Condițiile DE Formă LA Incheierii Căsătoriei

CUPRINS_______________________________________________________3

INTRODUCERE____________________________________________________________4

Capitolul.1 NECESITATEA ÎNDEPLINIRII CONDIȚIILOR DE FORMĂ PRIVIND ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI__________________________6

Secțiunea 1-a. Considerații introductive privind condițiile de formă ale căsătoriei________6

Secțiunea a 2- a. Rolul si scopul indeplinirii conditiile de forma privind incheierea casatoriei_____________________________________________________________________9

Capitolul II – FORMALITĂȚILE PREMERGĂTOARE ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI_______________________________________________13

Secțiunea 1-a. Declarația de căsătorie și înregistrarea ei_____________________________13

Secțiunea a 2-a. A.Opozitia la casatorie___________________________________________17

B. Notiunea de opozitie si obiectul ei________________________________19

C.Conditiile de validitate ale opozitiei la casatorie____________________21

D.Cine poate face opozitie la casatorie?_____________________________21

E.Efectele opozitiei la casatorie____________________________________22

F.Importanta opozitiei la casatorie_________________________________25

Capitolul III – ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI_________________________________________________25

Secțiunea 1. Localitatea si locul unde se incheie casatoria___________________________25

A.Localitatea unde se incheie casatoria______________________________26

B.Locul unde se incheie casatoria___________________________________28

Secțiunea a 2-a Competența ofițerului de stare civilă_______________________________28

Competenta materiala(rationae materiae)__________________________________30

Competenta personala(rationae personae)__________________________________33

Competenta teritoriala(rationae loci)______________________________________34

CAP.IV– REGULI CARE GUVERNEAZĂ ȘI CONCURĂ LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI______________________________________________38

Secțiunea 1 –a. Momentul încheierii căsătoriei și înregistrarea căsătoriei______________38

Secțiunea a 2-a. Solemnitatea și publicitatea încheierii căsătoriei_____________________42

Secțiunea a 3-a. Proba încheierii căsătorie________________________________________45

CONCLUZII_______________________________________________________________50

BIBLIOGRAFIE____________________________________________________________52

LISTA DE ABREVIERI______________________________________________________53

INTRODUCERE

În terminologia juridică, cuvântul căsătorie este folosit în înțelesurile următoare: în sensul de act juridic, pe care viitorii soți îl incheie în conformitate cu cerințele legii; în sensul de celebrare a căsătoriei, adică de oficiere care are loc cu ocazia încheierii actului juridic al căsătoriei; în sensul de stare juridicî de căsătorie, adică de statut legal al soților, anume prevăzut de codul familiei și în sensul de instituție juridica, adica de totalitate a normelor legale care reglementează căsătoria .
În sistemul dreptului nostru pozitiv, actul căsătoriei este un act juridic bilateral prin care viitorii soți consimt în mod liber și pe deplin egal să se supună statutului legal al căsătoriei.
Privit in general, actul căsătoriei se aseamănă mult cu contractul, prin aceea că este tot un act juridic bilateral, precum și prin aceea că încheierea căsătoriei este liberă în înțelesul contractual că orice persoană are libertatea neingradită de a se căsători sau de a nu se căsători, iar la încheiere, viitorii soți sunt egali în sensul contractual de drept civil general, ca viitorii soți consimt la căsătorie în condiții de egalitate juridică și nu de subordonare unuia fatță de celalalt ca la actele juridice administrative. Actul juridic al căsătoriei se deosebește însă de contract prin scopul său limitat la exprimarea consimțământului viitorilor soți ;el nu poate fi afectat de modalități, condiție sau termen și nu poate fi rezolvit. Argumentele optează pentru teza potrivit căreia căsătoria este un act juridic și nu un contract, având mai mult caracteristici: a) căsătoria este o uniune dintre un bărbat și o femeie, uniune ce se întemeiază prin consimțământul celor ce se căsătoresc și, odată încheiată este reglememntată de normele legale, devenite aplicabile prin asemenea consimțământ. b) căsatoria este liber consimțită, exprimarea consimțământului liber al celor ce se căsătoresc fiind garantată prin dispozițiile legale existente (Constitutie, Codul Civil ) c) căsătoria este monogamă, caracter ce decurge în mod firesc din fundamentul căsătoriei și anume afecțiunea reciprocă a soților, garantatî de dispozițiile legale. d) căsătoria se încheie în formele prevăzute de lege și are deci un caracter solemn, caracter ce se exprimă printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în fața unei autorități de stat, într-o zi înainte fixată și în prezența efectivă și concomitentă a ambilor viitori soți cu posibilitatea pentru public de a asista. e) căsătoria are caracter civil, încheierea și înregistrarea ei fiind de competența exclusivă a autorității de stat. Soții au posibilitatea să procedeze și la celebrarea religioasă a căsătoriei dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în fața autorităților de stat. Aceasta celebrare religioasă nu produce nici un efect juridic, tot astfel uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică. f) căsătoria se încheie pe viață; în principiu legătura căsătoriei este menită să existe între soți pe tot timpul vieții lor, dar ea se poate desface însă pentru motive temeinice, prin divorț. g) căsătoria se întemeiază pe deplina egalitate în drepturi dintre bărbat și femeie, egalitate ce se referă atăt la condițiile în care se încheie căsătoria, cât și la relațiile dintre soți sau dintre aceștia și copii lor; egalitatea dintre bărbat și femeie se manifestă ca principiu în toate domeniile vieții sociale. h) căsătoria se incheie în scopul întemeierii unei familii, ea fiind ocrotită de lege tocmai pentru ca alcatuiește baza familiei; întemeierea relațiilor de familie constituie conținutul căsătoriei, cauza necesară și determinantă a acesteia. Cadrul normativ în domeniul stării civile este reglementat de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, cu modificările ulterioare.

Codul civil aprobat prin Legea nr. 287/2009 promovează soluții noi, revizuiește instituții devenite clasice și pune în valoare principii recunoscute în plan internațional, dar care nu au fost încă implementate în România. Astfel, Codul civil a modificat concepția de ansamblu asupra materiei, totalitatea reglementărilor privitoare la persoane, relațiile de familie și relațiile comerciale fiind încorporate în acesta. Elementele de noutate implică eforturi semnificative pentru punerea lor în aplicare în mod corect, unitar, coerent și sistematic.

Punerea în aplicare a Codului civil, implică, la rândul ei, o activitate de documentare, analiză de profunzime, dar și o activitate legislativă elaborată, ale cărei principale direcții sunt: asigurarea compatibilității noului Cod civil cu celelalte norme în vigoare, precum și corelarea dispozițiilor noului Cod civil, cu cele ale Legii nr. 119/1996.

CAPITOLUL I

NECESITATEA ÎNDEPLINIRII CONDIȚIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I. CONSIDERAȚII INTRODUCTIVE PRIVIND

CONDIȚIILE DE FORMĂ ALE CĂSĂTORIEI

Căsătoria este uniunea liber consimțită între un bărbat și o femeie, încheiată potrivit dispozițiilor legale, cu scopul de a întemeia o familie, și reglementată de normele imperative ale legii.

Exprimarea consimțământului liber al celor ce se căsătoresc este garantată prin dispoziții legale care permit încheierea căsătoriei bazată pe afecțiunea reciprocă a viitorilor soți.

Pornind de la tradiție și până la dispozițiile constituționale (art. 44, pct. 1 Constituția României) căsătoria trebuie să se încheie numai ca urmare a voinței libere a viitorilor soți, care au toată libertatea de a se îndrepta spre acest act, numai potrivit înclinației lor reciproce, pe baza stărilor bazate pe afecțiune și încredere.

Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege, ceea ce denotă caracterul solemn al căsătoriei. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în fața autorității de stat, într-o zi dinainte fixată și în prezența efectivă și concomitentă a ambilor soți, cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei.

Încheierea și înregistrarea căsătoriei sunt de competența exclusivă a autorității de stat.

Potrivit dispozițiilor constituționale care garantează tuturor cetățenilor libertatea conștiinței și libertatea exercitării cultului religios, soții au posibilitatea să procedeze la celebrarea religioasă a căsătoriei, dar aceasta numai după încheierea căsătoriei în fața autorității de stat (Constituția României, art. 44, pct. 13); această celebrare religioasă neproducând nici un efect juridic. Tot astfel, uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică.

Pentru încheierea unei căsătorii valabile și sănătoase este necesar a fi îndeplinite atât condiții de fond cât și condiții de formă.

Condițiile de fond, în înțeles restrâns, se înfățișează sub forma pozitivă, adică trebuie să existe pentru a se putea încheia căsătoria.

Condițiile de fond necesare pentru încheierea căsătoriei sunt: diferența de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării sănătății viitorilor soți.

De asemeni, pe lângă condițiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite, pentru încheierea unei căsătorii trainice este necesar să se constate și lipsa impedimentelor la căsătorie.

Impedimentele la căsătorie, în sens restrâns, sunt împrejurările de fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei.

Impedimentele la căsătorie, pot fi considerate condiții de fond negative, deoarece căsătoria se poate încheia dacă ele nu există. Impedimentele la căsătorie sunt: lipsa consimțământului,vârsta matrimonială. existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți, rudenia, adopția, tutela, alienația și debilitatea mintală.

Această clasificare prezintă interes practic, și anume îndeplinirea condițiilor de fond în sens restrâns trebuie dovedită de către viitorii soți, iar impedimentele la căsătorie se invocă de către cel de-al treilea, împotriva celor ce vor să se căsătorească, pe calea opoziției la căsătorie sau de către delegatul de stare civilă prin întocmirea unui proces verbal în care se arată cauzele constatate de el personal care se opun la încheierea căsătoriei.

Pe lângă condițiile de fond prezentate, mai trebuie avute în vedere și condițiile de formă necesare să asigure încheierea unei căsătorii valabile și sănătoase, baza unei familii trainice.

Clasificarea condițiilor necesare pentru încheierea căsătoriei în condiții de fond și condiții de formă ale căsătoriei prezintă interes și din punct de vedere al dreptului internațional privat, deoarece condițiile de fond, în sens larg, sunt cârmuite de legea națională a viitorilor soți, iar condițiile de formă sunt supuse locului unde se încheie căsătoria potrivit regulii “locus regit actum”.

Condițiile de formă, ce trebuie a fi îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prezintă un interes deosebit, impunându-se o analiză detaliată a acestora.

Maniera de abordare a problematicii păstrează ceea ce a devenit tradițional și este valoros în literatura juridică de specialitate internă și internațională.

Prevederile Constituției României din 1991,NCC, Legea nr. 116/1992 prin care a fost ratificată Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și î, uniunea încheiată numai religios nu are valoare juridică.

Pentru încheierea unei căsătorii valabile și sănătoase este necesar a fi îndeplinite atât condiții de fond cât și condiții de formă.

Condițiile de fond, în înțeles restrâns, se înfățișează sub forma pozitivă, adică trebuie să existe pentru a se putea încheia căsătoria.

Condițiile de fond necesare pentru încheierea căsătoriei sunt: diferența de sex, vârsta legală pentru căsătorie, consimțământul la căsătorie, comunicarea reciprocă a stării sănătății viitorilor soți.

De asemeni, pe lângă condițiile de fond ce trebuie a fi îndeplinite, pentru încheierea unei căsătorii trainice este necesar să se constate și lipsa impedimentelor la căsătorie.

Impedimentele la căsătorie, în sens restrâns, sunt împrejurările de fapt sau de drept a căror existență împiedică încheierea căsătoriei.

Impedimentele la căsătorie, pot fi considerate condiții de fond negative, deoarece căsătoria se poate încheia dacă ele nu există. Impedimentele la căsătorie sunt: lipsa consimțământului,vârsta matrimonială. existența unei căsătorii nedesfăcute a unuia dintre viitorii soți, rudenia, adopția, tutela, alienația și debilitatea mintală.

Această clasificare prezintă interes practic, și anume îndeplinirea condițiilor de fond în sens restrâns trebuie dovedită de către viitorii soți, iar impedimentele la căsătorie se invocă de către cel de-al treilea, împotriva celor ce vor să se căsătorească, pe calea opoziției la căsătorie sau de către delegatul de stare civilă prin întocmirea unui proces verbal în care se arată cauzele constatate de el personal care se opun la încheierea căsătoriei.

Pe lângă condițiile de fond prezentate, mai trebuie avute în vedere și condițiile de formă necesare să asigure încheierea unei căsătorii valabile și sănătoase, baza unei familii trainice.

Clasificarea condițiilor necesare pentru încheierea căsătoriei în condiții de fond și condiții de formă ale căsătoriei prezintă interes și din punct de vedere al dreptului internațional privat, deoarece condițiile de fond, în sens larg, sunt cârmuite de legea națională a viitorilor soți, iar condițiile de formă sunt supuse locului unde se încheie căsătoria potrivit regulii “locus regit actum”.

Condițiile de formă, ce trebuie a fi îndeplinite pentru încheierea căsătoriei prezintă un interes deosebit, impunându-se o analiză detaliată a acestora.

Maniera de abordare a problematicii păstrează ceea ce a devenit tradițional și este valoros în literatura juridică de specialitate internă și internațională.

