Drept Penal. Partea Speciala Santajul
DREPT PENAL.PARTEA SPECIALǍ
ṢANTAJUL
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL I. INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ.NORMA INCRIMINATOARE
Secṭiunea I.Scurt istoric
Secṭiunea a II-a.Definiṭia infracṭiunii de ṣantaj
Secṭiunea a III-a.Obiectul infracṭiunii
§1. Obiectul juridic special
§2. Obiectul material
Secṭiunea a IV-a.Subiecṭii infracṭiunii
Secṭiunea a V-a.Conṭinutul constitutiv
§1. Latura obiectivǎ (materialǎ
Elementul material
Urmarea imediatǎ
Legǎtura de cauzalitate
§2. Latura subiectivǎ
Secṭiunea a VI-a.Formele infracṭiunii. Modalitǎṭi ṣi sancṭiuni
Secṭiunea a VII-a.Aspecte procesuale
CAPITOLUL AL II-LEA.INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ IN NOUL COD PENAL ṢI IN VECHIUL COD PENAL
Secṭiunea I.Principalele modificǎri aduse infracṭiunii de ṣantaj odata cu intrarea in vigoare a Noului Cod Penal
CAPITOLUL AL III-LEA.INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ PRIVITA COMPARATIV CU ALTE INFRACṬIUNI
Secṭiunea I. Criterii distinctive intre infracṭiunea de ṣantaj ṣi talhǎrie
Secṭiunea a II-a Criterii distinctive intre infracṭiunea de ṣantaj ṣi ameninṭare
Secṭiunea a III-a Criterii distinctive intre infracṭiunea de ṣantaj ṣi lipsire de libertate
CAPITOLUL AL IV-LEA.ELEMENTE DE DREPT COMPARAT A NOṬIUNII DE ṢANTAJ IN JURISPRUDENṬA ROMÂNEASCǍ ṢI IN CADRUL UNOR STATE EUROPENE
Secṭiunea I.Noṭiunea de ṣantaj privita in cadrul unor state europene
Noṭiunea de ṣantaj in Italia
Noṭiunea de ṣantaj in Franṭa
Noṭiunea de ṣantaj in Spania
Noṭiunea de ṣantaj in Elveṭia
Noṭiunea de ṣantaj in Suedia
CONCLUZII
BIBLIOGRAFIE
INTRODUCERE
Una dintre cele mai importante valori sociale recunoscutǎ încǎ din antichitate de cǎtre unii gânditori ai timpului a fost consideratǎ a fi libertatea individualǎ a omului.
În scopul apǎrarii acestei valori, în decursul evoluṭiei sale istorice, in funcṭie de momentul parcurs, societatea ṣi-a construit diferite instrumente prin care ṣi-a propus apǎrarea acesteia.
Indiferent de momentul istoric parcurs, singura modalitate de apǎrare cu maximum de eficienṭǎ acestei valori s-a dovedit a fi cea a instituirii unor norme juridice de drept penal.
În dreptul nostru, asemenea norme juridice au apǎrut încă de la mijlocul secolului al XIX-lea, odată cu intrarea în vigoare Codul penal de la 1864, ce avea o imparțire tripartită în crime, delicte si contravenții.
Ulterior prin intrarea în vigoare a Codului penal din 1936 (C. pen. "Regele Carol al II lea" ),a păstrat împarțirea tripartită a infracțiunilor în crime, delicte si contravenții. Deasemenea Cod penal adoptat în 1969 a renunțat la sistemul trinitar, lasând loc unei concepții unitare cu privire la infracțiune.
Libertatea constituie dimensiunea necesară și esențială dezvoltării personalității și conștiinței umane. Orice atingere asupra libertății are semnificația unei suprimări cu maximum de violență a ființei umane. Ca agresiune individuală, el este o formă de crimă împotriva entității spirituale. Ca agresiune colectivă, constituie un genocid spiritual, o reîntoarcere la preistoria condiției umane.
Libertatea individului este de neconceput fără libertate morală. În realizarea oricărei activități zilnice ,omului îi este indispensabil sentimentul de liniște, de securitate, pe care îl dobândește numai în condițiile unei netulburate libertăți psihice. Conștiința faptului că i s-ar putea produce un rău provoacă persoanei o temere, o stare de tulburare, care influențează asupra actelor pe care le efectuează, asupra hotărârilor pe care le ia, și asupra comportării pe care aceasta o are, în general, în cadrul societății. Persoana căreia i s-a răpit libertatea psihică nu-și mai găsește liniștea, este preocupată în permanență de ceea ce i s-ar putea întâmpla, nu-și mai poate desfășura în mod normal activitatea, iar toate acestea se răsfrâng negativ asupra participării ei la viața socială. De aceea,o asemenea faptǎ este o faptă ce prezinta periculozitate, pe care legea penală trebuie să o incrimineze .
Din cele mai vechi timpuri au existat preocupǎri pentru ocrotirea persoanei umane, problematica drepturilor omului fiind în atenṭia tuturor marilor filozofi si juriṣti ai lumii.
Gânditorii greci considerau drepturile omului ca fiind acele drepturi fundamentale eterne ṣi imuabile pe care orice societate omeneascǎ trebuie sǎ le respecte , cu alte cuvinte sunt drepturi care izvorǎsc din natura lucrurilor iar legea nu este decât expresia acesteia. În acest fel, drepturile omului ce izvorǎsc din dreptul natural sunt drepturi fireṣti.
În concepṭia lui Rousseau, în fruntea valorilor originare stǎ ca valoare supremǎ libertatea , el spunea, ca "a renunṭa la libertatea ta înseamna a renunṭa la calitatea ta de om, la drepturi umane, ba chiar ṣi la datoriile tale. Nu existǎ nici o despǎgubire posibilǎ pentru cel care renunṭǎ la toate ;o astfel de renunṭare este incompatibilǎ cu natura omului". Cu libertatea dispare orice moralitate Rousseau aratǎ cǎ nu se poate garanta aceastǎ libertate decât prin legi capabile să împiedice ca oamenii drepṭi sa fie oprimaṭi de cei rǎi.
Primul document fondator pentru ceea ce s-a numit ulterior drepturile omului ori ṣi libertǎṭile fundamentale este Magna Carta Libertatum , adoptat in 1215, care sublinia cǎ:”Nici un om liber nu va fi arestat, nici întemniṭat sau privat de bunurile sale sau declarat in faṭa legii,
exilat sau lezat, indiferent de maniera și noi nu vom merge niciodatǎ împotriva lui ṣi nu vom trimite pe cineva împotriva lui fǎrǎ judecata loialǎ a egalilor sǎi în conformitate cu legea ṭarii.”
Constituṭia României în titlul II intitulat „Drepturile,libertaṭile ṣi îndatoririle fundamentale ale cetăṭenilor” însumează o enumerare clarǎ a tuturor drepturilor,libertăṭilor ṣi îndatoririlor fundamentale enunṭând garanṭii de natura sǎ asigure respectul ferm al acestora. Trebuie subliniat că la elaborarea textelor s-au avut in vedere in primul rând Convenṭiile internaṭionale privind drepturile omului, „Declaraṭia universalǎ a drepturilor omului”, cele două Pacte internaṭionale cu privire la drepturile omului („Pactul privind drepturile civile ṣi politice”‚ „Pactul privind drepturile economice ṣi sociale”). Au fost avute in vedere ,totodatǎ ṣi reglementǎrile corespunzǎtoare ,modul în care aceste drepturi ṣi libertaṭi au fost enunṭate in Constituṭiile principalelor state democratice.
O contribuṭie importantǎ în vederea protecṭiei drepturilor ṣi libertǎṭilor omului consacrate in Constituṭie o aduce ṣi legea penalǎ.
Legea penalǎ apǎrǎ omul atât în ceea ce priveṣte existenṭa sa fizicǎ ṣi atributele fundamentale ale personalitaṭii sale ,cât si in ceea ce privete toate celelalte drepturi si interese fundamentale care îi sunt recunoscute. Aceastǎ apǎrare se realizeazǎ în maniera specificǎ dreptului penal, adicǎ prin incriminarea faptelor care aduc atingere fiinṭei ,drepturilor ṣi intereselor sale legitime.
Ca o distincṭie între faptele de pericol social îndreptate împotriva drepturilor absolute privitoare la existenṭa fizicǎ ṣi la principalele atribute ale fiinṭei si personalitaṭii umane,pe de o parte,si faptele de pericol social îndreptate impotriva altor drepturi si interese ale persoanei,pe de altǎ parte,legiuitorul a inclus pe cele dintâi într-o categorie distinctǎ de infracṭiuni,sub denumirea de „Infracṭiuni contra persoanei”. Ele constituie conṭinutul Titlului I, din Partea specialǎ a Codului Penal.
Dreptul de libertate reprezintǎ, alǎturi de dreptul la viaṭǎ,la integritate corporalǎ ṣi sǎntate un drept fundamental al persoanei. Fǎrǎ dreptul la libertate, personalitatea omului nu-ṣi poate gǎsi afirmarea iar toate celelalte drepturi inclusiv dreptul la viaṭa îṣi pierd valoarea,deoarece numai în măsura în care este liber ,omul se poate bucura pe deplin de viaṭǎ precum ṣi de celelalte drepturi care îi sunt recunoscute. Dreptul la libertate reprezintă dreptul de a valorifica in practicǎ toate însuṣirile, interesele si dorinṭele legitime si raṭionale ale omului.
Acest drept fundamental, libertatea,care prezintă numeroase și variate aspecte,este ocrotit și prin incriminarea faptelor care ii aduc atingere. Aceste fapte contituie infracṭiuni contra libertaṭii, cărora legiutorul le-a consacrat in capitolul VI din Titlul I al Codului Penal „Infracțiuni contra persoanei”. Una dintre faptele care aduc atingere libertaṭii psihice (morale) a persoanei, incriminatǎ in acest capitol este infractiunea de „ṣantaj”.
Obiectul ocrotirii, în cazul infracṭiunii de "ṣantaj" este libertatea individualǎ privitǎ sub aspectul liberṭatii psihice (morale) a persoanelor, adicǎ libertatea lǎsatǎ fiecarei persoane de a hotarî (de a dispune ) în toate actele sale, în cadrul ordinei juridice, dupa cum va crede de cuviinṭă,deci dupa cum îi vor dicta constiinṭa, sentimentele si interesele sale legitime.
Pericolul pe care îl prezintǎ infracṭiunea de ṣantaj rezultǎ din atingerea adusǎ libertaṭii psihice a persoanei, în vederea realizǎrii unui folos într-un mod injust. Societatea are tot interesul sǎ asigure, în cadrul relaṭiilor sociale, libertatea moralǎ pentru toṭi cetǎṭenii, astfel cǎ aceṣtia sǎ se manifeste liber si cu toatǎ responsabilitatea în diferitele acte ce le înfǎptuiesc în cadrul acestor relaṭii. Constrângerea libertaṭii psihice apare în cazul ṣantajului cu atât mai gravǎ, cu cât pe aceastǎ cale se urmǎreṣte realizarea unui folos în mod injust.
Reglementate în cap. VI art.207 infracṭiunea de ṣantaj din Noul Cod Penal face parte din categoria infracṭiunilor contra libertaṭii persoanei alǎturi de infracṭiunea de lipsire de libertate in mod ilegal prevazutǎ in art. 205, deasemenea alǎturi de hǎrṭuire in baza art. 208 si ameninṭare incadratǎ pe art.206. Obiectul juridic generic al acestor infracțiuni constă în relațiile sociale care privesc libertatea fizică și psihică a persoanei.
CAPITOLUL I INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ. NORMA INCRIMINATOARE
Infracṭiunea de ṣantaj este o infracṭiune complexǎ ṣi se referǎ la o faptǎ ce aduce atingere libertǎṭii psihice sau morale a persoanei, fǎptuitorul urmǎrind dobândirea în mod injust a unui folos. Pentru rezolvarea acestei probleme, vom porni de la analiza unei viziuni de ansamblu printr-un scurt istoric al infracțiunii (Secṭiunea I ), urmată de definirea infracṭunii de ṣantaj
(Secṭiunea II-a),pentru ca apoi sǎ identificǎm obiectul (Secṭiunea a III-a )ṣi subiecṭii infracṭiunii
( Secṭiunea a IV-a). Deasemenea pentru o analizǎ cât mai eficientǎ a infracṭunii de ṣantaj vom identifica ṣi latura obiectivǎ a acesteia ce reprezintǎ una dintre cele doua laturi ale infracṭiunii constând din manifestǎrile exterioare prin care se produc urmǎrile socialmente periculoase. Latura obiectivǎ include elementul material (acṭiunea sau inacṭiunea), urmarea imediatǎ ṣi legǎtura de cauzalitate. Vom analiza ṣi latura subiectivǎ prin determinarea vinovǎṭiei sub forma intenṭiei directe sau indirecte ( Secṭiunea a V-a). Nu în ultimul rând vom menṭiona ṣi formele infracṭinii,modurile cum poate fi sancṭionatǎ persoana ce sǎvârṣeṣte infracṭiunea de ṣantaj ( Secṭiunea a VI-a),precum ṣi aspectele procesuale ce caracterizeazǎ infracṭiunea de ṣantaj( Secṭiunea a VII-a).
Secṭiunea a I. SCURT ISTORIC
În ceea ce priveṣte delictul de ṣantaj în Codul penal de la 1864 acesta a fost incriminat în Transilvania prin art. 350-353 și în Bucovina în art. 98-99. Trebuie subliniat cǎ în acest cod, ṣantajul face parte din cadrul infracṭiunilor contra patrimoniului.
Transilvania – art. 350 : "Acela, care cu cugetul de a dobândi pe nedrept pentru sine sau pentru altul beneficii materiale, constrânge pe cineva prin violenṭă sau prin ameninṭări sǎ facǎ, sǎ sufere sau sǎ nu facǎ un lucru, dacǎ fapta sa nu constituie o infracṭiune mai gravǎ savârseṣte delictul de ṣantaj ṣi se va pedepsi cu închisoare corecṭionalǎ pâna la 3 ani.”
