor mijloace tehnologice în Politica Externă ale unui stat și care sunt laturile pozitive versus laturile negative ale acestuia. Cât de mult se pot implica reprezentanții diplomatici prin tehnologiaoopera direct cu actorii statali sau non-statali; folosesc instrumente care nu necesită birocrație, pot valorifica informațiile pentru a consolida politica externă.

Lucrarea pleacă de la premisa generală că oamenii au căutat să inventeze și să descopere permanent unelte care să le faciliteze viața. După ce, unii au avut un fel de unelte, ceilalți altfel de instrumente un început să le schimbe între ei. La început mai rar apoi, din ce în ce mai des aceste unelte/instrumente au început, la rândul lor să îi influențeze modul de viață al oamenilor. Astfel, lumea în care trăim este transformată permanent și este dificil de ținut pasul cu ele. Acestea influențează toate domeniile vieții noastre ale mediului privat sau public.

De ce lumea diplomatică ar rămâne în afara transformărilor?

Cine ar fi crezut în urmă cincizeci de ani că în viața privată a oamenilor vor utiliza curent aparate audio-video pentru conferințe intercontinentale?

***

Surse primare și secundare

Sursele primare sunt reprezentate de lucrările principalilor autori în domeniul relațiilor internaționale, Hans Morgenthau, Joseph Nye Jr., Alexander Wendt și alții. Pentru politica externă și construirea studiului de caz au fost consultate lucrări și citați autori precum Jan Mellisen, Nicholas Cull, Jonson Hall, Graham Allison și Philip Zelikow, Iulia Motoc și Șerban Filip Cioculescu, Hillary Rodham – Clinton, Henry Kissinger.

Sursele secundare ale lucrării includ: articole științifice, ale institutelor și centrelor de cercetare în domeniu, site-uri oficiale guvernamentale și ale Mass-media.

Metodologie

Pentru facilitarea înțelegerii acestui concept și necesitatea transformării instituțiilor care pot implementa E-Diplomacy vom utiliza metoda de cercetare exploratorie.

Modelul teoretic care a fost utilizat pentru a facilita acest demers este Modelul Geert Hofstede. Chiar dacă acest model este folosit, în general, pentru studii sociale privind culturile ni s-a părut oportun să îl folosim având în vedere elementele inovatoare cu care E-Diplomacy pe care le poate aduce vastului domeniu al Diplomației.

Deși suntem diferiți, avem proleme comune, iar, cele patru dimensiuni pe care Hofstede le utilizează în analiza modelului care i-a dat numele pot fi utilizate, nu numai, pentru cultură, dar și în domeniul diplomației publice, în instituțiile și ambasadele unei națiuni. În cadrul unei organizații se vor fi explorate dimensiunile principale (gender, individual/ apartenența la grup, tolerarea ambiguității, relația de putere dintre șef și subaltern) care fac obiectul modelului Kofstede legate de masculinitate/ feminitate, nivelul individual al funcționarului versus cel al culturii organizaționale, distanța reprezentată de gradul de inegalitate sau ierarhia din sistemul public și politic și nivelul de ambiguitate permis ( lipsa unor informații sau neînțelegerea lor pot conduce la concluzii eronate).

În primul capitol al acestei lucrări am operat cu concepte din domeniul relațiilor internaționale, teorii ale politicii externe, diplomație tradițională și, legate de diplomație publică, Soft Power și E-Diplomacy. Perspectiva teoretică a Relațiilor Internaționale aleasă pentru a explica contextul apariției și dezvoltarea acestui concept, este socio-constructivismul.

Capitolul următor este dedicat instituțiilor, ambasadelor, organizaților și personalităților care au platforme virtuale pentru E-Diplomacy. Având în vedere specificul temei vor fi prezentate exemple de bune-practici și limitele acestora.

Prin studiul de caz, am dorit să evidențiem oportunitatea înființării departamentelor virtuale, succesul obținut prin utilizarea noilor mijloace tehnologice în Politica Externă ale unui stat și care sunt laturile pozitive versus laturile negative ale acestuia. Cât de mult se pot implica reprezentanții diplomatici prin tehnologia actuală? Ce riscuri sau amenințări se pot descoperi și preveni? Ce instrumente pot fi folosite pe platformele digitale și rețelele sociale pentru a crea un nou brand de țară?

(pentru mine – să nu uit – . Vom folosi metoda inductivă pentru studiul de caz. Vom pleca de la particularitatea cazului pentru a-l transforma în noțiuni generale și de la empiric la inteligibil).

Această lucrare reprezintă începutul unor de plecare Nu am pretenția că studiul meu, în forma actuală se supune în totalitate rigorilor academice, dar reprezintă începutul care include în sine dorința de a continua cu alte studii în domeniu și a mă perfecționa.

CAPITOLUL 1.

CADRU CONCEPTUAL ȘI TEORETIC

Capitolul introductiv este alocat rolului politicii externe ale statelor, pentru nivelurile de analiză și instrumentele prin care politica externă își implementează și aplică strategiile; va explica raportul și diferența între diplomația tradițională și publică. Vom defini conceptele E- Diplomacy., Smart Power, Soft Power și Hard Power. De asemenea, vom descrie perspectiva aleasă din cadrul teoriilor relațiilor internaționale, socio-constructivismul.

Politică Externă

În acest subcapitol va fi abordat conceptul de politică externă. Vom explica modul în care este formulată și implementată, obiectivele, instrumentele, nivelurile de analiză a politicii externe și rolul acesteia în politica internațională,

Formularea.

Pentru formularea, rolul, obiectivele, nivelurile și instrumentele politicii externe am considerat, de asemenea, că este necesar să definim, conceptele de politică și politica internă și, apoi, interesul național.

Raymond Aron a definit politica prin termenii preluați din limba engleză, policy, policies și politics, astfel: policy reprezintă întreprinderea unei acțiuni a unui individ, a unui grup de indivizi a subsistem politic al unei societăți sau al unui guvern într-un program de guvernare prin intermediul căruia se creează politici publice pentru îmbunătățirea calității vieții cetățenilor. Termenul policy, la plural – policies, reprezintă relațiile conflictuale sau de cooperare la nivel internațional. Aceste policies în sistemul internațional poartă denumirea de foreign politics.

Interesul național reprezintă elementul-cheie al politicilor unui stat și poate fi definit ca totalitatea acțiunilor, țelurilor specifice naționale și aspectelor de ordin intern prin intermediul cărora acesta își evaluează valorile naționale și este poziționat în sistemul internațional.

Politica externă este definită de Iulia Motoc „… ca parte importantă a obiectivelor pe care și le fixează statele”, iar pentru Șerban F. Cioculescu, „politica externă servește politica de securitate internă și internațională …stabilește și menține relații diplomatice cu alte state și organizații spre a-și spori capitalul de securitate, spre a supraviețui și a se dezvolta …a menține pacea și securitatea la nivel regional și mondial. …Politica externă este o politică publică al cărei studiu denumit generic FPA se bazează atât pe elemente de politică internă cât și pe cele de politică internațională, fiind înrudită, cu politica de apărare a statelor”.

Părintele Realismului, Hans Morgenthau completează definițiile menționate anterior afirmând următoarele: „distincția dintre politica tradițională externă și internă tinde să dispară… nu mai există chestiuni externe și interne pure, pentru că orice face sau nu face o națiune este un subiect de laudă ori de reproșuri ca o reflectare a filozofiei sale politice, a sistemului de guvernământ și a modului de viață”. Nici neorealistul structuralist, Kenneth Waltz nu departajează politica externă de cea internă deoarece statul încearcă să acționeze conform interesului și strategiei de securitate naționale, iar o alegere eficienta necesită considerarea scopurilor statului în relație cu situația conjuncturală, prin urmare, „statele nu se comportă pe scena internațională în virtutea politicii externe a acestora, ci comportamentele acestora sunt rezultatul raporturilor de forțe pe care structurile le creează”.

Contextul actual internațional îmbogățit cu actori statali noi și non-statali importanți reface strategiile în politicile externe și internaționale și redefinește politica externă, astfel:

Henry Kissinger adaptează politica externă la politicile întreprinse de marile puteri în contextul noului secol: „varietatea sistemelor internaționale face o mare parte a dezbaterii tradiționale american cu privire la natura politicii internaționale, și oarecum, irelevante. Fie că este vorba valori sau putere, ideologie sau raison d'état, factorii determinanți cheie ale politicii externe, de fapt, totul depinde de stadiul istoric în care un sistem internațional se află. Politica externă americană, mereu în căutarea de magie, a unui panaceu necesită subtilitate ideologică, strategie cu rază lungă de acțiune care prezintă o provocare specială și încă nerezolvată.

Slovenul Ernest Petrič definește politica externă ca „activitatea unui stat prin care organele sale reprezentative, în relații cu alți actori (în special, statali), să-și îndeplinească scopurile și să-și promoveze valorile, prin metodele pe care le are la dispoziție, … iar pentru statele mici sau nou formate cu metodele adaptate strategiilor sau/și metodele disponibile pe măsura puterii și resurselor acestora.

Pentru vechea Comunitate Europeană, politica externă a fost primul domeniu de activitate politică întreprinsă de către membrii în afara tratatului; iar ca nou actor pe scena relațiilor internaționale, Uniunea Europeană își definește politica externă prin trei elemente esențiale:

interese comune pentru păstrarea valorilor comune, pentru promovarea păcii, drepturile și libertățile fundamentale ale omului, independența uniunii;

reprezentare printr-o autoritate supremă, strategii și luarea deciziilor în comun;

dezvoltarea unui sistem de apărare comun.

Un scurt rezumat al definițiilor citate s-ar putea reconstitui în următoarele paragrafe:

În numele interesului național al unui actor statal, politica externă însumează acțiunile întreprinse de un guvern în spațiul internațional în mod simetric și pe diagonală, cu actori non-statali și la nivel individual, la nivel bilateral și multilateral. În sistemul internațional, statele au agendă de lucru comună pentru domenii de activitate importante pentru umanitate, cum ar fi: pacea, securitatea, respectarea drepturilor și libertăților omului, schimbarea climatică și menținerea status-quo-ului dar „cea mai importantă misiune a politicii externe”, afirmă Andrew Linklater, „este asigurarea securității și supraviețuirii statului”; Prin urmare, „totalitatea politicilor și interacțiunilor unei țări care utilizează mijloace sau formulează obiective localizate în mediul extern al granițelor respectivei țări se numește politică externă”.

Numai că de politica externă se ocupă și organizații internaționale (ex. O.N.U.) și regionale(U.E.). Din această perspectivă, politica externă reprezintă un set de politici publice interesate de schimbările, la nivel global, precum schimbările climatice; care promovează pacea, status-quo-ul, respectarea drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.

1.1.2. Decizia în politica externă

Pentru a urmări deciziile în politica externă vom împărți procesul de analiză a politicii externe într-o succesiune de decizii parțiale. Fiecare va fi analizată pentru clasifica factorii, cum influențează aceștia deciziile și care sunt circumstanțele.

Teza general valabilă pentru analiza esenței deciziei în politica externă a scris-o Graham Allison în 1971 având ca studiul de caz Criza rachetelor din 1962. Mai târziu, în 1999 Philip Zellikow a dezvoltat-o și a verificat-o cu documente care au fost declasificate. Allison abordează diferit cele trei decizii care au fost luate pe parcursul crizei: decizia sovietică de a transporta rachete balistice de rază medie de acțiune pe teritoriul Cubei; decizia americanilor de a răspunde printr-o blocadă și decizia sovietică prin care aceștia își retrag rachetele.

Pentru esența deciziei, Allison a găsit trei modalități diferite de referință unde se poate observa volumul de alegeri în care se calculează maximizarea rezultatelor cu minime pierderi pentru orice acțiune sau set de acțiuni efectuate de un guvern. Allison numește modelul actorului rațional. De asemenea, Allison constată că analiștii "raționali" trebuie să ignore o mulțime de lucruri pentru a face analiza lor se potrivesc modelele lor. Analiștii pot examina evenimente în politica externă având trei modele care reprezintă trei niveluri de analiză: primul model este cel Actorului rațional, al doilea este modelul Comportamentului organizațional și al treilea model este Politica guvernamentală.

Mesajul principal al cărții lui Allison pleacă de la ipoteza că nimeni nu va începe un război nuclear, din cauza consecințelor sale și noțiunea de distrugere reciproc asigură pacea ajunge la concluzia nu există nicio barieră în calea război nuclear. Privind la modele de organizare și politice în istorie sunt națiuni care atacă „rațional” indiferent de prețul final. Modelul actorului rațional este periculos, cel organizațional a explicat gafe altfel inexplicabile din strategia militară iar modelul procesului politic explică dezacordurile și sfidările unor generali în fața șefilor de guvern. Prin utilizarea acestor modele și moduri de gândire și acțiune oamenii fac presupuneri nesigure despre realitate cu rezultate, uneori dezastroase și nu acționează în mod rațional.

Allison a fost criticat pentru faptul că a făcut presupuneri nefondate și nu ar fi avut suficiente dovezi pentru a-și demonstra teoriile. La sfârșitul anilor ’90, Zelikow a dovedit prin documentele declasificate că Allison a fost în întregime corect.

Declarațiile de intenție din presa internă și internațională scrisă și audio-vizuală din perioada crizei ar putea fi numite acțiuni din domeniul diplomației publice. În mod paradoxal, Allison punctează că, deși titlul cărții este Esența deciziei, nu există nicio esență a decizie, ci numai moduri diferite de abordare a evenimentelor care rămân valabile, încă în studiul politicii externe actuale.

1.1.3. Instrumentele politicii externe

Instrumentele politicii externe pot clasificate pe mai multe categorii: la nivel individual, guvernamental și internațional; de diverși actori statali și non-statali și în funcție de evenimentele interne și externe. Ar putea fi politice, economice și generale. Există o mare varietate de instrumente disponibile pentru elaborarea politicii externe.

Pentru Hans Morgenthau, politica externă are două instrumente tradiționale: diplomația și forța militară și, mai nou, propaganda ar fi trebuit considerată un instrument al politicii externe din perioada războiului rece. După desființarea blocului comunist european, Margot Light adaugă celor două instrumente tradiționale pe cele legate de economie și finanțe. În sistemul internațional actual au apărut instrumente ale politicii externe cu impact direct asupra populației, precum: ajutorul economic și umanitar, politicile economice și financiare și sancțiunile economice; iar în contextul politic internațional putem alătura ca noi instrumente vizitele de lucru reciproce la cel mai înalt nivel, negocierile, alianțele și organizațiile.

Pentru Hazel Smith instrumentele politicii externe includ diplomația, instrumente sau sancțiuni economice, preferințe comerciale și furnizarea de ajutor; negocierea și încheierea unor tratate și acorduri și utilizarea forței militare. În cazul UE, utilizarea forței militare se face indirect, prin sistemele naționale ale statelor membre și a NATO.

Indiferent de volumul instrumentelor, politica externă se implementează cu ajutorul diplomației.

Diplomația reprezintă instrumentul prin intermediul căruia se implementează politica externă a unui actor statal sau non-statal. Diplomația standard este centrată pe relației între state. Domeniilor sale recunoscute: Bilaterală, Multilaterală, Informală, Para Diplomația, a nunților și a priveghiului au fost promovate provizoriu alte tipuri de diplomații pentru deschiderea sau reinstaurării relațiilor bilaterale.. Printre tipurile de diplomații provizorii practicate de state se pot număra diplomații de succes ca diplomația fotbalului și a dansului sau Gunboat, Ping Pong, Shuttle Diplomacy etc. Setea de informație și nevoia de implicare a indivizilor în politica internă și internațională a modificat stilul de abordare al diplomației, astfel a apărut diplomația publică. Dezvoltarea diplomației publice aduce diplomația tradițională în atenția cetățeanului iar opiniile cetățeanului sunt luate în considerare de diplomație. Diplomația publică are o nouă oportunitate de dezvoltare în mediul cel mai efervescent al vremurilor actuale.

Ca orice nou venit într-un grup, acesta trebuie să se conformeze, să preia și să aplice regulile prin care este organizat grupul. Ca să poată fi acceptat de grup, noul venit ar trebui cunoască bine elementele deja existente ca să știe care îi va fi rolul și să aducă elemente inedite, inovatoare. Noua venită în marele domeniu al diplomațiilor tradiționale și publice este E-Diplomacy.

1.1.4. Rolul politicii externe în contextul actual internațional

În acest fragment al lucrării vom arăta cum a evoluat politica externă, rolul și factorii care influențează actorii statali și noii actori ai politicii externe în contextul actual internațional.

Politica externă este condusă de reprezentanții statelor și este rezultatul influenței, în sens dublu: al mediului intern cu cel extern frontierelor sau al liderilor asupra maselor dar și sub presiunea acestora din urmă.

În lucrarea lui despre politică externă, Kissinger afirmă că, nu totdeauna, politica externă americană acționează corect. El explică motivele pentru care politica internă conduce politica externă americană în direcție opusă. „Congresul legiferează nu numai tactica politicii externe, dar, de asemenea, încearcă să impună un cod de conduită și o pletoră de sancțiuni altor națiuni. Zeci de națiuni se află acum sub astfel de sancțiuni… Administrațiile succesive au tolerat, în parte, ca un compromis pentru a obține aprobarea pentru alte programe, în parte pentru că, în absența unui pericol exterior imediat, politica internă a devenit mai importantă pentru supraviețuirea politică decât manipularea politicii externe”. Apoi în cea mai recentă lucrare, același autor ne reamintește că cele trei elemente-cheie ale politicii externe ale lui Richelieu au rămas valabile în politica internațională: „primul, strategie pe termen-lung bazată pe o analiză atentă și pe factori revelatori; al doilea, oamenii de stat trebuie să departajeze opiniile și viziunea creată (în urma analizelor atente de ambiguități sau informații eronate, deseori create la presiunile conflictuale) de direcția coerentă și scopul ales și ale treilea element, oamenii de stat trebuie să acționeze, să reducă decalajul dintre experiențele societății și ale aspirațiilor personale”.

Apariția unor noi actori statali, a actorilor non-statali precum Organizațiile Internaționale (Non)Guvernamentale, Corporații Transfrontaliere și Multinaționale în Relațiile Internaționale, implicarea opiniei publice și apariția Decalogului de la Helsinki (1975) au dus la diversificarea agendei diplomatice tradiționale.

Nu mai puțin important este faptul că actori nelegitimi ca Organizațiile Teroriste sau situații independente de factorul uman ca schimbarea climatică reprezintă un perpetuum mobile în strategiile și acțiunile tuturor actorilor Relațiilor Internaționale.

1.1.5. Aplicarea politicilor externe prin diplomațiile: tradițională și publică. Raportul dintre diplomația tradițională si cea publică

Diplomația este instrumentul politicii externe care le poate cuprinde pe toate celelalte prin rolul său de reprezentare, negociere și coordonare a celorlalte instrumente. Termenul de diplomație, apare în limbajul curent în secolul al XVIII-lea. Particularitatea lui consta în discurs politic, negociere cu ușile închise și disimulare. Acel discurs nu era public și nu trebuia să fie partajat. Diplomații formau o breaslă exclusivistă care dădeau rapoarte secrete, aveau acces la informații confidențiale și erau în apropierea marilor decidenți politici. Odată cu răspândirea tehnologiei informației și comunicațiilor, acest exclusivism a fost spulberat, ex. La sfârșitul anului 2010, WikiLeaks a demonstrat utilizatorilor de internet că diplomația și guvernele nu mai pot avea secrete. Totul se poate transmite în mediul on-line.

Pentru a se distinge de ramurile nou-apărute a le diplomației, instrumentul de bază al politicii externe a început să fie denumită „diplomația elitelor”, „vechea diplomație”, „diplomația standard” sau „diplomația tradițională”.

În sens ei tradițional, diplomația are rolul de reprezentare, informare și negociere; activitățile puteau fi formale sau informale, obișnuite, tacite sau ascunse.

Conform Convenției de la Viena în 1961 pentru Drept diplomatic, misiunile diplomatice au cinci funcții: reprezentare bilaterală; protejarea intereselor și conaționalilor conform legilor internaționale; negociere; primirea, analizarea informațiilor din teritoriu și raportarea către statul trimițător; dezvoltarea relațiilor de prietenie, culturale, economice și științifice între statul acreditant și statul-gazdă.

În sens actual, diplomația si-a diversificat funcțiile. Celor de mai sus, s-au dezvoltat relații economice, activități consulare, negocierea intereselor naționale și protecția cetățenilor săi, emigrați sau în vizită, în țara gazdă. Diplomații și reprezentanții guvernamentali au început să-și facă reclamă, să promoveze valorile și cultura prin diplomație publică. …

1.1.6. Noua diplomație.

Pentru a înțelege motivele schimbării și a deschiderii diplomației către publicul larg, vom defini diplomația și vom încerca să explicăm oportunitatea apariției noilor ramuri ale diplomației.  

Dintre definițiile identificate în lucrări, am ales o descriere modernă și adaptată cerințelor actuale care re regăsește în edițiile după anul 2005 ale dicționarelor explicative românesc, anglofone ca Oxford, Collins, Webster sau în cele francofone ca Le Petit Robert:

Diplomația în secolul XXI poate fi rezultatul unui management alcătuit din decidenți ai spectrului politic al unui stat, iar agenții săi rămân, în continuare, membrii corpului diplomatic. Aceștia își exercită misiunile, în exteriorul granițelor.

În unele dicționare sau lucrări, diplomația este unul din instrumentele politicii externe. În schimb, în lucrări academice americane, diplomația este descrisă ca fiind sinonimă cu politica externă.

Fiind influențată de progresele tehnologice, diplomația a început să se democratizeze. Această democratizare trebuie să fie privită ca o binefacere pe arena internațională și nu atât de mult ca o nenorocire care a afectat status quo-ul diplomatic. Poate că această deschidere către opinia publică o va readuce în atenția domeniului relațiilor internaționale. Democratizarea împreună cu descentralizarea informației pregătește noii diplomați cu analize și prognoze pentru a formula răspunsuri în prealabil, mai degrabă decât de explicații, în timpul și în urma unui eveniment un exemplu ar fi ambiguitatea, până nu demult, esența diplomației. Un bun diplomat era cel care avea abilitatea de a ocoli răspunsuri sau a interpreta informația în favoarea lui. Pe noile canale de comunicare nu este timp, noua opinie publică are acces la informații din mai multe direcții iar diplomația nu se mai poate ascunde după fraze consacrate ca „nu am spus asta niciodată” sau ca „ne uităm, doar, la ce s-a spus, scris și acționat”.

1.1.7. Diplomația transformațională

Diplomația de transformare a apărut ca urmare venirii în funcție de Secretar de Stat a Condoleezei Rice în 2005 și a planului ei de revigorare a diplomației.

Această strategie a fost gândită pentru a răspunde la cererile cetățenilor printr-un comportament responsabil în sistemul internațional. Diplomația de transformare este înrădăcinată în parteneriat, nu paternalism – în a face parteneriate între diplomații americani și cetățenii străini pentru a construi propriile națiuni, un viitor mai bun și a asigura drepturile la viață în libertate și democrație.

Printre punctele importante de urmărit în planul numit Diplomație Transformațională Rice a urmărit o repoziționare a personalului diplomatic al SUA din intreaga lume. Într-un proces multianual, sute de posturi au fost mutate în zonele critice emergente din Africa, Asia de Sud, Asia de Est, Orientul Mijlociu și din alte părți.

Bazându-se pe colaborări regionale, diplomații au abordat mai eficient combaterea terorismului, bolilor și traficul de ființe umane.

Centrele diplomație publică regionale și platforme regionale de diplomație publică sunt stabilite în Europa și Orientul Mijlociu. Aceste centre vor colabora direct cu oamenii și mass-media de televiziune regională în timp real și în limba corespunzătoare.

Tehnologia secolului 21 va fi folosită pentru a angaja publicul străin direct prin intermediul mass-media și internet, precum și pentru a conecta mai bine diplomații în timp real.

1.1.7. Sinteză. (Trecerea de la Diplomația elitelor, intre state la diplomația dintre stat și cetățean (diplomația publică).

Statul modern s-a constituit pe baza identităților și a intereselor naționale în două variante: ca stat-națiune, cum este fondat statul francez și ca stat național, varianta germană iar prin intermediul diplomației s-au constituit diferite organizații la nivel mondial care reprezintă sistemul internațional actual.

Politicile interne și externe ale unui stat se influențează reciproc în funcție de factori, interese și evenimente din toate domeniile vieții.

Apariția Noii Media după Ce De-Al Doilea Război Mondial și apariția Războiului Rece a impus diplomației tradiționale luarea în considerație a Diplomației publice. Cel mai recent val al globalizării aduce noi provocări celor două diplomații; iar problemele, obiectivele, temele și informațiile diplomației publice sunt contradictorii. Acestea îngreunează evaluările, deciziile și buna desfășurarea pentru diplomați și politicieni.

Jan Melissen identifică următoarele elemente distincte care fac legătura între opinia publică și noua diplomație: „responsabilitatea democratică” este primul element apărut în mediul internațional după Primul Război Mondial în care exista temerea că ar putea fi compromisă exercitarea diplomației efective prin implicarea publică directă a opiniei publice și a Mass-mediei în problemele diplomatice… Al doilea element îl completează pe primul prin ipoteze care stau la baza deschiderii diplomației și sunt asociate globalizării: extinderea relațiilor sociale în piața financiară internațională și a grupurilor teroriste, apariția rețelelor sociale virtuale transfrontaliere, separarea agendei politice interne de cea externă și comprimarea timpului și al spațiului pentru circulația informației și impactul pe care toate cele enumerate îl are asupra oamenilor în mediul local și sistemul global. Al treilea element le înglobează pe primele două care au o importanță deosebită în evoluția diplomației. Apariția tehnologiei de vârf și facilitarea accesului în spațiile digitale decide apariția termenului E-DIPLOMACY (Mellisen îl numește cyber Diplomacy). Acesta începe să fie luat în considerare de Politica externă și, implicit, de Diplomațiile Tradiționale și Publice. „Proliferarea informației prin cabluri optice și sateliți”, afirmă Mellisen, „transportă cu ea întrebări profunde asupra viitorul diplomației… și care sunt în esență modurile cu care statele caută, țintesc și schimbă informații… Această evoluție oferă oportunitatea pentru redefinirea diplomației Publice în ceea ce privește rolul activ pentru opinia publică, mai degrabă decât ca obiect pasiv al strategiilor politicilor externe de stat..

Apariția actorilor non-statali, mișcările sociale la nivel global și creșterea societății civile au început să schimbe caracterul și prerogativele diplomației multilaterale. Diplomația multilaterală este redefinită din cauza apariției și participării a organizațiilor non-guvernamentale sau a noilor tehnologii. Noii factori care pot reevalua rolul diplomației multilaterale sunt diferite tratate și acorduri multilaterale care iau în considerare, alături de actori statali și non-statali, grupuri sau indivizi cu acțiuni directe în afacerile internaționale

1.2. Diplomația Publică

Noi am ales definițiile următoare deoarece informația în spațiul virtual este recepționată în timp real, este transfrontalieră, nu are bariere structurale sau organizaționale. Aceasta influențează publicul larg, iar aparatul diplomatic își adaptează instrumentele în funcțiile de obiectivele și strategiile alese de politica externă pentru diplomația tradițională multilaterală. În schimb, diplomația bilaterală poate interacționa cu mass-media locală a celuilalt stat, în scopul de a explica sau justifica politicile țării lor în încercarea de reducere a ostilității sau de a încheia acorduri și tratate.

Hans Morgenthau definea propaganda ca al treilea instrument al politicii externe, alături de diplomație și forța militară, dar după 1945 acest termen avea o conotație negativă în conștiințele oamenilor. Ca atare, mediul academic american a venit în întâmpinarea opiniei publice cu un nou concept care să se delimiteze de propagandă; astfel, a apărut Diplomația Publică.

1.2.1. Definiții

Termenul „Diplomația Publică”, în sensul actual a fost definit de către decanul Edmund Gillian în 1965 în cadrul Facultății de Drept și Diplomație Fletcher din S.U.A., astfel: „Prin diplomație publică se înțelege totalitatea mijloacelor prin care guvernele, grupurile private și persoane fizice influențează atitudinile și opiniile altor popoare și guverne, astfel încât să exercite o influență asupra deciziilor lor de politică externă… Punctul central al Diplomației Publice este fluxul transnațional de informații și idei”. În Murrow Center, „Diplomația publică … se referă la influența atitudinile publice privind formarea și executarea politicii externe Acesta cuprinde dimensiuni ale relațiilor internaționale dincolo de diplomația tradițională, cultivarea de guvernele a opiniei publice în alte țări: interacțiunea de grupuri private și nu a ridicat într-o țară cu cele ale altuia; Raportarea Afacerilor Externe și impactul acesteia asupra politicii; comunicare între cei a căror sarcină este comunicarea, între diplomați și corespondenții străini, precum și procesele de comunicare inter-culturale”. Deși diplomația tradițională era practicată cu discreție, au existat momente în care era făcut un transfer de informații către public sub formă de propagandă. Din 1990 multe națiuni au început să-și înființeze departamente de Diplomație Publică.

Pentru Jan Melissen, Diplomația Publică reprezintă „promovarea, construirea și menținerea Relațiilor Internaționale cordiale… este un proces de comunicare al unui guvern către un public străin cu scopul de a-și promova ideile, idealurile și cultura; de asemenea, de a-și face cunoscute interesele și politicile naționale”.

Diplomația Publică, în viziunea lui Kishan Rana, este „totalitatea activităților unui guvern care lucrează cu agențiile non-statale și ajunge la opinia publică și privată în în străinătate, care acoperă informații, printre altele, cultură, educație, precum și imaginea țării”; iar pentru Mark Leonard, Diplomația Publică „construiește relații, începând de la ascultarea și înțelegerea nevoilor și culturilor altor state și căutarea domeniilor care să găsească valori comune între popoare”.

