Contractul de Audit,scrisoarea de Angajament,raportul de Audit Exemple pe Studiu de Caz

Drept

Contractul de Audit,scrisoarea de Angajament,raportul de Audit Exemple pe Studiu de Caz

Byadmin ianuarie 1, 2024

INTRODUCERE

CAPITOLUL 1.Auditul financiar contabil – definire, rolul și obiectivele auditului financiar
1.1. Auditul – scurt istoric
1.2. Auditul financiar contabil – prezent și viitor
1.3. Rolul auditului financiar contabil
1.4. Obiectivele auditului financiar contabil

CAPITOLUL 2. Norme profesionale ale auditorului financiar

2.1. Contractul de audit – rolul si functia
2.2. Acceptarea angajamentului de audit
2.3. Orientarea și planificarea auditului
2.4. Auditul situațiilor financiare

CAPITOLUL 3. Raportul de audit
3.1. Conținutul Raportului de audit și certificarea bilanțului contabil
3.2. Tipurile de opinii exprimate de către auditori

CAPITOLUL 4. Studiu de caz – audit intern la SC…..

CONCLUZII

=== bibl ===

BIBLIOGRAFIE

=== cap 1 ===

CAPITOLUL 1. Auditul financiar contabil – definire, rolul și obiectivele auditului financiar

1.1. Auditul – scurt istoric

Auditul, respectiv examinarea de către o persoană independentă și competentă a fidelității reprezentarilor contabile și financiare, a constituit și constituie cheia de boltă pentru probitatea și credibilitatea tranzacțiilor economice.

Activitatea de audit reprezintă o examinare profesională a unei informații, în vederea exprimării unei opinii responsabile și independente, prin raportarea la un criteriu sau standard de calitate.

Denumirea de audit își are originea din latinescul „audiere”, care înseamnă a asculta, a audia, iar verbul englezesc „to audit” este tradus prin a controla, a verifica, a inspecta.

De fapt, termenul „audit” de conotație anglo-saxonă, acoperă în esență aceeași idee ca și termenii de revizie, verificare sau control, dar lui i se asociază adesea conceptele de calitate, de rigoare, modernism, calificare.

Organizațiile economice și sociale au produs întotdeauna informații contabil financiare. Nevoia de a verifica aceste informații implică un control al conturilor, o revizuire a acestora, o examinare critică efectuată de persoane de specialitate independente.

Realizarea oricărei misiuni de audit la organizațiile economice, implică existența unor reguli precise, formalizate, cunoscute și acceptate de emițătorii și receptorii informației supuse auditului.

Aceste reguli sunt definite la nivel general național sau internațional. Se ajunge la noțiunea de normă, care permite aprecierea calității unui audit în raport cu un sistem de referință.

Auditul a fost cunoscut la începuturile secolului al XVIII-lea, fără a fi ,precizată data exactă sau localizarea geografică într-un stat.

Istoria economică delimitează mai multe etape ale auditului, diferențiate în ,funcție de categoria socială care ordona auditul, numiți ordonatori de audit, în funcție de auditori și de obiectivele auditului.

Până la începutul secolului al XVIII-lea, auditul era ordonat de regi, împărați, biserică și stat cu un singur obiectiv: cel de pedepsire a hoților pentru fraudă și prevenirea unor astfel de fapte cu scopul de a proteja patrimoniul propriu al acelei entități.

Auditorii erau numiți din rândul preoților și primau calitățile morale ale acestora. Frământata istorie a sec. al XVIII-lea până la jumătatea sec. al XIX-lea aprodus schimbări și în rândul ordonatorilor de audit. Statele, tribunalele jurisdicționale și acționarii au luat locul vechilor clase sociale, iar auditorii erau preferați din categoria celor mai buni contabili. Auditul își extinde obiectivele asupra reprimării fraudelor, a pedepsirii celor care le produceau și a căutării soluțiilor, pentru păstrarea integrității patrimoniului.

Sfârșitul secolului al XIX-lea conturează relația între auditați și auditori aleși din rândul profesioniștilor contabili sau juriști. Obiectivul lor: atestarea realității situațiilor financiare, cu scopul de a evita erorile și frauda. Primele patru decenii ale secolului XX, auditul este realizat de profesioniști specializați în audit alături de contabili. Lucrările erau comandate de stat și de acționari.

Perioada anilor 1940-1970, când comerțul internațional se dezvoltă, este dominată de schimburi între state cu bunuri și servicii, ordonatorii de audit își lărgesc sfera în rândul băncilor, patronatului și al instituțiilor financiare datorită piețelor de capital. Executarea auditului era realizat de profesioniști de audit și contabilitate, iar obiectivele cunosc o formă elevată de atestare a sincerității și regularității situațiilor financiare. În această perioadă, datorită dezvoltării profesiei contabile și a influențelor asupra cadrului contabil conceptual, anglosaxonii dezvoltă activitatea de audit pe continentul european.

Două decenii mai târziu (1970-1990), obiectivele auditului sunt orientate spre atestarea controlului intern, respectarea cadrului conceptual contabil (postulate, principii și reguli de evaluare) și a normelor de audit. Cei care ordonau auditul sunt statele, terții, acționarii, băncile,

întreprinderile s.a., iar auditorii sunt tot profesioniști de contabilitate și consiliere, organizate ca profesii liberale, independente, societăți de expertiză și audit. Astăzi, fenomenele social economice sunt complexe și nu mai pot fi analizate multilateral pentru a clarifica anumite aspecte decât cu concursul specialiștilor de înaltă probitate morală și profesională. Faptele analizate, operațiunile și documentele aveau ca scop formularea unor opinii care atestau imaginea fidelă a conturilor, calitatea controlului intern, respectarea normelor și protecția contra fraudelor naționale și internaționale.

1.2. Auditul financiar contabil – prezent și viitor

Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană a impus introducerea sa și în țara noastră. Etimologia cuvântului audit provine de la latinescul “AUDIRE” și înseamnă a asculta. Englezii îi dau semnificația de verificare, revizie contabilă, bilanț.

Produsul contabilității îl reprezintă informația contabilă, iar obiectivul său este obținerea unei imagini fidele a situațiilor financiare anuale care cuprind „bilanțul contabil, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și notele la conturile anuale“.

Situațiile financiare trebuie să furnizeze informații care prezintă fidel rezultatele și poziția financiară a întreprinderii, reflectă realitatea economică a tranzacțiilor realizate, sunt imparțiale, prudente, relevante și credibile. Pentru realizarea calității informațiilor prezentate în situațiile financiare se vor aplica prevederile Standardelor de Contabilitate Naționale relevante și/sau Standardele de Contabilitate Internaționale pentru a oferi o imagine fidelă a patrimoniului, a profitului (pierderii) și a fluxurilor de trezorerie.

Diversitatea activităților economico-financiare, dezvoltarea piețelor de capital, a instituțiilor bancare, etc. au condus la creșterea complexității lucrărilor contabile ce pot atrage erori în prelucrarea datelor, interpretarea și evaluarea lor cu consecințe negative asupra deciziilor utilizatorilor de informații contabile.

Mai mult, producătorii de informații contabile nu sunt neutri față de operațiunile efectuate și, implicit, conturile anuale, ceea ce ridică semne de îndoială cu privire la obiectivitatea profesionistului contabil. Susceptibilitatea realității informației contabile cuprinse în situațiile

financiare anuale poate fi dată și de calitățile moral-profesionale ale producătorilor de informații.

La rândul lor, utilizatorii informației contabile „investitorii, salariații, creditorii, furnizorii și alți creditori, clienții, guvernele și administrațiile, publicul“, sub influența unor medii economice, culturale, politice și juridice diverse, au interese diferite asupra nevoii de informare.

Conflictul de interese între utilizatorii și producătorii de informație contabilă trebuie estompat de activitatea unei elite profesionale în domeniu, reprezentată de auditori care au, prin efectul legii, calitatea de expert contabil, contabil autorizat cu studii economice superioare, societăți de expertiză, cenzori etc., înscriși ca membri în Camera Auditorilor.