Art. 351 : "Sǎvârșește delictul de ṣantai infracṭiunii
( Secṭiunea a IV-a). Deasemenea pentru o analizǎ cât mai eficientǎ a infracṭunii de ṣantaj vom identifica ṣi latura obiectivǎ a acesteia ce reprezintǎ una dintre cele doua laturi ale infracṭiunii constând din manifestǎrile exterioare prin care se produc urmǎrile socialmente periculoase. Latura obiectivǎ include elementul material (acṭiunea sau inacṭiunea), urmarea imediatǎ ṣi legǎtura de cauzalitate. Vom analiza ṣi latura subiectivǎ prin determinarea vinovǎṭiei sub forma intenṭiei directe sau indirecte ( Secṭiunea a V-a). Nu în ultimul rând vom menṭiona ṣi formele infracṭinii,modurile cum poate fi sancṭionatǎ persoana ce sǎvârṣeṣte infracṭiunea de ṣantaj ( Secṭiunea a VI-a),precum ṣi aspectele procesuale ce caracterizeazǎ infracṭiunea de ṣantaj( Secṭiunea a VII-a).
Secṭiunea a I. SCURT ISTORIC
În ceea ce priveṣte delictul de ṣantaj în Codul penal de la 1864 acesta a fost incriminat în Transilvania prin art. 350-353 și în Bucovina în art. 98-99. Trebuie subliniat cǎ în acest cod, ṣantajul face parte din cadrul infracṭiunilor contra patrimoniului.
Transilvania – art. 350 : "Acela, care cu cugetul de a dobândi pe nedrept pentru sine sau pentru altul beneficii materiale, constrânge pe cineva prin violenṭă sau prin ameninṭări sǎ facǎ, sǎ sufere sau sǎ nu facǎ un lucru, dacǎ fapta sa nu constituie o infracṭiune mai gravǎ savârseṣte delictul de ṣantaj ṣi se va pedepsi cu închisoare corecṭionalǎ pâna la 3 ani.”
Art. 351 : "Sǎvârșește delictul de ṣantaj și se va pedepsi conform dispoziṭiilor art. 350, cel ce cu cugetul de a dobândi pentru sine sau pentru altul beneficii materiale, amenința pe cineva cu publicarea, prin imprimare, a unor afirmațiuni calomnioase sau insultatoare.
Art. 352 : "Tentativa delictului de șantaj se pedepsește."
Art. 353 : "Șantajul este crimă și se va pedepsi cu temniță grea pâna la 5 ani dacă:
1. Autorul șantajului amenință cu asasinatul, cu leziuni corporale grave, cu darea de foc sau cu facerea altei daune materiale grave.
2. S-a savârșit prin simularea calității de funcționar public sau sub pretextul unui ordin legal al vreunei autoritați.
Bucovina – art.98: "De crimă prin violență publică prin șantaj se face vinovat acela care:
întrebuințeaza forța efectiva în contra unei persoane pentru a o constrânge la o prestare, o
tolerare ori omitere întrucât acțiunea lui nu se prezintă ca o crimă mai grav pedepsită.
În aceeasi condițiune comite aceeași crimă și acela care :
b) direct sau indirect, în scris sau verbal, sau în alt mod, cu sau fără indicarea numelui său, amenința pe cineva cu o violare a corpului, libertații, onoarei ori proprietății, cu intențiunea de a stoarce de la cel amenințat o prestare, tolerare sau omitere, dacǎ amenințarea este de așa fel, ca în vederea circumstanțelor și a constituției sale personale sau a importantei raului amenintat inspira celui amenintat îngrijiri întemeiate indiferent daca răul amintit este îndreptat în contra celui amenințat însusi, a familiei ori a rudelor sale ori în contra a altor persoane puse sub scutul lui si dacă amenințarea a avut sau nu succes."
Art.99 : "Acela care întrebuințează amenințarea aratată în art. 98 și proprie de a exercita în modul arătat acolo temeri întemeiate, numai cu intențiunea de a produce la singure persoane, la comune ori distincte frică si neliniște, comite crima de violență publică prin amenințare periculoasă".
Ulterior în Codul penal din 1936, delictul de șantaj a fost incriminat în art. 495 și își avea originea în art. 350 si 351 ale codului penal transilvanean din 1864. În acest Cod penal, delictul de șantaj a fost asezat printre infracțiunile contra persoanei față de vechiul Cod penal când acest delict era așezat printre infracțiunile contra patrimoniului. Interesul protejat prin delictul de șantaj era libertatea psihică a persoanelor. Art. 495 avea următorul conṭinut: "Acela care, în scopul de a dobândi în mod injust, pentru sine sau pentru altul, un folos material, constrânge o persoană prin violență sau amenințare, ca să facă, să nu facă sau să sufere ceva, întrucât faptul nu ar constitui o infracțiune mai gravă, comite delictul de șantaj si se pedepsește cu închisoare corecționala de la 6 luni la 2 ani. Pedeapsa este închisoarea corecțională de la unu la 3 ani, dacă amenințarea consistă în aceea că se vor da publicitații fapte, reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată sau rudă a ei, ori pentru o persoană de care este legată printr-o temeinică afecțiune. Tentativa se pedepsește". Codul penal adoptat în 1969 a renunțat la sistemul trinitar, lasând loc unei concepții unitare cu privire la infracțiune. În acest sistem, contravențiile au ieșit din sfera de reglementare a justiției penale, iar în rest, toate faptele prevăzute de legea penală și în condițiile prevăzute de lege, reprezintă infracțiuni, fără nicio altă distincție; prin adoptarea acestui cod s-au adus modificări infracțiunilor de șantaj, ele fiind prevăzute in art. 194 din Codul penal ce urmează apoi a fi modificat prin art. 207 o dată cu intrarea in vigoare a NCP in februarie 2014.
Secṭiunea a II-a. DEFINIṬIA INFRACṬIUNII DE ṢANTAJ
Art. 207 NCP Șantajul
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Conform art. 207 alin (1) NCP șantajul este infracṭiunea ce constǎ în constrângerea unei persoane sǎ dea, sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva, dacǎ fapta este comisǎ spre a dobândi in mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine sau pentru altul conform art. 207 alin (1) NCP .Aceastǎ reglementare constituie varianta tip .
Constituie o forma asimilatǎ a infracṭiunii constrângerea constând în ameninṭarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare ,compromiṭătoare pentru persoana ameninṭatǎ ori pentru un membru de familie al acesteia , în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial , pentru sine sau pentru altul conform art. 207 alin (2) NCP.
Constituie variantǎ agravantǎ a infracṭiunii de ṣantaj comiterea faptei in formǎ tip sau asimilatǎ in scopul de a dobândi in mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul conform art. 207 alin ( 3) NCP.
Secṭiunea a II-a.OBIECTUL INFRACṬIUNII
1.Obiectul juridic special
În ceea ce priveṣte infracṭiunea de ṣantaj suntem în prezenṭa unui obiect juridic special denumit ṣi complex. Obiectul juridic principal este reprezentat de relaṭiile sociale referitoare la libertatea psihicǎ a persoanei, aceasta fiind valoarea ocrotit în principal ṣi nemijlocit prin incriminarea faptei.
Deasemenea existǎ ṣi un obiect juridic secundar, deoarece, prin ṣantaj se aduce atingere in mod indirect si altor valori ocrotite de legea penalǎ. Intrǎ în sfera acestui obiect juridic secundar, după caz, relaṭiile privind integritatea fizicǎ a persoanei (atunci când constrângerea se realizeazǎ prin violenṭe fizice), relaṭiile patrimoniale sau relaṭiile privind alte drepturi ori interese , nepatrimoniale, ale persoanei.
2 Obiectul material
În ceea ce privește obiectul material ,având in vedere specificul valorii ocrotite nemijlocit la infracțiunea de ṣantaj nu există obiect material. Avem totuṣi o situație de excepṭie în cazul în care constrângerea se realizeazǎ prin violenṭǎ fizicǎ , existǎ un obiect material secundar, reprezentat de corpul persoanei. În cazul în care patrimoniul persoanei vǎtǎmate este afectat, prin cedarea unui bun, prin distrugerea acestuia,bunul respectiv reprezintǎ obiectul material secundar al infracṭiunii.
În cazul variantei agravante folosul material patrimonial dobândit in mod injust nu contituie obiect material al infracțiunii , ci consecinṭa infracṭiunii constituind totodatǎ ṣi prejudiciul încercat de persoana vǎtǎmatǎ cu care aceasta se poate constitui parte civilǎ în procesul penal.
Secṭiunea a III-a.SUBIECṬII INFRACṬIUNII
Subiectul activ
Subiectul activ al infracṭiunii de ṣantaj poate fi orice persoanǎ fizicǎ sau juridicǎ fiind necirscumstanṭiat . Fapta poate sǎ fie comisǎ de o singura persoana sau prin contribuṭia mai multor persoane, participante la comiterea infracṭiunii in calitate de instigatori,complici, coautori . Deasemenea trebuie sǎ aibǎ ṣi capacitate penalǎ.
În cazul în care persoana vǎtǎmatǎ este constrânsǎ sǎ comitǎ o infracṭiune ,fǎptuitorul nu va raspunde pentru ṣantaj ,ci pentru instigarea la acea infracṭiune ,eventual in forma participaṭiei improprii in cazul in care autorul beneficiaz de cauzele de neimputabilitate prevazute la art. 24 ṣi art.25 NCP.
Art. 24: Constrângerea fizicǎ: Nu este imputabilǎ fapta prevazutǎ de legea penalǎ savârṣitǎ din cauza unei constrângeri fizice cǎreia fǎptuitorul nu i-a putut rezista.
Art. 25: Constrângerea moralǎ: Nu este imputabilǎ fapta prevazutǎ de legea penalǎ savârṣitǎ din cauza unei constrângeri morale, exercitatǎ prin ameninṭare cu un pericol grav pentru persoana fǎptuitorului ori a altuia ṣi care nu putea fi inlǎturat în alt mod.
În practica judiciarǎ s-a subliniat faptul cǎ, comite infracṭiunea de ṣantaj acela care, pentru a obṭine în mod injust o sumǎ de bani, ameninṭǎ pe autorul unei infracṭiuni comisǎ în dauna sa cǎ, îl va denunṭa organelor judiciare.
Subiectul pasiv
Subiectul pasiv al infracṭiunii este persoana faṭa de care se exercitǎ acṭiunea de constrângere, pentru ca sǎ dea, sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva. Nici subiectul pasiv nu trebuie sǎ îndeplineasca o calitate anumitǎ; orice persoanǎ fizicǎ în viaṭǎ poate fi subiect pasiv al infracṭiunii. Nu poate fi subiect pasiv o persoanǎ juridicǎ .În situaṭia în care sunt mai multe persoane vǎtǎmate printr-o faptǎ unicǎ de ṣantaj, existǎ tot atâtea infracṭiuni câti subiecṭi pasivi au fost victime.
Nu prezintǎ importanṭǎ vârsta sau sexul subiectului pasiv al infracṭiunii .
În aprecierea gradului de pericol social al faptei savârṣite, se vor avea în vedere raporturile existente între fǎptuitor si victimǎ, precum si calitǎṭile acestora, atunci când au influenṭat comiterea faptei, fǎrǎ a-i schimba natura juridicǎ. Pentru existenṭa faptei dispoziṭia legalǎ nu prevede nici o cerinṭa de loc sau timp; totuṣi, la evaluarea gravitǎṭii infracṭiunii comise se va ṭine seama unde ṣi când a fost efectuatǎ acṭiunea de constrângere .
Secṭiunea a IV-a.CONṬINUTUL CONSTITUTIV
Latura obiectivǎ (materialǎ)
Elementul material
În ceea ce priveṣte infracṭiunea de ṣantaj ,elementul material al laturii obiective constǎ într-o acṭiune în contrângerea unei persone prin orice mijloc sǎ dea (remiterea unui bun), sǎ facǎ (adoptarea unui anumit comportament sau acṭionarea într-un anumit sens), sǎ nu facǎ (omisiunea de a adopta un anumit comportament sau de a acṭiona într-un anumit fel) sau sǎ sufere ceva (suportarea unui prejudiciu patrimonial sau nepatrimonial).
Prin acṭiunea de constrângere se înṭelege a forṭa (a sili,a obliga) pe cineva sǎ adopte o conduitǎ contrarǎ propriei voinṭe,pe care nu ar avea-o de bunǎvoie.Deasemenea constrângerea poate fi de naturǎ fizicǎ(violenṭǎ) sau de naturǎ moralǎ(ameninṭare), dupǎ cum rezultǎ ṣi din dispoziṭiile pǎrṭii generale,care se referǎ, printre cauzele care înlǎturǎ caracterul penal al faptei, la “constrângerea fizicǎ ṣi constrâgerea moralǎ”.Cu alte cuvinte , noṭiunea de constrângere include atât violenṭa, cât ṣi ameninṭarea, ceea ce face ca exprimarea leguitorului din vechiul cod sǎ fie pleonasticǎ iar conform noului cod penal termenul de constrângere fiind ,deci, suficient pentru conturarea elementului material.
Constrângerea exercitatǎ fie prin violenṭa ,fie prin ameninṭare, fie prin ambele procedee,trebuie sa aibǎ aptitudinea de a insufla victimei o stare de temere serioasǎ,suficient de puternicǎ pentru ca libertatea psihicǎ a acesteia sa fie lezatǎ. Pentru existenṭa infracṭiunii nu este însǎ necesar ca victima sǎ se ṣi conformeze cererii fǎptuitorului,adicǎ in mod efectiv sǎ dea,sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva. Deasemenea existǎ infracṭiunea de ṣantaj în ipoteza în care victima, constrânsǎ fiind prin ameninṭǎri spre exemplu cu mutilarea sǎ dea o suma de bani, denunṭǎ fapta organelor judiciare,iar acestea organizeazǎ un flagrant, în cursul cǎruia fǎptuitorul este surprins în momentul în care intrǎ in posesia unei sume de bani pretinse.
