Dezvoltarea Spiritului Antreprenorial In Republica Moldova Si Experienta Straina

DEZVOLTAREA SPIRITULUI ANTREPRENORIAL ÎN REPUBLICA MOLDOVA ȘI EXPERIENȚA STRĂINĂ

CUPRINS

DECLARAȚIE PRIVIND ORIGINALITATEA CONȚINUTULUI LUCRĂRII DE

MASTERAT

INTRODUCERE

Actualitatea temei. Societatea actuală se orientează spre o dezvoltare continuă a nivelului și condițiilor de viață, ceea ce poate fi asigurat doar de o creștere stabilă a economiei acestei societăți. Dezvoltarea economiei în condițiile actuale se bazează pe corelația nevoie–surse–producție, ce caracterizează în modul cel mai complex esența dezvoltării antreprenoriatului în Republica Moldova.

Antreprenoriatul a devenit astăzi unul dintre cei mai uzuali termeni, iar fluxul informațional despre antreprenoriat este tot mai frecvent în literatura de specialitate. După cum demonstrează experiența unor țări avansate, îmbunătățirea situației generale a societății depinde de dezvoltarea amplă a activității antreprenoriale. Circumstanțele economico-manageriale actuale create de criză atât la nivel național, cât și internațional, evidențiază, mai mult ca niciodată, necesitatea cercetării fenomenului antreprenorial ca o forță majoră de stimulare și dezvoltare a economiei reale.

Antreprenoriatul, în prezent, este recunoscut ca fiind baza economică fundamentală importantă pentru dezvoltarea țării. Antreprenoriatul este considerat ca factor activ, determinant și orientativ al dezvoltării economiei naționale.

Conceptul de antreprenoriat și formarea spiritului antreprenorial permite definirea mai exactă a condițiilor de mediu economic favorabile pentru dezvoltarea valorilor noi și din acest punct de vedere tema cercetată este actuală.

Spiritul antreprenorial reprezintă capacitatea unui individ de a percepe și exploata oportunitățile indiferent de resursele de care dispune la un moment dat, în vederea transformării ideilor în practică. Spiritul antreprenorial se referă la capacitatea unui individ de a transpune ideile în practică, de a planifica și a gestiona proiecte astfel, încât să realizeze anumite obiective.

În condițiile actuale create în Republica Moldova activitatea de antreprenoriat trebuie văzută prin acumularea și aplicarea nemijlocită a competențelor antreprenoriale, pentru a susține dezvoltarea spiritului antreprenorial național.

Scopul prezentei teze constă în cercetarea conceptului de antreprenoriat și evidențierea direcțiilor de dezvoltare a spiritului antreprenorial la nivel național în baza experienței străine.

Atingerea scopului înaintat, a condus autorul la formularea următoarele sarcini:

redarea fundamentelor teoretice și descrierea trsăturilor distinctive ale conceptului de antreprenoriat;

evidențierea rolului antreprenoriatului în dezvoltarea economiei naționale;

reliefarea aspectelor privind formarea spiritului antreprenorial pentru o dezvoltare durabilă;

determinarea influenței contradicțiilor din cadrul economiei naționale asupra formării spiritului antreprenorial;

analiza particularităților și dimensiunii calitative a activității antreprenorului din Republica Moldova, caz particular „Sum Agro Service” SRL;

caracteristica și identificarea competențelor specifice antreprenorului în promovarea spiritului antreprenorial în Republica Moldova, inclusiv „Sum Agro Service” SRL

analiza experienței international privind dezvoltarea spiritului antreprenorial.

Suportul metodologic al lucrării. Pentru efectuarea cercetării, autorul a aplicat o abordare metodologică complexă, care a permis studierea conceptului de antreprenoriat în plan teoretic și practic. De asemenea, suportul metodologic îl constituie analiza epistemologică fundamentată pe lucrările autorilor autohtoni și străini, care abordează activitatea de antreprenoriat, precum: Boboc R., Bugaian L., Cotelnic A., Drucker P., Kuratko O.F., Solcan A.

Pentru elucidarea conținutului temei abordate în cercetare, autorul a respectat condițiile de coerență logică a informațiilor și datelor utilizate, a ținut cont de completitudinea informației selectate, pentru a asigura deductibilitatea și raționamentul enunțurilor structurate.

În lucrare au fost aplicate metode de cercetare cu impact sinergetic asupra conceptului de antreprenoriat , precum: analiza și sinteza logică, abstracția științifică, comparația, observarea, inducția și deducția.

Scopul și sarcinile tezei au determinat structura logică a lucrării, care este formată din introducere, trei capitole, concluzii și recomandări, bibliografie, anexe, adnotări și lista abrevierilor.

În capitolul I, autorul descrie aspectele teoretice privind antreprenoriatul, oferind o revistă a literaturii prin prezentarea noțiunilor de antreprenor și antreprenoriat expuse de numeroși savanți autohtoni și străini care au cercetat domeniul respectiv. Astfel au fost evidențiate și trăsăturile distinctive ale conceptului de antreprenoriat, după care a fost ușor de formulat rolul acestuia în dezvoltarea economiei naționale. De asemenea, în acest capitol au fost examinate aspectele privind formarea spiritului antreprenorial pentru o dezvoltare durabilă, dar s-a ținut cont și de influența pe care o are existența contradicțiilor din cadrul economiei naționale asupra frmării acestui spirit de antreprenoriat.

În capitolul II, a fost efectuată analiza dimensiunilor calitative ale antreprenorului din Republica Moldova, fiind studiat mai detaliat cazul întreprinderii „Sum Agro Service” SRL. Un paragraf din acest capitol a fost destinat studierii spiritului antreprenorial în contextul relațiilor economice de piață, evidențiind factorii care stau la baza dezvoltării și promovării activității de antreprenoriat. În acest context, s-a evidențiat important de cercetat conceptul de competențe specifice antreprenorului și necesitatea existenței acestora în rîndul tinerilor potențiali antreprenori.

În capitolul III, autorul a considerat important de cercetat și analizat experiența internațională privind promovarea spiritului antreprenorial. Astfel a fost analizată situația referitor la activitatea de antreprenoriat și susținerea acesteia în țări precum SUA, Japonia, Germania, Franța, Danemarca. Totodată s-a făcut referință la situația actuală din Republica Moldova, privind susținerea sectorului IMM-lor.

În Concluzii și Recomandări se face o revizuire succintă a materialelor expuse pe parcursul tezei și se specifică unele propuneri cu referire la dezvoltarea prosperă a spiritului antreprenorial la nivel național.

CAPITOLUL I. ASPECTE TEORETICE PRIVIND ANTREPRENORIATUL ȘI FORMAREA SPIRITULUI ANTREPRENORIAL

1.1. Fundamente teoretice și trăsături distinctive ale conceptului de antreprenoriat și rolul acestuia în dezvoltarea economiei naționale

Dezvoltarea antreprenoriatului ca fenomen socioeconomic complex și multilateral orientat spre satisfacerea maximală a nevoilor economice a traversat o etapă îndelungată. Pe parcursul a câtorva sute de ani au fost elaborate cele mai raționale forme și metode de satisfacere totală a cerințelor consumatorului. Însă un interes deosebit pentru antreprenoriat ca obiect al cercetărilor științifice a apărut relativ recent.

Mult timp în literatura privind antreprenoriatul, acesta era examinat preponderent în sfera schimb – comerț, adică numai în legătură cu sfera comerțului. Cu timpul, concepția statului și a societății față de antreprenoriat s-a schimbat, iar antreprenoriatul și-a cucerit locul său în diversitatea sferelor de activitate a omului, aceasta fiind demonstrată de opiniile multor teoreticieni din trecut. Așadar, noțiunea de antreprenoriat și-a găsit argumentarea științifică și o definitivare clară în lucrările multor cercetători.

Dezvoltarea antreprenoriatului din punct de vedere istoric a ”mers pas la pas” cu dezvoltarea forțelor de producție. Dezvoltarea permanentă, complexitatea și desăvârșirea sferelor diferite de activitate a omului de la formele individuale cele mai simple preluate de la natură – culegerea, vânarea animalelor, stupăritul – la alte tipuri de activitate mai complicate și mai avansate, solicitau participarea unui număr tot mai mare de persoane în baza adâncirii specializării și dezvoltării cooperării în procesul de producție și schimb, precum atelierele de meșteșugărie, artelurile de comerț, producția fabricată.

Legitatea obiectivă de cerere crescândă a necesităților omenești solicită insistent perfecționarea permanentă a formelor tradiționale de activitate, determinarea și dezvoltarea altora noi în scopul ridicării la cel mai înal nivel al bunăstării sociale. La baza acestor schimbări încă în acele timpuri, în opinia autorilor, a stat antreprenoriatul, ca o inițiativă de activitate inovatoare a unor persoane talentate în domeniul economiei. Anume tendința de înnoire, de introducere a ceva inedit, de perfecționare, precum și de reformare a sistemului economic sunt direcțiile principale de activatate a antreprenorilor.

Un aport deosebit în cercetarea categoriei sau noțiunii de antreprenoriat a fost adus de către cercetătorii străini. Evoluția concepțiilor despre antreprenoriat a marilor teoreticieni din trecut dau posibilitatea a urmări modificările caracterului și direcțiile acestuia pe parcursul câtorva sute de ani.

Noțiunea de antreprenoriat a fost redată în concepția dreptului roman ca o activitate comercială, iar antreprenor era considerat arendașul și persoana care gestiona o construcție proprie.

Diferite sensuri a căpătat noțiunea de antreprenor în Evul Mediu, elucidând astfel persoanele a căror ocupație de bază era comerțul exterior, persoanele care organizau spectacole, parade, dar și persoane responsabile de anumite șantiere sau obiecte industriale. Persoanele considerate în postură de antreprenori conduceau toate activitățile fără a-și asuma unele riscuri. Activitățile erau desfășurate în baza resurselor materiale, financiare și comerciale de care dispuneau ca urmare a alocațiilor concrete [9, p. 11].

Mai târziu, în secolul al XVII-lea, în persoana antreprenorului era văzut cel care stabilea un contract cu statul și își asuma la rândul său totalitatea responsabilităților financiare. În acest sens, s-a dezvoltat o nouă categorie – antreprenoriatul de risc condiționat de valoarea inițial stabilită a contractului, cu consecințe incerte de obținere a profitului sau de înregistrare a pierderilor, acestea fiind însoțite de noroc. Antreprenorul avea un rol identic cu al statului. De asemenea, se accentua și rolul statului ca antreprenor cu putere de influență asupra capitalului prorpiu [55].

În literatura economică, noțiunea de antreprenor a apărut pentru prima dată în Dicționarul universal de comerț, editat la Paris în anul 1723, desemnând „persoana care își asumă obligații în vederea gestionării construcției unui obiect” [56].

Un interes deosebit îl prezintă abordarea istorică comparativă a formulării noțiunii de antreprenoriat în literatura economică, efectuată în baza opiniilor economiștilor înaintași din trecut. Dezvoltarea acestor înțelesuri este numită teorii ae antreprenoriatului. Cele mai importante teorii ale antreprenoriatului sunt revizuite în continuare de autorul acestei teze.

Primul teoritician al businessului este considerat economistul francez Richard Cantillon, care în anul 1755 propune noțiunea prin care „antreprenor este persoana ce activează în condiții de risc” [12, p. 257]. Economistul R. Cantillon a corelat asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul, astfel formulând primele teorii privind antreprenoriatul. R. Cantillon definește antreprenorul ca o persoană, care pentru un anumit preț, cumpără mijloace de producție ca să producă o marfă anumită și s-o vândă în scopul obținerii unui venit și care asumându-și responsabilitatea pentru cheltuieli nu știe cu ce preț și-ar putea comercializa marfa lui. În afară de funcția de producere și comercializare, în această concepție este reflectată deja starea de risc în legătură cu necunoașterea prețului de realizare a producției, ceea ce era caracteristic antreprenoriatului etapei inițiale de acumulare a capitalului.

Teoria economistului francez Nicolas Baudeau expusă Un interes deosebit îl prezintă abordarea istorică comparativă a formulării noțiunii de antreprenoriat în literatura economică, efectuată în baza opiniilor economiștilor înaintași din trecut. Dezvoltarea acestor înțelesuri este numită teorii ae antreprenoriatului. Cele mai importante teorii ale antreprenoriatului sunt revizuite în continuare de autorul acestei teze.

Primul teoritician al businessului este considerat economistul francez Richard Cantillon, care în anul 1755 propune noțiunea prin care „antreprenor este persoana ce activează în condiții de risc” [12, p. 257]. Economistul R. Cantillon a corelat asumarea de riscuri în economie cu antreprenoriatul, astfel formulând primele teorii privind antreprenoriatul. R. Cantillon definește antreprenorul ca o persoană, care pentru un anumit preț, cumpără mijloace de producție ca să producă o marfă anumită și s-o vândă în scopul obținerii unui venit și care asumându-și responsabilitatea pentru cheltuieli nu știe cu ce preț și-ar putea comercializa marfa lui. În afară de funcția de producere și comercializare, în această concepție este reflectată deja starea de risc în legătură cu necunoașterea prețului de realizare a producției, ceea ce era caracteristic antreprenoriatului etapei inițiale de acumulare a capitalului.

Teoria economistului francez Nicolas Baudeau expusă în anul 1797, explică noțiunea de antreprenor ca o persoană ce își asumă riscul și funcțiile manageriale. N. Baudeau definea antreprenorul ca o persoană care planifică, controlează, organizează și posedă o întreprindere [30, p. 47].

Jean-Baptiste Say, economist francez, explică în anul 1800 conceptul de antreprenor, ca fiind persoana care găsește și extrage resursele economice dintr-o activitate cu productivitate joasă și le plasează în activitatea care va asigura productivitate ridicată și randament în creștere [39, p. 23].

Jean-Baptiste Say, determinând noțiunea de antreprenor ca organizator al altor persoane în limitele de producție, pune antreprenorul în centrul acestui proces, subliniind rolul acestuia de organizator. Opinia economistului se referea la capacitatea personală a antreprenorului de a aplica noi schimbări în cadrul unei întreprinderi.

Adam Smith, economist, om politic și filozof scoțian, deosebește două tipuri de antreprenori: antreprenorul artizan – care este debutant și înființează afacerea fără a avea o experiență suficientă întâi de toate în domeniul gestiunii, deține în mare parte competențe tehnice și inițiază activități mai puțin inovative; antreprenorul speculativ-oportunist – înaintat în experiență și vârstă, cu cunoștințe suficiente în activitatea de gestiune, care lansează și dezvoltă afacerea bazându-se pe unele inovații, utilizând atât capitalul propriu, cât și surse de finanțare externe [57].

Lui Adam Smith i se atribuie înclinarea spre supraaprecierea însemnătății muncii și subaprecierea altor laturi ale businessului. A. Smith descrie, în fine, în anul 1803, antreprnorul ca o persoană care doar asigură întrepriderea cu capital, fără a a avea rol de conuducător. Această ideie face să fie criticată înceracerea lui A.Smith de a pune semnul egalității între posesorii de capital și administrator.

Francis A. Walker, economist american, concretizează în anul 1876 că „antreprenorul este o persoană care planifică, controlează, organizează și posedă o întreprindere” și în același timp delimitează antreprenorii în subiecți ai antreprenoriatului care reprezintă capitalul și pentru aceasta li se atribuie procente și subiecți cărora li se atribuie venit pentru capacitățile de organizare [45, p. 217].

În continuitatea acestor concepte despre antreprenor și activitatea de antreprenoriat vine, în anul 1890, economistul și savantul englez, Alfred Marshall prin lucrarea sa „Priciple Of Economics” unde subliniază importanța și semnificația antreprenoriatului considerat ca „un motor al dezvoltării societății” [33, p. 358]. Aceste teorii descifrate de opinia marelui savant provin și aparțin teoriilor neoclasice. A. Marshall îi conferă antreprenorului, atât la nivel micro cât și la nivel macroeconomic, un rol distins, considerându-l mai întâi de toate un puternic furnizor de mărfuri. În același context, antreprenorul mai este văzut ca promotorul proceselor inovative și progresiste, demonstrând anumite caracteristici:

– capacitate de a gândi și realiza o diversitate de lucruri și activități;

– inovativ, mereu în căutarea oportunităților noi de modernizare a produselor și proceselor de producție precum și de scădere a cheltuielilor în scopul minimizării costurilor;

– calități de manager iscusit care coordoneză forța de muncă, gestionează capitalului investit, organizează procesul de producției și asigură viabilitatea afacerii prin asumarea riscului;

– responsabilitate în dezvoltarea afacerii și în exercitarea controlului asupra acesteia.

Un merit aparte în definirea antreprenoriatului și antreprenorului îi aparține renumitului teoretician al antreprenoriatului Joseph A. Schumpeter, economist austriac, care în anul 1934 urcă pe piedestal un nou subiect istoric al antreprenoriatului, ”inovatorul” – persoana care întruchipează relațiile de producție capitaliste dezvoltate. J. Schumpeter consideră că dezvoltarea capitalismului se bazează pe sursele economice interne printre care și antreprenoriatul [36, p. 27]. Activitatea de antreprenoriat a ”inovatorului” care tinde spre a obține profit maxim, asigurând astfel necesitățile societății, a fost posibilă numai în condițiile capitalismului dezvoltat, capabil să întrevadă orientările cele mai indicate. În opinia lui J. Schumpeter, inovația este forma prioritară a activității de antreprenoriat. Organizarea forțelor de producție în pas cu introducerea și realizarea inovațiilor se efectuează sub influența funcției antreprenoriatului și este legată de apariția noilor întreprinderi ”înaintașe”. J. Schumpeter prezenta “antreprenoriatul” ca o iscusință realizată în legătură cu un comportament specific ce cuprinde: initiațiva, organizarea și reorganizarea mecanismelor socio economice, acceptarea riscului și a eșecului” [56].

Conform teoriei lui J. Schumpeter, procesul de inovare a antreprenorului poate avea forma de lansare a unui nou produs, utilizarea materiei prime noi, lansarea pe o nouă piață de desfacere, utilizarea unei metode noi de producere, desfășurarea activității sub o formă nouă de organizare.

Conform teoriei lui Deggan din 1958, antreprenorul este o persoană economică care obține profit ca urmare a implementării inovației [54, p. 65]. Deggan susține teoria lui J. Schumpeter, exprimând opinia conform căreia antreprenorul tinde să-și maximizeze profitul prin inovare.

În anul 1961, David McClelland prezintă conținutul noțiunii în următoarea semnificație: „antreprenorul este o persoană energică care activează în condițiile unui risc moderat și care are o mare nevoie de realizare” [26, p. 46]. D. McClelland a evidențiat două caracteristici ale antreprenorului – prima se referă la capacitatea antreprenorului de a starta orice activitate economică cu noi metode, dat fiind faptului că acesta este agentul schimbării în societate. A doua caracteristică – antreprenorul ia decizii într-un mediu de incertitudine [58].

Iar mai târziu, în anul 1964, Peter Drucker evidenția capacitățile de comerciant ale antreprenorului, persoană care folosește orice posibilitate de a obține venit. P. Drucker susținea că antreprenorul mereu caută schimbarea, îi răspunde și o exploatează ca pe o oportunitate, activitatea lui fiind nici știință, nici artă, ci practică [21, p. 43]. P. Drucker prezenta teoria antreprenoriatului bazat pe cunoaștere, recomandând inovarea.

În concepția lui Albert Shapiro, expusă în anul 1975, „antreprenorul este persoana care manifestă inițiativă, care elaborează mecanisme socioeconomice” [37, p. 42].

Teoria lui Karl Vesper, relatată în anul 1980, vizualizează antreprenorul din diferite ipostaze, cea a economiștilor, psihologilor, politicienilor și a oamenilor de afaceri. Conform economiștilor, antreprnoriatul este o activitate ce asigură profit ca urmare a coordonării proprii cu mijloacele de producție. Psihologii văd în antreprenor un agent al schmbării. În conformitate cu sociologii, rolul antreprenorului este de a satisface necesitățile societății [43, p.28].

În opinia lui Robert Hisrich, profesor de antreprenoriat la nivel mondial și director al Centrului Walker pentru antreprenoriat la nivel mondial în cadrul Thunderbird, încă în anul 1988 a expus noțiunea conform căreia „antreprenorul este persoana care investește timpul și eforturile necesare pentru crearea unei valori noi, asumându-și riscurile financiare, psihologice și sociale, primind drept recompensă bani și încercând satisfacția în urma celor realizate” [59].

La fel, în aceeași perioadă, în anul 1989, Howard Stevenson, profesor emerit în domeniul Business și Administrare de la Harvard Business School din Boston, SUA, susține că „antreprenorul este persoana care folosește în avantajul său oportunitățile pieței, fără a lua în considerare resursele disponibile. Spre deosebire de manager, antreprenorul nu doar sesizează și utilizează oportunitatea, totodată, acesta nu permite resurselor insuficiente să limiteze oportunitatea apărută” [41, p. 28].

