Declaratia de la Petersberg

Declarația de la Petersberg

Contextul adoptării Declarației de la Petersberg. În 1991, prin Declarațiile de la Maastricht, Consiliul European a decis asupra rolului UEO și a relațiilor sale cu Comunitatea europeană și cu NATO. Maastricht reprezintă o apropiere a UEO de Comunitatea europeană, organizația definindu-se tot mai mult ca o componentă a apărării acesteia. Între deciziile luate la Maastricht se numară și întărirea rolului UEO de organism responsabil să concretizeze și să aplice hotărârile și măsurile adoptate de comunitate și care au implicații în domeniul apărării, precum și creșterea rolului, responsabilităților și a contribuțiilor statelor membre ale UEO care aparțin Alianței Nord-Atlantice, în vederea întăririi pilonului european al NATO. Se dorea, de asemenea, întărirea rolului operativ al UEO.

În plus, în cadrul Consiliului care are loc la Oslo, în 1992, NATO își reafirmă susținerea pentru dezvoltarea UEO drept componenta de apărare a Europei, precum și față de obiectivul întăririi rolului operativ al UEO. Mai mult, cu această ocazie, organizația își afirmă decizia de a se implica în misiuni de gestiune a crizelor, punându-și forțele armate la dispoziția ONU si CSCE, în acest scop.

Declarația de la Petersburg. Pe linia acestor documente, la data de 19 iunie 1992, miniștrii de externe și ai apărării din statele membre UEO s-au întâlnit în apropiere de Bonn, pentru a continua consolidarea rolului UEO, emițând Declarația de la Petersberg.

Încă din primele articole ale acesteia, se afirmă acordul statelor membre UEO de a susține implementarea de măsuri de prevenire a conflictelor și de gestiune a crizelor, inclusiv acțiuni de menținere a păcii.

După ce miniștrii analizează progresele făcute în implementarea obiectivelor stabilite prin Declarația de la Maastricht, sunt stabilite, pe baza deciziilor care fuseseră adoptate cu această ocazie, punctele de referință ale viitoarei dezvoltări a organizației. Astfel, se vorbește despre întărirea rolului operațional al UEO și se prevăd o serie de măsuri în acest sens.

Astfel, statele membre UEO și-au declarat disponibilitatea de a pune unități militare din toate categoriile de forțe armate convenționale în slujba misiunilor militare sub autoritatea UEO. Aceste misiuni, denumite „Misiuni Petersberg”, constau în operațiuni umanitare și de salvare, de menținere a păcii și ale forțelor de intervenție în gestiunea crizelor, incluzând operațiuni de restabilire a păcii. În Declarația de la Petersberg, membrii UEO se angajează să susțină acțiunile de prevenire a conflictelor și de menținere a păcii efectuate în cooperare cu CSCE și Consiliul de Securitate al ONU.

Decizia utilizării unităților militare aflate sub autoritatea UEO urma a fi luată de Consiliul UEO, in acord cu prevederile Cartei ONU. Participarea la operațiuni rămânea un drept suveran al statelor membre.

Tot cu această ocazie, se stabilește înființarea unei celule de planificare, aflată sub autoritatea Consiliului si al cărei sediu se va afla la Bruxelles. Celulă gândită în vederea analizării capacităților militare pe care statele membre le-ar pune la dispoziția UEO pentru gestiunea crizelor.

În partea finală a Declarației sunt tratate relațiile dintre UEO și state membre ale UE ori ale Alianței Nord-Atlantice. Pe de-o parte, miniștrii reafirmă principiile pe care se bazează relațiile dintre statele membre UEO si statele membre asociate, făcând trimitere la obligațiile ce revin din documente precum Tratatul de la Bruxelles modificat, Tratatul Atlanticului de Nord ori Carta Națiunilor Unite.

Cu ocazia Declarației de la Maastricht, statele membre UEO au propus ca statele membre ale Uniunii Europene să fie invitate să adere la UEO ori să devină observatori. În același timp, alte state europene membre ale NATO au fost invitate să devină membri asociați ai UEO. Cu ocazia Declarației de la Petersberg, invitația a fost extinsă și la celelalte state interesate să devină membri, observatori ori membri asociați.

Implementarea misiunilor de tip Petersberg. În urma hotărârilor adoptate la Maastricht și Petersberg, au mai fost luate măsuri pentru dezvoltarea capacităților operaționale ale UEO, în vederea dotării organizației cu instrumentele necesare în vederea îndeplinirii misiunilor de tip Petersberg. În acest context, a fost creată Celula de planificare a UEO, sub autoritatea Consiliului UEO, care să elaboreze planificarea posibilelor operațiuni și să stabilească și să modernizeze lista forțelor de reacție ale organizației. Aceasta nu deține forțe permanente sau structuri de comandă proprii. Drept urmare, pot fi puse la dispoziția sa, pentru diverse misiuni posibile, unități militare și structuri de comandă desemnate de către statele membre și asociate.

