Criminalitate Transfrontaliera, Factor de Risc la Adresa Securitatii Nationale

LUCRARE DE DISERTAȚIE

Criminalitate transfrontalieră

factor de risc la adresa securității naționale

CUPRINS

Introducere

Cap.1. Criminalitate transfrontaliera – noțiune, definiție, istorie

1.1.Noțiuni , concepte, clasificări – de la criminalitate la criminalitate transfrontalieră

1.2.Istoria fenomenului la nivel internațional

1.3. Istoria fenomenului pe plan intern

Cap.2. Aspecte generale privind criminalitate transfrontalieră

2.1. Trăsături generale

2.2. Corupția și crima organizată

2.3. Infiltrarea în instituțiile statului

2.4.Grupul infracțional organizat – formă a pluralității constitutive de infracțiuni

2.5. Structura organizatorică a crimei internaționale

Cap. 3 Tipuri de amenințări transfrontaliere pe teritoriul României

3.1.Traficul de stupefiante

3.2.Traficul de persoane

3.3.Migrația ilegală

3.4 Contrabanda de mărfuri accizabile

3.5 Spălarea banilor murdari

Cap. 4. Rolul serviciilor de intelligence în combaterea fenomenului

4.1. Aspecte generale

4.2. Cooperare națională și internațională

Cap. 5. Structuri de criminalitate transfrontalieră pe teritoriul României

5.1. Mafia rusă

5.2. Mafia chinezească

5.3. Mafia turco-arabă

5.4. Mafia țigănească

Cap. 6. Riscuri și amenințări la adresa securității naționale și regionale

6.1.Considerații generale

6.2. Implicațiile la nivelul securității naționale

6.3. Implicațiile la nivelul securității regionale

Propuneri și concluzii

Biografie

Introducere

Motto : „Dacă crimei organizate i se permite să se dezvolte, însăși ființa statului și a instituțiilor sale democratice sunt periclitate, în mod deosebit acolo unde democrația este tânără și fragilă.”

Daniel Tarshys, secretar general Consiliul Europei

În prezent, factorii de conducere ai structurilor de pregătire și urmărire a deciziilor, pe plan internațional, se focusează pe evaluarea exactă a riscurilor și amenințărilor la adresa stabilității și securității internaționale, a intereselor naționale sau colective ale statelor în mediul politic, social, economic și astfel s-a ajuns la concluzia că amenințările cele mai grave la adresa securității naționale au un caracter neconvențional, probleme care se structurează în jurul evoluției alarmante a crimei organizate, extremismului politic și terorismului. Cu privire la prima amenințare, putem spune că acest fenomen a invadat toate domeniile clasice ale activităților infracționale și a instaurat o societate paralelă, caracterizată de violență, conflicte pentru acapararea de zone de influență criminală și chiar anarhie în multe țări.

Descrierea adevăratelor dimensiuni ale crimei organizate este dificilă, întrucât în multe state „crima organizată” nu este încadrată ca infracțiune distinctă în legislația penală, dar dincolo de toate statisticile, este o părere generală că elementul comun pentru statele ex-comuniste, care erodează actualmente stabilitatea internă, este corupția, dublată de criminalitate organizată din sistemul economico-financiar.

Securitatea națională a României încă de la instaurarea regimului democratic a cunoscut cea mai mare provocare în flagelul denumit „crimă organizată”. Fenomenul, care este menționat pe agenda tuturor cooperărilor internaționale, încă din 1994, în urma Conferinței asupra crimei organizate transnaționale, de la Napoli, afectează direct prin diferite forme de manifestare nu numai țara noastră, dar și întreaga Uniune Europeană și întregul mapamond.

În actualul context geopolitic criminalitatea organizată, în căutarea valorificării de noi oportunități financiare a depășit granițele fiecărui stat în parte și a căpătat un caracter transnațional. Conform „Strategiei de securitate națională a României” criminalitatea transnațională reprezintă o formă de infracționalitate foarte gravă, care este capabilă să influențeze politica unui stat și însuși activitatea instituțiilor democratice.

Grupările de criminalitate transfrontalieră sunt flexibile, sofisticate, ușor adaptabile și folosesc o strategie asemănătoare companiilor multinaționale, fiind în căutare permanentă de noi cooperări și acorduri în vederea obținerii unui acces larg la cât mai multe piețe, la noile tehnologii care să permită o cât mai bună protecție față de autoritățile statului, al reducerii riscurilor și deschiderii de noi canale pentru activitățile lor ilicite.

Organizațiile implicate în acest fenomen, în urma afacerilor derulate, obțin profituri substanțiale pe care ulterior îl utilizează în vederea acapărării atât a mass-mediei, pe care o utilizează în formarea unei imagini pozitive referitoare la activitățile ilicite desfășurate, cât mai ales pentru a corupe principalele instituții statale, precum Guvernul, Parlamentul, ș.a., folosite în vederea acapărării ramurilor economice prioritare – finanțe, comerț, industrie.

Criminalitatea organizată pe teritoriul țării noastre acționează într-o gamă diversificată de forme, de la bijniță, cămătorie, trafic de droguri sau persoane, contrabandă , ajungând până la cele mai complexe forme, precum privatizării de sectoare economice în mod fraudulos sau chiar spălare de bani. Facilitată de lunga perioadă de tranziție pe care România a parcurs-o după anul 1989, criminalitatea organizată s-a instalat pe teritoriul nostru și astfel și-a creat o rețea vastă în vederea obținerii de capital substanțial, investit ulterior în dezvoltarea unor rețele de trafic de persoane sau droguri internaționale, care la rândul lor au adus un profit rapid.

Tranziția la economia de piață a țării noastre, criza de autoritate a instituțiilor statului, deschiderea frontierelor, relaxarea controalelor vamale și vidul legislativ au favorizat proliferarea criminalității în general și implicit apariția unor noi forme de manifestare a crimei organizate, ce a creat o economie subterană puternică, ce a subminat autoritatea tuturor guvernelor post-revoluționare și de asemenea încrederea cetățenilor în instituțiile fundamentele ale statului.

Capitolul 1.Criminalitate transfrontalieră – noțiuni, caracteristici, istorie

1.1.Noțiuni – de la criminalitate la criminalite transnațională

Caracterul secret și bine organizat al acțiunilor întreprinse de cei care fac parte din crima organizată se impune din ce în ce mai mult în percepția colectivă, aceasta fiind percepută ca un fenomen distructiv , capabil de a amenința integritatea statelor, de a aduce daune considerabile economiei și de a influența negativ sferele psihosocialului și a politicului.

Criminalitatea ca fenomen social desemnează ansamblul faptelor de natură penală, incriminate în legile penale și în legile speciale cuprinzând dispoziții penale care se produc într-o societate, într-un anumit interval de timp.

Fenomenul criminalității are o dimensiune națională (respectiv suma infracțiunilor ce se produc pe teritoriul unui stat și nu comporta aspecte de cooperare infracțională transnațională) și o dimensiune transnațională (respectiv suma infracțiunilor care se comit și se consumă prin cooperarea dintre infractorii care acționează pe teritoriul mai multor state).

Din punct de vedere al intensității și al pericolului social produs, criminalitatea poate fi :

criminalitate locală;

criminalitate regională;

criminalitate organizată transfrontalieră (transnațională)

În structura internă a fiecărui tip de criminalitate, din cele trei menționate mai sus, distingem următoarele categorii de criminalitate: criminalitate îndreptată împotriva vieții, sănătății și a integrității corporale a persoanei, criminalitate a afacerilor îndreptată împotriva patrimoniului, a proprietății și a afacerilor în general, care la rândul ei are o componentă economico-financiară, financiar-bancară, informatică.

Crima organizată transfrontalieră reprezintă poate cea mai puternică amenințare contemporană la adresa securității statelor lumii, iar rețelele ilicite transnaționale nu pot fi dizolvate fără conjugarea unor măsuri unitare din partea tuturor organismelor statatele specializate în ofensiva antiinfracțională.

Criminalitatea transfrontalieră este o componentă importantă a ceea ce specialiștii numesc „crima organizată”. Preocupările pentru a o defini și explica sunt justificate prin cunoașterea dimensiunilor și implicațiilor acestui fenomen în societate și pe această cale, de a stabili acțiunile și măsurile cele mai eficiente de prevenire și contracarare, atât pe plan legislativ, cât și judiciar. Ca flagel social , fenomenul este perceput diferențiat în privința structurilor , scopurilor și modalităților prin care se manifestă.

Prevederile Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transfrontaliere au fost cuprinse și completate la nivelul țării noastre prin legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, prin care Parlamentul României a reglementat măsuri specifice de prevenire și combatere a criminalității organizate la nivel național și internațional. În acest context, au fost definiții următorii termeni :

A) grup infracțional organizat – grup structurat, format din trei sau mai multe persoane, care există pentru o perioadă și acționează în mod coordonat în scopul comiterii uneia sau mai multor infracțiuni grave, pentru a obține direct sau indirect un beneficiu financiar sau alt beneficiu material; nu constituie grup infracțional organizat grupul format ocazional în scopul comiterii imediate a uneia sau a mai multor infracțiuni și care nu are continuitate sau o structură determinată ori roluri prestabilite pentru membrii săi în cadrul grupului.

B) infracțiune gravă – infracțiune care face parte dintre următoarele categorii : omor, omor calificat, omor deosebit de grav;lipsire de libertate; sclavie; șantaj; infracțiuni contra patrimoniului care au produs consecințe deosebit de grave; infracțiuni privitoare la nerespectarea regimului armelor și munițiilor, materiale explozive, materiale nucleare sau a altor materii radioactive; falsificarea de monede sau de alte valori; divulgarea secretului economic, concurența neloială, nerespectarea dispozițiilor operații de import sau de export, deturnarea de fonduri, nerespectarea dispozițiilor privind importul de deșeuri și reziduuri; proxenetismul; infracțiuni privind jocurile de noroc; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane; traficul de migranți; spălarea banilor; infracțiuni de corupție, infracțiuni asimiliate acestora, precum și infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție; contrabanda; bancruta frauduloasă; infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații; traficul de țesuturi sau organe umane; orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este cel puțin 5 ani.

C) infracțiune cu caracter transnațional – orice infracțiune, care după caz :

1) este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia ;

2) este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat ;

3) este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state

4) este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.

D) informator – persoană care are cunoștință despre un grup infracțional organizat și furnizează organelor judiciare informații sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea săvârșirii unor infracțiuni grave de unul sau mai mulți membri ai acestui grup.

Totodată, p; infracțiuni privind traficul de droguri sau precursori; infracțiuni privind traficul de persoane și infracțiuni în legătură cu traficul de persoane; traficul de migranți; spălarea banilor; infracțiuni de corupție, infracțiuni asimiliate acestora, precum și infracțiunile în legătură directă cu infracțiunile de corupție; contrabanda; bancruta frauduloasă; infracțiuni săvârșite prin intermediul sistemelor și rețelelor informatice sau de comunicații; traficul de țesuturi sau organe umane; orice altă infracțiune pentru care legea prevede pedeapsa închisorii al cărei minim special este cel puțin 5 ani.

C) infracțiune cu caracter transnațional – orice infracțiune, care după caz :

1) este săvârșită atât pe teritoriul unui stat, cât și în afara teritoriului acestuia ;

2) este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar pregătirea, planificarea, conducerea sau controlul său are loc, în tot sau în parte, pe teritoriul altui stat ;

3) este săvârșită pe teritoriul unui stat de un grup infracțional organizat care desfășoară activități infracționale în două sau mai multe state

4) este săvârșită pe teritoriul unui stat, dar rezultatul acesteia se produce pe teritoriul altui stat.

D) informator – persoană care are cunoștință despre un grup infracțional organizat și furnizează organelor judiciare informații sau date relevante pentru prevenirea, descoperirea și sancționarea săvârșirii unor infracțiuni grave de unul sau mai mulți membri ai acestui grup.

Totodată, prin art. 7 din legea nr.39/2003 au fost incriminate acte precum inițierea sau constituirea unui grup infracțional organizat, ori aderarea sau sprijinirea sub orice formă a unui astfel de grup. În acest caz, dacă faptele au fost urmate de săvârșirea unor infracțiuni grave, se vor aplica prevederile de la concursul de infracțiuni.

Clasificarea infracțiunilor internaționale, se face după următoarele criterii :

după subiectul infracțiunii, distingem infracțiuni al căror subiect nu poate fi decât statul, adică infracțiunile comise de organele statului în numele și pe seama statutului și infracțiunile al căror subiect este individul ca persoană particulară (traficul de droguri, terorismul, pirateria, traficul de persoane, etc.);

după scopul urmărit de autor, infracțiunile pot avea un scop politic sau ideologic, în care sunt incluse crimele împotriva umanității precum genocidul, crimele de război sau terorismul internațional;

un alt criteriu este perioada în care se comit astfel de fapte, respectiv dacă se comit pe timp de pace sau de război.

Caracteristicile criminalității transfrontaliere

Organizațiile criminale transfrontaliere au următoarele caracteristici :

predispuse la crmă;

structurate ierarhic sau într-un sistem complex de relații personale care, printr-un set de sancțiuni internem pot întări aceste structuri

dispuse să folosească violența, intimidarea și corupția pentru obținerea de profituri și pentru a controla teritorii, oameni și piețe

capabile să-și „spele” produsele ilicite, pentru a-și mări averile și pentru a se infiltra în economiile legale

capabile să se extindă în noi activități, care anterior erau „curate” și peste frontiere naționale

deschise la cooperarea cu alte grupuri criminale transnaționale

capabile să se infiltreze în instituțiile guvernamentale, inclusiv în vămi, poliție, justiție și chiar în parlamentele naționale

aflate permanent în căutarea unei acoperiri legale

Dezvoltarea criminalității transfrontaliere nu a fost contracarată de acțiuni de aceeași rapiditate și competență, în condițiile în care majoritatea statelor au decretat legi de combatere a acestui fenomen și de pedepsire a autorilor infracțiunilor, dar care s-au dovedit ineficiente în combaterea efectivă a criminalității transfrontaliere, în primul rând deoarece combaterea criminalității la nivel național, oricât ar fi de competentă, rămâne o acțiune cu influență limitată în raport cu caracterul transfrontalier al criminalității transfrontaliere. Modalitatea eficientă de combatere a acestui flagel trebuie să implice o dimensiune regională și internațională, pe lângă dimensiunea națională, prn acțiunile convergente ale organelor de aplicare a legii din toate țările.

Criminalitatea transnațională include de altfel toate formele criminalității organizate și este în strânsă legătură cu fenomenul globalizării, în general și prin urmare de globalizarea fenomenului criminalității în particular, constituind una dintre provocările actuale. Astfel se impune conștientizarea necesității articulării și consolidării eforturilor depuse de toate țările pentru a combate eficient și a ține sub control forțele și grupările criminale. Actele și faptele de criminalitate transnațională, precum cele de mare corupție sau spălare de bani, activități de tip mafiot și terorism, afectează din ce în ce mai multe state și teritorii, reprezentând o amenințare reală asupra regimului democratic și asupra îndeplinirii diferitelor reforme în domenii esențiale precum politica, economico-financiare și social.

Românii sunt membrii ai unei societăți de risc global, considerând faptul că grupările criminale sunt cele care profită de pe urma liberalizării condițiilor de circulație a persoanelor și mărfurilor, dar mai ales de pe urma progresului exponențial al tehnologiei și comunicațiilor, reprezentate de internet și comunicații, care au făcut să se deschidă noi perspective ascensiunii criminalității națioanale și internaționale.

Criminalitatea transfrontalieră, în ansamblul ei, dispune de structuri diferențiate, în sensul că se pot întâlni grupuri restrânse de persoane formate din infractori bine instruiți, ce acționează în mod independent unele de altele, dar și structuri de tip mafiot cu o largă arie de răspândire pe plan intern și internațional, în care:

există o mare stabilitate, întrucât pe oamenii din interiorul lor îi unesc interesele comune, atitudinile și concepția care dirijează acțiunea;

organizarea internă se bazează pe diviziunea rolurilor și pe o ierarhie stabilită de comun acord, a cărie componență nu este contestată;

există o continuitate și sistematizare a activităților infracționale;

scopul fundamental al asocierii este obținerea unor câștiguri importante;

membrii acestora au un „profesionalism” specific.

Analiștii fenomenului criminalității transfrontaliere au constatat că este caracterizat prin : asociații de tip mafiot, organizații specializate în estorcarea de fonduri, trafic de droguri, contrabandă cu diferite produse, escrocherii de mari proporții. Datorită marii lor flexibilități organizatorice, asociațiile de tip infracțional, mafiot, se pot replia ușor în cazul în care apar modificări la nivel politic, social și mai ales economic, fiind capabile să genereze amenințări cu caracter global.

Scopul fundamental al organizațiilor criminale este, fără îndoială obținerea de profituri cât mai mari. Rata profitului provenit din activitățile crimei organizate este atât de înaltă, încât puține afaceri legale pot concura cu aceasta. Posibilitatea grupurilor criminale de a institui „monopoluri” locale prin eliminarea fizică a concurenței, îi conferă un avantaj extraordinar la stabilirea prețurilor.

Organizațiile criminale realizează studii sofisticate de marketing utilizând pentru atingerea scopului lor – profitul-tehnologii de vârf și experți în toate domeniile de activitate, în același timp, folosesc corupția, apelează la violență pentru a intimida sau elimina concurența sau autoritățile care încearcă să le stea în cale. Având capacitatea de a folosi strategii de afaceri solide, care cuprind diversificarea activității și exploatarea noilor piețe, sintagma „crimă organizată” tinde să fie înlocuită de „afaceri criminale” sau „industrie criminală”.

1.2. Istoricul criminalității transfrontaliere internaționale

Primele grupuri criminale sunt cunoscute din secolul al XV-lea, fiind vorba de trei cavaleri spanioli Osso, Mastrosso și Cargagnosso, care au înființat GARDUNA, o sectă fondată la Toledo care avea printre preocupări recuperările de bani, șantaje, sechestrări de persoane, în scopul obținerii de bani din răscumpărare și biruri. Conform legendelor locale, Osso, Mastrosso și Carcagnosso, au ajuns în Italia debarcând pe insula Favignana. Au dezvoltat trepat o asociație după o muncă de circa 30 de ani, care s-a scindat în trei părți: mafia din Sicilia, camorra în zona napoletană și ndrangheta în Calabria.

Crima organizată este caracterizată de majoritatea specialiștilor din domeniu pornind de la definiția mafiei, pe care GIUSEPPE PIZZOLETO și GAETANO MOSCA au formulat-o în cartea „Mafioții din Vicaria” (1863) : „mafia reprezintă o expresie curentă, folosită pentru a desemna un grup de indivizi drogați și violenți, uniți între ei prin raporturi secrete și de temut, aflați la originea unor acțiuni criminale”.

De asemenea fenomenul a fost aprofundat de NICCOLO POLARRI care a stabilit caracteristicile comune ale tuturor formelor de criminalitate, ca fiind : existența unei legături asociative, nu obligatoriu stabile, puterea de intimidare pe care această legătură o exercită, situațiile de subordonare și de frică care o implică și existența unui rețele organizate în sistem piramidal. Autorul, în urma studiului efectuat, a stabilit și alte aspecte tipice organizațiilor criminale care pentru a-și îndeplini țelurile nu ezitau să folosească forța în scopul de intimidare și eventual eliminarea fizică. Printre aceste aspecte se numără :

discreția absolută cu privire la activitățile desfășurate

existența obligatorie a legăturilor personale și eventual de sânge

trecerea unor teste pentru a fi admis în cadrul organizația criminală (de exemplu, pentru a intra în mafia siciliană era nevoie de a parcurge ritualul uniunii de sânge și foc, o dată cu pronunțarea unui jurământ de onoare, pentru ca în cazul unei trădări acesta să fie ars devenind cenușă asemenea picăturilor de sânge)

stimularea membrilor prin oferirea unor avantaje materiale care urmau să fie distribuite acestora după reguli bine definite

De exemplu, pentru organizația Cosa Nostra regulile de admitere erau foarte stricte, aspiranții trebuind să fie născuți în Sicilia, să aparțină unei familii respectabile, nefiind acceptați copii nelegitimi, divorțații, homosexualii sau cu rude în forțele de ordine sau magistrați și de asemenea să nu simpatizeze cu vreo formațiune politică de stânga.

Respectând aceste principii, organizațiile criminale au evoluat de la mafii latifundare la reale întreprinderi ale infracționalității, trecerea de la mafia locală la cea industrială fiind asociată introducerii traficului de droguri ca activitate elementară a organizației, care au condus la realizarea unor profituri ilicite semnificative. Aceste câștiguri au fost introduse în circuitul economico – financiar și au reușit atragerea unor bănci și societăți financiare pentru realizarea scopurilor sale, la înființarea unor societăți în vederea disimulării fondurilor ilicite și apoi refolosirii acestora, treptat la realizarea unor investiții masive naționale și internaționale, în vederea condiționării lumii economico-financiare.

Începând cu anii 1980, ca urmare a activităților investigative și a muncii de coordonare, ancheta procurorului italian GIOVANNI FALCONE a dus la individualizarea activității unei puternice organizații criminale, denumită COSA NOSTRA, o grupare reglementată de norme precise de conduită și cu organisme permanente de conducere. Totodată, au mai fost identificate și alte grupări la fel de puternice, precum NDRANGHETA în Calabria, CAMORRA în Campania și ulterior SACRA CORONA UNITA în Puglia.

Începând cu anul 1992, sudul Italiei, a cunoscut o schimbare bruscă a mediului economic și politic prin influența exercitată de aceste organizații prin activitățile ilicite desfășurate. A fost creat astfel un capital financiar de mari proporții, chiar mai mare uneori decât venitul cumulat al țării, prin ignorarea totală a dispozițiilor legale și prin conturarea unei imagini extinse la nivelul societății prin relațiile formate că se pot eluda de răspunderea penală și plata impozitelor. Organizațiile criminale au trecut la o formă fără precendent de manifestare a violenței, prin uciderea unor magistrați emblematici, organe de ordine și personalități implicate în combaterea fenomenului mafiot.