1.2.2. Delimitarea Diplomației Publice de Diplomația Tradițională

Puterea informațiilor crește constant din ce în ce mai mult și mai mult. Nu doar guvernele, ci și cetățenii sunt importanți, acum. Diplomația Publică a devenit „imaginea publică a diplomației tradiționale”. Indirect, aceasta este o formă diplomație tradițională deoarece provine din procesele mai largi în diplomație, ca o continuare a diplomației tradiționale, dar cu noi resurse. Prin urmare, ar fi de dorit ca Diplomația Publică să justifice acțiunile sau inacțiunea lor în fața publicului și să se străduiască să-l convingă de justețea politicilor externe ale guvernului. În ajutorul acestei afirmații, diplomația publică, în opinia lui J. Nye, construiește relații pe termen mediu și lung și creează oportunități pentru politicieni în politica externă în trei etape concentrice importante:

Centru, implică informarea, comunicarea, explicarea, pregătirea zilnică și combaterea informațiilor false sau eronate pentru momentele decizionale, sau de criză în timpul cât mai scurt posibil.

Al doilea val, comunicare strategică, planuri, planificări, comunicări și campanii pe durata unei zile, săptămâni sau luni pe o anumită temă de care publicul-țintă să nu uite.

Al treilea val este cel mai amplu și se desfășoară pe ani și decenii prin intermediul unor programe, burse și instituții universitare, schimburi culturale și academice și de comunicări directe.

Diplomația publică și diplomația tradițională reprezintă interesele naționale. Cu toate acestea, abordările sunt diferite. Diplomația tradițională își îndeplinește misiunea în spațiul extern, pe terenul guvernelor străine în mod simetric; în timp ce diplomația publică se concentrează pe publicul larg, pe dialog asimetric între guvern, spațiu non-guvernamental cu public străin sau local. Guvernele își pot trasa astfel strategii clare de diplomație publică pentru mase largi sau se poate concentra pe o audiență de nișă. Norvegia este un exemplu în acest sens. Ea și-a concentrat strategia ca forță de menținere a păcii în lume. Premiul Nobel pentru Pace este decernat la Oslo. Acesta este singurul premiu Nobel care este oferit în afara granițelor Suediei. Aceste Nobel pentru Pace este singurul premiu Nobel care este oferit în afara granițelor Suediei. Aceste două elemente au construit brand-ul țării care se reflectă și în toate activitățile.

Diplomația publică are drept scop principal relațiile pe termen lung. Construirea acestor relații este determinată în mare măsură de modul în care mesajele sunt transmise și receptate. Mai mult decât atât, valorile importante comune și încrederea dobândită treptat sunt esențiale pentru menținerea relațiilor, pentru a câștiga publicul străin și face un prieten permanent. Comunicarea joacă un rol important în dobândirea de încredere. Înțelegerea între culturi este esențială pentru o diplomație publică eficientă. Pentru diplomația tradițională acestea nu sunt obiective importante, mai degrabă un produs secundar pentru comunitățile strategice de cooperare.

Diplomația publică lucrează în principal în două direcții. Acestea devin un dialog în care nu întotdeauna mesajul transmis este același cu cel receptat. Înțelesul comunicării pentru publicul străin depinde de diferențele culturale, iar diplomația publică are o misiune dificil de realizat pentru a-și eficientiza comunicarea. Diplomația publică franceză de exemplu, s-a bazat pe excepționalismul cultural și pe promovarea limbii franceze, în special în state care-și simțeau amenințate cultura și limba din cauza poziției dominante a culturii americane.

1.2.3. Instrumentele diplomației publice

În mod tradițional, guvernele nu sunt convingătoare. Deseori cetățenii devin sceptici atunci când un guvern străin se implică direct. Dacă un mesaj poate trezi suspiciune numai prin faptul că este transmis de un guvern străin, atunci este mai bine să lucreze prin intermediul rețelelor și organizațiilor independente. Guvernele pot învăța din experiența acestora pentru a influența opinia publică din străinătate. ONG-uri, partenerii diaspora, partidele politice și mărcile pot fi utilizate ca instrumente ale diplomației publice. Aceste colaborări nu sunt cu siguranță, un fenomen nou, dar în funcție de contextul politic internațional în schimbare, ele au devenit importante.

Cultura

Pentru americani, cultura în cadrul diplomației este sinonimă cu diplomația publică, în timp ce britanicii și francezii se referă la aceasta cu termenul de diplomație culturală. Când Nicholas J. Cull se referă la diplomația publică, el arată că este propagandă culturală, dar americanii preferă termenul de diplomație publică. Activitățile de promovare a unui state în afara granițelor sale implică activități culturale precum expoziții de artă, producții culturale –teatru, film, muzică, radio – tv, promovarea limbii prin organizarea cursurilor de învățare și activități de schimburi educaționale universitare.

Acestea reprezintă strategii pe termen lung pentru îmbunătățirea imaginii țării în rândul altor țări și populații, ar putea influența politicilor altor guverne prin bunăvoința de care s-ar bucura în cadrul populației respectiv.

Organizațiile non-guvernamentale (ONG-uri)

Guvernele nu au factorii – cheie ai ONG-urilor pentru succesul pentru a performa în diplomație publică: credibilitate, expertiză și adecvate rețele (Oxfam și Amnesty International au o reputație solidă construită într-o perioadă îndelungată de timp).

Expertiza combinată cu independența și credibilitatea oferă ONG-urile mai multă autoritate decât guvernelor. Ei au acces la/și experiență cu rețele de activiști, experți și politicieni străini. Astfel încât să poată exercita o presiune extraordinară într-un anumit domeniu de politică care guvernelor le este imposibil de construit în termen scurt

Guvernele pot colabora cu ONG-urile. În funcție de interesele comune se poate concepe o agendă mai largă sau mai restrânsă cu acestea cu condiția ca guvernele să garanteze independența ONG-urilor. Uneori este important să existe continuă să existe o continuitate de contact între guvern și ONG-urile pentru a permite un răspuns rapid. Prin urmare, ar fi bine să reprezentanții guvernelor să adopte de pe ONG-uri și relații formale.

Diaspora

Relațiile cu diaspora nu prezintă noutate pentru diplomație dar ea poate influența diferitele domenii în care acei membri își desfășoară activitățile curente în țara gazdă sau cea nativă. Acestea pot varia în funcție de relații, prietenii, foști/actuali parteneri de afaceri. Diaspora poate ajuta la creșterea cererii pentru competențe lingvistice. Ei pot oferi atât cunoștințe culturale și de înțelegere a politicii, stereotipurilor sau concepții eronate ce privire la alte societăți. De asemenea, există avantaje economice în domeniul turismului, comerțului, investițiilor și competențe. Relațiile dintre diaspora și guverne pot fi și periclitate de diferite situații. Acestea pot lua aspecte ale politicii externe (grupurile etnice) cu mai puțin beneficiu. De asemenea, relațiile dintre diferite Diaspora din aceeași țară sunt complexe iar diplomație publică ar trebui să fie în diversitatea completă a tuturor grupurilor etnice sau a orientărilor politice a emigranților.

Partidele politice

Relațiile dintre partidele politice au aceeași aplicabilitate în aproape toate statele. De multe ori apar probleme diplomatice din jurul diferențelor politice. Pentru că există o listă tot mai mare de probleme de luat în considerare (de mediu, terorism, droguri, etc.), este mai bine ca aceste dificultăți să poată fi eludate, dacă este posibil printr-un proces politic deliberativ. Ambele părți au o imagine mai clară a pozițiilor politice și capacităților. Prin schimbul de idei politice poate reînnoit, de asemenea, capitalul intelectual al partidelor politice. În plus, partidele politice utile care nu fac parte din guvern internațional perspectiva dezvoltării.

Individul

…..

Brand, Marcă și Logo

În ultimii 20 de ani, mărcile și logo-urile sunt transmise consumatorilor de cele mai importante canale multimedia. Deși loialitatea față de branduri poate fi un substitut pentru cetățenie, este complementară. Mărci globale reprezintă o idee, tineret, energie, bani, bun gust, etc. Unele branduri precum Coca-Cola sau McDonald’s au fost asociate cu stilul de viață american, valorile și libertatea. Uneori, acestea funcționează invers. Mărcile pot fi asociate sau nu cu țările lor, dar țările sunt asociate cu branduri. Oameni care nu au fost niciodată în Japonia sau Suedia fac asociații puternice cu mărcile produselor pe care le cumpără. Japonia vine cu sofisticare tehnologică (Karaoke, Sony, Nintendo) iar Suedia cu simplitatea (IKEA, Saab, Nokia).

Relația dintre brandurile și companiile naționale este destul de puternică și complexă. Uneori, companiile sunt recunoscătoare, dar în alte cazuri, fac mari eforturi pentru a-și acoperi originea. Companii tipice pentru acest fel de acoperire sunt ale stereotipurilor pentru diferite sectoare ale economiei.

O imagine națională poate avea atât avantaje cât și dezavantaje pentru companii. Dar pentru firmele-fantomă, contra fabricarea depășește beneficiile. Unele imagini naționale și-au făcut un renume puternic negativ bazat pe contrafacere, iar percepția creată este dificil de promovat în străinătate.

Brandul de țară nu are ce căuta într-o piață unică (cum ar fi turismul), dar joacă un rol important. Astfel, managementul unui brand de țară pare să fie un proiect complicat de realizat. Poziționarea în diferite piețe poate conduce către un brand de țară.

Brandul de țară poate fi rezultatul unui număr de impresii – experiențe cu oamenii, politicieni, produse, sport, cultură, simboluri naționale, istorie, evenimente excepționale, alimente, etc – lista este aproape inepuizabilă iar logo-ul unui brand de țară poate fi din diverse surse. Prin urmare, orice încercare de a vinde o țară care nu este în concordanță cu realitate, Dacă aceste experiențe cu o țară care nu este conform cu așteptările națiune sunt, de asemenea, sortite eșecului.. Controlul managementului de brand poate să nu fie lăsat doar managerilor tocmai pentru că există prea multe puncte de contact cu consumatorii.

O țară care se prezintă ca un brand către alții (state, potențiali turiști, oameni de afaceri, politicieni, bancheri, etc.) nu este nimic mai mult decât o marfă care este produsă și consumată. Aceasta este mai vulnerabilă la branding negativ.

Marketing-ul lucrează în conformitate cu diplomația publică în coerență absolută. Dacă nu, mărcii i se conferă un profil clar. Comportamentul, comunicarea și simbolurile pot marca fiecare situații care pot da o temă de bază comună pentru ca brand-ul să devină vizibil.

Responsabilitatea de a efectua în străinătate promovare a unui stat este deopotrivă, dificil de realizat și necesită timp îndelungat. Adesea, motivul lor este că societățile doresc să nu fie asociate cu imaginea națională sau pur și simplu că nu este sarcina lor. În ciuda aspirațiile unor companii de a transcende identitatea lor națională și să devină branduri globale puțini au reușit.

Probabil, doar un stat totalitar poate gestiona complet un brand de țară. Cu toate acestea, societățile democratice sunt impresiile comune ale unor entități în afara controlului guvernării. Doar faptul că țara este acasa și își poate folosi toate resursele disponibile…indiferent de numărul emițătoarelor există pe un număr limitat de rețele verificabile, ar putea – să conducă la doar o singură concluzie – într-o democrație, un brand corporativ de țară care oferă un conținut la o gamă largă de sub-branduri, este o iluzie. Există șansă reală de succes dacă jucătorii în fiecare piață au libertatea de a-și valorifica un brand de țară.

1.2.4. Obiectivele Diplomației Publice

Ce ar trebui să conducă diplomația publică? Obiectivele ei sunt multiple. Aceasta poate varia de la

comunicare directă cu publicul străin, un guvern străin schimba prin modelarea opiniilor cetățenilor săi, sau pur și simplu a crea o favoare imagine al politicii, acțiuni și sistemul politic și economic al statului. Un element esențial este de a construi relații personale și instituționale și a dialogului cu audiență statului – gazdă.

Accentul de diplomație publică este pus pe valori. Obiectivele sale sunt mult mai largi decât ale diplomației tradiționale. Pot fi obiective directe, obiective terțiare (de ex. imagini, percepții, influență, reputație), obiectivele secundare (de exemplu. sprijin pentru obiectivele politice ) și obiectivul principal (de exemplu. pentru a îmbunătăți cooperarea bilaterală). De asemenea, pentru a putea obține un rezultat favorabil în diplomație publică, există o ierarhie sau dimpotrivă, familiaritate, apreciere, de angajament și de influență.

1.2.5. Citizen Diplomacy

La începutul anilor 2000, s-a crezut că marketing-ul și managementul ar putea fi soluții pentru rezultate mai bune pentru brand-ul de țară al DP. Comparația a plecat de la strategii de succes ale mkt + mgm pentru firme sau personalități.

Diplomația publică poate implica personalități din toate domeniile de activitate. În epoca unde ne găsim supreconectați fiecare dintre noi poate deveni un ambasador.

La nivel individual și colectiv se creează oportunități economice care pot contribui la stabilitate. Persoane din întreaga lume au capacitatea de a împărtăși informații și idei instantaneu și să lucreze împreună pentru a rezolva provocările comune a satului global.

Fiecare individ ar trebui să înțeleagă impactul pozitiv și rolul unei diplomații cetățenești, să fie împuternicit să acționeze cu sens și scop. Astfel, s-au calculat riscurile de a implica societățile private, costurile puteau fi reduse cât mai mult posibil deoarece sistemul privat poate lucra ușor cu sponsorizări; dar, prin constituirea unui program public-privat se poate pierde ușor controlul.

1.2.6. Concluzii

(Sinteză) Actualizarea instrumentelor politicii externe conform tehnologiei informaționale au condus la apariția unor noi termeni care însumate, ne arată următoarele: implicarea mass-media și a celorlalte mijloace de comunicație tehnologice actuale, a oamenilor obișnuiți în afacerile internaționale au condus la ceea ce este cunoscut sub numele de diplomație publică. Acest lucru înseamnă că publicul, deși rămâne la domiciliu, se grupează, pune presiune asupra autorităților să urmeze sau să abandoneze unele acțiuni, în plină desfășurare.

1.3. E-Diplomacy.

În acest subcapitol vom defini, explica apariția, oportunitățile, reglementarea, dezvoltarea și limitele conceptului E Diplomacy.

1.3.1. Definiții

Dintre toate definițiile date diplomației de-a lungul timpului, Otto von Bismarck ne-a oferit una dintre cele mai simple definiții: „Diplomația este arta de a câștiga un prieten la distanță”.

William Assanvo definește E- Diplomacy ca pe „o nouă diplomație rezultată din asocierea mijloacelor de comunicare & tehnologice noi și a altor instrumente electronice care conduc activitățile diplomatice. (informația diplomatică, comunicarea, reprezentarea, negocierea, etc.). termenul cheie nu este reprezentat de electronic, ci de către E-DIPLOMACY; iar acesta este anexat ca instrument care să servească intereselor naționale al statului în relațiile diplomatice”

O altfel de definiție a E- Diplomacy ar putea fi: instrumentul creat din necesitatea de a înțelege cerințele ale opiniei publice tradițională, ale utilizatorilor rețelelor sociale electronice în vederea construirii viziunii și misiunii diplomației tradiționale.

Prin dezvoltările tehnologice, globalizarea a avut un rol important deosebit în evoluția diplomației către E- Diplomacy. Acest termen, „cyber-Diplomacy, leagă impactul inovațiilor din domeniul comunicațiilor și al tehnologiei informațiilor de politica externă și diplomație” afirmă Melissen.. Altfel abordat, E- Diplomacy reprezintă adaptarea diplomației la noile mijloace mass-media tipărite și electronice.

Din punctul de vedere al lui Carolin Winslow Nutter, diplomația bilaterală/multilaterală este învechită. În prezent, diplomaților tradiționali li s-au alăturat oameni de afaceri, lideri și ONG-uri, profesioniști din domeniile intelligence, securitate, drepturile omului, etc. Guvernele trebuie să facă față cerințe legate de schimbările petrecute în Epoca Telematică. Digitalizarea diplomației, complexitatea și diversificarea actorilor internaționali ar putea facilita apariția unui nou termen în domeniu, Triplomacy.

1.3.2. Origini și oportunități

Actualul val de informare și comunicare digitalizată – permite comunicare mai repede decât s-ar vreodată. Comunicarea prin mijloacele actuale tehnologice permite implicarea receptorilor de a-și exprima opinia și a da feedback imediat. Această situație permite participarea utilizatorilor la „viața cetății”.

Digitalizarea oferă noi oportunități (internaționale), cum ar fi mai mare și distribuția cu costuri minime iar accesul gratuit, contacte la nivel mondial și oportunități pentru digitalizarea patrimoniului cultural și național.

E- Diplomacy încearcă să se poziționeze în spațiul cibernetic transfrontalier, transnațional și nelimitat de timp. În acest sens, Tehnologia Informației și Comunicațiilor favorizează dezvoltarea unui imperialism anglofil (datorită limbajului cibernetic bazat pe limba engleză) prin înmulțirea conexiunilor și dezvoltarea rețelelor virtuale de socializare.

E- Diplomacy reprezintă adaptarea la noua tehnologie a reprezentanților diplomației tradiționale. Puterea de adaptare și viteza cu care reacționează poate aduce reușite guvernelor sau, dimpotrivă, mari eșecuri. Puterea de a alege și selecta în funcție de importanța evenimentului. Ne putem lăsa copleșiți de știri minore în timp ce situații periculoase pot escalada în conflicte. În condițiile în care știrile sunt transmise și recepționate în timp real nu mai este timp de a discerne adevărul de minciună, Abilitatea și viteza de reacție vor deveni arme pe net. Cum putem face diferența între un site oficial, unul presupus oficial și unul pirat. Cum a fost posibil Wikileaks. Cum se pot lăsa manipulați religios până la sinucidere tineri considerați, până nu demult, atei.

Cum se pot preveni toate acestea? Prin înființarea unor departamente ale căror activități se desfășoară în spațiul virtual în cadrul ministerelor de externe și să funcționeze non-stop. Ministerele de interne și apărare sau organizațiile internaționale aveau deja profesioniști angajați pentru detectarea și prevenirea infracțiunilor în spațiul real sau virtual.

E- Diplomacy are ca punct de plecare conexiunile interne și externe între publicul larg și guverne sau altfel de structuri organizaționale în spațiul virtual. Puterea, statul, libertatea cuvântului și dreptul la opinie exercitat de publicul larg de pretutindeni au luat o amploare de nebănuit în spațiul virtual. După cum se știe revoluția digitală a adus pe internet prefixul cyber. Abilităților de a obține rezultatele dorite exercitate în spațiul clasic strategic li s-au adăugat unele noi, dobândite prin exercitarea acestora în singurul spațiu strategic artificial creat de umanitate – spațiul virtual. Modul în care poate fi percepută puterea în acest spațiu este diferit de cel clasic. În cel virtual, puterea nu se cuantifică în numărul de tancuri, avioane sau vedete de luptă ci, în informație, numărul gigabiti, capacitatea PC si conectarea la internet. Toate acestea sunt cât se poate de reale. Numai modul de operare, transmitere și receptare a informațiilor este diferit. Ce decidem pentru a include sau exclude din spațiul virtual are implicații semnificative pentru operațiunile de putere a actorilor. Competența pentru construirea strategiilor și operațiunilor în spațiul digital nu sunt mai puțin reale de cele din spațiul clasic. .. ca menționat, există două concepții de bază ale spațiul cibernetic: a model care exclude infrastructură, și una care include .

Sistemul reprezentativ al statelor, organizațiilor sau domeniul privat se regăsesc în trei forme: Web. 1.0. folosește radio, televiziunile on-line, site-urile oficiale sau domeniile private și e-mail-ul, are o direcție – pentru informare. Acestea pot controla informația. Web. 2.0. – rețele de socializare, bloguri și este cu dublu sens. Aici se formează dialoguri, dezbateri. Impune transparență, decizii fără a avea timp la dispoziție pentru consultații interne cu board-ul sau colegi. Web 3.0. reprezintă sfera telematică (transmisii prin sateliți tereștri), domeniul în care funcționează ambasadele viitorului.

Parafrazând-l pe Clausewitz: „ războiul este continuarea politicii prin alte mijloace”, E-Diplomacy ar putea fi continuarea diplomației publice prin mijloacele tehnologice specifice secolului nostru, afirmă Mark Leonard în articolul Diplomacy by other means. În opinia fostului ambasador german la Londra și Washington Wolfgang Ischinger, E-Diplomacy este asociată noilor forme de schimb în politica internațională, completează spațiile virtuale lăsate libere politicilor asociate amenințării sau securității din spațiul cibernetic. Aici, „E-Diplomacy poate avea rolul decisiv în crearea unui cod de conduită digital pentru o lume mai sigură, bazată pe încredere și transparență”.

1.3.3. Reglementare

Noul concept reprezintă elementul de legătură care va reglementa/intermedia relația dintre cele trei tipuri de actori: persoane care acționează prin intermediul rețelelor, în general, organizații și companii care acționează prin intermediul rețelelor foarte structurate, și Statele Unite ale Americii. Deocamdată, nord-americanii rămân în top detașați confortabil în cadru clasic interstatal.

E- Diplomacy este un concept inovativ în acest domeniu. Acesta poate schimba percepția pentru lumea occidentală dacă se modernizează rapid, deoarece apariția internetului coincide cu percepția mediatizată despre declinul relativ al culturii occidentale.

Provocarea pentru Europa este de a realiza o convergență de diplomație digitală pentru a umple un gol politic și economic. Europa ar putea fi puntea care leagă Statele Unite ale Americii, pe de o parte și China pe de cealaltă parte.

E- Diplomacy se referă la triunghiul format între utilizatori, operatorii internauți de multe ori tentați de o poziție de monopol și statele care dețin putere politică. Se pare că segmentul dintre operatori și state se strânge sub efectul combinat habitus-ului cu argumente puternice pentru apărarea intereselor naționale.

Israeliana Nili Goldberg a adaptat cele cinci condiții pentru marketing de succes la E-Diplomacy. În vederea realizării unei E-Diplomacy de succes ea consideră că trebuie îndeplinite trei din cele cinci condiții: 1. Atingerea scopurilor/influențarea publicului-țintă (ex. atingerea numărului de utilizatori planificat inițial) 2. Acțiune (generarea unei schimbări de opinie la nivelul publicului) 3. Implicare (reprezentată de procentul de utilizatori ai spațiului virtual care au mediatizat inițiativa propusă) 4. Feedback (monitorizare, sincronizare, gestionarea instrumentelor din ambele spații – real și virtual) al publicului activ care participă, critică și promovează inițiativa 5. Viteza de reacție legată de evenimente sau acțiuni pe termen lung (ex. pentru branding și de sensibilizare este util să fie date repere specifice pentru procese desfășurate în luni).

După 2009 a fost prima care a început să încurajeze oficial un astfel de domeniu.

1.3.4. Viitorul E- Diplomacy

În spațiul virtual, apar exponențial diverse departamente – reprezentante ale statelor în spațiul online. Numai că rămâne deschisă dezbaterea legată de guvernarea online (e-Guvern) și Internet. reprezintă Internetul alfa și omega politicii externe a globalizării? Uneori este privită ca o necesitate absolută în aceste vremuri de criză economică sau, dimpotrivă, o exagerare a purtătorilor de cuvânt, alteori este văzută ca o amenințare la adresa libertăților civile în vremuri de criză politică, dar, cu toate acestea, alfabetizarea digitală va fi decisivă.

Cu ajutorul internetului a început Primăvara Arabă. Philip Seib subliniază rolul E- Diplomacy (Real-Time Diplomacy) în mișcările populare construite, cel puțin la început, de cei care au avut acces la rețelele de socializare, adică de cei din clasa medie sau superioară. Inițial, informațiile au circulat pe rețelele de socializare, oamenii s-au organizat și au ieșit în stradă.. După ce guvernele au tăiat accesul la internet, a venit rândul reprezentanților ambasadelor să-și pună la dispoziție tehnologia pentru a ajuta populația. (metaforă pentru Primăvara Arabă – pp.42-43. Seib l-a citat pe Ross care la rândul lui, l-a citat pe R. Reagan – Tehnologia va face incredibil de dificil rolul statului în cenzurarea/controlarea informației care ar putea ajunge la mase. Goliath reprezintă totalitarismul, iar David Populația. Piatra l-a răsturnat o reprezintă internetul – prin rețelele de socializare).

Astfel, după impactul inițial pe care noile medii tehnologice au avut-o asupra lumii diplomatice, a demonstrat că tehnologia, mass-media, diplomația și publicul larg sunt actorii aceleiași scene.

Progresele tehnologice din domeniul comunicării continuă să facă schimbări fundamentale în activitățile curente, să pună presiune, într-o formă sau alta, asupra diplomației. Creșterea gradului de dependență de HI-TECH afectează toată omenirea. Nivelul ei înalt este opus modului de folosire, astfel ea oferă oportunități pentru toate categoriile sociale. În același timp, nu putem omite faptul că și diplomația este alcătuită din oameni care în mediul privat utilizează noile gadget-uri iar ca profesioniști erau prinși într-un sistem învechit, din punct de vedere tehnologic.

În sensul ei propriu, nu tehnologia schimbă oameni, ci oamenii dezvoltă tehnologii. Publicul are așteptări, caută, dorește mai multă transparență din partea guvernelor (în cazul nostru, diplomația), a tuturor celor implicați în viața publică politică sau social. Acest fel de situație poate avea două soluții: ori se adaptează, ori dispare.

Sistemul ierarhic s-a redus dar a crescut pericolul încălcării confidențialității. Se promovează transparența. Noul brand de diplomație publică și E-Diplomacy prin utilizarea tehnologiei pot deveni rentabile și ambiționează statele în condiții de concurență echitabile pe domeniul public al www. Țări precum India, China, Cuba și din fostul bloc comunist pot utiliza internetul pentru a atrage și de a construi rețele cu diaspora, care au imigrat în alte țări din cauza unor situații de țară și de a încuraja expații să reconstruiască legăturile rupte sau întrerupte cu cei rămași în țară.

După patru ani de existență a biroului E-Diplomacy american, Alec Ross, declară într-un interviu că, a constatat faptul că folosind noile conturi ale E-Diplomacy diplomații americani au început să devină mai apropiați de publicul din țările unde-și îndeplinesc misiunile și au devenit ascultători mai atenți.

Versiunile oficiale al diplomației pot fi prezentate direct, autentic, convingător și creativ prin utilizarea noilor platforme media, mai degrabă decât prin conferințe de presă sau declarații oficiale. E-Diplomacy are beneficii funcționale și strategice; poate deveni un instrument socio-economic pentru cunoașterea a idealurilor, valorilor, realităților și competențelor unei țări. Având în vedere toate acestea, este esențial ca diplomația să ia act de progresele tehnologice și să stăpânească mediul virtual. Pentru țările care sunt de dimensiuni reduse și economic „care doresc” creații în domeniul IT sunt cel mai bine văzute ca „binecuvântări deghizate”, care obligă diplomații să treacă obstacolele socio-politice și economice, care sunt aruncate drumul lor în calea dezvoltării.

Viitorul E-Diplomacy este conectat la viitorul tehnologiei telematice. Nevoia ancestrală a oamenilor de comunicare face ca viitorul să fie legat de nou-apărutele smart-phone, internet și tehnologie, în general. Cum va fi viitorul, care sunt limitele, oportunitățile sau pericolele sunt întrebări care mai mult împiedică studiul decât un răspuns corect. La aceste întrebări autorii Eric Schmidt și Jared Cohen presupun că viitorul va fi unul profund conectat la tehnologie. Ei împart ipotezele în patru puncte. În primul, pentru ei este clar că umanitatea va încerca să utilizeze IT-ul pentru stocarea informațiilor, urmări sau prinde infractori sau teroriști dar omul va continua să-și utilizeze intuiția, nuanțele de judecată dar se va folosi de roboți pentru a nu mai fi expus direct pericolelor. În al doilea, lumea virtuală va continua să complice viețile tuturor dar nu va putea să înlocuiască ordinea firească (cu Primăvara Arabă s-a dovedit că masele populare pot fi instigate pe rețele virtuale dar oficialitățile pot trece la represalii ). Apoi, din punctul lor de vedere, statele vor deține două guverne, două tipuri de politici externe – una pentru lumea reală, cealaltă pentru lumea virtuală. Atacurile cibernetice sunt deja puse în aplicare deoarece este mai comod să lupți din fața computerului decât expus în teren. Ultimul punct este legat de puterea care este oferită de conectivitatea fără frontiere, de puterea care este dată accesul informațiile stocate pe micile instrumente folosite pentru sau împotriva unor persoane private sau publice.

Vor fi pericole de întrebuințare defectuoasă a instrumentelor, de eroare umană, expunerea va fi mai mare decât în trecut. Riscurile de a vedea rapoarte sau documente secrete dezvăluite, găsite sau căutate pe rețele vor fi în continuare. Assange, Branding sau Snowden nu vor rămâne unici în viitorul E-Diplomacy sau al oricărui al departament guvernamental sau din diferite zone de activitate ale domeniilor private.

Schmidt și Cohen afirmă că în viitor ne vor confrunta cu două civilizații, una reală și una digitală, iar cu timpul vom învăța să coexistăm mai mult sau mai puțin în pace. Parafrazându-i pe cei doi autori, lumea va învăța să lucreze cu diplomația în ambele ei variante, standard și E-Diplomacy.

