Deontologia Relatiilor Publice
Cuprins:
Introducere……………………………………………………………………………………………………………3
I. Deontologia……………………………………………………………………………………………………….5
1.1. Morală, deontologie, control……………………………………………………………………………..5
1.1.1. Morala, principiu fundamental……………………………………………………………………..6
1.1.2. De la morală la etică…………………………………………………………………………………..6
1.1.3. Pro control…………………………………………………………………………………………………9
1.2. Locul și rolul deontologiei……………………………………………………………………………….10
1.3. Principii și valori……………………………………………………………………………………………12
1.4. Respectul pentru adevăr…………………………………………………………………………………..17
II. Coduri deontologice…………………………………………………………………………………………..19
2.1. Aplicarea codurilor…………………………………………………………………………………………..19
2.2. Interpretarea codurilor………………………………………………………………………………………23
2.2.1. Evoluția etică a relațiilor publice…………………………………………………………………..23
2.2.2. Coduri etice în relații publice…………………………………………………………………….. 26
2.2.3. Interpretarea Codului de la Atena………………………………………………………………….28
2.3. Tipurile de clauze……………………………………………………………………………………………..30
III. Deontologia și responsabilitațile in relațiile publice……………………………………………….36
3.1. Aspecte complexe ale luării de decizii deontologice.
3.2. Responsabilitatea în practică.
3.3. Responsabilitatea în informarea publică.
3.4. Responsabilitate socială, modă sau necesitate?
Studiu de caz
IV. Concluzia
Anexe(coduri deontologice din domeniul relațiilor publice).
Bibliografie
Introducere
Parafrazându-l pe George Silberbauer, toate societățile privite diacronic sau segmentar, se bazează pe sisteme etice, deși la prima vedere influența lor pare redusă. Valorile, principiile, contextele unei comunicări interpersonale sau mediatice se organzizează în funcție de vechea dihotomie Bine/ Rău. În consecință, etica nu ar trebui tratată ca un element exterior vieții sociale, ca o disciplină de studiu încredințată unor savanți închiși în turnurile de fildeș ale universităților. Pentru că vorbește despre valori, nu putem evita implicarea în etică, întrucât ceea ce facem- și ceea ce nu facem- poate fi oricând subiectul unei evaluări de natură etică. Volens-nolens, ne implicăm în viața socială, în diferite grade. Sub presiunea dezbaterilor occidentale, mediul românesc a început să sesizeze impactul eticii. Astfel, etica devine din ce în ce mai mult un element fundamental în reconstrucția disciplinelor științifice sau umaniste, iar în viața publică devine o prezență tot mai activă, în domeniul consilierii profesionale. Etica există în comunicarea publică, cel puțin la nivel teoretic. Considerăm că termenul de comunicare publică, deși pare axat pe politic, este o panoplie generoasă, incluzând elemente de etică în mass-media, dar și în relații publice. Ideea de bază a acestei lucrări este oarecum demontarea prejudecății potrivit căreia este nevoie de coduri etice în presă. O altă idee preconcepută, pe care vrem să o nuanțăm este cea prin care relațiile publice sunt asociate cu un comportament lipsit de etică: minciuna, manipularea sau chiar spionajul, deoarece profesia în sine presupune manipulare și propagandă. De fapt relațiile publice, precum orice altă breaslă, își crează, negociază și instituie un mod de-a fi atât interior, cât și în raport cu mediul extern. Etică în PR nu este un oximoron, este un fapt real. Codurile deontologice, drept concretizare a eticii organizaționale, sunt un exemplu concludent al prezenței și eficienței reglementărilor etice în relații publice. O dată adoptat într-o manieră democratică, codul deontologic al respectivei organizații devine un instrument de construcție a relațiilor etice, un mijloc de mediere și o forță deosebită în câștigarea încrederii și prestigiului. Abilitatea de angajare în argumentări etice în relații publice este tot mai căutată, alocându-i-se o responsabilitate și o importanță tot mai mare. Cercetarea academică, studiile universitare, cât și practica profesională, toate se concentrează tot mai mult asupra problemelor de etică. Putem afirma că funcția relațiilor publice se află într-un punct de răscruce. Întrebări, precum care este locul practicianului de relații publice în cadrul organizației? Ar trebui să devină acesta consilierul etic al conducerii sau ar fi de preferat să nu se implice în luarea deciziilor strategice? își fac simțită prezența. Viitorul relațiilor publice ar putea aduce o implicare mai activă a departamentului specific în consilierea managerilor, pe probleme etice, întrucât profesioniștii în PR cunosc valorile publicurilor-țintă și astfel pot anticipa posibile dileme etice în comunicarea cu publicul cât și cu mass-media.
CAPITOLUL I
Deontologia
1.1. Morală, deontologie, control
General vorbind, deontologia într-o profesie implică un control, iar acest control nu este posibil decât pe baze morale. Această ecuație devine mai plauzibilă și poate fi re-descoperită în aspecte ale vieții cotidiene, dacă analizăm separat triada națională. În primul rând, definiția moralei ar avea nevoie de o punere în paranteze. În limbajul curent, morala este aproape sinonimă cu ce trebuie să facă un om, mai ales personaj public (vedetă, politician), pentru a fi acceptat și susținut de grupurile cărora i se adresează. Teoreticienii moralei pun accentul pe judecățile interioare ale individului, aflat în situația de-a alege între bine sau rău, văzute ca recurențe ale vieții sociale, nu doar ca efecte ale trăirilor religioase. Astfel, morala subsumează toate judecățile despre bine și rău, destinate să ghideze comportamentul oamenilor. Valorile morale ne orientează acțiunile sociale spre a atinge binele colectiv sau individual.
1.1.1.Morala, principiu fundamental
Înainte de-a fi interiorizată, morala este un fapt social universal, așa cum o arată chiar etimologia (mores = moravuri). Orice societate cunoaște un ansamblu de reguli de conduită și de valori, clasica opoziție dintre bine și rău existentă în cele mai vechi comunități poate regăsită și în societatea modernă, doar etaloanele după care se stabilesc faptele pozitive și cele negative au suferit modificări. Deși pare îndoielnic la prima vedere, conceptele morale după care ne orientăm acțiunile sociale, sunt rodul unei experiențe generale. Chiar dacă suntem incapabili să definim dintru început binele (…) vom ști cu siguranță și foarte prompt să-l distingem de rău. Binele este un principiu de diferențiere (nu confundăm un om cinstit cu un profitor), ce nu presupune vreo cunoaștere sau vreo competență specială. În spiritul acestei tendințe spre Bine, cerem să se facă dreptate și echilibrul inițial să fie refăcut, în urma acțiunii Răului. Conform teoreticienei Christine le Bihan, această predispoziție interioară este înscrisă în codul nostru genetic și precedă orice gând de a defini cu adevărat, obiectiv, analitic Binele. Totuși, în situații concrete, valorile noastre morale sunt puse la îndoială, mai devreme sau mai târziu. Dacă rolul moralei este acela de a distinge binele de rău și de a alege binele, se pune problema valorii moralei, a justificării posibile a valorilor noastre. Decizia de a face bine este însoțită imediat de o întrebare reflexivă, de un control al moralei asupra structurilor interioare, pentru a evita conflictele ulterioare.
1.1.2.De la morală la etică
Într-un sens restrâns, am putea afirma că experiența morală nu este o experiență fericită. Încercând să înfăptuind Binele, amânăm sau poate renunțăm la propriile interese. Această detașare de propria persoană este însoțită deseori de o incertitudine în ceea ce privește temeiul valorilor și moralitatea actelor noastre. Această îndoială este benefică, pentru că forțează într-o oarecare măsură apariția unei înțelepciuni practice, care să adapteze legea la o situație dată, să pună de acord voința cu lumea exterioară. Cu alte cuvinte, înțelepciunea practică de care vorbește Christine le Bihan poate fi regăsită sub chipul eticii, drept materializare a unor idealuri morale. Termenul etică provine de la grecescul ethos, care originar era polisemantic și , care, înseamnă obicei sau datină. Termenul morală provine de la latinescul mos-mores, care originar înseamnă tot obicei sau datină și obișnuință. Obiceiul este o obișnuință colectivă, iar obișnuința este un obicei individual. Obiceiul sau obișnuința indică un comportament constant, supus unor reguli, pe o perioadă mai îndelungată de timp. Deci la origine, cei doi termeni, unul grecesc, altul latinesc, aveau aproximativ aceeiași semnificație. Pe parcursul evoluției lor etimologice, semnificațiile celor doi termeni se disociază și se fixează. Azi înțelegem prin morală un fenomen real, care ține de viața reală a colectivităților umane și a indivizilor, în timp ce etica desemnează teoria sau știința ce investighează acest fenomen real. Urmând această afirmație, portretul unui om moral este creionat astfel: încearcă să facă bine, chiar în situațiile în care acest ideal este în contradicție cu dorințele sale de moment. Pe de altă parte, un om înțelept nu-și dorește decât ceea ce merită cu adevărat și nu-și irosește timpul încercând să înfăptuiască false idealuri. În contextul postmodern, aceste separații și nuanțări tind să nu-și mai găsească vreun corespondent palpabil, dar pentru greci etica era un mod de-a fi, distingând binele adevărat de binele fals, adică de a accepta ceea ce ne este cu adevărat util și de a respinge mirajele produse de imaginație: căutarea a ceeea ce este plăcut nu e condamnabilă din punct de vedere moral, însă nu e înțelept să acționezi fără să știi ce-ți este mai util să-ți dorești. Concis, etica ar fi garanția unei vieți fericite, pe când morala și judecata interioară între ce e bine și ce e rău ne-ar întrista: Etica presupune o cunoaștere adevărată a lucrurilor, cel mai înalt grad al acestei cunoașteri conducând la înțelepciune, adică la fericire deplină. Morala exprimă o judecată asupra lucrurilor care ne face să condamnăm distana dintre ideal și real. Deși etica propune o reconciliere a fericirii și sacrificiul pentru virtute, oricând ar putea apărea în conștiința omului riscul unei renunțări la universal. Această renegare a virtuții este des întâlnită în viața de zi cu zi, când suntem tentați să tolerăm Răul sau când căutăm pretexte în anumite contexte, pentru a ne satisface interesele personale, deseori egoiste. Probabil cel mai elocvent exemplu al conflictului interior între ce trebuie să facă și ce simte un om se regăsește în ideea creștinismului de iubire pentru celălalt ca datorie morală. A face din iubirea de sine norma și modelul iubirii pentru celălalt creează totuși probleme. Experiența dovedește că, într-adevăr, iubirea de sine ce-l îndeamnă pe fiecare să se prefere celorlalți împiedică în realitate iubirea ce ar trebuiei individual. Obiceiul sau obișnuința indică un comportament constant, supus unor reguli, pe o perioadă mai îndelungată de timp. Deci la origine, cei doi termeni, unul grecesc, altul latinesc, aveau aproximativ aceeiași semnificație. Pe parcursul evoluției lor etimologice, semnificațiile celor doi termeni se disociază și se fixează. Azi înțelegem prin morală un fenomen real, care ține de viața reală a colectivităților umane și a indivizilor, în timp ce etica desemnează teoria sau știința ce investighează acest fenomen real. Urmând această afirmație, portretul unui om moral este creionat astfel: încearcă să facă bine, chiar în situațiile în care acest ideal este în contradicție cu dorințele sale de moment. Pe de altă parte, un om înțelept nu-și dorește decât ceea ce merită cu adevărat și nu-și irosește timpul încercând să înfăptuiască false idealuri. În contextul postmodern, aceste separații și nuanțări tind să nu-și mai găsească vreun corespondent palpabil, dar pentru greci etica era un mod de-a fi, distingând binele adevărat de binele fals, adică de a accepta ceea ce ne este cu adevărat util și de a respinge mirajele produse de imaginație: căutarea a ceeea ce este plăcut nu e condamnabilă din punct de vedere moral, însă nu e înțelept să acționezi fără să știi ce-ți este mai util să-ți dorești. Concis, etica ar fi garanția unei vieți fericite, pe când morala și judecata interioară între ce e bine și ce e rău ne-ar întrista: Etica presupune o cunoaștere adevărată a lucrurilor, cel mai înalt grad al acestei cunoașteri conducând la înțelepciune, adică la fericire deplină. Morala exprimă o judecată asupra lucrurilor care ne face să condamnăm distana dintre ideal și real. Deși etica propune o reconciliere a fericirii și sacrificiul pentru virtute, oricând ar putea apărea în conștiința omului riscul unei renunțări la universal. Această renegare a virtuții este des întâlnită în viața de zi cu zi, când suntem tentați să tolerăm Răul sau când căutăm pretexte în anumite contexte, pentru a ne satisface interesele personale, deseori egoiste. Probabil cel mai elocvent exemplu al conflictului interior între ce trebuie să facă și ce simte un om se regăsește în ideea creștinismului de iubire pentru celălalt ca datorie morală. A face din iubirea de sine norma și modelul iubirii pentru celălalt creează totuși probleme. Experiența dovedește că, într-adevăr, iubirea de sine ce-l îndeamnă pe fiecare să se prefere celorlalți împiedică în realitate iubirea ce ar trebui să fie destinată aproapelui. Lucrurile se complică, dacă încercăm o punere în paranteze a preceptelor creștine, considerate din start adevărate și imuabile. Astfel, pentru că ne identifică cu celălalt la un anumit moment, putem simți milă față de situația acestuia. În general, mila este văzută ca o atitudine morală, întrucât ar tempera iubirea de sine și ar duce la o contopire cu ființa celuilalt. Cu toate acestea, când celălalt suferă, această condiție îi aparține. Identificarea autentică nu înseamnă confuzie; mila în fața unei suferințe se manifestă numai dacă eu nu resimt această suferință. În acest context, mila se menține în limitele iubirii de sine și nu poate fi considerată o atitudine morală într-o formă pură. O dată cu Max Weber, devine tot mai evidentă diferența dintre o etică a convingerii, ce constă în a acționa ținând seama de principii, fără a te teme de consecințele actului și o etică a responsabilității ce privește rezultatul și presupune ca subiectul acțiunii să fie răspunzător de ceea ce a făcut, chiar dacă n-a vrut s-o facă. Omul este marcat neîncetat de efortul de a nu fi trădat de inițiativele pe care le-a luat. Mai mult, nimeni nu are dreptul să fie dezinteresat de consecințele actelor sale, a te mulțumi să acționezi cu bune intenții fără să-ți pese de consecințele obiective înseamnă să ai conștiința împăcată, convins fiind că n-ai făcut rău în mod voit. Nu-i suficient ca intenția să fie bună pentru a pune în valoare acțiunea, trebuie ca și actul în sine să aibă o valoare. Pe de altă parte (…) voința prea bine intenționată, voința ce se preocupă la modul fanatic de binele celuilalt uită să-i respecte și voința celuilalt sau îi face rău.
1.1.3. Pro control
De-a lungul timpului, filozofii și teoreticenii moralei au accentuat ideea că un comportament adecvat în societatea umană implică un anumit control, în diferite grade, în funcție de contextul social dintr-un anumit moment dat. Intenția morală și îndeplinirea datoriei nu sunt sinonime. Ca să fii moral, nu-i de ajuns să te mulțumești acționând prind adaptarea comportamentului exterior la imperativele morale ale contextului social, pentru a salva aparențele și a nu-l dezamăgi pe celălalt/ceilalți. De exemplu, un comerciat necinstit își va controla reputația, încercând să pară contrariul. Controlul intențiilor și ulterior al comportamentelor există chiar și în situații sociale extreme, un sfânt face bine, pentru că înclină să considere acest lucru fundamental pentru existența sa, la fel de bine cum un fanatic este convins că se află în slujba unei cauze pozitive. În ambele cazuri, certitudinea interioară elimină orice întrebare ulterioară privind consecințele faptelor. Semantic, libertatea s-ar opune controlului. În accepția lui Kant, libertatea este inevitabil condiționată de o necesitate exterioară. Dacă este absurd să-i ceri unui om odată dezechilibrat să nu cadă în vid, în schimb are sens să-i ceri unui om să nu mintă. În primul caz, omul este supus, ca oricare alt lucru din natură, unei legi universale și necesare care exclude libertatea; în celălalt, te adresezi capacității sale de a respecta sau încălca reguli interioare sau impuse din exterior. Imperativul kantian trebuie, deci poți își găsește concretizarea, atunci când ne inhibăm voința pentru a nu face Rău, fiind conștienți de responsabilitatea inerentă a oricărui gest social. Extrapolând, Schopenhauer consideră că imperativele categorice drept forme de control, pe care ni le impunem, sunt egoiste: îmi interzic în cele din urmă să fac ceea ce nu mi-ar plăcea să mi se facă și care mi-ar contrazice utilitatea. Îmi condiționez datoria de necesitatea unei reciprocități și cedez presiunii celui mai vechi interes care există: acela de a rămâne în viață. Fac bine pentru că mi-e teamă să nu mi se facă rău și o fac în măsura în care nu mi se face rău. Lăsând departe afirmațiile dure ale filozofului german privind nevoile omului slab, care ridică la nivel de valoare propria neputință, teama de-a fi judecați și pedepsiți poate fi o modalitate eficientă de control. Chiar iș în concepțiile moderne despre morală și libertate, controlul există, deși influența sa pare mai slabă, comparativ cu epocile istorice precedente. Astfel, Jean-Paul Sartre credea că în realitate orice deliberare morală este falsificată. Alegem între două valori (…) fără să cântărim prea mult. Simulăm ezitarea între motivele sau mobilurile cărora le-am conferit înainte o anumită valoare. Hotărârea finală nu face decât să confirme această alegere prealabilă. Morala nu este mai mult decât o alegere de sine prin sine. Oricare ar fi natura acțiunilor noastre sociale, la un anumit moment ne vom afla în situația unui conflict al datoriilor, pentru care nici o teorie despre etică și morală nu are o soluție sau un set de soluții menite să refacă echilibrul interior. Actul de a alege este în realitate întotdeauna problematic. Cum să împaci respectul datorat proprietății celuilalt cu revolta împotriva nedreptății pe care o provoacă împărțirea bunurilor sau cum să împaci datoria pe are o are fiecare de a-și conserva propria viață cu datoria ce-i revine, pe timp de război, de a fi gata să moară pentru patrie?. Alegerea celui mai mic rău cu putință poate fi considerată imaginea moralității trăite, în sensul cartezian de a nu-ți lipsi voința în executarea tuturor lucrurilor pe care le consideri a fi cele mai bune.
1.2. Locul și rolul deontologiei
Etimologic și istoric, deontologia este desprinsă din etică și morală. Deontologia este bazată pe morală și moralitate, întregită cu elemente de legalitate. În sens restrîns, aceasta acoperă cadrul de cercetare și interpretare a drepturilor, îndatoririlor și a modului de comportare într-un anumit domeniu al vieții sociale și profesionale. Termenul deontologie provine din cuvintele grecești déon, înseamnând datorie și logos cu sensul specific de disciplină de studiu. Astfel, deontologia este teoria îndatoririlor, a obligațiilor asumate, în mod conștient, în baza cărora omul urmează să acționeze.
Potrivit celor mai recente teorii ale comunicării, actul comunicațional are un rol decisiv în construcția socială a realității, condiționând oarecum existența umană. Comunicăm pentru a exista, fie că este vorba de raporturi interumane, interinstituționale sau chiar interstatale. În oricare dintre aceste contexte, apare de fiecare dată necesitatea existenței unui model etic al comunicării, iar în cadrul dezbaterilor provocate de comunicarea etică un loc important îl ocupă clarificările legate de statutul eticii, rolul ei în raport cu morala, cu legea sau cu deontologia. Teoreticienii și managerii actuali sunt preocupați tot mai mult de relația interdependentă dintre etică, morală și lege, unificate ducând la existența unui cod de conduită specific fiecărei profesii moderne. Cele trei elemente, luate separat, descriu moduri particularizate ale relațiilor interumane: morala se referă la cadrul general al valorilor și al acțiunii în acord cu acestea, etica se referă la norme și standardele de decizie între bine și rău, între ceea ce e deziderabil și ceea ce e indeziderabil, iar legea impune norme și standarde necesare pentru a menține ordinea socială. În contextul actual, considerăm că etica și morala acceptabile din punct de vedere al acțiunii sociale nu pot să intre în conflict cu legea, dar aceasta nu trebuie să fie obligatoriu etică sau morală. Într-o asemenea perspectivă, o temă tot mai importantă devine înțelegerea locului central pe care îl ocupă etica, morala, în regulile de comportament ale indivizilor angajați în spațiul public, iar în context organizațional preocupările tot mai intense pentru deontologie. Pentru a înțelege importanța eticii în comunicarea publică, statutul deontologie trebuie clarificat, operând o distincție între etică, morală și deontologie. Întrucât primii termeni, cei de etică și morală au fost nuațași în această lucrare, utilizarea noțiunii de deontologie ridică și ea probleme, cel puțin în România, unde cel mai adesea se întrebuințează sintagma etică și deontologie pentru a cuprinde ceea ce am putea desemna mai simplu utilizând doar termenul deontologie. Așadar, deontologi desemnează deopotrivă principiile și regulile etice ce trebuie să fie urmate într-o anumită profesie. Conform grilei diferențiatoare propuse de Mihaela Miroiu și Gabriela Blebea Nicolae, morala vizează comportamentul uman bazat pe valori ferme, pe când etica se referă la studiul valorilor și al normelor morale. Deontologia se axează pe etica instituționalizată și pe etica profesională specifică fiecărei meserii. Conform celor două teoreticiene, deontologia este un registru al regulilor care ghidează activitatea unei organizații, presupunând mecanisme de asumare și impunere a respectului față de bunul mecanism intern și exterior. Toate definițiile destinate a lămuri deontologia converg asupra apelului la principii și cadre teoretice ale acțiunii, cât și regulile și asumarea acțiunii etice. Concret, deontologia își dovedește necesitatea și totodată eficiența, dacă o privim ca pe un set de reguli și obligații ale celui ce își asumă codul profesiei sale. Spunând codul profesiei, automat ne gândim la etica profesională, un termen des vehiculat zilele noastre. Sandu Frunză consideră că cele două noțiuni se suprapun, cu deosebirea că deontologia este convenabilă în locul eticii profesionale, dar ambele marchează cadrele generale și practicile etice ale unei profesii.
1.3. Principii și valori
Internet Encyclopedia of Philosophy afirmă că principalele valori, subînțelese prin etică ar fi binele și răul din comportamentul uman. Etica în relații publice, drept exemplificare, implică valori pozitive, cărora le putem găsi întotdeauana antagonismele, precum onestitate, loialitate, cinste, respect, integritate și comunicare deschisă. La o primă vedere, lista valorile subsumate de segmentul relațiilor publice se aseamănă celor presupuse de jurnalism. Între cele două paliere ale comunicării către publicuri intervine un clivaj: relațiile publice se adresează unui public sau mai multor publicuri-țintă, importante pentru dezvoltarea organizației reprezentate, pe când jurnalismul este învestit cu misiunea simbolică de-a lupta pentru interesele unui public extins, pentru unele instituții media, confundându-se cu o națiune întreagă. Deseori între cele două instanțe ale comunicării apar relații tensionate, pe care specialistul in relații publice, va trebui să le amelioreze, conform cutumelor interne potrivit cărora presa trebuie să fie transformată într-un aliat. Probabil, cea mai eficientă cale de-a demonstra valorile relațiilor publice ar fi analizarea criticilor aduse și combaterea lor cu exemple de bună practică în acest segment. Departe de-a stabili o statistică între criticile aduse relațiilor publice și jurnalismului deopotrivă, credem că exemplele următoarele sunt intercondiționate: dacă specialiștii în relații publice nu ar lansa informații false, opinia publică nu ar fi dezinformată. Astfel, organizații precum Corporate Watch critică industria de relații publice ca fiind lipsită de etică, considerând activitățile sale drept cea mai mare amenințare pentru jurnalismul de calitate. Cristina Coman sintetizează în Relațiile Publice. Principii și strategii, valorile esențiale, pe care ar trebui să se întemeieze practica relațiilor publice. Astfel, conform Public Relation Society of America, relațiile publice: a) Sunt un mijloc prin care publicul transmite instituțiilor interesele și dorințele sale; ele interpretează problemele publicului și vorbesc în numele lui; b) Contribuie la corelarea reciprocă a instituțiilor cu publicul, la stabilirea unor relații reciproce mai bune, în beneficiul publicului; c) Sunt o valvă de siguranță a democrației: oferind mijloace de corelare reciprocă, ele readuc șansele de apariție a unor acțiuni arbitrare sau coercitive; d) Sunt un element important al sistemului de comunicare socială; ele permit indivizilor să fie informați asupra multiplelor evenimente și situații care pot să le influențeze viața; Contribuie la dezvoltara responsabilității sociale a unei organizații;
Sunt o caracteristică universală a oricărei activități; oricine care caută acceptarea, cooperarea și afecțiunea celorlalți aplică principiile relațiilor sociale.