A da ceva, înseamnǎ a efectua un act de autodeposedare prin remiterea unui bun.
Astfel s-a reṭinut în practica judiciarǎ cǎ existǎ infracṭiunea de ṣantaj dacǎ inculpaṭii au pretins sume de bani pentru a nu denunṭa persoanele pe care le-au surprins cǎ au sustras mǎrfuri din magazin.
A face ceva înseamnǎ cǎ victima este constrânsǎ la a presta o activitate (de exemplu, a semna un act, a evacua o încapere sau imobil, a face o declaraṭie, a retrage o plângere, a anula o logodnǎ a-ṣi da demisia din serviciu etc.) sau a lua o anumitǎ atitudine impusǎ prin constrângere.
A nu face ceva înseamna cǎ victima este constrânsǎ de cǎtre fǎptuitor la un act omisiv (de abṭinere) de la ceea ce victima era îndreptaṭita sa facǎ. Constituie acte omisive, de exemplu,de a lua o atitudine (a nu face un denunṭ, a nu declanṣa un proces, a nu se prezenta la un concurs pentru ocuparea unui post, a nu face un act, etc.) din cauza constrângerii.
Prin a suferi ceva înseamnǎ cǎ victima este obligatǎ sǎ suporte un prejudiciu material sau moral (de exemplu, acceptarea sǎ i se distrugǎ un bun, sǎ pǎraseasca o localitate, sǎ îndure o situaṭie umilitoare, sǎ piardǎ o suma de bani, sǎ fie insultat, sǎ suporte o situaṭie jignitoare, etc.).
În acest sens, în practica judiciarǎ s-a statuat cǎ existǎ infracṭiunea de ṣantaj, dacǎ victim este constrânsǎ la raport sexual sub ameninṭarea inculpatutlui cǎ va da publicitǎṭii unele fotografii compromiṭǎtoare.
Prin folos se întelege un avantaj, un câstig care poate fi atât material, cât si moral.
Noul Cod Penal a extins modalitǎṭile în care poate fi realizatǎ constrângerea acestea nerezumându-se doar la violenṭǎ ṣi ameninṭare, putând fi realizate ṣi prin orice alte mijloace. Pentru existenṭa infracṭiunii este suficient ca actele de constrângere sǎ creeze o stare de temere persoanei vǎtǎmate, nefiind necesar ca aceasta sǎ dea, sǎ faca, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva.
În continuare voi prezenta un exemplu în ceea ce priveṣte infracṭiunea de ṣantaj ṣi anume “Fapta inculpatului de a constrânge partea vǎtǎmatǎ, prin ameninṭarea cu moartea sa ṣi a membrilor familiei sale, sǎ îi dea o suma de bani, în scopul de a dobândi in mod injust aceastǎ sumǎ de bani, întruneṣte elementele constitutive ale infracṭiunii de ṣantaj,reprezentând varianta agravantǎ a infracṭiunii. Pentru existenṭa infracṭiunii de ṣantaj nu este necesar ca partea vǎtǎmatǎ sǎ dea inculpatului suma de bani cerutǎ , elementele constitutive ale infracṭiunii fiind întrunite chiar dacǎ suma de bani nu a fost efectiv datǎ, deoarece ṣantajul este o infracṭiune indreptat, în principal, împotriva libertaṭii morale a persoanei, libertate încǎlcatǎ prin simplul fapt al constrângerii acesteia sǎ dea, sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva împotriva voinṭei sale”.
Un exemplu ar fi acela cum cǎ fapta inculpatului ,având calitatea de agent ṣef principal de poliṭie,persoanǎ care exercita o funcṭie publicǎ în cadrul unei instituṭii publice , de a constrânge persoana împotriva cǎreia a fost formulatǎ o plângere penalǎ pentru acte de violenṭǎ, prin ameninṭarea cu schimbarea încadrǎrii juridice în tentativǎ la infracṭiunea de omor, sǎ dea o sumǎ de bani persoanei care a formulat plângerea penalǎ,întruneṣte elementele constitutive ale infracṭiunii de ṣantaj .
Un alt exemplu ar fi acela cum ca sub aspectul elementului material al laturii obiective a acestei infracṭiuni ,trebuie doveditǎ existenṭa unei acṭiuni de constrângere prin violenṭǎ sau ameninṭare din partea fǎptuitorului, de natura a prilejui o stare de temere, sub stǎpnirea cǎreia persoana constrânsǎ sǎ nu mai poatǎ reacṭiona ṣi opune rezistenṭa eficace la pretenṭiile fǎptuitorului. Or ameninṭǎrile intimatului cǎ “îi va scoate din imobil” dacǎ nu vor plǎti suma de 37.000 de euro nu sunt de natura unei acṭiuni de constrângere efective care sǎ întruneasca cerinṭele sus-arǎtate.
Un alt exemplu ar fi urmǎtorul:”Inculpatul ṣi partea vǎtǎmatǎ erau patroni ai unor societǎṭi comerciale ṣi au fǎcut afaceri împreunǎ începând cu luna octombrie 1995. Cu ocazia încheierii unui contract prin care inculpatul se obligǎ sǎ livreze pǎrṭii vǎtǎmate alcool in valoare de 650 milioane lei, inculpatul i-a relatat cǎ în aceastǎ afacere sunt implicate persoane importante, printre care ṣi comisarul-ṣef al Gǎrzii Financiare Vaslui. În ziua de 16 decembrie 1995 , la societatea pǎrṭii vǎtǎmate s-au constatat unele nereguli, motiv pentru care partea vǎtǎmatǎ a fost invitatǎ la sediul poliṭiei, unde a rǎmas pâna a doua zi in jurul orelor 14:00. În jurul orelor 19:00 ,la sediul firmei pǎrṭii vǎtǎmate a venit inculpatul, care i-a solicitat imprumut suma de 300 milioane sau cel puṭin 70 milioane lei.
Pentru a determina partea vǎtǎmatǎ sǎ-i dea banii,inculpatul i-a spus ca actele societǎṭii sale au fost preluate de Garda Financiarǎ ṣi cǎ de modul cum cei de la garda vor intocmi procesul-verbal depinde soarta pǎrtii vǎtǎmate ṣi a societaṭii. Printre aceste afirmaṭii, inculpatul i-a dat de înṭeles pǎrṭii vǎtǎmate cǎ, în cazul unui refuz de a-i da suma solicitatǎ , va vorbi cu ṣeful Gǎrzii Financiare sǎ întocmeasca actele în aṣa fel încat partea vǎtǎmatǎ sǎ fie trasǎ la rǎspundere penalǎ. Pentru a intǎri convingerea pǎrṭii vǎtǎmate cǎ el va proceda în acest fel, inculpatul a repetat de mai multe ori expresia “aṣii sunt în mâneca mea”.
Din situaṭia de fapt de mai sus, reṭinutǎ just de instanṭa de fond, nu a rezultat cǎ inculpatul ar fi promis pǎrṭii vǎtǎmate cǎ va interveni pe lângǎ comisarul-ṣef pentru a favoriza partea vǎtǎmatǎ. În discuṭiile anterioare , inculpatul a relatat pǎrṭii vǎtǎmate cǎ se cunoaṣte cu acesta ṣi, profitând de aceasta situaṭie , a ameninṭat-o cǎ va interveni pentru a-i crea o situaṭie defavorabilǎ dacǎ îi va refuza imprumutul. Prin aceastǎ modalitate de acṭiune, inculpatul a urmǎrit sǎ creeze pǎrṭii vǎtǎmate o stare de temere ca ,în situaṭia unui refuz al imprumutului solicitat, se va prevala de presupusa influenṭǎ, pentru ca partea vǎtǎmatǎ sǎ fie trasǎ la rǎspundere penalǎ.
Expresia folositǎ de inculpat a fost tocmai pentru a determina pǎrṭii vǎtǎmate aceastǎ temere de rǎspunderea penalǎ , ṣi nu contrariul, de a interveni in scopul exonerǎrii de raspundere. Inculpatul a ameninṭat-o pe partea vǎtǎmatǎ cu producerea unui rǎu , în scopul dobândirii unui folos, acela al împrumutului. Or,aceasta acṭiune a inculpatului , in condiṭiile în care partea vǎtǎmatǎ fusese reṭinutǎ la poliṭie 24 ore , a fost de natura sǎ creeze pǎrṭii vǎtǎmate acea temere ceruta de conṭinutul legal al infracṭiunii de ṣantaj, cu atât mai mult cu cât în discuṭiile anterioare partea vǎtǎmatǎ aflase cǎ inculpatul se cunoṣtea cu comisarul-ṣef al Gǎrzii Financiare.”
Cum partea vǎtǎmatǎ a fost constrânsǎ prin ameninṭare sǎ acorde un împrumut inculpatului,
Curtea a arǎtat cǎ încadrarea juridicǎ corectǎ este aceea de ṣantaj.
În cazul in care persoana vǎtǎmatǎ cedeazǎ constrângerii exercitate de fǎptuitor , trebuie sǎ existe un interval de timp între exercitarea constrângerii ṣi activitatea victimei de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva; spre deosebire de tâlhǎrie(infracṭiune contra patrimoniului)unde pericolul este iminent ṣi actual în vederea obṭinerii folosului, în cazul infracṭiunii de ṣantaj în variantǎ agravantǎ prin care se urmǎreṣte obṭinerea unui folos patrimonial (infraciune contra libertaṭii) pericolul este viitor, fiind necesar sǎ existe o perioadǎ de timp între constrângere ṣi predarea bunului cerut.
Urmarea imediatǎ
În ceea ce priveṣte urmarea imediatǎ ea este caracterizatǎ prin starea de pericol creatǎ la adresa libertaṭii psihice a victimei,încalcarea libertaṭii psihice produce o temere cu privire la existenṭa unui pericol viitor,iar nu iminent. Fiind vorba de o infracṭiune complexǎ existǎ ṣi o urmare secundarǎ care poate consta, conform obiectului juridic secundar, fie intr-o suferinṭǎ fizicǎ sau o vǎtǎmare a integritaṭii corporale,fie intr-o pagubǎ patrimonialǎ,fie in vǎtǎmarea altor drepturi sau interese ,nepatrimoniale ,ale persoanei.
Legǎtura de cauzalitate
Legǎtura de cauzalitate se refera la faptul cǎ trebuie sǎ existe aceastǎ legǎtura între constrângere ṣi starea de pericol creatǎ. Nu existǎ o astfel de legaturǎ dacǎ persoana vǎtǎmatǎ a simulat ca se aflǎ într-o stare de temere serioasǎ, pentru a induce în eroare pe subiectul activ si a-l denunṭa.
Ṣantajul absoarbe prin voinṭa legiuitorului, faptele de ameninṭare sau de loviri ori alte violene, acestea fǎcând parte din conṭinutul infracṭiunii de ṣantaj. Când violenṭele comise de autor au ca urmare o vǎtǎmare a integritaṭii corporale sau a sǎnǎtǎṭii, ne aflǎm în faṭa unui concurs de infracṭiuni (ṣantaj, în concurs cu fapta prevazutǎ de art. 194 ṣi anume vǎtǎmare corporalǎ din Noul C.pen.)
Latura subiectivǎ
În ceea ce priveṣte latura subiectivǎ avem în vedere faptul cǎ ṣantajul se poare realiza atât cu intenṭie directǎ cât ṣi cu intenṭie indirectǎ . Ea este calificatǎ prin scopul urmǎrit ṣi anume obṭinerea pentru sine sau pentru altul, în mod injust ,a unui folos nepatrimonial sau a unui folos patrimonial , indiferent daca acesta este just sau injust.
Un caz concret pentru a dovedi faptul cǎ ṣantajul se comite atât sub forma intenṭiei directe cât ṣi indirecte ar fi acela in care soṭul piroman, ameninṭǎ cǎ va arunca în aer apartamentul, sau îi dǎ foc, dacǎ soṭia nu îi dǎ o sumǎ de bani necesarǎ pentru a-ṣi cumpǎra bǎuturǎ sau droguri.Vecinul care aude fǎrǎ sǎ vrea disputa, de teamǎ, oferǎ el fǎpuitorului suma solicitatǎ. În acest caz , vom avea o infracṭiune de ṣantaj comisǎ cu intenṭie indirectǎ faṭǎ de cea de-a doua parte vǎtǎmatǎ, vecinul, în timp ce faṭǎ de soṭie ṣantajul este caracterizat printr-o intenṭie directǎ.
Dobândirea in mod injust a unui folos reprezintǎ deci o condiṭie ataṣatǎ laturii obiective, condiṭie ataṣatǎ elementului subiectiv, ṣi, fǎrǎ de care, fapta nu reprezintǎ ṣantaj ,ci,eventual , o altǎ infracṭiune ( spre exemplu ameninṭare).”Folosul poate fi de orice naturǎ ṣi poate fi urmǎrit de fǎptuitor de la oricine. Legea cere ca dobândirea folosului sǎ fie urmǎritǎ în mod injust.
Prin urmare ,chiar dacǎ folosul este just, fapta constituie ṣantaj , din moment ce s-a urmǎrit in mod injust realizarea sa”.
În doctrinǎ s-a exprimat ṣi punctual de vedere conform cǎruia nu existǎ infracṭiunea de ṣantaj , dacǎ folosul în sine era just , adicǎ datorat de victimǎ. Prima opinie este cea corectǎ ṣi formularea legiuitorului nu lasǎ niciun dubiu cu privire la aceasta. A susṭine opinia contrarǎ înseamnǎ a admite implicit libertatea fiecǎruia de a-ṣi face singur dreptate, de a-ṣi valorifica un drept pe calea violenṭelor, fizice sau morale.