Codul Penal italian a fost modificat ca urmare a acestor activități și ca urmare a fost introdus art.416 bis, care stabilea ca o asociație criminală poate deveni mafiotă, când se folosește de o forță de intimidare legăte de asociere, de condiția de supunere și complicitate pentru comiterea de infracțiuni, în scopul de a achiziționa întreprinderi, a controla activități economice, concesiuni, autorizări, antreprize și servicii publice, de a face profituri sau avantaje injuste, pentru grupare sau pentru altele, precum și pentru a împiedica sau obstrucționa exercițiul liber al votului.

Totodată, pe lângă tipul de organizație menționată mai sus, o grupare criminală organizată poate fi și o grupare de infractori din mediul urban sau bande de tineri delicvenți, folosite de cele mai multe ori drept pepinieră pentru criminalitatea organizată de toate felurile.

Primul tip de grupare se caracterizează printr-o diviziune a muncii bine reglementată în interior, continuitate în timp, prin norme de comportament și obligatoriu prin existența unei proceduri de afiliere și recrutare. Formațiunile mafiote sunt asimilate unui teritoriu anume, o stradă, un cartier sau un oraș, luând ființă pe o origine comună de tip etnic, familial sau regional. Acestea fac conexiuni cu grupări similare, înfiltrându-se singure sau în asociere în instituții oficiale, în rândul forțelor de securitate și în magistratură, pentru a-și realiza obiectivele.

Al doilea tip de grupare este cea a infractorilor urbani, care operează în regiuni, metropole, fiind renumită drept criminalitate de tip profesie sau paramafiotă, care se deosebește de primul tip prin vârsta mică a infractorilor, prin lipsa lor de experiență, prin slaba capacitate de a pătrunde, de a se infiltra și manipula organe ale statului. Cea de-al treilea tip de organizare reprezintă bandele de tineri delicvenți care constituie pepiniera structurilor complexe descrise anterior.

Organizațiile criminale au luat o măsură revoluționară în preajma anilor 1990 – 1992 prin depășirea granițelor naționale și demararea unor eforturi comune de unificare și interdependență a economiilor proprii. În acest context, dinamica organizațiilor criminale și a schimburilor ilegale s-a aflat sub semnul tendinței fundamentale de unificare a piețelor clandestine. Scopul era crearea unei mobilități în plan geografic al schimburilor reciproce de bunuri și capital ilicit și totodată amplificarea conexiunilor între organizații diverse ale criminalității, entități care în prealabil acționau separat.

Organizațiile criminale italiene au luat măsuri astfel de încorporare și supunere a bandelor de delicvenți minori și a unor familii criminale adulte, care anterior acționau pe cont propriu. Acest lucru a condus la dezvoltarea unor formațiuni potente, capabile de a se adapta și trece rapid de la o activitate comercială la alta, atât pe plan național, cât și internațional.

Acest proces a condus la un declin accentuat al lumii rău famate, al mediului de hoți, răufăcători, proxeneți și jucători de noroc, permițând dezvoltarea unor grupări puternice, capabile să supună economia și să aibă imixtiuni în mediul politic și să depășească frontierele naționale prin legături cu alte organizații criminale transfrontaliere. În urma dezvoltării accentuate a piețelor ilicite și a unificării organizațiilor criminale se sting conflicte anterioare dintre aceste entități și se trasează noi granițe, fiind concentrată lupta pentru cucerirea de noi sfere economice și politice, totul pe fondul unei lipse de reacții a autorităților judiciare, luate prin surprindere de rapida expansiune a grupărilor criminale.

Astfel, a apărut termenul care să definească noul tip de criminalitate organizată, respectiv criminalitatea transfrontalieră, ca fiind un ansamblu de structuri dotate cu importante mijloace financiare, care controlează o vastă serie de activități ilicite și urmăreau realizarea unor câștiguri utilizând în aceste scopuri, pe lângă mijloacele specifice infracțiunilor și metode violente și coercitive.

Activitatea agresivă a societăților criminale a impus realizarea unui cadru legislativ adecvat, capabil să răspundă și să descurajeze activitățile ilicte, precum și stabilrea unor planuri de acțiune globală în vederea reducerii expansiunii la nivel mondial a activităților de tip mafiot.

În acest sens, Organizația Națiunilor Unite a redactat „Raportul privind Impactul Activităților Crimei Organizate”, în care Secretarul General menționa că „criminalitatea transfrontalieră este nici mai mult, nici mai puțin decât un atac masiv împotriva societății, afectând, practic toate componentele acesteia de la nivelul individului statului și că aceasta amenință înseși elementele care stau la baza ordinii democratice.” Fenomenul transnaționalizării criminalității organizate și escaladarea jurisdicțiilor statale, precum și amplificarea pericolului social, au fost favorizate în ultimii 20 de ani de un complex de factori, printre care se află: prăbușirea Uniunii Sovietice și a regimurilor totalitare comuniste, libera circulație în Uniunea Europeană sau dezvoltarea capitalismului în China, circulația rapidă a datelor datorită unei dezvoltări accentuate a cyberspace-ului, respectiv procesul de globalizare economică, factori ce au creat noi posibilități de îmbogățire rapidă, implicit și noi forme infracționale, determinând astfel o creștere sporită și o accentuare a activității grupărilor criminale.

Traficul de migranți, ființe umane, în special femei și copii, pentru a fi folosiți la muncă sau de a fi exploatați sexual, traficul de arme, droguri, de organe umane sau pornografie infantilă, fraudă electronică și spălarea banilor, au dus la apariția unor reale piețe internaționale pentru îndeplinirea dezideratelor proprii.

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia (adoptată la New York la 15.11.2000 și deschisă spre semnare la Palermo-Italia la 12.12.2000)

Noua dimensiune transfrontalieră a criminalității organizate a creat o mobilizare a statelor în sensul focalizării eforturilor pentru lupta împotriva acestui flagel, motiv pentru care la Palermo, în perioada 12-15 decembrie 2000, reprezentanții a 120 de state membre O.N.U. au semnat Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia.

Fiind conștienți de amploarea fenomenului criminalității organizate, care în ultimii 20 de ani a luat proporții neașteptate, implicit faptul că eforturile naționale nu sunt suficiente pentru combaterea flagelului, statele membre O.N.U. au decis să coopereze pentru crearea unor instrumente legale care să fundamenteze cooperarea inter-națiuni și care să ducă la dinamizarea activităților de combatere a criminalității transfrontaliere.

Această convenție este primul tratat ONU creat împotriva acestui fenomen cu dimensiune mondială și a fost deschisă spre semnare la 12 decembrie 2000 în orașul italian Palermo, în prezența Secretarului General KOFI ANNAN și a înalților reprezentanți ai peste 135 de state. Noul Tratat, adoptat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite la 15 noiembrie 2000, a intrat în vigoare după ratificarea să de către cele 40 state semnatare. Unul dintre țelurile sale majore îl reprezintă armonizarea cadrului legislativ al țărilor pentru ca noțiunea de delict să fie tratată ca atare și de către celelalte state. De asemenea, prin adoptarea sau modernizarea legislațiilor naționale, guvernele vor avea oportunitatea să aibă o colaborare mai strânsă pentru investigarea și pedepsirea unor delicte, precum participarea la activitatea unui grup criminal organizat, corupția, spălarea banilor sau obstrucționarea justiției.

Convenția, din punct de vedere juridic, cuprinde prevederi referitoare la următoarele domenii :

– protecția suveranității

– participarea la activitatea unui grup criminal transfrontalier

– spălarea produselor ce provin din comiterea de infracțiuni

– spălarea banilor

– corupția

– responsabilitatea juridică a persoanelor morale

– urmărirea penală, judecarea și sancționarea infracțiunilor

– sechestrul și confiscarea

– cooperarea internațională în materia competenței materiale și teritoriale și confiscarea

– extrădarea și transferul persoanelor condamnate

– asistență judiciară în materie penală

– anchete comune și tehnica anchetelor speciale

– transferul procedurilor penale

– protecția martorilor

– asistarea și protecția victimelor infracțiunilor

– cooperarea între serviciile de depistare și reprimare a infracțiunilor

– colectarea, analiza și schimbul de informații

– acordarea asistenței tehnice pentru aplicarea convenției și reglementarea diferendelor.

În Protocolul contra traficului ilicit de migranți pe pământ, apă și aer sunt reglementate următoarele aspecte :

– responsabilitatea penală a migranților

– incriminarea faptelor având ca obiect traficul ilicit cu migranți pe apă, pământ și aer

– circulația informațiilor

– clauzele de protecție

– măsuri la frontiere

– valabilitatea, securitatea și controlul documentelor

– măsuri de prevenire

– valabilitatea, securitatea și controlul documentelor

– măsuri de prevenire, protecție și asistență tehnică

– returnarea migranților

– acorduri interstatale

– formarea și cooperarea tehnică

– cooperarea internațională și reglementarea diferendelor

Protocolul privind prevenirea, reprimarea și sancționarea traficului cu persoane, în special femei și copii conține reglementarea următoarele situații :

– incriminarea faptelor având ca obiect traficul cu persoane

– statutul victimelor traficului de persoane și repatrierea acestora

– prevenirea traficului de ființe umane

– schimbul de informații

– valabilitatea, securitatea și controlul documentelor de călătorie

– măsuri concrete la granițe

– reglementarea diferendelor

1.3. Istoria criminalității organizate din România

România post-comunistă a trecut printr-o serie de transformări existențiale, prăbușirea regimului comunist și a sistemului de valori impus de acesta, aducând cu sine speranța libertății, iluzia prosperității și a sporirii condițiilor de trai. Richard Wagner a declarat că anul revoluției 1989 a fost anul marilor sentimente, anul 1990 anul trezirii, iar 1992 cel al dezamăgirii. Ceea ce a ridicat reale probleme a fost faptul că anii comunismului au estompat ideea de libertate, individul ieșit din acest sistem fiindu-i greu să se beneficieze de pe urma libertății de care dispune și reușind să vadă în acest concept doar factorul nesiguranței sale, nu și posibilitatea inițiativei personale. Astfel, după căderea comunismului, întregul sistem socio-politic românesc a fost dominat de dezordine, confuzie și violență. Mizeria a devenit, de asemenea, o reală problemă, deoarece societatea românească învațată cu impunerea unor standardizări, în momentul în care i se oferă opurtunitatea luării inițiativei tot ce reușește este criptarea. Conform statisticilor, anul 1990 este cel în care se cunoaște o creștere alarmantă a ratei infracțiunilor, făcând ca în anul 1992 criminalitatea să atingă cote substanțiale, apărând astfel un adevărat context al haosului și contradicțiilor.

În acest cadru contextual, poliția ca ansamblu instituțional a trebuit să facă față unor evenimente cu puternice incidențe asupra stabilității echilibrului social. În timpul derulării evenimentelor din decembrie 1989, o parte a sediilor Miliției au fost incendiate și distruse de către persoane înarmate cu arme de foc; în urma unor astfel de evenimente au fost uciși polițiști, iar alții au fost grav răniți și maltratați. Explozia fenomenului infracțional, violența, haosul și dezordinea ce coordonează instituțiile statului în general și poliția în special, toate au condus la scăderea eficienței intervenției organelor legii.

Lipsa experienței în ceea ce privește intervențiile în situații absolut noi este cea care și-a pus amprenta pe modul de acțiune, iar lipsa unor efective specializate pentru intervenții de urgență nu a făcut altceva decât să sporească timiditatea acțiunilor. Au existat încercări de a oferi o explicație pentru haos, ajungându-se la ideea conform căreia o importanță capitală o are abandonarea aproape totală a implicării statului în economie, mai ales în perioada 1990-1991, încurajând într-o mare măsură ofensiva infracțiunilor.

În 1990 una dintre cele mai răspândite idei era aceea conform căreia singura modalitate de acumulare a capitalului privat ar fi fost furtul (înselătoria, abuzul, delapidarea, corupția). Din păcate doar un mic segment al societății considera că economia de piață oferă condiții suficiente pentru afaceri cinstite, ceea ce face ca și în prezent speculasă stea la baza întreprinderii unor afaceri, considerându-se că tot ce decurge din acest joc este mult mai profitabil decât o afacere cinstită. De la o asemenea concepție se ajunge la generalizarea toleranței față de inegalitate, față de incapacitatea acționării în conformitate cu gravitatea faptelor și la lipsa de reacție a opiniei publice.

Astfel, un cadru legislativ incompetent, carențele din viața economică, socială și politică dublată de conjunctura internațională favorabilă, respectiv destrămarea Uniunii Sovietice, a condus la crearea unui cadru general permisiv dezvoltării traficului de persoane, proxenetismului, prostituției, totul pe fondul sărăciei, haosului, libertății excesive și demagogiei.

În acest context, dincolo de diversitatea descrierilor existente un lucru este sigur, și anume faptul că structurile crimei organizate sunt foarte adaptabile schimbărilor de situații, alegând acel teritoriu al economicului care le oferă câștigurile cele mai mari și posibilitățile concrete de a penetra vertiginos în instituțiile sociale și ale ordinii juridice în scopul dinamitării lor.

Aceste afirmații subscrie elementul chinezesc care a reprezentat și reprezintă un risc major după 1990. Se apreciază că fenomenul existent este mult mai mare decât cel înregistrat, pentru că elementul chinezesc apelează la poliție doar atunci când a fost eliminată orice altă alternativă. Elementul chinezesc poate fi considerat deschizător de drumuri în ceea ce privește crima organizată pe teritoriul țării, fiind înlesnit de un context mai mult decât favorabil.

În concepția unor experți, problema este abordată dintr-o perspectivă total diferită, menționând că înainte de 1989 cifra criminalității era mult mai mare decât cea din prezent, multe din fapte nefiind reclamate sau sesizate Miliției, existând astfel un număr însemnat de infracțiuni neînregistrate în evidențele operative, din următoarele motive :

existența hotărârii conform căreia niciun membru al partidului Comunist nu putea fi cercetat fără aprobarea prealabilă a primului secretar sau a biroului comitetului județean de partid, iar dacă era vorba de o persoană cu funcție importantă trebuie aprobarea Comitetului Central. Se consideră că aceste prevederi ar fi temperat elanul milițienilor care efectuau verificări și cercetări în urma infracțiunilor comise de membrii de partid. Dacă erau însă cazuri în care se făceau cercetări, dosarele erau trimise primului secretar al județului, care nu aproba începerea urmăririi penale și înaintate abia mai apoi procurorului șef care le depozita într-un loc unde erau clasate, fără pronunțarea unei soluții legale.

în perioada dinaintea revoluției, în anii 1980, minciuna a fost ridicată la rangul de principiu în muncă . Acest principiu a fost adoptat atunci când în funcția de Inspector General al Miliției a fost numit generalul Nuță care dorea reducerea fenomenului infracțional, dar mai ales „desființarea” infracțiunilor care au rămas cu autori necunoscuți, declașându-se o reală competiție între șefii de miliții județene care au dispus măsuri de rezolvare a plângerilor penale cu neurmărirea penală.

Înainte de revoluția din 1989, noțiunea de crimă organizată nu a fost folosită în discuții, deși unii specialiști susțin că structuri ale crimei organizate au existat în România și în perioada totalitară. Pe fondul crizei economico-sociale și a disfuncționalităților generate de politica totalitară a partidului unic au apărut marile abuzuri în serviciu săvârșite de grupuri organizate și cu ramificații la nivele de decizie care le permiteau să-și desfășoare activitatea infracțională ani întregi. Odată cu apariția regimentului democratic apar însă reglementări politice, economice, juridice, religioase, sociale și morale, promovate de noua societate românească abia formată.

În aceste circumstanțe, crima organizată a apărut în România pe fondul creșterii continue a stării infracționale începând cu 1990, tendința de internaționalizare și caracterul transfrontalier fiind tot mai evidente. Flagelul care a dus la sporirea acestui haos îl constituie corupția, care amenință libertățile individului.

Evoluția ascendentă a criminalității în țara noastră este demonstrată de rata criminalității calculată la 100.000 de locuitori, care a crescut de la cifra de 414 în anul 1990, la 1270 în anul 2003.

Factori externi favorizanți :

implicarea membrilor și simpatizanților crimei organizate autohtone în organizații teroriste străine;

penetrarea societății românești de către crima organizată internațională ;

amplificarea tendințelor de internaționalizare a crimei organizate.

Pericolul prezentat de crima organizată este amplificat de fuziunea dintre aceasta și lumea politică, proces ce se adâncește tot mai mult prin dezvoltarea traficării funcțiilor publice, a relațiilor politice și de afaceri, de fapt prin corupție. Pătrunderea în structurile statului a unor elemente ale crimei organizate are la bază modelul analitic de tip evoluționist, conform căruia grupurile criminale parcurg mai multe etape : predatorie, parazită și simbiotică. Până la apariția legii 39/2003, crima organizată nu a fost definită ca act și concept și nu erau definite concepte precum „organizația criminală” sau „grupul infracțional organizat” ca structură, scop urmărit, modalități de acțiune.

Capitolul 2. Aspecte generale privind criminalitatea transfrontalieră

2.1. Trăsături generale

Infracționalitatea strategică este un ansamblu de activități ilicite format din crimă organizată, terorism și diversiune, care atentează la o gamă largă de interese ale statelor, plecând chiar de la existența statului de drept la exercitarea puterii în condiții legitime. În condițiile în care democrația și economia de piață reprezintă un regim exercitat de populație prin aleșii acestora, utilizarea pieței libere de către oameni urmărește producerea și comercializarea de bunuri materiale și servicii, infracționalitatea strategică este cea care a creat o economie paralelă subterană ce a dus la pierderea încrederii populației în propriile guverne, în timpul în care s-a pierdut orice speranță în asigurarea protecției necesare în fața flagelului crimei organizate, ceea ce a dus într-un final la subminarea bazelor democrației. Acest tip de infracționalitate mutiliează și intimidează persoane, le sustrage proprietatea, afecteaza instituțiile democratice și piața liberă și duce într-un final la „desfacerea”contractului social dintre cetățeni și stat. Din aceste considerente, criminalitatea strategică, prin diferitele sale forme reprezintă o amenințare la adresa intereselor esențiale ale statului român, dar și ale multor alte state din regiune, Asia sau America.

Din aceste motive, instituțiile responsabile cu siguranța națională sunt obligate să confrunte criminalitatea organizată, repartizând resurse pentru programe naționale, regionale sau internaționale de previziune, prevenire, combatere, neutralizare și răspuns la această amenințare din ce în ce mai puternică. În condițiile în care resursele sunt limitate, statele implicate vor fi nevoite să-și seteze raportul dintre pregătirile de apărare și cele de combatere a crimei organizate și să stabilească nivelul de finanțare potrivit pentru forțele armate , cât și pentru prioritățile impunerii legii. După Războiul Rece, amenințările unui război nuclear sau a unui conflict militar convențional de mare amploare sunt reduse, a dus la diminuarea semnificativă a investițiilor în sectorul militar și astfel s-a creat premisa pentru realocarea de resurse pentru combaterea crimei strategice. Securitatea globală , a cărei ordine este într-o continua restructurare, ridică o mulțime de provocări în special în zona Europei Centrale și de Est.

Criminalitatea organizată, precum și terorismul reprezintă amenințări la adresa securității care afectează orice societate. Democrațiile afle în curs de consolidare în Europa Centrală și de Est sunt mult mai vulnerabile față de aceste amenințări „netradiționale” la adresa securității naționale. Strategia internațională a cunoscut o schimbare majoră în urma eliminării comunismului, dezmembrării Uniunii Sovietice și a dezvoltării Tratatului de la Varșovia. În același timp, fiecare democrație se confruntă din interior cu o triplă modificare, respectiv de la o economie centralizată la una de piață, de la un regim autoritar la unul democratic și de la un sistem de securitate rigid, supus politic la unul independent. Astfel, unele țări și-au creat deja un sistem de securitate națională, iar altele se află în curs de consolidare, însă toate se află în diferite etape de tranziție pe căi diferite. Astfel unele țări se confruntă cu problemele reformei democratice (în Europa de Est), altele cu contrareforma (Rusia), iar o parte cu tulburări sociale (Balcani, Caucaz, Moldova, Tadjikistan). Conceptele de securitate națională ale unora dintre aceste țări a fost făcută publică , precum grupul de la Vișegrad (Polonia, Cehia, Ungaria și Slovacia) sau România și Rusia , iar altele au amânat acest moment , ca de exemplu țările baltice.

Fenomenul criminalității organizate nu este nou pentru țările Europei Centrale și de Est, implicit nici pentru România. Rădăcinile le are în aspectele economiei planificate, în piețele mari negre și gri, care s-au conturat în ultimele două decenii ale comunismului.

De asemenea, etapa democratizării le-a conferit posibilități de acțiune pentru infractori și teroriști. Analiștii adepți ai liniei hard, consideră ca nefondată amplificarea criminalității și a terorismului ca formă fundamentală de manifestare a democrației economiei de piață și a procesului democratizării și folosesc ca argument faptul că fenomenul exista în momentul încheierii războiului rece la un nivel mai redus care ulterior a cunoscut o amploare rapidă. Astfel sunt condiții mai propice pentru criminalitate și terorism prin prisma libertăților democratice și a unei piețe libere, condiții la care puține structuri au fost în stare să se adapteze, în special cele cu profil economic. Vechile structuri de impunere a legii și de securitate au fost desființate, reorganizate sau lăsate fără prerogative ca urmare a imaginii deplorabile care o aveau în rândul populației, ceea ce a dus la dezvoltarea cu greutate a unui cadru legal civil și comercial. Astfel datorită faptului că rețelele de criminalitate erau organizate la un nivel superior, au profitat de aceste lacune instituționale și au reușit rapid să se impună, ceea ce a creat o atracție facilă comparativ cu greutățile suportate de populație în tranziția către economia de piață. În aceste perioade dificile ordinea publică a fost încălcată în repetate rânduri de mișcări populare, inflația a suferit o creștere fără precedent, criminalitatea a sporit dramatic, iar piața subterană a reușit să domine economia și viața cotidiană. Toate acestea erau facilitate și de faptul că au fost deschise granițele în regiune pentru facilitarea deplasării persoanelor și transporturilor de mărfuri necesare pieței libere. Astfel au fost create oportunități pentru dezvoltarea fenomenului contrabandei prin relaxarea situației din vămi cu un control mult mai lejer . De cele mai multe ori grupurile criminale sunt mult mai bine dotate decăt organele de control și folosesc în disprețul legii mari resurse financiare pentru a corupe oficiali ai statului în vederea implicării în operațiunile lor.

