Delimitarea Criminalitatii Organizate Fata de Pluralitatea Organizata

Drept

Delimitarea Criminalitatii Organizate Fata de Pluralitatea Organizata

Byadmin ianuarie 1, 2024

Introducere

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Considerații generale privind evoluția criminalității organizate

preocupări legislative la nivel internațional și intern pentru incriminarea criminalității organizate

Perspectivele legislative privind incriminarea criminalității organizate în România

CAPITOLUL II. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PLURALITATEA OCAZIONALĂ (PARTICIPAȚIA PENALĂ)

2.1 Aspecte introductive privind pluralitatea de infractori

2.2 Noțiunea și natura juridică a pluralității ocazionale

2.3 Evoluția istorică

2.4 Felurile participației penale

2.5 Tratamentul penal aplicabil participației penale

CAPITOLUL III. REFLECȚII ASUPRA DELIMITĂRII PLURALITĂȚII OCAZIONALE FAȚĂ DE CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Concluzii

Bibliografie

Introducere

Chiar dacă la început criminalitatea organizată – , s-a cercetat numai din punct de vedere criminologic, în ultima perioadă se poate observa tendința de a fi analizate mai ales implicațiile juridico – penale ale acestui fenomen. Drept urmare, sub influenței literaturii de specialitate, legiuitorul penal al luat, chiar dacă mai târziu, măsurile necesare în vederea elaborării și adoptării incriminărilor specifice și a sistemului sancționator adecvat.

Confruntat cu acest fenomen, dreptul penal a fost pus în fața nevoi de a incrimina și de a sancționa corespunzător într-un nou mod aceste manifestări infracționale complexe și de a elabora un instrument legal adecvat, care, respectând princiipile fundamentale ale dreptului penal proprii statului de drept, să constituie , de asemenea, o armă eficientă în lupta pentru prevenirea și combaterea unor asemenea fapte antisociale.

Fenomenul globalizării criminalității din ultimii ani au rămas fără consecințe la nivelul legislației penale române. Legiuitorul român a reacționat rapid după ratificarea principalelor convenții internaționale relative la acest proces, incriminând sub sancțiune penală noi activități periculoase pentru societate și membrii săi.

Criminalitatea organizată apare în acest fel în dreptul român nu doar ca o provocare la adresa legiuitorului, determinându-l să identifice forme noi de combatere prin intermediul legii penale, a faptelor de acest fel, dar și la adresa doctrinei penale, determinând pe oamenii de știință să reflecteze asupra naturii, gravității și a particularităților acțiunilor criminale săvârșite de asociații de infractori, spre a sugera modalități noi, specifice și eficiente de luptă, prin mijlocirea legii penale contra fenomenului infracțional. Noul cod penal a preluat din legea privind combaterea și prevenirea criminalității organizate infracțiunea de constituirea a unui grup infracțional organizat, pe care a introdus-o în grupul infracțiunilor contra liniștii și ordinii publice, făcând în acest mod o strictă delimitare între infracțiunea criminalității organizate și aspectele penale privind pluralitatea ocazională, delimitarea pe care ne-o propunem și prin prezenta lucrare, în care în prima parte vom prezenta pe larg conceptul de criminalitatea organizată urmând ca în ceea de-a doua parte să dezbatem problema participației penale sau ocazionale, iar în ultima parte a prezentei lucrări vom analiza câte reflecții asupra acestei delimitării.

CAPITOLUL I. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Considerații generale privind evoluția criminalității organizate

Criminalitatea organizată sau crima organizată poate fi percepută ca și un proces social ,,pătruns în viața noastră politică și socială,, care apare din tendința diferitelor frupuri de a utiliza criminalitatea ca un mijloc de mobilitate socială și chiar de a acapara puterea. Această teorie dezvoltată în literatura de specialitate afirmă că la baza criminalității organizate se află un proces social.

De pildă, explică literatura de specialitate, criminalitatea organizată este modalitatea în care grupurile de emigranți, grupuri sărace, se ridică deasupra condiției sale și acționează pentru a evita opresiunea și discriminarea, oportunitățile refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulți imigranți. Aceasta este una dintre explicațiile care se dau existenției mafiei italiene, ori altor modele de crimă organizată, precm grupurile columbiene, corporațiile cubaneze, organizațiile tong, mafia ,,neagră,, etc.

În opinia cercetătorilor, criminalitatea organizată, ca și fenomen, reprezintă o creație a ultimelor secole ale acestui mileniu apârînd în diverse puncte de pe mapamond ( de exemplu: China, SUA, Japonia, Italia etc.) în condiții și având cauze specifice, de ordin socio-istoric, sub diferite denumiri, ca de pildă: mafia, yakuza, triada etc. Aceste organizații criminale au abordat criminalitatea aducătoare de profit ridicat, în epocă, implicând în majoritatea cazurilor prostituția, traficul de orice tip – stupefiante, carne vie, armament, produse de contrabandă – , jocuri de noroc etc.

Conform opiniei autorilor, criminalitatea organizată s-a manifestat totuși cu mult înaintea acestei perioade, chiar dacă a fost utilizată sub alte denumiri. Astfel se exemplifică, în acest sens, existența treficului ilegal cu sclavi sau a unei dintre cele mai vechi fapte prevăzute de legea penală care a dăinuit de la începuturile navigației și există și astăzi – pirateria.

Ultimul deceniu al secolului al – XX – lea s-a caracterizat printr-o importantă modificare în toate domeniile socio-economice, a modului de viață și a gândirii. O doctrină retrogradă, de înăbușire a drepturilor cetățenilor se prăbușește și alta, opusă, își fac loc pe importante spații de pe glob, mai ales în Asia, America Latină, Europa de Est și Africa. Era, deci, normal ca această modificare să se repercuteze și asupra fenomenului infracțional, având în vedere că acesta reprezintă suma unui ansamblu de factori favorizatori. Asistăm în acest fel, la un fenomen al globalizării piețelor financiare, comerțului, protecției mediului înconjurător, drepturilor omului etc. această tendință a provocat două rezultate în același timp, și anume. Primul, dispariția linitelor între național, internațional și regional, lumea devenind per total un stat și al doilea, întrepătrunderea dificultăților socio – economice, politice, până în punctul în care nu mai pot fi despărțite.

În cadrul acestor tendințe, globalizarea s-a extins și în sfera criminalității. Aastfel că apare criminalitatea organizată la nivel transnațional și la nivel transcontinental. Această tipologie a infracționalității îndreptându-și atenția spre diferite domenii, favorizate de globalizare, precum: traficul ilicit de armament, traficul de stupefinate, corupția, pedofilia, prostituția, terorismul, traficul de carne vie etc.

Criminalitatea organizată a îmbrăcat un aspect mondial aducând atingere siguranței publice, suveranității statelor, a tulburat buna desfășurare a activitățiilor economice, politice, sociale. De la o zi la alte, formele în care se manifestă criminalitatea organizată s-au diversificat, trecând de la domeniile tradiționale, precum camăta, prostituția, la organizarea activitățiilor infracționale după modelul companiilor legale în sectoare de preluare, producție, transport etc.

În ultima perioadă, drept urmare a conflictelor naționale, etnice sau chiar dintre state, un număr însemnate de depozite militare a căzut sub controlul unor grupuri criminale, fapt care a făcut ca traficul de arme, substanțe toxice și radioactive să cunoască o dezvoltare fără precedent, fiind aproape scăpată de sub control.

Organizațiile criminale se implică tot mai mult în practici ilegale de dumping și înregistrarea unor pierderi fictive, operațiuni realizate de multe ori cu complicitatea diferiților funcționari corupți.

Un caz de noutate, exploatată de criminalitatea organizată, o reprezintă scăderea ofertei mondiale de organe umane, pentru transplant. Drept urmare, s-a dezvoltat o piață neagră cu produse de acest tip care exploatează sărăcia, mai ales în statele subdezvoltate, iar progresele înregistrate în tehnicile de transplant a organelor ce se prevalează sunt de natură a spori această activitate.

Sistemele electronice neputând avea un acces secret total, devin vulnerabile în fața acțiunilor grupurilor criminale ce se comit prin intermediul calcultatoarelor. Prejudiciul este major iar de cele mai multe ori autorii au șanse ridicate de a nu fi descoperiți. Ori, prin corupție, arma ceea mai perfidă și teribilă, criminalitatea organizată urcă până în vârful societății, cuprinzând instituții și indivizii vitalii ale unui stat, sugrumând independența și libertatea statală, punând chiar în pericol existența acestuia.

Nu există un unic model de grup criminal transnațional. acestea diferă în structură, specializare, tradiții, zonă geografică în care acționează piețele acaparate. De multe ori, acestea cooperează și utilizează metode și tehnici specifice de date și autoprotecție.

Drept urmare, criminalitatea organizată nu este confundată doar cu un anumit tip de organizație: mafia, yacuza, triada. Acestea sunt de bază, preluate în diverse țări și regiuni dub diferite denumiri. Datorită rezistenței lor în timp, s-au perfecționat și au reuși să reziste ofensivelor autoritălor contra lor. În prezent regăsim nu doar în zonele orginiare, ci aproape pe întreg mapamondul, reprezentând ca structură, baza pentru alte grupări, sub diferite denumiri.

