Drepturile Persoanelor Condamnate

Capitolul I

NOȚIUNI INTRODUCTIVE REFERITOARE LA PEDEAPSA ÎNCHISORII

S1. Pedeapsa închisorii în contextul sancțiunilor penale

Pedeapsa penală este o contrângere statală și un mijloc de corectare, reeducare a condamnatului, persoanei care a savârșit o infracțiune, ce se aplică de instanțele de judecată, în numele legii, cauzând anumite restricții pentru drepturile acestor persoane.

Pedeapsa are drept scop restabilirea echității sociale, corectarea condamnatului cu scopul de preveni săvârșirea de noi infracțiuni atât din partea acestora cât și din partea altor persoane.

Executarea pedepsei nu are ca scop cauzarea de suferințe fizice sau înjosirea demnității unei persoane condamnate, ea se aplică doar ca sancțiune penală pentru savărșirea unei infractiuni.

Sancțiunile de drept penal reprezintă consecințe ale încălcării normelor penale, iar realizarea normelor de drept penal are loc, după cum se știe prin respectarea de bună voie de către marea majoritate a indivizilor a perceptelor penale.

Pentru cei ce respectă normele penale, care își conformează conduita perceptelor penale din convingere că respectarea acestora este în interesul lor și al întregii societăți, sancțiunile penale din normele respective evidențiază doar importanța valorilor sociale ocrotite prin incriminarea faptelor care ar aduce atingere acestor valori.

Pentru cei care, din teama de a nu fi sancționați, își conformează conduita dispozițiilor din normele penale, sancțiunile penale reprezintă amenințarea cu anumite privațiuni și suferințe inevitabile în cazul încălcării normelor penale.

Deasemenea sancțiunile de drept penal au un caracter retributiv, represiv și implică o restrângere a drepturilor. Pedeapsa,ca măsură de constrângere, implica deci, o privațiune sau o restrângere de drepturi civice, o privațiune de bunuri, de libertate, și chiar alte constrângeri individualizate în funcție de faptă și gravitate.

În vederea unei bune analize a pedepsei închisorii este nevoie de o menționare clara a elementelor difinitorii, astfel, începem prin a arata faptul ca este o pedeapsa principala, astfel că aceasta poate fi aplicată singură și independent de aplicarea altor pedepse.

Închisoarea este o pedeapsa privativă de libertate, care este prevăzută de legea penală și care constă în plasarea celui condamnat într-un loc de detenție pe o durata clar stabilită în hotărârea pronunțată de instanța de judecată.

Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt de la 15 zile la 30 de ani, fiind menționate în art. 60 NCP.

Ca și gravitate în încalcarea prevederilor legii, pedeapsa închisorii are un grad de pericol mai mare decat cel al amenzii penale, și un grad mai mic de periculozitate față de detențiunea pe viață.

O parte din categoriile de pedepse aplicate persoanelor fizice care au săvârșit o infracțiune sunt:

Amenda;

Privarea de dreptul de a exercita o anumită activitate sau de a ocupa anumite funcții;

Munca neremunerată în folosul comunității;

Închisoarea;

Detențiune pe viată.

Închisoarea este o pedeapsă și constă în privarea de libertate a persoanei vinovate de săvârșirea unei infracțiuni prin izolare impusă a acesteia de modul normal de viață și plasarea ei, în baza hotărârii instanței de judecată, pe un anumit termen, într-un anumit penitenciar.

În vederea unei bune analize a pedepsei închisorii este nevoie de o menționare clară a elementelor difinitorii, astfel, începem prin a arăta faptul că este o pedeapsă principală, astfel că aceasta poate fi aplicată singură și independent de aplicarea altor pedepse.

Limitele generale ale pedepsei închisorii sunt de la 15 zile la 30 de ani, fiind menționate în art. 60 NCP.

La stabilirea pedepsei pentru persoana care la data săvârșirii infracțiunii nu a atins vârsta de 18 ani, termenul închisorii nu poate depași 15 ani.

La stabilirea pedepsei definitive în cazul unui concurs de infracțiuni, pedeapsa cu închisoarea nu poate fi mai mare de 30 de ani, iar în cazul unui cumul de sentințe, pedeapsa nu poate depăși 35 de ani.

S2. Funcțiile pedepsei

Pedeapsa este o categorie științifică utilizată pentru a releva un fenomen social distinct, care în mod evident reprezintă o negare și chiar o dezaprobare a acțiunii unui individ, și care se manifestă prin aplicarea în numele legii a măsurilor de constrângere a persoanelor vinovate de săvârșirea unei fapte interzise de legea penală.

Scopul pedepsei este acela de a apăra societatea de atentate infracționale, de a preveni noi infracțiuni,de a restabili ordinea de drept și a de a asigura echitate socială.

În literatura juridică și în legislația penală, pedeapsa are două funcții distincte foarte importante și anume: funcția de represiune sau constrângere și funcția de reeducare sau convingere.

Pedeapsa închisorii, însă, mai are și alte funcții cum ar fi: funcția de exemplaritate, funcția de eliminare sau funcția de reparare a prejudiciului.

a) Funcția de represiune sau constrângere

Pedeapsa, ca măsură de represiune sau de constrângere coercitivă,se realizează prin aplicarea unor măsuri represive împotriva celui condamnat, și implică o anumită suferință impusă infractorului ca reacție socială la infracțiunea săvârșită de acesta. Este un rău cu care se răspunde răului produs prin săvârșirea infracțiunii. Aceste privațiuni sau restricții au intensitate diferită, în funcție de durata sau cuantumul pedepsei.

Astfel, în cazul pedepselor privative de libertate, infractorul este rupt temporar de mediul în care traiește, de familie și supus unui regim sever care implică următoarele tipuri de privațiunii: privațiune sau restricție de libertate, privațiune sau restricție de drepturi civice, privațiune de bunuri, iar în unele legislații – privațiune de dreptul la viață.

Rolul funcției de represiune sau constrângere este acela de a apăra societatea, valorile sociale ale acesteia , care au fost vătămate sau periclitate prin infracțiune. de necesitatea apărării societății, a valorilor sociale vătămate sau periclitate prin infracțiune.

b) Funcția de reeducare

Pe lângă funcția de represiune sau constrângere ce se exercită asupra condamnatului, pedeapsa îndeplinește și funcția de reeducare sau convingere a acestuia, deoarece pedeapsa, în concepția Noului Cod Penal, încetează a mai fi o pură retribuție (rău pentru rău), ci este menită să determine înlăturarea deprinderilor antisociale ale condamnatului.

Funcția de reeducare constă în influențarea asupra mentalității și deprinderilor condamnatului, în sensul înlăturării deprinderilor antisociale și formării altora corespunzătoare exigențelor societății. Funcția de reeducare se constată prin influența pe care o are pedeapsa asupra conștiinței condamnatului pe întreg parcursul procesului penal, din momentul începerii urmăririi penale, al aplicării pedepsei și în timpul executării pedepsei, când măsurile de reeducare sunt adoptate în funcție de gravitatea și personalitatea infractorului.

Pedeapsa, trebuie sa-l convingă pe infractor că respecatarea legii penale este o necesitate și că numai prin respectarea legii, el va putea evita aplicarea altor pedepse penale.

Reeducarea și îndreptarea depind de persoana celui condamnat, de diferitele metode și procedee ce i se aplică în funcție de împrejurarea că este infractor primar, recidivist sau minor.

