Cooperarea In Prevenirea Si Combaterea Traficului de Fiinte Umane

Începuturile dezvoltării fenomenului traficului de persoane în Romania se pot plasa la începutul anilor ‘90. Printre factorii favorizanți putem să amintim poziția geografică a Romaniei, fiind o țară intre Asia și Europa de Vest, care se află în apropierea rutelor de trafic, costurile sociale ale trecerii la economia de piață, care implică un număr ridicat de categorii sociale in risc, eșecul politicilor sociale de a susține populația vulnerabilă pană la posibilitățile deschise pentru populația din Romania odată cu deschiderea frontierelor și migrarea către țările vestice.

În ultimul deceniu traficul de personae, la fel ca si corupția, a înregistrat la nivek mondial proporșii inimaginabile pentru societate, devenind o problema majora atat la nivel național, cât și la nivel internațional, reprezentând una dintre cele mai extinse forme de manifestare a criminalității.

Prima dintre infracțiunile prevăzute de Legea nr. 678/2001 este traficul de persoane. Legiuitorul a optat pentru pedepsirea traficului de ființe umane majore separat de traficul de minori. De cele mai multe ori faptul că victima este minoră constituie doar o cauză de agravare a pedepsei prevăzute pentru infracțiunea de trafic de persoane.

Conținutul juridic al infracțiunii de trafic de persoane este redat de art. 12 din Legea nr. 678/2001. Potrivit acestuia, „constituie infracțiunea de trafic de persoane recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea ori primirea unei persoane, prin amenințare, violență sau prin alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă ori înșelăciune, abuz de autoritate sau profitând de imposibilitatea acelei persoane de a se apăra sau de a-și exprima voința ori prin oferirea, darea, acceptarea sau primirea de bani ori de alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane, în scopul exploatării acestei persoane, și se pedepsește cu închisoare de la 3 ani la 10 ani și interzicerea unor drepturi.

Traficul de persoane săvârșit în una dintre următoarele împrejurări:

a) de două sau mai multe persoane împreună;

b) s-a cauzat victimei o vătămare gravă a integrității corporale sau a sănătății;

c) de un funcționar public în exercițiul atribuțiilor de serviciu constituie infracțiune și se pedepsește cu închisoare de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi.

Dacă fapta a avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoarea de la 15 la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.”

Potrivit art. 3 lit. a) din Protocolul privind prevenirea, reprimarea și pedepsirea traficului de persoane, prin expresia „trafic de persoane” se înțelege inclusiv „adăpostirea” unei persoane, prin amenințare de recurgere sau prin recurgere la forță ori la alte forme de constrângere, prin răpire, fraudă, înșelăciune, abuz de autoritate sau de o situație de vulnerabilitate ori prin oferta sau acceptarea de plăți ori avantaje pentru a obține consimțământul unei persoane având autoritate asupra alteia în scopul exploatării.

Prin exploatarea unei persoane se înțelege și „obligarea la practicarea prostituției”. Potrivit art. 328 din C. pen., prostituția presupune „fapta persoanei care își procură mijloacele de existență sau principalele mijloace de existență, practicând în acest scop raporturi sexuale cu diferite persoane”. Deși teoretic s-ar putea imagina o situație în care victima este obligată să desfășoare activități sexuale, sumele obținute fiindu-i lăsate de către traficant, din punct de vedere practic acest fapt ar fi greu de presupus, deoarece beneficiile obținute sunt adjudecate, cel puțin în parte, de exploatator. Noul Cod penal oferă prostituției o definiție care nu mai generează astfel de probleme.

În practică, unele instanțe s-au pronunțat în sensul că pentru fiecare persoană traficată trebuie să se rețină săvârșirea câte unei infracțiuni unice autonome, ceea ce determină încadrarea întregului ansamblu infracțional într-o pluralitate de infracțiuni corespunzând numărului de persoane traficate. Alte instanțe, dimpotrivă, au considerat că traficarea mai multor persoane în aceleași condiții de loc și de timp constituie o infracțiune unică, săvârșită în formă continuată.

CAP I: FENOMENUL TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

1. Cauze care determină apariția și creșterea traficului de fiinte umane
Ce este traficul de persoane?

Traficul de persoane este un fenomen actual, cu o serie de consecințe actuale atât sociale cât și economice, pentru întreaga comunitate.

Protecția și asistența victimelor traficului de persoane sunt concepte fundamentate pe două categorii de criterii sociale, referitoare la condiția umană cu următorul conținut:

• protecția socială include un ansamblu de politici, măsuri, instituții, organisme care asigură sprijinul persoanelor, vitime ale traficului de persoane și prin care se urmărește reintegrarea lor în viața normală prin stimularea forțelor active și a creșterii capacităților lor de a face față acestor probleme.

• asistența socială înglobează un ansamblu de instituții, programe, măsuri, activități profesionalizate de protejare a persoanelor traficate aflate în acel moment în dificultate. Acestea, datorită unor motive personale de natură psihologică nu au posibilitatea de a se integra prin mijloace și eforturi proprii în colectivitate în limitele unui mod decent de viață. Pentru o anumită perioadă de timp, ele au nrvoie de suport fizic, moral, social din exterior.

Termenul de victimă se referă la acea persoană care suferă un prejudiciu ori o atingere a vieții, sănătății sau integrității sale fizice ca urmare a unei fapte de natură ilicită.

În ceea ce privește politica de asistență a victimelor traficului de persoane aceasta constituită din totalitatea seviciilor oferite victimelor în vederea recuperării fizice și psihice și a reintregrării sociale.

Aceste servicii pot fi oferite de către instituțiile publice, organizațiile private sau de către organizațiile nonguvernamentale.

Traficul de ființe umane a crescut constant în ultimii ani, devenind o problemă națională și internațională.

Fenomenul nu este unul singular, ci implică un număr mare de persoane, demonstrând încălcarea profundă a drepturilor fundamentale ale omului și devenind o problemă ce se agravează constant.

Deși fenomenul ia amploare în întreagă lume, nu doar în țara noastră, el se manifestă cu precădere în zonele în care lipsesc o legislație corespunzătoare și un sistem de cooperare eficient între instituțiile guvernamentale și societatea civilă.

De aceea, un prim aspect care privește traficul de persoane trebuie raportat la cauzele care i-au determinat apariția.

Peste mai bine de un secol și jumătate, factorii acestui fenomen au rămas practic aceiași, însă datorită tendințelor de industrializare, internaționalizare și globalizare au apărut și cauze noi.

Astfel, efectele tranziției din țările din sud-estul Europei au avut drept rezultat schimbări politice, sociale și culturale care, la rândul lor, au determinat o creștere a sărăciei și a ratei șomajului, o distribuție inegală de putere pe piața muncii între bărbați și femei. Discriminarea pe piața muncii reiese din ratele ridicate ale șomajului, pe piața muncii femeile fiind ultimele angajate și primele concediate, în acest mod acestea sunt împinse tot mai mult către sectoarele neconvenționale ale economiei, fiind nevoiți să muncească „la negru” pentru a-și câștiga existența, unul dintre cele mai profitabile sectoare de pe piața muncii la negru fiind industria sexului. Corupția autorităților poate constitui un factor ce permite dezvoltarea fenomenului traficului de ființe umane, prin aceea că traficul creează oportunități multiple care au ca finalitate coruperea funcționarilor publici și crearea premiselor de subminare a întregului efort depus de alți factori pentru combaterea acestui fenomen.

Forme ale traficului de persoane:

Prevenirea și combaterea traficului de persoane constituie aspecte ce reclamă din partea tuturor țărilor o abordare globală și internațională, adoptarea unor măsuri eficiente de prevenire a traficului, de pedepsire a traficanților și de protecție a victimelor.

−Din punctul de vedere al drepturilor omului, traficul de persoane include sclavia, munca forțată, violența, abuzul de încredere, agresiunea fizică și psihică a persoanei.

−Din punct de vedere economic, traficul presupune: interese financiare, rețele regionale și internaționale, circulația ilicită a banilor (spălarea banilor)

Prostituția principalul scop al traficului și modalitatea de obținere a celor mai mari câștiguri, de asemenea traficul în scop de muncă forțată, comiterea de infracțiuni prin constrângere de către victimele traficului și prelevarea de organe.

CAP II : INCRIMINAREA TRAFICULUI DE FIINTE UMANE ÎN NOUL COD PENAL

Prin adoptarea noului Cod penal, s-a vizat crearea unui cadru legislativ prin care să se evite suprapunerile inutile de norme penale, pentru a facilita aplicarea lor unitară și cu celeritate, transpunerea în cadrul legislativ penal național a reglementărilor adoptate la nivelul UE, precum și armonizarea dreptului penal român cu celelalte sisteme ale statelor Uniunii Europene. De asemenea, pentru asigurarea unității în reglementarea infracțiunilor, s-au inclus în conținutul noului Cod penal unele infracțiuni prevăzute în prezent în legi penale speciale și care au o mai mare frecvență în practica judiciară. Între aceste infracțiuni, le regăsim și pe cele în materia traficului de persoane.

Noul Cod penal aduce, anumite modificări în raport cu actuala legislație, în materia traficului de persoane. În prezenta secțiune ne-am propus să scoatem în evidență elementele de noutate. În noul Cod penal s-a urmărit sistematizarea, unificarea și coordonarea normelor privitoare la prevenirea și combaterea fenomenului traficului de persoane. Au fost aduse modificări din punct de vedere al conținutului infracțiunilor de trafic de persoane trafic de minori sau proxenetism.

Noul cod penal elimină dubla incriminare a situației în care o persoană este lipsită de libertate în scopul de a fi obligată la practicarea prostituției. Infracțiuni precum „folosirea unui minor în scop de cerșetorie”, „exploatarea cerșetoriei” și „folosirea serviciilor unei persoane exploatate” au fost consacrate în premieră de noul Cod penal. Organizarea săvârșirii infracțiunilor în materia traficului de persoane nu a mai fost incriminată.

