Controlul Financiar al Curtii de Conturi a Romaniei. Institutie In Statul de Drept
Controlul financiar al Curții de Conturi a României Instituție de control financiar în statul de drept
Controlul financiar al Curții de Conturi a României Instituție de control financiar în statul de drept
INTRODUCERE……………………………………………………………………………………………………………..5
CAPITOLUL 1
Curtea de Conturi a României………………………………………………………………………………….7
1.1. Evoluția istorică a Curții de Conturi ………………………………………………………..7
1.2. Locul Curții de Conturi în cadrul organelor de control financiar……………………………..14
1.3. Sediul materiei………………………………………………………………………………16
CAPITOLUL 2
Structura și atribuțiile Curții de Conturi……………………………………………………………… 17
2.1. Structura Curții de Conturi…………………………………………………………….. 17
2.2. Atribuțiile Curții de Conturi ……………………………………………………………… 22
2.2.1. Atribuțiile de control financiar……………………………………………………….. 22
2.2.2.AtribuțiileDepartamentului Juridic………………………………………………………32
CAPITOLUL 3
Competența Curții de Conturi……………………………………………………………………………….35
3.1. Competența materială ………………………………………………..…………………..35
3.2. Competența teritorială…………………………………………….……………………….37
3.3. Necompetența și formele ei…………………………………………………………………38
3.4. Prorogarea competenței instanțelor Curții de Conturi ………………………………………….39
3.5. Conflicte de competență și soluționarea acestora………………………………………………..40
3.6. Strămutarea cauzelor……………………………………………………………………………………….41
3.7. Cauze date în competența Curții de Conturi………………………………………………………..42
CAPITOLUL 4
Metodologia de exercitare a controlului financiar…………………………………….. ..45
4.1. Etapa programării acțiunii de control…………………………………………………………………… 46
4.2. Etapa pregătirii acțiunii de control financiar………………………………………………………….48
4.3. Etapa efectuării controlului financiar……………………………………………………………………49
4.4. Etapa întocmirii actelor de control……………………………………………………………………….50
4.5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din controlul financiar………………………………54
CONCLUZII………………………………………………………………………………………………………. ..57
BIBLIOGRAFIE……………………………………………………………………………………………………59
LISTĂ DE ABREVIERI
Art. Articol
Alin. Alineat
A.I.O. Administrația Imobiliară Oradea
B.N.R. Banca Națională a României
BRD Banca Română de Dezvoltare
C.D.I Asociația Centrul pentru Democrație din Iași
CEC Curtea Europeană de Conturi
CEE Comunitatea Economică Europeană
CNAS Casa Națională a Asigurărilor de Sănătate
CPC-EW Asociația Centrul pentru Prevenirea Conflictelor și Early Warning din București
DAS Declarația de asigurare
D.N.A Direcția națională anticorupție
D.S.V.S.A. Direcția sanitar veterinară și pentru siguranța animalelor
D.R.P Departamentul românilor de pretutindeni
Ed. Editură
EUROSAI Organizația Europeneană a Instituțiilor Supreme de Audit
F.A.P.A Fundația Academică Petre Andrei
H.G. Hotărâre a Guvernului
INTOSAI Organizația Internațională ale Instituțiilor Supreme de Audit
IFAC Federația Internațională de Control Automat
ISPA Instrument pentru politici structurale de pre-aderare
M.Of. Monitorul Oficial
NATO Organizația Tratatului Atlanticului de Nord
OCEE Organizația pentru Cooperare Economică Europeană
O.G. Ordonanța a Guvernului
Op.cit. opera citată
p. pagină
INTRODUCERE
Pentru lucrarea de licență am ales ca temă „Controlul financiar al Curții de Conturi a României Instituție de control financiar în statul de drept”, fiind o temă pe care am structurat-o în patru capitole, fiecare prezentând aspecte relevante cu titlul ales.
Astfel, primul capitol denumit „Curtea de Conturi a României” prezintă evoluția istorică și locul Curții de Conturi în cadrul organelor de control financiar și sediul materiei.
Al doilea capitol intitulat „Structura și atribuțiile Curtii de Conturi” tratează structura și atribuțiile Curții de Conturi, cele din urmă fiind de două feluri și anume: atribuții de control financiare și atribuții jurisdicționale.
Capitolul al treilea prezintă „Competența Curții de Conturi” în cadrul căruia se prezintă competența materială, competența teritorială, necompetența și formele ei, prorogarea competenței instanțelor Curții de Conturi, conflicte de competență și soluționarea acestora, strămutarea cauzelor și cauze date în competența Curții de Conturi.
În al patrulea capitol se evidențiază „Metodologia de exercitare a controlului financiar”. Acesta conține etapa programării acțiunii de control, etapa pregătirii acțiunii de control financiar, etapa efectuării controlului financiar, etapa întocmirii actelor de control și etapa valorificării constatărilor rezultate din controlul financiar.
Controlul financiar, prin maniera și metodele specifice pe care le utilizează, constituie una din activitățile cu cele mai impresionante rezultate în realizarea obiectivelor generale și specifice de cunoaștere în profunzime a fenomenelor economice.
Statul, prin instituțiile administrației publice, este principalul sau unicul realizator al activității economice desfășurate la nivel național sau chiar sectorial, răspunderea pentru o eventuală gestiune defectuoasă căpătând dimensiuni deosebite.
Pornind de la nevoia permanentă de informare și de la necesitatea prevenirii unor astfel de situații, a fost instituit un sistem complex de control prin legi speciale, organice si, în primul rând, prin Legea fundamentală, Constituția, astfel structurat încât să acopere cea mai mare arie de desfășurare a activităților economice.
Statul, indiferent de forma de organizare, și-a creat dintotdeauna sisteme de control ale căror principale obiective au vizat, în cele mai multe cazuri, activitatea de urmărire și de realizare a obligațiilor financiare ale cetățenilor față de instituțiile sale.
Întreaga lucrare de licență este realizată având la bază surse bibliografice ale celor mai cunoscuți autori din domeniu precum și după legislația în vigoare care tratează subiectul abordat.
CAPITOLUL 1
Curtea de Conturi a României
1.1. Evoluția istorică a Curții de Conturi
Curtea de Conturi a României are o istorie de peste 140 de ani, în anul 1864 a fost înființată Înalta Curte de Conturi pentru toată România, un organism independent de jurisdicție și organ auxiliar al Parlamentului cu sarcina de a pregăti lucrările controlului legislativ în conformitate cu principiile Legalității, Regularității, Economicității, Eficienței și Eficacității privind utilizarea și administrarea acestora. Constituția din anul 1923 (29 martie) prevedea „Controlul preventiv și cel de gestiune al tuturor veniturilor si cheltuielilor statului” care pretindea, în fiecare an, Adunării Deputaților un raport general din care rezultau conturile de gestiune ale bugetului trecut, semnalând eventualele nereguli săvârșite de Miniștrii în aplicarea bugetului.
Instituție de origine constituțională, Curtea de Conturi a României reia o veche tradiție existentă în țara noastră în materie de control specializat. Prima Curte de Conturi a fost înființată, în țara noastră, prin Legea din 24 ianuarie 1864. Existența ei fiind menținută și prin Constituția din 1866 care, în art 116, prevedea că, pentru toată România este o singura Curte de Conturi. Dispoziții asemănătoare găsim și în articolul 116 din Constituția de la 1923. Legea din 24 ianuarie 1864 a fost modificată în 1874 și în 1895, precum și în 1929 când a fost adoptată Legea pentru reorganizarea Înaltei Curți de Conturi din 31 iulie 1929.
Cu privire la poziția Înaltei Curți de Conturi, observăm că, în timp ce în forma de organizare anterioară anului 1929 aceasta era, ca rang, inferioară Curții de Casație – în acest sens alin. 2 art. 1 din Legea pentru organizarea Înaltei Curți de Conturi din 29 ianuarie 1895 prevedea că Curtea de Conturi ia rând imediat după Curtea de Casație și se bucură de aceleași prerogative- în urma reorganizării din 1929 aceste două organe centrale sunt puse pe picior de egalitate pentru că, în alin.2 art. 1 Legea din 1929 se prevedea că: “Curtea de Conturi este o instituție stătătoare, are același rang cu Înalta Curte de Casație și se bucura de aceleași drepturi”.
Precursoarea Curții de Conturi din țara noastră poate fi considerată instituția similară înființată în Franța, prin Legea din 16 septembrie 1807, cu funcția de a exercita controlul jurisdicțional asupra conturilor de gestiune și a activității contabililor publici. Anterior au existat Camerele de conturi – una pentru Paris și douăsprezece în provinciile franceze, care au funcționat până la Revoluția din 1789 .
Revenind în țara noastră, arătăm că Legea nr. 149 din 31 iulie 1929, publicată în Monitorul Oficial nr. 167/1929, punea în aplicare prevederile art. 115 din Constituția din anul 1973 conform căreia „Controlul preventiv și cel de gestiune al tuturor veniturilor și cheltuielilor statului se va exercita de Curtea de Conturi, care supune în fiecare an Adunării Deputaților raportul general rezumând conturile de gestiune ale bugetului anului trecut, semnalând totodată neregulile săvârșite de miniștri în aplicarea bugetului”.
Datorită regimului comunist din România prevederile constituționale au fost dizolvate în 1929, printr-o Lege de reorganizare a Curții de Conturi, lege care a suferit modificari în anii 1923 si 1933. La 30 noiembrie 1948, prin Decretul-Lege 352/1948, Înalta Curte de Conturi a fost desființată iar competențele sale au fost preluate de organisme nou create în cadrul statului totalitar.
Rațiunea reînființării unei astfel de instituții a constat în dorința legiuitorului de a soluționa problemele complexe ce se ridică în domeniul resurselor financiare publice prin exercitarea unui control specializat asupra utilizării lor. Printr-un astfel de control se urmărea să se verifice legalitatea efectuării cheltuielilor statului, comunelor, orașelor, județelor, evitarea abuzurilor și a risipei în acest domeniu.
Realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare trebuia să asigure utilizarea banilor contribuabililor conform votului Parlamentului. De aceea se impunea necesitatea ca Parlamentul să aibă un organism auxiliar, care să verifice conturile de gestiune publică, execuția de casă a bugetelor publice, bilanțurile și conturile de execuție ale ordonatorilor de credite bugetare, acest rol revenind Curții de Conturi.
Curtea de Conturi a României a fost reintrodusă în sistemul administrativ al țării noastre prin dispozițiile art.139 din Constituția României din anul 1991. Potrivit alineatului (1) al acestui articol, „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii, Curtea de Conturi exercită și atribuții jurisdicționale”.
În aplicarea dispozițiilor constituționale, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 94/ 1992 privind organizarea in țara noastră poate fi considerată instituția similară înființată în Franța, prin Legea din 16 septembrie 1807, cu funcția de a exercita controlul jurisdicțional asupra conturilor de gestiune și a activității contabililor publici. Anterior au existat Camerele de conturi – una pentru Paris și douăsprezece în provinciile franceze, care au funcționat până la Revoluția din 1789 .
Revenind în țara noastră, arătăm că Legea nr. 149 din 31 iulie 1929, publicată în Monitorul Oficial nr. 167/1929, punea în aplicare prevederile art. 115 din Constituția din anul 1973 conform căreia „Controlul preventiv și cel de gestiune al tuturor veniturilor și cheltuielilor statului se va exercita de Curtea de Conturi, care supune în fiecare an Adunării Deputaților raportul general rezumând conturile de gestiune ale bugetului anului trecut, semnalând totodată neregulile săvârșite de miniștri în aplicarea bugetului”.
Datorită regimului comunist din România prevederile constituționale au fost dizolvate în 1929, printr-o Lege de reorganizare a Curții de Conturi, lege care a suferit modificari în anii 1923 si 1933. La 30 noiembrie 1948, prin Decretul-Lege 352/1948, Înalta Curte de Conturi a fost desființată iar competențele sale au fost preluate de organisme nou create în cadrul statului totalitar.
Rațiunea reînființării unei astfel de instituții a constat în dorința legiuitorului de a soluționa problemele complexe ce se ridică în domeniul resurselor financiare publice prin exercitarea unui control specializat asupra utilizării lor. Printr-un astfel de control se urmărea să se verifice legalitatea efectuării cheltuielilor statului, comunelor, orașelor, județelor, evitarea abuzurilor și a risipei în acest domeniu.
Realizarea veniturilor și efectuarea cheltuielilor bugetare trebuia să asigure utilizarea banilor contribuabililor conform votului Parlamentului. De aceea se impunea necesitatea ca Parlamentul să aibă un organism auxiliar, care să verifice conturile de gestiune publică, execuția de casă a bugetelor publice, bilanțurile și conturile de execuție ale ordonatorilor de credite bugetare, acest rol revenind Curții de Conturi.
Curtea de Conturi a României a fost reintrodusă în sistemul administrativ al țării noastre prin dispozițiile art.139 din Constituția României din anul 1991. Potrivit alineatului (1) al acestui articol, „Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public. În condițiile legii, Curtea de Conturi exercită și atribuții jurisdicționale”.
În aplicarea dispozițiilor constituționale, Parlamentul României a adoptat Legea nr. 94/ 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi, lege de natură organică, potrivit art. 72 alin. (2) lit. h din Constituție. Importante modificări, cu impact asupra naturii juridice și a competențelor Curții de Conturi au fost aduse prin Legea nr. 99 din 26 mai 1999, privind unele măsuri pentru accelerarea reformei economice, care prin Titlul V modifică și completează Legea nr. 94/1992.
Prin art. 1 al Legii nr. 94/1992, în forma inițială, Curtea de Conturi era calificată ca fiind „organul suprem de control financiar și de jurisdicție în domeniul financiar”. Caracterul de „organ suprem” al Curții de Conturi în activitatea jurisdicțională a facut obiect al criticii de neconstituționalitate asupra căreia Curtea Constituțională s-a pronunțat prin Decizia nr. 64/ 2 iunie 1994, definitivă prin nerecurare.
Dacă în ceea ce privește caracterul de organ suprem al Curții de Conturi în domeniul financiar s-a reținut că aceasta nu vine în conflict cu nici o prevedere constituțională și corespunde faptului că, în exercitarea atribuțiilor sale, Curtea de Conturi controlează și modul de realizare a atribuțiilor prevăzute în sarcina celorlalte organe de control financiar, al statului, cum sunt cele ale Ministerului Finanțelor, nu aceeași este situația în materia activității jurisdicționale. În ceea ce privește activitatea de jurisdicție, art. 139. (1) din Constituție a prevăzut că, în condițiile legii, Curtea de Conturi exercită și atribuții jurisdicționale.
Din acest punct de vedere, activitatea sa nu are caracter suprem, iar prevederile art.1 alin (1) din Legea nr. 94/ 1992 nu erau in concordanță cu cele ale art. 140 alin. (1) din Constituție. În opinia Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și a Guvernului s-a susținut că semnificația termenului de organ suprem este aceea de unic, care, cu referire la activitatea de jurisdicție, are în vedere jurisdicția financiară .