În concluzie, în toate cazurile, prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept și de regulile de conviețuire socială, precum și formarea unor deprinderi conforme cu morala majorității membrilor societății, cu cerințele acesteia, prin combaterea și lichidarea orientărilor și deprinderilor antisociale.

Funcțiile pedepsei au rolul de a stabili caile prin care se poate realiza scopul pedepsei, prin metode procedee adecvate personalității fiecărui condamnat. Astfel, pedeapsa ar mai putea îndeplini și următoarele funcții:

c) Funcția de exemplaritate.

Această funcție constă în influența pe care pedeapsa aplicată condamnatului o produce asupra altor persoane care, văzând constrângerea la care este supus condamnatul, vor manifesta reținere, abținându-se de la săvârșirea unor infracțiuni. Realizarea acestei funcții depinde de fermitatea și promptitudinea tragerii la răspundere penală a celor care au comis infracțiuni.

Această funcție decurge din caracterul inevitabil al pedepsei atunci când a fost săvârșită o infracțiune.

d) Funcția de eliminare.

Pentru realizarea scopului său, pedeapsa poate acționa și prin funcția sa de eliminare temporară sau definitivă a condamnatului din societate. Izolarea de societate reprezintă un șoc moralmente dureros, dar necesar pentru schimbarea unei mentalități profund antisociale și pentru a pune la adăpost societatea, cel puțin temporar, împotriva periculozității infractorului, a cărui reeducare urmează să se facă, spre exemplu, în condițiile privațiunii de libertate.

e) Funcția de reparare a prejudiciului

Deoarece multe infracțiuni cauzează prejudicii materiale victimelor, s-a propus ca la infracțiunile, care produc un prejudiciu material, pedeapsa să funcționeze și ca mijloc de reparare a prejudiciului.

S3. Scopurile pedepsei închisorii

Potrivit art. 3 din Legea nr. 254 din 19 iulie 2013, scopul executării pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate este prevenirea săvârșirii de noi infracțiuni, iar prin executarea pedepselor și a măsurilor educative privative de libertate se urmărește formarea unei atitudini corecte față de ordinea de drept, față de regulile de conviețuire socială și față de muncă, în vederea reintegrării în societate a deținuților sau persoanelor internate.

Acest scop, de prevenire a săvârșirii de noi infracțiuni este atins prin corectarea și reeducarea condamnatului, care, după ce va executa pedeapsa, nu va urma din nou calea infracțională.

Prevenirea generală a infracțiunilor, mai concret, prevenirea săvârșirii infracțiunilor din partea altor persoane decât cele condamnate se realizează prin amenințarea cu pedeapsa. Astfel, simpla conștientizare de către justițiabil a faptului că pentru săvârșirea oricărei infracțiuni se aplică inevitabil o pedeapsă, contribuie la prevenirea săvîrșirii infracțiunilor de către persoanele predispuse.

Prevenția specială și generală constituie scopul imediat al pedepsei, scop care este determinat de aplicarea concretă a pedepsei pentru săvârșirea de infracțiuni. Scopul mediat al pedepsei care este tot prevenirea săvârșirii de infracțiuni se realizează prin incriminarea unor fapte periculoase și prevederea pedepsei corespunzătoare.

Deci prin amenințarea cu pedeapsa, se realizeză prevenirea săvârșirii de infracțiuni chiar din momentul incriminării faptei periculoase.

Deoarece pedeapsa constituie modul prin care sunt sancționate încălcări ale legii penale, scopul ei trebuie să coincidă cu scopul acestei legi, și anume apărarea valorilor sociale împotriva infracțiunilor.

Portivit acestor concepții, dispoziția din alin.1, art. 52 din Codul Penal prevede că ,,scopul pedepsei este prevenirea de noi infracțiuni,, în primul rând de catre cel condamnat ( prevenția specială), iar pe de altă parte, de catre alte persoane ( prevenția generală).

Prin executarea pedepsei se urmărește formarea unei atitudini corecte față de muncă, față de ordinea de drept și față de regulile de conviețuire socială.

Prevenția specială constituie scopul direct al pedepsei. Realizarea acesteia începe chiar în momentul în care instanța stabilește pedeapsa pentru infractor, facându-l să înțeleagă în acest fel, că legea penală este o realitate, și cine săvârșește fapte penale este, în mod inevitatbil, pedepsit.

În funcție de caracterul și gradul pericolului social al infracțiunii săvârșite se va stabili, respectiv, și măsura pedepsei meritate. De aceea și apare necesitatea diversificării pedepselor și a modalității de aplicare a lor asupra persoanelor ce au comis fapte prevăzute de legea penală.

Într-un stat bazat pe drept, sistemul pedepselor reflectate de legislator în legea penală trebuie elaborat luându-se în considerare nivelul de dezvoltare social-politic, economic și cultural a societății într-o perioadă istorică dată.

De asemenea, sistemul pedepselor trebuie să reflecte și concepția politico-penală cu privire la ansamblul mijloacelor juridico-penale și criminologice folosite împotriva contracarării criminalității.

Dacă am vorbi despre faptul că fenomenele de criză ce se manifestă în dreptul penal pun în evidență și o criză a pedepselor, putem susține că marile transformări ale legislației penale din sec. al XX-lea s-au cantonat, mai ales, în perimetrul acestei instituții, astfel căutându-se soluții din cele mai variate pentru diversificarea, nuanțarea și eficientizarea mijloacelor respective.

Totodată, anume instituția pedepsei este cea care a reușit să evidențieze principiile fundamentale ale egalității, personalității și umanismului dreptului penal, reprezentând terenul în ale cărui limite se vor produce și în viitor principalele încercări și inovații în domeniul represiunii penale.

Existența cadrului pedepselor în legislația penală prezintă o importanță juridico-penală deosebită. El exprimă, în primul rând, principiul legalității pedepselor și reflectă concepția juridico-penală cu privire la ansamblul mijloacelor juridico-penale folosite împotriva fenomenului infracțional. Natura și cuantumul pedepselor consacrate dau expresie, în același timp, principiilor fundamentale ale politicii penale și ale dreptului penal.

În fine, prevederea cadrului de pedepse prezintă nu numai un interes teoretic și politico-legislativ, dar și un interes practic, reprezentând o orientare a activității practice de aplicare și executare a pedepselor existente.

După cum s-a menționat, sistemul pedepselor într-o legislație este determinat de lege. Anume prin lege sunt stabilite limitele generale, cuantumul și modalitățile ei, condiții ce necesită a fi îndeplinite pentru a putea fi aplicată.

Prevenția generală se realizează în raport cu alte persoane decât cele care au săvârși infracțiunea. Asfel se poate trage concluzia că există oameni ce se abțin de a săvârși infracțiuni, nu din cauză că simt repulsie față de astfel de fapte, ci din teama de a fi pedepsiți, de frica de pedeapsă.

Capitolul II

REGIMURILE DE EXECUTARE A PEDEPSELOR PRIVATIVE DE LIBERTATE

S1. Noțiuni generale privind regimurile de executare a pedepselor

Abaterea comportamentelor de la normele și valorile sociale de bază constituie un fenomen obisnuit, în orice societate. Orice societate judecă comportamentul membrilor săi nu numai din punct de vedere intrinsic, cât mai ales din punct de vedere al conformării acestui comportament la normele și valorile recunoscute. Încălcarea normelor atrage după sine, măsuri punitive și coercitive. În lipsa unui comportament adecvat, societatea poate fi controlată și prin folosirea sancțiunilor.