Mafia. În limbajul uzual, cei mai mulți confundă criminalitatea organizată, ca și fenomen, cu mafia. Drept urmare, pentru a include manifestările unei organizării criminale în sfera criminalității organizate s-ar înțele că aceasta trebui neapărat să fie una de tip mafiot. Mulți cercetători, dar și organisme guvernamentale și-au pus întrebarea ,,ce este mafia?,, pentru a cunoaște mecanismele de formare, funcționare și spălare a profiturilor, a căilor și metodelor utilizate, a domeniilor accesibile acesteia și cauzele care o pot genera. Desigur nu este facil și nici până acum nu este cunoscut totul despre mafie, pentru că anumite trăsături cu privire la organizarea și codul de comportament al componenților săi sunt dificil de penetrat. În opinia doctrinarilor conceptul ,,mafia,, – ca și modalitate a criminalității organizate – derivă din limba arabă și semnifică ,, locul de refugiu,, , termen ce pare că s-a adoptat și în Sicilia în perioada stăpânirii arabe. Conform unei alte opinii, mafia ar constitui o organizație secretă constituită în anul 1282, în timpul unei revolte, cunoscută sub denumire de ,, viespile siciliene,, , în istorie, îndreptată contra ocupanților francezi, iar conceptul de mafia ar corespune precurtării cuvintelor unor lozincii folosite frecvent ,,morte alla Francia, Italia anela,, ( moarte Franței, strigă Italia).Drept urmare, în ambele opinii, existența unei forme de stăpânire a născut automate o formă de rezistență, de protejare a bunurilor, valorilor și vieții și, în același timp, o posibilitate de luptă, de contracarare. Normal că pentru a realiza așa ceva trebuie să se formeze un spirit puternic de nesupunere, să fie de adaptate unele forme de organizare bine ascunse, cunoscute de puține persoane, un anumit cod comportamental, o lege a tăcerii și pedepse severe pentru cei ce trădeze organizația. Toate aceste caracteristici s-au perfecționat de-a lungul timpului, devenind instinctuale, având și un sens pozitiv în anumite momente istorice.

Yacuza reprezintă o organizație criminală în sfera criminalității organizate, specifică Japoniei. Cercetătorii susțin că , în istoria Japoniei, începând încă din epoca feudală, organizațiile yacuza au avut o imagine pozitivă la nivelul indivizilor simpli, în sensul că au acordat sprijin celor care au suferit opresiunilor autorităților. Yacuza pretinde că membrii grupării sunt războinici (samurai) moderni ce își păstrează valorile tradiționale japoneze. Faptul că aceasta a fost acceaptată de societatea japonează de mult timp, încă, influențează modalitatea în care inbdivizii și chiar autoritățile gândesc cu privire la aceasta. Pe un anumit cod comportamental, o lege a tăcerii și pedepse severe pentru cei ce trădeze organizația. Toate aceste caracteristici s-au perfecționat de-a lungul timpului, devenind instinctuale, având și un sens pozitiv în anumite momente istorice.

Yacuza reprezintă o organizație criminală în sfera criminalității organizate, specifică Japoniei. Cercetătorii susțin că , în istoria Japoniei, începând încă din epoca feudală, organizațiile yacuza au avut o imagine pozitivă la nivelul indivizilor simpli, în sensul că au acordat sprijin celor care au suferit opresiunilor autorităților. Yacuza pretinde că membrii grupării sunt războinici (samurai) moderni ce își păstrează valorile tradiționale japoneze. Faptul că aceasta a fost acceaptată de societatea japonează de mult timp, încă, influențează modalitatea în care inbdivizii și chiar autoritățile gândesc cu privire la aceasta. Pe de altă parte, cultura japonează promovează armonia dintre indivizi în detrimentul instaurării unui sistem penal și civil de pedepse aspre, lăsând rezolvarea unor abateri la nivelul unor ,,instanțe,, de mediere. Ori yacuza era recunoscută pentru acest fapt, sustrăgându-se de asemenea autorităților. De asemenea, yacuza a furnizat servicii de sprijin autorităților statale în colectarea datoriilor, evacuarea chiriașilor și într-o gamă de alte tranzacții. Aceasta reprezintă că linia dintre lumea interlopă și lumea obișnuită a fost în umbră, astfel că infiltrarea în afaceri legitime de către criminalitatea organizată nu a constituit p problemă pentru Japonia. Sistemul organizației este unul piramidal având la bază familia pe principiul ,, pater familias,, (șeful ori tatăl). Membrii familiei (ikka) executând fără ezitare la ordinele șefului, indiferent dacă acestea sunt bune, juste ori rele.

Triada chinezească. Este considerată una dintre cele mai vechi grupări criminale asiatice, constituite inițial din grupuri de rezistență contra dinastiei chineze Manchu, care a condus China de la începutul secolului al XVII – lea, având ca și scop răsturnarea acesteia. Cuvântul ,, triadă,, este un concept englezesc, utilizat încă de la începutul dominației englezești asupra unor porturii și regiunii chineze, el constituind emblema sacră a organizărilor criminale autohtone, respectiv triunghiul cu cele trei mari puteri de bază, și anume: omul, pământul și cerul. După formarea Republicii China în anul 1912, dezvoltarea acestor organizării s-a accentuat în Hong Kong și Taiwan, regiunii rămase sub tutelă britanică. Cu toate că structura triadei din prezent diferă de ceea din trecut, aceasta acre la bază, în măsură ridicatp, aceleași tradiții și modalității.

Mafia, triadele și yacuza sunt tipuri tradiționale de manifestare și organizare a criminalității care s-au dovedit a fi longevive și care au avut, la început, un rol pozitiv, dar au degenerat abandonându-și scopul, menținându-și însă principiile de luptă. La baza acestora, în procesul de formare, au stat opresiunea esternă asupra statului, opresiunea internă asupra unei pături sărace și generalizarea sărăciei, arătând în acest fel că se poate organiza criminalitate organizată oriunde și oricând aceste condiții vor exista. Insipirate din aceste trei tipuri, într-o serie state criminalitatea organizată se manifestă, de mai mult timp sau de mai puțin timp, abordând aceleași fapte interzise de legea penală, ori altele mai moderne, important fiind însă câștigul. Țările sărace ori în proces de transformare socio – politică, sunt victime ale criminalității prezente, care se cristalizează, cât și piețe ale criminalității externe, transnaționale care deja există. În acest mod au apărut organizările de tip mafie constituite de către alte grupuri etnice – vietnamezi, kurzi, turci, ruși, țigani, nigerieni ( organizările criminale nigeriene dețin al doilea loc, după chinezi, în SUA pe piața stupefiantelor), columbieni etc. triadele ori yacuza serves drept model popoarelor din Asia de care sunt legate prin tradiții și obiceiuri, reprezentând un pericol real pentru ordinea planetară, având în vedere că aceste popoare depășesc cu mult jumătate din populația globală.

Țara noastră, ca și celelate țări ce se aflau sub regim totalitar, cunoaște 2 perioade în avoluția fenomenului infracțional în sfera criminalității organizate:

Anterior instaurării regimului democratic exista un control absolut aproape în toate sferele socio – economice, control ce se exercită mai ales pentru a menține sistemul dictatorial, dar și pentru permanentul control în interiorul țării, în tranzit, ori în exterior, al cetățenilor țării. Astfel, prin sistemele informatice și de supraveghere, puteau fi identificați germenii creării unor structuri infracționale importante și legislația deosebită de represivă putea stopa orice evoluție în acest sens. Totodată, condiițiile favorabile principale dezvoltării criminalității organizate lipseau: aporoape imbosibilă circulația transfrontalieră a cetățenilor, cu atât mai puțin a infractorilor și deci, înfreunarea importului de tipologii și tehnicii criminale ori perfecționarea ori extinderea celor ce existu deja. Astfel, unele forme clasice ale criminalității organizate nu puteau pătrunde ori nu se puteau dezvolta, ca de pildă traficul și consumul de stupefiante, traficul de armament, traficul de carne vie etc.. acest fapt nu a făcut însă din țara noastră o zonă curată, fără infractori și infracțiuni. Dimpotrivă, infracțiunile grave atingeau cote alarmante. De pildă, rata criminalității cu privire la infracțiuni de corupție în anul 1986, era superioară celorlalte infracțiuni.

Instaurarea regimului democratic în anul 1989 a făcut, ca pe lângă dobândirea tuturor drepturilor democratice de către cetățeni, atât români cât și străini de pe teritoriul țării, să se spargă și barierele ce existau și împiedicau dezvoltarea criminalității organizate. Astfel că pentru multe persoane, și chiar categorii de persoane, autentica libertate a constituit, de fapt, conturarea unor șanse ușoare de a săvârși unele infracțiuni, cu grad înalt de violență și cu modalități grave, și de îmbogățire rapidă prin săvârșirea infracțiunilor. Astfel, apar și sunt consolidate trăsăturile criminalității organizate: organizare ierarhică a grupărilor, caracter transfrontalier și racordare la grupări criminale transnaționale, utilizarea violenței, mai ales pentru reglarea de conturi, practicarea intimidării, practicare corupției etc.. Drept urmare, în țara noastră există în prezent criminalitatea organizată, opini exprimată și acceptată în mediile juridice și politice.

