Dizolvarea Si Lichidarea Societatilor
DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚILOR
CUPRINS
INTRODUCERE
CAPITOLUL 1. DIZOLVAREA. REGULI COMUNE APLICABILE SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE DIZOLVARE
SECȚIUNEA 2. CAUZELE GENERALE DE DIZOLVARE A SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 3.CĂILE DE DIZOLVARE A SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 4. EFECTELE DIZOLVĂRII SOCIETĂȚILOR
CAPITOLUL 2. LICHIDAREA. REGULI COMUNE APLICABILE SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE LICHIDARE
SECȚIUNEA 2. PRINCIPIILE GENERALE ALE LICHIDĂRII SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 3. MODIFICĂRILE PRODUSE DE TRECEREA LA FAZA DE LICHIDARE
CAPITOLUL 3. STATUTUL LICHIDATORULUI
SECȚIUNEA 1. LICHIDAREA PATRIMONIULUI SOCIETĂȚII
SECȚIUNEA 2. DREPTURILE ASOCIAȚILOR REZULTATE DIN LICHIDAREA SOCIETĂȚII
SECȚIUNEA 3.ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE LICHIDARE
CAPITOLUL 4. REGULI SPECIALE APLICABILE FIECĂREI FORME DE SOCIETATE
SECȚIUNEA 1. DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII ÎN NUME COLECTIV, ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ ȘI CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
SECȚIUNEA 2. DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI ȘI PE ACȚIUNI
CONCLUZII
INTRODUCERE
Constituirea unei societăți presupune estimarea duratei de viață a acesteia prin actul constitutiv.
În aceste condiții, s-a născut ideea cooperării între mai mulți întreprinzători, care să realizeze împreună activități de comerț. Această idee și-a găsit expresia, pe planul dreptului, în conceptul de societate comercială, care implică asocierea a două sau a mai multor persoane, cu punerea în comun a unor resurse, în vederea desfășurării unei activități economice și împărțirii beneficiilor rezultate.
Pentru a-și îndeplini rolul său economic, societatea comercială a fost concepută ca un organism autonom, căruia legea i-a conferit personalitate juridică.
Există, însă, situația când durata de viață este întreruptă de evenimente imprevizibile care duc la perturbări ale situației financiare, continuarea activității devenind imposibilă. Astfel, este necesară încetarea activității, dispariția unei societăți realizându-se o dată cu dizolvarea și lichidarea acesteia.
Dizolvarea și lichidarea reprezintă, în condiții obișnuite, cele două faze obligatorii ale procesului de încetare a personalității juridice a unei societăți comerciale, în principiu separate de momentul desemnării lichidatorilor.
Dizolvarea deschide calea lichidării societăților și interzicerea unor operațiuni fără a avea consecințe asupra calității de persoană juridică a societății.
Lichidarea presupune un ansamblu de operații care, după dizolvarea societății, are drept scop realizarea activului societății, respectiv transferul activelor în disponibilități bănești în vederea plății creditorilor și realizarea partajului activului net între asociați. Prin această diferență rezultă că lichidarea unei societăți comerciale presupune, în primul rând, o fază preliminară denumită dizolvare.
Activitatea de comerț, adica activitatea de producere și circulație a mărfurilor și serviciilor, se întemeiaza pe anumite raporturi juridice stabilite între comercianți, în special raporturi juridice contractuale. Prin asemenea raporturi juridice se realizează aprovizionarea tehnico-materială și desfacerea mărfurilor, executarea de lucrări și prestarea de servicii.
Desfășurarea normală a activității de comerț impune ca toți comercianții care și-au asumat obligații, în baza raporturilor juridice la care participă, să își execute aceste obligații în stricta conformitate cu contractele încheiate.
Încă de la începutul activității de comerț, când au apărut și dificultățile financiare inerente acesteia, s-a pus problema reacției față de un atare comerciant a cărui activitate necorespunzatoare cangreneaza activitatea de comerț. Atitudinea față de un asemenea comerciant nu a fost întotdeauna aceeași, aceasta fiind în functie de anumite conceptii care s-au manifestat de-a lungul vremii.
Dreptul român a consacrat primele reglementări care, prin perfecționarea lor, au dus mai târziu la instituția falimentului, astfel încât, fără a se face o distincție între comercianți și necomercianti, a reglementat situația juridică a datornicilor, înlocuind executarea asupra persoanei debitorului cu executarea asupra patrimoniului acestuia, după procedură executării fiscale.
Creditorii erau trimiși în posesia bunurilor debitorului, în vederea vânzării lor în masă. Bunurile debitorului, în totalitatea lor, reveneau adjudecatarului care se oferea să plătească cea mai mare cotă din creanțele creditorilor.
Vinderea în bloc a bunurilor atrăgea după sine “infamia”, de care datornicul scapa numai prin cesiunea bunurilor în favoarea creditorilor.
Tradiția dreptului roman a fost păstrată și dezvoltată în dreptul medieval, în special în statutele orașelor italiene Genova, Florența și Veneția, în această perioadă, procedura având un caracter personal și corporatist, aplicându-se numai comercianților, nu și necomerciantilor.
Comercianții se bucurau de anumite avantaje privind obținerea creditelor, respectiv cei care abuzau ori nu puteau restitui la scadență sumele împrumutate erau tratați cu severitate, fiind considerați infractori. Ei erau sancționați cu închisoarea și supuși unor acțiuni degradante. Una dintre aceste acțiuni de discreditare a falitului era distrugerea, în prezența tuturor negustorilor, a băncii, adică a mesei pe care erau expuse mărfurile.
O primă reglementare care a pus bazele instituției falimentului o reprezintă Ordonanța din 1673 emisă de Ludovic al XIV-lea. Aceasta ordonanță, inspirată de reglementările italiene, privea comerțul terestru, însă cuprindea și dispoziții referitoare la “Falimente și bancrute”.
În anul 1807, s-a realizat prima reglementare completă și sistematică a falimentului prin Codul comercial francez. Astfel, sub influența lui Napoleon, nemulțumit de comportamentul unor furnizori ai armatei, regimul falimentului consacrat de Codul comercial a fost deosebit de intransigent.
Prin noua reglementare se urmărea realizarea a doua scopuri: un scop imediat, constând în asigurarea platii creanțelor creditorilor și pedepsirea falitului, și un scop mediat, care viza asanarea activității comerciale.
Codul comercial francez organiza o procedură de lichidare a bunurilor falitului și de distribuire a sumelor rezultate între creditorii falitului. În acest scop, toate bunurile falitului erau puse sub sechestru, cu privarea falitului de a administra și dispune de aceste bunuri. Cât îl privea pe falit, acesta era încarcerat în închisoarea datornicilor ori reținut la domiciliul sau pe durata procedurii. În plus, debitorul declarat în faliment era decăzut din anumite drepturi profesionale și civile, iar în cazul săvârșirii unor fapte păgubitoare pentru creditori, el era sancționat penal pentru infracțiunea de bancrută.
Prin urmare, procedura falimentului reglementata în Codul comercial francez, urmărea, pe de o parte, apărarea colectivă și egalitara a intereselor creditorilor și, pe de altă parte, eliminarea din activitatea comercială a celor descalificați prin eșecul activității lor.
Pe măsură ce societatea omenească s-a dezvoltat, iar nevoile economice și sociale au crescut, oamenii și-au dat tot mai mult seama că energiile individuale, oricât de mari ar fi fost ele, nu mai erau îndestulătoare pentru satisfacerea acestor nevoi.
Reglementarea falimentului a fost apreciată ca și “cucerire epocală”, că o formă de executare colectivă, întemeiată pe principiul egalității creditorilor, în care se îmbinau armonios interesele acestora, cu acelea ale creditului general.
Concepția Codului comercial francez a fost preluată și de Codul Comercial italian din 1882 și, prin intermediul său, de Codul comercial roman din 1887.
Începând din a doua jumătate a secolului nostru, concepția privind tratamentul aplicabil comerciantului în dificultate a suferit schimbări importante. Pornindu-se de la realitățile contemporane ale activității comerciale, s-a admis că existența unor dificultăți financiare în activitatea comerciantului, care nu totdeauna îi sunt imputabile, nu trebuie să ducă în mod necesar la dispariția comerciantului în cauză.
Așa a apărut ideea necesității organizării unei proceduri legale de redresare judiciare a activității, care să asigure supraviețuirea comerciantului care merită să fie salvat. Se înțelege că, pentru cazul când procedure redresării nu da rezultate, urmează să se aplice procedura de lichidare judiciară, cu consecința dispariției comerciantului care a eșuat în afacerea să. Încercările de perfecționare a procedurii legale aplicabile comerciantului în dificultate au mers și mai departe. S-a imaginat chiar o fază prealabilă, de redresare, și anume faza prevenirii și reglementării amiabile a dificultăților financiare a comerciantului.
Nouă concepție privind tratamentul legal aplicabil comercianților în dificultate și-a găsit expresia în dreptul francez, care prin adoptarea a trei legi a consacrat “dreptul întreprinderilor în dificultate”.
Așa cum rezultă din reglementarea legală, dreptul întreprinderilor în dificultate urmărește patru obiective: prevenirea dificultăților, redresarea întreprinderilor în situații compromise, lichidarea întreprinderilor ale cărei dificultăți financiare sunt iremediabile, sancționarea conducătorilor culpabili.
CAPITOLUL 1. DIZOLVAREA. REGULI COMUNE APLICABILE SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE DIZOLVARE
Societatea comercială este produsul manifestării de voință a unicului asociat sau a asociaților care punând, în comun, anumite bunuri pentru exercitarea unor activități de comerț, au scopul realizării de beneficii și al împărțirii acestora.
În doctrină, este unanim împărtășită opinia potrivit căreia affectio societatis trebuie să existe atât în momentul constituirii societății, cât și pe întreg parcursul existenței acesteia.
Societatea, reglementată de Legea nr. 31/1990, se constituie pentru a desfășura o activitate comercială pe durata de timp stabilită în actul constitutiv.
Durata societății se poate prelungi chiar și după decesul asociaților care au constituit societatea. Dar, orice societate, așa cum este reglementată de Legea nr. 31/1990, va sfârși prin a dispărea, deoarece ea urmează același destin implacabil, ca și o persoană fizică: se naște, trăiește și moare.
Încetarea existenței unei societăți comerciale cârmuite de prevederile Legii nr. 31/1990, privind societățile comeciale, se realizează prin intermediul unei proceduri care străbate, în mod normal, “două faze distincte, cea a dizolvării, urmată de lichidare”, așa cum a precizat Curtea Supremă de Justiție.
Într-adevăr, în cuprinsul Legii nr. 31/1990 republicată, dizolvarea societății comerciale este reglementată în Titlul VI (art. 227 și următoarele), iar lichidarea în Titlul VII (art. 252 și următoarele), deci distinct și subsecvent dizolvării.
S-a pus problema dacă nu s-ar putea realiza încetarea existenței societății comerciale printr-o procedură simplificată, în sensul contopirii celor două faze. O astfel de cerință s-ar impune în acele cazuri când societatea nu a avut activitate ori aceasta a fost redusă, iar asociații ar cădea de acord cu privire la lichidarea activului și pasivului societății.
Soluția a fost consacrată în actuala formă a Legii 31/1990, astfel că art. 235 din lege prevede că, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, odată cu dizolvarea, și modul de lichidare a societății. O atare hotărâre poate fi luată numai dacă asociații sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Hotărârea privind dizolvarea și lichidarea societății trebuie luată în condițiile de cvorum și de majoritate prevăzute de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale sunt reglementate prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 actualizată și republicată, legea permitând, conform art de cerință s-ar impune în acele cazuri când societatea nu a avut activitate ori aceasta a fost redusă, iar asociații ar cădea de acord cu privire la lichidarea activului și pasivului societății.