Pretutindeni sancțiunile posibile și măsurile implementate în societate ar trebui să fie folosite înainte de privarea de libertate. Când este folosita privarea de libertate apar probleme deosebite. Este o situație complexă cu amplă rezonanță în modul de viață al individului. Pentru persoana care execută o pedeapsă privativă de libertate, mediul privat pune în ordine doua grupuri de probleme: de adaptare la normele si valorile specifice acestui cadru de viata și de evoluție ulterioară a personalității sale.

Pentru o mai bună înțelegere și pentru a putea conduce o analiză cât mai concretă, este necesară o mică analiză a noțiunii de regim de executare în contextul realității sociale. Este imperativă existența unei deosebiri juridice și practice între faptele penale în care se cere executarea unei sentințe prin detenție în închisoare, deoarece în acest fel poate fi eliminat pe deoparte elementul de risc ulterior, iar pe de altă parte conștientizarea infractorului față de gravitatea acțiunilor sale.

Sub forma unui prim aspect, Legea nr. 254 din 19 iulie 2013, (art. 30) relevă faptul că regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate. În consecință, doar în baza acestor reguli se poate face o încadrare corectă a regimului în care se va face executarea unei astfel de pedepse.

Totuși, se poate face trecerea dintr-un regim la altul, în condițiile prevăzute de lege, datorită faptului că regimurile de executare a pedepselor privative de libertate sunt bazate, în esență, pe sistemele progresiv și represiv. O astfel de trecere se va face doar în cazul în care există convigerea unei schimbări pozitive sau negative în gradul de periculozitate al înfractorului și de perioada condamnarii.

Stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate sunt analizate de către o comisie care se regăsește în fiecare penitenciar, fiind formată din directorul penitenciarului, șeful serviciului pentru aplicarea regimurilor și șeful serviciului de educație sau asistență psihosocială.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate asigură în mod explicit respectarea și protejarea vieții, a sănătății și demnității persoanelor condamnate, precum și a drepturilor și libertăților acestora, fară să cauzeze și nici să înjosească persoana condamnată.

S2. Tipurile regimurilor de executare a pedepselor privative de libertate

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate se diferențiază în raport cu gradul de limitare a libertății de mișcare a persoanelor condamnate, modul de acordare a drepturilor și de desfășurare a activităților, precum și de condițiilr de detenție.

    Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate cuprind ansamblul de reguli care stau la baza executării pedepselor privative de libertate și sunt bazate pe sistemele progresiv și regresiv, persoanele condamnate trecând dintr-un regim în altul, în condițiile prevăzute de legea de executare a pedepselor și a măsurilor dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, diferențiindu-se în raport cu gradul de limitare a libertății de miscare a persoanelor condamnate, modul de desfășurare a activităților și condițiile de detenție.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate trebuie să asigure respectarea și protejarea vieții, sănătății și demnității persoanelor private de libertate, a drepturilor și a libertăților acestora, fără să cauzeze suferințe fizice și nici să injosească persoana condamnată.

Regimurile de executare a pedepselor privative de libertate, în ordinea descrescătoare a gradului de severitate, sunt:

Regimul de maximă siguranță;

Regimul închis;

Regimul semideschis;

Regimul deschis.

Persoanele cu un comportament antisocial si care aduc prejudicii altor persoane cât si statului sunt condamnate cu închisoare conform , "Codului penal", articolul 57. Executarea pedepsei cu închisoare se face în locuri de detentie anume stabilite, unde cei condamnati presteaza o munca utila, daca sunt apti si participa la actiuni educative care sa conduca la reeducarea celui condamnat. Condamnatii sunt repartizati în penitenciare în raport de natura infractiunii, durata pedepsei, existenta starii de recidiva, comportarea si receptivitatea la o acsiune de reeducare. Femeile executa pedeapsa separat de barbati, în penitenciare sau sectii special amenajate, iar detinerea minorilor se face separat de majori.

Condamnarea persoanelor care au savârsit infractiuni trebuie facuta în urma unui proces penal conform articolului 1, din Codul de procedura penala, proces care are ca scop constatarea în timp si în mod complet a faptelor, astfel ca orce persoana care a savârsit o infractiune sa fie pedepsita potrivit vinovatiei sale.

Procesul penal trebuie sa contribuie la apararea ordinii de drept, apararea persoanei, a drepturilor si libertatilor acesteia la prevenirea infractiunilor.

Pedeapsa închisorii ocupa un loc important în sistemul pedepselor în vigoare. Este sanctiunea penala prin care se realizeaza, în conditii optime, atât functia de constrângere cât si cea de reeducare a celor condamnati.

Pedeapsa închisorii, definitiv pronuntata, nu poate fi transformata într-o alta pedepasa decât ca rezultat al folosirii unei cai de atac extraordinare, sau pe cale de gratiere.

Pedeapsa cu închisoarea poate însa sa înlocuiasca pedeapsa cu detentia pe viata ( art. 55, Cod penal ) si pedeapsa amenzii ( art. 63, Cod penal ) când cel condamnat se sustrage czu rea credinta de la executarea acestei pedepse.

La aplicarea pedepsei cu închisoarea se are în vedere, pericolul concret al faptei si periculozitatea faptuitorului.

Regimul pedepsei executarii pedepsei se intemeiaza pe obligatia condamnatului de a presta o munca utila , daca sunt apti pentru aceasta , pe actiunea educativa, ce trebuie executata pe condamnati, pe respectarea de catre acestea a disciplinei muncii si a ordinii interioare a locurilor de detinere precum si pe stimularea si recompensarea celor staruitori in munca, disciplinati si care dau dovezi temeinice de indreptare .

S3. Stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate

Conform reglementărilor legale în vogoare, în fiecare penitenciar se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, alcatuită din: directorul penitenciarului, care este și președintele comisiei, șeful serviciului sau biroului pentru aplicarea regimurilor și șeful serviciului sau biroului educație ori șeful serviciului sau biroului asistență psihosocială.

Secretariatul comisiei pentru pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se asigură de catre șeful serviciului sau biroului evidență din penitenciarul respectiv, iar această comisie ăși desfășășoară activitatea, de regulă, o dată pe săptămână.

Regimul de executare se stabilește la primirea persoanei condamnate în penitenciar de către comisia prezentată mai sus, după terminarea perioadei de carantină și observare și după aplicarea regimului provizoriu.

La stabilirea regimului de executare se au în vedere următoarele criterii:

Durata pedepsei privative de libertate;

Gradul de risc al persoanei conamnate;

Antecedentele penale;

Vârsta și starea de sanaătate ale persoanei condamnate;

Condiuta persoanei condamnate, pozitivă sau negativă, inclusiv în perioadele de detenție anterioare;

Nevoile identificate și abilitățile persoanei condamnate, necesare includerii în programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială;

Disponibilitatea persoanei condamnate de a presta muncă și de a participa la acivități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională.

Decizia de stabilire a regimului de executare a pedepselor privative de libertate se comunică persoanei condamnate împreună cu menționarea căii de atac existente și a termenului de exercitare a acesteia.

Împotriva modului de stabilire a regimlui de executare, persoana condamnată poate frmula plângere la judecătorul delegat, în termen de trei zile de la data când a luat la cunoștință de regimul de executare stabilit.

Plângerea formulată de persoana condamnată nu suspendă executarea hotărârii comisiei.

