Conflictele de Munca Cadrul Legal

Conflictele de muncă includ acele neînțelegeri sau dezacorduri ce apar în cadrul relațiilor de muncă între angajat și angajator. În categoria conflictelor de muncă intră conflictele de drepturi și conflictele de interese. Diferența dintre cele două tipuri de conflicte este aceea că conflictele de interese au în vedere contractele colective de muncă, pe când cele de drepturi pot apărea în urma contractelor colective sau individuale de muncă. O altă deosebire constă în faptul că, dacă conflictele de drepturi au la bază încălcarea sau nerespectarea unor drepturi ale angajatului ce îi revin conform legii și conform contractului de muncă semnat, conflictele de interese presupun influențarea persoanelor implicate de factori de natură personală.

Potrivit legii naționale dedicate conflictelor de muncă, legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, părțile conflictelor de muncă sunt considerate: salariații sau în general, persoanele cărora le-au fost lezate anumite drepturi ce le au conform legii sau conform contractelor de muncă colective semnate; angajatorii în diverse forme – fie persoane fizice, juridice, agenții și orice persoană care câștiga în urma muncii desfășurate conform prevederilor Codului muncii; sindicatele și patronatele și orice persoane (fizice și juridice) menționate în legile speciale sau în Codul de procedură civilă.

Conflictele de drepturi

Conflictele de drepturi sunt definite ca fiind ”acele conflicte de muncă ce au ca obiect exercitarea unor drepturi sau îndeplinirea unor obligații decurgând din legi sau alte acte normative, precum și din contractele colective sau individuale de muncă”.(art. 248 alin. 3 din Codul muncii și art. 5 din Legea nr. 168/1999).

Conflictul de drepturi este reglementat în România prin legea nr. 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă în Capitolul 3. Prin articolele 67 și 68 sunt enumerate tipurile de conflicte care intră în categoria conflictelor de drepturi, precum conflictele ce au la bază neconcordanțe referitoare la încheierea, încetarea contractelor individuale de muncă, nerespectarea procedurilor stabilite prin contract, modificarea contractului individual; conflictele relaționate cu efectuarea contractelor colective de muncă; conflictele ce au legătură cu remunerarea în situațiile de acoperire a unor prejudicii survenite prin neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a obligațiilor precizate în contractul individual de muncă; conflictele în legătură cu sesizarea nulității unor clauze sau a contractelor colective sau individuale de muncă; conflictele apărute în urma suspendării utilizării contractelor colective de muncă.

Eventualele conflicte apărute în relațiile dintre anumite persoane și organizații pentru care prestează anumite activități și nu sunt bazate pe contracte individuale de muncă nu sunt considerate de lege a face parte din categoria conflictelor de muncă, acest fapt fiind consemnat în art. 69 al legii dedicate soluționării conflictelor de muncă.

Soluționarea conflictelor de drepturi intră în responsabilitățile instanțelor judecătorești competente stabilite prin lege (conform art. 70 și 71 din legea mai sus menționată). Articolele următoare enumeră o serie de reguli privind desfășurarea cererilor referitoare la soluționarea conflictelor în cauză. Printre cele mai relevante amintim că aceste cereri se judecă în regim de urgență, în termene ce nu depășesc 10 zile, iar hotărârile instanței judecătorești, care sunt pronunțate în ziua în care se finalizează dezbaterile, sunt definitive.

Tot referitor la conflictele de drepturi, legea nr. 54/2003 prin art. 28, alin. (2) prevede că în situația sindicatelor, aceștia pot intenta o acțiune în justiție în numele salariaților în cazul încălcării drepturilor acestuia de către angajator chiar fără permisiunea victimei.

Neexecutarea hotărârilor judecătorești este considerată o infracțiune și poate atrage după sine amenzi sau chiar pedepse cu închisoarea de la 3 la 6 luni în cazul în care nu se efectuează plata salariilor așa cum a fost stabilit în cadrul procesului sau de la 6 luni la 1 an în cazul în care nu se realizează reintegrarea unui salariat în cadrul organizației dacă așa a fost hotărât în instanță.

Conflictul de interese

Conflictele de interese sunt „acele conflicte de muncă ce au ca obiect stabilirea condițiilor de muncă cu ocazia negocierilor contractelor colective de muncă și sunt referitoare la interesele cu caracter profesional, social sau economic ale salariaților”.

La nivel european, conflictul de interese este definit în cadrul unor reglementări legale precum Regulamentul nr. 1605/2002, prin art. 52, alin. (2), Recomandarea nr. 10/2000 a Comitetului de Miniștri al Consiliului Europei privind Codul de conduită pentru funcționari publici (art. 13) sau Organizația pentru Cooperare Economică și Dezvoltare (OECD). În sinteză, conflictul de interese este considerat acel conflict în care factori de natură familială, privată, sentimentală, politică ș.a. influențează imparțialitatea și obiectivitatea ce trebuie să definească maniera de îndeplinire a sarcinilor. Practic, este vorba despre o ciocnire a sarcinilor publice ale persoanelor cu interesele proprii, unde interesele personale primează.