Traficul de ființe umane trebuie privit din mai multe puncte de vedere:

Ca problemă morală – traficul de femei si copii este văzut ca un fenomen ce însoțește un păcat al prostituției, cum este cuprins in Convenția din 1949.

Dintr-o perspectivă socio-umană, traficul reprezintă o gravă acuzație adusă societății. În urma creșterii alarmante din ultimii ani, traficul de personae devine un fenomen național și transnațional, fiind favorizat de procesul general al globalizării.

Din perspectiva sănătății publice, victimele sunt supuse abuzurilor sexuale, refuzându-li-se îngrijirea medicală atunci când au nevoie ori obligându-le să folosească droguri. Astfel toate acestea pot avea consecințe deosebit de grave atât asupra sănătății personale cât și asupra sănătății publice.

Ca și formă a criminalității ce poate pune în pericol ordinea publică, dar și siguranța națională – traficul este definit ca o problemă a legilor criminale ți a sistemului criminal de justiție.

La nivelul grupurilor criminale organizate care au un interes financiar pe piețele sexului și ale muncii existente, se constată o violență crescută, deoarece scoaterea sau introducerea victimelor traficate pe piețele ilegale ale sexului și muncii provoacă, uneori, adevărate „războaie ale teritoriilor” întrucât traficanții se confruntă cu elemente infracționale locale pentru a avea controlul asupra acestor forme profitabile de exploatare umană. Acesta este îndeosebi cazul traficului pentru exploatarea sexuală, deoarece mizele financiare implicate sunt foarte mari. Piețele sexului pe care se găsesc victimele traficului sunt parțial controlate de infractori locali care acționează în cooperare cu grupuri importante de traficanți care pot furniza femei.

CAP II. INCRIMINAREA TRAFICULUI DE FIINTE UMANE

Sectiunea I. Infractiunile privind traficul de persoane

1. Cadrul legislativ.

Traficul de persoane reprezintă o violare a drepturilor omului și o atingere adusă demnității și integrității ființei umane.

Legea nr. 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane, cu modificările și completările ulterioare;

Prin Legea privind prevenirea și combaterea traficului de persoane s-au incriminat formele pe care le poate îmbrăca traficul de persoane, s-a creat cadrul juridic pentru utilizarea tehnicilor moderne de investigație, necesare descoperirii acestor fapte, s-au introdus norme pentru protecția și asistența victimelor traficului, a familiilor acestora, precum și a martorilor.

Hotărârea Guvernului nr. 299/2003 pentru aprobarea Regulamentului de aplicare a dispozițiilor Legii 678/2001 privind prevenirea și combaterea traficului de persoane;

Legea nr.39/ 2003 privind prevenirea și combaterea criminalității organizate;

Legea 211/ 2004 privind unele măsuri pentru asigurarea protecției victimelor infracțiunilor care, transpune prevederile următoarelor instrumente comunitare:

-Decizia Cadru a Consiliului European 2001/220/JHA privind poziția victimelor în procedura penală.

-Directiva Consiliului 2004/80/EC din 20 aprilie 2004 privind compensarea victimelor infracțiunilor

-Convenția europeană privind compensarea victimelor infracțiunilor

Principalele acte normative internaționale:

Convenția Națiunilor Unite împotriva criminalității transnaționale organizate

Convenția Consiliului Europei privind lupta împotriva traficului de ființe umane

Aspecte comune infracțiunilor privind traficul de persoane

1. Obiectul infracțiunilor

Obiectul infracțiunilor de trafic îl constituie persoana fizică și atributele esențiale ale acesteia, traficul de ființe umane constituind o gravă încălcare a drepturilor fundamentale ale omului.

Obiectul juridic generic al infracțiunilor de trafic de persoane reprezintă totalitatea relațiilor sociale care se formează și se dezvoltă în jurul valorilor sociale constituite din principalele atribute ale persoanei și anume viața, integritatea corporală, sănătatea, libertatea, inviolabilitatea sexuală, onoarea și demnitatea.

Obiectul material. Activitatea infracțională desfășurată de traficanți prin care se aduce atingere valorilor umane fundamentale vizează – în cazul infracțiunilor de trafic de ființe umane realizate prin acte de violență ori prin forme de constrângere care au avut repercusiuni asupra integrității fizice a persoanei traficate – corpul victimei în viață, fiind indiferent dacă acesta aparține unui nou-născut, copil, tânăr, adult, bătrân, ori unei persoane de sex masculin sau feminin.

§ 2. Subiecții infracțiunilor

Subiectul activ al infracțiunii de trafic de ființe umane poate fi orice persoană fizică care are vârsta cerută de lege, responsabilă și care în momentul săvârșirii faptei a dispus de libertatea de a hotărî și acționa. Traficanții sunt atât bărbați, cât și femei.

În general, recrutorii sunt persoane tinere, îmbrăcate îngrijit și care fac o bună impresie, atât prin semnele exterioare ale bunăstării lor – vestimentație, mașină, telefon celular, etc. – cât și prin poveștile de succes pe care le vehiculează privind propria reușită ori a altor persoane care au plecat la muncă în străinătate, fiind cu atât mai convingători cu cât prezintă ca fiind foarte atractive condițiile de lucru: posturi în țări vest europene, foarte bine plătite și care nu necesită o calificare deosebită.

Femeile sunt cel mai adesea, prima verigă în lanțul de traficare și captează foarte ușor încrederea și interesul tinerelor, profitând de lipsa experienței lor de viață, de lipsa educației, de starea lor materială precară și naivitatea lor, prin prezentarea acelorași cazuri ale persoanelor care au fost plecate să lucreze în străinătate și s-au întors după o scurtă perioadă de timp cu sume mari de bani. De cele mai multe ori, femeile traficant au fost la rândul lor victime ale traficului, astfel încât cunosc foarte bine mecanismul de traficare și devin foarte experimentate în atragerea victimelor și plasarea lor în scopul exploatării. Uneori, femeile se ocupă de trafic de bună voie, datorită câștigurilor mari obținute, însă alteori desfășoară această activitate datorită presiunii exercitate asupra lor de către traficanții cărora le-au aparținut, în schimbul eliberării lor. În prezent se înregistrează o creștere a ponderii femeilor recrutor, ele desfășurând activități de traficare pe cont propriu ori în cadrul grupurilor criminale specializate în traficul de ființe umane.

Participația penală este posibilă în toate formele: coautorat, instigare, complicitate.

Coautoratul. În cele mai multe cazuri, traficul de ființe umane presupune desfășurarea unor activități specifice pe teritoriul statului de origine al victimelor (de ex. recrutarea, transportul, găzduirea), acțiuni continuate pe teritoriul statului de destinație cu cele de transferare, primire ori cazare, unde activitatea infracțională se poate finaliza ori poate continua pe teritoriul altor state, prin reluarea actelor de transport, transferare, primire ori adăpostire.

Se constituie astfel rețele de trafic de persoane care sunt cel mai adesea grupuri bine organizate, în componența cărora intră recrutori, intermediari, transportatori, gazde și traficanții propriu-ziși, care cumpără pur și simplu victimele pentru a le exploata. Rețelele de trafic de persoane reprezintă grupări de interese care acționează după reguli stricte și după principiul maximizării profitului.

Datorită caracterului complex al infracțiunilor de trafic prevăzute în Legea nr. 678/2001, acțiunile coautorilor pot avea un caracter identic (de ex. două persoane recrutează mai multe tinere, prin înșelăciune, în scopul exploatării sexuale) sau diferit (de ex. o persoană recrutează victima minoră, altă persoană o transportă în țara de destinație, iar o a treia o transferă în vederea muncii forțate). O condiție de existență a coautoratului în cazul infracțiunilor de trafic de persoane și care derivă tot din natura lor complex ă o constituie voința comună a coautorilor de a coopera la săvârș irea nemijlocită a acțiunilor specifice de traficare, în baza unei înțelegeri prealabile exprese sau tacite ori în baza unei înțelegeri survenite în timpul executării.

Complicitatea la traficul de persoane se materializează în activitatea persoanei care, cu intenție, înlesnește sau ajută prin orice mijloc la realizarea infracțiunii de traficare, inclusiv prin promisiunea de a tăinui bunurile provenite din săvârșirea faptei sau de a favoriza pe infractor, promisiune făcută anterior începerii executării sau în timpul realizării acesteia.

Complicele are o contribuție indirectă la săvârșirea actelor de traficare propriu-zisă, aportul său real și efectiv fiind folosit însă de autorul nemijlocit al faptei; în caz contrar, în ipoteza în care ajutorul dat nu a servit comiterii infracțiunii, el nu poate avea o semnificație penală. Actele de complicitate pot consta într-un comportament pasiv ce favorizează săvârșirea infracțiunii, ori în acțiuni de ajutorare sau sprijinire cu caracter material sau moral, finalitatea lor fiind aceea de a ușura actele de executare ale autorului. Indiferent de natura actelor de înlesnire ori ajutorare efectuate, complicele trebuie să acționeze întotdeauna cu intenție, având reprezentare asupra caracterului ilicit al faptei săvârșite dar și asupra caracterului activității sale de participant.

Instigarea este posibilă și constă în activitatea unei persoane de a determina cu intenție pe o alta să efectueze una sau mai multe dintre acțiunile specifice traficului de ființe umane, respectiv racolarea, transportarea, transferarea, oferirea de adăpost, găzduirea sau primirea unei persoane minore sau adulte, în scopul exploatării sale.

În concret, instigatorul ia cel dintâi hotărârea de a trafica o persoană, însă transferă această rezoluție infracțională unei alte persoane care o va prelua și va proceda la punerea ei în aplicare în calitate de autor, instigator sau complice.

În toate aceste cazuri însă, activitățile de instigare, urmate de acțiuni de executare propriu-zisă ori acte de complicitate, vor atrage absorbirea formelor de participație penală în cea mai gravă dintre ele și aplicarea unei singure sancțiuni pentru aceasta, urmând a se ține seama la individualizarea judiciară a pedepsei și a modului de executare, de caracterul complex al activității desfășurate, de contribuția efectivă la comiterea faptei, precum și de periculozitatea socială sporită pe care o prezintă acest participant.