O caracteristică specifică perioadei de tranziție îl reprezintă lipsa unor metode legislative eficiente de derulare a unor tranzacții comerciale corecte, în condițiile în care evaziunea fiscală, fraudele financiar-bancare, comerțul ilicit sau grupările de tip mafiot s-au manifestat fără dificultăți.

De exemplu, în Rusia, crima organizată controlează în jur de 40.000 de afaceri comerciale, inclusiv 2000 de întreprinderi industriale de stat, iar în legătură cu rețele acestea au fost două treimi din societățile comerciale și circa 70% din administratori au plătit taxe de protecție.

În Europa Centrală și de Est, regulile financiare și legislația financiară au fost ca și inexistente pe măsură ce privatizarea societăților de stat și astfel afacerile particulare au căutat investiții străine, acceptând chiar și capital de origini dubioase, decât să se confrunte cu un eșec al privatizării. Astfel, rețelele de criminalitate organizată și-au legalizat veniturile ilicite, achiziționând părți din sectorul economic privat, în special proprietăți imobiliare, bănci comerciale și societăți comerț cu amănuntul. La o primă vedere se poate trage concluzia că privatizarea reprezintă un beneficiu lumii interlope și a fostei nomenclaturi care controla mari sume de bani în cadrul capitalului inițial și pe spatele cetățenilor de rând, ale căror economii au fost înghițite de inflație și fără acces la creditele bancare. În acest trend, organizațiile criminale rusești, precum și partenerii acestora din Italia și Columbia, au transformat bunăstarea lor economică în influență politică la nivel local sau național. Corupția a afectat în acest mod reformele și guvernele și a condus la nemulțumiri de amploare în rândul populației. Lumea afacerilor, birocrații din Guvern, parlamentul, precum și instituțiile de forță ca poliția și armata au oferit prilejul oportun pentru spălarea banilor murdari proveniți din diferite activități ilicite.

Procesul de spălare a banilor, respectiv plasarea într-un circuit legal al sumelor de bani provenite din activități ilegale precum traficul de droguri, traficul de persoane sau contrabanda a fost o preocupare atât pentru estul continentului, cât și pentru partea de vest. La scară mondială, spălarea banilor murdari se cifrează la suma de aproximativ 800 de miliarde de dolari anual. Un Raport al Senatului SUA aprecia că doar în SUA se spală anual peste 100 de miliarde de dolari. De asemenea Directorul Adjunct al Departamentului de Combatere a Crimei Organizate din Ministerul de Interne al Rusiei declara că aproximativ 40% din bandele mafiote folosesc circa 1500 firme și companii de acoperire pentru spălarea banilor murdari, care controlează peste 40.000 afaceri incluzând 200 întreprinderi de stat, 4000 asociații, 9000 corporații, 7000 întreprinderi mici, 407 bănci, 47 centru schimb valutar și prestări servicii și 697 piețe.

În acest context, România se află aproape de centrul acestui fenomen și implicit, are propria sa istorie a criminalității organizate care în linii mari reflectă situația din întreaga regiune balcanică.

2.2. Corupția și crima organizată

Corupția este favorizată de criza instituționalizată la nivel local, de criza de autoritate și credibilitatea unor instituții, de influența scăzută a normelor legale asupra indivizilor, putând merge până la afirmația că într-un anume mod corupția este favorizată și de implicarea în afaceri ilegale a unor politicieni, magistrați, polițiști și mai ales funcționari publici. Din cadrul structurilor crimei organizate fac parte avocați, bancheri contabili, anteprenori, investitori. Aceștia sunt denumiți profesioniști și sunt preferați pentru ca ei conferă o aparență de legalitate operațiunilor, iar cunoștințele lor temeinici în fiecare domeniu fac posibilă eludarea legii. Acest fenomen se desfășoară prin intermediul persoanelor juridice, care cu toate că reprezintă o entitate distinctă, se încadrează într-un tipar și devine chiar un mijloc pentru organizarea activităților de criminalitate organizată. Se poate face afirmația ca în actualul context social și economic persoana juridică devine premisa existenței grupului de crimă organizată. Existența persoanei juridice este condiționată însă de :

existența unui patrimoniu distinct de cel al membrilor;

existența scopului ilicit;

organizarea de sine stătătoare;

ierarhie proprie.

Se poate astfel observa existența unor similitudini între structura și organizarea persoanei juridice și cea a grupului infracțional organizat din care face parte, diferența esențială fiind redată de scopul constituirii celor două entități. Persoana juridică este constituită în vederea realizării unui anume scop ilicit, iar grupul infracțional în vederea realizării unui scop ilicit care prezintă un grad foarte ridicat de pericol social pentru societate.

În afara profesioniștilor, în structurile crimei organizate se găsește pătura infractorilor, respectiv cei responsabili cu efectuarea operațiunilor concrete. Aceștia formează cea mai joasă treaptă ierarhică din grup, iar la polul opus se află organizatorii și șefii celulelor operaționale, la rândul lor situați pe diferite trepte ierarhice.

Totodată, corupția este favorizată și de descentralizarea deciziilor administrative, care limitează puterea de decizie a funcționarului public și automat prin existența unui număr ridicat de persoane se oferă premisele unei corupții licitabile după principiul bursei. Întrucât funcționarii nu-și pot afișa nivelul valoric al corupției, suspiciunea este mult mai mare, iar metodele de flagrant mult mai ușor de organizat. În ceea ce privește sistemul descentralizat, probabilitatea schimbării funcțiilor publice ca urmare a sistemul electoral este redusă, statutul de funcționar public fiind mult mai bine reglementat. Aceștia împart o putere limitată și ca atare nu pot promova un sistem corupțional organizat pe când la cel centralizat o persoană se poate schimba prin rezultat electoral. Practica a demonstrat că cele mai vulnerabile nivele administrative la fenomenul corupției sunt tocmai acelea care au stabilite foarte clar organigrame de funcționare.

Fenomenul corupției reprezintă expresia concretă a unui ansamblu de acte și fapte ilicite, ilegale și imorale, care contrastează puternic cu normele sociale și juridice existente și acceptate în societate, fiind determinat de un complex de cauze și condiții. Astfel, corupția, ca rezultantă a unei interacțiuni multiple de cauze și condiții, se caracterizează nu numai prin diversitatea formelor de manifestare ci și printr-o coloratură specifică, care face și mai dificilă explicația diferitelor fapte sau acte de corupție.

În condițiile în care multitudinea de acte administrative presupune automat percepția incapacității lor de a rezolva probleme de fond, corupția rezolvă prin acest by-pass o scurtare a birocrației instituite de stat tocmai pentru a taxa suplimentar clientul. Este logic ca un cetățean să perceapă administrația publică ca principal concurent al bugetului public pentru că statul omite un detaliu care alimentează sistemul corupției, respectiv timpul , pentru că de cele mai multe ori corupția economisește timpul și implicit statul este cel care favorizeaza prin sistemul său birocratic corupția.

Pentru a găsi o explicație cu privire la dezvoltarea îngrijorătoare a fenomenului de crimă organizată în România, putem vorbi despre carențele existențe în cadrul legislativ, care nu acoperă suficient domeniul faptelor ilicite și se continuă cu o analiză a cadrului instituțional și organizatoric, ambele incapabile să facă față rapidității dezvoltării rețelelor de crimă organizată și mereu rămase inadaptate condițiilor actuale.

În urma eliminării vizelor, s-a creat o anumită versatilitate a rețelelor de crimă organizată, dar și o schimbare a fundamentelor care stabileau percepția accesului în Uniunea Europeană. Implicit s-a creat un risc legat de mobilitate, dar în egală măsură există și o atitudine diferită care i se opune. Printr-un paradox, România a exportat violență sporită și fenomene antisociale către țările UE.

Corupția are ca fundament situația precară a standardului general de viață al populației, în mentalul căreia domnește incapacitatea de a se adapta la capitalism și este văzut ca fiind cel mai distructiv fenomen. În ceea ce privește inițiativa coruperii unui funcționar public, se are în vedere salariul modest oferit pentru serviciile prestate, motiv pentru care apare tentanția suplimentării veniturilor prin acceptarea diferitelor „atenții” de la cetățeni, deschizând astfel calea spre realizarea scopurilor criminale. Corupția reprezintă o consecință a dorinței de acumulare valorică prin eludarea legilor, folosind metode care încalcă în egală măsură și fundamentul uman etic. Ea nu reprezintă apanajul unuia sau altuia dintre sistemele economice cunoscute, ci este apanajul omului și a apărut odată cu conștientizarea acumulării valorice și a posibilității conversiei acesteia. Conversia valorică se referă aici la posibilitatea ca banii să poată fi preschimbați în metale prețioase, imobile, terenuri, automobile de lux, acțiuni la companii, materii prime și materiale, transferuri conjucturale în alt tip de valută convertibilă. Corupția lovește în primul rând în funcționarul public, prin percepția greșită a traficului de influență, dar în egală măsură acest fenomen există și între membrii familiei. Societatea românească tinde spre individualism, ceea ce o îndepărtează de spiritul civic, oferindu-i valori în zona familiei.

Dacă ne referim strict la birocrația românească, ea nu reprezintă decât cadrul în care se derulează corupția, dar trebuie ținut cont de faptul că acest fenomen este cunoscut încă din perioada antică. La data respectivă, miza economică a schimbărilor generate de corupție o reprezentau produsele agroalimentare.

Sunt două variante de definire a șpăgii : prima constă în obținerea de foloase necuvenite în urma unei speculații sau a unui trafic de influență, care presupune valori ce nu sunt înregistrate contabil, în timp ce cea de-a doua definiție constă în refuzul de a primi niște foloase materiale pentru a obține avantaje morale (de ex refuzul de a primi mită pentru a-și îndeplini obligațiile de serviciu și implicit să căștige capital politic). De asemenea șpaga poate fi considerată și specularea unei consecințe, fără ca la capătul ei să fie neapărat un motiv economic.

Un motiv pentru extinderea crimei organizate îl reprezintă poziția geopolitică a României între Est și Vest. Din această poziție strategică a României decurge o altă cauză importantă și explicativă, respectiv pătrunderea pe teritoriul internațional a unor elemente externe de crimă organizată și joncțiunea acestora cu nucleele locale.

O caracteristică specifică crimei organizată de pe spațiul României o constituie perfecționarea mijloacelor și normelor utilizate în specializarea și determinarea zonelor de acțiune, astfel față de anii 2004-2005, în perioada 2006-2007 aportul tehnologic în comiterea acestui tip de infracțiuni a crescut cu 140 %. Totodată, în contextul în care România este situată într-o poziție geostrategică ce face din teritoriul său o cale de acces către țările occidentale, factorul extern prezintă un rol esențial și amplifică variabilele fenomenului criminalității organizate, după coordonate spefice, astfel :

Grupările autohtone își însușesc mijloacele utilizate de organizațiile străine;

Racordarea rețelelor criminale la cele internaționale

Întrepătrunderea elementelor străine cu cele naționale, ca urmare a prezenței îndelungate a elementelor străine pe acest teritoriu (arabi, chinezi, turci)

Consolidarea crimei organizate din România are următoarele fundamente :

Sărăcia – specifică unui stat fost totalitar, este prima cauză a oricărui tip de infracționalitate ;

Necunoașterea ;

Dorința de câștig – lăcomia la care se adaugă instabilitatea politică și administrativă, inflația galopantă, poticnelile privatizării, trecerea la economia de piață, lacunele legislativului.

Cu toate că pe teritoriul României se găsesc rețele ale crimei organizate de origine rusă, moldovenească, ucraineană, arabă, italiană, chineză și bineînțeles autohtonă, traficul de ființe umane se găsește pe primul loc în rețelele de crimă organizată chineză și pe locul al patrulea în rețelele autohtone în evaluările MAI. Prognozele pentru anii următorii sunt la fel de sumbre, în condițiile în care rețelele autohtone manifestă un interes crescut pentru coruperea autorităților, pentru influențarea capacității de decizie a acestora. Rețelele autohtone de crimă organizată practică traficul de persoane în vederea prostituției, având legături în Spania, Italia, Cipru, câștigurile ilicite ajungând de asemenea în țară, în urma operațiunilor de spălare a banilor, fiind investite în imobile care să fie folosite pentru aceleași activități formându-se un adevărat circuit.

2.3 Infiltrarea în instituțiile statului

În strânsă corelanță cu coruperea funcționarilor publici, membrii asociaților criminale țintesc cu precădere infiltrarea în interiorul instituțiilor statului a unor persoane din anturajul acestora în vederea protejării intereselor și activităților infracționale.

Organizațiile criminale urmăresc în primul rând obținerea de informații referitoare la date din interiorul sistemului , pentru că astfel să fie preveniți și implicit pregătiți în luarea măsurilor ce se impun pentru a contracara încercările autorităților de a-i combate și anihila. Coruperea și infiltrarea în sistemul instituțiilor de stat sunt facilitate în primul rând de salariile scăzute ale funcționarilor publici, de nivelul scăzut de trai, precum și de lipsa transparenței în domeniul economic și politic. Un efect asemănător de destabilizare a încrederii în instituțiile statului îl au și cazurile de corupere de către organizațiile criminale a forțelor polițienești sau a magistraților, care instrumentează dosare penale deschise membrilor .

În acest context, au fost ridicate semne de întrebare cu privire la implicarea unor demnitari politici în scandaluri de corupție referitoare la infracțiuni grave care au vizat deturnarea de fonduri, acordarea de împrumuturi fără garanții și alte acțiuni de subminare a sistemului financiar-bancar, desfășurate de aceste organizații de tip mafiot.

În România, pe măsură ce economia de piață a început să câștige teren după 1989, cadrul juridic a căpătat noi forme, adaptându-se din mers la noile doleanțe. În acest timp, organele de control ale statului s-au confruntat cu noi genuri de infracțiuni specifice economiei de piață, infracțiuni care de-a lungul celor 50 de ani de planificare socialistă nu erau specifice acestui sistem. Totodată, s-a consemnat și o complexitate a activităților infracționale, datorată penetrării economiei de piață locale de către organizații criminale străine. Se poate spune astfel că democrația, atât de mult așteptată în România, a adus cu sine și experiența în materie criminală a țărilor care au investit în România, dar și posibilitatea apariției și dezvoltării unei criminalități proprii, adaptată condițiilor din țara noastră.

A început după anul 1990, să coexiste în România o criminalitate de tip primitiv, manifestată prin sustrageri de autoturisme, jocuri de noroc, șantaj, trafic de stupefiante, cu o criminalitate evoluată care se manifestă prin săvârșirea bancrutelor frauduloase, evaziunilor fiscale sau în general a fraudelor financiar-bancare, capabile să producă prejudicii importante și chiar să cutremure stabilitatea economică, culminând cu spălarea unor importante sume de bani ai criminalității organizate, activități favorizate și de lipsa unei legislații în materie.

Și cum o organizație criminală desfășoară activități complexe, această societate a crimei fiind împărțită pe diferite domenii de activitate ilicită este firesc ca aceasta să nu își fi neglijat și compartimentul de „relații publice”.

Prin intermediul acestuia, capii organizațiilor criminale nu numai că au corupt pe unii reprezentanți ai autorităților publice, magistraturii și poliției, ci au desfășurat și activități de inducere în eroare a acestora, prin publicarea unor articole care să combată tipuri de infracțiuni (bancruta frauduloasă, subminarea economiei naționale) sau influențând adoptarea unor acte normative care să le profite în cursul activităților ilicite desfășurate.

S-a constatat că în lucrări de specialitate juridică, financiară,bancară, specialiști redutabili, puși la dispoziția unor infractori , susțin teorii bizare și de multe ori împotriva convingerilor lor, de dragul unor comisione prin care, indirect, se justifică apoi, adoptarea unor soluții în dosarele în care reprezentanți ai criminalității organizate sunt implicați.

Să nu uităm, de asemenea că după 1996 o mare parte a cercetărilor desfășurate împotriva unor infractori au fost însoțite de reclamații ale acestora împotriva magistraților care le soluționau, împrejurări care au culminat cu cercetarea în paralel a celor din urmă, pentru cercetări abuzive, dar și cu numeroase articole calomnioase în presă și apariții la televiziune prin care se urmărea compromiterea lor sau a familiilor lor.

Din nefericire, o parte a acestor activități au fost susținute profesionist și de unii reprezentanți ai serviciilor secrete care au colaborat cu membri ai organizațiilor criminalității organizate.

O nouă caracteristică a organizațiilor criminale este reprezentarea din interior, care este o tendință tipică a familiilor importante de a avea proprii membrii care se prezintă drept candidați în campaniile electorale sau alegerea unor persoane bogate, prin vechi filiații de sânge cu conducătorul sau conducătorii familiilor.

Această soluție oferă un mare avantaj, acela al simplificării raporturilor și căilor de legătură cu puterea oficială, eliminând necesitatea de a purta tratative și a crea alianțe cu oameni politici din exteriorul familiilor criminale.

Dezavantajele constau în faptul că participarea publică directă poate fi contraproductivă în momentele critice de confruntare cu opinia publică și instituțiile judiciare.

În raportul Comisiei Parlamentare asupra mafiei în Italia, în anul 1993 se precizează :

„De multe ori se vorbește de raportul dintre mafie și o parte a reprezentanților statului, ai politicului, ai profesiunilor (medici, avocați, ingineri, s.a.m.d), se crede că mafia e de o parte a acestor realități, iar un fluviu o desparte de celelalte entități. Dar nu exista fluvii pentru că ne aflăm în fața uneia și aceleiași probleme. Mafia are medicii săi, avocații săi, oamenii săi politici și poate părțile ei de instituții… Dacă cercetăm un trafic de stupefiante și arestăm un medic, acesta aparține unei familii mafiote, este fiul unor mafioți și operează ca un mafiot, transportând, spre exemplu, substranțe mafiote. Aceeași persoană este medic și acționează în rețeaua socială în virtutea rolului său. În teorie, același lucru se poate spune pentru avocat, om politic, întreprinzător, etc. Mafia are în interiorul ei toate aceste personaje, le creează, sunt ale ei, nu are nevoie de a le apropia pentru a obține favoruri și a realiza avantaje”.

Prin urmare, cu cât societatea civilă este mai slabă, democrația mai puțin consolidată, nivelul economic mai scăzut, iar reglementările legislative mai lacunare și susceptibile de interpretare, cu atât mai ușor vor putea realiza organizațiile criminale penetrarea sistemului de drept și coruperea funcționarilor publici.

2.4.Grupul infracțional organizat – formă a pluralității constituite de infractori

Până la adoptarea legilor de combatere a diferitelor forme de crimă organizată (trafic de persoane, de droguri, spălarea banilor, terorism) pentru sancționarea cazurilor de crimă organizată se utilizau instrumente juridice existente în Codul Penal :

Circumstanțe agravante prev. De art.76 alin.1, lit.a din Codul Penal

Infracțiunea de asociere pentru săvârșirea de infracțiuni, prev. de art.323 din Codul Penal

Infracțiunea de trafic de stupefiante, prev. de art. 312 C.Pen;

Infracțiunea de contrabandă calificată, prev. art. 179 din legea nr. 141/1997 privind Codul Vamal

Începând cu anul 2000, motivat de amplitudinea luată de fenomenul criminalității organizate, dar și de necesitatea adoptării unei legislații în concordanță cu cerințele europene, au fost adoptate o serie de legi de combatere a diferitelor forme specifice grupurilor criminale.

Prima mențiune referitoare la grupul criminal organizat a apărut în legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri. Deși nu se utilizează sintagma de grup criminal organizat, totuși art.12 din acest act normativ cuprinde o referire univocă: structură determinată, formată din cel puțin trei persoane, constituită în scopul comiterii de fapte referitoare la traficul și consumul ilicit de droguri și are ca scop obținerea de beneficii materiale sau alte foloase ilicite.

Noțiunea de grup organizat este folosită pentru prima dată în România în art. 14 din Legea nr. 678 din 21 noiembrie 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane care stabilește o formă agravantă a unor infracțiuni, însă noțiunea de grup organizat nu este definită.

Legea nr. 656 din 7 decembrie 2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor reia fapta de asociere pentru comiterea de infracțiuni, prevăzută de art. 323 Cod Penal, stabilind o formă specială a acesteia, aplicabilă în cazul faptelor de spălare de bani.

Dar reglementarea de detaliu a grupului infracțional organizat s-a realizat prin legea nr.39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate. Adoptarea acestei legi a fost determinată, pe de o parte de necesitatea existenței unui instrument juridic special de sancționare a faptelor de organizare criminalăm iar pe de altă parte de armonizare a legislației penale românești cu normele elaborate la nivelul Organizației Națiunilor Unite și al Uniunii Europene.

La nivelul Uniunii Europene încă din 1998 se adoptase Acțiunea comună nr. 98/733/JAI din 21 decembrie 1998 adoptată în temeiul articolului K.3 din Tratatul privind Uniunea Europeană, privind incriminarea participării la o organizație criminală în statele membre ale Uniunii Europene. Prin adoptarea aceste acțiuni comune, statele membre s-au obligat să procedeze la incriminarea, conform normelor de drept penal intern, a cel puțin uneia dintre următoarele fapte : participarea la activitățile unei organizații criminale și constituirea unei organizații criminale.

În același timp, la nivel mondial, a fost adoptată Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată prin Rezoluția nr. 15 din data de 25 noiembrie 2000. Conform Convenției – art.5 – fiecare stat membru urma să ia măsuri în vederea incriminării faptelor de participare la un grup infracțional organizat. Considerând faptul că România a ratificat Convenția prin Legea nr. 565/2002, se impunea și îndeplinirea obligațiilor prevăzute în convenție. Totodată și negocierile referitoare la aderarea României la Uniunea Europeană a influențat adoptarea legii de combatere a acestui flagel.

Deși o parte din practicieni români consideră că prin Legea nr. 39/2003 a fost adus un pronunțat caracter novator cadrului legal, de fapt legiuitorul român nu a făcut altceva decât să transpună prevederile documentelor internaționale sus-menționate în legislația română. Astfel, analizându-se textul Legii nr. 39/2003 se constată că legiuitorul român s-a conformat întocmai obligațiilor asumate de ratificarea Convenției Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate. De asemenea, luându-se în considerare și faptul că textul acestei convenții a fost la rândul său influențat de textele anterioare adoptate la nivelul Uniunii Europene (de către Consiliul UE – Justiție și Afaceri Interne), rezultă că legea română a corespuns și cerințelor impuse prin Acțiunea comună nr. 98/733/JAI.