Doug Newsom, Judy VanSlyke Turk și Dean Kruckeberg stabilesc un decalog al Relațiilor Publice. Funcția și rolul departamentului de PR poate fi decris astfel:
Relațiile Publice au la bază realitatea, nu paravanele false. Programele planificate în mod conștient, care pun în prim-plan interesul public, sunt baza politicilor corecte.
Relațiile Publice sunt o profesie centrată pe servicii, în care accentul ar trebui pus pe interesul public, nu pe avantajele personale.
Pentru că practicianul de relații publice trebuie să aibă sprijinul publicului pentru diferitele programe și politici, interesul public este criteriul central după care el ori ea ar trebui să selecteze aceste programe și politici.
Pentru că practicianul de relații publice atinge mai multe publicuri prin mass media, care reprezintă canalele publice de comunicare, integritatea acestor canale trebuie menținută.
Pentru că practicienii de relații publice sunt la mijloc între organizație și publicurile ei, aceștia trebuie să fie comunicatori eficienți, conducând informația de la un partener la altul, până câd aceștia se înțeleg unul pe celălalt.
Pentru a accelera comunicarea în două sensuri și pentru a fi comunicatori repsonsabili, practicienii de relații publice trebuie să folosească intensiv cercetarea științifică a opiniei publice.
Pentru a înțelege ce spun publicurile lor și pentru a reacționa eficient, practicienii de relații publice trebuie să folosească științele sociale: psihologia, sociologia, psihologia socială, studii ale opiniei publice și studii de comunicare și semiotică.
Un practician de relații publice trebuie să adapteze rezultatele altor discipline înrudite, inclusiv ale teoriei învățării și ale altor teorii din psihologie, sociologie, științe politice, economie și istorie.
Practicienii de relații publice sunt obligați să explice publicului problemele, înainte ca aceste probleme să devină crize.
Munca unui practician de relații publice trebuie să aibă un singur standard: performanța etică.
O parte din cele 10 porunci ale PR-ului sunt intuitive, precum nevoia de multidisciplinaritate, primele prevederi sunt aproape tautologice, completându-se, dar există și surprize. De exemplu, din porunca nr. 4 înțelegem că un practician al relațiilor publice nu ar trebui să mintă presa. O dilemă etică se naște pe baza acestei recomandări: atunci când compania reprezentată provoacă un dezastru ecologic similar celui din 2000, departamentul de Relații Publice va recunoaște vinovăția din considerente umane sau va urma linia cerută de conducere, dezmințind orice implicare?
Thomas Bivins lansa încă din 1992 ideea luării deciziilor în PR, pe fundamente etice. Conform teoriei generale a sistemelor, organizațiile sunt sisteme deschise, dependente de interacțiunile cu mediul înconjurător. Publicurile sunt în această perspectivă părți vitale ale mediului înconjurător, furnizând informații și feedback-uri către management. Bivins subliniază că susținerea unui proces de luare a deciziilor manageriale în mod etic poate ajuta organizația în dezvoltarea unor interacțiuni de succes cu mediul său. În consecință, valorile etice ar trebui să fie mai atent și detaliat examinate și nicidecum lăsate la voia întâmplării. Recomandările recente pentru practicienii de relații publice recomandă ca aceștia să
alerteze conducerea organizației, ori de câte ori apar probleme de ordin etic. Consilierii de relații publice, de asemenea, ar trebui să ia în calcul valorile publicului intern și extern și să folosească aceste informații pentru a genera soluții pentru dilemele etice.
Dat fiind acest context nou în exercitarea profesiei de relaționist, conceptele de etică devin o necesitate. O dată ce organizația se confruntă cu o criză, este mult prea târziu pentru a începe căutarea unor repere etice. Deontologia profesională ar trebui să se bazeze pe o scrutare sinceră a propriei persoane. Practica ultimilor ani dovedește că alăturarea propriilor valori cu cele ale clientului sau ale angajatorului reprezintă premisa unei relații stabile, pe baza căreia un specialist în relații publice își poate dezvolta cariera.
Deși, la o primă vedere, mediul academic nu pare să ofere soluții pentru situațiile de criză, formarea continuă este din ce în ce mai apreciată și sprijinită de manageri. Profesioniștii în relații publice ar trebui să fie la curent atât cu cercetările academice pentru a fi pregătiți atunci când sunt nevoiți să soluționeze probleme de natură etică. Neidentificarea unei probleme etice în timp util poate constitui un eșec costisitor pentru organizație.
1.4. Respectul pentru adevăr
Spre deosebire de jurnalist, unanim acceptat ca fiind un Don Quijote modern, în căutarea și apărarea adevărului, specialistul în relații publice poate sau nu, să respecte adevărul. Ambiguitatea este menținută chiar în literatura de specialitate, balanța înclinând totuși spre transformarea Adevărului în adevărul companiei. Joe Marconi apelează la următorul exemplu, pentru a evidenția dilema adevărului în relații publice. Un specialist în PR este angajat pentru a publica memorile unui manager de succes. Acesta mărturisește că răposatul său tată a avut în tinerețe legături cu mafia, sub presiunea greutăților financiare. Pe parcursul contractului, specialistul în relații publice, află că, de fapt, tatăl clientului nu era tocmai un tânăr naiv, ci un ucigaș plătit al crimei organizate. Teoreticianul duce povestea mai departe: cartea este publicată în versiunea dictată de acel manager și se întreabă retoric dacă practicianului în relații publice îi trebuiau banii atât de mult încât nu i-a păsat deloc?. De cealaltă parte, orice specialist în PR va argumenta că al său coleg a făcut ce trebuia, conform contractului semnat: nu ar fi putut să renunțe și nici să divulge informații pe surse presei, întrucât ar fi trădat încrederea clientului. De cealaltă parte, Bernard Dagenais propune o viziune mai optimistă, afirmând că Relaționistul nu are nici un interes să încerce voluntar să înșele; pentru el, primordial este să fie fiabil. Fiabilitatea menționată este cel mai bine descrisă prin următorul paragraf: A spune adevărul nu înseamnă a te abține să prezinți și partea bună a lucrurilor. A spune adevărul nu înseamnă neapărat a spune totul; a nu spune totul nu inseamnă a minți.
Spre deosebire de jurnalist, relaționistul iși identifică intotdeauna clientul pentru care lucrează și incearcă să pună in lumină aspectele pozitive ale informației transmise.
În acest sens, putem compara jurnalistul cu un judecător și specialistul în relații publice cu avocatul apărării, după cum urmează: Atunci când judecătorul îl aude pe avocatul apărării cum pledează cauza clientului insistand pe elementele pozitive, utilizand precedente, legi, punând cât mai puțin accent pe anumite aspecte negative, el nu-l consideră pe avocat drept o amenințare pentru justiție. Nu, judecătorul consideră că avocatul apărării iși joacă rolul pentru că tot adevărul să se afle. ÎI consideră un element necesar al procesului și ar fi chiar nemulțumit dacă acuzatul ar fi lăsat singur în fața unui tribunal care are propriile reguli de conduită, foarte stricte și cateodată derutante. Fără îndoială, imaginea de manipulator ca element de distorsionare a adevărului, revine cel mai adesea, când vorbim despre specialistul în relații publice. Și motivul este foarte simplu: Jurnaliștii sunt cei care o difuzează. Însă, jurnaliștii par să uite de păcatele propriei profesii, începând cu faptul că politica editorială este decisă în mare măsură, dacă nu, total de patronat. Dusă la extrem comparația, am putea afirma că echipa redacțională este un fel de departament de relații publice al patronatului.
II. Coduri deontologice
2.1. Aplicarea codurilor
Percepția generală asupra codurilor deontologice presupune că putem vorbi despre norme profesionale în ceea ce privește presa. Dacă există coduri deontologice în relații publice și ce ar presupune acestea pare să fie mai mult un fapt exotic. Această situație poate fi explicată prin dezvoltarea însăși a relațiilor publice, ulterioare marilor gazete de la începutul secolului XIX. Acest clivaj temporal s-a menținut și la nivelul deontologiei: încă din 1910 se iveau premisele creionării normelor etice în presă, pe când reglementările de aceeași factură în PR sunt oarecum recente. Un alt factor, care ar menține starea de confuzie sau proasta imagine a deontologiei în relații publice este însăși atitudinea ambiguă a specialiștilor în PR sau a persoanelor conexe domeniului (analiști, foști angajați). Înainte de-a analiza codurile aferente relațiilor publice și aplicabilitatea lor, o scurtă incursiune istorică, tangențială cu evoluția etică a mass-media, este necesară. Conform lui Claude-Jean Bertrand, orice stat care nu se bazează pe un regim dictatorial, are cel puțin un cod al presei. Imperativul se oprește, când analizăm segmentul PR. De exemplul, statul Chile menționat în afirmația teoreticianului francez nu are un cod deontologic pentru specialiștii în relații publice, ci doar pentu jurnaliști. De o parte și de cealaltă a comunicării mediate în contextul contemporan, atât jurnaliștii, cât și specialiștii în relații publice înțeleg printr-un cod etic un vademecum, la care se pot raporta ori de câte ori întâlnesc o situație dilematică. Claude-Jean Bertrand descrie starea de fapt astfel: În momentul în care un cod este adoptat, adesea există deja o lege. Însă redactorii codului percep totodată insuficiența și pericolele acesteia. Ceea ce redactează aceștia nu este un text sacru, față de care se consideră că fiecare își va lua un angajament absolut, ci un vademecum, a cărui eficiență presupune că jurnalistul posedă un simț moral. Codurile etice în orice meserie pornesc dintr-o tradiție profesională. A învăța la locul de muncă cum trebuie să se comporte un angajat nou sau un veteran al meseriei este un fapt recurent chiar și în zilele noastre. Însă, pentru a rămâne vie, tradiția are nevoie să fie dezbătută, purificată, actualizată, organizată și pusă negru pe alb, la nivel local sau național. Dacă nu ea devine prea vagă, uneori ambiguă sau chiar foarte contestabilă. Obiectivul principal al unui cod este de-a trasa liniile generale ale unei meserii. De exemplu, codul deontologic al farmaciștilor lămurește ce este un farmacist față de un șarlatan și oferă pârghiile minime, prin care un client își poate manifesta nemulțumirea față de un farmacist. Informând publicul asupra profesiei în sine, codul deontologic semnalează faptul că aceasta are reguli de conduită, ceea ce îi sporește credibilitatea. Mai mult de o minimă protecție a clientului, orice cod creează o solidaritate în interiorul grupului: se încearcă înarmarea conștiinței individuale a fiecărui profesionist enunțând valori și principii unanim recunoscute. Codul dă fiecăruia un sentiment de securitate, de forță colectivă. Pe de altă parte, un cod deontologic încearcă să anuleze o posibilă intervenție a Statului. În cazul mijloacelor de comunicare, aceasta poate fi puternică, cum ar fi monopolul asupra hârtiei pentru a crea greutăți financiare presei scrise. Apariția acestui pericol declanșează în rândul profesioniștilor gesturi autoreformiste, primul este acela de a elabora un cod. În spațiul francez, termen de chartă este preferabil celui de cod, chiar dacă la origini charta este o listă de drepturi acordate de un suveran. În cazul presei franceze, charta presupune și o listă a drepturilor jurnalistului, poate în mod util să constrângă conducerea. De unde rezultă foarte des refuzul patronilor de a și-o asuma. Datorită chartei, profesioniștii obțin o protecție împotriva oricărui patron care le-ar cere un comportament contrar interesului public: ei pot argumenta că, dacă ar adopta această conduită, corpul profesional i-ar pune la stâlpul infamiei. În afară de codurile de origine guvernamentală, care se pot asimila decretelor, există coduri naționale, concepute de către o asociație (patronii de presă sau chiar jurnaliștii) și codurile internaționale, cum ar fi Codul Etic al Jurnaliștilor Profesioniști, îmbunătățit continuu din anul 1909. În segmentul mass-media, codurile pot fi clasificate ca monomedia, ca ASNE (Asociația Americană a redactorilor-șefi) pentru presa scrisă sau NAB (Asociația Națională a Difuzorilor) pentru radioteleviziune. În interiorul acestor categorii, fiecare organ de presă își poate stabili un cod etic, cum ar fi reglementările proprii ale Chicago Tribune sau La Croix. De cealaltă parte, în PR, fiecare agenție sau instituție tinde să își impună propriul cod de conduită. De exemplu, Ogilvy & Mather, una dintre cele mai apreciate agenții de PR, propune un cod de etică oarecum neconvențional, în care inovația este pusă pe primul loc. Alte norme deontologice promovate în agenție sunt gentle manners (bunele maniere), hard work (munca asiduă), toleranță rasială sau sexuală sau earning the respect of clients (câștigarea respectului clienților).
Deseori, codurile etice vehiculate în presă sunt contestate, întrucât par să includă reglementări hotărâte de patroni pentru angajații lor, tendința actuală este ca jurnaliștii să își poată manifesta opiniile. În literatura de specialitate, agențiile de PR sunt considerate structuri mai democratice, probabil și datorită faptului că nu sunt puse atât de mult presiunilor exterioare cum sunt instituțiille media, așadar codurile etice tind să fie rareori contestate. Fie că vorbim de presă sau relații publice, este evident faptul că un cod etic normează contractele de muncă, de aceea este de dorit ca acesta să fie tratat cu seriozitate, deopotrivă de angajați, cât și de patronat. Claude-Jean Bertrand recomanda pentru segmentul mass-media consultarea unor experți din exterior, care prin natura lor pot emite recomandări obiective, în virtutea uneie acceptări unanime.
Privite într-o cheie istorică, codurile etice din comunicarea publică, incluzând jurnalismul și relațiile publice, s-au multiplicat la începutul secolului al XX-lea sub efectul mișcărilor progresiste. Ziariștii au fost primii, care au redactat coduri de conduită, pe când primele coduri etice din PR par să fie rodul anilor 1960. Shannon A. Bowen explică această întârziere prin accentuarea recentă a imaginii negative a relațiilor publice. Deseori, relațiile publice sunt asociate minciunii, falsificării realității sau spionajului, fapt întregit de percepția jurnaliștilor asupra PR-ului ca apărare a unei poziții oficiale, indiferent de adevăr. Așadar, conceptul de etică în relații publice devine un oximoron, bază pentru manipulare și propagandă. În acest context, practicile moderne de relații publice sunt considerate a avea un impact semnificativ negativ asupra procesului democratic prin deraierea dezbaterii publice de la problemele cu adevărat importante. Pe fondul scandalurilor provocate de lipsa de comunicare sinceră, cum ar fi criza corporativă de la Enron (2002), precum și alte gafe etice ale firmelor de relații publice, sectorul PR se confruntă cu o criză de identitate. Întrebarea fundamentală este dacă relațiile publice sunt etice sau măcar încearcă? Sunt profesioniștii în PR într-adevăr oameni invizibili, care controlează dezbaterile noastre politice?
2.2.Interpretarea codurilor
2.2.1. Evoluția etică în relații publice
În Statele Unite, practicile timpurii de relații publice au adus în discuție problematica etică în acest sector, deoarece agențiile de presă se bazau tot mai mult pe hiperbolă și senzațional. Eduard Bernays, considerat "părintele relațiilor publice", a numit perioada dintre 1850 și 1905 era publicului damnat. Agenții de presă ofereau publicitate aproape la orice preț, lucru care a generat o reputație nefastă relațiilor publice moderne. Etica ca un fapt concret a intrat în dezvoltarea practicilor moderne de PR în jurul anului 1906, o dată cu declarația de principii a fostului jurnalist și actual practicant de relații publice, Ivy Lee. Acesta a cerut ca publicul să fie informat, deschizând calea adevărului și furnizării de informații exacte prin intermediul departamentului de relații publice. Unul dintre veteranii relațiilor publice, John W. Hill, a susținut că practicianul de relații publice trebuie să acționeze, așa cum o face consilierul etic în managementul oricărei organizații. Preocupările sale s-au centrat pe teme din zona responsabilității sociale și, atât activitatea sa de consilier, cât și publicistica din domeniul relațiilor publice au la bază principii etice. John W. Hill este cel care introduce în PR ideea de o conștiință corporatistă, atât ca o componentă interioară, în sensul ca angajații unei organizații să fie loiali instituției, dar și ca imagine exterioară, pe care publicul o percepe de respectiva organizație. Conflictele civile din anii 1960 au impus atât guvernului american, cât și sectorului de business un grad mai mare de responsabilitate și, astfel, relațiile publice s-au îndreptat către forme mai deschise și mai responsabile social, într-un cuvânt etice. Dezvoltarea managementului problemelor i-a obligat pe oamenii de business la decizii etice și, în mod similar, relațiile publice s-au mulat pe nevoia de acuratețe a publicului.
În ciuda eforturilor relațiilor publice moderne de-a se îndrepta către consilierea pe probleme de etică, totuși acestea au o istorie pătată, după unii critici. Cu toate că începuturile acestei profesii sunt umbrite de o reputație negativă, se pot constata eforturile acesteia de-a depăși stadiul de simplă diseminare a informațiilor, și de a se implica în crearea unui climat etic pentru comunicare. Situația actuală a practicii eticii în PR este strict legată de codurile etice elaborate de cele mai importante asociații de profesioniști. Apartenența la un astfel de grup nu este obligatorie pentru practicieni, dar îl poate ajuta pe membrul-semnatar cel puțin la nivel etic, dacă ținem cont de faptul că membrii asociației consimt să respecte un cod etic, fie că este conceput în termeni negativi sau pozitivi. Pe plan internațional, asociațiile profesionale destinate relațiilor publice au adoptat diverse coduri etice, dar în România situația etică în PR ține încă de domeniul tatonării și al coagulării ideatice. Astfel, printre primele asociații, care au adoptat coduri etice se numără:
Global Alliance for Public Relations and Communication Management; International Public Relations Association (IPRA), care a adoptat Codul de la Atena; European Public Relations Confederation, care a preluat Codul de la Atena și ulterior, și-a formulat propiul cod, Codul de la Lisabona; Public Relations Institute of Australia; Public Relations Society of America; International Association of Business Communicators; Chartered Institute of Public Relations. Aceste coduri etice nu diferă semnificativ în funcție de țară ci, mai degrabă, în funcție de organizația care le adoptă, astfel unele dintre acestea se axează pe anumite sfaturi de natură profesională pentru practicienii de PR (precum Public Relations Institute of Australia – PRSA), în timp ce altele (IPRA sau Chartered Institute of Public Relations – CERP) preferă să se supună unor principii etice generale, care pornesc de la valori precum demnitate, respect, sau drepturile omului. Ca în cazul altor profesii, relațiile publice adoptă coduri etice pentru o mai bună funcționare internă și externă. O dată implementate, codurile devin instrumente în dezvoltarea culturii organizaționale pe o bază etică. Ca element specific PR, putem afirma că orice cod etic pornește de la valori transculturale și principii universale precum onestitatea, cinstea și nevătămarea celorlalți, pentru a legitima situații concrete, locale. Chiar dacă pornesc de la principii universale, unanim acceptate, codurile etice nu au fost și nu vor fi lipsite de critici, în mare parte bazate pe faptul că acestea se îndepărtează de idealurile pe care le presupun sau, mai mult, că ar suferi de contradicții interne. Deseori practicienii susțin că aceste coduri sunt prea vagi ca să poată fi aplicabile în cariera lor sau că nu depășesc un nivel rudimentar. Alții susțin că aceste coduri sunt citite cel mult o dată, urmând să să se facă abstracție totală de ele ulterior. Oricare ar fi situația, specialistul în relații publice știe că există un document oficial, renegat sau respectat cu sfințenie, la care se poate raporta, în cazul în care este subiectul unei dileme etice. Cele mai multe coduri nu presupun metode de monitorizare sau de penalizare în cazul în care o prevedere este încălcată, în afară de simpla excludere a unui membru din asociație. Aceste probleme pe care codurile etice le ridică nu sunt nici noi, nici limitate strict la domeniul relațiilor publice. Unii teoreticieni susțin că, dacă practicienii de relații publice se comportă etic, atunci nu este nevoie de măsuri restrictive. Dacă situația ideală este contrazisă de contextul real, unde există abateri sau mai mari sau mai mici de la litera codului etic.
2.2.2. Coduri etice în relații publice din România
În România s-a înființat Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice (ARRP), ca membru al Confederației Europene de Relații Publice (CERP), având ca principal obiectiv promovarea codului deontologic al specialistului în relații publice și principiile etice privitoare la activitatea de comunicare agreate prin codurile de la Atena și Lisabona. Concepția de bază a ARRP prevede că succesul în relațiile publice este definit de câștigarea și menținerea unei reputații, implicit garantat de principiile eticii deontologice. Principiile asumate de practicianul român de relații publice sunt următoarele: 1.Promovarea identității profesiei de specialist în relații publice, în plan leglislativ, social, educațional și cultural ; 2.Aportul la conștientizarea rolului esențial jucat de PR în societățile democratice; 3.Diferențierea profesiei de alte ocupații din sfera comunicării sociale; 4.Profesionalizarea celor care exercită activități de PR în instituții publice sau entități comerciale; 5.Elaborarea și întărirea standardelor de competență în PR ; 6.Crearea premiselor pentru un forum de dezbatere a problemelor specifice profesiei; 7.Facilitarea schimbului de idei și de experiențe profesionale; 8.Creearea de oportunități de perfecționare în PR; 9.Protejarea intereselor profesionale ale specialiștilor în PR; 10.Medierea și impunerea în societate a valorilor profesionale și morale ale acestui domeniu de activitatea; 11.Dezvoltarea legăturilor specialiștilor români cu omologi din alte țări. Asociația Română a Profesioniștilor în Relații Publice (ARRP) este o organizație non-profit, care funcționează din iunie 1995. Din momentul constituirii și până în prezent, ARRP a reprezentat principalul for de dezbatere a problemelor specifice profesiei de specialist în relații publice în România. La primă analiză a codului etic ce stă la bază, ARRP are ca principale obiective: promovarea principiilor deontologice prevăzute în Codul de la Atena, Codul de la Lisabona, elaborarea unor standarde profesionale pentru desfășurarea activității de relații publice în România și să asigure încrederea diferitelor segmente de public în activitatea de PR, implicit în specialiștii care o desfășoară.
În opinia lui Dumitru Borțun, ARRP a rămas datoare membrilor ei, precum și miilor de lucrători din domeniul Comunicării și Relațiilor Publice cu statuarea unor standarde profesionale, cum ar fi criteriile etice de practicare a profesiei pentru diverse categorii de relaționiști (purtători de cuvânt, directori de comunicare, consilieri de imagine, manageri de agenții, liber-profesioniști); definirea mai precisă a procedurilor de relații publice și a modelelor de evaluare a eficienței acestora; participarea la dezbaterea proiectului de lege lobby-ului și a legii sponsorizării; modificarea prevederilor Codului Fiscal care dezavantajează firmele de relații publice în favoarea celor de advertising; elaborarea unui catalog al specialiștilor și agențiilor de PR din România, al departamentelor și școlilor de PR sau dezbaterea cu Consiliul Național al Audiovizualului a normelor referitoare la așa-numita publicitate mascată, a cărei invocare face superfluă o mare parte a activității de PR. Concluzia paragrafului descriptiv al stării relațiilor publice în spațiul autohton este că ideea în sine și implicațiile practice sunt încă într-o fază incipientă, dar existența unui cod etic, satisfăcător sau mai puțin eficace reglementează profesia și actorii sociali spre o stare de normalitate. Interesante sunt principiile etice, cu care pornesc la drum asociațiile studențești de PR, cum ar fi Asociația de Comunicare Ethos, înființată în 2000. Scopul Asociației este să promoveze comunicarea profesionistă ca mijloc de eficientizare a activității de PR. Această idee de comunicare profesionistă este susținută de formarea și perfecționarea tinerelor generații de relaționiști; îmbunătățirea accesului tinerilor la instrumentele de comunicare publică; acumularea și dezvoltarea unei baze de expertiză în PR sau încurajarea proiectelor cu importanță strategică pentru societatea românească. Cât de mult au reușit tinerii relaționiști să-și impună punctele de vedere este un fapt social, cu implicații pe viitor. Deocamdată, în fiecare an Olimpiadele Comunicări, Gala Societății Civile sau Festivalul de Publicitate atrag atenția asupra existenței unei ramuri tinere, creatoare, pro-europene în cadrul relațiilor publice autohtone.