Subiectul pasiv al infracțiunii

Legislația internațională ratificată de România prin Legea nr. 18/1990 și Protocolul privind reprimarea, prevenirea și pedepsirea traficului de persoane, în special a femeilor și copiilor operează cu termenul de „copil” prin care se înțelege orice ființă umană sub vârsta de 18 ani..

Dacă activitatea de traficare a vizat mai multe persoane, există un subiect pasiv multiplu, iar în practica judiciară s-a ridicat problema, sub aspectul încadrării juridice, dacă recrutarea mai multor persoane în același timp și loc, în baza unei rezoluții infracționale unice, pentru practicarea prostituției și transportarea lor în străinătate în vederea realizării de foloase materiale, constituie câte o unică infracțiune de trafic de persoane și de proxenetism, ori atâtea infracțiuni câți subiecți pasivi au fost recrutați în acest scop.

3. Conținutul constitutiv

Latura obiectivă

Traficarea ființelor umane reprezintă un proces complex care presupune parcurgerea mai multor etape, caracterizate de desfășurarea de activități specifice.

Elementul material al infracțiunilor de trafic de persoane, prev. de art. 12 din Legea nr. 678/2001 și trafic de minori, prev. de art. 13 din Legea nr. 678/2001 se realizează printr-una sau mai multe dintre acțiunile prevăzute ca modalități alternative în normele incriminatoare, respectiv recrutarea, transportarea, transferarea, cazarea, găzduirea sau primirea unei persoane, acțiuni care trebuie să fie efectuate în scopul exploatării victimei.

Racolarea, ca modalitate alternativă prin care are loc traficarea, presupune atragerea victimei pentru a fi exploatată în vederea obținerii de profit .

Transportarea presupune deplasarea victimei în diverse locuri, fie în interiorul granițelor statului său de origine, fie în statul de destinație, ceea ce presupune cel mai adesea trecerea uneia sau mai multor granițe de frontieră.

Transferarea constă în transmiterea victimei de la un traficant la altul, atunci când victima este vândută pur și simplu ca o marfă, inițial fără ca ea să știe, sau face obiectul unei alte tranzacții încheiate între traficanți.

Cazarea presupune instalarea unei persoane temporar într-o locuință ori într-un alt amplasament având această destinație.

Găzduirea este o modalitate de realizare a elementului material al infracțiunii de trafic de minori și semnifică primirea unei persoane într-o locuință și adăpostirea vremelnică a acesteia.

Primirea presupune transferul victimei de către un traficant, de la un altul, ca urmare a unei tranzacții stabilite între cei doi.

Oricare dintre aceste actiuni este suficientă pentru realizarea elementului material al infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, atât în variantele tip, cât și în cele agravate.

În cazul în care activitatea infracțională desfășurată de traficant reunește două sau mai multe dintre modalitățile alternative (de ex., făptuitorul mai întâi recrutează victima, apoi o transportă în țara de destinație unde o transferă unei alte persoane, în scopul exploatării), fapta acestuia nu va constitui un concurs de infracțiuni, ci o singură infracțiune compusă dintr-un ansamblu de acte diferite executate în baza unei rezoluții infracționale unice.

În literatura juridică a fost exprimată și opinia că legiuitorul a înscris în lege actele de trafic de persoane ca fapte penale distincte și nu o singură infracțiune cu mai multe modalități alternative de incriminare și, în consecință, dacă se comit mai multe fapte din cele descrise de lege, se va reține un concurs real de infracțiuni și nu o singură infracțiune .

Pentru existența infracțiunii de trafic de ființe este necesar să se folosească violență sau orice alte forme de constrângere ori alte foloase pentru obținerea consimțământului persoanei care are autoritate asupra altei persoane.

Dintre mijloacele folosite de făptuitori pentru realizarea acțiunilor de traficare amintim – de ex.: amenințarea, incriminată în art. 193 C. pen., violența care poate îmbrăca forma uneia dintre infracțiunile prevăzute de art. 180 – 182 C. pen. – care însă își pierd autonomia și se absorb în conținutul infracțiunii de trafic de persoane ori trafic de minori, ori în modalitățile agravate, deoarece, prin voința legiuitorului, elementul material este unul mai complex.

Legătura de cauzalitate

Latura obiectivă a infracțiunii de trafic de ființe umane este realizată numai atunci când între acțiunea făptuitorului realizată prin modalitățile prevăzute și urmarea imediată se poate stabili cu certitudine existența unui raport de cauzalitate.

Latura subiectivă

Infracțiunile de trafic de persoane pot fi săvârșite numai cu intenție, ca formă de vinovăție. Intenția nu poate fi decât directă, deoarece acțiunile care compun elementul material al laturii obiective au ca finalitate subiectivă scopul exploatării persoanei, scop care trebuie să existe în momentul săvârșirii faptei, dar care nu trebuie să fie și efectiv realizat.

Traficantul prevede consecințele faptei lui și cu toate acestea, urmărește porducerea acestora. În ceea ce privește complicele, poziția subiectivă a acestuia poate fi atât intenția directă, atunci când prevede și urmărește producerea rezultatului, cât și intenția indirectă, atunci când, de exemplu, pune la dispoziția traficantului un autoturism pentru transportarea victimelor, fără a urmări realizarea finalității acțiunii autorului, însă conștientizează caracterul infracțional al propriei acțiuni.

4. Forme și modalități

Formele infracțiunilor de trafic de ființe umane.

Actele de pregătire ale traficului de persoane adulte sau minore constând în organizarea săvârșirii infracțiunilor fost incriminate distinct, ca infracțiune autonomă, datorită periculozității deosebite pe care o prezintă tocmai pentru că acestea vizează infracțiuni grave.

Tentativa este posibilă la toate infracțiunile de trafic – cu excepția agravantelor și atunci când faptele sunt săvârșite cu praeterintenție.

Consumarea infracțiunilor se produce atunci cănd s-a executat cel puțin una dintre acțiunile de trafic ce compun elementul lor material și s-a creeat starea de pericol.

5. Tratamentul sancționator

Datorită importanței și specificului valorilor sociale ce fac obiectul ocrotirii penale prin incriminarea activităților de traficare a ființelor umane, în scopul exploatării acestora, sistemul sancționator instituit de legiuitor este deosebit de sever, ceea ce răspunde necesității reprimării și contracarării acestui fenomen.

Pentru încălcarea normelor cuprinse în art. 12 art. 13 și art. 15 alin. (2) din Legea nr. 678/2001, regimul sancționator este același sub aspectul naturii pedepsei principale – care este în alternativa închisorii – și a pedepsei complimentare a interzicerii unor drepturi, aplicabile în cazul tuturor acestor infracțiuni, fiind diferențiat doar în ceea ce privește limitele speciale de pedeapsă, în funcție de modalitățile normative, tip și agravate.

În cazul infracțiunii de trafic de persoane, prevăzută de art. 12 din Legea nr. 678/2001 tratamentul sancționator constă în :

pedeapsa cu închisoarea de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi pentru modalitatea tip de la alin. (1);

pedeapsa cu închisoarea la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi pentru varianta agravată de la alin. (2);

pedeapsa cu închisoarea la 15 la 25 ani și interzicerea unor drepturi, pentru varianta agravată de la alin. (3).

Infracțiunea de trafic de minori, prevăzută de art. 13 din Legea nr. 678/2001, este sancționată conform noilor limite de pedeapsă stabilite prin modificările aduse Legii privind prevenirea și combaterea traficului de persoane prin O.U.G. nr. 79/2005, astfel:

în modalitatea tip de la alin. (1), pedeapsa este închisoarea de la 5 ani la 15 ani și interzicerea unor drepturi (față de pedeapsa cu închisoare de la 3 la 12 ani și interzicerea unor drepturi prevăzută în reglementarea anterioară);

în modalitatea agravată de la alin. (2), pedeapsa este închisoarea de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi (limitele anterioare de pedeapsă fiind închisoare de la 7 la 18 ani);

în modalitatea agravată de la alin. (3), dacă faptele prevăzute la alin. (1) și (2) sunt săvârșite în condițiile prevăzute la art. 12 alin. (2), pedeapsa este închisoare de la 7 ani la 18 ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (1), și închisoare de la 10 ani la 20 de ani și interzicerea unor drepturi, în cazul prevăzut la alin. (2);

în modalitatea agravată de la alin. (4), dacă faptele prevăzute la alin. (1), (2) și (3) au avut ca urmare moartea sau sinuciderea victimei, pedeapsa este închisoare de la 15 ani la 25 de ani și interzicerea unor drepturi.

Cauze de nepedepsire sau de atenuare a pedepsei

Dispoziția din art. 20 din L.678/2001 prevede o cauză de nepedepsire ce se aplică persoanei supusă traficului de persoane care a săvârșit, ca urmare a exploatării sale, infracțiunea de prostituție, dacă ea, mai înainte de a se fi început urmărirea penală pentru infracțiunea de trafic de persoane informează autoritățile competente despre aceasta sau dacă, după ce a început urmărirea penală ori după ce făptuitorii au fost descoperiți, ajută la arestarea acestora.

CAP III: PROTECTIA VICTIMELOR TRAFICULUI DE PERSOANE

Secțiunea I: Categorii de victime

Victimele traficului de persoane sunt: persoanele supuse la violență, abuzuri de autoritate sau la amenințări ce au stat la baza procesului ce a dus la exploatarea lor sexuală, sau persoanele care au fost înșelate de traficanți și au crezut că au un contract de muncă atrăgător, fără leg ătură cu comerțul sexual, sau persoanele care sunt conștiente de adevăratele intenții ale traficanților și care au consimțit anterior la această exploatare sexuală datorită situației lor vulnerabile (psihică, socială, economică, familială, afectivă).

