Caracterizarea Principalilor Indici Ai Productiei de Lapte

BIBLIOGRAFIE

Acatincăi S. -2004- Producțiile bovinelor, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Bărbieru. V., -2006- Mașini și instalații zootehnice – Construcție, funcționare și reglaje, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], S., Ștefănescu, GH. – 1997: Creșterea vacilor pentru lapte. Ed. Ceres, București.

Dinescu S. – 2002 – Producția de lapte în România – Restricții – Oportunități -Soluții, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] D. -2003- Ameliorarea animalelor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gh., [NUME_REDACTAT]., Paraschivescu, M., Fișteag, I., Jurubescu, V., Petre, A. – 1988: Tratat de creștere a bovinelor, vol. I. Ed. Ceres, București.

Georgescu, Gh., Fisteag, I., Șerban, A., Halga, P., Dragomirescu, I., Samariteanu, Emilia – 1989: Tratat de creștere a bovinelor, vol. II. Ed. Ceres, București.

Georgescu, Gh., Temișan, V., Podar, C., Velea, C. – 1995: Tratat de creștere a bovinelor, vol. III. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT] – 1998 – Laptele și produsele lactate, Ed. ICPIAF, [NUME_REDACTAT] I. Mircea, [NUME_REDACTAT] Răducu -2000 – Ghid practic de tehnologia industrializării laptelui și produselor lactate. Ed. I.C.P.I.A.F., Cluj – Napoca,

Iurca I. Mircea, [NUME_REDACTAT] Răducu (2005) – Tehnologia industrializării produselor animale. Ed. AcademicPres, [NUME_REDACTAT] C.-1986 – Curs de zooigienă, [NUME_REDACTAT] Agronomia, Cluj-Napoca.

[NUME_REDACTAT] -2001- Fiziologia animalelor domestice, Editura AcademicPres, Cluj – [NUME_REDACTAT] Vioara, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] -2003- Fiziologia animalelor domestice, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Gheorghe, Velea C.și col.-1983- Corelatiile fenotipice între cantitatea de lapte și intervalul dintre fătări în funcție de ordinea lactației la vaci de rasa Friză balțată cu negru, al 8-lea seminar: Ameliorarea, tehnologia și patologia rumegătoarelor, 11-12 noiembrie,Cluj-Napoca, pag. 151-156

[NUME_REDACTAT], Popescu A.-2006 – Aspects concerning dairy farms structure in some counties from the southern Romania, [NUME_REDACTAT], Vol. 49, USAMV [NUME_REDACTAT], G. -2013- Creșterea bovinelor – [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj -[NUME_REDACTAT], G. -2006- Tehnologia creșterii bovinelor – Ghid practic, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj -[NUME_REDACTAT], G. -2006- Proiectare și inginerie tehnologică la bovine, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, [NUME_REDACTAT], G., Jurco, E.-2007- The projecting and the organization of a farm specialized in young cattle fatten with an annual capacity of 360 tons of meat, Lucrare simpozion [NUME_REDACTAT], G., Jurco, E.-2007-Researches regarding cow and heifer farms size in seven counties from Transylvanian area, Al 6-lea [NUME_REDACTAT] Perspective ale [NUME_REDACTAT] III

Oroian T., A. Vlaic-2001- Ameliorarea genetică a populațiilor de animale domestice, [NUME_REDACTAT] Pres, Cluj – [NUME_REDACTAT] Marcela, [NUME_REDACTAT] -1997- Construcții zootehnice, Elemente practice și dimensionale, [NUME_REDACTAT] Agronomia, [NUME_REDACTAT] E. -1998 – Modernizarea tehnologiilor de creștere a taurinelor, Editura D.P., [NUME_REDACTAT] G.-1999- Tehnologia de creștere a bovinelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] A, M. Bențea – 2009 – Alimentația animalelor de fermă. Ed. Risoprint, Cluj -[NUME_REDACTAT] C. – 1983 – Tehnologia creșterii bovinelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Constantin, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – 1985 – Îndrumător pentru creșterea și îngrășarea tineretului taurin – București, Ed. [NUME_REDACTAT] C. -1999 – Producția, reproducția și ameliorarea taurinelor (voi. I, II și III). [NUME_REDACTAT] Agricolă, [NUME_REDACTAT] C. și col-2001- Cercetări privind efectivele de taurine și mărimea exploatațiilor în județele din centrul și nord-vestul țării, Simp. USAMV București.

Vlaic A. – 2011 – Genetică animală, Ed. AcademicPress

***www.apia.ro

*** www.anarz.eu

***www. Eurostat

***www.faostat.fao.org

***www. MADR.ro

*** Anuarul F.A.O. 2013

*** [NUME_REDACTAT] al României 2013

[NUME_REDACTAT],

[NUME_REDACTAT].

INTRODUCERE

CAPITOLUL I

SITUAṬIA CREȘTERII BOVINELOR PE PLAN MONDIAL

ȘI ÎN ROMÂNIA

1.1. CREȘTEREA BOVINELOR PE PLAN MONDIAL

1.1.1. Dinamica efectivelor de bovine

1.1.2. Dinamica producției de lapte

1.1.3. Dinamica producției de carne

1.2. CREȘTEREA BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

1.2.1. Dinamica efectivelor de bovine din România

1.2.2. Dinamica producției de lapte

1.2.3. Dinamica producției de carne

CAPITOLUL II

ORIGINEA, FORMAREA ȘI RĂSPÂNDIREA TAURINELOR DIN RASA BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ

CAPITOLUL III

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE LUCRU

3.1. SCOPUL LUCRĂRII

3.2. MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT

3.3. METODA DE LUCRU

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA UNITǍȚII

4.1. SCURT ISTORIC AL FERMEI

4.2. CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR GEOCLIMATICE ȘI SOCIOECONOMICE DE AMPLASARE A FERMEI – COMUNA MOCIU, JUDEȚUL CLUJ

4.3. TEHNOLOGIA DE CREȘTERE ȘI SISTEMUL DE ORGANIZARE

4.3.1. Tehnologia de întreținere, construcții

4.3.2. Tehnologia de hrănire, baza furajerǎ

4.3.3. Tehnologia de muls

4.3.4. Tehnologia de creștere a tineretului

4.3.5. Baza tehnico-materialǎ

CAPITOLUL V

REZULTATELE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR

5.1. PRINCIPALII INDICI PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE A EFECTIVULUI DE VACI (DIFERENȚIAT PE LACTAȚII I, II, III, IV, V ȘI PESTE)

5.1.1. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA I

5.1.2. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A II-A

5.1.3. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A III-A

5.1.4. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A IV-A

5.1.5. Principalii indici pentru pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A V-A și peste.

5.3. PRINCIPALII INDICI DE PRECOCITATE (VPM, VPF)

5.4. PRINCIPALII INDICI DE REPRODUCȚIE DIN FERMA VEREȘ

5.4.1. Service periodul (SP)

5.4.2. Repausul mamar (RM)

5.4.3. Intervalul dintre fătări – Calving interval (CI)

5.4.4. Indicele de natalitate (N%)

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

BIBLIOGRAFIE

CUPRINS

INTRODUCERE 4

CAPITOLUL I 6

SITUAṬIA CREȘTERII BOVINELOR PE PLAN MONDIAL 6

ȘI ÎN ROMÂNIA 6

1.1. CREȘTEREA BOVINELOR PE PLAN MONDIAL 6

1.1.1. Dinamica efectivelor de bovine 7

1.1.2. Dinamica producției de lapte 13

1.1.3. Dinamica producției de carne 17

1.2. CREȘTEREA BOVINELOR ÎN ROMÂNIA 20

1.2.1. Dinamica efectivelor de bovine din România 22

1.2.2. Dinamica producției de lapte 23

1.2.3. Dinamica producției de carne 24

CAPITOLUL II 26

ORIGINEA, FORMAREA ȘI RĂSPÂNDIREA TAURINELOR DIN RASA BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ 26

CAPITOLUL III 32

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE LUCRU 32

3.1. SCOPUL LUCRĂRII 32

3.2. MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT 33

3.3. METODA DE LUCRU 33

CAPITOLUL IV 35

PREZENTAREA UNITǍȚII 35

4.1. SCURT ISTORIC AL FERMEI 35

4.2. CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR GEOCLIMATICE ȘI SOCIOECONOMICE DE AMPLASARE A FERMEI – COMUNA MOCIU, JUDEȚUL CLUJ 36

4.3. TEHNOLOGIA DE CREȘTERE ȘI SISTEMUL DE ORGANIZARE 41

4.3.1. Tehnologia de întreținere, construcții 41

4.3.2. Tehnologia de hrănire, baza furajerǎ 48

4.3.3. Tehnologia de muls 53

4.3.4. Tehnologia de creștere a tineretului 55

4.3.5. Baza tehnico-materialǎ 60

CAPITOLUL V 61

REZULTATELE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR 61

5.1. PRINCIPALII INDICI PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE A EFECTIVULUI DE VACI (DIFERENȚIAT PE LACTAȚII I, II, III, IV, V ȘI PESTE) 61

5.1.1. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA I 61

5.1.2. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A II-A 62

5.1.3. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A III-A 63

5.1.4. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A IV-A 64

5.1.5. Principalii indici pentru pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A V-A și peste. 65

5.3. PRINCIPALII INDICI DE PRECOCITATE (VPM, VPF) 68

5.4. PRINCIPALII INDICI DE REPRODUCȚIE DIN FERMA VEREȘ 69

5.4.1. Service periodul (SP) 70

5.4.2. Repausul mamar (RM) 70

5.4.3. Intervalul dintre fătări – Calving interval (CI) 71

5.4.4. Indicele de natalitate (N%) 72

CAPITOLUL VI 73

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI 73

BIBLIOGRAFIE 75

INTRODUCERE

Nivelul de trai și civilizație al populației umane este un indicator socio-economic complex și dificil de cuantificat, având în vedere multitudinea și complexitatea factorilor de influență. Între principalele componente care participă la caracterizarea nivelului de trai pot fi amintite următoarele: nivelul de instruire, gradul de ocupare al forței de muncă pe domenii de activitate, venitul anual/locuitor, mărimea disponibilităților alimentare de origine vegetală și animală (exprimate în calorii, grame proteină/zi/persoană, precum și raporturile existente între acești parametri), rata creșterii demografice și structura populației pe grupe de vârstă, durata medie a vieții, eficacitatea măsurilor de protecție socială a membrilor societății etc.

Între factorii mai sus menționați, consumul de produse de origine animală/locuitor este un indicator important în aprecierea standardului de viață al unui popor. Importanța și ponderea acestui indicator în caracterizarea nivelului de trai, trebuie corelată cu tradițiile și obiceiurile alimentare ale populațiilor umane, precum și cu gradul de dezvoltare socio-economică a zonei geografice de referință.

Acumularea unui volum impresionant de cunoștințe tehnico-științifice în domeniul producției agro-alimentare a permis elaborarea și aplicarea unor tehnologii moderne, de mare randament. În acest fel a fost posibilă reducerea numerică a personalului direct implicat în producția agricolă (paralel cu creșterea gradului de calificare al acestuia), ceea ce a dus la o semnificativă rentabilizare a acestui domeniu de activitate.

În acest context, se apreciază că îmbunătățirea nivelului nutrițional uman (cantitativ și calitativ) este unul din obiectivele importante, pe termen lung, al omenirii. Atingerea acestui obiectiv impune cu necesitate elaborarea unor programe de perspectivă (pe termen scurt, mediu și lung) referitoare la producerea, prelucrarea și repartizarea-valorificarea produselor agro-alimentare.

Creșterea bovinelor reprezintă o ramură de primă importanță a agriculturii mondiale, datorită volumului, diversității și valorii producțiilor și produselor care se obțin din această activitate. Astfel, bovinele asigură 90-96% din cantitatea totală de lapte consumată pe glob, 30-35% din cea de carne și cca. 90% din totalul pieilor grele prelucrate în industria mondială de tăbăcărie.

Pentru elaborarea acestei lucrǎri doresc să aduc mulțumiri domnului prof. dr. ing. [NUME_REDACTAT] pentru răbdarea, amabilitatea și îndrumarea științificǎ, pe care mi le-a acordat. De asemenea, mulțumesc familiei Francisc și [NUME_REDACTAT] – proprietarii fermei studiate, care mi-au furnizat datele necesare pentru alcătuirea și finalizarea lucrǎrii.

PARTEA I

STADIUL ACTUAL AL CREȘTERII BOVINELOR

CAPITOLUL I

SITUAṬIA CREȘTERII BOVINELOR PE PLAN MONDIAL

ȘI ÎN ROMÂNIA

1.1. CREȘTEREA BOVINELOR PE PLAN MONDIAL

Situația actuală în creșterea și exploatarea bovinelor pe plan mondial vizează pe de o parte creșterea numerică a efectivelor, iar pe de alta tendințe de sporire continuă a producțiilor. Sectorul bovin vizează sintetic în primul rând potențialul de producție al materialului biologic crescut și posibilitățile lui de îmbunătățire, iar în al doilea rând eficientizarea tehnologiei de exploatare prin concentrare, specializare și intensivizare. Din statisticile organizațiilor mondiale se desprinde rolul deosebit de important pe care îl au produsele de origine animală în creșterea nivelului de trai al omenirii. Pentru a sublinia cât mai bine conexiunile dintre creșterea bovinelor și de alimentarea populației pe plan mondial în ceea ce privește produsele de origine animală, trebuie avută în vedere cererea lor pe plan mondial.

Creșterea bovinelor a cunoscut modificări importante de-a lungul timpului începând de la creșterea arhaică a bovinelor (imediat după domesticire până la începutul secolului al XVIII-lea), la perioada de creștere și exploatare modernă a bovinelor (de la începutul secolului al XVIII-lea pânǎ în zilele noastre).

Aceastǎ perioadǎ constituie o orientare a crescătorilor spre specia taurină, care prin valoarea producțiilor și caracteristicile biologice au corespuns cel mai bine scopurilor urmărite de către crescători.

Ca urmare a proceselor de intensivizare, a descoperirilor științifice și de modernizare continuă a tehnologiilor de exploatare din ultimii cincizeci de ani, a avut loc o dezvoltare explozivă a agriculturii, fapt care se regăsește în producții medii individuale la începutul acestui deceniu de peste 6000 kg lapte cu tendințe pentru sfârșitul deceniului de a depăși 7000 kg lapte la majoritatea raselor specializate pentru lapte, crescute în țări cu economie dezvoltată și de a atinge plafonul de 8000 kg cât mai curând posibil. (Onaciu, G. 2011)

Aceste performanțe deosebite de producție aparțin doar țărilor puternic dezvoltate, motiv pentru care se manifestă puternice decalaje între zone și țări mai puțin dezvoltate, iar în ceea ce privește evoluția, orientările și perspectivele, acestea se găsesc în prezent în etape evolutive diferite și eșalonate.

Datorită importanței pe care o prezintă bovinele în asigurarea unor alimente de bază populației, acestea s-au răspândit pe toată suprafața globului pământesc în cele mai variate condiții de mediu. (Onaciu, G. 2011)

Arealele geografice în care sunt răspândite bovinele sunt foarte variate, începând de la cele tropicale până la zonele temperate și subpolare, acestea fiind perfect adaptate, motiv pentru care se explică dintr-un punct de vedere varietatea raselor adaptate în diferite zone.

