Cooperarea Judiciara Internationala In Materie Penala

COOPERAREA JUDICIARA INTERNAȚIONALA ÎN MATERIE PENALA

I. Introducere

Asistența judiciară în materie penală poate fi înțeleasă atât în sens larg, cât și într-un sens restrâns: asistența judiciară în sens larg cuprinde extrădarea, iar asistența judiciară în sens restrâns se referă la transferul procedurilor, transferul persoanelor condamnate, precum și la recunoașterea și executarea hotărârilor.

Asistența judiciară în sens restrâns se referă la sprijinul furnizat de autoritățile judiciare ale unui stat celor ale unui alt stat pentru realizarea anchetelor, comunicarea de citații sau de alte acte de procedură, sau pentru furnizarea de informații.

Asistența judiciară în materie penală este un principiu al cooperării judiciare internaționale. Asistența judiciară se utilizează atunci când un stat este incapabil să demareze o anchetă sau o procedură singur și are nevoie de ajutorul unui alt stat în acest sens, de exemplu, pentru audierea martorilor sau pentru supravegherea persoanelor aflate în deplasare în afara teritoriului statului solicitant.

Odată cu deschiderea frontierelor, criminalitatea transnațională a dobândit o amploare din ce în ce mai mare, singurul instrument eficient de a răspunde acestui fenomen îl constituie cooperarea judiciară internațională în materie penală. În prezent, criminalitatea organizată sub diversele sale forme a depășit limitele teritoriale ale unui singur stat, manifestându-se de cele mai multe ori pe teritoriul mai multor state sau chiar continente. Acest considerent a făcut ca statele lumii să accepte un efort conjugat în lupta împotriva criminalității, sub toate aspectele sale.

Cooperarea judiciară internațională în materie penală este o componentă importantă a capitolului 24 al negocierilor de aderare a României – Cooperarea în domeniul justiției și afacerilor interne. În cadrul procesului de integrare a României în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene s-a stabilit obligativitatea asimilării normelor europene în materia cooperării judiciare.

În calitate de stat membru al Uniunii Europene, România este obligată să-și perfecționeze propriile structuri de cooperare, iar cadrul legislativ trebuie să corespundă necesităților de apărare a cetățenilor, respectând drepturile și libertățile acestora. În încercarea sa de a-și alinia legislația cu cea europeană, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 302/2004, care stabilește cadrul juridic în domeniul cooperării internaționale în materie penală. Astfel, s-a realizat o armonizare a cadrului juridic intern în domeniu cu cele mai noi instrumente comunitare în materie și se asigură și o reglementare unitară a diferitelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală. Datorită formelor noi ale criminalității transnaționale, acquis-ul în domeniul cooperării judiciare internaționale în materie penală se află într-o continuă evoluție. România a ratificat cele mai importante instrumente multilaterale în domeniul asistenței judiciare internaționale în materie penală .

De-a lungul timpului, țara noastră a încheiat numeroase înțelegeri bilaterale privind asistența judiciară internațională în materie penală.

Încă din antichitate, în special în domeniul militar și comercial au existat preocupări privind cooperarea internațională, care cu trecerea timpului s-au dezvoltat și diversificat, în funcție de interesele comune existente la un moment dat între diferite state.

Relațiile internaționale care s-au realizat de a lungul timpului au dus la dezvoltarea societății umane, a statelor și a națiunilor lumii. Principiul respectării independenței și suveranității statelor, precum și a dreptului lor intern a stat la baza cooperării internaționale. Cooperarea statelor s-a efectuat în baza unor instrumente juridice bilaterale sau multilaterale, cu caracter zonal, regional sau universal, reprezentate de acorduri, convenții, tratate etc. Încrederea reciprocă într-un cadru instituțional bine reglementat a constituit apariția și dezvoltarea cooperării internaționale .

În contextul dezvoltării societății, în ansamblul său, s-a conturat tot mai accentuat o creștere a criminalității, atingând apogeul prin proliferarea unor forme ale crimei organizate pe teritoriul mai multor state, cum sunt: cele legate de traficul de droguri sau carne vie, arme, pirateria acvatică și maritimă, acte de terorism etc. Intensificarea și perfecționarea acțiunilor specifice de identificare, prindere și tragere la răspundere penală a autorilor unor infracțiuni constituie un aspect semnificativ în activitatea de prevenire și combatere a criminalității.

În vederea îndeplinirii și ocrotirii scopurilor meschine, organizațiile criminale se folosesc de creșterea turismului internațional, de politica de liberalizare a a emigrației, de expansiunea comerțului liber, de tehnologia avansată în comunicare, și mai ales de tehnica spălării banilor.

Terorismul internațional este un fenomen cu o amploare ridicată în ultimul timp, ce constituie o amenințare la adresa umanității și afectează mai ales siguranța statelor, destabilizând organizații și instituții. Ca atare, prezența criminalității în viața internațională a generat o reacție de solidaritate din partea statelor, conștientizând necesitatea amplificării colaborării lor în lupta împotriva infracționalității și obligându-le să-și acorde asistență juridică reciprocă, să coopereze în descoperirea, reținerea și condamnarea celor ce au încălcat legea penală. Cooperarea judiciară între state are ca scop realizarea unei scăderi a criminalității la limite acceptabile și mai ales sporirea siguranței propriilor cetățeni.

Încercând o definiție a cooperării judiciare internaționale vom spune că este „acea formă de cooperare care vizează activități complexe, prin care guvernele lumii, în scopul reducerii criminalității și creșterii siguranței propriilor cetățeni, acționează împreună, acordându-și ajutor reciproc pentru realizarea unor activități specifice ca: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri în materie penală, recunoașterea și executarea hotărârilor, transferarea persoanelor condamnate, asistență judiciară în materie penală ori alte asemenea forme sau norme stabilite prin legi, tratate, acorduri, convenții sau reciprocitate”.

Potrivit opiniei unui autor „Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală reprezintă un pas important spre integrarea României în spațiul de libertate, securitate și de justiție al Uniunii Europene și un răspuns ferm la noile provocări ale criminalității transnaționale” .

Pentru aplicarea instrumentelor internaționale, mai ales, a Convenției europene de extrădare, încheiată la 13 decembrie 1957, inclusiv a Protocoalelor sale adiționale, din 15 octombrie 1975 și 17 martie Convenției europene de asistență judiciară internațională în materie penală adoptată , din 20 aprilie 1959 și Primul său Protocol adițional, din 17 martie Convenției europene asupra transferării persoanelor condamnate din 21 martie 1983 și a Protocolului său adițional, țara noastră a adoptat: Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, Legea nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală și Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate.

În cadrul Uniunii Europene a fost adoptată în anul 2000 Convenția privind asistența judiciară internațională în materie penală, iar Consiliul Europei a adoptat cel de-al doilea Protocol adițional la această Convenție. De asemenea, au mai fost adoptate Convețiile privind procedurile simplificate de extrădare între statele membre ale Uniunii Europene din 1995 și 1996.

Consiliul Uniunii Europene a adoptat la data de 13 iunie 2002, Decizia – cadru 2002/584/JAI, privind mandatul european de arestare, publicată în Buletinul Oficial al Comunităților Europene la data de 18 iulie 2002. Din momentul aderării României ultimele reglementări arătate sunt obligatorii pentru țara noastră. În conformitate cu prevederile Tratatului Uniunii Europene, decizia – cadru menționată nu are valoare executorie prin ea însăși, ea trebuie transpusă în legislația națională. Prin Legea nr. 302/2004 a fost transpusă în dreptul intern decizia-cadru nr. 584/JAI din 13 iunie 2002 a Consiliului privind mandatul european de arestare și procedurile de predare între statele membre ale Uniunii Europene.

Legea nr. 296/2001 privind extrădarea, Legea nr. 704/2001 privind asistența judiciară internațională în materie penală, precum și Legea nr. 756/2001 asupra transferării persoanelor condamnate în străinătate nu reglementau în mod corespunzător unele aspecte în domeniu și nu conțineau dispoziții armonizate cu instrumentele ce fac parte din acquis-ul comunitar.

Așadar, se impunea modificarea legislației în materia extrădării, a asistenței judiciare internaționale în materie penală, precum și a transferării persoanelor condamnate în străinătate și acest lucru s-a realizat prin adoptarea Legii nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală. Legea nr. 302/2004 abrogă cele trei legi arătate.

Cadrul juridic al principiilor generale ale cooperării judiciare internaționale în materie penală îl constituie art. 3-7 , art.10 și art. 2 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Principiul respectării intereselor fundamentale ale României este reglementat în art. 3 din Legea nr. 302/2004, definit ,,limitele cooperării judiciare”. Acest principiu rezultă din interpretarea textului art. 3 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, în care se arată că, cooperarea internațională în materie penală este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și a altor interese constituționale ale României. Așadar, atunci când printr-o activitate de cooperare judiciară internațională în materie penală se periclitează valorile arătate sau alte valori ale României precizate în Constituție, activitatea de cooperare respectivă nu se poate efectua, chiar dacă sunt îndeplinite toate celelalte condiții. Ca atare, atunci când există o cerere de asistență judiciară internațională în materie penală, dar și când statul român formulează prin organismele competente o astfel de cerere, trebuie sa avem în vedere, în primul rând, interesele precizate. Suveranitatea, securitatea și ordinea publică internă semnifică valori fundamentale ale statului de drept, consacrate și în alte documente internaționale și utilizate de majoritatea statelor lumii în relațiile lor.

Principiul preeminenței dreptului internațional este reglementat în mod expres în art. 4 din Legea nr. 302/2004 republicată. Articolul menționat stabilește că prevederile Legii nr. 302/2004 se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situațiile nereglementate.

Conform acestui principiu, nu se aplică dispozițiile legii interne atunci când prin convenții internaționale sau prin orice alte instrumente juridice internaționale există o reglementare diferită. De asemenea, subsidiaritatea legii interne se păstrează și în cazul reglementărilor internaționale speciale, cum ar fi : statutele tribunalelor penale internaționale.

În art. 4 alin.(2) din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală se precizează că, cooperarea cu un tribunal penal internațional sau o organizație internațională publică, în conformitate cu dispozițiile în materie ale unor instrumente internaționale speciale, cum sunt statutele tribunalelor penale internaționale, se examinează printr-o procedură legală distinctă, prevederile Legii nr. 302/2004 putând fi aplicate în mod corespunzător, în completare, dacă este necesar.

Principiul reciprocității și curtoaziei internaționale este precizat în art. 5 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală și stabilește posibilitatea efectuării unor acte de cooperare de către România cu alte state. În conformitate cu prevederile art. 5 alin.(1) din Legea nr. 302/2004, atunci când nu există o convenție internațională referitor la cooperarea internațională, aceasta se poate îndeplini în virtutea curtoaziei internaționale, la cererea transmisă pe cale diplomatică și cu asigurarea scrisă a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat.

În situația arătată, dreptul comun pentru autoritățile judiciare române privind verificarea realizării condițiilor de operare a formei de asistență judiciară solicitată îl constituie Legea nr. 302/2004.

În art. 5 alin.(3) din Legea nr. 302/2004 sunt stabilite situațiile în care statul român poate da curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, chiar și în lipsa reciprocității.

Potrivit dispozițiilor art. 6 din Legea nr. 302/2004, atunci când statul român formulează o cerere în condițiile precizate mai sus, în baza curtoaziei internaționale, asigurarea reciprocității va fi dată de către ministrul justiției, pentru fiecare caz, ori de câte ori va fi necesar, dar numai la cererea motivată a autorității judiciare române competente.

În art. 7 din Legea nr. 302/2004 este reglementată efectuarea cererilor adresate autorităților române, care se îndeplinesc potrivit normelor interne de drept procesual penal, atunci când în Legea nr. 302/2004 nu se stabilește altfel.

Cadrul juridic al principiului non bis in idem îl constituie art. 10 din Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală.

Acest principiu este desemnat prin adagiul latin non bis in idem și presupune aplicarea unei singure sancțiuni pentru o singură faptă ilicită; cel ce a nesocotit prin conduita sa ordinea de drept va răspunde o singura dată pentru fapta ilicită, căci unei încălcări a legii îi corespunde o singură sancțiune juridică.

În conformitate cu prevederile art.10 alin.(1) din Legea nr. 302/2004, republicată, cooperarea judiciară internațională nu este admisibilă dacă în România sau în orice alt stat s-a realizat un proces penal pentru aceeași faptă și dacă: s-a dispus achitarea sau încetarea procesului penal printr-o hotărâre judecătorească definitivă; pedeapsa aplicată în cauză, prin hotărâre definitivă de condamnare, a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

La alin.(2) al aceluiași articol din Legea nr. 302/2004 se stipulează faptul că prevederile de la aliniatul 1 nu se aplică dacă asistența este solicitată pentru revizuirea hotărârii definitive, dar numai pentru unul din motivele care justifică promovarea uneia din căile extraordinare de atac menționate de Codul de procedură penală al României.

Dacă un tratat internațional la care România este parte prevede dispoziții mai favorabile din punct de vedere al principiului non bis in idem conform art. 10 alin (3) din Legea nr. 302/2004 dispozițiile de la aliniatul 1 al aceluiași articol nu se aplică.

În literatura de specialitate se afirmă, de asemenea, că regula amintită este de ordine publică, motiv pentru care trebuie examinată de instanțele de judecată și de organele de urmărire penală din oficiu, iar acestea trebuie să înceteze procesul penal când constată că sunt ocazionate încălcări ale regulii.

Prin Legea nr. 224 din 1 iunie 2006, de modificare și completare a Legii nr. 302/2004 a introdus alin. (3) la art.10. Principiul non bis in idem are o importanță deosebită pentru respectarea drepturilor omului și este universal recunoscut de majoritatea statelor cu regimuri politice democratice. De asemenea, principiul enunțat mai sus este expres prevăzut în documente internaționale, cum ar fi: Convenția europeană de extrădare, Convenția europeană privind transferul de proceduri în materie penală, Convenția de aplicare a Acordului Schengen.

Fără îndoială, activitatea cea mai eficientă în ceea ce privește conturarea elementelor principiului non bis in idem (ne bis in idem în referirile din cadrul Uniunii Europene) este cea desfășurată de Curtea de Justiție a Uniunii Europene. Aceasta s-a pronunțat pentru prima dată în legătură cu incidența principiului în materie penală în anul 2003, iar de atunci domeniul este cel mai consistent din jurisprudența instanței judiciare europene. Au fost pronunțate hotărâri cu privire la chestiuni precum interpretarea noțiunii de „soluționat definitiv”, consecințele pentru instanța dintr-un stat membru a achitării unui inculpat din cauza prescrierii acțiunii penale, interpretarea noțiunilor de “aceleași fapte” și „autoritate de lucru judecat”, domeniul de aplicare al principiului non bis in idem în situația în care autoritățile judiciare renunță să inițieze urmărirea penală exclusiv pe motivul că un alt stat membru a inițiat o procedură similară, etc.

Importanța respectării principiului non bis in idem este admisă la nivelul Uniunii Europene și în decembrie 2005 Comisia a elaborat și publicat o „Carte verde asupra conflictelor de competențe și principiului ne bis in idem în cauzele penale” în care se exprimă intenția ca în această materie să se creeze un mecanism de alocare a cauzelor în competența adecvată. Un astfel de mecanism ar facilita evitarea situațiilor de bis in idem și ar fi de natură să susțină aplicarea principiului recunoașterii reciproce. Pentru ca un astfel de mecanism să devină funcțional este obligatoriu se pornească de la două premise. În primul rând, autoritățile competente trebuie să devină conștiente de procedurile sau deciziile pronunțate sub altă jurisdicție, motiv pentru care trebuie să li se permită sau poate chiar să fie obligate să schimbe informații relevante. În al doilea rând, odată ce au devenit conștiente de activitățile judiciare desfășurate de cealaltă parte, organele competente trebuie să aibă posibilitatea de a se abține de la declanșarea urmăririi sau să oprească pe cea existentă, pentru simplul motiv că acea faptă este urmărită în alt stat.

Așa cum este și firesc, Cartea verde a ocazionat luări de poziție în literatura de specialitate, și deși este un obiectiv pe termen lung, care va înregistra multe piedici și opoziții, este în opinia noastră o modalitate de a dezvălui și poate chiar de a invita la reflecție cu privire la modul în care se dorește a fi rezolvată problema respectării principiului non bis in idem în domeniul penal. În acest context, credem că se impune o reconsiderare a acestuia și la nivelul dreptului și doctrinei românești. Argumentele în sprijinul reconsiderării sunt cele care privesc unele abordări tradiționale care nu mai sunt adecvate cu noul peisaj al cooperării judiciare și polițienești în materie penală, mai ales după intrarea în vigoare a Tratatului de

În general, se acceptă că principiul non bis in idem are două componente: nemodebet bis vexari pro pro una et eadem causa (nimeni nu trebuie să fie urmărit de două ori pentru aceeași infracțiune) și nemo debet bis punir pro uno delicto (nimeni nu trebuie să fie sancționat de două ori pentru aceeași faptă). Din susținerea doctrinară românească se observă că în procedura penală românească doar ce-a de-a doua componentă este însușită, principiul fiind considerat încălcat atunci când au fost aplicate două sancțiuni pentru aceeași faptă, fără să se mai aibă în vedere și prima componentă, cea legată de urmărirea dublă pentru aceeași faptă.

Cu toate acestea, în jurisprudența Curții de Justiție a Uniunii Europene, așa cum am subliniat, s-a statuat că o decizie luată de un reprezentat al ministerului public dintr-o țară este opozabilă unui organ de același nivel într-un alt stat, chiar dacă nu s-a ajuns în fața unei instanțe judecătorești pentru a se stinge raportul juridic de drept procesual penal. Date fiind cele subliniate anterior, apreciem că este oportună o reconsiderare a aprecierilor din doctrină, dar și a legislației pentru a permite respectarea ambelor componente ale principiului non bis in idem.

În literatura de specialitate românească se arată că nu operează autoritatea de lucru judecat în situația în care există identitate de fapte materiale, dar fapta este calificată diferit sub aspectul naturii juridice: odată ca și contravenție și apoi ca infracțiune. Aceasta deoarece, în condițiile judecării faptei ca o contravenție nu s-a exercitat o acțiune penală care are ca obiect tragerea la răspundere penală a celui care a săvârșit o infracțiune și, în consecință, nici acțiunea penală nu s-a putut stinge. Acțiunea penală nefiind stinsă, nu poate opera ca impediment pentru punerea ei în mișcare existența unei hotărâri definitive a instanței civile prin care, pentru aceeași faptă, s-a aplicat făptuitorului o sancțiune contravențională.

O astfel de afirmație va trebui reconsiderată datorită unor statuări ale Curții Europene a Drepturilor Omului.

Principiul confidențialității este stipulat expres în art. 12 din Legea nr. 302/2004.

În conformitate cu dispozițiile articolului arătat, statul român are obligația de a asigura, pe cât posibil, la cererea statului solicitant confidențialitatea cererilor care îi sunt adresate în domeniile prevăzute de Legea nr. 302/2004 și a actelor anexate acestora. Dacă din diverse motive,confidențialitatea nu poate fi asigurată, statul român are obligația să înștiințeze statul străin, care va decide.

Din interpretarea articolului arătat se deduce că acest principiu nu se aplică fiecărui caz în parte, ci numai unora, și anume, la solicitarea statului străin.

În cazul în care statul solicitant nu cere asigurarea confidențialității, dar interesele operative o cer, respectiv confidențialitatea este generată de prinderea persoanei căutate și de evitarea posibilității de dispariție a acesteia, trebuie respectat principiul enunțat.

Momentul extrem de important pentru România, care a generat multiple consecințe pe plan juridic, l-a constituit intrarea în Uniunea Europeană. După intrarea României în Uniunea Europeană s-a realizat amplificarea și extinderea cooperării judiciare în domeniu între mai multe state, având în vedere existența infracțiunilor cu caracter transfrontalier, libera circulație a cetățenilor, apariția unor cauze penale complexe pentru soluționarea cărora este nevoie de schimb operativ de date și informații între țările pe teritoriul cărora au fost săvârșite infracțiunile sau pe teritoriul cărora s-au refugiat infractorii.

În prezent, țara noastră dispune de un cadru juridic adecvat pentru cooperarea judiciară în materie penală, concretizat în tratate bilaterale, convenții multilaterale, dar este nevoie de o aplicare rapidă a acestora.

România a înregistrat progrese în domeniul cooperării judiciare în materie penală și a armonizat legislația sa cu cea europeană.

Totuși, din analiza legislației românești se observă necesitatea unor modificări legislative viitoare în materie. Implementarea în practică a instrumentelor noi de cooperare judiciară s-a realizat cu dificultate de către autoritățile care își desfășoară activitatea în domeniul cooperării judiciare în materie penală.