Traficul de persoane are consecințe deosebit de grave (materiale și morale) pentru victime, consecințe de care nu se ține cont în cursul anchetelor și al urmăririi penale împotriva traficanților. Victimele care doresc să coopereze prin furnizarea de informații, ca martori, trebuie ajutate, încurajate și asistate permanent.

1. Copiii – victime ale traficului de persoane

În fiecare an copiii (băieți, fete) sunt traficați pentru a fi exploatați în scopuri comerciale, fiind recrutați – fie prin înșelăciune, constrângere sau forță, fie sunt transportați în țară sau peste granițele naționale și vânduți în repetate rânduri.

Ei devin victime ale acestui fenomen larg răspândit România se transformă, tot mai mult în țară de origine și de tranzit a traficului de persoane.

Cel mai bun instrument legislativ în prevenirea, protecția și recuperarea copiilor traficați sau care riscă să fie traficați este Convenția Națiunilor Unite cu privire la drepturile copilului.

Un alt instrument legislativ care completează Convenția Organizației Națiunilor Unite împotriva Crimei Organizate Transfrontaliere (Un Convention against Transnational Organisational Crime) devenit și Protocolul de la Palermo, definește copilul – orice persoană minoră.

Legislația română în vigoare garantează protecția și asistență minorilor – victime ale traficului de persoane – prin Legea nr. 678/2001, art. 26 alin. (4).

Traficul de copii se realizează în mai multe etape:

traficul sau separarea copilului de/din comunitatea sa,

prezumția de corecție, fraudă, înșelăciune sau abuz de putere din partea traficantului,

intenția de a exploata etc.

Cum pot fi traficați copiii?

Mijloacele de traficare ale minorilor– reduse astfel la condiția de marfă – sunt multiple: recrutare, transport, transfer, adăpostire sau primirea copilului cu scopul de a fi pus la muncă forțată, la cerșetorie, furt sau de a fi exploatat sexual, pentru a fi dat ilegal spre adopție sau ca donator de organe.

După recrutare și intrarea în țara de destinație, copii devin captivi total: nu au acte de identitate, nu au dreptul la liberă circulație sau comunicare, sunt continuu amenințați.

Cei care preiau copiii le oferă mâncare, haine, adăpost, droguri – în perioada exploatării lor, îi obligă să returneze, prin muncă, valoarea acestora. Copiii nu sunt remunerați pentru activitățile lor, ci sunt abuzați fizic, hrăniți prost și supuși perversiunilor sexuale 12 ore pe zi.

Recrutorii acestor victime sunt persoane cunoscute lor: bărbați sau femei, cunoștințe, vecini, părinți, persoane iubite.

Unele fete care au fost traficate devin la rândul lor traficanți, se întorc în locațiile de unde au plecat și recrutează alte persoane implicând în trafic (în cazul copiilor foarte mici) membrii familiei (parinți, unchi, frați). Aceștia însă, nu recunosc acest fapt, ci văd o sursă de protejare a copilului, de supraviețuire a familiei.

După racolare, copiii pot fi duși de-a lungul granițelor naționale sau internaționale.. Copiii pot deveni victime prin intervenția unor factori de risc (de vulnerabilitate): respingerea sau opoziția normelor sociale și morale de contact ale mediului lor social, anumite istorii din viața lor, factori de stress (abuz sexual, tortură, maltratare).

Pentru a preveni fenomenul de a deveni victime și pentru protecția copilului trebuie maximalizată intervenția factorilor protectivi.

Toate eforturile de prevenire se regăsesc în respectarea celor cinci drepturi ale copiilor: la viață, la dezvoltare, la protecție, dreptul la participare, dreptul la informație. Asistența și protecția copilului – victimă a traficului de persoane trebuie să fie facută cu grijă, fiind diferită de cea a adulților.

Printre măsurile speciale de protejare și ajutorare a copiilor sunt incluse unele proceduri, astfel încât:

să nu fie implicați penal;

să se realizeze o reunire a copiilor traficați cu familiile lor (dacă se dovedește a fi în beneficiul copiilor);

li se vor oferi, pe întregul proces penal, programe de asistență

să fie protejați împotriva traficanților

− să li se protejeze intimitatea și identitatea

Statisticile privind numărul copiilor traficați sunt greu de obținut, fiind îngreunate de natura clandestină a mijloacelor de traficare.

Națiunile Unite au oferit unele statistici estimative, existând peste 1 milion de copii traficați în scopul exploatării prin muncă; rapoartele ONG-urilor estimează că mii de băieți ș i fete mai mici de 13 ani sunt traficați din și în interiorul Europei de est pentru muncă forțată, cerșit, furt, iar Banca Mondială indică faptul că peste un milion de copii muncesc de la vârsta de 5 ani și nu au acces la apă potabilă.

2. Femeile – victime ale traficului de personae

Rețelele de trafic sunt tot mai des răspândite în Balcani, traficanții acționând transfrontalier: de exemplu, fetele traficate în Albania au fost găsite în Africa de Sud. Traficul pentru exploatare sexuală în scopuri comerciale urmează aceleași căi cu cele ale traficului drogurilor, armelor – generând profituri uriașe.

Traumele acestor victime-femei, traficate cu scopul de a fi exploatate sexual, își au originea într-un abuz mintal și fizic din istoria lor de viață. De aceea, procesul de reintegrare și recuperare a lor este de lungă durată, persoanele angrenate în acest proces urmăresc continuu cauzele traficului, istoria și fondul personal al fiecărei femei traficate.

Cauzele ce îi ajută însă pe traficanți să își atingă scopurile sunt generate de habitatul fiecărei femei, educația și pregătirea socială, nevoile materiale și morale.

Deși se află în siguranță, își continuă școala, din nefericire apar momente în care îsși doresc „să-și încerce norocul” peste granițe.

Femeile sunt atrase prin promisiunea unui câștig imediat și considerabil și încheie contracte de lucru în bar (ca dansatoare, animatoare ori nu se specifică locul pentru care aplică).

Din raportul unor victime, a reieșit faptul că au fost transportate în grupuri, au trecut pe la mai mulți intermediari și prin mai multe țări, au fost examinate medical și nu au știut unde se află.

O altă cauză ce are influență asupra traficului de femei (făcându-le vulnerabile) este influența mijloacelor de presă, a tehnologiilor informaționale noi – a imaginilor de natură degradantă ale femeii.

Traficul de femei se efectuează sub forma unor oferte pentru un loc de muncă sau sub acoperirea agențiilor matrimoniale. Femeile sunt recrutate prin anunțuri care le „promit” cariere de dansatoare, chelnerițe, baby sitter; însă ajunse în țara respectivă, li se opresc actele și sunt obligate să devină sclave ale traficanților.

Înainte de transportul în țara de destinație, victima este staționată într-o locație stabilită de recrutor, până la crearea unui grup, fiind sub o strictă supraveghere; apoi sunt predate complicilor pentru a trece „în siguranță” frontiera.

Transportul femeilor în scopul exploatării sexuale se poate realiza și prin consimțământul acestora, femeile părăsind țara cu viză turistică; apoi exercitându-se asupra lor violențe, ulterior fiind vândute altui proprietar, iar în final, fiind obligate să se prostitueze.

Astfel, victimele pot fi cazate, la cerere, în centre de asistență și protecție, pot beneficia de azil, unde li se asigură condiții pentru igienă personală, hrană, eventual locuință sociale, unde pot fi însoțite și de copiii minori.

3. Alte categorii de persoane – victime ale traficului de persoane

Un caz special îl constituie bărbații care pot deveni victime ale traficului. Clienții comerțului sexual determină traficul de persoane, traficanții străduindu-se să răspundă „cererii” acestora.

Unele statistici din Suedia și Norvegia identifică motivele pentru care bărbații cumpără servicii sexuale, anume: curiozitatea, variația sexuală și comoditatea, probleme de singurătate, probleme în viața de cuplu sau pentru o confirmare a dominării masculine.

Homosexualitatea și pedofilia sunt recunoscute ca nevătămătoare și atunci legile civile, normele sociale, instanțele de judecată au început să rescrie legile, aceasta datorită unor tendințe psihologice. Bărbații homosexuali au o probabilitate mai mare să aibă relații sexuale cu persoane minore.

În problema pedofiliei se relatează că multe dintre contactele sexuale infantile ale clienților săi, au avut lor cu o persoană matură, care era de încredere, iar respectivul abuz era perceput la acel moment ca iubire.

În general, băieții predispuși la homosexualitate încep prin a fi singuri, înstrăinați de tată și resimt frustrare și o relație cu probleme cu rudele de același sex. Când un băiat va primi atenție de la o persoană (bărbat) mai în vârstă, se va realiza o legătură între iubire și sexul homoerotic, băiatul formându-și astfel tiparul său sexual.

Bărbații cad victime ale traficului în scop de executare de munci forțate în industrie (construcții, alimentație, hotelieră), în scop de cerșetorie și transplantare de organe, dar și prin utilizarea lor în scopuri criminale, contrabandă, ori sunt recrutați (în special băieții) pentru operațiuni paramilitare.

Subliniem faptul că statisticile oficiale concrete sunt limitate, deși cercetările și analizele evoluției acestui fenomen sunt permanente, remarcându-se cazuri, însă secvențiale.

Conform statisticilor Organizației Internaționale pentru Migrație, Biroul Bucureș ti, vizând anul 2004, s-a înregistrat un număr de trei victime bărbați, repatriați (doi minori și un major de 44 ani), ce au fost traficați în scop de exploatare sexuală, cerșetorie și furt.

CAP IV: PSIHOLOGIA VICTIMEI TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Psihologia victimei cercetează factorii de formare a personalității acesteia, comportamentul pînă la săvârșirea infracțiunii, cât și în momentul săvârșirii și elaborează recomandări practice ce țin de integritatea victimei.

     Trebuie de menționat, că cu cît este mai semnificativ rolul comportamentului victimei în producerea infracțiunii, cu atât mai puțin intensivă este orientarea antisocială a personalității infractorului.