Prevederile Constituției României din 1991,NCC, Legea nr. 116/1992 prin care a fost ratificată Convenția privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriei adoptată de Adunarea Generală a Organizației Națiunilor Unite (New York 10 decembrie 1962), reprezintă tot atâtea posibilități care au fost avute în vedere și valorificate în demersul realizat.

Lucrarea își propune un studiu amănunțit al condițiilor de formă necesare pentru încheierea căsătoriei, încercând să evidențiem necesitatea, rolul și scopul îndeplinirii condițiilor de formă privind încheierea căsătoriei, formalitățile premergătoare încheierii căsătoriei precum și formalitățile privind însăși încheierea căsătoriei, dar și unele particularități ce apar în cazul încheierii unei căsătorii când există un element de extraneitate.

Finalitatea urmărită de NCC prin edictarea condițiilor de formă (art. 278-288) este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerințelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât și moral (fiind mijloc pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma recunoașterii publice a căsătoriei (art. 283 NCC ).

SECȚIUNEA a II-a ROLUL ȘI SCOPUL ÎNDEPLINIRII

CONDIȚIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

Condițiile de formă pe care legea le impune cu privire la căsătorie, au drept scop, întocmai ca și condițiile de fond, să asigure încheierea unei căsătorii, ca bază temeinică a unei familii trainice.

Condițiile de formă și în special încheierea căsătoriei în fața ofiterului de stare civilă constituie forma recunoașterii sociale a căsătoriei, premiza ocrotirii acesteia de către stat.

De asemeni, condițiile de formă ale căsătoriei prezintă interes și din punct de vedere al soților, încheierea căsătoriei reprezentând un moment deosebit de important în viața lor.

Atitudinea societății noastre față de instituția căsătoriei, care stă la baza familiei, se reflectă și în condițiile prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei, formalitățile ce trebuie îndeplinite, procedura ce trebuie urmată, publicitatea și solemnitatea celebrării căsătoriei.

Toate aceste condiții sunt menite să pună și mai mult în lumină faptul că numai căsătoria, așa cum este reglementată de lege, se bucură de ocrotirea statului, care, în același timp, exclude de sub ocrotirea sa orice alte relații între sexe, cum ar fi conviețuirea de fapt sau concubinajul. Cunoașterea acestor dispoziții privind modul de încheiere a căsătoriei și condițiile de formă, contribuie la stabilirea unei atitudini sănătoase față de instituția căsătoriei.

Drept urmare, în cele ce urmează vom analiza, în afară de condițiile de formă ale căsătoriei și rolul pe care îl au dispozițiile legale respective, modul în care acestea acționează asupra cetățenilor în concordanță cu țelurile căsătoriei și familiei în societatea noastră.

Căsătoria, începutul și temelia familiei, trebuie să se încheie în condițiile care să exprime toată semnificația acestui moment, atât de important în viața unui om, și să aibă în același timp o influență educativă asupra celor care iau parte la celebrare și în primul rând asupra soților.

Confruntându-și profunzimea sentimentelor reciproce cu simțul de răspundere față de îndatoririle ce și le asumă prin întemeierea unei familii, soții își iau în fața autorității de stat angajamentul solemn de a îndeplini îndatoririle pe care le implică întemeierea unei familii.

Rezultatul acestei confruntări îl reprezintă decizia lor de a se căsători, conștienți de răspunderea pe care și-o asumă față de societate și de implicațiile de ordin social pe care le comportă acest act.

De aici cerința încheierii căsătoriei în condiții de o deosebită solemnitate, într-un cadru de sărbătoare, de adâncă emotivitate, care să se întipărească adânc în mintea tinerilor căsătoriți ca o permanentă aducere aminte a uneia dintre cele mai frumoase clipe din viața lor.

Încheierea căsătoriei constituie așadar un angajament solemn pe care viitorii soți, cu tot simțul răspunderii și-l iau în fața reprezentantului autorității de stat cu privire la îndeplinirea îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii.

În acest scop, legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru solemn, la serviciul de stare civilă.

Încheierea căsătoriei în fața ofiterului starii civile constituie forma recunoașterii publice a căsătoriei, importanța deosebită pe care statul o acordă acestei instituții și totodată hotărârea nestrămutată a legiuitorului de a nu acorda ocrotirea sa exprimată prin efecte juridice, decât uniunii dintre un bărbat și o femeie încheiată în modul prevăzut de lege, singura care constituie căsătorie în lumina dreptului nostru.

Asumându-și funcția de a recunoaște fiecare raport de căsătorie în parte, statul exprimă în acest fel, interesul social față de familie și totodată creează premisa necesară pentru a exercita o influență eficace asupra relațiilor de familie.

Dată fiind importanța pe care statul o acordă căsătoriei ca bază a familiei, prezența autorității de stat la încheierea acesteia se impune cu necesitate: ea trebuie să vegheze la îndeplinirea condițiilor prevăzute de lege pentru întemeierea unei familii trainice.

Încheierea căsătoriei în fața ofiterului de stare civilă, adică recunoașterea publică a căsătoriei, are o autoritate deosebită ce-și are fundamentul în concordanța dintre concepția legiuitorului asupra căsătoriei și concepția cetățenilor despre căsătorie și familie.

În ceea ce privește publicitatea încheierii căsătoriei, trebuie să reținem că încheierea căsătoriei în condiții care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în interesul soților și a terților, cât și din considerente de ordin general.

O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea condițiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei.

Ea permite exercitarea dreptului pe care cetățenii îl au de a face opoziție la căsătorie, relevând impedimentele ce se opun la încheierea acesteia.

Prin publicitate toți cei interesați sunt avertizați asupra încheierii căsătoriei și a consecințelor juridice decurgând din aceasta (cum ar fi de pildă că toate bunurile dobândite de soți în timpul căsătoriei devin bunuri comune, cu un regim juridic special în ceea ce privește administrarea, folosirea și dispoziția acestora sau dreptul creditorilor de a le urmări).

Reglementările prevăzute în NCC cu privire la caracterul solemn al încheierii căsătoriei, constituie însă numai un cadru legal, un punct de plecare pentru o desfășurare largă a solemnității și a cadrului sărbătoresc în care aceasta trebuie să se desfășoare, pentru a-și exercita întreaga sa influență educativă, în condiții de o deosebită emotivitate.

Reglementarea formalităților care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept scop să asigure consimțământul liber la căsătorie al viitorilor soți care sunt chemați în această fază să-și exprime în fața autorității de stat, voința lor de a se căsători. Totodată aceste formalități sunt menite să informeze pe ofiterul starii civile asupra statutului civil al viitorilor soți, care pe baza datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie.

Cu privire la încheierea căsătoriei trebuie să mai relevăm un aspect: legea prevede ca o căsătorie să se încheie numai în fața ofiterului de stare civilă ( art. 279 NCC )

Aceasta arată de la început că în lumina legilor noastre, căsătoria are un caracter laic sau civil.

În virtutea dispozițiilor constituționale care garantează tuturor cetățenilor libertatea de conștiință și libertatea exercitării cultelor, soții au posibilitatea să procedeze și la celebrarea religioasă a căsătoriei lor dar aceasta numai după ce ea a fost încheiată în fața delegatului de stare civilă, adică numai după ce potrivit legilor, uniunea dintre ei a devenit căsătorie.

Astfel, încheierea căsătoriei numai sub aspect religios nu are nici o valoare juridică, nu este căsătorie.

Toate formalitățile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum și opozițiile la căsătorie, sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii nevalabile sau nesănătoase.

Într-adevăr, importanța deosebită a familiei, pentru soți și descendența lor, precum și pentru societate determină ca îndeosebi legislațiile să prevadă măsuri prealabile de verificare temeinică a îndeplinirii cerințelor privind încheierea căsătoriei precum și o procedură solemnă și publică de încheiere a căsătoriei, care să garanteze libertatea consimțământului pentru ca astfel: să se evite cât mai mult posibil cazurile de ineficacitate juridică a căsătoriei, deoarece foștii soți nu mai pot fi repuși în situația anterioară încheierii acesteia, așa cum de regulă pot fi repuse părțile la alte acte juridice bilaterale ineficace; și pentru a se evita, de asemeni, cât mai mult posibil întemeierea unei familii nesănătoase, în care nu s-ar putea realiza scopurile căsătoriei și nici îndeplini funcțiile familiei.

Condițiile de formă ale căsătoriei constau în formalități premergătoare încheierii căsătoriei, după care în termenul legal de 10 zile se pot face opuneri la căsătorie, și formalități concomitente celebrării căsătoriei(art.283 alin. (2) NCC)

Aceasta fiind succesiunea în timp a formalităților, cum de altfel o prevede Noul Codul Civil , vom expune mai întâi formalitățile premergătoare încheierii căsătoriei, apoi opozițiile la căsătorie, precum și formalitățile concomitente oficierii căsătoriei cât și celelalte cerințe legale necesare desfășurării actului juridic al căsătoriei și dobândirea stării legale de căsătorie.

CAPITOLUL II

FORMALITĂȚILE PREMERGĂTOARE

ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I DECLARAȚIA DE CĂSĂTORIE ȘI

ÎNREGISTRAREA EI

Condițiile de formă ale căsătoriei se împart în formalități premergătoare sau anterioare încheierii căsătoriei și formalități privind însăși încheierea căsătoriei.

Toate formalitățile pe care legea le impune pentru a se putea încheia căsătoria, precum și opozițiile la căsătorie sunt prevăzute în scopul de a preîntâmpina încheierea unei căsătorii nevalabile sau nesănătoase.

Reglementarea formalităților care se îndeplinesc în vederea încheierii căsătoriei are drept scop să asigure consimțământul liber la căsătorie al viitorilor soți, aceștia trebuind să-și exprime voința de a se căsători în fața autorității de stat competente.

Totodată aceste formalități sunt menite să informeze pe ofiterul de stare civilă asupra statutului civil al viitorilor soți, care pe baza datelor astfel culese va putea verifica dacă sunt îndeplinite condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie.

În sfârșit, datorită acestor formalități se vor pune în mișcare opozițiile la căsătorie dacă va fi cazul.

Prima formalitate premergătoare încheierii căsătoriei o reprezintă comunicarea reciprocă a stării de sănătate.potrivit prevederilor art.278 NCC,căsătoria nu se încheie dacă viitorii soți nu declara că și+au comunicat,reciproc,starea de sănătate.aceste considerente nu sunt numai obligații de protecție a soților,ci și unele de ordin medical. Legiuitorul lasă la aprecierea viitorilor soți decizia privind încheierea căsăstoriei în condițiile ăn care unul dinttre ei suferă de o anumită boală,realizând acest act in cunoștință de cauză.

Omisiunea voită a viitorului soț de a aduce la cunoștința celuilalt boala de care suferă constituie un motiv de anulare a căsătoriei.

Comunicarea stării de sănătate se face cu certificatul medical,care se anexează la declarația de căsătorie.Necesitatea prezentării certificatelor medicale care să ateste starea de sănătate a aviitorilor soți este reglementată în cuprinsul art. 25 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Cea de-a doua formalitate anterioară încheierii căsătoriei este declarația de căsătorie, prin care viitorii soți își manifestă voința în vederea încheierii căsătoriei.

Declarația de căsătorie se face personal de către viitorii soți în scris, la sediul serviciului de stare civilă la care urmează a se încheia căsătoria.

Dacă viitorii soți locuiesc în aceeași localitate ei se vor prezenta la sediul stării civile din acea localitate.

Dacă unul dintre viitorii soți nu se află în localitatea unde urmează a se încheia căsătoria, el poate face declarația de căsătorie la autoritatea administrației publice locale în a cărei rază administrativ teritorială își are domiciliul sau reședința, care o transmite din oficiu și fără întârziere în termen de 48 de ore, la autoritatea administrației publice locale unde urmează a se încheia căsătoria (conform art. 280 alin. (4) conform NCC ).

Din dispozițiile art. 280 NCC rezultă că se cere ca declarația să fie făcută personal de către viitorii soți (deci nu prin procură), dar nu se cere ca o condiție de validitate, ca neapărat declarația să fie predată tot personal la sediul serviciului de stare civilă.

Dacă viitorii soți se află în străinătate declarația de căsătorie se va face la reprezentanța diplomatică sau consulară a țării noastre, iar în lipsa acesteia, la autoritatea civilă străină competentă care va încheia căsătoria. Soții au obligația ca la înapoierea în țară să înregistreze actul de căsătorie la serviciul de stare civilă competent.

Este necesar a fi evidențiat caracterul personal al declarației de căsătorie, ea trebuind să fie făcută personal de către viitorii soți.

În declarația de căsătorie, pe lângă intenția viitorilor soți de a se căsători și datele privitoare la persoana lor, viitorii soți trebuie să mai arate că nu există nici un impediment legal la încheierea căsătoriei lor și vor anexa toate actele cerute de lege.

Declarația de căsătorie trebuie să cuprindă:

1. Voința neîndoielnică a viitorilor soți de a se căsători. În declarația de căsătorie viitorii soți trebuie să-și arate voința neîndoielnică de a se căsători unul cu celălalt.