Scopul activității auditorilor este acela de a restabili o încredere rezonabilă între producători și utilizatori ai informației contabile. Astfel, auditorii contribuie la protejarea intereselor diferitelor categorii de beneficiari ai informației contabile, atunci când aceștia iau decizii economice.

Standardul Internațional de Contabilitate nr. 1 arată că „informația financiară are ca obiectiv furnizarea unei informații utile în luarea deciziilor economice și financiare“.

1.3. Rolul auditului financiar contabil

Perspectiva aderării României la Uniunea Europeană a impus în mod inevitabil armonizarea reglementărilor legale ale contabilității cu principiile și normele dreptului contabil practicate de statele membre ale Uniunii Europene, urmărindu-se o cât mai bună armonizare cu prevederile Directivelor Europene și ale Standardelor Naționale de Contabilitate și Audit.

În acest context, dezvoltarea unui sistem contabil și de audit financiar compatibil pe plan european și internațional, aplicarea corectă a acestuia în practică, dă rigoarea atât de necesară economiilor în tranziție și conduce la creșterea încrederii investitorilor interni și internaționali, dar și a instituțiilor de credit, de asigurare-reasigurare și a pieței de capital în general, prin protecția pe care informația contabilă construită și auditată corespunzător o oferă.

Auditul financiar are rolul de a :

▬ verifica respectarea cadrului conceptual al contabilității (postulate, principii, norme și reguli de evaluare) general acceptate, a procedurilor interne stabilite de managementul agentului economic (audit intern și statutar).

Procedura reprezintă o înlănțuire logică de operațiuni cu scopul de a atinge un anumit obiectiv.

▬ verificarea și certificarea reflectării corecte în contabilitate a situațiilor financiare, imaginea lor fidelă, clară și completă pe întregul exercițiu financiar. Corelarea acestor verificări cu modul de aplicare a legislației contabile inclusiv a Cadrului general de armonizare a reglementărilor contabile, Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de Fundatia Comitetul pentru Standarde Internaționale de Contabilitate (I.A.S.C.)

Din Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale, se desprinde că acest organismul internațional I.A.S.C., are următoarele obiective principale :

▬ să elaboreze în interesul public, un set unic de standarde globale de contabilitate cu o calitate ridicată, inteligibile și cu caracter executoriu, care să solicite în situațiile financiare și în alte raportări financiare, informații calitative transparente și comparabile, astfel încât să ajute participanții pe piețele de capital ale lumii, precum și alți utilizatori să își fundamenteze deciziile economice;

▬ să promoveze și să accepte aplicarea riguroasă a acestor standarde;

▬ să găsească soluții calitative pentru realizarea convergențelor standardelor naționale de contabilitate și a standardelor internaționale de contabilitate.

Auditul trebuie să urmărească dacă procedurile de culegere și prelucrare a datelor sunt bine stabilite și dacă se aplică în permanență. Auditul reprezintă o revedere critică pentru evaluarea unei situații financiar-contabile determinate.

Reprezintă o examinare efectuată de un profesionist competent și independent în vederea exprimării unei opinii motivate asupra :

▬ Validității și corectei aplicări a procedurilor interne stabilite de managementul unității patrimoniale.

▬ Imaginii fidele, clare și complete a patrimoniului, a situațiilor financiare și a rezultatelor obținute de entitate.

Imaginea fidelă este asociată cu prudența, regularitatea și sinceritatea care caracterizează câmpul de aplicații nelimitat al contabilității.

Regularitatea contabilității presupune respectarea regulilor și procedurilor contabile și a principiilor general acceptate prevăzute în legislația contabilă internă și de Cadrul general de întocmire și prezentare a situațiilor financiare elaborate de I.A.S.C., precum și de Standardele de Contabilitate Internaționale și Naționale.

Pentru a fi utile informațiile oferite de situațiile financiare trebuie sa o serie de caracteristici calitative principale care determina utilitatea informatiei oferite de acestea dintre care se pot aminti : inteligibilitatea, relevanța, credibilitatea și comparabilitatea .

Inteligibilitatea

O calitate esențială a informațiilor furnizate de situațiile financiare este aceea că ele pot fi ușor înțelese de utilizatori. în acest scop, se presupune că utilizatorii dispun de cunoștințe suficiente privind desfășurarea afacerilor și a activităților economice, de noțiuni de contabilitate și au dorința de a studia informațiile prezentate cu atenția cuvenită. Totuși, informațiile asupra unor probleme complexe, care ar trebui incluse în situațiile financiare datorită relevanței lor în luarea deciziilor economice, nu ar trebui excluse doar pe motivul că ar putea fi prea dificil de înțeles pentru anumiți utilizatori.

Relevanța

Pentru a fi utile, informațiile trebuie să fie relevante pentru luarea deciziilor de către utilizatori. Informațiile sunt relevante atunci când influențează deciziile economice ale utilizatorilor, ajutându-i pe aceștia să evalueze evenimente trecute, prezente sau viitoare, confirmând sau corectând evaluările lor anterioare.

Rolul de previziune și cel de confirmare a informațiilor sunt în strânsă legătură. De exemplu, informațiile despre nivelul actual și structura activelor au valoare pentru utilizatori atunci când aceștia încearcă să previzioneze capacitatea entității de a profita de oportunități și de a reacționa la situații nefavorabile. Aceleași informații au rolul de
a confirma previziunile anterioare, de exemplu, modul în care entitatea poate fi structurată sau rezultatul activităților planificate.

Informațiile despre poziția financiară sau performanțele precedente sunt frecvent folosite ca bază pentru previzionarea poziției și performanței financiare viitoare și a altor probleme de care utilizatorii sunt direct interesați, cum ar fi plata dividendelor și a salariilor, variațiile în prețul titlurilor de valoare, precum și capacitatea entității de a-și onora obligațiile scadente. Pentru a avea valoare predictivă, informațiile nu trebuie să fie sub forma unei prognoze explicite. Capacitatea de a elabora previziuni pe baza situațiilor financiare este îmbunătățită totuși prin maniera în care sunt expuse informațiile referitoare la tranzacțiile și evenimentele trecute. De exemplu, valoarea predictivă a contului de profit și pierdere este îmbunătățită dacă informațiile privind veniturile sau cheltuielile neobișnuite, anormale și cu frecvență rară sunt prezentate separat.

Pragul de semnificație

Relevanța informației este influențată de natura sa și de pragul de semnificație. în anumite cazuri, natura informației este suficientă, prin ea însăși, pentru a determina relevanța sa. De exemplu, raportarea unui nou segment de activitate poate influența evaluarea riscurilor și oportunităților entității, indiferent de semnificația rezultatelor obținute în cadrul segmentului respectiv în perioada de raportare. în alte cazuri, atât natura, cât și pragul de semnificație sunt importante, de exemplu, volumul valoric al stocurilor din fiecare categorie principală pe care o entitate ar trebui să le dețină pentru a avea o activitate adecvată.

Informațiile sunt semnificative dacă omisiunea sau prezentarea lor eronată ar putea influența deciziile economice ale utilizatorilor, luate pe baza situațiilor financiare. Pragul de semnificație depinde de mărimea elementului sau a erorii, judecat în împrejurările specifice omisiunii sau prezentării eronate. Astfel, pragul de semnificație oferă mai degrabă un plafon sau o limită decât să reprezinte o însușire calitativă primară pe care informația trebuie să o aibă pentru a fi utilă.

Credibilitatea

Pentru a fi utilă, informația trebuie să fie și credibilă. Informația are calitatea de a fi credibilă atunci când nu conține erori semnificative, nu este părtinitoare, iar utilizatorii pot avea încredere că reprezintă corect ceea ce și-a propus să reprezinte sau ceea ce se așteaptă, în mod rezonabil, să reprezinte.