Dar chiar pornind de la acest punct de vedere, rezultă că prevederile art. 1 alin. (1) din legea organică a Curții de Conturi încalcă prevederile art. 21 din Constituție, referitoare la accesul liber la justiție. În temeiul acestui principiu, nici o lege nu poate îngrădi dreptul persoanei de a se adresa justiției pentru aplicarea drepturilor, libertăților și intereselor sale legitime. Ținând seamă de prevederile art. 125 din Constituție, potrivit cărora justiția se realizează prin Curtea Supremă de Justiție și prin celelalte instanțe judecătorești, stabilite de lege, rezultă, din contopirea acestor două prevederi constituționale, că nici o lege nu poate îngrădi accesul persoanei la jurisdicția instanței judecătorești.
Legea organică a Curții de Conturi nu definește activitatea jurisdicțională ca fiind aceea a unei instanțe judecătorești.
Dimpotrivă, așa cum prevedea art. 1 alin. (1) (înainte de modificarea sa prin Legea nr. 99/ 1999), această activitate este definită ca fiind o „jurisdicție în domeniul financiar”. Pe cale de consecință, rezultă că jurisdicția Curții de Conturi este de natură administrativă și nu juridică, astfel încât jurisdicția financiară a Curții este aceea a unui organ administrativ de jurisdicție.
În acest sens sunt și următoarele aspecte:
interpretarea sistematică a Constituției: activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi nu este prevazută la Capitolul VI „Autoritatea judecătorească”, din Titlul III, ci la Titlul IV „Economia si Finanțele publice”;
interpretarea statutului legal al judecătorilor Curții de Conturi: membrii secției jurisdicționale sunt numiți de Parlament iar judecătorii financiari, de Președintele României, la propunerea plenului Curții de Conturi, potrivit art. 103 alin. (3) și art. 105 alin. (5) din Legea nr. 94/ 1992; rezultă că acest statut, în ceea ce privește actul de numire, este diferit de cel al judecătorilor ce compun instanțele judecătorești, care, potrivit art. 124 și 133 din Constituție, sunt numiți de Președintele României, la propunerea Consiliului Suprem al Magistraturii, ceea ce constituie o garanție constituțională de bază a regimului de separație al puterilor în definirea statutului constituțional al autorității jedecătorești;
procedura aplicabilă: în activitatea de jurisdicție a Curții de Conturi, Codul de Procedură Civilă constituia dreptul comun, aplicabil în măsura în care Legea nr. 94 / 1992 republicată în 2014 nu prevedea altfel, potrivit art. 128 din aceeași lege; aceasta însă nu poate conduce la concluzia că instanțele Curții de Conturi ar fi instanțe judecătorești, de principiu fiind că într-o procedură administrativă, în măsura în care nu există reguli specifice acestei proceduri, sunt aplicabile normele de drept comun;
poziția Curții de Conturi în sfera autorităților publice; așa cum prevede art. 1 alin (1) din Legea nr. 94/ 1992, cu modificările și completările ulterioare, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlament, ceea ce implică și poziția instanțelor sale jurisdicționale; este însă una din consecințele principiului constituțional al separației puterilor că o autoritate judecătorească nu poate fi organizată pe lângă altă autoritate publică, ci numai într-un sistem propriu; de altfel, însăși prevederile capitolului IV din legea organică a Curții de Conturi se referă la instanțele Curții de Conturi, pe care le distinge de instanțele judecătorești, cum ar fi la art. 56, potrivit căruia conflictele de competență ivite între instanțele Curții de Conturi și instanțele judecătorești se soluționează de Curtea Supremă de Justiție; această competență a instanței supreme nu poate conduce la o altă concluzie, întrucât privește soluționarea unui conflict de competență între două categorii de organe de jurisdicție, ceea ce nu poate avea ca semnificație că aceste două autorități jurisdicționale ar fi de aceeași natură.
În consecință, activitatea de jurisdicție a instanțelor Curții de Conturi fiind a unui organ de jurisdicție administrativă, potrivit Constituției, ea este sub controlul jurisdicțional al instanțelor de contencios administrativ, astfel că noțiunea de „organ suprem” cu referire la activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi este neconstituțională.
De altfel, controlul judecătoresc al jurisdicției Curții de Conturi constituie o caracteristică a legislației românești interbelice.
După cum s-a statuat prin Decizia Plenului Curții Constituționale nr. 1/1994, existența unor organe administrative de jurisdicție nu poate să ducă la înlăturarea intervenției instanțelor judecătorești, în condițiile stabilite de lege, sau la limitarea accesului la justiție. Această consecință rezultă și din exigențele principiului separației puterilor în stat, care, în ceea ce privește relația dintre administrația publică și autoritatea judecătorească , exclude posibilitatea ca un organ al administrației publice, chiar cu caracter jurisdicțional, să se substituie autorității judecătorești.
Ca urmare, hotărârea organului de jurisdicție administrativă este supusă controlului judecătoresc al instanței de contencios administrativ, iar părților nu li se poate limita exercitarea acestui drept, consfințit de prevederile constituționale.
Pe cale de consecință, după epuizarea gradelor de jurisdicție în cadrul Curții de Conturi, dreptul constituțional al părților de a fi judecate de către o instanță judecătorească constituie o garanție constituțională instituționalizată a drepturilor, libertăților și intereselor legitime ale cetățenilor.
Pronunțându-se asupra excepției de neconstituționalitate a dipozițiilor art. 1 alin. (1) din Legea nr. 94/1992, Curtea Constituțională prin Decizia nr. 64 din 2 iunie 1994 a admis excepția, constatând că noțiunea „organ suprem” este neconstituțională în ceea ce privește caracterul obligatoriu al deciziilor Curții de Conturi legiutorul a modificat prevederile neconstituționale ale Legii nr. 94/1992 prin dispozițiile Legii nr. 99/1999. Astfel, în noua redactare, art. 1 alineatul 1, modificat și completat are următorul conținut:
„Curtea de Conturi este autoritatea administrativă autonomă de control finaciar care exercită și atribuții constituționale asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public.
Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României și își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute de Constituție și în legile țării”.
Legea nr. 77/ 2002 modifică și completează Legea 94 / 1992 cu privire la modul de organizare și funcționare al Curții de Conturi și întărește totodată ideea susținută de Legea 99/1999 . Astfel art. 1 alineatul 1 prevedea că „Curtea de Conturi este instituția supremă de control financiar ulterior extern asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și sectorului public. Curtea de Conturi exercită și atribuții jurisdicționale în condițiile prezentei legi”.
Astfel potrivit statutului său, Curtea de Conturi este calificată ca o autoritate administrativă autonomă, nefiind în subordinea, în sensul dreptului administrativ, a nici unei alte autorități a statului, ea îndeplinește o funcționalitate complexă, de control și de jurisdicție, care îi conferă un grad ridicat de autonomie în domeniul său de activitate.
Ca autoritate de control, Curtea de Conturi este, îndeosebi, un organ al Parlamentului, pentru exercitarea controlului general asupra gestiunii bugetului public național din exercițiul expirat, deci a bugetului de stat, a bugetului asigurărilor sociale de stat și a bugetelor locale.
De asemenea, funcția sa de organ de control al Parlamentului pentru asigurarea eficacității controlului parlamentar asupra activității executivului ar fi alterată ; Curtea în limitele controlului preventiv, fiind în mod necesar implicată în aprobarea cheltuielilor efectuate și, astfel, fiind în situația de a le susține și justifica.
În anumite situații, prin excepție, Curtea de Conturi poate exercita și un control preventiv, ca în ipoteza prevăzută de art. 116 alin. (2) din Constituție, care se referă la competența Guvernului și ministerelor de a înființa organe de specialitate în subordinea lor, cu avizul Curții de Conturi.
La baza funcționării Curții de Conturi stă principiul autonomiei, acest aspect fiind dorit a fi reglementat de către legiuitor atunci când, pentru a caracteriza modul de desfășurare a activității Curții foloșește sintagma „în mod independent”.
Autonomia funcțională permite Curții de Conturi să își stabilească singură programul de control, să își întocmească buget propriu, care se prevede distinct în bugetul de stat, să poată participa la activitatea organismelor internaționale de specialitate și să devină membru al acestora.
Curtea poate colabora cu organe internaționale de profil și poate exercita în numele lor, controlul asupra gestionării fondurilor puse la dipoziția României dacă prin tratate, convenții sau alte înțelegeri internaționale se stabilește acestă competență .
Limitele autonomiei funcționale a Curții de Conturi sunt stabilite prin lege și acestea se referă la:
posibilitatea Parlamentului de a opri controalele inițiate din oficiu de către Curtea de Conturi în cazul depășirii competențelor stabilite prin lege;
posibilitatea Camerei Deputațăilor sau Senatului de a cere Curții de Conturi, prin hotărâre, să efectueze unele controale individualizate asupra modului de gestiune a resurselor publice și de a raporta asupra celor constatate.
Nici o altă autoritate publică nu mai poate obliga Curtea de Conturi.
Sistemul financiar modern cunoaște astfel metoda controlului dublu asupra banului public, unul efectuat de aparatul de specialitate al executivului și altul efectuat de organul legislativ. Doctrina apreciază că natura juridică a Curții de Conturi nu este expres reglementată nici de Constituție și nici de legea organică chiar dacă în legea fundamentală este reglementată în Titlu „Economia și finanțele publice”.
În prezent, Legea nr.94/1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi a fost republicată in Monitorul Oficial, Partea I nr. 238 din 3 aprilie 2014.
1.2. Locul Curții de Conturi în cadrul organelor de control financiar
Controlul financiar este acțiunea de stabilire a legalității și oportunității operațiilor financiare care se efectuează anticipat, concomitent sau ulterior executării acestor operațiuni. Controlul finaciar în România este exercitat prin Ministerul Finanțelor (care are ca organism specializat în acest domeniu Garda Finciară și Direcția Generală a Controlului Finaciar de Stat), Corpul de Control al primului ministru și Curtea de Conturi.
Garda Financiară, Direcția Generală a Controlului de Stat și Corpul de Control al Primului Ministru sunt organe subordonate Guvernului României. Spre deosebire de acestea, Curtea de Conturi funcționează pe lângă Parlamentul României.
Specificitatea raporturilor între Curtea de Conturi și celelalte organe de control financiar este o proeminentă a Curții de Conturi care poate să emită instrucțiuni cu caracter obligatoriu pentru aceste organe în scopul „exercitării în bune condiții a competențelor Curții de Conturi”. De asemenea, Curtea poate să „solicite organelor de control finaciar și ale Băncii Naționale a României, verificarea, cu prioritate, a unor obiective în cadrul atribuțiilor lor legale” și are dreptul „sa ceară și să utilizeze, pentru exercitarea funcțiilor sale de control și jurisdicționale, rapoartele celorlalte organisme financiare cu atribuții de control financiar”.
Principiile de funcționare ale Curții de Conturi sunt principiile legalității, regularității, economicității, eficienței și eficacității.
Pe lângă acestea Curtea de Conturi mai funcționează și în baza unor principii generale cum sunt:
– Principiul unicității instituției în sistemul de Drept Român.
Principiul rezultă din sintagma „organ suprem de control” aflată în definiția legală a Curții de Conturi. Conform acestui principiu Curtea de Conturi se află în vârful piramidei organelor de control finaciar și de jurisdicție în domeniu. La nivelul județelor și al municipiului București atribuțiile Curții de Conturi sunt exercitate de Camerele județene de Conturi, ca prelungiri în teritoriu ale organului suprem.
– Principiul autonomiei Curții de Conturi în raport cu celelalte instituții ale statului. Principiul Autonomiei Curții de Conturi „.. își desfășoară activitatea în mod independent, în conformitate cu dispozițiile prevăzute în Constituție și în lege”.
Desigur termenul de „independent” poate genera confuzie întrucât Curtea de Conturi nu este o entitate fără nici o legătură cu alte instituții ale statului. Aspectul de ’’independent’’ trebuie înțeles în sensul autonomiei de decizie în realizarea funcțiilor sale cu respectarea Constituției României și a celorlalte legi ale țării. De altfel, art. 21 alin. 2 al Legea nr. 94/1992 aduce o limitare a principiului autonomiei în sensul că „Hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului prin care se cere Curții de Conturi efectuarea unor acțiuni de control, în limitele competențelor sale, sunt obligatorii; Curtea de Conturi nu poate fi obligată de nicio altă autoritate publică să efectueze acțiuni de control”.
În ceea ce privește relațiile Curții de Conturi cu entitățile auditate se observă următoarele:
„Curtea de Conturi are acces neîngrădit la acte, documente, informații și baze de date necesare exercitării atribuțiilor sale, oricare ar fi persoanele juridice sau fizice deținătoare.
Entitățile supuse auditului Curții de Conturi sunt obligate să-i transmită actele, documentele, informațiile și bazele de date solicitate, inclusiv în formă electronică, la termenele și în structura stabilite de Curtea de Conturi și să-i asigure accesul în sediile lor.
La solicitarea auditorilor publici, persoanele fizice sau juridice deținătoare de acte ori documente sunt obligate să le pună la dispoziție în forma solicitată.
Entitățile auditate sunt obligate să sprijine activitatea auditorilor publici, în cazul efectuării misiunilor de audit la sediile acestora, prin asigurarea unor spații de lucru adecvate și a accesului logistic corespunzător”.
„Entitățile publice auditate poartă întreaga răspundere pentru acțiunile lor și nu pot fi absolvite de această răspundere, prin invocarea rapoartelor de audit ale Curții de Conturi”.
„Autoritățile publice cu atribuții de control financiar, control fiscal, precum și de control sau de supraveghere prudențială în alte domenii au obligația să efectueze cu prioritate verificări specifice la solicitarea Curții de Conturi ”.
1.3. Sediul materiei
Normele juridice care reglementează activitatea Curții de Conturi se află atât în Constituția României, cât și în Legea nr. 92/1992, republicată, privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi.
Constituția, în articolul 139 intitulat „Curtea de Conturi” din titlul IV „Economia și finanțele publice” stabilește principalele atribuții ale acestei instituții:
controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor finaciare ale statului și ale sectorului public;
atribuții jurisdicționale în condițiile legii;
prezintă anual Parlamentului un raport asupra conturilor de gestiuni ale Bugetului Public Național din exercițiul bugetar”, inclusiv neregulile constatate.
controlează modul de gestionare a resurselor publice.
Ca o garanție pentru îndeplinirea acestor atribuții în mod corect și cu profesionalism, membrii Curții de Conturi sunt numiți de Parlament, sunt independenți, inamovibili și sunt supuși incompatibilităților prevăzute de lege pentru judecători.
Legea Curții de Conturi este o lege organică conform art. 72, al.3 , lit. h din Constituție, ceea ce dovedește importanța acordată instituției .