2. Declarația viitorilor soți că au luat cunoștință reciproc de starea sănătății lor. Viitorii soți sunt obligați să declare că și-au comunicat reciproc starea sănătății lor.

În mod firesc această comunicare a stării sănătății se realizează prin certificatele medicale privind pe viitorii soți, care se anexează la declarația de căsătorie.

Prin această cerință legală se urmărește un dublu scop:

a) Fiecare dintre viitorii soți să cunoască starea sănătății celuilalt. În acest fel, viitorii soți au posibilitatea să cunoască pericolul pe care-l poate prezenta pentru ei și pentru copiii lor încheierea unei căsătorii, în condiții necorespunzătoare din punct de vedere al sănătății. Boala de care suferă unul dintre viitorii soți cu excepția celor de o anumită gravitate prevăzută de lege, nu constituie o piedică la încheierea unei căsătorii, întemeiată pe afecțiune și sprijin moral și material reciproc.

De aceea, dacă unul dintre viitorii soți suferă de o asemenea boală, hotărârea de a încheia ori nu căsătoria aparține acestora.

b) Considerații de ordin medical, eugenic. De aceea legea oprește căsătoria celor care suferă de anumite boli, chiar dacă viitorii soți ar fi de acord și ar dori încheierea ei.

3. Declarația viitorilor soți că îndeplinesc cerințele prevăzute de art.281NCC (condițiile de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie).

4. Declarația viitorilor soți cu privire la numele pe care s-au înțeles a-l purta în timpul căsătoriei (această declarație se poate face și ulterior până la încheierea căsătoriei în scris și se anexează la declarația de căsătorie făcută).

Cu ocazia încheierii căsătoriei, viitorii soți trebuie să declare numele pe care s-au învoit să-l poarte în timpul căsătoriei.

Potrivit principiului egalității sexelor, se acordă viitorilor soți următoarele posibilități:

a) să-și păstreze fiecare numele avut înainte de căsătorie;

b) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comun numele unuia dintre ei;

c) să poarte amândoi, după încheierea căsătoriei, ca nume comune, numele lor reunite.

Nu va fi posibil însă ca soții să se învoiască ca unul dintre soți să păstreze numele său, ce-l avea înainte de căsătorie, iar celălalt să adauge la numele său și numele celuilalt.

De asemenea, nu este permis ca ambii sau unul dintre soți să aleagă un nume, pe care nici unul dintre ei nu l-au purtat.

Dacă soții la încheierea căsătoriei nu au făcut nici o declarație cu privire la numele ce urmează să-l poarte în timpul căsătoriei, se consideră că au înțeles să-și păstreze fiecare numele pe care l-a avut înainte de căsătorie.

În cazul în care viitorii soți au făcut declarații la servicii de stare civilă separate (art. 280 alin. (4) C.Civil.), atunci declarația trebuie să cuprindă și indicația locului unde urmează a se încheia căsătoria.

În acest caz declarația de căsătorie va fi consemnată în două formulare de căsătorie.

Declarația de căsătorie făcută în scris, se semnează de către declarant și de către ofiterul de stare civilă.

Dacă declarantul nu poate semna – ceea ce reprezintă cazuri extrem de rare – declarația se semnează de către ofiterul de stare civilă care va menționa că datele înscrise în declarație corespund cu cele dictate verbal și că s-au citit cuvânt cu cuvânt declarantului.

Potrivit art. 281 NCC., în declarația de căsătorie viitorii soți vor arăta că nu există nici o piedică la căsătorie. Odată cu declarația de căsătorie ei vor prezenta dovezile cerute de lege. Aceste dovezi se referă la satisfacerea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie (art. 281 alin. (1) si alin. (2) NCC ).

Potrivit art. 25 alin. (3) din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă. “Ofițerul de stare civilă, care primește declarația de căsătorie, solicită viitorilor soți să prezinte actele de identitate, certificatele de naștere, certificatele medicale privind starea sănătății acestora ,precu și: a) autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție își are domiciliul cel care cere încuviințarea pentru încheierea căsătoriei,in cazul existenței unor impedimente rezultate din condițiile de rudfenie firească sau adopție,în condițiile prevăzute de lege, b) avizul medical, dovada încuviințării părinților ori,după caz,a tutorelui și autorizarea instanței de tutelă în a cărei circumscripție minorul își are domiciliul pentru încheierea căsătoriei,în cazul existenței unor impedimente legate de vârsta matrimonială”.

Ofiterul de stare civilă este obligat să verifice de îndată după primirea declarației dacă viitorii soți au vârsta legală pentru căsătorie.

La primirea declarației de căsătorie, delegatul de stare civilă va citi viitorilor soți prevederile art.281 NCC , care stabilesc condițiile de fond și impedimentele la căsătorie, și cele ale art. 282 NCC, cu privire la numele pe care urmează a-l purta în timpul căsătoriei.

Totodată delegatul de stare civilă va atrage atenția viitorilor soți că legea penală pedepsește pe cei care fac declarații false. În acest sens C. pen. prevede: “Declararea necorespunzătoare a adevărului, făcută unui organ sau unei alte unități dintre cele la care se referă în vederea producerii unei consecințe juridice, pentru sine sau pentru altul, atunci când potrivit legii ori împrejurărilor, declarația făcută servește pentru producerea acelei consecințe, se pedepsește cu închisoare de la 3 luni la 2 ani sau amendă”.

Ofiterul de stare civilă este obligat să controleze realitatea conținutului declarației.

În sfârșit, înainte de semnare, actul întocmit va fi citit declarantului cuvânt cu cuvânt. Numai după îndeplinirea acestor formalități se va putea înregistra declarația de căsătorie, iar pe declarație la rubrica “acte de identitate prezentate” se face mențiunea despre actele aduse de către declaranți.

Art.26 din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă republicată prevede că: “Ofițerul de stare civilă dispune publicarea declarației de căsătorie în ziua primirii acesteia,prin afișarea în extras într+un loc special amenajat la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei,respective al misiunii diplomatice sau al oficiului consular unde urmează să se încheie căsătoria, precum și pe pagina de internet a acestuia, acesteia. După caz, declarația de căsătorie se afișează și la sediul serviciului public comunitar local de evidență a persoanelor sau al primăriei unde celălalt soș își are domiciliul sau reședința”.

Art.283 NCC prevede că extrasul din declarația de căsătorie va cuprinde, în mod obligatoriu: data afișării, datele de stare civilă ale viitorilor soți, precum și înștiințarea că orice persoană poate face opunere la căsătorie în termen de 10 zile de la data afișării.

Potrivit art. 283 alin. (2) termenul pentru încheierea căsătoriei este de 10 zile, în care se cuprind atât ziua în care a fost făcută declarația de căsătorie cât și ziua în care se oficiază căsătoria. Din motive temeinice, se poate încuviința încheierea căsătoriei și înainte de împlinirea termenului de 10 zile.( art.283 alin. (4) NCC)

În ceea ce privește valoarea juridică a declarației de căsătorie, potrivit legii această declarație este o condiție de formă premergătoare încheierii căsătoriei, care însă prin conținutul său volițional, are pentru declaranți semnificația faptică a unui proiect de căsătorie.

SECȚIUNEA a II-a . OPOZIȚIA LA CĂSĂTORIE

Existența în dreptul nostru a instituției opoziției la căsătorie invederează, cu deosebire, grija cu care legiuitorul urmărește respectarea întocmai a condițiilor de fond ale căsătoriei, respectare care să asigure încheierea unei căsătorii valide și întemeierea unei familii trainice.

Aceasta este și rațiunea pentru care nerespectarea dispozițiilor legale atrage după sine sancționarea încălcării lor, sancțiunile aplicabile fiind, după caz, administrative, penale sau civile, ceea ce nu exclude, dacă se impune și aplicarea lor cumulativă.

În cazul sancțiunilor penale, menționăm pedeapsa privativă de libertate prevăzută de art. 376 C.pen. pentru infracțiunea de bigamie, iar ca sancțiuni administrative menționăm amenda și avertismentul care vizează contravențiile săvârșite de către delegatul de stare civilă în exercitarea atribuțiilor sale privitoare la încheierea căsătoriei.

Cât privește sancțiunile civile, trebuie să facem distincție între cele cu caracter preventiv – opozițiile, care intervin înainte ca delegatul de stare civilă să fi celebrat căsătoria, urmărind deci împiedicarea încheierii căsătoriei cu încălcarea condițiilor de validitate impuse de lege și cele care intervin post factum – nulitățile – sancțiuni ce apar ca urmare a nerespectării unora dintre cerințele prevăzute de lege cu privire la încheierea căsătoriei.

Opoziția, deși destul de rar întâlnită în practică, are ca scop în principal, prevenirea cazurilor de nulitate a căsătoriei cu toate consecințele severe pe care le implica desființarea unui atare act juridic.

Eficiența opoziției, ca mijloc de prevenire a încheierii unor căsătorii nule, este înlesnită prin grija legiuitorului care a instituit un termen legal minim de 10 zile între data înregistrării declarației de căsătorie și data încheierii căsătoriei.

Potrivit prevederilor Noului Cod Civil , căsătoria se încheie în termen de 10 zile în care se cuprind data când s-a făcut declarația de căsătorie și ziua încheierii căsătoriei. Dacă unul dintre viitorii soți a făcut declarația de căsătorie la alt serviciu de stare civilă decât acela la care urmează să se încheie căsătoria, termenul de 10 zile se calculează de la data primirii ambelor declarații de către serviciul de stare civilă competent. Termenul de 10 zile este stabilit în scopul ca viitorii soți să aibă posibilitatea să reflecteze asupra actului ce urmează a se încheia și de a da posibilitatea terțelor persoane să se opună la încheierea căsătoriei, atunci când nu sunt îndeplinite condițiile de fond sau există impedimente care nu permit încheierea căsătoriei.

În anumite situații speciale, pentru motive temeinice, căsătoria se poate încheia și înainte de expirarea termenului menționat, dar numai cu încuviințarea primarului localității ori sectorului municipiului București unde urmează a se încheia căsătoria.

Când căsătoria se încheie pe o navă română în timpul unei călătorii în afara granițelor țării, între cetățeni români, dispensa de termen se poate acorda de către comandantul navei, care este investit cu atribuții de delegat de stare civilă.

Cazurile de acordare a dispensei de termen sunt: viitoarea soție este gravidă, copilul fiind conceput cu viitorul soț, iar nașterea urmează a avea loc înăuntrul termenului de 10 zile, viitorul soț este militar și are o permisie acordată de unitate mai mică decât termenul prevăzut pentru încheierea căsătoriei, viitorul soț urmează a pleca la studii sau în misiune în străinătate înăuntrul termenului de 10 zile.

Rostul termenului de 10 zile este întreit:

– terții pot face opoziție la căsătorie ;

– ofiterul de stare civilă va putea verifica mai îndeaproape dacă toate cerințele legale pentru încheierea căsătoriei sunt îndeplinite, precum și temeinicia eventualelor opoziții și informații primite;

– declaranții mai pot încă reflecta asupra încheierii importantului act al căsătoriei.

O problemă care se ridică este dacă nerespectarea termenului de 10 zile duce la nulitatea căsătoriei.

Nerespectarea termenului de 10 zile prevăzut de art. 283 NCC, nu are drept consecință nulitatea căsătoriei, ci numai sancționarea disciplinară a delegatului de stare civilă care a încheiat căsătoria înainte de expirarea termenului.

Acest text de lege nu prevede însă nulitatea căsătoriei pentru cazul când a fost oficiată înainte de expirarea termenului legal amintit sau cel fixat în condițiile art. 283 alin (4) NCC, dispozițiile lui având caracterul unei recomandări, iar încălcarea lor putând atrage doar sancțiuni disciplinare împotriva delegatului de stare civilă.

Codul Civil actual in Cartea aII-a Despre Familie, prevede limitativ cauzele de nulitate ale căsătoriei, arătând că este nulă căsătoria încheiată cu încălcarea dispozițiilor prevăzute de art. 271, 273, 274, 276, 287 alin(1)..

A. Noțiunea de opoziție și obiectul ei

Opoziția, alături de termenul de 10 zile, ce trebuie să preceadă încheierea căsătoriei face parte din măsurile menite să preîntâmpine orice fraudă sau neregularitate care ar putea induce în eroare pe delegatul de stare civilă.

Realizarea acestei finalități este pe deplin asigurată de posibilitatea acordată de lege, fără nici o restricție, oricărei persoane de a face opoziție la căsătorie (art. 285 NCC).

Obiectul opoziției la căsătorie îl poate forma fie un impediment insurmontabil cum ar fi bigamia – care împiedică, în cazul când se dovedește reală, în mod definitiv încheierea căsătoriei, fie semnalarea unor nereguli cum ar fi – lipsa dispensei de vârstă, a certificatului prenupțial.

În ambele cazuri, finalitatea urmărită este aceea de a împiedica încheierea unei căsătorii expusă aplicării sancțiunii nulității în funcție de caracterul cerinței legale ignorată.

Opoziția la căsătorie poate fi definită ca actul prin care o persoană aduce la cunoștința delegatului de stare civilă existența unei împrejurări de fapt sau de drept, care nu permite încheierea căsătoriei.