Informația poate fi relevantă, dar atât de puțin credibilă sub aspectul naturii sau reprezentării, încât recunoașterea acesteia să inducă în eroare. De exemplu, dacă validitatea și valoarea daunelor pentru despăgubiri sunt disputate într-un litigiu, nu ar fi adecvat pentru entitate să înregistreze în bilanț întreaga sumă a despăgubirilor, deși ar fi adecvată prezentarea sumei solicitate și a circumstanțelor conflictului.

Reprezentarea fidelă

Pentru a fi credibilă, informația trebuie să reprezinte cu fidelitate tranzacțiile și alte evenimente pe care aceasta fie și-a propus să le reprezinte, fie ceea ce ar putea fi de așteptat, în mod rezonabil, să reprezinte. De exemplu, bilanțul trebuie să reprezinte, în mod credibil, tranzacțiile și alte evenimente care se concretizează în active, datorii și capitaluri proprii ale entității la data raportării, care îndeplinesc criteriile de recunoaștere.

Cea mai mare parte a informațiilor financiare este supusă unui anumit risc de a da o reprezentare mai puțin credibilă decât ar trebui. Aceasta nu se datorează părtinirii, ci mai degrabă dificultăților inerente fie în identificarea tranzacțiilor și a altor evenimente ce urmează a fi evaluate, fie în conceperea și aplicarea tehnicilor de evaluare și prezentare ce pot transmite mesaje care corespund acelor tranzacții și evenimente. în anumite cazuri, evaluarea efectelor financiare ale elementelor ar putea fi atât de incertă, încât entitățile, în general, să nu le recunoască în situațiile financiare; de exemplu, deși majoritatea entităților generează fond comercial pe plan intern în timp, de obicei este greu de identificat sau de evaluat acest fond comercial în mod credibil. în alte cazuri, totuși, poate fi relevantă recunoașterea elementelor respective și prezentarea, în același timp, a riscului de eroare ce planează asupra recunoașterii și evaluării lor.

Prevalenta economicului asupra juridicului

Pentru ca informația să prezinte, credibil, evenimentele și tranzacțiile pe care își propune să le reprezinte, este necesar ca acestea să fie contabilizate și prezentate în concordanță cu fondul lor și cu realitatea economică, și nu doar cu forma lor juridică. Fondul tranzacțiilor sau al altor evenimente nu este întotdeauna în concordanță cu ceea ce transpare din forma lor juridică sau convențională. De exemplu, o entitate cedează un activ altei părți, într-un astfel de mod încât documentele să susțină transmiterea dreptului de proprietate părții respective; cu toate acestea, pot exista contracte care să asigure entității dreptul de a se bucura în continuare de beneficii economice viitoare de pe urma activului respectiv. în astfel de circumstanțe, raportarea unei vânzări nu ar reprezenta, credibil, tranzacția încheiată (dacă într-adevăr ar exista o tranzacție de această natură).

Neutralitatea

Pentru a fi credibilă, informația cuprinsă în situațiile financiare trebuie să fie neutră, adică lipsită de influențe. Situațiile financiare nu sunt neutre dacă, prin selectarea și prezentarea informației, influențează luarea unei decizii sau formularea unui raționament pentru a realiza un rezultat sau un obiectiv predeterminat.

Prudența

Cei care elaborează situații financiare trebuie să se confrunte cu incertitudini care, inevitabil, planează asupra multor evenimente și circumstanțe, cum ar fi încasarea creanțelor îndoielnice, durata de utilizare probabilă a imobilizărilor corporale și numărul eventualelor reclamații cu privire la produsele în garanție. Astfel de incertitudini sunt recunoscute prin prezentarea naturii și valorii lor, dar și prin exercitarea prudenței în ' întocmirea situațiilor financiare. Prudența înseamnă includerea unui grad de precauție în exercitarea raționamentelor necesare pentru a face estimările cerute în condiții de incertitudine, astfel încât activele și veniturile să nu fie supraevaluate, iar datoriile și cheltuielile să nu fie subevaluate. Totuși, exercitarea prudenței nu permite, de exemplu, constituirea de rezerve ascunse sau provizioane excesive, subevaluarea deliberată a activelor sau veniturilor, dar nici supraevaluarea deliberată a datoriilor sau cheltuielilor, deoarece situațiile financiare nu ar mai fi neutre și de aceea nu ar mai avea calitatea de a fi credibile.

Integralitatea

Pentru a fi credibilă, informația din situațiile financiare trebuie să fie completă, în limitele rezonabile ale pragului de semnificație și ale costului obținerii acelei informații. O omisiune poate face ca informația să fie falsă sau să inducă în eroare și astfel să nu mai aibă un caracter credibil și să devină defectuoasă din punct de vedere al relevanței.

Comparabilitatea

Utilizatorii trebuie să poată compara situațiile financiare ale unei entități în timp pentru a identifica tendințele în poziția financiară și performanțele sale. Utilizatorii trebuie totodată să poată compara situațiile financiare ale diverselor entități, pentru a le evalua poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare. Astfel, măsurarea și prezentarea efectului financiar al acelorași tranzacții și evenimente trebuie efectuate într-o manieră consecventă în cadrul unei entități și de-a lungul timpului pentru acea entitate și într-o manieră consecventă pentru diferite entități.

O implicație importantă a calității informației de a fi comparabilă este ca utilizatorii să fie informați despre politicile contabile utilizate în elaborarea situațiilor financiare și despre orice schimbare a acestor politici, precum și despre efectele unor astfel de schimbări. Utilizatorii trebuie să fie în măsură să identifice diferențele între politicile contabile pentru tranzacții și alte evenimente asemănătoare utilizate de aceeași entitate de la o perioadă la alta, cât și de diferite entități. Conformitatea cu Standardele Internaționale de Contabilitate, inclusiv prezentarea politicilor contabile utilizate de entitate, ajută la realizarea comparabilității.

Nevoia de comparabilitate nu trebuie confundată cu simpla uniformitate și nu trebuie lăsată să devină un impediment în introducerea de standarde de contabilitate îmbunătățite. Nu este indicat pentru o entitate să continue să evidențieze în contabilitate, în aceeași manieră, o tranzacție sau un alt eveniment dacă metoda adoptată nu menține caracteristicile calitative de relevanță și credibilitate. Nu este indicat pentru o entitate nici să lase politicile sale contabile neschimbate, atunci când există alternative mai relevante și mai credibile.

Deoarece utilizatorii doresc să compare poziția financiară, performanța și modificările poziției financiare ale unei entități în timp, este important ca situațiile financiare să releve informații corespunzătoare pentru perioadele precedente.

Auditul financiar contabil necesită o metodologie de examinare care să asigure o opinie independentă, astfel încât să apere în mod egal toți utilizatorii informației contabile cum sunt : acționarii, statul, salariații, băncile, organismele de bursă, debitorii, furnizorii, clienții, etc.

1.4. Obiectivele auditului financiar contabil

Auditul financiar-contabil are ca obiective următoarele :

▬ sa constate reflectarea imaginii fidele a situaților patrimoniului și a rezultatelor financiare în situațiile financiare anuale, situații care trebuie să ofere o imagine corecta a poziției financiare, performanței financiare, fluxurilor de trezorerie și a celorlalte informații referitoare la activitatea desfășurată;

▬ sa exprime opinii într-un raport de audit, care trebuie să conțină, în mod corect opinia auditorului asupra faptului dacă situațiile financiare oferă o imagine fidelă în concordanță cu un cadru general de raportare financiară și, atunci când este cazul, dacă situațiile financiare îndeplinesc cerințele statutare;

▬ sa mențina calitatea și coerența sistemului contabil, astfel încât să asigure certitudinea reflectării în bilanț și în contul de profit și pierdere în mod corect, sincer și complet a patrimoniului, situației financiare și a rezultatelor exercițiului;

▬ sa asigure îmbunătățirea utilizării informației contabile;

▬ aprecierea performanțelor și eficienței sistemelor de informare și organizare.