2.2.3.Codul internațional de etică pentru relații publice – „Code of Athens”
Adoptat în 1965, îmbunătățit prin amendamente în 1968 și 2009, Codul de la Atena tinde să fie un etalon unanim acceptat în sfera relațiilor publice. Conclusiv, acest cod etic se adresează tututor membrilor Asociației Internaționale de Relații Publice (IPRA), care sunt obligați să îl semneze la înscrierea în Asociație. Privit critic, Codul de la Atena se bazează parțial pe Carta Națiunilor Unite, referitoare la drepturile omului și tinde să reglementeze exhaustiv activitatea de PR la nivel global. Tocmai această ultimă trăsătură îl face deseori greu de aplicat în unele state, care vor trebui să completeze, adjusteze anumite prevederi ale codului. Codul de la Atena vorbește încă din preambul de importanța New Media și impactul inerent asupra relațiilor publice, fapt ce îl face actual statelor, care au cunoscut o maturizare lentă a jurnalismului, cum ar fi țările din fostul bloc comunist. Propriu-zis, Codul de la Atena se bazează pe 9 prevederi pozitive și pe alte 4 interdicții. Specialistul în relații publice trebuie:
1. Să contribuie la realizarea climatului moral și cultural care să permită ființelor umane să se realizeze pe deplin și să se bucure de drepturile imprescriptibile la care sunt indreptățiți conform "Declarației Universale a Drepturilor Omului". 2. Să stabilească modele de comunicare și canale care, prin dezvoltarea liberei circulații a informațiilor esențiale, vor face ca fiecare membru al grupului să simtă că este informat și să-i dea totodata sentimentul implicării și responsabilității sale personale, precum si pe cel al solidarității cu ceilalți membri; 3. Să se poarte întotdeauna și în toate împrejurările în așa fel încât să merite și să asigure confidențialitatea celor cu care vine în contact; 4. Să țină minte că, datorită relației dintre profesia sa și public, comportamentul sau – chiar și în particular va avea un impact asupra modului în care profesiunea sa în ansamblu este apreciată. Membrii Asociației Internaționale de Relații Publice vor acționa:
5. Pentru a respecta în cadrul realizării activităților profesionale principiile morale și regulile cuprinse în "Declarația Universală a Drepturilor Omului"; 6. Pentru a respecta și a menține demnitatea umană, precum și pentru a recunoaște dreptul fiecărui individ de a face propriile judecăți;
7. Pentru a asigura condiții morale, psihologice și intelectuale pentru dialog într-un sens real, precum și pentru a recunoaște dreptul părților implicate de a-și prezenta cazul și a-și exprima punctele de vedere; 8. Pentru a acționa, în toate cazurile, în așa fel încât să ia în calcul interesele părților implicate: atât interesele organizației pe care o servesc, cât și interesele publicului țintă;
9. Pentru a realiza acțiunile și angajamentele folosind cuvintele astfel încât să se evite orice neînțelegere și să se manifeste loialitate și integritate în toate cazurile, astfel încât să se păstreze încrederea clienților sau angajaților, actuali sau din trecut, precum și a tuturor audiențelor țintă care sunt afectate de acțiunile sale. În sfârșit, membrii Asociației Internționale de Relații Publice nu vor:
10. Subordona adevărul altor cerințe; 11. Transmite informații care nu sunt bazate pe fapte stabilite și verificabile; 12. Lua parte în orice întreprindere sau acțiune care nu este etică sau onestă sau care poate aduce atingere demnității și integrității umane; 13. Folosi orice metode sau tehnici "de manipulare" concepute pentru a crea motivații subconștiente pe care individul nu le poate controla prin propria sa liberă voință, astfel încât nu poate fi făcut răspunzător de acțiunile întreprinse pe baza lor. Activitatea diferitelor asociații profesionale au obligația de a veghea la respectarea principiilor universale ale comunicării care decurg din Declarația Universală a Drepturilor Omului, dar cel mai bun barometru al respectării normelor etice este însăși conștiința relaționistului. Codul de la Atena, dar și cel de la Lisabona reprezintă standarde internaționale acceptate în comunicare, care îsi propun să asigure un climat al interacțiunii informaționale optim. Codul Atenian are o aplicabilitate globală și derivă din articolele Declarației Universale a Drepturilor Omului, făcând referire la principiile etice ale relațiilor publice. Codul de la Atena are în vedere demnitatea umană și respectul pentru celălalt, în timp ce codul comportamental de la Lisabona este preocupat în special de standarde comportamentale specifice activității de relații publice referitor la directori si angajatori, la media și public și la profesia în sine. Aceste coduri sunt completate de angajamentele specialistului în relații publice de la nivel național. La nivel internațional, însă, codurile de mai sus sunt completate cu diferite declarații ale asociațiilor de reglementare din domeniu. Cu toate că este un text etic actual, Codul de la Atena ar putea include revizuiri și îmbunătățiri, cel puțin în privința conceptului de responsabilitate socială, pe care numeroase corporații, dar și organizații mai mici, l-au adoptat ca atitudine proactivă.
2.3.Tipurile de clauze
Deși codurile deontologice prin principiile enunțate vor varia în funcție de cultura locală, regimul politic, ele neputând fi identice într-o țară liberală față de una comunistă, nici într-o țară musulmană, comparativ cu una budistă, cu toate acestea în conținutul acestora se vor regăsi câteva reguli fundamentale. Potrivit lui Claude-Jean Bertrand, între profesioniști, observatori universitari, beneficiari importați nu există dezacorduri profunde asupra a ceea ce mijloacele de comunicare și implicit relațiile publice ar trebui să facă și ce nu ar trebui să întreprindă niciodată. Chiar în cazul a două ziare provinciale, codurile etice pot fi diferite ca mărime, dacă nu cumva și conținutul poate fi modificat după un anumit unghi de abordare (unul poate proteja viața privată, pe când celălalt trăiește de pe urma evenimentelor paparazzi). Conținutul unui cod sintetic ar putea fi rezumat la: -Valori fundamentale *să respecti viața; *să promovezi solidaritatea între oameni; -Reguli morale generale *să nu minți; *să nu-ți însușești bunurile altuia; *să nu provoci inutil suferință. Teoreticianul francez admite o oarecare confuzie în recomandările codurilor , de aceea propune clasificarea normelor deontologice pe baza a șapte categorii, după cum urmează: I.După natura regulilor: 1.reguli ideale: scopul spre care profesioniștii trebuie să tindă (să nu accepte misiuni contrare deontologiei, să prezinte mai multe puncte de vedere, să lupte pentru apărarea drepturilor omului, să nu lase subiectivitatea să intervină în munca lor).
2.reguli generale: reguli valabile pentru toți cetățenii (să nu furi, să nu minți) și reguli specifice celor care lucrează în comunicarea publică (să nu falsifice în mod voluntar o informație, să nu accepte avantaje financiare privind înlesnirea sau din contră cenzurarea unei informații). 3.reguli privitoare la excepții: reguli pe care un mijloc de comunicare le poate neglija, când servește interesului public, când dezvăluie comportamente antisociale etc.). 4.reguli controversate: mijloacele de comunicare trebuie să pună în discuție orice informație oficială venită din partea departamentului de PR și în sens invers, specialiștii în relații publice trebuie să fie precauți cu informațiile ce la parvin din presă, ar putea fi baloane de încercare, pentru a testa eficiența unei instituții. II. După funcțiile mijloacelor de comunicare: 1.să observe ceea ce se petrece in jur: jurnalistul nu trebuie să cedeze nici unei presiuni care urmarește să influențeze selecția sau prezentarea știrilor. De cealaltă parte, specialistul în relații publice nu trebuie să cedeze sub tirul de întrebări incomode venite din partea jurnaliștilor. 2.să ofere o imagine asupra lumii: jurnalistul, dar și specialistul în relații publice trebuie să ofere o imagine exactă a acesteia, să nu provoace xenofobie, rasism sau tendințe de discriminare. 3.să servească drept forum: prin intermediul media să fie realizată o comunicare socială, astfel încât este necesară prezentarea punctelor de vedere diverse asupra problemelor de actualitate, diversele grupuri trebuind să se exprime sau să răspundă atunci când sunt implicate. Această funcție de forum pare să fie preluată de PR, care incită la dialog, pe când instituțiile media par să se lase ghidate de interese politice sau comerciale. 4.să transmită cultura/să distreze. Aceste două funcții par să fie asigurate înainte de toate de mass-media, PR-ul poate distra doar printr-o formă de publicitate ludică, dar marea majoritate a mesajelor lansate sunt de informare sau drept la replică față de afirmațiile făcute în presă. 5.să vândă: dacă pentru jurnaliști este interzisă eliminarea, destorsiunea, inventarea știrilor pentru a face pe placul ofertanților de publicitate, specialiștii în publicitate și marketing doresc să introducă cât mai mult elemente vandabile în circuitul comunicării publice. O formă de compromis între jurnalist și PR este advertorialul, știrea-reclamă, cum ar fi transcrierea în text informativ a unui comunicat de presă, care anunță deschiderea unui magazin de modă. III. În funcție de aria de acțiune a regulilor: 1.reguli proprii anumitor mijloace de comunicare: deși cele mai multe reguli vizează jurnalismul scris, acestea sunt recomandabile tuturor categoriilor de mijloace de comunicare în masă: radio-televiziune publică, radio-televiziune comercială, presa de tip magazin, edituri etc. Specialiștii în relații publice ar trebui să țină cont de acest reguli inerente suportului media pentru a crea mesaje adecvate, exhaustive, fără ca jurnaliștii să mai fie nevoie să intervină asupra lor și astfel să denatureze într-o oarecare măsură mesajul. 2.reguli privind un sector de actualitate: anumitor categorii ce se impun unui ansamblu de reguli specifice: jurnaliștii financiari, reporteri sportivi, reporteri care realizează anchete. 3.reguli specifice anumitor țări: ce decurg din moștenirea culturală, gradul de dezvoltare economică, structura mijloacelor de comunicare (ex.: în timpul Războiului Rece, codul de presă austriac recomanda foarte multă prudență în relatările despre țările cu regim politic totalitar pentru a proteja persoanele care trăiau acolo, pe când în țările scandinave se pune accent pe respectarea drepturilor omului, astfel că trebuie evitată menționarea sinuciderilor, etc.). Trăind într-o epocă a comunicării globale, specialistul în relații publice trebuie să țină cont de orice detaliu local pentru a creea o comunicare de durată, sinceră, univoce. IV. După categoria profesioniștilor: 1.reguli doar pentru patroni: managerul unui mijloc de comunicare în masă trebuie să separe strict interesele sale jurnalistice de cele comerciale, nu trebuie să omită anumite informații , nici să dea altora o importanță indusă de un scop politic. De cealaltă parte, managerul unei organizații de PR trebuie să păstreze un climat echilibrat între angajați și publicurile exterioare, trebuie să găsească surse de finanțare. 2.reguli numai pentru jurnaliști: să rămână neutri, să fie onești, să evite conflictele de interese, să nu se folosească de calitatea de jurnalist pentru a obține un avantaj personal. Dacă ar exista o singură regulă pentru specialistul în relații publice, aceea ar fi creativitatea. Un comunicat de presă sau un mesaj publicitar nu-și va atinge audiența scontată, dacă designerul său nu crede în el și nu încearcă să îl pună într-o lumină nouă față de stereotipurile existente în limbaj sau mentalitate.
V. În funcție de responsabilitatea specifică: 1.față de colegii săi: să lupte pentru drepturile breslei, să nu-și însușească ideile, datele aparținând altora si să-și ajute colegii in dificultate. Specialistul în relații publice are o sarcină suplimentară față de solidaritatea breslei: păstrarea unei relații cordiale cu presa, pentru o receptare cât mai bună a viitoarelor proiecte ale organizației. 2.față de surse: să vegheze la exactitatea fiecărui cuvânt utilizat, să nu publice o informație care i-a fost dată cu condiția ca ea să nu fie făcută publică în atribuire, să-și exercite spiritul critic față de informatori, să nu se lase manipulat. Specialistul în relații publice, având un rol similar diplomatului, trebuie să păstreze o relație etică față de sursele sale, fie că este vorba de presă sau consumatori/public, al organizației pe care o reprezintă. 3.față de persoanele controversate: nu trebuie să se lanseze în acuzații dacă ele nu servesc binelui public, nu trebuie să utilizeze dreptul de-a informa în scopul de a prejudicia persoane, grupuri din punct de vedere fizic, moral, intelectual. 4.față de utilizatori: jurnalistul nu trebuie să cauzeze prejudicii beneficiarului, să nu șocheze conștiința morală a grupului, să nu satisfacă curiozitatea publicului în loc să-i servească interesele, să nu cultive imoralitatea, indecența sau vulgaritatea.
VI. În funcție de stadiul operațiunilor:
1.obținerea informației: să nu inventeze informația, să nu utilizeze mijloace necinstite sau coercitive pentru obținerea acesteia. Dacă în jurnalism se poate vorbi de fapte inventate, mituiri pentru a obține informația, specialistul în relații publice trebuie să se asigure că informația nu pleacă din organizație, cu alte cuvinte nu se scurge către presă. 2.selecția: trebuie înlăturate zvonurile, informațiile neverificate, nu trebuie emisă o informație prin tergiversări, sub presiuni interne sau exterioare, directe sau indirecte; selecția atât în jurnalism, cât și în PR trebuie făcută după importanța și utilitatea informației. 3.prezentarea: atât în jurnalism, cât și în PR faptele nu trebuie să fie corupte de comentarii, prezentarea trebuie să prezinte mai multe puncte de vedere, să indice sursele, să semnaleze dacă este vorba de informații nesigure, de fotografii trucate, să evite descrierile inutil șocante.
4.după publicare: acordarea dreptului la replică; în cazul existenței unei plângeri legale trebuie efectuată o anchetă, iar în cazul unei abateri demonstrate trebuie publicate erate si scuzele.
III. Deontologia și responsabilitățile în relațiile publice
3.1.Aspecte complexe ale luării de decizii deontologice
Privind diacronic, această lucrare a încercat să evidențieze că apelul la etică și morală în relații publice devine absolut necesar pentru a garanta dreptul la comunicare (a comunica și a recepta mesaje), dar și aplicarea corectă a unor norme interne sau externe de conduită profesională în acest domeniu. Dacă morala instituie norme de comunicare și asigură un cadru pragmatic, etica dezbate și analizează principiile generale care fundamentează valorile etice: bine/rău, dreptate/nedreptate, libertate/constrângere.
Scopul eticii în domeniul relațiilor publice este acela de a stabili principiile în baza cărora se poate obține succesul comunicării. Orice instituție sau companie dorește să comunice eficient și astfel să fie receptată pozitiv, așa cum și-a propus, de-aceea comunicarea scrisă, verbală, prin mediul online este mai mult decât un releu, devine o sarcină, o responsabilitate. Succesul în PR este deseori reprezentat de influențarea publicului într-o anumită problemă, creșterea audienței mediatice sau schimbarea atitudinii față de un anumit factor social, dar întotdeauna va viza câștigarea și menținerea unei reputații bune, garantate de respectarea principiilor deontologice aferente profesiei, domeniului de activitate.
Prin natura sa, comunicarea în PR trebuie să țină cont atât de interesul companiei pe care o reprezintă, cât și de interesele publicului țintă afectat de deciziile companiei. Orice decizie, fie etică (răspunsul la presupunerile tendențioase ale presei sau unui grup minoritar al organizației sau militând împotriva acesteia) sau comună (vânzarea de noi produse, atragerea de noi parteneri). Companiile sau instituțiile publice apelează la practicienii de relații publice pentru a-și promova interesele, însă marea provocare a relaționistului public este aceea de a echilibra interesele clientului (instituția care îl plătește) cu interesele publicului țintă. Poate că această dilemă etică nu este mai sfâșietoare decât în cazul specialistului în relații publice din sectorul politic. La momentul redactării acestei lucrări, susținerea publică a președintelui american Barack Obama privind căsătoria între minorități sexuale a trebuit să fie cosmetizată de departamentul PR printr-un artificiu: la câteva zile după afirmațiile, care au scandalizat, deși scopul lor era să aducă mai multe voturi, echipa președintelui a venit în fața opiniei publice cu o înregistrare video, prin care fostul președinte, George W. Bush, încuraja aceeași idee. Luarea acestei decizii deontologice controversate ar putea fi analizată astfel: Care sunt riscurile, la care se expune candidatul Obama sprijinindu-se pe imaginea altui politician? Nu au putut fi găsite căi alternative (prezentarea de scuze în mod public, recunoașterea dorinței de-a câștiga mai mult capital politic)? Fostul președinte Bush este întru totul de accord cu prezentarea acelui material (o posibilă acuzație de încălcarea drepturilor de autor)? Pe baza acestui caz, putem afirma că orice decizie deontologică este o încleștare între posibilități contradictorii (Da/Nu, Pozitiv/Negativ), câștigând cea care respectă obiectivul cel mai presant.
Dacă relațiile publice sunt sinonime cu ideea de negociere, discuțiile și compromisurile între diferite publicuri ale organizației sunt aproape imposibile. În practică, organizația poate încerca să acționeaze în așa fel încât, publicul/publicurile afectate de o decizie să sfârșească prin a o accepta, chiar dacă are un efect negativ (închiderea unei secții neprofitabile va fi întotdeauna însoțită de șomaj tehnic). Două paradigme teoretice ne pot ajuta să înțelegem dilemele cu care se confruntă specialiștii în PR. Teoreticiana Susanne Holmström a juxtapus concepțiile lui Jürgen Habermas și Niklas Luhmann, propunând paradigma etică, comunicativă sau normativă a relațiilor publice, prin care specialistul în PR acționează ca individ, prin intermediul actelor de comunicare, stabilind conexiuni între organizația reprezentată și mediul ei social. Holmström invită spre o distanțare de viziunea clasică a relațiilor publice drept gestionare a responsabilității sociale, timp în care se evită sau se rezolvă conflitele dintre comportamentul organizației și percepția publică a ceea ce este corect sau responsabil social. De fapt, PR-ul este zona de conflict dintre diferitele raționalități ale societății, iar singura posibilitate de aplanare a disfuncțiilor este comunicarea structurată, nicidecum sinonimă cu o etică rigidă. Pentru o analiză obiectivă a mecanismului decizional în ceea ce privește hotărârile deontologice, orice demers de cercetare ar putea porni de la conceperea eticii drept arhitectură pe trei niveluri: 1) etica normativă sau etica primului nivel, care se ocupă cu studiul teoriilor și marilor doctrine etice;
2) meta-etica, o etică de nivel secund, care se ocupă la rândul ei cu studiul aprofundat al limbajului moral, adică cu ceea ce numim conceptele etice, utilizate în etica normativă și încetățenite în limbajul comun; 3) etica aplicată (sau mai bine zis, eticile aplicate, aferente fiecărui domeniu de activitate), desemnând multitudinea domeniilor în care are incidență, aceasta din urmă ocupându-se cu analiza anumitor cazuri sau fenomene sociale deosebite legate de afaceri, politică, administrație, relații publice sau protecția mediului, utilizând criteriile, teoriile și conceptele degajate de etica normativă și de meta-etică. Aici intalnim ideea de bussines ethics, impusă între alții de Robert Solomon – etica afacerilor, urmată într-o ordine aleatorie de etica politică sau a relațiilor publice, oarecum înrduite, adică de eticile comunicării, ansamblu ce constituie pană la urmă un pilon consistent sub denumirea de etică in PR. Termenul de etică aplicată este considerat de unii autori ca nefiind potrivit pentru domeniul pe care îl desemnează, deoarece sugerează o opoziție față de etica pură, drept urmare prima nu ar face decit să o aplice pur și simplu pe a doua. O problemă terminologică o poate crea existența termenului aplicată. Acesta declanșează de altfel și controversele referitoare la atitudinea specifică a celui care practică etica aplicată. Cine și ce aplică și mai cu seamă la ce anume in acest proces? Unii interpretează etica aplicată ca activitate in care teoreticianul, deținător incontestabil al unei concepții anterioare, bine fundamentate, se coboară de la înălțimea principiilor sale asupra practicii cotidiene. Pe de altă parte, urmând acest model etic, de obicei, problemele nu sunt rezolvate, ci doar reformulate în contexte diferite. Complicația provine din faptul că, de cele mai multe ori, în situații problematice pot fi invocate principii egal indreptățite, dar contrare, de aceea situațiile concrete trebuie să orienteze invocarea unui principiu sau teorie etică și să proiecteze rezolvarea lor. Abraham Edel vorbește despre existența a trei sensuri majore în analiza termenului de etică aplicată. În prima variantă, etica aplicată se referă la teoria etică aplicată unor probleme din practică (utilitarismul filozofic aplicat unei situații din viața reală). Într-un al doilea sens, prin etică aplicată se poate ințelege un cod moral comun aplicat unor arii speciale, domenii sau profesii. În al treilea rind, prin etică aplicată se are in vedere un cod moral comun aplicat unor probleme practice specifice (de exemplu, problema sărăciei). Un alt termen utilizat din familia semantică a domeniului este cel de etică profesională. Aceasta este ideatic, la intersecția filosofiei moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii și este menită să precizeze practicile, drepturile și datoriile membrilor unui grup profesional, critică și sancționează malpracticile profesionale. Urmând această definiție, ar rezulta că termenul de etică profesională este mai restrictiv decit primul. Într-o altă ordine de idei, termenul de etică profesională pare să se spurapună ca extensiune peste cel de etică aplicată, deoarece domeniile invocate ca apartenență (etica politică, etica administrației publice, etica afacerilor, etica juridică, etica mass-media, etica medicală) sunt practic aceleași. Totuși, termenul de etică aplicată are o intensiune mai largă, el nefiind in nici un caz reductibil la stricta relație profesionist-client, din perspectiva căruia se discută etica profesională. Etica aplicată reprezintă un domeniu aflat simultan in expansiune și tinzind spre o continuă specializare. Câteva din ramurile recente ale eticilor aplicate (etica aplicată în cel de-al doilea sens amintit de Edel) includ: etica mediului – aflată în relație strânsă cu ecologia; etica medicală, ce include deja numeroase subdomenii, cu interese separate și probleme specifice (avortul și eutanasia; etica psihiatrică); etica mass-media sau etica afacerilor. Pe lângă aceste ramuri, există unele probleme practice specifice, a căror discutare a creat deja o literatură: problema sărăciei; dilema pedepsei cu moartea; războiul fie armat, nuclear sau psihic. O perspectivă diferită asupra relației practică versus teorie o propune, între alții, Goran Lantz. Teoreticianul suedez crede că, atunci când practicăm etica aplicată, teoriile și principiile etice iși dovedesc inutilitatea, întrucât avem nevoie de interpretarea limbajului și acțiunii umane. Avem nevoie de analiză fenomenologică. Trebuie să studiem concepte consistente de tipul sănătății, calității vieții, morții, vieții, familiei, confortului, durerii etc. Trebuie să încercăm să definim aceste concepte, într-un mod care să apeleze nu doar la definiții formale, ci oferind descrieri informale a contextelor mai largi”. Lantz este fidel, în această privință, unei etici holistice, integratoare și fertilă, în care experiența morală este înțeleasă din perspectiva participantului, nicidecum urmând clivaje teoretice. Etica nu este un corp teoretic monolitic. Condiția ei, ca reflecție asupra moralei este pluralismul opiniilor despre ceea ce este obligatoriu, permis, interzis, dezirabil, concretizat în drepturi, datorii, excepții, excluderi, îndreptățiri. Problema drepturilor intervine în situații profesionale la nivel contextual. Pentru o decizie etică fundamentată, teoreticienii, dar și managerii diferitelor organizații recomandă, pe cât posibil, a unui echilibru între drepturile sau obligațiile circumscrise părții interioare a organizații (inside-ul) și drepturile, obligațiile publicurilor exterioare (outside-ul). Astfel, extinderea unei companii IT într-o țară subdezvolată vizează folosirea forței de muncă ieftine, dar în același timp trebuie sa țină cont de drepturile celor afectați direct sau indirect de această politică economică (clienții care pot sa se arate dezamăgiți de calitatea produselor finale; lucrătorii care au nevoie de asistență socială, chiar dacă prestează activități la un cost redus). În acest sens, drepturile apar adesea formulate ca formă negativă (ceea ce trebuie alții opriți să ne facă), spre deosebire de forma pozitivă: ceea ce putem să facem. Există diferite categorii de drepturi, începând cu cele politice, destul de bine cunoscute de către cetățeni, la care se face apel ori de câte ori este constată o încălcare a acestora și culminând cu cele morale (cele garantate de principii etice, de exemplu, dreptul la o îngrijire medicală profesională, dreptul la informații asupra propriei persoane, dreptul de a fi corect informat despre probleme publice), ce țin mai mult de o dimensiune interioară a oamenilor. Oricare ar fi originea lor, drepturile contemporane converg spre trei principii, care le asigură coerența și impactul în viața de zi cu zi: 1. Orice drept este corelat cu datoria cuiva de a-i asigura exercitarea. De exemplu, dreptul la confidențialitatea datelor personale, care apar pe fișa medicală a unui pacient se corelează cu datoria personalului medical de a nu acorda terților acces la ea. Gândind global dreptul la viață privată, putem afirma că este corelat cu datoria instituțiilor care-l protejează, dar și al terților (instituții media) de a nu permite intervenția altora în intimitatea unei persoane. În privința relațiilor publice, păstrarea secretului profesional pare să fie datoria cea mai des întâlnită în fișa de post a unui relaționist, întrucât organizația de PR vrea să-și protejeze dezvoltarea de ochii concurenței, totodată reglementează relațiile pe care departamentul de PR trebuie să le aibă cu presa, indiferent de simpatiile sau antipatiile personale dintre relaționist și jurnalist. 