Răspândirea bovinelor în diferite zone cu pondere mai mare în regiunile de șes și colinare, dar ajungând și în zonele montane, se datorează în principal capacității deosebite de adaptare la cele mai variate condiții de mediu, dar, în final, cu toate acestea, repartiția bovinelor pe continente nu este uniformă datorită și condițiilor de mediu foarte diferite ale zonelor în care s-au adaptat, precum și muncii de ameliorare desfășurată într-un grad diferit, calitatea și răspândirea bovinelor este foarte variată.

1.1.1. Dinamica efectivelor de bovine

Efectivele de bovine și evoluția nivelului de producție a acestora, reflectă preocupări direcțional diferite în timp a crescătorilor, impuse de cerințele și ritmul de dezvoltare a societății. În acest sens, creșterea continuă a populației și a cererii față de produsele agroalimentare, rezultă necesitatea sporirii producției agricole în general, atât în sectorul vegetal cât și în cel animal.

Analizând datele din tabelul l.1 care prezintǎ dinamica efectivelor totale de bovine în perioada 1990-2012, se constată că în aceastǎ perioadǎ, efectivele de bovine au înregistrat o creștere cu 10,90%, de la 1445000,3 mii capete în anul 1990, la 1621786,5 mii capete în anul 2012. Această creștere fiind urmarea creșterii populației și deci a nevoilor de hrană.

Tabelul 1.1

Dinamica efectivelor totale de bovine în perioada 1990-2012

(mii capete)

Sursa: F.A.O.- 2013

La nivel continental dinamica efectivelor totale de bovine se prezintă astfel:

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 192107,1 mii capete bovine, reprezentȃnd 13,29% din efectivul mondial, ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la un efectiv de 301748,5 mii capete, reprezentȃnd 17,92% din efectivul mondial. [NUME_REDACTAT], creșterea efectivelor în perioada 1990-2012 fiind de 57,07% (192107,1 mii capete).

[NUME_REDACTAT] de Nord și Centrală deținea în anul 1990 un efectiv total de 160907,6 mii capete bovine, reprezentȃnd 11,14% din efectivul mondial, acesta ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la 158378,0 mii capete, reprezentȃnd 9,40% din efectivul mondial. În această zonă geogafică scǎderea efectivelor în perioada 1990-2012 a fost de 1,57% (cu 2529,6 mii capete mai puțin în anul 2012 fatǎ de 1990).

[NUME_REDACTAT] de Sud avea în anul 1990 un efectiv total de 273215,7 mii capete bovine, reprezentȃnd 18,91% din efectivul mondial, acesta fiind la sfȃrșitul anului 2012 de 348931,5 mii capete, reprezentȃnd 20,72% din efectivul mondial. Pe acest continent, creșterea efectivelor în perioada mai sus menționată fiind de 27,71% (75715,8 mii capete).

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 543256,1 mii capete bovine, reprezentȃnd 37,60% din efectivul mondial, ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la un efectiv de 713795,4 mii capete, reprezentȃnd 42,38% din efectivul mondial. [NUME_REDACTAT], creșterea efectivelor în perioada 1990-2012 fiind de 31,39% (170539,3 mii capete).

[NUME_REDACTAT] deținea în anul 1990 un efectiv total de 243633,1 mii capete bovine, reprezentȃnd 16,86% din efectivul mondial, acesta ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la 121896,9 mii capete, reprezentȃnd 7,24% din efectivul mondial. În această zonă geogafică, în perioada 1990-2012 efectivele de bovine au scăzut drastic cu -49,97%(-121736,2 mii capete).

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 31880,7 mii capete bovine, reprezentȃnd 2,21% din efectivul mondial, acesta fiind la sfȃrșitul anului 2012 de 39344,8 mii capete, reprezentȃnd 2,34% din efectivul mondial. Pe acest continent, creșterea efectivelor în perioada mai sus menționată fiind de 23,41% (7464,1 mii capete).

Din analiza datelor existente se poate concluziona cǎ în perioada 1990 – 2012, a avut loc o creștere a efectivelor de bovine la nivel global cu 16,55% (239094,8 mii capete). La nivel continental, în perioada mai sus menționatǎ, cele mai mari creșteri la bovine au fost în Africa (57,07%), America de Sud (27,71%) și Asia (31,39%), respectiv cele mai importante reduceri de efectiv fiind în Europa (cu -49,97%).

Fig. 1.1. Evoluția efectivelor de bovine pe glob în perioada 1990-2011(mii capete)

Fig 1.2. Repartiția procentuală a efectivelor de bovine în anul 2012

Dinamica efectivelor de taurine

Pe plan mondial în perioada 1990-2011(tabelul l.2), efectivele de taurine au înregistrat o creștere cu 13,99%, de la 1296816,1 mii capete în anul 1990, la 1485211,8 mii capete în anul 2012 (cu 188395,7 mii capete mai mult în 2012 decât în 1990).

Tabelul 1.2

Dinamica efectivelor de taurine în perioada 1990-2011(mii capete)

Sursa: F.A.O.- 2013

Pe continente, efectivele de taurine se prezintă astfel:

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 189209,6 mii capete taurine, reprezentȃnd 14,59% din efectivul mondial, iar la sfȃrșitul anului 2012 s-a ajuns la un efectiv de 297763,5 mii capete, reprezentȃnd 20,05% din efectivul mondial. [NUME_REDACTAT], creșterea efectivelor de taurine în perioada 1990-2012 fiind de 57,37% (108553,9 mii capete).

[NUME_REDACTAT] de Nord și Centrală deținea în anul 1990 un efectiv total de 160900,1 mii capete taurine, reprezentȃnd 12,41% din efectivul mondial, acesta ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la 158372,0 mii capete, reprezentȃnd 10,66% din efectivul mondial. În această zonă geogafică, efectivele de taurine au scǎzut în perioada 1990-2012 cu 1,57% (-2528,1 mii capete).

[NUME_REDACTAT] de Sud avea în anul 1990 un efectiv total de 271818,1 mii capete taurine, reprezentȃnd 20,96% din efectivul mondial, acesta fiind la sfȃrșitul anului 2012 de 347668,8 mii capete, reprezentȃnd 23,41% din efectivul mondial. Pe acest continent, creșterea efectivelor în perioada mai sus menționată fiind de 27,90% (75850,7 mii capete).

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 399953,7 mii capete taurine, reprezentȃnd 30,84% din efectivul mondial, ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la un efectiv de 520538,9 mii capete, reprezentȃnd 35,05% din efectivul mondial. [NUME_REDACTAT], creșterea efectivelor de taurine în perioada 1990-2012 fiind de 30,15% (120585,2 mii capete).

[NUME_REDACTAT] deținea în anul 1990 un efectiv total de 243054,2 mii capete bovine, reprezentȃnd 18.74% din efectivul mondial, acesta ajungȃnd la sfȃrșitul anului 2012 la 121524,1 mii capete, reprezentȃnd 8,18% din efectivul mondial. [NUME_REDACTAT], în perioada 1990-2012 efectivele de taurine au scăzut cu -50,11% (-121530,1 mii capete).

[NUME_REDACTAT] avea în anul 1990 un efectiv total de 31880,5 mii capete taurine, reprezentȃnd 2,46% din efectivul mondial, acesta fiind la sfȃrșitul anului 2012 de 39344,6 mii capete, reprezentȃnd 2,65% din efectivul mondial. Pe acest continent, creșterea efectivelor de taurine în perioada mai sus menționată fiind de 23,41% (7464,1 mii capete).

Situația efectivelor pe continente în perioada 1990 – 2012, ne arată că cele mai mari creșteri la taurine au fost în Africa (57,37%), America de Sud (27,90%), Oceania (23,41%), și Asia (30,15%), respectiv cele mai importante reduceri de efectiv fiind în Europa (cu -50,00%).

Fig. 1.3. Evoluția efectivelor de taurine pe glob în perioada 1990-2012(mii capete)

Fig 1.4. Repartiția procentuală pe continente a efectivelor mondiale de taurine

Dinamica efectivelor de bubaline

Din analiza evoluției pe plan mondial în perioada 1990-2012 a efectivelor de bubaline (tabelul l.3), se constatǎ cǎ acestea au înregistrat o creștere cu 34,21%, de la 148184,2 mii capete în anul 1990, la 198883,3 mii capete în anul 2012, efectivele crescând în aceastǎ perioadǎ cu 50699,1 mii capete.

Tabelul 1.3

Dinamica efectivelor de bubaline în perioada 1990-2011

(mii capete)

Sursa: F.A.O.- 2013

Supremația mondială la efectivul de bubaline o deține zona continentului Asia.

În anul 1990 zona asiaticǎ deținea un efectiv total de 143302,4 mii capete bubaline, reprezentȃnd 96,71% din efectivul mondial, iar la sfȃrșitul anului 2012 s-a ajuns la un efectiv de 193256,5 mii capete, reprezentȃnd 97,17% din efectivul mondial. În aceastǎ zonǎ, creșterea efectivelor de bubaline în perioada 1990-2012 a fost de 34,86% (cu 49954,1 mii capete mai mult în 2012 fațǎ de 1990).

Importanța celorlalte zone de pe glob, în ceea ce privește efectivele de bubaline este relativ minoră.

1.1.2. Dinamica producției de lapte

Cu privire la dinamica numărului de vaci exploatate pentru lapte (tabelul 1.4), acestea au crescut ca urmare fireascǎ a sporirii efectivelor totale de bovie. Aceastǎ creștere s-a fǎcut diferențiat în funcție de zona geograficǎ și proporțional diferit pe fiecare continent. Ca atare numărul vacilor de lapte a crescut din 1990 până în 2012 cu 20,98%, de la 223066,9 mii capete la 269877,3 mii capete (o creștere cu 46810,4 mii capete).

Creșteri mai mari de efective în această perioadă s-au înregistrat în țările continentului Asia cu 47935,5 mii capete (84,10%), Africa cu 33225,3 mii capete (98,75%), America de Sud cu 6545,2 mii capete (21,89%), America de Nord și Centralǎ cu 1102,1 mii capete (6,86%) și Oceania cu 2333,6 mii capete (52,68%). Cele mai importante reduceri de efectiv au fost în țǎrile continentului Europa cu -44331,6 mii capete (-54,05%).

Tabelul 1.4

Dinamica efectivelor de vaci exploatate pentru producția de lapte pe plan mondial

(mii capete)

Sursa: F.A.O.- 2013

Sporirea producției de lapte s-a realizat în principal pe seama creșterii efectivelor de vaci, aspect care însă în țările cu economie dezvoltată s-a fǎcut mai ales printr-un progres continuu al nivelului individual al producției în detrimentul creșterii efectivelor totale de vaci de lapte.

Creșterea efectivelor totale de bovine și în același timp a producției de lapte, bineînțeles în proporții diferite, nu se manifestă pe continentele care cuprind marea majoritate a țărilor puternic industrializate ale lumii, din contră aici au loc scăderi ale efectivelor de vaci, dar cu o creștere puternică a producțiilor medii de lapte pe cap de vacă.

Analizȃnd evoluția producției de lapte pe plan mondial (tabelul 1.5) se constată o creștere a producției totale de lapte în perioada 1990-2012 cu 30,63%, de la 479035,4 mii tone la 625753,8 mii tone, cu 146718,4 mii tone mai mult în anul 2012 fațǎ de 1990.

Cele mai mari creșteri de producție în această perioadă s-au înregistrat în țările din Asia cu 200,18%, de la 56553,9 mii tone în 1990, pȃnă la 169765,0 mii tone în anul 2012.

În țările continentului Africa pe aceiași perioadă, producția de lapte a crescut cu 125,63%, de la 15204,7 mii tone la 34306,4 mii tone.

[NUME_REDACTAT] de Sud producṭia de lapte a crescut cu 108,21%, de la 31787,5 mii tone în 1990 la 66185,2 mii tone în 2012, o creștere cu 34397,7 mii tone.

Creșteri importante au avut țǎrile din Oceania cu 110,98%, precum și în America de Nord și Centralǎ cu 36,49%.

Cele mai importante reduceri de producție au fost în Europa cu 66454,6 mii tone (-24,01%) în anul 2012 faṭă de anul 1990.

Tabelul 1.5

Dinamica producției totale de lapte la taurine

(mii tone)

Sursa: F.A.O.- 2013

Fig 1.5. Repartiția procentuală pe continente a producției totale de lapte

Analizând potențialul mediu de producție al populațiilor de bovine (tabelul 1.6), constatǎm cǎ acesta variază foarte mult de la o zonă de creștere la alta fiind direct influențat de valoarea biologică a acestora, cu limite foarte largi de sub 513,0 kg lapte/cap în Africa, la peste 6727,3 kg în America de Nord și Centralǎ.

Tabelul 1.6

Producția medie de lapte, (kg/an/cap)

Sursa: F.A.O.- 2013

Fig. 1.6. Producția medie de lapte la taurine (kg/an/cap) pe continente în anul 2012

Datorită diferențelor mari ale nivelului de trai dintre popoarele situate în diferitele zone geografice, față de nivelul producțiilor actuale de lapte obținute, cererea pe piața țărilor cu economie dezvoltată se apreciază că va crește în următorul deceniu cu numai 1-2%, față de 20-50% în cele slab dezvoltate. De remarcat că deși posibilitățile de sporire a producției de lapte în țările dezvoltate sunt evident mai mari decât cele existente sau preconizate, acestea nu sunt interesate în producerea unor cantități excedentare dacă nu găsesc piețe de desfacere avantajoase, chiar dacă în lume există zone foarte deficitare pentru acest produs.

1.1.3. Dinamica producției de carne

Deoarece carnea reprezintă un aliment care excelează prin valoarea sa nutritivă și biologică, în ultimul timp s-a acordat o atenție deosebitǎ taurinelor, acestea fiind considerate o importantă rezervă în sporirea producției de carne, dat fiind faptul cǎ producția de carne obținută în prezent este departe de a reprezenta adevăratul potențial de care dispune specia. Pe lângǎ acestea mai trebuie menționat cǎ aceastǎ specie valorificǎ superior anumite sortimente de furaje ieftine (masă verde, fibroase, grosiere) și unele subproduse din agricultură.

În țările cu zootehnie avansată, creșterea și exploatarea taurinelor pentru producția de carne se face în ferme mici, mijlocii și mari, cu tendință de creștere a exploatațiilor de taurine cu efective mari în detrimentul exploatațiilor mici, concomitent cu concentrarea, specializarea și intensivizarea producției.

Pe plan mondial, producția de carne de taurine a crescut cu aproximativ 19,35% în intervalul 1990-2012 (tabelul 1.7), aceastǎ creștere a fost determinată de:

mărirea masei corporale la sacrificare și a randametului la sacrificare,

ameliorarea performanțelor productive și

îmbunătățirea continuă a tehnologiilor de întreținere și alimentație specifice categoriei vizate.

