Coruptia Si Economia Subterana

CAPITOLUL I . ECONOMIA SUBTERANA– NOTIUNI GENERALE

1.1. Conceptul de economie subterana

Diversele analize făcute până acum având ca subiect economia
subterană, pun accentul fie pe aspectul social, fie pe cel economic, sau moral, ori subliniază aspectele ilegale sau marginea legalității; din această cauză unitatea de analiză a diferitelor studii nu este comparabilă.

  Un dicționar românesc de economie aparut în 1995 definește economia 
subterană ca fiind "totalitatea activităților economice nedeclarate instituțiilor însărcinate cu stabilirea impozitelor și cotizațiilor sociale care scapă înregistrărilor statistice și din contabilitatea națională", conform acestei surse, economia subterană fiind cunoscută și sub denumirea de economie ascunsă sau informală. 

Există o lume plină de viață și întunecată ,unde locurile de muncă, serviciile și tranzacțiile de afaceri sunt conduse doar prin cuvânt și plătite în numerar pentru a evita orice control al oficialilor guvernamentali. Acesta este numit “ metrou economic " si este la fel de vechi ca guvernul însuși. Este o optiune ce izvorăște din natura omului si care il face pe om sa opteze pentru una din alternativele oferite; alternative cu care se confruntă agenți ai guvernului in cazul in care individul alege să meargă "subteran".

În lumea antică, cei mai mulți conducători au fost tirani,; au stabilit prețuri minime pentru forța de muncă și alocarea de mărfuri, și le-au puse în aplicare cu putere arbitrară și teroare.

Imuabil, în natura sa, omul totdeauna acționează și reacționeaza la lumea din jurul lui. În epoca noastră, omul a devenit din nou un subiect în ochiul vigilent al guvernului . Ghidat de noțiuni antice și de prejudecăți , el alege sa conducă mandatar și sa dea directive.  El poate găsi calea spre "piața neagră", unde tranzacțiile economice sunt reglementate de catre el insusi, prin încălcarea unui cod impus al prețurilor și a legilor guvernamentale. 

Economia subterană trebuie să se distingă în mod clar șin activitățile criminale ale lumii interlope. Cu toate acestea, numerosi angajati ai statului, funcționari și agenți, arata un interes perpetuu pentru astfel de activitati, fiind atrasi de castiguri usoare. Ambele grupuri încalca cu bună știință legile și regulamentele și sfideaza autoritatea politică .

Potrivit Serviciului Român de Informații, "principalele canale de alimentare a economiei subterane se localizează în domeniul evaziunii fiscale și vamale (diminuarea valorii sau a cantității declarate în vamă), contrabanda cu mărfuri, manoperele ilicite în gestionarea patrimoniului firmelor (conducerea intenționat defectuoasă a evidențelor, derularea unor operații fictive), concurența neloială, deturnarea de fonduri preponderent în sfera agenților economici cu capital mixt sau exclusiv de stat, corupția etc." 

Economia subterană reprezintă ansamblul activităților economice desfășurate organizat, cu încălcarea normelor sociale și ale legiloreconomice, având drept scop obținerea unor venituri ce nu pot fi controlate de stat. Apariția economiei subterane coincide cu apariția statului și impunerea unor reguli, norme și legi, iar dezvoltarea fenomenului este corelată cu etapele istorice ale dezvoltării statului.

Definiția dată de economistul francez Pierre Pestieau, conform căreia economia subterană reprezintă „ansamblul activităților economicece se realizează în afara legilor penale, sociale sau fiscale sau care scapă (masiv) inventarierii conturilor naționale”, este considerată de specialiști ca fiind cea mai cuprinzătoare definiție a economiei subterane.
Comerțul clandestin cu pietre prețioase și țesături deosebite, braconajul, distileriile clandestine sunt activități rămase celebre până în epoca noastră; apoi comerțul complementar, traficul de frontieră cu bunuri de larg consum ce lipseau de pe piața organizată în sistemul socialist și marile afaceri, precum traficul de armament, de carne vie, droguri, tutun, alcool, au însoțit economia subterană pe parcursul timpului, adaptându-se realității imediate din fiecare perioadă.
Economia subterană este o expresie care înglobează o multitudine de termeni. Dintre termenii utilizați se pot aminti : sector informal, sector nestructurat, economie din umbră, economie ascunsă (invizibilă, ocultă, submergentă, ilegală, paralelă, secundară, neoficială, nedeclarată, necontabilizată), economie de cartier/regiune, contraeconomie, muncă la negru, comerț din umbră, evaziune fiscală, spalarea banilor murdari, mită, contrabandă etc.
În sfera de cuprindere a economiei subterane au fost incluse practici foarte variate, respectiv: frauda fiscală, munca clandestină, traficul de droguri, traficul de arme, corupția, prostituția, dar și o serie de activități casnice care sunt aducătoare de venituri neînregistrate.
În ceea ce privește participanții la activitățile subterane, pot fi identificate două categorii de persoane: cele care lucrează și obțin venituri exclusiv în economia subterană, iar cea de-a doua categorie o reprezintă persoanele ce obțin venituri atât din surse legale, cât și dineconomia subterană.
Există însă urmatoarele trasaturi specifice ale economiei subterane:

– datorită motivelor fiscale este nedeclarată și greu de cuantificat;

– dă naștere la câstiguri superioare celor legale datorită scăparii de la impozitare, în contrapartidă cu riscul existent ;

– se observă o adevarată diminuare a concurenței și o creștere a prețurilor, datorită riscului ridicat și a luptei dintre participanți;

– în sens contrar se poate observa și o diminuare a prețurilor produselor datorită lipsei în structura prețurilor a articolelor de calculație supuse evaziunii fiscale (CAS) ;

– tranzacțiile se fac în numerar pentru a scăpa controlului ;

– înțelegerile între ofertanți și cumpăratori sunt în general secrete, neînregistrate;

– unele produse obținute în acest circuit nu sunt utilizate și în economia de suprafață (droguri).