Petentul condamnat este ascultat în mod obligatoriu la locul de deținere de către judecatorul delegat care soluționeaza plangerea în 15 zile de la primirea acesteia și pronunță prin încheiere motivată una din următoarele soluții:

admite plângerea și modifică regimul de executare;

respinge plângerea dacă aceasta este nefondată;

încheierea judecătorului delegat se comunică persoanei condamnate în două zile de la pronunțarea acesteia;

împotriva încheierii judecătorului delegat condamnatul poate formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul în termen de trei zile de la data comunicării;

contestația se judecă potrivit disp. art. 460 alin. 2 – 5 Cod procedură penală;

hotărârea judecătoriei este definitivă;

Individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se stabilește de comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate, în funcție de conduita, personalitatea, vârsta, starea de sănătate și posibilitățile de reintegrare socială ale persoanei condamnate.

Persoana condamnată este inclusă în programe care urmăresc în principal: desfășurarea de activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială; instruire școlară; formare profesională.

Serviciile de educație, consiliere psihologică și de asistență socială, cu participarea consilierilor de protecție a victimelor și reintegrarea social a infractorilor, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile, realizază aceste progame în urma cărora pentru fiecare persoană condamnată se întocmește un plan de evaluare și intervenție educativă din cadrul penitenciarului.

O categorie aparte o reprezintă individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în cazul minorilor și în cazul tinerilor. Atât minorii cât și tinerii aflați în execuatrea unei pedepse privative de libertate (care nu au implinit varsta de 21 de ani) sunt incluși, pe durata executării pedepsei, în programe speciale de consiliere și asistență, în funcție de vârstă și de personalitatea fiecăruia.

De asemenea, programele speciale de consiliere sunt realizate de serviciile de educație, consiliere psihologică și de asistență socială, cu participarea consilierilor de protecție a victimelor și reintegrarea social a infractorilor, a voluntarilor, a asociațiilor și fundațiilor, precum și a altor reprezentanți ai societății civile.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se dispune de catre comisia de comisia pentru stabilirea, individualizarea și schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate.

Aceată comisie are obligația ca după executarea a 6 ani și 6 luni, în cazul detențiunii pe viață, și în cazul unei cincimi din durata pedepsei cu închisoarea, precum și în situația prevăzută de art.35 din Legea nr. 254 din 19 iulie 2013, să analizeze conduita persoanei condamnate și eforturile pentru reintegrarea socială, întocmind un raport care se aduce la cunoștința persoanei condamnate sub semnătură.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate se mai poate face și astfel:

se dispune de către judecatorul delegat la cererea persoanei condamnate sau la sesizarea comisiei pentru individualizarea regimului de executare;

comisia are obligația ca, odata la 6 luni, să analizeze conduita condamnatului și stăruința pentru reintegrare socială a acestuia și să întocmească un referat pe care i-l aduce la cunoștința acestuia sub semnatură;

dacă comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de executare sesizează judecătorul delegat;

schimbarea regimului de executare în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune dacă persoana condamnată a avut o conduită bună;

schimbarea regimului de executare într-unul mai sever se poate dispune dacă persoana condamnată a comis o infracțiune, o abatere disciplinară gravă, sau dacă prin conduita sa afecteaza grav conviețuirea normală în penitenciar;

aspectele sus menționate se constată de către comisia pentru individualizarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate;

judecatorul delegat dispune prin incheiere motivată schimbarea regimului de executare numai după ascultarea condamnatului în termen de 15 zile de la primirea cererii sau sesizării;

dacă judecatorul constată că nu sunt indeplinite condițiile pentru schimbarea regimului de executare, respinge cererea prin încheiere și fixează un nou termen când cererea poate fi înnoita (termen care nu poate fi mai mare de 6 luni);

încheierea judecatorului delegat se comunică persoanei deținte în termen de 2 zile de la data pronunțării acesteia;

împotriva acestei încheieri condamnatul poate formula contestație la judecatorie în termen de 3 zile de la comunicare;

contestația se judecă potrivit disp. art. 460 alin. 2-5 Cod proc.pen.

hotărârea judecatoriei este definitivă.

S4. Regimul de maximă siguranță

Regimul de maximă siguranță stabilit de art.34 din Legea nr. 254 din 19 iulie 2013 se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa detențiunii pe viață și persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 13 ani, precum și celor care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.

Criteriile de stabilire și procedura de evaluare a riscului pe care îl prezintă persoana condamnată pentru siguranța penitenciarului se stabilesc prin regulamentul de aplicare al Legii nr. 254 din 19 iulie 2013.

În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, precum și persoana condamnatului pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim de maximă siguranță sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare, sunt cazate, de regulă, individual, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri mici, în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului, sub supraveghere continuă, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Regimul de maximă siguranță nu se aplică următoarelor persoane condamnate:

    a) care au împlinit vârsta de 65 de ani;

    b) femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an;

    c) persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni locomotorii grave.

Persoanele pentru care au împlinit vârsta de 65 de ani execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis iar femeilor însărcinate sau care au în îngrijire un copil în vârstă de până la un an și persoanelor încadrate în gradul I de invaliditate, precum și celor cu afecțiuni locomotorii grave, pentru perioada cât durează cauza care a determinat neaplicarea regimului de maximă siguranță, execută pedeapsa privativă de libertate în regim închis, pâna la data încetării cauzei, când intră în analiza comisiei, pentru schimbarea regimului de executare a pedepsei privative de libertate.

Nu beneficiază de prevererile art. 35 din Legea nr.254 din 19 iulie 2013, chiar dacă se află în una din situațiile pentru care nu se aplică regimul de maximă siguranță, persoanele condamnate care prezintă risc pentru siguranța penitenciarului.

Caracteristici ale regimului de maximă siguranță:

persoanele condamnate sunt supuse unor măsuri stricte de pază, supraveghere și escortare;

sunt cazate individual;

exceptional în raport de natura și de modul de săvârșire a infractiunii, precum și de persoana condamnatului se poate determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior ca grad de severitate.

prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, de consiliere psihologică, etc. în grupuri mici și în spații anume stabilite în interiorul penitenciarului sub supraveghere continuă;

S5.Regimul închis

Regimul închis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de 3 ani, dar care nu depășește 13 ani.

În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis sunt cazate, de regulă, în comun, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în grupuri, în interiorul penitenciarului, sub pază și supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim închis pot presta munca și pot desfășura activități educative și culturale în afara penitenciarului, sub pază și supraveghere continuă, cu aprobarea directorului penitenciarului.

Măsurile de siguranță specifice regimului închis se aplică persoanelor condamnate, altele decât cele din regimul de maximă siguranță, transferate temporar într-un alt penitenciar, pentru prezentarea în fața organelor judiciare.

Aceste măsuri, specific regimului închis se aplică deținuților internați în penitenciare-spital și în infirmeria penitenciarului.

Caracteristici ale regimului închis:

condamnații sunt cazati în comun;

presteaza muncă și desfășoară activități educative, culturale, etc. în grupuri în interiorul penitenciarului sub pază și supraveghere;

condamnații pot presta muncă și în afara penitenciarului sub pază și supraveghere continuă cu aprobarea directorului penitenciarului;

S6.Regimul semideschis

Regimul semideschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii mai mare de un an, dar care nu depășește 3 ani.