Soluția a fost consacrată în actuala formă a Legii 31/1990, astfel că art. 235 din lege prevede că, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, odată cu dizolvarea, și modul de lichidare a societății. O atare hotărâre poate fi luată numai dacă asociații sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
Hotărârea privind dizolvarea și lichidarea societății trebuie luată în condițiile de cvorum și de majoritate prevăzute de lege pentru modificarea actului constitutiv.
Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale sunt reglementate prin dispozițiile Legii nr. 31/1990 actualizată și republicată, legea permitând, conform art. 7 și art. 8 din aceeași lege, ca asociații, în actul constitutiv, să prevadă “modul de dizolvarea și lichidarea a societății”.
Prin dizolvarea societății se înțelege desființarea ei, ca persoană juridică, încetarea existenței ei și nu numai a contractului de societate sau a statutului societății. Însă, dizolvarea nu trebuie înțeleasă ca o desființare imediată a persoanei juridice. Persoana juridică va continua să existe, deoarece ea trebuie să îndeplinească operațiile de lichidare a patrimoniului dobândit în timpul existenței sale. Dizolvarea are, ca efect imediat, numai încetarea raporturilor dintre asociați, născute potrivit actului constitutiv al societății.
Mai aproape de realitate este definirea dizolvării ca fiind un fapt care determină încetarea vieții societății, că organism activ ce urmărește realizarea de beneficii din exercitarea unei activități comerciale.
Totuși, cea mai exactă caracterizare este aceea care consideră dizolvarea ca un moment care pune capăt activității comerciale normale, așa cum aceasta a fost determinată de actul constitutiv și marchează trecerea în faza lichidării.
Astfel, prin dizolvare, societatea intra într-o nouă fază a existenței sale, în care urmează să se procedeze la lichidarea bunurilor sociale, adică la transformarea lor în bani, plata onorariilor și repartizarea restului între asociați.
Numai după parcurgerea acestui "ciclu" intervine stingerea personalității juridice a societății și o dată cu aceasta, a tuturor raporturilor juridice ce o leagă.
Excepțional, dizolvarea se poate produce și în temeiul legii, după cum vom arata în continuare.
SECȚIUNEA 2. CAUZELE GENERALE DE DIZOLVARE A SOCIETĂȚILOR
Dizolvarea societăților reglementate de Legea nr. 31/1990 este pricinuită de cauze care survin, de regulă, în cursul funcționării acestora sau la expirarea datei convenite, în mod voluntar sau pe cale judiciară.
Aceste cauze de dizolvare sunt prevăzute de art. 227 și urmatoarele din Legea nr. 31/1990 actualizată și republicată. Prin dispozițiile citate sunt reglementate unele cauze de dizolvare generale, aplicabile tuturor societăților comerciale, precum și anumite cauze de dizolvare specifice unora dintre formele de societate.
Cauzele de dizolvare a societăților sunt cele reglementate de lege sau stabilite în actul constitutiv art. 227 lit. g din Legea nr. 31/1990 republicată.
Potrivit art. 227 alin. 1 din Legea nr. 31/1990 republicată, cauzele generale de dizolvare a societății comerciale sunt:
trecerea timpului stabilit pentru durata societății;
imposibilitatea realizării obiectului de activitate al societății sau realizarea acestuia;
declararea nulității societății;
hotărârea adunării generale;
hotărârea tribunalului, la cererea oricărui asociat, pentru motive temeinice, precum neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății;
falimentul societății;
alte cauze prevăzute de lege sau de actul constitutiv al societății.
Împlinirea termenului stabilit pentru durata societății. Societatea comercială se dizolvă la expirarea timpului stabilit pentru durata societății conform art. 227 lit. a) din Legea nr. 31/1990 republicată. Potrivit legii, în contractul de societate trebuie prevăzută “durata societății”, care nu poate fi mai mare de 99 de ani.
În condițiile în care însuși actul constitutiv stabilește durata existenței societății, înseamnă că la expirarea termenului contractual, societatea se dizolvă. Acest efect este deci expresia voinței asociaților privind soarta societății.
Trebuie observat că, în acest caz, dizolvarea societății operează în temeiul legii, fără a fi necesară vreo formalitate.
Efectul dizolvării societății, ca urmare a expirării termenului stabilit pentru durata societății, poate fi înlăturat prin prelungirea duratei societății, în condițiile art. 205 din Legea nr. 31/1990 actualizată și republicată.
Astfel, cererea de înscriere de mențiuni cu privire la prelungirea duratei de funcționare a societății nu poate fi admisă dacă, la data la care adunarea generală a hotărât prelungirea, expirase durata de funcționare, societatea fiind de drept dizolvată.
Ca o măsură preventivă, art. 227 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată dispune că asociații trebuie consultați, cu cel puțin 3 luni înainte de expirarea duratei societății, cu privire la eventuala prelungire a acesteia.
Dacă administratorii societății nu organizează consultarea, la cererea oricărui asociat, tribunalul va putea dispune, prin încheiere, efectuarea consultării. Neefectuarea consultării nu împiedică dizolvarea societății la expirarea duratei prevăzute în actul constitutiv.
De precizat faptul că, având în vedere faptul că voința asociaților referitoare la durata societății a fost exprimată prin actul constitutiv, publicitatea nu mai este necesară în acest caz, deoarece prin respectarea formalităților de publicitate la constituirea societății, terții au fost informați și asupra duratei de funcționare.
Imposibilitatea realizării obiectului societății sau realizarea acestuia. Societatea comercială se dizolvă în cazul unei imposibilități de realizare a obiectului societății, ca și în cazul când obiectul societății s-a realizat astfel cum este prevăzut la art. 227 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
Orice societate are un obiect de activitate, care trebuie arătat în actul constitutiv. Acest obiect se realizează în cursul duratei societății. Dacă se constată o imposibilitate a realizării obiectului de activitate propus, evident, societatea își pierde rațiunea de a exista și deci se dizolvă. Acest efect se produce, atât în cazul când imposibilitatea s-a ivit în cursul duratei societății, cât și în cazul când obiectul nu s-a realizat deloc.
În speță, s-a constatat că, prin înscrisurile existente la dosar, se face dovada că obiectul pentru care s-a constituit societatea comercială a devenit imposibil de realizat, datorită atitudinii pârâtului, că, datorită acestui lucru, s-a ajuns și la rezilierea contractului de locațiune pentru magazinul care a constituit sediul social, instanța apreciind că sunt întrunite condițiile prevăzute de art. 227 lit. b) din Legea nr. 31/1990. Pârâtul nu a depus la dosar acte din care să rezulte contrariul, și anume că s-ar fi executat obiectul de activitate prevăzut de actul constitutiv. Față de cele de mai sus, tribunalul va respinge apelul, ca nefondat.
Imposibilitatea realizării obiectului societății și realizarea obiectului sunt chestiuni de fapt, care trebuie dovedite pentru a justifica dizolvarea societății.
Declararea nulității societății. Potrivit art. 227 lit.c din Legea nr. 31/1990, societatea se dizolvă în cazul declarării nulității ei, astfel încât nerespectarea condițiilor legale privind constituirea societății, prevăzute de art. 56 din Legea nr. 31/1990 republicată, atrage nulitatea societății.
Cazurile de nulitate sunt limitativ prevăzute de Legea nr. 31/1990 republicată. Potrivit art. 56 din lege, nulitatea unei societăți înmatriculate în Registrul comerțului poate fi declarată de tribunal numai atunci când: lipsește actul constitutiv sau când acesta nu a fost încheiat în formă autentică; toți fondatorii au fost, potrivit legii, incapabili la data constituirii societății; obiectul de activitate al societății este ilicit sau contrar ordinii publice; lipsește încheierea judecătorului delegat de înmatriculare a societății; lipsește autorizarea legală administrativă de constituire a societății; actul constitutiv nu prevede denumirea societății, obiectul său de activitate, aporturile asociaților și capitalul social subscris; s-au încălcat dispozițiile legale privind capitalul social minim, subscris și vărsat; nu s-a respectat numărul minim de asociați prevăzut de lege.
Aceste prevederi sunt în conformitate cu directivele Comunității Economice Europene, care limitează organizarea regimului nulităților societăților din statele membre.
Pe data la care hotărârea judecătorească de declarare a nulității a devenit irevocabilă, societatea încetează fără efect retroactiv și intră în lichidare. O atare încetare a existenței societății echivalează cu dizolvarea acesteia.
Hotărârea adunării asociaților. Întrucât constituirea societății comerciale se bazează pe voința asociaților, manifestată prin actul constitutiv, asociații pot decide și dizolvarea societății. Voința asociaților privind dizolvarea societății se manifestă în cadrul adunării asociaților care exprimă voința socială.
Adunarea asociaților poate hotărî dizolvarea societății în toate cazurile impuse de interesele asociaților. Într-adevăr, întrucât legea nu limitează cazurile în care societatea poate fi dizolvată prin hotărârea adunării asociaților, înseamnă că asociații sunt liberi să aprecieze motivele de dizolvare a societății.
Hotărârea adunării generale a asociaților este considerată a fi cazul normal de dizolvare, având în vedere că societatea se constituie prin voința acestora, astfel încât se poate dizolva ca rezultat al aceleași voințe.
Un caz de dizolvare a societății de către adunarea asociaților, care este reglementat de lege, privește dizolvarea societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata societății. O asemenea măsură de excepție, care intervine înainte de expirarea termenului fixat pentru durata statutară a societății comerciale, este posibilă în condițiile prevăzute de art. 234 coroborate cu art. 33 din Legea nr. 31/1990 republicată. Efectele unei astfel de decizii față de terți se produc numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Printre terții care pot fi prejudiciați figurează și fondatorii societății În ceea ce-i privește, art. 33 dispune că ei au dreptul, în caz de dizolvare anticipată, să ceară daune de la societatea în cauză, dacă dizolvarea s-a făcut în frauda drepturilor lor. Acțiunea în justiție poate fi introdusă în cursul unui termen de 6 luni, fixat de art. 33. Termenul începe să curgă de la data adunării generale a acționarilor, care a hotărât dizolvarea anticipată. O asemenea desființare a societății comerciale, înainte de expirarea duratei statutare convenite, ridică problema dacă dizolvarea poate sau nu să fie contopită cu faza lichidării, prin derogare de la dreptul comun, care disociază cele două momente.
Convocarea adunării generale numai în prezența reprezentanților legali are loc numai dacă toți asociații au fost legal convocați, aflându-se în țară la acea dată, iar adunarea generală se desfășoară datorită refuzului nejustificat al acestora de a se prezenta.
Hotărârea tribunalului. Societatea comercială se dizolvă prin hotărârea tribunalului, în condițiile legii, potrivit dispozițiilor art. 227 lit.e din Legea nr. 31/1990 actualizată și republicată. Dizolvarea societății prin hotărârea tribunalului are loc atunci când dizolvarea nu se poate realiza prin hotărârea adunării generale.
Potrivit legii, tribunalul poate hotărî dizolvarea societății pentru “motive temeinice”. Un asemenea motiv îl constituie neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății. Gravele neînțelegeri între asociați “pun în imposibilitate continuarea activității unei societăți în nume colectiv și fac o piedică serioasă realizării scopului ei, având drept consecință de neînlăturat dizolvarea și lichidarea societății”.
Falimentul societății. O altă cauză generală, care atrage dizolvarea societății comerciale, o constituie falimentul, instituție juridică reglementată de Legea nr. 85/2006 privind procedura reorganizării și lichidării judiciare, cu scopul de a asigura administrarea și lichidarea – în interesul creditorilor comuni – a patrimoniului unei societăți comerciale care se află în imposibilitatea de a-și plăti datoriile asumate în legătură cu actele de comerț încheiate în nume propriu.