Printre alte măsuri destinate să dezvolte capacitatea operațională a UEO figurează înființarea unui Centru de sateliți la Torrejon, pentru verificarea acordurilor de control al armamentelor, monitorizarea crizelor și gestionarea sprijinului operațiunilor UEO; crearea unui Centru de situații, cu misiunea de a supraveghea zonele de criză desemnate de către Consiliul UEO și de a monitoriza derularea operațiunilor UEO; crearea unui Comitet de delegați militari și reorganizarea structurii militare de la sediul UEO, în 1998.

În același sens a fost intensificată cooperarea între UEO și NATO. În cadrul Summit-ului NATO de la Bruxelles, din ianuarie 1994, cele 16 țări membre ale Alianței și-au exprimat sprijinul pentru întărirea coloanei europene a Alianței prin intermediul UEO, care a fost dezvoltată și în calitate de componentă de apărare a Uniunii Europene. Pentru a evita o dublare a capacităților. NATO a acceptat să pună la dispoziție activele sale colective, pe baza consultărilor din cadrul Consiliului Nord-Atlantic, “pentru operațiuni UEO efectuate de aliații europeni în aplicarea politicii lor externe și de securitate comune”.

Misiuni operaționale întreprinse de UEO. UEO a contribuit la eforturile întreprinse de către comunitatea internațională în contextul conflictului din Bosnia-Herțegovina, din 1992, și al crizei din Albania, din 1997, atât prin derularea unui număr important de operațiuni UEO, cât și prin coordonarea unei operațiuni comune cu NATO, cu scopul de a sprijini eforturile Națiunilor Unite de a pune capăt conflictului din

fosta Iugoslavie.

În iulie 1992, țările membre UEO au decis să pună la dispoziție forțe navale pentru monitorizarea respectării rezoluțiilor Consiliului de Securitate al ONU în Adriatica, rezoluții îndreptate împotriva Republicii Federale Iugoslavia (Serbia și Muntenegru). Măsuri similare au fost luate de către Consiliul Nord-Atlantic.

Într-o sesiune comună din 8 iunie 1993, Consiliul Nord-Atlantic și Consiliul Uniunii Europei Occidentale au aprobat conceptul de operațiuni combinate NATO/UEO, de impunere a embargoului sub autoritatea celor două organizații, în baza Rezoluției 820 a Consiliului de Securitate ONU. Înțelegerea a stabilit o comandă unică pentru operațiunea “Sharp Guard”.

La 5 aprilie 1993, Consiliul de Miniștri al UEO a decis să acorde asistență Bulgariei, României și Ungariei în încercările acestora de a întări embargoul impus de ONU pe Dunăre. Asistența UEO a luat forma unei poliții civile și a unor operațiuni vamale acordate cu sprijinul altor organizații, mai ales din partea UE și CSCE. După încetarea sancțiunilor ONU, atât operațiunea din Adriatica, cât și cea de pe Dunăre, au fost desființate.

La începutul lunii iulie 1994, UEO a răspuns solicitării de a acorda sprijin Administrației UE instaurate la Mostar, prin expedierea unui contingent de poliție. Scopul acestuia era de a asista părțile bosniacă și croată din Mostar, în crearea unei forțe de poliție unice în această regiune. După încheierea mandatului Administrației UE, în iulie 1996, un trimis special al UE a fost numit în Mostar până la sfârșitul anului. Detașamentul de poliție UEO și-a continuat activitatea până la transferul puterilor executive ale trimisului special către autoritățile locale, la 15 octombrie 1996.

În 1997, Consiliul UEO a decis, în contextul crizei din Albania, desfășurarea unei Structuri multinaționale de consiliere a poliției (MAPE), pentru a sprijini acțiunea Forței multinaționale de protecție, creată și desfășurată de mai multe țări europene sub autoritatea Consiliului de Securitate al ONU. Prima operațiune UEO, condusă de Consiliul UEO cu sprijinul Secretariatului UEO și al Celulei de planificare asupra rolului MAPE, era să informeze și să consilieze autoritățile de ordine albaneze în privința modalităților adecvate de restaurare a ordinii, precum și asupra responsabilităților care le reveneau în derularea procesului electoral.

Desfășurarea a început în mai 1997, cu membrii UEO, membrii asociați, observatorii și partenerii asociați, cu toții fiind participanți la această misiune. Ca răspuns la cererile adresate de către guvernul albanez, mandatul MAPE a fost extins.

În mai 1999, la cererea Uniunii Europene, UEO a inițiat în Republica Croația o Misiune de ajutor pentru operațiunile de deminare.

Bibliografie:

1. Aybet Gulnur, Nato’s new missions, p. 3 în Journal of International affairs, vol. IV, nr. 1, mart – mai 1999

2. Manualul NATO, Office of Information and Press NATO, Brussels, 2001

3. Declarația de la Petersberg, 19 iunie 1992

4. http://www.weu.int/