II. Prezentarea succintă a Convenției din 29 mai 2000 privind asistența reciprocă în materie penală dintre statele membre ale UE și a Protocolului din 16 octombrie 2001 la această Convenție.

Convenția din 29 mai 2000 privind asistența reciprocă în materie penală dintre statele membre ale U.E. (J.O. C 197 din 12.7.2005, în cele ce urmează Convenția din 2000), care a intrat în vigoare în data de 23 august 2005, precum și Protocolul din 16 octombrie 2001 la această Convenție (J.O. C 326 din 21.11.2001, în cele ce urmează: Protocolul din 2001), care a intrat în vigoare în data de 5 octombrie 2005, marchează etape importante în dezvoltarea asistenței judiciare în cadrul U.E.

Aceste instrumente au scopul de a completa instrumentele existente ale Consiliului Europei și pe cele multilaterale, și în special:

• Convenția Europeană din 20 aprilie 1959 privind asistența reciprocă în materie penală (în cele ce urmează: Convenția din 1959 privind Asistența Reciprocă),

• Protocolul său adițional din 17 martie 1978 (în cele ce urmează: Protocolul din 1978),

• Tratatul din 27 iunie 1962 privind extrădarea și asistența reciprocă în materie penală dintre Regatul Belgiei, Marele Ducat al Luxemburgului și Regatul Olandei, modificat prin Protocolul din 11 mai 1974 (în cele ce urmează Tratatul Benelux).Tratatul Benelux se aplică în contextul relațiilor dintre statele membre ale Uniunii Economice Benelux; nu a fost niciodată aplicabil României.

Ulterior a fost adoptat cel de-al Doilea Protocol Adițional din 8 noiembrie 2001 din 1959 privind Asistența Reciprocă.

Titlul I al Convenției din 2000 („Prevederi generale”) analizează maniera în care noile elemente introduse prin aceasta relaționează cu o serie de aspecte de asistență judiciară „tradițională”, apoi se referă la prevederile generale ale Convenției din 2000 care descriu legătura cu celelalte instrumente ale asistenței judiciare, domeniul său de aplicare, executarea și transmiterea solicitărilor de asistență judiciară și autoritățile competente. Sunt discutate formele concrete de asistență reciprocă prevăzute în Convenția din 2000, cum ar fi livrările supravegheate, echipele comune de anchetă, anchetele sub acoperire și alte forme de asistență.

Din cauza diferențelor existente între procedurile naționale, informațiile culese într-o țară nu pot uneori să fie exploatate într-o altă țară. Acest lucru se întâmplă atunci când metoda utilizată pentru culegerea informațiilor nu este prevăzută de procedurile naționale. Este motivul pentru care Convenția 2000 prevede că statul solicitant poate să solicite statului destinatar să se conformeze la anumite formalități sau exigențe în materie de procedură, care sunt esențiale în cadrul legislației naționale.

Absența abordării birocratice va facilita cooperarea. Cererile de întrajutorare și comunicările trebuie deci să fie adresate direct autorităților judiciare care au competență teritorială. Totuși, în anumite cazuri, documentele vor putea fi transmise sau returnate prin intermediul unei autorități centrale. Cererile urgente se pot face prin Interpol sau prin orice alt organism competent.

Schimbul liber (adică fără cerere prealabilă) de informații și mecanisme care utilizează mijloacele de comunicare moderne, cum ar fi videoconferința și teleconferința, vor facilita cooperarea între autoritățile judiciare cu privire la infracțiunile penale și administrative.

Asistența judiciară poate fi solicitată în următoarele cazuri:

în vederea predării autorităților competente dintr-un stat care le solicită a obiectelor care au fost furate sau obținute prin mijloace criminale și care au fost găsite într-un alt stat membru;

pentru transferarea temporară pe teritoriul unui stat membru în care este condusă ancheta a unei persoane deținute pe teritoriul unui alt stat membru;

pentru audierile prin videoconferință;

pentru audierile prin teleconferință;

pentru a permite predări supravegheate pe teritoriul unui stat membru în cadrul unor anchete penale cu privire la infracțiuni susceptibile să genereze o extrădare. Aceste predări trebuie să fie conduse și urmărite de autoritățile competente ale statului membru solicitat;

două state membre sau mai multe ale Uniunii Europene pot forma o echipă comună de anchetă cu un scop specific și pentru o perioadă limitată de timp;

anchete discrete pot, de asemenea, fi conduse de agenți ai unui stat membru (sau de agenți naționali) care acționează în secret sau sub acoperire, cu condiția ca legile și procedurile naționale din statele membre în care are loc ancheta să fie respectate;

pentru a permite autorităților competente ale unui stat membru să solicite unui alt stat membru interceptarea telecomunicațiilor. Comunicațiile pot fi fie interceptate și transmise direct autorităților competente ale statului solicitant, fie înregistrate în vederea transmiterii lor ulterioare. Aceste cereri trebuie să fie în conformitate cu legile și procedurile naționale ale statelor membre implicate.

Convenția din 2000 are drept scop facilitarea asistenței reciproce dintre autoritățile statelor membre, prin intermediul creșterii vitezei de reacție și a eficacității, de exemplu datorită prevederii audierilor prin videoconferință și prin dezvoltarea instrumentelor existente, cum ar fi extinderea asistenței judiciare către anumite tipuri de proceduri administrative.

La data de 16 octombrie fost adoptat un Protocol privind cooperarea reciprocă în materie de informații referitoare la tranzacțiile bancare, în vederea luptei împotriva spălării capitalurilor și a criminalității financiare. Acest Protocol este parte integrantă a Convenției 2000.

Complexitatea juridică a asistenței judiciare este o consecință a acumulării de reglementări internaționale și naționale care trebuie aplicate în același timp: autoritățile solicitante trebuie să stabilească în fiecare situație care este instrumentul aplicabil, să verifice dacă există prevederi mai favorabile și, în ceea ce privește convențiile multilaterale, să identifice părțile, precum și posibilele declarații sau comunicări cu privire la modalitățile de transmitere și limbile acceptate.

La nivelul dreptului internațional, există mai mult de 20 de instrumente multilaterale care se referă la asistența judiciară din cadrul Consiliului Europei și al Națiunilor Unite. Cele mai importante sunt enumerate mai jos:

Instrumente multilaterale

• Convenția din 1959 privind asistența reciprocă ratificată de peste 30 de state. Acoperă toate formele de asistență judiciară și furnizează posibilitatea refuzului asistenței în situația infracțiunilor politice sau fiscale (ultimul motiv de refuz a fost îndepărtat prin Protocolul din 1978), a încălcării suveranității sau din rațiuni de ordine publică. Comisiile rogatorii sunt transmise prin intermediul Ministerului Justiției, în timp ce alte cereri pot fi comunicate direct.

Convenția din 1959 are întâietate față de tratatele bilaterale privind asistența reciprocă în materia penală dintre părți, cu excepția situației în care alte convenții bilaterale sau multilaterale reglementează aspecte specifice ale asistenței reciproce într-un anumit domeniu. Noile acorduri bilaterale sau multilaterale privind asistența reciprocă în materie penală pot fi încheiate de părți doar în scopul completării Convenției din 1959 sau al facilitării aplicării acesteia (Articolul 26).

• Protocolul din 1978 din 1959 cu privire la asistența reciprocă, care încă nu a fost ratificat de toate statele membre ale Consiliului Europei.

Lărgește sfera cooperării internaționale la trimiterea documentelor referitoare la executarea unei pedepse și la măsuri similare (suspendarea executării unei pedepse, liberarea condiționată, amânarea executării unei pedepse sau întreruperea executării acesteia).

• Cel de-al doilea Protocol adițional din 8 noiembrie 2001 din 1959 privind asistența reciprocă a început să fie ratificat în februarie 2007:Albania, Bulgaria, Republica Cehă, Danemarca, Estonia, Letonia, Lituania, Polonia,Portugalia, România, Elveția, Slovacia, Israel.

Protocolul prevede comunicarea directă dintre autorități și este baza mai multor forme de cooperare, cum ar fi audierile video sau conferințele prin telefon, observațiile transfrontaliere, echipele comune de anchetă, livrările supravegheate și anchetele sub acoperire.

• Convenția Consiliului Europei din 8 noiembrie 1990 privind spălarea, percheziția,indisponibilizarea și confiscarea produselor infracțiunii.

• Convenția Europeană din 27 ianuarie 1997 privind suprimarea terorismului.

• Convenția Consiliului Europei din 16 mai 2005 privind prevenirea terorismului.

• Convenția de Drept penal din 27 ianuarie 1999 privind corupția.

Textele Convențiilor precum și lista actuală a ratificărilor și declarațiile pot fi vizualizate la următoarea adresă de internet: http://conventions.coe.int/.

• Convenția ONU din 19 decembrie 1988 împotriva traficului ilegal de substanțe narcotice și psihotrope.

• Convenția ONU din 15 noiembrie 2000 împotriva crimei organizate transfrontaliere și Protocoalele acesteia.

• Convenția ONU din 31 octombrie 2003 împotriva corupției.

Textele multor Convenții ONU în ceea ce privește materia penală, precum și o listă a ratificărilor actuale pot fi citite la următoarea adresă de internet: www.unodc.org/unodc/en/drug_and_crime_conventions.html.

În afara instrumentelor multilaterale, România a încheiat circa 20 de tratate bilaterale privind furnizarea de asistență judiciară reciprocă în materie penală.

Tratate bilaterale

• Albania, Algeria, Belgia, Bosnia și Herțegovina, Bulgaria, Canada, Republica Cehă, China, Coreea de Nord, Croația, Cuba, Egipt, Franța, Grecia, Italia, Maroc, Republica Moldova, Polonia, Rusia, Republica Socialistă Federală Iugoslavia (aplicabil statelor succesoare), Siria, Slovacia, SUA, Tunisia, Ungaria.

O listă actualizată a tratatelor bilaterale este disponibilă la următoarea adresă de internet:www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_asistentapenala_bilaterale.

Cadrul juridic național în ceea ce privește asistența judiciară este reprezentat de Legea nr. 302/2004 modificată prin Legea nr. 224/2006, Ordonanța de urgență a Guvernului nr. 103/2006 și Legea nr. 222/2008, precum și de Codul de Procedură Penală (în conformitate cu articolul 7 al Legii nr. 302/2004 modificate, solicitările trimise autorităților române sunt îndeplinite conform regulilor de drept penal procedural, în condițiile în care Legea nr. 302/2004 modificată nu prevede altfel). Prevederile naționale sunt subsidiare acordurilor internaționale (articolele 4 aliniat 1 și 5 din Legea nr. 302/2004 modificată).

III.1. Necesitatea cooperării judiciare internaționale in materie penala

În situația globalizării fenomenului infracțional criminalitatea a depășit granițele naționale, ceea ce a făcut ca legislațiile statelor să nu mai poată contribui în mod eficient la combaterea acestui flagel, fiind necesare măsuri pe plan internațional. Un asemenea demers este greu de realizat întrucât normele dreptului penal au caracter intern, iar crearea unui drept penal internațional a fost contestat de unii autori și acceptat de alții.

Având în vedere acest aspect, unii autori nu concepeau posibilitatea unui drept penal internațional, întrucât nu există o organizație juridică a comunității internaționale, care presupune o putere superioară suveranității fiecărui stat competentă să impună o ordine juridică comună, opinie exprimată și de alți autori, cum ar fi: Manzini, Maggtore, Bettiol, Garraud etc. Această realitate a fost recunoscută și prin tratatele instituționale ale Comunităților Europene.

Totuși, realitățile concretizate de după cel de-al doilea război mondial au impus instituirea unor tribunale internaționale pentru judecarea marilor criminali de război, cum a fost Tribunalul de , prin rezoluția ONU 808 din 22 februarie 1993 s-a creat Tribunalul Internațional, cu sediul , pentru judecarea persoanelor prezumate responsabile de încălcarea gravă a dreptului umanitar internațional, fapte comise pe teritoriul fostei Yugoslavii după 1991.

De asemenea, a apărut ideea regionalizării dreptului penal internațional, susținută la colocviul Asociației Internaționale de Drept Penal ținut în luna septembrie 1992, acest prilej s-a admis că termenul „regionalizare” are în vedere dezvoltarea modalităților de colaborare internațională între cel puțin trei state independente aparținând unei entități geografice determinate.

Astfel, una dintre aceste modalități se referă la crearea unui drept penal european care, în viziunea unor autori este constituit dintr-un ansamblu de norme penale (substanțiale, procedurale, penitenciare), comune unor state din Europa, folosite în lupta împotriva criminalității și mai ales, în lupta împotriva criminalității transnaționale organizate. Pornind de la această definiție, unii autori s-au întrebat dacă un drept penal european corespunde unei necesități, invocându-se mai multe obstacole.

Un prim obstacol, îl constituie ideea de suveranitate și pe acest plan se susține că înfăptuirea justiției penale este un atribut al suveranității și deci nu se poate realiza decât în cadrul național.

Al doilea obstacol, provine din particularitățile naționale ale dreptului penal și mai ales ale procedurii penale. După cum se știe, în Europa există două sisteme, unul al dreptului penal continental, născut din dreptul penal roman și altul denumit „common law” reprezentat de Anglia.

Deși aceste obstacole sunt reale, cu timpul se vor estompa și după intrarea în vigoare a Tratatului de la 1 dec. 2009, cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene, potrivit art. , se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în anumite domenii.

În acest scop, Parlamentul European și Consiliul au adoptat măsuri privind:

– instituirea unor norme și proceduri care să asigure recunoașterea, în întreaga Uniune a tuturor categoriilor de hotărâri judecătorești și decizii judiciare;

– prevenirea și soluționarea conflictelor de competența statelor membre;

– sprijinirea formării profesionale a magistraților și a personalului din justiție;

– facilitarea cooperării dintre autoritățile judiciare ale statelor membre în materie de urmărire penală și de executare a deciziilor.

Reținem de asemenea, Parlamentul European și Consiliul pot stabili potrivit art. 69 B din același Tratat, norme cu privire la definirea infracțiunilor și a sancțiunilor în domenii ale criminalității de o gravitate deosebită de dimensiune transfrontalieră ce rezultă din natura sau impactul acestor infracțiuni ori din nevoia specială de a le combate pornind de la o bază comună. Aceste domenii ale criminalității sunt următoarele: terorismul, traficul de persoane și exploatarea sexuală a femeilor și a copiilor, traficul ilicit de droguri, traficul ilicit de arme, spălarea banilor, corupția, contrafacerea mijloacelor de plată, criminalitatea organizată.

Concluzionând, prin art. 69 E alin. 1 din Tratat se prevede posibilitatea înființării unui Parchet European, competent de a cerceta, de a urmări și de a trimite în judecată, după caz, în colaborare cu EUROPOL, autorii și coautorii infracțiunilor care aduc atingere intereselor financiare ale Uniunii. Parchetul European exercită în fața instanțelor competente ale statelor membre acțiunea publică în legătură cu aceste infracțiuni. Prin regulamente se stabilesc statutul Parchetului European, condițiile de exercitare a atribuțiilor acestuia, procedura aplicabilă activităților sale, precum și normele care reglementează admisibilitatea probelor și normele aplicabile controlului jurisdiccional al actelor de procedură adoptate în exercitarea atribuțiilor sale. Atribuțiile Parchetului European pot fi extinse de Consiliu pentru a include combaterea criminalității de dimensiune transfrontalieră.

Prevederi importante fac obiectul art. 69 D care stabilesc misiunea Eurojust de a susține și consolida coordonarea și cooperarea dintre autoritățile naționale de cercetare și urmărire penală în legătură cu formele grave de criminalitate care afectează două sau mai multe state membre care impun urmărirea penală pe baze comune, fiind determinate atribuțiile acestei instituții.

În fine, Parlamentul European și Consiliul pot stabili măsuri pentru a încuraja și sprijini acțiunea statelor membre în domeniul prevenirii criminalității, armonizarea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre.

Putem ajunge la convingerea că transpunerea în practică a prevederilor Tratatului de va crea condițiile unei bune cooperări judiciare în materie penală ia nivelul Uniunii Europene, ceea ce ar putea duce la conturarea unui drept penal european.

III.2. Forme ale cooperării internaționale in materie penală

Formele pe care le îmbracă cooperarea internațională sunt diverse și se realizează deopotrivă prin mijloace de drept penal și de drept procesual penal:

Ca mijloace ale dreptului penal, unii autori rețin următoarele:

• încriminarea și sancționarea în legea internă (Codul penal și legile speciale cu dispoziții penale) a faptelor periculoase, pentru care România s-a angajat prin tratate internaționale să le încrimineze și să le sancționeze (delicta iuris gentium);

• recunoașterea prin normele dreptului penal a unor efecte ale hotărârilor judecătorești pronunțate de instanțe ale altor state, cum ar fi computarea pedepselor și măsurilor preventive executate în afara țării (art. . pen. 2009) și recidiva în materie internațională (art. 41 alin. 3 din același cod);

• asistența juridică internațională realizată prin extrădare și prin alte forme de asistență (art. . pen.);

Ca mijloace de drept procesual penal, folosite în cooperarea internațională sunt menționate: comisia rogatorie internațională (art. 514-. pr. pen. 1968) și recunoașterea hotărârilor penale sau a actelor juridice străine (art. 519-. pr. pen.).

În noile reglementări, reținem că Noul Cod de procedură penală din 2010 consacră numai două articole (art. 548-549) procedurii privind cooperarea judiciară internațională.

Primul articol (548) cuprinde dispoziții generale, potrivit cărora cooperarea judiciară internațională va fi solicitată sau acordată în conformitate cu dispozițiile tratatelor internaționale interesând cooperarea judiciară în materie penală la care România este parte, precum și dispoziții cuprinse în legea specială (nr. 302/2004, cu modificările ulterioare) și în prezentul capitol, dacă în tratatele internaționale nu se prevede altfel.

Actele membrilor străini detașați ai unei echipe comune de anchetă efectuate în baza și conform acordului încheiat și dispozițiilor conducătorului echipei au o valoare similară actelor efectuate de către organele de urmărire penală române.

Al doilea articol (549) se referă la executarea dispozițiilor civile dintr-o hotărâre judecătorească penală străină care se face potrivit regulilor prevăzute pentru executarea hotărârilor civile străine.

III.3. Cooperarea României pe plan internațional privind combaterea fenomenului infracțional

La momentul actual cooperarea judiciară internațională în materie penala reprezintă o necesitate stringent asumată de majoritatea statelor,care poate conduce la obținerea unor succese importante în lupta împotriva criminalității transfrontaliere.

La nivelul UE s-au creat structuri specializate,atât pentru prevenirea și combaterea criminalității transfrontaliere cât și pentru identificarea, prinderea și tragerea la răspundere penala a autorilor unor infracțiuni care se sustrăgeau. Simplificarea procedurilor de extrădare, prin introducerea mandatului european de arestare, reprezintă un exemplu elocvent din acest punct de vedere.

Crearea unui spațiu de libertate,securitate și justiție,deziderat declarat și asumat de Uniunea Europeană nu se poate realiza decât în contextul perfecționării cooperării judiciare în materie penala între statele membre.

Aderarea României începând cu 1 ianuarie 2007 implică o serie de noi obligații, impuse de altfel de statutul Uniunii,obligații axate în principal pe necesitatea contribuirii la asigurarea unui spațiu european de libertate, securitate și justiție la standarde înalte.

În acest context,România a devenit țară graniță a UE, având misiunea de a asigura granița externă a statelor comunitare împotriva imigrației ilegale, a traficului de arme,droguri ori a celui de carne vie.

Extinderea spațiului Schengen,care va include și România, va crea noi facilități pentru deplasarea ușoară,fără riscuri a elementelor infractoare dintr-un colt în altul al Europei.

Armonizarea incriminării unor fapte de pericol, precum și a procedurilor de descoperire, cercetare și judecare la nivelul statelor membre,va permite realizarea în mai bune condiții a climatului de siguranța civică.

Dacă la nivelul României, până la aderarea , ascunderea elementelor infractoare viza ca locație numai teritoriul țării sau în unele cazuri, cu riscuri, alte țări prin trecerea frauduloasă a graniței, acum, mai ales în perspectiva integrării în spațiul Schengen, fuga acestora și ascunderea lor pe teritoriul altor state membre este mult mai simplă, fără a implica nici un risc. În același timp și țara noastră poate deveni un spațiu în care să se refugieze pentru a scăpa de consecințele legii, alte elemente infractoare din alte țări din cadrul UE,ori din alte state care nu fac parte din Uniune sau chiar de pe alte continente.

În ultimii ani, aceste forme complexe de manifestare a criminalității au depășit granițele unui singur stat manifestându-se în majoritatea cazurilor pe teritoriul mai multe state sau continente.

Chiar dacă, destul de greu, statele lumii cunoscute cu regimuri democratice au înțeles totuși, că singura posibilitate de realizare a unui control mai eficient sub aspect preventiv este cea legată de realizarea unei cooperări judiciare internaționale corespunzătoare.