Prin lege se prevede mai întâi o procedură de salvare preventivă. Este ceea ce se cheamă “redresare economică și financiară a întreprinderii”, redresare ce se face pe baza unui plan care va cuprinde măsuri organizatorice, economice, financiare, juridice menite să ducă la însănătoșirea activității debitorului și, implicit, la asigurarea resurselor necesare pentru plata datoriilor față de creditori.
În cazul societăților comerciale, Legea nr. 85/2006 recunoaște dreptul de a propune un astfel de plan asociaților societății, în condiții diferite: asociații cu răspundere limitată, fără condiții; acționarii, dacă sunt titularii a cel puțin unei treimi din capitalul social al societății pe acțiuni; nu au dreptul să propună un plan asociații din societatea cu răspundere limitată.
Doar în situația în care planul de redresare se dovedește a fi irealizabil sau nu este executat, se va constata starea de dificultate în care se află întreprinderea, aplicându-se procedura falimentului, care va avea ca efect dizolvarea societății în cauză.
Alte cauze prevăzute de lege sau actul constitutiv al societății. Societatea comercială se dizolvă și în alte cazuri reglementate de lege sau stabilite prin actul constitutiv, potrivit dispozițiilor art. 227 lit. g) din Legea nr. 31/1990.
Art. 237 din Legea nr. 31/1990 prevede că societatea se dizolvă în următoarele cazuri:
societatea nu mai are organe statutare sau acestea nu se mai pot întruni;
Abrogată prin litera c) din Ordonanță de urgență nr. 37/2011 începând cu 22.04.2011.
societatea și-a încetat activitatea, nu are sediul social cunoscut ori nu îndeplinește condițiile referitoare la sediul social sau asociații au dispărut ori nu au domiciliul cunoscut sau reședința cunoscută.
c1) societatea s-a aflat mai mult de 3 ani în inactivitate temporară, anunțată organelor fiscale și înscrisă în registrul comerțului; termenul de 3 ani curge de la data înscrierii în registrul comerțului a mențiunii privind starea de inactivitate temporară a societății; Litera c1) a fost introdusă prin punctul 23 din Lege nr. 76/2012 începând cu 15.02.2013.
Hotărârea tribunalului, prin care s-a pronunțat dizolvarea, se publică în Monitorul Oficial al României, partea a IV-a și într-un ziar de largă răspândire, pe cheltuiala titularului cererii de dizolvare, acesta putându-se îndrepta împotriva societății. Împotriva hotărârii, orice persoană interesată, poate face apel în termen de 30 de zile de la data publicării ei în Monitorul Oficial al României. Societatea va fi radiată din registrul comețului, din oficiu, după rămânerea definitivă a hotărârii de dizolvare, în afară de cazul în care prin hotărârea tribunalului s-a dispus altfel.
Actualmente, redactarea art. 227 din legea societăților a impus o delimitare sesizabilă între cazul de dizolvare prevăzut de art.227 alin.1 litera b și cel evocat de art.227 alin.1 litera e, respectiv hotărârea tribunalului pentru motive temeinice care împiedică funcționarea societății.
În practica judiciară, aceste două cauze au fost adeseori puse sub semnul identității, astfel încât apreciem că „de lege ferenda” ele ar putea fi contopite într-o singură cauză de dizolvare a societății comerciale, printr-o nouă redactare a textului legal incident.
Caracterul excepțional al nulității societății conferă acesteia particularitatea de a nu produce efecte în mod retroactiv, atunci când intervine și determină dizolvarea societății.
Regimul nulității societății comerciale, derogatoriu de la cel de drept comun, este justificat de necesitatea protejării terților, având profunde implicații în activitatea comercială.
Evoluția legislației cu privire la procedura falimentului și a reorganizării judiciare este marcată actualmente de apariția Legii nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență care a înlocuit Legea nr.85/2006 privind procedura insolvenței (care a abrogat dispozițiile Legii nr.64/1995).
Analiza unora dintre modificările instituite de noul text legal demonstrează efectele pe care falimentul, ca o cauză generală de dizolvare, le aduce în viața societății.
Din perspectiva noii reglementări, au fost detaliate și particularitățile procedurii colective concursuale în raport de procedura lichidării, astfel cum este detaliată în dreptul comun al societăților comerciale.
SECȚIUNEA 3. CĂILE DIZOLVĂRII SOCIETĂȚII COMERCIALE
Dizolvarea societății se poate realiza pe trei căi, astfel cazurile generale de dizolvare ale societatilor comerciale pot fi clasificate în:
dizolvarea de drept, împlinirea unei anumite condiții provoacă dizolvarea automată a societății, nefiind necesară publicitatea aferenta celorlalte cazuri de dizolvare. Nu este exclusă o acțiune în constatarea intervenirii de drept a dizolvării. Pot fi incluse în această categorie dizolvarea pentru expirarea duratei societății, conform art. 227 alin. 1 lit. a) din Legea societăților.
dizolvarea pentru falimentul societății potrivit art. 227 alin. 1 lit. f) din Legea societăților, precum și dizolvarea de drept prevăzută în Legea nr. 359/2004 a simplificării formalităților.
dizolvarea voluntară care se poate realiza prin hotărârea adunării generale a asociaților, poate fi inclusă în această categorie cazul prevăzut la art. 227 alin. 1 lit. d) din Legea societăților și în principiu cazul de la art. 227 alin. 1 lit. b) din Legea societăților, sub rezerva celor ce urmează.
Astfel, dizolvarea este un mod tipic de încetare a unei persoane juridice de tip asociativ. Prin excepție, se poate vorbi totuși de dizolvare și în cazul societății create de fapt, care nu beneficiază de personalitate juridică.
Dizolvarea de drept a societății. Legea consacră un singur caz de dizolvare de drept a societății: expirarea termenului stabilit pentru durata societății. Din moment ce asociații au stabilit, prin actul constitutiv, durata societății, iar termenul fixat a expirat, societatea se dizolvă, de plin drept, la data expirării termenului.
Întrucât dizolvarea se produce de drept, nu este necesară nici o manifestare de voință a asociaților și nici îndeplinirea vreunei formalități de publicitate. Voința asociaților a fost exprimată prin actul constitutiv și, dacă nu s-a hotărât prelungirea duratei societății, ea își produce efectul.
O publicitate prin mențiune în registrul comețului și publicare în Monitorul Oficial al României este inutilă, de vreme ce prin publicitatea actului constitutiv, făcută cu ocazia constituirii societății, terții au luat la cunoștință de durata societății.
În caz de litigiu, orice persoană interesată poate cere tribunalului constatarea dizolvării societății. Instanța nu pronunță dizolvarea, ci constată că, fiind îndeplinită cerința legii, dizolvarea a operat în puterea legii.
Dizolvarea societății prin voința asociaților. Societatea se poate dizova prin voința asociaților, manifestată în cadrul adunării generale. Pentru dizolvarea societății pe această cale trebuie respectate condițiile stabilite de lege pentru modificarea actului constitutiv (art.204 din Legea nr. 31/1990).
Hotărârea privind dizolvarea se ia cu respectarea condițiilor de cvorum și majoritate prevăzute de lege pentru adunarea generală extraordinară.
Actul care constată hotărârea privind dizolvarea societății comerciale, în formă autentică, se depune la Oficiul registrului comerțului pentru a se face mențiunea în registru, după care se transmite, din oficiu, Monitorului Oficial, spre publicare.
În cazul dizolvării societății înainte de expirarea termenului fixat pentru durata sa, dizolvarea produce efecte față de terți numai după trecerea unui termen de 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Pentru a proteja pe asociați, legea permite revenirea asupra hotărârii privind dizolvarea societății. Această revenire trebuie hotărâtă în condițiile de cvorum și majoritate cerute de lege pentru adunarea extraordinară. Revenirea este permisă numai dacă nu s-a făcut nici o repartiție de activ între asociați.
Noua hotărâre se va menționa în registrul comerțului, de unde va fi trimisă Monitorului Oficial spre publicare. Împotriva acestei hotărâri orice persoană interesată poate face opoziție, în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990 actualizătă și republicată.
Potrivit art. 235 din Legea nr. 31/1990, în cazul societăților în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, în condițiile cerute pentru modificarea actului constitutiv, odată cu dizolvarea și modul de lichidare a societății. Legea cere ca asociații să fie de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și să asigure stingerea pasivului sau regularizarea lui cu consimțământul creditorilor.
Deși nu duce, în toate cazurile, la lichidare (asociații care au decis voluntar dizolvarea pot reveni, în anumite condiții, asupra hotărârii lor de dizolvare a societății – art. 231 Legea societăților), dizolvarea are ca efect, în principiu, deschiderea procedurii lichidării.
De altfel, dizolvarea este o fază pregătitoare a lichidării, în decursul căreia, deși nu-și pierde personalitatea juridică, societatea suferă restrângeri ale obiectului de activitate (administratorii nu mai pot întreprinde operațiuni noi) și modificări de esență ale structurii sale organizatorice, cum ar fi situația prin care administratorii statutari urmează a fi înlocuiți cu lichidatorii, iar adunarea generală, cu excepția cazului de la art. 231 din Legea nr. 31/1990, să își restrângă atribuțiile).
Dizolvarea societății pe cale judecătorească. Societatea poate fi dizolvată prin hotărârea tribunalului. Astfel, în cazul falimentului, dizolvarea societății se pronunță de tribunalul învestit cu procedura falimentului, conform dispozițiilor art. 232 alin. 3 din Lega nr. 31/1990.
Potrivit legii, oricare asociat poate cere, tribunalului, pentru motive temeinice, dizolvarea societății. Legea prezumă drept motive temeinice neînțelegerile grave dintre asociați, care împiedică funcționarea societății. Se înțelege că, dacă datorită neînțelegerilor dintre asociați, se crează un blocaj care face imposibilă desfășurarea activității, singura soluție este dizolvarea și lichidarea societății.
Dreptul de a cere dizolvarea societății comerciale prin hotărâre judecătorească – în cazul nerealizării unui consens între asociați – aparține numai asociaților, oricare din ei având posibilitatea sesizării instanței.
În speță, instanța a reținut, întemeiat, în raport cu actul constitutiv al societății, că reclamantul nu a avut calitatea de asociat, astfel încât cererea sa pentru dizolvarea unei societăți de care este străin este inadmisibilă.
Hotărârea judecătorească privind dizolvarea societății trebuie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial. Aceste formalități trebuie îndeplinite în termen de 15 zile de la data la care hotărârea judecătorescă a devenit irevocabilă.
SECȚIUNEA 3. EFECTELE DIZOLVĂRII SOCIETĂȚII
Măsura dizolvării societății comerciale, indiferent de modul în care se realizează, produce anumite efecte. Aceste efecte privesc deschiderea procedurii lichidării și interdicția unor operațiuni comerciale noi.
Trebuie arătat că dizolvarea nu are nici o consecință asupra personalității juridice a societății. Ca persoană juridică, societatea continuă să existe, având însă cu totul alte atribuții. Aceste atribuții sunt exercitate de lichidatorii desemnați în acest scop. Toată activitatea pe care o vor desfășura lichidatorii este destinată transformării patrimoniului societății în numerar pentru plata datoriilor și împărțirea activului între asociați.
Perioada care începe odată cu dizolvarea societății și se întinde până la împărțirea activului între asociați este denumită “perioada lichidării”, astfel că singurele operațiuni permise sunt cele specifice scopului urmărit, societatea nemaiputând exercita, în mod legal, nici un act de activitate de comerț.
În doctrină, s-a pus problema dacă nu s-ar putea realiza încetarea societății printr-o procedură simplificată, în sensul contopirii celor doua faze, respectiv dizolvarea și lichidarea.
Potrivit art. 233 din Legea nr. 31/1990, dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării. Ca urmare a deschiderii acestei proceduri, administratorii au obligația de a convoca adunarea generală a asociaților pentru desemnarea lichidatorilor.