În ipoteza în care fǎptuitorul urmǎreṣte obṭinerea pentru sine sau pentru altul ,în mod injust, a unui folos patrimonial ,indiferent daca acesta este just sau injust ,se va reṭine varianta agravatǎ a infracṭiunii prevazutǎ de art. 207 alin (3) NCP. Deasemenea nu prezintǎ importanṭa mobilul cu care fǎptuitorul acṭioneazǎ.
Secṭiunea a V-a. FORMELE INFRACṬIUNII.MODALITAṬI ṢI SANCṬIUNI
FORMELE INFRACṬIUNII:
Actele preparatorii: sunt posibile dar nu sunt incriminate la infracṭiunea de ṣantaj.
Tentativa: este posibil ca executarea acṭiunii de constrângere începutǎ de fǎptuitor sǎ fie întreruptǎ sau sǎ nu-ṣi producǎ efectul( scrisoarea de ameninṭare a fost interceptatǎ înainte de a ajunge la persoana ameninṭatǎ sau ameninṭarea, deṣi ajunsǎ la cel ameninṭat, acesta nu a luat-o în seamǎ aṣa cǎ nu a putut produce o tulburare sufleteascǎ ;acelaṣi lucru se întâmplǎ ṣi în cazul unei acṭiuni de constrângere efectuatǎ prin violenṭǎ a cǎrei executare a fost întreruptǎ din cauze independente de fǎptuitor sau nu a reuṣit sǎ creeze o stare de temere).
Actele sǎvârṣite în aceste condiṭii nu cad sub incidenṭa legii penale, cu toate cǎ fǎptuitorul urmǎreṣte realizarea unui folos injust deoarece tentativa nu este incriminatǎ la infracṭiunea de ṣantaj. Ele pot eventual constitui alte infracṭiuni( loviri,ameninṭǎri, distrugeri etc.).
Consumarea: are loc în momentul când, drept urmare a acṭiunii fǎptuitorului, s-a produs urmarea cerutǎ de lege, adicǎ starea de temere în persoana celui constrâns.Împrejurarea cǎ cel faṭǎ de care s-a efectuat acṭiunea a rezistat presiunilor sau a satisfǎcut pretenṭiile fǎptuitorului nu influenṭeazǎ momentul consumativ al faptei.
Asemenea împrejurǎri trebuie însǎ avute în vedere la constatarea gradului de pericol al faptei comise.
Epuizarea: se poate întâmpla ca fǎptuitorul sǎ repete pe baza aceleiaṣi hotǎrâri infracṭionale actele de constrâgere astfel infracṭiunea capǎtǎ caracterul de infracṭiune continuatǎ ṣi are implicit ṣi un moment al epuizǎrii. Acesta are loc în momentul sǎvârṣirii ultimului act de constrângere.
Dupǎ consumare ṣi pânǎ la epuizarea faptei pot surveni ṣi alte urmǎri cu relevanṭǎ penalǎ.
Aceste urmǎri survenite sunt deseori prilejuite de îndeplinirea de cǎtre victimǎ a pretenṭilor la care a fost constrânsǎ spre exemplu victima se îmbolnǎveṣte sau suferǎ o vǎtǎmare corporalǎ atunci când dǎ, face sau nu face ce i s-a cerut. Fiind vorba de mai multe urmǎri incriminate prin dispoziṭii penale diferite,se vor aplica regulile de la concursul de infracṭiuni.
Dacǎ fǎptuitorul cere ca victima sǎ sǎvârṣeascǎ o faptǎ penalǎ, nu va exista ṣantaj ci o instigare la acea infracṭiune , iar dacǎ victima sǎvârṣeṣte fapta sub forma constrângerii , va beneficia de cauza de înlǎturare a caracterului penal al faptei prevazutǎ atât la art. 24 precum si art. 24 al NCP; autorul constrângerii va rǎspunde potrivit dispoziṭiei de art .52 alin (2) NCP.
MODALITǍṬI:
Modalitǎṭi normative: În dispoziṭia de la alin (1) a art. 207 NCP este incriminatǎ forma simplǎ(tipicǎ) a infracṭiunii de ṣantaj, cu urmǎtoarele modalitaṭi normative: ṣantaj prin violenṭǎ , ṣantaj prin ameninṭare,ṣantaj cu cerere de a da sau cu cerere de a face,a nu face sau de a suferi ceva.
Înafarǎ de modalitǎṭile normative simple , în dispoziṭiile alin (2) ṣi alin (3) ale art 207 NCP sunt prevǎzute atât forma asimilatǎ cât ṣi forma agravantǎ a infracṭiunii de ṣantaj.
Modalitǎṭi faptice: În raport cu împrejurǎrile de fapt , infracṭiunea de ṣantaj poate fi comisǎ în modalitǎṭi diferite, datoritǎ fie procedeelor alese în vederea exercitǎrii constrângerii, fie situaṭiei victimei când s-a sǎvâṣit constrângerea ,fie naturii ṣi importanṭei folosului injust urmǎrit de fǎptuitor, sau raporturilor existente anterior între fǎptuitor ṣi victimǎ.
FORMA ASIMILATǍ
Constituie o forma asimilatǎ a infracṭiunii constrângerea constând în ameninṭarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare , compromiṭǎtoare pentru persoana ameninṭatǎ , ori pentru un membru de familie al acesteia , în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial , pentru sine sau pentru altul conform art. 207 alin (2) NCP.
Conform.art 177 NCP (1) Prin membru de familie se înțelege:
a) ascendenții și descendenții, frații și surorile, copiii acestora, precum și persoanele devenite prin adopție, potrivit legii, astfel de rude;
b) soțul;
c) persoanele care au stabilit relații asemănătoare acelora dintre soți sau dintre părinți și copii, în cazul în care conviețuiesc.
(2) Dispozițiile din legea penală privitoare la membru de familie, în limitele prevăzute în alin. (1) lit. a), se aplică, în caz de adopție, și persoanei adoptate ori descendenților acesteia în raport cu rudele firești.
Prin aceastǎ faptǎ, pe lângǎ libertatea psihicǎ a persoanei, sunt afectate ṣi relaṭiile sociale referitoare la onoarea sau demnitatea persoanei cum ar fi constrângerea prin ameninṭarea cu darea in vileag a comiterii în trecut a unei infracṭiuni de cǎtre persoana vǎtǎmatǎ, ori a implicǎrii sale în activitǎṭi ilicite, sau a unor elemente ce ṭin de viaṭa intimǎ a acesteia (relaṭii extraraconjugale, homosexuale etc.)
În ceea ce priveṣte darea în vileag a faptelor compromiṭǎtoare poate avea loc faṭǎ de terṭe persoane ṣi se poate realiza prin orice mijloace cum ar fi prin site-uri de internet,comunicarea cǎtre diverse instituṭii sau autoritǎṭii. Nu se va reṭine tipicitatea formei asimilate a infracṭiunii în ipoteza în care fapta realǎ sau imaginarǎ este deja cunoscutǎ publicului ,iar fǎptuitorul vizeazǎ doar darea in vileag ca formǎ de reiterare publicǎ fǎrǎ a aduce niciun element nou.
În cazul infracṭiunii de ṣantaj în formǎ asimilatǎ “preṭul tǎcerii” este obṭinerea în mod injust a unui folos nepatrimonial (just sau injust) de cǎtre ṣantajist sau de o altǎ persoanǎ. De asemenea sub aspect subiectiv forma asimilatǎ se comite cu intenṭie directǎ.
În ipoteza în care scopul urmǎrit este dobândirea în mod injust a unui folos patrimonial pentru sine sau pentru altul se va reṭine varianta agravantǎ a infracṭiunii prevǎzutǎ de art. 207 alin (3) NCP.
VARIANTA AGRAVANTǍ
Constituie variantǎ agravatǎ a infracṭiunii de ṣantaj comiterea faptei in formǎ tip sau asimilatǎ in scopul de a dobândi in mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul conform
art. 207 alin ( 3) NCP.
În ceea ce priveṣte forma agravantǎ existǎ urmatorul exemplu practic:
“ Fapta inculpatei care, în calitatea sa de ziarist, a ameninṭat partea vǎtǎmatǎ cu darea în vileag a unor fapte compromiṭǎtoare pentru imaginea sa ṣi a familiei sale, solicitându-i o suma de bani pentru a nu publica un articol în acest sens ,întruneṣte elementele constitutive ale infracṭiunii de ṣantaj. Constituie complicitate la infracṭiunea de ṣantaj fapta de transmitere repetatǎ a cererilor ṣi ameninṭǎrilor autorului, înlesnind activitatea acestuia, pentru a determina victima sǎ remitǎ suma de bani ce i se pretinde. A da in vileag o faptǎ compromiṭǎtoare înseamnǎ a o aduce la cunostinṭa altor persoane. Nu intereseazǎ dacǎ darea in vileag se face într-un anumit mod. De asemenea , nu are relevanṭǎ dacǎ acea faptǎ este realǎ sau imaginarǎ. Ea trebuie sǎ fie compromiṭǎtoare pentru persoana ameninṭatǎ sau pentru o rudǎ apropiatǎ”.
De asemenea remarcǎm cǎ prin faptul cǎ inculpatul a solicitat o suma de bani pentru a nu publica un articol se reṭine forma agravantǎ a art. 207 alin (3) NCP.
SANCṬIUNI
Pentru forma tip a infracṭiunii de ṣantaj se reṭine pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani.
Deasemenea pentru forma asimilatǎ este prevǎzutǎ pedeapsa cu închisoarea de la 1 la 5 ani, iar pentru varianta agravantǎ se reṭine închisoarea de la 2 la 7 ani.
Secṭiunea a VI-a.ASPECTE PROCESUALE
Acṭiunea penalǎ se pune în miṣcare din oficiu. Urmǎrirea penalǎ se efectueaza de cǎtre organele de poliṭie, iar judecata cauzei este de competenṭa judecǎtoriei. În cazul șantajului, împăcarea părților nu înlătură răspunderea penală.
CAPITOLUL AL II-LEA.INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ IN NOUL COD PENAL ṢI IN VECHIUL COD PENAL
În acest capitol vom puncta principalele deosebiri si asemǎnǎri între vechea ṣi noua regementare în ceea ce priveṣte infracṭiunea de ṣantaj (Secṭiunea I).
Secṭiunea I.Principalele modificǎri aduse infracṭiunii de ṣantaj odatǎ cu intrarea in vigoare a
Noului Cod Penal
Art. 207 NCP Șantajul
(1) Constrângerea unei persoane să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în scopul de a dobândi în mod injust un folos nepatrimonial, pentru sine ori pentru altul, se pedepsește cu închisoarea de la unu la 5 ani.
(2) Cu aceeași pedeapsă se sancționează amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare,compromițătoare pentru persoana amenințată ori pentru un membru de familie al acesteia, în scopul prevăzut în alin. (1).
(3) Dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Art. 194 C.pen. Șantajul
(1) Constrângerea unei persoane, prin violență sau amenințare, să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, dacă fapta este comisă spre a dobândi în mod injust un folos, pentru sine sau pentru altul, se pedepsește cu închisoare de la 6 luni la 5 ani.
(2) Când constrângerea constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru persoana amenințată, pentru soțul acesteia sau pentru o rudă apropiată, pedeapsa este închisoarea de la 2 la 7 ani.
Infracṭiunea de ṣantaj este prevǎzutǎ în vechiul Cod penal la art .194 pe când în Noul cod penal este reglementatǎ la art 207. Deasemenea în vechiul cod infracṭiunea este incriminatǎ prin enunṭarea a douǎ articole ce prevedea forma tip ṣi varianta agravantǎ pe când în NCP infracṭiunea de ṣantaj enunṭǎ trei articole ce cuprind forma tip precum ṣi o variantǎ asimilatǎ ṣi una agravantǎ.
O primǎ diferenṭǎ faṭǎ de vechiul text se referǎ la elementul material. Se poate observa cǎ legiuitorul a pǎstrat doar noṭiunea de constrângere, fǎrǎ a mai face referiri,inutile, la violenṭǎ sau ameninṭare, cele douǎ elemente definitorii ale constrângerii.
O altǎ diferenṭǎ faṭa de vechea incriminare constǎ în crearea unor variante distincte,dupǎ cum este vorba de urmǎrirea unui folos nepatrimonial ce reprezintǎ varianta tip ṣi varianta asimilatǎ a infracṭiunii ṣi urmǎrirea unui folos patrimonial ce reprezintǎ varianta agravatǎ a infracṭiunii. Prin realizarea acestei diferenṭieri legiuitorul a dorit sǎ evidenṭieze faptul cǎ existǎ un pericol sporit al faptelor comise in urmǎrirea unui folos patrimonial.
Se remarcǎ astfel ca NCP, pe de o parte , realizeazǎ o distincṭie între fapta de ṣantaj comisǎ pentru obṭinerea unui folos nepatrimonial injust ṣi cea comisǎ pentru obṭinerea unui folos patrimonial injust ( aceasta din urmǎ constituind singura formǎ agravatǎ a infracṭiunii) , iar pe de altǎ parte, plaseazǎ pe aceleaṣi palier de gravitate forma de bazǎ cu cea constând în comiterea faptei prin ameninṭarea cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare , compromiṭǎtoare pentru persoana ameninṭatǎ ori pentru un membru de familie al acesteia.
O altǎ diferenṭiere ar fi aceea cum cǎ varianta agravatǎ din vechiul text devine in noua reglementare o variantǎ asimilatǎ ṣi o regǎsim la alin (2) al art. 207 din Noul Cod Penal.