Faptul că legiuitorul român a avut în vedere ansamblul măsurilor adoptate la nivel european și mondial, rezultă din chiar textul primului articol, arătându-se clar că obiectul legii este prevenirea și combaterea criminalității organizate la nivel național și internațional. Introducerea termenului de „internațional” este determinată și de faptul că, în marea lui majoritate, fenomenul criminalității organizate depășește granițele naționale, crima organizată de la nivel local sau național transformându-se în crimă organizată transfrontalieră

2.5. Structura organizațiilor criminale internaționale

Autoritățile americane, confruntate cu activitățile unei familii mafiote italo-americane, au reușit pentru prima dată, în anul 1963, să obțină organigrama unei asociații afiliate Cosa Nostra, în urma depoziției unui „pentito” (colaborator al justiției), JOSEPH VALACHI, om de onoare al familiei GENOVESE. Ca urmare a acestui fapt, pentru prima dată s-a reușit descrierea din interior, forma și modul de organizare a unei asociații criminale care, pe lângă trăsăturile specifice italienești, îmbracă și forme noi specifice criminalității organizate din SUA.

În vederea conturării unor standarde ridicate de profesionalite și încredere, procesul de selecție și aderare la familie consta într-un control detaliat asupra istoricului personal și familial al candidaților, prin care se urmărea printre altele și capacitatea acestora de a întreprinde activități criminale.

S-a stabilit astfel că respectiva organizație mafiotă operantă pe coasta de est a SUA avea la bază două principii fundamentale , respectiv:

absoluta subordonare față de capul familiei (Boss) pentru tot ce înseamnă viața internă, protecția și interesele familiei;

libertatea deplină în afaceri pentru fiecare membru afiliat.

Plecând de la aspectele menționate, experții din domeniu au caracterizat organizațiile criminale ca fiind formate din grupuri infracționale structurate în sensul înfăptuirii unor activități ilegale, conspirative, cu un scop principal în obținerea de profituri ilicite de valori însemnate.

De exemplu, potrivit art. 16 din Constituția mexicană, adoptată în 1993 și a prevederilor Codului de Procedură Penală, noțiunea de crimă organizată este definită ca activitatea a trei sau mai mulți indivizi care se organizează în conformitate cu mai multe reguli de disciplină, sub comandă ierarhică pentru a comite infracțiuni cu violență, îndeosebi în scopuri lucrative.

La Conferința O.N.U. nr. V privind criminalitatea și tratamentul infractorilor a fost elaborată o rezoluție specială, denumită „Crima ca formă de afaceri”, în care crima organizată este definită prin prisma a 4 categorii :

Scopul – obținerea de câștiguri substanțiale

Legături – bine structurate și delimitate ierarhic, în cadrul grupului

Specific – folosirea atribuțiilor și relațiilor de serviciu ale participanților

Nivel – ocuparea de către participanți a unor funcții superioare în economie și societate.

Convenția – cadru a ONU împotriva crimei organizate a făcut următoarele mențiuni la articolul 1 :

„În sensul acesteia, prin crimă organizată se înțeleg activitățile unui grup de trei sau mai multe persoane, cu legături de tip ierarhic sau relații personale, care permit liderilor săi să realizeze profituri sau să controleze teritorii sau piețe interne sau străine, prin violență, intimidare sau corupție, atât pentru sprijinirea activității criminale, cât și pentru a infiltra economia legitimă, în special prin :

Traficul ilicit de droguri sau substanțe psihotrope și spălarea banilor, așa cum au fost definite în Convenția Națiunilor Unite împotriva traficului ilicit de stupefiante și substanțe psihotrope din 19 decembrie 1988;

Traficul de persoane, așa cum a fost definit în Convenția pentru suprimarea traficului de persoane și a exploatării prostituării altor persoane din 2 decembrie 1949;

Falsificarea de monedă, așa cum a fost definită de Convenția internațională pentru suprimarea falsului de monedă din 20 aprilie 1929;

Trafic ilicit sau furt de obiecte culturale, așa cum a fost definit de Convenția UNESCO asupra mijloacelor de interzicere și prevenire a importului ilicit, exportului și transferului drepturilor asupra proprietății culturale, din 14.11.1970 și de Convenția UNIDROIT asupra obiectelor culturale furate sau exportate ilegal, din 24 iunie 1995;

Furt de materiale nucleare, folosirea lor impoprie sau amenințarea folosirii lor împotriva publicului, așa cum au fost definite de Convenția privind protecția fizică a materialelor nucleare, din 3 martie 1980;

Acte teroriste;

Trafic ilicit sau furt de vehicule cu motor

Coruperea oficialităților publice.

2. În sensul acestei Convenții, crima organizată include comiterea unui act de către membrii unui grup, ca parte a activității infracționale a unei asemenea organizații.

Termenele de crimă organizată, criminalitate și mafie reprezinta segmente infracționale cu valențe de fenomen, diferențiate între ele prin :

gradul de pericol social al activităților infracționale compatibile cu fiecare segment infracțional în parte, de natură să afecteze sectoare ale vieții economice, sociale și politice în stat;

nivelul de organizare și structurare a asociațiilor criminale care se raportează la fiecare concept în parte;

metodele și mijloacele folosite de organizațiile criminale pentru atingerea scopului propus;

scopul urmărit

Prin noțiunea de criminalitate organizată se înțelege un ansamblu de structuri dotate cu importante metode financiare, care stăpânesc o vastă serie de activități infracționale, de natură să afecteze grav anumite sectoare ale economiei, sociale și politice, desfășurate prin diverse metode și mijloace, în mod constant, planificat și conspirat, cu structuri și mecanisme de autoapărare, în scopul obținerii de profituri ilicite și utilizând în aceste scopuri metode violente și coercitive”.

Astfel se desprind următoarele trăsături ale crimei organizate :

activități ilegale specifice acestui segment infracțional prezintă un grad sporit de periculozitate, afectând grav anumite sectoare ale vieții economice, sociale și politice;

activitatea infracțională este planificată, conspirată și având un caracter de continuitate;

stabilitatea unității infracționale ;

existența liderului și ierarhia subordonării;

specializarea membrilor asociației, decurgând din divizarea atribuțiilor având ca obiect obținerea de mijloace financiare, prin activități ilicite și disimularea provenienței acestora;

existența unor mecanisme de neutralizare a controlului social.

Conform definiției dată mafiei de art 416 bis din Codul Penal italian și totodată luând în considerare celalte aspecte expuse, putem stabili că aceasta reprezintă un domeniu infracțional la care se raportează ilegalități deosebit de periculoase, desfășurate prin metode agresive de asociații de indivizi cu o structură organizatorică ierarhizată și un lider suprem, având la bază un cod de conduită impus, ritualuri de acceptare a membrilor și o lege a discreției, în vederea instituiri controlului asupra unor sectoare ale economiei sau chiar asupra unor factori de decizie ale societății și implicit pentru obținerea unor câștiguri substanțiale.

Astfel se pot desprinde următoarele trăsături ale activităților de tip mafiot:

se dezvoltă în corelanță cu evoluția structurilor economice, politice, sociale și statale;

prezintă un grad de risc ridicat, datorită faptului că urmăresc cu orice preț instituirea unui control amplu asupra a cât mai multe sectoare economice și niveluri de decizie;

în activitatea grupărilor mafiote prevalează metodele de acțiune de tip agresiv;

telul principal al organizațiilor criminale de tip mafiot îl reprezintă obținerea unor câștiguri ilicite substanțiale;

organizarea acestor grupări de tip mafiot urmează o linie tradițională ce depășește chiar un secol de vechime ;

admiterea recruților se face după o perioadă de pregătire și inițiere în domeniul aptitudinilor infracționale, printr-un ritual specific;

conducătorul organizației beneficiază de o autoritate deosebită în rândul subalternilor săi, în majoritatea cazurilor având drept de viață și de moarte asupra acestora;

absolut toți membrii componenți consimt să respecte legea tăcerii – „omerta” – care semnifică o interdicție totală de a avea orice fel de colaborare cu autoritățile, încălcarea regulii ducând chiar la pedeapsa capitală;

fiecare membru are un rol bine definit în funcție de poziția ierarhică ocupată, pentru activitatea ce o desfășoară.

Conform INTERPOLULUI, organizațiile criminale se împart în cinci categorii distincte:

Familiile mafiei, în care se regăsesc structuri ierarhice, reguli interne de disciplină, un cod de conduită și o anumită diversitate a activităților ilegale;

Organizațiile profesionale, ai căror adepți se specializează pe una sau două tipuri de ilegalități (laboratoare pentru prepararea drogurilor, imprimerii clandestine de tipărire bancnote false, trafic de mașini furate, răpiri pentru obținerea de răscumpărări, jafuri organizate, ș.a)

Organizații criminale etnice, ca urmare al unor determinisme istorice, sociale, culturale, economice și politice;

Reciclarea banilor, activitate de amploare internațională ce constă în disimularea unor sume importante de bani sau produse câștigate în mod fraudulos;

Organizațiile teroriste internaționale care organizează asasinate, răpiri de persoane, deturnări de avioane ș.a., sub diferite motivații (militare, politice, religioase sau rasiale).

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia :

În aliniatul 1 al art.2 din Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate și Protocoalele anexe acesteia, este definită expresia „grupare a criminalității organizate” ca fiind „un grup structurat alcătuit din trei sau mai multe persoane, care există de o anumită perioadă și acționează în înțelegere, în scopul săvârșirii uneia sau mai multor infracțiuni grave sau prevăzute de prezenta Convenție, pentru a obține, direct sau indirect, un avantaj financiar sau un alt avantaj material” (infracțiune gravă conform aceluiași articol reprezintă infracțiunea incriminată de legea penală cu pedepse privative de libertate al căror maxim este de 4 ani sau mai mult).

Conform definiției se desprind următoarele caracteristici ale grupării criminalității organizate:

Existența unui grup organizat, format din 3 sau mai multe persoane;

Grupul să aibă o istorie îndelungată, cu activități întinse de-a lungul unei perioade lungi de timp;

Comiterea unor infracțiuni grave sau a altor fapte incriminate de Convenție;

Grupul să nu se fi format întâmplător , ci să aibă în spate o continuitate și o structură bine definită în interiorul căreia membrii au poziții prestabilite;

Infracțiunile săvârșite să fie incriminate de dreptul intern al statului semnatar cu o pedeapsă privativă de libertate, al cărei maxim prevăzut de lege să fie de 4 ani sau mai mare.

Corupția oficialităților publice

Capitolul 3. Tipuri de amenințări transfrontaliere pe teritoriul României

3.1.Traficul de droguri

În ultimii ani, flagelul drogurilor reprezintă fenomenul cel mai complex, tragic și intens al societății actuale, în condițiile în care anualm miliarde de euro și sute de mii de persoane sunt implicate, din perspective diferite, în traficul și consumul de droguri. Criminalitatea creată de droguri, prin consecințele sale de ordin social, economic, medical, cultural și politic, cauzează pagube considerabile nu doar intereselor de stat, ci și celor ale societății, ale indivizilor în special, atentează la viața și sănătatea cetățenilor, influențează de cele mai multe ori ireversibil constiința și comportamentul oamenilor.

Îngrijorarea specialiștilor din domeniu, pornind de la medici, psihologi la funcționare din diferite organisme statale sau specialiști din organizații neguvernamentale, este alimentată de globalizarea acestei problematici și de dispariția tot mai accentuată a distincției existente în trecut între țările producătoare, cele consumatoare și cele de tranzit. Un exemplu în acest sens îl constituie escaladarea problematicii în România începând cu 1990, când traficul ilicit și abuzul de droguri au surclast toate predicțiile specialiștilor, astfel că dintr-o țară de „tranzit” a devenit una cu o problematică specifică.

Alarma socială născută din proliferarea fără precendent a drogurilor conduce la ideea că strategiile de luptă adoptate împotriva acestui fenomen, în general vorbind de către comunitatea internațională s-au demonstrat a fi ineficiente. În prezent, traficul de droguri este o activitate criminală cu caracter transnațional, care se desfășoară în conformitate cu legile economiei de piață, având drept scop imediat alimentarea centrelor de consum și ca finalitate obținerea unor beneficii de amploare, ceea ce presupune interesul statului de a-și orienta cât mai eficient propria politică în lupta antidrog, pentru apărararea sănătății propriilor cetățeni și salvararea valorilor socio-morale.

Fiecare stat (ba chiar colectivitățile sociale din interiorul unei țări) are anumite „particularități”, create de tradiții, poziție geografică, cultură, religie sau de diversitatea și disponibilitatea drogurilor la un anumit moment dat. Aceste specificități trebuiesc corelate cu calitatea măsurilor punitive și de prevenție luate de organele de control ale statului. În acest sens, la orientarea politicii interne trebuie să se ia în considerare „profilul” traficului de droguri existent pe teritoriul țării în raport cu totalitatea factorilor criminogeni, aspect ce presupune o atentă și complexă analiză și concretizare a celor trei vectori care constituie structura fenomenului aflat în discuție și anume: drogul-individul-societatea.

Implicații internaționale ale traficului de stupefiante a atins cote alarmante. Un exemplu în acest sens îl constituie declarația directorului executiv al UNODC (Biroul ONU pentru Droguri și Criminalitate), Antonio Maria Costa : „banii proveniți din droguri au salvat sectorul bancar de la colaps”. Totodată, acesta a menționat că veniturile crimei organizate au fost „singurul capital de investiții lichide”, disponibild băncilor aflate la un pas de colaps. În acest mod, ruta balcanică a heroinei este generatoare de profit indirect pentru corporațiile bancare legale, ceea ce transformă problema combaterii traficului de droguri și de persoane foarte complicată, ce nu poate fi contracarată prin măsuri convenționale

În contextul actual global, rolul României în combaterea traficului de droguri este unul important, în primul rând ca raportare la rutele actuale de transport al drogurilor, atât internaționale cât și regionale. Tările în care se produce opiul în mod ilicit sunt destul de numeroase. În Orient, principalii producători sunt Afganistan, Pakistan, Birmania, Laos, Thailanda, dar de departe Turcia este cel mai important producător ilicit de opiu în această ierarhie. Producția ilicită din Turica are ca destinație țări din zonă sau Europa. O primă rută este constituită din Turcia, Iran, Egipt, Arabia Saudită și Israel. O altă rută folosită de traficanți este cea maritimă, opiul fiiind încărcat în Istanbul și transportat pe Marea Neagră și apoi pe Marea Mediterană în portul francez Marsilia, care este cunoscut ca fiind unul dintre principalele orașe europene unde traficanții transformă opiul în morfină și apoi în heroină. Morfina sau heroina fabricată în laboratoarele clandestine din Marsilia este destinată în special Statelor Unite, unde ajunge pe ruta maritimă Marsilia-New York sau pe calea aeriană dintre cele două orașe.

O hartă întocmită de autoritățile din SUA atestă faptul că drogurile pătrund în țară prin diferite zone, dar în principal prin poarta aeriană a New York-ului. O parte din droguri este transportată tot pe calea aerului în Canada, iar de aici sunt transportate terestru spre frontiera cu SUA, ajungând din nou în New York. O altă parte este scoasă din Canada și trecută ilicit în Mexic, iar apoi de aici drogurile sunt trecute prin punctele de frontieră în SUA.

Din Asia de Sud-Est, opiul transformat în morfină părăsește zona Bangkok-ului pe mare, cu destinația Hong-Kong, iar aici morfina este transformată în heroină în laboratoarele clandestine și este livrată consumatorilor din zonă, fiind rare cazurile când heroina preparată în Hon Kong ia altă destinație.

În ceea ce privește cocaina, care în principal este preparată de traficanții din Peru și Bolivia, se îndreaptă cu precădere spre SUA.

O mare pondere în traficul ilicit de stupefiante revine canabisului, principalii furnizori fiind Mexic, America de Sud, Jamaica, America Centrală, Liban, Afghanistan, Pakistan, Nepal, Birmania și Indonezia. În SUA canabisul este introdus prin diferite puncte de frontieră din Mexic, dar și prin transporturi ilicite ce sosesc din Jamaica, iar Maroc livrează canabis către Spania, Franța și Peninsula Scandinavă.Alte rute ale canabisului pornesc din Libia și Maroc cu destinația Egipt, din Nepal către Europa de Vest sau din Indonezia către Australia și Noua Zeelandă.

România prezintă un interes din ce în ce mai mare pentru rețelele de traficare a hașișului din Africa (Tanzania și Maroc) și a cocainei din America de Sud (Peru și Venezuela) spre Europa Occidentală, în special Germania, Olanda, Belgia, Austria, Italia, Spania), folosindu-se atât rutele pe mare până în Portul Constanța, cât și pe cele aeriene, direct în București.

Ruta balcanică

Industria traficului de droguri din Balcani se bazează în primul rând pe un sistem bine pus la punct de relații interpersonale între cei implicați în activitățile de transport, logistică, precum și domeniul imobiliar, laolaltă cu traficanții de arme și de persoane, implicați de asemenea. Ruta balcanică este împărțită în trei sub-rute, după cum urmează :

Ruta sudică, ce parcurge Turcia, Grecia, Albania și Italia

Ruta centrală, prin Turcia, Bulgaria, Macedonia, Serbia, Muntenegru, Bosnia și Herțegovina, Croația, Slovania, apoi ori spre Italia, ori spre Austria

Ruta nordică, prin Turcia, Bulgaria, România, fie prin Ungaria spre Austria, fie prin Cehia, Polonia către Germania.

Fig. nr.1 Rutele nordice și balcaniece de tranport droguri

Punctul de bază al acestor rute este Turcia, care este o zonă temporară importantă și un traseu pentru transportul heroinei destinate pieței europene, în special din rațiuni geografice.

Ruta balcanică este cea mai importantă legătură terestră dintre Asia și Europa, astfel în fiecare an pe aceasta cale de transport trec circa două milioane de tiruri, 300000 de microbuze și 6 milioane de automobile. Datorită valorilor foarte ridicate de schimburi comerciale legale pe această rută și pentru că timpul necesar efectuării controlului unui camion este foarte mare, este imposibil să fie contracarate aceste activități ilicite prin metodele vamale și ale organelor de securitate. Se estimează astfel că doar un autocamion din 50 este de fapt controlat la granița țărilor din Europa de Sud-Est.

Punctul de frontieră Gurbulak este principala cale de trecere a traficanților, datorită faptului că se situează pe autostrada ce leagă Orientul Îndepărtat de Turcia, iar apoi de autostrada ce leagă Turcia de Bulgaria și implicit Europa. Conform cercetărilor efectuate de asociația europeană a societății civile care luptă împotriva crimei organizate „FLARE Network”, vama Gurbulak este traversată zilnic de peste 20000 de tiruri. Totodată triburile kurde din regiunea tri-frontalieră Turcia-Irak-Iran solicită taxe pentru toate traficurile ilicite , respectv narcotice, combustibil sau persoane și astfel înlesnind aceste activități. O dată intrate pe spațiul turc, marile transporturi , majoritar venite din Afganistan, prin Iran, se deplasează către zona metropolitană a Istanbulului, o aglomerare urbană de peste 15 milioane de locuitori, produsul ilegal fiind descărcat în depozite și apoi redirecționat către Europa. Astfel se aproximează că un procent de 37% din întreaga cantitate de heroină (circa 140 tone metrice) părăsește Afganistanul pe ruta balcanică, iar cea mai mare parte din heroina confiscată provine de asemenea de pe această rută.

Persoanele ce se ocupă cu transportul de la frontiera iraniană până în țările balcanice sunt de cetățenie turcă, cunoscuți sub numele de „babas”, care în traducere semnifică „tată”. Aceștia au un număr mare de subordonați care lucrează fără oprire, pornind de la șoferi la furnizori de logistică, proprietari de depozite și cei însărcinați cu spălarea sumelor de bani. Acest comerț ilicit, conform relatărilor din presa turcă, implică un număr de aproximativ 25.000 de persoane, care lucrează full-time și care au dezvoltat o rețea care ajunge la sute de orașe și sate de-a lungul „rutei heroinei”.

Cadrul legal

Este evident faptul că, fără adoptarea unor mijloace legislative adecvate, moderne și solide, lupta antidrog este una formală. De aceea, odată cu adoptarea legii nr. 143/2000, România și-a ajustat și consolidat dispozițiile prevăzute de legiferările claselor politice anterioare. Superioritatea reglementărilor în materia combaterii traficului și consumului ilicit de droguri cuprinse în legea nr. 143/2000, în comparație cu reglementările existente anterior, rezultă inclusiv din faptul că lista cu substanțele și produsele stupefiante se regăsește ca anexă la legea nr. 143/2000. Întrucât până la apariția acestei legi, lista era anexată la un act normativ extrapenal, respectiv Instrucțiunile nr.103 ale Ministerului Sănătății, prin includerea în lege au fost înlăturate dificultățile întâlnite în practica judiciară referitoare la aplicarea fostului art.312 din Codul Penal. Astfel au existat cazuri când persoane care dețineau sau încercau să comercializeze stupefiante au invocat în fața autorităților judiciare necunoașterea calificării ca stupefiante a substanțelor sau produselor respective și întrucât ele aveau această calificare dată printr-o lege extrapenală, erau aplicate dispozițiile art.51 din Codul Penal referitoare la eroarea de fapt.

În prezent legea nr.143/2000, cuprinde patru tabele în care sunt incluse toate drogurile și precursorii care se află sub control național și cărora li se aplcă dispozițiile prevăzute în legea specială. În tabele nr.1 și 2 au fost înscrise drogurile de mare risc, primul conținând 76 de droguri, iar cel de-al doilea 113 droguri. Tabelul nr. 3 cuprinde 95 de droguri de risc (de ex. canabis, hașiș, diazepam, meprobamat, nitrazepam, etc), iar tabelul nr. 4 substanțele sau produsele calificate de lege ca precursori. Precursorii sunt substanțe chimice ce se folosesc în laboratoarele clandestine pentru fabricarea drogurilor și, datorită proprietăților strâns legate de producerea unor droguri, aceste substanțe au fost introduse sub control național, fiind prevăzute în tabelul nr. 4 al legii.