1.4. Soft Power – Smart Power

Puterea este unul dintre cele mai studiate concepte ale teoriilor Relațiilor Internaționale. Teoreticieni ca E.H. Carr, Hans Morgenthau, Kenneth Waltz, Sveven Luke, Joseph Nye Jr. și Robert Keohane, Jan Mellisen și alți autori au definit și dezvoltat acest concepul de putere. Pentru putere, noi am ales definiția lui Hans Morgenthau. Iar pentru Soft, Hard și Smart Powerau fost alese cele ale autorilor Robert Keohane și Joseph Nye, Vom dezvolta subiectul, indicatori, potențialul și limitele conceptului descriptiv, Soft Power.

1.4.1. Definiții

Puterea este rezultatul jocului actorilor internaționali statali sau non-statali în funcție de domeniile (non)guvernamentale, sociale, religioase, militare, economice pe care aceștia o reprezintă. In secolul actual, puterea nu mai reprezintă instrumentul central al politicii externe al unui stat. Politica externă este parte a politicii internaționale care încearcă să construiască state democratice și misiuni de ,,Peacekeeping”.

Hans Morgethau definește puterea politică ca fiind ,,o relație psihologică între cei care o exercită și cei asupra cărora este exercitată”. Acesta prefigura cei trei termeni ai puterii politice în relațiile internaționale ai lui Joseph Nye jr. Spunând că aceasta ,,poate fi exercitată prin ordine, amenințări, autoritate sau charisma unei funcții sau unui om, sau a unei combinații între cele două” iar Keohane și Nye, pentru o înțelegere mai facilă, „împart puterea în putere comportamentală care reprezintă capacitatea de a obține rezultatele dorite și puterea în termeni de resurse – deținerea resurselor care sunt de obicei asociate cu abilitatea de a obține rezultatele dorite”.

Joseph Nye jr. a adus în actualitate puterea sub forma ei de catifea-Soft Power în ultimul deceniu al secolului trecut. Acesta nu este un concept nou dar se identifică cu autorul lui despre care Nancy Snow spunea că este „un concept nou cu obiceiuri vechi”.

Nye definea în 1990 Soft Power prin: ,,abilitatea de a influența și convinge comportamente într-o direcție dorită fără cheltuieli militare sau recompense economice”. În 2004, Nye combina termenii de Soft Power cu Hard Power, puterea militară. Astfel, a apărut un nou termen, pe care Nye l-a numit Putere Inteligentă, Smart Power.

Ulterior, Nye a revenit asupra definiției, explicând-o, mai puțin formal, astfel: „Soft Power este capacitatea de a modela sau remodela preferințele fără recursul la forță sau plăți” sau alta si mai simplificată de Nye „Soft Power este capacitatea de a-i face pe alții să vrea ce vrei tu”. Autorul a redus-o la o simplă afirmație: „Soft Power este puterea atractivă”.

Conceptul Hard Power este definit de Robert Keohane și Joseph Nye astfel: „Hard Power reprezintă abilitatea de a- determina pe alții să facă ceea ce altfel nu ar face, prin amenințarea cu pedeapsa sau prin promisiunea cu pedeapsa sau prin promisiunea recompensei”. O definiție concisă a acestui concept ne-o oferă Nye: „Hard Power reprezintă „capacitatea de a obține rezultatele dorite prin coerciție și plăți”.

Folosirea în tandem a celor două puteri este definită ca putere inteligentă. Smart Power este concept descriptiv și evaluativ de care se pot folosi toate statele și reprezintă „…capacitatea de a combina resurse ale puterii blânde și resurse ale Hard Power în strategii eficiente”. Ele se consolidează sau se subminează reciproc, … „dacă ar trebui să alegem între a deține Soft Power sau a deține Hard Power, am opta pentru cea militară. Totuși, Smart Power sugerează că cel mai bine este să le deținem pe amândouă.” Pentru strategii Smart Power, ”primul pas este de a înțelege tipurile și întrebuințările puterii”.

1.4.2. Indicatorii Soft Power

Indicatorii Soft Power sunt atractivitatea și stabilirea agendei; diplomația bilaterală, multilaterală și publică; valorile, cultura, politicile și instituțiile, dar ea are limite, critici și un specific.

În 2010, Nye revine asupra conceptului său în Viitorul puterii și ia în considerare opinia altor autori despre acest concept pe care îi aprobă sau îi combate cu diverse argumente afirmând că: „Soft Power este un concept academic care a migrat pe primele pagini ale ziarelor și este folosit de lideri de vârf din China, India, Singapore, Europa și alte părți ale lumii… că este o alternativă a politicii de putere brută”. El menționează părerea scepticilor că Soft Power nu este atât de nou și, ca atare, istoric vorbind, ideile frumoase academice, culturi superioare, mai mici sau mai mari nu au putut opri conflicte sau războaie. Apoi Nye îi combate cu exemple pozitive ale istoriei că Soft Power a dat rezultate și a avut efecte asupra campaniilor militare.

Christopher Layne este unul dintre criticii conceptului lui Nye și își explicitează punctul de vedere, astfel: că definiția lui Nye este simplistă făcută pentru politica externă americană, că în realitate că politica este insensibilă la opinia publică. El a numit conceptul original Soft Power 1.0 iar versiunea nouă care a unit Hard cu Soft Power în Smart Power, autorul a numit- Soft Power 2.0.

Jan Melissen confirmă validitatea conceptului lui Nye subliniind că pierderea unei Soft Power poate fi costisitoare pentru Hard Power dar este gratuită când vine în ajutorului puterii Hard. El menționează, în continuare, că Soft Power este varianta post-modernă a puterii asupra opiniilor în Era Cibernetică, la nivel mondial. Autorul crede că Soft Power poate include Diplomația Publică și poate șterge imaginea negativă a propagandei și „a puterii asupra opiniei”. .

1.4.3. Sursele Soft Power

Sursele Soft Power sunt diverse și pot fi împărțite în trei surse principale iar cele secundare sunt surse care pot fi clasificate în mai multe domenii ale puterii. Sursele pot avea rezultate pozitive sau negative în funcție de cum și cine sunt instrumentate.

Cele trei surse principale ale Soft Power sunt: cultura, valorile politice și politicile externe:

Cultura „este sursa prin care se poate face atractivă pentru alte popoare”. Deseori se face distincția între cultura populară și a elitelor dar, amândouă alături de sport și educație sunt incluse, generic, în cultură. Culturile nu sunt statice, ele interacționează și se influențează reciproc sau prin terțe culturi; valorile sale politice care pot fi valabile dacă acestea sunt egale pe plan intern și extern și politicile sale externe dar numai dacă le este recunoscută legitimitatea și au autoritate morală.

Valorile politice pot fi sursă a Soft Power atunci când politica internă se ridică la același nivel pe plan extern.

Politica externă atunci când „alții le consideră legitime și deținătoare de autoritate morală”.

Știința și tehnologia pot deveni surse ale Soft Power. Deseori există comunități ale oamenilor de știință în afara granițelor naționale, astfel încât, bine plasate pot sprijini și lua forme emergente ale diplomației care necesită alianțe non-conformiste ale națiunilor cu diplomație bilaterală sau fără, sectoare și organizații non-guvernamentale. Acest gen de comunitate poate crea canale cu valutele științifice; oferi dialog politic, soluționare a conflictelor sau pot ajuta la formarea coalițiilor de non-proliferarea a armelor de distrugere, a terorismului. Numai că aceste două resurse pot provoca cele mai mari neajunsuri politicii externe și națiunilor, în general. Știința și tehnologia pot privatiza războaiele și dezvolta rețelele teroriste.

Cooperarea privind aspectele științifice și tehnologice ale problemelor, cum ar fi sensibile neproliferarea armelor nucleare, pot oferi uneori o cale eficientă de a altor forme de dialog politic.

Resursele economice și cele militare, considerate Hard Power, pot deveni, la rândul lor, surse ale Soft Power. Amândouă resursele generează în primul rând Hard Power. Un exemplu de Soft Power cu resurse economice ar putea fi Uniunea Europeană. Aceasta și-a ajustat legislația economică și a ajutat economic statele din Blocul ex-Comunist să facă față noilor provocări după schimbarea regimului politic. Puterea militară poate fi privită ca sursă Soft Power prin misiuni de reinstaurarea păcii, facilitarea și transportarea ajutorului umanitar în zonele afectate de cataclisme naturale sau războaie.

Dacă Soft Power reprezintă puterea de atracție al unui popor, atunci putem presupune că tehnicile de operare pot depăși, uneori, limitele dintre atracție, motivare, convingere și manipulare. Continuând acest raționament urmează să observăm modul în care încep să se combine tacticile de Smart Power cu tehnici și instrumente noi de utilizare a politicii externe al secolului actual.

1.5. Adaptarea politicii externe la sec. XXI.

PSYOPS, Propaganda și Noopolitik și E-Diplomacy

…Diplomația publică și Relațiile Publice au obiective similare și utilizează aceleași instrumente. O parte din aceste instrumente le utilizează și E-Diplomacy. Uneori, acestea se pot confunda sau suprapune. Diplomația publică a luat locul propagandei. Aceasta este parte a diplomației dar pentru a putea construi un spectru larg de strategii de comunicare cu mijloacele adaptate celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Internetul impune o nouă adaptare a instrumentelor politicii externe, și, astfel, a devenit necesară înființarea departamentelor de E-Diplomacy. Alături de cele enumerate încep să fie luate în considerare noile instrumente PSYOPS, NOOPOLITIK și E-Diplomacy.

In fiecare scenariu de război, informațiile corect transmise sau special denaturate dețin un rol important pentru domeniu strategic sau PSYOPS (operațiuni psihologice). In acest context, în diplomația publică a apărut un nou concept – noopolitik. Autorii lui, Arquila&Ronfeldt îl promovează ca nouă paradigmă a diplomației publice. Ei afirmă ca este un nou mod de Realpolitik dar o politică dusă într-un mod mai ascuns decât comportamentului politicii externe. Noopolitik subliniază importanța ideilor, valorilor, legilor, eticii și normelor.

PSYOPS (Operațiuni Speciale)

Cu cât oamenii devin mai deschiși, cu atât pericolele mai ascunse. Securitatea națională, operațiunile psihologice, diplomația publică, relațiile publice sau propaganda sunt dificil de a fi combinate conceptual. Într-o lume în care frontierele fizice sau cele dintre știri și acțiuni nu mai sunt atât de importante ca în trecut.

În cadrul operațiilor informaționale, operațiile psihologice – PSYOPS – reprezintă instrumentul-cheie destinat influențării audiențelor-țintă. În mod firesc, PSYOPS au preluat și utilizează conceptele de bază din domeniile psihologiei și sociologiei. Ultima variantă a doctrinei NATO în domeniul PSYOPS rezervă o întreagă anexă explicării atitudinilor și comportamentelor.

Securitatea națională este ierarhică. Ea este bazată pe faptul că informația corectă poate fi identificată și, în mare parte, controlată; aceasta este parte a segmentului Hard Power. În schimb, comunicarea, informația, propaganda sunt instrumente ale diplomației publice, iar aceasta nu este ierarhică, este flexibilă, construiește rețele și nu controlează, ea este parte a segmentului Soft Power.

Operațiile de propagandă sunt compuse din patru tipuri de operații: dezinformarea (disinformation), informarea eronată (mis-information), propaganda, și contrainformația (opposing information). Spre deosebire de semnificațiile precedente, dezinformarea reprezintă informațiile diseminate de serviciile de informații militare sau de alte servicii secrete în scopul înșelării sau deformării informației pe canale indirecte sau neconvenționale de comunicare. Informarea eronată este informația neintenționat greșită, emanând practic din orice sursă posibilă, fără un obiectiv militar, politic sau un scop bine definit.

Propaganda

Propaganda este îndreptată împotriva unui adversar real sau potențial în scopul frângerii sau afectării capacităților sale naționale de putere informațională, politică, militară sau economică, de obicei (spun doctrinarii americani) îndreptată împotriva Statelor Unite sau a aliaților săi Fiind legată de latura umană, propaganda nu putea fi evitată. În aceste condiții a trebuit să o adaptăm realităților și necesităților politice.și sociale. Astfel, la începutul sec. XX Ivy Lee a în ființat primul birou de relații publice, urmate de reclama, afișe, publicitate și, mai nou, operațiile psihologice, cele informaționale, diplomația publică sau cooperarea civili-militari, toate fiind concepte care au fost teoretizate și apoi materializate de americani pe întreg parcursul secolului al XX-lea.

Noopolitik

Aceste concept poate funcționa mai degrabă asemănat cu Soft Power prin Hard Power.

Noopolitik este asociat cu noosfera – informațiile minților (Noos în greacă), inclusiv spațiul cibernetic (Internet) și Info-sfera (spațiul virtual și mass-media) sunt incluse. Societățile avansate din punct de vedere tehnologic ar domina noopolitik în timp ce realpolitik ar rămâne mai mult înclinate către aplicația tradițională a politicii. În acest context, diplomația publică are deschise altfel de instrumente de utilizat. Soft Power din care Noopolitik se inspiră înseamnă capacitatea de a obține ceea ce vrei prin atragerea și convingerea altora să adopte obiectivele propuse de tine. Aceasta este o posibilitate a punerii în practică dar este adesea dificil de a o putea determina. Gradul de atracție diferă de la țară la țară. Cu cat mai multe teme cu caracter specific național pot fi încadrate în relațiile internaționale, cu atât mai bine. O cultură și ideile care s-au strâns aliniate cu standardele internaționale în vigoare, formează un plus. Acestea sunt credibile, deoarece sunt accentuate de valori proprii și dorite.

Concluzii

Toate aceste noi concepte și termeni sunt descriși pentru a fi evidențiate oportunitățile dar si pericolele cu care se confruntă guvernele, mass-media, spațiul real sau virtual ale lumii.

Fig. 1.

1.6. Constructivismul

Subcapitolul următor va demonstra motivele alegerii teoriei constructiviste din cadrul teoriei relațiilor internaționale. Cadrul teoretic ales va puncta conceptele-cheie ale constructivismului necesare pentru dezvoltarea temei alese și a elementelor ei esențiale. Alegerea acestui cadru teoretic a putut fi stabilit numai după o scurtă recapitulare a celorlalte teorii; pozitivismul, realismul, scolii engleze și critice. cercetarea exploratorie al cărui obiect au fost guvernele, ministerele de externe al câtorva state care au înființat departamente de E-Diplomacy (biroul de E-Diplomacy (21st Statecraft) înființat în cadrul Departamentului de Stat al SUA, cabinetul german Merkel), organizațiile ( non-)guvernamentale, trusturile multimedia și rețelele de socializare. Din punctul nostru de vedere, acțiunile lor au arătat că această teorie își menține actualitatea. Această alegere este sprijinită de următoarele argumente: constructivismul se identifică cu cultura, reprezintă comunicarea, se bazează pe conceptul de putere normativă, formă și este concret. Prin urmare, constructivismul social mi se pare teoria potrivită cu termenii critici pentru demersul în cauză. Ideea de putere politică, politici internaționale, regimuri politice și anarhia sunt dezbătute de toate teoriile relațiilor internaționale dar paradigma aleasă inovează termenii și ocupă spații lăsate libere de paradigmele anterioare. Astfel, constructivismul social poate oferi o cale adecvată acestei lucrări, ale cărei date observabile empiric își au rădăcinile în fenomenele sociale actuale, ale ideilor și actorilor care definesc sistemul internațional prin acțiunile lor.

1.6.1. Teorii ale Relațiilor internaționale

Prima teorie a Relațiilor Internaționale a fost Liberalismul. Acesta a apărut după Primul Război Mondial. A doua teorie – Realismul a apărut după Al Doilea Război Mondial. Ambele perspective arată că luarea deciziilor se face rațional dar au puncte diferite de vedere legate de starea naturală a omului și anarhia, liberalii pleacă de la premisa lui Locke că starea de natură nu ne face, neapărat, violenți și indivizi liberi cu interese proprii pot să-și aducă aportul al progresul comunității. Realiștii pleacă de la premisa Lui Hobbes că starea de natură a omului este violența și lupta pentru putere este în firea omului. De asemenea, esența politicii și politicilor in realism și idealism se reduce la lupta pentru putere, iar inima sistemului politic internațional este puterea politică.

După anii ’70 ai secolului trecut teoriile relațiilor internaționale s-au îmbogățit cu variantele Neo ale liberalismului și realismului. Acestea au început să aibă puncte comune însă rămân diferiți. Ambii recunosc că există anarhie în mediul internațional; diferența dintre neorealiști și neoliberali depinde de gradul de anarhie. Ambele recunosc nevoia de securitate și rolul important al puterii politice dar nu se pun de acord în recunoașterea instituțiilor și organizațiilor ca actori importanți în Relațiile Internaționale.

Numai că neoliberaliștii cred, în continuare, în câștigurile relative; iar neorealiștii – în câștigul absolut (zero sum game). Amândouă iau în considerare Dilema prizonierului dar concluzionează diferit. Liberalii preferă partea de cooperare, dar realiștii preferă rezultatul câștigului cu sumă nulă.

În acest domeniu au apărut Școlile: Engleză, Daneză, de la Chicago și cea de la Frankfurt -Teoria Critică, Structuralismul marxist, Feminismul care a dus la apariția umanitarismului și Socio-constructivismul. Această teorie s-a făcut remarcată prin opoziția față de realism.

Teoriile raționaliste sunt realismul și liberalismul, dar planul strict rațional poate fi afectat dacă nu sunt luate în considerare normele, valorile, identitatea, cultura, religia sau ideologiile implicate. Toate cele enumerate anterior sunt luate în considerare de constructiviști prin două moduri distincte. Unul reprezintă abordarea teoretică a relațiilor internaționale și implicațiile asupra agendei și metodei de cercetare, iar celălalt se bazează în general pe metode ontologică și epistemologică.

1.6.2. Apariția Constructivismului

Constructivismul a fost enunțat pentru prima oară de către Nicholas Onuf, în 1987. Într-o perioadă în care domeniul relațiilor internaționale era divizat, teoreticieni precum neo-liberalul Robert Keohane, neo-realistul Kenneth Waltz ori Kal Holsti își consolidau pozițiile în domeniu. Pe de o parte, Keohane încerca să îmblânzească tendința de accentuare a mediului deja divizat, pe de altă parte, Onuf propunea construirea unor legături între teoriile deja enunțate până în acel moment. Astfel, în 1989 Onuf propune constructivismul ca nouă teorie inspirată din mediul sociologiei a acelui timp a lui Anthony Giddens și Jurgen Habermes .

Constructivismul a apărut datorită a patru factori importanți. Primul, a fost oportunitatea oferită de a demonstra puterea euristică a perspectivelor raționaliste (importanța structurilor normative și ideaționale pot modela identități sociale ale actorilor politici). Al doilea, transformările sistemice de la sfârșitul Războiului Rece și spațiul liber oferit unor noi perspective după 1989. Al treilea, constructiviștii consideră că actorii și structurile se influențează reciproc. În ultimul deceniu al secolului trecut a apărut o nouă generație de gânditori care a inovat concepte susținute empiric în cadrul teoriei critice internaționale. Ultimul, al patrulea, nouă teorie începuse să fie promovată de cercetători din aria convențională a teoriilor internaționale, deveniți constructiviști moderniști sau post-moderniști.

1.6.3. Premise

Constructivismul recunoaște actorii non-statali (corporații și organizații), alături ce cei statali, în sistemul internațional. Pentru constructiviști, acesta este un produs social alcătuit din cunoaștere social subiectivă, înțelesuri inter-subiective și obiecte materiale.

Interpretarea teoriei promovate de către Onuf plecau de la următoarele premise: societatea este ceea ce face (cu sensul de a întreprinde, a acționa); discursul și derivatele acestuia (reguli. Strategies, cuvântări) sunt constructe sociale unde oamenii devin agenții ai limbii și limbajului; iar ultima, regulile și normele transformă materialul disponibil în resurse pentru oportunități de a controla sau a dispune de beneficii, în mod asimetric .

În viziunea Oliviei Toderean, constructivismul are ca punct de plecare trei premise: prima este legată de factorii materiali prezenți în relațiile internaționale (factorii geografici, resursele naturale sau capacitatea militară nu reprezintă nimic fără factorul uman social căruia i se atribuie un anume sens); a doua explică faptul că actorii acționează în virtutea semnificației în funcție de puterea lor de percepție în anumite situații, fenomene sau procese sociale și a treia premisă este dată de interesul, identitățile și rolul actorilor internaționali în interacțiuni trecute, prezente și viitoare.

Pornind de la cele trei premise importante, constructiviștii reevaluează sistemul internațional implicând direct factorul social în domeniul raționaliștilor. Ei propun regândirea relațiilor internaționale, a științelor politice și a studiilor de securitate prin alăturarea factorilor legați de ecosistem, indivizi, identități și politică externă. De asemenea, reconstruiesc realitatea relațiilor din cadrul acestor studii prin limbaj și discurs academic.

1.6.4. Termeni și concepte

Misiunea constructiviștilor ar fi adunarea variabilelor idealiste în constante asumate de noua teorie. În abordarea Constructivistă, anarhia, puterea și moralitatea nu mai reprezintă elemente-cheie în politica internațională sau externă bazată pe forța militară sau economică. Alături de aceasta apar ideile, identitățile, normele, culturile, limbile și limbajul, religiile, etc.

Anarhia, puterea și moralitatea

În anii’70 anarhia a fost îndelung dezbătută de neo-realiști și neo-liberaliști. Waltz definea anarhia ca fiind locul fără legi unde poate fi utilizată forța din exteriorul statelor (actorilor internaționali). Constructivismul însumează toate acestea in „Puterea Discursivă”, despre atractivitatea care este dată de puterea de convingere, iar anarhia este definită de interacțiunile și procesele cognitive ale actorilor. Nu anarhia determină acțiunile sau calitatea statelor ci, dimpotrivă, interpretarea colectivă acordată unei acțiuni care este supusă înțelegerii umane subiective și așteptărilor unuia față de celălalt.

„Anarhia este ceea ce face statele din ea”, afirmă Alexander Wendt,. Anarhia nu este haos, iar sistemul internațional actual există cu toate ineficiențele lui. Dacă nu ar exista nu am avea despre ce discuta. Unul dintre avantajele aducerii pe firmamentul sistemului internațional al organizațiilor discrete (militare, intelligence sau economice) ca actori internaționali cu identitate bine-stabilită avantajează individul, cetățeanul plătitor de taxe care cere explicații și vrea să fie protejat ca cetățean al lumii.

Limbajul și discursul

Limba, limbajul și discursul sunt componente ale comunicării. Mediatizarea (în contextul lucrării) reprezintă rezultatul unei comunicări sau știri. Acestea pot deveni constructe – cheie pentru constructivism.

Schimbările sociale la nivelul multimedia, în spațiu real sau virtual au devenit obiect de studiu pentru constructiviști. Cu acest obiectiv, efectele mediatizării/comunicării ar trebui privite ca interacțiuni între indivizi și state. Ca toate aceste, mediul nu este eterogen pentru a putea fi asamblate într-o singură formă a media; Lundby susține că mediatizarea este amplificată de forma ei virtuală socială, dar forma socială se referă la interacțiunile sociale și modul în care intervine mass-media și transformă aceste interacțiuni. Această abordare apoi, duce la o mai largă și mai profundă înțelegere a proceselor complexe de modificări, care duc la transformări în societatea actuală.

Dacă mediatizarea ar fi văzută din punct de vedere cronologic, ar putea catalogată ca un proces în desfășurare pe termen lung, în care mass-media a fost în mod constant implicată, tot mai mult în afară a construcției sociale, într-o manieră ce în ce mai complexă. Prin prisma constructivistă, mediatizarea s-ar putea explica ca elementul care provoacă schimbarea prin modul în care comunică în timp ce construiește realitățile noastre cele interioare și exterioare.

În acest fel mediatizarea devine fenomen reciproc constitutiv al paradigmei, ea devine un mediu și simultan în care oamenii interacționează cu ea și produc efecte în ambele sensuri.

Noua paradigmă a teoriei relațiilor internaționale este strâns legată de psihologie și sociologie. Acestea sunt reflectate prin modalitățile prin care un actor interacționează cu alți actori internaționali. Instrumentele acestuia sunt conduita politică, limbajul și discursul la care putem adăuga cultura.

Constructivismul își concentrează atenția asupra modului în care actorii se folosesc de limba, limbajul și discursul politic. Aceste acte sunt constructe ale înțelesurilor inter-subiective. Cuvintele pot avea consecințe directe sau indirecte, iar absența lor, de asemenea. Aceste acte pot fi compatibile sau în dezacord între actori, dar lumea este în continuă schimbare, iar aceste abordări, fie că sunt epistemologice sau ontologice. Atunci, rolul constructiviștilor își dovedește utilitatea apariției prin faptul că punctul lui forte adaugă valoare teoriei relațiilor internaționale prin structurarea discursului în structurile (materiale, subiective, raționale, instituționale, inter-subiective) sistemului internațional.

Norme și Identități

Majoritatea constructiviștilor își concentrează atenția pe modul în care normele se pot include în structuri care definesc părțile, iar , apoi, acestea redefinesc structurile.

Normele constitutive de comportament reprezintă̆ unul dintre argumentele școlii constructiviste în dezbaterile cu tradiționaliștii (fie aceștia realiști sau liberali) care, în cadrul programului de cercetare omit acest subiect. Această omisiune este sesizată de şcoala constructivistă. Aceasta consideră că, fără acest concept, acțiunile actorilor internaționali devin dificil de interpretat și înțeles în cadrul și structura sistemului internațional. Identitățile actorilor, din punctul de vedere al constructivismului, reprezintă o variabilă socială considerabilă care poate contribui la asigurarea unui nivel minim de predictibilitate și ordine în mediul internațional.

Identitatea este un construct simbolic, lingvistic și istoric. Fiecare dintre acestea poate fixa identitatea. Școala post-modernistă de filozofie politică și socială afirmă că omul se schimbă la nivelul înțelegerii ca urmare a limbajului și al controlului simbolurilor, dar Ruggie nu este de acord cu acest argument. El crede că ideile sunt atribuite acestui fenomen. Dacă ideile sunt îndeajuns ca oamenii să le accepte, atunci ele devin parte a culturii și identității societății.

Cultura

Constructivismul este, deseori, identificat cu cultura în teoria relațiilor internaționale. Aceasta poate fi reprezentată individual, la nivel de grup sau sistemic; micro-social sau macro-social. În cadrul lucrării, cultura este punctul forte pentru tema centrală a lucrării, E-Diplomacy.

Cultura face conexiunea între state, organizații și simpli indivizi. Un rol important în relațiile internaționale actuale îl dețin organizațiile guvernamentale sau non-guvernamentale.

1.6.5. Constructivismul

Sistemul actual internațional al statelor este rezultatul schimbării fundamentale prin care a apărut statul suveran, urmare a Păcii de la Westfalia din 1648.

Dihotomia dintre societatea internă a unui stat și lipsa monopolului de exercitare a forței legitime nu mai poate rămâne în actualitate în condițiile în care puterea statelor se micșorează, apar noi actori non-statali, precum organizațiile guvernamentale și non-guvernamentale. Un alt actor nou pe scena relațiilor internaționale este individul. Acesta are drepturi conform noului Drept Internațional Public, se poate informa în timp real și poate riposta eficient. Toți aceștia sunt recunoscuți de către constructiviști ca fiind actori ai Relațiilor Internaționale. Aceștia învață să (se) definească (în) relațiile cu ceilalți, să-și apere interesele, cultura și structurilor lor organizaționale în care ei își desfășoară activitățile, iar paradoxal, structurile globale sunt menținute și transformate de actorii care le alcătuiesc.

Constructivismul este o teorie sistemică egală pozitivismului și realismului, în care primul ei nivel de analiză o reprezintă statul. La rândul lui, acesta este un construct creat de oameni și organizații non-guvernamentale. Rolul acestor membri pot influența politicile în problemele globale, protocoalele interne și internaționale.

Teoria este un tablou mental al unui domeniu (al unei sfere) de activitate determinată. O teorie este o descriere a unei organizării unui domeniu și conexiunile dintre piesele sale.Domeniul este cel al relațiilor Internaționale, iar sfera de activitate este reprezentată de lume. Părțile componente sunt statele, grupurile se state, indivizii, în funcție de paradigmă. Pentru constructiviști, părțile sunt reprezentate de actori statali și actori individuali/indivizi care generează norme în politicile lumii.

Constructivismul caută să explice sistemul și interacțiunile între sistem și părțile sale componente. Pornind de la ipoteza simplă precum că normele și principiile sunt rezultatul voinței individuale, atunci se poate prognoza voința la nivel sistemic al actorilor statali.

Constructivismul, ca teorie sistemică oferă explicații pertinente pentru înțelegerea transformărilor care au loc în sistemul internațional, că oamenii pot schimba cu identitatea lor colectivă bazată pe norme, reguli și principii sistemul. Alături de realism și liberalism, constructivismul explică natura relațiilor internaționale actuale.

1.6.6. Diferențe între constructivism și celelalte teorii

Între constructiviști și raționaliști sunt trei mari diferențe. Rolului egoist atomist amoral al actorului internațional raționalist contravine constructivismului prin faptul că acesta construiește identități pe baza normelor, a valorilor și ale ideilor instituționalizate influențate de mediul social în care acestea acționează. Apoi, interesele actorilor nu sunt determinate în mod exogen ca în cazul raționaliștilor, ci, endogene – ca fiind consecințe ale dobândirii sau acumulării unei experiențe. Ultima diferență majoră o reprezintă modul în care cei doi privesc societatea: raționaliștii, ca domeniu strategic în care actorii își urmăresc interesele; iar constructiviștii, ca pe un domeniu constitutiv în care actorii sunt agenți politico-sociali cunoscători într-un loc în care actorii se definesc reciproc cu domeniul în cauză.