2. Un drept asigură exercitarea autonomiei unei persoane în urmărirea scopurilor și intereselor proprii. Intervenția altora în spațiul libertății personale de alegere este interzisă, cu anumite excepții. De exemplu, nu putem stabili noi înșine pe ce criterii putem să fim admiși într-o formă de învățământ sau într-o profesie. De îndată ce suntem admiși, trebuie să respectăm regulile interne (un număr obligatoriu de ore de muncă sau de prezențe la cursuri), întrucât organizația ne asigură autonomia (dezvoltarea personală, recompensarea performanțelor). 3. Un drept justifică acțiunea persoanei care îl exercită și faptul că acesta solicită sprijin în exercitarea lui. În cazul medicului, care nu poate face un transplant, pentru că familia a refuzat ideea din diferite motive, iar pacientul moare, medicul se poate prevala de faptul că nu i-a fost permis transplantul de către beneficiar sau reprezentanții acestuia. Dacă a fost încălcată confidențialitatea, un client sau un pacient pot să ceară daune celor care i-au violat acest drept. Violarea drepturilor este o problemă moral importantă, din nefericire primește o abordare negativă prin intermediul mass-media, dornică să afle câte mai multe despre viața personală a persoanelor publice sau detaliile economice ale marilor companii. Dar pentru ca ea să nu fie doar obiect de dezbatere, orice instituție ar trebui, în primul rând, să aibă și să facă publice propriile norme etice prin care să se asigure atât protecția beneficiarilor ei, cât și a propriului personal. Principiile enunțate mai sus intervin în contextul tuturor eticilor profesionale. Ele constituie repere pentru construcția codurilor diferitelor etici în sensul principiilor, valorilor și normelor care se cer respectate în spiritul coerenței între democrație și etica oricărei profesii exercitate într-un regim democratic. Societățile moderne sunt fundamental societăți profesionale. Orice persoană care îmbrățișează o carieră, își dorește să fie recunoscută ca profesionist/ă a domeniului. Toate definițiile profesiei converg spre faptul că orice activitate remunerată urmează un anumit ideal într-un mod moral permisibil, dincolo de ceea ce le cere nemijlocit legea, piața și morala comună. Se pot câștiga bani dintr-o ocupație, dar asta nu înseamnă că orice ocupație din care câștigăm bani este o profesie. Faptul de-a câștiga venituri este la rândul său definitoriu. Există de asemenea ocupații cărora li se contestă statutul clasic de profesii, tocmai prin aceea că nu sunt exclusive (cum sunt afacerile) sau nu au coduri care să conțină valori morale direct implicate în exercitarea profesiei. Oricare ar fi domeniul de activate al unei organizații, aceasta are nevoie de profesioniști, care să cunoască temeinic domeniul de activitate și să respecte standardele (de inițiere și avansare, dar și pedepsirea delictelor profesionale cum ar retragerea dreptului de practică) ale corpului profesional. Rolul profesiilor este să ducă la satisfacerea unor nevoi sociale (inovație tehnică, flexibilitatea serviciilor sau accesul sporit la măsuri de asistență socială), iar profesioniștilor unui domeniu oarecare, i se cere să-și exercite rolul în mod responsabil, cât mai aproape de aceste cerințe, dând dovadă de ceea ce este socotit drept profesionalism. Exceptând expertiza îndelungată într-o anumită profesie, unui profesionist i se cere obligația morală de a lucra în serviciul clientului, evitând implicarea emoțională excesivă (dar nu și empatia), arbitrarul și tratamentul preferențial nejustificat. Etica profesională este o disciplină reflexivă și critică (aflată la intersecția filosofiei moralei cu eticile particulare ale diferitelor categorii de profesii), dar indiferent de natura domeniului la care se aplică, problema rămâne aceeași, relația client-profesionist. Într-o viziune practică, un profesionist trebuie să analizeze toate argumentele pro sau contra, înainte de-a lua o decizie (deseori etică, purtătoarea unei dileme), pentru a salva și menține buna relație cu clientul. Acest echilbru poate fi foarte ușor rupt, dacă luăm exemplul companiilor de telefonie mobilă care preferă o practică comercială implacabilă (refuzul de-a remedia defecțiuni tehnice, de-a încheia un contract înainte de o anumită perioadă) în loc de-a răspunde și negocia dorințele consumatorilor; clienții se vor orienta spre alte soluții de comunicare sau își vor căuta dreptatea la instituțiile statului menite să le protejeze drepturile. Problema centrală a relației între client și profesionist este cea a alocării responsabilității și autorității. La modul ideal, între cei doi se stabilește un contract, în care raporturile pot fi definite astfel: a) clientul are mai multă responsabilitate și autoritate (profesionistul, deseori avocat, medic sau profesor este angajat de client, acționează pentru acesta și sub directa sa influență; deviza Clientul nostru, stăpânul nostru! nu ar trebui să transforme profesioniștii în simplii executanți ai ordinelor clienților, nu trebuie omis faptul că un profesionist, cu excepția personalului medical de urgență își poate refuza clientul, invocând încălcarea eticii personale); b) cei doi contractanți sunt aproximativ egali (acest model este utilizat în abordările liberale ale libertății și egalității de șanse, dar aplicarea unui astfel de model, deși dezirabilă, este dificilă, întrucât cele două părți prezintă diferențe de informație, sesizabil prin faptul că profesioniștii au mai mult acces la clienți decât clienții la profesioniști; deși există uneori presupunerea că între client și profesionist se instalează relații de prietenie și grijă, acestea sunt asimetrice, întrucât doar profesionistul își asumă un anumit serviciu plătit de altfel, nu gratuit) sau c) responsabilitatea și autoritatea principală revin profesionistului (sub chipul paternalismului, profesionistul decide în numele clientului și acționează pentru bunăstarea acestuia, care poate fi manipulat din lipsa autodeterminării sau a corectei informări). Față în față cu aceste ipostaze, care forțează limitele eticii, orice profesionist, inclusiv specialistul în relații publice își va pune întrebarea retorică ce fel de profesionist ar trebui să fie? Care ar fi virtuțile necesare unui politician, profesor, funcționar public, ziarist, medic, om de afaceri? Timo Airaksinen sintetizează, oarecum simplist, câteva dintre valorile profesionale aferent celor mai populare profesii: Juristului îi corespunde Dreptatea, Medicului Sănătatea, Educatorului Dezvoltarea Personală, iar Contabilului Corectitudinea Financiară. Aceste valori sunt considerate obiective mai ales fiindcă sunt inevitabile, oamenii nu le resping și se așteaptă ca, recurgând la serviciile unei profesii, să le poată atinge. Sensurile pe care le au aceste valori nu sunt însă fixe, ele se redefinesc și depind într-o mare măsură de politicile publice ale momentului și dezvoltarea istorică a profesiei. Dileme standard în etica profesională, ce probează complexitatea luării unei decizii etice, apar mai ales în situații cruciale între starea de fapt a unei societăți în care se exercită o profesie și valorile morale ale acelei profesii. Cele mai dificile probleme etice survin în cadrul regimurilor totalitare sau autoritare, în care jurnaliștii și profesorii sunt obligați să manipuleze, iar medicii să se abată de la jurământul antic. Chiar și în practica curentă a țărilor cu regimuri democratice există dileme de etică profesională greu de surclasat. Un avocat își apără clientul, chiar și împotriva ideii de dreptate, psihologii pot să-i facă pe pacienți și mai dependenți de un mobil anume prin terapia pe care le-o aplică, deși rolul lor moral este acela de a ajuta pacienții să revină la autonomia personală. În acest moment, putem afirma că deciziile etice au primit o influență globală, devenind tot mai complexe și mai dificil de-a fi luate în cadrul marilor corporații. Acestea au un rol dual din punct de vedere etic: pe de-o parte se extind în state în care guvernele și clienții sunt mai puțin pregătiți în protecția drepturilor consumatorilor, a celor salariale și în probleme de mediu. Aceasta facilitează pe termen scurt, strategii de creștere a profitului, fără prea multă grijă față de angajați, consumatori, cetățeni și mediu, iar instituțiile de protecție ale consumatorilor par să forțeze prea puțin giganții economici să își schimbe regulile la nivel local. Pe de altă parte, corporațiile aduc în noile lor medii, mai ales în țările sărace și cu instituții democratice mai fragile, noi deprinderi de comportament și noi reguli care pot facilita dezvoltarea economico-socială și normele etice. Chiar și în acest context, organisme internaționale de monitorizare recomandă anumite măsuri legale, care pot fi însușite sau nu, dar în mod cert pun în fața unor decizii etice echipele executive ale multinaționalelor. Astfel, marilor corporații li se cere să obțină consimțământul consumatorilor asupra schimbărilor, îmbunătățirilor aduse produselor; societatea civilă cere cu insistență dreptul la un mediu natural sănătos și dreptul generațiilor următoare la resurse, unele corporații au înțeles acest deziderat și au inclus în planurile de dezvoltare responsabilitatea față de mediu, altele preferă să-și mute filialele în țări, care nu impus restricții ecologice; dumpingul (produse care, prezentând un risc mare, nu pot să fie vândute în țară, în schimb, ele sunt vândute, uneori cu sprijinul statului care acordă înlesniri de taxe, cu prețuri mai mici, în țările lumii a treia) este criticat acerb și marilor corporații li se cere transparență asupra acestui subiect; marilor corporații li se mai cere să asigure independența socială, întrucât unele au dus la o polarizare socială ca în cazul Americii Latine, impunând legi și politici favorabile propriei cauze, fiind împiedicată dezvoltarea clasei de mijloc și a independenței individuale și în ultimul rând, marilor corporații li se cere să fie responsabile în plan social, subiect ce va fi abordat pe larg în această lucrare. În contextul ultimilor decenii, se poate vorbi de un PR pe internet, ceea ce complică și mai mult ipostaza deciziilor deontologice în relații publice. Umanitatea trăiește într-o cyber-lume, unde comunicarea este aproape instantanee, așadar nu există timpul necesar pentru negocierea între diferite departamente ale unei decizii etice. Economia, comerțul, munca, arta și cultura s-au conectat la și în rețea, pășind în era mondializării. Ansamblul mijloacelor de comunicare în masă se vede zguduit din temelii de două fenomene paralele: revoluțiile tehnologice în lanț (informatizarea galopantă a tuturor sectoarelor de activitate, autostrăzile informației, sistemele digitale) și seria de fuzionări și comasări ale unor mari companii aflate în relație directă sau doar tangențială cu vastul domeniu al comunicării. Altădată autonome, aceste industrii sunt bulversate de sinergiile induse de revoluția digitală, care aruncă în același malaxor, fără nici o distincție, cuvântul, sunetul, și imaginea. Era Internet este în plină dezvoltare, deși pare tautologic, de vreme ce blogurile și rețelele sociale ne creează senzația sau poate iluzia de comunicare. Internetul poate înlesni munca de persuadare a relațiilor publice, în sensul că un simplu comunicat de presă poate atinge și publicuri secundare sau poate accidentale, ca în cazul mesajelor spam. Oricare ar fi așteptările și efectele scontate de acest nou modus vivendi al PR-ului, nu trebuie neglijate aspectele etice inerente. Relațiile publice prin online nu diferă cu mult de versiunea clasică, este nevoie de un buget, obiective bine stabilite sau gestiunea prealabilă a crizelor potențiale. Managerul unui astfel de proiect PR va avea de luat o decizie etică, ținând cont și de contextul noului mediu de transmitere a datelor. Chiar dacă ispititor și nevinovat să încalci reguli de neatins în viața reală, PR online poate aduce deservicii imense companiei, dacă este neglijată în totalitate componenta etică. În sens general, credem că etica se bazează pe concepte imuabile, dar direcțiile recente de cercetare tind spre o etică cuu față umană, așa-zisa etică situațională, care nu vede standardele etice ca fiind constante, ci ca fiind variabile sau flexibile, în aplicarea unor situații specifice. Teoreticienii Hugh Culberston și Sisela Bok susțin că etica contemporană înclină spre varianta contextuală, în care minciunile pot servi unui scop nobil. Chiar și în acest context, balanța între Adevăr și Minciună înclină întotdeauna împotriva minciunii, întrucât lipsa de onestitate ar duce la cinism și pierderea încrederii în interlocutor (situație des întâlnită în relația tensionată dintre un jurnalist și specialistul în relații publice suspectat că ascunde sau omite elemente ale adevărului); minciuna este întotdeauna un exercițiu de constrângere a personalității; minciuna deranjează întotdeauna, de îndată ce este descoperită; minciuna exclude orice variantă onorabilă de a spune sau sugera adevărul și în ultimă instanță, o minciună necesită întotdeauna o altă minciună care să îi întărească efectul.
3.2.Responsabilitatea în practică
Problema responsabilității aduce în discuție raportul dintre decizia conștientă, deținerea controlului asupra alegerilor făcute și realizarea voluntară a acțiunilor în care individul îl are în vedere pe celălalt. Pentru a exemplifica raportul dintre determinism și libertate, Sandu Frunză apelează la exemple alegorice: termitele africane și războinicul Hector, astfel furnicile-soldat sunt programate să-și sacrifice viața pentru siguranața celorlalte, în cazul în care mușuroiul este atacat, iar Hector l-a așteptat pe Ahile în fața Troiei, deși șta că acesta este mai puternic și îl va ucide. În ambele cazuri avem de-a face cu atitudini eroice, dar există o deosebire radicală: în timp ce ce termitele stau sub semnul necesității radicale, nu pot evada, ele sunt programate în mod necesar de natură să își îndeplineascpă eroica misiune, Hector îl înfruntă pe Ahile pentru că dorește în mod conștient și deliberat să facă acest lucru. Astfel, angajarea voluntară este cea care ne sensibilizează și devine paradigmatică în înțelegerea responsabilității. În mod practic, responsabilitatea este un sacrificiu asumat în condițiile în care exista posibilitatea deschisă de a opta pentru o variantă ce nu vine de la sine în mod mecanic sau printr-o decizie exterioară. Responsabilitatea presupune sacrificarea mai multor posibilități de acțiune în favoarea uneia singure, simțită ca fiind mai adecvată pentru o împlinire interioară și pentru realizarea unui echilibru așteptat cu exterioritatea.
În acest sens, etica profesională devine o dimensiune organică a relațiilor publice, care determină o reglare din interiorul sistemului și imprimă întregului demers exigența interesului public. În contextul României, se pare că imperativul etic (cel al interesului public) este conectarea eficientă la structurile însumate de globalizare, ceea ce transformă etica profesiei dintr-o disciplină teoretică într-o dimensiune organică. Relaționistul devine un profesionist cu o identitate distinctă, responsabil comunicațional, adică depășind granițele organizației, ale comunității pentru a participa la un moment în care relațiile interpersonale și comunicarea locală capătă dimensiuni globale.
Oricare ar fi decizia etică adoptată de o organizație, acesta se va baza întotdeauna pe un pilon constant, responsabilitatea. Termenul în sine implică o bivalență (deseori contradictorie), care va trebui să fie reconciliată de specialistul în relații publice: responsabilitate față de sine și responsabilitate față de organizație sau public.
Doug Newsom și colaboratorii consideră că judecățile despre standardele unei companii se fac în trei domenii: al eticii, al responsabilității sociale și al responsabilității financiare. Gradul de implicare a unei organizații față de publicurile sale (care au deseori interese conflictuale) treubie să fie articulat și demonstrat. Conclusiv, etica și responsabilitatea/responsabilitățile aferente pot fi analizate la nivel individual, cât și instituțional, întrucât relațiile publice au fost numite conștiința managementului- expresie care subliniază rolul acestora de a-i aminti unei organizații care sunt responsabilitățile față de toate publicurile sale. Provocarea oricărui specialist în relații publice, fie că lucrează în interiorul organizației sau doar a fost angajat temporar să o reprezinte, este să îndrume echipa executivă, dar și pe angajați, înspre acțiuni responsabile. Să menții niște standarde ale practicilor de relații publice care să nu permite comportamente imorale înseamnă să ai curajul să aperi regulile etice, dar și să ai un puternic sistem personal de valori.
Anumite zone ale practicii relațiilor publcie au fost considerate legitime de către mulți specialiști, în ciuda faptului că au stârnit îngrijorarea opiniei publice, printre care se numără următoarele: cum trebuie condusă o cercetare (și cum trebuie utilizată informația obținută), cum să ții sub control luptele interne sau ce trebuie făcut în legătură cu activitățile internaționale, implicând lucrul cu guvernele străine.
Primul aspect, cel legat de cercetare și ulterior persuasiune, vizează cercetarea demografică necesară oricărei subdiviziuni a relațiilor publice. Fie că un relaționist reprezintă interesele unui furnizor de energie electrică sau interesele unei universități, aflarea tuturor datelor demografie și psihografice ale publicului vă permite să ajungeți să comunicați cu ei în mod efectiv. Folosirea acestui tip de informații trebuie să țină cont de reducerea șanselor de producere a unor abuzuri. Prima problemă etică se referă la colectarea informațiilor. Fie că este vorba de o cercetare redusă, făcută de personalul organizației sau este angajat un institut profesionist de sondare a opiniei publice, specialistul în relații publice trebuie să asigure participarea voluntară a tuturor subiecților, să prevină situațiile incomode, să protejeze anonimatul participanților, să evite înșelarea sau omisiune de informații relevante pentru comfortul participanților și să analizeze cu acuratețe rezultatele obținute. A doua problemă etică vizează modurile de stocare a informațiilor obținute. Este descurajată practica de-a obține baze de date de la diferite instituții cum ar fi cele financiare sau de evidență a populației, cu scopul de-a promova produsele organizației fie prin suport clasic (print, video, audio) sau în mediul online. O a treia problemă este cea a folosirii concrete a informației. Orice relaționist va deveni cu timpul un agent al schimbării de atitudine, întrucât reprezintă interesele unei organizații. De exemplu, Procter & Gamble Co. s-a folosit de un studiu de piață pentru a schimba opinia publică în privința scutecelor de unică folosință, considerate nu atât de igienice precum scutecele de pânză. Doug Newsom recomandă o analiză lucidă asupra motivațiilor unei campanii de schimbare a comportamentului consumatorului: este vorba despre ceva ce oamenii trebuie să știe că urmează să fie schimbat (ca în campaniile de descurajare a fumatului) ori despre ceva ce oamenii vor schimba fără să-și dea seama (ca atunci când stingeți automat lumina, fără să mai fiți conștient că economisiți energia electrică)? Trebuie să vă întrebați dacă schimbarea atitudinii este una de care va beneficia publicul implicat. Apoi va trebui să vă gândiți la cât de clară este schimbarea dorită. Implică ea oare o anumită atitudine (ce gândesc oamenii despre un spital oarecare) sau un set general de atitudini (ce gândesc oamenii despre sistemul de sănătate).
În al doilea rând, un relaționist încearcă să convingă conducerea să acționeze în moduri responsabile social față de toate publicurile sale. Deseori, interesele a două sau mai multe tipuri de public intră în conflict unele cu altele sau interesul companiei intră în conflict cu interesele unuia sau mai multor publicuri. Deciziile manageriale nu se află întotdeauna în acord cu ceea ce recomandă specialistul în relații publice, acesta poate ajunge la un compromis cu echipa executivă sau poate renunța la slujba sa, situație privită sceptic. A treia perspectivă a responsabilității în practică vizează colaborarea cu guvernele străine. Pentru a se instala și a obține profit într-o locație nouă, multinaționale recurg adesea la plăți îndoielnice (comisioane nejustificate, chiar mită, așa cum a recunoscut corporația Lockheed, care a oferit 1 milion de dolari unui politician egiptean pentru a-și vinde avioanele), altele încearcă să se protejeze prin angajarea unor directori străini și impunerea unor coduri de conduită, adaptate la contextul local, pentru a menține un standard de moralitate corporatistă. Pe de altă parte, este des întâlnită situația în care multe țări cunoscute pentru încălcarea drepturilor omului (Argentina sau Kuweit, ca exemple ce au rămas în literatura de specialitate) cer ajutorul firmelor de relații publice americane sau britanice pentru a le reprezenta interesele. În cele din urmă, publicitatea și sponsorizările, deși sunt practici de marketing, pot pune relaționistul în fața unor dileme etice. Succint, departamentul de relații publice trebuie să protejeze numele, logo-ul sau brandul unui client sau să avertizeze când produsul unui client este confundat cu altul sau creează probleme consumatorului. Relaționiștii implicați în campanii politice par să aibă misiunea cea mai delicată de-a asigura un echilibru între cetățean și politician. Practica ultimilor ani a demonstrat că oamenii tind să considere că toate eforturile de persuadare ascund de fapt intenția de-a manipula și minți. Mai mult, campania pentru un candidat considerat îndoielnic implică de obicei controlul strict al prezentării, acces limitat la media și la votanți, drept consecință numai candidații cu fonduri suficiente sau destul de caristmatici intră în competiție.
3.3. Responsabilitatea în informarea publică
Conform oricărei definiții date relațiilor publice, publicul și informarea acestuia, sunt vectori esențiali în practica PR. Dar modelul ideal ar putea să suporte influențe ale cotidianului, posibile derapaje (omiteri, eludări ale corectei informări publice), de aceea ideea unei responsabilități aplicate, revizuite s-ar putea plia mai bine realității. Această revizuire de poziție implică ideea că informarea creată și menținută de departamentul PR nu este orientată doar spre un public-țintă, de fapt se adresează unei palete de publicuri, fiecare putând să își exercite influența asupra mesajului original (cel mai adesea mass-media reușește să facă acest lucru). Doug Newsom, Turk Judy VanSlyke și Dean Kruckeberg se întrebau față de cine trebuie un specialist în PR să manifeste responsabilitate și au stabilit că următoarele 10 publicuri sunt cele către care organizațiile au de cele mai multe responsabilități etice:
Clienții. Un specialist în PR nu trebuie doar să fie judicios cu banii clientului, ci să îi spună ori de câte ori greșește.
Mass media de informare. Ele merită o utilizare onestă și validă a canalelor lor-adică nu trebuie amestecate în situații compromițătoare, cum ar fi minciuna sau informarea eronată. Specialiștii în PR sunt acuzați de mass media de păcatul omisiunii mai ales decât al minciunii. Nimeni nu se așteaptă din partea unui specialist în relații publice responsabil să poată transmită el primul veștile proaste către mass media, însă ar trebui ca acesta, când este căutat, să răspundă într-o prezentare deschisă, simplă și completă a faptelor, atunci când mass media se pregătesc să construiască o știre nefavorabilă. Excepții sunt cazurile aflate în atenția justiției sau cazurile în care este prudent ca dezvăluirile să suporte amânări, pentru a fi temeinic verificate.
Agenții guvernamentale. Relaționistul trebuie să fie o sursă de informații necesare autorităților, ori de câte ori este necesar. Chiar și în acest caz, intervine o întrebare: relaționistul ca persoană trebuie să fie la dispoziția agențiilor sau organizația, pee care o reprezintă? În ultimul caz, decizia îi aparține managerului.
Instituțiile din sistemul de educație. Nu ar trebui să existe un clivaj între activitiatea propriu-zisă de PR și cercetarea instituțională. Ambele părți își pot îmbogăți cunoașterea printr-o colaborare strânsă.
Clienții ai produsului sau serviciilor clientului dumneavoastră. Un grup de clienți tot mai sceptici poate să se orienteze doar asupra balanței profituri/pierderi, dar sinceritatea și calitatea sunt avantaje de durată. Clienții apreciază, pe lângă servicii și produse performante, onestitaea și bunăvoința organizației în sine.
Acționarii și analiștii. Departamentul de PR, ca întreaga activitate din cadrul unei organizații depinde financiar de investițiile acționarilor și previziunile analiștilor. De cealaltă parte, investitorii și analiștii au nevoie de informații adecvate pentru o interpretare lucidă a situației financiare.
Comunitatea. Comunitatea locală, în care își desfășoară activitatea o organizație, oferă un cadru optim (infrastructură și legislație), dar are dreptul de-a cere ceva în schimbul facilităților (protecția mediului, finanțarea sau co-finanțarea proiectelor comunității respective).
Concurența. Rivalii așteaptă și ei din partea organizației un mediu corect al competiției. Obligațiile specialistului în relații publice referitoare la relația cu concurența sunt statuate în codul etic al fiecărei organizații sau setul de standarde, deseori aparținând unor asociații profesionale, la care a aderat aceasta.