La nivel național există un număr mai mare de legi în care se reglementează acest tip de conflict de muncă. Astfel, reglementările referitoare la conflictul de interese se împart în reglementări de natură administrativă, caz în care amintim legile 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, 161/2003 privind unele măsuri pentru asigurarea transparenței în exercitarea demnităților publice, a funcțiilor publice și în mediul de afaceri, prevenirea și sancționarea corupției, legea administrației publice locale nr. 215/2001, 188/1999 privind Statutul funcționarilor publici, 96/2006 privind Statutul deputaților și al senatorilor, 7/2004 privind Codul de conduită a funcționarilor publici, 393/2004 privind Statutul aleșilor locali, 303/2004 privind statutul magistraților, 144/2007 privind înființarea, organizarea și funcționarea Agenției Naționale de Integritate sau 176/2010 privind integritatea în exercitarea funcțiilor și demnităților publice, pentru modificarea și completarea Legii nr. 144/2007, precum și pentru modificarea și completarea altor acte normative., iar în forma penală, conflictele de interese sunt menționate în Codul Penal începând cu anul 2006.

Conform art. 12 din legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă, conflictele de interese pot fi declanșate în următoarele situații:

unitatea refuză să înceapă negocierea unui contract colectiv de muncă, în condițiile în care nu are încheiat un contract colectiv de muncă sau contractul colectiv de muncă anterior a încetat;

unitatea nu acceptă revendicările formulate de salariați;

unitatea refuză nejustificat semnarea contractului colectiv de muncă, cu toate că negocierile au fost definitivate;

unitatea nu își îndeplinește obligațiile prevăzute de lege de a începe negocierile anuale obligatorii privind salariile, durata timpului de lucru, programul de lucru și condițiile de muncă.

Art. 9 al aceleași legi menționează faptul că acestea pot avea loc atât la nivelul unităților și subunităților din cadrul unei organizații, cît și la nivelul grupurilor de unități sau la nivel național.

În ceea ce privește beneficiarii conflictului de interese, aceștia sunt categorizați după funcțiile pe care le dețin, fiind menționați în legi speciale. Astfel, legile 393/2004 și 215/2001 conțin reglementări privitoare la aleșii locali, Legea 96/2006 face referire la situațiile ce implică parlamentarii, legea 303/2004 – statutul Magistraților este specială pentru magistrați. În ceea ce privește judecătorii și procurorii, aceștia trebuie să evite orice act de justiție care ar putea declanșa un conflict de interese între cel personal și cel public, excepție făcând sesizarea eventualului conflict către conducerea instituției, urmată de constatarea că acel conflict nu are influență asupra imparțialității în activitățile de serviciu.

Tot referitor la beneficiarii conflictelor de interese, Codul Penal, spre deosebire de legea administrativă, prevede faptul că în această categorie pot fi încadrate și rude de gradul al doilea, precum și persoane cu care a avut relații de muncă sau raporturi comerciale în cei mai recenți 5 ani de zile sau care i-a adus beneficii de natură materială, financiară sau servicii.

Legea impune anumite restricții persoanelor care dețin funcții publice, printre care: obligativitatea depunerii de către procurori, magistrați, judecători și tot personalul auxiliar de specialitate a unei declarații anuale pe proprie răspundere prin care să fie consemnat dacă soțul/soția sau orice rudă până la gradul al IV-lea inclusiv deține o funcție în domeniul juridic sau desfășoară activități de investigare sau cercetare penală și locul de muncă al celor în cauză. Alte mențiuni ale declarației sunt referitoare la o eventuală colaborare cu Securitatea ca poliție publică. Aceștia nu pot fi părtinitori ai unui partid politic sau ai serviciilor de securitate și nu au dreptul de a-și exprima sau manifesta convingerile politice.

Controlul documentelor, investigarea conflictelor de interese, a incompatibilităților și a declarațiilor de avere intră în jurisdicția Agenției Naționale de Integritate, reglementată potrivit legii 144/2007. Scopul său este ”asigurarea integrității în exercitarea demnităților și funcțiilor publice și prevenirea corupției instituționale, prin exercitarea de responsabilități în evaluarea declarațiilor de avere, a datelor și informațiilor privind averea, precum și a modificărilor patrimoniale intervenite, a incompatibilităților și a conflictelor de interese potențiale în care se pot afla persoanele prevăzute la art. 1, pe perioada îndeplinirii funcțiilor și demnităților publice.”

Legea 168/1999 privind soluționarea conflictelor de muncă reglementează două metode de soluționare a conflictului – medierea și arbitrajul, iar în situația în care ambele modalități au fost epuizate și conflictul persistă, se poate recurge la grevă.

Eficiența managerială în ameliorarea conflictelor