Timp de un deceniu, în anul 1997, William Bygrave, profesor emerit din SUA, intervine cu opinia că antreprenorul este persoana care sesizează oportunitatea și creează o organizație pentru realizarea acesteia [13, p. 118]. W. Bygrave a inițiat în cadrul London Business School studiul internațional „Global Entrepreneurship Monitor” cu scopul de a examina competitivitatea antreprenorială a națiunilor, care până în prezent asigură în baza rapoartelor întocmite o bază analitică impunătoare de informații în domeniul antreprenoriatului la nivel internațional.

Teorii recente referitoare la antreprenoriat sunt elaborate și de unele instituții internaționale, dar și sub formă generalizată a opiniilor expuse de specialiștii economici din diferite țări.

Astfel, Comisia Europeană definește antreprenoriatul „ca fiind procesul necesar de gândire și aplicare a setului de mentalități „mind-set”, în vederea creării și dezvoltării activității economice prin combinarea gestiunii cu asumarea de riscuri, creativitatea și / sau inovarea, în cadrul unei întreprinderi noi sau deja existente” [60].

Specialiștii americani sunt de părerea că „antreprenorul este persoana care debutează legal în afaceri, cât și managerul de la un anumit nivel ierarhic dintr-o firmă, care încearcă să îmbunătățească produsele sau serviciile prestate prin inițierea de schimbări” [28, p. 147]. Caracteristica ce relevă specificul unui antreprenor constă în abilitatea acestuia de a utiliza și a combina factorii de producție (munca, pământul și capitalul) pentru a fabrica noi produse sau a crea noi servicii. Antreprenorul percepe oportunitățile pe care o altă persoană sau un manager dintr-o organizație nu le observă sau nu este preocupat de acestea.

Specialiștii români consideră că „antreprenorul este o persoană cu spirit de inițiativă, care își asumă riscuri pentru a exploata anumite oportunități, se bazează mai mult pe forțele proprii și își elaborează strategia firmei în funcție aproape în exclusivitate de interesele proprii” [10, p. 90].

Opinia întâlnită deseori în literatura economică precum că antreprenoriatul este esența economică a perioadelor de tranziție, fiind o stare trecătoare a dezvoltării economice, care ține în general de stabilirea noilor relații economice, în opinia autorului, pe bună dreptate, este predominantă de concepția ”șumpeteriană” privind antreprenorul ca un inovator, care este un atribut indispensabil al sistemelor economice înalt dezvoltate. Această opinie a fost dezvoltată și într-un șir de teorii neokeinsiene în care antreprenoriatul era abordat ca un instrument al creșterii economice care mobilizează capitalul, implementează totul ce-i nou, provoacă deviațiile sociale.

Totuși, e de menționat că odată cu trecerea timpului, în concepția despre antreprenoriat au fost incluse multe trăsături și funcții caracteristice care au depășit încercările istorice. Totodată, a avut loc dezvoltarea și îmbogățirea acestui fenomen economic. Pe parcursul timpului, antreprenoriatul a dobândit noi trăsături e.

Specialiștii moldavi pledează pentru opinia că „activitatea de antreprenoriat reprezintă acea activitate independentă și desfășurată de către persoanele înregistrate în calitate de antreprenor în baza riscului propriu și direcționată spre obținerea profitului prin utilizarea bunurilor, realizarea mărfurilor, executarea lucrărilor și prestarea serviciilor, conform reglementărilor legislative”, această activitate fiind desfășurată de cetățeni cu statut de persoană fizică și persoană juridică [55].

Conform opiniei autorului acestei teze, multitudinea conceptelor, noțiunilor, categoriilor preluate în literatura de specialitate de către cercetătorii moldavi sunt expuse în baza practicilor din țările dezvoltate. Fapt care duce la supraestimarea artificială a caracteristicilor antreprenorului moldav contemporan, acceptând a fi considerate drept reale.

Revizuirea legislației Republicii Moldova de către autor scoate în evidență că „antreprenoriatul este activitatea de fabricare a producției, executare a lucrărilor și prestare a serviciilor, desfășurată de cetățeni și de asociațiile acestora în mod independent, din proprie inițiativă, în numele lor, pe riscul propriu și sub răspunderea lor patrimonială în scopul de a-și asigura o sursă permanentă de venituri”. Important rămâne de văzut dacă această definiție caracterizează real, din toate punctele de vedere, antreprenoriatul în timpul de față.

În opinia autorului, în esență, această definiție reliefează trăsăturile distinctive ale antreprenoriatului, însă este clar evidentă o lacună de importanță majoră, care se referă la evidențierea rolului prioritar pe care trebuie să-l dețină antreprenoriatul – asigurarea satisfacerii necesităților societății. Reieșind din atarea definiție, enunțată în Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi a Republicii Moldova, activitatea de antreprenoriat se inițiază pentru producerea mărfii, îndeplinirea unei munci, prestarea serviciilor cu scopul obținerii venitului, fără a preciza și scopul satisfacerii nevoilor sociale. Această precizare, în opinia autorului, trebuie remarcată și inclusă în ordine obligaorie în Legea cu privire la antreprenoriat și întreprinderi, sub forma noțiunii antreprenoriatul. În această definiție, în condițiile actuale, pe prim-plan, în viziunea autorului, este pusă satisfacerea nevoilor sociale, apoi obținerea venitului.

În contextul globalizării, antreprenoriatul trece de la paradigma veche a secolului XX bazată pe conceptele cantitative, motive stricte economice și accent pe decizii de scurtă durată, la paradigma nouă a secolului XXI, fundamentată pe consumul și producerea în corespundere cu necesitățile raționale și satisfacerea nevoilor sociale [11, p. 159].

În baza paradigmei noi a secolului XXI, conform opiniei autorului, treptat începe să se dezvolte individualismul economic puritan ca o calitate a antreprenoriatului .

1.2. Aspecte privind formarea spiritului antreprenorial pentru o dezvoltare durabilă

Vorbind despre afacere sau antreprenoriat, oamenii, de obicei, se referă la semnificația de organizație, companie, firmă, întreprindere. Însa realitatea demonstrează că scânteia care aprinde sfera economică și socială a uneia din aceste forme este antreprenorul, creatorul afacerii. El, ea sau ei reprezintă unghiul de abordare care încearcă să explice ceea ce-i face pe ei să acționeze, să scuture lumea, să-i facă pe unii invidioși. Indiferent dacă eșuează sau reușesc, ei sunt promotorii schimbării, aventurieri care creează comunități, țări sau națiuni, care schimbă lumea [17, p. 87].

Tot ce este legat de antreprenori gravitează în jurul ideii noi (new entry), crearea a ceva diferit față de ceea ce există legat de procesul comerțului pe o piață. De asemenea se referă la risc și de aceea efortul antreprenorial este o provocare personală și statisticile au arătat că există o rată de eșuare în dezvoltarea noii afaceri (aproximativ 20% în primul an, 30% în primii 3 ani, 40 până la 50% în primii 5 ani).

Există un preț ce trebuie plătit atunci când cineva alege să devină un antreprenor. Mai multe aspecte trebuie luate în calcul atunci când se ia decizia de a se lansa în afaceri [16, p. 47]:

– Singurătatea, creatorul unei afaceri este de obicei o singură persoană, deseori neînțeles pentru persoanele din jurul său. El este singurul care ar putea să decidă în circumstanțe dificile pentru afacerea sa și câteodată pentru familia sa. Singurătatea riscă să crească în timp ce antreprenorul se obișnuiește să decidă totul el singur și să țină informația pentru el. Deși el poate fi înconjurat de simplii executanți, ei nu vor împărtăși cu el nici bucuriile, dar nici temerile.

– Nesiguranța, multe evenimente se pot întâmpla și pot să lovească compania sau persoana. Pierderea unui contract, refuzul unui bancher, apariția unui competitor puternic sau problemele de sănătate sunt exemple de cauze care pot afecta o afacere și pot face ca antreprenorul să-și piardă timpul și efortul în van. Opinia publică poate fi de asemenea un pumnal. În anumite culturi, dacă reușești ești un hoț, dacă eșuezi ești un învins.

– Lipsa încrederii, trebuie așteptat o perioadă înainte să fii considerat de încredere. Este o opinie general acceptată că oamenii și organizațiile tratează cu respect numai persoanele puternice. Un tânăr antreprenor care gestionează un business are de întâmpinat niște eforturi speciale pentru a convinge clienții, furnizorii, bancherii, partenerii, autoritățile în legătură cu abilitățile sale. Atitudinea rigidă poate afecta mult dinamica unei afaceri. 

– Sacrificiul, atât familial, cât și financiar. În special în etapa de început a unei afaceri proprietarul este o „fantomă” pentru familia sa. El lucrează aproximativ 12 ore pe zi, 7 zile pe săptămână și este concentrat întotdeauna pe problemele afacerii. Familia are un rol de susținere extrem de important fără de care omul de afaceri va avea probleme. Adevărul este că o nouă afacere trebuie să fie finanțată până când produsele sale vor aduce profit. Există o valoare mai mică sau mai mare care poate fi investită în bunuri pentru noua companie și o altă parte pentru cash-flow. Foarte des antreprenorul apelează la depozitele de bani personale sau ale familiei, sau poate apela la credit sau leasing. Este foarte important să-și planifice toate cheltuielile și să nu confunde compania cu propriul buzunar.

Formarea și dezvoltarea spiritului antreprenorial este o condiție esențială în activitatea oricărui om de afaceri.

Spiritul antreprenorial este capacitatea de a vedea oportunități acolo unde alții văd probleme, dublată de acțiunea perseverentă pentru rezolvarea lor (a problemelor), ceea ce duce la realizarea de profit.

Spiritul antreprenorial reprezintă capacitatea unui individ de a percepe și exploata oportunitățile indiferent de resursele de care dispune la un moment dat, în vederea transformării ideilor în practică. Spiritul antreprenorial se referă la capacitatea unui individ de a transpune ideile în practică, de a planifica și a gestiona proiecte astfel, încât să realizeze anumite obiective.

Spiritul antreprenorial este necesar pentru a „pune pe picioare“ un business, însă pentru a dezvolta afacerea este nevoie ca aceasta să treacă și prin mâinile unui manager, care să aplice strategiile și tacticile necesare creșterii.

Spiritul antreprenorial este starea necesară acțiunii, caracteristică celor care ”făptuiesc” (fac lucruri-cum se mai spune), care sunt orientați în sens activ către viitor. Paradoxal, se poate spune că aceasta precede acțiunea, iar în același timp este și un rezultat de conștientizare ulterior acțiunii. Presupune atenția și fixarea câtorva repere și libertatea de exprimare în sensul acțiunii din poziția de inițiator / coautor / continuator / contributor. Spiritul antreprenorial se poate cultiva odată cu un proces asumat de autodepășire și dezvoltare continuă. Spiritul antreprenorial se manifestă, într-un mediu propice, atât în individ și prin individ, cât și în organizații. Surprinzător, din nou, prin individ Antreprenoriatul este combustibil necesar schimbării, evoluției, inovației și succesului.

Fără spirit antreprenorial societatea nu ar fi nici dinamică, nici adaptivă, fiind condamnată la stagnare. Prin promovarea spiritului antreprenorial firmele tind să identifice mijloacele inovative, flexibile pentru exploatarea oportunităților și atingerea obiectivelor dorite.

Scopul principal al dezvoltării afacerii constă în formarea spiritului antreprenorial care contribuie la dezvoltarea durabilă a întreprinderii.

Cât privește conceptul de dezvoltare durabilă, în știința managerială acesta este fundamental și există mai multe abordări privind definirea termenului. Deseori, prin termenul de dezvoltare durabilă se înțelege capacitatea întreprinderii de a reacționa la modificările mediului extern și a transformărilor interne [14, p. 13].

Prin dezvoltare (creștere) durabilă se înțelege raționalitatea etico-economică care asigură prezervarea condițiilor existențiale ale societății omenești, pe un orizont de timp nedefinit, la nivelul întregului spațiu natural și social accesibil sau posibil de accesat în viitor.

Deși, în general, se acceptă noțiunea de „durabilitate”, există mici distincții între conceptele de „durabilitate” și „sustenabilitate”.

Prima distincție constă în faptul că conceptul de durabil trimite la semnificația persistenței în timp a unei structuri sau entități care a fost întemeiată, într-un fel sau altul, în mediul natural sau economico-social, în timp ce conceptul de sustenabil trimite, mai degrabă, la semnificația posibilității de a menține în mod activ acea entitate sau structură în timp. De exemplu, o piatră este durabilă în ipoteza în care nu face obiectul unei intervenții din partea agentului acțional, în timp ce o instituție publică este sustenabilă. Apare, deci, posibilitatea efectuării unei distincții semantice între cele două concepte, sub aspectul legăturii lor cu agentul acțional.

A doua distincție constă în faptul că în timp ce durabilitatea denotă doar despre staționaritate, sustenabilitatea indică și despre creștere sau descreștere. Prin urmare, poate exista o „dezvoltare sustenabilă” sau o „dezvoltare nesustenabilă” sau o „creștere sustenabilă” ori o „creștere nesustenabilă”.

Dicționarul explicativ al limbii române definește conceptul de „sustenabilitate” ca fiind calitatea unei activități antropice de a se desfășura fără a epuiza resursele disponibile și fără a distruge mediul, deci, fără a compromite posibilitățile de satisfacere a nevoilor generațiilor următoare. Conferința mondială asupra mediului de la Rio de Janeiro din 1992 a acordat o atenție deosebită acestui concept, care implică stabilirea unui echilibru între creșterea economică și protecția mediului și găsirea de resurse alternative [15, p. 168].

Dezvoltarea durabilă reprezintă proprietatea întreprinderii de a funcționa în condițiile incerte ale mediului și sub influența diferiților factori, precum politica de stat, nivelul investițiilor, valoarea resurselor și alți factori.

Dezvoltarea durabilă reprezintă conceptul de dezvoltare economico-socială recomandat tuturor țărilor de către ONU prin care se caută armonizarea a trei componente fundamentale date în fig. 1.1 [64].

Fig. 1.1. Conceptul de dezvoltare durabilă recomandat de către ONU [64]

Una dintre componentele importante ale conceptului de dezvoltare durabilă a unei societăți este creșterea economică. Dezvoltarea economică durabilă poate fi analizată ca procesul de asigurare a activității comerciale și de producție rentabile ca urmare a utilizării raționale a resurselor și gestiunii eficiente a întreprinderii, asigurarea situației financiare durabile datorită îmbunătățirii structurii activelor, dezvoltarea socială a colectivului în condițiile existenței mediului dinamic extern.

Conceptul de dezvoltare durabilă este analizat de mai mulți autori din Republica Moldova care au elaborat Proiectul Strategiei Naționale pentru Dezvoltare Durabilă – „Moldova 21” cu sprijinul Programului Națiunilor Unite pentru Dezvoltare prin intermediul Programului Capacity 21. Acest proiect reprezintă un document complex, o abordare care identifică, măsoară și descrie dezvoltarea durabilă în parametri de dezvoltare a sistemelor socioeconomice, ținând cont de potențialul capitalului natural și protecția mediului.

Potrivit opiniei autorilor acestui proiect, dezvoltarea durabilă reprezintă transformări și performanțe care ar corespunde nu doar necesităților prioritare curente ale Republicii Moldova, dar și tranziției globale a sistemelor mari la un nou model de civilizație. Esența dezvoltării durabile constă în „capacitatea de a satisface cerințele generației prezente, fără a compromite șansele generațiilor viitoare de a-și satisface propriile necesități”, fundamentând astfel o dezvoltare care poate conduce la prosperitate.

Stabilite în linii generale, principiile dezvoltării durabile continuă să rămână subiect de discuție. Ajustate și corelate cu obiectivele și interesele naționale de dezvoltare pe termen lung, ele trebuie să constituie fundamentul politicilor și mecanismelor socioeconomice.

Pentru mediul de afaceri, managementul dezvoltării durabile este un far care orientează firmele pentru a maximiza într-un mod realist preocupările ecologice și sociale ale acestora.

1.3. Influența contradicțiilor din cadrul economiei naționale asupra formării spiritului antreprenorial

Dezvoltarea economiei în condițiile actuale se bazează pe corelația nevoie–surse–producție, ce caracterizează în modul cel mai complex esența vieții economice, care la rândul ei este reglată de concurență, cerere, ofertă, formarea liberă a prețurilor și a salariior etc. Pe lângă faptul că dezvoltarea relațiilor economice de piață contribuie la îmbunătățirea situației generale a societății, aceasta mai scoate în vileag o serie de probleme sau fenomene negative acuitatea cărora a reliefat în prezent criza economică și socială: nivelul înalt al inflației, falimentarea întreprinderilor, creșterea șomajului, deficitul bugetar, degradarea economiei etc.

În secolul XXI, economia a devenit vulnerabilă, fiind accentuată de șocurile externe demarate de creșterea costurilor la energie, cererea pe piețele de export și de manifestările calamităților naturale. În prezent, antreprenoriatul este caracterizat prin costuri financiare și de timp nejustificate. Acestea depășesc esențial nivelul celor din țările dezvoltate, influențând direct creșterea economică [40, p. 22]. Acest fapt provoacă implementarea unor noi mecanisme adecvate bazate pe activitatea antrepenoriatului. Adică, una din posibilitățile de soluționare a problemelor iscate, după cum demonstrează experiența unor țări economic dezvoltate, este dezvoltarea amplă a activității antreprenoriale care actualmente este considerată un factor primordial în dezvoltarea economiei de piață a republicii.

În acest sens, antreprenoriatul prezintă un domeniu cu influență impunătoare asupra procesului continuu de transformări a sistemului economic de piață, a formării unei noi perceperi, gândiri economice și manageriale, precum și a stabilirii unor noi modalități de comportament economic, social și managerial al populației.

Cercetarea demersului managerial al antreprenoriatului și a dezvoltării relațiilor economice de piață trebuie efectuată ținând cont de ansamblul contradicțiilor posibile și caracterul lor de realizare [25, p. 165].

Tendințele economice adânci, în același timp și cele cu caracter distrugător, sunt stabile în timp și în spațiu și ascund în sine formele vechi de organizare economică. Ar fi naiv de crezut că aceste tendințe ar putea fi schimbate atât de ușor într-un timp atât de scurt. Dezvoltarea noilor tendințe economice care apar în perioada dezvoltării relațiilor economice de piață are loc sub influența atât a factorilor economici obiectivi, cât și a factorilor subiectivi la baza cărora este pusă soluționarea contradicțiilor economice. Cercetarea contradicțiilor perioadei de dezvoltare a antreprenoriatului trebuie efectuată în baza clasificării lor.

În literatura economică și managerială de specialitate, tipurile de contradicții sunt examinate în funcție de conținutul lor intern, direcțiile, caracterul și nivelul de acțiune asupra proceselor economice.

Contradicțiile pot fi delimitate după caracterul lor de manifestare. La ele se referă contradicțiile „perechi” – contradicțiile de dezvoltare și contradicțiile negative [33, p. 112].

Din categoria contradicțiilor de dezvoltare pot fi menționate: contradicțiile de structură ale reproducției; de disproporționare inter ramurală, intra teritorială; contradicții între etapele ciclului de reproducere (producere, schimb, consum); contradicții ale rotației de capitaluri ș.a.

Un șir de contradicții le putem considera particulare sau de trecere. De regulă, acestea sunt contradicțiile subiective sau contradicțiile negative. La ele se referă contradicțiile blocului intern al macroeconomiei cum ar fi contradicțiile macrosistemului în întregime și elementele lui; contradicțiile dintre întreprinderile structurii de producție și infrastructura de piață, dintre economia oficială și subterană. Pe parcursul transformărilor economice, sub influența contradicțiilor economice negative se schimbă și caracterul antreprenoriatului însuși.

În urma unui șir de consecințe negative datorită schimbărilor economice cunoscute în toată lumea, adică, scăderea producției din punct de vedere economic; instabilitatea financiară; inflația; creșterea șomajului, producerea din Republica Moldova se confruntă cu multe procese neprevăzute. Unul dintre ele constă în criza incapacității de plată (insolvabilitatea) la baza căreia stau atât factori obiectivi, cât și factori subiectivi.

Din alt punct de vedere al clasificării, contradicțiile economice pot fi delimitate astfel [44, p. 210]:

contradicții obiective – se manifestă independent de voința omului și sunt soluționate în procesul de elaborare a mecanismului autoreglementării de piață. Trebuie ținut cont de faptul că dezvoltarea social-economică actuală se confruntă cu multe contradicții obiective. Printre contradicțiile economice obiective un loc aparte îl ocupă contradicțiile generale dintre toate organizările social-economice. De exemplu, contradicțiile dintre proprietate și formele ei de realizare, contradicțiile dintre interesele economice de diferite niveluri, contradicțiile dintre forțele de producție și relațiile de producție, precum și un șir de alte contradicții;

contradicțiile care au, de asemenea, bază obiectivă, dar se manifestă numai prin acțiunea factorului subiectiv. Drept exemplu de astfel de contradicții pot servi formele științific argumentate de reglementare economică ale macroeconomiei. O mare influență asupra reglementării sistemului economic actual au factorii subiectivi de natură politică, juridică, organizatorică, managerială etc. Însă, deoarece influența acestor factori nu este întotdeauna adecvată realizării factorilor obiectivi ai dezvoltării economice, o mare importanță are elaborarea unei politici macroeconomice obiective a statului, aplicarea managementului științific;

contradicțiile „subiective”–problemă. E de menționat că tratarea contradicțiilor din punct de vedere subiectiv are caracter convențional, deoarece ele nu pot fi referite la contradicțiile dialectice, dar, manifestându-se în practică ca și contradicții de negare a obiectivismului, ele nu se supun analizei științifice logice și pot fi soluționate numai sub influența unei noi acțiuni subiective. La aceste contradicții convenționale se pot referi contradicțiile-problemă cu caracter ilegal.