Tabelul 1.7

Dinamica producției de carne de taurine pe plan mondial (mii tone)

Sursa: F.A.O.- 2013

Din datele prezentate în tabelul 1.7 se poate constata că ritmul și sensul creșterii producției de carne variază în limite largi, de la un continent la altul, ceea ce reflectǎ condițiile ecologice, economice și sociale diferite.

Producția de carne de taurine în perioada 1990-2012, înregistrează creșteri în Asia (184,43%), Africa (65,52%), America de Sud (58,82%), valori mai scăzute fiind în Oceania (26,29%), America de Nord (18,83%). În țările europene ritmul a scăzut simțitor, ajungându-se în 2012 la o producție de carne în Europa de 10404,4 mii tone, ce reprezintă cu 48,15% mai puțin de cât se producea în anul 1990 (20067,48 mii tone).

Conform datelor din tabelul 1.8, greutatea medie a carcasei în anul 2012 a fost de 212,3 kg pe plan mondial, dar se observă diferențe mari de la o zonă la alta, masa carcasei având 152,1 kg în Africa, 154,4 kg în Asia, 247,2 kg în Europa și 305,8 kg în America de Nord.

Fig. 1.7. Dinamica producției de carne de taurine pe plan mondial

Tabelul 1.8

Greutatea medie a carcasei

Sursa: F.A.O.- 2013

Dinamica efectivului de taurine pentru carne în ultimii 22 de ani are o pantă ascendentă, înregistrându-se o creștere a efectivului la nivel mondial cu 16,32% în 2012 față de 1990.

Tabelul 1.9

Evoluția efectivului de taurine sacrificat pentru carne (mii capete)

Sursa: F.A.O.- 2013

[NUME_REDACTAT] s-au înregistrat creșteri cu 144,26%, de la 36473,6 mii capete în 1990 pȃnă la 89088,8 mii capete în anul 2012. În aceiași perioadă efectivele din țările continentului Africa au crescut cu 53,63%, de la 23006,1 mii capete la 35345,3 mii capete. [NUME_REDACTAT] de Sud efectivele a crescut cu 35,17%, de la 47710,8 mii capete în 1990 la 64491,9 mii capete în 2011. Creșteri importante au avut și în Oceania cu 12,79%, precum și în America de Nord cu 7,67%. Cele mai importante reduceri de efective au fost în Europa cu 45251,1 mii capete în anul 2012 faṭă de anul 1990 (-50,98%).

Pe continentul european se observă o scădere destul de accentuată a numărului de taurine destinate sacrificării pentru producția de carne, în ciuda tendinței generale de creștere numerică de la nivel global. Această scădere se datoreazǎ în mare măsură, noilor tendințe ale crescătorilor de animale de a spori producția marfǎ prin creșterea performanțelor animalelor și nu prin mărirea efectivelor. Același grafic îl respectă și tehnologiile din [NUME_REDACTAT] ale Americii și în general din America de Nord.

Pe continentele considerate în curs de dezvoltare, America de Sud, Africa, se practică o creștere susținută a numărului de animale în detrimentul performanțelor individuale.

Consumul global de carne pe cap de locuitor a scăzut ușor în 2012, la 42,5 kilograme, după ce cu un an înainte era de 42,3 kg. Potrivit FAO, în țările aflate în curs de dezvoltare o persoană a consumat, în medie, 32,3 kg de carne în 2012, în timp ce în țările industrializate consumul a fost de două ori mai mare (78,9 kg pe cap de locuitor, în medie).

1.2. CREȘTEREA BOVINELOR ÎN ROMÂNIA

Primele dovezi arheologice privitoare la creșterea bovinelor pe teritoriul țării noastre datează încă din neolitic (5500-2200 î.Hr.). Diferitele date istorice atestă faptul că geto-dacii erau cunoscuți crescători de taurine (… de culoare albă, după cum scrie Varro în opera sa De rustica), care erau folosite pentru carne, tracțiune și lapte. Astfel, erau vestite convoaiele ce transportau unele bunuri materiale (grâne, sare, miere, piei) spre vechile colonii grecești de la [NUME_REDACTAT].

Pe timpul stăpânirii romane în Dacia, creșterea taurinelor a cunoscut o perioadă înfloritoare. Au fost introduse reguli de creștere și de igienă privind creșterea și sacrificarea animalelor, respectiv de valorificare a cărnii pentru consum.

În perioada cuprinsă între secolul al XIV-lea (constituirea statelor centralizate [NUME_REDACTAT] și Moldova) și până la sfârșitul secolului al XVII- lea, viața economică avea un caracter predominant agrar. Comerțul cu animale era dezvoltat; informațiile privitoare la acest comerț provin din scrierile lui Visconti – Forum boarium, Brașov-1699 și D. Cantemir în [NUME_REDACTAT].

Odată cu începutul secolului al XVIII-lea, și îndeosebi după semnarea Tratatului de pace de la Adrianopol (1824) s-a liberalizat comerțul cu cereale. Ca urmare a acestei liberalizări, uriașe suprafețe de pășuni, fânețe și păduri (aproape 5 milioane ha) au fost transformate în terenuri arabile.

La sfârșitul secolului al XIX-lea suprafața destinată producerii de furaje reprezenta cca. 3% din cea arabilă. Ca urmare a acestei situații, creșterea taurinelor a cunoscut un important regres. Vitele erau hrănite și întreținute în condiții precare ceea ce a condus la reducerea efectivelor și, în multe cazuri, chiar la degenerarea acestora.

Sub influența unor mari personalități ale zootehniei românești ([NUME_REDACTAT] de la Brad, 1818-1891; [NUME_REDACTAT], 1867-1922 etc.), care au militat pentru aplicarea cuceririlor științei zootehnice mondiale în creșterea animalelor, începând cu a doua jumătate a secolului al XIX-lea creșterea bovinelor în România cunoaște un nou reviriment. În această etapă s-au inițiat importurile de vaci și tauri (din Elveția și Austria) aparținând raselor ameliorate, care au fost folosite pentru îmbunătățirea taurinelor locale. Comparativ cu celelalte provincii românești, în Transilvania și Bucovina s-a acordat o atenție mai mare creșterii și ameliorării taurinelor.

În perioada interbelică s-au înregistrat progrese semnificative în dezvoltarea socio-economică a țării și, implicit, a agriculturii. În anul 1926 s-a înființat [NUME_REDACTAT] Zootehnic (INZ), instituție condusă de Gh. K. Constantinescu (1888-1950), fondatorul geneticii animale în România. S-au înființat asociații de creștere a taurinelor (a căror îndrumare tehnică era asigurată de INZ), în special în Transilvania și Bucovina.

Structura efectivului de taurine pe categorii s-a îmbunătățit. Astfel, în anul 1860 vacile reprezentau cca. 29% din efectivul total de taurine, iar în anul 1945, 50%. În același interval de timp s-a îmbunătățit structura de rasă, fiind importate taurine din rase ameliorate (Simmental, Schwyz, Pinzgau și taurine roșii). Cu toate acestea, performanțele productive realizate erau reduse, urmare a exploatării taurinelor în condiții necorespunzătoare.

După cea de-a doua conflagrație mondială, în România s-au instaurat relații de producție de tip socialist. Statul a inițiat o serie de măsuri ce vizau sporirea numerică și îmbunătățirea calității efectivelor de taurine. S-au importat tauri, juninci și material seminal, s-au organizat rețele de reproducție și s-a extins acțiunea de însămânțări artificiale și de control oficial a producției de lapte. În plus, s-a extins și dezvoltat rețeaua de școlarizare pentru formarea specialiștilor (cu nivele diferite de pregătire) în creșterea animalelor.

Cu toate aceste eforturi, nivelul performanțelor productive și al indicilor de reproducție s-a situat cu mult sub cele realizate în țările în care s-a menținut proprietatea privată în agricultură. Între cauzele care au determinat o asemenea situație pot fi menționate următoarele: lipsa unei baze furajere adecvate (și, prin urmare, furajarea nerațională a animalelor), la care se adaugă lipsa de cointeresare a celor ce-și desfășurau munca în acest sector de activitate.

Dezvoltarea agriculturii în general și a creșterii animalelor în special a cunoscut o serie de modificări dintre care cea mai pregnantǎ a fost trecerea în decursul a 50 de ani de la mica proprietate la proprietatea colectivă, apoi brusc la proprietatea privată cea ce are o influență majoră asupra situației din agricultura de astăzi.

Cu toate acestea creșterea animalelor este și va fi și pentru viitor, o activitate productivă de primă însemnătate, în asigurarea bunurilor agroalimentare necesare pentru hrana populației cât și pentru participarea la schimburile internaționale care vor permite în condițiile existenței unui material biologic cu potențial ridicat și asigurarea factorilor de mediu, performanțe comparabile cel puțin cu cele realizate astăzi pe plan mondial. (Onaciu, G. 2011)

1.2.1. Dinamica efectivelor de bovine din [NUME_REDACTAT] primii trei ani după 1989 a avut loc o scădere accentuată a efectivelor de bovine (35%) dar și a vacilor de lapte (8%) determinată de reacția firească a sectorului zootehnic după o politică aberantă, concentrată pe sporirea numerică cu orice preț a efectivelor, fără nici o rațiune economică. Eliminarea prevederilor politice prin care era restricționată sacrificarea animalelor, a condus la tăieri masive ale efectivelor de bovine mai ales a exemplarelor bolnave, bătrâne și cu potențial productiv scăzut. În aceeași perioadă productivitatea s-a îmbunătățit considerabil (33%) iar în următorii ani trendul a fost unul pozitiv, până în 2006 când s-a înregistrat cea mai ridicată productivitate de după 1990.

Cu toate că a avut loc o îmbunătățire semnificativă a productivității în cadrul sectorului, aceasta este modestă comparativ cu cea din țările UE și chiar cu cea din noile state membre. Comparativ cu alte sectoare producția de lapte și efectivele de bovine erau concentrate, până în 1990, în proporție de 82% în cooperative agricole de producție și mici producători. Desființarea cooperativelor de producție după 1989 și diminuarea sectorului de stat precum și declinul industriei procesatoare supradimensionate, au produs schimbări structurale majore în primii ani ai tranziției, care au persistat până la aderare.

În primii ani ai tranziției, micii producători și-au dimensionat efectivele în funcție de propriile nevoi și de posibilitățile economice, astfel că în perioada 1993 -1998 declinul acestora a continuat dar mai lent, după care a urmat o perioadă de stabilizare și chiar o ușoară creștere, iar productivitatea a continuat să se îmbunătățească. (Onaciu, G. 2011)

Ca răspuns la politicile de sprijin acordate producătorilor în această perioadă, producția totală a crescut. Totuși, politicile aplicate la acea dată nu au reușit să redreseze producția destinată procesării, care a înregistrat un declin continuu până în anul 1997.

În perioada 1998-2001 s-au stopat subvențiile către sectorul zootehnic, sectorul de stat practic s-a dizolvat iar prețurile s-au liberalizat. Reacția sectorului a demonstrat sensibilitatea la politicile de sprijin, deoarece în această perioadă s-a înregistrat un declin ușor al efectivelor, productivității și producției totale, care odată cu reintroducerea parțială a sprijinului dedicat redresării sectorului zootehnic au stabilizat efectivele de vaci de lapte, au influențat pozitiv productivitatea (cu circa 10% anual) și producția totală, care a crescut cu circa 15% până în 2006, și de asemenea au stimulat livrările de lapte materie primă destinat procesării, care a crescut în medie cu 10%. În anul 2006 s-a schimbat filozofia politicii de susținere a sectorului, prin introducerea unei scheme de sprijin asemănătoare celei practicate în UE. (Onaciu, G. 2011)

Analiza datelor din tabelul 1.10 ne arată că efectivele de bovine au crescut cu 20.200 capete, în 2012, față de 2011. La 31 decembrie 2012, România avea 2,009 milioane capete de bovine faṭă de 1,988 milioane în 2011. În prezent, România se află între primele zece țări ale [NUME_REDACTAT] la efectivele de bovine, cu 2,009 milioane capete, după Franța, Germania, [NUME_REDACTAT], Irlanda, Italia, Spania, Polonia, Olanda și Belgia.

Tabelul 1.10

Evoluția efectivelor de bovine în România, în mii capete

Sursa: INSSE 2013

Tabelul 1.11

Încărcătura de bovine (capete ) ce revin la 100 ha teren ( A.P.F. )

Sursa: INSSE 2013

1.2.2. Dinamica producției de lapte

Odată cu sporirea efectivelor de bovine și cu asigurarea unor condiții tehnologice de exploatare tot mai perfecționate, față de perioada antebelică, s-a ajuns la o creștere substanțială a producției de lapte și de carne.

În anul 1970 producția totală de lapte pe țară se dublează față de cea obținută în anul 1938 și crește treptat, ajungând în anul 2012 la 48521 mii hl.

Aceste creșteri ale producției totale de lapte s-au realizat mai ales pe seama producției individuale a efectivului matcă, care în anul 1970 a fost aproape dublă, iar în anul 2011 a fost de 3,5 ori mai mare față de cea obținută în anul 1950 (tabelul 1.12).

Tabelul 1.12

Producția de lapte de bovine în [NUME_REDACTAT]: MADR- 2013

Fig. 1.8. Dinamica producției de lapte de bovine în [NUME_REDACTAT] România tendințele de creștere a producției medii de lapte de vacă sunt cele menționate pe plan mondial, cu sublinierea că, în țara noastrǎ, această creștere trebuie să se facă prin tehnologii de exploatare adecvate, care sǎ permitǎ exprimarea unui potențialul productiv al populațiilor de taurine din țară de peste 5000 kg lapte pe an.

1.2.3. Dinamica producției de carne

Mult timp creșterea bovinelor pentru carne nu a fost agreeată în Romănia din cauza unor erori din anii 1976-1977, când s-au importat tauri din rasa Charolais pentru încrucișări, fără a se ține cont de faptul că ei erau destinați pentru creșterea în rasă pură. Aceștia în combinație cu rasele locale au provocat distocii la majoritatea vacilor însămânțate. De aceea specialiștii au făcut apoi recomandări ca la însămânțările artificiale a vacilor autohtone să fie folosite numai rase de lapte și mixte.

Prin dispariția marilor unități de îngrășare și a efectivelor de animale existente la nivel național pânǎ în anii 1990, dar și prin scăderea interesului general datorită decapitalizării fermelor, a cheltuielilor mari de producere precum și a prețurilor derizorii de valorificare, producția de carne de vită a înregistrat o scǎdere considerabilǎ. Din anul 2003, au fost importați în România primii tauri din rasele de carne, tauri testați din punct de vedere al aptitudinilor de încrucișare și destinați însămânțării artificiale a raselor locale.

Activitatea de creștere a bovinelor exclusiv pentru producția de carne a cunoscut o dezvoltare semnificativă în România odată cu introducerea cotei de lapte, când au fost disponibilizate aproximativ 1 milion de vaci pentru producția de carne.