La momentul actual, dar și în perspectivă,cea mai gravă amenințare la adresa existenței umanității este reprezentată de recrudescența terorismului internațional, fenomen care a luat o amploare fără precedent, afectând deseori siguranța statelor, destabilizând economii naționale,organizații și instituții, rasfrângându-se implicit asupra populației civile, panicată, speriată și indignată de mijloacele crude și josnice folosite de teroriști.

Evenimentele sângeroase din ultimii ani culminând cu lovitura dată SUA la 11 septembrie 2001 de către membrii rețelei teroriste “Al-Quaida” condusă de miliardarul Osama ben-Laden (considerat răspunzător și de atacurile cu bombe asupra ambasadelor americane din Kenia și Tanzania), au împânzit și conștientizat în același timp întreaga umanitate.

În ultimii ani cooperarea judiciară internațională a cunoscut noi și diversificate forme, unele legiferate prin norme juridice interne altele prevăzute în diferite tratate și convenții internaționale.

În actuala legislație a României formele de cooperare judiciară internațională sunt prevăzute în Legea 302/2004 și acestea sunt: extrădarea, predarea în baza unui mandat european de arestare, transferul de proceduri în materie penala, recunoașterea și executarea hotărârilor, transferul persoanelor condamnate, asistența judiciară în materie penală precum și alte forme de cooperare.

Aplicarea acestei legi este subordonată protecției intereselor de suveranitate, securitate, ordine publică și al altor interese ale României, definite prin Constituție.

Această lege se aplică în baza și pentru executarea normelor interesând cooperarea judiciară în materie penală, cuprinse în instrumentele juridice internaționale la care România este parte, pe care le completează în situații nereglementate.

Potrivit art. 5 din acest act normativ ,în lipsa unei convenții internaționale, cooperarea judiciară se realizează pe cale diplomatică de către statul solicitant, și cu asigurarea scrisa a reciprocității dată de autoritatea competentă a acelui stat. În acest caz, legea constituie dreptul comun în materie pentru autoritățile judiciare române.

Lipsa reciprocității nu împiedică să se dea curs unei cereri de asistență judiciară internațională în materie penală, daca aceasta se dovedește necesară: datorită naturii faptei sau nevoii de a lupta împotriva anumitor forme grave ale criminalității;de asemenea dacă poate contribui la îmbunătățirea situației inculpatului sau condamnatului sau la reintegrarea sa socială, ori va putea servi la clarificarea situației judiciare a unui cetățean român.

Cooperarea judiciară va putea fi însă refuzată dacă: procedura penală din statul solicitant nu îndeplinește sau nu respectă condițiile Convenției europene pentru apărarea drepturilor omului și a libertăților fundamentale; există motive serioase să se creadă că asistența judiciară este solicitata în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motiv de rasă,religie,sex,naționalitate,limbă,opinii politice etc; situația persoanei riscă să se agraveze din unul din motivele enunțate anterior; cererea este formulată într-o cauză aflata pe rolul unor tribunale extraordinare,altele decât cele constituite prin instrumentele internaționale pertinente,sau în vederea exercitării unei pedepse aplicate de un asemenea tribunal.

Necontestând importanța niciuneia dintre aceste forme de cooperare mi-am propus să acord o mai mare atenție asistenței judiciare în materie penala.

Este îndeobște cunoscut că frontierele nu mai reprezintă de mult un obstacol în calea infractorilor. Din păcate, ele mai reprezintă încă o bariera în calea autorităților de aplicare a legii. Astfel,de exemplu, ca o consecință a suveranității statelor și a principiului teritorialității legii penale, o autoritate judiciară din România nu poate confisca nemijlocit o sumă de bani aflată într-un cont bancar din străinătate. Cum până și între statele membre ale UE suveranitatea statelor rămâne una din limitele cooperării împotriva criminalității,singura soluție este asistența pe care statele și-o acordă reciproc în combaterea infracționalității.

Conceptul de asistență judiciară internațională în materie penală are în literatura juridica,două accepțiuni:

În sens larg, prin asistență judiciară internațională se înțelege asistența oferită în general, în cadrul luptei împotriva infracționalității; în această accepțiune se include:cooperarea organelor de poliție judiciară, comisiile rogatorii internaționale în materie penală, recunoașterea hotărârilor judecătorești,extrădarea etc.

În sens restrâns, asistența judiciară internațională se referă la asistența juridică cu caracter judiciar prin care se înțelege asistența pe care organele judiciare dintr-un stat o acordă în cursul procesului penal organelor judiciare din statul în care are loc activitatea judiciară și care constă în efectuarea, predarea sau comunicarea unor acte procedurale necesare soluționării acelei cauze.

Așadar trebuie să reținem că asistența judiciară internațională stricto sensu include comunicarea de acte judiciare,comisiile rogatorii,precum și mijloacele moderne de investigare: audierile prin videoconferințe, echipele comune de anchetă, livrările controlate, transmiterea spontană de informații, supravegherea transfrontalieră etc., iar lato senso din asistența judiciară în materie penala fac parte și transferul de proceduri și recunoașterea hotărârilor.

Deși pe fondul creșterii criminalității transfrontaliere prin dezvoltarea transporturilor și posibilităților reale de deplasare ele elementelor infractoare, majoritatea specialiștilor în domeniu apreciau că singura posibilitate de prevenire și combatere a acestui flagel o reprezintă cooperarea între toate statele lumii, totuși pași importanți în acest domeniu nu s-au realizat decât începând cu cea de-a doua jumătate a secolului trecut.

În cea de-a doua jumătate a secolului trecut, creșterea criminalității transfrontaliere a determinat implicit o anumită intensificare a eforturilor statelor lumii pentru realizarea unei asistențe judiciare cât mai eficiente, cu efecte pozitive în planul reducerii criminalității.

În acest context,Consiliul Europei a adoptat la 20 aprilie 1959 europeană de asistență judiciară în materie penală,având și statutul de prim instrument internațional în acest domeniu.

După 1990, odată cu deschiderea spre spațiul vest-european și demersurile realizate în acest sens de guvernele care s-au succedat la conducerea țării, sintagma de asistența judiciară internațională a căpătat un alt înțeles, fiind la momentul actual doar o formă de cooperare judiciară internațională în materie penală, formă care se realizează prin mai multe modalități.

Într-o opinie se mai apreciază că lupta contra fenomenului infracțional necesită combaterea lui nu numai în limitele hotarelor unor țări,ci impune măsuri de colaborare și pe plan internațional. Printre aceste măsuri, trebuie amintite în primul rând convențiile de asistență judiciară ce se încheie între diversele state. De pildă țara noastră are încheiate convenții de asistență judiciară cu toate statele vecine și cu o seamă de alte țări. În materia asistenței judiciare în lipsa unor convenții internaționale pot căpăta eficiență regulile generale ale reciprocității, foarte frecvent întâlnită în domeniul relațiilor internaționale.

Pentru cauzele transnaționale privind formele grave ale criminalității, care implică România și mai mult de un stat membru UE, magistrații români pot apela , instituția UE care coordonează activitățile de cooperare judiciară în aceste situații. România are un membru național în Eurojust de la 1 ianuarie 2007, anterior acelei date, în baza Acordului de cooperare cu Eurojust semnat la 2 decembrie 2005, un magistrat de legătură român fiind trimis la sediul Eurojust. De asemenea, în cadrul Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție există mai mulți corespondenți naționali cu Eurojust.

Țara noastră a aderat la tratatele și convențiile adoptate la nivelul Consiliului Europei și a Uniunii Europene pentru reprimarea infracțiunilor, fiind transpuse în dreptul intern aceste prevederi.

Astfel, în cadrul Consiliului Europei au fost adoptate numeroase convenții multilaterale dintre care menționăm:

– Convenția europeană de extrădare (1957);

– Convenția europeană de asistență judiciară în materie penală (1959);

– Convenția europeană privind reprimarea infracțiunilor rutiere (1964);

– Convenția europeană privind supravegherea persoanelor condamnate sau liberate condiționat (1964);

– Convenția europeană privind valoarea internațională a sentințelor represive (1970);

– Convenția europeană privind imprescriptibilitatea crimelor împotriva umanității și a crimelor de război (1974);

– Convenția europeană privind reprimarea terorismului (1977);

– Convenția europeană privind transferul persoanelor condamnate (1983);

– Convenția penală asupra corupției (1999);

– Convenția privind cybercriminalitatea (2001);

– Convenția privind lupta împotriva traficului de ființe umane (2005);

– Convenția privind protejarea copiilor împotriva abuzurilor și exploatării sexuale (2007).

La nivelul Uniunii Europene se constată o amplificare a demersurilor privind armonizarea legislațiilor penale ale statelor membre și crearea unui spațiu judiciar european.

Pe linia întăririi cooperării internaționale în materie penală s-a elaborat proiectul Corpus Juris care conține dispoziții penale privind protecția intereselor financiare ale Uniunii Europene. Acest proiect a fost finalizat într-o primă formă în 1997 și revizuit în 2000, nefiind adoptat până în prezent. La 26 iulie fost adoptată Convenția privind protecția intereselor financiare ale Comunităților Europene, care a pus capăt puterilor comunităților în domeniul dreptului penal, recunoscându-se că această materie este de competența statelor membre. Unele state membre ale Uniunii Europene sau candidate la aderare au introdus în legislațiile naționale dispoziții speciale privind ocrotirea intereselor financiare ale Comunităților Europene. România s-a înscris printre aceste state adoptând Legea nr. 161/2003 prin care s-a introdus în Legea nr. 78/2000 o nouă secțiune 4, privind infracțiuni împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene.

Mai puteam arătat că, la 28 iunie fost adoptată Legea nr. 302, care se aplică următoarelor forme de cooperare judiciară internațională în materie penală:

– extrădarea;

– predarea în baza unui mandat european de arestare;

– transferul de proceduri în materie penală;

– recunoașterea și executarea hotărârilor

– transferul persoanelor condamnate;

– asistența judiciară în materie penală;

– alte forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

IV. EXTRĂDAREA

IV.1. Noțiunea și natura juridica a extrădării

În cercând să definim extrădarea, putem considera că este un act juridic prin care un stat, numit stat solicitat acceptă să remită unui alt stat, numit stat solicitant, o persoană aflată pe teritoriul său, în vederea judecării acesteia ori supunerii ei ia executarea unei pedepse în statul solicitant. Definiții similare sunt formulate și de alți autori, cu precizarea corectă, că extrădarea este una din formele cooperării judiciare internaționale în materie penală, așa cum rezultă din art. 1 lit. a) al Legii nr. 302/2004, modificată.

Putem reține că, în literatura juridică se susține, în mod justificat, că extrădarea este o instituție de drept penal și de drept procesual penal, legată de cooperarea judiciară internațională în materie penală. Într-adevăr, art. 14 din noul Cod penal prevede că extrădarea poate fi acordată sau solicitată în temeiul unui tratat internațional la care România este parte ori pe bază de reciprocitate, în condițiile legii, iar art. 548 din noul Cod de procedură penală (2010) este inclus în Capitolul VIII referitor la procedura privind cooperarea judiciară internațională și punerea în aplicare a tratatelor internaționale în materie penală. Prin Legea nr. 302/2004, modificată, se reglementează procedura extrădării pasive prin art. 39 și procedura extrădării active prin art. 66.

Deși extrădare este cea mai veche formă de cooperare internațională în materie penală, în ultima perioadă a suferit o restrângere a domeniului de aplicabilitate, odată cu implementarea unor noi forme de cooperare – recunoașterea hotărârilor penale străine, transmiterea procedurilor represive sau transferul persoanelor condamnate și mandatul european de arestare. Cu toate acestea, în prezent, extrădarea rămâne una din cele mai importante forme de cooperare judiciară internațională în materie penală.

Referitor la natura juridică a extrădării, în literatura de specialitate s-au exprimat opinii diferite.

Într-o primă opinie s-a susținut că extrădarea este un act cu caracter guvernamental, întrucât dreptul de a decide asupra cererii de extrădare aparține guvernului statului solicitat, motiv pentru care sistemul s-a numit guvernamental sau politic.

Într-o altă opinie s-a acceptat sistemul mixt, potrivit căruia extrădarea are un caracter jurisdictional, prin competenta organelor judiciare care verifică întrunirea condițiilor extrădării și un caracter politic prin acordarea dreptului guvernului de a se pronunța asupra admiterii sau respingerii extrădării. Acest sistem a fost consfințit prin Legea nr. 4 din 18 martie 1971 privind extrădarea.

În fine, există sistemul jurisdictional potrivit căruia numai instanțele de judecată sunt competente să se pronunțe asupra cererii de extrădare. Acest sistem a fost consacrat prin art. 19 alin. 4 al Constituției din 1991 și menținut prin Legea nr. 296 din 7 iunie 2001 precum și prin art. 4 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, cu modificările ulterioare, care stabilește preeminența dreptului internațional în materie, în aceiași sens este și art. . pen. 2009.

IV.2. Felurile extrădării

În funcție de criteriile folosite extrădarea este susceptibilă de mai multe clasificări:

a) în raport de acțiunea celor două state se distinge:

– extrădarea activă care privește procedura derulată de statul solicitant pe lângă statul solicitat în vederea obținerii remiterii infractorului (art. 66 și urm. din Legea nr. 302/2004 modificată);

– extrădarea pasivă se refera la soluționarea cererii de extrădare și remiterea infractorului de către statul solicitat (art. 39 din aceeași lege).

b) în funcție de manifestarea de voință a persoana extrădate există:

– extrădarea impusă atunci când remiterea se face pe baza unei hotărâri judecătorești pronunțate într-o procedură obișnuită, împotriva voinței persoanei în cauză;

– extrădarea voluntară atunci când persoana a cărei remitere este cerută consimte la extrădare (art. 49 din lege);

– extrădarea simplificată, care se aseamănă cu extrădarea voluntară, însă presupune eliminarea cerinței transmiterii unei cereri formale de extrădare în cazul în care persoana consimte la extrădare (art. 50 din lege).

c) în funcție de organul competent să decidă asupra cererii de extrădare distingem:

– extrădarea judiciară, atunci când competența de a decide revine exclusiv puterii judecătorești;

– extrădarea administrativă, atunci când competența revine unui organ administrativ, de regulă guvernul;

– extrădarea mixtă, atunci când în luarea deciziei de extrădare intervine atât autoritatea judecătorească, cât și cea executivă.

IV.3. Condițiile extrădării

IV.3.1. Condiții privind persoana

IV.3.1.1. Persoane supuse extrădării

Potrivit art. 22 din Legea nr. 302/2004, modificată, pot fi extrădate din România:

– persoanele care sunt urmărite penal sau sunt trimise în judecată pentru săvârșirea unei infracțiuni;

– persoanele care sunt căutate în vederea executării unei pedepse sau a unei măsuri de siguranță în statul solicitant

în ambele situații persoanele să se afle pe teritoriul țării noastre.

IV.3.1.2. Persoane exceptate de la extrădare

Nu pot fi extrădate din România (art. 23 din lege):

– cetățenii români, dacă nu sunt întrunite condițiile prevăzute în art. 24;

– persoanele cărora li s-a acordat dreptul de azil în România;

– persoanele străine care se bucură în România de imunitate de jurisdicție, în condițiile și în limitele stabilite prin convenții sau prin alte înțelegeri internaționale;

– persoanele străine citate în străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau experți în fața unei autorități judiciare române solicitante, în limitele imunităților conferite prin convenție internațională.

Calitatea de cetățean român sau de refugiat politic în România se apreciază la data rămânerii definitive a hotărârii asupra extrădării. Dacă această calitate este recunoscută între data rămânerii definitive a hotărârii de extrădare și data convenită pentru predare, se va pronunța o nouă hotărâre de cauză.

IV.3.1.3. Extrădarea cetățenilor români

în principiu, cetățeanul român nu poate fi extrădat din România, însă prin art. 19 alin. 2 din Constituția revizuită în anul 2003 se stabilește că, prin derogare de la prevederile alineatului 1, cetățenii români pot fi extrădați în baza convențiilor internaționale la care România este parte, în condițiile legii și pe bază de reciprocitate.

Articolul 24 din Legea nr. 302/2004 reformulat prin Legea nr. 224/2006, prevede că cetățenii români pot fi extrădați din România în baza convențiilor multilaterale la care aceasta este parte și pe bază de reciprocitate, dacă este îndeplinită cel puțin una dintre următoarele condiții:

a) persoana extrădabilă domiciliază pe teritoriul statului solicitant la data formulării cererii de extrădare;

b) persoana extrădabilă are și cetățenia statului solicitant;

c) persoana extrădabilă a comis fapta pe teritoriul sau împotriva unui cetățean al unui stat membru al Uniunii Europene, dacă statui solicitant este membru al Uniunii Europene.

În primul și ultimul caz, atunci când extrădarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, alin. 2 al art. 24 prevede o condiție suplimentară, respectiv ca statul solicitant să dea asigurări considerate ca suficiente că, în cazul condamnării la o pedeapsă privativă de libertate printr-o hotărâre judecătorească definitivă, persoana extrădată va fi transferată în vederea executării pedepsei în România.

Extrădarea cetățenilor români în baza art. 24 alin. 1 lit. c) din lege poate fi invocată numai în cadrul procedurilor de extrădare care erau în curs la 1 ian. 2007 când țara noastă a aderat , iar după această dată se va folosi mandatul european de arestare, în baza art. 189 din lege.

Potrivit art. 24 alin. 3 din lege, cetățenii români pot fi extrădați în baza dispozițiilor bilaterale și pe bază de reciprocitate. în literatura juridică s-a exprimat opinia1 că această diferență de tratament este justificată de specificul celor două categorii, în ultima modalitate părțile contractante având posibilitatea de a stabili dacă și în ce condiții un stat își extrădează cetățenii.

IV.3.2. Condiții privind infracțiunea

IV.3.2.1. Dubla încriminare

Potrivit art. 26 alin. 1 din lege, extrădarea poate fi admisă numai dacă fapta pentru care este învinuită sau a fost condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este prevăzută ca infracțiune atât de legea statului solicitant, cât și de legea română. Această condiție nu impune însă ca în cele două legislații fapta să aibă aceeași denumire, cum este înșelăciunea prevăzută de art. . pen., 2009 și escrocheria încriminată de art. 190 din Codul penal al Republicii Moldova.

Extrădarea poate fi acordată și dacă fapta respectivă nu este prevăzută de legea română, dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei încriminări printr-o convenție internațională la care România este parte, fiind vorba de o derogare prevăzută de art. 26 alin. 2 din lege.

În cazul infracțiunilor fiscale în materie de taxe și impozite, de vamă și de schimb valutar, extrădarea va fi acordată potrivit dispozițiilor înțelegerii internaționale aplicabile, pentru fapte cărora ie corespund, conform legii statului român, infracțiuni de aceeași natură. Astfel, dacă o persoană se sustrage în mod deliberat de la plata unui impozit prin declararea unor venituri sau cheltuieli ce nu corespund realității, ea va putea fi extrădată îh cazul în care o asemenea fraudă fiscală este sancționată și de legea penală a statului solicitant, chiar dacă încadrarea juridică este diferită în cele două legislații. Extrădarea nu poate fi refuzată pentru motivul că legea română nu impune același tip de taxe sau impozite, de vamă sau de schimb valutar ca legislația statului solicitant.

IV.3.2.2. Infracțiunea să nu fíe de natură politică sau conexă unei infracțiuni politice

Potrivit art. 241 alin. 1 lit.. e) din Legea nr. 302/2004, introdus prin Legea nr. 224/2006, extrădarea va fi refuzată dacă infracțiunea pentru care este cerută este considerată ca fund de natură politică sau conexă unei asemenea fapte. Aprecierea caracterului politic al infracțiunii se face de către statul solicitat, fără a interesa calificarea dată de statul solicitant

Este asimilată cu situația precedentă și extrădarea în scop politic, chiar dacă cererea de extrădare este motivată formal de săvârșirea unei infracțiuni de drept comun. Sub acest aspect, potrivit art. 241 alin. 1 lit. b) și c) din lege, extrădarea nu va fi acordată atunci când statul solicitat are motive serioase să creadă că extrădarea este solicitată în scopul urmăririi sau pedepsirii unei persoane pe motiv de rasă, religie, sex, naționalitate, limbă, opinii politice sau ideologice ori de apartenență la un anumit grup social sau că situația acestei persoane riscă să fie agravată pentru vreunul dintre aceste motive.