În anumite cazuri, dizolvarea are loc fără lichidare. Art. 233 din lege menționează cazul fuziunii și al divizării societății comerciale. Deci, în aceste cazuri, dizolvarea societății nu are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
În mod excepțional, legea reglementează cazuri în care personalitatea juridică a societății încetează fără a se parcurge cele două faze (de exemplu: în cazul fuziunii prin absorbție, societatea absorbită încetează ca efect al fuziunii, și nu prin dizolvare și lichidare) sau fără a exista lichidare. De exemplu, în cazul prevăzut la art. 235 Legea societăților, aplicabil în societatea în nume colectiv, în comandita simplă și în societatea cu răspundere limitată, cele două faze ale procesului de încetare a personalității juridice a societății comerciale pot fi cumulate, dacă asociații, proband ca societatea și-a achitat toți creditorii sau ca societatea a reglementat în alt fel datoriile sale decid, prin hotărâre a adunării generale, să dizolve societatea și să renunțe la formalitățile lichidării, urmând a împărții între ei bunurile care ar rămâne după regularizarea datoriilor.
Potrivit art. 233 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, din momentul dizolvării, “administratorii nu mai pot întreprinde noi operațiuni”.
Această interdicție impusă administratorilor, de a angaja operațiuni comerciale noi, se explică prin starea în care se află societatea. Prin dizolvare s-a consumat prima fază a procedurii care are drept rezultat final încetarea existenței societății comerciale.
Din moment ce a fost dizolvată, societatea nu poate decât să continue realizarea operațiunilor comerciale aflate în curs, fără să mai poată începe alte operații noi. Activitatea societății nu mai este o activitate normală, care să urmărească realizarea de beneficii, ci este o activitate orientată spre lichidare.
Încălcarea interdicției legale are drept consecință răspunderea personală și solidară a administratorilor pentru operațiunile întreprinse.
În doctrină, s-a subliniat faptul că dispozițiile art. 55 din Legea nr. 31/1990 care prevăd faptul că “în raporturile cu terții, societatea este angajată prin actele organelor sale, chiar dacă aceste acte depășesc obiectul de activitate al societății” nu mai au aplicabilitate în cazul dizolvării întrucât este o normă special care derogă de la norma generală.
Dispozițiile legale stabilesc că interdicția unor operațiuni de comerț noi se aplică, după caz, din ziua expirării termenului fixat pentru durata societății ori de la data când dizolvarea a fost hotărâtă de adunarea asociaților sau declarată prin hotărâre judecătorească (art. 233 alin. 3 din Legea nr. 31/1990).
CAPITOLUL 2. LICHIDAREA. REGULI COMUNE SOCIETĂȚILOR
SECȚIUNEA 1. NOȚIUNEA DE LICHIDARE
Ca urmare a dizolvării, societatea nu se mai poate angaja în operațiuni de comerț, fapt pentru care trebuie finalizate operațiunile aflate în curs la data dizolvării, ceea ce înseamnă că societatea trebuie să-și execute obligațiile și să își valorifice drepturile care au ca izvor raporturile juridice încheiate anterior dizolvării.
Lichidarea societății comerciale este un ansamblu de operațiuni care au ca scop terminarea operațiunilor comerciale aflate în curs la data dizolvării societății, încasarea creanțelor societății, transformarea bunurilor societății în bani, plata datoriilor societății și împărțirea activului net între asociați .
Operațiunile de lichidare sunt reglementate de Legea nr. 31/1990 privind societățile în varianta actualizată și republicată, precum și de Legea nr. 85/2014 privind procedura de prevenire a insolvenței și de insolvență. Totodată vor fi aplicate și regulile stabilite prin contractul de societate sau statutul societății.
Diferența specifică între procedura de lichidare prevăzută de Legea nr.31/1990 și cea reglementata de Legea nr.85/2006 sau de Legea nr. 85/2014 este aceea că, dacă sub prevederile legii insolventei debitorul, societatea comercială se afla în stare de insolventa, așa cum este definită de art.3 pct.1 din legea nr.85/2006, respectiv “acea stare a patrimoniului debitorului care se caracterizează prin insuficientă fondurilor bănești disponibile pentru plata datoriilor certe, lichide și exigibile”, lichidarea reglementată de legea societăților are ca premisă o societate dizolvată pentru situațiile reglementate de art.227-237 din Legea nr.31/1990, fără a fi necesară îndeplinirea stării de insolventa în privința debitorului. Cu alte cuvinte, numai o societate aflată în insolventa poate fi integrată domeniului de aplicare a Legii nr.85/2006, presupunând aplicarea unei dispoziții legale exprese.
Indiferent de prevederile actului constitutiv pentru lichidarea și repartizarea patrimoniului social sunt obligatorii următoarele reguli, enunțate în art. 252 din Legea nr.31/1990:
a) până la preluarea funcției de către lichidatori, administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, continuă să-și exercite atribuțiile, cu excepția celor prevăzute la art. 233.
Această literă a fost modificată prin punctul 175 din Legea nr. 441/2006 începând cu data de 01.12.2006.
b) actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau sentința care îi ține locul, precum și orice act ulterior care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite trebuie depuse, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscrise de îndată și publicate în Monitorul Oficial al României, Partea a IV-a.
Precizăm faptul că această literă a fost derogată prin alineatul (41) din Lege nr. 359/2004 începând cu data de 15.02.2013, fiind modificată prin punctul 175 din Legea nr. 441/2006, începând cu data de 01.12.2006.
SECȚIUNEA 2. PRINCIPIILE GENERALE ALE LICHIDĂRII SOCIETĂȚII
Lichidarea societăților este supusă unor principiile generale prevăzute de Legea nr. 31/1990. Principiile generale ale lichidării societății sunt următoarele:
personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării;
lichidarea societății se face în interesul asociaților;
lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă.
Personalitatea juridică a societății subzistă pentru nevoile lichidării. Legea nr. 31/1990 cuprinde dispoziții exprese care prevăd faptul că societatea își păstrează personalitatea juridică pentru operațiunile lichidării, până la terminarea acesteia, conform art. 233 alin. 4 din lege.
Capacitatea de folosință a societății cunoaște însă o restrângere, când dizolvarea e urmată de lichidare, respectiv în faza lichidării, continuarea numai a operațiunilor aflate în curs și exercitarea numai a acelor operațiuni care sunt în scopul lichidării, iar nu incompatibile cu lichidarea, substituie obiectul de activitate convenit la momentul constituirii societății. Acesta e cel mai important element de discontinuitate funcțională în viața socială.
Faptul că societatea își conservă atributele de identificare, respectiv firmă, sediu social, naționalitate, reprezintă consecința păstrării personalității juridice.
Mai mult, datorită acestui principiu societatea dispune de patrimoniul propriu care constituie în continuare gajul general al creditorilor și își păstrează organele de administrare și conducere, respectiv administratorii, directorii până la intrarea în funcție a lichidatorilor, conform art. 252 din Legea nr. 31/1990.
Referitor la organele societății, precizăm faptul ca adunarea asociaților numește lichidatorii și stabilește puterile acestora în condițiile art. 262 și 264 din Legea nr. 31/1990.
Nu în ultimul rând, potrivit art. 253 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, asupra activității lichidatorilor controlul îl exercită cenzorii, iar în cazul societății pe acțiuni administrată potrivit sistemului dualist, lichidatorii își îndeplinesc mandatul sub controlul consiliului de supraveghere.
Lichidarea societății se face în interesul asociaților. În doctrina de specialitate, s-a reținut faptul că principiul potrivit căruia lichidarea societății se face în interesul asociaților are mai multe argumente care rezultă din lege.
Astfel, lichidarea societății poate fi cerută numai de către asociați, cu excluderea creditorilor societății. Apoi, conform art. 255 din Legea nr. 31/1990, asociații sunt în drept să numească pe lichidatori și să le stabilească puterile, având în vedere faptul ca dispozițiile legale permit asociaților stabilirea, prin actul constitutiv, condițiile lichidării societății.
În aceste condiții, apare deosebirea dintre lichidarea reglementată de Legea nr. 31/1990 de lichidarea judiciară care se realizează exclusiv în interesul creditorilor, având în vedere că dreptul de a cere lichidarea societății aparține asociaților nu și creditorilor sociali. De exemplu, numirea lichidatorilor în societățile pe acțiuni se face de Adunarea Generală, care hotărăște lichidarea dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Asociații constituiți în adunarea asociaților sunt în drept să numească pe lichidatori și să stabilească puterile acestora . Ei pot stabili prin contractul de societate și statutul societății condițiile lichidării societății.
De reținut faptul că, potrivit art. 256 din Legea nr. 31/1990, asociații nu pot primi nicio sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare înaintea achitării creanțelor creditorilor societății. De aici, și concluzia că, în faza lichidării, interesele creditorilor sunt protejate.
Lichidarea societății este obligatorie, iar nu facultativă. Deși s-a pus în discuție dacă lichidarea societății are un caracter obligatoriu ori facultativ, această chestiune este acum tranșată de Legea nr. 31/1990, care în conform dispozițiilor art. 233 se prevede faptul că dizolvarea societății are ca efect deschiderea procedurii lichidării.
Prin urmare, lichidarea societății ajunsă în faza de dizolvare este obligatorie, și nu facultativă, în mod excepțional, în condițiile art. 233 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, dizolvarea are loc fără lichidare în cazul fuziunii ori divizării totale a societății.
SECȚIUNEA 3. MODIFICĂRILE PRODUSE DE TRECEREA LA FAZA LICHIDĂRII
Odată cu trecerea societății comerciale în faza lichidării, se produc anumite modificări cu privire la existența acesteia.
Astfel, principalele modificări produse de trecerea la faza de lichidare a societății sunt:
Modificarea obiectului și scopului societății;
Înlocuirea administratorilor cu lichidatorii societății;
Gestiunea este predată lichidatorilor.
Modificarea obiectului și scopului societății. În faza lichidării, activitatea societății se restrânge la finalizarea operațiunilor comerciale aflate în curs de derulare.
Dispozițiile legale prevăzute la art. 233 alin. 2 din Legea nr. 31/1990 interzic organelor de administrare și conducere ale societății să întreprindă operațiuni noi, iar dacă angajează asemenea operațiuni, ei răspund personal și solidar.
Astfel, din moment ce societatea dizolvată a intrat în lichidare, activitatea ei nu se mai poate desfășura în condițiile stabilite prin actele constitutive, obiectul activității se restrânge, iar activitatea se limitează la realizarea operațiunilor comerciale aflate în derulare în momentul dizolvării societății.
Referitor la scopul societății, în faza lichidării, nu se urmărește realizarea și împărțirea de profit, ci finalizarea operațiunilor de lichidare a societății.
Înlocuirea organelor de administrare și conducere ale societății cu lichidatorii
Potrivit dispozițiilor art. 252 alin. (1) din Legea nr. 31/1990, administratorii și directorii, respectiv membrii directoratului, își exercită atribuțiile până la preluarea funcției de către lichidator. Per a contrario, rezultă că din momentul preluării funcției de către lichidator atribuțiile organelor de administrare și conducere ale societății încetează.
Potrivit legii, în termen de 30 de zile de la dizolvare vor fi numiți lichidatorii. Pentru a intra în funcție lichidatorii, actul de numire a lichidatorilor, menționând puterile conferite acestora sau sentința care îi ține locul, trebuie depus, prin grija lichidatorilor, la oficiul registrului comerțului, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României, conform dispozițiilor art. 252 alin. 1 lit. b) din Legea nr. 31/1990.
De asemenea, orice act ulterior, care ar aduce schimbări cu privire la persoana lor sau la puterile conferite acestora, este supus publicității prin registrul comerțului și Monitorul Oficial.
În continuare, dispozițiile art. 252 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, numai după îndeplinirea formalităților de mai sus, lichidatorii vor depune semnătura în registrul comerțului și vor exercita această funcție.
Predarea gestiunii societății. Odată cu trecerea la faza lichidării se realizează și predarea gestiunii de la organele de administrare și conducere ale societății către lichidator.