Tabelul 1.13

Evoluția producției de carne în perioada 2001-2012

Sursa: MADR- 2013

Importanța creșterii taurinelor pentru carne reiese din câteva aspecte enunțate de către [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]:

creșterea taurinelor este o activitate tradițională a populației din zona rurală și în special din zona montană.

diversitatea producțiilor pe care le realizează, consumul redus de energie și natura furajelor pe care le valorifică, conferă creșterii și exploatării taurinelor caracterul unei activități durabile și de perspectivă

există posibilitatea realizării de producții pentru acoperirea necesarului intern și de export de carne de taurine, care să aducă venituri mari producătorilor

sursă pentru schimburile comerciale

asigură stabilitatea forței de muncă în zona rurală și montană (MADR).

Cauzele limitante în sporirea producției de carne de taurine în România sunt multiple:

efective reduse de animale

neasigurarea cantitativă și calitativă a bazei furajere

tehnologia de întreținere și exploatare

indici de reproducție reduși la vaci

sporuri de creștere reduse

masă corporală mică la sacrificare și un randament la sacrificare scăzut (MADR).

Fig. 1.9. Dinamica producției de carne de bovine în [NUME_REDACTAT] context internațional, determinǎ România să facă față greutăților legate de criza economică în condițiile unei concurențe tot mai active, astfel că produsele românești să poată fi competitive, etnic și calitativ cu produsele similare ofertei pieței.

Trebuie de asemenea sǎ subliniem faptul că țara noastră are un potențial imens de producție în acest domeniu, potențial ce trebuie pus doar în valoare prin tehnologii adecvate de către specialiști care să merite cu adevărat titulatura respectivă, totul în contextul unui cadru socio-economic pus pe baze sănătoase și stimulative pentru producătorii de carne.

CAPITOLUL II

ORIGINEA, FORMAREA ȘI RĂSPÂNDIREA TAURINELOR DIN RASA BĂLȚATĂ ROMÂNEASCĂ

[NUME_REDACTAT] românească s-a format în urma încrucișărilor de absorbție între tauri din rasa Simmental și vaci din rasa Sură de stepă din Transilvania și Bucovina.

Acțiunea de simmentalizare a fost inițiată în a doua jumătate a secolului trecut, când s-au făcut primele importuri de taurine de tip Simmental din Austria, Ungaria și Cehoslovacia. Ulterior și în special după cel de-al II-lea război mondial, importurile proveneau cu precădere din Elveția, dar și din alte țări (Germania).

Procesul complex, îndelungat (aproape un secol) și adesea insuficient coordonat, de transformare a rasei Sură de stepă cu tauri din rasa Simmental a condus la formarea unei populații noi de taurine, de sine stătătoare, asemănătoare rasei Simmental, având însă caractere somatice și productive proprii, relativ stabilă ereditar și adaptată condițiilor de creștere din țara noastră. În aceste condiții, [NUME_REDACTAT] de Zootehnie a întocmit documentația de omologare, iar în anul 1959 a fost recunoscută ca rasă sub denumirea de ,,Bălțată românească” (BR).

După omologare și recunoașterea ca rasă, Bălțata românească a fost ameliorată prin selecție, structurare pe linii și familii, infuzie cu rasele [NUME_REDACTAT], Alpenfleckvieh, Simmental și, în ultimul timp, cu [NUME_REDACTAT].

[NUME_REDACTAT] românească reprezintă cca. 36% din efectivul total de taurine al țării, fiind răspândită în Banat, Crișana și în unele județe din Transilvania.

Caractere morfologice.

Din punct de vedere morfologic, rasa Bălțată românească se caracterizează printr-un pronunțat polimorfism determinat de condițiile concrete de creștere precum și de metodologia de ameliorare utilizată.

Astfel, în cadrul acestei rase se pot individualiza două tipuri morfologice și ecologice diferite, corelate și cu aptitudinea productivă: tipul mare, cu talia de 133-135 cm și masa corporală de 600-650 kg (se crește în nord-vestul Banatului și în centrul Transilvaniei), respectiv tipul mijlociu cu talia de 130-133 cm și masa corporală de 550-600 Kg (se întâlnește în Crișana și sudul Banatului).

[NUME_REDACTAT] românească are o conformație corporală armonioasă, apropiată de cea a rasei Simmental, însă cu unele defecte moștenite de la rasa Sură de stepă.

Capul este larg, potrivit de lung, relativ expresiv, cu coarne relativ lungi și sub formă de liră. Gâtul este de lungime medie, bine îmbrăcat în musculatură.

Trunchiul este lung, potrivit de larg și adânc, cu profil corporal dreptunghiular spre trapezoidal (orientat cu baza mare spre trenul posterior). Linia superioară a trunchiului este în general dreaptă, lungă și largă; relativ frecvent, sacrumul este proeminent, iar coada este sus prinsă. Toracele este larg, cu adâncimea de 52-53% din talie, iar abdomenul este bine dezvoltat, spațios.

Ugerul este în general mare, globulos, bine prins, bogat în țesut glandular, cu mameloane relativ mari. Frecvent, la multe vaci apar defecte ale ugerului (uger asimetric, etajat, de capră, sfârcuri lungi și groase); ca urmare, pretabilitatea la mulsul mecanic este mai redusă. Membrele sunt potrivit de lungi, puternice, bine îmbrăcate în masă musculară; relativ frecvent, la membre apar defecte de aplomb (chișițe moi, panardism, coate de vacă, jaret deschis).

Culoarea este asemănătoare cu cea a rasei Simmental, bălțată alb cu galben de diferite nuanțe (galben deschis până la roșu vișiniu). Capul, partea inferioară a abdomenului, membrele de la genunchi și jaret în jos, ca și jumătatea inferioară a cozii, sunt de culoare albă. Oglinda botului și pleoapele sunt de culoare rozdeschis, iar coarnele și ongloanele sunt galbene, uneori cu striuri cenușii.

Aptitudini productive.

[NUME_REDACTAT] românească are aptitudini productive mixte, de lapte-carne, cu precizarea că în cadrul acestei rase există și subpopulații de carne-lapte (în Banat și centrul Transilvaniei).

În funcție de condițiile de furajare și întreținere, producția de lapte variază în limite largi. În medie, producția este de 3000-3500 kg lapte/lactație, cu un conținut în grăsime de 3,7-3,8%. În fermele de elită și în cele în care se asigură condiții corespunzătoare de exploatare se obțin producții de peste 4500 kg lapte/lactație.

În ce privește producția de carne, rasa Bălțată românească manifestă aptitudini pronunțate (mai ales tipul de carne-lapte) pentru această însușire.

Diferiți autori, cu preocupări în acest domeniu, evidențiază în lucrările lor calitățile deosebite ale acestei rase pentru producția de carne, astfel:

– adaptabilitatea mare la condiții naturale de creștere;

– compatibilitate cu specificul furajelor produse în țara noastră;

– are o capacitate mare de consum și valorifică eficient a furajele de volum;

– calitatea excepțională a cărnii;

– depuneri mici de grăsime subcutanată și pe organele interne;

– longevitate biologică și productivă bune;

– piei de calitate foarte bună;

– indici de abator (cantitativi și calitativi) foarte buni.

În același timp sunt evidențiate și unele din defectele rasei Bălțată românească:

– dezvoltarea corporală generală se situează încă sub parametrii doriți;

– precocitatea productivă și reproductivă satisfăcătoare;

– relativ frecvent ugerul este defectuos, cu pretabilitate relativ redusă pentru mulsul mecanic;

– defecte de conformație (adâncime toracică insuficientă, respectiv 52% din talie), uneori crupa este îngustă și slab îmbrăcată în musculatură, sacrum proeminent, defecte de aplomb etc.) cu efecte negative asupra economicității în exploatare;

– frecvență relativ mare a distociilor la fătare;

– heterogenitate relativ mare pentru principalele însușiri morfo-productive.

Aceste defecte sunt, în general, moștenite de la rasa Sură de stepă, dar și ca rezultat al urmăririi insuficiente (în cadrul acțiunilor de ameliorare a rasei) pentru îmbunătățirea unor însușiri morfofiziologice.

În legătură cu pretabilitatea rasei Bălțată românească la sistemele de ameliorare și exploatare, aptitudinile deosebite ale acestei rase pentru producția de carne au fost puse în evidență de numeroși cercetători care au inițiat o serie de variante de încrucișare ale rasei Bălțată românească cu alte rase în vederea testării capacității sale combinative.

În producția de carne se obțin rezultate bune și prin încrucișarea rasei Bălțată românească cu rase de lapte, mixte și de carne.

Metișii rezultați din încrucișarea rasei Bălțată românească cu alte rase de tip Simmental se comportă foarte bine în timpul îngrășării. În producția de carne se obțin rezultate bune și prin încrucișarea rasei Bălțată românească cu rase de lapte.

Având în vedere că rasa Bălțată românească este o rasă mixtă și că producția de lapte, precum și că pretabilitatea ugerului pentru mulsul mecanic este încă nesatisfăcătoare, în țara noastră au existat preocupări pentru îmbunătățirea acestor indici prin ameliorare în rasă curată, dar și prin infuzie cu alte rase. Astfel, s-au efectuat încrucișări de infuzie a rasei Bălțată românească cu rasa [NUME_REDACTAT]. Ca urmare, s-a observat o semnificativă îmbunătățire a producției cantitative de lapte și a pretabilității ugerului pentru mulsul mecanic, al economicității producției de lapte și a altor indici somato-productivi.

Încrucișarea de infuzie [NUME_REDACTAT] x Bălțată românească influențează pozitiv producția de lapte la metiși, această creștere fiind maximă în cazul metișilor cu un procent de gene [NUME_REDACTAT] de 25%. Mărirea procentului de gene [NUME_REDACTAT] la metise atrage după sine o îmbunătățire a producției cantitative de lapte însă sunt prejudiciate însușirile pentru producția de carne.

Încrucișarea de infuzie [NUME_REDACTAT] x Bălțată românească determină o serie de influențe asupra dezvoltării corporale, precum și a tipului somato-productiv. Astfel, majoritatea dimensiunilor corporale a metișilor sunt mai mari decât la rasa BR (talia cu 5 cm, adâncimea toracelui cu 1,03 cm, lungimea trunchiului cu 2 cm, perimetrul toracic cu 1,35 cm). Totuși, consecutiv reducerii osaturii și a masei musculare, scade lărgimea toracelui (cu cca. 0,4 cm) și greutatea corporală (cu 21,1 kg, respectiv 4,1%).

În ce privește comportamentul vițeilor metiși comparativ cu cei de rasă Bălțată românească diferențele înregistrate nu sunt semnificative, totuși metișii sunt mai vioi și mai pretențioși față de calitatea furajelor administrate. Vițeii metiși au o dezvoltare corporală mai mică, au o constituție mai fină și demarează mai greu. Diferențele existente se estompează odată cu vârsta, astfel că după vârsta de 6 luni diferențele înregistrate sunt practic nesemnificative.

În procesul de ameliorare al rasei Bălțată românească sunt vizate următoarele obiective:

masivizarea rasei (talia la vaci de 135-138 cm, iar masa corporală 560-680 kg);

creșterea capacității productive pentru producția de lapte și de carne (5000 kg lapte/lactație cu 4% grăsime, respectiv sporuri medii zilnice de 1000 g, cu un consum specific de 6 UN/kg spor);

îmbunătățirea însușirilor ugerului pentru mulsul mecanic etc.

PARTEA A II-A

CERCETĂRI PRIVIND CARACTERIZAREA PRINCIPALILOR INDICI AI PRODUCȚIEI DE LAPTE ȘI POSIBILITǍȚI DE OPTIMIZARE A TEHNOLOGIEI DE CREȘTERE ȘI EXPLOATARE A VACILOR DE LAPTE DIN FERMA FAMILIALĂ VEREȘ SITUATǍ ÎN COMUNA MOCIU, JUDEȚUL CLUJ

CAPITOLUL III

SCOPUL LUCRĂRII, MATERIALUL BIOLOGIC ȘI METODA DE LUCRU

3.1. SCOPUL LUCRĂRII

Scopul acestei lucrări este elaborarea unui studiu cu privire la tehnologia creșterii și exploatării taurinelor în direcția producției de lapte și a posibilităților de optimizare a acesteia, în ferma familială Vereș din localitatea Chesǎu, comuna Mociu, județul Cluj.

Acest studiu a avut următoarele obiective:

A. Prezentarea fermei familiale Vereș din satul Chesǎu, comuna Mociu, județul Cluj constând în :

descrierea condițiilor geo-climatice și socio-economice a zonei de amplasare a fermei;

caracterizarea materialului biologic din fermă;

prezentarea situației terenului agricol aflat în proprietatea sau arenda fermei;

descrierea construcțiilor din fermǎ;

prezentarea dotarii tehnico-materiale a fermei.

B. Prezentarea tehnologiei de exploatare practicată fermă privind:

tehnologia de întreținere și hrǎnire a vacilor;

tehnologia de muls;

tehnologia de creștere a tineretului de reproducție.

C. Evidențierea nivelului productiv și a unor indici de reproducție și precocitate a vacilor pe baza lactațiilor încheiate în perioada anilor 2009-2014, luâdu-se în calcul următorii parametri:

durata lactației totale și normale;

cantitatea de lapte pe lactație totală și normală;

cantitatea de grăsime pe lactație totală și normală;

procentul mediu de grăsime pe lactație totală și normală;

cantitatea de proteină pe lactație totală și normală;

procentul mediu de proteină pe lactație totală și normală;

vârsta primei monte (VPM)

vârsta primei fătări (VPF)

service period (SP),

calving interval – intervalul dintre fătări (CI),

durata repausului mamar (RM).

3.2. MATERIALUL BIOLOGIC STUDIAT

Pentru realizarea obiectivelor de cercetare a fost studiat întreagul efectiv de taurine de rasă Bălțată românească cu galben, exploatate pentru producția de lapte din ferma Vereș.

Efectivul total este de 52 capete din care:

3.3. METODA DE LUCRU

Pentru realizarea obiectivelor de cercetare ale lucrării s-a folosit o metodologie complexă și laborioasă. În esenta metoda de lucru a constat în urmatoarele:

studiul factorilor naturali din zona de amplasare a fermei;

analiza tehnologiei de nutriție a taurinelor din fermă, urmărindu-se gradul de asigurare a cerințelor nutriționale, tipul de alimentație și tehnica de hrănire;

analiza sistemului de întreținere și gradulde asigurare a confortului tehnologic și igienic al vacilor;

analiza tehnologiei de muls;

observația și investigația desfășurării proceselor și fluxurilor tehnologice la nivelul fermei;

analiza evidențelor cu privire la controlul producției de lapte, pentru cunoașterea performanțelor de producție a vacilor;

analiza evidențelor cu privire la parmetrii de reproducție și precocitate;

sistematizarea, prelucrarea, interpretarea și prezentarea sub formă sintetică a datelor privind însușirile de producție(lapte) și de reproducție a taurinelor din fermǎ.

S-a calculat: media, varianța, abaterea standard, eroarea standard a mediei, coeficientul de variabilitate, utilizându-se urmǎtoarele formule:

CAPITOLUL IV

PREZENTAREA UNITǍȚII

4.1. SCURT ISTORIC AL FERMEI

[NUME_REDACTAT] Francisc și Simona și-a început activitatea în domeniul agricol în anul 1996, când din banii obținuți la nunta lor, s-au hotărât să înceapă o afacere care să le asigure cât de cât viitorul.

