Caracterizarea Hematologica a Caprelor

CAPITOLUL 1 – REVISTA LITERATURII DE SPECIALITATE PRIVIND CREȘTEREA CAPRINELOR

Cercetarea în domeniul caprinelor este în prezent mai puțin dezvoltată decât cea efectuată pe bovine, ovine și suine, în ciuda locului ocupat de creșterea caprinelor pe plan mondial. În anul 2000, țarile cu venituri reduse au produs 33% din totalul lucrărilor publicate pe plan mondial în domeniul caprinelor și cumuleaza 81% din efectivul mondial de caprine, în timp ce țările cu venituri ridicate au produs 46% din totalul articolelor.

Progresul științific înregistrat în tipmul celei de a doua jumătăți a secolului 20 a contribult într-o mare măsură la dezvoltatrea sistemelor de producție a speciilor preferate de animale cum sunt păsările, porcinele, ovinele și bovinele. În ciuda rolului socio-economic important al creșterii caprinelor pe plan mondial, se recunoaște acum că cercetarea din domeniul caprinelor (fundamentală sau aplicativă) este redusă comparativ cu cercetarea altor specii și a sistemelor lor de producție. Prin urmare este foarte important să se analizeze situația actuală privind cercetarea caprinelor (Zamfirescu S. 2009).

La noi în țară, deși există o foarte veche tradiție de creștere a caprelor, mai ales în comun cu oile, totuși nu s-a aplicat niciodata un program de creștere și ameliorarea lor. Cu toate acestea crescătorii își introduc în turmele de oi în lactație circa 50-70 de capre pentru sporirea cantității zilnice de lapte și pentru îmbunatațirea gustativă și deci savoarea branzeturilor.

În țara noastră predomină rasa Carpatină (90%), caracterizată printr-o mare variabilitate din punct de vedere al conformației , culorii , dezvoltării corporale si a capacității lactogene, din lipsă de selecție, iar restul, de 10%, revine rasei Albe de Banat, rezultată cu mulți ani în urmă din încrucișarea sporadică a caprei Carpatine cu rasa [NUME_REDACTAT] – cu producție de lapte aproape dublă și cu prolificitate mare. Producția de lapte de la rasa Carpatină variază între 160 -220, litri de lapte cu plus variante de 700 – 800 de litri pe lactație și cu 3,8-4,5 % proteină și 4,5-5% grăsimi și cu o prolificitate cu circa 140%, iar rasa Albă de Banat, între 400-500 de litri de lapte, în medie, pe lactație (200 de zile) cu plus variante de 1000 litri iar prolificitatea de 180-200% .

Încercările sporadice de încrucișare a rasei Carpatine cu rasă perfecționată Saanen a determinat la metișii, de prima generație o creștere a producției de lapte cu 50% . Prin urmare, având în vedere proporția de peste 30% plus variante la ambele rase, se impune generalizarea selecției pe bază de control individual al laptelui, precum și încrucișare de prima și a două generație cu rasa [NUME_REDACTAT] și în mică măsură cu rasa Saanen, al cărei potențial mediu al laptelui este de 600-700 litri în 300 de zile de lactație, cu plus variante de peste 1500 litri lapte/ lactație. Prin lansarea unui program corespunzator de ameliorare, bazat pe tehnologii performante de creștere și exploatare în care să se includă și sporirea producției de carne de tineret caprin îngrășat, până la vârstă de patru luni și greutate de 24 -25 de kilograme, gradul de eficientă a exploatărilor caprinelor va crește.

1.1 Evoluția efectivului mondial de caprine

Având un număr de 195 mil. de capre, China deține aproape un sfert din șeptetul mondial de caprine. Asia confirmă primul loc dintre cele cinci continente deținând 64% din populația caprină mondială (un șeptet de aproximativ 520 milioane capete, în creștere cu 4% între 2004 și 2005 cu mult peste media globală). În zece ani șeptetul asiatic sa mărit cu mai mult de 10 milioane de capete. China și India dețin împreună 40% din populația caprină mondială (24% China și 15% India) în 1995. În 2005 China a produs mai mult de 40% din producția mondială de carne caprină, estimată la 4,5 milioane de tone. În schimb, India nu a produs mai mult de 10% fiind orientată mai mult spre producția de lapte. Bangladeshul este de asemenea un mare producător de lapte de capră cu aproximativ de 10% din producția mondială. Africa este al II -lea continent caprin cu aproape 30% din șeptelul mondial (235 mil capete). Șeptetul s-a dezvoltat în mod similar celui din Asia dar, într-un ritm mai scăzut. Efectivele au scăzut cu 10% după anul 2000 si cu 23% după anul 1995. Principalele șepteturi africane se întâlnesc în Sudan, Nigeria, Kenia, Somalia și Tanzania.

Oceania, America de Nord, Centrală si de Sud nu detin decât 5% din șeptetul mondial, dar acesta înregistreaza o creștere de 3%. Turmele din Oceania sunt constituite din 460 de mii de capete în Australia cu o ușoara tendinta de scădere și 155 de mii de capete în [NUME_REDACTAT] în ușoara creștere. Cu 18 milioane de capre Europa, nu deține decât 2% din șeptelul mondial dar, deține 20,5% din producția de lapte și 3% din producția de carne. Efectivele s-au redus cu 2% în 2005 și cu 10% în ultimii 10 ani. Statele UE dețin două treimi din aceste efective.

Franța deține șeptelul cel mai ameliorat din lume. Francezii spun că deși capră este considerată vaca săracului brânză de capră este a bogatului. Cu un venit mediu de 12-16 mii de euro, crescătorii care livrează lapte de capră, obțin venituri relativ mari. Creșterile recente ale prețurilor la cereale și la energie, împreună cu perturbările suferite de recolte în urmă capriciilor vremii, au determinat ca în ultimii trei ani, să nu fie ani foarte buni pentru crescătoriile specializate. Piață brânzeturilor, a înregistrat o creștere a prețului laptelui de vacă și de capră comparativ cu anii anteriori. Aceste creșteri se repercutează la scară industrială asupra costurilor branzeturilor de capră, consumatorii fiind nevoiți să plătească un preț mai mare pentru brânzeturi. Există turme foarte valoroase, care în proporție de 90% din turmă, au fost create prin înseminare artificială, de la care se obține o producție de 920-1035 litri de lapte. Aproximativ 7100 euro se folosec pentru controlul producției de lapte, pentu înseninare, pentru tratamente de sincronizare și ecografii. O parte din aceste investiții se recuperează prin vânzările de reproducători. Veniturile fermei sunt mai mari dacă fermierul își produce singur furajele (Zamfirescu S. 2009).

Structură de cultivare a pământului este de 30% pentru lucernă, 9-10% pentru pășuni, câte 23% este folosită pentru cultivarea de porumb și grâu iar 15% este repartizată pentru cultivarea de florarea-soarelui. Rația zilnică a animalelor este de 1,5 kg de făină de lucernă, 400 de grame de fân, 550 de grame de porumb, 300 grame grâu și 700 grame granule. În aceste condiții, în Franța pentru obținerea a 1000 litri de lapte se cheltuiesc aproximativ 140 de euro. Adăposturile din lemn și prefabricate, prevăzute cu coridor central și culoare de circulație a animalelor, cu 4 boxe a câte 85 capete și sistem automat de distribuire a furajelor pe covor rulant, asigură condiții confortabile caprelor. Această poate costă până la 250.000 euro. Există programe subvenționate de UE care aloca bani pentru astfel de adăposturi. Mai nou, cornadinele (sisteme automate de contenție și permisie a animalelor la furaje) au fost înlocuite cu bare mobile care permit o mobilitate mai bună animalelor spre sala de muls. Pentru mulsul a 280 de capre este nevoie de 50 de minute, în 4 serii a câte 85 de capre (Zamfirescu S. 2009).

Pe baza statisticilor efectuate în anul 2009 s-a determinat evoluția productivitații populației caprine prezentate în Tab. 1.

Tabelul 1.1

Numărul efectivelor de caprine și ovine, la nivel mondial, împreună cu rapoartele și procentele lor din numărul total de capre și oi din lume

(după FAOSTAT 2009)

1.2 Creșterea și tehnologia alimentației caprinelor

Dezvoltatrea și intensificarea producțiilor de carne, lapte și lâna este asigurată într-o mare măsură de asigurarea calitativă și cantitativă a masei furajere, deoarece din multitudinea de factori externi care influențează nivelul de exprimare a potentialului productiv, alimentația joacă rolul cel mai important. De asemenea, alimentația, pe lângă influența pe care o exercită asupra nivelului și calității producției, are un rol major și în menținerea stării de sănătate a ovinelor.

Principalele sursele de producere și asigurare a furajelor utilizate în alimentația ovinelor sunt reprezentate de suprafețe arabile destinate cultivării cerealelor și leguminoaselor, masă verde din culturile duble și succesive de vară, producția secundară rezultată din culturile de câmp (paie, vreji, coceni, ciocălăi, capitole de floarea-soarelui, frunze de sfeclă, miriști, porumbiristi, etc.), precum și borhoturi, pajiștile și fânețele naturale (masă verde și fân), pădurile pășunabile alte surse ocazionale.

Dintre furajele amintite anterior, nutrețurile grosiere precum și masă verde, silozurile, borhoturile, fânurile și rezidurile din industria alimentară constituie baza alimentație ovinelor și caprinelor și în anumite perioade ale anului reprezintă, la unele categorii de ovine, surse de furaje unice.