Deseori, în practică sunt considerate contradicții economice una sau altă problemă economică cum ar fi un neajuns sau un lucru nedus până la capăt care în realitate nu sunt decât niște deosebiri între dorințe și starea economică reală sau un rezultat al acțiunilor. Aceasta, deoarece nu este înțeleasă până la sfârșit esența contradicțiilor economice ca factor obiectiv al dezvoltării economice. În sens direct, o problemă economică poate lua forma sau poate fi rezultatul realizării contradicției economice obiective în care prevalează un început subiectiv.

Contradicțiile posesiune – însușire, dispunere – folosire în noile condiții economice pot fi considerate inițiatoarele și fondatoarele dezvoltării antreprenoriatului constructv și relațiilor economice de piață.

E de menționat că la baza contradicțiilor economice obiective, care sunt de asemenea, o sursă a dezvoltării economice și a antreprenoriatului , stă ”coexistența a două părți reciproc contradictorii, lupta dintre ele și contopirea lor într-o nouă categorie care formează esența mișcării dialectice” [32, p. 196].

În opinia autorului, o influență deosebită are caracterul de soluționare a contradicțiilor economice obiective, care, de asemenea, sunt un factor al dezvoltării economice a societății.

Într-o economie de piață stabilă, soluționarea contradicțiilor obiective, precum și dezvoltarea sistemului economic se obține în procesul ascendent de realizare a proiectelor de producere cu condiția de a satisface interesele tuturor subiecților antreprenoriatului. În economia Republicii Moldova, această stare de lucruri se poate obține numai în condițiile unui climat economic benefic prin susținerea antreprenoriatului de către toate părțile interesate, căutându-se procedeul unic de soluționare a acestei contradicții.

Din alt punct de vedere al clasificării contradicțiilor antreprenoriatului, ele pot fi delimitate în contradicții interne și externe.

La contradicțiile interne se pot referi contradicțiile intereselor economice ale antreprenorului – proprietarului – managerului. La elaborarea mecanismului de realizare a acestor contradicții este important a determina caracterul intereselor economice ale fiecărui subiect al procesului antreprenorial, precum și forma de proprietate. Aceste circumstanțe determină nivelul contradicțiilor unui proiect antreprenorial concret. Nu sunt lipsite de contradicții nici acele proiecte unde antreprenor, proprietar și manager este una și acceași persoană, deoarece contradicția se ascunde chiar în însuși antreprenorul, iar soluționarea ei constă în luarea unei decizii e care ar asigura satisfacerea eficientă a intereselor tuturor părților. Anume din acest motiv antreprenorul trebuie să-și asume responsabilitatea pentru deciziile luate care ar satisface interesele tuturor subiecților antreprenoriatului participanți la acest proces. Acest tip de contradicții are mai multe forme de manifestare precum ar fi contradicțiile dintre producție și însușirea venitului. În consecință, această contradicție este principala întrebare a filosofiei antreprenoriatului, despre care s-a mai menționat, adică contradicția dintre obținerea venitului în baza satisfacerii crescânde a cerințelor obiective ale societății.

Contradicțiile externe sunt exprimate prin acțiunile antreprenorului ale cărui efecte se extind sub forma generării de avantaje sau dezavantaje asupra societății. Apariția contradicțiilor externe corespunde de cele mai multe ori cu o alocare ineficientă a resurselor. Dezvoltarea tendințelor economice ale perioadei de tranziție se reflectă, astăzi, asupra sferei economice externe a antreprenoriatului. Liberalizarea sferei economice externe a antreprenoriatului a accelerat contradicțiile externe ale acestuia. Liberalizarea părților componente ale economiei cum ar fi – componenta financiară, creditară, a sferei bănești, a relațiilor economice externe, a comerțului extern au accelerat apariția disproporțiilor. Structura activității economice externe mărturisește despre reducerea exportului producției și creșterea importului cotei-părți a materiei prime, a purtătorilor de energie, a materialelor prelucrate primar. Pe de altă parte, structura intrărilor străine denotă că prioritate au mărfurile de consum în detrimentul volumului importat de tehnologii noi, a tehnologiilor avansate, care ar fi mult mai utile la dezvoltarea economiei și societății.

După cum a fost subliniat, un rol aparte l-a jucat, în acest sens, liberalizarea necontrolată a relațiilor economice externe. Intrările pe piața internațională în urma activității antreprenorilor din Republica Moldova, îndeosebi ale antreprenorilor mici și neexperimentați, la drept vorbind, nu puteau soluționa contradicțiile economice externe.

Abordând activitatea de gestiune a antreprenoriatului , se reliefează contradicțiile dintre multitudinea obiectivelor și sarcinilor de realizat și posibilitatea de realizare a acestora de către persoanele implicate în activitatea de antreprenoriat.

În ordinea de idei redate, autorul prezintă în continuare date în dinamică a indicatorilor macroeconomici ai Republicii Moldova pentru perioada 2008-2012 (tabelul 1.1).

Evoluția indicatorilor macroeconomici reprezintă în sine apariția contradicțiilor economice externe direct legate de activitatea întreprinderilor, într-un cuvânt a antreprenoriatului din Republica Moldova.

Datele citate în tabelul 1.1 și tabelul 1.2 evidențiază o corelație justificată a indicatorilor macroeconomici cu numărul întreprinderilor înregistrate și radiate în Republica Moldova, relevând importanța și rolul activității de antreprenoriat în dezvoltarea proeminentă a țării.

Tabelul 1.1. Indicatori macroeconomici ai Republicii Moldova, anii 2008-2012 [63]

Pentru a elucida interdependența activității de antreprenoriat cu indicatorii macroeconomici specificați, autorul dă în continuare numărul întreprinderilor din Republica Moldova înregistrate și radiate din Registrul de Stat pentru aceeași perioadă, din anul 2008 până în anul 2012 (tabelul 1.2).

Tabelul 1.2. Întreprinderile din Republica Moldova înregistrate și radiate din Registrul de Stat, anii 2008-2012 [62]

Autorul consideră că asigurarea nivelului înalt al indicatorilor macroeconomici poate fi realizată prin concordanța creșterii și menținerii unui număr stabil de întreprinderi înregistrate, cu activitate în dezvoltare, precum și tendința spre minimizarea radierilor întreprinderilor. Iar acestea fiind posibile prin prisma antreprenoriatului ca factor sistemic de dezvoltare economică. Scopul acestei activități de inițiativă de sine stătătoare, în baza competențelor specifice, constă în realizarea proprietății și a intereselor economice, ale antreprenorului, precum și ale altor subiecți participanți la acest proces. Totodată, e cert faptul că realizarea proprietății și a intereselor economice a proprietarului și antreprenorului se pot înfăptui doar prin realizarea intereselor economice ale societății, prin dezvoltarea și satisfacerea necesităților economice sociale multiple. Această contradicție este întrebarea principală cu care se confruntă filosofia antreprenoriatului . Principiul care stă la baza soluționării acestei contradicții de către fiecare antreprenor concret este determinat de esența și natura antreprenoriatului practicat, dacă este sau ne (tenebru, ilegal, antisocial). În acest context, e de remarcat, în special, că realizarea acestor scopuri contradictorii ale antreprenoriatului poate fi efectuată numai printr-o legătură reciprocă în procesul de elaborare a mecanismului de obținere a unui venit prin satisfacerea la maximum a necesităților sociale cerute de consumatori, fiind în acest sens universale. Însă în condițiile actuale, marcate de instabilitate economică și socială, antreprenoriatul este posibil doar într-un sistem bine organizat la nivel macroeconomic și microeconomic efectiv. Așadar, în condițiile economiei de piață actuale și în cazul unei susțineri eficiente, antreprenoriatul va deveni un factor al dezvoltării economice, utilizând nemijlocit potențialul intern obiectiv de autodezvoltare și autoperfecționare.

Pentru a înțelege în ce constă scopul antreprenoriatului în Republica Moldova, trebuie să se înțeleagă că în condițiile actuale ale economiei de piață, antreprenoriatul ca factor activ al economiei se transformă într-un factor de primă importanță, determinant și orientativ al dezvoltării economiei de piață. Pornind de la necesitatea de a introduce unele limite adăugătoare și unele dovezi, autorul subliniază că prin aceasta se are în vedere un antreprenoriat ”curat” care, în procesul de desfășurare s-ar evidenția prin trăsături esențiale și deosebiri, prin funcții economico-organizatorice specifice, prin interese economice proprii, prin competențe și calități interne.

În același timp, aceste circumstanțe denotă că principala caracteristică indisolubilă a antreprenoriatului sunt posibilitățile interne potențiale de autodezvoltare, autodesfășurare, autoperfecționare ale acestuia care, fiind proprii și firii omenești, adică omului, creatorul economiei, se evidențiază ca ”o activitate de inițiativă de sine stătătoare”.

Formarea și dezvoltarea antreprenoriatului , ca factor de promovare a dezvoltării economice, în opinia autorului, este veriga principală a reformei economice, deoarece anume datorită aceastei verigi, după cum urmează, se vor aplana contradicțiile și se vor obține performanțele principale ale civilizației umane în domeniul dezvoltării economiei. O problemă majoră a politicii de stat constă în modul de organizare a stabilității economice, a formelor de proprietate, precum și a modului de creare a condițiilor de dezvoltare a acestei stabilități. Veriga principală, în examinarea direcțiilor schimbărilor economice sub influența noii politici macroeconomice a statului, ar trebui să devină politica privind antreprenoriatul .

Urmează, de asemenea, a fi subliniat că antreprenoriatul poate fi considerat drept putere de gestiune a dezvoltării economiei, îndeosebi a relațiilor de piață, doar în condițiile susținerii de stat, idee reprezentată anterior prin atenționarea asupra factorilor de natură legislativ-normativă. Corelația dintre stat și întreprindere în condițiile economiei de piață se reflectă prin realizarea proiectului antreprenorial de către întreprinderea cu proprietate privată și se caracterizează prin legătura interdependentă, dar în acelși timp nesupusă totalmente, a întreprinderii de stat. În continuare, această legătură este evidențiată prin linie întreruptă (fig. 1.2).

Fig.1.3. Corelația dintre stat și întreprindere în condițiile economiei de piață [7, p.32]

În plus, implementarea și dezvoltarea antreprenoriatului ca tendință economică obiectivă poate uneori stagna și chiar „reorienta direcțiile” spre un faliment sistemic, instituțional, în momentul când există o incapacitate de intervenție a statului în soluționarea problemelor stringente cu care se confruntă antreprenorii, în diferite situații impuse de condițiile socio economice. Statul împreună cu instituțiile care i se supun pot participa doar parțial în afacerile antreprenoriale, în principiu prin elaborarea condițiilor economice și reglării acestora prin intermediul pârghiilor economice [8, p. 253]: bugetul de stat (asigurarea, finanțarea programelor cu destinație specială, subvenționări, investiții, compensări, dezvoltarea inovării în sectoarele sferei de producere); impozite (restructurarea datoriilor, impozitarea preferențială); politica externă (stimularea exportului, reglementarea importului); prețuri (controlul prețurilor, garantarea prețurilor, intervenția mărfurilor); investiții (stimularea investițiilor, dezvoltarea leasing-ului); credite (creditarea preferențială, credite pe termen lung).

Conform practicii mondiale, crearea condițiilor satisfăcătoare inițiale în baza unei susțineri proeminente a antreprenoriatului din partea statului, realizarea potențialului intern stabil prin capacitatea de autodezvoltare, autoperfecționare a activității economice extraordinare și a inițiativei antreprenorilor i contribuie la dezvoltarea rapidă a economiei și a societății în ansamblu. De aceea, în opinia autorului, o necesitate stringentă este crearea concepției unice integrate a statului în calitate de antreprenor ”global”, care să asigure condiții de dezvoltare a formelor multilaterale ale antreprenoriatului la nivelul primei verigi – întreprinderii. Ținând cont de rolul specific al statului ca antreprenor la nivel global, se poate stabili principala politică de stat privind dezvoltarea antreprenoriatului , care presupune libertatea deplină a antreprenoriatului luând în calcul ismul acțiunilor antreprenoriale. Înarmat cu cunoștințe, tendințe economice obiective, cu prognoze socioeconomice de dezvoltare, statul, ca antreprenor ”global”, este în stare să aleagă variantele cele mai efective din sistemul de forme și metode ale reglementării de stat a economiei și să soluționeze problemele cu care se confruntă antreprenoriatul.

De exemplu, soluționarea întrebării privind menținerea tendințelor monopoliste ale economiei poate fi efectuată în baza dezvoltării și susținerii concurenței; prelevări mai mari în bugetul de stat; atragerea investițiilor străine. Sau pot fi luate următoarele măsuri în vederea stabilizării echilibrului comerțului extern și lărgirii exportului produselor industriale autohtone: stabilizarea cursului valutei naționale față de cursul valutei străine; micșorarea impozitului pe venit a întreprinderilor autohtone; revederea taxelor vamale; lărgirea sistemului de subvenții și privilegii. Totodată, trebuie ținut cont de condițiile și caracterul interdependenței dintre factorii subiectivi și obiectivi ai dezvoltării economice. Direcțiile tendințelor economice obiective și formele lor de manifestare vor permite în orice moment alegerea formelor și metodelor de luptă cu inflația. În acest sens, există mai multe variante: reducerea deficitului bugetar; micșorarea ratei dobânzii a creditului; mărirea impozitului pe venit a întreprinderilor; mărirea emiterii de bani. Politica economică a statului și a organelor de conducere nu poate exista fără tendințe subiectiviste. Prin caracterul, formele și nivelul de influență, politica economică a statului poate crea doar condiții sau, în caz contrar, poate frâna dezvoltarea tendințelor economice obiective. Aceasta are și o direcție strict practică care permite reglarea la moment a pârghiilor.

Antreprenoriatul este un factor important în majorarea nivelului de flexibilitate al economiei, conferindu-i acesteia mobilitate și posibilitate de a manevra. După nivelul de dezvoltare a antreprenoriatului, se poate aprecia capacitatea de adaptare a economiei țării la schimbările interne sau externe. Cu toate dificultățile și insuccesele, în sarcina antreprenoriatul revine majorarea ritmului de creștere, soluționarea atât a problemelor economice, sociale, cât și a problemelor de ordin tehnico-științific. Prin intermediul antreprenoriatului societatea poate soluționa următoarele probleme:

diversificarea asortimentului de mărfuri și servicii;

crearea locurilor noi de muncă, micșorarea ratei șomajului;

amplasarea unităților productive și prestatoare de servicii în apropierea consumatorilor țintă;

utilizarea eficientă a calităților creative, competențelor persoanelor – descoperă noi talente, dezvoltă diverse tipuri de meșteșugărit;

în activitatea de lucru sunt implicate categorii ale populației pentru care activarea în întreprinderile mari, de stat este problematică;

formarea categoriei sociale de proprietari, antreprenori;

utilizarea eficientă a resurselor locale de materie primă;

statul poate lichida întreprinderile nerentabile sau cu pierderi.

Antreprenoriatul este domeniul de activitate ce poate fi abordat sub trei aspecte importante:

activitatea socioeconomică;

sectorul socioeconomic-managerial;

procesul inovațional.

Din aceste considerente sunt evidențiate direcțiile principale ale antreprenoriatului în dezvoltarea economiei, precum:

inițiativa pentru obținerea celor mai bune rezultate;

găsirea căilor și metodelor noi de realizare a acestora;

creativitate;

capacitatea de a-și asuma riscurile posibile;

responsabilitate maximă în luarea deciziilor manageriale și realizarea acestora.

Iar direcțiile date duc spre necesitatea existenței și dezvoltării unui antreprenoriat , care se bazează pe corespunderea obiectivelor și sarcinilor, a formelor și metodelor activității antreprenoriale, cum ar fi corespunderea intereselor economice specifice ale antreprenorului, a echipei sau grupului de persoane pe care îl conduce cu necesitățile pieței și a societății în ansamblu.

Antrprenoriatul reprezintă un fenomen economic-managerial atotcuprinzător, care servește drept inițiativă a activității economice de sine stătătoare a indivizilor unei societății. În plan teoretico-abstract acest fenomen reprezintă conținutul obiectiv al factorului subiectiv al dezvoltării economice, trezind spiritul de inițiativă al mișcării economice și sociale. Așadar, antreprenoriatul poate fi determinat, pe bună dreptate, ca un factor stimulator al acitivității economice a populației, care inițiază activitatea întregului sistem economic. Antreprenoriatul , ca factor de inițiativă sistemică a economiei de piață, se transformă în sursa principală a dezvoltării economice, determinând caracterul și direcția de dezvoltare a altor fenomene și procese.

CAPITOLUL II. ANALIZA DIMENSIUNILOR CALITATIVE ALE ANTREPRENORULUI DIN REPUBLICA MOLDOVA, CAZ PARTICULAR ÎNTREPRINDEREA „SUM AGRO SERVICE” SRL

2.1. Particularitățile și dimensiunea calitativă a activității antreprenorului din Republica Moldova, caz particular „Sum Agro Service” SRL

În condițiile actuale, antreprenorul, îndeosebi în prezența tegnologiilor informaționale creative avansate, este proprietarul propriului capital intelectual, al proprietății intelectuale personale, fără care nu pot fi înfăptuite complexele proiecte inovative.

Dezvoltarea economică doar în procesul activității de antreprenoriat, cu participarea nemijlocită și sub controlul unui antreprenor competent, poate sconta un efect înalt. Iar antreprenorul, în legătură cu aceasta, în condițiile unei piețe civilizate, este în drept să-și însușească o parte din venit adecvată investirii capitalului intelectual propriu. O astfel de formă de schimb reprezintă trăsătura caracteristică a pieței civilizate actuale și a antreprenoriatului.

Antreprenoriatul în plan economico-organizațional reprezintă un gen de activitate organizatorică de gestiune. După cum demonstrează experiența și practica, în cazul cercetat al întreprinderii „Sum Agro Service” SRL, acest principiu de gestiune condiționează la cel mai înalt nivel ridicarea eficienței producției, raționalității, flexibilității și responsabilității antreprenorului. De asemenea, este un gen special al activității de gestiune care se înfăptuiește grație talentului, competențelor antreprenorului, care:

are capacitatea de a prevedea direcțiile de perspectivă ale dezvoltării pieței;

aplică principiile și metodele cele mai efective de comportament economico-organizatoric în situații de risc neprevăzute;

determină nișele libere cele mai convenabile;

inițiază activități antreprenoriale raționale și eficiente pe care le gestionează;

în afară de acestea, posedă și drepturile de proprietar.

Un antreprenor care activiează singur la nivelul micilor întreprinderi în condiții de risc sporit trebuie să fie competent, să posede cunoștințe multilaterale și abilități practice, care la marile întreprinderi sunt distribuite mai multor conducători și specialiști.

Acest lucru se adeverește în cazul întreprinderii cercetate „Sum Agro Service” SRL, înregistrată la data de 20.01.2011 de către Camera Înregistrării de Stat, sub numărul de identificare de stat – codul fiscal 1011600001424 (Anexa 1).

Întreprinderea „Sum Agro Service” SRL își desfășoară activitatea conform genurilor stabilite în extrasul din Registrul de stat al persoanelor juridice, numărul 9179 eliberat la data de 04.04.2013 (Anexa 2). Obiectul principal de activitate la momentul de față este: activitatea farmeceutică veterinară și (sau) asistența veterinară (cu excepția activității desfășurate de serviciul veterinar de stat). Practicînd acest gen de activitate, întreprinderea deține, de asemenea, și Licență eliberată de Camera Licențierii a Republicii Moldova cu numărul 041914 la data de 19.04.2013 (Anexa 3)

În contextul temei cercetate, și anume a dimensiunii calitative a antreprenorului, în cadrul întreprinderii studiate se evidențiază că, un rol deosebit îl joacă noțiunea de ingeniozitate. Aceste cuvinte sunt înrudite, dar nu identice. Ingenios, conform dicționarului, este o persoană care întreprinde ceva în orice moment, ager, isteț, inventiv, practic [18, p. 67].

Ingeniozitatea este definită ca un procedeu deosebit de atingere a scopurilor concrete de către subiectul gestionar, scopuri de producție, tehnico-științifică, de activitate socială prin căutări independente, inventive, decizii neordinare, desigur, legate de risc [26, p. 48].

Printre calitățile care denotă ingeniozitatea, în opinia autorului, pot fi enumerate:

independența și neordinaritatea subiecților;

inovația și noutatea în atingerea scopurilor;

priceperea și practicitatea;

îndrăzneala și inventivitatea;

folosirea rațională și efectivă a resurselor.