În conformitate cu prescripțiile art. 253 alin. (3) din Legea nr. 31/1990, îndată după intrarea lor în funcție, lichidatorii sunt obligați ca, împreună cu directorii și administratorii, respectiv cu membrii directoratului societății, să facă un inventar și să încheie un bilanț.
În cazul societății pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni, administratorii, respectiv membrii directoratului trebuie să prezinte lichidatorilor o dare de seamă asupra gestiunii pentru perioada cuprinsă între data ultimei situații financiare aprobate și data începerii lichidării (art. 265 din Legea nr. 31/1990).
Darea de seamă asupra gestiunii administratorilor, respectiv a directoratului, se va depune la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial, împreună cu bilanțul final de lichidare.
Mai trebuie precizat că, potrivit prevederilor art. 253 alin. (4), lichidatorii sunt obligați să primească și să păstreze patrimoniul societății, registrele ce li s-au încredințat de administratori, de membrii directoratului și actele societății. Lichidatorii sunt obligați, de asemenea, să țină un registru cu toate operațiunile lichidării, în ordinea datei lor.
SECȚIUNEA 4. STATUTUL LICHIDATORULUI
Statutul juridic al lichidatorului este reglementat prin OUG nr. 86/2006 privind organizarea activității practicienilor în insolventa. Astfel, sunt lichidatori persoanele numite să organizeze și să conducă operațiunile de lichidare.
Pot fi lichidatori orice persoană fizică sau juridică (prin reprezentanți), care trebuie să fie autorizați în acest sens, în condițiile legii.
Ei sunt numiți prin hotărârea adunării asociaților, adunare întrunită în condiții statutare. Vor putea fi numiți și de către instanță, la cererea oricăruia dintre asociați și administratori, dacă nu sunt întrunite condițiile pentru numirea lor prin voința părților.
De menționat faptul că lichidatorii sunt desemnați în funcție de forma juridică a societății comerciale supusă lichidării. Astfel, numirea lichidatorilor în societățile în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată va fi făcută de toți asociații, dacă în contractul de societate nu se prevede altfel, conform art. 262 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
În cazul societăților pe acțiuni, art. 264 din legea societăților dispune că numirea lichidatorilor se va face de adunarea generală cu majoritatea prevăzută pentru modificarea actului constitutiv care hotărăște lichidarea, dacă prin actul constitutiv nu se prevede altfel.
Pentru toate formele juridice de societate, în situația în care asociații nu realizează unanimitatea, respectiv majoritatea voturilor, numirea lichidatorilor va fi făcută de instanță la cererea oricărui administrator, respectiv a membrilor directoratului, sau de către asociați.
Reamintim că, în conformitate cu art. 252 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, actul de numire a lichidatorilor și puterile ce le-au fost conferite trebuie depus la oficiul registrului comerțului, prin grija lichidatorilor, pentru a fi înscris de îndată și publicat în Monitorul Oficial al României. Totodată, lichidatorii vor depune semnături la registrul comerțului.
Potrivit dispozițiilor art.253 alin. 2 din Legea nr. 31/1990, lichidatorii au aceeași răspundere ca și administratorii, fapt pentru care lichidatorii sunt socotiți mandatari ai societății. Mandatul lor are un conținut legal și contractual.
Lichidatorii își îndeplinesc sarcinile sub controlul cenzorilor, ori după caz, al consiliului de supraveghere ( a asociaților, când nu există numiți cenzori).
Lichidatorii au următoarele puteri:
să execute și să termine operațiile de comerț referitoare la lichidare;
să lichideze și să încaseze creanțele societății;
să vândă prin licitație publică bunurile mobile și imobile aparținând societății;
să contracteze obligații cambiale, să facă împrumuturi neipotecare și să îndeplinească orice alte acte necesare lichidării;
să stea în judecată și să fie acționați în interesul lichidării.
Lichidatorii poarta aceeași răspundere ca și administratorii/membrii directoratului, fapt pentru care regulile privind răspunderea administratorilor se aplică corespunzător și pentru lichidatori, aceștia răspunzând pentru nerespectarea obligațiilor izvorâte din împuternicirile asociaților – răspundere civilă contractuala și pentru nerespectarea obligațiilor stabilite prin legea societăților, precum răspundere civilă delictuala sau răspundere penală.
SECȚIUNEA 5. LICHIDAREA PATRIMONIULUI SOCIETĂȚII
Lichidarea patrimoniului societății începe cu o analiză a situației economice a societății, conform art. 260 alin. 4 din Legea nr. 31/1990, care prevăd faptul că, în termen de 60 de zile de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului, pentru menționare în registrul comerțului, un raport privind situația economică a societății.
Dacă, potrivit raportului, debitorul îndeplinește condițiile pentru deschiderea procedurii simplificate de insolvență, lichidatorul are obligația de a solicita deschiderea acestei proceduri în termen de 15 zile de la data depunerii raportului.
Potrivit art. 260 alin. 5 din Legea nr. 31/1990, la împlinirea unui termen de 6 luni de la numire, lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un raport privind stadiul operațiunilor de lichidare. Tot astfel, la împlinirea termenului de un an lichidatorul trebuie să depună la oficiul registrului comerțului un nou raport, însoțit, dacă este cazul, și de hotărârea instanței de prelungire a termenului de lichidare, pentru menționare în registrul comerțului.
Pentru fiecare prelungire a termenului de lichidare, lichidatorul are obligația de a depune la oficiul registrului comerțului hotărârea instanței, precum și raportul privind stadiul operațiunilor de lichidare, nerespectarea obligației de depunere a rapoartelor prevăzute de lege, mai sus menționate, constituie contravenție, fiind sancționate cu amendă.
În continuare, vom prezenta realizarea lichidării activului și pasivului, care reprezintă etapa cea mai importantă a lichidării unei societăți.
Lichidarea societății impune efectuarea unor operațiuni care au drept rezultat lichidarea patrimoniului societății operațiun ce constau în lichidarea activului și a pasivului societății.
Obiectivul operațiunilor de lichidare a activului și a pasivului societății este prefacerea bunurilor societății în bani și achitarea datoriilor societății. Eventualul activ net se repartizează asociaților.
Operațiunile de lichidare a activului și a pasivului societății cad în sarcina lichidatorilor.
Lichidarea activului societății. Operațiunile de lichidare a activului societății cuprind transformarea bunurilor societății în bani și încasarea creanțelor pe care societatea le are față de terți.
Operațiunile de transformare a bunurilor societăți în bani se realizează pe calea licitației publice. Lichidatorii vor putea să vândă, prin licitație publică, imobilele și orice avere mobiliară a societății, conform art.255 lit.c din Legea nr.31/1990.
Ca măsură de protecție, legislația în vigoare interzice vânzarea în bloc a bunurilor societății, adică vânzarea bunurilor societății pe un preț forfetar. Deci, fiecare bun, care se vinde prin licitație, trebuie evaluat în mod individual.
Problema care se pune este aceea de a ști dacă este sau nu obligatorie vânzarea la licitație a tuturor bunurilor societății.
Din dispozițiile legii pare să rezulte că toate bunurile societății trebuie prefăcute în bani, în vederea satisfacerii creanțelor creditorilor sociali și împărțirii restului între asociați. Această concluzie se poate întemeia și pe faptul că legea nu reglementează partajul bunurilor societății între asociați.
Se consideră că anumite bunuri ale societății ar putea fi sustrase vânzării la licitație, dacă prin actul constitutiv s-a stabilit că bunurile în cauză vor reveni, în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, asociaților care le-au adus ca aport în societate, de exemplu un teren, o construcție, etc.
O atare soluție se întemeiază pe dispozițiile art. 252 alin. 4 din Legea nr. 31/1990 care prevede drepturile asociaților de a hotărî prin actul constitutiv regulile de lichidare a societății în măsura în care nu sunt incompatibile cu legea.
Opinia se bazează și pe faptul că Legea nr. 31/1990 nu a mai reprodus dispozițiile articolului 217 din Codul comercial care prevedeau că “în nici un caz societarul sau acționarul, pentru porțiunea ce i s-ar cuveni, nu va putea lua în proprietate o parte sau totalitatea imobilului ce ar aparțin societății ci împărțirea imobilelor se va face prin licitație publică”.
Sunt supuse operațiunilor de lichidare atât bunurile aduse ca aport în natură la momentul constituirii societății, cât și cele dobândite ulterior acestui moment.
Lichidarea activului presupune și încasarea creanțelor societății Lichidatorii au dreptul să încaseze creanțele societății chiar atunci când debitorul social este supus procedurii reorganizării și lichidării judiciare, având dreptul în calitate de reprezentanți ai societății să dea chitanță pentru creanțele încasate.
Încasarea creanțelor se face după procedură obișnuită la scadență potrivit obligațiilor asumate. Soluția are la bază faptul că starea de lichidare a societății nu are nici o consecință asupra raporturilor juridice ale societății cu debitorii săi.
Legea reglementează calea de urmat în cazul când fondurile societății realizate din vinderea la licitație a bunurilor societății și din încasarea creanțelor societății nu sunt îndestulătoare pentru plata creanțelor societății.
Dispozițiile art. 257 din Legea nr. 31/1990 preved faptul că lichidatorii care probează, prin prezentarea bilanțului că fondurile de care dispune societatea nu sunt suficiente să acopere pasivul exigibil, trebuie să ceară sumele necesare asociaților care răspund nelimitat sau celor care nu au efectuat integral vărsămintele, dacă aceștia sunt obligați să le procure, după forma societății sau, dacă sunt debitori față de societate, pentru vărsămintele neefectuate, la care erau obligați în calitate de asociați.
Din dispozițiile sus arătate rezultă că, pentru complinirea fondurilor necesare pot fi urmăriți asociații care răspund nelimitat pentru obligațiile sociale sau asociații care datorează societăților anumite sume de bani cu titlu de aport.
Cu toate că legea reglementează o soluție alternativă, se consideră în doctrină, că mai potrivită ar fi stabilirea unei ordini de urmărire, în sensul de a fi urmăriți mai întâi asociații care sunt debitori ai societății pentru vărsămintele neefectuate, și apoi asociații care au o răspundere nelimitată pentru obligațiile sociale. Nu ar fi logic să se pretindă contribuția asociaților care au efectuat integral vărsământul aportului subscris (numai pentru că răspund nemărginit pentru datoriile sociale), înainte ca fondul comun să fie întregit prin exercitarea constrângerii împotriva restanțierilor, spre a-și executa obligațiile asumate și neonorate.
Urmărirea asociaților care nu i-au completat valoarea aportului este condiționată în societatea în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, de punerea lor în întârziere, iar în societatea pe acțiuni și în comandită pe acțiuni de o invitație adresată prin somație colectivă, publicată de două ori la un interval de 15 zile, în Monitorul Oficial și într-un ziar răspândit, cu aplicarea sancțiunilor prevăzute de lege în caz de neexecutare.
Asociații urmăriți nu vor putea să invoce compensația sumelor datorate societății cu sumele care li s-ar cuveni din lichidare, deoarece s-ar încălca dispozițiile articolului 250 din Legea numărul 31/1990, care prevăd că asociații nu pot primi nici o sumă de bani în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.
Trebuie arătat că fondurile necesare plății creanțelor societății pot fi asigurate și prin contractarea de împrumuturi neipotecare și de obligații cambiale, în condițiile prevăzute de articolul 249 din Legea numărul 31/1990.
Lichidarea pasivului societății comerciale. Prin lichidarea activului societății comerciale se obțin anumite sume de bani. Sumele obținute de lichidatori în condițiile anterior examinate servesc în mod proritar pentru stingerea datoriilor societății comerciale.
Lichidarea pasivului societății presupune plata datoriilor societății către creditorii săi, iar apoi plata părților care se cuvin asociaților.