     Trebuie de avut în vedere, că 75-80% din infracțiuni împotriva persoanei sunt săvârșite de indivizi care sunt legați cu victima prin relații de rudenie, de serviciu, intime sau apropiate, iar infracțiunea reprezintă, de regulă, faza finală a conflictului, iscat ca rezultat al acestor relații.

Sindromul de stres posttraumatic

Tulburarea de stres posttraumatic este o tulburare de anxietate ce se caracterizează prin trei mari categorii de probleme: retrăirea persistentă a evenimentului traumatic (simptome intruzive), evitarea persistentă a stimulilor asociați cu trauma și simptome persistente de hiperactivare neurofiziologică.

Simptome intruzive:

amintiri ale evenimentului (imagini, mirosuri, sunete, sentimente și emoții);

coșmaruri legate de eveniment;

flashback-uri;

reacții emoționale intense (teamă, nervozitate, tristețe sau vinovăție) la evocarea evenimentului;

simptome fizice (transpirații, tensiune musculară) determinate de evocarea evenimentului.

Simptome de evitare și de paralizie emoțională:

încercarea de a evita orice lucru legat de traumă;

goluri de memorie;

pierderea interesului pentru activitățile normale;

senzația de izolare și detașare față de ceilalți;

senzația de amorțeală sau tocire emoțională;

limitarea perspectivelor de viitor.

Simptome de hiperactivare neurofiziologică:

somn agitat;

mânie și iritabilitate;

dificultăți de concentrare;

căutare permanentă a semnelor pericolului;

nervozitate, izbucniri nervoase.

În cazul stresului posttraumatic amenințarea este percepută ca fiind actuală și permanentă iar în consecință avem permanent o atitudine defensivă chiar daca nu e nimic periculos în prezent.

Sindromul Stockholm

Denumirea acestui sindrom provine de la un studiu al unor victime care a avut loc într-o bancă din Stockholm, când mai mulți oameni au fost luați ostatici. S-a observat că o parte din ostatici simpatizau agresorii lor.

– Vina. Persoanele care sunt ținute contrat voinței lor își concentrează frica și frustrarea spre cei ce dețin autoritatea, simțind nevoia de a învinovății pe cineva ca și în cazurile pierderii unui apropiat. Este posibil ca printre persoanele blamate să fie alți membri ai grupului de ostateci. Astfel datorită transformării frusstrarilor în agresivitate, o parte din victimele traficului de persoane devin la rândul lor racolatori.

– Simpatie și empatie. Victimele aflate în captivitate încep să creadă că agresorii sunt fiinte bune, capabile să aibă sentimente umane. Orice gest venit din partea agresorului este văzut ca un lucru bun, considerându-i oameni cumsecade.

Sindromul Stockholm presupune o atașare emoțională a ostaticului față de agresor, apărută ca un mecanism defensiv împotriva riscului la ccare este supus pe durata captivității. Victima incepe să se identifice cu agresorul, preia perspectivele, atributele și comportamentul acestuia și ajunge să se supună și să îi ia apărarea. Persoana captivă abandonează până și tentativa de evadare, dat fiind faptul că recapturarea sa ar putea implica rănirea răpitorului. Victima amplifică orice semn de bunătate venit din partea agresorului și devine foarte atentă la nevoile acestuia, neglijându-le pe cele personale.

Manifestări ale sindromului Stockholm:

victima consideră ca agresorul îî oferă o altă viață

Agresorul limitează cu strictețe contactul victimei cu mediul exterior, pentru a fi în totala dependența de acesta

victimei cu bunătate, oferindu-i la schimb gesturi de simpatie

motivația de a trăi și de a evita abuzul este mai intensă decât impulsul de a urâ pe cel ce o privează de libertate

Acest sindrom apare la prizionierii de război, membrii sectelor religioase, în familiile în care se practică violența domestică, la copii abuzați emoțional, la victimele traficului de pesroane. Frecvent sunt raportate situații în care copii răpiți pentru perioade lungi de timp sunt recunoscători agresorului pentru că le-a oferit o copilarie și o adolescență ferită de pericole, sau femeile abuzate care le găsesc scuze partenerului și refuză să îl părăsească.

Intervenția în situații de criză este o terapie pe termen scurt, care urmărește susținerea Eu-lui persoanei rănite. Rolul celui care o consiliază este de a sprijini victima pentru a evita destructurarea personalității acesteia.

Din perspectivă psihotraumatologică, aceasta intervenție se realizează ținând cont de trei reguli de bază:

1. asigurarea siguranței celor afectați;

2. oferirea unui partener de discuție;

3. explicarea traumei și a procesului de elaborare ale acestora.

Asigurarea securității presupune de cele mai multe ori îndepărtarea victimelor de locul în care s-a produs trauma. Astfel în cazul traficului de persoane, locul de asistență a victimelor trebuie să fie sigur și departe de locul în care s-a produs trauma. Este recomandat ca victima să nu mai aibă nici un contact cu traficantul sau cu beneficiarii relațiilor sexuale.

Sentimentul de siguranță și liniștirea victimei permit acceptarea explicației oferite de consilier; astfel victima înțelege faptul că ea, prin reacția de stres la traumă, răspunde absolut normal la o situație absolut neobișnuită.

Metode și strategii pentru adaptare și ajutor

Anumite atitudini determinate de valori și credințe ale societății în care trăim, stilul de personalitate, pot îngreuna foarte mult posibilitățile de a face față unor situații, fie că este vorba de pierderea unei ființe dragi, traficul de ființe umane, sau orice alte experiențe traumatizante cu care un individ se poate confrunta de-a lungul vieții.

Stadiile prin care o victimă trece în situație de durere și privare de libertate sunt:

1. Negarea. În aceasta fază victima refuză să conștientizeze ce s-a întâmplat, încearcă să se convingă că totul este ca înainte de incident.

2. Furia. – victima poate învinovăți pe alții pentru pierderea suferită, poate avea stări de agitație, poate brusca pe cei din jurul ei cu manifestări violente sau se poate autoînvinovăți.

3. Negocierea. Aceasta poate fi făcută de victimă cu ea însăși, sau dacă este o persoană religioasă, simbolic, cu Dumnezeu. Se încearcă realizarea unei înțelegeri cu ea sau cu divinitatea care să o întoarcă în timp, înaintea incidentului.

4. Depresia. În această fază este simțit sentimentul pierderii, începe integrarea pierderii și se instalează depresia. Există multe feluri în care se poate manifesta o persoană aflată în această fază, o extremă a acesteia constă în existența gândurilor suicidare și din această cauză victima trebuie convinsă să apeleze la serviciile de consiliere.

5. Acceptarea. Este ultima etapă a durerii suferite, este momentul în care se realizează că viața trebuie să continue, se realizează capacitatea de a-și recâștiga energia și de a-și vizualiza scopurile viitoare.

CAP V: AUDIEREA VICTIMEI TRAFICULUI DE FIINTE UMANE

1. Aspecte ale primei întâlniri pentru audierea victimei

În urma primei întâlniri dintre victimă și anchetator, precum și după primele impresii lăsate persoanei vătămate cu ocazia întâlnirii se determină eșecul sau succesul intervenției.

Obiectivul primei întrevederi este de a începe activitatea de convingere a victimei despre încrederea pe care o poate avea în anchetatorul ce urmează să o ancheteze. Un alt pas este de a explica victimei metodologia interviului, care se desfășoară pe o perioadă mai lungă de timp și care presupune mai multe întâlniri. Victimei trebuie să i se explice într-un limbaj pe întelesul ei, faptul că într-un proces credibilitatea victimei este mereu pusă la îndolială. Victimele se simt uneori inferioare celorlalți, se simt stigmatizate se ceilalți si pot prezenta un risc de înlăturare socială.

Motivele pentru care este important ca victima să fie informată înaintea audierii sunt:

discuțiile cu privire la anchetă îi reduc victimei stresul asociat cu audierea ce urmează

cu cât victima înțelege mai repede scopul audierii cu atât va fi mai activă privind oferirea de informații

iî oferă ajutor anchetatorului să iși contureze o părere despre starea emoțională a victimei

2. Reguli ale audierii

Până la începerea audierii, anchetatorul trebuie să stabilească cu victima cateva reguli de comunicare. Victima trebuie informată cu privire la următoarele aspecte:

să spună dacă nu întelege o întrebare

poate cere clarificări cu privire la orice întrebare din timpul anchetei

anchetatorul poate aduce în discuție evenimente dureroase care o pot întrista

victima poate cere mai mult timp pentru unele răspunsuri și de asemenea poate cere pauze de câte ori simte nevoia

trebuie să facă tot posibilul să povestească tot ce își amintește, fără să ascundă nimic anchetatorului.

Anchetatorul, în functie de vârsta victimei, trebuie să-i explice acesteia că are datoria de a spune adevărul și că mărturia și locul de proveniență al ei vor fi analizate amănunțit de către avocații apărării.

3. Pauzele din timpul audierii

Sentimentele și emoțiile identificate la victimele infracțiunilor atunci când sunt audiate sunt furie, tristețe, decepție, disperare, înspăimântare, panică, neliniște, enervare, neputință, oboseală, pesimism, nesiguranță, etc.

De căte ori victima are nevoie de o pauză din cauza nivelului ridicat de stres sau anxietate, anchetatorul trebuie să realizeze dacă este în interesul victimei să continue acelui domeniu sau dacă ar trebui să se ocupe de alte domenii, ori să amâne chiar audierea pentru ca victima să poată să-și revină. Dacă audierea este făcută în prezența unui psiholog atunci i se va cere părerea pe parcursul audierii. Prezenta psihologului este importantă deoarece acesta poate explica anchetatorului până unde poate merge cu întrebările privind exploatarea sexuală a victimei și când este nevoie de pauza, astfel prevenindu-se retraumatizarea victimei.

