Cooperarea Juridica Internationala In Materie Penala

Din politica UE de până în prezent în domeniul cooperării în materie penală, se deduce faptul că sunt în curs de dezvoltare două sisteme de cooperare, în scopul eficientizării modalității de abordare a crimei organizate și a formelor grave de activitate infracțională. Prima constatare, observată mai ales după adoptarea Tratatului de la Amsterdam, este reprezentată de impunerea de sancțiuni penale comune pentru anumite infracțiuni care afectează statele membre. A doua constă în înființarea de instituții specifice, în scopul de a desfășura acțiuni integrate în abordarea unor infracțiuni și stabilirea de norme având drept scop o cooperare mai strânsă cu autoritățile judiciare și de urmărire penală. Toate aceste politici, care au fost dezvoltate la nivelul UE, sunt necesare în scopul prevenirii și combaterii criminalității internaționale.

Crima organizată are un caracter transfrontalier, de multe ori depășește capacitatea de abordare a autorităților naționale de aplicare a legii, fiind necesară cooperarea internațională, dezvoltată la nivel tactic, operativ și strategic. De asemenea, este nevoie de o acțiune coordonată pentru analiza și abordarea sa.

Cuvinte cheie: crimă organizată, prevenție, combatere, extrădare, legislație națională, cooperare internațională, sisteme de cooperare.

Abstract:

When we analyze the EU policy with respect to cooperation in criminal matters, it follows that there are two developing systems of cooperation in order to improve ways of addressing organized crime and serious criminal activity. The first finding, obeserved especially after the Treaty of Amsterdam, is the imposition of criminal penalties in certain offenses that are affecting the Member States. The second is the establishment of specific institutions in order to carryout integrated actions in addressing crime and establishing rules aimed at closer cooperation with the judiciary and prosecution. All these policies, which have been developed at EU level, are necessary in order to prevent and combat international crime.

Organized crime has a cross-border character and often exceeds the capacity of national authorities to use the law enforcement; that is why international cooperation, tactical, operational and strategic developed, is necessarz. It also requires a coordinated action to analyze and approach it.

Keywords: organized crime, prevention, combating, extradition, national legislation, international cooperation, systems of cooperation.

Introducere

Crima organizată se află tot mai mult în atenția opiniei publice, a guvernelor naționale și a organizațiilor internaționale deoarece acest fenomen constituie o reală amenințare la adresa securității și ordinii naționale și internaționale.

Pe plan intern, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, lege care a fost modificată și completată prin Legea nr. 224/2006 și care reglementează, în mod unitar, diferitele forme de cooperare și de asistență judiciară internațională în materie penală. La elaborarea legii a fost avută în vedere legislația comunitară în vigoare, precum și instrumentele Consiliului Europei în domeniu, care fac parte din acquis-ul comunitar. Astfel, legea este armonizată cu dispozițiile Convenției Uniunii Europene din 29 mai 2000 privind asistența judiciară în materie penală și transpune decizia – cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind echipele comune de anchetă. În același spirit al recunoașterii reciproce a hotărârilor, prin Titlul III al legii – care a intrat în vigoare de la data aderării României la Uniunea Europeană, 1 ianuarie 2007, s-a asigurat transpunerea în dreptul intern a deciziei – cadru a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene. În cele mai multe dintre situații, Convenția permite contactul direct între autoritățile judiciare solicitante și solicitate.  

Cea mai cunoscută Convenție multilaterală și, prin natura lucrurilor, cel mai frecvent utilizată de România este Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală, adoptată la Strasbourg la 20 aprilie 1959. Această Convenție este aplicată de România în relația cu celelalte state membre ale Consiliului Europei, dar și cu state nemembre care au ratificat-o. Ea este completată de Protocolul adițional din 17 martie 1978 și de al doilea Protocol adițional, din 8 noiembrie 2001. Cel de-al doilea Protocol adițional, copie aproape fidelă a Convenției UE din 29 mai 2000, a intrat în vigoare pentru România la 1 martie 2005 și, la fel ca și Primul Protocol adițional, se aplică în relația cu acele state parte la Convenția – mamă care l-au ratificat.

Primul Protocol adițional, adoptat la Strasbourg la 17 martie 1978, lărgește sfera de aplicare a convenției la infracțiunile fiscale (art. 1), pentru care se putea refuza asistența în baza convenției – mamă, precum și la notificarea actelor privind executarea unei pedepse, plata unei amenzi sau plata cheltuielilor de procedură și a măsurilor referitoare la suspendarea pronunțării unei pedepse sau a executării sale, la liberarea condiționată, la amânarea începerii executării pedepsei sau la întreruperea executării sale.” Protocolul se aplică exclusiv în relația cu statele parte la Convenția – mamă care l-au ratificat.