Nu sunt considerate infracțiuni de natură politică în sensul legii privind extrădarea:

– atentatul ia viața unui șef de stat sau a unui membru al familiei sale;

– crimele împotriva umanității prevăzute de Convenția pentru prevenirea și reprimarea crimei de genocid, adoptată la 9 decembrie 1948 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

– infracțiunile prevăzute la art. 50,51,129 și 147 din Convenția de din 1949;

– infracțiunile prevăzute la art. 1 din Convenția Europeană pentru reprimarea terorismului, adoptată la 27 ianuarie 1997;

– infracțiunile prevăzute în Convenția împotriva torturii și a altor pedepse sau tratamente crude, inumane sau degradante, adoptată la 17 decembrie 1984 de Adunarea Generală a Națiunilor Unite;

– orice altă infracțiune al cărei caracter politic a fost eliminat de tratate internaționale la care România este parte.

IV.3.2.3. Infracțiunea să nu fíe militară

Extrădarea va fi refuzată, potrivit art. 241 alin. 1 Ut f) din lege, dacă se referă la o infracțiune militară. Excepția are în vedere doar infracțiunile „pur militare”, cum sunt dezertarea, încălcarea consemnului, părăsirea postului sau comenzii prevăzute de art. 414, 415 și . pen. 2009. Nu intră în această categorie infracțiunile de drept comun comise de militari (ex. furt, înșelăciune etc.).

IV.3.2.4. Gravitatea infracțiunilor

Această condiție este prevăzută de art. 28 din Legea nr. 302/2004, reformulat prin Legea nr. 224/2006, în sensul că extrădarea este acordată de România, în vederea urmăririi penale sau a judecății, pentru fapte a căror săvârșire atrage potrivit legislației statului solicitant și legii române o pedeapsă privativă de libertate de cel puțin un an, iar în vederea executării unei pedepse, numai dacă aceasta este de cel puțin 4 luni.

Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de către legea statului solicitant, extrădarea nu va putea fi acordată decât cu condiția ca statul respectiv să dea asigurări considerate ca îndestulătoare de către statul român că pedeapsa capitală nu se va executa, urmând să fie comutată (art. 29).

Persoana condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării poate fi extrădată în caz de suspendare parțială, dacă fracțiunea de pedeapsă rămasă de executat răspunde exigențelor de gravitate prevăzute la art. 28 și nu există alte impedimente legate de executare.

IV.3.3. Condițiile privind acțiunea penală și competența

IV.3.3.1. Infracțiunea să nu atragă competența legii penale române

Potrivit art. 242 alin. 1, extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta pentru care a fost cerută poate face obiectul unui proces în România. în acest caz este un motiv opțional de refuz al extrădării, ceea ce înseamnă că autoritățile române pot acorda extrădarea chiar dacă fapta ar intra sub incidența legii penale din țara noastră.

IV.3.3.2. Să nu existe un proces penal de extrădare în România

Acest motiv este prevăzut tot în art. 241 alin. 1, în sensul că extrădarea poate fi refuzată atunci când fapta care motivează cererea face obiectul unui proces penal în curs. Este vorba tot de un motiv opțional de refuz al extrădării, când instanța sesizată va aprecia că este necesară continuarea procedurii în țara noastă. Autorităților române le revine obligația de a comunica statului solicitant despre modul de soluționare a cererii de extrădare.

În cazul în care autoritățile române decid să dea curs cererii de extrădare, urmărirea sau judecata va înceta în momentul acordării extrădării.

IV.3.3.3. Acțiunea penală să fie pusă în mișcare din oficiu

Sub acest aspect, art. 32 prevede că extrădarea nu se acordă în cazul în care, potrivit legislației române, cât și legislației statului solicitant, acțiunea penală poate fi angajată numai la plângerea prealabilă a persoanei vătămate, iar această persoană se opune extrădării. în literatura juridică, s-a exprimat opinia că această prevedere este inutilă, fiind aproape imposibil de imaginat o ipoteză practică de aplicare. Alți autori consideră că de vreme ce legea penală a statelor aflate în raporturi privind extrădarea condiționează punerea în mișcare a acțiunii penale de manifestarea de voință a persoanei vătămate, este firesc ca aceeași soluție să fie adoptată și cu privire la acordarea extrădării, care nu poate avea toc împotriva voinței persoanei vătămate.

IV.3.3.2. Cauza penală privind infracțiunea ce face obiectul cererii de extrădare să nu fi fost soluționată definitiv

Cererea de extrădare va fi respinsă, în baza art. 10, în cazul în care persoana solicitată a fost judecată definitiv pentru aceeași faptă în România sau într-un alt stat și dacă:

– printr-o hotărâre definitivă s-a pronunțat achitarea sau încetarea procesului penal;

– pedeapsa aplicată în cauză a fost executată sau a format obiectul unei grațieri sau amnistii, în totalitatea ei ori asupra părții neexecutate.

Prin art. 10 alin. 3, introdus prin Legea nr. 224/2006, se prevede că dispozițiile alin. 1 nu se aplică în cazul în care un tratat internațional la care România este parte conține dispoziții mai favorabile sub aspectul principiului non bis in idem.

IV.3.3.5. Acțiunea penală ori executarea pedepsei să nu se fi stins ca efect al prescripției, amnistiei sau grațierii

– Articolul 35 prevede că extrădarea nu se acordă în cazul în care prescripția răspunderii penale sau prescripția executării pedepsei este îndeplinită fie potrivit legislației române, fie potrivit legislației statului solicitant. Unii autori consideră că este nejustificată instituirea unui motiv de refuz al extrădării prin raportare la normele privind prescripția din statul solicitat, mai ales când acest stat nu are nicio legătură cu infracțiunea comisă, întrucât oferă posibilitatea infractorilor să se refugieze pe teritoriul unei țări care prevede termene mai scurte de prescripție. De altfel, prin art. 8 al Convenției din 27 septembrie 1996 privind extrădarea între statele membre ale Uniunii Europene se prevede că extrădarea nu poate fi refuzată pe motiv că s-a prescris acțiunea sau pedeapsa potrivit legislației statului solicitat.

Depunerea cererii de extrădare întrerupe prescripția, ceea ce înseamnă ca împlinirea termenului de prescripție se apreciază și în raport de acest moment.

– Extrădarea nu se admite pentru o infracțiune pentru care a intervenit amnistia în România, dacă statul român avea competența să urmărească această infracțiune, potrivit propriei sale legi penale (art. 36). Această dispoziție se regăsește în art. 4 al Protocolului nr. 2 din 1978 europeană de extrădare din 1957 și în art. 9 al Convenției din 27 septembrie 1996.

– Actul de grațiere adoptat de statul solicitant face inoperantă cerea de extrădare, potrivit art. 37, chiar dacă celelalte condiții de extrădare sunt îndeplinite.

În doctrină s-au exprimat opinii, în sensul că utilitatea acestui text poate fi pusă sub semnul îndoielii, căci este greu de imaginat o ipoteză în care statul solicitant, după ce l-a grațiat pe condamnat, să ceară extrădarea acestuia.

V. PROCEDURA EXTRĂDĂRII DIN ROMÂNIA

V.1. Cererea de extrădare si actele anexe

Cererea de extradare, formulata in scris de autoritatea competenta a statului solicitant, se adreseaza Ministerului Justitiei. Daca cererea se adreseaza pe cale diplomatica, ea se transmite neintarziat Ministerului Justitiei. O alta cale va putea fi convenita prin intelegere directa intre statul solicitant si statul roman solicitat.

În sprijinul cererii se vor prezenta:

a) in functie de faza procesului penal, originalele sau copiile autentice ale hotararii de condamnare definitive, cu mentiunea ramanerii definitive, deciziilor pronuntate ca urmare a exercitarii cailor legale de atac, mandatului de executare a pedepsei inchisorii, respectiv originalele sau copiile autentice ale mandatului de arestare preventiva, rechizitorului sau ale altor acte avand putere egala. Autentificarea copiilor acestor acte se face gratuit de instanta sau parchetul competent, dupa caz;

b) o expunere a faptelor pentru care se cere extradarea. Data si locul savarsirii lor, calificarea lor juridica si referirile la dispozitiile legale care le sunt aplicabile se vor indica in modul cel mai exact posibil;

c) o copie a dispozitiilor legale aplicabile sau, daca aceasta nu este cu putinta, o declaratie asupra dreptului aplicabil, precum si semnalmentele cele mai precise ale persoanei extradabile si orice alte informatii de natura sa determine identitatea si nationalitatea acesteia;

d) date privind durata pedepsei neexecutate, in cazul cererii de extradare a unei persoane condamnate care a executat numai o parte din pedeapsa.

Procedura extradarii passive

Extradarea din Romania se hotaraste de justitie.

Procedura de extradare pasiva are un caracter urgent si se desfasoara si in timpul vacantei judecatoresti.

Rolul Ministerului Justitiei consta in indeplinirea atributiilor care ii sunt conferite, in calitate de autoritate centrala, prin lege si tratatele internationale la care Romania este parte.

În exercitarea atribuțiilor de autoritate centrala, Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, indeplineste, cu precadere, urmatoarele activitati:

a) primirea cererii de extradare;

b) examinarea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia din punctul de vedere al regularitatii internationale, in conditiile prevazute la art. 40;

c) transmiterea cererii de extradare si a actelor anexate acesteia procurorului general competent, in conditiile prevazute la art. 42;

d) restituirea motivata a cererii de extradare si a actelor anexate acesteia, in cazurile prevazute la art. 40 alin. (4);

e) punerea in executare, in colaborare cu Ministerul Administratiei si Internelor, a hotararii definitive prin care s-a dispus extradarea;

f) comunicarea către autoritatea centrala a statului solicitant a solutiei date cererii de extradare sau a cererii de arestare provizorie in vederea extradarii, pronuntata de autoritatea judiciara competenta.

V.1. Examenul de regularitate internațională

Conform prevederilor Legii nr. 302/2004, examenul de regularitate internationala are ca scop verificarea conformitatii cererii de extradare si a actelor anexate acesteia cu dispozitiile tratatelor internationale aplicabile, inclusiv cu declaratiile formulate de Romania in baza dispozitiilor unor conventii multilaterale.

Ministerul Justitiei, prin directia de specialitate, efectueaza, in termen de 3 zile lucratoare de la data primirii cererii, examenul de regularitate internationala, spre a constata daca:

a) între Romania si statul solicitant exista norme conventionale ori reciprocitate pentru extradare;

b) la cererea de extradare sunt anexate actele prevazute de tratatul international aplicabil;

c) cererea si actele anexate acesteia sunt insotite de traduceri, conform prevederilor din Legea nr. 302/2004;

d) exista una dintre limitele acordarii cooperarii judiciare prevazute la art. 3 din Legea nr. 302/2004.

De asemenea, in cadrul examenului de regularitate internationala, Ministerul Justitiei verifica existenta reciprocitatii in privinta extradarii propriilor cetateni, in cazul in care se solicita extradarea unui cetatean roman.

În cazul in care constata neindeplinirea conditiilor de regularitate internationala mentionate la lit. a), b) si d) precum și dacă nu există reciprocitate in privinta extradarii propriilor cetateni, Ministerul Justitiei restituie cererea si actele anexe, explicand motivele. In situatia in care cererea de extradare si documentele anexe nu sunt insotite de traduceri in limba romana, urmeaza ca parchetul competent sa ia masuri pentru efectuarea unei traduceri cat mai urgente.

În cazul cererilor de arestare provizorie in vederea extradarii, examenul de regularitate internationala se efectueaza in termen de 24 de ore de la primirea cererii.

V.2. Concursul de cereri:

Daca extradarea este ceruta de mai multe state fie pentru aceeasi fapta, fie pentru fapte diferite, statul roman hotaraste, tinand seama de toate imprejurarile si, in mod deosebit, de gravitatea si de locul savarsirii infractiunilor, de data depunerii cererilor respective, de cetatenia persoanei extradabile, de existenta reciprocitatii de extradare in raport cu statul roman si de posibilitatea unei extradari ulterioare catre alt stat solicitant.

În situația prevăzută la alin. (1), Ministerul Justiției stabilește, dacă este cazul, cărui stat solicitant îi va fi predată persoana extrădată, potrivit obligațiilor internaționale asumate de România prin tratatele internaționale în materie la care este parte sau care decurg din statutul de membru al Uniunii Europene, ținând seama de hotărârile judecătorești definitive cu privire la fiecare dintre cererile de extrădare, precum și de criteriile prevăzute la alin. (1).

Despre existenta concursului de cereri Ministerul Justitiei va instiinta de urgenta autoritatile competente ale statelor solicitante.

Sesizarea procurorului competent

Cu excepția cazurilor de restituire prevăzute la art. 38 alin. (4), cererea de extrădare și actele anexe se transmit de Ministerul Justiției, în cel mult 48 de ore, procurorului general al parchetului de pe lângă curtea de apel în a cărui circumscripție a fost localizată persoana extrădabilă sau, în cazul în care nu se cunoaște locul unde se află persoana, procurorului general al Parchetului de pe lângă Curtea de Apel București.

Reprezentarea statului solicitant

În procedura de extradare pasiva, statul solicitant este reprezentat de autoritatea centrala si de Ministerul Public din Romania. La cererea expresa a statului solicitant, reprezentanti ai acestuia pot participa, cu aprobarea instantei competente, la solutionarea cererii de extradare.

Dispozițiile alin. (1) se aplica in mod corespunzator si in cazul procedurii de extradare activa.

Procedura judiciară de extrădare este de competența curții de apel în a cărei circumscripție a fost localizată persoana extrădabilă și a parchetului de pe lângă aceasta.

Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării și cererea de extrădare se soluționează de un complet format dintr-un judecător al secției penale a curții de apel competente.

Hotararea pronuntata asupra cererii de extradare este supusa recursului, in conditiile prevazute la art. 58 alin. (8) si art. 53.

Normele de procedura penala privind urmarirea, judecata si punerea in executare sunt aplicabile si in procedura de extradare, in masura in care prin prezenta lege nu se dispune altfel.

V.3. Arestarea provizorie si sesizarea instantei

Procurorul general competent sau procurorul desemnat de acesta procedează, în 48 de ore de la primirea cererii de extrădare și a actelor anexate, la identificarea persoanei extrădabile, căreia îi aduce la cunoștință conținutul actelor transmise de autoritățile statului solicitant.

Dupa identificare, procurorul general competent sesizeaza de indata curtea de apel competenta, pentru a aprecia asupra luarii masurii arestarii provizorii in vederea extradarii a persoanei extradabile si continuarea procedurii judiciare de solutionare a cererii de extradare.

Arestarea provizorie în vederea extrădării se dispune și este prelungită de același complet învestit cu soluționarea cererii de extrădare, prin încheiere, fără ca durata totală a arestării provizorii să poată depăși 180 de zile. După întocmirea hotărârii prin care s-a dispus arestarea, judecătorul emite de îndată mandat de arestare provizorie în vederea extrădării. Prevederile Codului de procedură penală cu privire la conținutul și executarea mandatului de arestare se aplică în mod corespunzător.

Persoana extradabila cu privire la care s-a luat masura arestarii provizorii va fi depusa in arestul politiei.

În cursul soluționării cererii de extrădare, instanța verifică periodic, dar nu mai târziu de 30 de zile, necesitatea menținerii arestării provizorii, putând dispune, după caz, menținerea arestării provizorii sau înlocuirea acesteia cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea. Măsura arestării provizorii se înlocuiește cu măsura obligării de a nu părăsi țara sau localitatea numai în cazuri bine justificate și numai dacă instanța apreciază că persoana extrădabilă nu va încerca să se sustragă de la judecarea cererii de extrădare.

Odată cu admiterea cererii de extrădare, prin sentință, instanța dispune și arestarea persoanei extrădate în vederea predării.

Măsura arestării în vederea predării încetează de drept dacă persoana extrădată nu este preluată de autoritățile competente ale statului solicitat, în termen de 30 de zile de la data convenită pentru predare, cu excepția cazului prevăzut la art. 59 alin. (6). În acest caz, instanța dispune punerea de îndată în libertate a persoanei extrădate și informează despre aceasta Ministerul Justiției și Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative.

În cazul in care impotriva persoanei extradabile autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii, pentru fapte savarsite pe teritoriul Romaniei, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii devine efectiv de la data la care persoana in cauza nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii.

Încheierea prin care s-a dispus luarea, menținerea, înlocuirea sau încetarea măsurii arestării provizorii în vederea extrădării poate fi atacată separat cu recurs, în termen de 24 de ore de la pronunțare. Dosarul va fi înaintat instanței de recurs în termen de 24 de ore, iar recursul se judecă în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei. Recursul declarat împotriva încheierii prin care s-a dispus luarea sau menținerea măsurii arestării provizorii nu este suspensiv de executare.

V.4. Arestarea provizorie in caz de urgenta

În caz de urgenta, autoritatile competente ale statului solicitant pot cere arestarea provizorie a persoanei urmarite, chiar inainte de formularea si transmiterea cererii formale de extradare.

Cererea de arestare provizorie in vederea extradarii trebuie sa indice existenta unui mandat de arestare preventiva sau a unui mandat de executare a unei pedepse aplicate printr-o hotarare judecatoreasca definitiva impotriva persoanei urmarite, o expunere sumara a faptelor, care trebuie sa precizeze data si locul unde au fost comise si sa mentioneze dispozitiile legale aplicabile, precum si datele disponibile asupra identitatii, cetateniei si localizarii acestei persoane.

Cererea de arestare provizorie în vederea extrădării se transmite, prin intermediul Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative, parchetului competent, cu informarea Ministerului Justiției. În cazul în care arestarea provizorie în vederea extrădării se solicită pe bază de reciprocitate, precum și atunci când cererea de arestare privește una dintre persoanele prevăzute la art. 19, aceasta se transmite obligatoriu Ministerului Justiției, în vederea efectuării examenului de regularitate internațională prevăzut la art. 38, care se aplică în mod corespunzător.

Nu se poate da curs unei cereri de arestare provizorie in vederea extradarii decat atunci cand nu exista nici o indoiala asupra competentei autoritatii solicitante si cererea contine elementele prevazute la alin. (2).

Dispozitiile art. 45 se aplica in mod corespunzator.

Instanta, din oficiu ori la sesizarea procurorului competent sau la cererea persoanei extradabile, poate dispune incetarea masurii arestarii provizorii in vederea extradarii daca, in termen de 18 zile de la luarea masurii, statul roman nu a fost sesizat prin cererea de extradare, insotita de documentele prevazute la art. 36. Arestarea provizorie inceteaza de drept dupa trecerea unui termen de 40 de zile, daca in acest interval de timp nu se primesc cererea de extradare si inscrisurile necesare, cu exceptia cazului in care printr-un tratat bilateral este prevazut un alt termen privind durata maxima a perioadei de arestare provizorie

Punerea in libertate provizorie nu exclude o noua arestare provizorie in vederea extradarii si nici extradarea, daca cererea de extradare este primita ulterior.

V.5. Reținerea în vederea extrădării

Organul judiciar în a cărui circumscripție a fost localizată persoana a cărei arestare provizorie în vederea extrădării este cerută de autoritățile competente ale unui stat solicitant poate dispune reținerea pentru cel mult 24 de ore. În situația în care măsura reținerii a fost luată de organul de cercetare penală al poliției judiciare, acesta este obligat, în primele 10 ore de la reținere, să prezinte procurorului competent persoana urmărită internațional.

V.6. Procedura la curtea de apel

La primul termen, instanta procedeaza la luarea unei declaratii persoanei extradabile, care va fi asistata gratuit de un interpret si de un aparator din oficiu, daca nu exista un avocat ales. Prezenta procurorului este obligatorie. Procedura este publica, daca persoana extradabila sau procurorul nu se opune, orala si contradictorie.

Persoana extradabila sau procurorul de sedinta poate cere instantei un termen suplimentar de inca 8 zile, pentru motive suficient justificate. Parchetul este obligat sa contribuie la procurarea datelor si actelor necesare pentru a se stabili daca sunt indeplinite conditiile extradarii si sa dispuna ridicarea si depunerea la instanta a obiectelor la care se refera art. 17.

Dupa interogatoriu, persoana extradabila poate sa opteze fie pentru extradarea voluntara, fie pentru continuarea procedurii, in caz de opunere la extradare.

V.7. Extradarea voluntara

Persoana extrădabilă are dreptul sa declare in fata instantei ca renunta la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apara impotriva cererii de extradare si ca isi da consimtamantul sa fie extradata si predata autoritatilor competente ale statului solicitant. Declaratia sa este consemnata intr-un proces-verbal, semnat de presedintele completului de judecata, grefier, persoana extradabila, avocatul ei si de interpret. Dupa ce instanta constata ca persoana extradabila este pe deplin constienta de consecintele optiunii sale, instanta, luand si concluziile procurorului, examineaza daca nu exista vreun impediment care exclude extradarea. Daca se constata ca extradarea voluntara este admisibila, instanta ia act despre aceasta prin sentinta si dispune totodata asupra masurii preventive necesare sa fie luata pana la predarea persoanei extradabile. Sentinta este definitiva, se redacteaza in 24 de ore si se transmite de indata, in copie legalizata, Ministerului Justitiei, pentru a proceda conform legii.