Operațiunile de lichidare a pasivului societății se realizează de către lichidatori, în condițiile stabilite de lege.
Plata datoriilor față de creditorii sociali se face cu sumele de bani rezultate din lichidarea activului societății. Așa cum am arătat, pentru stingerea datoriilor societății lichidatorii pot contracta obligații cambiale ori împrumuturi neipotecare și să facă orice alte acte necesare, inclusiv încheierea de tranzacții. Totuși lichidatorii nu pot, în lipsă de dispoziție specială în contractul de societate, statut sau în actul lor de numire, să constituie ipoteci asupra bunurilor societății, dacă nu vor fi autorizați de instanță cu avizul cenzorilor.
Legiuitorul nu precizează natura actului jurisdicțional prin care instanța autorizează un împrumut ipotecar, însă, ținând seama de urgența măsurii, se consideră în doctrină că încuviințarea judecătorească urmează să fie dată prin ordonanță prezidențială.
Dacă sumele obținute din lichidarea activului, după cum rezultă din bilanț sunt insuficiente să acopere pasivul exigibil, lichidatorii trebuie să ceară asociaților plata vărsămintelor restante.
Datoriile societății pot fi achitate de către lichidatori cu proprii lor bani. Într-un asemenea caz, lichidatorii au dreptul la restituirea sumelor achitate creditorilor. Potrivit legii, lichidatorii nu vor putea reclama împotriva societății drepturi mai mari decât acelea ce aparțineau creditorilor plătiți, conform art.258 din Legea nr.31/1990. Soluția reprezintă o aplicare a instituției subrogației în drepturile creditorului prin plata creanței, instituție reglementată de articolele 1106 și 1107 din Codul civil.
Plata creditonilor sociali se face la scadență și integral, procedura lichidării neafectând raporturile juridice ale societății cu creditorii.
De asemenea lichidarea societății are ca efect decãderea din beneficiul termenului.
Pentru a proteja interesele creditorilor societății legea consacră anumite acțiuni prin care aceștia își pot valorifica drepturile lor.
Astfel, creditorii societății au dreptul de a exercita contra lichidatorilor acțiunile care decurg din creanțele ajunse la termen, până la concurența bununilor existente în patrimoniul societății.
Deci, potrivit regulilor generale, creditorilor societății care nu au fost satisfăcuți în dreptunile lor, pot acționa societatea, prin lichidatori, pentru a urmări bunurile existente în patrimoniul social.
Apoi, în subsidar, creditorii societății au o acțiune împotniva asociațior pentru plata sumelor datorate din valoarea acțiunilor subscrise, sau din aceea a aporturilor lor la capitalul societății (art.253 din Legea nr.31/1990). Această operațiune are ca obiect plata sumelor de bani datorate ca aport de către asociați. Recunoașterea unei asemenea acțiuni directe a creditorilor sociali împotriva asociaților care are ca obiect sumele datorate de aceștia față de societate constituie o măsură excepțională de favoare pentru creditorii sociali. Suntem în prezența unei derogări de la regimul juridic al acțiunii oblice reglementate de articolul 947 din Codul civil.
În sfârșit, cu toate ca art. 253 din Legea nr. 31/1990 nu cuprinde dispoziții în acest sens, totuși creditorii sociali pot acționa, în subsidiar, și pe asociații care răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale.
Temeiul acestei acțiuni î1 constituie dispozițiile art. 3 din Legea nr. 31/1990 și privește pe asociații societății în nume colectiv și asociații comanditați din societatea în comandită.
Creditorii se vor îndrepta mai întâi împotriva societății pentru obligațiile ei și, numai în cazul în care societatea nu plătește în termen de cel mult 15 zile de la data punerii în întârziere, se vor putea îndrepta împotriva acestor asociați.
Acționarii, asociații comanditari, precum și asociașii în societatea cu răspundere limitată răspund numai până la concurența capitalului social subscris.
Această acțiune a creditorilor îndreptată împotriva asociaților societății care răspund nelimitat și solidar pentru obligațiile sociale are un caracter subsidiar, atât față de acțiunea împotriva lichidatorilor, cât și față de acțiunea contra asociaților pentru plata sumelor datorate ca aport.
Trebuie arätat că, potrivit art. 260 alin. 4 din Legea nr.31/1990, lichidarea nu împiedică declanșarea procedurii de faliment în forma simplificată a societății.
Deci, în cazul când societatea a încetat p1ățile pentru datoriile sale, ea poate fi supusă procedurii falimentului, în condițiile Legii nr. 85/2014. Prin declanșarea procedurii falimentului în forma simplificată, creditorii vor fi satisfăcuți în cadrul acestei proceduri colective.
SECȚIUNEA 6. DREPTURILE ASOCIAȚILOR REZULTATE DIN PATRIMONIUL SOCIETĂȚII
La încetarea existenței societății, ca urmare a lichidării, asociații sunt îndreptățiți să li se restituie valoarea aporturilor efectuate la constituirea societății sau cu ocazia majorării capitalului social, precum și primirea partii ce li se cuvine din eventualele beneficii rămase nedistribuite.
Este de înțeles că asemenea drepturi pot fi valorificate numai după ce au fost achitate toate datoriile față de creditorii societății și numai dacă a rămas un sold activ.
Activul societății aflate în lichidare este destinat în primul rând plății creditorilor acesteia. Numai în cazul în care rămâne un activ net în urma lichidării, asociații sunt îndreptățiți să primească contravaloarea acestuia. Asociații sunt îndreptățiți la restituirea activului net deoarece ei au contribuit la formarea patrimoniului societății prin aporturile vărsate în momentul constituirii sau ulterior, prin majorarea capitalului social.
Ca regulă, asociații sunt îndreptățiți la restituirea activului după achitarea datoriilor către creditorii societății. în acest sens, art. 256 din Legea nr. 31/1990 dispune că lichidatorii nu pot plăti asociaților nicio sumă în contul părților ce li s-ar cuveni din lichidare, înaintea achitării creditorilor societății.
Dispozițiile legale prevăd faptul că asociații vor putea cere lichidatorilor ca sumele realizate prin operațiunile de lichidare să fie depuse la Casa de Economii și Consemnațiuni C.E.C. – S.A. ori la o bancă sau la una dintre unitățile acestora și să se facă repartizarea asupra acțiunilor sau părților sociale, chiar în timpul lichidării, dacă, în afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății, scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cuantumul lor .
Această cerere poate fi satisfăcută numai dacă, afară de ceea ce este necesar pentru îndeplinirea tuturor obligațiilor societății scadente sau care vor ajunge la scadență, mai rămâne un disponibil de cel puțin 10% din cunatumul sumelor depuse.
În conformitate cu prevederile art. 263 și art. 268 din Legea nr. 31/1990, după terminarea operațiunilor de lichidare a activului și pasivului societății, lichidatorii sunt obligați să întocmească situația financiară finală și să propună repartizarea activul net între asociați. Situația financiară astfel întocmită este supusă publicității.
Acesta consemnează, pe de o parte, sumele de bani rezultate din vânzarea la licitație publică a bunurilor societății și din încasarea creanțelor societății și, pe de altă parte, sumele de bani achitate pentru plata datoriilor societății.
Totodată, bilanțul constată eventualul activ net, ca diferență între activul și pasivul societății. S-a stabilit că bilanțul final trebuie să aibă la bază rezultatele financiar-contabile de la data dizolvării societății comerciale și nu pe cele dintr-un an anterior dizolvării.
Pentru societățile în nume colectiv, în comandită simplă și cu răspundere limitată, legea prevede că situația financiară finală se depune spre a fi înaintată și publicată pe pagina de internet a oficiului registrului comerțului. în cazul societăților pe acțiuni și în comandită pe acțiuni, situația financiară se va depune, pentru a fi menționată, la oficiul registrului comerțului și se va publica în Monitorul Oficial.
Asociații nemulțumiți de întocmirea situației financiare și repartizarea activului net pot formula opoziție în condițiile art. 62 din Legea nr. 31/1990. Dreptul de a face opoziție împotriva situației financiare finale de lichidare și a propunerilor de repartizare este reglementat în mod expres de art. 263 și art. 268 din Legea nr. 31/1990 în favoarea tuturor asociaților, indiferent de forma juridică a societății.
Pe baza propunerilor de repartizare aprobate, asociații vor încasa sumele de bani ce li se cuvin în schimbul unei chitanțe de primire. Dacă sumele cuvenite acționarilor nu au fost încasate în termen de două luni de la publicarea situației financiare finale de lichidare, acestea vor fi depuse la CEC cu arătarea numelui și prenumelui asociatului în cauză.
Am văzut în cele de mai sus că pentru realizarea lichidării bunurile societății vor fi valorificate prin vânzarea la licitație publică în vederea obținerii sumelor necesare plății creanțelor creditorilor societății.
Am arătat, de asemenea, că anumite bunuri pot fi sustrase vânzării la licitație și restituite în natură către asociați. Este situația în care asociații, stabilind regulile lichidării, prin actul constitutiv au convenit ca anumite bunuri să nu facă obiectul vânzării pe calea licitației publice.
Soluția are sprijin legal și în prevederile actualului Cod civil care, la art. 1946 se prevede că, după plata datoriilor sociale, activul rămas este destinat rambursării aporturilor subscrise și vărsate de asociați, iar eventualul excedent constituie profit net și va fi repartizat între asociați proporțional cu participarea fiecăruia la beneficii, dacă nu s-a prevăzut altfel prin contractul de societate sau prin hotărârea asociaților.
În doctrina de specialitate se susține că, în absența unei reglementări a partajului bunurilor societății în Legea nr. 31/1990, trebuie să apelăm la dispozițiile Codului civil privind contractul de societate. Totodată, art. 1.948 din noul Cod Civil prevede că împărțeala în natură a bunurilor societății se face potrivit regulilor privitoare la împărțeala bunurilor proprietate comună.
SECȚIUNEA 7. ÎNCHIDEREA PROCEDURII DE LICHIDARE
Prin Legea nr. 31/1990 a societăților, termenul limită stabilit pentru lichidarea unei societăți este de un 1 an și curge de la data dizolvării, tribunalul putându-l prelungi pentru motive temeinice, cu cel mult 2 ani.
După terminarea operațiunilor de repartizare a activului net între asociați, procedura lichidării societății este încheiată.
Urmează radierea societății din registrul comerțului și luarea măsurilor de conservare a registrelor și a celorlalte documente ale societății.
Îndeplinirea procedurii radierii societății în registrul comerțului este obligatorie, și conform art. 260 alin. 8 din Legea nr.31/1990 ea trebuie cerută oficiului registrului în termen de 15 zile de la data ultimului act de lichidare, care este repartizarea activului net între asociați. Odată cu radierea societății încetează personalitatea juridică.
După lichidarea societății și radierea ei din registrul comerțului, creditorii sociali pot urmării numai pe asociații care au o răspundere nelimitată. Societatea nemaiexistând, riscul imposibilității fortuite de executare este în sarcina creditorului care, prezumandu-se că a luat cunoștință de starea în care se afla societatea, prin publicitatea făcută, nu a fost suficient de diligent în recuperarea creanței sale.
Potrivit art. 261 din Legea nr. 31/1990, după aprobarea tuturor socotelilor și terminarea repartiției, registrele și actele societății în nume colectiv, în comandita simplă sau cu răspundere limitată, se vor păstra de către unul dintre asociați, desemnat prin vot majoritar.
În cazul societăților pe acțiuni și în comandita pe acțiuni, acestea vor fi depuse la Registrul Comerțului, unde oricare parte interesată va putea lua cunoștință de ele, cu autorizația instanței.
De precizat faptul că, potrivit art. 261 alin. 3 din Legea nr. 31/1990, registrele tuturor societăților vor fi păstrate timp de 5 ani.