În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat inferior sau imediat superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, prestează muncă și desfășoară activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, sub supraveghere, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarului care rămân deschise în timpul zilei, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim semideschis pot presta muncă și desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, sub supraveghere inclusiv electronică, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Caracteristici ale regimului semideschis:

se aplica condamnaților la pedeapsa inchisorii mai mare de 1 an și mai mică de 5 ani;

condamnații sunt cazați în comun;

condamnații se pot deplasa neînsoțiți în interiorul penitenciarului;

prestează muncă, desfășoară activități de asistență socială, culturale, în grupuri, în spații din interiorul penitenciarelor care raman deschise în timpul zilei;

pot presta muncă și în afara penitenciarului sub supraveghere.

S7.Regimul deschis

Regimul deschis se aplică inițial persoanelor condamnate la pedeapsa închisorii de cel mult un an.

În mod excepțional, natura și modul de săvârșire a infracțiunii, persoana condamnatului, precum și comportarea acesteia până la stabilirea regimului de executare pot determina includerea persoanei condamnate în regimul de executare imediat superior ca grad de severitate, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Persoanele condamnate care execută pedeapsa în regim deschis sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoțite în zone prestabilite din interiorul penitenciarului, pot presta munca și pot desfășura activități educative, culturale, terapeutice, de consiliere psihologică și asistență socială, moral-religioase, instruire școlară și formare profesională, în afara penitenciarului, fără supraveghere, în condițiile stabilite prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

Regimul de executare a pedepsei privative de libertate se stabilește de către comisia de individualizare, la prima întrunire a acesteia, după terminarea perioadei de carantină și observare sau după aplicarea regimului provizoriu.

            Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate în regimul imediat inferior ca grad de severitate se poate dispune, ținându-se seama de natura și modul de săvârșire a infracțiunii, dacă persoana condamnată:

    a) a avut o bună conduită, stabilită prin raportare la recompensele acordate și sancțiunile aplicate și nu a recurs la acțiuni care indică o constantă negativă a comportamentului;

    b) a stăruit în muncă sau s-a implicat activ în activitățile stabilite în Planul individualizat de evaluare și intervenție educativă și terapeutică.

Schimbarea regimului de executare a pedepselor privative de libertate într-unul mai sever se poate dispune, în orice moment al executării pedepsei, dacă persoana condamnată a comis o infracțiune sau a fost sancționată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru mai multe abateri disciplinare grave.

Caracteristici ale regimului deschis:

se aplică condamnaților la pedeapsa închisorii de cel mult 1 an;

sunt cazate în comun;

se pot deplasa neînsoțite în interiorul penitenciarului;

pot presta muncă, desfășura activități terapeutice, de consiliere psihologică etc., în afara penitenciarului, fără supraveghere.

CAPITOLUL III

DREPTURILE PERSOANELOR CONDAMNATE

 Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate la pedepse privative de libertate nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege.

   Împotriva măsurilor privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute în prezentul capitol, luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate la pedepse privative de libertate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privarii de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.

   Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privarii de libertate. Acesta poate proceda la ascultarea oricărei alte persoane în vederea aflării adevărului.

Cnform Legii nr. 254/2013, persoanele aflate într-o situație de privare de libertate au drepturi bine conturate dar, în același timp au și obligații. În acest capitol vom discuta despre drepturile acestui tip de persoane.

Exercitarea drepturilor persoanelor condamnate se menționează expres că nu poate fi îngrădită decât în limitele și în condițiile prevăzute de Constituție și lege, iar împotriva acestor măsuri privitoare la exercitarea drepturilor prevăzute de lege, care sunt luate de către administrația penitenciarului, persoanele condamnate pot face plângere la judecătorul de supraveghere a privării de libertate, în termen de 10 zile de la data când au luat cunoștință de măsura luată.

Drepturile persoanelor condamnate prevazute de lege sunt :

Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase;

Dreptul la informație;

Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal;

Măsuri pentru asigurarea accesului la dispozițiile legale și documentele privind executarea pedepsel;

Asigurarea exercitării dreptului la asistență juridică;

Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență;

Măsuri pentru asigurarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență;

Dreptul la convorbiri telefonice;

Dreptul la comunicări on-line;

Dreptul la plimbare zilnică;

Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite;

Dreptul la vizită intimă;

Dreptul de a primi, cumpăra și a deține bunuri;

Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri;

Examenul medical;

Asistența medicală în cazuri speciale;

Dreptul la asistență diplomatică;

Dreptul la încheierea căsătoriei;

Dreptul de a vota;

Dreptul la odihnă și repausul săptămânal;

Dreptul la muncă;

Dreptul la învățământ;

Dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare;

Modul cum se urmăresc a fi respectate aceste drepturi va fi analizat în cele ce urmează.

    Persoana condamnată este ascultată, în mod obligatoriu, la locul de deținere, de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

    În cazul în care persoana condamnată este transferată la un alt penitenciar, judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate asculta persoana în cauză, în condițiile art. 29, sau poate solicita ascultarea acesteia de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate de la noul loc de deținere, care înaintează declarația luată.

    Judecătorul de supraveghere a privării de libertate poate proceda la ascultarea oricărei altei persoane din sistemul penitenciar, în vederea aflării adevărului.

    Judecătorul de supraveghere a privării de libertate soluționează plângerea, prin încheiere motivată, în termen de 15 zile de la primirea acesteia și pronunță una dintre următoarele soluții:

admite plângerea, în tot sau în parte, și dispune anularea sau modificarea măsurii luate de către administrația penitenciarului ori obligă administrația penitenciarului să ia măsurile legale care se impun;

respinge plângerea, dacă aceasta este nefondată, rămasă fără obiect, tardivă sau inadmisibilă, după caz;

ia act de retragerea plângerii.

    Încheierea judecătorului de supraveghere a privării de libertate se comunică persoanei condamnate și administrației penitenciarului, în termen de 3 zile de la data pronunțării acesteia.

    Competența de soluționare a plângerii aparține judecătorului de supraveghere a privării de libertate de la penitenciarul care a dispus măsurile cu privire la exercitarea drepturilor.

    Împotriva încheierii judecătorului de supraveghere a privării de libertate, persoana condamnată și administrația penitenciarului pot formula contestație la judecătoria în a cărei circumscripție se află penitenciarul, în termen de 5 zile de la comunicarea încheierii.

    Contestațiile se depun la judecătorul de supraveghere a privării de libertate care a pronunțat încheierea.

    Contestațiile se înaintează judecătoriei, împreună cu dosarul cauzei, în termen de două zile de la primirea acestora.

    Respectarea drepturilor prevăzute de lege pentru persoanele condamnate este asigurată de judecătorul de supraveghere a privării de libertate.

    Reprezentanții organizațiilor neguvernamentale, care desfășoară activități în domeniul protecției drepturilor omului, pot vizita penitenciarele și pot lua contact cu persoanele condamnate, cu acordul directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor.

    Întrevederile dintre reprezentanții organizațiilor neguvernamentale prevăzute la alin. (2) și persoanele condamnate se desfășoară în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală.

    Libertatea conștiinței, a opiniilor și libertatea credințelor religioase ( art. 58 din Legea nr. 254/ 2013)

    Libertatea conștiinței și a opiniilor, precum și libertatea credințelor religioase ale persoanelor condamnate nu pot fi îngrădite.

    Persoanele condamnate au dreptul la libertatea credințelor religioase, fără a aduce atingere libertății credințelor religioase ale celorlalte persoane condamnate.