În ceea ce priveṣte conṭinutul infracṭiunii ,elementul material al laturii obiective constǎ într-o acṭiune de constrângere,realizatǎ prin violenṭa sau ameninṭare. A constrânge înseamna a forṭa, a sili ,a obliga pe cineva sǎ adopte o conduitǎ contrarǎ propriei voinṭe ,pe care nu ar avea-o de bunǎ voie. Constrângerea poate fi de naturǎ fizicǎ ṣi anume violenṭǎ sau de naturǎ moralǎ ṣi anume ameninṭare, dupǎ cum rezultǎ din dispoziṭiile pǎrṭii generale, care se referǎ printre cauzele de neimputabilitate la “constrângerea fizicǎ” prevǎzutǎ la art. 24 NCP ṣi la “constrângerea moralǎ”prevǎzutǎ la art. 25 NCP. Cu alte cuvinte noṭiunea de constrângere include atât violenṭa cât si ameninṭarea iar din aceastǎ perspectivǎ exprimarea legiuitorului din vechiul Cod respectiv “constrângerea prin violenṭǎ sau ameninṭare “ era pleonasticǎ. Astfel in NCP termenul de constrângere este,deci,
suficient pentru conturarea elementului material.
Noṭiunea de violenṭǎ trebuie raportatǎ la art. 193 NCP ṣi înṭeleasǎ în sensul explicat anterior la analiza acelei infracṭiuni. Noṭiunea de ameninṭare se raporteazǎ la art 206 NCP,fiind valabile explicaṭiile de la analiza infracṭiunii. Atât infracṭiunea de violenṭǎ cât ṣi infracṭiunea de ameninṭare sunt absorbite în infracṭiunea de ṣantaj.
Dacǎ ,însǎ intensitatea violenṭelor va duce la depǎṣirea consecinṭelor prevǎzute la art. 193 se va reṭine un concurs de infracṭiuni între ṣantaj ṣi vǎtǎmare corporalǎ prevazutǎ la art. 194 NCP. Condiṭia esenṭialǎ pentru întregirea laturii obiective este ca acṭiunea de constrângere sǎ urmǎreascǎ determinarea victimei la o anumitǎ conduitǎ,respectiv:sǎ dea , sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva ṣi anume “a da ceva însemnǎ a efectua un act de remitere și anume prin (a da un bun sau o suma de bani ), a face ceva înseamnă a acționa într-un anume fel (a săvârși un act, a face un denunț), iar a nu face ceva înseamnă a se abține de la o acțiune ( a nu face un denunț , a nu da o declarație), prin a suferi ceva se înțelege suportarea unui prejudiciu moral sau material (să suporte o situație umilitoare, să accepte distrugerea unui bun).
Atât în vechea reglementare a Codului penal cât ṣi în Noul Cod Penal constrângerea exercitată fie prin violență , fie prin amenințare, fie prin ambele procedee, trebuie să aibă aptitudinea de a insufla victimei o stare de temere serioasă, suficient de puternică pentru ca libertatea psihică a acesteia să fie lezatǎ.
Pentru existenṭa înfracṭiunii nu este însă necesar ca victima să se și conformeze cererii făptuitorului, adică în mod efectiv să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. Deasemenea există infracțiunea de șantaj în ipoteza în care victima, constrânsă fiind prin amenințări spre exemplu cu mutilarea să dea o sumă de bani, denunță fapta organelor judiciare, iar acestea organizează un flagrant, în cursul căruia faptuitorul este surprins în momentul în care intră în posesia unei sume de bani pretinse.
O asemănare pentru vechea reglementare a Codului penal cât și pentru NCP este latura subiectivă . Forma de vinovăție cerută pentru existența infracțiunii de șantaj se prezintă sub forma intenției, în ambele modalități, directă sau indirectă.
Dobândirea in mod injust a unui folos reprezintǎ o condiṭie atașată elementului subietiv care nu influențează modalitatea intenției, nu presupune intenția directă. În acelasi timp ,în lipsa condiției, deci dacă nu se dobândește dobândirea unui folos, fapta nu reprezintă șantaj,ci,eventual, o altă infracțiune spre exemplu amenințare.
“Folosul poate fi de orice naturǎ și poate fi dobândit de făptuitor de la oricine. Legea cere ca dobândirea folosului să fie urmărită în mod injust. În consecința chiar dacă folosul este just ,fapta constituie șantaj,din momentul în care s-a realizat în mod injust realizarea sa.”
În doctrină s-a exprimat opinia conform căreia nu există infracțiunea de șantaj ,dacă folosul în sine era just, adică datorat de victimǎ. Prima opinie este cea corectă și formularea leguitorului nu lasă niciun dubiu cu privire la aceasta. A susține opinia contrară înseamnă a admite implicit libertatea fiecaruia de a-ți face singur dreptate,de a-și valorica un drept pe calea violențelor, fizice sau morale.
O altă deosebire esenṭială faṭă de vechea reglementare ar fi aceea cum că în cazul variantei asimilate prevăzută la alin (2) al art. 207 NCP ,constrângerea se manifestă doar prin amenințare,o amenințare particulară, ce se referă la darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromițătoare pentru victimă ori pentru un membru de familie al acesteia. Față de reglementarea prevazută in vechiul Cod penal,unde această variantă este una agravantă ,mai distingem o modificare.
Astfel în noua reglementare fapta compromițătoare poate privi un membru al familiei persoanei ameninṭate, în timp ce vechea reglementare se refera la soṭul sau ruda apropiată a victimei, deci la o categorie ceva mai restransă de persoane. Varianta agravantă de la alin (3), care se raportează atât la varianta tip cât și la varianta asimilată, se distinge prin simplul fapt că folosul este, de această dată unul patrimonial.
În ceea ce priveṣte legea penalǎ mai favorabilǎ analiza celor douǎ coduri evidenṭiazǎ urmǎtoarele ipoteze de aplicare a legii penale mai favorabile .
În prima ipotezǎ în care se reṭine constrângerea unei persoane sǎ dea ,sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva, sǎvârṣitǎ în scopul dobândirii unui folos nepatrimonial,fapta va constitui infracṭiunea prevǎzutǎ la art.194 alin (1) Cod Penal.ce prevede o pedeapsǎ de închisoare de la 6 luni la 5 ani ṣi conform NCP infracṭiunea prevǎzutǎ de art. 207 alin.(1) NCP prevede sanṭiunea cu închisoarea de la 1 la 5 ani; iar în cazul în care instanṭa se orienteazǎ spre minimul special al pedepsei, legea penalǎ mai favorabilǎ va fi Codul Penal , care prevede un minim mai scǎzut.
Cea de-a doua ipotezǎ este cea în care se reṭine constrângerea unei persoane sǎ dea, sǎ facǎ, sǎ nu facǎ sau sǎ sufere ceva, sǎvârṣitǎ în scopul dobândirii unui folos patrimonial fapta va constitui infracṭiunea prevǎzutǎ la art. 194 alin.(1) C.pen. ce prevede pedeapsa închisorii de la 6 luni la 5 ani ṣi conform NCP infracṭiunea prevǎzutǎ de art 207 alin (3) NCP prevede pedeapsa închisorii de la 2 la 7 ani; în acest caz legea mai favorabilǎ va fi cea din Vechiul Cod Penal care prevede limite de pedeapsǎ mai reduse.
Cea de-a treia ipotezǎ când se reṭine fapta de ameninṭare cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiṭǎtoare pentru persoana ameninṭatǎ, pentru soṭul acesteia sau pentru o rudǎ apropiatǎ , în scopul dobândirii unui folos patrimonial fapta va constitui infracṭiunea prevazutǎ la art. 194 alin (2) Cod penal ce prevede închisoarea de la 2 la 7 ani si conform Noului cod penal infracṭiunea prevazutǎ la art. 207 alin (2) si (3) NCP prevede închisoare de la 2 la 7 ani .În acest caz va fi aplicabil NCP întrucât nu existǎ diferenṭe ale limitelor de pedeapsǎ. Dacǎ în ipoteza amintitǎ, folosul urmǎrit este nepatrimonial , legea mai favorabilǎ va fi NCP, întrucat fapta va fi incadratǎ în dispoziṭiile art. 207 alin (2) ce prevede de la 1 la 5 ani pedeapsa închisorii care dispune limite de pedeapsa mai reduse.
Nu în ultimul rând se reṭine fapta de ameninṭare cu darea in vileag a unei fapte reale sau imaginare compromiṭǎtoare pentru persoanele care au stabilit relaṭii asemǎnǎtoare acelora dintre soṭi sau dintre pǎrinṭi ṣi copii, în cazul în care convieṭuiesc cu persoana ameninṭatǎ,în scopul dobândirii unui folos patrimonial ( spre exemplu ,concubinul persoanei ameninṭate) conform Codului penal, va fi încadrat în dispoziṭile art. 194 alin (1) Cod pen. ce prevede pedeapsa cu închisoarea de la 6 luni la 5 ani ṣi conform legii noi în dispoziṭiile art. 207 alin (2) ṣi (3) NCP,
pedeapsa închisorii este de la 2 la 7 ani. Având în vedere limitele de pedeapsǎ, dispoziṭiile Codului penal sunt mai favorabile. Dacǎ ,în ipoteza amintitǎ, folosul urmǎrit este nepatrimonial , legea mai favorabilǎ va fi tot cea din Vechiul Cod penal , însǎ numai în cazul în care instanṭa se orienteazǎ spre minimul special, întrucât fapta va fi încadratǎ în dispoziṭiile art. 207 alin (2) cu pedeasa închisorii de la 1 la 5 ani conform NCP, care prevede numai minimul special mai ridicat.
Astfel privind art. 5 Noul Cod penal ce se referă la aplicarea legii penale mai fovorabile până la judecarea definitivă a cauzei , pentru varianta tip legea veche este mai favorabilǎ, iar pentru varianta asimilatǎ cf. NCP, fosta variantǎ agravantǎ, legea nouǎ este mai blandǎ.
Pot fi incidente ṣi dispoziṭiile art.6 Noul Cod Penal ce se referă la apicarea legii mai favorabile după judecarea definitivă a cauzei, astfel sub incidenṭa vechiului cod , ar fi fost pronunṭată o pedeapsa cu închisoarea mai mare de 5 ani, pentru un ṣantaj în variantă agravantǎ, dar cu scop nepatrimonial conform art. 194 alin (2) limita maximă era de 7 ani, pedeapsa va fi redusǎ la maximul prevǎzut de lege de actualul art. 207 (2) adicǎ de 5 ani.
CAPITOLUL AL III-LEA.INFRACṬIUNEA DE ṢANTAJ PRIVITǍ COMPARATIV CU ALTE INFRACṬIUNI
Cea de-a treia componentă a câmpului de aplicare al infracțiunii de șantaj este studiul comparativ al acesteia cu alte infracțiuni în scopul de a le diferenția cât mai bine. Vom analiza în primul rând deosebirile și asemănările între infracțiunea de șantaj și cea de tâlhărie (Secṭiunea I) , apoi vom analiza criteriile distinctive între infracțiunea de șantaj și de amenințare
(Secṭiunea a II-a) si apoi vom privi în mod comparativ infracțiunea de șantaj cu infracțiunea de lipsire de libertate in mod ilegal ( Secṭiunea a III-a).
Secṭiunea I. Criterii distinctive între infracṭiunea de ṣantaj si tâlhărie
Art. 233 Tâlhăria
Furtul săvârșit prin întrebuințarea de violențe sau amenințări ori prin punerea victimei în stare de inconștiență sau neputință de a se apăra, precum și furtul urmat de întrebuințarea unor astfel de mijloace pentru păstrarea bunului furat sau pentru înlăturarea urmelor infracțiunii ori pentru ca făptuitorul să-și asigure scăparea se pedepsesc cu închisoarea de la 2 la 7 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
Infracṭiunea de ṣantaj este prevazutǎ la art .207 al NCP iar infracṭiunea de tâlhǎrie este prevăzută la art. 233 din NCP pe când în vechiul Cod le regǎseam la art. 194 Cod pen. respectiv la art .211 Cod.pen.
O primǎ asemǎnare între cele douǎ infracṭiuni ar fi aceea că ambele sunt infracṭiuni complexe.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj ,este formată din reuniunea a două infracțiuni distincte: violenṭǎ ṣi ameninṭare.Această reuniune a infracțiunilor realizează a treia infracțiune ce este determinată de legătura strânsă dintre violență și amenințare legătură de la mijloc la scop.
În ceea ce privește infracțiunea de tălhărie, care este formată din reuniunea a două infracțiuni distincte: furt și amenințare ori furt și lovire sau alte violențe.Această reuniune a infracțiunilor și crearea celei de a treia nu este arbitrară, ea este determinate de legătura strânsă între acțiunea de luare și acțiunea de lovire sau alte violențe ori de amenințare,legăturăde la mijloc la scop.Pentru a asigura luarea bunului , infractorul folosește amenințarea ori exercită violența,evidențiind o periculozitate sporită față de cel care ar săvârși aceste fapte( furt și lovire) separate,fără vreo legătură între ele.
“Ceea ce deosebeṣte, în primul rând, infracțiunea de șantaj de infracțiunea de tâlhărie este obiectul juridic. În cazul șantajului sunt încălcate cu prioritate relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhăriei sunt lezate, în principal relațiile sociale privitoare la patrimoniu și numai în mod adiacent, din cauza violenței sau amenințării folosite de făptuitor, este atinsă și libertatea fizică sau psihică a persoanei.”
Deși între aceste două infracțiuni analizate există asemănări, ambele având două obiecte juridice speciale , relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei și cele referitoare la patrimoniul acesteia, totuși, ele se deosebesc esențial, prin aceea că, în cazul șantajului, în principal sunt încălcate relațiile sociale referitoare la libertatea persoanei, pe când în cazul tâlhăriei, sunt încălcate în principal, relațiile sociale referitoare la patrimoniul acesteia.
Ca infracțiune contra patrimoniului ,tâlhăria constituie cea mai gravă formă sub care se poate comite fapta de furt. Toate infracțiunile contra patrimoniului cuprind în structura lor o situație preexistentă pe care se grefează comiterea faptei. Aceasta constă într-o anumită situație de fapt în care se găsește bunul, situație care este modificată prin comiterea infracțiunii.