CAPITOLUL 3. REGULI SPECIALE APLICABILE FIECĂREI FORME DE SOCIETATE
SECȚIUNEA 1. DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII ÎN NUME COLECTIV, ÎN COMANDITĂ SIMPLĂ SAU CU RĂSPUNDERE LIMITATĂ
În conformitate cu dispozițiile art. 262 din Legea nr. 31/1990, în societățile în nume colectiv, în comandită simplă și în cele cu răspundere limitată, asociații pot hotărî, odată cu dizolvarea, cu cvorumul și majoritatea prevăzute pentru modificarea actului constitutiv, și modul de lichidare a societății, atunci când sunt de acord cu privire la repartizarea și lichidarea patrimoniului societății și când asigură stingerea pasivului sau regularizarea lui în acord cu creditorii.
De asemenea, prin votul unanim al asociaților se poate hotărî și asupra modului în care activele rămase după plata creditorilor vor fi împărțite între asociați. În lipsa acordului unanim privind împărțirea bunurilor, va fi urmată procedura lichidării prevăzută de lege.
În ceea ce priveste transmiterea dreptului de proprietate asupra bunurilor rămase după plata creditorilor are loc la data radierii societății din registrul comerțului.
Registrul va elibera fiecărui asociat un certificat constatator al dreptului de proprietate asupra activelor distribuite, în baza căruia asociatul poate proceda la înscrierea bunurilor imobile în cartea funciară.
Astfel, în ceea ce privește dizolvarea și societății în nume colectiv, aceasta se dizolvă dacă, datorită falimentului, incapacității, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociați, numărul asociaților s-a redus la unul singur.
În cauză, societatea constituită din trei asociați, a solicitat excluderea a doi dintre aceștia și modificarea actului constitutiv, prin includerea altui asociat.
Asociații pârâți au înțeles să se retragă din societate și să ceară dizolvarea ei. Instanța a respins cererea principală, reținând că cererea pârâților este întemeiată.
În cazul societății în nume colectiv, modificarea actului constitutiv, în sensul dobândirii de către un terț a calității de asociat, se realizează numai prin cesiunea părților sociale și doar având consimțământul tuturor celorlalți asociați, datorită caracterului “intuitu personae” al acestui tip de societate.
În speță, nu a existat o cesiune a părților sociale și nici o modificare a actului constitutiv, astfel că, prin retragerea a doi din cei trei asociați, întemeiat s-a reținut că societatea urmează să fie dizolvată.
Societatea nu se dizolvă în cazul când în actul constitutiv există clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății, sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.
În cazul decesului unui asociat, societatea trebuie să plătească partea ce se cuvine moștenitorilor. Această parte se calculează pe baza ultimului bilanț contabil aprobat și se plătește în termen de 3 luni de la notificarea decesului asociatului.
Până la publicarea schimbărilor intervenite, moștenitorii rămân răspunzători. Se înțelege că, la decesul unui asociat, asociații rămași pot continua societatea cu moștenitorii care consimt la aceasta, potrivit art. 225 alin. 1 din Legea nr. 31/1990.
Dizolvarea societății în nume colectiv în cazul reducerii numărului asociaților la unul singur trebuie să fie înscrisă în registrul comerțului și publicată în Monitorul Oficial.
În privința lichidării societății în nume colectiv, în afara regulilor generale de lichidare a societăților, se pot aplica și regulile stabilite prin actul constitutiv, în măsura în care nu sunt incompatibile cu lichidarea societății.
Dizolvarea și lichidarea societății în comandită simplă. Potrivit art. 224 din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea în comandită simplă se dizolvă prin falimentul, incapacitatea, excluderea, retragerea sau decesul singurului asociat comanditat sau a singurului asociat comanditar.
Societatea nu se dizolvă dacă prin actul constitutiv s-a prevăzut continuarea cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății, sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic.
În cazul decesului unuia din asociații comanditați, societatea trebuie să plătească moștenitorilor partea ce li se cuvine, afară de cazul când moștenitorii preferă să rămână în societate în această calitate, potrivit art. 225 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Societatea în comandită simplă este lichidată potrivit regulilor generale privind lichidarea societăților comerciale și dispozițiilor speciale prevăzute pentru această formă de societate.
Potrivit art. 224 din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea cu răspundere limitată se dizolvă dacă, datorită falimentului, incapacității, excluderii, retragerii sau decesului unuia dintre asociați, numărul asociaților s-a redus la unul singur.
În cazul dizolvării acestui tip de societate, se aplică, deasemenea, regulile generale de dizolvare, cât și cele speciale prevăzute de lege la dizolvarea societății în nume colectiv.
Societățile cu răspundere limitată se dizolvă în situația pierderii unei jumătăți din capitalul social sau după caz al micșorării sub minimul legal de 200 lei, ori prin faliment, incapacitate, excludere, retragerea sau decesul unuia dintre asociați când datorită acestor cauze, numărul asociaților s-a redus la unul singur.
Există și excepții privind aceste cauze de dizolvare, respectiv:
În termen de 9 luni de la data constatării pierderii sau micșorării capitalului social, acesta este întregit sau este redus la suma rămasă ori la minimul legal de 200 ron;
În actul constitutiv există clauză de continuare a activității societății cu moștenitorii celui decedat;
Asociatul rămas în urma deschiderii procedurii falimentului față de ceilalți asociați ori a incapacității, excluderii, retragerii sau decesului acestora, hotărăște continuarea existenței societății sub forma SRL-ului cu asociat unic;
Cât privește societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, dizolvarea ei nu duce la lichidarea patrimoniului societății. Această societate se dizolvă dacă persoana fizică sau juridică mai e unic asociat și în alte societăți și de asemenea unicul asociat e altă societate comercială cu răspundere limitată alcătuită dintr-o singură persoană. În acest caz dizolvarea se va pronunța pe cale judecătorească.
Astfel, societate cu răspundere limitată cu asociat unic se dizolvă dacă au fost încălcate condițiile prevăzute de art.14 alin.1 și alin. 2 din Legea nr. 31/1990 republicată.
Dizolvarea, în acest caz, trebuie cerută de Ministerul Finanțelor, în numele statului. Dizolvarea se poate cere și de camera de comerț și industrie teritorială sau de orice persoană interesată.
Societatea cu răspundere limitată se lichidează potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată și prevederilor actului constitutiv, în măsura în care acestea din urmă nu sunt incompatibile cu lichidarea societăților comerciale.
Cât privește societatea cu răspundere limitată cu asociat unic, dizolvarea ei nu duce la lichidarea patrimoniului societății. Potrivit art. 231 din Legea nr. 31/1990 republicată, dizolvarea acestei societăți atrage transmiterea universală a patrimoniului societății către asociatul unic, fără lichidare.
Transmiterea patrimoniului are loc și societatea își încetează existența la date diferite.
Astfel, dacă nu s-a făcut opoziție la dizolvarea societății, se are în vedere data expirării termenului de introducere a opoziției, respectiv 30 de zile de la publicarea în Monitorul Oficial.
Dacă s-a făcut opoziție la dizolvarea societății, se ia în considerare data la care a devenit irevocabilă hotărârea de respingere a opoziției sau, după caz, hotărârea prin care se constată că societatea sau asociatul unic a plătit datoriile ori a oferit garanții acceptate de creditori sau a convenit cu aceștia o înțelegere pentru plata datoriilor.
În speță, reclamantul a solicitat lichidarea societății cu răspundere limitată, prin dizolvarea acesteia. Dizolvarea și lichidarea societăților comerciale constituie, după cum am precizat la începutul Capitolului II, faze distincte ale procesului de încetare a existenței societății comerciale, declanșarea acestuia având loc prin dizolvare, care asigură premisele lichidării patrimoniului societății.
Astfel, s-a stabilit că procesul lichidării începe numai după ce societatea este dizolvată or faza dizolvării, pe cale judecătorească, se încheie în condițiile prevăzute de art. 227 din Legea nr. 31/1990 republicată, adică prin înscrierea în Registrul Comerțului a hotărârii judecătorești definitive de dizolvare și prin publicarea ei în Monitorul Oficial. Aceste reguli se aplică și în cazul societății cu răspundere limitată.
Operațiunile necesare în procesul de încetare a existenței societății comerciale trebuie îndeplinite în condițiile legii; or, reclamantul, solicitând concomitent dizolvarea și lichidarea societății cu răspundere limitată, a încălcat dispozițiile legale.
De altfel, procedura de lichidare nu este dată în competența instanțelor judecătorești, iar o cerere de numire a lichidatorilor – neformulată însă de reclamant – este prematură, fiind anterioară îndeplinirii formalităților prevăzute de art. 227 din Legea nr. 31/1990 republicată. Față de aceste considerente, acțiunea reclamantului se respinge ca nefondată.
SECȚIUNEA 2. DIZOLVAREA ȘI LICHIDAREA SOCIETĂȚII ÎN COMANDITĂ PE ACȚIUNI ȘI PE ACȚIUNI
Dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni. Diferit de cauzele comune de dizolvare a societăților, Legea nr. 31/1990 republicată consacră și anumite cauze de dizolvare specifice societății pe acțiuni.
Dizolvarea prin reducerea capitalului social.
În acest sens, art. 223 din Legea nr. 31/1990 republicată reglementează două cazuri de dizolvare a societății pe acțiuni pentru reducerea capitalului social.
Astfel, societatea pe acțiuni se dizolvă “în cazul pierderii unei jumătăți din capitalul social”. Potrivit art.153 din Legea nr. 31/1990 republicată, dacă vor constata pierderea unei jumătăți din capitalul social, administratorii sunt obligați să convoace adunarea generală extraordinară pentru a hotărî reconstituirea capitalului, limitarea lui la suma rămasă sau dizolvarea societății.
Dacă nici la a doua convocare a adunării generale extraordinare nu s-a întrunit cvorumul cerut de lege pentru această adunare, administratorii se vor adresa instanței în a cărei rază teritorială se află sediul societății pentru a cere numirea unui expert, care va verifica pierderea din capitalul social.
Constatând, pe baza expertizei, pierderea unei jumătăți din capitalul social, instanța va da o încheiere, prin care autorizează administratorii să convoace adunarea generală, care va putea să hotărască limitarea capitalului la suma rămasă sau dizolvarea societății, cu orice număr de acționari prezenți.
Societatea pe acțiuni se dizolvă și “în cazul reducerii capitalului social sub minimul legal”. Deci, reducerea capitalului social sub plafonul minim de 25.000.000 lei are ca efect dizolvarea societății.
Societățile pe acțiuni existente, care nu au capitalul social de 25.000.000 lei, au avut obligația să îl completeze în termen de 1 an de la data intrării în vigoare a O.G. nr. 32/1997 – 27 iulie 1997. Ulterior, prin O.G. nr. 16/1998, termenul de executare a obligației de completare a capitalului social a fost prelungit până la data de 30 iunie 1999.
În această speță, s-a invocat dizolvarea pe motivul arătat, al micșorării capitalului social sub minimul legal.
Curtea Supremă de Justiție a apreciat că, în mod greșit, instanța de control judiciar a reținut că societatea pe acțiuni, pârâtă în cauză, are un capital social sub minimul legal, întrucât din actul constitutiv, cu completările aduse prin hotărârea unanimă a acționarilor, rezultă că acesta a fost majorat.
Potrivit evidențelor statistice ale Oficiului Național al Registrului Comerțului, 17,4% din societățile pe acțiuni existente, nu au efectuat – până la 1 iunie 1999 – operațiunea de completare a capitalului social la nivelul minim legal.
Sancțiunea neîndeplinirii în termen a obligației de completare a capitalului social constă în dizolvarea societății, care este dispusă de tribunal, în urma unei cereri formulată de stat, prin Ministerul Finanțelor, ori de camera de comerț și industrie teritorială sau de oricare persoană interesată
Pierderea unei jumătăți din capitalul social și reducerea capitalului social sub minimul legal nu duc la dizolvarea societății, dacă, în termen de 9 luni de la constatarea pierderii sau a reducerii capitalului social, acesta este reîntrgit sau este redus la suma rămasă ori la minimul legal sau când societatea se transformă într-o altă formă la care capitalul social existent este corespunzător (art. 223 al. 3 din Legea nr. 31/1990 republicată).