1.6.7. Concluzii

Apariția constructivismul a revigorat mediul teoretic al relațiilor internaționale, au arătat punctele slabe ale raționaliștilor, pozitiviștilor și a școlii critice internaționale. Constructiviștii au demonstrat că ideile pot schimba lumea, că era nevoie să fie luate în seamă normele și regulile. Ei au atras atenția că interesele, puterea, anarhia, pacea și războiul sunt acțiuni și percepte umane; că, nu numai, normele dar și schimbările sunt făcute de oameni și pentru oameni.

Criticii teoriei constructiviste afirmă că aceasta nu poate face predicții, dar politica internațională nu se mai poate face pe termen lung deoarece tendința guvernelor democratice contemporane este de adaptare continuă la situațiile ivite în contextul internațional care afectează statele în spațiul intern sau extern. Ele tind să se confrunte cu probleme mai complexe decât în trecut. Strategiile pe termen scurt (alegeri la patru sau cinci ani) vor continua să domine lumea în al cincilea val al globalizării. Ritmul accelerat al schimbărilor nu ar mai putea permite menținerea unor decizii pe lungă durată fără revizuirea, îmbunătățirea și adaptarea la problemele actuale.

„Ipocrizia este prețul plătit de viciul dreptății” din cadrul societății în cadrul în care trăim. Omenirea va trebui să accepte că existența, însăși, a planetei depinde de acțiunile care sunt întreprinse prin reprezentanții ei.

Anarhie, sistem politic internațional, actori statali și non-statali sunt toate rezultatul alcătuit din idei, culturi, limbi și limbaj, religii sau al credințelor politice și ideologice. Toate acestea reprezintă elementele comune paradigmei în teoria relațiilor internaționale. Ele sunt asemănătoare și conceptelor care definesc diplomația publică, și implicit, aceste conduc către E-Diplomacy.

Misiunea principală a diplomației este de a construi și menține un mediu de încredere și respect pe termen scurt și lung. Scopul constructivismului este de a construi, a stimula relațiile între actori

Secolul XXI va fi un secol al adaptării din mers, al toleranței a construirii relațiilor între oameni. De aceea, constructivismul-social a părut cea mai potrivită teorie a relațiilor internaționale pentru acest demers.

CAPITOLUL II.

EXEMPLE DE BUNE PRACTICI POZITIVE ȘI NEGATIVE ALE ACTIVITĂȚII ACTORILOR ÎN SPAȚIUL VIRTUAL

2.1. Instituțiile și raportul lor cu E-Diplomacy

. În acest capitol vor fi evidențiate pe scurt evenimente importante istorice care au condus la formarea unor noi instituții. Acestea au deschis noi căi de abordare în politică, apoi în relațiile internaționale. Evenimentele, modul de abordare teoretic prin termeni și concepte ale relațiilor internaționale vor fi concretizate în următorul capitol prin exemple ale unor actori internaționale, naționali sau individuali și explicat in briefing cum le- au pus în practică.

2.1.1. Istoric

Privind din perspectivă istorică, instituțiile statului s-au schimbat radical de la apariția primelor forme de comunicare moderne. La început, au fost utilizat în sens unic, din comunicate și informări către public; apoi, interactiv. Dacă până aproape de sfârșitul secolului trecut, informațiile și acțiunile instituțiilor guvernamentale puteau fi controlate, secrete, formale, instituționale și interpersonale. Apariția internetului a început să impună treptat, un nou tip de instituție. În general, schimbările în cadrul instituțiilor nu sunt acceptate ușor de către culturile organizaționale. Ca atare, o parte a angajaților au considerat că noua tehnologie le periclitează activitatea.

Pentru a înțelege necesitatea includerii noii E-Diplomacy în diplomația tradițională vom arăta evoluția diplomației, cum diplomatul și-a însușit, treptat, nou-apărutele instrumente ale tehnologiei contemporane timpului în care și-a desfășurat misiunea.

Diplomația de-a lungul secolelor

Fiecare generație a încercat să aducă elemente noi în domeniile lor de activitate. Aceste elemente noi, uneori, au devenit domenii sau departamente inovatoare în cadrul acelor activități. Secolul XXI reformulează elemente ale diplomației. Fără a schimba obiectul ei principal de activitate noile instrumente fac firească trecerea – de la exercitarea activităților în cadrul lor larg al diplomației tradițională la diplomația adaptată în era telematică.

Diplomația modernă a apărut în Italia secolului XV. Treptat, s-a extins în restul Europei, iar spre sfârșitul secolului XVII, diplomatul devenise o profesie practicată la toate curțile regale, în întreaga Europă. În acea perioadă, diplomația, în sensul ei modern, a început să fie folosită în contextul relațiilor internaționale. Primele teorii au fost consacrate rolului ambasadorului și a drepturilor lui legale. La sfârșitul anilor 1600 și începutul anilor 1700 are o loc o schimbare în funcția ambasadorului, apare rolul lui politic și ambasada. Funcția principală a diplomației a fost de a guverna și de a gestiona crizele și conflictele cât mai eficient posibil. Este luat în considerare caracterul unei persoane pentru rolul diplomatului. Diplomații corecți și discreți sunt angajați în activitățile lor cu circuit închis și secret. Din acest tip de activitate a fost construit un construct nou, imunitatea diplomatică.

Până in sec. XX

De-a lungul timpului au fost dezvoltate mai multe teorii al căror obiect este diplomația. Termenul „diplomație clasică” adesea face trimitere la școala franceză. Aceasta a fost caracterizată de ideea că relațiile externe necesită negocieri continue, iar diplomații lor au ca misiune principală relaționarea în mod constant și negocierea. Din sec. XVI politica externă începe să fie diferită de politica națională devenind o entitate, atât politic, cât și administrativ Cardinalul Richelieu, prim-ministru al Franței lui Ludovic al XIII-lea a început să folosească diplomația ca armă utilă puterii. În timpul lui, diplomația a devenit profesie și instrument politic bine planificat, cu serviciu pentru codare și criptare, doar pentru a proteja corespondența franceză și obținerea accesului la comunicațiile între alte state. . În sec. XIX a apărut statul modern cu o birocrație complexă și centralizată. Implicit, s-a dezvoltat un serviciu de politică externă. Astfel, legăturile diplomatice bilaterale s-au transformat în rețele diplomatice extinse; iar acestea au condus la apariția relațiilor internaționale și a diplomației multilaterale.

Secolul XX

Sfârșitul primului război mondial a adus mari schimbări politice și sociale. Diplomații și și reprezentanții statelor au început să organizeze noi structuri internaționale de interacțiune diplomatice pentru a preveni un alt război mondial. Vechea diplomație "clasică" a fost criticată pentru a nu fi împiedicat izbucnirea războiului. Acest tip de diplomație – profesie și organizație internațională – a fost promovat de americanul Woodrow Wilson. Liga Națiunilor a fost unul dintre momentele decisive în formarea unor noi linii directoare pentru diplomați, cum ar fi consultările multilaterale, dezbateri publice, procedurile parlamentare internaționale și luarea de decizii în comun Liga Națiunilor nu a redus diplomația rezidentă în diferite țări, dar a deschis noi canale de relații internaționale. Apariția multor state independente, mici și mijlocii a condus la o nouă formă de diplomație. Ordinea de zi era diplomația extinsă, ei au început să coopereze între ei, în materie de economie, social, pentru cultură.

Eșecul Ligii, izbucnirea celui de al doilea război mondial a arătat că lumea nu era pregătită pentru o organizației de amploarea dorită de membrii Ligii.

După terminarea celui de al doilea război mondial, reprezentanții statelor s-au așezat, din nou, la masa tratativelor de pace. Contextul internațional al momentului respectiv a favorizat apariția unei noi structuri internaționale. În prezența a 50 state a fost înființată Organizația Națiunilor Unite. Astăzi, ONU este alcătuită din 193 state-membre.

În timpul anilor 1960 a fost făcut următorul pas în diplomație, anume: Diplomația Publică (detaliat în subcapitolul cu același titlu). Deși Berridge susține că mai multe națiuni au continuat să se răspândească propagandă deghizată în diplomație publică, el acceptă că diplomația publică este sinonimă cu diplomația deschisă.

Secolul XXI

În timpul anilor 1960 a fost făcut următorul pas în diplomație, anume: Diplomația Publică (detaliat în subcapitolul cu același titlu). Deși Berridge susține că mai multe națiuni au continuat să se răspândească propagandă deghizată în diplomație publică, el acceptă că diplomația publică este sinonimă cu diplomația deschisă,

Astăzi, lucrurile au avansat și trăim într-o perioadă în care accesul la informație este aproape nelimitat. Aceasta creează așteptări de transparență, participare și noi cerințe pe diplomație publică. Schimbarea peisajului media și utilizarea sporită a social media a contribuit la extinderea comunicării în multiple variante și în noi canale.

E-Diplomacy, noua formă de diplomație este în atenția mediilor academice, organizaționale, mass-media și a opiniei publice. Noua abordare aduce una dintre cele mai mari schimbări în domeniul diplomației și este o platformă unde diplomații poate construi relații și de a comunica cu publicul.

2.1.2. Termeni specifici

Pentru cei mai mulți autori prefixele tehnice e- și cyber fac trimitere directă către E-mail, E-Health, E-Guvernment ori E-Democracy. E-Democracy este un set de procese și activități democratice care li se pot alătura direct sunt e-voting(vot electronic), prin e-participation care reprezintă E-Democracy(voința politică).

Într-o altă abordare a aceluiași concept, cyber este prefixul ales este mai tehnic dar cunoscut pentru denumiri notorii, cu impact negativ asupra utilizatorului din domeniul virtual. Ne-am familiarizat cu Cyber space – termenul domeniului virtual, Cybercrime, Cyberwarfare, Cyber Attack, Cyberwar, Cybersex – laturile negative ale spațiul virtual au dus la apariția Cyber Crime Convention, Cyber Crime Unit ori Prevention ori Cyber Securitity. Cu toate acestea site-uri mai puțin cunoscute dedicate religiilor importante și culturilor asiatice folosesc, de asemenea, prefixul Cyber, ex. CyberBudhism.net sau cel catolic, Cyber Vatican.

Cyber-space poate fi înțeles ca un spațiu comun virtual sau spațiul internațional, în același fel cum sunt apele internaționale, marea și aerul – zone ale căror linii regulate sunt perturbate de pirați -.

În Dreptul Civil intern a apărut Dreptul Internetului dar, pentru mediul internațional, există voci care estimează că spațiul virtual ar putea fi condus după principiile din dreptul maritim sau al aerului suveranitatea să existe și în spațiul virtual. Rețelele și domeniile sunt avataruri ale suveranității și, ca atare, merită să fie discutate și disputat în forum internațional. Zona digitală ar putea deveni un câmp suplimentar de relații internaționale structurate de Statele Unite ale Americii. Spațiul digital este calea de a transforma radical natura sistemului internațional, deoarece este tehnologia s-a răspândit în toate părțile corpului social cu o viteză fără precedent.

Popularizarea internetului și diferendele din spațiul real a dus la apariția conceptului cyber-war – războiul cibernetic –. El poate pune în pericol diverse domenii publice sau private prin proliferarea unor atacuri informatice. La început, prin dorința de a avea acces la informațiile stocate în computere sau pe e-mail iar acum din dorința de a pune stăpânire pe alte computere sau domenii sau de a manipula persoane și grupuri.

Sistemele de informare și comunicare sunt arme cu dublu-tăiș. Pentru mulți autori, războiul cibernetic este doar continuarea conflictelor clasice cu mijloace moderne din care apar două diferențe fundamentale: bătăliile nu se desfășoară pe teren și nu sunt, deocamdată, victime directe. Dacă Hill presupune că bătăliile sunt duse numai în spațiul virtual, atacul cibernetic din 2007 asupra Estoniei demonstrează că toți oameni pot fi afectați direct în spațiul real.

În Europa, Spațiul digital este exploatat sub posibilitățile oferite de tehnologia utilizatorilor Internetului sau al spațiului analog. La nivel strategic, europenii au început să se organizeze pe spațiul LinkedIn, la nivelul Uniunii Europene. În planul strategiei pentru primele șase luni de guvernare al Președintelui Comisiei Europene, Jean-Claude Junker apare la punctul doi din zece: „crearea unei piețe unice digitale conectate, în agenda de lucru a Comisiei”.

Cu alte cuvinte, suveranitatea și internetul ar trebui să fie discutate dialectic dacă doresc într-adevăr de actualizare a programului politic bazat pe libertatea individuală.

E-Diplomacy accelerează dividerea puterii între toți actorii sociali. Informațiile pot fi explicate prin scăderea dramatică a costurilor de transmitere a datelor și posibilitatea și disponibilitatea pentru toată lumea într-un individual sau colectiv, de a publica propriul conținut în timp real.

Aceste pierderi și divideri ale puterii accelerează dezbateri cu privire la gradul de „democratizare” și „transparență”, dar și „dezinformarea” și „manipulare” a politicilor externe. În acest caz diplomația nu poate ignora acest nou domeniu profan și descentralizat.

Internetul a devenit sistemul nervos al sistemului mondial iar statele au început să dezvolte departamente de E-Diplomacy. Organizarea statelor în planul virtual poate aduce, în mod natural, ipoteza fragmentării spațiului cibernetic din cauze de suveranitate, securitate și de problema guvernării.

Comportamentul bazat pe tripticul: suveranitate, practică și guvernare presupune o schimbare în modul în care se desfășoară, acum activitățile on-line. E-Diplomacy ar trebui considerată ca fiind prima în ceea ce privește teritoriul care delimitează actorii statali de actorii non-statali. Statele Unite, nu fără dificultate, rămân stăpâni pe propriile lor sisteme nervoase pentru a-și menține autonomia în luarea deciziilor, în ciuda creșterii exponențiale a infrastructurii și a fluxurilor-pirat.

Practica diplomatică trece printr-o transformare rapidă. Diplomații sunt obligați să deschidă porțile la presiunile societății civile. În cele din urmă, rămâne problema delicată a breslei de privilegiați care se afirmă ca parte a guvernării dar și cu nou-venite părți interesate.

Aceasta include activitățile presiunii publice puternice care să îi mobilizeze luând forma campaniilor mass-media și a demonstrațiilor la nivelul străzii împotriva comercianților en-detail care importă produse de la partenerii de peste mări când nu sunt respectate standardele sociale (ex. comerț echitabil versus exploatare).

2.2. Instituții cu departamente de E-Diplomacy

În următorul subcapitol vom prezenta implicarea actorilor internaționali în spațiul telematic pe trei niveluri; internațional, național și individual. Pentru fiecare nivel de prezentare vom descrie câteva departamente special înființate. Scopul lor inițial a fost eficientizarea legăturilor simetrice(între organizații guvernamentale, state, guverne și ambasade) și asimetrice(organizații non-guvernamentale, public, multimedia și instituțiile reprezentative guvernamentale). Cine sunt acei angajați, cum au reușit și care a fost motivația fiecăruia dintre aceștia.

Internetul a destabilizat mulți diplomați în măsura în care dezvoltarea sa se face prin norme învechite, sisteme cu mai multe părți interesate, care este reprezentată de gama de actori din societatea civilă. Ei au intrat în sfera diplomatică, s-au pus la dispoziția guvernului chiar dacă erau văzuți cu indiferență relativă. Obținerea este informațiilor este facilitată, dar, în același timp, de asemenea, mult mai dificil de obținut. Suntem copleșiți de o imensă cantitate de informație care nu este întotdeauna relevantă sau de calitate. De asemenea, natura informațiilor schimbă treptat instrumentele tradiționale. Acestea nu mai pot fi utilizate numai pentru interior sau pentru exterior. Ele sunt vizuale și circulă în timp real, către străinătate și viceversa. Statele nu mai dețin monopolul producerii și transmiterii informației, el devine, de asemenea, un receptor de consum și filtrare. În această situație au fost redefinite ministerele. Astfel, au început să apară instrumente noi necesare în domeniul informare, educație, cultură și relații internaționale. O combinație de mass-media vizuale puternice cu o tradiție veche (Expoziții, mass-media de publicitate, timbre, etc.) este, probabil, cea mai bună formulă. Publicul țintă este publicul internațional. Cine poate dispune acum pe perspectiva vizuală culturală se poziționează mai ușor pe harta lumii. Producătorii și instituțiile vizuale au devenit canale de influente deoarece dau o formă concretă modului în care statul se vede pe sine și dorește să fie perceput.

2.2.1. Instituții guvernamentale

În cadrul instituțiilor noi am ales spre exemplificare departamentele E-Diplomacy nou formate din cadrul ministerelor de externe ale SUA, Marii Britanii, ..

21st Century Statecraft SUA

Subsecretarul de Stat Judith McHale motiva importanța serviciului de E-Diplomacy, astfel: ”in the world of social media, if you don’t provide a context for what you’re doing, other people will interpret your actions for you… That’s the character of 21st century Diplomacy”.

În 2002, datorită experienței militare în cadrul celei mai tehnologizate armate (SUA), Colin Power, Secretarul de Stat a pornit proiectul transformării vizionare, la acea vreme, a Departamentului de stat. Succesoarea lui, Condoleeza Rice, a creat un grup de lucru restrâns, E-Diplomacy în cadrul Departamentul de Stat al S.U.A. În 2009, Hillary Clinton a preluat departamentul de stat, l-a angajat pe Alec Ross. El a început să organizeze biroul în așa manieră încât rezultatele pozitive au condus la transformarea lui într-un departament unde, zece ani mai târziu, acesta a devenit un nucleu alcătuit din aproximativ o sută cincizeci de oameni din Washington. Ei transmit către peste nouă sute de angajați ai misiunilor nord-americane în străinătate, ceea ce face din Statele Unite ale Americii liderul mondial în E-Diplomacy. Pe scara de canale diplomatice tradiționale, această capacitate le dă un avans durabil.

Biroul de Externe si Commonwealth

După Statele Unite ale Americii, în iulie 2010, Marea Britanie a intrat în domeniul diplomației digitale, ceea ce a condus unii să introducă pe internet ca o nouă expresie a pieței maritime și a tradiției anglo-saxonă. Biroul de Externe si Commonwealth definește E-Diplomacy ca o continuare a diplomației tradiționale printr-un mediu nou: ea constă în rezolvarea problemelor internaționale cu ajutorul internetului și „..este calea vitală de dialog cu publicul”. Discursul oficial cu privire la acest subiect este izbitor pentru pragmatismul și capacitatea sa de a ilustra principiile generale în realizări concrete. Internetul este clar prezentat ca o oportunitate valoroasă de a consolida influența diplomației britanice prin intermediul a patru tipuri de acțiuni: asculta, publica, de a promova și de a evalua discuțiile. După patru ani, institutul anunța dezvoltarea rețelei la aprox. 300 de agenții digitale guvernamentale în întreaga lume (ambasade, consulate, înalte comisariate, misiuni și reprezentanțe în cadrul organizațiilor internaționale: (ONU, UE și NATO).

2.2.2. Organizații guvernamentale internaționale

Organizația Națiunilor Unite

În primăvara anului 2010, Organizația Națiunilor Unite a înființat în cadrul departamentului de afaceri politice un program de E-Diplomacy. Rolul inițial al acestuia a fost îmbunătățirea comunicării strategice.

Departamentul explică importanța vitală a comunicării, atât pentru succesul eforturilor conduse de acesta în prevenirea conflictelor, stabilirea și consolidarea păcii, precum și pentru construirea de conștientizare și apreciere pentru rolul și impactul interval relativ mai puțin cunoscute ale activitățile politice ale ONU. Conexiunile în spațiul virtual au devenit cruciale pentru eficientizarea schimbului de informații între birouri dispersate geografic, și cu partenerii, donatori de fonduri sau cu publicul larg.

Staff-ul își asumase un angajament care a fost reînnoit în 2014, pentru a spori atât rețelele pe internet, cât și pe intranet. În anul 2015 va fi angajat personal responsabil pentru modernizarea acestora.

Pentru agenda anului următor, E-Diplomacy este parte a agendei pentru a ajuta la atingerea obiectivelor Departamentului și de a face ONU mai eficient, mai productiv și mai creativ.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Ca organizație interguvernamentală ca NATO, guvernelor statelor membre individuale sunt responsabile pentru a explica politicile lor de securitate și apărare naționale, precum și rolul lor în calitate de membri ai Alianței pentru publicul lor. Pentru punerea lor în aplicare, NATO dezvoltă programe și obiective proprii prin care informează publicul din țările membre și din întreaga lume. Astfel, Departamentul de Diplomație Publică al NATO este implicat în proiecte care să dezvolte permanent comunicarea cu publicul general. Încă din 2008, Alianța lansase canalul TV on-line „natochannel.tv” care în aprilie 2009 era utilizat în cadrul a 199 agenții internaționale, iar la sfârșitul anului numărul acestora urcase la 674 .

Secretarul General Anders F. Rasmussen și Asistentul Secretarului General pentru diplomație Publică au sesizat potențialul dar și pericolele din spațiul mediei sociale digitale. Astfel, în 2009 ei au anunțat intrarea NATO în comunitatea digitală cu conturi pe platformele Facebook și Twitter. Mai târziu, You Tube, Instagram, NewsFeed, Flickr și Google+. În 2015, alianța este urmărită de aproape șase mil. de oameni pe tot globul.

Prin structura ei, NATO reprezintă puterea coercitivă, dar info-sfera i-a oferit posibilitatea de a se promova prin Soft Power. Alianță a 28 state, NATO dorește să fie activ conectat cu publicul interesat de problemele actuale de luptă împotriva terorismului și a cyber terorismului; de apărarea și securitatea strategică deoarece aliații sunt implicați în apărarea valorilor democratice și a drepturilor universale ale omului, în spațiul real sau în cel digital.

2.2.3. Organizații non-guvernamentale

Rolul acestor organizații a devenit din ce în ce mai important în relațiile internaționale. Chiar dacă uneori relațiile dintre ONG-uri și guverne poate avea dificultăți de comunicare sau conflicte. Creșterea exponențială a organizațiilor non-guvernamentale internaționale a crescut de la aproape 280 până la sfârșitul Războiului Rece, la peste 4500, după 2000. Peste tot în lume există aproximativ 200 000 ONG-urile transnaționale din care 90% în ultimii 30 de ani au fost active.

Thomas Princen și Mathias Finger ne oferă o interesantă explicație care leagă creșterea numărului organizațiilor de modul în care a crescut influența grupurilor de interes și cum acestea influențează sistemul internațional.

Boli și Thomas identifică cinci elemente principale ale ONG-urilor. Acestea se pot utiliza, în schimb, la toate nivelurile după cum urmează: universalismul care subliniază formele sociale fără de care corpul politic mondial nu poate exista; individual deoarece societatea este alcătuită din indivizi, iar nivelul ONG-ului reprezintă oamenii de pretutindeni. Aceste două elemente construiesc „politica lumii ca unitate socială”.

Al treilea element este dat de activitatea rațională și voluntară în care se implică ONG-urile. Indivizii li se alătură deoarece o pot face fără autoritate și fără formalități, iar acestea se dezvoltă și penetrează statele la toate nivelurile.

Următorul element poate fi reprezentat de nevoia de justiție corectă în state care au probleme severe, iar al cincilea element este cel de „cetățean al lumii”. Dacă primele patru elemente sunt la locul lor, atunci acest fel de cetățenie se bazează pe egalitarism, pe accesul indivizilor la idei care pot transforma lumea politică, cultura și identitatea.

Elementele lui Boli și Thomas au facilitat alegerea exemplelor de bune practici necesare demersului nostru.

Forumul internațional al platformelor ONG-urilor Naționale(IFP și NPF). Diplomație Non-Guvernamentală în spațiul digital

Membrii platformelor naționale ale ONG-urilor au colaborat în desfășurarea de exerciții NGD care abordează teme de interes global: reducerea inegalităților; apă și canalizare, reglementarea piețelor agricole; Rezoluția conflictelor, schimbările climatice, finanțarea pentru dezvoltare, care să permită mediului.

Prin aceste exerciții, reprezentanții ONG-urilor au construit poziții comune în vederea prezentării unui punct de vedere comun în arena internațională, ex. Summit-ul de la Copenhaga 2009 și G20 în noiembrie 2011 la Cannes.

Forumul Internațional de platforme ONG (IFP) reunește 55 de platforme naționale de ONG-uri din Africa, America Latină, Asia, Europa și Oceania și șapte coaliții regionale. Acestea reprezintă împreună mai mult de 21.000 de organizații.

NFP a fost fondată la o conferință internațională la Paris, în 2008, cu convingerea că extinderea în mediul digital le oferă oportunitatea de a participa la dezbateri la nivel mondial. Scopul lor principal este de a apăra viziunea unei lumi în care sunt respectate drepturile omului. În prezent, populațiile cele mai vulnerabile au o voce comună care îi reprezintă la nivel global. Acest lucru a determinat decizia de platformele naționale din cele cinci continente pentru a începe o lucrare de cooperare și advocacy în comun.

NPF este un forum digital (un fel de ONU – la nivelul non-guvernamental) ambițios care a atras atenția actorilor importanți din sfera reală a relațiilor internaționale precum a UE, ONU, NATO, implică în proiectele lor ministere ale apărării (ex. al Noii Zeelande –forum organizat în 2014), ministere de externe (danez – în 2015), universități (Oxford) și forumurilor sociale internaționale.

2.2.4. Trusturi Multimedia cu Platforme în Spațiul Digital

În cadrul vor fi exemplificate trusturi media care au dezvoltat rețele și platforme virtuale Al Jazeera, CNN, BBC, TV5 Monde pentru a evidenția bunele practici.

Cercetarea a urmărit și selecționat știrile transmise pe cale clasică Radio – TV, iar apoi am intrat pe platformele virtuale cu scopul de a vedea acuratețea sau, dimpotrivă, dacă trusturile folosesc limbajul dublu-standard, (Mark Twain spunea: dă-i să-și pună o mască, și-ți va spune totul”). Al Jazeera a utilizat la început limbajul dublu-standard. CNN a devenit numărul unu mondial în transmiterea știrilor -24/24 – în timp real transmițând în direct de la fereastra unui hotel din Bagdad începutul operațiunii Desert Storm – căderea primelor bombe din avioanele coaliției aliaților (39 state) asupra orașului. BBC și TV5 Monde sunt reprezentante de elită pentru popularizarea culturilor și ale limbilor engleză și franceză. Dintre statele asiatice, în rețele analog de televiziune prin cablu, CCTV – canal chinezesc de știri transmis în lb. engleză 24/24 pe toate continentele.

2.2.5. Global Voices

Această comunitate virtuală este deschisă publicului din 2005 și este alcătuită din peste 1200 de jurnaliști, scriitori, analiști, experți media online și traducători., Aceștia si-au asumat rolul de a verifica și traduce știri importante ale momentului sau știri care lipsesc din presa clasică.

Știrile sunt luate de pe internet, de la bloguri, a presei independente și mass-media sociale din 167 de țări. Traducătorii platformei le traduc și se pot citi în diferitele secțiuni ale site-ului. Aceste sunt grupate pe continente și citibile în 30 limbi străine.

2.2.6. Motoare de căutare

Un motor de căutare este o aplicație software (un program) proiectat pentru a intra pe internet și, apoi, pentru a găsi resursele digitale cum ar fi pagini web, text, știri, imagini, video, imagini, etc. prin introducerea unor cuvinte cheie. Unele site-uri oferă un motor de căutare ca principală caracteristică, de exemplu Yahoo, Google, Bing sau Ask.com (aol.com). Acestea nu se aplică doar la Internet. Unele motoare sunt un software instalat pe calculatoarele personale. Acestea sunt cunoscute ca motoarele de căutare pe desktop care combina documente stocate pe PC și de căutare prin intermediul site-uri web. Exemple: Exalead desktop, Google Desktop și Copernic Desktop Search, etc.

Un motor face legături (link) în mod automat cu ajutorul unor -bots, – web-, – crawlere către site-uri la intervale regulate și în mod automat (fără intervenția omului, ceea ce le distinge de director), pentru a descoperi adrese noi (URL-uri). Ei urmează hyperlink-uri (pagini care leagă între ele) unite pagină cu pagină.

Internetul face parte din viața tuturor. Ne implicăm sau nu, toți suntem afectați, în egală măsură, în viața privată sau profesională de apariția sistemului virtual. Pentru a observa volumul celor care au acces la noile instrumente, noi am utilizat datele de pe un site de statistică la nivel global, în timp real. Se poate observa că internetul face pace parte, zilnic, din viața a 3.094.158.098 din populația globului. 2.098.765.890 utilizează Google Searches, sunt trimise 108.91.901.546 e-mail-uri și sunt postate 400.657.043. Tweetscalculate de la 0.00.AM la 11.55. AM. În douăsprezece ore, aproape jumătate din populația globului a folosit internetul.

2.2.7. Rețele de Socializare

Limita constantă de evaluare în domeniile public și privat în societatea digitală de astăzi este aproape invizibilă. Twitter si Facebook sunt exemple clare de un forum public unde evenimentele de la privat printr-un canal de comunicare socială este publicat pentru întreaga lumea din afara pe internet. În schimb, Platforma LinkedIn este diferită, în sensul că pe această platformă există un schimb interesant de informații majoritar pe segmentul profesional și profesionist.

Rețeaua socială reprezintă este un mediu virtual accesibil tuturor care permite utilizatorilor să comunice bidirecțional. Pe parcursul cercetării am găsit rețele de sociale utilizate la nivel global, regional sau local. Facebook este o rețea utilizată la nivel global. De altfel și Twitter, numai că acesta este preferat la nivel regional de SUA (Contul lui Obama este urmărit pe Twitter de aproape 56 mil. de utilizatori) și Canada. Alte rețele, precum Weibo – pentru spațiul virtual chinezesc, sunt folosite le nivel local. Apoi, am observat faptul că cele mai numeroase conturi virtuale ale ambasadelor, agențiilor guvernamentale și ale ministerelor se găsesc pe platformele rețelelor sociale Facebook și Twitter.