Criticii. Deseori, practica relațiilor publice provoacă critici din partea publicurilor analizate anterior, cum ar fi faptul că relaționistul mai mult împiedică decât facilitează responsabilitatea socială a organizației, prin raționalizarea acțiunii corporatiste și manipularea opiniei publice. Pe de altă parte, militanții pentru drepturile omului critică practicienii de relații publice, reprezentând interesele unor clienți nepopulari.
Ceilalți specialiști în relații publice. Codurile internaționale, precum PRSA, IPRA sau IABC încurajează respectul reciproc și întrajutorarea în interiorul grupului profesional.
Cei mai mulți teoreticieni ai relațiilor publice converg asupra ideii că responsabilitatea în informarea publică trebuie canalizată pe segmentul de mass-media. Principala dificultate, pe care o întâmpină orice material de PR este neîncrederea, criticii relațiilor publice ajungând să sugereze că știrile care provin din zona de PR trebujie să poarte o etichetă identificatoare pentru a avertiza cititorul sau telespectatorul. De cealaltă parte, specialiștii în relații publice văd această posibilă măsură ca jignitoare, invocând faptul că reportertul, prin însăși profesia sa, trebuie să verifice sursa și să reformuleze materialul trimis. Tensiunile adeseori născute între relaționist și jurnalist ar putea fi remediate foarte ușor, dacă fiecare și-ar înțelege partea de informare publică: relaționiștii se vor aștepta ca presa să privească cu ochi critic orice comunicat de presă, iar aceasta din urmă trebuie să se aștepte la un mesaj de autopromovare, dincolo de cuvinte. Această stare de fapt ideală nu exclude posibilele practici înșelătoare, cum ar fi cumpărarea de spațiu publicitar în reviste de specialitate, finalizată cu un articol deseori nesemnat, referitor la subiectul și beneficiile produsului promovat.
Deseori, organizațiile oferă facilități (cazare, plata efortului de documentare) sau premii jurnaliștilor și oficialilor (funcționari publici sau reprezentanți ai ONG-urilor), ceea ce poate crea un comportament etic incorect. De regulă, jurnaliștii acceptă aceste atenții, întrucât situația financiară a instituțiilor media nu le lasă altă variantă, dar situația devine compromițătoare, când concurenți ai ambelor părți scot la iveală mica înțelegere. Prudența sugerează că toate cadourile trebuie să fie mai degrabă simbolice decât substanțiale.
Luptele politice ar trebui tratate cu maximă prudență. Sub sintagma Teatru de păpuși, Doug Newsom amintește cazul organizației Citizens for a free Kuweits, reprezentată de agenția de PR Hill & Knowlton, care s-a pretat la susținerea minciunii, prezentând în fața autorităților o fată kuweitiană (care mai târziu s-a dovedit a fi de fapt fata ambasadorului american în acea țară), care a susținut că soldații americani au comis atrocități în timpul ocupației. Întrucât nu au existat dovezi concludente pentru a susține această variantă, agenția a fost acuzatî că a inventat o știre și astfel, a manipulat opinia publică, pentru a-și promova clientul. De cealaltă parte, este legendară grija autorităților americane de-a nu se scurge informații către presă. În cazul comunicării politice îndeosebi, este recomandabil să existe întotdeauna un purtător de cuvânt, cu experiență mediatică, disponibil la orice oră să ofere informații. Acesta ar trebui să înțeleagă practicile media (urgența termenului de predare, îndoiala referitoare la informațiile primite) și să nu afișeze un comportament ostil, oricât de dure ar fi întrebările jurnaliștilor.
Deși responsabilitatea socială aduce un plus de credibilitate și popularitate, rețeta ar trebui folosită cu dozaj prudent. Unele organizații au fost criticate, pentru că au promovat sensibilitatea față de problemele mediului și în același timp, continuau să folosească tehnici poluante. În schimb, sunt apreciate companiile precum McDonald's, care duc efortul ecologic mai departe de anunțul public.
Orice specialist în PR va admite că etica profesiei sale implică valori precum onestitate, deschidere, loialitate, cinste, respect, integritate și comunicare deschisă. Bineînțeles, părerile negative nu lipsesc în creionarea relaționistului, dar în mare măsură acesta are un comportament exemplar, inclusiv etic, întrucât reprezintă o companie, o instituție sau o vedetă. Problema principală pe care o întâlnim la acest nivel este aceea care implică autoritățile publice, care ar trebui să medieze comunicarea organizațională, astfel încât aceasta să servească exclusiv interesului public. Etica în comunicare trebuie înțeleasă ca o modalitate de a obține succesul și de a avea o bună reputație. Codurile comportamentale au drept scop îmbunătățirea reputației prin apelul la competență, acumulări de cunoștințe și informații, prin înțelegerea fenomenelor, cunoașterea transformărilor și a dorințelor publicului. Dilema majoră de ordin etic a practicienilor în PR este calitatea informației pe care o difuzează în scopul influențării opiniei publice și a deciziei autorităților, implicându-se astfel în toate dimensiunile spațiului public. Calitatea informațională, denotă de fapt competența, reputația și reușita specialiștilor în PR. Din acest motiv, una dintre exigențele meseriei de PR-ist este asigurarea transparenței dintre companie și publicul extern, în condițiile respectării codurilor interne de conduită. Tocmai acest element, aparent inofensiv, ar putea pune specialiștii în relații publice în fața unor scenarii nu tocmai fericite.
Conform codului de la Atena, adevărul nu trebuie subordonat altor interese, iar transmiterea informațiilor trebuie susținute de cercetări riguroase, astfel încât criza să nu fie adâncită. Principul etic din PR legat de această problemă, afirmă că cel care spune numai jumătate de adevăr se va confrunta mai devreme sau mai târziu cu tot adevărul și cu o mare problemă de imagine și credibilitate. Dar criza de imagine apare și în urma ocultării adevărului, așadar este foarte greu să trasăm o linie de demarcație între diferitele ipostaze ale informării publice.
Dacă până în acest moment, au fost evidențiate valorile etice ale organizației, nu mai puțin valoroase sunt responsabilitățile individuale. În fața unor dileme etice, mulți specialiști în relații publice se întorc la propriul cod etic. Problema acestei raportări etice personale este că nu ia în calcul și codurile mass-media. Un domeniu de importanță majoră în relații publice se referă la păstrarea încrederii din partea mass media și a altor publicuri. De exemplu, un reporter aflat pe urmele unui subiect merită să beneficieze în exclusivitate de informațiile pe care a fost suficient de inteligent să le identifice și să le dezvolte. Un specialist în relații publice nu ar trebui să-i tragă covorul de sub picioare prin oferirea unui comunicat de presă adresat mass media în general .
3.4. Responsabilitate socială, modă sau necesitate?
CSR în România tinde să se păstreze la un nivel de început, comparativ cu practicile europene, poate pentru că principiul a fost importat, aduse de regulă, de către multinaționale, care au văzut în responsabilitatea socială o formă de comunicare cu comunitatea locală, precum și câștigarea respectului acesteia. Deocamdată, CSR e un soi de "gadget" pentru managerii români, un bun subiect pentru revistele de specialitate și o nouă sursă de câștig pentru firmele de consultanță. Deocamdată, CSR e o modă. Ea se propagă prin mimetism. Trebuie să o transformăm într-o practică de succes. Principala critică adusă responsabilității sociale autohtone este confuzia dintre manageri și investitori: în Romania, proprietarul e și manager și femeie de serviciu și baiatu' cu aprovizionarea etc. Dacă aceste două zone, managementul și proprietatea, nu sunt separate clar, nu putem vorbi de management cu adevărat și nu are rost să vorbim nici de guvernare corporatistă și grupuri cointeresate. Această confuzie ar trebui să fie eradicată prin noua lege a societatilor comerciale, care include principii de guvernare corporatistă. Însă ascensiunea conceptului ar trebui să fie susținută de un lobby intens atât din partea mass-media economice, cât și din partea societății civile, care ar trebui să fie prima entitate interesată de o mai bună abordare a temelor cotidiene (protecția mediului, excluziune socială, șomaj, delincvență). CSR Lessons, desfășurat între 21-22 mai 2012, este unul dintre evenimentele-pioner în domeniul responsabilității sociale în România. Cu toate stângăciile inerente debutului, CSR Lessons a furnizat date despre politica socială a celor mai mari corporații ce funcționează în țara noastră. Concluzia este că marile companii au început să se implice din ce în ce mai mult în acțiuni CSR, nu pentru că așa este bine pentru mediu, ci pentru că le ajută în profitabilitatea pe termen lung. Coca-Cola HBC România a susținut că în cele mai multe cazuri, companiile mari se implică în proiecte CSR, deorece vor să facă business pe termen lung. Dacă vrem să beneficiem cât mai mult de resursele de care avem nevoie, spre exemplu apa, trebuie să protejăm mediul care ne înconjoară. Coca-Cola HBC România a investit în economisirea celei mai importante resurse apa, încă 2003, mizând pe reducerea cu 50% a consumului la sistemul de îmbuteliere. Un alt exemplu de responsabilitate socială este și cazul companiei Sonae Sierra, care a preluat lanțul de magazine River Plaza, reușind în 2011 să reducă cu 21% consumul de apă și cu 5% consumul de electricitate. În cele din urmă, retailerul Mega Image vrea să sprijine în 2012 trei proiecte care vor reduce emisiile de carbon și să instaleze 10 automate pentru reciclarea PET-urilor în magazinele din rețeaua din București. Paradoxal, în România există un site specializat, adresat fenomenului de responsabilitate socială, care încearcă să monitorizeze acțiunile sociale ale multinaționalelor și companiilor locale de anvergură. Pentru exemplificarea creșterii gustului pentru responsabilitate socială, în 2011, s-au evidențiat campaniile/acțiunile voluntare Olimpiada Verde (Transgaz) – concursuri școlare dedicate protecției mediului, Cicloteque (UniCredit Tiriac Bank) – închirieri de biciclete, Competiția Întreprinderilor Sociale 2009-2010 (RBS România) – consultanță și training pentru IMM-uri, Campania V-Days 2010 (A&D Pharma) – împotriva violenței în familie, Umbrela verde 2010 (Tuborg România) – caravane ecologice în marile orașe, Fă o faptă bună de sărbători! (Rompetrol Group) sau Orange Education Programme 2006-2011 (Orange România) – amenajarea unui centru de training.
IV. Studiu de caz: Criza de imagine a Casei Naționale de Pensii în perioada aprilie-mai 2012, aspecte etice:
Urmând designul de cercetare propus de Robert Yin, prezentul studiu de caz se va articula pe următoarele componente:
Întrebări de studiu
Ipoteza/ipoteze
Unitatea de analiză/corpusul studiului
Verificarea ipotezelor (probate ca adevărate sau din contră, contrazise)
Interpretarea datelor
Întrebarea fundamentală a acestui studiu de caz este dacă instituția a reușit să trateze corect criza de imagine menționată atât față de presă, dar și față de clienții săi principali, pensionarii. Știind că presa va specula momentul din diverse motive (aversiune față de instituție în sine, aproprierea campaniei electorale), cât de mult declarațiile oficiale ale instituției au anticipat și neutralizat efectul unei dezinformări? Totodată, aceste declarații au încercat să trateze cu respect nemulțumirea pensionarilor? De îndată ce perioada de monitorizare s-a încheiat, a reușit instituția să-și asume cu responsabilitate criza de imagine survenită sau a așteptat ca totul să fie uitat? Ipoteza, cu care pornim, este că instituția nu a fost pregătită pentru această criză de imagine și nici nu a gestionat-o pe cât de moral s-ar fi așteptat publicul-țintă. Ca un paradox, site-ul oficial nu include nici o rubrică de informații utile, inserturi din presă sau răspunsuri către clienți, așa cum ar trebui să arate o instituție cu un department de PR solid. În schimb, Ministrul Muncii, oricare ar fi el, își asumă rolul de-a vorbi publicului. Oricare ar fi domeniul de activitate al unei organizații economice sau instituții publice, Codul Deontologic al profesioniștilor în PR prevede clar îndrumarea profesionistă a clienților asupra problematicii relevante. Corpusul studiului de caz este reprezentat de articolele de presă, știrile tv apărute în perioada aprilie-mai 2012, cu directă referire la instituție și pensionari, incluzând și țtirile cu iz electoral, care critică slaba adecvare la situație a CNPAS. Verificarea datelor va presupune o comparație între poziția oficială a instituției și atitudinile presei, ale oamenilor politici și ale pensionarilor (vor fi calculate câte fraze au fost spuse de ambele părți, ce reacții au stârnit). Interpretarea datelor va lua forma unor diagrame, care vor arăta dacă ipoteza a fost corectă sau nu, precum și informațiile suplimentare descoperite în timpul demersului. În finalul studiului de caz, propun ca anexe o serie de articole semnificative despre subiectul tratat.
Întrebări de studiu
Înainte de-a analiza criza de imagine a Casei Naționale de Pensii, ar trebui să clarificăm genul proxim al acestui fapt social, adică ce înseamnă o situație de criză și cum trebuie comunicarea organizațională să se adapteze acesteia. Falimentul unei bănci, prăbușirea unui avion, calamitățile naturale, grevele, asasinatele…toate sunt situații de criză, care pun în pericol funcționarea normală a unei organizații și reputația de care se bucură într-o anumită comunitate. Orice tip de criză include atât pierderi materiale, dar și deteriorarea prestigiului social. Unele crize sunt previzibile și pot fi prevenite, în schimb altele nu pot fi anticipate. Practica cotidiană a demonstrat că o bună comunicare în timpul unei crize poate să atenueze sau chiar să împiedice reacțiile negative ale publicului. Programele de răspuns la criză, gândite și aplicate de departamentele de relații publice, trebuie să se bazeze pe diferite strategii de comunicare, în măsură să influențeze publicul și să schimbe modul în care acesta interpreteză acea criză. În consecință, pentru specialiștii în relații publice, criza reprezintă un teren predilect pentru conceptualizarea și aplicarea unor strategii de comunicare, vizând limitarea sau stoparea daunelor. În ultima perioadă, situația de criză tinde să se confunde cu senzaționalul unei situații de show-biz, ceea ce face și mai greu de perceput la justa însemnătate comunicarea Casa Națională de Pensii-pensionari, existând o oarecare doză de dramatism impusă de mass-media (în acest sens, putem evidenția ca exemplu doar tensiunea creată de ilustrația de presă între pensionarii, care vor să intre în instituție și jandarmii, cu 30-40 de ani mai tineri, care par să îi împingă fără milă înapoi). Revenind la problema de fond, putem afirma că a existat o comunicare eficientă între instituție și publicul său țintă în timpul acestei perioade de criză? Majoritatea teoreticienilor în relații publice converg asupra faptului că orice criză este o ruptură, fie cu publicul exterior, cel intern sau în cel mai rău caz cu ambele, afectând funcționarea obișnuită a organizației respective și deteriorând imaginea ei la nivelul publicului/ publicurilor. De aceea, este necesar să existe o strategie globală de întâmpinare a crizei (managementul crizei), un grup de specialiști bine antrenați (celula de criză) și o politică de comunicare adecvată (comunicarea de criză). În ordinea cronologică a evenimentelor, încă de pe data de 13 martie 2012, era cunoscută decizia Curții Constituționale de-a aplica procentul de 5,5% (celebra reținere de CAS pentru pensiile care depășeau 740 lei), instituția putea preconiza că o astfel de măsură va stârni un val de nemulțumire în rândurile pensionarilor, categorie socială puternic afectată de criza economică din România, așadar prima etapă, cea a mangamentului crizei, putea foarte ușor să fie îndeplinită. Însă de cine? După cum am specificat, din organigrama instituției nu se degajă nici o referință sigură despre un departamet de specialiști în relații publice (deși vorbim de o instituție publică centrală), așadar nu putem fi siguri că a existat o celulă de criză, lucru îndreptățit și de schimbarea vocii publice, o dată ce ministrul de resort a fost schimbat (vocea fiind chiar ministrul în cauză), mai mult, însăși ideea ca Ministrul Muncii sau purtătorul de cuvânt al Guvernului vorbește în numele instituției întărește ideea că relațiile publice nu sunt un domeniu important pentru Casa Națională de Pensii. Întrucât nu au existat o strategie de preîntâmpinare a crizei, dar nici departamentul care să o neutralizeze, nu este de mirare că ultima etapă, cea a comunicării adecvate nu a avut piloni de sprijin. Criza de imagine a Casei Naționale de Pensii este mai mult decât un simplu accident în viața oricărei organizații. Vorbim de un public-țintă, a căror poziție socială are implicații psihologice și de imixtiunea politicului, care pare să fi adâncit și mai mult criza în sine. În primul rând, un individ ajuns la pensie trăiește el însuși o criză de factură sociologică, de punere sub semnul îndoielii a valorilor, a raporturilor între generații sau între grupuri sociale. În acest sens, gestul de a lua din banii câștigați cu trudă, indiferent de motiv (starea precară a țării, injustețea sistemului de pensii) este perceput ca un sacrilegiu, iar manifestările virulente, cel puțin verbale, ale pensionarilor au survenit încă din perioada, în care inițiativa era tatonată ca proiect, așadar Casa Națională de Pensii a avut tot timpul și toate datele necesare pentru a se pregăti cu răspunsuri pertinente. Pe de altă parte, în statul român instituțiile publice sunt considerate ca fiind apolitice, dar în timpul crizei de imagine a instituției, o serie de politicieni au profitat de oportunitate și s-au lansat în promisiuni salvatoare la adresa pensionarilor. Lăsând la o parte intenția de-a covinge inerentă politicii, Casa Națională de Pensii, ca instituție neaservită politic, ar fi trebuit să infirme și să atenueze orice elan politic de-a obține capital de popularitate din această situație, dar din nou instituția a tăcut. Mai mult, când Ministrul Muncii a afirmat că nu există nici un temei legal pentru a restitui sumele încasate până în acel moment, deși înainte Casa Națională de Pensii anunțase că decizia Curții Constituționare are efect legislativ pe viitor, a apărut o situație de contrazicere, imediat speculată de presă. De îndată ce această criză pare să se fi atenuat, în sensul că Executivul a aprobat un proiect ce prevede plata eșalonată a dilematicului CAS, aceeași instituție a preferat să tacă, în loc să încerce a-și reface capitalul de imagine, printr-o declarație oficială, în care ar fi regretat cele întâmplate. O altă greșeală de neiertat etic față de pensionari și profesional față de întreaga societate civilă, pe care o practică solidă de PR ar fi evitat-o.
Ipoteza
Instituția nu a fost pregătită pentru o comunicare de criză și nici nu s-a adaptat noului context, așa cum o prevede practica relațiilor publice. Drept dovadă, prestanța instituției din perioada de monitorizare a fost percepută ca o greșeală, în senul stabilit de Timothy Coombs, adică acțiunile organizației au fost transformate de un agent extern (presă, bloguri) în ambiguități, manipulări sau ezitări. Presa nu a avut o misiune dificilă în a transforma Casa Națională de Pensii în personajul negativ al poveștii reținerii/înapoierii CAS-ului, chiar instituția în sine a ajutat prin lipsa de transparență. De exemplu, dacă ar fi să analizăm succint homepage-ul actual al instituției, vom constata că cele mai importante informații sunt legate de schimbarea președintelui și o prerogativă europeană referitoare la sistemul de pensii, nici un gând despre scandalul CAS-ului care a afectat imaginea instituției (disculpare publică, asigurarea pensionarilor că își vor primi banii înapoi).
Un management adecvat al situațiilor de criză ar trebui să țină cont de faptul că o criză de imagine care afectează organizațiile implică mai multe etape: Pregătirea crizei ): perioada de avertizare, în care managerii și departamentul de PR ar trebui să se gândească la măsuri de preîntâmpinare sau chiar anulare a crizei. Pensionarii au ieșit în stradă între decembrie 2011- ianuarie 2012, protestând împotriva scăderii nivelului de trai, era de așteptat ca această măsură (oprirea CAS-ului pentru pensii peste 740 lei), care le afecta direct veniturile, să le stârnească nemulțumirea profundă. În momentul în care peste 8.000 de pensionari au depus cereri pentru returnarea contribuției sociale (17 aprilie 2012), era mai mult decât evident că instituția va fi subiectul unui val de nemulțumire. Criza acută : momentul, în care o criză este identificată. În cazul scandalului CAS, momentul de maximă tensiune poate fi considerată data de 20 aprilie, când pensionarii din mai multe orașe au depus la tribunale cereri de anulare a Ordonanței de Urgență 107/2010, iar Ministrul Muncii din acea perioadă, Claudia Boghievici a oferit un răspuns oficial, care a stârnit mai multă vehemență (În acest moment nu există niciun temei legal pentru a restitui sumele încasate până acum). Teoreticienii în relații publice pun accentul pe această etapă, întrucât, dacă etapa de pregătire nu a condus la un control asupra crizei, organizația poate încerca prin etapa crizei acute să controleze când și cum vor fi distribuite informațiile referitoare la evenimentul conflictual. Acest lucru este deosebit de important, deoarece începând din acest moment publicul și presa devin conștiente de existența și țin organizația sub o strictă supraveghere. Nici în această etapă, instituția nu a reacționat pe cât de etic și profesional opinia publică se aștepta să o facă: în primul rând, pensionarilor nu li s-a explicat concret și într-un limbaj accesibil de ce a fost nevoie de această măsură, de ce s-a ajuns la situații ambigue sau chiar altercații fizice; pe de altă parte, presa trebuie informată permanent, pentru o justă percepție asupra fenomenului, iar ori de câte ori contextul a fost distorsionat, instituția putea apela oricând la dreptul la replică. Faza cronică a crizei poate conține anchete ale diferitelor instanțe de control, dezbateri publice, acțiuni de disculpare și încercări de recâștigare a încrederii opiniei publice. Este o etapă de reacție, în care au loc autoanalize și eforturi de refacere a organizației și a imaginii ei publice. Încă o dată, acest demers, care ar fi trebuit să fie strict al instituției, a fost confiscat de elementul politic, după ce sugerează o serie de titluri apărute în perioada de monitorizare: Ministrul Finanțelor solicită o dezbatere publică pe tema impozitării pensiilor, USL cere Guvernului să restituie banii luați pensionarilor din CAS sau Victor Ponta propune un act normativ pentru restituirea sumelor reținute. Terminarea crizei: gestiunea crizei trebuie să atingă cât mai repede această fază, fiind direct influențată de o eficientă pregătire a situației conflictuale, ținerea sub control a acesteia, astfel organizația ajunge rapid în faza de terminare a crizei. Teoreticienii avertizează că, datorită caracterului ciclic al crizelor, etapa de terminare poate să devină etapa de pregătire a unei noi crizei, de aceea este important ca organizația să-și evalueze comportamentul din timpul crizei și să tragă concluziile necesare evitării unei viitore crize. Putem considera că situația conflictuală prin care a trecut Casa Națională de Pensii a luat sfârșit în perioada 20-30 mai 2012, când accentul informării publice (prin mass-media) a fost mutat de la revolta pensionarilor la modalitățile de restituire a CAS. Ținând cont de contextul anului electoral și posibilitatea ca această promisiune să nu fie materializată financiar, în acest caz instituția va suferi un reviriment al conflictului cu publicul-țintă, însoțit de o abordare negativă din partea presei. Oricare ar fi tipul crizei care afectează o organizație, teoreticienii recomandă existența unui Plan de Management al Crizei și stabilirea din timp a unui șablon al comunicării de criză. Planul de Management al Crizei include o listă completă de proceduri menite să reducă timpul de răspuns, prin oferirea informațiilor de context necesare, prin identificarea responsabilităților în cazul unei situații de criză. Comunicarea de criză, se articulează pe acest plan al crizei și este menită să îl finalizeze, să ușureze situația de criză. Comunicarea de criză începe cu evaluarea riscurilor, de la impactul condițiilor climaterice până la cel al frământărilor politice, fiind susținută de o echipă de planificare (membrii din conducerea organizației, șeful departamentului de relații publice, coordonatorii departamentelor direct vizate de criză), care ar trebui să elaboreaze o diagramă a crizelor, așa cum a fost imaginată de Fink sau având acest model ca punct de plecare.
Pe prima axă, amploarea crizei este determinată cu ajutorul a cinci întrebări:
Dacă o criză riscă să crească în intensitate, cât de mare este această intensitate și cât de repede se poate produce creșterea?
În ce măsură va intra criza în sfera de interes a publicurilor implicate?
În ce măsură va modifica criza activitățile normale ale organizației?
În ce măsură este organizația vinovată de declanșarea crizei?
În ce măsură este afectată organizația de respectiva criză?