1.2. Taxonomia activităților economiei subterane 

Globalizarea activităților economice și a piețelor financiare a avut multe influențe pozitive asupra economiei mondiale, dar tot mai evidente devin costurile impuse de acest fenomen. Simplicitatea cu care se pot spăla la moment banii murdari pe plan internațional și național reprezintă unul dintre acestea. Deși nu sunt estimări certe, experții au presupus că între 300 și 500 miliarde dolari intră în fiecare an pe piața de capital. Acești bani provin din activități criminale, care absorb direct resursele ce ar putea fi alocate pentru utilizări legale. De asemenea, prin spălarea banilor se alocă bani „murdari” în toată lumea, nu atât pe baza rețelelor de profit așteptate, cât pe baza ușurinței de a evita controalele naționale. Astfel, banii murdari tind să curgă spre zonele unde controalele sunt nu chiar aspre. În cele din urmă, alocarea mondială a resurselor este distorsionată, în primul rând de către activitățile criminale și apoi de modul alocării banilor murdari: corupție, trafic de arme, droguri, ființe umane, obiecte de lux etc.

Reunirea în cadrul conceptului de economie subterană a unor activități diverse necesită o anumita sistematizare, care are ca scop facilitarea înțelegerii lor și a relațiilor existente între ele și chiar motivațiile apariției lor.

Potrivit definiției care circulă pe plan internațional, definiție adoptată în special de țările din Uniunea Europeană, activitățile ce țin de sfera economiei subterane sunt clasificate în:

– activități productive licite (legale) nedeclarate (sau "economie la negru", fraudă și evaziune fiscală), incluzând activități ce nu sunt înregistrate la nivelul statului prin sistemul contabilității naționale (activitățile casnice, munca voluntară, activitățile în folosul comunității etc.)

– activități productive ilicite (ilegale) de bunuri și servicii (producția și comerțul de stupefiante, traficul de arme etc), bineînțeles nedeclarate.

Altă tipologie a activităților ce aparțin sferei economiei subterane este propusă de Pierre Rosanvallon, care distinge:

– economia autonomă;

– economia ocultă

Economia autonomă grupează activități cu caracter necomercial, cum sunt:
– munca de familie (autoconsumul, îngrijirea copiilor, menajul, grădinăritul etc);

– servicii de întrajutorare între vecini, prieteni;

– munca voluntară, în folosul persoanelor sau comunității.

Pierre Rosanvallon precizează însă că aceste forme de activitate care scapă reglementarilor publice, nu concurează și nu parazitează economia oficială; autorul consideră aceste activități ca fiind "alternative la economia oficială", având un rol binevenit în viața societății, fiind necesare și bine primite de cei din jur, apreciate de beneficiari.

Prin urmare, economistul francez consideră economia autonomă ca fiind latura "pozitivă", acceptabilă a economiei subterane, deoarece aceasta produce bunuri și servicii într-un mod mai economic, mai adaptate, mai puțin standardizate și, în multe cazuri, mult mai bine primite decât cele de pe piață.

Sistemul conturilor naționale 1993 (SNA – the System of National Accounts) și Sistemul European de Conturi 1995 (ESA – European System of Accounts) definesc “producția ilegala" ca incluzând:

– producția de bunuri și servicii a căror vanzare, distribuire și posesiune este interzisă de lege;

– producția legala ce devine ilegală când este desfasurată de producătorii neautorizați.

În categoria "producție ilegală" sunt incluse urmatoarele activități: producția și comercializarea de droguri, prostituția, pornografia, jocurile de noroc fără licență, producția și comercializarea copiilor dupa filme, înregistrări, cărți și softuri pe computer fără drepturi de copiere, activități fără licență, contrabandă, hoție, mită și șantaj.

Economia subterană este un răspuns al sistemului economic la actul de management guvernamental. S-ar putea spune că, cu cât economia subterană este mai extinsă, cu atât managementul guvernamental este mai slab. Ceea ce economia subterană semnalizează poate și trebuie folosit nu numai pentru perfecționarea actului guvernamental dar, pe termen mediu și lung, chiar pentru restrângerea economiei subterane înseși.

1.3. Cauzele apariției economiei subterane 

Proporțiile, manifestările specifice au fost diferite de la stat la stat, în funcție de rigoarea legilor și de consecvența cu care s-au urmărit anumite obiective. Cert este că traficul de frontieră, munca neînregistrată, producerea ascunsă a unor bunuri, dar și forme grave de manifestare, precum contrabanda, traficul de carne vie, corupția, producerea și consumul de droguri etc. au existat. Definirea lor ca economie paralelă sau economie secundară sau direct ca economie subterană demonstrează că specialiștii, de obicei din afara sistemului socialist, au sesizat existența acestor fenomene economice negative, dincolo de reacția imediată sau uneori tolerantă a autorităților, concretizată în încercarea de a combate efectul fără a analiza cauzele sale.

Economia subterană ce a proliferat după fost determinată de o serie de factori, care au permis o dezvoltare, uneori foarte accelerată, a multora din practicile specifice:

– incertitudinile legislative, ce au însoțit mutațiile economice;

– elaborarea unei legislații fiscale caracterizate de prezența unei multitudini de lacune, de incoerență și imprecizie (cazul legislației referitoare la impozitul pe profit este relevant în acest sens);

– descentralizarea, divizarea puterii care, prin distribuirea responsabilităților, a crescut numărul indivizilor ce pot fi corupți;

– atitudinea tolerantă, atât a autorităților, cât și a populației, față de încălcarea reglementărilor și o oarecare reticență față de disciplină, caracteristică regăsită în general la popoarele latine (Italia, Franța, Spania au economii subterane impresionante), categorie din care face parte și România;

Principala cauză a activităților subterane este, totuși, nivelul ridicat al impozitării, evaziunea fiscală fiind argumentul cu semnific de lacune, de incoerență și imprecizie (cazul legislației referitoare la impozitul pe profit este relevant în acest sens);

– descentralizarea, divizarea puterii care, prin distribuirea responsabilităților, a crescut numărul indivizilor ce pot fi corupți;

– atitudinea tolerantă, atât a autorităților, cât și a populației, față de încălcarea reglementărilor și o oarecare reticență față de disciplină, caracteristică regăsită în general la popoarele latine (Italia, Franța, Spania au economii subterane impresionante), categorie din care face parte și România;

Principala cauză a activităților subterane este, totuși, nivelul ridicat al impozitării, evaziunea fiscală fiind argumentul cu semnificația cea mai puternică pentru un astfel de demers, mult peste cel al birocrației. În același timp, corupția este considerată cu precădere „corupție de buzunar”, practicată la toate nivelele societății.