    Persoanele condamnate pot participa, pe baza liberului consimțământ, la servicii sau întruniri religioase organizate în penitenciare, pot primi vizite ale reprezentanților cultului respectiv și pot procura și deține publicații cu caracter religios, precum și obiecte de cult.

     Dreptul la informație ( art. 59 din Legea nr. 254/ 2013)

    Dreptul persoanelor condamnate de a avea acces la informațiile de interes public nu poate fi îngrădit.

    Accesul persoanelor condamnate la informațiile de interes public se realizează în condițiile legii.

    Administrația Națională a Penitenciarelor și administrația penitenciarului au obligația de a lua toate măsurile necesare pentru asigurarea aplicării dispozițiilor legale privind liberul acces la informațiile de interes public pentru persoanele condamnate.

    Dreptul persoanelor condamnate la informații de interes public este asigurat și prin publicații, emisiuni radiofonice și televizate sau prin orice alte mijloace autorizate.

    Persoanelor condamnate li se va permite să comunice cu mass-media, cu respectarea măsurilor de siguranță din penitenciar și doar dacă nu există motive întemeiate care să interzică acest lucru din rațiuni ce țin de protecția părții vătămate, a altor persoane condamnate sau a personalului penitenciarului.

       Dreptul la consultarea documentelor cu caracter personal ( art. 60 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoana condamnată, apărătorul acesteia sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, are acces la dosarul individual.

    Persoana condamnată poate obține, la cerere, contra cost, într-un număr de exemplare justificat, fotocopii ale documentelor din dosarul individual.

    Dacă persoanele condamnate nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile prevăzute la alin. (2) sunt suportate de către administrația locului de deținere.

    Sunt considerate persoane fără mijloace bănești persoanele condamnate care nu au sau nu au avut în ultimele 30 de zile sume de bani disponibile în fișa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite de administrația penitenciarului pentru exercitarea dreptului la petiționare sau corespondență se recuperează ulterior de la persoana condamnată din sumele ce le va deține în fișa contabilă nominală sau în contul personal, în timpul executării pedepsei.

    Apărătorul sau oricare altă persoană, cu acordul scris al persoanei condamnate, poate obține, contra cost, o fotocopie a documentelor din dosarul individual.

    Dosarul individual poate fi consultat, cu excepția situațiilor în care acesta este solicitat de organele abilitate potrivit legii, numai cu acordul persoanei condamnate.

    Consultarea documentelor din dosarul individual prevăzut la alin. (1) se face în prezența unei persoane desemnate de directorul penitenciarului.

    Datele cu caracter personal ale persoanelor condamnate sunt confidențiale, potrivit legii.

    Măsuri pentru asigurarea accesului la dispozițiile legale și documentele privind executarea pedepselor ( art. 61 din Legea nr. 254/ 2013)

    Prevederile Codului penal și ale Codului de procedură penală referitoare la executarea pedepselor privative de libertate, prezenta lege, regulamentul de aplicare a dispozițiilor acesteia, ordinele și deciziile emise în temeiul prezentei legi, Legea nr. 544/2001 privind liberul acces la informațiile de interes public, cu modificările și completările ulterioare, și Hotărârea Guvernului nr. 123/2002pentru aprobarea Normelor metodologice de aplicare a Legii nr. 544/2001privind liberul acces la informațiile de interes public, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 51/2008 privind ajutorul public judiciar în materie civilă, aprobată cu modificări și completări prin Legea nr. 193/2008, cu modificările și completările ulterioare, precum și regulamentul de ordine interioară a penitenciarului sunt puse la dispoziție persoanelor condamnate, în perioada de carantină și observare după primirea în penitenciar.

    În cazul în care persoana condamnată nu vorbește sau nu înțelege limba română, nu se poate exprima ori are deficiențe de comunicare, administrația penitenciarului dispune măsurile necesare aducerii la cunoștință a informațiilor prevăzute la alin. (1), prin intermediul unei persoane care poate comunica cu persoana condamnată.

    Textele prevederilor legale la care se face referire la alin. (1) se pun la dispoziție persoanelor condamnate, în penitenciare, în locuri accesibile.

    În cazul cetățenilor români aparținând minorităților naționale, aducerea la cunoștință a prevederilor menționate la alin. (1) se poate face în limba lor maternă.

    Asigurarea exercitării dreptului la asistență juridică ( art. 62 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate beneficiază de spațiul și facilitățile necesare asigurării dreptului la asistență juridică.

    Persoanele condamnate pot consulta avocați aleși de acestea, în orice problemă de drept dedusă procedurilor administrative sau judiciare.

    Consultarea cu avocatul, ales sau din oficiu, se face cu respectarea confidențialității vizitei, sub supraveghere vizuală.

    Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ( art. 63 din Legea nr. 254/ 2013)

    Dreptul de petiționare și dreptul la corespondență ale persoanelor condamnate sunt garantate.

    În sensul prezentei legi, termenul petiție include orice cerere sau sesizare adresată autorităților publice, instituțiilor publice, organelor judiciare, instanțelor naționale și internaționale.

    În scopul prevenirii introducerii în penitenciar, prin intermediul corespondenței și al răspunsurilor la petiții, a drogurilor, substanțelor toxice, explozibililor sau a altor asemenea obiecte a căror deținere este interzisă, plicurile sunt deschise, fără a fi citite, în prezența persoanei condamnate.

    Corespondența și răspunsurile la petiții au caracter confidențial și nu pot fi reținute decât în limitele și în condițiile prevăzute de lege.

    Corespondența și răspunsurile la petiții pot fi reținute și predate celor în drept dacă există indicii temeinice cu privire la săvârșirea unei infracțiuni. Persoana condamnată este înștiințată, în scris, cu privire la luarea acestor măsuri. Reținerea și predarea celor în drept a corespondenței și a răspunsurilor la petiții în acest caz se pot face numai pe baza dispozițiilor emise de către judecătorul de supraveghere a privării de libertate, prevederile art. 147 din Codul de procedură penală aplicându-se în mod corespunzător.

    Măsuri pentru asigurarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență ( art. 64 din Legea nr. 254/ 2013)

    Pentru asigurarea exercitării dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile corespunzătoare pentru punerea la dispoziția persoanei condamnate a materialelor necesare, precum și pentru instalarea de cutii poștale în interiorul penitenciarului.

    Petițiile și corespondența sunt colectate de către personalul furnizorului de servicii poștale, căruia i se asigură accesul în interiorul penitenciarului.

    Personalul furnizorului de servicii poștale este însoțit, în interiorul penitenciarului, de o persoană anume desemnată de directorul penitenciarului.

    Răspunsurile la petiții și corespondență, adresate persoanelor condamnate, se predau de îndată destinatarului, sub semnătură.

    Cheltuielile ocazionate de exercitarea dreptului de petiționare și a dreptului la corespondență sunt suportate, de regulă, de către persoanele condamnate. În cazul în care aceste persoane nu dispun de mijloacele bănești necesare, cheltuielile pentru exercitarea dreptului de petiționare prin cereri și sesizări adresate organelor judiciare, instanțelor sau organizațiilor internaționale a căror competență este acceptată ori recunoscută de România și cele pentru exercitarea dreptului la corespondență cu familia, apărătorul și cu organizațiile neguvernamentale care își desfășoară activitatea în domeniul protecției drepturilor omului sunt suportate de către administrația penitenciarului.