Pe a doua axă, probabilitatea crizei este determinată pe o scară de la o la 10, în care 0 reprezintă probabilitatea minimă de ivire a unei crize, iar 10 certitudinea apariției unei crize. Cele două axe, împărțite fiecare în 10 unități, formează prin intersectarea lor un barometru al crizelor, în care pătratul Zonei Roșii reprezintă momentele foarte periculoase pentru organizație. Oricât de pueril pare acest plan al crizei, în cazul Casei Naționale de Pensii i-ar fi convins pe membrii din echipa executivă că ar fi fost indicat să se pregătească pentru a face față singuri unui val de critici.
Figură 1 Grila de evaluare a crizei, propusă de S. Fink
O dată formată celula de criză,trebuie ales un purtător de cuvânt permanent, pentru a gestiona consistența și acuratețea mesajelor pe care organizația le transmite către publicurile ei. Purtătorul de cuvânt reprezintă organizația respectivă, trebuie să fie un bun comunicator atât în interiorul organizației, cât și cu presa și să se arate sensibil față de persoanele afectate de criză. Casa Națională de Pensii și-a lăsat comunicarea publică pe mâinile ministrului de resort, care nu putea cunoaște realitățile interne, oricât de mult s-ar fi străduit, dar ceea ce este mai important, acest personaj care a funcționat ca purtător de cuvânt, a fost subiectul schimbărilor politice și astfel fluxul informațional a fost întrerupt și impregnat de o anumită doză politică.
După publicul-țintă, presa este următorul public care trebuie informat despre situația de criză. Orice departament de relații publice trebuie să aibă fișiere de presă actualizate. În cazul unei comunicări urgente, fișierele de presă actualizate, structurate pot furniza baza necesară. Pentru fiecare categorie de public trebuie construit un mesaj specific, în funcție de interesele și gradul de implicare ale fiecărui public în viața organizației. Unul din mesajele Ministrului de Resort pare să se axeze atât pe componenta pensionari, dar încearcă să se disculpe și în fața presei, ceea ce induce o oarecare ambiguitate în decriptarea acestuia: Pensiile mai mici de 740 de lei nu erau afectate de reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru că aceste pensii au fost și sunt plătite prin bugetul de stat. Fiecare pensionar trebuie să știe că respectăm dreptul de a avea acces la justiție. Este dreptul fiecărui cetățean din România să apeleze la acutul de justiție și acest drept este un pilon al statului de drep pe care nimeni nu îl îngrădește. Vreau doar ca pensionarii să știe că nu le ia nimeni acest drept și nu trebuie să își riște sănătatea. Nu înseamnă că ar fi avut alte drepturi dacă ar fi depus alaltăieri aceste cereri. Dintre multitudinea de modele teoretice referitoare la strategiile ale comunicării de criză, considerăm că situația de comunicare la nivelul Casei Naționale de Pensii împrumută câteva caracteristice expuse de modelul lui W.L. Benoit: instituția s-a justificat (a afirmat indirect că organizația nu a deținut suficiente resurse pentru a ține evenimentul sub control, invocând decizia surprinzătoare a Curții Constituționale de-a declara legale doar procentul de 5,5% aplicat pensiilor peste 740) și a manifestat intenția de-a îndrepta lucrurile, stabilind onoua modalitate de calcul a contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, care se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii care au pensii mai mari de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri. În ceea ce privește relația cu presa, majoritatea organizațiilor își construiesc strategii de comunicare bazate pe un model asimetric: ele transmit informații presei și urmăresc felul în care aceste mesaje sunt preluate și prelucrate de instituțiile mass-media; uneori, nemulțumite de comportamentul presei, ele transmit noi mesaje, de tip drept la replică, fără să efectueze însă o evaluare internă a propriului sistem de comunicare. În cazul Casei Naționale de Pensii nu s-a pus problema dreptului la replică, dar mesajele lansate, așa cum au fost ele preluate de mass-media au lăsat impresia unei comunicări tehnice, neadecvate, netraduse pentru publicul-țintă căreia i se adresează. Astfel, următorul pasaj devine inteligibil și interesant pentru pensionari doar în ultima parte: În urma ridicării unor excepții de neconstituționalitate a dispozițiilor art.259 alin.(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, Curtea Constituțională s-a pronunțat, în data de 13 martie 2012, prin două decizii. Conform comunicatului de presă din data de 14 martie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art 259 alin(2) din Legea nr. 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
Unitatea de analiză/corpusul studiului
Corpusul acestui studiu de caz cuprinde un număr de 15 articole de presă și știri tv, cele mai multe postate în versiunea online a cotidienelor sau televiziunilor centrale, apărute între 13 aprilie 2012 și 31 mai 2012, momentele de incipit și respectiv relaxare a crizei (considerăm această criză de imagine nu s-a finalizat, urmând un reviriment în urma unor alte schimbări poltice). Tendința acestor materiale de presă este de-a critica instituțiile statului (Guvern, Casa Națională de Pensii) sau cel puțin a induce un sentiment de culpabilitate, caracter inutil, crearea de jocuri meschine pe banii pensionarilor. În fața unor aluzii nevinovate de tipul Guvernul va returna în tranșe lunare sumele încasate eronat drept CASS de la pensionari, Casa Națională de Pensii, oricare ar fi fost linia politică la nivel executiv, ar fi trebuit să încerce să se discuple public, în virtutea respectării principiului de-a asigura o atmosferă de înțelegere între organizații și indivizi. Nu doar în text a fost încercată persuadarea lectoratului împotriva instituției, dar și grafic, așa cum rezultă din ilustrațiile articolelor Scandal imens – pensionarii vor inapoi banii retinuti, Guvernul raspunde: ba! sau Scandalul retrocedării CAS către pensionari ia proporții, surprinse în Anexe.
În cazul acestor articole apărute în perioada tumultoasă a crizei de imagine (20-24 aprilie 2012), când pensionarii au luat cu asalt tribunalele sau Casele Județene de Pensii, pentru a-și cere drepturile cuvinte în viziunea lor, mass-media a încercat vizual să exprime nepăsarea autorităților în fața acestor nemulțumiri, imaginea pensionarilor înbrânciți fiind emblematică în acest sens. Percepția negativă asupra instituției nemiloase a fost susținută chiar și de imagini statice, de tipul pensionarilor cu chipuri deznăjduite, care stau la coadă sau ale pensionarilor plângând, așa cum reiese din știrea tv Cum vrea Pdl-ul să rezolve problema pensionarilor, cine va plati pentru greșeală, de-asemenea atașat în Anexele acestui studiu de caz. Era evident că presa va merge pe calea șapului ispășitor pentru a câștiga simpatia pensionarilor și a opiniei publice, dar instituția în sine ar fi putut veni cu un punct de vedere deontologic și uman, cerându-și scuze pentru situația umilitoare, în care s-au găsit pensionarii, fără alte explicații de ordin politic sau tehnic (de ce a fost impusă acea contribuție socială, de ce a fost anulată într-un final). În ultima etapă a monitorizării (sfârșitul lunii mai 2012), unghiul de abordare și implicit gradul de dramatism a cunoscut o scădere semnificativă: presa nu mai vorbește de nedreptatea făcută de statul român pensionarilor, ci de modalitatea în care aceștia își vor recupera banii și cât va costa această operație financiară.
Verificarea ipotezelor
Pentru această etapă ne vom folosi în principal de articolele inserate în Anexe pentru a demonstra că poziția publică a instituției a dezamăgit întrucâtva publicul-țintă , pensionarii, dar și mass-media, iar influența politică s-a dovedit a fi mai mult negativă decât benefică, în sensul de-a ameliora criza de imagine, prin care a trecut Casa Națională de Pensii. Lead-ul articolului Scandal imens-pensionarii vor banii înapoi, Guvernul răspunde: ba! sugerează ideea de conflict social și implicit, atitudinea reticentă sau puțin satisfăcătoare a autorităților, în detrimentul reprezentanților societății civile, cu adevărat interesați de această problemă morală a luării de bani de la pensionari: Decizia Curții Constituționale în privința pensiilor a stârnit furtuna! Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor a cerut Guvernului să dispună restituirea banilor încasați din contribuții pentru asigurări de sănătate pentru pensii de la 1 ianuarie 2011, iar mii de vârstnici au luat cu asalt instanțele. Casa de Pensii răspunde că decizia are valoare numai pentru viitor, iar Ministrul Muncii Claudia Boghicevici precizează: nu există niciun temei legal pentru a restitui sumele încasate pana acum!. Continuând lectura, constatăm că funcția de purtător de cuvânt a fost împărțită atât de președintele Casei Naționale de Pensii, cât și de Ministerul Muncii, lucru nerecomandat de practica relațiilor publice, chiar dacă pozițiile celor două personaje au fost complementare: Casa Națională de Pensii Publice a atras atenția joi că, de la data publicării in Monitorul Oficial, deciziile sunt general obligatorii, iar noua modalitate de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii, nefiind necesară depunerea unor cereri. Președintele CNNP, Doina Pârcalabu, a precizat ca deciziile Curții Constituționale produc efecte numai pentru viitor, neputând fi restituite sume reținute până acum. La fel a explicat vineri Ministrul Muncii, Claudia Boghicevici – decizia Curții Constituționale precizează clar ca aceste drepturi sunt calculate si se aplica pentru viitor: "În acest moment nu exista niciun temei legal pentru a restitui sumele incasate pana acum", notează Mediafax. Boghicevici susține că "pensiile mai mici de 740 de lei nu erau afectate de reținerea contribuției de asigurări sociale de sănătate, pentru că aceste pensii au fost și sunt plătite prin bugetul de stat" și a precizat că nimeni nu le ingrădește pensionarilor dreptul la justiție, însă aceștia nu trebuie să își riște sănătatea. Claudia Boghicevici a precizat că, potrivit legii, autoritățiile au 45 de zile la dispoziție pentru a armoniza legislația fiscală cu decizia Curții Constituționale.
Se pierde pe an un miliard de lei prin neimpozitarea acestor pensii. Ce efecte ar produce decizia CC privind, așa cum susțin autoritățile, numai spre viitor? Dacă peste două milioane de pensionari cu pensii mai mici de 740 de lei nu vor mai plăti contribuția de 5,5% pentru asigurări sociale de sănătate, sistemul asigurărilor de sănătate va pierde anual aproximativ un miliard de lei. Fraza, Se pierde pe an un miliard de lei prin neimpozitarea acestor pensii, atribuită ca declarație indirectă Ministrului Muncii trădează o nuanță de acțiune premeditată a autorităților, precum și dorința lor de-a nu returna foarte ușor sumele reținute. Aceeași idee de sacrificiu al autorităților este susținută ironic și de lead-ul articolului Scandalul retrocedării CAS către pensionari ia proporții: Impactul bugetar pe care Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate îl va resimți până la sfârșitul acestui an va fi de peste 600 de milioane de lei, în urma modificării metodologiei de încasare a contribuțiilor la asigurările de sănătate de la pensionari, au declarat surse guvernamentale. Imixtiunea politicului, deseori manifestată prin prezența surselor neoficiale, nicidecum a unor poziții oficiale, tinde să arunce încă o umbră de îndoială asupra gestionării corecte a crizei de imagine, în care s-a regăsit Casa Națională de Pensii. Astfel, în articolul Returnarea CASS reținute la pensii în acest an ar necesita 650 de milioane de lei, putem sesiza prezența unui purtător de cuvânt al Guvernului, deși era nevoie de o prezență adecvată din interiorul instituției, dar informațiile cele mai dorite sunt oferite pe surse, ceea ce ridică probleme de etică deopotrivă pentru jurnalistul-semnatar, dar și pentru instituția în sine, care nu a anticipat sau poate nu a răspuns concludent, în limbaj jurnalistic, întrebărilor lansate: Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ieri Agenției MEDIAFAX că Guvernul analizează situația creată în urma deciziei Curții Constituționale (CC). Guvernul analizează situația legală și financiară apărută în urma deciziei Curții, a spus Suciu, fără alte detalii. Surse politice au declarat în același timp agenției MEDIAFAX că datele analizate la nivelul Guvernului relevă că numai pentru returnarea contribuțiilor de asigurări sociale reținute pensionarilor în acest an și identificate drept neconstituționale ar fi necesar un efort bugetar de aproximativ 650 milioane lei, motiv pentru care în interiorul coaliției sunt opinii divergente. Unii membri ai coaliției insistă pentru returnarea contribuțiilor reținute pensionarilor sub acest plafon de 740 de lei, chiar și eșalonat, iar alții amintesc că legea nu acționează retroactiv și solicită ca, dacă sunt identificate fonduri disponibile, banii să fie folosiți pentru recuperarea salarială în sectorul bugetar și nu pentru pensii, au arătat sursele.
Interpretarea datelor
Conclusiv, criza de imagine a Casei Naționale de Pensii poate fi tradusă prin următorul grafic, cu funcție cronologică și de amploare a evenimentelor.
Linia albastră sugerează evoluția istorică a crizei de imagine, debutând în mijlocul lunii aprilie 2012 și estomându-se spre sfârșitul lunii mai 2012, pe când linia roșie traduce amploarea evenimentelor publice, cu apogeul în scandalurile stradale dintre pensionari și forțele de ordine. După cum se poate observa, motivația nemulțumirii a existat încă de la sfârșitul anului 2011, fiind oarecum alimentată de un nou suflu în aprilie 2012 și pare, de-asemenea să se estompeze o dată cu ultimile asigurări ale Guvernuluia actual că pensionarii își vor primi banii înapoi, chiar și în cazuri extreme de deces.
Anexele studiului de caz:
Scandal imens – pensionarii vor înapoi banii reținuți, Guvernul raspunde: ba!
Vineri, 20 04 2012, 14:03
Decizia Curții Constituționale în privința pensiilor a stârnit furtuna! Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor a cerut Guvernului să dispună restituirea banilor incasați din contribuții pentru asigurări de sănătate pentru pensii de la 1 ianuarie 2011, iar mii de vârstnici au luat cu asalt instanțele. Casa de Pensii răspunde că decizia are valoare numai pentru viitor, iar ministrul muncii Claudia Boghicevici precizeaza: nu exista niciun temei legal pentru a restitui sumele încasate până acum!
S-a ajuns la imbrânceli și violențe: au smuls din balamale ușa tribunalului
Pensionarii aflați, vineri, la coada la Tribunalului Argeș pentru a depune plângeri împotriva legii care impozitează pensiile s-au imbrâncit din nou cu jandarmii și au forțat intrarea în instituție, smulgând din balamale o ușă. Anterior acestui incident, jandarmii interveniseră pentru a aplana un conflict între pensionari care erau pe punctul de a se lua la bătaie, oamenii acuzându-se reciproc că nu respectă ordinea venirii.
Sindicatele pensionarilor cer Guvernului: dați banii înapoi!
"Pentru a se evita punerea pe drumuri a milioanelor de pensionari, cu cereri adresate instantelor de judecata in vederea recuperarii sumelor care nu trebuiau incasate de Ministerul Finantelor, Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor cere Guvernului sa dispuna imediat institutiilor abilitate sa restituie celor in drept banii incasati in baza Ordonantei de Urgenta 107/2010. Se evita in acest mod supraaglomerarea tribunalelor", a anuntat Federatia Nationala a Sindicatelor Pensionarilor. Casa de Pensii si ministrul Muncii: decizia CC produce efecte numai pentru viitor. Curtea Constitutionala a constatat zilele trecute ca "dispozitiile art.259 alin.(2) din Legea nr.95/2006 privind reforma in domeniul sanatatii sunt constitutionale in masura in care se interpreteaza in sensul ca procentul de 5,5 se aplica numai asupra veniturilor din pensii care depasesc 740 de lei". Casa Nationala de Pensii Publice a atras atentia joi ca, de la data publicarii in Monitorul Oficial, deciziile sunt general obligatorii, iar noua modalitate de calcul al contributiilor de asigurari sociale de sanatate se va aplica in mod automat pentru toti pensionarii, nefiind necesara depunerea unor cereri. Presedintele CNNP, Doina Parcalabu, a precizat ca deciziile Curtii Constitutionale produc efecte numai pentru viitor, neputand fi restituite sume retinute pana acum. La fel a explicat vineri ministrul Muncii, Claudia Boghicevici – decizia Curtii Constitutionale precizeaza clar ca aceste drepturi sunt calculate si se aplica pentru viitor: "In acest moment nu exista niciun temei legal pentru a restitui sumele incasate pana acum", noteaza Mediafax. Boghicevici sustine ca "pensiile mai mici de 740 de lei nu erau afectate de retinerea contributiei de asigurari sociale de sanatate, pentru ca aceste pensii au fost si sunt platite prin bugetul de stat" si a precizat ca nimeni nu le ingradeste pensionarilor dreptul la justitie, insa acestia nu trebuie sa isi riste sanatatea. Claudia Boghicevici a precizat ca, potrivit legii, autoritatile au 45 de zile la dispozitie pentru a armoniza legislatia fiscala cu decizia Curtii Constitutionale
Se pierde pe an un miliard de lei prin neimpozitarea acestor pensii
Ce efecte ar produce decizia CC privind, asa cum sustin autoritatile, numai spre viitor? Daca peste doua milioane de pensionari cu pensii mai mici de 740 de lei nu vor mai plati contributia de 5,5% pentru asigurari sociale de sanatate, sistemul asigurarilor de sanatate va pierde anual aproximativ un miliard de lei.
Cum vrea PDL-ul să rezolve problema pensionarilor. Cine va plăti pentru greșeală?
25 Apr 2012, 13:17
PDL ia în calcul ca sumele pe care Casa de Pensii trebuie să le restituie pensionarilor reprezentând contribuția de 5,5% la asigurările de sănătate să fie calculate ca avans pentru plata CAS pe următoarele luni, până când se ajunge la o echivalare a sumelor restante.
Potrivit unor surse democrat-liberale, atât ministrul Muncii, cât și președintele Casei de Pensii au fost informați cu privire la posibilitatea ca sumele pe care statul trebuie să le restituie pensionarilor, în urma calculării greșite a CAS, să se considere un avans. Astfel, pensionarilor nu li se va mai reține contribuția de 5,5% la asigurările de sănătate încasate în baza Ordonanței de Urgență 107/2010, o perioadă echivalentă cu suma pe care aceștia o au de primit înapoi de la stat.
Sursele citate au menționat că astfel efortul bugetar nu este la fel de mare și se poate ajunge la o echivalare a acestor sume, printr-un calcul făcut în perioada următoare de Casa de Pensii.
Pensionarilor li se va restitui diferența de contribuții începând cu data deciziei Curții Constituționale, pentru plata retroactivă fiind necesară în continuare acționarea în instanța de judecată, au explicat democrat-liberalii.
Guvernul analizează situația legală și financiară pentru rezolvarea problemei create în urma deciziei CC privind plata CAS numai pe sume din pensii de peste 740 lei, iar datele arată că ar trebui 650 milioane lei la returnarea doar a contribuțiilor achitate în acest an,coaliția având opinii diferite
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat, luni, agenției MEDIAFAX, că Guvernul analizează situația creată în urma deciziei Curții Constituționale (CC).
"Guvernul analizează situația legală și financiară apărută în urma deciziei Curții", a spus Suciu, fără alte detalii.
Surse politice au declarat în același timp agenției MEDIAFAX că datele analizate la nivelul Guvernului relevă că numai pentru returnarea contribuțiilor de asigurări sociale reținute pensionarilor în acest an și identificate drept neconstituționale ar fi necesar un efort bugetar de aproximativ 650 milioane lei, motiv pentru care în interiorul coaliției sunt opinii divergente.
Scandalul retrocedării CAS către pensionari ia proporții
Social-Economic — 24 aprilie 2012, 05:04
Impactul bugetar pe care Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate îl va resimți până la sfârșitul acestui an va fi de peste 600 de milioane de lei, în urma modificării metodologiei de încasare a contribuțiilor la asigurările de sănătate de la pensionari, au declarat surse guvernamentale. “Practic, CNAS nu va mai primi peste 600 de milioane de lei de la pensionari, în perioada mai-decembrie 2012. CNAS va trebui fie să-și reducă cheltuielile, fie să se transfere bani de la bugetul de stat către CNAS, fie să se găsească alte metode de acoperire a acestui gol bugetar de la Casă”, au declarat sursele.
Un reprezentant al Federației Naționale a Pensionarilor din România a solicitat la Guvern o întâlnire a conducerii asociației cu premierul Mihai-Răzvan Ungureanu, pentru a-i propune prim-ministrului o serie de măsuri, în condițiile în care mai mulți pensionari cer să li se returneze banii pe care i-au plătit în plus la casele județene de asigurări de sănătate din pensie.
“S-au reținut banii pensionarilor în mod ilegal. Cât de repede poate domnia sa să ne acorde această audiență, pentru a-i spune propunerile pentru a detensiona situația creată. Dacă nu primim un răspuns favorabil, atunci automat vom ieși în stradă, nu se mai poate”, a spus Mircea Rădulescu, reprezentantul asociației de pensionari.
El a invocat necesitatea adoptării “unei noi ordonanțe prin care să detensioneze situația care s-a creat”. “Vedem cu toții acum cozile interminabile care s-au făcut pentru depunerea cererilor pentru ca pensionarii să-și primească banii înapoi, dreptul lor legal”, a mai arătat Rădulescu.
Două milioane de lei, de recuperat de la revoluționari
Majorarea în cuantum necuvenit a indemnizațiilor pentru revoluționari și a celor pentru soțul supraviețuitor, de la începutul anului trecut, s-a datorat neconcordanțelor de reglementare existente în legislația de protecție socială, iar banii urmează a fi recuperați treptat, în majoritatea cazurilor fiind vorba despre sume modice, de câțiva lei pe lună, se arată într-un comunicat al Casei Naționale de Pensii Publice (CNPP).
În total, CNPP are de recuperat 1,82 milioane lei, din care indemnizația pentru revoluționari însumează circa 1,25 milioane lei, iar indemnizația pentru soțul supraviețuitor – în jur de 576.000 lei. Cei aproximativ 200.000 de beneficiari ai indemnizației pentru soțul supraviețuitor vor returna, în medie, lunar, 2,76 lei/persoană, în timp ce 16.000 de revoluționari vor restitui 77,9 lei/ persoană. “Reiterăm faptul că aceste sume nu se recuperează dintr-o dată, ci eșalonat, prin rețineri lunare din drepturi viitoare. În prezent, cele două tipuri de indemnizații se plătesc, în toate cazurile, în cuantumul corect și legal”, precizează Casa Națională de Pensii Publice.
Potrivit CNPP, recuperarea se va face în cadrul unui termen de prescripție de trei ani, aplicându-se dispozițiile art.179 din Legea nr. 263/2010 privind sistemul public de pensii. Recuperarea acestor sume se face cu resurse proprii, fără să presupună costuri suplimentare.
Începând cu luna iulie 2010, indemnizațiile pentru revoluționari și indemnizațiile pentru soțul supraviețuitor au fost diminuate cu 15%, iar din ianuarie 2011, aceleași drepturi s-au majorat cu 15% față de cuantumul aflat în plată la nivelul lunii octombrie 2010.
Returnarea CASS reținute la pensii în acest an ar necesita 650 de milioane de lei
24 apr 2012 Autor: Alexandru Moise
Peste 200 de persoane au stat la coadă, miercuri, 18 aprilie 2012, la Tribunalul Argeș (Pitești), pentru a depune plângeri prin care cer anularea OUG 107/ 2010, în baza căreia li se reține din pensie 5,5% pentru contribuțiile de sănătate
Guvernul analizează situația legală și financiară pentru rezolvarea problemei create în urma unei decizii a Curții Constituționale privind plata CASS – contribuția de asigurări de sănătate – numai pe sume din pensii de peste 740 de lei, iar datele arată că ar trebui 650 de milioane de lei la returnarea doar a contribuțiilor achitate în acest an.
Până la 1 ianuarie 2011, doar pensionarii care câștigau mai mult de 1.000 de lei plăteau CASS, și anume 5,5% din diferența rezultată între pensie și 1.000 de lei.
După 1 ianuarie 2011, pragul a coborât la 740 de lei, dar contribuția de 5,5% s-a extins asupra întregii pensii. Pensiile mai mici de 740 de lei sunt scutite. Conform deciziei Curții Constituționale, contribuția de 5,5% trebuia aplicată pe diferența între pensie și limita de 740 de lei.
În 2010 au mers la Casa de Asigurări de Sănătate 282 milioane de lei de la pensionari, iar în urma modificărilor din 2011 în acel an au mers 1,69 mld. lei. Pentru 2012 Casa se aștepta să strângă 1,4 mld. lei.
Dacă guvernul va fi nevoit să plătească și sumele strânse anterior în mod neconstituțional, va trebui să returneze cel puțin un miliard de lei pentru 2011 (240 milioane de euro).
Purtătorul de cuvânt al Guvernului, Dan Suciu, a declarat ieri agenției MEDIAFAX că Guvernul analizează situația creată în urma deciziei Curții Constituționale (CC).