Ofiterul de stare civilă, astfel informat procedează la verificarea celor afirmate în opoziție, și în cazul în care constată că opozițiile sunt întemeiate, în sensul că într-adevăr cerințele legale nu sunt îndeplinite, va refuza să procedeze la încheierea căsătoriei.

Aceasta înseamnă că, dacă până la încheierea căsătoriei s-au ivit opoziții, ce n-au putut fi verificate, deoarece în tot acest timp se pot face opoziții – încheierea căsătoriei poate fi suspendată până ce se face această verificare.

B. Condițiile de validitate ale opoziției la căsătorie

Conform art. 285 NCC, orice persoană poate face opoziție la căsătorie, dacă există o piedică legală, ori dacă alte cerințe ale legii nu sunt îndeplinite.

Opoziția la căsătorie trebuie făcută cu respectarea anumitor cerințe, și anume:

1. să se facă în forma scrisă;

2. să se arate împrejurarea de fapt sau de drept pentru care nu se poate încheia căsătoria;

3. să se arate dovezile pe care se întemeiază.

Această formă este cerută pentru a se evita abuzurile ce s-ar putea face, în cazul în care nu s-ar cere forma scrisă și dovezile respective. Forma aceasta impune mai multă seriozitate și mai mult simț de răspundere din partea celor ce fac opoziții.

Numai în aceste condiții, cei ce fac opoziții, vin într-adevăr în ajutorul autorității de stat în opera de respectare a legalității.

Opoziția la căsătorie făcută cu respectarea întocmai a condițiilor de validitate trebuie înregistrată și vizată de către delegatul de stare civilă care urmează apoi să aprecieze, pe baza dovezilor existente și a propriilor sale investigații, dacă motivul invocat este real și dacă el constituie sau nu un impediment în calea încheierii căsătoriei.

Se pune problema ce se întâmplă cu opozițiile care nu au fost făcute în aceste condiții de formă prevăzute anterior. Acestea, fără a fi opoziții, constituie totuși acte oficioase de informare a delegatului de stare civilă care pot servi ca puncte de plecare în opera de verificare, pe care delegatul de stare civilă este obligat să o facă.

Numai că, în timp ce opozițiile scrise și completate cu actele doveditoare respective sunt obligatorii pentru ofiterul de stare civilă, care este dator să le verifice temeinicia și să nu celebreze căsătoria, decât după ce a constatat netemeinicia lor, opozițiile care nu îndeplinesc aceste condiții nu sunt obligatorii pentru ofiterul de stare civilă care poate să nu țină seama de ele. Totuși, ofiterul de stare civilă este obligat însă să verifice aceste acte oficioase sau informațiile pe care le are cu privire la viitorii soți.

C. Cine poate face opoziție la căsătorie?

Legea nu fixează nici o condiție cu privire la persoanele care pot face opoziții. Dimpotrivă, legea spune: “Orice persoană poate face opoziție la căsătorie, dacă există un impediment legal sau dacă alte cerinte ale legii nu sunt indeplinite”(art.285 alin(1) NCC)

Noțiunea de orice persoană, include fără echivoc și pe procuror cu atât mai mult cu cât una dintre atribuțiile principale ale acestuia o constituie supravegherea respectării legalității. Mai mult chiar, în acest caz nu este vorba numai de îndeplinirea unei obligații sociale ce incumbă oricărei persoane, ci de executarea unei obligații cuprinse în sfera atribuțiilor sale de serviciu.

Legea nu condiționează dreptul de a face opoziție nici măcar de interesul pe care ar trebui să-l aibă oponentul cu privire la căsătoria respectivă (legiuitorul s-ar fi exprimat prin formula orice persoană interesată). Aceasta deoarece statul urmărește – în scopul ocrotirii căsătoriei și familiei – să nu se încheie căsătorii împotriva dispozițiilor legii.

Opoziția poate fi făcută și de către ofiterul de stare civilă când constată personal că există cauze care duc la oprirea căsătoriei. În acest caz, opoziția se face prin întocmirea unui proces verbal, în care se consemnează cauzele care opresc încheierea căsătoriei.

D. Cât timp se poate face opoziție la căsătorie?

Opoziția la căsătorie se poate face în tot intervalul de timp de la înregistrarea declarației de căsătorie și până în momentul încheierii acesteia. Legea nu prevede un termen maxim pentru intervalul de timp dintre înregistrarea declarației de căsătorie și celebrarea căsătoriei. Ea prevede însă un termen minim de 10 zile.

E. Efectele opoziției la căsătorie

Efectele opoziției la căsătorie constau în avertizarea delegatului de stare civilă asupra impedimentelor ce există cu privire la încheierea căsătoriei.

Aceasta poate să aibă drept efect imediat o suspendare a procedurii de încheiere a căsătoriei, până când se va putea face verificarea opozițiilor, iar dacă acestea se dovedesc întemeiate, delegatul de stare civilă este obligat să refuze a proceda la luarea consimțământului în vederea încheierii căsătoriei.

Verificarea opozițiilor se face de către delegatul de stare civilă care are întreaga răspundere cu privire la această problemă.

În privința opozițiilor regulat întocmite, ofițerul de stare civilă este îndatorat să verifice dacă acestea sunt sau nu întemeiate, și ca urmare să decidă motivat, într-un proces verbal, dacă se poate ori nu se poate celebra căsătoria, decizia sa fiind supusă, în principiu, atât controlului administrativ, cât și controlului judecătoresc.

În privința opozițiilor neregulat întocmite, ofițerul de stare civilă este îndatorat de asemenea să le ia în considerare, “dar nu cu titlu de opoziții” ci așa cum am arătat anterior cu titlu de acte oficioase de informare a ofițerului de stare civilă, cu referire la care el nu trebuie să-și motiveze hotărârea pe care o va lua.

Aceste acte oficioase, de informare, fără a fi opoziții, pot servi ca punct de plecare în opera de verificare pe care delegatul de stare civilă este obligat să o facă chiar din oficiu.

În literatura juridică se concluzionează că, opozițiile care nu îndeplinesc condițiile legale, nu sunt obligatorii pentru delegatul de stare civilă, care poate să nu țină seama de ele.

Ne întrebăm totuși dacă o înștiințare scrisă, dar nesemnată, înaintată delegatului de stare civilă, poate fi lipsită de orice efect?

Opoziția chiar astfel întocmită se alătură celorlalte mijloace de informare ce nu pot fi ignorate și a căror temeinicie organele competente trebuie să o verifice.

O atare soluție este impusă de faptul că opozițiile, chiar nesemnate, își ating scopul urmărit de legiuitor prin reglementarea acestei instituții, și anume acela de a avertiza pe delegatul de stare civilă asupra unor piedici legale la încheierea căsătoriei.

Deci, efectul imediat, direct și automat al opoziției îl constituie obligația delegatului de stare civilă de a întreprinde o acțiune de verificare și de informare cu privire la realitatea motivului invocat.

Suspendarea încheierii căsătoriei poate constitui, de asemenea, un efect al existenței opoziției în situația în care se apreciază că verificările necesită o perioadă de timp mai mare decât cea care trebuie să preceadă și aceasta nu pentru simplul fapt că a fost făcută o opoziție, ci pentru faptul că s-a confirmat realitatea motivului ce se opune la încheierea căsătoriei și care a fost consemnată în actul anume întocmit de către ofițerul de stare civilă.

În cazul în care se ajunge la concluzia că motivul ce a făcut obiectul opoziției nu există în realitate sau nu constituie un impediment la căsătorie, oponentul nu are nici o cale de atac împotriva deciziei întocmite în acest sens de către ofițerul de stare civilă, singurul îndreptățit să hotărască. Ceea ce oponentul ar putea ataca ar fi numai refuzul ofițerului de stare civilă de a primi o opoziție legal făcută, deoarece dreptul de a aduce la cunoștința organului competent existența unui impediment prohibitiv sau dirimant la încheierea căsătoriei, este recunoscut oricărei persoane.

În cazul în care se constată existența unui impediment, se impune după natura acestuia, fie suspendarea procedurii de încheiere a căsătoriei dacă suntem în prezența unui viciu ce se poate remedia, fie refuzul definitiv al delegatului de stare civilă de a încheia căsătoria, dacă impedimentul constatat este insurmontabil, în acest caz, refuzul trebuie consemnat și motivat în scris într-un proces verbal.

Fostul Tribunal Suprem, a statuat că respingerea unei opoziții este justificată atunci când starea gravă a sănătății femeii este cunoscută și comunicată viitorului soț, după cum prevăd dispozițiile NCC, cu atât mai mult cu cât boala invocată nu face parte dintre acelea care opresc încheierea căsătoriei.

Această din urmă soluție corespunde în întregime concepției legiuitorului care conferă delegatului de stare civilă dreptul suveran de a aprecia temeinicia opoziției și, pe cale de consecință, dreptul de a infirma sau confirma realitatea motivului invocat.

Primind opoziția la căsătorie, ofiterul de stare civilă procedează în felul următor:

1) dacă aceasta este întemeiată va refuza încheierea căsătoriei ;

2) dacă opoziția necesită timp pentru verificare mai mult decât a rămas până la data când urmează a se încheia căsătoria, va amâna data acestei încheieri, când, în raport cu rezultatul verificărilor, va hotărî în mod corespunzător;

3) dacă opoziția este considerată netemeinică, nu va ține seama de ea și va instrumenta încheierea căsătoriei.

Delegatul de stare civilă este obligat să verifice toate opozițiile făcute, precum și informațiile pe care le are și să cerceteze dacă sunt îndeplinite cerințele legii pentru a se putea încheia căsătoria .

În cazul în care ofiterul starii civile refuză încheierea căsătoriei, se aplică prevederile art. 28 alin. (2) din Legea nr.119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată: “în cazul refuzului ofițerului de stare civilăde a încheia căsătoria, persoana nemulțumită poate sesiza instanța de tutelă în raza căreia domiciliază”. La cererea părții, se înaintează judecătoriei, care va hotărî de urgență asupra refuzului de a încheia căsătoria.

Din cele relatate până în prezent apare evidentă superioritatea reglementării consacrate de Codul familiei român în materia opozițiilor la căsătorie, reglementare care se încadrează armonios în acțiunea pentru mobilizarea largă a tuturor cetățenilor la respectarea legalității.

Deci, atât suspendarea încheierii căsătoriei cât și refuzul de a încheia căsătoria sunt decizii care aparțin, în întregime delegatului de stare civilă, soluție care exclude existența unui raport între oponent și viitorii soți.

Renunțarea la opoziție sau retragerea ei nu poate avea nici o semnificație juridică, deoarece singurul drept recunoscut oponentului este acela de a avertiza pe delegatul de stare civilă de existența vreunui impediment și în nici o măsură dreptul de a decide cu privire la încheierea căsătoriei proiectate.

În cazul în care opoziția s-ar dovedi neîntemeiată, chiar dacă aceasta ar avea drept consecință un prejudiciu patrimonial, soții nu pot pretinde oponentului despăgubiri.

Paguba pricinuită prin exercițiul unui drept nu poate avea caracter ilicit întrucât exercitarea unui drept constituie o faptă licită.

F. Importanța opoziției la căsătorie

În sistemul nostru de drept opozițiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetățenii sunt antrenați în opera de respectare a legalității, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei și respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta pentru formarea unei mentalități sănătoase despre căsătorie și familie.

Trebuie menționat că, în practica judiciară publicată de la punerea în aplicare a Codului familiei, la 1 februarie 1954, nu s-a semnalat nici un caz de opoziție la căsătorie.

CAPITOLUL III

ÎNDEPLINIREA CONDIȚIILOR DE FORMĂ PRIVIND

ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I LOCALITATEA ȘI LOCUL UNDE SE

ÎNCHEIE CĂSĂTORIA

A. Localitatea unde se încheie căsătoria

Potrivit art. 279 Cod Civil(Legea nr. 287/2009 ), căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila,la sediul primariei. Alegerea aparține viitorilor soți. În mod obișnuit domiciliul se dovedește cu buletinul de identitate, iar reședința cu viza de flotant de pe buletinul de identitate. Noțiunea de domiciliu constituie o situație de fapt și poate fi dovedită cu orice mijloc de probă.

Cartea de identitate, face, de regulă dovada domiciliului persoanei fizice.

Etimologic, cuvântul domiciliu provine de la cuvintele latinești “domum colere” – casa pe care o locuiești. Ca atribut de identificare a persoanei, domiciliul servește la localizarea în spațiu a acesteia.

Constituirea unui număr însemnat de raporturi juridice este în strânsă dependență de domiciliul persoanei.

Definiția domiciliului este dată de art.87 NCC, care precizează: “Domiciliul persoanei fizice, în vederea exercitării drepturilor și libertăților sale civile, este acolo unde aceasta declară că își are locuința principală.”. În literatura de specialitate se apreciază că domiciliul are trei caracteristici:

a) Obligativitatea domiciliului înseamnă că orice persoană trebuie să aibă și are un domiciliu.