De asemenea se mai observă că legiuitorul a denumit legea nr.143/2000 ca fiind legea privind prevenirea și combaterea traficulul și consumului ilicit de droguri, nu de stupefiante, fapt explicat prin art.1 lit.b) din actul normativ, în care se precizează faptul că prin termenul droguri se înțelege „plantele și substanțele stupefiante ori psihotrope sau amestecurile care conțin asemenea plante și substanțe”, sens mult mai larg decât cel al noțiunii de stupefiante.

Statistici

Evoluția traficului și consumului ilicit de droguri din România în perioada de după anul 2000, reflectă o tendință ascendentă, evidențiată de nivelul crescut al confiscărilor de droguri , numărul mare al inculpaților trimiși în judecată sau de creșterea semnificativă a numărului de consumatori. În egală măsură, DIICOT, ca structură a Ministerului Public cu atribuții exclusive în combaterea criminalității organizate, a acționat în mod constant pentru destructurarea rețelelor transfrontaliere ce acționează pe deja cunoscuta „ruta balcanică” a transportului heroinei dinspre Orientul Apropiat spre Europa de Vest, dar și pentru stoparea activității infracționale de transport al unor importante cantități de cocaină din America de Sud către aceeași destinație, prin portul Constanța Sud-Agigea. Chiar și în aceste condiții, caracteristica generală valabilă pentru transportul marilor cantități de droguri de mare risc este aceea că România rămâne preponderent o țară de tranzit și nu o destinație directă, ca piață de desfacere a marilor grupări de narcotraficanți.

În perioada 2000-2012 s-au înregistrat creșteri constante ale cantităților de droguri confiscate și ale valorii de piață a acestoria, indicatorii statistici atingând pentru anul 2009 o valoare istorică pentru România. Astfel, la sfârșitul anul 2006, cantitatea totală de droguri confiscate era de 32 kg heroină și 10 kg cocaină, cu o valoare de comercializare pe piața consumatorilor de droguri de aproximativ 3 milioane de euro. În anul 2007, valoarea celor peste 129 kg de heroină și 44 kg cocaină depășește suma de 5,6 milioane euro.Creșteri semnificative în această materie s-au înregistrat și în anul 2008, valoarea drogurilor confiscate depășind 20 milioane euro.

De departe însă, parametrii valorici absoluți s-au înregistrat la finele anului 2009, când s-a ridicat în vederea confiscării speciale, cantitatea totală de 1,2 tone de cocaină, puritate 90%. Valoarea totală a acestor cantități depășește suma de 270 milioane euro.

3.2. Traficul de persoane

Traficul de persoane constituie o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane, o amenințare asupra securității individului și valorilor sociale și morale. Acest tip de infracționalitate afectează în mod direct individul, prin impactul pe care asupra unuia dintre drepturile fundamentale – libertatea individuală , dar în același timp, societatea suportă influențele negative prin impulsionarea corupției, a faptelor antisociale și violente, crearea unor mecanisme criminale care obțin profituri substanțiale din acest tip de activitate, afectând stabilitatea economică și securitatea regională.

Conform Strategiei naționale împotriva traficului de persoane pentru perioada 2012-2016, adoptată prin H.G. nr. 1142/2012, traficul de ființe umane, ca și corupția, economia subterană sau fraudele fiscale, a înregistrat la nivel mondial proporții îngrijorătoare pentru societatea modernă, devenind o problemă majoră atât la nivel național, cât și internațional, reprezentând una dintre cele mai extinse forme ale criminalității. Având modalitățile de manifestare care țin de crima organizată (traficul de droguri, de arme, terorismul), traficul de ființe umane poate crea vulnerabilități în privința stabilității economico-sociale, chiar a păcii și securității acestora, prin tulburarea echilibrului demografic, etnic, cultural, prin incapacitatea mecanismelor de protecție socială sau de sănătate publică, prin depășirea capacității de absorbție a pieței legale a muncii și implicit prin bulversarea raportului de forțe dintre structurile de control ale legalității și partea din populație canalizată spre activități infracționale.

Deși se află pe agendele internaționale încă din anul 2000, traficul de persoane, ca fenomen infracțional și social, rămâne în continuare o realitate ce necesită un efort susținut și continuu din partea organismelor internaționale, a fiecărui stat în parte, dar și a comunității în general. Conștientizarea efectelor negative, a impactului distrugător pe care îl are acest flagel asupra tinerilor și categoriilor sociale vulnerabile devine o cerință fundamentală a demersului instituțional în statul de drept modern.

Dimensiuni puțin vizibile și acceptate în ultimii ani devin necesități în contextul unei globălizării accentuate, al libertății de mișcare, al eliminării frontierelor interne, al liberalizării pieței munci, al unor reglementări noi în domeniul transplantului de organe, al legalizării activităților sexual-comerciale în anumite state. Cererea crescândă de servicii sexuale, de muncă ieftină, dorința de a obține profit cu investiții minime sunt factori care influențează în mod direct intensificarea activității rețelelor de trafic. Actualitatea economică și socială, criza economică ce a afectat statele europene, particularitățile anumitor comunități și grupuri etnice au determinat creșterea vulnerabilității unor grupuri sociale.

Traficul de persoane, ca fenomen infracțional național și transnațional, se desfășoară, din perspectiva victimei, după anumite etape:

Etapa de racolare este prima fază a procesului de trafic, în care victimele sunt studiate, alese și atrase în circuitul infracțional. Această etapă se realizează prin obținerea consimțământului unei persoane în schimbul unor beneficii, prin utilizarea unor situații vulnerabile, abuz de putere, înșelăciune și uneori chiar răpire de pe stradă sau din spații publice. În aceste cazuri extreme, recrutorii vizează persoane cu o condiție materială modestă sau despre care au informații că provin din familii dezorganizate, contând pe faptul că nimeni nu se va interesa de dispariția lor.

Metodele de recurtare sunt destul de diverse și depinde de modul de operare și de nivelul de organizare al traficanților și sunt adaptate profilului victimelor, respectiv:

Racolarea directă, cu propunerea de asigurare a unui loc în care să practice prostituția, cerșetoria sau comiterea de alte infracțiuni stradale, cu asigurarea cazării, protecției, transportului și cu promisiunea obținerii de câștiguri mari;

Promisiuni asigurării legale a unei ocupații, în diferite domenii de activitate;

Racolarea prin anunțuri în ziar, pentru desfășurararea de activități artistice ori anunțuri matrimoniale

Etapa de transport al victimelor este organizată de recrutor, se face pe trasee cunoscute, stabilite anterior și poate presupune și cazarea și primirea în mai multe etape. Are loc la scurt timp după recrutare, astfel încât victimele să nu aibă timp de reacție, pentru a le îndepărta de comunități și de familie, a le izola în locuri în care traficanții pot obține și menține controlul. De cele mai multe ori, atât în traficul intern, cât și în cazul celui internațional, victima este însoțită pe timpul deplasării de recrutor, pentru a se asigura ajungerea la destinație fără incidente

Etapa de vânzare constituie faza în care începe exploatarea propriu-zisă a victimelor, acestea fiind transformate în fapt în obiect al unor tranzacții comerciale, cu încălcarea oricăror principii de ordin socio-uman. De cele mai multe ori, vânzarea constituie momentul în care victima conștientizează pericolul

Etapa de exploatare reprezintă faza în care victimele sunt amenințate și abuzate, supuse unor tratamente inumane și exploatate în regim de sclavie, activități generate de dorința traficanților de obținere a unor sume de bani sau a unor servicii din exploatarea victimelor pe o perioadă îndelungată de timp. De aceea, traficanții urmăresc să dețină un control permanent asupra victimelor, motiv pentru care folosesc diferite mijloace și modalități, cum sunt:

Constrângerea prin datorii – victimei i se cere să înapoieze sume exagerate, pretinzându-se că aducerea ei în țara de destinație a costat foarte mult, sume la care se adaugă dobânzi exagerate, chirii la suprapreț pentru cazare și locul de muncă, costurile pentru protecție și pentru transport, alte sume fictive, care cresc permanent și devin imposibil de achitat

Izolarea prin confiscarea documentelor de identitate și/sau a celor de călătorie

Izolarea lingvistică și socială – victimele sunt cazate și plasate în locuri și condiții care le împiedică să comunice în limba maternă sau să aibă orice fel de contact social cu persoane din medii de proveniență asemănătoare;

Folosirea violenței și a amenințărilor – victimele sunt bătute, închise, ținute în lungi perioade de izolare, abuzurile putând fi consecința încălcării unor reguli sau folosite ca avertisment pentru ca victima să înteleagă ce se va întampla dacă va încălca regulile

Utilizarea amenințării victimei cu represalii împotriva familiei acesteia este una dintre cele mai eficiente metode de control, motivat de faptul că victima nu poate risca soarta și siguranța celor dragi

Captivitatea și controlul, victima fiind izolată de prieteni și familie, în imposibilitatea de a comunica, fără documente, dezorientată, supusă abuzurilor și unui regim de amenințări și represalii îndreptate împotriva ei și/sau familiei.

Potrivit unui studiu solicitat de Organizația Internațională pentru Migrație, în România s-au identificat o serie de factori care determină vulnerabilitatea la trafic a tinerelor, factor care se constituie în tot atâtatea cauze care determină și preced apariția traficului de ființe umane, astfel:

Amplasarea geografică „avantajoasă”, România fiind țară de origine, de tranzit și de destinație, favorizează dezvoltarea traficului. De asemenea, comunitatea devine o cauză atunci când ne referim la localizarea geografică într-o regiune săracă (majoritatea victimelor traficului provin din Moldova și Muntenia) și rezidența într-o aglomerare urbană (de exemplu, tinerele care locuiesc în marile orașe sunt mai vulnerabile față de trafic, în comparațe cu cele care locuiesc în comunități mici, rurale)

Grupurile de apartenență – tinerele care locuiesc într-un mediu instituționalizat sunt semnificativ mai vulnerabile la trafic decât care trăiesc singure sau cu familia

Abuzul și disfuncționalitatea familială, lipsa de comunicare în familie și dezintegrare socială – astfel, experiența unui abuz, fie în familie, fie într-o instituție, crește substanțial vulnerabilitatea față de trafic; mediul familial abuziv este un factor generator de migrație și trafic, alimentând sentimentul eșecului în relațiile personale și determinându-le pe tinere să-și caute libertatea în altă parte; pe de altă parte, comunitatea redusă dintre părinți și copii generează sentimentul de nonapartenență la familie și mărește vulnerabilitatea față de trafic; lipsa unui grup de prieteni accentuează sentimentul dezintegrării și facilitează desprinderea de familie și de comunitate;

Aspirațiile personale – dorința de realizare personală și independența financiară se află într-un raport de directă proporționalitate cu riscul traficării (proiectarea succesului în străinătate este o cauză dominantă în apariția traficului)

De asemenea, cauzele traficului pot fi raportate la cele trei nivele de coexistență: traficul în vederea exploatării sexuale, a exploatării foței de muncă și donare de organe. Traficul în scopul exploatării sexuale rămâne cea mai mare și importantă formă a traficului, din simplul motiv că va reprezenta întotdeauna cea mai importantă sursă de profit pentru traficanți.

În concluzie se poate spune că sărăcia , șomajul, discriminarea pe piața muncii, violența domestică și abuzul determină pentru femei și tinere, în general, apariția unei dorințe de plecare către o societate mai prosperă, astfel ofertele înșelătoare ale traficanților sunt acceptate cu ușurință. Prevenirea și combaterea traficului de persoane (în special femei și copii) constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și protecție a victimelor.

Potrivit statisticilor Agenției Naționale împotriva Traficului de Persoane, structură din cadrul Inspectoratul General al Poliției Române, a rezultat faptul că în perioada 2004-2009, numărul total al victimelor traficate a fost de peste 10.000, după cum urmează:

Tabel nr.1 Victimele traficului de persoane în perioada 2004 – 2008

S-a mai stabilit de asemenea faptul că mare parte a victimelor sunt racolate cu predilecție din rândul fetelor și tinerelor femei cu vârste curprinse între 13 și 33 ani, dar și din rândul bărbaților cu putere de muncă, necalificați profesional sau calificați în meserii ce presupune munca brută.

Lipsa de informare, nivelul scăzut de educație, dar și situația materială precară reprezintă factori favorizanți ai traficului. Proveniența dintr-o familie dezorganizată sau dintr-un mediu în care persoana a suferit abuzuri crește riscul de a accepta o falsă propunere în afara țării. Orașele mari din zonele sărace ale României sunt principalul mediu de racolare a victimelor.

3.3.Migrația ilegală

Analiștii politici avertizează că una din marile probleme ale secolului XXI este fenomenul migrației. Efectele constau, printre altele în creșterea tensiunilor sociale în statul gazdă, care se confruntă deja cu problema lipsei locurilor de muncă, în meseriile mai puțin calificate, pericolul mișcărilor xenofobe de extremă dreapta, proliferarea infracțiunilor și conflictelor interetnice, care amenință, în final securitatea națională a țării gazdă.

Migrațiile contemporante au la bază două mari cauze : politice și economice. Migrațiile actuale se deosebesc de cele anterioare atât prin caracterul, volumul, cât și prin orientarea lor geografică, desprinzându-se următoarele trăsături :

Creșterea migrațiilor din interiorul continentelor și scăderea celor intercontinentale, evidente devenind migrațiile internaționale, temporare și sezoniere;

Prezența în cadrul emigrărilor a forței de muncă ieftină;

Amplificarea exodului de inteligență și competență – „emigrarea elitei științifice”

Cauza migrațiilor internaționale rămâne, în continuare, stagnarea sau regresul economic caracteristic multor țări din Europa de Est și Sud-Est, din spațiul Comunității Statelor Independente, Asia Centrală și de Sud, Africa, America Centrală și de Sud;

În funcție de aceste caracteristici generale, s-a modificat radical poziția unor țări și continente în balanța mișcărilor migratorii în ansamblu.

Perspectivele și pericolele migrației ilegale sunt îngrijorătoare pentru statele Uniunii Europene, implicit România, datorită următoarelor motive:

Sporul demografic necontrolat și exploziv în statele Africii de Nord și Asiei de Sud, fără posibilități de subzistență, față de cel negativ din statele U.E

Perpetuării unor tensiuni și conflicte de ordin etnic, religios, politic în regiuni precum Orientul Apropiat, Africa Orientală, Caucaz sau Ucraina

Adâncirii decalajelor economice dintre statele dezvoltate occidentale și restul statelor, mai ales la nivelul globalizării producției, comerțului, finanțelor

Pericolele care însoțesc acest fenomen se referă la :

Dezechilibrele interne în statele Uniunii Europene

Creșterea ratei infracționalității și scăderea gradului de siguranță a populației

Extinderea activității rețelelor crimei organizate de la est spre vest

Costuri suplimentare deosebite pentru securizarea frontierelor

În concluzie, se apreciează că migrația ilegală reprezintă o importanta amenințare asimetrică în contetul proliferării terorismului internațional. Tendințele de creștere a violențelor și conflictelor, concomitent cu intensificarea operațiunilor specifice crimei organizate și terorismului internațional au condus includerea componentei migraționiste în rândul amenințărilor transfrontaliere.

Emigrația clandestină este un fenomen de proporții mult prea mari pentru a fi neglijată atenției și controlului organizațiilor mafiote, începând de la recrutarea candidaților, pregătirea traseelor și a mijloacelor de transport, emigrația clandestină este o afacere comparabilă cu traficul de droguri și de multe însoțește acest trafic.

Migrația, atât cea legală, cât și cea ilegală constituie un prilej nesperat pentru organizațiile teroriste de a-și plasa membrii în punctele strategice, unde urmează a organiza atacuri teroriste, precum și de a-și crea puncte logistice în țările de tranzit apropiate țărilor țintă.

3.4.Contrabanda cu mărfuri accizabile

Criminalitatea economică transnațională se caracterizează prin profesionalism dezvoltat, prin forță economică, comercială și financiară, prin accesul la cea mai înaltă tehnologie de comunicare și informare. Aceste grupări tentaculare, cu centrii nervoși în cele mai puternice țări ale lumii dispun de un imens capital economic, politic, social și simbolic. Ele se sustrag oricărui control al statelor naționale și implicit justițiilor lor. Au sub control importante componente ale statului (guvern, parlament, administrație, poliție, justiție, armată) și complicitatea guvernanților marilor regiuni și state, au dezvoltat un management performant, mult superior anilor trecuți. Așadar criminalitatea organizată afectează circuitele financiare și de credit, alterează piața, stimulează economia subterană și are o prezență activă pe plan transnațional.

O metodă sau alta de eludare a normelor vamale poate avea sau nu legături cu alte forme de manifestare a criminalității. Spre exemplu, trecerea peste frontieră a mărfurilor prin alte locuri decât cele stabilite pentru controlul vamal implică mai puțin sau deloc acțiuni de corupere a funcționarilor publici cu atribuții în punctele de frontieră , în schimb poate să comporte legături cu rețelele de traficanți de persoane, călăuze, etc. Trecerea mărfurilor prin punctele vamale, folosindu-se acte falsifcate, poate să implice coruperea unor funcționari vamali, spălarea de bani, organizații ale criminalității afacerilor sau chiar organizații teroriste.

Opțiunea României de a trece la economia de piață a presupus și presupune încă, un proces de schimbări care nu se poate realiza instantaneu și fragmentar, ci în timp și pe baza unor modificări ample, care privesc întregul sistem economico-social, respectiv restructurarea proprietății, restructurarea tehnologică și sectorială, restructurarea relațiilor monetar-financiare și valutare, constituirea cadrului legislativ, reevaluarea rolului statului în economie, etc.

În acest context, sistemul noilor reglementări din domeniul vamal a creat indirect premise favorabile realizării unor schimburi comerciale ilegale cu mărfuri provenite din țară sau din afara spațiului comunitar, îndeosebi de către agenți economici cu caracter privat, având acționari sau asociați atât cetățeni români, cât mai ales cetățeni străini.

Astfel în cadrul criminalității economico-financiare , fraudele vamale au diminuat într-o măsură importantă realizarea veniturilor bugetului de stat și implicit nivelului de trai al mari majorități a populației, acestea continuând să prezinte un pericol evident pentru ansamblul sistemului economico-social al societății noastre.

Acest fenomen infracțional cu elemente de extraneitate absolute, aflat în atenția chiar și a unor organisme internaționale, provoacă perturbări nu numai prin faptul că lipsește bugetului statutului de venituri substanțiale, dar creează perturbații cu consecințe dintre cele mai nefaste la nivelul activităților comerciale legale, prin practicarea unor prețuri care exclud principiile concurenței. Pe cale de consecință, contravaloarea produselor provenite din fraudarea regimului vamal alimentează existența pe piața financiară a banilor negri, care la rândul lor, finanțează perfecționarea logisticii rețelelor de infractori, le permit acestora să se perfecționeze și, nu în ultimul rând, sunt surse importante de corupție.

Gradul și asa ridicat de periculozitate al fenomenului este sporit de faptul că organizațiile criminale transfrontaliere și-au creat conexiuni multiple și strânse cu elementele autohtone ale crimei organizate și își conjugă eforturile pentru constituirea de rețele de corupție în rândul persoanelor din instituțiile statului cu atribuții de supraveghere și control financiar și fiscal, ce pot prezenta interes pentru derularea sau protecția acțiunilor lor ilegale.

Frauda vamală constituie o activitate extrem de profitabilă pentru elementele infractoare, numeroși agenți economici devenind peste noapte multimilionari de pe urma comerțului cu mărfuri importate prin încălcarea legislației vamale. S-au creat astfel rețele de traficanți calificați, care au facilitat intrarea în țară a unor imense cantități de mărfuri și organizarea unor adevărate sisteme subterane de distribuire a acestora către majoritatea localităților urbane și rurale ale țării.

Centrele de comandă ale principalelor rețele au exploatat diverse avantaje locale, cum sunt prezența unor factori de decizie economică și financiară, concentrarea de populație și de firme, vulnerabilități la frontieră.

Contrabanda cu țigări nesupuse accizării a atins un prim punct culminant în anii 90, dar a pierdut imediat din importanță deoarece organizațiile infracționale implicate în astfel de activități s-au reorientat către mult mai profitabilul trafic de stupefiante. Deschiderea frontierelor țărilor din Europa de Est și decizia guvernelor europene și a celui american de a crește foarte mult cota de impozitate a țigărilor din motive de sănătate publică, ce a dus la creșteri uriașe a prețurilor țigaretelor, au fost principalele cauze care au condus la o redobândire a atractivității contrabandei cu țigări. Chiar dacă profiturile obținute din această activitate sunt mai mici, decât cele obținute din traficul de droguri, dacă se poate organiza transportul unor cantități mari atunci activitatea devine chiar foarte profitabilă.

Europa de Sud-Este este de mare importanță pentru contrabandiștii de țigări. Grupurile infracționale transfrontaliere au monopolizat întreaga afacere, cu tot cu instituțiile locale care pot asigura logistica operațiunilor și neimplicarea organismelor de aplicare a legii. Cele mai importante sunt mafia italiană și grupurile alcătuite din etnici albanezi și sârbi. Zona balcanică este folosită ca important loc de depozitare pentru țigările produse în S.U.A sau Europa de către marile companii producătoare. Apoi acestea sunt introduse ilegale în țările Uniunii Europene pe diferite rute.

3.5.Spălarea banilor

Lato sensu, spălarea banilor presupune încercarea de a ascunde originea ilicită a produselor infracțiunilor și crearea unei aparențe de legalitate a acestora. Dar infractorii trebuie să-și asigure folosința fondurilor obținute ilicit, altfel ascunderea adevăratei origini a acestor fonduri este ineficientă.

Conexarea economiilor naționale la circuitele economice integrate, expresia globalizării activităților economice, a avut ca efect mondializarea crimei organizate în domeniul afacerilor.A apărut în acest fel nevoia „reciclării câștigurilor clandestine, caracterizate de un mod fraudulos de proveniență, prin disimularea originii acestor fonduri și integrarea lor ulterioară în economia oficială”. Această modalitate este cunoscută sub denumirea de spălarea banilor, fenomen care vizează accesul la disponibilități bănești asupra cărora nu există suspiciuni referitoare la sursa de proveniență .