Specificul alimentație caprinelor

Prin specificul biologic, oile și caprele sunt capabile să valorifice unele resurse naturale mai puțin utilizate de alte specii. Această nu înseamana că ovinele și caprinele trebuie ,,condamnate” să consume numai ce ,,rămâne sau refuza” alte specii de animale.

Botul și arcadele dentare de formă oval-alungită, buzele subțiri și incisivii mai ascuțiți, permit aceastei specie să pășuneze plante aproape de suprafța solului, inclusiv pe cele de talie joasă care nu sunt valorificate de alte specii, iar atunci când masa verde este insuficientă pot pășuna chiar sub nivelul de cosire.

Particularitățile digestiei constituie factori determinanți ai modului lor de hrănire. La aceste specii tubul digestiv depășește de aproximativ 25 ori lungimea corpului, favorizând astfel reținerea resturilor furajere la acest nivel timp de 15-21 zile, contribuind la o mai bună asimilare a furajelor și în special a celor celulozice.

Necesarul pentru întreținere și producție se realizează pe baza substanțelor proteice, energetice, sărurilor minerale și vitaminelor.

Substanțele proteice: reprezintă suportul de bază a celulei vii și implicit a producțiilor viitoare. La nivelul organismului, proteinele îndeplinesc funcii plastice, energetic și biologic activ, motiv pentru care li se acordă o importantă sporită în alimentația animalelor , atât sub aspectul proporției în care se gsesc în nutrețuri, cât și sub cel al valorii lor biologice.

Fiecare fază a ciclului de producție se caracterizează prin anumite cerințe și aporturi nutriționale, iar excedentele și deficitel actionează diferit la nivelul organismului. Astfel, în timp ce excedentul de proteine este eliminat prin urină, deficitul atrage aproape întotdeauna o reducere a potențialului productiv exprimat, deoarece corpul animalului dispune de foarte puține proteine de rezervă. Acest fapt permite întărirea afirmațiilor conform cărora acoperirea necesarului de proteine devine indispensabil.

Substante energetice: lipsa sau insuficiența acestora duce la reducerea producțiilor. La nivelul organismului macroelementele ( Ca, P, Mg, Na, S, K, Cl ) se gasesc în proporții de cca. 3.75% iar microelementele (Zn, Cu, Fe, I ,Fl, Co, Mo, Cr, Sn) în proporție de 0.15%. Dintre acestea, calciu, florul și clorura de sodiu sunt indispensabile în dezvoltarea scheletului și a bunei funcționări a țesuturilor și formării produselor. De asemenea, raportul dintre fosfor și calciu este deosebit de important pentru funcția reproductivă în cazul oilor de prăsilă și pentru procesele de creștere la categoria de tineret ( optim 1:1,5 la oi adulte și 1:2 pentru tineret la îngrășat ), iar sulful este util pentru creșterea lânei.

Lipsa sau insuficiența sărurilor de cupru provoaca la oile exploatate pentru lână, pe lângă scăderea și dispariția ondulațiilor de la nivelul fibrelor și deprecierea acestor însușiri.

Carența în zinc conduce în cazul masculilor la dezvoltarea anormală a testiculelor și la reducerea procesului de spermatogeneză.

Dintre celelate substanțe minerale un rol mai important la nivelul organismul îl au urmatoarle elemente:

-magneziu intervine în dezvoltarea sistemului osos și în activitatea de reproducție;

– cobaltul este indispensabil în principal pentru sinteză vitaminei B 12 în rumen;

-zincul intervine în activitatea unor enzime;

-florul joacă un rol important în osificare;

-iodul intervine în producerea tiroxinei;

-fierul este implicat în procesele de hematopoiaza

Vitaminele sunt utile metabolismului substanțelor nutritive în procesele de creștere, secreție hormonala si functionalitatea organelor.

Lipsa sau insuficiență vitaminelor influențează în mod evident producțiile, prin tulburările pe care le produc asupra organismului .

Vitamina A este indispensabilă proceselor de creștere la organismele tinere, iar la oi lipsa acesteia, pe lângă stările patologice pe care le provoacă, induce și o scădere a producției de lână deoarece, produce tulburări asupra formării și tulburări funcționale a foliculilor pieloși.

Vitaminele din complexul B au un rol deosebit de important în funcționaliltatea organismului. Însă datorită faptului că acestea sunt sintetizate la nivelul rumenului lipsa acestora se simte mai puțin. Totuși înainte ca rumenul să atingă dezvoltarea funcțională deplină, vitamina B 12 (ca și în cazul lipsei sărurilor de cobalt ) nu poate fi sintetizată și ca atare oile și caprele se îmbolnăvesc de anemie, influențând astfel negativ producția de lână.

Vitamină D intervine în metabolismul sărurilor de calciu și fosfor.

Vitamină E joacă un rol important în funcția reproductivă.

Vitamiana C necesară în toate cazurile de infecții și intoxicații.

Nutrețuri utilizate în alimentație

Datorită particularităților aparatului bucal și tubului digestiv, speciile de ovine și caprine valorifică foarte bine o gamă largă de furaje îndeosebi cele fibroase (fanuri, coceni, vreji). O lungă perioadă din an o constituie masa verde și de pășune, pajiști naturale și cultivate, surse ocazionale (miriști, porumbiriști, etc.), iar pe durata stabulației sursele de hrană sunt reprezentate de fânuri grosiere, la care se adaugă grăunțele, reziduri industriale, nutrețul însilozat și în cantitați mai reduse nutrețul concentrat.

Masa verde. Cantitățile de masă verde și respectiv de substanță uscată ce pot fi consumate de un individ într-o zi pot varia în limite considerabile. Astfel, consumul de masă verde depinde de faza de vegetație a plantelor, deoarece cu cât acestea sunt mai tinere cu atât cantitatea ingerată este mai mare și invers. În același sens variază și consumabilitatea cu digestibilitatea. În general pentru ovine și caprine se consideră că într-o zi cantitatea de masă verde consumată este cuprinsă între 8-10 kg la adulte, 6-8 kg la tineretul caprin an precedent și 4 – 6 kg la tineretul caprin an curent. În funcție de cantitatea de masă verde la hectar, ținând cont de aceste consumuri zilnice orientative, se calculează încărcătură pe unitatea de suprafața.

Fânurile naturale sau cultivate. Sunt administrate în hrană ca atare sau măcinate, în cantități mari de regulă în perioada de stabulație. Orientativ, cantitățile zilnice administrate în hrana caprinelor adulte sunt de cca. 1.5 kg fân natural, fân de leguminoase 1.5 kg, iar la tineret de aproximativ 1 – 1.5 kg. Cantitățile administrate se reduc în situațiile în care sunt administrate în furaje nutrețuri grosiere, suculente concentrate și altele.

Grosierele sunt administrate în hrană în cantități zilnice cuprinse între 0.5 – 2.0 kg. Această categorie de furaje este reprezentată de paie de cereale, coceni, vreji de leguminoase (soia, fasole, mazăre, etc).

Nutrețurile suculente administrate nu trebuie să depășească 40 – 45% din valoarea nutritivă a rației. În acest sens, cantitățile zilnice administrate sunt cuprinse între 2-5 kg la categoriile adult și 1 -2 kg la cele tinere. Cu aproximativ 20 de zile înainte de debutul fătărilor, în timp ce cantitățile de suculente se reduc, cresc cele de concentrate cultivate.

Nutrețurile concentrate sunt administrate în cantități reduse și au rol de a echilibra rația în principii nutritivi. Furajele concentrate administrate, reprezintă adesea un amestec de porumb, șroturi, orz, mazăre, târâte și gozuri, iar cantitățile zilnice administrate variază între 0.1 și 0.5 kg. În cazul caprelor crescute în gospodarie acestea primesc înainte de fătăre porumb boabe sau uruit, precum și târâte de porumb, de grâu sau gozuri.

Alimentația în perioada de gestație

În functie de unele modificări fiziologice gestața cuprinde trei perioade distincte, iar pentru pentru fiecare dintre acestea, cerințele nutriționale sunt diferite. În condițiile țării noastre primele două perioade ale gestației se desfașoară pe pășune și doar ultima parte are loc în stabulatie. În oricare dintre aceste perioade, rațiile se alcătuiesc în funcție de tipul, nivelul producțiilor și starea fiziologică.

Orientativ, pentu caprele a căror greutate corporală este de 50 kg se produc 5 kg de lână rația administrată va conține 2.4 SU, 1.8 UN, 180 g PBD. Pentru fiecare kg de lână produs în plus, rația administrată va conține suplimentar 0.15 UN și 18 g PBD, iar pentru fiecare 10 kg greutate corporală peste limita de 50 kg se adaugă o rație 0.10 UN și 10 g PBD. Față de neccesarul zilnic, pentru indivizii cu lână fină sau semifina, precum și pentru oile exploatate pentru mai multe producții (lâna, carne, lână semifina, lapte,) neccesarul nutrițional se va majora cu 0.20 UN și 20 PBD; în cazul oilor exploatate pentru pielicele (Karakul și metiși) are loc o reducere cu 0.20 UN și 30 g PBD, iar a celor cu lână grosieră diminuarea va fi cu cca. 0.30 UN și 30 g PBD.