Majoritatea autorilor consideră că este imposibil ca o persoană să nu aibă un domiciliu, căci în lipsa unui domiciliu actual se ține seama de domiciliul de origine, adică de domiciliul părinților, pe care copilul îl dobândește la naștere și continuă tot astfel atât timp cât nu este schimbat, chiar dacă atinge vârsta majoratului.

b) Unicitatea domiciliului – În sistemul legislației noastre fiecare persoană are un singur domiciliu.

Dacă o persoană ar avea două sau mai multe locuințe, chiar statornice, una singură dintre ele va fi domiciliul sau locuința principală. Aceasta este concepția legii exprimată în textul amintit.

Acest principiu nu exclude posibilitatea ca pentru anumite acte sau raporturi juridice expres permise de lege, o persoană să poată avea pe lângă domiciliu de drept comun și un alt domiciliu – cum este cazul domiciliului ales sau chiar al domiciliului legal.

c) Stabilitatea domiciliului.

Caracterul de statornicie al locuinței sau caracterul principal al unei astfel de locuințe statornice, implică stabilitatea domiciliului. Aceasta nu înseamnă imposibilitatea de schimbare a lui. Simpla plecare de la domiciliu nu înseamnă schimbarea lui.

Reședința se deosebește de domiciliu, întrucât este o locuință a persoanei, care nu întrunește caracterul de locuință statornică sau principală.

Pe lângă domiciliu o persoană poate avea una sau mai multe reședințe, locuințe cu caracter vremelnic sau secundar. Deși nu are importanța domiciliului, reședința ca simplă stare de fapt, nu este total lipsită de efecte juridice, “căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința”. Conform art.88 NCC ” reședința persoanei fizice este în locul unde își are locuința secundară.”

În cazul în care există o contestație asupra mențiunilor referitoare la domiciliul din buletinul de identitate, instanța este obligată să determine ea însăși domiciliul

Coroborând dispozițiile art. 279 Cod Civil . cu dispozițiile art. 24 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată putem concluziona că, se poate încheia căsătoria în localitatea în care fiecare dintre soți își are domiciliul sau reședința, alegerea aparținând viitorilor soți.

Pentru a înlesni căsătoria, legea permite ca aceasta să se încheie nu numai în localitatea în care viitorii soți își au domiciliul, ci, dimpotrivă, și în localitatea în care fiecare dintre ei își are reședința. Cum în momentul considerat fiecare dintre soți nu poate avea decât un domiciliu și o reședință, înseamnă că, în fapt, se poate ajunge ca viitorii soți să aibă de ales între patru localități posibile.

B. Locul unde se încheie căsătoria

În localitatea determinată anterior, căsătoria se poate încheia, într-un anumit loc, și anume la sediul serviciului de stare civilă respectiv, din localitatea în care unul dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința (art.279 Cod Civil ).

În cazuri excepționale căsătoria se poate încheia și în afara sediului de stare civilă (art.279 alin2 Cod Civil ) cu respectarea bineînțeles a tuturor celorlalte dispoziții legale privind încheierea căsătoriei.

Cazurile în care căsătoria s-ar putea încheia în alt loc decât sediul serviciului de stare civilă sunt, de exemplu, acelea în care unul dintre viitorii soți este infirm, grav bolnav sau moartea sa este iminentă, ori când viitoarea soție are o sarcină avansată.

În cazul viitorilor soți care au amândoi cetățenie română, căsătoria se poate încheia pe o navă sub pavilion român, aflată în timpul unei călătorii în afara granițelor țării, comandantul navei fiind investit cu atribuții de delegat de stare civilă. Pentru motive temeinice, comandantul navei poate acorda dispensa de vârstă.

Potrivit art. 7 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă “Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetățenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut de art. 27 alin. (1), din același act normativ.

Când căsătoria se încheie în condițiile arătate, pe o navă, comandantul acesteia este obligat la sosirea în țară, să înainteze o copie certificată de pe înregistrarea făcută, prin căpitănia portului de înscriere a navei, la organul local al administrației de stat competent, care este cel al sectorului 1 din municipiul București.

Căsătoria nu se poate încheia pe o aeronavă, chiar dacă se află în cursul unei călătorii în afara granițelor țării.

Concluzionând, se poate afirma că, încheierea căsătoriei se face în localitatea în care fiecare dintre soți își are domiciliul sau reședința (art.279 cod civil . și art.24 din Legea nr.119/1996,republicată), iar locul încheierii căsătoriei este sediul serviciului de stare civilă respectiv, din localitatea în care unul dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința.

SECȚIUNEA a II-a COMPETENȚA OFITERULUI

DE STARE CIVILĂ

În Secțiunea 1,Actele de stare civilă și persoanele care le întocmesc, din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată se prevede:

Atribuțiile de stare civilă se îndeplinesc de către consiliile județene ,respectiv de Consiliul General Al Municipiului bucurești,de serviciile publice comunitare locale de evidență a persoanelor, în unitățile administrative+teritoriale unde acestea sunt constituite, precum și de ofițerii de stare civilă din cadrul primăriilor unităților administrativ-teritoriale în care nu funcționează servicii publice comunitare locale de evidență a persoanelor ( art. 3 alin (1) Legea 119/1996,republicata)..

Sunt ofițeri de stare civilă:

-primarii municipiilor, sectoarelor municipiului București, orașelor și comunelor;

-șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României;

-comandanții de nave și aeronave.

3) Primarii și șefii misiunilor diplomatice și ai oficiilor consulare de carieră ale României pot delega sau retrage,după caz, exercitarea atribuțiilor de ofițer de stare civilă viceprimarului, secretarului unității administrative-teritoriale sau altor funcționari publici din aparatul propriu cu compentenșă în acest domeniu, respectiv unuia dintre agenții diplomatici sau unuia dintre funcționarii consulari.

4) Ofițerul de stare civilă nu poate întocmi acte de stare civilă când este parte sau declarant. În asemenea cazuri, el va delega o altă persoană în condițiile legii.

Potrivit art. 279 Cod Civil . coroborat cu art. 24 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată, căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul autorității administrației publice locale a municipiului, sectorului municipiului București, orașului sau comunei în a cărei rază administrativ teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți.

În ceea ce privește competența delegatului de stare civilă deosebim mai multe aspecte:

cu privire la actele pe care delegatul de stare civilă le poate efectua – competența materială (rationae materiae);

din punct de vedere al persoanelor cu privire la care poate instrumenta delegatul de stare civilă – competența personală (rationae personae);

cu privire la teritoriul în limitele căruia poate instrumenta delegatul de stare civilă – competența teritorială (rationae loci).

Uneori ultimele două competențe sunt cuprinse într-o singură formulă – rationae personae vel loci – fiindcă merg împreună – determinarea uneia duce la determinarea celeilalte.

Toate acestea determină o competență a unui anumit delegat de stare civilă, acela ce va constata încheierea căsătoriei.

Este firesc ca o căsătorie să se încheie în fața ofiterului de stare civilă unde unul dintre soți își are domiciliul sau reședința.

Dar odată ce viitorii soți au ales localitatea în care vor încheia căsătoria lor, ofiterul de stare civilă din acea localitate este competent, să continue procedura în vederea încheierii căsătoriei.

A. Competența materială – (rationae materiae)

Această competență este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează și de atribuțiile ce i-au fost delegate.

Căsătoria se celebrează de catre ofițerul de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecția legii (art. 279 Cod Civil.).

Dacă persoana care a participat la încheierea căsătoriei și a instrumentat, în calitate de delegat de stare civilă, nu avea această calitate, adică nu era un funcționar cu atribuții de delegat de stare civilă, la prima vedere s-ar spune că actul încheiat astfel este nul.

Cu toate acestea, soluția legiuitorului nu este aceasta în cazul în care viitorii soți au îndeplinit toate celelalte condiții impuse de lege cu privire la încheierea căsătoriei și deci nu au a-și imputa nimic din acest punct de vedere, dacă persoana care le-a luat consimțământul și a înregistrat căsătoria lor exercita în mod public această funcțiune fără să fi avut calitatea necesară, deci fără să fi avut competența respectivă, în acest caz căsătoria nu va putea fi declarată nulă.

În practica s-a pus problema soartei unor înregistrări efectuate de către o persoană care nu avea competența a le face, deși a exercitat în mod public atribuția de delegat de stare civilă.

În literatura de specialitate se citează cazul “căsătoriilor din Montrouge”. În Franța, după legile existente, se cerea ca ofițerul de stare civilă să instrumenteze personal sau printr-un împuternicit al său. În lipsa unei asemenea împuterniciri competența aparținea unui consilier comunal, într-o anumită ordine prezentată în tabloul de consiliu.

S-a întâmplat că, la întocmirea actelor de stare civilă, nu s-a respectat ordinea, astfel încât un consilier comunal necompetent a procedat la înregistrarea actelor de stare civilă, printre care și a căsătoriilor. Verificându-se legalitatea lor, s-a decis într-o primă hotărâre nulitatea acestor acte, cu consecințe deosebit de grave, deoarece aceasta implica nulitatea unui număr mare de căsătorii.

Casația franceză a revenit asupra hotărârii pronunțate, decizând valabilitatea actelor de stare civilă astfel întocmite.

Într-o interpretare formală, ar trebui să ajungem la concluzia nulității absolute a actelor astfel întocmite.

Consecințele ar fi deosebit de grave, mai ales dacă avem în vedere că pe temeiul stării civile, astfel cum fusese înregistrată, au putut să se constituie anumite raporturi juridice de o mare importanță și avem în vedere în primul rând raporturile de căsătorie.

Nulitatea ar avea drept urmare, desființarea retroactivă a acestor raporturi.

Între cerințele unei logici foarte stricte și cerințele justificate ale vieții sociale, legiuitorul a dat precădere, după cum era normal acestora din urmă.

Soluția este pe deplin dreaptă. În sprijinul ei pot fi aduse următoarele argumente de ordin juridic, întemeiate în primul rând, pe nevoile vieții ce au impus soluția adoptată :

lipsa oricărei culpe a persoanei care a solicitat înregistrarea, ea s-a găsit într-o adevărată stare de necesitate fiind obligată să se adreseze unui anumit organ de stat, totodată ea s-a aflat în imposibilitatea de a legitima pe delegatul de stare civilă aparent, care exercita în mod public atribuțiile;

b) exercițiul public al atribuțiilor de către persoana necompetentă- aparența- a creat o eroare comună și invincibilă cu privire la calitatea de delegat de stare civilă a acelei persoane, care este de natură să acopere viciile exercitării atribuțiilor și să producă rezultate juridice care să nu mai poată fi înlăturate; “error communis facit jus”.

În cazul în care viitorii soți au îndeplinit toate condițiile cu privire la încheierea căsătoriei, și deci nu au a-și imputa nimic, din acest punct de vedere, iar persoana care le-a luat consimțământul și a înregistrat căsătoria lor, exercită în mod public această funcție, căsătoria nu poate fi anulată.

Interesele care sunt prezente în această situație sunt următoarele: pe de o parte, acela de a menține validitatea căsătoriei, iar pe de altă parte, acela de a o desființa pentru că nu a fost respectată cerința legală cu privire la competența celui care a procedat la înregistrarea căsătoriei.

Între aceste două interese, legiuitorul a ales, așa cum era firesc pe acela de a salva căsătoria unor persoane care au îndeplinit toate condițiile prevăzute de lege, căzând însă în eroarea în care ar fi căzut oricine cu privire la competența funcționarului care a încheiat căsătoria.

Lipsa de calitate a funcționarului respectiv, care în fapt și în mod public exercita această funcțiune nu împiedică validitatea căsătoriei. De unde rezultă “per a contrario”, excluzând ipoteza bunei credințe a viitorilor soți, că o atare căsătorie este nulă.

Reprezentanții diplomatici și consulari ai României au o competență materială limitată, ei putând înregistra numai actele și faptele de stare civilă ale cetățenilor români ce se află în străinătate.

De asemeni, competență materială limitată au și comandanții de nave. Art. 7 alin. 3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “Comandantul navei poate încheia căsătorii numai între persoane de cetățenie română. El poate aproba, pentru motive temeinice, reducerea termenului prevăzut la art. 27 alin. 1 (referitor la termenul în care se poate încheia căsătoria). În concluzie, competența materială este determinată de calitatea pe care o are cel care instrumentează și de atribuțiile ce i-au fost delegate.

Lipsa de calitate de ofiter de stare civilă nu împiedică valabilitatea căsătoriei dacă a existat convingerea generală că persoana în fața căreia s-a încheiat căsătoria avea calitatea să instrumenteze (error communis facit jus).

Așadar, nu pot fi prejudiciate părțile de modul defectuos de a instrumenta al persoanei ce trece în fața tuturor drept ofițer de stare civilă din moment ce căsătoria s-a celebrat la sediul serviciului de stare civilă iar toate cerințele pentru încheierea căsătoriei au fost îndeplinite de către viitorii soți.

B. Competența personală – (rationae personae)

Competența cu privire la persoanele pentru care delegatul de stare civilă este competent să instrumenteze – este determinată de domiciliul sau reședința viitorilor soți.

În general, legea determină această competență după domiciliul părților, deoarece numai domiciliului îi acordă valoare juridică.

În materia căsătoriei, se admite ca încheierea căsătoriei să se facă și la reședința oricăruia dintre soți.