Chibzuind atent și studiind condițiile sociale și de mediu din zonă, au ajuns la concluzia că agricultura și în special creșterea animalelor (vaci de lapte, ovine și porcine) ar fi de viitor. Au început printr-o lucrare de investiție în amenajarea vechiului adăpost de vaci, care trebuia modernizat și mărit, în paralel amenajând un adăpost pentru creșterea porcinelor și un saivan pentru ovine. Paralel cu modernizarea grajdului destinat animalelor, s-a achiziționat o instalație de muls precum și o serie de utilaje și echipamente specifice activității.

Înființarea propriu-zisă a fermei zootehnice s-a realizat prin achiziționarea unui număr de 7 juninci din rasa Bălțată românească, cu gestații cuprinse între 6 – 7 luni, a 50 de purcei și a 30 de ovine. Timpul și mai ales condițiile de mediu locale le-au dovedit că doar creșterea vacilor de lapte și a ovinelor le pot rentabiliza afacerea.

Înțelegând ca performanța în zootehnie este strâns legată de adoptarea unor tehnologii moderne, în anul 2010 construiesc (din fonduri mai mult proprii și mai puțin europene) o fermă modernă pentru vaci, cu întreținere liberă și loc de odihnă individualizat.

Ferma este amplasată lângă sosea, la ieșirea din satul Chesău spre Mociu. Terenul de amplasament este salubru, ne inundabil, cu structura uniformă și cu o pantă linǎ, având acces ușor către pășuni și către culturile furajere. Amplasamentul acestei ferme zootehnice, îi dă posibilitatea dezvoltării în perspectivă.

Adăpostul este orientat în direcția opusă celei din care bat vânturile dominante, astfel încât este protejat de efectul dăunător ale acestora. Luminozitatea este bună și evită supraîncălzirea în perioada de vară. Ușile sunt amplasate în partea opusă vânturilor dominante.

Elementele constructive ale adăpostului sunt realizate din următoarele materiale: fundația din beton, pereții din cărămidă, acoperișul de tablă, tâmplăria din lemn.

Ferma de vaci de lapte Vereș din com. Mociu, județul Cluj, este înscrisă în registrul fermelor la DADR, iar fermierul este înscris în [NUME_REDACTAT] de Taurine din județul Cluj. Întregul efectiv a fost cuprins în COP al producției de lapte. Ferma are încheiat un contract de prestări servicii cu medicul veterinar din comuna Mociu.

4.2. CARACTERIZAREA CONDIȚIILOR GEOCLIMATICE ȘI SOCIOECONOMICE DE AMPLASARE A FERMEI – COMUNA MOCIU, JUDEȚUL CLUJ

Fig. 4.1. Harta județului [NUME_REDACTAT]. 4.2. Vedere comuna Mociu, [NUME_REDACTAT]

Cu privire la istoricul comunei, lucrarea Îndrumător în arhivele Statului, județul Cluj", Volumul II, București, 1985, pag. 407, ne informează că prima atestare documentară a localității Mociu datează din anul 1219, fiind menționată în Registrul de la Oradea, că sat aparținând [NUME_REDACTAT]. În decursul evului mediu se fac mai multe referiri la localitatea Mociu, respectiv în anii 1329, 1332, 1713.

Condițiile prielnice pentru practicarea agriculturii au determinat în a doua jumătate a secolului XVIII-lea o creștere a populației, astfel că între 1760-1762, Mociul să fie consemnat cu 151 familii, care însumau 755 persoane, numărându-se ca mărime între primele 10 localități din [NUME_REDACTAT]. În 1785, localitatea Mociu, cuprinsă în comitatul Turda, avea o populație de 941 locuitori, și mi târziu, până la 1848, localitatea făcea parte din [NUME_REDACTAT], Cercul de Jos.

În cea de a doua jumătate a secolului al XIX-lea se accentuează relațiile de producție capitaliste. Concomitent cu dezvoltarea agriculturii, se se dezvoltă comerțul, apar diferiți meseriași, ceea ce va duce la crearea unei instituții bancare de credit în localitate.

Evenimentele de la sfârșitul [NUME_REDACTAT] Mondial, [NUME_REDACTAT] cu România în anul 1918, au fost trăite intens și de locuitorii acestei așezări. înlocuirea reprezentanților locali ai puterii de stat și constituirea [NUME_REDACTAT], a fost un prilej de luptă comună a locuitorilor din [NUME_REDACTAT].

În perioada dintre cele două războaie mondiale, Mociul, ca centru de plasă și loc de desfășurare a unor târguri de țară și săptămânale, continua să fie una dintre cele mai importante așezări situate la intersecția drumurilor spre Reghin, Târgu-Mureș, Gherla, Cluj-Napoca, Turda.

Mărturii ale vechimii localității se regăsesc și în unele construcții și monumente istorice. Astfel, [NUME_REDACTAT] Ortodoxă din satul Crișeni, construită din lemn sub formă de navă și pictată pe lemn din secolul al XVII-lea, obiecte sculptate în lemn și picturi pe pânză se regăsesc și la [NUME_REDACTAT] Ortodoxă din satul Chesău, unde există și o cruce tăiată în calcar scrisă cu litere chirilice, care datează din anul 1643 ca și bisericile reformate.

În vremuri mai îndepărtate, casele mici au fost construite din chirpici, și formate de obicei dintr-o cameră și tindă, și constituiau adăpostul localnicilor.

Creșterea populației, condițiile favorabile agriculturii, poziția geografică a teritoriului și dezvoltarea continuă a relațiilor prestatoare de servicii, a dus la creșterea rapidă a numărului unităților, mai ales prestatoare de servicii, unități strâns legate de specificul locului și aducătoare de câștig.

După spusele unor cetățeni în vârstă, existau pe vremuri în Mociu: 2 ateliere de cojocărie, 6 ateliere de rotarie, 5 ateliere de fierărie, 4 ateliere de tâmplărie, 2 ateliere de tinichigerie, 2 de confecționat pălării de paie, 2 frizerii, 3 brutării, 3 restaurante, din care unul cu posibilități de cazare, 6 cârciumi, 5 băcanii, 5 măcelarii, un abator, 2 mori, 2 prăvălii de textile, 2 prăvălii cu articole de fierărie, 2 vopsitorii și o piuă.

Mărfurile se transportau cu carele și căruțele, care formau adevărate caravane. Prima oară transportul persoanelor cu autobuzul s-a făcut în anul 1920 pe ruta Mociu – Cluj și Mociu – Târgu-Mureș.

Mociu mai este cunoscut de către geografi, geologi și astronomi pentru că pe teritoriul comunei a căzut, la data de 3 februarie 1882, un meteorit, al doilea că mărime din România, din care s-au adunat peste 100 de mii de bucăți, cea mai mare în greutate de 35.7 kg, care se găsește la Facultatea de [NUME_REDACTAT] din Cluj-Napoca, altele la Aiud și chiar în alte țări.

Monumentul eroilor, ridicat în anii 1951-1953 în memoria celor care și-au jertfit viața în cel de al doilea război mondial, înscrie și numele sublocotenentului [NUME_REDACTAT], căzut pe frontul de vest și înmormântat în cimitirul "Svolen", pe teritoriul fostei Cehoslovacii.

Date geografice

[NUME_REDACTAT] se află în partea de sud-est a județului Cluj, la 40 kilometri de Cluj-Napoca. Comuna este dispusă într-o zonă depresionară, în mijlocul unor coline.

Fertilitatea solurilor brune de pădure predominante și climatul temperat continental ferit în general de vânturi, au conferit zonei denumirea de câmpie, denumire care nu este legată de formele de relief existente, ci de faptul că pentru mult timp zona a fost considerată "[NUME_REDACTAT]".

Comuna este alcătuită din 9 localități: Boteni, Chesău, Crișeni, Falca, [NUME_REDACTAT], Roșieni, Turmași, Zorenii de Vale și centrul de comună Mociu.

Se învecinează la nord-est cu comuna Palatca, la nord-vest cu comuna Geaca, la est cu comuna Cămărașu, la sud-est cu orașul Sărmașu, la sud cu comuna Frata, la vest cu comuna Suatu, iar la nord-vest cu comuna Căianu. Comuna este traversată de DN 16 Cluj-Napoca – Apahida – [NUME_REDACTAT].

Altitudinea zonei se situează între 294 m la [NUME_REDACTAT] și 490 m în Tigă, vestul satului Boteni. Între 400 și 490 de metri altitudine există platourile Turmaș, Botăș, Haler, Șușpătac, Hagău, Fânațe, Poderei, ș.a. Aici sunt întâlnite numeroase păduri – pădurea Biteni, Ocoliș, Crișeni, Spini, Dumbrava-Ghiriș, Toag și cea mai mare dintre ele, [NUME_REDACTAT].

Rețeaua hidrografică este slab reprezentată, prin mici cursuri de apă ca [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Botănaș, Heler, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT]. În văi mai există încă mici ochiuri de apă, rămășițe ale fosturilor lacuri existente odată.

Fig. 4.3. [NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] este una boreală, cu ierni relativ reci, primăveri și ierni geroase. Temperatura maximă, măsurată în luna iulie, este de obicei app. 28 °C, temperatura minimă se înregistrează de obicei la Recea, Fântânița și Șușpătac.

Vânturile sunt reduse ca și intensitate, vara vântul de vest aduce ploile, iar iarna bat vânturile de est și nord, aducând cu ele scăderi de temperatură. Precipitațiile sunt temperat-continentale, cu o medie de 500 mm. Primele ninsori apar în prima parte a lunii decembrie, ținând până în luna martie. Umiditatea medie e aerului este de 6,5 la sută.

Flora și fauna

Flora este una caracteristică silvostepei, cu specii de stejar, arțar, carpen, frasin, salcâm și vegetație ierboasă formată din pirul gros, păiuș, coada șoricelului, colilia, rogoz, coada vulpii, trestie. La granița dintre satul Boteni și comuna Suatu se află o rezervație botanică de 4 hectare, unde se găsesc specii pontico-mediteraneene, xerofilo-pontice, ș.a. În rezervație crește și Cocoșul lui Peterfi (Astragalus peterfi), plantă pe cale de dispariție la noi în țară.

Fauna este de asemenea una tipică silvostepei cu animale ca iepurele, vulpea, mistrețul, căprioara, pisica sălbatică, bursucul, dihorul, ș.a. Printre păsările întâlnite în zonă se află fazanul, potârnichea cenușie, coțofana, stăncuța, graurul, pupăza, codobatura, rândunica, barza, lăstunul ș.a.

La marginea comunei se află rezervația ornitologică Lacul și [NUME_REDACTAT], declarată rezervație naturală în 1967. Pe cele 300 de hectare ale rezervației se întâlnesc numeroase specii de păsări migratoare. Aici se găsește și o specie de caracudă în 3 culori (albastru, galben și verde), specie aflată pe cale de dispariție.

[NUME_REDACTAT] agenților economici pe raza comunei, presupune crearea de noi locuri de muncă, îmbunătățirea activităților socio-economice pe plan local.

În plină Câmpie a Transilvaniei, la o depărtare mare de orașe, localitatea Mociu ar putea deveni un important centru economic, administrativ, strategic și social cultural cu statut de oraș pentru zona în care se aflǎ.

Fig. 4.4. Panorama satului Chesǎu, comuna Mociu

4.3. TEHNOLOGIA DE CREȘTERE ȘI SISTEMUL DE ORGANIZARE

4.3.1. Tehnologia de întreținere, construcții

Întreținerea reprezintă ansamblul măsurilor tehnico-organizatorice privind adăpostirea, îngrijirea și asigurarea unui regim de mișcare adecvat, adaptate în vederea exteriorizării potențialului productiv al vacilor exploatate pentru producția de lapte.

În ferma Vereș întreținerea vacilor se face liber, într-un adăpost închis. Fermierul a adoptat acest sistem datorită faptului că, pentru creșterea economicității producerii laptelui în fermele de vaci, măsură principală ce se impune este reducerea costurilor cu forța de muncă și totodată a măririi gradului de confort a animalelor. Pe lângă confortul biologic se realizează și implementarea unui flux tehnologic fezabil, referitor la furajarea animalelor, mulsul și activitatea de reproducție.

Fig. 4.5. Întreținerea vacilor în ferma [NUME_REDACTAT] vacilor în stabulație liberă în adăposturi închise este sistemul care se practică tot mai mult datorită multiplelor avantaje pe care le are.

Avantajele acestui sistem de întreținere sunt :

se asigura condiții corespunzătoare de microclimat în adăpost;

se asigura confort sporit în timpul odihnei;

se reduce incidența rănirilor la uger și ongloane;

Sistemul de întreținere a vacilor de lapte în stabulație liberă în adăposturi închise sau semideschise oferă animalelor un plus de confort, iar producțiile obținute cât și durata de exploatare sunt mai mari decât în sistemul legat.

Prin scăderea incidentei afecțiunilor podale, posibilitatea depistării la timp a căldurilor, mișcarea animalelor, conferă acestora un tonus muscular permanent scăzând incidenta îmbolnăvirilor, reducându-se distociile și afecțiunile post – partum.

Fig. 4.6. Interiorul adăpostului

Condițiile de microclimat din adăpost

Microclimatul din adăpost influențează performanțele productive și starea de sănătate a vacilor de lapte. În adăpost sunt necesare următoarele condiții de microclimat:

– temperatura: 9-16°C (cu limite între 4 și 21°C, în funcție de sezonul calendaristic);

– umiditatea relativă a aerului: 70-75%;

– viteza curenților de aer: 0,3 m/s iarna și 1 m/s vara;

– luminozitatea: 60-100 lucși.

Igiena adăpostului

Se realizează prin evacuarea dejecțiilor, schimbarea așternutului și aerisire. Periodic (de două ori pe an) se efectuează igienizarea generală a adăpostului, se execută o curățare mecanică riguroasă a acestuia și se face dezinfecția, dezinsecția și deratizarea, după care întreg adăpostul de văruiește.

Igiena corporală.

Se execută zilnic prin țesălare și periere, pentru îndepărtarea murdăriei de pe piele și păr. Igienizarea zilnică a vacilor contribuie la menținerea stării de sănătate a vacilor și conferă un aspect plăcut animalelor.

O atenție deosebită trebuie acordată îngrijirii ongloanelor. Inspecția ongloanelor se face la intervale regulate de timp iar scurtarea și ajustarea ongloanelor se face la un interval de 3-4 luni.

Mișcarea vacilor.

Adăpostul este prevăzut cu padoc în care vacile au acces direct din adăpost. Iarna, vacile se scot în padoc de două ori pe zi, exceptând zilele cu timp nefavorabil (viscol, geruri mari).

Construcțiile din fermǎ.

Ferma dispune de urmatoarele construcții:

Adăpost pentru animale;

Construcție ușoarǎ din lemn pentru tineret.

Construcție pentru pǎstrarea laptelui;

Magazie pentru furaje;

Depozit pentru furaje;

Platformă pentru dejecții solide și fosă pentru purin;

Adăpostul are fundații continue din beton și ziduri de cărămidă. Această structură are dimensiunile în plan de 20,0 m x 15,0 m. Pentru susținerea acoperișului, confecționat din profile de fier și lemn s-au prevăzut 6 stîlpi de țeavǎ amplasați central de-a lungul grajdului.