"Guvernul analizează situația legală și financiară apărută în urma deciziei Curții", a spus Suciu, fără alte detalii.
Surse politice au declarat în același timp agenției MEDIAFAX că datele analizate la nivelul Guvernului relevă că numai pentru returnarea contribuțiilor de asigurări sociale reținute pensionarilor în acest an și identificate drept neconstituționale ar fi necesar un efort bugetar de aproximativ 650 milioane lei, motiv pentru care în interiorul coaliției sunt opinii divergente.
"Unii membri ai coaliției insistă pentru returnarea contribuțiilor reținute pensionarilor sub acest plafon de 740 de lei, chiar și eșalonat, iar alții amintesc că legea nu acționează retroactiv și solicită ca, dacă sunt identificate fonduri disponibile, banii să fie folosiți pentru recuperarea salarială în sectorul bugetar și nu pentru pensii", au arătat sursele.
Potrivit OUG 107/ 2010, persoanelor care beneficiază de pensii de peste 740 de lei li se reține, de la 1 ianuarie 2011, 5,5% contribuții de sănătate. În mai multe județe, după intrarea în vigoare a acestei ordonanțe mii de pensionari cu pensii mai mari de 740 de lei au depus plângeri prealabile la casele județene de pensii, în care solicitau restituirea contribuției de sănătate de 5,5%, iar instituțiile le-au respins pe considerentul că o astfel de cerere nu poate modifica o ordonanță de urgență.
În 13 martie, Curtea Constituțională a constatat că dispozițiile art. 259 alin.(2) din Legea 95/2006 privind reforma în domeniul sănătății, care au format obiectul excepției de neconstituționalitate ridicate de Kiss Andrei în dosarul 204/33/2011 al Curții de Apel Cluj – Secția comercială, de contencios administrativ și fiscal, sunt constituționale în măsura în care se interpretează în sensul că procentul de 5,5 se aplică numai asupra veniturilor din pensii care depășesc 740 de lei.
Potrivit Casei Naționale de Pensii Publice, noua modalitate de calcul al contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate se va aplica în mod automat pentru toți pensionarii care au pensii mai mari de 740 de lei, nefiind necesară depunerea unor cereri.
Ministrul muncii Claudia Boghicevici a declarat vineri că pensiile sub 740 de lei nu sunt afectat de reținerea contribuțiilor de asigurări sociale de sănătate, iar pentru cererile de restituire retroactivă a sumelor plătite pentru CAS nu există temei legal, prevederile aplicându-se doar pentru viitor.
Uniunea Națională a Judecătorilor a solicitat Executivului să ia măsuri prin care să rezolve situația pensionarilor afectați de reglementarea privind contribuțiile de sănătate declarată neconstituțională de CCR, avertizând că un nou val de litigii ar duce la blocarea activității secțiilor de soluționare a conflictelor de muncă.
Un reprezentant al Federației Naționale a Sindicatelor Pensionarilor din România a depus luni la Guvern un memoriu prin care îi solicită premierului Mihai Răzvan Ungureanu o întrevedere pe tema returnării contribuțiilor de asigurări sociale plătite de către pensionari.
Potrivit memoriului depus la Guvern, Federația Națională a Sindicatelor Pensionarilor din România dorește să îi prezinte premierului Ungureanu soluțiile pe care le consideră necesare cu privire la returnarea contribuțiilor de asigurări sociale plătite de persoane cu pensii peste 740 de lei, în vederea depășirii situației apărute ca urmare a deciziei Curții Constituționale.
V. Concluzii
Demersul teoretic și practic în aria dilematică a eticii în relații publice a avut drept scop principal probarea necesității unui anumit simț moral în această profesie. Întrucât vorbim cel mai adesea de o formă de comunicare publică (departamentele de PR există de la cele mai mici organizații până la corporații transfrontaliere), întotdeauna trebuie avute în discuție două aspecte: comunicarea cu exteriorul (probabil des percepută ca fiind cea mai importantă), dar și cea internă dintre diferitele compartimente ale organizației (subiect al negocierilor și conflictelor interne). În acest sens un bun relaționist nu este doar acea persoană care apare la televizor și semnează comunicate de presă, este totodată și angajatul organizației care sesizează tensiuni interne și încearcă să le neutralizeze, înainte de-a se converti în conflicte, ce pot depăși granițele organizației propriu-zis.
Niciodată o decizie etică nu poate fi luată în trei secunde, întrucât implică o negociere permanentă între ceea ce este Bine sau Rău pentru organizație sau pentru publicurile sale. Practica relațiilor publice nu este lipsită de exemple, în care organizația s-a regăsit în situația unor dileme etice între binele organizației și binele publicurilor, susceptibile de-a fi oarecum negative pentru profitul sau imaginea publică a organizației în sine. Considerăm că binele publicurilor este mai presus decât binele organizației, ca în cazul analizei asupra comunicării de criză prin care a trecut Casa Națională de Pensii. De-asemenea, în cazul instituțiilor publice, orice ingerință sau întârziere a feedback-ului poate aduce prejudicii serioase imaginii globale, iar relația cu mass-media ar trebui să țină cont de coordonate precum rapiditate, anticipare, oferirea de informații concludente, în limitele adevărului organizației. O situație conflictuală nu trebuie tratată prin tăcere sau derogarea responsabilității comunicării către publicuri, aceste metode folosind de Casa Națională de Pensii lăsând impresia a ceva ce trebuie ascuns, fapt speculat de presă în perioada de monitorizare.
În cazul nefericit, în care un fapt intern mai puțin favorabil, depășește planul interior-exterior și ajunge în mâinile presei ca scurgere de informații profesionale sau doar ca zvon, dar și în cazul unor informații oficiale, care stârnesc însă nemulțumirea generală (cum este exemplul sugerat de studiul de caz) relaționistul trebuie să fie pregătit să acționeze conform unui plan prestabilit pentru situații de criză. Orice secundă este vitală, imaginea publică a instituției, precum și armonia profesională din interior, depind de acțiunile înțelepte sau mai puțin înțelepte ale relaționistului.
Considerate ca având o istorie pătată, relațiile publice sunt o disciplină fundamentată, cel puțin din privința codurilor etice menționate în această lucrare. În România, relațiile publice tind să se dezvolte, să se îmbunătățească prin exemplele practicilor profesionale de peste hotare, dar și prin auto-corecție. În acest sens, un cod etic propriu al fiecărei organizații sau instituții ar asigura echilibrul, raportat la codurile internaționale sau naționale, care ar putea prevedea aspecte străine de activitatea curentă, totodată nu trebuie să omitem faptul că prevederile externe include o doză de generalitate necesară practicării oricărei profesii. Credem că situația conflictuală prin care a trecut Casa Națională de Pensii va servi ca exemplu pentru celelalte instituții publice centrale, în încercarea acestora de a-și îmbunătăți comunicarea cu publicurile-țintă și mass-media.
VI. Anexe
CODUL INTERNAȚIONAL DE ETICĂ ÎN RELAȚII PUBLICE (Codul de la ATENA)
Adoptat la Atena, mai 1965 de către CERP (Confederația Europeană de Relații
Publice) și IPRA (Asociația Internațională de Relații Publice)
La înscrierea lor, toți membrii Asociației Internaționale de Relații Publice se angajează să respecte un cod internațional de etică ce se bazează parțial pe Carta Națiunilor Unite
Membrii Asociației Internaționale de Relații Publice vor încerca:
1. Să contribuie la realizarea climatului moral și cultural care să permită ființelor umane să se realizeze pe deplin și să se bucure de drepturile imprescriptibile la care sunt îndreptățiți conform "Declarației Universale a Drepturilor Omului".
2. Să stabilească modele de comunicare și canale care, prin dezvoltarea liberei circulații a informațiilor esențiale, vor face ca fiecare membru al grupului să simtă că este informat și să-i dea totodată sentimentul implicării și responsabilității sale personale, precum și pe cel al solidarității cu ceilalți membri;
3. Să se poarte întotdeauna și în toate împrejurările în așa fel încât să merite și să asigure confidențialitatea celor cu care vine în contact;
4. Să țină minte că, datorită relației dintre profesia sa și public, comportamentul său – chiar și în particular – va avea un impact asupra modului în care profesiunea sa în ansamblu este apreciată.
Membrii Asociației Internaționale de Relații Publice vor acționa:
5. Pentru a respecta în cadrul realizării activităților profesionale principiile morale și regulile cuprinse în "Declarația Universală a Drepturilor Omului";
6. Pentru a respecta și a menține demnitatea umană, precum și pentru a recunoaște dreptul fiecărui individ de a face propriile judecăți;
7. Pentru a asigura condiții morale, psihologice și intelectuale pentru dialog într-un sens real, precum și pentru a recunoaște dreptul părților implicate de a-și prezenta cazul și a-și exprima punctele de vedere;
8. Pentru a acționa, în toate cazurile, în așa fel încât să ia în calcul interesele părților implicate: atât interesele organizației pe care o servesc, cât și interesele publicului țintă;
9. Pentru a realiza acțiunile și angajamentele folosind cuvintele astfel încât să se evite orice neînțelegere și să se manifeste loialitate și integritate în toate cazurile, astfel încât să se păstreze încrederea clienților sau angajaților, actuali sau din trecut, precum și a tuturor publicurilor țintă care sunt afectate de acțiunile sale.
Membrii Asociației Internaționale de Relații Publice NU vor:
10. Subordona adevărul altor cerințe;
11. Transmite informații care nu sunt bazate pe fapte stabilite și verificabile;
12. Lua parte în orice întreprindere sau acțiune care nu este etică sau onestă sau care poate aduce atingere demnității și integrității umane;
13. Folosi orice metode sau tehnici "de manipulare" concepute pentru a crea motivații la nivelul subconștientului, pe care individul nu le poate controla prin propria sa voință, astfel încât nu poate fi făcut răspunzător de acțiunile întreprinse pe baza lor.
Acest Cod a fost adoptat de Asociația Internațională de Relații Publice (IPRA) la Adunarea Generală din mai 1965.
CODUL INTERNAȚIONAL DE CONDUITĂ PROFESIONALĂ ÎN RELAȚII
PUBLICE (Codul de la LISABONA)
Adoptat de către Adunarea Generală a Confederației Europene de Relații Publice (CERP) la Lisabona în 16 aprilie 1978 și adoptat de unsprezece asociații naționale (din cincisprezece țări europene) care sunt membre ale CERP.
Secțiunea I – Criterii și standarde de calificare profesională ale practicienilor
impuse de acest cod
Clauza 1
Fiecare membru al (asociație națională) atestat ca atare în conformitate cu regulile (asociație națională) este considerat conform acestui cod ca fiind un practician de relații publice și se supune acestui cod.
Secțiunea II – Obligații profesionale generale
Clauza 2
În practicarea acestei profesiuni, practicianul de relații publice va respecta principiile enunțate în Declarația Universală a Drepturilor Omului și în special libertatea de expresie și libertatea presei, care asigură dreptul individului la informare, în limitele confidențialității profesionale. De asemenea, se obligă să acționeze în acord cu interesul public și să nu lezeze demnitatea și integritatea individului.
Clauza 3
În conduita profesională, specialistul în relații publice trebuie să demonstreze onestitate, integritate intelectuală și loialitate. În special, va acționa în așa fel încât să nu folosească comentarii care să inducă în eroare sau informații false sau eronate. În același timp trebuie să aibă grijă să evite folosirea, fie și accidentală, a unor practici sau metode incompatibile cu acest cod.
Clauza 4
Activitățile de relații publice trebuie realizate în mod transparent: trebuie să fie ușor de identificat ca atare, cu o proveniență clară și să nu tindă la a induce în eroare terții.
Clauza 5
În relația sa cu alte profesii și alte ramuri ale comunicării sociale, specialistul de relații publice trebuie să respecte regulile și practicile specifice acelor profesii sau ocupații, în măsura în care acestea sunt compatibile cu deontologia propriei sale profesii.
Secțiunea III – Obligații profesionale specifice
Față de clienți sau angajatori
Clauza 6
Un practician de relații publice nu va reprezenta interese conflictuale sau aflate în competiție fără consimțământul expres al clienților sau angajatorilor implicați.
Clauza 7
În practica profesiei sale, specialistul de relații publice trebuie să fie discret. Trebuie să respecte cu scrupulozitate confidențialitatea profesională și, mai ales, nu trebuie să dezvăluie nici o informație confidențială primită de la clienții sau angajatorii săi actuali, din trecut sau potențiali, sau să folosească astfel de informații fără o autorizație specială în acest sens.
Clauza 8
Un practician de relații publice care are un interes ce intră în conflict cu interesul clientului sau angajatorului său trebuie să îl facă cunoscut acestuia în cel mai scurt timp.
Clauza 9
Un specialist de relații publice nu trebuie să recomande clientului sau angajatorului său serviciile oricărei firme sau organizații față de care are un interes financiar, comercial sau de altă natură fără a-l face cunoscut anterior.
Clauza 10
Un specialist de relații publice nu va încheia cu clientul sau angajatorul său un contract prin care specialistul garantează rezultate a căror obținere nu depinde de el.
Clauza 11
Un practician de relații publice poate accepta remunerarea serviciilor sale doar sub forma salariului sau onorariului, și în nici un caz nu va accepta plăți sau alte recompense materiale în funcție de rezultate a căror realizare nu depinde de el.
Clauza 12
Un practician de relații publice nu va accepta pentru serviciile prestate unui client sau angajator nici o remunerație de la un terț, sub forma unor reduceri de preț, comisioane sau plăți în natură, decât cu acordul clientului sau angajatorului.
Clauza 13
Dacă realizarea unei sarcini de relații publice este pasibilă de a determina o abatere profesională gravă și de a implica un comportament contrar principiilor acestui cod, practicianul trebuie să își anunțe clientul sau angajatorul imediat și să facă tot posibilul ca acesta să respecte cerințele codului. Dacă clientul sau angajatorul își păstrează intențiile, practicianul trebuie cu toate acestea să respecte codul indiferent de consecințe.
Față de opinia publică și mijloacele de informare
Clauza 14
Spiritul acestui cod și regulile cuprinse în clauzele precedente, și anume clauzele 2, 3, 4 și 5 implică o permanentă preocupare din partea practicianului de a respecta dreptul la informare, și de asemenea datoria de a furniza informație, în limitele confidențialității profesionale. Aceste clauze implică de asemenea respectul pentru drepturile, independența și inițiativa mijloacelor de informare.
Clauza 15
Orice tentativă de a induce în eroare opinia publică sau reprezentanții acesteia este strict interzisă. Orice formă de șantaj, corupție sau trafic de influență, mai ales în relația cu media de informare este interzisă. Știrile trebuie furnizate gratuit și fără nici o înțelegere privată sau recompensă ilicită pentru folosirea sau publicarea lor.
Clauza 16
Dacă devine necesară menținerea inițiativei și controlului asupra emiterii și distribuirii de informații, potrivit principiilor acestui Cod, practicianul de relații publice poate să achiziționeze spațiu sau timp de emisie în conformitate cu regulile, practicile și uzanțele în acest domeniu.
Față de colegii de breaslă
Clauza 17
Practicianul de relații publice trebuie să nu facă concurență neloială colegilor de breaslă. El nu trebuie nici să acționeze, nici să se exprime într-un mod care ar putea duce la deprecierea reputației sau activității unui coleg de breaslă, rămânând însă sub incidența clauzei 18b a acestui cod.
Față de profesie
Clauza 18
Practicianul de relații publice trebuie să se rețină de la orice acțiune care ar putea prejudicia reputația profesiei sale. În special el nu trebuie să afecteze asociația națională din care face parte, eficiența activității sau renumele acesteia, prin atacuri premeditate sau prin încălcarea constituției și regulilor acesteia. Reputația profesiei este responsabilitatea fiecărui membru. Practicianul de relații publice nu are numai datoria să respecte el însuși codul, dar și:
Să ajute la o mai largă și bună cunoaștere și înțelegere a codului;
Să aducă la cunoștință autorităților competente orice încălcare a codului pe care a sesizato
Să întreprindă tot ce îi stă în putere pentru a se asigura că deciziile privind aplicarea
Codului de către aceste autorități sunt respectate și sancțiunile sunt puse în practică.
Se consideră că orice practician care permite o violare a codului a încălcat el însuși codul.
Codul etic al membrilor PRSA, 2000
Documentul 1: Scrisoare din partea Consiliului Director al PRSA
Cu deosebită satisfacție profesională și mândrie personală, Consiliul Director al Societății Americane de Relații Publice (Public Relations Society of America – PRSA) vă prezintă noul
cod etic al membrilor acestei societăți. Noul cod etic este rezultatul a doi ani de efort susținut din partea Consiliului de Etică și Standarde Profesionale. Au fost luate în considerare comentariile și sugestiile a sute și sute de membri, precum și rezultatele focusgrupurilor desfășurate în cadrul întâlnirii naționale din 1999, de la Anaheim, California. Am cerut și am primit sfaturi competente și consiliere din partea Centrului de Resurse Etice – consultanții noștri externi pentru acest proiect. Am primit recomandări suplimentare din partea staff-ului PRSA, a observatorilor independenți, precum și din alte surse. De asemenea, am desfășurat o cercetare extinsă asupra a numeroase coduri de conduită și declarații de comportament etic și am luat în considerare diverse standarde și practici în vigoare.
În fapt, acest Cod etic a fost creat pentru a servi ca punct de plecare în discutarea unui viitor cod global de etică și comportament în practicarea relațiilor publice. Această abordare diferă substanțial de cele anterioare în trei aspecte deosebit de importante:
1. Accentul pus pe aplicarea Codului a fost eliminat, dar Consiliul Director al PRSA își rezervă dreptul de a refuza cererea de aderare sau de a retrage calitatea de membru oricărei persoane sancționate de către o agenție guvernamentală sau condamnate de o instanță de judecată pentru acțiuni ce reprezintă o violare a acestui Cod.
2. Accentul se pune pe valori universale care inspiră un comportament etic.
3. Comportamentul dezirabil este clar ilustrat prin modele de limbaj adecvat și exemple de comportament din experiență, pentru a-i ajuta pe practicienii de relații publice să-și însușească
mai bine obiectivele etice și profesionale și să ajungă la o mai bună înțelegere a adevăratelor standarde de comportament.
Poate cel mai important este faptul că misiunea Consiliului de Etică și Standarde Profesionale s-a schimbat în mod radical, acum concentrându-se pe educație și pregătire, pe colaborarea cu organisme similare din alte asociații profesionale. În același timp, acesta are un rol consultativ pentru Consiliul Director în problemele de etică de importanță majoră.
Organizațiile reprezentate de noi știu că se pot baza pe comportamentul nostru etic și moral, ceea ce reprezintă o valoare fundamentală pentru practicienii de relații publice.
Noul cod etic trebuie privit în următorul context:
• Valorile sale sunt menite să ne inspire și să ne motiveze pentru a aplica cele mai înalte standarde etice în activitățile noastre de zi cu zi.
• Resursele de care dispune ne ajută să înțelegem clar limitele și acțiunile specifice unui practician ce respectă codul etic.
• Mecanismul de implicare face ca fiecare membru PRSA să fie complet conștient de obligațiile ce-i revin și de comportamentul etic ce se așteaptă din partea sa. Această abordare are un impact mai mare decât cele precedente pentru că:
• Va influența practica zilnică a relațiilor publice.
• Conține mult mai puține „zone gri" și subiecte ce depind de interpretarea individuală.
• Codul va crește și va deveni mai puternic decât oricare altul de dinaintea lui prin educație, pregătire și analiză a comportamentului.
Documentul 2: Mesaj din partea Consiliului de Etică și Standarde Profesionale al PRSA
Datoria noastră fundamentală ca membri ai PRSA este să respectăm codul etic în practica relațiilor publice. Acest Cod Etic înseamnă reafirmarea permanentă a angajamentului față de
etica profesională.
• Codul formulează principiile și standardele care ne conduc în luarea deciziilor și în acțiunile pe care le întreprindem.
• Codul reprezintă o legătură puternică între valorile și idealurile noastre și munca pe care o desfășurăm zilnic.
• Codul ne ghidează în ceea ce privește acțiunile și motivațiile noastre.
În același timp, Codul este un organism viu, ce înglobează cunoaștere și experiență. Trebuie să ne stimuleze gândirea și să ne încurajeze să găsim îndrumare atunci când avem nelămuriri legate de principiile, practicile și standardele de comportament. Implicarea fiecărui membru în păstrarea și îmbunătățirea standardelor etice este esențială pentru construirea și menținerea respectului și credibilității profesiei noastre.
Folosind valorile, principiile, standardele de comportament și seriozitatea ca punct de plecare și continuând să lucrăm împreună la îmbunătățirea standardelor etice, ne asigurăm că PRSA își îndeplinește datoria de a construi și menține un mediu propice pentru dialogul public, care merită încrederea și sprijinul publicului.
Documentul 3: Preambul
PRSA, Codul etic 2000
Valori profesionale
Principii de comportament
Angajament și respectarea regulilor
Acest Cod se aplică membrilor PRSA și este menit a fi un ghid util pentru îndrumarea membrilor PRSA în îndeplinirea responsabilităților etice. Documentul oferă exemple și soluții ipotetice sau concrete pentru posibile probleme etice. Exemplele subliniate în prevederile Codului sunt cazuri reale de conduită improprie. Numărul exemplelor va crește pe măsură ce
noul Cod va fi aplicat. PRSA este angajată în practicarea etică a relațiilor publice. Servind interesul public, activitățile membrilor PESA se bazează pe un înalt nivel de încredere din partea publicului, ceea ce constituie o datorie în plus pentru a acționa etic. Valoarea reputației membrilor PRSA depinde de comportamentul etic al fiecăruia și fiecare dintre noi este un exemplu pentru ceilalți membri PRSA (precum și pentru alți profesioniști) în căutarea excelenței bazate pe standarde înalte de performanță, profesionalism și comportament etic. Nu se mai pune accentul pe aplicarea Codului, dar Consiliul Director al PRSA își rezervă dreptul de a refuza cererea de aderare sau de a retrage calitatea de membru oricărei persoane sancționate de către o agenție guvernamentală sau condamnate de o instanță de judecată pentru acțiuni ce reprezintă o violare a acestui Cod. Practicarea etică a relațiilor publice este cea mai importantă datorie a membrilor PRSA. Noi considerăm Codul etic al PRSA un model pentru alți profesioniști, pentru alte profesii și organizații.
Documentul 4: Declarația cu privire la valorile profesionale ale membrilor PRSA
Această declarație prezintă valorile fundamentale ale membrilor PRSA și, într-un cadru mai larg, ale practicienilor de relații publice. Aceste valori reprezintă punctul de plecare pentru Codul etic al PRSA și definesc standardele pentru practicarea cu profesionalism a relațiilor publice. Ele sunt convingeri fundamentale care ne conduc în comportament și în procesul decizional. Considerăm că valorile noastre profesionale sunt vitale pentru integritatea profesiei noastre.
Argumentare
• Servim interesul public acționând ca „avocați” responsabili ai celor pe care îi reprezentăm.
• Pe piața de idei, fapte și puncte de vedere, punem la dispoziția publicului o voce bine informată pentru a ajuta în dezbaterile publice.
Onestitate
• Aplicăm cele mai înalte standarde de corectitudine și adevăr în comunicarea publică și în acțiunile noastre menite a susține interesele celor pe care îi reprezentăm.
Experiență
• Dobândim și folosim într-un mod responsabil cunoștințele și experiența de specialitate.
• Îmbunătățim profesia printr-o continuă dezvoltare profesională, prin cercetare și studiu.
• Construim înțelegere reciprocă, credibilitate și relații între o mare varietate de instituții
și publicuri.
Independență
• Oferim consiliere obiectivă celor pe care îi reprezentăm.
• Răspundem pentru acțiunile noastre.
Loialitate
• Suntem loiali celor pe care îi reprezentăm și, în același timp, ne respectăm datoria de a servi interesul public.
Corectitudine
• Tratăm corect clienții, angajatorii, competitorii, colegii, partenerii, media și publicul larg.
• Respectăm toate opiniile și sprijinim dreptul la liberă exprimare.
Documentul 5:Prevederile Codului PRSA
CIRCULAȚIA LIBERĂ A INFORMAȚIEI
Principiu fundamental
• Protejând și ajutând la circulația liberă a informației corecte și complete, membrii PRSA servesc interesul public și contribuie la luarea deciziilor în cunoștință de cauză, într-o societate democratică.
Scop
• Să menținem integritatea în relațiile cu media, cu oficialii guvernamentali și cu publicul.
• Să ajutăm la luarea unor decizii în cunoștință de cauză.
Principii directoare
Un membru PRSA trebuie:
• Să protejeze integritatea procesului comunicațional.
• Să comunice onest și corect.
• Să intervină prompt pentru a corecta comunicarea eronată de care e responsabil.