În condițiile prevăzute la alin. (1), persoana extrădabilă poate declara că renunță la aplicarea regulii specialității prevăzute la art. 74.

Astfel putem reda cu titlu de exemplu situația reținută de Curtea de Apel Suceava la data de 20 noiembrie 2012:

Prin sentința penală nr.140 din data de 20.11.2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava, s-a admis cererea de extrădare formulată de autoritatea judiciară solicitantă a SUA.

În temeiul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, coroborat cu art. 13 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 118/2008, s-a dispus extrădarea și predarea persoanei extrădabile MD, autorității judiciare solicitante, pe baza consimțământului acesteia.

În temeiul art. 47 alin. 1 din Legea nr. 302/2004 republicată, s-a dispus arestarea persoanei extrădate în vederea extrădării începând cu data pronunțării prezentei hotărâri și până la predarea acesteia, dar nu mai mult de 30 de zile.

În temeiul art. 74 din Legea nr. 302/2004 republicată raportat la art. 17 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 118/2008, s-a luat act că persoana extrădată nu a renunțat la beneficiul regulii specialității.

Pentru a hotărî astfel, instanța a reținut că împotriva persoanei extrădabile a fost emis mandat de arestare de către autoritățile judiciare americane, aceasta fiind cercetată pentru săvârșirea următoarelor infracțiuni:

– transfer bancar fraudulos, prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1343, pentru care pedeapsa maximă prevăzută de lege este de 30 ani închisoare (capetele de acuzare 1-6) constând în: „Din jurul datei de 31 iulie 2006 și până la data de 1 ianuarie 2007 inclusiv, în raza teritorială a Districtului Arizona și în alte părți, inculpații Morar, Babeti, Bunea, Irimiciuc, Doboș, Azadegan, Ionuțescu, Zebarth, Mejia, G. Doboș, Swallows și alții, cunoscuți sau necunoscuți de Marele Juriu, cu bună știință și intenționat, au plănuit și au intenționat să plănuiască o schemă și un artificiu pentru a frauda creditorii identificați și a obține bani de la creditori prin intermediul unor cereri, reprezentări și promisiuni false și frauduloase și prin tăinuirea intenționată și prin omisiunea unor fapte materiale.”

– conspirație pentru a comite transferuri bancare frauduloase, prevăzută și pedepsită de Titlu 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1349, pentru care pedeapsa maximă este de 30 de ani închisoare (capătul de acuzare nr. 7) constând în: „Începând la o dată necunoscută Marelui Juriu dar cel puțin de la 1 iulie 2006 și până la 1 ianuarie 2007, în Districtul Arizona, inculpații, Morar, Babeti, Bunea, Irimiciuc, Doboș, Azadegan, Ionuțescu, Zebarth, Mejia, G. Doboș, Swallows și alții, cunoscuți sau necunoscuți de Marele Juriu, au conspirat, s-au întrunit și s-au înțeles să comită infracțiuni împotriva Statelor Unite ale Americii, prin participarea la o conspirație continuă pentru a obține proprietăți imobiliare, a le supra-evalua și a primi bani returnați („cash-back”) din vânzări, prin obținerea de împrumuturi acordate de instituții financiare pe baza informațiilor false, încălcând astfel Titlul 18 U.S.C. 1343; Transfer Bancar Fraudulos.”

– spălare de bani, prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1957, pentru care pedeapsa maximă este de 10 ani închisoare) capetele de acuzare nr. 8 – 17), constând în aceea că: „În jurul datelor menționate mai jos (01.08.2006-20.11.2006, nn), în raza teritorială a Districtului Arizona și în alte părți, inculpații Morar, Babeti, Bunea, Irimiciuc, Doboș, Azadegan, Ionuțescu, Zebarth, Mejia, G. Doboș, Swallows prin compania „D. Contractor Invest” și alții, cunoscuți sau necunoscuți de Marele Juriu, cu bună știință au participat și au încercat să participe la o tranzacție monetară cu, prin și către o instituție financiară, afectând (prin aceasta) comerțul interstatal sau internațional, privind o proprietate obținută prin mijloace criminale în valoare de peste 10.000,00 USD, respectiv din negocierea cecurilor identificate mai jos, care reprezintă sumele obținute direct din tranzacțiile de cumpărare de proprietăți la prețuri umflate fraudulos, sume care sunt prezentate mai jos obținute din proprietăți derivate dintr-o activitate ilegală specificată, respectiv „Transfer bancar fraudulos” prin încălcarea Titlului 18 din Codul Statelor Unite, secțiunea

– conspirație pentru spălare de bani, prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite, Secțiunea 1956 (h), pentru care pedeapsa maximă este de 20 ani închisoare (capătul de acuzare nr. 18), constând în aceea că: „Din jurul datei de 31 iulie 2006 și până în jurul datei de 1 ianuarie 2007, în raza teritorială a Districtului Arizona și în alte părți, inculpații Morar, Babeti, Bunea, Irimiciuc, Doboș, Azadegan, Ionuțescu, Zebarth, Mejia, G. Doboș, Swallows, prin compania „D. Constractor Invest” și alții, cunoscuți sau necunoscuți de Marele Juriu, cu bună știință și intenționat, au conspirat, au conspirat și s-au înțeles ca, împreună unul cu altul și cu alte persoane să comită următoarele infracțiuni împotriva Statelor Unite: încurajarea de a spăla bani, prin încălcarea Titlului 18 Codul Statelor Unite §1956(a)(I)(A)(I); spălare de bani prin tranzacții prin încălcarea Titlului 18 Codul Statelor Unite §1957”.

– declarații false față de instituții financiare, prevăzută și pedepsită de Titlul 18 din Codul Statelor Unite ale Americii, Secțiunea 1014, pentru care pedeapsa maximă este de 30 de ani închisoare (capetele de acuzare 19 – 25), constând în aceea că: „În jurul datelor menționate mai jos (27.07.2006-17.11.2006, nn) în raza teritorială a Districtului Arizona și în alte părți, inculpații Morar, Babeti, Bunea, Irimiciuc, Doboș, Azadegan, Ionuțescu, Zebarth, Mejia, G. Doboș, Swallows, prin compania „D. Contractor Invest.” și alții, cunoscuți sau necunoscuți de Marele Juriu, cu bună știință și intenționat, au făcut declarații false în cererile de împrumut și de credit, față de instituții financiare asigurate federal, cu scopul de a le influența.”

Persoana extrădabilă a fost reținută, prin ordonanța procurorului nr. 1 din data de 31.10.2012 pe o durată de 24 de ore, începând cu data de 31.10.2012, orele 2150 și până la data de 01.11.2012, orele 2150.

Audiată în instanță, potrivit disp. art. 46 alin. 1 din Legea nr. 302/2004, republicată, aceasta a arătat că nu consimte la predarea sa voluntară, formulând opoziție la extrădare și solicitând autorității judiciare americane competente informații suplimentare cu privire la drepturile sale procesuale în cazul în care se va proceda la judecata sa, cerere admisă.

În acest context, cum soluționarea cererii de extrădare a fost amânată, constatând că în cauză sunt date cerințele prev. de art. 43 al. 3 din Legea nr. 302/2004 republicată și nu există niciun temei de respingere a cererii de arestare provizorie, formulată de autoritatea judiciară a statului solicitant, curtea a dispus arestarea provizorie în vederea extrădării a persoanei extrădabile, pe o durată de 29 de zile, respectiv de la data de 01.11.2012 până la data de 29.11.2012, inclusiv.

La următorul termen de judecată, persoana extrădabilă, prezentă în instanță, a declarat că renunță la opoziția formulată și consimte la extrădarea sa voluntară, sens în care s-a întocmit proces verbal, în conformitate cu prevederile art. 47 din Legea nr. 302/2004 republicată, anexat la dosar.

Totodată, aceasta a precizat, în declarația dată la termenul de judecată din data de 01.11.2012, că nu renunță la regula specialității.

Analizând actele și lucrările dosarului, Curtea a constatat că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de Legea nr. 302/2004 republicată pentru admiterea cererii și extrădarea persoanei solicitate.

În primul rând, sunt îndeplinite condițiile de formă, potrivit art. 36 din Legea nr. 302/2004, cererea de extrădare fiind formulată în scris de autoritatea competentă a statului solicitant, în sprijinul acesteia prezentându-se copii ale mandatului de arestare, ale rechizitoriului, precum și a altor acte de procedură efectuate în cauza penală în care este cercetată persoana extrădabilă, documentele fiind depuse și în traducere legalizată în limba română.

De asemenea, s-a înaintat o expunere a faptelor pentru care se cere extrădarea, indicându-se data și locul săvârșirii acestora, calificarea juridică, referiri la dispozițiile legale aplicabile.

Totodată, a fost atașată și o copie a dispozițiilor legale aplicabile.

În altă ordine de idei, s-a constatat că între România și SUA există norme convenționale pentru extrădare, fiind aplicabil Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 118/2008.

Persoana extrădabilă este cercetată pentru săvârșirea unor infracțiuni, fiind îndeplinită condiția prevăzute de art. 20 alin. 3 din Legea nr. 302/2004, nefiind aplicabile dispozițiile art. 19 din aceeași lege referitor la persoanele exceptate de la extrădare.

De asemenea, nu sunt incidente nici motivele obligatorii de refuz al extrădării prevăzute de art. 21 din aceeași lege și nici motivele opționale de refuz prevăzute de art. 22.

Este îndeplinită și condiția dublei incriminări, deoarece faptele pentru care este cercetată persoana extrădabilă au corespondent în legislația penală română (fiind vorba despre infracțiunile de înșelăciune, prev. de art. 215 Cod penal român, asociere în vederea săvârșirii de infracțiuni, prev. de art. 323 Cod penal român, spălare de bani, prev. de art. 29 din Legea nr. 656/2002, fals în înscrisuri sub semnătură privată, prev. de art. 290 Cod penal român).

Este dată în cauză și condiția referitoare la gravitatea pedepsei, impusă de disp. art. 2 din Tratatul de extrădare dintre România și SUA, ratificat prin Legea nr. 118/2008. Din relațiile comunicate de autoritatea solicitantă rezultă că infracțiunile pentru care se solicită extrădarea sunt sancționate cu pedepse privative de libertate mai mari de un an, condiția fiind îndeplinită și raportat la legislația română.

Nu există motive pentru a considera că persoana extrădabilă va fi judecată în SUA de un tribunal care nu asigură garanțiile fundamentale de procedură și de protecție a drepturilor la apărare, având în vedere precizările făcute în acest sens de către autoritățile competente ale statului solicitant.

Pe de altă parte, s-a constatat că nu sunt incidente dispozițiile referitoare la prescripția răspunderii penale, având în vedere că faptele de care persoana extrădabilă este bănuită au fost comise în intervalul 31 iulie 2006 – 01.01.2007, fiind pusă sub acuzare prin Actul adițional de substituire a rechizitoriului precedent înregistrat cu numărul penal CR08-0612-PHX-NVW în data de 18.08.2009 (primul act de acuzare fiind emis la data de 17.06.2008). Or, potrivit Titlului 18 din Codul SUA, Secțiunea 3282, „nicio persoană nu poate fi pusă sub urmărire, adusă și judecată în fața instanței sau condamnată pentru comiterea oricărei infracțiuni, nici de cele pasibile de pedeapsa capitală, dacă Actul de acuzare sau informațiile nu au fost constituite într-un termen de cinci ani de la comiterea infracțiunilor respective”. Avându-se în vedere cele expuse, condiția privind împlinirea termenului de prescripție nu este dată în cauză.

Așa fiind, curtea, văzând consimțământul la extrădare al persoanei extrădabile, dat fiind că nu există cauze de refuz al extrădării și constatând întemeiată cererea de extrădare formulată de autoritatea judiciară solicitantă a SUA, a procedat în consecință.

V.8. Extradarea simplificata

În cazul prevazut la art. 47, prezentarea unei cereri formale de extradare si a actelor prevazute la art. 36 alin. (2) nu mai este necesara daca se prevede astfel prin conventia internationala aplicabila in relatia cu statul solicitant sau in cazul in care legislatia acelui stat permite o asemenea procedura simplificata de extradare si aceasta a fost aplicata unor cereri de extradare.

V.9. Opoziția la extrădare a persoanei extrădabile

Daca persoana extradabila se opune la cererea de extradare, ea isi va putea formula apararile oral si in scris; totodata va putea propune probe.

În urma audierii persoanei extradabile, dosarul cauzei este pus la dispozitia aparatorului acesteia pentru a putea prezenta, in scris si in termen de 8 zile, opozitia motivata la cererea de extradare si a indica mijloacele de proba admise de legea romana, numarul de martori fiind limitat la doi.

Opozitia nu poate fi intemeiata decat pe faptul ca persoana arestata nu este persoana urmarita sau ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare.

O data prezentata opozitia sau expirat termenul de prezentare a acesteia, procurorul poate solicita un termen de 8 zile pentru a raspunde opozitiei sau a administra probe, in conditiile prevazute la alin. (2).

V.10. Administrarea probelor

Mijloacele de proba incuviintate de instanta vor fi administrate in termen de maximum 15 zile, in prezenta persoanei extradabile, asistata de aparator si, daca este nevoie, de interpret, precum si a procurorului.

Informații suplimentare

Daca informatiile comunicate de statul solicitant se dovedesc insuficiente pentru a permite statului roman sa pronunte o hotarare in aplicarea prezentei legi, instanta competenta va solicita complinirea informatiilor necesare. In acest scop, va fixa un termen de 2 luni.

Transmiterea solicitarii privind informatiile suplimentare, precum si a raspunsului se realizeaza pe una din caile prevazute la art. 36.

V.11. Solutionarea cauzei

Dupa examinarea cererii de extradare, a materialului probator si a concluziilor prezentate de partea extradabila si de procuror, curtea de apel poate:

a) să dispună, în cazul concursului de cereri prevăzut la art. 39, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă la fapte diferite sau sunt înregistrate la curți de apel diferite, competența teritorială aparținând curții de apel celei dintâi sesizate;

b) să dispuna, in cazul necesitatii de a primi informatii suplimentare de la statul solicitant potrivit art. 51, amanarea solutionarii cererii de extradare pentru un termen de 2 luni, cu posibilitatea reiterarii cererii, si acordarea unui ultim termen de inca 2 luni;

c) sa constate, prin sentinta, daca sunt sau nu sunt intrunite conditiile extradarii.

Curtea de apel nu este competenta sa se pronunte asupra temeiniciei urmaririi sau condamnarii pentru care autoritatea straina cere extradarea, nici asupra oportunitatii extradarii.

În cazul in care curtea de apel constata ca sunt indeplinite conditiile de extradare, hotaraste admiterea cererii de extradare, dispunand totodata mentinerea starii de arest provizoriu in vederea extradarii, pana la predarea persoanei extradate, conform art. 57.

Hotararea prin care s-a dispus extradarea se motiveaza in termen de 5 zile de la data pronuntarii.

În cazul extradarilor temporare sau sub conditie, instanta va mentiona in dispozitivul sentintei conditiile prevazute in acele articole.

În cazul admiterii cererii de extradare, daca se remit si obiecte conform art. 17, se va face mentiune despre acestea in cuprinsul sentintei, anexandu-se eventual un inventar.

Daca instanta constata ca nu sunt indeplinite conditiile pentru extradare, respinge cererea si dispune punerea in libertate a persoanei extradabile. Hotararea se motiveaza in 24 de ore si este transmisa procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel, care o remite, de indata, compartimentului de specialitate al Ministerului Justitiei.

Hotararea asupra extradarii poate fi atacata cu recurs de procurorul general competent si de persoana extradabila, in termen de 5 zile de la pronuntare, penala a Inaltei Curti de Casatie si Justitie. Procurorul general competent poate declara recurs din oficiu sau la cererea ministrului justitiei.

Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a respins cererea de extradare este suspensiv de executare. Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a dispus extradarea este suspensiv de executare, cu exceptia dispozitiilor referitoare la starea de arest provizoriu in vederea extradarii.

V.12. Judecarea recursului si comunicarea hotararii

Dupa motivarea sentintei curtii de apel, dosarul cauzei se inainteaza, de indata, Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie.

Presedintele Sectiei penale a Inaltei Curti de Casatie si Justitie, primind dosarul, fixeaza termen de judecata independent de inscrierea pe rol a altor cauze, cu prioritate.

Judecarea recursului se face intr-un termen de cel mult 10 zile, de un complet format din 3 judecatori.

In scopul solutionarii recursului, presedintele completului poate desemna pe unul din judecatori sau pe un magistrat asistent sa faca un raport scris.

Dosarul cauzei se restituie curtii de apel in cel mult trei zile de la solutionarea recursului.

Hotararea definitiva asupra extradarii se comunica procurorului general al parchetului de pe langa curtea de apel care a judecat cauza in prima instanta si directiei de specialitate din Ministerul Justitiei.

Cu titlu de exemplu arătăm în continuare modalitatea de soluționare a unui recurs de către Înalta Curte de Casație și Justiție București la data de 17 ianuarie 2012:

Prin încheierea nr.2 din data de 11.01.2012 pronunțată de Curtea de Apel Suceava Dosar nr. 23/39/2012, s-a respins propunerea formulată de Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava de arestare a persoanei solicitate PV.

În temeiul art. 103 alin. 8, 11 din Legea nr.302/2004 republicată, s-a luat față de persoana solicitată măsura obligării de a nu părăsi localitatea de domiciliu, prevăzută de art.145 Cod procedură penală, pe o durată de 30 de zile, începând cu data de 11.01.2012 până la data de 09.02.2012, inclusiv.

Pe durata măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, s-a dispus ca persoana solicitată să respecte următoarele obligații:

să se prezinte la instanța de judecată ori de câte ori este chemat;

să se prezinte mun. Suceava, jud. Suceava, organ de poliție pe care instanța îl desemnează cu supravegherea persoanei solicitate, conform programului de supraveghere întocmit de organul de poliție ;

să nu își schimbe locuința fără încuviințarea instanței;

să nu dețină, să nu folosească și să nu poarte nicio categorie de arme.

Pentru a dispune astfel, instanța a reținut că la data de 11 ianuarie 2012 Parchetul de pe lângă Curtea de Apel Suceava a înaintat acestei instanțe, ca autoritate judiciară competentă de executare, mandatul european de arestare nr. 96/08p din 09.01.2012 emis de către Parchetul Wiener Neustadt – Austria împotriva persoanei solicitate, solicitând, totodată, luarea măsurii arestării împotriva acesteia.

Se reține în conținutul mandatului european de arestare că acesta a fost emis împotriva persoanei solicitate Pușcașu Vasilică pentru săvârșirea unui număr de două infracțiuni de tâlhărie cu uz de armă, fapte prev. de art. 142 al. 1 și 143 cazul al doilea din Codul penal al Austriei.

În fapt, se arată că: persoana solicitată Pușcașu Vasilică este suspect de a fi obținut în noaptea de 7.04.2005, în Leobersdorf, acționând în comun cu Cristina Maria Polec, în mod conștient și intenționat, bunuri mobile străine, prin constrângerea unor persoane și punerea în pericol real a integrității corporale sau a vieții (89 Cod penal), cu intenția ca, prin însușirea acestora, să se îmbogățească pe cale nejustă, pe sine sau pe o terță persoană, prin faptul că a pătruns forțat în filiala instituției Sparkasse Leobersdorf, că a așteptat acolo sosirea angajaților și i-a constrâns apoi pe aceștia sub amenințarea cu un pistol să deschidă seiful și să-i predea suma de 262.105 Euro în numerar, numitul săvârșind tâlhăria cu uz de armă. Învinuitul este de asemenea suspect de a fi obținut în noaptea de 1.04.2005, în Klagenfurt, acționând în complicitate cu Cristina Maria Polec, în mod conștient și intenționat, prin constrângerea unor persoane și punerea în pericol real a integrității corporale sau a vieții acestora (89 Cod penal), bunuri mobile străine, cu intenția ca, prin însușirea acestora, să se îmbogățească pe cale nejustă, prin faptul că a pătruns prin efracție în filiala locală a instituției Sparkasse și a așteptat până la sosirea angajaților, obligându-i sub amenințarea unui pistol la deschiderea seifului și predarea unei sume în valoare de aproximativ 70.000 Euro, comiterea acestei tâlhării având loc tot cu uz de armă.

Curtea, față de precizările făcute de apărători referitoare la faptul că persoana solicitată ar avea afaceri judiciare în România, a apreciat că se impune a se face verificări sub acest aspect, sens în care, în temeiul art.103 alin.8 din Legea nr. 302/2004 republicată a fixat un nou termen de judecată pentru a se efectua adrese în acest sens.