În prima parte a gestației ( luna I ) are loc o dezvoltare liberă a embrionului în cavitatatea uterină, fixându-se pe pereții acestuia spre ziua a 16-a. Însă, pentru a preveni mortalitățile embrionare, majoritatea autorilor indică continuarea regimului alimentar din perioadă de monta. În condiții optime, în prima luna, creșterea în greutate este superioară creșterii tractusului genital și al mamelei. În ultima parte a gestației, tractusul genital și al mamelei realizează creșteri imortante.

În partea a două a gestației (lunile 2 și 3) datorită faptului că embrionul are un spor mic de creștere, cerințele nutritive aferente sunt practic neglijabile. În acest interval de timp are loc formarea și definitivarea placentei și se înregistrează totodată o accelerare a dezvoltării țesutului osos și nervos. Acest aspect impune administrarea unor cantități de furaje cu o ușoară depășire a necesarululi de întreținere.

Ultima parte a gestație (lunile 4 și 5) se caracterizează printr-o evoluție ascendentă a greutății tractusului genital concomitent cu înaintarea în vârstă a fătului. Această situație impune administrarea unor cantități suplimentare de substanțe nutritive pentru a nu forță organismul mamei să consume din rezerva proprie.

Subnutriția duce la slăbirea organismului mamaei și impune în prima fază mobilitatea rezervelor corporale, iar dacă această stare continuă organismul pierde din greutate. În continuare, dacă această stare persistă pot apărea probleme grave cum ar fi de exemplu toxiemia de gestație care reprezintă o tulburare nutriționala cu o etiologie insuficient cunoscută. Cu toate acestea, tot mai mulți cercetători admit faptul că toxiemia de gestație s-ar datora unei utilizări anormale și incomplete a lipidelor de rezervă și se caracterizează printr-o creștere a acetonemiei, adică a conținutului din corpi cetonici din sânge ( acid B-hidroxilic, acetone, acid aceto-acetic ) care atrage după sine o scîmparte în două perioade: gestație timpurie (luna I-a, a II-a și a III-a) și gestație avansată (luna a IV-a și a V-a).

Alimentația în gestația timpurie

În perioada gestației timpurii, embrionul se dezvoltă liber în cavitatea uterină, în primele trei săptămâni, după care începe implantarea în mucoasa uterină. Reducerea severă și bruscă a regimului de alimentație va antrena mortalitatea embrionilor, în special la caprele cu gestație multiplă. Pierderile prin mortalitate embrionară pot atinge valori ridicate, situându-se între 20 și 30%. Pe toată durata primei luni de gestație se recomandă menținerea nivelului de alimentație din perioada de montă. De fapt, consumul voluntar de hrană al caprelor se menține la nivelul lunii precedente.

În luna a doua și a treia de gestație, fetușii cresc foarte puțin ( în 60 de zile de la 5 g la 600 g) și ca urmare cerințele corespunzătoare acestei creșteri sunt neglijabile, iar capacitatea de ingestie este încă ridicată. Această fază corespunde cu lunile octombrie-decembrie când caprele încă mai au la dispoziție resurse furajere ocazionale, bogate și de calitate bună. Excepție fac caprele întreținute în zona montană, unde este posibil ca zăpada să acopere suprafețele de pajiști sau alte resurse furajere. În această primă perioadă de gestație, caprele își reconstituie aproape în totalitaterezervele corporale de grăsime.

Subalimentația animalelor pe o perioadă mai lungă de timp cauzată, în general, de timpul nefavorabil, are repercusiuni negative mai ales la caprele prolifice, dar efectele negative nu sunt atât de puternice ca în prima lună de gestație.

La polul opus, supraalimentația este la fel de nocivă. Caprele prezintă un volum redus al compartimentelor pregastrice, dar un apetit ridicat, în primele luni de gestație acumulând cantități mari de grăsime. Spre deosebire de alte specii de animale de fermă, care depun depozite externe (subcutanate) de grăsime, la capre acestea se formează intern, restricționând volumul aparatului digestiv. În ultima lună de gestație, iedul și mai ales iezii (gestație multiplă) apasă asupra compartimentelor, în special asupra rumenului, reducând și mai mult volumul de "prelucrare" a furajelor ingerate. Ca urmare, caprele, în special cele cu gestații multiple, nu pot ingera suficient furaj prin care să-și asigure cerințele de energie și substanțe nutritive, chiar și în condițiile în care proporția de concentrate este maximă. Ultima soluție rămâne consumul rezervelor de grăsime, cu consecințe dezastruoase asupra sănătății (cetonemie), a dezvoltării iedului și a producției viitoare de lapte.

Alimentația în perioada de gestație avansată

Această perioadă este cea mai dificilă, întrucât fetusul sau fetușii cresc foarte rapid, iar capacitatea de ingestie scade treptat

Gestația avansată se regăsește în lunile decembrie-ianuarie, când caprele sunt deja în stabulație, iar crescătorii sunt mai puțin dispuși să asigure o furajare la nivelul cerințelor, neavând siguranța că perioadele de stabulație nu se vor prelungi la începutul primăverii peste limitele normale (1-20 aprilie).

Cu toate aceste aspecte negative, crescătorii de caprine care urmăresc obținerea de producții performante, trebuie să evite subalimentația îndelungată a caprelor, deoarece efectul imediat este mobilizarea masivă a rezervelor de grăsime, cu următoarele efecte negative: reducerea greutății și a viabilității iezilor la naștere; apariția toxinemiei de gestație la cele mai bune capre; reducerea până la limită a rezervelor de grăsime, fapt ce influențează puternic negativ producția de lapte după fătare.

Pentru a limita la minim aceste neajunsuri, în condițiile scăderii consumului voluntar de hrană al caprelor, se recomandă scădea treptată a cantităților de furaje grosiere și de volum, în paralel cu creșterea cantităților de fân de bună calitate și concentrate. Nu trebuie uitate brichetele minerale, prin care să se pună la dispoziția caprelor, la libera alegere, macro și microelemente deficitare în rația asigurată.

Caprele cu o stare de întreținere mediocră (slabe) și primiparele trebuie să fie lotizate separat pentru a fi furajate cu o rație cu cel puțin 10% mai ridicată cantitativ.

Asigurarea necesarului de energie:

După specialiștii din Australia, caprelor trebuie să li se asigure energie prin furaje după cum urmează:

până în ziua 66 de gestație la nivel de întreținere;

după ziua 66 de gestație se adaugă 10% la nivelul de întreținere;

după ziua 90 de gestație se adaugă 40% la nivelul de întreținere;

după ziua 110 de gestație, nivelul de întreținere se mărește de 2 ori;

după ziua 140 de gestație și în timpul lactației, nivelul de întreținere se mărește de 2,5 ori.

În esență, rezervele de grăsime constituite în general în perioada de pregătire pentru montă și în primele trei luni de gestație, rămân relativ constante în condiții normale de întreținere, când cerințele fiziologice ale caprei gestante sunt acoperite prin aportul rației consummate.

Pe durata gestației avansate, creșterea greutății vii, datorată evoluției fetusului și acumulării rezervelor de grăsime, este însoțită de reducerea capacității de ingestie, motiv pentru care furajele administrate trebuie să aibă un volum redus și o concentrație mare în energie și substanțe nutritive.

Norme de hrană la capre

După normele de hrană în vigoare în țara noastră, pentru o capră în greutate de 50 de kg, în primele trei luni de gestație, trebuie să se asigure: 1 UNL (unitate nutritivă lapte), 45-50 g PDI (proteină digestibilă la nivel intestinal), 3,5 g Ca, 2,5 g P, 1,5 g Na.

Pentru o capră în greutate de 50 de kg, gestantă cu 2 iezi, după normele de hrană oficiale, trebuie să se asigure în luna a IV-a: 1,35 UNL, 67 g PDI, 6 g Ca, 3,4 g P, 2 g Na și în luna a V-a: 1,73 UNL, 90 g PDI, 8,5 g Ca, 3,7 g P, 2 g Na.

În țara noastră, se cresc mai multe rase de caprine, cele autohtone fiind: rasa Albă de Banat si rasa Carpatină care sunt influențate de zona de creștere, la care se mai adaugă și metiși, la interferența zonelor de creștere.

CAPITOLUL 2 – RASE AUTOHTONE DE CAPRINE

Caprele sunt printre primele animale domesticite de către om. Analiza genetică cea mai recentă confirmă dovezile arheologice și anume că [NUME_REDACTAT] din Anatolia sunt originea tuturor caprinele domestice astăzi. O altă sursă genetică majoră de caprine moderne este capra Bezoar, din regiunile muntoase din [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT]. Păstorii neolitici au început să păstreze caprinele pentru lapte și carne, dar au fost folosite și drept combustibil, pentru îmbrăcăminte, construcții și instrumente. Cele mai timpurii resturi de capre domesticite datând de acum 10.000 ani se găsesc în Ganj, Dareh și în Iran. Rămășițe de capră au fost găsite la siturile arheologice din [NUME_REDACTAT], Mami, Djeitun și Cayonu, datând de acum 8000 și 9000 de ani în urmă.

Încadrarea sistematică

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT]

[NUME_REDACTAT] aegagrus

[NUME_REDACTAT] aegagrus hircus

Caprinele reprezintă o specie care se bucură de un real interes în rândul crescătorilor de animale. Acestea au fost crescute și exploatate de om din cele mai vechi timpuri . Capra este considerat un animal lacom, risipitor, capricios, și sticător nu se bucură de prea multă atenție din partea populației rurale. Însă trebuie specificat faptul că specia caprină devine stricătoarea numai în situația în care este lăsată să sufere de foame sau este nesupravegheată mult timp.