Infracțiunea de tâlhărie, ca infracțiune complexă, are în structura sa, după cum se știe,un element material, furtul și un al doilea element,violența (fizică sau morală) , între care există o strictă și imediată condiționare. Astfel, violența (indiferent de natura acesteia), în cadrul tâlhăriei se poate săvârși anterior,concomitent sau ulterior furtului( indiferent de modalitatea deposedării),dar în aceeași împrejurare faptică,pe când, în cazul infracțiunii de șantaj, de regulă, violența este săvârșită ab initio, pentru a conduce, post hoc, la producerea stării de temere și de lezare a libertății persoanei vătămate.
În al doilea rând o altă deosebire importantă între cele două ar fi aceea cum că infracțiunea de șantaj este o infracțiune de pericol pe când infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune de rezultat.
În al treilea rând spre deosebire de tâlhărie, infracțiunea de șantaj nu are, de regulă, obiect material, libertatea psihică constituind un drept personal. Sunt însă și situații când șantajul are loc prin folosirea constrângerii fizice, corpul victimei devenind astfel obiect material al infracțiunii de șantaj. Tâlhăria prezintă întotdeauna obiect material, ce este reprezentat de un bun mobil. La ambele infracțiuni observăm folosirea de violențe sau amenințări.
La infracțiunea de șantaj, victima este întotdeauna cea care predă bunul în timp ce la infracțiunea de tâlhărie, bunul este predat de victimă arareori, fiind cel mai adesea însușit pe nedrept de făptuitor.
În al patrulea rând la infracțiunea de ṣantaj, violenṭele sau ameninṭările reprezintă elementul material principal, ce se comite cu scopul ca victima să fie constrânsă să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva, în timp ce la infracțiunea de tâlhărie, violențele sau amenințările reprezintă elementul material secundar, ce întregesc elementul material principal, si anume furtul.
La infracțiunea de șantaj, prin constrângere se urmăresțe obținerea oricărui tip de folos injust , în timp ce la tâlhărie, constrângerea urmărește doar un folos material.
Tot la elementul material la infracțiunea de șantaj bunul este predat ulterior desfășurării acțiunii de constrângere, în timp ce la tâlhărie, bunul este predat imediat, după ce s-au exercitat violenṭele sau amenințările, furtul realizându-se concomitent cu acestea.
În ceea ce privește urmarea imediată la șantaj, pericolul este ulterior, în timp ce la tâlhărie pericolul este iminent, actual.
Infracțiunea de tâlhărie presupune, prin însăși conceptul său, că sustragerea să aibă loc prin violență, adică odată cu începerea actelor de executare a furtului. Dacă se lasă victimei o pauză mai mare de reflecție între momentul violenței și luarea bunului aceasta va constitui infracțiunea de șantaj și nu cea de tâlhărie.
Din punct de vedere al legăturii de cauzalitate la infracțiunea de șantaj ea rezultă “ex re” adică din materialitatea faptei pe când la infracțiunea de tâlhărie ea trebuie să fie dovedită.
În ceea ce privește aspectele laturii civile în procesul penal, la infracțiunea de șantaj paguba produsă prin infracțiune poate fi atât de natură patrimonială, cât și de natura nepatrimonială, pe când la tâlhărie paguba este doar de natură patrimonială.
Din punct de vedere al formelor infracțiunii consumarea infracțiunii se produce imediat ce s-a realizat cererea, independent de obținerea folosului dorit de făptuitor.
Un alt aspect important ar fi cum că consumarea infracṭiunii se produce doar odată cu obținerea bunului, care s-a dorit a fi furat prin violențe sau ameniṭări. Exercitarea doar a amenințării sau violențelor, fără ca bunul să fie obținut determină rămânerea faptei în stadiul de tentativă.
Nu în ultimul rând o asemănare între cele două tipuri de infracțiuni ar fi aceea ca maximul pedepsei închisorii atăt în cazul șantajului cât și în cazul tâlhăriei ar fi de la 2 la 7 ani.
În practică judiciară nu a existat întotdeauna o concepție clară asupra delimitării infracțiunii de tâlhărie și șantaj. Criteriul determinant de delimitare este succesiunea în timp a violenței în raport cu actul de sustragere. De aceea se remarcă în practica judiciară în timp ce tâlhăria presupune o simultaneitate prin întrebuințarea de violențe sau amenințări, spre a crea un pericol iminent pentru viață, integritatea corporală, sănătatea sau libertatea fizică a persoanei unde nu se lasă victimei o pauză de reflecție între momentul violenței și luarea bunului , în cazul infracțiunii de șantaj nu este vorba de un pericol iminent pentru drepturile persoanei constrânse prin violență sau amenințare, ci de un pericol care urmează să se producă în viitor . Tocmai această distanțare în timp între momentul amenințării și momentul când urmează să se traducă în fapt, servește ca element pentru a deosebi șantajul de tâlhărie.
Prin urmare, în cazul infracțiunii de șantaj, pericolul la care se expune victima este „viitor”(in futurum) și nu unul iminent făptuitorul urmărind sub aspect subiectiv,producerea unui rezultat ulterior, iar rezultatul violenței sau cel al amenințării este distanțat în timp de actul de constrângere, pe când la infracțiunea de tâlhărie ,victima nu are altă alternativă decăt să se conformeze de îndată cererii făptuitorului pentru a-și recâștiga libertatea psihică, pericolul este „imediat”sau iminent.
În delimitarea celor două infracțiuni trebuie avută în vedere și o natură diferită a acestora. Prin specificul său, infracțiunea de șantaj este o infracțiune contra libertății de autodeterminare psihică a persoanei în timp ce infracțiunea de tâlhărie este o infracțiune contra patrimoniului.
Un alt criteriu de diferențiere, relevant în literatura juridică,îl contituie puterea de dispoziție a victimei asupra bunului fiind îndeobște cunoscută ca ,în cazul infracțiunii de tâlhărie ,”bunul aflat asupra victimei sau în imediata sa apropiere încetează în a mai fi în puterea sa de dispoziție, infractorul putându-l lua și singur,ca urmare a actelor de violență executate”,pe când la șantaj,de regulă ,datorită violențelor, se creeză părții vătămate o stare de temere în timp, iar împosedarea nejustă a inculpatului este virtuală.
Secṭiunea II Criterii distinctive între infracṭiunea de ṣantaj si ameninṭare
Art. 206 Amenințarea
(1) Fapta de a amenința o persoană cu săvârșirea unei infracțiuni sau a unei fapte păgubitoare îndreptate împotriva sa ori a altei persoane, dacă este de natură să îi producă o stare de temere, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la un an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării.
(2) Acțiunea penală se pune în mișcare la plângerea prealabilă a persoanei vătămate.
Infracțiunea de șantaj este prevazută la art .207 iar infracțiunea de amenințare este prevazută la art. 206 al NCP . Deasemenea vechea reglementare prevedea infracțiunile la art.194 respectiv la art.193 , ambele reprezentând infracțiuni contra libertății psihice a persoanei, între ele existând unele asemănări dar și deosebiri, pe care vom încerca să le subliniem.
Din cuprinsul definiției legale rezultă că șantajul, deși se îndreaptă, în principal, împotriva libertății morale a persoanei ca și amenințarea, spre deosebire de aceasta din urmă, aduce atingere în subsidiar, și altor valori cum sunt patrimoniul ori integritatea corporală sau sănătatea persoanei. Observăm, de asemenea, că spre deosebire de amenințare, șantajul se mai caracterizează și prin aceea că făptuitorul urmărește dobândirea în mod injust a unui folos.
În primul rând în ceea ce privește obiectul juridic generic acesta este comun tuturor infracțiunilor contra persoanei și anume atât în cazul infracțiunii de șantaj cât și în cazul infracțiunii de amenințare îl constituie relațiile sociale care privesc apărarea persoanei privită sub totalitatea atributelor sale (viața, integritatea corporală, inviolabilitatea sexuală, libertatea,demnitatea) .
În al doilea rând în ceea ce privește obiectul juridic special îl formează acele relații sociale născute din diferite manifestări de ordin psihic ale persoanei, relații sociale a căror existență și normală desfașurare nu este posibilă fără ocrotirea libertății persoanei sub aspectul libertății psihice (morale, interne), în sensul de a decide, de a lua nestingherit hotarâri (fără să fie influențată în hotarârea sa de altcineva) sau de a-și manifesta liber voința.
Cele două infracțiuni de aseamănă, sub aspectul valorilor sociale lezate, în ambele cazuri se aduce atingere libertății psihice a persoanei, cu deosebirea ca pe lânga starea de temere, de neliniște a victimei pe care o implica atât amenințarea cât și șantajul , acesta din urma mai presupune și un scop ilicit urmărit de făptuitor, acela de a obține un folos injust. Pe lânga aceasta, infracțiunea de
șantaj prezintă o gravitate mai mare decât aceea de amenințare, întrucât se poate săvârsi nu numai prin amenințare dar și prin acțiuni violente exercitate asupra persoanei.
Spre deosebire de infracṭiunea de ameninṭare , în cazul ṣantajului sunt ocrotite, dar numai ca obiect juridic special adiacent ṣi relaṭiile sociale care se referǎ la apǎrarea avutului personal sau la apǎrarea altor valori sociale dupǎ cum fǎptuitorul a urmǎrit obṭinerea unui folos material sau de altǎ naturǎ.
În ceea ce privește obiectul material în principiu nici infracțiunea de amenințare, nici cea de șantaj nu au obiect material, acțiunea făptuitorului fiind îndreptată spre lezarea unui drept personal și anume libertatea psihică a persoanei. Însă, în cazul în care infracțiunea de șantaj se produce prin acțiuni violente, atunci va exista obiect material constituit din corpul victimei sau bunurile materiale asupra carora s-au exercitat acțiunile violențe.
În al treilea rând subiectul activ atât în cazul infracțiunii de amenințare cât și în cazul șantajului acesta nu este determinat de lege, putând fi orice persoană responsabilă (subiect necalificat); fapta poate fi comisă și în participație, sub toate formele sale.
În ceea ce privește subiectul pasiv , la infracțiunea de amenințare , este persoana amenințată cu
săvârșirea unui rău privitor la persoana sa, ori a altei persoane , dacă amenințarea este adresată unui grup de persoane vor fi tot atâția subiecți pasivi și tot atâtea infracțiuni câte persoane alcătuiau grupul. În cazul infracțiunii de șantaj , subiectul pasiv este persoana față de care s-a exercitat amenințarea sau violența.
În situația în care sunt mai multe persoane vătămate printr-o faptă unică de șantaj, există , ca și în cazul infracțiunii de amenințare, tot atâtea infracțiuni câti subiecți pasivi au fost victime. În amândouă cazurile, trebuie subliniat faptul că, subiectul pasiv poate fi orice persoană care are capacitatea psiho-fizică de a simți presiunea psihică exercitată asupra sa.
În ceea ce privește elementul material al laturii obiective a infracțiunii de amenințare constă în acțiunea de amenințare a unei persoane, de insuflare a temerii că va fi supusă unui pericol sau că un membru de familie va suferi un rău. Modalitățile și forma în care se produce amenințarea n-au nici-o relevanță, amenințarea poate fi orală sau scrisă, prin semne grafice, prin gesturi sau acte expresive, poate fi directă sau indirectă, explicită sau implicită, reală sau simbolică, fățișă sau ascunsă, dar pentru a avea relevanța penală, acțiunea de amenințare trebuie să aibă ca obiect săvârșirea unei infracțiuni, oricare ar fi aceasta, sau a unei fapte păgubitoare, indiferent de gravitate.
O altă cerință pentru existența infracțiunii este ca obiectiv, acțiunea cu care făptuitorul amenință să fie aptă de a produce o temere serioasă, să fie de natură să alarmeze victima. Caracterul amenințării de a fi susceptibilă de a alarma, se apreciază concret, în funcție de împrejurările cauzei, de natura răului cu care s-a amenințat, de natura alarmantă a expresiilor întrebuințate, de personalitatea celui amenințat, de reacția acestuia în fața amenințărilor, etc.
Răul cu care se amenință trebuie să fie injust. Nu va fi realizat elementul material al infracțiunii dacă făptuitorul amenință cu exercitarea unui drept în condițiile ori cu mijloace oferite de lege și nici dacă amenințarea a fost determinată de conduita celui amenințat, iar producerea răului cu care se amenință depinde de modul cum se va purta în continuare acesta.
De asemenea, nu va exista amenințare dacă autorul amenință victima că îi va deschide un proces, sau că îl va denunța pentru o infracțiune, ori că va introduce o plângere la autorități. Va exista însă elementul material al infracțiunii chiar dacă autorul, acționând dintr-un motiv licit, de pildă, ca să-și încaseze o datorie, folosește mijloace ilegale, de pildă, amenință cu moartea pe victimă.
În cazul infractiunii de șantaj , elementul material al laturii obiective constă în acțiunea de constrângere, prin acte de violență sau amenințare, a unei persoane ca să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. Violența și amenințarea trebuie săconstituie mijloace de a exercita o constrângere asupra victimei. Nu are importanță dacă victima a cedat sau nu violenței sau amenințării, este suficient ca acțiunea făptuitorului în raport de condițiile concrete, de vârsta, experiență, de starea sănătății victimei, să fi fost susceptibilă de a exercita o presiune ori de a inspira o temere acesteia.
Prin constrângere autorul trebuie să urmarească și să determine pe subiectul pasiv să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva. Nu are relevanța dacă acel "ceva" are caracter patrimonial sau nepatrimonial.
În ceea ce priveste urmarea imediată în cazul ambelor infracțiuni constă în însăși săvârșirea acțiunii de amenințare și în crearea, prin aceasta, a unei stări de alarmare a victimei , cu menționarea faptului că în cazul infracțiunii de șantaj , subiectul pasiv, prin constrângerea declanșată asupra sa, este pus în fața alternativei de a îndeplini pretențiile făptuitorului, ori de a suporta alte consecințe, ceea ce echivalează cu o îngrădire a libertații psihice a persoanei vătămate de a acționa dupa voia sa.