1.4. Efectele economiei subterane

Economia subterană ce a proliferat după fost determinată de o serie de factori, care au permis o dezvoltare, uneori foarte accelerată, a multora din practicile specifice:

– incertitudinile legislative, ce au însoțit mutațiile economice;

– elaborarea unei legislații fiscale caracterizate de prezența unei multitudini de lacune, de incoerență și imprecizie (cazul legislației referitoare la impozitul pe profit este relevant în acest sens);

– descentralizarea, divizarea puterii care, prin distribuirea responsabilităților, a crescut numărul indivizilor ce pot fi corupți;

– atitudinea tolerantă, atât a autorităților, cât și a populației, față de încălcarea reglementărilor și o oarecare reticență față de disciplină, caracteristică regăsită în general la popoarele latine (Italia, Franța, Spania au economii subterane impresionante), categorie din care face parte și România;

Principala cauză a activităților subterane este, totuși, nivelul ridicat al impozitării, evaziunea fiscală fiind argumentul cu semnificația cea mai puternică pentru un astfel de demers, mult peste cel al birocrației. În același timp, corupția este considerată cu precădere „corupție de buzunar”, practicată la toate nivelele societății.

În raportul Băncii Mondiale privind corupția la nivel global peste 150 de persoane din înalte poziții sociale, din circa 60 de țări dezvoltate, au catalogat corupția ca fiind cel mai mare impediment în dezvoltarea și creșterea lor economică. Practicile corupte conduc la „drenarea” bugetului statului, la ravagii în rândul comerțului liber și la alungarea investitorilor străini. Banca Mondială susține că, în prezent, corupția poate afecta negativ rata anuală a creșterii economice dintr-o țară cu 0,5-1 %. Pe de altă parte, studiul FMI apreciază că în țările corupte investițiile străine directe sunt cu aproximativ 5 % mai reduse decât în țările unde corupția este relativ mică. Agenția de rating Standard Poor`s acordă investitorilor șanse între 50 și 100 % de a-și pierde în 5 ani capitalul total investit în țări cu diferite grade de corupție. Aceste aprecieri categorisesc țările în grupe diferite de risc ale investițiilor pe termen lung, cu efecte pozitive, respectiv negative, asupra revigorării economiilor acestora.

CAPITOLUL II . SISTEMUL ECONOMIEI SUBTERANE 

Sfera activităților pe care le poate include economia subterană este deosebit de cuprinzătoare, dar sunt acceptate și analizate drept componente ale economiei subterane: frauda fiscală, munca la negru și activitățile criminale.

2.1. Frauda fiscală

In general, prin evaziune fiscala „legala“ se intelege acea conduita a contribuabilului de a ocoli prevederile legale, recurgand la o combinatie neprevazuta a acestora, si prin urmare „tolerata“, in considerarea principiului conform caruia „daca legea nu interzice, atunci permite“. Aceasta forma a evaziunii fiscale este posibila doar cand legea este lacunara si/sau prezinta inadvertente. Speculand aceste vicii legislative, contribuabilul se plaseaza intr-o pozitie cat mai favorabila in raport de legislatia fiscala pentru a beneficia intr-o masura cat mai mare de avantajele prevazute de aceasta astfel incat reuseste sa „sustraga“ de la impunere o parte, mai mare sau mai mica, in raport de propria abilitate, din veniturile sau bunurile sale. Acest lucru e posibil datorita modului in care reglementarile fiscale dispun stabilirea obiectului impozabil. 

La polul opus se situeaza frauda fiscal care consta in conduita contribuabilului de incalcare flagranta a legii cu scopul de a se sustrage de la plata impozitelor, taxelor, contributiilor si oricaror altor sume datorate bugetului de stat. 
Indiferent ca se realizeaza sub forma disimularii obiectului impozabil, a subevaluarii materiei impozabile sau prin orice alte cai de sustragere de la plata impozitelor, numitorul comun in cazul acestor fapte il constituie incalcarea, cu intentie, a reglementarilor fiscale in scopul sustragerii de la indeplinirea obligatiilor legale.  Desi aceasta diferentiere intre evaziunea fiscala legala si frauda fiscala este unanim acceptata, in doctrina s-a aratat ca „trasarea unei frontiere intre cele doua forme ale evaziunii fiscale reprezinta un demers relativ si arbitrar deoarece intre ele exista continuitate, iar linia de demarcatie este extrem de fragila, de foarte multe ori fiind trasata in mod artificial si conjunctural“ si, am adauga noi, in raport cu nevoia din ce in ce mai acuta de a aduce bani la bugetul de stat. 

Deci , frauda fiscal reprezintă ansamblul practicilor care urmăresc eludarea în totalitate sau în parte a impozitului datorat statului.

În funcție de locul de manifestare, intensitate, metodele folosite în antiteză cu legislația economică fiscală, dar și cu morala și toleranța societății frauda poate îmbrăca anumite forme precum: evaziunea fiscală, contrabanda, înșelăciunea dar și forme nesesizabile sau speculative, interpretări particulare ale unor prevederi legale în scopul sustragerii sau evitării impozitării.