1.5. Contractul de audit – rolul si functia

Contractul are ca obiect prestarea, pe durata contractului si pe teritoriul Romaniei, de catre Prestator, in principiu a urmatoarelor servicii:

a) audit financiar, in conformitate cu Standardele Internationale de Audit Financiar adoptate integral de Camera Auditorilor Financiari din Romania, al situatiilor financiare ale Beneficiarului pentru exercitiul incheiat

b) revizie limitata, in conformitate cu Standardele Internationale de Audit Financiar adoptate integral de Camera Auditorilor Financiari din Romania, al situatiilor financiare ale Beneficiarului pentru exercitiul incheiat

Procedurile de audit financiar efectuate in legatura cu obiective specifice de control implica limitari inerente deoarece se efectueaza pe esantioane statistice si, in consecinta, pot exista erori sau nereguli care sa nu fie detectate. Procedurile de control nu pot garanta depistarea asocierii ilegale sau improprii, in special a unor reprezentanti ai Beneficiarului detinand functii de management sau raspundere.

Responsabilitatea pastrarii in siguranta a activelor Beneficiarului, a existentei unor controale interne corespunzatoare, precum si prevenirea si detectarea fraudelor, erorilor si a neconformitatii cu legislatia si reglementarile legale revine Beneficiarului. Prestatorul va planifica auditul financiar astfel incat sa existe o probabilitate rezonabila de a fi detectate erorile materiale din situatiile financiare sau din evidentele contabile, dar examinarea Prestatorului nu va putea detecta toate acele greseli, fraude sau erori ori cazuri de neconformitate semnificative, ce pot exista.

Prestatorul nu isi asuma nici o obligatie in ce priveste efectuarea unor proceduri de verificare a informatiilor cuprinse in rapoartele anuale sau in alte documente care cuprind raportul sau de audit financiar sau referiri la acesta.

Asistenta la intocmirea situatiilor financiare nu face parte din auditul financiar, dar Prestatorul va discuta cu Beneficiarul principiile contabile aplicate de Beneficiar, in special in zonele cu probleme de interpretare, iar Prestatorul poate sugera ajustari pe care Beneficiarul sa le aiba in vedere.

Obiectivul auditului financiar consta in efectuarea de verificari a situatiilor financiare, pe baza de elemente probante, care trebuie puse la dispozitia Prestatorului de catre Beneficiar.

Prestatorul va analiza sistemele contabile si de control financiar intern, astfel incat sa poata evalua daca acestea sunt potrivite pentru a fi folosite ca baza pentru intocmirea situatiilor financiare si pentru pastrarea unei evidente contabile corecte.

In functie de concluziile trase de Prestator din documentele analizate, raportul de audit financiar poate fi nemodificat (fara rezerve) sau modificat.

Daca, din orice motiv, Prestatorul nu este in masura sa finalizeze auditul financiar, acesta nu va emite un raport de audit financiar, anuntand Beneficiarul, in scris, de acest lucru. In acest caz, Beneficiarul nu va mai datora Prestatorului remuneratia prevazuta la art. 5 din prezentul contract, urmand a se stabili de comun acord cu Beneficiarul modalitatea de plata a contravalorii lucrarilor deja prestate pe baza unei comparatii intre timpul bugetat pentru angajamentul de audit si timpul efectiv petrecut, dar nedepasind contravaloarea remuneratiei totale stabilite in contract..

1.6. Acceptarea angajamentului de audit

Preventiv acceptării angajamentului de audit , societatea de audit sau auditorul întreprinzător individual efectuează următoarele evaluări:

Se încredințează dacă competența sa poate să facă față serviciului solicitat de client

Deține capacitatea suficientă pentru a realiza în timp noul angajwament

Integritatea clentului

La evaluarea competenței se apreciază dacă serviciul solicitat de către clent necesită ca societatea de audit sau auditul întreprinzător individual să dețină licență de exemplu, licență pentru unul din 4 genuri de audit, iar în cazul serviciilor de consultanță se discută cu angajații firmei de audit cine dispune de cunoștințe necesare de a oferi consultanță solicitată. În cazul dacă clintul solicită asistență, firma de audit concretizează tipul acestui serviciu. Precizarea în cauză este necesară pentru a se stabili, dacă firma, dispune de angajații respectivi și dacă personalul firmei are experiență în ceea ce privește serviciul solicitat de client.La evaluarea competenței firmei de audit stabilește dacă conform legii cu privire la activitatea de audit este permis de a presta acest tip de serviciu.

Dacă firma de audit deține competența necesară următorul pas este de a evalua capacitatea de a reliza în timp serviciul solicitat de client . Pentru a se încadra în timp, firma de audit trebuie să dispună de suficiente reusurse de aceea firma de audit se încredințează dacă dispune de următoarele capacități:

dacă dispune de suficienți angajatii care dețin capacității

are posibilitatea de a angaja din exterior experții necesari

dispune de angajații pentru a efectua controlul calității

integritatea clentului influențează independența firmei de audit, în cazul dat integritatea constituie o garanție de evitare a conflectelor de interese, de aceea firmele de audit trebuie să dețină cont de următoarele elemente care caracterizează integritatea.

Pentru aprecierea integrității clientului este necesar de a se ține cont și de motivele pentru care nu a fost reangajată firma de audit anterioară și respectiv motivele pentru care s-a decis de a se adresa cu propunerea de angajare la altă firmă de audit

Un motiv poate fi realizarea de operațiuni economice în alte domenii pentru care firma de audit nu deține aptitudini necesare.

Pentru a verifica motivele se discută de asemenea și cu firma de audit precedentă. Discuțiile pot oferi indici despre anumite probleme semnificative, cum ar fi de exemplu implicarea clientului în spălarea banilor sau în alte activități ontravenționale.

O altă problemă semnificativă este limitarea lucrărilor de audit de către client, preocuparea exagerată a clientului în menținerea onorariilor firmei ee audit la un nivel cît mai scăzut.

Toate aceste probleme sunt studiate mai aprofundat în baza conversațiilor cu conducerea clientului și cu persoanele însărcinate cu guvernanța. Sunt efectuate conversații referitor la atitudinea altor persoane, precum și a proprietarilor principali în ceea ce privește interpretarea Standardelor de Contabilitate si mediul de Control Intern.

Dacă se constată că ei manifestă o atitudine agresivă, precum și confirmă că vor interveni în limitarea domeniului de activitate a auditului așa cum ei consideră necesar toate aceste constituie indici despre integritatea defectuasă a clientului. Ca urmare a unei astfel de constatări, de regulă firma de audit nu este de acord de a accepta angajamentul în cazul în care firma de audit decide să se retragă dunt efectuate discuții cu conducerea și cu persoanele însărcinate cu guvernanța. Discuțiile se referă la retragerea din misiune, cît și din relația cu clientul de asemenea se prezintă și motivele retragerii.

Indiferent de decizia aprobată acceptarea sau refuzul misiunii această decizie se prefectează documental. Dacă se acceptă misiunea este perfectată scrisoarea de angajament, iar în cazul refuzului se întocmește actul de constatare a motivelor de neacceptare a angajamentului de audit.

În situația în care firma de audit a fost selectată prin concurs, decizia de refuz se expediază clientului prin intermediul unei scrisori oficial în care se precizează motivele de neacceptare a ofertei de audit.

1.7. Orientarea și planificarea auditului

Orientarea si planificarea auditului În aceastã etapã profesionistul contabil obtine informatii cu privire la particularitãtile întreprinderii, zonele sale de risc, domeniile si sistemele semnificative, informatii care sã-i permitã orientarea si planificarea controalelor astfel încât sã fie prevenite lucrãri inutile sau care nu vor servi realizãrii obiectivelor misiunii de audit.

Tehnicile si procedurile folosite pentru realizarea obiectivelor acestei etape sunt din ce în ce mai diferite; o grupare a principalelor lucrãri de efectuat în aceastã etapã poate fi prezentatã astfel:

1. Culegerea de informatii generale asupra întreprinderii

Toate actiunile au ca obiectiv cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, iar tehnicile si procedurile folosite pentru atingerea obiecti vului pot sã constea în: discutii cu conducãtorii si personalul întreprinderii, examinarea unor documente interne si externe, vizitarea localurilor întreprinderii si examenul analitic (analiza criticã a unor cifre si indicatori, static si dinamic, prin raportarea la exercitii precedente, analize bugetare etc.). Sunt vizate aspecte legate de natura activitãtilor desfãsurate de întreprindere, particularitãtile sectorului din care face parte, structurile întreprinderii, organizarea generalã a întreprinderii, politicile comerciale, financiare si sociale, organizarea contabilitãtii, practicile contabile utilizate, sistemul de control intern al întreprinderii etc.