Preocupări legislative la nivel internațional și intern pentru incriminarea criminalității organizate

Punerea în evidență a conceptului de criminalitate organizată seamănă, după cum se exprimă în literatura de specialitate, cu încercarea de prindere a unui pește cu mâinile goale.

Concluziile participanților la diferite colocvii pe această temă scot în evidență, fără îndoială, existența unui fenomen sociologic al criminalității organizate, în afară de fenomenul juridic. Aceasta și drept urmare a faptului că, în afară de câteva caracteristici comune, motivele, natura și originile criminalității organizate diferă de la un stat la altul. Cercetătorii americani areciau că o definiție a criminalității (crimei) organizate este folositoare pentru a stabili eficiența incriminărilor menite pentru a o combate.

Astfel, criminalitatea organizată, conform acestora include inclusiv bandele de stradă, ce sunt implicate în traficul de stupefiante, grupurile jamaicane, tongurile chinezești ori alte organizării criminale. Președintele Comisiei pentru Crimă organizată definea acest fenomen, în așa fel încât să atragă atenția și spre grupările din afara acestuia care protejează ori fac servicii grupurilor criminale.

Astfel că s-a afirmat că ,, criminalitatea organizată reprezintă rezultatul colectiv al angării, cumulării acțiunilor a 3 componente – grupul criminal, care are nucleul constituit din indivizi legați între ei pe motive de rasă, etnie ori alt tip, protectorii, indivzii ce protejează interesele grupurilor, specialiștii, indivizii care cu știință își oferă cu bună – credință serviciile pentru a mări interesele grupului,,.

Specialiștii în domeniu din țara noastră, au abordat problema definirii criminalității organizate, imediat după ce și-a făcut simțită prezența acest fenomen. Astfel, criminalitatea organizată este definită ca fiind ,, activitatea infracțională a unor grupări formate pe principii conspirative, cu scopul obținerii unor importante venituri ilicite,,. Trăsăturile caracteristice criminalității organizate care au fost identificate de literatura de specialitate, sunt:

Structura, care se caracterizează prin ierarhie strictă și autoritate, membrii grupării având sarcivi și responsabilități în funcție de abilitatea și pregătirea specifică fiecăruia.

Conspirativitate și ermetism, necesitatea de autoprotecție, de a evita penetrarea propriilor rânduri de către organizațiile abilitate de prevederile legale

Capacitate de infiltrare pe piața legală a finanțelor, în clasele politice, în justiție, rapiditate, flexibilitate

Orientare spre profit

Folosirea forței, prin violență, șantaj, corupție etc.

Perversitate – atragere spre compormitere prin diferite forme.

În definirea criminalității organizate s-a ținut cont de existența, pe de o parte, a unor grupări independente, constituite din infractori profesioniști, fără a exista legături între acestea, iar pe de altă parte, existența unor structuri mafiote ce prezintă un set de caracteristici minime obligatorii, și anume:

Stabilitate în cadrul grupări infracționale

O anume structură și diviziune internă a membrilor grupări

Sistematizare și continuitate a activității infracționale

Scopul principal al grupării infracționale trebuie să fie obținere unor venituri ilicite importante

Activitate infracțională profesionistă.

Fără a se reuși să se dea criminalității organizate o definiție juridică, valabilă tuturor sistemelor de drept penal până în prezent, au fost reținute exigențele juridice următoare:

Grupul să fie constituit din minim trei persoane

Membrii grupului să fie asociați cu intenția ascunsă de a săvârși une ori mai multe infracțiuni.

Grupul să aibă o structură permanentă, având capacitatea de a săvârși infracțiuni

Grupurile criminalității organizate trebuie să fie definite, din punt de vedere legislativ, de autoritățile interne competente, iar această definire trebuie să se fundamenteze pe nevoile și caracteristicile proprii fiecărui stat.

Definițiile trebuie să includă elemente specifice care să ofere o clară descriere a elementului material și moral care se îmbină pentru a provoca o pagubă socială.

Elementul material trebuie definit funcțional, acesta trebuie să cuprindă minim o faptă de a fi membru al structurii permanente a grupării, și după caz, de a fi executat o activitate, în vederea îndeplinirii scopului grupării

O persoană dă poată fi declarată membru al grupării dacă actele pe care le emite îi aduc profituri ori avantaje substanțiale și face servicii esențiale grupării respective. Ca alternativă – această asociere ori participare la un gru nu trebuie să fie incriminată decât în perspectiva complicității clasice.

Elementul moral presupune ca membrul grupării să fie conștient de scopurile criminale ale grupării și că actele sale susțin aceste scopuri.

Obiectivele specifice care se au în considerare la elaborarea stategiilor de prevenire și combatere a criminalității organizate sunt:

Diminuarea vulnerabilității societății la infiltrarea organizărilor criminale

Diminuarea posibilităților de acumulare și utilizare a profiturilor obținute din activitățile ilicite

Dezmembrarea, stabilirea și lichidarea organizărilor criminale prin urmărirea și condamnare acestora, confiscarea de bunuri obținute din ifracțiuni și a celor utilizate în astfel de scopuri.

O deosebită importanță în elaborarea strategiilor de a combtate fenomenologia criminalității organizate o au elementele obiective care, dacă nu sunt luate în considerare, pot influența în mod negativ rezultatele care se dorește a fi obținute. Ca și elemente obiective putem menționa:

Gradul resurselor disponibile

Calificarea și competența cadrelor, mai ales a celor ce își desfășoară activitatea în sistemul juridic penal și în serviciile de reprimare a criminalității organizate.

Ca și elemente subiecte se pot menționa:

Gradul corupției și vulnerabilitatea față de acest fenomen

Legăturile complicitare existente între grupările criminale organizate și diferite elemente ale sistemelor politice, economice ori administrative.

Un rol important în elaborarea strategiilor de a combate criminalitatea organizată îl are identificare celor mai eficiente modalități ce vor fi utilizate în scop preventiv și de reprimare a fenomenului. Chiar dacă interdependențele din punct de vedere al efectelor ce se produc, modalitățile de prevenire și reprimare a criminalității organizate diferă între ele, ami ales ca mod de acțiune.

Metodele de prevenire presupun acțiuni defensive care vizează, mai ales, îngustarea ariei de operare a organizărilor criminale, în timp de metodele de reprimare implică măsuri ofensive, ce au ca scop slăbirea, dezmembrarea și lichidarea stucturilor criminale.

Strategiile de prevenire pun accent pe următoarele obiective:

Diminuarea posibilității organizărilor criminale de a realiza activități infracționale

Diminuarea vulnerabilității sectoarelor economico – legale.

Strategiile ce vizează diminuarea posibilitățiilor gurpărilor criminale de a desfășura activități compatibile cu crima organizată, introduce ca metode:

Scăderea cererii de servicii și bunurii ilicite

Recuperarea de bunurii și servicii monopolizate de către grupările criminale

Consolidarea valorilor legalității și moralității

Conștientizarea populației asupra pericolului pe care criminalitate organizată îl constituie pentru societate.

Strategiile ce privesc diminuarea vulnerabilității economiei pun accentul mai ales pe transparența cât mai ridicată a sectoarelor economice, financiare, mai ales că grupările criminale au un anumit interes în a se introduce în economia legală, pentru a:

Investi venituri ilicite și pentru spălarea banilor

Asigura o poziție respectabilă în societate pentru membrii lor

Exercita un control riguros asupra ariei de acțiune cu scopul de a obține profituri maxime

De a diminua, pe cât posibil, riscurile acțiunilor represive din partea autorităților statului.

Bineînțeles că paleta strategiilor de prevenire a fenomenului infracțional este mai largă, variind de la un stat la altul, în funcție de nivelul dezvoltării statului, gradul de educare a populației, rata criminalității etc.

Perspectivele legislative privind incriminarea criminalității organizate în România

Conform prevederilor legale, s-a dat următorul înțeles termeniilor și expresiilor următoare:

Grup infracțional organizat – presupune grupul structurat, constituit din 3 sau mai multe persoane, ce există pentru o anumită perioadă și acționează în mod cordonat cu scopul săvârșirii uneia ori mai multor ifracțiuni, pentru a putea obține indirect ori direct beneficii materiale ori financiare, nu reprezintă grup infracțional organizat grupul constituit ocazional (ca în cazul participației ocazionale) cu scopul de a săvârșii imediat una ori mai multe infracțiuni și care nu prezintă o continuitate ori structură determinată sau roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

Prin noțiunea de infracțiune gravă putem înțelege una din categoriile următoare: omor, omor calificat, lipsire de libertate, infracțiuni cu privire la nerespectarea regimului armamentului și munițiilor, materialelor explozive, nucleare sau radioactive, prostituția, proxenetism, trafic de carne vie, trafic de stupefiante sau percursori, spalare de bani , corupție, contrabandă, trafic de organe sau țesuturi umane, etc.,ori altă infracțiune pentru care legea penală prevede pedeapsa închisoriim al cărei minim special este de minim 5 ani.