Autorul Chris Mathers subliniază importanța infracțiunii de spălare a banilor pentru infracțiunile generatoare de bani murdari: „De fiecare dată când este săvârșită o infracțiune care generează bani, infractorul se confruntă cu o problemă: cum să ascundă banii fără a fi depistat, iar pentru a face asta trebuie să curețe profiturile.Pentru a cheltui banii obținuți pe căi ilicite, infractorii se vor asigura că orice legătură între activitățile infracționale și produsele acestora este ascunsă. Totodată, aceștia vor căuta o justificare plauzibilă pentru o aparentă legalitate a banilor pe care îi dețin. În acest sens, înainte de a investi sau a introduce banii în circuitul economic legal, infractorii vor proceda la curățarea acestora.

Deși fapta de spălare a banilor are antecedente istorice, aceasta a devenit infracțiune de sine stătătoare d-abia după anii 1980, când relația dintre fapta generatoare de bani murdari și actul propriu-zis de spălare a banilor a fost abordată diferit, conturându-se tendința ca însuși actul de spălare a banilor să fie considerat infracțiune, separat de fapta care a generat banii murdari. Această tendință apare întâi în SUA, în anul 1986, extinzându-se apoi în aproape toată lumea. Corupția instituțiilor democratice, precum și subminarea antreprenoriatului sunt alimentate de puterea economică a grupurilor de crimă organizată.

Organizațiile criminale realizează sume colosale prin săvârșirea de acțiuni ilicite, venituri a căror valoare nu poate fi estimată, dar care constituie principala sursă financiară care sprijină structurile infracționale care utilizează activ latura legală a economiei pentru a se bucura de profiturile ilicite și pentru a le putea reinvesti. Numitorul comun al tuturor faptelor de crimă organizată, precum și al majorității infracțiunilor grave este dorința de obținere a unui profit financiar și material ilicit, ceea ce motivează grupările organizate să fie preocupate de mascarea, deghizarea, ascunderea, reciclarea sau investirea acestui profit obținut din infracțiune, toate aceste operațiuni conducând la conferirea unei aparențe legale a veniturilor ilicite. Crima organizată și formele sale de evoluție, precum criminalitatea organizată transnațională, terorismul și corupția sunt strâns legate de spălarea banilor, această infracțiune prezentând particularități deosebite pentru fiecare dintre acestea.

Fenomenul spălării banilor are o influență majoră asupra recrudescenței crimei organizate, iar combaterea sa este unul dintre mijloacele eficiente ale prevenirii celolalte forme de activitate criminală.

Infracțiunea în cauză are un statut unic datorat faptului că, spre deosebire de infracțiunile generatoare de bani murdari, cum sunt, de exemplu traficul de droguri, traficul de persoane, traficul cu aur, pietre prețioase, depozitarea ilegală a deșeurilor toxice, extorcarea de bunuri sau fonduri etc., spălarea banilor constă într-o serie de acțiuni specifice care, privite individual aparent nu prezintă pericol social, dar în ansamblu reprezintă o operațiune de ascundere a veniturilor de proveniență ilicită. Datorită faptului că este o infracțiune care nu implică victime identificabile și nu sunt înregistrate plângeri , spălarea de bani este greu a fi descoperită. O operațiune de spălare a banilor murdari pusă foarte bine la punct este foarte greu de investigat, mai ales când circuitele utilizate se extind peste granițele țării.

În legislația României incriminarea spălării banilor care provin din activitățile de crimă organizată, din faptele de corupție, precum și din activitățile de terorism are caracter de noutate, crearea unui cadru legislativ de combatere și prevenire a acestor activități infracționale fiind realizată, pentru domeniul corupției prin Legea nr. 78/2000 privind prevenirea, descoperirea și sancționarea faptelor de corupție, pentru domeniul criminalității organizate prin intrarea în vigoare a Legii nr. 39/2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, iar pentru fenomenul finanțării actelor de terorism prin adoptarea legii nr. 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism.

În literatura de specialitate și în doctrina românească, spălarea banilor cunoaște mai multe definiții, după cum urmează:

Spălarea banilor se definește ca un complex de operațiuni economice și financiare frauduloase, având ca obiectiv principal crearea condițiilor pentru folosirea și sporirea pe căi legale a profiturilor obținute de pe urma activităților ilicite ale marilor grupări organizate transnaționale.

O a doua definiție a acestui flagel cuprinde orice acțiune de ascundere, camuflaj, achiziție, posesie, folosire, investire, mișcare, păstrare sau transfer de proprietate căreia legea îi conferă în mod expres statut de infracțiune în legătură cu acte ilegale și infracțiuni specificate într-o astfel de lege și care se referă la cîștigurile provenite din alte infracțiuni.

Spălarea banilor a fost definită și ca o metodă de acțiune criminală, precum traficul de stupefiante, traficul ilegal de arme și terorism, traficul de carduri bancare, ascunderea originii fondurilor ilegal achiziționate, în scopul evitării depistării acestora și a riscului urmăririlor judiciare în momentul în care acestea sunt introduse pe piață.

Din punct de vedere tehnic spălarea banilor a fost definită, de către cercetători și experți care au studiat acest fenomen ca fiind un ansamblu de tehnici și scheme corelate într-un proces dinamic care presupune trei etape :

1. Plasarea sau obținerea și mișcarea fondurilor obținute în mod direct sau indirect prin infracțiuni

2. Stratificarea sau ascunderea originii ilicite a fondurilor prin tehnici sau scheme care să creeze aparența de legalitate a originii banilor, în scopul evitării oricărei suspiciuni și investigații;

3. Integrarea sau disponibilizarea fondurilor în vederea utilizării libere a acestora în noi fapte ilicite sau în alte scopuri sau reinvestirea lor în activități economice legale.

Practic, o spălare de bani eficientă se realizează în aceste trei etape : plasarea în bănci, fonduri, societăți de asigurări, prin fărâmițarea fondurilor ilicite în fracții mici care să nu atragă atenția asupra întregului real, urmând apoi sedimentarea, respectiv autonomizarea acestor bani prin stratificare, separare, prin realizarea de documente fictive, tranzacții financiare, prin înființarea unor firme-fantomă, prin intermediul cărora se transferă ca plată pentru servicii sau alte operațiuni de export fictive bani dintr-o bancă în alta.

Întregul proces se încheie prin integrarea banilor, strângerea lor în vederea reintroducerii în circuitul legal financiar, bancar sau comercial, fiind etapa în care banii sunt spălați, transferați fizic peste graniță sau continuă alte circuite financiar-bancare.

Modalitățile concrete de spălare a banilor și de denaturare a circuitelor economice sunt variate și aproape imposibil de inventariat. Asemenea operațiuni sunt desfășurate nu numai de autorii infracțiunilor principale, dar și de anumite organizații specializate în activitățile de reciclare, care folosesc mijloace din ce în ce mai subtile și mai sofisticate pentru a-i satisface pe clienții lor.

Din experiența de până acum a organelor judiciare din țările dezvoltate s-au conturat o serie de metode de spălare a banilor și de denaturare pe această cale a circuitelor economice, dintre care cele mai frecvente sunt :

Spălarea banilor prin intermediul tranzacțiilor monetare.

Metoda constă, în principal în: schimbul unor sume de bani în valută fără niciun scop evident, în special atunci când acest lucru se face frecvent; schimbul unor mari cantități de bancnote de valoare mică în bancnote de valoarea mare; depuneri de sume la diverse bănci pe numele nui mare număr de persoane; depuneri și retrageri de numerar neobișnuit de mari făcute de clienți ale căror activități implică, în mod normal, folosirea cecurilor sau a altor instrumente de plată fără numerar; creșterea substanțială a depunerilor în numerar, a tranzacțiilor în valută, fără niciun motv, în special dacă asemenea sume sunt transferate ulterior, într-un interval scurt de timp, către o destinație care nu poate fi asociată în mod normal cu clientul.

Spălarea banilor prin conturi bancare

Această metodă implică folosirea unor conturi care nu reflectă activități bancare sau comerciale normale, ci sunt utilizate doar pentru depuneri sau retrageri efectuate mai mult în numerar decât prin cecuri, fie prin folosirea unui cont al unei companii care desfășoară o activitate redusă sau inconsecventă din punct de vedere economic, contul fiind utilizat în primul rând ca depozit temporar de fonduri care ulterior sunt transferate în străinătate.

Spălarea banilor prin transferuri electronice bancare

Această metodă are la bază transferuri frecvente din contul unei persoane juridice în contul unei persoane fizice, fără vreo referire la natura transferurilor, depozitarea sau retragerea cu regularitate a unor sume mari prin transferuri electronice către/din sau prin intermediul țărilor cunoscute ca surse ale drogurilor ori ale căror legi privind secretul bancar facilitează spălarea banilor.

Spălarea banilor prin societăți de asigurare

Metoda constă în efectuarea de operațiuni de achiziționare de polițe de asigurare de viață care necesită plata unor prime mari și care par a fi în contradicție cu situația economică a clientului sau cu capacitatea sa de a obține venituri, numirea unor beneficiari de polițe de asigurare pe viață pentru sume nejustificate de relația de afaceri dintre client și beneficiar, semnarea unor poliție de asigurarea cu plata primelor, folosind cecuri emise de terți, în special unde nu există vreo legătură vizibilă între terți și clienți sau cecuri cu multiple semnături.

Spălarea banilor prin cazinouri

Presupune efectuarea în cazinouri de tranzacții în valută, respectiv cumpărarea cu numerar a fiselor, după care clientul pariază, având șanse minime de a pierde (pariază pe mai multe variante posibile – și pe roșu și pe negru) după care încasează de la casă fisele în bancnote de valoare mare sau deleagă alt client să încaseze o parte din fise, reprezentând câștigul obținut pentru a evita obligația de comunicare de date

Spălarea banilor prin intermediul unor profesioniști (avocați, contabili, notari, consultanți fiscali)

Această metodă presupune operațiuni de cumpărare/vânzare de proprietăți, transferuri, care fie că acoperă transferurile ilegale de fonduri, fie că reprezintă investiția finală a veniturilor, după ce au trecut prin procesul de spălare. De asemenea se poate proceda și la efectuarea tranzacțiilor financiare în numele clienților, pentru a evita suspiciunile, caz în care clientul se bazează pe credibilitatea profesională pentru a evita cerințele de identificare.

Cap. 4. Rolul intelligence în combaterea fenomenului criminalității transfrontaliere

4.1 Aspecte generale

Elementele foței publice de răspuns ca urmare a amenințării criminalității transfrontaliere sunt reprezentate de organele de aplicare a legii, pornind de la parchete, instanțele de judecată la forțele de poliție, impreună cu instituțiile guvernamentale, toate beneficiind de sprijinul informativ esențial al serviciilor de informații, atât intern, cât și extern (ținând cont de aspectul transfrontalier al fenomenului). Toate aceste eforturi au conlucrat pentru ca organizațiile criminale să nu se impună pe teritoriul țării și să subordoneze organele statului.

Componentele menționate sunt structurate pe criteriul teritorial și al funcționalității pe diferite domenii de activitate, în funcție de specificul activităților ilicite. În acest fel se asigură unitatea de acțiune, dar și cooperarea, conlucrarea corespunzătoare între astfel de elemente. Totodată pe plan local acționează unități cu competență limintată, subordonate structurilor centrale. Transformările structurale intervenite în mediul internațional actual, atât pe plan european, cât și în zona politico-strategică a țării noastre au avut și au ca urmare menținerea pericolului amenințărilor transfrontaliere, ca pe un factor demn de a fi luat în considerare.

Serviciile de informații sunt organizații care culeg și coroborează date și informații pentru a le face relevante în decizia politică și militară de nivel național. Acțiunile informative se desfășoară atât ofensiv, ca inițiativă de culegere de date și informații despre organizații criminale care pot periclita securitatea națională, cât și defensiv, strict în direcția apărării acesteia.

La nivelul Serviciului Român de Informații, necesitatea abordării problematicilor de proliferare și de criminalitate organizată transfrontalieră rezultă din prevederile stipulate în articolul 2 din Legea nr. 14/1992, privind organizarea și funcționarea S.R.I., conform căruia serviciul organizează și execută activități pentru culegerea, verificarea și valorificarea informațiilor necesare cunoașterii, prevenirii și contracarării oricăror acțiuni care constituie, potrivit legii, amenințări la adresa securității naționale a României, astfel cum acestea sunt prevăzute în articolul 3 al Legii nr. 51/1991. În acest sens, în cadrul SRI se acționează pentru identificarea, prevenirea și contracararea amenințărilor transfrontaliere, altele decât cele asimilate terorismului, care vizează obținerea și punerea la dispoziția factorilor de decizie în stat și instituțiilor de aplicare a legii a informațiilor referitoare la acțiunile entităților implicate în activități de criminalitate organizată transfrontalieră cu consecințe în planul securității naționale, precum și proliferarea armelor de distrugere în masă și a armamentului convențional.

Pe lângă obligațiile de informare a decidentului politic și a beneficiarilor legale, Serviciul Român de Informații în situațiile în care din investigarea informativă au rezultat elementele constitutive ale unor infracțiuni grave, cu impact în planul securității naționale a României, are obligația de a sesiza instituțiile ce dețin competență materială în cercetarea și urmărirea faptelor în cauză, respectiv a Direcției de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism din cadrul Ministerului Public, dacă ne referim strict la infracțiuni referitoare la criminalitate transfrontalieră. În acest sens, având în vedere amploarea fenomenului luat pe teritoriul României, la evaluarea făcută pentru perioada 2010-2011 cu privire la activitățile desfășurate de SRI în acest domeniu , directorul George Maior a făcut următoarea declarație :

„Cel puțin statistic, în ultimii doi ani, au fost transmise de SRI fie organelor de cercetare penală, DIICOT, DNA, fie MAI, peste 1.500 de informări referitoare la aceste aspecte (de crimă organizată). Informările au vizat nu doar aspectele de ordin național, ci local, deci fiecare secție județeană a SRI are ca sarcină informarea factorilor locali despre aceste fenomene și există hărți complete și în ceea ce privește clanurile și acțiunea lor în plan județean, hărți foarte clare făcute la nivelul SRI care sunt transmise MAI sau organelor de cercetare"

În urma acestei declarații, se constată ca serviciul are o implicare proactivă în combaterea fenomenului, însă nefiind un organ de aplicare al legii, gestionarea informărilor prezentate organelor de aplicare a legii reprezintă o vulnerabilitate, în condițiile în care nu toate informările au fost concretizate în acțiuni concrete de destructurare a rețelelor criminale.

Analizând rapoartele de activitate ale Serviciului din perioada 2010-2012, pot fi identificate succese operaționale în lupta împotriva amenințării transfrontaliere, astfel :

destructurare grupuri infracționale implicate în activități evazioniste de anvergură

destructurare rețele de migrație ilegală, contrabandă cu țigări, produse petroliere

rețea importantă de trafic de droguri cu conexiuni în Turcia

acordarea de sprijin în instrumentarea dosarelor de cercetarea penală a unor organizații criminale prin efectuarea de expertize tehnice în cadrul Institutului de Tehnici Avansate

informarea organelor abilitate, urmată de adoptarea unor măsuri de reținere/arestare în cazul unor factori de decizie care acordau protecție activităților infracționale, membrilor și coordonatorilor unor rețele de trafic cu droguri de mare risc.

4.2. Cooperare internațională

Ansamblul agențiilor, serviciilor, instituțiilor sau departamentelor care, într-un stat, desfășoară activități specifice de informații destinate a furniza un suport decizional factorilor politici abilitați reprezintă o comunitate informațională națională, indiferent dacă aceasta este instituționalizată ca atare sau nu. Nevoia de sistematizare a demersurilor tuturor furnizorilor de securitate dintr-un stat a condus la stabilirea unei rețele de protocoale de colaborare între diferitele agenții și servicii cu atribuții în domeniu.

Cooperarea între serviciile de informații funcționează, în principal, în interiorul alianțelor militare. În general, cooperarea între serviciile de informații privesc schimbul de informații, însă în unele situații, ea poatea avea drept scop și o împărțire geografică sau tematică a unor activități de culegere (cu precădere de informații din surse electronice – SIGINT), care necesită instalații complexe și foarte costisitoare.

Având în vedere caracterul transfrontalier al acestor categorii de amenințări, SRI a dezvoltat  relații de parteneriat cu structuri similare din străinătate, susținând prin aceste colaborări eforturile României în direcția consolidării climatului de securitate în plan regional și internațional. În acest sens au fost dezvoltate cooperări externe de tip bilateral sau multilateral, în funcție de specificul amenințării

De la primele contacte internaționale stabilite la scurt timp după înființarea instituției, în anii ′90 – ′91, activitatea de cooperare internațională desfășurată de SRI s-a dezvoltat constant, câștigând în complexitate. În format bi și multilateral, în cadrul unor Cluburi și platforme de cooperare prestigioase, Serviciul are în prezent relații parteneriale cu 119 servicii de informații și securitate și structuri de aplicare a legii cu atribuții similare din 64 de țări.

În vederea îndeplinirii angajamentelor asumate de România în calitate de stat membru NATO și UE, SRI ia parte la activitatea departamentelor și structurilor cu atribuții în asigurarea coordonării, monitorizării și implementării politicilor de securitate la nivel euroatlantic: Oficiul de Securitate (NOS – NATO), Unitatea pentru Informații (IU – NATO), Divizia pentru Provocări Emergente de Securitate (ESCD) din cadrul NATO sau Europol, Directoratul de Securitate al Comisiei Europene (DS), Oficiul de Securitate al Consiliului UE.

Serviciile române de informații s-au adaptat la realitățile contextului operațional, conștientizând că tot mai multe amenințări se caracterizează prin diversificare și globalizare și că acestea pot fi controlate numai prin conjugarea eforturilor și experienței mai multor organisme similare. Au fost întărite relațiile de colaborare, pe domenii de interes, cu structuri omologe din statele democratice.

Obiectivele urmărite prin această interrelaționare sunt subordonate, în primul rând, intereselor fundamentale de securitate națională și, în același timp, susținerii implicării active a României în crearea unui climat adecvat de securitate la scară regională și euroatlantică: sprijinirea specifică a demersurilor de integrare a României; contracararea, prin cooperare, a diverselor categorii de amenințări transfrontaliere, precum și a altor tipuri de manifestări ce afectează interesele statelor; armonizarea legislației și mecanismelor funcționale, operante în sfera securității naționale, cu cele ale statelor membre ale comunității euroatlantice .

Prestațiile în cadrul cooperării internaționale au demonstrat expertiza și potențialul acțional considerabil de care dispun serviciile române de informații, pentru:

ținerea sub control, pe plan intern, a acelor evoluții purtătoare de riscuri și amenințări nonmilitare transfrontaliere care ar putea periclita atât securitatea noastră națională, cât și a altor state;

consacrarea României ca actor internațional cu vocație și capacitate  efectivă de a se manifesta ca pol de stabilitate – absolut necesar menținerii echilibrului atât în sud-estul Europei, cât și la scară continentală;

susținerea specifică a acțiunii parteneriale în problematici de anvergură și cu implicații strategice, de interes comun pentru România și statele euroatlantice.

Colaborarea externă reprezintă o cerință fundamentală pentru reușita demersurilor de integrare la nivelul structurilor europene ale Serviciului Român de Informații. Semnalele critice, sugestiile și opiniile recepționate în acest cadru reprezintă elemente importante pentru fundamentarea măsurilor și demersurilor întreprinse de factorii de decizie ai statului român.

Cap.5. Structuri de criminalitate transfrontalieră pe teritoriul României

După anul 1989, crima organizată s-a dezvoltat rapid și în România, profitând de noile condiții socio-economice, de un oarecare vid legislativ, dar și de deschiderea granițelor către statele occidentale. În prezent, se vorbește chiar despre existența unei categorii aparte de „crimă organizată” – mafia românească, care a ajuns de anvergură internațională.

În România nu există o formă specifică de organizație criminală. În general acestea nu au o structură sau componență specială, fiind vorba despre grupuri criminale organizate, formate din infractori asociați întâmplător, dar pentru care activitățile criminale devin principala ocupație. Totuși se vorbește despre mafia țigănească și despre clanuri. În privința acestora, apreciem că ele pot fi considerate ca forme specifice de crimă organizată românească.

Caracteristici pentru clanuri este faptul că acestea sunt formate, în special, din membri care au un descendent comun (rude sau afini), având deseori o conducere unicefală și cu activitate criminală regională. Activitățile clanurilor criminale au depățit de cele mai multe ori granițele României, fiind recunoscute pentru proxenetism, trafic de persoane, trafic de autoturisme furate sau trafic de droguri.

5.1.Raketi – mafia rusă

Crima organizată pe teritoriul României și-a făcut simțită prezența prin mafia rusă. Gruparea care poartă denumirea popular de „raket” (nume cunoscut încă din perioada lui Al Capone), a luat ființă prin reorganizarea unor militari reveniți de pe diferite fronturi de război. Odată cu revenirea lor în țările de origine, aceștia au fost brusc privați de solda din armată, nu au mai avut locuințe, iar locurile de muncă lipseau cu desăvârșire, aspecte ce i-au determinat și datorită armamentului deținut să organizeze adevărate rețele de crimă organizată. Structura acestor grupări era foarte bine organizată, format din conducători, conducători de grupuri, persoane care culeg și transmit informații și nu în ultimul rând complicii.

Rakeții au început activitățile criminale în România prin a jefui autocarele care tranzitau țara, ulterior solicitând taxe de protecție, șantaje, traffic de persoane sau droguri.

O altă organizație criminală cu origini din Rusia, dar cu state foarte vechi este „Vor V Zakone”, compusă din infractori violenți racolați de pe spațiul fostei U.R.S.S. În vederea calificării în „meseria” pe care o practicau, membrii grupării au înființat centre de pregătire unde începătorii erau instruiți în tainele jafului, tâlhăriei sau chiar specializați în asassinate la comandă. Încă de la începutul sec. al XX-lea, cruzimea acestor criminali a șocat populația prin repetate atacuri armate asupra băncilor și populației.

Alexandr Gurov, expert criminalist rus, care s-a specializat în studiul acestei grupări face următoarea mențiune : „Spre deosebire de Cosa Nostra, Vor-ul are reguli mai puține, dar mult mai severe. Niciun membru al Frăției nu trebuie să aibă legături cu lumea oficială. Aceasta însemna că nu are voie să servească în armată sau poliție, nu are voie să se căsătorească și trebuie sa aibă ani buni de pușcărie în CV-ul personal înainte de a fi primit în rândul lor”.