2. Identificarea domeniilor si sistemelor semnificative

Toate actiunile au ca obiectiv identificarea zonelor de risc si stabilirea elementelor sau sectiunilor asupra cãrora trebuie concentratã actiunea de audit, iar tehnicile si procedurile folosi te au la bazã analiza elementelor repetabile a cãror fiabilitate este legatã de conceperea sistemelor. Se au în vedere activitãtile de productie, distributie, aprovizionãri etc., precum si conturile care în raport cu suma sau prin natura lor pot comporta riscuri de erori: conturi a cãror sumã reprezintã o parte importantã a bilantului sau care prezintã solduri reduse dar sunt purtãtoare de erori din cauza miscãrilor importante, conturi de provizioane si conturi care presupun tehnici contabile complexe.

3. Redactarea Planului de misiune (planului de audit)

Dupã cunoasterea particularitãtilor întreprinderii, profesionistul contabil are posibilitatea sã îsi orienteze misiunea în functie de domeniile si sistemele semnificative; aceastã orientare are ca obiectiv identificarea riscurilor care pot avea o incidentã semnificativã asupra situatiilor financiare si deci asupra programãrii si planificãrii misiunii de audit, permitând:

– determinarea naturii si întinderii controalelor în raport cu pragul de semnificatie ales;

– organizarea lucrãrilor de audit astfel încât sã fie atins obiectivul de a certifica situatiile financiare în mod rational, cu maxim de eficacitate si în cadrul termenelor convenite cu clientul;

Planul de misiune este în fapt programul general de munca în care sunt sintetizate toate informatiile obtinute pe baza cãrora sa poata fi orientata si planificata misiunea de audit.

Redactarea planului de misiune presupune:

-alegeree membrii echipa;

-repartizarea lucrarilor pe mamen;

-utilizarea lucrarilor realizate de auditorul intern;

-coordonarea cu alti auditori din cadrul grupului de entitati;

-solicitarea de specialisti daca este cazul;

-calendarul sedintelor AGA si CA;

– termenul de depunere a raportului.

Planul de misiune este deci un instrument de lucru care permite luarea de decizii cu privire la: lucrãrile de efectuat, mijloacele necesare, datele interventiilor în teren, rapoarte si relatii de stabilit, hugetul de timp si costurile angajate.

Standardul International de Audit (ISA) nr. 300 intitulat "Planificarea lucrãrilor de audit" prevede obligatia planificãrii activitãtii de audit ca o mãsurã de asigurare cã aceastã activitate se realizeazã de o manierã eficientã.

IAS nu prevede un anumit model al planului de misiune (planului de audit), forma si fondul acestuia variind în functie de talia întreprinderii, complexitatea auditului, metodologia si tehnologia specificã utilizatã de auditor; din planul de misiune nu pot lipsi informatii care se referã la: cunoasterea activitãtilor întreprinderii, întelegerea sistemului contabil si de control intern, riscul si pragul de semnificatie, natura calendarului si întinderea procedurilor de audit si coordonarea, conducerea, supravegherea si revizuirea lucrãrilor.

1.8. Auditul situațiilor financiare

Cu ocazia diverselor verificări și teste efectuate asupra conturilor, auditorii au putut aduna un număr de elemente probante care le-au permis să tragă concluzii pentru diferitele posturi și rubrici ale conturilor anuale. Aceste controale, respectiv supravegherea gestiunii de către auditori interni, i-au permis profesionistului să obțină o bună cunoaștere a întreprinderii, a activității sale, a variațiilor în raport cu exercițiul precedent.

Examinarea generală a situațiilor financiare are ca obiective principale verificarea dacă bilanțul, contul de profit și pierdere, situația fluxurilor de trezorerie și notele:

sunt coerente, ținând seama de cunoașterea generală a întreprinderii, de sectorul de activitate și de mediul social-economic;

dacă principiile contabile și reglementările în vigoare, au fost respectate și corect aplicate;

evenimentele posterioare datei de închidere a bilanțului au fost corect evaluate;

1) Prezintă o imagine fidelă, clară și completă a patrimoniului prin:

evidența cronologică și sistematică a tuturor operațiunilor economico-financiare;

inventarierea patrimoniului, a corectei valorificări a acesteia și a cuprinderii rezultatului în bilanț a fost conform reglementărilor în vigoare;

balanța de verificare a datelor din conturile sintetice și concordanța dintre acestea și conturile analitice reprezintă baza de referință pentru bilanțul contabil;

operațiunile legate de înregistrarea sau modificarea capitalului social au fost efectuate corect;

evaluarea patrimoniului s-a efectuat conform reglementărilor în vigoare și s-au respectat principiile ei;

întocmirea bilanțului contabil pe baza balanței de verificare a conturilor sintetice;

corelarea datelor din note cu cele din bilanț.

2) Imaginea fidelă, clară și completă a rezultatelor :

întocmirea contului de profit și pierdere pe baza datelor din contabilitate privind perioada de raportare; corecta imputare și prezentare a veniturilor și cheltuielilor

verificarea modului de calcul al profitului impozabil; calculul corect al cheltuielilor nedeductibile fiscal și al reducerilor fiscale. Corecta înregistrare și evidențiere a impozitului pe profit și regularizările efectuate în urma inventarierii.

– Înregistrarea corectă a profitului net și distribuirea lui conform cu normele legale.

3) Imaginea situației financiare prin:

existența garanțiilor pentru împrumuturile și creditele obținute sau acordate de către întreprindere ;

existența suficientă a resurselor financiare;

modalități de încasare a creanțelor;

analiza situației fluxurilor de trezorerie.

În mod deosebit, auditorul va urmări ca notele la conturile anuale să respecte dispozițiile legale și să conțină toate informațiile importante necesare asigurării unei depline înțelegeri a bilanțului contabil de către utilizatorii lui.

Auditorul trebuie să obțină elemente probante, atât calitativ, cât și cantitativ, pentru a se asigura că notele – în conținutul lor – și informațiile furnizate sunt sincere și dau, împreună cu celelalte documente de sinteză, o imagine fidelă a întreprinderii.

În cadrul acțiunilor de verificare a bilanțului contabil, auditorul își dirijează diligențele sale verificând și respectarea cadrului contabil conceptual în concordanță cu Standardele Internaționale și Naționale de Contabilitate.

Auditorul trebuie să obțină un grad rezonabil de asigurare că bilanțul respectă concepțiile fundamentale de bază ale contabilității:

continuitatea activității de exploatare;

contabilitatea de angajamente.

Lipsa continuității activității într-un viitor previzibil impune un alt tip de evaluare la închiderea bilanțului.

Celelalte principii de bază nu mai pot funcționa, deoarece valoarea lichidativă (reziduală) este cea care se va aplica.

principiul prudenței trebuie tratat astfel încât profitul să fie real, pentru a nu distribui dividende fictive la acționari sau asociați;

principiul independenței exercițiului a fost aplicat pe tot parcursul exercițiului. Auditorul verifică dacă cheltuielile și veniturile aferente exercițiului respectiv au fost înregistrate;

bilanțul contabil oferă comparabilitatea elementelor patrimoniale pe cel puțin două exerciții financiare, metodele de evaluare și prezentare sunt identice cu cele ale anului precedent, iar dacă sunt modificări, ele să fie înscrise și justificate în notele atașate bilanțului;

elementele de activ și de pasiv sunt evaluate fără a se face compensări între active și pasive, între cheltuieli și venituri;

bilanțul de deschidere corespunde cu bilanțul de închidere a exercițiului precedent;

auditorul procedează pentru fiecare cont la verificarea contabilă a credibilității componentelor sale și a soldului său;

datele de inventar ale elementelor de activ și de pasiv sunt regrupate în registrul inventar cantitativ și valoric, după caz. Auditorul procedează la o comparare între valorile contabile și valorile de inventar furnizate de întreprindere, apreciind credibilitatea lor.