Prin infracțiune cu caracter transnațional înțelegem orice infracțiune care, este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara acestuia, este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar planificarea, pregătirea, controlul ori conducerea, în tot ori parte, au loc pe teritoriul altui stat, este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional ce desfășoară activități infracționale în două/mai multe state, este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatele acesteia se produc pe teritoriul altui stat.

Sediul materiei îl constituie art. 7 – 10 din Legea nr. 39/2003 privind prevenirea si

combaterea criminalității organizate.

Obiectul juridic special îl reprezintă relatiile sociale ce se referă la normele de conviețuire socială , la ordinea de drept și la liniștea și siguranța publică.

Obiectul material lipsește la această infracțiunea pentru că activitățile ilicite nu sunt îndreptate contra unui bun ori lucru.

Subiect activ nemijlocit (autor) poate fi orice peroană fizică, care întrunește condițiile generale pentru a răspunde pentru o faptă incriminată de legea penală. In modalitățile normative ale inițieirii, aderării și sprijinirii subiectul activ poate fi o unică persoană, iar în modalitatea normativă a constituirii unui grup infracțional poate avea mai mulți autorii (minim trei), deci putem discuta despre o pluralitate constituită de infractori. De asemenea, este posibilă sub formă de instigare la constituire ori la aderare sau la sprijinirea constituirii, pluralitatea ocazională (participația penală). In acele situații în care privește însăși constituirea grupării, acțiunea de determinare (instigare) reprezintă o modalitate de comiterea a infracțiunii, în calitate de autor, fiind ea însăși o inițiere.

Subiectul pasiv este statul, ca și titular al valorilor sociale ocrotite prin această incriminare.

Latura obiectivă. Elementul material constă în mai multe acțiuni alternative precum :

Inițierea ori constituirea unui grup infracțional organizat ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui grup de acest tip. Inițierea grupului infracțional organizat constituie efectuarea de acte menite să determine și să pregătească formarea unui astfel de grup. Această acțiune cuprinde deci efectuarea de acte prin care se fac propuneri de formare a grupului infracțional organizat, se caută să se determine persoane care să adere la grup, se organizează instruirea în vederea formării grupului.

Consituirea grupului infracțional organizat contituie intrarea în acel grup chiar în momentul formării, exprimarea dorinței de a forma grupul, de a fi membru al acestuia. Drept urmare, constituirea are în vedere o reunire, cu perspectiva unei anumite durate de timp, a mai multor infractori, cu scop de a realiza împreună un grup infracțional.

Acțiunile de aderare și sprijinire presupun preexistența unui astfel de grup pe care persoana dorește să în sprijine sau la care dorește să adere.

În toate situațiile de mai sus cerința esențială este aceea că acțiunile incriminate trebuie să facă referire la un grup infracțional în sensul art. 2 din Legea privind prevenirea și combatarea criminalității organizate.

Existența unei discipline interne, a unei subordonării ierarhice sau a unor norme cu privire la rolurile membrilor grupului, condiționează infracțiunea rezultând din cerința coordonării acțiunii acestuia.

Dacă aceste cerințe lipsesc putem vorbi eventual de o asociație ori grupare infracțională ori de participație ocazională (participație penală), nu de un grup infracțional organizat, și de asemenea nici de criminalitate organizată. Diferența dintre aceste entități interesează atât din punct de vedere al răspunderii penale, dar și sub aspect procesual, pentru că competența de urmărire a infracțiunii de criminalitate organizată aparține Direcției de Investigarea a Infracțiunilor de Crimă Organizată și Terorism (DIICOT) conform dispozițiilor Legii nr. 508/2004.

În lipsa acestor cerinte cumulative nu vom avea un grup infractional organizat, ci

eventual o asociatie sau grupare infractionala sau chiar o participatie penala. Distinctia dintre aceste entitati intereseaza atât din punct de vedere al raspunderii penale care incumba faptuitorilor, dar si sub aspect procesual, deoarece competenta de urmarire a infractiunii analizate apartine Directiei de investigare a infractiunilor de crima organizata si terorism din cadrul Parchetului de pe lânga Înalta Curte de Casatie si Justitie, potrivit art. 12 din Legea nr. 508/20044, cu modificarile ulterioare.

Activitatea grupului infracțional organizat de realizează pe o perioadă lungă și în mod coordonat, fapt ce presupune asigurare de informații, mijloace de executare, transport, valorificare a produselor ce rezultă din infracțiuni. Aceste grupuri, pe lângă membrii care conduc, dirijează activitatea infracțională, se constituie și din alte persoane din sfera politică, juridică, economică, socială. Scopul acestor grupuri este obținerea de profituri ridicate într-un timp scurt. De asemenea, membrii unor asemenea grupuri își concetrează activitățile pe acele tipuri de acțiuni ce aduc profituri maxime precum : jocuri de noroc, trafic de persoane, armament, stupefiante, proxenetism, corupție, etc.

Urmarea imediată constă în starea de pericol pentru siguranța publică și ordinea de drept, stare ce derivă din posibilitate ca grupul infracțional organizat să treacă la îndeplinirea scopului în vederea căruia a fost constituit – săvârșirea de infracțiuni grave.

Latura subiectiva. Forma de vinovăție (mens rea) specifică acestei infracțiuni este intenția directă.

Forme. Constituirea unui grup infractional organizat, fiind o infractiune comisiva si de executie lenta, este susceptibila de o desfasurare în timp si deci de forme imperfecte de

realizare: acte preparatorii si tentativa, dar acestea nu sunt incriminate.

Consumarea acestei infractiuni de pericol are loc în momentul comiterii vreuneia dintre actiunile incriminate alternativ, moment în care apare starea de pericol care formeaza urmarea imediata. Acest moment al consumarii variaza pentru diferitii faptuitori în raport de actiunea pe care au comis-o (initiere, constituire, aderare, sprijinire).

În modalitatea normativa a constituirii si a aderarii, actiunea incriminata se prelungeste în timp pâna la încetarea existentei acestuia sau pâna la iesirea faptuitorului din grupul infractional organizat.

Sanctiuni. Pentru savârsirea faptei prevazute în art. 7 din lege, persoana fizica se

pedepseste cu închisoare de la 5 la 20 ani si interzicerea unor drepturi, iar persoana juridica se pedepseste cu amendă de la 10.000 la 900.000 lei.

CAPITOLUL II. NOȚIUNI INTRODUCTIVE PRIVIND PLURALITATEA OCAZIONALĂ (PARTICIPAȚIA PENALĂ)

În structura actului infracțional pot exista una ori mai multe acțiuni, comise de un făptuitor, impunându-se cunoașterea atât din punct de vedere teoretic cât și practiv dacă a fost realizat conținutul unei unice infracțiuni ori conținutul a mai multe fapte sancționate de legea penală.

Relația existentă când în executarea unei unice acțiuni se regăsește în conțnutul unei singure fapte sancționate de legea penală, cât și sub aspectul pluralității de infracțiunii, când în executarea unei acțiuni de către o persoană se regăsesc conținuturile mai multor infracțiuni.

Din persepctiva aceasta, cercetarea criteriilor care disting unitatea și pluralitatea de infracțiuni determină temeinicia unor măsuri de politică penală care dă determine tratamentul juridic sancționator distinct, pentru cele două instituții urmărindu-se evaluarea concretă a efectelor acestora în viața socială.

2.1 Aspecte introductive privind pluralitatea de infractori

Noțiunea de pluralitate implică o corelație între anumite entități multiple și o anume entitate singulară, aceasta din urmă reprezentând elementul de joncțiune, de asociere a multiplelor entități și deci factorul comun al pluralității respective.

În situația pluralități de făptuitori entitatea singulară constă în fapta prevăzută de legea penală comisă, iar în situația pluralității de infractorii, factorul comun îl reprezintă infracțiunea săvârșită.

Conform Noului Cod penal, pluralitatea de infractori presupune săvârșirea uneia ori mai multor fapte prevăzute de legea penală de către două ori mai multe persoane; este nevoie să existe voință comună a făptuitorilor pentru a săvârși infracțiunea.

Dacă într-un plan obiectiv fapta este ceea care leagă contribuțiile făptuitorilor pentru a constitui o pluralitate, sub aspectul laturii subiective este nevoie să existe o coeziune subiectivă cu privire la activitățile mai multor persoane, astfel, să existe, o voință comună de a realiza împreună o faptă anume, chiar dacă nu există identitate de finalitate în efectuarea aceluiași act.

Ca efect al acestor cerințe s-a exprimat în literatura de specialitate, că pluralitatea de infractori este caracterizată prin:

pluralitate de persoane

unitate de infracțiune

cooperare materială

coeziune subiectivă.