Totodată, a apreciat că, deocamdată, nu se impune arestarea provizorie a persoanei solicitate și că luarea împotriva acesteia a măsurii obligării de a nu părăsi localitatea, prev. de art.145 Cod procedură penală, este suficientă pentru buna desfășurare a prezentei proceduri, motiv pentru care a procedat în consecință.

Împotriva acestei încheieri a declarat recurs parchetul, solicitând luarea măsuri arestării preventive.

Prin decizia nr.65 din data de 17.01.2012 a ÎCCJ, s-a admis recursul declarat de parchet, s-a casat în parte încheierea și în rejudecare s-a dispus arestarea persoanei solicitate pentru o perioadă de 30 zile.

Pentru a decide astfel, instanța de recurs a reținut că dispozițiile art.101 din Legea nr.302/2004 (art.103 în actuala reglementare) stabilesc o procedură diferită pentru situația în care persoana solicitată a fost reținută în caz de urgență.

Astfel, în alineatul 2 se arată că dacă persoana a fost reținută potrivit art. 101, judecătorul poate dispune, prin încheiere motivată, pe baza semnalării transmise prin Organizația Internațională a Poliției Criminale (Interpol), arestarea persoanei solicitate sau obligarea de a nu părăsi localitatea pe o durată de 5 zile. În acest caz, instanța amână cauza și fixează un termen de 5 zile pentru prezentarea de către procuror a mandatului european de arestare, însoțit de traducerea în limba română.

Dispozițiile enunțate anterior se impun a fi raportate la prevederile art.101 alin.1(art.103 alin.1) din același act normativ potrivit cu care solicitarea transmisă prin Interpol nu echivalează cu mandatul european de arestare.

Atunci când autoritățile judiciare străine au transmis mandatul european de arestare, sunt incidente prevederile art.103 alin.8, potrivit cărora, în cazurile prevăzute la alin. (5) și (7), atunci când judecătorul apreciază necesar să acorde un termen pentru luarea unei hotărâri cu privire la predare, arestarea persoanei solicitate în cursul procedurii de executare a mandatului european de arestare se dispune prin încheiere motivată, norma fiind imperativă.

A reținut instanța de recurs că această interpretare se deduce din succesiunea textelor legale enunțate, în condițiile în care, pe de o parte, luarea măsurii obligării de a nu părăsi țara poate fi luată în ipoteza semnalării transmise prin Interpol, iar pe de altă parte, că în toate celelalte ipoteze această măsură restrictivă de drepturi este legată de „punerea în libertate” a persoanei solicitate, ceea ce presupune, cu necesitate, o stare privativă de libertate inițială, preexistentă. Măsura restrictivă de drepturi a obligării de a nu părăsi țara poate fi dispusă ca o alternativă la măsura arestării, dar numai pe parcursul procedurii de executare a mandatului european de arestare, în funcție de durata acesteia.

Cum în cauză autoritățile judiciare austriece au solicitat punerea în executare a mandatului european de arestare, se impunea ca judecătorul fondului să dispună arestarea persoanei solicitate și acordarea unui termen, în măsura în care aprecia că sunt necesare informații suplimentare, motiv pentru instanța de recurs a procedat în consecință.

VI. Efectele extrădării din România

VI.1. Predarea extrădatului

Este considerat baza legala necesara si suficienta pentru predarea extradatului un extras al hotararii judecatoresti ramase definitive, prin care se dispune extradarea.

În vederea stabilirii datei și a locului de predare, Ministerul Justiției comunică de îndată Centrului de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative un extras al hotărârii judecătorești rămase definitive.

Data predării va fi comunicată Ministerului Justiției și curții de apel competente în termen de 15 zile de la data transmiterii hotărârii judecătorești prevăzute la alin. (1). În cazul în care data predării nu a fost fixată în intervalul de 15 zile, Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative informează asupra demersurilor luate și motivelor pentru care data predării nu a putut fi stabilită în acest interval.

VI.2. Termene pentru predarea extradatului

Ministerul Justitiei va face cunoscuta de urgenta autoritatii competente a statului solicitant solutia adoptata asupra extradarii, comunicandu-i totodata un extras de pe hotararea definitiva.

Orice solutie de respingere totala sau partiala va fi motivata.

În caz de acordare a extradarii, statul solicitant va fi informat despre locul si data predarii, precum si asupra duratei arestului in vederea extradarii, executat de persoana extradabila.

Locul predării va fi un punct de frontieră al României. Centrul de Cooperare Polițienească Internațională din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative asigură, prin Biroul Național Interpol, predarea și informează despre aceasta Ministerul Justiției și curtea de apel competentă. Persoana extrădată este predată și preluată sub escortă.

Sub rezerva cazului prevăzut la alin. (6), dacă persoana extrădată nu va fi preluată la data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, socotit de la această dată; acest termen nu va putea fi prelungit decât cel mult cu încă 15 zile.

În caz de forță majoră, care împiedică predarea sau primirea persoanei extrădate, autoritățile române și cele ale statului solicitant se vor pune de acord asupra unei noi date de predare, dispozițiile art. 58 alin. (3) fiind aplicabile.

VI.3 Predarea amânată

Existenta unui proces penal in fata autoritatilor judiciare romane impotriva persoanei extradabile sau faptul ca persoana extradabila se afla in executarea unei pedepse privative de libertate nu impiedica extradarea.

În cazurile prevăzute la alin. (1), predarea extradatului poate fi amanata. In caz de amanare, extradarea poate deveni efectiva numai dupa ce procesul penal a luat sfarsit, iar in caz de condamnare la o pedeapsa privativa de libertate, numai dupa ce aceasta a fost executata sau considerata ca executata.

Predarea extradatului poate fi amanata si atunci cand se constata, pe baza unei expertize medicale, ca acesta sufera de o boala care i-ar putea pune viata in pericol.

În cazul amanarii predarii persoanei a carei extradare a fost aprobata, instanta emite un mandat de arestare provizorie in vederea extradarii. In cazul in care persoana extradata se afla, la momentul admiterii cererii de extradare, sub puterea unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare romane, mandatul de arestare provizorie in vederea extradarii intra in vigoare de la data incetarii motivelor care au justificat amanarea.

VI.4 Tranzitul

Tranzitul pe teritoriul Romaniei al unui extradat care nu este cetatean roman poate fi acordat cu conditia ca motive de ordine publica sa nu se opuna si sa fie vorba despre o infractiune care permite extradarea, conform legii romane.

Daca persoana extradata are cetatenia romana, tranzitul nu este acordat decat in situatiile in care se poate aproba extradarea cetatenilor romani.

Tranzitul este acordat la cererea statului interesat, formulata si transmisa pe calea prevazuta la art. 36 alin. (1), la care se anexeaza cel putin mandatul de arestare preventiva sau mandatul de executare a pedepsei inchisorii care a justificat acordarea extradarii.

Hotararea asupra tranzitului este luata de Ministerul Justitiei.

Ministerul Justitiei comunica de indata hotararea luata autoritatii competente a statului solicitant si Ministerului Administratiei si Internelor.

In cazul tranzitului aerian, atunci cand nu este prevazuta o aterizare pe teritoriul statului roman, este suficienta o notificare transmisa de autoritatea competenta a statului solicitant Ministerului Justitiei al Romaniei. In caz de aterizare fortata, aceasta notificare va produce efectele cererii de arestare provizorie in vederea extradarii, iar statul solicitant va adresa de indata o cerere formala de tranzit. Dispozitiile alin. (3) se aplica in mod corespunzator.

Extradatul in tranzit ramane in stare de arestare provizorie pe perioada sederii sale pe teritoriul roman.

VI.5. Reextradarea catre un stat tert

În afara cazului prevăzut la art. 74 alin. (1) lit. b), consimțământul statului român este necesar pentru a îngădui statului solicitant să predea unui alt stat persoana care i-a fost predată și care ar fi căutată de către statul terț pentru infracțiuni anterioare predării. Statul român va putea cere prezentarea actelor prevăzute la art. 36 alin. (2).

VII. Extrădarea activă

VII. Condiții pentru solicitarea extradarii:

Obligatia de a solicita extradarea:

Extradarea unei persoane impotriva careia autoritatile judiciare romane competente au emis un mandat de arestare preventiva sau un mandat de executare a pedepsei inchisorii ori careia i s-a aplicat o masura de siguranta va fi solicitata statului strain pe teritoriul careia aceasta a fost localizata in toate cazurile in care sunt intrunite conditiile prevazute de prezenta lege.

Cadrul juridic

Dispozitiile sectiunii cap. I din Legea nr. 302/2004 se aplica in mod corespunzator in cazul in care Romania are calitatea de stat solicitant.

In afara conditiei privind gravitatea pedepsei prevazute la art. 28, o conditie suplimentara pentru ca Romania sa poata solicita extradarea unei persoane, in vederea efectuarii urmaririi penale, este ca impotriva acelei persoane sa fie pusa in miscare actiunea penala, in conditiile prevazute in Codul de procedura penala.

Procedura de solicitare a extradarii

Competenta

Competenta de a intocmi si transmite cererile de extradare in numele statului roman revine Ministerului Justitiei.

Urmarirea internationala in vederea extradarii

In cazul in care un mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei nu poate fi dus la indeplinire, intrucat inculpatul ori condamnatul nu se mai afla pe teritoriul Romaniei, instanta care a emis mandatul de arestare preventiva sau instanta de executare, dupa caz, la propunerea procurorului sesizat in acest scop de catre organele de politie, emite un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii, care se transmite Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, in vederea difuzarii prin canalele specifice.

Mandatul de urmărire internațională în vederea extrădării conține toate elementele necesare identificării persoanei urmărite, o expunere sumară a situației de fapt și date privind încadrarea juridică a faptelor, precum și solicitarea de arestare provizorie în vederea extrădării.

Semnalarea introdusa in Sistemul Informatic Schengen echivaleaza cu un mandat de urmarire internationala in vederea extradarii.

Dispozițiile legale indicate nu aduc atingere prevederilor art. 88, care se aplică în relația cu statele membre ale Uniunii Europene. În situația în care nu se cunoaște statul pe teritoriul căruia se află persoana în cauză, dispozițiile prezentului articol și prevederile art. 81 se aplică deopotrivă.

Procedura extradarii active

De indata ce este informata, prin orice mijloc care lasa o urma scrisa si a carui autenticitate poate fi verificata, de catre Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor, prin structura specializata, sau de Ministerul Justitiei, despre localizarea pe teritoriul unui stat strain a unei persoane date in urmarire internationala sau cautate de autoritatile judiciare romane pentru ducerea la indeplinire a unui mandat de executare a pedepsei inchisorii sau a unui mandat de arestare preventiva, instanta de executare sau instanta care a emis mandatul de arestare preventiva stabileste, printr-o incheiere motivata, daca sunt indeplinite conditiile prevazute in prezenta lege pentru a se solicita extradarea.

Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala, prin structura specializata, are obligatia de a informa instanta de executare sau instanta emitenta a mandatului de arestare preventiva de indata ce Biroul Central National Interpol corespondent ii notifica faptul ca persoana care face obiectul mandatului a fost localizata. Informarea va fi transmisa direct, cu o copie

Judecata se face de urgență și cu precădere, în camera de consiliu, de un complet format dintr-un singur judecător, cu participarea procurorului și fără citarea părților. Judecătorul se pronunță prin încheiere motivată, dată în camera de consiliu.

Incheierea prevazuta la alin. (3) poate fi atacata cu recurs de procuror, in termen de 24 de ore de la pronuntare. Dosarul cauzei este inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore. Recursul se judeca in termen de cel mult 3 zile, de catre instanta superioara in grad. Instanta de recurs va restitui dosarul primei instante in termen de 24 de ore de la solutionarea recursului.

Încheierea definitiva prin care s-a constatat ca sunt intrunite conditiile pentru solicitarea extradarii, insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2), se comunica de indata Ministerului Justitiei. Incheierea definitiva prin care s-a constatat ca nu sunt intrunite conditiile pentru a se solicita extradarea se comunica Ministerului Justitiei in cel mult 3 zile de la pronuntare.

În termen de cel mult 3 zile de la data primirii încheierii definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării, Ministerul Justiției, prin direcția de specialitate, efectuează un examen de regularitate internațională. Dispozițiile art. 40 se aplică în mod corespunzător.

In functie de concluziile examenului de regularitate internationala, directia de specialitate a Ministerului Justitiei fie intocmeste cererea de extradare si o transmite, insotita de actele anexe, autoritatii competente a statului solicitat, fie intocmeste un act prin care propune ministrului justitiei, motivat, sa sesiseze procurorul general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie, in vederea initierii procedurii de revizuire a incheierii definitive prin care s-a dispus solicitarea extradarii, informand in ambele situatii Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor. In cazul in care constata ca actele sunt incomplete, inainte de a intocmi si de a transmite cererea de extradare, directia de specialitate a Ministerului Justitiei poate solicita instantei competente sa îi transmita, in cel mult 72 de ore, actele suplimentare necesare potrivit tratatului international aplicabil.

În cazul în care nu sunt întrunite condițiile de regularitate internațională pentru solicitarea extrădării, ministrul justiției, prin procurorul general al Parchetului de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, cere revizuirea hotărârii judecătorești definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării. Revizuirea nu poate fi cerută pentru alt motiv decât cel legat de concluziile examenului de regularitate internațională.

Cererea de revizuire se face în termen de cel mult 3 zile, dacă persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România. În toate celelalte cazuri cererea se face în termen de cel mult 15 zile. Termenul curge de la data la care procurorul general primește cererea prin care ministrul justiției îi solicită să promoveze revizuirea hotărârii judecătorești definitive prin care s-a constatat că sunt îndeplinite condițiile pentru solicitarea extrădării. Competentă să judece cererea de revizuire este instanța prevăzută la alin. (1). În cazul în care persoana prevăzută la alin. (1) este arestată în vederea extrădării către România, cererea de revizuire se soluționează de urgență și cu precădere. În toate celelalte cazuri, cererea de revizuire se soluționează în termen de cel mult o lună de la data înregistrării cauzei.

Instanta, daca constata ca cererea de revizuire este intemeiata, anuleaza incheierea atacata. Daca instanta constata ca cererea de revizuire este neintemeiata, o respinge, mentinand incheierea atacata. Hotararea instantei de revizuire este definitiva si se comunica in termen de 24 de ore de la pronuntare ministrului justitiei si procurorului general al Parchetului de pe langa Inalta Curte de Casatie si Justitie.

Cererea de extradare si actele anexate acesteia insotita de actele prevazute la art. 38 alin. (2) si de traduceri certificate in limba statului solicitat sau in limba engleza ori franceza, se transmit autoritatii competente a statului solicitat, pe una dintre caile prevazute la art. 38 alin. (1).

În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane condamnate în lipsă, în situația în care statul solicitat aduce la cunoștința persoanei urmărite hotărârea pronunțată în lipsă, o astfel de notificare nu va produce efecte față de procedura penală din România.

In cazul in care persoana urmarita nu este arestata provizoriu in vederea extradarii, procedura prevazuta in acest articol are caracter confidential, pana in momentul in care statul solicitat este investit cu cererea de extradare.

VII.1. Retragerea cererii de extradare

In cazul in care persoana extradabila nu se mai afla sub puterea mandatului de arestare preventiva sau a mandatului de executare, instanta competenta, din oficiu sau la cererea procurorului, stabileste, prin incheiere motivata, ca nu mai subzista conditiile prevazute de lege pentru a se solicita extradarea si dispune de indata retragerea cererii de extradare. Hotararea se transmite Ministerului Justitiei in termen de 24 de ore de la pronuntare. Ministerul Justitiei retrage neintarziat cererea de extradare, informand despre aceasta Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

VII.2. Transmiterea informatiilor suplimentare la cererea statului solicitat

In cazul in care, in vederea solutionarii cererii de extradare, autoritatile statului strain solicita transmiterea unor informatii suplimentare, acestea vor fi comunicate, in termenul stabilit de autoritatile statului solicitat, prin Ministerul Justitiei sau direct, de catre instanta competenta.

Traducerea documentelor se efectueaza de catre Ministerul Justitiei sau instanta competenta, dupa caz."

Rejudecarea persoanei extrădate

Asigurarea rejudecării în cazul extrădării persoanei condamnate în lipsă este dată de Ministerul Justiției, la cererea statului solicitat.

Solicitarea reextradarii catre Romania

Dispozitiile art. 63 sunt aplicabile in mod corespunzator in cazul in care Romania solicita unui stat strain reextradarea unei persoane a carei extradare fusese anterior acordata acestuia de catre un stat tert.

Efectele extradarii in Romania

Preluarea extradatului

Dispozitiile referitoare la predarea-preluarea persoanei extradate prevazute la art. 56 si 37 se aplica in mod corespunzator in cazul persoanelor extradate din strainatate in Romania.

Primirea extradatului

Persoana extradata, adusa in Romania, va fi, de urgenta, predata administratiei penitenciare sau autoritatii judiciare competente, dupa caz.

Daca extradatul a fost condamnat in lipsa, el va fi rejudecat, la cerere, cu respectarea drepturilor prevazute la art. 32 alin. (1).

Comunicarea solutiei

Ministerul Justitiei informeaza autoritatea judiciara romana competenta despre modul de solutionare a cererii de extradare de catre statul solicitat si, dupa caz, despre durata arestarii provizorii in vederea extradarii, pentru a fi computata potrivit dispozitiilor art. 15.

Regula specialitatii

Persoana predată ca efect al extrădării nu va fi nici urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:

a) statul care a predat-o consimte; în acest scop, autoritățile române competente vor transmite statului solicitat o cerere însoțită de actele prevăzute la art. 36 alin. (2) și de un proces-verbal în care se consemnează declarațiile persoanei extrădate;

b) având posibilitatea să o facă, persoana extrădată nu a părăsit, în termen de 45 de zile de la liberarea sa definitivă, teritoriul României, ori dacă a revenit în România după ce a părăsit teritoriul statului român.

Autoritățile române vor lua măsurile necesare în vederea, pe de o parte, unei eventuale trimiteri a persoanei de pe teritoriul României, iar pe de altă parte, întreruperii prescripției potrivit legislației române, inclusiv recurgerea la o procedură în lipsă.

Cand calificarea data faptei incriminate va fi modificata in cursul procedurii, persoana extradata nu va fi urmarita sau judecata decat in masura in care elementele constitutive ale infractiunii recalificate ar ingadui extradarea.

În cazul prevăzut la alin. (1) lit. a) cererea adresata statului strain se formuleaza de catre Ministerul Justitiei, in baza incheierii instantei competente sa solutioneze cauza in prima instanta, la propunerea motivata a Ministerului Public sau in baza incheierii instantei pe rolul careia se afla cauza, daca extradarea a fost acordata dupa trimiterea in judecata a persoanei extradate, dupa caz.

Efectele extradarii sub conditie

In cazul in care extradarea a fost acordata sub conditie, instanta care a solicitat extradarea ia masurile necesare pentru respectarea conditiei impuse de statul solicitat si da garantii in acest sens.

In cazul in care conditia impusa este retrimiterea persoanei extradate pe teritoriul statului solicitant, instanta dispune insotirea acesteia la frontiera, in vederea preluarii de catre autoritatile competente ale statului solicitant.

VII.3. Cheltuieli

Cheltuielile privind procedura de extradare efectuate pe teritoriul Romaniei se suporta de statul roman, prin bugetele autoritatilor si institutiilor implicate, in functie de atributiile conferite fiecareia dintre acestea prin prezenta lege. Dispozitiile art. 10 alin. (4) se aplica in mod corespunzator.

Cheltuielile de tranzit se suporta de statul solicitant.

MANDATUL EUROPEAN DE ARESTARE

VIII.1. DEFINITIA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Definitia mandatului european de arestare este data de art. 84 al. 1 din Legea 302/2004, respectiv acesta este o decizie judiciara prin care o autoritate judiciara competenta a unui stat membru al Uniunii Europene solicită arestarea și predarea de către un alt stat membru a unei persoane, în scopul: efectuarii urmaririi penale; judecații; executării unei pedepse privative de libertate; executării unei masuri de siguranță privativă de libertate.

Anterior Legii nr.222/2008 în locul măsurii de siguranță privativă de libertate era prevăzută o “măsură privativă de libertate”.

Cele mai utilizate instrumente juridice ale UE in domeniul cooperarii judiciare penale bazate pe principiul recunoasterii reciproce sunt Deciziile- Cadru.

La data de 13 iunie 2002 au fost adoptate 3 Decizii-Cadru capitale:

Decizia-Cadru 2002/584/JAI privind Mandatul Eurpean de Arestare si procedurile de predare intre statele membre:

Decizia-Cadru 2002/465/JAI privind echipele comune de ancheta

Decizia-Cadru 2002/475/JAI privind combaterea terorismului

In ultimii ani au fost adoptate noi decizii cadru:

Decizia-Cadru 2003/577/JAI din 22 iulie 2003 privind executarea in UE a ordinelor de indisponibilizare a bunurilor si probelor;

Decizia-Cadru 2005/214/JAI din 24 februarie 2005 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a sanctiunilor pecuniare;

Decizia-Cadru 2006/783/JAI din 6 octombrie 2006 privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a ordinelor de confiscare.