CAPITOLUL 2
Structura și atribuțiile Curtii de Conturi
2.1. Structura Curții de Conturi
Privind Organigrama Curții de Conturi a României vom observa vom observa că în structura Curții de Conturi se cuprind departamentele, camerele de conturi județene și a municipiului București și un secretariat general. În cadrul Curții de Conturi sunt organizate și structuri care funcționează în subordinea directă a Președintelui Curții de Conturi a României.
Departamentele alcătuiesc structura centrală de specialitate și sunt conduse de către un consilier de conturi, care îndeplinește și funcția de șef de departament. În cadrul departamentelor Curții de Conturi pot fi organizate direcții, servicii, birouri și compartimente de specialitate.
Departamentele Curții de Conturilor
Departamentele de control/audit ale Curții de Conturi reprezintă structurile de specialitate de la nivel central cu ajutorul cărora se realizează funcția de control/audit a Curții de Conturi asupra modului de formare, administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și auditul performanței asupra gestiunii bugetului general consolidat și a oricăror altor fonduri publice.
Cele 12 departamente ale Curții de Conturi sunt structurate astfel:
nouă departamente de control/audit, care coordonează activitatea de control/audit pe domenii de activitate specifice, respectiv, Departamentele II,III,IV,V,VIII,IX,X,XI și XII;
un departament de control/audit, care asigură coordonarea verificării bugetelor unităților administrativ-teritoriale, respectiv Departamentul VI;
un departament cu specialitate juridică, respectiv, Departamentul VII;
un departament de specialitate, având atribuții de programare și coordonare a activității de urmărire și realizare a programelor de activitate ale Curții de Conturi, metodologie, evaluarea sistemelor de control și audit public intern, controlul calității activității de audit public extern, pregătire profesională, IT și raportare, respectiv, Departamentul I.
Departamentul VI și VII sunt în subordinea directă a președintelui Curții de Conturi, iar Departamentele I-V și VIII-XII sunt, câte cinci, în coordonarea a câte unui vicepreședinte, conform hotărârii plenului Curții de Conturi.
Camerele județene de Conturi
Camerele județene de conturi sunt organe teritoriale care au ca obiectiv exercitarea funcțiilor Curții de Conturi în teritoriu. Camera de Conturi județeană are în componența sa Direcția de control financiar ulterior. Direcțiile de control financiar ulterior județene și a municipiului București sunt conduse de un director și un director adjunct.
Camera județeană de conturi se compune din Compartimentul de control finaciar și Colegiul Jurisdicțional județean. Compartimentul de Control județean este alcătuit din controlori finaciari și este condus de un șef de compartiment. Colegiul jurisdicțional județean este format din judecători și este condus de un președinte.
Secretariatul general
Secretariatul general este răspunzator de asigurarea tuturor condițiilor pentru buna desfășurare a activității Curții de Conturi, precum și a Autorității de Audit.
Secretariatului general are în subordine următoarele direcții:
direcția buget-financiar și contabilitate;
direcția resurse umane și salarizare;
direcția tehnică-administrativă;
direcția investiții,achiziții publice și patrimoniu;
direcția transporturi.
Personalul din cadrul direcțiilor Secretariatului general îndeplinește sarcinile stabilite de Plenul Curții de Conturi, de președintele Curții de Conturi și de secretarul general al acestei instituții.
De asemenea, menționăm că Secretarul general poate fi ordonator principal de credite prin delegarea acestui atribut de către președintele Curții de Conturi. În această calitate răspunde de respectarea dispozițiilor legale.
Plenul Curții de Conturi
Conducerea Curții de Conturi se exercită de către Plenul Curții de Conturi iar conducerea executivă de către de președinte ajutat de doi vicepreședinți, care sunt consilieri de conturi.
Plenul Curții de Conturi se înnoiește cu o treime din consilierii de conturi numiți de Parlament, din 3 în 3 ani, cu respectarea cerințelor prevăzute legal.
Atribuțiile Plenului Curții de Conturi sunt:
a) adoptă politicile și strategiile Curții de Conturi;
b) aprobă standardele proprii de audit ale Curții de Conturi și dispune publicarea lor în Monitorul Oficial al României, Partea I;
c) aprobă manuale de audit și ghiduri pe domenii specifice, elaborate pe baza standardelor proprii de audit ale Curții de Conturi, și alte norme procedurale;
d) aprobă programele multianuale și anuale de activitate ale Curții de Conturi;
e) aprobă modul de desfășurare a acțiunilor de control solicitate prin hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului, precum și a altor acțiuni, care nu sunt prevăzute în programul anual de activitate a Curții de Conturi;
f) aprobă structura pe funcții a auditorilor publici;
g) aprobă denumirea, sfera de activitate și structura organizatorică ale departamentelor Curții de Conturi;
h) aprobă proiectul de buget al Curții de Conturi;
i) dezbate și avizează execuția anuală a bugetului Curții de Conturi;
j) aprobă regulamentul propriu al Plenului, Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi, Codul de conduită etică și profesională al personalului Curții de Conturi;
k) aprobă Normele de recrutare și promovare a personalului Curții de Conturi;
l) aprobă statul de funcții, precum și lista cuprinzând posturile vacante, în vederea ocupării acestora;
m) aprobă rapoartele în vederea transmiterii către Parlament;
n) aprobă rapoartele în vederea transmiterii către Guvern;
o) aprobă avize.
Președintele Plenului Curții are ca principalele atribuții următoarele:
a) reprezintă Curtea de Conturi în relațiile acesteia cu terțe persoane fizice și juridice din țară și străinătate;
b) are calitatea de ordonator principal de credite și poate delega această calitate, în condițiile prevăzute de lege;
c) coordonează activitatea Curții de Conturi, inclusiv în domeniul integrării europene;
d) convoacă și prezidează dezbaterile Plenului Curții de Conturi și asigură executarea hotărârilor acestuia;
e) propune ordinea de zi a ședințelor Plenului Curții de Conturi și o supune aprobării acestuia;
f) urmărește transmiterea către Parlament a rapoartelor Curții de Conturi;
g) deleagă atribuții vicepreședinților;
h) repartizează consilierii de conturi ca șefi ai departamentelor;
i) aprobă structura organizatorică a Secretariatului general și atribuțiile compartimentelor din cadrul Secretariatului general;
j) numește personalul Curții de Conturi și dispune, dacă este cazul, revocarea din funcție a acestuia, în condițiile legii;
k) comunică posturile vacante de membri ai Curții de Conturi către Parlament, pentru luarea de măsuri în vederea ocupării acestora;
l) aprobă fișele posturilor personalului Curții de Conturi;
m) hotărăște constituirea de echipe mixte de audit din cadrul departamentelor și/sau direcțiilor de audit județene, care vor funcționa numai pe durata realizării acțiunilor de audit respective;
n) aprobă efectuarea concediilor anuale de odihnă ale personalului cu funcții de conducere;
o) alte atribuții care pot fi stabilite prin Regulamentul de organizare și funcționare al Curții de Conturi
Plenul Curții de Conturi lucrează în sedințe a căror periodicitate nu este prevăzută de lege. Oricum, legea stabilește atribuțiile sale astfel încât se poate spune că Plenul se întrunește de câte ori este necesar. Cvorumul ținerii unei ședințe este de 2/3 din numărul consilierilor de conturi iar hotărârile se adoptă cu majoritate de 3/4 din numărul celor prezenți. Abținerea de la vot este interzisă. În caz de paritate de voturi, președintele de ședință are vot decisiv.
La ședințele plenului participă, obligatoriu, procurorul finaciar, general și secretarul general al Curții de Conturi. Facultativ, pot participa specialiști cu înaltă pregătire profesională în diferite domenii de activitate ce intră în competența Curții dacă sunt invitați.
Atribuțiile comitetului de conducere al Curții de Conturi sunt:
– să emită avize;
– să organizeze efectuarea controalelor solicitate prin hotărârile Camerei Deputaților sau ale Senatului, precum și a altor controale care nu sunt prevăzute în programul de control anual al Curții de Conturi;
– să inițieze procedurile de cercetare a cazurilor de incapacitate și incompatibilitate în îndeplinirea funcțiilor de către membrii Curții și judecătorii financiari;
– să aprobe lista cuprinzând posturile vacante care urmează să fie scoase la concurs în vederea ocupării lor;
– să aprobe tematici și să organizeze concursuri și probe de selecție pentru ocuparea posturilor vacante din cadrul compartimentelor Curții de Conturi, potrivit listei aprobate;
– să aprobe autorizațiile pentru contractarea de lucrări, servicii sau alte prestații necesare funcționării Curții de Conturi;
– să examineze și să aprobe propunerea de ordine de zi a ședinței comitetului de conducere, formulată de președintele Curții;
– să exercite, în ceea ce privește activitatea Curții de Conturi, personalul și regimul de lucru, prerogativele care nu sunt atribuite, conform legii, plenului sau președintelui Curții;
– să numească directorii direcțiilor de control, șefii de serviciu din cadrul diviziilor sectoriale și directorii direcțiilor de control financiar ale camerelor de conturi județene, să numească secretarul general al Curții de Conturi și să stabilească atribuțiile acestuia;
– să aprobe lista cuprinzând „Alte cheltuieli de investiții”; programe de achiziții publice;
Asemeni Plenului Curții de Conturi, condițiile de cvorum și majoritate sunt foarte ridicate, pentru ținerea unei ședințe. Hotărârile sunt adoptate cu 3/4 din voturile celor prezenți iar abținerea este de asemenea interzisă.
Președintele, ca și vicepreședinții Curții de Conturi sunt, în mod obligatoriu consilieri de conturi. Prin urmare, procedura de numire a președintelui si vicepreședinților este ulterioară procedurii de numire a consilierilor de conturi. Din rândurile acestora Parlamentul, în ședință comună a celor două camere numește președinții de secții ale Curții de Conturi, vicepreședinți și președintele Curții de Conturi.
2.2. Atribuțiile Curții de Conturi
2.2.1. Atribuții de control financiar
Curtea de Conturi exercită controlul asupra modului de formare, de administrare și de întrebuințare a resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și asupra modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.
Funcția de control a Curții de Conturi se realizează prin proceduri de audit public extern prevăzute în standardele proprii de audit elaborate în conformitate cu standardele de audit internațional general acceptate.
Curtea de Conturi este autoritatea publică a statului care exercită auditul extern în sectorul public în calitate de instituție supremă de audit. Curtea de Conturi desfășoară activitatea de audit extern la instituții publice și la alte entități, pentru care prin lege este prevăzută competența Curții de Conturi.
În scopul realizării obiectivelor auditului extern în sectorul public, Curtea de Conturi are competența de a solicita informații și documente și de a face verificările pe care le consideră necesare, inclusiv la fața locului, la persoane juridice care:
a) administrează și/sau utilizează fonduri publice;
b) sunt companii/societăți naționale, regii autonome, societăți comerciale la care statul sau o unitate administrativteritorială este acționar majoritar;
c) administrează bunuri ori servicii aparținând domeniului public sau privat al statului ori al unităților administrativ-teritoriale în baza unor contracte de concesiune, de închiriere sau a altor forme de administrare;
d) beneficiază de garanții guvernamentale pentru credite, de subvenții sau de alte forme de sprijin financiar din partea statului, a unităților administrativ-teritoriale sau a instituțiilor publice.
Curtea de Conturi desfășoară activități de audit la autorități publice internaționale și la alte instituții cu sediul în țară sau în străinătate, dacă prin acorduri, memorandumuri de înțelegere, convenții sau alte forme de înțelegere internațională se stabilește această competență.
Curtea de Conturi, în exercitarea rolului său, efectuează audit financiar extern și audit al performanței în sectorul public, precum și alte acțiuni specifice de audit, cu respectarea prevederilor Constituției României, republicată, și a reglementărilor legale.
Curtea de Conturi, pe lângă atribuțiile de audit, are și atribuții de raportare, consultare, avizare și informare publică, potrivit legii. Identificăm astfel atribuții de raportare ale Curții de Conturi.
Raportul reprezintă principalul instrument de lucru al Curții in relația sa cu Parlamentul. Prin intermediul rapoartelor, Curtea de Conturi informează Camera Deputaților sau Senatului asupra constatărilor și concluziilor rezultate în urma controalelor dispuse de aceste autorități publice prin hotărâri adoptate în acest sens, hotărâri obligatorii pentru Curte. Sinteza activității anuale a Curții de Conturi face obiectul unui raport anual înaintat Parlamentului.
Curtea de Conturi efectuează auditul financiar extern în sectorul public asupra următoarelor conturi de execuție :
a) contului general anual de execuție a bugetului de stat;
b) contulului general anual de execuție a bugetului asigurărilor sociale de stat;
c) conturilor anuale de execuție a bugetelor fondurilor speciale;
d) conturilor anuale de execuție a bugetelor locale ale municipiului București, județelor, sectoarelor municipiului București, municipiilor, orașelor și comunelor;
e) contului anual de execuție a bugetului Trezoreriei Statului;
f) conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice autonome;
g) conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral sau parțial din bugetul de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat, bugetele locale și bugetele fondurilor speciale, după caz;
h) conturilor anuale de execuție a bugetelor instituțiilor publice finanțate integral din venituri proprii;
i) contului general anual al datoriei publice a statului;
j) contului anual de execuție a bugetului fondurilor externe nerambursabile;
k) alte conturi de execuție a unor bugete prevăzute de lege.
Rapoartele anuale referitoare la finanțele publice locale sunt înaintate de către camerele de conturi județene autorităților publice deliberative ale unităților administrativ teritoriale. Raportul public anual cuprinde: observațiile Curții de Conturi asupra conturilor de execuție a bugetelor supuse controlului său; concluziile degajate din controalele dispuse de Camera Deputaților sau de Senat sau efectuate la regii autonome, societăți comerciale cu capital integral sau majoritar de stat și de celelalte persoane juridice supuse controlului Curții; încălcările de lege constatate și măsurile de tragere la răspundere luate; alte aspecte pe care Curtea le consideră necesare.
De asemenea, legea prevede ca atribuție a Curții de Conturi posibilitatea de a putea înainta Parlamentului sau, prin camerele de conturi județene, autorităților publice deliberative ale colectivităților locale, rapoarte pe domeniile în care este competentă ori de câte ori este necesar. Rapoartele sunt făcute publice în termen de maximum 10 zile de la transmiterea lor Parlamentului, respectiv autorităților publice deliberative ale unităților administrativ-teritoriale.
Curtea de Conturi este abilitată să efectueze audit financiar extern asupra conturilor de execuție, la instituțiile publice conduse de ordonatori principali de credite, precum și la instituțiile publice subordonate, conduse de ordonatori secundari sau terțiari de credite, pe bază selectivă, conform programului anual propriu de activitate.
Auditul financiar extern al Curții de Conturi asupra conturilor de execuție prevăzute la art. 5 poate începe pe parcursul exercițiului financiar și se finalizează după încheierea acestuia.
Auditul financiar extern asupra contului de execuție a bugetului instituției publice conduse de ordonatorul principal de credite se finalizează prin elaborarea și prezentarea unei opinii de audit și a unui raport de audit. Raportul de audit financiar conține, în principal, constatări cu impact financiar, constatări cu privire la rezultatele evaluării sistemelor de management și control intern, precum și recomandări pentru corectarea deficiențelor constatate.