Mafia rusă cu pași repezi s-a transformat într-o grupare puternică transnațională și a făcut ca ceea ce a fost inițial un fenomen infracțional local să devină un flagel internațional, din Statele Unite până în Marea Britanie, Israel, Uniunea Europeană, Balcani, Africa de Sud și bineînțeles România.

Infracțiuni comise de grupurile „RACKET”

• 1991: au fost descoperite 7 grupuri, constituite din 31 persoane, care au comis 9 atacuri asupra autocarelor în care călătoreau turiști din CSI.

• 1992: au fost depistați 172 infractori „RACKET”, care au comis 286 infracțiuni de drept comun, majoritatea constând în deposedarea, prin acte de violență și amenințare a turiștilor din CSI, de bani, obiecte și bunuri.

• 1993: au fost depistați 86 infractori „RACKET”, care au comis 216 infracțiuni de drept comun, majoritatea constând în deposedarea, prin acte de violență și amenințare a turiștilor din CSI, de bani, obiecte, bunuri, precum și acte de șantaj.

• 1994: au fost descoperite 16 grupuri, constituite din 67 persoane, care au comis 13 atacuri asupra autocarelor în care călătoreau turiști din CSI.

• 1995: au fost descoperite 5 grupuri, constituite din 14 persoane, care au comis 6 atacuri asupra autocarelor în care călătoreau turiști din CSI.

• 1996: au fost descoperite 6 grupuri, constituite din 24 persoane, care au comis 6 atacuri asupra autocarelor în care călătoreau turiști din CSI sau în diferite obiective turistice.

•1997-2006: niciun caz. .
Poliția împreună cu serviciile de informații s-a sesizat operativ cu privire la aceste fapte ilicite, anticipând că, dacă nu se iau măsuri ferme și imediate, există riscul ca acțiunea grupurilor „Racket" să devină un fenomen dificil de controlat și contracarat, cu implicații serioase asupra siguranței naționale. Astfel, în anul 1995-1996, s-au descoperit în total numai 11 grupuri constituite din 38 de persoane ce au săvârșit 12 atacuri, iar din 1997 România nu s-a mai confruntat cu această problematică dificilă. .
5.2. Mafia chinezească

O situație aparte, cu implicații directe în peisajul infracțional din țara noastră și cu tendințe reale de a se manifesta tot mai periculos, o reprezintă unii cetățeni chinezi aflați pe teritoriul României.

Din analiza cazurilor instrumentate de organele de poliție în care au fost implicați cetățeni chinezi, ca autori sau victime, rezultă că majoritatea acestora au venit în România pentru a desfășura diverse activități cu caracter ilicit, neconfirmându-se decât în mică măsură scopurile oficial declarate.

Pentru a-și masca adevăratele preocupări, majoritatea cetățenilor chinezi înființează firme comerciale, în baza cărora obțin dreptul legal de ședere în România, după care mulți își retrag capitalul depus în bancă.

Profitând de legislația în vigoare privind libertatea de circulație a străinilor, cetățenii chinezi își schimbă frecvent reședința sau actele de identitate, organele de stat având numai un control relativ asupra prezenței lor într-un loc sau altul ori la o anumită adresă. Pentru aceste considerente, în situația când unii dintre ei sunt autorii sau victimele unor infracțiuni, sunt necesare ample activități de investigare și de verificare pentru a putea fi reperați sau identificați. .
Instrumentarea faptelor penale în care sunt implicați cetățeni chinezi ridică probleme deosebite, date fiind particularitățile modurilor de operare folosite, ermetismul în declarațiile martorilor și autorilor, inclusiv al victimelor sau rudelor acestora, care evită contactul cu poliția, deși aceasta acționează în interesul lor și pentru stabilirea adevărului.

Cazuistica rezolvată de organele de poliție cu privire la această etnie atestă preocupări predilecte pentru omoruri cu cruzime și la comandă, tâlhării, falsuri privind identitatea, organizarea de treceri frauduloase ale frontierei. Ca moduri de operare, în cazul infracțiunilor de omucidere, rețin atenția: strangularea cu cravata și obturarea căilor respiratorii prin introducerea pe cap a unei pungi de plastic, victimele fiind foarte greu de identificat ulterior, în lipsa unor acte de identitate; uciderea victimelor cu sadism, secționarea, tocarea și fierberea cadavrelor.

De regulă, victimele sunt tot cetățeni chinezi, tâlhăriți sau omorâți de compatrioții lor pentru a-i deposeda de bani, bijuterii, acte de identitate, articole de îmbrăcăminte etc.

Grav este faptul că în bandele de criminali chinezi au fost cooptați și cetățeni străini de alte naționalități, precum și români, existând pericolul ca asemenea legături să se permanentizeze.

5.3 Mafia turco-araba

Un rol activ pe scena criminalității din România îl joacă cetățenii turci și din țările arabe, prezenți în țara noastră într-un număr mare, îndeosebi în marile centre urbane, unii dintre aceștia fiind urmăriți internațional.

Spre exemplu, cu participarea unor polițiști din Turcia – în baza Acordului de cooperare în domeniul crimei organizate între România și Turcia –, în ziua de 10 aprilie 2001, a fost identificat și reținut cetățeanul turc S.H. de 42 ani, cunoscut cu antecedente penale pentru omor, care intrase în România sub identitate falsă și își stabilise reședința în Constanța, în vara anului 1998.

Mandatul internațional de arestare preventivă era emis pentru săvârșirea infracțiunii de tâlhărie cu mâna armată, cu un prejudiciu estimat la 500 mii dolari S.U.A. și 22 kg aur. Este de menționat că acesta făcea parte dintr-o rețea teroristă și era lider a unei grupări care se ocupa cu traficul de stupefiante și produse petroliere, iar cu prilejul acțiunii polițienești, declanșată simultan și în Turcia, au fost arestate 32 persoane.

Organizați în bande criminale comit infracțiuni: de la furturi calificate, tâlhării, trafic de droguri, monedă falsă, contrafacere și uz de documente false, organizare de treceri frauduloase a frontierei de stat a României, până la omoruri deosebit de grave.

În timp ce cetățenii provenind din țările arabe au găsit o bază de sprijin în conaționalii lor, care efectuează studiile în România, cei din Turcia s-au implantat pe lângă comunitatea turcă din țara noastră.

O categorie aparte o reprezintă cetățenii turci de naționalitate kurdă, care, în numele diverselor organizații de care aparțin, acționează pentru strângerea de fonduri, recurgând la amenințări cu mâna armată, răpiri de persoane, șantaje și lichidarea fizică a celor care opun rezistență.

Se subînțelege că, pentru a întreprinde acțiuni de genul celor menționate, sunt organizați în bande, dispun de armament și de documente false, au posibilități de deplasare în exterior, mai ales în situațiile când au comis atentate.

De regulă, victimele sunt conaționali cu autorii, iar mobilul infracțiunilor îl constituie răzbunarea, reglarea de conturi în afaceri, obținerea de avantaje materiale sau considerente de ordin politic.

5.4 Mafia țigănească

Cea mai des utilizată sintagmă ca referire la criminalitate organizată românească este „mafia țigănească”, în special datorită faptului că rata criminalității în rândul etniei țigănești este ridicată, atât în România, cât și în alte state europene. În Occident, au fost identificate numeroase grupuri de țigani români organizați în sistem mafiot, care au început cu cerșetoria organizată și au continuat cu furturile din buzunare, jocurile de noroc, tâlhării și furturi, prostituție, trafic cu copii, trafic cu auto furate.

 Părerile despre țigani formate în lipsa cunoașterii vieții și comportamentului lor creează imagini contrastante. Se vorbește adesea despre existența unor structuri organizate, bine conturate, despre precepte cu privire la „judecata țiganească", despre existența unor lideri denumiti „bulibașa" cu o mare autoritate in randul grupurilor pe care le reprezinta. Alteori aceștia sunt considerați o plagă pentru societate, incapabili să socializeze, să se adapteze la o societate civilizată. Pentru conturarea unei imagini reale trebuie sa ținem cont de istoria, obiceiurile, interesele, aspirațiile, motivațiile comportamentului lor, multitudinea manifestărilor și diversitatea problemelor cu care se confruntă țiganii și nu in ultimul rând de valorile sociale proprii.

Tocmai datorită acestui aspect nu poate fi ignorată starea infracțională și contravențională în rândul țiganilor, care constituie o realitate socială. Implicarea tot mai profundă in sfera criminalității și a infracțiunilor de mare violență a romilor reprezintă o amenințare pentru societatea românească. O bună parte din membrii acestei etnii afișează un dispreț suveran față de lege, având tendințe spre parazitism, neîncadrându-se în activități utile si manifestându-se violent. Mulți indivizi din această etnie, deși dețin o inteligență peste media populației majoritare, sunt șireți, nestatornici, au un temperament vulcanic, manifestând un instinct agresiv pronunțat. O parte din ei poarta in permanență asupra lor arme albe (cuțite, săbii), atât pentru atac, cât și dintr-un sentiment general de frică.

"Situația actuală a etniei țiganilor se datorează și unor aspecte sociale negative cum ar fi marginalizarea acestora de catre colectivitățile de români, mergând până la stigmatizarea comportamentului lor prin separarea de restul populației. Deși dețin tradiții și obiceiuri plăcute, un remarcabil tezaur folcloric, marea majoritate a țiganilor nu știe carte, modelul de viață comportamental fiind reprezentat de părinți, frați, surori si bătrâni. Un loc aparte il dețin in randul modelelor comportamentale "modelele criminale", cei mai respectați membri fiind cei care au cei mai multi ani de puscărie, cei care au comis omoruri, batăușii care devin idoli pentru tinerii colectivității. Dacă adăugăm la toate acestea sărăcia și mizeria in care trăiește marea masă a etniei țigănești, starea precară de sănătate și de aici media de vârstă foarte scăzută putem usor creiona comportamentul infracțional al grupurilor criminale de țigani", afirmă fostul general de politie, Ion Pitulescu.

De cealaltă parte se poate vorbi despre o „elită țigănească" formată din președinți de partide, regi, împărați a căror singură preocupare este înavuțirea rapidă, fără scrupule și pătrunderea acestora în pătura celor mai bogați oameni din România. Primul sector economic lovit de "mafia țiganească" dupa Revoluție a fost agricultura, mai exact sistemul național de irigații. Țiganii din zonele preponderent agricole (sudul țării, Bărăgan) au sustras mii de tone de țeavă din aluminiu, care pe o anumita filieră de prelucrare, era transformată în lingouri și exportată pe bani grei cu preponderență în Turcia. Aceste rețele criminale au atacat si alte societăți comerciale cu capital de stat detinătoare de metale neferoase, în principal cupru. Prin "tunurile" date de grupurile de infractori conduse de țigani in domeniul achizitionării, prelucrării si valorificării metalelor neferoase s-a pus in pericol real viitorul economiei românești în acest domeniu. Modul de acțiune al "mafiei țigănești" este tipic mafiot si se remarcă prin jafuri armate, trafic de carne vie, sechestrări de persoane, șantaj, taxă de protecție și chiar spălarea banilor proveniți din aceste infracțiuni.

Sumele mari de bani obtinute pe cai ilicite ii fac sa iasa in evidenta prin etalarea unui nivel de trai iesit din comun incepand cu autoturisme de lux, adevarate palate construite peste noapte, ceasuri si bijuterii scumpe. O parte din castigurile imense se pierd la jocurile de noroc (barbut) unde se cheltuiesc intr-o singura zi zeci si sute de mii de dolari. Conform unor surse, in ciuda aparentelor,mafia tiganeasca nu actioneaza pe teritoriul Romaniei chiar de capul ei. Daca in primii ani de dupa revolutie, a existat o incercare in aceasta directie, se pare ca la scurt timp dupa acest episod, mafia italiana a intervenit in tara asupra interlopilor locali, pretinzandu-le diferite taxe pentru a le permite desfasurarea activitatilor. Initial, au fost refuzati, dar dupa ce au facut unele demonstratii sangeroase, se pare ca au obtinut ceea ce doreau, stare a lucrurilor care s-ar mentine pana in zilele noastre.

Prezenta grupurilor constituite pe principii mafiote (clanul Duduianu Petrisor, clanul Camatarilor, cazul Stoica Gheorghe zis "Gigi Ursaru", celebrii Ion Titisor zis "Fane Spoitoru" sau Constantinescu Gheorghe zis "Gigi Boieru", clanul Sportivilor etc.) demonstreaza existenta mafiei tiganesti, modul ei de organizare si manifestare, a influentelor si legaturilor create in randul inaltilor functionari din administratie. Unii dintre marii mafioti sprijiniti de unele cadre din politie, de unii procurori, judecatori, medici au fost pusi in libertate ignorandu-se toate eforturile pentru prinderea si arestarea lor.
Miezul activității crimei organizate il găsim adânc implicat în afacerile legale, metodele folosite fiind ilegale: monopol, extorcare de fonduri, evaziune fiscală care conduc la obținerea controlului asupra celor care dețin puterea și la obținerea unor profituri ilegale pe seama cetățenilor. Pentru a își asigura neamestecul guvernamental în afacerile sale, crima organizată țigănească corupe oficialitățile. Banii oferiți politicienilor și functionarilor publici, direct sau indirect, se vor o contributie la rezolvarea aparent legala a unor probleme. Oferind aceste sume, criminalul speră intr-o "protecție" a sistemului de justiție penala sau a eventualelor controale care ar putea descoperi ilegalitătile afacerii sale.

Caracteristicile mafiei țigănești sunt următoarele:

modul de organizare este de tip mafiot. Familia reprezintă primul pas în organizare. În principal aceasta are la bază principiul rudeniei și legea tăcerii. Structura unui grup mafiot țigănesc este ierarhică, astfel : executanții (pe zone și tipologii criminale), coordonatorii și șeful. Din grup mai fac parte protectorii, membrii consiliului de judecată, membrii grupului de protecție și reglări de conturi, precum și tăinuitorii;

relațiile dintre șeful bandei și executanți se bazează pe profit ori teamă, dar și pe solidaritate de neam;

utilizarea violenței, îndeosebi împotriva autorităților;

utilizarea șantajului și a corupției;

principalele activități criminale sunt taxele de protecție, cămătăria, cerșetoria, proxenetismul, acțiunile „recuperatorilor”, furturile din buzunare, traficul de autoturisme furate, contrabanda, evaziunea fiscală, înșelăciunea.

Fig. nr.2. Harta clanurilor mafiote românești

Principalele clanuri mafiote țigănești

Conform ultimelor estimări, la nivelul României sunt active următoarele clanuri, cu activități ilicite precum traficul de droguri, proxenetism, cămătărie, taxe de protecție sau trafic de persoane :

în București cele mai cunoscute sunt grupările Cămătaru, Gemenii, Căpățână

în Dâmbovița clanul Ghenosu

în Ialomița – clanurile Dincă și Frunsin

în Buzău – clanul fraților Feraru –care au coordonat timp de mai mulți o rețea transfrontalieră de proxenetism pe ruta România – Spania

în Olt – clanul condus de Bercea Mondial, specializat în infracțiuni de natură economică, în special achiziții ilegale de fier vechi

în Botoșani – clanul Clămparu, care au dezvoltat o rețea de criminalitate transfrontalieră specializată în traficul de droguri, proxenetism, liderul grupării fiind arestat în Spania

în Iași – clanul Corduneanu – implicați în activități de proxenetism, trafic de droguri, lupte armate sau trafic de persoane

în Neamț, clanul fraților Măraru specializat în operațiuni de schimb valutar – speculă, cămătărie sau afaceri imobiliare

în Giurgiu – clanul Butoane –implicat în activități transfrontaliere precum contrabandă, evaziune fiscală, fiind de notorietate implicațiile politice ale acestui clan

în Constanța – clanul fraților Beinur, care deși au fost trimiși în judecată pentru fapte deosebite de violente, au fost condamnați la închisoare cu suspendare

Cap. 6. Riscuri și amenințări la adresa securității naționale

6.1. Considerații generale

Efectele negative ale criminalității transfrontaliere sunt resimțite în lumea întreagă. Aceste organizații dețin puterea și mijloacele necesare pentru a exersa o influență specifică omniprezentă. Nicio frontieră nu este impenetrabilă pentru aceste rețele organizate, care eludează orice elemente de suveranitate națioanlă. Aceste puternice asocieri cu caracter criminal și fluxurile financiare „subterane” pe care le generează prin activități ilicite constituie una din principalele amenințări la adresa siguranței oricărui stat sau regiuni.

Demersurile preparatorii ale „organizatorilor” întreprinse pentru a asigura reușita acțiunilor lor, sunt, poate mai amenințătoare decât crimele propriu-zis. Indivizii asociați mediului criminalității transfrontaliere trebuie, în mod necesar să-și aleagă drept țintă centrele de decizie ale unei țări pentru a-și îndeplini scopurile propuse. Corupția și cooptarea devin astfel principalele lor instrumente. Scopul lor, daca nu este cel de a înlocui centrele de decizie, este de a stabili cel puțin o relație de simbioză cu acestea în vederea creării unui climat în care să devină din ce în ce mai dificilă dinstincția între interesele criminale și cele ale conducătorilor statului. Un astfel de mod de relaționare între crima organizată transnațională și structurile statale se plasează aproape exclusiv în interiorul ariei posibilităților de informare prin mijloacele aflate numai la dispoziția serviciilor de informații.

Criminalitatea organizată transfrontalieră poate produce, astăzi, direct sau indirect următoarele efecte negative :

Subminează societatea, regimurile politice și suveranitatea statelor prin normalizarea violenței și prin introducerea corupției în structurile politice și afectarea integrității instituțiilor publice și private

Deformează mecanismele pieței, inclusiv anumite activități de reglementare guvernamentale și privează consumatorii și producătorii de avantaje pe care le comportă sistemele economice și comerciale libere, sigure și echitabile; în cazuri extreme, sectoare economice întregi sunt dezorganizate de comerțul axat pe activități ilegale care afectează loialitatea față de stat, obișnuind cetățenii să acționeze de manieră ilegală;

Slăbește sistemele de protecție a mediului prin nerespectarea reglementărilor aplicabile în domeniu

Destabilizează state importante din punct de vedere strategic, încetinește ritmul de creștere al economiilor în tranziție/dezvoltare, prejudiciază sistemul internațional, în general și îndeplinirea obiectivelor statelor în materie de politică externă, în particular

Împovărează societățile cu costuri sociale și economice foarte mari, cum ar fi cele asociate drogurilor

În orice condiții, crima organizată transfrontalieră amenință stabilitatea regională, proliferând în zonele negre ale lipsei de perspective. Sărăcia, lipsa legalității și lipsa unor șanse credibile pentru o viață decentă în multe dintre comunitățile din Balcanii de Vest, Estul Europei, Asia Centrală, constituie încă o problemă structurală a perioadei de tranziție de la dictatură și de la război la cooperare, jucând rolul dublul de cauză generatoare și de evoluție a acestui tip de criminalitate.

Deoarece acțiunile ilegale ale organizațiilor criminale transfrontaliere aduc atingeri însăși esenței vieții în societățile democratice guvernate de legi, asemenea acțiuni constituie o amenințare pentru securitatea națională, afectând în mod direct sentimentul de securitate, de încredere și de justiție, precum și spiritul comunitar care stau la baza organizării și funcționării comunității internaționale. Aceste organizații încearcă frecvent să corupă funcționari, oferindu-le sume mari de bani, compromițând astfel integritatea instituțiilor și programele guvernamentale și obligând guvernele să rezerve, pentru aplicarea legii, o parte din ce în ce mai mare din bugetele lor, care scad încontinuu. Pe lângă creșterea cheltuielilor legate de aplicarea legii și povara pe care aceste activități o constituie pentru sistemul justiției penale, ele au adesea prețuri sociale pe termen lung, cum ar fi toxicomania și creșterea numărului de crime comise cu violență.

De asemenea, criminalitatea transfrontalieră reprezintă o amenințare serioasă și pentru securitatea economică a țării, întrucât activitățile sale de bază ar putea afecta economia de piață. Desfășurând activități ilegale, grupurile criminale transfrontaliere au acces la importante sume de bani care urmează să fie „spălați”.

Spălarea banilor influențează operațiunile instituțiilor financiare legale, cu urmări pe termen lung care pot depăți mediul afacerilor și pot avea efecte negative asupra climatului investițiilor, taxelor fiscale încasate și încrederii cetățenilor.

De altfel, organizațiile criminale transfrontaliere nu numai că recurg adesea la violență, dar folosesc aceste mari sume de bani pentru coruperea angajaților din cadrul instituțiilor financiare și a guvernelor.

6.1.Factori de risc din mediul intern

Transformările sociale și economice produse în România au determinat mutații importante, în exercitarea drepturilor și libertăților cetățenilor, în atitudinea față de proprietate și de instituțiile statului, în organizarea societății, în structura și dinamica fenomenului infracțional. Mediul intern din țară se caracterizează prin răspândirea, în anumite medii sociale, a comportamentelor nonconformiste și de negare a valorilor moralei creștine, extinderea consumului ilicit și a dependenței de droguri, concomitent cu diminuarea șanselor de integrare socială. Lipsa de reacție activă a cetățenilor, față de necesitatea prevenirii fenomenului infracțional, exercită o influență negativă semnificativă, asupra stării de ordine și siguranța publică. Dar, cel mai grav factor de risc, așa cum îl descrie Ion Pitulescu, fost șef al Poliției Române, îl reprezintă: “prietenia unor politiști cu funcții înalte, bunăvoința unor procurori și clemența înduioșătoare a unor complete de judecată”, în relațiile cu persoanele implicate în crima organizată

În prezent, fenomenul infracțional din România, se remarcă prin: complexitate și comiterea unor noi genuri de infracțiuni, cum sunt cele referitoare la criminalitatea informatică și pirateria comercială, etc., profesionalizarea și specializarea infractorilor, prezența faptelor de mare corupție și amplificarea fenomenului criminalității transfrontaliere. Crima organizată, migrația ilegală, corupția, criminalitatea economico-financiară, tâlhăriile, omorurile la comandă sau în scop de jaf, precum și furturile din avutul public și privat, exercită o influență negativă, asupra calității vieții cetățeanului și siguranței publice

Principalele riscuri și amenințări la adresa securității naționale sunt următoarele:

a. degenerarea unor tensiuni social-economice, interconfesionale și interetnice, în acțiuni spontane de violență și confruntări deschise între grupări extremiste, precum și între acestea și autoritățile legale ale statului român;

b. creșterea șomajului și a excluziunii sociale;

c. reducerea nivelului de securitate a persoanelor;

d. desfășurarea unor acțiuni specifice războiului psihologic, în scopul subminării încrederii în instituțiile statului, a creării de confuzie și panică;

e. scăderea autorității unor instituții ale statului, ca urmare a neîndeplinirii corespunzătoare a atribuțiilor legale;

f. diminuarea încrederii populației, în instituțiile statului, mai ales în capacitatea de acțiune a forțelor de ordine și siguranță publică;

g. extinderea îngrijorătoare a actelor de corupție, la nivelul factorilor de decizie din administrația publică centrală și locală;

h. manifestări antinaționale, extremiste, separatiste și xenofobe, etc.;

În condițiile ascensiunii fără precedent a criminalității organizate în România, se produce într-un ritm asemănător și instituționalizarea raporturilor criminale, datorită marii corupții endemice și sistemice, sindrom de supraadaptare în cadrul relațiilor de tip clientelar, care ajunge treptat să se sprijine pe valorile negative ale sistemului statal și instituțional. Astfel, aspectul pervers al marii criminalități din România, este reprezentat de faptul că de pe poziții oficiale și legale, s-a ajuns să se comită și fapte ilegale de mare criminalitate, care reprezintă o amenințare la adresa statului, stat care ar trebui să funcționeze numai pe baza principiilor recunoscute ale statului de drept.