Doar în lumina acestor comdiții putem delimita pluralitatea de infractori de un lot de infractori ce au săvârșit fiecare o altă infracțiune, chiar dacă între infracțiunile comise în cadrul unui asemenea grup există conexitate cronologică, topografică sau chiar etiologică.

2.2 Noțiunea și natura juridică a pluralității ocazionale

Pluralitatea de infractori prevăzută în cazul participației este o pluralitate ocazională, ce nu ține astfel de natura faptei penale, nu este în abstract indispensabilă realizării acesteia, ci se încheagă întâmplător, în funcție de diversele condiții concrete. Drept urmare, participația trebuie deosebită de cazurile cunoscute în literatura de specialitate sub denumirile de pluralitate naturală și constituită.

Pluralitatea naturală ori necesară constituie aceea formă a pluralității care rezultă din natura faptei săvârșite și care presupune activitatea infracțională comună a două ori mai multe persoane, de pildă, infracțiunile bilaterale, precum incestul, bigamia; fiecare dintre participanți are calitatea de autor fără a fi nevoie ca toți participanți să acționeze cu vinovăția cerută de normele de incriminare ori să răspundă penal.

Pluralitatea constiuită constă în asocierea mai multor persoane în vederea săvârșirii de infracțiuni. De pildă, constituirea de structuri informative ilegale ori constituirea unui grup infracțional organizat.

Este necesar, în principiu, să existe cel puțin trei persoane care să aibă un plan de a comite anumite infracțiuni, iar gruparea să aibă o structură ierarhică, o conducere ce asigură coordonarea grupului per ansamblu și să fie constituită pentru o anume perioadă de timp.

Noul Cod penal reunește, sub denumirea de constituire a unui grup infracțional organizat , infracțiunile prevăzute de art. 7 – 9 Legea nr. 39/2003, art. 323 și art. 167 Vechiul Cod penal.

Este instituită în acest mod o incriminare cadru de constituire a unui grup infracțional organizat. Cu titlu de excepție, atunci când obiectivul asocierii este săvârșirea unor acte de terorism, se va reține infracțiunea prevăzută de art. 35 Legea 535/2004, legiuitorul apreciind că, avându-se în seamă specificul organizațiiei de acest tip, se justifică existența unei incriminări diferite.

Persoanele ce se asociază pot să acționeze cu forme de vinovăție distincte, fiind posibil și ca unii dintre făptuitori să nu răspundă penal. Fiecare dintre infractori are calitatea de autor, dacă a fost săvârșită vreuna din infracțiunile pentru care s-a constituit grupul, reținându-se existența concursului de infracțiuni.

De pildă, fapta inculpaților de a urmări racolarea unor fete pe care ulterior să le convingă să practice prostituția în altă țară nu întrunește elementele constitutive ale infracțiunii de asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni.

Pentru a săvârși această infracțiune, inculpații trebuie să realizeze o înțelegere de a conlucra un timp potrivit unui plan stabilit în detaliu, unde fiecare să dețină sarcini clar ce trebuiesc duse la îndeplinire, activități individuale repartizate fiecăruia dintre făptuitori pentru săvârșirea de infracțiuni.

Pluralitatea ocazională este participația penală. Participația penală reprezintă o formă a pluralității de infractori, ce constă în săvârșirea aceleiași fapte prevăzute de legislația penală de mai multe persoane decât este necesar față de natura faptei, ce acționează cu voință comună, în calitate de:

autori

coautori

instigatori

complici

Participația penală este analizată prin raportare la contribuția la comiterea unei fapte tipice, iar nu la o infracțiune, fără a fi nevoie ca fapta să fie imputabilă.

Este nevoie ca măcar fapta unuia dintre participanți să reprezintă o infracțiune – consumată ori în fază de tentativă.

Între participanți trebuie să existe o legătură subiectivă stabilită înainte ori în timpul săvârșirii faptei penale.

Data și locul săvârșirii infracțiunii sunt analizate prin raportare la momentul și locul săvârșirii faptei penale de către autor, fără a prezenta importanță, locul și data, când sau unde s-au efectuat actele de complicitate ori actele de instigare.

Este posibilă participația penală în cazul unui grup constituit în vederea săvârșirii de infracțiuni (criminalitate organizată), de pildă, în situația infracțiunii de constituire a unui grup infracțional organizat participația penală este posibilă sub forma instigării la aderarea ori la sprijinirea asocierii infracționale.

Participația penală reprezintă, din punct de vedere procedural, o ipoteză de reunire a cauzelor.

2.3 Evoluția istorică

Pe parcursul evoluției istorice a legislațiilor penale care aveau ca scop contracararea faptelor infracționale, instituția participației penale, în sensul definirii ei, a fost prevăzută în diferite acte normative în vigoare e teritoriul nostru, însă putem menționa că pentru prima dată conceptul de participație a fost definit mai mult sau mai puțin de Cartea românească de învățătură din 1646, celmai des numită și Pravila lui Vasile Lupu, unde pe lingă noțiunea de participație, pentru prima dată au fost tratate și conceptele de tentativă și concursul de infracțiuni.Respectiv conform Pravilei lui Vasile Lupu, participația reprezintă „săvîrșirea infracțiunii de către un grup de persoane ”care totodată era calificată drept circumstanță agravantă.

Însă codificarea instituției participației s-a întreprins mai tîrziu, în anul 1864, cînd din dispoziția domnitorului Alexandru Ioan Cuza au fost elaborate Codul Civil, Codul Penal și Codul de procedură penală.Respectiv, Codul Penal din 1937, punea accentul atît pe clasificarea faptelor penale și modul în care acestea au fost săvîrșite, cît și pe numărul de participanți la faptele infracționale.

Astfel, Codul Penal din 1937, prevedea că în cazuri mai grave complicele se pedepsește ca și autorul principal, însă nu era ecxlusă și pedepsirea diferențiată pentru participație.Putem menționa din cele expuse, că Codul penal în cauză, tratează instituția participației nu ca o circumstanță agravantă, ci ca o instituție de sine stătătoare, în care sunt determinați participanții la infracțiune, adică instigatorul, complicele și autorul principal, și totodată era stabilit modul diferențiat de tragere la răspundere penală conform gradului de pericol social al fiecăruia.

2.4 Felurile participației penale

În funcție de atitudinea psihică a participanților la săvârșirea faptei, distingem:

participație proprie sau propriu – zisă, tipică

participație improprie sau imperfectă, atipică

În funcție de momentul în care are loc coeziunea subiectivă:

participația spontană, în cazul în care legătura subiectivă între participanți are loc în momentul săvârșirii faptei, fără a exista vreo înțelegere prealabilă

participația preordinată, în situația în care legătura subiectivă între participanți are loc înaintea momentului săvârșirii faptei.

În funcție de momentul la care este realizată contribuția făptuitorilor:

participație anterioară, în situația în care contribuția făptuitorilor are loc înaintea momentului săvârșirii faptei

participație concomitentă, în situația în care contribuția făptuitorilor este realizată în momentul săvârșirii faptei

În funcție de calitatea în care făptuitorii participă la comiterea faptei:

particpația simplă, în situația în care toți făptuitorii sunt coautori la comiterea faptei

participația eterogenă ( complexă), în situația în care unii dintre făptuitori participă în calitate de autori, iar alții drept instigatori ori complici.

În funcție de importanța contribuției particpanților la comiterea faptei:

participație principală – coautori.

participație secundară – instigatori și complici.

În situația în care participația penală a unei persoane la comiterea infracțiuni este atât principală, cât și secundară, formele de participație secundară se absorb în cele principale. De pildă, coautoratul va absorbi și actele de complicitate ori instigare efectuate de aceeași persoană în legătură cu aceleași infracțiuni. Tot la fel, instigarea absoarbe actele de complicitate, indiferent de amploarea sau importanța actelor complicelui de ajutorare.

2.4.1 Participația penală proprie

Participația proprie este atunci când toți participanții acționează cu aceeași formă de vinovăție, doar cu intenție, praeterintenție ori numai din culpă.

În literatura juridică se susține că există participație proprie și atunci când toți participanții acționează din culpă la săvârșirea unei infracțiuni, dar numai prin acte de executare nemijlocită și directă, deci prin acte de coautorat.

Noul cod penal prevede în mod explicit, în titlul capitolului al VI-lea al părții generale a codului, denumit ,,Autorul și participanții,, , faptul că autorul nu este participant la săvârșirea infracțiunii, adică nu săvârșește fapta incriminată de legea penală în mod mijlocit, pe de altă parte, față de prevederile art. 49 Noul Cod penal,coautorii sunt incluși în categoria participanților la fapta penală.

Conform art. 46 alin. (1) Noul Cod penal, autorul este persoan fizică sau persoana juridică care comite în mod nemijlocit o acțiune ori inacțiune prevăzută de norma de incriminare ( autor material). Nu prezintă importanță dacă fapta a rămas în stadiul tentativei ori dacă s-a consumat ori epuizat.

În cazul participației penale proprii autorul săvârșește infracțiunea doar cu intenție indirectă ori directă ori cu praeterintenție, iar în situația participației penale improprii, autorul săvârșește fapta din culpă ori fără vinovăție.