    Dreptul la convorbiri telefonice ( art. 65 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate au dreptul să efectueze convorbiri telefonice de la telefoanele publice instalate în penitenciare. Convorbirile telefonice au caracter confidențial și se efectuează sub supraveghere vizuală.

    Pentru asigurarea exercitării dreptului la convorbiri telefonice, directorul penitenciarului are obligația de a lua măsurile necesare pentru instalarea de telefoane publice în interiorul penitenciarului.

    Cheltuielile ocazionate de efectuarea convorbirilor telefonice sunt suportate de către persoanele condamnate.

    Numărul și durata convorbirilor telefonice se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

    Dreptul la comunicări on-line ( art. 66 din Legea nr. 254/ 2013)

    Pentru anumite categorii de persoane condamnate, se poate facilita comunicarea on-line cu membrii de familie sau alte persoane.

    Categoriile de persoane condamnate, numărul și durata comunicărilor on-line, precum și modalitatea de acordare a acestora se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

    Dreptul la plimbare zilnică ( art. 67 din Legea nr. 254/ 2013)

    Fiecărei persoane condamnate i se asigură zilnic plimbarea în aer liber timp de minimum o oră, în funcție de regimul de executare a pedepsei privative de libertate.

    Dreptul de a primi vizite și dreptul de a fi informat cu privire la situațiile familiale deosebite ( art. 68 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate au dreptul de a primi vizite, în spații special amenajate, sub supravegherea vizuală a personalului administrației penitenciarului.

    Persoanele aflate în vizită sunt supuse controlului specific.

    Durata și periodicitatea vizitelor, modul de organizare a acestora, precum și calitatea persoanelor vizitatoare se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

    Persoanele condamnate au dreptul de a primi oricând, în condiții de confidențialitate, vizite ale apărătorului.

    Persoanele condamnate pot comunica în limba maternă atât între ele, cât și cu persoanele care le vizitează.

    Persoanele condamnate sunt informate de către administrația penitenciarului cu privire la boala gravă sau decesul soțului, soției sau al concubinului, concubinei, precum și al unei rude apropiate, în cel mai scurt timp de la luarea la cunoștință, de către administrația penitenciarului, despre evenimentul produs.

     Dreptul la vizită intimă ( art. 69 din Legea nr. 254/ 2013)

    Pot beneficia de vizită intimă persoanele condamnate care îndeplinesc, cumulativ, următoarele condiții:

    a) sunt condamnate definitiv și sunt repartizate într-un regim de executare a pedepselor privative de libertate;

    b) nu sunt în curs de judecată în calitate de inculpat;

    c) există o relație de căsătorie, dovedită prin copie legalizată a certificatului de căsătorie sau, după caz, o relație de parteneriat similară relațiilor stabilite între soți;

    d) nu au beneficiat, în ultimele 3 luni anterioare solicitării vizitei intime, de permisiunea de ieșire din penitenciar;

    e) nu au fost sancționate disciplinar pe o perioadă de 6 luni, anterioară solicitării vizitei intime, sau sancțiunea a fost ridicată;

    f) participă activ la programe educaționale, de asistență psihologică și asistență socială ori la muncă.

    Persoana condamnată căsătorită poate beneficia de vizită intimă numai cu soțul sau soția.

    Pentru acordarea vizitei intime, partenerii trebuie să fi avut o relație similară relațiilor stabilite între soți anterior datei primirii în penitenciar.

    Dovada existenței relației de parteneriat se face prin declarație pe propria răspundere, autentificată de notar.

    Directorul penitenciarului poate aproba vizite intime între persoane condamnate, în condițiile prezentului articol.

    Numărul, periodicitatea și procedura desfășurării vizitelor intime se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

    Dreptul de a primi, cumpăra și a deține bunuri ( art. 70 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate au dreptul de a primi bunuri și de a efectua cumpărături.

    Numărul și greutatea pachetelor, categoriile de bunuri care pot fi primite, cumpărate, păstrate și folosite de către persoanele condamnate, precum și procedura de primire, păstrare și folosire se stabilesc prin regulamentul de aplicare a prezentei legi.

    Persoanele condamnate pot primi sume de bani, care se consemnează în fișa contabilă nominală, ce se întocmește la intrarea în penitenciar.

    Cotele din sumele de bani cuvenite persoanelor condamnate pentru munca prestată, sumele primite de la persoane fizice sau juridice în timpul executării pedepsei și sumele aflate asupra lor la primirea în penitenciar sunt evidențiate în fișa contabilă nominală a persoanelor condamnate și pot fi folosite pentru:

    a) exercitarea dreptului de petiționare, a dreptului la corespondență și a dreptului la convorbiri telefonice;

    b) fotocopierea documentelor de interes personal;

    c) efectuarea examenului medical prevăzut la art. 72 alin. (4);

    d) derularea contractului de asigurare în condițiile art. 87 alin. (2);

    e) repararea pagubelor cauzate bunurilor puse la dispoziție de administrația penitenciarului;

    f) recuperarea cheltuielilor avansate de administrația penitenciarului, în condițiile art. 60 alin. (3), art. 64 alin. (5) și art. 72 alin. (5);

    g) cumpărarea de bunuri, sprijinirea familiei sau alte asemenea scopuri;

    h) plata transportului până la domiciliu, la punerea în libertate;

    i) îndeplinirea obligațiilor civile stabilite prin hotărârea de condamnare.

    Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri ( art. 71 din Legea nr. 254/ 2013)

    Dreptul la asistență medicală, tratament și îngrijiri al persoanelor condamnate este garantat, fără discriminare în ceea ce privește situația lor juridică. Dreptul la asistență medicală include intervenția medicală, asistența medicală primară, asistența medicală de urgență și asistența medicală de specialitate. Dreptul la îngrijiri include atât îngrijirile de sănătate, cât și îngrijirile terminale.

    Asistența medicală, tratamentul și îngrijirile în penitenciare se asigură, cu personal calificat, în mod gratuit, potrivit legii, la cerere sau ori de câte ori este necesar.

    Persoanele condamnate beneficiază în mod gratuit, potrivit legii, de îngrijiri, tratament medical și medicamente.

    Serviciile de asistență medicală, tratament, îngrijiri și medicamentele sunt asigurate din Fondul național unic de asigurări sociale de sănătate, în condițiile Contractului-cadru privind condițiile acordării asistenței medicale în cadrul sistemului de asigurări sociale de sănătate și ale Normelor metodologice de aplicare a acestuia, din fondurile unităților din sistemul administrației penitenciare, aprobate cu această destinație, și din alte surse, potrivit legii.

    Acordarea asistenței medicale, a tratamentului și a îngrijirilor persoanelor condamnate se face în condițiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.

    Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate poate solicita, contra cost, să fie examinată, la locul de deținere, de un medic din afara sistemului penitenciar. Constatările medicului din afara sistemului penitenciar se consemnează în dosarul medical al persoanei condamnate.

    Examenul medical ( art. 72 din Legea nr. 254/ 2013)

    Examenul medical al persoanelor condamnate se realizează la primirea în penitenciar și în timpul executării pedepsei privative de libertate, în mod periodic, dispozițiile art. 71 alin. (4) aplicându-se în mod corespunzător.

    Examenul medical se realizează în condiții de confidențialitate, cu asigurarea măsurilor de siguranță.