1.9. Conținutul Raportului de audit și certificarea bilanțului contabil

Elementele de bază ale Raportului de audit sunt: titlul raportului, paragraful introductiv,

paragraful privind întinderea și natura lucrărilor de audit, paragraful de opinii, data raportului, adresa și semnătura auditorului.

a) Titlul raportului

Din punct de vedere al dimensiunilor auditului, se deosebesc:

1.Raportul de audit și certificare globală a bilanțului contabil;

2.Raportul de audit și certificare limitată a bilanțului contabil.

Se întocmește atunci când contractarea lucrării s-a făcut cu întârziere și, ca urmare, auditorul nu a avut posibilitatea să parcurgă toate etapele auditului.

3. Rapoarte de audit speciale. Se referă doar la unele posturi din bilanț, la unele operațiuni sau situații cerute de beneficiari.

b) Paragraful introductiv cuprinde:

1. Identificarea situațiilor financiare și a perioadei pentru care au fost întocmite.

2. Identificarea relației pe baza căreia s-a făcut auditarea: mandat pentru auditori interni, contract pentru auditorii externi.

3. Precizarea răspunderii întreprinderii de a întocmi situațiile financiare, auditorul având doar sarcina de a exprima o opinie asupra documentelor anuale de sinteză.

4. Precizarea naturii și a întinderii lucrării, a Standardelor Internaționale deAudit IFAC și a Normelor de Audit Interne sau Internaționale pe baza cărora s-au desfășurat aceste lucrări. Normele de Audit Interne sau Internaționale pe bazacărora s-au desfășurat aceste lucrări. Normele legate în acest sens sunt: Legea societăților comerciale nr. 31/1990, Legea contabilității nr. 82/1991, Hotărârea Guvernului privind prestarea serviciilor în domeniul contabilității, verificării

Și certificării bilanțului contabil nr. 483/1996, Normele de audit și certificare a bilanțului contabil, H.G. nr. 519/2000 privind Auditul financiar.

5. Descrierea lucrărilor efectuate de către auditor pe etape ale angajamentului. De asemenea, se descriu principiile și metodele contabile folosite de întreprindere.

1.10. Tipurile de opinii exprimate de către auditori

Pentru asigurarea corectei informări a organelor care verifică bilanțul contabil, este necesar ca în

raportul de audit și certificare a bilanțului să se facă referiri și la evenimentele posterioare închiderii exercițiului. Aceste evenimente posterioare se grupează în:

– evenimente între închiderea exercițiului și data întocmirii bilanțului contabil. Dacă aceste evenimente își au originea în perioada de dinaintea închiderii exercițiului, ele vor fi reflectate în bilanțul contabil (pierderi, riscuri, provizioane etc.);

– evenimente între data întocmirea bilanțului și data raportului, evenimente care trebuie aduse la cunoștința A.G.A. care aprobă bilanțul contabil.

Cercetarea evenimentelor posterioare se bazează pe următoarele tehnici:

a) Se solicită de la reprezentanții întreprinderii o „Scrisoare de afirmare“, prin care se atestă

faptul că nici un eveniment posterior nu a fost omis. Prin aceste scrisori de afirmare se obțin informații cu privire la: contabilizarea unor sume prin estimare, angajarea de noi împrumuturi care modifică echilibrul financiar, emisiunea de noi obligațiuni și acțiuni etc.

b) Se cer informații de la consilierii juridici ai unității asupra litigiilor și reclamațiilor care privesc întreprinderea;

c) Se analizează facturile de cumpărări și vânzări și celelalte documente de intrare-ieșire a bunurilor din gestiuni, contabilizate după închiderea exercițiului pentru a vedea dacă ele nu privesc exercițiul încheiat;

d) Se verifică dacă există încasări după închiderea exercițiului pentru a aprecia corect eterminarea provizioanelor pentru riscul de neîncasare a creanțelor;

e) Se analizează prețurile de vânzare din facturile întocmite după închiderea exercițiului;

f) Se analizează facturile de utilități (energie, apă, telefon etc.) primate după închiderea exercițiului, pentru a stabili dacă ele nu se referă la perioada precedentă etc.

Auditorul trebuie să aleagă între următoarele modalități de exprimare a opiniilor:

a) Opinia fără rezerve

Este exprimată atunci când auditorul a obținut o asigurare rezonabilă asupra faptului că toate datele semnificative incluse în posturile din bilanțul contabil au fost culese și sistematizate după

o metodă acceptabilă și permanentă, în conformitate cu normele legale.

Dacă auditorul are de făcut unele observații sau recomandări, care sunt utile celor ce vor utiliza raportul, acestea se înscriu într-un paragraf separat sau într-o anexă la raport, precizându-se faptul căacestea nu reprezintă o rezervă.

b) Opinia cu rezerve

Este formulată atunci când auditul nu este în măsură să exprime o opinie fără rezerve, dar incidența dezacordurilor cu conducerea întreprinderii și a limitelor impuse întinderii ngajamentului de audit nu impun o opinie nefavorabilă.

Neregularitățile care pot fi observate de auditor sunt: insuficiența provizioanelor, supraevaluarea sau subevaluarea unor posturi bilanțiere, nerespectarea independenței exercițiului și a principiului prudenței, aprecierea eronată a riscurilor etc.

În raport trebuie motivată opinia cu rezerve, arătându-se natura dezacordului cu conducerea, cauzele care au dus la limitarea întinderii auditului (de ce nu s-au făcut anumite tehnici de control), cauzele care duc la anumite incertitudini.

c) Opinia defavorabilă

Se exprimă când dezacordurile cu conducerea întreprinderii sunt semnificative și au o incidență importantă asupra bilanțului contabil, care este incomplet, nesincer, înșelător.

d) Imposibilitatea de a exprima o opinie

Intervine atunci când limitarea întinderii lucrărilor sau incertitudinilor sunt de așa natură încât auditorul nu este în măsură să formuleze vreo opinie asupra bilanțului.

B I B L I O G R A F I E

A.A.Arens, J. K. Loebbecke –Auditing an Integrated Approach –Sixth Edition –Prentice Hall,Englewood Cliffs , New Jersey 07632

Jacques Renard – Teoria si Practica Auditului Intern, MFP , Editia a4-a 2002

M.Boulescu, M.Ghiță, V.Mareș – Auditul Performanței, Editura Tribuna Economică, București, 2002.

M.Boulescu, M.Ghiță, V.Mareș – Fundamentele auditului, Ed. Didactică și Pedagogică, București, 2001.

M.Boulescu, C.Bârnă – Auditul Financiar, reorganizarea judiciară și lichidarea societăților comerciale, Editura Fundația România de Mâine, București, 2001.

A.Stoian, E.Țurlea – Auditul Financiar Contabil, Editura Economică, București, 2001.

M.Dobroteanu, C.L.Dobroteanu – Audit. Concepte și practici. Abordare națională și internațională, Editura Economică, București, 2002.

P.Brezeanu – Audit și Control Financiar, Editura A.S.E. București, 2001.

Camera Auditorilor din România – Audit Financiar 2000. Standarde, Codul privind Conduita Etică și Profesională. Editura Economică, București, 2001.

Camera Auditorilor din România – Norme minimale de Audit. Editura Economică, București, 2001.

Curtea de Conturi a Romaniei – Manual de Audit Financiar, Buc. 2002

Curtea de Conturi a Romaniei – Manual de Audit Financiar si Regularitate Buc. 2003

Curtea de Conturi a Romaniei Revista de Audit Financiar Nr. 1 /2001 Buc. 2001

D.Scutaru – Auditul Financiar Contabil – Editura Economică, București, 1999.

I.Opreanu – Întocmirea și auditarea bilanțului contabil, Editura Intelcret, Deva 1997.