Fapta penală poate fi comisă de autor, cu participația penală a unuia ori a mai multor instigatori ori complici.

Clasificările autorilor infracțiuni:

autor calificat – este autorul pentru care legea cere existența unei anume calități la momentul săvârșirii infracțiunii.

autor exclusiv este autorul unei fapte penale al cărei element material nu poate să fie realizat decât de o unică persoană.

Coautorul. Conform art. 46 alin. (2) Noul cod penal, coautorii sunt persoanele care săvârșesc nemijlocit aceeași faptă penală. Astfel, coautorii participă ocazional, în baza unei legături subiective anterioare ori concomitente executării activității infracționale la săvârșirea aceleiași fapte tipice, fapt care delimitează coautorat de grupul infracțional constituit pentru săvârșirea de infracțiuni (criminalitatea organizată).

În cazul participației proprii, coautorii trebuie să săvârșească fapta penală cu aceeași formă de vinovăție, nefiind însă necesar ca actele de executare ale fiecărui coautor privite ut singuli să producă urmarea imediată a faptei penale.

De pildă, există coautorat doar când participanții acționează împreună prin realizarea unor activități materiale concordante, când ei contribuie nemijlocit la comiterea faptei, iar acțiunile lor se află într-o unitate indivizibilă. Simpla prezență fizică a unei persoane, alături de inculpat, la locul și ăn momentul comiterii, de către acesta din urmă, a unui omor, nu constituie coautorat.

Sustragerea, într-o aglomerație de persoane, a portofelului din geanta părții vătămate și transmiterea acestuia, de îndată, celui de al doilea făptuitor în scopul de a asigura însușirea lucrului fără riscul descoperiri, reprezintă și, pentru cel din umră, coautorat la comiterea infracțiuni de furt, iar nu complicitate la această faptă. Stabilirea împreună a modului de comitere a faptei, prin distribuirea rolurilor în scoaterea lucrului din geantă de unul dintre ei, și preluarea bunului de cel de-al doilea, reprezintă, ambele, o singură acțiune de luare a bunului, care caracterizează latura obiectivă a faptei de furt comisă în condiții de coautorat.

Coautoratul nu este posibil în cazul criminalități organizate, deoarece în cazul unui grup constituit pentru săvârșirea de infracțiuni toți participanți sunt autori și nu coautori.

Instigatorul este persoana care determină, cu intenție, indirectă/directă, o ltă persoană să săvârșească o faptă prevăzută de legea penală, înainte ca ceea din urmă să se fi decis să comită fapta și să fi început executarea activității infracționale.

Conform art. 48 Noul cod penal, complicele este persoana care, cu intenție înlesnește ori ajută în orice fel la săvârșirea unei fapte penale ori care promite, înainte sau în timpul săvârșirii faptei, ă va primi, dobândi sau transforma bunurile ce provin din aceasta ori că va înlesni valorificarea acestora sau că va da ajutor făptuitorului pentru a îngreuna ori pentru a zădărnici cercetarea penală, judecata ori executarea pedepsei, chiar dacă după comiterea faptei promisiunea nu este îndeplinită.

2.4.2 Participația penală improprie

Particpația improprie este atunci când unii participanți acționează cu intenție, iar alții din culpă ori fără vinovăție ( modalitatea intenție și culpă la faptele ce sunt incriminate și atunci când sunt săvârșite din culpă, respectiv modalitatea intenție și lipsă de vinovăție.

Participația improprie poate să existe în situația:

coautoratului, când unul din coautori săvârșește fapta cu intenție, iar alții din culpă ori fără vinovăție, de pildă în cazul în care după săvârșirea actelor de violență în scopul însușirii unui bun, infractorul trimite un minor să ridice bunul din locul unde fusese deposedată persoana vătămată, pentru a nu fi văzut la momentul împosedării de persoanele care observaseră actele de violență.

Instigării, când instigatorul determină cu intenție o persoană să săvârșească fapta penală, iar autorul săvârșește fapta din culpă ori fără vinovăție.

Complicității, când complicele ajută ori înlesnește cu intenție săvârșirea faptei, iar autorul săvârșește fapta din culpă ori fără vinovăție.

În cazul participației improprii, unii participanți vor răspunde penal pentru o infracțiune intenționată, iar alții pentru o infracțiune din culpă ori se va reține că fapta acestora nu este infracțiune, existând o cauză de neimputabilitate – în modalitatea intenție – culpă se reține instigare ori complicitate la infracțiunea intenționată și autorat la infracțiunea comisă din culpă, când comiterea faptei din culpă este sancționată penal, iar în modalitatea intenție – lipsă de vinovăție, se va reține instigarea ori complicitatea la infracțiunea intenționată, în timp ce autorul nu este tras la răspundere penală.

De pildă, în temeiul unei convenții, inculpatul a cumpărat un număr de circa 1000 oi, cu plata prețului în rate. Cum inculpatul nu și-a respectat obligația, conforma aceleiași înțelegeri dintre părți, aceasta a fost de accord să restituie vânzătorului, în contul datoriei, un număr de oi pe care acesta din urmă ulterior le-a revândut. Hotărând să recupereze oile, în aceeași zi, ajutat de alte parsoane, în necunoștință de cauză, au luat oile și le-au dus la inculpat. Faptele arată un plan infracțional premeditat de inculpat, plan care se materializează într-o primă etapă în îndepărtarea paznicului oilor prin sechestrare și ulterior agresare, acțiune realizată de inculpat și de ceilalți participanți, acțiuni violente ce au permis, în aceeași noapte, sustragerea unui număr de 300 oi care aparțineau părții vătămate, de către persoane încredințate că recuperează oile furate de la inculpat. Cele două activități infracționale menționate, întrebuințarea de violențe urmată de furt, realizează subiectiv și obiectiv, elementele infracționale complexe de tâlhărie, săvârșită de inculpat în modalitatea participației improprii.

Un alt exemplu din practica judiciară în aceast caz este următorul: dacă actele de executare reprezintă fapte prevăzute de legea penală autonome, pentru că s-au săvârșit de către autori distincți, actele de complicitate, chiar și când sunt săvârșite de aceeași persoană și în executarea unei rezoluții infracționale unice, rămân disociate, fără a putea să fie constituite, doar ele, într-o unitate infracțională deosebită, căreia nu i-ar corespunde, sub raportul executării, o infracțiune tot unică. Acest principiu este valabil nu doar în situația participației proprii, ci și în situația participației improprii. Împrejurarea că autorul acționează fără vinovăție nu are repercursiuni nici asupra existenței partipației, nici asupra poziției juridice a participanților celorlalți, care rămân institgatori ori complici, datorită faptului că au prestat contribuția lor cu intenție, li se aplică tratamentul sancționator prevăzut prin art. 52 Noul Cod penal.

Participația proprie la săvârșirea unei infracțiuni poate să fie reținută în concurs cu participația improprie, de exemplu, o persoană instigă succesiv un major și un minor să comită un furt calificat, iar fapta este comisă de ambele persoane împreună.

2.5 Tratamentul penal aplicabil participației penale

Există două mari opinii cu privire la pedeapsa care trebuie aplicată în cazul participației: într-o opinie, având în vedere criteriul subiectiv, adică coeziunea subiectivă dintre participanții care au urmărit realizarea aceleiași fapte s-a susținut necesitatea parificării pedepselor participanților, adică toți participanții, indiferent de felul contribuției lor să fie sancționați cu aceeași pedeapsă prevăzută de lege.

S-a reproșat sistemului că nu ține seama de realitate deoarece realizarea sub raport subiectiv a infracțiunii, nu este de aceeași intensitate în cadrul diferitelor contribuții ale participanților.

În altă opinie se analizează elementul obiectiv material al participației, adică s-a făcut distincția calitativă și cantitativă a contribuției participanților în sistemul diversificării sancțiunilor pentru participanți. În Codul penal român se păstrează sistemul parificării pedepselor, cu aplicarea acestora în funcție de contribuția adusă la săvârșirea infracțiunilor.

2.5.1 Concepții cu privire la temeiul răspunderii penale în caz de participație

Noul cod penal prevede pentru pedepsirea participației proprii sistemul parificării pedepselor, iar pentru participația improprie, sistemul diversificării pedepselor.

2.5.2 Sisteme de pedepsire a participanților la infracțiune

Aplicarea pedepselor în cazul participației proprii . Conform principiului parificării pedepselor, în cazul participației proprii, toți participanții sunt sancționați cu pedeapsa prevăzută de prevederile legale pentru autor. Totuși, în aplicarea pedepsei s-a stipulat în mod expres de către codul penal că se va ține seama în aplicarea pedepsei de contribuția fiecărui participant la săvârșirea infracțiunii. Iată, deci, că în lumina dispozițiilor Codului penal, instanța, în momentul individualizării pedepselor, în conformitate cu dispozițiile privitoare la individualizare, se va ține seama în mod obligatoriu și se va aprecia în concret contribuția fiecărui participant la săvârșirea infracțiunii.

Aplicarea pedepsei în cazul coautoratului. În cazul coautoratului se aplică parificarea pedepsei pentru toți coautorii, fiind obligatorii, atât criteriile generale de individualizare prevăzute de legea penală.