Acțiunile de audit efectuate asupra conturilor de execuție a bugetelor instituțiilor publice conduse de ordonatorii secundari sau terțiari de credite din subordinea ordonatorului principal de credite se încheie prin emiterea de scrisori către conducerile instituțiilor publice auditate, care conțin constatări și recomandări.
Aspectele relevante, rezultate ca urmare a acțiunilor de audit la instituțiile publice subordonate, sunt luate în considerare la definitivarea raportului de audit elaborat la nivelul instituției publice conduse de ordonatorul principal de credite.
Activitatea de audit financiar extern în sectorul public a Curții de Conturi se desfășoară cu respectarea standardelor proprii de audit, adoptate pe baza standardelor de audit INTOSAI, Liniilor directoare europene de aplicare a standardelor INTOSAI și a altor standarde de audit relevante pentru sectorul public, elaborate de IFAC și acceptate spre aplicare în Uniunea Europeană.
Curtea de Conturi efectuează auditul performanței utilizării resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și al modului de gestionare a patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.
Curtea de Conturi efectuează o evaluare independentă asupra economicității, eficienței și eficacității cu care o entitate publică, un program, un proiect, un proces sau o activitate utilizează resursele publice alocate pentru îndeplinirea obiectivelor stabilite.
Auditul performanței se poate efectua atât la finalul, cât și pe parcursul desfășurării proiectelor, programelor, proceselor sau activităților.
Activitatea de audit al performanței se desfășoară în conformitate cu metodologia proprie de audit al performanței, adoptată pe baza standardelor de audit INTOSAI și a celei mai bune practici în domeniu și se finalizează prin elaborarea unui raport de audit.
Prin constatările și recomandările sale, auditul performanței trebuie să conducă la diminuarea costului resurselor sau la sporirea rezultatelor.
Curtea de Conturi auditează modul în care autoritățile cu atribuții în domeniul privatizării respectă metodele și procedurile de privatizare prevăzute de lege, precum și modul în care acestea au asigurat respectarea clauzelor contractuale stabilite prin contractele de privatizare, indiferent de momentul în care s-a desfășurat procesul de privatizare.
Curtea de Conturi auditează modul în care sunt respectate dispozițiile legale referitoare la administrarea și întrebuințarea resurselor financiare rezultate din acțiunile de privatizare.
Curtea de Conturi efectuează, de asemenea, auditul asupra sistemelor informatice ale entităților publice.
La cererea Camerei Deputaților sau a Senatului, Curtea de Conturi controlează modul de gestionare a resurselor publice și raportează asupra celor constatate.
Curtea de Conturi auditează sistemul colectării veniturilor care formează bugetul general consolidat. În acest scop, auditorii publici au acces neîngrădit la actele și documentele din dosarele fiscale ale contribuabililor.
Curtea de Conturi auditează buna gestiune financiară a achizițiilor publice, concesiunilor, închirierilor sau alte forme de administrare a bunurilor și serviciilor aparținând domeniului public ori privat al statului sau al unităților administrativ-teritoriale.
O importanța aparte o au și atribuțiile de raportare ale Curții de Conturi. Aceasta transmite Parlamentului:
a) raportul public anual asupra conturilor de execuție a bugetelor publice prevăzute la art. 5, pentru anul precedent, până la data de 30 septembrie a anului curent;
b) rapoartele elaborate ca urmare a controalelor efectuate la cererea Camerei Deputaților sau a Senatului;
c) raportul cu privire la activitatea proprie desfășurată în anul precedent, până la data de 31 martie a anului curent.
Curtea de Conturi poate transmite Parlamentului, în condițiile legii, și următoarele rapoarte:
d) rapoarte de audit al performanței; asupra rezultatelor auditurilor desfășurate ;
e) alte rapoarte pe care Plenul Curții de Conturi consideră că este necesar să le transmită.
Rapoartele vor fi înaintate Parlamentului prin Comisia pentru buget, finanțe, activitate bancară și piață de capital a Senatului și Comisia pentru buget, finanțe și bănci a Camerei Deputaților.
Curtea de Conturi poate hotărî asupra transmiterii către Guvern a unor rapoarte de audit, dacă acestea conțin constatări care necesită luarea de măsuri la acest nivel. Ea va transmite, prin direcțiile de audit teritoriale, autorităților publice deliberative ale unităților administrativ-teritoriale rapoarte anuale asupra conturilor de execuție ale bugetelor locale, care au făcut obiectul verificărilor Curții, respectiv ale:
a) municipiului București;
b) județelor;
c) sectoarelor municipiului București;
d) municipiilor;
e) orașelor;
f) comunelor.
Rapoartele anuale conțin și constatările rezultate în urma acțiunilor de audit efectuate la regiile autonome de interes local și la societățile comerciale la care unitățile administrativ-teritoriale dețin majoritatea capitalului social, precum și alte aspecte considerate relevante.
Rapoartele anuale se dezbat de consiliile locale, județene și Consiliul General al Municipiului București, după caz, cu prilejul aprobării conturilor de execuție a bugetelor respective.
Alte atribuții conferite de lege Curții de Conturi sunt cele de avizare.
La solicitarea Parlamentului, Curtea de Conturi emite avize consultative asupra proiectelor legilor bugetare, programelor finanțate din fonduri publice și asupra unor proiecte de lege sau reglementări privind auditul fondurilor publice.
Curtea de Conturi avizează înființarea de către Guvern sau ministere a unor organe de specialitate în subordinea lor. Obținerea avizului Curții de Conturi este obligatorie, iar caracterul avizului este consultativ.
Controlul conturilor anuale de execuție și descărcarea de gestiune reprezintă o atribuție exclusivă a Curții de Conturi. Curtea este competentă să exercite controlul financiar asupra tuturor rapoartelor juridice stabilite de lege în sarcina sa.
Principalele obiective ale controlului asupra instituțiilor sectorului public de către Curtea de Conturi sunt:
– exactitatea și realitatea bilanțurilor contabile și a conturilor de profit și pierderi;
– îndeplinirea obligațiilor financiare către buget sau către alte fonduri stabilite prin lege;
– utilizarea fondurilor alocate de la buget sau din alte fonduri speciale conform destinației stabilite;
– calitatea gestiunii economice financiare;
– economicitatea, eficiența și eficacitatea achizițiilor publice, privatizării metodelor și procedurilor de privatizare prevăzute de lege;
– respectarea dispozițiilor legale privind modul de administrare și întrebuințare a resurselor financiare din acțiunile de privatizare.
Ca urmare a controlului efectuat, Curtea de Conturi se poate confrunta cu următoarele situații, având la îndemână însărcinări speciale:
– în cazul constatării aplicării unor măsuri care contravin reglementărilor legale din domeniul contabil, financiar și fiscal, Curtea va decide suspendarea aplicării lor;
– dacă constată utilizarea ilegală sau ineficientă a fondurilor bugetare sau a celor speciale, Curtea poate să decidă blocarea acestora;
– poate să dispună înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă controlată, corectarea bilanțurilor contabile de execuție;
– poate să ceară celor în drept și conform legii suspendarea din funcție, până la pronunțarea hotărârilor definitive în cauză de către instanțele Curții, a perosanelor răspunzătoare de săvârșirea faptelor cauzatoare de prejudicii sau a abaterilor grave cu caracter financiar.
Deosebit de importantă este și competența exclusivă de control asupra B.N.R., exercitată de Curtea de Conturi în cadrul căreia se verifică programul de emisiune și circulație monetară, opere de aur și valută, modul de exercitare a controlului valutar, participarea B.N.R. la contractarea împrumuturilor de stat și la acoperirea datoriei publice.
Importanța Curții de Conturi, privită ca autoritate supremă de control financiar, este lesne de observat. În temeiul acestei atribuții, Curtea de Conturi fiind numită și organ de control al Parlamentului cu funcția de a asigura eficacitatea controlului parlamentar, asigură exercitarea controlului general asupra gestiunii bugetului de stat, bugetul asigurărilor sociale de stat și a bugetelor locale. Rațiunea pentru care s-au atribuit Curții de Conturi atribuții de control financiar ulterior și nu unul preventiv a fost aceea de a nu implica activitatea exercitată de Curtea de Conturi în procesul de guvernare și de a nu o pune în situația de a exercita în paralel cu Ministerul Finanțelor Publice controlul financiar .
Prin art. 16. ( alin. 2) Constituția prevede posibilitatea pentru Curtea de Conturi de a se implica în activitatea de control preventiv astfel: Guvernul și ministerele sunt competente, cu avizul Curții de Conturi, să înființeze organe de specialitat e în subordinea lor și cu respectarea prevederilor legale. Aceasta e o situație de excepție ce atrage competența Curții de Conturi.
Actele prin care Curtea de Conturi își concretizează activitatea
Conform Regulamentului de organizare și funcționare al Curții de Conturi a României, aprobat prin Hotărârea nr. 130/4.11.2010 a Plenului Curții de Conturi, activitatea de control pe care o desfășăară instituția se concretizează prin următoarele tipuri de acte:
a) acte de control propiu-zise:
– raport de control;
– notă unilaterală.
b) alte tipuri de acte:
– notă de constatare;
– notă privind propunerea de solicitare către anumite instituții specializate ale statului să efectueze cu prioritate unele verificări de specialitate;
– notă privind propunerea de solicitare a serviciilor unui expert;
– proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor;
– proces-verbal de constatare a abaterilor și de aplicare a amenzii civile prevăzute la art. 62 lit. a) și b) din Legea nr. 94/1992, republicată;
– proces-verbal de constatare a încălcării obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) și de aplicare a penalităților prevăzute la art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată;
– notă de conciliere;
– notă de realații.
c) acte de valorificare:
– decizia;
– încheierea.
Raportul de control este reglementat la pct.80 – 122 din Regulament.
În acesta se vor consemna erorile/abaterile de la legalitate și regularitate, faptele pentru care există indicii că au fost săvârșite cu încălcarea legii penale, precum și cazurile de nerespectare a principiilor de economicitate, eficiență și eficacitate în utilizarea fondurilor publice și în administrarea patrimoniului, constatate de către auditorii publici externi în urma acțiunii de control efectuate la entitatea supusă verificării.
Modelul și conținutul raportului de control sunt prezentate în anexa nr. 4 la Regulament și se semnează de către auditorii publici externi care au efectuat verificarea și de către reprezentanții legali ai entității controlate.
Raportul de control conține și recomandările formulate de auditorii publici externi ai Curții de Conturi cu privire la măsurile ce urmează a fi luate de conducerea entității verificate pentru remedierea deficiențelor constatate. Aceste recomandări se referă la:
a) suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar, contabil și fiscal;
b) înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiar-contabilă sau fiscală controlată;
c) stabilirea întinderii prejudiciului și luarea măsurilor pentru recuperarea acestuia.
Modelul și conținutul raportului de control sunt prezentate în anexa nr. 4 la Regulament și se semnează de către auditorii publici externi care au efectuat verificarea și de către reprezentanții legali ai entității controlate.
Nota unilaterală este prevăzută de pct.123 – 124 din Regulament.
Nota de constatare constituie anexă la raportul de control și se întocmește în situațiile stipulate de pct. 125 din Regulament, cum ar fi în cazul în care se constată erori/abateri ca urmare a controlului efectuat, pentru clarificarea cărora se impune continuarea verificării la altă entitate și/sau de către alte structuri ale Curții de Conturi sau când se impune efectuarea unor verificări încrucișate și la alte entități decât cea la care s-a dispus inițial controlul, în scopul instrumentării și fundamentării unor constatări.
Nota privind propunerea de solicitare a serviciilor unui expert este menționată la pct. 20 din Regulament și se întocmește dacă pe parcursul desfășurării acțiunilor de control și audit public extern ale Curții de Conturi se consideră că sunt necesare cunoștințe și experiență speciale în alte domenii decât cel financiar-contabil și de audit.
Nota privind propunerea de solicitare către anumite instituții specializate ale statului să efectueze cu prioritate unele verificări de specialitate este reglementată la pct. 41 din Regulament și are în vedere prevederile art.43 din Legea nr.94/1992 republicată, conform cărora Curtea de Conturi are următoarele competențe:
a) să solicite organelor de control financiar, fiscal, inclusiv de inspecție bancară ale Băncii Naționale a României, verificarea cu prioritate a unor obiective, în cadrul atribuțiilor lor legale;
b) să ceară și să utilizeze rapoartele celorlalte organisme cu atribuții de control financiar, fiscal, audit intern și inspecție bancară;
c) să ceară unor instituții specializate ale statului, ori de câte ori este necesar, să efectueze verificări de specialitate care să contribuie la clarificarea unor constatări.
În realizarea acestor competențe, auditorii publici externi vor întocmi o notă cuprinzând propunerea de solicitare către anumite instituții specializate ale statului să efectueze cu prioritate unele verificări de specialitate, precum și motivarea necesității acestor verificări pentru fundamentarea constatărilor rezultate în urma acțiunilor de verificare.
Procesul-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor – se încheie de către auditorii publici externi în cazul în care în raportul de control sunt consemnate fapte prevăzute de lege ca fiind contravenții, a căror constatare și sancționare intră în competența Curții de Conturi. (pct.128 – 137 din Regulament)
Exemplificăm, în acest sens, cu <LLNK 12002 500 10 201 0 18>Legea nr. 500/2002 privind finanțele publice, cu modificările și completările ulterioare, <LLNK 12006 273 10 201 0 18>Legea nr. 273/2006 privind finanțele publice locale, cu modificările și completările ulterioare, și <LLNK 12010 69 10 201 0 51>Legea responsabilității fiscal-bugetare nr. 69/2010.
Modelul de proces-verbal de constatare și sancționare a contravențiilor este prevăzut în anexa nr. 7 la Regulament.
Procesul-verbal de constatare a abaterilor și de aplicare a amenzii civile prevăzute la <LLNK 11992 94 11 212 62 43>art. 62 lit. a) și b) din Legea nr. 94/1992, republicată.
Modelul procesului-verbal de constatare a abaterilor este prezentat în anexa nr.8 la Regulament și se întocmește conform pct. 138 – 148 din Regulament.
Procesul-verbal de constatare a încălcării obligațiilor prevăzute la art. 5 alin. (2) și de aplicare a penalităților prevăzute la <LLNK 11992 94 11 212 63 29>art. 63 din Legea nr. 94/1992, republicată, al cărui model este prezentat în anexa nr.9 la Regulament, se întocmește în cazul netransmiterii de către entitate a actelor, documentelor și informațiilor solicitate, la termenele și în structura stabilite de Curtea de Conturi, precum și în cazul neasigurării accesului auditorilor publici externi în sediile acestora.