    În cazul în care constată urme de violență sau persoana condamnată acuză violențe, medicul care efectuează examenul medical are obligația de a consemna în fișa medicală cele constatate și declarațiile persoanei condamnate în legătură cu acestea sau cu orice altă agresiune și de a sesiza de îndată procurorul.

    În cazurile prevăzute la alin. (3), persoana condamnată are dreptul de a solicita să fie examinată, în penitenciar, de un medic legist. Certificatul medico-legal se anexează la fișa medicală, după ce persoana condamnată a luat cunoștință de conținutul său, sub semnătură.

    Cheltuielile ocazionate de examenul medical prevăzut la alin. (4) se suportă de către solicitant, cu excepția situației în care nu are sume de bani evidențiate în fișa contabilă nominală sau în contul personal. Sumele cheltuite în acest sens de administrația penitenciarului vor fi recuperate, pe durata executării pedepsei, de la persoana condamnată, în momentul în care în contul personal sau în fișa contabilă va exista disponibil.

    Cu ocazia primirii în penitenciar, după identificarea persoanei condamnate, dacă aceasta prezintă afecțiuni medicale, penitenciarul adoptă măsurile necesare pentru asigurarea asistenței medicale în rețeaua medicală proprie sau a Ministerului Sănătății.

    Asistența medicală în cazuri speciale ( art. 73 din Legea nr. 254/ 2013)

    Femeile condamnate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistență medicală prenatală și postnatală, luându-se măsuri ca nașterea să aibă loc în afara penitenciarului, într-o instituție medicală specializată. Administrația penitenciarului ia măsuri ca, în mod excepțional, persoana condamnată, la solicitarea acesteia și dacă nu este decăzută din drepturile părintești, să își poată îngriji copilul până la vârsta de un an.

    Administrația penitenciarului informează autoritățile competente în domeniul protecției copilului cu privire la nașterea copilului de către o femeie condamnată, pentru a fi luate măsurile care se impun.

    La împlinirea vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei sau persoanei indicate de aceasta.

    În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijire potrivit alin. (3), acesta este încredințat, potrivit legii, unei instituții specializate, înștiințându-se, în acest sens, autoritățile competente pentru protecția copilului.

    Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor sunt desemnate penitenciarele care asigură condițiile necesare pentru ca mama privată de libertate, la solicitarea acesteia, să își poată îngriji copilul până la împlinirea vârstei de un an.

    Prin decizie a directorului general al Administrației Naționale a Penitenciarelor se stabilesc penitenciarele sau spitalele-penitenciar în care vor funcționa secții speciale de psihiatrie destinate deținuților cu tulburări psihice grave, inclusiv cele provocate de alcool sau alte substanțe psihoactive.

    În secțiile speciale de psihiatrie se asigură, de către personal specializat, tratamentul necesar și desfășurarea programelor de intervenție specifică deținuților cu tulburări psihice grave, pentru modificarea pozitivă a personalității și comportamentului acestora.

    Regimul aplicabil deținuților în secțiile speciale de psihiatrie este cel prevăzut la art. 36.

    Dreptul la asistență diplomatică ( art. 74 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, au dreptul de a se adresa reprezentanțelor diplomatice sau consulare în România ale statului ai cărui cetățeni sunt și de a fi vizitate de funcționarii acestor reprezentanțe diplomatice sau consulare, în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală.

    Administrația penitenciarului are obligația să coopereze cu instituțiile prevăzute la alin. (1) pentru realizarea asistenței diplomatice a persoanelor condamnate.

    Persoanele condamnate, cu statut de refugiați sau apatrizi, precum și persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, al căror stat nu este reprezentat diplomatic sau consular în România, pot solicita administrației penitenciarului să contacteze autoritatea internă sau internațională competentă și pot fi vizitate de reprezentanții acesteia, în condiții de confidențialitate, sub supraveghere vizuală.

    Persoanele condamnate, care au altă cetățenie decât cea română, sunt informate, la intrarea în penitenciar, cu privire la posibilitatea continuării executării pedepsei privative de libertate în statul de cetățenie.

    Persoanele condamnate care nu au cetățenie sau au altă cetățenie decât cea română au dreptul de a solicita acordarea unei forme de protecție în România, în condițiile legii. Cererile de azil depuse de aceste persoane se transmit autorității desemnate pentru imigrări de către administrația penitenciarului, care va asigura accesul autorităților competente în domeniul azilului, pentru efectuarea formalităților prevăzute de lege.

    Dreptul la încheierea căsătoriei ( art. 75 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate au dreptul la încheierea căsătoriei în penitenciar, în condițiile legii. Consimțământul viitorilor soți este luat de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei în a cărei rază administrativ-teritorială se găsește penitenciarul.

    Administrația penitenciarului are obligația de a asigura condițiile necesare încheierii căsătoriei.

    După încheierea căsătoriei, soții pot beneficia de vizită intimă, timp de 48 de ore, cu acordul directorului penitenciarului.

    În cazul în care cei doi soți divorțează și se recăsătoresc între ei, prevederile alin. (3) nu se aplică.

    În actul de căsătorie, la locul încheierii căsătoriei, se înscrie localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul.

    Persoanele condamnate care execută pedeapsa privativă de libertate în regim semideschis sau deschis pot încheia căsătoria în localitatea în care domiciliază sau în localitatea în a cărei rază teritorială este situat penitenciarul, cu acordul directorului penitenciarului, și pot primi, în acest scop, o permisiune de ieșire din penitenciar de până la 5 zile. Consimțământul viitorilor soți este luat de către ofițerul de stare civilă din cadrul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau, după caz, din cadrul primăriei localității în care se încheie căsătoria.

    Permisiunea de ieșire din penitenciar prevăzută la alin. (6) se acordă de către directorul general al Administrației Naționale a Penitenciarelor, la propunerea comisiei prevăzute la art. 98 alin. (2).

    Dreptul de a vota ( art. 76 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate își pot exercita dreptul de a vota, dacă acesta nu a fost interzis prin hotărârea de condamnare.

    Administrația penitenciarului asigură persoanelor condamnate condițiile necesare exercitării dreptului la vot, potrivit legii.

    Șeful serviciului public comunitar de evidență a persoanelor acordă scutire de la plata cheltuielilor de producere și de eliberare a actelor de identitate, în situația în care persoanele condamnate nu dispun de mijloace financiare.

    Dreptul la odihnă și repausul săptămânal ( art. 77 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanelor condamnate li se asigură minimum 7 ore de somn pe zi.

    Persoanele condamnate care muncesc au dreptul la repaus săptămânal, potrivit legislației muncii.

    Dreptul la muncă ( art. 78 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanelor condamnate li se poate cere să muncească, în raport cu tipul regimului de executare, ținându-se seama de calificarea, deprinderile și aptitudinile acestora, de vârstă, starea de sănătate, măsurile de siguranță, precum și de programele destinate sprijinirii formării profesionale a acestora.

    Dreptul la învățământ ( art. 79 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanele condamnate pot participa, în funcție de posibilitățile penitenciarului, la cursuri de instruire școlară sau universitare, în condițiile protocolului de colaborare încheiat cu Ministerul Educației Naționale, ținându-se cont de nevoile prioritare de intervenție identificate, de starea de sănătate, de tipul regimului de executare și de măsurile de siguranță aplicate.

       Dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare ( art. 80 din Legea nr. 254/ 2013)

    Persoanelor condamnate li se asigură dreptul la hrană, ținută, cazarmament și condiții minime de cazare, conform art. 48 – 50.

5