Aplicarea pedepsei în cazul instigării. Instigatorul este pedepsit în acest caz cu pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, ținându-se seama de obligațiile impuse de lege instanțelor de judecată.

Aplicarea pedepsei în caz de complicitate. Și în acest caz, se aplică pedeapsa prevăzută de lege pentru autor, ținându-e seama de contribuția sa la săvârșirea infracțiunii.

„ Necesitatea parificării pedepselor în acest caz, rezidă din faptul că se pot săvârși cu privire la o infracțiune, acte de complicitate cu un pericol deosebit (cazul persoanei care în baza unei înțelegeri prealabile stă în apropierea celui care profitând de aglomerația unui magazin, sustrage un portofel din poșeta altei persoane, și după săvârșirea furtului primește portofelul, pentru a nu fi găsit asupra făptuitorului).

Tratamentul penal al instigării neurmate de executare .În Codul penal 1969, instigare neurmată de executare era pedepsită în condițiile în care :

instigarea era neurmată de un început de executare si

instigarea era neurmată de o executare pedepsibilă.

În situația instigării neurmată de o executare pedepsibilă, instigatorul era pedepsit cu o pedeapsă între minimul special al pedepsei pentru infracțiunea la care a instigat și minimul general. Sancționarea actelor de instigare se putea dicta numai în cazul în care pedeapsa prevăzută pentru infracțiunea la care s-a instigat, era de minimum 2 ani.

2.5.3 Circumstanțele personale și reale.

Circumstanțele reprezintă împrejurările în care are loc săvârșirea faptei penale, împrejurări care constau în stări, situații, întâmplări, calități, însușiri și orice alte date ale realității, susceptibile să particularizeze fapta sau pe făptuitor.

Circumstanțele reale sunt legate de împrejurările anteriore concomitente și posterioare săvârșirii faptei, și privesc conținutul atenuat sau agravat al faptei legat de mijloacele folosite, de împrejurările, de loc, de timp, în care fapta s-a comis, de rezultatul produs.

Necunoașterea circumstanței reale de către un participant are ca efect neproducerea agravării răspunderii penale ca urmare a acestei circumstanțe. Conchidem că circumstanțele privitoare la faptă sau reale se răsfrâng asupra participanților în măsura în care aceștia le-au cunoscut și le-au prevăzut.

Circumstanțe personale sunt circumstanțele care privesc făptuitorul sau pe un participant și nu se răsfrâng asupra celorlalți participanți. Circumstanțele personale privesc atitudinea psihică a făptuitorului față de fapta prevăzută de legea penală la care a contribuit, situație în care circumstanțele personale sunt subiective. Dacă circumstanțele personale privesc particularitățile personalității participantului (calitatea de militar), acestea devin de individualizare.

Dacă circumstanțele de individualizare sunt prevăzute în conținutul constitutiv al infracțiunii, ele devin circumstanțe reale și se răsfrâng asupra tuturor participanților în măsura în care le-au cunoscut și le-au prevăzut.

2.5.4 Pedeapsa aplicabilă participanților

În cazul participației penale proprii, coautorul, instigatorul și complicele de la o faptă prevăzută de legea penală, săvârșită cu intenție, este sancționată cu pedeapsa prevăzută pentru autor.

La stabilirea pedepsei de ia în considerare contribuția fiecăruia la săvârșirea infracțiuni, precum și de prevederile art. 74 Noul Cod penal. Pe cale de consecință, pot să fie aplicate pedepse distincte autorului și participanților în funcție de importanța contribuției acestora la săvârșirea faptei, legea neimpunând aplicarea aceleiași pedepse, cid oar raportarea la aceleiași limite de pedeapsă prevăzute de prevederile legale.

În cazul participației penale improprii:

în modalitatea intenție – culpă: coautorul, instigatorul și complicele sunt sancționați cu pedeapsa prevăzută de lege pentru fapte comisă cu intenție, iar (co)autorul va fi sancționat cu pedeapsa prevăzută de prevederile legale pentru fapta săvârșită din culpă.

în modalitatea intenție – lipsă de vinovăție, coautorul, instigatorul ori complicele sunt sancționați cu pedeapsa prevăzută de prevederile legale pentru fapta comisă, în vreme ce autorul nu răspunde penal.

2.5.5 Cauzele de nepedepsire a participației penale

Împiedicarea de către participant a săvârșirii faptei; instituie o cauză de nepedepsire a participantului la săvârșirea unei infracțiuni, dacă în cursul executării, dar înainte de descoperirea faptei, împiedică consumarea acesteia.

Condițiile sunt ca:

a) să fi început executarea faptei de către autor;

b) după începerea executării participantul să fi intervenit eficient, împiedicând consumarea infracțiunii;

c) intervenția participantului să fi intervenit înainte de descoperirea faptei. Dacă cel ce împiedică consumarea faptei este însuși autorul, apreciem că suntem în cazul desistării, iar cauza de impunitate se răsfrânge și asupra complicelui.

Dacă infracțiunea a fost săvârșită de mai mulți coautori dar împiedicarea a fost făcută numai de unii, de această cauză de nepedepsire beneficiau numai ei.

În condițiile în care împiedicarea consumării este realizată de complice, el va beneficia de impunitate, ceilalți răspunzând pentru tentativa realizată. Dacă tentativa nu se pedepsește, nu vor răspunde nici aceștia.

Dacă instigatorul va împiedica consumarea, el nu va mai răspunde, dar vor răspunde ceilalți participanți.

Autorul acționând fără vinovăție nu va fi tras la răspundere penală, lipsind caracterul penal al faptei. În cazul participației improprii sunt incidente dispozițiile privitoare la circumstanțele reale și personale și cele privitoare la împiedicarea de către participant a consumării infracțiunii

CAPITOLUL III. REFLECȚII ASUPRA DELIMITĂRII PLURALITĂȚII OCAZIONALE FAȚĂ DE CRIMINALITATEA ORGANIZATĂ

Chiar dacă la început această problemă – crima organizată – , s-a cercetat numai din punct de vedere criminologic, în ultima perioadă se poate observa tendința de a fi analizate mai ales implicațiile juridico – penale ale acestui fenomen.

Drept urmare, sub influenței literaturii de specialitate, legiuitorul penal al luat, chiar dacă mai târziu, măsurile necesare în vederea elaborării și adoptării incriminărilor specifice și a sistemului sancționator adecvat.

Confruntat cu acest fenoman, dreptul penal a fost pus în fața nevoi de a incrimina și de a sancționa corespunzător într-un nou mod aceste manifestări infracționale complexe și de a elabora un instrument legal adecvat, care, respectând princiipile fundamentale ale dreptului penal proprii statului de drept, să constituie , de asemenea, o armă eficientă în lupta pentru prevenirea și combaterea unor asemenea fapte antisociale.

Fenomenul globalizării criminalității din ultimii ani au rămas fără consecințe la nivelul legislației penale române. Legiuitorul român a reacționat rapid după ratificarea principalelor convenții internaționale relative la acest proces, incriminând sub sancțiune penală noi activități periculoase pentru societate și membrii săi.

Criminalitatea organizată apare în acest fel în dreptul român nu doar ca o provocare la adresa legiuitorului, determinându-l să identifice forme noi de combatere prin intermediul legii penale, a faptelor de acest fel, dar și la adresa doctrinei penale, determinând pe oamenii de știință să reflecteze asupra naturii, gravității și a particularităților acțiunilor criminale săvârșite de asociații de infractori, spre a sugera modalități noi, specifice și eficiente de luptă, prin mijlocirea legii penale contra fenomenului infracțional.

Noul cod penal a preluat din legea privind combaterea și prevenirea criminalității organizate infracțiunea de constituirea a unui grup infracțional organizat, pe care a introdus-o în grupul infracțiunilor contra liniștii și ordinii publice, făcând în acest mod o strictă delimitare între infracțiunea criminalității organizate și aspectele penale privind pluralitatea ocazională.

In cele ce urmează vom discuta despre organizația criminală, pentru delimita astfel grupul infracțional constiuit ( organizația criminală) de pluralitatea ocazională.

Unii specialiști neagă faptul că există o organizație națională a crimei. Insă unii autorii indică existența unor grupuri de infractori ce intră în conflicte atunci când sunt săvâșite anumite infracțiuni întrun anume teritoriu, nefiind vorba de autori ori coautori ai astfel de infracțiuni, ci de grupuri constituite pentru săvârșirea de infracțiuni. Totodată este negată realitatea unui model de organizarea gurpului formală.

Opiniile cum că organizațiile criminale nu sunt organizații formale pe modelul corporațiilor multinaționale de afaceri, ci reprezintă sisteme sociale tradiționale, organizate în baza valorilor culturale care nu au nimic în comun cu aptitudinile birocrației moderne ori cum că acestea seamănă cu întreprinderi ori conspirații străine, etnice, s-au dezbătut intens, mai ales după 20 ai secolului nostru. Insă totuși opiniile rămân împărțite, considerându-se că organizarea crimei ori criminalitatea organizată reprezintă concepte și realități distincte a căror soluționare are nu doar o relevanță teoretică, ci și implicații practice în strategia de prevenire și de combaterea a criminalității.