De fapt, multe dintre aceste calități sunt înnăscute sau dobândite, în acest sens, ingeniozitatea, fiind o calitate necesară antreprenorului care se manifestă în îmbinarea capacităților și abilităților, poate fi unicală.

Persoane ingenioase – adevărați antreprenori – se pot găsi mai puțini printre populația aptă de muncă. Pe de altă parte, un om ingenios, în pofida sorții, se poate afla cu totul în altă sferă. De multe ori, în condițiile dezvoltării rapide a economiei și a mediului schimbător, antreprenorii sunt persoane mai puțin ingenioase care s-au pomenit întâmplător în această sferă. Drept exemplu pot servi conducătorii întreprinderilor de stat, înscăunați în post ”de sus”, care tot timpul așteptau să li se spună de unde să ia resurse, ce să producă, cui să le furnizeze.

Pentru societate este binevenit ca anume antreprenorii i să stea în fruntea întreprinderilor de producție, comerț, servicii. Unele dintre calitățile antreprenorului , care îi oglindește ingeniozitatea, sunt: nivelul înalt al inițiativei de organizare; insistența în propunerea scopurilor și atingerea lor.

Activitatea antreprenorială a unui antreprenor competent se caracterizează prin:

operativitate;

flexibilitate;

raționalitatea deciziilor luate;

realizarea deciziilor orientate spre rezultate maximale cu cheltuieli minime.

În sistemul antreprenorial examinat de autor, subiect și obiect al gestiunii activității antreprenoriale sunt oamenii. Subiect de gestiune, adică purtător al activității de conducere, este antreprenorul care deține competențe specifice. Acțiunile de gestiune înfăptuite de antreprenor sunt destinate oamenilor sau societății prin asigurarea produselor și serviciilor necesare.

Totodată, activitatea de gestiune a antreprenorului este o activitate de muncă foarte complicată. La ea participă un șir de specialiști și persoane de conducere. Munca înfăptuită de ei este legată de următoarele:

1. Necesitatea de a prelucra un volum mare de informație.

2. Coordonarea intereselor personale și de grup multiple.

3. Responsabilitate personală mare pentru rezultatele activității sale.

Se poate spune că gestiunea este un tip de activitate de muncă în vederea îndeplinirii funcțiilor de gestiune la întreprindere. Scopul gestiunii antreprenoriatului constă în asigurarea activității bine determinate și coordonate a întregului colectiv de muncă pentru îndeplinirea sarcinilor care stau în fața lui. Altfel spus, activitatea de muncă a antreprenorului rezumă în soluționarea permanentă a problemelor de gestiune discretă (planificată) sau permanentă (de coordonare). Mijloacele de muncă ale antreprenorului sunt metodele diferite și luarea deciziilor. Totodată, rezultatul final al activității antreprenorului este decizia, care determină acțiunea de gestiune asupra obiectului gestionat. Anume de aceea perfecționarea gestiunii întreprinderii constă mai întâi în ridicarea calificării deciziilor luate de către antreprenor. Procesul de luare a deciziilor reprezintă alegerea unei variante dintre mai multe alternative [35, p. 32] (tabelul 2.1).

Luarea deciziei de către antreprenorul este legată de noțiunea funcțiilor de gestiune în următoarea corelație: soluționarea regulată a problemelor într-o sferă sau alta înseamnă executarea funcției de gestiune corespunzătoare. Deci, elaborarea regulată a planurilor de vânzare înseamnă executarea funcției de planificare a desfacerii producției, evidența regulată înseamnă executarea funcției de evidență etc.

Activitatea de muncă a antreprenorului include și alte funcții cum ar fi: de organizare, de educare, de lider, de reprezentant, socială și altele. Ca organizator al muncii, antreprenorul trebuie să coordoneze munca unui șir întreg de executori. Pentru aceasta, el trebuie să posede o gândire sistemică, creativă, să poată formula sarcinile față de executori, să posede abilități privind petrecerea ședințelor de instruire și de soluționare a problemelor etc.

Tabelul 2.1. Etapele de luare a deciziilor de către antreprenorul [35, p. 37]

În vizorul antreprenorului sunt întotdeauna un număr anumit de lucrători și specialiști. Pentru aceștia, antreprenorul este un motor de mișcare, un pilon concentric de educație într-o măsură oarecare. Anume antreprenorul trasează colectivului direcțiile de orientare în realizarea oportunității, altoiește tradițiile de muncă, le aduce la cunoștință normele morale și valorile acceptate de societate. Administrarea metodelor diferite de motivare a colectivului, formarea echipei cu aceleași idealuri, consolidarea colectivului – acestea și alte probleme sunt soluționate prin metode, procedee și mijloace de educare a colectivului întreprinderii în spiritul antreprenorial.

În afară de aceasta, antreprenorul trebuie să fie lider, să aibă ambiții, să aibă autoritate în fața angajaților. Fără aceste calități, antreprenorul nu poate înfăptui gestiunea cu succes a întreprinderii în condițiile actuale. Pentru aceasta, trebuie să stabilească legături, relații, să facă comunicări, să găsească parteneri. Ca reprezentant, această funcție îi răpește mult timp din bugetul de timp al antreprenorului contemporan. Pentru exercitarea cu succes a acestei funcții, antreprenorul trebuie să posede competențe și calități personale corespunzătoare (comunicabilitate, autoritate, carismă) și să le dezvolte permanent.

Dat fiind cele menționate, în continuare, autorul va dezvălui particularitățile activității antreprenorului și va reliefa demersul calitativ al muncii acestuia. După cum se știe, orice activitate reprezintă o totalitate de acțiuni și operații executate de cineva. Conform teoriei psihologice elaborată de academicianul A. N. Leontiev, orice activitate are trei aspecte [49, p. 44]:

motivarea – fiecare activitate separată se evidențiază din cadrul celorlalte activități prin motivul său;

scopul – activitatea este formată din acțiuni, iar fiecare dintre ele are scopul său;

executorie – acțiunile constau din operații care decurg în anumite condiții.

Această structură triplă este adecvată pentru analiza activității la macronivel, precum și la micronivel. Asemenea circumstanțe permit a descompune activitatea în felul următor: ceea ce la macronivel reprezintă o ”acțiune”, la micronivel înseamnă altă ”activitate” care din nou poate fi împărțită în ”acțiune” și ”operație”.

Activitatea antreprenorului reprezintă executarea neîntreruptă a multor obligațiuni. Fiecare dintre aceste obligațiuni le vom numi în continuare ”muncă”. Drept exemplu de muncă a antreprenorului se consideră:

luarea deciziilor;

perfectarea deciziilor sub formă de ordine sau hotărâri;

aducerea lor la cunoștința executorilor;

controlul asupra îndeplinirii deciziilor;

petrecerea ședințelor;

analiza situației;

monitorizarea planurilor și programelor;

organizarea negocierior;

ținerea în ordine a documentației etc.

Diversitatea lor după importanță, complexitate, nivel de dificultate, durabilitate este destul de mare. De aceea, determinarea muncii antreprenorului și măsurarea rezultatelor ei este destul de dificilă.

Munca antreprenorului , sau altfel spus gestiunea, are un șir de deosebiri importante care o delimitează de activitatea de muncă a executorilor. Aceasta se exprimă în primul rând prin faptul că la baza activității profesionale a antreprenorului stă acțiunea permanentă asupra ansamblului de resurse umane, materiale, tehnice, financiare disponobile de a fi puse în circuit în vederea atingerii scopului propus. În acest sens, în activitatea complexă și multilaterală a antreprenorului se deosebesc trei aspecte de bază [48, p. 175]:

1. Aspectul instituțional – este descris de către manageri, precum și de cei asupra cărora sunt orientate acțiunile de gestiune. Cu alte cuvinte, aspectul instituțional răspunde la întrebarea ”Cine gestionează?” și ”Cine este gestionat?”.

2. Aspectul procesual – reflectă procesul de soluționare a problemelor de gestiune, procesul de executare a funcțiilor de gestiune, specificul gestiunii. Cu alte cuvinte, aspectul procesual de gestiune este orientat spre cercetarea întrebării ”Cum poate fi înfăptuită gestiunea?”.

3. Aspectul instrumental – caracterizează formele de gestiune care sunt aplicate pentru atingerea scopurilor propuse (diferie ședințe, ordine, hotărâri, planuri, grafice, dări de seamă, convorbiri personale etc.). Astfel, aspectul instrumental conține în sine răspunsul la întrebarea: ”Prin intermediul cui este realizată gestiunea?”.

Totodată, fiecare dintre aceste aspecte ale muncii managerului poate fi detaliat, examinat în timp ca proces, pot fi cercetate îmbinările firești ale acestor laturi.

Este evident că activitatea de gestiune a antreprenorului este un proces mult mai complicat, înțesat de situații diferite, presat de timp, în comparație cu munca de specializare îngustă a unui lucrător de rând. Unul dintre cei mai recunoscuți specialiști în cercetarea deosebirilor muncii de gestiune Henry Mintzberg [50, p. 136] descrie aceste deosebiri astfel: ”Aproape fiecare muncă în colectiv cere specializare și concentrare. Strungarul, însușind tehnica de executare a unui detaliu la strungul său, poate efectua această operație de-a lungul mai multor săptămâni, inginerii și programatorii pierd uneori mai multe luni pentru elaborarea planului unui pod sau a unui program computerizat, vânzătorii cea mai mare parte din viața lor o petrec vânzând unul și același fel de produs”. Expunând aceste realități la specificul muncii antreprenorului, o astfel de omogenizare a muncii sale nu este evidentă. Mai degrabă, lui îi sunt caracteristice activități fragmentare, foarte diferite într-un timp scurt.

La deosebirile muncii de gestiune pe care le atestă Henry Mintzberg se poate adăuga una nu mai puțin importantă – munca în condițiile mereu schimbătoare ale mediului în care activează antreprenorul. Schimbările neașteptate în legislație, comportamentul neprevăzut al furnizorilor și intermediarilor, noile cerințe ale consumatorilor, necorespunderea calificației personalului cu cerințele situației create și multe altele impun antreprenorul contemporan să lucreze, adaptându-se din mers la tendințele respectve, îndeosebi nefavorabile și în al doilea rând să fie pregătit în permanență pentru schimbările care ar putea surveni în viitor.

În acest context, autorul consideră că antreprenorii trebuie să-și dezvolte capacitățile și abilitățile ca să poată executa activitatea de gestiune exact și eficient în viitor. Una dintre dificultățile evidențiate în practica antreprenorială, care împiedică gestiunea eficientă a afacerii este neînțelegerea deplină de către antreprenor a specificului muncii sale.

Revenind la problema antreprenorului de a munci în condiții neprevăzute și mereu schimbătoare ale mediului extern, se poate menționa părerea marelui specialist privind strategia de gestiune I. Ansoff care acordă multă atenție acestei probleme, când viitorul nu este o continuare a prezentului [47, p. 121]. În legătură cu aceasta, este examinat ciclul de planificare a activității de antreprenor care este mai potrivit pentru logica mai puțin prevăzută referitor la situațiile viitoare.

Altă caracteristică principală a muncii antreprenorului constă în permanenta necesitate a interdependeței dintre oameni. În cadrul interdependenței de gestiune sunt executate trei funcții principale [6, p. 127]:

emiterea informației – a îndeplini, a da dispoziții, ordine, a recomanada ceva, a sfătui, a expune o rugăminte;

receptarea, feed-back-ul informației care permite a înțelege cum stau lucrurile privind îndeplinirea sarcinilor din blocul de informație emis;

evaluarea informației prin intermediul căreia se estimează eficiența cu care este îndeplinită însărcinarea.

Interdependența în cadrul gestiunii după formă este un proces destul de variat și poate fi realizat la diferite etape de gestiune. În continuare, sunt prezentate situații și evenimente predominante în activitatea de antreprenoriat care subliniază interdependența în cadrul gestiunii:

evaluarea realității;

adresarea;

aducerea la cunoștință a orarului de lucru;

punerea problemei;

sprijinul acordat privind ridicarea calificării;

anunțuri;

observații ce țin de activitatea de muncă;

discuții, ședințe;

rapoarte privind personalul și situația economică;

trecerea în revistă a întreprinderii, cronica procesului de producție;

elaborarea și utilizarea ghidurilor de producție;

discutarea și tratativele în cadrul consiliului întreprinderii;

discutarea atribuțiilor de serviciu;

analiza documentației de producție;

cursuri de inițiere în muncă, propunerea recomandărilor;

convorbiri personale;

elaborarea și utilizarea regulamentelor privind firma;

diferite formulare;

discutarea activității organelor de conducere;

formarea personalului;

analiza indicilor de producție;

lucrul cu responsabilii privind protecția muncii;

rapoarte despre activitatea întreprinderii;

evidența statistică;

lucrul comisiei pe întrebări economice ale activității întreprinderii etc.

În același timp, autorul susține că această listă nu este completă nici pe departe. Iar enumerarea acestora prezentată în ordine haotică este pentru a sublinia diversitatea legăturilor reciproce ale antreprenorului cu persoane și grupuri diferite în procesul de gestiune.

Totodată, diversitatea contactelor în procesul de gestiune poate fi redată și printr-un număr mic de grupuri. Așadar, dacă la baza clasificării de ordonare a diversității relațiilor reciproce din cadrul gestiunii se stabilește obiectul, o persoană – antreprenorul sau câteva persoane – antreprenorul , proprietarul, managerul și mijloacele – nemijlocite sau prin intermediul instrumentelor speciale de interdependență, se diferențiază patru grupuri principale:

Interdependența individuală nemijlocită: înregistrarea oportunităților, stabilirea problemelor, observări privind îndeplinirea atribuțiilor, propunerea recomandărilor, convorbiri individuale, convorbiri personale, consfătuiri de atestare.

Interdependența individuală prin intermediere: comunicări prin telefon, scrisori personale, rapoarte, organizarea timpului de audiență, utilizarea internetului.

Interdependența de grup nemijlocită: discutarea bilanțului, anunțuri, ședințe, rapoarte, treceri în revistă, adunarea colectivului, formarea și calificarea personalului, lucrul comisiilor ș.a.

Interdependența de grup prin intermediere: introducerea cronicii de producție, elaborarea și utilzarea regulamentelor de producție, foi volante, diferite formulare, utilizarea mijloacelor ilustrative, editarea ziarului întreprinderii, utilizarea rețelei interne radio ș.a.

O altă particularitate a muncii antreprenorului este munca în condiții ale permanentului deficit de timp. Antreprenorul contemporan se găsește în situația când trebuie să ia hotărâri rapide privind o problemă sau alta, să elaboreze un plan de acțiuni privind altă problemă, în același timp să treacă la purtarea negocierilor asupra altei probleme de perspectivă, apoi să controleze cum este îndeplinită o sarcină foarte importantă, să petreacă o mică ședință, să răspundă la telefoane sau să telefoneze ciuva etc. Și nu este de mirare când antreprenorii se plâng că nu au timp pentru soluționarea tuturor problemelor, reținându-se până târziu la serviciu. Iar dacă reținerile mai atenuează soluționarea problemelor stringente, antreprenorul se confruntă cu altele de tip familial sau odihnă care de asemenea solicită timp. Așadar, se observă că munca în condiții permanente a lipsei de timp conduce inevitabil la planificarea exactă a propriei activități și a orarului zilnic (a săptămânii, lunii, semestrului etc.). Rămâne de observat că în planificarea propriei activități de antreprenor trebuie ținut cont de apariția situațiilor și evenimentelor neprevăzute. Dacă în planul său nu este prevăzută o rezervă de timp, atunci planul cât de bine gândit, argumentat și realizabil i s-ar părea antreprenorului ce l-a elaborat, mai degrabă că nu va fi îndeplinit în întregime. E straniu, dar mulți antreprenori nu acordă mare atenție acestui fapt important, în același timp descriind amănunțit toată procedura de planificare și realizare a deciziilor activității antreprenoriale.

Rezumând cele expuse mai sus, autorul caracterizează activitatea antreprenorului ca fiind:

multiplanificată, multiaspectuală, având componente instituționale, procesuale și instrumentale;

fragmentară și întreruptă, înțesată de foarte multe acțiuni diferite;

decurge în condiții de schimbare permanentă a mediului în care apar circumstanțe neașteptate;

predominată de dependența reciprocă dintre subalterni și dintre alte persoane;

se realizează în condiții cu deficit de timp care solicită cerințe înalte față de planificarea timpului propriu.

2.2. Dezvoltarea spiritului antreprenorial în contextul relațiilor economice de piață

Dezvoltarea relațiilor economice de piață îmbrățișează toate direcțiile economiei, cum sunt: social-economice, juridice, financiare, organizatorico-economice, tehnologice-de producere și servicii. Formarea și dezvoltarea economiei de piață are loc în baza schimbărilor obiective ale tendințelor economice, prin participarea activă a antreprenoriatului.

În contextul temei cercetate, autorul consideră că spiritul antreprenorial este determinat, mai întâi de toate de, principiul efectiv al dezvoltării relațiilor economice de piață. Evidențiindu-se ca cel mai efectiv principiu de organizare a producerii, a consumului și a schimbului de produse, antreprenoriatul reprezintă veriga de bază a dezvoltării economice și factorul principal al sistemului economic de piață. Această semnificație este confirmată de multitudinea exemplelor din practica internațională a formării pieței și organizării producerii, în țări precum SUA, Japonia, Franța, Suedia etc.

După cum arată practica, acest principiu al conducerii contribuie în cel mai adecvat mod la creșterea eficienței producerii, raționalismului, flexibilității, rapidității și calității luării și realizării deciziilor de conducere, crește nivelul competitivității și responsabilității antreprenorului.

Aceste realități sunt direct condiționate de existența unui șir de factori la nivel național și mondial ce au influență asupra organizării activității antreprenoriale, iar acesta din urmă acționează atât în sensul scăderii, cât și în sensul creșterii performanțelor și implicit a dezvoltării, menținerii sau stagnării relațiilor economice de piață.

Acești factori, fiind de naturǎ legislativ-normativǎ, politici, globali, financiari, tehnologici și sociali creează mediul de afaceri, care impune necesitatea de adaptabilitate a antreprenorului și influențează asupra aspectului economico-organizațional [24, p. 214]. Însă gradul de adaptabilitate și flexibilitate a personalitǎții antreprenorului își dezvăluie în acest context proprietățile caracteristice. Astfel, un antreprenor cu cunoștințe pertinente în gestiunea resurselor umane va demonstra comportament abil și corectitudine în aplanarea situațiilor stresante din cadrul colectivului. În aceeași mǎsurǎ, antreprenorul care se informeazǎ și cunoaște legislația ce îi reglementeazǎ activitatea și beneficiazǎ în același timp de consiliere juridicǎ, va fi capabil să lanseze și să mențină o afacere productivă, să coopereze cu organismele administrației publice sau să beneficieze de o finanțare valoroasă din partea instituțiilor financiar-bancare.

a) Factori de naturǎ legislativ-normativǎ. Acești factori sunt determinați de către stat și de instituțiile, organismele statale. Sfera de cuprindere constituie legile, hotărârile de guvern, actele, dispozițiile, proiectele de legi cu incidență directă la mediul de afaceri. Se remarcă trăsătura de bază a acestor factori prin caracterul extern de influență. Adică, modificarea sau puterea de decizie în sensul schimbării acestor factori din partea mediului de afaceri. Indiferent de statutul, sfera, domeniul de activitate sau caracteristicile elementare ale antreprenorului; ele sunt practic imposibile. De aceea, în corespundere cu reglementările și normele stabilite, în mod individual, fiecărui antreprenor îi revine sarcina de a accepta comportamentul de adaptare și de înțelegere a condițiilor pieței pe care activeazǎ. Factorii de natură legislativ-normativă se estimează atât prin expresie pozitivă, cât și negativă asupra antreprenoriatului [64].

Expresia pozitivă a factorilor de naturǎ legislativ-normativǎ favorizează crearea și existența unui cadru corect de reglementare în vederea practicării activitǎților de antreprenoriat. Corectitudinea este evidentă prin stimularea mediului de afaceri în baza acordării de beneficii, consultanță gratuitǎ în domeniul juridic și contabil, traininguri de perfecționare, organizarea evenimentelor adresate antreprenorilor, încurajarea și facilitarea convorbirilor cu autoritǎțile Republicii Moldova.

Expresia negativă a factorilor de naturǎ legislativ-normativǎ rezidă în modalitățile diferite de interpretare și aplicare a legilor. Datorită lipsei cercetării problemelor fundamentale și prioritare sau a lipsei concordanței dintre nevoile mediului antreprenorial și ceea ce se expune în conținutul legilor, se înregistrează în final rezultate mai puțin eficiente și competitive.

b) Factori politici – sunt estimați ca piloni primari ce formează baza dezvoltǎrii mediului antreprenorial. Acești factori influențează în mod hotărâtor apariția și dezvoltarea mediului de afaceri la nivelul unei țări.

c) Factori de ordin global – abordează evoluția situațiilor economice a țărilor înalt dezvoltate și a celor în curs de dezvoltare. De asemenea, acești factori promovează la nivel internațional rezultatele și efectele pe care le au fenomenele remarcabile din economiile puternice ale statelor lumii. Factorii globali expun aspectele politicii statelor care dețin monopoluri pe diferite piețe, redau conflictele armate, prezintă informații referitoare la inovațiile din diferite domenii, vizează, în același timp, acordurile privind circulația mǎrfurilor etc.

d) Factori de ordin financiar. Factorii financiari nu introduc numai noțiuni teoretice în privința unor indicatori, ci prin analiza lor oferǎ informații relevante pe baza cǎrora se pot face verificǎri ale situației actuale, evaluǎri, dar și previziuni pentru o perioadǎ determinatǎ de timp. O altǎ noțiune în definirea factorilor de ordin financiar se referǎ la posibilitatea infuziei cu cash-flow prin credite, împrumuturi de la stat și alte modalitǎți. Principalii actori în categoria factorilor de ordin financiar sunt instituțiile financiar-bancare, Banca Naționalǎ a Moldovei (BNM).