Evaziunea fiscală și economia subterană sunt fenomene care se întrepătrund și se potențează reciproc. Dacă evaziunea fiscală constituie o parte esențială a economiei subterane, în aceeași măsură economia subterană și crima organizată se constituie în factori de sprijin și intensificare a evaziunii fiscale.

Evaziunea fiscală este definită cel mai general ca ascunderea ilegală, totală sau parțială, a materiei impozabile de către contribuabili, în scopul reducerii sau eliminării obligaților fiscale ce-i revin. În practică există o diversitate de metode pentru practicarea evaziunii fiscale, din care sunt de menționat următoarele:

– evaziunea fiscală contabilă, greu de identificat în practică și care se mani-festă prin crearea unei impresii de ținere corectă a evidenței contabile, utilizând documente nereale, cu scopul majorării cheltuielilor, reducerii veniturilor, diminuării profitului impozabil precum și a diminuării obliga-țiilor fiscale către bugetul de stat;

– evaziunea fiscală „tradițională”, care se manifestă prin sustragerea totală sau parțială de la plata datoriilor fiscale prin neîntocmirea înregistrărilor cerute de lege sau prin întocmirea de documente care nu reflectă realitatea și care cuprind: desfășurarea unor activități salarizate clandestin, la negru; întocmirea unor declarații fiscale false; mărirea nejustificată a cheluielilor pentru dimi-nuarea profitului impozabil; diminuarea nelegală a încasărilor cu scopul redu-cerii taxei pe valoarea adăugată, prin încasări în numerar fără chitanțe și vân-zări fără factură;

– evaziunea fiscală juridică, care se manifestă prin ascunderea adevăratei na-turi juridice și adevăratelor consecințe ale unui contract sau ale altui act co-mercial, în scopul evitării obligațiilor fiscale;

– evaziunea fiscală prin evaluare, care constă în diminuarea valorii stocurilor în scopul amânării nejustificate a plății impozitelor și taxelor.

Declararea veniturilor și, în consecință stabilirea impozitului aferent acestora pot fi operațiuni simple dacă sursele sunt bine delimitate și tehnica de calcul se bazează pe un sistem logic, dar complexitatea operațiunii crește, iar siguranța unor determinări corecte ale impozitelor scade accentuat în cazul existenței unei multitudini de surse de venit concomitente pentru același subiect.

În practică se întâlnesc foarte des situațiile când contribuabilii cu venituri mici sunt riguros impozitați, în timp ce posesorii unor surse multiple de venituri beneficiază de o sumedenie de circumstanțe care in final conduc la o impozitare ce contravine evident principiilor de echitate fiscală.

2.2. Munca la negru

Economia subterană a crescut alarmant, in tările dezvoltate, in ultimii doi ani, odată cu resimtirea crizei, conform calculelor facute de economistii internationali. Munca la negru si eschivarea de la plata taxelor sau impozitelor pe salarii devin din ce in ce mai frecvente, chiar si in tările dezvoltate.

In ciuda tuturor acestor controverse, economia subterană nu este intotdeauna un lucru rău. "Cred ca o cresterea in activitatii subterane in timpul unei crize poate evita o recesiune mai mare. Persoanele fizice si intreprinderile castiga mai multi bani, pe care ii pot cheltui in adevărata economie", este de parere Friedrich Schneider, profesor de economie în cadrul universității austriece Johannes Kepler University.

Pentru a evita, insă, fraudarea in masă, comisiile de ancheta din mai multe tări europene au pus umărul la treabă pentru a găsi vinovatii. Acesta este si cazul Frantei, care a demarat o anchetă cu privire la efectele crizei asupra intreprinderilor franceze prin intermediul investigatiilor anti-fraudă. Pentru a evita insă conflictele majore, controlorii au fost instruiti sa fie concilianti. 

Statisticile oficiale înregistrează permanent un număr sporit de șomeri iar dintre persoanele angajate în muncă un procent semnificativ realizează venituri care nu pot asigura sub nici o formă existența unei persoane.

Fără a generaliza și, mai ales, fără a uita categorii întregi profesionale rămase în afara pieței muncii sau persoanele aflate datorită vârstei, sănătății sau altor condiții particulare în imposibilitatea realizării unor venituri, trebuie subliniat că există în mod evident o mare diferență între veniturile oficiale și cele efectiv realizate.

Una din explicațiile ce pot motiva această situație este munca la negru.

Expresia, de altfel sugestivă, definește activitatea desfășurată fără respectarea reglementărilor impuse de legislația muncii și cea fiscală.

Sfera de cuprindere este foarte largă, de la activitățile casnice, gospodărești, comunitare, trecând prin munca în agricultură, construcții, diverse ramuri industriale, uneori inclusiv de înaltă tehnicitate.

Situația economică concretă existentă la un moment dat impune cetățenilor o reacție imediată pentru asigurarea supraviețuirii, iar anumite tradiții au încă influențe puternice, totuși, reglementările legale care guvernează societatea stabilesc limita dintre ceea ce este acceptat, condițiile de acceptare și ceea ce societatea respinge.

Astfel, legislația stabilește în principal;

limitele minime și maxime de vârstă pentru exercitarea anumitor meserii și, în mod particular, ocrotește copiii, interzicând exploatarea acestora;

condițiile de natură tehnică și normele de protecție a muncii specifice fiecărui domeniu;

limitele timpului de muncă, odihnă, condiții ce trebuie asigurate lucrătorilor;

măsuri pentru protejarea forței de muncă din fiecare stat sau, după caz, de atragere a forței de muncă din alte state.

Problema capătă forme accentuate în cazurile situate la cele două extreme ale pregătirii profesionale.

În multe activități subterane sunt folosite la munci brute slab salarizate persoane evident fără instrucție, care, într-o anumită situație ar putea da foarte puține relații și ar avea o credibilitate scăzută.