Cu toate că multe dintre însușirile ce o caracterizează nu o plasează înaintea altor specii de interes zootehnic, capra, în multe țări, pe zi ce trece, își câștiga un areal de răspândire tot mai vast. Astfel, în țările din Europa, Afica și Asia, unde factorii socio-economici sunt favorabili creșterii caprinelor, această ramură a zootehniei a înregistrat un real progres.

Interesul economic acordat creșterii caprinelor derivă din capacitatea lor lactogenă superioară, deoarece este cunoscut și confirmat faptul că pe perioadă unei lactații se pot obține, în condiții obișnuite, producții de lapte de circa 7-20 de ori mai mare decât propria lor greutatea corporală. Trebuie precizat faptul că taurinele produc într-o lactație o cantitate de lapte mai mare doar de 5-7 ori decât greutatea proprie.

Alte particularități biologice și economice că impun acordarea unei atenții sporite acestei specii sunt reprezentate de prolificitatea ridicată precocitatea și gradul mare de adaptabilitate și rezistență la condiții mai aspre și diverse de climă, relief și vegetație.

La nivel național, deși dispunem de condiții prielnice exploatării acestor specii, în prezent nu există o preocupare oficială penrtu sporirea numerică și ameliorarea producției specifice caprinelor.

2.1 [NUME_REDACTAT]

Este cea mai veche rasă și deține ponderea cea mai mare în ceea ce privește numărul total de caprine din țara noastră (figura nr. 2.1). Este crescută în deosebi în gospodăriile populației în turmele separate sau împreună cu ovinele, cu care de alt fel convetuiesc foarte bine.

Figura nr. 2.1 – Capră din rasa Carpatină

(www.zoo.ro/capra-carpatina-romana)

Origine și mod de formare

Este cea mai răspândită rasă de caprine din țara noastră și derivă din formă sălbatică Prisca. Rasa în sine s-a format prin selecție naturală, fiind crescută încă din cele mai vechi timpuri pe lângă gospodăriile poulatiei.

Însușiri morfologice

Se caracterizează prin rusticitate și rezistentă organică deosebită față de condițiile de creștere și întreținere, tradivă și foarte heterogenă din punct de vedere al culorii, dezvoltării corporale și a producțiilor. Nivelul productiv depinde în mare parte de tipul și felul alimentației și nu în ultimul rând de gradul de selecție și de condițiile de creștere și exploatare. Fiind considerată o specie rezistentă de cele mai multe ori (toate aspectele amintite sunt tratate cu superficialitate). Așa se explică gradul ridicat al heterogenității caracteristic acestei rase.

La naștere greutatea corporală a iezilor este influențată de tipul de fătare, fiind cuprinsă între 1.6 și 3.9 kg. În cazul indivizilor adulți, greutatea corporală este de 35-40 kg. Este mai mică a iezilor proveniți de la primipare și de la caprele adulte cu fătări gemelare și triple.

Indivizii rasei au exteriorul carcteristic animalelor tardive: talia mijlocie, torace potrivit de dezvoltat însă îngust, corp alungit, spinare ascuțită, șale înguste, piept strâmt. Membrele sunt rezistente cu mase musculare slab dezvoltate. Coarnele sunt prezente la majoritatea indivizilor din ambele sexe, mai dezvoltate însă la masculi.

Culoarea învelișului pielos la caprinele locale este în majoritatea cazurilor albă (72%), însă se întâlnesc frecvent și indivizi cu diverse culori, precum și multe bălțături.

Structură învelișului pielos este reprezentată de două categorii de fibre, și anume păr și puf, deosebite între ele prin lungime și finețe. Puful este reprezentat de fibre mai scurte și mai subțiri. Finețea acestuia este cuprinsă între 10-19 µm, iar a părului depășește 60 de µm.

Lungimea fibrelor este cuprinsă între 7-10 cm. Cu maxime de peste 30 cm, iar a fibrelor de puf este de 2-4 cm.

Producția pielosa este în general redusă, fiind cuprinsă între 0.150-0.250 kg puf și 0.600-1.200 kg de păr și se recoltează, primăvară, prin pieptănare.

Din punct de vedere histologic, prin examinarea probelor, s-s constatat că doar fibrele mai groase (părul) prezintă în centrul acestora un canal medular foarte evident ce ocupă aproximativ ¾ din grosimea acestora. În cazul pufului, acesta are o lungime mai mică, o finețe mai bună, un luciu intens și o mătăsozitate evidentă. Ambele categorii de fibre componente ale învelișului pielos sunt utilizate în vederea obținerii unor țesututri călduroase și cu o estetică deosebită.

Producția de lapte

Este extrem de variabilă, fiind încadrate în limite de 150 și 280 l lapte obținut într-o perioadă a lactație cuprinsă între 5-7 luni. Acest aspect denotă, că urmare a lipsei unor acțiuni susținută de selecție aplicată la acesta rasă, o mare heterogenitate.

Perspective de creștere

Probabil, și în viitor, caprele din rasa Carpatintă își vor păstra arealul ocupat, fiind crescute cu precădere în sectorul privat. Însă pentru a crește eficiență acestora în exploatare, și pentru reducerea gradului de variabilitate, se impune că la nivel național, să se deruleze programe de ameliorare.

2.2 [NUME_REDACTAT] de [NUME_REDACTAT] a doua rasă autohtonă de caprine, însă efectivul aparținând acesteia este mai redusă, fiind crescută și exploatată la început cu precădere in Banat, de unde, apoi s-a raspândit și în toate zonele țării.

Figura nr.2.2 – Capră din rasa Albă de Banat

(www.animalesipasari.com/wp-content/uploads/2012/11/Capra_Alba_de_Banat.jpg)

Origine și mod de formare

A rezultat din încrucișarea îndelungată și mai puțin dirijată a țapilor de rasă [NUME_REDACTAT] și Saanen cu caprele Carpatine locale (dupa N., Ciolcă și colab. 1978).

Însușiri morfoprodictive

Conformația corporală, și caracterele de exterior, specifice caprineleor din rasa Albă de Banat sunt caracteristice raselor încadrate în tipul morfoproductiv de lapte.

Trunchiul este piriform, alungit cu linia superioară ascendentă anteroposterior și talie mijlocie.

Capul este mic, cu aspect uscățiv și fin, profilul nasului drept (la 75-80 % din indivizi) și concav. Aproximativ 50 % din efective prezintă coarne turtite lateral, striate, de lungime 15 – 40 cm. Urechile sunt mijlocii și au poziție semilăsată, fiind acoperite cu păr scurt și neted. Țapii prezintă inferior un smoc de păr de lungime 6 – 8 cm denumit barbișon.

Gâtul mijlociu ca lungime, potrivit de gros, ușor turtit în părțile laterale și purtat oblic.

Membrele sunt lungi, cu schelet uscățiv, puternice aplomburi în general corecte, cornul copitei dur, facilitând astfel parcurgerea unor distanțe mari în căutarea hranei (după C., Pascal 2003).

La caprele adulte greutatea corporală variază între 35 și 58 kg, media fiind de 45 de kg. Tineretul caprin aparținând acestei rase, datorită gradului ridicat de precociatare caracteristic, atinge maturitatea sexual la vârsta cuprinsă între 7 și 8 luni.

Învelișul pielos este de culoare albă uniformă, format din două categorii de fibre (figura nr.2.2). Puful este mai scurt și are o finețe 14 µ, iar părul este mai lung și are grosimea neuniforma pe lungimea aceleiași fibre și anume: 86,13 µ la bază, 89,6 µ la mijloc și 47,9 µ la farf.

Femelele au ugerul bine dezvoltat, de formă piriformă mai rar globules. Producția medie de lapte pe o lactație de 200 – 280 zile este de 400 l, cu variații individuale cuprinse între 200 l și 1300 l și un procent de grăsime situat între 3,5 – 5,5%, cu maximă de 8%.

Prolificitatea specifică rasei este 200 -250 %, 1-3 iezi/capră iar natalitatea și fecunditatea au valori de 94% și respectiv 97%.

Perspective de creștere

Fiind o rasă authohtona ce dispune de un potențial lactogen superior este necesar ca pe viitor aceasta să fie utilizată ca amelioratoare a populațiilor locale aparținând rasei Carpatină. Paralel cu aceste acțiuni se impune și intensificarea lucrărilor de selecție defășurate în rasa curentă, concomitent cu derularea altora ce vizează extinderea arealului de creștere, astfel încât acolo unde este posibil să înlocuiască efective locale mai slab productive (dupa C. Pascal 2003).

Este o rasă amelioratăƒcu un nivel de productivitate superior cu capra nobilă germană.

2.3 [NUME_REDACTAT]

Aceasta rasă este originară din Elveția. Reprezintă actualmente 20% din șeptelul elvețian. De aici s-a raspandit in toata Europa, și a fost folosită pentru ameliorarea caprinelor pentru producția de lapte. Mai mult de 70 % din capre se cresc în zonele montane și premontane destul de aspre. În activitatea de selecție se urmărește starea de sănătate, robustețea, conformația corporală și a glandei mamare, suplețea pielii și abundență părului, buna aptitudine productivă și adaptibilitate la diferite condiții de furajare și condițiile climatice (figura nr. 2.3). De asemenea se mai au în vedere precocitatea și dezvoltarea rapidă a tineretului, precum și realizarea unei maturități sexuale la 5 – 6 luni pentru masculi, 6 -7 luni pentru female; fecunditatea, prolificitatea, longevitatea precum și conținutul ridicat de proteine și grăsimi din lapte și carnea este de bună calitate.