Zidurile sunt întărite la fiecare ax de 3,0 m și la intersecții de ziduri (stâlpi) de beton armat, iar la capătul zidurilor la înălțimea de 1,80 m de jur – împrejur este turnată o centură de beton armat peste care este dispusǎ o structurǎ metalica cu înǎlțimea de 1,0 m pentru înǎlțarea zidului și sprijinirea acoperisului. Aceasta structurǎ care are rol deosebit și în ventilația adǎpostului este cǎptușitǎ la exterior cu plǎci de policarbonat. Acoperișul este construit în douǎ ape având structura din profile de fier și lemn și învelitoarea de tablǎ.

Adăpostul are urmǎtoarele componente:

35 boxe individuale pentru vaci de lapte de 2,0 x 1,20 m fiecare;

o boxă fătare – capacitate 3 capete;

o boxǎ viței, tineret – capacitate 15 capete;

Cușetele sunt amenajate în 3 rânduri, rândurile 2 si 3 sunt situate de-a lungul grajdului pe mijloc – vacile fiind așezate cap la cap, iar rândul 1 este situat lateral de-a lungul unui perete, vacile fiind așezate cu capul la perete. Despărțitoarele dintre cușete sunt realizate din țevǎ.

Adăpostul are 4 pereți și uși largi de acces care comunică cu padocul. În interiorul adăpostului se disting 3 zone funcționale, de odihnă, de furajare și de mișcare.

Zona de odihnǎ este reprezentată de cușetele individuale de odihnă(2,0 x 1,20 m) fiind ridicatǎ cu 15 cm decât zona de circulație. Zona de furajare este amplasată în adăpost pe un perete al acestuia. Furajarea se face semimecanizat de pe aleea de furajare având 3,5 m, lățime necesară pentru accesul cu tractorul sau cu alte utilaje pentru transportarea și distribuirea furajelor. Zona de circulație este situată între zona de odihnă și cea de furajare dar mai jos cu 15 cm decât zona de odihnă. Această zonă este suficient de largă(3,55 m) pentru a nu se incomoda vacile între ele (una mănâncă, alta se plimba).

Pardoseala din zona de circulație este din beton iar evacuarea dejecțiilor se face cu lopata mecanică tip delta într-un canal de unde dejecțiile sunt încărcate în remorcă.

În imediata apropiere a grajdului este realizată o fosă de purin și o platformă de gunoi, care are rolul de a colecta și depozita gunoiul generat de activitatea din fermă

Adăparea se face cu ajutorul a două adăpători automate cu supapă.

Fig. 4.7. Adăpătoare automatǎ cu supapă

Fig. 4.8. Schița adǎpostului

Fig. 4.9. Exteriorul adăpostului

4.3.2. Tehnologia de hrănire, baza furajerǎ

Nutriția este unul din cei mai importanți factori tehnici în determinarea cantitativă și calitativă a producției de lapte la taurine. Nivelul și caracterul furajării contribuie în mod decisiv la exteriorizarea potențialului genetic al vacilor de lapte.

Furajele constituie baza materială care asigură componentele nutritive necesare desfășurării normale a funcțiilor vitale, pentru sinteza laptelui la nivelul glandei mamare și pentru dezvoltarea produsului de concepție.

Furajarea rațională a vacilor de lapte presupune administrarea unor rații furajere echilibrate din punct de vedere cantitativ și calitativ, variate, administrate la timp și într-o anumită ordine. (Șara, A. – 2011)

Hrănirea vacilor în sezonul cald.

Începerea și încheierea sezonului și respectiv durata acestuia, sunt în funcție de zonă și în special de regimul termic și de posibilitățile de acoperire a necesarului de nutreț verde pentru animale. În principiu, începerea sezonului se va face când iarba a ajuns la 10-15 cm înălțime, iar tempertura pe timp de noapte nu scade sub 5oC, ceea ce corespunde pentru zona de deal din Transilvania cu data de 15 mai. Închiderea sezonului de pășunat tot pentru aceastǎ zonǎ este în jurul datei de 15 octombrie.

Hrănirea vacilor de lapte în sezonul cald se realizează prin pășunat, rația de bază fiind alcătuită din nutrețuri verzi. Nutrețurile verzi pot susține realizarea unei producții ridicate de lapte, cu consumuri reduse de furaje concentrate, deoarece sunt echilibrate din punct de vedere nutritiv.

Trecerea la furajarea cu nutrețuri verzi se va face treptat, într-o perioadă de până la 15 zile, timp în care cantitatea de nutreț verde se va mări zilnic, iar vacile vor primi nutrețuri fibroase în special dimineața, înainte de a începe consumul de nutreț verde. În această perioadă, cantitatea de fân din rație se reduce și se mărește cantitatea de suculente conservate.

Punerea în valoare a capacității productive a animalelor impune cu necesitate asigurarea unor cantități suficiente de furaje verzi pe întreg sezonul de vară. Necesarul de furaje verzi se stabilește în raport cu mărimea efectivului de animale, nivelul producției planificat și masa corporală a animalelor.

În perioadele în care masa verde de pe pășune nu poate acoperi întregul necesar, se vor administra suplimentar nutrețuri verzi la iesle, ori fibroase. Pe tot sezonul se vor asigura săruri minerale atât prin includerea lor în amestecul de nutrețuri concentrate, cât și sub formă de brichete minerale din care nu trebuie să lipsească Mg.

Pășunatul.

Iarba este unul dintre cele mai ieftine și complexe furaje, iar pășunatul o fermă economică de valorificare a acesteia. Masa verde de pe pășune are odigestibilitate ridicată, conține de cca 10 ori mai multe vitamine B, C, D decât fânul, iar clorofila din părțile verzi ale plantelor mărește conținutul în hemoglobină.

Hrănirea vacilor de lapte pe pășune, de primavara devreme până toamna târziu, este o acțiune rentabilă prin care se economisesc sursele de energie folosite pentru recoltarea și transportul furajelor. Date fiind avantajele biologice, sanitare și economice, se manifestă tendința de creștere a importanței pășunatului în contextul deplasării animalelor spre surse de furaje.

Pășunatul are efect favorabil atât asupra funcției de reproducție, producției de lapte (care crește cu 13-14% față de stabulație), cât și asupra sănătății vacilor, la care îmbolnăvirile sunt mai reduse decât la animalele întreținute în grajduri.

O pășune foarte bună, pe care s-au aplicat toate lucrările de întreținere și pe care se practică un sistem de pășunat rațional, poate asigura necesarul de principii nutritive pentru producții zilnice de 15-18 kg de lapte, fără adaosuri de concentrate.

Recomandat este sistemul de pășunat pe parcele, porțiuni mai mici ce să asigure necesarul de iarbă pentru 2-5 zile, în funcție de numărul animalelor. Consumul maxim de masă verde se realizează în faza de vegetație tânără a plantelor, când coeficientul de digestibilitate este de peste 75 %. Odată cu avansarea în vegetație, crește conținutul de celuloză, digestibilitatea se reduce până aproape de 60%, iar valoarea nutritivă a furajului scade.

Înălțimea plantelor, densitatea și omogenitatea covorului ierbos, componența floristică a acestuia și temperatura exterioară, împreună cu asigurarea necesarului de apă potabilă, sunt factorii care influențează cantitatea de masă verde consumate de animale.

În perioada de vară, căldurile mari din timpul zilei diminuează producția de lapte a vacilor, organismula cestora trebuind să facă mari eforturi în vederea desfășurării normale a procesului de termoreglare. Temperaturile excesive, de peste 25°C, influențează negativ producția de lapte mai mult decât temperaturile de –10°C din timpul iernii.

Temperaturile ridicate din timpul zilei afectează și calitatea laptelui, în compozitia căruia se constată diminuarea unor componente importante precum grăsimea, substanța uscată, lactoza și unii acizi grași.

Referitor la adăpare, ideal ar fi ca vacile să aibă în permanență și la discreție apă curată, proaspată. Adăparea vacilor, doar de doua ori pe zi, înseamnă o pierdere de 15 % din producția de lapte. Aceasta deoarece o vacă cu greutate medie de 500 kg consumă zilnic 40-100 litri de apă, în funcție de hrana ingerată, producția de lapte și temperatura mediului.

La un consum de furaje cu 1 kg substanță uscată sunt necesari 3-6 litri apă. De aceea, vacile cu producții mari de lapte trebuie adăpate de 4-6 ori pe zi în perioada de vară, având în vedere că numai pentru obținerea unui litru de lapte sunt necesari 2-3 litri de apă.

Deoarece, vara, prin lapte, dar și prin transpirație, se elimină multă apă, ce antrenează și o importantă cantitate de săruri, vacile trebuie să aibă pe pășune, brichete cu conținut complex de săruri, sau bulgări de sare.

Toamna, pășunatul se poate face pe lucerniere și trifoiști, dar cu multă atenție și pentru o perioadă redusă de timp. După căderea brumelor, pășunatul pe lucerniere poate crea pericolul meteorizării, cauzat de o substanță proteică ce are caracter de enzimă (ferment). Pentru a preveni acest fenomen, vacile vor primi dimineața un tain de fibroase iar pășunatul va începe numai după ce roua s-a evaporat de pe cultura respectivă.

Suprafețele destinate pășunării în ferma Veres sunt pășuni permanente fiind situate în imediata apropiere.

Se practică pășunatul în front (dozat), ce presupune repartizarea (prin intermediul gardului electric) unei anumite porțiuni de pășune care să asigure cantitatea de nutreț verde pentru o zi. Seara, gardul electric este mutat delimitând o nouă porțiune de pășune. Acest sistem de pășunare asigură cea mai bună valorificare a nutrețului de pe pășune.

Tabelul 4.1

Rație pentru o vacă cu greutatea de 600 kg. și o producție

de 15,0 litri lapte/zi cu 4,0 % grǎsime – VARA

După: Șara, A. – 2011

Hrănirea vacilor în sezonul rece.

Sezonul rece, sau de stabulație durează de la 16 octombrie până la 14 mai. În sezonul de stabulație, hrănirea vacilor de lapte se face exclusiv cu furaje de volum conservate și supliment de nutrețuri concentrate (în raport cu nivelul productiv al vacilor).

Pentru evitarea apariției unor tulburări gastrointestinale, trecerea de la regimul de furajare specific sezonului de vară (cu nutrețuri verzi) la alimentația specifică sezonului de stabulație se face treptat în decurs de 7-10 zile. În această fază de trecere, furajele de volum conservate se introduc progresiv în rație, concomitent cu reducerea nutrețurilor verzi. (Șara, A. – 2011)

Ordinea de introducere a furajelor de volum conservate în rație se stabilește în raport cu durata de păstrare a acestora.

Structura rației se stabilește în raport cu nivelul productiv al vacilor și posibilitățile de producere a diferitelor tipuri de furaje. În principiu, 40-50% din valoarea nutritivă a rației se asigură prin nutrețuri suculente, 25-30% prin nutrețuri fibroase (eventual și grosiere), iar concentratele reprezintă 20-30% din valoarea nutritivă a rației. Fânurile se administrează în cantitate de 7 – 9 kg/zi.

Tabelul 4.2

Rație pentru o vacă cu greutatea de 600 Kg. și o producție

de 15,0 litri lapte/zi cu 4,0% grǎsime – IARNA

După: Șara, A. – 2011

Ponderea nutrețurilor concentrate în rație se stabilește în raport cu nivelul productiv individual, astfel: la vacile cu producții cuprinse între 10 și 20 kg lapte/zi se administrează un supliment de 200-250 g amestec de concentrate pentru fiecare kg de lapte produs; la cele cu producții de 20-25 kg lapte/zi, 300 g concentrate, iar la cele cu peste 25 kg lapte/zi, 350-400 g concentrate pentru fiecare kg lapte produs. Introducerea concentratelor în rație se justifică dacă la fiecare 1 kg concentrate se realizează un plus de producție de cca. 2 kg lapte față de producția realizată cu nutrețuri de volum. (Șara, A. – 2011)

În fermă, nutrețurile concentrate se administrează sub formă de amestec de concentrate uruite (porumb, orz, șroturi etc.).

În amestecul de concentrate se introduce (în proporție de 2-3%) un amestec mineral (făină de oase, carbonat de calciu și sare de bucătărie), astfel încât zilnic pentru fiecare animal să se asigure 100-120 g amestec mineral. În funcție de calitatea nutrețului însilozat, în rație se adăugă suplimentar câte 3-5 g calciu pentru fiecare kg porumb însilozat administrat.

Fig. 4.10. Administrarea furajelor fibroase

Baza furajerǎ

Baza furajerǎ a fermei Vereș este constituitǎ din:

Teren arabil 30 ha, din care:

2 ha porumb boabe

8 ha porumb siloz

5 ha păioase

15 ha leguminoase

Pășune naturalǎ 20 ha

4.3.3. Tehnologia de muls

Prin tehnologia de muls a vacilor se întelege totalitatea mǎsurilor de organizare si desfǎșurare a mulsului. Mulsul este considerat cel mai important moment al tehnologiei de exploatare a vacilor, cu un grad mare de complexitate și dificultate. De modul de realizare al mulsului depinde cantitatea de lapte muls și starea de sanatate a vacilor. Ca regulǎ generalǎ de efectuare a mulsului, aceasta trebuie executatǎ corect și într-un timp scurt.

Se apreciază că, în raport cu gradul de mecanizare a diferitelor procese tehnologice, mulsul ocupă 40-50% din timpul afectat zilnic pentru îngrijirea unei vaci.

Operațiunea de muls solicită efort fizic mare și cheltuieli energetice ridicate.

Prin muls se urmărește evacuarea întregii cantități de lapte care poate fi muls, obținerea unui lapte cu calități igienice superioare, prevenirea rănirii ugerului, prevenirea îmbolnăvirii vacilor (prin transferul microorganismelor patogene de la vacile bolnave la cele sănătoase) și folosirea rațională a forței de muncă. În practică se folosesc două sisteme de muls: manual și mecanic.

În fermă se practică mulgerea mecanică cu ajutorul unei instalații de muls la bidon. Instalația este echipată cu 2 aparate de muls.

Mulsul mecanic prezintǎ urmǎtoarele avantaje:

Asigură o productivitate a muncii de 2,5-5 ori mai mare față de mulsul manual. La mulsul mecanic un mulgător poate mulge 20-50 vaci/oră (în funcție de tipul instalației de muls), în timp ce la mulsul manual productivitatea este de 6-8 vaci/oră/mulgător.

Se reduce considerabil efortul fizic al mulgătorului și incidența bolilor profesionale. Pentru fiecare litru de lapte muls manual, mulgătorul execută cca. 100 de presări succesive ale palmei. De asemenea, se rezolvă parțial asigurarea cu forță de muncă a fermelor de vaci cu lapte.

Asigură obținerea unei cantități mai mari de lapte, cu un procent mai mare de grăsime în lapte, deoarece se realizează un muls uniform și rapid, iar timpul de muls se suprapune cu intervalul de acțiune al oxitocinei.