La cealaltă extremă se situează persoanele care, beneficiind de o instrucție și o capacitate intelectuală ridicate, sunt dispuse, contra unor recompense pe măsură să se implice în organizarea și desfășurarea unor activități subterane.

Munca fără forme legale este o componentă extrem de importantă a economiei subterane, constituind de fapt „motorul” dezvoltării economiei paralele. Munca „la negru” se sustrage în orice caz impozitării prin nedecla-rarea, în parte sau în totalitate, a venitului realizat și constituie astfel o formă de fraudă fiscală și parte a economiei subterane. Persoanele aflate în șomaj sunt în plus aria de recrutare pentru actorii care activează în subteran, atât în ceea ce privește agenții economici evazioniști cât și organizațiile criminale.

Munca „la negru” se sustrage atât incidenței legilor fiscale cât și celor

de protecție socială, privind nivelul asigurărilor de pensie sau șomaj, al

concediilor medicale etc.

Consecințele generate de acest fenomen sunt la rândul lor importante, inclusiv cu rezonanță în viitor, atât pentru persoanele propriu-zis implicate, care, pe lângă încălcarea unor norme legale, sunt lipsite și de asigurările sociale, cât și pentru stat care evident va trebui intr-o anumită perspectivă să aloce fonduri inclusiv pentru asistarea socială a multora dintre aceste persoane.

2.3. Activitățile criminale

Reprezintă cea mai periculoasă componentă a economiei subterane și cuprinde: activitățile de producție, distribuție și consum de droguri, traficul de arme, traficul de materiale nucleare, furtul de automobile, prostituția, traficul de carne vie, corupția.

Cele mai vizate forme de manifestare ale criminalitatii organizate, cu legături transnaționale sunt: migrația ilegală; traficul de droguri; traficul de autoturisme de lux furate; operațiuni de mare contrabandă (cu țigări, cafea, alcool, produse agro-alimentare, electronice, materii prime).

Activitățile criminale, precum traficul de droguri, de armament, de material nuclear, sunt o realitate pe care o sesizăm destul de des prin intermediul unor știri de senzație, dar în spatele acestor activități circulă sume uriașe, generatoare de adevărate fluxuri economice financiare.

O caracteristică de asemenea importantă, a activității criminale este caracterul organizat transfrontalier, putându-se astfel concluziona că principalele legături în plan internațional ale economiei subterane sunt cele generate de criminalitatea organizată. Scopul tuturor acestor acțiuni este, în mod evident, obținerea unor venituri importante și plasarea lor în economia oficială.

În mod particular, se impune a fi menționată operațiunea de transfer a sumelor obținute ca urmare a activităților criminale în economia oficială, activitate cunoscută sub denumirea de spălare a banilor.

Pătrunderea masivă a banilor negri în circuitele financiare oficiale poate permite reprezentanților criminalității organizate accesul la deciziile importante ce vizează funcționarea economiei mondiale.

Printre metodele de spălare a banilor în România se pot menționa:

deturnarea creditelor bancare de la destinația pentru care au fost acordate,ram-bursări ilegale de T.V.A., privatizări prin intermediul unor firme fantomă, tranzacții imobiliare fictive, etc.

În perioada negocierilor de preaderare ale României la Uniunea

Europeană, chestiunile referitoare la combaterea spălării banilor sunt prezen-tate în Capitolul 4 „Libera circulație a capitalului” și în Capitolul 24

„Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne”. Țara noastră și-a

asumat în întregime prevederile acquis-ului comunitar în acest domeniu,

context în care în anul 1999 a fost înființat Oficiul Național de Prevenire și

Combatere a Spălării Banilor, cu rolul de a preveni și controla utilizarea

sistemului financiar în scopul spălării de bani.

Criminalitatea în afaceri tinde să devină, în prezent, un fenomen antisocial, concretizat printr-un grad de organizare și specializare, manifestandu-se sub forma unei rețele formale și internaționale de organizații și indivizi, care, prin cele mai diversificate și sofisticate mijloace și metode ajung să corupă factori de decizie plasați pană la cel mai înalt nivel din sfera politicului, legislativului, justiției și administrației.

În domeniul financiar-bancar, crima organizată acționează prin creditări ilegale, deturnări de fonduri, reciclare a banilor de proveniență ilicită (prin implicarea unor bănci în efectuarea de transferuri valutare în străinatate), evaziune fiscală sistematică și de amploare (realizată cu ajutorul interesat al unor reprezentanți ai instituțiilor de stat, care oferă grupurilor implicate protectia necesară), etc.

În contextul creșterii și diversificării criminalității internaționale în

domeniul – financiar bancar, falsul de bani și alte instrumente de plată, inclusiv electronice (cecuri, bilete la ordin, cambia, carduri), precum și traficul cu astfel de mijloace de plată contrafacute au cunoscut o dezvoltare îngrijoratoare, motiv pentru care organele abilitate din întreaga lume caută noi și pertinente modalități de contracarare și combatere a acestui fenomen.

Mai mult, puternica dezvoltare a telecomunicațiilor în domeniul calculatoarelor și a altor tehnologii a condus la apariția și amplificarea unui fenomen nou, cunoscut sub denumirea de criminalitate informatică. Practic, fraudele pe calculator nu au granițe și, prin urmare, pot afecta orice țară.
Cele mai utilizate forme de fraudă, semnalate pe plan mondial, sunt manipularea computerului, spionarea, sabotarea, folosirea neautorizată și accesul neautorizat la sistemul computerizat. Aceste fraude presupun, de regulă, intervenții frauduloase într-un sistem de operare, manipularea datelor de intrare în ordinator; divulgarea neautorizată de date rezervate; interceptarea transmisiilor pe o linie de comunicație; distrugerea datelor prin introducerea uneia sau mai multor instrucțiuni care nu se execută decât dacă este îndeplinită o anumită condiție; folosirea, de către o altă persoană decât titularul, a codurilor de identificare; branșarea în paralel (care permite celui interesat să observe fluxul de informatii si să devină activ în momentul întreruperii fluxului); introducerea unui terminal ilegal în rețeaua de telecomunicații, introducerea sau modificarea unor instrucțiuni din programe pentru a reduce, în mod sistematic, conturile curente, virusarea computerelor s.a..