Crăceanu Cocol Verginia – Practica auditului la instituțiile publice și legislația utilă. Editura Societatea Adevărul, București, 1997.

Petre Popeangă – Auditul Financiar Contabil, Editura Tribuna Economică, București, 1998.

M.Toma, M.C.Niculescu – Ghid practic pentru audit financiar și clasificarea bilanțurilor contabile, Editura Romfel CECCAR București, 1995.

Gh.D.Bistrițeanu, G.D. Dumitrescu, E.I.Macovei – Lexicon de Finanțe-Credit, contabilitate și informatică financiar-contabilă, vol.I, Editura didactică șipedagogică, București, 1981.

D.Vilaia, I.Scarlat, I.Mihăilescu – Expertiza contabilă și audit financiar, Editura Independența Economică, Pitești, 2000.

Al.Rusovici, Fl.Cojoc,, Gh.Rusu – Audit financiar, Editura R.A. Monitorul Oficial, 2000.

Standarde Internaționale de Contabilitate, 2001, Editura Economică, București, 2001.

Cadrul General de Întocmire a Situațiilor Financiare, elaborat de Comitetul pentru Standarde Intenționale de Contabilitate, anexă la Ordinul nr. 94/2001 al M.F.P., publicat în Monitorul Oficial nr. 85/20.02.2001.

Ordinul MFP 306/26.02.2002 privind aprobarea reglementărilor contabile simplificate, armonizate cu directivele europene, publicat în Monitorul Oficial nr. 279/25.04.2002

Legea 672/19.12.2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial nr. 953/24.12.2002.

H.G. nr. 591/2000 privind aprobarea Regulamentului de organizare și funcționare a Camerei Auditorilor din România, publicată în Monitorul Oficial 349/26.07.2000.

O.G. nr. 119/31 august 1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 430/31 august 1999.

Ordinul M.F.P. nr. 94/2001 privind aprobarea reglementărilor contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și cu Standardele Internaționale de Contabilitate, publicat în Monitorul Oficial nr. 85/20.02.2001

Legea 301/2002 privind aprobarea O.G. nr. 119/1999 privind auditul intern și controlul financiar preventiv, publicată în Monitorul Oficial nr. 339/2002

Legea Contabilității nr. 82/1991, publicată în Monitorul Oficial nr. 265/27.12.1991, modificată și completată.

O.G. nr. 67/2002 pentru modificarea și completarea O.U.G. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial 649/2002.

O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial nr. 256/1999.

Ordinul nr. 880/2002 al ministrului finanțelor publice pentru aprobarea Codului privind conduita etică a auditorului intern, publicat în Monitorul Oficial nr. 595/2002.

Legea nr. 12/2003 privind modificarea și completarea O.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial nr. 38/2003;

Legea nr. 133/2002 privind aprobarea O.U.G. nr. 75/1999 privind activitatea de audit financiar, publicată în Monitorul Oficial nr. 230/2002.

Ordinul nr. 1009/1999 privind Statutul Camerei Auditorilor din România, publicat în Monitorul Oficial nr. 463/1999.

Legea nr. 672/2002 privind auditul public intern, publicată în Monitorul Oficial nr. 953/2002

=== cap 2 ===

CAPITOLUL 2. AUDITUL INTERN FINANCIAR LA S.C. LEXAMOB SA.

Auditul financiar reprezintă activitatea de examinare în vederea exprimării de către auditorii financiari a unei opinii asupra situațiilor financiare, în conformitate cu standardele de audit, armonizate cu standardele internaționale de audit și adoptate de Camera Auditorilor Financiari din România.

Auditorii financiari au obligația profesională și de etică profesională să se informeze cu privire la problemele activităților și operațiunilor ce constituie obiect al auditului financiar, care trebuie să fie desfășurate în conformitate cu reglementările în vigoare și cu standardele adecvate.

Pentru o mai bună înțelegere a activității desfășurate de către un auditor financiar, am considerat că este necesară elaborarea unei misiuni de audit la o societate comercială și prezentarea etapelor acesteia.

3.1. Organizarea misiunii de audit

Misiunea de audit este definită ca o sarcină separată și identificată, care se finalizează prin emiterea de către auditor a unui punct de vedere, declarație sau opinie, consemnate potrivit unor reguli într-un raport, asupra îndeplinirii unor obiective clare și bine determinate aferente unui grup structurat pe acțiuni, activități, programe sau organisme numite generic entitate auditată.

Indiferent de obiectivele sale, o misiune de audit include în mod tipic următoarele etape:

1. Etapa preliminară, care constă în adunarea și evaluarea inițială a informațiilor despre entitate, evaluarea preliminară a sistemelor contabil și de control intern, definirea obiectivelor detaliate ale auditului, evaluarea inițială a resurselor necesare auditului și stabilirea calendarului de lucru;

2. Etapa de planificare, care cuprinde urmatoarele acțiuni: elaborarea planului de audit, stabilirea legăturii cu entitatea auditată, întocmirea programelor de audit ca părți componente ale planului de audit și aprobarea planului de audit;

3. Etapa de lucru în teren, care constă în colectarea și evaluarea probelor de audit, redactarea unor concluzii inițiale, revederea interimară (provizorie), identificarea și aprobarea oricăror modificări necesare să fie aduse planului de audit;

4. Etapa raportării, în care auditorul desfășoară următoarele acțiuni: proiectarea și analiza concluziilor, opiniilor, recomandărilor, reanalizarea, aprobarea și publicarea rezultatelor, punerea de acord a resurselor folosite cu cele alocate prin planul de audit, evaluarea performanței echipei de audit (la nivelul instituției supreme de audit sau a societății de audit);

5. Etapa de post-angajare, care constă în supravegherea impactului pe care îl are asupra entității auditate.

3.2. Constituirea și actualizarea fondului de cunoștințe despre client

Clientul nostru este reprezentat de SC.LEXAMOB SA., o persoană juridică română care a fost înființată în anul 1994, în baza legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale. Obiectul principal de activitate îl reprezintă comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice. Societatea are un capital social integral privat de 712.256 lei, compus din 5.000 acțiuni, având valoarea nominală de 142,45 lei/acțiune, împărțit în mod egal la cei doi acționari.

3.3. Raportul de audit cu privire la situațiile financiare pentru exercițiul încheiat la 31 decembrie 2011

Planul de audit este construit pe următoarele secțiuni:

Cadrul juridic;

Bazele prezentării;

Auditul ciclului de finanțare:

Structura capitalului social;

Situația modificării capitalurilor proprii în anul 2011;

Auditul ciclului de investire – Imobilizări corporale și necorporale;

Auditul ciclului de exploatare:

Auditul stocurilor;

Auditul creanțelor, datoriilor comerciale și financiare

Auditul privind datoriile și creanțele fiscale, sociale și asimilate:

Auditul fiscal privind impozitul pe profit;

Auditul fiscal privind taxa pe valoare adaugată (TVA);

Auditul fiscal al remunerării factorului forță de muncă;

Auditul fluxurilor de numerar;

Auditul situațiilor financiare:

Contul de profit și pierdere;

Auditul bilanțului contabil;

Analiza principalilor indicatori economico-financiari;

Concluzii cu privire la situațiile financiare pe anul 2011;

Opinia cu privire la raport.

3.3.1. Cadrul juridic

Conform actului de înființare, SC. LEXAMOB SA . este o persoană juridică română, înființată la data de 05.04.1994, în baza Legii nr. 31/1990 privind societățile comerciale republicată, cu modificările și completările ulterioare. Societatea este înregistrată la Oficiul Registrului Comerțului sub numărul J40/8383/1994, având CUI RO 5719652. Obiectul de activitate îl reprezintă comerțul cu ridicata al metalelor și minereurilor metalice. Sediul societății se află în București, Strada Ronda, nr.20, sector 2.

Concluzie: Entitatea auditată este legal constituită și își desfășoară activitatea conform reglementărilor din România.