Figura nr. 2.3 – Capră din rasa Saanen

(www.casadex.ro/wp-content/uploads/saanen.jpg)

Rasa are o talie de 80 – 90 cm la masculi și 74 -80 cm la femele, corpul alungit, cap potrivit de lung și de larg cu profil aproape drept, piept adânc, larg cu bună capacitate toracică, spată largă și bine prinsă, gât lung și relativ subțire și cu cercei sub maxilar cu ongloane rezistente, uger bine dezvoltat cu mameloane mijlocii înclinate lateral și înainte, iar părul este scurt, des și mătăsos. Greutatea corporala este de 65 kg, prolificitate foarte buna 2-3 iezi/capră. Productia medie de lapte a caprelor in varsta de peste 2½ ani – de 740 l/capră in 270 de zile cu maxima de 1800 – 2000 l si un continut de 3,2% grasime si 2,7 % proteina.

[NUME_REDACTAT] se poate folosi cu rezultate bune la încrucișări, cu rasa Carpatină, dupa care s-a constatat ca metișii rezultați sunt superiori rasei materne. [NUME_REDACTAT] în rasă pură, în condiții climatice și de hrănire din țara noastră, nu s-a soldat cu bune rezultate, de fiecare data manifestându-se o pronunțată sensibilitate, mai puțin încurajatoare pentru crescători, ea solicitând bune condiții de creștere și îngrijire (după S., Zamfirescu 2009).

2.4 [NUME_REDACTAT]

Este o rasă de capre foarte apreciată în Franța, unde dețin mai mult de trei sferturi din șeptetul, datorită nivelului ridicat de productivitate, implicit de rentabilitate (figura nr. 2.4). Sunt exploatate intensiv pentru lapte și îngrășare, pentru carne într-o largă varietate de sisteme și tehnologii de exploatare.

Descriere rasă: Talia este de 70 – 80 cm, părul scurt și de culoare variată. Pieptul este adânc, spinarea rectilinie, bazinul larg și puțin înclinat, membre solide cu articulații puternice și aplomburi corecte. Glanda mamară voluminoasă bine prinsă antero – posterior, mameloane mijlociu dezvoltate.

Greutate medie este de 55 – 60 kg femela si 80 – 100 kg mascul.

Producția medie in 250 zile este de 600 l/capră, recordul rasei fiind de 2200 l în 350 de zile la multipare în 1800 l in 295 zile la primipare, iar prolificitatea de 130 %. Datorita rusticitații rasei considerăm că pentru condițiile din țara noastra ar fi mai indicat pentru ameliorarea caprinelor autohone decât capra Saanen. .

Figura nr. 2.4 – Capră din rasa Alpină

(http://www.zoo.ro/capra-alpina-franceza)

[NUME_REDACTAT]

Rasă de capre originară din Franța de centru vest. De asemenea, cunoscută sub numele de capra de Poitou (regiunea cu același nume). Este o rasă crescută mai mult în Franța. Foarte celebra pentru brânzeturile produse din lapte .Producția de lapte este bună, ugerul obișnuit cu sfârcul bine dezvoltat. Talia medie,înălțime mediela masculi între 75-90 cm la femele între 70-80 cm, greutate medie masculi aprox. 55 -75 kg iar la femele aprox. 40- 60 kg. (figura nr. 2.5 ).

Cap: triangular, cu urechi îndreptate spre în față și coarne bine dezvoltate.

Păr: lung și de culoare maro, mai mult închis pe cap, umăr și spate, mult mai deschis decât în alte părți.

Abdomen, gât, urechi și partea de jos a membrelor distale albicioase.

Mucoase pigmentate. Trunchi bine-dezvoltat cu piept adânc.

Figura nr. 2.5 – Capra din rasa Poitevine

(branzacapra.sunphoto.ro/Capre_Poitevine/95149516)

Oamenii de știință din China au clonat cu succes peste o duzină de capre producătoare ale faimoasei fibre de cașmir, folosită în confecționarea pieselor vestimentare de înaltă calitate.

Paisprezece astfel de animale au fost clonate în intervalul februarie-martie al acestui an, și modificate genetic pentru a li se spori eficientă și a oferi o cantitate de lâna aproape dublă pe cap de animal, de la 600 de grame la 1.000 de grame.

Caprele clonate poartă în ADN-ul lor genă responsabilă de factorul de creștere 1, asemănător cu insulin (IGF1), cunoscut de cercetători pentru rolul lor în sporirea creșterii lânii, susține [NUME_REDACTAT], director al unei ferme din [NUME_REDACTAT], acolo unde se întâmplă experimentele.(www.descopera.ro)

Oficialul a declarat că 12 din cele 14 capre au fost clonate cu succes astfel încât să aibă o genă specială producătoare de cașmir abundent, o fibră scumpă folosită în confecționarea țesăturilor și mai scumpe și extrem de călduroase. Lâna de cașmir mai este întrebuințată și în realizarea eșarfelor folosite inA Tibet si Xinjiang. (www.descopera.ro)

Incredibila știre a fost data publicității de către o echipă de geneticieni și zoologi ruși, care au anunțat în premieră mondială că au reușit crearea unor capre modificate genetic încât să dea un lapte cu formulă aproape identică cu cea a laptelui uman.

Proiectul a fost dezvoltat de o echipă mixtă de savanți din Rusia și Belarus, și a avut ca punct de pornire nevoia de a crea un tip de lapte cât mai apropiat de formula laptelui de mamă. Acesta urmează să fie destinat nou-născuților care din diferite motive nu pot beneficia de calitățile nutritive ale laptelui uman. Cercetătorii au declarat de asemea ca experimentele vor continuă până în momentul în care medicină va putea exploata toate calitățile antibiotice ale lactoferinei, o proteină descoperită în laptele uman.

Studiul nostru a pornit de la descoperirea unui procent important de lactoferina din laptele de șoarece. Am decis apoi să efectuam combinații genetice între celule de om și capră pentru a crea în viitor capre care dau lapte cu o formulă aproape indentică cu cea a laptelui uman” afirmă Dr. [NUME_REDACTAT] conducătoarea experimentelor.

În prezent există 90 de capre și un țap, cu toții modificați genetic, care sunt crescuți într-o fermă cu locație secretă, undeva în împrejurimile Moscovei. Noul program va fi axat pe producerea unui tip de lapte care va conține proteine umane și va putea fi folosit în producția de medicamente” declară la rândul sau [NUME_REDACTAT] din partea [NUME_REDACTAT] de Științe din Belarus.

Savanții speră ca noile medicamente care au la bază laptele modificat genetic, să poată fi folosite cu succes în tratamentul cancerului și al afecțiunilor sistemului digestiv și imunitar. [NUME_REDACTAT], conducătorul băncii transgene din [NUME_REDACTAT] de Științe este de părere că lactoferina umană este un antibiotic natural foarte eficient, care va putea fi administrat nou născuților care nu și-au dezvoltat încă un sistem imunitar propriu.

Proteina din lapte este cel mai bun medicament creat de Dumnezeu. Este o substanță naturală pe care o avem deja în organism. Administrarea ei nu duce la alergii sau efecte secundare” (www.descopera.ro)

Cafeaua are un trecut mai interesant, presărat cu tot felul de legende. Cafeaua a fost descoperită pentru prima data în Africa de Est, unde în prezent se află Etiopia. Legenda foarte celebră a cafelei spune că un păstor de capre, Kaldi, ar fi observat că animalele pe care le păzea deveneau foarte jucăușe și agitate imediat după ce mâncau fructe dintr-un anumit arbust. Curios din fire, Kaldi a încercat și el să mănânce fructe și a observat că îi dădeau multă energie. Vestea despre arbustul cu fructe magice s-a răspândit foarte repede în regiune. Călugării din zonă au aflat de aceste fructe și au început să le usuce, pentru a putea fi transportate pe distante mari, spre mănăstirile lor. Ei înmuiau aceste fructe uscate în apa, mâncau fructele și beau apa pentru a nu adormi în timpul rugăciunilor.(news.softpedia.com)

CAPITOLUL 3 – REVISTA LITERATURII DE SPECIALITATE PRIVIND HEMATOLOGIA LA CAPRE

Eritrocitele sunt celule anucleate având membrane lipoproteica cu permeabilitate selectivă, stromă celulra cu structură sponginoasă și citosol eritrocitar.

Citosolul conține apă (60%), proteine, lipide, glucide, enzime și săruri minerale.

3.1 Morfologia eritocitelor

Celulele roșii a caprinelor sunt printre cele mai mici din grupa maniferelor și nu sunt agregate sau deformate la fel de ușor ca a altor specii. În mod normal la capre forma celulelor discoloidală cu excepția rasei Angora care prezintă forma fusiformă mixtă.

Ca și la alte specii, accelerația eriproteinelor la capre este însoțită de reticulocitoză, macrocitoză și gravă bazofilie a reticulacitozelor. Stippling ( punctele, liniile) cel mai bine sunt demonstrate prin preparate proaspete în laborator; este foarte repede uscat de aer, iar [NUME_REDACTAT] colorează eritrocitele pe care îl conține proba de sânge.

Creșterea numărului de hematii se numește poliglobulie (fiziologică — la altitudine, în perioada de gestație, la iezii nou-născuți sau în stările patologice — boli sangvine, boli sistemice). Scăderea numărului de hematii se numește anemie.