Facebook

Conform numărului utilizatorilor săi, dacă Facebook ar fi o țară, ar fi cea mai populată țară de pa glob. Aceasta a fost construită de Mark Zuckenberg în 2004. Utilizatorii ei pot posta informații despre ei înșiși, cu peste 60.000 de caractere. Se pot posta fotografii, link-uri și videoclipuri. Facebook este folosit de companii, organizații, celebrități și persoane fizice ca o modalitate de comunicare și de marketing. Organizațiile pot crea grupuri și pagini. Ele pot fi urmărite și împărtășite public, cu prietenii și prietenii prietenilor. Pe aceste pagini, organizațiile pot adăuga „actualizări de stare”, poze, video și alte informații. În acest fel, organizațiile informațiile se pot distribui „viral” către foarte mulți utilizatori care pot comenta sau împărtăși cu alții.

Twitter

Un alt mediu de socializare online unde se poate comunica cu alte persoane prin intermediul comunicațiilor una sau două sensuri. Twitter este adesea menționată ca micro-blog, în cazul în care o persoană dispune de 140 de caractere, în care să comunice mesajul lor (tweet), tweet-ul poate fi retransmis (re-tweeted) și răspândit. Pentru a crește circulația poate utiliza, de asemenea hashtags (#), ceea ce înseamnă ca se poate structura cuvântul, subiecte și categorii diferite, pentru ca alții să poată găsi mai ușor datele respective. Pe Twitter, există, de asemenea, posibilitatea de a comenta sau să fie adnotat, ceea ce poate crea un dialog. Twitter este folosit de afaceri organizații, celebrități și persoane fizice care doresc să ajungă la alții în acest fel.

Flickr

Acesta este un serviciu on-line pentru upload de imagini digitale și clipuri video în albume foto private sau publice. Acesta se dorește a fi o comunitate, în cazul în care utilizatorii trebuie să creeze și să utilizeze grupuri de discuții, se pot face comentarii pe fotografii și pe clipuri video.

Instagram

Acesta este un serviciu fotografie a crescut rapid în popularitate în ultimii ani. Acesta este în primul rând un canal social pentru partajarea fotografiilor personale. Instagram permite utilizatorului de a împărtăși imaginea cu alte medii sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr și Flickr. Există, de asemenea, posibilitatea de a utiliza hashtags pentru a răspândirea imaginii.

LinkedIn

Platformă care se dorește a fi corelată cu partea profesională a socialului. Această platformă își dorește să facă diferența. Acolo se poate pune la dispoziția firmelor în căutare de angajați, CV-ul profesional. Firmele pot să recruteze pe LinkedIn, iar mai nou, pe FB. Nu întâmplător Parlamentul European a ales această rețea pentru relația cu cetățenii săi.

Blog-rile

Blog-ul este o formă de jurnal personal publicat în spațiul digital. Acesta devine un dialog între cel care scrie și cititorul acestuia. Jenkins afirmă că „blogging-ul este o formă de bază de convergență”. Punerea în comun a informațiilor conduce la formarea expertizei preluată din spațiul virtual. Prin dezbaterea dovezilor, examinarea tuturor informațiilor disponibile și prin contestarea ipotezelor altuia, blog-ul devine agora preferată a spațiului de dezbatere. Gestionarea blog-urilor prin transmiterea/obținerea informațiilor, prezentarea lor rapidă intră, deseori, în conflict cu misiunea birourilor de presă ale guvernului și sau cu mass-media comercială.

2.2.8. Fața întunecată a internetului (DarkNet) și a rețelelor sociale

Spațiul virtual are o parte ascunsă puternică și organizată care poate infecta platformele digitale afectând-le direct în plan economic, politic și social din spațiul real. El a fost înființat de SUA ca variantă ajutătoare pentru activiștii și cetățenii din statele cu regim opresiv, ca spațiu în care ziariști și politicieni din opoziție să poate atrage atenția lumii fără a fi în pericol de a fi demascați. Numai că pe aceste site-uri se pot face comerț cu arme sau droguri, pirateria pentru a nu plăti drepturi de autor pentru diverse servicii, etc.

Printre cele mai cunoscute sunt Anonymous, LulzSec, Master of Deception, ori Wormill, dar noi vom detalia numai Anonymous.

Anonymous

Sub masca lui Guy Fawkes, se găsește un grup amorf de hackeri auto-intitulați hacktiviști – luptători în spațiul virtual pentru diferite drepturi . Anonymous a luat amploare considerabilă în ultimii doi ani. La 19 ianuarie 2012, mai mult de 5635 de persoane afiliate s-au alăturat unui atac distribuit împotriva susținătorilor Stop Online Piracy Act. Site-uri importante ale unor agenții guvernamentale au fost dezactivate (ex. FBI, Departamentul de Justitie ). Anonymous a amenințat cartelul mexican de droguri Los Zetas, a atacat Pentagonul, a amenințat Facebook-ul și a purtat război împotriva Bisericii Scientologice.

Motto-ul grupului este „Noi suntem Anonymous. Noi suntem Legiunea. Noi nu iertăm. Noi nu uităm. Așteptați-ne.”

Astfel, foarte puțin se știe despre ei. Natura conducerii Anonim-lui, de exemplu, dacă într-adevăr are orice, este clară. Cu toate acestea, guvernele au început să ia cunoștință de aceste grupuri. Atacul platformei HBGary Federal a demonstrat că au capacitatea de a constrânge substanțial, indiferent de scop. Există dezbateri considerabile între oamenii de știință cu privire la efectul de transformare de social media asupra politicii. Ea are un potențial orwellian real pentru controlul social masiv.

Statele Unite recunosc potențialul lor inerent subversiv al infrastructurii telematice. Modul în care pot fi benefice astfel de acte, pentru propriile sale obiective strategice sunt favorizate de declarațiile și, apoi, de acțiunile ostile Anonymous împotriva ISIS sau ale unor guverne totalitare din Orientul Mijlociu.

Toate acestea pot intra în categoria Diplomației Publice și cum activitățile lor se desfășoară în spațiul digital, Anonymous rămâne un obiect de studiat în cadrul lucrării.

Wikileaks. Julian Assange, Bradley Manning și Edward Snowden

Site-ul a fost lansat în 2006 pe un domeniu digital din San Francisco, SUA. Fondatorul ei este hackerul australian Julian Assange, un geniu autodidact al computerului. El se declarase luptător pentru drepturile omului și împotriva corupției de peste tot.

Din 2004, Assange devenise simpatizant al mișcării alter-globaliste World Social Forum, stabilise relații cu ONG-uri precum Amnesty International și locale – Mars Group Kenya. De la prima postare pe platforma Wikileaks în decembrie 2006 până în 2009 el a făcut cunoscută activitatea unor activiști kenyeni pentru drepturile omului (Oscar Kingara și John Paul Oulu) și a publicat constant documente legate de corupția și crimele guvernului de la Nairobi. În mai 2009 avea să primească de la Amnesty International premiul pentru acțiunile privind drepturile omului – Amnesty 2009 New Media Award.

În 2007 după publicarea manualului cu instrucțiuni de investigare (ed. 2003) pentru personalul închisorii americane de la Guantanamo Bay, Wikileaks devenea amenințare la adresa SUA. Ulterior, Wikileaks avea să publice documentul secret în care era specificat faptul că din cauza unor angajați care trimiseseră documente secrete spre publicare, site-ul devenise pericol pentru securitatea SUA. Printre primele reacții ale armatei au fost cele în care erau prevăzute strategii în vederea închiderii site-ului sau defăimării celor care postau pe site în așa măsură, încât site-ul să nu mai fie credibil.

În 2009 Assange avea să aibă primele probleme cu justiția odată cu documentele trimise spre publicare privind conturi bancare cu bani obținuți pe căi ilegale a aprox. 1600 clienți ai băncii elvețiene Julius Baer – filiale din Insulele Cayman. Dat în judecată, Wikileaks era obligat să șteargă informațiile postate pe site, altfel site-ul urma să fie închis. Verdictul a atras atenția mass-media. Aceștia au luat apărarea site-ului invocând Primul Amendament.

În 2009 un activist politic german, cu pseudonimul Daniel Schmitt, Daniel Domscheit-Berg se alătura echipei Wikileaks. Om de știință, expert în hi-tech security. El era dedicat activității de prevenire a intruziunii guvernului în viața privată. Cei doi au început să construiască site-ul astfel încât să fie nedetectabil de către oficialități și să poată primi donații în conturi deschise la bănci offshore.

Wikileaks ar fi putut rămâne într-un con de umbră dacă cinci trusturi de presă europene renumite nu ar fi editat un număr comun dedicat scurgerii de informații din rețeaua militară a SUA către Wikileaks. Planul a fost deturnat de un ziarist independent elvețian. El a descoperit varianta germană a numărului comun în gara din Basel, a scanat câteva pagini și le-a postat pe rețeaua de socializare Twitter cu o zi mai devreme de data oficială publicării. Reacțiile virulente ale oficialităților diplomatice și ale guvernelor au făcut din Wikileaks cel mai cunoscut site de informații. Secretarul de Stat Rodham-Clinton în funcție în acea perioadă afirma Wikileaks nu ar fi fost grave pentru guvernul american deoarece Wikileaks a publicat rapoarte diplomatice despre guvernul corupt tunisian al lui Ben Ali sau despre excesele libianului Qaddafi cu puțin timp înainte de declanșarea Primăverii Arabe, dar Președintele Calderon al Mexicului declarase că scurgerile de informații cu privire la acțiunile lor comune împotriva Cartelurilor aduseseră daune severe în relațiile bilaterale cu americanii.

Wikileaks a împărțit lumea în două tabere. Una crede că Assange și sursa lui militarul Bradley Manning sunt campioni ai transparenței în misiunea lor de a expune greșelile armatei americane sau ale guvernelor statelor, iar cealaltă este pentru protejarea canalelor oficiale.

Principalul efect al acestui fapt a fost că în următoarele zile au fost postate pe site peste 260.000 de documente americane, au fost înscrise domenii de Wikileaks în diferite formule naționale ale multor state.

Din punctul de vedere al lui Rodham-Clinton nu a fost corect pentru unii dintre diplomați să le fie făcută publică identitatea din moment ce ei au atras atenția asupra unor fapte de corupție, persecuții, activiști pentru drepturile omului sau dizidenți. Wikileaks a arătat că de mult lucrează angajații implicați în politica externă sau ce fini observatori ai evenimentelor sunt diplomații. Deși, ea condamnă scurgerea de informații pe internet crede că hiper-conectivitea pune în practică Smart Power pentru SUA iar E-Diplomacy oferă mai multă putere și oportunități.

După această perioadă SUA a dezvoltat un program de identificare, minimalizare și evitare a riscurilor din spațiul virtual în cadrul departamentului de E-Diplomacy. Din documentele clasificate ca fiind strict secrete și publicate ulterior prin Snowden, SUA încuraja guverne aliate precum Marea Britanie, Australia, Germania să îl pună sub acuzare pe Assange.

Conectată în spațiul virtual, Wikileaks a devenit în timp un nod între rețeaua DarkNet – TOR și internet. Conform declarației lui Assange, Wikieaks a postat până în 2011 peste un milion de documente secrete din 13 state.

R.P. Barson distinge patru aspecte distincte ale impactului care Wikileaks l-a avut asupra diplomației. În primul rând, teama că va scădea încrederea în viitorul diplomației, iar încrederea în corectitudinea (sau manipularea) informațiilor reprezintă un ingredient esențial în activitatea diplomatică. Funcțiile diplomatice de bază, contactele sau schimburile ar fi putut fi subminate. În al doilea rând, scurgerile informațiilor ar fi avut impact deosebit asupra relațiilor bilaterale (de exemplu, SUA – Mexic), solicitând răspunsuri cu privire la problemele pe termen scurt și de cooperare pe termen lung. Efectele pot fi pe termen scurt, dar rolul de "memorie diplomatică", ca variabilă în diplomație și de a face politica externă nu ar trebui să fie actualizate. În al treilea rând, cablurile scurgerilor ilustrează problemele cu care se confruntă ambasadele în desfășurarea activităților comparative, uneori, cu presa scrisă și on-line. (exemple comune de raportare în urma conferințelor politice de partid sau convențiilor sau campaniilor de conducere, care diferă puțin sau deloc de analiza făcută de mass-media). Dacă este utilă sau nu o astfel de raportare diplomatică. În al patrulea rând, cablurile scurgerilor au ridicat probleme cu privire la funcția de diplomat și relația dintre activitatea diplomatică oficială și, cea neoficială, de intelligence. (ex. datele detaliate care vizează de persoane din personalul ONU, inclusiv Secretarului General al ONU. Întrebările ridicate în acest context se referă la inviolabilitatea localurilor și a documentelor, prevederile Acordului Carta și sediul ONU.)

În iunie 2013 Assange a pus la dispoziție un avion privat pentru Edward Snowden, analistul de la CIA care a devoalat presei un volum mare de informații secrete ale guvernului despre câteva programe secrete ale CIA/NSA-urilor. Aceste programe aveau ca obiective ascultarea și urmărirea a milioane de persoane private și publice din exteriorul SUA fără a cere nicio autorizație.

Snowden a fost inculpat sub trei acuzații. Cf. unei legi datate din 1914, este pus sub acuzația de spionaj în favoarea inamicului străin, dar Snowden a devoalat informații confidențiale ziaristului Glenn Greenwald de la The Guardian în folosul cetățenilor lumii.

După două luni oficialitățile cereau ziariștilor de la The Guardian să distrugă toate materialele predate de Snowden.

De reținut este faptul că platforma Wikileaks nu ar fi putut încărca volumul de documente secrete fără ajutorul dat de angajați din aparate guvernamentale care aveau acces la acele informații (ex. Bradley Manning, cadru militar, analist în armata americană sau Edward Snowden analist cripto-matematician pentru NSA).

Din cele enunțate mai sus putem extrage următoarele concluzii: nu sistemul digital este cel care a provocat, ci, unul dintre angajații cu acces la informații. Din totdeauna, oficialitățile se confruntă cu posibilitatea de a fi trădate. Nu este nici prima dată și, precis, nici ultima când se găsește cineva care, din diverse motive, să facă publice informații secrete.

Pe de o parte, diplomația a fost tentată ca să se reîntoarcă la instrumentele utilizate înainte de era telematică. Pe de altă parte, aceeași diplomație nu mai putea închide canalele nou-construite. Acestea pot fi utilizate atent, iar utilizatorii vor trebui să fie calificați în funcție de nivelul cunoștințelor și pentru domeniul digital.

Chiar dacă în numele democrației publicul dorește să aibă acces la cea mai mare parte a acțiunilor întreprinse de reprezentanții săi totul trebuie guvernat de bunul-simț. Parafrazându-l pe Morgenthau, se poate afirma că diplomația nu se poate practica în mediul public, aceasta nu este o cerință a democrației, iar bunul-simț dictează să nu discuți de persoane implicate atunci când ele nu sunt de față. În cazul diplomaților, ar fi inechitabil pentru toate părțile implicate într-o acțiune în desfășurare să fie făcute publice informații fără acordul acestora.

Comentarii se poate obs ca ….. ele au avut rolul de a atrage atenția asupra unor acțiuni întreprinse de angajați din administrația americană.

Din cele de mai sus desprindem ca principala cauza

duce la efectele nocive in sensul … Nu este un ex prin care aceste act au efect distructiv sau dimpotrivă…

CAPITOLUL III.

PIONIERII DOMENIULUI TELEMATIC DIPLOMATIC

Rolul și activitatea diplomatului

Apariția telegrafului în secolul al 19-lea a provocat o răsturnare majoră în diplomație. Conform cunoscutei remarci a Lordului Palmerston telegraful anunța la sfârșitul diplomației. Privind retrospectiv, asemenea declarație era prematură și destul de dramatică pentru un diplomat de talia lordului.

La rândul lui, internetul provoacă mișcări substanțiale în rândul diplomaților și a teoreticienilor în căutarea unor noi concepte, termeni sau teorii noi. Astfel, Deborah Winslet Nutter (decan la Fletcher School of Law and Diplomacy at Tuffs University) și columnistul Roger Cohen au început să se întrebe dacă, nu cumva, diplomația s-a sfârșit.

De asemenea, corpul diplomatic era alcătuit din actori anonimi specialiști în negociere și informare. După apariția mediei audio-vizuale și a creșterii interesului publicului pentru guvern, diplomații au fost din ce în ce expuși presei, sindicatelor, grupurilor de presiune, opiniei publice, etc.

Una din calitățile diplomatului este puterea/ abilitatea de adaptare la schimbările de situație din teren cu condiția ca el să rămână neschimbat în relația cu țara-mamă. Această calitate nu este originală, ea fiind condiție prealabilă importantă pentru Leadership. Pentru aceasta, diplomatul trebuie fie creativ și să facă apel la imaginație. Cu o politică internațională în schimbare și o nouă etapă în revoluția tehnologică și de comunicații corpul diplomatic a început să ajusteze din mers domeniul lui de activitate.

Fostele contraste sunt înlocuite cu contradicții ce în ce mai importante. De la lumea bipolară a Războiului Rece unde diplomații aveau trasate ideologic liniile – prieten versus inamic, la situația în care diferențele sunt ascunse în dihotomii sărac – bogat sau democratic – nedemocratic. Astfel, problemele globale fac din ce în ce mai dificilă evaluarea corectă. Corectă acasă sau în țara unde diplomatul își îndeplinește misiunea, acestea două variante sunt de multe ori diferit.

Viața nomadă a diplomatului este definită de cea mai simplă formă de înstrăinare prin mutările regulate dintr-o țară în alta, cu escale între misiuni. Fiind obișnuit să fie tratați cu imunitate și de neatins, sunt dincolo de barierele convenționale ale cetățenilor normali, ei sunt extrateritoriali și extraordinari. În consecință, diplomații sunt străini în ambele societăți, acasă și în locul unde aceștia își îndeplinesc misiunile.

Astfel, E-Diplomacy poate deveni locul unde ei se pot regăsi acasă deoarece toți utilizatorii sunt pasageri pe situri ca și ei.

Pentru eficientizare, diplomații devin treptat manageri ai globalizării cu sarcini deosebit de diversificate, iar pentru a profesa, unii autori afirmă că nu ar mai fi necesară expertiza de diplomat.

Corneliu Bjola și Markus Kornprobst propun un profil nou de diplomat, alături de cel tradițional, care s-ar putea adapta cerințelor acestui domeniu. Ei descriu situația creată în urma inițiativei americane de înființare a departamentului de E- Diplomacy. La început, departamentul nu a avut succes din cauza din cauza lipsei de înțelegere a contribuțiilor unui astfel de instrument. Cum s-ar fi putut practica diplomația în condițiile date, pe de o parte; iar constrângerile instituționale pe de alta. Autorii ne descriu un proces inovativ de recrutare, de muncă și de formare a noului tip de diplomat, diferit de cel pentru diplomați tradiționali. E-diplomatul ar trebui să aibă competențe IT puternice, să fie familiarizat cu cultura publicului- țintă și o gândirea originală „E-diplomația nu poate înflori în cadrul birocratic al ministerelor de externe convenționale. Acesta ar putea prospera într-un mediu de lucru stimulator prin munca în echipă informală, cu creativitate, inovație și cu un mod de gândire nonconformist. Pe scurt, este nevoie de mai mult atmosfera instituțională a unei echipe Apple a dezvoltatorilor de software decât un grup de avocați bine-spilcuiți sau pregătiți pentru negocierile internaționale”- afirmă în continuare Bjola și Kornprobst.

Din punctul de vedere al acestor autori, membrii corpului diplomatic vor trebui să învețe să împărtășească competențele lor cu entități non-oficiale. In plus, ei pot aduce plus-valoare prin ce pot oferi în afara fișei postului din trecutul recent . Tradiționala structură ierarhică verticală nu se mai potrivește în diplomație. Prin urmare, o diplomat ar trebui să se implice activ în activitățile în țara gazdă. Construirea și menținerea unei rețea strâns și stabilă a contactelor în toate sectoarele societății este esențială. O model organizațional bazat pe rețea și spirit de echipă ar putea asigura, eficientiza instituțiile diplomatice și minimiza orice pierdere. În același timp va fi necesar să învețe să-și protejeze prin mijloace HI-TECH documentele și informațiile importante, secrete sau confidențiale.

Având în vedere că știrile sunt transmise și receptate în timp real nu este timp pentru a discerne adevărul de minciună. Acestea pot fi știri importante sau minore dar volumul mare de informații care circulă în acest spațiu ne pot face să pierdem timpul cu știri minore în timp ce altele de importanță vitală pot fi trecute cu vederea. Pe site-uri pot circula informații oficiale sau neoficiale, corecte sau incorecte, iar în acest context E-Diplomacy are posibilitatea de a repune în drepturi diplomația și rolul de mediator dintre public, media și oficialități. Prin E-Diplomacy, toți actorii pot asculta, își pot transmite direct mesajul pe un site oficial și, astfel, pot demonta informațiile care pot publicate pe web-uri pirat. Ex. Administrația americană versus Wikileaks.

Hillary Rodham – Clinton

În secolul XXI, lumea nu mai ține cont de barierele dintre oportunitate și pericol, de distanțe mari sau granițele naționale – Hillary Clinton

În 2009, Secretarul de Stat american Hillary Rodham – Clinton, proaspăt numită în funcție, a înțeles importanța informației transmisă direct, pe tot întinsul globului, prin mijloacele puse la dispoziție de era telematică. Pentru aceasta, politica externă a Statelor Unite este sinonimă cu diplomația și afacerile externe la nivel mondial: (Foreign policy, Diplomacy and world affair), organizarea în cadrul instituțional condus de ea trebuia adaptată conform cerințelor tehnologiei utilizată la scară largă de către cetățenii americani.

Fără a fi o persoană cu afinități pentru tehnologia actuală, Clinton a crezut în oportunitatea oferită de HI-TECH. La propunerea acesteia, Alec Ross a organizat primul departament digital pentru diplomație în cadrul unui minister de externe. Ross este specialist în IT, un prin organizarea primei campanii electorale prezidențiale organizată în spațiul virtual din 2008.

Astfel, Clinton, Cohen și Ross au început transformarea unui mic birou în 21st Century Statecraft. Corpul diplomatic profesionist din cadrul ambasadelor americane pe pretutindeni a fost încurajat să-și deschidă ambasade virtuale unde diplomații, de la cel mai mic la cel mai mare rang (ambasadorii), să fie în legătură directă, 24/24 ore, 7 zile din săptămână cu locuitorii din statele unde corpul diplomatic își îndeplinește misiunea (ex. numit de Hillary Clinton, ambasadorul american la Moscova, Michael McFaul a fost printre primii ambasadori cu cont activ pe rețele de socializare).

Jared Cohen

În 2004, Cohen avea 24 ani când a preluat funcția de consilier al Secretarului de Stat de la Foggy Bottom. El era cel mai tânăr colaborator al Condoleezei Rice de la DoS pe politica de planificare al Departamentului de Stat. Cohen a devenit un consilier apropiat de Secretarul de stat Hillary Clinton.

Aria lui de activitate a fost complexă, incluzând Orientul Mijlociu, Asia de Sud, contra-terorism și dezvoltarea agendei 21st Century Statecraft.

În 2009 el fost responsabilul principal pentru a interveni în menținerea în funcțiune a rețelei de socializare Twitter în timpul Revoluției Verzi din Iran.

Alec Ross

Ross a petrecut patru ani în calitate de consilier – senior advisor –, pe probleme de E-Diplomacy (funcție creată special pentru el) al fostului secretar de stat Hillary Clinton. El a colaborat direct cu fostul subsecretar ( în România funcția echivalentă este cea de subsecretar de stat) al Subdepartamentului de Stat pe planificare a politicilor, Anne-Marie Slaughter.

Portofoliul responsabilităților lui a fost amplu. A consiliat guverne aliate, liderii guvernamentali în străinătate cu privire la Internet. Ross a sprijinit păstrarea liniilor de comunicare deschise în zonele de conflict din perioada Primăverii Arabe, din Tunisia, Libia sau Maroc. Prin intermediul ambasadelor americane din capitalele respective el a pus la dispoziția localnicilor modemuri și aparate HI – TECH pentru funcționarea corectă a rețelelor sociale. Apoi, a demarat programe de formare a dizidenților și a rebelilor din țările represive pentru a ajuta grupurile societății civile. Unul dintre acestea, proiectul a instrui rebelii din Siria, inițiat în și în jurul Siriei.

În urma lui Alec Ross, au rămas în desfășurare multe proiecte din cadrul Departamentului de Stat printre acestea, unul dintre ele este programul numit tech@state al Departamentului de Stat, (care este destul de un departament de mare – 60.000 de oameni care lucrează în peste 190 de țări).

Funcția lui a fost preluată de doi consilieri, unul se va concentra pe politica, iar celălalt pe tehnologie.

În luna aprilie 2015, Ross și-a anunțat pe contul lui de Facebook susținerea campaniei electorale a lui Hillary Rodham-Clinton.

CAPITOLUL IV.

ANALIZA DIAGNOZĂ STRATEGICĂ A E-DIPLOMACY din cadrul DEPARTAMENTULUI DE STAT AL SUA ÎN PERIOADA 2009 – 2013

Această analiză presupune că strategia, intensitatea și calitatea acțiunilor întreprinse într-un domeniu de activitate sunt proporționale cu rezultatele obținute.

Analiza-diagnostic strategic a DoS va urmări evoluția Biroului E-Diplomacy care a coordonat punerea în aplicare a politicilor planificate pentru dezvoltare și inovare a diplomației din cadrul DOS.

Motivul pentru care a fost ales Departamentul de Stat american (echivalentul american al unui minister de externe) este oferit agenda promițătoare a administrației pentru 2009 – 2013. de primul birou de E-Diplomacy numit 21st Century Statecraft. Acesta este rezultatul unei munci asidue ale unei echipe conduse de Alec Ross sub conducerea Secretarului de Stat american Hillary Rodham-Clinton.

Diplomația americană s-a confruntat cu probleme dificile ale acestei perioade pline de evenimente spectaculoase (amplificate de puterea oferită de noile instrumente ale erei telematice) ca Primăvara Arabă, misiunea de capturare a lui Osama Bin Laden, Cablegate – Wikileaks sau scandalul Edward Snowden.

Ce metode de remediere a eventualelor dezechilibre, deficiențe au fost folosite sau ce dificultăți au întâmpinat pe parcursul dezvoltării E-Diplomacy ținând seama de riscurile din spațiul virtual și de obiectivele reorientării și dezvoltării pe mai multe arii de activitate.

Pe parcursul acțiunilor întreprinse de biroul de inovare și dezvoltare echipa lui Rodham-Clinton au putut fi observate concepte folosite în formularea și aplicarea politicii externe..ca Soft Power, Hard Power puse în aplicare.

Vor fi menționate politici luate în considerare pentru a fi implementate, extinse sau generalizate. Vor fi analizate acțiuni întreprinse de prevenire sau limitare a evenimentelor fenomenelor au produs dezechilibre structurale sau tulburări în sistemele funcționale din cadrul ministerului, contextul internațional pentru pregătirea unor noi etape de perfecționare a organizării și conducerii platformelor de socializare considerate, stabilirea nivelului (gradului) de organizare al platformelor respective (siguranța traficului și a conturilor) și al persoanelor responsabile pentru efectuarea acestor activități, precizarea direcțiilor de dezvoltare în domeniul organizării și conducerii (starea de vitalitate).

Punerea în aplicare a proiectului a fost dezvoltat în trei mari etape.

Strategia, planul pe patru ani – QDDR al Departamentului de stat

Guvernul sub conducerea președintelui Obama și-a început activitatea în ianuarie 2009. În funcția de Secretar de Stat, ca șef diplomației americane a fost numită Hillary Rodham – Clinton. Pe parcursul primului an au construit un program ambițios de reorganizare a ministerului, numit Quadrennial Diplomacy and Development (QDDR) reprezentând strategia de lucru pe patru ani. Aceasta a intrat în vigoare din anul următor.

Formularea

Ca punct de plecare pentru modernizarea DoS și USAID, au fost evaluate tendințele și contextul global în schimbare în care diplomația funcționează. ce noi amenințări globale au apărut tradiționale interstatale de război și agresiune.

Convergența de amenințări legate contextul internațional a condus la punerea în strategia pe patru ani a unor priorități legate de amenințarea terorismului și extremismului violent; de proliferarea nucleară și armament cu componente nucleare deținut de organizații teroriste. Următoarele priorități sunt scăderea locurilor de muncă, criza economică-financiară la nivel intern sau din alte țări. Acestea pot influența economia SUA prin scăderea volumului schimburilor comerciale între state; spectrul schimbărilor climatice ireversibile. .

Criminalitatea este o prioritate de abordat în ambele spații de activitate; pentru domeniul clasic de activitate, criminalitatea transnațională (asociată cu rețele de traficanți de droguri, arme sau carne-vie) prezintă riscuri deosebit de grave pentru SUA. pandemii și boli infecțioase au existat de milenii, astăzi ele sunt mai puternic si potențial devastator. Începând cu anii 1970, bolile emergente care au fost identificate au indicat o rată de creștere fără precedent.

Globalizarea, facilitățile de transportul și comerțul internațional permite boli să se răspândească mai repede. Agenții patogeni au suferit mutații din ce în ce mai contagioase și mai letale. Un focar de o boală deosebit de virulentă într-o țară poate deveni o epidemie regională peste noapte ți se poate transforma într-o criză de sănătate la nivel mondial în zile.

Decizia în politica externă

Cele trei modele de decizie ale politicii externe ale lui Alison și Zellikow au putut fi observate pe parcursul cercetării în felul în care au luat deciziile politicienii din Foggy Bottom. Urmărind activitatea Secretarului Clinton am observat că fiecare dintre cele trei modele au putut fi în cel puțin o decizie luată în cei patru ani de activitate.