CAPITOLUL III . STUDIU CAZ- ECONOMIA SUBTERANA IN ROMANIA

3.1. Evoluția economiei subterane în România

La începutul anilor 1990, economia românească se afla într-o situație particulară generată de efortul imens derulat pe tot parcursul anilor 1980 pentru plata datoriei externe și realizarea concomitentă a unui plan investițional, dar și de modul violent în care a avut loc schimbarea de sistem.

Astfel profitându-se de prețurile scăzute la care se găseau pe piața internă, o serie de produse industriale, precum; scule, dispozitive, aparate electrice, dar și bunuri de consum, au fost achiziționate și, fără a exista autorizații, fără a se plăti taxe, mărfurile au fost vândute pe piețele din țările apropiate, obținându-se sume importante care, în funcție de anumite oportunități, au fost tezaurizate sau folosite pentru dezvoltarea activității.

Într-un mod asemănător, s-au derulat și operațiuni de „import”, piața românească fiind invadată de mărfuri slab calitative, dar cu forme și utilități dorite de populație.

Toate aceste activități s-au desfășurat practic fără nici o restricție în primul semestru al anului 1990, momentul apariției primelor reglementări privind activitatea economică privată. Veniturile realizate au fost în multe cazuri importante și, alături de sumele provenite din activitățile desfășurate clandestin anterior anului 1990 au constituit capitalul pentru inițierea unor afaceri legal organizate.

Astfel, după 1980, s-au diminuat drastic importurile, limitându-se numai la materiile prime necesare funcționării unor ramuri industriale, eliminându-se cele din sfera bunurilor de consum, deși piața internă nu era pregătită să le producă; s-a orientat producția exclusiv către export, indiferent de condițiile economice – rentabilitate, eficiență, curs de revenire.

Lipsa cronică de pe piață a unor produse de strictă necesitate a generat și dezvoltat o piață paralelă de dimensiuni considerabile. De asemenea, trebuie amintită importanța pieței paralele în asigurarea unor produse de uz cosmetic-igienic, apoi textile și chiar bunuri electrocasnice.

Până la revoluția din 1989 moment când România avea să treacă de la economia planificată la economia de piață, sistemul planificat a urmărit teoretic îndeaproape toate operațiunile economice, sistemul de sancționare fiind foarte drastic. Totuși și în acest sistem funcționa o piață paralelă.

După decembrie 1989 au apărut în toate zonele țării transferuri nelegale de capital, acte grave de contrabandă, sustrageri de mari proporții, fraude ex-trem de importante ale bugetului de stat, scoateri din țară a unor sume semni-ficative în valută sau a unor bunuri din patrimoniul național și universal. La acestea s-au adăugat cazuri de nerespectare a legilor privind înfiin-țarea societăților comerciale și grave acte de corupție, astfel încât criminali-tatea economico-financiară a cuprins aproape toate sferele economico-sociale.

În ceea ce privește evaziunea fiscală, s-au înmulțit cazurile de

neevidențiere a operațiunilor economice, înregistrările fictive în contabilitate

distrugerea intenționată a documentelor, utilizarea unor evidențe contabile duble, ascunderea unor activități comerciale, falsificarea documentelor de import-export, nedeclararea scursalelor, a filialelor sau a punctelor de lucru.

După 1990 populația României a perceput în mod diferit principiile economiei de piață și în consecință, reacția a fost pe măsură, astfel încât sectoare întregi din fosta economie de stat s-au reorientat spre câteva ținte clare diferite:

– acceptarea regulilor economiei de piață și, în consecință, redimensionarea și remodelarea activității pentru a face față acestor situații.

– identificarea unor facilități imediate, la marginea sau în afara sistemului legal, implicarea în tranzacții nespecifice, abandonarea nejustificată a patrimoniului în schimbul unor beneficii aparente imediate.

În România pe fondul monotoniei ofertei de bunuri de consum, a lipsurilor mergând până la criză, în special în domeniul alimentar, schimbarea de sistem a fost prilejul pentru organizarea imediată a unor structuri ale economiei subterane în principal în domeniul comerțului, prestărilor de servicii, dar și în câteva ramuri industriale producătoare de produse alimentare și bunuri de consum.

Începând cu anul 1991, au fost înființate un număr considerabil de societăți private, o pondere importantă având-o societățile cu participare de capital străin.

Apariția sub această formă a inițiativei private și mai ales participarea capitalului străin au constituit în mod evident un semnal economic privind orientarea economiei către piață.

Astfel piața românească a fost invadată de produse alimentare, băuturi, țigări, cafea, produse textile, încălțăminte de o calitate îndoielnică dar la prețuri care au atras populația cu venituri modeste.

Fără a avea o pondere importantă în această etapă, analizând din punct de vedere al economiei subterane, trebuie amintiți și micii comercianți autohtoni care au urmărit specularea unor momente prielnice pentru realizarea unor achiziții de mărfuri, au organizat mici puncte de vânzare cu evitarea sau sustragerea de la plata impozitelor.

Dintre elementele componente ale economiei subterane, cele mai răspândite în primul moment, în țara noastră, au fost activitățile desfășurate fără înregistrare, evaziunea fiscală și munca la negru.

Factorii esențiali care au permis dezvoltarea exacerbată a economiei subterane pot fi în principal următorii:

incertitudinile legislative ce au însoțit mutațiile economice;

divizarea economică necontrolată, apariția unor mici întreprinderi cu activitate temporară, speculativă;

descentralizarea, divizarea puterii prin distribuirea responsabilităților, crescând astfel numărul indivizilor coruptibili;

joncțiunea imediată realizată de reprezentanții pieței paralele existente în perioada socialistă cu cercuri cu preocupări similare din statele vecine și, pe această cale, conectarea la structurile internaționale ale economiei subterane.