Dimensiunile fiziologice sunt între 3,80-5,80 106/m3

Forma: forma normală este de disc biconcav. Patologic, pot apărea: sferocite (hematii rotunde), acantocite (hematiile prezintă prelungiri neregulate, inegale), echinocite (hematiile prezintă prelungiri de aceeași dimensiune), ovalocite (hematii ovalare), stomatocite (hematii ce prezintă o depresiune), drepanocite (hematii în formă de seceră, semilună), schizocite.

Structura: este o celulă anucleată, fără organite. În urma eritropoezei poate rămâne în citoplasmă membrana nucleară sau resturi de cromatină sub formă de granule bazofile. Ultrastructural, eritrocitul prezintă proteine structurale (ce formează citoscheletul) și protein-enzime (LDH, ATP-ază, catalază, anhidrază carbonică).

Durata de viață este de 120 zile. Hematiile imbătrânite sunt captate de macrofagele sistemului reticulohisticitar, sunt fagocitate și lizate de enzime lizozomale (splină, ficat,măduvă osoasă). Fe+ eliberat este recirculat și va participa la formarea de noi hematii.

Funcții: asigură transportul gazelor respiratorii.Cu oxidanți puternici hemoglobina methemoglobina (un oxid adevarat în care fierul este trivalent), compus foarte greu disociabil.

Origine: în măduva hematogenă (hematopoetică, hematoformatoare) din oasele late (coxal, stern) și corpurile vertebrale.

Hemoglobina este compusul care ocupă 1/3 din greutata eritrocitului și este alcătuit dintr-o porțiune proteică (90%) – lanțuri de globină și o porțiune prostetică (10%) – hemul (este o feroprotoporfirină alcătuită din Fe2+ și un heterociclu tetrapirolic, protoporfirina IX; hemul intră și în structura mioglobinei, citocromilor; Fe+ este inserat în centrul ciclului porfirinic sub acțiunea ferochelatazei).

Figura nr. 3.1 – Aspectul eritrocitelor

(safiisanatos.ro/wp-content/uploads/2013/12/globule-rosii.jpg)

Figura nr. 3.2 – Aspectul elementelor figurate din sângele de capră (desen)

Hemoglobina este cea mai importantă proteină a eritrocitelor, are rol de pigment respirator, constituind 34% din rezidul uscat și determină culoraea roșie a sângelui datorită fierului bivalent.

La majoritatea speciilor, sângele (plasma) conține o mare concentrație de Na+ decât concentrația de K+. Aceasta este în contrast cu eritrocitele care sunt dependente de energie, membranele susțin pomparea înaltă intracelulară a concentrației de K+ și gradientului concentrației scăzute de Na+. Aici este o excepție asociată cu proporția mică de capre care au un cromosom somatic specific care dau înapoi fenotipurile grupelor de sânge în care eritrocitul conține Na+ relativ ridicat și gradientul de K+ scăzut.

Metabolismul eritrocitelor animalelor domestice, a fost prezentat de Harvey (citat de Schalm’s 2009). La caprine, rata consumului de glucoză a eritrocitelor este de 0,7 µmol / oră/ ml din eritrocite în constrast cu rata consumului de eritrocite la caprine care este de 1,9 µmol/ oră/ ml.

3.2 Morfologia leucocitelor

Celulele albe (leucocitele) conțin celule diferențiate care sunt folositoare pentru monitorizarea părților inflamate la capră și mai sunt și utilizate în căutări performanțe cu aceste specii. Mărime intermediară a corpului și dispoziția oilor și caprelor permit relativitatea frecvența și eșantionarea mare de sânge pentru căutările în hematopoieză, oncologie și imunologie.

Limfocitele caprinelor, se schimbă odată cu anii. Neutrofilele domină corpul în timpul primelor 2 săptămâni din viață postnatală. Din primele 3 săptămâni de viață limfocitele sunt celulele care domină împreună cu neutrofilele.

La capre, fătărea este însoțită de schimbări minore în numărul de eritocite și numărul de celule albe, la fel ca neutrofilele și limfocitele.

Limfocitele T secretă unele substanțe numite citokinele care sunt molecule de natură proteică având un rol important în transmiterea unor informații diferite între celulele sistemului imun și leucocite. Aceste molecule intervin și în diferite mecanisme: inflamații, infecții, șoc septic. (sanatate.bzi.ro/rolul-limfocitelor-in-organism-vezi-si-ce-determina-cresterea-si-scaderea-limfocitelor-2213)

Figura nr. 3.3 – Limfocit și monocit

(https://www.google.ro/search?q=limfocit+imagini&source)

[NUME_REDACTAT] sunt colorante cu Wright`s și Giemsa, neutrofilele ovinelor și caprinelor au o citoplasmă eozinofilică cu o textură granulată.

Neutrofilele de la capră conțin granule primare, secundare și terțiare. Comparând cu alte specii, granulele tertiale sunt mai numeroase, mai mari și mai dense.

Citochimiciile și imunochimicile arată o gamă de culori a enzimelor și a suprafețelor neutrofilelor la rumegătoare. Lizozimă este o enzimă comună a majorităților speciilor dar absența din citoplasmă neutrofilelor caprinelor și a ovinelor.

Figura nr.3.4 – Aspectul maturarii neutrofiluli (desen)

[NUME_REDACTAT] eozinofilelor de la majoritatea rumegătoarelor mici sunt curbate sau bilobate și înconjurate de numeroase granule citoplasmatice intens colorate în roșu, fiind mici și rotunde. În granulele eozinofilice a ovinelor se află anumite structuri dense, cristaline și unice.

Răspunsul imunologic al ovinelor și caprinelor la parazitismul sezonal este însoțit și de eozinofile.Cercetătorii și-au făcut griji în legătură cu parazitismul sezonier a eozinofilelor observând că efectul poate fi prea devreme și prea mare la unele oi. Au pus în ipoteză faptul că mărimea eozinofilelor este o reflecție a rezistenței imunologice familiale a infecției nematodelor.

Figura nr. 3.5 – Aspectul maturării eozinofilelor

[NUME_REDACTAT] se găsesc în sângele periferic este într-un număr foarte mic ceea nu le permite să fie cuantificate. Observăm că ele sunt numeroase, mici și au o densitate mare. Privite la microscop, bazofilele sunt intens colorate cu citoplasmă granulară, ele putând acoperi complet nucleul. Bazofila la rumegătoarele mici poate fi asociată cu o euzinofilă.

Figura nr. 3.6 – Aspectul maturării bazofilului

[NUME_REDACTAT] ovinelor și caprinelor sunt de mărimi mici spre mediu și ușor confundate cu monocitele. Ele au un șanț albastru spre nuanțe de gri citoplasmatic, frecvent conținând diferite forme de granule purpurii sub o semnificație necunoscută. Iezii încep viața cu o proporție mai mare de granulocite decât limfocite. În primele 3 luni de viață limfocitele reprezintă 70-80% din totatul celulelor albe. Vacuolele citoplasmatice sunt comune și în forme neobișnuite când sunt văzute în unele limfocite mari.

[NUME_REDACTAT] ovinelor și caprinelor au forme rotunde. Nucleul este mare, dantelat până la bilobat și conține un model cromatic pe care îl difuzează. Citoplasmă este gri și conține granule euzinofile mici, purpurii când sunt colorate cu Wright`s.

[NUME_REDACTAT] sângelui sunt distribuite individual și agregate cu granulele a euzinofilelor în variate mărimi și forme. Protecția citoplasmatică este rară.

Timpul normal de rezistentă în sânge este raportat la 10 zile. Formele gigante a trombocitelor și pseudopodelor sunt asociate cu recentă proliferare din megacariocite.

CAPITOLUL 4 – CADRUL ORGANIZATORIC ÎN CARE S-AU DESFĂȘURAT CERCETĂRILE

Activitatea de cercetare a fost organizată în cadrul Facultății de [NUME_REDACTAT], respectiv în laboratorul de cercetare a disciplinei de Fiziologie animală.

Facultatea de Zootehnie funcționează în cadrul Universității de [NUME_REDACTAT] și [NUME_REDACTAT] „[NUME_REDACTAT] de la Brad” din Iași. Aceasta s-a înființat în anul 1951 în baza [NUME_REDACTAT] de Miniștri din acea vreme (H.C.M. nr. 1056), în cadrul [NUME_REDACTAT], după ce în anul 1948 se înființaseră la București și Arad alte două facultăți cu profil similar.

Figura 4.1 – Facultatea de [NUME_REDACTAT]

(foto original)

De asemenea, cercetările au fost efectuate și în cadrul unei stâni care este situată la adapostul unei perdele de pădure, unde prezența unui curs de apă este foarte aproape. Este construită și o perdea de stuf spre nord unde bate vântul dominant pentru adapost. Altitudinea este de 250 de metrii stâna fiind localizata la ieșirea din comuna Trifești județul Iași.

Stâna este construită din lemn prevazută cu o cameră de locuit, o magazine și doua încăperi una pentru prepararea laptelui iar cealaltă încăpere pentru prepararea și păstrarea temporară a brânzeturilor.

Strunga este confecționată din patru stâlpi așezați pe o talpa de lemn cu un acoperiș simplu de asbest și doua scaune confecționate din lemn pe care stau ciobanii precum și împrejmuirea care închide oile mulese făcută din porți de târlire.