Prin proiectul ei de reformare a ministerului am putut observa puterea de negociere cu Obama în vederea numirii ei la DoS. Modelul organizațional al lui Alison de a încerca să găsească soluții optime cu riscuri minime poate fi … Deși, ea încearcă să fie actorul rațional în cazul atacului terorist din Benghazi s-a dovedit un actor slab; poate că nu avea toate informații sau timpul de decizie a fost mult prea scurt. Prin utilizarea acestor modele și moduri de gândire și acțiune oamenii fac presupuneri nesigure despre realitate cu rezultate, uneori dezastroase și nu acționează în mod rațional. Al treilea model, al politicii guvernamentale a început să funcționeze prin programul(QDDR).

Instrumentele politicii externe

Instrumentele politicii externe americane ale administrației Obama – Clinton sunt bazate pe trei piloni: diplomația, dezvoltarea și apărarea (The 3 D’s: Diplomacy, Development And Defense).

Rolul politicii externe în contextul actual internațional

Din punctul de vedere al lui Rodham-Clinton funcția de Secretar de Stat include trei responsabilități principale: deține cea mai importantă funcție în diplomația SUA, este principalul consilier al președintelui pentru politica externă și CEO al unui vast minister (după cum am specificat în primul capitol, în lucrările academice americane am descoperit, deseori, politica externă, diplomația și afacerile internaționale ca sinonime derivate din ceastă triplă responsabilitate dată de această funcție).

Cele trei rețele de informare primare ale relațiilor internaționale – comerț, comunicații personale și mass-media au fost luate în considerare de către noul birou și adaptate noilor cerințe ale noii opiniei publice. Astfel, a început să fie construită infrastructura pentru a putea transmite și a recepta mesajele, iar astăzi, toate aceste trei sisteme funcționează în mare măsură pe Internet. Aceste trei rețele pot fi întâlnite pe o infrastructură comună pentru prima dată în istorie numită internet.

Conform interviului acordat unui jurnalist, Alec Ross a declarat că atunci când acesta a fost numit șef la biroul de inovație din cadrul departamentului, puțin au crezut că va putea reuși. Diplomația a fost segmentul din cadrul guvernului federal care se împotrivea cel mai mult la inovare și la posibilitățile care erau oferite de noua infrastructură.

După perioada de început, proiectul a început să prindă contur, iar rezultatul este pozitiv, numărul de persoane angajate în proiect: aprox. 60.000 în peste 190 de țări. Colaboratorii lui Hillary Clinton care au pus în practică proiectul au fost Jared Cohen, Alec Ross, Cheryl Mills, și Anne-Marie Slaughter, subsecretar de stat pe planificare politici. Fiecare dintre aceștia au avut roluri bine-determinate: promovarea și protejarea unui program structurat ierarhic de sus în jos, cu rezultate pozitive care veneau de jos în sus.

ale aspirațiilor personale”.

Aplicarea politicilor externe

Egalitatea între sexe, drepturile fetelor și ale femeilor; o lume mai sigură pentru toți, în special, mai bună și mai sigură pentru copii în interiorul granițelor SUA și în exteriorul lorau fost subiecte abordate în negocierea funcției care urma să-i fie atribuită de către Obama. Apoi, la Comisia de Relații Externe a Senatului, ea a susținut că viitoarele priorități ale Departamentului De Stat American vor fi alcătuite pe baza unor strategii cu privire la sărăcia globală, genocid, terorism și încălzirea globală. Un punct abordat ciclic în activitatea ei politică sau de primă-doamnă a fost precizat din nou: „politica externă trebuie să reflecte devotamentul americanilor pentru cauza apărării drepturilor celor oprimați”… de pretutindeni, a drepturilor femeilor din toate țările, regiunile și continentele (special reprezentat de situația femeilor și fetelor needucate, malnutrite și neplătite).

Noua diplomație.

Secțiunea nou-înființată face parte dintr-un vast sistem ierarhic bine-organizat. Conform legăturilor făcute cu baza, acesta ar trebui să fie o reprezentare a bazei la scară redusă. Urmărirea procesului identifică și corectează erorile date de modul în care sunt aplicate instrumentele utilizate pe diferite nivele: non-simetrie – bazată pe acțiuni unidirecționale, non-transferabilitatea – între mai multe departamente care nu sunt în mod necesar echivalente sau comparabile, tranzitivitatea – simplificarea complexității acțiunilor sau proceselor (keep it short and simple), reflexivitatea – orice sistem are propriul său model, opacitatea, irelevanța – în sistemul digital, informațiile irelevante trebuie reduse la minim și reducere a complexității – prin gruparea elementelor similare sau cu proprietăți comune, eliminarea elementelor irelevante.

Diplomația între stat și cetățeanul lumii

Având în vedere că lumea a devenit interconectată prin trustul TV – CNN american, prin internetul facilitat de corporații americane, rețelele de socializare fondate în universități americane sau smart-phone anglofone, alegerea studiului de caz a fost facilitată de coroborarea aspectelor enumerate. În era telematică, politicile externe ale statelor au devenit interconectate, aproape că nu mai există bariere între continente; iar la rândul lor, politicile interne și externe ale unui stat se influențează reciproc în funcție de factori, interese și evenimente din toate domeniile vieții. Astfel, rolul diplomației își reia locul în relațiile dintre toți actorii internaționali statali sau non-statali.

Apariția actorilor non-statali, mișcările sociale la nivel global și creșterea societății civile au început să schimbe caracterul și prerogativele diplomației multilaterale. Diplomația multilaterală este redefinită din cauza apariției și participării a organizațiilor non-guvernamentale sau a noilor tehnologii. Noii factori care pot reevalua rolul diplomației multilaterale sunt diferite tratate și acorduri multilaterale care iau în considerare, alături de actori statali și non-statali, grupuri sau indivizi cu acțiuni directe în afacerile internaționale

Diplomația publică reprezintă pentru SUA un rol important în influențarea opiniei publice de pretutindeni.

Elementul de noutate al Secretarului Clinton este adus de atenția cu care ea încearcă să promoveze influența femeilor și a fetelor în politica americană. În vederea integrării de gen în misiunile diplomatice, ea a inclus în strategia pe patru ani câteva schimbări la nivel structural în cadrul sediului din Foggy Bottom și la misiunile diplomatice americane.

Cu privire la rolul femeilor în diplomație publică, Clinton a avut în plan creșterea rolului critic al femeii ca agent al schimbării în societate. S-a încercat valorificarea eforturilor și sprijinirea unor programe de a angaja femei și să fie extinse oportunitățile pentru antreprenoriat, accesul la tehnologie și la funcții de conducere. Unul dintre cei doi Secretari de Stat adjuncți ai lui Clinton a fost numit responsabil pentru activitatea birourilor de integrare a femeilor și fetelor. Integrarea de gen a devenit obiectiv și pentru șefii de misiuni americane, incluzând formarea și dezvoltarea capacității personalul de a rezolva probleme de integrare de gen.

Diplomația Publică

Pentru dezvoltarea strategică a diplomației publice proactive au fost formate platforme tradiționale în spațiile unde ideile sunt comercializate și discutate. Rolul DoS a fost extins în a angaja, a informa, a influența publicul din țară și străinătate, în special la Miami, Londra, Bruxelles, Pretoria, Dubai sau Tokio. Scopul principal al acestei acțiuni a fost creșterea rețelelor de informare americane oficiale în mass-media regionale, la televiziuni străine, radio, și alte mijloace media pentru a deveni vizibili, activi în promovarea propriilor politici și acțiuni către publicul din străinătate. Misiunile lucrează în strânsă colaborare cu birouri regionale din Washington cu PR-ul de Afaceri Publice de la misiuni servind ca o resursă și un instrument pentru amplificarea dimensiunii regionale a mesajului american oficial.

Comunitatea diplomaților

Această comunitate reprezintă o noua abordare a identifica și dezvolta rețele de contacte prin intermediul unor proiecte, programe sau evenimente specifice în domenii de interes comun: de la neproliferare la schimbările climatice sau extinderea oportunităților pentru femei și fete. Scopul acestei comunități este dublu: pe de o parte, construirea de rețele de contacte care pot opera pe cont propriu pentru a avansa obiectivele compatibile cu interesele americane și, pe de altă parte, prezentarea prin evenimente speciale angajamentul nostru de interesele comune și valori universale. În plus, aceasta se bazează pe avantajele comparative ale personalului de servicii străin, pe cunoașterea profundă a culturii, limbii, si a peisajului politic într-o țară străină. Mulți dintre diplomați sunt angajați în eforturile care sunt legate de comunitatea diplomatică.

¾ Stabilirea unui nou asistentul adjunct al Secretarului în Biroul de Afaceri Publice.

Consolidarea diplomației publice om către Pentru mesajele noastre de a fi ascultat, trebuie să ne asigurăm că diplomația noastră publică se concentrează pe lucruri pe care oamenii pasă. Oameni-de-oameni schimburilor între Statele Unite și în alte țări au de zeci de ani a fost eficientă în creșterea înțelegerii reciproce între oamenii din Statele Unite și cele ale altor țări, dar trebuie să lărgească baza demografică oameni, inclusiv în rândul tinerilor și femei- cu care ne angajăm, încurajând un cerc mai larg de participare la programele și vizita locuri americane. Pentru a atinge acest obiectiv, suntem:

¾ Angajarea noua tehnologie. Vom folosi rețele sociale și conexiune tehtehnologii pentru a comunica mai eficient SUA perspective și de a împuternici persoane fizice de a utiliza aceste instrumente în mod constructiv în cadrul propriilor comunități.

¾ Consolidarea și extinderea Centre americani / Corners. Suntem identifi cele mai bune mijloace de modernizare și menținerea public accesibil, sigur

Americani Corners / Centre și modele de proiectare pentru noile centre americane în parteneriat cu sectorul privat.

21st Century Craftstate devine E-Diplomacy.

Origini și oportunități

Biroul înființat de Condoleeza Rice face parte dintr-un sistem ierarhic cu spectru larg de activități și bine-organizat. Conform legăturilor făcute cu baza, acesta ar trebui să fie o reprezentare a bazei la scară redusă. Urmărirea procesului identifică și corectează erorile date următoarele cauze: non-simetrie – bazată pe acțiuni unidirecționale, non-transferabilitatea – între mai multe departamente care nu sunt în mod necesar echivalente sau comparabile, tranzitivitatea – simplificarea complexității acțiunilor sau proceselor (keep it short and simple), reflexivitatea – orice sistem are propriul său model, opacitatea, irelevanța – în sistemul digital, informațiile irelevante trebuie reduse la minim și reducere a complexității – prin gruparea elementelor similare sau cu proprietăți comune, eliminarea elementelor irelevante.

Nișa rămasă liberă de la începutul noului secol a fost descoperită. Astfel, a început să fie dezvoltat biroul de inovației al Departamentului de Stat american.

Reglementare

Platformele digitale au reprezentat noi oportunități de dezvoltare și comunicare între guvern și cetățean. Ca interfață a statului american, administrația americană încurajează folosirea unor noi instrumente în diplomație pentru a deveni mai transparenți, mai responsabili și mai participativi.

Misiunile diplomatice au fost încurajate să facă parteneriate public-private cu oameni de afaceri, cu diverse corporații, grupuri ale societății civile care să lege experiența din teren a diplomaților de dorința de dezvoltare a comunității de afaceri sau cu societatea civilă din țara-gazdă.

Dezvoltarea

Extinderea tehnologiilor de conectare și utilizare a acestora pe linii de activitate includ: conectarea oficialităților americane cu omologii lor din alte țări.

Smart Power

Conceptul Hard Power este definit de Robert Keohane și Joseph Nye astfel: „Hard Power reprezintă abilitatea de a- determina pe alții să facă ceea ce altfel nu ar face, prin amenințarea cu pedeapsa sau prin promisiunea cu pedeapsa sau prin promisiunea recompensei”. O definiție concisă a acestui concept ne-o oferă Nye: „Hard Power reprezintă „capacitatea de a obține rezultatele dorite prin coerciție și plăți”.

Folosirea în tandem a celor două puteri este definită ca putere inteligentă. Smart Power este concept descriptiv și evaluativ de care se pot folosi toate statele și reprezintă „…capacitatea de a combina resurse ale puterii blânde și resurse ale Hard Power în strategii eficiente”. Ele se consolidează sau se subminează reciproc, … „dacă ar trebui să alegem între a deține Soft Power sau a deține Hard Power, am opta pentru cea militară. Totuși, Smart Power sugerează că cel mai bine este să le deținem pe amândouă.” Pentru strategii Smart Power, ”primul pas este de a înțelege tipurile și întrebuințările puterii”.

Indicatorii Soft Power

Indicatorii Soft Power sunt atractivitatea și stabilirea agendei; diplomația bilaterală, multilaterală și publică; valorile, cultura, politicile și instituțiile, dar ea are limite, critici și un specific.

În 2010, Nye revine asupra conceptului său în Viitorul puterii și ia în considerare opinia altor autori despre acest concept pe care îi aprobă sau îi combate cu diverse argumente afirmând că: „Soft Power este un concept academic care a migrat pe primele pagini ale ziarelor și este folosit de lideri de vârf din China, India, Singapore, Europa și alte părți ale lumii… că este o alternativă a politicii de putere brută”. El menționează părerea scepticilor că Soft Power nu este atât de nou și, ca atare, istoric vorbind, ideile frumoase academice, culturi superioare, mai mici sau mai mari nu au putut opri conflicte sau războaie. Apoi Nye îi combate cu exemple pozitive ale istoriei că Soft Power a dat rezultate și a avut efecte asupra campaniilor militare.

Christopher Layne este unul dintre criticii conceptului lui Nye și își explicitează punctul de vedere, astfel: că definiția lui Nye este simplistă făcută pentru politica externă americană, că în realitate că politica este insensibilă la opinia publică. El a numit conceptul original Soft Power 1.0 iar versiunea nouă care a unit Hard cu Soft Power în Smart Power, autorul a numit- Soft Power 2.0.

Jan Melissen confirmă validitatea conceptului lui Nye subliniind că pierderea unei Soft Power poate fi costisitoare pentru Hard Power dar este gratuită când vine în ajutorului puterii Hard. El menționează, în continuare, că Soft Power este varianta post-modernă a puterii asupra opiniilor în Era Cibernetică, la nivel mondial. Autorul crede că Soft Power poate include Diplomația Publică și poate șterge imaginea negativă a propagandei și „a puterii asupra opiniei”. .

1.4.3. Sursele Soft Power

cultura, valorile politice și politicile externe:

Cultura „este sursa prin care se poate face atractivă pentru alte popoare”. Deseori se face distincția între cultura populară și a elitelor dar, amândouă alături de sport și educație sunt incluse, generic, în cultură. Culturile nu sunt statice, ele interacționează și se influențează reciproc sau prin terțe culturi; valorile sale politice care pot fi valabile dacă acestea sunt egale pe plan intern și extern și politicile sale externe dar numai dacă le este recunoscută legitimitatea și au autoritate morală.

Valorile politice pot fi sursă a Soft Power atunci când politica internă se ridică la același nivel pe plan extern.

Politica externă atunci când „alții le consideră legitime și deținătoare de autoritate morală”.

Știința și tehnologia pot deveni surse ale Soft Power. Deseori există comunități ale oamenilor de știință în afara granițelor naționale, astfel încât, bine plasate pot sprijini și lua forme emergente ale diplomației care necesită alianțe non-conformiste ale națiunilor cu diplomație bilaterală sau fără, sectoare și organizații non-guvernamentale. Acest gen de comunitate poate crea canale cu valutele științifice; oferi dialog politic, soluționare a conflictelor sau pot ajuta la formarea coalițiilor de non-proliferarea a armelor de distrugere, a terorismului. Numai că aceste două resurse pot provoca cele mai mari neajunsuri politicii externe și națiunilor, în general. Știința și tehnologia pot privatiza războaiele și dezvolta rețelele teroriste.

Cooperarea privind aspectele științifice și tehnologice ale problemelor, cum ar fi sensibile neproliferarea armelor nucleare, pot oferi uneori o cale eficientă de a altor forme de dialog politic.

Resursele economice și cele militare, considerate Hard Power, pot deveni, la rândul lor, surse ale Soft Power. Amândouă resursele generează în primul rând Hard Power. Un exemplu de Soft Power cu resurse economice ar putea fi Uniunea Europeană. Aceasta și-a ajustat legislația economică și a ajutat economic statele din Blocul ex-Comunist să facă față noilor provocări după schimbarea regimului politic. Puterea militară poate fi privită ca sursă Soft Power prin misiuni de reinstaurarea păcii, facilitarea și transportarea ajutorului umanitar în zonele afectate de cataclisme naturale sau războaie.

Dacă Soft Power reprezintă puterea de atracție al unui popor, atunci putem presupune că tehnicile de operare pot depăși, uneori, limite dintre atracție, motivare, convingere și manipulare. Continuând aceste raționament urmează să observăm modul în care încep să se combine tacticile de Smart Power cu tehnici și instrumente noi de utilizare a politicii externe al secolului actual.

1.5. Adaptarea politicii externe la sec. XXI.

PSYOPS, Propaganda și Noopolitik și E-Diplomacy

…Diplomația publică și Relațiile Publice au obiective similare și utilizează aceleași instrumente. O parte din aceste instrumente le utilizează și E-Diplomacy. Uneori, acestea se pot confunda sau suprapune. Diplomația publică a luat locul propagandei. Aceasta este parte a diplomației dar pentru a putea construi un spectru larg de strategii de comunicare cu mijloacele adaptate celei de-a doua jumătăți a secolului trecut. Internetul impune o nouă adaptare a instrumentelor politicii externe, și, astfel, a devenit necesară înființarea departamentelor de E-Diplomacy. Alături de cele enumerate încep să fie luate în considerare noile instrumente PSYOPS, NOOPOLITIK și E-Diplomacy.

In fiecare scenariu de război, informațiile corect transmise sau special denaturate dețin un rol important pentru domeniu strategic sau PSYOPS (operațiuni psihologice). In acest context, în diplomația publică a apărut un nou concept – noopolitik. Autorii lui, Arquila&Ronfeldt îl promovează ca nouă paradigmă a diplomației publice. Ei afirmă ca este un nou mod de Realpolitik dar o politică dusă într-un mod mai ascuns decât comportamentului politicii externe. Noopolitik subliniază importanța ideilor, valorilor, legilor, eticii și normelor.

PSYOPS (Operațiuni Speciale)

Cu cât oamenii devin mai deschiși, cu atât pericolele mai ascunse. Securitatea națională, operațiunile psihologice, diplomația publică, relațiile publice sau propaganda sunt dificil de a fi combinate conceptual. Într-o lume în care frontierele fizice sau cele dintre știri și acțiuni nu mai sunt atât de importante ca în trecut.

În cadrul operațiilor informaționale, operațiile psihologice – PSYOPS – reprezintă instrumentul-cheie destinat influențării audiențelor-țintă. În mod firesc, PSYOPS au preluat și utilizează conceptele de bază din domeniile psihologiei și sociologiei. Ultima variantă a doctrinei NATO în domeniul PSYOPS rezervă o întreagă anexă explicării atitudinilor și comportamentelor.

Securitatea națională este ierarhică. Ea este bazată pe faptul că informația corectă poate fi identificată și, în mare parte, controlată; aceasta este parte a segmentului Hard Power. În schimb, comunicarea, informația, propaganda sunt instrumente ale diplomației publice, iar aceasta nu este ierarhică, este flexibilă, construiește rețele și nu controlează, ea este parte a segmentului Soft Power.

Operațiile de propagandă sunt compuse din patru tipuri de operații: dezinformarea (disinformation), informarea eronată (mis-information), propaganda, și contrainformația (opposing information). Spre deosebire de semnificațiile precedente, dezinformarea reprezintă informațiile diseminate de serviciile de informații militare sau de alte servicii secrete în scopul înșelării sau deformării informației pe canale indirecte sau neconvenționale de comunicare. Informarea eronată este informația neintenționat greșită, emanând practic din orice sursă posibilă, fără un obiectiv militar, politic sau un scop bine definit.

Propaganda

Propaganda este îndreptată împotriva unui adversar real sau potențial în scopul frângerii sau afectării capacităților sale naționale de putere informațională, politică, militară sau economică, de obicei (spun doctrinarii americani) îndreptată împotriva Statelor Unite sau a aliaților săi Fiind legată de latura umană, propaganda nu putea fi evitată. În aceste condiții a trebuit să o adaptăm realităților și necesităților politice.și sociale. Astfel, la începutul sec. XX Ivy Lee a în ființat primul birou de relații publice, urmate de reclama, afișe, publicitate și, mai nou, operațiile psihologice, cele informaționale, diplomația publică sau cooperarea civili-militari, toate fiind concepte care au fost teoretizate și apoi materializate de americani pe întreg parcursul secolului al XX-lea.

Noopolitik

Aceste concept poate funcționa mai degrabă asemănat cu Soft Power prin Hard Power.

Noopolitik este asociat cu noosfera – informațiile minților (Noos în greacă), inclusiv spațiul cibernetic (Internet) și Info-sfera (spațiul virtual și mass-media) sunt incluse. Societățile avansate din punct de vedere tehnologic ar domina noopolitik în timp ce realpolitik ar rămâne mai mult înclinate către aplicația tradițională a politicii. În acest context, diplomația publică are deschise altfel de instrumente de utilizat. Soft Power din care Noopolitik se inspiră înseamnă capacitatea de a obține ceea ce vrei prin atragerea și convingerea altora să adopte obiectivele propuse de tine. Aceasta este o posibilitate a punerii în practică dar este adesea dificil de a o putea determina. Gradul de atracție diferă de la țară la țară. Cu cat mai multe teme cu caracter specific național pot fi încadrate în relațiile internaționale, cu atât mai bine. O cultură și ideile care s-au strâns aliniate cu standardele internaționale în vigoare, formează un plus. Acestea sunt credibile, deoarece sunt accentuate de valori proprii și dorite.

2.1.2. Specificitatea diplomației americane și transformarea 21st Century Statecraft

Pentru a răspunde în mod adecvat, a fost construită o agendă adaptată guvernării pentru secolul 21. Ea a adus modificări în patru arii majore: metodologia în activitatea diplomatică, o nouă abordare în cadrul programelor de dezvoltare, concentrarea asupra noilor probleme în politică; și activitățile desfășurate în interiorul ambasadelor și birourilor federale.Tripticul legat suveranitate, practică și guvernare este împletit eficient cu departamente avizate cu activități în spațiul digital.

Adaptarea și transformarea în 21st Century Statecraft (guvernarea în secolul XXI), se afirmă în raportul anual pe 2010, are la bază valorile americane, piața liberă, rețelele deschise de informații au modificat dinamica de putere în jurul lumii și a forțat guvernele să se adapteze la noile cerințe. Accesul la informații a devenit aproape le fel de des întâlnit în statele democratice precum cele de a avea curent electric. În epoca de mass-media digitale, guvernele nu mai pot controla în totalitate sistemele de informații.

Americanii din cadrul noului birou susțin că E-Diplomacy este o formă de diplomație publică care este transnațională într-un domeniu de aplicare, neconvențional în termenii consacrați ai diplomației și diversitatea subiectelor abordate. De asemenea, noul instrument a devenit o oportunitate de a facilita comunicarea reciprocă între comunități, între guverne și public.

Componenta cea mai valoroasă a noii media pentru diplomați nu este abilitatea de a vorbi cu noi categorii de public ci, capacitatea de a asculta noi categorii de public care pot avea ca rezultat înțelegerea corectă a valorilor și culturii lor.

Rolul multimedia în diplomație era până de curând inexistentă. Din 2009 a trecut la practica standard. Poate profilul cel mai mare dintre aceste angajamente a fost o sesiune de întrebări / răspunsuri cu bloggeri egipteni pe arab social media masrawi.com platformă în primăvara anului 2011. În timpul care, mai mult de 6.500 de tineri egiptean a prezentat întrebări. Acesta este începutul unei noi ere în angajament diplomatic care extinde dramatic participarea la nivel mondial.

Practica diplomatică s-a transformat rapid,

Aceasta include activitățile presiunii publice puternice care să îi mobilizeze luând forma campaniilor mass-media și a demonstrațiilor la nivelul străzii împotriva comercianților en-detail care importă produse de la partenerii de peste mări când nu sunt respectate standardele sociale (ex. comerț echitabil versus exploatare).

Transformarea la nivel individual, național și internațional

http://www.Diplomacy.edu/E-Diplomacy/20-years?page=1

Internetul a destabilizat mulți diplomați în măsura în care dezvoltarea sa se face prin norme învechite, sisteme cu mai multe părți interesate, care este reprezentată de gama de actori din societatea civilă. Ei au intrat în sfera diplomatică, s-au pus la dispoziția guvernului chiar dacă erau văzuți cu indiferență relativă. Obținerea este informațiilor este facilitată, dar, în același timp, de asemenea, mult mai dificil de obținut. Suntem copleșiți de o imensă cantitate de informație care nu este întotdeauna relevantă sau de calitate. De asemenea, natura informațiilor schimbă treptat instrumentele tradiționale. Acestea nu mai pot fi utilizate numai pentru interior sau pentru exterior. Ele sunt vizuale și circulă în timp real, către străinătate și viceversa. Statele nu mai dețin monopolul producerii și transmiterii informației, el devine, de asemenea, un receptor de consum și filtrare. În această situație au fost redefinite ministerele. Astfel, au început să apară instrumente noi necesare în domeniul informare, educație, cultură și relații internaționale. O combinație de mass-media vizuale puternice cu o tradiție veche (Expoziții, mass-media de publicitate, timbre, etc.) este, probabil, cea mai bună formulă. Publicul țintă este publicul internațional. Cine poate dispune acum pe perspectiva vizuală culturală se poziționează mai ușor pe harta lumii. Producătorii și instituțiile vizuale au devenit canale de influente deoarece dau o formă concretă modului în care statul se vede pe sine și dorește să fie perceput.

Relații facilitate de E-Diplomacy cu țara-gazdă

După implementarea noi tehnologii în cadrul misiunilor diplomații au avut la dispoziție diverse instrumente care puteau fi adaptate problemelor cu care se putea confrunta populația locală.

În Rusia există un parteneriat public-privat numit text4baby. Acesta este o aplicație cu sfaturi de sănătate prin intermediul telefoanelor mobile. Programul TechWomen oferă programe de mentorat, bazate pe proiecte din Silicon Valley pentru femeile din Orientul Mijlociu și Africa de Nord care activează în domeniul tehnologiei.

După cutremurul din Haiti din 2010, Oficiul de Stat pentru Inovare al departamentului au facilitat prin mesaje telefonice pentru localizarea victimelor care au putut fi găsite și strângerea de fonduri bănești din diaspora sau americane pentru sinistrați. Acest demers a fost rezultatul unui parteneriat ad-hoc între americani și companii haitiene de telefonie mobilă, Crucea Roșie, antreprenori sociali, Garda de Coasta si pușcași marini americani. au creat o platformă care regizat de mesaje text de localizare victimele cutremurului, astfel lucrătorii le-ar putea salva.

Acestea sunt numai câteva parteneriate. Ele au devenit un instrument esențial pentru a avansa eforturi în domenii de interes internațional ca: sănătatea, sărăcia, neproliferare, schimbările climatice, integrarea de gen la reducerea sărăciei sau tehnologia verde pentru protecția drepturilor omului.

Relațiile inter- organizaționale guvernamentale internaționale

Organizația Națiunilor Unite

În primăvara anului 2010, Organizația Națiunilor Unite a înființat în cadrul departamentului de afaceri politice un program de E-Diplomacy. Rolul inițial al acestuia a fost îmbunătățirea comunicării strategice.

Departamentul explică importanța vitală a comunicării, atât pentru succesul eforturilor conduse de acesta în prevenirea conflictelor, stabilirea și consolidarea păcii, precum și pentru construirea de conștientizare și apreciere pentru rolul și impactul interval relativ mai puțin cunoscute ale activitățile politice ale ONU. Conexiunile în spațiul virtual au devenit cruciale pentru eficientizarea schimbului de informații între birouri dispersate geografic, și cu partenerii, donatori de fonduri sau cu publicul larg.

Staff-ul își asumase un angajament care a fost reînnoit în 2014, pentru a spori atât rețelele pe internet, cât și pe intranet. În anul 2015 va fi angajat personal responsabil pentru modernizarea acestora.

Pentru agenda anului următor, E-Diplomacy este parte a agendei pentru a ajuta la atingerea obiectivelor Departamentului și de a face ONU mai eficient, mai productiv și mai creativ.

Organizația Tratatului Atlanticului de Nord (NATO)

Ca organizație interguvernamentală ca NATO, guvernelor statelor membre individuale sunt responsabile pentru a explica politicile lor de securitate și apărare naționale, precum și rolul lor în calitate de membri ai Alianței pentru publicul lor. Pentru punerea lor în aplicare, NATO dezvoltă programe și obiective proprii prin care informează publicul din țările membre și din întreaga lume. Astfel, Departamentul de Diplomație Publică al NATO este implicat în proiecte care să dezvolte permanent comunicarea cu publicul general. Încă din 2008, Alianța lansase canalul TV on-line „natochannel.tv” care în aprilie 2009 era utilizat în cadrul a 199 agenții internaționale, iar la sfârșitul anului numărul acestora urcase la 674 .

Secretarul General Anders F. Rasmussen și Asistentul Secretarului General pentru diplomație Publică au sesizat potențialul dar și pericolele din spațiul mediei sociale digitale. Astfel, în 2009 ei au anunțat intrarea NATO în comunitatea digitală cu conturi pe platformele Facebook și Twitter. Mai târziu, You Tube, Instagram, NewsFeed, Flickr și Google+. În 2015, alianța este urmărită de aproape șase mil. de oameni pe tot globul.