Nota de conciliere se întocmește în urma întâlnirii dintre echipa de audit și conducerea entității controlate, ocazie cu care se prezintă și se analizează proiectul raportului de control, încercându-se clarificarea eventualelor divergențe între constatările auditorilor publici externi și punctele de vedere ale reprezentanților entității verificate. (pct.98 din Regulament)
Notele de relații sunt reglementate la pct. 101 din Regulament și se solicită pe parcursul desfășurării acțiunii de control, de către auditorii publici externi persoanelor cu atribuții în domeniul în care s-au constatat deficiențele, precum și altor persoane fizice sau juridice care dețin date și informații în legătură cu aceste deficiențe, în vederea clarificării împrejurărilor și a cauzelor care au condus la apariția deficiențelor.
În această notă de relații se descriu constatările în legătură cu care se solicită informații, se formulează întrebări pentru clarificarea împrejurărilor și a cauzelor care au condus la apariția deficiențelor și se stabilește termenul până la care trebuie prezentate răspunsurile însoțite de actele și documentele care probează aceste răspunsuri. În situația în care o persoană refuză să răspundă la întrebările formulate în nota de relații, auditorii publici externi vor menționa despre acest lucru în raportul de control.
Decizia este emisă pentru aplicarea măsurilor legale de valorificare a constatărilor din actul de control și este reglementată la pct. 174 – pct. 203 din Regulament.
Încheierea este emisă de către o comisia special constituită în cadrul Curții de Conturi, potrivit pct. 211 – 226 din Regulament, în urma soluționării constației la decizie, care poate fi formulată în termen de 15 zile calendaristice de la data primirii acesteia.
Atribuțiile Departamentului Juridic
Conform Regulamentului de organizare și funcționare al Curții de Conturi a României, Departamentul Juridic se află în subordinea directă a președintelui Curții de Conturi, așa cum am menționat și mai sus, acesta acordând asistență juridică celorlalte departamente ale instituției, Autorității de Audit, camerelor de conturi județene și a municipiului București, Secretariatului General, și, de asemenea, reprezintă Curtea de Conturi în fața instanțelor judecătorești și a altor autorități publice.
Activitatea acestui departament se desfășoară conform prevederilor Legii Curții de Conturi a României, precum și a dispozițiilor Legii nr. 514/2003 privind organizarea și exercitarea funcției de consilier juridic și a Statutului profesiei de consilier juridic, Legii nr. 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, republicată, precum și a tuturor celorlalte norme și regulamente interne.
În cadrul Departamentului Juridic, condus de un consilier de conturi, găsim Direcția Juridică care este condusă de un director, în subordinea căruia se află următoarele servicii:
serviciul de contencios administrativ condus de un șef serviciu;
serviciul avizare și consultanță, de asemenea, condus de un șef serviciu.
Menționăm că, pe lângă consilierii juridici, din cadrul structurii centrale, Curtea de Conturi are și în teritoriu, reprezentanți, respectiv consilieri juridici.
Departamentul Juridic are următoarele atribuții:
acordă asistență juridică și consultanță departamentelor de control/audit, camerelor de conturi, Autorității de Audit și Secretariatului general;
reprezintă Curtea de Conturi în fața instanțelor judecătorești;
analizează și avizează pentru legalitate actele juridice întocmite la nivelul Curții de Conturi;
monitorizează aducerea la îndeplinire a hotărârilor judecătorești care privesc activitatea Curții de Conturi;
îndeplinește toate atribuțiile stabilite de lege, de Regulamentul de organizare și funcționare, de Regulamentul privind organizarea și desfășurarea activităților specifice Curții de Conturi, precum și valorificarea actelor rezultate din aceste activități și celelalte reglementări aplicabile Curții de Conturi.
Atribuțiile consilierului de conturi sunt următoarele:
“conduce și coordonează activitățile desfășurate în cadrul departamentului, în condițiile normelor și procedurilor stabilite de Plenul Curții de Conturi;
semnează înscrisurile care emană de la nivelul departamentului pe care îl conduce;
răspunde în fața președintelui Curții de Conturi de buna funcționare a departamentului pe care îl conduce;
transmite, sub semnătură, la Biroul pentru lucrările Plenului Curții de Conturi, materialele ce urmează să facă obiectul dezbaterii plenului, în condițiile prevederilor Regulamentului propriu al Curții de Conturi;
îndrumă activitatea camerelor de conturi pe probleme specifice departamentului, la final, cât și pe parcursul desfășurării acțiunilor de control/audit prin structurile departamentului;
ia măsuri pentru asigurarea urmăririi și raportării modului de realizare a programului propriu de activitate;
definitivează documentele rezultate din activitatea de sinteză, analiză și studii în legătură cu activitatea departamentului și le înaintează conducerii Curții de Conturi;
dispune măsurile ce se impun pentru elaborarea de către personalul din subordine a documentelor specifice departamentului, necesare întocmirii Raportului public anual, precum și a celorlalte rapoarte, care intră, potrivit legii, în competența Curții de Conturi;
colaborează cu celelalte structuri ale Curții de Conturi în îndeplinirea atribuțiilor ce revin departamentului;
propune măsuri pentru scoaterea la concurs a posturilor vacante și formulează propuneri privind evaluarea, promovarea sau sancționarea personalului din cadrul departamentului;
realizează evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale personalului cu funcții de conducere din cadrul Departamentului juridic și le supune aprobării președintelui Curții de Conturi. Certifică pentru corectitudine și obiectivitate evaluarea anuală a performanțelor profesionale ale personalului cu funcții de execuție din cadrul departamentului;
coordonează soluționarea cererilor repartizate de conducerea executivă privind accesul la informațiile publice și a petițiilor adresate Curții de Conturi, în condițiile și la termenele prevăzute de legislația în vigoare și reglementările interne ale Curții de Conturi;
se asigură că reprezentarea în fața instanțelor de judecată este corespunzătoare și în acest sens colaborează cu structurile de specialitate ale Curții de Conturi pentru o mai bună fundamentare a acțiunilor în instanță, inclusiv prin solicitarea punctului de vedere față de constatările din rapoartele de control/audit;
coordonează soluționarea cererilor repartizate de conducerea executivă privind accesul la informațiile publice și a petițiilor adresate Curții de Conturi, în condițiile și la termenele prevăzute de legislația în vigoare și reglementările interne ale Curții de Conturi;
coordonează activitatea de constituire a arhivei departamentului și dispune predarea acesteia la structurile desemnate, potrivit normelor interne ale Curții de Conturi;
transmite, periodic, plenului Curții de Conturi un raport de activitate al departamentului”.
CAPITOLUL 3
Competența Curții de Conturi
Competența in ceea ce privește jurisdicția Curții de Conturi reprezintă atributul instanțelor Curții de Conturi de a soluționa anumite cauze, sau, invers spus, însușirea unei cauze cu caracter financiar de a fi judecată de către instantanțele Curții de Conturi. Competența se clasifică în funcție de atribuțiile jurisdicționale ale Curții de Conturi și ale instanțelor care fac parte din acest sistem, potrivit legii.
Competența specială este aceea care delimitează competența în cadrul instanțelor Curții de Conturi. Cu alte cuvinte, potrivit acestor reguli, se stabilește instanța concretă care urmează să judece o anumită cauză, delimitându-se competența unei instanțe a Curții de Conturi față de alta. Ca în cazul procesului civil sau a procesului penal și în ceea ce privește instanțele Curții de Conturi, competența este materială sau teritorială.
3.1. Competență materială
Competența materială este aceea care determină categoria de cauze ce se pot judeca de către instanțele Curții de Conturi. Pentru a putea judeca o cauză este necesar ca legea să atribuie expres competența în acest sens instanțelor Curții de Conturi.
Competența Colegiilor jurisdicționale
Sub acest aspect funcțional, colegiile jurisdicționale sunt numai instanțe de fond, nefiind competente a judeca și ca instanțe de recurs jurisdicțional. Ele au însă au căderea să judece unele căi extraordinare de atac, numite să căi de retractare în cazul în care aceste căi se atacă o hotărâre pronunțată de ele.
Colegiile Jurisdicțioanle ale Curții de Conturi judecă și hotărăsc, în prima instanță, cu privire la plata despăgubirilor civile pentru pagube cauzate și plata de amenzi pentru abateri cu caracter financiar comise de administratorii, gestionarii și contabilii, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, potrivit legii. Colegiile jurisdicționale judecă și hotărăsc cu privire la plata despăgubiri civile și pentru alte persoane, în cazul în care au participat, împreună cu cei amintiți mai sus, la producerea daunei.
Colegiile jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile introduse împotriva actelor de imputație de către administratori, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și al unităților administrativ-teritoriale.
Colegiile jurisdicțioanel judecă, în primă instanță, întâmpinările introduse împotriva deciziilor emise de șefii compartimentelor de control ale camerelor de conturi județene.
Colegiile jurisdicțioanale judecă, în primă instanță, plângerile introduce împotriva încheierilor prin care completele au dispus descărcarea de gestiune.
Cauzele care nu intră în competența Colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene soluționează de Colegiul Jurisdicțional al Curții de Conturi.
3.2. Competența teritorială
Competența teritorială determină care din cele trei instanțe de acelasi grad este chemată să soluționeze o cauză concretă, adică delimitează competența unei instanțe față de o altă instanță de același grad. Evident, problema se pune doar în ceea ce privește colegiile jurisdicțioanale ale camerelor de conturi județene e municipiului București, deoarece Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi, Secția jurisdicțională și Curtea de Conturi, în complet de 5 consilieri de conturi, sunt organizate și funcționează la nivel național.
Instanța competentă sub aspect teritorial se stabilește după criteriul sediului instituției publice, regiei, băncii, societății comerciale la care s-a efectuat controlul și s-au constat abateri cu caracter financiar, pagube, sau care au imputat contravaloarea pagubelor administratorilor, gestionarilor, contabililor și celorlalți salariați care au participat, împreună cu aceștia la producerea pagubelor.
Cele 40 de colegii jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și Colegiul Jurisdicțional al Camerei de conturi a municipiului București judecă cauzele pentru care sunt competente material privind unitățile administrative-teritoriale și instituțiile publice, regiile autonome de interes local, sucursalele sau filialele regiilor autonome de interes național și companiile, societățile naționale și societățile comerciale la care statul sau autoritatea administrației publice locale este acționar majoritar, care își au sediul pe teritoriul județului sau la municipiului București în care funcționeză camera de conturi județeană sau a municipiului București.
Cauzele care nu intră în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene se soluționează de către Colegiul jurisdicțional al Curții de Conturi..
3.3. Necompetența și formele ei
Necompetența este situația în care o instanță a Curții de Conturi este sesizată cu o cauză pe care nu are abilitatea legală după materie și persoane de a o judeca. Necompetența poate fi, pe de o parte, materială sau teritorială, iar pe de altă parte, relativă sau absolută. Necompetența constituie o excepție procesuală și poate fi ridicată de părți sau pusă în discuție, din oficiu, de către instanță.
Cazurile de necompetență ce se pot ivi Curții de Conturi sunt:
când cauza este de competența instanțelor judecătorești de drept comun;
când cauza este de competența unor autorități administrative sau administrativ jurisdicționale;
când cauza, deși este în competența unei instanțe a Curții de Conturi mai mici în grad, s-a introdus la o instanță superioară. De exemplu, în loc să fie sesizat un colegiu jurisdicțional a fost sesizată Secția Jurisdicțională.
când cauza este de competența unei instanțe superioare în grad și s-a învestit o instanță inferioară, adică în loc să fie sesizată Secția jurisdicțională, s-a învestit un colegiu jurisdicțional;
când cauza este de competența unui colegiu jurisdicțional, dar s-a învestit un alt colegiu jurisdicțional necompetent teritorial;
când cauza este de competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi și a fost sesizat un colegiu jurisdicțional al Camerei de conturi județene a municipiului București sau invers.
Rezolvarea necompetenței se soluționează, prin declinarea competenței în favoarea instanței sau autorității care are, potrivit legii, competența de soluționare.
3.4. Prorogarea competenței instanțelor Curții de Conturi
Întrucât în cadrul jurisdicției instanțelor Curții de Conturi normele juridice care reglementează competența teritoriala sunt imperative, nu se poate deroga prin convenție, deci, prorogarea voluntară prevăzută de Cod Pr. Civ. este inadmisibilă.
Prorogarea legală intervine în cazurile expres prevăzute de lege :
instanța de la domiciliul uneia din părți, legal sesizată este competentă să soluționeze cauza și față de pârâții care domiciliază sau iși au sediul în circumscripția altor colegii.
Judecarea cererilor accesorii și incidentale se face de către instanța învestită cu cererea principală;
Mai multe cauze care se află pe rolul unor colegii jurisdicționale diferite și au o strânsă legătură între ele, iar părțile sunt aceleași, pot fi reunite și soluționate de către o singură instanță;
În cazul în care la originea prejudiciului care face obiectul judecății au participat mai multe persoane a căror răspundere este solidară, dar numai una sau unele dintre aceste persoane au introdus contestație împotriva actului de imputație.
Prorogarea judecătorească intervine prin mijlocirea instanțelor Curții de Conturi în următoarele situații:
– recuzarea sau abținerea tuturor judecătorilor unui colegiu jurisdicțional astfel încât nu se poate alcătui completul de judecată;
– delegarea unei alte instanțe, când instanța competentă să judece cauza este împiedicată un timp mai îndelungat din pricina unor împrejurări excepționale să funcționeze;
– recurgerea la comisie rogatorie pentru administrarea unor probe.
3.5. Conflictele de competență și soluționarea acestora
Există conflict de competență când mai multe instanțe ale Curții de Conturi se declară deopotrivă competente sau dacă acestea se desesizează fiecare, declarându-se necompetente. Astfel, conflictele de competență pot fi pozitive sau negative.
Pot exista, de asemenea, conflicte de competență între instanțele judecătorești de drept comun sau alte autorități sau instituții cu atribuții jurisdicționale sau administrativ-jurisdicționale. Procedura de soluționare a conflictelor de competență se caracterizează prin urgența rezolvării lor, legea dispunând că judecata se face în camera de chibzuire, fără citarea părților și numai pe baza actelor de la dosar. Asupra conflictului de competență, instanța pronunță o hotărâre, denumită în prcatică regulator de competență. Prin această hotărâre se stabilește instanța competentă să judece cauza. În cazul în care instanța competentă constată că nu sunt îndeplinite condițiile de existență ale conflictului, ea respinge cererea pentru regulator de competentă.
Atribuțiile soluționării conflictelor de competență revin în următoarelor instanțe:
a) Secția jurisdicționale a Curții de Conturi, pentru conflictele de competență dintre colegiile jurisdicționale;
b) Curții de Conturi, în complet de 5 consilieri de conturi, pentru conflictele de competență ivite între Secția jurisdicțională și colegiile jurisdicționale;
c) Curții Supreme de Justiție, pentru conflictele ivite între instanțele Curții de Conturi și instanțele judecătorești.
Hotărârea instanței care soluționează conflictul de competență este definitivă. Hotărârea Secției jurisdicționale și ale Curții de Conturi, în complet de 5 consilieri de conturi, pot fi atacate cu recurs la Secția de contencios administrativ a Curții Supreme de Justiție. Hotărârile Curții Supreme de Justiție sunt irevocabile.