Principiul „Nu fă rău” trebuie să aibă prioritate în acest tip de audieri. O abordare formalizată și autoritară poate induce victimei o atitudine de complezență, nu una de încredere. Este util să se folosească de către anchetator ascultarea activă cu privire la răspunsurile victimei, în special la partea în care aceasta redă faptele.

Este important de reținut că în audierile victimelor sunt examinate aspecte sensibile, care sunt greu de reamintit, de aceea este posibil ca victimele să nu răspundă ușor la unele întrebări, anchetatorul fiind nevoit să aibă răbdare și să ofere timpul necesar de răspuns.

Povestirea victimei nu trebuie întreruptă, în special în momentul în care povestește prin ce a trecut. Este posibil să apară pauze prelungite, pauze în care victima își adună gândurile și puterea pentru a putea vorbi mai departe despre ce i s-a întâmplat, acest tip de pauze trebuie permise de anchetator.

5. Etapele audierii

Se recomandă ca audierea să treacă prin patru etape:

1. Construirea relației.

Această etapă a fost dezvoltată în secțiunea Aspecte ale primei întâlniri pentru audierea victimei.

2. Povestirea liberă a evenimentelor, a istoriei de trafic.

Aceasta este etapa cheie a audierii, când victima trebuie să povestească cu propriile cuvinte ceea ce i s-a întâmplat, într-o manieră spontană și neîntreruptă prin adresarea de întrebări din partea anchetatorului. Cercetările demonstrează că evenimentele descrise în această etapă vor oferi cele mai veridice dovezi care pot fi obținute de la victimă.

3. Întrebările. În acestă etapă trebuie clarificate de anchetator anumite aspecte din istoria de trafic a victimei. În acest sens oferim sugestii cu caracter general privind punerea întrebărilor:

– se pune câte o întrebare,scurtă și precisă

– întrebarile nu vor fi pe un ton critic, ci se sustinere

– se folosește un limbaj pe întelesul victimei

– limbajul sexual inadecvat, ironizarea victimei, gesturile obscene nu trebuie utilizate de anchetator;

– victima trebuie încurajată pe cât posibil;

4. Etapa încheierii audierii.

Este necesar ca interviul să se termine într-un mod structurat.

Responsabilități etice ale persoanei care audiază victima traficului

de persoane

1. Să informeze victima înaintea începerii audierii propriuzise despre scopul audierii, cum se va desfășura audierea și importanța detaliilor din declarațiile sale.

2. Să stabilească o relație relaxată și de încredere cu victima. Reacțiile vizuale și verbale să fie empatice, susținătoare și lipsite de aprecieri.

3. Să protejeze victima definindu-i clar ce însemnă confidențialitate (de exemplu: declarațiile ei nu vor fi date presei).

4. Să explice cât mai realist posibil ce servicii psihologice și sociale poate primi victima în contextul legislației românești în vigoare.

5. Să spună victimei că participarea ei la audiere este voluntară și că poate oricând să renunțe la ea (dreptul la tăcere).

6. Dacă audierea victimei traficului de persoane este înregistrată audio-video să o informeze pe aceasta că este înregistrată și în ce scop vor fi folosite aceste înregistrări.

7. Persoana care realizează interviul să nu exercite asupra victimei nici un fel de intimidare, inclusiv fizică sau alte presiuni provenite din partea a terțe persoane care au legătură cu cazul.

8. Să nu atribuie victimei propriile nevoi, principii sau valori, să nu învinovățească sau să convingă victima de vinovăția sa.

9. Să se abțină de la orice legătură nepotrivită cu victima deoarece victimele abuzurilor sexuale pot manifesta comportamente sexualizate sau provocatoare.

10. Să ceară ajutorul unui coleg cu mai multă experiență în situația

în care simte că nu poate gestiona relația cu victima traficului de persoane care a fost exploatată sexual, în sensul realizării unei audieri eficiente.

CAP VI: COOPERAREA ÎN PREVENIREA ȘI COMBATEREA TRAFICULUI DE FIINȚE UMANE

Traficul de persoane, una dintre cele mai grave forme de violare a drepturilor persoanelor, a demnității și integrității acestora, se desfășoară de regulă într-un areal extins ca teritoriu și persoane implicate, traficanții profitând de naivitatea victimelor dar și de unele nesincronizări între instituțiile statului cu atribuții în domeniul educației, protecției sociale, stabilirea identitații și circulației persoanelor.

Indiferent de forma în care se face exploatarea unei persoane, pentru prevenirea și combaterea acestui fenomen în continuă creștere între instituții si autoritați, între acestea și organizațiile neguvernamentale trebuie să existe o cooperare în direcția prevenirii și combaterii orcărei forme de sclavie.

Pentru că, de cele mai multe ori, în materia traficului de persoane intervin și „elemente” de extraneitate, traficanți, transportatori ori „consumatori” este necesară și o cooperare internațională între organismele cu atribuții în prevenirea si combaterea acestor forme de exploatare umană.

Cooperarea dintre instituțiile statului în prevenirea traficului de ființe umane

1. Forme ale cooperării interne

Atribuții în domeniul preveniri și combaterii traficului de personae, separate sau în cooperare, au potrivit dispozițiilor din Legea nr 678/2001, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Muncii și Protecției Sociale, Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Educației și Cercetării, Ministerul Sănătății și Familiei, DGASPC, Consiliile Locale și alte instituții.

În prevenirea și combaterea traficului de persoane, se pot implica potrivit dispozițiilor din lege și organizațiile neguvernamentale ori reprezentanți ai societății care separate sau prin cooperare cu organisme similare sau instituții ale statului, pot desfășura activități în acest sens.

Numarul mare de instituții implicate în prevenirea și combaterea traficului de persoane, se explică prin diversitatea fenomenului, atât la nivel național cât și la nivel internațional.

Sub aspectul tranzitului și stabilirii legăturilor dintre traficanți, prezintă potențial ridicat țări precum Albania, Serbia, dar și celelalte state enumerate cu potențial ridicat sub aspectul existenței beneficiarilor exploatării persoanelor.

Instituțiile interesate în receptarea acestor informații oferite de M.A.E. ar trebuit sa fie cele care asigură verificarea documentelor de călătorie în exterior pentru potențialele victime.

O altă atribuție importantă a M.A.E. este aceea legată de posibilitatea identificării cetățenilor străini asupra cărora există indicii că ar fi implicați în traficul de persoane, în vederea luării de măsuri pentru a împiedica accesul lor pe teritoriul României .

Colaborarea trebuie realizată cu structurile specializate din cadrul Ministerului Administrției și Internelor.

Celelalte atribuții ale M.A.E. privesc acordarea de asistență victimelor cetățeni români aflate pe teritoriul altor state, eliberarea de documente în vederea repatrierii, sens în care va desemna un diplomat responsabil cu aplicarea metodologiei. Deasemeni, M.A.E, facilitează cetățenilor străini, victime ale traficului, aflați pe teritoriul României, eliberarea de pașapoarte sau titluri de călătorie.

Alte atribuții ale M.A.E. privesc o activitate de informare a victimelor despre drepturile conferite de legislația română, de promovare a legislației române și a legislației altor state în domeniul traficului de ființe umane.

Ministerului Muncii și Solidarități Sociale și Familiei, îi revine obligația de a stabili măsuri care să conducă la integrarea în piața munci a persoanelor care prezintă un risc ridicat de a fi traficate, în special femeile din zonele defavorizate și persoanele marginalizate social.

În acest sens Agenția Națională de Ocupare a Forței de Muncă trebuie să dezvolte programe de informare privind piața muncii, de formare profesională, de informare cu privire la drepturile salariaților, de cooperare cu agenții economici pentru angajarea cu prioritate a persoanelor cu risc de a fi traficate.

Pe linia protecției victimelor traficului M.M.S.S.F., prin Agențiile județene de ocupare a forței de muncă trebuie, să elaboreze programe de inițiere și formare profesională a victimelor care sunt cazate în centre de asistență, să le asigure servicii de consiliere în vederea identificării de locuri de muncă.

Deasemeni, împreună cu Ministerul Finanțelor Publice, M.M.S.S.F., are obligația de a identifica posibilități de stimulare a agenților economici dispuși să angajeze persoane cu risc ridicat de a fi traficate ori victime ale traficului de persoane, dacă acestea au absolvit cursurile de formare profesională.

Ministerul Educației Cercetării și Tineretului are potrivit legii obligația ca împreună cu celelalte ministere și cu organizațiile neguvernamentale să inițieze și să aplice programe educative pentru părinți și copii, în mod deosebit pentru grupurile care prezintă potențial ridicat de a fi victime, programe care să conștientizeze participanții asupra riscurilor ce le presupune o acceptare conștientă a exploatării unei persoane prin muncă forțată, sclavie, aservire, prostituție, pornografie, prelevare de organe ori ale asemenea încălcări ale drepturilor și libertăților omului.

Considerăm că aceleiași instituții îi revine obligația de a informa părinții și copii cu privire la drepturile pe care le au atunci când sunt victime ale traficului de persoane.

Ministerul Justiției și Ministerul Public, au obligația, de a efectua periodic studii cu privire la cauzele care determină și condițiile care favorizează traficul de persoane.

Consiliilor județene și Consiliilor locale le revin obligația, potrivit legii, de a sprijinii și a finanța centrele de asistență și protecție a victimelor traficului de persoane, de a asigura cu prioritate victimelor locuințe sociale.

Ministerul Administrației și Internelor , instituții cu atribuții importante în reprimarea traficului de persoane, are potrivit legii și obligații care țin de prevenirea și protecțiea victimelor, de evaluare statistică a fenomenului.

Pe liniile de prevenire M.A. I. are obligația de a realiza și difuza materiale documentare prin care să fie cunoscute riscurile la care pot fi supuse potențialele victime ale traficului de persoane.

Prin structurile specializate, în colaborare și cu alte ministere, M.A.I. monitorizează și evaluează periodic fenomenul, în baza de date luându-se în considerație traficanții, victimele și persoanele juridice care s-au implicat în activitatea de trafic de persoane.