Noile tendințe din evoluția contemporană a marii criminalități din România, demonstrează pericolul și amenințările acesteia la adresa statului de drept, asupra dezvoltării economico-sociale durabile, coerente și armonioase, precum și asupra dreptului cetățenilor de a trăi în siguranță.

6.3. Factori de risc din mediul regional

Mediul internațional, este caracterizat printr-o dinamică fără precedent, atât în plan regional, cât și la nivel global. Trasformările politice, economico-sociale și militare, care s-au produs la începutul anilor '90 și au continuat ulterior, au modificat radical configurația geostrategică a continentului european. Ca urmare riscurile ce pot amenința securitatea și stabilitatea statelor est-europene, printre care și România, sunt date, în principal: de tensiunile ce se manifestă la nivelul întregii zone, generate de tendințele diferitelor comunități etnice, culturale și religioase, de autonomizare și de integrare la nivel regional, de extinderea în spațiul est și sud-est-european, a unor fenomene de tipul terorismului internațional, traficului ilegal de persoane, bunuri, droguri, armament, materiale și substanțe nucleare, radioactive și toxice, de dezastrele ecologice și tehnologice provocate în mod intenționat.

a. dezvoltarea, consolidarea și superspecializarea filierelor criminalității organizate, internaționalizarea acestora și atragerea în componența lor, a unor elemente și grupuri autohtone, includerea teritoriului țării noastre în circuitul transnațional al migrației clandestine, al traficului ilicit de droguri, de ființe umane, de armament, de explozivi, de substanțe toxice și radioactive, precum și de bancnote false;

b. creșterea pericolului terorist, proliferarea armelor de distrugere în masă, a traficului cu tehnologii și materiale supuse controlului destinației lor finale;

c. creșterea interesului în unele medii de afaceri din străinătate, pentru obținerea, prin operațiuni financiare ilegale, a pachetului majoritar de acțiuni, la unele societăți producătoare și utilizatoare de substanțe chimice, materiale și tehnologii strategice din țara noastră, în vederea exportării lor, direct sau prin intermediar, în zone de conflict ori aflate sub embargo;

d. diversificarea formelor și procedeelor utilizate, pentru spălarea banilor, a produsului infracțiunilor, în care sunt implicate grupări, care acționează în spațiul european, ce au drept rezultat trecerea peste frontieră a valutei, ori transferul prin bănci, al sumelor rezultate din operațiunile ilicite desfășurate pe teritoriul României;

e. proliferarea traficului ilegal cu arme ușoare și creșterea posibilității de scăpare de sub control, a sistemelor de gestionare și comandă a armelor de nimicire în masă;

f. manifestarea tendințelor de autonomizare, a unor zone sau chiar regiuni, pe baza criteriilor etnice ori religioase;

g. diminuarea accesului la resurse strategice, tehnologii și echipamente informaționale de vârf;

h. amplificarea fenomenului migrației ilegale, etc.;

De asemenea o amenințare actuală în contextul geopolitic actual îl reprezintă finanțarea oferită de crima organizată terorismului zonal. În acest sens, zona balcanică este o zonă de tranzit, de refugiu și de pregătire a grupărilor teroriste (la granița Kosovo cu Albania). Traficul de persoane reprezintă o a doua activitate în topul veniturilor pentru finanțarea terorismului după traficul cu droguri și de asemenea a crescut importanța rețelelor asiatice din domeniu care au reușit penetrarea statelor din zonă. În acest context pericolul cel mai mare îl reprezintă potențialul ca continentul european să fie transformat dintr-o „bază logistică în zonă operațională”

În prezent, în ciuda conflictelor din ce mai puternice din zonele adiacente, putem spune că este un trend de normalizare pentru continentul european, adică de securitate, prosperitate, stabilitate, însă până la atingerea standardelor ridicate ale statelor nordice ale Europei, în special exemplul Finlandei care este un exemplu în eradicarea corupției de orice fel, este un drum lung și anevoios.

Propuneri și concluzii

Criminalitatea organizată nu se poate dezvolta fără sprijinul unor instituții slabe ale statului. Identificarea vulnerabilităților la corupția generată de criminalitatea organizată în fiecare sector cu evidențierea mecanismelor corupte, aplicarea fermă a măsurilor de reducere dramatică a acestora, crearea unor mecanisme de control la instituțiile care nu beneficiază de acest lucru sau aplicarea consecventă a acestora acolo unde ele există și fixarea unor standarde înalte (coduri de conduită, teste de integritate, avertizorii de integritate) reprezintă condiții sine-qua – non pentru o îmbunătățire reală a capacității de luptă împotriva acestui fenomen.

Responsabilizarea și conștientizarea riscurilor și vulnerabilităților la crimă organizată sunt atribuții nu numai ale unor structuri precum Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Public, Ministerul de Justiție, ci și ale serviciilor de informații care furnizează cea mai utilă împotriva acestui flagel și anume informația.

Diminuarea interferenței factorului politic cu activitatea instituțiilor statului în paralel cu demersuri de adoptare a unui cod etic al clasei politice ar avea efecte pozitive atât în ceea ce privește rezultatele obținute de aceste instituții în activitatea lor, cât și asupra percepției publicului privind influența factorului politic.

În continuare, este necesară consolidarea instituțiilor cu atribuții în domeniu, care au competențe clare, dar separate pe tipurile de infracțiuni și fructificarea recomandărilor din rapoartele unor organizații internaționale. Apreciez că ar fi utilă identificarea unor modalități noi, de abordare comună a conexiunilor dintre tipurile de criminalitate organizată, cu accent pe infracțiunile din domeniul economico-financiar și spălare de bani. În acest fel ar fi consolidată capacitatea statului de a urmări, identifica, monitoriza și confisca bunurile provenite din infracțiuni, activitate care ar putea fi stimulată prin alocarea unei părți mai consistente din bugetul naționale către combaterea fenomenului și astfel să fie considerată o investiție necesară, având consecințe finale confiscarea și valorificarea către bugetul consolidat a unor sume semnificate provenite din activități ilicite.

Nu în ultimul rând, trebuie acordată o atenție sporită formatorilor de imagine pentru instituțiile cu atribuții în combaterea a criminalității organizate. Dincolo de politicile de relații publice ale instituțiilor, pot fi folosiți vectori din cadrul parteneriatului public – privat sau din relația cu societatea civilă.

Natura eminamente conservatoare și reactivă a activității sectoarelor publice și bugetul din ce în ce mai restrâns lasă structurile de specialitate pregătite insuficient în fața noilor amenințări. Cum arătam mai sus, politicile deja familiare și care derivă dintr-o concepție uneori depășită a realității creează sentimentul de confort și eficiență. Schimbările aduse de infracțiuni care nu sunt investigate în mod obișnuit se confruntă cu inerția instituțională și umană. Astfel că, obișnuiți să privim separat aceste infracțiuni față de fenomenului corupția, ne este greu să le considerăm ca întrepătrunse. Constrângerile financiare însă, în afară de partea restrictivă pe care o induc, stimulează pentru identificarea unor căi ingenioase, noi de gestionare a infracțiunilor și de promovare a unor politici în cooperare cu partenerii sociali, instituții de stat, sectorul privat, universități, organizații neguvernamentale cu includerea tuturor actorilor într-o strategie comprehensivă.

Strategia de acțiune a serviciilor de informații trebuie să țină cont de provocări și riscuri pe care să le anticipeze și să pună la dispoziție instrumente care să facă față acestor provocări. Astfel, disparitățile economice între state agravate de efectele crizei economice constituie un teren fertil pentru dezvoltarea criminalității organizate, în statele mai puțin pregătite să gestioneze provocarea. O atenție deosebită ar trebui acordată reducerii incidențelor și dimensiunilor piețelor informale care oferă oportunități pentru criminalitatea organizată. Cum am văzut în rezultatele cercetării, piețele emergente, potențial generatoare de mari profituri (energie, infrastructură, minerale rare, deșeuri toxice) stimulează implicarea crimei organizate și afectează piața legală. Schimbările demografice (îmbătrânirea populației) sunt un factor favorizant pentru migrația forței de muncă și, o dată cu ea, a traficului de persoane și a migrației ilegale. Instabilitatea politică a statelor din vecinătatea UE poate favoriza nașterea unor comunități în diaspora, vulnerabile la influența grupurilor infracționale.

De asemenea, este cunoscut faptul că, lipsa de cooperare dintre instituții este exploatată de criminalitatea organizată, care caută breșe de penetrare folosind corupția. De aceea este necesară încurajarea cooperării și extinderii investigațiilor în plan transfrontalier.

Atragerea societății civile este un element cheie. Eficiența sistemului de justiție în combaterea criminalității organizate se bazează și pe sprijinul și voința societății civile de a colabora cu structurile de implementare a legii. Construirea încrederii publicului în sistemele de poliție și justiție înseamnă mai întâi prezentarea unor rezultate tangibile ale reformelor de succes ale sistemului. Înalții reprezentanți ai sistemului trebuie să fie în afara oricăror suspiciuni ale publicului, să aibă standarde etice înalte și să adopte proceduri stricte. Și într-o asemenea situație, voința politică și capacitatea de a implementa reformele este o precondiție pentru construirea încrederii publicului. Reformele sistemului de justiție trebuie să se bucure de sprijinul celorlalte instituții cu competențe în domeniu. De o egală importanță este construirea legăturilor între sectorul public și actorii societății civile. Informarea publicului, campaniile de educare, consolidarea culturii organizaționale sunt catalizatori care contribuie la reducerea efectului patologic, pernicios al criminalității organizate în societate. Parteneriatul public – privat este un veritabil forum pentru înțelegerea conexiunilor, conștientizare și dezvoltarea vigilenței.

Rolul media ar trebui dezvoltat și potențat. Cu cât activitatea media de prezentare a rezultatelor, politicilor și eforturilor în domeniu este mai intensă, cu atât nivelul de dezvoltare al criminalității va fi mai scăzut. Informarea constantă și în măsură suficientăeste o forță importantă de control în programele anti-criminalitate.

De un real impact apreciem că ar fi un proiect de anvergură de educare al societății, în care cetățeanul să fie instruit și conștientizat să raporteze la poliție cazurile pe care le consideră suspicioase sau în afara legii.

Derularea prezentului studiu a pus în evidență faptul că nu există suficientă informație pentru a identifica cu acuratețe amploarea fenomenului criminalității transfrontaliere. Dezvoltarea unei analize calitative la nivel național, cu implicarea tuturor actorilor guvernamentali și a actorilor neguvernamentali relevanți, a conexiunilor dintre criminalitatea organizată și corupție ar fi un factor fundamental în îmbunătățirea înțelegerii naturii și dinamicii acestora. Consolidarea și capacitarea unei structuri de intelligence care să studieze, din perspectivă științifică, criminalitatea transfrontalieră din România, care să coopereze și să obțină date de la toate instituțiile relevante ar permite obținerea unui material valoros care ar sta la baza îmbunătățirii substanțiale a eforturilor în domeniu și ar oferi perspectiva instituțională, guvernamentală ca alternativă la studii ale unor organizații neguvernamentale. Indirect, acesta ar submina imunitatea percepută a infractorilor și a stilului de viață asociat, ar conduce la scăderea profiturilor acestora și le-ar afecta abilitatea de a influența organele statului.

Bibliografie

Cărți de specialitate

Albu, Petru – „Crima organizată în perioada de tranziție – O amenințare majoră la adresa securității internaționale”, Editura Ministerului de Interne și Reformei Administrative, București, 2007;

Alexandrescu, Grigore, „Amenințări la adresa Securității”, Editura Universității Naționale de Apărare București , București , 2004;

Amza, Tudor, Amza, Petronel, Cosmin, „Criminologie. Tratat de teorie și politică criminologică”, Editura Lumina Lex, București, 2008;

Antipa, Marcel, „Triumviratul Dezastrului Global – Terorism global – Arme de distrugere în masă – Criminalitate organizată”, Editura Monitorul Oficial, București, 2010;

Cretin, Thierry, „Mafia (Mafiile), pe urmele societăților criminale”, Editura RAO, București 2009;

Dumitrescu, Octavian „Fenomenul militar. Evoluții în perspective”, Editura Semn E, București, 2004;

Frattini, Eric, „Mafia S.A. 100 ani de Cosa Nostra”, Editura Tritonic, București 2009

Geo Stroe, Dreptul penal al afacerilor pe înțelesul tuturor sau cum să conduci afaceri fără să-ți pierzi libertatea sau averea, Ed. Dacoromană, București, 2004, pag.37

John, Conklin, „Criminology”, Editura MacMillan Publishing Company, New York, 1992

Lupo, Salvadore, „Istoria Mafiei de la începuturi până în zilele noastre”, Editura Polirom , Iași , 1999, pag.15-22

Lixandru, Oana Cristina, „Managementul constituirii și funcționării structurilor specializate în investigarea criminalității transfrontaliere”, Teză de doctorat, București, 2011

Olaru, Codruț, „Particularitățile criminalității organizate în România”, Editura Hamangiu, București, 2014

Miclea, Damian, „Combaterea crimei organizate. Evoluție, tipologii, legislație, particularități”,Editura MAI, București , 2004

Miclea, Damian, „Cunoașterea crimei organizate”, Editura Pygmalion, Ploiești, 2001

Mocuța, Gheorghe, „Criminalitatea organizată și spălarea banilor”, Editura Noul Norfeu, București, 2004

Mostoflei, Constantin, „Securitatea și apărarea spațiului sud-est european în contextul transformărilor de la începutul mileniului III”, Editura Universității Naționale de Apărare, București, 2006

Nicolae, Damian „Operațiuni bancare – instrumente și tehnici de plată”, Editura Didactică și Pedagocică, București, 1996

Nistoreanu, Gheorghe, Păun, Costică, „Criminologie”, Editura Europa Nova, București 1996

Petrescu, Stan, Antonescu, Oliompodor, „Crimă organizată, între factor de decizie și amenințare”, Editura Centrului Editorial al Armatei, București, 2008

Pitulescu, Ion, „Al treilea război mondial și crima organizată”, Editura Național, București, 1996

Popescu Cristian, Mateaș Florian, Matei Paul „Investigarea criminalității transfrontaliere” , Editura Ministerului Internelor și Reformei Administrative, București 2007, pag.38

Rensselan W.Lee, „Foreign Implication of fort Soviet Organized Crime”, 1991, pag. 49

Stoica, Mihai, Cătuți, Constantin, „Cooperare polițienească internațională în România”, București, 2006

Stanciu, Vicențiu, Virgilius, „Flagelul drogurilor – o realitate dureroasă”, Editura Istros, Brăila, 2011

Toma, Gheorghe, Danilescu, Dorina, „Implicațiile globalizării asupra crimei organizate transfrontaliere”, Editura ANI, București, 2012

Tucmuruz, Ionel „Crima Organizată Transfrontalueră – factor de insecuritate pentru națiuni”, Editura Universitară, 2011

Voinic, Maria, Cristina, „Traficul ilicit de organe, țesuturi și celule de origine umană”, Editura Sitech, Craiova, 2009

Ungureanu, Petre, Robert „Criminalitate transfrontalieră. Factor de risc la adresa ordinii publice și securității naționale”, Teză doctorat, București 2012

B.Documente, regulamente, acorduri și rapoarte oficiale; legislație

Legea nr.39/2003, privind prevenirea și combaterea criminalității organizate, publicată în Monitorul Oficial nr. 50 din 29 ianuarie 2003

Legea nr.21/1999 privind prevenirea și sancționarea spălării banilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 18 din 21 ianuarie 2003

Legea nr. 300 din 17 mai 2002 privind regimul juridic al precursorilor folosiți la fabricarea ilicită a drogurilor, publicată în Monitorul Oficial nr. 409 din 13 iunie 2002

Legea nr. 678 din 2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, publicată în Monitorul Oficial nr. 783 din 11 decembrie 2011

Legea nr. 143/2000 privind combaterea traficului și consumului ilicit de droguri, publicată în Monitorul Oficial din 362 din 03.08.2000

Codul Penal al României

Conferința Ministerială Mondială asupra Criminalității Transnaționale, 21-23 noiembrie 1994, Napoli sub egida Consiliului Economic și Social

Rapoarte Anuale al activității SRI din anii 2009-2012

Raport anual asupra fenomenului criminalității organizate pentru anul 1992, Ministerul de Interne al Italie, Roma, mai 1993

Strategia de securitate națională a României 2007

Carta Albă a Securității și Apărării Naționale, București , 2004

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate

Reuniunea Grupului de Experți de la Bruxelles din 25.11.1998, sinteză B.C.C.O., fond documentar

Consiliul Suprem de Apărare al Țării, Consiliul de acțiune împotriva crimei organizate, Cartea albă a Crimei organizate și corupției, 1998, pag.46

Raport ONU – Aprilie 1993, pag.3

C. Reviste, periodice, stastici

M.Scarlat, „Poliția, o instituție coruptă”, în Gardianul , nr. 789/12.12.2007

Cristopher J., Uhide, The route of Crime in Rusia and the Baltic Region, în Ruseauch Report, iunie 1994, vol.3 nr.23, pag.24-25

„La Republica”, Italia, 31.ianuarie.2005

D. Site-uri de internet

http://www.coe.int/t/dghl/monitoring/moneyval/Evaluations/round4/ROM4_MERMONEYVAL%282014%294_en.pdf – accesat 10.07.2014

http://www.umk.ro/images/documente/publicatii/Buletin16/5_combaterea_infractionalitatii.pdf – accesat 08.09.2014

http://cogito.ucdc.ro/cogito/provocareaterorismuluisiacriminalitatiicodrutajucan_8.pdf – accesat 16.09.2014

https://andreivocila.wordpress.com/2010/11/07/consideratii-privind-rolul-activitatii-de-intelligence-si-a-celei-de-counterintelligence-in-domeniul-securitatii-nationale/ accesat 12.10.2014

http://www.descopera.ro/descopera-secretele-mafiei/4904272-crima-organizata-din-romania-razboiul-negru-de-langa-noi accesat 14.10.2014

http://www.scritub.com/stiinta/drept/CRIMINOLOGIE-CRIMA-ORGANIZATA84224.php accesat 10.09.2014

https://ro.scribd.com/doc/53108413/crima-organizata accesat 7.10.2014

http://www.academia.edu/2500169/STABILITATE_%C5%9EI_SECURITATE_REGIONAL%C4%82 accesat 12.10.2014

http://www.gandul.info/stiri/seful-sri-crima-organizata-a-crescut-in-intensitate-si-atinge-siguranta-nationala-din-pacate-informarile-sri-sunt-gestionate-asa-cum-sunt-gestionate-8879074 accesat 16.10.2014

http://stareanatiunii.com/harta-clanurilor-interlope.html accesat 18.10.2014

http://www.digi24.ro/Stiri/Digi24/Actualitate/Justitie/HARTA++Cum+si-au+impartit+Romania+clanurile+interlope accesat 15.10.2014

http://www.ziare.com/stiri/sri/seful-sri-crima-organizata-e-sub-control-1130347 accesat 08.09.2014

http://www.ag.gov.au/CrimeAndCorruption/OrganisedCrime/Documents/Fact%20Sheet%20-%20Organised%20Crime%20Strategic%20Framework.pdf accesat 22.10.2014

http://www.scritub.com/stiinta/stiinte-politice/LUCRARE-DE-DIZERTATIE-Integrar1632161821.php accesat 12.10.2014

http://arts.org.ro/pdf/cn2010/Gabriel%20Sotirescu_Crima%20organizata,%20o%20amenintare%20reala%20a%20zilelor%20noastre.pdf accesat 16.10.2014

http://www.sri.ro/amenintari-transfrontaliere.html accesat 14.10.2014

http://diicot.ro accesat 14.10.2014

http://www.geopolitic.ro/R%20Geo%2020.pdf accesat 15.10.2014

http://www.editura.mai.gov.ro/documente/biblioteca/2007/CRIMA%20ORGANIZATA/crima%20organizata.pdf accesat 17.10.2014

http://www.infomondo.ro/puterea-informatiei-si-rolul-activitatii-de-intelligence-in-ecuatia-securitatii-nationale-cap-i-18459.html accesat 21.10.2014

http://www.infolegal.ro/sri-a-monitorizat-din-2010-gruparea-de-criminalitate-organizata-transfrontaliera-specializata-in-spalare-de-bani/2013/03/31/ accesat 19.10.2014

http://www.balcanii.ro/2012/07/crima-organizata-impanzeste-balcanii/ accesat 16.10.2014

http://www.procuratura.md/file/Proiect%20strategia%20sec%20nat.pdf accesat 20.09.2014

http://buletinul.unap.ro/pagini/pdf/buletin-2-2007.pdf accesat 20.10.2014

http://www.rasfoiesc.com/legal/criminalistica/VULNERABILITATI-ALE-SECURITATI65.php accesat 14.10.2014