Competența personală este determinată de regulă de limitele teritoriale ale localității în care se află autoritatea respectivă; delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât cu privire la persoanele care își au domiciliul ori reședința pe teritoriul acestei localități, cu privire la alte persoane el neavând competență.

În acest sens, art. 24 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă prevede: “Căsătoria se încheie de către ofițerul de stare civilă, la sediul autorității administrației publice locale a municipiului, sectorului municipiului București, orașului sau comunei în a cărei rază administrativ teritorială își are domiciliul sau reședința unul dintre viitorii soți”.

De asemenea art. 279. prevede: “Căsătoria se celebreaza de catre ofiterul de stare civila,la sediul primariei””.

Ofiterul de stare civilă este competent să instrumenteze căsătoria nu numai persoanelor care își au domiciliul în localitatea respectivă ci este suficient ca unul dintre viitorii soți să aibă acolo reședința.

Pe de altă parte, nu este nevoie ca acei ce vor să se căsătorească să aibă amândoi domiciliul sau reședința în acea localitate, ci este suficient ca numai unul dintre aceștia să aibă acolo cel puțin reședința, pentru ca astfel delegatul de stare civilă să fie competent a instrumenta chiar și pentru acela care nu-și are pe teritoriul localității respective nici domiciliul, nici reședința.

Încălcarea dispozițiilor care privesc competența, din acest punct de vedere, a delegatului de stare civilă, nu sunt sancționate cu nulitatea.

Cu alte cuvinte, lipsa de competență în această privință a delegatului de stare civilă constituie un element prohibitiv.

Pentru căsătoria viitorilor soți, amândoi cetățeni români, pe o navă aflată în afara granițelor țării, competența aparține comandantului acelei nave, care este învestit cu atribuții de delegat de stare civilă (art. 7 alin.3 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată).

C. Competența teritorială – (rationae loci)

Această competență este determinată de limitele teritoriului comunei, orașului, municipiului sau sectorului municipiului unde se află primăria în cadrul căreia funcționează delegatul de stare civilă.

Dacă el a instrumentat în afara acestei limite, a depășit atribuțiile sale din punct de vedere al competenței teritoriale.

Cum delegatul de stare civilă nu poate instrumenta decât în localul unde se află sediul serviciului de stare civilă, o atare depășire de atribuții nu este posibilă decât în cazurile cu totul excepționale, când din cauză de forță majoră unul dintre viitorii soți nu se poate deplasa la sediul serviciului de stare civilă, pentru a participa la încheierea căsătoriei.

Încălcarea dispozițiilor legale privind competența teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancționată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiții.

1) Încheierea căsătoriei în fața delegatului de stare civilă înseamnă recunoașterea publică a căsătoriei, participarea autorităților de stat, la întemeierea acestei instituții, acțiune ce se îndeplinește atât în interesul societății, cât și pentru apărarea intereselor personale și patrimoniale ale celor ce vor forma familia bazată pe această căsătorie.

Prezența delegatului de stare civilă nu se justifică numai prin rolul său de a constata voința viitorilor soți, ci el reprezintă autoritatea de stat, care verifică îndeplinirea condițiilor stabilite de lege pentru încheierea unei căsătorii și recunoaște uniunea dintre bărbatul și femeia respectivă, ca având valoarea unei căsătorii.

Celebrarea căsătoriei în fața delegatului de stare civilă, cu formalitățile cerute de lege, sub pedeapsa nulității este de esența căsătoriei.

2) Încheierea căsătoriei în fața delegatului de stare civilă și înregistrarea ei în registrul de stare civilă mai are valoarea unei forme care, la rândul său constituie o probă certă a căsătoriei și un mijloc de a fixa momentul încheierii acesteia.

În ziua fixată pentru încheierea căsătoriei, delegatul de stare civilă procedează în felul următor:

1. Identifică pe viitorii soți.

Identificarea viitorilor soți înaintea căsătoriei este obligatorie și se face de către delegatul de stare civilă pe baza buletinelor de identitate.

2. Constată că sunt îndeplinite condițiile de fond și că nu există impedimente la încheierea căsătoriei .

Încheierea căsătoriei este supusă acestor cerințe legale în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât și moral, care să-și poată îndeplini funcțiile ce-i revin în cadrul societății.

3. Constată că nu există opoziții întemeiate la căsătorie.

În sistemul nostru de drept, opozițiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetățenii sunt antrenați în opera de respectare a legalității, într-un domeniu care interesează în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei și respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta, pentru formarea unei mentalități sănătoase despre căsătorie și despre viața de familie.

4. Ia consimțământul viitorilor soți în vederea încheierii căsătoriei.

Căsătoria se încheie prin consimțământul liber al viitorilor soți (art.271 NCC și art. 44 pct. 1 din Constituția României). Consimțământul la căsătorie este liber, în sensul că au fost înlăturate limitele de castă, rasiale, religioase și juridice în ceea ce privește libera alegere între viitorii soți.

În sens juridic, consimțământul liber la căsătorie înseamnă lipsa viciilor de consimțământ și anume a erorii, dolului și violenței.

În condițiile art. 258 alin. 1NCC, familia are la bază căsătoria liber consimțită între soți. Atunci când unul dintre viitorii soți exprimă un consimțământ fictiv la căsătorie, căsătoria este lovită de nulitate.

Consimțământul la căsătorie se manifestă de obicei prin răspunsul afirmativ la întrebările delegatului de stare civilă adresate fiecăruia dintre soți, în sensul dacă vor să se căsătorească unul cu altul. Când unul dintre viitorii soți este în imposibilitatea de a vorbi (de exemplu este surdo-mut) consimțământul se poate da prin orice alt mod, însă el trebuie să fie neîndoielnic. În acest scop consimțământul surdomuților ca și a celor care vorbesc o limbă pe care nu o cunoaște delegatul de stare civilă, se dă în prezența unui interpret, încheindu-se un proces verbal.

Consimțământul la căsătorie trebuie să existe chiar în momentul încheierii căsătoriei, adică el trebuie să fie actual. De aceea promisiunile de căsătorie pe care și le-au făcut viitorii soți (logodna) nu creează obligația de a încheia căsătoria, viitorii soți fiind liberi să se căsătorească ori nu.

Din caracterul actual al consimțământului rezultă că acesta trebuie să se exprime personal de către fiecare soț și în mod simultan, adică viitorii soți trebuie să fie prezenți împreună în fața delegatului de stare civilă pentru a-și da consimțământul la căsătorie.

În art. 16 alin.2 din Declarația universală a drepturilor omului se stipulează: “Căsătoria nu se poate încheia decât cu liberul și deplinul consimțământ al viitorilor soți”.

5. Declara căsătoria încheiată pe baza consimțământului viitorilor soți.

După luarea consimțământului fiecăruia dintre viitorii soți, delegatul de stare civilă constată existența consimțământului viitorilor soți și îi declara căsătoriți. Acesta este de fapt momentul încheierii căsătoriei.

6. Citește viitorilor soți dispozițiile Codului familiei privind drepturile și obligațiile soților.

7. Întocmește actul de căsătorie în registrul de stare civilă care se semnează de ofițerul de stare civilă, de soți și de martori.

8. Eliberează soților certificatul de căsătorie (se poate elibera un certificat de căsătorie fiecărui soț, fără a fi considerat duplicat).

Delegatul de stare civilă va înmâna viitorilor soți certificatul de căsătorie, la cererea soților se poate elibera câte un certificat pentru fiecare dintre soți.

Certificatul de căsătorie va servi ca mijloc de probă (art.292 NCC).

Întreaga procedură de încheiere a căsătoriei se desfășoară în limba română, iar pentru cei ce nu o cunosc, în limba lor maternă, caz în care delegatul de stare civilă instrumentar care nu cunoaște limba respectivă va apela la un interpret, acest lucru fiind consemnat de către delegatul de stare civilă într-un proces verbal.

Putem concluziona că, atribuțiile delegatului de stare civilă privind celebrarea căsătoriei sunt: identificarea viitorilor soți, citirea în fața viitorilor soți, luarea consimțământului la căsătorie, constatarea încheierii căsătoriei și declararea în fața soților a acestor constatări.

În ceea ce privește atribuțiile ofițerului de stare civilă, posterioare încheierii căsătoriei, acestea sunt: înregistrarea căsătoriei, adică întocmirea actului de căsătorie în registrul de stare civilă și semnarea acestuia de către ofițerul de stare civilă, de soți și de martori și se eliberează soților certificatul de căsătorie.

CAPITOLUL IV

REGULI CARE GUVERNEAZĂ ȘI CONCURĂ

LA ÎNCHEIEREA CĂSĂTORIEI

SECȚIUNEA I MOMENTUL ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI ȘI

ÎNREGISTRAREA CĂSĂTORIEI

Art. 278 C.Civil prevede: “Căsătoria se încheie prin consimțământul viitorilor soți. Aceștia sunt obligați să fie prezenți împreună, însoțiți de doi martori, la sediul primăriei, pentru a-și da consimțământul personal și în mod public în fața ofițerului de stare civilă.” iar art. 287 C.Civil . precizează că: “Ofițerul de stare civilă, luând consimțământul viitorilor soți, va întocmi de îndată, în registrul actelor de stare civilă, actul de căsătorie, care se semnează de către soți, de cei doi martori și de către ofițerul de stare civilă”.

Căsătoria este încheiată prin consimțământul viitorilor soți, în momentul în care ofițerul de stare civilă îi declară căsătoriți.

Prima întrebare ce se pune este de a ști care este momentul încheierii căsătoriei – cel al exprimării consimțământului în fața delegatului de stare civilă, în condițiile și cu respectarea formelor prevăzute de lege, sau cel al întocmirii actului de căsătorie în registrul actelor de stare civilă.

În al doilea rând interesează de a ști dacă înregistrarea căsătoriei are valoarea unui element constitutiv al acestui act juridic și este deci o condiție “ad validitatem” care nefiind îndeplinită duce la nulitatea căsătoriei sau ea este cerută pentru dovada căsătoriei?

Justa soluționare a acestor interesante chestiuni de drept prezintă interes teoretic și practic, de momentul încheierii căsătoriei fiind legate numeroase consecințe juridice, cu implicații atât în privința raporturilor personale și patrimoniale dintre soți, cât și față de terți.

Răspunzând la prima întrebare, în ceea ce privește momentul încheierii căsătoriei, împărtășim întru totul opinia exprimată în literatura noastră juridică în sensul că în interpretarea Codului Civil ., momentul încheierii căsătoriei este acela în care soții își exprimă consimțământul în condițiile și cu respectarea formelor prevăzute de lege, iar nu acela al înregistrării actului de căsătorie.

În practică nu este exclusă ipoteza ca, după ce au exprimat consimțământul, în condițiile cerute de lege, unul dintre soți să moară înainte de a semna actul de căsătorie sau ofiterul de stare civilă să omită cu intenție ori din neglijență, a întocmi acest act în registrul de stare civilă.

Considerând înregistrarea actului respectiv doar un element de probațiune, vom admite, implicit ideea valabilității căsătoriei – ținând seama de realitatea consimțământului exprimat cu respectarea formelor prescrise de lege – chiar în lipsa înregistrării căsătoriei.

Practica judiciară după apariția Codului familiei nu a dat o rezolvare unitară problemelor de drept în discuție.

Instanța supremă a statuat în sensul că, întrucât căsătoria este un act solemn, omisiunea de a fi trecută în registrul de stare civilă, la data când se pretinde că a fost celebrată, nu poate fi înlocuită prin constatarea ei pe cale judecătorească.

În motivarea acestei soluții am reținut următoarele argumente:

– De vreme ce potrivit Codului Civil ., căsătoria nu poate fi probată decât prin actul de stare civilă, întocmit în momentul celebrării ei de către delegatul de stare civilă, înseamnă că înregistrarea căsătoriei făcută de îndată ce s-a luat consimțământul viitorilor soți, face parte din solemnitatea căsătoriei.

Căsătoria fiind o instituție care se bazează în mod exclusiv pe consimțământul părților, momentul exprimării lui trebuie bine precizat, deoarece spre deosebire de naștere sau de moarte, căsătoria nu este un eveniment natural care să scape voinței părților. Din acest motiv, formele pentru stabilirea căsătoriei trebuie întocmite imediat, spre a se evita situațiile echivoce.

În concluzie, trebuie să se considere că momentul încheierii căsătoriei este acela al exprimării consimțământului viitorilor soți în condițiile și cu respectarea formelor prevăzute de lege, iar nu acela al înregistrării actului de căsătorie.

În practica judiciară s-a considerat că momentul încheierii căsătoriei este “acela în care soții își dau consimțământul, iar nu momentul înregistrării ei”.

Este adevărat că, în dreptul român înregistrarea căsătoriei este o cerință de formă posterioară încheierii căsătoriei.

Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul actelor de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, nu este o cerință de validitate a căsătoriei ci mai degrabă o obligație de serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecințe de ordin disciplinar sau de altă natură față de funcționarul respectiv.