Aspectele pozitive ale factorilor de ordin financiar sunt elucidate prin faptul că asigură activitatea de antreprenoriat cu mijloace de finanțare, contribuind în același timp la creșterea lichiditǎților și dezvoltarea pe termen lung a afacerii. Factorii respectivi se referă la garantarea cu fonduri de finanțare a procesului de creare a produselor/serviciilor și la ameliorarea continuǎ a relațiilor cu furnizorii și clienții. Aceștia reprezintă una din principalele modalități de suport pentru dezvoltarea organizației și un fond bine gestionat pentru creșterea vitezei de rotație a capitalului.

Aspectele negative ale factorilor de ordin financiar sunt legate de sursele de finanțare, creditele necesare în activitatea antreprenorială. Optarea pentru surse financiare în proporții mai mari decât este capabilă structura organizatorică și financiară a organizației să gestioneze, condiționează scăderea nivelului de lichiditate, ceea ce demonstrează ineficiență.

e) Factorii tehnologici se referă la dezvoltarea tehnologiilor la diferite niveluri care au impact asupra activității de bază a antreprenoriatului, precum și a productivității întreprinderii. Acești factori aduc un aport pozitiv în asigurarea activității de antreprenoriat cu cele mai novative și performante tehnologii atât pentru procesul de producere, cât și pentru oferirea serviciilor. Factorii de ordin tehnologic îmbunătățesc și încurajează dezvoltarea competitivității mediului de afaceri. Totodată, aceștia pot contribui, într-o anumită măsură, la defavorizarea mediului antreprenorial din considerentele că necesită un grad înalt de percepere și perfecționare a antreprenorilor, respectiv de aplicare în practică a rezultatelor modernizării și retehnologizării. Astfel, se estimează că factorii tehnologici sunt factorii cu cel mai înalt grad de modernizare, din care cauză antreprenorii întâlnesc dificultăți privind implementarea acestora în activitatea întreprinderii.

f) Factorii sociali au caracter subiectiv și se regăsesc în mediul intern și în mediul extern al activității de antrerpenoriat. Factorii respectivi la nivelul mediului intern sunt reprezentați de angajații întreprinderii. Iar cei din mediul extern sunt întruchipați de clienții actuali și potențiali, furnizori, parteneri de afaceri și potențiali investitori, funcționari ai administrației publice. Legăturile dintre antreprenor și factorii sociali se întemeiază în cea mai mare parte pe încredere, tratarea problemelor de pe poziții egale, care urmăresc în final menținerea echilibrată a raportului economico-social. Relațiile date sunt abordate în contextul exprimării eficienței prin minimum de efort și maximum de efect. În principiu, relațiile antreprenor – factori sociali sunt conduse de anumite reguli stabilite pe parcursul timpului. De exemplu, relația antreprenor–salariat este reglementată de Codul Muncii al Republicii Moldova [1]. Acest tip de relații este văzut mai întâi de toate ca un raport de subordonare, dar din altă perspectivă, angajatul este considerat ca un consumator sau client care îndeplinește sarcini în termene stabilite de timp, asigurând rezultate eficiente.

De aceea, se constată că factorul uman are un rol determinant în activitatea antreprenoriatului . În acest sens, există angajați competenți care asigură valoarea adăugată și își aduc aportul personal la succesul întreprinderii. Dar se întâlnesc și angajați mai puțin capabili care direcționează activitatea în partea opusă, conferind sens negativ parteneriatelor de afaceri care din start se se desfǎșurau în condiții bune și cu rezultate fructuoase. Acest factor scoate încă o dată în evidență importanța antreprenoriatului , bazat pe cele trei niveluri: antreprenor, colectiv sau angajați, societate.

Factorii de ordin social conferă mediului de afaceri o serie de avantaje: creativitate și diferențiere față de concurenți, poziționare umană pozitivă a unei organizații în vederea procesului de negociere pentru obținerea facilităților de la organismele competente ale Republicii Moldova., contracte favorabile pe termen mediu și lung etc. Totodată, acești factori sunt cei mai sensibili la mediul de afaceri schimbător și necesită o perioadă îndelungată de formare [64].

În același timp, factorii sociali sunt cei care necesită o atenție sporită din partea antreprenorului. Datorită comportamentului subiectiv al factorilor sociali sunt necesare tehnici și metode de motivare, perfecționare și monitorizare permananetă. Aspectele negative legate de prezența factorilor sociali pot fi eliminate de către antreprenori din start prin planificarea numărului optim de personal de care va fi nevoie pentru activitatea întreprinderii; stabilirea nivelului de remunerare care să nu aducă consecințe negative cifrei de afaceri; trasarea sarcinilor bine conturate și evaluarea continuă la anumite intervale de timp [22, p. 145].

Dezvoltarea economico-organizațională, oriunde s-ar produce, se bazează pe 3 factori – acumularea de capital, forța de muncă și gradul de productivitate al acestora, care include și alți parametri cum ar fi: tehnologii, guvernare eficientă, abilități etc. În contextul Strategiei naționale de dezvoltare „Moldova 2020”, Guvernul a făcut o tentativă de a modela dezvoltarea istorică și cea de viitor a Republicii Moldova. Analiza factorilor de dezvoltare economică în Republica Moldova relevă o concluzie foarte alarmantă – în lipsa unui efort susținut de schimbare a paradigmei de dezvoltare, potențialul de creștere pentru următorii 10 ani se limitează la cel mult 4,5–5% anual [42, p. 12].

Datorită faptului că condițiile de dezvoltare a relațiilor de piață și a creșterii eficacității antreprenoriatului pot fi atinse doar prin procesul realizării tuturor factorilor enunțați anterior, interesul antreprenoriatului constă în includerea acestora la maximum în procesul de producere. La rândul său, creșterea profitului antreprenorial devine adecvată realizării intereselor economice ale societății și ale satisfacerii multilaterale a necesităților umane.

2.3. Caracteristica și identificarea competențelor specifice antreprenorului în promovarea spiritului antreprenorial în Republica Moldova, inclusiv „Sum Agro Service” SRL

Antreprenoriatul în plan social personificat reprezintă potențialul de subiecți ai societății în persoana oamenilor competenți din punct de vedere al organizării economiei [23, p. 202]. Este important, după cum observat autorul în mediul practic al „Sum Agro Service” SRL, că anume astăzi antreprenorii au un mediu de activitate sistemic și deschis unde pot fi aplicate competențele în practică prin elaborarea și realizarea proiectelor inovatoare de producție în business, precum și accesul la resursele de producție. Totuși, este evident faptul că nu toți antreprenorii ce posedă capacități de a lucra pe piața din Republica Moldova, în condițiile inflației, liberalizării necontrolate, crizei și altor tendințe economice negative, pot avea acces fără bariere la mijloacele de producție și la resursele financiare. Locul lor este ocupat de antreprenori întâmplători, care au obținut această posibilitate în virtutea postului de conducere pe care îl ocupă sau prin căi ilicite.

Alături de aceasta, situația perseverentă în sfera socială nu contribuie la dezvoltarea binefăcătoare a mediului economic, în vederea educației și înaintării în prim-plan a antreprenorilor i. În acest sens, o problemă importantă este studierea condițiilor reale ale mediului social, care actualmente formează antreprenorul contemporan în baza relațiilor de proprietate restructurate care s-au stabilit, a intereselor economice a diferitelor pături sociale, reprezentanții cărora stau sau sunt nevoiți să stea în fruntea antreprenoriatului, în același timp având acces la mijloacele de producție și la resursele financiare.

Asupra formării antreprenorilor contemporani un rol important are sistemul de factori sicioeconomici [23, p. 203]. Factorii mediului de afaceri în dezvoltarea antreprenoriatului nu pot fi cercetați în stare pură, fără o legătură a lor cu baza economică a dezvoltării. Într-o societate unde au loc procese socioeconomice neprevăzute care induc și procese politice, o astfel de analiză este dificilă și trebuie inițiată cu evidențierea și cercetarea factorilor socioeconomici prioritari care pun în mișcare dezvoltarea societății din punct de vedere economic.

Antreprenorul ca factor obiectiv-subiectiv al dezvoltării economice se formează sub influența resurselor de dezvoltare economică și managerială de nivelul întâi, doi și trei. Conform nivelului întâi, se evidențiază caracterul și formele de influență asupra antreprenoriatului de către resursele economice (resurse umane, materiale, informaționale, mijloace de producție și resurse financiare), nivelul al doilea se axează pe relațiile de proprietate, interesele economice, contradicțiile economico-manageriale, iar la nivelul trei se axează pe principii manageriale, ramurale și informaționale. În afară de acestea, o influență deosebită asupra formării antreprenorului are mediul de afaceri, relațiile de familie, ereditatea, cultura națională privind antreprenoriatul, dezvoltarea științei, educația, învățământul.

Antreprenorul, fiind factorul determinant al dezvoltării economice a societății, îndeosebi în perioada economiei de piață, comportă în sine un șir de caracteristici și deosebiri, interese specifice care formează ”portretul” economic al antreprenoriatului . În acest sens, este necesar a examina structura bazei sociale care formează antreprenoriatul din Republica Moldova în economia contemporană de piață.

Primul lucru ce trebuie luat în vedere este caracterul factorilor sociali ai Republicii Moldova, care influențează dezvoltarea antreprenoriatului la etapa actuală, ținând cont de transformările care au loc în mediul de afaceri. Fostul sistem administrativ de comandă, ca și oricare alt fenomen global socioeconomic, mai păstrează principiile economice organizaționale învechite, precum și conturul clar al intereselor socioeconomice. Actualmente, în condițiile crizei economice și politice, există tot temeiul de a considera că statul mai deține pârghii de influență directă a mediului de afaceri și a părților lui componente (prețurile, sistemul financiar creditar-bancar, sfera de licențiere etc.).

În al doilea rând, păturile sociale, muncitorii și țăranii, în lipsa unei baze de consolidare, precum și a unui centru (a organelor capabile de a reflecta interesele lor la toate nivelurile) își pierd capacitatea de a conduce și influența asupra societății. Ele sunt înlocuite cu noi schimbări sociale, care fac posibilă stabilirea unor noi relații de producție în sistemele economice locale în corespundere cu interesele economice adecvate lor și cu formele de însușire a bunurilor. Totodată, se modifică comportamentul omului: de la principiul ”Să lucrăm pentru societate ca pentru sine” la principiul ”Să lucrăm pentru sine, precum și pentru societate”. Dar e de menționat că astfel de metamorfoze nu se produc într-un timp scurt. Și aceasta nu poate să nu se răsfrângă și asupra antreprenoriatului național. Iar transformările bazei economico-manageriale și sociale a antreprenoriatului au loc prin procesele de stratificare a nevoilor economice a societății. În opinia autorului, dezvoltarea proceselor economico-manageriale trebuie examinată la modul cel mai serios, deoarece direcțiile lor, interesele economice, formele de acțiune și metodele de însușire a bunurilor influențează activ asupra formării businessului. În urma acestor schimbări, mediul antreprenorial se va completa cu noi persoane, dar departe de a se numi antreprenori. Schimbări relative au avut loc și în cadrul personalului de conducere a marilor întreprinderi de producție din sectorul economic de stat. Principala schimbare aici constă în faptul că locul directorului, al gestionarului de stat îl ocupă antreprenorul, care își asumă toată responsabilitatea pentru rezultatele de producție. Schimbări semnificative în privința conducătorilor întreprinderilor au loc la nivelul întreprinderilor mici și mijlocii în procesul de stabilire a antreprenoriatului în sectorul economic. Anume aici, îndeosebi în prima etapă a reformelor economice, s-a concentrat un număr mare de oameni din cele mai diferite pături sociale. Mulți dintre cei care au dorit să devină antreprenori au făcut aceasta din diferite motive. Unii la chemarea sufletului, alții din lipsa de satisfacție în urma muncii pe care o îndeplineau, a postului pe care îl ocupau, neaprecierii talentului, din cauza că erau strâmtorați de către administrație, cei de-ai treilea – deoarece nu aveau altă ieșire din situația creată de criza economică. În urma acestor metamorfoze au apărut noi structuri de conducere în cadrul antreprenoriatului și a managementului, care desfășurau o activitate de muncă individuală și migăloasă în baza proprietății private fără a folosi munca salariată până la cei mai mari antreprenori, manageri care controlau marile structuri antreprenoriale ce creau sau refăceau proprietatea de stat. În acest mediu se evidențiază foarte clar o pătură ieșită din ”ilegalitate” a oamenilor ”de afaceri” ai businessului tenebru, care deja începuse să-și acumuleze capitalul inițial, și acum, încercând să ocupe poziția de lider în ierarhia oficală a puterii economice pentru a-și realiza interesele proprii economice.

Altă pătură, un grup destul de numeros și ramificat al noilor antreprenori, care mai înainte stăteau în umbra structurilor oficiale, este grupul ”liderilor” întreprinderilor și organizațiilor, ocupați în sfera de repartizare a relațiilor. Aceștia sunt foștii conducători și specialiști în domeniul cooperației, aprovizionării cu materiale și tehnică, cooperațiilor de consum, alimentației publice, care aveau până la restructurare o mare putere economică neformală ce urmăreau, de regulă, interese de grup corupte, folosind metode speciale nestandarde de însușire a bunurilor materiale.

Printre noile grupuri sociale nestandarde enumerate un loc aparte îl ocupă un grup de persoane, care trăiesc în întregime sau parțial din contul capitalului acumulat în trecut prin căi ilicite, fără a fi pus în circulație.

Dar cea mai mare îngrijorare este provocată de creșterea unei pături sociale care s-au pomenit în fața ușilor închise ale întreprinderior de stat, pentru că nu toți se pot regăsi în noile oferte de muncă ale sferelor de activitate de pe piață. Un grup deosebit de periculos sunt cei care nu-și pot găsi utilizare în noile structuri economice, fiind marginalizați. Acest grup, într-o măsură mare, poate influența negativ tendințele economice, starea și cracterul antreprenoriatului la baza căruia de regulă stă crearea condițiilor nelegale ale antreprenoriatului. Persoanele din aceste pături, nimerind în rândurile antreprenorilor, puțin ce vor demonstra prioritățile antreprenoriatului .

În opinia autorului, multe din grupurile enumerate, care la prima vedere s-ar părea că au succes, totuși, nu pot atinge un confort economic permanent și din cauza mediului de afaceri schimbător.

La o examinare atentă a proceselor socioeconomice care se derulează în societate pot fi trase anumite concluzii privind sfera transformărilor care au loc în baza socială a antreprenoriatului.

În condițiile descentralizării puterii economice superioare, lipsei de control a proceselor de liberalizare a economiei, demonopolizării convenționale, privatizării de nomenclatură, practic toate ”păturile și straturile sociale formate”, grupurile modifică brusc caracterul gândirii și al comportamentului antreprenoriatului. Mai mult decât atât, caracterul comportamentului economic al reprezentanților unui sau altui grup social, care părea adecvat intereselor economice odinioară, în condițiile restructurării uneori devine neadecvat, neașteptat.

Reprezentanții birocrației, care se mai păstrează și azi, conducătorii întreprinderilor de stat care au mai rămas, precum și unii muncitori care încearcă să conserveze condițiile vechi, pentru a obține venituri nemuncite, sunt cointeresați în păstrarea tendințelor de egalizare. De exemplu, un șofer care folosește automobilul de stat în scopuri personale, vânzătorul continuând să se îmbogățească pe contul cumpărătorului, cel care ia mită în virtutea postului pe care îl ocupă. Pe toți aceștia continuă să-i unească dorința de a câștiga fără a munci. Toate aceste tendințe formează un mediu nou social care dă naștere unui gen nou de antreprenoriat parazit sau constrâns ce se dezvoltă mai mult în mediul tenebru, care va împiedica semnificativ dezvoltarea antreprenoriatului în Republica Moldova.

Astăzi este dificil de nominalizat un număr mare de antreprenori competenți, care ar putea activa productiv în condițiile precare ale economiei actuale.

O parte neînsemnată dintre adevărații antreprenori formați, în condițiile aspre ale pieței instabile sunt nevoiți să-și reformeze semnificativ activitatea. Drept rezultat al situației create antreprenorii au trebuit să se abată de la activitatea sa sau să înceteze a activa în sfera inițiată.

”Evidențiați” cu forța din sfera obișnuită de producție, rămași fără lucru, grupurile sociale enumerate mai sus nu pot să se manifeste altfel în mediul antreprenorilor. Fiind strâmtorați, deseori respinși, de multe ori chiar oamenii talentați în sfera lor nu au putut oferi societății în masă antreprenori competenți și i.

Chiar și cei mai prosperi antreprenori sunt nevoiți astăzi să facă multe cheltuieli pentru păstrarea economică a bunurilor sale, a firmei și a sa personală. Aceasta, la rândul său, dă naștere la acțiuni forțate în economie.

Ieșirea din această situație este văzută în acumularea nemijlocită a capacităților economice pozitive, în perfectarea sistemului de educare a antreprenorului , care ar influența benefic asupra dezvoltării producției autohtone și formării unor relații economice de piață dezvoltate.

O nouă abordare a viziunii antreprenoriatului poate fi dezvoltată în prezent de noua generație a tinerilor care sunt încadrați asiduu în învățământul superior de specialitate. Aceștia optează pentru aplicarea și dezvoltarea competențelor și abilităților de cunoaștere și aplicare a teoriilor în practică, identificând oportunitățile majore.

În baza relatărilor expuse, în opinia autorului devine important intervenția nevoii de identificare a competențelor specifice antreprenorului . Antreprenorul este o persoană care în mod frecvent creează și inovează în scopul de a construi ceva de o valoare recunoscută, în funcție de oportunitățile pe care le identifică [30, p. 128]. În condițiile actuale, dezvoltarea antreprenoriatului admite în exclusivitate dezvoltarea competențelor antreprenorului, aceasta fiind o prioritate.

În esență, termenul de competență semnifică o totalitate de cunoștințe, abilități, calități, atitudini, atribuții necesare care pot fi utilizate în realizarea unei activități sau a unei sarcini. Acest termen desemnează calitățile pe care trebuie să le posede o persoană, în cazul dat antreprenorul, pentru a fi performant într-un domeniu de activitate, adică în activitatea de antreprenoriat. Termenul de competențe antreprenoriale desemnează, în același timp, capacitatea antreprenorului de a ști să acționeze în diferite situații, ca rezultat al combinării cunoștințelor, practicilor profesionale și relaționale [19, p. 41]. Adică competențele antreprenoriale se referă la „a ști”, „a ști să faci” „a ști să fii”, care i-ar permite antreprenorului să facă față activității antreprenoriale în evoluție, spre satisfacția societății. Conceptul de competențe într-un mod potrivit activității antreprenoriale – determinante fiind aici competențele individuale ale antreprenorului, este prezentat în definiția propusă de Guy le Boterf. Acesta dă următoarea definiție. „Competența reprezintă mobilizarea sau activarea mai multor cunoașteri, într-o situație sau într-un context dat”. Pornind de la această definiție, Guy le Boterf distinge 6 tipuri de competențe [65]:

cunoștințe teoretice (a ști să înțelegi, a ști să interpretezi);

cunoștințe procedurale (a ști cum să procedezi);

deprinderi (a ști să faci) procedurale (a ști să procedezi, a ști să operezi);

deprinderi (a ști să faci) din experiență (a ști să faci un anumit lucru, a ști să te conduci);

deprinderi (a ști să faci) sociale (a ști să te comporți, a ști să te conduci);

deprinderi cognitive (a ști să tratezi informația, a ști să raționezi, a ști să numești ceea ce faci, a ști să înveți).

Competențele antreprenoriale, de asemenea, se referă la capacitatea antreprenorului de a aplica ideile în practică, aderând la creativitate, inovație, asumarea riscurilor, în același timp utilizând capacitatea de a planifica și a gestiona proiecte cu scopul de a atinge obiectivele stabilite. Este nevoie ca antreprenorii să demonstreze capacitatea de a identifica oportunități pentru activități personale, profesionale și de afaceri, care cuprind o panoramă a problematicii ce reliefează contextul în care oamenii trăiesc și lucrează, care evidențiază o cunoaștere bună a mersului economiei, a oportunităților și provocărilor cu care se confruntă un angajator sau o întreprindere. Însă această capacitate este strâns legată de ansamblul cunoștințelor, deprinderilor și atitudinilor esențiale ale antreprenorului. Antreprenorii i sunt caracterizați ca interacțiune între numeroase calități. Aceștia trebuie să fie perseverenți și determinați în tot ceea ce fac, responsabili și toleranți, lideri, buni manageri, independenți, dar în același timp apți pentru lucrul în echipă [12, p. 256].