3.6. Strămutarea cauzelor
Strămutarea judecării cauzelor de la un colegiu jurisdicțional la alt colegiu jurisdicțional se poate face în cazurile limitativ prevăzute de Cod Pr. Civ. și noua legislație a Curții de Conturi. Datorită unor împrejurări, deși colegiul jurisdicțional învestit este competent, dosarul se trimite la un alt colegiu jurisdicțional, pentru a se asigura climatul necesar unei judecăți obiective. Împrejurările prevăzute de Codul de procedură civilă pentru a se putea cere strămutarea cauzelor sunt: rudenia sau afinitatea dintre parți și magistrați, bănuiala legitimă, siguranța publică.
Strămutarea la cerere și procedura de soluționare. Cererea de strămutare poate fi făcută atât de partea interesată cât și de procurorul financiar. În ceea ce privește instanța competentă să soluționeze cererea de strămutare, legea prevede că cererile de strămutare de la un colegiu jurisdicțional la alt colegiu jurisdicțional se judecă în primă și în ultimă instanță de către Secția jurisdicțională a Curții de Conturi.
Dezbaterile au loc în camera de consiliu, fără ca acest aspect să ducă la încălcarea principiilor care călăuzesc activitatea jurisdicțională a Curții de Conturi.
Strămutarea din oficiu și instanța care o dispune :
Strămutarea cauzei poate fi dispusă și din oficiu de către Secția jurisdicțională în cazul când, judecând recursul jurisdicțional, a casat sentința colegiului jurisdicțional și consideră că judecarea în fon a cauzei nu mai poate fi făcută de către același colegiu.
De asemenea, strămutarea devine absolut necesară în cazul când s-a cerut recuzarea tuturor judecătorilor financiari de la un colegiu jurisdicțional și cererea a fost admisă, ori aceștia au s-au abținut „in corpore”. Este evident faptul că în acest caz nu se poate alcătui completul de judecată la colegiul jurisdicșional în cauză.
O variantă de strămutare o constituie și delegarea instanței, situație în care cauza se soluționează de către un alt colegiu jurosdicțional decât cel competent territorial, pe motiv că ultimul este împiedicat un timp mai îndelungat să funcționeze.
La acestă măsura se poate recurge atunci când cursul normal al jurisdicției unui colegiu jurisdicțional ar fi paralizat de unele de unele împrejurări excepționale, cum ar fi calamitățile naturale sau absența tuturor judecătorilor financiari de la un colegiu o perioadă îndelungată.
Hotărârile pronunțate cu privire la strămutarea și efectele acestora. Asupra cererii de strămutare, Secția jurisdicțională se pronunță printr-o hotărâre. Secția jurisdicțională a Curții de Conturi poate să admită sau să respingă cererea de strămutare. În cazul admiterii cererii de strămutare sau a pronunțării strămutării din oficiu, efectul este dezînvestirea colegiului jurisdicțional sesizat inițial și învestirea cu soluționarea cauzei a unui alt colegiu jurisdicțional. Prin aceeași hotărâre se determină măsura în care actele îndeplinesc înainte de strămutare urmează să fie păstrate sau refăcute. Dacă la cererea respinsă, judecata continuă în fața colegiului jurisdicțional învestit. Aceste hotărâri pot fi atacate cu recurs la Curtea Supremă de Justiție, Secția de contencios administrativ.
3.7. Cauze date în competența instanțelor Curții de Conturi
Cauzele pe care legea le dă în competența instanțelor Curții de Conturi se pot clasifica în funcție de instanțele competente din punct de vedere material să le soluționeze și în funcție de obiectul acestora.
a) În raportul de obiectul cauzelor, acestea se clasifică în:
– cauze prin care se soluționează fondul problemei;
– cauze prin care se soluționează probleme prealabile fondului sau prealabile sesizării instanțelor Curții de Conturi cu soluționarea fondului;
– căi de atac împotriva hotărârilor instanțelor Curții de Conturi prin care se realizează controlul judiciar al acestor hotărâri;
– contestații la executarea privind hotărârile definitive și irevocabile ale instanțelor Curții de Conturi.
Din prima categorie fac parte :
– cauzele de competență colegiilor jurisdicționale;
– întâmpinările împotriva deciziilor emise de președinții secțiilor de control ale Curții de Conturi, soluționate de către Secția juridcițională.
În cea de-a doua categorie se încadrează:
– plângerile împotriva încheierilor prin care s-a dispus descărcarea de gestiune;
– conflictele de competență;
– cererile de strămutare;
– cererile de reexaminare împotriva soluției date de procurorul general financiar asupra actului de clasare.
În a treia categorie fac parte:
– recursul jurisdicțional
– recursul în anulare juridicțional.
b) Astfel, din punct de vedere al instanțelor competente material să le soluționeze cauzele se clasifică în:
– cauze de competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București;
– cauze de competența Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi;
– cauze de competența Secției jurisdicționale ;
– cauze de competența Curții de Conturi în complet de 5 consilieri de conturi .
Cauze date în competența colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București
a) Cauze privind abaterile financiare și plata despăgubirilor civile pentru pagube cauzate
Colegiul jurisdicțional judecă și hotărăște, în primă instanță, cu privire la plata despăgubirilor civile pentru pagube cauzate prin abateri cu caracter financiar comise de administratorii, gestionarii și contabilii, precum și de celelalte persoane supuse jurisdicției Curții de Conturi, potrivit legii, cu care este sesizat. Colegiul jurisdicțional judecă și hotărăște cu privire la plata de despăgubiri civile și pe alte persoane, în cazul în care au participat, impreună cu cei menționați mai sus, la procedura daunei.
Judecând cauza, colegiul juridicțional dispune după caz, fie admiterea actului de sesizare și obligarea persoanei sau persoanelor aferente, obligarea acestora la plata amenzii pentru abateri cu caracter finaciar reținute în sarcina lor, sau respingerea actului de sesizare al procurorului financiar.
Contestațiile împotriva actelor de imputație
Colegiul jurisdicțional judecă, în primă instanță, contestațiile împotriva actelor de imputație de către administratorii, gestionarii, contabilii, precum și de către ceilalți salariați care au participat, împreună cu aceștia, la producerea pagubelor cauzate persoanelor juridice în legătură cu formarea, administrarea și întrebuințarea resurselor financiare ale statului și ale sectorului public, precum și cu gestionarea patrimoniului public și privat al statului și al unităților administrativ-teritoriale.
Prin cauze de imputație se înțelege deciziile de imputare și după caz, angajamentele de plată luate în scris potrivit Codului muncii.
c) Întâmpinările împotriva deciziilor emise de șeful compartimentului de control al camerei de conturi județean. Colegiul jurisdicțional judecă în primă instanță întâmpinările introduse împotriva deciziilor emise.
Colegiul jurisdicțional se pronunță atât cu privire la contestație, cât și cu privire la actul de imputație, pe care îl poate menține total sau parțial, reducând corespunzător suma de plată ori îl poate anula. Potrivit legii Curtea de Conturi are dreptul să decidă:
– suspendarea aplicării măsurilor care contravin reglementărilor legale din domeniul financiar , contabil și fiscal;
– blocarea fondurilor bugetare sau speciale, atunci când se constată utilizarea nelegală sau ineficientă a acestora.
– Înlăturarea neregulilor constatate în activitatea financiară.
d) Plângerile împotriva încheierilor prin care s-a dispus decărcarea de gestiune.
Încheirea prin care s-a dispus sesizarea colegiului jurisdicțional sau descărcarea de gestiune se comunică părților interesate și procurorului financiar.
Delimitarea atribuțiilor colegiilor jurisdicționale ale camerelor de conturi județene și a municipiului București de cele ale Colegiului jurisdicțional al Curții de Conturi se face în funcție de autoritatea sau instituția publică, banca, regia autonomă, societatea comercială etc. la care s-a constatat prejudiciul ori s-au constat abateri de ordin financiar.
e) contestațiile la executare
Colegiile jurisdicționale soluționează contestațiile la executare atât cu privire la titlul, în cazul în care hotărârea care se execută a fost pronunțată de către acestea, cât și contestațiile la executare cu privire la actele de executare propriu-zisă.
CAPITOLUL 4
Metodologia de exercitare a controlului financiar
Procesul general de cunoaștere a fenomenelor, proceselor și activităților, indiferent de domeniul în care se manifestă, se realizează prin organizarea și aplicarea unor sisteme procedurale al căror scop este de a stabili modul concret de realizare, în practică, al acestora.
Cunoașterea efectivă a modului de manifestare a fenomenelor, proceselor și activităților, inclusiv a celor din sectoarele economice, se poate realiza prin aplicarea unei multitudini de sisteme procedurale aparținând sau nu domeniilor în care acestea se manifestă.
Ca orice disciplină, ce are ca obiect de acțiune examinarea unor activități umane, controlul financiar se exercită pe baza unei metodologii proprii prin care, pornind de la regulile generale de analiză, se realizează, în final, obiectivele privind cunoașterea stării unor fenomene, procese și activități economice.
Realizarea practică a procesului de stabilire a unor realități faptice în legătură cu starea unor activități economice presupune derularea mai multor etape succesive independente, care, împreună și în ansamblu, formează metodologia de realizare a controlului financiar.
Noțiunea de metodologie își are originea în limba latină veche, în cuvântul methodus, care în traducere liberă, înseamnă mod de acțiune. În alte limbi, interpretarea și traducerea noțiunii de nielhodus se fac prin mers rațional al gândirii către adevăr.
Metodologia de control financiar se definește ca fiind un ansamblu de activități independente care, prin utilizarea unor procedee și tehnici specifice, are drept scop realizarea procesului de cunoaștere a untti fenomen, proces sau a unei acțiuni economice prin raportarea modului concret de manifestare a acestora la prevederile legale, normele sau instrucțiunile prin care au fost definite .
Structurat pe etape și în cadrul acestuia pe faze procesul metodologie de realizare a controlului financiar se prezintă după cum urmează.
4.1. Etapa programării acțiunii de control financiar
Activitatea de control financiar trebuie programată și pregătită ca orice activitate umană care se desfășoară la anumite termene și pe perioade mai lungi sau mai scurte de timp. Programarea activității de control financiar cuprinde atât activități privind stabilirea propriu-zisă a obiectivelor, subiecților și a termenelor de realizare, cât și transmiterea acestora către unitățile cu atribuții de control financiar. Structurată pe cele două faze prezentate, etapa programării activității de control financiar, se prezintă astfel:
– Elaborarea programului de control, adică programarea activității de control financiar, care rezultă dintr-o dublă necesitate: asigurarea realizării în totalitate a obiectivelor ce revin unităților cu sarcini în acest domeniu, precum și evitarea repetării controalelor la aceiași agenți economici.
Unul din elementele importante de care trebuie să se țină seama la programarea formelor de verificare este posibilitatea combinării celor două forme de control, operativ curent și ulterior, în vederea realizării cu rezultate optime a tuturor obiectivelor ce rezultă din prevederile de organizare a acestor structuri.
Programul de control este principalul instrument de lucru în baza căruia, pe o perioadă determinată, structurile cu atribuții de control financiar își desfășoară întreaga activitate.
Programul de control este un document care conține, nominalizate, toate obiectivele generale privind activitățile ce urmează a fi cuprinse în acțiunile de control financiar, defalcate pe forme de control cu precizarea termenelor la care unnează a fi finalizate, eventual al persoanelor care-1 execută, precum și unitățile economice ce urmează a fi supuse obiectul verificării.
După ce au fost stabilite, sarcinile cuprinse în programul de control pot fi modificate doar ca urmare și în funcție de eventuale schimbări ale obiectului de activitate al unității economice verificate, modificări ce au avut ca efect creșterea sau diminuarea plajei activităților și documentelor din sfera acesteia.
Programul de control se elaborează în cadrul fiecărei unități cu atribuții de control financiar, se centralizează la nivelul structurilor coordonatoare, după care se aprobă de către conducerea acesteia și, în formă finală, este returnat unităților din subordine își vederea punerii în aplicare.
La nivelul Curții de Conturi a României, programul de control se elaborează de fiecare structură de control, în baza prevederilor rezultate din Legea acesteia de organizare și funcționare iar în cadrul acestor structuri, pe obiectivele specifice propuse de către diviziile și structurile teritoriale și se aprobă de Plenul Curții de Conturi.
La nivelul Ministerului Finanțelor Publice, programul anual de control financiar, componentă a Programului general de activitate al acestuia, cuprinde principalele acțiuni de control ulterior ce urmează a fi executate de structurile sale specializate.
Agenția Națională de Administrare Fiscală programează activitatea de control financiar, în baza atribuțiilor ce-i revin din prevederile legale, în legătură cu realizarea veniturilor statului, modul de utilizare al alocațiilor și subvențiilor de la buget, execuția bugetului de stat, regimul prețurilor și al tarifelor și altele.
La nivelul agenților economici, programul de desfășurare a control financiar propriu se întocmește pentru ambele forme de control, preventiv și de gestiune, și cuprinde toate obiectivele generale și specifice pe care și le propune conducerea administrativă să fie realizate pe parcursul unei perioade determinate de timp, de obicei un an.
– Transmiterea programului de control unităților cu atribuții de control financiar. Sarcinile rezultate din programul de control se repartizează pe unități sau persoane cu atribuții în acest domeniu care, pe baza acestora, își elaborează propriul program individual, în care obiectivele generale sunt detaliate pe obiectivele specifice, propun fiecăreia dintre aceste componente structurale ale unității de bază.
Pentru fiecare obiectiv propriu sunt stabilite atât persoanele care exercită controlul, cât și termenele până la care se va finaliza acțiunea.
Toate sarcinile înscrise în programul de control constituie sarcini de serviciu pentru structurile cu atribuții în acest domeniu. Modalitatea de transpunere în practică a prevederilor întregului program de control, de către unitățile cu sarcini în acest domeniu, se realizează prin hotărâri ale consiliilor de administrație ale acestora, materializate prin decizii sau ordine scrise, emise în acest sens.
4.2. Etapa pregătirii acțiunii de control financiar
Etapa în care se realizează pregătirea acțiunii de control financiar este, așa arată și denumirea, cea premergătoare efectuării activității propriu-zise de verificare.
Această acțiune se realizează de către organele de control, desemnate să efectueze verificarea activității economice programate, atât la nivelul instituției care dispune și/sau efectuează controlul, cât și la nivelul subiectului ce urmează a fi controlat.
Cunoașterea situației stabilite (programele, sarcinile, normele, scopurile, prevederile legale, previziunile etc.), precum și a situației reale privind activitatea ce se controlează, trebuie să înceapă cu pregătirea acțiunii de control asupra organizării și desfășurării acesteia.
Pregătirea acțiunii de control face posibilă cunoașterea elementelor esențiale și specifice ale activității ce urmează a se controla și pe baza acestora, se orientează acțiunea de organizare și exercitare în continuare a muncii de control.