Laptele muls mecanic are calitățile igienico-sanitare superioare, deoarece laptele nu vine în contact cu mâna mulgătorului și la unele instalații, nici chiar cu aerul din adăpost.

Tratarea și păstrarea laptelui în fermă.

Pentru valorificarea superioară a laptelui se impune ca, până la livrare, laptele să fie tratat și păstrat în condiții corespunzătoare. La livrare laptele trebuie să aibă caracteristici organoleptice și fizico-chimice stabilite prin normative specifice.

După muls, laptele este dus la lăptărie, unde va fi filtrat de impurități și păstrat într-un bazin de inox, prevăzut cu instalație frigorifică.

Fig. 4.11. Tanc de inox, prevăzut cu instalație frigorifică pentru pǎstrarea laptelui

4.3.4. Tehnologia de creștere a tineretului

Creșterea tineretului de reproducție reprezintă una din verigile biotehnologice principale, menite să pună în valoare progresul genetic obținut prin acțiunile de selecție și ameliorare a taurinelor. În acest context, preocupările actuale sunt unanim îndreptate spre stabilirea și adoptarea unor tehnologii adaptativ diferențiate, prin care să se asigure condiții de creștere corespunzătoare, favorabile unei dezvoltări corporale optime și de utilizare pentru reproducție la o vârstă cât mai timpurie, concomitent cu reducerea totală a pierderilor și a reformelor determinate de aplicarea unor tehnologii de creștere greșite. Aceasta cu atât mai mult cu cât orice prelungire a vârstei optime de utilizare la reproducție a tineretului femel de prăsilă atrage după sine cheltuieli suplimentare apreciabile, reducerea vieții economice de producție a animalului și al numărului de produși ce se obțin de la acesta.

În creșterea taurinelor de prăsilă, tendințele actuale se îndreaptă spre reducerea perioadei de utilizare la reproducție și de prelungire a vieții economice de exploatare, iar prin dirijarea procesului de creștere și dezvoltare să se imprime indivizilor însușiri reproductive și de producție mereu superioare, care consolidate în baza lor ereditară, să asigure progresul populației.

Rezultat al interacțiunii dintre baza ereditară și condițiile de mediu, procesul de creștere și dezvoltare se desfășoară după legi și particularități specifice fiecărui stadiu și perioadă de vârstă parcursă de organism, iar dirijarea eficientă a acestor importante procese biologice este posibilă numai printr-o aprofundată cunoaștere a fiziologiei creșterii și dezvoltării, a mecanismului lor de desfășurare și al factorilor care le influențează. (Onaciu, G. 2013)

Întreținerea vițeilor și tineretului

Întreținerea rațională a vițeilor presupune respectarea unor norme științifice de adăpostire, care să asigure condiții optime desfășurării procesului de creștere și de menținere a sănătății. Corespunzător tehnologiei de creștere adoptată, la vârsta de 4-10 zile vițeii sunt trecuți din profilactoriu în creșă, unde cei de reproducție se întrețin până la vârsta înțărcării, respectiv cei destinați producției de carne până la termenul de livrare (8-14 zile).

Ca sistem de întreținere, cel legat este contraindicat în toate cazurile, întreținerea în sistem liber fiind obligatorie, fie în boxe individuale, fie în boxe colective, respectiv prin utilizarea succesivă a acestor soluții. (Onaciu, G. 2013)

În ferma Vereș o parte din adăpost este amenajat pentru întreținerea tineretului, pe categorii de vârstă. În primele 6 luni, vițeii sunt întreținuți în douǎ boxe colective pe categorii de vârstă 0 – 3 luni, și 3 – 6 luni. Dupa 6 luni, întreținerea tineretului se face într-un adǎpost separat (construcție de lemn, aferentǎ adǎpostului principal), în douǎ boxe colective pe categorii de vârstă 6 – 12 luni, și 12 – 18 luni.

Pardoseala boxelor prezintă suprafațǎ continuǎ, spațiul delimitat pentru odihnă este prevăzut cu așternut gros de paie, asigurând 0,9 m2/vițel. Suprafața de staționare și de acces la frontul de furajare este situată în treaptă, la 15 cm cm sub patul de odihnă, asigurând 1,7 m2/vițel.

Alimentația vițeilor și tineretului

În alimentația vițeilor se disting două perioade- perioada colostrală și perioada de alăptare propriu – zisă. Perioada colostrală este obligatorie în primele 3 – 4 zile de viață.

Pentru a beneficia de importantele funcții ale colostrului, acesta trebuie administrat în primele două ore după nașterea vițelului. În prima zi colostrul se administrează în 6 – 8 tainuri a câte 0,6 l/tain. În zilele următoare cantitatea totală de colostru poate ajunge la 6 – 7 litri pe zi, administrat în 3 – 4 tainuri/zi.

În perioada de alăptare propriu-zisă care durează 3 luni, alimentația vițeilor se face cu lapte integral și smântânit deoarece este o metodă mai economică, intrucât cantitatea de lapte integral se reduce la jumătate, respectiv 200 – 250 l lapte integral și 300 – 400 l lapte smântânit, înțărcarea făcându-se la vârsta de 3 luni.

Substituirea parțială a laptelui integral începe din săptămâna a 3-a sau a 4-a de alăptare, cantitatea de lapte smântânit crescând treptat până înlocuiește total laptele integral (dupâ vârsta de 6 – 8 săptămâni). La administrarea laptelui smântânit se are în vedere conținutul mai redus în energie al acestuia și necesitatea folosirii unor nutrețuri energetice în rații.

După înțărcare și până la vârsta de 6 luni alimentația se va baza în continuare pe concentrate și nutrețuri de volum de bună calitate. În structura rației intră:

Iarna: – fănuri 1 – 2 kg

– suculente 4 – 8 kg

– concentrate 1,5 – 2 kg amestec

Vara: – nutreț verde 8 – 12 kg

– concentrate 1,5 – 2 kg amestec

Ritmul de creștere al tineretului după înțărcare poate fi influențăt prin alimentație.

Cu toate că în structura rațiilor poate să nu survină schimbări prea mari în alimentația tineretului, se desprind totuși două etape: 6 – 12 luni și 12 – 18 luni.

În perioada 6 – 12 luni, alimentația care urmează înțărcării trebuie să asigure pe mai departe o dezvoltare armonioasă a dimensiunilor corporale, astfel că la vârsta de un an tineretul să realizeze aproximativ jumătate din dezvoltarea pe care o are în stadiul de adult.

În alimentația tineretului, trebuie să se țină cont de faptul că tăurașii au o intensitate mai mare de creștere și sunt mai precoci decât vițelele. Din acest motiv, este necesară alimentația diferențiată a celor două sexe și de așa natură condusă încât să se realizeze pe acest interval un spor zilnic cuprins între 800 – 1000 g la tăurași și 500 – 700 g la vițele.

În alimentația tineretului până la un an se vor folosi în proporție mare nutrețurile fibroase și suculente în perioada de iarnă și nutrețul verde în timpul verii. Concentratele pot prezenta până la 30 % din valoarea nutritivă la început și apoi se reduc la 10 -15 % în jurul vrâstei de un an.

În timpul iernii, în cazul unor rații mixte, se pot utiliza, în funcție de vârstă, următoarele cantități de nutrețuri, repartizate în 2 – 3 tainuri: 3 – 4 kg fân; 5 – 10 kg porumb siloz; 3 – 5 Kg rădăcinoase; 1 – 2 kg amestec de concentrate.

În timpul verii, rația poate fi formată din următoarele nutrețuri: 12 -25 kg nutreț verde; 1 – 2 kg amestec de concentrate.

Trebuie urmărit ca rația zilnică să corespundă conform normelor, atât în energie și proteină, cât și în vitamine și minerale.

După vârsta de un an, se pot folosi în proporție mai mare nutrețurile fibroase, suculente, cât și nutrețul verde. Cu astfel de nutrețuri, la femele, se pot întocmi rații fără adaosuri de concentrate. Acest lucru poate fi ușor realizat, îndeosebi în timpul verii, la alimentația pe bază de nutreț verde. Iarna, în structura rației mixte pot intra următoarele nutrețuri: 4 – 6 kg fân; 1 – 2 kg grosiere; 15 – 20 kg porumb siloz; 5 – 10 kg rădăcinoase.

În timpul verii, nutrețul verde poate fi de 25 – 30 kg, în funcție de vârstă și masă corporală. În caz de necesitate, se vor da și nutrețuri concentrate.

La junincile gestante, în structura rațiilor se vor introduce, din luna a 7 – a, nutrețuri concentrate, a căror pondere va crește treptat, cu avansarea în gestație. Se vor reduce, concomitent, porumbul siloz și borhoturile.

Tabelul 4.3

Ratii alimentare pentru vitei intre 0-18 luni

Alimentarea cu apă.

Chiar dacă prin specificul de hrănire a vițelului în primele săptămâni de la naștere, acesta este bogat în lichide (lapte sau substituenți), trebuie să avem în vedere că pentru fiecare 1 kg SU furaj ingerat este necesar să asigurăm un consum de 5-6 l apă, cu unele diferențe determinate de structura rației și de vârstă.

În acest sens, necesarul zilnic de lichid se apreciază că este de 8-9 l în prima lună de viață, de 10-12 l în cea de-a doua lună și de 13-15 l în luna a 3-a de la naștere.

Ca urmare, chiar dacă în prima lună de alăptare vițelul consumă 6-7 l lapte sau substituenți, conform necesităților fiziologice, pe lângă această cantitate mai trebuie să asigurăm și câte 1-3 l de apă.

Consumul de apă în primele două săptămâni de existență se asigură în 2-3 reprize zilnice, după o prealabilă fierbere și apoi prin răcire la 37-38°C. În următoarele două săptămâni, temperatura de administrare scade treptat la 24-28°C și în continuare la nivelul mediului ambiant în sezonul de vară, respectiv la 14-15°C în cel de iarnă. (Onaciu, G. 2013)

Îngrijirea vițeilor

Alături de asigurarea unui regim corect de hrănire și întreținere, în vederea realizării unei creșteri intense și a unei conformații corespunzătoare a vițeilor se impune și o tehnică de îngrijire deosebită. Aceasta se referă îndeosebi la igiena corporală și la regimul de mișcare.

Îngrijirea corporală vizează îndepărtarea impurităților de pe suprafața corpului de câte ori este nevoie, tratamentul și combaterea oricăror afecțiuni apărute, examenul și toaletarea ongloanelor.

În cazul în care vițeii prezintă diverși paraziți la nivelul țesutului de acoperire, indivizii respectivi se izolează și se supun tratamentului cuvenit.

Deosebită atenție se acordă și întreținerii ongloanelor, îndeosebi prin îndepărtarea impurităților care se adună în spațiul dintre acestea și care de multe ori produc iritații și inflamații ale zonei respective.

În cadrul lucrărilor de îngrijire se includ și operațiunile de ecornare și de amputare a mameloanelor suplimentare la vițele. În ce privește ecornarea, aceasta este obligatorie pentru toți vițeii, constituind o condiție tehnologică elementară, indiferent de destinația lor de creștere (pentru reproducție sau îngrășare).

Dintre acțiunile profilactice sanitare veterinare obligatorii în perioada de alăptare amintim: vaccinarea trivirală, efectuată în a treia săptămână de viață a vițeilor, vaccinarea antipestoasă la vârsta de 22-28 zile și vaccinarea antileptospirică, până la vârsta de două luni.

4.3.5. Baza tehnico-materialǎ

Baza tehnico-materialǎ a fermei Vereș este constituitǎ din:

Tractor U650;

Combina păioase Class-Senator;

Presa de balotat J. Deere;

Disc mare;

Plug 3 trupițe;

Semănătoare păioase;

Semănătoare porumb;

Coasa mecanică;

Furcă mecanică de clădit;

Greblǎ mecanicǎ;

Prǎșitoare;

Frezǎ.

Fig. 4.12. Mașini și utilaje agricole

CAPITOLUL V

REZULTATELE OBȚINUTE ȘI DISCUTAREA LOR

5.1. PRINCIPALII INDICI PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE A EFECTIVULUI DE VACI (DIFERENȚIAT PE LACTAȚII I, II, III, IV, V ȘI PESTE)

5.1.1. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA I

Tabelul 5.1

Principalii indici pentru producția de lapte – lactația I

Din analiza datelor obținute pentru prima lactație realizată și redate în tabelul 5.1, atât pe lactație normală cât și pe lactație totală pentru un numǎr de 26 vaci, se constată următoarele:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 3740,93 kg iar pe lactație totală de 4469,53 kg ceea ce denotă o producție mediocră.

procentele de grăsime respectiv cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt bune, având valori de 4,05% cu 4,06% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,29% cu 3,30% pentru procentul de proteină.

5.1.2. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A II-A

Tabelul 5.2

Principalii indici pentru producția de lapte – lactația a II-a

Analizând datele obținute pentru a doua lactație realizată în fermă și redate în tabelul 5.2, atât pe lactație normală cât și pe lactație totală pentru un numǎr de 20 vaci, constatăm următoarele aspecte:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4242,17 kg iar pe lactație totală de 4770,25 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare.

procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune pentru o rasǎ mixtǎ, având valori de 4,06% cu 4,08% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

5.1.3. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A III-A

Tabelul 5.3

Principalii indici pentru producția de lapte – lactația a III-a

Din datele redate în tabelul 5.3, reprezentând indicii de producție pentru a treia lactație realizată de un numǎr de 15 vaci, atât pe lactație normală cât și pe lactație totală, se constată următorii indici:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4575,83 kg iar pe lactație totală de 5159,89 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare.

procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,15% cu 4,18% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,28% cu 3,28% pentru procentul de proteină.

5.1.4. Principalii indici pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A IV-A

Tabelul 5.4

Principalii indici pentru producția de lapte – lactația a IV-a

Analiza datelor obținute pentru a patra lactație realizată în fermă și redate în tabelul 5.4, realizată de un numǎr de 9 vaci, atât pe lactație totală cât și pe lactație normală, reliefeazǎ următoarele aspecte:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4922,36 kg iar pe lactație totală de 5246,26 kg, fiind consideratǎ o producție bunǎ.

procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,11% cu 4,12% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,37% cu 3,38% pentru procentul de proteină.

5.1.5. Principalii indici pentru pentru producția de lapte a vacilor la LACTAȚIA A V-A și peste.

Tabelul 5.5

Principalii indici pentru producția de lapte – lactația a V-a și peste

Datele prezentate în tabelul 5.5 reprezintǎ datele obținute pe lactația a cincea și peste, realizatǎ pentru un numǎr de 10 vaci, atât pe lactație normală cât și pe lactație totală și scot în evidențǎ următoarele aspecte:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 5444,53 kg iar pe lactație totală de 6222,00 kg, fiind consideratǎ o producție bunǎ pentru o rasǎ mixtǎ.

procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,10% cu 4,12% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

5.2. PRINCIPALII INDICI PENTRU PRODUCȚIA DE LAPTE A EFECTIVULUI DE VACI DIN FERMǍ (TOTAL FERMǍ)

Tabelul 5.6

Principalii indici pentru producția de lapte – total fermǎ

Din datele prezentate în tabelul 5.6, reprezentând indicii pentru producția de lapte pe total fermǎ realizați pe un numǎr de 80 de lactații, atât pe lactație normală cât și pe lactație totală, se constată următoarele aspecte:

producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4368,64 kg iar pe lactație totală de 4897,98 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare.

procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,08% cu 4,10% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

Fig. 5.1. Dinamica productiei medii de lapte pe lactații

Fig. 5.2. Dinamica cantităṭii de grăsime și proteină din lapte, pe lactații

5.3. PRINCIPALII INDICI DE PRECOCITATE (VPM, VPF)

Dintre însușirile biologice generale (de fitness) precocitatea productivă prezintă o importanță deosebită în selecția și ameliorarea genetică a populațiilor de taurine, fiind folosit drept criteriu esențial de selecție. Aceastǎ însușire este influențatǎ atât de factorii intrinseci (genetici) cât și de factorii extrinseci (tehnologici și manageriali).