In scopul cresterii increderii reciproce s-au formulat mai multe propuneri de decizii-cadru aflate in diverse stadii de adoptare:

Decizia-Cadru privind mandatul european de obtinere a probelor;

Decizia-Cadru pentru aplicarea principiului recunoasterii reciproce a hotararilor penale care impugn pedepse sau masuri privative de libertate;

Decizia-Cadru privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a decaderilor si interdictiilor care decurg din condamnari pentru infractiuni de natura sexuala savarsite impotriva minorilor.

Tot sub forma de propuneri in curs de negociere sunt urmatoarele decizii-cadru:

Decizia-Cadru privind Ordinul european de supraveghere

Decizia-Cadru privind aplicarea principiului recunoasterii reciproce a pedepselor cu suspendare.

Cat priveste contactul direct cadrul institutional este asigurat prin:

Eurojust – www.eurojust.europa.eu

– înființat in vederea intaririi luptei impotriva formelor grave ale criminalitatii

– are ca scop imbunatatirea cooperarii si sprijinul intre autoritatile competente ale statelor membre, in cauzele transnationale, mai ales prin facilitarea executarii cererilor de asistenta judiciara, a Mandatului European de Arestare si a cererilor de extradare

Reteaua Judiciara Europeana – www.ejn-crimjust.europa.eu

– a fost infiintata tot pentru facilitarea cooperarii judiciare, fiind o structura mai flexibila decat Eurojust, formata din puncte de contact desemnate de fiecare stat membru

– aceasta retea a creat instrumentele informatice in vedrea facilitarii cooperarii judiciare, ex: Atlasul judiciar, fiind astfel posibile de accesat toate informatiile necesare pentru asigurarea contactului direct intre autoritatile judiciare din statele membre, atat in cazul Mandatului European de Arestare, cat si in cazul asistentei judiciare in materie penala.

Magistratii de legatura

– Actiunea Comuna din 22 aprilie 1996 (96/277/JAI) a creat cadrul pentru schimbul magistratilor de legatura in scopul imbunatatirii cooperarii intre statele membre ale UE

– Au rolul de a indeplini orice activitati care urmaresc favorizarea si accelerarea tuturor formelor de cooperare judiciara in materie penala si/sau civila dupa caz, (mai ales prin contacte directe cu serviciile competente si cu autoritatile judiciare ale statului gazda) si de asemenea, de a indeplini orice activitati pentru a asigura schimbul de informatii si de date statistice (pentru cunosterea reciproca a sistemelor respective si a bancilor de date juridice ale statelor interesate).

VIII.2. REGLEMENTAREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Cadrul juridic national in ceea ce priveste asistenta judiciara este oferit de:

Legea 302/2004 privind cooperarea judiciara internationala in materie penala, modificata si completata prin Legea 224/2006 și ulterior prin Legea nr. 222/2008.

Codul de procedura penala – care la art. 513 (art. 548 din Codul de procedură penală 2010) se refera la conditiile si modalitatile de realizare a asistentei judiciare intarenationale in materie penala, acestea fiind cele stabilite prin dispozitiile cuprinse in legea speciala daca prin conventiile internationale nu se prevede altfel.

Prin urmare, prevederile nationale sunt subsidiare acordurilor internationale.

In concret, mandatul european de arestare este reglementat in Titlul III al Legii 302/2004, modificata, intitulat “Dispozitii privind cooperarea cu statele membre ale Uniunii Europene in aplicarea Deciziei-cadru nr. 2002/584/JAI a Consiliului Uniunii Europene din 13 iunie 2002 privind mandatul european de arestare si procedurile de predare intre statele membre” . Titlul III al legii mentionate a intrat in vigoare odata cu aderarea

VIII.3. AUTORITATI COMPETENTE

Autoritatea centrala din Romania este Ministerul Justitiei.

Autoritatile judiciare romane se impart in:

– autorități emitente – instantele judecatoresti

– autorități de executare – Curtile de Apel

Pentru identificarea autoritatilor judiciare de executare din alte state membre ale Uniunii Europene informatii se pot obtine din Atlasul Judiciar Euopean, aflat pe pagina de internet a Retelei Judiciare Europene, disponibil la adresa http://www.ejn-crimjust.europa.eu/eaw_atlas.aspx

De menționat că prin Legea nr. 222/2008 au fost desemnate ca autorități judiciare competente să primească mandatele europene de arestare-parchetele de pe lângă curțile de apel, în a căror circumscripție a fost localizată persoana solicitată. Dacă nu se cunoaște acest loc, este desemnat Parchetul de pe lângă Curtea de Apel București.

VIII.4. CONTINUTUL MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Mandatul European de arestare trebuie sa contina urmatoarele date:

– identitatea și cetățenia persoanei solicitate;

denumirea, adresa, numerele de telefon și fax, precum și adresa de e-mail ale autorității judiciare emitente;

– indicarea existenței unei hotărâri judecătorești definitive, a unui mandat de arestare preventivă sau a oricărei alte hotărâri judecătorești executorii având același efect, care se încadrează în dispozițiile art. 81 și art. 85 din prezenta lege;

– natura și încadrarea juridică a infracțiunii, ținându-se seama mai ales de prevederile art. 85;

– o descriere a circumstanțelor în care a fost comisă infracțiunea, inclusiv momentul, locul, gradul de implicare a persoanei solicitate;

– pedeapsa pronunțată, dacă hotărârea a rămas definitivă, sau pedeapsa prevăzută de legea statului emitent pentru infracțiunea săvârșită;

– dacă este posibil, alte consecințe ale infracțiunii.

Modelul mandatului european de arestare este prezentat in formularul din anexa nr. 1 302/2004.

Mandatul european de arestare trebuie tradus in limba oficiala a statului de executare sau intr-una din limbile oficiale ale Institutiilor Comunitatilor Europene pe care statul respectiv le accepta.

Pentru cazul in care Romania este stat de executare, mandatul european trebuie tradus in limba romana sau una din cele doua limbi acceptate, engleza si franceza.

Traducerea efectiva a mandatului european de arestare se face de catre autoritatea judiciara care emite mandatul si numai in cazuri exceptionale aceasta se poate face de catre Ministerul Justitiei (atunci cand in circumscriptia instantei nu exista traducatori autorizati pentru limba sau limbile acceptate).

VIII.5. EMITEREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE

Condiții pentru emitere

Mandatul european de arestare se emite din oficiu sau la cererea procurorului, de catre instanta care a emis mandatul de arestare preventiva in cursul urmaririi penale ori al judecatii sau de catre instanta de executare, in urmatoarele conditii:

în vederea efectuării urmăririi penale sau a judecății, dacă fapta este pedepsită de legea penală română cu o pedeapsă privativă de libertate de cel putin un 1 an;

in vederea executarii pedepsei sau a masurii de siguranță privativă de libertate daca pedeapsa aplicata este mai mare de 4 luni.

Prin cele mai recente modificări aduse Titlului III din Legea nr. 302/2004 prin Legea nr. 222/2008 s-a urmărit soluționarea unor aspecte care au generat practică neunitară a instanțelor sau au ridicat probleme de ordin practic.

Astfel, în ceea ce privește procedura de emitere a mandatelor europene de arestare, pe lângă modificările aduse art. 81 alin. (1), prin noul alineat (2) al aceluiași articol, se elimină o problemă care a determinat o practică neunitară legată de judecătorul competent să emită mandatul european de arestare.

Potrivit noii redactări a art. 88 alin. (2): „Mandatul european de arestare este emis în faza de urmărire penală, de către judecătorul delegat de președintele instanței căreia i-ar reveni competența să judece cauza în fond, iar în faza de judecată și de executare de către judecătorul delegat de președintele primei instante ori de cel al instanței de executare, în următoarele situații:

a) la sesizarea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală a persoanei solicitate, dacă arestarea și predarea se solicită în vederea efectuării urmăririi penale;

b) la sesizarea instanței care a dispus asupra luării măsurii arestării preventive a inculpatului ori care a hotărât cu privire la măsurile de siguranță, după caz ori a organului la care se află spre executare mandatul, dacă arestarea și predarea se solicita in vederea judecății ori executării pedepsei închisorii sau a unei măsuri de siguranță privative deliberate."

De asemenea, prin următoarele alineate nou introduse ale aceluiași articol 81 se tranșează definitiv o problemă ce apăruse în practica judiciară: este necesară sau nu o încheiere pentru a dispune emiterea unui mandat european de arestare?

Acum, alin. (3) și (4) ale art. 88 prevăd:

„(3) Judecătorul competent verifică îndeplinirea condițiilor prevăzute la alin. (1) și procedează, după caz, astfel:

a) emite mandatul european de arestare și supraveghează luarea măsurilor pentru transmiterea acestuia, potrivit dispozițiilor art. 89 și 90; în cazul în care persoana este localizată pe teritoriul unui stat membru al Uniunii Europene, dispune traducerea mandatului european de arestare, în termen de 24 de ore, potrivit alin. (6);

b) constată, prin încheiere motivată, că nu sunt îndeplinite condițiile prevăzute la alin (1) pentru a emite un mandat european de arestare. Încheierea poate fi atacată cu recurs de procuror, în termen de 3 zile de la comunicare. Recursul se judecă de instanța superioară, în termen de 3 zile de la înregistrarea cauzei, iar în caz de admitere a acestuia, prima instanță este obligată să emită un mandat european de arestare.

(4) în cazul prevăzut la alin. (3) lit. a), judecătorul competent informează procurorul care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau instanța pe rolul căreia se află cauza penală despre emiterea mandatului european de arestare, iar în cazul prevăzut la aln. (3) lit. b) comunică încheierea procurorului care efectuează sau supraveghează urmărirea penală sau procurorului de pe lângă instanța de executare."

Articolul este în acord cu Decizia nr. 39 din 29 octombrie Înaltei Curți de Casație și Justiție prin care curtea a admis recursul în interesul legii și a stabilit ca emiterea mandatului european de arestare nu presupune întocmirea unei încheieri, nefiind o procedură jurisdicțională

Transmiterea mandatului

Transmiterea mandatului european de arestare se face direct catre autoritatea judiciara de executare in situatia in care se cunoaste locul unde se afla persoana solicitata.

Autoritatile judiciare romane pot transmite mandatul european de arestare prin orice mijlic de transmitere sigur care lasa o urma scrisa, astfel incat autoritatea judiciara de executare sa poata verifica autenticitatea acestuia. Fiind vorba despre o procedura urgenta, transmiterea mandatului se face mai intai prin mijloace elecronice de comunicatie (fax, e-mail), dupa care se va proceda la transmiterea acestuia in original (atat mandatul in original cat si traducerea acestuia).

In conformitate cu dispozitiile art. 89 al. 8 din actul normativ sus mentionat, în cazul transmiterii directe, instanța emitentă informează direcția de specialitate din Ministerul Justiției în ultima zi lucrătoare a fiecărei luni calendaristice cu privire la mandatele europene de arestare transmise spre executare în perioada de referință și stadiul executării acestora.

In cazul in care locul unde se afla persoana solicitata nu este cunoscut, transmiterea mandatului european de arestare se realizeaza prin intermediul Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Internelor si Reformei Administrative, care procedeaza la difuzarea in Sistemul Informatic Schengen sau pe canalele Organizatiei Internationale a Politiei Criminale (Interpol), dupa caz. In acest caz, transmiterea se poate efectua si prin sistemul securizat al Retelei Judiciare Europene, cand acesta va fi operational.

Pentru evidența activității instanței, se întocmește și se păstrează Registrul de evidență a mandatelor europene de arestare.

În acest registru se fac următoarele mențiuni: număr curent, numele, prenumele și cetățenia persoanei solicitate, numărul și data adresei parchetului/instanței pe rolul căreia se află cauza penală; numărul dosarului instanței de executare; data emiterii mandatului european de arestare; data transmiterii mandatului european de arestare, informații asupra executării mandatului european de arestare; motivele neexecutării mandatului european de arestare; data predării persoanei solicitate; data retragerii mandatului european de arestare.

Acest registru nu este destinat publicității.

Orice dificultate ar interveni în legătură cu trasmiterea sau verificarea autenticității unui mandat european de arestare se va solutiona prin contact direct intre autoritatea judiciara emitenta si autoritatea judiciara de executare sau cu sprijinul Ministrului Justitiei.

Transferul temporar si audierea persoanei solicitate in timpul executarii mandatului european de arestare

Atunci când s-a emis un mandat european în situația prevăzută la art. 81 alin. (1) lit. a), autoritatea judiciară emitentă română va putea solicita autorității judiciare de executare, înainte ca aceasta să se fi pronunțat asupra predării definitive, predarea temporară în România a persoanei urmărite, în vederea ascultării sale, sau va putea solicita să fie autorizată luarea declarației acestei persoane pe teritoriul statului de executare a mandatului.

Dacă autoritatea judiciară de executare, după ce a aprobat predarea persoanei urmărite, dispune suspendarea predării până la terminarea unui proces în curs sau până la executarea pedepsei aplicate în statul de executare a mandatului pentru o faptă diferită de cea care face obiectul mandatului european, autoritatea judiciară română emitentă va putea solicita predarea temporară a persoanei în vederea ascultării sale sau a judecății.

Retragerea mandatului european de arestare

Situațiile în care mandatul european de arestare se retrage sunt următoarele:

– au dispărut temeiurile care au justificat emiterea acestuia;

– persoana solicitată a decedat;

– persoana urmărită internațional (în temeiul art. 65 al. 4) a fost extrădată sau predată în România.

Retragerea se solicită de instanța emitentă, care informează despre aceasta autoritatea judiciară de executare, Ministerul Justiției și după caz, parchetul care efectuează ori supraveghează urmărirea penală sau instanța care a dispus asupra măsurii arestării preventive a inculpatului ori a hotărât cu privire la măsurile de siguranță.

VIII.6. EXECUTAREA MANDATULUI EUROPEAN DE ARESTARE DE CATRE AUTORITATILE ROMÂNE

Fapte care dau loc la predare

Predarea persoanei solicitate se acorda chiar daca nu este indeplinita conditia dublei incriminari, in cazul in care mandatul european de arestare a fost emis pentru una dintre faptele enumerate mai jos, indiferent de denumirea infractiunii in statul membru emitent si care este sanctionata in acest stat cu inchisoarea sau cu o masura de siguranta privativa de libertate a carei durata maxima este de cel putin 3 ani:

– participare la un grup infracțional organizat;

– terorismul;

– trafic de persoane;

– exploatarea sexuală a copiilor și pornografia infantilă;

– trafic ilicit de droguri si substante psihotrope;

– trafic ilicit de arme si substante explozive;

– corupție;

– frauda, incluzând cea împotriva intereselor financiare ale Comunităților Europene, in intelesul Conventiei din 26 iulie 1995 privind protectia intereselor financiare ale Comunitatilor Europene;

– spălare a produselor infractiunii;

– falsificarea de monedă, inclusiv a monedei euro;

– fapte legate de criminalitate informatica;

– fapte privind mediul înconjurător, inclusiv traficul cu specii de animale si vegetale pe cale de disparitie;

– facilitarea intrării și șederii ilegale;

– omor si vătămare corporală gravă;

– traficul ilicit de organe si țesuturi umane;

– lipsirea de libertate în mod ilegal, rapire si luare de ostatici;

– rasism și xenofobia;

– furt organizat sau armat;

– traficul ilicit de bunuri culturale, inclusiv antichitățile și operele de artă;

– înșelăciune;

– deturnare de fonduri;

– contrafacere si piraterie de bunuri;

– falsificare de acte oficiale si uzul de fals;

– falsificare de mijloace de plata;

– trafic ilicit de substanțe hormonale și alți factori de creștere;

– trafic ilicit de materiale nucleare sau radioactive;

– trafic de vehicule furate;

– viol;

– incendiere cu intentie;

– crime aflate in jurisdictia Curții Penale Internaționale;

– sechestrare ilegala de aeronave și vapoare;

– sabotaj.

Pentru alte fapte decât cele prevăzute la alin. (1), predarea poate fi subordonată condiției ca faptele care motivează emiterea mandatului european să constituie infracțiune potrivit legii române, independent de elementele constitutive sau de încadrarea juridică a acesteia.

Conditii speciale de executare

Executarea unui mandat european de arestare de catre autoritatile de executare romane poate fi supusa urmatoarelor conditii:

cand mandatul a fost emis in vederea executarii unei pedepse sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate aplicată printr-o hotarare pronuntata in lipsă, daca persoana in cauza nu a fost citată personal și nici informată asupra datei și locului ședinței de judecată, autoritatea emitenta trebuie să garanteze că persoana solicitată are posibilitatea sa obtina rejudecarea cauzei in statul emitent, in prezenta sa;

in cazul in care mandatul are la baza o infractiune ce este sanctionata cu pedeapsa detentiunii pe viata sau cu masura de siguranta privativa de libertate pe viata, dispozitiile legale ale statului emitent trebuie sa prevada fie revizuirea pedepsei sau a masurii, fie liberarea conditionata dupa executarea a 20 ani, fie aplicarea unor masuri de clementa.

Motive de refuz al executarii

Legea 302/2004, modificata, reglemeteaza la art. 88 doua tipuri de motive de refuz: obligatorii si facultative.

Motivele obligatorii de refuz sunt urmatoarele:

cand persoana urmarita a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte de catre un stat membru, altul decat cel emitent, cu conditia ca sanctiunea sa fi fost executata ori in curs de executare sau executarea a fost prescrisa, sau pedeapsa gratiata ori infractiunea amnistiata ori a intervenit o cauza care impiedica executarea potrivit legii statului de condamnare;

cand infractiunea la care se refera mandatul european de arestare este acoperita de amnistie in Romania;

cand persoana solicitata nu raspunde penal datorita varstei, in conformitate cu legea romana.

Motivele facultative de refuz sunt cele prevazute la art. 88 al.2, respectiv:

in cazul infractiunilor pentru care este necesara dubla incriminare;

persoana solicitata este supusa unei proceduri penale in Romania pentru aceeasi fapta ca cea din mandat;

mandatul a fost emis in scopul executarii unei pedepse cu inchisoarea sau a unei masuri de siguranta privativa de libertate, daca persoana solicitata este cetatean roman si aceasta declara ca refuza sa execute pedeapsa sau masura de siguranta in statul membru emitent;

persoana a fost judecata definitiv pentru aceleasi fapte in alt stat nemembru, iar in caz de condamnare sanctiunea a fost executata sau in curs de executare, ori executarea prescrisa sau infractiunea amnistiata sau pedeapsa gratiata potrivit legii statului de condamnare;

mandatul se refera la infractiuni comise pe teritoriul Romaniei;

mandatul se refera la infractiuni comise in afara statului emitent si legea romana nu permite urmarirea acestor fapte cand s-au comis in afara teritoriului romanesc;

raspunderea penala sau executarea pedepsei s-au prescris, daca faptele ar fi fost de competenta autoritatilor romane;

cand autoritatea romana competenta a decis fie sa nu inceapa, fie incetarea urmaririi penale, scoaterea de sub urmarire penala sau clasarea pentru infractiunea pe care se bazeaza mandatul european de arestare sau a pronuntat fata de persoana solicitata o hotarare definitiva cu privire la aceleasi fapte care impiedica viitoare proceduri.

O completare benefică pentru clarificarea modalității juridice și practice prin care se realizează executarea pedepsei în România în situația neexecutării unui mandat european de arestare în ipoteza prevăzută la art. 88 alin. (2) lit. c1 a fost adusă prin Legea nr. 222/2008, respectiv noile alineate (3) și (4) ale art. 88:

Astfel, în situația în care, în cauză, este incident exclusiv cazul prevăzut la alin (2) lit c1) (mandatul emis în scopul executării unei pedepse/ măsurii de siguranță privativă de libertate, persoana este cetățean român și declară că refuză să execute pedeapsa/măsura în statul membru emitent) anterior pronunțării hotărârii privind executarea mandatului european de arestare, autoritatea judiciară română de executare solicită autorității judiciare de emitere transmiterea unei copii certificate a hotărârii de condamnare, precum și orice alte informații necesare, informând autoritatea judiciară emitentă cu privire la scopul pentru care astfel de documente sunt solicitate.

Recunoașterea hotărârii penale străine de condamnare se face, pe cale incidentală, de către instanța de judecată în fața căreia procedura executării mandatului european de arestare este pendinte. In cazul în care autoritatea judiciară română de executare a recunoscut hotărârea penală străină de condamnare, mandatul de executare a pedepsei se emite la data pronunțării hotărârii prevăzute la art. 94 (hotărârea privind executarea mandatului european de arestare).