Activitatea de control are în vedere obiectivele carc necesită atenție sporită în vederea remedierii unor deficiențe, lipsuri, abateri a mobilizării unor rezerve de perfecționare a activității economice și financiare și soluționării operative a problemelor legate de integritatea patrimoniului și creșterea eficienței economice.
Prin pregătirea acțiunii de control se dă posibilitatea organului de control de a cunoaște modul în care s-au desfășurat sau sunt desfășurate activitățile controlate. Aceasta poate avea un caracter de ansamblu sau de detaliu, referindu-se în egală măsură atât la subiecții supuși controlului (structuri interne, trepte ierarhice, competențe și răspunsuri), cât și la conținutul acțiunilor de control (tehnică sau obiectivele acestor acțiuni, actele normative care reglementează domeniul în cauză, instrucțiuni, regulamente etc.).
Calitățile specifice activității de control, ce trebuie să fie îndeplinite de către persoanele care exercită o asemenea muncă, sunt:
obiectivitate și împarțialitate în relațiile cu alte persoane;
putere de judecată în aprecierea situațiilor de fapt;
inițiativă și disciplină în muncă;
conștiinciozitate și perseverență în îndeplinirea sarcinilor;
exigență și fermitate în aplicarea legilor și păstrarea secretului profesional;
tact și discreție, etc.
Pentru verificarea îndeplinirii condițiilor cu caracter general și a calităților personale specifice muncii de control, se organizează examene, concursuri, teste și alte forme de evaluare a cunoștințelor și aptitudinilor. În procesul muncii verificarea condițiilor cu caracter general și calitățile controlorilor se realizează prin urmărirea sistematică a rezultatelor obținute.
4.3. Etapa efectuării controlului financiar
Efectuarea propriu-zisă a activității de control financiar se realizează prin selectarea și aplicarea procedeelor și a tehnicilor specifice acestei activități la activitățile din domeniu ce fac obiectul verificării, în funcție de tema și obiectivele stabilite, precum și de alte elemente cu care controlorul se confruntă la fața locului și care nu au putut fi prevăzute de la început.
Prin compararea modului concret de realizare a activităților, ce fac obiectul controlului financiar, cu prevederile și normele legale prin care aceasta a fost definită, utilizând procedee și tehnici specifice, sunt determinate eventualele abateri și deficiențe în activitatea unității verificate, ce urmează a fi remediate în vederea intrării acesteia în legalitate.
Controlul propriu-zis constituie etapa cea mai importantă a acestei acțiuni, prin care organele de control, pe baza planului de lucru și a obligațiilor de serviciu, își desfășoară activitatea de control, în vederea stabilirii concluziilor asupra desfășurării activității subiecților controlați pe perioada supusă verificării. Controlul propriu-zis poate îmbrăca, în funcție de obiectivele fixate și natura activităților, atât forma unor controale directe, cât și forma controalelor indirecte.
din punct de vedere metodologie, controlul propriu-zis trebuie să răspundă următoarelor cerințe:obiectivitate în aprecierea oricăror activități, operațiuni sau fapte având în vedere prevederile legale și numai pe bază de documente sau constatări autentice;
interdependență între fenomenele și procesele supuse controlului, pentru a putea fi apreciate just cauzele generatoare de deficiențe și a împrejurărilor în care acestea s-au produs, cât și pentru o evaluare realista a consecințelor lor;
armonizare a muncii echipei de control, astfel încât acestea să-și poată realiza sarcinile în condiții optime.
La rândul său, controlul propriu-zis are în vedere aspecte privind:
adaptarea obiectivelor generale de control la condițiile specifice ale activității subiectului controlat;
stabilirea surselor de informare necesare exercitării controlului; selectarea și aplicarea procedeelor și tehnicilor necesare realizării controlului;
determinarea deficiențelor, abaterilor și lipsurilor.
4.4. Etapa întocmirii actelor de control
Actele de control financiar, ce se întocmesc ca urmare a constatării unor abateri de la prevederile sau normele legale prin care activitățile verificate au fost definite și instituționalizate, sunt:
– în cazul verificării conturilor anuale de execuție bugetară, controlorii financiari întocmesc: raport de control; raport de control intermediar.
– în cazul controalelor efectuate pe parcursul execuției bugetar la instituțiile publice celelalte persoane juridice, inclusiv ordonatorii de credite a căror finanțare se asigură exclusiv din venituri extrabugetare, controlorii financiari întocmesc: proces-verbal de constatare; notă unilaterală.
– acte de control comune: notă de constatare; proces-verbal de constatare a abaterilor; proces-verbal de constatare a contravențiilor
Raportul de control este întocmit de către controlorii financiari desemnați să verifice conturile de execuție bugetară și se semnează numai de către aceștia.
În raportul de control sunt înscrise toate obiectivele verificare. Când se constată nereguli financiare, abateri financiare și/sau prejudicii, acestea sunt consemnate în rapoarte de control intermediare. Acestea se semnează de către controlorii financiari și de către reprezentanții legali ai persoanei juridice controlate. Sinteza constatări lor cuprinse în rapoartele de control intermediare, inclusiv a celor încheiate la ordonatorii secundari și terțiari, se consemnează în raportul de control.
În raportul de control, controlorii financiari prezintă constatări le și concluziile lor cu privire la obiectivele verificate ce intră în atribuțille de control ale Curții de Conturi, potrivit legii, și formulează propuneri cu privire la măsurile ce urmează a fi luate în legătură cu situația conturilor.
În funcție de natura constatărilor cuprinse în raportul de control întocmit, în concordanță cu competențele Curții de Conturi, controlorii financiari fac propuneri prin care se poate dispune:
acordarea descărcări de gestiune privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi;
aplicarea unor amenzi pentru abaterile cu caracter financiar;
măsuri pentru înlăturarea abaterilor sau neregulilor cu caracter financiar constatate
Notă unilaterală se întocmește în cazul controalelor efectuate pe parcursul execuției bugetare, precum și în cazul controalelor efectuate la celelalte persoane juridice când nu se constată nereguli financiare, abateri cu caracter financiar și/sau prejudicii și/sau fapte care potrivit legii penale constituie infracțiuni. Este obligatorie consemnarea perioadei, obiectivelor, documentelor și eșantioanelor verificate.
Nota de constatare se semnează de către controlorii financiari, reprezentanții legali ai persoanei juridice controlate și eventual de către alte persoane în prezența cărora s-a efectuat constatarea.
Procesul-verbal de constatare a contravențiilor se întocmește, de către controlorii financiari când se constată fapte, definite de lege contravenții și a căror constatare intră în competența Curții de Conturi.
Procesul verbal de constatare a abaterilor, se întocmește de organele de control, când se constată:
nerespectarea obligației de a prezenta Curții de Conturi, în termenele stabilite, conturile ce urmează a fi verificate;
neaducerea la îndeplinire a măsurilor dispuse prin decizii rămase definitive;
nerespectarea de către persoanele juridice și fizice supuse controlului a obligației de a-i transmite actele documentele și informațiile solicitate la termenele stabilite de curte și să-l asigure accesul în sediile lor.
Procesul verbal de control este compus din trei părți, acestea sunt:
prima parte este preambulul, în această parte sunt inscrise datele de identificare ale unității ce organizează și/sau exercită controlul, datele de identificare ale controlorilor, datele de identificare ale unității controlate și ale persoanelor care o reprezintă prin semnătură, precum și câteva elemente privind perioada la care se referă controlul și obiectivele acestuia
în cea de-a doua parte, cuprinsul procesului-verbal, sunt cuprinse ansamblul abaterilor și al deficiențelor constatate, a prevederilor legale nerespectate, al persoanelor făcute răspunzătoare, ca și al unor măsuri de remediere stabilite în timpul controlului;
ultima parte a procesului-verbal de control conține referiri la numărul de exemplare în care a fost întocmit actul de control și semnăturile persoanelor ce au efectuat controlul și ale persoanelor care angajează patrimonial, prin semnătură, unitatea controlată.
Procesul verbal de constatare se întocmește și se semnează de controlorul financiar, după care se înaintează Curții de Conturi.
Abaterile și deficiențele trebuie să îndeplinească o serie de condiții pentru a putea fi consemnate în actele de control, și anume să:
existe o prevedere sau normă legală care nu a fost respectată și ale cărei efecte sunt;
se refere la activitatea controlată;
fie reale, adică să fi rezultat efectiv din acțiunea de control;
fie proprii, adică să fie constatate, în exclusivitate, de către controlorul care efectuează verificarea;
fie clare, precise, concrete și exacte.
În actele de control se mai inscriu, în mod obligatoriu, prevederile legale nerespectate, efectele în plan economic ale acestor nerespectări, persoanele răspunzătoare și măsurile operative de remediere dispuse sau luate în timpul controlului, în vederea intrării legalitate.
Semnarea actelor de control este obligatorie și poate fi realizată cu sau fără obiecțiuni de către persoanele făcute răspunzătoare pentru abaterile și deficiențele constatate și consemnate în aceste acte de către controlorii care au efectuat verificarea financiară.
Abaterile și deficiențele consemnate în actele de control trebuie să fie susținute de documente primare și situații tehnico-operative, financiare și contabile, ca și de explicațiile scrise ale persoanelor care au efectuat sau au participat la efectuarea activităților constatate ca fiind realizate fără respectarea prevederilor și a normelor legale în vigoare.
Dacă nu se constată abateri de la prevederile legale, în legătură cu tema și obiectivele stabilite sau de altă natură, din domeniul financiar, nu se mal întocmesc acte de control bilaterale, ci numai o notă unilaterală, în care controlorul prezintă sumar documentele și activitățile controlate și menționează faptul că nu au fost depistate erori în întocmirea și realizarea acestora.
Agenția Națională de Administrare Fiscală este structura specializată a Ministerului Finanțelor Publice care realizează programul guvernamental de control financiar în domeniu.
Principalele obiective ale Agenției Naționale de Administrare Fiscală constau în efectuarea de acțiuni de control și valorificare a abaterilor constatare, de coordonare a activității unităților subordonate din teritoriu, sesizarea organelor abilitate asupra acelor constatări care nu intră în competența sa de rezolvare, ca și raportarea către structurile ierarhice superioare a rezultatelor controlului.
Agenția Națională de Administrare Fiscală își exercită activitatea pe bază de planuri trimestriale desprinse din Programul general de activitate a Ministerului Finanțelor Publice. Programul trimestrial de control al Agenției Naționale de Administrare Fiscală cuprinde acțiuni privind modul de declarare, calcul, înregistrare și vărsare la diferite bugete a obligațiilor fiscale, dar și alte acțiuni care nu au fost înscrise inițial în programul anual de control financiar.
Deficiențele și abaterile constatate de către inspectorii financiari ai Ministerului Finanțelor Publice se consemnează în acte bilaterale de control financiar. Cazul în care din controlul documentelor și activităților ce fac obiectul acțiunii de verificare, nu se constată abateri cu caracter economic, sau se constată, dar importanța acestora este nesemnificativă, nu se mai întocmește proces verbal de control, ci numai o notă unilaterală semnată doar de către inspectorul financiar care a efectuat controlul.
În nota unilaterală se înscriu, pentru fiecare obiectiv din tematica de control, toate activitățile și documentele controlate și rezultatele constatate.
În cazul în care se constată, la un moment dat, o abatere a cărei valorificare trebuie făcută imediat, pentru a limita consecințele ulterioare, inspectorii financiari întocmesc nota de constatare. Abaterile consemnate în notele de constatare se valorifică separat sau o dată cu valorificarea constatărilor consemnate în procesul verbal de control la care se anexează.
Procesele-verbale de control se întocmesc după epuizarea verificării tuturor activităților conform obiectivelor cuprinse în tematică, prin înscrierea abaterilor și deficiențelor fundamentate pe baza notelor explicative prezentate de persoanele făcute răspunzătoare și a celorlalte elemente analizate.
Abaterile care, conform prevederilor legale, constituie contravenții, se consemnează de către inspectorii financiari ai Ministerului Finanțelor Publice în procese-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor.
Actele de control intoemite de către inspectorii financiari ai Ministerului Finanțelor Publice se completează cu o notă de prezentare dacă inspectorii financiari au alte elemente de precizat în afară de cele consemnate în actele de control.
4.5. Etapa valorificării constatărilor rezultate din controlul financiar
Această etapă a controlului financiar, în care se realizează valorificarea abaterilor și a deficiențelor constatate și înscrise în actele de control, este cel puțin la fel de importantă ca și etapa de efectuare propriu-zisă a controlului.
De felul în care sunt valorificate constatările în timpul controlului depinde reușita activității de verificare atât din punctul de vedere al remedierii abaterilor și deficiențelor, în scopul asigurării condițiilor pentru desfășurarea, în limite legale, a activităților economice, cât și în ceea ce privește recuperarea eventuale lor prejudicii materiale aduse patrimoniului public sau privat.
Valorificarea constatări lor pe parcursul efectuării controlului se realizează prin dispunerea de către controlor a unor măsuri operative de natură să aibă ca rezultat final refacerea operațiunilor, în conformitate cu prevederile legale prin care au fost definite și înregistrarea acestora în evidențele tehnico-operative, financiare și contabile, în scopul intrării în legalitate.
Dacă abaterile constatate au generat prejudicii, valorificarea constatări lor presupune o procedură complexă, care urmărește recuperarea sumelor datorate de la persoanele făcute răspunzătoare în actul de control. După încheierea acțiunii de control se realizează transmiterea către organele abilitate cu cercetarea faptelor penale a actelor de control în care au fost înscrise constatările ce constituie infracțiuni
Repararea prejudiciului reprezintă activitatea de restituire în natura prin readucerea bunului, obiect al pagubei, în starea anterioară săvârșirii faptei ilicite. Dacă repararea în natură nu mai este posibilă, autorul faptei ilicite este obligat la plata, către persoana prejudiciată, a unei sume de bani reprezentând echivalentul prejudiciului, acțiune cunoscută în literatura de specialitate sub denumirea de despăgubire.
Analizând atitudinea autorului față de fapta ilicită cauzatoare de prejudicii, culpa îmbracă forme diferite, cum sunt:
intenția directă sau indirectă, în care autorul dorește sau este indiferent dacă acțiunea sa se realizează, sau ușurința;
imprudența și neglijența, în care autorul nu dorește ca acțiunea sa să se producă sau, pur și simplu, nu realizează și nu prevede consecințele faptelor sale.
Repararea poate fi realizată numai dacă mărimea prejudiciului a fost măsurată și evaluată corespunzător. Atunci când repararea se face prin echivalent bănesc la evaluarea prejudiciului se iau în calcul despăgubirile ce urmează a fi stabilite în raport de prețurile existente în momentul evaluării acestuia, cu respectarea principiului reparării integrale, ceea ce presupune asigurarea unei stări patrimoniale identice cu cea avută inainte de a se produce fapta ilicită al cărei efect este paguba.