Deasemenea atât în cazul infracțiunii de amenințare cât și a infracțiunii de șantaj între acțiunea făptuitorului și urmarea imediată trebuie să existe o legătura de cauzalitate.
În ceea ce privește infracțiunea de șantaj nu există o astfel de legatură dacă persoana vătămată a simulat că se află într-o stare de temere serioasă, pentru a induce în eroare pe subiectul activ și a-l denunṭa.
Ṣantajul absoarbe prin voința legiuitorului, faptele de amenințare sau de loviri ori alte violențe, acestea făcând parte din conținutul infracțiunii de șantaj. Când violențele comise de autor au ca urmare o vătămare a integrității corporale sau a sănătății, ne aflam în fața unui concurs de infracțiuni (șantaj, în concurs cu fapta prevazută de art. 181 ori în art. 182 C.pen.) .
Sub aspectul laturii subiective infracțiunea de amenințare se poate săvârși atât cu intenție directă cât și cu intenție indirectă. În cazul amenințării cu săvârșirea unei infracțiuni, nu are relevanță dacă făptuitorul a luat sau nu hotărârea de a comite acea infracțiune; este suficient ca făptuitorul să fi avut reprezentarea ca prin fapta comisă va provoca victimei o stare de neliniște, ca o va alarma și urmărește sau acceptă posibilitatea producerii acestei urmări.
Intenția nu există în situația când amenințarea s-a făcut în glumă, făptuitorul neprevăzând nici un moment că acțiunea sa ar fi de natură să alarmeze și să producă victimei o stare de temere .
Eroarea asupra caracterului expresiilor folosite la adresa unei persoane, și anume că acestea ar fi de natură să-i insufle o temere, înlătura incidența legii penale, chiar dacă eroarea s-a datorat culpei autorului (de pildă, autorul necunoscând sensibilitatea bolnavicioasă a unei persoane cu privire la anumite cuvinte, le folosește provocând, fără voia sa, victimei o stare de temere, de alarmare).
Nu are relevanță dacă cel care amenință, acționează în interes propriu sau în interesul altei persoane. Nu interesează scopul și mobilul urmărit de autor. În fapt se va putea constata că lipsește intenția cerută de lege dacă autorul își retrage pe loc cuvintele amenințătoare, restabilind lucrurile, ceea ce dovedește ca n-a urmărit și nici n-a acceptat producerea consecințelor cerute de lege pentru existența infracțiunii.
Nu va există vinovația făptuitorului nici dacă acesta proferă amenințări pentru a preveni o agresiune, ori o infracțiune sau din dorința de a corecta o persoana.
Infracțiunea de șantaj sub aspectul formei de vinovăție nu se poate comite decât cu intenție directǎ , consideră că infracțiunea se comite atât cu intenție directă cât și indirectă (calificată prin scop) autorul acționează având reprezentarea că prin fapta sa va exercita o constrângere ilicită asupra victimei pentru a o determina să dea, să facă, să nu facă sau să sufere ceva și urmărește producerea acestui rezultat cu scopul de a dobândi un folos injust.
Acțiunea de constrângere exercitată de făptuitor trebuie să urmărească realizarea unui scop determinat anume, obținerea unui folos pentru sine sau pentru altul.
Aceasta nu exclude posibilitatea ca făptuitorul acționând cu intenție directă asupra persoanei vizate prin acțiunea de constrângere, să provoace o stare de temere și altor persoane (asupra cărora nu a exercitat nici o constrângere) și care să satisfacă din proprie inițiativă pe făptuitor, cu știință sau fără știință persoanei constrânse (de pildă, soția aflând despre constrângerea exercitată asupra soțului său, satisface pretențiile făptuitorului).
În privința folosului ,acesta trebuie sa fie injust (în literatura juridică, unii autori susțin că cerința legii este îndeplinită chiar dacă folosul este just, dar modul de a-l obține este injust ). Se consideră folos injust orice folos nedatorat de victimă fie în ce privește cuantumul (s-a obținut mai mult decât victima datora ori de la o persoana care nu datora nimic), fie în privința termenului (s-a obținut mai înainte de scadență), sau în legatură cu forma (s-a obținut fără îndeplinirea tuturor formelor necesare). Dacă se stabilește că victima datora efectiv folosul smuls de autor prin constrângere, nu se verifică condiția cerută de lege – existența unui folos injust pentru autor – și ca atare, nu va exista infracțiunea de șantaj, ci am putea fi în prezența infracțiunii de amenințare ori de lovire.
Ambele infracțiuni se consumă în momentul când, ca urmare a acțiunii făptuitorului, s-a produs urmarea cerută de lege, adică starea de temere a victimei , iar în cazul șantajului, va fi indiferent dacă victima a rezistat sau nu acțiunii de constrângere și deci dacă s-a supus cerințelor făptuitorului de a da, a face, a nu face sau a suferi ceva.
Deși, tentativa, este posibilă atât în cazul infracțiunii de amenințare cât și de șantaj,ea nu este pedepsită de lege.
În privința modalităților prin care se pot săvârṣi aceste infracțiuni, acestea se deosebesc prin aceea că, fapta de amenințare este incriminată sub două modalități normative: amenințarea cu săvârṣirea unei infracțiuni și amenințarea cu săvârșirea unei fapte păgubitoare, iar în ceea ce privește șantajul , în afara modalităților normative ale formei tipice (șantaj prin violență, șantajul cu cerere de a da, a face, a nu face, de a suferi ceva), acesta are ṣi o forma asimilată care constă în amenințarea cu darea în vileag a unei fapte reale sau imaginare, compromiṭǎtoare pentru persoana ameninṭată, pentru soțul acesteia sau pentru un membru de familie al acesteia. Deasemenea există și o formă agravantă dacă faptele prevăzute în alin. (1) și alin. (2) au fost comise în scopul de a dobândi în mod injust un folos patrimonial, pentru sine sau pentru altul .În acest caz, constrângerea se realizeaza numai prin amenințare cu darea în vileag a unei fapte .
Deasemenea rațiunea agravării a constat în faptul că printr-o acțiune josnică se urmărește obținerea unor profituri și ca forță intimidantă a constrângerii exercitate asupra victimei este mai mare, știut fiind faptul ca este aproape imposibil, de înlăturat consecințele unei compromiteri publice, indiferent dacă este vorba de o faptă imaginară sau reală.
În ceea ce privește sancțiunile infracțiunea de amenințare se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 1 an sau cu amendă, fără ca pedeapsa aplicată să poată depăși sancțiunea prevăzută
de lege pentru infracțiunea care a format obiectul amenințării; infracțiunea de șantaj în
forma sa tipică se pedepsește cu închisoare de la 1 lună la 5 ani la fel ca și în forma asimilată .Infracțiunea de șantaj în formă agravantă se sancționează cu închisoare de la 2 la 7 ani.
Cu privire la aspectele procesuale, cele doua infracțiuni se deosebesc prin faptul că, în timp ce în cazul infracțiunii de amenințare , acțiunea penală este promovată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate (care se adreseaza direct judecatoriei competente dacă faptuitorul este cunoscut, iar daca făptuitorul nu este cunoscut se poate adresa organului de cercetare, pentru identificarea lui) iar împacarea părtilor, în orice faza a procesului penal, înlătura răspunderea penală; în cazul
infracțiunii de șantaj acțiunea penală se pune în mișcare din oficiu, urmărirea penală efectuându-se de către organele de poliție, iar judecata cauzei este de competența judecătoriei.
Secṭiunea III Criterii distinctive intre infractiunea de santaj si lipsire de libertate
Art. 205: Lipsirea de libertate in mod ilegal
(1) Lipsirea de libertate a unei persoane in mod ilegal se pedepsește cu inchisoarea de la unu la 7 ani.
(2) Se consideră lipsire de libertate și răpirea unei persoane aflate în imposibilitatea de a-și exprima voința ori de a se apǎra.
(3) Dacă fapta este săvârșită:
a) de catre o persoană înarmată;
b)asupra unui minor;
c) punând în pericol sănătatea sau viața victimei, pedeapsa este închisoarea cuprinsă între 3 și 10 ani.
(4) Dacă fapta a avut ca urmare moartea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 7 la 15 ani și interzicerea exercitării unor drepturi.
(5)Tentativa la infractiunile prevăzute în alin. (1)-(3) se pedepsește.
Infracṭiunea de ṣantaj este prevazuta la art 207 al Noului Cod Penal în timp ce infracțiunea de lipsire de libertate la art. 205 al NCP. Fapta se aseamǎnǎ, pe linia acelei finalitǎṭi cu infracṭiunea de lipsire de libertate in mod illegal forma agravantă căci și acolo atingerea adusă libertății se săvârșește în vederea obținerii unui folos.
Șantajul se deosebește de infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal nu numai pentru că libertatea individuală este încalcată în chip diferit (libertatea fizică sau libertatea de mișcare, la infracțiunea de lipsirea de libertate în mod ilegal și libertatea psihică, la infracțiunea de șantaj) dar și prin particularitățile fiecărei infracțiuni în parte. La infracțiunea de șantaj nu este necesar ca victima să fie lipsită de libertate fizică iar folosul nu este cerut ca preț al eliberarii victimei, cum se întămplă în cazul infracțiunii de lipsire de libertate în mod ilegal.
În al doilea rând la infracțiunea de șantaj este suficient să fie urmărit un folos injust.oricare ar fi natura lui și anume material sau moral,pe cănd la infracțiunea de lipsire de libertate în mod ilegal folosul trebuie să fie material.
CAPITOLUL AL IV-LEA.ELEMENTE DE DREPT COMPARAT A NOṬIUNII DE ṢANTAJ IN JURISPRUDENṬA ROMÂNEASCǍ ṢI IN CADRUL UNOR STATE EUROPENE
În acest ultim capitol avem în vedere infracțiunea de șantaj privită în cadrul unor state europene (Secṭiunea I) și anume vom analiza infracțiunea de șantaj în Italia, în Franța, în Spania, în Elveția și în Suedia.
Secṭiunea I.Noṭiunea de ṣantaj privită în cadrul unor state europene
Noṭiunea de ṣantaj in Italia
art. 629: "Oricine care prin violenta sau amenintare constrânge o persoana a face, a nu face ceva, procurând pentru sine sau pentru altii un folos injust este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani si cu amenda de la 200.000 la 800.000 lire."
art. 630: "Oricine sechestrază o persoană în scopul de a obține pentru el sau pentru alții un folos injust ca preț al eliberării este pedepsit cu închisoare de la 8 la 15 ani și cu amenda de la 400.000 la 800.000 lire."
Infracțiunile contra libertății persoanei precum ṣantajul sunt reglementate în legislaṭiile tuturor Statelor. În Codul Penal italian infracțiunile contra persoanei sunt prevăzute în titlul al XII, Cartea a II-a . În cadrul acestui titlu în capitolul III sunt prevăzute delictele contra libertății individuale . În Codul penal italian șantajul face parte din cadrul delictelor contra patrimoniului și este incriminată prin art. 629: "Oricine care prin violență sau amenințare constrânge o persoana a face, a nu face ceva, procurând pentru sine sau pentru alții un folos injust este pedepsit cu închisoare de la 3 la 10 ani și cu amenda de la 200.000 la 800.000 lire”.
Pedeapsa se majorează de la 1/3 la 1/2 dacă violența constă în a pune victima în imposibilitate de a-și exprima voința sa de a acționa." Codul penal italian incriminează și infracțiunea de "Privare de libertate a unei persoane în scop de tâlhărie sau șantaj", prin art. 630, care arată că: "Oricine sechestraza o persoana în scopul de a obtine pentru el sau pentru altii un folos injust ca pret al eliberarii este pedepsit cu închisoare de la 8 la 15 ani si cu amenda de la 400.000 la 800.000 lire."
Noṭiunea de ṣantaj in Franṭa
Art. 312-10 – Șantajul este fapta de a obține, prin amenințarea de a face public sau prin imputarea de fapte de natura a aduce atingere onoarei sau demnității, fie o semnătură, un angajament sau o renunțare, fie destăinuirea unui secret, remiterea de fonduri, de valori sau a unui bun de orice natură. Șantajul este pedepsit cu 5 ani de închisoare și 500.000 franci amenda.
Art. 312-11 – Atunci când autorul șantajului a pus în practică amenințarea, pedeapsa este de 7 ani închisoare și 700.000 franci amenda.
Art. 312-12 – Tentativa delictelor prevăzute în această secțiune se sancționeaza cu aceeași pedeapsă.
Noul Cod penal francez incriminează în Cartea a II-a Crime și delicte împotriva persoanelor. În Secțiunea 1 (Atentate savârșite cu intenție împotriva integrității persoanei), a Capitolului II (Atentate la integritatea fizică și psihică a persoanei) din cadrul Titlul al II-lea, denumit Atentate împotriva persoanei umane, este prevazută infracțiunea de amenințare, în art. 222-17 si respectiv art.221-18.
Infracțiunea de șantaj este incriminată în Codul penal francez, în Cartea a III-a, denumită Crime si delicte împotriva patrimoniului. În cadrul titlului I (Însușiri frauduloase), Capitolului II (Despre extorcare), Secțiunea a II-a, șantajul este incriminat prin trei articole si anume art. 312-10; art. 312-11și art. 312-12. În art. 312-10 Șantajul este fapta de a obține, prin amenințarea de a face public sau prin imputarea de fapte de natura a aduce atingere onoarei sau demnității, fie o semnătură, un angajament sau o renunțare, fie destăinuirea unui secret, remiterea de fonduri, de valori sau a unui bun de orice natură. Șantajul este pedepsit cu 5 ani de închisoare și 500.000 franci amenda.
În ceea ce privește art. 312-11 atunci când autorul șantajului a pus în practică amenințarea, pedeapsa este de 7 ani închisoare și 700.000 franci amenda.Nu în ultimul rând sancționează și tentativa prin art. 312-12 – Tentativa delictelor prevăzute în această secțiune se sancționeaza cu aceeași pedeapsă.