Cel de-al doilea Protocol adițional, adoptat la Strasbourg la 8 noiembrie 2001, modifică în mod substanțial Convenția, în sensul facilitării asistenței judiciare, însă, de asemenea, el se aplică exclusiv în relația cu statele parte la Convenția – mamă care l-au ratificat. În baza celui de-al doilea Protocol, cererile de asistență judiciară pot fi transmise direct între autoritățile judiciare sau, în cazul cererilor având ca obiect comunicarea actelor de procedură, prin poștă către destinatar. De asemenea, acest Protocol adițional reglementează forme moderne de asistență: audierile prin videoconferință și prin telefon, livrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informații, etc. Protocolul este transpus integral în Titlul VII al Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 224/2006.

Potrivit art. 1 din Legea nr. 224/2006 pentru modificarea și completarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, formele de cooperare judiciară internațională în materie penală sunt următoarele: extrădarea; predarea în baza unui mandat european de arestare; transferul de proceduri în materie penală; recunoașterea și executarea hotărârilor; transferarea persoanelor condamnate; asistența judiciară în materie penală; alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală, însă în prezenta lucrare mă voi opri asupra extrădării și a transferului persoanelor condamnate.

Extrădarea

Extrădarea este una din formele cooperării judiciare internaționale în materie penală, putând fi definită ca fiind procedura prin care un stat suveran (statul solicitat) acceptă să predea unui alt stat (statul solicitant) o persoană care se află pe teritoriul său și care este urmărită penal sau trimisă în judecată pentru o infracțiune ori este căutată în vederea executării unei pedepse în statul solicitant.

Cadrul general și condițiile de realizare a extrădării sunt reglementate printr-o serie întreagă de prevederi ale unor documente internaționale printre care în mod deosebit amintim Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate, adoptată la New York la 16 noiembrie 2000 și art. 44 din Convenția Națiunilor Unite împotriva corupției, adoptată la New York la 31 octombrie 2003.

În conformitate cu aceste reglementări internaționale, ratificate și de țara noastră, dispozițiile privind extrădarea se aplică infracțiunilor prevăzute în convenții sau în cazurile în care un grup infracțional organizat este implicat într-o infracțiune prevăzută în aceste reglementări, iar persoana care face obiectul cererii de extrădare se află în statul parte solicitat, cu condiția dublei incriminări.

Pe plan european, se aplică Convenția europeană privind extrădarea, elaborată sub egida Consiliului Europei, semnată la Paris la 13 decembrie 1957 și intrată în vigoare la data de 18 aprilie 1960 care reglementează toate aspectele referitoare la această instituție deosebit de importantă în lupta împotriva criminalității organizate, respectiv obligația de extrădare, faptele pasibile de extrădare, situația infracțiunilor cu caracter politic, militar și fiscal, extrădarea naționalilor, cazuri în care extrădarea poate fi refuzată sau nu este acordată, regula specialității extrădării, modalitățile de predare a extrădatului și a obiectelor, tranzitarea și o serie de reguli procedurale.

Problematica extrădării între țările membre ale Uniunii Europene este reglementată prin două convenții referitoare la acest subiect și anume Convenția relativă la procedura simplificată de extrădare între Statele membre ale Uniunii Europene, stabilită prin Actul Consiliului din 10 martie 1995 și Convenția relativă la extrădarea între Statele membre ale Uniunii Europene, stabilită prin Actul Consiliului din 27 septembrie 1996, ambele texte fiind negociate și elaborate pe baza articolului K.3 din tratatul asupra Uniunii Europene.

În România, cadrul juridic al extrădării este reglementat în Constituție, în Codul penal și în Titlul II „Extrădarea” din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, art. 22-76, astfel cum a fost modificat și completat prin Legea nr. 224/2006, respectiv Titlul III al Legii nr. 302/2004 format din art. 77-108, intitulat „Cooperarea judiciară în materie penală cu statele membre ale Uniunii Europene în baza unui mandat european de arestare și predare”, care a intrat în vigoare după aderarea României la Uniunea Europeană, la 1 ianuarie 2007.

Extrădarea este un atribut suveran al statului care poate admite sau refuza predarea unui infractor aflat pe teritoriul său. Ea poate fi cerută, fie de statul al cărui cetățean este infractorul, fie de statul pe teritoriul căruia s-a comis infracțiunea, ori de către statul lezat prin comiterea faptei. Când infractorul este cerut simultan de mai multe state, de obicei, este preferat statul pe teritoriul căruia s-a comis infracțiunea.

Statul parte solicitat nu este obligat de a extrăda o persoană dacă are motive serioase să considere că cererea a fost prezentată în scopul urmăririi sau pedepsirii acesteia datorită sexului, rasei, religiei, naționalității, originii etnice ori a opiniilor sale politice sau că, dând curs acestei cereri, s-ar cauza un prejudiciu persoanei pentru unul dintre aceste motive.

Cererea de extrădare va fi formulată în scris și adresată de către Ministerul de Justiție al părții solicitante Ministerului de Justiție al părții solicitate; totuși, calea diplomatică nu este exclusă. O altă cale va putea fi convenită prin aranjament direct între două sau mai multe părți. Cererea de extrădare trebuie să fie însoțită de următoarele documente prevăzute de lege.