Competențele antreprenorului sunt considerate ingredientele necesare în realizarea sarcinilor și atingerea obiectivelor stabilite, iar punerea în acțiune a competențelor sunt vehiculate de comportamentele pozitive ale antreprenorului. În concepția autorului, pentru performanța unui antreprenor este nevoie de competențe precum:

comunicare, ascultare activă;

capacitatea de a evidenția cauzele problemelor cu care se confruntă;

abilități în luarea deciziei și punerea acestora în practică;

înțelegerea impactului deciziilor asupra activității și controlul eficient prin atitudini corecte;

capacități în dezvoltarea spiritului de echipă;

viteză de reacție în situații de criză etc.

Aici intervine importanța conștientizării valorilor etice și promovarea gestiunii eficiente. Însă doar prin capacitatea de a interpreta corect informația, valorile și de a fructifica tendințele comportamentului societății se verifică competențele antreprenorului. În felul acesta, se corelează ansamblul economic, de competențele antreprenoriale în ceea ce privește valorile și necesitățile societății (fig. 2.1).

Conform definiției lui Guy le Boterf reprodusă anterior, sarcina identificării de noi competențe implică identificarea nevoilor antreprenorilor la nivel național caracterizată de un anumit grad de omogenitate din punct de vedere socioeconomic. Astfel apar unele întrebări care conduc la necesitatea investigării nevoii de noi competențe:

Cum ar putea fi susținuți antreprenorii să-și dezvolte competențele-cheie înr-un mod adaptat pieței naționale sau internaționale?

Care sunt “competențele acestor competențe-cheie privind activitatea de antreprenoriat”?

Care sunt modalitățile de dezvoltare a competențelor și cum poate fi stimulată afirmarea nevoii de competențe privind activitatea de antreprenoriat?

Care ar fi nevoile reale de informare ale antreprenorilor dintr-o anumită regiune, zonă, localitate, raportate la piața națională determinată pentru afacere, dar și aria afacerii dezvoltate?

Altfel expus, în general se cunoaște ceea ce necesită un antreprenor din Republica Moldova pentru a dezvolta cu succes o afacere, dar mai puțin se cunoaște sub ce formă, referitor la un mediu socioeconomic specific care formează evocativ personalitatea antreprenorului .

Dacă situația redată de către autor referitor la subiecții antreprenoriatului format treptat și care persistă și în prezent în Republica Moldova ar fi comparată cu situația din sistemul educației, unde în baza planurilor de învățământ se educă copii din diferite medii de proveniență familiară, socială sau economică, atunci răspunsurile la întrebările de mai sus s-ar regăsi în același tip de soluții.

Fig.2.1. Corelația gestiunii activității de antreprenoriat cu competențele antreprenoriale în baza valorilor și necesităților societății [23, p.204]

În ordinea de idei expusă, în viziunea autorului, antreprenoriatul nu apare doar ca un fenomen indispensabil în dezvoltarea socioeconomică a țării, dar este și o activitate, un obiect care poate fi predat și care trebuie învățat. Antreprenoriatul devine în sine o competență-cheie necesară în educația unei persoane pentru a deveni antreprenor competitiv. Obiectivul unei asemenea identificări este abordarea personalizată a competențelor în ceea ce privește formarea antreprenorilor în finalitatea demersului, urmărind gestionarea resurselor oferite la nivel național de către un antreprenor într-un mod performant și benefic pentru întreaga societate.

Necesarul de competențe ale antreprenorului din perspectiva antreprenoriatului este relevant prin formula ce exprimă ”Competență = Cunoaștere + Experiență” [66]. Cunoașterea semnifică specializarea competențelor antreprenorului. Cele două concepte ale competenței: cunoașterea și experiența sunt punctele-cheie privind ameliorarea standardelor conform cărora antreprenorul activează, adică îmbunătățirea calității activității antreprenoriale. Cu certitudine, acest fenomen se poate extrapola și la nivelul întregii activități antreprenoriale, datorită raționamentului că antreprenorii formează întreprinderea, iar competențele și performanțele acestora se transformă ulterior în competențele și performanțele întreprinderii.

Competențele antreprenoriale există potențial ca niște componente separate [34, p. 132], cum ar fi:

disponibilitatea de mobilizare;

disponibilitatea de autoconducere;

resurse interne (cunoștințe, abilități etc.) și

resurse externe (surse teoretico-științifice, nivel intelectual sporit al resurselor umane, internet, mass-media etc.).

Disponibilitatea de mobilizare presupune existența unei serii de măsuri care permit antreprenorului prin creativitate să transforme amenințările în oportunități, să știe cum să profite de oportunități, să orienteze noi direcții de dezvoltare, asumându-și în același timp anumite riscuri și responsabilități pentru toată organizația în vederea eliminării eșecurilor cu scopul de a performa și a reuși în afaceri [67].

Dacă se abordează disponibilitatea de autoconducere, atunci aceasta reprezintă utilizarea conștientă a setului de resurse necesare pentru acțiunei eficiente într-o anumită situație, căutarea și activizarea resurselor necesare. Autoconducerea ia amploare în procesul de studiere, în baza experienței de rezolvare a problemelor, situațiilor de viață și a mediului de afaceri. Punerea în valoare a disponibilității de autoconducere în situații de problemă reprezintă gradul de existență și deținere a competențelor antreprenoriale.

Resursele interne sunt prezentate de cunoștințele, abilitățile și capacitățile antreprenorului formate de personalitatea proprie, care îi permit să acționeze adecvat în situații diferite în mediul economiei concurențiale, pentru a satisface necesitățile societății și totodată asigurarea veniturilor.

Resursele externe redate prin sursele teoretico-științifice, nivelul intelectual sporit al resurselor umane, internetul, mass-media etc. contribuie la completarea și dezvoltarea competențelor antreprenorului pentru a garanta potențialul necesar în eficientizarea activității antreprenoriale.

Dezvoltarea competențelor antreprenoriale sugerează nevoia unei modificări de paradigmă privind antreprenoriatul din Republica Moldova, care să accentueze ideea de plusvaloare și eficiență a formării viitorului antreprenor sau al celui deja existent.

Realitățile economice, sociale și educaționale pun în lumină necesitatea creșterii și dezvoltării unei noi generații de antreprenori cu abilități caracteristice precum [66]:

responsabilitate;

spontaneitate;

adaptabilitate;

flexibilitate;

inițiativă;

spirit managerial.

Aceste abilități sunt esențiale pentru profilul unui antreprenor , ele generând competențe specifice în ceea ce privește identificarea și implementarea unor strategii adecvate de eficiență economică.

Cercetătorii au constatat un șir de competențe și caracteristici psihologice care ar spori acțiunile unui antreprenor. Aceste competențe principale care contribuie la îmbunătățirea comportamentului antreprenorial sunt exprimate prin motivație, viziune și leadership [67].

Motivarea este redată prin gradul de energie de care trebuie să dispună antreprenorul în satisfacerea necesităților la cel mai înalt nivel. Iar motivația de a fi antreprenor și de a lansa o activitate independentă constă în următoarele:

trasarea direcțiilor, obiectivelor și sarcinilor de realizare a acțiunilor și activităților stabilite;

măsurarea efortului pe care trebuie să-l depună antreprenorul pentru realizarea acțiunilor și activităților;

tenacitatea și insistența antreprenorului pentru a demonstra eficacitate.

Motivarea unei persoane în devenirea unui antreprenor se bazează pe factorii principali, precum: dorința de a fi independent din punct de vedere financiar, decizional, ierarhic; dorința de a se autorealiza prin obținerea rezultatelor evidente, recunoașterea publică, învățarea lucrurilor noi; și nu în ultimul rând, optimismul în propriile capacități de a realiza scourile, de a exploata oportunitățile, de a face față provocărilor etc.

Viziunea antreprenorului stabilește obiectivele întreprinderii și orientează eforturile colectivului. O viziune impecabilă și temeinică a antreprenorului va contribui la dezvoltarea activității care ar asigura în același timp necesitățile societății.

Cât privește abilitățile de leader, sunt indispensabile pentru succesul afacerii antreprenoriale, deoarece el creează ambianța în care angajații acționează conform viziunii antreprenorului referitor la realizarea scopurilor întreprinderii [67].

Aceste competențe antreprenoriale descrise de autor trebuie să fie completate cu un șir de alte competențe importante psihologice, sociale și de management (fig. 2.2).

Fig.2.2. Ansamblul competențelor antreprenoriale [23, p.202]

În continuare, este descifrat conținutul competențelor psihologice, sociale și de management specifice antreprenorului , redate în fig. 2.2.

Competențele psihologice ale antreprenorilor se referă la mai multe aspecte:

Inovație, care se referă la soluționarea problemelor tehnice sau organizatorice prin adoptarea soluțiilor moderne, a perfecționării produselor sau serviciilor oferite pentru a răspunde mai bine la necesitățile societății. Totodată, Peter Drucker în cercetarea sa „Inovare și antreprenoriat” tratează termenul de inovare prin care nu se are în vedere doar o nouă tehnologie sau echipament rezultat în urma investigațiilor, ci orice metodă, tehnică, activitate, ameliorare a ceva deja existent care fiind implemenetată permite satisfacerea la un nivel mai înalt a necesităților clienților [20, p. 66]. De asemenea, savantul susține că deoarece efectele schimbărilor și globalizării sunt tot mai accelerate, doar antreprenorii vor putea construi viitorul, pentru că ei sunt persoane independente care își asumă inițiative și riscuri pentru dezvoltarea produselor și serviciilor noi. Antreprenorii sunt apți să ia decizii și să se adapteze la amenințările și oportunitățile zilinice.

Inteligența emotivă reprezintă puterea unei persoane de a sesiza în mod corect emoțiile celor din jur, de a le stăpâni pe ale sale și a provoca emoții care să contribuie la creșterea intelectuală a celor din jur [27, p. 167]. Aceasta este cheia succesului pentru antreprenorii care zi de zi se află în stress datorită mediului schimbător. Aceștia fiind responsabili de acțiunile lor, dar în același timp și de cele ale angajaților, trebuie să posede numaidecât capacitatea de a-și controla emoțiile.

Competențele sociale caracteristice antreprenorilor sunt următoarele [28, p. 116]:

abilitatea de comunicare și convingere a colectivului referitor la ideile și viziunea întreprinderii;

priceperea adecvată a celor din jur, cu scopul de convingere în schimbarea comportamentului și opiniilor față de activitatea afacerii;

puterea de dezvoltare a relațiilor. Valoarea acestor relații deținută de un antreprenor reprezintă capitalul social, constituind resursele reale și mai puțin reale posibile de accesat prin legătura cu membrii rețelei. Dacă rețeaua de relații este mai vastă, atunci și identificarea resurselor și noilor oportunități este mai facilă.

Principalele competențe de management ale antreprenorilor sunt redate prin următoaree [26, p.48]:

capacitate de gestiune a întreprinderii cu compartimentele sale: operațională, de marketing, financiar-contabilă, tehnologii informaționale;

cunoștințe în domeniul legal și fiscal;

competența de a găsi și a pune în funcțiune resursele necesare pentru dezvoltarea afacerii. Resursele indispensabile pentru inițierea afacerii sunt de ordin informațional care se referă la studiul pieței, mediului și cadrului legislativ; o altă parte sunt resursele umane din care fac parte angajații, partenerii, colaboratorii; urmează resursele operaționale reprezentate de localitatea unde se desfășoară activitatea, utilajele necesare, echipamentele și nu în ultimul rând resursele financiare – motorul funcționării celorlalte resurse;

abilitatea de a genera profit care se estimează din pnct de vedere financiar, personal și social.

Referitor la preocuparea pentru dezvoltarea competențelor și calităților individuale relevante pentru antreprenoriat, documentele europene menționează următoarele obiective pentru educație [46, p. 53]:

– dezvoltarea competenței de management: încurajarea dezvoltării capacității de rezolvare de probleme, alături de abilitatea de planificare, de luare a deciziilor, de asumare a responsabilității;

– dezvoltarea competenței sociale: optimizarea abilităților de cooperare, de lucru în rețea, de asumare de roluri în echipă;

– dezvoltarea competenței psihologice sau a autonomiei și autoeficacității personale: creșterea încrederii în propria persoană și a motivației de a performa, de a învăța să gândească critic și independent, creșterea dorinței de a învăța autonom;

– dezvoltarea capacității antreprenoriale: încurajarea inițiativei personale, dezvoltarea proactivității și a creativității, pregătirea pentru confruntarea cu riscurile activității.

În opinia autorului, competențele antreprenoriale nu pot fi create și dezvoltate doar de la sine, dar se necesită un cadru adecvat. În acest context, autorul recunoaște propice demersul de creștere a antreprenorilor în cadrul unui sistem organizat, etapizat, cu standarde și cadru regulatoriu bine definitivat. Aceste condiții ar asigura adaptabilitatea la condițiile mediului concurențial și ar contribui la dezvoltarea potențialului de generare a oportunităților, nu doar de a le folosi eficient pe cele existente deja.

Examinând situația din Republica Moldova referitor la organizațiile cu atribuții de susținere a mediului de afaceri se pot enumera următoarele: Organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii, Asociația Micului Business din Modova, Agenția Națională de Dezvoltare Rurală (ACSA) și alte asociații, centre de instruire.

Efectuând o generalizare privind activitatea instituțiilor, organizațiilor și asociațiilor de susținere a mediului de afaceri din Republica Moldova, autorul expune în tabelul 2.2 conținutul funcțiilor și atribuțiilor realizate de ODIMM, AMB.

Tabelul 2.2. Analiza comparativă a atribuțiilor principale ale organizațiilor care susțin, dezvoltă și promovează spiritul antreprenorial și businessul mic și mijlociu în Republica Moldova [24, p.217]

Conform datelor Ministerului Economiei, sunt cca. 175 de prestatori de servicii în afaceri (centre de instruire, filialele Camerei de Comerț și Industrie etc.) care acordă consultanță antreprenorială cu sau fără plată [39, p. 106]. Toate acestea, activând dispersat, oferă programe și proiecte de susținere în domeniul formării și instruirii resurselor umane din cadrul ÎMM și a întreprinderilor din mediul rural. Se atenționează însă că numărul ÎMM care apelează la serviciile de instruire pentru angajații săi este în continuare redus, astfel doar 33,1% din ÎMM oferă o instruire oficială angajaților săi [39, p. 112]. Deși, lipsa forței de muncă calificată este considerată de antreprenori una din problemele cheie ce împiedică dezvoltarea afacerilor, aceștia privesc la procesul de instruire ca la o cheltuială suplimentară și nu o investiție în personal, ca urmare a nesiguranței că persoana instruită va rămâne să activeze în continuare în cadrul ÎMM, precum și neîncrederii că cineva „din afară” ar putea soluționa problemele apărute [39, p. 117]. Din această perspectivă este importantă în continuare promovarea culturii și educației antreprenoriale, oferirea unui suport din partea statului pentru antreprenorii care investesc în educația antreprenorială, precum și crearea unei rețele naționale de centre de instruire și consultanță pentru promovarea spirutului antreprenorial.

CAPITOLUL III. ANALIZA EXPERIENȚEI INTERNAȚIONALE PRIVIND DEZVOLTAREA SPIRITULUI ANTREPRENORIAL

După cum s-a menționat la începutul lucrării, spiritul antreprenorial înseamnă capacitatea de a recunoaște și exploata oportunitățile, indiferent de resursele de care dispune un individ la un moment dat, la care se adaugă încredere în succes, flexibilitate și voința de a te ridica și supraviețui în urma unor eșecuri.

Încurajarea spiritului antreprenorial reprezintă o soluție pentru crearea de locuri de muncă, pentru stimularea competivității și pentru creșterea economică, iar spiritul antreprenorial însuși este o bază de dezvoltare a societății.

Managerii descriu spiritul antreprenorial cu termeni precum inovație, flexibilitate, dinamism, risc, creativitate și orientare spre creștere. Presa, pe de altă parte, definește adesea antreprenoriatul ca termen ce arată deschiderea de noi afaceri și dezvoltarea celor vechi. Toată lumea vrea să fie inovatoare, flexibilă, și creativă. Totuși, există mii de noi restaurante, magazine de îmbrăcăminte, și firme de consultanță care se presupune că au încercat să fie inovatori, să crească și să dezvolte alte caracteristici care sunt antreprenoriale în sens dinamic, dar au eșuat.

Să fii antreprenor, înseamnă să ai capacitatea dar și curajul să îți pui ideile în practică.

Antreprenoriatul trebuie privit drept activitate pusă în slujba obiectivelor companiei și subordonat scopului acesteia – maximizarea profitului. Pe măsură ce termenul „antreprenor" a început să fie folosit tot mai des în contextul dezvoltării economice, sensul și caracteristicile sale au primit o atenție din ce în ce mai mare. Economia antreprenorială a demonstrat și încă o poate face, că este importantă. Prin ea s-au putut lansa noi produse și tehnologii care să satisfacă mai bine pretențiile consumatorului și a crescut productivitatea. De asemenea, a reprezentat forța cea mai de seamă în toată istoria lungă a ascensiunii omului de la subdezvoltare la prosperitate.

S.U.A. este considerată unică datorită economiei antreprenoriale, iar performanța Americii constă în capacitatea de a creea locuri de muncă, prin dezvoltarea firmelor mici și mijlocii, dar și prin locuri de muncă permanente în marile companii care au apărut încă din anii '70. Nu trebuie uitată era tehnologică, de care a beneficiat America, dar care se datorează tot creării și dezvoltării spiritului antreprenorial.

În ceea ce privește situația Republicii Moldova, putem spune că specialiștii evaluează și sunt de acord că dezvoltarea unui sector viabil al IMM-urilor în structura economică a țării este esențială. Deși este încă preferată o muncă ca simplu angajat, fiind prost plătită, decât asumarea riscului de a gestiona propria afacere, în Republica Moldova spiritul antreprenorial poate fi dezvoltat. O cale ar fi implicarea școlilor, universităților, care prin programele lor de formare pot dezvolta practicile economiei antreprenoriale.

Spiritul antreprenorial ar putea fi insuflat tinerilor încî din timpul școlii. Este important ca aceștia să fie formați într-un cadru care să le permită o gîndire creativă și în același timp să își soluționeze problemele într-un mod eficace.

Cum ar trebui să acționeze școlile pentru a le deschide tinerilor pofta pentru antreprenoriat:

– Tinerii trebuie să devină conștienți că matematica, cititul, scrisul și comunicarea reprezintă baza pentru pornirea și operarea unei mici afaceri. Așadar, trebuie să mizeze pe educație.

– În acelși timp, ei trebuie să învețe despre economia pieței și cum proprietatea conduce către crearea de bunăstare și bogăție.

– Școlile trebuie sa mizeze pe crearea unei minți antreprenoriale a elevilor, astef încît ei să reușească chiar dacă urmează o educație superioară, intra în cîmpul muncii sau devin antreprenori.

– Școlile trebuie să le creeze elevilor cultura banilor, astfel încît ei să învețe să economisească și să investească pentru a-și satisface interesele.

Prin antreprenoriat se urmărește promovarea și dezvoltarea creativității, a inovării, a curajului antreprenorial și a activităților independente.

Antreprenoriatul ar trbui să fie încorporat în cadrul diverselor materii studiate în facultăți, în special cele care se ocupă cu studii tehnice și științifice, pentru a le arăta studenților cum să pornească și cum să conducă o afacere.

Suport pentru profesori: training-uri, experiență practică, timp și resurse pentru planificarea, administrarea și evaluarea afacerilor.

Asigurarea participării diverșilor actori de la nivel local, ce dețin o afacere.

Experiența practică: învățarea prin practică este cea mai eficientă metodă de a-i stimula pe tineri să dezvolte o minte antreprenorială.

Sistemul antreprenorial în S.U.A se datorează în mare măsură Universităților care au știut să creeze și să dezvolte programe de stimulare a spiritului antreprenorial, în ultimele decenii țările UE au devenit tot mai conștiente că decalajul față de SUA se datorează și unui deficit de spirit antreprenorial, și s-au căutat căi de stimularea acestuia.

Antreprenoriatul este considerat un motor al dezvoltării, cel care preia riscurile și responsabilitățile unei afaceri.

În practica internațională, întreprinderile mici și mijlocii sunt în întregime dependente de starea economică a întreprinderilor mari și de producția pe scară largă a acestora. Prin urmare, întreprinderile sectorului mic și mijlociu sunt în relații de subcontractare cu întreprinderile mari, care iau o amploare destul de dinamică în economia mondială. Astfel, este construit antreprenoriatul mic și mijlociu din Japonia, unde cota livrărilor efectuate de întreprinderile businessului mic și mijlociu pentru întreprinderile mari este de 80% din totalul livrărilor. În Statele Unite ale Americii, în funcție de domeniul de activitate, furnizorii întreprinderilor mari constituie între 40% și 70% din totalul întreprinderilor mici și mijlocii.