Figura 4.2 Stâna de oi și capre – [NUME_REDACTAT]

(foto original)

PARTEA a II-a – CONTRIBUȚII PROPRII

CAPITOLUL 4 – ORGANIZAREA CERCETĂRILOR

4.1 Scopul și obiectivele lucrării

Scopul acestei lucrări constă în caracterizarea hematologică și biochimică a statusului fiziologic a caprelor. Expresia homeostazei organismului poate fi interpretată prin statusul hematologic al animalelor analizate ceea ce a condus la realizarea studiului efectuat.

Obiectivele lucrării:

Formarea loturilor de studiu și recoltarea materialului biologic.

Stabilirea statutului fiziologic al indivizilor luați în studio prin prisma analizelor hematologice.

Interpretarea rezultatelor obținute și corelarea lor cu literatura de specialitate.

4.2 Descriere materialui și metodelor de lucru

Număr de indivizi: 400 de oi si 40 de capre.

Descriere materialui și metodelor de lucru

Ca material biologic s-au folosit un număr de 10 indivizi cu vârste cuprinse între 2 ani și 6 ani.

Numărul 1 RO 208 0511929 vârstă 3 ani, 2 fătări, niciun avort

Numărul 2 RO 255 1100691 vârstă 4 ani, 2 fătări, un avort

Numărul 3 RO 255 1100690 vârstă 3 ani, 2 fătări, niciun avort

Numărul 4 RO 2552 217067 vârstă 3 ani, 2 fătări, niciun avort

Numărul 5 RO 2552 217066 vârstă 4 ani, 3 fătări, niciun avort

Numărul 6 RO 255 1100689 vârstă 2 ani, o fătare, niciun avort

Numărul 7 RO 255 1100619 vârstă 3 ani, 2 fătări, niciun avort

Numărul 8 RO 255 1100692 vârstă 6 ani, 5 fătări, niciun avort

Numărul 9 RO 255 1100693 vârstă 5 ani, 4 fătări, niciun avort

Numărul 10 RO 2552 0217068 mascul vârstă 2 ani

Probele biologice s-au recoltat în perioada de iarnă ( stabulație și gestație) și în perioada de toamnă (la pașune), după mulsul de seară , (fig 4.1)

Figura 4.1 Recoltarea sângelui din vena jugulara la capră (foto original)

Ca metode de lucru s-a folosit analizorul automat ABX Vet.

Determinarea hemoleucogramei s-a realizat cu ajutorul unui analizor automat de hematologie ce permite determinarea a 20 de parametri (fig. 4.2). Acest sistem este complet automat, având un sistem de diluție intern și o imprimantă grafică pentru înregistrarea rezultatelor și a prezentărilor grafice. Principiul de numărare este bazat pe variația de impedanță generată de trecerea celulelor prin apertura calibrată. Proba este diluată într-un diluent conductiv din punct de vedere electric. Conductivitatea diluantului este mult diferită de conductivitatea celulelor sangvine. Metoda aplicată este conform celei precizată de producătorul analizatorului. Studiul volumetric s-a realizat astfel: după acțiunea diferențiată a lizei asupra membranelor celulare, ABX Micros a analizat înălțimea fiecărui impuls transmis într-unul din cele 256 de canale de măsură. Parametrii analizați au fost următorii: eritrocitari : numărul total de eritrocite, cantitatea de hemoglobină, valorile hematocritului, volumul eritrocitar mediu, cantitatea de hemoglobină eritrocitară medie, concentrația medie a hemoglobinei eritrocitare; leucocitari: – numărul total de leucocite și trombocitari: – numărul total de trombocite.

Fig. 4.2 – Analizator hematologic automat

(foto. original)

Descrierea sistemului de creștere a caprinelor din rasa [NUME_REDACTAT] sunt crescute la comun cu oile. Înainte de începerea iernii acestea sunt mutate mai aproape de sistemul gospodăresc, petru facilitarea alimentației caprinelor și ovinelor.

Sistemul gospodăresc este compus din mai multe grajduri și cotețe care găzdiesc vaci, viței, porci (adult și tineret ), găini, prepelițe.

[NUME_REDACTAT] de silvostepă include și partea centrală a Moldovei unde este localizat sistemul gospodăresc.

Solurile dominante sunt cernoziomurile levigate.

Climatul de silvostepa din zona centrală a Moldovei este răcoros și umed cu temperatura medii anuală de 9.50 C.

Vegetația se caracterizează prin alternanța dintre vegetația ierboasă xerofilă sau xero-mezofila și cea forestieră.

În această zona principalele tipuri de pajiști Medicangini-Festucetum valesiacae, Bothriochloetum ischaemi, speciile care domină aceste pajiși sunt: Medicago lupulina Festuca valesiaca Dichanthium ischaemum Medicago falcate Trifolium arvense

Fitocenozele au fost înregistrate în lunile mai-octombrie, la maxima dezvoltare a speciilor dominante (Festuca valesiaca, respectiv Dichanthium ischaemum). Predomină plantele hemicriptofite și cele telofite.

Alimentația în perioada de pașunat

Alimentația caprinelor

Caprinele și ovinele se diferențiază față de alte specii de animale domestice prin faptul că depun și un efort mai mare pentru procurarea hranei; se estimează că cca. 90% din hrana consumată de către rumegătoarele mici este reprezentată de vegetația existentă pe pajiști permanente (uneori inaccesibilă altor specii de erbivore) , de subproduse agricole și surse ocazionale , mai puțin reprezentată de nutrețurile concentrate. Cu toate că eforturile pentru procurarea hranei sunt mari, producțiile care le obținem de la ovine și caprine sunt numeroase și importante : carne, lapte , lână, păr și gunoi folosit apoi ca îngrășământ.

Ca particularități ale digestiei putem spune că sunt animalele poligastrice, cu stomac cu patru compartimente (rumen, rețea, foios și cheag); rumegătoarele mici sunt adaptate nutrețirilor de volum (inclusiv celulozice), care de altfel constitue baza alimentației lor.

O particularitate biologica și implicit economică a speciei o reprezintă valorificarea superioară a tuturor categoriilor de nutrețuri.

Timpul de pășunat este de 8-10 ore pe zi, în care intra și cel rezervat pentru mulgere, masa verde ingerată este de 8 -10 Kg/zi la adulte, 4-5 kg la tineret peste șase luni și 2-3 Kg/zi la iezi.

Pe lângă masa verde se mai adaugă fân, grosiere, siloz și bulgări de sare.

Capitolul 5 Rezultate privind hematologia la capre

Sângele este unu lichid circulant, ocupând numerose roluri importante pentru organism și implicit pentru supravețuira individului și a specie.

Prin sânge se asigură transportul nutrienților la țesuturi, cat și cel al gazelor respiratorii prin combinatia oxigenului și a dioxidului de carbon cu hemoglobina, realizându-se respirația pulmonară și cea tisulară.

Sângele asigură transferul la organele de secreție ficat, rinichi, piele, tub digestive, a produșilor finali ai metabolismului și a toxinelor cât și distribuirea hormonilor de la glandele endocrine către organelle țintă.

Pe lângă funcția de transport sângele îndeplinește și alte funcții: de reglare a temperaturii corpului, a pH-ului normal al țesuturilor folosind sisteme tampon, asigură un volum adecvat al fluidelor din sistemul circulator; funcția de apărare a organismului cu ajutorul leucocitelor și a anticorpilor. Previne pierderea de lichid prin hemostază, cu ajutorul fibrinogenului și a trombocitelor care activează proteinele plasmatice.

Tabelul 5.1

Variația numărului de leucocite și a plachetelor sangvine la capre

Limfocitele sunt un tip de leucocite (globule albe) care se produc un maduva osoasă și se găsesc în sângele din vase, dar și în limfa. Ele reprezintă aproximativ 20 – 40% din numărul total de leucocite din sângele din vase. Limfocitele se impart în: limfocite B, limfocite T și limfocite natural killer (ucigasi naturali) – asemenatoare limfocitelor T.

Rolul limfocitelor în organism Limfocitele B au rol în răspunsul imunitar umoral; ele sunt specializate în producerea de anticorpi, pe care îi secreta dupa ce s-au transformat în plasmocite și difuzeaza în umorile organismului.

În urma analizelor efectuate la caprele luate în studiu putem afirma că numărul de leucocite (tab. 5.1) a înregistrat variații cuprinse între un minim de 5.6 103/ mm3 la individual numărul 8 în vârstă de 4 ani, având 3 fătări și niciun avort. Maximul se înregistrează la individual numărul 6 cu vârsta de 2 ani cu valoarea de 17.0 103/ mm3, fiziologic numărul de leucocite la capre este cuprins înte 3.5 și 10.0 103/ mm3. Figura 5.1 prezintă numărul total de leucocite la indivizii luați în studiu.

Aceste valori obținute sunt explicate de vârsta indivizilor; avem valori mai ridicate la indivizii cu vârstă fragedă deoarece leucocitele de diferite tipuri se găsesc în număr mai mare la tineretul caprin scăzând odată cu înaintarea în vârstă.

Figura 5.1 Reprezentarea numărului total de leucocite

Plachetele sau trombocitele sunt celule sangvine fără nucleu, care joacă un rol important în fenomenele coagulării sângelui și ale inflamației. Numărul de plachete este cuprins în mod normal la capre între 150 și 390 x 106/ pe milimetrul cub de sânge. Plachetele provin din fragmentarea citoplasmei celulelor mari ale maduvei osoase, megacariocitele. Longevitatea lor este de 7-10 zile. Plachetele sangvine sunt distruse în splina.