Baza de date se menține în actualitate iar rapoartele de evaluare și informațiile statistice se publică semestrial cu avizul ministrului.

M.A.I.are obligația de a asigura la cerere, pe teritoriul României, protecția fizică a victimelor traficului, prin Poliția de frontieră, identifică și preia victimele în vederea îndrumărilor către centrele de asistență specilaizată, centre care funcționează în prezent în județele Arad, Botoșani, Galați, Giurgiu, Iași, Ilfov, Mehedinți, Satu Mare și Timiș.

M.A.I., stabilește pentru transportatorii care au fost complici la o infracțiune de trafic de persoane, perioada cât unitatea va asigura cazare și întreținere victimelor.

Atunci când victima este o persoană străină, M.A.I. împreună cu M.A.E. facilitează eliberarea actelor de identitate când acestea au fost furate sau distruse.

Pentru identificarea victimelor traficului de persoane M.A.I., prin lucrătorii operativi, poate efectua, cu respectarea legii, controale în incinta sediului orcărei persoane juridice.

2. Planul național de acțiune pentru combaterea traficului de ființe umane

Prin H.G nr.1266/2001, Guvernul României, a impus, în baza unui plan național, instituțiilor implicate în combaterea traficului de persoane, direcții de cooperare și acțiune care să eficientizeze această activitate în conformitate cu dispozițiile din Legea nr. 678/2001.

Într-o listă anexă hotărârii sunt enumerate instituțiile cu atribuții în combaterea traficului de ființe umane, principalele fiind: Ministerul Administrației și Internelor, Ministerul Justiției, Ministerul Afacerilor Externe, Ministerul Public, Ministerul Muncii Solidaritații Sociale și Familiei, Ministerul Sănătății, Ministerul Culturii și Cultelor, Ministerul Integrării Europene, Ministerul Educației Culturii și Tineretului, Organizația Internațională pentru Migrați, Organizația Oficiul Național pentru Refugiați, Agenția Națională pentru Protecția Copilului și Adopții și Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Teroristă.

Planul prevede și activitațile pe care trebuie să le întreprindă în cooperare instituțiile mai sus menționate pe linia combaterii traficului de ființe umane, fiind axat pe acțiuni de cercetare, prevenire, combatere, asistență și întărirea cadrului legal.

În pricipal, acțiunile pe care trebuie să le desfășoare instituțiile guvernamentale și organizațiile non-guvernamentale se înscriu în următoarele direcții:

îmbunătățirea situației economice și sociale a categoriilor de persoane aflate într-un grad ridicat de risc de a deveni victime ale traficului; informarea și creșterea gradului de conștientizare asupra formelor și pericolelor implicate de traficul de ființe umane;

elaborarea unei strategii de comunicare privind prevenirea și combaterea traficului;

asigurarea repatrierii și reintegrarea socială a victimelor;

protecția victimelor traficului de ființe umane;

aplicarea și îmbunătățirea legislației în domeniu;

cooperarea regională și internațională cu statele implicate în combaterea traficului de ființe umane;

identificarea cauzelor care generează traficul de persoane și stabilirea măsurilor de eliminare a cauzelor;

reducerea posibilităților de eludare a legii;

pregătirea personalului însărcinat cu aplicarea noilor instrumente în materie;

tratarea corespunzătoare a instituțiilor care se ocupă de combaterea traficului de persoane;

securizarea controlului la trecerea frontierei de stat;

Obiectivele din plan sunt detaliate, sunt stabilite tipurile de activități pe care instituțiile și organizațiile neguvernamentale trebuie să le desfășoare pentru atingerea lor, sunt stabiliți partenerii pentru fiecare obiectiv, termenele de realizare și indicatorii de eficiență.

Apreiem că unele din obiectivele cuprinse în plan sunt realizabile și pot contribui la prevenirea în bună măsură a traficului de ființe umane.

Unele obiective sunt de durată și implică pentru realizarea lor resurse materiale și umane însemnate.

În același scop al combaterii traficului de ființe umane, dat fiind că printre victime se regăsesc din ce în ce mai mulți minori, prin H.G. nr.1927/2004, a fost aprobat Planul Național de acțiune pentru prevenirea și combaterea traficului de copii, plan conform căruia Autorității Naționale pentru Protecția Copilului și Adopții, dar și altor instituții ale statului, le revin importante atribuții.

Tot în acest scop, al combaterii traficului de ființe umane, a fost creată o rețea națională de judecători specializați în soluționarea unor astfel de cauze. Indiferent de formele de cooperare existente sau care se vor mai inființa, combaterea traficului de ființe umane depinde de eficiența cu care se aplică efectiv legea penală în cauzele descoperite dar mai ales de existența unor măsuri concrete de informatizare ș i conștientizare asupra riscului acestui fenomen, în special pentru categoriile sociale vulnerabile, femei și copii.

Nu în ultimul rând pentru prevenirea acestui flagel, sunt necesare măsuri de ordin general, cum ar fi dezvoltarea economică, educația, eliminarea sărăciei, acordarea de șanse egale pentru toate persoanele indiferent de categoria socială din care provin.

Partea a II-a

Cercetarea calitativă este de tip exploratoriu

Cercetarea calitativă presupune interpretarea unor texte sau înregistrări audio. Cercetarea calitativă poate fi realizată prin diverse metode.

Acest studiu urmărește să răspundă la trei întrebări și anume:

Cum au ajuns aceste femei sa fie implicate în traficul de persoane

Care au fost experientele lor

Cum au fost trași la raspundere traficanții victimelor

Traficul de ființe umane : recrutare, adăpostirea , transportul sau obținerea unei persoane pentru muncă sau serviciu , prin folosirea forței, fraudă sau constrângere în scopul de supunere, servitutea pentru datorii , sau sclavism.

Pentru început s-a identificat vârsta actuala și vârsta la care au fost traficate prima dată victimele.

Cele mai multe dintre femei au început înca de când erau minore și au fost implicate pe perioadă de cel puțin 2 ani în traficul de persoane. Din poveștile femeilor rezultă faptul ca traficanții au căutat femei tinere deoarece acestea aduc cele mai mari profituri decât cele mai în vârstă. Faptul că victimele sunt mai tinere înlătura posibilitatea unei concurente iminente.

Studiu de Caz 1:

Din informațiile transmise de autoritățile italiene, rezultă faptul că inc. S.M., împreună cu fiii acestuia, S.G. și N.G. la nivelul anului 2009, gestionau în Italia – Milano mai multe străzi împreună cu cetățeni albanezi, străzi unde se practica prostituția. Rezultă, de asemenea, că aceștia coordonau întreaga activitate de practicare a prostituției de către tinerele racolate din România prin promisiuni mincinoase privind oferirea unor locuri de muncă în calitate de menajere sau îngrijitoare de copii sau bătrâni.

I. Racolarea tinerelor fete în vederea exploatării sexuale se realiza de pe raza județului Focșani. Tinerele racolate erau transportate pe raza municipiului București, la mai mulți membrii ai grupării. Aceștia controlau, la nivelul anului 2009, mai multe tinere care erau exploatate sexual, prin racolarea de clienți prin intermediul anunțurilor postate pe internet și transportul tinerelor la domiciliul acestora sau la diferite unități hoteliere în vederea prestării de servicii sexuale contra cost. Sumele de bani obținute de tinerele exploatate sexual erau însușite în totalitate de către traficanți. Acționau deseori cu violență prin răpirea victimelor și intimidarea acestora, se foloseau de calitățile fizice și, sub pretextul stabilirii unei relații de concubinaj cu tinere de pe raza municipiului București sau alte județe ale țării, le convingeau pe acestea de necesitatea câștigurilor pentru a-și construi împreună un viitor, prin prestarea de servicii sexuale contra cost. În activitatea de răpire a tinerelor, se foloseau de o armă, posibil de foc.

II. Cazarea și transportul tinerelor exploatate s-a realizat în mod diferit, fie la diferite locații închiriate din zona Piața Romană – Piața Unirii, fie la diferite hoteluri de pe raza municipiului București, iar o parte dintre victime au fost găzduite la domiciliul lui D.A. și al concubinei acestuia.

III. Exploatarea sexuală a victimelor se realiza fie direct, prin exploatarea victimelor la locațiile dorite de către clienții racolați prin intermediul anunțurilor postate pe internet, fie, atunci când nu erau câștigați suficient de mulți bani sau victima nu prezenta interes din punct de vedere economic, prin predarea acestora contra cost altor persoane de pe raza municipiului București sau a județului Giurgiu, în vederea exploatării sexuale.

În acest sens, în municipiul București, tinerele erau preluate și ulterior exploatate, însă înainte de asta acestia instruiau victimele, le cumpărau obiecte de îmbrăcăminte specifice, le supravegheau și le colectau banii obținuți în urma prestării de servicii sexuale. Transportul victimelor la locațiile clienților se realiza prin intermediul mai multor taximetriști.

În acest sens, tinerele racolate de pe raza municipiului București, sau cele aduse din zona județului Vrancea și predate acestuia contra cost (practic vândute), cu această ocazie inculpatul intrând în posesia actelor de identitate ale victimelor sau ocupându-se, după caz, de obținerea documentelor necesare pentru a ieși din România.

Victimelor li se întocmeau actele necesare ieșirii din țară, li se procurau bilete necesare transportului și ulterior acestea erau trimise în Italia – zona orașului Milano, uneori fiind însoțite. În Milano, aveau mai multe apartamente închiriate unde cazau tinerele, precum și autoturisme pe care le dețineau și cu care supravegheau victimele în permanență și le transportau până la și de la locul unde erau obligate să practice prostituția.

Atât în România cât și în Italia, victimele au fost constrânse prin amenințări și violențe să întrețină raporturi sexuale în schimbul unor sume de bani cu mai mulți clienți, în folosul celor enumerați mai sus, fiind obligate să le predea acestora toate sumele de bani obținute.