Acestea diferă pentru că :

structura ierarhică rigidă se înlocuiește cu un sistem inter relațional eficient și flexibil

nu mereu violența este ceea mai bună cale de înlăturare a persoanelor incomode

infiltrarea în sferele de decizie nu este necesară, infractorii aflându-se ei însuși în aceste sfere

prejudiciul social este cu atât mai ridicat cu cât societatea umană nu este conștientă de acest fenomen.

In contextul marilor modificări sociale și politice prezente, al deechilibrelor de la nivel internațional și al proceselor tensionate determinate de acestea, noile tipuri de criminalitate au loat o deosebită amploare mai ales în stale aflate în curs de dezvoltare.

O organizație criminală, prin felul său de structurare, flexibilitatea și capacitate deosebită de inflatrare în zone vitale ale economiei și vieții politice, prin răspândirea sa la nivel global rapidă, prin recurgerea necondiționată la violențe, corupție și forme de șantaj, constituie un pericol direct și actual, o sfidare a societății globale.

Conceptul de organizație criminală reprezintă activități infracționale ale unor grupuri constituite pe principii conspirative în scopul săvârșirii de infracțiuni și obținerii de venituri ilicite importante la anumite cote extrem de crescute.

Codul moral într-o organizație criminală presupune un deosebit simț al deminității individuale și presupune o tăcere consimțită liber în dificultățile secrete. Acest sistem dăinuie de o perioadă îndelungată fiind respectat riguros.

Specificul local, a fost păstrat de-a lungul timpului ca efect al rezistenței la umilințele cauzate de cuceritorii străini, ori de guvernările locale sau de jafurile bandelor de răufăcători, constiuiți sub forma participației penale ( coautori, instigatori, complici).

In teoria INTERPOL-ULUI, organizațiile criminale se pot împărți în 4 grupe importante, astfel :

familiile mafiei, formate pe structuri ierarhice, stricte, cu norme de disciplină internă, cu un cod de conduită intern și o mare diversitate de activități ilicite ;

organizațiile profesionale a căror membri sunt psecilizați în una/mai multe tipuri de activități ilicite

organizații criminale formate pe criterii tehnice, care sunt rezultatul unor aspecte specifice prcum circulația greoaie la fronntiere, expansiune geografică etc.

organizațiile teorestice de la nivel internațional, ce practică asasinatul, deturnarea avioanelor, traficul de carne vie, sub motivații distincte, politice, religioase ori rasiale.

Spre deosebire de acțiunile unor indivizi ce ocazional se asociază pentru a săvârși infracțiuni, o organizație criminală reprezintă o asociație premeditată, formată până la detalii cele mai mici cu privire la modul și rolul de a acționa al celor ce o formează. Efectele acesteia sunt :

secătuirea puterii comunității umane

amenințarea stabilității guvernelor la nivel internațional

determinarea majorării taxelor

periclitarea securității colective și individuale

controlul ce se exercită asupra sindicatelor și influența asupra economiei și puterilor politice, etc.

În varianta sa clasică o organizație criminală prezintă următoarele trăsături caracteristice :

structură – membrii organizației au atribuții și responsabilității în funcție de pregătirea și capacitatea fiecăruia în parte.

Conspirativitatea și ermetismul. Aceasta derivă atât din vechea origine socială și culturală a fenomenului dar și din nevoi obiective determinate de necesitate de autoprotecție, de a evita penetrarea propriilor rânduri de către organismele prevăzute de lege.

Flexibilitatea, rapiditatea și capacitatea de a se infiltra. De-a lungul timpului organizațiile criminale de tip mafiot au arătat o deosebită capacitate de a se adapta atât cu privire la domeniile preferate de activitate, cât și la cerințele concrete, sociale, politice și istorice din statele unde au fost constituite. Plecând de domenii nesemnificative ale economiei, organizațiile criminale au ajuns să coordoneze ceea mai importantă parte a traficului global de strupefiante, muniții, arme, să fie proprietare ale unor instiuții bancare și societăți multinaționale, să dețină importante hoteluri, cazinouri, terenuri petroliere să fie implicați în metode moderne ale crimei precum fraudele financiar – bancare, spălarea de bani ori criminalitatea informatică.

Caracter transnațional. Larga deschidere a frontierelor, elaborarea unor legislațiie permisive, slaba dezvoltare economică, instabilitate politică și corupția și statele sărace au creat oportunități importante pentru expansiunea și globalizarea organizațiilor criminale.

Orientare spre profit. Această trăsătură caracterizează activitate tuturor organizațiilor criminale.

Folosirea violenței și a forței. Aceasta este esențială pentru a își atinge obiectivele manifestându-se prin intimidare, șantaj, corupție, asasinate etc.

”Imaginea clasică a organizațiilor criminale arată faptul că supraviețuirea unei structuri de acest tip este problematică dacă comportamentul membrilor săi nu este nici previzibil nici în conformitate cu evaluările și așteptările fiecăruia dintre indivizii care compun organizația”.Regulile de conduită ajută la stabilirea conformismului și a previzibilității.

Sancțiunile pentru încălcarea lor ajută la menținerea și supraviețuirea organizației. Între regulile luate în seamă se numără:

păstrarea secretului,

prioritatea acordată mai întâi organizației și apoi individului,

interzicerea luptelor interne indiferent de motiv,

interzicerea acțiunilor care produc oroare populației ( ex. Răpirile ).

Comunitatea internațională a fost pusă în fața unei economi ”subterane” de mare anvergură, caracterizată prin infiltrarea piețelor economico-financiare de către structurile criminale în încercarea acestora de a prelua controlul asupra unor importante sectoare economice interne și internaționale.

Procesul este vast, bazat pe tranzacții financiare globale în continuă creștere. Piețele financiare internaționale cuprind în fiecare zi în valoare de sute de miliarde de dolari, din care numai o mică parte par a fi operațiuni de comerț licit.

Restul se bazează pe capital speculativ, lichid și semilichid, investit pe termene scurte și care garantează anonimatul investitorilor.

Transnaționalizarea celor mai mari bănci, eliminarea restricțiilor și al controlului asupra investițiilor străine, dezvoltarea tehnologiei electronice de transmitere a informațiilor financiare constituie parte din cei mai importanți factori ce determină creșterea acestei imense mase monetare speculative.

Amploarea acestui fenomen, cât și complexitatea lui , sunt de natură să descurajeze orice încercare de control statal și creează condițiile propice de marcare a banilor proveniți din afaceri ilicite precum traficul de droguri, arme, carne vie, cu autoturisme de lux furate, escrocherii, camătă, taxă de protecție etc.

Concluzii

Criminalitatea organizată sau crima organizată poate fi percepută ca și un proces social ,,pătruns în viața noastră politică și socială,, care apare din tendința diferitelor frupuri de a utiliza criminalitatea ca un mijloc de mobilitate socială și chiar de a acapara puterea. Această teorie dezvoltată în literatura de specialitate afirmă că la baza criminalității organizate se află un proces social.

De pildă, explică literatura de specialitate, criminalitatea organizată este modalitatea în care grupurile de emigranți, grupuri sărace, se ridică deasupra condiției sale și acționează pentru a evita opresiunea și discriminarea, oportunitățile refulate, fenomene în mijlocul cărora trăiesc atât de mulți imigranți. Aceasta este una dintre explicațiile care se dau existenției mafiei italiene, ori altor modele de crimă organizată, precm grupurile columbiene, corporațiile cubaneze, organizațiile tong, mafia ,,neagră,, etc.

În opinia cercetătorilor, criminalitatea organizată, ca și fenomen, reprezintă o creație a ultimelor secole ale acestui mileniu apârînd în diverse puncte de pe mapamond ( de exemplu: China, SUA, Japonia, Italia etc.) în condiții și având cauze specifice, de ordin socio-istoric, sub diferite denumiri, ca de pildă: mafia, yakuza, triada etc. Aceste organizații criminale au abordat criminalitatea aducătoare de profit ridicat, în epocă, implicând în majoritatea cazurilor prostituția, traficul de orice tip – stupefiante, carne vie, armament, produse de contrabandă – , jocuri de noroc etc.

Criminalitatea organizată a îmbrăcat un aspect mondial aducând atingere siguranței publice, suveranității statelor, a tulburat buna desfășurare a activitățiilor economice, politice, sociale. De la o zi la alte, formele în care se manifestă criminalitatea organizată s-au diversificat, trecând de la domeniile tradiționale, precum camăta, prostituția, la organizarea activitățiilor infracționale după modelul companiilor legale în sectoare de preluare, producție, transport etc.

Drept urmare, criminalitatea organizată nu este confundată doar cu un anumit tip de organizație: mafia, yacuza, triada. Acestea sunt de bază, preluate în diverse țări și regiuni dub diferite denumiri. Datorită rezistenței lor în timp, s-au perfecționat și au reuși să reziste ofensivelor autoritălor contra lor.