Precocitatea prezintă capacitatea pe care o prezintă unele animale de realizare la o vârstă mai tânară decât cea obișnuită o dezvoltare corporală caracteristică vârstei adulte cât și capacitatea de realizare cât mai timpuriu, în condiții și la nivel normal a funcției de reproducție (maturitate sexuală) și a funcției lactogene.

În ultimii ani peste tot în lume, există tendința de a introduce în valoarea indicelui sintetic de selecție, a însușirilor funcționale, inclusiv a precocității care au un efect pozitiv asupra eforturilor de ameliorare genetică a populațiilor.

Vârsta primei monte – V.P.M.

Vârsta medie a primei monte, la efectivul studiat este de 633,13 ± 14,83 zile. Valorile sunt situate în limite normale dar care trebuie îmbunătățite, (se urmărește reducerea acestei vârste). Trebuie subliniat că V.P.M. variază între limite de: 513 – 856 zile.

Vârsta primei fătări – V.P.F.

Vârsta primei fătări, la efectivul studiat este de 918,13 ± 14,83 zile. Valorile sunt situate în limite normale dar care pot fi îmbunătățite. Acest indice variază între 798 – 1141 zile.

5.4. PRINCIPALII INDICI DE REPRODUCȚIE DIN FERMA VEREȘ

Managementul reproducției economice a efectivelor de vaci are loc pe fondul reproducției biologice. Această particularitate generează dimensiuni suplimentare producției efectivului de vaci ca proces economic prin comparație cu alte sectoare de producție materială.

Este, prin urmare, de la sine înțeles că orice încercare de optimizare a reproducției economice, a efectivului, trebuie să fie însoțită de cunoașterea amănunțită a particularităților reproducției biologice. În situația exploatațiilor intensive trebuie să se practice o reproducție intensivă care, în condiții normale, implică următorii indicatori tehnologici diferențiați individual:

– introducerea timpurie a vițelelor la reproducție (la vârsta de 18-21 luni în raport cu precocitatea reproductivă și dezvoltarea corporală);

– intervalul mediu dintre fătări, circa 12 luni (11-13 luni);

– repaus de gestație (service – period) de 45-75 zile;

– durata lactației de 9,5-10,5 luni;

– repaus mamar de 6-10 săptămâni;

– natalitatea minimă 85 – 90%;

-fertilitatea 100%.

Din gama largă a indicatorilor prezentați, rolul esențial îl joacă fertilitatea, având aceeași accepțiune în ceea ce privește conținutul și statistica demografică. Contrar aparențelor, evoluția indicelui fertilității demonstrează că la specia bovine sunt rezerve substanțiale pentru realizarea unor valori ridicate ale acestuia.

Datorită importanței foarte mari a reproducției, pentru rezultatele economico productive ale activității din exploatațiile de vaci pentru lapte, se impune o grijă și o atenție deosebită pentru planificarea și managementul acesteia.

5.4.1. Service periodul (SP)

Service-periodul reprezintă intervalul de la fătare până la monta sau însămânțarea fecundă și ne oferă informații despre măsura în care o vacă este capabilă să revină la reproducție după fătare. Pentru a putea fi rentabil, acest interval trebuie, în mod normal, să se situeze între 75 – 95 zile. După cum se poate din tabelul 5.7 media acestui interval(150,61 zile) depășește cu mult limitele normale. Cauzele sunt multiple, una dintre ele fiind deficiența din procesul de reproducție.

Tabelul 5.7

Durata service periodului

5.4.2. Repausul mamar (RM)

Cu toate cǎ durata repausului mamar nu este considerat indice de reproducție, importanța acestei perioade este una tehnologică și economică. În tabelul 5.8 este prezentatǎ durata medie a repausului mamar la efectivul studiat, care a fost de 65,79 ± 2,53 zile.

Tabelul 5.8

Durata repausul mamar

5.4.3. Intervalul dintre fătări – Calving interval (CI)

Indicatorul de reproducție care exprimă cât mai bine grija ce i se acordă vacii (îngrijire, furajare, cazare etc.) este intervalul dintre fătări: perioada dintre o fătare și următoarea fătare. Este important să cunoaștem ce înseamnă să avem un interval optim între fătări la vacile de lapte, pentru că acestea să devină profitabile.

Cele mai bune rezultate în reproducția vacilor sunt obținute atunci când intervalul dintre două ratări este de 365-390 zile. Acest interval determină atât un număr mai mare de produși (viței), cât și o producție de lapte crescută.

Cunoscând data exactă fătărilor s-a putut calcula intervalul între fătări (CI) la populația studiată (tabelul 5.9). Analizând intervalul dintre fătări pe efectivul total, se poate constata că acesta este de 414,37 ± 1,98 depășind limita normală.

Depășirea valorii optime a acestui indicator, ne indică existența unor deficiențe în procesul de reproducție.

Tabelul 5.9

Intervalul dintre fătări

Fig. 5.2. Dinamica CI , SP și RM

5.4.4. Indicele de natalitate (N%)

Prin indicele de natalitate la bovine se înțelege numărul de viței obținuți într-un an calendaristic raportat la efectivul matcă (vaci + juninci) existent la începutul anului.

Valorile medii ale acestui indice, sunt cuprinse între 75-85% și se situează în limitele fiziologice. Indicele de natalitate s-a determinat pe 2 ani (2010-2011), valoarea acestuia este redată în tabelul 6.7.

Tabelul 5.10

Indicii de natalitate pe perioada 2010-2013 (%)

Fig. 5.3. Evoluția indicelui de natalitate

CAPITOLUL VI

CONCLUZII ȘI RECOMANDĂRI

Cercetǎrile privind caracterizarea principalilor indici ai producției de lapte și posibilitǎți de optimizare a tehnologiei de creștere și exploatare a vacilor de lapte din ferma familialǎ Vereș situatǎ în comuna Mociu, județul Cluj, a generat unele concluzii și recomandǎri.

Sintetizând rezultatele cercetării efectuate pe populația de taurine din fermǎ se poate desprinde concluzia că acestea sunt bine adaptate la condițiile de mediu specifice zonei iar dacă se asigură condiții de exploatare și management apropiate de cele optime, vacile de lapte pot răspunde prin performanțe productive apropiate de potențialul genetic real.

În ceea ce privește performanțele productive, populația de taurine studiatǎ cuprinde un nucleu cu o valoare genetică destul de ridicată, urmare a tehnologiei de exploatare aplicatǎ, a unui management destul de chibzuit dat fiind condițiile socio- economice din țară. Rezultatele obținute au fost urmǎtoarele:

la lactația I, producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 3740,93 kg iar pe lactație totală de 4469,53 kg ceea ce denotă o producție mediocră. Procentele de grăsime respectiv cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt bune, având valori de 4,05% cu 4,06% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,29% cu 3,30% pentru procentul de proteină.

la lactația a II-a, producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4242,17 kg iar pe lactație totală de 4770,25 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare. Procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune pentru o rasǎ mixtǎ, având valori de 4,06% cu 4,08% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

la lactația a III-a, producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4575,83 kg iar pe lactație totală de 5159,89 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare. Procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,15% cu 4,18% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,28% cu 3,28% pentru procentul de proteină.

la lactația a IV-a, producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4922,36 kg iar pe lactație totală de 5246,26 kg, fiind consideratǎ o producție bunǎ. Procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,11% cu 4,12% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,37% cu 3,38% pentru procentul de proteină.

la lactația a V-a și peste, producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 5444,53 kg iar pe lactație totală de 6222,00 kg, fiind consideratǎ o producție bunǎ pentru o rasǎ mixtǎ. Procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,10% cu 4,12% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

pe total lactații(fermǎ) producția medie de lapte pe lactație normală a fost de 4368,64 kg iar pe lactație totală de 4897,98 kg, fiind consideratǎ o producție satisfǎcǎtoare. Procentele de grăsime și cele de proteină obținute atât pe lactație normală cât si pe lactație totală sunt considerate bune, având valori de 4,08% cu 4,10% pentru procentul de grăsime și respectiv de 3,30% cu 3,31% pentru procentul de proteină.

În urma cercetărilor, am ajuns la concluzia că, per ansamblu, laptele provenit de la ferma studiatǎ, corespunde standardelor UE cu privire la NTG și NCS.

Din analiza indicilor de reproducție realizați, putem spune că efectivul de vaci cu lapte studiat, manifestă indici de reproducție relativ buni dacă ne raportăm la situația generală de la noi din țară, dar dacă ne referim la valorile optime care se vor, există câteva inconveniente, și aici mă refer la intervalul dintre fătări care depășește la majoritatea fermelor media de 400 zile și implicit la service-period-ul care depășește media de 150 zile în condițiile în care ideal ar fi de 35-82 zile (Velea C și colab);

Analizând sistemul de întreținere, acesta este de tipul în stabulație liberă cu cușete individuale, cu ieșire la padoc și front de furajare intern. Stabulația liberă are avantajul că reduce nevoia de forță de muncă și îmbunătățește regimul de mișcare. Este benefică structurarea optimă pe categorii de vârstă care să permită înlocuirea reformei din prăsilă proprie. Folosirea de sisteme de monitorizare moderne a efectivului, deoarece pe viitor vor îmbunătății performanțele de reproducție și implicit cele de producție.

Se recomandă în alimentația vacilor cu lapte folosirea fânului, a amestecului de concentrate, a silozului și eventual când este posibil, a borhotului de bere vara în aceleași cantitǎți ca și iarna deoarece este benefica creșterii productiei de lapte.

BIBLIOGRAFIE

Acatincăi S. -2004- Producțiile bovinelor, [NUME_REDACTAT], Timișoara.

Bărbieru. V., -2006- Mașini și instalații zootehnice – Construcție, funcționare și reglaje, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT], S., Ștefănescu, GH. – 1997: Creșterea vacilor pentru lapte. Ed. Ceres, București.

Dinescu S. – 2002 – Producția de lapte în România – Restricții – Oportunități -Soluții, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] D. -2003- Ameliorarea animalelor, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT], Gh., [NUME_REDACTAT]., Paraschivescu, M., Fișteag, I., Jurubescu, V., Petre, A. – 1988: Tratat de creștere a bovinelor, vol. I. Ed. Ceres, București.

Georgescu, Gh., Fisteag, I., Șerban, A., Halga, P., Dragomirescu, I., Samariteanu, Emilia – 1989: Tratat de creștere a bovinelor, vol. II. Ed. Ceres, București.

Georgescu, Gh., Temișan, V., Podar, C., Velea, C. – 1995: Tratat de creștere a bovinelor, vol. III. Ed. Ceres, București.

[NUME_REDACTAT] – 1998 – Laptele și produsele lactate, Ed. ICPIAF, [NUME_REDACTAT] I. Mircea, [NUME_REDACTAT] Răducu -2000 – Ghid practic de tehnologia industrializării laptelui și produselor lactate. Ed. I.C.P.I.A.F., Cluj – Napoca,

Iurca I. Mircea, [NUME_REDACTAT] Răducu (2005) – Tehnologia industrializării produselor animale. Ed. AcademicPres, [NUME_REDACTAT] C.-1986 – Curs de zooigienă, [NUME_REDACTAT] Agronomia, Cluj-Napoca.

[NUME_REDACTAT] -2001- Fiziologia animalelor domestice, Editura AcademicPres, Cluj – [NUME_REDACTAT] Vioara, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] -2003- Fiziologia animalelor domestice, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] Gheorghe, Velea C.și col.-1983- Corelatiile fenotipice între cantitatea de lapte și intervalul dintre fătări în funcție de ordinea lactației la vaci de rasa Friză balțată cu negru, al 8-lea seminar: Ameliorarea, tehnologia și patologia rumegătoarelor, 11-12 noiembrie,Cluj-Napoca, pag. 151-156

[NUME_REDACTAT], Popescu A.-2006 – Aspects concerning dairy farms structure in some counties from the southern Romania, [NUME_REDACTAT], Vol. 49, USAMV [NUME_REDACTAT], G. -2013- Creșterea bovinelor – [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj -[NUME_REDACTAT], G. -2006- Tehnologia creșterii bovinelor – Ghid practic, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, Cluj -[NUME_REDACTAT], G. -2006- Proiectare și inginerie tehnologică la bovine, [NUME_REDACTAT] Cărții de Știință, [NUME_REDACTAT], G., Jurco, E.-2007- The projecting and the organization of a farm specialized in young cattle fatten with an annual capacity of 360 tons of meat, Lucrare simpozion [NUME_REDACTAT], G., Jurco, E.-2007-Researches regarding cow and heifer farms size in seven counties from Transylvanian area, Al 6-lea [NUME_REDACTAT] Perspective ale [NUME_REDACTAT] III

Oroian T., A. Vlaic-2001- Ameliorarea genetică a populațiilor de animale domestice, [NUME_REDACTAT] Pres, Cluj – [NUME_REDACTAT] Marcela, [NUME_REDACTAT] -1997- Construcții zootehnice, Elemente practice și dimensionale, [NUME_REDACTAT] Agronomia, [NUME_REDACTAT] E. -1998 – Modernizarea tehnologiilor de creștere a taurinelor, Editura D.P., [NUME_REDACTAT] G.-1999- Tehnologia de creștere a bovinelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] A, M. Bențea – 2009 – Alimentația animalelor de fermă. Ed. Risoprint, Cluj -[NUME_REDACTAT] C. – 1983 – Tehnologia creșterii bovinelor, [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] Constantin, [NUME_REDACTAT], [NUME_REDACTAT] – 1985 – Îndrumător pentru creșterea și îngrășarea tineretului taurin – București, Ed. [NUME_REDACTAT] C. -1999 – Producția, reproducția și ameliorarea taurinelor (voi. I, II și III). [NUME_REDACTAT] Agricolă, [NUME_REDACTAT] C. și col-2001- Cercetări privind efectivele de taurine și mărimea exploatațiilor în județele din centrul și nord-vestul țării, Simp. USAMV București.

Vlaic A. – 2011 – Genetică animală, Ed. AcademicPress

***www.apia.ro

*** www.anarz.eu

***www. Eurostat

***www.faostat.fao.org

***www. MADR.ro

*** Anuarul F.A.O. 2013

*** [NUME_REDACTAT] al României 2013

[NUME_REDACTAT],

[NUME_REDACTAT].