După destructurarea de către autoritățile italiene a grupului infracțional ce acționa pe raza orașului Milano, persoanele care se ocupau cu transportul în Italia a victimelor, precum și cu exploatarea sexuală a acestora au primit pedepse privative de libertate diferite, exploatarea victimelor realizându-se ulterior pe raza municipiului București.

Studiu de Caz 2:

În cursul anului 2003, doi tineri au racolat-o pe „D.I.” (martor cu identitate protejată), sub pretextul oferirii unui loc de muncă în calitate de solist vocal într-un restaurant din Spania, au transportat-o cu un autocar până în Spania, i-au reținut pașaportul, au cazat-o într-un apartament închiriat în localitatea Girona și au obligat-o să se prostitueze, încasând toți banii obținuți de aceasta de la clienți. Inculpații au fost cei care au achitat taxele necesare eliberării pașaportului și asigurarea medicală. În Spania, martora a fost preluată de alți doi complici, care au obligat-o să practice prostituția în folosul lor, banii obținuți de martoră de la clienți, fiind încasați în totalitate de cei doi.

În cursul lunii ianuarie 2004, martora P.C. (identitate protejată) a cunoscut un bărbat care i-a spus că are prieteni în Spania și că o poate ajuta să-și găsească de lucru acolo. Martora i-a cerut detalii despre ce urmează să facă în Spania, iar acesta i-a spus că poate să devină damă de companie – (să stea cu clienții la masă și să-i determine să consume cât mai multe băuturi alcoolice). Martora precizează că a fost condusă la Botoșani, într-un apartament unde a întâlnit mai multe persoane. La depunerea actelor pentru obținerea pașaportului, martora a fost însoțită de bărbat, iar banii necesari pentru plata taxelor au fost asigurați de către acesta.

La granița cu Spania a venit o persoană care le-a trecut granița într-un autoturism cu numere străine. Acesta le-a dus la o casă pe malul mării, numită Palamos, iar după o noapte au fost duse în. În casa de pe plajă a cunoscut un tânăr care avea grijă de ele în club. Martora dădea toți banii obținuți în urma practicării prostituției.

În drept, faptele inculpatului, întrunesc elementele constitutive ale infracțiunilor de „trafic de persoane” prev. de art. 12 al.1 și 2 lit. a din Legea nr. 678/2001 modificată prin O.U.G. nr. 79/2005 și „aderare la un grup infracțional organizat” faptele fiind comise în condițiile concursului de infracțiuni prevăzut de art. 33 lit. a C.p.

Studiu de Caz 3:

Partea civilă C.I. declară că în data de 10 iulie 2009, la orele 01.30 se deplasa cu un taxi, în zona Militari, având ca ocupație masaj la domiciliul clientului.

În câteva minute și-a făcut apariția D.I., a plătit taxiul și s-au îndreptat spre ascensorul din holul blocului. În acel moment și-a făcut apariția un tânăr de etnie rromă, care a amenințat-o cu un pistol și i-a spus o va omorî dacă nu îl ascultă sau îi opune rezistență. Victima a fost scoasă forțat pe ușa de acces din spatele locului, iar tânărul i-a smuls geanta pe care o avea asupra ei și a obligat-o să se urce în portbagajul unei mașini cu numere de înmatriculare străine și volan pe partea dreaptă. Alături de ea, în portbagaj, a urcat și D.I, acesta încercând să o liniștească, spunându-i că dacă voi fi cuminte nu va păți nimic. După aproximativ 10 minute de mers cu mașina, au ajuns la o casă situată în cartierul Ferentari. După ce s-a deschis portbagajul, au intrat în casă, și i-a spus că a fost luată pentru a fi vândută cu suma de 2000 euro și că a avut ghinionul de a avea asupra sa cartea de identitate, care i-a fost luată împreună cu cele două telefoane mobile care îi aparțineau.

A doua zi, victima a fost transportată în Giurgiu, unde se mai aflau o tânără care practica prostituția în folosul său și o fată în vârstă de 19 ani, care era însărcinată.

După o jumătate de oră, timp în care tânăra a făcut un duș și s-a fardat, pentru că i s-a spus să facă așa, a plecat la club, iar în drum, s-au oprit la un bancomat, de unde inculpatul a scos o sumă echivalentă cu 2000 de euro.

Cât timp au stat în club, fetei i s-a explicat ce urma să facă în Italia, respectiv să practice prostituția, urmând să câștige inițial suma de 2000 de euro cu care fusese cumpărată, apoi câștigurile obținute de aceasta urmau să fie împărțite jumătate – jumătate. Totodată, i s-a precizat faptul că dacă nu acceptă propunerea, urmează să fie returnată și ulterior vândută altei persoane, care nu s-ar fi purtat la fel de frumos cum se purta el cu fetele.

A doua zi, în jurul orelor 08:00 – 09:00, victima și încă o tânără s-au deplasat cu un autoturism până la Aeroportul Henri Coandă din București, de unde au plecat în Italia, orașul Milano. S-au cazat cu toții într-un apartament din Centro Sarca, după care, au mers cu victima să îi cumpere bureți parfumați, încercând să o convingă că acești bureți sunt speciali, iar în acest mod nu era posibil să rămână însărcinată sau să contacteze diferite boli, spunându-i, de asemenea că raporturile sexuale fără protecție sunt plătite mai bine.

Martora a aflat ulterior că fetele ar fi trebuit să primească 10 euro pe zi, însă primeau doar 4 euro, cât să își cumpere un pachet de țigări. Acesta nu le lăsa pe fete să se miște de la stradă, obișnuind să le aducă personal și aruncându-le din mașina aflată în mers sticle de apă.

Victima a povestit că i-a impus ca regulă să îi dea un bip când urca în mașina clientului, și nu avea voie să stea mai mult de 10 minute cu clientul, apoi, când termina, trebuia să îi dea un bip din nou. Aproape întotdeauna după bip, acesta îi răspundea la rândul său cu un alt bip, în acest caz trebuia să îl sune pentru o discuție, în cursul căreia o întreba cât plătise clientul.

Studiu de Caz 4:

La sfârșitul lunii ianuarie 2013, inculpata B.P. împreună cu o persoană de sex feminin, în vârstă de aproximativ 50 de ani au recrutat-o și au găzduit-o pe persoana vătămată minoră, în vârstă de 17 ani, obligând-o, prin amenințări și violențe să practice prostituția „la cameră” și „la stradă“. Sumele de bani obținute de către minoră erau însușite de către acestea, tariful fiind de 50 de lei pentru acte sexuale normale și orale.

Inculpata i-a propus minorei să practice prostituția, lucru cu care persoana vătămată nu a fost de acord. În acel moment, inculpata i-am spus că, în caz contrar, aceasta nu mai putea pleca din casa sa, obligând-o astfel să întrețină acte sexuale contra unor sume de bani.

Persoana vătămată a fost cazată într-o cameră situată în spatele curții, unde se mai aflau patru tinere cu vârste cuprinse între 19 și 21 de ani, care practicau prostituția. Inițial, persoana vătămată a practicat prostituția „la cameră”, clienții fiindu-i racolați de către alte persoane, după care a fost scoasă la stradă, în fața porții, fiind în permanență supravegheată, pentru a o împiedica să plece. În perioada în care a fost găzduită de către inculpată, persoana vătămată a întreținut raporturi sexuale cu diferite persoane, având în medie câtre trei clienți pe zi, tariful fiind de 50 de lei pentru 30 de minute. Sumele de bani erau încasate de către inculpată, iar clienții erau racolați de către alte prostituate.

La data de 04.02.2013, în jurul orelor 12:00, în timp ce se afla în locuința inculpatei, aceasta i-a spus că putea pleca, întrucât fusese căutată de către mama sa împreună cu organele de poliție.

.

Cu prilejul audierii de către procuror, persoana vătămată a mai precizat că inculpata i-a vopsit părul, pentru a fi mai greu de recunoscut, iar clienții erau racolați de către aceasta și de către persoana de sex feminin în vârstă de aproximativ 50 de ani. Astfel, cele două abordau trecătorii pe stradă., precum și conducătorii auto, prin diferite gesturi cu mâna și tot ele încasau și sumele de bani.

Persoana vătămată a mai arătat că, în una din zile, inculpataB.P. i-a prezentat un client pe care îl racolase de pe stradă, minora recunoscându-l pe fratele vitreg al mamei sale. Martorul a rămas surprins când a văzut-o pe nepoata sa și s-a certat cu membrii familiei inculpatei, cerându-le să o lase în pace pe minoră, motiv pentru care aceasta a fost scoasă din încăpere pe o altă ușă, în timp ce martorul încerca să o salveze.

La data de 03.02.2013, s-a prezentat unchiul fetei, care i-a comunicat mamei minorei că a văzut-o pe fiica sa în curtea unui imobil, împrejmuit cu un gard roșu, unde practica prostituția. Ajungând în dreptul unei porți de culoare roșie, martora a întâlnit două persoane de sex feminin, una în vârstă de aproximativ 35 de ani, iar cealaltă de aproximativ 50 de ani. De asemenea, martora a observat-o și pe fiica sa, aceasta fiind ascunsă imediat de către persoanele respective în interiorul casei.

Martora le-a cerut acestora să o elibereze pe persoana vătămată, însă a fost înjurată și amenințată, spunându-i-se să plece, altfel urmând a fi „vai de capul ei”. În acel moment, martora a apelat Serviciul de urgență 112, de la telefonul personal cu nr. 0762.531.994, solicitând ajutorul organelor de poliție.

În jurul orelor 21:30, un echipaj de poliție s-a deplasat la fața locului, discutând cu persoanele din imobil.

Fiind audiate cu privire la faptele reținute în sarcina lor, inculpata B.P. s-a prevalat de dreptul de a nu da nici o declarație, iar inculpata de 50 de ani a declarat că nu o cunoaște pe minoră și nici nu a racolat, nu a primit, nu a cazat sau transferat către alte persoane tinere care au fost obligate să practice prostituția. De asemenea, nici unul dintre membrii familiei sale nu se ocupă cu activități specifice proxenetismului și traficului de persoane.