Reducerea numărului acționarilor sub limita prevăzută de lege.
Potrivit art. 223 din Legea nr. 31/1990 republicată, societatea pe acțiuni se dizolvă în cazul reducerii numărului acționarilor sub minimul legal, adică sub cinci acționari.
Societatea nu se va dizolva, dacă, în termen de 9 luni de la data constatării reducerii numărului acționarilor sub minimul legal, acest număr este completat.
Societatea pe acțiuni se lichidează potrivit dispozițiilor Legii nr. 31/1990 republicată și prevederilor actelor constitutive, în măsura în care acestea din urmă nu sunt incompatibile cu lichidarea societăților comerciale.
Dizolvarea și lichidarea societății în comandită pe acțiuni. Dizolvarea și lichidarea acestui tip de societate urmează regulile generale prevăzute de lege pentru dizolvarea și lichidarea oricărei societăți comerciale, precum și cele stabilite pentru dizolvarea și lichidarea societății pe acțiuni.
Societatea în comandită pe acțiuni se dizolvă dacă singurul asociat comanditat sau comanditar este supus procedurii falimentului, devine incapabil, este exclus ori se retrage sau decedează.
Acest efect nu se produce atunci când actul constitutiv prevede clauză de continuare cu moștenitorii sau când asociatul rămas hotărăște continuarea existenței societății sub forma societății cu răspundere limitată cu asociat unic, conform art. 229 alin. 3 din Legea nr. 31/1990.
CONCLUZII
Apariția societăților comerciale a fost o consecință a dezvoltării necesităților economice și sociale ale omenirii așa încât pentru satisfacerea într-o măsură cât mai mare a acestor necesități, oamenii au înțeles să coopereze pentru desfășurarea diverselor activități.
Societatea comercială reprezintă colaborarea dintre două sau mai multe persoane care pun în comun anumite bunuri, în vederea desfășurării unei activități economice și a realizării și împărțirii beneficiilor rezultate.
Affectio societatis face parte din elementele specifice contractului de societate, alături de aportul asociaților și realizarea și împărțirea beneficiilor și este un element psihologic care reprezintă intenția asociaților de a desfășura în comun o activitate comercială, cu respectarea condițiilor legale și în conformitate cu clauzele actului constitutiv. Cu timpul este posibil ca acest element psihologic să dispară sau să se diminueze considerabil astfel încât se impune luarea unor măsuri pentru salvgardarea societății.
Din aceste posibile măsuri fac parte și instituțiile excluderii și retragerii asociaților, ca o alternativă la dizolvarea societății, care, potrivit legii, este principalul efect al dispariției lui affectio societatis. Aplicarea acestor instituții se realizează fie cu titlu de sancțiune, împotriva asociatului care se face culpabil de acte sau fapte în dauna societății, fie cu titlu de remediu, având ca scop remedierea situației dificile în care se află societatea.
Structurată în trei capitole, lucrarea de față s-a dorit a fi o prezentare exhaustivă a cazurilor în care un asociat poate fi exclus sau se poate retrage dintr-o societate comercială, dar și o descriere a efectelor apărute în urma aplicării acestor instituții.
Prin urmare, cel dintâi capitol a vizat instituția excluderii asociaților, oferind detalii referitoare la affectio societatis, noțiunea excluderii, cazurile în care un asociat poate fi exclus din societate, procedura ce trebuie urmată, precum și la drepturile și obligațiile asociatului exclus. Dispozițiile legale relevante sunt cuprinse în art. 222-225, respectiv 206 din Legea nr. 31/1990. Se remarcă faptul că excluderea poate fi dispusă numai pe cale judiciară, în cazurile prevăzute de art. 222 din LSC și numai în cadrul societăților de persoane sau mixte. Ca o derogare de la acest tip de societăți, legea instituie posibilitatea aplicării excluderii și față de asociații comanditați dintr-o societate în comandită pe acțiuni. Prin excepție de la pronunțarea pe cale judiciară a excluderii, art. 206 din LSC reglementează excluderea-remediu, care poate fi dispusă în urma adoptării unei hotărâri a adunării generale a asociaților.
În al doilea capitol au fost prezentate condițiile în care un asociat se poate retrage dintr-o societate în nume colectiv, în comandită simplă sau cu răspundere limitată, arătându-se ce se înțelege prin noțiunea de retragere, cazurile de retragere și efectele care se produc în urma retragerii. Articolele relevante pentru această instituție sunt 226 și 194 din LSC. Se observă că, spre deosebire de excludere (care de regulă se dispune numai de către instanța de judecată), retragerea unui asociat poate interveni pe cale unilaterală, cu respectarea condițiilor prevăzute în actul constitutiv sau pe cale convențională, cu acordul tuturor celorlalți asociați ai societății. Există însă și varianta subsidiară a retragerii judiciare, în condițiile în care actul constitutiv nu prevede dispoziții referitoare la retragere ori acordul unanim al celorlalți asociați nu se realizează.
Capitolul al treilea are în vedere retragerea acționarilor dintr-o societate pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni. Retragerea acționarilor a fost tratată separat de retragerea asociaților din celălalte forme societare, deoarece, fiind vorba de societăți de capitaluri, încrederea reciprocă între asociați și respectiv affectio societatis au o importanță diminuată și, ca atare, condițiile sunt diferite. Retragerea din societățile pe acțiuni sau în comandită pe acțiuni are parte și de o reglementare separată, aceasta regăsindu-se în art. 134 din LSC, în care sunt arătate cazurile în care un acționar se poate retrage, procedura ce trebuie urmată, precum și modalitatea de fixare a prețului pentru acțiunile ce urmează a fi dobândite de societate de la acționarul retras. Cauzele de retragere sunt strict și limitativ prevăzute de lege și au în vedere modificări de o deosebită importanță care intervin în viața societății și care pot conduce la dispariția voinței de a mai lua parte în respectiva societate. Aceste cauze tind a-i proteja pe acționarii minoritari împotriva abuzurilor de majoritate și sunt reprezentate de: schimbarea obiectului principal de activitate, mutarea sediului societății în străinătate, schimbarea formei societății, fuziunea sau divizarea societății.
Conchidem prin a aprecia de lege ferenda că ar fi benefică într-o ulterioară reglementare lărgirea sferei condițiilor în care se poate realiza excluderea unui asociat precum și a condițiilor în care se poate realiza retragerea unui acționar pentru diversele motive care au fost precizate pe parcursul lucrării. Opinăm că ar trebui înlăturat caracterul limitativ al cauzelor impuse de lege și instituirea unei posibilități în favoarea asociaților de a-și determina prin contractul de societate condițiile de excludere și retragere.
BIBLIOGRAFIE
ADAM, Ioan; SAVU, Codruț Nicoale, Legea societăților comerciale. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2010;
CĂLIN, Dragoș, Retragerea acționarilor din societățile comerciale pe acțiuni, Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 3/2011;
CĂRPENARU, Stanciu D., Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București, 2009;
CĂRPENARU, Stanciu D., Tratat de drept comercial român, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011;
CĂRPENARU, Stanciu D.; DAVID, Sorin; PREDOIU, Cătălin; PIPEREA, Gheorghe, Legea societăților comerciale. Comentarii pe articole, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2009;
CUCU, Cristina; GAVRIȘ, Marilena-Veronica; BĂDOIU, Cătălin-Gabriel; HARAGA, Cristian, Legea societaților comerciale nr. 31/1990, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007;
GEORGESCU, Ion L., Drept comercial român, vol. 2, Editura C.H. Beck, București, 2002;
GHEORGHE, Aurelia; PÎRVU, Liviu Narcis; TĂBĂLTOC, Dan Mircea, Contribuții la clarificarea unor probleme ivite în aplicarea de către instanțele judecătorești a Legii privind societățile comerciale, Revista de drept comercial nr.6/1993;
LEAUA, Crenguța, Societăți comerciale. Proceduri speciale, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2009;
POPESCU, Dan A., Contractul de societate, Editura Lumina Lex, București, 1996;
SĂULEANU, Lucian, Societați comerciale. Studii, Editura Universul Juridic, București, 2012;
SĂULEANU, Lucian; RĂDULEȚU, Sebastian, Dicționar de termeni și expresii juridice latine, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2011;
SCHIAU, Ioan, „Mecanisme de separare a asociaților societații comerciale” în Ad honorem Prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese, Editura C.H. Beck , București, 2006;
SCHIAU, Ioan; PRESCURE, Titus, Legea societaților comerciale nr. 31/1990. Analize si comentarii pe articole, Ediția a 2-a revazută, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2009;
Culegere de practică judiciară pe anul 2004, Editura Lumina Lex, București, 2005;
Revista Dreptul nr. 1/1997;
Codul civil;
Codul de procedură civilă;
Legea societăților comerciale nr. 31/1990;
http://www.scj.ro.
BIBLIOGRAFIE
ADAM, Ioan; SAVU, Codruț Nicoale, Legea societăților comerciale. Comentarii și explicații, Editura C.H. Beck, București, 2010;
CĂLIN, Dragoș, Retragerea acționarilor din societățile comerciale pe acțiuni, Revista Română de Dreptul Afacerilor nr. 3/2011;
CĂRPENARU, Stanciu D., Tratat de drept comercial român, Editura Universul Juridic, București, 2009;
CĂRPENARU, Stanciu D., Tratat de drept comercial român, ediția a II-a, revăzută și adăugită, Editura Universul Juridic, București, 2011;
CĂRPENARU, Stanciu D.; DAVID, Sorin; PREDOIU, Cătălin; PIPEREA, Gheorghe, Legea societăților comerciale. Comentarii pe articole, Ediția a IV-a, Editura C.H. Beck, București, 2009;
CUCU, Cristina; GAVRIȘ, Marilena-Veronica; BĂDOIU, Cătălin-Gabriel; HARAGA, Cristian, Legea societaților comerciale nr. 31/1990, Editura Hamangiu, Bucuresti, 2007;
GEORGESCU, Ion L., Drept comercial român, vol. 2, Editura C.H. Beck, București, 2002;
GHEORGHE, Aurelia; PÎRVU, Liviu Narcis; TĂBĂLTOC, Dan Mircea, Contribuții la clarificarea unor probleme ivite în aplicarea de către instanțele judecătorești a Legii privind societățile comerciale, Revista de drept comercial nr.6/1993;
LEAUA, Crenguța, Societăți comerciale. Proceduri speciale, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2009;
POPESCU, Dan A., Contractul de societate, Editura Lumina Lex, București, 1996;
SĂULEANU, Lucian, Societați comerciale. Studii, Editura Universul Juridic, București, 2012;
SĂULEANU, Lucian; RĂDULEȚU, Sebastian, Dicționar de termeni și expresii juridice latine, ediția a II-a, Editura C.H. Beck, București, 2011;
SCHIAU, Ioan, „Mecanisme de separare a asociaților societații comerciale” în Ad honorem Prof. univ. dr. Stanciu D. Cărpenaru. Studii juridice alese, Editura C.H. Beck , București, 2006;
SCHIAU, Ioan; PRESCURE, Titus, Legea societaților comerciale nr. 31/1990. Analize si comentarii pe articole, Ediția a 2-a revazută, adăugită și actualizată, Editura Hamangiu, București, 2009;
Culegere de practică judiciară pe anul 2004, Editura Lumina Lex, București, 2005;
Revista Dreptul nr. 1/1997;
Codul civil;
Codul de procedură civilă;
Legea societăților comerciale nr. 31/1990;
http://www.scj.ro.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Dizolvarea Si Lichidarea Societatilor (ID: 127430)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.