În cazul de mai sus dacă persoana solicitată se află în stare de arest și autoritatea judiciară de emitere întârzie în transmiterea documentelor solicitate, dispozițiile art. 90 alin. (4) se aplică în mod corespunzător în sensul că persoana este întrebată dacă este de acord să execute pedeapsa sau măsura în statul emitent. În situația în care autoritatea judiciara de emitere nu transmite documentele, în termen de cel mult 20 de zile de la data primei solicitări, dacă autoritatea judiciară română de executare refuză executarea mandatului european de arestare, aceasta informează autoritatea judiciară emitentă asupra posibilității de a solicita recunoașterea și executarea hotărârii penale de condamnare în baza instrumentelor aplicabile în relația dintre România și statul membru de emitere ori, în lipsa acestora, în baza reciprocității.

Proceduri prealabile

În ceea ce privește procedura de executare a mandatului european de arestare, pentru a elimina inconvenientul reprezentat de situațiile în care curțile de apel, ca autorități judiciare de executare, fiind sesizate direct de autoritățile judiciare emitente străine cu un mandat european de arestare constituia dosar fixau termen de judecată, ca în cele din urmă să se constate că persoana solicitată nu se mai află pe teritoriul României, precum și, în general, pentru a facilita procedura de executare a mandatului european de arestare au fost introduse noi articole – 88/1-88/3 care reglementează o serie de proceduri prealabile, care măresc rolul procurorului în procedura de executare a mandatelor europene de arestare, ținând în același timp seama de imperativul respectării drepturilor fundamentale ale omului, noua procedură astfel introdusă fiind in spiritul altor legislații naționale de transpunere a deciziei-cadru. În același sens este și desemnarea parchetelor de pe lângă curțile de apel ca autorități primitoare ale mandatelor europene de arestare (art. 78 alin. 2/1).

Sesizarea Curtii de Apel in vederea arestarii si predarii persoanei solicitate

Procurorul sesizează curtea de apel competenta cu propunerea de luare a masurii arestarii persoanei solicitate.

De îndată ce instanța este sesizata, cauza se repartizeaza, in conditiile legii, unui complet format dintr-un judecator, pentru a aprecia asupra luarii masurii arestarii si asupra predarii persoanei solicitate.

Pentru evidenta activitatii instantei(Curtea de Apel), se intocmeste si se pastreaza Registrul privind arestarea si predarea in baza mandatelor europene de arestare. Mențiunile ce trebuie înscrise în acest registru sunt prevăzute în art.89 al.3 din legea 302/2004 modificată.

Procedura de executare a Mandatului European de arestare

Aceasta procedura este prevazuta de art 90 din Legea 302/2004 modificata.

Modificările recente pun, în acord dispozițiile privind compunerea completului investit cu executarea unui mandat european de arestare, cu cel privind extrădarea, prevăzând, în fapt că această competență revine unui singur judecător.

Legea romana garantează persoanei solicitate, așa cum a statuat constant și Curtea Constituțională, toate drepturile procesuale, aceasta în condițiile în care ținem sa precizam că persoana solicitată, ca și persoana solicitată au o calitate procesuala diferita de cea a învinuitului sau inculpatului din procedura penală interna, esențial fiind ca în procedura penală din statul emitent să se respecte dreptul la un proces echitabil, pentru că acolo, în statul emitent, persoana solicitata are calitatea de suspect sau acuzat. Toate garanțiile procesuale asigurate anterior sunt menținute și chiar întărite prin Legea nr. 222/2008 un exemplu în acest sens fiind noul articol 90.

Drepturile persoanei arestate

Drepturile persoanei arestate, prevazute la art.91 sunt următoarele: să fie informat cu privire la continutul mandatului european de arestare; dreptul de a fi asistat de un aparator ales sau din oficiu; dreptul la interpret (gratuit).

Predarea temporara sau luarea declaratiei persoanei solicitate

Dacă autoritatea judiciară emitentă o solicită, se poate aproba de catre judecator predarea temporară a persoanei solicitate în statul membru emitent sau se procedează la audierea acestei persoane.

În cazul în care s-a acordat predarea temporară, aceasta se efectuează în condițiile și pe durata stabilite de comun acord între autoritatea judiciară emitentă și cea de executare. În toate cazurile persoana urmărită va trebui să se întoarcă în România pentru a participa la desfășurarea procedurii de predare în baza mandatului european de arestare.

În cazul în care nu se acordă predarea temporară sau aceasta nu este solicitată, autoritatea judiciară de executare română procedează la luarea unei declarații persoanei solicitate, cu participarea persoanei desemnate de autoritatea judiciară emitentă, dacă este cazul, în conformitate cu legea statului membru emitent. Audierea persoanei solicitate se face potrivit prevederilor Codului de Procedură Penală român și în condițiile stabilite potrivit înțelegerii dintre autoritățile judiciare implicate. În toate cazurile se vor respecta drepturile procesuale ale persoanei urmărite.

Incidente procedurale

Având în vedere imperativul respectării termenelor foarte scurte de executare a unui mandat european de arestare, ținând seama că uneori aceste termene nu puteau fi respectate ca urmare a ridicării unor excepții de neconstituționalitate vădit netemeinice doar în scopul tergiversării procedurii s-a introdus un nou articol 93, care prevede că judecarea excepției se face în termen de cel mult 45 de zile de la sesizarea Curții Constituționale.

Hotararea

In toate cazurile instanta se pronunta asupra executarii mandatului european de arestare prin sentinta, cu respectarea termenelor prevazute la art. scopul luarii unei hotarari, instanta tine seama de toate imprejurarile cauzei si de necesitatea executarii mandatului european de arestare.

În termen de cel mult 24 de ore dupa ramanerea definitiva a hotararii de predare, instanta comunica hotararea luata autoritatii judiciare emitente, Ministerului Justitiei si Centrului de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Administratiei si Internelor.

În cazul in care predarea persoanei solicitate a fost amanata, indiferent daca, la momentul pronuntarii hotararii, aceasta se afla ori nu se afla sub puterea unui mandat de arestare preventiva sau de executare a pedepsei inchisorii emis de autoritatile judiciare romane, mandatul de arestare prevazut la art. 90 alin. (13) este pus in executare la data incetarii motivelor care au justificat amanarea.

Cai de atac si solutionarea recursului

Încheierile privind arestarea persoanei solicitate cat si cele cu privire la mentinerea sau punerea in libertate a acesteia sunt supuse recursului in 24 ore de la pronuntare.

Hotararea privind executarea mandatului european poate fi atacata cu recurs in 5 zile de pronuntare, cu exceptia situatiei cand persoana solicitata consimte la predare, caz in care hotararea este definitiva.

Recursul declarat impotriva hotararii prin care s-a dispus predarea persoanei solicitate este suspensiv de executare, cu exceptia dispozitiilor privind masura arestarii. Dosarul va fi inaintat instantei de recurs in termen de 24 de ore.

Termene

Hotararea asupra executarii mandatului de executare trebuie pronuntata in 10 zile de la termenul de judecata la care persoana urmarita si-a exprimat consimtamantul la predare.

In celelalte cazuri hotararea se pronunta in 60 de zile de la arestare.

Pentru motive justificate pronuntarea se poate amana pentru 30 de zile situatie in care se comunica acest lucru autoritatii emitente.

Daca din motive exceptionale nu pot fi respectate termenele de mai sus autoritatea romana de executare va informa Eurojust, precizand motivele intarzierii.

Predarea persoanei solicitate

Predarea se realizeaza de catre Centrul de Cooperare Politieneasca Internationala din cadrul Ministerului Internelor și Reformei Administrative si Internelor in 10 zile de la ramanerea definitiva a hotararii de predare.

Daca din motive independente de vointa nu se poate respecta acest termen autoritatile implicate pot conveni o noua data si predarea are loc in 10 zile de la aceasta noua data de predare.

In mod exceptional predarea poate fi amanata temporar cand exista temeiuri ca predarea va periclita viata sau sanatatea persoanei solicitate. Si in acest caz autoritatile implicate pot conveni o noua data si predarea are loc in 10 zile de la aceasta noua data de predare.

In caz de intarziere in predare se va proceda la punerea in libertate a persoanei urmarite.

Predarea amanata sau conditionata

Autoritatea roamana de executare va putea amana predarea cand persoana este urmarita penal sau judecata de autoritatile judiciare romane pentru alte fapte decat cele din mandat. In situatia de mai sus exista posibilitatea predarii temporare in conditiile unui acord scris incheiat cu autoritatea judiciara emitenta.

Remiterea de obiecte

Autoritatea romana de executare va dispune remiterea obiectelor care constituie mijloace materiale de proba sau care au fost dobandite ca urmare a savarsirii infractiunii, la cererea autoritatii judiciare emitente sau din oficiu.

Autoritatea judiciara de executare poate refuza remiterea bunurilor cand acestea sunt supuse confiscarii in Romania.

Concurs de cereri

În cazul in care exista doua sau mai multe mandate europene de arestare emise de statele membre si care privesc aceiasi persoana, autoritatea judiciara romana decide asupra prioritatii de executare in functie de anumite circumstante: locul savarsirii, gravitatea infractiunii, data emiterii mandatelor, in functie de scopul emiterii mandatelor (in vederea urmaririi penale, judecatii sau executarii unei pedepse).

Se poate solicita, daca este cazul si avizul Eurojust.

In cazul concurentei intre un mandat european de arestare si o cerere de extradare autoritatea judiciara de executare romana va analiza atat circumstantele prezentate mai sus cat si pe cele prevazute in conventia de extradare. Daca se alege cererea de extradare devin aplicabile dispozitiile Titlului II din Legea 302/2004 modificata, si acest lucru se aduce la cunostinta autoritatii emitente a mandatului.

În cazul in care cu privire la aceeasi persoana, inainte de predarea acesteia, autoritatile romane primesc din partea autoritatilor competente ale aceluiasi stat membru emitent doua sau mai multe mandate, cauzele privind executarea acestor mandate europene de arestare se conexeaza la instanta cea dintai sesizata, pronuntandu-se o singura hotarare cu privire la executarea fiecaruia dintre mandatele europene de arestare. In cazul in care predarea este admisa doar pentru una sau unele dintre fapte, in hotararea de predare se mentioneaza expres acest lucru, dispozitiile art. 100 aplicandu-se in mod corespunzator.

O modificare importantă pentru eliminarea definitivă a unor probleme care au apărut, e drept mai ales în prima parte a anului 2007, privind executarea mandatelor europene de arestare emise anterior datei de 1 ianuarie 2007, este cea a alin. (1) al art., 108, care acum are următorul cuprins: „Dispozițiile prezentului titlu se aplică mandatelor europene de arestare primite de autoritățile române ulterior intrării sale în vigoare, chiar dacă se referă la fapte anterioare acestei date".

Concluzii

Prin prezenta lucrare am încercat să subliniez importanța pe care o are cooperarea judiciară internațională în materie penală în contextul globalizării criminalității, care se circumscrie unor două mari capitole, respectiv; justiția și securitatea. Chiar daca cele două concepte merg în paralel, ambele se determină una pe cealaltă și se asigură reciproc. În acest sens ne simțim obligați să facem o strictă diferență între cooperarea judiciară și cooperarea polițienească – ambele circumscrise investigării și totodată prevenirii criminalității transfrontaliere.

Astfel putem sublinia faptul că scopul cooperării judiciare este acela de recunoaștere reciprocă a deciziilor judiciare, de armonizare legislativă și de dezvoltare a unor mecanisme de cooperare operațională pentru realizarea unui spațiu de justiție (legalitate).

De asemenea, la momentul actual, nu putem vorbi, în cadrul Uniunii Europene de armonizarea dreptului penal material și procedural, ci doar de recunoaștere reciprocă, pe baza valorilor comune ale statelor membre. Așadar, nu există un drept penal european unic, ci doar un drept european (comunitar) penal, format din ansamblul normelor comunitare care reglementează acest domeniu).

Asistența judiciară în materie penală la momentul actual, reprezintă principalul instrument juridic între statele membre ale Uniunii Europene în lupta împotriva criminalității. Astfel instrumentul juridic comunitar permite comunicarea actelor de procedură, totodată reglementând noi forme moderne de asistență: livrările controlate, supravegherea transfrontalieră, transmiterea spontană de informații.

Considerăm oportună realizarea unui sistem unic (informațional și de comunicare) între statele Uniunii Europene, de natură a eficientiza contactul direct între autoritățile judiciare solicitante și solicitate, cu strictă referire la instituția extrădării și a mandatului european de extrădare.

Mai putem arăta că Mandatul european de arestare reprezintă succesul cooperării judiciare în Europa. În prezent predarea infractorilor între state a devenit un fenomen normal care se petrece zilnic, în punctele de trecere a frontierei.

Consider că și în domeniul polițienesc este nevoie de o legislație unitară, cu aplicabilitate în toate țările Uniunii Europene, iar cooperarea judiciară reprezintă un model care trebuie luat în considerare. Un ideal al cooperării polițienești europene ar fi ca Statele Membre ale U.E., să se regăsească în totalitate, pe lista țărilor Schengen și să aibă aceeași conducere și sistem de informații.

De asemenea putem evidenția în conformitate cu art. 69A, alin. (1) din Tratatul de , faptul că instituția cooperării judiciare în materie penală se întemeiază pe principiul recunoașterii reciproce a hotărârilor judecătorești și a deciziilor judiciare și include apropierea actelor cu putere de lege și a normelor administrative ale statelor membre în domeniile criminalității prevăzute la art. 69B, alin (2).

Ca și prioritate putem afirma ideea conform căreia cooperarea internațională a statelor în materie juridică, se impune în sensul colaborării și asistenței în diversele domenii ale activității juridice.

Nu lipsit de importanță ar fi și necesitatea, atât a abordării, cât și a operaționalizării unui sistem on-line direct și permanent între Birourile Naționale INTERPOL.

Acest sistem la care ne raportăm reprezintă de fapt o conexiune între toate birourile importante de poliție din Europa. Astfel introducerea unui sistem on-line, de tipul messenger s-ar impune a fi implementat. Necesitatea acestui sistem de acest tip derivă cu prioritate din modul de cooperare al Punctelor de Contact Focale sau Frontex, care fac verificări mult mai rapide pe anumite segmente ale infracționalității, cu ajutorul internet-ului.

Verificările unor persoane sau vehicule se realizează deseori cu greutate făcând facilă părăsirea Spațiul European de către persoanele sau vehiculele înainte de a fi date în urmărire. Durata de verificare este de asemenea mare, punând în dificultate organele abilitate să respecte principiul operativității fără a încălca vreunul din drepturile fundamentale ale omului.

Considerăm oportună și eficientă implementarea acestui sistem de comunicare on-line deoarece ar putea fi realizată pe deplin printr-o transmisie de date securizată.

Rolul acestui sistem este acela ca până la introducerea alertei în sistemul de informații european, să nu-i permită infractorului să scape, eludând în continuare legea.

Eficientizarea cooperării polițienești internaționale raportată la acutizarea criminalității transfrontalieră determinată de noul prototip unional se impune înființarea unor proceduri comune de lucru care alături de sistemul on-line să conferă tuturor structurilor specializate în materie oportunități menite să asigure o intervenție rapidă, o investigare complexă, a cărei finalitate să conveargă înfăptuirii unui act de justiție legal, coerent, și obiectiv.

Numai experiența derivată dintr-un cadru jurisdicțional, comunitar solid cât și dintr-o practică judiciară nou apărută în contextul eliminării frontierelor interne din cadrul Uniunii Europene – poate concura cu un management eficient la nivelul structurilor specializate în contracararea și prevenirea tuturor formelor de criminalitate transfrontalieră.

BIBLIOGRAFIE:

Vasile Păvăleanu, Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene, RDP nr. 3, 2009

J. Pradel, Droit pénal comparé, ed. 2, Ed. Dalloz Paris, 2002

Dongoroz, Drept penal, București, 1939, p. 179

J. Pradel, G. Cortens, Droit penal Européen Dalloz, Paris, 2002,

A. Tsitsoura, Faut – il doit pénal euroéen, Pouvoirs, n° 55, 1990,

Nicu Jidovu,Drept procesual penal,ediția 2,Ed.C.H.Beck,București 2007,

Florin Răzvan Radu,Cooperarea judiciară internațională și europeană în materie penală. Îndrumar pentru practicieni, Ed.Wolters Kluwer,București 2009,

Theodor Mrejereu, Bogdan Mrejeru,Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Asistența judiciară-Extrădarea. Doctrină și jurisprudență, Ed.Universitară, București 2008

V. Dongoroz și colectivul, Explicații teoretice ale Codului de procedură penal român,Partea specială, Vol.II, Ed.Academiei Române, București 1976,

Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperare Judiociară internațională în materie penală Ed. C.H. Beck, București 2008

N Volonciu – Tratat de procedura penala. Parteea speciala,vol II, Ed. Paideia, București 1994,

Vasile Păvăleanu, Extrădarea în reglementarea Convenției Europene, PL nr. 1, 1999

F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică și juridică, Dreptul nr. 2/2005,

Gr. Theodoru, Tratat de drept penal, ed. a II-a Ed. Hamangiu, București, 2008,

Vasile Păvăleanu, Unele considerații în legătură cu respectarea hotărârilor penale străine și transferul persoanelor condamnate, RDP, nr. 1/2003,

Vasile Păvăleanu, Organizarea urmăririi infracțiunilor și transferul de proceduri în materie penală la nivel comunitar, D nr. 1/2001,

Costică Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007;

I. Neagu, Tratat de drept procesual penal. Partea specială Editura Global Lex, București, 2008

Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004, cu modificările și completările aduse de: Legea nr. 224 din 1 iunie 2006, Ordonanța de Urgență nr. 103 din 13 decembrie 2006, Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008

Noul Cod de procedură penală,

Noul Cod penal

http://conventions.coe.int/.

www.unodc.org/unodc/en/drug_and_crime_conventions.html.

www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_asistentapenala_bilaterale.

BIBLIOGRAFIE:

Vasile Păvăleanu, Cooperarea judiciară în materie penală în cadrul Uniunii Europene, RDP nr. 3, 2009

J. Pradel, Droit pénal comparé, ed. 2, Ed. Dalloz Paris, 2002

Dongoroz, Drept penal, București, 1939, p. 179

J. Pradel, G. Cortens, Droit penal Européen Dalloz, Paris, 2002,

A. Tsitsoura, Faut – il doit pénal euroéen, Pouvoirs, n° 55, 1990,

Nicu Jidovu,Drept procesual penal,ediția 2,Ed.C.H.Beck,București 2007,

Florin Răzvan Radu,Cooperarea judiciară internațională și europeană în materie penală. Îndrumar pentru practicieni, Ed.Wolters Kluwer,București 2009,

Theodor Mrejereu, Bogdan Mrejeru,Cooperarea judiciară internațională în materie penală. Asistența judiciară-Extrădarea. Doctrină și jurisprudență, Ed.Universitară, București 2008

V. Dongoroz și colectivul, Explicații teoretice ale Codului de procedură penal român,Partea specială, Vol.II, Ed.Academiei Române, București 1976,

Alexandru Boroi, Ion Rusu, Cooperare Judiociară internațională în materie penală Ed. C.H. Beck, București 2008

N Volonciu – Tratat de procedura penala. Parteea speciala,vol II, Ed. Paideia, București 1994,

Vasile Păvăleanu, Extrădarea în reglementarea Convenției Europene, PL nr. 1, 1999

F.R. Radu, De la extrădare la mandatul european de arestare. O privire istorică și juridică, Dreptul nr. 2/2005,

Gr. Theodoru, Tratat de drept penal, ed. a II-a Ed. Hamangiu, București, 2008,

Vasile Păvăleanu, Unele considerații în legătură cu respectarea hotărârilor penale străine și transferul persoanelor condamnate, RDP, nr. 1/2003,

Vasile Păvăleanu, Organizarea urmăririi infracțiunilor și transferul de proceduri în materie penală la nivel comunitar, D nr. 1/2001,

Costică Bulai, B.N. Bulai, Manual de drept penal. Partea generală, Editura Universul Juridic, București, 2007;

I. Neagu, Tratat de drept procesual penal. Partea specială Editura Global Lex, București, 2008

Legea nr. 302 din 28 iunie 2004 privind cooperarea judiciară internațională în materie penală, publicată în Monitorul Oficial nr. 594 din 1 iulie 2004, cu modificările și completările aduse de: Legea nr. 224 din 1 iunie 2006, Ordonanța de Urgență nr. 103 din 13 decembrie 2006, Legea nr. 222 din 28 octombrie 2008

Noul Cod de procedură penală,

Noul Cod penal

http://conventions.coe.int/.

www.unodc.org/unodc/en/drug_and_crime_conventions.html.

www.just.ro/rtrv_mc.php?param=cji_penal_asistentapenala_bilaterale.