Cererea de arestare provizorie va trebui să indice existența unui mandat de arestare sau de executare a unei pedepse, va menționa intenția de a trimite o cerere de extrădare și va cuprinde, totodată, informații despre infracțiunea pentru care se va cere extrădarea, timpul și locul unde a fost comisă precum și, în măsura posibilului, semnalmentele persoanei căutate. Cererea de arestare provizorie va fi transmisă autorităților competente ale părții solicitate fie pe cale diplomatică, fie direct pe cale poștală sau telegrafică (telex sau telefax), fie prin intermediul Organizației Internaționale de Poliție Criminală – Interpol, fie prin orice alt mijloc care lasă o urmă scrisă sau este admis de partea solicitată. Autoritatea solicitantă trebuie să fie informată fără întârziere despre urmarea dată cererii sale. Arestarea provizorie va lua sfârșit dacă, în termen de 18 zile de la arestare partea solicitată nu a fost sesizată cu cererea de extrădare și documentele prevăzute de Convenție, iar persoana va fi pusă în libertate.

Punerea în libertate provizorie a persoanei arestate este posibilă chiar înainte de expirarea celor două termene, cu condiția ca partea solicitată să ia toate măsurile pe care le va aprecia necesare în vederea evitării dispariției persoanei urmărite. Punerea în libertate nu exclude o nouă arestare și extrădarea, dacă cererea de extrădare e trimisă ulterior.

Astfel cum a fost modificată prin Legea nr. 224/2006, procedura de extrădare prevăzută de Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară în materie penală este următoarea:

Extrădare activă (atunci când România este stat solicitant)

În această situație competența de a întocmi cererea de extrădare o are Ministerul Justiției, care o întocmește pe baza încheierii motivate a instanței judecătorești competente.

Legea nr. 302/2004 reglementează o procedură clară și în problema dării în urmărire internațională a unei persoane. Astfel, în cazul când un mandat de arestare preventivă sau de executare a pedepsei nu poate fi adus la îndeplinire întrucât inculpatul ori condamnatul nu se află pe teritoriul României, instanța care a emis mandatul sau instanța de executare, după caz, la propunerea procurorului sesizat în acest scop de către organele de poliție, emite un mandat de urmărire internațională în vederea extrădării, care se trimite Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, în vederea difuzării lui prin canalele specifice. Acest mandat trebuie să conțină toate datele necesare identificării persoanei urmărite (fotografii, impresiuni digitale etc.), încadrarea judiciară a faptei și o scurtă expunere a situației de fapt.

În termen de 48 de ore de la primirea încheierii prin care s-a constatat că sunt întrunite condițiile pentru a solicita extrădarea, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează un examen de regularitate internațională.

Atunci când această direcție de specialitate constată că nu sunt întrunite condițiile pentru a întocmi și transmite cererea de extrădare, ministrul Justiției îl sesizează pe procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, pentru inițierea procedurii de revizuire a încheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extrădării, informând în ambele situații Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

Încheierea prin care se constată că sunt întrunite condițiile pentru a se solicita extrădarea se transmite Ministerului Justiției – Direcția Drept Internațional și Tratate, Serviciul Drept Internațional Public și Cooperare Judiciară în materie penală.

Extrădarea pasivă (atunci când România este stat solicitat)

Procedura de extrădare pasivă este de competența Curții de Apel din circumscripția în raza căreia a fost localizată persoana ce trebuie extrădată. Curtea de Apel este sesizată de parchetul competent, după ce în prealabil direcția de specialitate a Ministerului Justiției efectuează examenul de regularitate internațională, al cererii de extrădare și a documentelor anexate.

Persoana extrădabilă are dreptul să facă opoziție la extrădare. Extrădarea se poate solicita sau acorda în baza convențiilor multilaterale, a unor tratate bilaterale, ori pe bază de reciprocitate.

BIBLIOGRAFIE

Adrian IACOB, Cooperarea polițienească între state, Editura Tritonic, București, 2007; Adrian IACOB, Lupta împotriva criminalității organizate, Editura SITECH, Craiova, 2007;

Ioan HURDUBAIE, Instrumente ale cooperării internaționale în domeniul valorificării mijloacelor criminalistice de probațiune, Editura ERA, București, 2006;

Florin Răzvan RADU, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică și juridică, Revista „Dreptul”, nr. 2/2006;

Stancu ȘERB, Constantin DRĂGHICI, Adrian IACOB, Andrei IGNAT, Drept polițienesc și contravențional, Editura Tritonic, București, 2003;

Codul Penal Român;

Constituția României;

Legea 302/ 2004;

Legea 224/ 2006;

Acknowledgement

Lucrarea a beneficiat de suport financiar prin proiectul cu titlul “Studii doctorale și postdoctorale Orizont 2020: promovarea interesului național prin excelență, competitivitate și responsabilitate în cercetarea științifică fundamentală și aplicată românească", număr de identificare contract POSDRU/159/1.5/S/140106. Proiectul este cofinanțat din Fondul Social European prin Programul Operațional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane 2007-2013. Investește în Oameni!