Prin structura ei, NATO reprezintă puterea coercitivă, dar info-sfera i-a oferit posibilitatea de a se promova prin Soft Power. Alianță a 28 state, NATO dorește să fie activ conectat cu publicul interesat de problemele actuale de luptă împotriva terorismului și a cyber terorismului; de apărarea și securitatea strategică deoarece aliații sunt implicați în apărarea valorilor democratice și a drepturilor universale ale omului, în spațiul real sau în cel digital.

Relațiile cu organizații non-guvernamentale

Rolul acestor organizații a devenit din ce în ce mai important în relațiile internaționale. Chiar dacă uneori relațiile dintre ONG-uri și guverne poate avea dificultăți de comunicare sau conflicte. Creșterea exponențială a organizațiilor non-guvernamentale internaționale a crescut de la aproape 280 până la sfârșitul Războiului Rece, la peste 4500, după 2000. Peste tot în lume există aproximativ 200 000 ONG-urile transnaționale din care 90% în ultimii 30 de ani au fost active.

Thomas Princen și Mathias Finger ne oferă o interesantă explicație care leagă creșterea numărului organizațiilor de modul în care a crescut influența grupurilor de interes și cum acestea influențează sistemul internațional.

Boli și Thomas identifică cinci elemente principale ale ONG-urilor. Acestea se pot utiliza, în schimb, la toate nivelurile după cum urmează: universalismul care subliniază formele sociale fără de care corpul politic mondial nu poate exista; individual deoarece societatea este alcătuită din indivizi, iar nivelul ONG-ului reprezintă oamenii de pretutindeni. Aceste două elemente construiesc „politica lumii ca unitate socială”.

Al treilea element este dat de activitatea rațională și voluntară în care se implică ONG-urile. Indivizii li se alătură deoarece o pot face fără autoritate și fără formalități, iar acestea se dezvoltă și penetrează statele la toate nivelurile.

Următorul element poate fi reprezentat de nevoia de justiție corectă în state care au probleme severe, iar al cincilea element este cel de „cetățean al lumii”. Dacă primele patru elemente sunt la locul lor, atunci acest fel de cetățenie se bazează pe egalitarism, pe accesul indivizilor la idei care pot transforma lumea politică, cultura și identitatea.

Elementele lui Boli și Thomas au facilitat alegerea exemplelor de bune practici necesare demersului nostru.

Forumul internațional al platformelor ONG-urilor Naționale(IFP și NPF). Diplomație Non-Guvernamentală în spațiul digital

Membrii platformelor naționale ale ONG-urilor au colaborat în desfășurarea de exerciții NGD care abordează teme de interes global: reducerea inegalităților; apă și canalizare, reglementarea piețelor agricole; Rezoluția conflictelor, schimbările climatice, finanțarea pentru dezvoltare, care să permită mediului.

Prin aceste exerciții, reprezentanții ONG-urilor au construit poziții comune în vederea prezentării unui punct de vedere comun în arena internațională, ex. Summit-ul de la Copenhaga 2009 și G20 în noiembrie 2011 la Cannes.

Forumul Internațional de platforme ONG (IFP) reunește 55 de platforme naționale de ONG-uri din Africa, America Latină, Asia, Europa și Oceania și șapte coaliții regionale. Acestea reprezintă împreună mai mult de 21.000 de organizații.

NFP a fost fondată la o conferință internațională la Paris, în 2008, cu convingerea că extinderea în mediul digital le oferă oportunitatea de a participa la dezbateri la nivel mondial. Scopul lor principal este de a apăra viziunea unei lumi în care sunt respectate drepturile omului. În prezent, populațiile cele mai vulnerabile au o voce comună care îi reprezintă la nivel global. Acest lucru a determinat decizia de platformele naționale din cele cinci continente pentru a începe o lucrare de cooperare și advocacy în comun.

NPF este un forum digital (un fel de ONU – la nivelul non-guvernamental) ambițios care a atras atenția actorilor importanți din sfera reală a relațiilor internaționale precum a UE, ONU, NATO, implică în proiectele lor ministere ale apărării (ex. al Noii Zeelande –forum organizat în 2014), ministere de externe (danez – în 2015), universități (Oxford) și forumurilor sociale internaționale.

2.2.4. Trusturi Multimedia cu Platforme în Spațiul Digital

În cadrul vor fi exemplificate trusturi media care au dezvoltat rețele și platforme virtuale Al Jazeera, CNN, BBC, TV5 Monde pentru a evidenția bunele practici.

Cercetarea a urmărit și selecționat știrile transmise pe cale clasică Radio – TV, iar apoi am intrat pe platformele virtuale cu scopul de a vedea acuratețea sau, dimpotrivă, dacă trusturile folosesc limbajul dublu-standard, (Mark Twain spunea: dă-i să-și pună o mască, și-ți va spune totul”). Al Jazeera a utilizat la început limbajul dublu-standard. CNN a devenit numărul unu mondial în transmiterea știrilor -24/24 – în timp real transmițând în direct de la fereastra unui hotel din Bagdad începutul operațiunii Desert Storm – căderea primelor bombe din avioanele coaliției aliaților (39 state) asupra orașului. BBC și TV5 Monde sunt reprezentante de elită pentru popularizarea culturilor și ale limbilor engleză și franceză.

E-Diplomacy și societatea civilă

Societatea civilă DoS

Societatea Civile 2.0., Această inițiativă a apărut din dorința de a construi o platformă digitală a organizațiilor societății civile de a îndeplini misiunile lor, prin utilizarea unor tehnologii de conectare. Inițiativa Societății Civile 2.0 încearcă să se potrivească aceste organizații cu instrumente tehnologice și voluntari pasionați de tehnologie pentru a ajuta la creșterea alfabetizării digitale, consolidarea rețelelor de informare și de comunicare ale ONG, și amplifică impactul mișcărilor societății civile. De la simple aplicații ca utilizarea e-mail-ului la aplicații complexe ca sisteme de management de conținut și platforme de social media, tehnologia poate fi un catalizator puternic pentru creșterea grupurilor societății civile.

Pentru realizarea acestui proiect au fost organizate 17 TechCamps cu participarea a 1130 organizații din 81 de țări din întreaga lume. TechCamps sunt de două pe zi, hands-on direct cu ONG-urile pentru a identifica soluții tehnologice pentru provocările lor și apoi a construi instrumente împreună cu ei la fața locului. Peste 1100 organizații ale societății civile au participat și au avut rezultate remarcabile.

Alte exemple de inovații în politica de dezvoltare au fost la Monte Video, Vilnius, Kiev sau mai târziu în Livia. În Libia s-a încercat ca tehnică stabilizare post-conflict, folosind rețelele de informații. O echipa de conducere de la ministerul a format un plan numit "e-Libia", pentru a spori accesul la internet în țară și de pârghie această rețea de informații ca un instrument pentru a dezvolta noi afaceri, furnizarea de servicii publice, îmbunătățirea educației, precum și a societății libiene interconectare. Având în vedere că regimul Gaddafi a refuzat accesul la Internet la mai mult de 90% din libieni, potențialul de schimbare socială, politică și economică pozitivă prin accesul la rețelele de informații este considerabil. Departamentul de Stat a condus o delegație de experți la Tripoli pentru a oferi expertiză concretă în arhitectura rețelei, legislația și politica, e-commerce și e-guvernare pentru planul e-Libia. Aceasta poate deveni un model pentru dezvoltarea digitală prin schimbul de cunoștințe tehnice și a parteneriatelor între sectorul public și cel privat.

2.2.6. Motoare de căutare

Un motor de căutare este o aplicație software (un program) proiectat pentru a intra pe internet și, apoi, pentru a găsi resursele digitale cum ar fi pagini web, text, știri, imagini, video, imagini, etc. prin introducerea unor cuvinte cheie. Unele site-uri oferă un motor de căutare ca principală caracteristică, de exemplu Yahoo, Google, Bing sau Ask.com (aol.com). Acestea nu se aplică doar la Internet. Unele motoare sunt un software instalat pe calculatoarele personale. Acestea sunt cunoscute ca motoarele de căutare pe desktop care combina documente stocate pe PC și de căutare prin intermediul site-uri web. Exemple: Exalead desktop, Google Desktop și Copernic Desktop Search, etc.

Un motor face legături (link) în mod automat cu ajutorul unor -bots, – web-, – crawlere către site-uri la intervale regulate și în mod automat (fără intervenția omului, ceea ce le distinge de director), pentru a descoperi adrese noi (URL-uri). Ei urmează hyperlink-uri (pagini care leagă între ele) unite pagină cu pagină.

Internetul face parte din viața tuturor. Ne implicăm sau nu, toți suntem afectați, în egală măsură, în vi

ața privată sau profesională de apariția sistemului virtual. Pentru a observa volumul celor care au acces la noile instrumente, noi am utilizat datele de pe un site de statistică la nivel global, în timp real. Se poate observa că internetul face pace parte, zilnic, din viața a 3.094.158.098 din populația globului. 2.098.765.890 utilizează Google Searches, sunt trimise 108.91.901.546 e-mail-uri și sunt postate 400.657.043. Tweetscalculate de la 0.00.AM la 11.55. AM. În douăsprezece ore, aproape jumătate din populația globului a folosit internetul.

2.2.7. Rețele de Socializare

Limita constantă de evaluare în domeniile public și privat în societatea digitală de astăzi este aproape invizibilă. Twitter si Facebook sunt exemple clare de un forum public unde evenimentele de la privat printr-un canal de comunicare socială este publicat pentru întreaga lumea din afara pe internet. În schimb, Platforma LinkedIn este diferită, în sensul că pe această platformă există un schimb interesant de informații majoritar pe segmentul profesional și profesionist.

Rețeaua socială reprezintă este un mediu virtual accesibil tuturor care permite utilizatorilor să comunice bidirecțional. Pe parcursul cercetării am găsit rețele de sociale utilizate la nivel global, regional sau local. Facebook este o rețea utilizată la nivel global. De altfel și Twitter, numai că acesta este preferat la nivel regional de SUA (Contul lui Obama este urmărit pe Twitter de aproape 56 mil. de utilizatori) și Canada. Alte rețele, precum Weibo – pentru spațiul virtual chinezesc, sunt folosite le nivel local. Apoi, am observat faptul că cele mai numeroase conturi virtuale ale ambasadelor, agențiilor guvernamentale și ale ministerelor se găsesc pe platformele rețelelor sociale Facebook și Twitter.

Facebook

Conform numărului utilizatorilor săi, dacă Facebook ar fi o țară, ar fi cea mai populată țară de pa glob. Aceasta a fost construită de Mark Zuckenberg în 2004. Utilizatorii ei pot posta informații despre ei înșiși, cu peste 60.000 de caractere. Se pot posta fotografii, link-uri și videoclipuri. Facebook este folosit de companii, organizații, celebrități și persoane fizice ca o modalitate de comunicare și de marketing. Organizațiile pot crea grupuri și pagini. Ele pot fi urmărite și împărtășite public, cu prietenii și prietenii prietenilor. Pe aceste pagini, organizațiile pot adăuga „actualizări de stare”, poze, video și alte informații. În acest fel, organizațiile informațiile se pot distribui „viral” către foarte mulți utilizatori care pot comenta sau împărtăși cu alții.

Twitter

Un alt mediu de socializare online unde se poate comunica cu alte persoane prin intermediul comunicațiilor una sau două sensuri. Twitter este adesea menționată ca micro-blog, în cazul în care o persoană dispune de 140 de caractere, în care să comunice mesajul lor (tweet), tweet-ul poate fi retransmis (re-tweeted) și răspândit. Pentru a crește circulația poate utiliza, de asemenea hashtags (#), ceea ce înseamnă ca se poate structura cuvântul, subiecte și categorii diferite, pentru ca alții să poată găsi mai ușor datele respective. Pe Twitter, există, de asemenea, posibilitatea de a comenta sau să fie adnotat, ceea ce poate crea un dialog. Twitter este folosit de afaceri organizații, celebrități și persoane fizice care doresc să ajungă la alții în acest fel.

Flickr

Acesta este un serviciu on-line pentru upload de imagini digitale și clipuri video în albume foto private sau publice. Acesta se dorește a fi o comunitate, în cazul în care utilizatorii trebuie să creeze și să utilizeze grupuri de discuții, se pot face comentarii pe fotografii și pe clipuri video.

Instagram

Acesta este un serviciu fotografie a crescut rapid în popularitate în ultimii ani. Acesta este în primul rând un canal social pentru partajarea fotografiilor personale. Instagram permite utilizatorului de a împărtăși imaginea cu alte medii sociale, cum ar fi Facebook, Twitter, Tumblr și Flickr. Există, de asemenea, posibilitatea de a utiliza hashtags pentru a răspândirea imaginii.

LinkedIn

Platformă care se dorește a fi corelată cu partea profesională a socialului. Această platformă își dorește să facă diferența. Acolo se poate pune la dispoziția firmelor în căutare de angajați, CV-ul profesional. Firmele pot să recruteze pe LinkedIn, iar mai nou, pe FB. Nu întâmplător Parlamentul European a ales această rețea pentru relația cu cetățenii săi.

Blog-rile

Blog-ul este o formă de jurnal personal publicat în spațiul digital. Acesta devine un dialog între cel care scrie și cititorul acestuia. Jenkins afirmă că „blogging-ul este o formă de bază de convergență”. Punerea în comun a informațiilor conduce la formarea expertizei preluată din spațiul virtual. Prin dezbaterea dovezilor, examinarea tuturor informațiilor disponibile și prin contestarea ipotezelor altuia, blog-ul devine agora preferată a spațiului de dezbatere. Gestionarea blog-urilor prin transmiterea/obținerea informațiilor, prezentarea lor rapidă intră, deseori, în conflict cu misiunea birourilor de presă ale guvernului și sau cu mass-media comercială.

2.2.8. Fața întunecată a internetului (DarkNet) și a rețelelor sociale

Spațiul virtual are o parte ascunsă puternică și organizată care poate infecta platformele digitale afectând-le direct în plan economic, politic și social din spațiul real. El a fost înființat de SUA ca variantă ajutătoare pentru activiștii sau cetățenii din statele cu regim opresiv ca spațiu în care ziariști și politicieni din opoziție să poate atrage atenția lumii fără a fi în pericol de a fi demascați. Numai că pe aceste site-uri se pot face: comerț cu arme sau droguri, pirateria pentru a nu plăti drepturi de autor pentru diverse servicii, etc.

Printre cele mai cunoscute sunt Anonymous, LulzSec, Master of Deception, ori Wormill, dar noi vom detalia numai Anonymous.

Anonymous

Sub masca lui Guy Fawkes, se găsește un grup amorf de hackeri auto-declarați – hacktiviști – luptători în spațiul digital pentru drepturi diverse ale oamenilor. Anonymous a luat amploare considerabilă în ultimii doi ani. La 19 ianuarie 2012, mai mult de 5635 de persoane afiliate s-au alăturat unui atac distribuit împotriva susținătorilor Stop Online Piracy Act. Site-uri importante ale unor agenții guvernamentale au fost dezactivate (ex. FBI, Departamentul de Justitie ). Anonymous a amenințat cartelul mexican de droguri Los Zetas, a atacat Pentagonul, a amenințat Facebook-ul și a purtat război împotriva Bisericii Scientologice.

Motto-ul grupului este „Noi suntem Anonymous. Noi suntem Legiunea. Noi nu iertăm. Noi nu uităm. Așteptați-ne.”

Astfel, foarte puțin se știe despre ei. Natura conducerii Anonim-lui, de exemplu, dacă într-adevăr are orice, este clară. Cu toate acestea, guvernele au început să ia cunoștință de aceste grupuri. Atacul platformei HBGary Federal a demonstrat că au capacitatea de a constrânge substanțial, indiferent de scop. Există dezbateri considerabile între oamenii de știință cu privire la efectul de transformare de social media asupra politicii. Ea are un potențial orwellian real pentru controlul social masiv.

Statele Unite recunosc potențialul lor inerent subversiv al infrastructurii telematice. Modul în care pot fi benefice astfel de acte în folosul propriilor obiective strategice sunt favorizate de declarațiile și, apoi, de acțiunile ostile ale Anonymous împotriva ISIS sau ale unor guverne totalitare din Orientul Mijlociu.

Toate acestea pot intra în categoria Diplomației Publice și cum activitățile lor se desfășoară în spațiul digital, Anonymous rămâne un obiect de studiat în cadrul lucrării.

Wikileaks. Julian Assange, Bradley Manning și Edward Snowden

Site-ul a fost lansat în 2006 pe un domeniu digital din San Francisco, SUA. Fondatorul ei este hackerul australian Julian Assange, un geniu autodidact al computerului. El se declarase luptător pentru drepturile omului și împotriva corupției de peste tot.

Din 2004, Assange devenise simpatizant al mișcării alter-globaliste World Social Forum, stabilise relații cu ONG-uri precum Amnesty International și locale – Mars Group Kenya. De la prima postare pe platforma Wikileaks în decembrie 2006 până în 2009 el a făcut cunoscută activitatea unor activiști kenyeni pentru drepturile omului (Oscar Kingara și John Paul Oulu) și a publicat constant documente legate de corupția și crimele guvernului de la Nairobi. În mai 2009 avea să primească de la Amnesty International premiul pentru acțiunile privind drepturile omului – Amnesty 2009 New Media Award.

În 2007 după publicarea manualului cu instrucțiuni de investigare (ed. 2003) pentru personalul închisorii americane de la Guantanamo Bay, Wikileaks devenea amenințare la adresa SUA. Ulterior, Wikileaks avea să publice documentul secret în care era specificat faptul că din cauza unor angajați care trimiseseră documente secrete spre publicare, site-ul devenise pericol pentru securitatea SUA. Printre primele reacții ale armatei au fost cele în care erau prevăzute strategii în vederea închiderii site-ului sau defăimării celor care postau pe site în așa măsură, încât site-ul să nu mai fie credibil.

În 2009 Assange avea să aibă primele probleme cu justiția odată cu documentele trimise spre publicare privind conturi bancare cu bani obținuți pe căi ilegale a aprox. 1600 clienți ai băncii elvețiene Julius Baer – filiale din Insulele Cayman. Dat în judecată, Wikileaks era obligat să șteargă informațiile postate pe site, altfel site-ul urma să fie închis. Verdictul a atras atenția mass-media. Aceștia au luat apărarea site-ului invocând Primul Amendament.

Trecerea de la Administrația Obama – Clinton la Obama – Perry

Până în 2009 internetul era privit ca zona gri a diplomației. Părea că știau de existența lui – biroul era înființat dar activitatea desfășurată era simbolică, 9 colaboratori pentru peste 45 de secțiuni din cadrul departamentului. Misiunea care și-au asumat-o – preluarea controlului în spațiul larg deschis și fără bariere obișnuite pentru diplomați, domeniul virtual trebuia să fie explorat în numele dezvoltării cu accente vitale pe securitatea statului – cyber space.

Dintre domeniile de referință a echipei Clinton din Foggy Bottom unde au fost făcute inovații se pot remarca următoarele aspecte: politicienii formulează puterea în geopolitică pe baza geografiei fizice și a puterii politice bazate pe ierarhie, dar începând din 2009 până în prezent evenimentele dramatice petrecute peste tot în lume duce către ipoteza că în cele aproape 200 state are loc o schimbare de percepție a geopoliticii. De la formula clasică a geopoliticii: țară – într-un spațiul geografic anume, guvern, cetățean și mass-media are loc schimbarea către masele largi ale utilizatorilor devenind cetățenii virtuali, multimedia și e-guvern.. Cele două civilizații descrise de Schmitt și Cohen au început să interacționeze în spațiul virtual producând efecte dramatice în cel real. Această schimbare este accelerată de creșterea mișcărilor politice din mediul virtual care motivează acțiuni în spațiul real.

Concluzii

Ordinea de zi a agendei E-Diplomacy se bazează pe adaptabilitate, nu face predicții deoarece tehnologia actuală permite schimbarea socială omniprezentă, iar activitatea diplomaților a început să influențeze viteza cu care guvernul poate răspunde la această schimbare. Țelul celor care au implementat E-Diplomacy a fost ca după ce va fi intrat în rutina activităților să devină, simplu, guvernare, fără acel titlu cu trimitere „21st Century Statecraft.

Dezvoltarea sistemului digital în cadrul departamentului și extinderea procesului de inovație la nivel de ambasadă, reprezentanță sau misiune permanentă a dat rezultate neașteptate. Acestea au impulsionat activitatea corpului diplomatic, au fost dotate cu modem-uri și PC-uri noi birourile departamentului și reprezentanțelor au fost necesare cursuri de perfecționare pentru utilizarea instrumentelor la nivel minim acceptabil.

Cât timp aceste platforme digitale ale diplomației își mențin mesajul corect trimis, fără nuanțe propagandistice sau cu dublu-standard, nu încearcă să monopolizeze informația și colaborează cu mass-media, .. … existența în numele democrației, a libertăților și dreptului la opinie.

Sinteza Informațiilor Capitolelor Precedente

Tema lucrării a fost abordată din punctul de vedere constructivist al relațiilor internaționale. În primul capitol al acestei lucrări am definit și dezvoltat concepte și teorii legate de politica externă, diplomație, diplomație publică, E-Diplomacy, conceptul de putere și noile ei forme cea de Soft, Hard și Smart Power. Apoi, am considerat necesară abordarea unor termeni precum PSYOPS, noopolitik pentru a facilita înțelegerea factorilor care au determinat alegerea exemplelor de bune practici din următorul capitol.

În al doilea capitol au fost exemplificate din diferite domenii de activitate conexe sau cu care diplomația interacționează, Cum au fost înființate, dezvoltate și implementate departamente, platforme și rețele pe domeniile virtuale cu exemple de bune-practici.

Punctele importante atinse au condus către diferite concluzii. Pe de o parte, există o parte pozitivă a accesului la tehnologia de vârf care reafirmă drepturile democratice ale publicului larg, Apariția opiniei publice transfrontaliere a condus la creșterea puterii societății civile. Marea masă a cetățenilor își obligă reprezentanții să-și reevalueze politicile interne și externe, departamentele și ministerele, diplomațiile. Pe de altă parte, aceeași tehnologie de vârf poate provoca daune guvernelor și statelor, mișcări populare cum a fost Primăvara Arabă sau facilitează organizarea rețelelor teroriste la nivel global prin acțiuni locale.

Evenimentele care au avut loc pe tot cuprinsul lumii, uneori, au fost influențate de sistemul telematic virtual dar cu efecte în viața politică internă sau externă a lumii; alteori, au fost factori de redresare economică în urma unor calamități naturale prin deschiderea unor conturi bancare cu ajutorul ambasadelor, operatorilor de telefonie mobilă sau prin variantele lor de pe internet.

Documentele de pe Wikileaks au început să fie subiect de etică morală și juridică pentru jurnaliști și reprezentanții statelor. În publicarea unor documente clasificate din care rezulta că cetățeni americani prin acțiunile lor, încalcă drepturile omului. Declarațiile reprezentanților americani din presa audio-vizuală din următoarele zile au fost legate de lipsa de patriotism sau de trimiterea în justiție pentru trădare ai celor care au trimis presei/Wikileaks informațiile. Atunci, ne întrebăm dacă din câinele de pază al democrației, o mare parte a presei nu s-a transformat în câine de companie.

Pe parcursul cercetării am observat că guvernele încearcă să-și îmbunătățească imaginea, să eficientizeze timpul de acțiune și decizie și să cucerească minți și inimi prin politici externe atractive. Diplomația tradițională a trebuit să treacă de incompatibilitatea ei cu viteza de reacție. Prin definiție, eficiența diplomației trecea printr-un proces de ascultare, raportare și răspunsuri atent configurate dar dezvoltarea mijloacelor de informare au început să construiască poduri între cetățean și diplomat…

CONCLUZII

După căderea blocului comunist, politica internațională a trebuit să-și schimbe și să-și îmbunătățească politica externă decadă cu decadă, an de an și zi de zi. Multitudinea evenimentelor internaționale, apariția multor state pe harta lumii a făcut posibilă apariția multor termeni și concepte necesari instrumentelor activităților diplomatice, ale politicienilor și publicului larg.

concluzii pentru fiecare capitol

Relațiile internaționale sunt în continuă schimbare, și în ritm accelerat. Mai mult decât atât, acestea pătrund tot mai adânc în societatea noastră. Noile realități geopolitice și economice se dezvoltă rapid și pot aduce noi provocări, mai ales, când subiectele sunt securitatea și libertatea noastră.

Planul inițial de lucru a început să prindă contur pe parcursul cercetării. Alăturarea anumitor termeni sau concepte cu politica externă păreau în afara temei, dar, parcurgând lucrarea s-au dovedit esențiali. …. Deoarece am observat că autorii îi consideră …. să-i amintească

Poate, nu întâmplător, decidenții de politică externă a SUA se ocupă de afacerile Departamentul de Stat Societatea civilă a început să solicite pe bună dreptate guvernului să apere cu mai multă forță interesele naționale în străinătate. Diplomația ar trebui să vizeze stabilitatea și drepturile omului. Să devină la resurse strategice și de dezvoltare . În acest context, serviciile consulare și cele reprezentative – sunt piloni importanți.

Misiunile diplomatice se adaptează din mers să devină mult mai flexibile la noile cerințe mult diversificate în comparație cu cele ale secolului trecut. Funcționalitatea este extrem de importantă.

înseamnă în primul rând de austeritate: evaluarea critică a misiunilor și îndepărtarea lor în cazul în ne funcționalității. În al doilea rând va fi dezvoltarea acelor misiuni care ți-au îndeplinit sarcinile sau au mulți cetățeni declarați în diaspora și nu pot face față cu personalul actual, activităților curente.

În plus, flexibilitatea și creșterea rețelelor diplomatice: pot duce la atragerea și dezvoltarea unor noi oportunități. Ele sunt un pas important către o rețea modernă de reprezentări externe ale statelor și organizațiilor.

Diplomația rămâne decisivă în reprezentarea intereselor (diplomatice) în străinătate, în acest secol, iar corpul diplomatic angajat pentru rețelele virtuale.

După emoțiile trecerii de la secolul XX către XXI legate de presupunerea că sistemul digital, la nivel internațional, s-ar fi putut opri – lumea a pășit în era actuală, plină de speranțe. Apoi, au început să apară problemele în spațiul fizic: conflicte armate și atacuri teroriste, evenimente și schimbări dramatice pe tot cuprinsul globului. Ele s-au transferat și în spațiul virtual unde atacurile cibernetice, cyber-terorismul au devenit din ce în ce mai periculoase.

E-Diplomacy folosește instrumentele tradiționale ale diplomației, își coordonează activitatea utilizând instrumentele Diplomației Publice. Personalul implicat în activitățile diplomatice pot utiliza cu ușurință multimedia. De la deschiderea primelor conturi pe cele aproximativ 20 de rețele sociale nu s-au înregistrat erori de genul Snowden sau Manning.

În urma cercetării am observat faptul că, deși, Diplomația Publică și E-diplomacy sunt asemănătoare, ele râmâ diferite. Fiecare își poate aduce contribuția la bunul-mers al guvernului și al țări deoarece ambele rămân în marele domeniul al Relațiilor internaționale numit Diplomație.

Intrarea diplomației în noua dimensiune conectează fără intermediari fațetele (in)formale ale diplomației cu publicul larg al lumii în care trăim.

În încheiere,

Evenimentele sunt încă foarte recente pentru a putea vale o evaluare corectă a Perioadei Obama-Rodham-Clinton. Nu se știe cum vor fi calificate activitățile celor doi lideri dar Rodham_Clinton va rămâne în istorie pentru modul în care a administrat Diplomația americană și a adaptat-o în noua dimensiune a vieții cotidiene.

Formele diplomației s-ar putea rezuma prin numerotarea lor, astfel: Diplomația 1.0. rămâne instrumentul principal al politicii externe, reprezentativ pentru normele și protocolul în care sunt angajate statele și organizațiile guvernamentale. Diplomația 2.0. este versiune dezvoltată a celei dintâi unde au apărut domenii precum diplomația publică și Soft Power dar rămâne în spațiul analog. ( Diplomația 3.0.) E-Diplomacy este cea care include pe amândouă, dar cu cerințe noi care implică activism și angajament asiduu în spațiul digital și telematic practic la nivel profesional ]n spațiul real.

Bibliografie

Aron, Raymond. Democrație și totalitarism. Traducere de Simona Ceaușu. București: Editura All, 2001.

Arquila&Ronfeldt, John A. and David R. „Noopolitik: A New Paradigm for Public Diplomacy.” În Routledge Handbook, de Nancy Snow and, 352-367. New York and London : Routledge, 2009.

Arquilla&Ronfeldt, John A. and David. R. Apariția noopolitik: spre o strategie de informare americană. mai 2005 Arquilla, J .; Ronfeldt, D. Apariția noopolitik: spre o strategie de informare americană. Arquilla, J .; Ronfeldt, D. Apariția noopolitik: spre o strategie de informar//www.rand.org/publications/MR/MR1033/, 17 mai 2005/// (accesat 05 20, 2013).

Assanya, William T. www.diplomacy.edu/courses/faculty/berridge. 4 mai 2010. www.diplomacy.edu (accesat octombrie 20, 2014).

Barston, Ronald Peter. Modern Diplomacy. New York. USA: Routledge, 2014.

Berridge, G.R. Diplomacy: Theory and Practice. Palgrave-Macmillan: Basingstoke and New York: Palgrave-Macmillan, 2010.

Betz&Stevens, David J. and Tim. David J. Betz &Tim Stevens, Cyberspace and the State: Toward a Strategy for Cyber-power. London: Routledge, 2011.