3.3.2. Bazele prezentării

Perioada acoperită de situațiile financiare auditate este 01.01.2011 – 31.12.2011.

Situațiile financiare ale SC. LEXAMOB SA. sunt întocmite în lei. Acestea au fost elaborate în conformitate cu reglementările contabile armonizate cu Directiva a IV-a a Comunității Economice Europene și Standardele Internaționale de Contabilitate, (“IAS”).

3.3.3. Auditul ciclului de finanțare

Structura capitalului social

Societatea a fost înființată de către un asociat unic, iar valoarea capitalului social a fost de 250.000 USD, din care 155.000 USD au fost depuși la înființare, la cursul BNR de 2,52 lei/USD, respectiv 390.914 lei, restul de 95.000 USD urmând a se depune în perioada 2007 – 2011, la un curs BNR de 3,38 lei/USD, respectiv 321.342 lei.

Adunarea Generală a Asociaților, întrunită la data de 07.08.2011, a hotărât retragerea asociatului unic, prin cesionarea integrală a părților sociale.

Astfel, la 31.12.2011, societatea avea un capital social subscris și vărsat de 250.000 USD, echivalentul a 712.256 lei. Capitalul social este divizat în 5.000 părți sociale egale și indivizibile, fiecare având o valoare nominală de 142,45 lei.

Structura capitalului social la 31.12.2011 este următoarea:

Concluzie: La 31.12.2011 capitalul social subscris și vărsat al societății este în valoare de 712.256 lei, constituit din 5.000 părți sociale, valoarea nominală a unei părți fiind de 142,45 lei. Capitalul social al societății aparține acesteia și a fost vărsat integral.

Situația modificării capitalurilor proprii pe anul 2011

Evoluția capitalurilor proprii pe exercițiul financiar 2011, comparativ cu 2007:

Capitalurile proprii au fost influențate în exercițiul financiar 2011, în sensul:

Concluzie: Din analiza datelor din balanța de verificare contabilă și bilanțul contabil la 31.12.2011, rezultă că nu au fost constituite rezervele legale. Responsabilitatea pentru înregistrarea în contabilitate a elementelor capitalurilor proprii revine conducerii.

3.3.4. Auditul ciclului de investire – Imobilizări corporale și necorporale

Obiectivele de audit privesc: exhaustivitatea, exactitatea, separarea exercițiilor, evaluarea, prezentarea, evidențierea și controlul conturilor de imobilizări.

Strategia de audit cuprinde testele asupra soldurilor și mișcărilor, separate pe procedeuri analitice și teste de detaliere. Verificările au vizat lista de inventar a mijloacelor fixe, procedura de calcul a amortizării și balanța de verificare. Procedurile de control au avut ca scop modul de gestionare și contabilizare a imobilizărilor, calculul și instrumentarea tehnică contabilă.

Situația activelor imobilizate la 31.12.2011, evaluate la costul istoric se prezintă astfel:

Imobilizările corporale și necorporale sunt amortizate prin metoda liniară, pe baza duratelor de viața utilă estimate, din momentul în care sunt puse în funcțiune.

Situația deprecierii imobilizărilor corporale și necorporale înregistrate în 2011:

Principalele durate de viață utilizate la diferitele categorii de imobilizări sunt în conformitate cu legislația fiscală în vigoare în România. Costul mijloacelor fixe achiziționate este format din prețul de cumpărare și din valoarea altor costuri direct atribuibile activului. Cheltuielile cu reparațiile curente și întreținerea mijloacelor fixe sunt recunoscute în contul de profit și pierdere. Profitul/pierderea de rezultate din vânzarea sau scoaterea din funcțiune a activelor imobilizate este determinat ca diferență între veniturile obținute din vânzarea activelor și valoarea lor netă contabilă.

Câștigurile sau pierderile realizate au fost recunoscute corect în contul de profit și pierdere.

Concluzie: Obiectivele propuse privind auditul ciclului de investire, au avut drept scop asigurarea rezonabilă că imobilizările necorporale și corporale există, sunt achiziționate în numele firmei, iar intrările și ieșirile au fost înregistrate în perioada corectă.

În urma activității de audit, putem concluziona că imobilizările corporale și necorporale reflectate în bilanțul contabil sunt reale. Soldurile mijloacelor fixe au fost corect clasate, descrise și evidențiate. Metoda de amortizare utilizată la toate activele este permanentă și aplicată consecvent de-a lungul anului.

3.3.5. Auditul ciclului de exploatare

Auditul stocurilor

Obiectivele de audit s-au bazat pe:

Exhaustivitate: să ne asigurăm că toate stocurile deținute de societate au fost identificate și incluse în situațiile financiare;

Exactitate: să ne asigurăm că stocurile au fost corect identificate în vederea evaluării; să ne asigurăm dacă valoarea stocurilor a fost corect determinată, folosind metoda de evaluare acceptată de Standardele Naționale de Contabilitate; să ne asigurăm că sumele incluse în situațiile financiare corespund evidențelor contabile;

Existența stocurilor: să ne asigurăm că stocurile incluse în situațiile financiare există fizic;

Separarea exercițiilor: să ne asigurăm că stocurile au fost înregistrate în perioada corectă;

Evaluarea stocurilor: să ne asigurăm că stocurile cu mișcare lentă/fără mișcare, precum și stocurile perisabile au fost identificate și evaluate la valoarea netă realizabilă;

Dreptul societății asupra stocurilor: să ne asigurăm că stocurile ce aparțin societății au fost incluse în situațiile financiare;

Evidențiere: să ne asigurăm că stocurile au fost clasificate, descrise și evidențiate corect în situațiile financiare.

Potrivit activității desfășurate de societate, structura și evoluția stocurilor este evidențiată în următorul tabel:

Concluzie: Stocurile sunt înregistrate la minimul dintre cost și valoarea netă realizabilă. Costul se determină prin metoda primul intrat – primul ieșit (FIFO) pentru toate tipurile de stocuri. Valoarea netă realizabilă se estimează pe baza prețului de vânzare practicat în cursul normal al activității.

Auditul creanțelor și datoriilor comerciale și financiare

Creanțe

Obiectivele de audit se referă la:

Exhaustivitate: toate creanțele sunt incluse în situațiile financiare;

Exactitate: soldurile conturilor au fost determinate și înregistrate corect, iar sumele cuprinse în situațiile financiare sunt în conformitate cu cele din înregistrările contabile;

Existența creanțelor: societatea are creanțe și debitori care există în mod real la data bilanțului.

Creanțele sociătății la 31.12.2011 precum și variația acestora în cursul exercițiului financiar 2011 sunt prezentate în continuare:

Concluzie:

La 31.12.2007 creanțele sunt prezentate la valoarea diminuată cu provizionul pentru clienți în litigiu, în sumă de 588.424 lei, calculat pe baza factorilor relevanți care afectează gradul de încasare a creanțelor. În exercițiul financiar 2011 provizionul a fost reluat la venituri. La finele exercițiului financiar 2011 se constată o scădere a creanțelor (58,63%) față de anul 2007. Creanțele comerciale au ponderea (43,39%) cea mai mică în cadrul valorii totale a creanțelor societății. Acestea reprezintă creanțele pe care clienții le au față de societate.

Datorii

Obiectivele de audit se referă la:

Exhaustivitate: toate datoriile sunt incluse în situațiile financiare;

Exactitate: soldurile conturilor au fost determinate și înregistrate corect, iar sumele cuprinse în situațiile financiare sunt în conformitate cu cele din înregistrările contabile;

Existența datoriilor: societatea are datorii care există în mod real la data bilanțului;

Datoriile înregistrate de societate la 31.12.2011, respectiv la 31.12.2007, precum și modificările acestora în cursul exercițiului financiar 2011 sunt prezentate în tabelul următor:

Concluzie:

La 31.12.2011 se constată o scădere a datoriilor cu 56,70% față de exercițiul financiar 2007. Ponderea cea mai însemnată o au datoriile comerciale 67,34%, reprezentând obligațiile societății față de furnizorii interni și externi.

=== cap 3 ===