Funcția plachetelor sangvine o reprezintă primul stadiu al opririi unei hemoragii (hemostaza primară) debutează cu aderarea plachetelor la peretele vasului lezat, cu agregarea și eliberarea conținutului lor. Aceasta conduce la formarea unei aglomerari de plachete care colmatează leziunea vasului. În fenomenul coagulării, membrana plachetelor favorizeaza interactiunea factorilor coagulării. În reacția inflamatorie, plachetele ingera anumite particule și pot să-și elibereze conținutul în prezența bacteriilor și a virusurilor, crescând astfel permeabilitatea vasculara.

Pe baza cercetărilor efectuate în laborator, la indivizii luați în studiu putem spune că numărul plachetelor sangvine (tab. 5.1) a înregistrat variații cuprinse între un minim de 140 103 pe milimetrul cub de sânge la indivizii 8 cu vârstă de 6 ani, 5 fătări, niciun avort și 9 cu vârstă de 5 ani, 4 fătări, niciun avort; și un maxim de 1400 103/ mm3 la ceilalți indivizi. În figura numărul 5.2 se observă valorile plachetelor sangvine la cei 10 indivizi luați în studiu

Trombopenia (micșorarea numărului de plachete), regăsită la indivizii 8 și 9 este datorată vârstei , alimentației precare și a efortului depus pentru producerea de lapte.

Trombocitoza reprezintă creșterea numărului de plachete sangvine și se întâlnește la ceilalți indivizi, acestea fiind arătate în figura 5.1.

Figura 5.2 Reprezentarea plachetelor sangvine

Tabelul 5.2

Variația numărului de eritrocite și a constantelor sangvine la capre

Eritrocitul sau hematia la mamifere este anucleată. Numărul de eritocite variază în funcție de specie, la capră valorea fiziologică este cuprinsă între 3.8- 5.8 x 106/ mm3 ceea ce reprezintă 13 milioane /mm3 de sânge.

Numărul de eritrocite (figura 5.3), a indivizilor luați în studiu, a suferit modificări , fiind mai mic decât valoarea normală , ceea ce se deduce că aceste rumegătoare au un deficit de fier și chiar anemie.

Figura 5.3 Reprezentarea numărului total de eritrocite

Hemoglobina este cea mai importantă proteină a eritrocitelor , având rol în respirație și dă culorea roșie sângelui datorită fierului bivalent pe care îl conține. Cantitatea de hemoglobină are valori normale cuprinse între 11.0- 16.5 g/dl.

Analizând datele obținute (tab 5.2) putem observa o ușoară scădere a valorilor de hemoglobină dar apropiate de limitele normale. Cea mai mică valoare de 7.3 g/dl (fig. 5.4 ) a fost inregistrată la individul numărul 6 reprezentat de o capră în vârstă de 2 ani cu o singură fătare și niciun avort, iar cea mai mare valoarede 11.5 g/gl a fost regăsită la individul numărul 2, valoare care este cuprinsă în limitele fizilogice. Prin interpretarea acestor date putem spune ca este vorba despre anemie.

Figura 5.4 Reprezentarea hemoglobinei

Hematocritul reprezintă raportul dintre volumul total al eritrocitelor față de volumul sangvin total exprimat în procente. Valorile pe care le-am obținut sunt sub limita fiziologică, cea mai mică se înregistrează la primul individ de 1,8%, fiind urmat și de ceilalți indivizi care prezintă o ușoară creștere dar nu până la limitele normale, date illustrate în figura 5.5.

Scaderea hematocritului este pronunțată în anemii, sau când se consumă multe lichide înainte de recoltarea sângelui. Hematocritul, alături de valorile scăzute ale globulelor roșii și de cele ale hemoglobinei, oferă imformații precise în diagnosticarea diferitelor tipuri de anemii.

Figura 5.5 Reprezentarea hematocritului

Figura 5.6 Reprezentarea volumului eritrocitar mediu

Hemoglobina eritrocitară medie este un indice eritrocitar de culoare, care se referă la cantitatea medie de hemoglobină dintr-un eritrocit.

Figura 5.7 Reprezentarea cantității de hemoglobină

CHEM sau MCHC reprezinta concentratia medie de hemoglobină dintr-un volum de eritrocite (sau raportul dintre masa de hemoglobină și volumul de eritrocite). 

Figura 5.8 Reprezentarea concentrației de hemoglobină eritrocitară medie

Viteza de sedimentare a hematiilor ( VSH)

Sângele este alcătuit din plasmă și celule. Determinarea vitezei de sedimentare a hematiilor se bazează pe capacitatea hematiilor de a se separa de plasma și de sedimentare. Tehnica constă în aspirarea de sânge într-o pipeta Westergreen, până la diviziunea 0 mm (figura 5.9), pipeta este așezată în stativ în poziție verticală, hematiile încep să se depună pe fundul acesteia, separându-se astfel două coloane: una la bază formata din hematii și una deasupra alcatuită din plasmă. Masurarea se face după o jumătate de oră, după o oră și după 24 de ore , citind cu câte unități a coborât coloana de hematii, exprimată în milimetrii.

VSH-ul indică un proces evolutiv, a cărui intensitate crește odată cu valorile.

Inflamația sau cancerele pot produce substanțe care stimulează hematiile să se aglomereze, astfel încat se formează mase celulare care au densitate mai mare și din această cauză se vor lasă mai repede la fund, iar VSH-ul va fi mai mare.

Figura 5.9 Măsurarea vitezei de sedimentare a hematiilor

Tabelul nr. 5.3

Variația vitezei de sedimentare a hematiilor

Caracterizarea hematologică a caprelor în perioada de iarnă

Legătura intrinsecă a sângelui cu organele interne determină raspunsuri și declanșări ale mecanismelor fiziologice specifice, sensibile la modificările stimulilor interni sau externi.

Expresia homeostatica organismului poate fi interpretată și prin statusul hematologic al animalelor analizate, ceea ce a condus la realizarea studiului efectuat.

Cercetările au fost efectuate pe un număr de 10 indivizi crescuți într-o microfermă din județul Iași, realizându-se o caracterizare hematologică a statusului fiziologic în perioada de iernat.

În urma analizelor efectuate s-au înregistrat modificări ale hemoleucogramei care au fost interpretate în funcție de statusul fiziologic si de condițiile de creștere.

[NUME_REDACTAT] din rasa [NUME_REDACTAT] material biologic s-au folosit 10 capre din rasa Carpatină . Sângele recoltat a fost preluat din vena jugulară a caprelor deoarece se aflau într-o perioadă de gestație avansată. Aceste probe au fost supuse analizatorului hematologic astfel obținându-se următoarele rezultate.

[NUME_REDACTAT] sângelui din vena jugulară (foto original )

[NUME_REDACTAT] capre celulele roșii sunt încadrate în valori normale spre deosebire de cele albe care se prezintă sub limitele normale. Hemoglobina are valorea apropiată de cele de referință dar totuți cu o ușoară scădere. Hematocritul este cuprins în valorile normale. Plachetele sangvine sunt scăzute la fel ca și volumul eritrocitar mediu . Valori scăzute prezintă și concentrația medie de hemoglobină eritrocitară și canti tatea de hemoglobină.

Imaginile prezentate sunt realizate în laborator , putem observa că limfocitele din sângele de capră sunt de mărimi mijlocii în funcție de gradul de maturare; nucleul este mare, rotund, citoplasma este redusă, frecvent ele pot conține diferite forme de granule purpurii.

[NUME_REDACTAT] din sânge de capră [NUME_REDACTAT] Grunwald-Giemsa, x1000

Neutrofilele din sângle acestor rumegătoare conțin granule primare sau secundare și terțiale. Comparând cu alte specii granulele terțiale sunt mai numeroase la capre, mai mari și mai dense. Citoplasma prezintă granulații.

Nucleul este segmentat în 5-6 lobi uniți prin filamente subțiri de cromatină. Segmentarea nucleoluli se face treptat numărul de lobi crescând odată cu vârsta.

[NUME_REDACTAT] din sânge de capră Col. [NUME_REDACTAT]-Giemsa, x1000

[NUME_REDACTAT] din sânge de capră Colorație. [NUME_REDACTAT]-Giemsa, x1000

Eoinofilele caprinelor sunt asemănătoare cu cele a ovinelor și a bovinelor , având nucleu curbat sau bilobat înconjurat de numeroase granule citoplasmatice intens colorate în roșu și cu o talie mai mare de cât a neutrofilului

Monocitele sunt foarte rare având o densitate cuprinsă între 0-0.5/mm3 , au nucleu reniform și citoplasmă abundentă cenușie.

[NUME_REDACTAT] datele obținute observăm uniformitatea morfologică a elementelor sangvine la cele două specii luate în studiu.

În ceea ce privește exprimarea valorilor hematologice s-au obținut valori sub limitele de variație la capră, datorită stării de gestație avansată și furajării precare a animalelor din perioada de iernă.

ro.wikipedia.org

www.hematologyatlas.com

www.mymed.ro/eritrocitele-trombocitele-leucocitele.html

www.lrrd.org

www.revmedvet.com

www.ecios.org

https://tspace.library.utoronto.ca/

[NUME_REDACTAT] Tehnologia creșterii ovinelor 1998 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] ovinelor și caprinelor 2007 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] în creșterea caprinelor 2009 [NUME_REDACTAT] [NUME_REDACTAT] autohtone de caprine 2003 Iași

https://www.google.ro/search?q=limfocit+imagini&source

www.descopera.ro

news.softpedia.com