Înregistrarea căsătoriei, care urmează după luarea consimțământului viitorilor soți de către delegatul de stare civilă nu are valoare constitutivă, ci constituie numai un mijloc de probă și anume, în principiu singurul mijloc de probă (art. 292 C.civil . prevede:

“(1) Căsătoria se dovedește cu actul de căsătorie și prin certificatul de căsătorie eliberat pe baza acestuia.

(2) Cu toate acestea, în situațiile prevăzute de lege, căsătoria se poate dovedi cu orice mijloc de probă.

Înregistrarea căsătoriei în registrul de stare civilă nu face parte din solemnitatea încheierii căsătoriei, deoarece potrivit Codului Civil ., înregistrarea și semnarea actului de către soți și delegatul de stare civilă constituie o procedură ulterioară încheierii căsătoriei.

Aceasta rezultă și din faptul că, prin dispozițiile legale, s-a reglementat posibilitatea dovedirii actului căsătoriei în anumite cazuri, și prin alte probe decât cele înscrise în registrul de stare civilă.

Înregistrarea căsătoriei nu este deci o cerință pentru validitatea actului de căsătorie ci pentru dovada căsătoriei.

Nulitatea căsătoriei nu poate fi atrasă de faptul că unele elemente ale înregistrării acesteia în registrul de stare civilă nu corespund realității, ci, în cazul unei înregistrări greșite, urmează a se proceda în condițiile prevăzute de Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă.

Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă așadar un element constitutiv al acesteia și deci o condiție de validitate, ci o cerință pentru dovedirea ei. Ca atare, neînregistrarea ori strecurarea unor date necorespunzătoare realității în ceea ce privește înregistrarea căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia.

În dreptul român, înregistrarea căsătoriei este o cerință de formă posterioară încheierii căsătoriei, prevăzută de lege în vederea dovedirii și recunoașterii sociale a căsătoriei, de unde și consecința că neîndeplinirea sau îndeplinirea necorespunzătoare a acestei cerințe nu afectează valabilitatea căsătoriei, înregistrările incomplete pot fi completate, cele inexacte pot fi corectate, iar înregistrările omise pot fi efectuate și ulterior datei celebrării căsătoriei.

În practica judiciară s-au făcut precizări de reținut privitoare la valabilitatea completării ulterioare precum și admisibilitatea completării și îndreptării registrelor.

Înregistrarea căsătoriei nu reprezintă un element constitutiv al acesteia și deci o condiție de valabilitate, ci o cerință pentru dovedirea ei.

Ca atare, înregistrarea ori strecurarea unor date necorespunzătoare realității în ceea ce privește înregistrarea căsătoriei nu afectează valabilitatea acesteia.

De aceea, în cazul căsătoriei se pot aplica numai dispozițiile art. 52 și 53 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă în condițiile derogatorii, când fie au lipsit registrele de stare civilă spre a se înregistra declarația, fie din vina delegatului de stare civilă, această declarație și consimțământul viitorilor soți nu au fost înregistrate imediat.

Înregistrarea în registrul de stare civilă se face numai de către delegatul de stare civilă competent – delegatul de stare civilă având o competență materială – care este determinată de calitatea pe care o are cel care instrumentează și atribuțiile ce i-au fost delegate (rationae materiae).

În concluzie, după părerea noastră, trebuie să se considere că momentul încheierii căsătoriei este acela al exprimării consimțământului viitorilor soți, în condițiile și cu respectarea formelor cerute de lege. Întocmirea de îndată a actului de căsătorie în registrul de stare civilă, de către delegatul de stare civilă, nu este o cerință de validitate a căsătoriei, ci mai degrabă o obligație de serviciu a acestuia, a cărei nerespectare poate să atragă consecințe de ordin disciplinar sau de altă natură.

SECȚIUNEA a II-a SOLEMNITATEA ȘI PUBLICITATEA

ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Noțiunile de solemnitate și publicitate ale căsătoriei sunt privite ca distincte în practica judiciară.

Căsătoria este un act juridic solemn și complex, întrucât ia naștere nu numai din manifestarea de voință a viitorilor soți, dar și prin manifestarea de voință a organului de stat competent, delegatul de stare civilă, care după ce constată că sunt îndeplinite toate condițiile cerute de lege îi declară căsătoriți și întocmește de îndată actul de căsătorie în registrul de stare civilă.

În ceea ce privește condiția publicității căsătoriei, aceasta urmează a fi înțeleasă în sensul că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiții încât să permită oricărei persoane să asiste, fără a fi totuși necesar pentru asigurarea publicității prezența efectivă a unor persoane la încheierea ei.

Codul civil a conceput publicitatea, în accepțiunea cea mai restrânsă: aceea ca publicul să aibă acces la celebrarea căsătoriei.

Atât solemnitatea cât și publicitatea căsătoriei sunt condiții de formă menite să asigure încheierea unei căsătorii trainice și sănătoase.

Din examinarea condițiilor de formă reglementate de Codul Civil și Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, rezultă cu claritate caracterul solemn al căsătoriei.

Importanța deosebită a căsătoriei ca bază a familiei, impune ca încheierea acesteia să se efectueze cu respectarea neabătută a unor forme. Rațiunea îndeplinirii întocmai a formalităților prescrise de lege este de a garanta apărarea intereselor majore ce se confruntă: pe de o parte interesul societății de a recunoaște numai căsătoria încheiată în condițiile stabilite de lege pentru a o deosebi de uniunea liberă, iar pe de altă parte pentru a proteja interesele personale ale cetățenilor prin asigurarea libertății și actualității consimțământului.

Încheierea căsătoriei constituie așadar un angajament solemn pe care viitorii soți, cu tot simțul răspunderii, și-l iau în fața reprezentantului autorității de stat cu privire la îndeplinirea îndatoririlor pe care le reclamă întemeierea unei familii.

În acest scop legea prevede că încheierea căsătoriei trebuie să se facă într-un cadru solemn, la serviciul de stare civilă.

Căsătoria se încheie întotdeauna în formele cerute de lege ceea ce denotă caracterul solemn al acesteia. Acest caracter se exprimă, printre altele, prin aceea că se încheie numai într-un anumit loc, în fața unei autorități de stat, într-o zi dinainte fixată și în prezența efectivă și concomitentă a viitorilor soți cu posibilitatea pentru public de a asista la celebrarea căsătoriei.

Potrivit Codului civil , actul juridic al căsătoriei este considerat un act juridic solemn, elementele solemnității fiind:

-prezența personală și împreună a viitorilor soți la data și locul stabilit pentru oficierea căsătoriei;

-exprimarea simultană a consimțământului la căsătorie în fața ofițerului de stare civilă și a celor doi martori;

-declararea încheierii căsătoriei de către ofițerul de stare civilă, care reprezintă actul final al solemnității celebrării căsătoriei.

Publicitatea încheierii căsătoriei – condiție de formă dirimantă.

Încheierea căsătoriei în condiții care să-i asigure o anumită publicitate se impune atât în interesul soților și al terților cât și din considerente de ordin general.

O largă publicitate a căsătoriei constituie o măsură în plus menită să ducă la respectarea condițiilor pe care legea le dictează cu privire la încheierea căsătoriei.

Ea permite exercitarea dreptului pe care cetățenii îl au de a face opoziție la căsătorie, relevând impedimentele ce se opun la încheierea

acesteia. Prin publicitate, terții interesați sunt avertizați asupra încheierii

căsătoriei și a consecințelor juridice ce decurg din aceasta.

Publicitatea încheierii căsătoriei este asigurată în modul următor:

1) Căsătoria nu poate fi încheiată decât într-o localitate în care soții sunt cunoscuți. De aceea, legea permite ca aceasta să se încheie în localitatea în care cel puțin unul dintre soți își are domiciliul sau reședința.

2) Căsătoria nu poate fi încheiată decât după trecerea unui anumit interval de timp – 10 zile de la efectuarea declarației la căsătorie.

3) Căsătoria se încheie la sediul serviciului de stare civilă în afară de situația excepțională când, din cauză de forță majoră, unul dintre soți nu se poate deplasa la sediul acestui serviciu.

4) Căsătoria se încheie într-o zi dinainte fixată.

5) Publicul are posibilitatea să asiste la încheierea căsătoriei nu numai când aceasta se efectuează la sediul serviciului de stare civilă, dar chiar și atunci când, din cauză de forță majoră, căsătoria s-a efectuat la domiciliul sau reședința unuia dintre viitorii soți, sau în orice altă parte decât sediul serviciului de stare civilă.

În ceea ce privește condiția publicității căsătoriei, aceasta urmează a fi înțeleasă în sensul că o căsătorie trebuie încheiată în astfel de condiții încât să permită oricărei persoane să asiste, fără a fi totuși necesară pentru asigurarea publicității, prezența efectivă a unor persoane la încheierea ei.

Suprimarea dispozițiilor legale privitoare la participarea martorilor la căsătorie s-a explicat, în literatura juridică prin lipsa de eficiență practică.

Prezența martorilor la încheierea căsătoriei asigura totuși o publicitate efectivă, și prin aceasta un plus de solemnitate.

Pe de altă parte, semnarea actului de căsătorie de către martori îi obligă pe aceștia la sinceritate, căci în caz de tăinuire a unor piedici la căsătorie, ei vor suporta sancțiunile legale.

În prezent, ca urmare a modificărilor legislative ce au avut loc, evidențiază necesitatea prezenței martorilor (a doi martori) la încheierea căsătoriei, care îi vor însoți pe viitorii soți la primărie și vor semna actul de căsătorie alături de soți și de ofițerul de stare civilă. Prezența celor doi martori la încheierea căsătoriei și semnarea actului de căsătorie de către aceștia, asigură o publicitate efectivă și în același timp un plus de solemnitate.

Convenția O.N.U. privind consimțământul la căsătorie, vârsta minimă pentru căsătorie și înregistrarea căsătoriei, adoptată de Adunarea Generală a O.N.U. (New York, 10 decembrie 1962) ratificată și de țara noastră prin Legea nr.116/1992 prevede de asemeni necesitatea prezenței martorilor la căsătorie.

Solemnitatea și publicitatea căsătoriei sunt condiții de formă dirimante ale încheierii căsătoriei. Potrivit Codului Civil rezultă că acestea constau în următoarele:

1) căsătoria se încheie în fața unei anumite autorități (ofițerul de stare civilă) și a cel puțin doi martori;

2) căsătoria se încheie într-un anumit loc, de regulă la sediul serviciului de stare civilă;

căsătoria se încheie în prezența efectivă și concomitentă a

viitorilor soți, care trebuie să-și exprime personal consimțământul;

4) căsătoria trebuie încheiată în astfel de condiții încât să permită oricărei persoane să asiste la încheierea ei (publicitatea căsătoriei).

SECȚIUNEA a III-a PROBA ÎNCHEIERII CĂSĂTORIEI

Pornind de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabilește norme privitoare la proba acesteia.

Principiul în această materie este că o căsătorie nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie.

Având în vedere importanța deosebită a căsătoriei și ținând seama de modul în care este reglementată încheierea acesteia, Codul Civil a edictat norme speciale cu privire la proba căsătoriei.

Într-adevăr potrivit art. 292 noul Cod Civil .: ”Căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă”.

Pe aceeași linie se situează și dispozițiile art. 12 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă,republicată, care prevăd că starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

Este de precizat că dovada căsătoriei cu exclusivitate prin certificatul de căsătorie este cerută numai când se pretind efectele căsătoriei; de exemplu când se pretinde o pensie de întreținere în calitate de soț.

Dacă însă dovada căsătoriei este necesară în alte scopuri, căsătoria va fi privită ca un simplu fapt juridic, susceptibil de a fi dovedit prin orice mijloc de probă; de exemplu, în cazul unui contract de întreținere cu titlu gratuit între foștii soți, încheiat sub condiție rezolutorie a recăsătoririi creditorului întreținerii, caz în care debitorul pârât va putea dovedi în mod liber căsătoria fostului soț.

Prin decizia civilă nr. 2013/1956, instanța noastră supremă a arătat că deși în principiu starea civilă nu poate fi dovedită decât cu certificatul de stare civilă, sunt admisibile totuși și alte probe în cazul în care partea trebuie să dovedească o căsătorie veche, întâmplată într-o localitate necunoscută sau îndepărtată, când, pentru obținerea certificatului de stare civilă ar întâmpina alte piedici găsite întemeiate, cu condiția ca aceste probe să nu fie contrare certificatelor de stare civilă prezentate.

Instanța noastră supremă a abandonat practica potrivit căreia ar fi inadmisibilă întocmirea ulterioară a unui act de căsătorie, putând fi primită numai o cerere de reconstituire a actului de căsătorie (cu excepția cazurilor speciale, ale căsătoriilor vechi, întâmplate în localități necunoscute sau îndepărtate, care ar putea fi dovedite și prin alte probe când lipsesc certificatele de căsătorie) statuând că soluția este aceeași și în ipoteza întocmirii ulterioare a actului de căsătorie – indiferent de vechimea sau locul încheierii acesteia – atunci când căsătoria nu a fost înregistrată din vina delegatului de stare civilă.