Boli&Thomas, John and George M. Constructing World Culture. Stanford CA: Stanford University Press, 1999.

CabinetOffice. „GOV.UK transition: guidance for agencies.” https://www.gov.uk/govuk-transition-guidance-for-agencies. 01 August 2014. https://www.gov.uk/search?q=how+many+agency+&filter_organisations%5B%5D=foreign-commonwealth-office (accesat februarie 03, 2015).

Clausewitz, Carl von. Despre Război. Traducere de Petru Manoliu și Petru Năvodaru. București: Editura Militară, 1982.

Clinton, Hillary. Hard Choices. New York: Simon&Schuster, 2014.

—. „Modernizing Diplomacy .U.S. Foreign Policy in an Age of Connection Technologies.” http://www.state.gov/documents/organization/189411.pdf. ianuarie 2009. http://www.state.gov. (accesat februarie 09, 2015).

Cohen, Eric Schmidt and Jared. The New Digital Age. Transforming nations, business and our lives. New York: Vintage Books. Adivision Of Random House LLC, 2013.

Corneliu Bjola and, Markus Kornprobst. Understanding International Diplomacy. Theory, Practice and Ethics. New York: Routledge, 2013.

Cull, Nicholas J. The long road to Public Diplomacy 2.0: The Internet in U.S. Public Diplomacy. Editor Harvard Kennedy School . ASH Center for democratic gouvernance and Innovation. 2013. http://www.ash.harvard.edu/extension/ash/docs/cull.pdf. (accesat ianuarie 4, 2014).

Cull, Nicholas John, David Holbrook Culbert, și David Welch. Propaganda and mass persuasion : a historical encyclopedia, 1500 to the present. Santa Barbara, California: Santa Barbara Publisher, 2003.

Dept.of.State, US. Tested in times of transition. Diplomatic Security. 2011 year in rewiew. 2012. U.S.DoS.DiplomaticSecurity. Tested in times of tran http://www.state.gov/documents/organization/189611.pdf . (accesat Martie 20, 2015).

Dominick, Joseph R. Ipostazele comunicării de masă. Media în era digital. Traducere de Ana-Valentina Florescu, Aura Bănică Mihai Mânăstireanu. București: Comunicare.ro, 2009.

Dughin, Alexander. „Teoria lumii multipolare.” http://www.eurasia-rivista.org/aleksandr-dughin-teoria-lumii-multipolare/20930/, 2014: 15.

Gerodimos, Roman. „Introducing 'Citizen Diplomacy 2.0': A Framework for the Study of Online Civic Engagement with Global Affairs.” În The Media, Political Participation and Empowerment, de Roman Gerodimos, Daniel Jackson, Darren Lilleker Richard Scullion, 159-174. London. UK.: Routledge, 2013.

Gilboa, Eytan. „Mass communication and diplomacy: A theoretical framework.pdf.” Communication Theory, Vol. 10, No. 3,, 2000: 275-309.

Gillion, Edmund A. The Fletcher Scool of Law and Diplomacy. fără an. http://fletcher.tufts.edu/murrow/diplomacy (accesat decembrie 02, 2014).

Glassman, James K. James K. Glassman. Public DIplomacy 2..0: A new Approach to Global Engagement. 01 decembrie 2008. James K. Glassman. Public DIplomacy 2..0: A new Approhttp://2001-2009.state.gov/r/us/2008/112605.htm (accesat noiembrie 11, 2014).

Goldberg, Nili. „https://niligoldberg.wordpress.com/category/online-diplomacy/.” https://niligoldberg.wordpress.com/. 18 septembrie 2010. (accesat martie 16, 2015).

Greenwald, Glen. No Place to Hide: Edward Snowden, the NSA, and the U.S. Surveillance State. New York: McMillan Publishing, 2014.

Hanson, Fergus. „Revolution @State: The Spread of Ediplomacy.” Editor Lowy Institute for Internationale Policy. martie 2012. http://lowyinstitute.org (accesat ianuarie 23, 2015).

Harding, David Leigh and Luke. Wikileaks. Inside Julian Assange's war on secrecy. London: Guardian Books, 2011.

Hill, Jonah Force. „Internet fragmentation, highlighting the major technical, governance and diplomatic challenges for US policy makers.” onah Force Hill, « Internet fragmentation, highlighting the major technical, governance and diplomatic challenges for US policy makers », John F. Kennedy School of Government, Harvard University, 2012, p. 10-13. New York: John F. Kennedy School of Government, Harvard University, 2012. 10-13.

Hofstede, Geert, Gert Jan Hofstede, Michael Minkov. Cultures and organizations. Software of the mind. Intercultural Cooperation and its importance for survival. New York. SUA.: McGraw Hill, 2010.

Iulia Motoc, Serban Filip Cioculescu,. Manual de Politică Externă. Iași: POLIROM, 2010.

James, G. R. Berridge & Alan. A dictionary of diplomacy. New York: Palgrave MacMillan, 2003(2001).

Kissinger, Henry. Diplomacy. New York,: Editura Simon & Schuster,, 1994.

—. World Worder. Reflections on the character of nations and the course of history. London: Penguin Group, 2014.

Kratochwill, Friederich. Making sense of International Practices. Editor Emmanuel Adler and Vincent Pouliot. Vol. International Practices. Cambridge: Cambridge University Press, 2011.

Krotz, Friederich. Mediatization: A Concept With Which to Grasp Media and Societal Change. Editor Knut Lundby. Vol. (Krotz, F. (2009). Mediatization: A Concept With Which to Mediatization: Concept, Changes, Consequences. New York: Peter Lang Publishing Inc., 2009.

Langhorne, Keith Hamilton and Richard. The Practice of Diplomacy. Its evolution, theory and administration. New York, SUA: Taylor & Francis e-Library, 2010.

Leguey–Feilleux, Jean-Robert. The dynamics of Diplomacy. Boulder, Colorado: Lynne Rienner Publisher, 2009.

Leonard, Mark. „Diplomacy by other means.” Foreign Policy, sept/oct. 2002: 50-62.

—. „Diplomacy by other means.” Foreign Policy, septembrie-octombrie 2002: 50-62.

—. „Diplomacy By Other Means.” Foreign Policy, 09 noiembrie 2009.

—. Public Diplomacy. London, UK: The Foreign Policy Centre, 2002.

Mayal, James. Politica Mondială. Traducere de Andreea Năstase. Filipeștii de Târg, Prahova: Antet, 2001.

Morgenthau, Hans. Politica intre națiuni. 2013. Traducere de Mihai Vadimir Zodian. București: POLIROM, 2013.

Nancy Snow, Phillip M. Taylor,. Public Diplomacy,. New York,: Routledge, Taylor&Francis Group,, 2009.

none. What is a search engine? fără an. http://dictionary.reference.com/browse/search+engine (accesat martie 01, 2015).

Nutter, Carolin Winslow. Why triplomacy is the new diplomacy. 13 August 2013. http://globalpublicsquare.blogs.cnn.com/2013/08/08/why-triplomacy-is-the-new-diplomacy/ (accesat Ianuarie 8, 2015).

Nye, Joseph Jr. Puterea blândă. Traducere de Daniela Oana Ioan. Iași: Institutul European, 2009.

—. Viitorul puterii. Traducere de Ramona Lupu. Iași: POLIROM, 2012.

Office.of.the.Spokeman. „Secretary of Stat, Condoleeza Rice. Vision for Transformational Diplomacy.” http://www.actfl.org/news/government-activities/secretary-state-condoleezza-rices-vision-transformational-diplomacy. 18 Ianuarie18 2006. http://www.actfl.org/news/government-activities/secretary-state-condoleezza-rices-vision-transformational-diplomacy (accesat Martie 03, 2015).

Onuf, Nicholas. Worlds of Our Making: The Strange Career of Constructivism in International Relationspp.119-141. Editor Donald J. Puchala. Vol. Visions of International Relations. Columbia: University of South Carolina Press, 2002.

Opalski, Isabelle Constance von. http://e-politik.de/artikel/2014/im-zeitalter-der-digitalen-diplomatie/. 02 februarie 2014. http://e-politik.de/artikel/2014/im-zeitalter-der-digitalen-diplomatie/ (accesat noiembrie 10, 2014).

Papacharissi, Zizi A. Papacharissi, Zizi A., 2010. A Private Spere: Democracy in a Digital Age. Digital Media and Society Series. Cambridge, UK: Polity Press, 2010.

Petrič, Ernest. Foreign Policy: From conception to Diplomatic Practice. Leiden, Olanda: Ed. IDC and Martinus Nijhoff, 2013.

Plischke, Elmer. U.S. Deptastment of State: A Reference History. Greenwood Press: Westport USA, 1999.

Potter, Evan H. Diplomacy in a Digital World – Foreig Policy and the Internet. Montreal and Kingston: McGill-Queen's University Press, 2002.

Princen, Thomas & Matthias Finger. NGOs: Creating a Niche in Environmental Diplomacy. London: Routledge, 1994.

Public, Diplomacy. International Security Assistance Force launches new website. 30 11 2009. http://www.rs.nato.int/en/article/press-releases/international-security-assistance-force-launches-new-website.html (accesat 03 01, 2015).

Public, Relation. NATO receive Danish Defence Minister's Communication Prize. 14 10 2010. http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_66911.htm?selectedLocale=en (accesat 03 01, 2015).

Qian, Haiyan. „Haiyan Qian, To Launch Of E-Diplomay Initiative – Appropriate Use Of E-Tools In Diplomacy.” Haiyan Qian, To Launch Of E-Diplomay Initiative –http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un/unpan038985.pdf. 27 aprilie 2010. (accesat decembrie 03, 2014).

Quinn, Greg. Speech given by Deputy Head of Mission. This is an English transcript of the speech, exactly as it was delivered. 03 Aprilie 2014. https://www.gov.uk/government/speeches/british-diplomacy-in-the-information-age (accesat Decembrie 02, 2014).

Radu, Daniela. Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului internațional. Editor Cecilia Tohăneau. Vol. Daniela, Radu, ”Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului Teorii versus ideologii politice,. Iași: Daniela, Radu, ”Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului iInstitutul European, 2012.

Rana, Kishan S. „21st Century Diplomacy.” În 21st Century Diplomacy. A practitioner s Guide, de Kishan S. Rana, 77. New York, USA: The Continuum International Publishing Group, 2011.

Reus-Smith, Christian. Constructivismul. Editor Richard Linklater, Richard Devetak, Jack Donnely, Mathew Patterson, Jacqui Trui Scott Burchill. Traducere de Cristina Robu. Vol. Teorii ale Relațiilor internaționale. Iași: Institutul European, 2008.

Robert O. Keohane și Joseph Nye Jr. Putere și interdependență. Traducere de Adriana Straub. Iași: POLIROM, 2009.

Ruthenbuhler, Eric W. Continuities: Communicative Form and Institutionalization. Editor Peter Lang Publishing Inc. Vol. Mediatization: Concept, Changes, Consequences. pp. 277-292. . New York: Peter Lang Publishing, 2009.

Sandre, Andreas. „http://www.lastampa.it/2015/03/02/blogs/palazzo-di-vetro/ambassador-how-twitter-and-facebookaffect-foreign-affairs-7NSKL7ODBbNk75c7F6LmvJ/pagina.html.” 03 februarie 2015. www.la stampa.it (accesat 03 16, 2015).

Scăunaș, Stelian. Uniunea Europeană. Construcție, reformă, instituții, drept. București: C H Beck, 2008.

Schmitt, Rick. „Diplomacy 2.0.” mai/iunie 2010. https://alumni.stanford.edu/get/page/magazine/article/?article_id=29494 (accesat martie 15, 2015).

Scott Burchill, Andrew Linklater, Richard Decetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit and Jacqui Trui. Theories of International Relations, 3rd edition. . New York: Editura Palgrave Macmillan, 2005.

Seib, Philip. Real-Time Diplomacy: Politics and Power in the Social Media . London. UK: Palgrave McMillan, 2013.

Shambaugh., Rebecca. Rebecca Shambaugh. Hillary Clinton. Secrete de leadership. Traducere de Vlad Palcu. București: Curtea Veche Publishing, 2011.

Smith, Hazel. European Uniun Foreign Policy, What it is and what it does,. London, UK: Editura PlutoPress, 2002.

Sofer, Sasson. The Courtiers of Civilization: A Study of Diplomacy. Albany, New York: State University Press of New York, Albany, 2013.

Srirland, Sarah Lai. „Alec Ross, Leaving State Department for Private Sector, Talks ”21st-Century Statecraft”.” http://techpresident.com/news/wegov/23594/alec-ross-qa. 11 martie 2013. http://techpresident.com/news/wegov/23594/alec-ross-qa (accesat martie 20, 2015).

Statics. Twitter accounts with the most followers worldwide as of March 2015 (in millions). 29 martie 2015. http://www.statista.com/statistics/273172/twitter-accounts-with-the-most-followers-worldwide/ (accesat martie 29, 2015).

Thomas Gomart. „International Relations after WikiLeaks.” Revue des Deux Mondes, Mai mai/2011: 88-89.

Toderean, Olivia. Constructivismul în Relațiile Internaționale. Editor Radu-Sebastian Ungureanu Andrei Miroiu. Vol. Manual de Relații Internaționale. București: POLIROM, 2006.

US, Dept.of.State. QDDR. Quadrennial Diplomacy and Development. 22 aprilie 2014. http://www.state.gov/secretary/remarks/2014/04/225050.htm (accesat martie 30, 2015).

Waltz, Kenneth. Theory of International Politics. New York: McGraw-Hill, 1979.

Wendt, Alexander. „Anarchy is what states make of it: the social construction of power politics.” Editor Mit Press. International organizations, 42 (1992, spring): 391-426.

Worldmeters. Population. 29 martie 2015. http://www.worldometers.info/ (accesat martie 29, 2015).

Yücel, Gökhan. „http://www.yenidiplomasi.com/2013/11/21st-century-schoolcraft-diplomacy-30.html.” 5 kasim 2014. (accesat 03 17, 2015).

Anexe

Fig. 1. Nr. utilizatori pe rețele sociale. Martie 2015. Sursa: http://www.statista.com/statistics/272014/global-social-networks-ranked-by-number-of-users/

Fig. 2. http://www.netlingo.com/press/awards.php

Bibliografie

Aron, Raymond. Democrație și totalitarism. Traducere de Simona Ceaușu. București: Editura All, 2001.

Arquila&Ronfeldt, John A. and David R. „Noopolitik: A New Paradigm for Public Diplomacy.” În Routledge Handbook, de Nancy Snow and, 352-367. New York and London : Routledge, 2009.

Arquilla&Ronfeldt, John A. and David. R. Apariția noopolitik: spre o strategie de informare americană. mai 2005 Arquilla, J .; Ronfeldt, D. Apariția noopolitik: spre o strategie de informare americană. Arquilla, J .; Ronfeldt, D. Apariția noopolitik: spre o strategie de informar//www.rand.org/publications/MR/MR1033/, 17 mai 2005/// (accesat 05 20, 2013).

Assanya, William T. www.diplomacy.edu/courses/faculty/berridge. 4 mai 2010. www.diplomacy.edu (accesat octombrie 20, 2014).

Barston, Ronald Peter. Modern Diplomacy. New York. USA: Routledge, 2014.

Berridge, G.R. Diplomacy: Theory and Practice. Palgrave-Macmillan: Basingstoke and New York: Palgrave-Macmillan, 2010.

Betz&Stevens, David J. and Tim. David J. Betz &Tim Stevens, Cyberspace and the State: Toward a Strategy for Cyber-power. London: Routledge, 2011.

Boli&Thomas, John and George M. Constructing World Culture. Stanford CA: Stanford University Press, 1999.

CabinetOffice. „GOV.UK transition: guidance for agencies.” https://www.gov.uk/govuk-transition-guidance-for-agencies. 01 August 2014. https://www.gov.uk/search?q=how+many+agency+&filter_organisations%5B%5D=foreign-commonwealth-office (accesat februarie 03, 2015).

Clausewitz, Carl von. Despre Război. Traducere de Petru Manoliu și Petru Năvodaru. București: Editura Militară, 1982.

Clinton, Hillary. Hard Choices. New York: Simon&Schuster, 2014.

—. „Modernizing Diplomacy .U.S. Foreign Policy in an Age of Connection Technologies.” http://www.state.gov/documents/organization/189411.pdf. ianuarie 2009. http://www.state.gov. (accesat februarie 09, 2015).

Cohen, Eric Schmidt and Jared. The New Digital Age. Transforming nations, business and our lives. New York: Vintage Books. Adivision Of Random House LLC, 2013.

Corneliu Bjola and, Markus Kornprobst. Understanding International Diplomacy. Theory, Practice and Ethics. New York: Routledge, 2013.

Cull, Nicholas J. The long road to Public Diplomacy 2.0: The Internet in U.S. Public Diplomacy. Editor Harvard Kennedy School . ASH Center for democratic gouvernance and Innovation. 2013. http://www.ash.harvard.edu/extension/ash/docs/cull.pdf. (accesat ianuarie 4, 2014).

Cull, Nicholas John, David Holbrook Culbert, și David Welch. Propaganda and mass persuasion : a historical encyclopedia, 1500 to the present. Santa Barbara, California: Santa Barbara Publisher, 2003.

Dept.of.State, US. Tested in times of transition. Diplomatic Security. 2011 year in rewiew. 2012. U.S.DoS.DiplomaticSecurity. Tested in times of tran http://www.state.gov/documents/organization/189611.pdf . (accesat Martie 20, 2015).

Dominick, Joseph R. Ipostazele comunicării de masă. Media în era digital. Traducere de Ana-Valentina Florescu, Aura Bănică Mihai Mânăstireanu. București: Comunicare.ro, 2009.

Dughin, Alexander. „Teoria lumii multipolare.” http://www.eurasia-rivista.org/aleksandr-dughin-teoria-lumii-multipolare/20930/, 2014: 15.

Gerodimos, Roman. „Introducing 'Citizen Diplomacy 2.0': A Framework for the Study of Online Civic Engagement with Global Affairs.” În The Media, Political Participation and Empowerment, de Roman Gerodimos, Daniel Jackson, Darren Lilleker Richard Scullion, 159-174. London. UK.: Routledge, 2013.

Gilboa, Eytan. „Mass communication and diplomacy: A theoretical framework.pdf.” Communication Theory, Vol. 10, No. 3,, 2000: 275-309.

Gillion, Edmund A. The Fletcher Scool of Law and Diplomacy. fără an. http://fletcher.tufts.edu/murrow/diplomacy (accesat decembrie 02, 2014).

Glassman, James K. James K. Glassman. Public DIplomacy 2..0: A new Approach to Global Engagement. 01 decembrie 2008. James K. Glassman. Public DIplomacy 2..0: A new Approhttp://2001-2009.state.gov/r/us/2008/112605.htm (accesat noiembrie 11, 2014).

Goldberg, Nili. „https://niligoldberg.wordpress.com/category/online-diplomacy/.” https://niligoldberg.wordpress.com/. 18 septembrie 2010. (accesat martie 16, 2015).

Greenwald, Glen. No Place to Hide: Edward Snowden, the NSA, and the U.S. Surveillance State. New York: McMillan Publishing, 2014.

Hanson, Fergus. „Revolution @State: The Spread of Ediplomacy.” Editor Lowy Institute for Internationale Policy. martie 2012. http://lowyinstitute.org (accesat ianuarie 23, 2015).

Harding, David Leigh and Luke. Wikileaks. Inside Julian Assange's war on secrecy. London: Guardian Books, 2011.

Hill, Jonah Force. „Internet fragmentation, highlighting the major technical, governance and diplomatic challenges for US policy makers.” onah Force Hill, « Internet fragmentation, highlighting the major technical, governance and diplomatic challenges for US policy makers », John F. Kennedy School of Government, Harvard University, 2012, p. 10-13. New York: John F. Kennedy School of Government, Harvard University, 2012. 10-13.

Hofstede, Geert, Gert Jan Hofstede, Michael Minkov. Cultures and organizations. Software of the mind. Intercultural Cooperation and its importance for survival. New York. SUA.: McGraw Hill, 2010.

Iulia Motoc, Serban Filip Cioculescu,. Manual de Politică Externă. Iași: POLIROM, 2010.

James, G. R. Berridge & Alan. A dictionary of diplomacy. New York: Palgrave MacMillan, 2003(2001).

Kissinger, Henry. Diplomacy. New York,: Editura Simon & Schuster,, 1994.

—. World Worder. Reflections on the character of nations and the course of history. London: Penguin Group, 2014.

Kratochwill, Friederich. Making sense of International Practices. Editor Emmanuel Adler and Vincent Pouliot. Vol. International Practices. Cambridge: Cambridge University Press, 2011.

Krotz, Friederich. Mediatization: A Concept With Which to Grasp Media and Societal Change. Editor Knut Lundby. Vol. (Krotz, F. (2009). Mediatization: A Concept With Which to Mediatization: Concept, Changes, Consequences. New York: Peter Lang Publishing Inc., 2009.

Langhorne, Keith Hamilton and Richard. The Practice of Diplomacy. Its evolution, theory and administration. New York, SUA: Taylor & Francis e-Library, 2010.

Leguey–Feilleux, Jean-Robert. The dynamics of Diplomacy. Boulder, Colorado: Lynne Rienner Publisher, 2009.

Leonard, Mark. „Diplomacy by other means.” Foreign Policy, sept/oct. 2002: 50-62.

—. „Diplomacy by other means.” Foreign Policy, septembrie-octombrie 2002: 50-62.

—. „Diplomacy By Other Means.” Foreign Policy, 09 noiembrie 2009.

—. Public Diplomacy. London, UK: The Foreign Policy Centre, 2002.

Mayal, James. Politica Mondială. Traducere de Andreea Năstase. Filipeștii de Târg, Prahova: Antet, 2001.

Morgenthau, Hans. Politica intre națiuni. 2013. Traducere de Mihai Vadimir Zodian. București: POLIROM, 2013.

Nancy Snow, Phillip M. Taylor,. Public Diplomacy,. New York,: Routledge, Taylor&Francis Group,, 2009.

none. What is a search engine? fără an. http://dictionary.reference.com/browse/search+engine (accesat martie 01, 2015).

Nutter, Carolin Winslow. Why triplomacy is the new diplomacy. 13 August 2013. http://globalpublicsquare.blogs.cnn.com/2013/08/08/why-triplomacy-is-the-new-diplomacy/ (accesat Ianuarie 8, 2015).

Nye, Joseph Jr. Puterea blândă. Traducere de Daniela Oana Ioan. Iași: Institutul European, 2009.

—. Viitorul puterii. Traducere de Ramona Lupu. Iași: POLIROM, 2012.

Office.of.the.Spokeman. „Secretary of Stat, Condoleeza Rice. Vision for Transformational Diplomacy.” http://www.actfl.org/news/government-activities/secretary-state-condoleezza-rices-vision-transformational-diplomacy. 18 Ianuarie18 2006. http://www.actfl.org/news/government-activities/secretary-state-condoleezza-rices-vision-transformational-diplomacy (accesat Martie 03, 2015).

Onuf, Nicholas. Worlds of Our Making: The Strange Career of Constructivism in International Relationspp.119-141. Editor Donald J. Puchala. Vol. Visions of International Relations. Columbia: University of South Carolina Press, 2002.

Opalski, Isabelle Constance von. http://e-politik.de/artikel/2014/im-zeitalter-der-digitalen-diplomatie/. 02 februarie 2014. http://e-politik.de/artikel/2014/im-zeitalter-der-digitalen-diplomatie/ (accesat noiembrie 10, 2014).

Papacharissi, Zizi A. Papacharissi, Zizi A., 2010. A Private Spere: Democracy in a Digital Age. Digital Media and Society Series. Cambridge, UK: Polity Press, 2010.

Petrič, Ernest. Foreign Policy: From conception to Diplomatic Practice. Leiden, Olanda: Ed. IDC and Martinus Nijhoff, 2013.

Plischke, Elmer. U.S. Deptastment of State: A Reference History. Greenwood Press: Westport USA, 1999.

Potter, Evan H. Diplomacy in a Digital World – Foreig Policy and the Internet. Montreal and Kingston: McGill-Queen's University Press, 2002.

Princen, Thomas & Matthias Finger. NGOs: Creating a Niche in Environmental Diplomacy. London: Routledge, 1994.

Public, Diplomacy. International Security Assistance Force launches new website. 30 11 2009. http://www.rs.nato.int/en/article/press-releases/international-security-assistance-force-launches-new-website.html (accesat 03 01, 2015).

Public, Relation. NATO receive Danish Defence Minister's Communication Prize. 14 10 2010. http://www.nato.int/cps/en/natohq/news_66911.htm?selectedLocale=en (accesat 03 01, 2015).

Qian, Haiyan. „Haiyan Qian, To Launch Of E-Diplomay Initiative – Appropriate Use Of E-Tools In Diplomacy.” Haiyan Qian, To Launch Of E-Diplomay Initiative –http://unpan1.un.org/intradoc/groups/public/documents/un/unpan038985.pdf. 27 aprilie 2010. (accesat decembrie 03, 2014).

Quinn, Greg. Speech given by Deputy Head of Mission. This is an English transcript of the speech, exactly as it was delivered. 03 Aprilie 2014. https://www.gov.uk/government/speeches/british-diplomacy-in-the-information-age (accesat Decembrie 02, 2014).

Radu, Daniela. Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului internațional. Editor Cecilia Tohăneau. Vol. Daniela, Radu, ”Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului Teorii versus ideologii politice,. Iași: Daniela, Radu, ”Perspectiva constructivstă asupra acțiunilor Uniunii Europene în cadrul sistemului iInstitutul European, 2012.

Rana, Kishan S. „21st Century Diplomacy.” În 21st Century Diplomacy. A practitioner s Guide, de Kishan S. Rana, 77. New York, USA: The Continuum International Publishing Group, 2011.

Reus-Smith, Christian. Constructivismul. Editor Richard Linklater, Richard Devetak, Jack Donnely, Mathew Patterson, Jacqui Trui Scott Burchill. Traducere de Cristina Robu. Vol. Teorii ale Relațiilor internaționale. Iași: Institutul European, 2008.

Robert O. Keohane și Joseph Nye Jr. Putere și interdependență. Traducere de Adriana Straub. Iași: POLIROM, 2009.

Ruthenbuhler, Eric W. Continuities: Communicative Form and Institutionalization. Editor Peter Lang Publishing Inc. Vol. Mediatization: Concept, Changes, Consequences. pp. 277-292. . New York: Peter Lang Publishing, 2009.

Sandre, Andreas. „http://www.lastampa.it/2015/03/02/blogs/palazzo-di-vetro/ambassador-how-twitter-and-facebookaffect-foreign-affairs-7NSKL7ODBbNk75c7F6LmvJ/pagina.html.” 03 februarie 2015. www.la stampa.it (accesat 03 16, 2015).

Scăunaș, Stelian. Uniunea Europeană. Construcție, reformă, instituții, drept. București: C H Beck, 2008.

Schmitt, Rick. „Diplomacy 2.0.” mai/iunie 2010. https://alumni.stanford.edu/get/page/magazine/article/?article_id=29494 (accesat martie 15, 2015).

Scott Burchill, Andrew Linklater, Richard Decetak, Jack Donnelly, Matthew Paterson, Christian Reus-Smit and Jacqui Trui. Theories of International Relations, 3rd edition. . New York: Editura Palgrave Macmillan, 2005.

Seib, Philip. Real-Time Diplomacy: Politics and Power in the Social Media . London. UK: Palgrave McMillan, 2013.

Shambaugh., Rebecca. Rebecca Shambaugh. Hillary Clinton. Secrete de leadership. Traducere de Vlad Palcu. București: Curtea Veche Publishing, 2011.

Smith, Hazel. European Uniun Foreign Policy, What it is and what it does,. London, UK: Editura PlutoPress, 2002.

Sofer, Sasson. The Courtiers of Civilization: A Study of Diplomacy. Albany, New York: State University Press of New York, Albany, 2013.

Srirland, Sarah Lai. „Alec Ross, Leaving State Department for Private Sector, Talks ”21st-Century Statecraft”.” http://techpresident.com/news/wegov/23594/alec-ross-qa. 11 martie 2013. http://techpresident.com/news/wegov/23594/alec-ross-qa (accesat martie 20, 2015).

Statics. Twitter accounts with the most followers worldwide as of March 2015 (in millions). 29 martie 2015. http://www.statista.com/statistics/273172/twitter-accounts-with-the-most-followers-worldwide/ (accesat martie 29, 2015).

Thomas Gomart. „International Relations after WikiLeaks.” Revue des Deux Mondes, Mai mai/2011: 88-89.

Toderean, Olivia. Constructivismul în Relațiile Internaționale. Editor Radu-Sebastian Ungureanu Andrei Miroiu. Vol. Manual de Relații Internaționale. București: POLIROM, 2006.

US, Dept.of.State. QDDR. Quadrennial Diplomacy and Development. 22 aprilie 2014. http://www.state.gov/secretary/remarks/2014/04/225050.htm (accesat martie 30, 2015).

Waltz, Kenneth. Theory of International Politics. New York: McGraw-Hill, 1979.

Wendt, Alexander. „Anarchy is what states make of it: the social construction of power politics.” Editor Mit Press. International organizations, 42 (1992, spring): 391-426.

Worldmeters. Population. 29 martie 2015. http://www.worldometers.info/ (accesat martie 29, 2015).

Yücel, Gökhan. „http://www.yenidiplomasi.com/2013/11/21st-century-schoolcraft-diplomacy-30.html.” 5 kasim 2014. (accesat 03 17, 2015).

Anexe

Fig. 1. Nr. utilizatori pe rețele sociale. Martie 2015. Sursa: http://www.statista.com/statistics/272014/global-social-networks-ranked-by-number-of-users/

Fig. 2. http://www.netlingo.com/press/awards.php