În țările dezvoltate, întreprinderile mici și mijlocii sunt evaluate în calitate de surse de locuri de muncă pentru mai multe categorii de populație, în special pentru populația social-vulnerabilă. Acest domeniu al antreprenoriatului este analizat de mai multe instituții și organizații internaționale cum ar fi Centrul de Cercetare a Dezvoltării Întreprinderilor și a Economiei din Marea Britanie sau Administrația Micului Business din Statele Unite ale Americii [41, p. 20].

Dezvoltarea abilităților antreprenoriale ale întreprinderilor sunt specifice pentru fiecare stat în parte și depind de mai mulți factori precum: nivelul economic de dezvoltare al țării, politica statului, cultura organizațională, obiceiurile, tradițiile care există în aceste țări. De asemenea, există factorii interni ai întreprinderii și factorii mediului extern, care constituie micromediul și macromediul întreprinderii.

Statistica actuală demonstrează clar rolul deosebit de important al micilor întreprinderi în țările economic dezvoltate. Într-adevăr, sectorului antreprenoriatului mic și mijlociu îi revine numărul majoritar de întreprinderi. De exemplu, în SUA, ponderea întreprinderilor cu mai puțin de 100 de angajați constituie 98,3% din numărul total de unități economice; în Franța – 98,9%; în Suedia – 98,5%. Micile întreprinderi joacă un rol semnificativ în procesul de creare a locurilor de muncă și de combatere a șomajului. Astfel, în Elveția, la întreprinderile cu un personal mai mic de 50 de angajați, muncesc 51,3% din populația aptă pentru muncă; în Franța – 45,1%; în Elveția – 42,2%; în SUA – 37,9%; în Canada – 30,6%. În țările puternic dezvoltate economic, în decursul ultimelor decenii, întreprinderile mici înființează locuri de muncă într-un ritm mult mai rapid decât marile firme [58].

În lumea contemporană, micile întreprinderi, de asemenea, sunt apreciate ca surse de locuri de muncă pentru categoriile de populație socialmente vulnerabile: femei, tineret, minorități etnice. Acest rol important al micului antreprenoriat este studiat atât la nivelul unor instituții de cercetări științifice (de exemplu, în lucrările Centrului de cercetare a Dezvoltării Întreprinderilor și a Economiei din Marea Britanie), cât și la nivelul guvernamental (de exemplu, de către Administrația micului business din SUA, în raportul prezentat președintelui țării).

Deși micile întreprinderi, prin tradiție, sunt orientate asupra pieței interne, ele contribuie și la creșterea volumului de vânzări dincolo de hotarele propriilor regiuni, și nu e vorba doar de piața națională, ci și de piețele altor state. Circa 25% din întreprinderilor mici și mijlocii ale țărilor OECD sunt competitive pe piața mondială, dar se planifică pentru ca în viitorul apropiat această cifră să crească rapid. Multe dintre IMM din Japonia, Franța și alte țări, circa 20%-50% din producția lor o livrează pentru export. Micile întreprinderi contribuie la diversificarea structurii economiei. Acestea, mai repede decât marile întreprinderi, sunt capabile să valorifice noile tipuri de producție și servicii. Micile întreprinderi sunt mai sigure când e vorba de elaborarea unor programe pentru protecția mediului inconjurător. Astfel, de exemplu, on SUA a luat o mare amploare activitatea micilor antreprenori independenți, care construiesc uzine electrice proprii, folosind ca resursă energetică: gaze, forța vвntului, torentelor montane, biocombustibil.

Așadar, contribuția micului antreprenoriat la dezvoltarea diferitelor sfere este semnificativă. În opinia experților Băncii Mondiale, cel mai mare obstacol în calea asigurării unei creșteri economice stabile, în țările cu economie de tranziție, sunt barierele ce împiedică dezvoltarea micului antreprenoriat și înființarea noilor întreprinderi. Totodată, pentru aceste state, inclusiv Republica Moldova, dezvoltarea micului antreprenoriat reprezintă un factor mult mai esențial, decât pentru țările puternic industrializate. Aceasta se explică prin faptul că, în majoritatea țărilor cu economie tranzitivă, procesul reformelor este însoțit de fenomene de criză, ce conduc la reducerea volumului producției și la falimentul multor ontreprinderi mari, și, prin urmare, la creșterea șomajului și scăderea considerabilă a nivelului de viață al populației.

În asemenea situație, rolul micilor întreprinderi crește simțitor, întrucât lor le revine realizarea unui număr deosebit de mare de sarcini și funcții:

– crearea noilor locuri de muncă;

– sporirea veniturilor și, ca urmare, îmbunătățirea calității vieții populației;

– participarea activă la apariția și dezvoltarea inovațiilor; contribuirea la realizarea transformărilor sociale și modificarea structurii economice a statelor.

Pentru a vedea cum se dezvoltă spiritul antreprenorial în alte state ale lumii, autorul efectuează o analiză comparativă a caracteristicilor antreprenoriatului american și japonez. Cauza rezidă în faptul că organizațiile din Japonia și S.U.A. se caracterizează prin competitivitatea cea mai ridicată. Rezultatele economice uimitoare ale Japoniei și ale S.U.A. din perioada postbelică au determinat o cercetare asiduă a evoluțiilor nipone și americane în încercarea de a descoperi cauzele și factorii ce le-au generat, una din principalele concluzii ale studiilor și observațiilor analiștilor economici fiind aceea că managementul japonez și american are un rol determinant în realizarea performanțelor.

Tabelul 3.1. Caracteristicile definitorii ale antreprenoriatului american și japonez [elaborat de autor]

Din tabelul prezentat, se poate observa că principiile de bază ale antreprenoriatului japonez și american se situează pe poziții diferite, având foarte puține puncte de intersecție. În antreprenoriatul japonez, la baza activităților întreprinderilor nipone se află „Ansinkan”, care înseamnă asigurarea siguranței și protecției clienților. Salariații întreprinderii nipone reunesc câteva elemente importante.

Economia niponă are o structură duală prin faptul că marile grupuri economice de tip ZAIBATSU (MITSUBISHI, MITSUI, SUMITOMO, FUJI, SONWA, DAI ICHI KONGYA) coexistă alături de întreprinderile mici și mijlocii care dețin o pondere de aproximativ 98% din totalul economiei. Înainte de cel de-al doilea război mondial au existat mari conglomerate care își desfășurau activitatea pe lânga o bancă inclusă în cadrul holdingului, acestea erau denumite ZAIBATSU și erau reprezentate de 10 giganți industriali aflați sub conducerea unor familii. După război, forțele aliate ocupante au dizolvat grupurile, pentru a reduce concentrarea pieței și pentru a promova democrația în Japonia. Mai târziu, aceste companii s-au regrupat și și-au luat denumirea de KEIRETSU. Keiretsu reprezintă un grup mare de companii, deseori integrat vertical care cooperează si lucrează foarte strâns unele cu altele. Acest grup include sucursale sau filiale și firme afiliate, dar ramificația este mult mai complexă. O filială reprezintă o firmă care în proporție de peste 50% este proprietatea companiei mama, în timp ce o firmă afiliată este mai puțin de 10% proprietatea firmei mamă.

Chiar dacă economia americană și japoneză reprezintă puteri mondiale remarcabile, totuși performanțele care au fost obșinute sunt datorate de principii diferite. Economia americană a fost și a rămas prin definiție o economie bazată pe firmă/întreprinderea privată; chiar atunci când intervine și influențează afacerile, statul – fie el cel federal, statal sau local – respectă cu sfințenie proprietatea privată și prosperitatea generată de competiție între indivizi/firme. Teoretic, fiecare organizație este motivată sau are drept obiectiv fundamental vizat obținerea de profit. Mai ales dupa 1950, obiectivul fundamental vizat de firme a devenit piața și clienții, profitul fiind privit ca o consecință a rămânerii în afaceri; totuși, top managementul firmelor americane este pragmatic și priveste profitul ca singur criteriu de alocare a resurselor. În managementul japonez, după cum s-a menționat anterior, este bazat pe îmbunătățirea eficienței activității întreprinderii pe baza creșterii productivității muncii salariaților.

S.U.A. reprezintă una dintre cele mai eterogene societăți din lume, societate bazată pe individualism și competiție, societate în care coexistă diverse sisteme: bunăstare și sărăcie, câștig sau pierdere, soluții rapide la o problemă sau lipsa unei soluții etc. Pentru americanul obișnuit exista „da sau nu” (alb – negru) și mai rar nuanța „de poate” între extreme a valorilor culturale ale lumii de afaceri.

O importanță majoră în dezvoltarea și promovarea spiritului antreprenorial o are susținerea de către stat a mediului de afaceri prin intermediul diferitor pîrghii. În acest sens, cercetarea experienței străine privind susținerea din punct de vedere financiar a businessului prezintă o valoare semnificativă.

Pentru etapa actuală de dezvoltare a sectorului antreprenorial din Moldova experiența mondială de susținere de către stat a afacerilor mici prezintă un interes deosebit.

Astfel, în SUA există un mecanism de stimulare financiar-creditară a întreprinderilor mici, ce include subvenții, facilități fiscale și amortizare accelerată.

Facilitățile fiscale acordate întreprinderilor mici au început să fie aplicate în SUA la începutul anilor ’70 ai secolului trecut. În 1978 au fost aprobate cote reduse ale impozitelor pe proprietate pentru întreprinderile mici cu un venit anual care nu depășește 100 mii dolari.

În 1981 din beneficiul impozabil a fost exclusă partea destinată pentru cercetările științifice (65%). Din 1986 au fost diferențiate cotele de impozitare a beneficiului. Pentru un beneficiu de până la 50 mii dolari cota de impozitare constituie până la 15%, de la 50 la 75 mii – 25%, peste 75 mii dolari – 34%. Pentru întreprinderile mici, cotele erau reduse și constituiau între 15 și 28%.

O metodă destul de eficientă de stimulare a micilor afaceri este sistemul contractelor de stat. În corespundere cu legea SUA despre micul business din 1978, întreprinderile mici aveau acces facil la contractele de stat cu valoare de până la 10 mii dolari, iar din 1980 – până la 25 mii dolari.

Franța oferă firmelor mici împrumuturi de stat pentru investițiile capitale, precum și împrumuturi pe termen lung. Pe parcursul primilor 3 ani de funcționare a întreprinderilor mici, iar în unele cazuri și în următorii doi ani sunt prevăzute facilități impozitare. Pe parcursul a 5 ani nu se impozitează mijloacele care pot fi pierdute. În această țară există un program special de pregătire a managerilor din firmele mici, precum și un serviciu industrial pentru consultare în domeniul managementului.

Japonia este cunoscută prin numărul impunător de facilități fiscale pe care le oferă întreprinderile mici, cele mai importante fiind:

– cota redusă a impozitului pe profit și a impozitului permanent pentru particulari;

– amortizarea accelerată, care constituie 14% din costul inițial al utilajului;

– sistemul de leasing al utilajului, permițând o dotare tehnico-materială mai bună a firmelor mici.

În Anglia funcționează programe inovaționale, sisteme de asigurare a împrumuturilor pe care le contractează firmele mici, orientate spre asigurarea creditelor bancare și garantarea rambursării a 70% din împrumuturile pe termen mediu (2-7 ani).

Analiza contribuției firmelor mici la procesul inovativ din Marea Britanie permite clasificarea ramurilor industriale în două grupe distincte. Prima grupă cuprinde ramurile în care firmele mici au o contribuție redusă (puțin peste 1 la sută) la procesul inovativ: industria autovehiculelor, industria coloranților și vopselelor, industria farmaceutică, industria cimentului etc. Cea de a doua grupă înglobează ramurile in dustriale în care micile firme au o pondere relativ semnificativă în procesul inovativ. Aceste ramuri sunt industria electronică, industria textilă și a covoarelor, industria pielăriei și a încălțămintei. În această grupă contribuția firmelor mici la procesul inovativ este de circa 16%, iar la realizarea produsului net – de 20%.

În Germania funcționează un sistem de asigurări ale creditelor, garantând băncilor comerciale, pentru o perioadă de 15-23 de ani, rambursarea a 80% din împrumuturi. Sistemul fiscal prevede multe facilități pentru afacerile mici. Societățile cu răspundere limitată sunt scutite de impozitul corporativ. Impozitul comercial pe producția realizată este redus, la fel ca și cel asupra venitului firmelor care suportă pierderi. Amortizarea accelerată constituie 10% din prețul de comercializare. Există și privilegii la moștenirea firmelor mici. Această listă poate fi continuată, dar și cele expuse ne permit să înțelegem cum contribuie statul la dezvoltarea micului business.

Danemarca. Pentru acordarea de împrumuturi IMM-urilor în condiții favorabile, a fost încheiată o convenție între Ministerul Industriei și o instituție financiară specializată semiguvernamentală, care prevede crearea unui depozit al statului pe lângă instituția respectivă. În cadrul unui program de garantare a împrumuturilor acordate pentru noi activități ale IMM-urilor, statul garantează împrumuturile ce vizează sectoarele manufacturilor, al construcțiilor și al serviciilor.

În Olanda a fost creat un „mecanism de finanțare” destinat să furnizeze IMM urilor capitaluri cu risc ridicat, acest ajutor acordându-se în funcție de importanța întreprinderilor în structura industrială, de viabilitatea lor economică și de absența altor posibilități de finanțare. Mecanismul de finanțare reprezintă un parteneriat între sectorul public și cel privat, ale căror contribuții sunt de 20% și respectiv 80%, și funcționează în condițiile pieței.

În 2006 Republica Moldova a aprobat Legea privind susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii, care prevede direcțiile susținerii de stat a IMM-urilor, subiectele și obiectele susținerii, fondurile specializate, strategiile de stat etc.

Susținerea de către stat a întreprinderilor mici și mijlocii se efectuează diferențiat în funcție de genul de activitate, de perioada de funcționare și de numărul agenților economici, cu utilizarea diferitor forme și metode de susținere și surse de finanțare.

Susținerea dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii se efectuează de către autoritățile publice, conform strategiilor și programelor de stat aprobate de Guvern, și de către organizații nestatale.

Subiecte ale susținerii de stat a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt ministerele, alte autorități ale administrației publice centrale, autoritățile administrației publice locale, alte organe autorizate. Subiecte ale susținerii nestatale a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt persoanele fizice și juridice, inclusiv străine.

Obiecte ale susținerii de stat a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt întreprinderile micro, mici și mijlocii.

În Republica Moldova a fost creată organizația pentru Dezvoltarea Sectorului Întreprinderilor Mici și Mijlocii (ODIMM), care are statut de organizație necomercială pe lângă Ministerul Economiei, și are drept scop implementarea politicii de stat privind susținerea dezvoltării întreprinderilor micro, mici și mijlocii, în conformitate cu strategiile de susținere a dezvoltării acestui sector și cu alte strategii și programe ale Guvernului.

Strategiile de stat de susținere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt documente de planificare strategică a politicii de stat privind susținerea acestui sector, care definesc obiectivele și identifică prioritățile politicii statului în domeniu.

Strategiile de stat de susținere a dezvoltării sectorului întreprinderilor mici și mijlocii sunt aprobate prin hotărâre de Guvern și stabilesc:

scopurile și obiectivele politicii de stat în domeniul susținerii întreprinderilor micro, mici și mijlocii;

grupurile-țintă de întreprinderi micro, mici și mijlocii vizate de direcțiile strategice de activitate ale politicii de stat;

sarcinile și acțiunile concrete de realizare a strategiilor, inclusiv costurile acestora;

sursele de finanțare;

instituțiile publice responsabile de implementarea strategiilor;

indicatorii de monitorizare a procesului de implementare și impactului generat;

procesul de monitorizare;

termenele de implementare;

alte prevederi necesare implementării strategiilor.

Elaborarea și coordonarea procesului de implementare a strategiilor sunt puse în sarcina Ministerului Economiei.

Finanțarea procesului de realizare a strategiilor se va efectua prin includerea în legea bugetară anuală a resurselor financiare necesare, precum și prin crearea unor fonduri speciale conform legislației în vigoare.

Întreprinderile mici deseori se ciocnesc cu greutăți în perioada demarajului și creșterii extensive. Pentru o afacere mică este deosebit de important ajutorul financiar extern, serviciile de identificare ale partenerilor și de stabilire a relațiilor reciproce, precum și asigurarea echilibrului necesar între datorii și capitalul statutar. În acest sens, un rol important îi revine statului. Modalitățile de susținere de către stat a IMM-urilor diferă de la stat la stat, dar cele mai frecvente sunt acordarea facilităților fiscale, derularea programelor inovaționale etc.

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Concluzionând, autorul susține că dezvoltarea antreprenoriatului este dependentă de necesitatea formării noii percepții și dezvoltării competențelor antreprenoriale, pentru a da dovadă continuă de existența spiritului antreprenorial național în context concret și practic convergent standardelor internaționale. Antreprenoriatul este catalogat ca una din cele mai importante competențe cheie necesare în educația unei persoane.

Pentru a asigura o tendință de convergență cu standardele europene și cu bunele practici internaționale, dezvoltarea antreprenoriatului autohton trebuie să se bazeze pe corelația eficientă a pilonilor:

– competențe antreprenoriale;

– cultura și spiritul antreprenorial;

– calitatea cadrului de reglementare a mediului de afaceri;

– sporirea fluxului de investiții locale și străine.

De asemenea, în conținutul cercetării s-au evidențiat următoarele dimensiuni fundamentale caracteristice antreprenoriatului: proactivitate (orientarea către acțiune), inovație (căutarea și identificarea în permanență de noi soluții și perspective), asumarea riscurilor de eșec, cunoașterea (aplicarea competențelor) și satisfacerea necesităților societății îmbinat cu scopul final al antreprenorului de a obține profit.

Antreprenoriatul necesită a fi format inițial în baza caracteristicilor subiectului ce îl formează, adică a antreprenorului. Particularitățile și dimensiunea calitativă a activității antreprenorului se estimează ca fiind multiplanificată, multiaspectuală, înțesată de foarte multe acțiuni diferite. Aceasta decurge în condiții de schimbare permanentă a mediului unde apar circumstanțe neașteptate, predominată de dependența reciprocă dintre subalterni și dintre alte persoane, se realizează în condiții cu deficit de timp care solicită cerințe înalte față de planificarea timpului propriu.

Aportul micului business în statele cu o economie de piață constă din mai multe elemente importante: preponderența micilor întreprinderi în numărul total al întreprinderilor; crearea locurilor de muncă, inclusiv pentru categoriile de populație socialmente vulnerabile, și combaterea șomajului; înalta eficiență în domeniul cercetărilor și elaborărilor tehnico-științifice; diversificarea structurii economiei.

În urma concluziilor efectuate, pot fi formulate unele recomandări privind dezvoltarea și promovarea spiritului antreprenorial în Republica Moldova:

Formarea antreprenorilor, a personalului de conducere din întreprinderi și a persoanelor care doresc să inițieze o activitate de antrepenoriat, prin participarea acestora la campanii de informare, conferințe și programe de formare profesională acreditate, care să le dezvolte competențe antreprenoriale și manageriale. Certificarea participanților la programele de formare acreditate în domeniul educației antreprenoriale.

Optimizarea abilităților antreprenorilor de a dezvolta și implementa idei de afaceri în scopul creșterii competitivitatății mediului de afaceri din Republica Moldova.

Sporirea gradului de conștientizare și promovare a spiritului antreprenorial prin desfășurarea unei campanii de informare, a unui network între diferite categorii de beneficiari și a unui studiu privind dezvoltarea antreprenoriatului bazat pe competențe antreprenoriale.

Asigurarea facilităților de studiu adecvate și resurse educaționale pentru antreprenori care participă la programe de formare prin implementarea platformei e-Learning dedicată domeniului antreprenorial.

Dezvoltarea antreprenoriatului și susținerea unui mediu de afaceri concurențial, predictibil și stabil legislativ prin stimularea înființării și dezvoltării afacerilor, promovarea culturii antreprenoriale și simplificarea reglementărilor și a procedurilor administrative.

Îmbunătățirea prodigioasă a activității de antreprenoriat poate fi realizată prin ameliorarea infrastructurii fizice, continuarea procesului de debirocratizare, mediatizarea succeselor antreprenoriale, comunicarea mai eficientă a programelor și politicilor guvernamentale.

BIBLIOGRAFIE

ACTE LEGISLATIVE, HOTĂRÎRI ALE GUVERNULUI

Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 -XV din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 159-162 din anul 2003.

Legea Republicii Moldova cu privire la anteprenoriat și întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 2/33, cu modificări și completări.

Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor nr. 1265-XIV din 05.10. 2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 114, cu modificări și completări.

Legea Republicii Moldova cu privire la susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii nr. 206-XVI din 07.07.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 126-130/605, cu modificari si completari.

Legea Republicii Moldova privind revizuirea și optimizarea cadrului normativ de reglementare a activității de întreprinzător, nr. 424-XV din 16.12. 2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 124, cu modificări și completări.

MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

Audretsch D.B., Keilbach M.C., Erik E.L. Entrepreneurship and Economic Growth. New York: Oxford University Press, 2006, 219 p.

Boboc R. ș. a. Antreprenoriat. Inovație. Risc. Chișinău: ASEM, 2003. 96 p.