Dar, după cum în mod just s-a arătat, pentru admiterea unei astfel de cereri, cel interesat este obligat de a proba că declarația de căsătorie a fost făcută și semnată de către viitorii soți, pentru că altfel ar însemna că părțile pot cere întocmirea actului de căsătorie oricând, cu toate că în realitate ele nu au cerut serviciului de stare civilă încheierea căsătoriei.

Este de altfel punctul de vedere constant susținut în ultima vreme în literatura de specialitate.

În conformitate cu art. 53 și 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, republicată, reconstituirea actului de căsătorie nu se poate face decât dacă registrele de stare civilă au fost distruse sau pierdute, ori actul a fost întocmit în străinătate și nu poate fi procurat, iar întocmirea ulterioară a actului de căsătorie se poate cere numai dacă nu au existat registre de stare civilă sau întocmirea actului a fost omisă.

În ceea ce privește reconstituirea actelor de stare civilă, se permite acest lucru în anumite cazuri limitativ determinate de lege.

Potrivit art. 54 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă: “Reconstituirea actelor de stare civilă se poate face, la cerere, dacă:

a) registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse, în totalitate ori în parte;

b) actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate și nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.”

Cererea de reconstituire (ca și cea de întocmire ulterioară a unui act de stare civilă) însoțită de actele doveditoare, se depune la serviciul public comunitar local de evidență a persoanelor sau la ofițerul de stare civilă din cadrul primăriei unității administrative-teritoriale pe a cărei rază se află domiciliul persoanei interesate. Cererea se soluționează în termen de 30 de zile, prin dispoziție a primarului, care se comunică solicitantului în termen de 10 zile de la emitere (art. 54 alin. 1 din Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă).

În cazul când cererea este respinsă, petiționarul se poate adresa instanței judecătorești. De asemeni, dispoziția primarului prevăzută în art. 54 alin. 1, poate fi contestată la instanța judecătorească din a cărei rază teritorială își are sediul autoritatea emitentă (art. 54 alin. 2).

În practică se recurge adeseori la calea justiției pentru ca pe această cale, să se ajungă la obținerea unei hotărâri judecătorești, care să constate existența căsătoriei și care trecută în registrul de stare civilă respectiv, ține loc de act de căsătorie.

Solemnitatea este de esența căsătoriei. Fără îndeplinirea acestor formalități nu există căsătorie.

Drept consecință, legea permite un mijloc de probă preconstituit și restrictiv și anume: numai certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă (art.18 C. fam.).

Toate dispozițiile din celelalte legi incompatibile cu aceasta, nu-și găsesc aplicarea.

Astfel, nu-și poate găsi aplicarea art.24 din Decretul nr. 31/1954 privitor la persoanele fizice și juridice, care prevede dispoziția generală, cu privire la proba stării civile.

De asemeni, în Legea nr. 119/1996 cu privire la actele de stare civilă, se reține deosebirea ce există între naștere și moarte, evenimente naturale ce exclud voința omului și căsătoria eminamente voluntară.

Astfel, pe când la naștere se prevede posibilitatea ca înregistrarea să se facă în baza unei hotărâri judecătorești, iar la moarte de asemeni înregistrarea morții pe baza unei hotărâri judecătorești, cu privire la căsătorie nu se prevede o atare posibilitate.

De aceea căsătoria nu poate fi probată decât prin certificatul de căsătorie (art. 258 NCC). Dacă s-ar admite altfel, s-ar ajunge la situația ca părțile să transforme un concubinaj în căsătorie, prin intermediul instanței judecătorești, fără să mai treacă prin fața delegatului de stare civilă, care are sarcina și răspunderea încheierii căsătoriei.

În unele spețe prezentate în fața instanței judecătorești, se cerea reconstituirea actului de căsătorie care de altfel este de competența autorității administrației publice locale (primăriei), când în realitate nu era vorba de o reconstituire, care presupune că actul a existat, însă din cauza dispariției registrelor el nu mai poate fi dovedit decât printr-o reconstituire, ci de o lipsă de înregistrare, care face să nu fi existat niciodată pretinsa căsătorie.

Potrivit art. 53 lit. a și b, întocmirea ulterioară a actelor de stare civilă se poate cere dacă:

a) întocmirea actului de naștere sau de deces a fost omisă, deși au fost depuse actele necesare întocmirii acestuia;

b) întocmirea actului de căsătorie a fost omisă deși a fost luat consimțământul soților de către ofițerul de stare civilă.

Prin urmare în cazurile arătate se pune problema probei căsătoriei.

Procedura întocmirii ulterioare a actului de căsătorie este întocmai ca aceea privitoare la reconstituirea actului de căsătorie arătată mai sus.

În același mod se va proba căsătoria, întocmai ca și legătura de rudenie, ori de câte ori nu se reclamă efecte de stare civilă și, în genere nu se urmăresc efecte ale căsătoriei, ci căsătoria ar fi doar condiția de care depinde obligația contractuală. În concluzie, principiul în materia probei căsătoriei este că aceasta nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă.

Ținându-se seama de caracterul solemn al căsătoriei, precum și de faptul că efectele acesteia atât în ceea ce privește drepturile și obligațiile personale cât și cele patrimoniale ale soților, se produc numai din momentul încheierii ei, este normal ca proba căsătoriei să nu se poată face decât prin certificatul de căsătorie, care se eliberează pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă.

Statul este interesat să ferească în viitor familia ce se formează de orice discuții ce s-ar putea purta în legătură cu însăși existența ei și pentru a se evita o astfel de situație ce ar putea da loc la o stare de incertitudine, s-a prevăzut ca modul de probațiune al căsătoriei să fie restrictiv.

De aici rezultă că este vorba de o probă preconstituită fiind exclus orice alt mod de dovadă.

Există și excepții totuși de la această regulă, așa cum am arătat anterior cazul probei căsătoriei în fața primăriei chemate să se pronunțe asupra cererii de reconstituire sau de întocmire, fie în fața instanței judecătorești chemată să se pronunțe asupra deciziei de respingere a reconstituirii sau întocmirii ulterioare când se folosesc pentru probă mijloace de drept comun.

Trebuie precizat că atât reconstituirea actelor de stare civilă cât și întocmirea ulterioară se face în cazuri limitativ prevăzute de lege (art. 52-53 din Legea nr. 119/1996,republicată). Imposibilitatea constatării unei căsătorii pentru care nu s-a întocmit actul de căsătorie este o soluție ce se impune, din moment ce căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul actelor de stare civilă.

În ce condiții se poate face reconstituirea actului de căsătorie?

Cum se face dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie?

Potrivit art. 52 din Legea nr. 119/1996 reconstituirea actului de căsătorie se poate face în doua cazuri limitativ prevăzute de lege:

registrele de stare civilă au fost pierdute sau distruse în totalitate ori în parte;

actul de stare civilă a fost întocmit în străinătate și nu poate fi procurat certificatul ori extrasul de pe acest act.

Dovada căsătoriei în cazul în care se cere reconstituirea actului de căsătorie se face prin mijloacele prevăzute de dreptul comun (art. 52 din Legea nr. 119/1996).

Art. 52 din Legea nr. 119/1996 prevede:

Reconstituirea actelor de stare civila se poate face,la cerere,dacă:

– registrele de stare civilă au fost pierdute ori distruse, în totalitate sau în parte;

– nu este posibilă procurarea din străinătate a certificatelor de stare civilă sau a extraselor după actele de stare civilă;

CONCLUZII

Finalitatea urmărită de Noul Cod Civil prin edictarea condițiilor de formă privind incheierea casatoriei este aceea de a asigura încheierea unei căsătorii potrivit cerințelor legale, în scopul întemeierii unei familii trainice, sănătoase, atât din punct de vedere fizic cât și moral (fiind mijloc pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie), de a asigura forma recunoașterii publice a căsătoriei și mijlocul de dovadă a căsătoriei.

Condițiile de formă ale căsătoriei se împart în formalități premergătoare sau anterioare încheierii căsătoriei și formalități privind însăși încheierea căsătoriei.

Prima formalitate anterioară încheierii căsătoriei este declarația la căsătorie, prin care viitorii soți își manifestă voința în vederea încheierii căsătoriei.

În termen de 10 zile de la depunerea și înregistrarea declarației la căsătorie se pot face opoziții la căsătorie.

În sistemul nostru de drept, opozițiile la căsătorie sunt instrumente prin care cetățenii sunt antrenați în opera de respectare a legalității, într-un domeniu care interesează, în cel mai înalt grad, statul, preocupat pentru întărirea familiei și respectul unanim al regulilor referitoare la aceasta pentru formarea unei mentalități sănătoase despre căsătorie și familie.

În ceea ce privește procedura încheierii căsătoriei, trebuie mai întâi avut în vedere – localitatea și locul unde se încheie căsătoria dar și competența delegatului de stare civilă.

Potrivit art.279., căsătoria se poate încheia în localitatea în care fiecare dintre viitorii soți își are domiciliul sau reședința. Alegerea aparține viitorilor soți.

În localitatea astfel determinată, căsătoria se poate încheia într-un anumit loc și anume la sediul serviciului de stare civilă respectiv. În cazuri excepționale, căsătoria se poate încheia și în afara sediului serviciului de stare civilă cu respectarea, bineînțeles, a tuturor celorlalte dispoziții legale privind încheierea căsătoriei.

În cazul viitorilor soți care au amândoi cetățenie română, căsătoria se poate încheia pe o navă sub pavilion român aflată în timpul unei călătorii în afara granițelor țării, comandantul navei fiind investit cu atribuții de delegat de stare civilă (art. 7 alin (3) din Legea nr. 119/1996) .

În ceea ce privește competența ofiterului de stare civilă, deosebim mai multe aspecte:

a) Competența materială (rationae materiae) – această competență este determinată de calitatea pe care o are cel ce instrumentează și de atribuțiile ce i-au fost delegate. Căsătoria se încheie în fața delegatului de stare civilă. Numai o asemenea căsătorie se bucură de protecția legii.

b) Competența personală (rationae personae).

Această competență este determinată de domiciliul sau reședința viitorilor soți.

Nerespectarea dispozițiilor legale privind competența personală a delegatului de stare civilă nu este sancționată de nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiții.

c) Competența teritorială (rationae loci).

Această competență este determinată de limitele teritoriului, comunei, orașului, municipiului sau sectorului de municipiu unde se află primăria în cadrul căreia funcționează delegatul de stare civilă.

Încălcarea dispozițiilor legale privind competența teritorială a delegatului de stare civilă nu este sancționată cu nulitatea căsătoriei încheiată în aceste condiții.

Momentul încheierii căsătoriei este acela în care delegatul de stare civilă constată existența consimțământului viitorilor soți și îi declară căsătoriți (art.279.).

Înregistrarea căsătoriei care urmează după aceea, nu are valoare constitutivă, ci constituie numai un element de probă, în principiu singurul mijloc de probă .

Căsătoria are un caracter solemn și public.

Atât solemnitatea cât și publicitatea încheierii căsătoriei sunt condiții de formă menite să asigure încheierea unei căsătorii trainice și sănătoase.

În ceea ce privește proba căsătoriei – pornindu-se de la caracterul solemn al căsătoriei, legea stabilește norme privitoare la proba acesteia.

Potrivit art. 292 Cod Civil ., căsătoria nu poate fi dovedită decât prin certificatul de căsătorie, eliberat pe baza actului întocmit în registrul de stare civilă.

Tot astfel, potrivit art. 10 din Legea nr. 119/1996 starea civilă se dovedește cu actele întocmite în registrele de stare civilă, precum și cu certificatele de stare civilă eliberate pe baza acestora.

În concluzie toate condițiile de formă, edictate de lege, atât formalitățile premergătoare încheierii căsătoriei cât și formalitățile privind însăși încheierea căsătoriei, sunt prevăzute în următoarele scopuri:

– ca mijloc pentru a asigura îndeplinirea condițiilor de fond și lipsa impedimentelor la căsătorie;

– ca formă a recunoașterii publice a căsătoriei

– pentru a asigura mijlocul de probă, de dovadă a căsătoriei .

BIBLIOGRAFIE

1. Ion P. Filipescu, Andrei Filipescu, Tratat de dreptul familiei, ediția a VIII-a, Ed.

Universul Juridic, București, 2006;

Emil Poenaru, Genoveva Aioanei, Căsătoria și divorțul, Ed. Hamangiu, București,2008;

I.P. FILIPESCU, M.JACOTA, Drept internațional privat, E.D.P., București, 1979 (partea specială, titlul II, cap. V),

4. Marieta Avram, Cristina Nicolescu, Regimuri matrimoniale, Ed. Hamangiu,

București, 2010

5. D.Lupascu.C.Craciunescu,Dreptul Familiei,Ed.Universul Juridic,2011

E.Florian,Dreptul Familiei,Ed.CH.Bech,2011

7. Ion P.Filipescu,P.Anca,Incheierea casatoriei si efectele ei,Ed.Academiei,Bucuresti,1989

8.Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a legii nr. 287/2009 privind Codul civil a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.

9. Legea 201/2009 pentru modificarea si completarea Legii119/1996

LISTA DE ABREVIERI

NCCC – Noul Cod Civil ( Legea 278/2009)

ed. – ediția

Ed. – editura

Pag. – pagina

Op.cit. – opera citată