• Să sprijine circulația liberă a informației nealterate atunci când oferă sau primește cadouri, asigurându-se că acestea sunt nominale, legale și în ocazii rare.
Exemple de conduită improprie
• Reprezentând un producător de schiuri, un membru PRSA îi oferă unui jurnalist o pereche de schiuri scumpe pentru a-1 influența să scrie un articol favorabil.
• Un membru PRSA care oferă unui reprezentant al guvernului mijloace de divertisment care depășesc limitele legale sau violează prevederile guvernamentale.
CONCURENȚA
Principiu fundamental
• Promovarea concurenței loiale între profesioniști păstrează climatul etic și ajută la dezvoltarea unui mediu de afaceri sănătos.
Scop
• Promovarea respectului și a concurenței loiale între profesioniștii din domeniul relațiilor publice.
• Servirea interesului public prin oferirea unei palete largi de opțiuni pentru practicianul de relații publice.
Principii directoare
Un membru PRSA trebuie:
• Să urmeze practici de angajare în conformitate cu codul etic, bazate pe respectul pentru libera concurență, fără a submina cu bunăștiință un competitor.
• Să protejeze dreptul la proprietatea intelectuală.
Exemple de conduită improprie
• Un membru PRSA angajat de o organizație-client care divulgă informații utile unei firme de consultanță care concurează cu altele pentru obținerea unui contract cu organizațiaclient.
• Un membru care răspândește zvonuri răuvoitoare și nefondate despre un competitor pentru a-i îndepărta clienții și angajații în beneficiul propriu.
DIFUZAREA INFORMAȚIILOR CĂTRE PUBLIC
Principiu fundamental
Într-o societate democratică, procesul de comunicare deschisă furnizează informațiile necesare actului decizional.
Scop
• Construirea încrederii publicului prin furnizarea tuturor informațiilor necesare unui process decizional responsabil.
Principii directoare
Membrii PRSA trebuie:
• Să comunice informațiile onest și corect.
• Să acționeze imediat pentru a corecta erorile de comunicare de care sunt responsabili.
• Să verifice veridicitatea și acuratețea informațiilor făcute publice de către cei pe care îi reprezintă.
• Să facă publice numele sponsorilor implicați în acțiunile de relații publice.
• Să facă publice interesele financiare din cadrul organizației-client (de exemplu, numele
acționarilor).
• Să evite practicile dolosive.
Exemple de conduită improprie
• Tehnica „fațadei": campanii de influențare adresate legislativului din partea unor grupuri de interese a căror identitate nu este dezvăluită.
• Minciuna prin omisiune: omisiunea cu bună știință a furnizării unor informații financiare pentru a crea astfel o falsă impresie despre activitatea organizației.
• Necorectarea informațiilor false descoperite pe site-urile Web sau în materialele de prezentare.
• Înșelarea publicului prin pregătirea unor „voluntari" care să sprijine organizația în acțiunile publice și în campaniile de influențare.
PĂSTRAREA CONFIDENȚIALITĂȚII
Principiu fundamental
Încrederea clientului se bazează pe protejarea și confidențialitatea informațiilor private.
Scop
• Protejarea dreptului la intimitate al clienților, organizațiilor și indivizilor, prin păstrarea confidențialității informațiilor.
Principii directoare
Membrii PRSA trebuie:
• Să protejeze dreptul la confidențialitate și intimitate al actualilor, foștilor și potențialilor clienți și angajați.
• Să protejeze informațiile interne, privilegiate și confidențiale.
• Să informeze imediat autoritățile competente în cazul în care descoperă că un angajat sau client al organizației a divulgat informații confidențiale.
Exemple de conduită improprie
• Un membru PRSA care și-a schimbat locul de muncă și utilizează în noua poziție informații confidențiale dobândite la vechiul loc de muncă, în detrimentul fostului angajator.
• Un membru PRSA care facilitează scurgerea de informații confidențiale în detrimentul unei terțe părți.
CONFLICTUL DE INTERESE
Principiu fundamental
Încrederea clienților, angajatorilor și publicului este construită prin evitarea conflictului de interese, real sau potențial.
Scop
• Dobândirea încrederii și respectului reciproc în relația cu clienții sau angajatorii.
• Construirea încrederii publicului prin evitarea sau încetarea (eliminarea) unor situații în care interesele personale sau profesionale sunt în conflict cu interesele societății.
Principii directoare
Membrii PRSA trebuie:
• Să acționeze numai în interesul clientului, chiar prin subordonarea propriilor interese.
• Să evite acele acțiuni și circumstanțe care pot compromite strategiile de afaceri sau care pot crea un conflict între interesele personale și cele profesionale.
• Să facă publice imediat orice conflicte de interese, existente sau potențiale, care pot afecta clienții sau organizațiile.
• Să încurajeze clienții să determine dacă există sau nu un conflict după informarea tuturor părților implicate.
Exemple de conduită improprie
• Un membru PRSA care nu face cunoscut faptul că are o investiție financiară serioasă în cadrul companiei celui mai important competitor al clientului său.
• Un membru PRSA care este deja sub contract cu o companie concurentă sau care ar putea crea un conflict de interese și nu comunică acest lucru potențialului client.
DEZVOLTAREA PROFESIEI
Principiu fundamental
Profesioniștii în domeniul relațiilor publice acționează constant în scopul sporirii încrederii publicului în această profesie.
Scop
• Construirea respectului și credibilității profesiei de relații publice.
• Îmbunătățirea, adaptarea și extinderea practicilor profesionale.
Principii directoare
Membrii PRSA trebuie:
• Să fie conștienți de obligația lor de a proteja și dezvolta profesia.
• Să studieze permanent și să fie la curent cu practicile profesionale pentru a avea o conduită etică.
• Să urmărească permanent și activ dezvoltarea profesională personală.
• Să refuze orice colaborare cu clienți sau organizații care ar impune acțiuni ce contravin acestui Cod.
• Să precizeze cu claritate ce activități de relații publice sunt în măsură să efectueze.
• Să îi consilieze pe subordonați în vederea desfășurării unui proces decizional etic.
• Să impună subordonaților respectarea condițiilor de etică profesională ale acestui Cod.
• Să informeze autoritățile competente despre orice încălcare a eticii profesionale,
indiferent dacă e comisă de un membru PRSA sau nu.
Exemple de conduită improprie
• Un membru PRSA care declară public că un produs al clientului său este sigur, fără să
comunice existența unor probe contrare, deși avea cunoștință de ele.
• Un membru PRSA care deleagă un ne-membru să se ocupe de activitățile unui client
îndoielnic, pentru a evita obligațiile etice de membru PRSA.
Bibliografie:
Airaksinen, Timo, Ethics of Coercition and Authority, University of Pittsburg Press, 1988
Appelbaum, David; Lawton, Sarah Verone, Ethics and the Professions, Prentice Hall, New Jersey, 1990.
Bertrand, Jean-Claude, Deontologia mijloacelor de comunicare, Iași, Editura Institutului European, 2000.
Borțun, Dumitru, Relațiile publice și noua societate, București, Editura Tritonic, 2005.
Coman, Cristina, Relațiile Publice. Principii și strategii, Iași, Editura Polirom, 2006.
Dagenais, Bernard, Profesia de relaționist, Iași, Editura Polirom, 2002.
Davis, Michael, Ethics in the university, New York, Routledge, 1999.
Frunză, Sandu; Frunză, Mihaela, Criza instiuțională a filosofiei, Editura Limes, Cluj, 2010.
Frunză, Sandu, Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011.
Gadamer, Hans-Georg, Adevăr și metodă, Editura Teora, București, 2001.
Giddens, Anthony, Sociologie, București, Editura All, 2003.
Gilligan, Carol, In a Different Voice: Psychological Theory and Women's Development, Harvard University Press, Cambridge, 1982.
Le Bihan, Christine, Marile probleme ale eticii, Editura Institutul European, Iași, 1999.
Marconi, Joe, Ghid practic de Relații Publice, Iași, Editura Polirom, 2007.
Miculescu, Simona-Mirela, Relații Publice din perspectiva internațională, Editura Polirom, Iași, 2006.
Miroiu, Mihaela; Blebea Nicolae, Gabriela, Introducere în etica profesională, București, Editura Trei, 2001.
Newsom, Doug; VanSlyke Turk, Judy; Kruckeberg, Dean, Totul despre Relațiie Publice, Iași, Editura Polirom, 2003.
Popescu, Cristian Florin, Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate, Editura Tritonic, București, 2002.
Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism, volumul II, București, Editura Tritonic, 2004.
Pricopie, Remus, Relațiile Publice: evoluție și perspective, București, Editura Tritonic, 2004.
Singer, Peter, Tratat de etică, Editura Polirom, Iași, 2006.
Troncotă, Tiberiu, România comunistă. Propagandă și cenzură, Editura Tritonic, București, 2006.
Vidam, Teodor, Dimensiuni ale eticii comunicării și mass-media, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007.
Vlăsceanu, Mihaela, Organizații și comportament organizațional, Iași, Editura Polirom, 2003.
Yin, Robert, Studiul de caz, Iași, Editura Polirom, 2005.
Periodice:
Jurnalul Național, nr. 5919, 17 mai 2012.
Webografie:
Articolul Boala care l-a răpus pe Steve Jobs: cancerul pancratic, http://www.adevarul.ro/life/sanatate/adevarul_sanatate-web-steve_jobs-cancerul_pancreatic-pancreas-forma_rara_0_567543359.html.
Articolul Ce este CSR?, disponibil pe http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html.
Articolul Companiile prind gustul responsabilității sociale, disponibil pe http://www.adevarul.ro/financiar/investitii/Companiile_prind_gustul_responsabilitatii_sociale_0_704929795.html.
Articolul Comunicarea eficientă: Indicator important al performanței financiare a companiilor, disponibil pe http://www.praward.ro/resurse-pr/articole/comunicarea-eficienta-indicator-important-al-peformantei-financiare-a-companiilor.html.
Articolul Contraatac al lui Obama la Romney: până și George W. Bush a susținut căsătoriile între homosexuali, disponibil pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/contraatac-al-lui-obama-la-romney-pana-si-george-w-bush-a-sustinut-casatoriile-intre-hom-98.html.
Articolul Deontologia profesională în PR sau etica în versiune beta (Antonel Neculai), disponibil la http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=572.
Articolul Enron Scandal Changes All Aspects of PR (Paul Holmes), disponibil pe http://www.holmesreport.com/opinion-info/1943/Enron-Scandal-Changes-All-Aspects-of-PR–Part-1.aspx.
Articolul Ethics and PR (Bowen, Shanon A.), disponibil pe http://www.instituteforpr.org/topics/ethics-and-public-relations/.
Articolul Minciuna de Aur ucide- MindBomb pentru Roșia Montană, disponibil pe http://www.gas.org.ro/2012/minciuna-de-aur-ucide-%E2%80%93-mindbomb-pentru-ro%C8%99ia-montana/.
Articolul Public Relations and lobbying industry, disponibil pe http://www.corporatewatch.org.uk/?lid=1570.
Articolul Nokia luase decizia de a închide fabrica de la Jucu încă din luna februarie. Plus de ce a scăpat fabrica din Ungaria, disponibil pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/fabrica-nokia-se-inchide-947575.html.
Articolul Revoltă printre consumatorii de fast-food. McDonald's scoate din meniuri 2 dintre cele mai populare produse, disponibil pe http://m.stirileprotv.ro/index.php?article_id=3279550.
Articolul Tastați, tastați și iar tastați, disponibil pe http://www.businessmagazin.ro/printare/business-hi-tech/tastati-tastati-si-iar-tastati-1005158.
Articolul Serviciile de telefonie mobilă și fixă cele mai reclamate la ANPC în 2011, http://www.gandul.info/financiar/serviciile-de-telefonie-mobila-si-fixa-cele-mai-reclamate-la-anpc-in-2011-9440292.
Articolul Responsabilitatea socială corporatistă, formă a eticii în afaceri, disponibil pe http://www.pr-romania.ro/articole/csr/30-responsabilitate-sociala-corporatista-forma-a-eticii-in-afaceri-html.
Articolul Legea societăților comerciale. O nouă serie de modificări importante, disponibil la http://www.euroavocatura.ro/articole/268/Legea_Societatilor_Comerciale__O_noua_serie_de_modificari_importante
Articolul Returnarea CASS, reținute la pensii în acest an ar necesita 650 de milioane de lei, disponibil pe http://www.zf.ro/eveniment/returnarea-cass-retinute-la-pensii-in-acest-an-ar-necesita-650-de-milioane-de-lei-9565406
Articolul Scandal imens: pensionarii vor înapoi banii reținuți. Guvernul răspunde ba!, disponibil la http://agenda.ro/news/news/54401/scandal-imens-pensionarii-vor-inapoi-banii-retinuti-guvernul-raspunde-ba.html
Articolul Revolta pensionarilor sibieni, disponibil la http://www.antena3.ro/romania/revolta-pensionarilor-sibieni-vor-deschide-un-proces-colectiv-impotriva-statului-pentru-banii-retinuti-ilegal-din-pensii-164481.html
Articolul A șasea zi de proteste, disponibil pe http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/web-A_sasea_zi_de_proteste-_politicieni-pensionari-studenti_in_strada_0_630537219.html
Articolul Scandalul retrocedării CAS către pensionari ia proporții, disponibil pe http://cronicaromana.ro/2012/04/24/scandalul-retrocedarii-cas-catre-pensionari-ia-proportii/
Articolul Cum vrea PDL-ul să rezolve problema pensionarilor, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/cum-vrea-pdl-ul-sa-rezolve-problema-pensionarilor-cine-va-plati-pentru-greseala-164526.html
Articolul Restituirea către pensionari a contribuțiilor pentru CASS se va face moștenitorilor, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/restituirea-catre-pensionari-a-contributiilor-pentru-cass-se-va-face-mostenitorilor-in-cazul-decesului-titularului-169219.html
Articolul Pensionarii nu își vor recupera sumele plătite, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/pensionarii-nu-isi-vor-recupera-sumele-platite-vezi-cum-explica-ministrul-muncii-scandalul-cas-cu-pensionarii-163955.html
Articolul Peste 200 de pensionari la coadă la tribunal, disponibil pe http://www.mediafax.ro/social/peste-200-de-pensionari-la-coada-la-tribunalul-arges-cerand-anularea-oug-de-retinere-a-cas-9538418/
Articolul USL cere guvernului să restituie banii luați pensionarilor din CAS, disponibil pe http://www.rtv.net/usl-cere-guvernului-sa-restituie-banii-luati-pensionarilor-din-cas_25655.html
Code of Athens, disponibil la http://www.ipra.org/detail.asp?articleid=22.
Codul etic al PRSA (Public Relations Society of America), disponibil la http://www.prsa.org/AboutPRSA/Ethics/CodeEnglish/.
Codul Etic al Jurnaliștilor din Chile (Code of Ethics of the Chilean Order of Journalists), disponibil la http://www.rjionline.org/MAS-Codes-Chile-Order.
Codul etic al SPJ (Societatea Profesională a Jurnaliștilor), disponibil la http://www.spj.org/ethicscode.asp.
Cod Etic Individual al Institutului Australian de Relații Publice, disponibil la http://www.pria.com.au/membercentre/members-code-of-ethics.
Codul Etic al Agenției Ogilvy & Mather (Ogilvy & Mather Corporate Culture), disponibil la http://www.ogilvy.com/About/Our-History/Corporate-Culture.aspx.
Site-ul Casa Națională de Pensii, http://www.cnpas.org/porta
Bibliografie:
Airaksinen, Timo, Ethics of Coercition and Authority, University of Pittsburg Press, 1988
Appelbaum, David; Lawton, Sarah Verone, Ethics and the Professions, Prentice Hall, New Jersey, 1990.
Bertrand, Jean-Claude, Deontologia mijloacelor de comunicare, Iași, Editura Institutului European, 2000.
Borțun, Dumitru, Relațiile publice și noua societate, București, Editura Tritonic, 2005.
Coman, Cristina, Relațiile Publice. Principii și strategii, Iași, Editura Polirom, 2006.
Dagenais, Bernard, Profesia de relaționist, Iași, Editura Polirom, 2002.
Davis, Michael, Ethics in the university, New York, Routledge, 1999.
Frunză, Sandu; Frunză, Mihaela, Criza instiuțională a filosofiei, Editura Limes, Cluj, 2010.
Frunză, Sandu, Comunicare etică și responsabilitate socială, Editura Tritonic, București, 2011.
Gadamer, Hans-Georg, Adevăr și metodă, Editura Teora, București, 2001.
Giddens, Anthony, Sociologie, București, Editura All, 2003.
Gilligan, Carol, In a Different Voice: Psychological Theory and Women's Development, Harvard University Press, Cambridge, 1982.
Le Bihan, Christine, Marile probleme ale eticii, Editura Institutul European, Iași, 1999.
Marconi, Joe, Ghid practic de Relații Publice, Iași, Editura Polirom, 2007.
Miculescu, Simona-Mirela, Relații Publice din perspectiva internațională, Editura Polirom, Iași, 2006.
Miroiu, Mihaela; Blebea Nicolae, Gabriela, Introducere în etica profesională, București, Editura Trei, 2001.
Newsom, Doug; VanSlyke Turk, Judy; Kruckeberg, Dean, Totul despre Relațiie Publice, Iași, Editura Polirom, 2003.
Popescu, Cristian Florin, Dicționar explicativ de jurnalism, relații publice și publicitate, Editura Tritonic, București, 2002.
Popescu, Cristian Florin, Manual de jurnalism, volumul II, București, Editura Tritonic, 2004.
Pricopie, Remus, Relațiile Publice: evoluție și perspective, București, Editura Tritonic, 2004.
Singer, Peter, Tratat de etică, Editura Polirom, Iași, 2006.
Troncotă, Tiberiu, România comunistă. Propagandă și cenzură, Editura Tritonic, București, 2006.
Vidam, Teodor, Dimensiuni ale eticii comunicării și mass-media, Editura Casa Cărții de Știință, Cluj-Napoca, 2007.
Vlăsceanu, Mihaela, Organizații și comportament organizațional, Iași, Editura Polirom, 2003.
Yin, Robert, Studiul de caz, Iași, Editura Polirom, 2005.
Periodice:
Jurnalul Național, nr. 5919, 17 mai 2012.
Webografie:
Articolul Boala care l-a răpus pe Steve Jobs: cancerul pancratic, http://www.adevarul.ro/life/sanatate/adevarul_sanatate-web-steve_jobs-cancerul_pancreatic-pancreas-forma_rara_0_567543359.html.
Articolul Ce este CSR?, disponibil pe http://www.responsabilitatesociala.ro/ce-este-csr.html.
Articolul Companiile prind gustul responsabilității sociale, disponibil pe http://www.adevarul.ro/financiar/investitii/Companiile_prind_gustul_responsabilitatii_sociale_0_704929795.html.
Articolul Comunicarea eficientă: Indicator important al performanței financiare a companiilor, disponibil pe http://www.praward.ro/resurse-pr/articole/comunicarea-eficienta-indicator-important-al-peformantei-financiare-a-companiilor.html.
Articolul Contraatac al lui Obama la Romney: până și George W. Bush a susținut căsătoriile între homosexuali, disponibil pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/contraatac-al-lui-obama-la-romney-pana-si-george-w-bush-a-sustinut-casatoriile-intre-hom-98.html.
Articolul Deontologia profesională în PR sau etica în versiune beta (Antonel Neculai), disponibil la http://www.markmedia.ro/article_show.php?g_id=572.
Articolul Enron Scandal Changes All Aspects of PR (Paul Holmes), disponibil pe http://www.holmesreport.com/opinion-info/1943/Enron-Scandal-Changes-All-Aspects-of-PR–Part-1.aspx.
Articolul Ethics and PR (Bowen, Shanon A.), disponibil pe http://www.instituteforpr.org/topics/ethics-and-public-relations/.
Articolul Minciuna de Aur ucide- MindBomb pentru Roșia Montană, disponibil pe http://www.gas.org.ro/2012/minciuna-de-aur-ucide-%E2%80%93-mindbomb-pentru-ro%C8%99ia-montana/.
Articolul Public Relations and lobbying industry, disponibil pe http://www.corporatewatch.org.uk/?lid=1570.
Articolul Nokia luase decizia de a închide fabrica de la Jucu încă din luna februarie. Plus de ce a scăpat fabrica din Ungaria, disponibil pe http://www.evz.ro/detalii/stiri/fabrica-nokia-se-inchide-947575.html.
Articolul Revoltă printre consumatorii de fast-food. McDonald's scoate din meniuri 2 dintre cele mai populare produse, disponibil pe http://m.stirileprotv.ro/index.php?article_id=3279550.
Articolul Tastați, tastați și iar tastați, disponibil pe http://www.businessmagazin.ro/printare/business-hi-tech/tastati-tastati-si-iar-tastati-1005158.
Articolul Serviciile de telefonie mobilă și fixă cele mai reclamate la ANPC în 2011, http://www.gandul.info/financiar/serviciile-de-telefonie-mobila-si-fixa-cele-mai-reclamate-la-anpc-in-2011-9440292.
Articolul Responsabilitatea socială corporatistă, formă a eticii în afaceri, disponibil pe http://www.pr-romania.ro/articole/csr/30-responsabilitate-sociala-corporatista-forma-a-eticii-in-afaceri-html.
Articolul Legea societăților comerciale. O nouă serie de modificări importante, disponibil la http://www.euroavocatura.ro/articole/268/Legea_Societatilor_Comerciale__O_noua_serie_de_modificari_importante
Articolul Returnarea CASS, reținute la pensii în acest an ar necesita 650 de milioane de lei, disponibil pe http://www.zf.ro/eveniment/returnarea-cass-retinute-la-pensii-in-acest-an-ar-necesita-650-de-milioane-de-lei-9565406
Articolul Scandal imens: pensionarii vor înapoi banii reținuți. Guvernul răspunde ba!, disponibil la http://agenda.ro/news/news/54401/scandal-imens-pensionarii-vor-inapoi-banii-retinuti-guvernul-raspunde-ba.html
Articolul Revolta pensionarilor sibieni, disponibil la http://www.antena3.ro/romania/revolta-pensionarilor-sibieni-vor-deschide-un-proces-colectiv-impotriva-statului-pentru-banii-retinuti-ilegal-din-pensii-164481.html
Articolul A șasea zi de proteste, disponibil pe http://www.adevarul.ro/actualitate/eveniment/web-A_sasea_zi_de_proteste-_politicieni-pensionari-studenti_in_strada_0_630537219.html
Articolul Scandalul retrocedării CAS către pensionari ia proporții, disponibil pe http://cronicaromana.ro/2012/04/24/scandalul-retrocedarii-cas-catre-pensionari-ia-proportii/
Articolul Cum vrea PDL-ul să rezolve problema pensionarilor, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/cum-vrea-pdl-ul-sa-rezolve-problema-pensionarilor-cine-va-plati-pentru-greseala-164526.html
Articolul Restituirea către pensionari a contribuțiilor pentru CASS se va face moștenitorilor, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/restituirea-catre-pensionari-a-contributiilor-pentru-cass-se-va-face-mostenitorilor-in-cazul-decesului-titularului-169219.html
Articolul Pensionarii nu își vor recupera sumele plătite, disponibil pe http://www.antena3.ro/romania/pensionarii-nu-isi-vor-recupera-sumele-platite-vezi-cum-explica-ministrul-muncii-scandalul-cas-cu-pensionarii-163955.html
Articolul Peste 200 de pensionari la coadă la tribunal, disponibil pe http://www.mediafax.ro/social/peste-200-de-pensionari-la-coada-la-tribunalul-arges-cerand-anularea-oug-de-retinere-a-cas-9538418/
Articolul USL cere guvernului să restituie banii luați pensionarilor din CAS, disponibil pe http://www.rtv.net/usl-cere-guvernului-sa-restituie-banii-luati-pensionarilor-din-cas_25655.html
Code of Athens, disponibil la http://www.ipra.org/detail.asp?articleid=22.
Codul etic al PRSA (Public Relations Society of America), disponibil la http://www.prsa.org/AboutPRSA/Ethics/CodeEnglish/.
Codul Etic al Jurnaliștilor din Chile (Code of Ethics of the Chilean Order of Journalists), disponibil la http://www.rjionline.org/MAS-Codes-Chile-Order.
Codul etic al SPJ (Societatea Profesională a Jurnaliștilor), disponibil la http://www.spj.org/ethicscode.asp.
Cod Etic Individual al Institutului Australian de Relații Publice, disponibil la http://www.pria.com.au/membercentre/members-code-of-ethics.
Codul Etic al Agenției Ogilvy & Mather (Ogilvy & Mather Corporate Culture), disponibil la http://www.ogilvy.com/About/Our-History/Corporate-Culture.aspx.
Site-ul Casa Națională de Pensii, http://www.cnpas.org/porta
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Deontologia Relatiilor Publice (ID: 127337)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.