În categoria factorilor favorizanți ai dezvoltării economiei subterane nu poate fi ignorată fiscalitatea ridicată, comparativ cu capacitatatea reală a con-tribuabililor de a contribui la bugetul statului, inexistența până de curând a unui cod fiscal, apariția târzie a unei legi a evaziunii fiscale (1994) și extrem de târzie a uneia care să se refere la spălarea banilor (1999).

Factorii care au permis dezvoltarea accelerată a economiei subterane

în România după anul 1990 sunt prezentați în sinteză în figura 1:

Figura 1: Factorii care au dus la dezvoltarea economiei subterane în România

Elementele componente al economiei subterane, precizate în analiza

efectuată de Institutul Național de Statistică, sunt:

• Subutilizarea forței de muncă, • Evaziunea fiscală prin valoare adăugată ne-declarată, • Evaziunea fiscală prin venit nedeclarat, • Activități informale, ne-declarate. De asemenea, au fost luate în considerare activitățile desfășu-rate de companii înregistrate legal, în sectorul formal sau informal, dar ne-declarate, cu scopul de a se evita impozitele, contribuțiile sociale, precum și activitățile desfășurate de unități înregistrate, care apar în sectorului infor-mal.

În perioada 1990-2003, în România, economia subterană a avut o evoluție ascendentă, după cum indică datele prezentate în figura 2.:

Sursa: Studiul Institutului Național de Statistică

Fig. 2 – Evoluția economiei subterane în România, în perioada 1990-2003

Se observă că în anul 2003, economia subterană estimată reprezenta dublu celei estimate pentru anul 1990. Conform unui studiu realizat de Centrul Român de Politici Economice din cadrul Institutului Național de Statistică, în anul 2000, economia subterană a reprezentat 31% din P.I.B. total al României și aproximativ 45% din P.I.B.-ul sectorului oficial. Pentru același an, datele oficiale prezentate de Institutul Național de Statistică au arătat că economia subterană a realizat 21% din P.I.B. total și 27% din P.I.B.-ul sectorului oficial. În structura economiei subterane, evaluată de Institutul Național de Statistică, pentru anul 2000, industria ocupă primul loc, cu 8,7% din P.I.B., urmată de comerț, alimentație publică și turism, cu 5,2%, transporturi, cu 3,2%, alte servicii, cu 2,3%, și construcții, cu 1,7%.

Studiul Centrului Român de Politici Economice arată că 72% din economia subterană totală se regăsește în sectorul formal, adică în cadrul structurilor economice organizate sub forma persoanelor juridice ca societăți, cvasi-societăți și instituții publice. Din totalul economiei subterane, 51% se realizează în domeniul serviciilor, proporție care se regăsește și în datele Institutului Național de Statistică.

Evoluția ulterioară a economiei subterane a fost marcată în principal de cristalizarea unui sistem legislativ economic, dar și coercitiv, precum și de concurența dintre participanți, situație care a impus schimbarea modului de operare și lărgirea sferei de cuprindere a activității ilegale.

Astfel, apariția legislației privind organizarea și funcționarea societăților comerciale și a cadrului instituțional adecvat, respectiv a Camerei de Comerț și a Registrului Comerțului, organizat pe principii unitare, cu un sistem de evidență informatizat, a permis cunoașterea evoluției numărului de agenți economici, a obiectului de activitate declarat și a structurii acționarilor sau asociaților.

Legislația fiscală a căpătat contur prin reglementarea impozitului pe profit, a taxelor vamale și mai ales prin introducerea taxei pe valoare adăugată, sistem de impozitare modern, aliniat standardelor internaționale.

Importante au fost și prevederile legale ce au acordat facilități fiscale unor categorii de investitori, în funcție de volumul afacerilor și ramura de activitate.

Înființarea în cadrul Ministerului Finanțelor a Gărzii Financiare, reînființarea Curții de Conturi, reorganizarea unor sectoare ale poliției in funcție de evoluția fenomenului de criminalitate economică au constituit realizări evidente.

Completând acest cadru cu prevederile legale privind privatizarea unor societăți comerciale aparținând statului, se poate concluziona că atât din punct de vedere legislativ, cât și instituțional, dincolo de evidente necorelări, imperfecțiuni și inconsecvențe, s-a reușit orientarea ireversibilă a societății spre economia de piață.

Activitatea economică subterană a căpătat noi dimensiuni, având câteva ținte precise: acapararea pieței pentru produsele de larg consum și obținerea de fonduri pentru achiziționarea unor importante active comerciale și industriale.

Pentru atingerea acestor obiective au fost utilizate mijloace și procedee foarte diverse, precum formarea unor lanțuri de firme fantomă, jocurile piramidale, obținerea unor credite în condiții nelegale, penetrarea sistemului bancar, corupția etc.

Acțiunile de contrabandă, de distribuție pe piață a unor produse cu origine și calitate îndoielnică, evaziunea fiscală, sustragerea de la taxele vamale, solicitarea unor rambursări necuvenite de la bugetul statului au fost săvârșite în principal prin utilizarea unor firme.

Rămânând în aceeași sferă de activitate, trebuie amintite jocurile piramidale de tip CARITAS. Aceste activități direct legate de economia subterană au cunoscut în intervalul analizat o dezvoltare puternică, speculând naivitatea, neștiința și dorința de îmbogățire imediată.

Fără a stabili o legătură directă, trebuie amintite și alte forme de manifestare a economiei subterane, respectiv obținerea unor credite garantate cu bunuri fără valoare, utilizarea creditelor în alte scopuri decât cele declarate etc.

Analizând fiecare tip de operațiune în parte, se constată că, pe lângă elementele ajutătoare deja prezentate, respectiv necorelările și contradicțiile legislative, multe din acțiuni au fost posibile datorită fenomenului de corupție.