Bucur I., Cornescu V., Crețoiu Gh. Economie. Ediția a III-a. București: C.H. Beck, 2011. 560 p.

Bugaian L. ș.a. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău: ”Levința Angela” Î.I., 2010. 348 p.

Burduș E. ș.a. Managementul schimbării organizaționale. București: Economica, 2000. 539 p.

Burlacu N. Implementarea paradigmei noi manageriale în managementul corporativ din Republica Moldova. În: Revista Științifică „Studii Economice”, ULIM, an.1, nr.4, dec. 2007 p.154-162.

Bygrave W.D. Theorie building in the entrepreneuship paradigm. In: Journal of Business Venturing 8, 1993, p. 255-280.

Bygrave W.D., Zacharakis A. Entrepreneurship. USA: Wiley, 2010. 632 p.

Certan S. Antreprenoriatul și întreprinzătorul în Republica Moldova: prezent și viitor. Conferința Științifică Internațională din 3-4 octombrie 2008. Chișinău: CEP USM, 2008. p. 5-15.

Ciumac Gh. Apariția și evoluția formelor de activități antreprenoriale. În: Materialele Conferinței naționale cu partcicipare internațională ”Strategii și politici de management în economia contemporană”, ediția a II-a. Chișinău, 2013, p. 168-171.

Cotelnic A. Managementul activității de producere. Chișinău: Evrica, 2003. 207 p.

Cotelnic A. Sisteme de planificare în afaceri. Chișinău: ASEM, 2009. 256 p.

Dicționar de economie / colectiv de autori ed. a 2-a. București: Economica, 2001. 520 p.

Douglas M. Relating Education to Entrepreneurial Success. New York: Business Horizons Vol. 19, 1976. p. 40-45.

Drucker P. Inovația și sistemul antreprenorial. București: Enciclopedică, 1999. 188 p.

Drucker P.F. Innovation and Entrepreneurship. New York: Harper Paperbacks, 2006. 288 p.

Efros S. Aspecte ale antreprenoriatului constructiv în contextul relațiilor economice de piață. În: Revista „Economie și Sociologie” nr.2/2013, IEFS, Chișinău, 2013, p. 134-148.

Efros S. Baza socială a antreprenoriatului din Republica Moldova: caracteristica și identificarea nevoii de competențe specifice antreprenorului. În: Materialele Conferinței naționale cu participare internațională ”Strategii și politici de management în economia contemporană”, ediția a II-a, Chișinău: ASEM, 2013, p. 201-205.

Efros S. Dezvoltarea relațiilor economice de piață prin prisma implimentării antreprenoriatului constructiv. În: Revista „Studii Economice” an.4, nr1-2, ULIM, Chișinău, 2010, p. 211-222.

Efros S. Soluționarea contradicțiilor dezvoltării economice prin prisma antreprenoriatului constructiv. În: Revista „Studii Economice” an.6, 3-4, ULIM, Chișinău, 2012, p. 164-169.

Frunzăverde D. ș.a. Antreprenoriat: teorie și practică. Timișoara: Mirton, 2005. 168 p.

Goleman D. Intelegența emoțională. trad.: Nistor I-M. București: Curtea Veche, 2001. 424 p.

Grigore A. Trăsăturile de personalitate și stilurile manageriale: lucrare științifică. Costești: Ars Libri, 2012. 238 p.

Gustav F. Papanek. The development of entrepreneurship. In: The American Economic Review. Vol.52, No.2 May 1962, p. 46-58.

Kuratko O.F., Hodgetts R.M. Entrepreneurship: Theory, Process, Practice. USA: Cengage Learning, 2008. 544 p.

Lindell M. How managers should ghange their style in a business life cicle. In: European Management Jurnal, vol. 9, nr. 3. 1991. p. 75-89.

Marshall A. Principles of Economics. London: Macmillan and Co, 1920. 871 p.

Marx K., Engels F. Capital: A Critique of Political Economy – Vol. II: The Process of Circulation of Capital. New York: Cosimo Clascics, 2007. 620 p.

Moraru G.-M. ș.a. Dezvoltarea competențelor manageriale și tehnologice ale personalului operațional. Sibiu: Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, 2009. 276 p.

Oprea L. CSR vector. Decizii. Decizii. Decizii. Cum alegi să crești? București: Universul Juridic, 2011. 298 p.

Sangram K.M. Fundamentals of Entrepreneurship. U.S.A.: PHI Learning Pvt.Ltd., 2005. 200 p.

Shapiro A. The Displaced Uncomfortable Entrepreneur. New York: Psychologiy Today, Vol 8, 1975. 148 p.

Sîrbu I. Dinamismul sistemului de conducere al organizațiilor formale și non formale. În: Responsabilitatea socială corporativă și dezvoltarea durabilă. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: Academia de Studii Economice a Moldovei, 2011, p. 21-27.

Solcan A. Bazele antreprenoriatului: Dezvoltarea unei mici afaceri. Chișinău: Elena-V.I., 2006. 176 p.

Solcan A. Managementul micului business. Chișinău: ASEM, 2001. 299 p.

Stevenson H., Jarillo J.C. A paradigm of entrepreneurship: Entrepreneurial management. In: Strategis Management Journal 11/1, 1990. p. 17-27.

Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020”: ȘAPTE soluții pentru creșterea economică și reducerea sărăciei, 2012. 49 p.

Thierry V. Entrepreneuriat: Connaître l'entrepreneur, comprendre ses actes. Paris: L'Harmattan, 2000. 208 p.

Ulian G. Micul business – cale de utilizare efectivă a resurselor de muncă. Chișinău: ASEM, 1999. 270 p.

Van de Ven A.H. The development of an infrastructure for entrepreneurship. In: Journal of Bussines Venturing 8/3, 1993. p. 211-239.

Viramgami H.S. Fundamentals of Entrepreneurship. U.S.A.: APH Publishing, 2007. 200 p.

Aнcoфф И, Cтpатeгичecкoe yпpавлeниe. Mocква: Экoнoмика, 1989. 421 c.

Гepбep M. Mалый бизнec – oт иллюзий к ycпexy: вoзвpащeниe к мифy пpeдпpиниматeльcтва. Mocква: Oлимп-Бизнec, пepeвoд c англ., 2005. 240 c.

Лeoнтьeв A.H. Дeятeльнocть, coзнаниe, личнocть. Mocква: Плитиздат, 1975. 349 c.

Mинцбepг Г. Cтpyктypа в кyлакe. Coзданиe эффeктивнoй opганизации.CПб: Питep, 2003. 320 c.

Oнoфpeй A., Дyдoглo T. Пpoблeмы pазвития иннoвациoннoгo пpeдпpиниматeльcтва в Moлдoвe. B: Mатepиалы Meждyнаpoднoй наyчнo-пpактичecкoй кoнфepeнции "Pазвитиe иннoвациoнныx тexнoлoгий и иx значeниe для мoдepнизации coциальнo-экoнoмичecкoй cиcтeмы" Poccия, Cаpатoв, 2011, c. 126-137.

Pидл Ж. Упpавлeниe в бизнece.(пepeвoд c англ. O.И. Mакcимeнкo). Mocква: Acтpeль, 2005. 409 c.

Cыpбy И. M. Cиcтeмы планиpoвания в бизнece. Кишинeв: MЭA, 2008. 364 c.

Якoвлeв B.M. Кoнcтpyктивнoe пpeдпpиниматeльcтвo. Mocква: ИПA Tpил, 1994. 232 c.

SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE

Esența antreprenoriatului și micilor afaceri http://www.referatmd.com /economie/esenta-antreprenoriatului-si-micilor-afaceri (vizualizat 25.03.2014)

Antreprenoriatul: concepte, forme și tipologii. http://www.referatmd.com /economie/antreprenoriatul-concept-forme-si-tipologii (vizualizat 15.04.2014)

Antreprenorul de succes. http://www.referatmd.com/economie/antreprenorul-de-succes (vizualizat 16.03.2014)

Entrepreneur Factor Inputs and Small Business Longevity.http://www.antreprenor.su (vizualizat 03.03.2014)

The notion of entrepreneurship in Europe today. Mr Andreas Annopoulus-Attorney. http://www.youngbalkanleaders.gr/UserFiles/File/Entrepreneurship%20in%20Europe.pdf (vizualizat 04.01.2014)

Comisia Europeană ”Planul de acțiune antreprenoriat 2020” http://www.eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0795:FIN:RO:PDF (vizualizat 11.04.2014)

Esența antreprenoriatului și micilor afaceri http://www.referatmd.com /economie/esenta-antreprenoriatului-si-micilor-afaceri (vizualizat 25.03.2014)

Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova. http://www.cis.gov.md (vizualizat 10.11.2013)

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. http://www.statistica.md (vizualizat 10.11.2013)

Antreprenoriatul – oportunitate, abilitate, inovație, viitor. Studiu privind dezvoltarea oportunităților antreprenoriale cu referire specifică la noile domenii de ocupare pe piața muncii (societatea informațională). http://www.roedu.net/en/story/conferin-de-informare-i-diseminare-rezultatelor-studiului-final-privind-dezvoltarea-oportunit – (vizualizat 16.01.2014)

Guy le Boterf, Construire les compétences individuelles et collectives. http://www.guyleboterf-conseil.com (vizualizat 10.02.2014)

Manual de bune practice. Identificarea nevoilor de competențe specific în rândul micilor antreprenori. Proiect cofinanțat din Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane 2007-2013. Operations Research, februarie 2011. http://www.cityaudit.ro/webview/files/Manual_bune_practici.pdf (vizualizat 24.11.2013)

Proiect O.C.U.P., cofinanțat din Fondul Social European prin Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane 2007-2013. http://ocup.ro/servicii-online/despre-antreprenoriat/ (vizualizat 10.11.2013)

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3

BIBLIOGRAFIE

ACTE LEGISLATIVE, HOTĂRÎRI ALE GUVERNULUI

Codul muncii al Republicii Moldova nr. 154 -XV din 28.03.2003. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova nr. 159-162 din anul 2003.

Legea Republicii Moldova cu privire la anteprenoriat și întreprinderi nr. 845-XII din 03.01.1992. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 1994, nr. 2/33, cu modificări și completări.

Legea Republicii Moldova cu privire la înregistrarea de stat a întreprinderilor și organizațiilor nr. 1265-XIV din 05.10. 2000. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2000, nr. 114, cu modificări și completări.

Legea Republicii Moldova cu privire la susținerea sectorului întreprinderilor mici și mijlocii nr. 206-XVI din 07.07.2006. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2006, nr. 126-130/605, cu modificari si completari.

Legea Republicii Moldova privind revizuirea și optimizarea cadrului normativ de reglementare a activității de întreprinzător, nr. 424-XV din 16.12. 2004. În: Monitorul Oficial al Republicii Moldova, 2005, nr. 124, cu modificări și completări.

MONOGRAFII, ARTICOLE, MANUALE

Audretsch D.B., Keilbach M.C., Erik E.L. Entrepreneurship and Economic Growth. New York: Oxford University Press, 2006, 219 p.

Boboc R. ș. a. Antreprenoriat. Inovație. Risc. Chișinău: ASEM, 2003. 96 p.

Bucur I., Cornescu V., Crețoiu Gh. Economie. Ediția a III-a. București: C.H. Beck, 2011. 560 p.

Bugaian L. ș.a. Antreprenoriat: inițierea afacerii. Chișinău: ”Levința Angela” Î.I., 2010. 348 p.

Burduș E. ș.a. Managementul schimbării organizaționale. București: Economica, 2000. 539 p.

Burlacu N. Implementarea paradigmei noi manageriale în managementul corporativ din Republica Moldova. În: Revista Științifică „Studii Economice”, ULIM, an.1, nr.4, dec. 2007 p.154-162.

Bygrave W.D. Theorie building in the entrepreneuship paradigm. In: Journal of Business Venturing 8, 1993, p. 255-280.

Bygrave W.D., Zacharakis A. Entrepreneurship. USA: Wiley, 2010. 632 p.

Certan S. Antreprenoriatul și întreprinzătorul în Republica Moldova: prezent și viitor. Conferința Științifică Internațională din 3-4 octombrie 2008. Chișinău: CEP USM, 2008. p. 5-15.

Ciumac Gh. Apariția și evoluția formelor de activități antreprenoriale. În: Materialele Conferinței naționale cu partcicipare internațională ”Strategii și politici de management în economia contemporană”, ediția a II-a. Chișinău, 2013, p. 168-171.

Cotelnic A. Managementul activității de producere. Chișinău: Evrica, 2003. 207 p.

Cotelnic A. Sisteme de planificare în afaceri. Chișinău: ASEM, 2009. 256 p.

Dicționar de economie / colectiv de autori ed. a 2-a. București: Economica, 2001. 520 p.

Douglas M. Relating Education to Entrepreneurial Success. New York: Business Horizons Vol. 19, 1976. p. 40-45.

Drucker P. Inovația și sistemul antreprenorial. București: Enciclopedică, 1999. 188 p.

Drucker P.F. Innovation and Entrepreneurship. New York: Harper Paperbacks, 2006. 288 p.

Efros S. Aspecte ale antreprenoriatului constructiv în contextul relațiilor economice de piață. În: Revista „Economie și Sociologie” nr.2/2013, IEFS, Chișinău, 2013, p. 134-148.

Efros S. Baza socială a antreprenoriatului din Republica Moldova: caracteristica și identificarea nevoii de competențe specifice antreprenorului. În: Materialele Conferinței naționale cu participare internațională ”Strategii și politici de management în economia contemporană”, ediția a II-a, Chișinău: ASEM, 2013, p. 201-205.

Efros S. Dezvoltarea relațiilor economice de piață prin prisma implimentării antreprenoriatului constructiv. În: Revista „Studii Economice” an.4, nr1-2, ULIM, Chișinău, 2010, p. 211-222.

Efros S. Soluționarea contradicțiilor dezvoltării economice prin prisma antreprenoriatului constructiv. În: Revista „Studii Economice” an.6, 3-4, ULIM, Chișinău, 2012, p. 164-169.

Frunzăverde D. ș.a. Antreprenoriat: teorie și practică. Timișoara: Mirton, 2005. 168 p.

Goleman D. Intelegența emoțională. trad.: Nistor I-M. București: Curtea Veche, 2001. 424 p.

Grigore A. Trăsăturile de personalitate și stilurile manageriale: lucrare științifică. Costești: Ars Libri, 2012. 238 p.

Gustav F. Papanek. The development of entrepreneurship. In: The American Economic Review. Vol.52, No.2 May 1962, p. 46-58.

Kuratko O.F., Hodgetts R.M. Entrepreneurship: Theory, Process, Practice. USA: Cengage Learning, 2008. 544 p.

Lindell M. How managers should ghange their style in a business life cicle. In: European Management Jurnal, vol. 9, nr. 3. 1991. p. 75-89.

Marshall A. Principles of Economics. London: Macmillan and Co, 1920. 871 p.

Marx K., Engels F. Capital: A Critique of Political Economy – Vol. II: The Process of Circulation of Capital. New York: Cosimo Clascics, 2007. 620 p.

Moraru G.-M. ș.a. Dezvoltarea competențelor manageriale și tehnologice ale personalului operațional. Sibiu: Universitatea "Lucian Blaga" din Sibiu, 2009. 276 p.

Oprea L. CSR vector. Decizii. Decizii. Decizii. Cum alegi să crești? București: Universul Juridic, 2011. 298 p.

Sangram K.M. Fundamentals of Entrepreneurship. U.S.A.: PHI Learning Pvt.Ltd., 2005. 200 p.

Shapiro A. The Displaced Uncomfortable Entrepreneur. New York: Psychologiy Today, Vol 8, 1975. 148 p.

Sîrbu I. Dinamismul sistemului de conducere al organizațiilor formale și non formale. În: Responsabilitatea socială corporativă și dezvoltarea durabilă. Tezele conferinței internaționale. Chișinău: Academia de Studii Economice a Moldovei, 2011, p. 21-27.

Solcan A. Bazele antreprenoriatului: Dezvoltarea unei mici afaceri. Chișinău: Elena-V.I., 2006. 176 p.

Solcan A. Managementul micului business. Chișinău: ASEM, 2001. 299 p.

Stevenson H., Jarillo J.C. A paradigm of entrepreneurship: Entrepreneurial management. In: Strategis Management Journal 11/1, 1990. p. 17-27.

Strategia națională de dezvoltare „Moldova 2020”: ȘAPTE soluții pentru creșterea economică și reducerea sărăciei, 2012. 49 p.

Thierry V. Entrepreneuriat: Connaître l'entrepreneur, comprendre ses actes. Paris: L'Harmattan, 2000. 208 p.

Ulian G. Micul business – cale de utilizare efectivă a resurselor de muncă. Chișinău: ASEM, 1999. 270 p.

Van de Ven A.H. The development of an infrastructure for entrepreneurship. In: Journal of Bussines Venturing 8/3, 1993. p. 211-239.

Viramgami H.S. Fundamentals of Entrepreneurship. U.S.A.: APH Publishing, 2007. 200 p.

Aнcoфф И, Cтpатeгичecкoe yпpавлeниe. Mocква: Экoнoмика, 1989. 421 c.

Гepбep M. Mалый бизнec – oт иллюзий к ycпexy: вoзвpащeниe к мифy пpeдпpиниматeльcтва. Mocква: Oлимп-Бизнec, пepeвoд c англ., 2005. 240 c.

Лeoнтьeв A.H. Дeятeльнocть, coзнаниe, личнocть. Mocква: Плитиздат, 1975. 349 c.

Mинцбepг Г. Cтpyктypа в кyлакe. Coзданиe эффeктивнoй opганизации.CПб: Питep, 2003. 320 c.

Oнoфpeй A., Дyдoглo T. Пpoблeмы pазвития иннoвациoннoгo пpeдпpиниматeльcтва в Moлдoвe. B: Mатepиалы Meждyнаpoднoй наyчнo-пpактичecкoй кoнфepeнции "Pазвитиe иннoвациoнныx тexнoлoгий и иx значeниe для мoдepнизации coциальнo-экoнoмичecкoй cиcтeмы" Poccия, Cаpатoв, 2011, c. 126-137.

Pидл Ж. Упpавлeниe в бизнece.(пepeвoд c англ. O.И. Mакcимeнкo). Mocква: Acтpeль, 2005. 409 c.

Cыpбy И. M. Cиcтeмы планиpoвания в бизнece. Кишинeв: MЭA, 2008. 364 c.

Якoвлeв B.M. Кoнcтpyктивнoe пpeдпpиниматeльcтвo. Mocква: ИПA Tpил, 1994. 232 c.

SURSE STATISTICE ȘI PRACTICE

Esența antreprenoriatului și micilor afaceri http://www.referatmd.com /economie/esenta-antreprenoriatului-si-micilor-afaceri (vizualizat 25.03.2014)

Antreprenoriatul: concepte, forme și tipologii. http://www.referatmd.com /economie/antreprenoriatul-concept-forme-si-tipologii (vizualizat 15.04.2014)

Antreprenorul de succes. http://www.referatmd.com/economie/antreprenorul-de-succes (vizualizat 16.03.2014)

Entrepreneur Factor Inputs and Small Business Longevity.http://www.antreprenor.su (vizualizat 03.03.2014)

The notion of entrepreneurship in Europe today. Mr Andreas Annopoulus-Attorney. http://www.youngbalkanleaders.gr/UserFiles/File/Entrepreneurship%20in%20Europe.pdf (vizualizat 04.01.2014)

Comisia Europeană ”Planul de acțiune antreprenoriat 2020” http://www.eur-lex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?uri=COM:2012:0795:FIN:RO:PDF (vizualizat 11.04.2014)

Esența antreprenoriatului și micilor afaceri http://www.referatmd.com /economie/esenta-antreprenoriatului-si-micilor-afaceri (vizualizat 25.03.2014)

Camera Înregistrării de Stat a Republicii Moldova. http://www.cis.gov.md (vizualizat 10.11.2013)

Biroul Național de Statistică al Republicii Moldova. http://www.statistica.md (vizualizat 10.11.2013)

Antreprenoriatul – oportunitate, abilitate, inovație, viitor. Studiu privind dezvoltarea oportunităților antreprenoriale cu referire specifică la noile domenii de ocupare pe piața muncii (societatea informațională). http://www.roedu.net/en/story/conferin-de-informare-i-diseminare-rezultatelor-studiului-final-privind-dezvoltarea-oportunit – (vizualizat 16.01.2014)

Guy le Boterf, Construire les compétences individuelles et collectives. http://www.guyleboterf-conseil.com (vizualizat 10.02.2014)

Manual de bune practice. Identificarea nevoilor de competențe specific în rândul micilor antreprenori. Proiect cofinanțat din Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane 2007-2013. Operations Research, februarie 2011. http://www.cityaudit.ro/webview/files/Manual_bune_practici.pdf (vizualizat 24.11.2013)

Proiect O.C.U.P., cofinanțat din Fondul Social European prin Programul operațional sectorial pentru dezvoltarea resurselor umane 2007-2013. http://ocup.ro/servicii-online/despre-antreprenoriat/ (vizualizat 10.11.2013)

ANEXE

Anexa 1

Anexa 2

Anexa 3