Noṭiunea de ṣantaj in Spania
art. 243:"Cel care, cu intenție frauduloasă îl va obliga pe altul, prin violență sau intimidare, să facă sau să nu facă o faptă de comerț juridic în prejudiciul patrimoniului sau sau al unui terț, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani."
Codul penal spaniol incrimineaza în Titlului VI – Delicte împotriva libertații. În cadrul Titlului XIII – Delicte contra patrimoniului și ordinii socio-economice, în art. 243 este incriminat șantajul:"Cel care, cu intenție frauduloasa îl va obliga pe altul, prin violență sau intimidare, să facă sau să nu facă o faptă de comerț juridic în prejudiciul patrimoniului său sau al unui terț, va fi pedepsit cu pedeapsa închisorii de la 1 la 5 ani."
Noṭiunea de ṣantaj in Elveția
Art. 156: "Cel care, utilizând violențe sau amenințări grave împotriva unei persoane sau care după ce a adus-o pe aceasta, prin orice alte mijloace, în imposibilitatea de a-și exprima voința, o va constrânge să-i acorde lui sau unui terț un avantaj pecuniar la care nu avea dreptul, cel care, amenințând o persoana că va publica, va denunța sau va scoate la iveală un fapt a cărui divulgare ar putea să o prejudicieze pe aceasta sau pe un terț cu care se afla în relații apropiate, determinând-o în acest mod să-i cumpere tăcerea cu o anumită sumă de bani, va fi pedepsit cu închisoare de pâna la 5 ani. Amenda va putea fi cumulată cu pedeapsa privativă de libertate. Pedeapsa va fi de cel mult 10 ani și amenda dacă făptuitorul săvârșește aceasta fapta în mod repetat".
În titlului II al codului penal elvețian sunt incriminate infracțiunile contra patrimoniului, în cadrul acestui titlu, la art. 156 este prevazută infracțiunea de extorsiune și ṣantaj. Art. 156: "Cel care, utilizând violențe sau amenințări grave împotriva unei persoane sau care dupa ce a adus-o pe aceasta, prin orice alte mijloace, în imposibilitatea de a-și exprima voința, o va constrânge să-i acorde lui sau unui terț un avantaj pecuniar la care nu avea dreptul, cel care, amenințând o persoană că va publica, va denunța sau va scoate la iveală un fapt a cărui divulgare ar putea să o prejudicieze pe aceasta sau pe un terț cu care se află în relații apropiate, determinând-o în acest mod să-i cumpere tăcerea cu o anumită sumă de bani, va fi pedepsit cu închisoare de pâna la 5 ani. Amenda va putea fi cumulată cu pedeapsă privativă de libertate. Pedeapsa va fi de cel mult 10 ani și amenda dacă făptuitorul săvârșește această faptă în mod repetat".
Noṭiunea de ṣantaj in Suedia
art. 4 infracțiunea de ṣantaj "Cel care, prin violențe sau amenințarea cu săvârsirea unui act delictual, constrânge o altă persoană să facă, să suporte, sau să nu facă ceva, va fi condamnat, pentru săvârsirea infracțiunii de șantaj, la pedeapsa amenzii sau la închisoare de 2 ani. Orice persoană care, cu același scop, exercită o constrângere ce constă în amenințarea cu urmărirea sau cu denunțarea unei alte persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni sau amenință că va face publice informații care pot aduce un prejudiciu victimei, va fi de asemenea condamnată pentru șantaj, dacă fapta nu este jutificabilă. Dacă infracțiunea prevazută la alineatul precedent are un caracter delictual grav, se va pronunța o condamnare la închisoare între 6 luni si 6 ani".
Codul penal suedez în Partea a II a, capitolul IV – Infracțiuni contra libertății și a liniștii persoanei, incriminează în art. 4 infracțiunea de ṣantaj " Cel care, prin violențe sau amenințarea cu săvârsirea unui act delictual, constrânge o altă persoană să facă, să suporte, sau să nu facă ceva, va fi condamnat, pentru săvârsirea infracțiunii de șantaj, la pedeapsa amenzii sau la închisoare de 2 ani. Orice persoană care, cu același scop, exercită o constrângere ce constă în amenințarea cu urmărirea sau cu denunțarea unei alte persoane pentru săvârșirea unei infracțiuni sau amenință că va face publice informații care pot aduce un prejudiciu victimei, va fi de asemenea condamnată pentru șantaj, dacă fapta nu este jutificabilă. Dacă infracțiunea prevazută la alineatul precedent are un caracter delictual grav, se va pronunța o condamnare la închisoare între 6 luni si 6 ani".
Concluzii
Concluzionând infracțiunea de șantaj este o infracțiune complexă. Preocuparea oricărei societăți este pentru prevenirea sau combaterea criminalității.
Nu exista o conduită criminală în abstract, există diverse conduite criminale concrete. Cum s-a remarcat de nenumarate ori, nici o crimă nu seamănă cu cealaltă.Fiecare crima reprezintă un "univers în sine". Nici măcar unul și același individ, nu poate comite două fapte identice, în condiții identice. Tocmai extraordinara diversitate a comportamentelor criminale, face ca nici o explicație, fie în termeni cauzali, fie în termeni dinamici, să nu fie universal valabilă. Aceasta nu înseamnă că un secol de cercetare criminologică este inutil, că nici o teorie nu este valabilă și că nu există nici o posibilitate de înțelegere a fenomenului criminal, ci dimpotrivă, pe baza lor, în condițiile în care se renunță la pretențiile de universalitate, comportamentul criminal poate fi parțial înteles și explicat.
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII, LEGISLAṬII
1.Udroiu M. , Drept penal.Partea specialǎ. Noul Cod Penal ,Editura C.H.Beck, Bucureṣti 2014.
2. Cioclei V., Noul si vechiul Cod Penal, Editura C.H.Beck Bucureṣti 2013 .
3. Bodoroncea G.(coord.) ,Codul Penal .Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck 2014.
4. Cioclei V.,Editura C.H.Beck, Drept penal.Partea specialǎ. Infracṭiuni contra persoanei ṣi infracṭiuni contra patrimoniului, Bucureṣti 2013.
5.Dobrinoiu V., Nicolae Cornea, Drept penal .Partea specialǎ Teorie ṣ practicǎ judiciarǎ,vol I Editura Lumina Lex 2000.
6. Vasiliu T. ṣi alṭii Codul penal comentat si adnotat, Editura stiinṭificǎ ṣi enciclopedicǎ,
Bucureṣti 1975.
7.Dongoroz V. Explicații teoretice ale codului penal, vol. III, Editura Academiei R. S. R., București 1971.
8.Noul Cod penal francez (Nouveau Code Penale entree en vigoeur le 1 mars 1994,Ed. Dalloz, 1994).
9.Codul penal italian (Codice Penale – Codice di procedura penale, Casa Editrice"Universale", Roma, 1964).
Irina Moroianu Zlatescu si Radu C. Demetrescu – Din istoria drepturilor omului, I.R.D.O., Buc.,2001.
Stefan Geogescu, Filosofia dreptului – O istorie a ideilor. Parte I, Ed. All Educational S.A., Buc.,1998.
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constituția României comentatǎ ṣi adnotatǎ, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997.
Gh.Diaconescu ,Infracṭiunile în Codul penal român vol.I , Ed.Oscar Print,1997.
V.Cioclei, Mobiluri în conduita criminală, ed.All Beck, 1999.
10 .Nistoreanu Gh., Alexandru Boroi, -Drept penal. Partea specialǎ, Editura All Beck, Bucureṣti, 2002.
11. O.A.Stoica, Drept penal-partea specialǎ, E.D.P., Bucureṣti , 1976.
12. O.Loghin, A.Filipaṣ, Drept penal-partea specialǎ, E.D.P.,Bucureṣti, 1982.
13. Gheorghita Mateuț, Drept penal partea specială – Sinteză de teorie și practică judiciară, vol. I, Ed.Lumina Lex,1999.
14. Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU, prof. univ.dr. ALEXANDRU BOROI, prof. univ. dr. IOAN MOLNAR, prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, prof.univ. dr. ILIE PASCU, prof. univ. dr. VALERICA LAZAR – Drept penal. Partea specială , Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999.
15. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache. Drept penal român.Partea generală Universul Juridic București 2014
16 .Codul penal spaniol
17. Codul penal elvețian.
18 .Codul penal suedez
19 .Octavian Loghin ,Tudorel Toader,Drept penal-Partea specială, București, Editura
"Ṣansa", 1999.
II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ
1.
III. JURISPRUDENȚĂ
1. ( I.C.C.J.,secția penală, decizia nr 3508/2008,www.legalis.ro).
2.(C.A. IAṢI, secția penală,decizia nr 39/1998,in V.Vaduva,.op.cit.,pct.91).
3. Trib. reg. Oltenia, dec. pen. nr. 207/1995, L.P. nr. 4/1956, pag. 463.
4. (C.A.Bucuresti, Secția a-II-a penala, decizia nr 644/2004, in C.A.B.2004, p164).
5.Trib. jud. Galati, dec. nr. 850/1972, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 136 cu nota de I.Lupu si I. Suceava.
6. Trib. jud. Mureș, dec. nr. 1905/1973, "Practica judiciarǎ", vol. III, pag. 87.
IV. SITE-URI INTERNET
Înalta Curte de Casație și Justiție – www.scj.ro
www.legalis.ro
BIBLIOGRAFIE
I. TRATATE, CURSURI, MONOGRAFII, LEGISLAṬII
1.Udroiu M. , Drept penal.Partea specialǎ. Noul Cod Penal ,Editura C.H.Beck, Bucureṣti 2014.
2. Cioclei V., Noul si vechiul Cod Penal, Editura C.H.Beck Bucureṣti 2013 .
3. Bodoroncea G.(coord.) ,Codul Penal .Comentariu pe articole, Editura C.H.Beck 2014.
4. Cioclei V.,Editura C.H.Beck, Drept penal.Partea specialǎ. Infracṭiuni contra persoanei ṣi infracṭiuni contra patrimoniului, Bucureṣti 2013.
5.Dobrinoiu V., Nicolae Cornea, Drept penal .Partea specialǎ Teorie ṣ practicǎ judiciarǎ,vol I Editura Lumina Lex 2000.
6. Vasiliu T. ṣi alṭii Codul penal comentat si adnotat, Editura stiinṭificǎ ṣi enciclopedicǎ,
Bucureṣti 1975.
7.Dongoroz V. Explicații teoretice ale codului penal, vol. III, Editura Academiei R. S. R., București 1971.
8.Noul Cod penal francez (Nouveau Code Penale entree en vigoeur le 1 mars 1994,Ed. Dalloz, 1994).
9.Codul penal italian (Codice Penale – Codice di procedura penale, Casa Editrice"Universale", Roma, 1964).
Irina Moroianu Zlatescu si Radu C. Demetrescu – Din istoria drepturilor omului, I.R.D.O., Buc.,2001.
Stefan Geogescu, Filosofia dreptului – O istorie a ideilor. Parte I, Ed. All Educational S.A., Buc.,1998.
Victor Duculescu, Georgeta Duculescu, Constanta Calinoiu, Constituția României comentatǎ ṣi adnotatǎ, Ed. Lumina Lex, Buc., 1997.
Gh.Diaconescu ,Infracṭiunile în Codul penal român vol.I , Ed.Oscar Print,1997.
V.Cioclei, Mobiluri în conduita criminală, ed.All Beck, 1999.
10 .Nistoreanu Gh., Alexandru Boroi, -Drept penal. Partea specialǎ, Editura All Beck, Bucureṣti, 2002.
11. O.A.Stoica, Drept penal-partea specialǎ, E.D.P., Bucureṣti , 1976.
12. O.Loghin, A.Filipaṣ, Drept penal-partea specialǎ, E.D.P.,Bucureṣti, 1982.
13. Gheorghita Mateuț, Drept penal partea specială – Sinteză de teorie și practică judiciară, vol. I, Ed.Lumina Lex,1999.
14. Prof. univ. dr. GHEORGHE NISTOREANU, prof. univ.dr. ALEXANDRU BOROI, prof. univ. dr. IOAN MOLNAR, prof. univ. dr. VASILE DOBRINOIU, prof.univ. dr. ILIE PASCU, prof. univ. dr. VALERICA LAZAR – Drept penal. Partea specială , Editura Europa Nova, Bucuresti, 1999.
15. Constantin Mitrache, Cristian Mitrache. Drept penal român.Partea generală Universul Juridic București 2014
16 .Codul penal spaniol
17. Codul penal elvețian.
18 .Codul penal suedez
19 .Octavian Loghin ,Tudorel Toader,Drept penal-Partea specială, București, Editura
"Ṣansa", 1999.
II. ARTICOLE, STUDII DE SPECIALITATE ȘI NOTE DE JURISPRUDENȚĂ
1.
III. JURISPRUDENȚĂ
1. ( I.C.C.J.,secția penală, decizia nr 3508/2008,www.legalis.ro).
2.(C.A. IAṢI, secția penală,decizia nr 39/1998,in V.Vaduva,.op.cit.,pct.91).
3. Trib. reg. Oltenia, dec. pen. nr. 207/1995, L.P. nr. 4/1956, pag. 463.
4. (C.A.Bucuresti, Secția a-II-a penala, decizia nr 644/2004, in C.A.B.2004, p164).
5.Trib. jud. Galati, dec. nr. 850/1972, R.R.D. nr. 1/1972, pag. 136 cu nota de I.Lupu si I. Suceava.
6. Trib. jud. Mureș, dec. nr. 1905/1973, "Practica judiciarǎ", vol. III, pag. 87.
IV. SITE-URI INTERNET
Înalta Curte de Casație și Justiție – www.scj.ro
www.legalis.ro
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Drept Penal. Partea Speciala Santajul (ID: 127474)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.