Sfera de activitate a cuprins, pe lângă evaziunea fiscală și munca la negru, elemente certe ale crimei organizate.

Activitatea criminală a căpătat contur atât prin întrepătrunderea cu activitățile comerciale, cât și prin forme directe de manifestare – furturi și vânzări auto, prostituție, trafic de droguri.

Lipsa unor reglementări legale, carențele existente în cele în vigoare, coroborate cu lipsa de cooperare a factorilor responsabili cu înființarea societăților comerciale au fost speculate de diverși comercianți inventivi care au înființat o mulțime de firme, care, deși, aparent funcționează legal, nu sunt de găsit la sediile declarate. De aceea, ele nu se regăsesc în economia reală, de la suprafață, locul lor predilect de acțiune constituindu-l economia subterană, invizibilă. Astfel de firme sunt marii actori ai evaziunii fiscale, ai contrabandei și ai altor infracțiuni considerate ca generatoare de bani murdari.

Aceste societăți reprezintă cea mai răspândită modalitate de asociere a unor grupuri de persoane în scopul sustragerii de la plata obligațiilor fiscale

datorate bugetului de stat: contrabanda, evaziunea fiscală, solicitarea unor rambursări necuvenite, sustragerea de la plata taxelor vamale, fiind posibile prin utilizarea firmelor fantomă.

Înființarea și funcționarea firmelor fantomă nu constituie un scop în sine, ci, pentru a eluda legislația, cel mai adesea în domeniul fiscal. De cele mai multe ori asemenea firme se creează în special pentru tranzacționarea unor mari afaceri ilegale, după care acestea dispar din lumea afacerilor, patronii lor procedând la înființarea altor asemenea societăți, utilizate în același scop, după care din nou sunt abandonate și asemenea mai departe.

Existența unui nivel ridicat al economiei subterane este în primul rând rezultatul funcționării unor asemenea firme.

Din analizele de până acum rezultă că „marii specialiști” în firme fantomă sunt, în special, cetățenii străini, în special din lumea orientală. De altfel, imensele sume obținute din economia subterană sunt schimbate în valută și transferate, cu destul de multă ușurință, în străinătate, fără a exista o contraprestație a acestor transferuri, conducând în felul acesta la dezechilibrarea și mai accentuată a balanței de plăți.

Constituirea și funcționarea firmelor fantomă

Înregistrarea unor societăți comerciale prin utilizarea unor documente false sau prin neîndeplinirea unor cerințe legale

De cele mai multe ori, în special în cazul unor cetățeni străini, pentru înregistrarea societăților comerciale, viitoare fantomă, se utilizează acte de identitate false. Cu toate că astfel de documente au urmat un circuit destul de îndelungat: notari, avocați, Registrul Comerțului, administrații financiare, judecătorii etc., nimeni nu a observat că aceste acte sunt false. De aici se pot trage două concluzii: fie că falsurile au fost făcute atât de perfect, încât acestea nu au putut fi depistate, fie că au existat anumite interese pentru a nu fi depistate asemenea furturi.

– Funcționarea în ilegalitate a firmelor fantomă

Cu toată duritatea sancțiunii prevăzute de art. 16 din Legea nr. 87/1994 cu privire la evaziunea fiscală, pentru declararea fictivă făcută de contribuabili sau împuterniciții acestora cu privire la sediul unei societăți comerciale sau la schimbarea acestuia fără îndeplinirea obligațiilor prevăzute de lege, în scopul sustragerii de la controlul fiscal (închisoare de la 2 la 7 ani și interzicerea unor drepturi), totuși firmele fantomă continuă să se înființeze și să funcționeze aproape nestingherit. Una din explicațiile acestui fapt este aceea că asemenea societăți sunt înființate de cele mai multe ori de cetățeni străini care vin în țară numai pentru o perioadă scurtă de timp, după care dispar, sau nici măcar nu se deplasează în România, utilizând în schimb unele procuri (care și ele s-au dovedit false) prin care împuternicesc anumite persoane să se ocupe de înregistrarea și funcționarea firmelor respective. Mizând pe clandestinitatea sediului real (altul decât cel declarat), firmele fantomă încep să funcționeze ca și când ar lucra în condiții normale. Astfel, acestea își confecționează ștampila proprie, se aprovizionează cu documente cu regim special, își deschid cont la bancă (de obicei, mai multe conturi la bănci diferite), efectuează importuri sau exporturi, fac acte de comerț intern (cel mai adesea, utilizând numerarul în locul decontărilor bancare). Consecințele fiscale ale funcționării firmelor fantomă, cuprind sarcinile fiscale neachitate precum: impozite directe (impozitul pe profitul realizat, impozitul pe dividende, impozitul aferent salariilor plătite): impozite indirecte (T.V.A, accize) și alte plăți: contribuția pentru asigurări sociale, contribuția pentru asigurări de sănătate, plata pensiei suplimentare.

BIBLIOGRAFIE

Bari, Ioan – “Probleme globale contemporane”, Editura Economică,

București 2003.

Coșea, Mircea – “România subterană”, Editura Economică,

București 2004.

Craiu, Nicolae – “Economia subterană între <<Da>> și <<Nu>>”,

Editura Economică, București 2004.

Hoanță, Nicolae – “Evaziunea fiscală”, Editura Tribuna Economică,

București 1997.

Pestieau, Pierre – “L`economie souterraine”, Editure Pluriel Inedit,

Hachette 1989.

Rău, Petre – “Infracționalitatea pe calculator”, Editura Galați 2001.

Tanzi, V. – “The Underground Economy in the Unites States”,

New-York 1984.

Vasiu, Lucian – “Riscul de atac electronic asupra sistemelor de

informații”, Editura Economică, București 2005.

***INTERNET: www.cbsnews.com

10. ***INTERNET: www.symantec.com

11. ***INTERNET: www.onpcsp.ro

12. ***INTERNET: www.ziua.net