Recuperarea pagubelor se face prin obținerea titlurilor executorii asupra sumelor de încasat. Cele mai uzuale titluri executorii sunt angajamentul de plată scris, decizia de imputare, dispoziția judecătoreaseă, titlul executoriu notarial și altele.
Măsurile operative de remediere a abaterilor se dispun în timpul controlului atunci când efectul acestora nu a determinat prejudicii, realizându-se în special, în domeniul contravențional sau chiar penal, dar fără efecte în planul pagubei materiale.
Valorificarea actelor de control întocmite, de Agenția Națională de Administrare Fiscală, în cazul în care contravenția impune și confiscarea unor bunuri, în procesul verbal se vor face referiri exprese asupra felului și naturii acestora și se dispun toate măsurile de conservare și de valorificare stabilite de lege, de asemenea, vor fi menționate în actul de control. Dacă bunurile supuse confiscării nu aparțin contravenientului, ci altei persoane, în procesul verbal se menționează numele, prenumele și domiciliul acesteia și/sau denumirea și sediul persoanei juridice.
Atunci când prin săvârșirea contravenției s-a provocat și o pagubă pentru care există elemente de evaluare, inspectorul financiar o cuantifică, stabilește modul de recuperare și, despre toate acestea, face mențiuni în actul de control.
După comunicarea măsurilor de intrare în legalitate și încasare a tuturor sumelor și a majorărilor legal datorate statului, pentru fiecare acțiune de control se întocmește fișa rezultatelor controlului. Pe baza datelor înregistrate în fișa cu rezultatele controlului se fac aprecieri atât asupra activității unității cu atribuții de control financiar, cât și asupra fiecărui inspector financiar în parte.
După încheiere, actele de control întocmite de comisarii Gărzii Financiare sunt analizate de către comisarul șef al diviziei din care face parte comisarul ce a efectuat controlul, care, după ce face unele eventuale observații asupra modului de realizare a acțiunii, propune sau dispune, în termenele legale stabilite, măsurile de valorificare a constatărilor, în funcție de natura acestora.
Procesele-verbale de constatare și sancționare a contravențiilor, împreună cu dovada predării eventualelor bunuri sau vai ori confiscate, se predau, în termen de maximum 48 ore de la încheierea acțiunii, comisarului șef de divizie cu sarcini de urmărire și valorificare a actelor de control.
Actele de control în care au fost consemnate abateri pentru care comisarii Gărzii Financiare nu sunt abilitati să aplice sancțiuni sau să dispună măsuri de intrare în legalitate se transmit, sub semnătură conducerii Gărzii Financiare, organelor de drept a le soluționa.
Plângerile adresate de contravenient împotriva abaterilor consemnate în actele de control se anexează la procesul verbal de constatare și sancționare a contravențiilor împreună cu toate documentele necesare susținerii constatărilor.
CONCLUZII
În concluzie pot spune că tema aleasă de mine reprezintă unul din cele mai importante și interesante aspecte de urmărit din domeniul controlului financiar.
În cadrul controlului financiar realizat de Curtea de Conturi se caută constatarea stării reale și compararea ei cu situația prescrisă de lege, sau se realizează o activitate de cenzurare a unor operațiuni ce încalcă legea și de recuperarea totodată a pagubelor aduse patrimoniului statului.
Rolul Curții de Conturi este astfel să contribuie la buna gestiune financiară a fondurilor publice și a patrimoniului public, să furnizeze Parlamentului și, respectiv, autorităților publice deliberative ale unităților administrativ-teritoriale rapoarte privind utilizarea și administrarea acestora, în conformitate cu principiile legalitășii, economicității, eficienței și eficacității.
Controlul financiar desfășurat de Curtea de Conturi are ca obiective principale constatarea legalității și a regularității efectuării cheltuielilor din fondurile bugetare puse la dispoziția ordonatorilor de credite, inclusiv analiza și evaluarea existenței și bunei funcționări a sistemelor de control și audit intern precum și a sistemelor informatice.
Obiectivele abordate în mod prioritar de Curtea de Conturi au fost cuprinse în programul anual de control financiar și audit și s-au îndreptat către urmărirea respectării reglementărilor legale în domeniile economic, financiar, fiscal și contabil, în vederea identificării eventualelor neregularități în gestionarea și folosirea fondurilor publice și aplicarea măsurilor pentru înlăturarea acestora în scopul îmbunătățirii activității unităților controlate și a climatului general economico-financiar și managerial și să-i permită îndeplinirea cu înalt profesionalism a atribuțiilor conferite de lege, respectiv utilizarea eficientă și eficace a resurselor financiare și umane pe care le-a avut la dispoziție precum și adaptarea permanentă la schimbările mediului intern și extern.
Toate acestea ne arată cât de însemnat este rolul Curții de Conturi în depistarea și soluționarea tuturor acestor abateri financiare.
Atunci când vorbim despre eficiența controlului/ auditului trebuie să avem în vedere, în primul rând contribuția acestuia la prevenirea și remedierea abaterilor, lipsurilor, deficiențelor dar și contribuția adusă la perfecționarea și eficientizarea întregii activități.
Ca orice activitate umană, și activitatea de control / audit poate și trebuie să fie apreciată prin efectele pe care le produce, atât pe plan material, cât și în cel calitativ, manifestat în manieră de derulare, în viitor, a activității controlate.
Definită la modul general, eficiența economică exprimă rezultatele ce se obțin dintr-o activitate economică evaluată prin prisma eforturilor depuse pentru desfășurarea acestei activități "Eficiența economică stabilește legătura dinte volumul și calitatea eforturilor, ca factor generator de efecte și rezultate ce se obțin într-o anumită perioadă, ca o consecință a realizării eforturilor respective".
Pentru a deveni un instrument de conducere, controlul / auditul financiar trebuie să se caracterizeze prin: fermitate, exigență și obiectivitate. De asemenea, trebuie să fie exercitat pe baza unor principii și norme riguros fundamentate, în raport cu activitatea economico — financiară.
Eficiența controlului/ auditului depinde de temeinicia și realitatea constatării deficiențelor, precum și fermitatea și legalitatea constatărilor făcute.
Eficiența controlului mai depinde și de existența unor informații corecte, furnizate la momentul oportun și cu costuri acceptabile.
Eficiența activității de control/ audit financiar, poate fi cuantificată prin prisma eforturilor materiale efectuate cu ocazia desfășurării acesteia raportate la efectele, tot materiale, determinate ca total al disponibilităților materiale și/sau bănești stabilite și încasate la diferite bugete.
Mai important, însă, pentru activitatea de control/audit financiar contabil este determinarea eficienței pe plan calitativ pe care această activitate o aduce în sfera organizării și desfășurării activităților și proceselor economice ce au făcut obiectul acțiunii de verificare.
Această formă de control/ audit financiar, stabilită în planul calitativ al desfășurării activității economice globale, se înscrie în contextul realizării funcțiilor generale ale controlului, în special a funcției de îndrumare și, în cadrul acesteia, a caracterului său formativ.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii
Arat Teodor Gheorghe, Oana Marie Arat, Drept Financiar și Fiscal, Note de Curs, Galați, 2007.
Balan Emil, Drept financiar public, Ed. All Beck, București, 2008.
Bufan Radu, Bernard Costagnede, Alexandra Safta, Mihai Mutascu, Tratat de Drept Fiscal, partea generală, volumul I , Editura Luminalex, București, 2005.
Boulescu Mircea, Curtea de Conturi a României, Editura Luminalex, București, 2007.
Bostan Ionel, Controlul financiar, Editura Polirom , Iași, 2000.
Constantin Popa, Drept financiar public, Editura All Beck, București, 2008.
Constantin Popa, Adrian Fanu-Moca, Drept Finaciar, Editura Luminalex, București, 2003.
Condor I., Drept financiar și fiscal, Editura Tribuna Economică, București, 2004.
Coman-Kund Liviu, Construcția și Extinderea Uniunii Europene. Manual pentru specilizarea universitară Administrație publică, Ediția a doua, 2006.
Dan Drosu Saguna, Drept financiar fiscal, Ed. ALL BECK, București, 2008.
Duret Nicu, Mironov Gabriela, Dreptul fiscal, Ed. Universitara Danubius, Galați, 2009.
Duret Nicu, Drept financiar si fiscal – Ed. Universitara Danubius, Galați, 2009.
Luchian D., Instituția Curtii de Conturi a României, Editura Enciclopedică, București, 2005.
Gogonea Rodica, Rolul României ca stat membru al Uniunii Europene, Editura Cluj, 2007.
Georgescu, Finanțe publice, Ed. 5, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2007.
Glica Ioan, Dreptul finanțelor publice, Editura Didactică și Pedagogică, București 2002.
Lazăr Ioan, Dreptul finanțelor publice, volumul I, dreptul bugetar, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Miron Dumitru, Economia Integrării Europene, Editura ASE, București, 2010.
Prisăcaru V., Tratat de drept administrativ român , Editura Lumina Lex, București, 2007.
Ros Viorel, Drept financiar, Editura All Beck, București, 2006.
Stroe Maria, Jurisdicția Curții de Conturi a României, Editura Luminalex, București, 2001.
Văcărel Iulian, Gh. D.Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moșteanu, Maria Bodnar, Florin Udrescu Doina, Drept financiar și Fiscal, Note de Curs, Universitatea Dunărea de Jos, 2007.
II. Articole în reviste
Șeclaman Vasile, Căi eficiente de extindere a relațiilor comerciale interne și internaționale ale României în Uniunea Europeană, Ed.All Beck, București, 2007.
Sebastian Teodor Gheorghe, Raport al Ministerul finanțelor publice, din 17 decembrie 2007.
Raportului public al Curții de Conturi din anul 2007.
III. Legislație
Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758/29.10.2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).
Legea nr. 94/ 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi publicată în M. Of. Nr. 224/1992 a fost modificată si completată ulterior prin Legea nr.77/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002 și prin Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.724 din 24 octombrie 2008 republicată în M.Of. nr. 238/2014.
Decizia Curții Constituționale a României nr. 463 din 2003, publicată în M.Of. Nr 43/19.01.2004.
Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758/29.10.2003.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Curții de Conturi a României aprobat prin Hotărârea nr. 130/4.11.2010 a Plenului Curții de Conturi a României.
Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365/29.04.2007.
Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867/5.12.2003.
BIBLIOGRAFIE
I. Tratate, cursuri, monografii
Arat Teodor Gheorghe, Oana Marie Arat, Drept Financiar și Fiscal, Note de Curs, Galați, 2007.
Balan Emil, Drept financiar public, Ed. All Beck, București, 2008.
Bufan Radu, Bernard Costagnede, Alexandra Safta, Mihai Mutascu, Tratat de Drept Fiscal, partea generală, volumul I , Editura Luminalex, București, 2005.
Boulescu Mircea, Curtea de Conturi a României, Editura Luminalex, București, 2007.
Bostan Ionel, Controlul financiar, Editura Polirom , Iași, 2000.
Constantin Popa, Drept financiar public, Editura All Beck, București, 2008.
Constantin Popa, Adrian Fanu-Moca, Drept Finaciar, Editura Luminalex, București, 2003.
Condor I., Drept financiar și fiscal, Editura Tribuna Economică, București, 2004.
Coman-Kund Liviu, Construcția și Extinderea Uniunii Europene. Manual pentru specilizarea universitară Administrație publică, Ediția a doua, 2006.
Dan Drosu Saguna, Drept financiar fiscal, Ed. ALL BECK, București, 2008.
Duret Nicu, Mironov Gabriela, Dreptul fiscal, Ed. Universitara Danubius, Galați, 2009.
Duret Nicu, Drept financiar si fiscal – Ed. Universitara Danubius, Galați, 2009.
Luchian D., Instituția Curtii de Conturi a României, Editura Enciclopedică, București, 2005.
Gogonea Rodica, Rolul României ca stat membru al Uniunii Europene, Editura Cluj, 2007.
Georgescu, Finanțe publice, Ed. 5, Ed. Didactică și Pedagogică, R.A., București, 2007.
Glica Ioan, Dreptul finanțelor publice, Editura Didactică și Pedagogică, București 2002.
Lazăr Ioan, Dreptul finanțelor publice, volumul I, dreptul bugetar, Editura Universul Juridic, București, 2013.
Miron Dumitru, Economia Integrării Europene, Editura ASE, București, 2010.
Prisăcaru V., Tratat de drept administrativ român , Editura Lumina Lex, București, 2007.
Ros Viorel, Drept financiar, Editura All Beck, București, 2006.
Stroe Maria, Jurisdicția Curții de Conturi a României, Editura Luminalex, București, 2001.
Văcărel Iulian, Gh. D.Bistriceanu, Florian Bercea, Gabriela Anghelache, Tatiana Moșteanu, Maria Bodnar, Florin Udrescu Doina, Drept financiar și Fiscal, Note de Curs, Universitatea Dunărea de Jos, 2007.
II. Articole în reviste
Șeclaman Vasile, Căi eficiente de extindere a relațiilor comerciale interne și internaționale ale României în Uniunea Europeană, Ed.All Beck, București, 2007.
Sebastian Teodor Gheorghe, Raport al Ministerul finanțelor publice, din 17 decembrie 2007.
Raportului public al Curții de Conturi din anul 2007.
III. Legislație
Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire nr. 429/2003, publicată în M.Of. al României, Partea I, nr. 758/29.10.2003, republicată de Consiliul Legislativ, în temeiul art. 152 din Constituție, cu reactualizarea denumirilor și dându-se textelor o nouă numerotare (art. 152 a devenit, în forma republicată, art. 156).
Legea nr. 94/ 1992 privind organizarea și funcționarea Curții de Conturi publicată în M. Of. Nr. 224/1992 a fost modificată si completată ulterior prin Legea nr.77/2002, publicată în Monitorul Oficial al României nr.104 din 7 februarie 2002 și prin Legea nr.217/2008, publicată în Monitorul Oficial al României nr.724 din 24 octombrie 2008 republicată în M.Of. nr. 238/2014.
Decizia Curții Constituționale a României nr. 463 din 2003, publicată în M.Of. Nr 43/19.01.2004.
Constituția României, modificată și completată prin Legea de revizuire a Constituției României nr. 429/2003, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 758/29.10.2003.
Regulamentul de Organizare și Funcționare al Curții de Conturi a României aprobat prin Hotărârea nr. 130/4.11.2010 a Plenului Curții de Conturi a României.
Legea 188/1999 privind Statutul funcționarului public, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 365/29.04.2007.
Legea 514/2003 privind organizarea și exercitarea profesiei de consilier juridic, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 867/5.12.2003.
Copyright Notice
© Licențiada.org respectă drepturile de proprietate intelectuală și așteaptă ca toți utilizatorii să facă același lucru. Dacă consideri că un conținut de pe site încalcă drepturile tale de autor, te rugăm să trimiți o notificare DMCA.
Acest articol: Controlul Financiar al Curtii de Conturi a Romaniei. Institutie In Statul de Drept (ID: 127159)
Dacă considerați că acest conținut vă încalcă drepturile de autor, vă rugăm să depuneți o cerere pe pagina noastră Copyright Takedown.